Proiectarea Unei Retele de Calculatoare Pentru Internet

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIS” DIN

ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINTE ALE NATURII INGINERIE ȘI INFORMATICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Proiectarea unei rețele de calculatoare pentru internet

Conducător stiințific

Popescu Marius

Absolvent

Böszörményi Tibor

Arad

2015

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………5

Capitolul 1.Proiectare rețelei……………………………………………………….6

1.1.Normele de proiectare a rețelei…………………………………………………7

1.2.Rețeaua LAN……………………………………………………………………8

1.3.Documentare pentru realizarea proiectului…………………………………..…8

Capitolul 2.Locul de amplasare a camerelor de conexiuni………………………10

2.1.Camera de conexiuni…………………………………………………………..10

2.2.Clima încăperii…………………………………………………………………12

2.3.Iluminarea camerei…………………………………………………………..…13

2.4.Tabloul de conexiuni……………………………………………………………13

2.5.Cabluri………………………………………………………………………….14

Capitolul 3.Structurarea cablării…………………………………………………..16

3.1.Atenuarea semnalului…………………………………………………………..16

3.2.Camera de conexiuni într-o clădire cu mai multe etaje…………………………17

3.3.Camera de conexiuni într-o zonă cu mai multe clădiri…………………………17

3.4.Legarea a două camere de conexiuni…………………………………………..17

3.5.Cablarea backbone……………………………………………………………..18

3.6.Fibra optică…………………………………………………………………….21

3.7.Sursa de alimentare………………………………………………………………21

Capitolul 4.Cablarea structurată………………………………………………….23

4.1.Instalarea rețelei………………………………………………………………..23

4.2.Urmărirea lucrărilor……………………………………………………………24

4.3.Materiale……………………………………………………………………….25

Capitolul 5.Montarea mufelor și prizelor de rețea……………………………….26

5.1.Priza aplicată pe perete…………………………………………………………26

5.2.Avantajele prizei montate pe perete……………………………………………27

5.2.1.Montarea îngroptă a prizei………………………………………………..27

5.2.2.Montarea unei mufe în perete de beton……………………………………28

5.2.3.Montarea unei mufe în perete de rigips……………………………………29

5.2.4.Montarea unei mufe în perete de lemn…………………………………..29

5.2.5.Montarea mufei în perete…………………………………………………30

5.3.Fixarea firelor în mufă…………………………………………………………30

Capitolul 6.Cablarea…………………………………………………………….….32

6.1.Traseul cablurilor………………………………………………………………32

6.2.Identificarea cablurilor…………………………………………………………33

6.3.Întinderea cablurilor……………………………………………………………34

6.4.Marcarea cablurilor…………………………………………………………….35

Capitolul 7.Montarea cablurilor……………………………………………………36

7.1.Metoda simplă………………………………………………………………….36

7.2.Canalul de cablu………………………………………………………………..37

7.3.Norme de securitate…………………………………………………………….38

7.4.Alte metode de fixare a cablului………………………………………………..38

Capitolul 8.Camere și tablouri de conexiuni…………………………………………..39

8.1.Camera de conexiuni……………………………………………………………39

8.2.Panou de conexiuni…………………………………………………………….39

8.2.1.Structura panoului de conexiuni…………………………………………..40

8.2.2.Conectarea cablurilor în panoul de conexiuni…………………………….40

8.2.3.Montarea panoului de conexiuni………………………………………….41

Capitolul 9.Testarea………………….…………………………………………….42

9.1.Verificarea instalării……………………………………………………………42

9.2.Verificarea funcționării………………………………………………………..42

9.2.1.Determinarea lungimii totale………………………………………………43

9.2.2.Conectarea firelor……………………………………………………………..43

9.2.3.Răsucirea firelor…………………………………………………………..44

9.2.4.Puterea semnalului………………………………………………………..44

9.2.5.Transmisia crosstalk în apropierea capătului……………………………..44

9.2.6.Interferențe în mediul de rețea……………………………………………45

9.2.7.Tester pentru cablu………………………………………………………..45

Capitolul 10.Sistemul informatic………………………………………………….46

10.1.Specificații tehnice și costuri…….……………………………………………47

10.2.Windows server 2008………………………………………………………..50

10.3.Securitate……………………………………………………………………..51

Concluzii…………………………………………………………………………….53

Bibliografie……………………………………………………………………………..54

Introducere

Performanța unei rețele de calculatoare este foarte strâns legată de bunele conexiuni realizate între elementele care o compun. De aceea mi-am propus să studiez modul de realizare a cablării structurate, aceasta fiind cea mai utilizată metodă de cablare a unei rețele. Standardele pentru mediile de rețea au fost dezvoltate și emise de Institutul pentru Inginerie Electrică și Electronică (IEEE), Asociația Industriei de Telecomunicații (TIA) și Asociația Industriilor Electrice (EIA). Ultimele două organizații au emis, în colaborare, o listă de standarde, care sunt cunoscute drept standardele TIA/EIA. În plus față de aceste grupări și organizații din Statele Unite ale Americii, fiecare țară sau agenție națională guvernamentală emite specificații și cerințe referitoare la tipurile de cabluri folosite la realizarea unei rețele LAN.

Cablul de rețea este foarte important. Toate comenzile și toate datele care circulă prin rețea sunt transportate prin aceste cabluri. În această lucrare se va arată cum se folosește un cablu potrivit și care sunt tehnicile de cablare și securizare a cablurilor; de asemenea folosirea conectorilor, a canalelor suport pentru cabluri, a canalelor din PVC pentru tablourile de comandă și a clemelor de retenție Velcro. De asemenea, atunci când se folosesc mufele RJ-45 la priza de telecomunicații într-o schemă de cablare orizontală, succesiunea firelor este foarte importantă pentru performanțele optime ale rețelei. Un dulap cu cabluri constituie punctul central al unei topologii de tip stea și conține cabluri și conectori pentru cabluri, care servesc la legarea echipamentelor dintr-o rețea (echipamente centrale de control al comunicației – hub sau switch-, echipamente de filtrare a pachetelor – bridge sau router).

Pentru viitor, cablarea structurată este cea mai indicata modalitate de realizare a unei rețele de arie locală. În cazul cablării structurate se montează prize de rețea pe perete, în care se plantează mai departe cabluri de lungimi mici, până la calculatoare. În acest caz sistemul de cabluri de la centrul stelei până la prize se numește cablare orizontală, iar cablurile de lungimi mici (maxim 1.5 m), care leagă echipamentul la priză se numește patch cord. Pentru cablarea orizontală, de obicei se folosește cablu torsadat rigid, iar pentru patch cord cablu torsadat flexibil.

Capitolul 1.Proiectarea rețelei

Standardul care acoperă arhitecturile logice posibile este IEEE 802. Proiectarea unei rețele ține cont de diferite tehnologii cum sunt Token Ring (topologie de tip inel pe cablu de cupru), FDDI (topologie de tip inel pe fibră optică) și Ethernet (rețele de tip magistrală și stea). Tehnologia care va fi luată în considerare atunci când se proiectează o rețea noua este Ethernet. Ethernet are topologie logică magistrală, care conduce la domenii de coliziune; în orice caz acestea vor fi menținute la un nivel scăzut folosind procedura numită segmentare. După ce s-a stabilit tehnologia Ethernet trebuie dezvoltată o topologie LAN. Trebuie determinat tipul cablului și topologia fizică (metodă de cablare) care vor fi folosite. Cel mai folosit mediu este CAT 5 UTP și ca topologie fizică (mod de cablare) topologia stea extinsă. Din multitudinea de topologii Ethernet, trebuie aleasă una care va fi folosită. Cele mai obișnuite tipuri ale Ethernet-ului sunt 10BASE-T și 100BASE-TX (Ethernet rapid). În cazul în care firma dispune de resurse materiale este indicată folosirea tipului 100BASE-TX pentru toată rețeaua. În cazul în care resursele sunt limitate este indicată folosirea tipului 100BASE-TX pentru conectarea echipamentului principal de distribuție (punctul central de control al rețelei) cu celelalte echipamente intermediare de distribuție. Se pot folosi echipamente de tip hub, repetoare și echipamente de emisie-recepție pe lângă celelalte componente cum sunt prizele, cablurile, mufele și panourile de conexiuni. Pentru a completa prima fază a proiectării unei rețele este necesară realizarea ambelor topologii: logică și fizică.

Al doilea pas care se realizează pentru proiectarea unei topologii LAN este adăugarea de echipamente pentru îmbunătățirea performanțelor rețelei. Se pot adăuga echipamente de tip switch pentru a reduce aglomerarea și dimensiunea domeniului de coliziune. De asemenea se pot înlocui echipamentele de tip hub cu cele de tip switch. În continuare se poate introduce un router. Routerele impun o structură logică a rețelei proiectate. De asemenea pot fi folosite pentru segmentare. Routerele, spre deosebire de bridge-uri, switch-ere și hub-uri întrerup ambele domenii de coliziune și de emisie. Trebuie luată în considerație, de asemenea și conexiunea rețelei LAN cu rețelele WAN și Internet. Pentru aceasta proiectul rețelei trebuie să prevadă și topologii fizice și logice pentru aceste conexiuni. Documentele proiectului mai pot conține unele idei deosebite, grafice pentru rezolvarea problemelor și alte notițe care ar putea fi utile în cazul unei dezvoltări ulterioare a rețelei.

1.1.Normele de proiectare a rețelei

Pentru ca o rețea LAN să fie funcțională și să servească nevoilor utilizatorilor, aceasta trebuie realizată în conformitate cu un program planificat de etape.

Prima etapă a planului este culegerea informațiilor despre societatea care va folosi rețeaua. Aceste informații vor cuprinde:

• Istoricul societății și starea actuală;

• Dezvoltarea proiectului;

• Politicile de operare și procedurile manageriale;

• Sistemul și procedurile instituției;

• O caracterizare a personalului care va folosi rețeaua LAN.

Această etapă ajuta și la identificarea și definirea oricăror probleme sau surse de probleme care ar putea fi semnalate (de exemplu se poate constata ca o cameră izolată a clădirii nu are acces la rețea).

Al doilea pas este analiza detaliată și evaluarea cerințelor celor care vor folosi rețeaua.

A treia etapă este identificarea resurselor și constrângerilor societății. Resursele societății care pot afecta introducerea unui nou sistem de rețea LAN se împart în două categorii principale – resurse hardware și software ale calculatoarelor și resurse umane. Trebuie studiate performanțele hardware și software ale calculatoarelor existente în societate și trebuie identificate și definite cerințele hardware și software. Răspunsurile la o parte dintre aceste probleme vor ajuta la determinarea cerințelor de instruire a personalului și la determinarea numărului de persoane necesare pentru susținerea rețelei LAN. Întrebările care vor fi puse clientului trebuie să includă și următoarele:

Ce resurse financiare sunt disponibile în cadrul societatii ? Pentru ce sunt rezervate aceste resurse în mod obișnuit ? Câte persoane vor folosi rețeaua ? Care este nivelul de pregătire (îndemânarea) al utilizatorilor rețelei ? Care este atitudinea personalului societății referitoare la calculatoare și aplicațiile informatice ?

Urmând aceste etape și elaborând un raport final care să conțină documente și informații referitoare la introducerea unei rețele firma iși poate estima cheltuielile și iși poate dezvolta un buget în vederea introducerii rețelei LAN.

1.2.Rețeaua LAN

În domeniul tehnic, proiectarea presupune:

• Proiectantul – persoana care execută proiectul;

• Clientul – persoana care cere (și probabil și plateste) proiectul;

• Utilizator(i) – persoana (e) care vor utiliza produsul;

• Brainstorming – generarea de idei creatoare pentru proiect;

• Dezvoltarea specificațiilor – de obicei numere care vor evalua cât de bine funcționează proiectul;

• Construcție și verificare – pentru a satisface cerințele clientului și a respecta standardele în vigoare.

Una din metodele care pot fi folosite în procesul de proiectare este fluxul de rezolvare a problemelor. Acesta este o procedură care va fi folosită în mod repetat până când se rezolvă problema de proiectare. O altă metodă folosita pentru aror probleme sau surse de probleme care ar putea fi semnalate (de exemplu se poate constata ca o cameră izolată a clădirii nu are acces la rețea).

Al doilea pas este analiza detaliată și evaluarea cerințelor celor care vor folosi rețeaua.

A treia etapă este identificarea resurselor și constrângerilor societății. Resursele societății care pot afecta introducerea unui nou sistem de rețea LAN se împart în două categorii principale – resurse hardware și software ale calculatoarelor și resurse umane. Trebuie studiate performanțele hardware și software ale calculatoarelor existente în societate și trebuie identificate și definite cerințele hardware și software. Răspunsurile la o parte dintre aceste probleme vor ajuta la determinarea cerințelor de instruire a personalului și la determinarea numărului de persoane necesare pentru susținerea rețelei LAN. Întrebările care vor fi puse clientului trebuie să includă și următoarele:

Ce resurse financiare sunt disponibile în cadrul societatii ? Pentru ce sunt rezervate aceste resurse în mod obișnuit ? Câte persoane vor folosi rețeaua ? Care este nivelul de pregătire (îndemânarea) al utilizatorilor rețelei ? Care este atitudinea personalului societății referitoare la calculatoare și aplicațiile informatice ?

Urmând aceste etape și elaborând un raport final care să conțină documente și informații referitoare la introducerea unei rețele firma iși poate estima cheltuielile și iși poate dezvolta un buget în vederea introducerii rețelei LAN.

1.2.Rețeaua LAN

În domeniul tehnic, proiectarea presupune:

• Proiectantul – persoana care execută proiectul;

• Clientul – persoana care cere (și probabil și plateste) proiectul;

• Utilizator(i) – persoana (e) care vor utiliza produsul;

• Brainstorming – generarea de idei creatoare pentru proiect;

• Dezvoltarea specificațiilor – de obicei numere care vor evalua cât de bine funcționează proiectul;

• Construcție și verificare – pentru a satisface cerințele clientului și a respecta standardele în vigoare.

Una din metodele care pot fi folosite în procesul de proiectare este fluxul de rezolvare a problemelor. Acesta este o procedură care va fi folosită în mod repetat până când se rezolvă problema de proiectare. O altă metodă folosita pentru a-și organiza ideile și planurile în cazul proiectării unei rețele folosește matricea de rezolvare a problemei. Această metodă afișează diferitele posibilități de alegere sau opțiunile dintre care se poate selecta soluția.

1.3.Documentare pentru realizarea proiectului

Proiectul pentru cablare structurată se întocmește la cererea clientului, care dorește realizarea unei rețele într-o cameră, școală sau altă instituție. Responsabilitatea proiectantului include documentația scrisă, ce conține evaluarea la fața locului, raportul de recepție intermediară, recepția finală și rezultatele testelor. Prima sarcină a proiectantului rețelei este de a prelua cerințele scrise ale clientului, referitoare la rezultatul pe care dorește să-l obțină în urma proiectului.

Lista următoare conține câteva dintre documentele ce trebuie intocmite în timpul procesului de planificare/proiectare a rețelei:

• Planul construcției;

• Topologia logică;

• Topologia fizică;

• Secțiuni și detalii;

• Matricea de rezolvare a problemei;

• Prize etichetate;

• Trasee de cabluri etichetate;

• Lista prizelor și a traseelor de cabluri;

• Listă a echipamentelor, adreselor MAC și adreselor IP.

În cazul în care se consideră că ar mai putea exista și alte documente relevante pentru realizarea proiectului, acestea vor fi folosite în concordanță cu standardele industriale ANSI/TIA/EIA și ISO/IEC.

Capitolul 2.Locul de amplasare a camerelor de conexiuni

Una dintre primele decizii care trebuie luate când se proiectează o rețea este locul de amplasarea camerelor de conexiuni, de la care se vor instala multe dintre cablurile rețelei către echipamentele rețelei. Cea mai importantă decizie este alegerea echipamentului (echipamentelor) central de comunicație (MDF). Există standarde care reglementează rezolvarea acestei probleme.

2.1.Camera de conexiuni

Standardul TIA/EIA-568-A reglementează că într-o rețea LAN Ethernet cablarea orizontală trebuie legată la punctul central al unei topologii stea. Punctul central este camera pentru echipamentul central de comunicație și este camera unde va fi instalat panoul de conexiuni și hub-ul. Camera pentru echipamentul central de comunicație trebuie să fie suficient de mare pentru a putea cuprinde tot echipamentul și cablajul care va fi plasat înăuntru si, în plus, suficient spațiu suplimentar pentru dezvoltările ulterioare. În mod normal, dimensiunile camerei vor fi variate în funcție de dimensiunile rețelei LAN și de tipul echipamentului care va funcționa înăuntru. O rețea LAN mică necesită un spațiu de dimensiunea unui dulap mai mare, în timp ce o rețea LAN puternică necesită o cameră întreagă.

Standardul TIA/EIA-569 recomandă ca fiecare etaj să aibă minim o cameră de conexiuni și astfel de camere suplimentare trebuie prevazute pentru fiecare 1000 m2, atunci când suprafața etajului pe care îl deservește depășește 1000 m2 sau când distanța pentru cablare orizontală depășește 90 m.

Tabelul 1

Chiar dacă există doar o singură cameră pentru echipamentul central de telecomunicații sau dacă o cameră servește drept punct central de telecomunicații, podeaua acesteia trebuie să reziste greutății cerute în instrucțiunile care însoțesc echipamentul specificat, cu o sarcină minimă de 4.8 kPa. În cazul în care camera este intermediară, sarcina minimă la care trebuie să reziste podeaua este de 2.4 kPa. Atunci când este posibil, camera ar trebui să aibă podeaua înălțată, în scopul ascunderii cablurile orizontale care intră din zona de lucru. Dacă această cerință nu poate fi indeplinită, atunci trebuie să existe o scăriță-etajeră la inălțimea de 30.5 cm destinată sprijinirii echipamentului propus și a cablurilor. Podeaua trebuie placată cu gresie sau alt tip de pardoseală asemănătoare. Aceasta ajută la menținerea unui nivel scăzut al prafului și protejează echipamentul împotriva electricității statice.

Cel puțin doi pereți trebuie să fie acoperiți cu lambriu gros de 20 mm, înalt de cel puțin 2.4 m. Dacă această cameră pentru echipamentul central de telecomunicații servește și ca MDF pentru clădire, atunci punctul de acces la telecomunicații telefonice (POP) ar putea fi localizat în interiorul camerei. În acest caz, pereții interiori ai camerei pentru POP trebuie să fie acoperiți de la podea și până la tavan cu lambriu de lemn gros de 20 mm, cu minim 4.6 m de perete drept spațiu destinat pentru terminalele și echipamentele respective. În plus, materialele pentru prevenirea incendiilor (lambriu ignifug, vopsea ignifugă pe toți pereții interiori, etc) trebuie folosite în construcția camerei pentru echipamentul central de comunicație.

Camerele nu trebuie să aibă tavanul coborât sau fals. Neglijența manifestată în observarea acestui aspect poate avea consecințe referitoare la insecuritate, permițând accesul persoanelor neautorizate.

Ușa de acces în camera pentru echipamentul central de comunicații trebuie să fie de cel putin 0.9m lățime și trebuie să se deschidă spre exterior, aceasta asigurând ieșirea ușoară a lucrătorilor. Încuietoarea trebuie să fie așezată pe exteriorul ușii, dar trebuie să permită personalului din interior să iasă oricând.

O bună metodă pentru a putea alege poziția camerei de conexiuni este identificarea locurilor sigure, care se află în apropierea punctului de acces la telecomunicații (POP). Pozitia aleasă poate servi fie doar drept camera de conexiuni, fie poate fi și camera pentru punctul central de telecomunicații, daca sunt necesare stele suplimentare. Punctul de acces la telecomunicații (POP) este locul unde serviciile de telecomunicație asigurate de societatea de telefonie se conectează cu echipamentele de comunicații ale clădirii. Este esențial ca hub-ul să fie montat lângă acesta pentru a facilita legăturile cu rețele de arie largă sau conexiunea la Internet.

După ce s-au poziționat pe schiță toate echipamentele care vor fi conectate în rețea (planul la scară), trebuie determinat numărul de camere de conexiuni necesare. Pentru aceasta se poate folosi tot schița trasată anterior.

Din fiecare punct care ar putea reprezenta locul posibil pentru un hub se trasează cercuri cu raza care să corespunda la 50 m. Fiecare echipament al rețelei care a fost plasat pe schiță trebuie să fie în interiorul unui astfel de cerc. Se trasează cercuri cu raza de 50 m pentru a avea siguranța ca oricare dintre cablurile întinse către aceste echipamente, după ce urmarește configurația camerelor, nu va depăși lungimea maximă admisă de 90 m.

După ce au fost desenate aceste cercuri se va observa din nou schița. Dacă vreuna din pozițiile alese pentru un hub este complet acoperită de un alt cerc, atunci se poate reduce numărul camerelor posibil să fie folosite. În cazul în care unul dintre cercuri conține toate echipamentele care formează rețeaua atunci această cameră va fi probabil camera de conexiuni pentru întreaga clădire. În cazul în care este necesar mai mult decat un hub, atunci se verifica daca unul dintre ele este mai aproape de POP decât celelalte. Daca este așa, atunci acesta va putea fi ales drept MDF.

2.2.Clima încăperii

Orice localizare aleasă pentru a deservi echipamentul central de telecomunicații trebuie să îndeplinească o serie de cerințe de microclimat, printre care sunt incluse alimentarea cu energie electrică și încalzirea / ventilația / aerul condiționat. În plus, încăperea trebuie asigurată împotriva accesului neautorizat și trebuie să dispună de toate dotările și măsurile de siguranță.

Orice cameră sau cămăruță care va fi aleasă ca punct central de telecomunicații trebuie să respecte regulile referitoare la urmatoarele articole:

• Materiale pentru pereți, podele și tavane;

• Temperatură și umiditate;

• Localizarea și tipul iluminării;

• Prizele electrice;

• Cameră și modul de acces;

• Accesul și susținerea cablurilor.

Camera pentru echipamentul central de telecomunicații trebuie să aibă posibilități pentru menținerea unei temperaturi de aproximativ 21 C, caz în care toate echipamentele LAN funcționează la parametri optimi. Nu trebuie să existe conducte de apă sau abur prin sau pe deasupra camerei, cu excepția unui sistemului de hidrant, care este obligatoriu din punct de vedere al normativelor de protecție împotriva incendiilor. Umiditatea relativă trebuie menținută la un nivel de 30%-50%. Nerespectarea acestei indicații poate duce la coroziunea severă a firelor de cupru, care există în interiorul cablurilor UTP sau STP. Această coroziune poate afecta funcționarea rețelei la parametri.

2.3.Iluminarea camerei

Daca există doar o cameră pentru echipamentul central de comunicație sau dacă această cameră servește ca MDF, aceasta trebuie să aibă minim două prize electrice duble, fără întrerupător, fiecare pe circuit separat. De asemenea trebuie să existe câte o priză de ieșire dublă poziționată la fiecare 1.8 m de-a lungul fiecărui perete al camerei, care va fi poziționată la 150 mm de la podea. Un întrerupător care acționează iluminatul camerei trebuie să fie plasat în interior, lângă ușă. În timp ce iluminatul cu lămpi fluorescente trebuie îndepărtat de traseele de cabluri din cauza interferențelor exterioare pe care le generează, se poate folosi în camerele cu instalație proprie. Cerințele de iluminare pentru camera de telecomunicații solicita minim 500 lux și acest accesoriu va fi montat la minim 2.6 m de podea.

2.4.Tabloul de conexiuni

Un hub și un tablou de conexiuni trabuie montat pe perete cu o consola prinsă în balamale sau pe o poliță. Dacă se preferă varianta cu consolă prinsă în balamale, consola trebuie fixată pe lambriul care acoperă suprafața peretelui. Scopul balamalei este să permită consolei să se rotească, astfel încât muncitorii și personalul de intreținere să poată avea acces la partea dinspre perete. În orice caz tabloul trebuie să aibă un spațiu de 48 cm pentru a se putea roti.

Dacă varianta aleasă este o poliță de distribuție atunci aceasta trebuie să aibă un spațiu de minim 15.2 cm de la perete până la echipament, plus înca 30.5 – 45.5 cm pentru accesul fizic pentru montaj sau reparații. O placă de 55.9 cm, folosită pentru montarea poliței de distributie, conferă stabilitate și dispune de distanța minimă pentru poziția finală.

În cazul în care panoul de conexiuni, hub-ul sau alt echipament sunt montate într-un dulap pentru echipamente, trebuie să existe cel putin un spațiu de 76.2 cm în față, pentru ca ușa să se poată deschide. Un astfel de dulap pentru echipamente are dimensiunile 1.8m înălțime x 0.74m lungime x 0.66m lățime.

2.5.Cabluri

Dacă o cameră pentru echipamentul central de telecomunicații servește ca MDF, atunci toate cablurile care pleacă din aceasta – spre IDF-uri, calculatoare și camerele de comunicații de la cele-lalte etaje ale aceleiași clădiri – trebuie să fie protejate de conductă sau tub flexibil pe distanță de 10.2 cm. De asemenea, toate aceste cabluri care intră în IDF-uri trebuie să fie protejate de conductă sau tub flexibil pe 10.2 cm lungime. Lungimea totală de conductă sau tub flexibil necesar este determinată de cantitatea de fibra optică, cablu UTP și STP care trebuie să existe în fiecare cameră de conexiuni, calculator sau cameră de comunicații. Trebuie prevazută și o cantitate suplimentară pentru a prevedea și extinderile viitoare. Din acest punct de vedere, în fiecare cameră de conexiuni trebuie să existe cel puțin două conducte sau tuburi flexibile suplimentare. Când construcția permite, toate conductele sau tuburile flexibile trebuie distanțate la aproximativ 15.2 cm de la perete.

Tot cablajul orizontal care pleacă din zona de lucru spre camera de conexiuni trebuie să fie întins pe sub podeaua aparentă. Când aceasta nu este posibil, cablajul trebuie să meargă prin tub flexibil de 10.2 cm, care este poziționat mai sus de nivelul ușii. În vederea asigurării suportului propriu, cablurile trebuie să ajungă din tubul flexibil direct pe o estacadă aflată în camera la 30.5 cm. Atunci cand se alege această variantă de susținere a cablurilor, estacada trebuie să fie instalată astfel încât aceasta să sprijine și echipamentul.

În sfârșit, orice spărtură din pereți sau tavan, care permite trecerea conductei sau a tubului flexibil, trebuie etanșată și izolată cu material ignifug și antifum.

Capitolul 3.Structurarea cablării

3.1.Atenuarea semnalului

Daca cei 100 m arie de cuprindere ai unei camere de conexiuni pentru o topologie stea simplă (fig.1) nu oferă suficientă acoperire pentru toate echipamentele care trebuie legate în rețea, atunci topologia stea poate fi extinsă folosind repetoare. Rolul lor este să preîntâmpine problemele legate de atenuarea semnalului, iar un astfel de echipament se numește hub. În general, atunci când se folosesc repetoare, sau hub-uri, în acest scop, acestea se poziționează în camere de conexiuni suplimentare numite IDF. Aceste camere IDF sunt legate prin cablu de rețea la un hub central, aflat în altă cameră de conexiuni numita MDF. Standardul TIA/EIA-568-A specifică folosirea unuia dintre urmatoarele medii de rețea:

• Cablu UTP (patru perechi de fire) cu impedanța de 100;

• Cablu STP-A (două perechi de fire) cu impedanța de 150;

• Fibră optică cu 2 fibre (duplex) 62.5/125 μm;

• Fibră optică multiplă.

Normele TIA/EIA recomandă pentru cablarea orizontală folosirea cablului UTP CAT 5, atunci cand rețeaua LAN Ethernet folosește o topologie stea simplă (fig.1).

Figura 1 (SW=Swich)

Topologie stea simplă

3.2.Camera de conexiuni într-o clădire cu mai multe etaje

Hub-ul principal al unei topologii LAN Ethernet de tip stea extinsă, de obicei, este poziționat central. Această așezare centrală este atât de importantă, pentru că, într-o clădire înaltă, MDF este așezată de obicei la unul dintre etajele mediane ale clădirii, chiar daca POP ar putea fi plasat la primul etaj sau chiar la subsol. Într-o rețea LAN aflată într-o clădire cu mai multe etaje, stelele principale de la fiecare etaj sunt legate între ele folosind cablarea backbone. Același tip de cablare backbone leagă MDF de POP. Tot cablare backbone este folosită pentru a conecta MDF de fiecare IDF aflat la același etaj. Cablarea orizontală pleacă radial, de la echipamentele IDF de la fiecare etaj spre zonele de lucru. În cazul în care MDF este singura cameră de conexiuni de la un etaj, cablarea orizontală pleacă de la aceasta către calculatoarele aflate la acest etaj.

3.3.Camera de conexiuni într-o zonă cu mai multe clădiri

Un alt exemplu pentru o rețea LAN, care probabil necesită mai mult decât o cameră de conexiuni, este o societate cu mai multe clădiri. Camerele IDF sunt localizate în fiecare dintre clădirile societății, iar clădirea principală mai are în plus o cameră IDF, astfel încât toate calculatoarele să se afle în aria de acoperire.

3.4.Legarea a două camere de conexiuni

Tipul de cablare, indicat în standardul TIA/EIA-568, pentru legarea a două camere de conexiuni într-o rețea LAN Ethernet cu topologie de stea extinsă (fig. 2), se numește cablare backbone. Câteodată, pentru a putea fi diferențiată de cablarea orizontală, mai este numită și cablare verticală.

Cablarea backbone este formată din următoarele elemente:

• Traseul de cablare backbone;

• Legături cross principale și intermediare;

• Terminații mecanice;

• Cabluri patch cord pentru conexiunile cross backbone-backbone;

• Mediu de rețea vertical între camerele de conexiuni de la etaje diferite;

• Mediu de rețea între MDF și POP;

• Mediu de rețea folosit între clădirile unei societăți cu mai multe clădiri.

Figura 2 (SW = Swich)

Topologie stea extinsă

3.5.Cablarea backbone

Normativele TIA/EIA-568-A indică patru tipuri de mediu de rețea care poate fi folosit pentru cablarea backbone. Acestea includ:

• Cablu UTP (patru perechi de fire) cu impedanța de 100;

• Cablu STP-A (două perechi de fire) cu impedanța de 150;

• Fibră optică multiplă 62.5/125 μm;

• Fibră optică simplă.

De asemenea TIA/EIA-568-A recunoaște că un cablu coaxial cu impedanța de 50 nu este recomandabil pentru rețele noi. Cele mai multe instalări de noi rețele folosesc astăzi cablul de fibră optică 62.5/125 μm, ca material pentru cablarea backbone.

Topologia folosită în cazul în care sunt necesare mai multe camere de conexiuni este topologia de stea extinsă. Pentru ca mai multe echipamente complexe sunt amplasate în punctul central al unei topologii stea extinsă, aceasta se mai numește și topologie de tip stea ierarhica.

Într-o topologie stea extinsa exista două posibilități în care un IDF poate fi conectat la MDF. În primul caz, fiecare IDF poate fi conectat direct la echipamentul central de telecomunicații. În acest caz, pentru ca IDF se află acolo unde cablurile de la cablarea orizontală se conectează într-un panou de conexiuni din camera de conexiuni, și prin cablare backbone acesta este conectat la un hub din MDF, se poate spune că legătura IDF este conexiune cross orizontală (HCC). Despre MDF se poate spune că este legatura cross principala (MCC) pentru că aceasta leagă cablare backbone a rețelei LAN la Internet.

A două metodă de conectare a unui IDF la un hub central folosește un „prim” IDF interconectat la un „al doilea” IDF. Cel de-al doilea IDF este apoi conectat la un MDF. IDF care se conectează la zonele de lucru se numește conexiune cross orizontală. IDF care leagă conexiunea cross orizontală la MDF se numește conexiune cross intermediara (ICC). De remarcat că nu se folosește legarea zonelor de lucru sau cablarea orizontală la conexiunea cross intermediară, în cazul acestui tip de topologie stea ierarhică (fig. 3). Când se alege al doilea tip de conexiune, TIA/EIA-568-A prevede că nu se poate trece decât print-un singur ICC pentru a ajunge la MCC.

Fiugra 3 (S=Server, SW=Swich)

Topologie ierarhică

După cum se știe distanțele maxime pentru traseele de cabluri diferă de la un tip de cablu la altul. Pentru cablarea backbone, distanța maximă pentru traseul de cablu mai este influențată și de modul în care cablarea backbone este utilizată. Pentru a întelege ce înseamnă acest lucru, să presupunem că s-a ales varianta utilizării cablului de fibră optică simplă pentru cablarea backbone. Dacă mediul de rețea este folosit pentru a lega HCC de MCC, cum a fost descris anterior, atunci distanța maximă pentru traseul de cablare backbone va fi de 3000 m.

Ulterior, distanța maximă de 3000 m pentru traseul de cablare backbone trebuie să fie împărțită între două secțiuni. Aceasta se întamplă în cazul în care cablarea backbone este folosită pentru conectarea HCC la un ICC și apoi ICC la MCC. În acest caz, distanța maximă pentru traseul de cablare backbone între HCC și ICC este de 500 m. Distantă maximă pentru cablarea backbone între ICC și MCC este de 2500 m. În tabelul 2 sunt prezentate prevederile standardului TIA/EIA-568-A referitoare la distanțele maxime pentru traseele de cabluri, în cazul fiecarui tip de mediu de rețea.

Tabelul 2

3.6.Fibra optică

Standardul TIA/EIA-568-A pentru cablarea backbone recomandă folosirea cablului de fibră optică în comparație cu cablul UTP. Deoarece sticla este mai degrabă un izolator decât un conductor, electricitatea nu traversează prin cablul de fibră optică. De aceea, când este necesară legarea mai multor clădiri în cadrul unei rețele, este recomandabil să se folosească un cablu backbone din fibră optică.

În cazul în care există un cablu UTP pentru rețeaua LAN instalată într-o societate cu mai multe clădiri, poate apărea un alt tip de problemă, datorat prezenței instalațiilor electrice perturbătoare. Cât timp cuprul este folosit pentru cablarea backbone, se poate susține că există o cale ușoară pentru pătrunderea în clădire. Asemenea intervenții constituie cea mai comună cauză de stricare a rețelelor LAN dintre clădiri. Din acest motiv noile instalări de acest fel sunt recomandate spre folosirea cablului de fibră optică pentru cablarea backbone.

3.7.Sursa de alimentare

Acest echipament este montat de obicei într-o casetă de alimentare pe perete, la care este conectat un echipament al rețelei. Schema acestui tip de echipament este astfel proiectată încât previne supratensiunea și vârfurile de tensiune care ar putea duce la distrugerea echipamentelor rețelei. Un echipament numit varistor cu oxid de metal (MOV) este folosit cel mai adesea ca surge suppressor. Un MOV protejează echipamentele rețelei prin redirecționarea supratensiunii, care apare în timpul vârfurilor sau scăderilor de tensiune, la masă. Mai simplu, un varistor este un echipament care este capabil să absoarbă curenți foarte mari fără a se deteriora. Un MOV poate menține o tensiune într-un circuit de 120 V de la un nivel de aproximativ 330 V.

Din pacate, un MOV nu poate fi un mijloc efectiv de protecție a unui echipament al rețelei, care este atașat la acesta. Aceasta deoarece instalația de impământare servește și ca punct de legătură comun pentru semnalele de date care intră și ies din calculator. Descărcările de supratensiune în circuitul electric de lângă calculator pot crea probleme. Aceste variații de tensiune pot conduce la deformări și distorsiuni ale datelor.

În timp ce echipamentul de protecție la supratensiune, care este așezat în imediata apropiere a echipamentelor rețelei direcționeaza tensiunile mari la masă, aceasta poate crea o diferență mare de tensiune între echipamentele rețelei. În consecință aceste echipamente pot suferi pierderi de date sau în unele cazuri distrugeri ale circuitelor.

De asemenea trebuie avut în vedere că acest tip de echipament are o durată de viață limitată, care depinde în parte de încalzire și uzură. Luând în considerare toate aceste motive, acest tip de echipament de protecție la supratensiune nu este cea mai bună alegere pentru rețea.

Capitolul 4.Cablarea structurată

4.1.Instalarea rețelei

Procesul de instalare a unei rețele necesită cunoașterea amănunțită a normelor de securitate. Construcția unei rețele presupune activități executate de un electrician și de un constructor. În ambele cazuri pe primul plan se află siguranța muncii. În continuare sunt prezentate câteva dintre măsurile de precauție care trebuie luate atunci când se lucrează cu materiale electrice:

• Nu lucrați niciodată la un echipament (exemplu: hub, switch, router sau PC) cu carcasa desfăcută și conectat la rețeaua de tensiune (cu cablul de alimentare conectat la priză). Verificați prizele electrice cu un aparat de măsură corespunzător.

• Localizați toate traseele de cabluri electrice înainte de a instala cablurile de rețea. Toate echipamentele rețelei se vor proteja prin legare la pământ.

• Nu tăiați și nu crestați o rețea de 220 V c.a., care se afla sub tensiune.

Iată și cateva măsuri de siguranță pentru lucrările de construcții, atunci când se realizează cablarea pentru o rețea de calculatoare:

• Folosiți ochelari de protecție când găuriți sau taiați și manipulați cu grijă sculele ascuțite sau tăietoare;

• Măsurați atent înainte de a tăia, a găuri sau a modifica ireversibil materialele de construcție. Proverbul „măsoară de două ori și taie o dată” este mai valabil ca oricând;

• Studiați atent proiectul clădirii, amplasarea traseelor de conducte și a cablurilor electrice, pentru a nu intersecta astfel de obstacole la găurirea pereților;

• Respectați regulile generale de curățenie (reduceți cantitatea de praf care ar putea afecta echipamentele sensibile ale rețelei);

• în cazul în care trebuie să folosiți o scară, așezați-o pe teren sigur și respectați regulile de siguranță pentru lucrul la inălțime.

Acestea sunt doar câteva dintre regulile de securitate a muncii în cazul lucrărilor de cablare a unei rețele de calculatoare.

Una dintre cele mai eficiente metode de lucru folosind o echipă pentru instalarea rețelei este împărțirea acestei echipe în grupuri mai mici, formate din unul sau mai mulți oameni. Câteodată este indicat să se alterneze sau să se schimbe sarcinile membrilor echipei de instalare, astfel încat fiecare membru al echipei să aibă posibilitatea să realizeze o varietate de lucrari. Aceasta este o modalitate de dezvoltare a abilităților de realizare a oricareia dintre lucrările de instalare. În continuare este prezentată o listă de lucrări și activități care pot fi realizate de echipe mici:

• Conducerea lucrării, cu urmatoărele responsabilități:

– Aplicarea regulilor de securitate a muncii;

– Asigurarea documentației referitoare la materiale și lucrari;

– Meținerea interesului celorlalți membri ai echipei pentru sarcina pe care o au de realizat;

– Comunicarea cu coordonatorul lucrării.

Administrarea materialelor și a sculelor;

• Responsabil pentru trusele de scule, cabluri, conectori și aparatele de măsură și control;

• Responsabil cu întinderea cablurilor – proiectarea și cablarea în siguranță și conform cerintelor, ca și testarea mufelor și a terminatorilor.

• Responsabil pentru realizarea, instalarea și testarea prizelor pentru mufe.

4.2.Urmărirea lucrărilor

Pentru a fi siguri că proiectul este realizat întocmai, de calitate și la timp trebuie creat un grafic de urmărire a lucrărilor. Acest grafic trebuie să cuprindă fiecare dintre sarcinile care trebuie realizate și în ordinea în care acestea vor fi realizate. De asemenea, fiecare dintre aceste sarcini incluse în graficul de urmărire trebuie să conțină un termen de realizare.

Graficul de urmărire trebuie să conțină următoarele lucrări:

• Montarea prizelor;

• Montarea mufelor;

• Întinderea cablurilor;

• Introducerea cablurilor într-un tablou de conexiuni;

• Verificarea cablurilor;

• Etichetarea cablurilor;

• Instalarea NIC;

• Instalarea hub-urilor, switche-urilor, bridge-urilor și router-elor;

• Configurarea router-elor;

• Instalarea și configurarea PC-urilor.

În cadrul proiectului de cablare structurată nu vor fi realizate toate aceste operații, dar, cu siguranță, această listă va fi completată de administratorul rețelei locale.

4.3.Materiale

Pentru realizarea unei rețele sunt necesare materiale de o mare varietate. Aici sunt incluse lucruri cum ar fi unelte și materiale de construcție obișnuite. Unele dintre aceste materiale sunt necesare încă de la începutul lucrărilor, iar altele devin necesare pe masură ce proiectul avansează. Acestea trebuie planificate, apoi achiziționate, înainte de data de începere a lucrărilor.

Planul trebuie să cuprindă urmatoarele:

• Materiale de construcție și pentru realizarea rețelei;

• Furnizori;

• Unelte;

• Data și durata pentru care sunt necesare uneltele.

Capitolul 5.Montarea mufelor și prizelor de rețea

Standardele TIA/EIA-568-A definesc modul cum cablarea orizontală este mediul de rețea care conectează prizele pentru telecomunicații la conexiunea cross orizontală. Acest capitol definește modul de instalare a prizelor pentru telecomunicații (prizele de perete) și conectarea mediului de rețea (cablu Cat 5) la mufele de perete.

Mufa RJ-45

TIA/EIA-568-A stabilește că într-o schemă de cablare orizontală se folosesc mufe RJ-45 pentru realizarea legăturii unui cablu CAT 5 UTP la priza pentru telecomunicații. O parte a mufei RJ-45 conține opt șanțuri codificate prin codul culorilor. Firele individuale Cat5 sunt introduse în șanțuri conform culorii. Este necesară o strângere puternică pentru a realiza o bună conexiune electrică. La cealaltă parte a mufei este o priză feminină, care arată ca o mufă standard de telefon, cu deosebirea că mufă RJ-45 este mai mare și are opt pini.

De obicei priza de telecomunicații în cazul unei scheme de cablare orizontală este montată pe perete. Standardul TIA/EIA-568-A specifică două tipuri de montări în perete, care pot fi folosite pentru poziționarea unei mufe RJ-45 pe perete – montajul pe suprafață și montajul îngropat în perete.

5.1.Priza aplicată pe perete

Există două tipuri de cutii care pot fi folosite pentru montarea unei prize aplicate pe perete. Primul tip este o cutie fixată cu șuruburi pe perete. Al doilea tip de cutie care poate fi folosit este cutia fixată cu un adeziv. Dacă alegeți varianta cu carcasă fixată cu adeziv, trebuie să luați în considerare faptul că aceasta nu mai poate fi îndepărtată sau mutată după ce a fost fixată. Acesta este un factor important în cazul în care în viitor ar putea avea loc schimbări ale destinației camerelor sau ale configurațiilor. Succesiunea operațiilor pentru montarea unei prize RJ-45 (fig.4) pe perete este urmatoarea: se stabilește poziția mufei RJ-45;se întinde cablul până la poziția prizei, fie prin interiorul tencuielii fie prin interiorul unui canal de cablu montat pe perete; se montează cutia fie lipind-o cu adeziv, fie fixând-o cu șuruburi la locul stabilit; se introduc firele în cutie (pe sus sau pe jos); se presează firele în mufa RJ-45; se introduce mufa în fața prizei; se fixează fața prizei de cutia atașată de perete.

Figura 4 (P = pereche)

Priza RJ-45

5.2.Avantajele prizei montate pe perete

Mulți instalatori preferă să folosească prize RJ-45 (fig.4) montate pe perete, pentru că sunt mai ușor de montat. Acestea nu necesită scobituri în interiorul peretelui, ci se montează simplu pe suprafața peretelui. Aceasta înseamnă că sunt și mai rapid de instalat. Atunci când cheltuielile cu manopera sunt un factor important al instalării unei rețele LAN, acest procedeu este luat în considerare în mod deosebit. În afară de aceasta, în unele situații, prizele montate pe perete sunt singura alegere posibilă.

5.2.1.Montarea îngropată a priezi

Înainte de a decide montarea îngropată a unei prize RJ-45 trebuie luați în considerare câțiva factori importanți. De exemplu, tehnica pentru scobirea peretelui de beton diferă de cea folosită în cazul pereților de ghips (rigips). De aceea, în primul rând trebuie determinat tipul de material al peretelui în care se va lucra.

Rigipsul este un material dificil de lucrat, deoarece se fărămițează usor. Astfel, nu întotdeauna este posibilă montarea fermă a șuruburilor în întăritura de lemn care se află în spatele peretelui de rigips. Daca există această îngrijorare, este mai bine să se prefere montarea prizei pe perete.

Dacă există lambriu din lemn pe perete, atunci se poate amplasa priza în lambriu, pentru că lemnul este un material mai solid decat peretele însuși. Daca se alege soluția de amplasare a prizei în lambriul de lemn, evitați taierea scobiturii la 5 cm de podea. Dacă intenționați să amplasați caseta în acest loc, șipca de la marginea podelei ar împiedica introducerea casetei în interior. De asemenea trebuie evitată poziționarea unei prize oriunde aceasta ar interfera cu ornamentele din jurul ușilor și ferestrelor.

În sfârșit, ultimul pas este determinarea soluției pentru montarea mufei: într-o casetă sau într-o consolă pentru tensiune joasă.

5.2.2.Montarea unei mufe în perete de beton

Pentru montarea unei mufe RJ-45 în perete de beton, trebuie realizată următoarea succesiune a operațiilor: se marchează poziția pentru mufă, care trebuie să fie la 30-45 cm mai sus de podea; se execută o mică gaură în locul marcat; se verifică dacă există obstacole în spatele găurii prin îndoirea unei bucăți de sârmă, introducerea ei în gaură și rotirea circulară; daca sărma întâlnește ceva, veți ști că acolo există un obstacol și va trebui aleasa altă poziție mai depărtată de prima gaura. Procedeul se reia pînă când sârma nu va mai întâlni nici un obstacol; se determină dimensiunea deschizăturii necesare pentru cutia care va susține mufa, prin trasarea unui contur al șablonului care a fost livrat împreună cu cutia de joncțiuni sau cu consola; înainte de scobirea peretelui, se folosește o nivela de tâmplărie pentru ca deschizătura să fie dreaptă; se folosește un cuțit obișnuit pentru a tăia deschizatura. Se apasă cuțitul prin perete, în interiorul conturului șablonului, până când se realizează o deschizătură suficientă pentru a putea folosi un fierăstrău; se introduce fierăstrăul în gaură și se taie de-a lungul marcajului. Se continuă tăierea , atent, până cand se poate scoate bucata de perete taiată; se probează dacă în deschizatura realizată intră cutia sau consola; dacă se face montajul folosind o cutie de joncțiuni, nu se fixează în locaș până cand nu sunt scoase firele prin deschizătură.

O regulă de siguranță care trebuie respectată întotdeauna când se lucrează în pereți, tavane sau mansarde este următoarea: întotdeauna decuplați tensiunea din toate circuitele electrice care există în zona de lucru. În cazul în care nu se cunosc toate circuitele sau firele care trec prin partea de clădire în care se fac lucrările, este mai sigur să se oprească alimentarea cu energie electrică a întregii clădiri.

5.2.3.Montarea unei mufe în perete de rigips

Este mult mai dificil de tăiat un perete de rigips decat unul de beton. Pentru obținerea celor mai bune rezultate trebuie respectată următoarea succesiune a operațiilor: se determină cea mai potrivită poziție pentru mufă; se folosește un ciocan și o daltă pentru a îndepărta ghipsul de pe perete, astfel încât să apară baza din spatele ghipsului; se foloșeste un cuțit obișnuit pentru a curăți ghipsul de pe bază; se așează șablonul pe suprafața curățată astfel încat să se suprapună în mod egal deasupra și în partea de jos a deschizăturii. Se trasează conturul șablonului; se foloșeste un fierăstrău electric pentru îndepărtarea porțiunii din centrul deschizăturii;

(a) se fac câteva tăieturi mici pe toată banda, întâi într-o direcție apoi în cealaltă;

(b) se continuă cu aceste tăieturi mici, până când este complet tăiată partea centrală;

(c) atenție când se execută acest pas. În cazul în care se încearcă tăierea întregii bucăți pornind dintr-o parte spre cealaltă, fierăstrăul provoacă vibrații la a două taietură, caz în care ghipsul crapă în jurul taieturii și se separă de bază;

Se termină executarea găurii prin taierea crestăturilor în partea de sus și în cea de sub centrul deschizăturii.

5.2.4.Montarea unei mufe în perete de lemn

Pregătirea unui perete de lemn pentru montarea unei mufe necesită următoarea succesiune a operațiilor: se marchează poziția în care se va plasa cutia. Deja a fost menționat anterior că pentru executarea unei găuri pentru mufă RJ-45 trebuie evitată poziționarea acesteia la 5 cm de podea. se folosește o cutie ca șablon și se trasează un chenar în jurul exteriorului acesteia; se execută o gaură de pornire în fiecare din colțurile chenarului; se introduce un fierăstrău pentru gaura cheii și se taie de-a lungul chenarului până cănd se ajunge la gaura din alt colț. Se intoarce fierăstrăul și se continuă tăierea până când se poate îndepărta bucata de lemn.

5.2.5 Montarea mufei în perete

Dupa ce s-a executat o deschizătură în care se va poziționa mufa, aceasta se poate amplasa în perete. Daca se folosește o cutie de joncțiuni pentru montarea mufei, se trage cablul și se introduce prin una din deschizaturi în cutie, apoi se împinge cutia în scobitura din perete. Se folosesc șuruburi pentru fixarea cutiei pe suprafața peretelui. Cu cât se strâng mai bine șuruburile, cu atât cutia este trasă mai puternic spre perete. Dacă se execută montajul mufei într-o consolă la tensiune joasă, consola se poziționează în deschizatura din perete cu partea netedă spre exterior. Se apasă bridele de sus și de jos spre înapoi, astfel încât consola presează peretele. Apoi se apasă una din parți în sus și cealalta în jos, pentru a asigura consola îngropată.

5.3.Fixarea firelor în mufă

Performanța unei rețele LAN este strâns legată de calitatea elementelor de conectare care o compun. atunci când se folosește mufa RJ-45 la priza de telecomunicații într-o schemă de cablare orizontală, succesiunea firelor este hotârâtoare pentru a asigura cea mai buna performanță a rețelei. Succesiunea se referă la procesul de potrivire a firelor cablului la terminalul corespunzator al mufei.

Pentru fixarea firelor în mufă trebuie respectată următoarea succesiune a operațiilor: se desface izolația cablului pe o lungime de aproximativ 2.5 cm la unul din capetele cablului.; se așează firele în centrul mufei și se mențin în centru în timpul lucrului, se separă fiecare pereche de fire torsadate; prima culoare care apare în stânga mufei este albastră. Se alege perechea de fire care au culoarea albastră și se îndreaptă. Se introduce firul albastru în locaș, în partea stângâ unde există codificarea de culoare albastră, iar firul al doilea în dreapta, unde există codificarea albastru-alb; două culoari folosite pentru codificarea locașului este verde. Se alege perechea de fire care au culoarea verde și se îndreaptă. Se introduce firul verde în locaș, în partea dreaptă unde exista codificarea de culoare verde, iar firul al doilea în stânga, unde există codificarea verde-alb; se continuă în acest mod, până când toate firele au fost introduse în locașele corespunzătoare culorilor lor; apoi firele se apasă puternic în locașul mufei. Pentru aceasta este necesar un clește pentru fixarea firelor în mufă. Acesta introduce firele în pinii mufei, asigurând un bun contact electric în interiorul mufei și taie capetele firelor, care nu sunt necesare. În cazul în care montajul se face cu priza aplicată pe perete, trebuie păstrat un surplus de cablu de 30 – 60 cm. După montarea mufei, cablul suplimentar se introduce înapoi în perete sau în canalul pentru cablu.

Capitolul 6.Cablarea

6.1.Traseul cablurilor

Ori de câte ori se instaleaza un cablu, este foarte important ca acțiunea să fie documentată. Aceasta se poate face folosind o schiță a incintei. Schița este trasată de mână și arată localizarea traseului de cablu. Schița mai indică numărul camerelor, birourilor sau celorlalte incinte prin care va trece traseul de cabluri (fig. 5).

Figura 5

S1 – Switch 1 P – Priză

S2 – Switch 2 RW – Router Wireless

Mai târziu se pot face referiri la această schiță pentru a plasa numerele corespunzătoare la toate prizele de telecomunicații și la tabloul de conexiuni din camera de conexiuni. În jurnalul de notițe cu însemnări despre rețea se va rezerva o pagina pentru documentarea traseului de cabluri. Procedând astfel va fi mai ușor să se realizeze cablarea.

6.2.Identificarea cablurilor

Standardul TIA/EIA-606 reglementează ca fiecare element terminal hardware are un anumit tip de identificator unic. Acest identificator trebuie să fie marcat pe fiecare element terminal hardware sau pe eticheta acestuia. În cazul în care identificatorii sunt folosiți în zona de lucru, stațiile de lucru trebuie să aiba o etichetă pe partea frontală, pe carcasă sau chiar pe conector. Toate etichetele, indiferent daca sunt adezive sau inserate, trebuie să satisfacă cerințele de vizibilitate și aderență specificate în UL 969.

Trebuie evitată etichetarea cablurilor, prizelor de telecomunicații și a tablourilor de conexiuni cu termeni care pot crea confuzii ulterior, și care nu sunt relevanți pentru cineva nefamiliarizat cu personalul care lucreaza în instituție sau cu destinațiile camerelor respective. Trebuie folosite etichete care rămân inteligibile chiar și pentru cineva care va lucra în sistem peste un mare număr de ani. Un mare număr de administratori de rețea încorporează numărul camerei în informațiile conținute în etichetă. Ei asociază litere pentru fiecare cablu care duce spre o cameră.

Unele sisteme de etichetare, în special cele din rețelele foarte mari, folosesc și o codificare a culorilor. De exemplu o eticheta albastră marchează cablarea orizontală numai în camera de conexiuni, în timp ce o etichetă verde identifică cablarea în zona de lucru.

Pentru a înțelege cum funcționează acest sistem, să ne imaginăm că sunt patru cabluri care merg spre camera 1012. Pe schiță aceste cabluri au fost identificate ca 1012A, 1012B, 1012C și 1012D. Priza, unde cablurile 1012A, 1012B, 1012C și 1012D se conectează cu cablurile patch cord ale stațiilor de lucru trebuie să fie de asemenea etichetată să corespundă fiecarui cablu. De asemenea, se poate eticheta fiecare legatură a cablului în panoul de conexiuni din camera de conexiuni. Poziționați conexiunile astfel încât etichetele să fie aranjate în ordine crescătoare. Aceasta permite o diagnoză și o localizare ușoară a problemelor care ar putea apărea ulterior. Și, în final, etichetați cablurile la fiecare capăt.

6.3.întinderea cablurilor

Să presupunem că, după studii și analize, s-a determinat că trebuie întinse câte patru cabluri către fiecare încăpere a unei instituții. După cercetarea traseului se constată că patru cabluri trebuie întinse pornind din camera de conexiuni până în unul din birouri. În loc să se întindă cablul de patru ori pe același traseu este mai usor și mai rapid să se întindă toate cele patru cabluri în același timp.

Pentru a face acest lucru sunt necesare patru role de cablu. Fiecare rolă conține 304.8 m de cablu. Pentru a fi ușor de manevrat și pentru a împiedica răsucirea, rolele sunt ambalate de obicei în cutii. Cablul iese printr-o gaură practicată în peretele cutiei, în timp ce rola se rotește înăuntru. Dacă rola cu care se lucrează iese accidental din cutia în care a fost ambalată nu trebuie derulat cablul. Dacă se încearcă acest lucru, cablul se va răsuci și se va încreți. În schimb, rola poate fi așezată pe o parte și se poate încerca să se ruleze cablul. Astfel se împiedică răsucirea și incurcarea cablului.

Pentru a fi mai ușor de urmărit fiecare cablu așa cum se derulează de pe rolă sa, fiecare rolă trebuie marcată. Se plasează rolele în centrul camerei de conexiuni. Se desfașoară un segment scurt de cablu de pe fiecare rola și se marchează sfarșitul fiecarei porțiuni cu un marker, notând litera corespunzătoare rolei de pe care s-a desfășurat. În cazul în care se cunoaște și numărul biroului în care se vor întinde cablurile, se va trece și acest numar pe fiecare cablu. La terminarea operației cele patru cabluri vor fi etichetate la fiecare capăt.

Pentru a fi siguri că etichetele nu se șterg sau nu se dezlipesc mai târziu, acestea se marchează de trei ori la distanța de aprozimativ 60 cm. Pentru a putea menține cablurile împreună se poate folosi bandă izolatoare. Se adună împreună cele patru capete ale cablurilor și se leagă. Trebuie legate cu suficientă bandă izolatoare pentru a nu se desface mai tarziu. Daca se desfac, aceasta ar costa și timp și bani.

6.4.Marcarea cablurilor

Dupa ce s-au așezat cablurile de-a lungul traseului selectat anterior, trebuie introduse în încăpere. Trebuie prevăzut suficient cablu pentru capete, pentru a urma traseul până la prize, plus suficienta rezervă și cablul să fie întins lejer să ajungă la podea și să rămână alți 60 – 90 cm. Este necesară revenirea la rolele de cablu din punctul central al camerei de conexiuni. Se folosesc etichetele de pe fiecare rolă ca referințe și se marchează și cablurile folosind numarul biroului și litera rolei. Numai dupa etichetare se taie cablul. Astfel cablul va avea ambele capete etichetate.

Capitolul 7.Montarea cablurilor

7.1.Metoda simplă

Cea mai simplă cale de întindere a cablului este montarea acestuia pe perete. În orice caz această metodă se poate folosi în cazurile în care nu există pericolul ca acesta să fie lovit sau tras.

Pentru a poziționa un cablu pe perete trebuie aleasă o metodă de fixare a acestuia pe perete. Una din metodele de fixare propuse este folosirea canalelor mini pentru cabluri. În cazul în care un cablu nu trebuie să fie mutat sau înlocuit, atunci se pot folosi canale mini de cabluri cu adeziv. Acestea sunt foarte ușor de folosit, dar nu pot fi îndepărtate sau mutate mai târziu. În cazul în care un cablu ar fi necesar să fie mutat în viitor, cea mai buna soluție este folosirea canalelor mini de cablu cu găuri, care se fixează cu șuruburi în perete.

Pentru a fixa canalul în perete, folosind șuruburi, este necesară găurirea peretelui. Aceasta operație ar putea crea probleme. În cazul în care sunt necesare găuri cu diametrul mai mic de 9.5 mm se poate folosi o bormașină electrică și un burghiu cu carbura de tungsten. Lucrarea va avansa încet deci trebuie răbdare și bugetul de timp afectat lucrării trebuie să fie generos. În cazul în care sunt necesare găuri cu diametrul mai mare de 9.5 mm, bormașina electrică se va supraîncălzi și lucrarea nu va avansa. În acest caz trebuie folosită o bormașină cu rotopercuție.

Pentru fixarea cablului pe perete nu se vor folosi în nici un caz capse, care ar putea întepa cablul și ar deteriora legătura. O altă metodă de fixare a cablurilor este folosirea colierelor sau suporturilor pentru cabluri. Astfel de fixare este recomandată în spatele pereților aparenți de rigips, în spațiul dintre peretele de beton și placa de rigips.

7.2.Canalul de cablu

Un cablu se poate întinde prin montarea lui în canal de cablu. Un canal de cablu este un canal montat pe perete, care are un capac demontabil. Există două tipuri de canale de cablu:

• canal de cablu ornament – prezintă o suprafață exterioară finisată. Canalul ornament se folosește pentru ascunderea cablurilor pozate pe un perete din camera de lucru și care se află la vedere.

• Canal de cablu standard – o variantă mai puțin atrăgătoare de canal pentru cablu. Primul său avantaj este acela că este suficient de mare pentru a susține câteva perechi de cabluri. Folosirea acestui tip de canal este limitată de spațiul avut la dispoziție.

Canalele de cabluri se livrează în două variante: plastic sau metal și pot fi montate cu adeziv sau cu șuruburi. Dezavantajul folosirii adezivului este că arată destul de rău, se pot desprinde sub greutatea cablurilor pe care le susțin și sunt de unică folosință. Singurul avantaj este instalarea ușoară.

După montarea canalului se introduce cablul în interior și se asigură cu capacul, pentru a proteja cablul.

Nu este ceva neobișnuit ca în cladirea în care se instalează sau se extinde rețeaua LAN să existe deja canale de cablu instalate. Acestea sunt folosite pentru susținerea altor tipuri de cablu. Pentru că acest canal de cablu deja există, majoritatea beneficiarilor doresc ca acesta să fie folosit pentru întinderea cablului de rețea. În funcție de tipul cablurilor care există deja în aceste canale de cabluri se va lua hotărârea ca acestea să fie folosite și pentru cablul de rețea sau să se pozeze alte canale de cabluri în acest scop (în cazul în care sunt conținute cabluri electrice de înaltă sau joasă tensiune).

7.3.Norme de securitate

Oricând se execută lucrări în pereți, tavane, mansarde, se va opri obligatoriu alimentarea cu energie electrică a tuturor circuitelor existente în zona de lucru, în cazul în care nu se cunosc toate circuitele din zona de lucru, se va ori alimentarea electrică a întregii clădiri. Nu se vor atinge cablurile electrice! Înainte de începerea lucrului se va observa localizarea tuturor extinctoarelor. Se va purta echipament de lucru și echipament de protecție adecvat. Înainte de a începe lucrul într-o cameră cu tavan fals trebuie observată bine zona. Se scot câteva bucăți din tavan și se localizează circuitele electrice, traseele pentru aer condiționat, echipamentul mecanic existent și orice altceva, care ar putea genera probleme ulterioare; În cazul în care se folosesc scule ascuțite se vor proteja ochii cu ochelari de protecție. Aceștia sunt necesari și în cazul în care se lucrează în tavane false sau în canale înguste. Se vor respecta regulile specifice lucrului în azbest, plumb sau materiale plastice, în cazul în care aceste materiale există în spatiul de lucru; Se va păstra curățenia și ordinea în zona de lucru. Nu se vor lăsa scule sau unelte în zonele de circulație, iar cablurile electrice care alimentează sculele vor fi scoase din zona de circulație.

7.4. Alte metode de fixare a cablului

Mulți instalatori preferă să tragă cablurile prin mansarde sau tavane false, pentru că astfel sunt ascunse vederii. Când se folosește spațiul liber de deasupra tavanului fals, cablul nu trebuie fixat pe partea de sus a tavanului. Se pot recomanda alte metode de fixare a cablului.

După cum s-a menționat anterior, canalul de cablu oferă o posibilitate de susținere a cablului. O altă posibilitate este să se folosească suporți și coliere pentru cabluri, suspendate de sârmele care susțin tavanul fals.

Capitolul 8.Camere și tablouri de conexiuni

8.1.Camera de conexiuni

O cameră de conexiuni constituie punctul central de joncțiune pentru instalația electrică și echipamentele electrice folosite pentru conectarea echipamentelor într-o rețea de arie locală (LAN). Aceasta este punctul central al unei topologii de tip stea. O cameră de conexiuni poate fi chiar o cameră sau un birou special proiectat. Echipamentele care se găsesc în mod obișnuit într-o cameră de conexiuni sunt următoarele:

• tablouri de conexiuni;

• hub-uri;

• bridge-uri;

• switche-re;

• router-e.

Pentru rețelele extinse nu este ceva neobișnuit să aibă mai mult decât o cameră de conexiuni. De obicei, când aceasta se întamplă, una dintre camerele de conexiuni este destinată pentru echipamentul central de comunicații (MDF). Toate celelalte, denumite echipamente intermediare de comunicații (IDF), depind de prima. O topologie ca aceasta este topologia de tip stea extinsă.

8.2.Panou de conexiuni

Într-o topologie stea a unei rețele LAN, traseul cablării orizontale, care vine din zona de lucru, se termină de obicei într-un panou de conexiuni. Un panou de conexiuni este un echipament de interconectare prin care fiecare traseu de cablare orizontală poate fi conectat cu alt echipament al rețelei, cum ar fi un hub sau un repeater. Mai explicit un panou de conexiuni este o adunare de locații pin și porturi. Un panou de conexiuni se comportă ca un panou de comandă, unde cablurile din cablarea orizontală care vin de la stațiile de lucru se pot conecta cu alte stații de lucru pentru a forma o rețea LAN.

În unele cazuri, un tablou de conexiuni poate dispune de locații pentru echipamentele de conectare la o rețea de arie larga (WAN), sau la Internet. Aceasta conectare este descrisă de TIA/EIA-568-A și se numește conexiune cross orizontală (HCC).

8.2.1.Structura panoului de conexiuni

Pentru a întelege cum poate un panou de conexiuni să realizeze interconectarea traseului de cablare orizontală cu alte echipamente ale rețelei va trebui studiată structura acestuia. Rânduri de pini, mai mulți decât într-o mufă RJ-45, sunt așezați pe una din parțile tabloului de conexiuni, și exact ca la mufă, acești pini sunt colorați.

Pentru a realiza conexiunea electrică la acești pini se va folosi un clește care presează firele cablului în acești pini. Ca și în cazul mufei, succesiunea corectă a firelor este importantă pentru performanța rețelei. Pentru aceasta, înainte de a presa firele la tabloul de conexiuni se verifică dacă succesiunea colorilor pinilor corespunde culorilor firelor. Culorile firelor și a pinilor nu sunt interschimbabile.

Pe partea opusă a tabloului de conexiuni sunt porturile. Acestea se aseamănă cu porturile de pe capacul prizei de telecomunicații din zona de lucru. Ca și porturile RJ-45, porturile de pe panoul de conexiuni realizează același tip de priză. Cablurile patch cord care se conectează la aceste porturi fac posibilă interconectarea calculatoarelor sau a altor echipamente de rețea (de exemplu hub-uri, repeatere și routere) care sunt legate de asemenea la tabloul de conexiuni.

8.2.2.Conectarea cablurilor în panoul de conexiuni

În orice sistem LAN, conectorii sunt punctul slab. Daca nu au fost instalați corect, conectorii pot provoca zgomote electrice și pot cauza contact electric intermitent între fire și pini. Aceasta duce la întreruperea transmisiei de date în rețea sau pot produce o reducere a vitezei instantanee; de aceea este indicat să se realizeze o conectare bună.

Pentru a fi siguri că este instalat corect cablul, trebuie respectate recomandarile standardelor TIA/EIA: la conectarea mai multor cabluri CAT 5 într-un tablou de conexiuni, acestea trebuie așezate în ordine crescătoare a numerelor de pe etichetă. Pentru a realiza aceasta se folosește schița întocmită în timpul cablării. Apoi se etichetează, folosind numerele cablurilor care vin din zona de lucru spre camera de conexiuni. Numerele cablurilor trebuie să corespundă cu numerele încăperilor în care sunt instalate stațiile de lucru. La așezarea cablurilor în ordine crescătoare în tabloul de conexiuni, este mult mai ușor să se localizeze orice problema ulterioară. În timpul lucrului, este foarte important să se mențina capetele cablului centrate în locașurile pinilor. În caz contrar firele devin oblice și se reduce viteza instantanee de transmisie atunci când rețeaua este conectată complet, trebuie desfăcuta izolația cablului pe o lungime de 38 – 50 mm. În cazul în care firele sunt prea mult expuse, se reduce viteza instantanee de transmisie a datelor în rețea, perechile de fire nu trebuie îndreptate mai mult decât este necesar. Firele netorsadate reduc viteza de transmisie instantanee a datelor.

8.2.3. Montarea panoului de conexiuni

Panouri de conexiuni se pot monta pe pereți (cu ajutorul unei console), se pot așeza pe rafturi sau se pot introduce în dulapuri (echipate cu rafturi interioare și uși). Una dintre cele mai obișnuite modalitați de montare este suportul de distribuție. Un suport de distribuție este un simplu cadru metalic care susține echipamente cum sunt panouri de conexiuni, repeater-e, hub-uri și router-e, care există într-o cameră de conexiuni. Se poate ridica până la o inălțime de 1 – 1.9 m. Avantajul unui suport de distribuție este acela care permite accesul ușor la ambele părți ale sale, și cea din față și cea din spate. Pentru a-i conferi stabilitate, acesta este fixat de o placă metalica ce este prinsă de podea. Standardul pentru lățimea suportului este de 0.48 m.

Capitolul 9.Testarea

9.1.Verificarea instalării

Este cunoscut faptul că mulți experți consideră cablarea ca fiind cea mai importantă componentă a unei rețele. De aceea este important că dupa instalarea mediului de rețea să facem o verificare a instalării. În ciuda faptului că s-au folosit cele mai bune cabluri, conectori, tablouri de conexiuni și alte echipamente de cea mai bună calitate, o lucrare de slabă calitate poate impiedica rețeaua să lucreze la parametri optimi. Astfel este necesar să se facă o atentă verificare a întregii instalații. Pentru verificarea rețelei, trebuie respectați următorii pași: se împarte rețeaua în grupuri sau elemente logice mai mici; se verifică fiecare grup sau element, o secțiune o dată; se face o listă a problemelor descoperite; se folosește lista problemelor identificate pentru a localiza elementele rețelei, care nu funcționează; se înlocuiește elementul defect sau se face o verificare suplimentară pentru a determina daca elementul este într-adevar defect sau că funcționează la capacitate; dacă primul element suspectat a fi defect nu este cel care a cauzat problema, se continuă cu următorul; elemetul găsit defect trebuie reparat imediat ce a fost identificat; dacă elementul care nu funcționează nu poate fi reparat se va înlocui.

9.2.Verificarea funcționării

IEEE și TIA/EIA au stabilit standarde care permit să se verifice dacă o rețea funcționează la un nivel acceptabil. Dacă rețeaua a trecut acest test și este certificată drept corespunzătoare, aceste măsurători pot fi folosite drept baza de pornire. Baza de pornire este o înregistrare a capacităților punctului inițial al rețelei sau a noilor componente instalate.

Este importantă cunoașterea măsurătorilor inițiale. Verificarea nu se termină doar pentru că rețeaua instalată în firmă a obținut certificarea. Trebuie continuată verificarea corespunzătoare a rețelei în scopul asigurării unei performante la vârf. Aceasta se poate face prin compararea măsuratorilor curente cu înregistrările făcute în momentul în care sistemul funcționa cum se cuvine. În cazul în care sunt diferențe față de măsuratorile inițiale, atunci se poate trage concluzia că ceva nu funcționează în rețea. Repetând măsurătorile în rețea și comparândule cu cele inițiale se vor putea identifica problemele specifice ale rețelei, care ar putea fi produse de uzura morală, lucrări de întreținere de proastă calitate, întemperii sau alți factori.

9.2.1.Determinarea lungimii totale

Este important de determinat lungimea totală a traseului de cablu. Distanța poate efecta puterea echipamentului din rețea care partajează mediul de rețea. După cum deja se cunoaște, cablurile care depășesc lungimea maximă specificată de TIA/EIA-568-A produc degradarea semnalului.

Testerele de cablu, numite câteodată reflectometre ale domeniului de timp (TDR), măsoară distanța de la un capat la celalat. Aceasta se face prin trimiterea unui impuls electric de-a lungul cablului. Echipamentul măsoară reflexia semnalului de la capătul cablului. Acest test se numește reflectometrie a domeniului de timp și poate aproxima distanța măsurată cu o abatere de 61 cm.

În instalațiile LAN care are cabluri UTP, măsurarea distanței poate determina care conexiuni de la tabloul de conexiuni și de la priza de telecomunicații sunt bune. Pentru a înțelege cum se poate face aceasta trebuie înțeles cum funcționează un TDR.

Un TDR măsoară distanța pe un cablu prin trimiterea unui semnal electric prin cablu. Semnalul este reflectat atunci când se atinge cel mai depărtat punct de conexiune liberă. Pentru determinarea legăturilor deficiente pe traseul unui cablu, trebuie conectat TDR la cablul patch cord din tabloul de conexiuni. Dacă acesta indică distanța până la tabloul de conexiuni, în locul distanței până la cel mai departat punct, se va ști că există o problemă de conexiune.

Se poate folosi același procedeu la celalalt capăt al cablului, pentru a măsura prin mufa RJ-45 aflată la priza de telecomunicații.

9.2.2.Conectarea firelor

Testerele pentru cablu folosesc o trasatură numită corespondența firelor pentru a indica ce pereche de fire se conecteaza la ce pin, pe suport. Verificarea indică chiar dacă instalarea conectează cum trebuie firele la o mufă sau la o priza chiar dacă sunt conectate în ordine inversă.

Când firele sunt conectate în ordine inversă, avem de-a face cu o pereche inversată. Aceasta este o problemă frecventă care apare doar la rețelele care folosesc cablu UTP. Când sunt descoperite perechi încrucișate în cazul rețelelor LAN cu cablare UTP, conexiunile nu sunt bune și trebuie refăcute.

9.2.3.Răsucirea firelor

Inspecția vizuală și măsurătorile crosstalk sunt singurele metode de determinare a condițiilor cunoscute drept perechi încrucișate. După cum se știe răsucirea în perechi de fire protejează cablul de interferențele externe, generate de semnale care trec prin apropierea perechilor de fire. În orice caz, acest efect de ecranare poate să se producă doar dacă firele din pereche fac parte din același circuit. Când perechile sunt încrucișate, acestea nu mai fac parte din același circuit. Deși curentul poate circula prin circuit, făcând sistemul să funcționeze aparent, nu există ecranare efectivă. În consecința semnalele nu sunt protejate. O problemă poate fi crosstalk aproape de capăt. Corespondența firelor nu poate detecta prezența perechilor încrucișate, deoarece în cazul perechilor încrucișate continuitatea este prezentă.

9.2.4.Puterea semnalului

Există o mulțime de factori care pot reduce puterea semnalului care trece prin firele de cupru folosite în cablul UTP. Această reducere a semnalului este numită atenuare. Aceasta se întamplă deoarece semnalul iși pierde energia de-a lungul cablului.

Un tester pentru cablu poate măsura reducerea puterii unui semnal recepționat de la un echipament numit injector de semnal – o mică cutie, aproximativ de mărimea unui pachet de cărți de joc, atașat la capătul cel mai îndepărtat al cablului. Testerele pentru cablu măsoară în general atenuarea la căteva frecvente. Testerele pentru cablu CAT 5 măsoară până la 100 MHz. În specificațiile TIA/EIA- 568-A sunt indicate valorile de atenuare permise pentru tipurile de cablu utilizate într-o rețea LAN.

9.2.5.Transmisia crosstalk în apropierea capătului

Există o mulțime de factori care pot contribui la transmisia crosstalk în apropierea capătului. Cea mai întâlnită cauză a transmisiei încrucișate este existența perechilor încrucișate. După cum s-a arătat anterior, se poate determina aceasta folosind un tester de cablu. Aceasta ar mai putea fi cauzată de perechile de fire torsadate care au devenit netorsadate după conectarea la un echipament de conexiune cross (exemplu tablourile de conexiuni), care are cabluri patch cord netorsadate, sau de cabluri care au fost împinse prea strâns în colțuri ascuțite (perechile de fire iși schimbă poziția în interiorul mufei cablului).

Înainte de măsurarea transmisiei încrucișate în apropierea capătului, trebuie facută o inspecție vizuală a cablării orizontale, pentru a exclude cauzele menționate anterior. Dacă nu se descoperă nici una dintre aceste cauze, atunci este foarte posibil ca problema să fie cauzată de perechile încrucișate. Se fac măsuratori, folosind testerul, pentru a serie de frecvențe de până la 100 MHz. Valorile ridicate sunt bune; în cazul în care se înregistrează valori scăzute, atunci există probleme în rețea.

9.2.6.Interferențe în mediul de rețea

Există mulți factori externi care pot contribui la interferențe în mediul de rețea. Câteva exemple de surse care pot produce semnale exterioare care pot afecta perechile de fire dintr-un cablu UTP sunt: lămpile fluorescente, radiatoarele, radio, purificatoarele de aer, televizoarele, calculatoarele, senzorii de mișcare, radar, motoare, comutatoare, echipamentele electronice de orice fel, arcul electric.

Din fericire, semnalele produse de aceste surse exterioare ocupă de obicei frecvențe specifice. Aceasta permite unui tester electric al nivelului de zgomot să determine nu numai asemenea interferențe exterioare, dar și să limiteze domeniul surselor posibile care îl produc.

9.2.7.Tester pentru cablu

Pentru a folosi un tester pentru cablu la indicația zgomotului pe un cablu, trebuie deconectate toate cablurile de la echipamentl calculatorului. Un nivel ridicat al indicației indică de obicei probleme. O metodă simplă de localizare precisă a sursei este să se deconecteze fiecare echipament electric până când se determină sursa zgomotului. Această metodă, însă, nu va funcționa întotdeauna.

Capitolul 10.Sistemul informatic

Rețeaua de calculatoare și internet conține 18 PC-uri, 1 server, 2 switchuri, 1 router și un swich wireless.

Echipamente necesare: 18 PC-uri + monitoare, 1 Server, 1 router, 2 switchuri, 1 switch wireless, 264 m de cablu UTP, 18 mufe, 18 prize.

Alocarea IP-urilor:

Camera 1: Internet: 192.168.70.2/255.255.255.0

Server: 192.168.50.2/255.255.255.0

Camera 2: PC1: 192.168.10.2/255.255.255.0/192.168.10.1

Camera 3: PC2: 192.168.10.3/255.255.255.0/192.168.10.1

PC3: 192.168.10.4/255.255.255.0/192.168.10.1

Camera 4: PC4: 192.168.10.5/255.255.255.0/192.168.10.1

PC5: 192.168.10.6/255.255.255.0/192.168.10.1

PC6: 192.168.10.7/255.255.255.0/192.168.10.1

PC7: 192.168.10.8/255.255.255.0/192.168.10.1

Camera 5: PC8: 192.168.10.9/255.255.255.0/192.168.10.1

PC9: 192.168.10.10/255.255.255.0/192.168.10.1

PC10: 192.168.10.11/255.255.255.0/192.168.10.1

PC11: 192.168.20.2/255.255.255.0/192.168.20.1

PC12: 192.168.20.3/255.255.255.0/192.168.20.1

Camera 6: PC13: 192.168.20.4/255.255.255.0/192.168.20.1

PC14: 192.168.20.5/255.255.255.0/192.168.20.1

PC15: 192.168.20.6/255.255.255.0/192.168.20.1

PC16: 192.168.20.7/255.255.255.0/192.168.20.1

PC17: 192.168.20.8/255.255.255.0/192.168.20.1

PC18: 192.168.20.9/255.255.255.0/192.168.20.1

Cele 18 de PC-uri se pot legea în rețea cu ajutorul acestor IP-uri.

10.1.Specificații tehnice și costuri

Specificațiile serverului:

Server HP ProLiant DL320e Gen8 v2

Procesor:

Model Procesor: Intel® Xeon® E3-1220v3

Frecvență procesor (Mhz): 3100

FSB (Mhz): 1333/1600

Socket: 1150

Dimensiune Cache procesor (KB): 8192

Nucleu procesor: 4

Număr procesoare instalate: 1

Tehnologie: Intel® Turbo Boost, Technology 2.0, Intel® vPro Technology, Intel® Virtualization, Technology (VT-x), Intel® Virtualization, Technology for Directed I/O (VT-d), Intel® VT-x with Extended Page Tables (EPT), Intel® TSX-NI, Intel® 64, Idle States, Enhanced Intel SpeedStep® Technology, Thermal Monitoring Technologies, Intel® Fast Memory Access, Intel® Flex Memory Access, Intel® Identity Protection Technology, Intel® Stable Image Platform Program (SIPP)

Placa de bază:

Sloturi memorie: 4

Sloturi: 1 x PCI Express x16

1 x PCI Express x8 low profile

Procesoare suportate: Intel Xeon, Intel® CoreTM i3, Intel Pentium

Porturi: 4 x USB 2.0

2 x USB 3.0

1 x VGA (D-sub)

Memorie:

Capacitate memorie (GB): 4096

Tip memorie: DDR3

Tehnologie memorie: UDIMM

Memorie maximă (GB): 32

Unități stocare:

Număr maxim HDD-uri: 2 x SAS/SATA

Tip Hard disk suportate: 3.5 inchi

Rețea:

Gigabit: 10/100/1000 Mbps

Porturi rețea: 2

Preț: 4049 Lei

Specificațiile PC-urilor:

Procesor:

Model Procesor: Intel® Celeron ® J1800

Frecvență procesor (Mhz): 2410

Socket: 1170

Dimensiune Cache procesor (KB): 1024

Număr nuclee: 2

Tehnologie: Intel® Virtualization (VT-x), Intel® 64, Enhanced Intel SpeedStep®

Turbo Boost până la: 2580 Mhz

Video integrat: Intel® HD Graphics

Placa de bază:

Porturi: 2 x PS2, 1 x VGA, 1 x HDMI, 3 x USB 2.0, 1 x USB 3.0, 1 x RJ-45, 3 x Audio jack

Sunte integrat: Realtek ALC662

Memorie:

Sloturi memorie: 2

Capacitate: 2 GB

Tip memorie: DDR3

Tip kit: Single Channel

Frecvență memorie (Mhz): 1600

Unități de stocare/optice:

Capacitate HDD (GB): 500

Interfața HDD: SATA III

Unitate optică: DVD+/-RW

Viteza de rotație (rpm): 7200

Conectivitate rețea:

Rețea: 10/100/1000 Mbps

Software:

Sistem de operare: Windows 7

Periferice: mouse, tastatură

Altele:

Carcasă: Middletower

Tip sistem: Home/Home Office

Putere sursă: 450 W

Dimensiuni (mm): 180 x 408 x 380

Preț: 899 Lei

Specificațiile monitoarelor:

Monitor LED AOC 18.5", Wide, Negru, E970SWN

Display:

Diagonala: 18.5 inch

Tehnologie: LED

Rezoluție optimă: 1366 x 768

Rerpoducere culori: 16.7 milioane

Conectori: 1 x VGA

Dimensiuni (W x H x D) : 437.4 x 271.6 x 47.7 mm

Greutate: 2.8 Kg

Putere consumată: 15 W

Preț: 339 Lei

Total costuri

264 m de cablu UTP = 132 Lei (1m = 0,5 Lei)

18 buc de prize = 27 Lei (1 buc = 1,5 Lei)

18 buc de mufe = 5,4 Lei (1 buc = 0,3 Lei)

1 swich 8 mufe = 130 Lei

1 swich 16 mufe = 455 Lei

1 router wireless = 80 Lei

1 server 4049 = Lei

18 PC-uri 16182 = Lei

18 Monitoare LED = 6102 Lei

Total = 27162,4 Lei

10.2.Windows server 2008

Am ales să folosesc Windows Server 2008 deoarece este destul de avansat și este conceput pentru a susține aplicațiile si serviciile Web din această rețea. Windows Server 2008 oferă experiențe si aplicații deosebite pentru utilizatori. Această soluție, de asemenea oferă o infrastuctură de rețea sigură și eficientă.

Windows Server 2008 oferă funcționalități noi și îmbunătățiri considerabile sistemului de operare față de predecesorii săi. Îmbunătățirea securității, instrumentele pentru Web și tehnologia de vizualizare economisesc timp și reduce costurile infrastructuri IT.

Tehnologia Hyper-v de virtualizare a serverului bazată pe hypervisor, permite utilizarea optimă a investițiilor hardware din server, consolidând rolurile de server a mașinilor virtuale separate care se află pe o singură mașină. De asemenea se pot utiliza mai multe sisteme de operare cum ar fi Windows, Linux sau altele, în paralel pe un singur server.

Utilizând tehnologii centralizate de accces din Windows Server 2008 se pot virtualiza foarte eficient aplicațiile. Accesul de la distanță la programele Windows standard este permis prin Terminal Services Gateway și Terminal Services RemoteApp pe un server terminal care este instalat pe un calculator de client fără să fie necesară folosire rețelei virtuale private VPN.

Windows Server 2008 are integrată o platformă foarte ușor de administrat, Internet Information Services 7.0 (IIS 7.0) și un server Web cu o securitate mai bună pentru găzduirea si dezvoltarea aplicațiilor și serviciilor Web. Îmbunătățirea platformei Windows Web, IIS 7.0 aduce control sporit și o arhitectură cu componente flexibile, funcții de diagnosticare puternice și depanări economisând timp și capacitate de extindere completă.

Net Framework împreună cu Internet Information Server poate asigura platforme complexe pentru dezvoltarea aplicațiilor cu ajutorul căruia se conectează date și utilizatori, care permit patrajarea, vizualizarea și utilizarea informațiilor. ISS 7.0 are un rol central de unificare a tehnologiilor de pe platforma Web Microsoft-ASP.NET, Windows SharePoint Services și Windows Communication Foundation Web Services.

10.3. Securitate

Securitatea informațiilor este una dintre cele mai importante lucruri într-o rețea de calculatoare. Windows Server 2008 are integrat mai multe tehnologii de acces și indentitate incluzând inovații de securitate pentru utilizarea mai simplă a rețelelor bazate pe politici care ajută la protejarea datelor, infrasrtucturii serverului și a companiei.

Windows Server 2008 a fost conceput să asigure protecție și tehnologii noi de de oprire a conexiunilor neautorizate la servere, date, rețele și conturile utilizatorilor. Pentru a asigura că stațiile care încearcă să se conecteze respectă polticile de securitate se folosește Network Access Protection NAP.

– Security Configuration Wizard SCW – este folsit pentru configurarea sistemului de operare să reducă zonele de atac.

– Integrated Expanded Group Policy – extinde numărul de zone administrate în siguranță folosind politici.

– Network Access Protection – asigură rețeaua și sistemele de calculatoarele virusate izolândule de restul și depanează calculatoarele care nu rulează conform politicilor de securitate stabilite.

– User Account Control – oferă protecție platformei de autentificare împotriva software-urilor dăunătoare și rău inteționate.

– Cryptography Next Generation CNG – permite utilizatorilor crearea algoritmilor de criptare și crește flexibilitatea criptografică cu ajutorul căruia se poate crea, stoca și prelua cheile criptografice.

– Read Only Domain Controller RODC – este o metodă mai sigură cu care se pote face autentificarea locală a utilizatorilor la birouri dela distanță, folosind replica read-only din bazade date principală.

– Active Directory Federation Services AD FS – ajută la stabilirea relațiilor de acreditare între utilizatori cu identități de acces diferite care rulează din alte rețele diferite, permițând astfel conectarea unică SSO în rețele.

– Active Directory Certficates Services AD CS – îmbunătățește Windows Server 2008 Public Key Infrastucture PKI-PKIView monitorizând starea Certification Authorities CA și controlul COM, care asigură certificatele Web înscrise în loc de ActiveX.

– Active Directory Rights Management Services AD RMS – ajută la protejarea informațiilor digitale ale companiei împortriva utilizatorilor neautorizați.

– BitLocker Drive Encryption – îmbunătățește proteția de date și expunerii hardware-ului de server împotriva furtului, printr-o ștergere mai eificientă a datelor dacă se dorește renunțarea la server.

Pentru a asigura o securitate mai bună rețelei se recomandă și instalarea unor programe de control cum ar fi Anyplace Control și Netlimiter.

Anyplace Control este un program prin ajutorul căruia putem controla de la distanță un calculator prin Internet sau rețeaua locală. Cu ajutorul acestui program avem control total asupra calculatoarelor pe care este instalat și configurat pentru a avea acces.

Netlimiter este un program de monitorizare și de control a trficului de pe Internet. Se utilizează pentru a stabili limite ratei de transfer download si upload pentru fiecare aplicție în parte, în timp real și oferă statistici pe termen lung al traficului. Este foarte ușor de utilizat si poate fi înțeles de oricine.

Concluzii

În cazul realizării unei rețele trebuie luate în considerație mai multe cerinte. În primul rând, sunt esențiale cerințele clientului (care, în general, este și cel care va plăti lucrarea și o va folosi, după realizare). Acesta furnizează datele inițiale ale problemei: amplasarea și numărul stațiilor de lucru, performanța necesară (luându-se în considerație și eventualele dezvoltări ulterioare) și o cerință, care în general primează, costul maxim suportabil.

În această lucrare s-a prezentat realizarea fizică a rețelei, începând cu faza de proiectare, continuând cu realizarea cablarii backbone, apoi cablarea orizontală și realizarea panourilor de conexiuni, terminand cu verificarea conexiunilor realizate.

Bibliografie

1.Valeriu Damian Rețele de calculatoare, Editura Teora București

2.B. C. Proiectarea sistemelor informatice – Metode sistemice, București 2007;

4.B. C., Iacob I. Proiectarea sistemelor informatice, București, 2007;

5.ROCAST Organe de asamblare.

Bibliografie

1.Valeriu Damian Rețele de calculatoare, Editura Teora București

2.B. C. Proiectarea sistemelor informatice – Metode sistemice, București 2007;

4.B. C.,  Proiectarea sistemelor informatice, București, 2007;

5.ROCAST Organe de asamblare.