Proiectarea Site Ului Unei Gradinite

Cuprins

1. Introducere

1.1 Ce este internetul?

1.2 O scurta istorie

1.3 Cum funcționează Internetul

1.4 Cum ne contectăm la Internet

1.5 Cât de mare este internetul

1.6 Evoluția internetului

1.7 Modul de organizare a echipamentelor în rețeaua Internet

2 Ce este WWW?

2.1 O scurta definiție

2.2 Istoric

2.3 Funcționare

3 Standarde Web

3.1 HTTP

3.1.1 Versiuni

3.1.2 Modul de funcționare

3.1.3 Transferul argumentelor

3.1.4 Metode

3.1.5 Exemple de operații HTTP (6)

3.2 HTML

3.2.1 O scurtă introducere

3.2.2 Mod de funcționare

3.2.3 Versiuni

3.2.4 Elemente de bază

3.3 URI

3.3.1 Caracteristici

3.3.2 Clasificare URI

3.3.2.1 URL

3.3.2.2 URN

3.4 CSS

3.4.1 Scurtă descriere

3.4.2 Avantajele oferite de CSS

3.4.3 Nivele CSS

3.4.4. Diferența dintre CSS și HTML

3.5 PHP

3.5.1 Scurtă descriere PHP

3.5.2 Avantajele oferite de PHP

3.6 SQL

3.6.1 Scurtă descriere SQL

3.6.2 Avantajele oferite de SQL

3.6.3 Despre instrucțiunile SQL

4. Prezentarea aplicaṭiei web

4.1 Prezentarea generala a aplicatie

4.1.1 Personaje participante

4.1.1.1 Permisiuni administrator

4.1.1.2 Permisiuni cadru didactic

4.1.1.3 Permisiuni parinte

4.1.1.4 Permisiuni utilizator general

4.1.2 Diagrama de functionalitati a aplicatiei software

4.2 Descriere baza de date

4.2.1 Proiectarea bazei de date

4.2.2 Scopul bazei de date

4.2.3 Model conceptual

4.2.4 Modelul logic

4.3 Realizarea aplicației web

4.3.1 XAMPP

4.3.2 Apache

4.3.3 MySQL

4.4 Interfata grafica “Gradinita Verde”

4.4.1 Managementul datelor administrative

4.2.5 Managementul evenimentelor

Cuprins Tabele

Tabel 1 Număr de utilizatori Internet în unele țări ale lumii – 16 –

Tabel 2 Număr de utilizatori Internet în Europa, la sfârșitul anului 2003 – 16 –

Tabel 3 Repartizarea utilizatorilor Internet pe țări/ continente – 17 –

Tabel 4 Descrierea structurii de date – 45 –

Cuprins Figuri

Figura 1 Internet – 10 –

Figura 2 Rețea de mici dimensiuni (LAN) – 11 –

Figura 3 Rețea de mari dimensiuni (wan) – 12 –

Figura 4 hartă a legăturilor din Internet în anul 2003 (într-un județ mai mic) – 12 –

Figura 5 Design virtual: utilizarea modemului – 15 –

Figura 6 WorldWideWeb – 19 –

Figura 7 GET Request/Response – 24 –

Figura 8 Conectare directă – 25 –

Figura 9 Conectare intermediară – 26 –

Figura 10 Clasificare URI – 31 –

Figura 11 URL – 32 –

Figura 12 URN – 32 –

Figura 13 Exemplu adresa URI în ambele forme (URL si URN) – 32 –

Figura 14 php (12) – 36 –

Figura 15Diagrama functionalitati – 43 –

Figura 16 Modelul logic al bazei de date – 46 –

Figura 17 Managementul administrativ – stergere/editare – 48 –

Figura 18 Nume inexistent – 49 –

Figura 19 Adaugare cadru didactic – 50 –

Figura 20 Eroare la adaugare user nou – 50 –

Figura 21 Adaugare eveniment nou – 51 –

Figura 22 Validare adaugare eveniment nou – 52 –

Figura 23 Eveniment adaugat – 53 –

Figura 24 Cautare dupa idStire – Stergere/Editarexampp – 54 –

Abstract

Lucrarea prezentă descrie pașii efectuați în realizarea unei aplicații web, cât și tehnologiile utilizate. O aplicație web este un sistem software bazat pe tehnologiile și standardele consorțiului World Wide Web (W3C) care oferă resurse web specifice cum ar fi conținutul și servicii prin intermediul unei interfețe numită browser web.

Aplicațiile web pot fi folosite cu ușurință și de către persoane fără pregătire tehnică de specialitate în domeniul tehnologiilor web. Aplicațiile cel mai des întîlnite sunt următoarele: Forum, Newsletter, Blog, Sistem de management al conținutului, Sistem de publicitate al știrilor.

Etapele de realizare a unei aplicații web sunt: consultant: se discută scopul aplicației și materialele necesare, stabilirea aspectelor generale, proiectarea aplicației web, se dezvoltă aplicația propriu zisă, testarea: se testează funcționalitatea aplicației, se verifică aspectul și funcționalitatea în toate browserele majore, optimizare și promovare: se optimiziază codul sursă, conținutul paginilor, imaginilor, mentenanță și suport: asigurarea cu suport tehnic.  

Aplicatiile web moderne sunt sisteme software complexe, iar dezvoltarea acestora necesită o abordare metodologică a proiectarii lor. Proiectarea web implica utilizarea unei abordări sistematice și cuantificabile pentru realizarea specificațiilor, implementării, operațiilor și întreținerii aplicațiilor web de calitate superioară.

Introducere

Dacă secolul XX se spune pe drept cuvînt că a aparținut tehnologizarii culminând în ultimii ani cu informatizare și dezvoltarea ciberneticii prin produsele finite calculatoarele, secolul viitor se spune că va fi al comunicațiilor. Dacă la început au fost semnalele morse, telegraful apoi telefonul care a revoluționat comunicațiile lucrurile au evoluat puternic la sfârșitul acestui secol culminând în zilele noastre cu un nou și puternic concept numit Internet.

Nu este nici un secret că internetul devine din ce în ce mai mult o parte importantă a vieții noastre. Majoritatea oamenilor folosesc internetul pentru a căuta informație. Internetul este în continuă dezvoltare, care conține informație variată și oferă noi metode de accesare, interacționare și conectare cu oamenii.

Termenii Internet internet provin din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești: interconnected = interconectat și network = rețea.

Sensurile celor 2 termeni sunt strâns înrudite, în funcție de context.

Substantivul propriu „Internet” (scris cu majusculă) desemnează o rețea mondială unitară de calculatoare și alte aparate cu adrese computerizate, interconectate conform protocoalelor (regulilor) de comunicare „Transmission Control Protocol” și „Internet Protocol”, numite împreună „stiva TCP/IP”.

Termenul „Internet” nu trebuie confundat cu serviciul internetic World Wide Web (www). Acesta este doar unul din multele servicii oferite pe Internet.

Substantivul comun „internet” (scris cu minusculă) desemnează rețele speciale ce interconectează 2 sau mai multe rețele autonome aflate la mare depărtare unele față de altele. Un exemplu de 2 rețele mari, interconectate printr-un internet pentru care folosința acestui nume este justificată: rețelele SIPRNet și FidoNet. Rețelele de tip internet nu trebuie confundate cu super-rețeaua „Internet” de mai sus.

1.1 Ce este internetul?

O rețea de calculatoare este un grup de calculatoare care pot transmite date între ele.

Există multe metode de transmitere a datelor: prin cablu telefonic, cablu TV, fibră optică, radio, etc, fiecare dintre ele având caracteristici specifice (distanță maximă de transmitere, viteză de transmitere, rezistență la interferențe, etc). Din punct de vedere al numărului și distribuției calculatoarelor, rețelele se împart în:

LAN – Local Area Network: rețea de mici dimensiuni aflată de obicei într-o singură încăpere sau instituție;

MAN – Metropolitan Area Network: rețea la nivelul unui oraș;

WAN – Wide Area Network: rețea de mari dimensiuni cu calculatoare repartizate la nivelul unei țări sau continent;

Figura 3 Rețea de mari dimensiuni (wan)

GAN – Global Area Network: rețea globală, răspândită la nivelul întregii planete. Un exemplu de astfel de rețea este Internetul.

Internetul este o rețea de calculatoare răspândită la nivel global.

Din punct de vedere hardware Internetul este format din mai multe rețele de calculatoare conectate între ele, o rețea de rețele. Din punct de vedere software Internetul este un grup de tehnologii de transmisie a datelor între calculatoare din lumea întreagă. 

O determinare exactă a numărului total de dispozitive conectate în acest moment la internet este imposibilă, dar se estimează valori de câteva miliarde. În prezent la Internet sunt conectate nu doar calculatoare ci și alte dispozitive: de dirijare a traficului de date (hub, switch, router), de comunicare sau gestionare date personale (telefoane mobile, i-pad, pda), de altă natură (camere video, dispozitive de monitorizare sau chiar aparatură casnică – televizoare, frigidere, etc).

O scurta istorie

În perioada anilor 60 Departamentul de Aparare a Statelor Unite avea nevoie de o rețea de comunicare în cazul unui atac nuclear. RAND o corporație militară a propus centralizarea comunicațiilor într-o rețea. Această rețea conținea noduri capabile să transmită și să primească mesaje. Fiecare nod își avea propria adresă astfel încât mesajul putea transmis la un anumit nod. Departamentul apărării pentru proiecte avansate (The Defense Department's Advanced Research Projects Agency ) cunoscut sub numele de ARPA sau DARPA a decis să extindă această rețea. În 1969 primul 'Interface Message Processor',predecesorul router-ului de azi a fost instalat la UCLA (University of California în Los Angeles) încât ARPANET-ul a început să se extindă. ARPANETUL include citeva servicii care sunt și azi foarte importante în Internetul de azi,cum ar fi FTP-ul (File Transfer Protocol),remote login (TELNET) și E-mail (electronic mail). În timp ce ARPANET-ul începe să crească, companii ca Xerox dezvolta tehnologia rețelelor locale (LAN).Rețeaua cu cel mai mult impact a fost Ethernet-ul, rețea ce permitea conectarea mai multor calculatoare impreună. Prima versiune avea teoretic o rată de transfer de 3 Mbps și mai târziu 10 Mbps.Cercetatorii de la ARPANET au început să creadă că ar fi folositor să conecteze LAN-urile la ARPANET. Pentru a putea realiza acest lucru a fost dezvoltat un protocol pentru a putea conecta tipuri diferite de echipamente. Astfel TCP-ul (Transmission Control Protocol) și Internet Protocol (IP). În 1983 cresterea Internetului a fost impulsionată de apariția versiunii 4.2 BSD de UNIX care conținea și protocolul TCP/IP .

Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN) a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).

Creșterea numărului de calculatoare conectate la Internet a devenit exponențială, astfel încât în 1990 Internetul cuprindea 3.000 de rețele și 300.000 de calculatoare. În 1992 era deja conectat calculatorul cu numărul 1.000.000. Apoi mărimea Internetului s-a dublat cam la fiecare an.

Cum funcționează Internetul

Pentru a întelege cum funcționează Internetul, trebuie să întelegeți că Internetul nu este o entitate omogenă. Întradevăr este un mare miracol că totuși funcșionează. Internetul are o structură, astfel încât dacă vrei să trimiți un E-mail la calculatorul vecinului mesajul trebuie să străbată sute de mile. Mai mult chiar, mașinile care sunt conectate nu au fost construite să comunice direct între ele. Și totuși Internetul funcționează.

Cum ne contectăm la Internet

Sunt patru moduri principale de conectare la Internet : conexiunea permanentă  (permanent connection ), conexiunea directă pe linie telefonica (dial-in direct connection), conexiunea ca un terminal pe linie telefonica  dial-in terminal connection), conexiune de tip postă electronică (e-mail connection ).

Conexiunea permanentă  presupune existența unei linii dedicate între domiciliul utilizatorului și subrețeaua  Internet Service Providers (care pune la dispoziție accesul ) sau închirierea unui tronson special pentru legarea directă la Internet. Este modalitatea cea mai bună de conectare din punct de vedere al vitezei și calitații transmisiei, dar este și cea mai scumpă .

În special instituțille de învațământ închiriază un tronson pentru conectarea la Internet pe care-l pun la dipoziție cadrelor didactice și studenților prin intermediul retelei locale de calculatoare , dar și marile instituții

Conexiunea directă pe linie telefonică. Unii furnizori de servicii permit legarea prin intermediul unui modem pe o linie telefonică, la calculatorul lor și prin intermediul acestuia, acces direct la Internet. Calculatorul utilizatorului va funcționa identic ca un calculator host (gazdă) din reteaua Internet. Este o legatura temporară pentru că schimbul de date, între calculatorul utilizatorului și cel care este conect Internetul are o structură, astfel încât dacă vrei să trimiți un E-mail la calculatorul vecinului mesajul trebuie să străbată sute de mile. Mai mult chiar, mașinile care sunt conectate nu au fost construite să comunice direct între ele. Și totuși Internetul funcționează.

Cum ne contectăm la Internet

Sunt patru moduri principale de conectare la Internet : conexiunea permanentă  (permanent connection ), conexiunea directă pe linie telefonica (dial-in direct connection), conexiunea ca un terminal pe linie telefonica  dial-in terminal connection), conexiune de tip postă electronică (e-mail connection ).

Conexiunea permanentă  presupune existența unei linii dedicate între domiciliul utilizatorului și subrețeaua  Internet Service Providers (care pune la dispoziție accesul ) sau închirierea unui tronson special pentru legarea directă la Internet. Este modalitatea cea mai bună de conectare din punct de vedere al vitezei și calitații transmisiei, dar este și cea mai scumpă .

În special instituțille de învațământ închiriază un tronson pentru conectarea la Internet pe care-l pun la dipoziție cadrelor didactice și studenților prin intermediul retelei locale de calculatoare , dar și marile instituții

Conexiunea directă pe linie telefonică. Unii furnizori de servicii permit legarea prin intermediul unui modem pe o linie telefonică, la calculatorul lor și prin intermediul acestuia, acces direct la Internet. Calculatorul utilizatorului va funcționa identic ca un calculator host (gazdă) din reteaua Internet. Este o legatura temporară pentru că schimbul de date, între calculatorul utilizatorului și cel care este conectat la Internet, se poate realiza numai când legatura telefonica este activă, dar taxa de instalare scazută și cea de transmisie fac ca acest tip de conexiune să fie cel mai des întâlnit .

Conexiunea ca terminal pe linie telefoniăa. Pentru cei ce dispun de resurse financiare mai reduse, este o modalitate eficienta de acces la Internet. Conexiunea se face tot pe linie telefonică, cu ajutorul unui modem  și apelând la un furnizor de servicii. După realizarea conectarii, calculatorul funcționează ca un terminal, el nefiind legat direct la Internet. Toate programele rulate se desfășoară pe calculatorul  furnizorului de servicii. Datorită acestei situații, pentru a transfera fișierele pe calculatorul utilizatorului, ele trebuie mai întâi copiate pe calculatorul furnizorului de servicii și abia apoi, utilizând comenzile de transfer de date proprii progamului de comunicatie, se pot copia pe sistemul utilizatorului. Conexiunile temporare se stablilesc în funcție de nevoi. Utilizarea lor se facturează în funcție de distanță și de durata utilizarii, putându-se astfel folosi atât linii analogice cât și linii digitale .

Conexiunea de tip poșta electronică. Cei aflați în această situație pot transmite mesaje e-mail în Internet și primi același gen de mesaje de la orice utilizator Internet, pot adresa și receptiona mesaje pentru grupurile de dialog USENET. Majoritatea furnizorilor de servicii au oferit la început utilizatorilor doar servicii la poșta electronică, dar pe masura evoluției Internet, acest tip de conexiune a început să ofere mult prea puțin în raport cu facilitățile Internet.

O modalitate mai puțin folosită în România este conectarea la Internet prin intermediul rețeleor CATV. Pentru conectare este nevoie de un modem de cablu, vitezele de transfer fiind foarte mari :10Mbps.

Pentru a realiza o conexiune Internet este nevoie de urmatoarele elemente : un calculator, un modem, un program de comunicare, un cont Internet, un nume de legătură, o parolă, un instrument de plată.

Ex. Conectarea la Internet folosind un modem

Cea mai comună metodă de a te conecta la Internet este folosirea unui modem legat la o linie telefonică. Modemul (MOdulator/DEModulator) este necesar pentru a converti semnalele digitale din calculator în semnale analogice pentru a putea fi transmise pe o linie telefonică obișnuită, și invers. Modemurile sunt disponibile în versiune externă și în versiune internă. Modemurile externe au propria carcasă, sursa de tensiune separată și se conectează cu calculatorul prin cablu serial. Modemurile interne se conectează la un slot în calculator și folosesc sursa calculatorului. Alegerea modemului ține mai mult de gust decât de performanță. Modemurile interne sunt mai ieftine decât cele externe. Modemurile externe au un display care furnizează diverse informații și pot fi mișcate usor la alt calculator

Cât de mare este internetul

Nimeni nu poate spune cu exactitate, dar se poate aprecia că este cea mai mare rețea de calculatoare din istoria științei și tehnicii omenirii. 
            • Conectează între ele peste 40.000 de rețele de calculatoare din 160 de țări 
            • Cuprinde peste 5 milioane de calculatoare care interconectate dau ceva infinit mai valoros decât suma parților. 
            • Reuneste peste 50 milioane de oameni într-o comunitate culturală universală, cu totul nouă. 

Evoluția internetului

Statisticile în legătură cu numarul de utilizatori Internet în lume sunt dinamice însă datele care urmează pot să ofere o imagine generală în legătură cu amplanarea fenomenului Internet în lume.

Tabel 1 Număr de utilizatori Internet în unele țări ale lumii

Tabel 2 Număr de utilizatori Internet în Europa, la sfârșitul anului 2003

73% dintre utilizatorii Internet din Europa apelează la site-uri care oferă informații despre produsele sau serviciile pe care doresc să le achiziționeze.

Peste 50% dintre utilizatorii Internet din Europa au vizitat la site-uri care furnizează informații pentru turism și călătorii.

8% dintre utilizatorii Internet din Europa au achizitionat servicii prin Internet.

Valoarea aranjamentelor de călătorie, tranzacționate prin Internet, în Europa, a fost în anul 2003 de 11,2 miliarde Euro. 60% din volumul tranzacțiilor – Internet – pentru aranjamente de calatorie – a fost realizat de călători și turiștii din Marea Britanie (39%) și Germania (21%).

13,8 milioane de britanici au folosit Internet pentru achiziționare de produse și servicii. 5,5 milioane dintre acestia au cumpărat bilete de avion prin Internet.

Principalele motive care îi determină pe europeni să folosească Internet pentru obținerea de informații de călătorie și pentru a achiziționa servicii prin Internet:

(extrapolare a rezultatelor sondajului de opinie realizat de PhoCus Wright)

~ Posibilitatea găsirii celor mai bune prețuri sau tarife (50%),

~ Acces facil și convenabil (29%),

~ Posibilități de informare și comparare a ofertelor existente (26%).

Tabel 3 Repartizarea utilizatorilor Internet pe țări/ continente

Modul de organizare a echipamentelor în rețeaua Internet

 În cazul unei rețele, deci și în cadrul rețelei Internet, calculatoarele pot avea rol de 'client' sau 'server'.

    Client = echipamentul de calcul din rețea care beneficiază de serviciile, datele și resursele oferite de server. Rolul de client al unui calculator este determinat de un software special (sistem de operare) instalat pe acel calculator, care permite accesarea unui server și preluarea serviciilor oferite de acesta. Pentru a juca rolul de client, calculatoarele nu trebuie să fie neaparat foarte performante.

    Server = echipament de calcul dintr-o rețea care oferă spre utilizare date, servicii și dispozitive hardware. Pentru ca un calculator să joace rolul de server, el trebuie să aibă instalat un software special (sistem de operare) pentru servere. Acest software face ca acel calculator să devină server. Pentru că serverele pot fi accesate de mai mulți clienți simultan, ele trebuie desigur să fie echipate corespunzător din punct de vedere hardware pentru ca să poată oferi în bune condiții serviciile lor tuturor clientilor. De aceia de regulă, serverele sunt calculatoare foarte performante.

        O parte dintre subrețelele Internet-ului au rolul de întreținere și partajare a resurselor, ele fiind denumite 'puncte de acces la rețea' – Network Access Point (NAP) .

        Resursele Internet sunt formate din date, servicii sau dispozitive hardware puse la dispoziția utilizatorilor internet prin intermediul serverelor Internet.

        Network Access Point (NAP) – Punct de acces la rețea – se referă la o rețea comercială, având caracter regional. Ea oferă servicii de următoarea natură: echipamente de calcul, de comunicație și spațiu pentru stocarea datelor. Fiecare NAP regional este conectat la cel puțin două alte NAP-uri prin intermediul unor linii de viteză mare, pentru ca în cazul unei defecțiuni temporare să nu afecteze transmiterea de date în cadrul internet-ului.

Ce este WWW?

Termenul World Wide Web, abreviat WWW  sau www, numit scurt și web, care în engleză înseamnă „rețea mondială”, este un sistem de documente și informații de tip hipertext legate între ele care pot fi accesate prin rețeaua mondială de Internet. Documentele, care rezidează în diferite locații pe diverse calculatoare server, pot fi regăsite cu ajutorul unui identificator univoc numit URI. Hipertextul inclusiv imagini etc. este afișat cu ajutorul unui program de navigare în web numit browser, care descarcă paginile web de pe un server web și le afișează pe un terminal „client” la utilizator.

O scurta definiție

WWW este numai unul din numeroasele servicii și aplicații informatice disponibile în Internet. Alte servicii sunt de exemplu: afișarea de informații cu forma de text, imagini și sunete, poșta electronică e-mail, transferul de fișiere de date și informații FTP, chat, aplicații video și video on demand, servicii telefonie și telefonie cu imagine prin Internet de tip VoIP, posturi de radio și televiziune prin Internet, e-commerce, sondări de opinie, răspândirea știrilor prin metode RSS, toate genurile de grafică și muzică, lucrul pe un calculator de la distanță prin Internet, grupuri de discuții pe diverse teme, sisteme de jocuri interactive, distribuție de software s.a. Browserele actuale pot să afișeze pagini web, oferă interfețe către celelalte servicii Internet, având astfel un efect integrator (pentru toate serviciile e suficient un singur browser). De aceea granițele dintre serviciul WWW și celelalte servicii din Internet nu sunt întotdeauna clare.

Istoric

World Wide Web reprezintă un uriaș sistem de pagini stocate pe servere diferite și interconectate prin linkuri, conținând text, imagini, sunete, fișiere video, postcript, Flash și alte formate. Internetul este rețeaua mondială de calculatoare interconectate prin protocolul IP – Internet Protocol. Protocoalele fundamentale – care asigură interoperabilitatea între orice doua calculatoare – sunt IP, TCP, UDP. Tim Berners-Lee – devenit cavaler în 2004 – este apreciat drept unul dintre cei mai importanți inventatori ai umanității. La propunerea sa, în 1994, a luat fiinta World Wide Web Consorțium – W3C, o organizație non-profit, care ordonează evoluția Web-ului. Ca și dată de apariție a Web-ului și HTML-ului se consideră ziua de 6 august 1991, cand Tim Berners-Lee a creat prima pagina Web.

World Wide Web (Web-ul) este o rețea a resurselor de informație. Web-ul se bazează pe trei mecanisme pentru a face aceste resurse disponibile imediat la cea mai largă posibilă audiență:

O schemă de numire uniformă pentru localizarea resurselor pe Web (de ex. URI-uri).

Protocoale, pentru acces la resurse numite cu o adresa pe web (de ex. HTTP).

Hypertext, pentru navigare ușoară între resurse (de ex. HTML).

Legăturile dintre aceste mecanisme sunt aparente de-a lungul acestei specificații.

Funcționare

La baza funcționării webului stau 3 standarde, și anume:

(HTTP) – Hypertext Transfer Protocol, stivă de protocoale OSI prin care serverul web și browserul clientului (utilizatorului) comunică între ele;

(HTML) – Hypertext Markup Language, standard de definire și prezentare a paginilor web.

(URI) – Uniform Resource Identifier, sistem universal de identificare a resurselor din web, folosit pentru a identifica și regăsi paginile web;

Următoarele standarde sunt definite mai târziu:

Cascading Style Sheets (CSS)

JavaScript

Hypertext Transfer Protocol Secure – HTTPS.

World Wide Web Consortium (cunoscut și sub denumirea de W3C), care astăzi este condus de Berners-Lee, dezvoltă standardele HTML și CSS; alte standarde provin de la Internet Engineering Task Force (IETF), ECMA sau producători ca Sun Microsystems.

Programul de navigare (browserul) cheamă pagina folosindu-se de URI și HTTP, o interpretează conform formatării paginii (hipertext) și o prezintă utilizatorului pe un monitor. Unul dintre principiile webului este modelul client-server, browserul fiind aplicația client, iar serverul HTTP (serverul web) fiind aplicația server. Pentru a putea interpreta și reda informațiile sub forma hipertextului, browserul apelează la standardul de limbaj HTML, definit încă de la începtul dezvoltării webului.

În perioada 2004-2005 webul a cunoscut un salt calitativ cu privire la aplicațiile de mare răspândire pe glob, care e cunoscut sub numele simbolic Web 2.0.

Standarde Web

Standardele web sunt un termen general pentru standardele formale și alte tehnici specifice care definesc și descriu aspecte ale World Wide Web. În ultimii ani termenul a fost frecvent asociat cu tendința de însușire a celor mai bune practici standardizate pentru construirea, designul și dezvoltarea paginilor Web folosind aceste metode.

Există mai multe standarde și specificații interdependente. Unele dintre ele reglementează și alte aspecte ale Internetului, nu doar World Wide Web, dar toate influențează direct sau indirect dezvoltarea și administrarea paginilor Web și a serviciilor web. În timp ce oricare dintre acestea pot fi denumite "standarde web", susținătorii mișcării standardelor Web tind să se concentreze asupra acelor standarde care se reflectă direct asupra accesibilității și utilizabilității paginilor web.

HTTP

Cel mai important motiv pentru care WWW poate funcționa pe diferite tipuri de calculatoare este HyperText Transfer Protocol (HTTP). HTTP-ul este setul standard de comenzi ce permite comunicarea pe Internet. Fără HTTP browserul pe care îl folosim nu ar ști dacă informația care a venit este HTML sau un document, un program sau un mediu VRML(Virtual Reality Modeling Language). HTTP este un protocol de nivel aplicație, pentru siteme informaționale distribuite, de colaborare, hypermedia. De asemenea, HTTP este folosit ca un protocol generic pentru comunicarea dintre user , proxy/modem și alte sisteme Internet, inclusiv cele care suporta SMTP, NNTP, FTP.

Versiuni

HTTP/0.9 – prima versiune realizată de Tim Berners-Lee și echipa sa. Această versiune este foarte simplă, dar cu numeroase neajunsuri, fiind repede înlocuită de alte versiuni;

HTTP/1.0 – versiune introdusă în 1996 prin RFC1945, a adus numeroase îmbunătățiri;

HTTP/1.1 – versiune de îmbunătățire și reparare a neajunsurilor versiunilor anterioare.

În prezent se utilizează două versiuni ale protocolului, HTTP/1.0 și HTTP/1.1. La versiunea HTTP/1.0 se stabilește o nouă conexiune TCP înaintea cererii, iar după transmiterea răspunsului conexiunea trebuie închisă. Astfel dacă un document HTML cuprinde 10 imagini, vor fi necesare 11 conexiuni TCP, pentru ca pagina să fie afișată complet (în browser). La versiunea 1.1 se pot emite mai multe cereri și răspunsuri pe aceeași conexiune TCP. Astfel pentru documentul HTML cu 10 imagini este necesară doar o singură conexiune TCP. Deoarece – datorită algoritmului Slow-Start – viteza conexiunii TCP este la început mică, dar acum el e necesar doar o singură dată, se scurtează semnificativ durata totală de încărcare a paginii. La aceasta se adaugă și faptul că versiunea 1.1 poate relua și continua transferuri întrerupte.

La HTTP se pierd informațiile cererilor vechi (deci este un protocol fără reținerea stării). Prin utilizarea de cooki-uri în header, se pot realiza însă aplicații care pot utiliza informații de stare (opțiunile utilizatorului din sesiunea actuală, coș de cumpărături ș.a.). Chiar și o recunoaștere a utilizatorului este astfel posibilă. În mod normal se pot citi informațiile transmise care parcurg rețeaua pe computere și rutere. Prin HTTPS transferul se poate și cripta.

Versiunea cea mai recentă se poate utiliza în chat-uri prin utilizarea MIME-tip-ului multipart/replace, care reînnoiește complet conținutul ferestrei browser-ului. Noua versiune permite pe lângă preluarea datelor, și transmiterea lor la server. Cu ajutorul metodei "PUT" web-designerii pot să-și publice paginile web pe webserver prin WebDAV, iar prin metoda "DELETE" pot șterge pagini de pe server.

De asemenea, HTTP/1.1 mai oferă metoda "TRACE" prin care se poate urmări calea spre webserver, și verifică dacă datele au fost corect transferate. Astfel se poate urmări calea prin diferite proxi-uri spre webserver, echivalent cu un traceroute la nivel aplicație.

Modul de funcționare

HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanță spre propriul computer. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www.gradinita.com, atunci se cere calculatorului host să afișeze o pagină web (index.html sau altele). În prima fază numele (adresa) www.gradinita.com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP. Urmează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP, ca răspuns la cererea HTTP-GET. Informații suplimentare ca de ex. indicații pentru browser, limba dorită ș.a. se pot adăuga în header-ul (antetul) pachetului HTTP. În urma cererii HTTP-GET urmează din partea serverului răspunsul cu datele cerute, ca de ex.: pagini în (X)HTML, cu fișiere atașate ca imagini, fișiere de stil (CSS), scripturi (Javascript), dar pot fi și pagini generate dinamic (SSI, JSP, PHP și ASP.NET). Dacă dintr-un anumit motiv informațiile nu pot fi transmise, atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare. Modul exact de desfășurare a acestei acțiuni (cerere și răspuns) este stabilit în specificațiile HTTP.

Transferul argumentelor

Deseori utilizatoul doreste să transmită informatții special la website. Aici HTTP oferă două posibilități :

Transferul datelor în combinație cu o cerere pentru o resursă (metoda GET)

Transferul datelor în combinație cu o cerere specială (metoda POST)

Datele transferate vin deseori codate. La metoda GET se utilizează partea de cerere Uniform Resource Identifiers (URI) cu simbolul ?. Această metodă se utilizează pentru a transfera o listă de parametri, pe care partea opusă trebuie să o ia în considerare la prelucrarea cererii.

În cazul unei cereri POST variabilele nu se află în URI, ci în partea body.

Metode

Metodele disponibile sunt :

GET: este cea mai folosită metodă, fiind utilizată atunci când serverului i se cere o resursă.

HEAD: se comportă exact ca metoda GET, dar serverul returnează doar antetul resursei, ceea ce permite clientului să inspecteze antetul resursei, fără a fi nevoit să obțină și corpul resursei.

PUT: metoda este folosită pentru a depune documente pe server, fiind inversul metodei GET.

POST: a fost proiectată pentru a trimite date de intrare către server.

DELETE: este opusul metodei PUT.

TRACE: este o metodă folosită de obicei pentru diagnosticare, putând da mai multe informații despre traseul urmat de legătura HTTP, fiecare server proxy adăugându-și semnătura în antetul Via.

OPTIONS: este folosită pentru identificarea capacităților serverului Web, înainte de a face o cerere.

CONNECT: este o metodă folosită în general de serverele intermediare.

Exemple de operații HTTP

Conectare directă

Conectarea cu serverul original. Clientul deschide conecsiune end-to-end TCP și solicită o cerere HTTP. Această cerere este reprezentată de o metoda, un URL și un mesaj de tipul

MIME și parametrii ceruți, informații despre client, etc. Serverul primeste cererea, o procesează și returnează un raspuns HTTP care conține starea și informațiile de eroare, mesaj MIME cu informații referitoare la server, la răspuns și la conținut. La final, conecsiunea TCP este închisă.

Conectare intermediară

Exemplu de cache – Un cache este o facilitate de memorare a cererilor anterioare și a răspunsurilor, pentru a se putea trata cereri noi. Dacă sosește o nouă cerere care folosește o cerere memorată, atunci se poate lua din cache răspunsul memorat, în loc de un nou acces la resursa indicată de URL. Cache-ul poate fi la client sau pe server sau pe un sistem intermediar diferit de cel tunel. În fig 1, un server a pus în cache o tranzacție cerere/răspuns, astfel că cererea nouă corespunzătoare de la client nu mai trebuie să parcurgă întregul lanț la serverul de origine; în locul acestuia tratarea se face la serverul cache. Nu toate tranzacțiile pot fi puse în cache și un client sau un server pot decide că anumite tranzacții să poata fi păstrate în cache doar un timp dat.

HTTP defineste trei forme ale sistemului intermediare.

Proxy – acționează în numele altor clienți și prezintă cererile de la alți clienți la server. Există mai multe scenarii care implică utilizarea unui proxy. Într-unul dintre scenarii proxy acționează ca intermediar, printr-un firewall. În acest caz serverul trebuie să-și facă autentificarea către firewall pentru a stabili conexiunea cu agentul proxy. Proxy acceptă răspunsurile, după ce au fost trecute prin firewall. Un alt șcenariu presupune tratarea versiunilor diferite de HTTP. Dacă clientul și serverul execută versiuni diferite de HTTP, atunci proxy poate implementa ambele versiuni și efectua mapările necesare.

Gateway – este un server care se prezintă pentru client ca și cum ar fi serverul de origine. Acționează în numele altor servere care s-ar putea să nu poată comunica direct cu clientul. Există mai multe scenarii în care pot fi utilizate serverele. Ca și în cazul proxy, gateway va administra transferurile prin firewall. În acest caz clientul se autentifică pentru proxy, care apoi poate transfera cererea către server. Un alt scenariu obisnuit apare în cazul lucrului cu un server non-HTTP. Browserele au înglobate capacitatea de a contacta și servere care folosesc protocol diferit de HTTP, cum ar fi servere FTP sau Gopher. Această facilitate de multiprotocol poate fi oferită și de un gateway.

Tunel – este un simplu releu între doua conexiuni TCP. Mesajele HTTP sunt transferate neschimbate, ca și cum ar exista o singură conexiune HTTP între agentul utilizator și serverul de origine. Tunelurile se folosesc atunci când există sistem intermediar între client și server, dar sistemul nu se implică în conținutul mesajelor.

HTML

Unul din primele elemente fundamentale ale WWW ( World Wide Web ) este HTML (Hypertext Markup Language), care descrie formatul primar în care documentele sunt distribuite și vazute pe Web. Multe din trăsăturile lui, cum ar fi independența față de platformă, structurarea formatării și legaturile hipertext, fac din el un foarte bun format pentru documentele Internet și Web.

O scurtă introducere

HTML (Hyper Text Markup Language), este un limbaj de marcare universal interpretat de browsere și se foloseste pentru elaborarea documentelor text cu legături și elemente multimedia – pagini web, prezentări, cărți electronice.

HTML este o formă de marcare orientată către prezentarea documentelor text pe o singură pagină. HTML furnizează mijloacele prin care conținutul unui document poate fi adnotat cu diverse tipuri de metadate și indicații de redare. Indicațiile de redare pot varia de la decorațiuni minore ale textului, cum ar fi specificarea faptului că un anumit cuvânt trebuie subliniat sau că o imagine trebuie introdusă, până la scripturi sofisticate, hărți de imagini și formulare. Metadatele pot include informații despre titlul și autorul documentului, informații structurale despre cum este împărțit documentul în diferite segmente, paragrafe, liste, titluri etc. și informații cruciale care permit ca documentul să poată fi legat de alte documente pentru a forma astfel hiperlink-uri (sau web-ul).

Mod de funcționare

Fișierele HTML sunt fișiere text. Ele pot fi afișate și modificate pe orice calculator cu orice sistem de operare. Extensia unui fisier html este .htm sau .html. Pentru crearea paginilor HTML se poate utiliza orice editor text sau editor grafic. Din categoria editoarelor text, cel mai simplu și la îndemană este editorul notepad. După scrierea codului în notepad salvați fișierul cu extensia .html sau .htm și veți obține o pagină web care poate fi vizualizată într-un browser. Există editoare text specializate care oferă mai multe facilități, cum ar fi evidențierea tag-urilor limbajului (de exemplu editoarele distribuite gratuit Notepad++ sau Crimson Editor). Din categoria editoarelor grafice fac parte de exemplu Macromedia Dreamweaver sau WebPageMaker.

Fisierul html este vizualizat cu ajutorul browserelor, cum ar fi Internet Explorer, Firefox, Google Chrome, etc. Aceste browsere citesc fisierul html și îl transformă într-o formă vizibilă, redând pagina după cum este specificat în fisier.

Versiuni

Versiunea HTML poate fi:

HTML 2.0 – elaborat în Iunie 1994, este standardul pe care ar trebui să-l suporte toate browserele curente, inclusiv cele mod text. HTML 2.0 reflectă concepția originală a HTML că un limbaj de marcare independent de obiectele existente pentru așezarea lor în pagină, în loc de a specifica exact cum ar trebui să arate acestea.

HTML 3.0 – Enunțată în 1995, a încercat să dezvolte HTML 2.0 prin adaugarea unor facilități precum tabelele și un mai mare control asupra textului din jurul imaginilor. Deși unele din noutțăile HTML 3.0 erau deja folosite de autorii de browsere, multe nu erau înca. În unele cazuri, taguri asemănătoare implementate de autorii de browsere au devenit mai răspândite decât tagurile "oficiale". Specificația HTML 3.0 acum a expirat, deci nu mai este un standard oficial.

HTML 3.2 – S-a dezvoltat în 1996. A fost proiectată să reflecte și să standardizeze practicile acceptate la scara largă. Include tagurile HTML 3.0 ce erau adoptate de autorii de browsere ca Netscape și Microsoft plus extensii HTML raspândite.

HTML 4.0 – A aparut în 24 aprilie 1998. Extinde HTML cu mecanisme pentru foi de stil, scripturi, frameuri, încapsulare obiecte, suport îmbunătățit pentru text de la dreapta la stânga și direcții mixte, tabele mai complexe, și îmbunătățiri ale formelor, oferind accesibilitate îmbunătățită pentru oamenii cu dizabilități.

HTML 4.01 – A aparut în 24 decembrie 1999. Este o revizuire a HTML 4.0 care corectează erori și aduce anumite modificări.

HTML 5 – În 2007 s-a format un grup care a dezvoltat specificațiile acestei versiuni.

Elemente de bază

Orice pagina web (document HTML) are în structura trei elemente obligatorii: un element numit HTML,care cuprinde întregul document, și două sub-elemente ale acestuia: HEAD (antet, cap) și BODY (corp).

Tag-ul <HTML> este primul tag care trebuie să apară într-un fisier HTML. El va încadra alături de tag-ul său corespunzator de închidere (</HTML>) intreaga pagina web.

Tag-ul <HEAD> va marca partea de antet a paginii web. Are tag corespunzator de închidere (</HEAD>).

Tag-ul <BODY> va încadra conținutul paginii web. Are tag corespunzator de închidere (</BODY>).

Tag-ul <TITLE> marchează titlul unui document HTML, cel care va fi afișat în bara de titlu a browser-ului. Acest tag se foloseste numai în interiorul tag-ului HEAD. Dacă acest tag lipseste, atunci în bara de titlu va apărea numele fisierului.

URI

Un identificator uniform de resurse (Uniform Resource Identifier, abreviat URI) este o secvență alfanumerică univocă și universală a unei resurse de pe Internet, cum ar fi un document sau un website. Deseori URI-ul unei resurse este identic cu URL-ul ei (localizator uniform de resurse), formă timpurie a identificatorului URI.

Caracteristici

Uniform

Uniformitatea oferă mai multe avantaje. Permite diferite tipuri de identificatori de resurse pentru a fi utilizate în același context, chiar și atunci când mecanismele folosite pentru a accesa aceste resurse pot fi diferite. Acesta permite interpretarea semantică uniform a unor convenții sintactice frecvențe peste diferite tipuri de identificatori de resurse. Acesta permite introducerea de noi tipuri de identificatori de resurse, fără a interfera cu calea identificatorilor existenți, care sunt utilizate. Permite identificatori pentru a fi reutilizati în mai multe contexte diferite.

Resursa

O resursă poate fi ceva care are identitate. Resursa este cartografierea conceptuală la o entitate sau un set de entități, nu neapărat entitatea care corespunde acelei cartografieri la orice instanță în timp. Astfel, o resursă poate rămâne constant chiar și atunci când conținutul său–entităților la care corespunde în prezent –modificări în timp, cu condiția ca cartografiere conceptuală să nu se schimbe în proces.

Identificator

Un identificator este un obiect care poate acționa ca o referire la ceva care are identitate. În cazul URI, obiectul este o secvență de caractere cu o sintaxă restrânsă.

Clasificare URI

Un URI poate fi clasificat ca un localizator, un nume, sau ambele. Termenul "Uniform Resource Locator" (URL) se referă la subsetul de URI-uri care identificare o resursă pe baza reprezentației mecanismului de accesului primar. Termenul “Uniform Resource Name” (URN) se referă la subsetul de URI-uri care la nivel global rămân unice și persistente, chiar și atunci când resursa devine indisponibilă sau încetează să mai existe.

Exemple de URI

http://www.math.uio.no/faq/compression-faq/part1.html

ftp://ftp.is.co.za/rfc/rfc1808.txt

gopher://spinaltap.micro.umn.edu/00/Weather/California/Los%20Angeles

mailto:[anonimizat]

news:comp.infosystems.www.servers.unix

telnet://melvyl.ucop.edu/

URL

URL este abrevierea expresiei Uniform Resource Locator (localizator uniform de resurse) și reprezintă, pe scurt, o adresă Internet, localizând și identificând o resursă anume pe Internet, fie că este vorba de un site Internet sau de fisiere punctuale (documente, imagini, clipuri video, etc).
  URL a fost creat în 1994 de către Tim Berners-Lee, inventatorul World Wide Web-ului, ca un șir standardizat de caractere. Schema folosită pentru construirea unui URL:

<protocol>://<nume_DNS>/<nume_local>

 protocol este protocolul folosit pentru obținerea informațiilor de la adresa Internet respectivă. În utilizarea uzuală a Internetului, de cele mai multe ori protocolul este http (alte protocoale fiind gopher, wais, ftp);

 nume_DNS este numele domeniului unde se află resursa ce se doreste a fi accesată, de exemplu google.com sau știați.că sau traveloman.ro;

 nume_local este format din calea (prin directoarele/folderele de pe domeniul respectiv) și numele exact al resursei (numele articolului sau al fișierului).

URN

URN este abrevierea expresiei Uniform Resource Names (nume uniform de resurse) este o resursă de Internet cu un nume care, spre deosebire de un URL, are o semnificație persistentă, și anume că proprietarul de URN poate aștepta ca altcineva (sau un program) va fi întotdeauna capabil să găsească resurse. URN este conceput pentru a ușura maparea altor spații în spații URN. Prin urmare, sintaxa URN ofera un mijloc de codificare a datelor de caractere într-o formă care poate fi transmisă protocoalelor existente.

Figura 13 Exemplu adresa URI în ambele forme (URL si URN)

CSS

Scurtă descriere

Denumirea de CSS provine din limba engleză de la cascading style sheets, care se poate traduce ca fiind foi de stil în cascadă, stiluri ce pot fi definite atât în headerul unei pagini web, cât și într-un fișier separat, individual. Cea de-a două variantă fiind cea recomandată.

CSS este utilizat atât de autorii cât și de cititorii de pagini web pentru a defini culori, fonturi, layout, precum și alte aspecte legate de prezentarea documentelor. El este conceput în primul rând pentru a permite separarea documentului ca și conținut (scrise în HTML sau un Markup Language similar) de documentul de prezentare (scris în CSS).

Această separare poate îmbunătăți accesibilitatea conținutului, să ofere o mai mare flexibilitate și poate diminua caietul de sarcini al celui care se ocupă de mentenanța unui site web prin asigurarea unui control mai simplu. De asemenea CSS-ul  poate reduce complexitatea și repetarea tag-urilor folosite pentru formatare din structura conținutului. CSS poate, de asemenea, permite ca aceeași pagină să fie prezentată în diferite stiluri de redare pentru diferite medii, cum ar fi pe ecranul unui calculator, în imprimare sau vocal (când este redat printr-un cititor de ecran).

O dată cu apariția sa, mulți dezvoltatori web au considerat că CSS este un mod de formatare mult mai puternic și mai ușor de utilizat, și au considerat că <FONT> este un tag învechit. În 2006 (s-a facut Update), capabilitățile CSS-ului au fost  îmbunătățite considerabil în ceea ce privește design-ul layout-ului unei pagini web. Cu toate acestea, multe site-uri web încă utilizează CSS numai pentru formatarea textului, în timp ce, pentru layout folosesc tabele. Pentru că Internetul este într-o creșterea rapidă, datorită utilizarii tot mai frecvente a telefoanelor mobile și a PDA-urilor, este necesară crearea unor pagini web accesibile utilizatorilor care folosesc o mare varietate de dispozitive. Un design web fară tabele  îmbunătățește considerabil accesibilitatea, în acest sens.

Autoritatea în ceea ce privește acest tip de fișiere, este deținută de World Wide Web Consortium (sau  W3C). Aceștia oferă specificațiile complete, lista browserelor care suportă CSS, instrumente de validare, precum și informații despre învățare a CSS.

Avantajele oferite de CSS

CSS a reprezentat un element revoluționar în lumea web-designului. · Utilizând CSS pentru prezentarea unui site web putem reduce substanțial cantitatea de timp petrecută cu realizarea unui web site.

De asemenea, prin utilizarea CSS se reduce cantitatea de spațiu ocupată de un web site pe hard disc, precum și lățimea de bandă necesară pentru a transmite web site-ul din server către browser.

Separarea structurii unui web site de prezentarea lui. CSS poate fi scris independent de fișierul HTML, prin utilizarea unui fișier extern css. În acest fel, prezentarea unui web site poate fi gestionat prin centralizarea mai multor fișiere css într-un folder, putând fi actualizat foarte ușor.

CSS permite optimizarea conținutului unui site, pentru a fi utilizat pe dispozitive diferite, cum ar fi: PDAs, telefoane celulare, laptopuri, PC personal sau pentru printare. De asemenea, ușurează munca de căutare a motoarelor de căutare.

Deoarece consumă mai puțină lățime de bandă și spațiu pe hard disc, descărcarea anumitor documente de pe site se realizează mai rapid.

CSS permite planificarea, dezvoltarea și întreținerea unui web site să fie mai simplă.

Nivele CSS

Consorțiul W3C a conceput și standardizat trei nivele de CSS (Foile de stil în cascadă):

1. CSS1 (nivelul 1) – permite să atașeze paginilor web stiluri pentru proprietățile privind: culorile, spațierile, text, box, margini, border, fundal (background). CSS1 este recomandată oficial de Consorțiului W3C din anul 1996.

2. CSS2 (nivelul 2) – această versiune aduce în plus facilități de moștenire a stilurilor, poziționări, efecte vizuale, integrarea mai multor tipuri de media (audio, TV etc.). Multe alte proprietăți au fost redefinite. A fost standardizat în 1998, marea majoritate a proprietăților fiind implementate în cadrul navigatoarelor de astăzi. O extensie a acestui nivel este CSS2.1.

3. CSS3 (nivel 3) – aduce o serie de îmbunătățiri nivelului 2.1, cum ar fi: culorile, adaugă efecte fonturilor și afișării lor. Sunt adăugate module noi, cum ar fi: Animații și Tranziții. Acest lucru permițând construirea de prezentări din documentele web, similar cu prezentările Microsoft PowerPoint . Această variantă încă nu este implementată în toate browserele.

Beneficiile concrete includ:
– controlarea layoutului documentelor dintr-o singură pagină de stiluri,
– control mai exact al layoutului,
– aplicare de layouturi diferite pentru tipuri media diferite (ecran, printare, etc),
– tehnici numeroase și sofisticate.

Diferența dintre CSS și HTML

HTML este folosit pentru a structura continutul în timp ce CSS este folosit pentru a formata conținutul. 

În perioada de început a web-ului, HTML era folosit numai pentru structura textului. Textul se putea marca cu taguri precum <hl> și <p> pentru a marca titlul sau un paragraf. Odata cu cresterea popularității web-ului designeri au început să caute diferite posibilități de a adăuga layout documentelor online. Pentru a raspunde acestor cerinte, producatorii de browsere (în acea vreme Microsoft și Netscape) au inventat noi taguri HTML precum <font> care diferă față de tagurile originale HTML prin faptul că definesc layoutul și nu structura.

Acest lucru a dus și la o situație unde tagurile originale de structura ca <table> să fie folosite necorespunzator pe pagini de layout (to layout pages). Multe taguri noi de layout precum <blink> erau recunoscute numai de unele browsere. O formula comună ce apărea pe siteuri era "Aveți nevoie de browserul X pentru a vedea această pagină". CSS a fost inventat pentru a remedia această situație, furnizându-le designerilor facilități sofisticate pentru editarea layoutului, suportate de toate browserele.

În același timp, separarea site-urilor de prezentare pentru documente de conținutul documentelor ușurează foarte mult întreținerea lor.

PHP

Scurtă descriere PHP

Pe scurt, PHP este un limbaj de programare care permite modificarea unei pagini web înainte ca aceasta să fie transmisă catre browserul unui utilizator. Practic, în momentul în care utilizatorul accesează o pagina web construită cu PHP, mai întâi este rulat scriptul PHP, după care partea de HTML, după care se face afișarea ( toate acestea întâmplându-se într-un timp foarte scurt, lucruri pe care un utilizator nu le poate sesiza ).

Modalitatea prin care un script PHP generează conținut pentru o pagină ce va fi afișată de browser, este prin folosirea etichetelor <?php ?>. Tot codul sursă trebuie introdus între acele etichete, asa cum codul html trebuie introdus în etichetele <html></html>.

Numele PHP ( limbaj de programare ) provine din limba engleză și este un acronim recursiv : Php: Hypertext Preprocessor. Este un software free sub Licență PHP, Free Software Foundation considerand acest software unul liber.

PHP este un limbaj de programare de tip interpretat, asta însemnând că fișierele ce conțin cod PHP sunt interpretate ca atare în timpul execuției. Practic, în execuția unei porțiuni de cod sursă, nu este necesară modificarea lui într-o formă intermediară ( cod binar ), și este folosit exact asa cum a fost scris.

Codul PHP poate face aproape aceleași lucruri pe care le face și un sistem avansat de programare, precum C/C++ sau Java.

Avantajele oferite de PHP

Avantajele principale oferite de utilizarea limbajului de programare sunt detaliate în continuare.

Asigură dinamicitate paginilor web! Paginile 100% (sau strict) HTML nu mai sunt astăzi la modă pentru că sunt greu de întreținut. Dacă ai un sit cu 100 de pagini și vrei să schimbi ceva în design va trebui să aplici modificarea în toate fișierele HTML. În PHP nu se întâmplă așa.

Cu HTML rămâi cam la text și imagini, pe când cu PHP poți să ai formulare care să strângă date și eventual să le trimită prin email.

Cu PHP se poate interacționa cu baze de date în care să fie puse informații, să fie consultate și afișate cu ușurință. HTML nu poate așa ceva.

PHP înregistrează performanțe foarte bune, comparabil cu diverse alternative. Poate nu este cel mai tare din parcare pe o anumită felie, dar…

Are cea mai mare comunitate constituită în jurul său. Internetul este efectiv plin de tutoriale legate de PHP. Dacă ai o problemă legată de PHP aproape sigur vei găsi deja răspunsul pe web, pentru că cineva se poate să fi avut aceeași problemă, sau vei putea să întrebi pe diferitele forumuri. Inclusiv în România PHP este foarte popular.

Aplicațiile au un grad mare de portabilitate, dat fiind că PHP merge sub Windows, Linux, Mac ș.a. Poate unele mici ajustări vor trebui făcute la schimbarea sistemului de operare, dar grosul rămâne la fel.

Limbajul PHP este relativ simplu. Tocmai de aceea are succes. Când ai PHP.net la îndemână nu ai de ce să înveți pe de rost comenzi.

SQL

Scurtă descriere SQL

SQL (Structured Query Language – Limbaj Structurat de Interogare) este un limbaj de programare specific pentru manipularea datelor în sistemele de manipulare a bazelor de date relaționale (RDBMS), iar la origine este un limbaj bazat pe algebra relațională. Acesta are ca scop inserarea datelor, interogații, actualizare și ștergere, modificarea și crearea schemelor, precum și controlul accesului la date. A devenit un standard în domeniu (standardizat ANSI-ISO), fiind cel mai popular limbaj utilizat pentru creearea, modificarea, regăsirea și manipularea datelor de către SGBD-urile (Sistemele de Gestiune a Bazelor de Date) relaționale. Pe lângă versiunile standardizate ale limbajului, există o mulțime de dialecte și variante, unele proprietare, fiind specifice anumitor SGBD-uri și de asemenea conținând extensii pentru a suporta SBD-urile (Sistemele de Baze de Date) obiectuale (obiectual-relaționale).

SQL permite atât accesul la conținutul bazelor de date, cât și la structura acestora.

Avantajele oferite de SQL

SQL este un limbaj foarte performant de pe urma căruia beneficiază toate tipurile de utilizatori ai bazelor de date Oracle, și anume:

·     Administratorii bazei de date

·     Creatorii de aplicații

·     Administratorii de securitate ai bazei de date

·     Utilizatorii finali

SQL este un limbaj foarte flexibil care va permite să dezvoltați programe performante. SQL va permite să lucrați cu grupuri mari de date. În plus, limbajul SQL permite utilizarea rezultatelor unei interogări ca date de intrare pentru o altă instructiune de interogare.

Limbajul SQL vă scuteste de efortul de a stabili metoda corecta de acces. Sistemul Oracle utilizează propriile capacități de optimizare pentru a determina cele mai rapide și eficiente mijloace de accesare a datelor. Acest lucru simplifică aplicațiile și reduce eforturile de proiectare.

Prin definirea limbajului SQL ca unic limbaj de accesare a bazei de date, programul Oracle elimină compromisurile potențiale referitoare la securitate și la date.

Limbajul SQL este folosit pentru a crea și a manipula toate obiectele Oracle. Aceste obiecte includ tabele, vederi, grupuri, instantanee, secvențe, sinonime, roluri și spații-tabel.

Despre instrucțiunile SQL

 O interogare SQL este o comandă pe care o creați cu ajutorul unei instrucțiuni SQL. Aveți posibilitatea de a utiliza Structured Query Language (SQL) pentru a interoga, actualiza și gestiona baze de date relaționale.

Instrucțiunile SQL pot fi grupate în:

‰ instrucțiuni de definire a datelor, care permit descrierea structurii BD

‰ instrucțiuni de manipulate a datelor: adaugă, șterge, modifică înregistrări

‰ instrucțiuni de selecție a datelor, care permit consultarea BD

‰ instrucțiuni de procesare a tranzacțiilor

‰ instrucțiuni de control al cursorului

‰ instrucțiuni pivind controlul accesului la date

În limbajul SQL standardizat de ISO nu se folosesc termenii formali de relație, atribut, tuplu, ci tabel, coloană, rând.

Atunci când o aplicație lansează o instrucțiune SQL, reprezentarea analizata sintactic a instrucțiunii SQL este încarcată în zona SQL partajată din server. Analiza presupune efectuarea urmatoarelor operatii:

·     Verificarea corectitudinii sintactice și semantice a instructiunilor SQL.

·     Stabilirea faptului dacă procesul care a lansat instructiunea SQL poseda privilegiile necesare pentru executarea ei.

·     Consultarea dictionarului de date în vederea analizarii definițiilor tabelului și ale coloanelor.

·     Instituirea de blocaje asupra obiectelor necesare astfel încât definițiile acestora să nu se modifice în timpul executiei.

·     Determinarea planului optim de executie care urmează să fie utilizat în momentul executarii instructiunii.

Analiza are loc numai dacă nu există nici o altă instrucțiune SQL identică în zona SQL partajată. Dacă în această zonă există deja o copie, sistemul Oracle folosește copia din memorie în loc să analizeze copia codului sursă pe care încercați să o executați, în cazul în care nu există nici o copie, sistemul Oracle trece la analiza instrucțiunii. Analiza instrucțiunii are loc o singură dată, indiferent de câte ori este executată instrucțiunea. Programul Oracle re-execută instrucțiunea analizată la fiecare referire ulterioara a instrucțiunii respective.

Validarea sintactică și semantică efectuată în timpul analizei detectează numai erorile care pot fi gasite înaintea execuției instrucțiunii. Există însă erori pe care analiza nu le poate detecta. De exemplu,' erorile legate de conversia datelor nu pot fi depistate înainte de execuția instrucțiunii.

Procesarea interogarilor

Procesarea interogarilor este putin diferita de a altor tipuri de instrucțiuni SQL deoarece interogarile returnează date sub formă de rezultate dacă execuția instrucțiunii s-a încheiat cu succes. Instrucțiunile non-interogative returnează fie "succesul" fie "eșecul", însă o interogare returnează linii multiple de date. Aceste date sunt prezentate utilizatorului în format tabelar.

Interogarile pot deveni interogari implicite în anumite instructiuni SQL.

Prezentarea aplicaṭiei web

În continuare se va prezenta aplicatia web “Grădinița Verde”. Aceasta este o aplicație care are rol atât administrativ cât și informativ. Aplicația are rolul de a oferi informații utile utilizatorilor săi, dar și de a folosi în administrarea grădiniței. Documentul de față prezintă structura funcțională a produsului, datele utilizate, elementele și algoritmii care urmează să fie implementați. Se identifică resursele necesare sistemului. Se accentuează cazurile de utilizare a acestei aplicații, pentru a avea o diagrama exemplificata și exactă a funcționalității produsului. De asemenea sunt incluse și interfețele grafice a aplicației, pentru a avea o imagine clara a produsului.

Prezentarea generala a aplicatie

Aplicatia web “Gradinita verde” este compusa din mai multe pagini web, cuprinzand diferite informatii.

Pagina principala(Despre noi) contine informatii generale despre gradinita.Utilizatorul are posibilitatea de a naviga prin site cu ajutorul unui meniu (Personal, Eveniment,Program,Contact). Fiecare pagina contine informatii representative.

Dupa autentificare, utilizatorul are permisiunea de a vizualiza infromatii specifice, in functie de tipul de utilizator.

Personaje participante

Aplicatia contine patru tipuri de personaje (users/utilizatori): administrator, cadrul didactic (personal) si parintele si utilizatorul general.

Permisiuni administrator

Operatiile posibile pentru administrator sunt:

– Adauga/sterge/cautare evenimente

– Management date administrative (Adauga/sterge/cautare utilizatori personal)

-Toate operatiile posibile unui utilizator general

Permisiuni cadru didactic

Operatiile posibile pentru personal sunt:

-management date personale (vizualizare/editare/stergere detalii personale)

-adaugare cerere concediu

– Toate operatiile posibile unui utilizator general

Permisiuni parinte

Operatiile posibile pentru personal sunt:

-scriere/editare mesaj pe forum

– toate operatiile posibile unui utilizator general

Permisiuni utilizator general

-vizualizarea infromatiilor generale

Diagrama de functionalitati a aplicatiei software

Figura 15Diagrama functionalitati

Descriere baza de date

Sistemul administrativ al unei grădinițe conține o cantitate mare de informații esențiale despre personal, cât și despre beneficiarii serviciilor oferite de grădiniță, părinții și copii. Baza de date descrisă în acest document stă la baza unui astfel de sistem administrativ.

Proiectarea bazei de date

Sistemul administrativ al unei grădinițe conține o cantitate mare de informații esențiale despre personal, cât și despre beneficiarii serviciilor oferite de grădiniță, părinții și copii. Baza de date descrisă în acest document stă la baza unui astfel de sistem administrativ.

Scopul bazei de date

Baza de date descrisă în continuare are rolul de a descrie sistemul administrativ al unei grădinițe. Astfel baza de date păstrează informații referitoare la serviciile pe care aceasta le ofera, detalii referitoare la personalul grădiniței cât și detalii privind beneficiarii (părinți și copii). În funcție de tipul de utilizator, se afiseaza mai multe sau mai puține informații.

Model conceptual

Aplicația stochează și prelucrează informații despre:

Personal

Beneficiari (părinți)

Copii

Personalul grădiniței este impărțit în 4 categorii mari: administrativ, didactic și colaboratori .

Beneficiarii grădiniței sunt reprezentați de familiile care și-au înscris copiii la această grădiniță precum și copii.

Utilizatorii sunt persoanele care vor avea acces la această aplicație. Astfel vor exista mai multe tipuri de utilizatori: administratorul (are rolul de a adaugă, șterge, modifica baza de date), utilizator personal (are rolul de a vizualiza, edita și șterge anumite informații referitoare la datele personale), părintele (are rolul de a vizualiza doar anumite informații), vizitatori (drepturi limitate – vor putea vizualiza informații minime despre grădiniță).  

Entitățile identificate prin studierea surselor de date relevante și relațiile dintre acestea.

Tabel 4 Descrierea structurii de date

Modelul logic

În cadrul modelului logic se definesc schemele de relație ale entităților identificate prin modelul conceptual. Schema relațională (Figura 1)  conține informații privind relațiile dintre entități cât și atributele entităților. Astfel, în continuare este prezentata diagrama complexă a bazei de date (Figura 17) realizate în mediul de proiectare DBDesigner.

Figura 16 Modelul logic al bazei de date

Realizarea aplicației web

Pentru implemnetarea aplicației web ‘Gradinita Verde’ am utilizat XAMPP.

XAMPP

XAMPP este numele dat unui pachet de aplicatii care constituie infrastructura software necesară găzduirii saiturilor web: server de web (Apache), server de baze de date (MySQL), interpretoare pentru scripturi scrise în limbajele PHP și PERL. XAMPP a fost creat însă pentru a pune la dispozitia dezvoltatorilor un instrument eficient de testare. Odată instalat pe calculatorul propriu, pachetul de aplicatii va face ca acesta să aibă comportamentul unui server, permitând testarea aplicatiilor scrise fără a intra în conflict cu firma care va găzdui în final produsul software realizat.

Apache

Apache este o aplicatie de tip server pentru web. O aplicatie de acest tip este un program reactiv. El rulează în continuu pe calculatorul destinat păstrării unuia sau mai multor saituri web și așteaptă cereri din partea unei aplicatii client (Internet Explorer, Mozilla Firefox, Opera etc.).

Ca aplicatie, serverul pentru web accesează un ansamblu de fișiere dispuse pe discul calculatorului pe care acesta este instalat. Dacă o aplicatie client solicită un fișier existent, serverul pentru web îl va furniza respectând regulile unui protocol precizat în cererea clientului (http). Paginile web sunt de regulă documente multimedia continând text, imagini, sunet, animatii. Ele sunt stocate pe disc în mai multe fișiere, fiecare fișier continând informatii de un anumit tip. Corespunzător, serverul pentru web va primi din partea aplicaTiei client o suită de cereri de transfer de fișiere începând cu fișierul principal. Asamblarea ocumentului din fragmentele primite cade în sarcina aplicatiei client. Pe serverele pentru internet functionând sub UNIX sau Linux, Apache este configurat astfel încât rădăcina structurii arborescente de directoare care găzduiesc saituri diferă de cea creată în urma instalării XAMPP.

MySQL

MySQL va fi componenta aplicatiilor web destinată păstrării datelor aplicatiei.

Interfata grafica “Gradinita Verde”

Acest capitol are scopul de a prezenta interfata grafica a aplicatiei web implementate. In continuare se vor detalia functionalitatile importante ale acestei aplicatii.

Managementul datelor administrative

S-a amintit in capitolele anterioare ca administratorul este singurul care are permisiunea de a adauga, edita sau sterge date administrative.

Figura 17 Managementul administrativ – stergere/editare

In exemplul ilustrat (Figura 16) s-a introdus numele ‘test’ si s-a selectat butonul ‘Cauta’. Putem observa ca rezultatul s-a afisat sub formul de ‘Cautare’.

Figura 18 Nume inexistent

In exemplul ilustrat (Figura 17) s-a introdus numele ‘invalid’ si s-a selectat butonul ‘Cauta’.

Figura 19 Adaugare cadru didactic

Figura 20 Eroare la adaugare user nou

In Figura 19 s-a ilustrat cazul in care administratorul nu completeaza toate campurile. Putem observa ca a aparut un mesaj de eroare.

Managementul evenimentelor

Figura 21 Adaugare eveniment nou

Figura 22 Validare adaugare eveniment nou

Figura 23 Eveniment adaugat

Figura 24 Cautare dupa idStire – Stergere/Editarexampp