Proiectarea Si Infiintarea Unei Pepiniere Dendrologice pe Suprafata de 5 Ha
bibliografie
DAMIAN, I., 1978: Împăduriri. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
DAMIAN, I., NEGRUTIU, F., FLORESCU, GH., 1978: Împăduriri. Lucrări practice. Semințe. Pepiniere. [NUME_REDACTAT] “Transilvania” din Brașov.
FLORESCU, GH., 1999: Împăduriri. Pepiniere forestiere. [NUME_REDACTAT] "Transilvania" Brașov.
FLORESCU, GH., ABRUDAN, I.V., 2003: Impăduriri. Semințe. Pepiniere. Ed. [NUME_REDACTAT] din Brașov.
VLAD, I., 2011: Lucrări practice de împăduriri. [NUME_REDACTAT] din Oradea. Oradea
VLAD, I., 2009/2010: Metode moderne de gospodărire a sistemelor agro-silvice – Note de curs. [NUME_REDACTAT] din Oradea. Oradea
http://www.agrisorg.com/index.php/produse/e/385-freze/350-freza-de-pamant-zf
http://www.agrotechnic.ro/cumpara/motosapa-bsr-fy-st75-cu-6-5cp-2774372
http://johndeeredistributor.ro/Masini-si-Echipamente-Agricole/Produse/Tractoare/Seria-5E
http://www.scritube.com/biologie/botanica/PEPINIERELE-DE-ARBORI-SI-ARBUS14419.php
http://aeromeh.com/rom/sad4-c/
http://www.agrisorg.com/index.php/produse/
http://www.gepetto-consult.ro/index.php?menu_item=Produse&categ=5
http://www.stihl.ro/Produse-STIHL/Motocoase/Motocoase-de-putere-mare/22288-220/FS-360-C-E.aspx
http://profesional-new.com/utilaje-agricole/Utilaje-instalatii-pentru-irigatii/Tambur-irigatii-40mm.html
http://www.marcoser.ro/produse/echipamente_sere_si_solarii/irigare_picurare/drip_tape/sunstream.html
CUPRINS
CAPITOLUL I ALEGEREA LOCULUI PENTRU PEPINIERĂ
1.1. Amplasarea pepinierei
1.2. Structura pepinierei
CAPITOLUL II CONSTRUCȚIILE NECESARE ÎN PEPINIERĂ
2.1. Construcțiile productive
2.1.1. Serele
2.1.2. Solariile
2.1.3. Răsadnițe
2.2. Construcțiile anexe
CAPITOLUL III MAȘINI UTILAJE ȘI INSTALAȚII NECESARE ÎN PEPINIERĂ
3.1. Mașini și instalații în pepinieră
3.2. Instalații de irigare și unificare
CAPITOLUL IV ORGANIZAREA PEPINIEREI
4.1. Sistematizarea terenului productiv
4.2. Dimensionarea și amplasarea drumurilor
4.3. Amplasarea construcțiilor productive și a amenajarilor auxiliare
4.4. Împrejmuirea terenului
4.5. Organizarea producției
CAPITOLUL V ÎNGRIJIREA CULTURILOR ÎN PEPINIERĂ
5.1. Mulcirea
5.2. Erbicidarea
5.3. Irigarea în pepinieră
5.4. Umbrirea
5.5. Fertilizarea
5.6. Protecția fitosanitară
CAPITOLUL VI SCOATEREA, SORTAREA ȘI DEPOZITAREA METERIALULUI SĂDITOR
6.1. Epocile de sortare a materialului săditor
6.2. Scoaterea și condiționarea materialului cu rădăcină nudă
6.3. Scoaterea manuală cu baloți de pământ
6.4. Scoaterea arborilor mari cu balot de pământ
6.5. Depozitarea materialului săditor
CAPITOLUL VII CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
7.1. Concluzii
7.2. Recomandări
BIBLIOGRAFIE
proiectarea și inființarea unei pepiniere dendrologice pe suprafața de 5 ha
CUPRINS
CAPITOLUL I ALEGEREA LOCULUI PENTRU PEPINIERĂ
1.1. Amplasarea pepinierei
1.2. Structura pepinierei
CAPITOLUL II CONSTRUCȚIILE NECESARE ÎN PEPINIERĂ
2.1. Construcțiile productive
2.1.1. Serele
2.1.2. Solariile
2.1.3. Răsadnițe
2.2. Construcțiile anexe
CAPITOLUL III MAȘINI UTILAJE ȘI INSTALAȚII NECESARE ÎN PEPINIERĂ
3.1. Mașini și instalații în pepinieră
3.2. Instalații de irigare și unificare
CAPITOLUL IV ORGANIZAREA PEPINIEREI
4.1. Sistematizarea terenului productiv
4.2. Dimensionarea și amplasarea drumurilor
4.3. Amplasarea construcțiilor productive și a amenajarilor auxiliare
4.4. Împrejmuirea terenului
4.5. Organizarea producției
CAPITOLUL V ÎNGRIJIREA CULTURILOR ÎN PEPINIERĂ
5.1. Mulcirea
5.2. Erbicidarea
5.3. Irigarea în pepinieră
5.4. Umbrirea
5.5. Fertilizarea
5.6. Protecția fitosanitară
CAPITOLUL VI SCOATEREA, SORTAREA ȘI DEPOZITAREA METERIALULUI SĂDITOR
6.1. Epocile de sortare a materialului săditor
6.2. Scoaterea și condiționarea materialului cu rădăcină nudă
6.3. Scoaterea manuală cu baloți de pământ
6.4. Scoaterea arborilor mari cu balot de pământ
6.5. Depozitarea materialului săditor
CAPITOLUL VII CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
7.1. Concluzii
7.2. Recomandări
BIBLIOGRAFIE
Capitolul I
alegerea locului pentru pepinieră
1.1. Amplasarea pepinierei
Pepiniera este o suprafață de teren special aleasă și amenajată, destinată producerii materialului de plantat (puieților) prin diferite metode de multiplicare a speciilor.
După natura și destinația materialului de plantat produs, pepinierele pot fi: forestiere (silvice), horticole, pomicole, viticole etc. În pepiniere se urmărește obținerea unui număr cât mai mare de puieți la unitatea de suprafață, în sortimentele dorite, de calitate corespunzătoare și cu costuri cât mai mici.
Pepinierele forestiere sau silvice sunt destinate producerii materialului de plantat utilizat în principal în lucrările de împăduriri din cuprinsul fondului forestier. De asemenea, în pepinierele forestiere se produc și puieți pentru înființarea de culturi în afara fondului forestier (pe terenuri agricole degradate, perdele de protecție a culturilor agricole, spații verzi etc.).
Alegerea amplasamentului pepinierei prezintă o importanță deosebită pentru culturile de puieți. Pentru a obține rezultate bune în producția diverselor sortimente de puieți trebuie ca terenul destinat pepinierei să prezinte anumite valori ale factorilor ecologici care să ofere condiții favorabile de vegetație speciilor cultivate.
O altă condiție importantă impusă amplasamentului pepinierei este ca terenul ales să fie situat în condiții climato-edafice asemănătoare teritoriului în care se vor instala puieții produși.
La alegerea locului de amplasare a pepinierei se vor avea în vedere și criteriile următoare:
indiferent de marea unitate de relief în care trebuie amplasată pepiniera (munte, deal, câmpie etc.), terenul trebuie să fie plan, ușor înclinat, cu panta de de 1-3 (5º), pentru asigurarea drenajului natural al apelor în exces și a posibilității de mecanizare a tehnologiilor de producere a puieților;
în condiții de teren accidentat se evită amplasarea în văi, unde stagnează frecvent aerul rece;
în etajul montan superior sunt preferate expozițiile semi-însorite, iar în cel montan inferior, expozițiile semi-umbrite;
la munte, altitudinea la care este amplasată pepiniera să nu depășească limita mijlocie a arealului speciei care se cultivă;
pentru a beneficia de întreaga energie solară necesară culturilor pepinierele se amplasează, de regulă, în terenuri descoperite, lipsite de vegetație forestieră. În puține cazuri, pentru protejarea puieților unor specii delicate (brad, fag), sensibile la insolație și la înghețuri, se recomandă înființarea de pepiniere mici sub masiv;
în regiuni de câmpie, cu vânturi puternice care spulberă zăpada în timpul iernii și sporesc seceta de vară, se preferă terenuri protejate de o culme sau pădure, iar în lipsa acestora se recomandă instalarea unor perdele de protecție;
pepiniera nu trebuie amplasată în imediata vecinătate a pădurii, deoarece poate fi ușor invadată de numeroși dăunători ai plantelor lemnoase; de asemenea, limita pădurii din marginea sudică a pepinierei umbrește culturile, iar cea din vecinătatea nordică sporește insolația; pentru a evita aceste neajunsuri, între pepinieră și pădure se lasă o distanță de 30-40 m;
în vederea satisfacerii cerințelor adeseori foarte diferite ale puieților speciilor cultivate, se preferă un teren cu sol zonal din cuprinsul teritoriului deservit, cu textură mijlocie, profund, reavăn și bogat în substanțe minerale nutritive. Solurile grele, argiloase, deși bogate, trebuie evitate chiar mai mult decât cele ușoare. Ele sunt reci, compacte și mai greu permeabile pentru apă și aer, îngheață ușor și favorizează frecvent deșosarea puieților;
pânza freatică să fie la adâncimea de 1,5 – 2 m, iar în apropiere să existe o sursă de apă, necesară udatului artificial;
terenul pentru pepinieră trebuie să fie în apropierea unor localități, pentru a nu fi necesară asigurarea unor spații de cazare a muncitorilor;
prezența căilor de acces și a utilităților (curent etc.) este necesară mai ales în cazul pepinierelor mari.
Amplasarea pepinierei. Pentru obținerea de rezultate favorabile în pepiniere la alegerea amplasării lor se au în vedere trei grupe de factori și anume: factori ecoclimatici, ecopedologici și social-economici.
La analiza condițiilor ecoclimatice se au în vedere atât factorii necesari (utili) respectiv temperatura, lumina, umiditatea, aerul cât și factorii defavorabili (genurile de iarbă, brumele, înghețurile tîrzii de primăvară și timpurii de toamnă, grindina etc.).
După regimul termic sunt favorabile pentru amplasarea pepinierelor dendrologice zonele unde temperatura medie anuală depășește 8°C, temperatura minimă absolută din timpul iernii nu coboară sub -30°C, iar durata perioadei de vegetație delimitată de zero biologic de primăvară și de toamnă (8-10°C) depășește 175-180 zile.
Factorul lumină nu prezintă un caracter restrictiv pentru înmulțirea arborilor și în mod asemănător umiditatea, în sensul că deficitul de apă în zonele secetoase poate să fie complectat prin irigare.
Cu privire la factorii nefavorabili (de stress) aceștia trebuie să fie absenți sau să nu aibe o frecvență regulată.
Potrivit favorabilității factorilor ecopedologici este recomandat ca pepiniera dendrologică să fie amplasată pe terenuri ralativ plane, lutoase, loto-nisipoase, loto-argiloase pe care apa freatică nu se ridică în perioada ploiasă mai mult de 1,5-2,0 m față de suprafața solului fără săruri nocive și factori poluanți în ansamblu.
Referitor la factorii social-economici trebuie de avut în vedere gradul sporit de intensivitate din pepinieră care presupune forță de muncă ce trebuie asigurată pe plan local sau dacă nu, de creat condiții pentru a fi adusă cu caracter sezonier de la distanțe mai mari. Problemele de transport impun amplasarea pepinierei în apropierea unor căi de comunicații accesibile pe tot timpul anului. Nu trebuie scăpate din vedere sursele de energie, de apă și tot ceea ce solicită o viață civilizată.
Pentru proict amplasarea pepinierei este în localitatea Aiud județul Alba. [NUME_REDACTAT] care se găsește la intersecția coordonatelor geografice de 66° 18’ 21,62” latitudine nordică și 23° 42’ 06,23” longitudine estică, la o altitudine de 286 m.
Din punct de vedere climatic localitatea Aiud se situează între valorile:
– Temperatura medie anuală calculată pe 60 ani este de 10,39 °C.
– Luna cu temperatura cea mai ridicată este luna iulie cu temperatuta de 21,2 °C iar luna cu temperatura cea mai scăzută este Ianuarie cu -1,5°C, temperatura minimă absolută este de – 29 °C și s-a înregistrat în ianuarie 1942. amplitudinea maximă absolută este de 68,5 °C.
– Temperaturi medii zilnice de peste 0 °C se înregistrează începând cu a doua perioadă a lunii februarie și țin până în a doua decadă a lunii decembrie. Suma temperaturilor din perioada de vegetație (1.03-31.10) este de 35,30°C sau 32,14°C în perioada 1.04-31.10, ceea ce satisface cerințele plantelor.
Suma anuală a precipitațiilor medii pe 20 ani este de 605 mm, cu o repartizare relativ uniformă în cursul anului.
Lunile cele mai bogate sunt mai, iunie și iulie, iar cele cu precipitații mai reduse sunt ianuarie, februarie, martie, septembrie și octombrie.
Pe teritoriul unde s-au efectuat lucrările, în localitatea Aiud s-au diferențiat mai multe grupe de soluri și anume.
A. Soluri cu orizont malic, evaluate pe depozite loesoide, lutoase (cernoziomuri levigate și soluri brune cernoziomice).
Aceastp grupă reprezintă cele mai evoluate soluri din această zonă și au fost delimitate pe terasă, care este unitatea de relief cea mai veche. Aceasta s-a format în prezența nivelului acvifer freatic de mică adâncime.
Această grupă cuprinde următoarele unități de sol:
Cernoziomuri levigate puternic, freatic umede, cu textura lutoasă sau lutoargiloasă.
Cernoziomuri levigate moderat, freatic umede, cu textura lutoasă sau lutoargiloasă.
Soluri brune cernoziomice, freatic umede cu textura lutoasă.
B. Soluri aluviale cu orizont molie, imperfect realizate, evaluate pe depozite aluviale cu textura medie și grosieră, (soluri brune aluviale și aluviale – brune).
Solurile acestea au fost delimitate pe suprafețe ușor plane ușor înălțate. în funcție de textura medie a profilului de sol și de identitatea procesului de gleizare au fost separate în mai multe unități de sol:
Soluri brune aluviale, lutoase, gleizate moderat.
Soluri brune aluviale, luto-argiloase, gleizate moderat spre puternic.
Soluri brune aluviale, luto nisipoase, erodate slab.
C. Soluri de profil nedezvoltat evaluate pe depozite aluvionare de textură variată. In această grupă au fost cuprinse :
Soluri aluviale moderat evaluate, gleizate moderat, cu textura luto- nisipoasă.
Soluri aluviale moderat evaluate, gleizate moderat-puternic, cu textura lutoasă.
Soluri aluviale slab evaluate, luto nisipoase.
Soluri aluviale moderat evaluate, gleizate puternic, cu textura lutoargiloasă.
Soluri aluviale semigleizate.
Lucrările s-au efectuat pe cernoziomuri levigate, sol predominant lutos, bogat în humus (5,94) moderat levigate cu structura grăunțoasă stabilă, cu permeabilitate mijlocie pentru aer și apă, având reacție neutră.
Conținutul de elemente minerale înainte de fertilizarea de bază a solului pe care s-au desfăsurat lucrările este redat în tabelul următor:
Conținutul mediu în elemente nutritive sau minerale
al solului pe care se plantează
TABELUL Nr.1
1.2. Structura pepinierei
O pepiniera cuprinde:
– constructii productive: sere, solarii, rasadnite;
– constructii si amenajari anexe: centrala termica, hale, ateliere;
– teren productiv – sistematizat in culturi de producere a materialului saditor;
– teren ocupat cu plantatii ajutatoare (plantatii mama, rachitarie, perdele de protectie);
– drumuri.
Desfasurarea procesului de productie se sprijina pe baza tehnica a pepinierei:
– Masini si utilaje, unelte si instalatii.
Pepinierele mici pot avea o dotare minima: instalatie de udare, unelte si echipamente pentru lucrarile aplicate plantelor si solului, materiale specifice si un minim de constructii (birou, magazii, atelier).
capitolul II
construcțiile necesare în pepinieră
2.1. Construcțiile productive
2.1.1. [NUME_REDACTAT] este un adăpost complex, cu acoperișul și pereții din sticlă sau alte materiale transparente. Serele sunt echipate cu instalații pentru ameliorarea și optimizarea factorilor de mediu (căldură, umiditate, aerisire, lumină etc.) în funcție de faza de dezvoltare a puieților.
Ca și solariile, serele au forme și mărimi variate, fiind izolate sau reunite mai multe în bloc (figura 2.1). Pentru culturi cu caracter industrial se construiesc sere cu suprafețe mari și înalte, în interiorul cărora se utilizează echipamente și utilaje acționate de tractor sau autopropulsate.
Datorită costurilor ridicate de construcție și întreținere, serele sunt mai rar utilizate în pepinierele forestiere din țara noastră, fiind folosite în special pentru butășiri cu butași verzi (nelignificați) și pentru multiplicarea unor plante ornamentale.
Figura 2.1. Sere: a) în tronsoane izolate, b) în tronsoane unite în bloc
2.1.2. [NUME_REDACTAT] este un adăpost care folosește ca sursă de căldură și lumină energia solară, fiind considerat o seră neîncălzită artificial. Solariile pot fi fixe sau mobile, primele fiind cel mai des utilizate în pepinierele forestiere din țara noastră după anul 1970.
Figura 2.2. Solarii acoperite cu folie de polietilenă:
a) solarii fixe, b) solar mobil
Forma și mărimea solariilor sunt foarte diferite (figura 2.2). Acoperișul poate avea forma rotunjită sau plană (în una sau două pante). De regulă, lățimea solariilor variază între 2,5 și 4 m, iar înălțimea între 2 și 3 m.
Scheletul solariilor poate fi de metal, beton sau lemn. Acoperișul și pereții laterali se confecționează de obicei din folii de masă plastică, transparentă sau translucidă, fixate cât mai bine de schelet, dar se poate utiliza și sticla.
Uneori se utilizează și solarii mobile în formă de tunel, cu dimensiuni mici (lățime de 1,1-1,2 m și înălțime de 60-80 cm), pentru a proteja straturile din câmpul pepinierei, în care s-au executat semănături primăvara timpuriu.
2.1.3. [NUME_REDACTAT] este un spațiu încălzit de regulă cu biocombustibil, utilizat pentru înrădăcinarea butașilor (lignificați și mai ales nelignificați) sau alte culturi ce reclamă adăpost.
Răsadnițele pot fi cu acoperiș într-o singură pantă sau în două pante, îngropate parțial sau total în sol sau la nivelul solului (figura 2.3). Lățimea răsadnițelor variază de la circa 1 m (cu acoperiș într-o singură pantă) la 3 m, în cazul celor în două pante. Înălțimea este de 0,8-1,0 m, iar lungimea după nevoie.
Pereții laterali ai răsadniței se confecționează din beton sau lemn, iar acoperișul poate fi din sticlă sau matrial plastic transparent. Pentru a evita pagubele provocate de diverși dăunători animali (în special cârtițe), pe fundul răsadniței se așează o plasă de sârmă.
Figura 2.3. Răsadnițe cu acoperiș într-o pantă: la nivelul solului (a), parțial îngropată (b) și cu acoperiș în două pante (c)
Spațiile adăpostite oferă posibilități de reglare a microclimatului, prin ameliorarea regimurilor factorilor ecologici (căldură, umiditate, aerisire, lumină etc.) în vederea optimizării procesului de producție a puieților.
Căldura se poate regla în sere prin încălzire artificială, mai ales în perioadele reci ale anului. În răsadnițe, căldura se obține cu ajutorul biocombustibililor (bălegar de cabaline, bovine, ovine în amestec cu paie, pleavă etc.). La sfârșitul iernii sau începutul primăverii, prin fermentația biocombustibililor, care se așează pe fundul răsadniței într-un strat gros de 30-50 cm, se asigură o temperatură de până la 70-80°C, timp de 5-7 zile, după care aceasta se menține la 25-30°C pentru încă 7-8 săptămâni. În solarii, temperatura este mai ridicată cu 3-5°C decât în exteriorul acestora.
Temperatura din spațiile adăpostite nu trebuie să depășească 30°C în perioada de creștere a puieților. Ca urmare, în zilele călduroase de vară, se impune răcirea aerului din aceste spații printr-o aerisire puternică. La răsadnițe se ridică acoperișul, iar la solarii se deschid parțial sau total pereții laterali. În plus, în cazul serelor se poate recurge și la răcirea artificială a aerului în zilele toride de vară, dacă ele sunt dotate cu instalații de condiționare a aerului.
În spațiul adăpostit umiditatea necesară puieților se asigură prin irigare. Udarea culturilor se face la început mai des, iar după răsărirea plantulelor, udarea se face la intervale de 2-3 zile. Astfel, în solarii, semănăturile se udă zilnic cu 0,8-1,0 l de apă pe m², iar după răsărire se aplică 2-5 l apă/m² la intervale de 2-3 zile, astfel încât substratul să fie umectat pe toată grosimea de răspândire a rădăcinilor. Pentru a permite lignificarea puieților, începând din luna august, udatul se rărește, aplicându-se doar pentru prevenirea ofilirii.
Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie în spațiile adăpostite de 75-90%, cu atât mai mare cu cât temperatura este mai ridicată. În serele în care se recurge la butășirea cu butași verzi (nelignificați), pentru multe specii umiditatea aerului trebuie menținută în prima fază (de înrădăcinare a butașilor) la valori de peste 90%, recurgându-se la irigarea fină, sub formă de aerosoli.
Pe lângă răcirea aerului, aerisirea spațiilor adăpostite este necesară și pentru împrospătarea aerului și îmbogățirea lui cu oxigen și dioxid de carbon. Uneori, pentru a obține o concentrație mai ridicată a dioxidului de carbon (favorabilă creșterii puieților), în sere se recurge la arderea petrolului, propanului etc.
În sere și solarii se poate recurge și la reglarea luminii (prin iluminat suplimentar artificial sau acoperirea pereților adăposturilor cu diverse materiale ce împiedică parțial sau total pătrunderea luminii naturale) dacă o asemenea măsură este impusă de tehnologia de producere a puieților.
Pe lângă microclimat, substratul nutritiv reprezintă o componentă principală a mediului de cultură din spațiile adăpostite. Substratul nutritiv are de obicei grosimea de 10-50 cm (frecvent 10-20 cm), corelată cu adâncimea de răspândire a rădăcinilor plantulelor sau puieților.
În pepinierele din țara noastră, la alcătuirea substratului nutritiv se folosesc în mod curent, singure sau asociate, cu rol de suport, componentă sau îngrășământ, următoarele materiale: pământ de pădure sau de țelină, humus de pădure, frunze (ace), gunoi de grajd, mraniță, compost, turbă, mușchi Sphagnum, nisip, îngrășăminte chimice, soluții nutritive etc.
De asemenea, în solarii se recomandă diverse substraturi nutritive formate din: (a) amestec omogen de humus de molid (50%), ace de molid (30%) și humus de fag (20%); (b) 55% litieră de molid, 45% humus de molid; (c) 40% litieră de molid, 60% humus de fag, tei sau corn; (d) turbă galbenă de Sphagnum cu pH 4-5, fertilizată cu 1 kg de azotat de amoniu + 0.5 kg superfosfat / m3 etc.
2.2. Construcțiile anexe
Construcțiile anexe servesc procesului de producție.
Depozitul climatizat este folosit pentru stocarea paletizată a puieților mici cu rădăcinile goale, pentru stratificarea semințelor, butașilor, lăstarilor altoaie, pentru păstrarea de scurtă durată a plantelor cu balot de pământ ambalat. În spațiile depozitului se menține temperatura, umiditatea atmosferica și gradul de aerisire specifice păstrării fiecărei categorii de material biologic.
Remiza (adăpostul) de mașini și utilaje, atelierele, depozitul de carburanți, magaziile sunt prevăzute cu platforme betonate necesare pentru activități specifice.
Compostierele sunt construcții destinate reciclării deșeurilor din pepinieră, transformării lor în pământuri pentru cultură. Se amplasează în locuri umbrite.
Centrala termica servește serele, răsadnițile și spațiile administrative.
Suprafețele clădirilor anexe
TABELUL Nr.2
capitolul III
mașini utilaje și instalații necesare în pepinieră
3.1. Mașini și instalații în pepinieră
În pepinierele mici, o parte din utilaje și mașinile indispensabile pot fi închiriate, achiziționarea lor nefiind rentabilă. Totuși în cazul unei asemenea investiții, trebuie luată în considerare posibilitatea de a închiria aceste utilaje unitaților agrozootehnice din zonele limitrofe pentru a justifica și a rentabiliza investiția.
· [NUME_REDACTAT] pot folosi tractoare de până la maxim 15 CP pentru toate lucrarile.
·[NUME_REDACTAT] recomandate pentru pepinierele mici (1-5 ha). Ele sunt concepute pentru executia lucrarilor de intretinere pe suprafete mici. Motocultoarele cu puteri diferite (4-10 CP) sunt echipate cu seturi de accesorii adptate: freza, sapa rotativa, cultivatoare, rarita, plug, cositoare, pompa de tratamente chimice, remorca etc.
·Masini tractate
Sunt utilaje trase, de obicei, de tractor. Printre cele mai importante regasim Mașina de sapat gropi de plantare, Mașina de sapat santuri inguste sau echipamente si masini pentru scoaterea materialului saditor.
· Masini stationare
Reprezinta utilajele care nu necesita deplasarea in procesul functiunii. Ca masini stasionare se poate mentiona Mașina de tocat deseurile lemnoase, Mașina de plantat puieti mici in ghivece, masini de conditionat fructe si seminte, masini de retezat ramurile, masini de ambalat puietii, masini de intins pe teren mulci din folie de politilena.
În pepinieră se folosesc următoarele tipuri de utilaje:
Tractoare;
Freze;
Pluguri;
Grape;
Mașini de semănat;
Plantatoare;
Burghire de plantat puieți;
Aparate și mașini pentru combaterea dăunătorilor;
Mașini pentru recoltarea puieților;
Mașini pentru condiționarea fructelor și semințelor;
Selectoare;
Motocoase.
[NUME_REDACTAT] universale formează o grupă a tractoarelor pe roți care, în afara lucrărilor efectuate de tractoarele cu destinație generală, se utilizează la lucrări de întreținere a culturilor prăsitoare (lucrări între rânduri cu cultivatoare pentru prășit), precum și la lucrări de transport, în special în agricultură. Aceste tractoare se deosebesc de cele cu destinație generală prin aceea că au o lumină mai mare (40…-750 mm),de cele mai multe ori variabilă, posedă posibilitatea de modificare a ecartamentului și au o gamă mai mare de viteze. În unele lucrări de specialitate, aceste tractoare sunt cunoscute sub denumirea de "tractoare universale de prășit".
Tractoarele specializate cuprind grupa tractoarelor care, prin construcția lor specială, sunt adaptate executării diferitelor lucrări. Din această grupă fac parte tractoarele pentru lucrări în grădini, livezi, vii, orezarii, plantații de ceai, bumbac etc. (cu lumina de 750…1000 mm și chiar mai mult), pentru regiuni deluroase și de munte, pentru lucrări în culturi de plante cu port înalt (tractoare portal), pentru terenuri mlăștinoase (pentru irigații, desecări, îndiguiri corectări ale cursurilor râurilor).
Seria 5E de la [NUME_REDACTAT] (fig. 3.1):
Performanță – Motor PowerTech M de 2.9 litri în 3 cilindri, cu turbocompresor și un nou sistem de răcire;
Versatilitate – 9 viteze înainte și 3 viteze înapoi, puteți alege variante de 40 kW (55 CP;
Capacitate mare de încărcare – până la 1,8 tone;
O rază perfectă de întoarcere și operare cu joystick pentru lucrul confortabil cu încărcătorul frontal;
O gamă variată de atașamaente pentru aplicații diferite;
Fig.3.1. [NUME_REDACTAT] Deere 5E
Freza de pământ ZF 90 (fig. 3.2.)
Necesar putere KW/CP – 15-28/20-38;
Latime de lucru (cm) – 105
Latime de lucru (cm) – 18
Reductor o singură viteză;
Transmisie cu lanț;
Reglaj lateral manual;
Rotor cu flanse a cate 4 cutite elicoidale;
Arbore cardanic;
Turație priză de putere 540 rot/min;
Turație rotor 240 rot/min.
Fig. 3.2. Freza de pământ ZF 90
Plug MX-01C (fig. 3.3.)
Adâncime de lucru – 25 cm;
Lățime de lucru – 60 cm;
Greutate – 135 kg;
Fig. 3.3. Plug MX-01C
Grapa cu discuri cu două secțiuni autopurtate sau tractate FPT1 (fig. 3.4.)
Varianta tractată – autopurtată-tractată;
Număr discuri – 18;
Diametrul disc mm – 410 mm;
Lățime de lucru – 155 cm;
Greutate – 260 kg.
Fig. 3.4. Grapa cu discuri cu două secțiuni autopurtate sau tractate FPT1
Mașina de semănat – model 83 (fig. 3.5.) a fost concepută pentru semănarea atât a semințelor de mici dimensiuni cât și a celor de mari dimensiuni (Ø max. < 8 mm).
Rezervorul de semințe este din tablă de oțel galvanizat, capacul fiind prins în arcuri.
Roțile mașinii de 400 x 8 au un profil special pentru o aderență sporită. De la roți, prin intermediul unui lanț se vor antrena atât casetele de angrenaje reversibile cât și cutia cu angrenaje conice. Reglajele de bază se vor face astfel cu ajutorul casetei de angrenaje reversibile iar cele fine prin selectarea vitezei adecvate din cutia cu angrenaje conice. Există 160 posibilități diferite de setare a sistemului de semanat pentru a obține astfel o
calibrare perfectă.
Fără a exista un risc de vătămare a semințelor, acestea sunt transportate dinspre rezervorul de semințe cu ajutorul unor rotițe prevazute cu brațe moi de plastic ce asigură o semănare uniformă atât la o viteza mai mică de înaintare cât și la una mai mare. Aceste rotițe sunt acționate la baza lor prin intermediul unor clapete de plastic ce pot fi setate în 10 poziții diferite, în funcție de dimensiunile semințelor. Semințele ajung prin intermediul unor tuburi telescopice din oțel la unitatea de semănat. De pe scaunul operatorului poate fi urmărit întregul proces de semănare.
Unitățile de semănat sunt montate pe o bara, cu înaltimea de la sol reglabilă, ele putând fi și deplasate pe această bară pentru a regla ușor distanța dintre rânduri.
În vederea asigurării unei adâncimi de semănare corecte și uniforme, unitățile de semănat sunt independente una față de alta. Rolele de presare urmăresc întocmai suprafața pământului, brazdarele de semănat putând fi conduse independent față de acestea. Rezervorul de semințe se golește cu ușurință prin deschiderea completă a clapetelor de fund, semințele ajungând în tava de golire. Cutia de semănat are guri de evacuare pentru 9 rânduri, fiecare gură de evacuare cu posibilitate de blocare individuală în cazul în care nu va trebui folosită.
Mașina va putea fi astfel cu un numar de maxim 9 rânduri de semănat și cu distanțe ajustabile între rânduri. Ca și metodă de lucru, Mașina seamană samânța curată, nu în amestec cu nisip urmând ca după semănare să se acopere patul germinativ cu nisip.
Fig. 3.5. Mașina de semănat – model 83
Mașina de plantat EGEDAL – model JT (fig. 3.6.)
Mașina de plantat EGEDAL model JT standard dar și modelul profesional este ideală pentru instalarea culturilor de pomi de crăciun, plantarea perdelelor de protecție, plantarea pe suprafețe mari, etc. Constructiv este o Mașina robustă și flexibilă gândită pentru o utilizare optimă în orice condiții de plantare.
Cadrul special, puternic al mașinii permite o reglare continuă a elementelor de plantare pe întreaga sa lungime.
Controlul adâncimii de plantare se face cu ajutorul unor roți de sprijin. Prinderea la tractor se face prin sistemul de prindere în trei puncte, cat. II.
Elementele de plantare sunt prevăzute cu discuri de diametre mari prevăzute cu un vârf interschimbabil, de uzură. Discul acesta de mari dimensiuni va permite o plantare ușoară chiar și în condiții grele de teren, printre cioate. Mai mult, discul va proteja elementele de plantare de suprasolicitări în cazul terenurilor stâncoase. Roțile de cauciuc au rolul de a închide și a presa pământul din brazda de plantare. Forța de apăsare a acestor roți poate fi repede ajustată pentru diferitele condiții de teren prin suplimentarea sau reducerea lestului din cuiile de lestare (pietre, pământ etc.). Acestea sunt o dotare standard a mașinii de plantat.
În cazul mașinii de plantat model JT standard, scaunele pot fi montate în două poziții diferite: poziționate central fie orientate spre direcția de mers fie în sens invers acestei direcții. În acest fel se pot planta fără probleme și puieții de dimensiuni mai mari.
Poate fi folosită cu succes pentru plantarea butașilor de salcie energetică.
Specificații tehnice:
Adancime brazdelor: max. 30 cm
Distanta intre randuri: 60 – 165 cm standard
Productivitate orara pe rand: cca. 800 – 1500 bucati
Latime: 2000 mm
Lungime: 2300 mm
Inaltime: 1450 mm
Greutate:
Mașina pentru 1 rand: 440 kg
Mașina pentru 2 randuri: 620 kg
Fig. 3.6. Mașina de plantat EGEDAL – model JT
Burghire de plantat puieți EGEDAL (fig. 3.7.)
Saparea gropilor de plantare;
Lașimi variabile între rânduri
Adâncimi de lucru ajustabile
Prindere în trei puncte: Cat. I și II
Număr de rânduri: 2 si 4
Dimensiunea găurilor: 200, 250, 300, 400 sau 500 mm
Fig. 3.7. Burghire de plantat puieți EGEDAL
Aparate și mașini pentru combaterea dăunătorilor EEP-500 (fig. 3.8.)
Mașina de erbicidat este destinată administrării erbicidelor, insecto– fungicidelor și îngrășămintelor lichide în culturile de câmp.
Lățimea de lucru – 12 m
Inălțimea de lucru a rampei – 450-1000 mm
Norma de lichid – 40-740 l/ha
Productivitatea – 4 ha/h
Purtat pe tractor
Numărul rezervoarelor – 1
Capacitatea rezervorului – 500 L
Tipul pompei – IMOVILI D82
Numărul duzelor – 24
Sistem de alimentare – Cu sorb
Sistem de agitare – [NUME_REDACTAT] de pulverizare – Cu jet
Fig. 3.8. Aparate și mașini pentru combaterea dăunătorilor EEP-500
Mașini pentru recoltarea puieților Egedal (fig. 3.9.)
Dislocatorul de rând Egedal, este de o construcție masivă și robust, ideal pentru dislocarea în rând, a puieților de dimensiuni mari peste care nu se poate trece cu tractorul.
Mașina dispune de un brăzdar în formă de "U", cu o lațime de 50 – 60 cm, prevăzut cu niște dinți de furcă. Acești dinți vibratori, actionați de la priza de putere a tractorului vor disloca și ridica puieții, îndepărtând majoritatea solului din jurul rădăcinilor. Sistemul de prindere în trei puncte culisează pe întreaga lungime a cadrului fiind astfel posibilă alegerea unei poziții pentru brazdar în funcție de marginea exterioară a roții de tractor. Un stabilizator lateral va împiedica deplasarea laterală a dislocatorului.
Lațimea de lucru: 500 – 600 mm
Lațimea: 2400 – 2500 mm
Greutatea: 260 – 275 kg
Fig. 3.9. Mașini pentru recoltarea puieților [NUME_REDACTAT] CAD-4 cu un ciclon (fig. 3.10.)
Productivitate:
In regim de pre-curatare − pana la 6 t/h
In regim de curatare − pana la 4 t/h
In regim de selectare − pana la 2 t/h
Putere de consum: 2,5 kWt
Gabarite:
Lungime − 2565 mm.
Latime − 624 mm.
Inaltime − 1850 mm.
Greutate 342 kg.
Fig. 3.10. Selector CAD-4 cu un ciclon
[NUME_REDACTAT] FS 360 C-E (fig. 3.11.)
Cap tăietor: Dickichtmesser 300-3
Capacitate cilindrică: 37,7 cm³
Capacitatea rezervorului: 0,75 l
Greutate: 8,5 kg
Lungime totală: 1,79 m
Putere: 1,7/2,3 kW/CP
Nivel de presiune acustică: 99,0 dB(A)
Nivel de putere acustică: 107,0 dB(A)
Nivel de vibrații stânga/dreapta: 2,5/2,0 m/s²
[NUME_REDACTAT] FS 360 C-E (fig. 3.11.)
Motosapa BSR FY-ST75 (fig. 3.12.)
Latime de lucru: 600-800 mm
Adancime de lucru: 150mm pana la 250mm
Viteze: mers inainte
Transmisie: lant si curea
Putere: 6.5 CP/3600 rpm
Consum mediu: 190-200g/CP
Tip filtru: filtru cu ulei
Capacitate rezervor: 3.6L
Motor: OHV, 1 cilindru, 4 timpi, racire pe aer
Sistem pornire: manual (demaror)
Greutate: 52 kg
Motosapa BSR FY-ST75 (fig. 3.12.)
3.2. Instalații de irigare și unificare
În sere, răsadnițe, solarii, tuneluri, ariile pentru culturile la ghiveci, se prevăd anumite tipuri de udare a culturilor. Metodele tradiționale se pot păstra pe suprafețe restrânse, în pepinierele mai puțin dezvoltate:
-Udarea cu stropitoarea, din bazine de preîncălzire a apei (sere);
-Udarea cu furtunul (cu sau fără sită) branșat la robinet (răsadnițe, solarii, sere ș.a.).
· Instalații de irigare
În pepinierele moderne se recurge la diferite metode de distribuire a apei, prin instalații fixe, parțial mobile și mobile:
– aspersiune fină;
– irigare prin picurare;
– irigare cu aspersoare de mare putere.
· Instalații de umidificare a atmosferei
– sistemul de ceață artificială (echipament costisitor);
– umidificatoare de atmosfera (apa pulverizată mecanic și dispersată în atmosfera de un ventilator).
Pentru pepinieră se va folosi irigare prin picurare în sere, solarii iar pentru răsadnițe se va folosi metoda clasică de udare cu furtunul. Pentru culturile în câmp se vor folosi utilaje tractate de tractor cum ar fi tambur de irigții Ø40/ 110-130m (fig. 3.13.)
Tambur de irigții Ø40/ 110-130m
– Motor cu turbină, brevetat "TURBIMEC" ;
– Turbine 3/20;
– Roți cărucior de aspersor;
– Tub de alimentare a MT cauciuc;
– Dispozitiv de întoarcere manuală;
– Cărucior cu două roți, extensibile de la 60 cm la 140 cm;
– Ø Furtun (mm): 40;
– [NUME_REDACTAT] (m): 110-130.
Fig. 3.13. Tambur de irigții Ø40/ 110-130m
Irigarea culturilor fie în câmp fie în sere, solarii sau răsadnițe va fi alimentată din fântâni forate la 50 m adâncime și din 2 bazine de 50 m2 cu o capacitate de 100 m3 de apă fiecare, acestea fiind umplute din fântână, fie suplimentate cu apă din afara pepinierei (cu ajutorul vidanjorului) sau pe cale naturală (din precipitații). Tragerea apei din făntâni sau din bazine se va face cu ajutorul pompelor de tip hidrofor (fig. 3.14.). instalați de irigare prin picurare (fig. 3.16.) vor fi montate pentru același sistem de pompare (cu ajutorul hidrofoarelor), deasemenea și tamburul de irigat a culturilor vor fi alimentate tot prin acest sistem de pompare a apei de irigat.
Hidrofor cu pompa cu adancimea de aspiratie 40 m WASSERKONIG HW40/25H este un hidrofor cu pompă orizontală autoamorsantă de suprafață de mare adâncime care aspira de la maxim 40m.
Este dotat cu: butelie de 24 litri sau de 50 litri cu membrană din cauciuc alimentar, presostat pentru reglarea presiunii de lucru, manometru pentru urmarirea acestei presiuni, furtun flexibil, racord cu 5 cai.
Fig. 3.14. Hidrofor WASSERKONIG HW40/25H
Sistem de irigare prin picurare SUNSTREAM (DG20)
Caracteristici tehnice :
Diametrul este de 16 mm;
Grosimea : 0,15 mm (6 mil), 0,2 mm (8mil), 0,25 mm (10 mil), 0,3 mm (12mil) si0,35 mm (15mil);
Rația nominală de scurgere este cuprinsă între 1,6 l/h si 2,2 l/h;
Presiunea de lucru variază între 0,8 si 1,0 bar;
Distanța dintre picurători : 20 cm; 33 cm; 40 cm; 50 cm; 60 cm; 70 cm; 100 cm;
Bobina cu diametrul de 16 mm are lungimea de 1000 m.
Avantajele irigarii prin picurare.
Irigarea prin picurare permite controlul umidității în sol, al apei administrate, al dozelor de îngrășăminte care se aplică, al bolilor și dăunătorilor.
Irigarea prin picurare presupune instalarea unor sisteme de irigare prin picurare formate din banda de irigare propriu-zisă sau tubul de picurare și accesoriile necesare montării acestor sisteme: furtun de apă, conectori, robineți, mufe de legătură, dopuri, etc.
Irigarea prin picurare este soluția cea mai eficientă pentru irigarea culturilor de puieți de arbori în solarii și în câmp, flori, viță de vie și pomi fructiferi.
În continuare vom prezenta câteva dintre numeroasele avantaje ale acestui sistem de irigare prin picurare:
1. Se dozează exact apa necesară în diferite etape de dezvoltare a culturilor și în funcție de tipul de cultură irigat, eliminându-se în acest fel pierderile ;
2. Fiecare plantă în parte poate primi cantitatea optimă de apă în funcție de necesarul de moment;
3. Consumul de apă pentru irigație este mai redus cu 20-40%, datorită uniformității și randamentului ridicat (90-96%) și reducerii pierderilor prin evaporația din sol și aer;
4. Alimentând cu apă numai zona rândurilor de plante, spațiul dintre rânduri rămâne uscat, ceea ce permite executarea lucrărilor agricole în condiții bune, înmulțirea buruienilor fiind mult diminuată;
5. Udarea directă a solului, fără umezirea plantelor, împiedică apariția și înmulțirea bolilor și dăunătorilor. Se micșorează sau se evită unele tratamente chimice, ceea ce împiedică poluarea recoltelor;
6. Permite administrarea îngrășămintelor și a diferitelor tratamente în timpul irigarii – prin fertiirigare (tehnologia de aplicare a îngrășămintelor odată cu apa de irigare) se echilibrează armonios dozele administrate cu necesarul optim al plantelor în diferitele faze de creștere, situații de stres sau vârfuri de sarcină;
7. Menține structura și textura solului astfel încat sistemul radicular al plantelor se poate dezvolta mult mai bine comparativ cu alte modalități de irigare;
8. Prin irigarea prin picurare nu se răcește solul în aceeași măsură ca alte tehnologii de irigare ceea ce elimină un stress important al plantei în special primavara;
9. Datorită faptului ca frunzele și tulpina plantei sunt uscate în timpul fertirigării prin picurare, nu există riscul arderii plantelor chiar și în cazul irigării în zilele foarte călduroase cu temperaturi exterioare de peste 40º C;
10. Restrânge posibilitatea dezvoltării buruienilor datorită faptului că se udă numai zona activa a rădăcinilor plantelor din cultură, ducând la eliminarea tratamentelor de combatere a buruienilor;
11. Restrânge posibilitatea răspândirii la nivelul ântregii culturi a bolilor și dăunătorilor;
12. Mâna de lucru necesară exploatarii instalației de irigare prin picurare este mult mai redusă comparativ cu celelate modalitați de irigare, ceea ce înseamnă mai mult timp pentru alte activități și reducerea cheltuielilor;
13. Instalația de fertirigare prin picurare nu necesită forță de munca calificată pentru exploatare;
14. Permite dozarea exacta a cantităților de îngrășăminte administrate în funcție de necesarul optim al plantei;
15. Ca un cumul al unora dintre avantajele enumerate mai sus, sistemul de fertirigare prin picurare poate asigura o creștere a productivității cu pîna la 100%;
16. Este singura metodă de udare care permite automatizarea totală, datorită reglării precise a debitului și a presiunii apei, precum și declanșării udării pe baza informațiilor înregistrate de senzori cu privire la umiditatea solului, temperatura și umiditatea relativă a aerului.
Pentru fiecare rând de instalație trebuie câte un robinet cu garnitură sau conector cu garnitură, dopuri pentru capete și mufe de legătură.
Elementele principale ale unui sistem de irigare prin picurare sunt :
1. Pompa de apă
2. Furtun de apă
3. Filtru cu sită sau discuri
4. Tanc de fertilizare
5. Set de fitinguri necesare conectării
6. Opțional se poate prevede separator de nisip
7. Banda sau tubul de picurare.
Fig. 3.15. Schema de amplasere a sietemului de irigare prin picurare
Fig. 3.16. Sistem de irigare prin picurare SUNSTREAM (DG20)
capitolul Iv
organizarea pepinierei
4.1. Sistematizarea terenului productiv
Terenul productiv a fost împărțit în 2 categorii:
culturi sub adăpost (sere, solarii și răsadnițe);
culturi în câmp.
Culturile sub adăpost
Pentru culturile sub adăpost se instalează în cele mai multe cazuri culturile ce vor fi înmulțite prin sămânță sau germinativ sau culturile ce vor fi înmulțite pe cale vegetativă prin butășire, altoire, marcotaj și microbutășirea „in vitro”.
Culturile care au ajuns la o anumită vârstă sau dimensiuni, acestea vor trece în tarlale sau în câmp deschis. Selecția se va face în funcție de caracteristicile speciei sau condiții staționale.
Culturile în câmp
Pentru culturile în câmp s-au dimensionat un număr de 16 tarlale cu dimensiunile de 82,5 m lungime și 28,5 mlățime cu o suprafață de 2351 m2.
În funcție de caracteristicile de dezvoltare a speciilor acestea vor fi mutate în mai multe câmpuri pentru dezvoltarea puieților atât în sistemul radicular cât și în coronament.
4.2. Dimensionarea și amplasarea drumurilor
Drumurile sunt catalogate ca suprafețe neproductive cât și curtea, aceasta deservind construcțiilor productive (sere, solarii, răsadnițe) și construcțiile auxiliare (remiză, depozit, bazin, clădire administrativă).
Căile de acces în pepinieră sunt de 3 tipuri:
– principale oferă acces mai bun pentru lucrările mecanizate din cadrul pepinierei, prin acces se înțelege un drum cu două benzi prevăzut cu un loc de întoarcere la ambele sensuri. Acestea având o lățime de 6 m pe o lungime de 406 m ocupând o suprafață de 2436 m2.
– secundare înconjoară întreaga pepinieră pentru a avea un control la tarlale și de la un capăt la altul. Acestea sunt de mai mici dimensiuni deoarece sunt folosite în marea majoritate a cazurilor de către utilajele pepinierei (tractor), ele fiind de 3 m lățime pe o lungime de 647 m ocupând o suprafață de 1941 m2.
– căi de acces între tarlale care deservește la delimitarea tarlalelor cât și accesul mai ușor pentru mecanizarea lucrărilor. Ele sunt întinse pe o suprafață de 2010 m2.
Pentru drumurile principale și cele secundare s-a optat pentru lăsarea unui spațiu de 0,5 m deoparte și de alta pentru a nu se amesteca pietrișul care acoperă drumul cu suprafața productivă. Însă pentru căile de acces dintre tarlale acestea fiind lăsate din pămât neacoperindu-se cu nimic pentru a nu se invada suprafața de cultură cu material nedorit (pietriș).
4.3. Amplasarea construcțiilor productive și a amenajarilor auxiliare
Construcțiile productive s-au amplasat dealungul curții aproape de sursele de apă acestea având nevoie de apă tot timpul față de culturile din câmpuri la care necesarul de apă este suplimentat doar atunci când este nevoie.
Răsadnițele sunt construcții în două ape îngropate în pămât de 3 pe 3 m cu o suprafață de 9 m2. S-au construit 10 răsadnițe lăsându-se 2 m între ele, ocupâd o suprafață de 90 m2. Irigarea se va face prin metoda casică de udare cu furtunul.
Solariile sunt construcții productive cu acoperiș rotunjit acoperite cu folie de mase plastice transparentă, scheletul construit din metal cu o lățime de 3 m și înălțime de 3 m pe o lungime de 24,5 m. S-au construit 8 solarii fiecare de 73,5 m2 ocupând o suprafață totală de 588 m 2. Irigarea se va face prin sisteme de irigare prin picurare.
Sere sunt construcții productive confecționate din matal acoperite cu sticlă cu acoperiș în două ape late de 10 m, lungi de 30 m ocupând o suprafață de 300 m2 fiecare, în total ocupâd o suprafață de 600 m2. Irigarea culturilor se va face prin sistem de irigare prin picurare, iar încălzirea serei cât și a solariile se va face prin cazan Cazan cu ardere pe combustibil solid (lemn, brichete, peleți, cărbune) (fig. 4.1.).
Fig. 4.1. Cazan cu ardere pe combustibil solid (lemn, brichete, peleți, cărbune)
4.4. Împrejmuirea terenului
Suprafața pepinierei este 5 ha cu o lățime de 182 m și lungime de 275 m. Lungimea suprafeței este de 908 m scăzând poarta de mașini de 5 m și poarta mică de 1 m . Împrejmuirea terenului se va face cu plasă de sărmă prinsă pe stâlpi de beton de 2,5 m. Stâlpi de beton vor fi îngropați în pamănt 50 cm lăsând la suprafată 2 m. Distanța dintre stâlpi va fi de 3 m avâd nevoie de 308 bucăți. Lungimea plasei de sârmă este de 908 m, iar sârma ghimpată va fi amplasată în 2 rânduri deasupra plasei cu o lungime de 1816 m. Sărma de legătură pentru prinderea plasei de slălp în 3 rînduri este de 3500 m lungime.
4.5. Organizarea producției
Principalele specii care se doresc a se înmulți în pepinieră sunt Gorun – Quercus petraea (Go), Stejar pedunculat – Quercus robur (Stp), Stejar roșu – Quercus rubra (Str), Tei – Tilia cordata (Te), Cireș – Prunus avium (Ci), Nuc negru – Juglas nigra (Nun) și Paltin de câmpie – Acer platanoides (Pa), Fag – Fagus silvatica (Fa).
În suprafețele productive se vor semăna sau se vor înmulți pe cale germinativă speciile forestiere iar după ce acestea au ajuns la perioada matură ca ele să se dezvolte în câmp se vor trece în primul câmp cu desime mare. În al doilea an de vegetație se vor scoate sau se vor rări și se vor trece o parte din ele în câmpul 2 productiv. În al treilea an se va relua operațiunea pentru a crea sistem radicular bine dezvoltat și un coronament bine conformat se va trece în câmpul trei. Pentru speciile de Go și Stp sunt necesare astfel de lucrări, însă pentru speciile de Str, Te, Ci, Nun și Pa operațiunea de mutare în mai multe câmpuri este de doar 2 treceri, tot după ce au fost sămănate în solarii.
În sere ve va recurge la înmulțirea containerizată a speciilor de Tjuia occidentalis și orientalis – Tuia occidental și oriental, Taxus baccata – Tisă, Juniperus communis – Ienupăr, Acer campestre – Jugastru. Butași de Populus tremura – Plop tremurător, Betula pendula – Mesteacăn (Me).
Pentru speciile containerizate se va recurce la butășirea din răsadnițe direct în containere mici iar în funcție de dezvoltarea acestora în conainere mari. După acestea vor ajunge la o rezistență la condițiile meteo de afară se vor scoate din sere sau solarii în curte rămând în containere.
Butați de Plop și Mesteacăn vor fi comercializați ca puiet de talie mică fiind specii mai rezistente. Speciile principale vor fi comercializați ca puiet de talie mijlocie sau mare.
Semințele se vor achiziționa de la ocoalele din zonă sau din pepiniere care au exemplare semincere până ce pepiniera va putea suporta și un spațiu pentru asemenea exemplare. Acestea vor fi recoltate fie manual fie mecanizat de către angajați pepinierei sau de personalul ocoalelor.
Păstrarea semințelor se va face în depozitul special amenajat pentru astfel de lucrare, ele fiind statificate în conainere prin metoda stratificări. Păstrarea puieților cu rădăcină nudă vor fi păstrați până la comercializare prin metoda stratificări la șanț. Pentru puieți cu balot de pământ aceștia vor fi păstrați afară în curte cu balotul de pământ învelit în folie.
Pentru toate modurile de păstrare se va avea grijă ca necesarul de apă să fie îndeplinit, aceasta se va face cu ajutorul furtunul.
capitolul V
Îngrijirea culturilor în pepinieră
5.1. [NUME_REDACTAT] constă în acoperirea solului cu un strat protector (mulci) ce poate fi alcătuit din diverse materiale în vederea protejării împotriva acțiunii unor factori dăunători, cu efecte benefice asupra plantulelor și puieților.
În funcție de anotimpul în care se aplică și de scopul urmărit, mulcirea poate fi de iarnă sau de vară.
Mulcirea de iarnă este obligatorie în situațiile în care semințele semănate toamna rămân expuse degerării, iar puieții amenințați de deșosare, datorită faptului că zăpada întârzie să cadă sau este spulberată de vânt. Mulciul (stratul protector) aplicat uniform pe semănăturile de toamnă împiedică în timpul iernii înghețarea solului și degerarea semințelor, iar primăvara întârzie topirea zăpezii și implicit răsărirea timpurie a plantulelor, ferindu-le de eventualele vătămări provocate de înghețurile târzii. Mulcirea de iarnă aplicată între rândurile de puieți înlătură pericolul deșosării.
Pentru mulcirea de iarnă se folosesc diverse materiale organice (litieră, rumeguș, turbă, paie de cereale și leguminoase, gunoi de fermă semifermentat etc.), care se aștern într-un strat de 8-10 cm grosime, pe întreaga suprafață în care s-a efectuat semănarea toamna sau numai între rânduri, în unitățile de cultură ocupate de puieți.
Acoperirea solului se face toamna, înainte de apariția temperaturilor negative, iar stratul de mulci se menține până primăvara târziu, cu scopul de a preveni evaporarea apei din sol și formarea crustei. Când începe răsărirea plantulelor, stratul de mulci se înlătură la început de pe suprafața rigolelor în care s-a efectuat semănarea și ulterior, de pe toată suprafața, dacă nu este lăsat în continuare ca mulci de vară.
Deși este facultativă, mulcirea de vară prezintă numeroase avantaje: influențează favorabil regimul factorilor ecopedologici (temperatură și umiditate), structura solului, schimbul de gaze și activitatea microorganismelor din sol și împiedică instalarea în masă a buruienilor.
Vara, solul se protejează numai între rândurile de puieți cu un strat de mulci de 2-3 cm, care, pe lângă materialele folosite la mulcirea de iarnă, poate fi constituit din: buruieni verzi rezultate din pliviri, cetină de brad, rumeguș de lemn, panouri speciale din împletituri de nuiele, carton gudronat perforat, pelicule perforate de material plastic etc.
Mulciul de vară protejează solul de acțiunea mecanică a precipitațiilor, iar apa pătrunde mai lent prin stratul de mulci și umezește uniform solul, evitându-se formarea crustei. Stratul protector reduce pierderea apei din sol prin evaporare directă, împiedică încălzirea puternică a solului la suprafață și dezvoltarea buruienilor, care, în cazul materialelor impermeabile perforate (carton, materiale plastice etc.) nu pot străbate stratul de mulci. Pe de altă parte, materialele de natură organică îmbogățesc solul în humus și substanțe minerale nutritive prin descompunerea lor treptată.
Principalul dezavantaj al mulciului de vară este acela că împiedică efectuarea lucrărilor de întreținere a solului, mai puțin în situațiile în care este constituit din materiale rulabile, ce pot fi ușor adunate sau înlăturate. În pepinierele de munte, unde căldura este frecvent factor limitativ, mulcirea nu se aplică, având efecte nefavorabile asupra creșterii puieților.
Efectele favorabile pe care mulcirea de vară le are asupra solului pot fi asigurate prin menținerea solului într-o stare bună de afânare și lipsit de buruieni.
5.2. [NUME_REDACTAT] ultimele decenii, combaterea chimică a vegetației nedorite din culturile pepinierelor forestiere s-a extins foarte mult, în ciuda cerințelor tot mai stricte legate de condițiile privind protecția mediului.
Combaterea chimică a vegetației nedorite din pepinieră se face cu ajutorul unor substanțe care au capacitatea de a distruge parțial sau total anumite plante când ajung în contact cu acestea sau pătrund în ele. Asemenea substanțe cu acțiune fitotoxică sunt denumite generic fitocide, fiind numite erbicide dacă sunt folosite pentru combaterea plantelor ierbacee și arboricide, dacă sunt utilizate pentru combaterea unor plante lemnoase.
În ultimele decenii au fost sintetizate peste 300 de substanțe active cu acțiune erbicidă, fabricate în peste 3000 sortimente comerciale (Șarpe, 1987), elaborându-se numeroase sisteme de clasificare a erbicidelor în funcție de diverse criterii.
După compoziția chimică erbicidele pot fi anorganice (săruri ale unor acizi anorganici – de amoniu, calciu, cupru, fier, potasiu și sodiu) și erbicide organice (cu sau fără azot). Cele organice includ marea majoritate a erbicidelor, fiind clasificate, la rândul lor, în funcție de natura selectivității, mecanismul de acțiune, epoca de aplicare, modul cum blochează procesele metabolice din plante, forma de condiționare în care se comercializează și gradul lor de toxicitate (Șarpe, 1987).
După natura selectivității erbicidele pot fi selective și neselective (totale). Cele selective sunt tolerate fiziologic de unele plante, care le pot metaboliza în substanțe inactive. Tot selective sunt și erbicidele lipsite de selectivitate fiziologică, dar care prezintă o selectivitate bazată pe diferențele anatomo-morfologice între puieții speciilor lemnoase și vegetația ierbacee dăunătoare. Aceste erbicide sunt utilizate frecvent pentru combaterea chimică a buruienilor din pepinierele forestiere. Efectul lor se face simțit în stratul superficial de sol (2-5 cm) unde sunt majoritatea semințelor și germenilor de buruieni. Acest tip de selectivitate poartă denumirea de selectivitate de poziție sau mecanică. Erbicidele totale nu acționează selectiv asupra puieților sau buruienilor, afectându-le deopotrivă, însă gradual, în funcție de doza de erbicid aplicată.
În funcție de modul de acțiune erbicidele pot fi de contact și sistemice. Cele de contact acționează prin distrugerea țesuturilor vii numai în locul cu care intră în contact. Erbicidele sistemice grupează cele mai multe erbicide organice produse în prezent. Aceste erbicide sunt absorbite de plante prin frunze sau rădăcini și circulă cu seva prin floem și xilem, acționând asupra organelor vegetative.
După perioada de aplicare exită două mari categorii de erbicide: preemergente (aplicate înainte de răsărirea buruienilor) și postemergente (după răsărirea buruienilor, înainte sau după răsărirea puieților).
În funcție de modul de blocare a proceselor metabolice, erbicidele se încadrează în patru grupe: erbicide care perturbă procesul de fotosinteză, erbicide ce inhibă respirația, erbicide care inhibă germinația și creșterea radicelei și erbicide care perturbă procesul de creștere a celulelor (erbicide hormonale).
După modul de condiționare, erbicidele pot fi sub formă de soluții sau emulsii, respectiv pulberi sau pudre înmuiabile . Ultimele se aplică sub formă de soluții sau suspensii în amestec cu apă sau sub formă de granule.
După gradul de toxicitate (în raport cu doza letală DL50 -cantitatea de substanță toxică necesară pentru a ucide jumătate dintr-o populație animală, cantitate raportată la 1 kg din masa vie), erbicidele se încadrează în patru categorii:
– extrem de toxice, grupa I de toxicitate, marcate cu etichetă de culoare roșie, cu DL < 50 mg/kg corp;
– puternic toxice, grupa a II-a de toxicitate, cu etichetă de culoare verde, DL = 50 – 200 mg/kg corp;
– moderat toxice, grupa a III-a de toxicitate, cu etichetă de culoare albastră, DL = 200 – 1000 mg/kg corp;
– cu toxicitate redusă, grupa a IV-a de toxicitate, cu etichetă de culoare neagră, DL > 1000 mg/kg corp.
Indiferent de forma comercială, erbicidele au la bază o substanță activă (SA), care la majoritatea lor este de natură organică. Erbicidele sunt aproape în exclusivitate substanțe organice derivate de la hidrocarburi aciclice, în special saturate (metan, etan, propan etc.) sau ciclice, în special aromatice (benzen ca hidrocarbură de bază).
Pentru folosirea rațională a erbicidelor în pepinierele forestiere este necesară cunoașterea persistenței, remanenței, a dozelor și a momentului optim de aplicare.
Persistența este durata de acțiune a erbicidelor ajunse în sol asupra culturii de puieți în care au fost aplicate. Această însușire a erbicidelor se exprimă prin doi parametri: persistența absolută care reprezintă intervalul de timp în care structura chimică a erbicidului rămâne nemodificată și persistență agronomică care reprezintă timpul în care erbicidul este sau poate fi toxic pentru organismele vii (Șarpe, 1987). Persistența agronomică poate include o parte sau întreaga perioadă de vegetație, de ea depinzând folosirea rațională a erbicidelor. Erbicidele care au o persistență ce cuprinde întreaga perioadă de vegetație sunt recomandate pentru a menține cultura de puieți lipsită de buruieni o perioadă mai îndelungată. Cunoașterea persistenței erbicidelor este importantă și din punct de vedere a protecției mediului, în special în legătură cu acumulările de reziduuri în sol.
Remanența este durata de acțiune a erbicidului în afara perioadei de vegetație a plantei de cultură la care s-a aplicat (Gus ș.a., 1998). În pepinierele forestiere, efectul fenomenului de remanență este foarte redus datorită ciclului de producție al puieților, de regulă de cel puțin 2 ani și perioadei de ameliorare de un an după eliberarea solelor de puieți.
Înainte de administrarea erbicidelor trebuie efectuată cartarea buruienilor, iar în funcție de speciile existente și de frecvența și sensibilitatea lor se aleg erbicidele și se stabilesc dozele de aplicat.
Eficacitatea administrării erbicidelor este influențată de mărimea dozei, perioada și modul de aplicare, gradul de îmburuienare, condițiile climatice și de sol, speciile de puieți cultivați și particularitățile tehnologice de cultură.
Doza este cantitatea de substanță activă administrată la unitatea de suprafață conform cantităților indicate de firmele producătoare, în corelare cu gradul de îmburuienare. Stabilirea dozelor optime (în kg sau l/ha) este un element esențial al eficacității erbicidelor.
În cazul combaterii buruienilor prin administrarea erbicidelor între rândurile de puieți, doza de erbicid care trebuie administrată se stabilește cu formula:
în care:
C1 – cantitatea de erbicid ce trebuie aplicată pe intervalul dintre rânduri sau benzi [kg sau l/ha];
C – cantitatea de erbicid recomandată de producător pe toată suprafața [kg sau l/ha];
l – lățimea fâșiei tratate dintre rânduri sau benzi [cm];
D – distanța între rânduri sau benzi [cm].
Dozele de erbicid recomandate de firmele producătoare se dau în kg sau l/ha produs comercial sau substanță activă.
În practica silvică se disting două metode principale de aplicare a erbicidelor:
– aplicarea pe sol înainte de semănatul sau răsăritul plantulelor, specifică erbicidelor reziduale cu persistență medie sau lungă, care se aplică în scop preventiv (erbicide preemergente);
– aplicarea pe vegetație, specifică erbicidelor de contact cu acțiune totală sau selectivă, precum și erbicidelor sistemice foliare, efectul aplicării fiind curativ (erbicide postemergente).
Cu excepția erbicidelor granulate, toate celelalte erbicide comercializate sub formă de pudre înmuiabile, emulsii sau soluții se aplică prin stropiri în amestec cu apa, utilizându-se echipamente ce pulverizează erbicidul uniform și dirijat la locul dorit.
Măsurile de protecție a muncii sunt foarte importante în cazul utilizării erbicidelor, pentru prevenirea intoxicațiilor sau a altor vătămări. Prepararea, manipularea și aplicarea soluțiilor erbicide trebuie făcută numai de persoane calificate ce poartă obligatoriu echipamentul de protecție corespunzător (mănuși, șorțuri, măști sau ochelari de protecție, combinezoane etc.). În vederea protejării muncitorilor, administrarea erbicidelor se face în sensul de bătaie a vântului, iar în timpul lucrului este interzis fumatul, consumul de băuturi și hrană. La sfârșitul lucrului, după dezbrăcarea echipamentului de protecție, muncitorii trebuie să se spele bine cu apă și săpun pe față și mâini. Ambalajele goale în care au fost erbicide și resturile de soluții sau apa cu care a fost spălat echipamentul de lucru se depozitează sau deversează numai în locuri special amenajate, departe de fântâni, cursuri sau surse de apă.
5.3. Irigarea în pepinieră
Apa din sol și umiditatea atmosferică influențează semnificativ și condiționează creșterea și dezvoltarea puieților în pepinieră.
În condiții naturale, solul este principala sursă de apă pentru puieți. În sol apa se acumulează din precipitațiile atmosferice (solide și lichide) la care se adaugă apa urcată prin capilaritate din straturile adânci ale solului (franjul capilar) și cea higroscopică absorbită din aer (roua internă).
Pentru prevenirea efectelor negative ale deficitului apei din sol asupra puieților, în pepiniere se recurge la administrarea suplimentară de apă prin irigare.
Pentru reducerea sau înlăturarea udatului artificial și a costurilor aferente acestuia, în pepinieră trebuie luate măsuri de creștere a acumulărilor de apă în sol (prin desfundarea adâncă de toamnă, reținerea zăpezii peste iarnă etc.) și pentru diminuarea pierderilor (prin afânarea superficială a solului și mulcire, prin combaterea buruienilor etc.).
Irigarea culturilor din pepinieră se stabilește după o analiză prealabilă a bilanțului apei în sol, având în vedere acumulările de apă (din precipitațiile căzute în perioada de vegetație, din zăpada topită peste iarnă, din apa freatică ajunsă în stratul fiziologic al solului) și pierderile (prin transpirație, evaporație etc.).
Cantitatea de apă care se administrează prin udat artificial trebuie să asigure menținerea unei umidități optime în sol. Intervalul umidității optime este o parte din intervalul umidității active (cuprinsă între capacitatea de câmp pentru apă a solului și coeficientul de ofilire), care are la limita inferioară plafonul minim al umidității solului, iar ca limită superioară capacitatea de câmp pentru apă. Cantitatea de apă care se administrează unei culturi pe suprafața de un hectar, într-o repriză, reprezintă norma de udare (Ahrens, 1961), ce se calculează cu formula:
Q = 100
în care:
Q – norma de udare [m3/ha];
H – stratul de sol umezit prin irigare [m];
Gv – masa volumetrică a solului [t/m3];
C – capacitatea de câmp pentru apă a solului [% din masa solului uscat la 105º C];
P – rezerva de apă din sol înainte de udare [% din masa solului uscat la 105º C].
Grosimea stratului (H) de sol umezit prin irigare constituie adâncimea până la care este necesară pătrunderea apei, corespunzătoare nivelului de răspândire a rădăcinilor active ale puieților (0,10 – 0,40 m).
Greutatea volumetrică (Gv) este raportul dintre masa unei cantități de sol uscat și volumul său în așezare naturală. Este influențată de textura, structura și de gradul de afânare a solului. Pentru soluri de textură mijlocie, masa volumetrică este cuprinsă între 1,26 și 1,44 t/m3.
Capacitatea de câmp pentru apă a solului (C) este cantitatea maximă de apă suspendată ce poate fi reținută de sol după saturarea cu apă a acestuia și după scurgerea celei mai mari părți din apa gravitațională. Capacitatea de câmp variază în funcție de textura și structura solului, fiind cuprinsă între 22 și 30%.
Plafonul minim al umidității solului este limita inferioară a domeniului umidității ușor accesibile. Este de circa 60% din capacitatea de câmp pentru apă a solului.
Pentru soluri textural mijlocii plafonul minim se deduce cu formula:
P
în care:
Co – coeficientul de ofilire [%];
C – capacitatea de câmp pentru apă a solului [%];
Irigarea trebuie făcută fără întârziere când se constată că umiditatea solului scade sub plafonul minim.
La noi în țară, irigarea culturilor este frecvent necesară în pepinierele din regiuni cu precipitații anuale sub 500 mm, unde solurile sunt slab aprovizionate cu apă. Chiar și în regiunile cu un volum mai mare al precipitațiilor (peste 700mm), irigarea poate fi necesară datorită repartiției neuniforme a precipitațiilor în sezonul de vegetație, când frecvent se înregistrează perioade de secetă (perioadele din sezonul de vegetație în care timp de 10 zile nu se înregistrează precipitații mai mari de 5mm (Marcu, 1983). De aceea, se impune ca pentru fiecare pepinieră să fie asigurată o sursă de alimentare cu apă pentru irigarea culturilor atunci când este necesar.
Prin irigare se urmărește aprovizionarea dirijată a solului cu apă. Conducerea apei de irigat la terenul cultivat se face în funcție de debitul apei și nivelul sursei de apă, configurația terenului și metoda de irigare folosită. Dacă nivelul sursei de apă este la o cotă mai ridicată decât terenul care se irigă, apa din sursă se poate aduce și distribui în pepinieră pe cale gravitațională, iar dacă sursa este amplasată sub nivelul terenului de irigat se folosesc pompe pentru ridicarea și dirijarea apei în pepinieră.
Apa folosită la irigat trebuie să corespundă unor condiții de calitate: cantitatea de săruri din apa de irigat nu trebuie să depășească 1 g/l; nu trebuie să conțină reziduuri nocive pentru puieți; temperatura apei folosite la udat artificial trebuie să aibă valori apropiate de cea a mediului înconjurător (15-20ºC în lunile de vară) etc. Astfel, în multe pepiniere sunt necesare bazine pentru încălzirea naturală a apei înainte de folosirea ei la udat.
Irigarea culturilor se poate face prin revărsare (irigare de suprafață), subteran (prin submersiune) și prin ploaie artificială sau aspersiune. Indiferent de modul de aplicare, irigarea trebuie să poată fi mecanizată, să asigure udarea uniformă a solului pe adâncimea dorită, să nu afecteze negativ structura solului, să evite levigarea elementelor minerale din straturile superioare ale solului etc.
Irigarea de suprafață prin revărsare se poate face când terenul pepinierei este ușor înclinat (1-2º), iar sursa de apă este situată la o cotă mai ridicată decăt altitudinea maximă a pepinierei. În acest caz, apa de irigare curge sub forma unei pânze subțiri și continue pe suprafața cultivată sau poate fi dirijată în lungul unor rigole săpate între rândurile de puieți. Deoarece nu asigură o irigare uniformă a culturilor acestă metodă se utilizează cel mult în pepiniere din zona montană, unde necesitatea udatului artificial apare mai rar.
Irigarea subterană prin submersiune se realizează prin conducerea apei sub presiune printr-o rețea de tuburi perforate îngropate la o anumită adâncime în sol. Este puțin folosită datorită consumului mare de apă la irigat, și faptului că îngroparea conductelor în sol poate afecta adesea lucrarea și întreținerea mecanizată a solului.
Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai des folosită în pepinierele permanente (fig. 5.1.), care presupune ca apa, adusă sub presiune, să fie distribuită pe suprafețele de irigat cu ajutorul aspersoarelor (pluviatoarelor) sub formă de picături (ploaie artificială).
Avantajul irigării prin aspersiune este că se umezește nu numai solul ci și atmosfera învecinată, spălând și răcorind frunzele plantelor. În cădere, picăturile de apă absorb din aer oxigen, dioxid de carbon și alte gaze, având capacitate mai mare de solubilizare a elementelor minerale din sol. De asemenea, în apa folosită la irigarea prin aspersiune pot fi solubilizate îngrășăminte chimice pentru fertilizarea extraradiculară (stadială) în perioada de vegetație. Aspersiunea poate fi folosită uneori și ca măsură de combatere a înghețurilor.
Fig. 5.1. Irigare prin aspersiune
a) în secția de semănături la foioase, b) în secția de repicaj la rășinoase
Irigarea localizată (prin picurare) se caracterizează prin faptul că distribuția apei la nivelul puieților se face numai în zonele de maxim consum. Varianta udării prin picurare constă în administrarea lentă a apei (prin picurare) în zona de sol în care sunt răspândite majoritatea rădăcinilor active. Apa este distribuită la nivelul puietului de către picurător, care reduce presiunea curentului continuu de apă și îl transformă în picături, asigurând umectarea lentă a solului. Picurătorul cel mai simplu este tubul capilar care are un orificiu mic, cu diametru sub 1 mm (microtub), instalat pe conducta de udare; debitul apei scade odată cu creșterea lungimii tubului.
La sfârșitul verii sau începutul toamnei irigarea se oprește pentru a da posibilitatea lignificării țesuturilor puieților.
La nevoie (în lipsa precipitațiilor atmosferice) la udat artificial se recurge și pentru umezirea solului cu ocazia butășirii, repicajului sau recoltării puieților.
5.4. [NUME_REDACTAT] umbrire puieții sunt protejați împotriva efectelor dăunătoare ale radiațiilor solare puternice. De asmenenea, prin umbrire se reduce intensitatea transpirației, evaporarea intensă a apei din sol și încălzirea exagerată a stratului de sol de la suprafață.
În pepinierele din țara noastră, umbrirea este obligatorie în cazul speciilor cu temperament de umbră (tisa, bradul, fagul etc.) ai căror puieți nu pot suporta intensitatea luminii directe din zilele de vară. De asemenea, umbrirea este necesară cel puțin în primul an de viață sau în primele săptămâni după răsărirea plantulelor la numeroase specii (mai ales la cele de semiumbră).
Oportunitatea și mai ales intensitatea umbririi trebuie să fie stabilită astfel încât efectul acesteia asupra puieților să nu fie negativ. Dacă umbrirea este prea intensă, puieții au tendința de etiolare, iar când este prea mult timp aplicată procesul de lignificare întârzie, iar lujerii anuali pot fi vătămați de înghețurile timpurii.
Perioada de umbrire nu trebuie să depășească începutul toamnei la câmpie și coline în subzona stejarului, respectiv luna august în regiunile de dealuri. În regiunile montane, unde sezonul de vegetație este mai scurt, umbrirea nu este necesară sau se poate recurge în verile călduroase la umbrire de scurtă durată. Indiferent de regiune, în perioadele cu nebulozitate persistentă și timp rece umbrirea se reduce sau chiar se renunță la aceasta.
Pentru umbrire se folosesc, în general, materiale ieftine și ușor de procurat. Pentru perioade scurte pot fi utilizate ca umbrare ramuri cu cetină sau frunzare (ramuri cu lujeri și frunze), care se fixează în poziție verticală pe marginea sudică a stratului sau a rândurilor de puieți. Efectul lor este limitat și inegal distribuit pe suprafața protejată. Rezultate mai bune se obțin dacă cetina sau frunzarele se așează orizontal pe diverse cadre-suporți din lemn
Pentru umbrirea temporară a puieților se pot crea umbrare vii, prin cultura unor plante agricole repede crescătoare (cânepă), dispuse într-un rând în partea sudică a suprafețelor de protejat..
Cele mai durabile și ușor de manipulat sunt umbrarele sub formă de panouri-grătare confecționate din șipci de lemn, trestie, nuiele sau vergele de material plastic, ce pot fi fixate rigid pe un cadru de lemn (fig. 5.2. a) sau se împletesc cu sârmă lisă, pentru a fi rulate (fig. 5.2. b).
a) b)
Fig. 5.2. Umbrare din panouri rigide (a) sau care pot fi rulate (b)
Reglarea intensității luminii se face prin mărirea sau micșorarea spațiilor (rosturilor) dintre elementele folosite la confecționarea umbrarelor. Pentru o umbrire uniformă, umbrarele se așează de regulă orizontal și cu rosturile orientate pe direcția nord-sud.
La sfârșitul perioadei de umbrire, puieții se expun la lumină și căldură treptat, prin reducerea intensității de umbrire și menținerea umbrarelor doar în perioada cu insolație mai puternică din timpul zilei.
5.5. [NUME_REDACTAT] și dezvoltarea puieților în pepinieră este semnificativ influențată de caracteristicile fizico-chimice ale solului, respectiv de fertilitatea acestuia. Fertilitatea reprezintă capacitatea solului de a asigura elementele minerale necesare nutriției într-o formă accesibilă puieților (Târziu, 1997). Fertilitatea solului poate fi naturală sau artificială.
Fertilitatea naturală rezultă în urma procesului natural de formare a solului și depinde de toți factorii care au condus la formarea lui (roca-mamă, relief, climă, vegetație etc.). Fertilitatea artificială rezultă în urma intervenției antropice prin aplicarea de măsuri agrotehnice (lucrarea solului) și ameliorative (aplicarea de îngrășăminte, amendamente, irigare etc.). Fertilitatea artificială contribuie la îmbunătățirea fertilității naturale a solului, în vederea creării unor condiții optime de dezvoltare a puieților.
Deoarece culturile de puieți sunt culturi cu caracter intensiv, fertilitatea naturală a solului se reduce continuu în timp, dacă nu sunt luate măsuri de menținere și chiar îmbunătățire a acesteia. Cele mai importante măsuri de ameliorare a fertilității solului constau în lucrarea solului, aplicarea îngrășămintelor și a amendamentelor
Pentru a se asigura creșterea corespunzătoare a puieților în pepinierele forestiere este necesar ca solul să aibă o fertilitate ridicată sau cel puțin mijlocie, astfel încât să fie asigurate elementele minerale care sunt consumate de către puieți. Principalele elemente minerale consumate de către puieți sunt azotul, fosforul și potasiul, iar în cantități mai mici elemente precum calciul, magneziul, sulful, borul, zincul, fierul, cuprul, manganul, molibdenul și clorul care sunt indispensabile proceselor biochimice și de sinteză.
Majoritatea elementelor minerale preluate de puieți din sol participă direct la sinteza unor substanțe organice, iar o parte au rolul de activatori ai proceselor fiziologice. Lipsa sau insuficiența unuia sau mai multor elemente nutritive sau existența acestora în forme greu accesibile duce la încetinirea sau chiar stoparea creșterii puieților.
Creșterea puieților nu depinde de cantitatea totală de substanțe nutritive din sol, ci doar de acea parte din ele care sunt în forme accesibile plantelor și pot fi asimilate. De asemenea, plantele nu preiau din sol elementele nutritive în aceleași raporturi în care se găsesc în soluția solului, ci în proporții corespunzătoare cerințelor lor biologice.
Ca urmare, pentru dezvoltarea corespunzătoare a culturilor de puieți este deseori necesară administrarea îngrășămintelor în solul pepinierelor. În cazul mediilor de cultură artificiale, nutriția puieților se bazează exclusiv pe îngrășăminte administrate artificial.
Pentru stabilirea nevoilor de aplicare a îngrășămintelor se folosesc mai multe metode.
O metodă aplicată frecvent atât la înființarea pepinierelor cât și în perioada de funcționare a acestora este analiza chimică a solului. Prin analiza chimică a solului se determină conținutul acestuia în elemente nutritive, rezultând elementele care sunt deficitare și implicit necesitatea administrării lor sub formă de îngrășăminte, prin compararea cu nivelurile optime de aprovizionare a solurilor.
Pentru cele mai multe specii forestiere, solul pepinierei se consideră bine aprovizionat cu macroelemente când azotul sub formă de humus depășește 6%, P2O5 depășește 8 mg, K2O – 12 mg și Mg – 4 mg, la 100 g sol (Davidescu, 1963; Damian, 1978).
Pe baza unei singure analize chimice a solului este greu să se stabilească tipul îngrășămintelor și dozele lor de administrare. O metodă mai exactă de stabilire a nevoilor de administrare a îngrășămintelor este analiza chimică repetată a solului, prin care se determină cantitatea substanțelor nutritive extrase din sol de către puieți. Recurgând la două analize succesive ale conținutului de elemente minerale din sol (înainte de instalarea culturii și după recoltarea puieților) se poate stabili cantitatea și natura substanțelor consumate de puieți.
Pentru determinarea cantității și calității sustanțelor consumate și acumulate de către puieți se poate recurge și la analiza chimică a puieților care au fost cultivați în pepinieră.
O metodă de apreciere a necesității de aplicare a îngrășămintelor utilizată tot mai mult este analiza chimică a frunzelor (diagnoza foliară), prin care se pune în evidență carența unor elemente nutritive, în măsura în care se dispune de suficiente date privind nutriția minerală optimă a puieților.
Analiza chimică a semințelor poate să indice cerințele plantelor față de elementele nutritive, cel puțin în primul an de creștere, presupunându-se că puieții vor avea nevoie aproximativ de aceleași substanțe nutritive în prima etapă de creștere.
Pentru stabilirea nevoilor de îngrășăminte în pepinierele forestiere se poate utiliza și metoda culturilor comparative, pe baza căreia se delimitează suprafețe de probă în cuprinsul culturilor de puieți în care se aplică îngrășăminte cu diverse elemente și în doze diferite. În acest fel se poate stabili pe specii natura și doza îngrășămintelor cele mai potrivite pentru creșterea corespunzătoare a puieților.
Carența unor elemente precum azotul, fosforul, potasiul, borul, manganul etc. duce la diverse specii la apariția unor simptome specifice ale puieților, pe baza cărora se poate aprecia necesitatea administrării unor elemente minerale. Astfel, la puieții de pin insuficiența azotului provoacă colorarea în galben a acelor, a fosforului culoarea albastră-roșiatică, a potasiului culoarea verde deschisă, a magneziului culoarea galbenă-roșiatică, iar insuficiența calciului determină reducerea creșterii acelor în lungime. Metoda stabilirii nevoilor de îngrășăminte după semnele exterioare ale puieților prezintă o serie de imperfecțiuni, deoarece nu toate plantele se comportă asemănător la insuficiența unui element nutritiv și nici semnele exterioare nu se datorează întotdeauna unor carențe de nutriție.
Îngrășămintele pot fi clasificate după mai multe criterii, diversele sisteme de clasificare trebuind să răspundă cât mai bine unor scopuri practice (Davidescu, 1963; Damian, 1978).
După natura lor, îngrășămintele pot fi: organice, minerale și microbiologice.
După numărul elementelor minerale pe care le conțin, îngrășămintele pot fi: simple, binare, ternare etc., complexe și mixte. Îngrășămintele simple conțin un singur element mineral nutritiv, cele binare și ternare conțin două și respectiv trei din principalele elemente: azot, fosfor, potasiu, iar cele complexe conțin mai multe (sau toate) macro sau microelementele necesare nutriției. Îngrășămintele mixte se obțin prin amestecul mai multor îngrășăminte simple, fără ca prin această asociere să rezulte compuși noi din punct de vedere chimic.
După rapiditatea de acțiune în urma încorporării lor în sol, îngrășămintele pot fi cu acțiune lentă (se încorporează în sol mai devreme, de regulă odată cu desfundarea solului și au o acțiune de durată, motiv pentru care li se spun și îngrășăminte de bază) și cu acțiune imediată (se administrează odată cu executarea lucrărilor de instalare a culturilor sau în perioada de vegetație sub formă de îngrășăminte stadiale, îndeosebi pentru nutriție extraradiculară).
După forma de condiționare îngrășămintele pot fi utilizate în stare brută (amorfă), în formă granulată (industrial) sau sub formă de pulberi.
Îngrășămintele organice sunt îngrășăminte complexe ce conțin substanțe organice mai mult sau mai puțin humificate și aproape toate macro și microelementele necesare nutriției plantelor. Cele mai indicate pentru culturile din pepiniere sunt gunoiul de fermă, compostul, îngrășământul verde, mranița, mustul de bălegar, turba, humusul de pădure.
Gunoiul de fermă conține 64 – 79% apă, 14 – 32% materie organică și 2,2 – 6,5% elemente minerale nutritive, din care 0,6% N, 0,6% K2O, 0,4% P2O5, 0,6% CaO etc. Se administrează circa 20 tone la hectar, încorporându-se imediat în sol la adâncimea de 10 – 20 cm printr-o desfundare superficială. Are o acțiune lentă, efectul lui resimțindu-se 4 – 5 ani pe solurile mai grele și 3 – 4 ani pe cele ușoare.
Compostul se obține în urma descompunerii diverselor materiale organice, ca: buruieni, litieră, recolta de leguminoase (din sola în ameliorare), humus brut, turbă etc. Dacă la aceste materii organice se adaugă gunoi de fermă sau must de bălegar, descompunerea este mult accelerată și calitatea compostului sporește. Compostarea durează de la 5 – 6 luni până la 2 – 3 ani, în funcție de natura materiilor organice folosite și condițiile de fermentare. Pentru grăbirea descompunerii materiei organice și îmbogățirea compostului în substanțe minerale se recomandă adaosuri de îngrășăminte chimice, în următoarele doze la m3 de compost: 3 – 5 kg P2O5, 5 – 10 kg N, 4 – 5 kg K2O și circa 4 kg CaO (var nestins).
După preparare, compostul se cerne și se folosește ca îngrășământ organic complex deosebit de bun, cu acțiune îndelungată, administrându-se în aceeași doză la hectar ca și gunoiul de fermă. Compostul se poate administra și în lungul rigolelor sau poate fi folosit la prepararea mediului nutritiv în spații adăpostite.
La îngrășământul verde se recurge pentru a îmbogăți solul în materie organică și azot prin cultivarea solei în ameliorare, timp de un an, frecvent cu plante leguminoase. Pe soluri mai ușoare textural se recomandă lupinul galben, seradela, mazărea furajeră, măzărichea sau trifoiul, iar pe soluri mai grele trifoiul, lupinul albastru, bobul și lucerna. Prima, uneori și a doua cosire a îngrășământului verde se folosesc la compostare, iar ultima recoltă se încorporează în sol odată cu arătura de toamnă.
Mranița provine din descompunerea avansată a gunoiului de fermă, fiind ca atare mai bogată în substanțe nutritive. Se administrează frecvent în lungul rigolelor semănate și se utilizează la pregătirea diverselor paturi nutritive pentru sere și răsadnițe.
Mustul de bălegar este lichidul care se scurge din gunoiul de fermă fiind foarte bogat în elemente nutritive, îndeosebi azot și potasiu, în forme ușor accesibile plantelor. Se folosește ca îngrășământ stadial în amestec cu 2 – 3 părți de apă și se aplică prin stropire la suprafața solului în perioada de vegetație.
Turba și humusul de pădure se folosesc mai rar, fiind relativ mai greu de procurat, iar recoltarea lor degradează mediul turbăriilor sau cel forestier. Sunt utilizate în special la pregătirea paturilor nutritive în spații adăpostite.
Îngrășămintele chimice se împart în îngrășăminte cu azot, fosfor, potasiu. Există, de asemenea, îngrășăminte chimice cu alte macroelemente sau microelemente.
Îngrășămintele cu azot se împart în funcție de forma chimică sub care se găsește azotul pe care îl conțin în îngrășămintele amoniacale (săruri de amoniu), nitrice (azotați) și amidice (de tip uree).
Azotul sub formă de amoniu (NH4) este reținut mai ușor de complexul absorbant și are mai multă stabilitate în sol, de aceea îngrășămintele amoniacale se administrează de regulă primăvara sau la sfârșitul iernii. Îngrășămintele cu azot nitric (NO3) sunt foarte solubile, de aceea se recomandă administrarea lor în lunile mai – iunie, în doze mai reduse și reprize repetate.
Dintre numeroasele îngrășăminte cu azot cele mai importante și mai mult folosite în culturile din pepiniere sunt: sulfatul de amoniu (conține 20 – 21% N și 24% S), clorura de amoniu (conține 24–25%N și are reacție fiziologic acidă), azotatul de amoniu (conține 32 – 33% N, din care jumătate sub formă amoniacală și jumătate sub formă nitrică), azotatul de sodiu (conține 15 – 16% N nitric), azotatul de potasiu (conține 13% N și 46% K2O), ureea (conține 46,6% azot amidic) etc.
Cele mai multe îngrășăminte din categoria îngrășămintelor cu fosfor sunt săruri de calciu ale acidului fosforic. Solubilitatea lor este diferită și servește drept criteriu de clasificare. În natură există numeroase și importante zăcăminte de fosfați, în cea mai mare parte de origine marină, care servesc ca materie primă la fabricarea tuturor îngrășămintelor fosfatice cu excepția zgurelor. Ionii de fosfor din îngrășăminte sunt foarte puțin solubili. De aceea, îngrășămintele cu fosfor se administrează, de regulă, la sfârșitul toamnei sau începutul iernii, dar se aplică și în alte perioade ale anului.
Cele mai importante îngrășăminte cu fosfor utilizate în pepiniere sunt: făina de fosfați (conține 28 – 35% P2O5 și 24 – 34% CaO), superfosfatul (conține 16 – 18% P2O5 , 28% CaO și 11 – 12% S), fosfatul bicalcic (conține 38 – 42% P2O5 și 35 – 40 % CaO), zgura lui Thomas (conține 14 –17% P2O5 și 45 – 50% CaO) etc.
Îngrășămintele cu potasiu se obțin din zăcămintele naturale de săruri potasice întâlnite sub forma unor amestecuri de cloruri, sulfați sau de cloruri și sulfați. Cele mai răspândite săruri potasice sunt silvinitul și kainitul. Silvinitul este un amestec de silvin (KCl) și halit (NaCl) cu un conținut de 12 – 20% K2O. Kainitul (KCl · MgSO4 · 3H2O) conține 12 – 18% K2O. Pentru obtinerea ingrășămintelor, sărurile potasice sunt supuse frecvent unor operații de prelucrare pentru concentrarea conținutului de K2O și eliminarea diferitelor componente însoțitoare (clor, sulf etc.) care pot fi dăunătoare plantelor.
Cele mai utilizate îngrășăminte cu potasiu sunt: clorura de potasiu (conține 60 – 62% K2O), sarea potasică (conține peste 50% K2O), sulfatul de potasiu (conține 48-50% K2O), patenkali (conține 26 – 30% K2O și 8 – 12 % MgO), carbonatul de potasiu (conține 68% K2O) etc.
Îngrășămintele complexe și mixte, de regulă granulate, sunt mai puțin higroscopice, au neutralizată aciditatea fiziologică și asigură un coeficient mai ridicat de folosire a elementelor nutritive. Utilizarea lor simplifică mult operațiile de păstrare, transport și împrăștiere, asigurându-se o distribuire uniformă pe teren a elementelor fertilizante pe care le conțin. În practică, administrarea îngrășămintelor complexe și mixte trebuie să se facă astfel încât raportul N:P:K din sol să corespundă cerințele speciilor cultivate.
În prezent se comercializează o gamă largă de îngrășăminte complexe și mixte pentru diferite culturi și condiții de sol.
În ultimelele decenii îngrășămintele chimice au fost utilizate din ce în ce mai mult în fertilizarea solurilor din pepiniere. O fertilizare unilaterală anorganică poate duce însă la o scădere sensibilă a capacității de producție a solului, în ciuda cantităților de îngrășăminte administrate. Cele mai bune rezultate se obțin atunci când îngrășămintele organice se completează, în măsura necesară, cu cele chimice.
Îngrășămintele microbiologice sunt culturi de microorganisme (bacterii, ciuperci de micoriză etc.) ce se administrează în solul pepinierei pentru sporirea capacității de producție a puieților forestieri. Practica inoculării lor se bazează pe legătura dintre intensitatea activității biologice a microorganismelor din sol și fertilitatea acestuia.
5.6. Protecția fitosanitară
După natura agentului patogen, bolile produse de factorii biotici vegetali, pot fi: viroze, bacterioze, micoze.
În câmpul pepinierei dar mai ales în spații adăpostite are loc frecvent culcarea plantulelor de rășinoase (fuzarioza), agenții patogeni fiind ciupercile din genul Fusarium. Atacul este favorizat de atmosfera umedă și neaerisită, excesul de căldură și de umiditate în stratul germinativ, infestarea solului și a semințelor cu diferiți agenți patogeni, spori de ciuperci etc.
Prevenirea și combaterea culcării plantulelor se realizează prin: menținerea desimii optime a acestora, pregătirea corespunzătoare a stratului germinativ (textură ușoară, pH6,0), tratarea semințelor cu extract de usturoi (Fusaliin), în concentrație de 5%, timp de o oră sau prăfuirea lor cu Fundazol (2 g/kg semințe), stropiri la 2-3 zile cu zeamă bordeleză, în concentrație de 0,5-1,0% sau cu unul din produsele Micodifil – 0,2%, Topsin – 0.08-1,0%, Ridomil – 0,1-0,25%, Benlate – 0.06-0,1%, Maneb, Zineb, Orthocid – 0,2-0,4%.
Înroșirea și căderea acelor de pin, boală provocată de ciupercile Lophodermium pinastri și Dothistroma pini, se poate combate cu Ridomil – 0,2%; Topsin – 0,1%; Micodifil – 0,2%; Zineb (Perozin) – 0,5% etc. Pentru aderența lor pe ace se va adăuga în soluție un adeziv (Aracetin).
Făinarea speciilor de cvercinee, provocată de ciuperca Microsphaera abbreviata se combate prin: strângerea și arderea frunzelor căzute toamna pentru a opri infecția de primăvară; aplicarea de stropiri sau prăfuiri la observarea primelor pete de făinare, cu substanțe pe bază de sulf (Thiovit, Cosan, Kumulus, Aspor – 0,5-1,0%) sau de sulf coloidal (Tilt, Afugan – 0,1%), doza de soluție fiind de 200-800 l/ha în funcție de vârsta și desimea culturii.
Cărăbușul de mai (Melolontha melolontha) se combate pe cale chimică, administrând odată cu lucrarea solului +Lindatox – 3%, în doză de 50-150 kg/ha. În terenurile cultivate, insecticidul se administrează primăvara între rândurile de puieți. Se mai poate folosi Sinoratox 5G, în doze de 30 kg/ha, administrat primăvara.
Alte insecte care produc pagube prin roaderea rădăcinilor cum sunt: larvele-sârmă, gândacii de întuneric, omizile de pământ, coropișnițele se combat ca și cărăbușii.
Prevenirea atacurilor de rozătoare (șoareci) se face prin desfundarea adâncă a solului, adunarea buruienilor și mulci-ului, izolarea suprafețelor cu șanțuri de 50 x 30 cm, cu pereții verticali, tratarea semințelor încorporate toamna cu acid fenic-2% sau folosirea primăvara a momelilor otrăvite cu fosfură de zinc. Cârtițele se alungă prin turnarea în galerii a unei emulsii de petrol în apă în proporție de 1:2000.
capitolul VI
scoaterea, sortarea și depozitarea meterialului săditor
6.1. Epocile de sortare a materialului săditor
Puieți produși în pepinierele forestiere trebuie să îndeplinească condițiile de calitate prevăzute de reglementările privind producerea și utilizarea materialului de plantat în vigoare (SR 1347/2004, SR 5971/2004, SR 9503/2004).
Estimarea producției din pepinieră constă în inventarierea puieților și verificarea îndeplinirii condițiilor de încadrare în categoria celor viabili. Aceasta se face la încheierea ciclului de producție, de regulă în prima jumătate a lunii septembrie, indiferent de perioada de recoltare a puieților (toamna sau primăvara).
Pentru evaluare se inventariază cel puțin 10% din suprafața totală ocupată de puieți, separat pe secții de cultură (tehnologii de lucru), pe specii și loturi de cultură, dacă la aceeași specie s-a dispus de mai multe loturi de proveniență. Selecția eșantioanelor inventariate trebuie să țină sema de omogenitatea morfo-fiziologică a puieților la nivelul unității de cultură, recurgându-se în prealabil la gruparea straturilor sau rândurilor în mai multe categorii, după desimea și starea de vegetație a puieților.
În cazul culturilor de puieți cu destinație specială (puieți ornamentali utilizați în spații verzi, materialul de plantat obținut prin altoire pentru înființarea plantajelor de clone etc.) se recurge la inventarierea integrală a puieților.
Inventarierea propriu-zisă presupune investigarea separată a numărului total de puieți și a numărului de puieți apți de plantat (conform cerințelor de calitate specificate în standardele în vigoare). Prin înmulțirea numărul mediu de puieți apți de plantat la metrul de rând cu lungimea totală a rândurilor rezultă producția totală de puieți de plantat obținută la suprafața cultivată. La unitatea de suprafață, numărul puieților apți de plantat trebuie să fie cel puțin la nivelul indicilor de producție prevăzuți pentru specia, sortimentul și tehnologia de producere adoptată.
6.2. Scoaterea și condiționarea materialului cu rădăcină nudă
Se face la speciile foioase de arbori și arbuști cu frunze caduce.
Scoaterea manuală se face în felul următor:
– se sapă un șanț cu adâncimea de 20-35 cm paralel cu rândul de puieți la distanța de 20-30 cm de puieți pe direcția rândului, după care se introduce cazmaua oblic pe sub rădăcinile puieților apoi se introduce vertical în partea opusă între rândurile următoare de puieți și se apasă dislocându-se pământul cu puieți cu tot către șanț de unde se scot ușor. Scoaterea mecanizată a puieților se face cu pluguri tractate cu tractoare de tipul U650 sau V445 (fig. 6.1.).
Fig. 6.1. Recoltarea mecanizată a puieților
După ce se scot puieții se scutură de pământ, se sortează și se leagă în mănunchiuri (fig. 6.2.).
Fig. 6.2. Mănunchiuri puieți cu rădăcină nudă
6.3. Scoaterea manuală cu baloți de pământ
Se face la speciile de rășinoase, de foioase cu frunze persistente dar și la speciile de foioase cu frunzele caduce dar care suferă la transplantare (Liridendron, Cotoneaster, Magnolia, Betula ș.a.), precum și celelalte foioase care au depășit vîrsta de 8 ani.
Dimensiunea balotului trebuie să fie de minimum opt ori diametrul tulpinii la colet, dar nu mai mică de 30 cm, iar înălțimea de cel puțin 35 cm (fig. 6.3.).
Fig. 6.3. Puieți cu balot de pământ
Cu baloți mai mici pot fi scoși puieții din secțiile de înmulțire pentu a fi transplantați în altă secție.
Acolo unde coroanele arborilor deranjează la scosul și transplantarea acestora, ramurile se strîng și se leagă lîngă ax, cu materiale care nu produc rănirea acestora. Operația se începe de la vârf spre bază. Legătura se desface după plantare.
Scoaterea cu balot se face când solul este suficient de umed sau înghețat.
Scoaterea cu balot se face în felul următor: se delimitează prin introducerea hîrlețului în sol dimensiunea balotului.
Se sapă apoi un șanț de 25-35 cm lățime lîngă cercul (în exterior) care delimitează balotul.
Rădăcinile care depășesc marginea balotului se taie cu hîrlețul. Se taie de asemenea pivotul.
Pentru ca balotul să nu se sfărîme, se ambalează în plasă de sârmă (rabiț) sau în saci de iută.
Puieții cu balot mare se manipulează cu macaraua. În acest caz se ancorează bolotul și treimea inferioară a tulpinii și se protejează la locul prinderii cu un manșon de cauciuc.
6.4. Scoaterea arborilor mari cu balot de pământ
Arborii mari se scot întotdeauna cu balot.
Scoaterea coniferelor se începe cu un an mai devreme, când se delimitează balotul și se sapă șanțul pe o adâncime de 30-40 cm.
Adâncimea balotului trebuie să fie de cel puțin două ori distanța de la tulpină la marginea balotului.
O dată cu săparea șanțului se taie și rădăcinile din acestă zonă.
Pentru a forța apariția de rădăcini la exteriorul balotului de pământ șanțul se acoperă cu pământ fertil care se tasează.
În primăvara următoare (sau toamna) se delimitează din nou balotul, dar în exteriorul șanțului săpat anterior.
Se sapă apoi un șanț cu lățimea de cel puțin 30-40 cm.
Secționarea pivotului se face cu cabluri tractate iar la scoaterea balotului se face cu macaraua.
Ambalarea se face cu scânduri care se fixează cu cuie și șuruburi formînd hîrdaie de mărimea balotului.
6.5. Depozitarea materialului săditor
Lucrarea se poate face pentru puieții de foioase cu frunzele caduce care se pot păstra stratificați pe parcursul repausului vegetativ.
Stratificarea puieților se face în șanțuri în pământ, nisip sau în depozite speciale în care temperatura și umiditatea se pot menține la parametrii optimi.
Șanțurile pentru stratificare se fac la 45-50 cm adâncime, 50-100 cm lățime și lungime după necesități. Înainte de stratificare, rădăcinile se fasonează ca pentru plantare după care puieții se introduc în șanț în poziție oblică. După aceea se acoperă rădăcinile și o treime din trunchi cu un strat de pământ mărunt și reavăn. Pământul se introduce printre rădăcini și se îndeasă pentru a nu rămâne goluri de aer. Următoarea specie se stratifică la distanța de 1-1,5 m pentru a se putea circula printre rânduri.
Arborii de talie mare se stratifică în poziție verticală (fig. 6.4.). În jurul terenului unde s-au stratificat arbori și arbuști se sapă șanțuri pentru scurgerea apei și se face gard din plasă de sârmă.
Fig 6.4. Stratificarea puieților la șanț
Din ce în ce mai mult se practică stratificarea în nisip sau turbă. Stratul de nisip (sau turbă) trebuie să fie suficient de gros pentru a acoperi 1/3 din trunchi. Nisipul trebuie înlocuit în fiecare an sau să se dezinfecteze.
Atunci când păstrarea se face în depozite trebuie asigurate 3-5°C, umiditatea aerului de 75-80% și o bună aerisire.
Materialul stratificat se va eticheta și înregistra într-in caiet de evidență.
capitolul Vii
concluzii și recomandări
7.1. [NUME_REDACTAT] româniei necesită din ce în ce mai mult generații tinere de păduri ceea ce duce la importanța înființări de noi pepiniere pentru a satisface nevoile silviculturi românești. Înființarea acestor pepiniere trebuie executate cât mai aproape de locul plantării în teren.
Pepinierele mici sunt favorabile pentru înmulțirea rapidă a unui nunăr mic de specii dar un număr mare de exemplare. Ele fiind constituite pentru cererea din piață, specializându-se pe specii adaptate zonei unde este înființată.
Importanța pepinierelor nu se rezumă numai la ajutarea înființări de păduri ci și au un rol social-economic prin ceearea de locuri de muuncă și prin producerea de material dendrologic care să deservească la înfrumusețarea așzămintelor omenești din zonă.
Costurile pentru înființarea unei astfel de pepinieră sunt foarte ridicate începâd de la construcțiile productive (sere, solarii, răsadnițe), construcțiile anexe (clădiri administrative, remiza, depozit, bazin, etc.), drumuri (principale, secundare, de delimitare, curtea), împrejmuirea pepinierei, poarta de acces, instalațiile de irigare, mașinile și utilajele toate duc sume foarte mari, sume care sunt justificate a fi necesare pentru mediul înconjurător, un mediu de care toți locuitori planetei beneficiează.
7.2. [NUME_REDACTAT] primă recomandare dealtfel ca fiind cea mai importantă dintre toate ar fi aceea de se înființa cât mai multe astfel de pepiniere, fie ele de mici dimensiuni sau de mai mari dimensiuni deoarece producerea de material dendrologic este vital pentru economia unei regiuni (prin înființarea de noi păduri, locuri de muncă), pentru mediul înconjurător (prin înfrumusețarea pădurilor locare pentru agrement și turism) dar cel mai importat obiectiv îl constitue protecția mediului fiind catalogat ca cea mai imporatntă sursă de viață pentru omul de pretutindeni.
bibliografie
DAMIAN, I., 1978: Împăduriri. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.
DAMIAN, I., NEGRUTIU, F., FLORESCU, GH., 1978: Împăduriri. Lucrări practice. Semințe. Pepiniere. [NUME_REDACTAT] “Transilvania” din Brașov.
FLORESCU, GH., 1999: Împăduriri. Pepiniere forestiere. [NUME_REDACTAT] "Transilvania" Brașov.
FLORESCU, GH., ABRUDAN, I.V., 2003: Impăduriri. Semințe. Pepiniere. Ed. [NUME_REDACTAT] din Brașov.
VLAD, I., 2011: Lucrări practice de împăduriri. [NUME_REDACTAT] din Oradea. Oradea
VLAD, I., 2009/2010: Metode moderne de gospodărire a sistemelor agro-silvice – Note de curs. [NUME_REDACTAT] din Oradea. Oradea
http://www.agrisorg.com/index.php/produse/e/385-freze/350-freza-de-pamant-zf
http://www.agrotechnic.ro/cumpara/motosapa-bsr-fy-st75-cu-6-5cp-2774372
http://johndeeredistributor.ro/Masini-si-Echipamente-Agricole/Produse/Tractoare/Seria-5E
http://www.scritube.com/biologie/botanica/PEPINIERELE-DE-ARBORI-SI-ARBUS14419.php
http://aeromeh.com/rom/sad4-c/
http://www.agrisorg.com/index.php/produse/
http://www.gepetto-consult.ro/index.php?menu_item=Produse&categ=5
http://www.stihl.ro/Produse-STIHL/Motocoase/Motocoase-de-putere-mare/22288-220/FS-360-C-E.aspx
http://profesional-new.com/utilaje-agricole/Utilaje-instalatii-pentru-irigatii/Tambur-irigatii-40mm.html
http://www.marcoser.ro/produse/echipamente_sere_si_solarii/irigare_picurare/drip_tape/sunstream.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Proiectarea Si Infiintarea Unei Pepiniere Dendrologice pe Suprafata de 5 Ha (ID: 1948)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.