Proiectarea Si Infiintarea Unei Ferme de Ciuperci pe O Suprafata de 1,5 Ha

CUPRINS

CAPITOL 1- INTRODUCERE

1.1. Definire tematică

1.2. Motivare alegere tematică

1.3. Istoricul culturii ciupercilor Pleurotus

1.4. Importanța culturii ciupercilor Pleurotu

1.4.1. Valoarea terapeutică, alimentară și economică a ciupercilor

1.4.2. Specii și hibrizi de ciuperci Pleurotus cultivate în România

CAPITOL 2- NOȚIUNI TEORETICE DESPRE CULTIVAREA CIUPERCILOR PLEUROTUS

2.1. Încadrarea sistematică a ciupercilor Pleurotus

2.2. Factorii de microclimat pentru cultura ciupercilor Pleurotus

2.3. Tehnologii de cultură a ciupercilor Pleurotus

2.4. Spații de cultură

2.4.1. Tipuri de spații (clădiri)

2.4.2. Amenajarea spațiului

2.4.3. Pregătirea spațiului

2.5. Substratul de cultură compostul

2.5.1. Pregătirea substratului

2.5.2. Rețete de substrat sau compost

2.6. Însămânțarea substratului

2.6.1. Procurare miceliu

2.6.2. Incubare miceliu

2.6.3. Fazele incubării

2.6.4. Fructificare

2.7. Recoltarea

2.7.1. Verificarea calității ciupercilor și sortarea lor

2.7.2. Ambalarea și transportul ciupercilor

2.7.3. Evacuarea substratului

2.8. Tehnologia de cultură a ciupercilor pe butuci de lemn și rumeguș

2.9. Boli și dăunători

2.10. Măsuri de protecția muncii în crescătorii de Pleurotus

2.11. Cultura ecologică a ciupercilor Pleurotus

CAPITOL 3. PAȘII ÎNTOCMIRII UNUI PLAN DE AFACERI

3.1. Etape în proiectarea și înființarea unei crescătorii de ciuperci

3.1.1. Alegerea speciei ce va fi cultivată

3.1.2. Stabilirea locației crescătoriei

3.1.3. Alegerea tipului de clădire

3.1.4. Alegerea sistemului de cultivare

3.1.5. Dimensionarea suprafeței

3.1.6. Alegerea echipamentelor de climatizare

3.1.7. Stabilirea bugetului pe baza căruia se va întocmi planul de afaceri

3.1.8. Tipul de plan de afaceri (cu fonduri proprii sau pentru obținere de fonduri

europene)

3.2. Planul de afaceri propriu-zis

3.2.1. Argument.

3.2.2. Date de identificare a firmei

3.2.3. Descrierea generala a afacerii si a produsului

3.2.4. Descrierea pieții, plan de marketing

3.2.5. Managementul si organizarea firmei

Situația economico-financiară a firmei

CAPITOL 4 – CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOL 1- INTRODUCERE

1.1. Definire tematică

Tematica ce va fi abordată în această lucrare presupune proiectarea și înființarea unei crescătorii de ciuperci Pleurotus .

1.2. Motivare alegere tematică

Am ales această temă influențat de mai multe avantaje care situează cultura acestor ciuperci pe un loc superior față de alte culturi.

Aceste avantaje sunt: ciclul de cultură este scurt 2-3 luni; se pot cultiva pe mai multe nivele pentru că sunt plante cu talie redusă; se utilizează în consum în procent de 99-100% pentru că sunt comestibile toate părțile: pălăria și piciorul ; se poate utiliza pentru substrat deșeuri rezultate din activitatea agricolă; după un ciclu de producție substratul epuizat poate fi folosit ca și îngrășământ.

1.3. Istoricul culturii ciupercilor Pleurotus

Primele însemnări despre utilizarea în alimentație a ciupercilor comestibile datează din vremea vechilor romani. Astfel în lucrarea sa „Istoria naturală” Pliniu cel Batrân amintește despre ciupercile bune de mâncat, iar Dioscoride, un medic și botanist grec originar din Asia Mică descrie în tratatul său „Despre mijloacele de vindecare” tratamente în care sunt utilizate și ciuperci.

Cultivarea ciupercilor Pleurotus a inceput la începutul secolului XX- lea. Au fost cultivate pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial în Germania, determinată de condițiile dificile de trai. Botanistul francez Matruchot a realizat ciuperci Pleurotus în laborator în anul 1910, iar Kaufert este primul care a documentat prima cultivare a ciupercilor Pleurotus ostreatus. Primele fructificații de Pleurotus pe substrat din amestec celulozic s-a efectuat în 1929.

În România prima cultură de Pleurotus s-a realizat în 1972 sub directa îndrumare a unei echipe de cercetători formata din Mateescu Nicolae, Ioana Tudor și Zăgrean Valentin. Tot această echipă este cea care a stabilit tehnologiile de cultură pentru speciile Pleurotus ostreatus, Pleurotus florida, Pleurotus cornucopiae și Pleurotus sajor-caju în perioada 1972-1985.

1.4. Importanța culturii ciupercilor Pleurotus

1.4.1. Valoarea terapeutică, alimentară și economică a ciupercilor Pleurotus

Valoarea terapeutică a ciupercilor Pleurotus este redată în tabelul 1 (1.4.1.)

Valoarea economică a culturii ciupercilor Pleurotus derivă din următoarele motive: se poate cultiva în spații dezafectate care nu mai au o altă întrebuințare; substratul se poate forma din resturi agricole ( paie, coceni, ciocălăi de porumb, puzderie de in, rumeguș); amortizarea investiției se face în scurt timp pentru că un ciclu de producție durează 70-100 de zile în funcție de specie.

Valoarea alimentară a ciupercilor Pleurotus este dată de compoziția acestora. Astfel ciupercile nu conțin și au cantități reduse de grăsimi, valoarea lor nutritivă fiind de 250-400kcal/ 100 g substanță uscată. Pentru că au un conținut de 82-92% substațe proteice ciupercile sunt comparabile cu carnea. Conțin 18 aminoacizi esențiali pe care îi mai regăsim doar în alcătuirea laptelui, grâului si oului.Tot în structura lor mai intră hidrați de carbon în proporție de 0,9-1%;glucide, mai ales glicogen în proporție de 2,5%; vitamine în special complexul B, vitamine D, A1, C și PP ; lipide în proporție de 0,5% și substanțe minerale 0,5-1% ca potasiu , fosfor, siliciu. Datorită acestui conținut complex ciupercile mai sunt denumite „ carnea vegetală ” fiind ideale în orice tip de dietă și sunt utilizate în foarte multe rețete pe întreg mapamondul.

1.4.2. Specii și hibrizi de ciuperci Pleurotus cultivate în România

Această ciupercă este formată din: două părți ; una este miceliul, partea subterană care se dezvoltă în substratul celulozic fiind formată din filamente miceliene și carpoforul sau basidiofructul format din picior și pălărie. La Pleurotus piciorul este situat la margine față de pălărie. Se formeaza în tufe sau mănunchiuri. Hrana lor este lemnul sau orice substrat care conține celuloză.

Speciile de ciuperci Pleurotus care se cultivă în țara noastră sunt: Pleurotus ostreatus, Pleurotus florida, Plerurotus djamor, Pleurotus citrinopileatus, Pleurotus cornucopiae, Pleurotus eryngii

Pleurotus citrinopileatus Singer sau buretele galben

Figura 1. – Pleurotus citrinopileatus

Caracteristici: – culoare galben deschis, are calități deosebite culinare și medicinale este o specie termofilă.

Pleurotus cornucopiae sau buretele cornut

Figura 2. – Pleurotus cornucopiae

Caracteristici: culoare galbenă până la cafeniu-închis; carnea albă; picior alungit și puternic curbat; mirosul este dulceag; sporii sunt albi; pălăria este în formă de cornet.

Pleurotus djamor

Figura 3. Pleurotus djamor

Caracteristici: culoare roz-deschis; productivitate ridicată ; tolerantă la temperaturi ridicate.

Pleurotus eryngii

Figura 4. Pleurotus eryngii

Caracteristici: aromă foarte plăcuta , productivitate mai scăzută; are multiple întrebuințări terapeutice.

Pleurotus ostreatus sau păstrăvul de fag

Figura 5. Pleurotus ostreatus

Caracteristici: pălăria are formă de scoică; culoare de la violaceu la alb-brun; spori violacei; miros plăcut; productivitate mare; are multiple întrebuințări medicinale; rezistă la condiții bruște de microclimat.

Pleurotus florida

Figura 6. Pleurotus florida

Caracteristici: este originară din SUA; se cultivă primăvara, vara și toamna; rezistă la temperaturi de 20-32° C; culoare albă; sporii se eliberează pe măsura ce se formează pălăria ; când pălăria este dreaptă sunt bune de recoltat.

Hibrizii de Pleurotus care se cultivă în țara noastră sunt: hibridul HK35 obținut în Ungaria are pălăria de culoare crem și rezistă la temperaturi scăzute de 10-12° C și ridicate de 20-24° C; hibridul 421 și 37 obținuți în România.

Ciupercile Pleurotus pot fi cultivate pe orice tip de deșeuri agricole care conțin celuloză, deșeuri din silvicultură sau din industria prelucrării lemnului. Deci sunt ciuperci xilofage sau lignicole care se dezvoltă pe substrat lemnos pe care îl descompun.

CAPITOL 2 NOȚIUNI TEORETICE DESPRE CULTIVAREA CIUPERCILOR PLEUROTUS

2.1. Încadrarea sistematică a ciupercilor Pleurotus.

Prima dată în lume aceste ciuperci au fost definite ca gen în 1871 de către Paul Kummer. Clasificarea speciilor în cadrul genului este dificilă pentru că există o varietate mare fenotipică pe o suprafață largă geografică fiind răspândite în lumea întreagă. tabel 2 (2.1.)

Răspândirea diverselor specii de Pleurotus în lume

Tabel 2

Ciupercile Pleurotus fac parte din : Increngătura Eumycota; Subincrengătura Basidiomycotina; Clasa Hymenocetes; Ordinul Agaricales; Familia Pleurotaceae; Genul Pleurotus.

2.2. Factorii de microclimat pentru cultura ciupercilor Pleurotus.

Condițiile de microclimat care trebuie îndeplinite într-o crescătorie de ciuperci sunt importanți pentru că ei trebuie să asigure o dezvoltare normală a ciupercilor în toate stadiile de producție.Acești factori sunt: temperatura, umiditatea , ventilația și lumina.

Temperatura în crescătoria de ciuperci este diferită și variază în funcție de: spațiul de cultură; de materialul din care este construit spațiul; de așezarea spațiului; de tipul de substrat utilizat; de faza de producție. În spațiile închise temperatura poate fi reglată pe toată perioada anului determinând o producție mult mai crescută. Indiferent de tipul de spațiu este obligatoriu ca în perioada rece a anului în crescătorie să se asigure o temperatură de 14-20° C. Astfel la un substrat utilizat format din rumeguș, talaș și coajă de copaci temperatura este: la incubare 18-20°C; la inducția fructificării 14-25° C iar la recoltare 16-25° C; la un substrat format din paie și ciocălăi temperatura la incubare este de 18-20°C; la inducția fructificării 14-25° C iar la recoltare 16-20° C. In tabelul 3 (2.2.) sunt redate temperaturi ale diferitelor specii de Pleurotus in fazele importante de producție

Tabel 3.

Temperatura se realizează cu ajutorul surselor de încălzire (centrale termice) sau direct din construcție cu sobe cu cotlon și prin asigurarea unei perne de aer în acoperișul clădirii; iar în sistemul de cultivare intensiv temperatura este menținută cu ajutorul instalațiilor de climatizare.

Umiditatea este cel mai important factor de microclimat ce influențează productivitatea ciupercilor. La fel ca și temperatura și umiditatea este specifică în funcție de tipul de substrat și de faza de producție. Astfel la un substrat format din paie- rumeguș- talaș umiditatea optimă este de 75-90% , verificarea calității umidității substratului se va descrie în capitol pregătire compost. La incubarea ciupercilor pe substrat din rumeguș –talaș și coajă de copac umiditatea optimă este de 85-90%; la inducția fructificării umiditatea trebuie să fie de 80-90% pastrându-se între aceleași valori și la recoltare.La incubare pe un substrat din paie și ciocălăi de porumb umiditatea trebuie să fie de 90%; la fel și în faza inducția fructificării și recoltării. Umiditatea se menține prin realizare de stropiri cu ajutorul unei stropitori care distribuie apa în jet fin și uniform. Aceasta operație se va efectua de 2-3ori/zi până la recoltare.

Ventilația la fel ca și ceilalți factori și ventilația depinde de faza de producție și de tipul de sistem tehnologic utilizat. În sistem gospodăresc, ventilația presupune asigurarea unui curent de aer prin între-deschiderea geamurilor din sens opus. Acest curent de aer trebuie să fie pasiv pe tot parcusul procesului de producție pentru că în momeoria de ciuperci este diferită și variază în funcție de: spațiul de cultură; de materialul din care este construit spațiul; de așezarea spațiului; de tipul de substrat utilizat; de faza de producție. În spațiile închise temperatura poate fi reglată pe toată perioada anului determinând o producție mult mai crescută. Indiferent de tipul de spațiu este obligatoriu ca în perioada rece a anului în crescătorie să se asigure o temperatură de 14-20° C. Astfel la un substrat utilizat format din rumeguș, talaș și coajă de copaci temperatura este: la incubare 18-20°C; la inducția fructificării 14-25° C iar la recoltare 16-25° C; la un substrat format din paie și ciocălăi temperatura la incubare este de 18-20°C; la inducția fructificării 14-25° C iar la recoltare 16-20° C. In tabelul 3 (2.2.) sunt redate temperaturi ale diferitelor specii de Pleurotus in fazele importante de producție

Tabel 3.

Temperatura se realizează cu ajutorul surselor de încălzire (centrale termice) sau direct din construcție cu sobe cu cotlon și prin asigurarea unei perne de aer în acoperișul clădirii; iar în sistemul de cultivare intensiv temperatura este menținută cu ajutorul instalațiilor de climatizare.

Umiditatea este cel mai important factor de microclimat ce influențează productivitatea ciupercilor. La fel ca și temperatura și umiditatea este specifică în funcție de tipul de substrat și de faza de producție. Astfel la un substrat format din paie- rumeguș- talaș umiditatea optimă este de 75-90% , verificarea calității umidității substratului se va descrie în capitol pregătire compost. La incubarea ciupercilor pe substrat din rumeguș –talaș și coajă de copac umiditatea optimă este de 85-90%; la inducția fructificării umiditatea trebuie să fie de 80-90% pastrându-se între aceleași valori și la recoltare.La incubare pe un substrat din paie și ciocălăi de porumb umiditatea trebuie să fie de 90%; la fel și în faza inducția fructificării și recoltării. Umiditatea se menține prin realizare de stropiri cu ajutorul unei stropitori care distribuie apa în jet fin și uniform. Aceasta operație se va efectua de 2-3ori/zi până la recoltare.

Ventilația la fel ca și ceilalți factori și ventilația depinde de faza de producție și de tipul de sistem tehnologic utilizat. În sistem gospodăresc, ventilația presupune asigurarea unui curent de aer prin între-deschiderea geamurilor din sens opus. Acest curent de aer trebuie să fie pasiv pe tot parcusul procesului de producție pentru că în momentul incubării și maturării substratul fermentează degajându-se CO2 prin consumul de O2. Se recomanda montarea la ferestre a unor plase împotriva dăunătorilor mai ales a muștelor. În sistem intensiv discutăm despre schimburi de aer. Numărul schimburilor de aer care trebuie realizate în mod obligatoriu într-o crescătorie de ciuperci sunt specifice în funcție de specie și de faza de producție fiind redate în tabel 4 (2.2.)

Tabel 4. Schimburi de aer

Lumina ca factor de microclimat este importantă în faza de fructificare. Lumina poate fi naturală sau artificială. Lipsa luminii este necesară în faza de dezvoltare miceliu până la fructificare. Normele de lumină pe faze de producție și specie sunt redate în tabel 5 (2.2.)

Tabel 5. Necesar de lumină

În crescătoriile de ciuperci în sistem intensiv factorii de microclimat sunt asigurați de echipamente speciale care necesită investiții mai mari. Astfel ventilația se realizează cu sistem de condiționare ventilație care este format din: ventilatoare (unul sau două); schimbătorul de căldură;camera de amestec în care sunt amestecate două fluxuri de aer cel exterior și cel recirculat scăzăndu-se și concentrația de CO2; elementele de ventilație formate din T-uri, prize de aer de perete sau de acoperiș, canale, ștuțuri; aparatul de încălzire inițial și filtrul . Factorii de microclimat sunt controlați în fiecare cameră de cultură cu un tablou de comandă control climă. Controllerul poate fi Dak-7 și este conectat la următoarele dispozitive de măsurare: patru senzori pentru măsurare temperatură compost independent în patru locuri diferite, doi senzori de aer pentru măsurare temperatură, psihometru sondă pentru umiditate relativă. Putem concluziona că în sistem intensiv o cameră de cultură necesită următoarele echipamente pentru asigurarea factorilor de microclimat: sistem de condiționare /ventilare prevăzut cu camere de aer rece cald și de mixare aer, clapete pentru admisie aer proaspăt și recirculare aer: centrală termică cu generatoare de abur; chiller; sistem de comandă și control format din panouri individuale și computer; senzori pentru temperatură aer și compost , senzori pentru umiditate , toti conectați la panourile individuale și la computer.

2.3. Tehnologii de cultură a ciupercilor Pleurotus

Tehnologiile de cultură a ciupercilor Pleurotus sunt:

a) tehnologia în sistem clasic sau gospodăresc;

b) tehnologia pe butuci de lemn sau rumeguș

c) tehnologia în sistem intensiv- industrial.

a) Tehnologia de cultura a ciupercilor Pleurotus în sistem clasic sau gospodăresc.

Spațiul de cultură poate fi sere, solarii, magazii, depozite vechi, grajduri. Spațiul trebuie să dispună de instalație de apă în interior, să fie iluminat natural sau artificial, să poată fi aerisit.Înainte de a începe procesul de producție acesta va fi reparat, curățat și dezinfectat. Se va alege tipul de substrat care va fi utilizat și implicit rețeta de compost. Se va prepara compostul , fazele de preparare se vor descrie în capitolul „Pregătirea compostului”.Se continuă cu însămânțărea substratului descris în capitolul „Însămânțarea cu miceliu” , apoi cu alegerea sistemului de așezare a compostului (pe rafturi sau în saci). Substratul pregătit și însămânțat se așează în ciupercărie, ca după 17-27 zile să înceapă fructificarea. Recoltarea se va efectua la 3-5 zile după apariția primelor primordii sau pălării ce se dezvoltă în buchete iar detalii regăsim în capitolul „Recoltarea”. După o pauză de 8-10 zile apare următorul val.

b) Tehnologia de cultură a ciupercilor Pleurotus pe butuci de lemn și rumeguș.

Lemnul preferat în aceasta cultură este lemnul de foioase ca fag, stejar, plop, mesteacăn, salcâm, arțar. Inocularea buștenilor se poate face în rondea, în pană sau în orificii. Etapele mari ale acestei tehnologii sunt: alegerea buștenilor; pregătirea buștenilor în funcție de modul în care se face inocularea; inocularea buștenilor cu miceliu; izolarea orificiilor în cazul inoculării în orificiu; așezarea buștenilor în locuri umbroase sau special amenajate. La esență tare primordiile sau pălăriile apar din al doilea an , dar asigură valuri de ciuperci pe o perioada de 3-4 ani. La lemnul de esență moale apar din primul an , dar nu rezistă mai mult de 2 ani.

c) Tehnologia în sistem intensiv industrial

Acest sistem presupune existența unor spații special amenajate care pot fi : grajduri vechi reamenajate; clădiri din panouri tip sandwich; cladire tip tunel izolate în interior cu vată minerală sau sere pregătite și amenajate special pentru ciupercării. Această tehnologie poate fi practicată sub forma a 3 subsisteme tehnologice și anume:

– monozonal când toate lucrările se rezumă la o singura încăpere tehnologică, având un proces de producție de 3-3,5 cicluri/an

– bizonal cu doua tipuri de camere una pentru cultura și una pentru pasteurizare, având 4-5 cicluri/an

– multizonal când există șase tipuri de încăperi tehnologice dotate cu instalații de încălzire, condiționare/ventilație, lumină, recoltare, golire, dezinfectare, având 6-7 cicluri/an.

De exemplu o ciupercărie în camere tip tunel presupune și existența unui spațiu tehnologic format din: cameră frigorifică, spații sociale, spațiu de depozitare, sistem automatizat de control al parametrilor de microclimat prin computer, mecanizare umplere/ evacuare compost, mecanizare pe rafturi. Substratul se poate așeaza pe stelaje etajate pe 4-5 nivele sau în lăzi suprapuse.

2.4. Spații de cultură ( clădiri)

Spațiile de cultura se clasifică în funcție de tipul tehnologiei utilizate și vor fi descrise in subcapitolele următoare.

Principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinească un spațiu de cultură sunt:

să dețină o izolare termică funcțională care poate fi asigurată din construcție sau cu ajutorul echipamentelor speciale;

să existe posibilitatea încălzirii cu abur subpresiune, doar în sistemul intensiv; în sistemul clasic nefiind necesară această condiție deoarece cultura se desfășoară primăvara și toamna;

să poată fi răcit când sistemul de cultură este intensiv;

să poată fi aerisit liber sau dirijat;

să aiba sursa de apă în interior;

sa fie așezat în zonă ferită de inundații;

să dețină următoarele utilități: curent trifazic, drum de acces, canalizare sau posibilități de evacuare a plusului de apă;

suprafețele interioare să fie din beton și să nu prezinte rugozități, putând fi ușor de dezinfectat;

pardoseala să fie din beton;

să existe o cameră tampon la intrare;

să se asigure o pernă de aer între plafon și acoperiș, adică să se construiască un pod iar pereții laterali să fie protejați la exterior cu paie sau rumeguș sau trestie peste care să se așeze o folie de polietilenă , toate acestea fiind necesare pentru o izolare termică în cazul tehnologiei clasice.

2.4.1. Tipuri de spații

Aceste spații pot fi:

naturale ce pot fi cariere ce nu s-au mai folosit în alte scopuri;

naturale adaptate ca pivnițe, sere, solarii, grajduri dezafectate;

special amenajate ce sunt construcții special construite pentru ciupercării ce pot fi clădiri tip tunel izolate cu vată minerală.

cladire din panouri tip sandwich;

sere speciale pentru ciupercării;

modul local îngropat total sau parțial.

Modelul de construcție pentru sistemul clasic de creștere a ciupercilor presupune o clădire cu următoarele dimensiuni de construcție: lățime 10,8 m, lungime 30 m și înălțime la șarpantă de 3,5 m, suprafața construită fiind de 324 mp.Un grajd vechi poate fi renovat și transformat în ciupercărie după aceste detalii tehnice:

pardoseala să fie betonată;

ventilația se va face prin deschideri în număr de 65 cu dimensiunile de 40×25 cm așezate pe pereți opuși, având lungime de 30 metri cu 13 spații de ventilație in 5 rânduri la 60 cm între ele(vezi anexa 1 model construcție simplă pentru cultură în sistem clasic sezonier).

Acest tip de ventilație se poate adapta la un grajd dezafectat în care s-au crescut păsări. La grajdurile în care s-au crescut animale mari se va păstra ventilația pasivă prin întredeschiderea ferestrelor.

pereții trebuie să fie tencuiți interior și exterior;

accesul se va face printr-o ușă dublă care va avea rolul de: acces personal, evacuare compost, scoatere recoltă;

încălzirea nu este asigurată deoarece cultura este sezonieră;

instalația de apă va fi așezată pe un perete lateral fiind prevăzută cu robinete pentru racordare furtun cu tije de pulverizare, consumul de apă fiind de 200 litri/mp aproximativ 300 mc/ ciclu de cultură;

nu este asigurată canalizarea, dar are canale de scurgere la capete prin care se va elimina apa utilizată la spălare;

iluminarea va fi asigurată de tuburi fluorescente dispuse central și lateral;

substratul de cultură sau compostul se va așeza pe stelaje cu următoarele dimensiuni lățime de 1,3 metri fabricate din prefabricate de beton puse pe 6 nivele la o distanță de 50 cm . Accesul la nivelul superior se va efectua cu ajutorul unei scări mobile; Suprafața de cultură pentru Pleurotus este de 250 mp pe rând deci 1265 mp/cameră de cultură pentru că brichetele vor fi așezate înclinat, raportul este pentru 5 rânduri de cultură. ( vezi anexa 2 – model stelaj din prefabricate de beton).

la acest tip de construcție randamentul spațiului de cultură pe ciclu după N. Mateescu este de: pentru Pleurotus ostreatus 14kg/mp adică o cantitate anuală de 17710 kilograme ciuperci iar pentru Pleurotus florida 12kg/mp adică o cantitate anuală de 15180 kilograme ciuperci.

Modelul de construcție a unei crescătorii de ciuperci în seră special amenajată pentru ciupercărie presupune existența următoarele detalii tenhice:

sera va fi așezată pe o suprafață betonată;

sera este acoperită cu trei straturi de adică: un strat de folie triplustratificată dublă cu pernă de aer de la 10-15 cm; al doilea strat din vată minerală de 10-20 cm grosime și

ultimul strat format dintr-o folie albă specială pentru ciupercărie;

structura metalică este din oțel galvanizat cu diametrul de 60 mm, iar arcele sunt

dispuse din 1,5 metri în 1,5 metri, fiind prevăzute cu tiranți;

frontoanele de închidere ale serei au panouri termoizolante tip sandwich, ușa de acces poate fi din panel opac dublu sau triplu stratificat simplu glisantă

compostul se poate așeza direct pe pardoseală sau pe rafturi sau stelaje din metal.

Sera are următoarele dotări tehnice:

duct 60000 BTU ON-OFF cu senzor de temperatură;

baterie încălzire 20 KW;

ventilatoare evacuare CO2 cu capacitate de 2400 mc/oră și clapete cu servomotoare;

traseu frigorific;

cazan pe lemne cu gazeificare cu accesoriile necesare unei ciupercării inclusiv vas de expansiune;

clapete de reglaj de cu diametru de 3,5 mm;

tubulatură flexibilă cu diametru de 3,5 mm;

suporți.

Acest tip de crescătorie se folosește în special pentru tehnologia în sistem intensiv.( vezi Anexa 3- model seră pentru crescătorie de ciuperci ).

Un alt model de seră pentru ciupercărie des utilizat în practica de cultivatori este și modelul irlandez care are următoarele detalii tehnice:

realizare tip modular în formă de tunel;

unitatea modulară este solarul sau sera acoperită cu strat dublu de folie.

unitatea standard de producție constă din trei localuri identice cu următoarele dimensiuni: lungime 33,5 metri, lățime 6,7 metri, înălțime 3,6 metri

suprafața totală în camera de cultură este de 225 mp putându-se introduce 18,5-20 tone de compost însămânțat și distribuit în 850-1000 saci din folie ceea ce presupune o cantitate de 20 kg compost/sac;

așezarea compostului se va face în saci dispuși direct pe pardoseală în șiruri lungi paralele cu pereții laterali, astfel 2-4-4-2 saci/ rănd;

șirurile sunt delimitate de alei de circulație destinate personalului;

distanța aleii trebuie să fie obligatoriu de 0,8-1,2 metri.

Modelul de construcție a unei crescătorii de ciuperci în clădire amenajată din panouri tip sandwich presupune existența următoarelor detalii tenhice:

existența unei construcții din structură metalică galvanizată la care se montează pereții din panouri sandwich, aceste panouri având grosimea de 80 mm

aceste panouri se pot folosi și la acoperiș.

ușa externă este din aluminiu, iar ușile interioare sunt glisante;

coridorul central are lățimea de 4,5 metri;

acest tip de sistem este un sistem modular pentru că permite extinderea crescătoriei fără a întrerupe procesul de producție, camerele de cultură sunt unite de un coridor tehnic.

se utilizează în tehnologi de creștere în sistem intensiv.(vezi anexa 4- model crescătorie ciuperci în clădire din panouri tip sandwich)

Modelul de construcție a unei crescătorii de ciuperci în clădire îngropată sau parțial îngropată presupune existența următoarele detalii tenhice (după Floarea Trandaf – site blogul ciupercarilor) vezi Anexa 5 – model clădire îngropată parțial după N. Mateescu:

lungimea spațiului de cultură este de 6 metri;

lățimea spațiului de cultură este de 4 metri;

înălțimea spațiului de cultură este de 2,5 metri

camera tampon din fața ușii este de 2×2 metri;

adâncimea îngropării este de 1-2 metri;

suprafața totală de cultură este de 24 mp.

suprafața utilă de cultură este de 37 mp.

rafturile se pot așeza pe trei rânduri astfel: un rând dublu la mijloc cu dimensini de 4,4×1,4 metri, două rânduri duble la mijloc cu dimensiunile de 4,4×0,7 metri;

distanța de la pardoseală la primul raft este de 0,2 metri;

distanța dintre rafturi 0,5-0,6 metri adăugată fiind și grosimea compostului care este de 20-25 cm;

distanța de la suprafața culturii de pe ultimul raft până la tubulatura de aerisire este de 1,1 metri;

aleile dintre rafturi vor avea dimensiune de 0,8-1,2 metri;

clădirea se va izola cu carton și smoală;

acoperișul poate fi din pământ în cazul localului total îngropat, iluminarea făcându-se artificial cu neoane fluorescente sau din țiglă sau carton asfaltat la localul parțial îngropat.

pardoseala obligatoriu va fi din beton de 10 cm.

avantajele acestui tip de clădire este dat de faptul că asigură o temperatură relativ constantă și nu necesită sursă de încălzire, diferențele de temperatură de la zi la noapte sunt mici.

tipul acesta de clădire se utilizează cu precădere în tehnologia în sistem clasic sau gospodăresc.

Model construcție tip tunel în care spațiul este împărțit în: camere de cultură care pot fi în număr de 4-6-8 camere, aceasta este dimensionată în funcție de cantitatea de compost, astfel poate fi 20 tone compost/cameră de cultură sau 40 tone compost/cameră de cultură; cameră frigorifică; spații sociale; spațiu de depozitare; sistemul tehnologic este complet automatizat controlat de computer pentru reglareși control parametri. ( Vezi Anexa 6- crescătorie cu camere de cultură tip tunel)

Așezarea compostului în spațiul de cultură a dus la identificarea urmatoarelor tipuri de sisteme de cultivare în spațiul de cultură sau cameră de cultură:

Cultivarea ciupercilor pe rafturi se practică de preferință în clădiri care au fost grajduri de creștere a păsărilor sau a animalelor și în subsoluri.

Compostul în acest caz este așezat pe o folie de polietilenă pe paturi direct pe podea. Avantajul acestei culturi rezidă din lipsa cheltuielilor. Dezavantajele acestui tip de cultura sunt: necesita forță de muncă mare; igiena este deficitară; există posibilitatea infectării compostului.

Cultivarea ciupercilor în saci se poate practica în depozite vechi de legume, grajduri de animale sau de păsări, dar și în spații special amenajate pentru crescătorie de ciuperci.Avantajele acestui tip de cultură sunt: nu necesită folosirea aburului la pasteurizarea compostului ce se evacuează; nu se efectueaza dezinfecția camerei; investiția este mică; se pot localiza repede bolile și dăunătorii . Dezavantajele sunt: încărcarea , descărcarea și așezarea sacilor pe rafturi determină costuri destul de mari cu forța de muncă; nu permite folosirea suplimentelor nutritive.Această tehnologie necesită o determinare corectă a cantității de compost/sac și dimensiuni eficiente ale acestora. Practica a demonstrat că următoarele date tehnice sunt cele mai des utilizate de crescători: 15,20,25 kg compost/sac cu dimensiuni sac de:

diametru 40-50 cm, lungime 60-70 cm, culoare obligatoriu transparentă.

Cultivarea în blocuri.

Presupune cumpărarea compostului de la fabrici de compost.Acesta este livrat ambalat și presat în folie de polietilenă, având forma unor blocuri. Sistemul acesta facilitează încărcarea unor mari cantități de compost într-un tir. Blocurile se pot așeza pe rafturi sau în containere. Avantajele sistemului sunt: compostul cumpărat gata pregătit este mai ieftin decât dacă l-ar pregăti cultivatorul.

Cultivarea în container.

Este un sistem larg răspândit în Canada, America și Australia și presupune existența unor containere din lemn tratate împotriva bolilor. Munca cultivatorului se rezumă la asigurarea parametrilor de microclimat, a udărilor. Containerul se întoarce la producător după recoltarea și a celui de al doilea val de cultură ciuperci pentru igienizare și refolosire. În Europa se folosesc containere metalice galvanizate. Avantajul acestei culturi este dat de ciclul foarte scurt de producție pentru că containerele sunt livrate cu compost cu butonii formați.

Cultivarea pe raft a ciupercilor .

Este un sistem răspândit în Olanda fiind 100% mecanizat solicitând existența următoarelor utilaje: utilaje pentru umplere și golire compost de pe raft; mașini pentru așezarea și nivelarea stratului de compost, utilaje pentru udarea compostului și a ciupercilor . Avantajele acestui sistem sunt: elimină aproape complet forța de muncă, randamentul este mare pe metru pătrat cultivat, permite o amortizare rapidă. Dezavantajul rezultă din costurile foarte mari.

2.4.2. Amenajarea spațiului de cultură

Amenajarea spațiului de cultură este în funcție de mărimea acestuia. Astfel la un spațiu mare cultură se poate amplasa pe sol sau pe pardoseală. Lățimea stratului de compost poate fi de 1,4-1,6 cm cu o grosime de 25-30 cm, astfel încât pe un metru pătrat se va repartiza 80-100 kg de compost. În spațiile mici pentru a crește suprafața utilă de cultură se vor instala stelaje suprapuse sau rafturi pe mai multe nivele (2,3,4,5 nivele) . rafturile pot fi fixe din beton sau prefabricate din beton, mobile din aluminiu sau fier, obligatoriu vopsite cu vopsea în ulei. Pe rafturile din beton sau prefabricate din beton înainte de a se așeza compostul se va întinde o folie de polietilenă. Pe rafturile din aluminiu se poate pune o rețea metalică (plasă de sârmă), iar compostul se așează în lădițe din PVC sau în saci din polietilenă. În interiorul spațiului trebuie să existe: o sursă de apă curată; canalizare sau posibilități de scurgere apei rezultate din spălări și udări; sursă de curent de 220 V; un ventilator; sursă de iluminat de 24V; sursă de căldură; instalație de climatizare/ventilație. Obligatoriu trebuie amenajata o cameră tampon în fața intrării cu scop de paravan, aceasta poate fi construită din folie sau cărămidă cu dimensiunile de 2×2 metri.

În tehnologia de creștere în sistem intensiv amenajarea ciupercăriei presupune dotarea acesteia cu toate sistemele automatizate de control a factorilor de microclimat inclusiv acces la internet și computer și dacă bugetul o permite și instalații de așezare și scarificare a compostului cu toate accesoriile de rigoare.

2.4.3. Pregătirea spațiului

Etapele acestei faze sunt:

1. În cazul crescătoriilor în clădiri se vor efectua operații de reparare a acoperișului, pardoselii, ușilor și ferestrelor unde este cazul. Totodată se vor acoperi toate orificiile făcute de rozătoare.

2. Se va igieniza spațiul prin curățirea de resturi vegetale și se va efectua operația de deratizare.

3. Se răzuiesc pereții și pardoseala pentru a elimina toate resturile de la vechea cultură.

4. Pereții laterali și plafonul se vor peria cu o perie de sârmă.

5. În tehnologia de creștere în sistem clasic se dezinfectează cu sodă calcinată concentrație 10% sau cu formalină concentrație 40% în soluție cu concentrație de 2-5% (adică 20-50 ml formalină concentrație 40% la un litru de apă).

6. Se vor vărui pereții și pardoseala cu zeamă de var, în care se introduce și 20-30 grame piatră vânătă la un litru emulsie. Acest tip de dezinfecție se face după fiecare ciclu de producție.

7. După efectuarea acestor operații se folosește o soluție insecto-fungicidă formată din: sulfat de cupru 3 kilograme; lapte de var 10 litri; formalină în concentrație de 40%.După cum s-a descris mai sus, se vor prepara 2 l de soluție; heclotox 5% 1 kilogram; apă 100 litri. Toate aceste ingrediente se vor amesteca într-un butoi și soluția rezultată se va utiliza la stropirea spațiului. Soluția se va folosi chiar în ziua preparării, iar utilajul cu care se va efectua stropirea trebuie să fie o pompă sub presiune.

8. Următoarea etapă este gazarea, la care se folosește 20-30 grame sulf/încăpere. Pe perioada efectuării acestei operații camera trebuie să fie ermetic închisă.

9. Accesul în încăpere se va face doar dacă la intrare sunt așezate perne-ștergător ce pot fi din pleavă în saci sau din burete, în ambele cazuri ele vor fi îmbibate cu o soluție de sulfat de cupru 2-3 % și cutii ștergător cu praf de var ce vor avea următoarele dimensiuni: 100x45x10. Acestea sunt necesare pentru dezinfecția pantofilor tuturor celor ce intră în spațiul de cultură.

10. În tehnologia de creștere în sistem intensiv spațiul de cultură se pregătește prin utilizarea tratamentului termic ce înseamnă folosirea aburului sub presiune la o temperatură de 70-80° C pe o perioadă de 5-20 ore. Aceasta operație se execută înaintea fiecărui ciclu de cultură.

2.5. Substratul de cultură ( compostul)

Obținerea unui succes în cultivarea ciupercilor este direct legată de compost sau substratul de cultură pentru ca acesta creează mediul de viață propice dezvoltării normale a miceliului. Acest mediu de viață presupune nutriția miceliului, creșterea și împânzirea. Compostul ca substrat nutritiv se prepară diferit în funcție de: compoziția sa, adică materialele care îl alcătuiesc; de tehnologia aplicată și sistemul de cultivare. Acest substrat pentru Pleurotus este format din materiale bogate în celuloză. Se poate concluziona că substratul de cultură este format din:

1. Materiale principale ce pot fi: deșeuri celulozice rezultate din silvicultură, din agricultură și din industria prelucrătoare a lemnului. Acestea pot fi: paie de grâu, orz,orez, vreji de soia, fasole și mazăre, paie de lucernă , ciocălăi de porumb, coceni de porumb, tulpini de porumb, talaș, rumeguș, scoarță de copac, frunze de foioase, puzderie de in și cânepă, bușteni; deșeuri de la Plafar. Proporția de utilizare este de 75-80-90 %.în funcție de rețetă.

2. Materialele auxiliare pot fi: deșeuri de la extragerea uleiului, semințe de orz, ovăz, porumb; șroturi de soia; mălai. Toate semințele utilizate se vor transforma în uruieli prin măcinare pentru a evita riscul încolțirii în substrat. Proporția de utilizare este de 5-30%, iar folosirea acestora nu este cu titlu de obligativitate.

Ambele tipuri de materiale pentru a putea fi utilizate în rețeta de compost trebuie să îndeplinească următorele condiții:

să nu fie mucegăite și umede;

să nu aibă modificări de culoare;

să nu aibă miros acid de fermentat;

să nu conțină corpi străini ca particule de sticlă su pietre;

să nu fie mai vechi de 1-2 ani.

3. Amendamentele utilizate sunt: carbonatul de Ca( CaCO3) sau creta furajeră sau varul stins sub formă de pastă ca o smântână. În rețeta de compost se va utiliza un singur tip de amendament din cele enumerate mai sus în proporție de 5-6%. Rolul amendamentului este de a obține un pH neutru-acid de 5-7. Se folosește 5-6 kilograme cretă furajeră sau 2 litri var stins cu consistența smântânii la 100 kilograme material dezinfectat.

2.5.1. Pregătire substrat

Pregătirea substratului sau a compostului se realizează în etapele enumerate și descrise mai jos:

1. Cântărirea materialului ce va fi mărunțit. Operația este necesară pentru a stabili necesarul de materiale, știut fiind faptul că pentru 100 kilograme substrat sunt necesare 30-60 kilograme de material celulozic uscat.

Mărunțirea, zdrobirea sau măcinarea.

Operația aceasta este recomandată a se efectua atunci când se formează amestecul , fiecare material care intră în compoziția compostului se va prelucra separat după cum urmează: paiele de grâu, orz, orez , ovăs sau lucernă se vor mărunți la dimensiunea de 2-3 cm cu ajutorul tractorului și anume se va trece cu roțile tractorului peste ele dacă nu există posibilitatea tocării; ciocălăii și cocenii de porumb se vor mărunți la dimensiunea de 1-3 cm prin același procedeu ca și la paie; coaja de copac sau scoarța se va mărunți la dimensiuni de 1-3 cm, vrejurile de fasole, soia, mazăre se vor zdrobi prin lovire cu o furcă. Condițiile în care se vor pregăti aceste materialele pentru compost sunt: dacă locul o permite este bine și recomandat ca această operație să aibă loc într-o clădire închisă în care să existe sursă de apă, sursă de abur sau apă fiartă, pardoseala clădirii obligatoriu să fie din beton .

Omogenizarea sau amestecarea .

Înainte de a se efectua acestă etapă, se va stabili rețeta de compost ce se va produce adică proporțiile în procente a materialelor principale, a materialelor auxiliare dacă este cazul și a amendamentelor.După aceasta materialele se vor amesteca cu mâna la cantită ți mici sau cu unelte la cantități mari.

Îmbibarea sau umectarea .

Această etapă se va efectua diferit în funcție de tehnologia de cultivare astfel: în tehnologia de cultivare în sistem clasic sau gospodăresc, operația se va efectua în butoaie de tablă, bazine sau căzi. În tehnologia de cultivare în sistem intensiv operația se va efectua pe o suprafață din beton. Îmbibarea în ambele cazuri se va face cu ajutorul unui furtun racordat la rețeaua de apă. Se introduc materialele amestecate și se acoperă cu greutăți lăsându-se așa 24 de ore . Așezarea materialului se face în straturi succesive cu grosimea de 20 cm. În cazul sistemului intensiv sunt necesare tasări repetate. Această operație se mai poate face și în bazine de 10 mp cu o ușoară înclinare în care este introdus materialul, se acoperă cu greutăți și se lasă 24 de ore. Este recomandat a se utiliza apă caldă iarna și apă rece vara. Totodată este bine ca pentru cultura de Pleurotus în apa de îmbibare să fie introduse 25-40 grame Bavistin la 500 kilograme substrat. Bavistinul are rolul de a îndepărta micozele plantelor mai ales mucegaiuri.

Necesarul de apă pentru îmbibarea și umectarea materialelor ce intră în alcătuirea substratului sunt redate în tabelul 6. se prezintă Cantitatea de apă absorbită prin îmbibarea materialelor (la 10 kg substrat uscat) Tabel 6. (2.5.1)

(După Dr. ing. Ioana Tudor în cartea „Ciuperci comestibile și medicinale”-2007)

Dezinfecția termică sau pasteurizarea

Există trei procedee mai des întâlnite de efectuare a acestei operatii și anume: