Proiectarea Interioarelor Unei Case de Locuit In Orasul Balti

PROIECT DE LICENȚĂ

PROIECTAREA INTERIOARELOR UNEI CASE DE LOCUIT ÎN OR. BĂLȚI

ADNOTARE

Proiectul de licență prezintă o casă de locuit amlsată în orașul Bălți. Casa are 2 nivele, etajul 1 cuprinde zona unde famili petrece cel mai mult timp, adică bucătăria, biroul, salonul, și etajul 2 cuprinde zona de odihnă,adică dormitoarele și baia. Suprafața totală a casei 236,2 m². include zona de locuință 53,7 m², și suprafața auxiliară de 182,5 m².

Actualitatea temei – activitățile oamenilor impun crearea caselor de locuit după toate cerințele și principiile estetice, ergonomice și ecologice ce cresc funcționalitatea și calitatea spațiilor interioare.

Scopul lucrarii de licență – crearea unui ambient ce îmbină principii estetice, ergonomice și ecologice ce cresc funcționalitatea și calitatea spațiilor interioare.

Sarcina tezei de licență este crearea unui spațiu liniștit dar totodată și atrăgător, sa aibă aspect frumos și totodată și funcțional.

Notă explicativă – Proiectul de liență este structurat în felul următor: nota explicativă, partea grafică și lucrarea practică (macheta excutată în scara 1:50). primul capitol conține 5 subcapitole în care sunt desfășurate istoricul și evolușia designului interior, iar în celelalte 2 capitole sunt examinate cerințele estetice și funcționale. adică partea arhitectural- constructivă, ergonomia,trăsăturile specifice stilului. Partea grafică a proiectului de licență constă din schițe grafice și vizualizări 2-3D, și macheta casei de locuit realizată în scara 1:50.

AННOTAЦИЯ

Проект лиценция является жилой дом расположен в городе Бэлць. Дом состоит из двух этажей, 1-й этаж включает в себя зону где семья проводит большую часть времени, то есть кухня, кадинет и гостинная, и второй этаж представляет собой зону отдыха, включая в себя спальню и ванную комнату. Общая площадь дома 236,2 m².. Жилая площадь 53,7 m². и 182,5 m² вспомогательная площадь.

Актуальность темы – вся деятельность человека требует создание домов по всем нужным параметрам и эстетичным принципам, а так же эргономической и экологической растущей функциональностью и требует качественные внутренние пространство.

Цель диплома – Создание условий, которая сочетает эстетические принципы, эргономичности и экологичности растущую функциональность и качество внутренних пространств и увеличить экономический потенциал области за счет привлечения туристов.

Задача проекта лицензия – заключает в себе создание спокойного, уютного места, но в то же время и привлекательного. Воплощает красивый внешний вид а также функциональность.

Пояснение. Лицензия проект имеет следующую структуру: пояснительной записки, графики и рабочий практики (макет выполнен в 1:50). Первая глава содержит пять глав разрабатываются истории и эволюции дизайна, а остальные две главы рассматривают эстетические и функциональные требования, то есть архитектурно-коструктивную часть, эргономику и особенности стиля. Графическая часть проекта состоит из чертежей и визуализаций 2-3D, и макет дома сделан в масштабе 1:50.

ANOTATION

License project present a house located in the city of Bălți. The house consist of two floors, the 1st floor includes the area where the family spends most of the time, it has a kitchen, living room and a cabinet and the second floor is a recreation area, including a bedroom and bathroom. The total are is 236,2 m². Living area 53,7 m² and an auxiliary area 182,5 m².

The actuality of the theme –all human activity requires the establishement of house of all necessary parameters and aesthetic principles, as well as ergonomic and ecological functionality and the growing demands for high qyality interior space.

The purpose of the project – encompassed the creation of a relaxing, confortable places, but at the sa,e time attractive. Embodies the beautiful appearance and functionality.

The duty of the lycence project is to create a timeless space that is not out of fashion as a space whose beauty and magic resist every functional aspect and be combined with beautiful and novelty.

Explicative note. The license project has the following structure: explanatory notes, schedules and working practices (layout is made in 1:50). The first chapter contains five chapters developed history and evolution of design, and the remaining two chapters address the aesthetic and functional requirements, architectural konstruktivnuyty part, ergonomics and style features. Graphic part of the project consist of drawings and renderings 2-3D, and the layout of the house is made at 1:50 scale.

CUPRINS

Adnotare

Introducere

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DESIGNULUI INTERIOR UTILIZATE ÎN DESIGNUL INTERIOR ÎN CADRUL PROIECTULUI

Evoluția istorică

Etapele istorice ale formării profesionale în designului interior

Caracteristicile, aplicațiile și semnificațiile culorilor în designul interior

Câteva stiluri de design utilizate la amenajarea caselor de locuit

Tendințe în design interior în anul 2014

Iluminarea naturală și artificială în deignul interior

Concluzii la capitolul 1

Analiza cerințelor estetice și funcționale de proiectare a casei

Partea architectural- constructivă

Decizii constructive

Ergonomia

Aprecierea stilului în design interior și exterior

Pardoseaua

Tavanul

Concluzia la capitplul 2

3. OFORMAREA ARTISTICO-DECORATIVĂ

3.1. Caracteristicile stilistice

3.2. Culoarea și iluminarea

3.3. Culoarea țesăturilor

3.4. Iluminarea

3.5. Cerințele pentru materiale de finisare a interiorului

3.6. Decorarea

3.7. Tehnologia lucrărilor de reparație și finisare a parchetului

3.8. Concluzii la capitolul 3

CONCLUZII FINALE

BIBLIOGARFIE

ANEXE

INTRODUCERE

„Omul si locuința”-una din cele mai actuale teme care mereu prezintă interesul tuturor oamenilor. Și îndeosebi, această temă întotdeauna prezintă interesul specialiștilor-designeri în plan profesional, care creează interiorul caselor de locuință și a apartamentelor, în care omul trebuie să se simtă confortabil și sigur, să se odihnească si să comunice cu prietenii și cei dragi, sa-și restabilească puterea sa fizică, mentală și sufletească.

Casa, este locul in care e plăcut sa te întorci după o zi grea de lucru, locul în care nu pătrund vanitatea problemelor și zgomotul străzilor. Casa este o cetate, un castel propriu care trăiește după legile create de însuși stăpânul casei. Casa reprezintă o parte din stăpân ceea ce înseamnă că la baza amenajării locuinței trebuie să fie responsabilitatea.

Casa noastră-cetatea noastră. Aici noi ne întoarcem după lucru, cină, întâlnire de afacere, primblări prin oraș. Deci oriunde nu ne-ar duce drumurile tot acasă vom veni. Intrând în casă ne cufundăm în atmosfera de armonie și confort care permite odihna după o zi obosită. Pentru fiecare dintre noi confortul in locuință semnifică ceva aparte. Pentru unii este o canapea confortabilă lingă un cămin. Alții se simt bine când lumina este puternică. Dar cineva consideră plăcut scaunul, care este acoperit cu o plapumă cusută cu mâinile lui. Și nu este de necrezut, căci cu toții suntem diferiți și fiecare dintre noi are preferințele și opiniile sale.

Dar, cât de diverse nu ar fi preferințele, confortul trebuie să fie neapărat in casă. Căci omul când nu se simte comod, uneori nici odihna nu mai e odihnă. Dacă cineva preferă când in casă e puțină dezordine atunci nu trebuie să ne izbăvim neapărat de ea, pentru că perfecțiunea nu are hotare, și chiar lucrurile dezordonate pot fi organizate în astfel încât să formeze un jet creativ.

Pentru crearea proiectului de design interior al casei de locuit, autorul urmează să facă urmatoarele lucrări:

• cercetează stilul de viață al clientului și nevoile acestuia;

• integrează concluziile prin cunostințele sale de design interior;

• formulează concepte preliminare de proiectare, care sunt adecvate funcțional, estetic;

• dezvoltă și prezintă recomandările finale de design;

• pregătește materiale de prezentare, simulări, proiecte de execuție detaliate;

• evaluează proiectarea și implementarea de soluții în timpul și la încheierea proiectului.

Profesia de designer de interior furnizează servicii de cercetare, dezvoltare și implementare a planurilor, punînd în practică necesitatea ca interiorul unui spațiu să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții, să crească productivitatea muncii și să protejeze viața, sănătatea și bunăstarea persoanelor.

Actualitatea temei. Fiecare spațiu, fiecare colț al casei este un mic univers și reflectă o parte din modul de viață și personalitatea proprietarului. Chiar și obiectele utilitare sau decorative pot da o notă personală interiorului. Noile tendințe în design interior oferă mai mult optimism, mai multă bucurie și mai multă speranță. Un accent deosebit în design-ul propus se pune pe stil, pe comfort, dar și pe aspectul estetic.

Scopul tezei este de a elabora un spațiu interior cît mai ergonomic, confortabil, agreabil pentru locatari dar și studierea principiilor, atributelor și elementelor de bază a design-ului.

Obiectivul tezei de licență constă în evidențierea rolului și importanței interiorului cu menire socială în viața personalității, dar și analiza creației marilor designeri care cuprind lucrări în domeniul respectiv, desăvărșirea metodelor de studiere.

Metodele care au fost folosite în studierea temei au fost observația, studiu de caz, principiul istoric, inducția, utilizarea materialelor tehnice, studierea amănunțită a literaturii de specialitate din acest domeniu, studierea colecțiilor existente de acest gen.

Teza este structurată în trei capitole cu cinci-opt subcapitole. Lucrarea cuprinde un studiu teoretic și practic – aplicativ cu privire la stilurile utilizate în designul interior, concluzii, bibliografie și anexe.

Design-ul transformă viața noastră personală și socială în momente memorabile trăite în spații deosebite, ne transfigurează în personaje de film, în eroii pe care îi admirăm, decorurile schimbă realitatea, o fac nouă, spectaculoasă, fastuoasă, glamuroasă, sofisticată, exotică, etc. Trăim în fiecare zi într-un univers nou, creat după dorințele, visele și aspirațiile noastre, suntem creatorii imaginii noastre exterioare ce ne reprezintă în totalitate visele lăuntrice. Design-ul este aplicarea creativității pentru găsirea și planificarea unei soluții optime la o problemă dată.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DESIGNULUI INTERIOR UTILIZATE ÎN CADRUL PROIECTULUI

EVOLUȚIA ISTORICĂ

Pornind de la motto-ul “design-ul este atributul pe care arta îl plătește industriei”, am putea deduce că design-ul este produsul epocii industrializate. Această atitudine exclude esteticul ca manifestare umană, independentă de activitatea de marketing. Societatea umană s-a dovedit, însă, sensibilă la frumos încă de la începuturile ei … [3]

Observăm că în definirea temporală a designului există două tendințe: 1. de lărgire la întreaga istorie a umanității și de asociere a designului cu orice activitate estetizată și 2. de micșorare a ei, prin echivalarea cu apariția design-ului ca domeniu de activitate separat.

Tendința generală este de a asocia designul cu o fațadă-simbol a unei clădiri, cu imaginea unei mașini cu un design furturist. Dar designul ne înconjoară, prin imaginea obiectelor din jurul nostru, chiar dacă nu fiecare dintre acestea ne atrage atenția într-o manieră atât de vizibilă.

În aceste condiții, cum poate fi definit designul?

Din punct de vedere terminologic, “design” provine din limba engleză, în aceași formă în care a intrat în limba română, prin filieră franceză și desemnează două noțiuni : 1. domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor (social-economici, funcționali, tehnici, ergonomici, estetici) care contribuie la aspectul și calitatea produsului de mare serie; 2. aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru (din punct de vedere estetic). [4, 39]

Există și păreri care consideră că fiecare dintre noi este un designer, prin modul în care armonizăm culorile hainelor noastre, îne: 1. de lărgire la întreaga istorie a umanității și de asociere a designului cu orice activitate estetizată și 2. de micșorare a ei, prin echivalarea cu apariția design-ului ca domeniu de activitate separat.

Tendința generală este de a asocia designul cu o fațadă-simbol a unei clădiri, cu imaginea unei mașini cu un design furturist. Dar designul ne înconjoară, prin imaginea obiectelor din jurul nostru, chiar dacă nu fiecare dintre acestea ne atrage atenția într-o manieră atât de vizibilă.

În aceste condiții, cum poate fi definit designul?

Din punct de vedere terminologic, “design” provine din limba engleză, în aceași formă în care a intrat în limba română, prin filieră franceză și desemnează două noțiuni : 1. domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor (social-economici, funcționali, tehnici, ergonomici, estetici) care contribuie la aspectul și calitatea produsului de mare serie; 2. aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru (din punct de vedere estetic). [4, 39]

Există și păreri care consideră că fiecare dintre noi este un designer, prin modul în care armonizăm culorile hainelor noastre, în care amplasăm un tablou pe perete sau atunci când ne exersăm semnătura, arătând o fațetă a imaginii noastre pe care dorim să o vadă ceilalți. [3]

Felul în care se prezintă un lucru este unic, dar viziunile asupra lui sunt diferite, generate de nivelul de cultură și civilizație al individului precum și al culturii sociale în care este ancorat. Atunci când indivizi proveniți din culturi diferite (atât pe verticală cât și pe orizontală), remarcă forma pe care o îmbracă un lucru înaintea utilității acestuia, putem afirma că este un obiect cu un design deosebit. Într-o prelegere Le Courbusier afirma că “dintr-un obiect, 98% este utilitate și simț comun, iar ceea ce face un design interesant si provocator este restul de 2 %”. Se pare că acest procent face diferența dintre un lucru perfect acceptat și unul deosebit. [19]

Totuși imaginea asupra design-ului nu trebuie să rămănă la nivelul superficial al observației estetice, deoarece din punct de vedere funcțional este dificil de delimitat design-ul de inovație sau invenție tehnologică. De altfel, în practică, inventatorul și designer-ul sunt rareori aceeași persoană.

Design-ul este o manifestare a capacității spiritului uman de a-și depăși limitele. Un designer de talie internațională susținea în lucrarea sa că nu se identifică cu pictorul de fresce din palatele renascentiste ale Europei de Vest, nici cu persoanele care se ocupau cu decorarea pereților cu tapet, oglinzi, mătase, sau a lucrarilor și manufacturierilor dibaci de candelabre sau mobilier cu intarsii.[21]

Este adevărat că mulți dintre aceștia nu au avut studii în domeniu, printre ei se enumeră: Ma. Sister Parish, Mark Hampton, Robert Denning și Vincent Fourcade, Stephen Chase, Mario Buatta, John Saladino, Kelly Wearster, Jeanine Naviaux cu toate astea ei devenind trend-setteri, inovatori ai lumii în materie de design.

Fiecare spațiu, fiecare colț al casei este de fapt un mic univers și reflectă o parte din modul de viață și personalitatea noastră. Chiar și obiectelor utilitare sau decorative le putem da o notă personală. Important e să știm ce și cum să alegem din multitudinea de oferte existente în materie de design interior. Beneficiind de ajutor specializat, nimic nu este lăsat la întamplare, detaliile sunt atent studiate și rezolvate pentru păstrarea echilibrului întregului ansamblu.

ETAPELE ISTORICE ALE FORMĂRII PROFESIONALE ÎN DESIGNUL INTERIOR

Învățământul artistic tradițional s-a constituit de-a lungul istoriei societății, evoluând continuu, înregistrându-se perioade de reforme accentuate.

Etapa învățământului individual. Bazat pe tendința naturală a transmiterii unei experiențe

câștigate și a însușirii descoperirilor vechi de către noile generații, învățământul artistic a evoluat în forma învățământului individual, fie alături de părinți, în cadrul familiei, unde se confecționau diferite obiecte de artizanat (ceramică, lemn, etc.), se țeseau covoare și prosoape, se broda, se împletea, croșeta etc., fie în cadrul atelierului maestrului, unde se creau adevărate opere de artă. O caracteristică definitorie a învățământului artistic individual era orientarea preponderent utilitară a acestuia. Toate activitățile casnice de confecționare a obiectelor cu valoare artistică, de exemplu, urmăreau în primul rând un obiectiv de natură utilitară, apoi și artistică.

Informații semnificative despre învățământul artistic individual în Țările Românești obținem prin studiul folclorului și etnografiei. Ca și în țările din sud-estul Europei, pe teritoriul României în secolul XIX, se resimte influența culturii bizantine. Îndeosebi în Moldova și Țara Românească, această cultură se dezvoltă mai rapid. Spre deosebire de cele două țări românești, în Transilvania sunt prezente influențe ale curentelor artistice provenite din zona Europei centrale. România face legături directe și cu țări precum Franța și Italia de unde tinerii ce merg să studieze, asimilează idei noi ce vor fi puse în practică. Atât Occidentul cât și Orientul, aduc schimbări accelerate determinând un efort de sincronizare a culturii și artei românești cu țările din aceste locuri. În 1841 G. Asachi pune bazele învățământului artistic și politehnic, prin inaugurarea școlii de arte și meserii în Iași, iar în anul 1864 prin decretul dat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, este înființată Școala Națională de Arte Frumoase în București.

Etapa instituționalizării învățământului artistic. Prezent pe șantierele religioase, în corporațiile medievale, în academiile particulare italiene din sec. al XVII-lea din Florența și Bologna, apoi, în cele franceze din Fontainbleau și Paris, alcătuite după modelul primelor, învățământul artistic ajunge învățământ oficial de Stat în 1648 cu Academia regală de pictură și sculptură. În cadrul Academiei Regale au fost introduse în teorie și practică disciplina artei clasice, bazată pe studiul anticului și pe concepția frumosului ideal. Au fost formulate regulile artelor plastice, devenite un repertoriu de percepție asupra desenului, proporțiilor, clarobscurului, expresiei generale și particulare, culorii, compoziției. Au fost distinse artele majore și minore, s-au creat primele cursuri de geometrie, perspectivă și anatomie. În secolele XVII și XVIII, învățământul prin Academiile de Arte, se dezvoltă în întreaga Europă. Printre cele mai de seamă instituții înființate în acest timp sunt Academia din Viena (1692), Madrid (1752), Petrograd (1764), Munchen (1808). În secolul XIX doctrina pedagogică oficială vine în conflict cu doctrina născută de curentul realist. Învățământul oficial înregistrează o orientare nouă ce vizează părăsirea dogmatismului teoriilor estetice și aprobă inițiativele personale, talentul și originalitatea.

Etapa învățământului artistic modern s-a desfășurat în epoca industrializării și își anunță

prezența prin părăsirea doctrinelor unice. Se produce o selecție a principiilor viabile ale doctrinelor cunoscute, valoarea ei didactică rămâne legată de personalitatea maestrului. Cu dezvoltarea atelierelor în cadrul învățământului oficial sau particular se regăseau principiile tradiționale ale învățământului, bazat pe contactul direct al elevului cu maestrul și pe transmiterea cunoștințelor printr-o comunicare rațională și directă, democratică.

Școala de Stat pentru construcții din Weimar, Staatliches Bauhaus, a fost un exemplu tipic de școală democratică, bazată pe principiul colaborării dintre profesori și elevi. Unică prin încercarea ei de a lega creația artistică și meseria manuală, arta și tehnica, arhitectura cu artele plastice, artele aplicate și industria într-o sinteză atotcuprinzătoare, această școală a avut un mare și durabil ecou internațional. Nici o altă școală de design din întreaga istorie nu a avut o astfel de influență asupra formării gândirii analitice și designului ca Bauhausul. Prima instituție artistică din lume, care și-a pus în program promovarea în arhitectură și design a unei stări de spirit creatoare, a fost Bauhausul. principii, concepte, idei metodologice în designul interior: M. Melicson. [34]

Etapa contemporană coincide cu societatea postindustrială și se face remarcată prin ruinarea, la înc. sec. XXI, a învățământului artistic tradițional și trecerea la scară mondială – dar totuși nu în toate țările, la învățământul inovativ.

Învățământul inovativ reprezintă un proces complex, dificil și contradictoriu, deoarece, afirmă A.M. Huberman, ”sistemele de învățământ opun o rezistență mai mare față de inovații în comparație cu întreprinderile comerciale sau industriale, iar efectele schimbării întâmpină maimulte dificultăți din partea profesorilor decât din partea agricultorilor sau a medicilor, de exemplu”. Acordând o atenție tot mai mare procesului educațional, societatea caută căi noi pentru a asigura eficiența învățământului.

În condițiile dezvoltării vertiginoase social-economice, societatea formulează noi cerințe față de educația spațial-artistică a elevilor și pregătirea specialiștilor în designul interior. Problema instruirii capătă o semnificație deosebit de importantă. Potrivit lui Gh.Văideanu, „niciodată în trecutul ei extins pe multe milenii educația nu a înregistrat un progres de expansiune și de schimbare atât de profund și semnificativ ca în deceniile de după cel de al doilea Război Mondial; aceste schimbări au vizat și vizează atât finalitățile și funcțiile educației, cât și conținuturile sau metodele sale”.

În perioada sovietică, în Republica Moldova nu exista nici о facultate, la care să fi fost pregătiți specialiști în domeniul designului interior. Primii specialiști calificați în acest domeniu și-au făcut studiile la sfârșitul anilor 1980, în cadrul facultăților de artă din Tallinn, Moscova, Lvov, Minsk si Harkov. În general, designului interior nu i se acorda o atenție cuvenită, în domeniu la acel moment activau nespecialiști sau persoane cu о pregătire prea generală în domeniu. Lipsa unor specialiști calificați, pe de о parte, și necesitatea solicitării lor pe piața de muncă de către diverse întreprinderi, organizații și firme particulare, pe de altă parte, a dus la apariția unor facultăți de artă în cadrul cărora se formează specialiști în designul interior.

Actualmente, specialitatea Design interior devine tot mai solicitată pe piața muncii și capătă о amploare deosebită în societatea modernă. Sporește necesitatea de specialiști în domeniu, au crescut cerințele față de instruirea lor. În anul 1987, în cadrul calificărilor al Academiei de Muzica, Teatru și Arte Plastice (Chișinău) a fost inclusă specialitatea Design interior, ca să fie acceptată ulterior și de alte instituții de stat și particulare: Universitatea Tehnică, Universitatea Pedagogică de Stat ”I. Creangă”, Institutul Relații Internaționale Perspectiva, Universitatea Libera Internaționala din Moldova, Universitatea Slavonă. Actualmente, Designul interior se studiază și la Colegiul de Arte Plastice ”A. Plămădeală” și la Colegiul de Construcții (Chișinău). Fiecare din instituțiile indicate realizează formarea profesională în domeniu conform unor experiențe proprii, fapt care în sine este pozitiv, deoarece e în conformitate cu principiile democratizării învățământului, lărgind considerabil paleta de inserție profesională în câmpul muncii a specialiștilor în designul interior. Conform datelor statistice, în anul 2010-2014 specialitatea Design interior a devenit una din cele mai solicitate profesii. [6]

Deși formarea profesională în domeniul designului interior în Republica Moldova se realizează de la sfârșitul anilor 1980, o privire retrospectivă asupra evoluției învățământului artistic din ultimele decenii releva o anumită expansiune a învățământului artistic preuniversitar și superior. Anume în această perioadă au fost deschise mai multe facultăți și catedre în cadrul cărora se studiază specialitatea Design interior. [7]

Actualmente, sub impactul procesului de la Bologna, care reprezintă о modalitate reciproc avantajoasă de formare a unei piețe europene unice de muncă și învățământ mediu și superior de înaltă calitate, s-a prefigurat deja о schimbare profundă și în învățământul artistic preuniversitar și superior. În cadrul multor facultăți și instituții preuniversitare de artă au fost revăzute planurile de studii în corespundere cu obiectivele Procesului de la Bologna și cu standardele europene de profil și de specialitate, au fost revizuite programele de studii.

Teoria Educație artistico-estetice, experiențele de proiectare curriculară a disciplinelor școlare artistice-estetice și nu în ultimul rând practica educației artistice și de formare profesională în designul interior solicită reconceptualizarea didacticii învățământului artistic, aceasta trebuind să se întemeieze pe principiile artei (creației și receptării artistice), pe preceptele psihologiei artei și pe cele ale psihologiei, pedagogiei și didacticii generale. [2]

Design-ul interior profesionist poate fi împărțit în două categorii distincte : design rezidențial sau non- rezidențial. Prima categorie se ocupă exclusiv de interiorul locuințelor, fie că este vorba de apartamente sau case. Cea de-a doua include spații și clădiri publice, precum săli de concert, bănci, birouri, teatre, restaurante, hoteluri, biserici. Majoritatea experților în design se specializează în una sau mai multe astfel de domenii. Uneori arhitectul realizează și partea de design, alteori cei doi colaborează într-un proiect pentru a obține un întreg unitar. Cel mai adesea designer-ul lucreaza independent în spațiul deja existent, propunînd schimbări structurale doar atunci cînd este cazul, mărginindu-se la modificări de aspect.[1]

CARACTERISTICILE, APLICAȚIILE ȘI SEMNIFICAȚIILE CULORILOR ÎN DESIGNUL INTERIOR

Generalități. „Culoarea, afirmă J. Itten, este viață, fiindcă o lume fără culoare se înfățișează moartă… Culorile sunt energii radiante care ne influențează în mod pozitiv sau negativ, indiferent dacă ne dăm seama de acest lucru sau nu”. ”Culoarea, menționează L. Lăzărescu, este o realitate subiectivă generată de trei factori – lumina, suprafața obiectului și ochiul”.[5]

Locul de frunte în cromatică îi revine profesorului elvețian J. Itten, care a elaborat prima teorie unitară a culorii, în cadrul Școlii de arhitectură și artă aplicată Bauhaus, Weimar, Germania, și al Universității de arte din Zurich (Elveția). Actualmente culoarea este cercetată interdisciplinar (de psihologie, medicină, chimie, fizică, design, inginerie etc.), având și o întrebuințare pe măsură, căci lumea este colorată și percepția ei de către om este adecvată. Teoria culorii se întemeiază pe fizica luminii și pe fiziologia ochiului.

Experimentul desfășurat de P. P. Lazarev și I. P. Fiodorov (sec. XX) a stabilit că subiectivismul percepției culorilor este nu numai de natură ideatică dar și de natură fiziologică: ochiul omenesc nu vede în toate cazurile la fel, constatare prețioasă, confirmată și de cea a medicinei, care afirmă că cca 80-90% din totalitatea percepțiilor omului îi parvin prin ochi, fapt menționat și de Platon, care constata că „văzul este cel mai ascuțit dintre simțurile trupești”.

Culoarea, ca efect, nu există decât la nivelul ochiului. Rezultat al radiațiilor electromagnetice vizibile, ea nu are o existență proprie, ci numai o interpretare fiziologică. Noțiunea de culoare se referă simultan la două fenomene: senzația subiectivă de culoare și posibilitatea unui corp de a părea colorat. De fapt, culoarea aparține experienței uzuale, ea nefiind o caracteristică intrinsecă a unui obiect; este o realitate subiectivă generată de interacțiunea ochiului, luminii și suprafeței corpului, în lipsa unuia dintre aceștia senzația neproducându-se. Din punct de vedere fizic, culoarea reprezintă un anumit segment în spectrul electromagnetic, cu o lungime de undă care este susceptibilă de a stimula selectiv conurile retiniene. Culoarea este deci o caracteristică a luminii, măsurabilă în caracteristicile sale de intensitate a energiei radiante și lungime de undă. Cu fiecare creștere de aprox. 2-5 μm a lungimii de undă a radiațiilor luminoase, ochiul nostru distinge un nou ton cromatic sau nuanță de culoare. Diferența de lungime de undă dintre roșu închis (760 μm) și violet (390 μm) este de 370 μm. Pe acest segment al spectrului undelor electromagnetice se disting aproximativ 130-200 de tonuri cromatice ce formează familii de culori.

Impresiile colorate întotdeauna se manifestă prin trei caracteristici: tonalitatea (tenta), saturația (puritatea) și luminozitatea (intensitatea) cromatică, considerate și coordonate de bază ale sistemului de culori, căci determină valoarea estetică a culorilor.

Culoarea are un rol fundamental în organizarea și percepția spațiului interior, datorat zecilor de mii de culori și a unui număr practic nelimitat de combinări, precum și a capacității culorii de a fi prima calitate a unui obiect perceput, de a menține contururile și a conduce privirea în spațiu, fapt confirmat de caracteristicile proprietăților culorii, pe care le expunem în continuare după N. Stepanov [22]

Tonalitatea cromatică se referă la denumirea culorii pure din spectrul cromatic, care este dată de lungimea de undă. Senzația de culoare este generată de radiațiile lungimilor de undă reflectate. Mediul ambiant ni se relevă ca șiruri nesfârșite de corpuri și fenomene colorate mai intens sau mai slab, albe, negre, grizate neutru sau nuanțate, transparente, opace, mate, lucioase etc. Variațiile lor se datorează proprietății corpurilor de a reacționa diferit la lumină. Corpurile care reflectă toate lungimile de undă sunt percepute ca albe, iar cele care absorb toate lungimile de undă sunt percepute ca negre. Absorbția și reflexia, în diferite proporții, a tuturor lungimilor de undă determină nuanțe acromatice aflate între alb și negru, deci griul. Există încercări de a face o deosebire între termenii de ton și nuanță cromatică. Cel mai des se constată tendința de a utiliza termenul de ton cromatic pentru culorile saturate, iar termenul de nuanță cromatică pentru culorile (tonurile) modificate prin folosirea albului și negrului.

Astfel, roșul prezintă aproximativ 57 de tonuri distincte, portocaliul 12, galbenul 24, verdele 12, albastrul 29, iar violetul 16 tonuri cromatice. Prin combinarea diferitelor grade de saturație și a celor 200 de tonuri, în cazul unui subiect cu percepție cromatică normală se pot individualiza aproximativ 17000 de nuanțe cromatice. Sub privirea ochiului, tonurile cromatice evoluează progresiv de la unul la altul în spectrul cromatic, pornind de la roșu și ajungând la violet. În mod similar, fiecare nuanță cromatică trece aproape pe neobservate de la tonul corespunzător spre alb sau spre negru.

Saturația sau puritatea este însușirea culorii de a fi mai concentrată, mai saturată sau mai pală și este dată de distanța la care se situează o culoare cromatică dată față de culoarea acromatică – alb. Culorile spectrale se numesc pure sau saturate dacă nu sunt amestecate cu alte culori și au gradul de puritate egal cu unitatea. Saturația unei culori se poate reduce prin amestecarea ei cu culoarea albă sau neagră. Datorită acestor proprietăți, culorile ni se par vii sau moarte, calde sau reci, apropiate sau îndepărtate, grele sau ușoare, tari sau slabe, vesele sau triste. J. Itten apreciază, că, „așa cum intonația dă culoare cuvântului vorbit, tot astfel culoarea oferă unei forme un sunet spiritualizat”, care poate fi obținut prin acțiunea convergentă a trei direcții: impresie (impression-visually), expresie (expression-emotionally) și construsție (construction-simbolically) [30]

Luminozitatea sau intensitatea este o caracteristică a culorilor cromatice sau acromatice, care determină luminozitatea sau gradul de strălucire a culorii, care face ca o culoare să ni se pară mai mult sau mai puțin vie. Luminozitatea cea mai ridicată o posedă culorile din zona de mijloc a spectrului (îndeosebi galbenul), iar cea mai scăzută, culorile din segmentele extreme (îndeosebi violetul, albastrul).

Corelația dintre cele trei variabile, care definesc o anumită culoare, au fost stabilite trei mișcări caracteristice ce le determină locul în sfera cromatică: mișcarea diametrală, spre culoarea complementară care produce scăderea purității culorii până la neutralizare în gri neutru; mișcarea periferică care determină tonul și tenta cromatică; mișcarea polară care determină luminozitatea cromatică. [39]

Culorile, în funcție de poziția lor în spectrul cromatic, de gradul de luminozitate și saturație, de alăturarea lor, produc asupra ochiului efecte optice și fiziologice complexe, de aceea trebuie să ținem cont de perceperea și aplicarea culorilor în spațul interior (Fig. 2.4).

Astfel, un cerc alb pe un fond negru, pare mai mare decât același cerc negru aplicat pe fond alb. Culorile deschise luminoase măresc spațiul interior, iar cele închise tind să-l micșoreze.

Ergonomia divizează efectele culorii asupra omului în efecte senzoriale și efecte psihice. Îmbinarea culorilor poate influența sau/și modifica senzația de confort, poate afecta funcționalitatea și solicitarea diferitelor organe anatomice. Influența exercitată de cromatica culorilor asupra capacității fizice și neuropsihice se manifestă prin efecte care modifică activitatea și dispoziția psihică. Deoarece omul obține prin vedere cca 80-90% din informații, în procesul vederii este antrenat și un număr respectiv de funcții nervoase, în consecință aparatul vederii constituie și una din cauzele importante ale apariției fenomenelor generale de oboseală.[31]

Fiecare culoare are efecte psihologice proprii, foarte diferite, în funcție de subiect, dar asemănătoare în majoritatea cazurilor. Cele mai importante dintre aceste efecte sunt crearea unor iluzii cu privire la distanță (depărtare sau apropiere), temperatură (cald sau rece) și influență asupra dispoziției generale (calmare, deconectare nervoasă etc.). [29]

Din punct de vedere al efectelor psihologice, cromatica culorilor se poate caracteriza astfel:

• culoarea este cu atât mai caldă cu cât se apropie de roșu și cu atât mai rece, cu cât predomină albastrul;

• culorile închise au efect depresiv, descurajant, negativ;

• culorile prea vii sunt obositoare;

• culorile deschise au efect stimulativ, vesel, pozitiv;

Influența psihofiziologică a culorilor pe scurt:

Roșu crește presiunea sanguină, ridică tonusul muscular, activează respirația, este calorifică, culoare foarte caldă, stimulent general, senzație de apropiere în spațiu.

Portocaliu accelerează pulsațiile inimii, menține presiunea sanguină, favorizează secreția gastrică, culoare caldă, stimulent emotiv, senzație de apropiere foarte mare în spațiu, culoare sociabilă, impresie de sănătate și optimism

Galben influențează funcționarea normală a sistemului cardiovascular, stimulează nervul optic, culoare caldă și veselă, stimulează vederea, calmant al psihonevrozelor, senzație de apropiere în spațiu, predispune la comunicativitate

Verde scade presiunea sanguină, dilată vasele capilare, culoare rece, culoare liniștitoare, impresie de prospețime, favorizează deconectarea nervoasă, senzație de depărtare în spațiu

Albastru scade presiunea sanguină, scade tonusul muscular, calmează respirația și frecvența pulsului, culoare foarte rece, culoare liniștitoare; în exces, conduce la depresii, senzația de depărtare în spațiu, predispune la concentrare și liniște interioară

Violet crește rezistența cardiovasculară, crește rezistența plămânilor, culoare rece, culoare neliniștitoare, culoare distantă, gravă, solemnă, efect contradictoriu; în același timp, atracție și îndepărtare, optimism și nostalgie

Negru reținere, neliniște, depresie, înduioșare, impresie de adâncime, plinătate și greutate

Alb expansivitate, ușurință, suavitate, robustețe, puritate, răceală, este obositor prin strălucirea ce o prezintă datorită capacității de reflexive totală. [29]

Prin fantezia sa creatoare, omul folosește culoarea în crearea spațiului interior; din culori și forme, el plăsmuiește obiecte estetice, care îi satisfac necesitățile spirituale pentru frumos. După Vl. Pâslaru, omul realizează spiritualizarea spațiului existențial/spațiului interior în conformitate cu legile naturii, legitățile sociale și principiile estetice, devenind astfel și mai integrat în natură, și mai culturalizat social, mijlocul și instrumentul principal în această activitate fiind chiar el însuși, cu toate caracteristicile și potențialul său de ființă a naturii și ființă socială, drept substanță materială servindu-i substanța naturii [26]

CÂTEVA STILURI DE DESIGN UTILIZATE LA AMENAJAREA CASELOR DE LOCUIT

Stilul în design, ca și stilul arhitectural, este un concept vast, destul de dificil de definit. Există mai multe tipuri de "stiluri", iar ele au fost definite uneori ca tendințe de largă răspîndire, cum au fost umanismul, neoclasicismul, curent definit de architecți ca purismul, structuralismul, "eticheta" aplicată retrospectiv ca protoclasicism, manierism, reprezentarea unei ideologii, de exemplu pietism, totalitarism, tendința regională, de exemplu shintoism, usonianism. Alteori, stilurile din design-ul interior sunt propuse de istorie (retro, country, clasic, modern, contemporan etc.), de regiune (unele particularități pentru anumite țări, conform cărora putem vorbi de un stil oriental, spaniol sau italian, de exemplu) sau de tehnologie, cum este cazul eco-designului astăzi (cf. Francisco Asensio Cerver, Interior Design Atlas).

Stilurile pot coexista, iar preocuparea instituționalizată pentru un stil anume în arhitectură și design interior nu a apărut decît începînd cu anul 1830, cînd arhitectura a intrat sub sfera politicului, iar alegerea stilului a devenit o opțiune ideologică.În secolul al XXI-lea design-ul încearcă să se elibereze de sub încorsetarea unui stil și a unei categorizări exacte, acum se poate vorbi mai mult despre tendițe în design, ce pot coexista în ciuda faptului că la prima vedere pot părea contradictorii, ca, de exemplu, neobarocul și minimalismul. [41, 42]

Aceasă distincție dintre stiluri fiind făcută, vom înțelege mai ușor faptul că o casă nu reprezintă exponentul unui singur stil sau a unei tendințe, ci un mix armonios de tendințe și stiluri pornind de la arhitectură și ajungînd pînă la design-ul de interior, ce trebuie să fie cît mai profesionist realizat pentru ca rezultatul să fie impresionant, dar și unitar.

Pentru a iniția un proiect de design interior trebuie să începem prin a face un mic studiu asupra lucrurilor care ne plac și pe care le dorim în viața noastră și asupra mesajului pe care vrem să îl transmitem printr-o anumită amenajare despre noi, despre stilul nostru de viață, gusturile și așteptările noastre. Interiorul unui spațiu depinde de oamenii care locuiesc în acest spațiu, de personalitatea lor și îi influențează, într-o anumită măsură, pe toți cei care vor intra în acest spațiu. Așadar, definirea stilului sau a amprentei personale presupune o cunoaștere de sine, a persoanelor care locuiesc în spațiul respectiv, dar și a dorinței de influențare a celor care vizitează spațiul destinat amenajării.

Pentru început este bine să aduni toate informațiile necesare alegerii unei tendințe generale după care se va face amenajarea, să te analizezi și să cauți imagini, culori, idei care te inspiră și pe care le dorești aproape tot timpul, de exemplu, e bine să știi dacă iți plac texturile naturale, in, sac, bumbac sau, dimpotrivă, cele lucioase, metalice, industriale, dacă îți plac nuanțele calde, discrete sau culorile vii, tonice, e de știut dacă te simți bine în spații mici confortabile sau în interioare foarte deschise. Sunt multe lucruri de aflat pe care e bine să le notezi și să le păstrezi pentru întalnirea cu designer-ul tău care te va ajuta să integrezi aceste lucruri în design-ul casei. Poți să te documentezi apelînd la revistele de specialitate, de la emisiunile TV sau de la prieteni sau cunoștințe. E recomandabil să-ți notezi tot ce-ți place. Acest proces, de obicei, este de durată.[28]

În continuare, sunt prezentate pe scurt câteva caracteristici ale unor stiluri frecvent utilizate în design-ul de interior la nivel internațional:

English Country

Se caracterizează printr-un stil relaxant, confortabil și presupune o interpretare a design-ului englezesc tradițional. Este reprezentat prin culori vii și strălucitoare ce evocă o gradină iar texturile puternice ale lemnului, pietrei și fierului leagă interiorul de exterior. Textilele includ covoare brodate, materiale cu imprimeuri florale și pleduri cu franjuri, iar mobilierul este în tonuri ce pornesc de la negru lucios la culoarea pinului, posedă culori reconfortante, florale. Interioarele cu tenta rustică au culori mai estompate, pe cînd paleta strălucitoare și vie poate fi întîlnită în mod tradițional în mai toate celelalte interioare. Decorul are elemente specifice ce includ vase de porțelan aranjate pe pereți, plante uscate înramate și peisaje în rame de lemn sau aurite patinate. Accesoriile includ fotografii cu rame argintii, sfeșnice de cristal, vaze cu flori proaspete, perne cu motive florale brodate, pereți tapetați. (Figura A. 1.1.)

Mediteranean

Este un stil originar din țările din nordul Mediteranei, ca Spania, Grecia, Italia, și este adesea denumit stilul spaniol modern. Mobilierul oscilează de la simplu și funcțional pînă la formal și superficial. Piese mici cu picioare ornate și feronerie adesea patinată. Pereții sunt predominant texturați. Culori ce se doresc ecouri ale mării și cerului Mediteranei, dar și teracota, lavanda și galbenuri. Mozaicurile împodobesc adesea interioarele mediteraneene, pe pardoseli, pereți sau chiar pe blatul meselor. Accesoriile reprezintă urne din bronz patinat, corpuri de iluminat filigranate, ecrane de șemineu din fier forjat și multe alte exemple de influențe marocane asimilate în stilul mediteranean. Texturile au straturi de vopsea cu un delicat aspect de manualitate și erori voite, texturi similare cu nisipul, ce adaugă profunzime vizuală. (Figura A. 1.2.)

Arts & Crafts

Mișcarea Arts & Crafts a fost o reacție la tendința de producție de serie a revoluției industriale, dar și la ornamentația greoaie a epocii victoriene. Foarte popular începînd cu anul 1900, se remarcă prin linii simple și puternice, cu îmbinări vizibile ale pieselor de mobilier și decorații puține. Materialele folosite includ metalul, vitraliile, faianța și gresia pictată și textile cu motive florale stilizate. Culorile sunt asemănătoare lemnului brun roșcat pentru mobilă, auriu sau cupru patinat și mica pentru abajururi. Accentele de culoare includ verde închis, albastru safir, roz prăfuit plus întreaga paletă de culori neutre. Iluminarea o face abajururile din mica și sticlă prinse în arama bătută. Mobilierul este compus din piese bine proporționate, cu linii puternice, cu finisaje excelente, ocazional cu accente de metal bătut. Mobilierul se propunea a fi funcțional și rezistent. (Figura A. 2.1.)

Romantic

Acest stil este descris fiind unul confortabil care apelează la simțuri prin materiale ușoare cu modele florale,compus din mobilă pictată, draperii și aranjamente florale. Mobilierul reprezintă feminitatea care este cheia unui spațiu decorat în stil romantic. Culorile sunt în tonuri estompate, pale – albastru pal, roz antic, alb cremos. Materialele folosite sunt cele ușoare și vaporoase. Mătasea trebuie să fie pe locul întîi. (Figura A. 2.2.)

Tropical

Stilul cuprinde ornamente cu motive tropicale cum ar fi copaci de ananas și palmieri, mobila confecționată din lemn exotic și plante uscate înramate. Culorile sunt influențate de palmieri și de cerul însorit ce reflectă cultura și istoria regiunii. La mobilă și finisaje se folosește lemn tare cum ar fi cel de tec. Materialele naturale (frunze de banan și ratan) sunt folosite pentru a împleti scaune, canapele și mese. Materialele caută finisaje imprimate cu palmieri și plante tropicale și cu culori intense. Mai poți folosi mătasea tailandeză și lîna imprimată cu flori.(Figura A. 3.1.)

Toscan

Interioarele decorate în stil toscan cuprind un "look" rustic, scăldat de soare, caracterizat de pardoseala de piatră, mobilierul simplu și accente elegante de fier.Pereții sunt finisați cu modele texturate și desene în ulei.Culorile sunt cele ce amintesc de dealurile Toscanei: maro, roz închis, bleumarin și vișiniu. Pe pardoseală se aplică plăci de teracotă, piatră mozaicată și dusumele. Drept accesorii pot fi folosite lumînări cu suport metalic ce reamintesc de tema rustică, la fel și obiecte de ceramică pictate. (Figura A. 3.2.)

Eclectic

Este un fel de "colaj" al stilurilor din perioade diferite, legate prin utilizarea unor culori, texturi, forme sau finisaje comune. Paleta cromatică este foarte variată, dar este bine că aceasta să fie legată prin cîteva culori neutre. Asupra mobilierul se i-au în considerare elementele comune de finisaj și materialele pieselor ce se combină sau crează elemente (vopsea, textile) și structuri care să le apropie. Finisajele-un look eclectic ce este definit de o multitudine de combinații și finisaje diverse. Totuși, păstrează elemente de legatură între componentele interiorului. De exemplu, o lampă de bronz în contrast cu un suport de culoare albă va avea corespondent în tonurile aurii ale decorațiilor aplicate pe albul plafonului. Este recomandat totuși, în acest caz, să apelezi la un designer de interior.[37] (Figura A. 4.1.)

Contemporan

Stilul contemporan cuprinde toate tendințele de la sfîrșitul secolului al XX-lea, caracterizat prin linii moi și forme rotungite. Interioarele conțin elemente neutre, dar și culori puternice și se concentrează pe simplitatea liniei și a formei. La capitolul culori, interioarele se limitează la combinații tone-sur-tone, cu palete de brun, crem și alb pur. Pete puternice de culoare se regăsesc adesea pe zone de pereți, covoare și obiecte de artă. Design-ul corpurilor de iluminat le transformă în obiecte de artă de sine stătătoare. Lămpile au linii drepte și finisaje metalice. Mobilierul acestui stil conține piese cu linii curate, siluete fine, suprafețe fără sculpturi sau ornamente, lemnul este în culori deschise, arțar sau paltin, cu accesorii din vitralii, oțel, nichel sau crom. Mai sunt folosite și țesăturile naturale, cum ar fi mătasea, lîna sau bumbacul, acestea fiind folosite pentru aspectul texturii și al nuanțelor neutre,iar modelele viu colorate sunt întîlnite în covoare sau perne.[27]( Figura A. 4.2. )

TENDINȚE ÎN DESIGN INTERIOR ÎN 2014

Anul 2014 este unul al experimentelor, al culorii si abordarii de noi stiluri, fara a lasa insa in urma luxul amenajarilor clasic-elegante sau farmecul exotic al decoratiunilor rustice. Urmărirea a ultimelor tendințe nu este numai în ceea ce tine de îmbrăcăminte și accesorii, dar și în interiorul locuinței. În special sunt interesați acei care au în plan să înceapă o reparație. Și iată unele tendințe pe care ni le propun designerii renumiți:

Culoarea albastră. În palitra coloristică a anului 2014 această culoare este foarte actuală. Culoarea calmă, rece, liniștitoare va adduce cu ea meditațiile sau concentrare la muncă. Dar, dacă doriți sa redați ușurare și libertate camerei, sa create o atmosferă de răcoare și curățenie, opțiunea ideală este combinația albastrului cu ri deschis sau alb.

Purpuriul. Este o altă culoare la modă în 2014. Culoarea violet este elegantă și nobilă. Ea se va potrivi bine în diverse stiluri, așa precum Art Deco, Rococo, eclectism. El crează o fericire moale, atunci cînd nimic nu trebuie să întrerupă gândurile placate.

Ca și în 2013, materialele natural vor rămâne în tendință. Ele se folosesc și la fabricarea mobilierului și decorațiunilor interioare. Astăzi, designerii tot mai des le utilizează în combinație cu material modern nestandarte inalt-tehnologice. Tehnologiile permit vopsirea și schimbarea formelor în diferite culori chiar și a materialelor naturale. Cele mai populare material folosite sunt piatra, metalul și lemnul.

Forme geometrice și imprimeuri florale. În textile sunt preferate sau țesăturile texturale monotone sau forme geometrice, deși tendința vine spre proiectarea țesăturilor și acoperirilor de perete- impremeuri florale pe fundal alb.

Lucruri exclusive. Se observă tot mai clar trecerea la un design exclusiv autoritar, dezvoltat fiecărui client în parte, unde totul, inclusiv și mobila, materialele textile, accesorii, sunt create într-un exemplar unic pentru fiecare client in parte. Lucrurile care sunt produse în masa și mobilierul de branduri bine-cunoscute, î-și pierd relevanța lor. Deja acum, canapeaua sau scaunul de la Fendi sau Cavalli se consideră dezgustător, și această tendință va crește și în continuare: designul va fi complet unic, și în nterior vor fi doar lucruri exclusive unice. Ele ajută la crearea spațiului în care va fi confortabil.

Luxul învechit (sărăcăcios), încă o tendință a acestui an. Ponosit- poate fi realizat prin îmbătrânire sau imitație. Mobila, decorațiunile sunt realizate astfel încât să creeze impresia de antichitate, cu amprenta de antichitate. Practic, așa fel de mobilă este produsă de Malaysia, Indonezia, China, care sunt reprezentate larg pe piețile ruse. Apropo, astfel de mobile are prețul destul de redus. Cu toate acestea calitatea poate lăsa de droit.

Aurul, argintul și vopsea modernă. În amenajarea interiorului sunt folosite metale prețioase, în general argintul, mai rar aurul, precum și lacuri și vopsele. Astăzi mulți maeștri moderni încearcă să restabilească tehnologiile străvechi de prelucrare a materialelor, recetele lacurilor, emalurilor, glazuri, etc. Recent specialiștii au creat iarăși fabricația lacului japonez.

Spațiu liber la bucătărie. Acum este foarte la modă sa nu fie atârnate dulapuri de perete ci să lase spatial duprafeței de lucru gol. Din păcate, nu toți î-și pot permite un astfel de lux.

Mobilierul functional. Persoanele care fac mobila, acordă prioritate în acest sezon formelor elegante și ergonomice. Consumatorii preferă forme de mobilier netezite cu minimum de decorări. Tot mai multă atenție i se acordă funcționalității mobile interiorului.

Ecologia. Designul ecologic se mișcă cu pași foarte mari- consumatorii preferă materiale natural și țesături, foarte actual este grădina verticală și mini-grădini de casă.

Decor handmade. Décor brodat și tricotat- o tendință certă în 2014. În deosebi pături tricotat gros, tafte tricotate colorat și coșuri.

Stilul scandinav. Interioarele devin visual simple și ușoare. Glamourul și luxul se pierde. Unul dintre stilurile dominante devine cel scandinav. Acesta oferă sentimente de aer și libertate.mai ales îl prefer proprietarii modestelor apartamente cu una sau două camera.

Minimalism. El lasă o mulșime de spațiu liber în interior, fara a fi aglomerat cu lucruri inutile. Rămâne doar totul cel mai necesar și mai preferat. Și mobile este cea mai simplă și funcțională.

Stilul fusion. Astăzi acest stil se transformă înntr-un current popular case se dezvoltă foarte rapid. Cuvântul englez fusion se traduce ca fuziune sau aliaj. El permite combinația a mai multor stiluri într-un interior într-un apartament antic, pentru a combina diferite material și facturi.

Așa cum puteți constata, în 2014 avem un șir de variante de unde alege,avem o gama largă de modele, idei care vă pot încînta. Dacă doriți să vă redecorați locuința sau să vă amenajați interiorul căminului dumneavoastră, veți putea adapta decorul atît tendințelor actuale, cît și preferințelor dumneavoastră. Există un singur bemol: accentele inspirate din stilul baroc, tot ceea ce înseamnă bling-bling sau superficialitate rămân în urmă.[34]

ILUMINAREA ARTIFICIALĂ ȘI NATURALĂ ÎN DESIGN INTERIOR

Oricât de bine ar fi conceput și amenajat un interior, dacă nu sunt alese bine corpurile de iluminat, proiectul va fi, la propriu, lipsit de strălucire. Mulți subestimează importanța și efectul pe care corpurile de iluminat le au în crearea unei ambianțe inedite.

În principiu, o cameră poate avea până la patru surse de lumină. Una este cea generală, de ambient, ce ține loc luminii naturale pe timp de noapte. Ea are un rol practic, de aceea este recomandat să fie cât mai puternică.

Cea de-a doua îndeplinește o funcție specifică și se concentrează pe un anumit obiectiv. Așa sunt, de pildă, lumina pentru citit, cea din interiorul unui dulap din bucătărie sau de pe birou.

Cea de-a treia lumină, de accent își îndreaptă atenția spre o anumită zonă arhitecturală a unei încăperi sau pe un obiect ceva mai interesant. Este o lumină cu efect dramatic ce scoate în evidență zonele de interes: tablourile, sculpturile, obiectele de artă sau nișele și colțurile inedite.

Ultima este lumina decorativă, fiind considerată mai mult un element de design, ea este folosită exclusiv pentru a crea ambianță și nu ca sursă principală de lumină. Un suport sau un ansamblu de lumânări ori o lampă cu un abajur interesant, acestea sunt câteva dintre corpurile cu ajutorul cărora se creează iluminatul decorative.[23]

Pentru ca o încăpere să devină mai interesantă, lumina generală, de ambient, nu este suficientă. Trebuie să existe cel puțin încă un corp de iluminat, care să aibă rolul de lumină de citit ori de accent. În living se pot folosi spoturile, pentru a scoate în evidență colecția de tablouri ori sculpturile și obiectele de decor. O lampă sau o aplică de perete poate fi folosită pentru a accentua locurile și obiectele demne de a fi puse în lumina reflectoarelor.

Pentru un efect vizual inedit, pot fi folosite corpurile de iluminat de podea. Ele pot fi așezate în spatele canapelei sau lângă ea. Astfel poziționate, vor divide vizual camera și vor crea intimidate.

O atmosferă intimă și relaxantă poți crea și cu ajutorul lămpilor cu sau fără abajur. În funcție de mărimea camerei, se pot folosi mai multe astfel de lămpi: pe masă, pe comodă, pe birou sau direct pe podea. [24]

Lumina naturală are o importanță majoră în lucrările de amenajare interioară, pentru că aceasta conferă spațialitate și prospețime. Pentru a obține cît mai multă lumină naturală arhitecții au proiectat încăperile cu ferestre mari, sau chiar pereți întregi din sticlă [vezi Figura 36]. Sticla laminată a devenit o soluție foarte bună pentru fațade de sticlă, garantînd o rezistența și o izolare termică puternică.

Lumina naturală este necesară pentru a ne regla ceasul biologic, pentru a ne face să ne simțim bine odihniți dimineața și obosiți seara. Dar și pe parcursul zilei, lumina naturală influențiază atît starea noastră, dispoziția, cît și performanțele noastre.

Cel mai bine este proiectarea ferestrelor la sud pentru a beneficia de lumină și în timpul iernii. Pe cînd vara interiorul casei trebuiește protejat de soare, folosiți perdele și draperii. Decorațiunile pentru ferestre constituie de-asemenea un element esențial în amenajarea locuinței, pentru că aceasta constituie suportul vizual prin care lumina pătrunde în casa voastră.

Lumina naturală nu poate fi egalată sau înlocuită de nici un alt corp de iluminat. De-asemenea și plantele din casă au nevoie de lumină naturală.

Dacă camerele sunt spre nord, lumina poate pătrunde direct doar vara în încăpere, interiorul fiind rece. Camerele situate cu geamurile spre sud sunt luminoase, călduroase și însorite, cele de pe est se bucură de lumina soarelui doar în prima parte a zilei pe cînd ferestrele de pe partea vestică se bucură de soare doar în a doua jumătate a zilei.[43]

Designer-ii profesioniști lucrează cel puțin la început pe un desen schiță, un spațiu care nu poate fi modificat sau restructurat, deși se pot aduce modificări arhitecturale minore (se pot schimba locurile în care se montează ușile, ferestrele, poate fi modificată rețeaua electrică). Designer-ul trebuie să realizeze un ansamblu plăcut folosind numeroase componente, inclusiv surse de lumină, culori, materiale textile, podele și finisaje pentru pereți, elemente decorative (mobilier sau obiecte de artizanat), tablouri, obiecte de artă, în funcție de rezultatul dorit și de resursele financiare disponibile. Alegerile finale sunt în bună parte influențate de opțiunile și gusturile clienților, dar și de destinația finală a camerei alese. Lumina, fie că este naturală sau artificială, sau o combinație ântre acestea, are un efect important asupra atmosferei generale dintr-o cameră. Sursele de lumină trebuie armonizate întotdeauna cu schema cromatică. Culorile reci (albastru, verde, gri) și cele calde (roșu, galben, portocaliu, cafeniu), culorile intense (roșu, cafeniu, purpuriu, negru) și cele pale (bej, roz) pot modifica total aspectul unei încăperi. Unele nuanțe pot da impresia de spațiu mai mare (albul și nuanțele răcoroase, deschise), iar altele pot fi folosite pentru a micșora aparent spatiul (negrul și culorile calde și întunecate). Unele culori se amestectă perfect cu altele, potrivindu-se perfect, altele diferă ca intensitate. Un designer priceput se poate folosi pentru armonia cromatică dorită de anumite jocuri de umbre și lumini, dificil de realizat, dar cu un efect deosebit. Spre exemplu obiectele decorative de mici dimensiuni pot fi scoase în evidență prin contrastul cromatic față de nuanțele de fundal dintr-o încăpere.[25]

Trebuie de reținut că o lumină bună – naturală dar și artificială – este unul dintre cele mai bune mijloace de a face ca un spațiu să pară mai mare decît este în realitate.

CONCLUZII LA CAPITOLUL 1

Procesul de creare a design-ului interior uărește o metodologie sistematică și coordonată, cu o varietate de idei, incluzînd cercetarea, analiza și integrarea cunoștințelor în procesul creativ, prin care nevoile și resursele clientului sunt mai presus de orice și fiind satisfăcute, rezultînd un spațiu interior care corespunde scopului proiectului. Datorită cererii de piață tot mai mari, designul a apărut ca o necesitate pentru proiectarea în serie industrială a produselor. Pe parcursul procesului de proiectare, designer-ul trebuie să țină cont de aspectele structurale, funcționale și estetice ale unui produs. Obiectul final trebuie să răspundă tuturor cerințelor pieței și a utilizatorilor.

Profesia de designer de interior furnizează servicii de cercetare, dezvoltare și implementare a planurilor, această profesie are menirea de a pune în practică necesitatea ca interiorul unui spațiu să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții, să crească productivitatea muncii și să protejeze viața, sănătatea și bunăstarea persoanelor.

ANALIZA CERINȚELOR ESTETICE ȘI FUNCȚIONALE DE PROIECTARE A CASEI

Partea arhitectural – constructivă

Decizia planului interior a casei se începe de la nuanțe tehnice ca normele spațiului ergonomic. Prioritatea principală a planificării spațiului este utilizarea eficientă și efectivă a spațiului, crearea confortului și comodității pentru locuitorii casei.

Cerințele de zonare sunt determinate de analiza numărului de locuitori, mobilier, precum și natura activității membrilor familiei în fiecare dintre spații. Luând în considerație aceste cerințe spațiul este împărțit în zone cu caractere diferite, care sunt apoi legate între ele cu context arhitectural, funcțional și estetic. [20]

Spațiul ales pentru casa prezintă clădire cu perimetrul de 236,2m.

Astfel spațiile sunt împărțite în următoarele zone:

1-ul etaj:

zona de intrare,

zona de lucru,

zona de hol,

zona pentru depozitarea îmbrăcămintei,

zona de igienă,

al 2-lea etaj:

Zona de intersecție,

Zona de igienă (camera de baie),

Zona de igienă (WC),

Zona de odihnă (dormitor),

Zona de odihnă (camera pentru copil),

Zona de locuință (camera de zi),

Zona de odihnă (cameră de biliard).

În timpul proiectării spațiilor locuinței trebuie respectate cerințelor funcționale și arhitecturale cele mai importante fiind:

Domeniul public și privat legate între ele competent și funcțional;

Crearea structurii spațiului interior.

Suprafața totală a casei 236,2m2 include zona de locuință 53,7m2, și suprafața auxiliară de 182,5m2.

Caracterizarea fiecărei zone în parte pentru intrarea în esență:

Zona de intrare: coridor

Funcția principală a vestibulului – organizarea confortabilă a intrării în casă, de asemenea servește ca izolare a zgomotului și instabilitatea temperaturii. În vestibul este situat un dulap pentru îmbrăcăminte și pantofi, este plasat un cuier deschis, oglindă și scaun.

Zona de locuință: Hol sau Salon

Hol- poate îndeplini funcția organizatorică de odihnă a tuturor membrilor familiei. Aici este conceput zona de vizualizare TV și ascultarea muzicii. De asemenea sub scară se află spațiu de păstrare a îmbrăcămintei. În anumite decizii de planificări arhitecturale și schimbarea locului ușilor și a pereților despărțitori, vestibulul poate fi unit cu spațiul total al încăperii.(Fig. A. 7.2.)

La proiectarea acestei camere, și anume organizarea designului a camerei comune, trebuie sa fie luat în considerație stilul de viață a familiei, interesele culturale a membrilor ei.

Organizarea rațională a sălii comune, aici sunt zone separate ce corespund diferitelor activități, creează atmosfera de petrecere a timpului liber în familie. Granițele dintre aceste zone sunt condiționate: covor pe podea ce delimitează zona de odihnă, rafturi decorative. Camera comună este proiectată pentru vizualizarea emisiunilor TV și VIDEO, această zonă funcțională este o secțiune aparte de zona de trecere.

Zona de lucru

Cabinetul – cea mai liniștită cameră din casă. Cabinetul este conceput pentru rezolvarea problemelor importante și întâlnirilor de afacere. Aici este proiectat nu numai zona de lucru dar și cea de odihnă. Locul pentru lucru este situat lingă fereastră. Include rafturi pentru bibliotecă, ea însăși fiind decorativă. Interiorul cabinetului este completat de aplice, care sunt atașate de pereți pentru o iluminare suplimentară.

Zona de alimentare: bucătărie-sufragerie

Soluționarea zonei de alimentare de asemenea este o problemă foarte dificilă și importantă în organizarea spațială a casei.

Cerințele care sunt aplicate acestei zone sunt:

scopul său principal;

asigurarea procesului de pregătire a mâncării.

Pregătirea bucatelor – unul din cele mai dificile procese de muncă în întreținerea familiei. Aceasta conține echipament special (tehnică de uz casnic pentru bucătărie) și echipament tehnic, locul unde se țin obiectele de bucătărie și suprafața de lucru. În zona de luare a mesei este situată o masă confortabilă, dulap de perete decorativ. Pentru economisirea timpului și energiei, care se cheltuiește pentru menținerea proceselor de nutriție de bază, este prevăzută relația minimă între toate aceste procese, adică sunt combinate in aceeași cameră.

Zona de igienă: instalațiile sanitare

În majoritatea cazurilor anume nivelul aranjării și formele echipamentului zonei se estimează gradul de confort în casă.

Camerele de igienă se află la primul și al doilea etaj, aflându-se lângă bucătărie. În cameră se află cabina de duș, mașină de spălat, obiecte de igienă, de asemenea, aici s-ar putea efectua și proceduri cosmetice. Pe lingă WC-uri tradiționale, realizat pentru utilizarea tuturor membrelor a familiei, de asemenea la etajul doi este proiectată toaleta cu chiuvetă pentru oaspeți. Lângă toaleta pentru oaspeți este situată o cameră de baie. Nu este acceptabilă situarea camerelor de baie deasupra camerelor de locuit. În zonele climatice calde se recomandă ca instalațiile sanitare să fie proiectate cu ventilație și lumină naturală.

Zona de odihnă: dormitoarele.

Asigurarea unor condiții depline de somn,fiind ca cea mai eficientă formă de odihnă și menținere a sănătății este funcția primară a unei case. Zona de odihnă are nevoie de izolare maximală vizuală, acustică și psihică. Igienic spațiul de dormit trebuie să fie bine insolat și ventilat. Aceste cerințe trebuie să fie prevăzute la amplasarea dormitoarelor la etajul doi, la depărtarea de zona de intrare și spațiile unde membrii familiei petrec timpul făcând zgomot. În dormitor, datorită nevoilor spirituale ale proprietarilor, in afară de organizarea somnului, mai sunt organizate activități suplimentare de odihnă, hobby, vizualizarea TV.

Camera pentru copil

Proiectarea camerei pentru copii se diferențiază cu cea a dormitoarelor pentru maturi. Copiii în camerele lor petrec foarte mult timp și le utilizează în diverse nevoi: odihnă, studii, jocuri, comunicarea cu prietenii, intimitate și vise.

Camera este împărțită în zona de odihnă, zona de lucru, zona de păstrare a obiectelor personale și o zonă confortabilă pentru lectură.

2.2. DECIZII CONSTRUCTIVE

Schema constructivă a proiectului dat este din piatră cu carcas. Materialul din care sunt executați pereții portanți este piatra cochilieră. Planșeele sunt din plăci din beton armat. Materialele de finisare pentru pereți este tencuiala decorativă, mozaic, gresie decorativă din cărămidă, faianță, tapete. Podeaua- este acoperită cu parchet, gresie ceramică, pardosea turnată.

Spațiile interioare ale clădirii sunt decorate cu componente arhitecturale ca piloți, pereți portanți, planșee, și acoperiș. Pentru crearea in locuința dată a zonării funcționale se înalță pereți neportanți din cărămidă.

Înălțimea grindei-300mm, înălțimea etajului 2,85m. Conform proiectului, clădirea se presupune a fi cu 2 etaje.

Conform planului înălțimea etajului este de 2,850mm, înălțimea de la nivelul pardoselei până la pervaz 0,800m, înălțimea ferestrei 1,800mm. Înălțimea ușei 2,100mm.

2.2.1. ERGONOMIA ÎN STRUCTURA INTERIOARĂ A CASE

Ergonomia este disciplina adaptării muncii la om, avînd ca obiect raționalizarea efortului la locul de muncă. În momentul actual, ergonomia este o știință ale cărei principii sunt din ce în ce mai folosite, atît pentru ameliorarea condițiilor și a ambianței la locul de muncă, cît și în proiectarea de arhitectura. Ergonomia este un alt domeniu care interferează cu procesul de design și ecoproiectare prin stabilirea regulilor de dimensionare a obiectelor, astfel încât să ofere maximul de confort utilizatorului. Principiile de bază ale ergonomiei stabilesc relația dintre om și obiect și modul în care interacționează pentru o mai bună proiectare. Pentru înțelegerea ergonomiei este necesară cunoașterea biomecanicii și antropometriei corpului uman. În proiectarea pieselor de mobilier, ergonomia are un rol deosebit de important deoarece corpul uman este în directă interacțiune cu obiectele, dacă acestea nu sunt suficient de comode pot cauza probleme de sănătate utilizatorului. De aceea este importantă cunoașterea standardelor ergonomice aplicabile pentru piesele de mobilier. În raport cu studiul anatomic, este importantă studierea omului și pe plan psihologic, prin cunoașterea tipurilor de caractere. Aceasta are ca scop înțelegerea faptului că, starea de bine la nivel psihic poate fi îmbunătățită prin oferirea confortului fizic al utilizatorului. O bună stare de psihică, duce la o mai bună concentrare și la ușurarea activităților desfășurate. [16]

Mediul fizic influențează mult asupra sănătății, acesta este un element cheie în promovarea unui mediu eficient de învățare. Ergonomia, în sensul cel mai larg, este știința de a face lucruri confortabile și eficiente. Ergonomia este despre potriviri între oameni, lucrurile pe care le fac, obiectele pe care le utilizează și mediile în care lucrează, călătoriile,ceea ce se referă la spațiile de învățare, ergonomia consideră că întregul mediu și modul în care sprijină și interacționează cu corpul uman. Pentru a lucra, oamenii trebuie să poată funcționa confortabil, în condiții de siguranță. Ergonomia include tot ceea ce e în mediul de la iluminat pînă la liniile de sunet, temperatura aerului, ceea ce ține de confortul la nivel de mobilier, căi și modul în care oamenii se deplasează, accesul liber la echipamente și accesorii, facilitarea accesului la tehnologie și alte echipamente.

Învățarea nu are loc doar în spații formale cum ar fi săli de clasă mari. Ea apare în spații informale, cum ar fi cafenele și săli de reședință. În timp ce învățarea are loc pretutindeni putem promova și crea mai profund spațiile cu design de învățare în minte. Colegii și universități "plătesc cu promovarea tipurilor specifice de învățare: de ordin superior abilitățile de gândire, abilitati de comunicare, etc. Educatorii trebuie să creeze structuri care să sprijine acest proces de învățare. Spațiul poate avea un impact puternic asupra procesului de învățare; nu putem trece cu vederea spațiul în încercările noastre de a realiza obiectivele noastre ". Oamenii care învață, se schimbă. Spații moderne de învățare reflectă schimbările în modul în care învățăm și cum am învățat. Aspectele fizice ale unui spațiu poate promova sau descuraja anumite tipuri de învățare și activități de învățare. Astăzi în sălile moderne de curs trebuie să ținem cont de parametri ca rânduri de scaune confortabile, flexibile, în birouri să fie prezentă tehnologia de sprijin, cum ar fi accesul la internet wireless și partajarea ecranului, camere de documentație cu sisteme de proiecție, ecrane multiple pentru vizualizare optimă, se controlează temperatura, stimularea culorilor de perete, etc. Spațiile moderne ar trebui să reflecte ceea ce știm despre teoria cognitive de învățare. Concret, spațiile de învățare ar trebui să includă anumite elemente, inclusiv flexibilitate, confort, și stimulare senzorială. Acestea sunt elementele de design-ul ergonomic bun. [17, 18]

APRECIEREA STILULUI ÎN DESIGN INTERIOR ȘI EXTERIOR

Mai jos sunt descries câteva din ele:

Stilul eclectic

Interioarele în stil eclectic se remarcă prin combinarea pieselor de mobilier și accesoriilor, texturilor și materialelor provenind din diverse epoci istorice și arii culturale, care au însă în comun un anumit element sau o anumită tematică.

Pentru a evita un aspect haotic sau încarcat, este foarte important ca inainte de a amenaja o cameră in stilul eclectic să avem un plan bine pus la punct sau măcar o viziune generală de combinare armonioasa a tuturor elementelor. După ce avem bazele, putem adăuga în cadrul aceleiași tematici noi piese descoperite în tîrguri/în călătoriile noastre, renunțînd oricînd simțim nevoia la cele deja existente.

Un interior armonios în stil eclectic poate miza pe urmatoarele trăsături unificatoare:

aceeași proporție a mobilierului (masiv sau mai discret), cu cel mult trei piese contrastante – preferabil la scale diferite;

un centru principal de interes (spre exemplu, un șemineu, o oglindă barocă sau chiar nuantă vibrantă a unei țesături), în jurul căruia să fie armonizate celelalte accesorii sau piese de mobilier;

aceleași tipuri de forme (curbate, rectangulare, triunghiulare etc.), cu cel mult două piese în contrast;

gama cromatică armonioasă (fie că vorbim de aranjamente ton pe ton, de o culoare principală, de duouri complementare sau de trei culori echidistante pe cercul cromatic);

un model repetitiv, realizat în diverse variante cromatice sau de textură;

culoare de fond neutră, care de asemenea poate fi folosită pentru piesele mari de mobilier (spre exemplu, alb, negru, gri, bej, crem sau brun).

Alte trăsături ale stilului eclectic sunt:

folosirea în moderație a pieselor vechi sau antichizate;

combinarea acestora cu piese moderne (căutînd să avem o pronunțată diferență temporală între ele, dar păstrînd în același timp o conexiune la nivelul scalei, culorii, formei, texturii, finisajului sau imprimeului);

folosirea colecțiilor de piese inrudite, provenind din diferite epoci și/sau arii culturale;

folosirea contrastelor la nivelul culorii și finisajului (materiale rudimentare în combinație cu materiale fine, texturi ultramoderne combinate cu texturi patinate etc.)

folosirea a celor elemente pe care le considerăm într-adevar expresive și armonizarea lor constantă cu întregul.

Stilul eclectic de amenajare interioara se potriveste persoanelor îndrăgostite de suveniruri și călătorii, precum și celor care sunt în căutarea permanentă a unicității, fiind ideal pentru a le pune în valoare creativitatea înnăscută.

E destul de ușor să definești stilul eclectic pentru amenajări interioare, pentru că termenul definește, în fond, tendința de a alege din diverse stiluri acele elemente care sunt considerate a fi cele mai bune, reprezentative sau pur și simplu preferate. Asa că eclectismul este foarte permisiv și la fel de greu de definit ca stil, tocmai pentru că nu are propriile elemente caracteristice, ci le împrumută de la “vecini”.

Concret, amenajările interioare în stil eclectic pot fi combinații de minimalism, clasicism, retro etc. Cum spuneam, e un curent generos care nu impune restrictii, în schimb e destul de riscant. În orice stil poți da greș foarte ușor și poți trece pe nesimțite granița dintre estetic și grotesc, dar mai ales în eclectism. Iar asta, tocmai pentru că acest stil combină elemente disparate din genuri diferite și încearcă să le aducă în același decor, să creeze o poveste între ele.

Evident, nu întotdeauna eforturile sunt încununate de succes, dar cînd dai greș în eclectism, dai greș magistral, pentru că mulțimea de elemente împrumutate nu mai formează un tot unitar și estetic, asa cum ar trebui, ci o invalmaseala de obiecte adunate haotic intr-o camera.

Sa ne concentram, însă, pe exemplele pozitive: ce anume face trecerea de la urît la frumos, de la haotic la eclectic sau de la dezordine la ordine, atunci cînd nu ai niște reguli stricte după care să te ghidezi? Evident, ne referim la eclectism și la trăsătura definitorie a acestuia: să aduni elemente fără legătura aparentă între ele și să le faci să comunice. Și credem că aici e cheia: comunicarea.

Mai exact: stilul de amenajare eclectic presupune buna conviețuire a obiectelor într-o cameră. Toate elementele de decor trebuie să comunice între ele – chestie pe care mulți o confundă cu “a asorta culorile”. Culorile nu trebuie asortate, ci aduse împreună pentru a forma armonii vizuale. Adică să privești și să-ți placă ceea ce vezi. Dacă rezultatul combinațiilor te multumește, atunci poți să arunci la gunoi regulile de design care spun să nu combini culorile x și y – și asta înseamnă (de asemenea) eclectism.

Să privim din alt unghi: eclectismul vrea în primul rînd să creeze spații în care să te simți bine, și dacă vorbim de spațiul interior, acel sentiment de bine e legat îndeaproape de frumos – te simți bine într-un spațiu frumos. Așa că decorurile eclectice sunt mai ales foarte personale: altfel nu s-ar justifica (sau poate doar parțial) multitudinea de elemente disparate care le compun. Așa ajungem la partea cea mai puțin plăcută legată de eclectism: e un stil de amenajare extrem de greu de stăpînit. Cum am spus mai sus, cu eclectismul poți să dai greș magistral, pentru că e o provocare să aduci haosul de obiecte diferite la un numitor comun, să păstrezi nota personală a decorului, fără a neglija estetica și funcționalitatea spațiului. [15]

Multă imaginație, îndrăzneală și bun-simț – cam așa se obține o amenajare în stil eclectic de nota 10. Imaginile vorbesc de la sine, credem.

Stilul clasic

În practica design-ului termenul interiorului clasic poate avea două sensuri. Clasica ca "clasicismul" se bazează pe moștenirea antică și arhitectura Romei antice. Aceasta e așa-numita interpretarea istorică a stilului clasic. A doua versiune a clasicii conține mai multe direcții – Barocco, Rococco, Clasicismul, Ampir, etc. Stil clasic le place oamenilor linistiți și conservați. Mobilierul clasic este procurat pentru o lungă perioadă de timp și este moștenit. El este fabricat de mîna din lemn (nuc,cires), este decorat cu frunze aurii, culori de perle , de aceea devine o opera de artî. Acest mobilier este creat de companii speciale la comanda clientului. Foarte strict și elegant sunt vitrine verticale înguste. Stilul Clasic este incontestabil potrivit pentru persoane cu un statut social înalt. Interiorul lui este un spațiu luminos, calm de forma corectă, nu este supraîncărcat cu detalii. În decorare sunt folosite coloane, semicoloane,sculpturi, șeminee cu marmură. Podeaua e acoperită cu parchet din lemn scump, în camere este o mulțime de oglinzi, care extind vizual camera.

Culorile preferate acestui stil sunt ca mobilier alb care se îmbină cu tonuri pastelate de pereți, o altă opțiune e mobilierul de culoare a lemnului natural cu elemente de bronz, tapetele și perdelele sunt în culori pastelate sau ton albastru-verde. Pentru stilul Clasic de obicei se folosesc tonuri prețioase: creme, galben pal, ușor verzui pentru pereți, cafeniu cald pentru mobilier și podea. Ferestre în acest stil sunt decorate cu portere și draperii de forme complexe grațioase. Pentru iluminarea camerilor pe tavane sunt candelabre de cristal și sticlă scumpă, foarte bine arată candelabre cu plafoane aurii în formă de lumînări.

În camera de zi de stil francez intră o mulțime de lumină, acolo sunt aranjate covoare moi, lămpile care sunt similare cu bijuterii, mase și scaune cu piciorele sculptate, veselă din porțelan fin cu elemente aurii și desene simple. Camera de baie pare foarte solemnă în stil clasic. Ea este facută în culori calde de bej. Pereții și podelele sunt făcute de marmură.

In ziua de astăzi e imposibil de făcut din apartament un castel, dar epoca modernă ne oferă modifiăari, apar noi materiale sintetice, mobilierul devine rațional. Aveți posibilitatea să aranjțti apartamentul în stil Clasic fără costuri mari. Dacă o să vopsiți tavanul în culoarea albă, el vizual va mări înalțimea pereților și va lărgi spațiul. Asupra mesei de seară perfect va arăta candelabru cu pandantive de cristal. In dormitor un pat cu baldachin din voal subțire în combinație cu pereți de culoare roșie imperială.[14]

Casa în stil Clasic trebuie să îndeplinească și cerințele moderne: televizor și altă tehnică trebuie să existe în apartament. Tehnica poate fi într-o nisă specială în perete. Designer-ii combină lemnul nobil cu metal și sticlă. In interiorul clasic modern sunt pereți deschși, parchet din lemn, draperiile sunt de culori pastelate, oglinzile în rame subțiri.

Interiorul decorat în stil Clasic, de obicei e un spațiu de formă corectă care emite pacea și puterea. Acest interior nu este excensiv, nu este supraîncărcat cu detalii, arată un gust bun, demnitate și respectabilitate. "Clasica" se procură pe mult timp și este moștenită. Mobilier clasic de înaltă calitate are un specific: ca o pictură talentată cu timpul crește în preț devenind o raritate. De fapt, acest mobilier este confecționat din lemn natural, dar lucrul manual: sculptura, aurire, decorare cu perle, bronz transformă acest mobilier într-o operă de artă.

Tendințele pentru acest an în design-ul interior readuc în atenția noastră, specialiști sau beneficiari, stilul clasic.

Primul element caracteristic al acestui stil bazat pe echilibru și armonie perfectă, este prezența unui punct de atracție al camerei, cu ajutorul căruia se obține un echilibru al decorului, de exemplu: un șemineu din marmură flancat de două oglinzi înguste aurite de o parte și de alta, o vitrină din lemn masiv în care expunem vesela sau obiecte de artă, vitrina încadrată de două tablouri cu rame din lemn masiv, sculptat cu modele.

Culoarea accesoriilor și zugrăvelilor sau a tapetului este inspirată din natură: tonuri de galben, verde, albastru, maron, teracotă, griuri și rozuri, negru.

Decorul abundă de coloane inspirate din epoca romana și greacă, de vase mari, urne uneori stilizate și statuete, copii ale unor opere celebre de artă. Folosim tapetul sau mătasea pentru pereți sau doar borduri de tapet cu motive puternice și sofisticate. De asemenea, lambriurile din lemn vopsit și decorat acoperă pe alocuri pereții.

Mobilierul stilului clasic este definit prin eleganță și opulență – fiind cel mai adesea realizat din materiale naturale, masive. Mobilierul are linii complicate, curbe, stilizate, nimic nu este simplu sau drept. Lemnul este încărcat de modele sculptate, flori și elemente vegetale stilizate.

Textilele folosite pentru tapițeria mobilierului sau draperii și fețele de perne sunt elegante, cu textura grea și prețioasă: catifea, mătase naturală, tafta. Modelele sunt cele conservatoare: dungile și modelele inspirate din natură: florale, animale.

Podelele sunt din elemente naturale: lemn, piatră sau marmură, de cele mai multe ori antichizate prin metode specifice sau acoperite de covoare grele, de lînă, așezate de obicei în centrul încăperii, oferind simetrie prin chenare sau modele care se repetă de jur împrejur.

Candelabrele mari sunt de asemenea elemente care nu trebuie sa lipsească dintr-un interior clasic. La fel și oglinzile și piesele ceramice.

Ceasurile din alarma, cu incrustații de metal sau pietre așezate pe mici piedestale din marmură sau sticlă sunt de asemenea nelipsite.

În prezent însă, putem discuta despre Clasicul reinterpretat deoarece stilul pur nu se mai folosește decît în încăperile marilor palate și castele sau în cazul renovărilor de interioare celebre sau de muzeu. Uneori datorită costurilor mari și dificultății de a găsi piese originale, restaurate, alterori datorită gusturilor și influențelor altor stiluri, pe vremea clasicului necunoscute încă.

Putem adăuga interioarelor noastre pe care le dorim în esență clasice, elemente de modern, de vintage sau de romantism.

Obținem efecte maxime folosind țesături mai ușoare, clasica dantelă și mobilier pictat uni sau cu modele florale. Să alegem piese de mobilier cu forme curbe grațioase și să completăm cu accente masculine: culori închise, dungi și accesorii din lemn de culoare închisă.

Accentele de culoare pentru clasicul romantic pot fi albastru-pal , roz, alb-crem – toate în nuanțe luminoase, calde.

Caracteristic stilului clasic este și mobilierul din fier forjat finisat cu foițe de argint sau aur. Pentru îndulcirea aspectului dur și metalic, rece, vom folosi însă țesături cu teme florale: atît pentru perne, draperii sau perdele, cît și pentru cuverturi și lenjerii de pat.

Pot fi prezente, în funcție de destinația încăperii și comode sau noptiere în nuanțe de alb, alb prăfuit sau crem.

Din living și dinning nu trebuie să lipsească piesele clasice precum vitrinele cu rol estetic dar și funcțional deoarece ne vor găzdui colecțiile de porțelan englezesc sau micile obiecte de artă.

Decorațiunile precum sfeșnicele nu trebuie nici ele să lipsească, și nici ramele foto sau oglinzile decorative. Primăvara este perioada perfectă pentru redecorarea locuinței voastre. Noi suntem nerăbdători să vă prezentăm cîteva idei și stafuri în această acțiune.

Stilul contemporan

Acest stil este ori foarte apreciat, ori respins. Design-ul cu linii simple, clare și dure poate intimida, oamenii considerîndu-l prea dur sau chiar aspru, însă nu este așa. Design-ul contemporan aduce o notă de simplitate și calm în viețile noastre tumultoase.

Tonuri de alb, negru și bejuri domină acest stil, deși se pot folosi și blocuri mari de culoare pentru a se opune unei nonculori – alb sau negru. Liniile mobilierului și ale accesoriilor sunt simple, curate, drepte, geometrice.

Ferestrele de regulă sunt proiectate pe dimensiuni mari, chiar uriașe, pot înlocui un perete întreg, sunt lăsate simple, fără perdele sau draperii. Dacă este absolut necesar, se optează pentru jaluzele naturale din bambus, sau jaluzele de tip roman.

Textilele sunt numai din fibre naturale, fără imprimeuri grafice, cît mai simple, ori în culori neutre, ori în culori tari, depinzînd mult de ceea ce mai există în decor ca și culoare.

Textura obiectelor este foarte importantă, deoarece altfel decorul ar părea prea plat sau unidimensional. De aceea este important să folosim obiecte cat mai brut finisate, lemnul, piatra, sticla, oțelul nefinisat.[13]

Podelele sunt din beton șlefuit, din piatră brută, lemn, sau mochete naturale din iută.

Este un stil foarte potrivit clădirilor cu o arhitectură contemporană, penthouse-urilor, mai puțin pentru o arhitectură tradițională sau rustică.

PARDOSEAUA

În proiectul dat pardoseaua in toate camerele a fost ridicată la înălțimea de 100mm(podea încălzită), din:

-Acoperirea pardoselei în ,hol cabinet – parchet,

-Acoperirea pardoselei la bucătărie- țiglă ceramică decorativă.

-Acoperirea pardoselei în WC, cameră de baie și tambur- țiglă ceramică decorativă

-Acoperirea pereților în camera de zi – tencuială decorativă de nuanța bej închis,

-Acoperirea pereților la bucătărie – tencuială decorativă de culoarea gri deschis,

-Acoperirea pereților în WC- faianță/țiglă ceramică decorativă de culorile verde măslin, laptelui, și țiglă care emită factura coarjei de copac.

TAVANUL

Tavanul în toate camerele este simplu, vopsit cu vopsea specială pentru tavane. Toate sunt de culoare albă pentru a reda puritatea și curațenia în toată casa. În plus fiind de culoare albă ele îmbină in ele un tot intreg al casei. Ele sunt decorate cu diverse decorașiuni interesante special instalate pentru tavan.

.

CONCLUZII LA CAPITOLUL 2

Designerul de interior este cel care face ca lucrurile să se întîmple, și își îndeplinește sarcinile de fiecare dată cu același enuziasm. Rolul designerului de interior este acela de a face spațiile – comerciale sau rezidențiale – să arate bine și să fie confortabile pentru clienți.

În afară de aceasta el este o combinație între un artist și un inginer, deoarece trebuie să fie bun la culoare, să știe să facă măsurători pentru a realiza un releveu, să cunoască materialele de pe piață, să știe firme de mobilier și tipul pe care acestea îl fabrică, să cunoască detalii despre instalațiile termice, electrice și sanitare, detalii despre construcții,etc. De asemenea, cel mai important este să se încadreze în bugetul stabilit de la început cu clientul.

Niciodată un designer bun nu își va impune gusturile sale în materie de design, ci va incerca să adapteze nevoile și dorințele clientului la spațiul de care acesta dispune, scopul lui principal este să analizeaze dorințele clientului, stilul său de viață, gusturile și nevoile acestuia, să integreaze concluziile prin cunoștințele sale de design interior. Specialistul în domeniu își pune dret scop să formuleze concepte preliminare de proiectare, care sunt adecvate funcțional și estetic. Plus la acestea dezvoltă și prezintă recomandările finale de design, pregătește materiale de prezentare, simulări, proiecte de execuție detaliate, colaborează cu practicieni licențiați în domeniu, pentru realizarea proiectului și pentru respectarea normelor în vigoare, evaluează proiectarea și implementarea de soluții în timpul și la încheierea proiectului.

Aceasta este definiția tehnică a design-ului de interior, dar design-ul este mai mult decît îmbunătățirea condițiilor locative, este o artă, o profesie interdisciplinară complexă, un proces cultural.

OFORMAREA ARTISTICO- DECORATIVĂ A CASEI DE LOCUIT

CARACTERISTICILE STILISTICE

La crearea deciziei stilistice a fost ales stilul Contemporan. Caracteristicile acestui stil sunt- linii clare, folosirea momentelor sculpturale, obiecte de artă, elemente neutre și culori îndrăznețe. Daca unii cred ca stilul contemporan este rece și brutal, alții îl consideră incitant, prospăt și urbanizat. Acest interior atrage în special artiștii și arhitecții care pot aprecia simplitatea liniei, claritatea formelor și fundamentalismul contururilor. Accesoriile nu trebuie sa persiste în cantități excesive. Accesoriile și operele de artă aici sunt voluminoase, arhitecturale și redau structura a unui interior modern.

Palitra de culori poate consta dintr-un complex de la tonalități neutre pînă la alb-negru, precum și poate conține culori luminoase și radiante. Culoarea neagra sta la baza sublinierii interiorului modern.

Linia poate fi cel mai important element în interiorul modern.

Caracteristicile stilului contemporan:

Totul trebuie sa aibă locul său: planificând interiorul, neaparat trebuie sa fie analizat necesitatea și funcționalitatea oricărui obiect. Hainele trebuie sa se afle la locul lor pentru pastrarea complexului unic.

Elementele arhitecturale și funcționale trebuie să formeze un tot întreg în încăpere. Ele sunt perfecte prin structura și funcționalitatea sa. Țevile sub tavan, conducte metalice , pereții din cărămidă, care în timpurile mai demult erau caracteristice pentru uzine și fabrici, astăzi astfel de elemente nu sunt ascunse, ci sunt utilizate ca elemente ale interiorului.

Protejarea a anumitori locuri și lucruri- dacă în interior se află o operă de artă, ei trebuie să i să se acorde o atenție deosebită. Lîngă el nu se pune nimic ce ar putea închide importanța lui și nici nimic ce i-ar putea strica înfățișarea.

Accentele ce atrag privirea- mobila și accesoriile. Trebuie să fie evitate detaliile, accesorii mici și orice mărunțușuri. Trebuie sa fie folosit totul mare și aprofundat. Plantele, lemnul, elemente din os și piatră, forme tradiționale.

Mobila- cu contururi clare, raționalizate, în tonalități neitrale, pînze și țesături. Se folosește lână, in, bumbac, mătase, pînză de sac.

În detaliile mobilei nu trebuie să fie nici un exces. Interiorul trebuie să conțină doar acele lucruri care sunt folosite. Mobila neapărat trebuie să aibă forme geometrice.

Pardoseaua- netedă și elegantă de parcă ar fi numai ce lăcuită. Materiale- vinil, lemn de inaltă durabilitate care va exista aproape mereu, sau covor. Se folosesc și covoare mici pentru delimitarea anumitor zone, ele de obicei fiind un accent luminos de o culoare specială.

Iluminarea ascunsă este unul dintre elementele principale ale interiorului. Fitinguri neobișnuite, linii și forme clare combinate cu culori lucioase și metal. Iluminarea ăn nișe și pereții complet iluminați. Iluminarea, atunci cănd nu se vede lumina naturală, când se pare ca lumina apare din nicăieri, în combinație cu lămpi lăsate la vedere.

Sticla, metelul, piatra, lemnul- sunt materiale pentru un interior modern. Pentru a evita impresia că camera este rece din cauza acestor materiale, se folosesc perdele, draperii, perne, covoare și țesături de culori calde. Amplasarea florilor și plantelor necesită o atenție deosebită. De obicei se aleg plante de mărimi mari, precum și flori subțiri în ghiveciuri, cum ar fi orhideea. Fiecare plantă se alege în cel puțin două exemplare pentru a nu lăsa impresia de dezordine. De asemenea, în vaze și ghiveciuri speciale, apar simetria și liniile clare.

Bucătăria

Bucătăriile în stil contemporan, în comparație cu “antichitatea”, necesită demonstrarea tehnicii. În astfel de bucătării tehnica însăși este un decor și detalia decorativă a interiorului. În general, la aranjamentul unei asemeni bucătării toate elementele( aragaz, cuptorul, cuptorul cu microunde, etc), trebuie să fie cumpăate de la același cumpărător. Este cel mai simplu mod de a susține stilul. Principalul lucru în proiectarea ți oformarea bucătăriei este analiza stilului de viață, și în funcție de acesta stabilirea funcțiilor principale. Și atunci, chiar și cea mai laconică compoziție, poate deveni destul de amplă și exhaustivă a bucătăriei preferate. (Figura A .5.1.)

Bucătăria moderna, dacă noi prin cuvintul “modern” definim stilul, de obicei este efectuată în două cele mai populare stiluri moderne: Minimalism- un stil pentru radicali. Motto-ul său: negarea a tot ce trebuie în favoarea a tot necesarului. El de fiecare data devine la modă la frontier epocilor, atunci cînd lucrurile vechi, inutile sunt în așteptarea unor schimbări radicale (versiunea sovietică) sau saturația luxului interioarelor tradiționale, pentru clasa de sus și cea mijlocie (versiunea vestică). Minimalistul este caracterizat prin absența decorului, și căutarea proporțiilor ideale, a noilor decizii coloristice.

Hi-tech- stilul tehnologiilor avansate, ce propagandează estetica materialelor, este stilul oamenilor tineri cu sufletul. Îi este caracteristic folosirea a celor mai modern materiale de finisare, și mobile funcțională la maxim are o formă extravagantă.

Salon. Designul interior al salonului nu e deloc o conexiune mecanică a tuturor obiectelor de mobilă în camera de zi. Ca întotdeauna, interiorul este definit de stilul salonului, pe baza funcționalității propuse și preferințelor personale. Cel mai adesea în camera de zi se propune obligatoriu o zonă de relaxare, precum și mobilă pentru instalarea echipamentului auio și video.

Designul contemporan al salonului unește într-un tot întreg pereții, paturile și canapelele, masa pentru reviste și consola, rafturile și dulapioarele. In salon sunt folosite diverse obiecte de mobilă, care formează o construcție, cunoscută mai demult ca dulap . Acum se folosesc foarte rar construcții monolite în designul interior al salonului. Oricum designul a reușit să se ridice la un nivel mai înalt și mai calitativ ce ,fără îndoială, este legat, nemărginit, de dezvoltarea tehnologică.

Dormitorul. Dormitorul contemporan este creat pentru atmosferă de liniște și confort. Mobila funcțională cu linii drepte nu trebuie să aglomereze camera. Sunt folosite țesături care produc senzații plăcute: lengerie de in, perne moi de catifea, pături din blană naturală și artificială. Tonalitățile neutre (alb, crem, nuanțe de maro) și pastelate (liliaciu și un verde moale), redau o atmosferă liniștită, și culorile aprinse joacă un rol de sprijin. (Figura A. 5.2.)

Baia. Creând interiorul băii în stil contemporan, mai întâi de toate, este importantă zonarea corectă a încăperii. Problema planurilor tipice a apartamentelor contemporane, este încăpere lungă și îngustă. Dacă loc e prea puțin, cada de baie poate fi înlocută cu cabina de duș. Designul interior contemporan a băii(WC-ului) folosește cele mai diverse sisteme de păstrare: pe lîngă tumba tradițională cu lavoarul se folosesc diferite tipuri de rafturi, podiumuri, atît ascunse, cît și lăsate la vederea tuturor. Sistema de iluminare se poate limita la becuri aranjate pe perimetrul camerei de baie. Gamma cromatică nu este limitată. Accentul principal al băii moderne este anume designul instalațiilor sanitare. Modelurile minimaliste făcute în formă de cuburi, cu muchiile cu diamante, atrag atenția ți impun un anumit ritm. Pe baza acestor caracteristici stilistice și a fost creat interiorul locuinței.[11, 12](Figura A. 6.1.)

CULOAREA ȘI ILUMINAREA

Culoarea este un instrument special în lucrul cu designul interiorului. Cu alegerea potrivită a deciziilor coloristice pentru oformarea casei de locuit, depinde clima psihologică a interiorului, acea dispoziție emoțională care i se redă locuitorilor casei. Principala cerință pentru culoare în interior este de a aduce armonie în spațiu.

Există cîteva tipuri de armonii coloristice folosite în interior.

1-ul tip armonia de o tonalitate. Folosită rar în interior. Se cunoaște că este dăunătoare pentru sănătatea fizică și psihică a omenirii. Dar acest tip de armonie poate fi folosit la elementele detaliilor interiorului. Ca de exemplu: diferite tonalități a culorii cafenii a parchetului pe pardosea, executat în tehnica intarsia sau panou abstract, executat în nuanțe simple combinația a aceleași tonalități coloristice.

Al 2-lea tip- armonia culorilor de rudenie. Combinația destul de primită pentru interior.

Al 3-lea tip- cel mai confortabil pentru ochiul omului este combinația culorilor în favoarea fiziologică a construcției ochiului nostru. Adică ochiului nostru, creierului nostru, și corpului nostru în totalitate, pentru echilibrul armonios al vieții este necesar unicitatea contradictorie.

Al 4-lea tip – armonia multi- coloră. Nu cea mai potrivită variantă pentru interior pentru că o sa dee senzația de haos.

Pereții sunt fondal pentru mobilă. Netezi și de culoare neutră pereții prezintă în sine un fondal pasiv. Pereții de formă incorectă, cu textură neobișnuită, cu careva ornamente sau culori mai active, ne atrag atenția noastră. [9]

Pereții de culoare închisă îngreutățesc iluminarea camerei, crează simțul singurătății.

De la textura pereților depinde câtă lumină se reflectă și se absoarbe. Pereții netezi absorb mai multă lumiă decât cei cu textură. Celelalte împrăștie lumina care cade pe ei. Fix așa și pereții netezi reflectă mai mult sunet, decât pereții cu pori și cei cu textură moale.

Holul în casă în care lucuiesc trei persoane, este locul unde î-și petrec ziua cu scopul de a se odihni și a face lucrul princasă, deaceea deciziile coloristice unei asemenea camere e ales clar, liniștit, care crează o dispoziție bună, pereții sunt prelucrați cu tencuială decorativă, de culoarea laptelui. În dependență de orientare, aici se pot folosi auriul, galben-verde, albastru-sur, verde-sur și alte tonalități calde cu o saturașie mică și medie. (Fiura A. 6.2.)

În dormitor, care este conceput pentru somn, e de dorit sa fie atmosferă de liniște totală. Din această cauză pentru oformarea ei se folosesc tonalități liniștite, galben-alb și albastru deschis. Dar dacă în dormitor este situat și locul pentru un mic birou, atunci se recomandă verde-sur deschis, sur-albasru și alte tonalități neutre, care nu vor afecta lucrul prospăt al creerului.

În camera pentru copilul școlar de virsta adolescenței au fost create condiții pentru studiere, odihnă și somn. Sunt folosite culori deschise și albul. Pereții în așa culori contribuie la concentrarea la învățătură și este fondal frumos pentru detalii, care uneori sint multe în camerele adolescenților: desene, colecții, modeluri, echipament sportiv, etc.

În cabinet sunt folosite tonalități liniștite bej, cafeniu, verde și sur, care contribuie la lucrul proaspăt al creerului. (Figura A. 7.1.)

Antreul- încăpere de marimi mici, îngusta, cu dificit de lumina zilei. Dar printre altele, asta poate fi considerat fața casei, căci dinaceastă încăpere se începe cunoștința cu casa noastră. În ținta corectării vizuale a neajunsurilor antreului, pereții sunt în tonalități deschise, creând iluzii de spațiu mai voluminos al acelei încăperi.

Bucătăria este concepută în tonalități deschise, ce dă posibilitatea de a o ține la nivel normal sanitar. Gama cromatică a bucătăriei – nuanțe nisipoase și cafeniu saturat , crează confort și libertate.

Baia și WC de regulă, au marimi discrete. Și din această cauză, pentru a reda o atmosferă de libertate, pereții și tavanul sunt redați în tonalități deschise: gresie netedă albă din ceramică, accent individual îi redă băii gresia cu factura de lemn care se folosește și la decorarea pereților. Nu trebuie să existe teama de accente îndrăznețe, căci în această cameră noi nu petrecem atât de mult timp, și deci nu putem obosi. Tavanul este de culoarea albă. Vizual camera pare mai mare.

În coloritul general al încăperii un rol mare il joacă pardoseala și culoare ei. Sunt plăcute pentru ochi pardosele acoperite cu parchet de nuanță deschisă., precum albastru, verde, cafeniu, sur. Sunt permise de aceleași culori și covoare pe jos. Deci prioritate trebuie să aibă pardosele de nuanțe deschise pentru a reda în cameră o atmosferă de ceva ușor.

Pereții și pardoseala datorită mărimilor sale prezintă baza coloristică a camerei, deaceea armoniei lor trebuie sa i se acorde o atenție deosebită. Culorile pardoselei și pereților se combină pe principiul nuanțelor sau a armoniei contraste. La primul etaj pardoseala ți pereții sunt de tonalități diferite a unei culori, la al doilea – în culori diferite.

COLORISTICA ȚESĂTURILOR

Aici deasemenea trebuie de luat în considerație proprietîțile coloristice. Dacă în camera ar fi pusă mobilă moale, cu țesătură de culoare roșu aprins, vizual mărimea camerei ar părea mai mică decât mărimea reală, și aceeași cameră cu mobilă albastră va părea mai mare.

Alegând culoarea țesăturii trebuie de luat în considerație și orientarea încăperii. În încăperile orientate spre sud, este de dorit folosirea materiei în tonalități reci, care absorb luminozitatea soarelui și crează impresii de răcoare. Încăperile cu orientarea spre nord e de dorit să fie împodobite cu țesături de culori calde, care vizual vor compensa najunsul luminii solare.

În scopul realizării unui întreg în oformarea decorativă a fost urmărită următoarea mișcare: una și aceeași materie a fost utilizată în mai multe locuri odată, pentru perdele și cuverturi de pat. Cu toate acestea, există riscul de supraîncărcarea spațiului. Din această cauză acest truc lucrează mai mult pentru detalii de culori pale. [10]

Elemente importante colorate, care influențează asupra coloristicii camerei, sunt draperiile și perdelele. Acestea au tonuri aprinse și pale. În camerele comune, dormitoare, camere pentru copii, cabinet, snt folosite draperii de culori deschise discrete. Camera de locuit și de luat masa sunt șesături aprinse. Culorile perdelelor se combină armonios cu culorile pereților, mobila și alte elemente a camerei.

În proiectul dat a fost folosită gama cromatică a naturii. Nuanțele naturii mereu aveau efect plăcut asupra omului.

ILUMINAREA

Lumina este unul din cele mai importante componente în interior. Iluminarea are o importanță deosebit de importantă asupra expresivitatea și confortul interiorului.

Iluminarea poate fi:

-naturală

-artificială

A ) Iluminarea naturală

Clădirea de locuință trebuie să aibă o iluminare naturală bună pentru a nu afecta negativ vederea. Cerințele de baă pentru o iluminare naturală: uniormitatea iluminării și adîncimea de penetrare a luminii. Iluminarea naturală depinde de mai mulți factori: orientarea ferestrelor în raport cu punctele cardinale a luminii, dimensiunile și coloristica încăperii, lumina climatică a zonei. Încăperea este iluminată mai bine dacă ferestrele sunt situate la 80-90 cm de la nivelul pardoselei.

Forma, mărimea și amplasarea ferestrelor influențează asupra întregimii vizuale a pereților, senzației de insularitatea pereților și senzația de insularizarea spațiului liber, pe care o furnizează.

Dimensiunile ferestrelor din casă- 2m*1,8m; 1,5m*1,8m. Acestea permit pătrundere suficientă de lumină solară în cameră. Ferestrele vizual unesc spațiul interior cu cel exterior sau cu spațiu adiacent. vederea din fereastră devine o parte integrantă a interiorului. el ne atrage foarte mult atenția, dar și ne orientează în spațiu, prin urmare stabilește legătura între spațiul interior cu cel exterior.

Ferestrele au funcșia de a ilumina camera, dar servesc ca ventilare. Mărimea și amplasarea ferestrelor determină cantitatea și calitatea de lumină care pătrunde ăn interior și îl iluminează. Intensitatea luminii zilei depinde de ora zilei, anotimp și locație. Deaceea și ete importantă iluminarea artificială în casele de locuință.

B) Iluminarea artificială

Lumina- una dintre cele mai puternice mijloace de expresie în arhitectură. Lumina are efecte psihologice: poate contribui la revitalizarea zgomotelor sau sa te ”programeze” la discuții calme. Lumina intensivă are efecte asupra omului.

Toate lămpile constau din trei grupuri principale: amplasarea liberă în spațiu, plafoane incorporate. Lămpile amplasate în spațiu liber sunt împărțite în:

– suspendate,

– candelabru cu multe becuri,

– lămpi de masă,

– aplice, lămpi de masă,

– lămpi de podea, portabile sau staționare.

Principala cerință la lămpi de orice tip este de a ilumina la nivelul droit. Integral sau partial, lămpile amplasate în pod, sunt introduse în tavanele suspendate.

O semnificație specială a luminii pentru om are trei sarcini principale care se rezolvă prin organizarea iluminării artificiale a locuinței. În primul rând este crearea confortului psihologic și vizual: iluminarea oferă cele mai bune condiții de vizibilitate, ajută la prevenirea oboselii ochilor, ajută la păstrarea sănătății, crează o atmosferă plăcută pentru odihnă, lectură, prepararea mâncării și alt lucru prin casă. A doua funcție se referă la organizarea planificării funcționale a casei de locuit și are scopul de iluminare artificială în fiecare camera, zonele funcționale, precum și nevoile membrilor familiei în diferite ore ale zilei. A treia sarcină este determinate de deciziile emoționale și artistice ale locuinței, unde iluminarea pune accentul principal pe conceptul decorativ al interiorului, oferindu-le calități specific și unice, care transformă mediul de viață simplu în unul artistic și expresiv. [10]

Lumina locală este prezentă în fiecare camera. Este foarte comod cînd fiecare metru pătrat are funcția sa. Principiul zonal al interiorului cere ca sa fie iluminat nu numai încăperea în întregime dar principalul ca sî ilumineze zonele funcționale: odihnă, alimentații, muncă, oaspeți, etc. În acest scop se folosesc diverse tipuri de lămpi de perete, agățătoare, de masa, etc. alegerea lor și amplasarea oferă iluminarea optimă a fiecărei zone funcționale. Se exclude așa cazuri ca căderea luminii direct în ochi sau căderea umbrei pe zona de lucru. Acest lucru nu numai este neplăcut dar și periculos deoarece provoacă oboseala ochilor, ba chiar și poate provoca daune grave vederii.

Iluminarea decorativă este utilizată pentru atragerea atenției excepționale în camera (pictură, sculptură, aranjare coloristică, etc), subliniind cu iluminarea calitățile sale semnificative. Petru aeasta sunt folosite consola, lămpi de podea, lămpi de masă ș.a.

Rezolvând problema iluminării artificiale a casei de locuit, se iau în considerație un șir de recomandări, elaborate de către experți pentru fiecare locuință în parte. Deci ,camera de zi ca o încăpere multifuncțională, are atât iluminare generală cât și locală. Iluminarea generală servețte pentru sărbătorirea aniversărilor cu familia, primirea oaspeților, curățenie. Aceasta este o lampă cu două sau cinci becuri (plafoane). Prin exploatarea lui este posibilă iluminarea intensivă, cât și iluminarea slabă, ce este neapărat, de exemplu, pentru vizualizarea TV sau de a reduce contrastul dintre zona locală iluminată cu restul părții rămase întudecate. În acest caz, lumina generală devine suplimentară. Iluminarea locală a salonului, folosită pentru zona de odihnă și lectură, poate fi diferită: difuză- în timpul petrecerii timpului împreună a membrilor familiei, discuții, și concentrate- la citire, croșetare, ș.a., care necesită o iluminare puternică. Pentru aceasta intr-o parte ți deasupra patului se instalează lampă de perete și de masă, pentru dicuții și citire în timpul odihnei. În apropierea spațiului suplimentar pentru ședere se instalează o lampă în așa mod ca să ilumineze cartea bine. Este optim poziționarea lămpei de podea în stânga spatelui. Distanța de la abajur la poadea trebuie sa fie 125-135 cm. lampa de masa poate fi poziționată sau în stânga cărții la distanța de 50 cm de la ea, sau ăn fașa cărții, la o distanță de 40 cm.

Iluminarea bucătăriei locală și generală- (deasupra mesei de lucru). Iluminarea locală este situată sum secțiunea rabatabilă, fără a ieși la suprafața mesei. În acest scop sunt folosite lămpi cu abajururui colorate, ca lumina sa cadă nu pe ochi ci pe miinile gospodinei și pe masa de lucru. Înalțimea pînă la lampă poate fi de 125-150 cm de la podea. În bucătărie- sufragerie sursa de lumină principal este situate deasupra mesei. Sala de luat masa (sau zona mesei în sala comună), are o iluminare ceremonial – în timpul sărbătoririi a unui eveniment, așa și confortabilă- în timpul de luat cina în cercul familiei. Pentru aceasta cel mai bine e folosirea lămpilor de agățat cu lumină directă, care se regulează și se poate coborâ la 180- 140 cm de la nivelul pardoselei. Distanța de la lampă până la suprafața mesei trebuie sa fie nu mai puțin de 60 cm. numărul de lămpi depinde de zona de luare a mesei sau camera, precum și de forma mesei: deasupra mesei pătrate și rotunde este pătimal situarea în centru a lămpii cu unul sau mai multe becuri; deasupra mesei ovale sau dreptunghiulare – lămpi de iluminat care se pun de-a lungul secțiunii sau de-a lungul axei sale longitudinale. O atmosferă confortabilă o crează lumânări în candelabra frumoase amplasate pe masa, care imitează lămpile de masa.

Dormitorul este iluminat de lumina reflectată de către tavan și pereți. Acest plafon de tavan, lampa de podea, lumina căruia este îndreptate pe tavan sau pereți, precum și lămpi cu aceeași direcție a luminii. La marginea patului- lampă cu lumină directă cu control fascicul, cu abajur colorat, ca luminarea să nu distragă alți mmbri ai familiei din dormitor. Este important de a poziționa lumina din spate și puțin intr-o parte (de droit din stânga) la citirea omului care stă înclinat sau semiânclinat. Cu toate acestea lampa de masa trebuie să fie situată la distanța de 55 cm de la centrul cărții și 40 cm în spatele ei. Dacă lampa e de perete, atuncidepărtarea de la carte pînă la 60 de cm, iar înălțimea de la pardosea de 120 cm. sursa de lumină de pe perete trebuie să fie situate la distanța de 70 cm de la suprafața patului. Unghiul de incidență a aceste lămpi trebuie să aibă posibilitatea de a mări sau a micșora zona de iluminare. Masa de machiaj iluminată de lămpi de perete care se situate pe ambele părți a oglinzii, asta precum că la lumina de sus și dintr- o parte pe fașă apar umbre dure, ceea ce face dicifil procedurile cosmetice.

Cabinetul are o iluminare generală și iluminarea locului de muncă. Pentru aceasta este folosită o lampă care îmbină atât lumina concentrate cât și cea împrăștiată. Acest lucru este necesar pentru a reduce contrastul dintre suprafața iluminată a locului de muncă și partea întunecată a spațiului, asta pentru că privirea de la lumina puternică la întuneric influențează negative asupra vederii. Pentru lucrul în scris se folosește lampa de masă, lumina căreia trebuie neapărat să cadă din stinga sau din față. Poziționarea lîmpii trebuie sa exclude căderea directă a razelor a sursei de lumină direct în ochi.

O atenție deosebită trebuie acordată camerei pentru copii. Ea are iluminare generala bună, precum și locală lângă patul copilului și pe masa de lucru a acestuia. Pentru iluminarea mesei de lucru a școlarului, este folosita o lampă cu lumină împrăștiată din material mat de un verde liniștit. Este de dorit ca suprafața de lucru a mesei să fie de aceeași culoare și să fie de textură mată. Lumina se distribuie uniform pe toată suprafața mesei, iar interiorul abajurului lămpii nu trebuie să fie private în poziția normal a copilului așezat.

Baia are o iluminare generală destul de intensivă, care crează necesar pentru spălarea minilor, bărbierit, primirea băii, etc. din această cauză, avînd în vedere procentul ridicat de umeitate este prevăzută lumina semi-ermetică – plafoane pentru tavane și aplice, închise cu sticlă mat. Deasupra oglinzii pentru iluminarea mai bună a feței este aranjată lumina locală. Este montată o lampă pe perete cu plafoane mat, protejând ochii de la luminarea directă nocivă. Într-o baie mică lumina locală e unică.

Impactul dinamic de iluminare asupra psihicului uman se bazează pe faptul că schimbarea permanentă a iluminării constantea dezvoltat reacții adaptive a organismului. Din această cauză expunerea îndelungată la iluminarea artificială este obositoare. Orice interior cu iluminare artificială permanentă este static, și cu timpul dă impresia de monotonie. Variind în raport cu un anumit program în timăul serii intensitatea și compoziția spectrală a luminii poate arăta calități noi a interiorului. [35]

3.5. CERINȚELE PENTRU MATERIALE DE FINISARE ALE INTERIORULUI

Se propun următarele cerințe:

-cerințe fiziologice

– durabilitatea sau capacitatea materialului de a rezista impactului exploatator într-o perioadă anumită de timp fără scăderea calităților tehnice și estetice

– cerințele exploratorii și tehnice, aceste materiale trebuie să aibă absorbție redusă de apă, să nu fie influențat de coroziune, nu trebuie să fie inflamabil, uțor, dur, să aibă izolație fonică rezistentă și proprietăți acustice

– cerințele exploratorii- igienice, capacitatea materialului de a fi curățat ușor de praf, ușor de curățat, și dezinfectat

– cerințele estetice. [36]

3.6. DECORAREA

Interiorul și spațiul lui, au capacitatea de a influența ăn mod active asupra simțului psihologic a omului.

Molbila- este caracteristica principal de bază a interiorului casei. Canapelele ți scaunele sunt moi și confortabile. Patul, canapelele și scaunele moi, sunt cu materiale în tonalități verde- olive, nisip cu aur și bej deschis . cu ajutorul mobilierului moale, a devenit posibil de a distinge designul interior al casei. Deasemenea pe pereți sunt picture, illuminate de lămpi încastrate. Pe ferestre- perdele de in în tonalitatea mobile moi, care redau ușurința stilului scandinav.

Principalul în decorarea ceasei este decizia stilistică în întregime.

Utilizarea lemnului în încăpere redă căldură ți confort. Lemnul este un material foarte cald, și el îi adaugă interiorului comoditate.

Mobila.

Cel mai important element functional al interiorului în casă este mobila. Cerințele funcționale pentru mobilier sunt definite , mai întîi de toate, gradul de de conformitate de destinație a produsului. În procesul de construcție artistică se ia în considerație tot procesul de funcționare a produsului în etape și stadia separate, în legătură cu cerințele folosirii lui de către om. Se determină mărimile rationale, gradul de confort necesar, este stabilit volumul optim de capacitate, interdependența produselor într-un ansamblu optim. Complexul de cerințe funcționale se bazează pe date antropometrie, fiziologie și igienă, psihologie inginerică cu cele mai recente evoluții în acest domeniu.

Soluțiile ingenioase a volumului intern a mobile și depozitului, prezența sistemului de rafturi trage-out, coșuri pentru obiecte cu diferite scopuri, adică cu cantitatea optimă de dispositive utile, o condiție prealabilă pentru îmbunătățirea confortului acestuia. Totodată crește capacitatea lui utilă de produse, sunt reduse mărimile mari și, în consecință, se scade coeficientul de umplere a spațiului încăperii. Mobilei cu echipament pentru încăperi speciale îi sunt impuse cerințe ce țin de procese funcționale a folosirii ei. Mobilierul pentru ședere, în primul rind, trebuie să asigure condițiile de ședere igienică în funcție de destinație (muncă sau odihnă) și caracteristicile antropometrice ale persoanei.[6]

Construcția artistică a mobilierului pentru camera de copii trebuie să promoveze dezvoltarea fizică, mentală și estetică a copilului. Mobila trebuie să fie ușoară, să aibă formă simplă și o culoare laconică. Este estetică folosirea tematicii de flora și fauna, povești, litere.

Cerințele pentru mobilierul din bucătărie.

În literatura specială ce ține de analiza echipamentului, elaborate de experiența națională și internațională arată scheme antropometrice ce țin de interancțiunea omului cu obiectul ce este studiat, bazat pe anumite dimensiuni care sunt recomandate pentru un anumit tip de produs. Din această cauză, scopul initial de dezvoltare a dimensiunii funcționale a fost sistematizarea datelor generale ce există, care trebuie să fie luate în considerație la dezvoltarea echipamentului de bucătărie.

Datele antropometrice ale diferitelor țări diferă semnificativ unele de altele, ceea ce influențează în mod direct dimesiunile echipamentului. Dacă în țările europene inălțimea medie a unei femei nu depășește 1,6 m, atunci în America de Nord, Marea Britanie, Scandinavia cifra se apropie de 1.7 m. Astfel, a apărut diferența la înălțimea zonei de lucru orizontale, care în țările din Europa Centrală și de Sud variază între 0.8 m pînă la 0.85 m , iar în Marea Britanie se ridică la mai mult de 0.9 m .

Mărimile aragazului și chiuvetei trebuie să fie în așa fel, incât să fie asiguratî capacitatea de a le încorpora în intr-o linie comună cu echipamentul. O întrebare importantă ce joacă un rol principal este etanșietatea obiectelor. Partea lateral a suprafeței de lucru a echipamentului, de-a lungul căreia trece gospodina, trebuie sa fie fără proeminențe și mărgini ascuțite. Pentru lucrul pe șezute pe un scaun simplu, se prevede suprafață de lucru suplimentară la o înălțime de 0,62-0,65 m. Distanța de la suprafața de lucru până la orice element de echipament pe perete trebuie să fie de 0,45m. aceste dimensiuni sunt stabilite în așa mod ca să nu interfereze lucrul pe masa, lîngă chiuvetă, la aragaz. Dulăpioarele amplasate sub suprafața de lucru, adică mai jos de 0,6- 0,85m de la pardosea, trebuie să fie executate sub formă de diverse sertare, în care e de dorit de ținut obiecte nu prea mari, de greutate redusă, asta pentru că sunt luate, îndoinde-se. cînd echipamentul este aranjat rational, economia timpului este de 30%, iar distanța parcursă- mai mult de 50%. Dimensiunile funcționale de bază a mobilierului de bucătărie, m:

Înălțimea mesei de lucru- 0,85

Înălțimea suprafeței suplimentare de lucru pe șezute- 0,62- 0,65

Distanța de la suprafața de lucru a mesei pînă la orice elemen din echipament pe perete nu mai puțin de 0,45

Distanța de la pardosea pînă la raftul de sus a dulapului de perete nu mai mult de 1,9

Înălțimea fundației este nu mi mica de 0,1

Profunzimea a suprafeței de lucru a dulapului, mesei (fără consolă) și adîncimea dulapurilor pe pardosea 0,6

Dimensiunea internă a adâncimii dulapului de peret nu mai puțin de 0,28

Ascunderea bazei pe suprafața de fațadă a dulapului nu mai puțin de 0,05. [33]

Mobilierului și echipamentului bucătăriei îi sunt prezentate anumite cerințe constructive, tehnologice și estetice. Cerințele constructive vizează îmbunătățirea construcției mobilierului, care cere simplitatee, utilizare rațională a materialului, stabilitate și schema constructive ușoară a produsului, în decizia corectă a soluției. Cerințele tehnologice depend de caracterul producției și starea procesului tehnologic. În toate cazurile, trebuie neapărat depus efort pentru crearea produselor tehnologice, care sunt simple la ansamblare, piese normalizate și unificate. La proiectare mobileitrebuie depus efor la durabilitatea schemei pentru sarcine statice și dinamice, în special atunci cînd poziția centrului de greutate se schimbă în procesul transformării (la deschiderea ușilor, acoperirei mesei, sertarelor).

Cerințele pentru mobilierul de baie.

În primul rând, mobile din baie trebuie să fie practică. Ea permite delimitarea zonelor funcționale, toate obiectele de baie, igienă și instalațiile să fi ituate convenabil. Pentru mobilierul de baie există anumite cerințe. În această camera nu putem instala mobile simplă din lemn sau metal, deoarece nu este concepută pentru creșterea constantă a temperaturii și umedității. Mobilierul pentru baie este confecționat din material rezistente la apă, care sunt practice, cofortabile și ușoare la întreținere.

Cerințele pentru mobilierul în camera pentru copii.

Mobilierul în camera pentru copii joacă un rol important în dezvoltarea copilului., deaceea ea trebuie să răspundă exact la cerințele intereselor copilului. Aici el se va juca, va dormi, va învăța. Dispoziția și sănătatea copilului depinde de mediul ce-l înconjoară. Astfel, cerințele la asemenea produse nu sunt limitate la stil și tendințele modei. Ea nu trebuie să prezinte pericol, preferabil să fie din materiale ecologic-naturale. Nu trebuie să uităm și de partea textilă, saltele, toate celelalte componente a patului copilului, dulapuri și rafturi. Tot mobilierul trebuie să treacă teste obligatorii pentru respectarea normelor ecologice. Sunt și alte cerințe, la fel de importante, ce țin de camera copilului: ea nu trebuie să aibă margini și proeminențe ascuțite. O component importantă prezintă și momentul estetic.

3.7. TEHNOLOGIA LUCRĂRILOR DE REPARAȚIE ȘI FINISARE A PARCHETULUI

Parchetul

În acest proiect parchetul este instalat în toate camerele de locuit, inclusive și holl-ul și bucătăria. Suprafața totală a pardoselei cu parchet ocupă 167,9m2. Parchetul- este unul dintre învelișurile din lemn pentru podele și se face prin lipirea a mai multor straturi de scânduri de lemn (segmente dispuse perpendicular unul pe altul). Deasupra parchetul este protejată cu lac sau ulei.

În fiecare camera este folosit parchetul cu trei benzi din material natural, cu diferite nuanțe: in birou- parchet din stejar de culoarea vișin întunecat, odaia pentru musafiri, corridor, bucătărie- parchet din stejar brun deschis și lăcuit, în camera de zi- parchet de culoare cafeniu întunecat. (Figura A. 8.1.)

Tipurile de parchet

În mod tradițional parchetul este de trei tipuri: 1.parchet cu o singură bandă, cea mai largă, capabilă de a extinde spatial camera și cel mai bine redă facture lemnului. 2.Parchet cu doua benzi transmite structura lemnului și podeaua nu arată masiv. Scândurile acestui parchet extend spațiul. 3. Parchet cu trei benzi cel mai tare se aseamănă cu parchetul la bucată. Acest parchet se poate folosi în orice camera.

1.Placa cu un singur bord. Arată ca o placă masivă, se observă toate manifestările texturale. În camerele mari așa tip de podea arată elegant ți visual mărește semnificativ volumul camerei.

2. placa cu două borduri. Este formată din lamele late, aranjate ca dungi solide, sau împărțite în module. Oferă o față deosebită încăperii datorită dimensiunilor mai mari.

3. placa cu trei borduri. Crează pe pardosea desen de parchet, se potrivește pentru orice spațiu.

Caracteristicile parchetului

Parchetul- este un acoperământ unical pentru pardosele din lemn natural, care combină în sine toate benificiile de parchet la bucată și plăci mari, dar cu toate acestea este mult mai ieftin și ușor la utilizare. Construcția parchetului este așa încât necesită minimum efort la instalare, așa ca și cum se lucrează cu laminatul, și aproape în totalmente este evidentă evitarea defectelor, în comparație cu parchetul la bucată.

Parchetul este un tip frumos și confortabil de acoperământul pardoselelor. Principal diferență de laminat este că parchetul este format din trei straturi de lemn natural. Stratul superior este format din specii de lemn masiv, cu grosimea de 4-8 mm, al doilea este realizat din lemn simplu, de obicei de conifer pus perpendicular stratului superior și stratul inferior este placaj. Parchetul se lansează in formă de lambriuri cu lungimea de 2m și lățimea de 18 cm. Totul se lăcuiește cu mai multe straturi și o prelucrare suplimentară ele nu necesită.

Avantaje

Parchetul cu caracteristicile sale calitative depășește mult chiar și cel mai scump laminat. În primul rând este unicitatea și căldura lemnului natural, pe care imitarea nu o poate transmite. Pentru că parchetul este lăcuit chiar la fabrică el permite montarea lui la etapele finale a reparației, ceea ce îl delimitează mult de la parchetul la bucată. În comparație cu același parchet la bucată, acesta se instalează foarte simplu și econom. Este posibilă și restaurarea lui. Și cel mai important parchetul de acest tip a fost conceput ca o alternativă mai ieftină a parchetului la bucată.

Dezavantaje

Cu condiția instalării parchetului pe un substrat flotant, această pardosea are aceleași dezaantaje ca și cele a laminatului. La schimbarea umedității și a temperaturii acoperirea, măcar ca intr-o măsură mică dar se mărește sau scade în volum. Și dacă panourile vor fi intercalate între perimetru, atunci în centrul construcției plăcile de parchet se pot deforma. Încă un dezavantaj semnificativ este că o asemena instalare duce la inposibilitatea de a pisa și a lăcui a doua oară parchetul. Toate aceste probleme sunt rezolvate prin instalarea parchetului pe clei, dar cheltuielile pe o asemenea variantă ar întrece costul a parchetului la bucată.

3.8. CONCLUZII LA CAPITOLUL 3

Am luat în considerare funcțiile estetice și caracteristicile ergonomice a încăperilor și a elementelor de fond din mediul înconjurător caracteristice pentru designul de interior al acestei case. Am avut sarcina de proiectare a unei ilumnări bine definite atît naturală cît și artificială. După cum știm, iluminatul joacă un rol destul de important în organizarea interioruui, în crearea unui statut favorabil psihologic al personalului care activează în această sferă,dar și a invitaților care îl vizitează. Culorile joacă și ele un rol destul de important pentru acest stil de amenajare interioară. Paleta de culori variază de la bej la verde, adică toată gama de culori neutre, dar și combinațiile stralucitoare mai îndrăznețe. Pentru pardoseală sa ales culorile derivate din bej, vișiniu și cafeniu, confectionate cel mai adesea din lemn și gresie. Pereții sunt îmbrăcați în culori deschise pentru o impresie de mărire a spațiului. Iar culorile accesoriilor sunt cele care desfinesc întrutotul decorul. Aici sa recurs la culori mai indrăznețe care să scoată în evidență interiorul dându-i un plus de personalitate.

CONCLUZII FINALE

În formularea unei decizii de design intervin mai mulți factori. Este vorba despre spațiul însuși, cu dimensiunile și construcția lui, cu potențialul și limitele lui. S-a luat în considerare destinația spațiului respectiv, pentru muncă și relaxare, pentru întâlnire și învățământ. Există o semnificație a oricărui spațiu, care îl investește cu autoritate, securitate, înțelepciune, succes, dându-i o alură, fie senină, fie ludică. În afara acestora mai sunt considerațiile practice (accesul, iluminarea, acustica, spațiile de depozitare) și cele de sănătate și de protecția muncii (prevederile pentru persoanele cu nevoi speciale etc.).

Procesul de creare a designului interior urmărește o metodologie sistematică și coordonată, incluzînd cercetarea, analiza și integrarea cunoștințelor în procesul creativ, prin care nevoile și resursele clientului sunt satisfăcute rezultând un spațiu interior care corespunde scopului proiectului.

BIBLIOGRAFIE

Albu G. Concepte fundamentale ale psihologiei. București: Ed. Economică, 2003, 448 p

Bârlogeanu L. Psihopedagogia artei. Iași: Ed. Polirom, 2001, 216 p.

Booth Richard, “Industrial Design and Safety”, from The Factory Inspectorate Subpart at the Health and Safety Executive (normative), London, 2001

Caragea Cecilia, “Scandalurile din Publicitate”, “Revista de Comunicare și Relații Publice”, nr.3/20003Conran Terence. “Design”, Octopus Publishing Group, London, 2002

Filimon L. Psihologia percepției. Bacău: Ed. Didactică și Pedagogică, 1993, 200 p.

Gropius W. Bauhaus. Idee și construire. În: N.Lașcu. Funcțiune și formă. București: Ed. eridiane, 1989, 253-269 p.

Hofmann W. Fundamentele artei moderne. O întroducere în formele ei simbolice. București: Ed. Meridiane, 1977. Vol. I – 273 p.; Vol. II – 287 p.

Horșia H. Spații, forme, culori în arta contemporană. București: Ed. Meridiane, 1989, 318 p.

Hubenco T. Dezvoltarea perceperii artistice la preadolescenți în cadrul activităților de educație artistico-plastică. Autoref. teză dr. ped. Chișinău, 2000, 20 p.

Ionescu M. Didactica modernă. Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 2001, 240 p.

Kudreavțev T.V. Psihologia gândirii tehnice. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1981, 272 p.

Marcus S. Timpul. București: Ed. Albatros, 1985, 386 p

Meyer H. Bauhaus și societate, 1929. În: N.Lașcu. Funcțiune și formă. București: Ed. Meridiane, 1989, 357-361 p.

Neacșu I. Metode și tehnici de învățare eficientă. București: Ed. Științifică, 1990, 370 p.

Negreț-Dobridor I., Panișoara I. O. Știința învățării: de la teorie la practică. Iași: Ed. Polirom, 2008, 254 p.

Papuc L. Cercetarea pedagogică. Îndrumar la realizarea tezelor de an și de diplomă. Chișinău: CEP al UPSC, 1996, 26 p.

Patrașcu D. Tehnologii educaționale. Chișinău: Ed. Știința, 2005, 702 p.

Patrașcu D. Paiu M. Concepția educației tehnologoce. În: Valențele reformei învățământului. Chișinău, IȘPP, 1992, Part.IV, p. 63-76

Paul C. Industrial Design – Arta Formelor Utile. București: ed. Meridiane, 1973, 156 p.

Pâslaru Vl. Principiul pozitiv al educației. Chișinău: Ed. Civitas, 2003, 320 p.

Pop M. Manual de Estetică, București: ed. Punct, 2001, 120 p.

Popa Ș. Problema spațiului în proiectarea artistică a spațiului interior. În: Probleme actuale ale științelor umanistice, UPSC ”I. Creangă”, Chișinău 2010, vol. IX, 132-138 p.

Popa Ș. Studierea formei, funcției și imaginii în procesul proiectării artistice a designului interior. În: Probleme actuale ale științelor umanistice, UPSC” I. Creangă”, Chișinău, 2008,vol.VII,.84-92 p.

Popa Ș. Studierea cromaticii și contribuția aceteia la dezvoltarea profesionalismului viitorului designer de interior. În: Probleme actuale ale științelor umanistice, UPSC, ”I. Creangă”, 2009, vol. VIII, 283-288 p.

Popa Ș. Tehnologia instruirii problematizate în proiectarea artistică a spațiului interior. În: Arta și Tradiția în Europa, Iași, Romania, 2011, 122-126 p.

Roșca Al. Creativitatea generală și specială. București: Ed. Academiei Române, 1981, 272 p.

7Schelling F.W.J. Filozofia artei: despre relația artelor plastice cu natura. București: Ed. Meridiane, 1992, 579 p.

Solcan A. Problematizarea – mijloc de dezvoltare a găndirii critice. În: Rev. Didactica Pro, nr.6 (16), 2002, 63-67 p.

Șușală I. Petre Gh. Educația vizuală de bază. Sinteze pentru examenele de absolvire, definitivare și titularizare. București: Ed. Humanitas, 2009, 175 p.

Taine H. Despre producerea operelor de artă. București: Ed. Minerva, 1910, 96 p.

Vatavu A. Formarea motivației activității de instruire în procesul studierii grafice (în baza materialului cursului de desen liniar). Autoref. teză dr ped. Chișinău, 2000, 19 p.

https://denisapatrascu.files.wordpress.com/2010/04/designul-si-calitatea-vietii.pdf (accesat 15.03.2014)

http://realty.rbc.ru/articles/20/12/2013/562949990058062.shtml (accesat 25.05.2014)

http://www.evosign.ro/ro/blog?view=entry&id=7:design-interior-stil-modern-contemporan2 (accesat 25.05.2014)

http://www.evosign.ro/ro/blog?view=entry&id=9%3Adesignerul-de-interior (accesat 25.05.2014)

http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%94%D0%B8%D0%B7%D0%B0%D0%B9%D0%BD_%D0%B8%D0%BD%D1%82%D0%B5%D1%80%D1%8C%D0%B5%D1%80%D0%B0 (accesat 07.03.2014)

http://www.dipris.ru/stili_interera/ (accesat 13.03.2014)

http://www.mirelutza.ro/culori.html (accesat 15.03.2014)

http://www.tgg.ro/blog/decorarea-casei/ (accesat 25.05.2014)

http://www.scritub.com/arta-cultura/pictura-desen/CULORI-SI-SEMNIFICATIA-LOR51773.php (accesat 13.03.2014)

http://savanaculoare.ro/savana-kids/copiii-si-culoarea/semnificatia-si-efectul-culorilor-pentru-copii.html (accesat 25.05.2014)

ANEXE

LA PROIECTUL DE LICENȚĂ

PROIECTAREA INTERIOARELOR UNEI CASE DE LOCUIT ÎN OR. BĂLȚI

Executant,

studenta grupei DI-43:(______________)

Conducător,

Conf., arh. : (______________)

Anexa 1

Fig. 1. Stilul English Country

Fig. 2. Stilul Mediteranean

Anexa 2

Fig. 1. Stilul Arts & Crafts

Fig. 2. Stilul Romantic

Anexa 3

Fig. 1. Stilul Tropical

Fig. 2. Stilul Tuscan

Anexa 4

Fig. 1. Stilul Eclectic

Fig. 2. Stilul Contemporan

Anexa 5

Fig. 1. Bucătăria

Fig. 2. Dormitor

Anexa 6

Fig. 1. Wc

Fig. 2. Hol

Anexa 7

Fig. 1. Cabinet

Fig. 2 Salon

Anexa 8

Fig. 1. Parchet de vișin

DECLARAȚIE

privind originalitatea conținutului de licență/master

Subsemnatul (a)

absolvent(a) al (a) Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea

…………………………………………………………………………………………………………………………………..,

specialitatea……………………………………………………………………………, promoția……………………..,

declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență/master cu titlul:

………………………………………………………………………………………………………………………………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………….elaborată sub îndrumarea dl./

d-na………………………………………………………………………..…, pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală,îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.

Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență/master, monografii, lucrări de specialitate,

articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență/master fiind menționate în cuprinsul acesteia.

De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop

Data,…………………… Semnătură student ……………………….

BIBLIOGRAFIE

Albu G. Concepte fundamentale ale psihologiei. București: Ed. Economică, 2003, 448 p

Bârlogeanu L. Psihopedagogia artei. Iași: Ed. Polirom, 2001, 216 p.

Booth Richard, “Industrial Design and Safety”, from The Factory Inspectorate Subpart at the Health and Safety Executive (normative), London, 2001

Caragea Cecilia, “Scandalurile din Publicitate”, “Revista de Comunicare și Relații Publice”, nr.3/20003Conran Terence. “Design”, Octopus Publishing Group, London, 2002

Filimon L. Psihologia percepției. Bacău: Ed. Didactică și Pedagogică, 1993, 200 p.

Gropius W. Bauhaus. Idee și construire. În: N.Lașcu. Funcțiune și formă. București: Ed. eridiane, 1989, 253-269 p.

Hofmann W. Fundamentele artei moderne. O întroducere în formele ei simbolice. București: Ed. Meridiane, 1977. Vol. I – 273 p.; Vol. II – 287 p.

Horșia H. Spații, forme, culori în arta contemporană. București: Ed. Meridiane, 1989, 318 p.

Hubenco T. Dezvoltarea perceperii artistice la preadolescenți în cadrul activităților de educație artistico-plastică. Autoref. teză dr. ped. Chișinău, 2000, 20 p.

Ionescu M. Didactica modernă. Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 2001, 240 p.

Kudreavțev T.V. Psihologia gândirii tehnice. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1981, 272 p.

Marcus S. Timpul. București: Ed. Albatros, 1985, 386 p

Meyer H. Bauhaus și societate, 1929. În: N.Lașcu. Funcțiune și formă. București: Ed. Meridiane, 1989, 357-361 p.

Neacșu I. Metode și tehnici de învățare eficientă. București: Ed. Științifică, 1990, 370 p.

Negreț-Dobridor I., Panișoara I. O. Știința învățării: de la teorie la practică. Iași: Ed. Polirom, 2008, 254 p.

Papuc L. Cercetarea pedagogică. Îndrumar la realizarea tezelor de an și de diplomă. Chișinău: CEP al UPSC, 1996, 26 p.

Patrașcu D. Tehnologii educaționale. Chișinău: Ed. Știința, 2005, 702 p.

Patrașcu D. Paiu M. Concepția educației tehnologoce. În: Valențele reformei învățământului. Chișinău, IȘPP, 1992, Part.IV, p. 63-76

Paul C. Industrial Design – Arta Formelor Utile. București: ed. Meridiane, 1973, 156 p.

Pâslaru Vl. Principiul pozitiv al educației. Chișinău: Ed. Civitas, 2003, 320 p.

Pop M. Manual de Estetică, București: ed. Punct, 2001, 120 p.

Popa Ș. Problema spațiului în proiectarea artistică a spațiului interior. În: Probleme actuale ale științelor umanistice, UPSC ”I. Creangă”, Chișinău 2010, vol. IX, 132-138 p.

Popa Ș. Studierea formei, funcției și imaginii în procesul proiectării artistice a designului interior. În: Probleme actuale ale științelor umanistice, UPSC” I. Creangă”, Chișinău, 2008,vol.VII,.84-92 p.

Popa Ș. Studierea cromaticii și contribuția aceteia la dezvoltarea profesionalismului viitorului designer de interior. În: Probleme actuale ale științelor umanistice, UPSC, ”I. Creangă”, 2009, vol. VIII, 283-288 p.

Popa Ș. Tehnologia instruirii problematizate în proiectarea artistică a spațiului interior. În: Arta și Tradiția în Europa, Iași, Romania, 2011, 122-126 p.

Roșca Al. Creativitatea generală și specială. București: Ed. Academiei Române, 1981, 272 p.

7Schelling F.W.J. Filozofia artei: despre relația artelor plastice cu natura. București: Ed. Meridiane, 1992, 579 p.

Solcan A. Problematizarea – mijloc de dezvoltare a găndirii critice. În: Rev. Didactica Pro, nr.6 (16), 2002, 63-67 p.

Șușală I. Petre Gh. Educația vizuală de bază. Sinteze pentru examenele de absolvire, definitivare și titularizare. București: Ed. Humanitas, 2009, 175 p.

Taine H. Despre producerea operelor de artă. București: Ed. Minerva, 1910, 96 p.

Vatavu A. Formarea motivației activității de instruire în procesul studierii grafice (în baza materialului cursului de desen liniar). Autoref. teză dr ped. Chișinău, 2000, 19 p.

https://denisapatrascu.files.wordpress.com/2010/04/designul-si-calitatea-vietii.pdf (accesat 15.03.2014)

http://realty.rbc.ru/articles/20/12/2013/562949990058062.shtml (accesat 25.05.2014)

http://www.evosign.ro/ro/blog?view=entry&id=7:design-interior-stil-modern-contemporan2 (accesat 25.05.2014)

http://www.evosign.ro/ro/blog?view=entry&id=9%3Adesignerul-de-interior (accesat 25.05.2014)

http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%94%D0%B8%D0%B7%D0%B0%D0%B9%D0%BD_%D0%B8%D0%BD%D1%82%D0%B5%D1%80%D1%8C%D0%B5%D1%80%D0%B0 (accesat 07.03.2014)

http://www.dipris.ru/stili_interera/ (accesat 13.03.2014)

http://www.mirelutza.ro/culori.html (accesat 15.03.2014)

http://www.tgg.ro/blog/decorarea-casei/ (accesat 25.05.2014)

http://www.scritub.com/arta-cultura/pictura-desen/CULORI-SI-SEMNIFICATIA-LOR51773.php (accesat 13.03.2014)

http://savanaculoare.ro/savana-kids/copiii-si-culoarea/semnificatia-si-efectul-culorilor-pentru-copii.html (accesat 25.05.2014)

ANEXE

LA PROIECTUL DE LICENȚĂ

PROIECTAREA INTERIOARELOR UNEI CASE DE LOCUIT ÎN OR. BĂLȚI

Executant,

studenta grupei DI-43:(______________)

Conducător,

Conf., arh. : (______________)

Anexa 1

Fig. 1. Stilul English Country

Fig. 2. Stilul Mediteranean

Anexa 2

Fig. 1. Stilul Arts & Crafts

Fig. 2. Stilul Romantic

Anexa 3

Fig. 1. Stilul Tropical

Fig. 2. Stilul Tuscan

Anexa 4

Fig. 1. Stilul Eclectic

Fig. 2. Stilul Contemporan

Anexa 5

Fig. 1. Bucătăria

Fig. 2. Dormitor

Anexa 6

Fig. 1. Wc

Fig. 2. Hol

Anexa 7

Fig. 1. Cabinet

Fig. 2 Salon

Anexa 8

Fig. 1. Parchet de vișin

DECLARAȚIE

privind originalitatea conținutului de licență/master

Subsemnatul (a)

absolvent(a) al (a) Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea

…………………………………………………………………………………………………………………………………..,

specialitatea……………………………………………………………………………, promoția……………………..,

declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență/master cu titlul:

………………………………………………………………………………………………………………………………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………….elaborată sub îndrumarea dl./

d-na………………………………………………………………………..…, pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală,îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.

Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență/master, monografii, lucrări de specialitate,

articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență/master fiind menționate în cuprinsul acesteia.

De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop

Data,…………………… Semnătură student ……………………….