. Proiectarea Ergonomica a Mijloacelor de Munca In Birou
Introducere in Ergonomie
Sfârșitul mileniului se apropie cu pași repezi și se pare că totul se află sub semnul informației și al științei. Noile cuceriri ale științei și tehnicii, îndeosebi ale electronicii și tehnicii de calcul au un impact puternic asupra omenirii, ducând-o spre progres. Au apărut și s-au dezvoltat științe pe cât de necunoscute și nebănuite la început, pe atât de aplicate și de uzitate astăzi precum: managementul, marketingul, ergonomia, informatica sau birotica.
Nu mai este o noutate faptul că informatica, prin intermediul calculatoarelor, este implicată în orice fel de activitate umană. Birotica restrânge obiectul de studiu al informaticii la nivelul biroului.
Echipamente diverse, tot mai sofisticate și mai performante ne populează viața de zi cu zi. Începând cu telefoanele digitale până la faxuri, la copiatoare de mare viteză, la stații de lucru folosite în tehnoredactare și la echipamente moderne de arhivare și de regăsire a informației, toate și multe altele au schimbat complet aspectul tradițional al birourilor cu nenumărate dosare, cu zgomotoase mașini de scris, cu telefoane clasice și cu multă, multă hârtie.
Toate aceste schimbări obligă structurile economice sau culturale să se adapteze noilor tehnologii informaționale printr-o dotare corespunzătoare a birourilor care prin natura lor primesc, utilizează și transmit informații în scopul fundamentării deciziilor.
Din păcate aceste noi echipamente, și în special calculatorul, ale căror efecte pozitive asupra muncii sunt incontestabile, au avut un impact negativ asupra sănătății omului prin amplificarea factorilor de stres și de oboseală.
Munca de birou, care în mare parte solicită psihicul și sistemul vizual, este o muncă în care factorii de stres sunt în număr din ce în ce mai mare, iar bolile cauzate de aceștia afectează astăzi tot mai multe persoane.
Din această cauză studiul muncii face apel la ergonomie, o știință relativ tânără, al cărei scop final este creșterea productivității muncii în condițiile reducerii oboselii și a stresului.
1.1. Ergonomia – știință interdisciplinară
Esența managementului contemporan o constituie relațiile cu oamenii, cu grupul uman și cu fiecare individ.
Oamenii reprezintă cheia funcționării efective a oricărei structuri economice sau culturale. O firmă poate avea echipamente performante și o clădire minunată, dar dacă nu dispune de personal bine pregătit, competent, clienții vor fi nemulțumiți de produsele sau de serviciile oferite.
Una dintre cele mai importante funcții ale unui manager este să asigure și să coordoneze resursele umane ale organizației. Dintre toate sarcinile ce revin unui conducător, aceea de a dirija latura umană este definitorie, deoarece totul depinde de cât de bine este asigurat acest aspect.
Majoritatea managerilor cu îndelungată experiență afirmă că cele mai multe probleme de conducere cu care sunt confruntați sunt în mare măsură legate de personal.
În majoritatea lucrărilor apărute în străinătate și în țară care abordează managementul resurselor umane accentul se pune pe recrutarea, pe selectarea, pe pregătirea, pe evaluarea, pe remunerarea și perfecționarea salariaților, ignorându-se relația dintre oameni și munca lor. Profesorul Petre Burloiu consideră că ergonomia este o parte componentă a managementului resurselor umane. Prin această completare managementul resurselor umane ar putea fi definit astfel: “Managementul resurselor umane reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecția, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială și morală, până în momentul încetării contractului de muncă”.
Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă și nomos=lege, normă). Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca știință a muncii, dar în limbajul comun de specialitate va fi lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H. Murrell. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (știința muncii, psihologia muncii, chiar și psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiștilor. Deși sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult la o sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul mașinilor. În acest sens Maurice de Montmollin definește ergonomia ca fiind: “tehnologia comunicațiilor în sistemele om-mașină”. Ergonomia își găsește, prin însăși țelurile și materia cu care lucrează, un orizont foarte larg și deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relațiile dintre om și mașină ci și de perfecționarea acestor relații. În acest din urmă înțeles, ergonomia reprezintă studiul muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest drum de adaptare reciprocă a omului și a tehnicii merge în special ergonomia anglo-americană, în timp ce școala franco-belgiană pune accent pe fiziologie și pe psihotehnică.
Ideea interdisciplinarității apare în majoritatea definițiilor date ergonomiei. Astfel, profesorul francez Bernard Metz definește ergonomia ca “un ansamblu integrat de științe susceptibile să ne furnizeze cunoștințe asupra muncii umane, necesare adaptării raționale a omului la mașină și a muncii la om”. Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o “disciplină care a luat naștere din științele tehnice, psihologice, fiziologice și igienă. Ea cercetează posibilitățile omului în procesele de muncă, urmărind să creeze condiții optime de muncă”.
Instituțiile specializate, prin definițiile pe care le dau ergonomiei, scot în evidență caracterul interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele Organizației Internaționale a Muncii se arată: “Ergonomia este aplicarea științelor biologice, umane, în corelație cu științele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om și munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficiență și bună stare de sănătate a omului”.
În timp, conceptul “om-mașină” s-a dovedit a fi incomplet, deoarece nu ține seama de ceilalți factori care solicită organismul uman cum ar fi: mediul de muncă, condițiile tehnice ale muncii, motivația pentru muncă, relațiile din colectivul de muncă, preocupările personale. Astfel, a apărut conceptul “om-solicitări” (conceptul a fost introdus de profesorul Petre Burloiu la simpozionul din aprilie 1974 ținut la ASE), care exprimă ideea echilibrului balanței energetice a organismului uman. Ca urmare, o definiție completă a ergonomiei considerăm că este cea formulată de profesorul Petre Burloiu în lucrarea sa Managementul resurselor umane: “Ergonomia este o știință cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarității – care este legea sa fundamentală – integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei și al altor științe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităților psihofiziologice normale ale omului și utilizarea rațională a acestor posibilități în condițiile de mediu, sociale și culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate de societate, în vederea realizării reproducției forței de muncă de la o zi la alta” [2] .
Așa cum rezultă din această definiție, interdisciplinaritatea este o condiție a existenței ergonomiei, este legea ei fundamentală.
În concluzie, ergonomia este o știință complexă care sintetizează anumite principii ale unor științe precum: științele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului și la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de muncă, precum și la formarea executanților (fig. 1). Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre științele care o compun. Nici una nu poate revendica ergonomia ca “apendice al său”, după cum arăta M. de Montmollin.
Fig. 1. Științe participante la constituirea ergonomiei
1.2. Obiectul de studiu al ergonomiei
Ergonomia, fiind o știință, dispune de un obiect de studiu, de metode și de tehnici de cercetare proprii.
Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie organizarea activității umane în procesul muncii prin optimizarea relației din sistemul om-mașină-mediu, având drept scop creșterea eficienței tehnico-economice, optimizarea condițiilor satisfacției, motivației și rezultatele muncii, concomitent cu menținerea bunei stări fiziologice și favorizarea dezvoltării personalității
Însă această optimizare, în special cea a relației om-mașină-mediu, necesită îndeplinirea următoarelor condiții:
– orientarea și selecția riguroasă a factorului uman;
– reorientarea profesională;
– proiectarea echipamentelor în concordanță cu posibilitățile umane;
– crearea unei ambianțe care să asigure securitate și confort;
– repartizarea rațională a sarcinilor;
– economia energetică a organismului uman.
În opinia specialiștilor, ergonomia urmărește obținerea informațiilor privitoare la muncă necesare la fundamentarea în mod rațional a adaptării muncii la om și a omului la muncă în scopul creșterii productivității, cu alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea și indicarea modului în care trebuie proiectată și efectuată orice operație, având în vedere realizarea unei economii cât mai importante de energie umană.
În birou ergonomia urmărește studierea elementelor umane și materiale ale procesului de muncă în complexitatea și în interdependența lor; capacitățile umane și modul cum acestea pot fi utilizate în mod optim, pe întregul fond de timp de muncă; gradul de complexitate al echipamentului și mobilierului, precum și modalitățile tehnice de lărgire a ariei de activitate a lucrătorilor, în condițiile diminuării stresului și a oboselii; condițiile de mediu și mijloacele de reducere a influenței lor negative.
Direcțiile de organizare ergonomică și de perfecționare a activității din birou ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:
– recrutarea, selecția, încadrarea, promovarea perso-nalului după aptitudini, pregătire și performanțe;
– stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;
– stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă și aplicarea acestora;
– diminuarea efortului fizic și intelectual prin achiziționarea unor echipamente informatice moderne;
– dotarea birourilor și a serviciilor cu mobilier potrivit caracteristicilor antropometrice ale lucrătorilor, poziției acestora în timpul muncii, sarcinilor de îndeplinit și locului zonei de muncă;
– studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om și mediul său de lucru, reducerii efortului senzorial și creșterii posibilităților de concentrare în executarea sarcinilor. Elementele de microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie adaptate la specificul activității din fiecare birou.
Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă în birou presupune parcurgerea câtorva etape:
1. Documentarea în vederea proiectării noilor locuri de muncă;
2. Efectuarea unor studii de fezabilitate în scopul reorganizării locurilor de muncă existente;
3. Examinarea statistică a situației existente pe baza informațiilor culese la locul de muncă supus reproiectării;
4. Proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul eficienței și alegerea variantei optime.
În concluzie se poate spune că ergonomia studiază relația dintre om și munca sa astfel încât să determine creșterea productivității muncii fie prin organizarea ergonomică a locurilor de muncă existente, fie prin proiectarea ergonomică a unor noi locuri de muncă.
Lucrarea de față își propune o detaliere a direcțiilor de organizare ergonomică a muncii în birou, mai sus menționate, precum și proiectarea ergonomică a locurilor de muncă urmărind etapele prezentate.
1.3. Principii de organizare ergonomică a muncii
Părintele managementului științific este considerat Fredela locul de muncă supus reproiectării;
4. Proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul eficienței și alegerea variantei optime.
În concluzie se poate spune că ergonomia studiază relația dintre om și munca sa astfel încât să determine creșterea productivității muncii fie prin organizarea ergonomică a locurilor de muncă existente, fie prin proiectarea ergonomică a unor noi locuri de muncă.
Lucrarea de față își propune o detaliere a direcțiilor de organizare ergonomică a muncii în birou, mai sus menționate, precum și proiectarea ergonomică a locurilor de muncă urmărind etapele prezentate.
1.3. Principii de organizare ergonomică a muncii
Părintele managementului științific este considerat Frederick Winslow Taylor. Școala managementului științific pune accentul pe productivitate maximă cu efort minim, eliminându-se pierderile/rebuturile și ineficiența. În principala sa lucrare Principiile managementului științific, Taylor arată că “pentru a realiza un management științific este nevoie să fie stabilite o serie de reguli, legi și formule care să înlocuiască judecata fiecărui individ în parte, dar care pot fi folosite efectiv numai după ce au fost consemnate oficial” . În lucrarea menționată, Taylor expune o seamă de principii ale organizării științifice a muncii ce prevedeau:
1. Să se concentreze la un loc toată experiența tradițională, care să fie clasificată, structurată pe categorii și transpusă în reguli, în legi și în formule pentru a-i ajuta pe lucrători în activitatea lor zilnică.
2. Să se formuleze metode științifice pentru fiecare element din activitatea unui om care să le înlocuiască pe cele empirice.
3. Lucrătorul să fie selectat, instruit și promovat pe baze științifice.
4. Să se colaboreze cu lucrătorii pentru a garanta faptul că munca este făcută conform principiilor științifice formulate.
5. Să se realizeze o diviziune a muncii și a responsabilităților egală între lucrători și între manageri, astfel încât aceștia să efectueze activitățile pentru care sunt cel mai bine pregătiți.
Taylor a pus în practică și o mulțime de experimente care au demonstrat creșterea eficienței prin organizarea științifică a muncii:
1. Studiul muncii. Într-un experiment a trecut la descompunerea proceselor de muncă în mișcări elementare și eliminarea tuturor gesturilor inutile. În trei ani productivitatea atelierului testat s-a dublat.
2. Unelte standardizate. În altă zonă a descoperit că lopețile folosite pentru încărcarea cărbunelui cântăreau 6-14 kg. După experimentări s-a constatat că greutatea adecvată este de 7-8 kg. Din nou după trei ani, 140 de oameni făceau munca pentru care înainte fusese nevoie de 400-600 de oameni.
3. Selectarea și instruirea lucrătorilor. Într-un alt atelier Taylor a insistat ca fiecărui muncitor să i se dea munca pentru care este cel mai potrivit, iar celor care depășeau volumul de muncă prevăzut să li se acorde prime/indemnizații. Așa cum era de așteptat, productivitatea a crescut și s-a menținut la un nivel ridicat.
Cu toate aceste succese, întotdeauna managementului științific i s-a reproșat faptul că pune prea mare accent pe productivitate, subestimând natura umană.
Studiile lui Taylor au fost completate de soții Gilbreth, Frank și Lilian. Cei doi s-au ocupat de aspectele umane ale fenomenului de organizare, contribuind la aprofundarea și la lărgirea conceptelor privind studiul mișcărilor și starea de oboseală. Sistemele lor de evaluare au devenit mai târziu metode de analiză și de apreciere a activității/execuției. Cercetările lor au urmărit descoperirea celor mai bune modalități de a efectua o activitate în cel mai ușor mod posibil. În mișcările executate de lucrători la locul de muncă au reușit să identifice 18 micromișcări elementare (a apuca, a ține, a poziționa, a căuta), pe care le-au denumit therbligs, adică anagrama numelui său, Gilbreth.Aceste micromișcări au stat la baza elaborării normativelor de muncă pe timpi predeterminați care apoi au permis fundamentarea științifică a normelor de muncă și economisirea timpului de normare. O contribuție valoroasă a celor doi în dezvoltarea cercetărilor privind munca a constituit-o și enunțarea unui număr de șapte principii ale economiei energetice a mișcării. Studiile lui Taylor și cele ale soților Gilbreth s-au completat reciproc, Taylor punând accentul pe creșterea vitezei de producție, iar cei doi au urmărit să cruțe muncitorul de oboseală inutilă.
Ralph M. Barnes stabilește în lucrarea sa Motion and Time Study, apărută în anul 1940, un număr de 22 de principii ale economiei mișcării, în scopul raționalizării operațiilor efectuate în timpul muncii. Așa cum se știe, scopul principal al economiei mișcării este productivitate maximă cu efort minim.
În continuare vom prezenta principiile lui Barnes (numai pe cele care își găsesc aplicabilitate în organizarea ergonomică a muncii în birou) încadrate pe trei grupe:
1. Principii ale economiei mișcării corpului omenesc.
– Mâinile să înceapă și să termine mișcările în același timp.
– Mâinile să nu rămână inactive în același timp, cu excepția perioadelor de odihnă.
– Mișcările brațelor să fie efectuate simultan, în sens opus și simetric.
– Mișcările curbe, continui și line ale mâinilor sunt preferabile mișcărilor rectilinii.
– Munca să fie în așa fel organizată încât să permită un ritm ușor și natural, oriunde este posibil.
– Fixările ochilor să fie, pe cât posibil, cât mai puține și de durate cât mai scurte.
2. Principii ale economiei mișcării aplicabile în organizarea locului de muncă.
– Pe suprafața de lucru să se mențină numai materialele care se utilizează în ziua respectivă (principiu adăugat în lista lui Barnes de către profesorul Burloiu, în anul 1975, după o cercetare efectuată cu o echipă de studenți la fabrica Electromagnetica din București).
– Să existe un loc definit și permanent pentru toate materialele.
– Materialele să fie plasate aproape de punctul de utilizare.
– Să se asigure condiții corespunzătoare de vedere. Iluminatul bun constituie prima cerință pentru o percepere vizuală satisfăcătoare.
– Să se asigure fiecărui lucrător un scaun de un tip și cu o înălțime care să-i permită o poziție corectă în muncă.
3. Principii ale economiei mișcării aplicabile în proiectarea echipamentelor.
– Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai avantajos de un instrument, de un echipament.
– Obiectele de lucru și materialele să fie prepoziționate, ori de câte ori este posibil.
– În cazurile în care fiecare deget execută o mișcare specială (dactilografie, operare pe calculator), sarcina să fie repartizată potrivit capacităților specifice ale degetelor.
Economia mișcării prin aplicarea acestor principii înseamnă, în esență, economia de energie a organismului uman. Denumirea lor completă ar fi Principii ale economiei energetice a organismului uman.
Toate aceste principii stau la baza organizării ergonomice a muncii și servesc la elaborarea măsurilor pentru realizarea practică a acesteia.
2.1. Necesitatea organizării ergonomice a muncii în birou
Dezvoltarea economiei de piață și extinderea proprietății private au făcut ca munca de birou să cunoască o amploare deosebită. În aceste condiții apar cerințe noi față de componentele procesului de muncă, față de om, față de mijloacele de muncă și față de întregul sistem “om-mașină-mediu”. Aceste aspecte ale organizării științifice a muncii își găsesc rezolvare prin aplicarea în serviciile și birourile firmelor a cercetărilor de ergonomie care să asigure adaptarea muncii la om, creșterea productivității și scăderea solicitărilor de efort în muncă.
Introducerea cercetărilor de ergonomie în birouri poate fi susținută prin prisma unor caracteristici proprii muncii din aceste structuri, cum ar fi:
– caracterul muncii, gradul scăzut de dotare tehnică și existența unor multiple solicitări de efort fizic și psihic în muncă;
– amplificarea factorilor de stres și de oboseală;
– varietatea și complexitatea operațiilor (în special de ordin intelectual) pe care trebuie să le execute lucrătorii, relațiile cu clienții, răspunderea materială și morală;
– folosirea, uneori nerațională, a potențialului uman, calitatea și structura acestuia.
Munca în birou se prezintă în general ca o muncă psihică ce solicită din partea personalului un efort intelectual deosebit, însă există numeroase activități care necesită un efort fizic intens.
Din punct de vedere fizic se poate considera că activități precum cele de procesare a corespondenței, introducere a datelor, căutarea și regăsirea informațiilor sunt grele, solicitând într-un grad ridicat posibilitățile fiziologice ale personalului, în special cele ale secretarelor.
Pentru personalul secretariatelor apar alte cauze care pot determina creșterea efortului fizic și anume: fluxul clienților, gradul de aglomerație, cantitatea și varietatea informațiilor solicitate.
Având în vedere toate aceste solicitări, necesitatea studiilor ergonomice este evidentă, deoarece numai prin intermediul acestora se poate realiza adaptarea muncii la posibilitățile umane firești, fără amenințarea sănătății lucrătorilor. Printr-o organizare corespunzătoare a muncii pe baza principiilor ergonomice, prin mecanizarea și prin informatizarea unor activități și prin stabilirea corectă a numărului și a structurii personalului se poate acționa eficient pentru reducerea efortului fizic.
O altă caracteristică a activității desfășurate în birouri și, în același timp, un factor de influență a efortului este poziția de lucru. Aceasta este poziția șezând, care uneori nu se modifică nici în timpul pauzelor, datorită condițiilor de amenajare a locurilor de muncă. Această caracteristică se întâlnește la toate categoriile de personal cu o pondere mai mică sau mai mare, dar cu deosebire la cei implicați în procesul de întocmire și de prelucrare a documentelor. În acest caz studiile de ergonomie trebuie îndreptate spre organizarea rațională a timpului de lucru și spre crearea condițiilor de schimbare a poziției corpului.
Solicitarea neuropsihică în birou este predominantă față de solicitările de altă natură la principalele categorii de personal. Aceasta apare în special la cei implicați în activități de cercetare-dezvoltare, financiar contabile, de întocmire și de prelucrare a documentelor și la cei din serviciile de relații cu publicul.
În cadrul serviciilor de relații cu publicul sau în secretariate există elemente care au o contribuție însemnată la creșterea efortului psihic. În acest sens se remarcă îndeosebi dialogul ce trebuie menținut cu fiecare persoană pentru stabilirea informațiilor dorite. Pentru a se putea face față acestor solicitări, studiile de ergonomie indică o serie de calități pe care trebuie să le aibă lucrătorii dintr-un astfel de serviciu și anume: cunoștințe temeinice în domeniul solicitat, arta de a vorbi cu oamenii, dinamism, atenție distributivă, spirit de observație, capacitate de decizie și inițiativă.
Practica a demonstrat că în serviciile de relații cu publicul există o serie de cauze care conduc de regulă la suprasolicitare. Acestea sunt diverse și pot fi provocate fie de lucrători, fie de clienți.
Din prima categorie face parte gradul de oboseală al lucrătorilor (zilnică plus cea acumulată) cu implicații asupra modului de comportare față de clienți, manifestat prin lipsă de amabilitate și prin nervozitate. În multe cazuri efortul lucrătorilor de a avea un comportament civilizat poate duce la suprasolicitare.
Dificultăți pot crea și clienții prin modul de comportare față de lucrătorii serviciilor, care nu văd în acesta un partener egal care contribuie prin munca sa la satisfacerea cererilor lor, ci o persoană care trebuie în orice condiții să-i servească cu promptitudine și cu amabilitate.
Solicitarea neuropsihică a angajaților din serviciile de relații cu publicul sau a celor din secretariate mai este influențată și de neritmicitatea fluxului clienților, de neadaptarea orarelor de funcționare a acestora la fluxul clienților și de existența unor lipsuri în organizarea muncii. În legătură cu acest aspect trebuie menționat că organizarea ergonomică a muncii trebuie să asigure concordanța dintre numărul angajaților existenți și afluența solicitanților. Având în vedere că fluxul acestora este în general aleator, structurile respective pot acționa printr-o mai mare flexibilitate în stabilirea programelor de lucru și prin dimensionarea optimă a formațiilor de lucrători, prin folosirea unor grafice de muncă. Aceste măsuri determină servirea civilizată a clienților și creșterea randamentului în muncă în condiții de solicitare normală a lucrătorilor.
Alți factori care influențează substanțial solicitarea psihică sunt factorii de mediu (zgomotul, temperatura, umiditatea și lumina), precum și relațiile dintre membrii colectivelor de muncă.
2.2. Stresul și oboseala profesională
Stresul și oboseala profesională, numite și bolile secolului, sunt cele mai grave disfuncționalități care apar în munca de birou. Din această cauză a apărut necesitatea organizării ergonomice a muncii în birouri.
Stresul reprezintă o dimensiune constantă a vieții noastre cotidiene. Dacă până în 1989 factorii stresanți țineau mai mult de sistemul politic, de aspectele negative ale dictaturii comuniste, în prezent societatea de tranziție aduce pe scena vieții noi tipuri de situații stresante cum ar fi : incertitudinea, schimbările rapide și adesea imprevizibile, concurența, șomajul, necesitatea reorientării și recalificării rapide și, nu în ultimul rând, scăderea nivelului de trai.
Oamenii, ca indivizi izolați, au rareori posibilitatea de a influența evenimentele stresante externe. Tot ce pot face este să-și însușească niște strategii adaptative care să-i facă mai rezistenți la agresiunile psihice și mai eficienți în activitatea profesională.
Dacă stresul este prea mare fiecare dintre noi poate ceda psihic; chiar dacă persoana respectivă este una extrem de echilibrată pot apărea tulburări psihologice temporare. Individul poate trăi o stare de disfuncționalitate sau chiar o cădere psihică bruscă în urma unei psihotraume severe (accident, incendiu, decesul unui membru apropiat din familie).
Reacția la stres se instalează treptat atunci când individul este supus un timp îndelungat unor condiții de tensiune psihică, mai ales atunci când este atinsă imaginea sa, situația maritală, profesională sau materială. De obicei individul își revine când situația stresantă a fost înlăturată, deși uneori pot rămâne unele sechele sau o vulnerabilitate crescută față de anumiți factori de stres.
Conceptul de stres apare pentru prima dată în cercetările de fiziologie întreprinse pe animale de către Hans Selye în 1950, care descrie așa-numitul “sindrom general de adaptare” ce caracterizează reacția organismelor biologice la stres.
După Selye sindromul general de adaptare cuprinde trei faze:
1. Faza de alarmă, definită printr-o mobilizare generală a organismului pentru a face față agresiunii.
2. Faza de rezistență, care cuprinde ansamblul reacțiilor sistemice provocate de o acțiune prelungită la stimuli nocivi față de care organismul a elaborat mijloace de adaptare.
3. Faza de epuizare, în care adaptarea nu mai poate fi menținută, reapar din nou semnele reacției de alarmă, semne care acum sunt ireversibile. Această fază se încheie de regulă cu moartea organismului.
Același cercetător a constatat, în urma experiențelor sale pe animale, că organismul intră în alertă atunci când stresul este provocat atât prin acțiunea unor stimuli fizici, dar și sub influența unor emoții puternice. În această situație organismul încearcă să facă față stresului printr-o mobilizare generală a sistemului neuroendocrin, mobilizare caracterizată mai ales prin secreție de adrenalină și de steroizi. După o anumită perioadă de acțiune a stresului, animalul se adaptează și începe să se comporte normal. Dacă însă stersul continuă, se produc din nou ample modificări hormonale și în cele din urmă animalul moare epuizat.
McGrath consideră că stresul apare ori de câte ori are loc un dezechilibru marcant între solicitări și între posibilitățile de răspuns ale organismului.
Pavelcu descrie fazele stresului psihic după modelul stresului fiziologic descris de Selye. În opinia autorului, fazei de alarmă îi corespunde o etapă de investigare caracterizată printr-un conflict între subiect și ambianță, fazei de rezistență îi corespunde pe plan psihic o trăire intensă a frustrației și amenințării, iar fazei de epuizare îi corespunde instalarea tuturor consecințelor negative pe plan psihologic ale stresului: agresivitate, anxietate, depresie, panică, în general un comportament nevrotic.
Irina Holdevici arată că în literatura de specialitate conceptul de stres are în general două accepțiuni:
1. Situația stresantă care se referă la un stimul fizic nociv sau la un eveniment cu semnificație puternic emoțională.
2. Starea organismului, caracterizată printr-o tensiune acută, printr-o supraîncordare ce impune mobilizarea tuturor resurselor fizice și psihice ale organismului pentru a face față amenințării.
Lazarus arată că stresul, în sensul cel mai larg, se manifestă atunci când solicitările la care este supus un individ depășesc resursele sale adaptative.
Factorii de mediu reprezintă, de asemenea, factori de stres pentru organismul uman și animal, producând perturbări la nivelul diferitelor sisteme fiziologice. Acești factori, dintre care amintim: temperatura (prea ridicată sau prea scăzută), umiditatea, zgomotul, agenții poluanți pot produce traume fizice, dar și psihice.
Există și stresori de natură psihosocială cum ar fi: situațiile conflictuale, presiunea socială prea mare, factori care pun în pericol situația materială sau statutul social al individului, care sunt percepuți ca o amenințare pentru individ. Stresul nu este influențat numai de situațiile externe ci și de vulnerabilitatea, de toleranța la stres a individului sau de unele trăsături ale personalității acestuia.
Există, de asemenea, situații de viață care sunt considerate stresori universali, ca de exemplu: războiul, detenția, calamitățile naturale, accidentele care produc invaliditate sau bolile incurabile, pierderea unor persoane apropiate. Unele situații de viață nu sunt la fel de stresante pentru toată lumea. De pildă, pierderea unui examen, dezaprobarea sau critica șefului determină reacții diferite de la un individ la altul. Chiar și în cazul unor dezastre sau calamități naturale există persoane care își păstrează calmul și acționează oportun și eficient, în timp ce alții intră în panică sau manifestă un comportament bizar.
Lazarus arată că cercetările asupra unor combatanți din războiul din Vietnam sau din războiul arabo-israelian din 1973 au demonstrat că doar la un anumit procent dintre aceștia au apărut simptome emoționale grave, temporare sau permanente, care i-au făcut inapți pentru luptă, ceilalți nedezvoltând ceea ce specialiștii numesc “nevroza de război”.
În timpul perioadelor de pregătire militară există situații în care simptomele stresului apar la unii indivizi înainte ca aceștia să se confrunte cu lupta directă, datorită anticipării unor posibile evenimente.
Janis a demonstrat că indivizii reacționează diferit la situații în care și-ar fi putut pierde viața. Astfel, în timp ce la unele persoane care au scăpat nevătămate dintr-un accident rutier apare ulterior teama de a circula cu mașina, altele nu prezintă astfel de simptome.
Studiile psihologice au pus în evidență faptul că subiecții care au prezentat simptome datorate stresului au interpretat pericolul prin care au trecut ca fiind o dovadă a vulnerabilității lor (ar fi putut muri), în timp ce alții au interpretat situația invers, ca o dovadă a invulnerabilității lor, iar o a treia categorie au considerat faptul că au scăpat cu viață ca un fenomen miraculos.
Analiza ergonomică a locului de muncă are ca obiective optimizarea proiectării constructive a locurilor de muncă prin îmbunătățirea securității muncii și prin ameliorarea factorilor de ambianță fizică, prin reducerea efectelor negative datorate monotoniei muncii și prin diminuarea solicitărilor fizice și nervoase.
Acest procedeu presupune parcurgerea următoarelor etape de lucru: culegerea datelor, analiza critică a datelor, trasarea și interpretarea profilului locului de muncă, propuneri.
Culegerea datelor are în vedere caracteristicile tehnice ale locului de muncă supus analizei, condițiile organizatorice existente, condițiile de mediu în care se desfășoară munca. În acest scop se poate folosi următorul chestionar, care poate fi completat sau redus în funcție de obiectivele urmărite (formularul 1).
Formular 1
CHESTIONAR DE ANALIZĂ A POSTULUI
Organizația …………………….. Data__/__/200_
Denumirea postului……………………………………
Analizat de………………… Informații obținute de la ……………………………..
I. CALIFICARE (ÎNDEMÂNARE)
a) Educație
Instrucțiuni și interpretări
Ce fel de instrucțiuni pot fi urmărite și interpretate în îndeplinirea îndatoririlor și responsabilităților postului?
Descrierea și exprimarea scrisă
Care este natura materialului descris sau datele ce pot fi stabilite, dezvoltate și pregătite?
Matematică
Dacă sunt cerute calcule matematice care este natura și extinderea acestei cerințe?
Cunoștințe despre echipamente
Este necesar a se opera, repara ori instala echipament mecanic sau electric? Ce cunoștințe despre complexitatea acestui echipament sunt necesare în executarea lucrului?
Folosirea mijloacelor tehnice
Sunt utilizate unelte manuale sau mecanice în executarea lucrului repartizat? Dacă da, ce fel de unelte sunt folosite și în ce scop?
b) Cunoștințe despre materiale
Ce procedee sunt utilizate în lucru?
Aceste procedee de acționare sunt executate independent ori simultan? Care variante sunt folosite în prezent?
Dexterități
Munca cere o mișcare rapidă a degetelor, brațelor ori a altor părți ale corpului, ca o cerință fundamentală a postului? Dacă da, care este natura dexterităților cerute, condițiile în care sunt executate mișcările și cât de ușor sunt atinse asemenea îndemânări?
II. RESPONSABILITĂȚI
a) Materiale
Ce materiale sunt folosite în timpul unui schimb normal de 8 ore și în ce cantitate?
Depunând o atenție moderată, care este posibilitatea pierderilor/pagubelor rezultate din greșelile făcute de operatori?
Care ar putea fi valoarea acestor pierderi?
Ce pagube s-au produs la locul de muncă în timpul lunii precedente?
Dacă nu a survenit nici o pagubă în luna precedentă, stabiliți când s-a produs ultima pagubă cunoscută de acel tip și care este valoarea ei?
Dacă nu s-a produs nici o pagubă, explicați cum a fost posibil acest lucru.
b) Echipamente
Ce echipament este folosit în executarea lucrului?
Lucrând normal, ce pagubă poate rezulta din greșeala sau din erorile operatorului?
Care va fi costul înlocuirii sau reparației, în acest caz?
Câte cazuri de pagube de echipament au fost produse din vina operatorului, în anul trecut?
Dacă nu au fost cazuri, explicați în ce condiții este posibilă apariția acestor pagube?
c) Influența asupra altor operații
Ce influență poate avea lipsa unei atenții normale în realizarea sarcinilor sale asupra altor operații?
d) Responsabilități asupra altor operații
Cât de mare poate fi greșeala operatorului, astfel încât aceasta să determine o reclamație (nemulțumire) din partea clientului?
Ce tip de greșeală a operatorului poate sta la baza unei reclamații și care va fi condiția acestei greșeli?
Câte cazuri de nemulțumiri ale clienților au fost în ultimul an?
Dacă nu a fost nici un caz, explicați de ce este posibilă apariția unor reclamații?
e) Coordonare
Îndatoririle postului cer lucrătorului să muncească: independent, ca parte componentă a unui grup sau echipe, să asiste pe alții?
Dacă lucrătorul dirijează munca altora, câți sunt îndrumați și ce procent din timpul normal este necesar pentru îndrumare și pentru repartizarea lucrului altor persoane?
f) Decizii
Care este natura muncii, gradul de repetabilitate, rutina și diversificarea lucrărilor?
Prin ce se caracterizează judecățile și deciziile proprii, în cursul acțiunii sau îndeplinirii îndatoririlor și responsabilităților postului?
III. CERINȚE FIZICE
a) Monotonia
Care din următoarele condiții ale postului sunt cele mai adecvate?
Operații repetabile cu câteva ocazii de a conversa, evitându-se astfel monotonia.
Ciclul de repetare este scurt (până la 5 cicluri/minut), monotonia combătându-se prin diversificarea activităților fizice și intelectuale.
Ciclul de repetare este lung, necesitând o atenție vizuală mărită și activități fizice reduse.
Activitatea de supraveghere, cu un efort fizic limitat.
b) Poziția de lucru
Descrieți poziția de lucru și, în cazul în care este anormală, precizați timpul lucrat în această poziție.
c) Puterea
Este necesară manipularea materialelor/obiectelor a căror greutate este de peste 20 kg. Dacă da, care este greutatea maximă și cum sunt manipulate obiectele?
d) Efortul
Dacă materialele ori obiectele sunt ridicate/cărate/ împinse/trase, care este greutatea acestora, cât timp sunt ele manipulate într-un schimb de 8 ore și pe ce distanță?
IV. CONDIȚII DE LUCRU
a) Condiții deosebite de lucru
Care este natura condițiilor deosebite (temperatură, umiditate, viteza aerului, zgomot, vibrații, trepidații) și ponderea în totalul timpului de lucru?
b) Riscuri
Care sunt riscurile de accidente și ce controale ori garanții sunt prevăzute?
Care sunt posibilitățile de accidentare în timpul lucrului?
Ce boli profesionale pot apărea?
Analiza critică a datelor se realizează în funcție de fiecare criteriu, prin aplicarea metodei interogative, folosindu-se o serie de întrebări principale cum ar fi Ce?, Cine?, Unde?, Când?, Cum?, precum și a unor întrebări derivate De ce?, De ce acolo?, Se poate de altă persoană?
Trasarea și interpretarea profilului locului de muncă. Profilul global al locului de muncă se realizează prin reprezentarea punctajului mediu obținut pentru fiecare dintre cei opt factori, obținându-se o imagine de ansamblu asupra nivelului de organizare. Acest profil evidențiază ponderea grupei de factori în cadrul organizării și gradul de dificultate al acesteia.
Profilul analitic al locului de muncă se realizează prin luarea în considerare a punctajului înregistrat pentru toate criteriile, având posibilitatea detalierii influenței grupelor de factori și a evidențierii cauzelor care duc la apariția disfuncționalităților.
Propuneri. Pe baza informațiilor obținute anterior, în această ultimă etapă se evidențiază:
– elementele specifice locului de muncă analizat și ponderea acestora în condițiile organizării existente;
– factorii și criteriile apreciate ca fiind necorespunzătoare în organizarea existentă;
– condițiile optime de organizare, în funcție de cerințele ergonomice și de aprecierea stadiului actual de asigurare a condițiilor, în raport cu cerințele;
– modalitățile de acțiune în vederea reproiectării ergonomice a locurilor de muncă;
proiectarea ergonomică a unor locuri de muncă similare.
2.4. Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă
Proiectarea ergonomică a locului de muncă se consideră rațională atunci când se asigură, pentru executanți, condițiile necesare pentru o muncă de înaltă productivitate cu cele mai reduse consumuri de muncă și de efort, fără mișcări inutile sau incomode.
Astăzi este tot mai mult susținut conceptul de organizare ergonomică a muncii pe fiecare loc de muncă, organizare ce asigură o muncă continuă și cu înaltă productivitate, ușurând în același timp eforturile fizice și psihice.
În al doilea rând, este necesară asigurarea unor condiții de muncă ergonomice în care munca să se desfășoare cu un consum de energie cât mai mic și fără pericol de îmbolnăvire sau de accidente.
Folosirea simultană și permanentă a acestor două căi este o condiție esențială a organizării ergonomice a locului de muncă.
De asemenea, există și regulile care se referă la amenajarea locului de muncă. În acest sens, principiul asigurării unui loc stabil pentru materiale și pentru obiectele muncii impune respectarea următoarelor reguli:
– totalitatea obiectelor muncii și materialele utilizate de executat, precum și produsele finite (documente prelucrate în cazul birourilor), trebuie să aibă un loc bine definit și stabil;
– obiectele muncii și materialele trebuie așezate cât mai aproape de executant;
– așezarea materialelor în ordinea utilizării lor în timpul lucrului și în funcție de frecvența utilizării lor.
Respectarea acestor reguli practice se impune datorită faptului că orice activitate de căutare a unui obiect solicită un consum mare de energie nervoasă și o mare risipă de timp [3] .
Ergonomia a căpătat un important rol în amenajarea birourilor. Bazându-se pe concepte de ultimă oră, design-ul birourilor, corectat din punct de vedere ergonomic, integrează mediul, sarcinile, echipamentele și lucrătorul într-o manieră care protejează sănătatea, crește confortul și productivitatea, iar ambianța devine mai plăcută. Ergonomia rezolvă o mulțime de probleme posibile, oferă confort personalului și adaugă vitalitate și libertate de mișcare. Prin încorporarea efectivă a ergonomiei în design-ul birourilor, structurile economice sau culturale își pot satisface nevoile proprii cât și pe cele ale angajaților prevenind factorii de risc, rezolvând unele probleme sociale, dând posibilitatea indivizilor să-și maximizeze potențialul. Din păcate multe dintre aceste structuri încă nu știu cum să integreze ergonomia în cadrul birourilor lor.
Birourile pot fi individuale, plasate într-o zonă de liniște, propice muncii intelectuale care să permită întreruperea și reluarea lucrului, un cadru favorabil pentru relațiile exterioare, vizite și conversații; birouri colective care să cuprindă 6-7 persoane, grupate pe diverse activități precum cele financiare, contabile, de personal; birouri generale pentru 2-3 persoane care colaborează la aceeași muncă, spre exemplu secretariatele.
Una din principalele probleme ale organizării ergo-nomice a muncii, cu influență puternică asupra capacității de muncă și implicit asupra eficienței activității desfășurate în birou o constituie poziția corectă a corpului în timpul lucrului. Stabilirea unei poziții corecte de muncă înseamnă pentru personalul din birouri adoptarea unei poziții cât mai aproape de poziția naturală a corpului în poziția șezând. Această poziție se caracterizează prin menținerea echilibrului natural sau relativ al corpului, rezultat din antagonismul mai multor forțe externe și interne care acționează asupra sa [4] .
Poziția șezând este mai puțin obositoare decât cea ortostatică din mai multe motive: suprafața de sprijin este mai mare fiind reprezentată de fețele posterioare ale coapselor și de fețele plantare ale membrelor inferioare în cazul în care sunt sprijinite de sol; centrul de greutate al corpului este mai aproape de suprafața de sprijin sau de baza de susținere și este proiectat către limita posterioară a acestuia; solicitarea energetică este mai redusă; activitatea aparatului cardiovascular este mai ușoară; efortul muscular pentru menținerea stabilității corpului sau echilibrului este mai mic.
Cu toate acestea, munca de durată efectuată în poziția așezat (specifică biroului) are și unele inconveniente, cum ar fi:
– slăbirea tonusului muscular, reacție reflexă de contracție ușoară și continuă, în special a mușchilor abdomenului;
– unele implicații asupra aparatului locomotor, deoarece coloana vertebrală are tendință spre poziții curbe înclinate, torsionate, care aduc modificarea staticii organismului;
– o presiune mare asupra unor organe interne (aparatul digestiv și respirator) dată de aplecarea în față a trunchiului;
– dureri în ceafă și în umeri, dureri de spate, dureri în brațe, în încheieturi și în umeri.
Folosirea corectă a scaunelor ergonomice poate duce la eliminarea unor dificultăți din cele menționate. Alegerea scaunelor de lucru va fi tratată pe larg în capitolul următor. Totuși în afara utilizării unor scaune ergonomice este necesar să se țină seama și de o serie de indicații generale, cum ar fi:
– evitarea pozițiilor nenaturale ale corpului, încordate sau prea înclinate; poziția ușor înclinată frontal solicită cel mai mic efort de susținere și este cea mai comodă;
– evitarea înclinațiilor laterale ale trunchiului și ale capului;
– evitarea menținerii brațului în poziția întinsă, suspendat frontal sau lateral, deoarece aceste poziții obosesc, reduc precizia și dexteritatea brațelor și a mâinilor;
– poziția corpului la masa de lucru sau la calculator trebuie să fie: spatele drept, capul ridicat, umerii relaxați și ușor coborâți.
Chiar dacă poziția corpului în timpul lucrului este corectă, menținută un timp îndelungat ea produce în mod inevitabil o senzație de oboseală. De aceea se recomandă:
– întreruperea periodică a lucrului prin pauze care impun mișcări mai active;
– executarea unor exerciții de gimnastică corectivă (cel puțin 10 minute);
– mișcări de relaxare a degetelor și încheieturilor (în special cei care lucrează la calculator).
Așa cum arătam, în munca de birou cele mai multe solicitări sunt de natură psihică. Solicitările intelectuale sau nervoase sunt determinate de o mulțime de elemente cum ar fi: specificul muncii de birou, atenție concentrată și distributivă permanentă, capacitate de memorare, răspundere gestionară pentru patrimoniul încredințat. Există de asemenea numeroase cauze care contribuie la suprasolicitarea nervoasă: efectul sonor al unui număr mare de persoane, sunetul telefonului, conversațiile din camera de lucru, zgomotul produs de unele echipamente (mașini de scris, imprimante).
Pentru lucrătorii implicați în serviciile de relații cu publicul sau secretariate apar alți factori de stres precum: dialogul cu clienții, comportamentul uneori necivilizat al acestora sau afluența solicitanților în anumite perioade ale anului.
Pentru evaluarea intensității oboselii de natură psihică, ergonomia recomandă folosirea testelor psihologice (psihotestelor). Aceste teste trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– validitate (să măsoare exact ceea ce își propune);
– fidelitate (să permită obținerea unor performanțe relativ asemănătoare la o nouă aplicare);
– standardizare (să creeze aceleași condiții pentru toți subiecții supuși testării, fără a-i favoriza pe unii și defavoriza pe alții);
– etalonare (stabilirea unui etalon, a unei unități de măsură a rezultatelor obținute pentru a se cunoaște valoarea lor).
Cele mai folosite teste în analiza psihologică a muncii sunt testele de tip creion-hârtie (subiectul răspunde în scris la întrebări), care cuprind: testul de inteligență, testul de memorie, testul de atenție (concentrată și distributivă). Cercetarea psihologică poate fi completată prin folosirea unor metode standard precum: chestionare, tehnici proiective și teste situaționale.
Din analiza datelor obținute prin testarea subiecților s-a desprins concluzia că între vârstă, vechimea în muncă, coeficientul de exactitate, viteză și ponderea omisiunilor există o relație directă.
Din cercetările noastre în diverse instituții am observat că solicitările neuropsihice în munca de birou au dus la apariția unor boli tipice precum nevrozele sau bolile cardiovasculare.
Organizarea ergonomică a locurilor de muncă din birou reprezită răspunsul la numeroasele probleme de natură psihică apărute. Respectarea principiilor și regulilor ergonomice, crearea unei abianțe plăcute, alegerea mobilierului adecvat, adoptarea unor măsuri eficiente de securitate, de motivare materială și morală sunt câteva căi de eliminare a stresului și oboselii profesionale.
2.4.1. Proiectarea ergonomică a mobilierului de birou
Câteva din cerințele la care trebuie să răspundă un loc de muncă organizat pe baza principiilor ergonomice ce au ca obiectiv optimizarea relației “om-mijloc de muncă-mediu” se referă la mobilier:
– amplasarea și combinarea adecvată a mobilierului, din punct de vedere funcțional și estetic;
– mobilierul să fie simplu, să asigure poziția corectă a părților corpului în timpul executării operațiilor și să corespundă cerințelor ergonomice și estetice.
Mobilierul de birou a făcut obiectul unor norme și recomandări precise care le stabilesc dimensiunile, capacitatea de stocare, spațiul necesar pentru utilizare; acestui mobilier i se asociază echipamentele și materialele utilizate în mod curent sau cu intermitențe în serviciile și în posturile de lucru.
Alegerea mobilierului va fi relativ ușoară dacă beneficiarul se adresează unor producători specializați. Cea mai mare parte dintre aceștia au experiență și dispun de echipe care se pot deplasa și pot propune proiecte de implementare care să corespundă cât mai exact posibil nevoilor beneficiarului, posibilităților financiare și planurilor arhitectului. Încercând să obțină cel mai bun preț, beneficiarul poate apela la mai mulți furnizori, reținând pe cei care oferă livrarea și montarea pe loc în termene rezonabile. Nu trebuie pierdut din vedere și faptul că implementarea mobilierului nu este niciodată definitivă și după un timp pot fi necesare unele modificări; de aceea este preferabil mobilierul format din module mici, demontabile, ușor de deplasat și de așezat (rafturi independente cu față dublă, scaune ergonomice sau pliante, fotolii dispuse individual sau în banchete, mese de lucru ce pot lua diferite forme). Multe probleme datorate unei previziuni deficitare la nivelul stabilirii planurilor se pot rezolva sau ameliora prin dispunerea variabilă a mobilierului.
Alegerea cu grijă a mobilierului de birou poate avea o contribuție importantă asupra moralului personalului și de asemenea poate fi o cale de creștere a eficienței în muncă. Mobilierul nepotrivit poate avea serioase repercusiuni asupra sănătății și stării fizice a personalului, care în final se poate transpune într-un nivel ridicat de absenteism și într-un randament redus.
Mobilierul unui birou modern dotat cu aparatură electronică (computere, terminale, imprimante, echipamente pentru microfilme) trebuie să fie proiectat astfel încât să satisfacă toate necesitățile personalului care lucrează cu aceste echipamente. De asemenea, este necesar să existe cabluri suficient de lungi care să fie așezate astfel încât să fie cât mai puțin vizibile. Cablurile pot fi încorporate în birouri astfel încât computerele, telefoanele sau sursele de lumină să poată fi poziționate în locuri corespunzătoare, în felul acesta securitatea în lucru crește și se creează economii importante de cablu.
Numeroase firme oferă astăzi mobilier modern pentru personalul care lucrează în grup cu echipamente legate la rețea. Aceste stații de lucru facilitează colaborarea iar mobilierul se adaptează ușor la necesitățile echipamentelor. Pupitrele pentru terminale pot avea extensii de tastatură pentru operare confortabilă, iar mesele pentru imprimante pot avea un sertar dedesubt în care este păstrată hârtia.
Pentru mobilierul de birou se pot folosi mai multe materiale, dar uzuale sunt: lemnul, plasticul și metalul.
În opinia multor specialiști, cea mai importantă piesă de mobilier în birouri este scaunul, de aceea alegerea scaunului perfect va fi tratată pe larg în acest capitol (anexa 1).
Deși pentru mulți poate să pară o problemă lipsită de importanță, chiar hilară, alegerea scaunului pentru locul de muncă a devenit în ultimul timp un subiect mult discutat și studiat de specialiștii în ergonomie.
Pentru cei mai mulți oameni cel mai important echipament de birou este calculatorul. Într-adevăr, atât calculatorul cât și proiectarea întregii stații de lucru este astăzi importantă, dar să nu uităm că fără un scaun confortabil, munca lucrătorilor nu poate fi eficientă.
Majoritatea lucrătorilor din birou stau în medie opt ore pe zi pe scaun la masa de lucru, de aceea nu este deloc uimitor că scaunul a devenit astăzi cea mai importantă piesă de mobilier în birouri. Statul pe scaun o perioadă mare de timp poate provoca diverse probleme cum ar fi: dureri ale picioarelor, datorită marginilor platformei; dureri de spate, cauzate de poziția încordată a coloanei și a mușchilor dorsali, poziție care provoacă vasoconstricții ce încetinesc circulația sângelui, deci și oxigenarea.
Peste 31 de milioane de americani suferă în prezent de dureri de spate. Dar aceste dureri reprezintă numai una din problemele de sănătate pe care lucrătorii din birouri din Statele Unite le au la locurile lor de muncă. Centrul Național pentru Statistica Sănătății arată că aproximativ 20% din durerile de spate sunt cauzate de poziția la locul de muncă, determinând o scădere a productivității cu 25%. Același centru menționează că durerile de spate reprezintă aproximativ 40% din totalul durerilor musculare apărute la locurile de muncă. Aetna Life and Casualty estimează că durerile repetitive, inclusiv cele de spate, determină în Statele Unite pierderi de 20 de miliarde de dolari pe an cuprinse în costuri medicale și în reduceri de salariu.
Geoff Wright, un specialist canadian în ergonomie arată că: “Astăzi majoritatea specialiștilor recunosc că stația de lucru și scaunul trebuie proiectate astfel încât să se adapteze diferențelor fizice dintre lucrători. Dacă acest lucru nu este făcut, angajații nu vor putea lucra la întreaga lor capacitate, iar riscul durerilor de gât, de umeri, de spate, de brațe sau de încheieturi este deosebit de mare.”
Un scaun ergonomic ar trebui să ofere spatelui, în special zonei lombare, un suport. Dr. Wright spune că acest suport ar trebui să fie ajustabil. De asemenea, spătarul scaunului ar trebui să permită și o ajustare pe verticală pentru a se adapta lungimii spatelui lucrătorilor, deși această soluție, arată profesorul Burloiu, nu rezolvă problema durerilor de spate. Durerea este provocată de înclinarea în față a corpului, însoțită de încordarea coloanei și a mușchilor dorsali, de aceea este necesară o înclinare a planului de lucru spre operator (ca un pupitru) astfel încât corpul să nu se mai încline în față, să stea drept sau chiar puțin înclinat pe spate. Deși mulți specialiști spun că este necesară o ajustare înainte a spătarului pentru a reduce durerile de spate, proiectarea, în ultimul timp, a unor tastaturi pentru calculatoare cu un sistem care permite schimbarea unghiului de lucru, întărește ideea profesorului Burloiu.
Scaunul trebuie, de asemenea, să ofere, în special pentru oamenii mai scunzi, posibilitatea de sprijin a picioarelor pe podea sau pe un suport (condiție obligatorie pentru cei care lucrează în poziția șezând). Acest suport, însă, trebuie să permită extensia picioarelor și păstrarea poziției verticale a corpului sau puțin aplecat pe spate.
Un spătar amplu este important pentru mușchii mari ai spatelui care trebuie să echilibreze întreaga greutate a corpului pe zona pelviană. Fără un astfel de suport mușchii fac un efort continuu pentru menținerea stabilității, de aceea pot apărea dureri ale mușchilor spatelui, explică dr. Wright.
Este important, de asemenea, ca și înălțimea platformei scaunului să fie reglabilă. Cele mai multe scaune ergonomice au intervalul de ajustabilitate de aproximativ 5 inch (12,7 cm), care ar trebui să fie suficient. Înălțimea platformei trebuie astfel stabilită încât, șezând, lucrătorii să poată sta confortabil cu picioarele pe podea sau pe un suport. În felul acesta se reduce presiunea pe coapse, favorizând circulația sângelui. Acest lucru îmbunătățește confortul, în special pentru cei scunzi care lucrează la mese fixe (nereglabile).
Un bun scaun ergonomic ar trebui să permită ajustarea atât în privința înclinării pe spate cât și adâncimea platformei. De asemenea, la fel de important este ca platforma să aibă marginile rotunde pentru a nu exista puncte de presiune dureroase.
Deși este important ca spatele să fie drept în timpul lucrului, la fel de important este ca scaunul să permită o înclinare pe spate care să dea posibilitate utilizatorilor, periodic, să se relaxeze. În acest sens dr. Wright arată: “Nu toate sarcinile necesită poziția dreaptă a spatelui, de aceea este bine ca scaunul să permită ajustări care se potrivesc și altor poziții de lucru.”
Ajustabilitatea este cea mai importantă trăsătură de calitate a scaunelor de birou. Pentru alegerea scaunului perfect este necesară consultarea unor standarde realizate de firme specializate. De exemplu, în Statele Unite, American National Standards Institute-Human Factors and Ergonomics Society (ANSI-HFES), un grup independent, analizează și produce astfel de standarde. Această instituție recomandă pentru scaunele de birou următoarele caracteristici:
– să permită lucrătorilor să stea cu brațele drepte de la umăr și cu coatele îndoite;
– să permită lucrătorilor să stea pe scaun cu genunchii îndoiți și cu picioarele sprijinite pe podea sau pe un suport;
– să dispună de un spătar care să păstreze poziția dreaptă a spatelui.
Standardele ergonomice sunt îmbunătățite periodic iar standardele ANSI-HFES sunt în mod curent revizuite. Administrația Clinton s-a ocupat în mod deosebit de această problemă, cerând Occupational Safety and Health Administration (OSHA) să facă noi propuneri în acest sens.
În același timp, un mare număr de state din America au propus propriile standarde ergonomice. Semnificativă este propunerea California Occupational Safety and Health Administration (CALOSHA). Conform acestor standarde platforma scaunelor trebuie să fie ajustabilă atât în înălțime cât și în adâncime, spătarul trebuie să fie ajustabil, în special pentru zona lombară, și de asemenea suportul pentru brațe.
Propunerile OSHA și revizuirea standardelor stațiilor de lucru de către ANSI-HFES au ca obiectiv creșterea productivității și reducerea riscurilor de apariție a unor dureri determinate de echipamentele și de mobilierul de birou. În același timp specialiștii în ergonomie sprijină activitățile de realizare a unor noi produse care să asigure siguranță și sănătate la locurile de muncă.
Și în Marea Britanie există o mare preocupare pentru realizarea unor astfel de standarde ergonomice. În acest sens, British Standard oferă următoarele dimensiuni pentru scaunele ajustabile ale dactilografelor și operatorilor pe calculator:
Înălțimea scaunului de la pământ 393,7-495,3 mm
Lățimea scaunului să nu fie mai mică de 330,2 mm
Lărgimea scaunului 406,1 și 431,8 mm
Înălțimea spătarului de la nivelul platformei între 203,2 mm și 301,8 mm
Adâncimea spătarului între 127mm și 152,4 mm
Lărgimea spătarului – nu mai mare de 304,8 mm
Aceste dimensiuni sunt proiectate să asigure poziția confortabilă pe scaun cu spatele rezemat de spătar și cu picioarele sprijinite pe podea. Totuși ele nu trebuie considerate ca etalon deoarece sunt valabile numai în condițiile antropometrice specifice țării respective.
Unii specialiști, mai în glumă mai în serios, spun că scaunul ar trebui să poarte etichete cu avertismente (în limba chineză cuvântul scaun înseamnă pat barbar). Poziția șezând, spre deosebire de cea ortostatică, determină o puternică presiune, uneori periculoasă, asupra coloanei vertebrale. De fapt, rata celor cu probleme de spate este mai mare în rândul lucrătorilor din birouri în comparație cu personalul din sectorul de producție. Poate aceasta explică și faptul că majoritatea croitorilor sunt scunzi, îndesați, chiar cocoșați. Persoanele care stau toată ziua pe scaun fără să facă unele exerciții fizice au în cele mai multe cazuri dureri ale mușchilor spatelui, mai ales când munca lor impune atenție și încordare; se vorbește deja de un “sindrom al luptătorului de weekend”. Munca sedentară poate uneori epuiza bărbații sau femeile mai mult decât cea în mișcare. Un personaj al lui Jack London, scriind o scrisoare la mașina de scris, afirma că această activitate este mult mai obositoare decât tot ce făcuse în întreaga sa viață, iar cariera sa cuprindea numai activități fizice grele. Să nu uităm că și scriitorul însuși fusese marinar, chiar muncitor la căile ferate, probabil de aceea nu a fost foarte impresionat când un tânăr avocat i-a spus că noile tehnologii precum mașina de scris (un echipament nou în acea vreme) vor “muta durerile în mâini”.
2.4.2. Proiectarea și îmbunătățirea factorilor de ambianță fizică
Ambianța fizică reprezintă o componentă importantă a procesului de proiectare ergonomică a locului de muncă. Etimologic noțiunea de ambianță se referă la mediul material și social în care o persoană sau o colectivitate își desfășoară activitatea.
În birouri proiectarea factorilor de ambianță trebuie să aibă în vedere: caracteristicile generale ale muncii, conținutul specific al muncii, solicitările impuse în procesul muncii, factorii psiho-sociali. De asemenea, importante sunt și posibilitățile materiale, tehnico-economice ale acestor structuri.
Principalii factori de ambianță fizică sunt: iluminatul, microclimatul (temperatura, umiditatea, viteza aerului, puritatea aerului), coloritul și zgomotul.
Iluminatul este unul dintre factorii care exercită o influență importantă asupra productivității angajaților și asupra gradului lor de oboseală. O iluminare defectuoasă poate cauza disconfort vizual și o poziție nenaturală a corpului, fiind deci o piedică în calea performanței.
Cercetările arată că 80% până la 85% din cantitatea de informație pe care o asimilăm parvine pe cale vizuală, de aceea confortul vizual este esențial. Dar modul de iluminare nu afectează numai confortul vizual ci și pe cel fizic.
Iluminatul la locul de muncă poate fi împărțit în 4 categorii:
Iluminarea ambientală este dată de obicei de o sursă de lumină montată în tavan (tub fluorescent). Uneori este singura sursă de lumină la locul de muncă.
Iluminarea cu ajutorul lămpilor de birou. Deși oferă confortul individual, acest tip de iluminare este absent în cele mai multe locuri de muncă.
Iluminarea direcționată este de obicei asigurată de surse de lumină orientate în jos, sau de lumini “de urmărire”. Este folosită pentru iluminatul anumitor obiecte sau pentru creșterea nivelului de intensitate.
Iluminarea naturală provine prin geamuri, uși sau pereți de sticlă. Are un efect pozitiv asupra omului, dar nu este disponibilă permanent.
Cheia unei bune iluminări este echilibrul. Astfel, se poate spune că o iluminare este eficientă atunci când lucrătorul beneficiază de un confort vizual și de vizibilitate într-o cameră echilibrată din punct de vedere al luminozității.
Să începem cu masa de lucru. Contrastele între iluminatul locului de muncă și imediata apropiere a acestuia trebuie să fie suficient de mari astfel încât să-i permită lucrătorului să vadă biroul foarte clar. O regulă generală este aceea că biroul trebuie să fie luminat de 3 ori mai puternic decât imediata apropiere, de 5 ori mai puternic decât spațiul general de lucru și de 10 ori mai puternic decât vecinătatea cea mai îndepărtată.
Probleme intervin când ochii lucrătorului sunt forțați să se adapteze unor contraste puternice sau unor schimbări repetate ale intensității. Dacă lucrătorul este nevoit să perceapă un contrast prea mare ori de câte ori își ridică ochii de la birou, atunci ochii obosesc. Un exemplu de acest fel este amplasarea calculatorului în fața ferestrei pentru a vedea priveliștea de afară. Lumina de afară, mai puternică de obicei decât cea din birou, determină dificultăți în vizualizarea caracterelor pe ecran, iar ochii vor fi nevoiți să se concentreze ori de câte ori lucrătorul îi ridică de la calculator și privește afară.
Cele mai multe locuri de muncă sunt fie slab, fie excesiv luminate, ceea ce afectează productivitatea lucrătorului. Adesea, unele birouri au un singur tub fluorescent ca unică sursă de lumină, rezultând astfel o lumină necontrolată.
Câteva soluții pentru a obține un echilibru al iluminării pot fi:
– evitarea concentrațiilor mari de lumină și a umbrelor;
– păstrarea nivelurilor de iluminare ambientală scăzută și echilibrată la același nivel. Standardele de iluminare pentru birou sunt de 800-1000 lucși, iar în birourile în care se lucrează pe calculator, nivelul de iluminare nu trebuie să depășească 400-500 lucși;
– asigurarea fiecărui birou cu câte o lampă care să aibă un scut direcțional de lumină, cu braț flexibil, posibilitate de înălțare și de reglare a intensității;
– o distribuție simetrică sau asimetrică a luminii. Munca de proiectare necesită o iluminare simetrică, pentru lucrul pe calculator este necesară o lumină asimetrică.
Mulți factori de iluminare care contribuie la un mai bun confort și o mai bună productivitate tind să fie individualizați, spre exemplu în funcție de vârstă. Studiile arată că un lucrător de 50 de ani are nevoie de o lumină de 10 ori mai puternică decât unul de 20 de ani pentru a avea confort și o bună vizibilitate.
Controlul luminii este un factor important în iluminarea modernă a locului de muncă. Metodele de control includ:
Poziționarea. Locul de muncă trebuie astfel poziționat încât linia vizuală să fie paralelă cu lumina și cu ferestrele. Lumina care cade într-un unghi corespunzător pe suprafața de lucru previne reflexia care poate întuneca imaginea sau poate crea contraste de fundal.
Comutatorul. Diferitele tipuri de comutatoare permit lucrătorilor să aprindă pe rând câte o serie de lumini, ceea ce permite reglarea nivelurilor de lumină ambientală.
Jaluzelele. Permit controlul luminii naturale pe parcursul întregii zile.
O altă problemă a iluminatului o reprezintă întreținerea. O bună întreținere a elementelor componente ale lămpilor include o schimbare regulată la 2/3 din viață a acestora, controale atunci când încep să dea mai puțină lumină și curățirea regulată. O nouă generație de startere electro-magnetice și de tuburi fluorescente cu eficiență și cu viață mărite sunt din ce în ce mai folosite, reducând foarte mult aceste probleme de întreținere.
Iluminarea eficientă determină și scăderea costurilor. Studiile arată că 85 de cenți dintr-un dolar cheltuit pe un sistem de iluminat deja existent se duc la costul de electricitate. Investițiile în sisteme eficiente de iluminare duc la reducerea acestor costuri, vor reduce munca de întreținere și vor îmbunătăți calitatea luminii.
Opțiunile de convertire a sistemelor deja existente în unele eficiente include:
– schimbarea tuburilor fluorescente actuale cu unele economice;
– achiziționarea unor tuburi fluorescente cu startere electromagnetice, care pot reduce consumul de energie cu până la 40%;
– instalarea unor foițe de aluminiu reflectorizante în interiorul lămpilor pentru a îmbunătăți nivelul de lumină.
La nivelul biroului, în cele mai multe cazuri iluminarea are un caracter personal, de aceea este important ca lucrătorul să își asume responsabilitatea pentru propriul confort vizual.
Cromatica (coloritul) constituie un alt factor de ambianță fizică ce influențează productivitatea muncii și care are un rol important asupra capacității vizuale, în asigurarea unui iluminat eficient și a unui confort sporit. Folosirea culorilor în munca de birou se bazează pe efectele fiziologice și psihologice ale culorilor asupra omului (tabelul 3).
Astfel:
Roșul are efecte benefice asupra sistemului nervos, stimulează circulația sângelui și pofta de mâncare, vasele limfatice și metabolismul. Roșul accelerează ritmul cardiac și respirația, combate frigul, dă impresia de mărire a spațiului, dă rezistență la efort psihic și fizic, creează o ambianță veselă și optimistă. Dar privitul intens și timp îndelungat a acestei culori determină oboseala care se va resimți la nivelul întregului organism. Roșul ajută în următoarele afecțiuni: răceli, stări subfebrile, dureri reumatice provocate de frig și de oboseală, eczeme, TBC, depresie nervoasă, paralizie, astenie fizică.
Verdele este calmant și dă senzația de odihnă. Este culoarea naturii și a speranței, dilată vasele de capacitate mică, scade tensiunea arterială, echilibrează. Lumina verde favori-zează sugestia și autosugestia, dar obosește dacă nuanțele sunt prea întunecate.
Oranjul tonifică aparatul respirator, combate stările de anxietate, stimulează atenția, fixează calciul în oase, este afrodiziac. De asemenea, este tonifiant pentru ficat și pentru funcțiile de nutriție. Oranjul este indicat în bronșite cronice, sclerodermii, enfizem pulmonar, astm bronșic, rinite cronice, litiază biliară, boli de rinichi. Oranjul nu are contraindicații.
Albastrul are ca efect scăderea presiunii sanguine, a tonusului muscular, calmează respirația și reduce frecvența pulsului. Ca efecte psihologice, este o culoare foarte rece, odihnitoare și liniștitoare care îndeamnă la calm și la reverie, la predispoziție spre concentrare și spre liniște interioară. În exces, albastrul poate duce la depresie. Albastrul conferă seriozitate, tendința spre evocare, spațialitate, îngăduință, pace interioară, nostalgie.
Violetul este culoarea regală prin excelență. Recunoscută ca sedativ, violetul stimulează producerea globulelor albe, crește tensiunea arterială și frecvența ritmului cardiac.
Tabelul 3
Principalele efecte ale culorilor
Culorile birourilor ergonomice se aleg și în funcție de coeficientul de reflexie. Astfel se recomandă vopsirea plafoanelor în culori cu coeficient de reflexie ridicat, însă mat, pentru a împiedica strălucirea. Pardoseala să aibă un coeficient de reflexie de 15-30%. Pentru mobilier se recomandă culori deschise, având un coeficient de reflexie de 30% până la 50%. Pentru mașini de scris sau pentru calculatoare sunt indicate culori neutre (gri, bej).
Zgomotul. Nivelul general al zgomotelor trebuie să se înscrie în limite corespunzătoare specificului muncii de birou, al cărui conținut implică un anumit grad de solicitare psihică și nervoasă (tabelul 4).
Tabelul 4
Zgomotele în birouri (după E. Grandjean)
Limitele maxime admisibile pentru zgomot sunt:
70 db în secretariate și în centre de calcul;
50-60 db în servicii financiar-contabile și în celelalte birouri cu lucrări repetitive care necesită o anumită concentrare.
Intensități mai mari de 110 db situează zgomotele dincolo de limitele suportabile. [5]
Pentru evitarea efectelor determinate de intensitățile mari ale zgomotului, în special cele neuro-psihice (tulburări de atenție, sustragere, încordare, oboseală) sunt necesare măsuri de prevenire precum:
acte normative de limitare a zgomotelor;
soluții silențioase pentru tehnologia de birou;
dimensionarea corespunzătoare a încăperilor;
dispersarea și dispunerea rațională a echipamentelor;
pereți, plafoane și planșee din materiale fonoabsorbante;
săli pentru recreere în timpul pauzelor;
control ORL periodic.
Microclimatul. Acesta se referă la starea fizică a aerului la locul de muncă, ce se caracterizează prin temperatură, umiditate, curenți de aer și radiațiile termice ale corpurilor încălzite [6] .
Un microclimat necorespunzător poate reduce capacitatea de muncă a executantului, poate spori riscul de îmbolnăviri și implicit reduce productivitatea muncii. Temperatura optimă în încăperile birourilor stimulează lucrul, crește eficiența.
Senzația de bună stare fiziologică apare atunci cînd diferența dintre temperatura aerului și cea a suprafeței încăperii nu depășește 2-30C.
Temperatura aerului recomandată pentru munca intelectuală în poziția șezând este de 21-230C, iar pentru munca ușoară în poziția șezând este de 190C. De asemenea, specialiștii cer, în general, ca diferența între temperatura exterioară și cea interioară în timpul sezonului cald să nu depășească 40C.
În stabilirea temperaturii optime trebuie să se ia în calcul și mișcarea și umiditatea aerului. Mișcarea aerului trebuie să fie mai mică de 0,2 m/s; în cazul lucrărilor deosebit de delicate care cer o imobilitate prelungită a corpului, nu trebuie să depășească 0,1 m/s.
Igiena modernă recomandă ca în încăperile încălzite umiditatea relativă a aerului să fie cuprinsă între 50 și 70%. De asemenea, cercetările efectuate demonstrează că pentru o relație optimă între umiditatea relativă și temperatura aerului, acești indicatori trebuie să aibă următoarele perechi de valori:
Dacă aceste proporții nu se păstrează apar efecte negative asupra aparatului respirator.
Acestea ar fi posibilitățile pe care le are la dispoziție specialistul în ergonomie pentru a conferi locului de muncă mai multă personalitate, confort și funcționalitate
Scaunele de tip “executiv” (pentru cadrele de conducere) cu spătarul înalt, cu tapiserie impunătoare, cu cadru solid, trec încă în unele cercuri ca un semn al puterii, deși unii designer-i spun că se confundă ierarhia cu funcționalitatea. Designer-ii acestor modele afirmă că s-au inspirat din arta religioasă medievală. Totuși pentru că ele nu permit nici un fel de ajustare, unii utilizatori le găsesc neconfortabile.
În extrema cealaltă se află scaunele de tip “task” pentru secretariate care nu oferă decât o mică platformă și un spătar rigid.
Până în anii 80 specialiștii considerau scaunul ideal ca un bloc rectangular format din mai multe cuburi, cu suprafețe paralele sau perpendiculare pe podea sau pe suprafața de lucru. Mulți manageri își amintesc astăzi de această modă “cubistă”, cu scaune rigide în unghi drept.
O serie de studii independente ale lui Grandjean sau Mandal au dat scaunelor de birou un nou design și noi dimensiuni. Înclinarea spre spate cu 15 grade (Grandjean) sau înclinarea platformei și spătarului ușor înainte precum poziția călărețului (Mandal) sunt căi de reducere a presiunii asupra discurilor spinale și asupra mușchilor. Ergonomistul Marvin J. Dainoff și colaboratorii săi argumentează că alegerea poziției pe scaun depinde de modul în care se folosesc mâinile. Înclinarea pe spate este indicată pentru citirea textelor de pe terminale în timp ce pentru scrierea de la tastatură sau pentru activități care implică detalii fine se recomandă aplecarea înainte.
Cercetările lui Grandjean și Mandal au influențat proiectarea și fabricarea mobilierului de birou imprimându-i un stil nou. Acesta începe să răspundă mai bine mișcărilor și pozițiilor utilizatorilor. Nu există nici un dubiu că, sub influența celor doi, proiectarea scaunului, în special a suportului zonei lombare, a suferit schimbări radicale, unii vorbesc chiar de o filosofie a ajustabilității (poate puțin cam exagerat).
Dacă la început au existat voci care găseau inutile studiile referitoare la scaun, mai târziu încep să apară modele celebre, criticate sau apreciate. Modelul Wassily (cu cadru tubular metalic) creat de Marcel Breuer era mai plăcut privitului, spuneau unii, decât folosirii. Alți designer-i moderni, în special cei din nordul Europei care aparțin școlii de modă veche, acordă o mai mare atenție spatelui omului. Alții precum arhitectul Emilio Ambasz, creatorul modelului Vertebra în 1987, au renunțat la ideea corectării unei singure poziții în favoarea libertății maxime a schimbării poziției, care implică înclinare înainte, înapoi, ajustarea spătarului sau rotire. Cel mai discutat model Aeron, creat la mijlocul anilor 90 de Bill Stumpf, se spune că imita mișcările naturale ale corpului. El era unul din puținele scaune proiectate să se adapteze dimensiunilor corpului, dar din păcate era destul de scump. Astăzi accentul se pune pe ajustabilitate, pe mobilitate și pe confort. Deși există divergențe în privința proiectării scaunului, designer-ii sunt unanimi în aprecierea că aceasta este foarte dificilă. Ludwig Mies van der Rohe le spunea studenților săi că este mai greu astăzi să proiectezi un scaun decât un zgârie-nori.
În deceniul 8 mișcarea pentru securitatea și pentru protecția lucrătorilor din birouri s-a confruntat cu o criză de proporții care a determinat reduceri de personal și economii financiare. Din această cauză se impunea reducerea costurilor pentru scaunele ergonomice ale căror prețuri de 500$, 600$ sau 1000$ sau chiar mai mult depășesc cu mult prețurile scaunelor obișnuite care sunt în jur de 150$-250$. Prețul a fost numai începutul.
O altă problemă care a apărut în utilizarea scaunelor ergonomice a fost învățarea folosirii acestora. Cei mai mulți lucrători nu învață niciodată să facă ajustările necesare, să beneficieze de facilitățile acestora și în ultimă instanță să amortizeze prețul lor destul de ridicat. Deși învățarea necesită puțin timp și un efort minim, utilizatorii nu acordă o atenție prea mare acestei instruiri. De aceea, uneori, chiar la utilizatorii unor astfel de scaune au apărut probleme în special de circulație. Chiar confortul aparent cere studiu și atenție.
Chiar dacă birourile dispun de scaune ergonomice perfecte, noua tehnologie a adus o altă problemă: majoritatea activităților de birou se desfășoară fără să fie necesară părăsirea acestuia. Rețelele de calculatoare apărute în anii 90 au redus nevoia de deplasare dintr-un birou în altul. Chiar procesarea de texte a eliminat obișnuitele pauze ale dactilografelor, comunicarea prin rețele permite astăzi dialogul la distanță. Chiar dacă toate acestea au determinat creșterea productivității activităților de birou, ele au promovat în același timp și o
semi-imobilitate uneori periculoasă. Astfel că, în timp ce specialiștii în comunicare studiază căile de reducere a dialogului “față în față”, ergonomiștii încearcă rezolvarea problemelor de sănătate determinate de reducerea mișcării.
În alegerea scaunului perfect ne întrebăm cum ar trebui să arate acesta. Numeroase informații de la prieteni, de la producători sau chiar din unele articole publicate creează confuzie.
Cei mai mulți specialiști sunt de acord că un scaun perfect trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
– să permită utilizatorilor să se odihnească confortabil cu picioarele sprijinite de podea; cu coapsele complet așezate pe platformă, care trebuie să fie aproximativ paralelă cu podeaua;
– spatele trebuie să fie sprjinit de un spătar confortabil iar unghiul format de coapse și de spate să fie între 90 de grade și 105 grade;
– să permită o ușoară înclinare în spate, dar nu prea ușoară;
– să permită schimbări frecvente ale poziției.
Toate acestea pot fi sintetizate în trei standarde structurale:
1. Un scaun trebuie să permită mișcările naturale ale corpului.
Scaunele ergonomice trebuie să permită corpului mișcări libere, spontane, constrânse numai de gravitație. Scaunul ar trebui să ofere utilizatorului un suport optim chiar dacă acesta este în mișcare sau se odihnește, deși foarte puțin timp oamenii se odihnesc la locurile lor de muncă. De exemplu, studiindu-se mișcările operatorilor pe calculator s-au observat o mulțime de poziții, chiar atunci când aceștia execută o singură sarcină. De altfel, cercetătorii au identificat în munca de birou trei poziții distincte:
– înainte – pentru activități care necesită atenție, concentrare (introducerea textelor de la tastatură). Oamenii mai scunzi (dacă nu dispun de mobilier ajustabil) sunt de cele mai multe ori obligați să lucreze în această poziție;
– rezemare ușoară – pentru conversație, telefoane, lucrul cu tastatura sau mouse-ul. Cercetătorii spun că aceasta este poziția preferată de majoritatea lucrătorilor în birou;
– rezemare adâncă – pentru lectură, pentru odihnă și uneori în folosirea tastaturii (căutarea unor informații).
Experții sunt de acord că schimbările frecvente ale poziției în timpul lucrului sunt benefice pentru lucrători. Mișcarea musculaturii acționează ca o pompă îmbunătățind circulația sângelui, mișcarea coloanei este benefică pentru discurile intervertebrale iar mișcarea continuă a articulațiilor este indicată pentru încheieturi și pentru ligamente.
Dar uneori unele poziții necesită ajustarea scaunului. Studiile arată că utilizatorii nu folosesc facilitățile de ajustare ale scaunului ergonomic. Astfel, Herman Miller, studiind 417 lucrători în birouri care dispuneau de scaune ergonomice, a observat că în timp ce 69% foloseau manevrele de ridicare sau de coborâre a platformei, numai 1/3 foloseau ajustarea pe verticală a spătarului și numai 27% foloseau facilitățile de ajustare a brațelor de sprijin. Mai mult de jumătate erau complet nefamiliarizați cu stabilirea tensiunii de înclinare. Un bun scaun trebuie să permită unei persoane să stea confortabil în oricare dintre cele trei poziții de bază și de asemenea să permită mișcări spontane. Un scaun perfect trebuie să se adapteze tuturor formelor și dimensiunilor corpului fără să împiedice circulația sângelui.
2. Un scaun trebuie să fie neutru din punct de vedere topografic. Presiunea unor suprafețe pot determina disconfortul în timpul șederii. O bună distribuție a presiunii într-un scaun micșorează presiunea asupra oaselor implicate în ședere și asupra zonei lombare.
Distribuția corectă a presiunii este crucială pentru confortul șederii pe scaun. Suprafețele rigide acționează asupra vaselor de sânge încetinind circulația, ceea ce determină disconfortul. Din cauza diferitelor puncte de presiune determinate de forme și de dimensiuni diferite ale corpului uman este dificil de prescris conturul ideal al spătarului sau nivelul de rigiditate al pernei scaunului astfel încât punctele de presiune să minimizeze disconfortul. Mai mult, scaunele al căror spătar exercită puncte de presiune în zona lombară sunt considerate mai confortabile decât scaunele a căror parte principală de sprijin se află în partea de jos a spatelui, deși presiunea de la un suport rigid pentru zona lombară provoacă disconfort. Cercetătorii au descoperit o puternică corelație între confortul global al scaunului și modul în care utilizatorul percepe gradul de confort asupra spatelui. Ideal ar fi ca forma corpului să determine aria punctelor de presiune, nu forma platformei sau a spătarului, altfel spus scaunul să se “adapteze” corpului și nu invers.
3. Un scaun ar trebui să se potrivească utilizatorului “ca o mănușă”.
Angajații ar trebui să ceară să “poarte” scaunele care li se potrivesc cel mai bine, deci care să nu fie nici prea mici nici prea mari. Se știe că oamenii diferă foarte mult în privința dimensiunilor. Scaunele care nu se potrivesc utilizatorilor pot crea disconfort sau chiar probleme de sănătate. Oamenii sunt diferiți nu numai în privința dimensiunilor ci și în privința formelor. În afara celor aproximativ 10-12 cm la înălțime și 10-12 kg la greutate care separă femeile de bărbați, există diferențe determinate de structura sistemului osos și de distribuire a greutății și infinite diferențe în lungimea brațelor și conturul corpului. Chiar în grupuri de oameni de același sex, vârstă sau statură există o mulțime de diferențe în proporționarea corpului.
Îmbunătățirea corespondenței dintre dimensiunile corpului și dimensiunile scaunului este crucială pentru confort și pentru sănătate. Ajustarea greșită pe înălțime poate cauza o presiune inconfortabilă asupra coapselor. O platformă prea largă sau prea adâncă înlătură avantajul sprijinirii brațelor sau spatelui care l-ar ajuta pe utilizator la transferul greutății de pe coloană. Unele companii au rezolvat problema diferențelor de dimensiuni ale lucrătorilor din birouri comandând producă-torilor de mobilier scaune ergonomice care au o scară de ajustabilitate mai mică sau mai mare. Un scaun cu o scală de ajustabilitate mai apropiată de dimensiunile utilizatorului înseamnă erori mai mici în ajustabilitate deoarece această nevoie este relativ mai mică.
Mai buna potrivire dintre scaunele de birou și dimensiunile utilizatorilor a căpătat o importanță deosebită în ultimii ani datorită schimbărilor intervenite pe piața forței de muncă în economia lumii. Creșterea numărului lucrătorilor din Asia care în general au o statură mai mică, internaționalizarea muncii, comerțul liber, tendința de creștere în înălțime a lucrătorilor din Europa și din America de Nord, proporția din ce în ce mai mare a femeilor care lucrează, determină producătorii să dezvolte noi soluții inovative în fabricarea scaunelor în această lume marcată de o creștere a diversității populațiilor de lucrători.
Este destul de greu de crezut că un scaun poate cauza sau preveni durerile, în special cele de spate. Există motive să credem că alte cauze, precum frustrările pot determina mai multe dureri decât efectele mecanice ale lucrului în poziția șezând. Chiar dacă cercetările arată o scădere a ratei durerilor de spate în companiile care dispun de programe ergonomice, este încă destul de dificil de spus dacă banii ar trebui direcționați pentru cumpărarea scaunelor ergonomice sau pentru schimbarea stilului managerial. Cei mai mulți manageri afirmă că într-adevăr scaunul ergonomic este necesar, totuși mai importantă este munca cu omul astfel încât acesta să nu se simtă niciodată frustrat, lipsit de ajutor sau rănit în orgoliul său.
Majoritatea managerilor acceptă ideea că scaunul ergonomic este într-adevăr important pentru creșterea confortului lucrătorilor, pentru eliminarea problemelor de sănătate care în final pot duce la creșterea productivității, numai că acest scaun și în general mobilierul ergonomic este încă prea scump (cel puțin pentru firmele românești). Totuși trebuie să ne gândim la faptul că pierderile determinate de nefolosirea lor sau necunoașterea utilizării lor (20 de miliarde de dolari pe an în SUA) depășesc cu mult aceste costuri. Să reflectăm asupra vorbei englezului: Sunt prea sărac pentru a cumpăra lucruri ieftine.
La fel de importantă în munca de birou este ajustarea meselor de lucru. Înălțimea planului de lucru trebuie dimensionată în funcție de distanța optimă de vedere pentru menținerea corpului în poziție naturală, precum și în funcție de mărimea efortului solicitat de brațe.
În tabelul următor prezentăm înălțimea minimă și maximă a suprafeței de lucru, în poziția șezând, pentru diferite activități.
Tabelul 2.
Înălțimea suprafeței de lucru în poziția șezând,
pentru diferite activități
Pentru a putea respecta aceste dimensiuni, mesele de lucru trebuie să dispună de un mecanism care permite ajustarea înălțimii până la nivelul corespunzător.
În prezent firmele specializate în producerea mobilierului de birou pun tot mai mult accent pe aspectul ergonomic al produselor lor.
3.1. Factorii care influențeză stresul vizual
Raportul Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite sugerează că problemele de vedere datorate lucrului cu computerul pot fi reduse cu 39% prin îmbunătățirea condițiilor ergonomice.
Mediul de lucru cu computerul este determinat de o serie de factori fizici, cum ar fi
– iluminatul;
– poziția utilizatorului;
– amplasarea computerului;
– zgomotul;
– calitatea aerului.
Pe lângă aceștia există și aspecte adiacente ale activității care pot contribui la stresul vizual :
– specificul muncii desfășurate;
– planificarea și organizarea acesteia;
– profilul fiziologic și psihologic al utilizatorului;
– eficiența vizuală a operatorului;
– caracteristicile stației de lucru.
Doctorii James Sheedy și Steven Parsons, optometriști la Colegiul de Optometrie al Universității Berkley, California, au publicat un raport intitulat Aspecte clinice ale ochiului în cazul utilizării terminalului video-display. Antecedente, în cuprinsul căruia se arată că “sarcinile caracteristice utilizării terminalului video solicită ochiul mult mai mult și pot cauza un stres mult mai puternic decât activitățile mai puțin solicitante vizual. Este clar că un procent mare de utilizatori prezintă simptome specifice. Îmbunătățirea displayurilor video, a mediului de lucru al stațiilor precum și a proiectării activității pot reduce cerințele vizuale ale acesteia”.
Afecțiunile vizuale ale lucrătorilor pot fi depistate și tratate în urma examenelor oftalmologice. Pe lângă grija pentru întreținerea ochiului, de mare importanță în asigurarea condițiilor optime de lucru ale operatorilor este îmbunătățirea aspectului ergonomic.
Studiile au estimat că numai 5-10% din toți utilizatorii de terminale video lucrează în condiții perfect corespunzătoare din punct de vedere ergonomic.
Factorii general întâlniți în mediul de utilizare al TVD și care pot avea efect negativ asupra utilizatorului vor fi analizați în continuare.
Displayuri plate bidimensionale
În activitatea de procesare de text pagina tipărită este înlocuită cu caracterele luminoase de pe ecran. Pentru a citi pagina tipărită sau pentru a tasta, linia privirii coboară cu 20-40 grade. Pentru a urmări apoi ecranul privirea trebuie deplasată în plan orizontal. Această linie orizontală îl face pe privitor susceptibil de numeroase interferențe vizuale: strălucire supărătoare, fundal ce distrage atenția, variații ale intensității luminii în cameră. Ecranul poate să se comporte ca o oglindă reflectând obiectele apropiate.
Mișcarea pe orizontală pentru a vedea ecranul forțează tonusul mușchilor din jurul ochilor, iar urmărirea displayului timp îndelungat nu permite relaxarea privirii și o stimulare suficientă a ochiului pentru a menține o focalizare corespunzătoare.
Limitele contrastului
Pentru a mări confortul vizual este de preferat o cameră mai slab luminată atunci când privim ecranul computerului. O lampă de birou corect amplasată va permite citirea simultană a documentelor cu care se lucrează.
Culorile
Caracterele care apar pe ecran pot avea efect hotărâtor asupra confortului vizual. Caracterele negre pe fundal alb asigură confortul vizual maxim. Alte culori preferate pentru caractere sunt: verde, galben și portocaliu. Este bine să fie evitate cele scrise cu roșu sau cu albastru. Displayurile color sunt mult mai obositoare pentru sistemul vizual decât cele monocrome. Fundalul ecranului are efect asupra sistemului vizual. Un ecran alb asigură o focalizare foarte bună.
Polaritatea
Cercetările nu sunt concludente în a alege genul de polaritate preferat. Pe parcursul zilei poate fi alternată polaritatea spre a asigura o variație a stimulilor pentru ochi.
Luminozitatea
Operatorul trebuie să regleze luminozitatea ecranului și contrastul pentru a obține confortul vizual maxim. Unii utilizatori au declarat că luminozitatea variabilă a ecranului pe parcursul zilei de lucru asigură relaxarea ochilor obosiți.
Tipul și dimensiunea caracterelor
Înălțimea recomandată pentru caractere este între 2,5 mm și 3,00 mm, fiecare dintre ele trebuind să fie foarte clar definită pe ecran. Standardele internaționale stabilesc 80 de caractere pe linie și 25 de linii pentru un ecran.
Rezoluția caracterelor de pe ecran depinde de dimensiunile matricei. Cele mai comune dimensiuni ale matricei sunt de 5×7 , 7×9 sau 9×11. Cu cât matricea este mai mare cu atât calitatea caracterelor este mai bună. Cele mai bune sunt caracterele constituite dintr-o matrice de cel puțin 7×9. Pentru lizibilitatea textului de pe ecran este important și fontul caracterului (formatul acestuia).
Terminalul video trebuie verificat la fiecare șase luni pentru a ne asigura că funcționează conform prescripțiilor. Verificarea periodică se va desfășura conform prescripțiilor producătorului. Ea va asigura și o calitate corespunzătoare a caracterelor.
Scrolling (Defilarea textului)
Operatorul trebuie să cunoască modul în care apare informația pe ecran și să regleze capacitățile vizuale de urmărire și de scanare în așa fel încât informația să fie prezentată în ritmul înțelegerii. Fiecare operator o poate face în mod specific.
“Pâlpâirea” și “vălurirea” ecranului
La computerele fabricate începând cu 1989 aceste probleme au fost eliminate. Aparatele de birou cu câmpurile magnetice de joasă frecvență (imprimante laser, copiatoare, FAX-uri) pot degrada imaginea de pe ecran.
Tastatura
În conceperea tastaturii trebuie să se țină seama de anumiți factori:
– dispunerea tastelor ;
– dimensiunea acestora ;
– unghiul și înălțimea tastaturii ;
– rezistența la apăsare ;
– culorile folosite pentru diferite funcții ale tastelor.
Tastaturile proiectate neergonomic pot determina dureri ale încheieturilor mâinii ce se pot transforma în incapacități permanente de mișcare. Sunt de preferat tastaturile mobile și folosirea unui wrist pad (suport pentru încheieturi).
Stațiile de lucru integrate unde ecranul, tastatura și zona de amplasare a documentelor cu care se lucrează sunt în același plan, asigură o utilizare mai confortabilă a calculatorului.
Distanța de lucru
Distanța de la care se privește ecranul monitorului (47-70 cm) este mai mare decât distanța normală pentru citit (30-40 cm), ceea ce duce la creșterea distanței normale de focalizare.
Preocupările recente legate de riscurile radiațiilor cu frecvență scăzută au stabilit că distanța optimă până la ecran este de 70 cm. Ea poate fi obținută prin mărirea caracterelor pe ecran. Ochelarii speciali pentru computer (lentilele lor echilibrează sistemul vizual, reducând stresul) pot deveni un accesoriu obișnuit al utilizatorului de computere.
Mobilierul și designul locului de muncă
Tipul și designul mobilierului poate influența confortul vizual și general al utilizatorului.Scaunele folosite în lucrul cu echipamentele de calcul trebuie să fie reglabile. Sunt excelente scaunele ergonomice, cu spătar reglabil care poate fi ajustat pentru a sprijini zona lombară. Computerul trebuie să fie așezat pe un suport mobil care să permită reglarea poziției pentru eliminarea srtălucirii sau reflexiei.Un mediu de lucru optim de desfășurare a activității depinde de cum sunt integrate intimitatea, confortul și funcționalitatea.
Strălucirea supărătoare
Se poate diminua prin iluminarea adecvată a spațiului de lucru, prin îndepărtarea computerului de sursa de lumină sau prin instalarea de paravane. Filtrele anti-strălucire sau acoperirile anti-reflexie pe lentilele ochelarilor pot fi utile.
Temperatura camerei
Temperaturile extreme pot acționa ca factori indirecți de stres ce afectează concentrarea și performanțele vizuale ale utilizatorului terminalului video.
Calitatea aerului
Computerele trebuie plasate în locuri cu umiditate scăzută. Este salutară tendința de a se interzice fumatul la locul de muncă.Aerul închis poate afecta și el capacitatea de desfășurare a activității pentru perioade lungi.
Iluminarea încăperii
Iluminarea în încăpere trebuie să fie de 3 ori mai puternică decât fundalul ecranului. Este de preferat să se folosească lămpi de birou în locul iluminării din plafon.
Pentru citirea cărților se recomandă 100-200 Candeli. Conform Institutului Național de Standardizare American (ANSI) pentru stațiile de lucru cu computerul se recomandă 18-46 Candeli.
Cu cât este mai mic contrastul între ecran și mediul înconjurător, cu atât este mai bine. Astfel se reduce oboseala ochiului care nu mai trebuie să facă eforturi de adaptare de la o luminozitate la alta.
Suprafața pereților și culoarea lor
Pereții trebuie să fie mați și într-o culoare pastel.
Zona de relaxare a privirii
Operatorii trebuie să aibă în față un spațiu deschis. Acesta creează posibilitatea odihnirii ochilor prin fixarea unor obiecte îndepărtate.
Zgomotul
Odată cu trecerea de la mașina de scris la utilizarea computerului, nivelul zgomotului a fost redus simțitor. Surse cauzatoare de zgomot și de distragere a atenției pot fi imprimantele zgomotoase sau celelalte persoane din încăpere.
Imagini reflectate
Această problemă poate fi eliminată prin mutarea monitorului sau prin aplicarea unui filtru .
Tipul de activitate
Un alt factor important de influențare a stresului vizual îl reprezintă structura, cerințele și ritmul activității.
Muncile complexe de natură psihică sunt în general grele și obositoare mai ales pentru ochi. Activitățile relativ simple din birou precum cele de secretariat sau de introducere a datelor sunt stresante din cauza structurii și ritmului. Fiind repetitive și monotone ele sunt obositoare și lipsite de satisfacție.
Studiile arată că lucrătorii care au un control scăzut asupra conținutului și vitezei muncii lor sunt cei mai vulnerabili la stres.
Durata activității, a pauzelor, diversitatea sarcinilor și rotația activităților influențează, de asemenea, nivelul stresului.
Perceperea activității
Profilul psihologic al lucrătorului poate influența stresul indus de activitate. Felul în care acesta percepe activitatea pe care o depune este un factor determinant în stabilirea nivelelor de stres. Dacă mediul de desfășurare a activității corespunde nevoilor și capacităților persoanei, atunci plângerile referitoare la problemele de sănătate vor fi minime.
Dacă individul și munca sa nu sunt compatibili, atunci stresul ce rezultă inerent va fi amplificat de utilizarea computerului.
Pe lângă organizarea activității sunt și condiții fizice sau de mediu specifice fiecărui loc de muncă ce pot influența nivelul de stres: iluminare insuficientă, zgomote peste nivelul admis, calitatea necorespunzătoare a aerului, spațiul inadecvat de desfășurare a activității și designul incorect al mobilierului și stațiilor de lucru.
Pot să apară reacții adverse la stresul determinat de folosirea computerului: evitarea activităților specifice, disconfort sau adaptări greșite ale vederii.
Tabelul 8 prezintă informații privind legătura dintre sarcinile de serviciu pentru folosirea terminalelor video și diverși factori ce pot cauza stresul. Datele cuprinse în tabel arată că activitățile diferă foarte mult din punct de vedere al interacțiunii om-computer.
Tabel 8 Categorii de sarcini specifice folosirii terminalelor video
Vederea și poziția de lucru
De foarte multe ori stresul vizual este legat de problemele de poziție: dureri de cap, de umeri, dureri ale încheieturilor mâinii sau ale spatelui.
Designul computerului nu ne permite să vedem în același timp tastatura și imaginea pe ecran. Datorită proastei legături dintre activitățile vizuale și cele motorii, ochii sunt supuși stresului.
Medicul optometrist Allan Grant propune denumirea de Homo quintadus pentru descrierea speciei ce s-a dezvoltat din Homo sapiens și care deține o vedere perfect adaptată activităților desfășurate la distanțe mici. El consideră că cea mai eficientă modalitate de obținere a confortului la utilizarea calculatorului o constituie schimbarea designului acestuia, nu adaptarea sistemului vizual al individului.
TDV și stresul
Stresul resimțit la locul de muncă depinde de tipul activității și de natura individului. Unele activități sunt mai stresante decât altele. Diferă însă reacția fiecărui individ la acesta. Stresul vizual duce la modificări ale ritmului cardiac, ale respirației și la alte simptome de stres. Expunerea excesivă la factori de stres poate avea ca rezultat apariția unor probleme mentale sau sociale grave (anxietate, deprimare, oboseală, iritabilitate, productivitate scăzută și creșterea absenteismului). Unele activități repetitive, izolate social conduc la un nivel ridicat al stresului (controlorii de trafic aerian sau operatorii de introducerea datelor). Mult mai ușoare din punct de vedere al stresului sunt activitățile la care desfășurarea programului și stabilirea termenelor rămân la aprecierea individului. În consecință, munca specialiștilor și a celor din posturi de conducere au cel mai mic nivel de stres legat de utilizarea terminalului video .
Dr. J.R. Pierce de la Universitatea din Alabama a studiat dovezile fiziologice ale stresului vizual. În urma studiului a rezultat o legătură între tipul activității și nivelul de stres. Deseori caracteristicile activității și nu individul constituie cauza stresului (fig. 3).
Stres vizual Activitate
Maxim Controlor trafic aerian
Intoducerea datelor
Contabilitate
Procesare de text
Mediu Secretară
Editor
Autor
Minim Posturi de conducere
Fig. 3. Nivelul stresului vizual pentru diferite tipuri de activități
3.2. Măsuri pentru prevenirea stresului vizual
1. Terminalul video și poziția nenaturală a ochilor
Utilizarea unui calculator nu se aseamănă deloc cu actul tradițional al cititului.
Există o mare diferență între a privi o foaie albă de hârtie acoperită cu litere negre, care reflectă lumina, și a privi un ecran (de obicei negru), care este autoiluminat și care este acoperit cu numeroase caractere colorate.
Lumina suplimentară care provine de la un ecran de calculator este suficient de puternică și necesită o utilizare minimă a celei naturale sau a celei artificiale.
Lumina emanată din ecranul calculatorului trece printr-un proces de reîmprospătare continuă a unui înveliș de fosfor, așa încât imaginea să nu pălească.
Această “reîmprospătare” trebuie realizată cu o viteză de aproape 60 de ori pe secundă, în caz contrar utilizatorii vor sesiza o ușoară licărire, asemănătoare celei produse de vechile tuburi fluorescente de iluminat.
Marea diversitate a tipurilor de monitoare generează diverse rate de licărire. Pentru utilizatori, acest lucru poate fi deosebit de stresant.
Ca o soluție împotriva acestui fenomen se poate diminua capacitatea de strălucire a ecranului, dar și acest lucru poate conduce la apariția altor probleme.
Există o mare diferență între poziția naturală a ochilor atunci când citim și poziția nefirească a ochilor atunci când privim ecranul unui calculator. Poziția drept-înainte a operatorilor pe calculator este nenaturală și diferă mult de poziția convențională, adoptată în timpul cititului. Mușchii globului ocular “se luptă” pentru a realiza acel echilibru necesar pentru a fixa și a reține imaginea.
Această stare de permanentă încordare conduce la apariția unor simptome neplăcute, precum oboseala și durerile de cap.
În mod ideal, ecranul unui calculator ar trebui poziționat la circa 10 inch (25,4 cm) sub linia orizontală a privirii.
Strălucirea emanată de ecranul calculatorului
Termenul de strălucire desemnează orice împrăștiere exterioară a razelor luminoase.
Într-un birou există numeroase surse care produc strălucire: lămpi impropriu poziționate, tuburi fluorescente, lumina exterioară (lumina zilei), suprafețele cu un grad mare de reflexie și orice obiect iluminat (pe care cade lumina).
Suprafața din sticlă a unui ecran de calculator poate avea un grad mare de reflexie.
În timp ce ochii operatorului pe calculator se află poziționați drept-înainte, ei sunt influențați de sursele externe de iluminare și, în special, de lumina provenind din plafon.
Există numeroase modalități pentru a reduce strălucirea:
Atașarea la monitorul calculatorului a unor filtre anti-strălucire. Filtrele obișnuite sunt realizate din sticlă sau din fibre de plastic. Fiecare tip de filtru are avantajele sale.
Ecranele din sticlă sunt în general mai bune. În ciuda faptului că sunt costisitoare și necesită o curățire frecventă, sunt excelente în reducerea strălucirii.
O a doua modalitate vizează poziționarea corectă a ecranului calculatorului. În timpul în care nu utilizăm calculatorul putem poziționa ecranul acestuia în așa fel încât să nu reflecte în nici un fel lumina.
Iluminarea birourilor. Cercetătorii au remarcat că numeroase birouri sunt improprii pentru utilizarea calculatoarelor din punct de vedere al strălucirii.
Iluminarea birourilor în care se utilizează calculatoarele ar trebui să fie de trei ori mai puternică decât lumina produsă de ecranul pe care îl folosim în mod obișnuit.
Tradiționalele filtre de lumină plasate pe plafoane și care utilizează tuburile fluorescente sunt adesea o sursă considerabilă de strălucire. Aceste dispozitive pot fi adaptate în așa fel încât să direcționeze lumina în jos, în unghi drept, în loc să o împrăștie în toate direcțiile.
Această metodă contribuie la crearea unei ambianțe plăcute și liniștitoare pentru ochi.
Utilizarea unor ochelari speciali pentru lucrul pe calculator.
S-a demonstrat că folosirea acestor ochelari duce la creșterea confortului vizual. Se pare că vor deveni accesorii pentru utilizatori.
Lentilele ochelarilor obișnuiți nu pot asigura flexibilitatea necesară lucrului cu computerul. Lentilele speciale bifocale pentru computer au porțiunea de sus proiectată pentru urmărirea ecranului, în timp ce partea de jos este realizată pentru a urmări textul scris. Lentilele trifocale sunt și mai specializate, asigurând zone pentru computer, pentru text și pentru privirea la distanță. Există și lentile noi, cu design modern, care permit modificări gradate ale puterii lentilelor în funcție de variația distanței. Lentilele colorate acoperite cu straturi anti-reflexie sunt câteodată utile ca elemente adiționale pentru creșterea confortului la urmărirea ecranului computerului.
Persoanele trecute de 40 de ani suferă deja din cauza dificultăților de concentrare asupra obiectelor aflate la mici distanțe. Acest lucru este un rezultat al modificărilor ce survin în structura aparatului vizual, din cauza înaintării în vârstă.
În această situație se recomandă utilizarea ochelarilor obișnuiți pentru citit și a ochelarilor speciali pentru lucrul cu calculatorul, care echilibrează această disfuncție naturală.
În lucrul cu calculatorul nu se recomandă folosirea lentilelor de contact, acestea produc senzații de disconfort după un număr de ore petrecute în fața monitorului.
Munca pe calculator necesită îngrijiri speciale ale vederii. Dintre acestea menționăm necesitatea unui examen periodic al vederii.
Operatorii pe computer trebuie să facă un control al vederii și al stării de sănătate a ochilor în fiecare an. Controlul ochilor trebuie făcut de un optometrist sau de un oftalmolog familiarizat cu cerințele vizuale ale utilizării computerului.
Iată ce aspecte trebuie să cuprindă un astfel de examen:
– sănătatea ochiului;
– acuitatea vederii la distanță;
– acuitatea vederii de aproape;
– cât de bine lucrează ochii împreună (bi-ocularitatea);
– capacitatea de lucru la distanțe mici;
– evaluarea capacităților de focalizare;
– semne sau simptome precoce de stres vizual.
Este necesar să-i furnizăm medicului oftalmolog cât mai multe informații despre condițiile de lucru și de iluminare ale locului de muncă, informații despre timpul pe care îl petrecem în fața calculatorului și despre eventualele simptome pe care le resimțim.
În birourile în care există aparatură hardware, există filtre de aer pentru a capta eventuala umezeală care ar putea afecta această aparatură și pentru a îmbunătăți condițiile de siguranță a calculatoarelor.
Folosirea acestor filtre generează însă apariția prafului care la rândul său conduce la apariția altor probleme de ordin tehnic.
Operatorii pe calculator au tendința de a clipi mai rar, din cauza lucrului la distanțe mici și de aceea suferă de senzația exterm de neplăcută a “prăfuirii” globilor oculari. În această situație se recomandă folosirea unor picături speciale recomandate de către medicul oftalmolog.
Terapia vizuală
Este vorba despre un program special prin care operatorii pe calculator sunt învățați cum să-și folosească ochii într-un mod cât mai corect și cu minimum de efort.
Acest lucru presupune urmarea unui program special ce cuprinde tehnici și proceduri care ajută indivizii să-și îmbunătățească toate aspectele ce țin de sănătatea analizatorului vizual, incluzând coordonarea generală a ochilor, coordonarea mână-ochi, mișcările ochilor și elemente legate de focalizare.
Testarea vizuală
Un program recent, care și-a dovedit din plin eficiența în realizarea de teste privind monitorizarea simptomelor stresului vizual este programul Eye-CEE (The Eye – Computer Ergonomic Evaluation System for UVD users) și constă în completarea unui chestionar on-line și în urmarea unor teste de vedere. Programul își propune să constate dacă simptomele pe care le acuză operatorii pe calculator sunt generate sau nu de condițiile de mediu.
Rezultatele acestor teste pot fi consultate de către medicul oftalmolog, cel mai în măsură să recomande un tratament recuperator adecvat.
5. Tehnica celor “3 B”
Există numeroase metode pe care le putem urma singuri pentru a reduce stresul vizual. Aceste metode sunt cunoscute sub numele universal de Tehnica celor 3 B (Blink, Breathe, Break).
Blink (clipirea)
Clipitul reprezintă o funcție automată a aparatului vizual. Este cel mai rapid act reflex din organismul uman. În mod normal, un om clipește de circa 15 ori pe minut. Cel mai adesea clipim atunci când suntem neliniștiți, supărați, nervoși, atunci când vorbim sau când ne concentrăm asupra unui anumit lucru.
Clipitul permite ochilor să se odihnească timp de câteva secunde și contribuie la curățirea și la umezirea suprafeței globilor oculari; prin urmare, la menținerea unei vederi clare.
Fiindcă clipitul este un act reflex trebuie ca inițial să ne concentrăm atenția asupra menținerii unei rate normale a clipitului în timp ce lucrăm în fața unui calculator; după aceea, vom putea clipi într-un mod cât mai natural.
Breathe (respiratul)
Organismul uman este un adevărat sistem, specializat în realizarea schimbului de oxigen și de dioxid de carbon care este emanat în urma actului respirației.
Atunci când suntem puși în fața unei situații limită avem tendința de a ne reține respirația, pentru că ritmul acesteia controlează activitatea musculară.
Atunci când ne reținem respirația, nici măcar nu băgăm de seamă faptul că anumiți mușchi din corpul nostru se contractă.
Un ritm normal al respirației ne relaxează mușchii, chiar și pe aceia ai aparatului vizual.
Break (pauza)
Din cauza intensei concentrări de care dau dovadă operatorii pe calculator, nu este de mirare că organismul uman are nevoie de pauze de relaxare.
Ochii noștri nu au fost construiți pentru a lucra prea multă vreme la distanță mică. Cercetătorul american Anshel Jeffrey a elaborat un program ergonomic pentru relaxarea aparatului vizual, program ce se bazează pe luarea unor pauze. Aceste pauze au fost reunite sub denumirea de Micro, mini and maxi Breaks.
Pauzele “Micro” durează circa 10 secunde și ar trebui luate din 10 în 10 minute. Terapia constă în concentrarea privirii asupra unui punct situat la aproximativ 10 pași distanță. Subiectul trebuie să respire și să privească clipind rar. În tot acest răstimp subiectul trebuie să continue să-și rotească globii oculari și să-și fixeze privirea asupra unui obiect îndepărtat.
Pauzele “Mini” trebuie luate din oră în oră și trebuie menținute circa 5 minute. În timpul acestei terapii subiectul trebuie să stea în picioare și să-și întindă mușchii și membrele. În tot acest răstimp, ochii subiectului trebuie să continue să se rotească pentru a-i relaxa. Aceste exerciții vizuale sunt recomandate de medicul oftalmolog.
Pauzele “Maxi” pot fi luate în timp ce servim o gustare sau o cafea. Această terapie presupune ridicarea subiectului de la masa de lucru și punerea în mișcare a sângelui prin intermediul mersului.
Această terapie trebuie repetată o dată la câteva ore.
6. Poziția la locul de muncă (anexa 9)
Situația ideală a lucrului pe calculator ar fi cea în care toate condițiile de mai jos sunt satisfăcute simultan:
1. Ecranul, documentul și consola se află toate la aceeași distanță de ochii utilizatorului. Suporturile documentelor au posibilitatea să poziționeze documentul la aceeași distanță cu ecranul computerului.
2. Țineți picioarele bine așezate pe pământ atunci când sunteți așezat. Utilizatorii scunzi pot folosi un suport pentru picioare.
3. Trunchiul stă drept dar înclinat cu aproape 20 de grade din șolduri.
4. Nu îndoiți mâna din încheietură atunci când tastați. Îndoirea încheieturii poate duce la afecțiuni date de încordare repetată. Asigurați-vă că încheieturile nu se sprijină pe o margine ascuțită atunci când tastați.
5. Mențineți coapsele în poziție orizontală cu picioarele așezate cu toată talpa pe sol sau pe un suport dacă este nevoie.
6. Partea de sus a brațului va fi în poziție verticală atunci când folosim terminalul video.
7. Antebrațul va fi în poziție orizontală sau ușor coborât.
8. Suprafețele terminalului și/sau ale documentului vor fi la o înălțime astfel încât picioarele să nu atingă partea de dedesubt a mesei.
Un test simplu pentru verificarea respectării normelor ergonomice în lucrul cu noile echipamente de calcul poate fi următorul:
Dacă la următoarele întrebări răspunsul este DA, trebuie să consulți un optometrist
Apar dureri de cap după aproximativ 25-30 de minute de lucru pe calculator?
Apare senzația de oboseală a ochilor însoțită de dureri în jurul acestora după aproximativ 20-30 de minute?
Vederea este uneori neclară după folosirea calculatorului?
Literele, numerele, simbolurile apar neclar pe ecran și nu pot fi distinse, chiar după ce monitorul a fost reglat?
Pierzi frecvent rândul documentului după care se face copierea, după ce privești ecranul?
Apare uneori imaginea dublă?
Apare senzația de ochi uscați sau iritați după 20-30 de minute de folosire a calculatorului?
Apare fenomenul de înroșire a ochilor după 20-30 de minute?
2. Dacă răspunsul este NU la următoarele întrebări, stația de lucru nu este corect concepută din punct de vedere ergonomic.
Monitorul și tastatura sunt detașabile?
Centrul ecranului se găsește mai jos cu 4-5 inch de nivelul ochilor?
Ecranul pivotează dintr-o parte în alta?
Înălțimea ecranului este ajustabilă?
Caracterele de pe ecran pot fi ușor citite de la o distanță de 27-29 inch?
Este nivelul iluminatului din cameră confortabil, iar sursele de lumină sunt corect poziționate?
Există un filtru de reducere a strălucirii ecranului?
Este tastatura destul de grea pentru a sta fixă în timpul lucrului?
Are tastatura 1 inch ori mai puțin în grosime?
Există feedback adecvat la apăsarea unor taste (ex. sunete)?
Tastatura are dimensiunile și tastele standard? Există taste numerice separate?
Există spațiu adecvat pentru întreg echipamentul?
Suprafața mesei permite poziționarea monitorului și tastaturii la distanțele dorite?
Există un suport vertical pentru documentele după care se face copierea?
Există spațiu pentru sprijinirea încheieturilor în timpul folosirii tastaturii?
Suprafața de lucru (mesele) au marginile rotunjite?
Suprafața de lucru permite folosirea confortabilă a ambelor mâini?
Sunt toate materialele necesare lucrului (manuale, cărți de referințe, dischete) ușor de găsit?
Scaunul permite un suport confortabil pentru spate?
Scaunul permite înclinarea spătarului independent de platformă?
Poziția și unghiul spătarului pot fi ajustate?
Platforma are marginile rotunjite?
Platforma permite ajustări?
Suprafața de sprijin este sigură (ex. picioare cu 5 role)?
Scaunul are brațe. Pot fi poziționate astfel încât să nu interfereze cu mutarea scaunului și cu poziția corectă?
Ai o poziție relaxată în fața calculatorului?
În poziția normală de lucru, capul este aplecat în față nu mai mult de 200 ?
Umerii sunt relaxați?
Poziția încheieturilor mâinilor este “neutră”?
Cotul permite flexarea la 90-1000?
Poziția șezând nu necesită răsucirea coloanei?
Poți lucra confortabil fără schimbări frecvente ale poziției?
Temperatura camerei este în jur de 20-220 C?
Camera are o bună ventilație, fără curenți puternici?
După fiecare oră de lucru iei o pauză de 10-15 minute?
Calculatorul se află într-o zonă în care fumatul este interzis?
3. Dacă răspunsul este DA la următoarele întrebări, trebuie să consulți un medic.
Apar dureri în degete, în mâini, în încheieturi sau în antebrațe în timpul lucrului pe calculator?
Durerile în degete, în mâini, în încheieturi sau în antebrațe apar după mai multe ore de la încetarea lucrului?
Ai pierdut mobilitatea unor părți ale mâinilor sau mobilitatea a devenit mai limitată de când ai început să lucrezi la calculator?
Mușchii gâtului, umerilor sau spatelui au devenit mai rigizi sau încep să doară după lucrul pe calculator?
Computerul ne îmbunătățește viața, dar nu ne ferește de anumite riscuri privind sănătatea. Aici am analizat numai influența asupra vederii. În plus, pe lângă ochi, problemele care mai pot apărea sunt:
1. probleme musculare și ale scheletului;
2. stresul;
3. efectele datorate radiațiilor.
Pentru evitarea riscurilor asociate cu utilizarea computerului trebuie întreprinse acțiuni în mai multe direcții: cercetare, educație și legislație.
Multe din studiile existente nu au condus la rezultate concludente.
Educația publicului, în special a utilizatorilor de computere, poate juca un rol cheie în controlul riscurilor. Un public bine informat poate hotărî asupra unor standarde de fabricație și a unei legislații pentru protecția utilizatorului de terminal video.
BIBLIOGRAFIE
BURLOIU, Petre. Managementul resurselor umane. București: Lumina Lex, 1997.
ENACHE, Ionel . Organizarea ergonomica a muncii in birou. Universitatea Bucuresti, 2002.
GODNIG, Edward; HACUNDA, John. Computerul și stresul. București: Editura Antet, 1995.
GRANDJEAN, E. Principiile ergonomiei. București: Editura Științifică, 1972.
HARRISON, John. Curs de secretariat. București: Editura All, 1996.
HOLDEVICI, Irina. Autosugestie și relaxare. București: Ceres, 1995.
LAZARUS, R. Patterns of Adjustment. New York: McGraw Hill Book, 1976.
LEFTER, V.; MANOLESCU, A. Managementul resurselor umane. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1995.
MATHIS, R.; NICA, P.; RUSU, C. Managementul resurselor umane. București: Editura Economică, 1997.
MOLDOVAN, Maria. Ergonomie. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993.
NICOLESCU, O.; VERBONCU, I. Management. București: Editura Economică, 1997.
PANĂ, A.; IONESCU, B.; MAREȘ, V. Birotică. București: Editura All, 1996.
PURCĂREA, A.; NICULESCU, C.; CONSTANTINESCU, D. Management: elemente fundamentale. București: Editura Niculescu, 1998.
SOCOBEANU, Ionel; SOCOBEANU, Iordana. Secretele secretariatelor. București: Editura Eficient, 1998.
SOMNEA, D.; CALCIU, M.; DUMITRESCU, E. Birotică. București: Editura Tehnică, 1998.
STEUEART, R.; MORAN, B. Management pentru biblioteci și centre de informare. București: ABBPR, 1998.
STOICA, Ion. Informație și cultură. București: Editura Tehnică, 1997.
TOMESCU, Florin. Ergonomia în comerț. București: ASE, 1998.
VIVIEN, G.; ARNE, V. Secretara perfectă. București: Editura Sigma, 1995.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Proiectarea Ergonomica a Mijloacelor de Munca In Birou (ID: 132758)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.