Proiectarea Documentelor Contabile

=== proiect ===

Introducere

Secolul XV impune contabilitatea în partidă dublă, perioadă în care economistul italian Frederico Miles, în lucrarea sa „Starea detalia regionera” (Bologna, 1950) aprecia că „literatura contabilă este pe șantier și de ea se ocupă cu sârg contabilii venețieni, pentru că Veneția dirijează acum mișcarea contabilă mondială”; un străin sau aproape un străin de activitatea lor, totuși un om al cunoașterii a înțeles mai mult decât oricare altul, importanța la care se ridică situația conturilor și utilitatea pe care avea să o înregistreze difuzarea ei. Această nobilă figură este Luca Paciolo, care în opera sa grandioasă intitulată: „Suma de aritimetica, geometria, proportioni et proportionalita” (Veneția 1494) include „Tratatus de computis et scripturis”, adică „Tratat de contabilitate în partidă dublă…piatră miliară în istoria contabilității cu toate măruntele lipsuri pe care le conține.”—citat după: Rusu D. și Cuciureanu Șt.-„Fra Luca di Borgo și doctrinele contabile în cultura economică românească” ( Ed. Junimea , Iași 1991).

O caracteristică esențială a unei contabilități adaptate cerințelor unei economii de piață dezvoltată este „transparența” cel puțin, a acelei părți a informației contabile care interesează pe investitorii acționari sau obligatari, pe creditorii și pe partenerii de afaceri, respectiv: situația patrimonială, rezultatele economico-financiare și raportul dintre creanțe și datorii.

Un segment important în țesutul economic al fiecărei țări îl reprezintă regiile autonome.

Fenomenele de creștere și globalizare a activităților întreprinderilor mari au generat o multiplicare a cazurilor de achiziții de societăți străine, precum și a necesităților financiare care au stat la baza dezvoltării actuale a piețelor internaționale de capitaluri.

Întreprinderile mari sau grupurile sensibile la fenomenele de globalizare sunt și vor fi adepte ale întocmirii și prezentării situațiilor financiare pe baza filosofiei IASC, nu același lucru se poate spune despre întreprinderile mici și mijlocii.

O contribuție deosebită la soluționarea teoretică și practică a problemelor de contabilitate în România, au avut-o revistele de contabilitate ( prima revistă de specialitate apărută în anul 1908 a fost „Revista generală de comerț și contabilitate”, înlocuită succesiv cu „Buletinul conturilor”, „Evidența contabilă”, „Reviste de contabilitate” și „Revista de finanțe, credit și contabilitate”) și fostul Corp al Contabililor Autorizați si Experți Contabili care au funcționat intre anii 1921-1950.

Cuprins:

Capitolul I: Documente contabile în sistemele internaționale de contabilitate

Evoluția documentelor de sinteză pe plan internațional

Cererea de informație contabilă

Oferta de informație contabilă

Calitatea informației contabile

Documente contabile potrivit Directivei a IV-a a C.E.E.

Documente contabile de sinteză potrivit IASC

Documente contabile în sistemele: anglo-saxon, american și continental

Capitolul II: Prezentarea structurii situațiilor financiare (IAS 1)

2.1. Aria de aplicabilitate a situațiilor financiare

2.2. Scopul situațiilor financiare

2.3. Componentele situațiilor financiare

2.4. Politici contabile

2.5. Structura și conținutul situațiilor financiare

2.5.1. Identificarea situațiilor financiare

2.5.2. Perioada de raportare

2.6. Bilanțul contabil

2.6.1. Activele curente

2.6.2. Datoriile curente

2.6.3. Informații ce trebuie prezentate în bilanț

2.7. Contul de profit și pierdere. Informații ce trebuie prezentate în contul de profit și pierdere

2.8. Situația fluxurilor de numerar

2.9. Note la situațiile financiare

2.10. Armonizarea reglementărilor controlului din România la Directiva a IV-a a C.E.E. și la Standardele de contabilitate internaționale

Capitolul III: Performanțele întreprinderii

3.1. Măsurarea performanțelor întreprinderii din punct de vedere: patrimonial, economic, financiar

3.1.1. Analiza rezultatului exercițiului. Măsurarea profitului din punct de vedere economic. Variația trezoreriei întreprinderii. Capacitatea de autofinanțare a întreprinderii

3.1.2. Contul de profit și pierdere

3.1.3. Soldurile intermediare de gestiune (SIG). Contul de profit și pierderi prin solduri intermediare de gestiune

3.1.4. Structura veniturilor și cheltuielilor după natura și conținutul economic

3.1.5. Structura veniturilor și cheltuielilor după destinația lor economică

Capitolul IV: Analiza situațiilor financiare la Regia Autonomă „Administrația Națională a Drumurilor”

4.1. Raportul administratorilor pentru perioada 01.01.-31.12.2000.

4.2. Bilanțul contabil.

4.3. Contul de profit și pierdere.

4.4. Bugetul activității de trezorerie (CASH-FLOW).

4.5. Note la conturile anuale și politici contabile potrivit IAS nr.1 și O.G. 94/2001.

4.5.1. Active imobilizate.

4.5.2. Situația altor provizioane.

4.5.3. Repartizarea profitului.

4.5.4. Situația creanțelor și datoriilor.

4.5.5. Plăți restante.

4.5.6. Impozite, taxe și alte obligații datorate și vărsate.

4.5.7. Date informative.

4.5.8. Structura indicatorilor de eficiență a muncii în perioada 2000-2001.

Capitolul I: Documente contabile

în sistemele internaționale de contabilitate

1.1. Evoluția documentelor de sinteză pe plan internațional

1.2. Cererea de informație contabilă

1.3. Oferta de informație contabilă

Calitatea informației contabile

Documente contabile potrivit Directivei a IV-a a C.E.E.

Documente contabile de sinteză potrivit IASC

Documente contabile în sistemele: anglo-saxon, american și continental

Cap I. Evoluția documentelor de sinteză

pe plan internațional

Eforturile făcute de Uniunea Europeană, pe linia armonizării sistemelor de contabilitate și a întocmirii rapoartelor societăților comerciale, s-au concretizat în directivele la care sunt supuse statele membre.

Directiva a IV-a din 25 iulie 1978 a vizat, coordonarea dispozițiilor naționale cu privire la structura și conținutul conturilor anuale și ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cât și la publicarea acestor documente, în special pentru societățile cu responsabilitate limitată și societățile pe acțiuni.

Directiva a VII-a din 13 iulie 1983 a avut ca obiect armonizarea întocmirii conturilor consolidate.

În pofida naturii prescriptive a textelor, directivele a IV-a și a VII-a, nu au condus la o prezentare identică a conturilor anuale ale societăților statelor membre. Și aceasta, pentru că, mai întâi, directivele nu sunt legi care să aibă un impact asupra societăților interesate și, apoi, că ele lasă statelor membre un număr mare de opțiuni și de dispoziții, care încep cu expresia “statele membre vor putea autoriza …”.

În cadrul directivei a IV-a, prezentarea conturilor este tratată în articolele 3-30. Directiva a prevăzut două scheme pentru bilanț:

schema descrisă de articolul 9, care prezintă bilanțul sub formă bilaterală (de cont), activul putând fi descompus în 6 rubrici, notate de la A la F, iar pasivul, în 5 rubrici, notate de la A la E.

schema descrisă de articolul 10, care prezintă bilanțul sub formă de listă și permite calculul fondului de rulment; ansamblul rubricilor este notat de la A la L.

Tabelul nr.1 „Schema bilanțului potrivit Directivei a IV-a” (varianta A)

ACTIV PASIV

Tabelul nr.2 „Schema bilanțului potrivit Directivei a IV-a” (varianta B)

Normele contabile internaționale se referă, în general, la evaluarea, prezentarea și comunicarea informațiilor, relative la situațiile financiare ale întreprinderii. Trei dintre ele au avut o implicare directă asupra structurilor informaționale prezentate de situațiile financiare tradiționale: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa. Toate trei au devenit parțial desuete, mai întâi o dată cu elaborarea cadrului contabil conceptual al IASC (1989) și, apoi, prin lansarea proiectului de normă “Prezentarea situațiilor financiare” (1995).

Cele trei norme se refereau la:

norma 1. (IAS1), “Publicarea metodelor contabile” : data de aplicare, începând cu 1 ianuarie 1975;

norma 5 (IAS5), “Informațiile pe care întreprinderea trebuie să le furnizeze în situațiile sale financiare” : data de aplicare începând cu 1 ianuarie 1977;

norma 13 (IAS13) “Prezentarea activului pe termen scurt și a pasivului pe termen scurt”; data de aplicare, începând cu 1 ianuarie 1981.

Conținutul celor 3 norme este repus parțial în cauză prin publicarea cadrului conceptual și prin recenta revizuire a normelor care a condus la creșterea considerabilă a listei informațiilor de furnizat de către întreprinderile care aplică normele internaționale.

Elementele constitutive legate direct de evaluarea situației financiare (deci de bilanț) se regăsesc în paragraful 47. El se referă la active, datorii și capitaluri proprii.

Activele:

Definiție: un activ este o resursă controlată de întreprindere:

care provine din evenimente trecute

purtătoare de avantaje economice viitoare ce trebuie să fie benefice acesteia .

Remarcă: tranzacțiile sau evenimentele viitoare nu dau naștere unui activ;

Noțiunea de avantaje economice: avantajul economic legat de un activ corespunde potențialului prin care acest activ contribuie, direct sau indirect, la un flux de lichidități sau de echivalente de lichidități benefice întreprinderii.

Remarci:

Acest potențial poate să fie:

un potențial de producție, care face parte din activitățile operaționale(de exploatare) ale întreprinderii;

o posibilitate de conversie în lichidități sau echivalente de lichidități;

o capacitate de reducere a ieșirilor de fonduri.

Avantajele economice viitoare generate de un activ pot să apară în diferite moduri: de exemplu, un activ poate să fie:

utilizat pentru producția de bunuri sau prestarea de servicii, pe care întreprinderea le va vinde;

schimbat contra altor active;

utilizat pentru a plăti o datorie;

distribuit proprietăților întreprinderii.

Caracteristicile activelor: după natura lor:

Activele pot avea o formă fizică (terenuri, clădiri, echipamente, etc.) sau necorporală (brevete, licențe, etc.)

Ele pot fi asociate drepturilor legale (cel mai adesea, drepturilor de proprietate) sau pot rezulta dintr-o situație de fapt. Este cazul, de exemplu:

unui bun deținut în virtutea unui contract de locație, atunci când locatarul controlează avantajele economice viitoare legate de acest bun;

unui know-how (o abilitate) tehnologic păstrată secret, care rezultă dintr-o activitate de dezvoltare, atunci când întreprinderea controlează avantajele economice viitoare legate de acest know-how.

Ele au fost achiziționate în mod oneros sau gratuit .

Remarcă : rezultă că pot să răspundă definiției unui activ bunurile primite de întreprindere sub formă de donație.

Datoriile

Definiție: o datorie este considerată a fi o obligație actuală a întreprinderii:

care provine din evenimente trecute;

care trebuie să antreneze au ocazia plății (decontării) sale, o ieșire de resurse (active) generatoare de avantaje economice.

Ieșirea de resurse generatoare de avantaje economice poate să se realizeze prin:

o plată în lichiditate;

un transfer de alte active;

o prestare de servicii;

o înlocuire a acestei obligații printr-op altă obligație;

o conversie a unei obligații în capital;

un abandon de către debitor a drepturilor sale sau a creanței sale.

Noțiunea de datorii (liabilities = engleză, dettes = franceză) corespunde noțiunii de pasiv extern (passif externe = franceză), diferită de cea de “total pasiv”, care corespunde sumei pasivelor cu capitaluri proprii.

Obligația este datoria sau responsabilitatea de a acționa sau de a face ceva de o anumită manieră. Ea poate:

să aibă o bază contractuală, statutară sau legală;

să rezulte din practici comerciale curente;

să rezulte din voința întreprinderii de a conserva bune relații de afaceri sau de a acționa de manieră echitabilă.

Remarci:

trebuie să se facă o distincție clară între obligațiile actuale și angajamentele viitoare acestea din urmă necorespunzând elementelor definiției datoriilor;

unele datorii nu pot fi evaluate decât pe baza unor estimări importante, motiv pentru care, în unele întreprinderi și/sau țări sunt denumite provizioane . Astfel de provizioane constituie datorii în sensul cadrului conceptual, din momentul în care ele implică o obligație actuală și satisfac cerințele restului definiției.

Capitalurile proprii.

Definiție: capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor .

Activitățile comerciale, industriale și economice sunt exercitate adesea sub formă de întreprinderi individuale, de societăți în nume colectiv și diverse tipuri de întreprinderi cu caracter public. Cadrul legal și regulamentar al acestor întreprinderi diferă, adesea, de cel aplicabil societăților pe acțiuni.

Cadrul conceptual al IASC definește și caracterizează criteriile de recunoaștere (constatare) a elementelor situațiilor financiare . Dincolo de criteriile generale, cadrul analizează criteriile specifice diferitelor elemente. Astfel:

un activ este constatat în bilanț, atunci când:

este probabil ca avantajele economice viitoare să fie benefice întreprinderii, dincolo de perioada contabilă în curs ;

costul acestui activ să fie măsurat de o manieră fiabilă.

o datorie este constată în bilanț, atunci când:

este probabil ca o pierdere de resurse ce reprezintă avantaje economice să rezulte din plata obligației actuale;

mărimea acestei plăți să fie măsurată de o manieră fiabilă.

De asemenea, cadrul analizează sistemele de măsurare utilizate în evaluarea elementelor situațiilor financiare. El recomandă costul istoric, costul actual, valoarea realizabilă (de decontare) și valoarea actuală.

Proiectul de normă referitor la prezentarea situațiilor financiare (1995), prevede următoarea structură minimală a bilanțului:

Active imobilizate (Fixed assets):

Active corporale (Tangible assets)

Active necorporale (Intangibile assets)

Active financiare ( Financial assets)

Active circulante (Current assets):

Stocuri (Inventories)

Creanțe (Receivables)

Lichidități și echivalente de lichidități (Cash and cash equivalents)

Alte active financiare (Other financial assets)

Conturi de regularizare-activ și alte active circulante (Accruals other current and assets)

Capital – acțiuni și rezerve (share capital and reserves):

Capital (acțiuni ordinare) (Ordinary equite capital)

Rezerve (Reserves)

Capital (acțiuni privilegiate)(Preference capital)

Interese minoritare (Minority interest)

Datorii (Liabilities)

Împrumuturi purtătoare de dobânzi (Interest – bearing loans)

Creditori (Creditors)

Provizioane (Provisions)

Credite pe termen scurt (Cash equivalents)

Conturi de regularizare-pasiv și alte datorii (Accruals and other liabilities).

Pentru bilanț, proiectul de normă propune un model care distinge activele imobilizate, activele circulante, capitalurile proprii și datoriile, prezentat sub formă de cont. Rezultă că separarea activelor imobilizate de activele circulante este bazată pe funcția reală a activelor respective, și nu pe scadența lor. Grupul de lucru al IASC preferă ca bilanțul să distingă activele cvasipermanente ale întreprinderii (construcții, instalații tehnice, plasamente pe termen lung, etc.) de celelalte elemente care pot să fie mai mult sau mai puțin considerate ca aparținând fondului de rulment. Dacă persoana care întocmește conturile întâmpină dificultăți în decizia sa privind apartenența unui activ la una dintre cele două mari categorii, activul respectiv să fie considerat un activ circulant.

Cu toate că în contabilitățile anglo-saxone se separă datoriile pe termen scurt de datoriile pe termen lung, proiectul de normă respinge această uzanță. Pasivul bilanțului trebuie să fie împărțit între capitaluri proprii, interese minoritare și datorii.

Se constată că reprezentarea este apropiată de cea din bilanțul franțuzesc (sau românesc) și că el nu este bazat pe formula “active – datorii = capitaluri proprii”. De asemenea se constată că, dacă datoriile curente (pe termen scurt) nu sunt separate, nu se pot deduce din activele circulante, așa cum se procedează în contabilitățile anglo-saxone.

În acord cu dispozițiile Directivei a IV-a europene normalizatorii românii au optat pentru o schemă de bilanț sub formă de tablou cu două părți: partea stângă, numită activ, și partea dreaptă, numită pasiv.

Viziunea generală asupra bilanțului este una funcțională. Elementele patrimoniului unei întreprinderi sunt clasificate în activ și pasiv, conform destinației economice, respectiv după proveniență.

Pe baza criteriilor de lichiditate – exigibilitate, se impun reclasificări pe termen, aspect realizat cu ajutorul celui de-al treilea cont anual: anexa.

Apelul la criteriile destinației economică-natură juridică a avut ca scop inițial să orienteze informația bilanțieră spre cerințele contabilității naționale și ale analizei financiare externe. În acest mod, s-ar fi permis să se urmărească, de la un an la altul, fluxurile de resurse și de utilizări, deci să se determine și să se valorifice informațiile aferente unui tablou de finanțare de tipul tabloului de utilizări și de resurse.

Bilanțul (și anexa) este mai puțin traducerea unică și generală a situației întreprinderii, ci o bază de date pe care fiecare poate să o prelucreze conform opticii și necesităților sale (juridice, financiare).

Normele contabile din țara noastră lăsau agenților economici posibilitatea de a întocmi bilanțul contabil cu un grad diferențiat de detaliere în funcție de mărimea întreprinderii. Astfel unitățile patrimoniale mici și mijlocii urmau să întocmească conturile anuale în sistem simplificat, iar cele mari, în sistem de bază. Criteriile de delimitare între cele două categorii de întreprinderi respectau dispozițiile Directivei a IV-a europene; criterii ce se refereau la (1) totalul bilanțier; (2) cifra de afaceri; (3) numărul mediu de salariați permanenți. Starea de tranziție, restructurarea permanentă a țesutului economic românesc și, mai ales, caracterul discutabil al pragurilor primilor doi indicatori în condițiile cotelor înalte ale inflației atinse de economia țării noastre, au determinat o renunțare (o amânare) la practica diferențierii sistemelor documentare în funcție de mărimea întreprinderilor.

Informațiile bilanțiere se referă la două exerciții consecutive: sfârșitul exercițiului anterior (precedent) și sfârșitul exercițiului recent încheiat.

În privința activului, elementele sunt prezentate la valoarea netă, rezultată din valoarea brută corectă cu deprecierile constatate pe parcursul exercițiului. Apelul în exclusivitate la valorile nete micșorează valențele bilanțului, mai ales pe linia analizelor financiare. Modelul bilanțier practicat în Franța conservă cele trei informații-valorarea brută, deprecierea li valoarea netă-la nivelul exercițiului recent încheiat. Pentru sistemul românesc, utilizarea valorilor brute implică recursul la informațiile din anexă.

Deși normele românești nu definesc categoria de activ, dacă am lua în considerație definiția oferită pe planul contabil general francez, prin activ am înțelege: “un element al patrimoniului care are o valoare economică pozitivă pentru întreprindere”. Activul reprezintă utilizarea resurselor întreprinderii. Deși activul cuprinde elemente patrimoniului care au o valoare economică pozitivă pentru întreprindere, normele permit în anumite cazuri, să se facă o derogare de la acest principiu și să se includă în activ elemente care în realitate sunt considerate a fi cheltuieli sau valori ce nu au fost deduse din rezultat în exercițiul (anterior) realizării lor. Înscrierea în activ numită capitalizare sau activare, are ca scop etalarea lor pe mai multe exerciții. Astfel de elemente constituie activul fictiv. Analiștii financiari le consideră nonvalori.

Pasivul bilanțier este compus din capitalurile proprii și datoriile vizavi de terți. O datorie poate fi definită ca un element al patrimoniului care are o valoare economică negativă. Pentru IASC un pasiv extern (o datorie) este o obligație actuală sau viitoare a întreprinderii, a cărei achitare se va realiza prin abandonul de avantaje economice. Capitalurile proprii (activul net) sunt un sold rezidual stabilit ca diferență între totalul activelor și totalul pasivelor externe. Ele corespund drepturilor proprietarilor în activul întreprinderii, după deducerea datoriilor și reprezintă valoarea contabilă a întreprinderii. Capitalurile proprii sunt considerate a fi, ca și pasivul extern surse de finanțare a întreprinderii.

În conformitate cu normele contabile românești, pasivul bilanțier, se structurează în patru mari categorii: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, datorii, conturi de regularizare și asimilate.

Directiva a IV-a europeană privind documentele contabile instituite scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit și pierdere.

Confluența în spațiul Uniunii Europene a tradiției franco-germane, bazată pe preferința prezentării cheltuielilor și veniturilor după natura lor economică cu modelul anglo-saxon, care privilegiază abordarea cheltuielilor și veniturilor pe funcții ale întreprinderii, a făcut ca Directiva a IV-a să lase în componența statelor membre alegerea între cele două clasificări a cheltuielilor și veniturilor prezentate în contul de rezultate. Astfel, sunt prevăzute patru scheme pentru contul de profit și pierdere: sub formă de listă și sub formă tabelară (sau de cont); cu prezentarea cheltuielilor după destinația sau funcțiile lor. Pentru asigurarea compatibilității informației contabile, Directiva a IV-a europeană prevede ca fiecare post din contul de rezultate să prezinte valori pentru exercițiul curent cât și pentru valori pentru exercițiul curent cât și pentru exemplu precedent.

Modelul de cont de rezultate cu prezentarea cheltuielilor după destinația lor (unit și “pe funcțiuni”) în format “listă” sau “cont” face distincția între costurile de producție, costurile de distribuție, cheltuielile generale administrative, cheltuielile financiare și cheltuielile excepționale și este orientat spre calculul “rezultatului brut”.

În cazul în care prezentarea contului de profit și pierdere se face după criteriul destinației cheltuielilor. Directiva a IV-a europeană cere ca în anexă să fie furnizate informații privind unele cheltuieli după natura lor. Cele patru scheme de cont de rezultate prevăzute de Directiva a IV-a europeană relevă distinct rezultatul din activități ordinare față de rezultatul excepțional (primul format prezintă trei niveluri de rezultat: rezultatul care provine din activități ordinare, după impozitare, rezultatul excepțional și rezultatul exercițiului; al doilea și al patrulea format nu prezintă rezultatul excepțional, deși creează condițiile pentru determinarea lui, formatul al treilea prezintă în plus față de primul, rezultatul brut). Diferența dintre modelul de cont de rezultate cu cheltuieli după natura economică, față de modelul cu cheltuieli după destinația lor, constă în prezentarea cheltuielilor de exploatare.

În dreptul contabil comunitar, prin prevederile Directivei a IV-a europene, privind conturile anuale ale societăților de capitaluri (1978), averea este unul dintre documentele contabile de sinteză, care, împreună cu bilanțul și contul de profit și pierdere formează un tot unitar.

Cea mai mare parte a informațiilor care trebuie să figureze în anexă sunt prevăzute în articolul 43 al directivei, completat însă de alte articole care precizează că anumite informații ale bilanțului și contului de profit și pierdere trebuie să fie dezvoltate în anexă, dacă ele sunt semnificative.

Anexa trebuie să conțină cel puțin informații privind:

Modurile de evaluare aplicate diferitelor posturi ale conturilor anuale, cât și metodele de calcul al corectărilor de valoare (amortizări și provizioane) utilizate; bazele de conversie a elementelor exprimate în monede străine.

Participațiile deținute pentru cel puțin 20% din capitalul societăților eminente.

Numărul și valoarea nominală a acțiunilor subscrise în cursul exercițiului.

Numărul și valoarea nominală a diferitelor categorii de acțiuni care compun capitalul.

Numărul și mărimea drepturilor părților beneficiare, ale obligațiunilor convertibile și ale titlurilor similare.

Mărimea datoriilor, în special a celor a căror durată este mai mare de cinci ani.

Mărimea angajamentelor financiare în afara bilanțului.

Structura cifrei de afaceri pe categorii de activități și pe piețe geografice.

Numărul și structura personalului angajat, în medie, în cursul exercițiului.

Incidența evaluărilor fiscale derogatorii asupra rezultatului net al exercițiului.

Mărimea impozitelor amânate.

Mărimea remunerațiilor atribuite organelor de administrație, de conducere și de control.

Mărimea avansurilor și creditelor atribuite membrilor organelor de administrație, de conducere și de control, cât și angajamentelor luate în contul lor, în numele unei garanții oarecare.

În viziunea organismului internațional de normalizare contabilă (IASC), situațiile financiare conțin și note; tablouri suplimentare, ca și informații diverse care formează anexa. Această anexă poate conține informații suplimentare privind elementele din bilanț și contul de rezultate, care răspund nevoilor informaționale ale utilizatorilor de informații contabile. Se pot prezenta, de asemenea, informații privind riscurile și incertitudinile care afectează întreprinderea, cât și informații privind resursele și obligațiile care nu sunt prezentate în bilanț (ex: rezervele minerale).

În proiectele sale de norme contabile, organismul de normalizare contabilă internațională (IASC) urmărește introducerea de noi informații, care să fie publicate în anexă, în plus față de cele cerute de normele actuale. Se preconizează ca anexa să indice și referențialul utilizat pentru întocmirea conturilor anule. În cazul în care situațiile financiare (conturile anuale) vor fi declarate a fi în mică măsură în conformitate cu normele emise de IASC, anexa trebuie să cuprindă mențiuni privind natura și cauzele pentru fiecare abatere, cât și impactul acestora asupra rezultatului și situației financiare a întreprinderii.

S-a putut observa că bilanțul conferă o viziune statică asupra structurii financiare, iar contul de profit și pierdere, o viziune dinamică asupra activității.

Nici bilanțul, nici contul de profit și pierdere nu permit, apriori, obținerea unei viziuni dinamice asupra structurii financiare. O atare viziune cade sub incidența interesului atât al analistului financiar extern întreprinderii, cât și al managerilor acesteia. Un conducător de întreprindere este adesea determinat să se întrebe și să găsească răspuns asupra localizării beneficiului în structurile patrimoniale (trezorerie, stocuri, imobilizări, etc.). Perplexitatea îl cuprinde în atunci când constată o discordanță între creșterea producției și cifrei de afaceri, pe de o parte, și volumul trezoreriei, pe de altă parte. El acordă un interes deosebit posibilităților de investire și mijloacelor pe care le poate pune în operă.

La aceste cerințe, teoria, doctrina și practica mondială au răspuns prin crearea unui instrument extern de interesant, tabloului de finanțare. El a îmbrăcat de-a lungul timpului mai multe forme, dar două dintre acestea au câștigat aderența normalizatorilor, practicienilor; și anume: tabloul de utilizări și de resurse și tabloul fluxurilor de trezorerie.

Prima formă, în vogă până spre sfârșitul anilor ’70, deși a sedus prin eleganța raționamentelor sale, s-a dovedit a fi vulnerabilă în confruntarea cu fenomenele inflaționiste din deceniul al optulea și cu manifestarea tot mai pregnantă a economiilor de credit.

Principala critică adusă tabloului de utilizări și de resurse (modelul Pcg francez 1982) este dată de disimularea fluxurilor montare. Menirea de bază a tabloului de trezorerie este să furnizeze informații relevante privind încasările și plățile unei întreprinderi, în cursul unui exercițiu, pentru a ajuta utilizatorii de situații financiare, în special investitorii, în evaluarea solvabilității acesteia.

Un tablou al fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situațiilor financiare:

să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidități;

să determine necesitățile de lichidități;

să prevadă scadențele și riscul încasărilor viitoare;

să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor metode contabile pentru aceleași operații și evenimente.

Modelul de plecare în evoluția practicii internaționale spre un tablou al fluxurilor de trezorerie a fost standardul contabil american FAS 95 (1987) și situația propusă, prin această normă, de FASB.

Organismul internațional de normalizare, IASC emite și pune în aplicare, la 1 ianuarie 1979, norma 7 (IAS 7) privind tabloul de finanțare, normă revizuită în 1992.

Începând cu 1 ianuarie 1994, marile întreprinderi din țările dezvoltate care aplică normele contabile internaționale, trebuie să publice în raportul lor anual un tablou de finanțare axat pe analiza variației de trezorerie. Cadrul conceptual al IASC face din tabloul de finanțare o componentă distinctă a situațiilor financiare.

Tabloul de utilizări și de resurse permite să se explice variația patrimoniului între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere al unui exercițiu. El este orientat spre o analiză patrimonială a întreprinderii; furnizează o vedere de ansamblu asupra echilibrului financiar. În elaborarea unui tabloului de utilizări și resurse trebuie să se facă o distincție cât se poate de netă între fluxurile patrimoniale, fluxurile financiare și fluxurile monetare.

Tabloul de utilizări și de resurse are ca obiect prezentarea fluxurilor financiare, în timp ce fluxurile monetare fac obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Am prezentat anterior definițiile elementelor care compun bilanțul și contul de profit și pierdere, în viziunea organismului internațional de normalizare contabilă. În schema de clasificare a cadrului său conceptual sunt cuprinse:

situația financiară: active, datorii (pasive) și capitaluri proprii;

performanțele: veniturile și cheltuielile;

ajustările de menținere a capitalului (diferențele din reevaluare).

Bilanțurile întocmite în acord cu normele contabile internaționale actuale pot să includă elemente care nu satisfac definițiile unui activ sau unei datorii și care nu fac parte din capitalurile proprii.

Directiva a IV-a din 25 iulie 1978 a vizat coordonarea dispozițiilor naționale cu privire la structura și conținutul conturilor anuale și ale raportului de gestiune; modurile de evaluare cât și la publicarea acestor documente, în special pentru societățile cu responsabilitate limitată și societățile pe acțiuni.

Directiva a IV-a a plecat de la ideea că patrimoniul social al societăților de capitaluri, a căror activitate depășește teritoriul unui stat este singura garanție pe care aceste unități o oferă terților.

Prima perioadă a lucrărilor a fost dominată și de înfruntarea între teoriile germane și olandeze (anglo-saxone nu intraseră încă în comunitate).

Propunerile germane erau dominate de două aspecte mai relevante: – evaluarea conform metodei cursurilor istorice;

– instrucțiunile foarte detaliate în ceea ce privește structura bilanțului și al contului de profit și pierdere.

Cultura contabilă olandeză era în acord cu libertatea de alegere a bazelor de evaluare și cu o descriere legală sumară a conturilor anuale.

Francezii și belgienii s-au postat în tabăra germană. Ulterior s-a ajuns la o înțelegere: olandezii au admis o reglementare mai strictă a structurii conturilor anuale, în timp ce germanii au cedat “rivalilor” libertatea ca directiva să adopte în materie de evaluare, atât valorile de înlocuire cât și cele istorice.

În februarie 1974 “Comunitatea” a primit noi state membre: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Irlanda și Danemarca. Reprezentanții acestora au impus modificarea profundă a textului directivei. Noua imagine a textului prevedea formula “conturile anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare cât și rezultatelor societății”.

Înaintea venirii anglo-saxonilor, textul proiectului de directivă se referea la conturile care satisfăceau, în mod obligatoriu, principiile unei contabilități conform regulilor și sincere și care să confere o imagine cât se poate de sigură asupra întreprinderii. În redactarea finală fidelitatea a luat locul siguranței, iar menționarea sincerității a dispărut. Era conferită o fidelitate calitativă documentelor de sinteză prin prezența regulilor de prezentare și a celor de evaluare.

Versiunea finală a Directivei a IV-a încorporează câteva amendamente, dintre care cele mai importante sunt:

dreptul conferit statelor membre de a utiliza metode de utilizare metode de evaluare care să (conțină) țină cont de efectele inflației;

condiții care să permită întreprinderilor mici să fie scutite de reguli costisitoare privind prezentarea și publicarea conturilor anuale, precum și de obligația de a fi supus controlului acestor conturi.

Se poate spune că această versiune îmbină normalizarea prescriptivă de genul celei realizate prin planurile contabile cu “punctul de vedere” anglo-saxon, conform căruia obiectivul principal al situațiilor financiare este de a oferi o imagine fidelă (true and fair view).

Organismul internațional de normalizare contabilă (IASC) consideră contul de rezultate ca un component al ansamblului de situații financiare destinate procesului de informare financiară.

În cadrul conceptual IASC a definit elementele care măsoară performanța întreprinderii: veniturile și cheltuielile.

Veniturile sunt creșteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune sub forma de creșteri de active sau de diminuări de pasive, care au ca rezultat creșterea capitalurilor proprii sub alte forme decât noile aporturi de capital.

Un venit este contabilizat în contul de rezultate atunci când s-a produs o creștere de avantaje economice viitoare, generate de o creștere de active sau de o diminuare de pasive. Cheltuielile sunt definite de IASC ca diminuări de avantaje economice în cursul unui exercițiu sub forma diminuării activelor sau creșterii pasivelor și care au generat o scădere de capitaluri proprii.

Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanța întreprinderii este necesară respectarea principiul conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze și toate cheltuielile care au contribuit la obținerea acelui venit.

Datorită importanței contului de rezultate pentru analiștii financiari, Comisia Valorilor Imobiliare (Securities and Exchange Commision: SEC) cere anumite informații care trebuie furnizate de contul de profit și pierdere, cum sunt: costul vânzărilor, cheltuielile de exploatare, cheltuielile de cercetare și dezvoltare, veniturile financiare și cheltuielile financiare. Același organism solicită prezentarea contului de rezultate pe ultimele două exerciții financiare.

În practica contabilă americană, contul de profit și pierdere se prezintă în format listă, cu structurarea cheltuielilor după destinația acestora sau funcțiile întreprinderii (funcția de producție; funcția de vânzare; funcția administrativă; funcția financiară).

În SUA contul de rezultate este constituit pe baza a două tipuri de rezultate generate de activitatea firmei: un rezultat curent (operating income) și trei categorii de rezultat nonconcurent. Rezultatul activității din practica contabilă americană, corespunde aproximativ, cu rezultatul exploatării din accepțiunea contabilă românească. Categoriile de rezultat nonconcurent sunt:

rezultatul activităților abandonate (effects of disposal of a segment of a business)

rezultatul elementelor extraordinare (extraordinary items)

rezultatul schimbărilor în principiile contabile aplicate (accounting changes).

Capitolul II: Prezentarea structurii

situațiilor financiare (IAS 1)

2.1. Aria de aplicabilitate a situațiilor financiare

2.2. Scopul situațiilor financiare

2.3. Componentele situațiilor financiare

2.4. Politici contabile

2.5. Structura și conținutul situațiilor financiare

2.5.1. Identificarea situațiilor financiare

2.5.2. Perioada de raportare

2.6. Bilanțul contabil

2.6.1. Activele curente

2.6.2. Datoriile curente

2.6.3. Informații ce trebuie prezentate în bilanț

2.7. Contul de profit și pierdere. Informații ce trebuie prezentate în contul de profit și pierdere

2.8. Situația fluxurilor de numerar

2.9. Note la situațiile financiare

2.10. Armonizarea reglementărilor controlului din România la Directiva a IV-a a C.E.E. și la Standardele de Contabilitate Internaționale

Cap II. Prezentarea structurii

situațiilor financiare (IAS 1)

Întreprinderile din întreaga lume întocmesc situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor interni. Deși astfel de situații financiare pot părea similare de la o țară la alta, există, diferențe care pot fi cauzate de o varietate de factori sociali, economici și juridici, precum și de faptul că anumite țări, în momentul stabilirii cerințelor naționale, au avut în vedere necesitățile diverșilor utilizatori ai situațiilor financiare.

Acești factori au dus la utilizarea de diverse definiții ale structurilor situațiilor financiare, cum sunt: active, datorii, capital propriu, venituri și cheltuieli. Totodată, acești factori au contribuit la utilizarea unor criterii diferite pentru recunoașterea structurilor din situațiile financiare și la opțiunea pentru diferite baze de evaluare. Aria de aplicabilitate și informațiile prezentate în situațiile financiare au fost, de asemenea, influențate.

Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internaționale (IASC) este angajat în atenuarea acestor diferențe, căutând să armonizeze reglementările, standardele și procedurile contabile referitoare la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. Acesta consideră că armonizarea se poate realiza cel mai bine atunci când se pune accent pe întocmirea situațiilor financiare ce au ca scop furnizarea unor informații utile pentru adoptarea deciziilor economice.

Consiliul IASC consideră că situațiile financiare întocmite cu acest scop răspund necesităților comune majorității utilizatorilor.

Situațiile financiare sunt, de regulă, întocmite conform unui model contabil bazat pe costul istoric recuperabil și pe conceptul de menținere a nivelului capitalului financiar nominal. Cadrul general a fost creat astfel încât să poată fi aplicat unei serii de modele contabile și concepte privind capitalul și menținerea nivelului capitalului. Acest cadru general stabilește conceptele ce stau la baza întocmirii și prezentării situațiilor financiare pentru utilizatorii externi. Cadrul general nu constituie un Standard de Contabilitate Internațional și prin urmare nu definește standarde privind evaluarea sau prezentarea unor anumite elemente de evaluare sau informație. Prevederile acestui cadru nu primează în fața Standardului de Contabilitate Internațional specific. Conducerea IASC recunoaște că într-un număr limitat de cazuri poate exista un conflict între „ cadrul general” și un Standard de Contabilitate Internațional. În acele cazuri în care există un conflict, cerințele Standardului de Contabilitate Internațional primează asupra acelora din „ cadrul general”. Având în vedere că activitatea conducerii IASC se orientează după „cadrul general” la elaborare standardelor viitoare și la revizuirea celor existente, numărul cazurilor de conflict dintre „cadrul general” și IAS se va diminua.

„Cadrul general” se referă la situațiile financiare cu scop general (denumite „ situații financiare”) inclusiv la situațiile financiare consolidate. Mulți utilizatori trebuie să se bazeze pe situațiile financiare ca principala lor sursă de informații și de aceea, situațiile financiare trebuie elaborate și prezentate având în vedere necesitățile lor. Situațiile financiare constituie o parte a procesului de raportare financiară. Un set complet de situații financiare include, de regulă, un bilanț, un cont de profit și pierdere, o situație a modificărilor poziției financiare (care poate fi prezentată în diverse moduri, de exemplu, ca situație a fluxurilor de trezorerie sau situație a fluxurilor de fonduri), și acele note, precum și alte situații și materiale explicative care sunt parte integrantă a situațiilor financiare. Pot fi incluse, de asemenea, materiale și informații suplimentare sau derivate care vin în completarea acestora. Astfel de materiale și informații suplimentare se pot referi, de exemplu, la informații financiare despre segmentele industriale și geografice și la prezentarea efectelor variației prețurilor. Situațiile financiare, totuși, nu includ elemente ca: rapoartele directorilor, declarațiile președintelui, discuțiile și analizele conducerii și elemente similare care pot fi incluse într-un raport financiar sau anual.

Situațiile financiare cu scop general sunt acelea menite să satisfacă nevoile utilizatorilor care nu sunt în situația de a cere rapoarte adaptate nevoilor lor specifice de informații.

Standardul Internațional de Contabilitate IAS 1. se aplică în egală măsură situațiilor financiare ale unei întreprinderi individuale și situațiilor financiare consolidate pentru un grup de întreprinderi. Totuși, aceasta nu împiedică prezentarea situațiilor financiare consolidate în conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate și a situațiilor financiare ale societății – mamă în baza cerințelor naționale în cadrul aceluiași document, atâta timp cât baza pentru întocmirea fiecăruia este clar evidențiată în informațiile privind politicile contabile.

Situațiile financiare sunt o prezentare financiară structurată a poziției financiare și tranzacțiilor efectuate de o întreprindere. Obiectivul situațiilor financiare este de a oferii informații despre poziția financiară, performanța și fluxul de numerar al unei întreprinderi. Situațiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor încredințate conducerii întreprinderilor. În acest scop, situațiile financiare oferă informații despre: activele, datoriile, capitalul propriu, veniturile și cheltuielile (câștigurile și pierderile), fluxurile de numerar ale întreprinderii.

Un set complet de situații financiare include următoarele componente: bilanțul, controlul de profit și pierdere, o situație care să reflecte fie toate modificările capitalului propriu; fie modificările capitalului propriu, altele decât acelea provenind din tranzacții de capital cu proprietarii și distribuiri către proprietari, situația fluxurilor de numerar și politicile contabile și notele explicative.

Standardele Internaționale de Contabilitate se aplică numai situațiilor financiare și nu altor informații prezentate cu raportul anual sau alt document.

Situațiile financiare sunt întocmite în mod consecvent, acoperind o perioadă de un an. Totuși anumite întreprinderi preferă să raporteze, de exemplu, pe o perioadă de 52 de săptămâni, din motive practice. Fiecare întreprindere trebuie să determine, pe baza, naturii activității sale dacă să prezinte sau nu, ca și clasificări separate în bilanț, active curente și imobilizate și datoriile curente și pe termen lung. Atunci când întreprinderea hotărăște să nu facă această clasificare, activele și datoriile trebuie prezentate pe larg în ordinea lichidității lor.

Indiferent de metoda de prezentare adoptată, întreprinderea trebuie să prezinte valoarea ce se așteaptă a fi recuperată sau achitată după mai mult de 12 luni, pentru fiecare element de activ și datorie care combină sume ce se așteaptă a fi recuperate sau achitate atât înainte, cât și după 12 luni de la data bilanțului.

Un activ trebuie clasificat ca activ curent atunci când:

se așteaptă să fie realizat sau este deținut pentru vânzare sau consum; sau

este deținut în principal în scopul de a fi comercializat sau pe termen scurt și se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului; sau

reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

Toate celelalte active trebuie clasificate ca fiind active imobilizate.

O datorie trebuie clasificată ca datorie curentă atunci când:

se așteaptă să fie achitată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; sau

este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanțului.

Conform IAS 1, bilanțul trebuie să cuprindă elemente rânduri care prezintă, cel puțin, următoarele valori:

termeni și mijloace fixe

active necorporale

active financiare

investiții financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalență

stocuri

creanțe comerciale și de altă natură

numerar și echivalente de numerar

datorii comerciale și de altă natură

datorii și active fiscale

provizioane

datorii pe termen lung purtătoare de dobândă

interes minoritar

capital emis și rezerve

Alte elemente – rânduri trebuie prezentate în bilanț atunci când un Standard Internațional de Contabilitate o cere sau când o astfel de prezentare este necesară pentru a prezenta fidel poziția financiară a întreprinderii.

O întreprindere are obligația de a prezenta fie în bilanț, fie în notele la acesta alte subclasificări ale elementelor – rânduri prezentate, clasificate într-o manieră corespunzătoare activității firmei. Detaliile oferite în subclasificări, fie în bilanț, fie în note, depind de cerințele Standardelor Internaționale de Contabilitate și de mărimea, natura și funcția sumelor implicate.

Întreprinderile trebuie să prezinte fie în bilanț, fie în note, următoarele informații:

pentru fiecare clasă de capital social:

numărul de acțiuni autorizat

numărul acțiunilor emise și vărsate integral, și emise dar nevărsate integral

valoarea nominală pe acțiune sau faptul că acțiunile nu au valoare nominală

o reconciliere a numărului acțiunilor existente la începutul și la sfârșitul anului

acțiunile în întreprindere deținute de întreprinderea însăși sau de filiale sau societăți asociate ale întreprinderii

descrierea naturii și scopului fiecărei rezerve din cadrul capitalului propriu;

valoarea dividendelor care au fost propuse sau declarate după data bilanțului, dar înainte ca situațiile financiare să fie autorizate pentru depunere;

valoarea dividendelor preferențiale cumulative nerecunoscute.

Contul de profit și pierdere trebuie să includă cel puțin următoarele elemente:

a)- veniturile;

b)- rezultatele activității de exploatare;

c)- costurile de finanțare;

d)- partea de profit și pierdere aferentă întreprinderilor asociate;

e)- cheltuieli cu impozitul pe profit;

f)- profitul sau pierderea din activități curente;

g)- elemente extraordinare;

h)- interesul minoritar;

i)- profitul net sau pierderea netă.

Factorii ce trebuie avuți în vedere în prezentarea și analiza performanței întreprinderii cuprind pragul de semnificație, precum și natura și funcția diferitelor componente de venituri și cheltuieli.

În cadrul contului de profit și pierderi întreprinderile trebuie să prezinte o analiză a cheltuielilor ce are la bază o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor, fie pe funcția lor în cadrul unității respective.

În cadrul unei analize prezentată separat în cadrul contului de profit și pierdere, unitatea comercială supusă analizei situațiilor sale financiare, trebuie să prezinte: profitul net sau pierderea netă a perioadei; fiecare element de venit și cheltuială; efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile și modificările capitalului propriu. Modificările în capitalul propriu al întreprinderii între două date ale bilanțului reflectă creșterea sau reducerea activului net în cursul perioadei, în baza principiilor particulare de evaluare adoptate și prezentate în situațiile financiare. Întrucât este importantă luarea în considerare a tuturor câștigurilor și pierderilor la evaluarea modificărilor poziției financiare a unei întreprinderi între două date ale bilanțului se solicită o componentă distinctă a situațiilor financiare care să evidențieze câștigurile și pierderile totale ale unei întreprinderi, inclusiv pe cele care sunt recunoscute direct în capitalul propriu.

Situația fluxului de numerar (IAS 7) este partea componentă a situațiilor financiare ce oferă o bază pentru evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar și echivalente de numerar, precum și a necesităților întreprinderii pentru utilizarea fluxurilor de numerar respective.

Notele la situațiile financiare trebuie prezentate într-un mod sistematic. Fiecare element din bilanț, contul de profit și pierdere și situația fluxurilor de numerar trebuie să facă trimitere la toate informațiile aferente din note. Aceste note includ descrieri sau analize mai detaliate ale sumelor prezentate în bilanț, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de numerar și situația modificărilor capitalului propriu, precum și informații suplimentare (angajamentele și datoriile contingente).

În mod normal, notele sunt prezentate în următoarea ordine care ajută utilizatorii la înțelegerea situațiilor financiare și compararea acestora cu situațiile altor întreprinderi:

declarația conformității cu Standardele Internaționale de Contabilitate;

prezentarea bazei de evaluare și a politicilor contabile aplicate;

informații care stau la baza elementelor – rânduri prezentate în fiecare situație financiară;

alte prezentări (informații financiare și nefinanciare);

Notele la situațiile financiare ale unei întreprinderi trebuie să prezinte:

informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și despre politicile contabile aplicate;

informațiile cerute de Standardele Internaționale de Contabilitate care nu sunt prezentate în altă parte în situațiile financiare.

Să ofere informații suplimentare (ce sunt necesare pentru o prezentare fidelă)

Politicile contabile din notele la situațiile financiare trebuie să descrie următoarele aspecte:

a) baza de evaluare utilizată

fiecare politică contabilă necesară.

Fiecare întreprindere are în vedere natura activității sale și politicile la care utilizatorul se așteaptă să fie prezentate pentru acel tip de întreprindere.

Eforturile făcute de Uniunea Europeană pe linia armonizării sistemelor de contabilitate ale statelor membre și a întocmirii rapoartelor societăților comerciale din acest spațiu economic și social al lumii s-au concretizat în directivele europene. Odată cu finalizarea lucrărilor directivelor, fiecărui stat membru îi revine obligația de a le încorpora în legislația proprie.

Directiva a III-a, din 25 iulie 1978, a vizat coordonarea dispozițiilor naționale cu privire la structura și conținutul conturilor anuale și ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cât și la publicarea acestor documente.

Armonizarea contabilă este procesul prin care regulile sau normele naționale, diferite de la o țară la alta, uneori divergente, sunt perfecționate pentru a fi făcute comparabile.

Până acum un sfert de secol, contabilii trăiau într-un fel de turn Babel, în care nu numai că vorbeau în limbi diferite sau utilizau limbaje diferite, dar, de asemenea, ei dădeau interpretări diferite acelorași evenimente și tranzacții. În urma preocupărilor de armonizare internațională a regulilor și practicilor contabile s-a născut, de fapt, contabilitatea internațională.

Problematica armonizării contabile a fost dezbătută într-un articol din „International Journal of Acconting Education and Research”, în urma căruia lucrările primului grup de lucru, constituit din reprezentanții statelor membre ale acelei perioade (1971 – 1976) și care și-a desfășurat activitatea sub conducerea reputatului expert german Dr. Wilhelm Elmendorff, au fost calificate ca fiind impregnate foarte mult de concepte împrumutate din legea germană.

În pofida naturii prescriptive a textelor sale, Directiva a IV-a nu a condus la o prezentare identică a conturilor anuale a societăților statelor membre.

Din punct de vedere tehnic, armonizarea conturilor sociale a presupus abordarea a trei aspecte:

prezentarea conturilor;

publicarea conturilor;

dispoziții referitoare la principiile contabile.

Conform articolului 2 al Directivei a IV-a conturile anuale cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa. Cele trei documente formează un tot. Față de normele internaționale (IAS 7), directiva nu prevede în mod obligatoriu, un tablou de finanțare. Obiectivul primordial al armonizării prezentării conturilor este stipulat de articolul 2. Conform acestui obiectiv conturile anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor unei societăți.

Regulile de evaluare se referă la principii contabile. Evaluarea posturilor care figurează în conturile anuale se face în conformitate cu principiile următoare:

societatea, este de presupus, își continuă activitățile sale;

metodele de evaluare nu pot fi modificate de la un exercițiu la altul;

principiul prudenței trebuie aplicat în toate cazurile, în acest sens:

numai beneficiile realizate la data închiderii bilanțului pot să facă obiectul acestui cont anual;

trebuie să se țină seama de toate riscurile previzibile și pierderile eventuale, care au luat naștere în cursul exercițiului sau al unui exercițiu anterior, chiar dacă aceste riscuri sau pierderi nu sunt cunoscute decât între data de închidere a exercițiului și data la care bilanțul este întocmit;

trebuie să se țină cont de deprecieri, indiferent că activitatea exercițiului se soldează cu pierdere sau cu beneficii;

trebuie să se țină cont de cheltuielile și veniturile corespunzătoare exercițiului la care se referă conturile, fără a se lua în considerație data plății cheltuielilor, respectiv data încasării veniturilor;

elementele postului de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate separat;

bilanțul de deschidere al unui exercițiu trebuie să corespundă bilanțului de închidere al exercițiului precedent.

Schemele complete ale bilanțului și contului de profit și pierdere reclamă un număr considerabil de date. În plus, anexa trebuie să furnizeze a baterie de informații complementare.

O sursă de informații este și raportul de gestiune, care trebuie să conțină o dare de seamă fidelă asupra evoluției afacerilor și situației societății. Raportul trebuie să comporte informații cu privire la:

evenimentele importante, survenite după închiderea exercițiului;

evoluția previzibilă a societății;

activități în materie de cercetare și dezvoltare;

De remarcat că, Directiva a IV-a stă la baza unei vaste mișcări de armonizare contabilă pe plan mondial, vizând cu predilecție modul de întocmire și prezentare a informației contabile în conturile anuale, lăsând totodată suficient câmp de acțiune statelor care o adoptă, de a decide adaptabilitatea la sistemele contabile naționale.

Astfel normele contabile elaborate în concordanță cu legislația țării noastre, precum și cu prevederile Directivei a IV-a a Comunității Europene și Standardelor de Contabilitate Internaționale au statutat o arhitectură generală a conturilor anuale, sub denumirea de „bilanț contabil” care se compune din: bilanț, contul de profit și pierdere, respectiv contul de execuție în cazul instituțiilor publice, anexe și raportul de gestiune.

Dar, bilanțurile contabile nu sunt o practică specifică doar epocii contemporane. „Bilanțurile au început să fie întocmite odată cu descoperirea contabilității… simbolizând o balanță cu două talere, care se găsesc permanent în echilibru.”

Bilanțul contabil a pătruns în lumea teoriei și a practicii economice ca un model de sintetizare în expresie bănească, la un moment dat, a relațiilor de echilibru dintre activele și pasivele patrimoniale. Mai mult această egalitate bilanțieră a devenit element de definire a obiectului de studiu al contabilității de la formarea ei în partidă dublă până în prezent.

Astfel Luca Paciolo a reprezentat dublu averea comerciantului, în Registrul Jurnal și Cartea Mare, prin egalitatea a doi termeni: „unul zis Cassa și celălalt Capital. Prin cassă se înțelege partea ta sau punga ta. Prin Capital se înțelege totalitatea averii tale prezente.”

Avântul impetuos al forțelor de producție adâncimea din ce în ce mai mult a diviziunii muncii și creșterea în ansamblu a complexității vieții economice, pe măsura dezvoltării economiei de piață, au impus cercetări laborioase în domeniul tehnicilor și teoriilor contabile, obținându-se progrese importante în configurarea caracterului de știință al contabilității.

Capitolul III: Performanțele întreprinderii

3.1. Măsurarea performanțelor întreprinderii din punct de vedere: patrimonial, economic, financiar

3.1.1. Analiza rezultatului exercițiului. Măsurarea profitului din punct de vedere economic. Variația trezoreriei întreprinderii. Capacitatea de autofinanțare a întreprinderii

3.1.2. Contul de profit și pierdere

3.1.3. Soldurile intermediare de gestiune (SIG). Contul de profit și pierderi prin solduri intermediare de gestiune

3.1.4. Structura veniturilor și cheltuielilor după natura și conținutul economic

3.1.5. Structura veniturilor și cheltuielilor după destinația lor economică

Cap III. Performanțele întreprinderii

Încă, de acum o jumătate de mileniu Luca Paciolo arătă în prima lucrare de literatura caritabilă (1494 : “Tratat de contabilitate în partida dublă”) că “scopul fiecărui negustor este de a dobândi câștig ilicit și competent pentru subzistența sa. ”De fapt, Paciolo vulgariza ceea ce sesizaseră negustorii italieni : existența oricărei afaceri este condiționată de obținerea unui câștig.

Dacă la sfârșitul Evului Mediu, când economia bazată pe capital era incipientă, măsurarea performanței unei afaceri era câștigul, în secolul al XX-lea, marele companii pe acțiuni ce operau în industrie și comerț își măsurau și analizau periodic performanță prin profitul prezentat în contul de profit și pierdere.

Contul de rezultate constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidentă fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției unei întreprinderi, pentru o anumită durată. Însă, definirea performanței întreprinderii se face diferit, în funcție de interesele utilizatorilor de informație contabilă și de postulatele și principiile contabile reținute pentru determinarea rezultatului. Astfel, unii utilizatori de informație contabilă sunt interesați mai mult de informația privind profitul întreprinderii, pe când alții urmăresc fluxurile (viitoare) de trezorerie. Chiar noțiunea de profit sau beneficiu nu este definită în același mod de economiștii și de profesioniștii contabili.

Astfel, unii experți contabili nu includ în beneficiu anumite elemente care contribuie la creșterea generală și la reușită firmei.

Economistul J.R. Hicks (in “Value and Capital”, Oxford,1946) definește beneficiul ca fiind “mărimea maximală pe care un individ poate să o cheltuiască în cursul unei perioade, fără ca situația (lui) financiară să se modifice.” Conform uneia dintre interpretările definiției lui Hicks, nu trebuie măsurat numai beneficiul monetar, ci și beneficiul fizic, reprezentat de măsura creșterii bogatei care provine din anumite “calități particulare” ca, de exemplu, din creșterea gradului de pregătire profesională. O astfel de evaluare prezintă un anumit grad de incertitudine datorat atât limitelor teoriei economice actuale cât și instrumentarului metodologic al contabilității.

Măsurarea performanțelor întreprinderii vizează, în mod esențial, măsurarea profitului, care poate fi abordată astăzi din trei puncte de vedere :

Patrimonial, prin compararea valorii unei întreprinderi referitoare la două momente diferite, utilizând aceleași metode de evaluare;

Economic, prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la aceeași perioadă;

Financiar, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie.

Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului întreprinderii pleacă de la ecuația juridica a bilanțului :

Active-Datorii Capitaluri proprii

Apoi prin compararea capitalurilor proprii aferente a două exerciții succesive, și poate determina rezultatul :

Capitaluri proprii – Capitaluri Rezultatul

aferente exercițiului proprii exercițiului

N N-1 N

Pentru că această relație nu tine cont de posibilele modificări ale capitalului social intervenite în cursul exercițiului (creșteri de capitaluri prin aporturi în numerar și în natura sau ca urmare a conversiilor de datorii, reduceri de capital social), cat și de faptul că o parte din profit poate fi distribuită asociaților sub forma de dividende, ecuația care permite determinarea rezultatului exercițiului este :

Variația capitalurilor – Creșterile de capital + Distribuție de Rezultatul

proprii intre două social aferente dividende exercițiului

exerciții succesive exercițiului

( N și N – 1) N N N

Această abordare este criticabilă în perioada creșterii de prețuri, deoarece ajustările aduse elementelor patrimoniale, ca urmare a variațiilor de preturi, se pot realiza prin diferite metode, ceea ce atrage furnizarea mai multor imagini plauzibile de rezultate.

Măsurarea profitului întreprinderii din punct de vedere economic definește diferența intre venituri și cheltuieli. Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit (beneficiu), atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorica negativa, denumită pierdere, atunci când cheltuielile întreprinderii au o valoare mai mare decât veniturile înregistrate.

Din punct de vedere financiar, rezultatul exercițiului apare ca variația trezoreriei întreprinderii în cursul unei perioade, prin compararea fluxurilor de încasări cu cele de plați. Deoarece autofinanțarea întreprinderii este asigurată de rezultatul exercițiului (profit) și creșterea amortizării și provizioanelor, care sunt cheltuieli calculate, generatoare de plați, relația care exprima mărimea rezultatului conform „Tratatului de contabilitate financiară”, (vol. II), N. Feleagă, este următoarea :

Capacitatea de – Cheltuieli cu amortizarea Rezultatul

autofinanțare și provizioanele exercițiului

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârșitul exercițiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividende datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune (partea din profit repartizată pentru

constituirea rezervelor și a fondului de dezvoltare) și de menținere sau reînnoire (prin amortizări ca veritabilă rezervă care permite reînnoirea imobilizărilor) din exercițiile anterioare.

Autofinanțarea reflectă bogăția reținută de întreprinderea însăși și constituie o resursa interna destinată acoperirii nevoilor de finanțare ale exercițiului viitor. Autofinanțarea este determinată de creșterea resurselor obținute din propria activitate și care vor rămâne în mod permanent la dispoziția întreprinderii pentru finanțarea activității viitoare.

Mărimea autofinanțării degajată de o întreprindere joaca un rol puternic de semnalizator al performantelor întreprinderii. Ea indica potențialilor investitori ai întreprinderii că este capabilă să utilizeze eficient capitalurile încredințate și să le asigure o remunerare atrăgătoare. Pentru creditori, mărimea absolută și relativă a autofinanțării certifica nivelul capacității de rambursare ca și nivelul riscului de neplata.

Capacitatea de autofinanțare se poate defini prin două metode : deductivă și adițională, puse în evidentă de structura contului de profit și pierdere.

Importantă autofinanțării se poate argumentă prin multiple avantaje pe care această le oferă întreprinderii, principalele fiind :

constituie un mijloc sigur de finanțare, o sursa independentă și instabilă, având în vedere că în anumite situații conjuncturale întreprinderea întâmpina greutăți în colectarea capitalurilor de pe piața financiara sau monetara;

apără libertatea de acțiune a întreprinderii, în sensul că autonomia financiara dobândită prin autofinanțare îngăduie acesteia independentă de gestionare fată de organismele financiare și de credit;

conferă întreprinderii un mare grad de libertate privind alegerea investițiilor (de exploatare, imobilizări de expansiune, de înlocuire), cu condiția realizării unor investiții utile, și nu de irosire a resurselor;

permite frânarea îndatoririi și implicit reducerea cheltuielilor financiare. În fapt, nivelul autofinanțării depinde de arbitrajul realizat de întreprindere intre recurgerea la capitaluri proprii sau la îndatorare. Cu toate acestea importanța autofinanțării condiționează recurgerea la noi capitaluri împrumutate. Indicatorul care furnizează informații, în acest sens este capacitatea de îndatorare (stabilită că raport intre autofinanțare și îndatorarea medie).Deoarece autofinanțarea este baza capacității de rambursare, nivelul ei actual și tendințele în evoluția sa sunt elemente analizate cu multă atenție de creditorii și investitorii potențiali. în lipsa acesteia, creșterea capitalului, se face cu dificultate extrema, iar accesul la credite este practic exclus. Din acest punct de vedere resursele extreme apar ca un complement și nu un substituit al resurselor obținute prin autofinanțare;

permite măsurarea randamentului capitalurilor proprii respectiv a rentabilității financiare;

reprezintă factorul hotărâtor în deschiderea accesului la piața de capital și atragerea capitalului extern.

Informațiile despre performanța unei întreprinderi, în special profitabilitatea acesteia, sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor.

Contul de profit și pierdere prezintă importanța pentru o gama larga de utilizatori de informație contabila, fiecare urmărind satisfacerea propriilor nevoi informaționale.

Astfel, plecând de la contul de profit și pierdere, investitorii și creditorii pot să evalueze fluxurile viitoare de trezorerie ale întreprinderii. în felul acesta investitorii pot să evalueze, cu cea mai mare exactitate, valoarea economica a întreprinderii unde sunt acționari, iar creditorii pot să determine măsura în care întreprinderea își va putea rambursa datoriile.

Previziunea fluxurilor de trezorerie se face prin actualizarea performantelor trecute ale întreprinderii, iar atunci când există o corelație rațională intre performantele trecute și cele viitoare, estimarea rezultatelor și fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie pusa la îndoiala.

Contul de profit și pierdere este utilizat și de alte categorii de utilizatori : clienții vor să fie informați asupra capacității în care întreprinderea le poate furniza bunurile și serviciile de care au nevoie; sindicatele sunt interesate să analizeze rezultatele economice și fiscale; managerii utilizează contul de profit și pierdere pentru evaluarea eficacității resurselor consumate și proiectarea de noi strategii de firma.

Practica contabilă contemporana permite conturarea unei tipologii de prezentare a contului de profit și pierdere, care are la baza două criterii :

1) Clasificarea conturilor de rezultate după forma de prezentare:

sub forma de tablou bilateral

sub forma de lista

2) Clasificarea conturilor de rezultate după conținutul informațional:

cont de rezultate cu prezentarea destinației cheltuielilor și veniturilor.

Prezentarea contului de rezultate după natura economica a cheltuielilor și veniturilor este cea care răspunde unui criteriu obiectiv, prin opoziție cu delimitarea cheltuielilor pe funcțiuni ale întreprinderii, considerată ca fiind o prezentare subiectivă.

Structura (conținutului) contului de profit și pierdere după natura economica a cheltuielilor permite determinarea valorii adăugate la nivelul întreprinderii și furnizarea de informații necesare conturilor naționale. Această clasificare a cheltuielilor asigura facilitatea prelucrării informației contabile, pentru ca înregistrările în contabilitate se fac placând de la natura operației consemnate în documente, independent de destinația interna a cheltuielii.

Această prezentare a contului de profit și pierdere se întâlnește în tarile cu un sistem contabil de tip dualist, caracterizat prin deconectarea, în anumite momente, a contabilității financiare de contabilitatea de gestiune.

În practică, această prezentare are inconvenientul că modul de determinare a valorii adăugate, se limitează doar la stabilirea valorii adăugate, fără a explica modul ei de formare, ceea ce ii limitează utilitatea în gestiunea întreprinderii.

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite degajarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG). Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilă a contului de profit și pierdere pentru a pune în evidentă : modul de funcționare și rentabilitatea întreprinderii ca marja comerciala, producție a exercițiului, valoare adăugată excedent brut de exploatare, rezultat al exploatării, rezultat curent și rezultat net al exercițiului.

Tabloul soldurilor Intermediare de Gestiune

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, etape succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascada pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comerciala) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). Fiecare sold intermediar de gestiune reflectă rezultatul gestiunii financiare la treaptă respectivă de acumulare.

Marja comercială (adaosul comercial) vizează în exclusivitate întreprinderile comerciale, sau numai activitatea comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială și comerciala). Excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora reprezintă marja comerciala.

Producția exercițiului caracterizează activitatea globală a activităților de producție sau de prestări servicii ale unor întreprinderi și se calculează conform următoarei formule :

Producția = Venituri din + Variația producției + Producția de

exercițiului vânzarea stocate imobilizări

producției

Nefiind un sold intermediar de gestiune, ci un post al contului de rezultate, cifra de afaceri reprezintă un indicator global al vânzărilor, din activitatea de distribuție și cea de producție (obținut prin însumarea vânzărilor de mărfuri și a producției vândute).

Valoarea adăugată se calculează pornind de la producția exercițiului majorată cu marja comercială și diminuată cu consumurile de bunuri și servicii furnizate de terți pentru această producție. Valoarea adăugată este unul dintre elementele de legătura între conceptele macroeconomiei și regulile ce guvernează gestiunea unei întreprinderi.

Valoarea adăugată brută reprezintă creșterea valorii bunurilor și serviciilor achiziționate de la terți și se determina că diferența intre producția globală (marja comercială + producția exercițiului) și consumuri intermediare (bunuri și servicii furnizate de terți). Relația de calcul :

Valoarea = Producția + Marja – Consumul exercițiului

adăugată exercițiului comercială provenit de la terți

(VA) (b) (a)

din care :

Valoarea adăugată = Valoarea – Amortizări de

netă adăugată exploatare

Diferența dintre producția exercițiului și consumațiile provenind de la terți poate fi determinată și că suma a renumerațiilor pe care întreprinderea le acorda diferiților factori participanți la crearea valorii adăugate, respectiv :

personalul și organismele de asigurări și protecție sociala, sub forma cheltuielilor de personal (salarii) și cheltuieli sociale (contribuții patronale la asigurările sociale și la fondul de șomaj);

statul, sub forma impozitelor taxelor și vărsămintelor asimilate legate de producție și importuri și impozitul pe profit;

bancherii, sub forma dobânzilor;

investitorii – amortismentul;

capitalurile proprii – rezultatului exercițiului.

Măsurarea corectă a indicatorului valoare adăugata, presupune luarea în calcul a următoarelor considerații :

Cheltuielile cu colaboratorii, trebuie să fie tratate drept cheltuieli de personal, atunci când se refera la prestații efectuate de personalul exterior întreprinderii.

Redevențele aferente operatorilor de leasing, care sunt consumații provenind de la terți, trebuie disociate în două componente; partea care corespunde rambursării de capital să fie tratată ca o cheltuială de exploatare privind amortizarea, iar partea aferentă dobânzilor, ca o cheltuială financiara;

Punerea în discuție a patrimonialității contului de rezultate. Astfel, relația de calcul a valorii adăugate devine :

Producția – Consumații provenind – Consumația de = Valoare adăugata

exercițiului de la terți patrimoniu material negativă

(capital “ecologic”)

Valoarea adăugată negativă presupune luarea în considerare și a cheltuielilor estimate ca urmare a degradării mediului natural în care își desfășoară activitatea întreprinderea.

Marja de acumulare băneasca (VA) prezintă un interes aparte în analiza financiara pentru că :

-realizează legătura intre nivelul micro și macroeconomic.

-reprezintă un criteriu pentru aprecierea aportului specific al întreprinderii la realizarea producției sale. Valoarea adăugată este un indicator mai sintetic decât cifra de afaceri, care evidențiază performanța comercială a întreprinderii, respectiv capacitatea sa de vânzare și producție. Valoarea adăugată este indicatorul care măsoară aportul specific al întreprinderii la realizarea producției sale.

măsoară gradul de integrare al întreprinderii, prin raportul valoare adăugată / producție (CA). Cu cat rezultatul raportului este mai mare, cu atât mai mult întreprinderea este integrata, adică își poate asigura ea însăși, un număr mare de faze de fabricație, mergând de la materiile prime la elaborarea produselor finite, fără a recurge la serviciile altor întreprinderi.

evidențiază structura exploatării, prin intermediul ratelor de repartizare a valorii adăugate. Raportând renumerarea fiecărui participant la valoarea adăugată se poate face o evaluare a distribuției veniturilor globale către partenerii întreprinderii.

reflectă gradul de utilizare al factorilor de producție.

Se constată că pentru același nivel al valorii adăugate utilizarea factorilor de producție poate fi diferita; această diferențiere fiind determinată de randamentul diferit al utilizării forței de munca.

Valoarea adăugată = Imobilizări de exploatare x Valoarea adăugata

Număr personal Număr personal Imobilizări de expl.

(Randamentul muncii) (Intensitatea capitalistică) (Rând. echipamentelor)

Randamentul muncii va fi cu atât mai mare cu cat intensitatea capitalistică este mai puternica (echipament modern cu grad înalt de automatizare) și randamentul echipamentelor mai mare.

Creșterea valorii adăugate nu este neapărat un semn de prosperitate pentru întreprindere, în măsura în care această creștere poate fi însoțită de o scădere brusca a performantelor comerciale și de o înrăutățire a trezoreriei.

Excedentul brut al exploatării (EBE), (sau insuficientă brută din exploatare : IBE) caracterizează modul în care întreprinderea poate sa-si mențină și sa-si dezvolte producția, să renumereze capitalurile și să facă fată obligațiilor sale fiscale. EBE se stabilește că diferența intre valoarea adăugată (+subvențiile de exploatare), pe de o parte, și impozitele, taxele și cheltuielile de personal, pe de altă parte.

EBE = (Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare) – ( Cheltuieli cu personalul + Impozite, taxe și vărsăminte asimilate)

EBE nu ia în calcul amortismentele și cheltuielile financiare. El semnifica renumerarea factorului capital. Un EBE pozitiv permite întreprinderii rambursarea datoriilor sale și plata cheltuielilor financiare, de a investi gratie amortismentelor. Acest indicator reprezintă calculul capacității de autofinanțare a întreprinderii (CAF).

Rolul excedentului brut al exploatării, poate fi urmărit sub trei aspecte:

1) – este o măsura a performantelor economice ale întreprinderii. Un EBE suficient de mare va permite întreprinderii reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite și asigurarea finanțării sale care antrenează cheltuieli financiare, iar diferența va fi distribuită statului (impozit pe profit), acționarilor (dividende) si/sau conservată prin autofinanțare.

2) – EBE este independent de politica financiara (nu este influențat de venituri și cheltuieli), de politica de investiții (nu ține cont de deciziile întreprinderii privind modalitățile de calcul a amortizării), de politica de individ (deciziile întreprinderii privind repartizarea profitului net), de politica fiscală și de elementele excepționale (nu ia în calcul impozitul pe profit și rezultatul excepțional)

3) – EBE reprezintă o resursa financiara fundamentală pentru întreprindere

EBE constituie primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei globale ale întreprinderii, deci punctul de pornire în tabloul fluxurilor de trezorerie.

Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) privește activitatea de exploatare normală și curentă a întreprinderii. Prin deducerea cheltuielilor cu amortizările și provizioanele din EBE acesta devine un rezultat net al exploatării :

RE = EBE + (Veniturile din provizionare pentru exploatare + Alte venituri din exploatare) – ( Cheltuieli cu amortizările și provizioanele pentru exploatare)

Rezultatul exploatării exprima mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, obținută prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile exploatării.

Rezultatul curent este determinat atât de rezultatul exploatării normale și curente, cat și de cel al activității financiare.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Acest sold permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciții succesive.

Matricea pentru analiza rezultatului curent

Matricea privind analiza rezultatului curent pune în evidență nouă situații (Peste-Roire-“La gestion financière”, Edition D`Organisation, Paris 1989, op.cit.pag. 35-38).

1)Rezultatul curent este aproximativ zero : RC 0

Cazurile (1),(2),(3) corespund “pragului de rentabilitatea activității curente”, respectiv situațiilor în care suma veniturilor din exploatare și financiare au permis acoperirea exactă a cheltuielilor din exploatare și financiare. Acest prag nu permite și dezvoltarea întreprinderii.

Cazul 1 : pragul de rentabilitate curentă “levier financiar”

Exploatarea foarte rentabilă ar trebui să permită întreprinderii asanarea rapida a situației financiare, astfel încât cheltuielile financiare se vor diminua și rezultatul curent se va ameliora.

Cazul 2 : pragul de rentabilitate curentă “supraviețuire”

Întreprinderea echilibrează și exploatarea și politica sa financiara rămânând în stare de supraviețuire. Transformarea sa progresivă depinde de nivelul investițiilor și de starea pieței.

Cazul 3 : pragul de rentabilitate “transformare”. Întreprinderea renunța la activitatea de exploatare nerentabilă în favoarea activității financiare.

2)Rezultatul curent este pozitiv : RC > 0

Cazurile (4),(5),(6) – întreprinderea degaja rentabilitatea din activitatea sa. Acestea sunt situațiile ideale.

Cazul 4 : profit curent “manager întreprindere”. Datorită unui bun echilibru al politicii financiare, rezultatul exploatării nu este absorbit de cheltuielile financiare.

Cazul 5 : profitul curent “supermarché” sau “holding”.

Întreprinderea desfășoară o activitate generatoare de lichidități pentru care caută cele mai bune plasamente, supraveghind zi de zi expansiunea pieței și gestiunea trezoreriei.

Cazul 6 : profitul curent “monopol”. Întreprinderea ocupa o poziție forte pe piață.

3)Rezultatul curent este negativ : RC < 0

Cazurile (7),(8),(9) corespund situațiilor în care activitatea curentă a întreprinderii nu degaja rentabilitate.

Cazul 7 : deficit curent “redresare”. Întreprinderea echilibrează rezultatul exploatării, dar ea este grevată de importante cheltuieli financiare. Se poate crede că îndatorarea a permis realizarea unor investiții care vor ameliora în viitor rezultatul exploatării, asigurând astfel rambursarea datoriilor financiare. dacă piață nu este în expansiune, întreprinderea se va confrunta cu situații destul de dificile.

Cazul 8 : deficit “dilema”. Exploatarea nefiind rentabila, dar rezultatul financiar echilibrat, întreprinderea va dispune de noi atuuri comerciale?(produse noi, publicitate), dacă da ea va trebui să se îndatoreze pentru a procura disponibilități necesare realizării investițiilor sale.

Cazul 9 : deficit curent “criza”. Întreprinderea trebuie sa-si restabilească situația financiara prin fonduri proprii, să depisteze cauzele deficitului și sa-l remedieze.

Rezultatul excepțional sintetizează rezultatul concretizat în profit sau pierderi a unor operații de gestiune sau capital cu caracter excepțional și se calculează astfel :

Rezultatul = Veniturile Cheltuielile

excepțional excepționale excepționale

Mărimea rezultatului excepțional constituie o informație importanta, în special pentru potențialii investitori.

Rezultatul exercițiului sintetizează intr-un indicator global toate celelalte solduri intermediare de gestiune și se calculează conform următoarei formule :

Rezultatul = Rezultatul curent ± Rezultatul Impozitul pe

exercițiului înainte de impozitare excepțional profit

Rezultatul excepțional

Rezultatul excepțional se calculează în mod independent de celelalte solduri de gestiune, astfel :

Mărimea rezultatului excepțional constituie o informație importantă, în special pentru investitorii potențiali care pot evalua incidența evenimentelor excepționale, asupra întreprinderii.

Rezultatul net al exercițiului

Este ultimul sold de gestiune și exprima rezultatul degajat de întreaga activitate a întreprinderii, în cursul unui exercițiu. De fapt, el reprezintă variația situației nete a întreprinderii intre deschiderea și închiderea exercițiului ca urmare a activității economice. Se determina pe baza relației :

Rezultatul net al exercițiului este rezultatul care urmează să fie supus deciziei de repartizare de către adunarea generală a acționarilor sau asociaților, după caz.

Directiva a IV – a recomandat scheme generale ale contului de profit și pierdere elaborate după două criterii combinate și anume :

Forma de prezentare, care poate fi orizontală (sub forma de cont) sau verticală (sub forma de lista);

Modalitatea de structurare a posturilor de venituri și cheltuieli care se poate face fie după natura și conținutul lor economic, fie după destinația lor.

Legislația contabilă romaneasca în vigoare de la 1 ianuarie 1994 a adoptat un model al costului de profit sau pierdere sub forma de listă în care veniturile și cheltuielile sunt structurate după natura și conținutul lor economic.

Tabelul 1.1. Structurarea cheltuielilor și veniturilor după natura și conținut economic.

Această schema generală a contului de profit și pierdere structurează veniturile și cheltuielile după natura și continuul lor economic pe trei mari categorii de activități : i) de exploatare (1-8); ii) financiare (9-13); iii) excepționale (16-17).

Rezultatul brut al exercițiului este explicit calculat pe două paliere intermediare:

activitate de baza, respectiv de exploatare și financiara (15,18)

activitate excepțională (18)

Rezultatul net al exercițiului este calculat explicit numai la nivel global (21)

Legislațiile contabile naționale pot autoriza agenții economici care la data întocmirii contului de profit sau pierdere nu depășesc două din următoarele trei criterii:

total bilanț 8.000.000 ECU

valoarea netă a cifrei de afacere 16.000.000 ECU

numărul mediu de angajați – 150 salariați să regrupeze posturile 1 la 5 intr-un post unic numit “Rezultat brut”

Tabel 1.2. Structurarea veniturilor și cheltuielilor după destinația lor economica

In această schema generală a contului de profit și pierdere se analizează gruparea veniturilor și cheltuielilor pe activități; respectiv:

din exploatare (1-6)

financiare (7-11)

excepționale (14-15)

si pune în evidentă explicită indicatorul intermediar de gestiune “Rezultatul brut provenind din cifra de afaceri”.

Rezultatul financiar net este determinat explicit, separat pentru activitățile de baza , respectiv din activitățile de exploatare și financiara (13), precum și global (19).

Rezultatul activității excepționale este determinat explicit în forma sa brută (16).

Pentru agenții economici care se încadrează în două din criteriile:

total bilanț sub 8.000.000 ECU

valoarea netă a cifrei de afaceri sub 16.000.000 ECU

număr mediu de angajați sub 250

legislațiile contabile naționale pot autoriza regruparea posturilor 1,2,3 și 6 intr-un post unic denumit “Rezultat brut”.

Capitolul IV: Analiza situațiilor

financiare la Regia Autonomă

„Administrația Națională a Drumurilor”

4.1. Raportul administratorilor pentru perioada 01.01.-31.12.2000.

4.2. Bilanțul contabil.

4.3. Contul de profit și pierdere.

4.4. Bugetul activității de trezorerie (CASH-FLOW).

4.5. Note la conturile anuale și politici contabile potrivit IAS nr.1 și O.G. 94/2001.

4.5.1. Active imobilizate.

4.5.2. Situația altor provizioane.

4.5.3. Repartizarea profitului.

4.5.4. Situația creanțelor și datoriilor.

4.5.5. Plăți restante.

4.5.6. Impozite, taxe și alte obligații datorate și vărsate.

4.5.7. Date informative.

4.5.8. Structura indicatorilor de eficiență a muncii în perioada 2000-2001.

Raportul de gestiune pentru perioada 01.01.-31.12.2000

Cap 1. Structura organizatorică

Cap 2. Utilizarea surselor de finanțare a activităților A.N.D. în corelație cu programele de lucrări

2.1. Resurse financiare

2.2. Folosirea resurselor financiare

Cap 3. Activitatea de administrare, exploatare, întreținere și reparații curente. Activitatea de reparații capitale

Cap 4. Activitatea de reabilitare a drumurilor naționale

Cap 5. Alte proiecte din sectorul drumurilor naționale

Cap 6. Activitatea de investiții

Cap 7. Aspecte privind întocmirea bilanțului contabil și organizarea contabilității în anul 2000

Cap 8. Auditarea exercițiului financiar

Administrația Națională A Drumurilor

Nr. 93/2368/24.03.2000

RAPORT DE GESTIUNE

pentru perioada 01.01.-31.12.2000

Regia autonomă Administrația Națională a Drumurilor (AND-RA) din România este organizată și funcționează potrivit prevederilor regulamentului de organizare și funcționare aprobat prin Hotărârea Guvernului Nr. 1275/1990, cu modificările si completările ulterioare, si are ca obiect de activitate: “administrarea si exploatarea drumurilor naționale, in scopul desfășurării traficului rutier in condiții de siguranța a circulației, coordonarea dezvoltării unitare a întregii rețele de drumuri in concordanța cu cerințele economiei naționale și cu cele de apărare și de control, stabilirea și încasarea obligațiilor transportatorilor pentru folosirea drumurilor în punctele de frontieră și în alte puncte stabilite potrivit legii, activități industriale, precum și alte activități în legătura cu îndeplinirea obiectului său de activitate”.

Anul 2000 se înscrie pe aceeași traiectorie ascendenta devenita tradițională în activitatea Administrației Naționale a Drumurilor, înregistrând atât un progres liniar, cât si salturi calitative, în pregătirea și realizarea principalelor programe ale regiei: întreținerea, reabilitarea drumurilor naționale și construcția autostrăzilor.

Astfel, activitatea de întreținere a înregistrat rezultate calitative în toate compartimentele caracterizate prin mai multe lucrări executate prin contract de societăți comerciale specializate, prin introducerea și extinderea aplicării de metode moderne de întreținere și reparație și creșterea preocupării privind problemele de siguranța circulației.

Programul de reabilitare a drumurilor naționale cofinanțat de BEI, BIRD și BERD și de Guvernul României a fost relansat cu etapa a III-a “Moldova” care a debutat cu un volum important de 381 Km. de drum. Lansarea programului s-a efectuat in paralel cu execuția a 800 Km. de Drum din etapa a II-a aflata in derulare.

Programul de autostrăzi a înregistrat un progres, atât prin modernizarea autostrăzii București-Pitești asigurându-se, în prezent, circulația pe ambele căi de rulare pe 70 Km., cât și prin încheierea Acordului de împrumut privind finanțarea lucrărilor de către Banca Europeana de Investiții, pentru autostrada București – Constanța, pe tronsonul București – Fetești de 134 Km .

Rezultatele anului 2000 se datorează activității permanente a Consiliului de Administrație care a reușit să rezolve la timp sarcinile care i-au revenit potrivit prevederilor legale, ca și cele ce derivă din strategia Ministerului Transporturilor cu privire la infrastructura rutieră, precum și managementului operativ și de calitate asigurat de Directorul General al regiei.

În vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor Ordonanței nr.19/1997 a transporturilor și ale Legii nr.82/1997 pentru aprobarea Ordonanței guvernului nr.43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, AND si Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor și de coordonator din punct de vedere tehnic și metodologic au promovat, potrivit procedurilor legale, acte normative importante pentru activitatea în sectorul de drumuri.

În anul 1999 au fost aprobate și publicate în Monitorul Oficial al României un număr de 24 de ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministerului transporturilor și norme metodologice privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice și de aplicare a procedurilor de executare silita a creanțelor la acest fond.

Actele normative menționate au creat suportul legislativ necesar și important , aliniind totodată legislația actuala din România la legislația europeană.

Pentru reglementarea unor aspecte privind activitatea curentă a regiei au fost emise un număr de 195 de ordine și decizii ale Directorului General al regiei.

Urmare rezultatelor pozitive obținute, pentru armonizarea sistemului de contabilitate autohton cu normele internaționale, AND a fost selectată potrivit prevederilor ordinului nr.403/1999 al ministrului finanțelor , ca unitate etalon în vederea aplicării, începând cu anul 1999 a standardelor de contabilitate internațională, armonizată cu Directiva a IV-a Comunității Europene

Structura organizatorică

Administrația Națională a Drumurilor R.A. are în structura, cu competente juridice delegate, șapte Direcții Regionale de Drumuri și Poduri cu dispersie pe secții zonale de drumuri și poduri, care acoperă întreg teritoriul României, astfel:

În structura regiei sunt doua subunități cu aceleași competente, respectiv:

Activitatea proprie

și

Centrul de Studii Tehnice și Informatica (CESTRIN)

Dispersia teritoriala este cuprinsă organizatoric prin secții, districte și formații de lucru de drumuri și poduri.

În componența unor direcții regionale de drumuri și poduri sunt agențiile control și taxare din punctele de trecere frontieră, prin care se asigura încasarea tarifelor de la utilizatorii drumurilor și podurilor. Încasările se virează în conturile bancare ale AND, constituind principala sursa pentru acoperirea cheltuielilor de personal, conform bugetului

Dispersia teritorială a drumurilor și podurilor, administrată prin Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri fără personalitate juridică, a impus delegarea unor atribuții și competente care să permită mobilitate, operativitate și eficientă în administrarea drumurilor naționale.

Utilizarea surselor de finanțare a activităților AND în corelație cu programele de lucrări

Pentru realizarea obiectului de activitate al A.N.D veniturile necesare acoperirii integrale a cheltuielilor se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat, și provin din: venituri proprii, fondul special al drumurilor publice, transferuri de la bugetul de stat, credite bancare interne și internaționale Regia nu înregistrează profit sau pierdere.

RESURSE FINANCIARE

Bugetul Administrației Naționale a Drumurilor R.A. a fost aprobat prin H.G. nr.444/06.1999, în temeiul prevederilor legii nr.36/1999 a bugetului de stat pe anul 2000.

Ulterior, bugetul regiei a fost rectificat prin Ordonanțele de Urgența ale Guvernului nr.140/1999; nr.161/1999; nr.180/1999;nr.199/24.12.1999 si aprobat prin H.G. nr.123/02.2000.

După aceste rectificări , bugetul regiei se prezintă astfel:

U.M.= Mil. lei

1. Transferuri totale din care: 814.797

-activitate curentă 129.042

-contribuția Guvernului României 685.755

Rambursări credite externe, plați de dobânzi și comisioane,

din care: 681.767

-rambursări credite externe 353.319

-plăți de dobânzi și comisioane 328.448

3. Intrări de credite externe 1.522.208

4. Fond special al drumurilor publice, din care 1.722.500

– întreținere și reparații curente, din care : 1.024.800

– salarii 50.000

– reparații capitale 306.000 – contribuția Guvernului României 105.000

– cheltuieli de capital 286.700

5. Venituri proprii 355.000

TOTAL 5.096.273

Potrivit prevederilor art.2 din. H. nr.123/02.2000, “cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise in bugetul de venituri și cheltuieli, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului.

În cazul în care în execuție se înregistrează depășiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, se pot efectua cheltuieli totale proporțional ce gradul de realizare a veniturilor totale”

Regia a respectat această prevedere in execuția bugetului de venituri și cheltuieli.

FOLOSIREA RESURSELOR FINANCIARE

Prin bugetul de venituri și cheltuieli aprobat s-a urmărit menținerea echilibrului între resursele financiare constituite din venituri și surse pentru programele de reabilitare și folosirea acestora, materializate in cheltuieli și utilizarea surselor pentru reabilitare.

În exercițiul financiar din anul 2000, execuția bugetului de venituri și cheltuieli a fost subordonata realizării obiectivelor strategice ale regiei stabilite de conducerea Ministerului Transporturilor și Consiliul de Administrație al A.N.D.

Principalii indicatori au înregistrat următoarele valori:

U.M= mil. Lei

În interpretarea rezultatelor nu trebuie să uităm condițiile concrete în care acestea s-au obținut, și anume cursul leu/USD a înregistrat în anul 2000 o depreciere de 66,7 %, rata cumulată a inflației a fost de 54,8 %, superioară celei înregistrată în anul 1999 de 40,6% și a celei de 40 % estimată la elaborarea bugetului

În bugetul de venituri și cheltuieli aprobat prin H.G. nr123/2000 , s-a prevăzut o diferență între venituri totale și cheltuieli totale (-)93.882 mil. lei, compusă din

(-) 101.911 mil. lei – reprezentând trageri din creditul B.N.P pentru reabilitare poduri;

(-) 6.054mil.lei – reprezentând valoarea materialelor și pieselor de schimb aprovizionate din credite externe;

(+) 14.083 mil. lei –reprezentând venituri din provizionare, care nu au corespondența în disponibilități bancare.

La 31.12.2000 diferența dintre venituri totale și cheltuieli totale este de (-)9.108 mil. lei. Aceste diferența se justifica prin:

din activitatea de întreținere și reparații capitale: U.M.= Mil. lei

-Venituri totale 1.906.997

-Cheltuieli totale 1.948.131

-Diferența (-)41.134

Diferența de (-)41.134 mil. lei se justifică astfel:

3.350 mil. lei reprezintă cheltuielile aferente materialelor (1.443 mil. lei) și pieselor de schimb (1.908 mil. lei) achiziționate din împrumuturi externe, pentru care nu există corespondent în venituri întrucât materialele din credite externe se înregistrează în conturile contabile de împrumuturi,

37.345 mil. lei reprezintă cheltuielile aferente tragerilor din creditul B.N.P , angajat de A.N.D. pentru reabilitarea a șapte poduri, pentru care nu există corespondent în venituri, întrucât sumele respective se înregistrează în conturile contabile de împrumuturi.

din operațiuni financiare: U.M.= Mil. lei

-Venituri totale, din care: 336.780

-participații 2.834

-diferențe de curs valutar, din care: 314.912

-din împrumuturi IFI 305.334

-din activitatea curentă 9.578

-dobânzi bancare 5.427

-provizioane aferente anului 1995 13.299

-alte venituri 308

-cheltuieli totale din care 312.629

-diferențe de curs valutar, din care: 310.014

-din împrumuturi IFI 305.334

-din activitatea curentă 4.680

-dobânzi bancare 2.270

-alte cheltuieli 346

-Diferența (+)24.150

Diferența de (+)24.150 mil. lei se justifică prin:

13.299 mil. lei reprezintă stingerea parțială în anul 2000 a provizioanelor constituite în 1995 și înregistrate cu avizul Ministerului de Finanțe, în evidențele patrimoniale, reprezentând acoperirea prin buget a diferenței de curs dintre data tragerilor din împrumuturile externe și data încheierii bilanțului contabil;

2.834 mil. lei reprezintă sume virate de către societățile la care A.N.D. este asociat. Aceste sume au fost utilizate în activitatea curentă;

8.017 mil. lei reprezintă diferența favorabilă rezultată din cursul valutar de la data realizării veniturilor și data de 31.12.2000, sau data plații, după caz.

Această sumă a fost utilizată în activitatea curentă, și parțial se regăsește în soldul bancar la 31.12.2000.

din activități excepționale: U.M.= Mil. lei

-Venituri totale, din care : 8.538

-operațiuni de gestiune 588

-operațiuni de capital 7.950

-Cheltuieli totale, din care: 663

-operațiuni de gestiune 629

-operațiuni de capital 34

-Diferența (+)7.875

Diferența de (+)7.875 mil. lei se regăsește în principal în veniturile provenite din operațiuni de capital, datorate reevaluării aportului A.N.D la majorarea capitalului social al S.C.PLASTIDRUM S.R.L., aprobată de Consiliul de Administrație al A.N.D., și valoarea amortizării mijloacelor fixe achiziționate din împrumuturi IFI și recepționate în anul 2000.

Elementele de cheltuieli nominalizate prin bugetul de venituri și cheltuieli, respectiv cu materiale, salarii, CAS, șomaj, de protocol s-au încadrat în prevederi, respectiv cu materiale, salarii, CAS, șomaj, de protocol s-au încadrat în prevederi.

Veniturile și sursele financiare, sunt înregistrate în evidențele patrimoniale la 31.12.2000 conform balanțelor contabile agregate la nivelul regiei și se reflectă în :

-lucrările de întreținere și reparații drumuri și poduri;

-lucrările și serviciile aferente programului de reabilitare a drumurilor și modernizarea autostrăzii București- Pitești;

-ratele de capital rambursate si dobânzile si comisioanele bancare pentru creditele externe;

-cheltuieli privind investițiile;

-soldurile finale ale conturilor contabile de imobilizări, stocuri și disponibilul bancar.

A.N.D.-R.A a virat, pe destinații, conform prevederilor legale, soldul conturilor bancare privind fondul special al drumurilor publice și al transferurilor de la buget, reprezentând contribuția Guvernului României la programul de reabilitare.

Activitatea de administrare, exploatare, întreținere și reparații curente și capitale a drumurilor naționale

Activitatea de administrare, exploatare, întreținere și reparații curente

În anul 2000 resursele financiare pentru programul lucrărilor de administrare, exploatare, întreținere (curentă si periodică) și reparații curente drumuri și poduri au fost:

U.M.= Mil. lei

TOTAL, din care: 1.602.083

-Fondul Special al Drumurilor Publice 994.699

-Transferuri 129.042

-Venituri proprii 478.342

Situația realizării principalelor sarcini fizice se prezintă astfel:

Tratamente bituminoase – fața de un program de 1930 km., au fost realizați 2.130 ceea ce reprezintă o depășire a programului cu 10,36%.

Slurry seal – în scopul obținerii unor suprafețe ale căii de rulare a drumurilor, cu caracteristici superioare din punct de vedere al aderenței “pneu-șosea”, au fost prevăzuți a se realiza 56,0 km. Au fost executate lucrări de acest tip pe 63,4 Km, rezultând o depășire cu 13,2 %

Covoare asfaltice – îmbunătățirea condițiilor de circulație prin lucrări de ameliorare a caii de rulare pe porțiunile cu suprafețe denivelate, a fost realizată în urma executării covoarelor asfaltice. Astfel la un program anual de 33,0Km s-au executat 36,9 Km, rezultând o depășire a sarcinilor fizice cu 11,8 %.

Reciclare în SITU – au fost programate lucrări de reciclare a îmbrăcăminților bituminoase pe 54.0 Km și s-au realizat 62,1 Km , deci programul a fost depășit cu 15 %.

Îmbrăcăminți bituminoase ușoare – la un program de 1,0Km s-a realizat 1,25 Km.

Ranforsări sisteme rutiere – lucrările de ranforsări au fost programate numai pentru acele sectoare unde starea tehnică a drumului nu permitea alte soluții pentru asigurarea circulației rutiere în deplină siguranță. Față de un program de 25,0 Km. s-au realizat 28,0 Km depășirea fiind de 12 %.

Reparații poduri – programul anual a fost de 25 bucăți, s-au realizat 28 bucăți, programul fiind depășit cu 12 %.

Marcaje rutiere – sarcinile fizice la lucrările de marcaje rutiere au fost depășite cu 5,5, %, față de prevederile din program ( s-au realizat 10.552 Km echiv. La in program de 10.000 Km echiv.), acest fapt datorându-se necesităților impuse de siguranța rutieră.

Plombări gropi – a fost necesar să se execute un volum mai mare – decât cel prevăzut – de reparații la partea carosabilă, ca urmare a numărului mare de cicluri îngheț – dezgheț, cât și a precipitațiilor abundente din cursul anului. Programul a fost de 2.000.000 mp, s-au realizat 2.9000.000 mp, deci cu 45% mai mult.

Din totalul de 1.602.083 mil. lei, valoarea realizărilor este de 1.565.792 mil. lei, iar creșterea stocurilor de materiale reprezintă 36.291mil. lei (stoc inițial=62.335 mil. lei, stoc final = 102.795 mil. lei).

Din totalul resurselor financiare, au fost realizate lucrări prin contracte încheiate cu agenți economici, în proporție de 50% (789.247 mil. lei).

Comercializarea, in totalitate a lucrărilor de întreținere periodică și parțial a lucrărilor de întreținere curentă, a determinat reducerea numărului de salariați și abordarea cu curaj a strategiei privind executarea lucrărilor de întreținere curentă pe bază de contract. Aceasta nu necesită însă și modificarea structurală a opiniei Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în privința indicatorilor de eficiență a A.N.D.

Activitatea de reparații capitale

În anul 2000 activitatea de reparații capitale a fost finanțată din Fondul special al drumurilor publice prin alocarea sumei de 300.188 mil. lei. Din această valoare a fost restituită la sfârșitul anului către Ministerul Transporturilor suma de 3.013 mil. lei.

Activitatea de reabilitare a drumurilor naționale

Obiectivul principal al lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale finanțate din împrumuturile acordate de către instituțiile financiare internaționale (BIRD,BERD,BEI) îl constituie aducerea infrastructurii de transporturi și a condițiilor de trafic la nivelul normelor europene, creșterea capacității importante a sectoarelor reabilitate pentru prevenirea degradării premature sub traficul greu, încadrarea podurilor la clasa E de încărcare, îmbunătățirea elementelor geometrice ale drumurilor, construirea benzii a treia pe pante și rampe pentru selectarea traficului greu, scăderea timpului în parcurs și îmbunătățirea condițiilor de siguranță și confort în trafic.

Programul de reabilitare a drumurilor naționale a marcat în anul 2000 încheierea executării lucrărilor din etapa I de reabilitare, o activitate susținută în etapa a II-a, și lansarea etapei a III-a în cadrul programului “Moldova”.

În anul 2000 activitatea de reabilitare s-a desfășurat prin derularea a 31 contracte. Unele aspecte negative privind: eliberarea terenurilor, mutărilor de instalații, mobilizarea constructorilor, consultanților și a proiectanților au fost depășite în timp util.

În anul 2000 s-a asigurat pregătirea implementării proiectelor de reabilitare cu finanțarea Băncii Japoneze pentru Cooperare Internațională pe sectorul de drum DN6 Lugoj – Timișoara și cele două variante de ocolire a municipiilor Craiova și Timișoara

Contractele cu finanțare PHARE s-au desfășurat cu rezultate bune, atât în privința programului multițări din punctele de frontieră cât și de reabilitare pe DN 19A Satu Mare – Petea de 7,1 Km.

Resursele de finanțare pentru programele de reabilitare au fost asigurate prin bugetul de venituri și cheltuieli al regiei de la bugetul de stat sub formă de transferuri, și din Fondul special al drumurilor publice au fost utilizate astfel :

Transferuri de la buget : U.M.= Mil. lei

Alocat 413.382

Utilizat total, din care: 431.382

lucrări de reabilitare 404.189

consultanța 11.869

cota de 0.7 control calitate 3.665

taxe și autorizații terenuri, proiectare 11.659

b)Fondul Special al Drumurilor Publice U.M.= Mil. lei

Alocat 99.256

Utilizat pe destinații, din care: 98.839

lucrări de reabilitări 94.629

consultanță 2.044

cota de 0.7 % control calitate 1.235

taxe terenuri 107

proiectare 823

sold neutilizat (restituit la M.T.) 417

Situația plăților se prezintă în anexe

c)Trageri din împrumuturile externe

În anul 2000 tragerile din împrumuturile externe s-au efectuat astfel:

U.M.= mii USD

TOTAL, din care: 84.377

B.I.R.D. (NR.4178 – RO) 35.462

B.E.R.D.(NR.480 – RO) 12.773

B.E.I. NR. (1.9029 – RO),echivalentul a 16.865

16.000.000 EUR

B.E.I. (NR. F.I. 1.7571 – RO), echivalentul 19.277

a 19.000.000 EUR

Plățile efectuate au fost în suma de 85.984 mil. USD prin trageri directe și din contul special

Administrația Naționala a Drumurilor s-a confruntat în prima parte a anului 2000 cu unele greutăți privind componența în lei a contribuției Guvernului României, când s-au înregistrat unele restanțe în plăți, în valoare de cca. 200 miliarde lei. Urmare sprijinului acordat de Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor, în luna decembrie 2000 au fost asigurate, prin Ordonanța de rectificare nr.199/24.12.1999 a bugetului, resurse financiare pentru decontarea restanțelor.

Alte proiecte din sectorul drumurilor naționale

Proiectul de modernizare și introducere a taxării pe autostrada București – Pitești în valoare de 87 mil. USD se execută cu finanțare asigurată de B.E.R.D și de către bugetul de stat.

În anul 2000 au fost executate lucrări în valoare de 168,8 mld. lei din bugetul de stat și 18,6 mil. USD din împrumutul BERD. Au fost recepționate clădirile pentru districtele Pitești și Călinești.

AND a acordat, cu acceptul BERD, extensie de timp pentru finalizarea contractului în anul 2000 atât pentru lucrări, cât și pentru consultanță.

În aceste condiții au fost prelungite datele limită de realizare a proiectului la 31.12.2000, de tragere la 30.06.2001, și de operare cu plată a autostrăzii la 31.12.2001.

A fost semnat de către AND, BERD și Ministerul Finanțelor un amendament la proiectul de hotărâre guvernamentală pentru ratificarea acordului de garanție, proiect ce va fi aprobat în trimestrul I al anului 2001

Pentru repararea a 16 pasaje amplasate pe autostradă București – Pitești s-a organizat și adjudecat licitația cu finanțare din Fondul special al drumurilor publice

Pentru asigurarea operării cu plata și întreținerea autostrăzii București – Pitești s-a încheiat contractul de consultanță având ca obiectiv elaborarea contractului de licitație și asistarea AND pe parcursul întregii proceduri de selectare a Operatorului.

Proiectul de construcție a autostrăzii București – Fetești – Cernavoda (151 Km.), în valoare de 320 mil EUR, este finanțat de B.E.I. (210 mil. EUR) și de către bugetul statului (110 EUR).

În anul 2000 a fost ratificat acordul de împrumut cu B.E.I., iar A.N.D. a elaborat și transmis la Uniunea Europeană, proiectul de aplicație pentru finanțarea autostrăzii București – Fetești – Cernavodă.

Proiectul privind variantele de ocolire a orașelor : Pitești, Sibiu, Sebeș, Orăștie, Deva și lărgirea la 4 benzi a DN 9 pe sectorul București – Giurgiu, este finanțat de Uniunea Europeană ( proiect I.S.P.A)

În anul 2000 s-au redactat și predat la Agenția Națională de Dezvoltare Regională, termenii de referință pentru licitația internațională în vederea desemnării Consulatului care va elabora proiectul tehnic și documentația de licitație pentru partea de construcții. A fost, de asemenea, finalizată lista scurtă pentru consultanța și s-a elaborat și transmis la misiunea europeană proiectul de aplicație.

Activitatea de investiții

Strategia Administrației naționale a rumurilor în politica de investiții a urmărit, în principal, asigurarea finanțării la lucrările aflate în execuție privind: construcția de pasaje denivelate la principalele intersecții ale drumurilor naționale cu calea ferată; modernizarea drumurilor naționale pietruite, construcții de legături și variante ocolitoare și sporiri de capacități ale traficului, construcția de baze de deszăpezire, ateliere și alte utilități care deservesc activitatea de întreținere.

De asemenea s-a urmărit achiziționarea de utilaje și echipamente moderne și performanțe, pentru activitatea de întreținere curentă; întocmirea documentațiilor tehnico-economice (studii de prefezabilitate și fezabilitate), numai pentru lucrări importante și pentru care există posibilitatea alocării de resurse financiare.

În anul 2000 sursele financiare au fost asigurate din Fondul Special al Drumurilor Publice și surse proprii.

Principalele lucrări de investiții executate au fost: pasaje în lungime de 2380,4 ml; 8 poduri în lungime de 1238,5 ml; 24700 ml sporiri de capacitate; 28,8 Km modernizări de drumuri; 165 Km amenajări, consolidări și apărări; 9,4 km devieri de drumuri cu pod; 8,33 km. eliminări de pasaje de nivel; 15 baze de întreținere și deszăpezire; 3 ateliere de întreținere de reparații utilaje; 8 sedii pentru secții și districte.

În anul 2000 au fost recepționate următoarele obiective: atelier pentru întreținere și reparații utilaje drumuri Suceava, amenajări rutiere în vederea îmbunătățirii PCTF Albița, sediu Constanța, bazele de întreținere și deszăpezire Pecinisca și Ranca; modernizare DN 7A Voineasa-Vidra Km 38+970+67+000 (sector Km. 59+532-61+805).

D.R.D.P. BUCURESTI

În perioada 15.12.1999-18.02.2000 Curtea de Conturi a României a efectuat un control privind modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru întreținerea și modernizarea drumurilor pe perioada 1.01.1998-31.12.1999. Deficientele constatate în procesul verbal încheiat nr. 945/18.02.2000 au fost remediate în timpul controlului.

Aspecte privind întocmirea bilanțului contabil și organizarea contabilității în anul 2000

Bilanțul contabil a fost întocmit pe baza balanței de verificare rezultată prim centralizarea, potrivit Normelor Metodologice nr. 440075/27.01.2000 ale Ministerului Finanțelor, a balanțelor de verificare a conturilor sintetice ale subunităților din subordine (DRDP, CESTRIN și AND- central).

La întocmirea bilanțului contabil au fost respectate prevederile capitolului IV din Legea contabilității nr.82/1991, actualizată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 22/1996, precum și Precizările privind măsurile referitoare la închiderea exercițiului financiar-contabil pe anul 1997, la agenții economici, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr.2242/1997.

Posturile înscrise în bilanț corespund cu datele înregistrate în contabilitate. U au fost efectuate compensări între conturile ce se înscriu în bilanț și nici între venituri și cheltuieli.

Patrimoniul Administrației Naționale a rumurilor a fost inventariat, potrivit prevederilor legii contabilității nr.82/1991 în baza Deciziei nr. 86/30.06.1999 emisă de Directorul General. Rezultatele inventarierii au fost valorificate potrivit prevederilor legale și reflectate în evidențele patrimoniale ale regiei.

Bunurile aflate în patrimoniul public au fost inventariate fizic, nu și valoric, deoarece până la 31.12.1999 reglementările speciale prevăzute de art.34 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.15/1994 modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 54/1997, și Normele Metodologice privind evidența financiar contabilă a bunurilor care alcătuiesc domeniul public nu au fost încă elaborate.

Administrația Națională a Drumurilor, în baza adresei nr. 175305/10.02.1999 a Ministerului Finanțelor, nu a mai înregistrat la închiderea exercițiului financiar 2000, provizioane pentru diferențele de curs valutar aferente creanțelor în valută.

Evidența contabilă la nivelul fiecărei structuri organizatorice din teritoriu și pentru activitatea proprie a fost condusă în partidă dublă asigurându-se înregistrarea cronologică și sistematică de către personalul propriu a operațiunilor patrimoniale, reflectate în balanțele lunare de verificare contabilă. Conturile sintetice au fost dezvoltate, pe bază de documente legal întocmite și aprobate, pe conturile analitice în vederea reflectării în model fidel a surselor de finanțare și a utilizării acestora, a stocurilor, clienților, furnizorilor și debitorilor.

Contabilitatea valorilor materiale se ține cantitativ și valoric, pe feluri și pe locuri de depozitare. Pentru ieșirea din gestiunea patrimoniului a stocurilor a fost folosită metoda FIFO (prima intrare, prima ieșire). Calculul amortizărilor imobilizărilor corporale s-a efectuat utilizându-se metoda amortizării lineare iar deductibilitatea amortizării a fost stabilită conform Normelor metodologice privind determinarea gradului de utilizare a mijloacelor fixe.

Evidența contabilă a regiei se realizează cu ajutorul tehnicii d calcul. Programele informatice au fost achiziționate de la S.C. Alfa Soft Zalău S.R.L.

Soldul contului 1015 “Patrimoniul regiei” a fost influențat în cursul anului 1999 de:

Creșterea cu suma de 1.343.109 mil. lei a valorii patrimoniului determinat de recepția în cursul anului a unor imobilizări corporale având ca sursă de finanțare:

1.318.463 mil. lei – din credite externe și alocații bugetare din etapa I de reabilitare.

17.757 mil lei – din fondul special al drumurilor publice;

3.491 mil lei – din alocații, reprezentând lucrări calamitate în anul 1995;

3.399 mil. lei – din alocații bugetare.

Se constată o creștere a activului bilanțier față de 31.12.1999 cu 83.2% concretizată în:

U.M.= mil. lei

intrări de active imobilizate în valoare de 2.711.692

ieșiri de active imobilizate în valoare de 6.551

variație stocuri în valoare de 40.424

variație solduri creanțe în valoare de 22.154

variație conturi trezorerie în valoare de 10.930

diferențe de conversie pentru credite externe 1.949.996

Intre valoarea tragerilor și cursul la 31.12.2000

Balanța amortizării prezentată în formularul 28 la bilanț, conține:

U.M.= mil.lei

amortizarea în sold (la începutul anul) 69.693

amortizare înregistrată în cursul anului 63.574

amortizare aferentă imobilizărilor ieșite 2.418

din patrimoniu

soldul cheltuielilor cu amortizarea 130.849

la sfârșitul exercițiului financiar

Amortizarea a fost inclusă integral pe costuri.

Valoarea totală a mijloacelor fixe înregistrate în evidențele patrimoniale la 31.12.2000 este de 3.147.933 mil. lei.

Valoarea imobilizărilor corporale reprezentând construcții speciale finanțate din credite externe și contribuția Guvernului României a crescut cu 2.454.009 mii lei prin recepția definitivă a contractelor cu valoarea de 300.991 mil. lei, reprezentând mijloacele fixe achiziționate din împrumuturi externe și alte surse și recepționate în cursul anului.

Situația creanțelor la 31.12.2000 se prezint astfel:

U.M.= mil. lei

Total, din care 62.180

T.V.A. 14.481

Debitori diverși 6.697

Clienți 5.269

Furnizori debitori 5.758

Decontări din asocieri în participațiune 18.611

Alte creanțe imobilizate 877

Principalele obligații de plată ale A.N.D. constau din:

U.M.= mil.lei

Total, din care 392.191

Furnizori, din care 345.110

-aferenți programului de reabilitare 308.785

Clienți creditori 100

Datorii cu personalul și asigurări sociale 22.393

reprezentând chenzina a doua pe luna decembrie

T.V.A. 550

Alte datorii față de bugetul de stat reprezentând 3.030

obligații aferente chenzinei a doua pe luna decembrie

În contul de profit și pierdere al A.N.D. sunt reflectate operațiunile patrimoniale pentru exercițiul financiar la 31.12. Analiza contului de profit și pierdere a fost prezentată anterior în capitolul II.

Auditarea exercițiului financiar

Potrivit contractului nr. 53/24.01.2001 S.C. ELITE CONSULTING S.A. a efectuat auditarea bilanțului contabil pentru exercițiului financiar la 31.12.2000. Conform raportului de audit nr. 92/4313/24.03.2001, a fost certificat bilanțul contabil iar conturile anuale stabilite dau o imagine fidelă asupra patrimoniului regiei și a rezultatelor financiare , potrivit balanței de verificare, a bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere conturi determinate cu respectarea prevederilor legale și statuare

Raport de audit financiar și

certificare a bilanțului contabil

pe anul 2000 la

Administrația Națională a Drumurilor R.A.

S-a procedat la auditarea conturilor anuale la Administrația Națională a Drumurilor, stabilită potrivit bilanțului contabil încheiat la 31.12.2000, a contului de profit și pierdere și a anexelor, pentru exercițiul încheiat la această dată, care se referă la:

total bilanț 11438017402 mii lei

cifra de afaceri 1771396895 mii lei

rezultat net (pierdere) 9108735 mii lei

Aceste conturi anuale au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii regiei.

Responsabilitatea societății comerciale „ELITE CONSULTING” S.A., este ca, în conformitate cu contractul nr.53/24.01.2001, pe baza auditului, să exprime o opinie asupra acestor conturi anuale.

Auditul a fost efectuat conform Normelor de audit financiar și certificare a bilanțului contabil, elaborate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, aliniate la standardele europene și în conformitate cu oferta tehnică și cu contractul nostru nr. 53/24.01.2001.

Aceste norme cer ca auditul nostru să fie planificat și executat astfel încât să obținem o asigurare rezonabilă că datele din conturile anuale nu comportă anomalii semnificative. Auditul constă în a examina pe bază de sondaje, elemente probante care să justifice sumele și informațiile conținute în conturile anuale.

El constă, de asemenea, atât în evaluarea principiilor și metodelor contabile folosite și a estimărilor semnificative așa cum au fost ele făcute ele de către conducerea societății pentru închiderea conturilor anuale, cât și în efectuarea unei revederi a prezentării de ansamblu a acestora.

Datorită semnării cu întârziere a contractului, noi nu am putut participa efectiv la inventarierea faptică a patrimoniului societății și nici să efectuăm verificările pe tot parcursul exercițiului, așa cum prevede Ordinul Ministrului Finanțelor nr.1994/1995.

De asemenea, este de reținut și faptul că, potrivit pct.3.2.2. din contractul de audit, beneficiarul trebuia să prezinte bilanțul contabil, contul de profit și pierdere și raportul de gestiune cu cel puțin 30 de zile înainte de data supunerii spre aprobare în Consiliul de Administrație. Întrucât acest fapt nu a fost posibil â, raportul de audit a fost întocmit într-o perioadă limitată de timp, existând riscul de nedescoperire a unor neconformități.

După părerea noastră, pe baza verificărilor efectuate de angajații firmei noastre, conturile anuale stabilite, conform anexelor A, B și C la prezentul raport, sub rezerva incidențelor provenite din aspectele mai sus menționate, dau o imagine fidelă asupra patrimoniului regiei și a rezultatelor financiare, potrivit balanței de verificare, a bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere, conturi determinate cu respectarea prevederilor legale și statuare, la data de 31.12.2000.

București, Director executiv,

23 martie 2001 George Ivanovici

BILANT

încheiat la 31.12.2000 – mii lei –

ADMINISTRATOR, DIRECTOR GENERAL ÎNTOCMIT, DIRECTOR ECONOMIC

– DĂNILĂ BUCȘĂ – A. PETRESCU

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

– mii lei –

ADMINISTRATOR, DIRECTOR GENERAL ÎNTOCMIT, DIRECTOR ECONOMIC

– DĂNILĂ BUCȘĂ – A. PETRESCU

BUGETUL ACTIVITĂȚII DE TREZORERIE (CASH-FLOW)

SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE

–mii lei—

–mii lei—

–mii lei–

ADMINISTRATOR, DIRECTOR GENERAL ÎNTOCMIT, DIRECTOR ECONOMIC

– DĂNILĂ BUCȘĂ – A. PETRESCU

SITUAȚIA ALTOR PROVIZIOANE

–mii lei–

ADMINISTRATOR, DIRECTOR GENERAL ÎNTOCMIT, DIRECTOR ECONOMIC

– DĂNILĂ BUCȘĂ – A. PETRESCU

REPARTIZAREA PROFITULUI

-mii lei-

Administrator, Director General–Dănilă Bucșa Întocmit, Director Economic-

Numele, prenumele, semnătura și ștampila unității A. Petrescu

01: persoana cu contract de muncă conf. Art.11,al.1din

Legea contabilității nr.82/1991 modificată prin O.G.nr.22/1996

02:persoane fizică sau juridică cu contract conf H.G.nr.483/1996

03:persoana cu convenție civilă conf. Legii nr.83/1995

SITUAȚIA CREANȚELOR ȘI DATORIILOR

–mii lei–

ADMINISTRATOR, DIRECTOR GENERAL ÎNTOCMIT, DIRECTOR ECONOMIC

DĂNILĂ BUCȘĂ – A. PETRESCU

PLĂȚI RESTANTE

–mii lei–

ADMINISTRATOR, DIRECTOR GENERAL ÎNTOCMIT, DIRECTOR ECONOMIC

– DĂNILĂ BUCȘĂ – A. PETRESCU

IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE OBLIGAȚII DATORATE ȘI VĂRSATE

–mii lei–

DATE INFORMATIVE

–mii lei–

–mii lei–

–mii lei–

–mii lei–

–mii lei–

ADMINISTRATOR, DIRECTOR GENERAL ÎNTOCMIT, DIRECTOR ECONOMIC

– DĂNILĂ BUCȘĂ – A. PETRESCU

SITUAȚIA INDICATORILOR DE EFICIENȚĂ

A MUNCII ÎN PERIOADA 2000-2001

Notă: cheltuielile de personal aferente trimestrului IV 1999

TOTAL, din care: 85,831,922 mil. lei

-salarii brute 56,786,072 mil. lei

-CAS 25,702,585 mil. lei

-ajutor șomaj+fd.sănătate+fd.soli.+fd.inv. 3,343,265 mil. lei

*pentru cheltuielile de personal (Legea 145/1997, fond de solidaritate și de învățământ) datele aferente anului 1999 sunt incluse în CAS. Potrivit metodologiei stabilite de M.M.P.S. și incluse în textul Legii bugetului de stat în anul 2000 indicatorii de eficiență a muncii se stabilesc în funcție de nivelul realizat în trimestrul IV multiplicat cu „4” și cu indicele de creștere a productivității muncii.

Cheltuielile de personal aferente anului 2001 (CHP)=4(cheltuieli personal trimestrul IV*IW 2001-2000)

CHP 2001=4(85,8mld. lei*98,6)=338.395 mld. Lei

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR

SITUAȚIA REALIZĂRII

investițiilor finanțate integral sau parțial

de la buget în anul 2000

I= Program 2000

II= Realizări 2000

din care

SITUAȚIA REALIZĂRII

utilizării surselor proprii de finanțare pa anul 2000

Dotări independente

SITUAȚIA PE OBIECTIVE A CHELTUIELIOR DE

REPARAȚII CAPITALE – LA DATA DE 31 DECEMBRIE 2000

mii lei

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR

Cod fiscal 1590155

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI PE ANUL 2000

mii lei

NOTĂ:

La fondul special al drumurilor cheltuielile se vor efectua în limita veniturilor încasate

*Câștigul mediu lunar pe salariat este calculat fără influența sumelor prevăzute pentru plata indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație, a conducătorului unității (manager, director general s-au director ,după caz) și a drepturilor bănești ale persoanelor angajate pe baza de convenții civile și prestări de servicii .

În cheltuielile cu salariile pe anul 2000 s-a cuprins și :

-suma de 277.893 mii lei reprezentând indemnizațiile merilor Consiliului de Administrație

-suma de 184.600 mii lei reprezentând drepturile bănești ale conducătorului unității(manager, director general sau directori , după caz)

-suma de 1.390.352 mii lei reprezentând drepturile bănești ale persoanelor angajate pe bază de convenții civile de prestări servicii.

Concluzii

Anul 2000 se înscrie pe o traiectorie ascendentă devenită tradițională în activitatea AND, înregistrând un progres liniar, cât și salturi calitative, în pregătirea și realizarea principalelor proiecte ale regiei: întreținerea, reabilitarea drumurilor naționale si construcția autostrăzilor.

Rezultatele anului 2000 se datorează activității permanente a Consiliului de Administrație care a reușit să rezolve la timp sarcinile care i-au revenit potrivit prevederilor legale, ca și cele care derivă din strategia Ministerului Transporturilor cu privire la infrastuctura rutieră, precum și managementul operativ și de calitate asigurat de Directorul General al regiei.

Activitatea de întreținere a înregistrat rezultate calitative în toate compartimentele, caracterizate prin mai multe lucrări executate prin contrate de societate comercială, prin introducerea și extinderea aplicării de metode moderne e întreținere și reparație și creșterea preocupării privind problemele de siguranța circulației.

Programul de reabilitare a drumurilor naționale cofinanțat de BEI, BIRD și BERD și de Guvernul României a fost relansat cu etapa a III-a: „Moldova”.

Programul de autostrăzi a înregistrat un progres, atât prin modernizarea autostrăzii București-Pitești, cât și prin încheierea Acordului de împrumut privind finanțarea lucrărilor de către Banca Europeană de Investiții pentru autostrada București-Constanța (Fetești).

Actele normative (20) care au fost publicate în Monitorul Oficial (în anul 1999) au creat suportul legislativ necesar, aliniind totodată legislația actuală din România la legislația europeană.

Pentru armonizarea sistemului de contabilitate autohton cu normele internaționale, AND a fost selectată potrivit prevederilor ordinului nr.403/1999 al Ministerului Finanțelor, ca unitate etalon în vederea aplicării, începând cu anul 1999 a standardelor de contabilitate internaționale, armonizată cu Directiva a IV-a a C.E.E.

La interpretarea rezultatului nu trebuie să uităm condițiile concrete în care acestea s-au obținut, și anume cursul leu-dolar SUA a înregistrat în anul 2000 o depreciere de 66,7%. La 31.12.2000 diferența dintre venituri și cheltuieli este de

(-)9108 mil. lei.

Consiliul de administrație al regiei își propune ca în anul 2001 să fie realizate următoarele obiective:

– continuarea contractării execuției lucrărilor de întreținere prin contracte încheiate cu agenți economici;

– finalizarea lucrărilor de modernizare și introducerea taxării pe autostrada București-Pitești;

– finalizarea lucrărilor din etapa a doua de reabilitare a drumurilor naționale

– continuarea lucrărilor din etapa a treia de reabilitare;

– demararea lucrărilor de construcție a autostrăzii București-Fetești

– continuarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor finanțate din fonduri Phare;

– intrarea în efectivitate a liniei de credit asigurate de Credit Lyonnais;

– organizarea unor licitații internaționale și adjudecarea contractului de lucrări finanțate de banca națională a Japoniei;

– prospectarea pieței financiare internaționale, pentru atragerea unor fonduri necesare demarării etapei a patra de reabilitare;

– perfecționarea și adaptarea la specificului AND a indicatorilor de eficiență a activității regiei;

– perfecționarea sistemului de evidență contabilă prin introducerea standardelor de contabilitate internațională, a controlului financiar preventiv și a auditului intern;

perfecționarea și completarea cadrului legislativ care reglementează activitatea în sectorul de drumuri.

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2001

AND a transmis cu actul nr.424/19.01.2001 la Ministerul Transporturilor, potrivit prevederilor legale, propunerile de indicatori pentru bugetul regiei în anul 2001.

Ministerul Transporturilor a comunicat nivelurile aprobate la data de 29.02.2001.

Până la data prezenței nu au fost transmise de către Ministerul Transporturilor sau Ministerul Finanțelor observații cu privire la nivelurile aprobate.

Trebuie menționat că nivelul veniturilor pentru contribuția Guvernului României la proiectele de reabilitare pentru etapa a doua și a treia nu asigur derularea contractelor în ritmul stabilit prin contracte și nici achitarea furnizorilor pentru lucrări executate în anul 2000.

O situație deosebită este cea cu privire la indicatorii de eficiență: producție, productivitate și cheltuieli de personal.

Pentru fundamentarea în anul 2001 a indicatorilor de eficiență economică, după metodologia folosită de Ministerul Muncii și Protecției Sociale , este necesară racolarea realizărilor din trimestrul IV 2000 pentru cheltuieli de personal cu structura producției programate a se realiza în regie proprie în anul de referință , cu nivelul productivității muncii și a câștigului mediu pe salariat, având în vedere specificul regiei de administrator al drumurilor ci nu de unitate productivă .

STRUCTURA BUGETULUI PE ANUL 2001

mii lei

Bibliografie

Cotleț, D.—„Bilanțul contabil propriu”

Demetrescu, C.G.—„Istoria contabilității”, Ed. Științifica, București 1972

Epuraru M., Băbăiță V.—„Bazele contabilității—noul sistem contabil”, Ed. De Vest, Timișoara 1994

Feleagă, N.—„Controverse contabile”, Ed. Economică, București 1996

Feleagă, N.—„Dincolo de frontierele vagabondajului contabil”, Ed. Economică, București 1997

Feleagă, N.—„Îmblânzirea junglei contabile”, Ed. Economică, București 1996

Feleagă, N.—„Sisteme contabile comparate”, Ed. Economică, București 1995

Feleagă, N.—„Tratat de contabilitate”, Vol. I, II

Feleagă N., Ionașcu I.—„Contabilitate financiară”,Ed.Economică, București 1993

Manolescu, M.—„Contabilitatea de gestiune”, Galați 1994

Olariu C., Epuraru M.,Căra Al.—„Contabilitatea întreprinderii moderne”, Ed. Facla, Timișoara 1974

Oprean, I.—„Întocmirea și auditarea bilanțului contabil”, București 2000

Peter Walton—„La comptabilité anglo-saxonne”, Ed. La Decouverte, Paris 1996

Protopopescu, I.—„Contabilitate financiară”

Protopopescu, I.—„Perfecționarea contabilității ca instrument al autogestiunii economico financiare”

Ristea, M.—„Contabilitatea societăților comerciale”, CECCAR, București 1996

Stoian, A.—„Contabilitate și gestiune fiscală”, Ed. Mărgăritar, București 2001

Stoian, A.—„Lucrări contabile de închidere a exercițiului financiar” , CECCAM, Republica Moldova 1999

Vâșcu, T.—„Bugetul statului și agenții economici”, Ed. Didactică și pedagogică, București 1997

Standardele internaționale de contabilitate 2000

O.M.F. nr.403/22.04.2000 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele de contabilitate internaționale. M.O. nr.480/04.10.1999

=== struct_b ===

Administrația Națională a Drumurilor

Direcția Economică

STRUCTURA BUGETULUI PENTRU ANUL 2000

mii lei