Proiectarea DE Marketing A Ambalajului In Vederea Asigurarii Succesului DE Piata A Produsului
PROIECTAREA DE MARKETING A AMBALAJULUI ÎN VEDEREA ASIGURĂRII SUCCESULUI DE PIAȚĂ A PRODUSULUI.
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR
LISTA FIGURILOR
LISTA TABELELOR
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. AMBALAREA ȘI ETICHETAREA MĂRFURILOR
Definirea, funcțiile, rolul și necesitatea ambalajelor
1.2. Designul și metode de ambalare a materialelor pentru confecționarea ambalajelor
1.3. Reciclarea și etichetarea ambalajelor
CAPITOLUL 2. ANALIZA DIMENSIUNII TEHNOLOGICO-COMERCIALE ȘI A INDICATORILOR ECONOMICO-FINACIARI A PRODUSELOR COMPANIEI “ UNIVERSAL FARM “ S.R.L.
2.1. Caracteristica general a activității a companiei farmaceutice “ Universal Farm “ S.R.L
2.2. Analiza dimensiunii tehnologico-comerciale a produselor farmaceutici
2.3. Diagnosticul indicatorilor potențialului economico-financiar a întreprinderii farmaceutice “ Universal Farm “ S.R.L
Capitolul 3. TENDINȚA ȘI EFICIENȚA ECONOMICĂ A AMBALAJELOR
3.1. Eficiența economică a ambalajelor
3.2. Tendințe și perspective privind ambalajele bunurilor de consum
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
GRAFICUL CALENDARISTIC DE EXECUTARE A TEZEI DE LICENȚĂ
FIȘA DE EVALUARE A TEZEI DE LICENȚĂ
LISTA ABREVIERILOR
Ca – Costul ambalajului
Cm- Costul materialelor auxiliare
GMP- Good Manufacturing Practice Regulations – Reguli de Bune Practici de Producție
Ma – Masa ambalajului gol (kg) ;
N – Numărul de straturi de ambalaje suprapuse
NIRA- Near infrared analysis
Nm- Consum specific de material pentru confecționarea ambalajelor
No- Numărul de ambalaje așezate pe suprafata „modul” într-un strat
PAL- Plăci aglomerate din așchii de lemn
PEL- Plăci din fibre de lemn
PET- Freftalat de polietilenă
PP- Polipropilena
PVC- Policlorura de vinil
Qa – Capacitatea de încarcare a ambalajului
Qo – Capacitatea de încarcare a mijlocului de transport și depozitare
Sa- Suprafața bazei ambalajului
SCC- Standard de Control de croazieră
Se- Suprafața exterioară a ambalajului( dm2)
Sm- Suprafața “modul” a paletei
Vg- Volumul de gabarit al ambalajului
Vi – Volumul interior al ambalajului (dm3)
Vr – Volumul de gabarit al ambalajului, redus prin pliere sau demontat
WPO-Organizația mondială pentru ambalaje
LISTA FIGURILOR
Fig. 1.1 etapele de ambalare a produselor……………………………………………………………………..2
Fig. 1.2 conservarea produselor ambulate…………………………………………………….3
Fig. 1.3 depozitarea produselor ambulate…………………………………………………….4
Fig. 1.4 reclama de promovare a produsului………………………………………………………………….6
Fig. 2.5 modelul sistemului de marketing al companiei…………………………………..…32
LISTA TABELELOR
Tabelul 2.1 bilanțului contabil activelor al întreprinderii …………………………………………………………..34
Tabelul 2.2 bilanțului contabil pasivelor întreprinderii ……………………………………………………………….35
Tabelul 2.3 bilanțului economico-financiare al întreprinderii…………………………………………………..36
Tabelul 2.4 bilanțului contabil a rentabilității al întreprinderii…………………………………………………….37
Tabelul 2.5 bilanțului contabil a profitabilității întreprinderii……………………………………………………..40
INTRODUCERE
Actualizarea temei. Dezvoltarea și diversificarea producției și a consumului de bunuri, promovarea formelor eficiențe de comerț au determinat evoluții spectaculoase în domeniul ambalajelor. În prezent, ambalajele joacă un rol important în dezvoltarea strategiilor de marketing a produselor de pe raft, asigurînd informații despre produse și stabilind imaginea unui brănd. Sunt un accesoriu al produsului sau un atribut legat de produse, dar nu formează o parte integrantă a produsului însăși, prin urmare “ambalarea reprezintă activitatea de proiectare și de fabricare a materialelor protectoare pentru diferite produse” de asemenea ambalarea este operația, procedeul sau metoda prin care se asigură protecția temporară a produsului în cursul manipulării, transportului, defectării, desfacerii și consumului, precum și înlesnirea acestor operațiuni. Potrivit unui studiu, ambalajele trebuie să asigure indiciile și informațiile potrivite; atît în momentul achiziționării, cît și în timpul folosirii. În primul rînd să capteaze atenția cumpărătorului și să comunice beneficiile ofertei. În al doilea rînd, să asigure necesarul instrumentelor de care consumatorul are nevoie la experimentarea beneficiilor, atunci cînd folosește produsul, etc.
În teză de licență autorul prevede promovarea formelor eficiente de comerț, definește rolul și factorii de clasificare pe care le îndeplinesc ambalajele, enumeră cîteva din metode și tehnici de ambalare ale produselor finite, oferă exemple de cîteva instrumente de promovare a marketingului și a unui stil nou de management aplicat cu multă pricepere spre interesele consumatorului final, precizează deciziile care stau la baza elaborării unui ambalaj, indică condițiile care trebuie să le indeplinească forma ambalajului, dar și estetica acestora, în ultima parte se estimează rolul ambalajul ecologic și se determină testele la care sunt supuse în conformitate cu regulamentele GMP făcînd referințe asupra tendințelor și eficienței economice pe piața Republicii Moldova cît și la nivel internațional. Deci, în perioada actuală a integrării în Uniunea Europeană, producția și comerțul de produse alimentare devine tot mai accentuată. În general ambalarea aduce o contribuție la creșterea performanțelor ambalării produselor alimentare, farmaceutice, etc., de aceea perfecționarea poate să aibă în vedere și reducerea costurilor, atît pentru materialele de ambalare, cît și a tehnicilor de ambalare, deci realizarea ambalajelor a devenit o activitate important din punct de vedere economic și tehnic, atît pe plan național cît și internațional. Perspectivele privind ambalajele bunurilor de consum sunt determinate, potrivit specialiștilor și în viitorii 20-30 de ani de cerințele consumatorilor. De aceea, eforturile industriei ambalajelor trebuie să se axeze, în principal, pe satisfacerea acestor exigențe, pe asigurarea unei calități optime cu investiții minime.
CAPITOLUL 1. AMBALAREA ȘI ETICHETAREA MĂRFURILOR
Definirea, funcțiile, rolul și necesitatea ambalajelor
dată cu dezvoltarea activității de comerț, deci cu mărfurile care trebuiau transportate, manipulate și depozitate, s-a impus necesitatea ambalării lor în funcție de mijloacele de transport folosite (terestru, maritim), de modul de manipulare (manual, automatizat) și de condițiile de depozitare (durata, temperatura, umiditate).
Cuvantul „ambalaj”, din punct de vedere etimologic, provine de la prefixul francez „en” și de la „balle”, care, la rîndul său, vine de la vechiul cuvînt german „balla”, al cărui sens era de a strange în balot.
Ambalajul este definit prin Directiva Parlamentului European și a Consiliului Europei nr.94/62/EC/1994 astfel: „Ambalaj înseamnă toate produsele executate din orice material, de orice natură, destinate a fi utilizate pentru cuprinderea, protecția, manipularea, livrarea și prezentarea de bunuri, de la materii prime la bunuri procesate, de la producator la utilizator”. Ambalajele constă din :
Ambalaje de vînzare sau ambalaje primare de exemplu, ambalajele concepute în așa fel încît să constituie o unitate de vînzare către consumator la punctul de cumpărare;
Ambalaje grupate sau ambalaje secundare, de exemplu ambalaje concepute în așa fel încît să constituie la punctul de cumpărare o grupare de un anumit număr de unități de vînzare, fie ca acesta din urmă este vîndut ca atare utilizatorului, fie că servește numai ca mijloc de umplere a rafturilor la punctul de vînzare; el poate fi despărțit de produs fară a-i afecta caracteristicile;
Ambalajele de transport sau ambalaje terțiare, de exemplu ambalajele concepute în așa fel încît să faciliteze manipularea și transportul unui număr de unități de vînzare cu scopul de a preveni deteriorarea fizică a mărfurilor.
Fig. 1.1 etapele de ambalare a produselor [elaborat de autor]
Toate produsele fie manufacturate, fie în stare naturală, trebuie să fie transportate de la locul fabricării pînă la cel al utilizării sau pînă la consumatorul final, în condiții de menținere a calității și integrității lor. „ Ambalajul este elementul material care asigură protejarea produsului în timpul depozitării, transportului și utilizării, iar în alte cazuri protejarea mediului înconjurator față de eventualele influiențe nocive ale produsului. El înlesnește vînzarea și utilizarea produsului. Prezintă optim produsul și prin aceasta stimulează politica vînzării ” [11, p.44].
Un ambalaj ideal trebuie să protejeze bine produsul, să fie ieftin și ușor, iar caracteristicile sale tehnice trebuie să ușureze manipularea, transportul și depozitarea produsului, fiind în același timp un instrument eficient de marketing. De aici derivă și existența a trei funcții specifice ale ambalajului:
Conservarea și păstrarea intactă a calității produselor contra acțiunii factorilor interni și externi ;
Inlesnirea transportului, manipulării, depozitării ;
Promovarea vînzărilor și reclama produselor .
Funcția de conservare și păstrare a calității produselor. Această funcție include toate acele caracteristici ale ambalajelor prin intermediul cărora produsul este protejat împotriva distrugerii, degradării și acțiunii mediului înconjurator presupunînd și protejarea mediului înconjurator împotriva unor produse toxice, nocive. Se mai numește „funcție de protecție” și prezintă trei aspecte particulare:
Conservarea calității produsului; produsul ambalat trebuie să-și păstreze caracteristicile sale, să nu piardă din greutate, iar fragezimea, culoarea, aroma, gustul, forma sau aspectul să nu fie modificate; ambalajul trebuie să protejeze produsul de efectele următoarelor grupe de factori: climatici (aer, lumină), mecanici (trepidații, loviri), biologici (bacterii, rozatoare), alți factori (praf, mirosuri, furturi).
Fig.1.2 conservarea produselor ambalate [elaborat de autor]
– Protecția mediului din spațiul înconjurator împotriva caracterului toxic al produselor, cum sunt: produsele chimice, gaze, derivate din petrol;
– Păstrarea intactă a calității mărfii prin contactul direct produs – ambalaj, adică ambalajul să nu influențeze negativ produsul în urma unor reacții chimice.
Această funcție are un accent mărit în cazul ambalajelor de transport precum și în situația în care produsele care fac obiectul ambalării sunt alimente periculoase pentru sănătatea organismului uman sau pentru mediul înconjurator.
Funcția de transport, manipulare și depozitare. Această funcție mai este numită și „funcție de raționalizare” și urmărește realizarea și promovarea unor ambalaje tipizate, modulare, care să faciliteze manipularea, transportul și depozitarea. Această funcție are tendința de creștere continuă, avînd în vedere volumul mărfurilor manipulate și depozitate. Importanța acestei funcții nu trebuie uitată în etapa de proiectare a ambalajelor și a alegerii materialelor, deoarece s-a constatat că, pe parcursul unui circuit tehnic, fiecare tonă de produse și ambalaje suferă 30-40 operații de manipulare, ceea ce înseamnă că în loc de o tonă se manipulează 30-40 tone. Prin urmare presupune că cheltuielile aferente acestor operații ating 15-50% din costul produselor, ceea ce duce la concluzia evidența că ambalajul poate juca un rol important în reducerea acestor cheltuieli. Funcția de transport, manipulare și depozitare presupune raționalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport, distribuție, prin urmatoarele procedee: paletizare, containerizare, modulare .
-Paletizarea este o metodă ce permite manipularea, deplasarea și stivuirea ușoară a unor produse, grupate în unități de încărcătură, folosind în acest scop palete și electrostivuitoare. Utilbalaje tipizate, modulare, care să faciliteze manipularea, transportul și depozitarea. Această funcție are tendința de creștere continuă, avînd în vedere volumul mărfurilor manipulate și depozitate. Importanța acestei funcții nu trebuie uitată în etapa de proiectare a ambalajelor și a alegerii materialelor, deoarece s-a constatat că, pe parcursul unui circuit tehnic, fiecare tonă de produse și ambalaje suferă 30-40 operații de manipulare, ceea ce înseamnă că în loc de o tonă se manipulează 30-40 tone. Prin urmare presupune că cheltuielile aferente acestor operații ating 15-50% din costul produselor, ceea ce duce la concluzia evidența că ambalajul poate juca un rol important în reducerea acestor cheltuieli. Funcția de transport, manipulare și depozitare presupune raționalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport, distribuție, prin urmatoarele procedee: paletizare, containerizare, modulare .
-Paletizarea este o metodă ce permite manipularea, deplasarea și stivuirea ușoară a unor produse, grupate în unități de încărcătură, folosind în acest scop palete și electrostivuitoare. Utilizarea paletei de transport este posibilă doar în cazul cînd mărfurile sunt omogene și au o bună stabilitate în timpul transportului și depozitării. Utilizarea paletelor de transport este importantă pentru ca să asigure raționalizarea manipulării, și legatura dintre transportul din interiorul întreprinderii și cel din exterior. Se asigură utilizarea conceptului „unitate de încărcare ” = „unitate de transport ” = „unitate de depozitare”.
Fig.1.3 depozitarea produselor ambalate [elaborat de autor]
În comerț există mai multe categorii de palete, dintre care cele mai folosite sunt:
palete plane de uz general (interschimbabile);
de uz special (de ex. portuare);
palete lăzi;
palete cu montanți.
Containerizarea se asigură prin utilizarea unui utilaj special numit container, pentru transportul economic al mărfurilor, alcătuit din materiale rezistente. Acest procedeu permite păstrarea integrității și calității mărfurilor, în condițiile eliminării ambalajelor individuale și a manipulărilor repetate.
Modularea constă în corelarea dimensiunilor ambalajelor de desfacere cu cele ale ambalajelor de transport general, cu ale containerului, ale mijlocului de transport, precum și cu cele ale spațiului de depozitare.
Funcția de raționalizare are în vedere și alte caracteristici ale ambalajului prin care se obține comoditate în manipulare sau gestionare. Astfel, se urmărește deschiderea și închiderea repetată a ambalajelor, fară a fi distruse sau deteriorate, accesul facil la conținut etc.
Funcția de reclamă și promovare a vînzării. Mai este numită și funcție de comunicare și completează importanța ambalajului în perioada contemporană. Aceasta funcție are importanță mai mare în cazul ambalajelor de prezentare și desfacere a produselor, constituind în prezent un factor semnificativ în diversificarea sortimentală a produselor și contribuind la aprecierea calitativă a mărfurilor și chiar la stimularea vînzarilor [7, p.124].
Funcția de reclamă și promovare a produselor se referă la capacitatea acestuia de a atrage atenția asupra produsului, de a-l diferenția și a-l convinge pe cel care îl privește să îl cumpere. Se mai urmărește informarea clienților prin elementele care alcătuiesc textul, prin grafică, desen, expresivitate, culoare, personalitatea mărcii de fabrica înlesnirea vînzării prin identificarea rapidă a ambalajului și porționare, accelerarea vînzării. În ultimii ani, s-a constatat un schimb între funcțiile ambalajului, în sensul creșterii valorii de marketing, ceea ce se realizează în momentul vînzării produsului.
Se poate deci desprinde ideea că a avut loc o schimbare a opticii privind ambalajul, care se transformă dintr-un auxiliar al produsului într-un produs industrial ce reprezintă un tot unitar de componente interconectate, un set organizat de cunoștinte și concepții, un mod ordonat de acțiune, vizînd în ansamblu realizarea optimă a unor obiective economice specifice. În acest context, funcția de promovare și reclamă capăta noi valențe atît ca rezultat a multitudinii de informațtii cu caracter obligatoriu ce trebuie menționate pe ambalaj, cît și cu cerințele potențialilor cumpărători de a beneficia de informații ample, corecte și exacte cu privire la produsul ambalat și la natura și caracteristicile ambalajului.
Fig. 1.4 reclama de promovare a produsului [elaborat de autor]
Ambalajul trebuie să creeze imaginea calității ambalajului, greutate redusă, conferița de soliditate, durabilitate și eficiența în utilizare. El trebuie să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, astfel încît consumatorii să îl deosebească ușor de cele similare. De asemenea, ambalajul trebuie sa facă o publicitate produsului pentru care este folosit, însă să nu inducă în eroare cumpărătorii. Ambalajul are rolul de a comunica potențialilor cumparatori caracteristicile produsului în limitele cadrului juridic și tehnic. În cazul produselor alimentare care sunt vîndute în regim de autoservire, ambalajul are un rol sporit el înlocuind arta vînzatorului și realizînd contactul direct al produsului cu cumpărătorul. De aceea, el trebuie să conțină însușiri care să îi confere capacitatea de a provoca vînzările. În condițiile unui raport „calitate – preț” egal la mai mulți agenți economici, produsele se pot diferenția prin intermediul ambalajului, stilul și creativitatea ingenioasă și originală a ambalajului, reușind astfel să pună în evidență față de produsele concurenților.
Rolul crescînd al ambalajelor este o consecință firească a revoluției tehnico – stiințifice și a consecințelor acesteia în domeniul producției și schimbului, în domeniul obiceiurilor de viață și de cumpărare a produselor vizînd în ansamblu realizarea optimă a unor obiective economice specifice. Ambalajul joacă multiple roluri, începînd cu manipularea, stocarea, prezentarea și în sfîrșit atragerea atenției cumpăratorului. Un rol esențial al ambalajelor în epoca contemporană îl constituie promovarea formelor moderne de comerț, între care autoservirea ocupă unul din locurile esențiale [4, p.89].
1.2. Designul și metode de ambalare a materialelor pentru confecționarea ambalajelor
Designul ambalajelor. Designul ambalajelor este considerat instrumentul care conferă distincție produselor și un mijloc eficace de comunicare a imaginii produselor. Comunicarea este asigurată de culoarea, grafica, originalitatea, forma, materialul ambalajului, elemente care sunt strîns legate și care trebuie bine coordonate pentru a asigura eficiența mesajului informațional.
Designul ambalajului este o preocupare dinamică. În SUA se consideră că un ambalaj își pierde valoarea publicitară după un interval de nouă luni. După acest interval, trebuie modificată grafica și forma ambalajului, pentru a susține în continuare concurența.
Elementele de bază ale designului ambalajului sunt: forma, culoarea, grafica și mesajul informational transmis.
Forma ambalajului trebuie privită ca elementul estetic în stabilirea căruia își pun amprenta constrîngerile pe care le aduce natura produsului pe care îl conține, condițiile de producere și utilizare și, mai ales, puterea de sugestie pe care este chemat să o furnizeze cumparătorului. Forma este configurația generală a liniei, suprafeței sau volumului și mai precis, aranjamentul care determină această configurație [3, p.44].
La proiectarea formei ambalajului trebuie să se aibă în vedere următoarele condiții: Capacitatea de protecție fizico-mecanică și chimică cerută de produs pe tot parcursul pe care-l suportă acesta; importanța componenței informațional–estetice pentru formarea deciziei de cumpărare; modularea, dacă este posibilă; forma ambalajului trebuie corelată cu materialul utilizat pentru confecționare, cu particularitățile de utilizare, cu sistemul de construcție, cu destinația .
Forma ambalajului poate sugera calitatea produsului (de lux, de calitate superioară sau inferioară) și trebuie să fie adaptată la conținut, pentru a se elimina formatele exagerate și spațiile goale ce dau iluzia unui conținut mai mare. Ultimul deceniu a înregistrat variații dimensionale și de formă ale ambalajelor. Au apărut astfel:
„format gigant” (anumiți detergenți);
„format special” (tavite pentru semipreparate);
„ambalaj economicos” (pliculețele de șampon);
„formate fantezii” (cadouri).
Culoarea este elementul preponderent al esteticii ambalajului și unul din mijloacele cele mai importante pe care îl dețin design-erii pentru a face din ambalaj un mijloc efectiv de comunicare.
Prin intermediul culorii, la nivelul inconștientului, consumatorul își poate forma o primă impresie asupra produsului, impresie care îl poate conduce la depistarea altor caracteristici ale acestuia, ceea ce îl poate determina să aleagă aprioric produsul [15 p.93].
Culoarea are ca obiective:
stimularea vînzărilor;
conținutul și ambianța estetică a spațiilor comerciale;
personalitatea produselor;
promovarea unor elemente cu specific național, zonal;
crearea din punct de vedere psihologic a unui climat comercial;
contribuția directă la crearea unei tradiții a produselor întreprinderii.
Grafica cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganurilor și simbolurilor. Ea contribuie la impactul inițial pe care un produs (prin ambalajul sau) îl are asupra consumatorilor și joacă un rol important în comunicarea de informații și impresii despre produs. Cerințele unui comerț modern impun o grafică expresivă care presupune următoarele stiluri:
grafica comercială, care reprezintă produsul prin fotografii, desene, diverse combinații figurative;
grafica intelectuală sau sintetică, cu simboluri vizuale ușor de descifrat;
grafica umoristică, care prin caricaturi sau alte elemente apropie produsul de consumator (este folosită mai ales la produsele pentru copii).
Tendința actuală în conceperea ambalajelor produselor se caracterizează printr-o grafică simplă, dar expresivă, de regulă prin fotografii color fidele. Ele trebuie să stimuleze imaginația, să prezinte produsul într-o formă atrăgătoare, astfel încît să fie remarcat, individualizat și dorit de consumator. O etapă mai nouă în realizarea grafică a ambalajelor o constituie „ambalajul seducție” sau ambalajul legat de consumator. În această etapă, ambalajul se adresează consumatorului printr-o grafică specială, care nu frapează, dar subliniază avantajele materiale, economice, sociale pe care i le oferă produsul respectiv. Dacă celelalte categorii de ambalaje aveau rolul de “a împinge” produsul către consumator, această categorie de ambalaje trebuie să „împingă “ consumatorul către produs [8, p.239].
Mesajul informațional completează funcția ambalajului de informare și promovare, prin corelarea imaginii cu textul publicitar și coloristica. Mesajul informațional se concretizează în transmiterea unei cantităși de date prin intermediul cărora produsul să fie recunoscut sau identificat în strînsa legatură cu categoria merceologica din care face parte, a evidențierii caracteristicilor de calitate și a destinației, informarea detaliată asupra naturii, reciclării, recuperării și a implicațiilor ecologice ale ambalajelor și medierea implicării emotive a potențialului cumpărător [3, p.72].
Elementele informaționale ale ambalajelor se pot grupa în trei categorii:
Informații și marketing, în care se înclude denumirea produsului, marca comercială, informațiile nutriționale, simbolurile reciclabilității ambalajului, instrucțiuni de utilizare, simboluri grafice de avertizare .
Elemente promoționale, și anume: cupon de fidelitate, oferta de înapoiere a ambalajului de transport sau chiar de prezentare pentru a fi recuperat sau reciclat, prezentarea altor elemente ale gamei.
Elemente obligatorii: denumire generică, compoziția în ordine descrescatoare a cantităților de ingrediente, identificarea fabricantului sau a comerciantului, termenul de valabilitate, conținut net.
Realizarea acestor elemente în condiții optime au contribuții efective, cu eficiența majoră, în cadrul relațiilor competitive de comerț interior și exterior. El trebuie să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, astfel încît consumatorii să îl deosebească ușor de cele similare. De asemenea, ambalajul trebuie sa facă o publicitate produsului pentru care este folosit, însă să nu inducă în eroare cumpărătorii. De asemenea, contribuie la formarea și influențarea cererii de mărfuri și la ridicarea nivelului de prezentare și desfășurare a comerțului.
Materiale pentru confecționarea ambalajelor :
Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt:
caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat;
domeniul de utilizare a ambalajului;
mărimea factorilor care acționează asupra produsului în timpul manipulării, transportării și depozitării;
tehnica de ambalare;
destinația produsului;
nivelul de dezvoltare și putere economică;
cerințele ecologice și de protecție a mediului [2, p.52].
Dintre materialele cele mai utilizate pentru confecționarea ambalajelor, sunt:
Lemnul. Este cel mai vechi material utilizat ca ambalaj. În prezent, ponderea acestui material în confecționarea ambalajelor este în continuă scădere (în țările dezvoltate a ajuns să reprezinte (3-5% din total). Lemnul nu mai este folosit ca ambalaj, dar a rămas folosit la confecționarea paletelor.
Motivele abandonării lemnului ca material de confecționare a ambalajelor sunt: scăderea masei lemnoase la nivel mondial; apariția maselor plastice;economicitatea și caracteristicile altor materiale. [1, p.46].
Proprietățile lemnului luate în considerare atunci cînd este folosit ca ambalaj, sunt:
proprietățile fizice – masa specifică, higroscopicitatea, umflarea, proprietățile acustice, electrice, termice;
proprietățile mecanice, care exprimă modul de comportare a lemnului la acțiunea factorilor statici sau dinamici care tind să-i modifice forma și volumul (rezistentă la compresiune, la tracțiune, la încovoiere);
proprietățile estetice (culoarea, luciul, textura, desenul).
Lemnul poate avea o serie de defecte care să-i scadă calitatea sau să îi anuleze atuurile:
defecte de formă, care micșorează randamentul de prelucrare și chiar influențează anumite proprietăți;
defecte de structură, care micșorează valoarea de întrebuințare a pieselor din lemn;
defecte cauzate de factori biologici (microorganisme, insecte) sub a căror acțiune își schimbă culoarea și își reduce rezistența mecanică.
În ultimele decenii se utilizează cu bune rezultate derivatele din lemn, cum sunt: furnirele, placajele, plăcile din fibre de lemn (PEL), plăcile aglomerate din așchii de lemn (PAL).
Materialele celulozice. Ambalajele din materiale celulozice dețin ponderea principală în totalul ambalajelor. Materialele celulozice utilizate pentru confecționarea ambalajelor sunt: Hîrtia. Se obține din celuloză și din materiale de umplutura, de încleiere și coloranți. Hîrtia poate fi de mai multe feluri:
a) Hîrtie netratată pentru ambalaje: hîrtie inferioară de ambalaj; hîrtie obișnuită de ambalaj; hîrtie superioară de ambalaj;
b) Hîrtie tratată pentru ambalaje: hîrtii cerate; hîrtii metalizate; hîrtii acoperite cu polimeri;
c) Hîrtie specială pentru ambalare: hîrtie creponată; hîrtie anticorosivă.
Caracteristicile de calitate ale hîrtiei sunt determinate de: gradul de alb (cu cît este mai mare cu atît este mai bună, se exprimă în procente), gramajul, structura, dimensiunile, aspectul suprafeței și existentă sau nu a defectelor. Principalele defecte care pot să apară la hîrtie sunt: neuniformitatea suprafeței, nuanța neuniformă, impurități, zgîrieturi [6, p.107].
Cartonul este ușor, lesne de transportat, se imprimă fără dificultăți și ocupă puțin loc. Dezavantajul este că se poate ușor deforma. Principalul domeniu în care cartonul a facut progrese importante este cel al ambalării unor lichide alimentare, în special lapte.
Cartonul pentru ambalaje poate fi:
– Carton duplex, destinat pentru ambalaje care se imprimă prin procedeul „offset” și de tipul 0 (obișnuit), pentru alte ambalaje, confecții, lucrări poligrafice;
– Carton triplex, cu rezistența mare la plesnire, utilizat în special pentru ambalaje de transport;
– Carton ondulat, care are o rezistență și o elasticitate bună.
Mucavaua, care este mai puțin spectaculoasă, dar extrem de rentabilă din punct de vedere economic. Ea poate înlocui ambalajele din duplex sau carton ondulat.
Sticla este ambalajul cel mai vechi pentru produsele lichide și pastoase. Este inertă din punct de vedere chimic, impermeabilă, transparentă, inodora, igienică, se spală și se sterilizează ușor. Dezavantajele constau în faptul că este destul de grea, este fragilă și rezistă cu greu la diferențe mari de temperatură. De asemenea, dacă nu este tratată special este permeabilă pentru razele ultraviolete. Sticla este considerată materialul ideal de ambalat pentru că oferă o protecție bună și, în același timp, transparența pentru vizualizarea produsului, devenind un factor activ de promovare a vînzării. Nu influențează calitatea produsului, nu reacționează chimic cu componenții din produs [11, p.164].
În prezent, se observă o revigorare și o creștere a ambalajelor de sticlă datorită faptului că materia primă pentru obținerea sticlei este ieftină și suficientă, iar tehnologiile de fabricare au condus la obținerea de ambalaje cu caracteristici mult îmbunătățite. S-au obtinut rezultate bune pentru o sticlă ultraușoară, subțire, incasabilă și rezistentă la șocuri termice. Ultimii ani de cercetări în domeniu au adus pe piața sticlă ondulată .
Principalele proprietăți ale sticlei care sunt luate în considerare în cazul folosirii sticlei pentru ambalaje, sunt:
– proprietățile fizice: măsa specifică, proprietățile termice, optice, electrice;
– proprietățile mecanice: duritatea, elasticitatea, fragilitatea, rezistența la tracțiune, la compresiune și la încovoiere;
– Proprietățile chimice legate de comportarea sticlei la acțiunea distructivă a apei, acizilor, bazelor, sărurilor și gazelor din atmosferă.
Materialele metalice. Acestea ocupă un loc important în țările dezvoltate (2-3 din totalul ambalajelor). Metalul este folosit pentru cutiile de conserve în industria alimentară. Principalele metale folosite pentru ambalaje sunt:
1) Tabla utilizată în special în industria alimentară pentru conserve, se prestează în multe cazuri asocierii cu capace de aluminiu, care asigură o deschidere ușoară. Ea face obiectul unor preocupări profunde cu privire la procedeele contra coroziunii, de compatibilitate cu alte materiale. Ținînd seama de pericolul pe care îl prezintă pentru industria de conserve coroziunea ambalajelor metalice, se impune o reconsiderare a factorilor care influențează coroziunea.
Factorii care influențează coroziunea sunt:
– natura materialului din care se obține ambalajul;
– structura și starea suprafetei metalului;
– compoziția mediului;
– natura fizico-chimica a materialelor în contact;
– temperatura;
– durata de depozitare.
Pentru confecționarea ambalajelor din tablă, se utilizează:
a) tabla din oțel carbon neprotejată, care se utilizează în special pentru confecționarea de ambalaje pentru produse chimice ieftine și pentru butoaie în care se transportă și depoziteaza produsele petroliere;
b) tabla din oțel carbon protejată – tabla zincată sau cositorita – se utilizează pentru cutiile de conserve;
c) tabla cromată, care nu are o extindere foarte mare, poate fi utilizată de exemplu pentru ambalarea peștelui.
2) Aluminiul are o serie de proprietăți avantajoase pentru confecționarea ambalajelor: masa redusă, durabilitate, bun conducator termic, maleabil, aspect atractiv, fară miros, fară gust, netoxic, asigură impermeabilitate perfectă la trecerea luminii, umidității, gazelor și aerului, uleiurilor, grăsimilor, se pretează bine la imprimare, nu favorizeaza dezvoltarea bacteriilor, nu este atacabil decît de soluții acide sau baze puternice. Pentru fabricanții de ambalaje din aluminiu, acesta oferă o serie de avantaje, legate de utilizarea foliei și a benzii de aluminiu și posibilitățile de combinare aproape nelimitate cu filmele plastice, cu hîrtia și cu diferițe acoperiri care permit o serie de aplicații legate de caracterul ecologic al acestui metal [19, p.104].
Materialele plastice. Ambalajele din materiale plastice au început sa fie folosite în perioada anilor 1935 -1950. După anul 1965 există o adevarată expansiune a acestor ambalaje. În intervalul 1950 –1968, producția și consumul de ambalaje plastice s-a mărit de 15 ori. Cu toata expansiunea lor, prețul rămîne ridicat din cauza materiei prime (petrolului și derivatelor sale). La confecționarea ambalajelor se utilizează următoarele materiale plastice:
Polietilena are prețul cel mai scăzut, ceea ce determină și răspîndirea cea mai largă. Pe piața ambalajelor se găsește sub forma polietilenei de joasă presiune, care datorită rezistenței mecanice ridicate și a permeabilității reduse se utilizează pentru recipiente de pînă la 400 kg. la confecționarea lăzilor–navete și a foliei subțiri de 8-10 microni; polietilenei de înaltă presiune care este utilizată pentru confecționarea de pungi, saci și alte ambalaje suple și semirigide, precum pahare, dopuri, capace; polietilenei de presiune medie care se întrebuințează pentru produse de toaletă, papetărie, dulciuri; polietilenei expandate care este utilizată în special ca material de umplere antișoc, la ambalare [5, p.87].
Policlorura de vinil (PVC) se utilizează sub forma de folii pentru ambalarea produselor alimentare. Se utilizează și pentru ambalarea în flacoane a uleiului comestibil, siropurilor, oțetului etc. În industria farmaceutică este utilizat pentru ambalarea comprimatelor, pastilelor, drajeurilor.
Polistirenul este insolubil, inactiv față de lichide, netoxic, din el se poate obține o gamă largă de nuanțe de culoare, se imprimă ușor, are rezistență la acizi slabi, baze, alcooli, uleiuri. Este utilizat pe scară largă pentru ambalarea produselor alimentare, farmaceutice și a zarzavaturilor.
Polipropilena (PP) se utilizează sub formă de folii, filme, cutii, tuburi suple, canistre pentru soluții de infuzie supuse sterilizării, seringi nerecuperabile sterile, lăzi pentru produse calde de panificație. Polipropilena prezintă proprietăți bune legate de sudabilitate, rezistența la grăsimi și uleiuri, impermeabilitate la mirosuri, rezistență chimică.
Policlorura de viniliden este folosită sub forma de folii la ambalarea păsărilor în pungi, care introduse în apă fierbinte, se contractă, aderînd la pielea păsării.
Materialele plastice celulozice cele mai utilizate sunt: celofanul, acetatul de celuloză, acetobutiratul de celuloză.
Alte materiale: poliamidele, elastomerii, poliesterii, lonomerii.
Ambalajele complexe. Sunt din ce în ce mai mult folosite, cu scopul de a compensa în felul acesta avantajele și dezavantajele diverselor materiale. Utilizarea unui material tinde să devină ceva excepțional, căci pare exclusă să îndeplinească toate condițiile de ordin tehnic, comercial și mai ales psihologic, ce se cer unui ambalaj corespunzator. S-a ajuns astfel la combinarea a două sau mai multe materiale.
De exemplu, cutia de conserve din tabla este combinată cu un capac de aluminiu, care asigură deschiderea ușoară; pentru cutiile de biscuiți, cartonul se combină cu foliile de aluminiu sau cu peliculele celulozice; metalul se combină cu masele plastice în cazul cutiilor de conserve de lux; lemnul cu cartonul pentru ambalarea fructelor și legumelor; combinația cea mai neașteptată este dintre sticlă și mase plastice (buteliile de sticlă ușoară sunt puse într-un recipient de mase plastice). Combinația considerată cea mai reușită este din cartoane și un alt material, de exemplu polietilena, acest complex răspîndindu-se cu o viteză de două ori mai mare decat celelalte combinări .
Ultimul deceniu se remarcă prin apariția și răspandirea „ambalajelor flexibile”, care sunt, în general, combinații de mai multe straturi, care implică diferite pelicule de plastic, hîrtie dublată cu plastic și două, trei sau mai multe straturi de folii sau fîșii de aluminiu.
Toate avantajele materialelor individuale sunt combinate în produsul final, care se obține cu ajutorul unei varietăți de procedee distincte și tehnici de transformare.
Materialele de baza folosite pentru obținerea ambalajelor flexibile sunt:
– Materiale plastice: poliamida, polietilena, poliesterul, polipropilena;
– Aluminiul: folie de aluminiu, banda reflectoare, pelicule metalizate;
– Hîrtie: hîrtie dublată, stratificată, hîrtie Kraft, pergament;
Stratificarea se realizează prin ceruire, emoliere, încleiere, lacuire, iar asamblarea necesită adezive pentru etanșare la rece; parafine, emolienți [9, p.189].
Compania “ Tetra Pak ” (creată de Ruben Rausing in 1951) este în prezent cea mai mare companie din lume în producția de ambalaje și distribuția produselor alimentare fluide sau semifluide. Dupa 4 ani de cercetări această firmă a scos pe piață ambalajul „ Tetra Pak ”. Pentru confecționarea ambalajului se folosește o combinație de material plastic și hîrtie. Plasticul este tras sub forma unui film subțire și făcut să adere pe hîrtie prin presare între o rolă de cauciuc și o rola răcită; marimea ambalajului și viteza hîrtiei determină grosimea filmului.
Ambalajul este folosit în special pentru ambalarea produselor alimentare: lapte, deserturi, sucuri, vin, ceai, supe, etc. O altă firmă celebră în producția de ambalaje este Societatea ca
„ Montonate ”– Italia, care s-a specializat în folii termoformabile, bazate pe polistiren și PET (fereftalat de polietilenă) și se adresează pieței de produse alimentare prin sigla „ MO ”, din care fac parte PET amorf (cu un singur strat sau mai multe) pentru realizarea recipienților transparenți; PET–G amorf, din care sunt realizate folii cu caracteristici optice ridicate; C- PET amestec special pentru producerea de cutii formate la cald, opace, cu caracteristici de rezistență termică de la –25˚ C la + 240˚C. Din primele două familii se obțin recipienți transparenți, cu rezistență deosebită la lovituri și grăsimi, destinate sectorului alimentar. Cutiile C-PET reprezintă, se pare, soluția ideală pentru păstrarea preparatelor proaspete (chiar mîncăruri gătite) și pentru reîncălzirea directă (atît la cuptorul tradițional, cît și la cel cu microunde).
Societatea „ Metal ” S.A. din Franța produce o gamă largă de ambalaje cu destinații menajere: saci pentru congelator, filme plastice, folii plastice pentru reîncălzirea mîncărurilor și saci pentru congelare cu închidere etansa care pot fi folosiți chiar și pentru conservarea lichidelor. Mai produce, de asemenea, hîrtie specială pentru fripturi făcute la microunde, farfurii „cronstill ondes” special create pentru a prezenta plăcut diferite preparate refrigerate [16, p.55].
Materialele auxiliare utilizate pentru producerea ambalajelor sunt:
Materialele colorante (coloranți, pigmenți, cerneluri) contribuie la realizarea unui aspect plăcut și la diversificarea ambalajelor;
Materialele pentru consolidare, adică sporirea rezistenței ambalajelor sunt: benzile de balotare și adezive. Acestea pot fi din hîrtie adezivă, benzi textile pentru balotare, benzi pentru balotare din materiale plastice.
Materialele pentru calare și protecție împotriva socurilor. Aceste materiale protejează produsele împotriva socurilor, a frecărilor și în unele cazuri chiar pentru rigidizarea ambalajelor. Cel mai des întîlnite sunt: cartonul ondulat; lîna minerală, cauciucul celular, materialele expandate.
Lacurile și vopselele contribuie la creșterea calității estetice al ambalajelor și la creșterea rezistenței lor la acțiunea factorilor atmosferici, la coroziune, la razele solare, la schimbările de temperatură .
Metode de ambalare
Prin diversele metode și tehnici de ambalare se caută să se obțină următoarele performanțe:
mai bună realizare a funcțiilor ambalajelor ;
creșterea productivității muncii la confecționarea ambalajelor și la ambalarea produselor ;
raționalizarea materiilor prime folosite în confecționarea ambalajelor .
Ambalarea colectivă. Metoda ambalării colective se folosește pentru ambalarea într-un singur ambalaj a mai multor produse. Această metodă ușurează mult manipularea și transportul produselor. Metoda poate fi utilizată cu succes și pentru ambalarea unor produse deja preambalate, acest lucru ajutînd la paletizarea produselor. Ca materiale, după caz, se utilizează cartonul, foliile contractabile sau hîrtia. O amploare tot mai mare o cunoaște folia contractabilă.
Ambalarea porționată. Ambalajul porționat este acela al cărui conținut se consumă o singură dată. Aceste ambalaje pot fi: plicuri, cutii, pungi, borcane, țăvi compartimentate. Materialele folosite pentru acest tip de ambalaje sunt diverse. Astfel se pot ambala atît produsele perisabile, cît și cele neperisabile.
Ambalarea celulară. Este folosită sub forma de casete comprimate. Această metodă constă în așezarea individuală a produselor între două pelicule de materiale plastice, de regulă transparente, care sunt presate din loc în loc, unde aderă, alcătuind astfel celule în care se află produsul ambalat. Se aplică mai ales la produsele farmaceutice. Avantajele acestei metode sunt atît din punct de vedere economic, cît și merceologic. Se realizează pe linii automatizate, deci în condiții de mare productivitate, permite desfacerea produselor în condiții de igienă și într-o formă de prezentare atractivă [15, p.14].
Ambalarea sub vid sau sub gaz protector. Aceste tehnici de ambalare se utilizează în special la produsele care supuse unei păstrări mai îndelungate întră în contact cu oxigenul, ducînd în timp la degradarea calitativă a produsului [5, p.36].
Se utilizează materiale termosudabile, impermeabile. Ambalarea sub vid urmărește înlăturarea acțiunii degradante a oxigenului asupra produsului, prin reducerea presiunii aerului din interiorul ambalajului cu ajutorul unei instalații speciale. Ambalarea cu gaz protector este folosită pentru produsele care se prezintă sub forma de bucăți, granule sau pulberi. Pungile sunt umplute cu produsul care se ambalează, sunt vidate și apoi umplute cu gaze protectoare .
Ambalarea în sistem Cryovac. Este o variantă a ambalării sub vid și constă în introducerea produselor în pungi din folii de material plastic, vidate anterior și scufundarea lor în apă fierbinte, care determină contractarea foliei cu 50-85%, etanseizînd astfel produsul. Materialul plastic folosit trebuie sa fie impermeabil și contractabil. Aceste caracteristici sunt întrunite de foliile de polietilenă, celulozice sau celofanpolietilenă (folia Cryovac), obținută prin copolimerizarea clorurii de vinil cu clorura de viniliden. Această metodă se folosește la preambalarea cărnii și preparatelor din carne, a păsărilor tăiate, a peștelui, a fructelor și legumelor.
Ambalarea tip Tetra – Pak. Este inovația companiei suedeze Tetra Pak și ideea de la care s-a pornit a fost trecerea de la operația de scurgere a unui volum măsurat de lichid într-un container la un proces continuu prin care containerul este fabricat, umplut și sigilat, toate operațiunile fiind realizate de o singură mașină. Inovația s-a extins în special în industria laptelui, deoarece acesta este un produs cu cerere permanentă și în creștere, iar consumatorii cer standarde de igienă înalte. Ideea ambalării aseptice datează din anul 1958, cînd s-a pus problema măririi termenului de garanție a laptelui. Pentru realizarea acestui obiectiv, ambalajul trebuie sa fie golit inițial de aer, apoi sa fie etanșat și impermeabilizat contra luminii. Mai tîrziu, compania Tetra Pak a conceput ambalajeș pentru alte produse decît laptele, cum sunt vinul, berea, sucurile, cremele.
Ambalarea tip aerosol. Este unul din tipurile cele mai moderne de ambalare, utilizandu-se pentru produsele cosmetice, chimice, farmaceutice. În prezent a început să fie folosită și pentru unele produse alimentare (creme, sucuri, mustar, maioneze). Această metodă constă în întroducerea unui produs împreună cu un gaz lichefiat sau comprimat(gaz propulsor) într-un recipient rezistent, de unde poate fi evacuat, prin deschiderea unei valve, datorită suprapresiunii din interior. Un astfel de ambalaj constă din: un recipient de presiune, o valvă comandată de un buton, un agent propulsor și produsul activ. Recipienții se confecționează din tabla cositorită, aluminiu, sticlă și materiale plastice, în funcție de produsul ambalat și presiunea necesară în interior.
Propulsorii sunt cei de care depinde pulverizarea produsului ambalat. Gazele utilizate ca propulsori pot fi gaze în stare lichefiată sau în stare comprimată (azotul, dioxidul de carbon, butanul și propanul) .
Starea de dispersie și consistența produsului diferă în funcție de natură și proprietățile lui, precum și în funcție de caracteristicile sistemului de ambalat, și anume:
sub forma de ceață fină cu stabilitate relativ ridicată (de exemplu pulverizarea insecticidelor);
sub forma de ceață grosieră, umedă, cu stabilitate redusă (de exemplu, pulverizarea lacurilor, vopselelor, antidăunătorilor);
sub forma de jet, avand substanța activă în stare coloidală, emulsie sau suspensie;
sub forma de jet consistent de spumă, emulsie sau suspensie concentrată (de exemplu creme cosmetice, farmaceutice, detergenți).
Ambalarea în folii contractabile. Acest sistem este utilizat pentru:
prezentarea și desfacerea unor produse de larg consum;
gruparea de unități de vînzare în ambalaje colective;
protejarea și rigidizarea încărcăturilor pe palete.
Acest procedeu constă în desfășurarea produsului de ambalat cu un film contractabil. Filmul contractabil sub acțiunea căldurii ia forma produsului sau grupului de produse ce se ambalează. Materialele folosite sunt: polietilena termocontractabilă, policlorura de vinil, polipropilena.
Acest procedeu are două variante:
Procedeul Skin Pak, care constă în așezarea produselor pe suporturi imprimate din carton, pe care aderă o folie din plastic, transparentă, termosudabilă. Ambalarea se mai poate face și în folii extensibile. Aceste folii concurează serios foliile contractabile. Efectele obținute cu ajutorul acestor folii sunt aceleași, dar metoda de ambalare este mai ieftină și mai simplă, pentru că nu mai sunt necesare tunelele de contracție.
Procedeul Blister Pak folosit în majoritatea țărilor lumii constă în așezarea produsului pe suport din carton sau masă plastică, peste care se aplică, prin vacuumare cu un dispozitiv special, o folie de masă plastică mulată pe forma produsului. Sistemul este folosit pentru o gamă largă de produse și are următoarele avantaje: introducerea produselor în sistemul de autoservire; prezentarea integrală a produselor; păstrarea în condiții bune; accentuarea caracterului publicitar al ambalajului; reducerea consumurilor de carton; prezentarea în magazine, cu ajutorul unor stative speciale, a întregii game de produse existente, pe suprafețe mici de expunere [19, p.67].
Ambalarea aseptică.Aceasta metodă presupune trei etape:
sterilizarea prealabilă a produsului;
sterilizarea materialului de ambalare;
umplerea ambalajului și închiderea lui într-un mediu steril.
Ambalajul aseptic constă dintr-o folie unică, multistratificată, care combină cele mai bune caracteristici ale hîrtiei, materialului plastic și aluminiului, pentru a alcătui un recipient cu performanțe ridicate [6, p 99].
Ambalarea aseptică are mai multe avantaje:
O mare flexibilitate în conceperea formei ambalajelor;
Un sistem de ambalare mai economic;
Mărirea duratei în care produsul îsi păstrează intacte proprietățile;
Calitatea sporită a produsului ambalat.
Ambalarea alveolară. Această metodă utilizează o placă suport cu alveole termoformate în care se așază bucați mici și uniforme de produs. Se închide ambalajul prin acoperire cu o folie și termosudare. Această metodă se utilizează pentru ambalarea fructelor, legumelor, produselor de cofetărie și patiserie.
Ambalarea tip cocon. Este o metodă costisitoare și rar folosită. Principiul metodei constă în urmatoarele: produsul se fixează pe un suport – platforma acoperită cu o tablă, ale carei margini se îndoaie pe conturul produsului în sus. Părțile sensibile ale produsului se acoperă cu material de amortizare și se unesc cu benzi gumate. Peste aceste benzi, cu pistolul de stropire se aplică un strat de substanțe plastice. Ultimul strat conține praf de aluminiu, care protejează ambalajul de acțiunea razelor solare. Produsele astfel pregătite se introduc în containere sau atelaje. La un inveliș de 0,75 mm., protecția produsului este asigurată pentru aproximativ 2 ani, iar la un învelis de 1,2 mm., de aproximativ 10 ani. De regulă, astfel se protejează armamentul, rezervele de alimente, aparatele electronice.
Ambalarea în spumă de poliuretan tip Bibbipak. Este o metodă aplicabilă produselor sensibile la soc. Produsele sunt învelite într-o folie de material plastic și așezate în ambalaj, după care se înjectează un lichid pe bază de poliuretan de joasă densitate. După cîteva secunde, lichidul își mărește volumul de circa 100 de ori, devenind spongios [5, p.113].
Reciclarea și etichetarea ambalajelor
Reciclarea ambalajelor. Mediul înconjurător a devenit preocuparea permanentă a națiunilor lumii, afectînd dezvoltarea pe doua căi: relația dintre potențialul resurselor de ecosistem; valorile fizice și estetice ale componentelor naturale ale mediului, transformate sau făurite de om. Relația „dezvoltare economică – echilibru ecologic” ridică numeroase și complexe probleme comune întregii omeniri, cu atît mai mult cu cît, de exemplu, în timp ce economiștii consideră specializarea o virtute, ecologiștii o consideră un risc.
Managerul preocupat de marketing nu poate face astăzi abstracție de faptul ca orientarea spre consumator scoate în evidența perceperea din ce în ce mai dură de către acesta a ambalajului ca față vizibilă a deșeurilor și poluării. Ambalajul, „vînzătorul tăcut”, a devenit un simbol al poluării, un obiectiv în lupta pentru protecția mediului. Nu se poate ignora faptul că un procent considerabil din cantitațile de deșeuri în creștere constantă revine deșeurilor de ambalaje. Aceasta, în timp ce încercările de deschidere a noilor depozite de deșeuri sau uzine de încinerare dau naștere celebrului sindrom NIMBY (not in my backyard), deoarece nimeni nu vrea sa aibă asemenea vecini. Dacă înainte de a se transforma în deșeu ambalajul trebuie să joace un rol benefic pentru consumator, la rîndul său însă, consumatorul trebuie să se pregătească să facă un pas înapoi și să renunțe la o parte din confort, în scopul de a proteja mediul. În acest context, este necesară reorientarea gîndirii manageriale spre preocupari legate de dimensiunile ambalajului, axate pe conceptul de „Conserpreneur”, care înseamnă o simbioză dintre conservarea mediului natural (conservation) și antreprenor (entrepreneur). De asemenea, trebuie lărgită relația „produs-ambalaj-piață” și înlocuită cu relația „produs-ambalaj-piață-poluare” [13, p.65].
În scopul reducerii poluării mediului înconjurator din cauza ambalajelor, se poate acționa pe mai multe căi.
O prima cale ar fi reducerea ponderii ambalajelor nereciclabile. Ambalajele nereciclabile se află în fața a doua aspecte importante. Primul se referă la reticentele consumatorului, care nu întelege să piardă definitiv banii dați pe ambalaje. Al doilea aspect este determinat de problema distrugerii ambalajelor strînse de serviciile de solubritate. Este vorba de cantități uriașe, care amenință să înăbușe viața orașelor. Pentru a limita răspandirea ambalajelor nereciclabile, s-a propus ca acestea să fie impuse cu o taxă, fondurile rezultate urmînd a fi folosite pentru procurarea și exploatarea mijloacelor de colectare și tratare a resturilor menajere care conțin ambalaje. Măsura devine rentabilă atunci cînd taxa cu care sunt impuse ambalajele nereciclabile este mai mare decît cheltuielile de recuperare și recondiționare a ambalajelor. Se încearcă, de asemenea, și educarea consumatorilor, în ideea de a nu consuma în exces ambalaje .
O a două cale vizează introducerea unor noi ambalaje mai puțin poluante.Un astfel de ambalaj este și ambalajul aseptic care, pe lîngă avantajele legate de valoarea nutritivă a produsului, sigurată, comoditate, prezintă și avantaje privind conservarea energiei și protejarea mediului. Tehnologia prelucrării și ambalării aseptice a fost considerată, în 1989, de către U.S.
„ Institute of Food Technologists”,cea mai importantă inovație știintifică a ultimilor 50 de ani.
În industria ambalării aseptice, renumită pentru calitatea ambalajelor produse este firma Tetra Pak. In 1996, „Casa Albă ”a decernat „ Premiul pentru dezvoltare durabilă ” acestei firme, care a fost selectionată din 300 de candidați.
Ambalajele aseptice implică o cantitate mică de energie, în vederea fabricării, umplerii și depozitării, și creează avantaje ecologice imediate. Această pentru că, datorită consumului redus de material, acest tip de ambalaj generează cantității foarte mici de deșeuri.
O altă cale ar fi realizarea de ambalaje din materiale autodegradabile. Primele realizări în acest domeniu au fost în 1970, cînd în Suedia s-a fabricat o polietilenă autodegradabilă, prin adăugarea în materia primă a unor substanțe care favorizează acțiunea distructivă a radiațiilor ultraviolete din lumina solară. După cîteva săptămîni de expunere la razele soarelui, această polietilenă se degradează și se pulverizează. Tot în Suedia s-a realizat o sticlă, care sub acțiunea îndelungată a razelor de soare capătă striații și devine friabilă [9, p.54].
Directiva Parlamentului European și a Consiliului Europei nr. 94/62/EC din 1994, privind ambalajele și deșeurile din ambalaje, prevede: „Deșeurile de ambalaje biodegradabile trebuie să fie de o asemenea natura încît să poată fi supuse descompunerii fizice, chimice, termice sau biologice, în așa fel încît cea mai mare parte a compostului finit să se descompună în final în dioxid de carbon, biomasă și apă”.
O a patra cale o reprezintă reciclarea ambalajelor. Adoptarea unei legislații speciale privind reglementarea gestionării și reciclării ambalajelor este unul dintre subiectele care stau în centrul atenției legislatorilor din lumea întreaga. În Europa, doua țări excelează în acest domeniu: Franța și Germania. În Franța, potrivit decretului 92–377/1992, cunoscut sub denumirea „Decretul Lalonde”, care a intrat în vigoare în 1993, responsabilitatea recuperării deșeurilor de ambalaje cade în mod preponderent asupra industriei (în primul rînd a fabricanților și importatorilor de produse ambalate).
Fiecare întreprindere poate să recurgă la una din soluțiile propuse de legislator: să-și aplice propriul program de recuperare, să apeleze la un terț sau să adere la un organism național constituit în acest scop. A fost creată astfel societatea „ ECO ” – Ambalaj, al cărei scop fixat de autoritățile publice a fost de a valorifica în proporție de 75% cantitatea provenind din circuitul deșeurilor menajere, pînă în anul 2002. Această societate nu este o structură de monopol, iar participarea la ea nici nu este obligatorie. ”ECO–Ambalaj ” este o societate anonimă, cu capital strict privat, din care fac parte fabricanți și importători de produse ambalate, diverși profesioniști etc. Abordarea franceză prevede responsabilități pe tipul de produs ambalat și nu pe materialul de ambalaj [12, p.156].
În Germania, începînd cu 1993, toate firmele germane sau străine care își desfac mărfurile pe piață germană au obligația să asigure recuperarea și reciclarea ambalajelor lor. [9, p.86].
Pentru a se putea rezolva această problemă, societatea Dualea System Deutschland GmbH a propus o soluție globală: toate ambalajele marcate în prealabil cu un punct verde, să fie înregistrate și reciclate după folosire. Un număr mare de întreprinderi au fost de acord cu această inițiativă.Legislația italiană este diferită de cele două: ea atribuie aproape în mod exclusiv gestionarea deșeurilor provenite din ambalaje fabricanților și importatorilor de materii prime .
Reciclarea deșeurilor și ambalajelor este o activitate care cunoaște o amplă dezvoltare în țările membre ale U.E., unde există restricții în privința depozitării deșeurilor menajere. Acestea trebuie separate de tipuri: plastic, hîrtie, metal, resturi. Cei care nu respectă legea pot fi aspru sancționați ca urmare a existenței unui sofisticat sistem de monitorizare. Există niște principii ferme care privesc reutilizarea, reciclarea, recuperarea energiei și recuperarea organică.
Reutilizarea înseamnă orice operație prin care un ambalaj care a fost proiectat să îndeplinească un număr minim de rotații este reumplut sau utilizat în același scop pentru care a fost conceput.
Reciclarea înseamna reprocesarea materialelor din deșeuri într-un proces de producție, pentru scopul inițial sau alte scopuri, incluzînd reciclarea organică, dar excluzînd recuperarea energiei.
Recuperarea energiei înseamnă utilizarea deșeurilor din ambalaje combustibile, ca mijloc de generare a energiei, prin încinerare directă cu sau fară alte deșeuri, dar cu recuperarea căldurii.
Reciclarea organică înseamnă tratamentul aerobic sau anaerobic, în condiții controlate și folosind microorganisme, aplicat parților biodegradabile ale deșeurilor ambalaje, care produce reziduri organice stabilizate sau metan.
Eficiența economică a ambalajelor. Eficiența reprezintă o latură esențială a oricarei activități economice și ea trebuie să ghideze în permanență acțiunile și deciziile manageriale. În funcție de natura efectelor putem vorbi despre eficiența economică, tehnică, comercială, ecologică. Este eficient din punct de vedere comercial acel ambalaj care contribuie la aprecierea favorabilă a produsului de către consumatori și asigură în mod eficace desfacerea produsului. Este eficient din punct de vedere tehnic acel ambalaj care asigură păstrarea cantității, integrității și calității produsului, de la locul de producție și pînă la destinație și care permite transportul, manipularea, depozitarea, distribuirea și consumul corect al produsului. Un ambalaj este eficient din punct de vedere economic cînd este corespunzator din punct de vedere tehnic și care permite realizarea cît mai rapidă și cît mai ușoară a operațiilor de ambalare, transport, distribuție, vînzare și consum al produsului; ocupă spații reduse; are masă și costul cît mai redus [8, p.132].
Eficiența economică a ambalajelor se stabilește pe baza următorilor indici :
indici spațiali ;
indici de masă ;
indici de consum ;
indici de cost ;
indici de reutilizare ;
indici de productivitate .
1. Indicii spațiali cel mai des calculati sunt : (1.1)
1. Volumul util ( Vu):
Vi
Vu = ––––– * 100
Vg
Vi = volumul interior al ambalajului (dm3) ;
Vg= volumul de gabarit al ambalajului (dm3) .
2. Volumul de depozitare( Vd) : (1.2)
Vr
Vd = –––––- * 100
Vg
Vr = volumul de gabarit al ambalajului, redus prin pliere sau demontat ( dm3).
3. Suprafața exterioară specifică ( S): (1.3)
Se dm2
S = ––- ( ––-)
Qa kg
Se = suprafața exterioară a ambalajului( dm2);
Qa = capacitatea de încarcare a ambalajului ( kg).
Acest indicator se poate calcula și pentru număr de produse, iar formula are la numitor, în loc de Qa, n, unde n este numărul de produse care se exprimă în bucăți.
Gradul de ocupare a suprafeței de depozitare și transport :
(Qs): Sa * n0
Qs = –––– * 100
Sm
Sa = suprafața bazei ambalajului (dm2) ;
Sm = suprafața “modul” a paletei(dm2) ;
no = numărul de ambalaje așezate pe suprafata „modul” într-un strat ( buc.) .
4. Grad de utilizare a capacității de încărcare (Qq) (1.4)
Ma* Qa*no*N
Qq = ––––––– * 100
Qo
Ma = masa ambalajului gol (kg) ;
N = numărul de straturi de ambalaje suprapuse (buc.) ;
Qo = capacitatea de încarcare a mijlocului de transport și depozitare (kg) .
2. Indicii de masă . (1.5)
1. Masa utilă ( Mu), în raport cu :
– capacitatea de încărcare :
Ma
Mu = –– * 100
Qa
– volumul interior:
Ma kg
Mu = –– (–––––)
Vi dm3
-numărul de produse conținute în ambalaj:
Ma kg
Mu =–––––– (–– )
n buc
Masa utilă netă ( Mn) (1.6)
Ma
Mn =––– * 100
Ma* Qa
3. Indici de consum (1.7)
1. Consum de material de ambalaj (K1), în raport cu :
– capacitatea de încărcare :
Ma * Nm kg
K1 = ––––- ( –– )
Qa kg
Nm = consum specific de material pentru confecționarea ambalajelor
– numărul de produse conținute în ambalaj:
Ma * Nm kg
K1 = –––– ( –––)
n buc.
Consum aparent (K2);numărul de ambalaje necesar pe tonă de produs ambalat ; (1.8)
1000
K2 = ––– (buc.)
Qa
4. Indici de cost . (1.9)
1. Cost specific ( C1); costul ambalajului raportat la costul produsului ambalat :
Ca
–– + Cm + Cx
z lei
C1= ––––––––- (–- )
Cp lei
Ca = costul ambalajului (lei);
Cm= costul materialelor auxiliare (lei);
Cx = costul operației de ambalare (lei);
Cp = valoarea produsului ambalat (lei);
z = numărul minim de circuite de refolosire.
5. Indici de productivitatea muncii la operațiunile de preambalare – ambalare . (1.10)
1.Numărul produselor ambalate pe oră– om (IP1) ;
Nps buc.
IP1= –––– ( ––– )
Dh * Ns h/om
Nps = numărul produselor ambalate
6. Indici de reutilizare (1.11)
Numărul minim de cicluri de utilizare anual (Ncua) ;
365
Ncua = –––
Dcu
Dcu= durata medie a unui ciclu de utilizare
(zile).
Durata de serviviu ( Ds);
Ds= Ncu * Dcu
Numărul total de cicluri de utilizare ( Ncu) ;
Ncu= Ncua * Ds
Cota minimă de restituire anuală (Cra) ;
1
Cra = 1 – –– * 100
Ds
Cota minimă de restituire pe ciclu de utilizare (Crc) ;
1
Crc= 1 – –– * 100
Ncu
CAPITOLUL2. ANALIZA DIMENSIUNII TEHNOLOGICO-COMERCIALE ȘI A INDICATORILOR ECONOMICO-FINACIARI A PRODUSELOR COMPANIEI “ UNIVERSAL FARM “ S.R.L.
2.1 Caracteristica general a activității a companiei farmaceutice “ Universal Farm “ S.R.L.
Compania farmaceutică ‘’Universal Farm’’ S.R.L se consideră unul cei mai mari producători de medicamente esențial-vitale din țară. Și-a început activitatea în anul 1995 cu sediul la Chișinău, înregistrînd o evoluție dinamica în fiecare an.Compania dispune condiții de fabricație moderne, cu capacități de producție specializate în condiționarea medicamentelor în capsule, comprimate, geluri, creme, unguente.
Forma de proprietate: Societate cu Raspundere Limitată „ Unversal Farm ”.
Gama sortimentală a produselor ‘’Universal Farm’’ acopera 6 clase terapeutice:
antibiotice și antivirale;
medicați a aparatului digestiv;
analgezice, antipiretice;
medicația aparatului cardiovascular;
medicația dermatologică;
medicația aparatului respirator
Obiectivele și activitatea de bază a companiei. Obiectivul de bază a Executivului și Consiliului de administrare a companiei este de a transforma ‘’Universal Farm’’ S.R.L. într-o companie de producere a medicamentelor cu adevărat strategică pentru Republica Moldova, cu o imagine nouă, cu o nouă organizare a producerii, un nou marketing și un stil nou de management, orientînd-o cu multă pricepere spre interesele consumatorului final, imprimîndu-i o mai mare flexibilitate față de cerințele pieții de medicamente.
Scopul de bază al companiei este formulat astfel: „Producerea în exclusivitate a medicamentelor:
calitative și eficiente;
diverse și vitale;
accesibile și suficiente ;
dezvoltare continuă.
2.2. Analiza dimensiunii tehnologico-comerciale a produselor farmaceutici
Activitatea de bază a companiei este producerea și comercializarea produselor farmaceutice. Din acest punct de vedere ‘’Universal Farm’’ S.R.L a stabilit 5 grupuri de produse medicamentoase principale:
Capsule ;
Geluri ;
Creme ;
Comprimate ;
Unguiente .
Datorită calității produselor și experienței specialiștilor săi, întreprindera a obținut o reputație bună pe piața farmaceutică internă.
Obiectivele strategice ale întreprinderii sunt :
1. lărgirea sortimentului de produse, și anume :
– participarea în cadrul programelor de stat: medicamentele compensate parțial și integral în cadrul sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală ;
2. lansarea produselor esențial-vitale :
– dermatologice, gastrointestinale și metabolice, analgetice, cardiovasculare, antiinfecțioase de uz sistemic, antivirale și imunomodulatoare ;
3. asigurarea Instituțiilor medico-sanitare publice și a rețelei farmaceutice cu medicamente eficiente, calitative, inofensive și accesibile ;
4. majorarea cotei produselor ‘’Universal Farm’’ S.R.L pînă la 35% .
Cea mai mare pondere în numărul de medicamente esențiale autohtone o are întreprinderea “Balkan Pharmaceuticals” S.R.L – 41%, urmată de “ Farmaco “ S.A, Î.M. – 34,75%, “ R.N.P Pharmaceuticals “ S.R.L – 37,81%, “ Universal-Farm “S.R.L. – 25,58%, “ Î.C.S. Eurofarmaco” S.A cu 28,78%.
În anul 2014 compania „Universal Farm” a lansează prima pastă de dinți din Moldova cu proprietăți curative – Biortherapy (deja a apărut în două rețele de farmacii). Acest efect este asigurat de extrasul alcoolic de alge Spirulina platensis (denumirea comercială Bior), obținut de savanții microbiologi moldoveni.
Modul și regulile de elaborare a regulamentului tehnologic intern. Pe baza regulamentului se determină normativele tehnico-economice, inclusiv normele de consum ale materiei prime și materialelor, se întocmesc instrucțiuni de producere, ale tehnicii securității, se elaborează măsuri de utilizare pentru fiecare serie, dosarul seriei, a deșeurilor de producere .
Compartimentele de bază ale regulamentului tehnologic sunt:
caracteristica produsului finit ;
schema chimică de producer ;
schema tehnologică de producer ;
specificarea aparaturii și utilajului ;
caracteristica materiei prime și a produselor semifinite ;
descrierea procesului tehnologic ;
bilanțul material ;
deșeuri de producer ;
controlul în procesul de producer ;
securitatea muncii, sanitaria de producere, securitatea antiincendiară ;
protecția mediului ambient ;
materiale informative .
Planificarea și realizarea producției. Mărimea seriei a fiecărui produs medicamentos se elaborează în conformitate cu următoarele criterii:
Cererea de către comsumator;
Stocul de produs finit din depozitul farmaceutic;
Materiile prime și materialele necesare pentru fabricarea unei serii.
Procesul tehnologic se încheie cu depozitarea produsului finit in secția de carantină, în așteptarea certificatului de calitate pentru seria data. Numai în cazul deținerii unui certificat de calitate valid se permite realizarea producției (seriei date).
Distribuirea medicamentelor și produselor parafarmaceutice.
(1) Medicamentele și produsele parafarmaceutice se distribuie prin rețelele de distribuție angro și cu amănuntul.
(2) Distribuirea angro se efectuează prin intermediul întreprinderilor autohtone de producție farmaceutică, laboratoarelor de microproducție și depozitelor farmaceutice care dețin licența respectivă, eliberată în conformitate cu legislația în vigoare.
(3) Distribuirea cu amănuntul se efectuează prin intermediul farmaciilor care dețin licența respectivă, eliberată în conformitate cu legislația în vigoare.
(4) Toate întreprinderile și instituțiile farmaceutice, indiferent de forma juridică de organizare, de tipul de proprietate și de subordonare, eliberează medicamente numai cu condiția reflectării circuitului în sistemul informațional automatizat de evidență a circulației medicamentelor și aplicării etichetelor cu fîșie latentă [6, p.29].
Compania Universal Farm colaborează doar cu depozitele farmaceutice. Comanda depozitelor farmaceutice se face prealabil în dependența de cererea pe piață a medicamentelor.
Formarea prețurilor la produsele farmaceutice. Prețurile la produsele farmaceutice se stabilesc în conformitate cu prevederile prezentei legi și altor acte normative. La formarea prețurilor pentru medicamente se admite aplicarea unui adaos comercial de pînă la 40% la prețul liber de livrare al producătorului autohton sau la prețul de achiziție de la producătorul (distribuitorul) de peste hotare, din care :
pînă la 15% pentru agenții economici care importă medicamente, indiferent de numărul de intermediari;
pînă la 25% pentru farmacii.
Prețul mediu pentru un ambalaj variază în funcție de formă farmaceutică, doză și producător. Conform Catalogului național de prețuri de producător la medicamente, cel mai mic preț mediu pentru un ambalaj îl aveau medicamentele produse de întreprinderea “ Farmacia Cojușna “ S.R.L. Pe locul doi în acest clasament s-a situate ” Medfarma “ S.R.L., iar pe locul trei –“ Medpreparate ” S.R.L..Compania “ Universal Farm “ S.R.L. comform catalogului național de prețuri deține un loc de mijloc avînd un preț mediu per ambalaj de 52,19(lei).
Managementul calității producției și serviciilor. Producerea de medicamente în condițiile actuale se bazează pe tehnologii performante, ce asigură calitatea produsului finit conform cerințelor standardelor internaționale. Acestea sunt regulile GMP [7, p.46].
Regulile de bună practică de fabricație prezintă acea parte a asigurării calității, care garantează că producția se controlează în permanență la corespunderea standardelor de calitate, corelate cu destinația ei. Regulile GMP sunt orientate, în primul rând, spre micșorarea riscului prezent în orișice proces de producție farmaceutică.
Compartimentele principale ale regulilor GMP sunt:
Managementul calității ;
Personalul .
localurile și echipamentele;
documentația;
fabricația;
controlul calității;
contractul de fabricație și de control;
reclamațiile și retragerea produsului;
autoinspecția.
La fiecare întreprindere se creează o subdiviziune de control a calității (SCC) în componența căreia sunt laboratoare analitice, microbiologice ș.a. (în dependență de profilul producerii) precum și controlori în secțiile întreprinderii. Funcția de bază a SCC este elaborarea măsurilor de realizare a controlului strict asupra executării procesului tehnologic complet, corespunzător regulamentului tehnologic [16, p.62].
Această subdiviziune este independentă de celelalte și este condusă de un specialist competent, cu calificare și experiență corespunzătoare. În funcțiile conducătorului SCC intră:
să accepte sau nu materia primă, materialul de ambalare, precum și produsele intermediare, nedivizate și producția finită;
să aprobe procesele verbale ale seriilor;
să asigure efectuarea tuturor cercetărilor necesare;
să aprobe specificațiile, instrucțiunile pentru selectarea probelor, metodelor de control și altor metode de control al calității;
să asigure realizarea proceselor corespunzătoare pentru validare;
să asigurare instruirea primară și ulterioară a personalului secției.
Aprecierea producției finite trebuie să cuprindă toți factorii ce au tangență cu procesul, inclusiv și condițiile de producere, rezultatele cercetărilor în procesul de producere, sinteza analitică a documentației tehnologice, corespunderea specificațiilor pentru producția finită și controlul producției finite.
Personalul SCC trebuie să aibă acces în zonele de producere pentru prelevarea probelor și cercetarea lor.
Regulile se aplică atât producției cât și controlului calității, ele reglementează:
Definirea clară a proceselor de fabricație și revizuirea lor sistematică în acord cu experiența dobândită, astfel încât acestea să poată asigura fabricarea în mod consecvent a medicamentelor de calitatea cerută și care să corespundă specificațiilor lor;
Validarea etapelor critice ale procesului de fabricație și a schimbărilor semnificative ale acestuia;
Asigurarea tuturor mijloacelor necesare pentru aplicarea GMP și anume:
personal calificat și instruit în mod corespunzător;
localuri și spații adecvate;
echipamente și întreținere corespunzătoare;
materiale, recipiente și etichete corespunzătoare;
proceduri și instrucțiuni aprobate;
depozitarea și transportul corespunzătoare.
Redactarea clară și fără ambiguități a instrucțiunilor și procedurilor, aplicabile în mod specific facilităților respective;
Instruirea operatorilor pentru respectarea procedurilor;
Înregistrarea manuală sau cu instrumente de înregistrare a tuturor rezultatelor din toate etapele procesului de fabricație, evidențiindu-se în acest mod respectarea riguroasă a procedurilor și instrucțiunilor, astfel încât produsul obținut să corespundă calitativ și cantitativ specificațiilor; orice deviere semnificativă trebuie înregistrată și investigată;
Documentele de fabricație și de distribuție trebuie să oglindească fidel istoricul complet al fiecărei serii; acestea trebuie să fie păstrate într-o formă completă și ușor accesibilă;
Distribuția (angro) medicamentelor în condiții care să micșoreze riscul privind calitatea lor;
Existența unui sistem de retragere a oricărei serii de produs de pe piața farmaceutică;
Examinarea reclamațiilor privind medicamentele comercializate, investigarea cauzelor neconformităților de calitate și luarea măsurilor adecvate, atât în ceea ce privește produsul necorespunzător reclamat, cât și pentru prevenirea repetării neconformității. [15, p.39].
I. Managementul riscului în domeniul calității ca parte componentă a controlului de laborator și a studiilor de stabilitate.
I.Rezultate în afara specificației
– Pentru identificarea cauzelor potențiale și a acțiunilor corective în timpul investigației rezultatelor în afara specificației.
Perioada de retestare/data de expirare
– Pentru evaluarea caracterului adecvat al condițiilor de depozitare și testare a produselor intermediare, excipienților și materiilor prime.
II. Managementul riscului în domeniul calității ca parte componentă a ambalării și etichetării
Designul ambalajelor.
– Pentru proiectarea unui ambalaj secundar care să protejeze produsul ambalat primar(de ex. pentru a asigura autenticitatea produsului, vizibilitatea etichetei).
Selectarea sistemului de închidere a recipientului :
– Pentru stabilirea parametrilor critici ai sistemului de închidere a recipientului.
Controlul etichetelor :
– Pentru elaborarea procedurilor de control al etichetelor pe baza potențialului de amestecare între etichete de produse diferite, înclusiv între versiuni diferite ale aceleiași etichete.
Activitatea de marketing în cadrul companiei Univeral Farm.
Specificul marketingului farmaceutic, spre deosebire de alte domenii de activitate, constă în faptul că industria farmaceutică creează și produce medicamentul, care nu este un produs ca oa-recare altul, acesta nu va fi cumpărat liber sau la alegere (cu unele excepții pentru cele din lista medicamentelor eliberate fără rețetă (OTC) după bunul plac al consumatorului.
Medicamentul este un produs special pus în serviciul pacientului, cu scopul vindecării unor boli, profilaxiei și ameliorării sănătății acestuia.
Particularitățile marketingului companiei “ Universal Farm” S.R.L. sunt:
1. prezența formulei clasice „vânzare-cumpărare", ca bază a relațiilor economico-financiare, pentru întreprinderile farmaceutice este într-o variantă mai complexă .
2. în cercetările de piață e necesar studiul doar simultan a trei parametri: ”nevoi”, ”cerințe”, ”cerere”;
3. consumul de medicamente, altor produse farmaceutice și parafarmaceutice privesc aceste bunuri nu ca un produs obișnuit, de larg consum procurat din dorință proprie, ci un remediu pentru sănătate .
Fig.2.1 modelul sistemului de marketing al companiei [elaborat de autor]
Firma individual, își planifică și alcătuiește conceptul de marketing (combinație de bunuri și servicii, promovarea și distribuirea acestora). Cel mai de succes concept va fi o combinație de caracteristici care să satisfacă pe deplin nevoile pieței.
2.3 Diagnosticul indicatorilor potențialului economico-financiar a întreprinderii farmaceutice
“ Universal Farm “ S.R.L. Principiul fundamental de organizare a activității de producție în cadrul companiei „Universal Farm ” S.R.L. în condițiile economiei de piață este capacitatea acesteea să genereze venituri.Cu cît nivelul profitabilității producției este mai înalt, cu atît sînt mai mari posibilitățile potențiale ale dezvoltării acesteea în perioada curentă și în cea prognosticată.
Întreprinderea care tinde să se dezvolte în condițiile relațiilor de piață, trebuie să poată să-și aprecieze posibilitățile sale potențiale, pornind de la o concepție strategică bine gîndită și argumentată.
Activitatea complexă a oricărei întreprinderi, cunoașterea profundă a evoluției performanțelor acesteia ca rezultat al acțiunii multitudinii de factori ce acționează, a obiectivelor și scopurilor urmărite de manageri fac din analiza economico-financiară o disciplină de importanță hotărâtoare atât pentru formarea viitorilor economiști, cât și pentru specialiștii din domeniul financiar-contabil.
Analiza economico-financiară, ca disciplină de specialitate, contribuie în mod hotărâtor la formarea gândirii economice, a capacității de înțelegere a complexității fenomenelor și proceselor economice, ajută la elaborarea programelor de măsuri pentru creșterea eficienței economice. Perfecționarea continuă a metodelor și tehnicilor de analiză în contextul economiei de piață, a multitudinii de fenomene și procese economice constituie problematica majoră pentru utilizarea eficientă a resurselor umane, materiale și financiare ale întreprinderii.
Desfășurarea oricărei activități economice impune studierea a două aspecte. Primul aspect este legat de însăși modul de desfășurare a activității economico-financiare și servește drept obiect de studiu. Alt aspect al activității este legat de analiza economico-financiară necesară pentru asigurarea informativă în procesele de planificare.
Economia de piață plasează întreprinderea, înțeleasă ca o reprezentare obiectivă a întreprinzătorului, în centrul structurilor concentrice și sinergice ale activităților economico-financiare. Generatoare de relații de piață, realizate intercondiționat prin confruntarea cererii și ofertei, întreprinderea se constituie preponderent ca origine a ofertei și intermediară a cererii, într-un „ghem” de legături, ordonat pe vectorii nevoilor și intereselor, legături a căror extensiune și intensiune sunt măsurate monetar și exprimate, din perspectiva întreprinderii, financiar.
Pentru a demonstra cît de rentabilă și eficientă este activitatea întreprinderii, autorul a efectuat urmatoarele operații pe baza datelor concrete din bilanțul contabil al ’’Universal Farm’’ S.R.L., calculînd următorii indicatori economico-financiari:
Pentru evaluarea situației economico – financiare a societății avem necesitatea de a stabili solvabilitatea ei, de a evidenția schimbările, care au avut loc în componența activelor, de a stabili corelația unor articole din Activul și Pasivul bilanțului.Pentru analiza acestor schimbări ne vom folosi de următoarea tabelă:
Tabelul 2.1 bilanțului contabil activelor al întreprinderii “ Universal Farm ” S.R.L. [elaborat de autor]
Din datele prezentate în tabelul nr. 1, putem constata, că «Activele – total general» pentru anul 2010 s-au majorat cu 17589 mii lei, față de cifra la finele anului 2009. Iar cele din anul 2011 sau micșorat cu 14440 față de cifra din anul 2010.
Evoluția pasivelor
Tabelul 2.2 bilanțului contabil pasivelor întreprinderii “Universal Farm”S.R.L [elaborat de autor]
În baza rezultatelor obținute în tab 2 se concluzionează că în anul 2010 capitalul propriu scade cu 9.5% față de anul 2009 și cu 8.7 crește în 2011 față de 2010.
Indicatori ai rezultatelor economico-financiare
Evoluția rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii
Tabelul 2.3 bilanțului economico-financiare al companiei“Universal Farm”S.R.L[elaborat de autor]
Reieșind din datele analizate din tabelul de mai sus, vom consta că abaterea sumei venitului din vînzări pentru anul 2011 față de anul 2009 este pozitivă, constituind suma de 39823 mii lei, iar abaterea sumei venitului din vînzări pentru anul 2011 raportată la datele anului 2010 este de + 10608 mii lei. Cît despre valoarea medie anuală a activelor, față de anul 2009 abaterea pentru anul 2011 constituie un sold pozitiv ce vizează suma de 3148 mii lei, iar față de anul 2010 un sol negative – 1444 mii lei.
Analiza rentabilității întreprinderii “ Universal Farm ” S.R.L. Eficacitatea activității întreprinderii este exprimată prin rentabilitatea producției fabricate.
Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere) și un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate) sau un stoc (capital propriu, active totale). Rata rentabilității este o mărime relativă care exprimă gradul în care capitalul în întregul său aduce profit. În ansamblul indicatorilor economico-financiari rata rentabilității se situează printre cei mai sintetici indicatori de eficiență ai activității întreprinderii.
În profit și rata rentabilității se reflectă rezultatele activității întreprinderii din toate stadiile circuitului economic. Comparativ cu costurile pe produs, care reflectă rezultatele din stadiul producției, rata rentabilității le sintetizează și pe cele din stadiul distribuției. Rata rentabilității, ca indicator de eficiență, poate căpăta forme diferite, după cum se ia înconsiderare profitul brut sau profitul net la numărător, sau se schimbă baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala procesului de producție.
Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilității au putere informativă diferită, oglindind eficiența diferitelor laturi ale activității economice ale întreprinderii. Indicatorii construiți în funcție de capitalul avansat sau ocupat exprimă predominant interesele investitorilor, în timp ce indicatorii construiți pe resurse consumate exprimă preponderent interesele managerilor unității economice.
Pentru a studia cu ce rentabilitate a activat întreprinderea pe parcursul anului de gestiune, prezentăm următorii indicatori în tabela de mai jos.
Tabelul 2.4 bilanțului contabil a rentabilității al întreprinderii “Universal Farm”S.R.L[elaborat de autor ]
Analiza potențialului financiar (2.12)
Analiza lichidității întreprinderii „Universal Farm ”S.R.L.
Pentru a determina solvabilitatea întreprinderii este necesar de a calcula coeficienți de lichiditate absolută a trei nivele:
K lichid nivel I la începutul anului = 1562 / 30921 = 0,05;
K lichid nivel I la sfârșitul anului = 10540 / 67052 = 0,16
Precum că, aceste valori sunt mai mici de cât valoarea optimală (0,2 – 0,25) compania farmaceutică na fost în stare să-și achite datoriile numai cu mijloace bănești disponibile.
K lichid nivel II la începutul anului = (1562 + 16394) / 30921 = 0,58;
K lichid nivel II la sfârșitul anului = (10540 + 15643) / 67052 = 0,39
Nivelul optimal al acestui coeficient se socoate (0,7 – 0,8), în cazul nostru, la sfârșitul anului de gestiune nivelul coeficientul de lichiditate de nivel II este de 0,39. Diminuarea coeficientului dat este determinat de creșterea datorii pe termen scurt și datoriile debitoare întreprinderea este în stare să-și achite respectiv 58% și 39% din datoriile sale creditoare.
Cel mai generalizator indice a lichidității bilanțului contabil este coeficientul de lichid nivel III.
K lichid nivel III la începutul anului = 89445 / 30921 = 2,89 ;
K lichid nivel III la sfârșitul anului = 145432 / 67052 = 2,17 .
Mărimea coeficientului dat la începutul anului, precum și la sfârșitul anului este mai mare de 2,0 (nivelul optimal e de 2,0 – 2,5), ce înseamnă că «Societatea» în perioada de gestiune a fost solvabilă, și a fost în stare să-și achite obligațiunele pe parcursul anului.
Lichiditatea pentru anul 2011. (2.13)
Pentru a determina solvabilitatea întreprinderii este necesar de a calcula coeficienți de lichiditate absolută a trei nivele:
K lichid nivel I la începutul anului = 10540 / 67052 = 0,16 ;
K lichid nivel I la sfârșitul anului = 40095 / 95428 = 0,42 .
Precum că, aceste valori sunt mai mare de cât valoarea optimală (0,2 – 0,25) «Societatea» demonstrînd evoluția pozitivă în urma creșterii sumei mijloacelor bănești disponibile în condițiile creșterii datoriilor pe termen scurt.
K lichid nivel II la începutul anului = (10540 + 15643) / 67052 = 0,39 ;
K lichid nivel II la sfârșitul anului = (40095 + 19962) / 95428 = 0,63 .
Nivelul optimal al acestui coeficient se socoate (0,7 – 0,8), în cazul nostru, la sfârșitul anului de gestiune nivelul coeficientul de lichiditate de nivel II este de 0,63.
Creșterea coeficientului dat este determinat de creșterea datorii pe termen scurt și datoriile debitoare întreprinderea, și creșterea mijloacelor bănești este în stare să-și achite respectiv 39% și 63% din datoriile sale creditoare.
Cel mai generalizator indice a lichidității bilanțului contabil este coeficientul de lichid nivel III.
K lichid nivel III la începutul anului = 115863 / 67052 = 1,73 ;
K lichid nivel III la sfârșitul anului = 148529 / 95428 = 1,56 .
Mărimea coeficientului dat la începutul anului, precum și la sfârșitul anului este mai mare de 2,0 (nivelul optimal e de 2,0 – 2,5), la începutul anului curent se încadra în nivelul 1,73 spre finele anului de gestiune a scăzut pînă la 1,56. Acest fenomen negativ se explică prin faptul că ritmul creșterii datoriilor pe termen scurt depașește considerabil ritmul creșterii activelor curente.
Evoluția indicatorilor de solvabilitate
Problema lichidității si solvabilității firmei este suficient de complexă, deoarece tratată diferit în literatura de specialitate, creindu-se uneori confuzii.
Lichiditatea se referă la propietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta putînd fi și un criteriu de grupare a posturilor în bilanț. Astfel în teorie și practica economică terminul de lichiditate se referă la bilanțul contabil, la active. Lichiditatea bilanțului contabil reprezintă capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile pe termen scurt. Deci, lichiditatea reprezintă raportul între elementele de activ, în sensul că se poate stabili cît din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de disponibilități bănești, și cît pot să devină lichide imediat.
Solvabilitatea este o noțiune mai vastă și reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față datoriilor pe o perioadă mai lungă de timp. Aici, intervine comparația dintre elementele de activ și pasiv, respectiv disponibilitățile și obligațiile.
Rata de solvabilitate se calculează ca raport între capitalurile proprii și activul total, și exprimă în ce măsură firma își finanțează activele prin fondurile proprii (capital social, rezerve, profituri acumulate). În acest caz nu există o legătură direct proporțională între valoarea indicatorului și eficiența firmei; de multe ori o firmă se poate dezvolta mult mai bine utilizînd (si) fonduri împrumutate, nu numai capitalurile proprii.
Totuși, o valoare extrem de redusa a acestui indicator poate ridica semne de întrebare. Aceasta înseamnă faptul că firma se bazează într-o masura foarte mare pe fonduri împrumutate, deci cheltuielile sale cu dobînzile pot pune probleme în condiții de profitabilitate redusă.
Tabelul nr. 2.5 bilanțului contabil a profitabilității întreprinderii “Universal Farm” [elaborat de autor ]
CAPITOLUL 3. TENDINȚA ȘI EFICIENȚA ECONOMICĂ A AMBALAJELOR
Eficiența economică a ambalajelor
În perioada actuală a integrării în Uniunea Europeană, producția și comerțul de produse alimentare devine importantă. În general ambalarea aduce o contribuție la creșterea performanțelor ambalării produselor alimentare, de aceea perfecționarea poate să aibă în vedere și reducerea costurilor, atît pentru materialele de ambalare, cît și atehnicilor de ambalare.
Se evidențiază o serie de tendințe actuale pentru ambalajele produselor, cum sunt:
găsirea de noi materiale pentru ambalare care să respecte cerințele tehnice, comerciale și de marketing impuse ambalajelor;
modernizarea metodelor de ambalare;
înnoirea și diversificarea continuă a ambalajelor, în stransă interdependență cu modificarea continuă a gamei sortimentale;
protecța si refacerea mediului înconjurător.
Perspectivele privind ambalajele bunurilor de consum sunt determinate, potrivit specialiștilor și în viitorii 20-30 de ani de cerințele consumatorilor. De aceea, eforturile industriei ambalajelor trebuie să se axeze, în principal, pe satisfacerea acestor exigențe, pe asigurarea unei calități optime cu investiții minime [6, p.79].
Referitor la cerințele consumatorului, acestea au în vedere următoarele:
cresterea gradului de cultură, informare, civilizație;
starea materială aflată în continuă creștere;
timp disponibil tot mai scurt, dedicat cumparaturilor, care vor necesita identificare și selecționare rapidă a mărfurilor;
dotariile casnice tot mai moderne (bucătării dotate cu cuptoare microunde, cafea expresso etc., produse electrocasnice sofisticate);
creșterea sensibilității consumatorului pentru protejarea mediului, prin evitarea factorilor de risc. În acest scop există deja bazele tehnice pentru că în anul 2011 gospodina să plece la cumparături cu bagheta NIRA (near infrared analysis – analiza rapidă în infraroșu), sistem folosit pentru prima dată în SUA pentru evidențierea impurificării medicamentelor. Este un procedeu rapid, prin care în produsul ambalat se poate semnala orice material dăunător ;
se preconizează creșterea numărului familiilor cu unul sau doi membrii aspect care va necesita adaptarea la acest fenomen a porțiilor de alimente ambalate.În astfel de familii vor fi tot mai mulți bătrîni pentru care este importantă o manipulare simplă a ambalajelor ;
un număr tot mai mare de cetățeni își vor rezolva problemele de alimentație în locuri publice (cantine, cămine, restaurante), fiecare necesitînd ambalaje diferite ca formă, dimensiuni, cantități;
3.2. Tendințe și perspective privind ambalajele bunurilor de consum
Pornind de la efectele dezvoltării tehnicii de calcul, care pot modifica atît proiectarea și fabricarea ambalajelor, cît și modul lor de utilizare, se poate imagina că în secolul următor cumpărătorul va intra în magazin avînd în buzunar un cititor laser, cu ajutorul căruia va obține informații cu privire la produs, preț, cantitate, folosire, putînd emite cu microcalculatorul pe care-l deține și cecul pentru plată, în caz de cumpărare.
Producția de ambalaje va trebui să răspundă în viitoarele decenii și multitudinii de cerințe generate de formele moderne de comerț ale sec. al XXI- lea. Astfel, în SUA se prevede că ponderea cea mai mare a desfacerilor de mărfuri să revină, în continuare, magazinelor cu autoservire, centrelor comerciale și depozitelor. Dar se apreciază că va crește, în același timp, numărul magazinelor specializate care vor solicita ambalaje pretențioase și o sporire a exigenței față de procesul de ambalare a produselor [15, p.133].
Importanța și funcțiile etichetei. Un rol important în definirea calității și identificării cu ușurință a caracteristicilor specifice ale produselor precum și a modului de întreținere pe durata utilizării îl are etichetarea mărfurilor .
Eticheta reprezintă totalitatea informațiilor care însoțesc produsul respectiv și pe care sunt înscrise detalii privind caracteristicile de calitate ale acestuia. Scopul etichetării este acela de a furniza consumatorilor toate informațiile necesare, verificabile și ușor de comparat, pentru ca aceștia să poată efectua în cunoștință de cauză o alegere corectă, alegînd acel produs care corespunde cel mai bine cu nevoia lor, cu posibilitățile lor financiare, sau cu interesul lor de moment. De asemenea, eticheta trebuie să informeze consumatorii asupra riscurilor la care aceștia ar putea fi expuși.
Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care conține elementele de identificare a produsului și care însoțeste produsul sau este aderent la acesta.
Așadar, rolul esențial al etichetei este acela de a oferi informații despre produs. Etichetarea formează, pe plan internațional, un obiect al cercetărilor și preocuparilor continue, concretizate în reglementări și recomandări speciale, cu atenție sporită și grad mare de exigență. Și la nivel național, gradul de detaliere, limba folosită pentru transmiterea informațiilor sunt reglementate, astfel încăt producătorii și comercianții au un control redus asupra etichetei.
Eticheta îndeplinește două funcții:
Funcția persuasivă;
Funcția informațională.
Funcția persuasivă „pune accent pe convingerea consumatorului prin evidențierea temei promoționale sau a logo-ului, în timp ce informarea consumatorului trece pe locul doi. Cuvintele standard, precum nou, îmbunătățit, superb, au un impact redus asupra consumatorilor care evaluează mărfurile, aceștia fiind de cele mai multe ori săturați de aceste noutăți”.
Prin această funcție, eticheta joacă un rol important de marketing, care este des folosit, pentru că este primul lucru pe care îl analizează consumatorul atunci cînd este în faza de analiză a produsului pentru a-l cumpăra.
Funcția informațională are drept scop ajutarea consumatorului să selecționeze marfa conform propriilor convingeri și necesități.
Informațiile obligatorii pe care trebuie să le includă o etichetă în Moldova , sunt:
Denumirea produsului ;
Numele și adresa producătorului, importatorului sau distribuitorului înregistrat în Romînia ;
Cantitatea netă ;
Condiții de depozitare sau folosire ;
Locul de origine ( dacă este cazul) ;
Lista îngredientelor folosite ;
Instrucțiuni de folosire ;
Mențiuni suplimentare pe grupe de produse .
Informația inscriptionată trebuie să fie de așa natură menționată încît să fie ușor de înțeles de către oricine. Mențiunile de etichetare trebuie redactate în limba națională, lizibil și inteligibil, așezate în mod vizibil. Fac excepție de la prevederea redactării în limba națională mărcile de fabrică sau de comerț, denumirile de firme și denumirile arhicunoscute publicului larg (pizza, chips, snacks, croissant, pop-corn). În plus, informațiile de pe etichetă nu trebuie să prezinte modificări (stersături, înlocuiri sau adăugări) care pot induce în eroare consumatorul. În ceea ce privește alimentele, se interzice reetichetarea acestora. [7, p.63].
Informațiile înscrise pe eticheta nu trebuie să inducă în eroare consumatorii la achiziționarea produselor în privința caracteristicilor, naturii, identității, proprietăților, compoziției, cantității, durabilității, originii sau provenienței produselor; este interzisă atribuirea unor proprietăți pe care produsele nu le posedă, după cum este interzisă sugerarea unor caracteristici speciale, atunci cînd în realitate toate produsele similare au aceleași caracteristici (de exemplu, mențiunea „fără colesterol” pe unele sticle de ulei, cînd se știe că toate sortimentele de ulei vegetal sunt fară colesterol – doar produsele de origine animală au colesterol). Suplimentar, elementele de etichetare nu trebuie să facă referire la proprietăți medicale, precum :”ajută la reducerea riscului de …. Sau: ajută la întărirea sănatății… este un aliment sănătos… etc. Aceste mențiuni pot fi făcute în cazul alimentelor destinate special bolnavilor cu anumite afecțiuni sau în general alimentelor, cu condiția să fie în prealabil testate și avizate că avînd proprietăți medicale speciale. Aceste restricții – de inducere în eroare și cele referitoare pe proprietățile medicale – se aplică, de asemenea, și la prezentarea alimentelor (forma, aspectul, ambalarea, materialul de ambalare) precum și în publicitatea acestora . [7, p.187].
Evoluția etichetării pe plan internațional. Pe plan internațional, se acordă o importanță deosebită etichetării produselor alimentare. Aceasta face obiectul unor reglementări speciale, mai ales din punctul de vedere al sortimentului și amplei informații privind specificul valorii de întrebuințare, a modului de păstrare și de utilizare.
Cele mai importante reglementări internaționale privind etichetarea mărfurilor alimentare, deși cu caracter de recomandare, sunt cele elaborate de Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentaries, organism ce-și desfășoară activitatea sub egida FAO/OMS.
Cele mai importante documente sunt Codul de etichetare a bunurilor alimentare. Comitetul Codex pentru etichetarea produselor alimentare are în cuprinsul recomandărilor sale următoarele precizări mai importante:
eticheta se aplică pe ambalajul produselor și poate cuprinde: mărci, imagini imprimate, stantate sau aplicate, fișe sau alte materiale descriptive;
este interzisă cu desăvîrșire crearea unei imagini eronate, false, mincinoase cu privire la produs astfel încît consumatorul să fie dus în eroare cu privire la unele caracteristici ale acestuia.
SUA sunt preocupate de educația prin intermediul etichetei, urmărindu-se conștientizarea consumatorului asupra preocupării pe care trebuie să o aibă pentru o alimentație sănătoasă și asupra alegerii cu responsabilitate a produselor alimentare în special, dar și a produselor industriale. Întrucît în SUA există în prezent o preocupare deosebită pentru încurajarea schimbărilor pozitive în alimentație, au apărut reglementări în ceea ce privește obligativitatea etichetelor produselor alimentare de a menționa declararea conținutului nutritiv al produselor. Aceasta reglementare există încă din anul 1973, dar avea un caracter facultativ și puține etichete aveau aceste informații. Întrucît problema alimentației sănătoase este o prioritate în această țară, a fost elaborat Documentul Educatiei si Etichetarii Nutritionale [6, p.73].
Acest document este alcătuit din 23 de reguli care urmăresc: conținutul etichetei și declararea ingredientelor folosite, reguli privind produsele alimentare care necesită etichetare nutrițională, anumite reguli medicale. Prin elaborarea acestui document și mediatizarea lui se speră că educarea consumatorilor va înregistra efecte pozitive cu consecințe favorabile asupra stării de sănătate și siguranța în alimentație.
Reglementările adoptate în țările U.E. sunt mult mai detaliate și precise. Astfel, Directivă Consiliului C.E.E. din 18 decembrie 1978 actualizată în 1989 extinde întelesul termenului de etichetare la mențiunile, indicațiile, mărcile de fabrică sau comerciale, imaginile sau simbolurile referitoare la un produs ce figurează pe orice ambalaj, document afiș și eticheta care însoțesc produsul sau se referă la el.Tot aici sunt precizate interdicții sau limitări ale etichetării în ceea ce privește identitatea, calitatea, conservarea, originea, proveniența produsului etichetat [1, p.104].
Uniunea Europeană are preocupări intense pentru crearea unui cadru adecvat instituțiilor guvernamentale și nonguvernamentale de protecție a consumatorului, care au în vedere generalizarea „etichetei nutriționale”. Aceasta însotește produsele alimentare și oferă informații de ordin nutrițional prezentat într-o ordine anume:
– valoarea energetică a produsului ambalat și etichetat, exprimată în Kcal sau Kj;
– cantitatea de proteine, grăsimi și glucide, exprimată în g la 100 g de produs;
– valoarea biologică a produsului.
Aceste elemente au fost denumite „cei patru CODEX” și obligativitatea prezentării lor pe etichetele produselor alimentare apare în prezent în țări ca: Germania, Belgia, Olanda, Anglia, Irlanda. Consumatorii europeni sunt în prezent preocupați de informații privind elemente ca zahărul, colesterolul, grăsimile, de aceea preocuparea pentru introducerea obligativității etichetelor nutriționale în toate țările Europei este foarte intensă. De altfel, această etichetă este agreată și de firmele europene, care doresc în acest fel să se distanțeze de mărfurile contrafăcute sau falsificate care pot apărea pe piață, la prețuri mai mici, fiind totodată un stimulent în realizarea unor produse superioare calitativ [17, p.66].
Consumatorul este multumit ca îi sunt respectate drepturile de opțiune pentru un produs sau altul, iar sistemele de administrație publică consideră că prin intermediul etichetei se poate face în mod eficient o adevarată educație în calitate de consumator, conștientizîndu-l pe acesta de propriile sale necesități și cerințe biologice. Prin aderarea la Uniunea Europeana, Republica Moldova a creat condițiile de aliniere la normele europene din punct de vedere legislativ în domeniul etichetării. În acest sens au apărut HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor, HG 785 din 1996 privind etichetarea produselor textile și OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, prin care se prevăd drepturile consumatorilor privind produsele alimentare și nealimentare comercializate pe teritoriul romînesc, precum și caracteristicile esențiale ale produselor comercializate. Sunt enumerate principalele mențiuni care trebuie sa fie cuprinse în etichete, elementele de identificare obligatorii, modalitatea în care se aplică etichetele pe ambalajul produsului [8, p.135].
Eco-eticheta. Începînd cu anul 1993, pentru a încuraja sectoarele industriale și comerciale să producă și să distribuie bunuri de consum mai puțin nocive pentru mediul înconjurator U.E. a propus crearea și utilizarea eco-etichetei.
Eco-eticheta are drept scop pe de o parte, de a încuraja industria să proiecteze și să realizeze produse care au un impact minor asupra mediului, iar pe de alta parte, să informeze consumatorii asupra impactului pe care produsele utilizate îl au asupra mediului înconjurător.
Țările europene au raspuns extrem de favorabil acestei provocări. Anglia a fost prima țară care a hotărît introducerea eco-etichetei pentru bunurile de consum, urmată de Franța și țările europene nordice – Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda. Acestea au stabilit un sistem comun de etichetare ecologica coordonat din 1989 de „Nordic Council”. Datorită dezvoltării acestui tip de etichetare și interesului crescut al țărilor Uniunii Europene față de acest mijloc de informare a consumatorilor, se încearcă în prezent să se creeze un cadru legislativ armonizat, prin care vor fi promovate produsele care au un impact ambiental redus, pe intregul lor ciclu de viață. Dreptul de aplicare a eco-etichetelor este foarte restrictiv, nefiind permise produselor care conțin substanțe considerate a fi periculoase pentru viață și sănătatea consumatorilor sau sunt produse prin procedee poluante. În comerțul exterior produsele însoțite de eco-etichete trebuie să fie însoțite de certificate sanitare care să ateste ca în țară de proveniență nu există boli ale plantelor sau animalelor [5, p.36].Standardele pentru aceste produse stabilesc cadrul adecvat pentru cultivarea produselor agricole sau creșterea animalelor. Aceste standarde sunt stabilite de către asociații private, întreprinderi, organisme de certificare sau de catre stat. De exemplu, sistemele de etichetare sponsorizate de guverne de găsesc în Germania (Îngerul albastru), Japonia (Eco Mark), Țările Nordice (Lebada Alba), iar sisteme de etichetare private se găsesc în SUA (Crucea Verde), Suedia (Optiunea Ecologica Bună). Încadrarea produselor în categoria produse ecologice este voluntară, dar odată sumată această obligație, întreprinderea trebuie să se conformeze standardelor severe existențe.
Dacă în trecut imaginii grafice a produselor i se acordă o atenție modestă, în prezent grafica produselor reprezintă o adevarată virtuozitate estetică și în același timp o reprezentare fidelă a produsului în cauză.
Există în prezent o metodologie a proiectării și executării etichetelor, care prin utilizarea unor tehnici speciale, captează atenția cumpărătorilor asupra acelor elemente ale etichetei pe care un producator sau altul doresc să le pună în evidență în mod deosebit, astfel încat produsul să fie remarcat, individualizat și dorit. Pentru etichetele alimentare, declararea potențialului nutritiv prin transmiterea mesajului informațional se face folosind mijloace vizuale care, după psihologilor, au cea mai mare șansa de a fi percepute de consumator. Astfel, din totalul informațiilor percepute prin intermediul organelor de simț, 73% sunt receptate prin vaz.
În Uniunea Europeană există și etichete regionale care atestă ca produsele sunt obținute din anumite regiuni și posedă caracteristici specifice datorate particularității regiunii lor. De asemenea, odată cu dezvoltarea mărcii de calitate, în țările Uniunii Europene există etichete specifice care atestă că produsul posedă un anumit ansamblu de caracteristici distincte care îi conferă o calitatea deosebită și particularitati de excepție. Astfel este în Franța „eticheta roșie”. Rolul jucat de etichete în ultimul deceniu este tot mai mare, oferind un avantaj comercial considerabil produselor de calitate, contribuind de asemenea la informarea corectă și completă a consumatorilor. Serviciul relații publice și informație de mediu al Ministerului Mediului în ultimul timp este solicitat de a face unele explicații ce țin de certificarea produselor agriculturii ecologice predestinate exportului și consumului intern, criteriile de acordare a etichetei ecologice pentru fiecare grupă de servicii/ produse, pentru produse cu impact minim asupra sănătății umane și a mediului. Astfel, a fost înțeles că solicitanții confundă mai multe noțiuni, ori, în Republica Moldova nu este aplicată Eticheta ecologică a Uniunii Europene pentru produse / servicii cu impact redus asupra mediului. Ministerul Mediului este în procesul de elaborare a procedurii de atribuire a simbolului etichetei ecologice. În Republica Moldova urmează a fi înființat în cadrul Ministerului Mediului a unui organism, care va depune efort de stabilire a măsurilor pentru asigurarea aplicării la nivel național a legislației comunitare privind eticheta ecologică. Platforma pentru transpunerea prevederilor legislațieie comunitare în legislația națională se conține în proiectul de lege ”Protecția Mediului”. Eticheta ecologică a Uniunii Europene (Floarea Europeană), creată de Comisia Europeană în 1992, este o schemă unică de certificare pentru a ajuta consumatorii să distingă produsele și serviciile verzi, care nu afectează mediul pe tot parcursul ciclului lor de viață. Eticheta ecologică comunitară nu se acordă pentru alimente și produse medicale. Este o schemă facultativă, concepută să comercializeze bunuri și servicii cu un impact redus asupra mediului și pentru consumatorii europeni – inclusiv cumpărătorii publici și privați – să le identifice ușor. Eticheta ecologică comunitară face parte dintr-o strategie mai largă, orientată către promovarea consumului și producției raționale, este un sistem voluntar de etichetare [10, p.177].
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În prezent, ambalajele joacă un rol important în dezvoltarea strategiilor de marketing a produselor de pe raft, asigurînd informații despre produse și stabilind imaginea unui brand. Sunt un accesoriu al produsului sau un atribut legat de produse, dar nu formează o parte integrantă a produsului însăși. Esetialmente, ambalajele sunt un container pentru un produs care determină aspectul fizic al containerului și include designul, culoarea, forma, eticheta și materialele folosite. Ambalajele și etichetarea acestora au diferite obiective, cum ar fi protecția fizică – protecția obiectelor din interiorul ambalajelor de stoc, vibrații, presare, temperatură, etc..Bariera de protecție este o barieră împotriva oxigenului, vaporilor de apă, prafului, etc..Siguranță sau aglomerare – obiectele mici sunt grupate într-un singur ambalaj pentru transport și pentru o manipulare mai eficientă. Marketing – Ambalajele și etichetele pot fi utilizate de specialist pentru a-i încuraja pe potențialii clienți să cumpere un anumit produs. Nici decum să subestimeze importanța ambalajelor. Specialiștii, adesea măsoară percepțiile clienților cu privire la anumite mărci de produse. Pentru produsele cu mai puțină publicitate, ambalajele au un rol mai important, fiind cel care comunică poziția mărcii de produse. Potrivit unui studiu, ambalajele trebuie să asigure indiciile și informațiile potrivite; atît în momentul achiziționării, căt și în timpul folosirii. În primul rînd se captează atenția cumpărătorului și se comunică beneficiile ofertei. În al doilea rînd, se asigură necesarul instrumentelor de care consumatorul are nevoie la experimentarea beneficiilor, atunci cînd folosește produsul.
Pe scurt, ambalajele joacă un rol foarte important în domeniile în care nu se face multă publicitate, de exemplu, impulsionează achiziționarea uneia numite categorii de produse. Aceste categorii de produse nu au nevoie de reclamă și informații multe, cumpărătorii le văd și le cumpără, fiind atrași de ambalajul lor. Chiar și în cazul publicității masive, majoritatea cumpărătorilor nu au timpul, abilitatea sau informațiil necesare să analizeze toate avantajele și dezavantajele produselor înainte de achiziționare. În schimb se bazează pe diferite indicii, de exemplu, numele firmei producatoare, ambalaje, etc., ca să-i ajute la luarea deciziilor.Ambalajele au puterea de a face, dar și de a distrugere numele unei firme.La nivelul întregii planete, se consideră ca aproximativ 99% din producția de mărfuri se tranzacționează în stare ambalată, ambalaje pentru care este utilizat cartonul ondulat în proporție de 55%.
Există preocupări la nivel de foruri internaționale pentru clasificarea și standardizarea ambalajelor (Organizatia Internationalp de Standardizare, Federația Europeană pentru Ambalare, Organizația Mondială pentru Ambalaje W.P.O.).
Introducerea standardizării în ambalarea produselor permite raționalizarea producției și comercializării ambalajelor. Principalele cerințe ce trebuie să le îndeplinească un ambalaj sunt specificate în aceste standarde.
Cheltuielile care se fac pentru ambalarea produselor pot fi recuperate, dacă acesta este fabricat și utilizat rațional, respectînd cerințele produsului, consumatorilor, comercianților și mediului.
Proiectele de viitor pentru îmbunătățirea activității întreprinderii :
Obiectivul de bază a Executivului și Consiliului de administrare a companiei este de a transforma ‘’Universal Farm’’ S.R.L. într-o companie de producere a medicamentelor cu adevărat strategică pentru Republica Moldova, cu o imagine nouă, cu o nouă organizare a producerii, un nou marketing și un stil nou de management, orientînd-o cu multă pricepere spre interesele consumatorului final, imprimîndu-i o mai mare flexibilitate față de cerințele pieții de mediu:
1. lărgirea sortimentului de produse, și anume:- participarea în cadrul programelor de stat: medicamentele compensate parțial și integral în cadrul sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală;
2. lansarea produselor esențial-vitale: dermatologice, gastrointestinale și metabolice, analgetice, cardiovasculare, antiinfecțioase de uz sistemic, antivirale și imunomodulatoare;
3. asigurarea Instituțiilor medico-sanitare publice și a rețelei farmaceutice cu medicamente eficiente, calitative, inofensive și accesibile;
4. majorarea cotei produselor ‘’Universal Farm’’ S.R.L pînă la 35%.
Propuneri pentru dezvoltarea economică a întreprinderii “ Universal Farm ” S.R.L.
pentru o eficientizare a activității este necesară continuarea specializării cadrelor de conducere și a angajaților întreprinderii ;
realizarea de noi produse cu caracteristici speciale, poate duce la creșterea vînzărilor și a clienților ;
elaborarea unor noi programe privind mix-ul de matketing (produs, preț, distribuție, promovare) prin: informarea clienților despre calitatea produselor firmei, intensificarea activității promoționale, modernizarea rețelelor de distribuție și desfacere, etc ;
propun relizarea unor studii de piață în cadrul compartimentului de marketing, care să ducă la o mai bună cunoaștere a nevoilor și preferințelor clienților actuali și potențiali ;
menținerea clienților existenți prin îmbunătățirea și diversificarea caracteristicilor produselor întreprinderii și prin oferirea de noi facilități .
BIBLIOGRAFIE
Balaure V. Marketing.Bucuresti: Uranus, 2000. 300 p
Barliga G, Antohi D. Afacerile au intrat în era comunicațiilor. București: Biz, 2004. 100p.
Biro A, Dragan M, Nistor R, Bazele merceologiei, București 1998. 115 p.
BobC. A. Comerț electronic. Lugoj: Dacia Europa Nova, 2001. 450 p.
Bolun I. Internet și reformele în Republica Moldova. Utilizare rețele informatice. Chișinău: ASEM, 1997. 235 p.
Botea T. Ambalaje și tehnologii de ambalare în industria alimentară. Timișoara. 1996. 166 p.
Bucure C. Comerț Electronic. București: ASE, 2002. 329 p.
Costea C. Afaceri comerciale : abordări moderne. București: All Beck, 2005. 600 p.
Duval G., Jacot H. Le comerce dans la société de l’information. Paris: Liaisons, 2000. 400 p.
Foltean F., Ladar L., Costinel D., Ionescu G., Negruț C. Marketing internațional. Timișoara. 2001. 144-149 p.
Frațilă R., Chis A., Biro A., Nistor R., Dragan M., Mihaiu R. Bazele tehnologiei și merceologiei.Cluj-Napoca. 2001. 211 p.
Frațilă R., Chis A., Nistor R. Merceologie. Cluj. 2001. 95 p.
Gates B. Afaceri cu viteza gândului: spre un sistem nervos digital. București: Amaltea, 2002. 290 p.
Grossech Gabriela Marketing și comunicare pe Internet – ed. Lumen 2006;
Haag S., Cummings M., Dawkins J. Management Information Systems for the Information Age. USA: Irwin McGrow-Hill, 1998. 500 p.
Hanson W., Principles of Internet Marketing. USA: South-Western College Publishing, 2000. 320 p
Ionașcu V. Economia comerțului. Cluj: Universitară 2003. 367 p.
Kalakova R., Robinson M. e-Business 2.0. London: Roadmap for Succes. Addison-Wesley, International Edition, 2001. 330 p.
Koltler P., Armstrong, G., Saunders J., Wong, W. Principiile marketingului. Editura Teora. Ediția Europeană. 681 p.
Koltler Ph. Managementul marketingului. Editura Teora. Editia a II-a. 570p.
Kotler Ph. Comportamentul consumatorului. București. Teora. 2002. 400 p.
Mărășescu A. Managementul afacerilor electronice: teza de doctorat. București: A.S.E., 2007. 180 p.
Meșniță, G. Introducere în afaceri electronice. Iași. Junimea, 2002, 220 p.
Mihaiu R., Mihaiu. M. Merceologia produselor de origine animală. Cluj-Napoca. 1997. 155p
Milosescu M. Învață singur internet. București: Teora 2003. 222 p
Nicolescu O. Sistemul informațional managerial al organizației. București: Economică, 2001. 320 p.
Obrocea P. Tehnologia celuloziei și hîrtiei. Editura Tehnică. București. 1976. 266 p
Paslaru C., Petrescu V., Atanase A. Ambalarea și păstrarea mărfurilor – scheme recapitulative. București. 1996. 20 p.
Păunescu D. Afaceri pe Internet, ghidul succesului online. Craiova: Aius PrintEd 2007. 320 p.
Pop L., Pop I. Merceologia azi. Cluj-Napoca. 2002, 28 p.
Roșca I., Bucur C. Comerțul electronic: concepte, tehnologii și aplicații. București: Economică, 2004. 190 p.
Sasu C. Bazele merceologiei. Editura Polirom. 1998. 182 p.
Sraum G. Merceologia și asigurarea calității. Cluj-Napoca. 2000. 323 p.
Sraum G. Bazele merceologiei. Cluj-Napoca 1996. 233 p.
Turoi M. Materiale de ambalaj și ambalaje pentru produse alimentare. Galați. 2000.118p.
http://protlc.net/definirea-si-clasificarea-ambalajelor/
http://despresucces.ro/idei-marketing/ambalajul-chiar-vinde-marfa/
lex.justice.md/document_rom.php?id=25D15E6E.
BIBLIOGRAFIE
Balaure V. Marketing.Bucuresti: Uranus, 2000. 300 p
Barliga G, Antohi D. Afacerile au intrat în era comunicațiilor. București: Biz, 2004. 100p.
Biro A, Dragan M, Nistor R, Bazele merceologiei, București 1998. 115 p.
BobC. A. Comerț electronic. Lugoj: Dacia Europa Nova, 2001. 450 p.
Bolun I. Internet și reformele în Republica Moldova. Utilizare rețele informatice. Chișinău: ASEM, 1997. 235 p.
Botea T. Ambalaje și tehnologii de ambalare în industria alimentară. Timișoara. 1996. 166 p.
Bucure C. Comerț Electronic. București: ASE, 2002. 329 p.
Costea C. Afaceri comerciale : abordări moderne. București: All Beck, 2005. 600 p.
Duval G., Jacot H. Le comerce dans la société de l’information. Paris: Liaisons, 2000. 400 p.
Foltean F., Ladar L., Costinel D., Ionescu G., Negruț C. Marketing internațional. Timișoara. 2001. 144-149 p.
Frațilă R., Chis A., Biro A., Nistor R., Dragan M., Mihaiu R. Bazele tehnologiei și merceologiei.Cluj-Napoca. 2001. 211 p.
Frațilă R., Chis A., Nistor R. Merceologie. Cluj. 2001. 95 p.
Gates B. Afaceri cu viteza gândului: spre un sistem nervos digital. București: Amaltea, 2002. 290 p.
Grossech Gabriela Marketing și comunicare pe Internet – ed. Lumen 2006;
Haag S., Cummings M., Dawkins J. Management Information Systems for the Information Age. USA: Irwin McGrow-Hill, 1998. 500 p.
Hanson W., Principles of Internet Marketing. USA: South-Western College Publishing, 2000. 320 p
Ionașcu V. Economia comerțului. Cluj: Universitară 2003. 367 p.
Kalakova R., Robinson M. e-Business 2.0. London: Roadmap for Succes. Addison-Wesley, International Edition, 2001. 330 p.
Koltler P., Armstrong, G., Saunders J., Wong, W. Principiile marketingului. Editura Teora. Ediția Europeană. 681 p.
Koltler Ph. Managementul marketingului. Editura Teora. Editia a II-a. 570p.
Kotler Ph. Comportamentul consumatorului. București. Teora. 2002. 400 p.
Mărășescu A. Managementul afacerilor electronice: teza de doctorat. București: A.S.E., 2007. 180 p.
Meșniță, G. Introducere în afaceri electronice. Iași. Junimea, 2002, 220 p.
Mihaiu R., Mihaiu. M. Merceologia produselor de origine animală. Cluj-Napoca. 1997. 155p
Milosescu M. Învață singur internet. București: Teora 2003. 222 p
Nicolescu O. Sistemul informațional managerial al organizației. București: Economică, 2001. 320 p.
Obrocea P. Tehnologia celuloziei și hîrtiei. Editura Tehnică. București. 1976. 266 p
Paslaru C., Petrescu V., Atanase A. Ambalarea și păstrarea mărfurilor – scheme recapitulative. București. 1996. 20 p.
Păunescu D. Afaceri pe Internet, ghidul succesului online. Craiova: Aius PrintEd 2007. 320 p.
Pop L., Pop I. Merceologia azi. Cluj-Napoca. 2002, 28 p.
Roșca I., Bucur C. Comerțul electronic: concepte, tehnologii și aplicații. București: Economică, 2004. 190 p.
Sasu C. Bazele merceologiei. Editura Polirom. 1998. 182 p.
Sraum G. Merceologia și asigurarea calității. Cluj-Napoca. 2000. 323 p.
Sraum G. Bazele merceologiei. Cluj-Napoca 1996. 233 p.
Turoi M. Materiale de ambalaj și ambalaje pentru produse alimentare. Galați. 2000.118p.
http://protlc.net/definirea-si-clasificarea-ambalajelor/
http://despresucces.ro/idei-marketing/ambalajul-chiar-vinde-marfa/
lex.justice.md/document_rom.php?id=25D15E6E.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Proiectarea DE Marketing A Ambalajului In Vederea Asigurarii Succesului DE Piata A Produsului (ID: 145350)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.