Proiectarea Activitatilor Didactice din Perspectiva Inter, Pluri Si Transdisciplinara

CUPRINS

REZUMAT

INTRODUCERE

1. ABORDĂRI ALE ÎNVĂȚĂRII PRIN PRISMA INTER- PLURI- ȘI TRANSDICIPLINARITĂȚII

1.1. Pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate, transdisciplinaritate

1.2. Repere teoretice și delimitări conceptuale

1.3. Competențe formate prin abordarea învățării integrate

2. STUDIU DE CAZ – PROIECTUL INTERDISCIPLINAR “FIRMA DE EXERCIȚIU”

2.1. Proiectul – metodă de predare, evaluare

2.2. Conceptul de “Firmă de exercițiu”

2.3. Prezentarea firmei de exercițiu FE BEAUTY B SRL

2.4. Managementul FE și a resurselor umane

2.5. Conținutul activităților integrate în cadrul FE

2.6. Proiectul “Business Plan”

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

PROIECTAREA ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE DIN PERSPECTIVA
INTER-, PLURI- ȘI TRANSDICIPLINARĂ

REZUMAT

Tema lucrării – Proiectarea activităților didactice din perspectiva
inter-, pluri- și transdiciplinară este un subiect interesant atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere practic pentru că se referă la modul modern de abordare a unei lecții didactice în procesul de învățământ. Obiectivele lucrării sunt acelea de a evidenția o noua manieră de predare/învățare a disciplinelor de specialitate, o manieră interdisciplinară – simularea în cadrul unei rețele informatice a unei activității unei firme, prelucrarea datelor provenite din documentele firmei (facturi, plăți, încasări etc.) și a celor culese prin intemediul chestionarelor, prezentarea cunoștințelor, cât și o manieră transdisciplinară, în care sunt coroborate cunoștințe de contabilitate, marketing, organizarea resurselor umane, managementul unei firme, secretariat, planificare operațională și utilizarea calculatorului.

În primul capitol am am definit conceptele de inter-, pluri- și transdisciplinaritate, a caracteristicilor definitorii ale acestor tipuri de activității, a competențelor formate prin aceste moduri de abordare a învățării, a metodelor de lucru utilizate. Sunt prezentate abordări inter- și transdisciplinare din literatura de specialitate.

În capitolul al II-lea Studiu de caz – proiectul interdisciplinar “firma de exercițiu” am definit conceptul de “Firmă de exercițiu” ca metodă interactivă de învățare, de abordare interdisciplinară și transdisciplinară a cunoștințelor. Firma de exercițiu reprezintă o metodă didactică inovativă și interactivă pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, o concepție modernă de integrare și aplicare interdisciplinară a cunoștințelor, o abordare a procesului de predare-învățare care asigură condiții pentru probarea și aprofundarea practică a competențelor dobândite de elevi în pregătirea profesională.

După ce am precizat datele de înregistrare ale firmei de exercițiu FE BEAUTY B SRL la Centrala Rețelei Firmelor De Exercițiu/Întreprinderilor Simulate din Romania (http://www.roct.ro/), de către o grupă de elevi din clasa a XI-a F, am prezentat structura firmei pe departamente și repartizarea personalului pe funcții, cât și conținutul activităților integrate în cadrul acestei firmei de exercițiu.

Competința “BUSINESS PLAN” adresată firmelor de exercițiu solicită participanților un plan de afaceri al firmei, plan care trebuie să respecte o anumită structură bine precizată de metodologia competiție și susținut în fața comisiei concursului către o echipă formată din doi elevi, cu ajutorul unei prezentări electronice. Proiectarea și realizarea acestui proiect necesită o abordare integrată a cunoștințelor dobândite de elevi la disciplinele Contabilitate, Marketing, Evidență operativa, Corespondenta comercială, Birotica și secretariat, Studiul calității produselor și serviciilor, Planificare operațională/Organizarea Resurselor Umane, Economie etc.

Ultimul capitol conține concluziile pe care le-am tras pe parcursul elaborării lucrării.

Cuvinte cheie: interdisciplinaritate, transdisciplinaritate, pluridisciplinaritate, metoda proiectului, firma de exercițiu, specialitate.

INTRODUCERE

Predarea și învățarea unei discipline au dezavantajul că folosesc perceperea secvențială și insulară a realității unice făcând-o artificială. Din acest motiv este necesară realizarea unor conexiuni, între anumite discipline școlare pentru o percepere unitară și coerentă a fenomenologiei existențiale. O caracteristică esențială a procesului de predare-învățare a disciplinelor de specialitate este interdisciplinaritatea, pluridisciplinaritatea și transdisciplinaritatea. Prin însușirea disciplinelor de specialitate se asigură în afara competenței profesionale și dobândirea valorii științifice , tehnice și psiho-social morale, care au ca finalități nu numai profesionalizarea ci și formarea unei personalități complexe bazate pe o cultură generală corespunzătoare, pe o atitudine participativă la rezolvarea problemelor de ordin restrâns, privind profesia, dar și a celor de ordin social.

Planul cadru este structurat pe cele șapte arii curriculare, care exprimă intenția evidentă de a găsi soluții pentru integrarea conținuturilor, ariile curriculare fiind un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. Între cele șapte arii curriculare există un echilibru dinamic. Raportul dintre ariile curriculare se modifică în funcție de vârsta celor care învață și de specificul ciclurilor. O asemenea organizare a conținuturilor, cu toate avantajele sale și-a dovedit propriile dificultăți și limite, mai ales atunci când se dorește aprofundarea învățării pe teme sau domenii mai specializate.

În mod tradițional, conținutul disciplinelor școlare a fost realizat cu o accentuată independență a unor discipline față de altele, adică fiecare disciplină de învățământ să fie de sine stătătoare. Disciplinele nu dau imaginea completă a lucrurilor, dacă le privim izolat. În acest fel, cunoștințele acumulate de elevi, sunt utilizate în mod independent, conducând la o cunoaștere unilaterală a lumii. Acest lucru este în contradicție cu varietatea legăturilor și interacțiunilor dintre fenomene și caracterul dinamic al acestora. O abordarea interdisciplinară pornește de la premisa că nici o disciplină de învățământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili numeroase legături între discipline. Interdisciplinaritatea presupune intersectarea diferitelor arii disciplinare prin ignorarea limitelor stricte ale disciplinelor. Există următoarele niveluri de întrepătrundere ale disciplinelor : pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea.

O tendință importantă ce se manifestă în evoluția învățământului contemporan este interdisciplinaritatea. Aceasta oferă posibilitatea corelării conținuturilor conceptuale, metodologice și practice ale diferitelor discipline. Un conținut școlar proiectat, elaborat și utilizat în manieră interdisciplinară corespunde mult mai bine realității prezentate, conducând la o înțelegere cât mai bună și unitară din partea elevilor. Abordarea inter- și transdisciplinară a disciplinelor de specialitate în școală se impune din mai multe imperative: omul trebuie să fie capabil să facă față provocărilor cotidiene, să se poată adapta „din mers”, să fie capabil de a se recalifica. În acest context, calificarea disciplinară nu mai este suficientă omului modern pentru a face față evoluției rapide a societății, a științei, tehnicii și tehnologiei.

În înfăptuirea unui învățământ, modern, formativ, predarea-învățarea interdisciplinară și transdisciplinară este o condiție importantă. Posibilitatea de corelare a diferitelor cunoștințe dintre diferitele obiecte de învățare sunt nelimitate. Important este ca procesul de predare-învățare să fie o modalitate modernă de realizare eficientă a lecțiilor, iar profesorul pentru a-și atinge obiectivele propuse trebuie să se pregătească din timp și să apeleze la capacitatea sa creatoare. Predarea-învătarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noutatea într-o lecție, activează elevii, le stimulează creativitatea și contribuie la unitatea procesului de învățare. Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conținuturilor, obiectivelor, dar se creează și un mediu propice pentru ca fiecare elev sa se exprime liber, sa lucreze în echipă sau individual.

1. ABORDĂRI ALE ÎNVĂȚĂRII PRIN PRISMA INTER- PLURI- ȘI TRANSDICIPLINARITĂȚII

Abordarea inter- și transdisciplinară aduce un suflu nou în educația contemporană, în acest mod, accentul cade pe elev, imaginea profesorului transmutându-se din aceea de transmițător de cunoștințe în coordonator al procesului de predare/învățare, iar elevul nu trebuie să mai fie receptor/memorator, obligat să redea fidel cunoștințele învățate, ci să înțeleagă, să folosească și să aplice conceptele într-o manieră transdisciplinară.

1.1. Pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate, transdisciplinaritate

Interdisciplinaritatea reprezintă abordarea conținuturilor complexe având ca scop formarea unei imagini unitare asupra unei anumite problematici. Vizează relațiile, în special de metodologie care se stabilesc între discipline diferite, sau mai bine zis “transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta.”[1] Interdisciplinaritatea presupune fenomene, concepte și legi generale comune mai multor discipline care sunt analizate în contexte cât mai variat posibile, pentru a evidenția fațetele multiple și posibilitățile de aplicare a lor în sfera diverselor discipline. Prin interdisciplinaritate se favorizează transferul orizontal de concepte și metode dintr-o disciplină în alta (Figura I.1).

Ca exemple de interdisciplinaritate pot fi enumerate:

cooperarea dintre medicină, chimie și fizica nucleară a condus la apariția unor tratamente: radioterapia și chimioterapia;

între chimie și fizica, chimie și matematica, chimie și biologie, fizica și matematica, se realizează în special în planul conținuturilor, având matematica drept instrument de lucru, fiecare demers (observare, experimentare, formulare de legi, teoretizare) fiind realizat în spirit matematic.

Cele trei grade ale interdisciplinaritații distinse de B. Nicolescu sunt: [1]

aplicativă – de exemplu, metodele fizicii nucleare sunt transferate în medicină și apare un nou tratament al cancerului;

epistemologică – de exemplu, transferul metodelor din logica formală în legislația juridică generală;

generatoare de noi discipline – de exemplu, transferul metodelor matematice în fizică a condus la apariția fizicii matematice, al metodelor din fizica particulelor în astrofizică a dat naștere cosmologiei cuantice, al informaticii în artă a dus la arta informatică.

Un conținut școlar structurat interdisciplinar este mai adecvat realității descrise și asigură o percepere unitară și coerentă fenomenelor. Avantajele interdisciplinarității sunt multiple:

permite elevului să acumuleze informații despre obiecte, procese, fenomene care vor fi aprofundate în anii următori a-i școlarității;

clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline;

creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor școlare;

permite aplicarea cunoștințelor în diferite domenii;

constituie o abordare economică din a raportului dintre cantitatea de cunoștințe și volumul de învățare.

Pluridisciplinaritatea presupune „studierea unui obiect dintr-una și aceeași disciplină prin intermediul mai multor discipline deodată”[3], la tratarea unui conținut din perspectiva mai multor discipline care își păstrează structura și independența conceptuală (Figura I.2).

Obiectul de studiu este investigat prin prisma mai multor discipline în același timp, însă nu prin intersectarea viziunilor ca în demersul interdisciplinar (disciplinele nu se modifică una pe alta), fiecare disciplină conservându-și specificitatea conceptelor și metodelor, ci prin punerea lor în paralel. Se conturează astfel un tablou complex în care elementele de tip disciplinar concură în vederea obținerii unei reprezentări mai complete, și deci mai adecvate realității.

Ca exemple ale aplicării pluridisciplinarității pot fi enumerate:

formarea limbii române poate fi studiată din perspectiva istoriei limbii române, dar și din perspectivă lingvistică, literară, geografică. Astfel, procesul de formare a limbii române va reieși mult mai îmbogățit în urma prezentării acestuia în cadrul mai multor discipline. Cercetarea pluridisciplinară aduce un plus de informație disciplinei în cauză (istoria limbii române, în exemplul de mai sus), dar acest „plus de informație” favorizează exclusiv disciplina respectivă;

electroliza – prezintă aspecte relevante din punct de vedere al fizicii, chimiei și tehnologiei.

studierea unei picturi realizate de un mare pictor european, din punctul de vedere al artei, istoriei, istoriei religiei, geometriei etc.

Trandisciplinaritatea presupune întrepătrunderea mai multor discipline, sub forma integrării curriculare, cu posibilitatea constituirii, în timp, a unei discipline noi sau a unui nou domeniu al cunoașterii, prin ceea ce se numește fuziune – faza cea mai radicală a integrării. Abordarea integrată, specifică transdisciplinarității este centrată pe lumea reală, pe aspectele relevante ale vieții cotidiene, prezentate așa cum afectează și influențează ele viața noastră. Transdisciplinaritatea privește “ceea ce se află în același timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline”. [6] Pot fi enumerate ca exemple ale aplicării transdisciplinarității:

arheologia este știința care studiază civilizațiile și culturile umane vechi și relațiile acestora cu mediul înconjurător, prin documentare și prin căutarea, culegerea, analizarea și interpretarea urmelor materiale rămase, aplicând cunoștințe din istorie, fizică, chimie, , biologie, psihologie, religie;

medicina este o abordare transdisciplinară a fizicii, chimiei, anatomiei, psihologiei, fitoterapiei, homeopatiei.

Transdisciplinaritatea este privita ca o forma superioara a interdisciplinarității și presupune concepte, metodologie și limbaj care tind să devină universale (teoria sistemelor, teoria informației, cibernetica, modelizarea, robotizarea etc). Abordarea de tip transdisciplinar tinde către o fuziune a cunoștințelor specifice diferitelor discipline, la descoperirea unor noi câmpuri de investigație, la conceperea unor noi programe de cercetare.

1.2. Repere teoretice și delimitări conceptuale

În predarea/învățarea conținuturilor învățământului liceal, postliceal și superior este din ce în ce mai prezentă tendința de organizare a conținuturilor și învățării dintr-o perspectivă integrată. Integrarea conținuturilor presupune “stabilirea unor relații strânse, convergente între următoarele elemente: concepte, abilități, valori aparținând disciplinelor școlare distincte”.[6]

Principalele niveluri ale integrării cunoștințelor sunt: integrarea intradisciplinară, integrarea pluridisciplinară, integrarea interdisciplinară, integrarea transdisciplinară. Abordarea integrata a disciplinelor presupune organizarea interdisciplinara nu numai a conținuturilor, ci a întregii experiențe de predare-invatare. Proiectarea integrată nu va conduce la desființarea disciplinelor; acestea vor continua să existe în planurile de învățământ. Rămâne în sarcina profesorului să identifice o serie de abordări ale instruirii care să favorizeze învățarea integrată, cum ar fi: învățarea bazată pe proiect, predarea în echipă formată din mai multe cadre didactice, învățarea prin cooperare etc.

Prin transdisciplinaritate, elevii trec de la tipul de învățare conceptuală aprofundată și utilă, la învățarea prin probleme provocatoare, semnificative, adaptate nivelului lor cognitiv, fiind capabili să aplice cunoștințele, să realizeze în situații noi și complexe, pentru a favoriza transferul și a genera noi cunoștințe.

Aspectele pozitive ale gândirii integrate în raport cu gândirea sumativă au fost evidențiate de I. Ferenczi și V. Preda,[7] (Tabelul I.1)

Tabelul I.1. Caracteristicile comparative ale gândirii sumative – gândirii integrative

Din compararea celor două tipuri de gândire, se deduce:

1. aplicarea interdisciplinarității dezvoltă o gândire integrativă, capabilă să înlocuiască gândirea sumativă, specifică învățământului tradițional;

2. familiarizând elevul cu utilizarea conceptelor specifice mai multor discipline, contribuie la dezvoltarea capacității de comunicare;

3. utilizarea, în studiul unor aspecte ale realității, a sistemului de concepte aparținând unor discipline conexe, le permite elevilor să descopere concepte cu grad mare de generalizare și să înțeleagă astfel, importanța unei viziuni integrate asupra cunoașterii.

Cele mai prezente modalități de integrare sunt:

integrarea conținuturilor care aparțin diferitelor subdiviziuni ale unei discipline științifice – ex. – fizica nu va mai fi tratată ca o serie de teme sau discipline separate (mecanică, optică, termodinamică…);

integrarea a două sau mai multe domenii mai mult sau mai puțin egale, de exemplu, știința despre Pământ ar integra astronomia, geografia, fizica etc;

integrarea a două sau mai multe discipline, cu preponderența uneia dintre ele, de exemplu, proiecte integrate de fizică, dar și cu elemente de chimie, astronomie;

una dintre modalitățile de mai sus, corelată cu integrarea unei discipline neștiințifice (ex. fundamentele fiziologice ale științei).

1.3. Competențe formate prin abordarea învățării integrate

Competența este capacitatea unei persoane sau grup de persoane de a realiza o sarcină la un nivel de performanță stabilit de un standard, într-un context dat. Dacă prin abordarea monodisciplinară a învățării se formează în principal competențe specifice nivelului cognitiv, prin abordarea transdisciplinară se formează competențe integratoare și durabile prin însăși transferabilitatea lor (Tabelul I.2).

Tabelul I.2. Competențe formate prin învățarea monodisciplinară/transdisciplinată

Competențele transdisciplinare nu pot fi clasificate în funcție de conținuturile unei discipline. Ele sunt clasificate astfel:

competențe generale-metodologice: observarea, experimentarea, reprezentarea grafică;

interpretarea datelor sau a unui text;

competențe metacognitive – estimare a gradului de dificultate a sarcinii de lucru, planificarea:

strategică, evaluarea rezultatelor, monitorizarea comportamentală, tehnici personale de învățare;

atitudine pozitivă, motivantă – realism, interes pentru învățare, toleranță pentru informații

abilități pragmatice – inițiativa personală, capacitate de concentrare, orientarea acțiunilor spre rezolvarea sarcinii, deprinderi de muncă.

2. STUDIU DE CAZ – PROIECTUL INTERDISCIPLINAR
“FIRMA DE EXERCIȚIU”

2.1. Proiectul – metodă de predare, evaluare

A. Proiectul ca metodă de predare prezintă avantajele:

oferă elevului oportunitatea de a-și manifesta creativitatea, prin asumarea acelor roluri care i se potrivesc cel mai bine;

permite dezvoltarea spiritului de echipă și a spiritului critic;

responsabilizează elevul prin asumarea unor sarcini personale.

permite parcurgerea secvențelor de învățare într-un ritm propriu

dezvoltă abilități de documentare, colaborare și comunicare cu alte persoane

permite integrarea tehnologiei în procesul de învățare

B. Proiectul ca instrument de evaluare:

se desfășoară pe o perioadă de timp de câteva zile sau câteva săptămâni;

începe în clasă prin precizarea temei, definirea și înțelegerea sarcinilor de lucru, continuă în clasă și acasă și se încheie în clasă prin prezentarea unui raport despre rezultatul obținut și expunerea produsului realizat;

poate lua forma unei sarcini de lucru individuale sau de grup;

trebuie organizat riguros în etape, ca orice muncă de cercetare;

facilitează transferul de cunoștințe prin conexiuni interdisciplinare;

Metoda proiectului presupune parcurgerea unor pași, de la pregătirea acestuia, la evaluare:

1. Pregătirea proiectului – profesorul împreună cu elevii vor decide câteva repere care se pot formula prin întrebări ce pot dirija dimensiunea evaluativă;

a) pe ce se va centra demersul evaluativ: – pe produs final?- pe proces?- pe ambele?

b) ce rol va avea profesorul: – consilier permanent al elevului?- doar evaluator final?- coordonator al întregii activități?

c) care este statutul resurselor implicate în derularea proiectului:- sunt puse de la început la dispoziția elevului?- sunt identificate pe parcurs?- sunt comune pentru toți elevii?

d) există o anumită structură: – propusă?- impusă de învățător?- aleasă de elevi?

e) există niște caracteristici ale produsului final obligatorii pentru toți elevii?

2. Stabilirea ariei de interes și a tematicii proiectului – discutată și stabilită de profesor și elevi. Trebuie să fie adecvată relevanței scopului și obiectivelor pe care proiectul și le propune din perspectiva specificului disciplinei respective.

3. Stabilirea premiselor inițiale, cadrul conceptual, metodologic, datele generale ale investigației, tipul de informații de care au nevoie. Elevul poate să-și stabilească un set de întrebări esențiale care vor fixa elementele cheie ale proiectului.

4. Identificarea și selectarea resurselor materiale (altele decât cele date suport).

5. Precizarea elementelor de conținut ale proiectului (pentru prezentarea în scris sau orală):

– Pagina de titlu (tema, autorii/autorul, clasa, școala, perioada de elaborare);

– Cuprinsul (titlurile capitolelor, subcapitolelor, subtemelor, etc.);

– Argumentul;

– Dezvoltarea elementelor de conținut (pliante, postere, diagrame, citate, desene, cântece);

– Concluzii (elemente de referință desprinse din studiul temei);

– Bibliografia;

– Anexa (toate materialele importante rezultate).

2.2. Conceptul de “Firmă de exercițiu”

Firma de exercițiu (FE) “reprezintă o metodă interactivă de învățare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, o concepție modernă de integrare și aplicare interdisciplinară a cunoștințelor, o abordare a procesului de predare-învățare care asigură condiții pentru probarea și aprofundarea practică a competențelor dobândite de elevi în pregătirea profesională”.[19] Formarea la elevi și studenți a priceperilor, deprinderilor și abilitaților se realizează prin exersarea unor situații dintr-o firmă reala, fiind indicat ca această exersare sa fie multiplă ca structură și consistentă. Însușirea competențelor cheie (ex. capacitatea de a lucra în echipă, gândire interdisciplinară, competențe de comunicare, capacitatea de a lua decizii) le permite elevilor obținerea unor abilități profesionale și a unei flexibilități indicate pe piața de muncă precum și descoperirea afinităților fata de un anumit loc de munca.

Simularea situațiilor de eșec și a celor de succes reprezintă pentru experiența elevilor o componenta esențială și necesară a procesului de învățare. Deciziile greșite, care în viața reală ar putea duce la punerea în pericol a existentei întreprinderii, în firma de exercițiu nu au urmări economice negative, datorita caracterului virtual al situațiile exersate.

Metoda FE se caracterizează prin doua aspecte definitorii:

– virtual: nu exista bani sau bunuri;

– real: se respecta uzanțele comerciale, fluxul informațional, documentele și circuitul documentelor.

Sub îndrumarea profesorului coordonator, elevii claselor a XI-a Liceu, profil Servicii, aleg o idee de afacere, pe care o adoptă toți membrii firmei, întocmesc actele necesare înființării și înregistrării la ROCT – Centrala Firmelor de Exercițiu (www.roct.ro). Activitatea firmelor de exercițiu se desfășoară conform legislației în vigoare pentru firmele reale. Toate documentele emise la centrala firmelor de exercițiu care reproduc documente ale instituțiilor statului, vor avea un semn distinctiv, UZ DIDACTIC/FORMULAR DE LUCRU. Pentru elevii din clasele din învățământul preuniversitar, profil Servicii, clasa a XI-a și a XII-a, instruirea în firma de exercițiu determina o probare practica și o probare a cunoștințelor deja dobândite, fiind astfel continuarea fireasca și necesara a instruirii de baza.

2.3. Prezentarea firmei de exercițiu FE BEAUTY B SRL

Firma de exercițiu F.E. BEAUTY B SRL a fost înființată în anul școlar 2014-2015 de către elevii clasei a XI-a F, proiectul derulându-se continuu pe parcursul a doi ani școlari, cu posibilitatea preluării în anul școlar 2016-2017 de către o clasă a XI-a din acel an școlar. În firma de exercițiu se lucrează cu grupa, deci numărul maxim de personal este de 14 elevi. Datele de înregistrare ale firmei la Centrala Rețelei Firmelor de Exercițiu sunt:

Certificat de înregistrare

2.4. Managementul FE și a resurselor umane

Firma de exercițiu FE BEAUTY B SRL este structurată pe departamente, proiectate astfel încât să acopere toate necesitățile specifice profilului său (Figura II.1). Necesarul de personal se stabilește pornind de la organigrama FE, de la sarcinile și atribuțiile fiecărui departament.

Asociații FE BEAUTY B SRL sunt în același timp și angajați, repartizarea lor pe funcții și posturi fiind regăsită în Tabelul II.1. Repartizarea elevilor pe departamente, pentru perioada de început a firmei, s-a făcut conform criteriilor stabilite de elevi (relații de prietenie, încredere, respect reciproc, proiecte realizate anterior, etc). În cadrul fiecărui departament au fost atribuite responsabilități.

Tabelul II.1.Rrepartizarea lor pe funcții și posturi a angajaților FE

2.5. Conținutul activităților integrate în cadrul FE

Elevii claselor a XI-a desfășoară practica sub forma laboratorului tehnologic – firma de exercițiu. Activitățile se desfășoară pe grupe de elevi. Orele de laborator tehnologic de la următoarele module: Marketingul afacerii (1 oră), Planificarea operațională (1 oră), Organizarea resurselor umane (1 oră), Contabilitatea evenimentelor și tranzacțiilor (1 oră), se desfășoară pe baza modelului de proiectare „Firma de exercițiu”. Aceste ore de laborator vor fi organizate în orarul școlii în aceeași zi, grupate în calup de 4 ore/zi pentru a asigura eficiența activității în firma de exercițiu.

Activitate se va desfășura în laboratorul de informatică, pe grupe (activități pe compartimente), având la dispoziție calculatoare dotate cu softuri necesare, laptop, videoproiector, internet, cârti de specialitate, reviste, pliante, materiale auxiliare de la firmele reale (firme mamă), filmulețe tematice, studii de caz etc.

Odată firma înregistrată la ROCT, activitățile vor fi de ordin practic, ca de exemplu:

Elaborarea organigramei și stabilirea relațiilor între compartimentele firmei, stabilirea posturilor;

Întocmirea unui contract cadru cu o firmă parteneră;

Întocmirea și transmiterea documentelor;

Efectuarea evenimentelor și tranzacțiilor;

Realizare decontărilor intre firme;

Modelarea firmei pe baza indicatorilor financiari;

Pregătirea activităților în cadrul departamentului de marketing;

Identificarea concurenților;

Realizarea contractelor între terți.

Conținuturi tematice aplicate și aprofundate interdisciplinar în cadrul unei firme de exercițiu sunt din cadrul disciplinelor: Limba și literatura română, Economie, Economia întreprinderii, Educație tehnologică, Educație plastică, Planificare operațională/Organizarea Resurselor Umane, Tehnologia Informației, Tehnologii asistate de calculator, Drept și legislație, Limbi străine, Limbaj de afaceri, Contabilitate, Evidență operativa, Corespondență comerciala, Birotica și secretariat, Marketing, Relații internaționale, Studii/afaceri europene, Analiză și evaluare de politici publice, Afaceri publice.

Exemplu de activitate integrată: firma de exercițiu își va evalua performanțele la sfârșitul anului școlar, și mai important, își pot îmbunătăți rezultatele obținute. În acest scop, fiecare departament al firmei de exercițiu va prezenta exemple de bună practică care pot deveni instrumente de lucru pentru generațiile viitoare de elevi sau pentru continuarea activității firmei în anii școlari următori (Tabelul II.2).

Tabelul II.2. Activitățí care pot fi desfășurate în cadrul FE [19]

2.6. Proiectul “Business Plan”

Începând cu anul școlar 2008-2009, anual, se desfășoară Competința “BUSINESS PLAN”, adresată elevilor din învățământul liceal care desfășoară activități de învățare în cadrul FE, înregistrate sau reînregistrare la ROCT, în anul școlar respectiv. Organizatorii principali sunt Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Competința are un puternic caracter inter-, trans- și multidisciplinar.

Obiectivele competiției sunt: [19]

Sprijinirea dezvoltării competențelor antreprenoriale;

Corelarea pregătirii teoretice cu pregătirea practică;

Familiarizarea elevilor cu activitățile specifice mediului real economic;

Dezvoltarea unei gândiri critice și asumarea responsabilităților;

Încurajarea colaborării între firmele de exercițiu și mediul real economic.

Participanții la competiție trebuie să depună la Comisia de evaluare, în format Word, Proiectul “Business Plan” (a planului de afaceri al FE). Acesta trebuie să respecte o anumită structură bine precizată de metodologia competiției. Susținerea proiectului “Business Plan” se face în format ppt de către o echipă formată din doi participanți.

Planul implementării Proiectului “Business Plan”

Sarcini de lucru:

A. În grupe de lucru care respectă, în general, componența departamentelor, realizați în M. Word, Proiectul “Business Plan”, structura acestuia fiind:

B. Realizați prezentarea electronică necesară susținerii planului de afaceri, conform criteriilor: conține sigla FE, Moto-ul FE, culorile FE; conține o scurtă descriere a FE; are un design corelat cu obiectul de activitate; conținut corect din punct de vedere gramatical și ortografic, ușor dr parcurs; conține elemente de complexitate (efecte, imagini, hyperlink-uri) și elemente de originalitate.

C. Realizați materialele publicitare necesare în cadrul competiției.

Recomandări: angajații din FE trebuie să lucreze în echipă (activitatea dezvoltă spiritul de echipă, puterea de argumentare).

Competențe și obiective vizate:

Competențe din firma de exercițiu:

să ia decizii privind finanțarea afacerii;

să ia decizii privind realizarea investițiilor.

Competențe pedagogice:

să dezvolte competențe personale (eficiența la locul de muncă, flexibilitatea, orientarea spre rezultate, seriozitatea, comportamentul adecvat, managementul timpului), cu scopul eficientizării activității la nivel de firmă;

să dezvolte competențe sociale (comunicare interpersonală, lucru în echipă, rezolvarea de probleme, leadership) pentru dezvoltarea activității profesionale.

Competențe specializate:

determină sursele proprii și străine în derularea unei afaceri;

utilizează registrele și documentele obligatorii în derularea unei afaceri;

analizează informațiile economico-financiare din bilanț.

Obiective economice:

să identifice tipurile de surse de finanțare;

să selecteze sursele proprii de finanțare ale agentului economic și caracteristicile acestora;

să selecteze sursele străine de finanțare după natură, scadența și caracteristicile lor;

să compare informațiile din bilanț pentru perioada curentă cu cele din perioada precedentă și să să calculeze indicatorii pe baza informațiilor din bilanț;

să identifice documentele și registrele obligatorii în derulare unei afaceri.

Stabilirea și procurarea resurselor (materialelor) necesare. Identificarea surselor de informare.

Planificarea activităților:

Formarea grupelor de lucru: pe structura departamentelor, 3 la număr, denumite astfel: grupa Financiar, grupa Comercial, grupa Tehnic. Administratorul și cei doi coordonatori FE formează o a patra echipă: grupa Management. Distribuirea responsabilităților între grupele de lucru: săptămânal, fiecare grupă elaborează câte una sau două teme ale proiectului, conform graficului propus:

Tabelul II.3. Planificarea activităților proiectului „Business Plan”

Evaluarea activităților derulate se face de către profesor pe baza următoarei grile:

Fiecărui elev i se solicită să-și autoevalueze activitatea și contribuția personală la realizarea proiectului.

CONCLUZII

Pe parcursul redactării prezentei lucrări, limitele dintre ipostazele integrării sunt mobile și permeabile, integrarea inter-, multi- și transdisciplinară este un proces dinamic, ce se poate modifica cu ușurință de la un nivel la altul.

Proiectarea integrată nu va conduce la desființarea disciplinelor; acestea vor continua să existe în planurile de învățământ, dar interconectate, deschise către formarea unor competențe ce trec dincolo de discipline. Rămâne în sarcina profesorului să identifice o serie de abordări ale instruirii care să favorizeze învățarea integrată, cum ar fi: învățarea bazată pe proiect, predarea în echipă formată din mai multe cadre didactice, învățarea prin cooperare, învățarea activă, implicarea comunității, aplicații ale inteligențelor multiple.

“Nu există un model universal, absolut, pentru desfășurarea activității/lecției. În funcție de predominanta referinței la obiective, conținuturi, activități, locuri de desfășurare a activității/ lecției (atelier, muzeu, natură), mod de organizare a elevilor/copiilor (pe grupe, individual), se pot structura modele diferite de desfășurare a activităților.” [18] Proiectarea demersului instructiv-educativ trebuie să fie adecvat situațiilor concrete de învățare, pe niveluri de pregătire și stiluri de învățare diferite, pentru atingerea obiectivele propuse de profesor și dobândirea competențelor vizate pentru elevi.

Pe parcursul derulării proiectului “Business Plan” realizat în cadrul FE BEAUTY B SRL am constatat că acesta a avut impact asupra pregătirii profesionale a elevilor, elevii trebuind să integreze cunoștințe din cadrul mai multor discipline de specialitate, își formează o altă perspectivă asupra mediului de afaceri, ajung să cunoască mai bine realitățile de pe piața muncii,  dobândesc competențe necesare unui întreprinzător dinamic cu gândire critică, își asumă responsabilități, devin buni negociatori, deprind lucrul în echipă, își formează spirit de inițiativă, organizează și evaluează resursele disponibile ale firmei. Abilitățile și competențele formate în firma de exercițiu determină reducerea perioadei de integrare a absolvenților în producție.

Metodele utilizate în transmiterea de cunoștințe elevilor sunt oarecum diferite de cele tradiționale, dictate de metoda de lucru aleasă, a proiectului, și de caracterul integrat al activității: comunicarea este multidirecțională, față de modul tradițional de comunicare unidirecțională, de la profesor la elev, accentul a fost pus pe activitate și pe elev și mai puțin pe profesor ca sursa de informație.

Evaluările, inițiale, pe parcurs sau finale, au avut în vedere mai puțin reproducerea bazată pe memorarea cunoștințelor dobândite în cadrul procesului de formare, ci mai curând dezvoltarea gândirii, formare de aptitudini, deprinderi, inițiative creative.

În final, o propunere – educația antreprenoriale bazată pe firma de exercițiu să devină componentă a strategiei a educației naționale, deci alocarea de ore în cadrul planurilor de învățământ..

BIBLIOGRAFIE

[1] Nicolescu B., Transdisciplinaritatea (manifest), Editura Polirom, 1999, Iași;

[2] Văideanu, G., Educația la frontiera dintre milenii, Editura Didactică și Pedagogică,1988, București;

[3] Nicolescu, B., Noi, particulele și lumea, Ed Polirom, 2002, Iași;

[4] Eși, M. C., Didactica specialității. Curs universitar, EDP, 2014, București;

[5] Nicola, I, Tratat de pedagogie școlara, Editura Aramis, 2000, București, pag. 27-28;

[6] Landsheere, Viviane, L'éducation et la formation, Presses Universitaires de France, 1992, Paris;

[7] Ferenczi, I., Preda,V., Premise logico-științifice și psihodidactice ale formării gândirii interdisciplinare la elevi, în “Revista de pedagogie”, nr.2, 1983;

[8] Malinovschi, V. , „Didactica Fizicii”, E.D.P., 2003, București;

[9] Nicolescu, B., Noi, particulele și lumea, Ed Polirom, 2002, Iași;

[10] Panțuru Stan, Elemente de teoria și metodologia instruirii, Editura Universității “Transilvania”, 2003, Brașov;

[11] Păun E., Potolea D., Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Editura Polirom, 2002, Iași;

[12] Vlăsceanu , L. și colaboratori, Școala la răscruce. Schimbare și continuitate în Curriculum-ul învățământului obligatoriu, Ed. Polirom, 2002, Iași;

[13] Cucoș, C., Pedagogie, Ed. Polirom, 2003, Iași, 2003;

[14] Călin M., Procesul instructiv-educativ. Instruirea școlară (analiză multireferențială), Editura Didactică și Pedagogică, R.A., 1995, București;

[15] Ionescu, Mihaela, Managementul clasei.Un pas mai departe. Învățarea bazată pe proiect, Ed. Humanitas, 2003, București;

[16] Văideanu, G., Educația la frontiera dintre milenii, Ed. Politică, 1998, București;

[17] Cerghit, I., Metode de învățământ, E.D.P., 1998, București;

[18] www.edu.ro

[19] www.roct.ro

[20] Hkilter.com