Proiect ul de uniune federală europeană a lui Aristide Briand [607737]

Proiect ul de uniune federală europeană a lui Aristide Briand

Nichifor (căs. Belea) Daniela Adriana
Conversie profesională în Istorie – An II

De-a lungul frământatei istorii europene au existat mai multe idei de federalizare sau
unificare a continentului, atât pe plan politic, cât și economic ori de altă natură. Una dintre cele mai
îndrăznețe, dar în același timp și realiste inițiative aparține politicianului francez Aristide Briand, al
cărui proiect de uniune europeană a declanșat dezbateri ample și a implicat oameni politici,
diplomați și personalități publice de pe tot continentul.
La 5 septembrie 1929, Aristide Briand, ministru al afacerilor străine și președinte al
guvernului francez, se exprima în fața celei de -a X-a sesiuni a Adunării generale a Societății
Națiunilor, reunite la Geneva, printr -un discurs devenit celebru. Un discurs în care se pronunța în
favoarea unei viitoare constituiri a unei „legături federale”1 între țările europene. Din acest discurs
s-a reținut, în special, expresia „legătură federală”, uitându -se, totuși, că obiectivul lui Briand era
mai degrabă acela de a înlătura obstacolele și impedimentele existente la acea vreme în desfășurarea
activităților economice și comerciale europene. Câteva zile mai târziu, această sugestie a oficialului
francez a primit sprijinul ferm al cancelarului german Gustav Stresemann, cu ocazia unui nou
discurs având ca temă chestiunea regle mentărilor vamale. Cu acest prilej, cancelarul german a
reclamat și el necesitatea înființării unor instituții politice euro pene în scopul de a pune capăt
fărâmițării vamale a terito riului continental european, urmare a tratatelor de pace din perioada 1918 –
1920. În aceeași zi, 9 septembrie, s -au reunit reprezentanții guvernelor europene membre ale
Societății Națiunilor, care, luând act de chestiunea în cauză, au hotărât de comun acord să
încredințeze guvernului francez sarcina elaborării unui memorandum asu pra subiectului.
„Memorandumul asupra org anizării unui regim de u niune federală europeană”, redactat de
către Ministerul afacerilor străine francez, sub autoritatea lui Alexis L éger, colaborator al lui
Aristide Briand și director al cabinetului său dipl omatic, a fost dat publicității pe data de 1 mai
1930. Acest document preciza rațiunea de a fi, organizarea, funcționarea și misiunile viitoarei
„Uniuni europene”, precum și alte probleme importante, referitoare la viitorul sediu oficial al
organizației și la natura relațiilor pe care aceasta le va întreține cu Societatea Națiunilor. În lumina
evenimentelor de atunci, acest document se relevă ca aducând o perspectivă deosebit de vizionară
asupra soluțiilor ce p uteau fi aplicate marilor probleme ale timpurilor respective . Era vorba deci

1 Ștefănescu, M., Ideea și integrarea europeană , Proiectul pentru Învățământul Rural, Ministerul Educației și Cercetării,
București, 2007 , p.70 .

despre fondarea unei „Uniuni europene” – termen folosit în mod foarte oficial de către redactorii
documentului și care va intra dealtfel în istorie – văzută ca o „înțelegere regională” rezervată
statelor europene membre ale Societății Națiunilor, în virtutea și cu respectarea articolului 21 din
Pactul de înființare a acesteia, care stipula că angajamentele internaționale și înțelegerile regionale
care asigură menținerea păcii nu vor fi considerate ca incompatibile cu niciuna dintre dispozițiile
Pactului. Mai exact, „Uniunea europeană” era o asociere de state care își exercita activitatea în
coordonarea și în cadrul Societății Națiunilor, căreia îi rămânea strict subordonată. Potri vit
inițiatorilor săi, această federație era fondată nu pe ideea unei unități, ci pe cea a unei uniuni,
suficient de suple încât să respecte independența și suveranitatea națională a fiecărui stat membru,
asigurând în același timp tuturor statelor beneficiul soli darității colective, în reglarea problemelor
politice ale comunității sau ale unuia dintre membrii săi.
După un amplu preambul în care se arată cadrul politic general din care izvorăște necesitatea
realizării unei înțelegeri regionale între statele democr atice din Europa , subliniindu -se
"responsabilitatea colectivă în fața pericolului care amenință pacea europeană" , documentul
propriu -zis schița planul francez sub forma unor paragrafe , cuprinzând diferitele puncte asupra
cărora guvernele interesate erau invitate să se pronunțe. Prim ul se referea la necesitatea încheierii
unei înțelegeri de ordin general care să afirme principiul unei uniuni morale europene și să consacre
în mod solemn i nstituirea solidarității între statele europene. C ea de-a doua parte evoca necesitatea
stabilirii unui mecanism capabil să asigure viitoarei uniuni europene organele indispensab ile
îndeplinirii funcției sale. Partea a treia detalia necesitatea trasării unor direcții esențiale care să
determine concepțiile generale ale Comitetului european și care să -l ghideze în procesul de studiu în
vederea elaborării programului de organizare europeană. În ultim a parte a memorandumului se
enunța oportunitatea discutării, fie la viitoarea conferință europeană, fie în cadrul viitorului comitet
european, a modalităților de aplicare a prevederilor sale în domeniile cooperării europene, a
metodelor de cooperare între statele membre și a modalităților de colaborare între Uniunea
europeană și țările din afara acesteia.
Memorandumul preciza funcționarea instituțională a viitoarei „Uniuni europene” imaginate
de Aristide Briand. În fruntea ei se găsea un „organ reprezentativ și responsabil ”2 format din
reprezentanți ai tuturor guvernelor europene membre ale Societății Națiunilor , denumit „Conferința
europeană” , care va îndeplini rolul de „organ director esențial”3 al „Uniunii europene ”. Este inspirat
de modelul Adunării Societății Națiunilor și reprezint a, în intențiile lui Briand, exact legătura cu
aceasta din urmă . Președinția conferinței era asigurată anual prin rotație între statele membre, în
scopul evitării oricărei predominanțe în favoarea unuia din statele europen e în raport cu celelalte. În

2 Mémorandum sur l 'organisation d'un régime d' union f édérale europ éenne , Paris, le 1er mai 1930, p.14.
(https://www.wdl.org/en/item/11583/view/1/1/ ).
3 Ibidem .

afara acestui organ decizional, se prevedea crearea unui organ executiv, ca instrument de acțiune,
anume „Comitetul politic permanent”, compus doar dintr -un anumit număr de membri ai
Conferinței europene, precum și a unui „Secr etariat permanent”. Ambele erau însărcinate cu
asigurarea funcționării administrative practice a uniunii. Toate aceste instituții urmau să aibă sediul
în Elveția, la Geneva, în apropierea celui al Societății Națiunilor.
În ceea ce privește detaliile prac tice referitoare la funcționarea uniunii, cum ar fi puterile
deținute de instituțiile sale, compunerea comitetelor, modul de desemnare a membrilor acestora,
organizarea președinției, calendarul reuniunilor și multe altele, redactorii memorandumului nu fac
niciun fel de precizări, considerând că aceste chestiuni ar trebui tranșate ulterior, de comun acord
între reprezentanții viitoarelor state membre.
Oricare ar fi fost arhitectura finală a acestei „Uniuni europene”, se vede că ea era un sistem
fundamental interguvernamental, fără control democratic direct. De fapt, în memorandum nu se
punea deloc problema vreunui Parlament european însărcinat cu controlul noilor instituții.
Pe planul politicii internaționale, se poate spune că „Uniunea europeană” era conc epută,
înainte de toate, ca o „agenție regională” a Societății Națiunilor, în cadrul strict al căreia trebuia să
funcționeze. Se poate remarca astfel întreaga măiestrie, ca și dorința explicită a redactorilor
memorandumului, de a proteja tânăra organizație internațională, astfel ca aceasta să rămână cu orice
preț referința absolută în materie de ordine internațională post -Primul Război Mondial. În
exemplificare, textul memorandumului preciza că preconizata organizație europeană nu va intra în
opoziție cu ni ciun grup etnic, de pe alte continente sau chiar din Europa, neafiliat Societății
Națiunilor. Deasemenea, nu se avea în vedere ridicarea – la limitele geografice ale comunității și
viitoarei uniuni vamale – a unei bariere mult mai riguroase împotriva state lor aflate în afara uniunii,
întrucât o asemenea concepție ar fi incompatibilă cu principiile Societății Națiunilor, strâns atașată
noțiunii de universalitate, care rămâne scopul și finalitatea sa. Similar, așa cum a formulat foarte
bine cancelarul german Gustav Stresemann în discursul său din 9 septembrie 1929, nu se dorea
constituirea unui grup european în afara Societății Națiunilor, ci dimpotrivă, armonizarea intereselor
europene sub controlul și în spiritul acesteia. Mai mult, pregătirea și facilitarea coordonării
activităților Societății Națiunilor în problemele specific europene era chiar una din sarcinile uniunii.
Pe plan diplomatic, în anii interbelici guvernați de prevederile tratatelor Conferinței de Pace
din 1918 -1920 și ale celor următoare, era vorba în principal de lărgirea garanțiilor internaționale
pentru întreaga Europă, de a crea cadrul unui sistem de arbitraj și securitate colectivă mult mai
general.
În ceea ce privește misiunile economice încredințate viitoarei „Uniuni europene”, aceste a
țineau în principal de realizarea programului stabilit la precedenta conferință economică a Societății
Națiunilor, ceea ce ar fi necesitat, conform memorandumului, formarea unor secții europene în

cadrul anumitor birouri internaționale mondiale. Mai conc ret, se prevedea înființarea unei „Piețe
comune”, care să facă posibilă creșterea maximă a nivelului de trai al populației pe întreg ansamblul
teritoriilor „Uniunii europene”, inclusiv în regiunile mai puțin dezvoltate din punct de vedere
economic. Aceste deziderate urmau a fi îndeplinite printr -o așa -numită „apropiere” a economiilor
europene, precum și prin organizarea producției și schimburil or la nivel european, pe calea
liberalizării progresive și simplificării circulației mărfurilo r, capitalurilor și p ersoanelor . De aici și
necesitatea constituirii unei „Uniuni vamale” – prin scăderea progresivă a taxelor vamale – a
gestionării colective a chestiunii monetare (chiar dacă nu se vorbea încă despre o monedă comună
sau unică) și controlului mai strict al ca rtelurilor industriale. Memorandumul mai prevedea și alte
misiuni care ar fi fost încredințate viitoarei uniuni, printre care: coordonarea marilor lucrări publice
(construirea și întreținerea de căi rutiere de mare trafic, canale etc.), punerea la punct a unor
înțelegeri între societățile de căi ferate și comisiile fluviale ale diferitelor țări europene, stabilirea
unui regim european al serviciilor poștale, de telegraf și telefonie, aplicarea legislației sociale în
domeniile accidentelor de muncă, asigurăr ilor și pensiilor, de la o țară la alta, punerea în operă a
unui sistem de schimburi și cooperare între universități ș.a.
Ca și concluzie, redactorii memorandumului își exprimau speranța și dorința ca prin acesta
să se constituie un „prim embrion de organizare federală ”4, cadrul unei viitoare cooperări europene
durabile . După publicarea memorandumului la 1 mai 1930, guvernul francez aștepta – până la 15
iulie –, răspunsuri din partea guvernelor consultate, care să cuprindă „observații și sugestii
spon tane”5 asupra conținutului acestui document de lucru. O reuniune a statelor europene – și
viitoare state membre ale „Uniunii europene” – urma să fie organizată pentru a delibera asupra
propunerilor conținute în textul memorandumului, dar aceasta nu avea să mai aibă loc niciodată. La
23 septembrie 1930 a fost totuși înființată o comisie de studiu, al cărei președinte a fost ales Aristide
Briand, în cadrul instituțional al Societății Națiunilor. Însărcinată cu studierea modalităților unei
eventuale colaborări la nivel european, această comisie nu a ajuns la niciun rezultat. De fapt,
memorandumul lui Aristide Briand nu a avut o primire la fel de călduroasă precum discursul său de
la tribuna Societății Națiunilor. Inițiativa sa avea să se lovească, în Franța ca și în restul Europei, de
rezistența din ce în ce mai puternică a naționaliștilor. Dacă principiul unei cooperări între state
suverane nu era cu totul scos din discuție, în schimb ideea unei uniuni europene propriu -zise – atât
în plan politic cât și economi c – producea anumite „spaime”, îndeosebi prin aceea că evoca punerea
în practică a viitoarelor „legături federale” încă neclar definite, între acestea și integritatea
suveranității statelor existând o contradicție în termeni.

4 Mémorandum sur l'organisation d'un régime d'union fédérale européenne , Paris, le 1er mai 1930, p. 20.
(https://www.wdl.org/en/item/11583/view/1/1/ ).
5 Ibidem .

Iar pentru a pune capăt oricăror eventuale dezbateri, criza economică mondială a amânat
pentru un moment nedecis acest frumos proiect european. La eșecul de moment al proiectului au
mai contribuit o serie de evenimente tragice: moartea cancelarului german Gustav Stresemann în
1929, a lui Briand însuși în 1932 și, nu în ultimul rând, venirea la putere în Germania a lui Hitler, un
an mai târziu. Dar ideea unei Europe unite nu a încetat să preocupe oamenii politici de pe bătrânul
continent, ea revenind în forță în actualitate imediat după încheierea celui de -Al Doilea Război
Mondial. Din acest război, Europa a ieșit divizată, fără identitate și influență pe plan internațional și
dependentă de cele două mari puteri emergente, S.U.A. și U.R.S.S., ceea ce a dus la împărțirea sa în
două b locuri antagoniste. În acest context politic, r eprezentanții statelor europene occidentale ajung
la concluzia că menținerea divizării continentului ar constitui un pericol permanent și doar o uniune
pe baze consensual -democratice este viabilă, pentru a contracara orice tendință imperialistă. Astfel,
plecând de la inițiativa premierului britanic Winston Churchill, care a făcut să renască conceptul de
Europă unită postbelică, trecând prin diferite forme de asociere și cooperare între statele Europei de
Vest, după un parcurs îndelungat și sinuos al procesului de integrare, se ajunge la Uniunea
Europeană de astăzi.
În modul de organizare, conducere și funcționare, precum și în misiunile actualei Uniuni
europene se regăsesc ideile formulate în Memorandumul Brian d. Continuatoare a Pieței comune
(1957 -1990), actuala „Piață unică europeană ” – concept introdus prin Tratatul de la Maastricht din
1992 și intrat în vigoare în 1993 – are la bază principiile enunțate de Aristide Briand: uniunea
vamală , realizată prin eliminarea taxelor vamale între statele membre și stabil irea unor tarife externe
comune și piața internă, constând în anularea, între statele membre ale uniunii , a obstacolelor față
de cele patru libertăți fundamentale, și anume libera circulație a bunurilor, serviciilor , capitalului și
persoanelor . În cadrul Uniunii Europene, direcțiile generale ale politicii europene sunt stabilite în
Consiliul european, organism din care fac parte șefii de stat sau de guvern ai țărilor membre, similar
„organului director esențial ” imaginat de Briand, „Conferința europeană”. Președinția acesteia urma
să fie asigurată anual prin rotație de către statele membre, actuala preș edinție a Consiliului Uniunii
Europene fiind deținută prin rotație între statele membre, pe o perioadă de 6 luni. Dar, în timp ce
memorandumul de constituire a uniunii propuse de Briand instituia doar organisme decizionale și
executive, conferindu -i astfel un caracter fundamental interguvernamental, fără control democr atic
direct, în cadrul Uniunii E uropen e actuale funcționează și organe cu atribuții de control, în speță
Parlamentul european.
Putem spune, astfel, că „Memorandumul asupra organizării unui regim de u niune federală
europeană”, numit și Memorandumul Briand, în onoarea inițiatorului său, a const ituit o sursă de
inspirație pentru promotorii ulteriori ai conceptului de Europă unită, care au preluat de aici cele mai
valoroase idei, pe care le -au îmbunătățit continuu, dând nașter e Uniunii E uropene de astăzi.

Bibliografie:
1. Mascherpa, G. F., Il Piano Briand di “Unione federale europea” , în Il Federalista – rivista
di politica, Anno LIII, 2011 , Numero 1, p.31 (disponibil pe Internet la adresa
http://www.thefederalist.eu/site/index.php?option=com_content&view=article&id=610&la
ng=it) .
2. Mémorandum sur l'organisation d'un régime d'union fédérale européenne , Paris, le 1er mai
1930 (disponibil pe Internet la adresa https://www.wdl.org/en/item/11583/view/1/1/ ).
3. Ștefănescu, M., Ideea și integrarea europeană , Proiectul pentru Învățământul Rural,
Ministerul Educației și Cercetării, București, 2007.