PROIECT ECOLOGIE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI GENERALITĂȚI DESPRE BIOCENOZĂ UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI DIN… [605961]

PROIECT ECOLOGIE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

GENERALITĂȚI DESPRE BIOCENOZĂ

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI DIN
TIMISOARA
FACULTATE DE TEHNOLOGIA PROUSELOR
AGROALIMENTARE TIMISOARA

Cuprins:
1. Ce este biocenoza?
2. Structura biocenozei
3. Populația
4. Productivitatea
4.1. Biomasa
5. Diversi tatea și stabilitatea biocenozei
6. Dinamica biocenozelor
7. Structura trofică a biocenozei

1.CE ESTE BIOCENOZ A?

Biocenoza provine din limba greacă (bios -viață si koinosis -a împărți) și reprezintă
un stadiu supraindividual de organizare a materiei vii. Termenul de biocenoză
reprezintă totalitatea ființelor vii, vegetale și animale care interacționează între ele
și trăiesc într -un anumit mediu din biosferă(biotop).

Fig.1

Biocenozele pot fi:
– terestre (plantele, animalele, microorganismele dintr -o pădure)
– acvatice (algele, scoicile e tc. dintr -un lac)

2.STRUCTURA BIOCENOZEI

Biocenoza e ste caraterizată prin:
 Structură verticală
 Structură orizontală

Structura verticală este reprezentata de talia plantelor și este rezultatul
particularităț ilor de creștere. Structura vericală mai poartă numele si de stratificare
rezultă din competiția pentru lumină, apă, substanțe minerale sau din variația
factorilor meteorologici pe verticală.
Structura orizontală conține bioskena, sinuzia si consorțiul.
1.Bioskena este definită de Popo vici-Bâznoșanu ca fiind cel mai mic tip de
ecosistem . O bioskenă nominalizată de Stugren sunt celule corpului uman care sunt
pa

3.POPULAȚIA

Fiecare populație , ca și în cazul biocenozei, prezintă anumite caracteristici , dintre
care unele sunt mai importante.
– Efectivul populației reprezintă numărul de indivizi al unei populații la un
moment dat.
– Densitatea populației este numărul de indivizi raportat la unitatea de suprafață
sau volum (de exemplu 1000 arbori/ha, 10000 larve de insecte/m3 de apă etc.).
– Distribuția în spațiu a indivizilor poate fi: uniformă, grupată, întâmplătoare.
– Structura pe vârste se exprimă prin proporțiile diferitelor clase de vârstă (tineri,
maturi, vârstnici). În funcție de reproducere există trei vârste
ecologice : preproducătoare (până la prima reproducere); reproducătoare (între
prima și ultima reproducere); postreproducătoare (după ultima reproducere).
– Structura pe sexe diferă și ea foarte mult. Dominarea femelelor presupune
dezvoltarea numerică a populațiilor, cea a masculilor presupune regresul
populației, iar raportul de egalitate 1:1 presupune o populație stabilă.
Dinamica populației reprezintă totalitatea modificărilor cantitative ale unei
populații sub influența variațiilor diferiților factori abiotici și biotici.

4. PRODUCTIVITATEA

Productivitatea reprezinta conversia energiei în biomasa, ceea ce înseamna ca
la nivelul individului biologic, productivitatea este apreciata de cresterea
organismului si reproducerea lui. Desi, în ultima instanta, întreaga energie deriva
din radiatia solara, nu toata aceasta energie este utilizata de plante, o canti tate
importanta fiind disipata în diverse procese (energie solara reflectata, pierderi
calorice), ceea ce determina ca productia primara bruta sa fie reprezentata de
cantitatea de energie solara asimilata, în timp ce productia primara neta sa
reprezinte num ai cantitatea de energie care este de fapt transformata în biomasa.
Daca prin biomasa vom întelege mai exact cantitatea de substanta organica
acumulata într -o anumita perioada de timp si cuantificata la un moment dat, rata
acumularii acestei productii defineste notiunea de productivitate.

4.1 BIOMASA
Biomasa este un termen generic pentru materia vie. Acest termen poate fi utilizat
însa si atunci când se aminteste despre materia organica nevie , întâlnindu -se în
literatura de specialitate sintagma "biomasa fosila". Pentru evitarea unei confuzii
este preferabil sa se utilizeze pentru definirea materiei organice "moarte" termeni
de genul sapromasa sau necroma sa.
Productivitatea secundara poate fi definita în mod similar, deoarece nu toata
energia asimilata de plante poate fi consumata de consumatorii primari, nu toata
biomasa consumata este asimilata si nu întreaga energie asimilata este transformata
în biomas a. Cantitatea de energie asimilata si transformata în biomasa este de
asemenea în mare masura determinata de cantitatea disponibila de nutrienti si
disponibilitatea altor resurse necesare vietii.
Acest fapt este dovedit de studiul diferitelor ecosisteme si tuate în pozitii geografice
( de exemplu, zone tropicale) cu aceeasi valoare a radiatiei solare incidente care au
avut valori diferite ale productivitatii. Un exemplu este necesitatea plantelor de a
avea la dispozitie cantitati suficiente de magneziu (elem ent chimic esential pentru
fotosinteza). În ecosistemele în care magneziul este deficitar, eficienta plantelor în
asimilarea energiei solare este mai redusa.
În general, din acest punct de vedere, ecosistemele terestre sunt mai productive
decât cele acvati ce. De asemenea ecosistemele tropicale sunt mai productive decât
cele situate în zonele temperate sau arctice.
Structura chimica a biomasei poate fi redata prin diferite formule care încearca sa
evidentieze compozitia globala a materiei vii. În mod real, p roportiile diferitelor
elemente chimice din biomasa difera în functie de tipul organismelor si mai ales în
functie de apartenenta lor la regnul animal sau vegetal.
Pentru organismele animale exista o formula simbolica ce defineste proportia
principalelor e lemente chimice din masa substantei uscate:
C148 H296 O146 N16 P1,3 S1 ,
în care, carbonul are o pondere de 37,5% din masa. Pentru mediul acvatic marin se
pot utiliza în acelasi scop proportiile lui Redfield , sub forma:
C106 H163 O110 N16 P1

În acest caz p onderea carbonului de 35,8% din biomasa totala. Din aceasta formula
globala rezulta proportiile atomice frecvent utilizate în analiza ecosistemelor
marine:
C / P = 6,625 (atomi)
N /P = 16 (atomi)
si:
C / P = 5,68 (masa)
N / P = 7,0 (masa)
Desi în general exprimarea cantitativa a biomasei se realizeaza în unitati de masa,
considerând u-se substanta bruta (inclusiv apa continuta), în functie de necesitatile
de exprimare se pot utiliza si alte feluri de exprimari cantitative reprezentând mase
proportionale sau cantitati semnificative din anumite puncte de vedere. Astfel,
biomasa poate fi exprimata prin:
· masa uscata sau substanta uscata continuta (S.U.);
· efectiv sau numarul total de indivizi a caror biomasa se exprima;
· volumul biomasei sau biovolumul;
· cantitatea totala de carbon;
· cantitatea totala de azot;
· continutul caloric (energia stocata);
· cantitatea totala de clorofila, sau cantitatea unui anumit tip de clorofila, ca
un indicator al capacitatii de productie vegetala a unui ecosistem;
· continutul de ATP, ADP si AMP (acizii adenozin – tri,- di,- sau
monofosforic), modalitate de exprimare a biomasei extrem de interesanta, deoarece
aceste substante componente ale celulei vii se degradeaza foarte rapid la moartea
organismului, ceea ce permite o mai simpla distincti e între biomasa si substanta
organica moarta (necromasa).
Cantitatile de biomasa astfel determinate si exprimate în unitati de masa (sau
volum) se raporteaza în functie de fiecare caz la:
· suprafata sau volumul biotopului;
· specie, o pop ulatie, o cohorta sau un grup de organisme apartinând mai
multor specii aflate pe o suprafata sau într -un volum delimitat al biotopului;

Aprofundarea notiunii de biomasa conduce la concluzia ca aceasta este un "flux"
(Frontier, Pichod -Viale, 1991), ea masu rând viteza cu care ia nastere un
compartiment dat de materie organica. În sens opus acestui flux actioneaza
consumul acestei biomase, fie de catre metabolismul propriu compartimentului, fie
de catre un consumator sau prin actiunea microorganismelor reduca toare asupra
materiei organice ce a reprezentat biomasa.
Acesta este motivul pentru care în studiul variatiei biomasei dintr -un ecosistem dat,
trebuie sa se analizeze atent bilantul productie de biomasa – consum de biomasa .

5. DIVERSITATEA ȘI STABILITATEA BIOCENOZEI

Diversitatea este relația cantitativă între numărul de indivizi și numărul de specii
din biocenoză. Diversitatea este dictată de condițiile ecologice. În condițiile
favorabi le sau variate, biocenoza deține un număr mare de specii, fiecare specie
având un număr mic de indivizi; în conditii nefavorabile sau uniforme, biocenoza
deține un număr mic de specii fiecare specie având un număr mare de indivizi.
În primul caz diversitat ea este ridicată, iar în al doilea este scăzută. De exemplu, în
lacul Sărat există 59 secii de plante și animale, iar în lacul Roșu din Delata Dunării
există 497 specii de plante și animale. În pădurile de conifere există un număr de
10-15 specii, iar în p ădurea tropicală din Malaysia există un număr de 2227 specii.
Diversitatea biocenozei este în relație directă cu stabilitatea sa. Nișa ecologică este
o noțiune introdusă de Johnson 1910 care se referă la rolul functional pe care îl
joacă un individ, o popu lație sau o specie în biocenoză. Odu, arată că habitatul
reprezintă adresa individului, iar nișa ecologică rep rezintă profesia sau funcția sa.
Pentru a determina nișa ecologică trebuie cunoscut modul de hrană, sursa de
energie, matabolismul, producția și efectul acestora asupra altor populatii. Două
specii diferite nu pot avea aceeași nișă ecologică, dar pot coexista în același loc
dacă au surse diferite de hrană. De exemplu, speciile Daysneura fraxini și
D.acrophylla în stadiul larvar trăiesc pe frunze de frasin, prima pe nervuri, iar a
doua pe mezofil.

6.DINAMICA BIOCENOZELOR

Procesul de evoluție asupra biocenozelor se numește succesiune. Cauzele
succesiunii ecologice sunt reprezentate de interacțiunea dintre biocenoză și
biotopul său.
Influența biotopului asupra biocenozei se numește acțiune. Biotopul acționează
asupra biocenozei prn intermediul factorilor climatici , geologici, edafici etc. De
exemplu, glaciațiunile din Europa Centrală au acoperit această zonă cu tundră, cu
speciile caracteristice, în timp ce speciile temperate au rămas numai în sudul
continentului. Fenomenele biologice actuale, ca eroziunea solului, erupțiile
vulcanice modifică biotopul provocând schimbări considerabile ale biocenozelor.
Evoluția solului sub acțiunea factorilor climatici și biotici determină modificarea
florei și deci modificarea biocenozelor.
Influența biocenozei asupra biotopului se numește reacțiune. Reacțiunea se
manifestă prin modificarea biotopului. Biocenoza poate influența diferite elemente
ale biotopului, cum sunt factorii climatici, edafici, geologici .
Astfel, dezvoltarea vegetației lemnoase provoacă scăderea luminozității, mărirea
umidității atmosferice și scăderea temperaturii mediului.
Vegetația este un factor principal ce modifică compoziția și structura solului. De
exemplu, leguminoasele simbiotice cu bacteriile fixatoare de azot măresc
conținutul de azot al solului. Re sturile vegetale moarte se transformă îm humus,
rezerva organică a solului. Prin absorbția selectivă a ionilor, unele specii determină
alcalinizarea, altele acidifierea, modificând pH -ul solului.
Rocile pot fi transformate sub acțiunea algelor, lichenilor, mușchilor și rădăcinilor
plantelor superioare, în special prin dizolvare sau acțiune chimică favorizată de
secrețiile acide ale acestora.
În urma interacțiunii biocenoză -biotop poate apare înlocuirea unor specii
dominante cu altele, adaptate noilor condiț ii de viață .
Stadiile dezvoltării biocenozei sunt stadiul de pionieri, de competiție și
consolidare, de subclimax și de climax.
Stadiul de pionieri. Punctul de plecare în evoluția unei biocenoze îl constituie așa
numitele spații nude: lave vulcanice răcit e, stânci și grohotișuri dizlocate,
suprafețele alunecărilor de teren, depozite fluviale, mlaștini asanate, dune de nisip,

terenuri devastate de foc, inundații sau furtuni, depozite de steril de mină, pământ
dizlocat din construcție etc.
Aceste spații sufe ră procesul de colonizare sau populare pentru diferite specii
vegetale. Primele specii colonizatoare se numesc pionieri, iar stadiul este de
pionieri. Coloniștii sunt specii cu o foarte mare capacitate de diseminare, foarte
tolerante la condițiile severe d e insolație și uscăciune. Din punct de vedere
sistematic pot fi bacterii, alge albastre, licheni, mușchi, apoi plante ierboase și în
sfârșit lemnoase. De obicei sunt plante anuale, efemere.
Prin activitatea lor biologică, coloniștii contribuie la formarea solului fertil, creând
astfel condiții favorabile unor specii mai pretențioase la condițiile de mediu. Prin
densitatea redusă , ei nu permit stratificarea și stabilirea unor interacțiuni între
indivizi.
Stadiul de competiție și consolidare. În acest stadiu biotopul se caracterizează prin
apariția și formarea solului; ca urmare, crește numărul de specii, care este însă
foarte fluctuant. Creșterea densității speciilor și indiviziilor determină apariția unor
interacțiuni între acestia, concretizate în primul r ând prin competiție sau
concurență pentru spațiu, lumină și resurse nutritive.
În urma competiției supraviețuiesc speciile și indivizii mai bine adaptați condițiilor
de mediu. Tot în urma competiției apare startificarea pe verticală.
Consolidarea constă în popularea cu indivizi adaptați, într -o structură stratificată și
reducerea fluctuațiilor speciilor, ceea ce conferă o stabilitate relativă biocenozei.
Stadiul de subclimax este o fază de tranziție caracterizată prin creșterea densității
până la saturare f itocenotică și printr -o structură verticală, cu o mare capacitate de
exploatare a condițiilor de mediu, dar cu o stabilitate redusă.
Stadiul de climax. Termenul de climax este introdus de Clements și reprezintă
starea cea mai stabilă și mai complexă, de ec hilibru între vegetație și factorii de
mediu. Stabilitatea climaxului este relativă datorită interacțiunii continue între
biocenoză și biotop. Structura este stratificată, cu exigențe foarte mari. Biomasa
atinge valoarea maximă, diversitatea este cea mai r idicată și există cel mai mare
număr de relații între organisme.
Cunoașterea succesiunii ecologice a biocenozelor are o importanță practică. Astfel,
în fazele timpurii producția biocenozei depășește consumul, deci productivitatea
este ridicată. În stadiile de maturitate consumul tinde să egaleze producția, deci
productivitatea este nulă. Ca urmare, exploatarea biocenozelor mature este
nerentabilă față de cea a celor aflate în stadii succesionale tinere.

Relațiile interspecifice reprezintă relațiile stabilit e între specii în cadrul biocenozei.
Acestea pot avea asupra speciilor diferite acțiuni, și anume: o acțiune favorabilă
(+), o acțiune nulă (0) și o acțiune defavorabilă ( -). În funcție de aceste acțiuni,
între specii se stabilesc diferite tipuri de relați i:
– neutralismul (00) este relația prin care două specii din biocenoză nu se
influențează reciproc în nici un fel;
– competiția sau concurența ( –) este relația între două specii care folosesc aceleași
resurse ale mediului (hrană, spațiu), insuficiente pen tru ambele specii;
– mutualismul (++) este relația dintre două specii care convețuiesc în comun,
fiecare profitând de pe urma acestei convețuiri; conviețuirea este obligatorie pentru
creșterea și dezvoltarea fiecărei specii, de exemplu lichenii ca simbioză dintre o
algă și o ciupercă, micorizele ectotrofe și endotrofe etc.
-protocooperarea (++) este relația prin care ambele specii profită de pe urma
cooperării, dar convețuirea nu este obligatorie pentru nici una;
– comensalismul (+0) este o relație obligato rie pentru una dintre specii care obține
un beneficiu și indiferentă pentru cealaltă, de exemplu adăpostul sau transportul
(forezia);
– amensalismul ( -0) este relația prin care o anumită specie este inhibată în creștere
sau dezvoltare de substanțele elimin ate de altă specie, de exemplu antibioticele;
– parazitismul (+ -) este relația obligatorie pentru specia care parazitează și care
este influențată favorabil, în timp ce gazda este influențată nefavorabil, de exemplu
paraziții vegetali (bacterii, ciuperci, plante superioare);
– predatorismul (+ -) este relația obligatorie pentru prădător care este influențat
favorabil, în timp ce prada este influențată negativ.
Aceste tipuri nu cuprind toată diversitatea de relații dintre specii. Pe de altă parte,
relațiile s tabilite la nivel individual nu corespund totdeauna cu cele stabilite la
nivel populațional, de exmplu:
plantă (A) …. parazit (B) …. hiperparazit
-la nivel individual, relația este: A B ( -+), BC ( -+), AC (00);
– la nivel populațional, relația este: AC (++)

7.STRUCTURA TROFICĂ A BIOCENOZEI

Relațiile trofice reprezintă cel mai important tip de relații într -o biocenoză. Din
punct de vedere trofic, speciile unei biocenoze se împart în următoarele categorii:
– producători primari, care sunt plantele verzi fotoautotrofe și bacteriile
chimiosintetizante;
– consumatori, care sunt organisme heterotrofe și anume: de ordinul I (animale
erbivore fitofage), de ordinul II (animale carnivore ce se hrănesc cu erbivore) și de
ordinul III (animale carnivore ce mănâncă a lte carnivore);
– descompunători, care sunt bacteriile și ciupercile ce degradează substanțele
organice în substanțe minerale, făcând posibilă reutilizarea acestora de către plante.
Integrarea biocenozei cu biotopul în realizarea ecosistemului, ca sistem u nitar din
punct de vedere structural și funcțional se realizează prin schimbul permanent de
materie, energie și informație.

Bibliografie:
1.https://ro.wikipedia.org/wiki/Biocenoz%C4%83
2. http://www.scritub.com/geografie/ecologie/Biocenoza15410151513. php
3. http://cyd.ro/biotopul -si-biocenoza/
4.https://www.gimnaziu.info/biotop -structura -unui -biotop -biocenoza –
structura -unei -biocenoze -populatia -varste -ecologice
5.https://www.google.ro/search?q=biocenoza&rlz=1C1CHZL_roRO757RO757
&source=lnms&tbm=isch&sa=X &ved=0ahUKEwj5gojc6cDXAhXSDewKHfcZ
C3gQ_AUICigB&biw=1366&bih=662#imgrc=KbRwGuXBJhmbdM: