Proiect de Investitii Privind Infiintarea Unei Culturi de Catina

Capitolul I Pomicultura – considerații generale

1.1 Sectorul fructe la nivel mondial

1.2 Analiza sectorului pomicol din [NUME_REDACTAT] II Arbuștii fructiferi – oportunitate de dezvoltare în cadrul sectorului agricol

2.1 Fructele mici în [NUME_REDACTAT]

2.2. Arbuștii fructiferi în [NUME_REDACTAT] III Studiu de caz – Inființare plantație de cătină

3.1. Caracteristici generale

3.2. Tehnologia de producție

3.3 Cheltuieli de înființare cultură

3.4 Venituri de exploatare

3.5. Posibilități de valorificare a producției

Capitolul IV Concluzii

1.1 Sectorul fructe la nivel mondial

Sectorul fructe legume a fost puternic lovit de criza economic ca urmare a diminuării consumului, respectiv a scăderii vânzărilor. Cu toate acestea, în ultimii ani s-au înregistrat semne slabe de redresare și o creștere a cererii de fructe la nivel global. China și India dunt țările unde s-au înregistrat cele mai mari creșteri economice și implicit a veniturilor populației, acestea fiind și statele unde sectorul pomicol își revine mai repede.

Și la nivelul segmentului de procesare s-au înregistrat schimbări semnificative. Apariția unui consumator mult mai bine informat și mai pretențios în ceea ce privește aspectele calitative a pus presiune pe operatorii din sector care s-au reorientat către introducerea de tehnologii noi, cât mai avansate și către materii prime superioare.  

Se așteaptă ca piața mondială de legume și fructe să depășească 735 miliarde de dolari până în 2016, înregistrând astfel o creștere de 25% pentru ultimii 5 ani. Până la finele aceluiași an, volumul producției va ajunge la 690 milioane de tone, mai mare cu 10% față de nivelul înregistrat în 2010. Conform FAO, exporturile se situează în jurul valorii de 45 miliarde de dolari și manifestă tendințe de creștere.

Piața fructelor și legumelor este extreme de concentrată. Peste 70% din venituri sunt realizate de către primele 50 de companii din topul mondial. Aici sunt incluși totalitatea producătorilor și procesatorilor fie că vorbim de fructe și legume proaspete sau conserve, produse congelate sau procesate în orice fel. Fructele sunt cel mai des transformate în suc și gemuri, aceste categorii de produse având cea mai mare ncidență pe piață. Ca urmare a creșterii gradului de conștientizare a importanței nutriției și a unei vieți sănătoase, se preconizează că piața sucurilor naturale de fructe va înregistra în 2016 un volum al vânzărilor de aproximativ 65 miliarde litri, în ciuda competiției acerbe cu sucurile îmbuteliate, apa și băuturile energizante.  

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și China sunt principalii exportatori și importatori de fructe și legume procesate. Cea mai mare parte a importurilor provin din Brazilia, Thailanda, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Europeană este cea mai mare piață pentru fructe la nivel mondial, fiind urmată de SUA, însă regiunea Asia –Pacific a înregistrat cea mai accelerată dezvoltare în acest sens, înregistrând în ultima perioadă o creștere de 4,5% pe an.

[NUME_REDACTAT] este al 5 lea producător mondial de legume și fructe. Acest sector contribuie cu 16% la veniturile din agricultură. Procentul depășește 25% în țări ca Grecia, Italia, Germania, Spania, și sunt de asemenea foarte importante pentru economia din Belgia și Olanda.

La nivel european se produc anul în medie 40 de milioane de tone de fructe și 70 de legume. Tot acest sector asigură și locurile de muncă pentru o parte considerabilă din populația rurală, având un important rol social.

De asemenea asigură aprovizionare cu hrană a populației, contribuie la cnservarea ariilor natural, la combaterea efectelor schimbărilor climatic și nu în ultimul rând la o alimentație sănătoasă și combaterea a numeroase boli.

Fiind un sector agricol, puternic dependent de condițiile pedo-climatice și cu caracteristicile specifice ale activităților desfășurate, provocările cu care se confruntă sunt numeroase:

Vulnerabilitatea fructelor la schimbările climatice și fenomenelor climatice precum înghețuri , ploi și inundații, furtuni

Volatilitatea tot mai mare a prețurilor și nesiguranță foarte mare a veniturilor. Această volatilitate a slăbit veniturilor producătorilor și ridică multe probleme, inclusiv relevanța modelelor economice implementate în cadrul negocierilor internaționale . O liberalizare a pieței fără reglementare va crește și mai mult această volatilitatea.

Deschiderea tot mai mare a pieței UE la importurile din țări terțe, în conformitate cu acordurile bilaterale negociate de către [NUME_REDACTAT] sector de producție european încă insuficient organizat ( 35 % din producția UE ), în fața unei distribuții moderne extrem de concentrată și care impune legislația sa .

Costuri foarte mari cu forța de muncă .

Specializarea tot mai mare de companii de producție care se confruntă cu investiții foarte mari în timp ce marjele de producție nu încetează să scadă sau sunt negative în perioade de criză .

Numărul scăzut de unități de producție gestionate de tineri, abandonarea culturilor și depopularea zonelor rurale

Așteptările ridicate ale consumatorilor în ceea ce privește calitatea, siguranța alimentară și raportul calitate – preț , la care se adaugă cerințele de standarde și certificări ale distribuitorilor

Problemele de securitate alimentară în contextul unei populații mondila în creștere (de la 6 la 9 miliarde de oameni până în 2050 ), în timp ce culturile sunt foarte variabile în cantitate și calitate .

 Printre cele mai importante asociații care activează în domeniu la nivel mondial, se numără:  

[NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Society NVS

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] of Fruit and [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]

Din rândul statelor membre ale UE Italia este unul dintre cei mai mari producători de fructe și legume nu doar din Europa ci din întreaga lume. Producția națională de fructe și legume este în medie de 36 de milioane de tone/ an.

Practic, fermierii italieni produc anual 18 milioane de tone de fructe, 14 milioane de tone de legume și 4 milioane de tone de citrice, fiind lider europeană pe piața producției de piersici, pere și kiwi și cel mai mare producător mondial de anghinare.

La producția de piersici și nectarine, Italia ocupă prima poziție în Europa cu 43% din producția totală, la fel se întâmplă și în cazul perelor (35%) și kiwi (70%). În ceea ce privește legumele, Italia este cel mai mare producător de roșii din Europa (37% din producția totală fiind obținută în această țară), salată verde (22%) și pepeni (32%).

Totuși, aceste producții record nu au influențat consumul intern care este într-un declin puternic. Un italian cheltuiește, în medie, 3% din veniturile lui pe fructe și legume. Proiectul „Ortofrutta d'Italia” (Fructe din Italia) inițiat de [NUME_REDACTAT] Ortofrutticoli (CSO), urmărește să le explice consumatorilor importanța consumului de fructe și legume de sezon și urmărește dublarea sumelor cheltuite zilnic pentru aceste produse. 

Polonia este și ea un producator important de  fructe si legume la nivelul [NUME_REDACTAT], iar in cazul unor sortimente selectate chiar si la nivel mondial. Valoarea productiei de fructe și legume (inclusiv ciuperci) se ridica la peste 2 mld euro, ceea ce reprezinta aproximativ 15% din productia totala a bunurilor din agricultura si aproximativ 33% din productia culturilor agricole. De exemplu, volumul productiei poloneze de mere s-a apropiat in ultimii ani la 3 milioane de tone, reprezentand aproape 25% din productia totala UE a acestui fruct si claseaza Polonia, pe primul loc in UE. Polonia este, de asemenea, unul dintre cei mai mari producatori de capsuni.

Valoarea exporturilor poloneze de fructe si legume proaspete, congelate si procesate in perioada primelor sapte luni ale acestui an a ajuns la 1.886 mi. Euro, din care fructele la 1.320,8 mil.euro, iar legumele la 565,2 mil. euro.  In cazul fructelor proaspete principalii clienti sunt: Rusia, Belarus, Ucraina, Kazahstan, Romania, Germania. In cazul legumelor proaspete principalii clienti sunt: Rusia, Germania, Ucraina, Romania, [NUME_REDACTAT], Rusia, Belarus, Franta, [NUME_REDACTAT]. Principalii beneficiari de legume congelate poloneze sunt: Germania, Rusia, Franta, Belgia, [NUME_REDACTAT], Olanda si [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] reprezintă o piață de desfacere importantă pentru Polonoia. În primele luni ale lui 2013, exportul polonez de produse agro-alimentare către țara noastră a ajuns la 198,5 mil. euro (anul precedent de 175,6 mil. euro).

1.2 Analiza sectorului pomicol din [NUME_REDACTAT] România cultivarea pomilor fructiferi este o activitate tradițională care s-a dezvoltat în contextul unui nivel ridicat al fertilității solurilor și a unei mari diversități climatice. Deși începând cu anul 1990 în sector s-a înregistrat un declin la nivelul tuturor componentelor, potențialul de dezvoltare continuă să fie mare și încă insuficient valorificat.

Sursa: Institutul de la [NUME_REDACTAT] patrimoniului pomicol a avut ca principale cauze valoarea mare a investiției pentru înființarea unei plantații și costurile ridicate de întreținere a unei plantații pe rod. Acestea au afectat gradul de atractivitate a sectorului pentru potențialii investitori.

În plan regional, Nord – Vest și Sud-Muntenia, sunt regiunile cu cele mai mari suprafețe de livezi – 38 mii de ha, respectiv 40 mii de ha. La polul opus se află [NUME_REDACTAT] – Est și Centru, unde suprafețele cu livezi sunt mult mai mici, deși există potențial semnificativ de dezvoltare. Cu toate acestea județele Iași, Suceava, Mureș și Sibiu sunt ceva mai bine reprezentate ca suprafață și chiar reprezentative pentru anumite specii.

Bazinele pomicole acoperă 40% din suprafața țării și concentrează peste 41% din populație. (Tabel 2) Majoritatea suprafețelor acoperite cu pomi fructiferi (85%) se află în mediul rural. În intervalul 2005 – 2011 nu au existat modificări semnificative de structură, ponderile înregistrând variații nesemnificative. Cu toate acestea atât suprafețele acoperite cu pomi fructiferi cât și producțiile au înregistrat un declin semnificativ.

Majoritatea plantațiilor sunt îmbătrânite și neproductive, ceea ce relevă o nevoie imediată de restructurare. (Tabelul 3). Materialul de plantat obținut în pepinierele românești (2 milioane de pomi) nu acoperă, însă, nici 25% din necesarul de 8-10 milioane pomi. Această situație denotă o slabă administrare a resurselor genetice locale.

Tehnologiile de producție sunt învechite și necompetitive, fapt care se reflectă în producțiile mici la hectar, inferioare mediilor europene pentru majoritatea soiurilor. Oscilsțiile mari din ultimii ani relevă existența în continuare a unei dependențe mari de condițiile climatice.

Sursa: INS [NUME_REDACTAT] al României, 2013

Această situație se datorează în mare parte și capacității redusă a exploatațiilor, majoritatea ferme individuale (88%), de a susține investiții în reconversie, condiționare, depozitare, procesare, ambalare, transport. Lipsa unui sistem de creditare creditare/investiții targetat, cu perioadă de grație până la intrarea pe rod a livezilor, limitează accesul fermierilor la finanțare.

Lipsa de competitivitate a sectorului poate fi pusă și pe seama lipsei unei strategii sectoriale coerente și care să răspundă eficient la problemele existente dar și a gradului redus de asociere și organizare pe filieră. Lipsa unei rețele comerciale structurate care să corespundă specificității pomiculturii afectează și gradul de autosuficiență.

Piața românească este dominată de oferta externă deși cererea ar putea fi acoperită din producția internă.

Sursa: INS – [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] nr.12/2012

Lipsa unui sector de procesare care să constituie o alternativă la desfacerea fructelor în stare proaspătă este un alt dezavantaj major.

Toate aceste probleme, au constituii impedimente importante în dezvoltarea sectorului și se impune adresarea lor imediată în vederea relansării.

Cu toate acestea, analiza sectorului relevă și o serie de avantaje care justifică inițiativa MADR de a sprijini dezvoltarea pomiculturii prin intermediul unui subprogram specific Condițiile pedoclimatice favorabile, forța de muncă ieftină, existența unei tradiții în domeniu și a unor bazine pomicole consacrate, sunt doar câteva din punctele forte identificate.

Gradul mare de diversificare a producției din sector reprezintă un alt avantaj major. O analiză pe specii arată că atât în ceea ce privește numărul de exploatații cât și suprafața, merii și prunii sunt cel mai bine reprezentați cu o pondere de 81% în totalul exploatațiilor și 85% în total suprafață

Sursa: INS [NUME_REDACTAT] al României, 2013

De asemenea consumul de fructe, atât la nivel național Fig.3 cât și internațional, a crescut în ultimii zece ani, iar cererea suplimentară rezultată este insuficient acoperită, atât pe piața interna cât și pe cea externă.

Sursa: INS [NUME_REDACTAT] al României, 2013.

Existența unor stațiuni de cercetare performante sau cu potențial ridicat de dezvoltare în majoritatea bazinelor pomicole precum și a unei baze de resurse genetice cu soiuri locale și portaltoi adaptați la condițiile de climă și sol din România și potențial de ameliorare pentru a deveni competitive pe piață europeană, reprezintă alte două avantaja ale sectorului.

Dimensiunea relativ mică a plantațiilor precum și tehnologiile utilizate care, de regulă, se încadrează în sistemul extensiv de exploatare, permit o conversie rapidă la producția ecologică, ceea ce constituie un plus în contextul creșterii interesului pentru agricultura ecologică la nivel european.

Structura suprafeței ocupate de livezi cu fructe cultivate în sistem ecologic din România în anul 2010

Sursa: prelucrări proprii pe baza datelor disponibile pe [NUME_REDACTAT] de ritmul încet de creștere, sectorul a înregistrat totuși o ușoară evoluție. Numărul mare de plantații pomicole permite o mai mare flexibilitate, precum și posibilitatea de creare de noi structuri de comercializare sau de adaptare ușoară a celor deja existente.

Capitolul II Arbuștii fructiferi – oportunitate de dezvoltare în cadrul sectorului agricol

2.1 Fructele mici în [NUME_REDACTAT]

Atât producția cât și cererea de fructe mici au înregistrat o evoluție spectaculoasă, în ultimul deceniu, în [NUME_REDACTAT]. Agricultura europeană produce peste 1500 mii tone de fructe mici/an, în special căpșuni, coacăz negru, afine și zmeura, aceste specii fiind și fructele cu cea mai mare căutare pe piața europeană, din această categorie. În ultimii 20 de ani cererea de fructe mici de pe piața UE s-a dublat.

Cel mai mare producător de coacăze din Europa este Polonia, cu 275 mii tone, aproximativ 70% din producția totală. Polonia deține și 61% din producția europeană de zmeură.

Cel mai mare importator de fructe mici este Germania. [NUME_REDACTAT] importă fructe de afin și de coacăz inclusiv din America de Sud (Chile, Argentina).

  2.2. Arbuștii fructiferi în [NUME_REDACTAT] de arbuști fructiferi se poate instala pe suprafețe mici de teren, începând de la 0,5 ha. În general, arbuștii fructiferi încep să fructifice din al doilea an de la plantare, astfel că investițiile făcute se recuperează mult mai repede comparativ cu alte specii pomicole. Având în vedere fărâmițarea terenului specifică proprietății private din România și creșterea cererii de fructe mici de pe piața europeană, fermierii români ar putea acoperi această nișă de piață.

Principalele specii de arbuști fructiferi de importanță economică pentru România se împart în: specii de interes major, a căror cerere este semnificativă pentru piață, aici incluzând coacăzul negru, zmeurul, afinul și murul; respectiv specii de interes mai mic, având o cerere mai mică, dar care totuși au cunoscut o dezvoltare în ultimii ani. În această categorie intră agrișul, alunul, cătina, smochinul, socul etc.

 Pentru reușita unei plantații de arbuști fructiferi trebuie avute în vedere câteva aspecte importante:

alegerea unui teren propice pentru înființarea unei plantații;

apropierea de o sursa de apă;

procurarea de material săditor de calitate, din pepiniere autorizate;

folosirea unor soiuri cu înalt potențial de producție;

amplasarea plantației într-o zonă unde există forță de muncă pentru recoltare.

După înființare, circa 60-75% din totalul cheltuielilor dintr-o plantație de arbuști fructiferi sunt reprezentate de cheltuielile de recoltare. Astfel, pentru majoritatea speciilor de arbuști fructiferi, principala problemă, care determină reticiență din partea investitorilor, o reprezintă necesarul mare de forță de muncă manuală. Totuși, România are marele avantaj că această forță de muncă este nu doar disponibilă ci și mult mai ieftină, comparativ cu celelalte țări din [NUME_REDACTAT].

Cu toate acestea, producția de fructe mici a României în totalul producției obținute la nivel European este nesemnificativă Conform datelor FAO din 2010. România a avut o producție de coacăz negru de 19 tone, reprezentând 0,01% din producția UE, iar cea de zmeur a fost de 31 tone, adică 0,02% din producția europeană.

Cultura căpșunului este singura care s-a dezvoltat destul de bine în ultimii 15 ani în România, ajungând de la o producție de 5-6 mii de tone/an la peste 12 mii tone anual în 2012. În schimb, pentru restul arbuștilor fructiferi, producția a stagnat până în 2010, pentru a înregistra o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani. Această creștere s-a datorat acțiunii a trei factori majori:

Accesarea fondurilor europene, care au determinat un număr important de tineri să înființeze plantații de arbuști fructiferi și de căpșun;

Criza economică, care a făcut ca o parte din resursele financiare din industrie să migreze spre agricultură;

Diversificarea cererii de pe piața europeană și adoptarea unui stil de viață mai sănătos în ceea ce privește alimentația.

Arbuștii fructiferi ca afinul, coacăzul, zmeurul sunt specii cu cerințe moderate față de factorii de mediu, de aceea se comportă bine în România. Acești arbuști se înmulțesc ușor și intră repede pe rod, iar fructele obținute au valoare nutritivă și terapeutică ridicată. 

Ei au cerințe moderate față de căldură, se dezvoltă bine în zone colinare, cu un regim de precipitații mai mare de 600 ml anual sau în condiții de irigare, dar nu suportă stagnările de apă. Deși unele suportă semiumbra, se obțin fructe de calitate în condiții bune de lumină.

Afinul preferă o climă răcoroasă, umedă și poate fi cultivat până la altitudini de 600-800 m. Suportă temperaturi scăzute până la – 25°C în perioada de iarnă. Afinul preferă soluri bine drenate, fără exces de umiditate, cu reacție acidă (pH 4,3-5,5). Reacția solului este una dintre însușirile care limitează aria de răspândire a acestei culturi.

Această specie nu se va cultiva pe terenuri unde au fost aplicate amendamente calcaroase în anii precedenți dacă reacția solului nu a coborât sub 5,5. Dacă ph-ul este mai mare de 5,5, pentru scăderea acestuia se va folosi turbă acidă aplicată în groapa de plantare. Preferă soluri bogate în humus, evitându-se solurile sărace și cele nisipoase.

Coacăzul suportă geruri de -30°C în timpul iernii, dar nu suportă temperaturi foarte ridicate, vara mai ales, dacă sunt asociate cu seceta. Se dezvoltă bine pe soluri permeabile, fertile, suficient de umede, cu reacție ușor acidă (ph 5,0-6,5).

Zmeurul suportă bine gerurile din zona noastră, cu condiția ca lemnul tulpinilor anuale să fie bine copt la intrarea în iarnă. Dacă lemnul nu e copt suficient, vârful lăstarilor îngheață. Această specie se cultivă pe diferite tipuri de sol, dar nu suportă solurile grele, calcaroase și reci. Se dezvoltă bine la un pH de 5,6-6,8.

Înființarea plantațiilor de arbuști fructiferi necesită cheltuieli mari din partea fermierilor, dar aceștia pot beneficia de sume nerambursabile din [NUME_REDACTAT] Agricol pentru [NUME_REDACTAT]

Materialul săditor la majoritatea arbuștilor fructiferi se obține prin butășire, marcotaj, drajonare, ceea ce înseamnă că sunt plante pe rădăcini proprii. Se mai pot înmulți și prin altoire (afinul).

Plantațiile de afin și coacăz se înființează în general prin folosirea butașilor înrădăcinați, iar cele de zmeur prin folosirea drajonilor. Drajonii trebuie să aibă 60-80 cm lungime, diametrul la bază 10-12 mm și un sistem radicular bogat. Rădăcinile drajonilor de zmeur sunt subțiri și se deshidratează foarte repede.

Aprovizionarea cu material săditor se face din pepiniere autorizate care pot certifica sănătatea plantelor și autenticitatea soiurilor.

În vederea plantării se face pregătirea terenului printr-o arătură adâncă de 40-50 cm și încorporarea îngrășămintelor organice și chimice folosite pentru fertilizarea de bază.
Pentru plantațiile de coacăz și zmeur, dacă pH-ul solului este prea mic se vor aplica amendamente cu calcar pentru corectarea acidității.

La solurile cu permeabilitate redusă se poate face o scarificare la 60-80 cm adâncime pentru a mări permeabilitatea acestora. Pentru pichetarea terenului se vor stabili distanțele de plantare.

Afinul se poate planta la distanțe de 2,5-4,0 m între rânduri și 1,2-2,5 m între plante pe rând în funcție de vigoarea soiului și tehnologia de cultură adoptată. Poate fi de exemplu o plantație în rânduri simple la distanțe de 3×1 m sau în benzi cu două rânduri plantate la distanțe de 3x1x1 m.

Coacăzul se poate planta astfel:

în sistem clasic, unde plantele sunt conduse în formă de tufe, distanțele de plantare sunt de 2,5-3,0 m între rânduri și de 0,7-1,5 m pe rând;

în sistem intensiv, cu distanțe de plantare de 0,75-1,0 m/1,5-2,0 m și pe rând se va forma un gard fructifer;

în sistem superintensiv pentru plantații unde se va face recoltarea mecanizată a fructelor, cu distanțe de plantare de 1,8/0,15 m. Aici plantele se conduc sub formă de cordon vertical, sunt foarte dese și au o durată de exploatare de 3 ani, față de 10-12 ani în celelalte sisteme de cultură.

Pentru cultura zmeurului, cele mai bune rezultate se obțin pe terenurile în pantă la plantarea în rânduri pe curbele de nivel, la distanțe de 2,5-3,0 m între rânduri și 0,50 m între plante pe rând. Pe direcția rândului se va forma un gard fructifer. În grădinile familiale, în condițiile în care lucrările nu se fac mecanizat, distanțele dintre rânduri pot fi mai mici.

Ca și la pomii fructiferi, la arbuști plantarea se poate face toamna sau primăvara.

Pentru afin dau rezultate mai bune plantările de primăvară, în martie sau aprilie, mai ales în zonele umede sau cu ierni geroase. Plantarea se face toamna în zonele mai secetoase și cu ierni mai blânde.

Zmeurul se plantează toamna înainte de venirea înghețurilor sau primăvara devreme. Dacă este secetă primăvara, plantele trebuie udate de mai multe ori pentru a se asigura prinderea, sistemul radicular fiind sensibil la lipsa apei.

Cele mai bune rezultate la plantarea coacăzului se obțin când lucrarea se face toamna, pentru că în primăvară va porni în vegetație devreme și în timpul plantării se vor distruge o parte din muguri. Plantarea de primăvară se poate face cu rezultate bune în zonele cu mai multe precipitații în această perioadă.

În vederea plantării, materialul se fasonează și se mocirlește, fiind atenți ca plantarea să se facă înainte ca mocirla să se usuce pe rădăcini. Înainte de plantare, butașii de coacăz se fasonează, scurtându-se la 3-4 muguri. Drajonii de zmeur trebuie să fie turgescenți, cu mugurii viabili, neafectați de ger. Fasonarea drajonilor de zmeur constă în îndepărtarea rădăcinilor rănite sau uscate și scurtarea tulpinilor la 20-25 cm. Butașii înrădăcinați, în vârstă de doi ani la afin, au tulpini de 30-45 cm și un sistem radicular care a păstrat o parte din pământul fixat pe rădăcini printr-o udare abundentă înainte de scoaterea materialului de la stratificare.

Plantarea afinului se face în gropi de 40x40x40 cm în care se administrează turbă acidă care să asigure valoarea de pH corespunzătoare. Pe solurile sărace se administrează gunoi de grajd. Butașii se plantează cu 4-5 cm mai adânc decât au fost în pepinieră. După plantare se face o udare și plantele se mușuroiesc cu pământ reavăn.

Pentru plantarea coacăzului se fac gropi de 30x30x30 cm sau se deschid șanțuri în lungul rândului. Butașii înrădăcinați se plantează cu 4-6 cm mai adânc decât în pepinieră. Se așază în groapă, se pune pământ, se tasează, se udă și se face un mușuroi până la mugurele terminal.

Drajonii de zmeur se plantează în gropi de 40x40x40 cm sau în șanțuri de 30/30 cm, se udă, se mușuroiesc până la 15-18 cm și se scurtează tulpinile la nivelul mușuroiului.

Capitolul III Studiu de caz – Inființare plantație de cătină

3.1. Caracteristici generale

Deși a fost introdusă în cultură acum 40 de ani, în ultimii 16 ani cultura de cătină a fost aproape abandonată, în timp ce state precum SUA și Canada, care abia au descoperit valoarea acestei culturi, deja au introdus-o în programele guvernamentale în vederea sprijinirii cultivării sale.

Cultura cătinei albe (Hippophae rhamnoides L), este deja extrem de rentabilă în țări ca Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Rusia, Mongolia sau China și este o alternativă ecologică, economică și sustenabilă la agricultura actuală, denaturată și superchimizată. Condițiile eco-pedo-climatice și relieful adecvat, fac din România patria perfectă pentru această nouă și valoroasă specie de cultură pomicolă.

Cătina albă face parte din genul Rhamnoides. Cele mai importante subspecii de cătină sunt:

H. rhamnoides ssp. eur-rhamnoides, care crește în Europa și [NUME_REDACTAT].

H. rhamnoides ssp. thibetana, de talie mică, rezistentă la secetă și temperaturi scăzute, crește pe platourile Tibetului.

H. rhamnoides ssp. salicifolia, crește spontan în [NUME_REDACTAT]. 

[NUME_REDACTAT] a fost identificată și subspecia Carpatica, de catre Topa, in 1960. Pentru această specie nu exista deocamdată soiuri propriu-zise, ci anumite selecții obținute din flora spontană care au anumite însușiri ce corespund unor cerințe de valorificare.

Soiurile de cătină omologate la noi în țară sunt:

Șerpeni 11 are fructele mari, în jur de 0,5 grame, de forma cilindro-ovoidale, de culoare portocalie-deschis, cu peduncul lung de circa 3-4 mm, ceea ce ușurează recoltarea. Planta este viguroasă, are creșteri puternice, drepte, cu spini mari. Este un biotip precoce, timpuriu și foarte productiv.

Delta 1 are fructe mari, de circa 0,48 de grame, ușor alungite, de culoare portocalie, cu pielița groasă și un peduncul scurt de 2 mm. Tufa este viguroasă, ramificată, iar tulpinile poartă spini lungi și destul de rigizi. Este o selecție ce intră târziu pe rod, fructifică pe ramuri lungi și are o capacitate de producție bună.

Murgești 1 are fructe mijlocii, de 0,35 de grame, forma aproape sferică, de culoare portocalie. Planta este viguroasă, rară, fructifică pe ramuri scurte și mijlocii și are un potențial de producție bun.

Cătina albă se prezintă ca un arbust înalt de 1,5-3 m cu numeroși țepi puternici. În functie de condițiile de climă și sol, ea poate crește și ca tufă joasă târâtoare, în zonele aride și pe soluri sărace, dar și sub forma arborescentă de 1,5-5 m înălțime pe soluri fertile. Intră pe rod în anul trei de la plantare și are o durată de producție de 18-20 ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, răspândit mai mult la suprafața solului, până la circa 20 cm adâncime, având o mare capacitate de drajonare.

Pe rădăcinile cătinei se formează nodozități fixatoare de azot, ca la plantele leguminoase. Aceste nodozități sunt formațiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium, Azotobacter, Chlostridium, care există libere în sol și pătrund în plantă prin perișorii absorbanți, printr-un mecanism de atracție chimică (recent s-a descoperit că bacteriile sunt atrase de flavone secretate de rădăcină). Formarea nodozităților este favorizată de prezența unor microelemente ca: bor, molibden, calciu și sulf.

Tulpina cătinei are o scoarță netedă, de culoare brun-verzuie, care cu timpul se închide la culoare. O particularitate a acestei plante este prezența a numeroși spini puternici, lignificați și foarte ascuțiți. Toate creșterile anuale de pe tulpină și ramuri se termină cu astfel de spini.

Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul îngust și lung de 5-6 cm, cu perișori solzosi de culoare cenușie-argintie pe toate fețele. Frunzele sunt și ele foarte bogate în vitamina C.

Cătina alba este o specie unisexuată, având plante de ambele sexe. Plantele bărbătești sunt mai viguroase decât cele femele, au ramuri anuale mai mici, mai groase și de culoare închisă, precum și muguri mai mari. Florile bărbătești sunt grupate în conuri scurte de culoare brună si se află pe ramurile anuale. Florile femele sunt grupate câte 10-12 într-un racem foarte scurt.

Fructele sunt drupe false, mici, de formă variabilă, de la ovoide la globuloase, uneori chiar turtite. Culoarea lor predominantă este portocalie cu treceri spre galben. Mai rar apar și fructe de culoare roșie. Fiind în număr foarte mare, foarte scurt pedunculate și așezate unul lângă altul, fructele îmbracă ramurile ca un manșon.

Pulpa fructelor este de culoare galbenă sau portocalie, este foarte suculentă și lasă pete unsuroase. Fructele de cătină au un miros plăcut și aromat, dar nu se pot consuma cu plăcere în stare proaspătă, fiind acre și astringente. La maturitate completă ele pierd multă aciditate și au aroma particulară mai puternică atunci când se recoltează dupa ingheț.

Cătina albă înflorește în aprilie-mai, când temperatura medie diurnă este de 12-15 °C, înflorirea desfășurându-se pe o perioada de 15 zile. Plantele bărbătești înfloresc mai devreme, în timp ce plantele femele înfloresc odata cu înfrunzirea.

Polenizarea se face cu ajutorul vântului și al insectelor. La sfârșitul perioadei de înflorire, florile femele polenizate evoluează spre fructe.

Maturarea fructelor incepe în luna august. În primele săptămani, fructele se îngălbenesc iar semințele sunt complet formate și capabile să germineze. La maturare, culoarea pieliței și a pulpei se intensifică odată cu creșterea în volum a fructelor. La sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie fructele ajung la maturitate optima. Daca recoltarea se face cu întârziere calitatea fructelor se depreciază, crapă și pierd suc.

Numeroasele cercetări în domeniu, au evidențiat faptul că fructele de catină, deși greu de cules si extrem de perisabile în stare proaspată, conțin o serie de substanșe bioactive valoroase cu rol important în reglarea metabolismului uman. Prin stimularea sistemului imunitar, consumul de cătină are acțiune terapeutică și curativă, cu rezultate deosebite în prevenirea și tratarea a multiple afecțiuni.

Caracteristicile sale biologice unice și compoziția chimică a fructelor au facut ca planta să prezinte în ultimul timp un interes deosebit, urmărindu-se elaborarea unor tehnologii hibride pentru separarea, concentrarea și purificarea extractului de catina, în vederea obținerii unor concentrate de principii active cu aplicații în domeniul alimentar, farmaceutic și cosmetic.

Răspândirea pe un areal apreciabil de mare, cantitățile mari de fructe ce pot fi recoltate, ca și numeroasele argumente în favoarea folosirii acesteia în cultură, mai ales pentru fixarea terenurilor degradate și a exploatării terenurilor saraturate, constituie elemente extrem de importante în vederea exploatării intensive. Cătina este o plantă valoroasă și prin faptul că, spre deosebire de alte plante, poate fi valorificată în întregime prin fructe, frunze și rădăcini.

Sortimentul de cătină cultivat în România, obținut din genofondul autohton, este valoros prin conținutul complex al fructelor, foarte rezistent la bolile și dăunătorii specifici, bine adaptat la condițiile spațiului carpato-danubiano-balcanic, dar și al celor de litoral. [NUME_REDACTAT] de Excelență pentru [NUME_REDACTAT] de la Arad au fost certificate și înscrise în [NUME_REDACTAT] al soiurilor de plante din Romania, cele mai valoroase selecții din flora spontană a României, reprezentând întregul areal natural al speciei. Multe biotipuri promițătoare, aflate încă în testare, așteaptă confirmarea bunei comportări în condiții de fermă și consacrarea ca soiuri comerciale de interes economic.

Conținutul fizico-chimic al fructelor, dar și calitățile lor energetice și terapeutice miraculoase, precum și cererea tot mai mare de cătină românească pe piața europeană, sunt premisele apariției unui nou sector de producție pomicolă în România, puternic, rentabil și durabil, care începe să se impună, cu pași siguri, ca sector pomicol de importanță economică.

Cătina are puține boli și dăunători. Presiunea ecologică redusă, toleranța ridicată a speciei, împreună cu capacitatea plantei de a fixa azotul atmosferic, fac posibilă o pomicultură fără fertilizatori și mai ales fără pesticide de sinteză, ceea ce cu greu se poate realiza la alte specii de pomi sau arbuști fructiferi. Astfel, ea se pretează perfect pentru cultura în sistem ecologic, fiind prietenoasă cu mediul.

3.2. Tehnologia de producție

Cătina se poate cultiva de la nivelul mării până la 900-1000 m altitudine. Sunt preferabile terenurile plane, orizontale sau înclinate cu expoziție sudică, cu soluri aerisite, ușoare și fertile, dar se poate planta în orice tip de sol, cu două excepții: solurile prea acide, cu pH-ul sub 5,5 și solurile cu exces de umiditate, mlăștinoase, impermeabile, cu apa freatică la suprafață. Adoră luncile râurilor, cu soluri aluvionare, ușoare, nisipoase, chiar dacă sunt mai puțin fertile, permeabile, cu apa freatică la peste 1,5 m adâncime. Inundațiile de 7-10 zile nu sunt o problemă.

Necesită lumină maximă, nu acceptă nici un fel de umbrire. Rezistă fără daune la temperaturi de -40ºC sau +40ºC. Din anul 2-3 de la plantare rezistă la cele mai cumplite secete, dar irigarea culturii este o cheltuială absolut justificată, de peste 20 de ori mai rentabilă decât la cultura porumbului.

Terenul destinat plantării se va cultiva obligatoriu cel puțin un an înainte de plantare, cu o cultură bine întreținută, cum ar fi grâul. Scopul este eliminarea buruienilor perene și a vegetației nedorite, mai greu de combătut în cultura de cătină.

Pregătirea terenului pentru plantare constă în:

afânare profundă (scarificare) la 60-70 cm, cu 90-100 cm între gheare, dacă e posibil în cruce;

arătură adâncă de toamnă, la 35-40 cm.

Este recomandată mărunțirea arăturii încă din toamnă, chiar dacă imperfect. Aceasta face posibilă intrarea la plantat în primăvară foarte devreme, fără a mai aștepta “coacerea” arăturii, de multe ori întârziată de ploile din martie-aprilie.

Plantarea este lucrarea cea mai tehnică. Se poate face mecanic, cu mașini specializate, dirijate prin GPS ori laser, sau manual, după metoda tradițională. Rândurile se orientează preferabil pe direcția N-S, dar primează cerința de a avea rândurile cât mai lungi, perpendiculare pe direcția vântului dominant din perioada 20 martie – 10 aprilie. Pentru plantarea manuală, se realizează mai întâi un pichetaj al terenului, marcându-se locul fiecărei plante, aleile tehnologice și zonele de întoarcere. Distanțele de plantare sunt de 3-3,5m între rânduri și 1,25-2 m pe rând. Având în vedere că este o plantă dioică, pentru realizarea polenizării se plantează masculi, în raport ♂/♀ de 1/8 pînă la 1/12.

Până în toamnă planta formează o coroană frumoasă, din 3-7 lastari, de 50-80 cm lungime, cu diametrul bazal de 8-12 mm. În prima iarnă se practică o tăiere radicală, realizând 3-5 cepi din lăstarii cei mai frumoși și mai bine plasați iar restul se elimină.

Întreținerea plantației în anul II constă mai ales în menținerea curată a solului. Până în toamnă plantele formează o coroană puternică, din 15-20 de lăstari lungi de 140-170 cm, pregătiți să intre pe rod. Dacă este necesară, irigarea culturii se va face atât în anul I cât și în anul II.

Cea mai dificila operatie este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi si puternici, fructele mici si aglomerate, prinderea lor puternica de ramuri, precum si pedunculul scurt sunt principalele cauze care ingreuneaza recoltarea. Prima recoltă se obține în anul III.

Momentul optim de recoltare se stabilește în funcție de modul de valorificare a fructelor. Culesul se efectueaza in momentul in care fructele ajung la greutate maxima si deci sunt acumulate majoritatea substantelor active.

Calendaristic, culesul se efectueaza din a doua jumatate a lunii august pana la jumatatea lunii septembrie. Dupa aceasta data fructele sunt supramaturate, scad in greutate, se zdrobesc, iar o parte dintre ele crapa in momentul recoltarii.

Metoda de recoltare general acceptată în plantațiile comerciale este una de compromis, cu pierderi parțiale de producție, dar singura fezabilă din punct de vedere practic și economic. Recoltarea se face prin detașarea ramurilor cu fructe, lăsând pe plantă doar baza lăstarilor, sub formă de cepi, din care se va reface coroana. Ramurile se batozează în stare congelată, obținând o producție de boabe curate, neafectate de lovituri, fără scurgeri de suc, apte pentru păstrare, spălare și procesare.

Recoltarea manuala se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manual sunt curate, iar planta nu este deloc afectata prin taierea fromațiunilor de rod, in schimb randamentul este scazut, un muncitor putand culege 5-10 kg / zi. Se mai practica sistemul de detasare a ramurilor cu rod si recoltarea ulterioara a fructelor.

Se folosesc si sisteme mai practice de recoltare, care se bazeaza pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinti lungi, carlige, greble, etc. Cu ajutorul acestor instrumente, randamentul creste simtitor, un muncitor ajungand sa recolteze 15-16 kg / zi direct din tufa si 20-22 kg / zi de pe ramuri detasate.

Pentru obtinerea sucului de fructe de catina in scopuri industriale, s-a recurs la instalatii mobile de presare a fructelor direct din tufa, precum si la instalatii fixe in care ramurile cu fructe, detasate, sunt fragmentate, zdrobite si presate.

Deoarece fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor trebuie sa se faca in ambalaje mici, iar transportul in ladite ce nu depasesc cantitatea de 4 kg. Trebuie acordata mare atentie manipularii, transportului si depozitarii fructelor, mai ales in faza de maturitate deplina. In stare proaspata ele se pot pastra timp de 3-4 saptamani in depozite frigorifice, la temperatura de 0° C.

La plantațiile mature, în condiții optime de cultură, potențialul de producție depășește 22-24 t/ha, în anul recoltei. Metoda induce o periodicitate controlată a fructificării, ceea ce face necesară împărțirea plantației în două sectoare, care vor rodi alternativ, pentru a avea recoltă an de an și a menține livrările și clienții. Practica a demonstrat că, pe termen lung, datorită întineririi permanente a coroanei, producția recoltată este mai mare și mai constantă, iar calitatea fructelor mai bună decât la metodele de recoltare cu menținerea coroanei și recoltare anuală. În plus, coroana se menține la o înălțime convenabilă, permițând mecanizarea lucrării de tăiere a ramurilor și creșterea productivității. Până la livrare sau procesare, fructele se păstrează congelate, la -15 ºC, în ambalajele de expediție.

3.3 Cheltuieli de înființare cultură

Investiția inițială pentru înființarea unei culturi de cătină este destul de mare și se împarte în principal în trei categorii mari de cheltuieli, respectiv: cheltuieli de pregătire a terenului, cheltuieli de plantare (cu excepția forței de muncă) și cheltuieli cu forța de muncă. Cea mai mare pondere o au cheltuielile de achiziționare a puieților, care reprezintă mai bine de jumătate din totalul cheltuielilor.

În primii doi ani de la înființarea plantației apar cheltuieli de întreținere care constau în principal din lucrări agricole clasice și tăieri specifice acestui tip de cultură. Deși nu este pretențioasă la apă, rezistând foarte bine în condiții de secetă, irigațiile sunt recomandate în fază incipientă., mai ales în contextual unui deficit de apă. E posibil să fie nevoie de udări și ulterior intrării pe rod, în vederea creșterii productivității la hectar.

Începând cu anul 3, apar cheltuielile de exploatare. În anul trei și patru, când producția la hectar nu atinge maximul, situându-se în jurul valorii de 7t respectiv 10t la hectar, aceste cheltuieli sunt mai reduse. Din anul 5 producția se stabilizează și la fel și cheltuielile de exploatare, care se vor situa, începând cu anul 5 și până în anul 11 al culturii, în medie în jurul sumei de 6.700 lei.

Deși extreme de profitabilă, înființarea unei culture de cătină este destul de costisitoare. O valoare inițială de aproximativ 27.000 lei, la care se adaugă aproximativ 7.000 lei cheltuieli de întreținere în primii doi ani, totalizează o sumă ce depășește cu mult posibilitățile majorității fermierilor români. Găsirea unor surse de finanțare reprezintă principalul impediment în dezvoltarea sectorului, Programul subpomicol din cadrul PNDR 2014-2020 putând constitui o soluție în acest sens.

3.4 Venituri de exploatare

Anul trei este primul an în care se obține producție, deși aceasta se situează la jumătate din potențialul productiv al culturii. Veniturile realizate din valorificarea celor 7t/ha producție preconizate a se obține, sunt însă suficiente pentru acoperirea cheltuielilor de recoltare și întreținere. Mai mult anul trei este și primul an în care se va înregistra profit.

În condiții normale, investiția se termină de amortizat în anul 4. Începând cu anul 5 valoarea profitului realizat se va situa în jurul valorii de 60 de mii de lei.

Veniturile sunt calculate în cazul valorificării florilor neprocesate.

3.5. Posibilități de valorificare a producției

Produsele pe bază de cătină albă se folosesc atât curativ, cât și preventiv. Utilizarea produselor pe bază de catină în cantități moderate (5-10 g fructe uscate sau 25 – 50 g fructe proaspete), la intervale de 2-3 zile, crește rezistența la efort fizic și intelectual. Fructele trebuie să fie însă bine strivite și bine mestecate, la ele adăugându-se zahăr sau miere. Fructele uscate trebuie să fie pulverizate ultrafin și consumate integral. Produsele pe bază de cătină se recomandă celor care lucrează în condiții deosebit de grele (metalurgie, minerit etc.), sportivilor de performanță, celor ce lucrează în armată, alpiniștilor, celor care lucrează în condiții de temperaturi extreme (foarte înalte sau foarte scăzute), celor ce se accidentează și suferă arsuri sau răniri.

Produsele obținute din catină (ceai de fructe, frunze sau scoarță, sirop sau ulei) constituie suplimente alimentare care ajuta organismul să-si regleze functțile și să aibă o imunitate ridicată.

Este recomandată utilizarea fructelor cât mai aproape de starea lor naturală, ca atare sau sub forma de extracte care să cuprindă totalitatea principiilor active. Deci se recomanda mai puțin ceaiurile și mai degrabă extractele uleioase de cătină, deoarece extractele apoase obținute la temperatură ridicata conțin doar substanțele hidrosolubile, fiind excluse vitaminele liposolubile (A, B, E, K) care se pierd.

Fructele de catină sunt utilizate în industria alimentară, silvicultură, farmacie, cosmetică. Utilizarea lor pe scară largă se datorează în primul rând conținutului bogat în vitamina C (peste 400-800 mg / 100 g suc proaspăt, conținut mai mare de 2 ori față de cel al măceșelor și de 10 ori față de cel al citricelor), precum și în vitaminele A, B1,B2, B6, B9, E, K, P si F. Pe lângă aceste vitamine, în fructele de cătină sunt prezente și multe alte substanțe bioactive (circa 200 la numar dupa unele evaluari) cum sunt celulaza, beta-carotenul (procent superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca P, Ca, Mg, K, Fe, Na, proteine cu conținut ridicat de aminoacizi esențiali și uleiuri complexe.

În urma cercetărilor efectuate de specialiștii români asupra cătinei albe din flora spontană și din culturi, în comparație cu catina din alte tări europene și asiatice, s-a evidențiat un conținut foarte ridicat de principii active necesare organismului. În afară de fructe, de la catină se folosesc semințele, frunzele și scoarța – care conțin numeroase principii active. Cătina este folosită sub diverse forme:

pulbere de cătină uscată – se obține din fructe uscate de catină, care se macină cât mai fin. Păstrarea este indicată în borcane de sticlă pentru a nu pierde fracția uleioasa. Este utilizată pentru întărirea sistemului imunitar.

macerat de catină uscată în apă la temperatura camerei – cu adaos de miere lichidă este un produs energizant ușor de asimilat, cu acțiune de stimulare a poftei de mâncare, combatere a asteniei, evitare a avitaminozei;

sirop și nectar de catină – în general cu adaos de miere, pentru a combate gustul astringent, au efecte energizante și măresc rezistența organismului la efort, fiind utile și în tratarea cazurilor de alcoolism, anemii, astenii, stres, gingivite. Asociate cu o alimentație lactovegetariană, au un efect regenerant și detoxifiant foarte puternic, fiind indicate în boli ale sistemului respirator (bronșită cronică, astm, infecții respiratorii ale persoanelor care lucrează în mediu toxic, stări depresive, infecții virale (herpes, hepatită A, B, HIV)).

ulei de catina – după uleiul de palmier, este al doilea ca bogăție în vitamina E și este folosit în scop profilactic pentru încetinirea proceselor de îmbătrânire și pentru prevenirea apariției cancerului, precum și ca tonic general în situații de stres, cu rol imunomodulator. Pentru uz intern, uleiul de catină se utilizeaza ca adjuvant în tratamentul unor afecțiuni cardiovasculare, datorită protecției coronariene pe care o asigură, precum și în afecțiuni ale aparatului digestiv. Are activitate deosebită în hepatitele cronice, afecțiuni urogenitale, afecțiuni neurologice și psihice. Prezintă activitate antianemică și rol excepțional în stagnarea și regresul diverselor afecțiuni oculare (hemeralopie, prezbitism, cheratomalacie, miopie, astigmatism, hipermetropie, glaucom, cataracta) datorita continutului mare in beta-caroten. Pentru uz extern, se folosește în afecțiuni dermatologice (psoriazis), afecțiuni ORL cu componentă atopică și inflamatorie, în tratamentul local al eczemelor, arsurilor termice și chimice, degerăturilor, alergodermiilor, rănilor cu vindecare lentă. Este singurul produs natural recunoscut pentru activitatea de protecție împotriva radiațiilor solare sau de altă natură.

concentrate în principii active se utilizează cu rezultate spectaculoase în geriatrie, tratarea depresiilor, a bolii Parkinson, a tumorilor, adenoamelor si leucemiei.

unguente de uz cosmetic pe baza de ulei de cătină, respectiv creme antirid și nutritive, geluri și loțiuni de protecție și întreținere, cu acțiune revitalizantă și hidratantă pentru ten.

Frunzele și tulpinile mărunțite se usucă. Din acestea se prepară ceai, folosind maximum o linguriță, de 2-3 ori pe săptămână. Acest ceai se recomandă mai ales celor ce suferă de stări depresive sau anxioase și este contraindicat persoanelor irascibile.

Fructele de cătină pot fi folosite și la obținerea unui vin, adaugând în mustul de struguri suc integral de cătină albă, dar nu mai mult de 10-20%. Acesta va adauga vinului calități deosebite.

Capitolul IV [NUME_REDACTAT] efectuată în ultimii cinci ani asupra preferințelor de consum ale populației scoate în evidență o creștere a ponderii fructelor și legumelor în dieta zilnică a populației. Și totuși, consumul total de fructe și legume rămâne inferior recomandărilor nutriționiștilor cu toate beneficiile pe care un astfel de consum le are asupra sănătății, fiind o sursă importantă de vitamine, minerale, microelemente și un factor de prevenire a obezității prin reducerea aportului energetic al alimentației.

Cei mai importanți factori socio-economici asociați consumului de fructe și legume sunt vârsta și venitul populației. Tineretul și persoanele cu venituri mici consumă cantități reduse de fructe și legume. De asemenea, se constată că există, în afara acestei clasificări, o parte importantă a populației pentru care consumul de fructe și legume nu constituie o prioritate.

Din păcate, diversificarea ofertei de fructe și legume nu implică automat o creștere a consumului.

Aceste aspecte, dar si cele legate de calitatea organoleptică sau preț, fac dificilă estimarea consumului de fructe și legume, mai ales în contextul concurenței cu alte produse alimentare și al lipsei de cunoaștere, în rândul consumatorilor, a valorii nutritive a fructelor și legumelor.

Creșterea consumului de fructe și a preferinței consumatorilor pentru produsele care le pot asigura o viață sănătoasă precum și reorientarea interesului consumatorilor către fructele românești reprezintă două din obiectivele principale urmărite prin PNDR 20014-2020.

Cu toate că oferta de produse este diversificată, valoarea adăugată a produselor este mică, mai ales din cauza lipsei cunoștințelor de marketing care presupun metode de pregătire a producției în vederea comercializării (sortare, clasificare) și de prezentare (ambalare și etichetare) menite să asigure produsului atractivitate și siguranță în fața consumatorului dar și lipsa mijloacelor tehnice de spălare, sortare, ambalare, etichetare, păstrare și transport a producției către piață.

De asemenea majoritatea exploatațiilor nu au un sistem de planificare a producției și de articulare a acesteia în funcție de cerințele pieței. De aceea România s-a confruntat în numeroase rânduri cu excese de producție al căror principal efect s-a resimțit la nivelul prețului și implicit la nivelul veniturilor producătorilor. Însă lipsa concentrării ofertei și în special a organizațiilor de producători nu a permis practicarea măsurii de retragere a producției și distribuirea gratuită a acesteia.

Printre factorii generatori de criză în piața fructelor și legumelor se pot enunța:

• producția haotică, neplanificată în funcție de cerințele pieței;

• fenomenele climatice extreme și diferitele boli și dăunători;

• importurile din țările asiatice care afectează cu precădere piața legumelor;

• diversele articole media care transmit informații incomplete și incorecte despre

sectorul de fructe și legume.

Valorificarea este cea mai dificilă problemă pentru că nu sunt puse bazele unor piețe specifice de valorificare a producției legumicole. Cei care produc legume în cantități mici coboară foarte mult prețul, ceea ce ii dezavantajează pe cei care fac legumicultură ca activitate principală și trăiesc din comercializarea acesteia.Valorificarea se face fie direct de la poarta fermei, fie direct pe piață sau prin intermediari.

Aproximativ 60 % din productia româneasca de fructe și legume este comercializată în piețe țărănești organizate în centrele urbane și la poarta fermei. Deși prețurile au o tendință crescătoare, chiar și atunci când fermierii au încheiat contracte comerciale, beneficiarii nu vin să ridice marfa decât în momentul în care au scăzut prețurile. Apariția marilor lanțuri de magazine, schimbarea preferințelor consumatorilor către produsele sortate, ambalate și etichetate care respectă principiile calității si siguranței alimentare continuă să reducă procentul din producția comercializată la poarta fermei.

De cele mai multe ori, industria de procesare a reprezentat debușeul principal pentru absorbția excesului de producție, fapt cauzat de lipsa integrării verticale a sectorului, prin stabilirea de relații contractuale permanente între producători și procesatori. De aici s-ar putea deduce că filiera produselor proaspete este mult mai vulnerabilă în fața factorilor de criză, indiferent de natură, decât industria de procesare. O valoare adăugată mică a produselor antrenează instabilitate și diferențieri ale veniturilor producătorilor.

Dintre direcțiile de acțiune pe termen mediu și lung cele mai importante măsuri necesare sunt reconversie/restructurare pomicolă care să asigure înlocuirea plantațiilor îmbătrânite și în declin precum și introducerea în cultură a unor sortimente de arbusti.

Punerea în valoare a zonelor pomicole cu o varietate sortimentală care să răspundă cerințelor pieței, trebuie să reprezinte un obiectiv principal. Strategia națională de dezvoltare a sectorului planifică pentru perioada 2014-2020 înființarea a circa 55 mii ha de livezi, arbuști fructiferi și plantații de struguri de masă moderne. Astfel se estimează o creștere a suprafeței pomicole la circa 200 mii ha în intervalul dat.

Tot printre obiectivele principale se numără:

Crearea unor infrastructuri specifice de valorificare, dezvoltare a unor capacități de producție specializate pe bazine și centre pomicole/de arbuști și a unui sistem organizat de producție, sortare, condiționare, ambalare și depozitare

Crearea platformelor de preluare, sortare, condiționare, păstrare, ambalare și analiza a legumelor și fructelor, precum și funcționarea corectă a piețelor acestora.

Înființarea de exploatații pomicole/de arbuști de dimensiuni medii viabile, pentru tinerii fermieri, prin acordarea de facilități la credite, impozite etc

Construirea și modernizarea depozitelor prin măsuri din [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], complementar investițiilor în spații de depozitare cuprinse în planurile de recunoaștere ale grupurilor de producători pot asigura creșterea capacității de depozitare.

Organizarea producerii materialului săditor pomicol/arbust cu înaltă valoare biologică

Creșterea competitivității produselor prin programe de promovare și investiții care să determine crearea de plus valoare producției.

Creșterea potențialului de producție prin creșterea gradului de tehnologizare

Creșterea numărului de grupuri, organizații de producători, asociații ca forme de cooperare.

Prezervarea livezilor tradiționale și a culturilor de arbuști

Dezvoltarea culturilor integrate implicând pomi fructiferi și arbuști

Adaptarea la schimbările climatice care reclamă plantarea de pomi fructiferi și arbuști

Creșterea interesului pentru dezvoltarea producției de fructe în sistem ecologic

Reorientarea interesului consumatorilor către produse/piețe locale, ecologice, circuite scurte

Prezervarea și valorificarea bazei genetice autohtone

Creșterea organizării pe filieră și stabilizarea veniturilor

Creșterea accesului producătorilor la servicii de instruire, consiliere de specialitate și participarea la acțiuni de cooperare în vederea inovării

Diversificarea activităților în fermele pomicole și de arbuști

Programul de reconversie în pomicultură (incluzând și cultura de arbuști) este structurat pe patru pachete, cuprinzând fiecare o serie de măsuri:

Pachetul I – Creșterea suprafețelor de plantație tânără și modernizarea fermelor pomicole/de arbuști, precum și prezervarea și valorificarea bazei genetice autohtone.

Pachetul II – Creșterea organizării pe filieră și stabilizarea veniturilor.

Pachetul III – Creșterea accesului producătorilor la servicii de instruire, consiliere de specialitate și participarea la acțiuni de cooperare în vederea inovării.

Pachetul IV – Diversificarea activităților în fermele pomicole și culturile de arbuști.

Primul pachet dedicat pomiculturii și a culturii de arbuști este și cel mai complex, fiindu-i alocate șase măsuri ce au ca scop final dezvoltarea unui sector pomicol competitiv.

Prima măsură a acestuia se referă la creșterea competitivității economice și de mediu în toate tipurile de plantații (superintensive, intensive, extensive și ecologice). Prin această măsură pot fi finanțate mai multe activități, printre care reconversia plantațiilor, renovarea sau construcția clădirilor specializate, reabilitarea pepinierelor sau a institutelor de cercetare, investiții în cercetare și inovare, lucrări de ameliorare a solului, achiziționarea sistemelor de susținere din plantații, a sistemelor de irigații, utilaje aferente înființării, întreținerii și recoltării, lucrări de amenajare a solului etc.

A doua măsură vizează restructurarea/modernizarea culturiloe de arbuști șă a fermelor pomicole prin: achiziționarea utilajelor și echipamentelor pentru condiționare, răcire, conservare, sortare, ambalare în fermă și transport; echipamente de prelucrare a fructelor, ambalare și transport; renovarea clădirilor specializate; realizarea/reabilitarea infrastructurii din ferme (drumuri de acces, furnizarea energiei, gestionarea apelor); realizarea structurilor de comercializare directă.

Cea de-a treia măsură este dedicată instalării tinerilor agricultori și vine să sprijine înnoirea generațiilor din culturile de arbuști si din pomicultură. În acest sens, tinerii care se instalează sau preiau o fermă pomicolă/o cultura de arbuști vor primi o plată unică.

Investițiile pentru dezvoltarea micilor exploatații pomicole/ale arbuștilor fac obiectul unei alte măsuri a acestui pachet de finanțare. În acest sens se va aloca o plată unică pentru investițiile în modernizarea, dezvoltarea și diversificarea activității micilor ferme pomicole/culturilor de arbuști.

Și pentru culturile de arbuști/pomicultura ecologică va fi alocată o plată anuală pe care o vor primi administratorii exploatațiilor care se supun unui proces de conversie de la agricultura convențională la cea în regim ecologic, a celor nou înființate în acest sistem, precum și pentru menținerea în același regim a exploatațiilor care au primit deja certificarea ecologică.

Ultima măsură din acest pachet se referă la „rezervarea și valorificarea bazei genetice“ prin prezervarea culturilor de arbuști sau a livezilor tradiționale, cu condiția respectării normelor de igienă fitosanitară, protejarea și valorificarea speciilor și soiurilor tradiționale, dezvoltarea interesului consumatorilor pentru fructele de altădată.

[NUME_REDACTAT] N. Ghid pentru pomicultori, 2000, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] V. Cum sa ingrijim pomii si arbustii fructiferi, 2002, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] G. Cercetari privind modul de pastrare a materialului saditor pomicol si dendrologic, 1999, Teza de doctorat, [NUME_REDACTAT] Gh. Conducerea si taierea pomilor, 2000, [NUME_REDACTAT]

Ceapoiu N. Pomicultura aplicata, 2001, [NUME_REDACTAT] agricole, [NUME_REDACTAT] ecologica “Natura”, ICECHIM si CHIMINFORM DATA, Catina, un arbust putin cunoscut si utilizat in Romania, Bucuresti, 2003.

Ciobanu V. si Nicolescu S., Catina alba, oportunitate de afaceri pentru fermierii si investitorii din Romania, Bucuresti, 2003.

Rati I. V. si Rati L. "Catina alba in exploatatii agricole", Editura ANCA, 2003.

Brad I., Brad L. si Radu F., Catina alba – o farmacie intr-o planta, [NUME_REDACTAT], Bucuresti, 2002.

Valorificarea superioara a catinei albe, [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT] de la Brad” , Iasi, 1982.

Didac M., Catinele, o exceptionala sursa de vitamine. [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] S.R.L.

www.madr.ro

www.insse.ro