Proiect de diplomă [610384]

Proiect de diplomă

CAP.I NOȚIUNI TEORETICE REFERITOARE LA TEMĂ

1.1 Abordări ale costului de producție în activitățile economice
De ce este necesară abordarea teoretic ă a costului de producție……………
Fiecare abordare teoretică este fundamentată pe argumente științifice, așadar este
necesară o bună cunoaștere sub aspect teoretic a costului de producție. Necesitatea abordării
teoretice a costului, în primă fază, în firma dezvoltată , rezidă și din faptul că una din tre marile
probleme cu care se confruntă managerii si agenț ii economici o constituie modul de
implementare a disciplinei costuril or de productie care se așează pe obiectivele mari ale
activității tehnico -economice urmă rită de manageri. Aceste obi ective pot fi:
– Creșterea productivității muncii ș i implicit red ucerea cheltuielior pe unitate de produs
– Organizarea științifică a productiv ității muncii
– Reînoirea productiei, modernizarea acesteia si inbunatatirea tehnologiilor de fabricatie
– Optimi zarea cheltuielor legate de aprovizionarea tehnico -materiala ca si cele privind vânzarea
producț iei
– Economisirea resurselor materiale, recuperarea deș eurilor, valorificarea superioară a
acestor resurse
– Optimizarea cheltuielilor administrativ e
– Limitarea cheltuie lilor neproductive.

Proiect de diplomă

Toate aceste obiective sunt în acelaș i timp și căi concrete de reducere a costurilor care se
intercondiționează reciproc, obiectivul general fiind creșterea eficienței economice î n societatea
comercială respectivă.
Activități economice ………………….
În sens larg, activitatea economică reprezintă un proces complex ce reflectă un ansamblu
de comportamente ale oamenilor, a reacțiilor ș i a deciziilor lor variate, cu referire la atragerea ș i
la utilizarea resurselor economice î n vederea producerii, circulatiei si a consumului de bunuri, în
functie de nevoile si interesele economice.
Nevoia economisirii resurselor duce la conceptul de Conducerea prin costuri
……………..……………………..
Dacă ne raportăm l a nivel microeconomic, cheltuielile de producție și costuril e reprezintă
informații importante pentru orice membru al conducerii . Pentru a fi utile procesului de
management, informațiile menționate necesită:
 organizarea unei evidențe a cheltuielilor de producție pe obiecte de calculație ( de
exemplu faze, c omenzi, produse etc.), pe tipuri de activitate și mai ales pe categorii de
cheltuieli;
 calcularea costului unitar al produsului.
În urma efectuării unor calcule desfășurate prin aplicarea unor metode specifice, apare conținutul
economic al c heltuielilor și costurilor. O succesiune a calculelor efectuate este cunoscută sub
denumir ea de „calculație a costurilor”, care se identifică si sub denumirea de „conducere prin
costuri”.
Comensurarea rezultatului obtinut prin raport area efort ului la rezul tat, folosind pârghiile
valorice, i ntre care se numără și costul de producție, semnifică consumul de efort angrenat în
direcția creș terii economic e.

Proiect de diplomă

Costul în sine, se regăsește sub mai multe aspecte, iar cunoașterea sa a constituit și constituie
una din preocupările specialiști lor, teoreticieni lor și practicieni lor. În acest sens, în literatura de
specialitate există și conceptul de „cheltuieli”, larg abordat dar, cu alte semnificații decât aceluia
de „cost”.
Astfel, referitor la cheltuieli, în concepți a lui K. Ebbeken și a colaboratorilor săi, cheltuielile
constituie “ reprezentarea în expresia bănească a utilizării de resurse/bogăție în scopul
dobândirii unui bun material sau serviciu”1 [1]. O altă abordare a cheltuielilor care merită
amintită este cea a lui G. Bușe. După părerea lui , cheltuielile reprezintă “ consumuri de mijloace
economice care se efectuează la exploatarea, întreținerea și administrarea de la o zi la alta în
vederea menținerii activelor angajate în organizarea unei activități economice”2 [2].
În aceeași măsură, studierea costului de producție a cunoscut diverse interpretări, iar cațiva
economiști contemporani de seamă, au următoarele opinii:
 Ilie Blaj, Ciornăi N.: „ Costul de producție – expresia valorică a consumului de muncă
vie și materializată pentru realizarea unui proces economic. El formează baza prețurilor
de realizare a bunurilor materiale și serviciilor, deoarece este partea principală ” 3[1, p.
163]
 Viorel Țurcanu: „ Costul de producție reprezintă resursele utilizate pentru fa bricarea
produselor și prestarea serviciilor în scopul obținerii unui venit ” 4[4, p. 5]

1 [1] Ebbeken, K., și colab., (2000), Calculația și managementul costurilor, Ed. Teora, București, pag. 15

2 [2] Bușe, G., (1994), Dicționarul complet al economiei de piață, Ed. Societatea Informația, București, pag. 74

3 1. Ciornăi N., Blaj I. Economia firmelor contemporane. Chișinău: Prut internațional, 2003

4 4. Țurcanu V. Calculația costurilor (lucrare didactică). Chișinău: Edit ura ASEM, 2001.

Proiect de diplomă

Prin efectuarea costurilor, în activitățile economice se realizează procesul de materializare a
resurselor în bunuri și servicii.
Costul de producț ie reprezintă, î n formă bănească , toate cheltuielile suportate de un agent
economic, atât pentru producerea propriu -zisă de bunuri economice, cât ș i pentru desfacerea lor ,
astfel că peste tot, î n orice activitate economică, există un consum de resurse ș i este necesar să se
cunoască mă rimea cheltuielilor efectuate și să se acț ioneze in sensul optimizării lor .
De regulă, orice activitate economică este ghidată de costuri. De aceea, încă înainte de a se
organiza și desfăș ura munca, se formuleaza intrebarea: Cât costa?

1.1.1 Rolu l costului de producție în asigurarea rentabilității activităților economice
Conform DEX, rol = atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni;
misiune . 5[5]
Asigurarea rentabilitățiii = exprimă nevoia de recuper are a resurselor avansate și
obținerea de rezultat poz itiv.
Conform definiției, rentabilitatea reprezintă un criteriu fundamental de apreciere a
eficienței activității comerciale, iar în mărimea ei se reflectă toate raporturile dintre eforturile
depuse și rezultatele obținute de societățile comerciale.
O activitate se dovedește a fi rentabilă (profitabilă, avantajoasă) dacă veniturile
(încasările) pe care le aduce, acoperă cheltuielile efectuate pentru desfășur area ei și asigură un
excedent de valoare reprezentat de profit.
Costul de producție este în strânsă legătură cu asigurarea rentabilității activi tăților
economice. În acest fel, cunoașterea costului de producție ca fiind un indicator sintetic, care
exprimă întreaga activitate de producție a întreprinderii, prezintă nu doar o importanță teoretică,
ci mai ales una practică. Dacă luăm în considerare semnificația conceptului de cost de pr oducție,
acesta însumează cheltu ielile cu manopera, materiile prime, mater ialele, combustibilul, energia,

5 DEX

Proiect de diplomă

chirii, transportul și regia, toate acestea efectuate de către o firmă în cadrul desfășurării unei
activități economice pentru fabricarea și desfacerea unei anumite producții. Astfel, nivelul
costului de producție oferă o im agine clară asupra eficienței cu care o întreprindere utilizează
mijloacele de producție, forța de muncă și resursele bănești în realizarea scopului economic, pe
care aceasta îl are. Prin urmărirea și cunoașterea mărimii acestui cost, întreprinderile au
posibilitatea să descopere și să mobilizeze rezervele interne ale acestora de economisire a
mijloacelor material e de muncă și bănești. De aceea, costul de producție este considerat ca fiind
un instrument de bază în ceea ce privește conducerea întreprinderilo r și stimularea acestora spre
eficiență și rentabilitate.
Pornind de la definirea noț iunii de rentabilitate, cea mai simplă și explicită ar fi
„capacitatea unei întreprinderi de a obține profit” 6[6]. De aici se poate desprinde id eea de
valorificare a capi talului avansat într -o perioadă cât mai scurtă de preferință și cu un profit cât
mai ridicat. O activitate economică este considerată rentabilă, dacă aceasta obține niște venituri
mai mari decât cheltuielile de producție, cee a ce înseamnă că încasările pe care le aduce, acoperă
cheltuielile realizate cu privire la realizarea ei și totodată asigură un excedent de valoare
reprezentat de profit. Profitul are două elemente determinante, respectiv, veniturile și cheltuielile,
acestea defines c starea de rentabili tate. În acest sens, eu consider că preocuparea majoră a
fiecărui manager este sau ar trebui să fie o ptimizarea costului de producție, de aceea el trebuie să
cunoască exact evoluția costurilor firmei sale pe termen lung și scurt, în funcție de capacitatea de
producție de care dispune. Optimizarea costului de producție influențează considerabil
rentabilitatea activităților economice, deoarece el este cel care conduce sau nu spre o rentabilitate
asigurată, în funcție de alegerea procesului de producție cel ma i eficient posibil din punct de
vedere tehnic, economic și chiar ecologic. De exemplu: achiziționarea de factori de producție câ t
mai mici, însă cu condiția să se respecte raportul calitate -preț, pe urmă să micșoreze consumul de
factori de producție pe unitatea de rezultat prin mărirea randamentului lor, de asemenea
optimizarea costurilor atât în producerea de bunuri economice cât și în fazele de cercetare și
proiectare, identificarea produselor generatoare de consumuri ene rgetice mari sau a produselor

6 Bîrle V., Contabilitatea și managementul costurilor, editura U.T Press, Cluj -Napoca, 2013.

Proiect de diplomă

care aduc pierderi. Acestea constituie doar câteva criterii importante care stau la baza metodelor
de optimizare a costurilor de producție.
Astfel, o desfășurare neîntreruptă a activității economice, implică în primul rând un
consum continuu de factori de p roducție. Firmele își vor alege categoriile și cantitățile de bunuri
ce urmează a fi produse și vor optimiza combinarea factorilor de producție disponibili cu
obiectivul de a maxima profitul economic obținut.
Economiștii vorbesc despre cost în permanență. Atunci, ei se referă la costul de
oportunitate al producerii unui bun sau serviciu. Când alegem să producem un bun sau să
prestăm un serviciu, renunțăm la alte utilizări pe care le -am putea da resurselor consu mate. Când
stabilim valoarea unei decizii luate, o realizăm pe baza procedeului numit optimizare , dar pe
baza mai multor situații de optim, oportunitatea este chiar alegerea făcută.
Fiecare întreprindere ar trebui să -și orienteze activitatea spre direcțiil e care îi aduc maxim
de profit și rentabilitate, iar costul de producție este factorul ce caracterizează întreaga activitate
economică a întreprinderii. Este component a ce permite determinarea eficienței începând cu
nivelul de produs până la economia națio nală. Profitul depinde direct de mărimea veniturilor și
consumul de resurse în realizarea acestora.
În acest context, rolul costului de producție este unul semnificativ în derularea
activităților productive, deoarece el „ determină randamentele interne, as igură eficiența
activității economice, măsoară profitabilitatea întreprinderii și stabilește nivelul de valorizare a
activităților economice. ”7
O importanță deosebită o are și calcularea pragului de rentabilitate, ceea ce înseamnă
acțiunea de separare a d omeniului în care realizările obținute din venituri conduc la profit, de
domeniul în care se înregistrează pierderi, atunci când costurile depășesc veniturile. Dincolo de
această limită, activitatea devine rentabilă.

7 Bîrle V., Contabilitatea și managementul costurilor, editura U.T Press, Cluj -Napoca, 2013 (pag 83)

Proiect de diplomă

1.1.2 Sisteme organizatorice ale costurilor funcție de tipologia managementului
Costul constituie un element important în activitatea economică a oricărei firme. Modul
de organi zare a contabilității este la la titudinea fiecărei întreprinderi în funcție de specificul și
necesitățile a cesteia. Organizarea contabilității de gestiune cuprinde toate principiile, procedeele,
metodele și activitățile desfășurate pentru realizarea obiectivelor în acest sens.
Structura organizatorică poate fi considerată printr -o abordare funcțională, ca fiind
scheletul întregului organism care este firma, funcționarea acesteia depinzând de felul în care
sunt plasate și utilizate resursele umane și financiare de care dispune.
Exercitarea funcțiilor și relațiilor de management se realizează prin sistemul de
mana gement. Sistemul de management este un ansamblu coerent de elemente ( principii , reguli,
metode, proceduri decizionale) prin care se asigură exercitarea funcțiilor procesului de
management. Metoda de management este acea modalitate managerială ale cărei componente și
etape sunt structurate într -un ansamblu funcț ional care permite exercitarea componentelor
procesului managerial. Sistemele și metodele generale de management sunt:
 Managementul prin obiective (MPO)
 Managementul prin proiecte (MPP)
 Managementul p rin produs (MPPr)
 Managementul prin bugete (MPB)
 Managementul prin excepții (MPE)
 Managementul participativ (MP)
Sistemul MPO este bazat pe determinarea riguroasă a obiectivelor până la nivelul
executanților care participă nemijlocit la stabilirea lor și p e corelarea strânsă a recompenselor și
sancțiunilor cu nivelul realizării obiectivelor prestabilite.
Sistemul de obiective cuprinde obiective fundamentale, spre exemplu: cifra de afaceri,
profitul, producția fizică, cota de piață, număr de clienți noi etc, obiective derivate de gradul I,
obiective derivate de gradul II, obiective specifice și obiective individuale. Obiectivele trebuie

Proiect de diplomă

definite cât mai clar, concret și într -o manieră cuantificată. Dacă aceste cerințe sunt îndeplinite,
atunci sunt create prem isele favorabile pentru o motivație realistă și diferențiată, bazată pe gradul
de realizare a obiectivelor. Un obiectiv bine formulat trebuie să fie specific, măsurabil accesibil,
realist și temporal determinat.
Pentru că este vorba de MPO, alegerea unor o biective devine foarte importantă. Deși
obiectivele vor diferi de la o întreprindere la alta, trebuie respectate câteva principii generale. În
primul rând, obiectivele trebuie să privească domenii importante în activitatea organizației. În al
doilea rând, acestea trebuie să ceară mai mult decât în trecut, dar să fie exprimate în mod clar,
specificându -se un rezultat măsurabil. De exemplu, este incorrect spus „creșterea productivității
sectorului X în acest an”, deoarece un obiectiv bine exprimat trebuie să conțină puncte clare cum
ar fi „creșterea productivității sectorului X cu 7 procente pentru acest an fiscal în timpul
menținerii ratei curente de erori.”
Aceste puncte clare sunt numite indicatori și există două tipuri: cuantificabili („creșterea
cu 7 proc ente…”) și necuantificabili („obținerea semnăturii până pe 5 ianuarie). Indicatorii se
concentrează pe rezultate și nu pe procese.
În acest sens, există o corelare a costurilor în vederea realizării managementului prin
obiective, deoarece fiecare obiectiv stabilit și bine definit conduce spre o mai bună desfășurare a
activităților în întreprindere, existența (apariția) unor progra me de acțiune ce cupr ind deciziile și
acțiunile ce urmează a fi adoptate în realizarea obiectivelor, de asemenea ele cuprind și r esursele
materiale, financiare și informaționale necesare. Bugetele sunt elaborate la nivel de firmă, adică
buget general sau pe centre de gestiune. Centrele de gestiune pot fi centre de costuri, acestea
fiind doar generatoare de cheltuieli fără de care nu pot fi obținute produsele sau serviciile ce dau
consistență obiectului de activitate al firmei, iar centrele de profit sunt caracterizate prin aceea că
la nivelul lor se poate consemna profit, ca rezultat al comercializării produselor și serviciilor.
S-a constatat că „ pot fi utilizate două criterii importante de sectorizare a întreprinderii în
centre de gestiune:
– Criteriu l procesual – potrivit acestuia, centrele de gestiune sunt asimilate unor
activități importante sau grupuri de activități (exemplu: produ cție, aprovizionare,
vânzări, personal)

Proiect de diplomă

– Criteriu l structural -organizatoric – permite constituirea de centre de gestiune la
nivelul compartimentelor (secții și ateliere de producție, compartimente funcționale,
compartimente auxiliare). Este recomadabilă utilizarea acestui criteriu, deoarece
identificarea obiectivelor, cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor este mult
facilitată ”.8
Urmărirea realizării obiectivelor implică înregistrarea și transmiterea operativă a abaterilor de la
costurile normate. Așadar, costurile de producție sunt influențate din acest punct de vedere, în
funcție de obiectivele stabilite, fiecare dintre acestea fiind generatoare de costuri.
Al doilea tip de management este managementul prin proiecte (MPP), care asigură
rezolvarea rapidă și eficientă a unor lucrări complexe sau complicate în termenele stabilite și cu
cheltuieli minime, datorită faptului că permite ordonarea activităților după un „calendar” optim și
urmărirea concomitentă a desfășurării tuturor activităților în curs de execuție și corelarea lor cu
resursele existente, disponibile.
Proiectul, ca fundament al sistemului de man agement prin p roiecte, desemnează un
ansamblu de procese de muncă, în mare parte cu caracter inovațional, de natură diferită, a
căror realizare urmărește îndeplinirea cu succe s a unei misiuni complexe, cu o specificitate
ridicată (Nicolescu & Verboncu, 1995).
Realizare a managementului prin proiecte se realizează prin costuri, adică implică un
consum de resurse financiare, iar acestea variază în funcție de complexitatea și amploarea
proiectului demarat. Spre exemplu, managementul costului de proiect include procesele cer ute
care să asigure că proiectul va fi finalizat în limitele bugetului aprobat. În primul rând, trebuie să
se aibă în vedere planificarea resurselor, adică ce cantități ar trebui utilizate pentru a
operaționaliza activitățile de proiect, pe urmă estimarea costului, r espectiv dezvoltarea unei
estimări a costului resurselor necesare finalizării proiectului, de asemenea bugetarea costului
constituie un element important în crearea unei imagini asupra costurilor pe care le implică
realizarea unui proiect, ceea ce înseamnă alocarea unei estimări de cost generale a activităților de
muncă depusă individual și în cele din urmă controlul costului, și anume controlul tuturor

8 ***www.qreferat.com

Proiect de diplomă

schimbărilor bugetului de proiect. De exemplu, efectul pe care îl au deciziile de pro iect asupra
costurilor, prin folosirea produsului proiectului se regăsește în: faptul că, prin limitarea
numărului de verificări/revizuiri ale proiectului, se poate reduce costul de proiect ridicând însă
cheltuielile legate de exploatare pe care le va între prinde clientul. Costurile ciclului de viață (life –
cycle costing) împreună cu tehnicile de ingineria valorii sunt folosite pentru reducerea costului și
timpului, pentru creșterea calității și performanței cât și pentru optimizarea mecanismului de
decizie.
Trebuie luate în considerare și informațiile care vin din partea participanților. De
exemplu, costul unui articol poate fi măsurat în diferite momente, când este sesizat ca necesar în
cadrul proiectului, când este comandat furnizorului, când este livrat, când este exploatat sau când
este trecut în evidențele contabile.
În concluzie, abilitatea de a influența costurile este cea mai mare în perioadele inițiale ale
proiectului când multe din obiective nu au o definire limpede și riguroasă.
„Singura cale de satisfacere a nevoilor oamenilor, pe de altă parte și de desfășurare a
unei activități profitabile, pe de altă parte, este realizarea unui produs/serviciu care să răspundă
simultan și în cel mai înalt grad acestor două deziderate (să satisfacă o nevoie um ană într -un
grad ridicat și să aducă producătorului și intermediarilor profituri satisfăcătoare) (Emilian ș.a,
2014).
Astfel că, mana gementul pe produs (MPPr), poate fi definit drept „ o manieră de a
conduce cu ajutorul căreia toate problemele referitoare la un produs important (sau o grupă de
produse) sunt grupate și subordonate, pentru coordonare și supraveghere unei conduceri
specific și î ntr-un fel separate din cadr ul întreprinderii. ” – M. Dumitrescu, citat de Emilian ș.a
2014.
În acest sens, concepere a sistemului de management prin produs este un rezultat al
favorizării accelerării înnoirii produselor pe piață ca un impact al revoluției tehnico -științifice și
totodată din considerentul intensificării concurenței. Managementul pe produs este o soluție
binevenită în armonizarea cererii cu oferta.

Proiect de diplomă

Referitor la acestea, legătura dintre costuri și managementul pe produs este una direct ă,
deoarece prin decizii și acțiuni cu caracter previzional , să se asigure în permanență ca produsul
fabricat să se afle înt r-o fază rentabilă din punct de vedere economic. Obiectul acestui sistem de
management este evaluarea periodică a fabricației și comercializării produsului. Fiecare manager
de produs prin activitatea de realizare a produsului său, reprezintă „un centru de profit”, acesta
va întocmi o situație în care va consemna rezultatele ce vor fi cuprinse în bugetul de venituri și
cheltuieli al produsului făcând posibilă comparația dintre bugetul -program și realizări.
„Managementul prin bugete (MPB) este un sistem de m anagement ce asigură
previzionarea, controlarea și evaluarea activităților firmei și ale principalelor sale componente
procesuale și structural e cu ajutorul bugetelor.”9
În acest sens, „ bugetul asigură în expresie financiară dimensionarea obiectivelor,
cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor la nivelul centrelor de gestiune și în final, evaluarea
eficienței economice, prin compararea rezultatelor cu nivelul bugetat al acestora .” (Nicolescu &
Verboncu, 1995)
Managementul prin bugete are caracter econo mic, de aceea trebuie să aibă în vedere
urmărirea în detaliu a contribuției fiecărui compartiment al unei întreprinderi, precum
cheltuielile, veniturile și profitul sau pierderile totale. În vederea acestui lucru contribuie la
obținerea unor rezultate supe rioare .
Una dintre premisele managementului prin bugete este în esență adaptarea contabilității
generale și analitice la cerințele impuse la determinarea costurilor effective prin luarea în
considerare a abaterilor de la costurile standard.
Din punct de vedere al costurilor există trei bu gete centralizatoare, respectiv bugetul de
venituri și cheltuieli, bugetul de investiții sau dezinvestiții și bugetul de numerar, astfel că la
nivelul bugetului de venituri și cheltuieli se va ține cont de vânzările influ ențate de evoluția
cererii de consum și a puterii de cumpărare a consumatorilor, în corelație cu volumul de
activitate, dar și cu nivelul de resurse necesare pentru susținerea vânzărilor. Bugetul de investiții
presupune informațiile legate de tipul și dest inația investiți ilor, a necesarului și a sursel or de

9 Lobonțiu G., Fu ndamente de management, editura U.T Press Cluj -Napoca, 2014

Proiect de diplomă

finanțare, iar bugetul de numerar evidențiază proiecția încasărilor și plăților generate de
activitatea de exploatare, de investiții/dezinvestiții și de finanțare. Cu ajutorul bugetului de
numerar se pot anticipa unele riscuri și se poate interveni pentru reglementarea situațiilor.
Managementul prin excepții (MPE), prin definire este „ un sistem simplificat de
management bazat pe vehicularea ascendentă a informațiilor ce reprezintă abateri de la limitele
de toleranță prestabilite în vederea simplificării proceselor de management și valorificării mai
bune a resurselor. ”10 Esența acestui tip de ma nagement este aceea că un proce s de management
trebuie simplificat într -o așa manieră, astfel încât un manager să -și focuseze atenția, cu
precădere, asupra acelor probleme care re clamă intervenția sa determinată de nivelul ierarhic la
care se află și să fie detașat de problemele obișnuite care ar putea fi rezolvate de subordonații săi.
După considerentele mele, la n ivelul managerului ierarhic superior trebuie să ajungă doar
acele informații care presupun un caracter de excepție, respectiv, să conțină abateri semnificative
față de obiectivele prestabilite.
Din punct de vedere al costurilor, „ un avantaj al punerii în aplicare a acestei metode este
că asigură condiții pentru simplificarea structurii organizatorice și reducerea cheltuielilor cu
aparatul managerial, cu repercursiuni importante asupra sporirii profitului firmei .”11
Managementul participativ (MP) „ constă în exercitarea proceselor de management prin
implicarea unui număr sporit de manageri și executanți, utilizând o gamă variată de
modalități .”12
Acest si stem de management este considerat la nivel mondial ca fiind „una dintre cele
mai controversate tendințe m anageriale”13. Toate tipurile de management al organizațiilor au ca
obiect principal asigurarea funcționării acestora cu eficiență ridicată ce se reflectă în rezultatele
aferente domeniului de activitate. Din punct de vedere economic, obiectul principal îl consituie
maximizarea profitului. Luând în considerare acest aspect, fu ndamentul economic al acestui
sistem se bazează pe asigurarea autonomiei decizionale și operaționale a unei firme. În cadrul

10 ***www.qreferat.com
11 Nicolescu & Verboncm, Management vol I , pag 361, 1997
12 Nicolescu & Verboncu 1995
13 ***www.răsfoiesc.com

Proiect de diplomă

acestuia se utilizează pârghii economico -financiare cum ar fi prețurile, creditele, salariile, taxele,
dobânzile, impozitele etc. Utilizarea acestor pârghii se dorește a fi una reală, orientate spre
valorificarea necesităților și oportunităților pieței în condiții de eficiență.

1.1.3 Metode de construcție a suportului de management al costurilor
Contabilitatea de gestiune și contabilitatea financiară, urmăresc scopuri diferite, de aceea
cu privire la contabilitatea de gestiune, aceasta cuantifică și raportează informații financiare și
nefinanciare, care îi ajută pe manageri să ia decizii în diferite direcții, astfel încât vor permite
atingerea scopurilor unei organizații. Managerii utilizează informațiile contabilității de gestiune
pentru a alege, comunica și implementa strategii. Aceș tia anticipează informațiile acestea pentru
a coordona deciziile legate de proiectarea produselor, producție și marketing. Contabilitatea de
gestiune se bazează pe raportarea internă.
Managerii au preocupări cum ar fi: să înțeleagă viitorul, să stăpânească acțiunile altora
etc. Cu scopul de a înțelege viitorul, „ contabilitatea de gestiune este construită pentru a
identifica legăturile dintre obiectivele urmăriteși resursele angajate pentru realizarea acestora,
ea ajută, deci la cunoașterea costurilor: pentr u ce se realizează aprovizionarea cu materii
prime, consumul necesar, etapele procesului tehnologic pe care urmează să le parcurgă.
Contabilitatea de gestiune, p resupunând costurile, este un si stem de informații contabil care are
în vedere să ajute manager ii și influențează compartimentele prin modelarea relațiilor dintre
resursele alocate consu mate și finalitățile urmărite. De exemplu, întreprinderile industriale
trebuie să valorifice stocurile de produse finite la costurile de producție. Acest fapt presup une un
cadru în contabilitatea de gestiune .” 14
Managementul costurilor nu reprezintă doar un control al costurilor prevăzute în buget, ci
și o verificare a veniturilor generate de către acestea, de asemeena, managementul costurilor
trebuie să permită acces ul la informarea că sumele de bani cheltuite și câștigate sunt incluse în
bugete, dar și că fiecare tranzacție se desfășoară la timpul planificat. Controlul costurilor unui

14 ***Managementul costurilor, Curs pentru învățământ la distanță , Lect.univ.drd. Florin Boghean, 2008.

Proiect de diplomă

proiect are ca scop principal asigurarea de faptul că nu va exista o risipă de bani sau creșteri
neautorizate de costuri.
În acest context, put em aprecia că stabilirea unui si stem de înregistrare corectă a
costurilor și de întocmire a bugetelor reprezintă o primă condiție pentru implementarea unui
management e ficient al costurilor.
După cum putem observa, managementul co sturilor constituie o componentă a
managementului întreprinderii, de aceea acestei tehnici îi revin funcțiile ce le exercită
managementul prin aspectul practic, ca planificarea, organizarea, comanda, coordonarea,
motivarea și controlul, desigur prin prisma costurilor.

1.2 Organizarea managementului în funcție de gestiunea costurilor

1.2.1 Pilotarea activităților economice prin costuri
„Pilotarea, ca noțiune generică, înseamnă acea tehnică de desfășurare a strategiei în
acțiuni, formulate de conducerea întreprinderii, ce urmează a fi dusă la indeplinire.”15
Legătura dintre nevoi și resurse este realizată de acțiunea umană prin activitatea economică.
Aceasta este o formă specifică a activității umane care are ca scop fundamental obț inerea,
producerea, crearea bunurilor și serviciilor necesare acoperirii, satisfacerii nevoilor de consum.
Despre cost se pot face următoarele afirmații:
 costul reflect ă unitatea dintre conținutul consumului de factori și expresia sa bănească,
fără o asem enea unitate nu poate fi vorba de cost.
 el este indicatorul care a duce la același numitor toate consumurile de factori, prin aceasta
eforturile făcute pentru producerea și desfacerea bunurilor devin măsurabile și
comparabile.

15 Sorinel Căpușneanu – revista „Economie teoretică și aplicată” numărul 5/iulie 2006

Proiect de diplomă

 Costul include toate cheltuiel ile făcute de întreprindere pentru susținerea ofertei (atât pe
cele de producție, de fabricație, cât și pe cele de desfacere)
 Costul se regăsește în prețul de vânzare al bunului, fiind o parte componentă a acestuia;
acea pa rte care exprimă atât recompens ările factorilor consumați, cât și șansele sacrificate
de ofertant.
Acțiunea de determinare a costului producției are un rol deosebit datorită funcțiilor pe care le
îndeplinește acest indicator economic în întreprinderi. Costul de producție are un rol deoseb it în
organizarea și orientarea producției unităților economice. Nivelul costuilor de producție
determinate prin calcul, constituie un criteriu economic de bază, care condiționează
perfecționarea neîntreruptă a proceselor tehnologice, inovațiilor și invenț iilor în procesul de
fabricație, organizarea științifică a muncii și a producției în general.
Într-un mediu concurențial, costurile permit fundamentarea deciziilor privind alegerea
regimului optim al producției și reglarea volumului său, ele constituind un instrument important
care cond iționează conducerea, respectiv pilotarea activităților economice atât pe ansamblu, cât
și pe fiecare subdiviziune a întreprinderii.
Odată determinate costurile pentru întreaga producție, dar mai ales pentru fiecare produs în
parte, este posibilă compararea acestuia cu, costul aceluiași produs sau costul unor produse
similar fabricate de către întreprinderi din același grup, cu scopul d e a determina gradul de
organizare a producției, nivelul de dotare tehnică, gradul de utilizare a fondului de timp sau
gradul de calificare a forțelor de muncă.
Principalul scop al funcției de conducere îl reprezintă obținerea unei producții cu cheltuieli
minime. Calculația costurilor reprezintă o sursă importantă pentru obținerea datelor necesare
fundamentării planului costurilor de producție și a bugetului de venituri și cheltuieli. Totodată
informațiile pe care le oferă calculația costurilor se folosesc și pentru alegerea variantei optime
de organizare a procesului de producție.
În întreprinderi costurile reprezintă un instrument de prim ordin pentru planificarea
financiară, costurile planificate constituind baza programării unor indicatori ca: profitul, rata
rentabilității, valoarea adăugată. Pe de altă parte „tabloul de bord – ca noțiune general –
sintetizează, ca factor normativ instrumentele aflate la dispoziția managementului în îndeplinirea

Proiect de diplomă

funcțiilor sale. În fapt, tabloul de bord cuprinde un pache t de indicatori de esență ce sunt urmăriți
pe trei paliere successive, respective nivelul planificat, nivelul realizat și corecțiile. ”16
Astfel că tabloul de bord este un „ sistem de indicatori exprimați în mărimi absolute sau
relative, folosit pentru planificarea, evaluarea, controlul și reglarea operative a activității
întreprinderii ”.17 Tabloul de bord al managementului cuprinde elementele informaționale de
esență, respectiv cele care sunt necesare actului de conducere/pilotare, cu scopul de a asigura în
mod operațional derularea adecvată a procesului economic de referință, „ în concordanță cu
traiectoria planificată a acestuia, în cadrul programului de activitate sau a bugetului
întreprinderii ”.18
Un alt criteriu important pe baza căruia se poate face a naliza acestui concept și anume
„pilotarea activităților economice prin costuri ”, ar fi după părerea mea segemntarea activității,
ca fiind una dintre modalitățile de organizare a întreprinderii. Procesul de segmentare a
activităților economice sau sociale au ca scop asigurarea cerințelor bugetării, „fiind o metodă pur
organizatorică, aparținând de managementul antreprenorial”. Această operațiune se consideră a fi
extrem de utilă și necesară în asigurarea condițiilor de analiză a potențialului și dinamicii
acțiunilor desfășurate.
Segmentele de activitate întâlnite în cadrul unei întreprinderi se numesc „centre de
responsabilitate”. Astfel, centrul de responsabilitate reprezintă „o entitate organizatorică de
acțiune economică sau socială, care este răspunzăto are pentru atingerea performanțelor convenite
într-o relație de cauzalitate cu consumul de resurse. Ca noțiune generică, în cadrul unui centru de
responsabilitate se include: centrele de profit, centrele de costuri și cele de investiții”.19
În concluzie, co nducerea întreprinderii moderne, necesită cunoașterea permanentă a
cheltuielilor de producție și pe această bază a costului de producție. Pilotarea întreprinderii este
astăzi de neconceput, fără cunoașterea sistematică a demersului activității acestuia, pe ntru a se
putea aprecia, la perioade cât mai scurte, felul în care sunt respectate sarcinile prestabilite și a se
putea intervene cu promptitudine în eliminarea abaterilor negative și chiar a tendințelor de astfel

16 Bîrle V., Contabilitatea și managementul costurilor, editura U.T Press, Cluj -Napoca, 2013
17 Bîrle V., Contabilitatea și managementul costurilor, editura U.T Press, Cluj -Napoca, 2013
18 Bîrle V., Contabilitatea și managementul costurilor, editura U.T Press, Cluj -Napoca, 2013
19 Bîrle V., Contabilitatea și managementul costurilor, editura U.T Press, Cluj -Napoca, 2013

Proiect de diplomă

de abateri. Teoria și practica economică a u demonstrat că, indifferent de domeniul de activitate,
conducerea întreprinderii trebuie să cunoască cât mai exact, complet și la timp costul producției.
1.2.2 Structura indicatorilor care asigură pilotajul prin costuri
„Indicatorul de pilotaj reprezintă un ele ment sau un ansamblu de elemente de informare,
reprezentativ în raport cu un anume obiectiv ce rezultă din măsurarea tangibilă sau observarea
unei stări, a unui fenomen sau a unei realizări.” „Indicatorii sunt acele rapoarte ce permit
compararea realizăril or cu obiectivele sau cu alte referințe”.20
O întreprindere reprezintă un anumit sistem productiv, care dispune de o serie de
componente, care reprezintă subsisteme ale sistemului întreprinderii. Pentru a putea funcționa
corespunzător, o întreprindere cu t oate subsistemele pe care le cuprinde, trebuie să le asigure un
pilotaj corespunzător acestor subsiteme.
Prin pilotajul întreprinderii se înțelege un ansamblu de activități desfășurate de
conducerea întreprinderii respective pentru a realiza misiunea activ ității întreprinderii prin
folosirea unor strategii și obiective bine determinate, pentru a asigura furnizarea unor activități
diferiților beneficiari sub raport cantitativ, calitativ, la anumite termene prevăzute în contracte,
activități care se desfășoar ă în condiții de concurență cu activitățile desfășurate de alte
întreprinderi.
Utilizarea indicatorilor ca instrumente financiare este determinate și de faptul că, în
genral sistemele și subsistemele sunt descrise prin parametri și indicatori ce le defines c existența
și funcționarea.
„În pilotajul gestiunii întreprinderii, implicit a costurilor de producție, alegerea
indicatorilor trebuie să îndeplinească câteva condiții de bază:
 să fie simpli și într -un număr mic (2 -4 indicatori)
 să fie clari, conciși și pe înțelesul celor care operează cu ei

20 Sorinel Căpușneanu – lector universitar doctorand – Tabloul de bord și îmunătățirea performanțelor și
întreprinderilor cu ajutorul indicatorilor de pilotaj

Proiect de diplomă

 să fie adaptabili odata cu schimbarea tabloului de bord general.”21
Tabloul de bord și îmunătățirea performanțelor întreprinderilor cu ajutorul indicatorilor
de pilotaj, reprezină o modalitate de încadrare, selecționar e, aranjare și prezentare a indicatorilor,
care permite vizualizarea unei tendințe de ansamblu în evoluția urmărită.
Angela Deliu afirmă că „managementul costurilor este o tehnică științifică de conducere,
care are la bază diverse procedee și sisteme de i ndicatori ce permit calcularea, planificarea și
estimarea economică a cheltuielilor și veniturilor.” 22 De exemplu volumul de vânzări este un
indicator definitoriu al eficienței unei societăți comerciale, care reprezintă măsura în care
produsele realizate au fost recunoscute de piață. Se exprimă fizic, valoric și de asemenea, în
comparație cu perioadele ant erioare și cu programul de vânzare stability. De asemenea, costul
producției este și un indicator de referință a nivelului eficienței economice. Urmărirea nivelului
real al cheltuielilor de producție oferă managerilor posibilitatea să cunoască volumul fact orilor
de producție consumați și eficiența acestor consumuri comparative cu normele de cheltuieli
prevăzute sau cu nivelul consumurilor realizate de către firmele concurente. Prin toate acestea
costurile stimulează întreprinderile să introduce progresul te hnic, să ridice calificarea
producătorilor, să organizeze științific producția și munca, să gospodărească cu eficiență maximă
factorii de producție.
Ca parte componentă a prețului de vânzare, costul de producție constituie indicatorul
essential pentru st abilirea prețului oferit de vânzător în actul de negociere a mărfii cu agenții
economici cumpărători. Cunoscând nivelul exact al cheltuielilor de producție, se va ști între ce
limite se poate negocia prețul de vânzare, astfel încât să se recupereze aceste cheltuieli și să se
obțină și un profit.
Eficiența economică – financiară este o categorie mai cuprinzătoare decât rentabilitatea.
Pentru exprimarea rentabilității se utilizează două categorii de indicatori: profitul și ratele de
rentabilitate. Rentabilitatea reprezintă o formă sintetică de expri mare a eficienței economice și
reflect capacitatea unei întreprinderi de a obține profit. Profitabilitatea reprezintă capacitatea sau

21 Bîrle V., Contabilitatea și managementul costurilor, editura U.T Press, Cluj -Napoca, 2013
22 Deliu A. Reduc erea costurilor si sporirea competitivității producției la întreprinderile industriei de tutun. Teză de
doctor în economie, Chișinău, 2008, p.199

Proiect de diplomă

potențialul unei companii de a obține profit după achitarea tuturor cheltuielilor, exemplificând
prin indicatorii săi „sta rea de sănătate a afacerii”.
În concluzie, în felul acesta pentru ca managementul să poată realiza un pilotaj efficient,
este necesară cunoașterea în permanență a stării și evoluției indicatorilor care sunt stabiliți în
tabloul de bord. Acesta trebuie orie ntat spre obiective bine țintite și să asigure premisele de
performanță ale întreprinderii.
1.2.3 Măsurarea eficienței gestiunii manageriale prin costuri

În cadrul eficienței economice, este relavtă relația complex dintre efecte, respective
rezultatele activită ților economice și eforturi, adică cheltuielile effectuate pentru obținerea lor.
Eficiența economică este cu atât mai mare cu cât la aceeași cantitate de factori de producție
utilizați se obține o valoare mai mare a producției sau când o cantitate de produ se dată este
obținută cu un consum minim de factori de producție.
Termenii de eficiență și eficacitate nu sun noi, ei fiind folosiți din Antichitate. Ambele
cuvinte provin din latină: eficiență derivă din efficere = a efectua, iar eficacitatea din efficas –
efficacis = care are efecte dorite.
„Conceptul de eficiență este asociat în teoria și practica economică cu diverse forme de
manifestare a rezultatelor obținute de manageri, cum sunt: rentabilitatea, productivitateafactorilor
de producție, eficacitatea capitalului, economisirea costurilor etc”.23
Efortul se măsoară prin consumul de resurse economice materiale, umane și financiare,
iar rezultatele prin volumul vânzărilor sau alte efecte cantitative ale activității economice
(creșterea profitului sau a pr oductivității muncii, reducerea nivelului relative al cheltuielilor de
circulație, promovarea progresului tehnic)
Eficiența economică este expresia cerințelor unor legi obiective și în primul rând a legii
economiei de timp care dirijează raționalitatea și comportamentul managerilor. Progresul
economic este un obiectiv condiționat de economisirea muncii, reswpectiv a resurselor, în toate

23 Abraham – Frois, G: Economie politique, Ed. Economica, Paris, 1988

Proiect de diplomă

sferele activității economice. Micșorarea costului distribuției prin perfecționarea activității
comerciale duce în primul rând la sporirea randamnetului capitalului comercial, prin folosirea
unui capital mai mic pentru aceleași rezultate sau obținerea unor rezultate superioare cu același
capital. Micșorarea costului distribuției duce la reducerea prețului de vânzare cu amănu ntul, cee
ace permite o mai mare accesibilitate a produselor pe piață, la lărgirea pieței și în final la
creșterea economică.
Așadar, costul fiind unul dintre indicatorii sintetici cei mai importanți care caracterizează
activitatea economică și are un rol hotărâtor în asigurarea eficienței și competititvității
organizațiilor. Costul este în același timp un element important în fundamentarea deciziei de
acceptare sau respingere a unui proiect. De exemplu scopul principal al controlului costurilor
unui proie ct este de a ne asigura că nu va avea loc nicio risipă de bani sau creșteri neautorizate de
costuri. În acest context, putem aprecia că stabilirea unui system de înregistrare corectă a
costurilor și de întocmire a bugetelelor reprezintă o primă condiție pe ntru implementarea unui
management efficient al costurilor. Managerii de proiect trebuie să mențină cheltuielile de regie
la un nivel cât mai mic în raport cu costurile directe, pentru a spori competitivitatea firmei și
eficiența proiectului.
În practica curentă se folosesc trei categorii de calcul și urmărire a costurilor:
previzionale, operative și postoperative. Un management efficient al costurilor, practicat în cazul
oricărei activități productive, se bazează pe metode previzionale de calcul și planif icare a
costurilor și pe metode operative de urmărire a realizării acestora.