Proiect Admitere Sibiu 1 [625543]

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA ” DIN SIBIU
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
„ANDREI ȘAGUNA”

PROIECT ADMITERE STUDII
DOCTORALE

Candidat: [anonimizat]
2013

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA
(1198 -1216)

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

CUPRINS

1. Tema propusă pentru programul de cercetare științifică …………………………..
2. Prezentarea succintă a stadiului actual al cercetării științifice și bibliografia
reprezentativă …………………………………………………………………………………..
3. Analiză critică a stadiului actual și identificarea „nișei” de cercetare, în care
candidat: [anonimizat]…………………………………………………..
4. Obiectivele de cercetare propuse…………………………………………………..
5. Metodologia de cercetare propusă ………………………………………………….
6. Contribuții și preocupări ale candidat: [anonimizat], măsura în care
estimează că va reuși realizarea cercetărilor și a obiectivelor propuse, managementul
riscului………………………………………………………………………………………….
7. Valorificarea rezultatelor cercetării de doctorat prin studii, articole, comunicări,
publicații, brevete etc ………………………………………………………………………….

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

1. TEMA PROPUSĂ PENTRU PROGRAMUL DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA
(1198 – 1216)

I. Lotario di Ségni (1160 – 1216)
I.1. Dinastia di Ségni
I.2. Studiile
I.3. Lotario di Ségni și viața Bisericii

II. Innocenzo III
II.1. Contextul alegerii ca papă
II.2. Investirea lui ca papă
II.3. Papa Inocențiu al III -lea și liderii politici
II.4. Primele măsuri papale

III. Innocenzo III – lider politic și spiritual
III.1. Relațiile cu puterile Europei
III.2. Rolul și influența politică
III.2.a. Filip August al Franței
III.2.b. Ioan al Angliei
III.2.c. Henric al IV -lea – împăratul Imperiului Roman
III.3. Rolul socio -economic

IV. Inocențiu al III -lea – vicar și cruciat al lui Hristos
IV.1. Apogeul papalității în secolul XIII
IV.2.Ordinele monahale
IV.3. Cruciada a IV -a
IV.4. Cruciada împotriva albigenzilor (1208)

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

IV.5. Conciliul de la Lateran (1215)

V. Opera și corespondența Papei Inocențiu al III -lea
V.1. Corespondența
V.2. Opera
V.3. Semnificația scrierilor sale

VI. Moartea Papei Innocenzo III
VI.1. Ultima călătorie a pontificatului său
VI.2. Moștenirea lăsată de Inocențiu al III -lea
VI.3. Finalul apogeului papalității

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

2. PREZENTAREA SUCCINTĂ A TEMEI DE CERCETĂRII ȘI BIBLIOGRAFIA
REPREZENTATIVĂ

A. O trecere în istorie…

Inocențiu al III -lea (Lotario dei Conti di Segni) s -a născut la Gavignano, în
apropierea orașului Segni, în anul 1160, a fost ales papă la 8 ianuarie 1198 și a murit la
Perugia în anul 1216.
Pontificatul lui Inocențiu al III -lea, care a durat mai bine de două decenii, a fost mai
mult rodnic decât strălucitor. Importanța sa derivă din simbioza dintre personalitatea
excepțională a acestui papă și convingerile sale religioase și politice.
Născut într -o familie nobilă, Lotariu s -a bucurat de o vastă formare culturală. La
început a învățat la Roma, avându -l ca maestru pe Petrus Ismahel, în mănăstirea Sf. Andrei. A
fost luat sub protecția cardinalului Paolo Scolari, viitorul papă Clement al III -lea, și s -a
dedicat studiului liturgiei în schola cantorum din Lat eran, devenind canonic. Și -a continuat
formarea intelectuală la Paris, unde l -a avut ca maestru pe Petru de Corbeil. Printre colegii săi
se numărau Ștefan Langton, Robert de Courson (ambii vor fi numiți cardinali de viitorul papă
Inocențiu al III -lea) și E ude de Sully (episcop de Paris din anul 1196).
Marile dezbateri ale vremii erau concentrate pe tema exegezei Sfintei Scripturi,
teologia sacramentelor, chestiunile morale. După întoarcerea la Roma, în 1186, papa Grigore
al VIII -lea l -a hirotonit subdiacon, iar Lotariu s -a dedicat studierii dreptului canonic la
Bologna, orașul universitar cu cei mai renumiți profesori de drept, printre care se numărau, la
acea epocă, Uguccione de Pisa. În acești ani, viitorul papă și -a însușit o cunoaștere profundă a
teologi ei și Sfintei Scripturi, o perfectă stăpânire a vocabularului și a conceptelor juridice, o
metodă intelectuală fondată pe citate și pe comentarea acestora, dar și pe alegorie.
Era pios și smerit, echilibrat și cu un puternic simț practic. Ales papă în anul 1198, la
vârsta de numai 38 de ani, el avea sentimentul că este Servus Dei și vicarius Christi -vicarul
lui Hristos , cu autoritate supremă pe Pământ . Principalele sale preocupări erau: restabilirea
ordinii în statul papal, rezolvarea problemei siciliene , reînsuflețirea ideii cruciadelor și
reforma Bisericii in capite et membris .
În viziunea sa, principii și regii Europei își obțineau putere din autoritatea sa, ceea
ce-i îngăduia să -i excomunice sau să -i detroneze, atunci când credea de cuvi ință. El credea

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

chiar că, Dumnezeu a dat succesorului lui (Apostolul Petru ) sarcina de a conduce atât
întreaga lume cât și Biserica. Papa era deasupra nivelului omului și imediat sub Dumnezeu .
Opera și activitatea sa au fost conduse în primul rând de o gândire teologică bazată
pe dreptul canonic, dar și de o anumită originalitate, caracterizată de capacitatea sa de
organizare, codificare și elaborare de sinteze viguroase.
(aspecte ce vor fi tratate în capitolul I)

În anul 1189, papa Clement al III -lea l -a numit cardinal diacon, iar în timpul
pontificatului lui Celestin al III -lea a fost asistent în Curia romană. La moartea lui Celestin al
III-lea, situația era critică: o parte dintre cardinali, reuniți în Lateran, au decis să se
adăpostească în fortăreața familie i Frangipane, din cauza revoltelor din Roma. Lotariu,
împreună cu alți cardinali, au decis să rămână în oraș până la înmormântarea pontifului
decedat. Deși era unul din tre cei mai tineri cardinali (38 de ani), alegerea sa a fost destul de
rapidă. Soliditat ea formării sale și energia care o emana au fost, fără îndoială, argumente în
favoarea sa.
Inocențiu al III -lea a intrat imediat în conflict cu puterea imperială. În contextul unei
bogate reflecții asupra puterilor temporale și spirituale, care continua încă din timpul reformei
gregoriene, a avut meritul să aprofundeze în mod remarcabil această teorie, formulată în
scrisorile și decretalele sale.
Chiar dacă gândirea papei se înscrie pe o linie care va conduce la Inocențiu al IV -lea
și Bonifaciu al VIII -lea, se poate afirma, pe drept cuvânt, că viziunea sa a fost mai mult decât
doar una teocratică. O expresie cheie a guvernării sale este plenitudo potestatis , adică nu doar
o putere absolută asupra lumii și aspectelor vieții sociale, ci mai degrabă o pleni tudo
ecclesiasticae potestatis , o putere pontificală deplină asupra tuturor Bisericilor și clericilor,
lucru care comporta, printre altele, un control nelimitat al demisiilor și transferurilor de
episcopi, ca și facultatea de a fixa taxe pentru beneficiile ecleziastice. Era vorba, așadar, de o
putere absolută , chiar dacă era reglementată de morala religioasă și de canoanele Bisericii.
Papa se proclama vicarius Christi , și nu doar „vicarul lui Petru”, Biserica romană fiind
definită ca mater ecclesiarum et ma ter omnium Christi fidelium .
Papa Inocențiu al III -lea a restaurat mozaicul din absida Bazilicii Sf. Petru, unde Isus
Cristos este reprezentat, în registrul superior, între Sf. Petru și Sf. Paul, iar în cel inferior, între
papă și Bierica romană. Dar, de și folosea în mod exagerat comparația cu Melchisedec,
Inocențiu al III -lea considera puterea temporală și cea spirituală ca fiind două sfere bine
determinate, preluând această teorie de la maestrul său, Uguccione, care afirma că în principiu

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

trebuie să exi ste o reciprocă independență între Imperiu și papalitate ( quoad institutionem
neutrum pendet ab altero ).
Totuși, Inocențiu a adus o modificare la această teorie: papalitatea putea să intervină
în sfera temporală din motive religioase ( ratione peccati ). N u intervenea în alegerea
împăratului, dar putea, ba mai mult, trebuia, să examineze calitățile morale ale celui ce urma
să fie consacrat împărat; nu se amesteca în guvernarea regatelor, dar putea să excomunice un
suveran și să îi dezlege pe supuși de jurăm ântul de fidelitate, dacă monarhul amenința
integritatea Bisericii.
(aspecte ce vor fi tratate în capitolul II )

Din punct de vedere al celor două „jurisdicții”, fiecare reprezentată de către un
„vicar”, ele erau în principiu independente, având însă un raport de reciprocitate „precum luna
este cu soarele”. Prin consacrarea împăratului, puterea temporală primea legit imitatea „așa
cum luna primește lumina de la soare”.
Mai exact r elația dintre Stat și Biserică trebuia să fie cea dintre lună și soare. Luna
strălucește prin lumina reflectată de la soare; statul trebuia să stea în gloria papalității și să -și
primească puterea de la papă. Numai stăpânit de această viziune și abil, în a folosi frâiele
puterii seculare și spirituale, Inocențiu al III -lea a reușit să -și supună regii Europei. Poziția
papalității a fost întărită și printr -un act de cultură, anume publicarea unei ediții pline de
autoritate a legii canonice a Bisericii Catolice , în anul 1140, de către Grațian, un profesor –
călugăr de la Bologna. Ediția, cunoscută sub denumirea de Decretum, făcea o prezentare
completă a legii canonice ce putea fi folosită în toate tribunalele Bisericii Apusene.
Mentalitatea veche romană era îmbrăc ată în haina cuvioșiei sau cucerniciei eclesiale, căci
susținea ideea concentrării autorității într -o singură persoană. Papa nu a lăsat neexploatat acest
aspect.
Problemele politice din Imperiu au constituit una din preocupările majore ale lui
Inocențiu al III -lea. Papa a consacrat acestora, timp de mai mulți ani, o atenție deosebită, iar
documentele referitoar e la acest aspect au fost adunate într -un registru special, numit de
istoricii germani Thronstreitregistrer .
Henric al VI -lea a murit la 27 septembrie 1197, iar pentru tronul imperial se
confruntau doi candidați, Filip de Hohenstaufen, fratele defunctulu i și duce de Suabia, ales în
martie 1198, și Otto de Brunswick, din partidul guelfilor, ales în iunie 1198. Deși adversari,

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

ambii luptau împotriva moștenitorului de drept, Frederic, fiul lui Henric al VI -lea, și a mamei
sale, regina Costanța, care provenea din familia regală a normanzilor ce conduceau Sicilia.
Inocențiu al III -lea a trebuit să decidă de partea cui se află și pe cine să consacre ca împărat.
După moartea reginei Costanța, papa l -a luat sub tutela sa pe tânărul Frederic, care a renunțat
pentr u un timp la tronul imperial, devenind rege al Siciliei.
După ce Filip a atacat trupele pontificale la Montecassino, în ianuarie 1999, papa
Inocențiu al III -lea l-a susținut tot mai mult pe Otto. Însă, deoarece pretențiile acestuia din
urmă, asupra centr ului Italiei, au început să devenină tot mai amenințătoare, suveranul pontif
s-a reorientat, acordându -i susținere lui Filip. În anul 1207, papa propunea chiar o căsătorie
între fiica lui Filip și un nepot de -al său, Riccardo de Segni.
Asasinarea lui Fil ip (21 iunie 1208) l -a constrâns pe Inocențiu al III -lea să negocieze
cu Otto, care, în final, va fi încoronat ca împărat la Roma, la 4 octombrie 1209, cu titlul de
Otto al IV -lea. Acesta și -a pus în practică politica imperială de expansiune teritorială sp re
centrul Italiei, ceea ce va duce la un nou război, în 1210, atunci când și regatul Siciliei a fost
invadat. Inocențiu al III -lea i-a dezlegat pe supușii împăratului de jurământul de fidelitate, iar
la 3 martie 1211, l -a excomunicat. Papa s -a aliat cu re gele Franței, Filip August, și cu
Frederic. În cele din urmă, Filip a fost încoronat rege la Frankfurt, cu titlul de Frederic al II –
lea, la 5 decembrie 1212, și a fost recunoscut de papă, după ce s -a angajat să recunoască
integritatea statului pontifical. Otto al IV -lea a fost învins la Bouvines, la 27 iulie 1214, iar la
1 iulie 1216, Frederic al II -lea a promis că, după încoronarea sa ca împărat, fiul său, Henric,
numit deja rege al Sciliei, va deveni vasal al Sfântului Scaun, fiind independent de tatăl să u.
Situația, însă, nu s -a clarificat, iar succesorii lui Inocențiu al III -lea vor intra și ei în conflict
cu interesele politicii imperiale.
Raporturile cu celelalte monarhii europene au fost marcate de diferite conflicte pe
tema numirilor episcopale sau de dificila aplicare a regulilor canonice în materie
matrimonială. Într -adevăr, Inocențiu al III -lea a acordat un rol esențial funcției episcopale,
subliniată de dreptul canonic, punând bazele a ceea ce s -a numit „reforma episcopală” din
secolul al XIII -lea.
Inocențiu al III -lea a intrat în conflict cu regele Angliei, Ioan Fără de Țară, în anul
1206, atunci când papa nu a fost de acord cu numirea de către rege a noului arhiepiscop de
Canterbury, Ștefan Langton, care anterior fusese un renumit profesor la universitatea din
Paris. Deoarece nu s -a ajuns la o înțelegere, în anul 1208, papa l -a excomunicat pe rege, care,
în final, se va supune autorității pontificale, în 1213, declarându -se vasal papei, asemenea
regilor Spaniei și Portugaliei. În luna august a anului 1215, Inocențiu al III -lea i-a venit în

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

ajutor regelui englez, contra nobililor care s -au revoltat împotriva lui Ioan Fără de Țară,
anulând Magna Charta care îi fusese impusă.
De asemenea, Inocențiu al III -lea a intervenit cu fermitate în problem ele
matrimoniale ale regilor Petru al II -lea de Aragon, Alfons al IX -lea de Leon și Filip August al
Franței.
(aspecte ce vor fi tratate în capitolul III )

Diplomația pontificală din acea perioadă era preocupată de problema Bisericii
Orientale, tot mai amenințată de pericolul musulman, dar și de conflictul dintre Franța și
Anglia. La fel ca toți papii medievali, Inocențiu al III -lea dorea să găsească o soluție pentru
reunirea celor două Biserici, din Apus și din Răsărit. La un moment dat, a avut unele sp eranțe
că acest lucru s -ar fi putut materializa, deoarece, pentru o perioadă, Armenia, Bulgaria, Serbia
și Albania ieșiseră de sub influența Constantinopolului și manifestau dorința de a se uni cu
Roma, dar aceste succese au fost de scurtă durată din cauza ulterioarelor evenimente politice.
S-au tratat anterior evenimentele celei de -a IV -a cruciade, întreprinse în timpul
pontificatului lui Inocențiu al III -lea. Se impune reamintit, pe scurt, că după ce papa a chemat
la arme întreaga creștinătate pentru a elibera Țara Sfântă, la 31 decembrie 11 96, armatele
cruciaților au plecat din portul Veneției în luna octombrie 1202, dar treptat au fost distrase de
la scopul lor, la început prin operațiunile militare din Illyricum, iar mai apoi prin ocuparea
Constantino polului, împotriva voinței papei.
Ca urmare și a întârzierii cu care ajungeau informațiile, papa s -a văzut constrâns să
recunoască un fapt împlinit, proclamarea așa -numitului „Imperiu Latin” din Orient, sperâd în
primul rând o reunire a celor două Biserici.
Este interesant de reținut că, prin decretul de la 31 decembrie 1199, prin care se
proclama organizarea celei de -a IV-a cruciade, se stabilea că o parte din finanțarea ei trebuia
să provină dintr -o taxă egală cu a patruzecea parte a tuturor veniturilor ecleziastice, papa
Inocențiu al I II-lea impunându -și sieși și cardinalilor plata celei de -a zecea parte din veniturile
proprii.
Scopul nu a fost îndeplinit, dimpotrivă, Biserica Orientală s -a îndepărtat și mai mult
din cauza violențelor cruciaților, în timp ce idealul adevăratei cruciad e era abandonat.
Papa Inocențiu al III -lea nu a renunțat, însă, la idealul de a organiza o nouă cruciadă:
la 19 aprilie 1213, a făcut un apel pentru o nouă expediție militară, încercând, de data aceasta,
să evite monopolul maritim venețian, ale cărui int erese comerciale fuseseră principalele
responsabile ale deturnării scopului celei de -a IV-a cruciade. Era prevăzută impunerea unei

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

taxe, confirmată de Conciliul al IV -lea din Lateran (1215): timp de trei ani clerul ar fi trebuit
să ofere cea de -a douăzecea parte a veniturilor sale. Pentru 1 iunie 1217 fusese stabilită o
întâlnire în Sicilia, dar moartea papei, la 16 iulie 1216, la Perugia, a întrerupt toate pregătirile.
Lupta împotriva ereziei albigenze a reprezentat unul din parțialele succese ale
pontif icatului lui Inocențiu al III -lea. El a continuat opera predecesorilor săi, dar cu un mai
mare pragmatism și cu o mai bună percepție a realităților timpului său. A codificat legislația
antieretică și a introdus în lupta împotriva ereziilor concepția sa des pre cooperarea dintre cele
două puteri. Dar, și în acest sector, s -a văzut deseori depășit de interesele autorităților politice,
interesate mai curând de obținerea bunurilor materiale ale ereticilor, decât de apărărare
purității credinței.
Papa Inocențiu al III -lea a știut să se folosească de noile ordine mendicante
(franciscanii, dominicanii) în lupta împotriva ereziilor, recunoscând regulele ordinelor
respective și acordându -le permisiunea de a predica împotriva ereticilor. Pe de altă part e, a
promovat reforma ordinelor monahale tradiționale: în anul 1203, a decis ca, în Italia, Anglia și
Franța, mănăstirile benedictine să aibă capitlurile generale o dată la trei ani; a intervenit cu o
mai mare fermitate în problemele organizatorice ale can onicilor regulari ai Sfântu lui
Augustin, impunându -le reformarea capitlurilor, așa cum a fost cazul celui din Sf. Petru de pe
colina Vaticanului.
Ales în fruntea Bisericii la numai 38 de ani, Inocențiu al III -lea (Lothario dei Conti di
Segni) încarnează cel m ai bine supremația incontestabilă a Papalității, așa cum se co nturase
aceasta încă din epoca Certei pentru Învestitură . În același timp, guvernarea sa reprezintă
expresia ultimei tentative a Bisericii de a da un conținut precis conceptului de hegemonie
universală în dubla sa ipostază, spirituală și temporală. Viziunea teocratică inocentină este
pusă în evidență de cîteva momente semnificative. Cel dintîi ca importanță, deși ultimul în
ordine cronologică, a fost convocarea celui de -al IV -lea conciliu ecume nic de la Lateran, din
noiembrie 1215.
Reunind peste 1500 de reprezentanți ai comunităților religioase din
întreaga Creștinătate latină, inclusiv din fostele teritorii de margine (Portugalia,
Scoția, Polonia) și din Orient, conciliul a adoptat o serie de măsuri extrem de cuprinzătoare,
care vizau toate formele de activitate, precum și organizarea Bisericii în integralitatea ei.
Hotărîrile conciliului s -au referit deopotrivă la guvernarea instituției ecleziastice și la
formarea clerului; la competențele episcopilor și la teologia sfintelor taine; la morala creștină
și la ansamblul procedurilor administrative, precum și la nenumărate alte aspecte, tot atît
de importante pentru funcționarea societății credincioșilor . Prin toate acestea, conclavul nu

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

numai c ă a dat un impuls decisiv procesului de organizare centralizată a Bisericii și de
afirmare a supremației sale, inaugurat în secolul precedent. În același timp, el oglin dea și
efortul de unificare și raționalizare a normelor și practicilor credinței, simu ltan cu extinderea
lor la ansamblul Creștinătății, ceea ce constituia o noutate absolută în raport cu perioadele
precedente, arătînd și mai limpede vocația hegemonică a Pontificatului roman.
Această expansiune a fost cu atît mai lesne de întreprins, cu c ît papalitatea a dispus,
cu începere din primii ani ai celui de -al XIII -lea veac, de sprijinul noilor ordine monastice, al
dominicanilor și franciscanilor, organizate pe baza regulii apostolice (și ea inedită în raport
cu principiile monahismului tradițion al), care au fost utilizate ca instrumente nu numai de
consolidare a autorității papale, ci și de extindere a influenței Bisericii, atît în interiorul
Creștinătății, printre comunitățile la care mesajul evanghelic ajungea mai greu, cît și în afara
acesteia , printre popoarele necreștine, ca, bunăoară, mongolii, în legătură cu care papalitatea a
nutrit o vreme iluzia unei posibilități de convertire.
În anul 1207, papa Inocențiu al III -lea dorea să adune călugări din toate ordinele de
clauzură, la Roma, într -un universale coenobium , sub patronat ul Sfântu lui Sixt, dar proiectul
său nu a fost dus la îndeplinire, iar mănăstirea ce fusese pregătită în acest scop a fost preluată
de dominicani în anul 1221.
(aspecte ce vor fi tratate în capitolul IV )

Au rămas mai bine de șase mii de scrisori și acte din timpul pontificatului său, cele
mai importante având semnătura lui Inocențiu al III -lea. În iarna 1209 -1210, papa a publicat o
culegere cu cea mai mare parte a decretalelor sale, realizată de capelanul său, Pietro
Collivaccino, sub numele de Compilatio tertia. Aceasta a fost trimisă în mod oficial
Universității din Bologna.
S-au conservat, de asemenea, un număr destul de mare de discursuri ale lui Inocențiu
al III-lea, adunate de Arnaldo de Ca teaux. Și a stăzi stârnește admirație construcția retorică a
discursului ținut cu ocazia deschiderii Conciliului al IV -lea din Lateran, pe tema Desiderio
desideravi hoc pascha manducare vobiscum antequam patiar (Luca 22,15: „Atât de mult am
dorit să mănânc acest Paște cu voi înainte de pătimirea mea”).
Dar opera cea mai celebră pe care a compus -o Inocențiu al III -lea datează din
perioada în care era cardinal: De miseria humanae conditionis , cunoscută și sub numele de De
contemplu mundi , o scriere care a fost definită ca fiind un mic tratat ascetico -moral care
descrie mizeria condiției umane , și în care sunt folosite numeroase citări.
Au rămas peste șase sute de manuscrise ale aceste i opere, dar de puține ori este

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

menționat autorul său. O altă operă, De sacro altaris mysterio , subliniază impotanța liturghiei
pontificale, și a avut meritul de a formula cu claritate doctrina transubstanțierii.
(aspecte abordate în capitolul V )

Un mai mare succes al pontificatului său l -a constituit restructurarea Curiei Romane:
au foste reformate Camera, Capela și Cancelaria. Primele regulamente ale Cancelariei
Pontificale datează din această perioadă, iar din anul 1198, această instituție a asigurat
conservarea actelor și documentelor importante ale diplomației Biserici i Catolice. De
asemenea, Inocențiu al III -lea s -a implicat și în reformarea sistemului judiciar ecleziastic,
fiind numit pe drept cuv ânt de către contemporanii săi Solomon al III -lea.
Inocențiu al III -lea a continuat p olitica de fondare a unui stat po ntifical în adevăratul
sens al cuvântulu i, inițiată de predecesorii săi , care avea drept scop încorporarea în teritoriile
pontificale a ducatului de Ravenna și a provinciei Toscana, în urma unei decizii contestate a
marc hizei Matilda de Canossa. Prin promisiunea de la Neuss (8 iunie 1201), Otto al IV -lea a
recunoscut suveranitatea papei asupra teritoriilor din jurul Ravennei, de la Radicofani la
Ceprano, cu alte cuvinte asupra Exarhatului, a regiunilor Pentapoli, Ancona și Spoleto,
teritoriile lăsate de Matilda de Canossa, și asupra celorlalte regiuni deja recunoscute ca
aparținând statului pontifical (împrejurimile Romei, Campania, Sabina, Tuscia, Narni, Viterbo
și Maremma). Referitor la noile teritorii considerate ca fiind supuse statului pontifical,
papalitatea a reușit să exercite o efectivă influență doar asupra ducatului de Spoleto și asupra
posesiunilor din Toscana.
Nu au lipsit nici momentele de criză din pontificatul lui Inocențiu al III -lea: facțiunile
familiilor nobile din Roma au provocat o revoltă împotriva papei, la 7 aprilie 1203, în timpul
unei procesiuni, lucru care l -a determinat să părăsească orașul timp d e un an. Pontificatul lui
Inocențiu al III -lea este apreciat de majoritatea istoricilor ca fiind cel mai important
din istoria Bisericii medievale, ba mai mult, consideră pontificatul cel mai strălucit di n
întreaga istorie a Bisericii .
(aspecte abordate în capitolul VI )

*Surse folosite pentru O trecere în istorie…
1. Dumea Emil , Istoria Bisericii sec. XI -XXI, Iași, 2011 .
2. http://enciclopediauniversala.wordpress.com/2013/01/21/pontificatul -lui-inocentiu –
al-iii-lea-1198 -1216 -teocratia -papala/
3. Clayton Joseph , F.R.Hist.S., Pope Innocent III and his times , 1941 .

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

B. Material bibliografic

Cărți
1. Bruck , Enrico, Storia della Chiesa, 1940, pp. 541 -550.
2. Binns -Eliot , Leonard, Innocent III, 1931, 212 p.
3. Bolton , Brenda, Innocent III: studies on papal authority and pastoral care, 1995,
318 p.
4. Cheney , Robert Cristopher, Pope Innocent III and England, 1976, 433 p.
5. Clayton Joseph , F.R.Hist.S., Pope Innocent III and his times , 1941 , 220 p.
6. Dumea Emil , Istoria Bisericii sec. XI -XXI, Iași, 2011 , 660p.
7. Fliche, A., Thouzellier, Ch., Storia della Chiesa, La Cristianita Romana (1198 –
1274) – Il pontificato di Inocenzo III 1198 -1216 , Torino, 1968.
8. Hurter, Friedrich Emanuel von, Storia di Papa Innocenzo III e de’suoi
contemporanei, Milano: A. Arzione, 1857.
9. Keith, Sara Debora, Innocent III and the faurth and Albigensian crusades, 1963,
218 p.
10. Innocent III, Papa, La miseria della condizione umane, 2004 , 331 p.
11. Luchaire, Achille, Innocent III, 2010, 296 p.
12. Mansi, Joannes Dominicus, Sacrorum Conciliorum Nova et Amplissima
Collectio, vol. 22, 1961, Graz -Austria.
13. Marion, L., Historie de L Eglise, Paris, 1909.
14. Mille, Da Gesu Cristo All Anino, Storia della Chiesa , vol. 2.
15. Moore, Clare John John, Pope Innocent the Third and His Word, 1999, 389 p.
16. Munk, Moe Conie, A study of Pope Innocent III’s treatise: De quadripartita
specie nuptiarum, 1976.
17. Nijmegen, Dr. L. J. Rogier, Lowen, Dr. R. Aubert, Geschichte der Kirche, vol. 2.
18. Powell, M. Jam es, Innoce nt III: Vicar of Christ or Lord of the Word, 1994.
19. Saba, Agostino, Storia delle Chiesa , Torino, 1940.
20. Schuchert, A., Schutte, H., Die Kirche in Geschichte und Gegenwart.
21. Smit, Eduard Charles, Innocent III – Church defander, Luizana State University,
1951, 203 p.
22. Smit, J. Damian, Innocent III and the crawn of Aragon: the limits of papal
authorithy, 2004, 339 p.

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

23. Todesco, Luigi, Storia della Chiesa, vol 3, 1820, Marietti.
24. Tuechle, Bihlmeyer, Stori a della Chiesa, vol. 2, Brescia, 1969 (editia italiană).
25. Vasina, Augusto, Storia della Chiesa – Apogeo del Papato ed Espansione della
Cristianita, 1054 -1274 , vol. 5, Roma.
26. Zaneti, Francesco, Tutti I Papi , 1933, Torino.

Pagini Web
1. http://bibletruthpublishers.com/innocent -iii-and-his-times/andrew -miller/pope –
innocent -iii-1198 -a-d-1216 -a-d-chapter -24/millers -church -history/la58205
2. https://ohiostatepress.org/Books/Complete%20PDFs/Lynch%20Simoniacal/09.p
df
3. http://jehovahsabaoth.wordpress.com/2011/07/01/pope -innocent -iii-
116061%E2%80%931216 -to-root-up-and-to-plant/
4. http://www -tc.pbs.org/inquisition/pdf/TheCatharHeresy.pdf
5. http://trcs.wikispaces.com/Pope+Innocent+III
6. http://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Innocent_III
7. http://comori.org/articol.php?nr=162&sub=2 6
8. http://archive.org/search.php?query=(sponsor%3A%22MS N%22%20AND%20f
ormat%3Apdf)%20AND%20 –
mediatype%3Acollection%20AND%20subject%3A%22Innocent%20III%2C%2
0Pope%2C%201160%20or%2061 -1216%22
9. http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ideologie/7.htm

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

3. ANALIZĂ CRITICĂ A STADIULUI ACTUAL ȘI IDENTIFICAREA „NIȘEI” DE
CERCETARE, ÎN CARE CANDIDATUL Î ȘI PROPUNE SĂ ADUCĂ CONTRIBUȚII

O analiză critică de a nsamblu a stadiului actual de lucru se poate caracteriza astfel:
» materialul bibliografic prezentat anterior la punctul (2) se află în proporție de 85% în
mapa de lucru sub formă de copii xerox și format electronic.
» planul tezei de cercetare este conform cu materialul bibliografic în proporție de 90%,
având în vedere că unele cărți nu le avem în mapa de lucru în format complet și există în
paralel o a doua listă cu material bibliografic care este în curs de verifi care cu privire la fondul
temei de studiu.
» textele în limba greacă și latină se află în curs de traducere, proces realizat de un
cadru didactic academic de specialitate.
» în prezent nișa de cercetare propusă este realizarea unei biografii ortodoxe a
persona lității Papi Inocențiu al III -lea și o analiză obiectivă a pontificatului său (1198 -1216)
printr -o perspectivă ce va reliefa echilibrat/proporțional rolul pozitiv /negativ diferit de cel
prezent în scrierile din afară( în limba română lipsind o astfel de abordare și complexitate ).
»
»
»

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

4. OBIECTIVELE DE CERCETARE PROPUSE

1. Reliefarea valențelor pozitive ale pontificatului Papei Inocențiu al III -lea.
2. Realizarea unei biografii ortodoxe a lui Lotario dei Conti di Segni /Inocențiu III .
3. Constituirea unei imagini de asamblu asupra turnurii vieții politice și bisericești a
secolului XIII .
4. Clarificarea documentar – istorică a sintagmei „Vicar of Christ or Lord of the
Word ” regăsită la scriitorul Powell M. Janes .
5. Rolul marcant ale politicii duse de Papa Inocențiu al III -lea în stabilrea unui nou
raport între cele două ramuri a le crestinismului:cruciada a I va.
6. Papa Inocențiu între dorința de unificare a celor două biserici și legalizarea
Schismei di 16 iulie 1054.
7. Rolul împropiat al ordinelor monastice ( Dominican , Fra nciscan ) și reînsufl ețirea
ideii cruciadelor .
8. Reforma Bisericii î n capite et membris .
9. Creionarea tabloului Stat și Bi serică ca o relație dintre lună și soare, l una
strălucește pri n lumina reflectată de la soare, așa și statul trebuia să stea în gloria
papalității și să -și primească pu terea de la pa pă. Doar dominat de această viziune și
abil, în a folosi frâiele puterii seculare și spirituale, Inocențiu al III -lea a reușit să –
și supună regii Europei.

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

10.
5. M ETODOLOGIA DE CERCETARE PROPUSĂ

Principalele puncte ce alcătuiesc structura metodologiei de lucru în vederea realizării
biografiei și bunul mers al tezei de cercetare sunt:
» alegerea unei teme
» documentarea cu privire la tema aleasă
» ident ificarea materialului bibliografic
» relizarea unui cuprins al temei conform cu materialul bibliografic existent
» identificarea punctelor de cercetare care vor reprezenta contribuții originale din
partea celui care realizează cercetarea
» verificarea aspe ctelor ce vo r să reprezinte originalitatea a utorului cu ajutorul
tehnologiei informației și nu doar, în vederea eliminării oricăror dubii și plagiat
» prezentarea cuprinsului, a materialului bibliografic existent și a traseu lui de
originalitate conducătorului științific de doctorat
» perfecșionarea cuprinsului inițial în funcție de materialul bibliografic existent,
dobândit și neaccesibil
» accesarea de material bibliografic din biblioteci de specialitate din țară și străinătate
» materialele redactate în alte limbi decât cea română să fie traduse de persoane ce au
în mapa de lucru certificate de competență lin gvistică , așa încât traducer ea textelor să fie cât
mai corectă fără a aduce noi înțelesuri dat fiin faptul de domeniul teologie unde se urmărește
păstrarea învățăturii de credință nealterată
» deplasări în vederea accesării unor izvoare
» evidențierea studiului practic prin publicații și alte evenimente de specialitate
» autoinformarea cu privire la standardul și cerințelor europene de redactare a unei
teze de doctorat
» realizarea de rapoarte trimestriale cu privire la stadiul d e cercetare și a reconfigurării
planului tezei
» întocmirea unui calendar stabil, practic și concret de lucru pe trimestru/an/ciclu de
studii
» principiul de bază al cercetării șă fie obiectivitatea și argumentarea fermă prin
documente, probe, etc. Incontestabile .

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

6. CONTRIBUȚII ȘI PREOCUPĂRI ALE CANDIDATULUI PENTRU TEMA
PROPUSĂ, MĂSURA ÎN CAR E ESTIMEAZĂ CĂ VA REUȘI REALIZAREA
CERCETĂRILOR ȘI A OBIECTIVELOR PROPUSE, MANAGEMENTUL
RISCULUI
Realizarea unei biografii ortodoxe a persona lității Pap ei Inocențiu al III -lea și o
analiză obiectivă a pontificatului său (1198 -1216) printr -o perspectivă ce va reliefa
echilibrat/proporțional rolul pozitiv /negativ diferit de cel prezent în scrierile din afară (în
limba română lipsind o astfel de abordare și complexitate ).
Rezultatul cercetării este redactarea unei cărți de specialitate ( teza propriu – zisă) la
finalul ciclului de studiu, dar și alte studii/publicații legate cu tema de cercetare.
Alte contribuți i și preocupări se regăsesc la punctele ( 4) și ( 7).

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

8. VALORIFICAREA REZULTATELOR CERCETĂRII DE DOCTORAT PRIN
STUDII, ARTICOLE, COMU NICĂRI, PUBLICAȚII, BREVETE ETC

Dovada și fructificarea stadiului parțial de cercetare progresiv se va face prin
publicarea de articole și studii în reviste de s pecialitate ( teologie, istorie, cultură ) și nu doar,
dar și prin susținerea de esee, proiecte și studii în cadrul unor evenimente cultural – științifice ,
teologice, academice și altele care cuprind în sfera lor de activitate tema de studiu.
În vederea ac estor obiective cu privire la valorificarea rezultatelor parțial e/progresive
ale cercetării s-au realizat o serie de parteneriate cu unele instituții de învățământ/cultură și
organizații academice/studențești.
Enumerăm câteva dintre ele:
» Universitat ea din Oradea, Analele Universității .
» Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman„ din cadrul
Universității din Oradea , Revista ORIZONTURI TEOLOGIGE .
» Revista Studențească a Universității din Oradea – PRINCIPI I.
» Revista Studențească EXCELSIOR din cadrul Universității din Oradea .
» Cercul Științific Studențesc NIHIL SINE DEO din cadrul Universității din Oradea .
Menț ionez că toate acest e organizații au ca racter știițific studențesc și au în aria lor de
activitate o serie de evenimente (simpozioane, conferințe, etc. ).
.