Progresul omenirii înregistrat de-a lungul timpului a impus modificarea continuă a metodelor și mijloacelor de învățământ, școala având un rol principal, oscilând între clasic și modern.

Progresul omenirii înregistrat de-a lungul timpului a impus modificarea continuă a metodelor și mijloacelor de învățământ, școala având un rol principal, oscilând între clasic și modern.
Modelul tradițional presupune transmiterea cunoștințelor de la profesor la elev, acesta având rolul major,cel de emițător, pe când copilul rămâne un simplu receptor pasiv fiind necesar ca el să memoreze și să reproducă conținuturile.
Noul model de învățare presupune implicarea directă a copilului la propria sa formare,la dezvoltarea capacităților de învățare, dobândirea gândirii critice, profesorul fiind un simplu mediator între elev și conținuturile ce urmează a fi însușite.
Învățământul tradițional se bazează pe competiția între copii cu scopul de a-i pregăti pentru viață, de a le stimula efortul individual și productivitatea. Acest lucru poate genera conflicte, teama de eșec, marginalizarea unor colegi.
Modelul învățământului modern are în prim plan experiența de viața a elevului, munca în grup, confruntarea de opinii cu alții pentru a crește stima de sine, încrederea în propriile forțe, micșorarea fricii față de școală, intensificând formarea unor trăsături de caracter pozitive.
 Nicolae Iorga aprecia că „metoda cea mai bună are valoarea pe care i-o dă omul care o întrebuințează. Ea nu are valoare generală democratică, prin care orice minte omenească ajunge a nimeri pe același la aceeași siguranță în țintă. Iar valoarea omului care întrebuințează metoda atârnă, desigur și de o anume inteligență, care nu e apanajul oricui, dar atârnă și de mijloacele pe care i le pune la îndemână numai cultură generală, multilaterală, dând trei virtuți fără care nici știința în cel mai înalt sens al cuvântului nu se poate. Aceste trei virtuți sunt: orizont, disciplină și omenie”.
În studiul “Alternativele Educaționale din România”, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării în anul 2003, sunt descrise foarte explicit, din mai multe puncte de vedere, diferențele de abordare dintre învățământul tradițional și cel alternativ:
1. Din punct de vedere a atitudinii cadrelor didactice
2. Din punct de vedere al conținuturilor predate
3. Din punct de vedere al strategiilor de învățare
4. Din punct de vedere al evaluării
5. Din punct de vedere al participării familiei
Alternativele la învățământul tradițional din România sunt: Freinet, Montessori, Planul Jena, Step by Step, Waldorf și Pedagogia Curativă Waldorf.
Succesul procesului instructive-educativ depinde în mare parte de măiestria învățătorului de a combina cele 2 modele, tradițional și modern, astfel încât să provoace dorința de cunoaștere a copilului.
http://www.casamontessori.ro/o-prezentare-comparata-intre-invatamantul-traditional-si-cel-alternativ/