Programul Sapard In Romania
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ
CAPITOLUL II
FONDURI STRUCTURALE COMUNITARE
CAPITOLUL III
PROGRAMUL SAPARD
CAPITOLUL IV
PROGRAMUL SAPARD ÎN ROMÂNIA
CAPITOLUL V
POLITICI AGRICOLE ȘI DE DEZVOLTARE RURALĂ
CONCLUZII
ANEXA
STUDIU DE CAZ PE MĂSURA 3.1 – EUROFERMĂ ZOOTEHNICĂ
INTRODUCERE
Prin elaborarea acestei lucrări se dorește analizarea atât a stadiului implementării programului SAPARD în România cât și evaluarea impactului acestui program asupra mediului rural.
Lucrarea de față e structurată în șase părți – cinci capitole și o anexă cu studiul de caz:
Primul capitol prezintă Politica Agricolă Comună, aceasta fiind prima politică elaborată de Comunitatea Economică Europeană , considerată a fi propulsorul unificării europene. Sunt prezentate obiectivele acestei politici, reformele sale și prevederile Agendei 2000.
Al doilea capitol face o descriere generală a instrumentelor de pre-aderare ale Uniunii Europene, precum și o introducere în problematica fondurilor structurale.
În al treilea capitol este prezentat Programul SAPARD, Program care reprezintă cel de-al treilea instrument de asistență financiară din partea Uniunii Europene (UE) pentru statele candidate, valabil pentru perioada 2000-2006. Rolul său este acela de a sprijini statele candidate în vederea pregătirii lor pentru participarea la Politica Agricolă Comună și la Piața Internă a Uniunii Europene.
În al patrulea capitol este prezentat Programul SAPARD în România, începând cu descrierea Planului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (PNADR), structurile cheie implicate în derularea Programului, rolul Comisiei Europene în implementarea Programului SAPARD, prezentarea contractului de finanțare dintre Agenția SAPARD și beneficiarii finanțării nerambursabile, modalitatea de promovare a Programului, procedurile privind implementarea programului și terminând cu stadiul implementării programului.
În acest capitol este prezentat contractul cadru de finanțare dintre agenția SAPARD și beneficiarii fondurilor nerambursabile, la care s-au propus modificări și completări, ținând cont de experiența practică în interpretarea clauzelor contractuale și de modificarea cadrului legislativ care reglementează executarea silită a creanțelor bugetare.
Al cincilea capitol realizează o prezentare succintă a inportanței economice a spațiului rural, ocuparea agricolă, precum și investițiile în agricultura României
În Anexă este tratat un Proiect de finanțare de tip SAPARD, pe Măsura 3.1, în deplină concordanță cu conținutul capitolului IV și anume înființarea unei euroferme zootehnice pentru vaci cu lapte, evidențiindu-se întocmirea Studiului de fezabilitate, a Planului de Afaceri, a Devizului general și completarea Cererii de finanțare, necesare pentru semnarea contractului de finanțare cu Agenția SAPARD.
CAPITOLUL I
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ
Politica Agricolă Comună: dinamica și prevederile Agendei 2000
Origine și evoluție
Politica Agricolă Comună (PAC) a fost prima politică elaborată de Comunitatea Economică Europenă, fiind de fapt chiar "propulsorul" unificării europene, înainte de a deveni -datorită costurilor financiare extrem de importante- "victima” propriului său succes.
Termenii generali ai PAC au fost stabiliți prin Articolul 39 al Tratatului de la Roma în 1957. Inițial, obiectivele PAC au fost următoarele:
creșterea productivității în agricultură prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării producției agricole și prin utilizarea optimă a factorilor de producție, în special a forței de muncă;
asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă comunitară, în special prin creșterea veniturilor individuale ale persoanelor din sectorul agricol;
stabilizarea piețelor;
asigurarea unei aprovizionări constante cu produse alimentare;
asigurarea aprovizionării consumatorilor la prețuri rezonabile
Aceste obiective politice nu au repezentat niște "ținte fixe" dimpotrivă au fost extrem de flexibile, mai ales dacă ne referim la formulări de tipul "echitabil si rezonabil".
Cele trei principii ale PAC și anume: piața unică, preferința comunitară și solidaritatea financiară au fost definite un an mai târziu la Conferința de la Stresa (1958). Aceste principii de bază au avut numeroase implicații în implementarca acestor politici.
Instrumentele de politică nu au fost clar definite de la început (cu excepția creării unor fonduri financiare), lăsând la îndemâna decidenților emergența unor clarificări ulterioare. În 1962 s-a elaborat primul pachet de măsuri legislative agricole referitoare la crearea a șase organizații comune de piață . După această dată a urmat o perioadă de tranziție care s-a finalizat în anul 1967 prin consolidarea pielei unice pentru anumite produse. Obiectivele inițiale au fost atinse relativ ușor încă din primii ani, mai ales în ceea ce privește creșterea productivității, stabilitatea piețelor și autosuficiența pentru majoritatea produselor agroalimentare. Din 1962 până în 1992 PAC s-a bazat în special pe “garantarea" prețurilor interne și Organizarea Comună de Piață specifică fiecărui produs .
Aceste realizări au creat un adevărat mit în jurul Politicii Agricole Comune. Astfel, expresia "miracolul PAC – promotorul agriculturii moderne", a intrat rapid în vocabularul specialiștilor.
Reforma PAC de la Mansholt la McSharry
Odată ce Piața Comună a început să funcționeze a apărut și necesitatea ajustărilor. "Planul Mansholt" – fiind primul memorandum care propunea reforma PAC (1968) – a fost unul dintre exemplele remarcabile prin care s-a încercat rezolvarea problemelor de început cu care s-a confruntat agricultura după aplicarea acestei politici.
Perioada 1970-1980 a fost dominată de saturarea piețelor, încălcarea principiului Preferinței Comunitare și instabilitate monetară. Astfel la sfârșitul anilor 1970, Politica Agricolă Comună în forma sa inițială, a fost din ce în ce mai mult pusă sub semnul întrebării.
Reforma din mai 1992 : noua Politică Agricolă Comună
La sfârșitul anilor 80, necesitatea unor reforme radicale ale PAC era din ce în ce mai evidentă, datorită în primul rând, constrângerilor de ordin intern (politica de prețuri era insuficientă pentru a resorbi creșterea stocurilor și reducerea cheltuielior bugetare) și în al doilea rând, datorită constrângerilor externe –
probabil cele decisive – exprimate la negocierile GATT – Runda Uruguay
Reforma propusă in 1992 de Ray Mac Sharry a vizat mai întâi sectorul cerealier. Principalele obiective ale acestei reforme au fost:
reglarea ofertei de produse prin mecanisme de piață;
reducerea cheltuielilor bugetare;
alocarea decuplată de producție a subvențiilor (ajutoarelor);
generalizarea sistemului de cote de producție (limitarea producției subvenționate prin cote stabilite după performanțele producțiilor anterioare);
o reducere substanțială a prețurilor administrative;
acordarea de plăți compensatorii (necesare datorită reduceri prețurilor) prin acordarea de sprijin decuplat de producție, dar în funcție de suprafață și cap de animal;
introducerea unor elemente care să determine protecția mediului înconjurător;
pensionare timpurie (la 55 de ani) opțională;
facilitarea încheierii negocierilor GATT a Rundei Uruguay imposibil de realizat fără reforma PAC.
Reforma din 1992 a avut efecte pozitive și a permis corectarea unor deficiențe anterioare induse de PAC. A permis absorbția unor importante excedente agricole și a ameliorat veniturile agricultorilor (datorită plăților directe), consumatorii beneficiind de unele reduceri de prețuri susținute prin fondul de garantare FEOGA, piața devenind astfel mult mai controlată și mai preductibilă. Acțiunile structurale din cadrul FEOGA au crescut (de la 1,3 miliarde ECU in 1989 la 2,7 miliarde in 1995).
Cu toate acestea, s-a constatat că reforma din 1992 era insuficientă și inducea diferențe mari la nivel regional și între producători, datorită sprijinului acordat disproporționat.
La aceasta s-a adăugat noul cadru politic european, respectiv perspectiva extinderii UE către Europa Centrală și de Est. În aceste condiții era evident că PAC trebuia din nou reformată.
Agenda 2000
În iulie 1997 Comisia Europeană a propus în cadrul Agendei 2000 (completată în 1998) ca reformele începute în 1992 să fie intensificate și să continue ajustarea prețurilor comunitare la cele mondiale, prin înlocuirea susținerii prețurilor cu susținerea directă a veniturilor fermierilor.
Agenda 2000 a reorganizat substanțial instrumentele politicilor de dezvoltare rurală în scopul întăririi sectorului agricol și silvic și îmbunătățirii competitivității în zonele rurale și conservării mediului înconjurător și moștenirii rurale. Prin urmare, necesitatea creării unui nou cadru de dezvoltare rurală ca principal punct de pornire în refacerea rețielei economice și sociale din mediul rural, a devenit indispensabil. Elaborarea și punerea în practică a unei politici de dezvoltare rurală – globală și coerentă – a devenit, odată cu ultima reformă PAC (Agenda 2000), “al doilea pilon” al comune. Împreună cu “primul pilon”-susținerea pieții prin Organizarea Comună de Piață, politica de dezvoltare rurală a devenit o parte esențială a modelului de dezvoltare european.
Conform Agendei 2000, obiectivul noii Politici Agricole Comune este să asigure o agricultură europeană care să fie:
Competitivă și respectuoasă cu mediul pe tot teritoriul european inclusiv în regiunile care se confruntă cu dificultăți speciale;
Capabilă să mențină vitalitatea zonelor rurale, să asigure bunăstarea animalelor și să vină în întâmpinarea așteptărilor consumatorilor privind calitatea și sănătatea;
Implementarea acestei politici se bazează pe trei principii majore : –
Reducerea progresivă (în perioada 2000-2006) a prețurilor de intervenție. Această reducere va fi parțial compensată prin creșterea unor plăți compensatorii plătite fermierilor, în special celor care utilizează metode de producție extensivă. 40 Reducerea progresivă (în perioada 2000-2006) a preturilor de ' interventiesb . Acestă reducere va fi parlial compensată prin creșterea sau alocarea unor plăli compensatorii plătite fermierilor, in special celor care utilizează
Schimbarea mecanismelor de management ale piețelor.
În concluzie principalele obiective ale noii Politici agricole Comune sunt:
continuarea proceselor de reformă începute in 1992 prin reducerea prețurilor și creșterea valorii plăților compensatorii;
îmbunătățirea competitivității produselor din UE prin scăderea prețurilor;politicii agricole garantarea siguranței și calității alimentelor pentru consumatori prin îmbunătățirea procesării și marketing-ului produselor agricole;
îmbunătățirea sistemului de producție prin protejarea mediului înconjurător și respectarea condițiilor de bunăstare pentru animale printr-o politică mai exigentă în acest sens;
integrarea componentei de mediu în instrumentele și obiectivele politicii agricole comune;
introducerea în cadrul PAC a unei politici complexe de dezvoltare rurală, care să permită asigurarea unor venituri stabile și unui standard de viață echitabil pentru populația ocupată în agricultură, să creeze oportunități și alternative de angajare fermierilor și familiilor lor;
simplificarea legislatiei;
flexibilitate în domeniul alocării sprijinului PAC în statele membre.
Politica Agricolă Comună față în față cu viitoarele constrângeri: Runda Doha a OMC și lărgirea UE
Evoluția PAC în anii următori va fi caracterizată de o preocupare crescândă față de problemele societății – securitatea alimentară, mediu, organizarea teritoriului – și față de viitoarele angajamente internaționale, atât în cadrul lărgirii UE, cât și în cadrul negocierilor la OMC și a zonelor de liber schimb. Acordul de la Berlin, care stabilește orientările PAC și cadrul financiar pentru perioada 2000-2006, a luat în considerare acele constrângeri care putcau fi anticipate în martie 1999. De atunci, negocierile multilaterale au fost marcatte internaționale, atât în cadrul lărgirii UE, cât și în cadrul negocierilor la OMC și a zonelor de liber schimb. Acordul de la Berlin, care stabilește orientările PAC și cadrul financiar pentru perioada 2000-2006, a luat în considerare acele constrângeri care putcau fi anticipate în martie 1999. De atunci, negocierile multilaterale au fost marcate de conferințele de la Seattle și Doha, în timp ce pregătirile pentru lărgirea UE au continuat cu consecvență într-o Europă care a fost puternic afectată de criza ESB (Encefalopatia spongiformă bovină).
Pentru a ajuta țările candidate să se pregătească pentru aderare la Uniunea Europeană a elaborat o strategie e pre-aderare. În acest cadru Uniunea Europeană acordă asistență și investiții țărilor candidate pentru a stimula adaptarea rapidădă la cerințele Uniunii Europene. Strategia de pre-aderare include următoarele mecanisme :
Acorduri de asociere
Rapoarte de țară
Partenerite de aderare
Tărilor candidate Ii se cere elaborarea unui program național de adoptare a acguis-ului comunitar
Acordarea de asistență financiară pentru pre-aderare prin programele: PHARE, ISPA și SAPARD
Asistența financiară pentru pre-aderare acordată țărilor candidate a fost dublă din 2003: 3,12 miliarde de EURO sunt la dispoziție anual în perioada 2000-2006 prin programele PHARE, ISPA (instrument de preaderare structural, care acoperă transportul și investițiile privind mediul înconjurător) și SAPARD (program de ajustare structurală pentru agricultură și dezvoltare rurală).
Programul PHARE a început să opereze încă din 1989 furnizând asistență încă din 1989 furnizând asistență țărilor central și est Europene, cu_un buget anual de 1,5 miliarde EURO și s-a axat mai ales pe acțiuni de sprijinire a implementării acquis-ului comunitar. Prin programele PHARE Uniunea Europeană a pus la dispoziție experți de consiliere pe termen scurt și programe de“înfrățire” pe termen lung cu ministerele Statelor Membre și Ministerele agențiilor publice și organizațiile profesionale similare din România. Prin programele PHARE sunt spriiinite și unele investiții necesare implementării acquis-ului.
Prin programele SAPARD, Uniunea Europeană alocă este 500 milioane EURO/an pentru agricultură și dezvoltare rurală și co-finanțează proiecte selectate chiar de către țările candidate pe baza planunlor de dezvoltare rurală aprobate de Uniunea Europeana.
Prin Programele ISPA, Uniunea Europeană alocă peste 1 Miliard de EURO anual pentru investiții în infrastructură și mediul înconinrător.
România a înregistrat progrese semnificative în alinierea legislației în vigoare cu acquis-ului comunitar, în special în domeniul veterinar și fitosanitar, cu toate acestea în acest sector sunt necesare eforturi susținute de restructurare. Reformele legislative din ultimii ani au stimulat dezvoltarea pieței de terenuri agricole, dar mediul economic general continuă să fie ostil agriculturii locale, precum și expansiunii economiei rurale.
Pentru a deveni o țară cu agricultură competitivă, România trebuie, mai ales, să progreseze în adoptarea standardelor europene din acest sector și din industria alimentară. În perioada de pre-aderare, țara respectivă trebuie să introducă gradual schimbările necesare.
Agricultura reprezintă cel mai voluminos capitol de negociere. Acquis-ul comunitar din domeniul agriculturii este cel mai extins și reprezintă aproximativ 40% din legislația Uniunii Europene. Din această cauză, efortul în direcția armonizării legislative din acest sector este considerabil. În cadrul pregătirilor pentru aderare, o atenție deosebită va fi acordată capacității statului candidat de a implementa și consolida acquis-ul.
Uniunea Europeană este în prezent principalul partener comercial al României în producția agro-alimentară. În urma primei runde de negocieri "double zero" (implementată din iulie 2000), 84% din importurile în Uniunea Europeană dinspre România și 43% din exporturile din România beneficiază de eliminarea taxelor vamale sau de reducerea acestora. Obiectivele de atins sunt următoarele: extinderea procesului de liberalizare la sectoare care beneficiază de sprijin national substanțial, precum cerealele, lactatele, carnea de vită și de oaie. Zahărul a fost exclus.
În urma atribuirii managementului programului SAPARD în august 2002, România va beneficia de finanțare suplimentară, destinată realizării a două obiective majore, și anume să contribuie la implementarea acquis-ului și să rezolve problemele specifice agriculturii și dezvoltării rurale.
Valoarea totală a sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană acestui sector de la începutul anilor 1990 este de 130 milioane EURO.
CAPITOLUL II
FONDURI STRUCTURALE COMUNITARE
Uniunea Europeană este atractivă pentru țările candidate datorită prosperității sale. Cu toate acestea, disparitățile în ceea ce privește Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor între Statele Membre actuale și în particular între regiuni, sunt considerabile și se vor adânci o dată cu procesul de extindere.
Într-o Uniune Europeană formată din 25 de țări, o pătrime din totalul populației locuieste în regiuni cu un PIB pe locuitor sub 75% din media UE , și din aceștia, 6 din 10 cetățeni sunt în regiuni din țările foste candidate. Într-o Uniune Europeana de 27 state, circa 80% din cetățenii care locuiesc în regiuni cu PIB-ul pe locuitor sub pragul de 75%, vor fi din țările din ultimele două valuri de aderare.
După extinderea Uniunii Europene, procesul de eliminare a disparităților între regiuni va dura probabil zeci de ani, motiv pentru care politica UE de coeziune economică și socială este atât de importantă.
Fondurile Structurale Comunitare sunt principalele instrumente ale UE destinate promovării coeziunii economice și sociale și a solidarității. Fondurile Structurale reprezintă un important complement al politicilor naționale și, atât direct cât și printr-un efect de pârghie, contribuie la dezvoltarea armonioasă a UE ca întreg, precum și la promovarea unui mediu durabil. Ambele au o mare importanță pentru a obține o creștere durabilă a pieței muncii și a concurenței.
Adoptarea Agendei 2000 și în consecință definirea reglementarilor Fondurilor Structurale pentru perioada 2000 – 2006 unde se pune un mare accent pe contribuția Fondurilor Structurale la îmbunătățirea situației pe piața muncii, implică o mai mare mobilizare din partea tuturor actorilor sociali și a factorilor cheie. În scopul de a maximiza rolul și contribuția Fondurilor Structurale în promovarea coeziunii economice și sociale și întărirea dezvoltării locale, principiul parteneriatului trebuie să fie în prim planul intervențiilor Fondurilor Structurale și în centrul întregului proces de planificare, implementare, monitorizare și evaluare a acțiunilor și programelor care primesc sprijin de la Fonduri.
În prezent, patru Fonduri Structurale permit Uniunii Europene să ofere asistență financiară nerambursabilă pentru a rezolva problemele structurale economice și sociale. Cele patru Fonduri Structurale nu constituie o sursă unică de finanțare în cadrul bugetului Uniunii, ci fiecare fond acoperă zona sa tematică specifică.
Fondul European de Dezvoltare Regională (European Regional Development Fund – ERDF) a fost înființat în 1975 și a devenit principalul instrument al politicii regionale a Comunității. Obiectivele ERDF sunt, în principal, promovarea dezvoltării și ajustării structurale a regiunilor a căror dezvoltare este rămasă în urmă și susținerea reconversiei economice, redezvoltarea și dezvoltarea zonelor cu probleme structurale, inclusiv regiunile industriale în declin, zonele urbane în dificultate, zonele aflate în criză, precum și zonele dependente de pescuit sau de servicii. Poate finanța proiecte de infrastructură, investiții care creează locuri de muncă, proiecte locale de dezvoltare, ajutoare pentru IMM-uri etc.
Fondul Social European (European Social Fund – ESF) a fost înființat în 1958. În scopul de a întări coeziunea economică și socială și de a contribui la implementarea „Strategiei europene privind ocuparea forței de muncă”, ESF are ca sarcină îmbunătățirea oportunităților de angajare pentru șomeri și muncitori în Piața Unică, prin creșterea mobilității lor și prin facilitarea adaptării la schimbările industriale, în particular prin instruire profesională/vocațională și reinstruire, precum și prin sistemele de recrutare.
Secțiunea de Orientare a Fondului European de Garantare și Orientare pentru Agricultură (European Agricultural Guidance and Guarantee Fund – EAGGF), deasemenea înființat în 1958, finanțează măsuri de dezvoltare rurală și ajutoare pentru fermieri, în special în regiuni cu întârzieri în dezvoltare.
Este destinat îmbunătățirii eficienței structurilor de producție, procesare și marketing al produselor agricole și forestiere și dezvoltării potențialului local în zonele rurale. Secțiunea de Garantare a acestui fond susține dezvoltarea rurală în cadrul Politicii Agricole Comune. İnstrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (Financial İnstrument for Fisheries Guidance – FIFG), înființat în 1993, contribuie la adaptarea și modernizarea industriei pescuitului prin îndepărtarea capacităților în plus și orientarea industriei către susținerea unei dezvoltări integrate a regiunilor costiere dependente puternic de pescuit.
Fondurile Structurale nu finanțează direct proiecte individuale separate.
Ele finanțează programe de dezvoltare multianuale elaborate împreună de regiuni, State Membre și Comisie, pe baza orientării propuse de Comisie pentru întreaga Uniune Europeană. Pentru a sprijini proiectele majore ale Statelor Membre al căror PIB pe locuitor este sub 90% din media Comunității, a fost creat Fondul de Coeziune, prin Tratatul de la Maastricht, în 1992.
Acest fond furnizează contribuția financiară necesară proiectelor din domeniul mediului și al rețelelor trans-europene de infrastructură de transport. Fondul este rezervat, în prezent, Spaniei, Greciei, Irlandei și Portugaliei. Spre deosebire de Fondurile Structurale prezentate mai sus, Fondul de Coeziune nu co-finanțează programe, ci furnizează finanțare directă pentru proiecte individuale, care sunt clar identificate de la început. Decizia de a finanța un proiect este luată de Comisie, în acord cu Statul Membru beneficiar, în timp ce proiectele sunt administrate de autorități naționale și supervizate de un Comitet de Monitorizare.
În momentul de față România, ca și celelalte țări candidate la UE, beneficiază de fonduri de pre-aderare, fonduri care contribuie la definirea și crearea instituțiilor necesare pentru administrarea Fondurilor Structurale.
Acest sprijin financiar permite introducerea și implementarea politicilor ce vor îi vor permite participarea, după aderare, la Fondurile Structurale. Sprijinul financiar contribuie astfel la dezvoltarea capacității de a înțelege politica structurală a UE, de a înființa și opera structurile administrative și procedurile bugetare necesare accesului, în viitor, la Fondurile Structurale.
Pe termen lung, vor fi finanțate programe regionale, de dezvoltare rurală, agricolă și de mediu bazate pe politici naționale de dezvoltare regională, care să asigure, astfel, tranziția României către sistemul fondurilor structurale. Cele trei instrumente financiare prin care Uniunea Europeană ajută România să parcurgă acest proces de tranziție sunt programele PHARE, care din 1993 s-au extins la toate țările candidate, SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development – Program Special de Aderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) și ISPA (Instrument for Structural Policies for Pre-accession – Instrument pentru Politicile Structurale de Pre-aderare).
Dintre cele trei instrumente utilizate de către Comisia Europeana pentru sprijinirea țărilor candidate în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeana, Programul SAPARD este similar Fondurilor Structurale, având în vedere că are la bază un Program Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și este complet descentralizat, instituțiile naționale având întreaga responsabilitate privind implementarea acestuia.
CAPITOLUL III
PROGRAMUL SAPARD
SAPARD reprezintă cel de-al treilea instrument de asistență financiară din partea Uniunii Europene (UE) pentru statele candidate, valabil pentru perioada 2000-2006.
Baza legală pentru instrumentul SAPARD este Reglementarea Consiliului numărul 1268/1999. La aceasta se mai adaugă două Reglementări ale Comisiei, cu numerele 2759/1999 și 2222/2000. Deoarece legislația comunitară nu este aplicabilă direct în țările candidate, substanța acestor instrumente a fost introdusă într-un instrument special, Acordul Multianual de Finanțare încheiat de către Comisie cu fiecare țară candidată.
Rolul Programul SAPARD
Rolul programului SAPARD este de a sprijini statele candidate în vederea pregătirii lor pentru participarea la Politica Agricolă Comună și la Piața Internă a UE.
Mai exact, acest lucru implică două mari priorități (conform Regulamentului SAPARD 1268/1999):
să rezolve problemele specifice legate de o agricultură și o dezvoltare rurală durabile;
să ajute fiecare țară candidată să adopte și să aplice legislația Uniunii aferentă acestui sector.
Pentru atingerea acestor obiective, Comisia Europeana (CE) a cerut fiecărei țări candidate să adopte un Plan Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (PNADR) în conformitate cu principiile utilizate de către statele membre pentru accesarea fondurilor structurale.
Conținutul fiecărui plan reflectă prioritățile fiecărei autorități naționale în funcție de circumstanțe și probleme specifice, dar în limitele stabilite prin Regulamentul SAPARD.
Conform Regulamentului SAPARD, Planul poate include măsuri privind următoarele aspecte:
investiții în exploatații agricole;
îmbunătățirea procesului de producție și comercializare a produselor agricole și piscicole;
îmbunătățirea calității și a standardelor privind sănătatea produselor de origine vegetală și animală;
metode de producție care au în vedere protejarea mediului înconjurător și conservarea peisajului natural;
dezvoltarea și diversificarea activităților economice;
crearea de grupuri de producători agricoli;
crearea de servicii de înlocuire în ferme și servicii de management a fermei;
renovarea și dezvoltarea satelor și protejarea și conservarea moștenirii rurale;
îmbunătățirea calității terenurilor și reparcelare;
crearea și actualizarea registrelor funciare;
managementul resurselor de apă;
dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale; măsuri forestiere, inclusiv împădurirea suprafețelor agricole, investiții în holdinguri forestiere private și prelucrarea/comercializarea produselor forestiere;
îmbunătățirea pregătirii profesionale;
asistență tehnică, inclusiv studii care să contribuie la pregătirea și monitorizarea programului, precum și la campania de publicitate și informare.
Multe din aspectele acoperite de Programul SAPARD sunt similare măsurilor finanțate în statele membre prin intermediul fondurilor structurale dedicate agriculturii și dezvoltării rurale.
Fac excepție măsurile care au în vedere crearea și întărirea capacității de a aplica legislația comunitară (cum ar fi cele referitoare la crearea și actualizarea registrelor funciare).
Dintre măsurile propuse de către CE celor 10 state candidate, cea privind investițiile pentru procesarea și comercializarea produselor agricole a fost cea mai solicitată, reprezentând 26% din totalul sumelor disponibile, urmată de cele referitoare la investiții în exploatații agricole și investiții în infrastructura rurală, fiecare dintre ele cu puțin peste 20%.
Urmează diversificarea economică cu aproximativ 11%.
Dintre celelalte măsuri, nici una nu reprezintă mai mult de 4% din totalul ajutorului public. Deși procentele diferă de la program la program, în toate statele candidate sunt considerate prioritare cele trei măsuri menționate anterior, acestea reprezentând mai mult de 60% din total. Bugetul total al programului SAPARD pentru toate statele candidate este de 540 milioane EURO / anual. Alocarea fondurilor pentru fiecare stat în parte se bazează pe mai multe criterii:
populația rurală;
suprafața agricolă;
PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare;
situația specifică fiecărui stat în parte.
Pe baza criteriilor anterior menționate, Polonia a primit înainte de aderare cea mai mare sumă, respectiv 175 milioane EURO / anual, iar Slovenia cea mai mică și anume 6,6 milioane EURO.
Fondurile alocate anual pentru România prin intermediul acestui program sunt de 156 milioane EURO (în prețuri 2001), fiind a doua țară din punct de vedere al fondurilor alocate, după Polonia.
Alocarea resurselor financiare, pe țări, înainte de ultimul val de aderare:
Sursa: Alocarea financiară din partea UE pentru fiecare țară în cadrul programului SAPARD, site-ul Comisiei Europene
Particularitățile Programului SAPARD
Cea mai importantă particularitate a acestui program o reprezintă descentralizarea.
Pentru prima dată în cazul programelor finanțate de Comunitatea Europeană, controlul în cadrul SAPARD este realizat ex-post, spre deosebire de alte programe destinate țărilor candidate (Phare și ISPA) unde controlul exercitat de instituțiile Uniunii Europene este realizat ex-ante. Cu alte cuvinte, România în derularea Programului SAPARD este tratată ca un stat membru în derularea unui program structural.
Principala rațiune a acestei abordări este de a oferi statelor candidate posibilitatea de a câștiga experiență în aplicarea regulilor și procedurilor UE. În mod practic, agențiile SAPARD vor opera într-o manieră similară cu agențiile plătitoare din statele membre (create în conformitate cu Fondul European pentru Orientare și Garantare Agricolă) și după aderare, ele vor putea îndeplini același rol.
Dat fiind faptul că programul SAPARD implică un număr mare de proiecte (în multe state candidate s-a estimat că mii de cereri de finanțare de proiecte vor fi procesate anual), ar fi fost aproape imposibilă din punct de vedere administrativ o verificare prealabilă a utilizării fondurilor (așa cum se întâmplă cu PHARE și ISPA), efectuată de Comisia Europeana.
A doua trăsătură a acestui program este legată de modalitatea de plată. Finanțarea din fondurile SAPARD a proiectelor selectate se va face prin rambursarea cheltuielilor efectuate de beneficiari din fonduri proprii. Pentru începerea proiectului, beneficiarii trebuie să dețină, cel puțin 50% din valoarea eligibilă a proiectului.
Pregătirea implementării Programului SAPARD
Fiecare țară candidată trebuie să îndeplinească trei condiții înainte de a începe implementarea programului:
1. Aprobarea de către Comitetul STAR al Uniunii Europene a Planului pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pe șapte ani. Acest plan include setul de priorități pentru fiecare țară candidată, precum și o strategie pentru dezvoltare rurală, precum și o estimare a resurselor financiare necesare.
Din octombrie până în decembrie 2000, 10 programe pentru agricultură și dezvoltare rurală (pentru cele 10 țări candidate din Europa Centrală și Orientală) au fost aprobate de către Comisia Europeană după consultarea statelor membre prin intermediul Comitetului STAR.
2. Încheierea unui Acord Financiar Multianual (MAFA) și respectiv a unor Acorduri Financiare Anuale (AFA) cu fiecare țară candidată. Acordul Financiar Multianual reprezintă documentul de bază din punct de vedere juridic pentru programul SAPARD și definește cadrul juridic și de reglementare al implementării acestuia. Acordul Financiar Anual stabilește angajamentul financiar al Uniunii Europene pentru fiecare an, precum și eventuale modificări sau amendamente la cel Multianual.
3. Acreditarea măsurilor atât intern de către Direcția de Audit Intern din cadrul Agenției SAPARD și de către Fondul Național, cât și de Comisia Europeană.
Aceasta înseamnă că Agenția SAPARD trebuie să pregătească procedurile de implementare pentru fiecare măsură.
Stadiul implementării Programului SAPARD în celelalte țări candidate
Primele țări care au finalizat Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală au fost Polonia și Ungaria. Comisia le-a aprobat pe data de 18.10.2000. Acestea au fost urmate de Bulgaria, Letonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Lituania. România a finalizat și semnat planul la data de 12.12.2000.
Următoarea etapă în vederea implementării Programului SAPARD a reprezentat-o semnarea Acordului Multianual de Finanțare. Prima țară care a semnat acest acord a fost Bulgaria la data de 18.12.2001 urmată de Polonia, Letonia și Estonia.
România a semnat acordul la 02.02.2001.
Din tabelul următor se poate vedea numărul măsurilor acreditate în fiecare țară, precum și cât reprezintă alocarea financiară aferentă măsurilor acreditate în totalul alocării pentru fiecare țară.
Stadiul acreditării măsurilor SAPARD, pe țări, la finele anului 2003:
Țara cu cele mai multe proiecte aprobate până la sfârșitul anului 2003 este Polonia cu 4986, urmată de Cehia cu 1656 proiecte. Slovenia avea aprobate 236 proiecte până la sfârșitul anului 2003
Cele mai multe proiecte au fost depuse pentru măsura „îmbunătățirea procesului de producție și comercializare a produselor agricole și piscicole” (4046), urmată de măsura „investiții în exploatații agricole” (3662) și de măsura
„infrastructură rurală” (2957). Până la sfârșitul anului 2003 nu fusese depus nici un proiect pentru măsurile privind „managementul resurselor de apă” și „înființarea grupurilor de producători”.
Din Grafic se poate observa că Republica Cehă are capacitatea de absorbție cea mai mare.
Până la sfârșitul anului 2003, Cehia contractase 115% din alocația financiară pe 2000 – 2003. La polul opus se află Ungaria cu o valoare a contractelor de numai 33% din alocarea pe 2000-2003.
În cazul României, valoarea proiectelor contractate reprezenta la acea dată 52% din alocarea 2000 – 2003.
CAPITOLUL IV
PROGRAMUL SAPARD ÎN ROMÂNIA
Descrierea Planului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Programul SAPARD în Romania a fost conceput sub forma de 11 măsuri – cadrul general al acțiunilor pe care beneficiarul român le poate întreprinde.
Aceste măsuri au fost grupate pe axe prioritare, astfel:
Axa prioritara 1: “Îmbunătățirea competitivității produselor agricole și piscicole prelucrate” cuprinde măsurile:
1.1 Îmbunătățirea procesării și marketingului produselor agricole și piscicole
1.2 Îmbunătățirea calității și structurilor în vederea realizării controlului de calitate, veterinar și fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare și pentru protecția consumatorilor
Axa prioritara 2: “Îmbunătățirea infrastructurii pentru dezvoltare rurală și agricultură” cuprinde măsurile:
2.1 Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale
2.2 Managementul resurselor de apă
Axa prioritara 3: “Dezvoltarea economică în zonele rurale” cuprinde următoarele măsuri:
3.1 Investiții în exploatațiile agricole
3.2 Înființarea de grupuri ale producătorilor agricoli
3.3 Metode de producție care au în vedere protejarea mediului înconjurător și conservarea mediului natural
3.4 Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care furnizează venituri din activități multiple și alternative
3.5 Silvicultura
Axa prioritara 4: “Dezvoltarea resurselor umane” cuprinde măsurile:
4.1 Îmbunătățirea pregătirii profesionale
4.2 Asistență tehnică.
In cadrul fiecărei măsuri sunt detaliate informații referitoare la:
beneficiarii potențiali;
criteriile de eligibilitate;
cheltuielile eligibile;
cheltuielile ne-eligibile;
criteriile de selecție;
alocările financiare pe fiecare an de finanțare.
Criteriile generale de eligibilitate pentru beneficiarii privați sunt:
Amplasarea proiectelor în mediul rural (excepție fac proiectele care sunt pentru modernizarea capacităților existente din cadrul măsurii 1.1 Îmbunătățirea prelucrării și marketingului produselor agricole și piscicole”)
Proiectele trebuie să demonstreze viabilitatea economică prin intermediul unui studiu de fezabilitate, iar pentru proiectele mai mari de 50 000 Euro se va cere și un plan de afaceri;
Responsabilii de proiect trebuie să dovedească experiența profesională relevantă pentru respectivul proiect;
Proiectele trebuie să corespunda standardelor UE și romanești privind protecția mediului înconjurător;
Solicitanții de finanțare trebuie să demonstreze că nu au înregistrat pierderi financiare și nu au datorii către bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale.
Criterii specifice de eligibilitate sunt cerute pentru fiecare măsură în parte.
În funcție de măsură, beneficiari ai Programului SAPARD pot fi:
Producătorii agricoli privați,
Asociațiile de producători agricoli;
Întreprinderile mici și mijlocii private;
Grupurile de producători;
Proprietarii de teren forestier;
Consiliile locale comunale
Asocieri de tip partenerial cu statut juridic între consiliile locale comunale;
Societatea Naționala de Îmbunătățiri Funciare.
Structuri cheie implicate în implementarea
Programului SAPARD în România
În scopul implementării programului SAPARD, conform MAFA, în fiecare țară candidată au fost create următoarele structuri:
Autoritatea Competentă
În cazul României este vorba de Fondul Național (FN) care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice sub responsabilitatea Ofițerului Național cu Autorizarea (NAO). FN este responsabil cu emiterea și retragerea acreditării Agenției SAPARD, cu monitorizarea acesteia din punct de vedere al respectării procedurilor pentru care a fost acreditată și cu numirea Organismului de Certificare a conturilor acesteia.
Fondul Național reprezintă, de asemenea, singura entitate financiară prin care fondurile sunt transferate în România. Aceasta înseamnă că FN este responsabil cu managementul financiar al programului, cu solicitarea și primirea de fonduri din partea Comisiei în baza angajamentelor anuale asumate de aceasta, precum și cu raportarea financiară către aceasta.
In concluzie, din punct de vedere procedural, Fondul Național asigură urmărirea implementării programului și răspunde în fața Comisiei Europene pentru aceasta.
Agenția SAPARD
Agenția SAPARD reprezintă organismul responsabil cu implementarea tehnică a programului începând cu selecția proiectelor și până la plata finală. Sarcinile acesteia se traduc prin îndeplinirea a doua funcții importante : funcția de selectare-contractare și funcția de plata, așa cum apar ele stipulate în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 142/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției SAPARD, cu modificările și completările ulterioare.
In România, Agenția SAPARD conține un sediu central localizat în București și 8 birouri regionale, localizate în Iași, Constanța, Târgoviște, Craiova, Timișoara, Satu-mare, Alba-Iulia și București.
Funcția de implementare a Agenției SAPARD include:
lansarea apelurilor de proiecte și primirea propunerilor de proiecte;
verificarea propunerilor de proiecte pentru aprobarea proiectelor pe baza termenilor și condițiilor de eligibilitate;
selectarea proiectelor pe baza criteriilor de selecție stabilite în proceduri;
verificarea concordanței cu Acordul Financiar Multianual și, dacă este cazul, cu regulile privind achizițiile publice;
stabilirea obligațiilor contractuale între Agenție și beneficiarii finali ai fondurilor, inclusiv posibile sancțiuni în eventualitatea în care aceștia nu-și respectă obligațiile asumate;
emiterea autorizației de începere a lucrărilor;
executarea de controale pe teren în vederea stabilirii eligibilității, atât înainte, cât și în timpul derulării proiectului;
urmărirea activităților pentru a se asigura că implementarea proiectelor progresează conform celor convenite în contract;
raportarea progresului măsurilor implementate, pe baza unor indicatori specifici;
asigurarea că beneficiarul este informat cu privire la contribuția Comunității Europene la proiectul său și că respectă criteriile de vizibilitate legate de acest aspect și convenite în contract.
Funcția de plată a Agenției SAPARD include:
verificarea solicitărilor de plată; executarea de controale pe teren pentru a stabilirea eligibilitatea plății;
autorizarea plății;
executarea plății;
contabilizarea angajamentelor și a plăților;
controlul beneficiarilor după plată pentru a verifica în ce măsură termenii și condițiile de eligibilitate continuă să fie respectate (dacă acest lucru este cerut de obligațiile contractuale dintre Agenția SAPARD și beneficiar sau de prevederile Programului).
Organismul de certificare
Este instituția care operează în mod independent față de Agenția SAPARD. Rolul său este de a certifica conturile Agenției, de a raporta cu privire la sistemul de control și management al programului și de a verifica elementele de co-finanțare.
In cazul României, Curtea de Conturi reprezintă Organismul de Certificare și are următoarele funcții:
verificarea existenței și corectitudinii co-finanțării naționale de 25%;
raportarea anuală cu privire la sistemele de management și control ale Agenției SAPARD;
eliberarea unui certificat privind contul anual al Agenției SAPARD, precum și pentru contul în EURO SAPARD, în ceea ce privește integralitatea, acuratețea și veridicitatea acestor conturi.
Autoritatea de Management
Autoritatea de are rolul de a coordona din punct de vedere administrativ întregul dispozitiv de implementare al programului SAPARD. Autoritatea de Management trebuie să creeze un sistem care să înglobeze informații financiare și statistice despre modul în care programul este aplicat. Aceste date trebuie trimise Comitetului de Monitorizare. Autoritatea de Management propune Comisiei ajustări ale Programului după aprobarea acestora de către Comitetul de Monitorizare. Este de asemenea responsabilă și cu elaborarea raportului anual de implementare a programului și transmiterea acestuia Comisiei Europene.
Autoritatea de management răspunde de asemenea și de pregătirea ședințelor Comitetului de Monitorizare. Aceasta implică pregătirea agendei și a documentelor care urmează să fie discutate. în România, Autoritatea de Management este localizată în Ministerul Integrării Europene.
Comitetul de Monitorizare reunește reprezentanți ai autorităților publice implicate în derularea programului (Ministerul Integrării Europene, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Ministerul Educației și Cercetării, Institutul Național de Statistică, Fondul Național), precum și reprezentanți ai autorităților profesionale agricole și patronale din domeniul agro-alimentar (asociații ale fermierilor, Federația agricultorilor ecologici, Patronatul producătorilor de lapte etc.). Rolul său este de a urmări implementarea programului în România și de a-l adapta și modifica atunci când este necesar. Comisia Europeană participă ca observator fără drept de vot la acest comitet.
Coordonatorul Național al Asistenței (CNA) este responsabil cu asigurarea coordonării atât în ceea ce privește programarea alocării fondurilor (pentru asigurarea unei legături strânse între procesul de aderare și asistența financiară din partea UE), cât și în ceea ce privește monitorizarea implementării programelor UE. La ora actuală, în România, NAC este reprezentat de Ministrul Integrării Europene.
Ofițerul Național cu Autorizarea (NAO) reprezintă corespondentul financiar al NAC și conduce Fondul Național. El coordonează din punct de vedere financiar implementarea programelor UE, inclusiv SAPARD. Este localizat în Ministerul de Finanțe Publice.
în afara acestor institutii care, potrivit Acordului Multi-anual de Finantare, trebuie să functioneze în fiecare stat care implementeaza acest program, în Romania, Agentia SAPARD a delegat o parte din activitatile legate de implementarea tehnica (verificarea dosarelor și vizitele pe teren) altor institutii. Acestea se numesc Servicii Tehnice Delegate (STD). Delegarea de atribuții este prevăzută de Acordul Multianual de Finanțare încheiat între România și Comisia Comunităților Europene, ratificat de Legea nr. 316/2001.
Rolul Comisiei Europene în implementarea Programului SAPARD
În cadrul Programului SAPARD, rolul Comisiei Europene se limitează la următoarele:
furnizarea cadrului general procedural ( conform reglementărilor comunitare existente în acest sens);
aprobarea Planului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală;
repartizarea alocărilor bugetare privind contribuția anuală comunitară la program;
verificarea îndeplinirii condițiilor pentru acreditare și conferirea managementului programului instituțiilor naționale desemnate pentru aceasta;
monitorizarea respectării procedurilor din pachetul de acreditare;
controlul ex- post financiar al aplicării programului.
Proceduri privind implementarea Programului SAPARD în România
Proceduri privind implementarea tehnică
Cererile de finanțare completate se depun la Birourile Regionale de Implementare a Programului SAPARD (BRIPS) de către beneficiari, într-un exemplar original și 2 copii.
Verificarea conformității cererilor de finanțare se face de către personalul BRIPS în prezenta aplicanților. în aceasta fază se verifică dacă cererea de finanțare este completată corect, dacă sunt prezente toate anexele (plan de afaceri, studiu de fezabilitate, Hotărâri ale Consiliului Local, Declarații, etc).
Numărul și tipul anexelor la cererea de finanțare diferă de la o măsură la alta în funcție de obiectivul proiectului, forma juridică a beneficiarului și tipului de investiție.
După ce cererea de finanțare este verificată, expertul BRIPS completează o fișă de verificare, o datează și o semnează. O copie a acestui document este înmânata și beneficiarului după ce acesta o semnează.
Dacă cererea de finanțare este conformă, proiectul este înregistrat în registrul cererilor de finanțare conforme și trece la faza următoare, iar dacă este neconform este returnat beneficiarului pentru a face modificările necesare. Un solicitant poate aplica de maximum trei ori pentru o licitație. Perioada de licitație este de o lună calendaristică. Verificarea eligibilității cererilor de finanțare conforme este realizată atât de către personalul Agenției SAPARD și a BRIPS-urilor cat și de (STD).
Cererile de finanțare conforme sunt transmise STD-urilor săptămânal. Acestea sunt înregistrate și distribuite experților pentru verificări.
În aceasta faza se verifica daca solicitantul, responsabilul tehnic sau juridic și proiectul sunt eligibili. Se verifica documentele existente și se face și o vizita pe teren, după ce s-a stabilit în prealabil data verificării pe teren cu responsabilul juridic sau tehnic.
După ce cererile de finanțare sunt verificate, urmează completarea și semnarea de către experți a fiselor de verificare. Dacă proiectele sunt considerate eligibile, se face scorarea pentru a prioritiza proiectele ce vor fi finanțate.
Punctele se acorda conform criteriilor de selecție stabilite în Planul Național pentru Agricultura și Dezvoltare Rurala. Proiectele sunt verificate, apoi de către superior după care sunt transmise Agenției SAPARD sau BRIPS-urilor, după caz, în funcție de măsură. Pentru măsura 2.1 și pentru măsura 1.1 proiectele sunt trimise la Agenția SAPARD pentru o a doua verificare.
La Agenția SAPARD se face numai o verificare a documentelor. La sediul central al Agenției SAPARD se primesc listele cu proiectele eligibile și neeligibile aferente fiecărei regiuni, unde se face o centralizare a acestora. Proiectele declarate eligibile se ordonează în ordinea descrescătoare a punctajului obținut. După ce toate proiectele depuse pentru o licitație sunt verificate, Agenția SAPARD elaborează Raportul de Selectare și Evaluare pentru licitația respectivă și care cuprinde lista cu proiectele eligibile, neeligibile și cele care vor fi finanțate din bugetul alocat.
Pentru evaluarea și selecția cererilor de finanțare ce vor fi finanțate prin Programul SAPARD, Agenția SAPARD și STD-urile au la dispoziție 45 de zile de la data limită de depunere a proiectelor.
După ce raportul de evaluare este elaborat și semnat de către conducerea agenției, viitorii beneficiari vor primi o scrisoare prin care sunt anunțați că proiectul lor va fi finanțat de către Agenția SAPARD și vor trebui să confirme în maximum 10 zile de la primirea scrisorii dacă doresc sau nu să semneze contractul de finanțare. Lista cu proiectele ce vor fi finanțate este publică și poate fi consultată pe pagina web a Agenției SAPARD.
După ce Raportul de Evaluare și Selecție este aprobat de către conducerea agenției, lista cu proiectele selectate și proiectele sunt transmise Direcției contractare care se ocupă cu întocmirea contractelor. Contractele trebuie întocmite și încheiate în maximum 10 zile de la data aprobării raportului de evaluare. În acest interval de timp, Agenția poate cere potențialului beneficiar punerea la dispoziție a unor informații și documente care nu sunt în cererea de finanțare.
Contractul de finanțare dintre Agenția SAPARD și beneficiari
Contractul – cadru de finanțare dintre Agenția SAPARD și beneficiarii fondurilore nerambursabile face parte din procedura acreditată la nivel național de către Fondul Național de Preaderare, organism înființat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și de către Comisia Europeană.
Contractul de finanțare este compus din contractul – cadru, care cuprinde un număr de 7 articole în care sunt incluse clauze generale, și anexele care fac parte integrantă din acesta și care au aceeași forță juridică.
Contractul – cadru cuprinde clauzele obligatorii unui contract, respectiv:
părțile contractane
obiectul contractului
durata de execuție
valoarea contractului
modalitatea de plată
dispoziții de plată
anexele contractului.
Aceste anexe reglementează drepturile și obligațiile părților contractante, modalitatea de amplasare a panourilor publicitare și conținutul acestora, bugetul indicativ și planul financiar, instrucțiuni de achiziții și instrucțiuni de plată.
Baza legală a acestui contract o constituie Acordul Multianual de Finanțare dintre România și Comisia Comunităților Europene, ratificat de Legea nr. 316/2001.
Proceduri privind implementarea financiara
Agenția SAPARD decontează plățile ce au fost efectuate după ce contractul a fost semnat. Plata se face eșalonat în cel mult 5 tranșe. Acestea sunt stabilite de către beneficiar și fac parte din contract.
Cererile de plată sunt depuse la BRIPS-uri unde se face verificarea conformității cererii de plată, adică se verifică dacă cererea este completată corect și dacă sunt atașate toate anexele. Dacă cererile de plată sunt declarate conform, sunt trimise STD-urilor pentru a se face verificarea eligibilității. În această fază sunt verificate calculele, dacă cele declarate în cererea de plată și în anexe corespund cu realitățile din teren.
După ce cererile de plată sunt verificate, sunt completate fișele de verificare, care sunt semnate de către un expert și un responsabil superior și apoi sunt transmise la sediul central al Agenției SAPARD pentru o a doua verificare și contabilizare. Dacă toate cele înscrise sunt corecte, cererea de finanțare trece la plată. Plata se face prin transfer bancar în contul pe care beneficiarul l-a comunicat în momentul semnării contractului.
Funcționarea procedurilor de selecție și de plată
Potrivit procedurilor, evaluarea unei cereri de finanțare ar trebui realizată în 45 de zile calendaristice, pregătirea și semnarea contractului în 10 zile, ceea ce înseamnă că în maxim două luni aplicantul poate începe lucrările. După prima licitație, cea aferentă lunii august 2002, ne putem da seama că termenele stabilite de către agenție nu sunt respectate. Primii beneficiari au semnat contractele la 6 luni de la depunrea lor. Aceste întârzieri au au dus la rândul lor la întârzieri în implementarea proiectului și au afectat considerabil bugetul inițial al proiectului.
Cauzele acestor întârzierisunt multiple:
numărul neașteptat de mare de proiecte depuse pentru măsura de infrastructură rurală,
centralizarea verificărilor efectuate de către agenția SAPARD care datorită personalului insuficient alocat la biroul central, precum și datorită noutății programului și lipsei de experiență a personalului agenției;
existanța unor proceduri prea stufoase, pe alocuri neclare, vagi sau care prezintă informații contradictorii precum și modificarea continuă a procedurilor.
Evalurea rezultatelor implementării Programului SAPARD
În PNADR se prevedea ca o pătrime din fondurile alocate pentru măsura 1.1 să fie folosite pentru investiții în sectorul carne, o altă patrime să fie alocată investițiilor în sectorul lapte, iar restul de jumțtate să fie alocată celorlalte sectoare alese. Actuala alocare a fondurilor (ex. Costurile eligibile a proiectelor aprobate) arată că 50% din valoarea contractată a fost folosită pentru investiții în sectorul carne. S-a păstrat proporția pentru sectoarele lapte și pește.
Se observă că nu au fost depuse proiecte pentru sectoarele: zahăr, plante textile și semințe oleaginoase. Pentru sectorul vin solicitările de fonduri au fost mai mare decât așteptările, iar în sectoarele cereale și legume și fructe cererea a fost la jumătatea previziunilor.
Lipsa de interes manifestată pentru investițiile în sectoarele zahăr, semințe oleaginoase și cereale este explicată prin necesitatea unei cofinanțări mai mari din partea beneficiarilor (70% față de 50% căt este limita pentru investițiile în celelalte sectoare).
În ceea ce privește măsura privind investițiile în infrastructura rurală, evaluarea necesităților pentru fiecare măsură a fost mai aproape de necesitățile curente ale Romîniei. Cât despre numărul de proiecte previzionat, acesta a fost un supraevaluat. Având în vedere ca cea mai mare parte a alocației (80%) pentru această măsură a fost deja contractată, nu se mai așteaptă contractarea unui număr mare de proiecte pentru această submăsură.
Chiar dacă nevoile de investiții sunt mari, măsurile de intervenție sunt totuși prea dispersate. Deși există o concentrare semnificativă asupra anumitor măsuri, nu rezultă suficient de clar că echilibrul între măsuri este cel corespunzător. Fiecare din măsurile acreditate până în prezent are motive pentru a fi considerată prioritară.
Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale. Cerințele pentru o infrastructură rurală de transport sunt evidente. Prin sistemele de aprovizionare cu apă îmbunătățite, prin facilități de canalizare, este de așteptat să se avanseze destul de mult spre soluționarea unora din
dificultățile sociale grave care există în spațiul rural românesc. Investițiile în asemenea infrastructuri rurale pot de asemenea să sprijine diminuarea nivelurilor ridicate ale mortalității infantile. Facilitățile pentru apa potabila și apă reziduală sunt de asemenea o condiție esențială pentru implementarea cerințelor de igienă și sanitare ale Acquis-ului comunitar. Nevoia de drumuri rurale îmbunătățite pentru facilitarea comercializării produselor obținute în ferme este de asemenea evidentă.
Îmbunătățirea accesului la piețe și competitivității produselor agricole prelucrate. Costul modernizării facilităților de prelucrare pentru a atinge cerințele CE este bine stabilit și este o prioritate urgentă dacă obiectivul de aderare a României se dorește a fi atins. Totuși, ținând cont de veniturile scăzute și proporția mare din venit pe care gospodăriile românești o cheltuiesc deja pe alimente, nu este posibil pentru consumatorii români să suporte costul integral al siguranței alimentare îmbunătățite, care va rezulta din implementarea Acquis-ului comunitar.
Acoperirea măsurii pentru sprijinirea facilităților de prelucrare alimentară ar putea fi orientată cu folos către acele produse unde este cea mai mare nevoie. Sectoarele de prelucrare a cărnii și lactatelor sunt evident importante în ce privește adoptarea Acquis-ului. Sprijinul acordat prelucrării produselor piscicole va servi de asemenea adoptării Acquis-ului. Sectorul vinului este unul unde avantajul competitiv românesc ar putea fi clar stabilit și astfel pare a fi justificată investiția orientată spre acest sub-sector. Este discutabilă investiția din fonduri publice în sectorul de cereale/grâne – mai ales întrucât organizațiile majore implicate în acest sector sunt multinaționale. Din contra, în timp ce sub-sectoarele de fructe și legume din România ar trebui să aibă un avantaj competițional, aceste sub-sectoare par a fi puțin performante.
Referitor la criteriile de eligibilitate ale măsurii, este menționat că ar trebui demonstrată viabilitatea economico-financiară a proiectelor. Ținând cont că viabilitatea economică pentru un proiect individual va fi foarte subiectivă (ca rezultat al alegerii de prețuri umbră) se recomandă ca selecția proiectelor să fie bazată pe criterii de evaluare financiare. Criteriile pentru viabilitatea financiară a proiectului ar putea atunci fi stabilite pe baza unor criterii obiective cum ar fi demonstrarea unei valori prezente nete pozitive la o rată reală de discont de 8%.
Investițiile în exploatațiile agricole. Costul modernizării fermelor care să fie capabile să îndeplinească cerințele Acquis-ului comunitar (de exemplu pentru producția de lapte) va fi de asemenea foarte ridicat.
Fragmentarea care a urmat procesului de retrocedare ar avea ca rezultat în marea majoritate a fermelor romanești excluderea permanentă de pe piață și condamnarea la subzistență acolo unde trebuie implementate cerințele Acquis-ului și nu este acordat ajutor public pentru modernizarea fermei. O focalizare suplimentară a investițiilor eligibile prin aceasta măsură pe lângă cele direct legate de implementarea Acquis-ului ar ameliora totuși oportunitatea acestei măsuri.
Obiectivul vizat de această măsură referitor la defalcarea precisă a numărului diferitelor tipuri de proiecte și tipuri de investiții nu pare a fi potrivit. Ținând cont de nevoia stringentă a sectorului fermelor împreună cu nevoia de a se asigura piețe reale pentru respectivele produse, se recomanda redactarea unei liste negative a investițiilor legate de produse, de ex. producția de sfecla de zahar, tutun și eventual altele. Acest lucru ar concentra finanțarea pe produsele unde România deține un avantaj competitiv și în același timp ar evita acele piețe caracterizate de importante probleme.
Dezvoltarea și diversificarea activităților economice, pentru generarea de activități multiple și venituri alternative. Nevoia unei diversificări rurale este evidentă și va fi o condiție esențială pentru o dezvoltare rurală durabilă, pentru restructurarea sectorului agricol și evitarea depopulării masive a spațiului rural. Poate că ar trebui acordată o importanță mai mare acestei măsuri. Acestea fiind spuse, este important să se recunoască faptul că turismul rural nu este un panaceu și că ar trebui să se aibă în vedere o evoluție realista a piaței.
Îmbunătățirea pregătirii profesionale. Dezvoltarea capitalului uman este un argument clar pentru implicarea sectorului public, ca una dintre puținele soluții pe termen lung pentru creșterea numărului locurilor de muncă și veniturilor în spațiul rural. Astfel, ținând cont și de problema insuficienței educației în zonele rurale, alocarea acordată acestei măsuri pare a fi mică.
Asistența tehnică. Pertinența măsurilor de asistență tehnică nu este pusă la îndoială. Este nevoie de activități vaste de informare pentru a oferi o implementare transparentă a programului. În momentul de față, în pofida unei largi mediatizări a programului SAPARD, mărturiile indică faptul că și cei mai dezvoltați fermieri / procesatori înțeleg foarte puțin oportunitățile ce le sunt oferite prin SAPARD.
CAPITOLUL V
POLITICILE AGRICOLE ȘI DE DEZVOLTARE RURALĂ
Importanța economică a ruralului. Din totalul populației României, de circa 22,4 milioane, populația care locuiește în rural reprezintă în jur de 45%, pondere stabilă în ultimii ani. Această stabilitate este păstrata prin două acțiuni contrare: tinerii pleacă spre urban, iar vârstnicii se întorc în rural.
Astfel, ruralul are o rata de ocupare mai mare decât urbanul, dar populația este mai în vârstă. Această populație îmbătrânită este ocupată în principal în agricultură.
Ratele ocupării, pe medii (%):
Sursa: INS.
În ce privește activitatea economică, tendința ultimilor ani, pe fondul restructurării întreprinderilor mari și a consolidării poziției celor mici și mijlocii, este de creștere a activității economice din zonele rurale.
Cu toate acestea, în anul 2000, din totalul societăților comerciale (circa 320 mii), doar 17% erau plasate în rural. Chiar și dintre cele care aveau principala activitate în agricultură (peste 9000), doar 57% erau înregistrate în rural.
Ocuparea agricolă.
România păstrează o pondere exagerată a populației ocupate în agricultură, ca urmare a specificului național al tranziției (restituirea terenurilor agricole colectivizate, reforme lente în industrie, resurse puține pentru asistența socială).
Din totalul populației ocupate de circa 8,5 milioane, agricultura deține ponderea cea mai mare cu circa 3,5 milioane de persoane, în ultimii ani. Contribuția la PIB a acestora (sub 15%) este în contrast cu ponderea în populația ocupată, fiind un rezultat al reducerii activității din industrie în anii tranziției, acompaniată de pensionări anticipate și o anume migrație din urban spre rural.
Ponderile populației ocupate în principalele sectoare ale economiei
Sursa: INS
Sectorul agricol. Importanța sectorului agricol în economia românească este dată atât de tradiție, cât și de resursele naturale. Cu toate acestea, în prezent potențialul agriculturii apare mai degrabă ca nevalorificat corespunzător.
Variația ponderii valorii adăugate brute a agriculturii în PIB pune în evidență dependența agriculturii de condițiile climatice. Efectul negativ al secetei este foarte intens în anumiți ani, iar irigațiile – deși subvenționate generos de stat – nu pot acoperi decât o parte a suprafeței agricole (327 mii ha în 2001).
Valoarea adăugată brută (VAB) în agricultură:
Sursa: INS.
VAB din 1998 a fost mai mică decât în 1997 (care a fost unul din cei mai buni ani agricoli din istoria României), ca urmare în principal a consumurilor intermediare majorate de lucrările de refacere a culturilor calamitate de inundații și furtuni. Sectorul zootehnic a păstrat o eficiență scăzuta.
Anul 1999 a fost unul mai bun, dar creșterea VAB s-a produs exclusiv pe seama sectorului vegetal. Producția sectorului zootehnic s-a micșorat, în principal din cauza reducerii activității fermelor de stat generatoare de pierderi (unele au fost privatizate, altele au intrat în lichidare).
In 2000, o secetă extinsă la nivelul întregii țări și pe tot parcursul anului a condus la obținerea unei producții vegetale, și corespunzător a unei VAB, din cele mai mici. Sectorul zootehnic și-a continuat declinul. In 2001 agricultura a fost cel mai dinamic sector al PIB, creșterea anuală a VAB a agriculturii depășind 20%. Contribuția majoră a avut-o sectorul vegetal, favorizat și de vreme, și de ajutorul financiar al statului. Sectorul serviciilor agricole a avut de asemenea o evoluție pozitivă.
Declinul sectorului zootehnic a fost oprit abia în 2002, când s-au înregistrat creșteri la toate speciile de animale și la toate produsele animaliere (exceptând lâna). Producția vegetala însă a fost mai mică decât în anul precedent, datorită secetei din prima jumătate a anului.
Modificările producției, pe sectoare (ca procent față de anul anterior):
Sursa: INS
Ponderea agriculturii în comerțul exterior. Dacă până în 1997 exporturile agro-alimentare reprezentau peste 80% din valoarea importurilor, după 2000 ponderea acestora s-a stabilizat la circa 35%. Corespunzător, ponderea exporturilor agro-alimentare în totalul exporturilor scade, iar deficitul comerțului cu produse agricole se majorează.
Comerțul cu produse agricole:
Sursa: INS
Analiza comerțului pe principalele secțiuni agricole pune în evidență comportamentul unei economii puțin evoluate: mărfurile primare ocupă locul central în exporturi, iar cele prelucrate în importuri.
Investițiile în agricultura României
În perioada tranziției România s-a confruntat cu o serie de fenomene și procese nefavorabile privind situația și starea activelor fixe, printre care: perpetuarea nivelului redus al echipamentelor tehnice la nivelul fermei;
degradarea unei părți importante a sistemului de active fixe din sistemul de irigații și a calității solului;
distrugerea sau degradarea avansată a adăposturilor pentru animale, depozitelor și a altor clădiri productive în timpul decolectivizării.
Efectele negative generate de evoluția capitalului fix ar fi putut fi atenuate doar printr-un amplu efort investițional. Totuși, în perioada 1990-2001 investițiile în agricultura României au fost foarte reduse. Valoarea investițiilor pe unitatea de suprafață agricolă în această perioadă a variat de la 14,23 la 51,52 Euro/ha. În anul 2001 valoarea investițiilor pe un hectar agricol a fost de aproximativ 28 Euro/ha.
Este de precizat faptul că în perioda analizată ponderea sectorului agricol în totalul investițiilor din economia românească s-a menținut la un nivel de sub10%. Chiar de la începutul perioadei tranziției însă, sectorul privat a deținut ponderea cea mai mare în totalul investițiilor din agricultură.
Situația investițiilor în industria alimentară.
Industria alimentară reprezintă 14% din producția industrială a României iar producția acesteia a crescut cu 35% în ultimii ani. Un recensământ al acestui sector, relevă faptul că în România există aproximativ 9000 de firme, dintre care jumătate funcționează în sectorul morăritului și panificației. Cea mai mare parte a industriei alimentare a fost privatizată.
Structura pe activități a industriei alimentare românești în 2000:
Sursa: INS
Conform recensământului, 2/3 din cele 9000 de firme au mai puțin de 10 angajați. Companiile mari, care au mai mult de 50 de angajați operează în domeniul zahărului, berii și vinului.
CONCLUZII
România s-a adaptat greu la cerințele Uniunii Europene referitoare la implementarea unui program structural cum e Programul SAPARD.
Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală l-a semnat ultima dintre țări, la acreditare a fost printre ultimele țări, iar la numărul de măsuri acreditate este deasemenea printre ultimele. Aceasta ar putea avea efecte asupra utilizării fondurilor (20% din fonduri nu pot fi accesate).
Capacitatea de absorbție e redusă din mai multe cauze:
Proceduri complicate (durată mare de circulație a documentelor în cadrul instituțiilor implicate în implemnetarea programului,
Proceduri vagi cu informații interpretabile,
Cereri de finațare stufoase,
Delimitarea imprecisă a atribuțiilor instituțiilor implicate în implementarea programului,
Dificultatea de atragere a fondurilor necesare pentru implementarea proiectelor întâmpinată de către potențialii beneficiari:
în cadrul proiectelor publice – fonduri pentru demararea lucrărilor,
în cadrul investițiilor private – fonduri pentru co-finanțare.
Deși Agenția SAPARD a încheiat acorduri cu peste 22 de bănci comerciale, potențialii beneficiari întâmpină greutăți în obținerea co-finanțării care țin în principal de condițiile de creditare (lipsa garanțiilor, dobândă ridicată).
Lipsa de informare a potențialilor beneficiari combinată cu o mentalitate antreprenorială puțin dezvoltată.
Criterii de eligibilitate restrictive în cazul măsurilor. De exemplu în cadrul măsurii privind îmbunătățirea prelucrării și marketingului produselor agricole și piscicole, unitățile cu capital majoritar privat la care statul are participări simbolice (câteva procente rezultate eventual prin includerea terenului în capitalul societății după privatizare) sunt excluse. O altă condiție care limitează accesul la fonduri o reprezintă limita capacitate minimă.
În cazul măsurii privind infrastructura rurală, întărzierea cu care autoritățile publice au eliberat hotărârile de delimitare a domeniului public (condiție necesară pentru primirea dosarului de licitație) a dus la imposibilitatea participării la licitații a potențialilor beneficiari din anumite zone. Consecința afost concentrarea proiectelor în căteva județe.
Neclaritatea în definirea conflictului de interese au amplificat suspiciunile de corupție și au dus la blocarea temporară a programului în anumite județe (până la finalizarea verificărilor și luarea unor decizii).
Întârzieri în verificarea proiectelor datorită lipsei de experiență a personalului Agenției SAPARD și a serviciilor tehnice delegate. Așteptările optimiste în legătură cu capacitatea personalului de a evalua proiecte au fost infirmate de realitate (primele contracte au fost
semnate după 6 luni de la depunerea dosarului de licitație, în timp ce procedurile prevăd maxim două luni).
Consecințele dificultăților în implementaree sunt puse în evidență de numărul mic de proiecte încheiate până la sfârșitul anului 2003, situație ce s-a îmbunătățit în 2004 și 2005.
Ca rezultat al acestor întârzieri, România riscă să nu folosescă în totalitate alocarea aferentă anului 2000. Acest lucru poate duce și la puterea de convingere redusă pe care o va avea România în timpul negocierilor cu Comisia pentru stabilirea alocărilor pentru fondurile structurale care vor fi implementate în momentul aderării.
Bibliografie
Evaluation design and management, Evaluating socio-economic programmes, volume 1, European Commission, 1999;
The common agricultural policy – some consequences for Romania;
Selection and use of indicators for monitoring and evaluation, Evaluating socio-economic programmes, volume 2, European Commission, 1999;
Principal evaluation techniques and tools, Evaluating socio-economic programme, volume 3, European Commission, 1999;
Technical solutions for evaluation within a partnership framework, Evaluating socio-economic programmes, volume 4, European Commission, 1999;
Glossary of 300 concepts and technical terms, Evaluating socio-economic programmes, volume 6, European Commission, 1999;
Guidelens for the mid-term evaluation of rural development programmes funded by SAPARD 2000-2006, European Commission, Directorate for Agriculture, 2002;
Sapard Annual Report 2000, European Commission, 2001;
Sapard Annual Report 2001, European Commission, 2002;
Sapard Annual Report 2002, European Commission, 2003;
Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Ministerul Agriculturii și Alimentației, 2000;
Acordul Multianual de Finanțare dintre Comisia Comunității Europene în numele Comunității Europene și România, Februarie 2001;
Acordul Annual de Finanțare 2000, 2001, 2002 și 2003 dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene cu privire la Programul SAPARD;
Proceduri interne, Agențtia Sapard, 2003 ;
The Romanian Agrifood Chain- On the Road to Accession, Ministry of Agriculture, Food, Water and Environment, Februarie 2003;
Strategia Agricolă și Rurală pentru Aderarea la Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
Halcrow Group Limited, Mid-term evaluation of the SAPARD Programme for Agriculture and Rural Development for Latvia, September 2003;
Fundația pentru o Societate Deschisă, Euro Barometrul Rural, 2003;
Ioan Bogdan (Prof. Univ. Dr.) – Managementul Financiar, Ed. Economică, 2003
Dumitru Tudorache (Prof. Univ. Dr.) + Managementul Financiar – Bancar, Ed. Cartea Universitară, 2004
ANEXA
STUDIU DE CAZ PE MĂSURA 3.1 – EUROFERMĂ ZOOTEHNICĂ
FINANȚARE
Programul SAPARD a fost conceput pentru a sprijini financiar dezvoltarea mediului rural și a agriculturii astfel încât, după momentul integrării, țările candidate din Europa Centrala si de Est să fie pregătite din punct de vedere economic pentru participarea la Politica Agricola Comuna, dar mai ales să se poată adapta ușor modului de lucru specific structurilor europene, fiind divizat în Măsuri și Submăsuri.
Ca exemplu am luat Măsura 3.1, în cadrul căreia vom trata cazul unui proiect de finanțare a unei euroferme pentru producerea laptelui.
Sumele indicative pentru Măsura 3.1, pentru anii de alocare 2002-2006, sunt repartizate pe submăsuri astfel:
Ajutorul financiar nerambursabil ce poate fi obținut în cadrul acestei măsuri
Proiectele din cadrul acestei măsuri sunt considerate a fi investiții generatoare de venituri, astfel ajutorul public acordat în cadrul acestei măsuri nu va depăși 50 % din totalul cheltuielilor eligibile.
În cadrul acestui program vor putea fi finanțate proiecte a caror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 5.000 – 500.000 EURO, echivalent in lei la data intocmirii Studiului de Fezabilitate – Memoriu justificativ, conform cursului comunicat de Banca Centrala Europeana.
Gradul de intervenție pentru proiecte este de:
– 50% contribuție privată
– 50% contributie publica (SAPARD), din care:
– 75% contributie Comunității (Uniunea Europeană)
– 25% cofinanțare națională (Guvernul României)
Proiectul de finanțare
Proiectul de finanțare depus are o structură standardizată, modulele necesare găsindu-se gratuit, în format electonic, pe pagina de web a Agenției, împreună cu Ghidul solicitantului.
Scopul final al beneficiarului este semnarea cu Agenția SAPARD a Contractului de finanțare a lucrării.
Proiectul de finanțare se bazează pe un Studiu de fezabilitate, pe un Proiect tehnic pe un Plan de afaceri, pe baza acestora fiind completată Cererea de finanțare, document electronic, pe baza căreia proiectul este sau nu selectat.
În continuare, am analizat cazul înființării unei euroferme zootehnice de vaci de lapte, pe Măsura 3.1, care cuprinde:
Cerere de finanțare + Anexe
Studiu de fezabilitate
Plan de afaceri
Devizul General
Fundament pentru viitorul Proiect de Eurofermă Zootehnică
SAPARD Masura 3.1.
Datele complete ale firmei.
Desene de ansamblu si de detaliu ale terenului(urilor) avut(e) in vedere.
Precizarea exacta a suprafetei. Pana la stabilirea acestei suprafete, propunerea de mai jos se fundamenteaza pe ideea de 50 ha.
Plan de culturi.
Pentru dimensionarea exacta a planului de culturi, trebuie avute in vedere doua, sau chiar mai multe etape. Pentru simplificarea acestui crochiu (faza/fazele definitive, la momentul necesar, vor trebui facute cat mai aproape de necesarul real), avand in vedere ca etapele de dezvoltare a viitoarei ferme zootehnice (de la 35 la peste 1000 capete) pot fi foarte multe, vom avea in vedere doua etape de dezvolatre si anume: strictul necesar de furaje pentru debutul fermei zootenice si o etapa intermediara dimensionata la 500 capete.La fiecare moment de dezvoltare al viitoarei ferme zootehnice calculele trebuie adaptate. In toate variantele posibile trebuie tinut cont, la intocmirea planului de cultura, de utilizarea cu maximum de eficienta a intregii suprafete de 50 ha. si marirea suprafetei fermei agricole la momentul optim, pe masura dezvoltarii fermei zootehnice.
4.a. Elemente obligatorii de care trebuie tinut cont
Zona fiind de tip colinar inalt, cea mai pretabila rasa de vaca este Siemnthal (vaca de carne-lapte). Aceasta rasa este foarte solida, se adapteaza foarte usor si sigur la pasunatul in areale denivelate. Are dezavantajul unei productii de lapte mai mici (cca 25 l lapte/zi) in schimb carnea este de foarte buna calitate, aducat profituri atat la valorificarea partii masculine a urmasilor, cat si la valorificarea partii feminine, dupa reforma, dupa numai 2-3 saptamani de fasonare.
Perioada de lactatie este de aproape 300 zile/an (cca. 7500 l /lactatie).
Perioada de productie de maxima eficienta este de 6 ani.
Este usor de intretinut si cu exceptia hranei (valabil la toate rasele de vaci, pentru a obtine o productie eficienta), nu este pretentioasa, putandu-se foarte usor adapta alternantelor de stabulatie libera cu stabulatia fixa.
Pentru perioadele de stabulatie libera necesarul de surafata de pasune de cca 1ha/cap de vita.
Pentru perioadele de stabulatie fixa (iarna) si in conditii de hrana optime, scaderea de productie de lapte este relativ mica (cca. 3l lapte/zi).
4.b. Necesar de hrana
La stabilirea necesarului de hrana trebuie luata in considerare varsta animalelor si anotimpul (uzual si sexul este important, insa avand in vedere optiunea dvs. de sacrificare timpurie a partii barbatesti, cantitatile de hrana sunt nesemnificative). In tabelele 5-8 de mai jos se prezinta necesarul de hrana al unui animal pe principalele grupe de varsta (in conditii ecologice), iar in tabelul urmator (9) se face centralizarea acestora. Intentionat nu am luat in calcul premixurile, concentratele, vitaminele, calciul, sarea si alte elemente care nu se produc in ferma agricola (necesare in hrana animalelor).
Tineret 0,25 – 12 luni
Tineret 12 – 18 luni
7. Tineret peste 18 luni (necesar din 2007)
8. Vaci in productie (productie medie estimata 35x25x0,95=875 l x 150 zile=131.250 l /lactatie – vara si 131.250 – (35x3lx150zile)=112.500 l / lactatie – iarna.
9. Total necesar productie vegetala necesara in 2006
NOTA:
Cresterea numarului de animale estimat (fara a se lua in calcul eventuale cumparari pe parcurs) reprezinta un calcul relativ dificil. Totusi se estimeaza pentru jumatatea a doua a anului 2007 cresterea numaruluide vaci in lactatie (productie) la 52 capete si reluarea ciclului de junici 0-12 luni cu 26 capete (din nou fara a se tine cont de fetii masculi, pentru care exista intentia de sacrificare rapida). In functie de aceste cifre, calculele de septel si respectiv necesar de hrana se pot reface relativ usor.
10. Necesar de culturi (schita plan culturi).
Din tabelul de mai sus se poate face o estimare a planului de culturi necesar pentru buna desfasurare a activitatii fermei zootehnice. Pentru o mai buna intelegere a acestui necesar, este de preferat tratarea fiecarui articol de calculatie de mai sus.
10.1 Fan
Exista doua solutii posibile pentru primii ani de activitate ai fermei zootehnice care determina esential dimensiunarea si planul de culturi al fermei agricole.
10.1.1. Productie de fan de pe suprafata de faneata concesionata (cel putin in momentul actual mult mai mare decat necesarul a 35 de vaci).
Aceasta posibilitate are si puncte tari si puncte slabe.
Ca puncte tari:
se poate mentiona in primul rand obtinerea de fan din flora spontana obtinuta de pe un teren concesionat pentru care nu mai sunt alte cheltuieli in afara taxei de concesiune, munca cosasilor si costurile de transport la fanarele fermei.
terenul de faneata este in vecinatatea fermei zootehnice ceea ce permite fertilizarea ecologica a terenului cu gunoiul de grajd obtinut in mod natural de la ferma si in catitati crescande la fiecare etapa de dezvoltare a fermei, deci cu cheltuieli minime.
De aici rezulta un alt punct tare de sustinere a acestei variante si anume gradul de ecologizare al furajului, fara cheltuieli suplimentare, care coroborat cu atmosfera curata a zonei, conduce la o productie 100% ecologica fara cheltuieli exaggerate (cum se intampla cu alte ferme cu acelasi obiectiv, din alte zone geografice).
Ca puncte slabe se pot mentiona:
insecuritatea in ce priveste posibilitatea cosirii pe terenurile concesionate,
cresterea in timp a septelulu propriu ceea ce duce la reducerea relativa in timp a disponibilului de faneata si cersterea necesarului de fan in fanarele proprii,
cresterea necesarului de faneata (necosita) pana catre 1000 de hectare intr-um timp previzibil, dar relativ scurt.
10.1.2. Necesar de tarate
In acest caz trebuie avute in vedere doua ipostaze. Este vorba de productia de tarate din recoltele proprii de cereale, respective de achizitionarea de tarate de la morile din zona.
Productia proprie de tarate prezinta de asemenea puncte tari si puncte slabe.
Punctele tari se pot rezuma la putine aspecte, respectiv macinarea cerealelor (in special graul) pentru ca faina rezultata sa fie introdusa in ratii, concomitent cu obtinerea de tarate fara costuri suplimentare. Teoretic acesta varianta ar prezenta avantaje economice datorita costurilor directe mai reduse. Un alt punct tare ar putea fi constituit din relativa securitate a permanentei aprovizionarii cu tarata si faina pentru completarea retetelor de hrana pentru animale.
Punctele slabe, in schimb, pot deveni mai importante ca efect direct sau indirect.
Astfel faina nu este la fel de eficienta in hrana animalelor ca uruiala, cultivarea unor cereale (in special grau) nu este specifica creterii vacilor de lapte, suprafata cultivata cu cereale trebuie sa fie destul de importanta datorita productivitatii relative mai slabe decat alte plante specifice furajarii si de stimulare a lactatiei, pretul taratei este inca stimulativ, iar contractarea din termen a cantitatilor necesare (diferite de la an la altul) poate reduce riscul unei lipse in aprovizionare. Printr-un calcul riguros al estimarilor se va putea face o propunere mult mai realista asupra deciziei manageriale de luat in acest domeniu.
In ambele ipostaze, la un necesar de 25,5, to / an de tarate, trebuie asigurata o productie de minimum 400 tone de grau (cca 1 ha cultivat cu grau in conditiile pedo-climatice ale zonei, in conditiile anului 1 de productie cu numai 35 vaci cu lapte). Aceasta suprafata este rezonabila. Insa pe masura dezvoltarii fermei, suprafata cultivata cu grau va creste proportional cu cresterea numarului de vaci aflate in lactatie. De exemplu la o ferma de 1000 de capete de vaci in lactatie va fi un necesar de cel putin 30 ori mai mare (cca 800 to de tarata rspectiv 12.500 tone de grau adica peste 31 ha cultivate). In plus cheltuielile de intretinere a unei suprafete cultivate cu grau sunt mult mai mari comparativ cu alte plante furajere.
10.1.3. Necesar de grosiere (cereale pentru uruiala, sroturi si cartofi).
Pentru a acoperi necesarul de uruiala in perioada de iarna a lactatiei, cea mai rentabila cultura (raportata productivitatea la hectar la sustinerea productiei de lapte) este porumbul. In afara faptului ca, atat in perioada de vara (coceni proaspeti), cat si in cea de iarna (coceni uscati sau insilozati) se valorifica optim cocenii, boabele de porumb macinate tip uruiala sunt esential necesare in retetele de hrana a vacilor cu lapte. In plus uruiala de porumb in combinatie cu sroturi (de la fabrici de ulei sau de bere) si cu cartof reprezinta o hrana foarte importanata pentru animale, mai ales in perioada de iarna, dar si vara intr-o masura mai mica.
La un necesar de aproximativ 40 tone boabe de porumb in prima faza de dezvolatare a fermei zootehnice (care asigura si cca altor 40 tone de masa verde pentru insilozare sau 25 tone de grosiere – eventual inlocuire de cartof – fara cheltuieli suplimentare) este necesara cultivarea unei suprafete de cca 12 ha de teren cultivate cu porumb (in conditiile climatice specifice zonei).
Dintre grosiere, absolut esentiala este prezenta in retetele de hrana a sroturilor, cu precadere provenind de la fabrici de bere (lactogene).
Si relativ la acest punct se pot identifica doua posibilitati. Anume cumpararea sroturilor de la cea mai apropiata fabrica de bere fara eforturi proprii de cultivare a orzului, sau cultivare de orz, valorificarea boabelor, utilizarea paielor si achizitionarea sroturilor la un pret derizoriu sau chiar gratis (numai cu costurile aferente de transport).
Avand in vedere suprafata de teren disponibila si perspectivele de dezvoltare a fermei zootehnice se recomanda cumpararea integrala a necesarului de sroturi.
Cartoful poate fi un substitut destul de bun al altor vegetale din categoria grosierelor. Insa cartoful nu este un lactogen deosebit, fapt care conduce la suplimentarea in ratii a masei verzi, a suculentelor si/sau a taratelor. Acesta se va folosi nimai la rigoare, in anii slabi in alte culturi si care poate fi valorificat foarte bine pe piata in anii in care nu este necesar la completarea unor ratii de hrana a animalelor. Cu toate acestea, intr-o masura destul de importanta cartoful se poate folosi in hrana junicilor neajunse inca la maturitate si chiar a taurasilor pe scurta perioada cat se intentioneaza pastrarea lor pana la valorificare, intrucat cartoful asigura o importanta participare la cresterea masei animalelor. Poate fi o cultura de rezerva din punct de vedere strict al cresterii animalelor, constituind insa o omportanta sursa de venituri a fermei agricole, avand in vedere in special zona si conditiile pedo-climatice foarte pretabile la aceasta cultura.
10.1.4. Necesar de masa verde si suculente.
In afara coceanului de porumb (tratat mai sus ca produs secundar al culturii de porumb), cele mai importante plante din aceasta categorie sunt Iarba de Sudan (sorg), lucerna, borceagul si trifoiul. Tot in acesta categorie ar putea fi luata in considerare sfecla de zahar sau sfecla furajera.
Din experienta altor ferme specializate in producerea de furaje din propunerile de mai sus sunt suficiente 3 culturi simultane, asolamentele putand fi facute cu celelalte culturi. Recomandarea este ca dintre cele trei culturi sa nu lipseasca iarba de Sudan si lucerna, a treia putand fi aleasa intre trifoi, borceag si/sau eventual sfecla furajera.
Fata de cele de mai sus se poate face o estimare a planului de culturi in primul an de functionare.
(*) minim doua coase
(**) minim o coasa
(***) eventualele cantitati suplimentare de furaje (sau cartof) se por vinde in primavara timpurie la preturi foarte bune.
Pentru a dua etapa propusa prin acest crochiu, calculul este asemanator. Se estimeaza ca fara a se achizitiona noi animale mature (junici gestate) se va ajunge la 500 capete in aproximativ 6 ani, structura pe varste fiind de cca 260 capete vaci in productie, 40 capete cu varta 0-12 luni, 87 capete cu varste 12-18 luni, 130 capete cu varste 18 luni. Luandu-se in calcul si o mortalitate normala de maxim 2% septelul se poate considera ca normal la 500 capete. Trebuie sa atrag atentia ca din acest moment cresterea septelului de la 500 la 1000 capete se va face in numai cca. 2 ani.
Tineret 0,25 – 12 luni
Tineret 12 – 18 luni
13. Tineret peste 18 luni (necesar din 2007)
14. Vaci in productie (productie medie estimata 260x25x0,95=6175 l x 150 zile=926.250 l /lactatie – vara si 926.250 – (260x3lx150zile)=809.250 l / lactatie – iarna.
15. Total necesar productie vegetala necesara in 2012
Necesar total
De aici se trage concluzia ca sunt necesare cca 500 ha faneata, grau 7,5 ha, porumb cca 70 ha, cartof 30 ha, iarba de sudan 60 ha, lucerna 60 ha, borceag 100 ha. Aceste suprafete nu mai contin suprafete cu cartof pentru valorificare.
Pentru anul 2014 suprafetele se dubleaza (cu aproximatie)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Programul Sapard In Romania (ID: 132096)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.