PROGRAMUL MASTERAL: ȘTIINȚE PENALE LUCRARE DE DISERTAȚIE DISCIPLINA INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL TEMA ACORDUL DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI… [614627]

UNIVERSITATEA ,,NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL MASTERAL: ȘTIINȚE PENALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

DISCIPLINA INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL

TEMA ACORDUL DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI

Coordonator științific
prof. univ. dr. ION NEAGU
Masterand: [anonimizat]
2018

2
Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………………………………….3
Capitolul I – Considerații preliminare privind acordul de recunoaștere a vinovăției ……5
1. Considerații generale ……………………………………………………………………………..5
2. Ce este acordul de recunoaștere a vinovăției? ………………………………………………6
Capitolul al II -lea – Procedura acordului de recunoaștere a vinovăției ……………………9
1. Procedura în faza de urmărire penală …………………………………………………………9
1.1 Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției ……………………….9
1.2 Obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției …………………………………….12
1.3 Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției …………………… ………………..12
1.4 Limitele acordului de recunoaștere a vinovăției …………………………………….14
1.5 Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției …………………………………..15
2. Procedura în faza de judecată ……………… …………………………………………………16
2.1 Acordul de recunoaștere a vinovăției – act de sesizare a instanței de judecată …..16
2.2 Judecata ………………………………………………………………………………………..1 7
2.2.1 Principiul contradictorialității și al nemijlocirii …………………………….17
2.2.2 Verificări prealabile ………………………………………………………………..18
2.3 Soluțiile ce se pot dispune de catre instanța de judecată ………………………….18
2.4 Hotărârea și calea de atac………………………………………………………………….20
Capitolul al III -lea – Aspecte de drept comparat ………………………………………………….23
Capitolul al IV-lea – Aplicații practice ……………………………………………………………..26
1. Analiză privind evoluția acordului de recunoaștere a vinovăției în România ………….26
2. Jurisprudență ………………………………………………………………………………………………….33
2.1 Spețe în care instanța r espinge acordul ………………………………………………..33
2.2 Spețe în care instanța admite acordul ………………………………………………….34
Concluzii ……………………………………………………………………………………………………..37
Bibliografie………………………………………………. ………………………………………………..38

3
Introducere
Prezenta lucrare tratează o instituție relativ recentă în sistemul juridic român, dar cu
un impact semnificativ atât din punct de vedere practic, cât și referitor la principiile justiției
române continentale. Așa cum este reglementat în Codul de procedură penală, din 2014, la
art. 478 -488, acordul de recunoaștere a vinovăției este o procedură specială din domeniul
dreptului procesual penal.
Studiul de față explică rațiunile care au dus la adoptarea acestei proceduri, prin
raportare la celelalte sisteme de drept în care el exista sau a fost introdus. Procedura
contribuie la un proces simplificat în baza voinței titularilor, astfel încât conduce la
rezolvarea mai rapidă a cauzelor penale. Introducerea acesteia în legislația română are efecte
benefice pentru toate părțile implicate, însă este necesară o reglementare cât mai clară și
complexă pentru ca acestea să se producă. Obiectivul lucrării este dat de importanța studierii
instituției în sine. Fiind o procedură de inspirație adversială cu caracter de noutate în
România este necesară prezentarea mecanismului acesteia.
Primul capitol își propune familiarizarea cu ceea ce presupune un acord de
recunoașt ere a vinovăției împreună cu prezentarea motivelor și a avantajelor acestuia. Cel de –
al doilea capitol prezintă procedura acordului de recunoaștere a vinovăției. El este structurat
în doua secțiuni, corespunzător fazelor pe care procedura le parcurge. Fiec are secțiune
urmărește, cronologic, etapele unui astfel de proces: condiții, obiect, titulari, limite, încheiere
– pentru faza urmăririi penale; verificări prealabile, soluții, hotărâre și cale de atac – specifice
fazei de judecată. În cadrul celui de -al treilea capitol, studiul propune o analiză comparativă
între sistemul de drept adversial și cel continental, cu referire la stiuația Statelor Unite ale
Americii, care au inițiat conceptul de „justiție negociată”, dar și între sistemul juridic român
și cel francez, pe reglementarea tem ei care face obiectul studiului, iar în capitolul al patrulea
sunt evidențiate, pe de -o parte, datele statistice privind evoluția și aplicare procedurii
acordului de recunoaștere a vinovăției, iar mai apoi câteva spețe în care instanța s -a pronunțat
în sensul admiterii sau respingerii acestuia.
În România, luându -se în considerare timpul relativ scurt de aplicare, procedura
specială a acordului de recunoaștere a vinovăției nu beneficiază de foarte multe studii de
specialitate. Este abordat în lucrări precum Acordul de recunoaștere a vinovăției , Andrei

4
Viorel Iugan1 și Acordul de recunoaștere a vinovăției , Maria Magdalena Bârsan, Maria
Magdalena Cardiș2. Informații despre această procedură pot fi regăsite în studii generale de
procedură penală, cum ar fi: Procedură penală , Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina -Gabriela
Păun3, dar și Tratat de procedură penală , Ion Neagu, Mircea Damaschin4.

1 Editura Universul Juridic, București, 2015
2 Editura Hamangiu, București, 2015
3 Editura Hamangiu, București, 2017
4 Editura Universul Juridic, București, 2015

5
Capitolul I
Consideraț ii prelimi nare privind acordul de recunoaștere a vinovăț iei

1. Consideraț ii generale
Acordul de recunoaștere a vinovăției a luat naștere odată cu intrarea în vigoare a
Noului Cod de procedură penală (1 februarie 2014) , care a introdus mai multe instituții noi de
natură s ă aducă normele legislative în raport cu dinamica realității sociale.
Așa cum se precizează în Expunerea de motive a Noului Cod, î n contextul în care
procedurile judi ciare se desfășurau cu destul de multă greutate, cu încălcarea principiului
celerităț ii și suficient de costisitoare, s -a simțit nevoia implementării unor instituții care să
simplifice desfășurarea procesului penal. Tot a șa a apărut și pro cedura simplifica tă sau
abreviată a recunoașterii învinuirii, procedură care se desfășoară exclusiv în fața instanței de
judecată , introdusă dinaintea adoptării Noului Cod de procedură penală, și care se deosebeș te
de procedura specială a acordului de recunoaștere a vi novăției prin faptul că aceasta din urmă
pornește încă din faza urmăririi penale.
Procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției , la fel ca cea simplificată a
recunoașterii învinuirii, a fost inspirată din sistemul de drept adversial (anglo -american).
Specific sistemului de drept din România este sistemul inchizitorial (continental) , care a
preluat, însă, și după modelul altor state europene, numeroase instituții de tip ad versial,
ajungâ ndu-se la un sistem inchizitorial atenuat sau mixt5. Cele două sisteme procesuale sunt
fundamental diferite în ceea ce privește desfășurarea procesului penal și principiile după care
acesta se ghidează.
Sistemul inchizitorial promovează principiul aflării adevărului real, obiectiv, oferind
cu această ocazie un rol activ judecătorului. Acesta are datoria de a administra probele
necesare în scopul aflării adevă rului obiectiv și este o persoană pregătită în domeniu.6

5 Maria Magdalena Bârsan, Maria Magdalena Cardiș, Acordul de recunoaștere a vinovăției, editura Hamangiu,
București, 2015, p. 3
6 Cristinel Ghigheci, ”About the Romanian C riminal Procedure System ” în Iulian Bodea, Dumitru -Mircea Buda
(editors), Convergent Discourses. Exploring the Contexts of Communication , Arhipelag XXI Press, Tirgu
Mures, 2016, p. 469, accesat în data de 18 ianuarie 2018 la adresa http://www.upm.ro/cci/CCI –
04/Soc/Soc%2004%2050.pdf

6
În același timp, sistemul de tip adversial consideră că adevărul este deținut de fiecare
în parte, așadar principiul promovat este cel al aflării adevă rului judiciar , care se face în baza
probelor prezentate de acuzare și apărare.7 Din acest motiv, în cadrul acestui sistem
procesual, judecătorul nu are un rol activ, ci dimpotrivă, unul pasiv, fiind un arbitru care
trebuie sa decidă în urma celor prezentate de participanții la procesul penal. Spre deosebire de
un sistem inchizitorial pur, în cel adversial vinovăția este s tabilită de către oameni nepregă tiți
în domeniu, reprezentanți ai societății, care sunt aleși sau desemnați prin tragere la sorți.
În urma contopirii celor două sisteme procesuale prezentate, cel inchizitorial de tip
continental și cel adversial, poate apărea un sistem mixt. Acesta are la bază principii
preponderente unui anumit tip de sistem, dar în care sunt incluse și instituții aparținând
sistemului procesual opus. Așa se fa ce că, deși sistemul continental (inchizi torial) nu
recunoaște print re caracteristicile sale de bază o justiție bazată pe negociere , el poate adera la
unele dintre aceste metode specifice sistemului a dversial opus. Este și situația sistemului
nostru de drept procesual specific continental, care a introdus recent î n legislația sa d iferite
instituții și practici î mprumutate din sistemul anglo -american, cum este cazul acordului de
recunoaștere a vinovăției.

2. Ce este acordul de recunoaștere a vinovăției ?
Acordul de recunoaștere a vinovăției est e reglementat în P artea specială a Codului de
procedură penală la art. 478 -488, fiind încadrat ca procedură specială prin plasarea sa în Titlul
IV. Proceduri speciale . Acesta este prima procedură specială reglementată de Codul de
procedură penală , la Cap. I, pe lângă : procedura privind tragerea la ră spundere penală a
persoanei juridice (Cap . II), procedura în cauzele cu infractori minori (Cap . III), procedura
dării în urmărire (Cap . IV), procedura reabilitării (Cap . V). Proced urile speciale sunt ce le care
derogă de la procedurile comune specifice procesului penal, de la regulile generale, avâ nd
diferite particularități .
Avantajul procedurii speciale a acordului de recunoaștere a vinovăției, spre deosebire
de procedura judiciară comună, este că reuș ește să reducă semnificativ costurile care implică
desfășurarea unui proces penal, prin scurtarea duratei de desfășurare și a degrevării
parchetelor și instanțelor.

7 Ibidem , p. 470

7
Beneficiul inculpatului, care își recunoaște vinovăția în urma negocierii cu procurorul,
este acela prevăzut în Codul de Procedură Penală, la art. 480 alin. (4), si anume faptul că i se
reduc cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedeps ei închisorii și cu o
pătrime limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei am enzii. Pentru inculpații
minori se va ține seama de aceste aspecte la alegerea măsurii educative, iar în cazul măsurilor
educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun , se reduc cu o treime.
Sediul materiei (art. 478-488) reglementează condițiile și etapele procedurii în sine, dar
nu ne oferă o defi niție a conceptelor de ,,acord” si ,,recunoaștere a vinovăției” . Noua instituție
de inspirație adversiala se referă, așa cum se poate deduce din sensul de bază al cuvântului
acord , la o înțelegere între mai multe persoane, respectiv procuror si inculpat. Acordul, în
dreptul procesual penal, presup une o justiție negociată în baza căreia inculpatul poate renunța
la propria prezumție de nevinovăție și la dreptul de a nu se autoincrimi na. Noțiunea de
,,recunoaștere a vinovăției” nu se confundă cu definirea termenului de ,,vinovăție” din art. 16
Cod penal, pentru că în dreptul procesual penal aceasta se referă la fapta/faptele reținute î n
sarcina sa, prin urmare la încadrarea juridică.8
Așadar, referindu -ne la „acord” putem avea în vedere simpla înțelegere între cei doi
titulari, dar în același timp putem vorbi despre acord ca act de sesizare a instanței de judecată.
Acesta poate lua naștere din i nițiativa oricărui titular, atât a procurorului, cât și a
inculpatului9, însă o condiție a validității este acceptarea de către fiecare dintre aceștia. Este
de subliniat faptul că această instituție reprezintă o facultate de care inculpatul poate să
beneficieze, dacă consideră oport un acest lucru și cât timp cauza se află în stadiul urmăririi
penale. I nculpatul, persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penala și spre care
se îndreaptă acuzațiile aduse, este liber să aleagă dacă se folosește sau nu de procedura
specială a acordului de recunoaștere a vinovăției, drept pentru care un consimțământ viciat nu
ar putea produce efecte.
Având în vedere denumirile asemănătoare ale acestor două instituții, care pot fi ușor
confundabile, este necesar a se face distincția între acordu l de recunoaștere a vinovăției și
procedura recunoașterii învinuirii , reglementată în art. 374 alin (4), art. 375 și art. 377 din
Codul de procedură penală . În primul rând, sub aspectul cadrului procesual, în timp ce
acordul de recunoaștere a vinovăției poate lua naștere numai în faza urmăririi penale,

8 Maria Magdalena Bârsan, Maria Magdalena Cardiș, op. cit., p. 26
9 Art. 478 alin . (3) din Codul de procedură penală

8
procedura recunoașterii învinuirii poate porni numai în faza de judecată, până la începerea
cercetării judecătorești. Deși ambele sunt proceduri abreviate, acordul de recunoaștere a
vinovăției, care poate fi încheiat numa i în faza urmăririi penale, este lipsit de etapa verifică rii
legalității și temeiniciei din etapa camerei preliminare, acesta reprezentând în sine actul de
sesizare a instanței. În mod diferit, în cazul procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii,
procesul penal se desfășoară în condițiile procedurii comune până în momentul în care
inculpatul solicită judecarea sa conform pro cedurii abreviate, dar nu mai tâ rziu de începerea
cercetării judecătorești , drept urmare dosarul parcurge ș i etapa camerei preliminare. În timp
ce acordul de recunoaștere a vinovăției înseamnă o negociere între procurorul de caz și
inculpat , cel din urmă fiind nevoit să accepte încadrarea juridică stabilită de procuror, în
cadrul procedurii recunoașterii învinuirii , inculpatul este singurul titular, care trebuie să
recunoască toate f aptele reținute în sarcina sa10, însă nu și încadrarea juridică, aceasta putând
fi schimbată. De asemenea, există diferențe semnificative în ceea ce privește probele, dar și
aria de infracțiuni la care pot fi aplicate: acordul de recunoaștere a vinovăției nu permite
administrarea de probe în continuare , pe când recunoașterea învinuirii acceptă proba cu
înscrisuri11. Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia în mai puține cazuri , având
ca limită maximă pedeapsa de 15 ani pr evazută în norma de incriminare sau amenda12, iar
procedura abreviată p oate fi aplicată tuturor infracțiunilor, cu excepția celor care se
pedepsesc cu detențiunea pe viață sau care au avut ca urmare moartea victimei.13

10 Art. 374 alin . (4) din Codul de procedură penală
11 Art. 377 alin . (1) din Codul de procedură penală
12 Art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală
13 Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

9
Capitolul al II -lea
Procedura acordului de recunoaștere a vinovăției

1. Proc edura în faza de urmărire penală
1.1 Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției
Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției se poziționeaza pe scena procesului
penal în cadr ul primei faze a acestuia – urmă rirea penală. Acest lucru reiese din cuprinsul art.
478 alin (1) din Codul de procedură penală , conform căruia: ,,În cursul urmăririi penale, după
punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul ș i procurorul pot încheia un ac ord, ca urmare
a recunoașterii vinovăției de către inculpat.” Alin . (1) al art. 478 ne oferă două condiții
prealabile care trebuie îndeplinite pentru a fi încheiat un acord: cauza se află în cursul
urmăririi penale, fiind pusă în mișcare acțiunea penală. Punerea în miscar e a acțiunii penale
marchează trecerea de la calit atea procesuală de suspect la cea de inculpat, iar aceasta ,,se
pune în mișcare și se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o
persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cauze care împiedică punerea în mișcare sau
exerci tarea acesteia” (art. 15 din Codul de procedură penală). Prin urmare, sus pectul nu se
află în poziția de a încheia un acord, de vreme ce acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare și
nu i-a fost atribuită calitatea procesuală de inculpat. De asemena, un astfel de acord nu poate
fi încheiat în faza judecății, dar i nculpatul are deschisă calea recunoașterii înv inuirii, în
condițiile art. 374 alin (4) din Codul de procedură penală.14
Totodată , art. 480 din Codul de procedură penală – condițiile încheierii acordului de
recunoaștere a vinovăției – prevede alte două condiții de validitate. Î n primul rând, conform
alin. (1): ,,acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la
infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închiso rii de cel mult 15 ani”.
Această condiție face mai restrânsă aria de aplicare a infracțiun ilor în privinta cărora legea
permite aplicarea acestei proceduri speciale, pentru că , per a contrario , ace asta nu se aplică
în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii
mai mare de 15 ani. Se observă , așadar, că pedeapsa stabilită poate depăși 15 ani atunci când,
de exemplu, în cauză sunt incidente regulile privind concursul de infracțiuni, iar pentru

14 Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina -Gabriela Păun, Procedură penală. Curs pentru admiterea în magistratură
și avocatură , ediția a 3 -a, editura Hamangiu, București, 2017, p. 573

10
fiecare infracțiune în parte condiția pedepsei maxime de 15 ani, pevăzută de lege, în norma
de incrim inare, este îndeplinită. Prin „pedeapsă prevazută de lege” se înțelege pedeapsa
prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea
în considerare a cauzelor de redu cere sau de majorare a pedepsei15. Această opțiune a
legiuitorului nu este la adăpost de orice critică, existând păreri în literatura de specialitate
conform cărora , atunci când se ia în considerare pedeapsa prevăzută de lege și nu limitele de
pedeapsă rezultate din încadrare a juridică , se ajunge să se ai bă în vedere gradul de pericol
abstract al infracțiunii, iar nu de periculozitatea concretă pe care o prezintă făptuitorul, ceea
ce ar genera unele inechități16. Cea de -a doua condiție prevazută în art. 480 este cea de la alin.
(2) care precizează că „acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din
probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s -a pus
în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.” Cu a lte cuvinte, nu este
suficientă îndeplinirea celorlalte condiții, dacă în ceea ce privește elementele probatorii nu
există susținere și argumente solide ca temei pentru trimiterea cauzei spre judecată.
Legiuitorul stabilește o apreciere subiectivă a datelo r cu privire la existența faptei și cu privire
la vinovăția inculpatului atunci când cere ca acestea să fie suficiente, ceea ce înseamnă ca pot
fi diferite în funcție de instanța care le evaluează.
Analizând cuprinsul art. 482, privitor la conținutul acord ului, se observă condiția
instituită la lit. g), care prevede existența expresă a unei declarații din partea inculpatului prin
care să recunoască comiterea faptei și să accepte încadrarea juridică pentru care a fost pusă în
mișcare acțiunea penală. Aceasta trebuie să fie parte integrantă din conținutul acordului,
inexistența sa fiind o cauză de invaliditate , putând fi facută personal sau prin înscris
autentic17. Declarația e xpresă a inculpatului prezintă două laturi și privește două aspecte:
pentru început, acesta trebuie să recunoască comiterea faptei pentru care s -a pus în mișcare
acțiunea penală împotriva sa, iar mai apoi, să accepte încadrarea juridica stabilită. Pentru
recunoașterea comiterii faptei se va avea în vedere atât latura obiectivă, cât și latu ra
subiectivă a infracțiunii18, deci este necesară o recunoaștere totală cu privire la fapta
respectivă . Sunt lipsite de efect recunoașterile parțiale în care inculpatul neagă, de exemplu,
forma de vinovăție : într-o cauză penală, inculpatul este acuzat de s ăvârșirea unei fapte cu

15 Art. 187 din Codul Penal
16 A. Lăncrănjan, R. Slăvoiu, Acordul de recunoaștere a vinovăției – unele controverse, articol disponibil online
pe www. juridice.ro
17 Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina -Gabriela Păun, Procedură penală. Curs pentru admiterea în mag istratură
și avocatură , ediția a 3 -a, editura Hamangiu, București, 2017, p. 574
18 Ibidem

11
intenție directă, iar în urma inițierii acordului de recunoaștere a vinovăției cu privire la
aceasta, deși toate condițiile sunt îndeplinite, inculpatul susține că a acționat cu intenție
indirectă. În această situație, latura subiec tivă nu este recunoscută așa cum a fost stabilită în
cursul urmăririi penale, drept pentru ca re un acord nu poate fi încheiat .
Este de precizat faptul că, prin Decizia 5/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a
admis recursul în interesul legii dec larat de procurorul general al P archetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că declarația inculpatului prin care recunoaște
comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică este irevocabilă, astfel încât retractarea în fața
instanțe i de judecată nu produce efecte, nefiind de natură să conducă la o soluție de
respingere.19
În cazul încadrării juridice, acordul de recunoaștere a vinovăției se deosebește de
procedura simplificată a recunoașterii învinuirii din timpul fazei de judecată, acolo unde
inculpatul nu este ținut de acceptarea încadrării juridice, cum se întâmplă în ca zul procedurii
speciale care face obiectul studiului nostru. Așa cum rezultă din dispozițiile legale, se poate
încheia un astfel de acord și în cazul unui concurs de infracțiuni, inculpatul putând recunoaște
numai unele dintre aceste fapte, însă cu îndepli nirea tuturor condițiilor menționate, în privința
tipicității și a acceptării încadrării juridice. Astfel, apare ca evidentă o altă deosebire legată de
recunoașterea învinuirii din faza de judecată, în cadrul căreia inculpatul este ținut să
recunoască toat e faptele reținute în materialitatea sa.
În final, ajungem la ultima condiție cumulativă necesară încheierii unui astfel de
acord: înțelegerea dintre procuror și inculpat referitor la felul și cuantumul, precum și forma
de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a
aplicării pedepsei – art. 482 lit. h). Așadar, nu este suficientă simpla declarație a inculpatului
prin care recunoaște fapta și acceptă încadrarea juridică, ci este necesar ca cei doi titula ri,
procuroru l și inculpatul, să ajunga la un acord – înțelegere – în privința celor precizate în
legatură cu pedeapsa ce urmează a fi stabilită.

19 Prin Decizia nr. 5/2017 , ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință:
”În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.485 alin. (1) lit.b) teza I din Codul de procedură
penală, stabilește că:
Retragerea, de către inculpat, în fața instanței de judecată a consimțământului valabil exprimat în cursul
urmăririi penale, în condițiile art.482 lit.g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru
respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției”.

12
1.2 Obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției
Codul de procedură penală, în art. 479, prevede în mod expres care este obiectul
acestei proceduri speciale, având denumirea marginală – obiectul acordului de recunoaștere a
vinovăției . Obiectul este alcătuit din câteva dintre condițiil e expuse în secțiune a anterioară ,
anume recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă
în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de
executare a acesteia. Așa cum se învederează și în doctrină, cele două asp ecte nu formează
obiect al nego cierii, ci sunt elemente pe care inculpatul este ținut să le respecte pentru
admisibilitatea acordului20. Așa cum consideră și unii autori21, trebuie să constituie obiect al
acordului și pedeapsa complementară, at unci când este cazul22.
1.3 Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției
După cum s -a observat în urma celor expuse până în acest moment, în ceea ce privește
titularii procedurii speciale care face obiectul studiului de față, aceștia sunt două persoane
importante și esențiale în scena procesului penal din faza de urmărire penală: procurorul și
inculpatul. Urmează o analiză individuală în privința fiecăruia dintre ei, dar pentru a da efect
instituției acordului este nevoie și de analiza raportului dintre aceștia și observarea modului în
care interacționează.
Procurorul este organul judiciar care conduce și supraveghează activitatea de urmărire
penală, este responsabil ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu resp ectarea
dispozițiilor leg ale, fiind cel care dispune trimiterea în judecată a celor care se fac vinovați de
săvârșirea unor fapte penale. Împreună cu organele de cercetare penală formează organele de
urmărire penală, iar conform art. 3 alin (1) si (4) CPP exercită funcția de urmărire penală. Așa
cum se precizează în textul de lege invocat, în exercitarea funcției de urmărire penală,
procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă
există sau nu temeiuri de trimitere în ju decată. Potrivit principiului obligativității punerii în
mișcare și a exercitării acțiunii penale, instituit de art. 7 alin (1) din CPP „procurorul este

20 Ibidem , pag. 573
21 Nicolae Volonciu, Alexandru Vasiliu, Radu Gheorghe, Noul Cod de Procedură Pe nală adnotat, Partea
specială – analiză comparativă , editura Universul Juridic, București, 2016, p. 310
22 Într-o cauză penală, prin sentința nr . 565/P/2014, a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat
de Parchetul de pe lângă Judecătoria P ogoanele cu inculpatul C.D. -A, având ca obiect infracțiunea prevăzută la
art. 220 alin. (2), act sexual cu un minor, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi. In speță, inculpatului i s -a stabilit doar pedepasa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării, lipsind
pedepasa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.

13
obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe
din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta
decât cele prevăzute la alin. (2) și (3)”. La alin. (2) se vorbește despre oportunitatea pe care o
are procurorul în cazul renunțării la urmărire penală, atunci când nu există interes public în
realizarea obiectului acesteia, iar la alin (3) sunt evidențiate câteva co ndiții pentru ca acesta
să poată înainta demersurile urmăririi penale: introducerea plângerii prealabile a persoanei
vătămate sau obținerea autorizării ori sesizării organului compe tent ori îndeplinirea unei alte
condiții prevăzute de lege. Procurorii își exercită atribuțiile în cadrul M inisterului Public și
sunt constituiți în parchete care funcționează pe lângă instanțele judecătorești, conform art. 55
alin (2). În cadrul alin. (3) al aceluiași art. legiuitorul prezintă atribuțiile acestuia în procesul
penal. Printre altele, procurorul supraveghează sau efectuează urmărirea penală, exercită
acțiunea penală și încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile legii.
Inculpatul este parte în procesul penal alături de partea civilă și partea responsabilă
civilmente. Conform art. 32 alin. (2), parțile sunt subiecții procesuali care exercită sau
împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară. Așadar, acesta este persoană împotriva căreia
s-a pus în mișcare acțiunea penală, de către procuror, care este cel care o exercită, fiind
singurul în calitate să dispună o astfel de măsură. Înainte să dobândească calitatea de inculpat
este necesar ă, întotdeauna, parcurgerea calității de suspect. Prin urmare, pe parcursul
procesului penal, o persoană acuzată de săvârșirea unei fapte prevăzute d e legea penală poate
avea două calități diferite, în funcție de momentul procesual în care se află cauza . După
conturarea cadrului procesual și anume începerea urmăririi penale in rem , poate urma (și este
obligatoriu să urmeze pentru a se putea dispune tri miterea în judecată) cercetare a cu privire la
faptă, atunci când se atribui e calitatea de suspect unei persoane , moment în care este
continuată urmărirea penală in personam . În timp ce pentru a fi inculpat este obligatorie
parcurgerea calității de suspect, suspectul nu este obligatoriu să devină inculpat, procesul
penal putându -se termina în acest cadru procesual din diferite motive (existența unor cazuri
care împiedică exercitarea acțiunii penale – ceea ce impune soluția clasării, renunțarea la
urmă rire pe nală dispusă de procuror – atunci când nu există interes public în urmărirea
obiectului acesteia). Rezultă, deci, că poate exista proces penal, în cadrul urmăririi penale,
numai cu suspect, însă, dacă nu există niciun caz de împiedicare sau nu se impune so luția
procurorului de renunțare la urmăr irea penală, pentru a fi trimisă în judecată o persoană
trebuie în mod obligatoriu să dobândească calitatea de inculpat. Acțiunea penală se pune în
mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, cân d acesta constată că există

14
probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre
cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) – art. 309 CPP. În timp ce procurorul este
singurul titular al punerii în mișcare a acțiunii penale, pentru momentul de inițiere a calității
de suspect , când se începe urmărirea penală in personam , se prevede și drept ul organelor de
cercetare penală , cu confirmarea procurorului în termen de 3 zile, pe lângă cel al
procurorului.23 Drepturi le inculpatului sunt prevăzute în Codul de procedură penală la art. 83,
iar art. 108 – comunicarea drepturilor și a obligațiilor – prevede, printre altele, la alin. (4),
obligația organului judiciar de a aduce la cunoștința inculpatului posibilitatea încheierii unui
acord de recunoaștere a vinovăției.
Inculpații care pot încheia acordul sunt atât persoanele juridice, cât si cele fizice,
majore sau minore, în acest din urmă caz numai cu încuviințarea reprezentantului legal.
Titularii acor dului de recunoaștere a vinovăției joacă un rol important atât în mod
particular, cât și în ceea ce privește interacțiunea lor. Aceasta este materializată prin
negocierea care trebuie să aibă loc pentru ca acordul să se perfecteze. Negocierea dintre cei
doi privește două aspecte: felu l și cuantumul pedepsei (măsura educativă în cazul inculpaților
minori), forma de executare a pedepsei (cu executare sau cu suspendare sub supraveghere a
executării), renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pede psei.
1.4. Limitele acordului de recunoaștere a vinovăției
Procurorul care conduce urmărirea penală sau care o supraveghează, în cazul în care
instrumentarea cauzei se face de organele de cercetare penală, ca titular al acordului de
recunoaștere a vinovăției, are dreptul exclusiv de inițiere a acestuia, alături de inculpat.
Cu toate acestea, acordul se ghidează după două etape pe care procurorul de caz e ste
obligat să le respecte. Ace sta nu privește, deci, decizia de a încheia acord ul, ci anumite limite
care îi setează cadrul. Limitele trebuie să fie trasate în raport de gravitatea infracțiunii și de
periculozitatea infractorului, așa cum s -a opinat și în literatura de specialitate24. Astfel, este
nevoie de două avize ale procurorului ierarhic superior, care vin în momente diferite și cu un
anumit scop. Mai întâi, conform art. 478 alin. (4), „limitele încheierii acordului de
recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic
superior” . Avizul prealabil marchează și momentul de început al încheierii acordului, fiind

23 Art. 305 alin. (3) CPP
24 Nicolae Volonciu, Alexandru Vasiliu, Radu Gheorghe, op.cit, p. 308.

15
necesar înainte de a se trece la etapa negocierii și imediat după întelegerea asupra inițierii
acestuia (inculpatul și procurorul ajung la concluzia oportunității acordului, primesc avizul
procurorului ierarhic superior care stabilește ca limite ale acordului pedeapsa închisorii între
3 și 6 ani între care cei doi urmează să negocieze). Este de precizat faptul că procurorul
ierarhic superior nu are și posibilitatea respingerii, el es te doar obligat să stabilească cadrul
viitoarei negocieri.
Cel de -al doilea aviz se situează ca moment în etapa finală a încheierii acordului, deci
după primul aviz (avizul prealabil) asupra limitelor acestuia și după negocierile celor doi
titulari. El pr ivește, în acest fel, efectele acordului, asa cum prevede Codul de procedură
penală: „efectele acordului de recunoștere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului
ierarhic superior”, în art. 478 alin. (2). Este momentul în care procurorul ierarhic supe rior
face verificări asupra respectării limitelor avizului prealabil inițial, putându -l invalida doar în
masura în care acestea sunt depășite25.
1.5. Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției
Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției privește două aspecte: forma și
conținutul. Așa cum legiuitorul prevede, „acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în
formă scrisă” – art. 481 alin. (1). Rezultă, astfel, că un acord verbal nu și -ar putea produce, în
niciun fel, efectele și că este nu doar necesar, ci și obligatoriu pentru perfectare, ca acesta să
îmbrace forma scrisă. De asemenea, asistența juridică a inculpatului este obligatorie la
încheierea acordului, însă nu și pe parcursul judecății, excepție făcând situațiile în care
asisten ța juridică este obligatorie, conform art. 90 din Codul de procedură penală26.
Conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției este stabilit în art. 482 din Codul de
procedură penală, astfel:
a) data și locul încheierii;
b) numele, prenumele și calitatea celo r între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului;

25 Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina -Gabriela Păun, Procedură penală. Curs pentru admiterea în magistratură
și avocatură , ediția a 3 -a, editura Hamangiu, București, 2017, p. 576
26 Ibidem , p. 579

16
e) încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;
f) probele și mijloacele de probă;
g) declarația exp resă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă
încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală;
h) felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la
aplicarea pedepsei sau de a mânare a aplicării pedepsei cu privire la care s -a ajuns la
un acord între procuror și inculpat;
i) semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.
2. Procedura în faza de judecată
2.1. Acordul de recunoaștere a vinovăției – act de sesizare a instanței de judecată
Fiind o procedură specială și având diferite particularități care o deosebesc în mod
evident de procedura de judecată obișnuită, procedura acordului de recunoaștere a v inovăției
constituie și o excepț ie de la parcu rgerea camerei preliminare. Așa se face că, după
perfectarea unui astfel de acord, cu respectarea condițiilor legale și a celor două avize ale
procurorului ierarhic superior, este sesizată direct instanța de judecată. De asemenea, o altă
particularitate es te aceea că sesizarea acesteia se face prin chiar acordul încheiat de către
titularii săi, lipsind în acest fel actul tipic prin care se face trimiterea în judecată a unei
persoane – rechizitoriul.
Cele două caracteristici – lipsa etapei camerei prelimina re și a rechizitoriului ca act de
sesizare a instanței – își găsesc justificarea prin însuși scopul introducerii instituției, anume
rezolvarea cu celeritate a cauzei, degrevarea instanțelor de judecată și astfel rezolvarea mult
mai rapidă și eficientă a ca uzelor penale în curs de desfășurare.
După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul sesizează instanța
căreia i -ar reveni competența să judece cauza în fond și trimite acesteia acordul de
recunoaștere a vinovăției, însoțit de dosarul de urmărire penală, conform art. 483 alin. (1). De
asemenea, alin. (2) al aceluiași articol prezintă ipoteza în care se încheie acord numai cu
privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpati, deci a concursului de
infracțiuni sa u a participației penale. În această situatie, procurorul înaintează, către instanța
competentă să judece cauza în fond, actele de urmărire penală numai cu privire la cel/cei

17
care au încheiat acord și numai cu privire la fapta/faptele care privesc obiectu l acordului,
sesizarea instanței urmând să se facă separat, după cum s -a beneficiat de procedura specială:
când se dispune trimiterea în judecată se întocmește un rechizitoriu conform procedurii
obișnuite, iar în privința celor care au încheiat acord, el c onstituie actul de sesizare al
instanței. Atunci când s -a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere, acestea sunt înaintate
instanței de către procuror, împreună cu acordul – art. 483 alin. (3).
2.2. Judecata
2.2.1. Principiul contradictorialității și al nemijlocirii
Judecata în procedura obișnuită are unele caracteristici cu valoare de principiu, și
anume: publicitatea, oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea – art. 351 alin. (1). În
cadrul procedurii speciale a acordului de recunoaștere a vinovăției se remarcă unele
particularități ce derogă de la procedura dreptului comun și care suscită câteva discuții. Așa
cum se prevede în art. 484 alin. (2), ședința de judecată este publică, așadar poate participa
orice persoană interesată, cu excepț iile prevăzute în dispozițiile generale privind judecata,
care se aplică în mod corespunzător. Pe de altă parte, în ceea ce privește regula
contradictorialității din faza de judecată, ea nu își găsește aplicare în derularea acestei
proceduri. Aceasta se ap lică și în cazul nemijlocirii, având în vedere faptul că lipsesc mai
multe etape din alcătuirea obișnuită a fazei de judecată: etapa camerei preliminare, cercetarea
judecătorească (nu se administrează noi probe), dezbaterile, dar și ultimul cuvânt al
incul patului. De asemenea, ar contraveni scopului urmărit prin instituirea procedurii.
Potrivit art. 484 alin. (2), la termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părți și
persoana vătămată, instanța pronunțându -se după ascultarea procurorului, a inculpatu lui și
avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate.
Cu toate acestea, procedura de judecată fiind necontradictorie, se apreciază că nu se poate
dispune schimbarea încadrării juridice, mai cu seamă că accep tarea acesteia de către inculpat,
la perfectarea acordului, constituie o condiție de validitate. Schimbarea încadrării juridice se
poate dispune în procedura simplificată din faza de judecată, acolo unde inculpatul nu este
obligat să o accepte pentru a ben eficia de procedura abreviată a recunoașterii învinuirii.
În privința judecății sumare a acordului de recunoaștere a vinovăției, așadar, se
remarcă lipsa contradictorialității și a nemijlocirii, instanța pronuntându -se pe baza probelor
rezultate exclusiv din urmărirea penală, neadministrându -se probe noi. Aceste excepții își

18
găsesc justificarea în intenția rezolvării cu rapiditate a cauzelor penale, instanța urmând să
constate numai îndeplinirea condițiilor legale și să stabilească o soluție de admitere sa u
respingere a acordului, în funcție de împrejurările cauzei.
2.2.2. Verificări prealabile
După avizul procurorului ierarhic superior, privitor la efectele acestuia, este sesizată
instanța competentă să judece cauza în fond. Se are în vedere ca aceasta s ă își verifice
compentența, iar în caz contrar să acționeze în consecință, luându -se în considerare că
instrumentarea cauzei de către o instanță ierarhic inferioară atrage sancțiunea nulității
absolute27.
În etapa verificărilor prealabile instanța de judec ată verifică îndeplinirea condițiilor
instituite în art. 482 și 483, precum și existența menț iunilor din conținutul acordului , conform
art. 484 alin. (1). Potrivit aceluiași alineat, în cazul în care instanța constată anumite lipsuri,
dispune acoperirea om isiunilor în termen de 5 zile, sesizând în acest sens conducătorul
parchetului care a emis acordul. Termenul de 5 zile este un termen procedural și nu este un
termen de recomandare, ci unul de decădere, luându -se în considerare natura procedurii și
scopul urmărit prin instituirea sa.
Așa cum se opinează și în literatura de specialitate28, restituirea dosarului cauzei la
procuror se dispune atunci când: acordul nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute
de art. 482, lipsește dosarul cauzei ori tranza cția sau acordul de mediere, în cazul în care
acestea au fost încheiate, instanța nu este compententă, urmând ca procurorul să sesizeze
instanța competentă să judece cauza în fond.
2.3. Soluțiile dispuse de instanța de judecată
Pentru ca acordul să fie soluționat de către instanța de judecată este necesar ca, în
urma verificărilor prealabile, acesta să fie conform dispozițiilor legale, iar în cazul existenței
unor omisiuni, acestea să fie acoperite în termenul de 5 zile acordat procurorului.
Raportându -ne la soluțiile pe care le poate dispune instanța de judecată la finele unui
astfel de proces, în care se aplică procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției,

27 Conform art. 281 alin. (1), determină întotdeauna aplicarea nul ității absolute încălcarea dispozițiilor privind:
b) competența materială și personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o
instanță in ferioară celei legal competente.
28 Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală – partea specială , editura Universul Juridic,
București, 2015, p. 480

19
regăsim trei ipoteze: admiterea, respingerea, admiterea/respingerea parțială a ac ordului. Se
observă că soluțiile sunt aceleași ca în cadrul procedurii obișnuite, cu precizarea că ele au fost
deja stabilite în urma încheierii acordului și a celor două avize, urmând numai ca instanța să
admită sau respingă soluția din cuprinsul acestuia .
Potrivit art. 485 CPP, instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și pronunță soluția
cu privire la care s -a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 –
482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului.
Așadar, instanța nu ar putea, în niciun caz, admite acordul și pronunța o soluție mai blândă
sau mai aspră, diferită de cea din urma negocierii cu procurorul. La alin. (1) lit b) al aceluiași
articol se preve de soluția respingerii acordului, care are, la rândul ei, două ipoteze: în situația
în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 -482 cu privire la toate faptele
reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, trimițând d osarul
procurorului în vederea continuării urmăririi penale sau atunci când apreciază că soluția cu
privire la care s -a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de
blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculoz itatea infractorului. Nu în ultimul rând
poate exista o admitere parțială în ipoteza mai multor inculpați29. Atunci când dispune o
soluție de respingere, instanța trebuie să se pronunțe din oficiu cu privire la starea de arest a
inculpaților, potrivit art. 485 alin. (3).
În ceea ce privește o problemă amplu discutată în doctrină, pe care am mai precizat -o
și cu altă ocazie în lucrarea de față, retragerea de către inculpat, în fața instanței de judecată, a
consimțământului valabil exprimat în cursul urmăriri i penale, în condițiile art. 482 lit. g) din
Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaștere
a vinovăției. Până la Decizia nr. 5/201730 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în lipsa tăcerii
legii, practica de venise neunitară în raport cu acest aspect.
În vederea pronunțării uneia dintre soluțiile enumerate, instanța analizează probele din
dosar, pentru a verifica dacă sunt suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare,
de renunțare la aplicarea pe depsei sau de amânare a aplicării pedepsei31.
Legiuitorul prevede că această procedură specială se completează cu d ispozițiile
comune ale judecății în cazul art. 396 alin. (9) privitor la plata amenzii din cauțiune, art. 398

29 Potrivit art. 485 alin. (2), instanța poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii
dintre inculpați.
30 Monitorul Oficial nr. 375 din 19 mai 2017
31 Ion Neagu, Mircea Damaschin, op. c it., p. 484

20
privitor la cheltuielile judic iare și art. 399, care vorbește despre dispozițiile cu privire la
măsurile preventive.
După prezentarea soluțiilor pe latura penală a cauzei, se impune a se discuta și despre
soluționarea acțiunii civile, care, potrivit art. 486, are două ipoteze. Așa cum se precizează în
alin. (1) al textului de lege, atunci când s -a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire
la acțiunea civilă, iar instanța admite acordul, ea urmează să ia act de aceasta prin hotărâre.
Pe de altă parte, conform alin. (2), atunci când nu s -a încheiat tranzacție sau acord de mediere
cu privire la acțiunea civilă, iar instanța admite acordul, ea urmează să lase nesoluționată
acțiunea civilă. Pentru această ipoteză s -a instituit că hotărârea prin care s -a admis acordul de
recunoașter e a vinovăției nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în
fața instanței civile. Potrivit art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală, partea civilă
poate introduce acțiune la instanța civilă.
2.4. Hotărârea și calea de atac
În cursul judecății, instanța se pronunță prin hotărâre judecătorească, această hotărâre
rămasă definitivă fiind singurul act jurisdicțional care se bucură d e autoritate de lucru judecat
și poate fi pusă în executare32. Actul procedural prin care cei prez enți la judecată iau
cunoștință de soluția instanței este pronunțarea33, iar potrivit art. 405 alin. (1), din dispozițiile
generale, coroborat cu art. 484 alin. (2) din materia acordului de recunoaștere a vinovăției,
această pronunțare are loc în ședință pu blică.
Hotărârea prin care este soluționat acordul de recunoaștere a vinovăției este o sentință,
similar rezolvării cauzelor penale în primă instanță, conform procedurii obișnuite. Potrivit art.
487, sentința trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, menți unile prevăzute la art. 370 alin (4),
art. 403 și art. 404, dar și fapta pentru care s -a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și
încadrarea juridică a acesteia.
Alin. (4) al art. 370 prevede că desfășurarea procesului în ședința de judecată se
consemnează într -o încheiere, c are cu prinde:
a) ziua, luna, anul, denumirea instanței;
b) mențiunea dacă ședința a fost sau nu publică;

32 B. Micu, R. Slăvoiu, A. Păun, op. cit ., p. 421
33 I. Neagu, M. Damaschin, op. cit ., p. 263

21
c) numele și prenumele judecătorilor, procurorului și grefierului;
d) numele și prenumele părților, avocaților, precum și ale celor care au lipsit, cu arătarea
calității lor procesuale și cu mențiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;
e) fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și textele de lege în care a fost
încadrată fapta;
f) mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii;
g) cererile de orice natură formulate de procuror, de persoana vătămată, de părți și de ceilalți
participanți la proces;
h) concluziile procurorului, ale persoanei vătămate și ale părților;
i) măsurile luate în cursul ședinței.
Privitor la acest articol, în privința mențiunii asupra publicității este de precizat faptul
că nerespectarea acesteia reprezintă o cauză de nulitate absolută (potrivit art. 281 din Codul
de procedură penală), dar și faptul că mențiunea d e la lit. f), mijloacele de probă care au fost
supuse dezbaterii contradictorii , este în contradicție cu însuși caracterul necontradictoriu și
lipsa de nemijlocire a procedurii speciale. Având în vedere că lipsesc dezbaterile
contradictorii34, iar administr area de probe noi nu este permisă, ju decata pe baza probelor din
urmă rirea penală fiind de esența acordului de recunoaștere a vinovăției, se c onstată
incompatibilitatea celor două texte legale, privitoare la aspectele învederate. Instanța de
judecată are n umai posibilitatea de a respinge acordul, în cazul în care constată că, din
probele administrate, nu rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s -a
pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.
De asemene a, art 403 și 404 prevăd conținutul expunerii și al dispozitivului.
Împotriva sentinței, pronunțate potrivit art. 485 și 486 (deci atât împotriva soluțiilor
din latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a cauzei), inculpatul, celelalte părți și
persoana vătămată pot declarat apel, în termen de 10 zile de la comunicare, în condițiile art.
409. În doctrină se opinează în sensul că soluția limitării titularilor apelului exclusiv la cei

34 Acordul de recunoaștere a vinovăției este o procedură specială necontradictorie.

22
menționați este discutabilă, luându -se în considerare faptul că poate exista interes în
exercitarea căii de atac și în cazul altor persoane35.
La soluționarea acestuia se citează părțile și persoana vătămată, potrivit art. 488.
Soluțiile care se pot pronunța sunt: respingerea apelului cu menținerea hotărârii atacat e, dacă
apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat; admiterea apelului cu desființarea sentinței
prin care acordul a fost admis, pronuntându -se o nouă hotărâre, instanța procedând tot potrivit
art. 485 și 486; admiterea apelului și de sființarea sentin ței prin care apelul a fost respins,
admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, aplicându -se în mod corespunzător art. 485
alin. (1) lit a) și art. 486.

35 B. Micu, R. Slăvoiu, A. Păun, op. cit ., p. 584

23
Capitolul al III -lea
Aspecte de drept comparat
Acordul de recunoaștere a vinovăției este o procedură specială specifică sistemului de
drept adversial, de origine anglo -saxonă, care a pornit încet, dar sigur, din Statele Unite ale
Americii, ajungând să se răspândească și în sistemele inchizitoriale de tip continental.
Istoricul procedurii ne arată faptul că, începând din secolul al XIX -lea, pornindu -se de la o
simplă practică a procurorilor, acordul a ajuns să fie preferat în rândul c etățenilor americani:
în anul 2010, 96.8% dintre cauze au fost soluționate ca urmare a recunoașterii vinovăției36.
Cu toate acestea, sunt nenumărate critici referitoare la abordarea acestui mod simplificat de
rezolvare a cauzelor penale, pentru că, așa cum se arată și în literatura de specialitate37, se are
în vedere posibilitatea constrângerii inculpatului nevinovat de a proceda la recunoașterea
vinovăției. În Statele Unite ale Americii, acordul asupra recunoașterii vinovăției a fost
declarat constituțional în anul 1970 în cauza Brady v. United States .38
În urma popularității căpătate și a succesului folosirii în Statele Unite a declarațiilor
de recunoaștere a vinovăției, întărit de avantajele de neînlăturat ale procedurii, tot mai multe
state europene au pre luat modelul și au introdus -o în legislația lor penală. Este și cazul
Franței, care a introdus prin Legea 204/2004 procedura recunoașterii vinovăției –
reconnaissance préalable de culpabilité. Ne propunem o comparație succintă între
reglementarea din Codul de procedură penală român, a acordului de recunoaștere a
vinovăției, intro dus în anul 2014, și cea din Codul de procedură penală francez, introdus în
2004, mai ales că legislația franceză, alături de cea germană, au fost modelele de inspirație
pentru legi uitorul român.
Înainte de toate, în urma analizei dispozițiilor Codului de procedură penală francez,
constatăm că acestă procedură specială are o arie mai restrânsă de fapte în privința căror se
poate aplica, mai cu seamă că pedeapsa maximă prev ăzută de lege trebuie să fie de 5 ani39.

36 Emilio C. Viano, Plea Bargaining in the United States: A Perversion Of Justice , în Revue internationale de
droit penal, 2012/1 (Vol. 83), p. 110, accesat în data de 9 martie 2018 la adresa https://www.cairn.info/revue –
internationale -de-droit -penal -2012 -1-page -109.htm
37 I. Neagu, M. Damaschin, op. cit ., p. 469
38 Emilio C. Viano, op.cit. , p. 110
39 Art. 495 -7, Codul de procedură penală francez :„ Pour tous les délits, à l'exception de ceux mentionnés
à l'article 495 -16 et des délits d'atteintes volontaires et involontaires à l'intégrité des personnes et d'agressions
sexuelles prévus aux articles 222 -9 à 222 -31-2 du code pénal lorsqu'ils sont punis d'une peine
d'emprisonnement d'une durée supérieur e à cinq ans…”

24
Codul nostru de procedură penală prevede, la momentul actual, pedeapsa de maxim
15 ani prevăzută de lege, ceea ce face accesibil unui număr mult mai mare de inculpați.
În timp ce legislația română recunoaște ambil or titulari, procuror și inculpa t, dreptul
de inițiere a procedurii, legislația franceză dă acest drept și avocatului inculpatului, care
poate, la cerere, să solicite procurorului începerea demersurilor40.
De asemenea, la art. 495 -8 din Codul de procedură penală francez este statuat un drept
al inculpatului care nu se regăsește în legislația procesual penală română: persoana este
informată de către procuror că poate cere să dispună de o perioadă de 10 zile înainte de a face
cunoscut acceptul sau refuzul ped epselor propuse41. Așadar, în legislația franceză nu se poate
vorbi efectiv de o justiție negociată, de vreme ce nu există o negociere propriu -zisă, așa cum
se întâmplă în sistemul de drept american, preluat de către țara noastră, ci inculpatul are doar
posibilitatea acceptării sau refuzării pedepsei propuse de către procuror.42
Pe lângă acestea, legislația franceză alege să acorde un rol semnificativ persoanei
vătămate, spre deosebire de legislația română, care așa cum am arătat și c u alte ocazii, nu îi
recunoaște vreun rol sau drept în ceea ce privește încheierea unui astfel de acord. Astfel, în
Franța, atunci când victima infracțiunii este identificată, ea este informată fără întârzi ere, prin
orice mijloace, în privința acestei proceduri. Este invitată să se prezinte în același timp cu
autorul faptelor, însoțită, dacă este cazul, de avocatul ei, în fața președintelui du tribunal de
grande instance sau a judecătorului delegat de acesta pentru a deveni parte civilă și pent ru a
solicita reparația prejudiciului43.
În ceea ce privește sistemele continentale care au preluat practica justiției negociate
din sistemul anglo -american, Italia este prima țară care a adoptat procedura recunoașterii
vinovăției, procedură care se regăsește sub numele de il pattaggiamento.44 În cazul legislației
italiene, numărul cazurilor în care se aplică această instituție este cu atât mai mic: maximul

40 Art. 495 -7. Codul de procedură penală francez: ,,… le procureur de la République peut, d'office ou à la
demande de l'intéressé ou de son avocat, recourir à la procédure de comparution sur reconnaissance préalable
de culpabilité…”
41 Art. 495-8, Codul de procedură penală francez :„…Elle est avisée par le procureur de la République qu'elle
peut demander à disposer d'un délai de dix jours avant de faire connaître si elle accepte ou si elle refuse la ou
les peines proposées.”
42 M. Pascu, T. Manea, Acordul de recunoaștere a vinovăției , editura Universul Juridic, București, 2015, p. 78.
43 Art. 495 -13, Codul de procedură penală francez „ Lorsque la victime de l'infraction est identifiée, elle est
informée sans délai, par tout moyen, de cette procédure. Elle est invitée à comparaître en même temps que
l'auteur des faits, accompagnée le cas échéant de son avocat, devant le président du tribunal de grande instance
ou le juge délégué par lui pour se constituer partie civile et demander réparation de son préjudice.”
44 M. Pascu, T. Manea, op. cit. , p.80.

25
este de 2 ani închisoare, în timp ce Franța prevede ca limită maximă prevăzută de lege – 5
ani închisoare, iar R omânia – 15 ani închisoare. Este de precizat faptul că, în cazul țării
noastre, înaintea intervenirii modificării legislative, pedeapsa maximă prevăzută de lege
pentru care se putea proceda la alegerea procedurii speciale era de 7 ani, deci posibilitatea
aplicării procedurii speciale era mai redusă, fiind limitată la infracțiuni mai puțin grave decât
în prezent. De asemenea, diferit de ceea ce se întâmplă și în legislația procesual penală
română, în cazul legislației italiene, în una dintre procedurile posi bile, procurorul și
inculpatul pot încheia un astfel de acord atât în cadrul umăririi pen ale, cât și în faza de
judecată. I nstanța poate ajunge chiar la achitarea inculpatului, atunci când nu s -a stabilit prin
acord o soluție de condamnare.45

45 Ibidem

26
Capitolul al IV -lea
Aplicații practice
1. Analiză privind evoluția acordului de recunoaștere a vinovăției în România
În urma solicitărilor făcute către Ministerul Public și Ministerul Justiției, am primit
comunicările acestora privind statistica procedurii care face obiectului studiului în cauză.
Este esențială cunoașterea modul ui de aplicare și a impactul ui pe care l -a avut în rezolvarea
cauzelor penale, pentru a i se constata eficiența. Mai departe vom prezenta datele
statistice privind numărul de cauze penale soluționate prin acorduri de recunoaștere a
vinovăției, conform Ministerului Public, prin raportare la: totalul cauzelor penale soluționate,
totalul c auzelor penale soluționate prin A.R.V. și proce ntul acestora. A nul 2014 reprezintă
pentru această procedură specială primul an de aplicare în România, urmând să observăm
evoluția anilor 2015, 2016 și 2017.
TITLUL I – INFRACȚIUNI CONTRA PERSOANEI
Anul 2014 : Număr ul total de cauze soluționat e: 151.813, din care au fost soluționat e prin
A.R.V. 221, un procent de 0.1%; inculpați persoane fizice trimiși în judecată prin A.R.V:
225, inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 2.
Anul 2015 : Numărul total de cauze soluționat e: 164.250 , din car e au fost soluționate prin
A.R.V. 222, un procent de 0.1%; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V:
251, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 0 .
Anul 2016 : Numărul total de cauze soluționat e: 169.588 , din care au fo st soluționate prin
A.R.V. 149, un procent de 0.1%; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V:
174, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 1 .
Anul 2017 : Numărul total de cauze soluționat e: 163.477 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 165, un procent de 0.1%; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V:
185, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 1
TITLUL II – INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Anul 2014 : Număru l total de cauze soluționat e: 361.804 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 190, un procent de 0.1%; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V:
259, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 1 .

27
Anul 2015 : Numărul total de cauze soluționat e: 311.682 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 180, un procent de 0.1%; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V:
206, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 0 .
Anul 2016 : Numărul total de cau ze soluționate: 252.989 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 127, un procent de 0.1%; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V:
160, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 0 .
Anul 2017 : Numărul total de cauze soluționate: 234.15 9, din care a u fost soluționate prin
A.R.V. 184 , un procent de 0.1%; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V:
223, inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
TITLUL III – INFRACȚIUNI PRIVIND AUTORITATEA ȘI FRONTIERA DE STAT
Anul 2014 : Numărul total de cauze soluționat e: 2.526 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 20, un procent de 0.8 %; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V: 24 ,
inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2015 : Numărul total de cauze soluționate: 2.536 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 14 , un procent de 0,6%; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V: 16 ,
inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2016 : Numărul total de cauze soluționate : 2.321 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 14 , un procent de 0.6 %; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V: 14 ,
inculpați persoane juridice t rimiși în j udecată prin A.R.V: 0 .
Anul 2017 : Numărul total de cauze soluționate: 2.298 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 26 , un procent de 1 .1%; inculpați persoane fizice trimiși în judecată prin A.R.V: 27,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
TITLUL IV – INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI
Anul 2014 : Numărul total de cauze soluționat e: 8.097 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 20, un procent de 0.2 %; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V: 29 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2015 : Numărul total de cauze soluționate: 7.761 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 28 , un procent de 0,4%; inculpați persoane fizice trimiși în judecată prin A.R.V: 32 ,
inculpați persoane j uridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.

28
Anul 2016 : Numărul total de cauze soluționate: 7.538 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 22 , un procent de 0.3 %; inculpați persoane fizice trimiși în judecată prin A.R.V: 25,
inculpați persoane juridice tri miși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2017 : Numărul total de cauze soluționate: 7.012 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 46 , un procent de 0,7 %; inculpați persoane fizice trimiși în judecată prin A.R.V: 50,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
TITLUL V – INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE ȘI DE SERVICIU
Anul 2014 : Numărul total de cauze soluționate: 2 2.439 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 79, un procent de 0.4 %; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V: 10 4,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2015 : Numărul total de cauze soluționate: 23.913 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 119 , un procent de 0,5%; inculpați persoane fizice trimiși în judecată prin A.R.V:
132 , incul pați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2016 : Numărul total de cauze soluționate: 24.675 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 116 , un procent de 0.5 %; inculpați persoane fizice trimiși în judecată prin A.R.V:
135, inculpați per soane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2017 : Numărul total de cauze soluționate: 21.758 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 114 , un procent de 0.5 %; inculpați persoane fizice trimiși în judecată prin A.R.V:
144, inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
TITLUL VI – INFRACȚIUNI DE FALS
Anul 2014 : Numărul t otal de cauze soluționate: 13.624 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 21, un procent de 0.2 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 36,
inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 1 .
Anul 2015 : Numărul t otal de cauze soluționate: 12.329 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 39 , un procent de 0,3 %; inculpați persoane fizice t rimiși în judecată prin A.R.V: 4 6 ,
incul pați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2016 : Număr ul total de cauze soluționate: 10.641 , din care a u fost soluționate prin
A.R.V. 48 , un procent de 0.5 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 51 ,
inculpați perso ane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.

29
Anul 2017 : Numărul t otal de cauze soluționate: 9.691 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 35 , un procent de 0.4 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 46 ,
inculpați persoane juridic e trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
TITLUL VII – INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI PUBLICE
Anul 2014 : Numărul total de cauze soluționate: 42.98 6, din care au fost soluționate prin
A.R.V. 1.188 , un procen t de 2 .8%; inculpați persoane fizice tr imiși în judecat ă prin A.R.V:
1.198 , inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2015 : Număr ul total de cauze soluționate: 48.11 6, din care au fost soluționate prin
A.R.V. 1.507 , un procent de 3,1 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V:
1.532 , inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2016 : Număr ul total de cauze soluționate: 45.286 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 1.157 , un procent de 2 .6%; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată pri n A.R.V:
1.173 , inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2017 : Număru l total de cauze soluționate: 43.759 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 1.011 , un procent de 2.3 %; inculpați persoane fizice t rimiși în judecată prin A. R.V:
1.025 , inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
TITLUL VIII – INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAȚII
PRIVIND CONVIEȚUIREA SOCIALĂ
Anul 2014 : Număr ul total de cauze soluționate: 16.81 6, din care au fost soluționate prin
A.R.V . 39, un procent de 0.2 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 53 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2015 : Număr ul total de cauze soluționate: 15.885 , din care au fost soluț ionate prin
A.R.V. 37 , un procent de 0,2 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 73 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2016 : Număr ul total de cauze soluționate: 14.436 , din care au fost soluționate pr in
A.R.V. 50 , un procent d e 0.3 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 58 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.

30
Anul 2017 : Numărul total de cauze soluționate: 12.661 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 56 , un procent de 0.4 %; in culpați persoane fizice t rimiși în judecată prin A.R.V: 59 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
TITLUL IX – INFRACȚIUNI ELECTORALE
Anul 2014 : Număr ul total de cauze soluționate: 1.139 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 2, un procent de 0.2 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 2 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2015 : Număr ul total de cauze soluționate: 1.334 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 2 , un procent de 0. 1%; inculpați persoane fizice t rimiși în judecată prin A.R.V: 8 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2016 : Numărul t otal de cauze soluționate: 2.174 , din care au fost soluționate prin
A.R. V. 3 , un procent de 0.1 %; inc ulpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 3 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2017 : Număr ul total de cauze soluționate: 1.269 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 5 , un procent de 0.4 %; inculpați persoa ne fizice t rimiși în judecată prin A.R.V: 6 ,
inculpați persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
TITLUL XI – INFRACȚIUNI CONTRA CAPACITĂȚII DE LUPTĂ A FORȚELOR
ARMATE
Anul 2014 : Numărul total de cauze soluționa te: 38 , din care au fost soluționate prin A.R.V.
2, un procent de 5.3 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 2 , inculpați
persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2015 : Număr ul total de cauze soluționate: 33 , din care a u fost soluționate prin A.R.V. 4
, un procent de 12,1 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V: 4 , inculpați
persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
Anul 2016 : Numărul total de cauze soluționate: 30, din care a u fost soluționate prin A.R.V. 4
, un procent de 13.3 %; inculpați persoane fizice t rimiși în judecată prin A.R.V: 4, inculpați
persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.

31
Anul 2017 : Numărul total de cauze soluționate: 2 6, din care au fost so luționate prin A.R.V. 1
, un procent de 3.8 %; inculpați persoane fizice t rimiși în judecată prin A.R.V: 1 , inculpați
persoane juridice trimiși în judecată prin A.R.V: 0.
INFRACȚIUNI PREVĂZUTE ÎN LEGI SPECIALE
Anul 2014 : Numărul total de cauze soluționate: 52.862 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 197, un procent de 0.4 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V:
273, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 3 .
Anul 2015 : Număr ul total de cauze soluționate: 56.525 , din care au fost soluționate prin
A.R.V. 26 1 , un procent de 0,5 %; inculpați persoane fizice tri miși în judecată prin A.R.V:
343, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 3 .
Anul 2016 : Număr ul total de cauze soluționate: 39.980 , din care au f ost soluționate prin
A.R.V. 483 , un p rocent de 1.2 %; inculpați persoane fizice tr imiși în judecată prin A.R.V:
551, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 11 .
Anul 2017 : Număr ul total de cauze soluționate: 36.895 , din care au fost soluț ionate prin
A.R.V. 650 , un procent de 1,8 %; inculpați persoane fizice t rimiși în judecată prin A.R.V:
716, inculpați persoane juridice t rimiși în judecată prin A.R.V: 18 .
Datele statistice generale, conform Ministerului Public, arată astfel:
– În anul 2014, numărul total de cauze soluționate: 674.182, din care 1.979 soluționate
prin A.R.V, un procent de 0,3%;
– În anul 2015, numărul total de cauze soluționate: 644.391, din care 2.413 soluționate
prin A.R.V, un procent de 0.4%;
– În anul 2016, număru l total de cauze soluționate: 569.673 , din care 2.173 soluționate
prin A.R.V, un procent de 0,4%;
– În anul 2017, numărul total de cauze soluționate: 533.040, din care 2.293 soluționate
prin A.R.V, un procent de 0,4%.
Datele statistice generale, conform Mini sterului Justiției, arată astfel:
– În anul 2014, din totalul de 1.811 cauze aflate pe rolul instanțelor, au fost soluționate
1.142 de cauze. Numărul cauzelor în care au fost pronunțate condamnări în urma
sesizării instanței cu acordul de recunoaștere a vino văției: 343 cauze;

32
– În anul 2015, din totalul de 2.936 cauze aflate pe rolul instanțelor (dintre acestea, 669
fiind rămase de soluționat din perioada anterioară) , au fost soluționate 2.466 de cauze.
Numărul cauzelor în care au fost pronunțate condamnări în urma sesizării instanței cu
acordul de recunoaștere a vi novăției: 900 cauze;
– În anul 2016, din totalul de 2.742 cauze aflate pe rolul instanțelor (dintre acestea, 470
fiind rămase de soluționat din perioada anterioară), au fost soluționate 2.22 6 de cau ze.
Numărul cauzelor în care au fost pronunțate condamnări în urma sesizării instanței cu
acordul de recunoaștere a vino văției: 920 cauze;
– În anul 2017, din totalul de 2.91 6 cauze aflate pe rolul instanțelor (dintre acestea, 516
fiind rămase de soluționat din perioada anterioară), au fost soluționate 2.343 de cauze.
Numărul cauzelor în care au fost pronunțate condamnări în urma sesizării instanței cu
acordul de recunoaștere a vino văției: 1.053 cauze.
Conform datelor care arată, în același timp, totalul cauzelor penale soluționate prin
A.R.V (potrivit Ministerului Public), dar și a celor comunicate de către Ministerul Justiției
pentru condamnările rezultate ca urmare a acestui acord, deci a admiterii ac estuia, putem
stabili un raport care determină numărul cauze lor penale soluționate de către instanță prin
respingere, și anume:
anul 2014: 1.644 cauze soluționate prin respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției;
anul 2015: 1.513 cauze soluționate prin respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției ;
anul 2016: 1.253 cauze soluționate prin respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției ;
anul 2017: 1.240 cauze soluționate prin respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției .
Așadar, în urm a statisticilor, numărul cauzelor penale soluționante prin acord de
recunoaștere a vinovăției este în continuă creștere. Se observă treapta anilor 2014 -2015 în
care se produce cel mai mare și consist ent avans: pornind de la 335 de cauze penale în care
instanța a admis acordul, în primu l an de aplicare al procedurii, începând din anul 2015
procedura capătă cu adevărat încredere și popularitate, înregistrându -se 900 de ca uze penale
admise de către instanță ca urmare a unui acord de recunoaștere a vinovăției , astfel că tot mai
mulți inculpați ajung să aleagă beneficiile ei . În următorii ani procedura reușește să se
mențină î ntr-o evoluție constantă , dar si gură (920 și 1.053 de cauze penale soluționate prin
admiterea acordului ).

33
2. Jurisprudență
2.1 Spețe în care instanț a respinge acordul
În ceea ce privește cauza penală înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, prin
sentința penală nr . 365/18.03.201546, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost respins în
dosarul penal nr. 1089/212/2015, având ca obi ect infracțiunea de lovire sau alte violențe. În
cauză, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 – 482 C.
proc. pen. Omisiunea negocierii dispozițiilor art. 93 alin. (2) în cazul suspendării executării
pedepsei sub s upraveghere, și anume obligațiile suplimentare ce trebuie aplicate inculpatului,
au condus la această soluție. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și inculpatul au
declarat apel împotriva sentinței criticând greșita respingere a acordului de recuno aștere a
vinovăției. Curtea a reținut că omisiunea includerii în acord a cel puțin uneia din obligațiile
prev. de art. 93 alin. (2) Cod penal poate fi acoperită în condițiile art. 484 alin. (1) Cod
procedură penală, așa cum, potrivit art. 484 alin. (1) Cod procedură penală, dacă acordului de
recunoaștere a vinovăției îi lipsește vreuna dintre mențiunile obligatorii sau dacă nu au fost
respectate condițiile prevăzute la art. 482 și 483, instanța dispune acoperirea omisiunilor în cel
mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul. Instanța de
apel admite acordul de recunoaștere a vinvăției în urma îndreptării omisiunii stabilite corect de
prima instanță, inculpatul și procurorul ajungând să nego cieze frecventarea unui progr am de
reintegrare socială.
Într-o altă cauză penală, prin sentința nr . 565/P/201447, a fost respins acordul de
recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele cu inculpatul
C.D. -A, având ca obiect infracțiunea prevăzută l a art. 220 alin. (2) C. Penal , act sexual cu un
minor, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzice rea exercitării unor drepturi. Î n speță,
inculpatul a întreținut relații sexuale cu minora în vârstă de 12 ani, fiica soției acestuia, relație
din care a rezultat un copil.
Soluția instanței se bazează pe două motive: în primul rând, lipsa pedeapsei
complementare a interzicerii unor drepturi, iar în al doilea rând, soluția negociată, și anume
închisoarea de 3 ani cu suspendarea executării, este nej ustificat de blândă în raport cu pericolul
social ridicat al infracțiunii săvârșite.

46 http://portal.just.ro/36/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=948
47 http://portal.just.ro/282/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=29

34
Prin sentința penală nr. 70/16.06.2016 a Judecătoriei Răducăneni a fost respins
acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răduc ăneni
cu inculpata cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.
193 alin. (1) Cod Penal și a fost trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi
penale.
Deși au fost constatate ca îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea
unui astfel de acord, i nstanța a constatat că inculpat ul nu își mai menține acordul valid încheiat,
drept urmare a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Rădu căneni cu inculpatul și a trimis dosarul procurorului în vederea continuării
urmăririi penale. Împotriva acestei hotărâri a fost declarat apel de către Parchetul de pe lângă
Judecătoria Răducăneni arătând că, potrivit art. 485 alin. (1) lit b) din Codul de Procedură
Penală, instanța poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției doar dacă nu sunt
îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 -482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina
inculpatului sau dacă apreciază că soluția cu privire la ca re s-a ajuns la un acord între procuror
și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii și cu periculozitatea
infractorului.
Instanța de apel a apreciat ca fondat apelul procurorului pentru considerente precum
îndeplinirea con dițiilor necesare prevăzute de lege și a faptului că instanța de fond a respins în
mod nelegal acordul de recunoaștere a vinovăției și a dispus trimiterea dosarului procurorului
în vederea continuării urmăririi penale, fără a reține neîndeplinirea condiții lor prevăzute de
Codul de Procedură Penală și fără a încadra în drept această soluție, conform art. 485 alin (1),
lit. b) din Codul de Procedură Penală.
2.2 Spețe în care instanța admite acordul
Prin sentința penală nr. 44/2016 a Judecătoriei Ineu a fost admis acordul de
recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecatoria Ineu cu inculpatul T.A.,
cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere,
prevăzută de art. 335 alin. (2) C.Penal, obiect al cauzei penale nr. 725/P/2015, stabilind o
pedeapsă de 1 an închisoare cu amânarea aplicării și obligă la respectarea unor măsuri de
siguranță.
În cauză, inculpatul a fost surprins în timp ce conducea un autoturism, iar deși poseda
permis de conducere pentru categoriile B,C și C+E, în momentul în care a fost surprins avea

35
suspendat dreptul de a conduce. Această faptă întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevă zută de art. 334 alin.
(2) din Codul Penal.
Instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admitere a unui astfel
de acord, și anume: din probele administate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu
privire la existența fap tei pentru care s -a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la
vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul
cauzei (3 ani închisoare) este sub limita cerută de lege, iar acordul este încheiat în formă scrisă
și conține elementele prevăzute de art. 482 din Codul de Procedură Penală. De asemenea, la
încheiere inculpatul a fost asistat de avocatul ales I.D. cu împuternicire avocațială, iar instanța
apreciază cuantumul pedepsei și modalitatea de individual izare a acesteia, cu privire la care s -a
ajuns la un acord între procuror și inculpat, ca fiind suficiente pentru atingerea scopului și
îndeplinirea funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplaritate ale pedepsei.
În urma înregistrării pe rolul Judec ătoriei Reghin, la data de 23 august 2016, a
dosarului cu nr. 2611/289/2016 având ca obiect sesizarea cu acord de recunoaștere a
vinovăției, instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpat și
Parchetul de pe lângă Judecătoria R eghin. Inculpata, cu ocazia audierii în calitate de martor în
dosarul penal nr. 622/P/2016, în care este cercetat în calitate de inculpat M.M, sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, a făcut afirmații mincinoase în legătură cu
împrejur ările esențiale ale cauzei . Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța
constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 -482 din Codul de
Procedură Penală. Acesta are ca obiect recunoașterea comiterii infracțiunii de mărturie
mincinoasă de către inculpata M.T.A, acceptând încadrarea juridică pentru care s -a pus î n
mișcare acțiunea penală și pri vește felul (închisoare), cât și cuantumul pedepsei (2 ani), precum
și forma de executare a acesteia (amânarea aplicării pedeps ei). În fapt, inculpata a declarat
faptul că la data de 23 martie 2016, împreună cu inculpatul M.M, s -a deplasat la restaurantul
Monte Carlo din Municipiul Reghin, unde s -au întâlnit cu persoana vătămată H.V. Aceasta a
mai arătat faptul că, ulterior, s -a deplasat împreună cu persoana vătămată la hotel Parc din
municipiul Reghin, unde au închiriat o cameră, iar persoana vătămată H.V. , contrar voinței
sale, a încercat să întrețină relații sexuale cu ea, a bruscat -o, motiv pentru care l -a sunat pe
inculpatul M .M, pentru ca acesta să intervină în sprijinul ei, declarații pe care le -a menținut și
cu ocazia audierii din data de 13 mai 2016.

36
Inculpata a recunoscut faptul că declarațiile date în calitate de martor nu corespund
adevărului, dar a făcut acest lucru din cauză că a fost contactată, cu o zi înainte, de către
inculpatul M.M, care i -a cerut ca în cazul în care va fi contactată de organele de poliție, să
declare că numitul H.V. a încercat să o violeze și că l -a sunat și a lăsat telefonul pe spe aker,
pentru a auzi cum încearcă să o violeze și o trântește de ușa dulapului. Inculpata a arătat faptul
că numitul H.V. nu a încercat să o violeze, nu a lovit -o și nu l -a sunat pe inculpatul M.M., ci
doar i -a transmis un mesaj cu numărul camerei de hotel în care se a flau. Declarațiile inculpatei
se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cu mențiunile raportului de analiză
asupra listingurilor telefonice. În drept, această faptă întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de mărturie mincinoasă , prevăzută de art. 273 alin. (1) și (2), lit d) din Codul Penal.
În consecință, se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale
rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s -a pus în mișcare acțiunea
pena lă și cu privire la vinovăția inculpatei; maximul special prevăzut de lege pentru
infracțiunea care face obiectul cauzei es te mai mic de 15 ani închisoare; acordul de
recunoaștere a vinovăției este încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482
din Codul de Procedură Penală, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpata a fost asistată de
avocat ales, cu împuternicire avocațială. Față de acestea, apreciind cuantumul pedepsei, cu
privire la care s -a ajuns la un acord între cei doi titulari, ca fiind suficient pentru atingerea
scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, reeducare și de exemplaritate ale pedepsei,
în baza art. 485 alin (1), lit a), va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de
Parchetul de pe lângă Judecă toria Reghin cu inculpata M.T.A, pentru infracțiunea de mărturie
mincinoasă.48

48 http://portal.just.ro/289 /Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=55

37
Concluzii

În prezenta lucrare am analizat noutatea introducerii acordului de recunoaștere a
vinovăției în Noul Cod de procedură penală, prin explicarea și descrierea avantajelor pe care
această procedură specială le aduce. Introducerea în sistemul de drept român a fost
determinată de observarea altor sisteme de drept, precum cel american sau francez , prin
adaptarea legisl ației la dinamica realității sociale . De asemenea, am identificat asemănările și
deosebirile în ceea ce privește legislația Franței, pe această temă, în comparație cu România,
dar și câteva aspecte legate de procedura Italiei.
Lucrarea și -a propus, în pri ncipal, o analiză asupra instituției în sine. Pentru a putea
înțelege cauzele și efectele este necesară cunoașterea modului de funcționare. În considerarea
acestui fapt s -au avut în vedere aspectele legislative reglementate în acord cu Codul de
procedură p enală din 2014.
Este importantă observarea în t imp a unei evoluții, dar și identificarea cauzelor care
au dus la un rezultat sau altul. Astfel, se poate constata daca această procedură specială,
bazată pe recunoașterea vinovăției și pe justiție negociată, și-a îndeplinit scopul urmărit. În
acest sens, în urma solicitărilor adresate Ministerului Public și Ministerului Justiției, am
prezentat datele statistice ale aplicării procedurii speciale a acordului de recunoaștere a
vinovăț iei, începând cu anul introd ucerii sale. Se observă, în final , o aplicare din ce în ce mai
mare a acestei proceduri, evoluția acesteia însemnând faptul că procedura reușește să își
atingă scopul pentru care a fost instituită.
După parcurgerea aspectelor introductive, a celor de procedură, a celor de drept
comparat, dar și a evoluției sale în timp, lucrarea a prezentat câteva spețe legate de
jursprudența tării noastre, secționate diferit după cum acordul de recunoaștere a vinovăției a
fost admis sau respins de către instanțe . Acea stă secțiune este menită să pună în evidență
cazuri practice prin care se constată anumite erori sau omisiuni ale încheierii acordului și nu
numai , dar și cazuri în care condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, drept urmare acordul
de recunoaștere a vinovăției este a dmis, iar pedepsele sunt stabilite așa cum au fost negociate
de către titularii săi – procuror și inculpat .

38
Bibliografie:
 Bârsan Maria Magdalena, Cardiș Maria Magdalena, Acordul de recunoaștere a
vinovăției , editura Hamangiu, București, 2015;
 Codul de procedură penală în vigoare;
 Codul penal în vigoare;
 Codul de procedură penală francez;
 Ghigheci Cristinel, ”About the Romanian Criminal Procedure System” în Iulian
Bodea, Dumitru -Mircea Buda (editors), Convergent Discourses. Expl oring the
Contexts of Communication , Arhipelag XXI Press, Tirgu Mures, 2016, p. 469, accesat
în data de 18 ianuarie 2018 la adresa
http://www.upm.ro/cci/CCI -04/Soc/Soc%2004%2050.pdf ;
 Iugan Andrei Viorel, Acordul de recunoaștere a vinovăției , editura Universul Juridic,
București, 2015;
 Lăncrănjan Alexandra, Slăvoiu Radu, Acordul de recunoaștere a vinovăției – unele
controverse , accesat în data de 20 ianuarie 2018 la adresa
https://www.juridice.ro/366853/acordul -de-recunoastere -a-vinovatiei -unele –
controverse.html
 Micu Bogdan, Slăvoiu Radu, Alina -Gabriela Păun, Procedură pe nală. Curs pentru
admiterea în magistratură și avocatură , ediția a 3 -a, editura Hamangiu, București,
2017;
 Mădălina Pascu, Teodor Manea, Acordul de recunoaștere a vinovăției , editura
Universul Juridic, București, 2015;
 Neagu Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală – partea specială , editura
Universul Juridic, București, 2015;
 Nicolae Volonciu, Alexandru Vasiliu, Radu Gheorghe, Noul Cod de procedură
penală adnotat, Partea specială – analiză comparativă, editura Universul Juridic,
București, 2016 ;
 Viano C. Emilio, Plea Bargaining in the United States: A Perversion Of Justice , în
Revue internationale de droit penal, 2012/1 (Vol. 83), p. 110, accesat în data de 9
martie 2018 la adresa https://www.cairn.info/revue -internationale -de-droit -penal –
2012 -1-page -109.htm .