PROGRAMUL MASTERAL: CARIERĂ JUDICIARĂ LUCRARE DE DISERTAȚIE DISCIPLINA INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL TEMA ACORDUL DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI… [622320]

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL MASTERAL: CARIERĂ JUDICIARĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

DISCIPLINA INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL

TEMA ACORDUL DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI

Coordonator științific
prof. univ. dr. Ion Neagu
Masterand: [anonimizat]- Mihaela Modroi

București
2017

2
Cuprins
Introducere ……………………………………………………………………………… …………. 5
Secțiunea I. Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției și limite le acestuia…………………..7
§1. Titulari. ………………………………………………………………………………………………………………….7
1.1 I nculpatul…………………………………………………………………………………………………….. 7
1.2 P rocurorul…………………………………………………………………………………………………….9
§ 2. Limite…………………………………………………………………………………………………………………10
Secțiunea a –II – a . Obiectul și condițiile acordului de recunoaște re a vinovăției………………..11
§ 1. Obiectul………………………………………………………………………………………………………………11
§ 2.Condiții………………………………………………………………………………………………………………..15
a) Să fie pusă în miscare acțiunea penală………………………………………………………………..16
b) Infracțiunea prevăzută de lege, pentru care se încheie acordul de recunoaștere a
vinovăției, să fie pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15
ani…………………………………………………………………………………………………………………..16
c) Din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru
care s- a pus în miscare acțiunea penală și cu privire la vinovăția
inculpatului………………………………………………………………………………………………………19
d) Existența avizului prealabil al procurorului ierarhic superior………………………………..20
e) La încheierea acordului, inculpatul sa fie asistat de un a vocat ales sau numit din
oficiu………………………………………………………………………………………………………………20
Secțiunea a II I – a. Forma și conținutul acordului de recunoașter e a
vinovăției………………………………………………………………………………………………………………21
§a) forma…………………………………………………………………………………………………………….21 §b) conținutul ………………………………………………………………………………………………………..23
Secțiunea a – IV – a. Procedura în fața primei instanțe………………………………………………..25
§1. Soluțiile instanței de judecată…………………………………………………………………………….30
§2. Calea de atac împotriva sentinței…………………………………………………………………………36

3
Secțiunea a – V – a. Asemănări și deosebiri între procedura acordului de recunoaștere a
vinovăției și procedura recunoașterii învinuirii…………………………………………………………..37
Secțiunea a – VI – a. Controverse și neclarități cu privire la procedura acordului de
recunoaștere a vinovăției…………………………………………………………………………………………41
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………45
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………..47

4
Abrevieri

alin. – alineatul
apud – după
art. – articolul
C.C. – Curtea Constituțională
C. pen. – Codul penal
C. pr oc. pen – Codul de procedură penală
C.E.D. O. – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
dec. – decizia
I.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție
lit. – litera
M. Of. – Monitorul Oficial al României, Partea I
nr. – numărul
op. cit. – opera citată
O.U.G. – ordonanța de urgență a Guvernului
parag. – paragrafu l
p. – pagina
pct. – punctul
pp. – paginile

5

Introducere

Pe fondul supraîncărcării instanțelor de judecată, practicii neunitare la nivelul
instanțelor, proceselor excesiv de lungi și , implicit, nerespect ării dreptului la un proces
echitabil și a soluționării cauzelor într- un termen rezonabil, rigidității procedurilor penale,
formalismului excesiv, probatoriului sărac în materie penală, au generat atât nemulțumiri și
neîncredere în rândul justițiabililor în ac tul de justiție românesc, cât și numeroase condamnări
la C.E.D.O. la care România este parte. Totodată, au determinat legiuitorul român să regândească sistemul procedural român prin introducerea unor instituții care își au originea în sistemul de drept adv ersial. Astfel, a fost inserată instituția acordului de recunoaștere a
vinovăției, prezentă în sistemul de drept adversial (sau anglo -american).

Noul Cod de procedură penală a dorit să modernizeze cadrul legislativ din România,
aducând o serie de noutăți c um ar fi procedura de cameră preliminară, judecatorul de drepturi
și libertăți, arestul la domiciliu, acordu l de recunoaștere a vinovăției ș.a. m.d.. Ne vom opri
asupra studiului acordului de recunoaștere a vinovăției, din dorința de arăta importanța aceste i
noi instituții în procesul penal român, de a înțelege cât mai bine această nouă procedur ă, cât și
efectul ado ptării acestui element de justiț ie negociată asupra procesului penal român.
Acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o formă de negociere între procuror si
inculpat, în care inculpatul recunoaște în totalitate s ăvârșirea faptei , reținută în sarcina sa de
către organele de urmărire penală, beneficiin d astfel, de reducerea pedepsei, cu o treime în
cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii. Se realizează o cooperare
între reprezentantul Ministerul ui Public și inculpat, acesta din urmă având oportunitatea de a
negocia cu procurorul condițiile acordului său, de a participa direct la procesul de luare a
deciziei in vederea stabilirii pedepsei, dar și o economisire a timpului desfășurarii procesului penal și a resurselor bănești ale statului.
Acestă abordare reprezinta o tendință în dreptul procesual penal modern, multe țări
europene au adoptat în procedura lor penală soluții care își au originea în sistemul de drept

6
adversial, este vorba de țari precum Germania, Italia, Franța, Grecia, Belgia. În sistemul
anglo- saxon se regăsește sub titulatura de plea bargaining, guilty plea , admission of guilt, care
înseamnă a pleda vinovat, a -și recunoaște vinovăția.
Nu se cunoaște cu certitudine începuturile acestei proceduri deoarece, deși în sistemul
de drept anglo- britanic îi era recunoscut dreptul inculpatului de a -și recunoște vinovăția încă
dinainte de cucerirea nomadă a Angliei, judecătorii descurajau soluționarea proceselor doar în
baza recunoșterii vinovăției. Prima cauză soluționată pe baza recunoașterii în Anglia a fost în
17431, iar în America în anul 18922.
În practică , cele mai multe cazuri înregistrate în care s- a obținut condamnarea în baza
recunoașterii învinuirii au fost în perioada anilor 1900 – 2000. În Statele Unite ale Americii, în
perioada Prohibiției alcoolului , cele mai multe condamnări au avut la bază acorduri de
recunoaștere a vinovăției3.
Apariția acestei instituții în sistemul nostru de drept penal nu este deloc surprinzătoare
având în vedere necesitatea sincronizării prevedererilor legislației procesual penale din
sistemul românesc cu jurisprudența C .E.D.O. S-a dorit prin această nouă procedură să se
creeze ,,un cadru legislativ în care procesul penal să fie mai rapid și mai eficient, deci mai puțin costisitor. ’’
4
Observăm faptul că, încă prin Legea nr. 202/2010, s-a reglementat procedura
simplificată a recunoașterii vinovăției cu scopul de a scurta durata procesului penal atunci când inculpatul își recunoaște î n întregime săvârsirea faptei. În Codul de procedură penală
anterior a fost introdus art. 320
1, prin ca re era reglementată posibilitatea ca faza de judecată
să se desfăsoare doar pe baza declaratiei de recunoaștere a inculpatulu i, atunci când acesta
recunoște săvârsirea faptelor așa cum au fost reținute pri n actul de sesizare a instanței și
’’solicită ca ju decata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală”.

1 Cauza Stephan Wright apud Albert Alschuler, Plea Bargaining and Its History , în Columbia Law
Review, vol. 79, p. 9, disponibil pe site -ul
http://chicagounbound.uchicago.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=2005&context=journal_articles .
2 Cauza Hallinger c. Davis , apud A. Alschuler, op. cit. , p. 10.
3 A. Alschuler, op.cit., p. 6.
4 Expunerea de motive a Legii nr. 135 -2010 privind NCPP , disponibil pe site – ul
https://www.juridice.ro/wp -content/uploads/2015/07/Expunere -de-motive -Proiectul -Legii -privindCodul -de-
procedura -penala -forma -transmisaParlamentului.doc .

7
Apariția acordului de recunoaștere a vinovăției în sistemul nostru de drept penal vine
ca o soluție destul de simplă , flexibilă și practică împotriva fenomenului infracțional în
continuă creștere din țara noastră și a resurselor limitate de care dispune statul .
Lucrarea de față, structurată în șase capitole, își propune să analizeze care sunt pașii de
urmat în cadrul procedurii s peciale a acordului de recunoaștere a vinovăției, soluțiile pe care
le poate pronunța instanța de judecată sesizată cu un acord de recunoaștere. Vom sublinia care
sunt modificările legislative care au intervenit în cadrul acestei proceduri de la momentul s ău
inițial, până în prezent. Există , de asemenea, și un capitol menit să analizeze principalele
diferențe și asemănări între procedura acordului de recunoaștere a vinovăției și procedura
recunoașterii învinuirii. Un capitol din aceas tă lucrare a fost menit să prezinte unele neclarități
și controverse apărute în practică și în literatura de specialitate pe baza aplicării prevederilor legale în materie.

Secțiunea I
Titularii acordului de recunoaștere a vinovației și lim tele acestuia

§1. Titulari
Potrivit art. 478 alin. 3 C. proc. pen. , titularii acordului de recunoaștere a vinovăției
sunt procurorul și inculpatul.
1.1 Inculpatul
Inculpatul este persoana fizică (majoră sau minoră) sau persoană juridică împoriva
căreia s -a pus în mișcare acțiunea penală, fiind parte în procesul penal. Inculpatul are o serie
de drepturi și obligații în procesul penal, la care se adaugă și dreptul de a putea încheia, în
cursul urmaririi penale, un acord ca urmare a recunoașterii vinovăției. Organele judiciare au

8
obliga ția de a aduce la cunoștiința inculpatului „posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi
penale, unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției, iar în cursul judecății posibilitatea de
a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege ” (art. 108 alin. 4). Inculpații minori pot
încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, însă este necesară încuviințarea
reprezentantului lor legal. Considerăm că modificare a adusă prin OUG nr. 18/20165, este una
benefică pentru minorul care a săvârșit o infracțiune, oferindu- i acestuia o procedură
simplificată și mai rapidă în procesul de îndreptare a acestuia.
Legea nu oferă această posibilitate suspectului deoarece este necesar ca procurorul să
pună în mișcare acțiune a penală , atunci când constată că există probe din care rezultă că o
persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul din cazurile de împiedicare a acțiunii
penale prevăzute la art. 16 alin. 1. Însă, în doctrină , s-a opinat că ,,procedura specială poate fi
inițiată și de suspect, u rmând ca desfășurarea ulterioară a acesteia să presupună inculparea
suspectului . În acest sens, a condiționa cererea de încheiere a unui acord de recunoaștere a
vinovăției de existența obligatorie a calității de inculpat ar avea sem nificația unui formalism
exagerat ”6.
În situația în care s- a pus în mișcarea acțiunea penală față de mai mulți inculpați,
există posibilitatea ca toți sau numai unii dintre ei să încheie un acord de renoaștere a vinovăției. În cazul în care doar unii dint re inculpați încheie acest acord, cu privire la ceilalți
inculpați se va dispune trimiterea în judecată prin rechizitoriu. Pentru acest caz, prevederile art. 478 alin. 5, arată că nu va fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru
care nu s-a încheiat acord. Negocierea acordului se realizează separat, cu fiecare inculpat în
parte, fără prezența celorla lți inculpați. Atunci când inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni
procurorul trebuie să negocieze cu acesta fiecare pedeapsă în parte. Trebuie observat faptul că,
deși i se oferă inculpatului acest drept, asta nu însemnă automat că procurorul este obligat să negocieze cu inculpatul, putând dispune prin ordonanță respingerea motivată a propunerii. Pentru a accepta cererea venită din partea inculpatului, procurorul va ține seama de conduita
procesuală sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, de consecințele produse

5 Publicat în M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016, http://legislatie.just.ro/
6 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Partea Specială, în lumina noului cod de
procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 470.

9
prin săvârșirea faptei, de periculozitatea infractorului , de posibil itățile concrete de îndreptare
ș.a.m.d.
1.2 Procurorul
În ceea ce îl privește pe procurorul de caz, acesta poate iniția această procedură a
negocierii atunci când din probele existente la dosarul cauzei rezultă fără îndoială că
inculpatul a săvârsit o infracțiune. I nculpatul va avea posibilitatea între a accepta propunerea
procurorului sau de a respinge declașarea acestei proceduri, fără nicio consecință, în acest ultim caz, astfel, procedura de trimitere în judecată a inculpatului se va realiza prin
rechizitoriu.
Inițierea acordului de către procuror ,,nu poate constitui un act de încălcare a
principiului loialității administrării probelor, prevăzut în art. 101 alin. 1 C. proc. pen., potrivit căruia este interzisă folosirea de „promisiuni sau îndemnuri” în scopul de a obține probe”.
7
Atunci când i se propune încheierea unui acord de către inculpat , procurorul de
caz are două posibilități: fie să accepte propunerea inculpatului, fie să o respingă. În acest din urmă caz, refuzul ar trebui să îmbrace forma scrisă și să fie atașat la dosarul cauzei. Cu privire
la această decizie „procurorul se poate răzgândi pe tot parcursul procedurii, până la momentul semnării acordului”.
8
Cu privire la rolul pe care îl are procurorul ierarhic superior în acestă procedură,
observăm că potrivit art. 478 alin. 2, că ,,efectele acordului de recunoaștere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior”, dar și prevederile alin. 4 prin care se statuează că ,,limitele acordului […] se stabi lesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic
superior”. Având in vedere aceste prevederi, în doctrina de specialitate s- au conturat două
opinii: o prima opinie ar fi aceea că procurorul ierhic superior emite un singur aviz prealabil,
atât cu privire la limitele negocierii acordului, cât și cu privire la efectele acordului. A doua opinie, care este și cea major itară, este necesar două avize ale procurorului ierarhic superior,
un aviz anterior, prin care să se stabilescă limitele între care se poate negocia, și un avi z
ulterior, prin care să fie verificate efectele acordului dintre procuror si inculpat. Când vorbim

7 C. Ghigheci în Noul Cod de procedură penală comentat , Ediția a II – a, coodonatori N. Volonciu, A. S.
Uzlău, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 1268.
8 A.V. Iugan, Acordul de recunoaștere a vinovăției , Editura Universul Juridic, București, 2015, p.66.

10
despre efectele acordului înțelegem felul și cuntumul pedepsei, cât și modalitate a de executare
a acesteia. Opinăm că, legiuitorul, în mod eronat, a plasat textul referitor la efectele acordului
de recunoaștere a vinovăției înaintea textului care face referire la limitele acestui acord, deși
cronologic mai întai se stabilesc limitele acordului, ca mai apoi, procurorul ierarhic superior să avizeze efectele acestui acord.
Legea nu oferă niciun drept în cadrul acestei proceduri părții civile și persoanei
vătămate , ele nu vor fi citate la încheierea acordul ui de recunoaștere a vinovăției și nici nu
vor fi consultate „cu privire la oportunitatea încheierii unui acord de recunoașterea vinovăției sau cu privire la individualizarea sancțiunii care urmează a fi aplicată inculpatului”.
9 Însă,
potrivit D eciziei nr. 235 din 7 aprilie 2015 a Curții Constituționale10, pentru a se pronunța
asupra acordului de recunoaștere a vinovăției instanța de fond va trebui să citeze si să asculte și partea civilă, partea responsabilă civilmente și persoana vătămată.
§2. Limite
În literatura juridică de specialitate11 se susține că există două categorii de limite ale
acordul de recunoaștere și anume limite legale și limite stabilite prin avizul procurorului
ierarhic superior. „Limitele legale sunt acele dispoziții ale legiuitorului prin care s- a urmărit
delimitarea un ui cadru legal în care să poată fi încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției”,
iar prin limite stabilite prin avizul procurorului ierarhic superior „trebuie să se încadreze în limitele legale mai sus menționate”.
12
În art. 478 alin. 4 este vorba de limitele trasate prin avizul prealabil și scris al
procurorului ierarhic superior. Procurorul ierarhic superior, în cazul în care avizează
desfășurarea acestei proceduri, va stabili felul pedepsei (pedeapsa cu închisoarea sau pedeapsa
amenzii) și modalitatea de executare a acesteia. Procurorul de caz în procesul de negociere cu
inculpatul trebuie sa aibă în vedere aceste limite, însă, dacă pe parcursul negocierii se ajunge

9 C. Ghigheci, în Noul … N. Volonciu, A.S. Uzlău (coordonatori), p. 1196.
10 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.484 alin.(2) și ale art.488 din Codul
de procedură penală, https://www.ccr.ro/files/products/Decizia_nr.235_din_7_aprilie_2015_.pdf , publicată în
M.Of. nr. 364 din 26 mai 2015.
11 M.M. Bârsan, M.M. Cardiș, Acordul de recunoașter e a vinovăției , Ed. Hamangiu, București, 2015, p.
42.
12 Ibidem.

11
la depă sirea acestor limite, considerăm, că acest lucru nu conduce la respingerea aco rdului,
deoarece așa cum s -a afirmat în doctrină „negocierea este un proces, și nu un rezultat”.13
Diferită este soluția dacă procurorul de caz depășește limitele legale, stabilite de
legiuitor, procurorul ierarhic superior va trebui să respingă avizarea efectelor acordului.
De exemplu, un inculpat cercetat pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub
influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1, care se pedepsește cu
închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă, poate încheia un acord între aceste limite. În speță s -a
încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției pentru pedeapsa amenzii în cuantum de 1000 de lei. Având în vedere dispozi țiile art. 61 alin. 4 lit. c limitele pedepsei amnezii vor fi cuprinse
între 180 și 300 de zile -amendă , când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii mai mare de 2 ani, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, suma corespunzătoare unei
zile-amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor- amendă. Luând
în considerare și faptul că în speță nu au fost reținute circumstanțe atenuante minimul pedepsei amenzii ce putea fi aplicat era de 1800 lei adică 10 lei x 180 de zile amendă, rezultă
că instanta va respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și va trimite dosarul procurorului
în vederea continuării urmăririi penale, conform art. 485 alin. 1 lit. b.
14

Secțiunea a II- a
Obiectul și condițiile acordului de recunoaștere a vinovăției

§1. Obiectul
Potrivit art. 479 obiectul acordului de recunoștere a vinovăției îl constituie
„recunoașterea comiteii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în
mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia”.

13 C. Ghigheci în Noul cod de procedură penală comentat, p.1267.
14 Judecătoria Giurgiu, Sentința penala nr. 396 /2015 www.rolii.ro .

12
Înțelegem din textul de lege că inculpatul trebuie să recunoască fapta reținută de
organele de urmărire penală și să accepte încadrarea juridică dată prin ordonanța de punere în
mișcare a acțiunii penale de procuror.
Inculpatul trebuie să recunoască integral, necondiționat fapta comisă în
materialitatea sa în calitatea de autor, coautor, complice sau instigator. Dacă fapta care face
obiectul acordul ui a fost comisă de mai multe persoane împreună , declarația inculpatului
trebuie să cuprindă atât recunoșterea comiterii faptei , cât și recunoșterea contribuției celorlal ți
participanți15. Referitor la forma recunoașterii comiterii faptei, din dispozițiile C. proc. pen. ,
nu rezultă ce formă ar trebui să îmbrace, ci se menționează doar forma în care trebuie încheiat
acordul de recunoaștere a vinovăției, respectiv forma scrisă. Achiesăm opiniei exprimate în
literatura de specialitate, conform căreia, „recunoașterea și acceptarea trebuie să îmbrace
forma scrisă, fiind astfel parte a conținutului acordului, care se semnează de procuror, inculpat și de avocatul acestuia”
16.
Un aspect care trebuie subliniat este utilizarea, de către legiuitor, a terminologiei din
art. 479 C. proc . pen. , „acceptarea încadrării juridice”. Aceasta înseamnă că încadrarea
juridică nu poate reprezenta un obiect al negocierii în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpatul putând doar să recunoască încadrarea juridică data prin actul de inculpare.
Recunoașterea faptei și acceptarea încadrării juridice va lua forma scrisă a unei unei
declarații exprese, care potr. art 482 C. proc. pen. , acordul va trebui sa cuprindă, pe lânga
alte mențiuni și „declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și
acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală”. Se pune
întrebarea dacă inculpatul poate reveni asupra declarației făcute înaintea procurorului,
în sensul de a o retrage. Îmbrățișăm opinia majoritară exprimată în jurisprudență , conform
căreia, dacă „manifestarea de voință a inculpatul a fost una valabil exprimată la data încheierii
acordului de recunoaștere a vinovăției și sunt îndeplinite și celelalte condiții instanța nu poate
să respingă acordul pentru simplul motiv că inculpatul s -a răzgândit după semnarea acordului
și l-a denunțat unilateral. A admite caracterul retractabil al consimțământului inculpatului care
a încheiat cu procurorul un acord valabil de recunoaștere a vinovăției ar însemna să se accepte

15 A.V. Iugan op.cit., p. 86
16 M.M Bârsan, M.M. Cardiș op. cit., p. 51.

13
întârzieri nejustificate în soluționarea a pricinilor și prin aceasta ineficiența unei proceduri
legale menite să scurteze durata proceselor, ceea ce vine în contradicție cu termenul rezonabil
de soluționare a cauzelor”.17 Trebuie observat și faptul că în proiectul Codului de procedură
penală se prevedea expres faptul că inculpatul și procurorul nu pot reveni asupra
consimțământului dat anterior încheierii acordului, însă în reglementarea actuală nu se
menționează acest lucru, fapt ce poate creea confuzie. I.C.C.J. s-a pronunțat cu privire la
interpretarea dispozițiilor mai sus menționate, prin Decizia n r. 5/201718 în dosarul 26/2016 și
a stabilit că „ retragerea, de către inculpat, în fața instanței de judecată a consimțământului
valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condițiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură
penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției”
Privitor la încadrarea juridică a faptei , în timpul negocierilor dintre cei doi titulari ai
acordului, pot interveni modificări ce pot conduce la o nouă încadrar e juridică, de exemplu în
cazul existenței unor incidente procedurele sau atunci când procurorul consideră întemeiate
apărările inculpatului din cauza insuficienței probatoriului, în acestă situație ar fi necesară și
solicitarea unui nou aviz din partea procurorului ierarhic superior cu privire la noua încadrare juridică și fixarea de către acesta a unor noi limite între care se poate negocia.
Apreciem că nu se poate neg ocia asupra încadrării juridice și nu se poate cere
modificarea încadrării juridice a faptei, decât în cazul în care, în cursul urmăririi, în mod eronat, s -a considerat ca fapta săvârșită a primit o altă încadrare juridică decât cea corectă.
În practica judicară s- a ridicat întrebarea d acă procurorul, în încadrarea juridică dată
faptei inculpatului, poate aplica dispozițiile art. 396 alin. 10, cu implicare directă asupra limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea care face acordului?
În lămurirea acestei probleme, care a generat o practică neunitară la nivelul instanțelor
judecătorești, a fost sesizată I.C.C.J., prin Încheierea de sedință din data de 8 septembrie 2014
pronunțată în Dosarul nr. 10.204/233/2014, Curtea de Apel Galați.
În jurisprudență, s -au conturat două opinii: în opinia minoritară se afirmă că procurorul
poate reține dispozițiile art. 396 alin. 10, diminuând astfel limitele de pedeapsă aplicabile

17 Marian Drilea, Alexandra Zernovean – Considerații teoretice și aspecte practice privind acordul de
recunoaștere a vinovăției , disponibil pe site –ul www.juridice.ro
18 privind aplicarea unitară a dispozi țiilor art. 485 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală,
publicată în în M. Of. nr. 375 din 19 mai 2017.

14
pentru infracțiunea săvârșită; în opinia majoritară se afirmă că procuroru l în încadrarea
jurirică dată faptei inculpatului, nu poate reține dispoz. art. 396 alin. 10, cu implicare directă
asupra reducerii limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită. Având în vedere opiniile
conturate la nivelul instanțelor judecătorești, I.C.C.J., prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie
2014 19, s-a stabilit că „procurorul nu poate, în faza de urmarire penală, în procedura acordului
de recunoaștere a vinovăției, să rețină dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedura
penala, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsa prevăzute de lege pentru
infracțiunea săvârșită”.
Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției pot negocia felul pedepsei – pedeapsă
cu închisoare sau pedeapsa amenzii penale- cât și cuntumul pedepsei prin raportare la
limitele speciale ale pedepsei prevăzute de norma de incriminare. Inculpatul și procurorul trebuie să negocieze și cu privire la felul pedepsei complementare: interzicerea exercitării
unor drepturi , degradarea militară, publicare a hotăr ârii de condamnare, cât și cu privire la
durata pedepsei complementare a interzierii execitării unor drepturi. Cu privire la negocierea asupra aplicării pedepsei accesorii, acestă negociere se realizează în același timp cu negoci erea asupra interzicerii exercitării unor drepturi.
Și asupra formei de executare a pedepsei se poate negocia, inculpatul și procurorul
pot conveni asupra unei soluții de condamnare, unei soluții de amânare a aplicării pedepsei
sau asupra unei soluții de renunțare la aplicare a pedepsei.
Poate constitui obiect al acordului de recunoaștere a vinovăției o soluție de renunțare
la aplicarea pedepsei atunci când sunt îndeplinite condițiile enunțate in art. 80 CP.
Atunci când negocirea are ca obiect aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei , este necesar a fi respectate condițiile acestei forme de
individualizare a pedepselor prevăzute în art. 91 Cod penal, este necesar consimțământul
prealabil al inculpatului în ceea ce privește prestarea un ei munci neremunerate în folosul
comunității. Negocierea se va extinde și cu privire la termenul de supraveghere (art. 92 alin. 1
CP), măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute la art. 93 alin 2 CP, numărul de zile în
care inculpatul va presta munc a neremunerată în folosul comunității, între 60 și 120 de zile .

19 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial
nr. 935 din 22 decembrie 2014.

15
Dacă negocirea se întreaptă către o soluție de amânare a aplicării pedepsei, vor
trebui respectate con dițiile prevăzute în art. 83 CP și va fi necesară exprimarea
consimțământului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității de către inculpat.
Vor putea fi , însă, negociate obligațiile ce pot fi impuse persoanei condamnate, conform art.
85 alin 2, inclusiv numărul zilelor în care se va presta munca în folosul comunității.
Manifestarea consimțământului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității este o condiție obligatorie pentru ca instanța de judecată să poată admite acordul de recunoaștere a vinovăției atunci când se agrează o soluție de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare a
executării pedepsei.
În ceea ce privește inculpatul minor, acesta, cu încuviințarea reprezentantului legal,
împreună cu procurorul pot negocia asupra felului măsurii educative, cât și asupra naturii
măsurii educative. Se va avea în vedere, în cazul alegerii unei măsuri educative neprivative de libertate, negocierea asupra duratei stagiului de formare civică, supravegherii, duratei consemnării la sfârșit de săp tămână și a asistării zilni ce. Nu trebuie trecute cu vederea
negocierea asupra obligațiilor ce pot fi impuse minorului conform art. 121 CP. Dacă din negocierea purtată între cei doi titulari ai acordului, se optează pentru o măsură educativă privativă de libertate, se vor respecta c ondițiile de executare a măsurii educative alese.

§2. Condițiile acordului de recunoaștere a vinovăției
Conform prevederilor art. 480 C. proc. pen. condițiile acordului de vinovăție sunt:
f) Să fie pusă în miscare acțiunea penală;
g) Infracțiunea prevăzută de lege, pentru care se încheie acordul de recunoaștere a
vinovăției, să fie pedeapsa amenzi i sau a închisorii de cel mult 15 ani;
h) Din pr obele administrate rezultă sufi ciente date cu privire la existența faptei pentru care
s-a pus în miscare acț iunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului;
i) Existența avizului prealabil al procurorului ierarhic superior;
j) La încheierea acordului , inculpatul sa fie asistat de un avocat ales sau numit din oficiu ;

a) Să fie pusă în mișcare acțiunea penală

16
Inițierea acordului poate avea loc numai după punerea în mișcare a acțiunii penale, atunci
când procurorul constată că „există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cauzele de împiedicare prevăzute la art . 16 alin.
1”(art. 309 alin. 1). După punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatului i se aduc la cunoștiință o serie de drepturi și obligații, dintre care și dreptul de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăție i. Suspectul nu beneficiază de acest drept, deoarece în cazul
acestuia din probatoriul existent rezultă o bănuială rezonabilă că a săvârșit fapta pentru care s -a început urmărirea penală, pe când în cazul inculpatului, odată cu punerea în
mișcare a cțiunii penale, există o convingere fermă a procurorului c ă acesta a săvârșit
infracțiunea respectivă, convingere ce este întărită de un probatoriu bogat, cert și neîndoielnic.
„Dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare față de mai mulți inculpați, se poate încheia
un acord distinct cu fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s -a încheiat acord”(art. 478 alin. 5). Opinăm că ar
trebui întocmit câte un acord de recunoaștere a vinovăției, distinct, pentru fiecare inculpat, urmând ca, instanța să fie sesizată cu acorduri individuale, iar nu printr -un singur acord
care ar cuprinde mai multe manifestări similare de voinț ă. Rezultă că acordul de
recunoaștere a vinovăției are „un pronunțat caracter personal, care conduce la necesitatea
încheierii de acorduri separate, cu fiecare dintre inculpați”
20, dar și un „caracter bilateral,
și nu multilateral”21 . Un aspect ce trebuie remarcat este că prin încheierea acordului de
către unii dintre inculpați nu va fi adusă atingere prezumției de nevinovăți e a inculpaților
care nu au încheiat un asemenea acord. Declarația de recunoaștere ce intră în structura
acordului de recunoaștere nu va avea efect asupra nevinovăției celorlalți inculpați, când
aceștia vor fi trimisi în judecată prin rechizitoriu, deoarece această declarație nu constituie mijloc de probă în procesul penal.
b) Infracțiunea prevăzută de lege, pentru care se încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, să fie pedeapsa amenz ii sau a închisorii de cel mult 15 ani
Art. 480 C. proc. pen. a suferit modificări prin OUG nr. 18/2016, care prevede acum un
maxim mai mare al pedepsei pentru care se poate încheia un acord, înainte acordul putând

20 I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 477.
21 A. V. Iugan, op. cit., p.84.

17
fi încheiat cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel
mult 7 ani. Legiuitorul a lărgit, astfel, aria de apl icare a acor dului, avându- se în vedere
scopul acestei proceduri, anume de a scurta durata procesului penal și de folosi resursele
umane și bănești în cauzele de o complexitate ridicată.
Pentru a fi îndeplinită această condiție a acordului, este necesar să ne raportăm la maximul
special prevăzut de lege în cazul săvărsirii unei infracțiuni, acest maxim putând urca până la 15 ani închisoare. În cazul pedepsei cu amen da se va putea încheia acord pentru orice
infracțiune sancționată și cu amendă, deoarece nu a fost stabilit un maxim special care va
fi avut în vedere în acest sens.
Prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege „ pedeapsa prevăzută în textul de lege care
incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei “(art. 187 CP). În cazul unui concurs de infracțiuni trebuie îndeplinită condiția limitei maxime de pedeapsă, menționată de textul legal, pentru fiecare infracțiune care intra în concursul de infracțiuni. Dacă una sau mai multe dintre infracțiunile comise în concurs depășește/depășesc pragul maxim stabilit de art. 480 alin. 1, pentru aceste fapte se va întocmi rechizitoriu, urmând a fi sesizată instanța de judecată,
separat. O altă observație ce trebuie făcută este cu pri vire la săvârșirea faptei în
participație. Considerăm că, dacă fapta respectă și condiția limitei superioare stabilită de
textul legal, oricare dintre participanți va putea încheia acord de recunoaștere a vinovăției.
Ne punem întrebarea dacă se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției în cazul
în care fapta a rămas în forma tentativei, atunci când legea prevede în mod expres că aceasta se pedepsește? Considerăm că, dacă fapta prevăzută de lege are un maxim special
de 15 ani, iar această infracțiu ne a rămas în faza de tentativă pedepsibilă, inculpatul poate
încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, principalul argument pe care îl invocăm este că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca infracțiunile rămase în forma tentativei pedepsibile să nu poată f ace obiectul acestei proceduri speciale, ar fi reglementat expres acest lucru. Mai
mult decât atât, imposibilitatea încheierii unui acord cu privire la o infracțiune care a rămas în stadiul tentativei, desigur când maximul special prevăzut de lege pentru f apta
consumată este amenda sau închisoarea de cel mult 15 ani, ar fi venit în contradicție cu
scopul urmărit prin introducerea în sistemul nostru de drept a acestei proceduri speciale.

18
În situația în care inculpatul beneficiază de cauze de atenuare (circumstanțe atenuante
legale și judiciare) sau de agrava re (circumstanțe agravante, infracțiune continuată,
recidivă) , pentru a se constata dacă se poate perfecta un acord de recunoaștere a
vinovăției, efectele acestor circumstanțe nu vor fi luate în cal cul, limitele de pedeapsă la
care se va face raportarea vor fi cele din prevăzute în textul de lege care incriminează
fapta respectivă.
Spre exemplu, în cazul în care inculpatul comite o infracțiune de omor , prevăzută de art.
188 alin. 1 C. proc. pen. , limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 10 și 20 de ani, ca
urmare a depășirii limitelor legitimei apărări, acesta nu va putea beneficia de posibilitatea încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, pedeapsa prevăzută de lege fiind de 20 de ani, iar nu de 13 ani și 4 luni, cât ar fi pedeapsa maximă care i -ar fi aplicată respectând
dispozițiile art. 76 CP. Iar în cazul în care se rețin cauze de agravare, de exemplu în cazul comiterii unei infracțiuni de distrugere calificată art. 254 CP, limitele de pedeapsă fiind
între 7 și 15 ani, în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul și procurorul vor putea încheia un acord chiar dacă pedeapsa care se poate aplica poate ajunge la 10 ani și 5 luni și
22 de ani și 5 luni.
Acest raționament nu va fi aplicat atunci când inculpatul a comis o faptă prevăzută de lege cu reținerea unei variantele atenuante sau agravante.
Luăm ca exemplu tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei prevăzută de art. 236
care reprezintă o variantă agravantă a tâlhăriei reglementată print -un articol distinct, în
acest caz nu se va putea încheia un acord de recunoaștere a vinovăției , limitele de
pedeapsă fiind între 7- 18 ani.
Cu privire la acestă condiție de încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției, în doctrină, s-a criticat r aportarea legiu itorului la „pedeapsa prevăzută de lege”, „sintagmă
care vizează infracțiunea consumată, ignoră împrejurarea că la încadrarea juridică
procurorul ține seama dacă fapta a rămas în fază de tentativă ori s- a consumat, dacă
inculpatul este sau nu recidivist, dacă sunt sau nu circumstan țe atenuante sau agravante
legale; or, acestea influen țează limitele speciale de pedeapsă între care se realizează
individualizarea. Se ajunge astfel ca admisibilitatea procedurii să fie determinată de gradul

19
abstract de pericol social al faptei, și nu de periculozitatea concretă pe care o prezintă
făptuitorul, ceea ce generează unele inechităț i ”22.
Dacă se intenționează negocierea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei sau a unei
soluț ii de amânare a aplicării pedepsei, va fi necesar îndeplinirea condițiilor prevăzute în
art. 80 și art. 83 CP.
c) Din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s- a pus în miscare acțiunea penală și cu privire la v inovăția inculpatului;

O altă condiție care vizează încheierea acordului de rcunoaștere a vinovăției în mod
valabil este dată de probatoriul administrat în cauză și de convingerea fermă, neechivocă a procurorului de caz că inculpatul este cel care a săvâr șit fapta. Procurorul trebuie să
constate că existe probe clare la dosar din care reiese săvârșirea infracțiunii de către inculpat și vinovăția acestuia, în caz contrar va fi încălcată prezumția de nevinovăție
prevăzută de art. 4 C. proc. pen. „după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială
în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau
inculpatului”. Într-o cauză23 instanța a respins acordul de recunoaștere a vinovăției cu
care a fost sesizată, pe temeiul că din probele administrate în cauză nu au reieșit suficiente
date cu privire săvârșirea celor două infracțiuni ce făceau obiectul acordului. Instanța a fost sesizată cu privire la admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpat și procuror pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără
permis de conducere conform art. 335 alin. 2 CP. Instanța din studierea probat oriului
administrat în cauză, a constatat că nu există suficiente probe administrate în cauză cu privire la existența faptei și la vinovăția inculpatului în sensul art. 480 alin. 2 C. proc. pen.
„nu există dovada săvârșirii abaterii contravenționale care să fi atras și aplicarea sancțiunii
complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, respectiv procesul verbal
de contravenție”, impunându- se continuarea urmăririi penale față de inculpat.

22 Alexandra Lăncrănjan, Radu Slăvoiu, Acordul de Recunoaștere a vinovăției – Unele controverse,
disponibil pe site – ul www.juridice.ro
23 Judecătoria Rădăuți, Hotărârea nr. 239/2015, www.portal.just.ro .

20
Materialul probator trebuie să fie „apt pentru a forma convingerea instanței, dincolo de
orice d ubiu, cu privire la vinovăția inculpatului”24,deoarece instanța nu va putea dispune
administrarea unor probe suplimentare.
d) Existența avizului prealabil al procurorului ierarhic superior
De îndată ce inculpatul își manifestă intenția de a încheia un acord de recunoaștere a
vinovăției, procurorul de ca z, trebuie să solicite procurorului ierarhic superior, un aviz
scris, cu privire la limitele în care se pote desfășura negocierea. Procurorul ierarhic
superior poate aviza cadrul desfăsurării negocierii, între aceleași limite propuse de
procurorul de caz, sau să modifice aceste limite, având posibilitatea chiar să respingă acest
aviz prealabil și scris. După ce procurorul ierarhic superior și- a dat avizul, cei doi titulari
ai acestei proceduri speciale, se așează la masa negocierilor. În urma negocierilor v a fi
încheiat acordul, care va fi din nou avizat de procurorul ierarhic superior, acesta verificând
dacă limitele între care a fost încheiat acordul sunt identice cu cele oferite prin avizul
inițial, verifică îndeplinirea condițiilor de legalitate, felul și cuntumul pedepsei,
modalitatea de executare a acesteia. Necesitatea unui aviz ulterior al procurorului ierarhic
superior prin care verifică respectarea condițiilor de mai sus se aseamănă cu verificarea
sub aspectul legalității și temeiniciei a rechizito riului, ca modalitate de sesizare a instanței,
deoarece conducătorul parchetului ierarhic superior are o responsabilitate în plus, aceea de
a trimite instanței un act de sesizare întocmit corespunzător.
e) La încheierea acordului, inculpatul sa fie asistat de un avocat ales sau numit din
oficiu
Această condiție a procedurii de justiție negociată vine ca o garanție pentru inculpat cu
privire la egalitatea armelor în procesul penal. Prin asistența juridică oferită inculpatului se
va evita dezavantajul pe care îl are acesta în fața procurorului, în mare parte a cazurilor,
inculpații sunt persoane lipsite de cunoștiințe juridice, care pot fi determina te de organele
de urmărire penală să accepte fapte pe care nu le- au comis, să accepte o pedeapsă mai
aspră. Este necesar să i se explice acestuia avantajele și dezavantajele acestei proceduri, la
ce drepturi renunță, iar în timpul negocierilor să se poată consulta cu apărătorul său cu
privire la orice aspecte al e acestei proceduri .

24 I. Neagu M. Damaschin, op. cit., p. 473.

21
Deși din textul de lege nu reiese clar da că avocatul îl asistă pe inculpat încă din momentul
demarării procedurii de negociere și până când negocierea ia forma finală a acordului cu
care este sesizată instanța de judecată, sau numai în momentul în care încheie aco rdul cu
procurorul, considerăm că sensul legii este acela că este necesar ca inculpatul să fie asistat
de un avocat numit sau ales încă din momentul în care se demarează procedura negocierii, până când este sesizată instanța cu acordul de recunoaștere a vi novăției sau atunci când
negocierile au dat greș. Acordul de recunoaștere a vinovăției va trebui semnat și stampilat
de avocatul care l -a asistat pe inculpat în această procedură, iar organele judiciare au
obligația de a face verificări cu privire la exist ența calității de avocat în condițiile Legii nr.
51/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004. În care în
care inculpatul este asistat de o persoană care nu are calitatea de avocat conform legii, dar care exercită acte speci fice profesiei de avocat sub titlul de ˝avocat˝ atribuit de asociații
înființate de particulari, săvârșesc infracțiune de exercitare fără drept a profesiei de avocat prevăzută în Legea nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat
25. În
această situație, instanța va respinge acordul și va restitui cauza la procuror .

Secțiunea a III- a
Forma și conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției
a) Forma
Potrivit C. proc. pen. acordul se va materializa într- o formă scrisă , în acestă situație
procurorul nu va mai întocmi rechizitoriu cu privire la inculpatții cu care a încheiat
acord. Deducem că, forma scrisă este o condiție absolută a valabilității acordului de recunoaștere a vinovăției. În literatura de specialitate, actele de proced ură trebuie să
îndeplinească anumite condiții de fond și de formă pentru a produce efecte juridi ce:

“condiții de fond : a) să fie îndeplinite de către organul judiciar și partea men ționate în
dispozițiile legale incidente, în limitele calită ții procesuale ș i numai în conformitate cu
legea, b) să aibă con ținutul prevăzut de lege; și condiții de formă : a) să fie efectuate

25 Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 a I.C.C. J. – Completul competent să judece recursul în interesul
legiipublicată în M. Of. nr. 816 din 3 noiembrie 2015.

22
în formele și termenele prevăzute de lege, b) să fie consemnate în scris, c) să fie
redactate în limba oficială în care are loc procesul penal și d) să fie îndeplinite, de
regulă, la sediul organului judiciar sau extrajudiciar ce procedează la efectuarea lor, cu
excepția celor care presupun îndeplinirea lor în alte locuri (ca de exemplu, perchezi ția,
ridicarea de obiecte și înscrisuri, cercetarea la fa ța locului)”. Actele încheiate cu
nerespectarea acestor condiții vor fi sancționate cu nulitatea relativă sau absolută,
conform dispozițiilor art. 281 și 282 C. proc. pen. . Prin încheierea în formă scrisă a
actele de procedură există posibilitatea de a dovedi efectuarea activității organelor de
urmărire penală, în condițiile cerute de lege, iar în cazul în care acestea sunt întocmite
cu nerespectarea condițiilor legale, vor putea face obiectul plângerilor și contestațiilor
ori a căilor de atac. Tot prin întocmirea în scris a actelor procedurale vor fi respectate
drepturile și libertățile persoane lor din cadrul procesului penal.
Potrivit doctrinei, actele de procedură se împart în:
i. Acte procesuale – „acele acte juridice prin care organele judiciare ș i părțile
din proces î și pot exercita drepturile și obliga țiile lor procesuale, în vederea
realizării scopului procesului penal ” 26: introducerea plângerii prealabile de
către persoana vătămată, începerea urmăririi penale, c lasarea, încetarea
urmăririi penale, retragerea plângerii prealabile, împăcarea părților etc.
ii. acte procedurale – „acele acte juridice prin care se aduc la îndeplinire actele
și măsurile procesuale, având o natură derivată, întrucât implică existen ța
prealabilă a actelor sau măsurilor procesuale ”27: ascultarea unui martor,
efectuarea unei percheziții, cercetarea la fața locului, înmânarea citației,
executarea unui mandat de aducere sau de arestare etc.
Se pune întrebare a ce tip de act este acordul de recunoaștere a vinovăției? Considerăm
că acesta are natura juridică a unui act procesual , deoarece acesta este un act cu
caracter autonom și dispozitiv, prin care inculpatul și procurorul, dispun, în limitele
drepturilor pe care le au, cu privire l a desfășurarea procesului penal, care asemănător

26 Al. Vasiliu, Teoria generală a actelor de procedură, Ed. All Beck, Bucure ști, 2003, p.49, 50
27 Grigore Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal , ediția a 3 -a, Ed. Hamangiu, Bucure ști, 2013,
p. 412

23
rechizitoriului, reprezintă un act de sesizare a instanței, acțiunea penală trebu ind să fie
pusă în mișcare în prealabil în cursul urmăririi penale.
b) Conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției
Privitor la conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției, acesta va trebui să
cuprindă următoarele elemente (art. 482) :
a) data și locul încheierii;
b) numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
e) încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;
f) probele și mijloacele de probă;
g) declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă
încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală;
h) felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la
aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s- a ajuns la
un acord în tre procuror și inculpat;
i) semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului

Dacă unul dintre aceste elemente lipsește din acord, instanța va trebui să dispună respingerea
acordului.
În afara acestor mențiuni obligatorii, în conținutul acordului, vor apărea și alte elemente
suplimentare. Astfel, potrivit art. 483 alin. 3, alături de acordul de recunoaștere a vinovăției,
procurorul va înainta instanței, tranzacția părților cu privire la pretențiile civile sau acordul de
medie re sau încheiat de acestea. Prin raportare la dispozițiile art. 485 alin 3 și 4, atunci când în
cauză s- au dispus măsuri preventive, în cursul urmăririi penale, instanța, din oficiu, se va
pronunța asupra acestora, c ât și asupra cheltuielilor judiciare. În dosctrină, s -a apreciat că în
conținutul acordului ar trebui să cuprindă mențiuni și cu privire la „bunurile care urmează a fi
supuse confiscării speciale sau extinse”.28 Din interpretarea dispozițiilor art. 482 lit. f,
înțelegem că procurorul trebuie să trimită instantei, pe langă tranzacția sau acordul de mediere

28 M. Udroiu, op. cit., p. 478.

24
încheiat între parți și probele și mijloacele de probă cu privire la fapta și persoanele care au
făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției. Dac ă din probele administrate în cauză
nu rezultă suficiente date cu privire la existența infracțiunii, iar aceste lipsuri nu au fost
acoperite, instanța va respinge acordul.
După întocmirea acordului de recunoaștere a vinovăției de procurorul de caz, acesta va fi
trimis spre avizare procurorului ierharhic superior. Având în vedere că în cadrul acestei
proceduri speciale nu se mai parcurge faza camerei preliminare, este cu atât mai necesar
controlul legalității și temeiniciei acordului intervenit între cei doi titulari ai acordului.
Procurorul ierarhic superior verifică dacă au fost respectate limitele încheierii acordului
stabilite de acesta prin avizul anterior, dacă au fost respectate condițiile obligatorii stabilite în
art. 482 C. proc. pen. . Acesta poate aviza acordul prin mențiune pe acesta sau poate respinge
prin ordonantă. Poate respinge acordul și atunci când cuantumul pedepsei la care s -a ajuns ca
urmare a negocierii dintre cei doi actori ai acestei proceduri, este prea blând în raport cu
persoana in culpatului, cu privire la prejudiciul cauzat prin infracțiune, la gradul concret de
pericol produs prin săvârșirea infracțiunii sau, dacă, ulterior obținerii avizului apar noi
elemente probatorii prin care se poate schimba chiar încadra juridică dată fapti în aviz. De
exemplu, inculpatul acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de viol asupra unui minor prevăzut
de art. 218 alin. 3 lit. c1, ulterior starea de sănătate a victimei se agravează, minorul deced ând.
La acest moment i se solicită procurorului ierarhi c superior emiterea avizului ulterior, acesta
va respinge acordul , nefiind ținut de avizul emis inițial. Dacă s- a negociat în afara cadrului
oferit prin avizul anterior, procurorul ierarhic superior poate dispune reluarea negocierilor.
Considerăm că nu trebuie să se cunoască de inculpat limitele de negociere stabilite prin avizul
anterior emis de procurorul ierarhic superior, acesta rămânând secret, fiind depus la dosarul
cauzei. Dacă s- ar fi cunoaște de inculpat care este limita minimă până la care procurorul ar
putea coborî cu pedeapsa, atunci nu ar mai exista nicio negociere.
În doctrină, a fost exprimată și opinia contrară , potrivit căreia inculpatului i se aduce la
cunoștiință conținutul avizului procurorului ierarhic superior29.

29 C. Voicu, A. S. Uzlău, G. Tudor, V. Văduva, Noul cod de procedură penală. Ghid de aplicare pentru
practicieni , Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 570.

25

Secțiunea a IV -a
Procedura în fața primei instanțe

După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul de caz va sesiza
instanța de judecată căreia i -ar reveni competența să judece cauza în primă instantă.Atunci
când, la cerere sau din oficiu, se constată ca instanța nu este cea competentă să judece
conform legii, își va dispune declinarea judecății cauzei la instanța competentă: „ instanța care își declină competența trimite, de îndată, dosarul instanței de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare”(art. 50 alin. 1).
Atunci când a fost încheiat acord de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii
inculpați sau numai cu privire la unele fapte, cu privire la inculpații și la faptele pentru care nu
s-a închei at acord, sesizarea instantei se va face separat, prin rechizitoriu, urmând a se
parcurge procedura obișnuită, inclusiv parcurgerea fazei camerei preliminare.
Procurorul în aintează inst anței numai actele de urmărire penală care se referă la
persoanele și f aptele care au facut obiectul acordului. În situația participației penale sau a
infracțiunilor conexe, unde activitatea inculpatului pentru care s- a încheiat acord de
recunoaștere a vinovăției nu poate fi disociată de activittea celorlalți inculpați, pentru care nu s-a încheiat acord, considerăm necesar, pentru buna administrare a justiției, ca procurorul s ă
transmită instanței întreg dosarul de urmărire penală.
Cu privire la posibilitatea reunirii cauzelor aflate în curs de judecată, în situația în care
unele au ca act de sesizar e acordul de recunoștere a vinovăției, iar altele rechizitoriul, ne
alăturăm opiniei exprimate în literatura de specialitate
30, conform căreia, reunirea cauzelor nu
va fi posibila, chiar dacă între obiectele acestor cauze există o evidentă legătură. În situația în
care, inculpatul recunoaște săvârșirea tuturor faptelor de care este acuzat, însă, cu privire la
unele dintre aceste infracțiuni limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu permit recurgerea la

30 M. Udroiu , op. cit., p. 479.

26
această procedura specială, ca excepție, s- ar putea admite reunirea cauzelor în faza de judecată
în primă instanță31.
Reunirea cauzelo r nu va fi posibilă nici ”dacă în cauza respectivă vor fi întocmite doar
acorduri de recunoaștere a vinovăției, acestea vor putea fi trimise unor instanțe diferite, având
în vedere calitatea persoanelor cu care au fost întocmite ele ori natura faptelor săv ârșite. […]
apreciem că reunirea cauzelor nu va fi posibilă, dat fiind faptul că acordul de recunoaștere a vinovăției are un pronunțat caracter intuitu personae
32”.
Pentru repararea prejudiciului civil, partea civilă, partea responsabilă civilmente și
inculpatul pot încheia un acord de mediere sau o tranzacție, alături de acordul de recunoaștere
a vinovăției procurorul va transmite inst anței și convenția păților cu privire la repararea
prejudiciului material. Dacă nu se încheiat acord de mediere sau tranzacție, partea civilă va trebui să se adreseze instanței civile. Aceeași este soluția și atunci când prin întelegerea
păților, inculpatul a recunoscut pretențiile părții civile numai parțial, instanța penală care soluționează acordul nu va putea să dispună administrarea de probe cu privire la pretențiile
civile nerecunoscute.
După sesizarea instanței competente să judece cauza în fond, dosarul va fi repartizat în
mod aleatoriu unui complet de judecată. Potrivit art. 484 alin. 1 „ dacă acordului de
rcunoașt ere a vinovăției îi lipsește vreuna dintre mențiunile prevăzute la art. 482 sau dacă nu
au respectate condițiile la art. 483, instanța dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și
sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul ”. Astfel, instanța
efectuează o verificare a respectării condițiilor de formă. Observăm asemănări cu rechizitoriul
ca act de sesizare a instanței de judecată, judecătorul de cameră preliminară când constată că rechizitoriul nu a fost întocmit regulamentar, dispune remedierea acestor neregularități în
termen de 5 zile. Și în cazul procedurii speciale a acordului de recunoaștere a vinovăției, dacă
instanța constată că acordul nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, va
permite procuro rului să remedieze aceste omisiuni într -un termen de cel mult 5 zile. Instanța
va trebui să sesizeze în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul și nu să
repingă din start acordul. În acest sens s- a pronunțat Curtea de Apel București , secția a II-a

31 Ibidem.
32 M.M. Bârsan, M.M. Cardiș, op cit., p. 77.

27
penală, prin Decizia nr. 861/A din data de 8 iunie 201533, prin care a constatat că „practic,
singurul motiv pentru care instanța a respins acordul de vinovăție constă în faptul că în
cuprinsul acestuia, stabilindu -se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și
6 luni închisoare cu privire la care s -a ajuns la un acord, nu s -a menționat obligația inculpatei
de a presta o muncă în folosul comunității (deși aceasta și -a dat acordul în acest sens) și,
evident, nici perioada pe care să se întindă această obligație”. În spetă instanța de fond a
considerat că acordul de recunoaștere este incomplet , deoarece nu prevedea și „durata
negociată cu privire la prestarea de către inculpată a muncii în folosul comunității, iar atât
parchetul cât și inculpata asistată de apărător au solicitat să se complinească acordul prin obligarea acesteia la numărul minim de zile de muncă în folosul comunității prevăzut de lege”. Curtea constată că potrivit prevederilor art. 484 C. proc. pen. instanța de fond a respins
în mod gresit acordul de recunoaștere, fără să pună în discuția părților aspectele care au vizat respingerea acestuia.
Referi tor la termenu l de 5 zile , stabilit de lege, considerăm că este un termen de
recomandare, deoarece nu a fost stabilită expres o sancțiune pentru nerespectarea acestui
termen. Important de a ști este și momentul de care începe să curgă acest termen. În literatura
de specialitate s- a considerat că acest termen „începe să curgă de la momentul pron unțării
încheierii de restituire” 34, opinie la care ne raliem și noi . Instanța va sesiza în acest sens
conducătorul parchetului care a emis acordul, însă numai procurorul de caz va putea remedia neregularitățile actului de sesizare a instanței, deci această obligație nu îi revine procurorului
ierarhic superior sau conducătorului parchetului care a emis acordul. Tot procurorul de caz va retrimite instanței acordul, după ce îi va remedia omisiunile. Dacă procurorul nu acoperă omisiunile, atunci instanța de jud ecată va dispune respingerea acordului (de exemplu, în cazul
în care pe acord nu apare ștampila și semnătura avocatului inculpatului). Achiesăm la opinia
exprimată în literatuara de specialitate că lipsurile acordului ar putea fi acoperite cel mai
târziu până momentul în care instanța se pronunță cu privire la admiterea sau respingerea
acordului 35.

33 Dosar nr. 75749/301/2014, www.portal.just.ro .
34 I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 480.
35 M. Udroiu, op. cit., p. 481.

28
În cadrul acestei proceduri speciale remarcăm faptul că aceasta este o procedură
derogatorie de la dreptul comun, lipsind etapa cercetării judecătorești, după sesizarea instanței
de judecată, nu se va dispune administrarea de probe, nici chiar daca judecatorul ar considera necesar, el poate fie să accepte acordul, fie să- l respingă. Judecătorul va cita părțile, iar după
ascultarea acestora se va pronunta, prin sent ință, asupra acordului. Remarcăm că legiuitorul nu
respectat și drepturile celorlalte părți în procesul penal, persoana vătămată neavând niciun drept de a se opune acordului de recunoaștere, în cazul în care aceasta consderă că soluția la care s- a ajuns în acord este prea blândă în raport cu prejudiciul produs prin infracțiune.
Trebuie luate în calcul și drepturile părții civile și ale părții responsabile civilmente, având în vedere că soluționarea laturii penale cu privire la vinovăția inculpatului și săvâ rșirea faptei de
către inculpat, are un impact asupra laturii civile a cauzei. Față de aceste prevederi, s- a
pronunțat Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 235/2015
36 prin care s -a apreciat
că „soluția legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din C. proc. pen. , care exclude persoana
vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente de la audierea în fața instan ței de
fond, sunt neconstituționale”. Judecarea cauzei urmează a se face după citarea și ascultarea
persoanei vătămate, a părții civile și a persoanei responsabile civilmente, dacă acestea sunt prezente.
Un aspect ce trebuie avut în vedere este că procedura în fața instanței este publică ,
astfel, conform art. 484 alin. 2, instanța se va pronunța în sedință publică. Referitor la
efectuarea verificărilor prealabile de de instanța de judecată asupra acordului de recunoaștere, considerăm că această activitate a instanței se va desfăsura în camera de consiliu. În cazul încălcăr ii dispozițiilor privind publicitatea ședinței de judecată vor fi incidente dispozițiile art.
281 alin. 1 lit. c C. proc . pen.. Tot în articolul menționat anterior se face referire la citatea și
ascultarea procurorului, luând în vedere că el este unul din tre titularii acordului de
recunoaștere se impune ascultarea acestuia, deducem de aici că participarea procurorului este
obligatorie , sub sancțiunea prevăzută de art. 281 alin. 1 lit. d C. proc . pen. .
Deși prin modificarea dispozițiilor art. 484 C. proc. pen. , ca urmare a declarării
neconstituționalității, de Curtea Constituțională, prin Decizia mai sus amintită, considerăm că
procedura în fața instanței de judecată este a rămas una contradictorie, chiar dacă instanța

36 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.484 alin.(2) și ale art.488 din Codul
de procedură penală, publicată în M. Of. Nr. 364 din 26 mai 2015.

29
acordă cuvântul procurorului, incul patului, avocatului acestuia, respectiv celorlalte părți și
persoanei vătămate, ascultarea acestora realizându -se strict asupra concluziilor asupra
acordului, așa cum acesta a fost încheiat.
În acestă procedură specială, în doctrină, s- a pus întrebarea dacă se pot
administra/readministra probe le din cursul urmăririi penale. Într -o opinie, s -a considerat că în
cadrul acestei proceduri nu se mai administrează probe/readministrează probele administrate
în cursul urmăririi penale 37. Într -o altă opinie, s -a considerat că inculpatul are posibilitatea de
a solicita proba cu încrisuri în circumstanțiere 38. Achiesăm la acestă din urmă opinie,
deoarece instanta oricum efectuează o individualizare a pedepsei și a modalității de executare,
înainte de a pronunța o hotăr âre instanța trebuie să fie complet lămurită, în formarea
convingerii sale acesta poate adresa întrebări inculpatului privind împrejurările comiterii faptei sau cu privire la atitudinea acestuia având în vedere faptele reținute în sarcina sa.
Instanța se va pronunța din oficiu asupra măsurilor preventive și asupra măsurilor
educative (pentru inculpații minori) dispuse față de inculpat în cursul urmăririi penale, adică asupra menținerii, înlocuirii ori încetării de drept a măsurilor preventive sau educative
dispuse.

§1. Soluțiile instanței de judecată

Instanța de fond, după analizarea acordului, poate pronunța, prin sentință, una dintre
următoarele soluții:
a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și pronunță soluția cu privire la care s- a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.
480 – 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au
făcut obiectul acor dului( art. 485 alin. 1, lit. a C. proc. pen. )
Pentru a admite acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța va realiza un control al
îndeplinirii condițiilor de formă ale acordului de recunoaștere prevăzute în art. 480 – 482 C.

37 M. Udroiu, op. cit., p. 483.
38 A. V. Iugan, op. cit., p. 134.

30
proc. pen. . Raportat l a art. 480 C. proc. pen. , care reglementează condițiile încheierii
acordului de recuno aștere a vinovăției, instanța, verifică ca infracțiunea ce face obiectul
acordului , să fie una cu privire la care este posibil a se încheia acord, din probele administrate
în cursul urmăririi penale să rezulte suficiente date cu privire la existența faptei și la săvârșirea
ei de către inculpat, acesta să își fi exprimat consimțământul, l iber și în cunoștiință de cauză,
că recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică, că inculpatul a fost asistat pe
toata perioada negocierilor de un avocat ales sau numit din oficiu, verifică ca acordul să respecte toate condițiile de formă pr evăzute în textul de lege. Deși nu se specifică în
dispozițiile C. proc. pen. , despre cele două avize ale procurorului ierarhic superior,
considerăm că instanța verifică și acest aspect.
Atunci când un concurs de infracțiuni fac obiectul acordul de recunoaștere, pentru a fi
admis, condițiile prevăzute de lextul de lege, vor trebui îndeplinite pentru fiecare infracțiune în parte.
Instanța verifică inclusiv exprimarea liberă și în cunoștiință de cauză a
consimțământului inculpatului de a apela la acestă pr ocedură specială. Într -o speță
39,
inculpatul a invocat faptul că a fost în necunoștiință de cauză la exprimarea consimțământului în fața procurorului, acesta susținând că nu a știut că în cazul infracțiunii de înselăciune, de
care era acuzat, putea să se îm pace cu partea civilă, fiind astfel, la momentul încheierii
acordului, într -o stare de eroare ca viciu de consimtământ. Având în vedere că inculpatul, pe
durata urmăririi penale și pe toată perioada negocierilor cu procurorul, a fost asistat de avocat
și mai mult decât atât, la momentul la care i s -a adus la cunoștiintă calitatea de inculpat, a fost
informat inclusiv asupra faptului că legea prevede în cazul infracțiunii de înșelăciune, împăcarea, care înlătură răspunderea penală, nu se poate invoca existența erorii ca viciu de
consimțământ. În această situație, instanța va respinge acordul de recunoaștere a vinovăției.
Se pune întrebarea dacă inculpatul, în cursul soluționării acordului de către instanța de
judecată, poate solicita aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea la care s- a ajuns în urma
negocierilor purtate cu procurorul. Înainte de modificările aduse prin OUG nr. 18/2016 soluția pronunțată de instanță nu putea crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea agreată prin acord ul de recunoaștere a vinovăției, iar interpretat per a contrario instanța poate crea o

39 Curtea de Apel Târgu Mureș, Decizia penală nr. 258 A/2015, www.portal.just.ro

31
soluție mai blândă pentru inculpat. Dacă, de exemplu, prin acordul de recunoaștere s -a agreat
pedepsa amenzii penale, inculpatul, in fața instanței de judecată, solicită renunțarea la
aplicarea pedepsei, aceasta, în cadrul operațiunii de individualizare pe care o realizează,
urmează a examina dacă se impune acest lucru . Dacă înainte de modicarea art. 485 alin. 1 lit.
a, prin OUG nr. 18/2016, instanța putea să dispună o a ltă soluție decât cea din acord, acum
soluția pe care trebuie să o pronunțe instanța este cea „cu privire la care s- a ajuns la un acord,
dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 -482 cu privire la toate faptele reținute în
sarcina inculpatului ”. Nu se va putea dispune nici o soluție mai ușoară decât cea agreată în
acord, dar nici o soluție mai grea pentru inculpat. Considerăm că , aceasta este o modificare
legislativă de care avea nevoie această procedură specială, deoarece, trebuie avut în vedere
rolul acestei proceduri, acela de a negocia, de a tracta, asupra pedepsei și a modului de
executare acesteia, trebuind a fi respectate interesele celor doi titulari ai acordului.
Dacă în cauză s- au încheiat mai multe acorduri de recunoaștere a vinovăției, instanța,
după analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, va putea admite doar cu privire la unii
dintre inculpați și să respingă cu privire la alții, nefiind posibilă admitere a în parte a acordului
de recunoaștere. În măsura în care i nstanța a admis acordul de recunoaștere „și între părți s -a
încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța ia act de aceasta
prin sentință”, în caz contrar, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă. „În acestă situație,
hotărârea prin care s -a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritate de lucru
judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile ”. Coroborând aceste dispoziții cu
art. 28 alin. 1, prima teză, C. proc. pen. , hotărâr ea definitivă prin care instanța a admis
acordul de recunoaștere a vinovăției va avea autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența faptei și a persoanei care a săvârșit -o.
Care va fi soluția instanței
atunci când în c ursul judecății, a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală? Luăm ca
exemplu situația când pentru fapta comisă s- a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției,
însă, victima își retrage plângerea prealabilă făcută, în cazul în care legea condiți onează
punerea în mișcare a acțiunii penale de introducerea plângerii prealabile, în cazul anumitor infracțiuni. Considerăm că, în acest caz, instanța nu va putea dispune admiterea acordului și
încetarea procesului penal, ci va dispune doar respingerea aco rdului.
b) Respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului
în vederea continuării urmăririi penale , în următoarele situații:

32
i. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 480 – 482 cu privire la toate
faptele reținute în sarcina inculpatului.
Astfel, conform art. 480 C. proc. pen. instanța va respinge acordul dacă acesta s- a
încheiat pentru o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani
sau pedepsa cu detențiunea pe viață sau dacă s- a încheiat aco rd de recunoaștere cu un suspect,
deci înainte de a fi fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Dacă din probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezultă suficiente date cu
privire la existența faptei pentru care s -a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la
vinovăția acestuia. Se va dispune respingerea acordului și în ipoteza în ca re inculpatul nu a
fost asistat pe parcursul negocierilor de un avocat ales sau numit din oficiu sau dacă acordul nu are avizul din partea procurorului ierarhic superior.
ii. Printre cauzele pentru care instanța ar putea respinge acordul se numără și
modul de individualizare a pedepsei stabilite în acordul de recunoaștere a
vinovăției
În speța de față40, instanța de judecată, a respins acordul de recunoaștere a vinovăției și
a restituit procurorului cauza în vederea continuării urmăririi penale, deoarece soluția cu privire la care s -au înțeles cei doi titulari ai acordului, este nelegală. Pentru a dispune această
soluție, instanța a reținut următoarele: între procuror și in culpat s -a încheiat un acord de
recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tăiere fără drept de
arbori din fondul forestier național, faptă prevăzută de art. 47 din Codul penal raportat la art.
108 alin 1 lit. a din Codul silvic (Legea nr. 46/2008) cu art. 5 din Codul penal. Soluția la care
s-a ajuns în urma negocierii a fost de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere. Inculpatul și procurorul trebuiau să negocieze aplicarea unei pedepse cu
închisoar ea în regim de detenție, deoarece, la data săvârșirii faptei ce a făcut obiectul
acordului de recunoaștere, inculpatul se afla în termenul de supraveghere de 2 ani și 6 luni ,
fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare. Soluți a instanței de
fond a fost apelată de inculpat, însă, instanța de apel a confirmat soluția dispusă de instanța de
fond.

40 Sentința penală nr.143/15.12.2014, Judecătoria Strehaia, www.legestart.ro

33
O altă situație în care instanța poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției este
atunci când s -a încheiat un acord de recunoaștere pentru un concurs de infracțiuni , însă, în
cuprinsul acordului nu s -a stabilit pedeapsa pentru fiecare infracțiune î n parte . În
practică41, instanța a respins acordul de recunoaștere a vinovăției, deoarece în sarcina
inculpatului fiind reținute două infracțiuni, trebuiau îndeplinite condițiile prevăzute de art.
480 – 482 C. proc. pen. cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, respectiv
conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibație alcoolică de peste 0,80
g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 CP și de conducere a unui autoturism având
permisul de conducere reținut, prev. de art. 335 alin. 2 CP. Astfel, în acordul de recunoaștere
nu erau individualizate pedepsele pentru ambele infracțiuni aflate în concurs, ci prevedea
pedeapsa doar pentru o singură infracțiune, fapta de a conduce pe drumurile publice un
autoturism sub efectul băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică peste limita legală
fiind distinctă față de cea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea,
în acord nu se prevedea regimul sancționator ce decurge din starea de recidivă a inculpatului
astfel încât instanța nu poate verifica legalitatea pedepsei stabilite prin acord.
iii. altă situație în care se dispune o soluție de respingere a acordului este atunci
când soluția la care s- a ajuns în urma negocier ilor este nejustificat de blândă
prin raportare la gravitatea infracțiunii și a periculozității infractorului.
Într-o cauză42 Tribunalul Iași a respins acordul recunoaștere a vinovăției cu care a fost
sesizat , încheia t între procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul AD , sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin.
1 și alin. 3 CP, lipsire de liber tate în mod ilegal față de victimele CC și CD, prev de art.
205alin. 1 cu aplic. Art. 77 lit. a C P și șantaj , prev. de art. 207 alin. 1 și 3 CP cu aplicare art.
77 lit. a CP tot față de aceleași persoane vătămate și a trimis cauza înapoi la procuror în
vederea continuării urmăririi penale. În acord s -a stabilit ca inculpatul să execute o pedeapsă
rezultantă de 2 ani, 7 luni și 10 zile închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării
pedepsei. Instanța a apreciat că pedepsele stabilite prin acordul de recunoaștere a vinovăției

41 Curtea de Apel Iași, Decizia penală nr. 513/2014, www.portal.just.ro
42 Sentința penală nr. 189 din 06.02.2017 a Tribunalului Iași, speță disponibilă pe site -ul
www.ju risprudența.com

34
sunt deosebit de mici raportat atât la gravitatea faptelor sale, gravitate ce rezultă din
modalitatea de comitere a faptelor de către inculpat, a împrejurărilor în care au fost săvârșite
aceste fapte, a numărului mare de fapte reținute în sarcina, prin antecedența sa penală, prin
conduita sa generală anterioară și ulterioară comiterii faptelor.
În practică s- a pus problema dacă instanța sesizată cu un acord de recunoaștere a
vinovăției va putea dispune încetarea procesului penal dacă, de exemplu, a intervenit amnistia
sau prescripția răspunderii penale. Considerăm că singura soluție pe care instanța o poate
pronunța este una din cele prevăzute express în art. 485 alin. lit. a sau lit. b . În acest exemplu
instanța va respinge acor dul, va trimite cauza la procurorul de caz, care poate dispune
clasarea.
Un aspect ce trebuie menționat este că atunci când instanța respinge acordul de
recunoaștere și dispune trimiterea cauzei înapoi la procuror pentru continuarea urmăririi
penale, și privește posibilitatea inculpatului și a procurorului de a încheia un nou acord de
recunoaștere a vinovăției. Aceștia vor avea posibilitatea de a încheia un nou acord cu
respectarea condițiilor legale.
Referitor la judecătorul care a respins acordul de recunoaștere a vinovăției, se pune
întrebarea dacă acesta devine incompatibil să soluționeze noul acord sau fondul cauzei .
Răspunsul în doctrină la acestă întrebare a fost unul negativ, judecătorul va putea să
soluționeze noul acord, deoarece “prin restituir ea cauzei la parchet nu și -a spus părerea cu
privire la la soluția ce urmează a fi adoptată în cauză”43. Dacă instanța a fost sesizată cu mai
multe acorduri privind mai mulți inculpați “respingerea unui acord nu va atrage
incompatibilitatea judecătorului în ceea ce privește soluționarea celorlalte acorduri,
respingerea unui acord nefiind de natură să aducă atingere prezumției de nevinovăție de care
beneficiază ceilalți inculpați ai cauzei.”44 Va fi incompatibil să judece pe fond cauza, atunci
când procurorul va sesiza instanța prin rechizitoriu, judecătorul care a respins acordul de
recunoaștere a vinovăției pe moti v că pedeapsa este prea blândă 45.

43C. Ghigheci, în Noul Cod de procedură penală, Comentat , Ediția a 2 -a, coordonatori N. Volonciu, A.
S. Uylău, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 1278.
44 M. M. Bârsan, M. M. Cardiș, op cit., p. 99
45 M. Udroiu, op.cit., p. 486.

35
Instanța de judecată are obligația de a se pronunța asupra stării de arest a inculpaților
(menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii), dispunerii unei măsuri de
siguranță, asupra cheltuielilor de judecată, menținerii măsurilor asigurătorii luate în cauză.
Instanța se va pronunța prin sentință asupra acordului de recunoaștere a vinovăției, art.
487 C. proc. pen. cuprinzând conținutul obligatoriu al sentinței: va cuprinde “mențiunile
prevăzute la art. 370 alin. 4, art. 403 și 404, fapta pentru care s -a înch eiat acordul de
recunoaștere a vinovăției și încadrarea juridică a acesteia”. Observăm că se face trimitere la
dispozițiile art. 370 alin. 4 care prevede cuprinsul hotărârilor, art. 403 care cuprinde dispoziții
referitoare la conținutul expunerii, iar art. 404 care prevede conținutul dispozitivului hotărârii
prin care se soluționează fondul cauzei. Având în vedere că art. 403 alin. 1 lit. b prevede că
“hotărârea trebuie să cuprindă și descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu
arătarea ti mpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia
prin actul de sesizare”, iar cuprinsul art. 487 lit. b prevede din nou “fapta pentru care s -a
încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și încadrarea juridică a acesteia”. Având în
vedere aceste mențiuni, în doctrină s -a afirmat că “se creează astfel o suprapunere inutilă între
cele două texte de lege, structura hotărârii pronunțate de instanță în cazul admiterii acordului
de recunoaștere a vinovăției este identică cu cea a unei hotărâri de condamnare, de renunțare
la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei pronunțate în cadrul unei proceduri
obișnuite”46.

§2. Calea de atac împotriva sentinței

Împotriva soluției dispuse de instanța de judecată asupra acordului de recunoaștere a
vinovăției, conform art. 488 C. proc. pen. , se poate declara apel în termen de 10 zile de la
comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părți și de către persoana vătămată. Textul a
fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 235 din 7
aprilie 201547 și s-a constatat că dispozițiile art. 488 alin. 1 – 4 C. proc. pen. , precum și
soluția legislativă din art. 484 alin. 2 sunt neconstituționale. La momentul intrării în vigoare a

46 N. Volonciu, op.cit., p. 1279.
47 Publicată în M. Of. nr. 364 din 26 mai 2015.

36
Noului Cod de Procedură Penală, acest articol oferea dreptul de a face apel numai
procurorului și inculpa tului, iar motivele de apel erau limitate numai la „felul și cuantumul
pedepsei ori la forma de executare a acesteia”. Având în vedere dispozițiile art. 488 C. proc.
pen. , la momentul la care acesta a intat în vigoare, se creea o „ inegalitate de tratament între
persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente, pe de o parte, și inculpat ,
pe de altă parte, sub aspectul dreptului de a formula apel împotriva sentinței prin care instanța de fond admite sau respinge acordul de recunoaștere a vinovăției, în ceea ce privește latura penală a cauzei ”
48, „inegalitate care este nejustifică în condițiile în care toți acești participanți
la procesul penal au aceeași calitate, de părți”. A fost criticat și faptul că împotriva sentinței de
admitere a acordului calea de atac era permisă numai în privința felul ui, cuantumului și formei
de executare a pedepsei, fiind prevăzută o limitare a dreptului de a face apel . Prin interzicere a
părții civile și părții responsabile civilmente de a introduce apel împotriva unei hotărâri care o
privește, se încalcă prevederile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție. Suprimarea dreptului
părții civile și părții responsabile civilmente de a face apel echivalează cu încălcarea dreptului fundamental la apărare , Curtea Constituțională a stabilit că „această garanție constituțion ală
nu vizează doar apărarea referitoare la faza procesului penal desfășurată în fața primei instanțe de judecată, ci vizează, deopotrivă, și dreptul de apărare prin exercitarea căilor legale de atac împotriva unor constatări de fapt sau de drept ori unor soluții adoptate de o instanță de
judecată, dar care sunt considerate greșite de către unul sau altul dintre participanții la procesul penal”
49.
Prin urmare, OUG nr. 18/2016 a modificat dispozițiile articolului menționat și oferit
expres dreptul persoanei vătămate, părții civile și părții responsabile civilmente de a face apel
împotriva soluțiilor instanței asupra acordului de recunoaștere a vinovăției atunci când acestea au un interes procesual.
Termenul de apel este de 10 zile și curge de la co municare a copiei minutei de pe
sentința penală, fiind un termen procedural, peremptoriu, care se calculează pe zile calendaristice .
Conform art. 488 alin. 4 instanța de apel pronunță una dintre următoarele soluții:

48 Decizia C.C. nr. 235 din 7 aprilie 2015, parag. 45.
49 Decizia C.C. nr. 235 din 7 aprilie 2015, parag. 32.

37
a) respinge apelul, menținând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau
inadmisibil ori nefondat;
b) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost admis și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivitart. 485 și 486, care s aplică în mod corespunzător;
c) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost
respins, admite acordul de recunoaștere a vinovăției, dispozițiile art. 485 alin. 1
lit. a și art. 486 aplicându- se în mod corespunzător.
Procedura în fața instanței de apel se va desf ăsura cu citarea părților, a persoanei
vătămate și cu participarea în mod obligatoriu a procurorului.
În ceea ce privește dreptul avocatului și al interpretului de a face apel împotriva
sentinței pronunțate, deși nu se menționeză expres în textul de lege , așa cum s- a arătat în
literatura de specialitate
50, considerăm că și aceștia vor putea ataca sentința prin care s -a
dispus asupra cheltuielilor judiciare și a indemnizațiilor. De asemenea, „orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au f ost vătămate nemijlocit printr -o măsură sau printr –
un act al instanței” vor putea ataca declara apel în termen de 10 zile care curge de la data la
care au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea.

Secțiunea a V -a
Asemănări și deosebiri între procedura acordului de recunoaștere a
vinovăției și procedura recunoașterii învinuirii

Procedura recunoașterii învinuirii este reglementată de art. 374 alin. 4, art. 375, art.
377, 395 alin. 2, art. 396 alin. 10 C. proc. pen. , Titlul III, Capitolu l II, „Judecata în primă
instanță” și este o procedură ce intervine în faza judecății, după sesizarea instanței prin
rechizitoriu, după parcurgerea camerei preliminare ce presupune ca inculpatul să recunoască

50 M. Udroiu, op.cit., p. 490.

38
în totalitate săvârșirea faptelor reținute în s arcina sa, iar judecata va avea loc numai pe baza
probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de
persoana vătămată.
Acordul de recunoaștere a vinovăției este o procedură specială, introdusă prin Noul
Cod de P rocedură Penală, fiind reglementată în art. 478 – 488, T itlul IV , „P roceduri
speciale” . Acesta se încheie numai în cursul urmăririi penale, în urma unei negocierii purtate
între cei doi titulari ai acordului de recunoaștere, inculpatul, asistat obligatoriu de un avocat ales sau numit din oficiu, și reprezentantul Ministerului Public, procurorul de caz. După cum se poate observa, în cadrul aces tei proceduri speciale a acordului de recunoaștere are loc o
negociere asupra felului, cuantumului, formei de executare a pedepsei, „respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pede psei”, ceea ce nu se întâmplă deloc în cazul procedurii recunoașterii învinuirii în
fața instanței de judecată, unde instanța stabilește limitele de pedeapsă între care umează a- i fi
aplicată o sancțiune inculpatului, cu excluderea oricărei forme de negoci ere. Atunci când s -a
încheiat un acord de recunoaștere procurorul nu mai întocmește rechizitoriu cu privire la faptele și la persoanele cu care a încheiat acordul.
În cazul acordului de recunoaștere a vinovăției inculpatul poate recunoaște săvârșirea
numa i a unor fapte dintre cele reținute în sarcina sa, de exemplu, în cazul unui concurs de
infracțiuni, se poate recunoaște comiterea uneia sau mai multor infracțiuni din cele care alcătuiesc concursul, iar pentru faptele nerecunoscute, procurorul va sesiza i nstanța separat,
prin rechizitoriu. Ace astă posibilitate nu este conferită inculpatului prin recunoașterea
învinuirii în fața instanței, când, în conformitate cu prevederile art. 347 alin. 4 coroborat cu art. 349 alin. 2 C. proc. pen. , „instanța poate so luționa cauza numai pe baza probelor
administrate în faza urmăririi penale dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și dacă instanța apreciează că probele sunt suficiente
pentru aflarea adevăru lui și justa soluționare a cauzei ”, „în cazurile în care acțiunea penală nu
vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață”. Deci, președintele
completului cel care îi comunică acest drept inculpatului, iar, în cazul acordului de recunoaș tere, organele de urmărire penală îi comunică acest drept inculpatului cu ocazia
primei sale audieri.

39
Încă o deosebire între cele două proceduri , este momentul final până la care inculpatul
poate apela la una dintre aceste proceduri. În cazul procedurii recunoașterii învinuirii, până la
momentul începerii cercetării judecătore ști, inculpatul poate declara că recunoaște săvârșirea
faptelor , așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței de judecată, solicitând ca
judecata să se desfășoare doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar în
cazul acordului de recunoștere a vinovăției , momentul final până la care inculpatul își poate
exprima consimțământul privind inițierea unui asemenea acord , este momentul sesizării
judecătorului de cameră preliminară cu rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței de judcată.
În cazul recunoașterii învinuirii, inculpatul poate solicita p arcurgerea acestei proceduri
simplificate în cazul în care acțiunea penală ce vizează fapta comisă de inculpat să nu fie pedepsită de lege cu detențiunea pe viață, în timp ce, în cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, infracțiunea pentru care s- a pus în mișcare acțiunea penală trebuie
să fie prevăzută de lege cu un maxim speci al de până la 15 ani închisoare, recunoașterea
învinuirii oferind, astfel, o paletă mai largă de infracțiuni.
În procedura acordului de recunoaștere a vinovăției inculpatul trebuie să accepte și
încadrarea juridică a faptei care face obiectul acordului, așa cum a fost stabilită de către procurorul de caz, condiție care nu există în cadrul procedurii recunoașterii învinuirii,
inculpatul recunoscând fapta în materiali tatea sa.
Din dispozițiile art. 374 alin. 4, art. 375, art. 377, art. 396 alin. 10 ce reglementează
procedura recunoașterii învinuirii nu rezultă că asistența juridică este obligatorie, (excepție
făcând cazurile strict prevăzute de art. 90 C. proc. pen. ), spre deosebire de procedura
acordului de recunoaștere a vinovăției unde, asistența juridică este o condiție obligatorie pentru admiterea acordului de către instanța de judecată, fiind un caz derogatoriu de asistenta juridică obligatoriu potrivit art. 90 C. proc. pen. .
O primă asemănare între cele două proceduri speciale se referă la scopul acestora, așa
cum reiese și din „Expunerea de motive la proiectul de act normativ al Codului de procedură penală” și anume, de a scurta durata desfăsurării proceselo r penale, de a degreva instanțele de
judecată, de a contribui la înlăturarea unor proceduri greoaie și dificile în aflarea adevărului
judiciar și a reducerii costurilor actului de justiție. De asemenea, inculpatul nu contestă
săvârșirea faptei și a probelo r administrate în cursul umăririi penale, acesta, prin apelarea la

40
aceste proceduri simplificate, urmărește obținerea unei pedepse mai blânde, scurtarea
prezenței sale în fața organelor judiciare, prezență care îi poate creea un nivel de stres ridicat.
În cazul ambelor proceduri este necesară existența unui probatoriu suficient , nefiind
posibil ca recunoșterea făcută de inculpat să acopere lipsa mijloacelor de probă în dovedirea vinovăției acestuia, atât procedura recunoașterii învinuirii, cât și acordul d e recunoaștere a
vinovăției se vor avea loc atunci când din probele administrate în cauză, „rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s -a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire
la vinovăția inculpatului”(art. 480 alin. 2 C. proc. pen. ).
Modificarea dispozițiilor articolelor mai sus enunțate prin OUG nr. 18/2016, a oferit și
inculpatului minor dreptul de a beneficia de procedura recunoașterii învinuirii și de a iniția un acord de recunoaștere a vinovăției, fiind, însă, necesară încuviințarea reprezentantului său
legal.
Recunoașterea vinovăției trebuie să fie una expresă, neviciată, liber consimțită,
exprimată în cunoștiintă de cauză, în formă scrisă, făcută personal în fața organelor judiciare sau prin înscris autentic. Referitor la beneficiul parcurgerii unei asemenea proceduri, este
reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei cu
închisoarea și reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă, prevăzute de lege , în cazul
pedepsei amenzii. Pentru inculpații minori se va avea în vedere „aceste aspecte la alegerea
măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe
care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime”(art. 480 alin. 4 și art.
396 alin 10).
Procedura de soluționare în cazul ambelor proceduri este una contradictorie.
Considerăm că și în cazul procedurii de soluționare a acordului de recunoaștere de către instanța de fond, prin modificarea prevederilor art. 484 ali n. 2, prin OUG nr. 18/2016, a fost
atribuit acestei procedur i de soluționare a acordului un caracter contradictoriu , fiind citate și
ascultate la soluționarea acordului, în fața primei instanțe, și persoana vătămată, partea civilă
și partea responsabilă civilmente.

41

Secțiunea a VI- a
Controverse și neclarități cu privire la procedura acordului de
recunoaștere a vinovăției

Fiind o procedură cu caracter de noutate în legislația noastră, procedura acordului de
recunoaștere a vinovăției prezintă multe dispoziții neclare care au generat pe parcursul
timpului o serie de controverse și neclarități în practică și în doctrină, unele neclarități fiind
remediate prin prin OUG nr. 18/2016. Dintre a ceste neclarități semnalăm următoarele:
i. condiționarea încheierii acordului de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce formează obiectul acestuia
Referitor la condițiile acordului de recunoașter, legea prevede că se poate încheia
acord numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani. Prin pedeapsă prevăzută de lege întelegem, potrivit art. 187 C.
pen. „ pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma
consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”. În
doctrină a fost criticată acestă condiție a acordului, deoarece „inculpatul acceptă încadrarea juridică dată faptei de procuror și participă la procesul de individ ualizare a pedepsei, ar fi
firesc ca incidența procedurii speciale să depindă de limitele de pedeapsă rezultate din încadrarea juridică”
51. Prin urmare ar trebui să se tină seama de limitele de pedeapsă rezultate
după individualizarea faptei, după reținerea circumstanțelor atenunate sau agravante, după
reținerea formei consumate a infracț iunii sau rămase în forma tentativei, reținerea formei
continuate și a concursului de infracțiuni .
ii. acceptarea încadrării juridice a faptei prin care a fost pusă în mișcare acțiunea penală de către inculpat;

51 R. Slăvoiu, A. Lăncrănjan, Acordul de recunoaștere a vinovăției – Unele controverse, disponibil pe
site-ul www.juridice.ro .

42
Este de observat că, pe parcursul procedurilor de negociere între procuror și inculpat,
poate avea loc o schimbare de încadrare juridică, de exemplu atunci când inculpatul dezvăluie
fapte noi sau participanți la săvârșirea faptei, încadrare care poate fi alta decât cea din
ordonanța prin care s -a pus în mișcare acțiunea penală. În acestă situație procurorul va dispune
schimbarea încadrării juridice, soliciarea unui noi aviz de la procurorul ierarhic superior în ceea ce privește noi limite și încheierea acordului cu privire la situația de fapt concretă și concordantă cu realitatea faptică.
iii. Declarația de recunoaștere a inculpatului este revocabilă sau nu?
Așa cum a apreciat și literatura de specialitate, considerăm că inculpatul poate reveni
asupra manifestării sale de voință, în sensul retractării acordului , însă numai în faza de
urmărire penală. Cu privi re la posibilitatea retractării consimțământului în faza de judecată s- a
pronunțat și I.C.C.J. prin Decizia nr. 5/2017
52, stabilind că „retragerea de inculpat, în fața
instanței de judecată, a consimțământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale în
condițiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției”. În considerentele sale, I.C.C.J. a statuat că, acordul de
recunoaștere a vinovăției, ca act procedural „constituie una dintre cele două modalități de
sesizare a instanței de judecată de către procuror, având anumite particularități față de
sesizarea prin rechizitoriu.[…] în acestă fază, inculaptul nu poate reveni asupra recunoașterii
efectu ate la urmărirea penală, întrucât consimțământul său, materializat în declarația expresă
și prin semnătura aplicată pe actul ce conține acordul de recunoaștere a vinovăției, face
dovada exprimării propriei voințe”
53. Instanța sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției
nu va putea să respingă acest acord în situația în care inculpatul solicită acest lucru, cu
excepția situației când inculpatul aduce probe certe în susținerea vicierii consim țământului sau
constrâgerii la momentul exprimării sale în fața organelor de urmărire penală , fiind încălcat
principiul loialității administrării probelor din cursul urmăririi penale (art. 101 C. proc pen. ).
iv. avizele procurorului ierarhic superior
Un alt aspect ce a generat controverse în practică și li teratura de specialitate îl
reprezintă numărul de avize pe care trebuie să le dea procurorul iearhic superior asupra

52 Publicată în M. Of. cu nr. 375 din 19 mai 2017
53 Ibidem.

43
acordului de recunoaștere , cât și momentul sau momentele la care este necesar avizarea
acordului.
Din formularea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 478 alin.2 și 478 alin. 4 C. proc.
pen. , care statuează că „ efectele acordului de recunoaștere a vinovăției sunt supuse avizului
procurorului ierarhic superior” și „limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se
stabilesc p rin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior”. Din economia textului
de lege, înțelegem că vor fi necesare două avize ale procurorului ierarhic superior, în două momente diferite: astfel, mai întâi procurorul, printr -un referat, va solic ita procurorului
ierarhic superior să stabilească printr- un aviz (prealabil) limitele între care va avea loc
negocierea între procuror și inculpat, apoi, după ce negocierile s -au încheiat, procurorul de caz
va solicita din nou avizul procurorului ierarhic superior, în ceea ce privește efectele acordului de recunoaștere încheiat. În sensul existenței a două avize ale procurorului ierarhic superior
este și opinia majoritară exprimată în literatura de specialitate
54. De lege ferenda, considerăm
necesar ca textul de lege să fie modificat, în sensul plasării în mod invers a celor două articole privitoare la avizul procurorului ierarhic superior.
v. situația în care se încheie acord de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unele fapte sau numai cu privire la unii inculpați
Din textul art. 478 alin. 5 teza finală, înțelegem că față de persoanele care nu au
încheiat acord de recunoaștere a vinovăției, prezumția lor de nevinovăție va fi respectată. Astfel, dacă se încheie un acord de recunoaștere numai cu uni i dintre inculpați , iar pentru
ceilalți se va dispune trimiterea în judecată, prin rechizitoriu, ce valoare va avea declarația de recunoștere făcută de aceștia împotriva cel orlalți inculpați, în cazul în care, de exemplu au
comis fapta împreună? Legiuitorul nu oferă acestei declarații de recunoștere valoare de mijloc
de probă împotriva celorlalți inculpați. Cum s -a afirmat în literatura de specialitate, suntem și
noi de părere că nu ar exista „niciun impediment pentru care acordul respectiv nu ar putea fi folosit ca un înscris extrajudiciar în cauza privindu -i pe ceilalți participanți. Acordul, privit ca
un înscris în care unul dintre inculapați recunoaște că și celelalte persoane inculpate în cauză

54 I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., pp. 473 -474, A. V. Iugan, op. cit ., pp 62 -65, M. M. Cardiș, M. M.
Bârsan, op. cit., pp 37 – 38, R. Slăvoiu, A. Lăncrănjan, op. cit.

44
au contribuit la comiterea infracțiunii în modalitate a in dicată de procuror, coroborat însă în
mod obligatoriu cu alte mijloace de probă, poate fi de natură a dovedi vinovăția acestora”55.
vi. în caz de respingere a acordului de recunoștere a vinovăției, nu se prevede în
textul legal, ce soluție va da instanța asupra acțiunii civile;
Din dispozițiile art. 486 alin 1 și 2 nu rezultă care ar fi soluția dispusă de instanță în
cazul în care respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite cauza înapoi procurorului pentru a continua urmărirea penală. „Singura soluț ie logică – dar neprevăzută de lege – este ca
acțiunea civilă să rămână nesoluționată. Partea civilă nu se poate adresa instanței civile (după definitivarea hotărârii asupra acordului) în temeiul art. 27 alin. 2 C. proc. pen. , întrucât,
odată cu respingerea acordului, instanța trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, ceea ce înseamnă că partea civilă va rămâne în continuare în procesul penal, acțiunea urmând a fi soluționată de instanța penală sesizată prin rechizitoriu”
56.
vii. în ipoteza respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției de către instanța
de judecată, care va fi valoarea declarației de recunoștere făcută de inculpat
în cursul urmăririi penale?
În cazul respingerii acordului de către instanța de judecată și trimite rea dosarului
înapoi la procurorul de caz în vederea continuării urmăririi penale, considerăm că nu este exclusă posibilitatea ca inculpatul și procurorul să încheie un nou acord de recunoaștere a
vinovăției. Însă, în cazul în care nu se mai dorește închei erea unui nou acord, iar procurorul
sesizează instanța prin rechizitoriu, se va depune la dosarul cauzei și declarația de recunoaștre
făcută de inculpat în cursul urmăririi penale . Valoarea acestei declarații a făcut obiectul unei
controverse în literatura de specialitate. Într- o primă opinie, s -a considerat că „autoritățile
judicare trebuie totuși – în procesul de apreciere a probelor – să evalueze cu circumspecție o
asemenea recunoaștere, mai ales în situația în care, urmându -se procedura obisnuită, nu s -a
mai obținut o altă declarație concordantă sau inculpatul a revenit asupra declarației inițiale,
chiar și parțial. A da eficiență deplină recunoașterii înseamnă o eludare implicită a dreptului la
tăcere și a privilegiului contra autoincriminării, ceea ce poate conduce la o lezare gravă a

55 A. V. op.cit., pp.88 – 89.
56 R. Slăvoiu, A. Lăncrănjan, op. cit.

45
dreptului la apărare”57. Într -o altă opinie, s -a susținut că declarația inculpatului prin care
acesta se arată de acord cu încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției și recunoaște
faptele reținute în sarcina sa, precum și declarația de recunoaștere inserată în cuprinsul
acordului nu pot fi asimilate cu o declarație dată în condițiile art. 107 – 110 C. proc. pen. , ci
reprezintă o condiție prealabilă pentru încheierea acordului, respectiv un element al
acordului”58. Considerăm că această declarație nu va putea fi folosită în cadrul procedurii
obișnuite de judecată, împotriva inculpatului, tocmai pentru că ea a fost introdusă în Codul de
procedură penală ca o condiție de valabilitate a acordului, având un conținut m ai restrâns
decât o declarație obișnuită a inculpatului, în care, acesta poate să declare tot ceea ce dorește
cu privire la fapta comisă.

Concluzii

Această nouă instituție introdusă prin Legea nr. 130/2010 privind Codul de Procedură
Penală, a adus importante modificări procesului penal român, fiind introdus pentru prima dată
la noi, conceptul de „justiție negociată”, scopul acestei proceduri fiind de modernizare a
procesului penal român, care prin procedurile sale greoaie și pline de formalism excesiv nu asigură dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
principiu garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de art. 21
alin. 3 din Constituție, precum și de art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Necesitatea acestei proceduri speciale a apărut pe fondul numeroaselor cauze de la
C.E.D.O. la care România este parte, procesele din Romania fiind prea lungi , astfel încât, până
se ajungea la soluționarea finală a cauzei, această soluționare devenea, cel mai frecvent, lipsită de interes.
Având în vedere caracterul de noutate a acestei proceduri speciale, dispozițiile
acordului de recunoaștere a vinovăției vor suferi modificări și în viitor, modificări care sunt

57 R. Slăvoiu, A. Lăncrănjan, op. cit.
58 A. V. Iugan, op. cit., p. 82.

46
imper ios necesare având în vedere practica neunitară la nivelul instanțelor, lacunelor din
textele de lege, controverselor din practică și din literatura de specialitate. Așa cum am văzut
în această lucrare, unele dintre controverse au fost clarificate prin mod ificările aduse prin
O.U.G. nr. 18/2016, însă, textul de lege care reglementează această procedură nu a atins , încă,
forma perfectă. Observăm că, deși, au trecut mai bine de 3 ani de la intrarea în vigoare a
Noului Cod de Procedură Penală, inculpații tot preferă, ca mai degrabă să își negocieze
pedeapsa pentru fapta comisă, împreună cu procurorul de caz, nu aleg să beneficieze de această procedură simpli ficată, mergând tot pe procedura mai lungă, comună, unde un
judecător va dispune asupra pedepsei ce se impune inculpatului. Consider că, majoritatea inculpaților încă aleg procedura comună, din cauza mentalității învechite din România , unde
orice problemă de drept trebuie soluționat ă în fața instanței de judecată și că, încă, nu se
cunosc destul de bine beneficiile acestei proceduri speciale.
Potrivit unui studiu
59 realizat asupra numărului de acorduri semnate la nivelul
instanțelor bucureștene, realizat la 1 decembrie 2014, au fost semnate 955 de acorduri de
recunoaștere a vinovăției, potrivit statisticilor Ministerului Public, cele mai mu lte dosare
vizează infracțiuni împotriva siguranței publice, infracțiuni privitoare la nerespectarea
regimului armelor și munițiilor sau accesul ilegal la un sistem electronic. Și procurorii DNA
au încheiat cu inculpații 27 de acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar DIICOT a trimis în
instanță dosare cu 58 de acorduri de recunoaștere a vinovăției , numărul de dosare cu aco rduri
de recunoaștere a vinovăției este unul infim având în vedere număr imens de cauze penale din
prezent la nivelul instanțelor.
În opinia noastră, introducerea procedurii speciale a acordului de recunoaștere a
vinovăției asupra procesului penal român a adus multe beneficii, atât pentru inculpat, care va afla mult mai repede care este pedeapsa pe care trebuie să o execute, va scurta prezența
acestuia în fața organelor judiciare, îl va scuti de un stres suplimentar provocat de chemările și
audierile repetate în fața organelor judicare, cât și pentru statul român, care va economisi importante resurse umane, bănești și timp, resurse car e vor putea fi folosite în cauze mai
complexe. Desigur , există și dezavantaje, cum ar fi, reducerea rolului educativ al procesului

59 Otilia Ciocan, Analiză: Aproape 1.000 de infractori și -au recunoscut faptele, sperând într -o pedeapsă
mai blândă, disponibil pe site -ul www.mediafax.ro .

47
penal asupra infractorilor, poate duce la aplicarea pedepsei în mod netransparent, se crează o
inegalitate a inculpaților în fața legii ș.a.m.d.
Totodată, sperăm că acestă procedură să fie folosită mai des în viitor, ca gradul de
încredere al justițiabililor în actul de justiție să crește, ca legiuitorul să modifice toate
dispozițiile legale care generează inechități, iar acordu l de r ecunoaștere a vinovăției să fie
folosit pe scară largă, rezolvând astfel o serie de probleme cu care se confruntă, în prezent, sistemul nostru de drept.

Bibliografie

 Legislație

Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003 (Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 758/29.10.2003), renumerotată și republicată în M. Of. nr.
767/31.10.2003;
Codul Penal și Codul de procedură penală, Ediție îngijită de prof. univ. dr. Dan
Lupașcu, Editura Universul Juridic, București, 2017;
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

 Tratate, cursuri, articole, studii
Alschuler, Albert, Plea Bargaining and Its History , în Columbia Law Review, vol. 79,
p. 9, disponibil pe site -ul
http://chicagounbound.uchicago.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=2005&context=journal_artic
les .
Bârsan, Maria Magdalena, Cardiș, Maria Magdalena, Acordul de recunoaștere a
vinovăției , Ed. Hamangiu, București, 2015;

48
Drilea Marian, Zernovean Alexandra, Considerații teoretice și practice privind
acordul de recunoștere a vinovăției , disponibil pe site – ul www.juridice.ro ;
Ghigheci, Cristinel în Noul Cod de procedură penală, Ediția a 2 -a revăzută și
revizuită, coordonatori Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Ed. Hamangiu, București,
2015;
Iugan, Andrei Viorel, Acordul de recunoaștere a vinovăției , Ed. Universul Juridic,
București 2015;
Neagu, Ion, Damaschin, Mircea, Tratat de procedură penală. Partea specială în
lumina noului Cod de procedură penală, Ed . Universul Juridic, București, 2015;
Slăvoiu Radu, Lăncrănjan, Alexandra, Acordul de recunoaștere a vinovăției – unele
controverse, Revista de note și studii juridice, martie 2015, disponibul pe site – ul
www.juridice.ro ;
Theodoru, Grigore, Tratat de Drept procesual penal , ediția a 3 -a, Ed. Hamangiu, Bucureș ti,
2013;
Udroiu, Mihail, Procedură penală. Partea specială, Ediția a 3 -a, revăzută și adăugită,
Ed. C.H. Beck, București, 2016;
Voicu, Corina, Uzlău, Andreea Simona, Tudor, Georgiana, Văduva, Victor, Noul cod
de procedură penală. Ghid de aplicare pentru practicieni , Ed. Hamangiu, București, 2014.

 Jurisprudență

Cauza Stephan Wright apud Albert Alschuler, Plea Bargaining and Its History , în
Columbia Law Review, vol. 79, p. 9, disponibil pe site -ul
http://chicagounbound.uchicago.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=2005&context=journal_artic
les;
Cauza Hallinger c. Davis , apud A. Alschuler, Plea Bargaining and Its History , în
Columbia Law Review, vol. 79., p. 10, disponibil pe site -ul
http://chicagounbound.uchicago.edu/cgi/viewcontent.cgi?articl e=2005&context=journal_artic
les;

49
Curtea Constituțională, Dec. nr. 235 din 7 aprilie 2015, referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art.484 alin.(2) și ale art.488 din Codul de procedură
penală, publicată în M.Of. nr. 364 din 26 mai 2015
https://www.ccr.ro/files/products/Decizia_nr.235_din_7_aprilie_2015_.pdf ;
Curtea de Apel Iași, Dec. penală nr. 513/2014, www.portal.just.ro ;
Curtea de Apel Târgu Mureș, Dec. penală nr. 258 A/2015, www.portal.just.ro ;
Curtea de Apel București, secția a II -a penală, prin Decizia nr. 861/A din data de 8
iunie 2015, Dosar nr. 75749/301/2014, www.portal.just.ro ;
Dec. nr. 15 din 21 septembrie 2015 a I.C.C.J. – Completul competent să judece
recursul în interesul legii publicată în M. Of. nr. 816 din 3 noiembrie 2015;
Expunerea de motive a Legii nr. 135- 2010 privind NCPP , disponibil pe site – ul
https://www.juridice.ro/wp -content/uploads/2015/07/Expunere -de-motive -Proiectul- Legii –
privindCodul -de-procedura -penala -forma -transmisaParlamentului.doc ;
Judecătoria Giurgiu, Sentința penala nr. 396/2015 www.rolii.ro ;
I.C.C.J. Dec. nr. 5/2017 privind aplicarea unitară a dispozi țiilor art. 485 alin. (1) lit. b)
teza I din Codul de procedură penală, publicată în în M. Of. nr. 375 din 19 mai 2017;
I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală,
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014 publicat în M.Of. nr. 935 din 22 decembrie 2014;
Judecătoria Rădăuți, Hotărârea nr. 239/2015, www.portal.just.ro ;
O.U.G. nr. 18/2016 publicat în M.Of. nr. 389 din 23 mai 2016,
http://legislatie.just.ro/ ;
Sentința penală nr.143/15.12.2014, Judecătoria Strehaia, www.legestart.ro ;
Sentința penală nr. 189 din 06.02.2017 a Tribunalului Iași, www.jurisprudența.com .