Programul Kinetoterapiei Pentru Bolnavii cu Cifoza Toracala

Medicina

Programul Kinetoterapiei Pentru Bolnavii cu Cifoza Toracala

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Această lucrare de diplomă abordează programul kinetoterapiei pentru bolnavii cu cifoză toracală. Cifoza este o tulburare posturală în care curba coloanei vertebrale toracice este exagerată, iar umerii și capul sunt înclinate înainte.

Această diformitate provoacă scurtarea mușchilor toracali, scăderea forței musculaturii superioare a spatelui și mușchilor adductori a scapulelor. Curbele axagerate dezvoltă în zona coloanei vertebrale cervicale și lombare procese compensatorii pentru a facilita mișcările corpului. Alte caracteristi ale acestei afecțiuni sunt respirația superficială, durerile de spate, dificultăți în realizarea activităților de zi cu zi, constientizarea greșită asupra aliniamentului corpului, tensiune și disconfort în gât și umeri din cauza tonusului muscular.

Motivul pentru care am ales această temă s-a datorat frecvenței mari a pacienților cu cofoză toracală și a complicațiile pe care le poate genera.

Folosirea exercițiului fizic în scop terapeutic este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, dar a purtat multă vreme pecetea empirismului.

Merită a fi amintite scrierile lui Cung-Fu, care, în China anilor 2800 î.e.n., recomandă folosirea exercițiilor. Demn de reținut era și recomandarea ce se făcea, ca gândul să însoțească mișcarea, noțiune care astăzi, numită mai științific, înseamnă reprezentarea corticală a mișcării.

Greciei antice îi revine meritul și cinstea de a fi considerată leagănul exercițiului fizic, al gimnasticii profilactice și terapeutice. Herodicus, profesorul lui Hipocrat, este primul medic grec care se preocupă și scrie despre valoarea exercițiului fizic, recomandă bolanvilor, pentru a se vindeca, plimbări de la Atena la Megara, distanța care le separă fiind de 20 de km.

Românii continuă acest cult pentru mișcare, însă îl orientează, aproape în exclusivitate către pregătirea militară.

Profesorul Athanasiu (1869-1926), medic de seamă al timpului său, subliniază în lucrările sale efectele favorabile alea exercițiilor fizice asupra sănătății omului.

În 1922 ia ființă la București Oficiul și Institutul Național de Educație Fizică. În cadrul acestui institut de învățământ va apărea, pentru prima dată în țara noastră, ca disciplină de predare „gimnastica medicală”.

Obiective

Prin lucrarea de față am dorit să urmăresc aspecte cu privire la recuperarea pacieților cu cifoză toracală prin mijloace kinetoterapeutice.

Obiectivele lucrării:

– Crearea unui cadru teoretic cu privire la recuperarea pacienților cu cardiopatie ischemică;

– Alcătuirea unui program terapeutic;

– Aplicarea programului și urmărirea unor parametri.

Rolul major al kinetoterapiei în tratarea acestei diformități nu poate fi negat fiindcă îi ajută pe bolnavi să treacă peste această perioadă și să-și îndeplinească activitățile zilnice cu succes.

Obiectivul major al acestei lucrări este de a evidenția importanța kinetoterapiei în reabilitarea cifozelor toracale. Capitolul de față prezintă obiectivele urmărite de kinetoterapeut în atingerea efectelor pozitive, tonifierea musculaturii alungite în regim de scurtare și a musculaturii scurtate în regim de alungire, corirajaea liniei umerilor, remedierea funcției respiratorii, diminuarea gradului de dispnee, ameliorarea calității plămânului, menținerea în limite fiziologice a elasticității fibrelor musculare implicate în actul respirator, controlul conștient al poziției corpului, reechilibrarea bazinului se realizează prin tonificarea abdominalilor și fesierilor.

Pe lângă terapia medicamentoasă și chirurgicală, este vital aplicarea programului kinetotarepeutic constând în tehnici kinetice, tehnici akinetice, masaj, electroterapie, masaj, hidrotermoterapie.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

Anatomia coloanei vertebrale

Generalități

Coloana vertebrală este axa corpului uman. Ea protejează măduva spinării și rădăcinile nervoase, susține capul, trunchiul și membrele superioare. (Robert Maigne, 2006, Diagnosis and treatment of pain of vertebral origin. Elena Taina Avramescu, 2005, Curs practic pentru studenții facultăților de kinetoterapie)

De sus în jos coloana vertebrală prezintă următoarele regiuni:

7 vertebre cervicale;

12 vertebre toracice;

5 vertebre lombare;

5 vertebre sacrate;

4-5 vertebre coccigiene. (Fig 1) (Blandine Calais-Germain, 2007, Anatomy of movement)

Fig 1. Coloana vertebrală. Blandine Calais –Germain, 2007,

Anatomy of movement, pp. 34

”Vertebrele coloanei cervicale, toracice și lombare sunt oase mobile și independente; ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate.„ ( Papilian Victor, 2003, pp. 17) Vertebrele sacrate și coccigiene sunt oase imobile și sudate între ele, din această cauză se mai numesc vertebre false. (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului)

Coloana vertebrală nu este dreaptă, constituie curburi în plan sagital și frontal care au rolul de a mări rezistența coloanei vertebrale. De sus în jos avem următoarele curburi:

Curbură concavă în regiunea cervicală;

Curbură convexă în regiunea toracică;

Curbură concavă în regiunea lombară;

Curbură convexă în regiunea sacrală si coccigiană. (Raveica Gabriela, 2004, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografică – note de curs. Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement. Avramescu Elena Tania, 2005, Curs practic pentru studenții facultăților de kinetoterapie)

Curburile în planul frontal sunt mai puțin evidente. Următoarele curburi sunt pentru persoanele dreptace:

Curbură cervicală cu convexitatea spre stânga;

Curbură dorsală cu convexitate spre dreapta;

Curbură lombară cu convexitatea spre stânga. (Raveica Gabriela, 2004, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografică – note de curs)

Osteologie

Coloana vertebrală este compusă din 33-34 de vertebre suprapuse, fiecare vertebră adevarată constă din două părți principale: corpul vertebral (anterior) și arcul vertebral (posterior).(Fig. 2) (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului, vol. 1. Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement).

Fig 2. Corpul vertebral. Blandine Fig 3. Elementele corpului vertebral.

Calais –Germain, 2007, Blandine Calais-Germain, 2007, Anatomy

Anatomy of movement, pp. 36 of movement, pp. 36

Vertebrele prezintă particularități anatomice determinate de raporturile anatomice diferite și a diferențelor funcționale. (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului, vol. 1)

Corpul vertebral este aproximativ cilindric și prezintă șase suprafețe. Arcul vertebral poate fi împărțit în mai multe elemente:

Arcul vertebral este legat de corpul vertebral prin doi pediculi;

Două lame vertebrale, care se unesc posterior formând procesul spinos;

Procesul spinos se prelungește posterior de la punctul de unire a lamelor vertebrale;

Procesele transverse sunt două proieminențe ce pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral.

Patru procese articulare, două superioare și două inferioare. (Fig. 3) (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului, vol. 1. Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement).

Găurile vertebrale suprapuse formează un conduct osos. Acesta este canalul vertebral, prin care trece măduva spinării. (Fig. 4 ) (Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement).

Fig 4. Canalul vertebral. Blandine Fig 5. Canalul intervertebral.

Calais –Germain, 2007, Anatomy Blandine Calais-Germain, Anatomy

of movement, pp 36 of movement, pp. 36

Spațiile dintre pediculii vertebrelor adiacente formează o serie de orificii numite găuri intervertebrale. Ramurile nervilor spinali ce se desprind din măduva spinării ies prin intermediul acestor găuri. (Fig 5) (Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement)

Artrologie

„Din studiul osteologiei s-a văzut că vertebrele sunt de două feluri: adevărate și false. Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor și prin procesele articulare. În același timp, ele se unesc la distanță prin procesele spinoase, lamele vertebrale și procesele transverse.” (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului, vol. 1 pp. 92)

Articulațiile vertebrelor adevărate sunt simfize. Suprafețele articulare sunt reprezentate de fețele inferioare și superioare a corpurilor vertebrali. (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului, vol. 1. Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș, 2006, Artrologie și biomecanică umană generală)

Corpurile vertebrelor sunt unite cu ajutorul discurilor intervertebrale. Discurile intervertebrale au forma unor lentile biconvexe care aderă de ligamanentele vertebrale longitudinale. Înăltimea discurilor este variabilă: 3mm în regiunea cervicală, 5mm în regiunea toracică; 9mm în regiunea lombară. (Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș, 2006, Artrologie și biomecanică umană generală)

Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibrocartilaginoase, alcătuite dintr-un inel fibros, compus din inele concentrice de fibrocartilaj aranjate ca straturile de ceapă și nucleu pulpos, format dintr-o substanță gelatinoasă.

Discul intervertebral asigură stabilitatea coloanei vertebrale, protejează măduva spinării de mișcările exagerate, se opune îndepărtării corpurilor intervertebrale, permite mișcarea între vertebre, acționează ca un amortizor și purtător de greutate. (Fig. 6) (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului, vol. 1. Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș, 2006, Artrologie și biomecanică umană generală. Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement)

Fig. 6. Discul intervertebral. Frank H. Netter. 2005. Atlas de anatomie

umană, planșa 148

Articulațiile proceselor articulare sunt articulații sinoviale, cele din regiunea cervicală și toracică sunt articulații plane, pe când cele din regiunea lombară, trohoide. Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă fibroasă ce se insera pe periferia suprafețelor articulare, fiecare capsulă este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial.

Lamele vertebrale sunt unite cu ajutorul ligamantelor galbene, care obturează posterior canalul vertebral. Sunt formate din fibre elastice anastomozate.( Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș, 2006, Artrologie și biomecanică umană generală. Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement)

Procesele spinoase se unesc cu ajutorul ligamentelor interspinoase și supraspinoase. Ligamentele intertransversare unesc procesele transversare.

Articulația lombosacrată îmbina sacrul cu vertebra a V-a, după tipul articulațiilor vertebrelor adevărate. (Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș, 2006, Artrologie și biomecanică umană generală)

Aparatul ligamentar

Există trei ligamente care extind lungimea coloanei vertebrale. Ligamentul longitudinal anterior este atașat la partea din față a corpurilor vertebrelor, acționează ca o frână de extensie. Ligamentul longitudinal posterior este atașat la partea din spate a corpurilor vertebrelor și ligamentul supraspinos, de-a lungul vârfurilor apofizelor spinoase, acționează ca frâne de flexie. În flexie, ligamentul longitudinal posterior absoarbe forța din nucleiele discurilor intervertebrale. Celelalte ligamentele sunt discontinue și mențin arcurile posterioare ale vertebrelor. (Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement)

Biomecanica coloanei vertebrale

Ne putem gândi la coloana vertebrală ca la o serie de segmente fixe (vertebrele) având conexiuni mobile (discuri, ligamente).

Deplasările individuale ale vertebrelor sunt compuse, astfel încât, întreaga structură are o mobilitate în trei dimensiuni. Tipul și amplitudinea mobilității variază în funcție de diferite regiuni ale coloanei vertebrale, în funcție de mărimea și forma vertebrelor, dar și de alți factori. (Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement)

În flexie, vertebrele se înclină spre partea din față, fațetele articulare superioare alunecă pe cele inferioare. Discurile sunt comprimate anterior și împinse posterior, iar nucleul său se mișcă ușor spre spate. Diferite părți ale arcurilor vertebrale sunt trase în afară, și ligamentele sunt întinse. (Fig. 7) ((Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement. Joseph Hamil & Kathleen M. Knutzen, 2009, Biomechanical Basis of Human Movement)

Fig 7. Flexia coloanei vertebrale. Blandine Calais –Germain. (2007).

Anatomy of movement, pp. 40

În extensie, vertebrele se înclină înapoi. Discurile sunt comprimate posterior și extinse anterior, iar nucleul se mișcă înainte. Fațetele articulare sunt presate, arcurile vertebrelor se apropie, iar ligamentele posterioare sunt relaxate. Ligamentul longitudinal anterior este întins. (Fig. 8) (Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement. Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș, 2006, Artrologie și biomecanică umană generală)

Fig. 8. Extensia coloanei vertebrale. Blandine Calais –Germain. (2007).

Anatomy of movement, pp. 40

Înclinarea laterală se realizează pe partea dreaptă sau stângă. Discul intervertebral este comprimat pe aceeași parte și extinse pe partea opusă. Procesele trasnverse și fațetele articulare de aceeași parte de aproprie, iar ligamentele aferente sunt relaxate. (Fig. 9) (Eric Franklin,1996, Dynamic alignment through imagery. Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement)

Fig. 9. Înclinare laterală spre stânga. Blandine Calais –Germain. (2007).

Anatomy of movement, pp. 41

În rotație, fibrele discului, a cărui orientare alternează de la un strat la altul, sunt răsucite. Acestea se deplasează în două direcții diferite de la strat la strat, astfel încât un strat este întins și stratul următor este relaxat. Datorită efectului de torsiune și tensiunea exercitată asupra fibrelor, distanța dintre vertebre este diminuată. Nucleul este, prin urmare, ușor comprimat. Toate ligamentele sunt întinse de rotație. (Blandine Calais –Germain, 2007, Anatomy of movement.)

Miologie

„Mușchii motori ai coloanei vertebrale sunt următorii:

-Flexori: lungul gâtului, scaleni, sternocleidomastoidian, iliopsoas, dreptul abdominal, oblicul extern și oblicul intern;

-Extensori: erector spinae, semispinalul, interspinoși, splenius;

-Înclinare laterală: trapez, ridicător al scapulei, splenius, sternocleidomastoidian, lungul gâtului, pâtratul lombelor, intertransversari;

-Rotatori de aceeași parte: oblic intern, splenius, complexul mic; de partea opusă: oblic extern, semispinal, sternocleidomastoidian, ilipsoas, ridicător al scapulei.” (Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș, 2006, pp. 16)

Mușchiul lungul gâtului își are originea pe vertebrele cervicale C3-C7 și toracale T1-T3, se inseră pe atlas, axis și pe corpul vertebrei C3.

Mușchii scaleni:

scalenul anterior are originea pe tuberculii anteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale C3-C6 și se inseră pe coasta 1;

scalenul mijlociu are originea pe tuberculii posteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale C2-C7 și se insera pe coasta 1;

scalenul posterior are originea pe tuberculii posteriori ai apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale C4-C7 și se inseră pe a doua coastă. (Raveica Gabriela, 2004, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografică– note de curs.)

Mușchiul sternocleidomastoidian își are originea pe procesul mastoidian și pe linia nuchală superioară. Se inseră prin capul medial pe fața anterioară a manubriului sternal și prin capul lateral pe fața superioară a claviculei.

Mușchiul iliopsoas se inseră pe trohanterul mic. Mușchiul psoasul mare își are originea pe fața laterală a vertebrelor toracice T12 și pe vertebrele lombare L1-L4. Mușchiul iliac are originea pe fosa iliacă. (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului, vol. 1. Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș, 2006, Artrologie și biomecanică umană generală)

Mușchiul drept abdominal își are originea pe fața anterioară a costelor V-VII și pe procesul xifoid; se inseră pe pubis. (Christy Cael, 2010, Functional anatomy)

Mușchiul oblic extern își are originea pe fața externă a coastelor V-XII și se inseră pe creasta iliacă, ligamentul inghinal, tuberculul pubic și linia albă. (Joshua Cleland, 2005, Orthopaedic clinical examination: an evidence-based Approach for physical therapists)

Mușchiul oblic intern are originea pe fața internă a costelor VII-XII, creasta iliacă și pe aponevroza lombară; inserția se realizează pe linia albă. (Raveica Gabriela, 2004, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografică – note de curs)

Mușchiul erector spinae unește bazinul de torace și de coloana vertebrală, segmentele coloanei între ele și coloana de craniu. Masa comună se insera pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare, pe creasta sacrală mediană, pe creasta iliacă și pe fascia toracolombară. Mușchiul iliocostal unește bazinul de coaste și coastele între ele. Mușchiul longissimus unește bazinul de coaste și de procesele transversare. Mușchiul spinal leagă bazinul cu procesele spinoase și procesele spinoase între ele. (Zamora Elena & Crăciun Dan Dragoș, 2005, Anatomia omului)

Mușchiul semispinal își are originea și inserția pe apofizele spinoase ale vertebrelor alăturate.

Mușchiul splenius își are originea pe apofizele spinoase ale vertebrelor toracale T3 – T6 și se inseră pe apofizele transverse ale vertebrelor cervicale C1-C3. (Raveica Gabriela, 2004, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografică – note de curs)

Mușchiul trapez își are originea pe linia nuchală superioară, pe protuberanța occipitală externă, pe ligamentul nuchal, ligamentul supraspinos toracal și pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T12; se inseră pe claviculă, acromion și pe spina scapulei. (Zamora Elena & Crăciun Dan Dragoș, 2005, Anatomia omului)

Mușchiul ridicător al scapulei se inseră medial pe tuberculul posterior al apofizelor transverse ale vertebrelor C1- C5, iar distal se inseră pe unghiul superior al scapulei. . (Raveica Gabriela, 2004, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografica – note de curs)

Mușchiul lung al gâtului

porțiunea verticală își are originea pe corpurile vertebrelor C1-C3, C5-C7 și se înseră pe corpurile vertebrelor C2-C4;

porțiunea oblică inferioară pleacă de pe corpurile vertebrelor toracice T1-T3 și se inseră pe procesele transverse ale vertebrelor cervicale C5-C6;

porțiunea oblică superioară își are originea pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervicale C3-C6, și se inseră pe tuberculul anterior al atlasului. (Papilian Victor, 2003, Anatomia omului, vol. 1)

Mușchiul pătratul lombelor ia naștere de pe creasta iliacă și se inseră pe procesele transverse ale vertebrelor lombare și pe coasta a XII-a. (Raveica Gabriela, 2004, Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografică – note de curs)

Mușchii intertransversari unesc apofizele transverse a vertebrelor alăturate, se găsesc posterior de ligamentele intertransversale și sunt mai dezvoltați în regiunea cervicală și lombară. (Joshua Cleland, 2005, Orthopaedic clinical examination: an evidence-based Approach for physical therapists)

Descrierea afecțiunii

Cifoza este o tulburare posturală în care curba coloanei vertebrale toracice este exagerată, iar umerii și capul sunt înclinate înainte (Fig. 10). (Solberg Gill, 2008, Postural disorders & musculoskeletal dysfunction. Kesh Patel, 2005, Corrective exercise a practical approach)

Fig. 10. Cifoză toracică. Solberg Gill. (2008). Postural disorders &

musculoskeletal dysfunction, pp. 78

Această diformitate provoacă scurtarea mușchilor toracali, scăderea forței musculaturii superioare a spatelui și mușchilor adductori a scapulelor. Curbele axagerate dezvoltă în zona coloanei vertebrale cervicale și lombare procese compensatorii pentru a facilita mișcările corpului. Alte caracteristi ale acestei afecțiuni sunt respirația superficială, dificultăți în realizarea activităților de zi cu zi, constientizarea greșită asupra aliniamentului corpului, tensiune și disconfort în gât și umeri din cauza tonusului muscular. (Solberg Gill, 2008, Postural disorders & musculoskeletal dysfunction)

Etiologie

Cifoza are mai multe cauze posibile:

-Patologii ale vertebrelor coloanei vertebrale; de exemplu, cifoza în timpul adolescenței cauzată de boala Scheuermann, care afectează creșterea corpurilor vertebrale;

-Dezechilibru între grupele musculare antagoniste (combinația de slăbiciune a musculaturii spatelui în zona superioară și limitarea mișcărilor realizată de mușchii pectorali). Raportul dintre lungimea musculaturii și forța mușchilor antagoniști, determină un dezechilibrul între grupele musculare antagoniste. Acest dezechilibru modifică forțele relative aplicate articulațiilor, afectând alinierea lor;

-Factorii psihologici, cum ar fi stresul emoțional și stima de sine scazută, printre adolescenți, de exemplu. Aici tendința este de a "rotunji umerii", ca și cum fata încearcă să "ascundă" sânii ei în curs de dezvoltare. Acest lucru se întâmplă de obicei atunci când adolescentului îi este rușine de procesele naturale și încearcă să le ascundă.

-Conștientizarea greșită a aliniamentului corporal și obiceiuri greșite în activitățile de zi cu zi. Modele de mișcare defectuoase care au efecte negative asupra sistemului musculo-scheletic și în timp, deteriorarea cumulată poate duce la tulburări posturale. (Solberg Gill, 2008, Postural disorders & musculoskeletal dysfunction)

Clasificare și manifestările clinice ale cifozelor

Cifozele pot fi:

Atipice- deviațiile cifotice pot fi identificate în zona lombară, cervicală, toraco-lombară sau poate să cuprindă întreaga coloană;

Tipice- exagerarea curburii coloanei vertebrale toracale. (Mergheș Petru, Țeghiu Adrian, 2006, Gimnastica medicală pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice)

Cifoza congenitală apare în timpul vieții intrauterine, datorită unei dezvoltări insuficiente a corpurilor vertebrale, fuziunea corpilor vertebrali, microspondilie etc. (Tomoaia Gheorghe, 2013, Ortopedie)

Cifoze distrofice:

„Insuficiența vertebrală (boala Schantz-Denuce), descrisă la fetițe de 10-15 ani cu accentuare în convalescența unor boli infecto-contagioase.” (Tomoaia Ghoerghe, 2013, p. 148)

„Osteocondrita vertebrală inferioară, se aseamănă cu mobul Pott dar evoluează în timp îndelungat (10 ani) iar discurile intervertebrale sunt intacte.” (Tomoaia Ghoerghe, 2000, p. 92)

Cifoza senilă apare la pacienții mai în vârstă, este asociată cu degenerarea severă a discurilor intervertebrale toracice. Cifoza senilă este de obicei asimptomatică, dar unii pacienți prezintă durere severă, durere care a fost prezentă mulți ani. Durerea se accentuează după activitate, deranjează somnul, tinde să fie episodic și greu de controlat în mod eficient cu analgezice. (Hertling Darlene, Kessler M. Randolph, 1996, Management of common musculoskeletal disorders)

Cifoza adolescenților – boala Scheuermann este definită ca o cifoză toracică, dureroasă în diverse perioade, este mai frecventă la bărbați și debutul este adesea chiar înainte de pubertate. (Gann Nancy, 2001, Orthopaedics at a glance. Skyrme D. Andrew, Guy PF Selmon, Lesley Apthorp, 2005, Common spinal disorders explained)

Atitudinea cifotică apare în timpul perioadei de creștere. Această diformitate este cauzată de incapacitatea musculaturii de a oferi sprijin coloanei vertebrale, mobilitate articulară exagerată și a unui control nervos insuficient.

Cifoza habituală și cea profesională sunt determinate de atitudini incorecte în activitățile de zi cu zi, care nu au fost corectate la timp.

Cifoza compensatorie se dezvoltă în urma unei curburi lordotice primare pentru a reda echilibrul corpului.

Cifoza reumatică se observă la pacienții cu spondilartropatie anchilozantă din cauza osificării ligamentelor și formarea unor punți osoase între vertebre.

Cifoza rahitică apare o dată cu alte diformități ale corpului, este nedureroasă, mobilă, se evidențiază la așezarea pe scaun și dispare în poziția stând. (Mergheș Petru, Țeghiu Adrian, 2006, Gimnastica medicală pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice)

Diagnostic

Diagnosticul unei cifoze va trebui să precizeze felul ei, etiologia, gravitatea și potențialul său evolutiv.

A.Diagnosticul pozitiv

Din punct de vedere clinic, în cazul cifozelor, nu există o regulă generală în cazul simptomatologiei acestor deviații vertebrale. Există totuși câteva simptome și semne pe care le întâlnim în mai multe cazuri:

durerea, apare la nivelul curburii, se resimte la palpare, dar mai ales la percuție;

durerea în coloana vertebrală este însoțită de contractura mușchilor spatelui și de o rigiditate în mișcare;

cifoza se asociază cu hipotonia musculaturii spatelui și abdomenului;

pacienții au umerii plasați anterior și omoplați "în aripioare";

agravarea deviațiilor vertebrale determină tulburări respiratorii și cardiace.

Examenul obiectiv

Deviația cifotică imprimă întregului corp o atitudine cifotică globală, caracterizată printr-o încurbare a coloanei vertebrale și o gârbovire a întregului spate. Capul și gâtul sunt înclină înainte, umerii sunt aduși în față, pieptul este turtit sau înfundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat. Bazinul este puțin înclinat, iar membrele inferioare sunt drepte sau ușor flectate din genunchi. Atitudinea se menține mai mult pe baza elementelor pasive, mușchii planului posterior al trunchiului și gâtului fiind întinși, mușchii planului anterior fiind relaxați.

Deviațiile cifotice se pot accentua progresiv, trecând de la o cifoză cu un grad redus de curbură, la una cu o curbură accentuată sau foarte accentuată. De asemenea, ele se pot limita doar la elementele coloanei vertebrale, constituind cifoze propriu-zise, sau pot afecta și alte elemente anatomice ale spatelui, constituind spatele cifotic. Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; există însă și curburi scurte, care se limitează la câteva corpuri vertebrale; sau lungi care se întind la un număr mare de vertebre

B.Diagnoticul diferențial

Cifozele, trebuie diferențiate de atitudinea cifotică, în cazul căreia curbura se redresează în decubit ventral sau se hipercorectează la contracția voluntară a musculaturii spatelui. În cazul în care nu se poate corecta astfel, denotă faptul ca avem de a face cu o cifoză fixă sau rigidă. Trebuie eliminate toate cauzele miopatiilor care predomină la nivelul musculaturii trunchiului. (Maigne Robert, 2006, Diagnosis and treatment of pain of vertebral origin.)

Tratament

Tratamentul cifozelor se realizează individual în funcție de tipul, forma, localizarea, modificările structurale și tendința evolutivă a deviației coloanei vertebrale.

Tratamentul cifozelor constă în:

Tratament chirurgical;

Tratamentul ortopedic;

Tratament kinetoterapeutic.

Tratament chirurgical

În cazurile severe de cifoză, care se agravează, tratamentul chirurgical este o necesitate. Această intervenție redresează și stabilizează deviațiile coloanei vertebrale.

Tratamentul chirurgical este urmat de imobilizarea ghipsată, apoi pacientul va purta un corset ortopedic timp de 18-21 de luni. (Antonescu Dinu, Obrașcu Corneliu, Ovezea Alexandrina, 1993, Corectarea coloanei vertebrale)

Tratament ortopedic

Tratamentul ortopedic corectează și menține deviația coloanei vertebrale și are ca obiectiv neutralizarea riscului de agravare a deformației coloanei vertebrale. Aparatele ortopedice pasive ajută la corectarea deviației prin folosirea forței de presiune la nivelul convexității. Forța de tracțiune a acestor aparate ortopedice reduc convexitatea curburii prin elongarea coloanei vertebrale.

Aparatele ortopedice active corectează deviația coloanei printr-o autoredresare activă. În cazul cifozelor, autoelongarea coloanei vertebrale se realizează print-o presiune care se exercită pe vârful curburii. (Antonescu Dinu, Obrașcu Corneliu, Ovezea Alexandrina, 1993, Corectarea coloanei vertebrale)

Tratament kinetoterapeutic

În reabilitarea cifozei se folosesc urmăroarele exerciții:

• Exerciții pentru menținerea în poziția corectă a bazinului. Poziția corectă a bazinului oferă o bază pentru alinierea corectă a coloanei vertebrale. Principalii factori implicați în stabilizarea bazinului sunt mușchii și ligamentele. Balanța depinde de echilibru între grupurile musculare antagoniste responsabile de mișcarea în plan sagital a bazinului.

• Exerciții pentru musculatura pieptului. Mușchii pieptului sunt esențiali în mișcarea centurii membrului superior, în cifoză aceștia sunt scurtați afectând alinierea întregului trunchi. Atunci când musculatura pieptului revine la lungimea și forța corespunzătoare se reduce rezistența lor față de mușchii spatelui permițând scapulei să revină la poziția corectă, fără a fi trase înainte. (Solberg Gill, 2008, Postural disorders & musculoskeletal dysfunction)

• Exerciții pentru creșterea forței musculaturii superioare a spatelui: mușchii erectori spinali și extensorii umerilor.

• Exerciții de respirație pentru creșterea amplitudinii mișcărilor respiratorii. În general, respirația depinde de articulațiile din zona toracică. O mișcare bună a acestor articulații facilitează amplitudinea mișcărilor respiratorii, în timp ce restricțiile afectează în mod negativ procesele respiratorii.

• Exerciții aerobice pentru îmbunătățirea anduranței cardiopulmonare (cum ar fi alergatul sau mersul pe jos pe distanțe lungi, înotul și ciclism).

• Exerciții pentru creșterea mobilității vertebrelor toracice, în toate planurile de mișcare, din diferte poziții inițiale. Aceste exerciții sunt importante mai ales în tratarea cifozelor, care se caracterizează prin rigiditatea vertebrelor toracice.

• Exerciții pentru a creșterea supleții muschilor ischiogambieri. O bună flexibilitate a mușchilor ischiogambieri îmbunătățește mobilitatea bazinului în plan sagital.

• Exerciții de conștientizare a aliniamentului corporal și exerciții de relaxare. Pe lângă exerciții de forță și flexibilitate, se recomandă ca pacienții să fie învățati cum să aibă un control mai bun asupra musculaturii, de exemplu, modul corect de a utiliza mușchii abdominali în exercițiile efectuate în picioare, control asupra mobilității bazinului și dezvoltarea capacităților kinestezice cu ochii deschiși și închiși. (Solberg Gill, 2008, Postural disorders & musculoskeletal dysfunction)

Structura exerciuțiului fizic terapeutic:

Poziția de start – poate fi o poziție fundamentală sau derivată. Este foarte importantă deoarece asigură succesul în actul recuperator, alegerea ei depinde de starea funcțională a pacientului și de mișcările care urmează a fi efectuate.

Execuția mișcării – se efectuează prin contracția concentrică a agoniștilor, contracția excentrică a antagoniștilor și contracția statică a fixatorilor.

Menținerea poziției obținute – este realizată prin contracția statică sau izometrică a grupelor musculare care acționează împotriva gravitației sau a unei rezistențe, în funcței de forța musculară.

Revenirea în poziția de start – se realizează prin inversarea agoniștilor cu antagoniștii, cu alte cuvinte prin contracția excentrică a agoniștilor, concentrică a antagoniștilor și statică a fixatorilor. (Sbenghe Tudor, 1987, Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare)

Masajul se concentrează asupra țesuturilor care sunt scurte și hipertonice în regiunea superioară a pieptului, precum și acele țesuturi care sunt alungite în partea superioară a spatelui. Pe trunchiul anterior, atenția se concentrează pe deltoidul anterior, precum și pectoralul mic și mare. În partea superioară a spatelui masajul se concentrează asupra mușchilor romboizi, trapezul mijlociu și inferior, dințatul posterior și superior, mușchii spinali intrinseci. Acești mușchi sunt abordați în mod eficient cu o gamă largă de tehnici. (Lowe W. Whitney, 2009, Orthopedic massage)

Hidrotermoterapia relaxează musculatura și creștere a metabolismul tisular local prin vasodilatația. Principalele efecte sunt: analgezia, hiperemia, hipertermia locală și sistemică, creșterea elasticității țesuturilor. Aceste efecte cumulate, sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie și masaj.

Metodologia în hidrotermoterapie cuprinde tehnici variate de aplicații: căldura profundă, produsă de diatermie și ultrasunete, căldura superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetrație este mai redus, de numai câțiva centimetri de la suprafața tegumentului. Căldura umedă, sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol și cu nisip, este mai benefică decât căldura uscată. (Berlescu Elena, Constantinescu D., Teleki N., Tyercha I., 1963, Balniofizioterapie)

Electroterapia folosește în scop profilactic și curativ curentul electric, sub diferite forme de aplicare și la intensități bine stabilite anterior. Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retracțiile și contracturile musculare, prin încălzirea profundă a regiunii, de a asupliza musculatura și ligamentele retractate și sclerozate și de a limita efectele dureroase.

Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom, cât și contracturii musculare ca sursă generatoare de durere. Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionizările, faradizarea, curenții diadinamici, razele ultraviolete și ultrasunetele. (Kiss P., 2002, Fizio-kinetoterapia în recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor)

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Ipoteza de lucru

Ipoteza de lucru se bazează pe faptul că aplicarea unui tratament de recuperare potrivit și complex, adaptat fiecărui pacient, în funcție de stadiul afecțiunii și a capacității articulare și musculare, are un efect evident de ameliorare a funcțiilor și de asemenea a calității vieții. Așadar, intruirea și informarea pacienților în legătură cu această deficiență constituie un fapt important pentru o evoluție favorabilă în urma tratamentului.

Scopul cercetării

Scopul acestui studiu este de a evalua efectele terapiei recuperatorii ale pacienților cu cifoză simptomatică. Lucrarea de față are ca obiectiv demonstrarea eficacității aplicării tratamentului fiziokinetoterapic asupra durerii, mobilității în cifoza în comparație cu evoluția bolii sub tratament medicamentos.

Metode de cercetare utilizate.

Metodele de cercetare care stau la baza studiului sunt:

Metoda documentării teoretice.

O cercetare presupune că după alegerea temei de cercetare, autorul cercetării trebuie să se oprească mai întâi asupra materialelor bibliografiei care tratează tema. Documentarea este o etapă necesară care furnizează informații despre esența de bază a disciplinei și toate datele recent apărute în publicațiile periodice. În această idee am ales materialele de specialitate publicate în țară cât și în străinătate, am studiat și am întocmit fișe cu informații necesare în legătură cu tema cercetării. Aceste informații le-am folosit apoi fie ca suport teoretic făcând referire la ele în lucrare.

Metoda anchetei.

Evaluarea parametrilor obținuți în cadrul evaluării complete a pacienților, conform unei metode cunoscute, care au îndeplinit normele internaționale, aplicate și la noi în țară; datele au fost înregistrate pe 14 zile pentru fiecare caz în parte, evaluarea având loc la intrarea în studiu – test inițial, la terminarea programului recuperator kinetic – test final 14 zile mai târziu. S-a discutat cu fiecare pacient în parte, atenția îndreptându-se asupra următoarelor aspecte: nume, vârstă, mediu de proveniență, înălțime, greutate, tipul cifozei și programul de recuperare. Datele fiecărui pacient au fost culese cu acordul personal al pacienților.

Metoda observației.

A constat din: prelucrarea rezultatelor obținute, a valorilor matematice, a parametrilor fiziologici măsurați, conform metodelor de calcul, determinarea scorurilor scalelor utilizate, interpretarea tuturor rezultatelor pe baza normelor standard existente.

În scop analitic s-au apreciat procente, probabilități în producerea unui fenomen – raportul dintre numărul cazurilor favorabile fenomenului și totalul cazurilor posibile.

Metoda măsurării

Pentru pacenții din acest studiu, folosind scale standardizate nominale și scale ordinare descrise în continuare așa cum au fost utilizate la pacienții cercetați: Scara analog vizuală pentru durere, Testul Stibor și Testul Schober pentru mobilitatea coloanei vertebrale, iar pentru aflarea forței muschilor am folosit Testingul muscular.

Metoda înregistrării rezultatelor, a prelucrării lor și reprezentarea grafică.

Reprezentarea grafică a parametrilor urmăriți și a indicilor măsurați pe baza acestora; cu ajutorul reprezentărilor grafice se obține o mai bună vizualizare a efectelor experimentului precum și o apreciere de ansamblu a rezultatelor cercetării.

De la aprecierile rezultatelor parțiale din fișe s-a trecut la compararea datelor înscrise în centralizatoare de unde s-au extras elementele pentru analiza statistică și pentru reprezentarea grafică. De la rezultatele din înregistrările statistice, s-a trecut la explicații bazate pe descrierea și analiza dinamicii înregistrărilor în evoluția lor.

Reprezentarea grafică s-a bazat pe tabelele analitice alcătuite cu datele și valorile prezente în fișele de observații. S-au realizat reprezentări grafice (diagrame și poligoane de frecvență) pentru fiecare lot în parte pe baza valorilor luate din fișele de observație și a caracteristicilor urmărite.

Locul de desfășurare a cercetării

Studiul s-a desfășurat în cadrul………………., pe un număr de 23 de pacienți cu cifoză dorsală, atât bărbați cât și femei, cu vârsta cuprinsă între 12 și 22 de ani, pe care i-am împărțit în două loturi.

Durata și etapele cercetării

Cercetarea s-a desfășurat în perioada decembrie 2013 – februarie 2014.

Prima etapă a studiului este aceea de a selecta pacienții, pe baza diagnosticului stabilit de medicul, în fișele de observații.

Apoi a urmat interacțiunea cu pacienții, analiza și stabilirea condiției fizice pe baza fișelor de observație și a indicațiilor medicului de reabilitare medicală, cât și a observației persoanele, urmând apoi stabilirea planului de tratament kinetologic și urmărirea pacienților sub acest tratament. În cadrul acestui plan s-a ținut cont de următoarele lucruri:

Durata perioadei de tratament în sistem intraspitalicesc;

Tipul de exerciții și metodele folosite;

Testări.

Rezultatele obținute în urma experimentului și discutarea lor a format ultimul pas al cercetării.

Prezentarea lotului de subiecți

Abordarea celor două loturi este următoarea:

Pacienții au fost împărțiți în 2 loturi:

lotul martor, format din 8 pacienți care au urmat doar tratament medicamentos. În general sa administrat antiinflamatoare : aminofemazona, aspirina, fenilbutazona, antialgice și decontracturante, acestea din urmă servind la relaxarea mușchilor care, contractați fiind, pot genera deformații ale coloanei. Administrarea de cortizon sa realizat sub supravegherea medicului de specialitate.

lotul de studiu, format din 15 pacienți care au urmat tratament de recuperare complex. Pacienții din acest lot au beneficiat de program de recuperare complex și individualizat, cuprinzând : kinetoterapie, termoterapie, electroterapie și masaj.

Testare și evaluare

Pacienții au fost evaluați la începutul tratamentului, în ziua 1 și la sfârșitul acestuia, în ziua 14, prin:

Scara analog vizuală, cu note de la 0 la 10: 0 – fără durere, 1-3 durere mică, 4-7 durere moderată, 8-10 durere mare;

Indici de mobilitate: Stibor și Schober

Testul Schober – pacientul în ortostatism sau așezat cu genunchii apropiați și în extensie. Se măsoară o distanță de 10 cm în sus de la nivelul liniei bicrete care unește crestele iliace posterior, apoi pacientul execută flexia maximă a trunchiului, genunchii trebuie menținuți în extensie pe parcursul mișcării, apoi se masoară din nou distanța dintre cele 2 puncte. În mod normal distanța trebuie să crească cu 5 cm.

Testul Stibor face parte din bilanțul articular al coloanei vertebrale toracolombosacrate și constă în măsurarea distanței între apofizele spinoase C7 și S1 la care se adaugă 10 unități.

Testingul muscular este un sistem de tehnici de examinare manuală pentru evaluarea forței fiecărui mușchi sau grup muscular.

Reguli de efectuare specifice testingului muscular

– cunoașterea anatomiei sistemului muscular și a manevrelor;

– colaborarea totală cu pacientul, atunci când este activ;

– este precedat de bilanțul articular;

– este contraindicat în cazul inflamației articulare, edemelor, fracturilor recente în curs de consolidare, hematoamelor intramusculare;

– să nu obosească pacientul;

– să se efectueze în condiții de confort termic și psihic, pe o masă specială;

– retestările se fac de către aceeași persoană.

Cotarea bilanțului muscular

În România se utilizează sistemul de cotație al Fundației Naționale pentru Paralizie Infantilă, care constă din 6 nivele de forță musculară, notate cu cifre de la 0 la 5, ori procentual:

Forța 5, N. (normală, sau 100%)- mușchiul poate executa mișcarea pe toată amplitudinea de mișcare, contra gravitației și contra unei rezistențe exterioare mai mare decât forța „normală”;

Forța 4, B. (bună, 75%)- constă în capacitatea mușchiului de a deplasa antigravitațional complet segmentul contra unei rezistențe medii sau mici;

Forța 3, A. (acceptabilă, 50%)- este forța mușchiului pe care o dezvoltă pentru a mobiliza complet segmentul contra gravitației, fără altă contrarezistență, este un adevărat prag funcțional care indică o minimă capacitate funcțională pentru o muncă minimă;

Forța 2, M. (mediocră, 25%)- mușchiul mobilizează segmentul eliminându-se forța gravitației;

Forța 1, S. (schițată, 10%)- constă dintr-o contracție musculară ori o deplasare a tendonului (o tremurătură, fără mobilizarea segmentului);

Forța 0, Z. (zero, 0%)- nu există nici un fel de contracție musculară.

Tratament kinetoterapeutic

Obiectivele tratamentului kinetoterapeutic:

Tonifierea musculaturii alungite în regim de scurtare și a musculaturii scurtate în regim de alungire;

Corirajaea liniei umerilor;

Remedierea funcției respiratorii;

Diminuarea gradului de dispnee;

Ameliorarea calității plămânului;

Menținerea în limite fiziologice a elasticității fibrelor musculare implicate în actul respirator;

Controlul conștient al poziției corpului.

Reechilibrarea bazinului se realizează prin tonificarea abdominalilor și fesierilor.

Din decubit dorsal

Ex.1. A: Cu genunchii flectați, mâinile la ceafă, kinetoterapeutul cu mâinile pe coatele pacientului; execută ușoare presiuni la nivelul coatelor iar pacientul extinde gambele.

T: Contracție cincentrică (cvadriceps) și contracție excentrică (semitendinos, semimembranos, biceps femural)

E: Antigravitațional.

Ex.2. A: Cu genunchii extinși, mâinile la ceafă, pacientul execută forfecări ale membrelor inferioare.

T: Contracție concentrică (psoasul iliac, abductor mic și mijlociu, pectineu, tensorul fasciei lata), contracție exentrică (semitendinos, semimenbranos, marele fesier, biceps femural) și contracție izometrică (dreptul abdominal)

E: Antigravitațional.

Ex.3. A: Cu genunchii semiflectați, brațele în abducție de 90º, palmele pe sol; pacientul inspiră o dată cu proiectarea toracelui înainte, expiră cu „sugerea” abdomenului.

T: Contracție concentrică (pectoral mare, dreptul abdominal, intercostali externi) și contracție excentrică (transversul abdominal, intercostali interni)

E: Fără gravitație

Ex. 4. A: Cu genunchii și coapsele flectate pe abdomen, brațele în flexie de 180º; pacientul execută târârea cu ajutorul umerilor.

T: Contracție concentrică (trapez fascicul mijlociu și superior, angularul omoplatului), contracție excentrică (marele dințat, marele și micul romboid) și contracție izometrică (dreptul abdominal)

E: Antigravitațional.

Ex 5. A: Cu genunchii flectați, sub regiunea cifotică se plasează o perniță; pacientul respiră controlat.

T: Contracție concentrică (intercostali externi, diafragma, pectoralul mare) și contracție excentrică (intercostali interni, dreptul abdominal).

E: Fără gravitație

Din decubit ventral

Ex.1. A: Cu picioarele sprijinite pe o minge medicinală, mâinile sub bărbie; pacientul inspiră și expiră liber.

T: Contracție concentrică (intercostali externi, diafragma, pectoralul mare), contracție excentrică (intercostali interni, dreptul abdominal) și contracție izometrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, pătratul lombelor, marele fesier, cvadriceps).

E: Antigravitațional.

Ex. 2. A: Cu mâinile apucă gleznele, pacientul execută extensii maxime ale trunchiului și picioarelor și face câteva mișcări de legănare.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, pătratul lombelor, semitendinos, semimembranos, biceps femural, marele și micul romboid, deltoid fscicul posterior, marele dorsal), contracție excentrică (cvadriceps, dreptul abdominal, pectoral, trapezul, deltoid fascilul anterior, psoasul iliac, micul și marele oblic) și contracție izometrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, pătratul lombelor, semitendinos, semimembranos, biceps femural, marele și micul romboid, deltoid fscicul posterior, marele dorsal).

E: Antigravitațional.

Ex.3. A: Cu picioarele prinse de prima șipcă a spalierului, brațele pe lângă corp; pacientul execută extensii ale trunchiului concomitent cu extensia brațelor.

T: Contracție concentrică (marele dorsal, marele rotund, pătratul lombelor, marele fesier, erectorul spinal, iliocostal, sacrolombarii, deltoid fasciculul posterior) și contracție excentrică (pectoralul mare, coracobrahial, dreptul abdominal, marele și micul oblic, deltoidul fasciculul anterior).

E: Antigravitațional.

Ex. 4. A: Pe o masă, mâinile prinde de marginea mesei iar membrele inferioare atârnate la marginea mesei; pacientul execută extensii ale membrelor inferioare.

T: Contracție concentrică (marele fesier, cvadriceps, semitendinos, semimembranos, biceps femural, pătratul lombelor, sacrolombari) și contracție excentrică (dreptul abdominal, psoasul iliac, dreptul anterior, tensorul fasciei lata, adductorul mic și mijlociu, pectineu).

E: Antigravitațional.

Ex. 5. A: Pe o masă, cu trunchiul în afara suprafeței de sprijin, picioarele sunt susținute de kinetoterapeut; pacientul execută extensia trunchiului concomitent cu ducerea brațelor în lateral.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, deltoid porțiunea mijlocie, marele fesier, trapez porțiunea mijlocie, deltoid fasciculul mijlociu) și contracție excentrică (pectoralul mare, coracobrahial, marele si micul oblic, dreptul abdominal, trapez porțiunea porțiunea inferioară).

E: Antigravitațional.

Ex.6. A: Pe banca de gimnastică, cu câte o ganteră în fiecare mână, brațele sunt în flexie și abducție de 90º; pacientul execută abducții orizontale.

T: Contracție concentrică ( marele dorsal, marele rotunddeltoid porțiunea posterioară, trapez fasciculul mijlociu, ) și contracție excentrică (marele pectoral, deltoid, trapez fascilulul inferior, coracobrahial).

E: Antigravitațional + greutatea ganterelor.

Din poziția „pe genunchi”

Ex.1. A: Ușor depărtat, cu un baston apucat de capete pe umeri; pacientul ridică bastonul deasupra capului cu inspir, apoi îl coboară pe umeri cu expir.

T: Contracție concentrică (marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară, triceps) și contracție excentrică (marele rotund, coracobrahial, deltoid porțiunea anterioară, biceps brahial, supinator lung, brahial anterior).

E: Antigravitațional + greutatea bastonului.

Ex. 2. A: Ușor depărtat, cu mâinile apucat de glezne; pacientul execută extensia amplă a capului și trunchiului pe inspir, revenire pe expir.

T: Contracție concentrică (intercostali externi, diafragma, marele dorsal, iliocostal, lung dorsal, sacrolombar) și contracție excentrică (intercostali interni, dreptul abdominal, marele și micul oblic).

E: Antigravitațional.

Ex. 3. A: Cu brațele pe lângă corp; pacientul execută extensie amplă a capului și trunchiului, astfel încât să se prindă cu mâinile de gleznă, pe inspir, revenire pe expir.

T: Contracție concentrică (intercostali externi, diafragma, marele dorsal, iliocostal, lung dorsal, sacrolombar) și contracție excentrică (intercostali interni, dreptul abdominal, marele și micul oblic).

E: Antigravitațional.

Ex.4. A: Așezat pe călcâie, cu spatele la spalier, mâinile prind șipca de deasupra capului; pacientul execută extensia trunchiului, privirea înainte.

T: Contracție concentrică ( iliocostal, lung dorsal, sacrolombar), contracție excentrică (dreptul abdominal, marele și micul oblic) și contracție izometrică (marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară).

E: Antigravitațional

Din așezat

Ex. 1. A: Cu genunchii flectați și gambele încrucișate, mâinile la ceafă, kinetoterapeutul, poziționat în spatele pacientului, își plasează mâinile pe sub brațele acestuia astfel încât să fie pe omoplați: kinetoterapeutul execută ușoare presiuni în regiunea dorsală.

T: Contracție concentrică (marele dorsal, micul romboid, deltoid porțiunea posterioară, trapez porțiunea mijlocie) și contracție excentrică (marele pectoral, deltoid porțiunea anterioară).

E: Antigravitațional + presiunea exercitată de kinetoterapeut

Ex. 2. A: Pe banca de gimnastică, mâinile la ceafă, kinetoterapeutul este poziționat în spatele pacientului cu mâinile pe partea posterioară a coatelor; pacientul execută mișcare de adducție a omoplatului (ducerea înapoi a coatelor) iar kinetoterapeutul se opune.

T: Contracție concentrică (trapez fasciculul inferior, marele și micul romboid) și contracție excentrică (marele dințat, marele pectoral).

E: Antigravitațional + opoziția kinetoterapeutului.

Ex. 3. A: Pe sol cu genunchii extinși, cu un baston la spate ținut la nivelul coatelor (flectate); pacientul execută târâre prin mutarea alternativă a membrelor inferioare.

T: Contracție concentrică (dreptul abdominal, psoasul iliac, semitendinos, semimembranos, biceps femural, pătratul lombelor, tibialul anterior) și contracție excentrică (marele fesier, cvadriceps, tricepsul sural).

E: Fără gravitație.

Ex. 4. A: Pe un scaun cu fața la spalier, picioarele sunt sprijinite de prima șipcă, kinetoterapeutul este poziționat în spatele pacientului cu o minge medicinală în mâini; pacientul execută extensia trunchiului concomitent cu flexia brațelor și preia mingea care este așezată la nivele din ce în ce mai joase.

T: Contracție concentrică (deltoid porțiunea anterioară, micul rotund, trapez, iliocostal, lung dorsal, sacrolombar) și contracție exentrică (marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară, dreptii abdominali, micul si marele oblic).

E: Antigravitațional.

Ex. 5. A: Pe o saltea, genunchii extinși, membrele superioare în extensie și rotație externă cu sprijin pe palme; pacientul ridică bazinul de pe sol.

T: Contracție concentrică (marele fesier, dreptul abdominal, cvadriceps, tricepsul sural, pătratul lombelor, sacrolombar) și contracție excentrică (semitendinos, semimembranos, biceps femural, tibialul anterior, marele pectoral).

E: Antigravitațional.

Din ortostatism

Ex. 1. A: Cu spatele lipit de perete, brațele sunt întinse sus și lipite de perete; pacientul execută ridicări pe vârfuri, menținând contactul cu peretele.

T: Contracție concentrică (tricepsul sural, cvadricepsul), contracție excentrică (tibialul anterior, semitendinos, semimembranos, biceps femural) și contracție izometrică (biceps brahial, marele pectoral, trapez fasciculul inferior).

E: Antigravitațional.

Ex. 2. A: Cu fața la spalier, mâinile prind șipca de la nivelul umerilor; pacientul execută extensia trunchiului concomitent cu extensia unui membru inferior.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, marele fesier, semitendinos, semimembranos, biceps femural) și contracție excentrică (marele abdominal, dreptul anterior, psoasul mare și iliac, drept anterior, tensorul fasciei lata, abductor mic și mijlociu, pectineu).

E: Antigravitațional.

Ex. 3. A: Cu spatele la spalier, la o distanță de un pas; pacientul execută extensia trunchiului până ce mâinile ating spalierul, coatele sunt extinse.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, deltoid porțiunea anterioară, micul rotund, trapez porțiunea lungă) și contracție excentrică (marele abdominal, dreptul anterior, marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară).

E: Antigravitațional.

Ex. 4. A: Cu spatele la spalier, la o distanță de un pas, cu o minge medicinală ținută în mâini; pacientul execută extensia trunchiului concomitent cu flexia brațelor, până atinge mingea de spalier.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, deltoid porțiunea anterioară, micul rotund, trapez porțiunea lungă) și contracție excentrică (marele abdominal, dreptul anterior, marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară).

E: Antigravitațional + greutatea mingii.

Ex. 5. A: Cu spatele la spalier, călcâiele sunt lipite de spalier, mâinile prind o șipcă de deasupra capului; pacientul execută ducerea bazinului înainte concomitent cu extensia trunchiului.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, deltoid porțiunea anterioară, micul rotund, trapez porțiunea lungă, pătratul lombelor) și contracție excentrică (marele abdominal, dreptul anterior, marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară).

E: Antigravitațional

Ex. 6. A: Cu spatele la spalier, cu un picior sprijinit pe șipca a treia; pacientul execută ducerea brațelor deasupra capului concomitent cu extensia trunchiului.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, deltoid porțiunea anterioară, micul rotund, trapez porțiunea lungă, pătratul lombelor) și contracție excentrică (marele abdominal, dreptul anterior, marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară).

E: Antigravitațional.

Ex. 7. A: Cu un baston în mâini plasat la nivelul coapselor; pacientul execută o fandare înainte concomitent cu ducerea bastonului deasupra capului și a coloanei vertebrale în extensie.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, deltoid porțiunea anterioară, micul rotund, trapez porțiunea lungă) și contracție excentrică (marele abdominal, dreptul anterior, marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară).

E: Antigravitațional + greutatea bastonului.

Ex. 8. A: Ușor depărat, cu o minge medicinală în mâini; pacientul aruncă mingea înapoi, pe deasupra capului, unui partener/ kinetoterapeut.

T: Contracție concentrică (iliocostal, lung dorsal, sacrolombar, deltoid porțiunea anterioară, micul rotund, trapez porțiunea lungă) și contracție excentrică (marele abdominal, dreptul anterior, marele dorsal, marele rotund, deltoid porțiunea posterioară).

E: Antigravitațional + greutatea mingii.

Din atârnat

Ex. 1. A: Cu fața la spalier; pacientul execută extensia membrelor inferioare.

T: Contracție concentrică (marele fesier, pătratul lombelor, semitendinos, semimembranos, biceps femural) și contracție excentrică (psoasul iliac, dreptul anterior, tensorul fasciei lata, abductorul mic și mijlociu, pectineu).

E: Antigravitațional + greutatea corpului

Ex. 2. A: Cu spatele la spalier, picioarele sprijinite de șipcă; pacientul execută proiectarea bazinului înainte.

T: Contracție concentrică (pătratul lombelor, sacrolombar) și contracție excentrică (marele abdominal, dreptul anterior).

E: Antigravitațional.

Ex. 3. A: Cu spatele la spalier, o minge medicinală plasată sub regiunea cifotică; pacientul execută flexii și extensii ale genunchilor.

T: Contracție concentrică (biceps femural, semitendinos, semimembranos) și contracție excentrică (cvadriceps).

E: Antigravitațional.

Redresarea posturală

Educarea unei poziții corecte este esențială pentru realizarea exercițiilor în mod eficient. Pacientului îi este adus la cunoștință impactul grav al deficienței asupra stării sale generale de sănătate și a capacității de efort și de asemenea aspectul estetic care este foarte important mai ales în rândul copiilor și adolescenților. Redresarea posturală se va începe exclusiv prin instruirea pacientului asupra defectelor sale de ținută, iar pentru a putea ințelege îi vor fi explicate în 2 situații :

în fața unei oglinzi;

cu spatele lipit de un perete sau paravan în stând sau culcat dorsal.

Corectarea voluntară a atitudinii vicioase se realizează în patru timpi :

– timpul 1: se fixează bazinul în poziție corectă prin contracția statică a mușchilor fesieri și abdominali, care vor produce o basculare a bazinului înapoi, ca o reducere a înclinării anterioare a acestuia. Acest timp este oblicatoriu deoarece poziția bazinului în plan sagital determină curburile coloanei din același plan și pentru că de cele mai multe ori o cifoză dorsală se asociază cu o lordoză lombară, respectiv cu o înclinare a bazinului înainte;

– timpul 2: se va executa o întindere activă în sus a coloanei vertebrale prin contracția mușchilor paravertebrali, ca și când pacientul ar vrea sa se înalțe; acest efect va fi realizat mai bine dacă se va pune pe cap o mică greutate;

– timpul 3: vor fi fixați umerii, prin tragerea lor înapoi și prin fixarea omoplaților;

– timpul 4: gâtul și capul vor fi dispuse pe verticală, cu barbia trasă înspre torace, privirea fiind orientată înainte.

Această redresare forțată a poziției va fi menținută prin contracții izometrice, timp de 6-12 secunde, în funcție de capacitatea pacientului, după care urmează relaxarea treptată, cu încercarea de a menține în continuare controlul ținutei printr-un efort ușor, care să nu producă oboseală. Pauza durează 30-40 de secunde, iar apoi se reia redresarea posturală forțată și se vor executa între 3-5 repetări. Este recomandat ca exercițiile să se realizeze în fața oglinzii pentru a conștientiza postura și cu ajutor din partea kinetoterapeutului, iar cu timpul să se renunțe la ajutoare. După renunțarea la ajutor, exercițiile se vor repeta de 10 ori pe zi, ori de câte ori este posibil.

REZULTATE

Tabel 1. Prezentarea loturilor de pacienți

Analiza datelor din punct de vedere al distribuției pe sexe.

Rezultatele studiului arată că deficiența este prezentă atât la femei cât și la bărbați, însă este mai frecventă în rândul femeilor, decât în rândul pacienților de sex masculin.

Grafic 1. Distribuția pacienților pe sexe.

Analiza lotului de pacienți pe grupe de vârstă.

În urma analizei pacienților pe categorii de vârstă observăm că deficiențele de cifoză apar cu precădere la pacienții juvenili, cuprinși între 10 – 15 ani, dar cifozele sunt destul de întâlnite de asemenea și în rândul adolescenților. Astfel intervenția kinetoterapiei are un rol bine definit, deoarece pacienții sunt și în creștere și modelare continuă.

Grafic 2. Distribuția pe grupe de vârstă.

Analiza lotului de pacienți în funcție de mediul de proveniență

Din graficul realizat se observă ca pacienții de proveniență urbană, în număr de 18, sunt predominanti în rândul celora care apelează la tratamentul fiziokinetoterapeutic. Cel mai probabil din cauza faptului că cei din mediul urban au posibilitatea unei adresabilități mai bune către serviciile medicale.

Grafic 3. Distribuția pe mediul de proveniență.

Analiza lotului de pacienți după profesie.

Din studiul efectuat se poate constata că avem mulți pacienți elevi, mai exact un număr de 15 pacienți, și un număr de 8 pacienți din rândul studenților. Așadar, reiese că pacienții elevi sunt predominanți în cadrul acestei analize.

Grafic 4. Distribuția în funcție de profesie

Analiza pacienților în funcție de diagnostic

Din următoarea imagine se va putea observa dominația pacienților cu diagnostic de cifoză habituală și anume un număr de 16 persoane. Se pare că restul formelor de cifoză au fost mai rar întâlnite de-a lungul studiului.

Grafic 5. Distribuția pacienților în funcție de diagnostic

Tabel 2. Prezentarea lotului de studiu pe baza testelor efectuate în cadrul cercetării

Tabel 3. Rezultatele testingului muscular a lotului de studiu

Tabelul 4. Prezentarea lotului martor pe baza testelor efectuate în cadrul cercetării

Tabel 5. Rezultatele testingului muscular a lotului martor

Analiza loturilor de pacienți prin comparație în funcție de evoluția durerii.

Din următorul grafic se poate observa o evoluție foarte bună în privința durerii de care sunt afectați pacienții care fac parte din lotul de studiu. Nu același lucru se poate spune despre pacienții din lotul martor, care au urmat doar tratamentul medicamentos. Există o evoluție bună și la acești pacienți, însă este vizibil că pacienții din lotul de studiu ce au efectuat tratamentul fizioterapeutic au avut o scădere a durerii mai intensivă.

Grafic 6. Distribuția evoluției durerii pe loturi.

Analiza loturilor de pacienți pe baza Testului Stibor.

După efectuarea testului Stibor atât la începutul tratamentului cât și la finalul acestuia, se va observa o evoluție aproape inexistentă a pacienților ce fac parte din lotul martor, și o evoluție satisfăcătoare în cazul pacienților din lotul de studiu. Așadar, aplicarea tratamentului medicamentos nu este suficient pentru recuperarea vizibilă a persoanelor ce prezintă această deficiență.

Grafic 7. Analiza evoluției pacienților pe baza testului Stibor.

Analiza pacienților pe baza Testului Schober.

În următoarea imagine este prezentată evoluția pacienților pe baza Testului Schober. În această parte de studiu este evidențiat faptul că pacienților din lotul de studiu li s-a îmbunătățit mobilitatea semnificativ datorită efectuării tratamentului kinetoterapeutic.

Nu se observă același lucru și în cazul pacienților care fac parte din lotul martor. Există o Îmbunătățire, dar infimă în rândul acestora.

Grafic 8. Distribuția evoluției pacienților din loturile studiu și martor în Testul Schober

Analiza pacienților pe baza Testingului Muscular.

În următoarele grafice este prezentată evoluția pacienților cu ajutorul aplicării Testingului Muscular din care se poate constata faptul că pacienții lotului de studiu au avut o creștere importantă a forței musculare. În schimb la pacienții care fac parte din lotul martor nu au apărut creșteri de forță musculară.

Grafic 9. Distribuția forței musculare în evaluărea inițială a flexie la lotul martor.

Grafic 10. Distribuția forței musculare în evaluarea inițială a flexiei la lotul de studiu.

Grafic 11. Distribuția forței musculare în evaluarea finală a flexiei la lotul martor.

Grafic 12. Distribuția forței musculare în evaluarea finală a flexiei la lotul de studiu.

Grafic 13. Distribuția forței musculare în evaluarea inițială a extensiei la lotul martor

Grafic 14. Distribuția forței musculare în evaluarea inițială a extensiei la lotul de studiu.

Grafic 15. Distribuția forței musculare în evaluarea finală a extensiei la lotul martor.

Grafic 15. Distribuția forței musculare în evaluarea finală a extensiei la lotul de studiu.

CONCLUZII

Acest studiu a fost efectuat pentru a evidenția efectul fiziokinetoterapiei și a tratamentului medicamentos, prin comparație, asupra pacienților ce au fost diagnosticați cu diferite forme de cifoză.

În această lucrare am prezentat evoluția stării a 23 de pacienți care fac parte din două loturi martor și studiu. Pacienților li s-au efectuat anamneza și anumite teste pentru a verifica stadiul deficienței prezente și funcției musculare și articulare.

Fiecare, din cei care au facut fiziokinetoterapie, au avut parte de tratament individualizat ce a constat în kinetoterapie, electroterapie și masaj, având efect specific antialgic, miorelaxant și decontracturant. În lotul martor pacienții au avut parte doar de tratament medicamentos cu efect antialgic și antiinflamator.

Această lucrare a arătat că cifoza este o deficiență care apare în mod frecvent în rândul generației școlare și a adolescenților, cuprinși cu vârste între 13 – 22 ani.

Această patologie evoluează progresiv atât din punct de vedere clinic cât si estetic, cel mai probabil din cauza pozițiilor vicioase nesănătoase pentru coloana vertebrală. Astfel afectează tinerii, și îi împinge la începerea timpurie a tratamentului de recuperare medicală.

Din pacienții prezentați s-a observat ca predomină persoanele de sex feminin, și mai ales din mediul urban, probabil și din cauza faptului că au acces mai ușor la o bază de tratament decât cei ce fac parte din mediul rural.

Din testele efectuate pentru evaluarea mobilității cele mai bune rezultate au fost în urma Testului Stibor. S-a constat că un tratament de recuperare complex bazat pe kinetoterapie asociat cu electroterapie și masaj au un impact benefic, în comparație cu tratamentul medicamentos în cazul indicelui de mobilitate și al durerii.

Din acest studiu se obsevă de asemenea că a fost îmbunătățită și capacitatea pulmonară a pacienților, în urma efectuării unui program de fiziokinetoterapie. În urma analizei este evident ca pacienții lotului de studiu au avut modificări majore în cazul indicilor de mobilitate și durere, adică o evoluție foarte bună. Au apărut modificări mici și la pacienții lotului martor, însă este vizibil ca un tratament fiziokinetoterapeutic este mai benefic față de unul medicamentos.

Acest studiu a arătat că tratamentul fiziokinetoterapeutic personalizat a avut un efect mult mai bun asupra corectării deficienței față de tratamentul medicamentos, la care au fost rezultate bune doar în privința durerii de care au fost afectați pacienții, dar nu și în problemele de mobilitate articulară și funcție musculară.

În concluzie, se poate afirma că au fost atinse toate obiectivele acestui studiu, prin aplicarea atât a tratamentului fiziokinetoterapeutic cât și a celui medicamentos observându-se clar evoluția pacienților.

Abstract

Bibliografie

Antonescu Dinu, Obrașcu Corneliu, Ovezea Alexandrina, 1993, Corectarea coloanei vertebrale. București: Editura medicală

Avramescu Elena Tania. (2005). Bazele anatomice ale mișcării – Curs practic pentru studenții facultăților de kinetoterapie. București.

Berlescu Elena, Constantinescu D., Teleki N. & Tyercha I. (1963). Balniofizioterapie. București: Editura Medicală

Blandine Calais-Germain. (2007). Anatomy of movement. Seattle: Eastland Press.

Cael Christy. (2010). Functional anatomy. Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins.

Eric Franklin. (1996). Dynamic alignment through imagery. New Zealand: Human Kinetics.

Gann Nancy. (2001). Orthopaedics at a glance. United States of America: SLACK Incorporated.

Hertling Darlene & Kessler M. Randolph. (1996). Management of common musculoskeletal disorders. Philadelphia: Lippincott-Raven

Joseph Hamil & Kathleen M. Knutzen. (2009). Biomechanical Basis of Human Movement. New York: Point.

Joshua Cleland. (2005). Orthopaedic clinical examination: an evidence-based Approach for physical therapists. Philadelphia: Saunders elsevier.

Kesh Patel. (2005). Corrective exercise a practical approach. Lindon: Hodder Headline’s.

Kiss P. (2002). Fizio-kinetoterapia în recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor. București : Medicală.

Lowe W. Whitney. (2009). Orthopedic massage. London: Mosby Elsevier

Maigne Robert. (2006). Diagnosis and treatment of pain of vertebral origin. United States of America: Taylor & Francis Group.

Mergheș Petru, Țeghiu Adrian. (2006). Gimnastica medicală pentru prevenirea și corectarea deficiențelor fizice. Timișioara: Mirton.

Netter H. Frank. (2005). Atlas de anatomie umană. București: Medicală callisto.

Papilian Victor. (2003). Anatomia omului. București: Bic all.

Raveica Gabriela. (2004). Anatomia aparatului locomotor și elemente de anatomie topografică – note de curs. Bacău

Sbenghe Tudor. (1987). Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare. București: Medicală

Skyrme D. Andrew, Guy PF Selmon & Lesley Apthorp. (2005). Common spinal disorders explained. London: Remedica.

Solberg Gill, 2008, Postural disorders & musculoskeletal dysfunction. Philadelphia: Elsevier Limited.

Tomoaia Gheorghe. (2000). Curs de ortopedie. Cluj-Napoca: Editura medicală universitară „Iuliu Hațieganu„ p. 92

Tomoaia Gheorghe. (2013). Ortopedie. Cluj-Napoca: Editura medicală universitară „Iuliu Hațieganu„

Tomoaia Gheorghe. (2013). Ortopedie. Cluj-Napoca: Editura medicală universitară „Iuliu Hațieganu„. p. 148

Zamora Elena & Ciocoi-Pop Rareș. (2006). Artrologie și biomecanică umană generală. Cluj-Napoca: Risoprint.

Zamora Elena & Crăciun Dan Dragoș. (2005). Anatomia Omului. Cluj-Napoca: Risoprint.