Programul International de Buy Back al Armelor de Foc

CAPITOLUL I – PREZENTARE GENERALĂ A PROGRAMELOR DE BUY-BACK

Contractul de buy-back:

În sens larg, contrapartida desemnează acele operațiuni prin care se realizează o compensare integrală sau parțială a livrărilor reciproce între parteneri în domeniul comercial sau al activităților de cooperare economică internațională, principala rațiune a acestor operațiuni fiind aceea de a reduce sau elimina plățile în valută. Deși experții recunosc în unanimitate importanța schimburilor în contrapartidă, estimările privind ponderea acestora în valoarea totală a comerțului internațional variază sensibil de la o sursă la alta. Conform unor observatori aceste schimburi s-ar ridica la circa 1/3 din comerțul mondial .

Buy-back-ul este o operațiune complexă, fiind considerată o formă perfectionată a achiziționărilor legate. O multitudine de caracteristici ale contrapartidei sunt îmbinate cu trăsăturile specifice cooperării în producție.

Această formă de cooperare a fost promovată în anul 1958, de România la cea de a trei spre zecea ediție a Comisiei Economice ONU pentru Europa, fiind reluată, la următoarele doua sesiuni în anul 1959 și în anul 1960. Susținută și de alte țări în dezvoltare, a fost agreată să participe pe scară largă în anul 1964 la primul eveniment UNCTAD care a fost ținut la Geneva. La sesiunea mentionată, sub forma unui memorandum, România a susținut o sinteză ce s-a numit „Livrări de echipamente industriale pe credit rambursabil în cote părți din producția obtinută.”

În comerțul internațional, buy-back-ul este o tehnică des întâlnită, ce constă în furnizarea de către o firmă, ce importă echipamente tehnice în contrapartidă a unor produse ce se fabrică cu ajutorul acestor mijloace de producție, întreprinderii din țara exportatoare, astfel încât să aibă șansa să pătrundă direct pe o piață externă.

În promovarea vânzărilor îl putem numi un angajament al vânzătorului de a răscumpăra un anumit produs de consum durabil, achiziționat de cumpărător, efectiv la un nivel de achiziție al prețului, după o periodă prestabilită de timp.

Operațiunile buy-back sunt forme de compensare directă care obligă exportatorul de bunuri și echipamente tehnologice să importe de la beneficiar, în contul rambursării exporturilor sale, produse ce au fost realizate cu echipamentele respective.

Operațiunea de buy-back cunoaște două modalități prin care se poate realiza:

– Prima modalitate este aceea în care exportatorul, în contul rambursării exportului său, importă de la beneficiar produse și servicii de proveniență națională. Din analiza acestei variante, rezultă că buy-back-ul este un fel de barter modificat, care nu presupune nici un aranjament financiar. Producția ce urmează să fie preluată de furnizorul de credit va fi evaluată la un preț actualizat.

– Cea de-a doua modalitate scoate în evidență că finanțarea și plata au loc separat, calculul făcându-se într-o valută convenită pentru cele două tranzacții, utilajele livrate pe de o parte iar de cealalta parte produsele realizate cu utilajele în cauză sau orice alt tip de mărfuri acceptate de partener.

Se încheie contracte separate.

Această variantă implică negocierea și încheierea unor contracte pentru fiecare fază a acțiunii. Mai mult, convenția de cooperare prin formula românească presupune mai multe negocieri pentru a se ajunge la un consens pe mai multe planuri și este completată cu anexe privind parametrii tehnico-funcționali ai echipamentelor furnizate și ai obiectivului construit, cu grafice de livrare în ambele direcții etc. Putem afirma că un contract de cooperare prin buy-back presupune o serie de aspecte tehnice, testări, servicii etc., fiecare dintre ele fiind concretizarea unor negocieri separate, adesea purtate între specialiști de formație profesională diferită.

– Varianta I –

Partener A Partener B

Figura 1 Contrapartida internațională prin formula românească de cooperare industrială (buy-back)

– Varianta 2 –

Figura 1.2 Contrapartida internațională prin formula românească

Formula românească de cooperare poate fi considerată că reprezintă o cale de retehnologizare a economiilor existente, o cale de restructurare și modernizare a țărilor aflate în tranziție, crearea de noi industrii, valorificarea superioară a resurselor naturale și ocuparea forței de muncă, în condițiile în care acestea nu dispun de suficiente resurse valutare.

Tranzacțiile buy-back sunt forme de contrapartidă care obligă exportatorul de bunuri de echipament sau de obiective la cheie ca, în contul rambursării valorii exporturilor sale să importe de la beneficiar fie produse obținute în obiectivele respective, fie alte produse de proveniență națională. Aceste operațiuni sunt legate de creșterea numărului de contracte de livrări la cheie încheiate între țări occidentale și țări estice începând cu anii ’70 ai secolului trecut și ele pot implica și autoritățile publice.

Ca exemplu, primul acord important de buy-back a fost încheiat în anul 1968 între Austria și fosta URSS, el acoperind livrarea de gaz natural de către fosta URSS contra bunurilor de echipament și a serviciilor tehnice furnizate de firme austriece și necesare construcției unui gazoduct în URSS.

Între contractele celebre mai pot fi menționate acordul din 1971 între Occidental Petroleum și autoritățile fostei URSS vizând plata unor rafinării prin amoniac rezultat din acestea, precum și proiectul gazoductului Euro-Siberian semnat în 1981 între fosta URSS și 10 țări europene pentru o durată de 20 de ani, privind plata echipamentelor furnizate de țările occidentale în livrări de gaz natural. În forma cea mai simplă operațiunea de buy-back presupune doar două părți: furnizorul de echipamente sau obiective la cheie și partenerul său, fiecare din părți având o dublă calitate și anume exportator și importator. Sunt situații în care vânzătorul principal nu va utiliza el însuși produsele rezultate, caz în care el are la dispoziție două soluții: fie cumpără produsele pentru a le revinde, fie cedează obligația sa unui terț, care va executa contractul de cumpărare și va prelua produsele.

În funcție de situațiile de mai sus, există două variante ale buy-back-ului și anume:

¾ Negocierea și încheierea unui singur contract, care prevede livrarea de mașini, utilaje, echipamente sau construirea unor obiective la cheie pe credit rambursabil integral în produse rezultate sau în alte produse de proveniență națională; în acest caz operațiunea reprezintă o compensație;

¾ Negocierea și încheierea unor contracte distincte pentru fiecare etapă a operațiunii (livrarea de utilaje și, respectiv, preluarea de produse rezultate), angajamentul părților constând în a se înscrie pe cât posibil în aceleași limite valorice (operațiuni paralele). În acest caz este posibil ca fiecare parte să delege o alta care să-i preia obligațiile

(vezi caseta 1).

Valoarea angajamentului de cumpărare de produse rezultate poate fi exprimată în cifre absolute, sub forma unei sume monetare sau ca procent din prețul total al furniturii principale (această formulă se folosește dacă prețul furniturii poate fi specificat fără ambiguitate în contract). Deoarece există un termen de regulă îndelungat între momentul semnării contractului de buy-back și, respectiv, momentul în care echipamentul sau obiectivul la cheie intră în funcțiune, părțile sunt supuse unor riscuri de preț (creșterea prețurilor la materii prime, componente, salarii, etc. sau creșterea prețurilor la produsele rezultate).

Pentru a diminua efectele acestor riscuri părțile pot prevedea în contracte un număr de principii care se vor aplica în determinarea prețurilor. De exemplu, pentru prețul produselor rezultate părțile se pot referi la prețurile practicate la momentul executării obligației de livrare, în branșa comercială și teritoriul considerat, pentru produse vândute în condiții comparabile. De asemenea ele pot înscrie în contract clauza clientului cel mai favorizat, pentru a asigura cumpărătorul de produse rezultate că partenerul său nu va acorda condiții mai favorabile altor cumpărători.

Avantajele operațiunii de buy-back:

a) Eficiența ridicată, generată de interdependența între interesele părților: furnizorul de bunuri de echipament urmărește să obțină rambursarea creditului prin cote părți din producția realizată în țara beneficiarului și în consecință este interesat de livrarea unor mărfuri de nivel tehnic și calitate ridicate; similar, beneficiarul de credit este interesat în obținerea cât mai rapidă de produse pentru a-și achita datoriile, în consecință va sprijini realizarea investiției;

b) Efectul antrenant al operațiunii asupra creșterii economice în țara beneficiarului și, respectiv, asupra schimburilor comerciale internaționale. Pentru țara receptoare de credit operațiunea este utilizată pentru realizarea unor obiective de importanță națională: crearea de noi locuri de muncă, valorificarea unor resurse naturale, accesul la o tehnologie avansată verificată productiv și comercial. Pentru furnizorul de credit, buy-back-ul este o cale de a-și spori exportul de echipamente cu valoare ridicată, a căror plasare pe piață este dificilă din cauza volumului mare al creditului pe care îl implică; pe de altă parte furnizorul de credit se poate aproviziona cu materii prime, combustibili etc. pe o bază stabilă de pe piața receptorului.

c) Schimburile între părți sunt mai puțin afectate de fenomenele de instabilitate din economia mondială.

Contrapartida prin această formulă prezintă și unele dezavantaje și anume:

Reținerea furnizorului de echipament de a apela la buy-back pentru a nu-și crea concurență.

Din acest motiv furnizorul va prefera să livreze produse uzate din punct de vedere tehnic și va tinde să limiteze aria de desfacere a produselor fabricate la piețe care nu intră în sferă sa de interese.

b) Furnizorii de echipamente nu sunt în toate cazurile interesați ca rambursarea creditului să se facă în produse, ceea ce poate genera următoarele situații:

– creditul se acordă cu condiția ca numai o parte din acesta să fie rambursat în produse, cea mai mare parte urmând să reprezinte un credit obișnuit de export;

– beneficiarii de credit recurg la soluția depistării unui terț dispus să preia producția, să o comercializeze și să ramburseze creditul, caz în care apare o cooperare în triunghi și în consecință un set de trei contracte și anume: un contract între furnizorul de credit și beneficiar privind livrarea de echipamente sau construcția de obiective la cheie, un contract între beneficiar și un terț prin care beneficiarul se obligă să livreze produse rezultate sau alte produse de proveniență națională, în sfârșit, un contract între furnizorul de credit și terț prin care terțul se obligă la rambursarea creditului după comercializarea produselor.

Petrofina refuză propunerea KIS de a rezilia și contractul de contrapartidă pe motiv că, în noile condiții ea ar trebui să se aprovizioneze de la alți producători cu pierderi financiare. În final, Petrofina obține (după rezilierea contractului principal) o cantitate importantă de petrol de la firma iraniană și solicită întreprinderii KIS vărsarea comisionului proporțional cu această cantitate. KIS refuză pe considerentul că prin anularea contractului principal, contractul de contra-cumpărare este privat de fundamentul său și în consecință rațiunea plății comisionului dispare. Societatea belgiană se adresează unui tribunal pentru a obține plata comisionului și a dobânzilor aferente. Tribunalul a dat câștig de cauză reclamantei, considerând fundamentată acțiunea în virtutea faptului că în convenția dintre KIS și Petrofina NU există nicio referire la vreo legătură juridică dintre cele două contracte (cel inițial și cel de contrapartidă).

Buy-back-ul poate să fie tratat ca o formula de cooperare, în cazul în care ținem cont de valoarea contractului, de durata și de gradul de cointeresare a părților și de efectele de antrenare în economia acelor țări partenere. De exemplu, un furnizor de mașini, instalații, know-how, ce urmează să fie rambursat pentru creditul acordat prin cote părți din produsele fabricate în obiectivul construit sau modernizat, este interesat de livrarea de utilaje ce conțin un nivel tehnic ridicat și fiabilitate superioară, ținând cont ca de calitatea acestora va depinde și calitatea măarfurilor primite în contrapartidă și din aceleași motive, furnizorul de credite va fi preocupat în formarea de cadre locale care să asigure functionarea la randament maxim a instalațiilor livrate.

Operațiunile de buy-back s-au dezvoltat cel mai mult în domeniul exploatării materiilor prime, al dezvoltării capacității de producer a energiei, în industria chimică și petrochimică.

În cazul unei operațiuni de buy-back, baza juridică o reprezintă un sistem de contracte, contracte ce pot fi de vânzare-cumpărare, de licențiere, de asistență tehnica, de garanție și testări, de service, sau contracte de credit, de asigurare, de garanție, fiecare fiind concretizarea unor negocieri separate.

Buy-back-ul sau altfel spus cumpărarea de produse rezultate, este, în fapt o formă a operațiilor în sistem paralel prin care exportatorul unor echipamente tehnologice și bunuri, se angajează să importe produse finalizate ce sunt realizate cu echipamentele în cauză de la importator, adică beneficiarul echipamentelor.

Contractul de buy-back are ca baza contractuală trei instrumente principale:

– Un acord cadru, unde se stabilesc toate condițiile de unde să rezulte că exportarea de echipamente se rambursează prin importarea produselor rezultate;

– Un contract de vânzare-export al echipamentelor/instalațiilor/serviciilor, etc;

– Contract de cumpărare –import prin care se mentionează că exportatorul se angajează și obligă să cumpere pe o perioadă de timp determinată produse obținute cu echipamentul respectiv.

Cumpărarea de produse rezultate („buy-back”, „achat en retour”), este o formă perfecționată a achizițiilor legate, fiind solicitată de către unii specialiști, ca o formă de cooperare economică internațională și constă în livrări de echipamente industriale pe credit rambursabil.

Această operatiune aduce avantaje de ambele părți:

– pentru exportatorul de echipament duce la lărgirea piețelor externe pentru mașini ajunse la stadiul de maturitate; asigură aprovizionarea cu factorii primari de producție, pe o perioadă îndelungată; permite valorificarea cunoștințelor tehnice, a know-how-ului.

– pentru firma care livrează mărfurile produse cu aceste utilaje sau alte produse: se asigură depășirea dificultăților generate de plata în monedă convertibilă, pe care le au în țările în curs de dezvoltare și alte țări fără disponibilități în monedă străină;

– îi permite accesul la o tehnologie avansată în vederea industrializării sau retehnologizării economice.

Încă din cele mai vechi timpuri operațiile în contrapartidă s-au practicat cu mare succes, căpătând un ritm și o importanța mare de abia după cel de-al doilea război mondial. În ultimele două decenii, ca urmare a unui ritm rapid de creștere, ponderea operațiilor de tip buy-back a ajuns, conform unor estimări OMC la circa 20% din ceea ce numim comerț mondial. O analiză mai profundă asupra trăsăturilor specifice ale acestor operații dezvăluie o serie de elemente care au ca scop să ne ajute sa întelegem mecanismul de funcționare a acestor operațiuni:

– În zilele noastre se combină operațiunile tradiționale cu cele de dată recentă – intermedieri, cooperare, etc.

– Acțiunile de acest gen, în speță afacerile sunt practicate de firme specializate, în calitate de reprezentante, agenți de comercializare internațională sau firme care lucrează pe cont propriu.

– Fiind însoțite de un grad mare de complexitate prezintă numeroase riscuri atât comerciale cât si necomerciale.

– În aceste condiții este nevoie de înaltă pregătire, abilitate și experiență valorificate în condții comerciale favorabile pe mai multe piețe.

Acest tip de operații sunt considerate de cei mai mulți o formă de cooperare economică, cunoscând o anumită extindere, contribuind și având un impact puternic mai ales în transformarea comerțului internațional, într-un factor de eliminare a subdezvoltării anumitor țări. Pe de altă parte, criticile apar din faptul că operațiunile de buy-back sunt o formă de protecționism, deoarece furnizorul de echipamente este obligat să cumpere mărfuri pe care în mod normal și în alte condiții nu le-ar fi achiziționat.

Dezvoltarea Romaniei prin Buy Back 1945 – 1989, epoca lui Ceaușescu:

Dorința lui Ceaușescu era ca România să devină o putere politică și economică importantă, devenind ulterior el însuși un lider mondial. La prima vedere, totul părea să decurgă bine, însă în urma unor tranzacții speculative cu grâu și petrol, România intră într-un blocaj financiar și de încetare de plăți.

Presat de noua condiție, Nicolae Ceaușescu decide plata tuturor datoriilor externe înainte de termen ceea ce din punctul unora de vedere acest act este considerat unul eroic iar din punctul altora de vedere criminal.

Deși FMI-ul cerea penalizări pentru plățile anticipate, Ceaușescu, a hotărât să se plătească datoria chiar dacă ieșea în pierdere. Pentru a plăti această datorie, mare parte din producția agricolă și industrială a țării se va duce către export.

România, ca și celelalte state comuniste, a intrat, începând din 1980 – 1981, într-o criză tot mai accentuată. În anul 1981 primul semn vizibil al crizei regimului totalitar era imposibilitatea achitării scadentelor pentru creditele externe – la sfârșitul anului, datoria externă însuma 10,2 miliarde de dolari. Nicolae Ceaușescu a cerut o reeșalonare a datoriei. La recomandarea Fondului Monetar Internațional au fost reduse importurile și au crescut exporturile: mașini, echipamente și produse petroliere. La cererea F.M.I, România a trebuit să devină importator de alimente din Occident. Acestea au totalizat 644 milioane de lei. Nicolae Ceaușescu a declarat că România va plati întreaga datorie externă până în anul 1990. Pentru a reuși acest lucru a introdus mai multe măsuri de austeritate. În 1983 se generalizează raționalizarea pâinii, făinii, zahărului, laptelui în întreaga țara, fără Capitală.

Rațiile lunare au fost reduse progresiv până la un kilogram de zahăr, unul de făina, o jumatate pachet de unt, cinci oua, două kilograme de mălai de persoană.

În anul 1985 s-au redus drastic ritmurile medii anuale de dezvoltare ale industriei. Pe fondul uzurii tot mai accentuate a mașinilor și utilajelor, eficiența economiei s-a diminuat an de an.Criza financiară se amplifică, au loc majorări de prețuri la produsele de primă necesitate.

Începând cu anul 1975 și până în anul 1989 țara a returnat credite în valoare de peste 21 de miliarde de dolari, 7 miliarde de dolari au fost însă doar dobânzi. În ultimii 9 ani de comunism a fost plătită mai bine de jumătate din suma datorată, prin producția agricolă și industrială ce s-a îndreptat către export. Astfel, Ceaușescu pentru a achita datoria de 10 miliarde de dolari a recurs la plata în sistem buy back cu produse alimentare, mașini, tractoate etc.

Buy-Back-ul în zilele noastre:

Astăzi, buy-back-ul este prezent în mai toate domeniile de activitate, și prinde din ce în ce mai mult contur și în România zilelor noastre.

Sistemul de buy-back este foarte bine dezvoltat în industria auto, tot mai mulți comercianți auto apelând la această operațiune pentru a-și atrage cât mai mulți clienți.

Îți poți schimba automobilul vechi foarte ușor, buy-back-ul fiind una dintre cele mai confortabile metode existente în momentul de față.

De exemplu BCR leasing, ajută clientul în acest sens și ii preia absolut toate sarcinile legate de formalități și evaluare. Clientul scapă de asemenea de disconfortul pe care îl presupune procesul de vânzare al automobilului, aici referindu-ne la găsirea potențialilor clienți, asteptarea până la vinderea automobilului etc.

Unul dintre cele mai interesante avantaje, este dat de faptul că compania de leasing suportă integral costurile de evaluare ale automobilului iar BCR Leasing acceptă ca avans, orice marcă sau tip de autoturism și finanțează la rândul ei, orice marcă.

Deși astăzi tot mai multe companii de automobile optează pentru varianta de buy-back, primul program de natura aceasta s-a desfășurat sub denumirea de „Programul Rabla” .

Rabla – Înseamnă Programul de Înnoire a Parcului Auto și este un program prin care guvernul urmărește eliminarea de pe piață a autovehiculelor vechi.

În anul 2009, s-au alocat 190 milioane de lei, pentru a se implementa programul de stimulare a înnoirii parcului auto și pentru scoaterea a 50.000 de autoturisme de la populație, și s-au alocat aproximativ 38 milioane lei ce au folosit la înnoirea flotelor auto ale firmelor ce dețineau peste 10.000 de autoturisme.

Până la data de 18 noiembrie 2010, prin programul rabla au fost casate 183,625 de autoturisme și au fost achiziționate 56,229 autoturisme noi, din care 29,095 sunt produse la noi în țară. Astfel au fost utilizate 183,625 de tichete pentru achiziționarea autoturismelor cumpărate. Programul rabla se adresează atât persoanelor juridice cât și persoanlor fizice, oferind persoanelor fizice șansa achiziționării unui autovehicul nou, prin cumularea până la trei tichete valorice.

Acest program a fost extins și pe plan agricol, utilaje agricole. Prima de casare se acordă pentru tractoare sau mașini agricole autopropulsate cu o vechime mai mare zece ani.

În speță, putem observa cum programul, Rabla, funcționează până în ziua de astăzi cu un success neasteptat. Procesul de buy-back fiind de altfel unul foarte simplu.

Clientul se duce la unul dintre parcurile auto care are implementat acest sistem, acolo automobilul său este evaluat în functie de vechime, de starea mașinii etc, și în funcție de acești factori i se oferă un voucher de până la 6.500 de lei.

Mai mult decât atât dacă mașina hibridă are și emisii de CO2 mai mici de 100 g/km, se poate cumula și eco-bonusul de 750 de lei, ajungându-se astfel la bonusuri de 2250 de lei și, respectiv, 3.250 de lei.

În cele din urma clientul își poate alege din parcul auto vehiculul mult visat, permițându-și astfel să îl platească în sistem buy-back, cumulând astfel cuponul de reducere primit de la vechea mașină, eco-bonusul dacă este cazul și diferența de bani.

Un alt exemplu, de data aceasta international este Occidental Petroleum care a negociat un astfel de acord cu Rusia; conform acordului compania trebuia să construiască în Rusia câteva uzine de amoniac urmând să primească drept plata partială, amoniac de la aceste uzine timp de 20 de ani.

Date fiind avantajele ei, contrapartida a devenit foarte atractivă pentru diverse companii multinaționale care își pot utiliza rețelele lor de contacte la nivel mondial pentru a dispune debunuri achiziționate prin această tehnică. Se apreciază că „maeștrii” acestei tehnici sunt giganticele firme comerciale japoneze, sogo shosha, care își folosesc vastele rețele de companii afiliate pentru a dispune într-un mod cât mai profitabil de bunurile achizitionate prin contrapartidă.

Spre exemplu, compania comercială Mitsui& Company are aproximativ 120 de companii afiliate în aproape orice sector al industriei prelucratoare și al serviciilor; daca una dintre aceste companii obține, în urma unui acord de contrapartidă, bunuri pe care nu le poate consuma, Mitsui & Company va fi capabilă să găsească o alta companie afiliata care le va putea utiliza în mod profitabil.

Firmele afiliate unora dintre aceste sogo shosha au adesea avantaje competitive în țările în care operatiunile în contrapartida sunt preferate. Companiile vestice obțin, de asemenea, avantaje similare din practicarea acestei tehnici (de exemplu, General Electric, Philip Morris, 3M).

Unele dintre acestea, cum ar fi 3M, și-au dezvoltat propriile companii comerciale – 3MGlobal Trading, Inc. – care să se ocupe de inițierea și managementul programelor de contrapartidă.

Capitolul 2 – PREZENTAREA GENERALĂ A SC Orange SA

2.1. Scurt istoric

În anul 1994 se înființează compania numită Orange, în Marea Britanie, fiind al patrulea operator pe piața britanică, o piață ca fiind competitivă, pe care acționau deja operatori bine stabiliți Vodafone și CellNet. Orange a devenit cunoscută cu o viziune simplă ce are la bază un viitor strălucit și senin, în care oamenii vor putea și pot comunica oriunde, oricând și oricum doresc. Orange a abordat clientul într-o manieră directă, așezându-l în centrul tuturor activităților sale,oferindu-i mereu produse și servicii noi, anticipând și răspunzând nevoilor sale de comunicare. Astfel, în scurt timp, Orange a devenit operatorul de telecomunicații numărul unu pe piața din Marea Britanie.

Prezența la nivel internațional a crescut în mod evident atunci când, pe 22 August 2000, France Telecom, sensibilă la succesul înregistrat de Orange pe piața Marii Britanii,achiziționează Orange plc. Din acest moment, ia naștere o nouă companie Orange S.A., formată din divizia de telecomunicații mobile a France Telecom și compania engleză Orange plc. Noua companie este înregistrată în Franța, iar France Telecom deține 84,16% din capitalul grupului Orange S.A.

Figura 2 Cifre Cheie Orange

2.1.2. Scurtă prezentare a companiei Orange România:

În România, Orange este prezentă pe piață din anul 1997, având ca principal acționar Orange S.A. cu 73.26% din acțiuni. În data de 5 aprilie 2002 Mobilrom devine Orange. Lansarea Orange România aduce cu sine o gama de servicii, performanțe căi și performanțe excelente în ceea ce privește acoperirea în retea și asistența pentru clienți.

Trecerea la Orange demonstrează succesul înregistrat de firmă pe piața românească unde deține un segment de 44.7% din populația care folosește rețeaua mobilă ca sistem de telecomunicație. În perioada anului 2003, Orange România a obținut prelungirea pe încă o perioadă de trei ani a certificatului de calitate ISO 9001, fiind prima și singura companie de telecomunicații mobile din România căreia i-a fost acordată acest certificat.

Orange Romania – parte din Orange Group, este o companie dinamică și tânară care oferă clienților săi o gamă largă de produse și servicii de telecomunicații de cea mai bună calitate.

Orange se află în competiție directă, cu vechiul său competitor Connex care de-a lungul timpului a devenit Vodafone, pentru cei 13,7 milioane de utilizatori de telefonie mobilă din România. Orange a depășit Vodafone (pe atunci Connex) în septembrie 2004 cu privire la numărul de clienți.

2.1.3. Sistemul de buy-back al Orange România:

În orice magazin Orange există sistemul de buy-back implemetat astfel încât clientul își poate duce telefonul și, în urma unei evaluări, primește un voucher de reducere de până la 350 de euro, pe care îl poate utiliza pentru achiziția unui nou telefon din magazinele Orange sau din magazinele partenere.

În cazul în care clientul persoană fizică are un abonament individual, pentru orice telefon funcțional evaluat până în 10 euro, se oferă un voucher de reducere 10 euro, în scopul achiziționării unui device nou, tabletă sau telefon, la activarea sau prelungirea contractului.

În cazul în care clientul este persoană juridică deține un abonament de grup, acesta va putea beneficia de până la 3 vouchere primite pentru telefoanele funcționale evaluate până în 10 euro, la activarea sau prelungirea unui număr din.

2.1.4. Termeni si condiții de utilizare a serviciului Buy-Back Orange:

Organizatorul Serviciului Buy-Back (numit în cele ce urmează „Serviciul”) este S.C. Orange România S.A., societate pe acțiuni română, cu sediul social in bd. Lascăr Catargiu, nr. 47-53, sector 1, București, Romania, reprezentată legal de dl. Jean-François Fallacher, in calitate de Director Executiv, numită in cele ce urmeaza „Organizatorul”.

2.2.1. Durata și locul de desfășurare:

Serviciul este organizat și va putea fi accesat pe teritoriul României și se va desfasura în toate magazinele Orange.

2.2.2. Dreptul de participare:

La serviciu are dreptul să participe orice persoană fizică cu resedința în România, care a implinit vârsta de 18 ani (denumită în continuare „Participant”) și care deține în proprietate un telefon mobil GSM, indiferent de rețeaua în care este utilizat, pe care doreste să-l predea pentru a participa la serviciu. Organizatorul presupune ca fiecare participant să dețină cu titlu legal telefonul cu care participă la serviciu, mai exact că fiecare participant este proprietarul de drept al telefonului pe care-l preda în magazinele participante la serviciu.

Organizatorul nu are obligația de a verifica și de a certifica dreptul participantului asupra telefonului predat în cadrul serviciului, întreaga responsabilitate în acest sens apartinând participantului.

2.2.3. Modalitate de desfășurare:

Fiecare participant la serviciu care deține un telefon mobil GSM ce îndeplinește condițiile prezentului regulament și îl predă la oricare dintre magazinele participante la serviciu, va primi din partea organizatorului un cupon de reducere a cărui valoare va fi calculată în funcție de starea telefonului, în urma unei evaluări efectuate de către vânzător în magazinele Orange participante.

Pot fi obținute estimări pentru valoarea cuponului de reducere și prin intermediul site-ului Orange, în sectiunea www.orange.ro/orangecare/buy-back.

2.2.4. Serviciul cuprinde următoarele informații:

– datele de identificare ale participantului (numele, prenumele, codul numeric personal);

– numărul de identificare a telefonului predat (IMEI);

– data emiterii cuponului de reducere;

– perioada de valabilitate a cuponului de reducere;

– valoarea cuponului de reducere.

Pentru telefoanele evaluate la o valoare mai mică de 10 euro, se va elibera un cupon de reducere în valoare de 10 euro, cu respectarea de către participant a urmatoarelor condiții cumulative:

– achiziția noului produs se va face impreună cu un abonament de voce sau date activat pe o durată contractuală de minim 24 de luni ;

– abonamentul de voce sau date să aibă o valoare de minim 6 EUR (TVA inclus);

– la achizitionarea unui produs, un client poate folosi un singur cupon de reducere;

Se va putea achiziționa orice produs din magazinele Orange cu cupoanele eliberate la Orange shop, sau din același magazin partener în care a fost eliberat cuponul în cazul magazinelor partenere, condițiilor cumulative prin campanii speciale, acestea vor fi publicate și promovate în cadrul magazinelor Orange, precum și pe www.orange.ro.

La data predării telefonului, fiecare participant va semna un proces-verbal de predare-primire.

In cadrul acestui serviciu, sunt eligibile numai telefoanele mobile GSM care indeplinesc condițiile prezentului regulament. De asemenea, organizatorul iși rezerva dreptul de a exclude unele modele de telefoane din listă. Obținerea unei estimări se poate face direct prin prezentarea participantului cu telefonul în orice magazin Orange sau accesând site-ul www.orange.ro, serviciul Buy-Back. Odată accesată aplicația de estimare, participantul va fi rugat sa introducă marca telefonului, modelul acestuia și să bifeze casuțele corespunzatoare stării telefonului său.

2.2.5. Condițiile de eligibilitate ale telefoanelor sunt:

– tastatura completă și funcțională;

– baterie inclusă;

– ecran funcțional;

– telefonul porneste și se opreste.

Participanții la serviciu vor putea folosi cuponul de reducere emis de organizator în condițiile prezentului regulament pentru a efectua o tranzacție in Orange shop sau în magazinele partenere.

Prin tranzactie, se va intelege achiziția oricărui produs din Orange shop sau din magazinele partenere. Prin folosirea cuponului de reducere de către un participant se acordă o reducere echivalentă cu valoarea acestuia pe factura sau bonul fiscal care se va emite la încheierea unei tranzacții.

Folosirea cuponului de reducere de către un client trebuie anuntată înainte de intocmirea facturii.

2.2.6. Condiții de validare:

Pentru ca un participant să fie considerat valid, trebuie sa indeplinească cumulativ urmatoarele condiții:

– Participantul trebuie să nu fie declarat descalificat, ca urmare a nerespectării prezentelor condiții;

În acest sens, organizatorul își rezervă dreptul de a nu onora solicitările venite din partea participanților care incalcă condițiile de organizare a serviciului printr-un act de rea-credintă care poate fi considerat o fraudă, o tentativă de fraudă sau un abuz.

În ceea ce privește cupoanele de reducere, organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru:

– pierderea, deteriorarea, distrugerea acestora, nici pentru prezentarea unor exemplare necorespunzatoare, deteriorate sau falsificate;

– neutilizarea de către participanți a cupoanelor de reducere în cadrul termenelor de valabilitate.

Prin participarea la acest serviciu, participanții sunt totodată de acord ca datele lor cu caracter personal, informațiile legate de telefonul predat, respectiv numarul de identificare al telefonului (IMEI), producătorul și modelul acestuia să fie prelucrate de către împuternicitul organizatorului, ZONE IMPACT SA/NV, înregistrată cu BE 0478.106.664, cu sediul la Rue du Cerf 188/5, B-1332 Genval, Belgium reprezentată legal de dl. David Edmondson, în calitate de CEO denumit în continuare Împuternicit/Împuterniciții.

După încheierea serviciului, datele cu caracter personal prelucrate de organizator vor fi distruse în totalitate. Prelucrarea acestor date de către împuterniciți va fi notificată de către organizator către Autoritatea Natională pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Organizatorul înformeaza participantul ca singura consecință a refuzului de a furniza oricare din datele cu caracter personal este neparticiparea la acest serviciu.

2.3. Orange vs. Vodafone – Comparația ofertelor buy-back pentru iPhone:

2.3.1. Vodafone:

Vodafone este un operator de rețea de telefonie mobilă ce a fost înființată în anul 1985, având sediul în Newbury, Berkshire. Această companie a fost creată cu scopul de a oferi servicii de înaltă calitate în ceea ce privește domeniul comunicațiilor deoarece considera că numai în acest mod poate atinge poziția de lider a acestei piețe.

Inițial a fost proiectată pentru a facilita comunicarea prin utilizarea telefoanelor mobile, acum bucurându-se de o gamă variată de produse printre care tablete, laptopuri, diverse accesorii și servicii.

Vodafone România are lansat programul de BuyBack din anul 2007, pe când Orange România, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piața locală, are lansat serviciul BuyBack din 2009. Potrivit ultimelor informații furnizate, Orange a cumpărat de la populație peste 54.000 de telefoane mobile la un an și jumatate de la lansarea serviciului.

2.3.2. Comparația ofertelor buy-back pentru iPhone:

Iphone este, desigur, pe lista telefoanelor acceptate la buy-back, ceea ce înseamna că, dacă există un model mai vechi (iPhone 5s sau anterior), atunci Orange oferă pe el o reducere, la achiziționarea unui nou telefon iPhone 6.

În cazul în care există un alt telefon și clientul dorește să facă un upgrade la iPhone va primi o reducere în funcție de model, condiție și vechime.

Am luat în calcul situația în care dispozitivele sunt funcționale, complete (au baterie) și intacte (ecranul nu este spart, carcasa nu este crăpată și are doar, eventual, zgârieturi fine cauzate de uzura normală). Prețul va diferit în funcție de vechimea dispozitivului, starea lui (blocat sau nu într-o retea sau în iCloud).

Vorbind strict despre ofertele celor doi operatori, observăm că Vodafone are o ofertă de buy-back mult mai bună decât Orange, cel putin în situația dată, însa nu este obligatoriu ca diferența să fie atât de mare precum cea din tabel dupa evaluare (vezi anexa 1).

Un lucru esențial este că reducerea nu se face în bani, ci în baza unui cupon. Acest cupon va putea fi folosit doar pentru achiziționarea unui telefon, laptop sau tabletă dintr-o ofertă de abonare, la prelungirea unui abonament existent sau la achizitionarea unei Cartele (doar la Vodafone).

Pentru a castiga teren în fața competitorului său numărul 1, la prelungirea abonamentului, Orange, oferă înca un cupon cu o reducere suplimentară de 5, 10 de până la 30 € (în cazul achiziționării unui smartphone 4G).

Atât Vodafone cât si Orange “colecționează” telefoane funcționale pentru buy back dar și nefuncționale pentru reciclare.

Figura 2.1 Buy back Mobil

2.3.3 Orange vs Vodafone strategii de buy-back:

Figura 2.2 Primele 10 companii ale anului 2014.

Principalul competitor al Orange, a fost întotdeauna Vodafone, însa Orange a reușit să își fidelizeze întotdeauna clienții astfel încât să fie pe primul loc în ultimii 5 ani.

Spre deosebire de Vodafone, Orange are un sistem de buy-back mai bine dezvoltat și mai ușor accesibil atât clienților Orange, cât și clienților din afara rețelei.

Prima deosebire importantă, care are legătură directă cu clienții, este faptul că Orange primește mai multe terminale, în sistem buy- back decât Vodafone. Având o gamă mai largă de terminale primite în sistem buy-back, Orange, câștigă teren în fața Vodafone, iar în anul 2014 Orange iese pe primul loc în ceea ce privește programul de buy-back având cele mai multe telefoane răscumparate.

Deși pe un singur contract clientului i se permite să folosească un singur voucher de buy-back, dacă acesta are mai multe numere de telefon pe cont și există varianta de modificare a contractului pe acele numere, clientul poate aduce atâtea telefoane la schimb, câte numere are. Vodafone, însă nu are implementat acest sistem, și permite răscumpărarea unui singur telefon/client.

Atât pe site-ul orange cât și pe site-ul Vodafone există un formular de buy-back prin care clienții își pot evalua singuri telefoanele pentru a ști ce preț li se oferă.

Putem observa diferența mare de terminale primite în sistem buy-back de compania Vodafone și compania Orange din următorul tabel:

Tabelul 1 Comparație prețuri telefoane în sistem buy-back

O altă diferență a sistemului de buy-back dintre cele 2 companii, este prețul pe care îl oferă fiecare dintre ele pentru același tip de telefon.

De exemplu pentru același terminal Samsung Note 4, Orange oferă 754 ron, pe când Vodafone oferă 910 ron.

Vodafone oferă prin programul său de buy-back prețuri mai mari decat competitorul său Orange.

Orange compenseaza prin faptul că orice client care deține un terminal cu valoare mai mică de 10 euro, primește minim 10 euro pe acel terminal indiferent de valoarea sa <10, pe când Vodafone oferă strict valoarea terminalului din acel moment în urma evaluării chiar dacă aceasta este de 1 euro.

Atât Orange cât și Vodafone au pe site-ul lor o mini platformă de evaluare a telefonului mobil. Facând o comparație între cele două platforme putem observa că Vodafone are o platformă mai ușoara, în care poti afla informația de pe prima pagină de formular, aici găsindu-se toate punctele ce trebuiesc completate, iar apoi cu un singur click, afli valoarea telefonului. Pe când pe site-ul Orange este necesar să accesezi două pagini până la aflarea prețului final al terminalului.

Figura 2.3 Platformă Orange Buy-Back

Figura 2.4 Platformă Orange Buy-Back

2.3.4 Procesul tehnic de reciclare, după procesul de colectare în sistem buy-back:

Telefoanele în stare de funcționare se recondiționează și se trimit spre reutilizare în țări din Africa sau Asia. Astfel, Vodafone și Orange facilitează accesul la telefonie mobilă persoanelor cu posibilități materiale limitate.

Aparatele și accesoriile care nu pot fi reparate, sunt dezasamblate. Componentele în stare de funcționare sau cele care se pot repara sunt apoi refolosite pentru fabricarea de echipamente noi. Ceea ce nu se poate repara se separă pe tipuri de materiale componente (ex. plastic, metal), care sunt trimise la reciclare și refolosite apoi pentru fabricarea de echipamente noi, în industria de telecomunicații sau în alte industrii, printr-un proces de reciclare ce se derulează în afara României.

Deși în România un astfel de proces nu are loc, în țările civilizate reciclarea telefoanelor mobile este ceva obișnuit. În fiecare telefon mobil exista metale pretioase în valoare de aproximativ 1 dolar.

Astfel, 200 de handseturi ar fi de ajuns pentru fabricarea unei verighete. Partea de bază a procesului de reciclare este destul de simplă: o bandă rulantă enormă transportă handseturile și apoi o zonă de separare a fierului de plastic le "descompune", cu ajutorul unui magnet puternic. Apoi totul este măruntit până la un nivel microscopic.

Telefoanele, toate conțin, într-o anumită măsură, metale prețioase. Aur sau argint. De exemplu, la o tonă de plăci de bază se găsesc cam 30 de grame de aur.Dupa ce sunt scoase din electronice, componentele reciclabile trebuie măruntite. Bucățelele sunt trecute printr-un alt tocător, pentru a obține o pulbere și mai fină. Aceasta este udată și turnată într-o masă specială, unde metalul din telefoane se separă de bucățile de plastic. Se obține astfel un amestec polimetalic.

Pulberea este sortată din nou. De data aceasta în laborator, prin separare electrică și magnetică.Pulberea rezultată, care conține tot felul de metale, este apoi introdusa într-un reactor. Iar amestecul este supus mai multor tratamente chimice, cu ajutorul unor reactivi. 12 ore mai târziu toate metalele sunt separate. Iar dintr-o tonă de pulbere metalica se obțin până la 100 de grame de aur.

Metalele și plasticul din componentele telefoanelor pot fi refolosite în producția de telefoane noi sau în alte industrii precum cea farmaceutică.

Telefoanele și acumulatorii conțin elemente prețioase precum: platină, aur, argint, paladiu, cupru, nichel, cadmiu, litiu.

La ora actuală, conform estimărilor, există 500 de milioane de telefoane mobile gata de reciclare. Dacă ele ar ajunge în depozitele de deșeuri, ținând cont de faptul că acestea conțin și plumb, ar fi ca și cum s‑ar arunca la gunoi 375.000 de euro, bani care ar putea fi recuperați la topitorii. Pe de altă parte plumbul, ca și nichelul sau cadmiul din care sunt fabricate bateriile telefoanelor mobile sunt metale grele. Odată ajunse în pământ sau la depozitele ilegale de deșeuri, ele pot contamina solul și pot ajunge în pânza freatică.

Componentele telefoanelor sunt inofensive atâta vreme cât fac parte din telefon, însă aruncate la înâmplare pot fi periculoase. Un singur acumulator de telefon mobil, aruncat într-o piscina de dimensiuni obișnuite, poate polua toată apa din acea piscină.

În ultimul an aproape toate telefoanele colectate din piață au fost recondiționate și revândute pe piețele în curs de dezvoltare. Doar câteva dintre ele au fost reciclate (dezmembrate, cu recuperarea componentelor și refolosirea lor pentru fabricarea de echipamente noi.

Vodafone Group colectează anual de la clienții săi din toata lumea peste un milion de telefoane. 30% din telefoanele colectate sunt recondiționate și revândute pe piețele din Africa și Asia, iar 70% sunt reciclate pe materiale componente.

Sistemul a prins în România, însa în comparație cu Vodafone, Orange a dus țara noastră pe primele locuri în topul grupului Orange France Telecom în ce privește țările cu cel mai mare procent de colectare și reciclare a telefoanelor mobile.

Telefoanele mobile colectate de către Orange, aflate încă în stare de funcționare, sunt predate pentru recomercializare către compania B2X. Aparatele în stare gravă de deterioare și care nu mai pot fi folosite sunt predate spre reciclare către partenerul CCR Logistic. Terminalele preluate de B2X trec printr-o etapă de recondiționare, după care sunt recomercializate pe mai multe piețe.

Potrivit lui Stavros Karydas, regional manager B2X, telefoanele mobile sunt reparate în centrele speciale ale companiei, și apoi sunt revândute în țări din Europa de Est, inclusiv în România. În ceea ce privește centrele de reparație, compania germană B2X lucrează și cu companii din România, precum Germanos, Cordon Electronics și Regenersis.

CAPITOLUL 3 – PROGRAMUL INTERNAȚIONAL DE BUY-BACK AL ARMELOR DE FOC:

Aranjamentul offset reprezintă o înțelegere între o firmă exportatoare de echipamente de valoare mare (din domeniul militar, aeronautic, naval etc.) și o entitate importatoare (de regulă autoritate guvernamentală), prin care exportatorul se obligă fie să asocieze firme din țara importatoare la realizarea echipamentelor respective, fie să achiziționeze mărfuri din țara importatoare până la un anumit procent din valoarea exportului principal.

Aranjamentele se regăsesc și pe relația țări dezvoltate – țări în curs de dezvoltare, dar și între țările dezvoltate. Dacă prestațiile de compensație sunt legate tehnic de prestația principală, offsetul se mai numește și direct, în caz contrar vorbim de offset indirect.

Prestațiile offset pot fi diverse: livrări de bunuri, de servicii, operațiuni de subcontractare. Primul acord de offset a fost încheiat între SUA și Australia în 1973, pentru a facilita exporturile australiene către SUA la nivelul a 25% din valoarea importurilor de materiale militare provenite din SUA.

Un tip de offset care îngrijorează analiștii din țările dezvoltate îl reprezintă politica Chinei în materie de achiziții publice, prin care firmele străine trebuie să garanteze localizarea parțială a fabricației și un anumit transfer de tehnologie, ca o condiție a semnării contractului. De exemplu, în domeniul energiei eoliene China a solicitat în 2001 o localizare de 40%, iar în 2007 de 70%.

Acest tip de offset este considerat a deschide calea unei concurențe redutabile din partea Chinei în diverse sectoare ale tehnologiei înalte.

Cele mai întâlnite programe de buy-back, în România, și de altfel și cele mai dezvoltate, sunt cele din industria auto, IT și imobiliară.

Există însă un program de buy back militar dezvoltat și susținut de poliția locală din mai multe state, și anume “Gun buy-back”, adică răscumpărarea armelor.

În România acest subiect al armelor este considerat tabu, însă în alte state mai dezvoltate precum Los Angeles, New York și nu numai, această problemă a violenței a luat amploare, iar autoritățile fac demersuri în a stopa acest lucru, dezvoltând un program de buy-back prin care să fie recuperate armele de foc, de la locuitorii comunităților.

Un program de buy-back de arme este un program gândit de guvern ce constă în răscumpărarea armelor de foc private. Această formă de buy-back este de obicei plătită sub formă de numerar sau tichete cadou. Scopul, este acela de reduce numărul de arme de foc din rândul civililor și se face de către poliție, care a implementat un întreg proces prin care civilii pot re-vinde armele de foc private guvernului fără riscul de a fi urmăriți penal .

Se consideră că primul program de buy-back al armelor de foc a fost demarat în Baltimore în anul 1974. Însă în timpul programului, numărul de omucideri și atacuri a crescut, iar programul a fost considerat un eșec, deși nu a fost dat nici un motiv pentru creșterea ratei criminalității. Programe similare au urmat și în alte orașe dar cu toate acestea, nici o evaluare a acestor programe nu a fost publicată până în 1994, după ce trei cercetatori au analizat o răscumpărare din anul 1992 în Seattle, Washington.

Studiul a constatat că "efectul” de reducere a criminalității violente și reducerea mortalității prin utilizarea armelor de foc este necunoscut.

În iulie 2007 Argentina a imitat un astfel de program național de răscumpărare al armelor care a ținut până în decembrie 2007. Participarea la program a fost voluntară și anonimă. Persoanele în cauză au primit între 100-450 pesos (sau echivalentul a 30 până la 145 de dolari) pentru fiecare armă de foc, în funcție de tipul acesteia . Toate tipurile de arme de foc au fost acceptate, atât armele legale cât și cele ilegale.

Programul de buy-back al armelor de foc a devenit constant din anul 2009 în America, ca și inițiativă a poliției și a oamenilor legii ce vor recompensa cetățenii pentru predarea voluntară a armelor de foc. Inițiativa a fost dezvoltată ca o strategie pentru a elimina armele din comunitățile orașelor și de a reduce violența de pe străzi.

Poliția din Los Angeles oferă fiecărui locuitor până la 100 de dolari tichet cadou pentru arme de mână, și puști. Până la 200 de dolari tichet cadou pentru arme de asalt (așa cum sunt clasificate în statul California).

Figura 3 Plata Buy Back

În ciuda faptului că presa de scandal a stipulat faptul că aceste programe de buy-back nu influențează cu absolut nimic rata mortalității din cauza atacurilor armate, guvernul a decis să meargă în continuare cu programul și de la an la an să evolueze.

Un astfel de program de buy-back au dezvoltat Slavonia de Est, Baranja și Croația. La sfârșitul anului 1995, în același timp cu Acordul de la Dayton care a consemnat încheierea războiului din Bosnia, a mai fost negociat un acord între Serbia și Croația asupra viitorului sârbilor rămași în Croația.

În urma demilitarizării armatei sârbe locale din iunie 1996, un număr semnificativ de arme a rămas în mâinile populației sârbe. Armele au variat de la rachete, pistoale, mine, bombe și o gamă largă de muniții.

Deși mandatul UNTAES nu conținea nici o referire specifică la eliminarea armelor din mâinile civililor, era clar că un efort de acest gen a fost în concordanță cu necesitatea de a asigura ordinea și drepturile civile, menținerea păcii și a securității și pregătirea condițiilor pentru eventuala predare a regiunii demilitarizată către guvernul Croației.

Pentru asta trebuiau găsite metode cu stimulente adecvate pentru a atrage predarea voluntară a armelor de către cetățeni.

Din aceste considerente a apărut conceptul de buy-back de arme, finanțat de guvernul croat. Discuțiile cu autoritățile croate au început în iunie 1996 și până la începutul lunii octombrie, aranjamentele au fost convenite și programul a început.

Între 2 octombrie 1996 și 19 august 1997, atunci când programul s-a încheiat, s-au recuperat aproximativ 10.000 de puști, 7.000 antitancuri, lansatoare de rachete, 15.000 de grenade și aproape două milioane de runde de muniție.

Sumele ce au fost plătite au fost determinate de experți croați, care au plătit apoi în numerar, direct persoanei în cauză. Acest lucru a fost posibil la cererea UNTAES astfel încât personalul UNTAES să nu se supună riscului de acuzații ulterioare asupra banilor ce trebuiau dați.

Armele în stare bună au fost transferate la Zagreb și depozitate în custodia ONU până la sfârșitul mandatului UNTAES în ianuarie 1998, când acestea au fost predate autorităților croate. Armele care au fost vechi, inutilizabile sau periculoase, precum și toată muniția recuperată, au fost distruse de UNTAES. Programul de buy-back a fost declarat o operațiune de mare succes.

După această realizare nu exista nici o îndoială că, în circumstanțe adecvate, programul de buy-back, dacă este implementat cu grijă poate fi o contribuție foarte utilă la eforturile mai ample de a restabili pacea și stabilitatea în societățile civile în urma războiului.

În ciuda dificultăților extreme în implementarea de dezarmare în perioada imediat post-conflict, țările emergente, precum și comunitatea internațională, au început să recunoască importanța eliminării armelor din ecuația post-conflict.

Figura 3.0 UNTAES Bulletin

Creșterea frecvenței acestor programe de buy-back a devenit un element important și esențial pentru pace și a avut ca rezultat încetarea conflictelor din Nicaragua, El Salvador, Haiti, Guatemala, Liberia, Mozambic, Angola, Mali, și Republica Centrafricană.

Comunitatea internațională, de asemenea, a introdus inițiative importante pentru re-integrarea armelor răscumparate din programele de buy-back inițiate după încheierea conflictelor.

În august 1997 Onu sprijină demersurile făcute pentru dezvoltarea programelor de buy-back post-conflict și dispune un plan de colectare, eliminare și distrugere rapidă a tuturor armelor ce nu se află în posesie legală civilă și nu sunt necesare pentru siguranța națională sau securitatea internă.

În ceea ce privește eliminarea armelor colectate, UNTAES le-a vrut pe toate, pentru a fi distruse.

Cu toate acestea, croații au obiectat pe motiv că, armele vor fi achiziționate cu bani croati și atunci ar fi proprietate croată și ar trebui să fie predate către croați. UNTAES a susținut că sârbii nu ar fi participat la acest program dacă, considerau că armele ce se aflau în stare bună ar putea în curând să fie re-eliberate de către autoritățile croate și chiar probabil, folosite împotriva lor. În cele din urmă s-a ajuns la un compromis satisfăcător.

În scopul de a informa populația locală de programul de buy-back, o amplă campanie de publicitate a fost montată. Au fost create afișe atât în limba croată cât și în limba sârbă în care era anunțat programul și exemple de prețuri de răscumpărare. Articole speciale au fost, de asemenea, publicate în Buletinul UNTAES, o foaie de știri elaborată și publicată în ambele limbi de UNTAES în ziarul Afaceri Publice aproximativ la fiecare zece zile. În plus, conducerea UNTAES a făcut emisiuni speciale la radiourile locale pentru a anunța programul și pentru a răspunde la întrebări.

La început, s-a anunțat că programul va dura doar de la începutul lunii octombrie 1996 până la începutul lunii ianuarie 1997, dar ulterior a fost extins, și în cele din urmă s-a încheiat la data de 19 august 1997. Plata în mărci germane a continuat pentru mai mult timp decât s-a prevăzut inițial. De-a lungul perioadei au existat unele critici în parlamentul croat și mass-media că sârbii nu ar trebui să fie plătiți pentru arme.

Din când în când în timpul programului, au existat temeri că armele au fost aduse în sistem de contrabandă peste frontiera cu Serbia, însă nu s-a putut dovedi acest lucru în mod concludent..

De exemplu, în primele două săptămâni ale programului, batalionul iordanian a primit 1188 de grenade (inclusiv puști și grenade anti-tanc), aproape de două ori mai multe de acest tip.

Figura 3.1 Buy-back – rezultatele programului de batalion, 18 octombrie 1996

BB: Belgian batalion: Pakistan batalion: rusă batalion JB: Batalionul iordanian

Figura 3.2 Buy-back – rezultatele programului în funcție de tipul armelor, 18 octombrie 1996

Un număr mare de vehicule cu plăcuțe de înmatriculare străine, aduceau arme (în special din Iugoslavia) indicând faptul că armele au fost aduse în regiune doar pentru a putea fi vândute în programul de buy-back. Oamenii legii au confiscat aceste arme înainte sa ajungă la destinație și această atitudine a descurajat populația de a mai participa la programul de buy-back.

Deși era evident că au existat într-adevăr, unele dificultăți inițiale în punerea în aplicare a programului, care au au necesitat rezolvare, a fost, de asemenea, clar că, în general, programul de buy-back a fost bine gandit, și a avut succes. Acest lucru a fost important, deoarece a constituit încă un pas în rezolvarea problemelor de încredere între state.

Pe 27 mai 1997, timp în care mai mult de 7.000 de arme au fost depozitate, ministrul croat de Interne a scris administratorului de tranziție de UNTAES, informându-l de o cerere către agențiile comerciale autorizate din Austria și Germania pentru a cumpăra arme de foc lungi în custodie, în scopuri decorative. O astfel de vânzare a fost atractivă pentru Croația, deoarece ducea la recuperarea unei părți din costurile programului buy-back.Ministrul a confirmat că arma de foc în cauză va fi dezactivată în conformitate cu standardul german pentru dezactivarea armelor de foc, astfel încât acestea să nu poată fi utilizate și, în cazul în care propunerea este acceptată de UNTAES, dezactivarea va fi monitorizată și supravegheată de către experți UNTAES.

În urma aprobării de către sediul ONU din New York, armele fiind considerate definitiv inutilizabile, la 20 iunie UNTAES a răspuns pozitiv la propunerea croată și a solicitat o copie a standardului de dezactivare German (Ministerul Federal German de Știință, 1979). S-a constatat că intenția a fost de a dezactiva 2,000 de arme pe o perioadă de câteva săptămâni, începând cu mijlocul lunii iulie.

De la începutul lunii august, 362 de arme au fost dezactivate și scoase din custodia UNTAES urmând a fi puse în vânzare de către autoritățile croate, dar ulterior programul a fost oprit și nu a fost reluat în perioada mandatului UNTAES. După sfârșitul programului buy-back, pe 19 august 1997, lotul final al armelor de depozitare a fost transferat la Pleso și până la 12 septembrie a fost un total de 10136 de arme ce s-au aflat în custodia UNTAES.

A fost nevoie de timp considerabil pentru publicul larg de a lua o atitudine pozitivă față de programul de buy-back. În ciuda eforturilor depuse de UNTAES să promulge detaliile programului, foarte mulți oameni din mediul rural păreau să nu știe despre el. Unii erau ostili, deoarece au vizualizat programul doar ca un mijloc de a le elimina armele pentru a nu putea să se apere atunci când croații se întorc. Cu toate acestea pentru unii a fost o modalitate rapidă de a face bani în schimbul armelor. A devenit clar că anumiți cetățeni, fie cercetați penal sau oportuniști, mergeau în sate și obțineau arme fie prin oferirea unor prețuri infime, fie prin intimidare, pentru a le vinde ulterior în sistem buy-back. Retrospectiv, se poate spune că o mare parte cantitatea de arme adusă în primele săptămâni, probabil, a venit de la surse ascunse și de la un număr limitat de persoane. Acest schimb a fost considerat o oportunitate pentru ei, pentru a scăpa de niște obiecte care ii inculpau sau de care voiau să scape.

În ultima zi autoritățile croate au rămas făară bani și mai multe sute de arme au fost predate fără plată. În plus, pe 22 septembrie 1997 s-a raportat, în ciuda sfârșitului programului de buy-back, că locuitorii din regiune au continuat în mod voluntar să predea armele militare.

În luna următoare la sfârșitul programului, un total de 204 puști, 11 rachete anti-tanc, 238 grenade, și 55.000 de runde de muniție au fost înmânate la Departamentul ONU de Informare Publică, 1997.

Probabil într-un efort clar de a arăta că armele nedeclarate nu sunt tolerate de autoritățile croate după încheierea programului de buy-back în august 1997, guvernul croat a făcut un anunț public în sensul că persoanele care nu predat armele sunt pasibile de sancțiuni cu închisoarea de până la zece ani (Glas SlavonijeLa 19 august 1997).

Programul de buy-back a fost considerat un succes, mult peste așteptări, datorită cantităților mari de arme care au fost recuperate. Programul nu a eliminat toate armele din regiune dar a contribuit în mod semnificativ la obiectivele generale ale UNTAES și ale guvernului croat de a aduce regiunea demilitarizată, în condiții de siguranță și securitate sub autoritatea Croația.

Făcând o paralelă cu zilele noastre, programele de buy-back s-au dezvoltat din ce în ce mai mult și tot mai multe țări participă la astfel de programe naționale pentru a asigura siguranța cetățenilor.

Un exemplu concret este poliția locală din LA care lansează din nou programul de buy-back al armelor sâmbata aceasta.

Programul, care a reușit să strângă peste 13.000 de arme de pe străzi în cei șase ani de existență, este prevăzut să înceapă din nou sâmbată, unde poliția locală LA și primăria vor face încă o dată echipă ca parte a programului de reducere a armelor și de dezvoltare a tineretului.

Atât primarul cât și seful departamentului de poliție au apărat acest program în fața celor care au susținut că programul a făccut prea puține pentru a reduce violența în oraș.

Anul trecut, s-au colectat peste 700 de arme. Până în prezent, s-au colectat peste 13.000 de arme. “Este un scor uriaș”, a menționat șeful departamentului de poliție într-un articol.

Deținătorii de arme trebuie să se deplaseze într-una dintre cele două locații puse la dispoziție pentru acest demers și trebuie să rămâna în automobile până când un ofițer va veni va ridica armele, fără a pune însă întrebări despre ea.

Figura 3.3 Poliția în acțiune de răscumpărare a armelor.

Ca și în anii precedenți în acest stat, compensația pentru răscumpărarea armelor de foc va fi sub formă de tichete cadou și nu sub formă de bani cash.

Se va oferi la fel ca, în anii precedenți un tichet cadou de 100 de dolari pentru un pistol, iar pentru arme tip asalt, se va oferi un tichet cadou în valoare de 200 dolari.

De remarcat este faptul că programul este în continuare voluntar și este menit să aibă un scop pozitiv și adună din ce în ce mai mulți cetățeni în fiecare an.

Figura 3.4 Colectarea armelor de către oficialități

Doi oficiali ai orașului au declarat că ei cred programul a fost eficient în reducerea violentei armate.

Acest lucru nu este singurul motiv, dar este unul dintre motive. Numărul de persoane împușcate a fost redus din 2009 pâna anul trecut cu 40 la suta. Asta însemnand un număr foarte mare.

Un alt exemplu cotidian este dat de departamentul de poliție din Seattle . Sergentul Paul Gracy a prins un lansator de rachete de la Mason Vranish în condițiile în care Vranish a achiziționat această armă în afara unui program de răscumpărare din Seattle, Washington 26 ianuarie 2013. Poliția a declarat că vor determina dacă arma poate fi deținut în mod legal de către public caz în care arma ar fi returnată.

Dacă posesia lansatorului este ilegală, Vranish va primi un voucher de buy-back.

Figura 3.5 Lansator

Figura 3.6 Lansator detaliat

Un alt program dus la bun sfîrșit în ceea ce privește sistemul de buy back al armelor a fost cel din Australia.

După crimele tragice din Aurora, Colorado din 2012, dezbaterea asupra controlului armelor în SUA a fost reaprins. Factorii de decizie politici au studiat foarte bine legile cu privire la armele de control din Australia, care au fost puse în aplicare în urma unui incident tragic comparabil cu un alt incident din anul 1996 după ce un om ucis a 35 persoane și a rănit alte 21 cu două puști semi-automate, în orașul tasmanian Port Arthur.

Australia a adoptat o lege care a interzis toate aceste puști, împreună cu puștile semi-automate, și apoi a creat un sistem restrictiv de control de acordare a licențelor și de proprietate.

Guvernul național a întreprins, de asemenea, un program de buy-back. Acesta a implicat fiecare stat și teritoriu pentru înființarea și funcționarea acestui sistem prin care proprietarii de arme și dealerii pot preda armele interzise în schimbul unei compensații. Aranjamentele au fost făcute pentru a compensa arme de foc.

Interesant, este faptul că guvernul australian a stabilit doar parametrii politici pentru program și a lăsat fiecare stat si teritoriu să stabilească cum să-l adopte.

Datorită metodelor diferite de creare a acestui program de buy-back cercetătorii au putut verifica foarte ușor eficacitatea acestui program.

Cu șapte ani înainte ca Acordul National al Armelor de Foc să fie implementat, rata medie anuală de omucidere era de 100.000 de oameni adica 43%, în timp ce după cei șapte ani de la implementarea Acordului National al Armelor de Foc, rata medie anuală de omucidere a fost de 25%.

Dovezi suplimentare sugerează că programul de buy-back a redus cauzal decesele din cauza armelor de foc. În al doilea rând, decesele din cauza armelor de foc din statele cu rată de deces mai mare pe cap de locuitor după implemetarea programului de buy-back au scăzut proporțional mai mult decât în ​​statele cu rate mai mici de implementare a sistemului.

Printre națiunile G20, SUA detine cea mai mare rata de decese legate de armele de foc.

Programul de buy-back e doar unul dintre abordările guvernului pentru reducerea violenței pe baza de arme de foc. Este necesar să se determine metode eficiente pentru a viza persoanele care ar avea cel mai mare impact asupra violentei în ceea ce priveste armele,mai ales dacă acestea au abandonat obiectele de foc.

Figura 3.7 Manifestație împotriva armelor

În concluzie, atât în zilele noastre cât și inainte, sistemul de buy-back dezvoltat în aceasta “mafie” a armelor de foc a ajutat la reducerea actelor violente în comunități atât în perioada imediat după război cât și în comunitățile unde violența era la ordinul zilei.

Autoritățile au făcut progrese în ceea ce înseamnă răscumpărare de arme de foc, și mai mult decât atât au reușit să recupereze arme de război, arme ce ar fi pus la îndoiala siguranța națională a anumitor state.

Programele de buy-back dezvoltate au menirea de a ajuta societatea să devină pacifistă și să încerce să reducă pe cât posibil violența. Majoritatea armelor confiscate au fost distruse, depuse la muzeu, sau folosite de către armată.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

Albu, A., Cooperarea economică internațională, Editura Expert, 1995

Casvugil, S.T.; Knight, G.; Riesenberger, J., A Frame for International Business, Pearson Education, 2012

Contrapartidă în afacerile internaționale – editura Universitară; Gheorghe Caraiani;Valeriu Potecea; Georgiana Surdu-Nitu

http://www.latimes.com/local/california/

http://blogs.reuters.com/muniland/2012/07/24/australias-successful-gun-buyback-program/

http://www.reuters.com/news/picture/unusual-weapons-at-gun-buyback?articleId=USRTR3D44U

https://www.vodafone.ro

https://www.business24.ro/mobile/telefoane-vechi/vodafone-lanseaza-buyback-pentru-mobile-si-cumpara-pana-la-cinci-telefoane-pe-an-1504397.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Rabla

http://gawker.com/5971664/lapd-gun-buyback-nets-1962-guns-oh-and-two-rocket-launchers

https://www.scribd.com/doc/220271935/Gun-Buy-Back-May-2014-FAQ

http://www.scrigroup.com/afaceri/comert/Cumpararea-in-retur-sau-de-pro41718.php

http://www.lapdonline.org/newsroom/news_view/58622

www.jurisint.org/countertrade transactions