PROGRAMUL DE STUDIU: PSIHOLOGIE CLINICĂ, [611902]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE
PROGRAMUL DE STUDIU: PSIHOLOGIE CLINICĂ,
CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI PSIHOTERAPIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

Lucrare de disertație

Coordonator științific ,
Prof. Univ.Dr. Trip Simona
Absolvent: [anonimizat]
2020

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE
PROGRAMUL DE STUDIU: PSIHOLOGIE CLINICĂ, CONSILIERE
PSIHOLOGICĂ ȘI PSIHOTERAPIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

Distres afectiv, toleranță la distres
emoțional și dificultăți de reglare
emoțională . Studiu comparativ între DBT
și REBT

Coordonator științific,
Prof.univ.dr. Trip Simona
Absolvent: [anonimizat]
2020

2
CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………… …….4
PARTEA 1: FUNDAMENTARE TEORETICĂ
CAPITOLUL 1: TOLERANȚA FAȚĂ DE DISTRESUL EMOȚIONAL
1.1 Definirea distresului emoțional ………………………………………………………………………… 6
1.2 Cogniții raționale și cogniții iraționale ……………………………………………………………… 7
1.3 Toleranță scăzută la frustrare …………….. ………………………………………………………….. 10
1.4 Intoleranță față de distresul emoțional ……………………………………………………………. .14
CAPITOLUL 2: DIFICULTĂȚI DE REGLARE EMOȚIONALĂ
2.1 Definirea reglării emoționale ………………………………………………………………………….1 6
2.2 Modalități de reglare emoțională …………………………………………………………………….1 7
2.3 Incapacitate în reglarea emoțiilor …………………………………………………………………… .20
CAPITOLUL 3: TERAPIA R AȚIONAL -EMOTIVĂ ȘI COMPORTAMENTALĂ
3.1 Istoricul Terapiei R ațional -Emotivă și Comportamentală ………………………………. ….22
3.2 Structura Terapiei R ațional -Emotiv ă și Comportamentală ……………………………. ……22
3.2.1 Modelul ABC cognitiv ……………………………………………………………………… .24
3.2.2 Terapia R ațional -Emotivă și Comportamentală și distres ul emoțional ……..26
CAPITOLUL 4: TERAPIA DIALECTIC -COMPORTAMENTALĂ
4.1 Istoricul Terapiei Dialectic -Comportamentală …………………………………………………. 30
4.2 Structura Terapiei Dialectic -Comportamentală ………………………………………………… 31
4.2.1 Terapia Dialectic -Comportamentală și distresul emoțional ……………………..3 4
PARTEA A II -A: METODOLOGIA CERCETĂRII
1.1 Obiectivele cercetării……………………………………………………………………………………. 37
1.2 Ipotezele cercetării ……………………………………………………………………………………….. 37
1.3 Variabile …………. …………………………………………………………………………………………..3 7
1.4 Subiecți ……………………………………………………………………………………………………….3 7
1.5 Instrumente ……… ………………………………………………………………………………………….3 8
1.5.1 Scala toleranței distresului emoțional(DTS)……………………………………………..38
1.5.2 Scala de dificultăți în reglarea emoțiilor – Versiunea scurtă(DERS -16)…………39

3
1.5.3 Profilul distresului afectiv(PDA)…………………………………………………………….40
1.6 Procedura de lucru ………………………………………………………………… …………………….. 43
1.6.1 Program de intervenție REBT…………………………………………………………………4 3
1.6.2 Program de intervenție DBT……………………………………………………………….. …46
1.7 Design ………………………………………………………………………………………………………. ..47
1.8 Analiza cantitativă a rezultatelor …………………………………………………………. ………… 48
1.8.1 Variabila toleranță la distres emoțional …………………………………………………. ..48
1.8.2 Variabila dificultăți de reglare emoțională …………………………………………….. ..53
1.8.3 Variabila distres afectiv ……………………………………………………………………… …59
1.9 Analiz a calitativă a rezultatelor ………………………………………. …………………………… ..64
1.9.1 Ipoteza 1……………………………………………………………………………………………… 64
1.9.2 Ipoteza 2 ………………………………………………………………………………………………6 6
1.9.3 Ipoteza 3 ………………………………………………………………………………………………6 8
Concluzii ………………………………………………………………………………………………………….. 71
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………….7 3
Anexe

4
Introducere

Analizele psihologiei evoluționiste arată că cognițiile iraționale sunt rezultatul unui
proces adaptativ, acestea însă fiind dezadaptative în momentul actual. Timp de zeci de mii de
ani, specia noastră s -a adaptat la un mediu și la niște sarcini relativ si mple și bine definite. În
aceste mediu, un stil irațional era adaptativ. De exemplu, t oleranța scăzută la frustrare (inclusiv
față de distres emoțional) era menită producă o motivație spre schimbarea situați ei. Mintea
noastră adaptată într -un astfel de medi u, este acum forțată să trăiască într -un mediu modern și
hipercomplex pentru care nu este încă pregătită. Noi suntem urmașii celor care au supraviețuit în
mediul primitiv printr -un stil irațional. Albert Ellis argumentează chiar că am fi predispuși
geneti c să gândim irațional. (David, 2017)
Toleranța scăzută la frustrare este o cogniție irațională cum că anumite situații aversive ar
fi de netolerat. Teoretic, indivizii care prezintă toleranță scăzută la frustrare sunt predispuși spre
a experimenta furie și ostilitate. (Mahon et al. , 2006)
Intoleranța la distres este inabilitatea percepută de a tolera stările de distres, fiind
importantă în simptomele și afecțiunile psihologice. Se presupune că intoleranța la distres va
crește intensitatea aversivității f ață de distres și îl va amplifica. Din acest motiv, mecanismele de
adaptare prin evitare a distresului sunt considerate comportamente dezadaptative. (McHugh și
Otto, 2011)
În această lucrare ne -am propus creșterea toleranței la distres emoțional și scăder ea
nivelului dificultățil or de reglare emoțională și a distresul ui afectiv la persoanele cu intoleranță la
distres afectiv și dificultăți de reglare emoțională. În același timp, am dorit investigarea eficienței
a două programe de intervenție derulate în pa ralel pe două grupuri distincte: program de
intervenție bazat pe tehnici specifice Terapiei Dialectic -Comportamentale și program de
intervenție bazat pe tehnici specifice Terapiei R ațional -Emotive și Comportamentale.
Prima parte cup rinde fundamentarea teo retică a studiului și este alcătuită din mai multe
capitole. În primul rând, are loc definire a și descrierea caracteristicilor distres ului emoțional și
specificul toleranței sau intoleranței față de acesta. În al doilea rând, apare o explicare a
conceptulu i de ”reglare emoțională” și a modalităților de reglare a afectelor. În continuare am

5
prezentat istoricul, caracteristicile, structura, fundamentarea științifică, tehnicile și modul de
abordare al celor două tipuri de terapii utilizate în studiu.
A doua p arte prezintă o descriere a obiectivelor, ipotezelor propuse, subiecților,
instrumentelor de măsurare, tehnicilor folosite și a procedurii. Totodată, această parte este
dedicată prezentării și analizării calitative și cantitative a rezultatelor obținute, f iind prezentate și
rezultatele altor studii sau opinii din literatura de specialitate, care au urmărit teme similare.
Ultima parte , prin intermediul concluziilor, expune principalele rezultate, precum și
limitele acestui studiu.

6
PARTEA 1: FUNDAMENTARE TEORETICĂ

CAPITOLUL 1: TOLERANȚA FAȚĂ DE DISTRESUL EMOȚIONAL
1.1 Defini rea distresului emoțional
Hans Selye, definea stresul ca pe o „reacție generală a organismului la o serie de agenți
stresori externi de sorginte fizică, chimică, biologică și psihologică”. Joseph McGrath surprindea
prin stres „un dezechilibru marcat între solicitările mediului și c apacitățile de răspuns ale
organismului”. Câteva decenii mai târziu, stresul a fost definit o reacție de răspuns, resimțită ca
un efort de către subiect, la o solicitare în plan somatic și /sau psihologic, produsă de diverse
cauze externe sau interne, numit e stresori. (Tan și Yip, 2018)
În 1984, Lazarus și Folkman considerau stresul în cadrul teoriei cognitiviste și
comportamentale a modelului tranzacțional ca fiind un efort cognitiv și comportamental de a
reduce, stăpâni sau tolera cerințele externe sau in terne care depășesc resursele personale.
(Lazarus și Folkman, 1984)
Mihai Golu definește distresul ca pe o „stare de tensiune, determinată de anumiți agenți
efectogeni cu semnificație negativă, de frustrare sau de reprimare a unor stări de motivație și de
dificultatea sau imposibilitatea de rezolvare a unor probleme”. (Golu, 2007)
Stresul psihic este o stare de tensiune psihică intensă, determinată de acțiunea unor
stimuli cu semnificație crescută: negativă(distres) sau pozitivă(eustres).
Distresul se ca racterizează prin activarea hormonilor principali de stres: catecolamine,
cortizol. Acesta este un criteriu important de stabilire a distresului. Impactul somatic major este
asupra bolilor cardiovasculare, metabolice și a celor care acționează pe fondul un ei imunități
scăzute. Impactul psihologic negativ se referă la: anxietate, epuizare, frică, furie, depresie etc.
Eustresul reprezintă activarea moderată a hormonilor de stres(catecolamine, cortizol), dar
și a serotoninei, oxitocinei, endorfinelor și hormo nilor sexuali. Impactul somatic ține de activarea
fiziologică multiplă și de creșterea imunității. Impactul psihologic major se explică prin euforie,
exuberanță, având aplicații în psihoterapie. (David, 2017)

1.2 Cogniții raționale și cogniții iraționale
Școala tradițională de consiliere comportamentală se focusează în primul rând asupra

7
schimbării comportamentelor observabile prin intermediul oferirii unor consecințe diferite sau
recompensatorii. Școala cognitiv -comportamentală a reușit să extindă consili erea pentru a
încorpora contribuția modului în care oamenii gândesc în scopul acceptării și rezolvării
problemelor lor. (Nelson -Jones, 2009)
Creatorul Terapiei R ațional -Emotive, Albert Ellis, accentuează ideea conform căreia, de
fapt, clienții se re îndoctrinează pe ei înșiși cu credințe iraționale care conduc la emoții nedorite și
acțiuni de autoînfrângere. Clienții devin tulburați deoarece procesează greșit informația, cu
tendința de a trage concluzii fără vreo garanție. (Nelson -Jones, 2009)
Cogniți ile sunt prelucrări informaționale care se pot clasifica, în funcție de sursa lor, în
două mari tipuri: descendente și ascendente. Prelucrările informaționale descendente sunt
influențate de baza de cunoștințe a subiectului în timp ce prelucrările informaț ionale ascendente
sunt implicate în filtrarea reprezentării senzoriale a realității interne sau externe și pot fi
influențate și declanșate de caracteristicile fizice ale stimulilor externi sau interni. (David, 2017)
Din punct de vedere clinic, cele mai im portante structuri cognitive sunt următoarele:
cognițiile descriptive și inferențiale, cognițiile evaluative și prelucrările inconștiente de
informație. Procesările informaționale descendente influențează prelucrarea realității interne sau
externe în două moduri. În primul rând, prin cognițiile descriptive și inferențiale contribuie la
reprezentarea realității. În al doilea rând, prin cognițiile evaluative, procesările descendente
“retușează” formele finale, nuanțând aceste reprezentări. (David, 2017)
Cogni țiile descriptive și inferențiale, numite și “cogniții reci”, independent de cognițiile
evaluative, pot fi funcționale sau disfuncționale. Funcționalitatea de referă la faptul că ele sunt
susținute logic, empiric și/sau pragmatic. (Ellis&MacLaren, 2005)
Convingerile pot fi raționale sau iraționale. Convingerile raționale sunt flexibile,
adaptabile, se potrivesc realității sociale și ne susțin în atingerea scopurilor noastre, în timp ce
cognițiile iraționale sunt rigide, dogmatice și îngreunează sau chiar st opează atingerea scopurilor.
(Ellis&MacLaren, 2005)
Credințele iraționale, așa cum au fost definite de Albert Ellis în cadrul Terapiei Rațional
Emotive și Comportamentale (REBT), sunt credințe fără suport logic, empiric și/sau pragmatic.
Astfel, sunt ilogi ce, nu sunt susținute de date și nu ajută la atingerea scopurilor persoanei. Prin
contrast, credințele raționale sunt logice și/sau sunt susținute de date și/sau au suport pragmatic.
(David, 2017)

8
Albert Ellis, pe baza a zeci de studii, a descris cele mai importante structuri cognitive
evaluative generale(definite logic și empiric), implicate ca mecanisme etiopatogenetice în
patologie : disfuncționale(cogniții iraționale) în promovarea sănătății și a unui comportament
adaptativ(cogniții raționale). Cogni ția irațională generală centrală este gândirea inflexibilă,
absolutistă(demandingness), din care pot deriv a alte trei cogniții iraționale generale intermediare:
catastrofarea(awfulizing), lipsa de toleranță la frustrare(low frustration tolerance/ LFT) și
evaluarea globală(global evaluation). Cogniția raționa lă este gândirea flexibilă, non –
absolutistă(preferențial ă), din care derivă apoi celelalte trei cogniții raționale generale
intermediare: non -catastrofare, toleranța la frustrare și evaluare contextuală. Atunci când sunt
asociate cu evenimente activatoare specifice, aceste structuri de gândire evaluative generale
generează structuri de gândire evaluative locale în forma cognițiilor automate. (David, 2006)
Modelul ABC prezintă cerințele absolutiste, cat astrofarea, toleranța scăzută la frustrare și
evaluarea globală ca fiind cele mai întâlnite cogniții iraționale. În același timp, aceste cogniții de
bază interacționează între ele și se influențează reciproc. (Ellis&MacLaren, 2005)
Structurile cognitiv e evaluative generale(gândire absolutistă/preferință) le influențează pe
cele intermediare(catastrofare/noncatastrofare, toleranță scăzută la frustrare/toleranță crescută la
frustrare, evaluare globală/evaluare contextuală). Aceste structuri evaluative for mează g ânduri
automate care la rândul lor produc răspunsuri afectiv -emoționale subiective, comportamentale și
psihofizilogice. (David, 2017)
Analizele psihologiei evoluționiste arată că cognițiile iraționale sunt rezultatul unui
proces adaptativ, acest ea însă fiind dezadaptative în momentul actual. Timp de 10 mii de ani,
specia noastră s -a adaptat la un mediu și la niște sarcini relativ simple și bine definite. În aceste
mediu, un stil irațional era adaptativ. O hipermotivare în termeni de „trebuie” nu afectează
performanța, un stil catastrofic de gândire , proteja, toleranța scăzută la frustrare te ajuta să
schimbi situația, iar evaluarea globală facilita categorizarea rapidă a ființelor sau lucrurilor utile
ori inutile din jur. Mintea noastră adaptată timp de 10 mii de ani într -un astfel de mediu, este
acum forțată să trăiască într -un mediu modern și hipercomplex pentru care nu este încă
pregătită. În prezent, evaluarea globală manifestată prin dispreț față de ceilalți sau față de propria
persoană debilitează individul în acțiunile sau sociale. Plastic spu s, noi suntem urmașii celor care
au supraviețuit în mediul primitiv printr -un stil irațional. Ellis argumentează chiar că am fi
predispuși genetic să gândim irațional. (David, 2017)

9
A catastrofa înseamnă a evalua un eveniment negativ ca fiind cel mai rău lucru care ți se
poate întâmpla. Iraționalitatea pornește din faptul că oricât de sever ar fi un eveniment negativ, a –
l evalua ca fiind cel mai rău lucru care se poate întâmpla este nefuncțional și eronat din punct de
vedere logic. (David, 2017)
Proces ul rațional este de a evalua un eveniment negativ pe un continuum, țin ând cont de
faptul că oricât de rău este ceea ce s -a întâmplat, nu putem afirma că este cel mai rău lucru care
se poate întâmpla. (David, 2017)
Evaluarea este un proces cognitiv iraț ional tipic speciei noastre. Avem în mod natural
tendința de a ne evalua pe noi înșine, dar și realitatea înconjurătoare. Astfel de evaluări se fac
adesea pornind doar de la câteva comportamente sau fenomene punctuale. Dintr -o perspectivă
logică, acest pro ces este o eroare datorită faptului că nu putem trage concluzii ferme și generale
într-un raționament de tip inductiv. (David, 2017)
Faptul că avem eșecuri nu înseamnă în mod direct că suntem incapabili, ci doar că avem
uneori comportamente insuficient de performante. Acest lucru e ste valabil și în cazul
evenimentelor pozitive. A spune în urma unor succese că suntem buni este tot o structură
cognitivă irațională de evaluare globală. (David, 2017)
Desconsiderarea propriei persoane și a celorlalți ia naștere din supra -generalizarea lui
„este” din cadrul identității(„Sunt ceea ce fac. Dacă fac rău, sunt în totalitate rău”). Astfel, apare
evaluarea globală de sine, de lume și a celorlalți. Evaluarea aversităților ca fiind îngrozitoare
poate implica fapt ul că ele sunt rele în totalitate. Desemnându -i pe ceilalți ca fiind oameni răi,
acest lucru implică faptul că ei vor acționa întotdeauna rău. (Ellis&MacLaren, 2005)
Este specific specie umane să aibă scopuri și dorințe, iar acestea sunt exprimate în
prelucrări informaționale de tip așteptări ideale și de tip expectanțe. Datorită faptului că realitatea
nu satisf ace mereu aceste scopuri/dorințe, apare discrepanța între ceea ce ne dorim și ceea ce se
întâmplă în realitate. (David, 2017)
Rezolvarea acestor discrepanțe a fost îndelung dezbătută în șirul istoriei. Budiștii susțin
că rezolvarea acestei discrepanțe cognitive s -ar putea face nimicind dorința prin diverse căi.
Școala epicureică nu sugerează eliminarea dorințelor, dar reducerea l or drastică la un set care să
asigure satisfacerea nevoilor de bază, astfel scăzând probabilitatea ca dorințele să nu fie
satisfăcute. (David, 2017)
Psihologia, pornind de la analiza mecanismelor de bază ale funcționării cognitive,

10
propune o perspectiv ă care susține că putem avea un număr nelimitat de scopuri sau dorințe, dar
ceea ce contează într-adevăr este modul în care le formulăm. Formularea absolutistă a dorințelor
este sub formă de „trebuie”, acesta fiind un proces cognitiv irațional. Formularea preferențială și
flexibilă, dublată de acceptarea faptului că ceea ce ne dorim s -ar putea să nu se întâmple, este un
proces cognitiv rațional. (David, 2017)
Aceste procese se pot aplica la diverse conținuturi asociate cu propria persoană, ceilalți și
viață, form ând structuri evaluative generale. Apare această triadă cognitivă care se manifestă sub
forma: „eu trebuie cu necesitate…”, „ceilalți trebuie cu necesitate…” și „viața trebuie cu
necesitate…”. Trasformarea acestui stil absolutist în unul pr eferențial, conduce spre cogniții
adaptative. (David, 2017)
Studiile existente sugerează că în timp ce iraționalitatea crescută generează emoții care
implică supraactivare sau subactivare fiziologică, nivelurile scăzute de iraționalitate se asociază
cu o activare fizi ologică medie spre ridicată. Conform legii optimului motivațional, până la un
punct, cu cât crește intensitatea motivației, crește și performanța în sarcină, după care, o creștere
a motivației duce la o scădere a performanței. O activare fi ziologică medie spre ridicată, dată de
prezența unor scopuri formulate în termeni preferențiali și asociată cu emoții funcționale, ar
susține performanța optimă în sarcini complexe. (David, 2017)

1.3 Toleranță scăzută la frustrare
Psihologii John Dollard, Norman Miller, O. Hobart Mower ș i Robert Sears(1938)
definesc frustrarea ca o condiție care există când un scop „suferă interferențe”. Frustrarea implică
contracararea sau blocarea scopului, urmată de nemulțumire.
Frustrarea este naturală, pr imară, un răspuns afectiv față de o barieră percepută. Reacția
de frustrare poate apărea “ într-un clipit de ochi”. Frustrarea reziduă ca un continuum, procesul
implică senzații de disconfort care pot varia de la “aproape deloc perceptibil” până la “puterni c”.
Dacă e suficient de intensă, frustrarea poate provoca cogniții și comportamente dezorganizate
(Knaus, 2006).
Un conflict nerezolvat sau cronicizat este o sursă de frustrare. Frustrarea a fost concepută
din punct de vedere obiectiv, comportamental, c a situație frustrantă sau ca sentiment al frustrării,
ca un dezechilibru afectiv rezultat din blocarea realizării unor dorințe, aspirații, scopuri (Knaus
2006).

11
Dintr -o perspectivă cognitivă integraționistă, frustrarea se definește ca o reacție afectiv ă
la o situație percepută ca fiind o situație frustrantă. Deci, nu situația ca atare este frustrantă, ci
situația percepută are această caracteristică. Se aplică principiul conform căruia condițiile externe
sunt filtrate prin condițiile interne. Dezechilib rul afectiv este postcognitiv, urmează în urma
considerării caracterului frustrant al situației. (Savca, 2010)
Frustrarea este conștiința unei stări de privațiune imaginare, care va da naștere unei
tensiuni emoționale, unei nevoi de descărcare și din i ncapacitatea de a dirija emoțiile, fără ca să
mediteze asupra consecințelor acțiunilor realizate. Ea este legată de corelația dintre situațiile în
care apar obstacole și importanța pentru subiect a atingerii scopului final. (Savca, 2010)
Frustrarea poa te izbucni în momentul în care subiectul se confruntă cu o incongruență
dintre ceea ce își spune sie însuși că ar dori să fi e și ceea ce este în realitate. Educația și
experiența precede în manifestarea reacțiilor comportamentale la factorul frustrant. Ed ucația
incorectă în familie, hipertutela, satisfacerea neîntârziată a dorințelor copilului, insuflarea din
partea părinților a ideii că el este deosebit și lui îi aparține totul, simplificarea însărcinărilor și
obținerea rapidă a succesului pot forma o ima gine greșită despre sine sau chiar incapacitatea de a
depune efort în înlăturarea obstacolului, a dificultăților ce pot interveni în activitatea zilnică. În
acest caz, subiectul explică propriile eșecuri prin reaua intenție a altcuiva. În unele cazuri
frustrarea poate fi nedeterminată, subiectul frustrat neputând -o lega de o cauză adecvată reală.
(Savca, 2010)
În funcție de elementul frustrant și de tipul de personalitate al acelui asupra căruia
acționează acest element, reacțiile la frustrare sunt extr em de variate. De cele mai multe ori,
majoritatea persoanelor cu toleranță scăzută la frustrare manifestă o reacție agresivă asupra
elementului frustrant, asupra obstacolului, asupra unui subsistem al acestuia, sau asupra propriei
persoane. Răspunsul în ca zul toleranței scăzute la frustrare include, de obicei, adăugarea unor
semnificații negative în plus pentru situația respectivă, cum ar fi autoverbalizările despre
imposibilitatea tolerării situației create. Reacția la frustrare este colorată și modelată d e limbajul
pe care îl utilizează subiectul pentru a descrie situația frustrantă. (Savca, 2010)
Frustrarea poate fi deseori confundată cu furia sau ostilitatea, oamenii consider ând că
dacă te simți frustrat trebuie cu necesitate să te simți și furios sa u să simți ostilitatea. În realitate,
să fii frustrat înseamnă să nu obții ce îți dorești. (Crawford&Ellis, 1989)
Ca proces cognitiv irațional, toleranța scăzută la frustrare se referă la evaluarea unei

12
situații ca fiind intolerabilă, în sensul că ar fi imposibil de acceptat. Procesul cognitiv rațional se
referă la faptul că evaluăm o situație ca fiind foarte dificil de tolerat, dar deși nu ne place, nu
înseamnă că este imposibil de acceptat. (David, 2017)
Conceptul de toleranță scăzută la frustrare apare și în psihanaliză, în principal în lucrările
lui Karen Horney, care susține că spre deosebire de dorințe, cerințele de tipul ”trebuie” sunt
iraționale, deoarece acestea presupun o obligație a lumii față de individ, care de fapt nu există în
realitate . (David, 2017)
Descrierile realizate de Karen Horney, cuprind elemente ale conceptului de toleranță
scăzută la frustrare cum ar fi cerința pentru dreptate și pentru lipsă de efort. (David, 2017)
Teoriile comportamentaliste conțin de asemenea ideea toleranței scăzute la frustrare, însă
în cazul acestora ea reflectă evitarea ca efect al aversiunii provocate de frustrare, fiind inclusă în
o serie de alte concepte. (David, 2017)
Rosenzweig definea frustrarea ca un obstacol care stă în calea îndeplinirii unei trebuințe,
în timp ce toleranța la frustrare reprezintă abilitatea de a face fată frustrării fără a distorsiona
realitatea. Sugerează chiar un tratament pentru toleranța scăzută la frustrare, anume expunerea
treptată la frustrare. (David , 2017)
Toleranța scăzută la frustrare este o cogniție irațională cum că anumite situații aversive ar
fi de netolerat. Teoretic, indivizii care prezintă toleranță scăzută la frustrare sunt predispuși spre
a experimenta furie și ostilitate. (Mahon&Yarke ski, 2006)
Toleranța scăzută la frustrare poate fi generată de o totalitate de factori bio -psiho -sociali
și personali. Particularitățile individuale ale persoanei frustrante pot fi: tipul de temperament,
unele trăsături de caracter, propriile intenții, dorințe, sentimentul inferiorității sau fiind găsită în
propriile incompetențe. (Savca, 2010)
Combinațiile variate de limbaj ce exprimă toleranța scăzută la frustrare pot fi : a) fraze de
evitare: „Nu vreau să mă duc la școală”; „Nu vreau să -l văd”, „ Nu am nevoie de ajutorul tău”; b)
fraze de blamare; c) fraze de distres sau „catastrofare”: „Nu mai pot suporta”, „Nu pot face acest
lucru”, „Este prea de tot”; d) fraze imperative: „Este nedrept”, „Nu trebuie să fac acest lucru”.
(Savca, 2010)
Sistem ul limbajului ce exprimă toleranța scăzută la frustrare se dezvoltă în viața de zi cu
zi și poate reflecta clișeele de gândire “familiale” sau “culturale”, cum ar fi “Nu pot suporta acest
lucru”. Repetarea frecventă a frazelor menționate conduce la sporire a anxietății sociale și de

13
performanță. Procesul de frustrare implică senzații de disconfort, care pot varia de la abia
perceptibile la foarte puternice. Cu cât intensitatea factorului frustrant este mai puternică, cu atât
mai tare pot fi afectate funcțiil e memoriei, atenției, iar comportamentul poate să devină
neadecvat. (Savca, 2010)
Toleranța scăzută la frustrare reprezintă deci, o nevoie puternică a subiectului frustrat de
a înlătura disconfortul. Această tendință de a reacționa este în mod obișnui t un răspuns
dezadaptativ la frustrare. (Savca, 2010)
REBT afirmă că atât credințele rationale, cât și cele iraționale pot fi cuprinse în una sau
două categorii universal sau teme. Prima categorie se cheamă credințe față de sine(ego beliefs) și
descrie cu m se văd oamenii pe ei înșiși. De exemplu, oamenii se pot accepta ca fiind supuși
greșelilor(aceasta fiind o credință rațională) sau se pot considera îngrozitori sau minunați(ambele
sunt credințe iraționale).
A doua categorie de credințe este credințe față de disconfort(discomfort beliefs) și aceste
credințe descriu măsura în care oamenii pot tolera sau suporta frustrarea. Persoanele cu credințe
iraționale față de disconfort de multe ori evaluează situațiile ca fiind prea grele, prea
inconfortabile sau prea periculoase, iar persoanele cu credințe rationale față de disconfort de
multe ori evaluează situațiile ca fiinf tolerabile, dar nu întotdeauna confortabile sau ușoare.
(Dryden&Bond, 1996)
Frustrarea poate fi definită ca o stare care există când ceea ce vreau să existe nu există.
Frustrarea în mod normal nu este o problemă pentru oameni, în special dacă ei cred că o pot
tolera.
Tolerarea frustrării de multe ori motivează oamenii să găsească moduri creative pentru a
depăși obstacolele și a obține ceea ce își doresc sau doar să ajusteze sănătos dacă nu pot obține ce
își doresc. Totuși, o filosofie de intoleranță la frustrare creează adesea probleme oamenilor.
Această filosofie este caracterizată de credința: ”Trebuie să obțin ceea ce vreau și nu trebuie să
fiu blocat în eforturile mele de a obține ce vreau. Nu pot suporta sa fiu frustrat”. Agresivitatea
apare des când o persoană își aduce atitudinea intolerantă la frustrare în evenimentul frustrant
particular. Când aceasta se întâmplă, persoana în cauză personalizează frecvent frustrarea și
crede de exemplu că alții îi frustrează în mod deliberat. În același timp va exagera gradul

14
frustrării experimentate și va exagera numărul de situații în care în trecut a simțit frustrare. El va
modifica numărul de oca zii în care el a obținu ce și -a dorit.

1.4 Intoleranță față de distresul emoți onal
Cum sugerează și numele intoleranța emoțională se refera la situațiile în care un individ
crede că nu poate tolera experimentarea(experiențierea) unei anumite stări emoționale. Există
anumite consecințe care apar când ai această cogniție.
Intoleranța la distres este inabilitatea percepută de a tolera stările de distres, fiind
importantă în simptomele și afecțiunile psihologice. Se presupune că intoleranța la distres va
crește intensitatea aversivității față de distres și îl va amplifica. Din acest motiv, mecanismele de
adaptare prin evitare a distresului sunt considerate comportamente dezadaptative. Intoleranța la
distres poate fi conceptualizată atât într -o manieră generală(ex: intoleranță emoțională) sau într -o
manieră specifică(ex: frustrare față de anx ietate). De exemplu, în tulburările de panică, indivizii
au deseori o toleranță scăzută la distresul emoțional și somatic la fel ca o intoleranță particulară
față de anxietate și senzațiile corporale. (McHugh și Otto, 2011)
În ultimele două decenii a apăr ut acest nou construct: toleranță la distres emoțional,
definit ca abilitatea de a persista spre atingerea unui obiectiv când sunt experimentate emoții
negative. Multiple studii demonstrează relaționare între intoleranța la distres și abuzul de
substanțe, comportament antisocial, tulburări de personalitate, simptome ale bulimiei, depresie,
anxietate și autovătămare corporală. (Cummings, 2013)
Tolerarea stărilor interne emoționale negative reflectă diferențele individuale în
perceperea capacității de a face față distresului intern. Nivelul scăzut al toleranței față de distres
este relaționat cu un risc crescut față de consumul de substanțe, bulimie, mecanism de coping
prin uzul de droguri și simptomele stresului posttraumatic. (Zvolensky, 2010)
Perspectivel e teoretice actuale sugerează faptul că toleranța la distres este un mecanism
stabil originar din copilărie sau adolescență. Traiectoria de dezvoltare a toleranței la distres în
tranziția de la copilărie la adolescență este marcată de schimbările psihologi ce și de mediu
rapide. Această perioadă este critică pentru dezvoltarea neuronală care afectează reglarea
emoțională și luarea de decizii. De asemenea, sunt cerințe sociale și cognitive crescute față de

15
adolescenți(relațiile sociale devin mai complexe, sar cinile academice mai dificile etc), în timp ce
capacitatea necesară pentru a completa acestea ar putea rămâne în urmă. Așadar, multe tulburări
sunt cunoscute ca având debut în această perioadă. Nu există diferențe semnificative în ceea ce
privește genul în stabilitatea toleranței distresului emoțional de -a lungul timpului. (Cummings,
2013)
În primul rând, persoana ar putea să nege că experimentează emoția în cauză și să își
eticheteze greșit experiența în moduri mai sigure psihologic pentru el/ea. Prin urmare, cineva și-a
etichetat greșit furia ca stres(stress pain) deoarece el credea că nu poate suporta furia.
În al doilea rând, persoana ar putea evita situațiile unde în trecut a experimentat
intolerabila emoție. Prin urmare, o persoană a evitat toate aglomerațiile/mulțimile deoarece el o
dată a devenit claustrofobic anxios într -o aglomerație/mulțime. Efectul unei asemenea evitări
este bine -cunoscut. Acesta limitează viața individului și servește să perpetueze problema
psihologică a acestuia.
În al tr eilea rând, persoana ar putea crește emoția intolerabilă. Aceasta are loc când, în
REBT, vorbim despre anxietate față de anxietate. Crezând că nu poate suporta să fie anxioasă,
Penny a devenit anxioasă față de perspectiva de a fi anxioasă. Ea prin urmare a devenit
hipervigilentă față de situațiile care ea credea că declanșează(trigger) anxietatea ei și a
intensificat experiența anxietății deoarece ea evalua această experiență ca fiind prea greu de
îndurat/suportat.
În al patrulea rând, persoana ar putea să creeze/construiască distorsiuni cognitive
negative. Prin urmare, Brian credea că el nu poate suporta să fie anxios. În consecință, el a
supraestimat numărul situațiilor în care el s -ar simți anxios și a exagerat consecințele acestui
lucru. (Dryden, 1999)
Într-un studiu derulat s -a investigat răspunsul părinților la distresul emoțional al copiilor
lor(furie, frica sau tristețea exprimată de aceștia) ca relaționând cu competențele școlare ale
copiilor, dar și comportamentul cooperant și prosocial față de co legi. Rezultatele sugerează o
corelație pozitivă între practicile parentale tolerante cu exprimarea emoțională a distresului și
comportamentele prosociale ale copiilor față de colegi, dar și competențele școlare. Totodată,
ignorarea exprimării distresului emoțional, duce la o scădere a competențelor școlare și

16
comportamentelor cooperante, în special în cazul băieților. S -a mai constatat că părinții care
ignoră distresul emoțional al copiilor, evită de asemenea propriul distres emoțional. (Roberts, W.
1999)
Distresul poate fi rezultatul unor procese cognitive sau fizice, dar se manifestă ca o
experiență emoțională. Toleranța la distres se consideră a fi un construct meta -emoțional a cuiva
care evaluează/estimează și se așteaptă să experimenteze stări emoțion ale negative în ceea ce
privește 1) tolerabilitate și aversiune 2) evaluare/estimare și acceptabilitate 3) tendință de a
absorbi și întrerupe funcționarea 4) reglarea emoțiilor, specific, puterea consecventă a tendințelor
de acțiune de a fie evita sau a im ediat atenua experiența.
Indivizii cu toleranță scăzută la distres emoțional este de așteptat să prezinte distresul ca
fiind de nesuportat și nu se pot descurca să fie stresați sau supărați. Pe de altă parte, estimarea
individuală ca fiind stresați este d e așteptat să reflecte o lipsă de acceptare a distresului, fiind
rușinați și percepând propriile abilități de adaptare ca fiind inferioare față de alții. Dacă sunt
incapabili să atenueze emoțiile negative, indivizii cu toleranță scăzută la distres este de așteptat
să raporteze că sunt relativ consumați de experiență, indicând că atenția lor este absorbită de
prezența emoțiilor negative și funcționarea lor este semnificativ afectată de experimentarea
emoțiilor negative. (Simons și Gaher, 2005)
Deprinderea cuiva de a tolera disconfortul psihologic(adică toleranța la distres ) poate
influența atât tipurile de strategii pe care le folosește pentru a gestiona afectul, cât și modularea
funcțiilor de reglementare afective asupra comportamentului. (Simons, 2005)

CAPITOLUL 2: DIFICULTĂȚI DE REGLARE EMOȚIONALĂ
2.1 Definirea r eglării emoțional e
Reglarea emoți ilor este reprezentată de un set de procese automate sau controlate
conștient implicate în inițierea, întreținerea și modificarea apariți ei, intensit ății și durat ei stărilor
emoționale.
Autoreglarea emoțională sau reglarea emoțiilor este abilitatea de a răspunde cerințelor
permanente ale experienței emoți onale într-o manieră tolerabilă din punct de vedere social și
suficient de flexibilă pentru a permite reacții spontane, precum și capacitatea de a întârzia

17
reacțiile spontane, în funcție de cum este necesar. În același timp , poate fi definit ă ca având
procese ex trinseci și intrinseci responsabile de monitorizarea, evaluarea și modificarea reacțiilor
emoționale. Autoreglarea emoțională aparține setului mai larg de procese de reglare a emoțiilor,
care include atât reglarea propriilor emoții , cât și reglarea emoțiil or celorlalți. (Thompson , 1994)
Reglarea emoți ilor este un domeniu vibrant de cercetare, iar dovezile privind impactul
diferitelor forme de reglare a emoțiilor asupra experienț ei emoțional e s-au înmulțit în ultimul
deceniu .
Reglarea emoț ională este un pr oces complex care implică inițierea, inhibarea sau
modularea stării sau comportamentului cuiva într -o situație dată . Funcțional, reglarea emoțiilor
se poate refer i totodată la procese precum tendința de a îndrepta atenția cuiva asupra unei sarcini
și abilitatea de a suprima un comportament necorespunzăto r. Reglarea emoției este un conce pt
important în viața persoanelor . (Thompson , 1994)
De exemplu, reglarea emoțională s e referă la procesele prin care persoanele înăbușesc
râsul când asistă la nenorocirea altuia, să își menți nă calmul când sunt provoca ți, să pară
entuziasma ți de un cadou etc .
În reglarea emoțiilor, copi ii învață să -și moduleze emoțiile, în special cele care sunt
negative, în funcție de cerințele situaționale. Termenul de ”modulare ” acoperă o diversitate de
strategii de control, cum ar fi reducerea unei stări negative puternice, pentru a obține o reacție
funcțională într-un eveniment în desfășurare, menținerea unui echilibru rezonabil între emoțiile
pozitive, neutre și negative în timpul activităților cotidiene și inhibarea unei izbucniri atunci când
i se cere să respecte cerințe care nu sunt pe placul lui/ei .(Kopp, 1992 )
Reglarea emoțiilor indivizilor cu toleranță scăzută la distres este de așteptat să fie
caracterizată de eforturi mari de a evita emoțiile negative și a utiliza mijloace rapide de reducere
a intensi tății negative a experienței .(Simons și Gaher, 2005)

2.2 Modalități de reglare emoțională
Lazarus și Folkman(1984) au sugerat existența a două tipuri de mecanisme de adaptare:
focusarea pe emoții și focusarea pe problemă. Focusarea pe emoții implică reducerea

18
răspunsurilor emoționale negative asociate cu str esul, de exemplu: rușine, anxietate, frică,
depresie, încântare și frustrare. Terapia cu medicamente poate fi văzută de asemenea ca o
focusare pe emoții. Alte metode includ: distragerea, exprimarea emoțională, rugăciunea,
meditația(mindfulness), mâncatul, consumarea alcoolului sau a substanțelor, restructurarea
cognitivă și inhibarea gândurilor sau emoțiilor. Mecanismele focusate pe problemă țintesc
cauzele stresului în moduri practice, vizând problema sau situația stresantă care cauzează stresul,
iar în co nsecință stresul va fi redus: rezolvare de probleme, managementul timpului, obținerea
suportului socil instrumental.
În studiul metaanaliză dereluat de T. Webb, E. Miles și P. Sheeran(2012) s-a investigat
eficiența strategiilor de reglare emoțională în vederea modificării consecințelor emoționale și o
serie de cadre pentru conceptualizarea diferitelor moduri prin care oamenii își pot regla emoțiile
au fost propuse . Sunt distin se cinci proces e de reglare a emoțiilor pe dimensiune a temporală care
indică momentul în care fiecare proces este sau poate fi implementat .
Procesele de reglare emoțională focalizate pe antecedente apar înainte ca evaluările să
dea naștere unui răspuns emoțional comple t. Această categorie include selectarea situației,
modificarea situației, desfășurarea atențională și modificarea cognitivă. În mare parte a studiilor
efectuate, procese le de reglare a emoțiilor centrate pe antecedente pornesc de la poziția în care
oamenii nu au putut să evite sau să schimbe situația care provoacă emoții și astfel trebuie să
găsească o modalitate de a face față experienței . Acest lucru are loc fie direcționând atenția spre
sau departe de anumite aspecte ale situației(desfășurare a atențional ă) sau prin schimbarea
interpretării unei situații, astfel încât să -și modifice impactul emoțional( modificarea cognitivă) .
Kalisch, Wiech, Herrmann și Dolan(2006) au solicitat subiecților „să se gândească rapid la
altceva” pentru a putea face față anxietății asociate cu un șoc electric iminent.
Desfășurarea atențională se referă la modul în care indivizii își direcționează atenția într -o
situație dată, astfel încât să -și influențeze și controleze emoțiile . Cele două strategii de
implementare atenț ional ă descrise de modelul procesului sunt ”distragerea ” și ”concentrarea ”.
Distragerea focusează atenția asupra diferitelor aspecte ale situației sau îndepărtează atenția cu
totul de la situație și poate implica, în același timp , schimbarea focalizării in terne, cum ar fi
atunci când indivizii invocă gânduri sau amintiri care nu sunt incompatibile cu starea emoțională
nedorită .

19
Procesele axate pe răspuns, pe de altă parte, apar după ce răspunsurile emoționale sunt
deja generate. A stfel categori a include modularea răspunsului, care se referă de obicei la
eforturile de a suprima expresia sau experien țierea emoției. (Webb, 2012)
Koole(2009) a oferit o modalitate alternativă de clasificare asupra diferite lor strategii de
reglare a emoțiilor, luând în conside rare scopul sau funcția reg lării emoționale . Obiectivul
reglării emoționale este împărțit în trei tipuri de răspunsuri emoționale: atenție, cunoștințe și
realizări (expresii faciale, răspunsuri psiho -fiziologice). Totodată , strategiile de reglare a
emoțiil or sunt împărțite prin îndeplini rea uneia sau mai mult or funcții: nevoile hedonice
(promovarea plăcerii, evitarea durerii), funcțiile orientate spre obiective(reglarea pozitivă a
afectelor negative pentru a susține performanța) și funcții orientate către p ersoană (ajustarea
procesării informațiilor pentru a se potrivi cerințelor sarcină ).
Toleranța la distres este un construct care se manifestă în diferite aspecte ale reglării
emoțiilor și comportamentului. De exemplu, Gross(1998) a identificat 5 puncte în cadrul cărora
emoțiile pot fi reglate: selectarea situației, modificarea situației, d esfășurarea atenției, schimbarea
cognițiilor și modularea răspunsului. Primele patru sunt antecedente. Diferențele individuale în
tolerarea distresului se pot manifesta în procesele antecedente prin tendința de a aborda/evita
situațiile potențial stresante , puterea și tipul de efort pentru a modifica situațiile și a le face mai
puțin stresante(stiluri de adaptare), tendința de a avea atenția absorbită focusând -o pe aspectele
stresante ale situației sau evitarea participării la aspectele stresante ale evenim entului și alterarea
însemnătății situației(catastrofare/minimalizare).
Reglarea axată pe răspuns include modularea răspunsurilor comportamentale,
experiențiale și fiziologice , fiecare dintre acestea putând fi crescut sau diminuat ca funcție a
toleranței la distres . De exemplu, persoanele cu toleranță scăzută la distres pot încerca să suprime
exprimarea emoției sau să folosească substanțe pentru a amortiza răspunsurile emoționale. Mai
pe larg, regl area emoțiilor include atât reg larea afect elor, cât și reg larea comportamentului prin
procese afective . (Simons, 2005)

20
2.3 Incapacitate în reglarea emoțiilor
O incapacitate în reglarea emoțiilor poate duce la o creștere a disfuncțiilor psihosociale și
emoționale cauzate de experiențe traumatice datorate incapacității de reglare a emoțiilor. În ca zul
copiilor, a ceste experiențe traumatice au loc de obicei în școala și uneori sunt asociate cu
intimidarea. Copiii c are nu se pot autoregla în mod corespunzător își exprimă emoțiile volatile
într-o varietate de moduri, inclusiv urlând, prin violență fizică , aruncând obiecte sau bullying față
de alți copii. Astfel de comportamente provoacă adesea reacții negative în medi ul social, care, la
rândul lor, pot exacerba sau menține problemele inițiale în timp, proces numit ”continuitate
cumulativă ”. Acești copii au mai m ari șanse să aibă relații bazate pe conflicte cu profesorii lor și
alți c ovârstnici . Acest lucru poate duce l a probleme mai severe, cum ar fi o abilitate afectată de
adaptare la școală și pre vede abandonul școlar mulți ani mai târziu. Copiii care nu reușesc să se
autoregleze corect se dezvoltă în adolescenți cu probleme mai emergente. Acesta este motivul
pentru care este recomanda tă favorizarea autoregl ării emoțional e la co pii cât mai devreme . (Cole,
Michel și O'Donnell -Teti, 1994)
Se consideră că eforturile intrinseci de reglare a emoțiilor în perioada fragedă sunt
ghidate în principal de sisteme de răspuns fiziologic înnăscute. Aceste sisteme se manifestă de
obicei ca o a cceptare sau o evitare a stimulilor plăcuți sau neplăcu ți. La vârsta de trei luni, copiii
se pot implica în comportamente de calmare de sine, precum suptul și pot răspunde reflexiv ,
semnalează sentimente de suferință. Între trei -șase luni, funcționarea motorie de b ază și
mecanismele atenționale încep să joace un rol important în reglarea emoțiilor, permițând copiilor
să se apropie mai eficient sau să evite situațiile relevante emoțional. La vârsta de un an, copiii
sunt capabili să navigheze mai activ împrejurimile ș i să răspundă la stimuli emoționali cu o
flexibilitate mai mare datorită abilităților motorii îmbunătățite. În același timp , încep să aprecieze
deprinderile persoanelor de atașament lor de a le oferi sprijin.
Eforturile extrinseci de reglare a emoțiilor ale persoanelor de atașament( de exemplu
modificarea situației și distragerea atenției) sunt deosebit de importante pentru copii . Strategiile
de reglare a emoțiilor folosite de persoanele care îngrijesc pentru a atenua distresul sau pentru a
regla emoțiile pot avea impact asupra dezvoltării emoționale și comportamentale a copiilor ,
învățându -i strategii și metode de reglare. Așadar , stilul de atașament între îngrijitor și copil

21
poate juca un rol semnificativ în strategiile de regl are emoțională pe care copiii pot învăța să le
folosească. (Kochanska, 2001)
Copiii cu vârste între șase și zece ani par să înțeleagă contextele în care anumite expresii
emoționale sunt cele mai potrivite social sau ar trebui să fie regl ate. De exemplu, copiii pot
înțelege că l a primirea unui cadou ar trebui să afișeze un zâmbet, indiferent de emoțiile lor reale
din acel moment . În copilărie, există, totodată , o tendință spre utilizarea mai multor strategii
cognitive de reglare a emoțiilor, luând locul mai multor tactici de dist ragere, abordare și evitare
de bază.
Adolescenții prezintă o creștere accentuată a deprinderilor lor de a -și regla emoțiile, iar
luarea deciziilor privind reglementarea emoțiilor devine mai complexă, în funcție de factori
multipli. Semnificația re lațiilor interpersonale crește pentru adolescenți. Așadar , atunci când își
reglează emoțiile, adolescenții este probabil să țină cont de contextul social existent . Spre
exemplu, adolescenții manifestă o tendință de a afișa o cantitate de emoție mai mare dacă
aștea ptă un răspuns empatic din partea covârstnicilor. În plus, utilizarea spontană a strategiilor de
reglare a emoțiilor cognitive crește în perioada adolescenței, ceea ce este evidențiat atât prin date
auto-evaluate cât și prin markeri neuronali. (Garnefski și Kraaij, 2006)
Pierderile sociale cresc și sănătatea tinde să scadă pe măsură ce oamenii înaintează în
vârstă . Motivația lor de a căuta sens semnificativ în viață prin relațiile sociale tinde să crească.
Reactivitatea autonomă scade odată cu vârsta, iar abilitatea de reglare a emoțiilor tinde să
crească. (Lawton, 2001)
Construc tul toleranței la distres a fost, de asemenea, invocat în raport cu consumul de
substanțe. Consumul de alcool și alte substanțe pot fi considerate, în parte, o strategie de coping
concentrată pe emoție decât pe o problemă. Copingul focalizat pe emoție se caracterizează printr –
o schimbare emoțională rapidă, în contrast cu strategiile axate pe probleme, care necesită resurse
cognitive mai mari și au ca rezultat schimbări emoționale mai graduale (Lazarus, 1991).
O strategie de combatere a emoției, cum ar fi consumul de alcool sau alte substanțe, care
poate duce la atenuarea rapidă a emoțiilor negative, poate fi deosebit de atractivă pentru indivizii
cu toleranță scăzută la distres . Între 10 și 25% dintre adulții care consumă alcool, fac acest lucru
parțial pentru a face față afe ctelor negative .(Simons, 2005)

22

CAPITOLUL 3: TERAPIA RAȚIONAL -EMOTIVĂ ȘI COMPORTAMENTALĂ
3.1 Istoricul Terapiei Rațional -Emotivă și Comportamentală
Terapia rațional -emotivă și comportamentală(Rational Emotive Behavior Therapy) este o
formă de psihoterapie comprehensivă, activ -directivă, filozofică și empirică, care se
concentrează pe rezolvarea problemelor emoționale și comportamentale , dar și tulburările
oamenilor, permițăndu -le astfel să trăiască vieți mai împlinite. Această terapie a fost creată și
dezvoltată de psihoterapeutul și psihologul american Albert Ellis , fiind una dintre primele forme
de Terapie Cognitiv Comportamentală(CBT) . Terapia Rațional Emotivă și Comportamentală
(REBT) reprezintă atât o tehnică psihoterapeutică cât și o școală de gândire. Inițial numită
Terapia Rațională, denumirea acesteia a fost revizuită și schimbată în Terapia Rațional -Emotivă
în anii 1970, după ca re s-a ajuns la denumirea curentă la începutul anilor 1990. (Ellis, 1957)
În România ea este reprezentată de Centrul Român de Psihoterapie Rațional -Emotivă și
Cognitiv -Comportamentală, condus de profesorul Daniel David(din cadrul Universității Babeș –
Bolya i), centrul afiliat Institutului Albert Ellis din New York, SUA.

3.2 Structura Terapiei Rațional -Emotivă și Comportamentală
REBT se bazează pe o serie de asumpții. Prima dintre ele este angajamentul față de
metoda științifică. Albert Ellis credea că aplicând metoda științifică în viața personală a unei
persoane, rezultatul va consta în mai puțină perturbare emoțională și mai puține comportamente
ineficiente. Oamenii s -ar simți mai bine dacă ar recunoaște că toate credințele, schemele
cognitive, percep țiile și adevărurile lor ar putea fi greșite. Testare asumpțiilor cuiva, examinarea
validității și funcționalității credințelor persoanei, dar mai ales dorința de a găsi idei alternative,
ar promova îmbunătățiri în viața personală.
Se consideră că oameni i ar funcționa optim dacă ar adopta filosofia și epistemologia
științifică. Popper(1962) a constatat că toți oamenii dezvoltă ipoteze, iar ipotezele preconcepute
distorsionează datele pe care oamenii le colectează și conduc la confirmări biasate astfel.
Filosofia lui Albert Ellis conține elemente de constructivism. Specific, toți oamenii creează idei

23
despre cum este lumea sau cum ar trebui să fie. Totuși, este posibil ca oamenii să inventeze o
parte a credințelor lor.
Acest sistem este destinat oferirii de suport pentru ca oamenii să trăiască mai mult în timp
ce li se minimizează distresul emoțional și comportamentele defensive, în același timp oamenii
trăind o viață mai mulțumitoare și fericită. (DiGiuseppe, 2014)
Din perspectiva Terapiei R ațional -Emotive și Comportamentale (REBT), pentru a fi
rațional, un individ trebuie să fie pragmatic, logic și în acord cu realitatea obiectivă. Așadar,
raționalitatea se definește ca fiind ceea ce îi ajută pe oameni să își atingă scopurile de bază, este
logică (sau nonab solutistă) și este consecventă cu realitatea obiectivă. În alt sens, iraționalitatea
se referă la ceea ce blochează atingerea scopurilor de bază ale unei persoane, este
ilogică(dogmatică și rigidă), dar și inconsecventă cu realitatea obiectivă. (DiGiuseppe și Dryden,
1990)
O mare parte a emoțiilor sunt un fel de gândire biasată, puternic evaluativă, cu
prejudecăți. Gândirea și emoțiile sunt interrelaționate strâns și se acompaniază, acționând într -un
circuit de tip cauză -efect.
Folosind teoria ABC, terap ia cognitiv -comportamentală a făcut un enorm progres în 1970
și este una dintre cele mai populare forme de tratament psihologic. Sute de cercetări au
demonstrat că REBT și CBT au ajutat clienții să aibă emoții, comportamente și gânduri mai puțin
disfuncțio nale.
Oamenii, biologic, dar și conform cercet ării sociologic e, sunt animale care caută scopuri
și scopu rile lor fundamental e sunt să supraviețuiască, să nu simtă durere, dar și să fie satisfăcuți
la un nivel rezonabil. Ca subscop , ei vor să fie fericiți. Alte scopuri care ar putea fi adăugate
sunt: dorința de a folosi logica și alte aspecte ale metodei științifice, dorința de a rezolva și a face
față problemelor vieții, dar și a avea succes în sarcinile care țin de supraviețuire, eliminarea
durer ii și controlul emoțional, dorința de a avea experiențe noi și dorința de a obține stabilitate și
securitate în viața socială și profesională. (Ellis, 1991)

24
3.2.1 Modelul ABC cognitiv
Modelul ABC constituie nucleul practicii Terapiei R ațional -Emotive și
Comportamentale . În acest model, evenimentul activator (A) poate fi interior sau exterior
clientului. Atunci când evenimentul activator se referă la un eveniment extern, prezența acestuia
poate fi confirmată de observatori neutri (adică, principiul rea lității observabile). Unii terapeuți
REBT preferă să includă în A doar situații observabile sau evenimente imaginate de client,
grupând toate activitățile cognitive în B. B -ul reprezintă convingerile persoanei(beliefs, cogniții,
gânduri). Acestea sunt cogn iții evaluative sau reprezentări personale ale realității, care pot fi
rigide sau flexibile. Dacă convingerile sunt rigide, ele sunt numite convingeri iraționale și se
exprimă sub forma lui "trebuie cu necesitate", "este obligatoriu", "este absolut necesar " etc.
Atunci când clienții pornesc de la premise rigide, în baza acestora, pot trage și concluzii
iraționale, iar aceste concluzii iraționale se prezintă sub mai multe forme:
 Gândirea catastrofică: Clienții vor evalua un eveniment ca fiind mai mult decât
100% negativ, mai rău decât ar trebui să fie.
 Toleranță scăzută la frustrare: oamenii vor aprecia că nu se pot imagina suportând
anumite situații sau trăind vreun sentiment de mulțumire dacă ceea ce ei cred că
nu trebuie să se întâmple se întâmplă cu adevă rat.
 Evaluare globală negativă față de sine/viață/ceilalți: clienții vor avea o atitudine
extrem de critică la adresa propriei persoane, a celorlalți și/sau a vieții.
 Gândirea de tip "întotdeauna sau niciodată": persoanele vor adopta atitudini
absolutiste
Când credințele deținute de oameni sunt flexibile, ele se numesc convingeri raționale și se
exprimă deseori sub forma dorințelor sau preferințelor. Aceste convingeri nu se vor accentua
astfel încât să atingă nivelul credințelor dogmatice, rigide de tipul "trebuie", "este obligatoriu",
"este absolut necesar" etc. Atunci când clienții pornesc de la astfel de premise flexibile, în baza
acestora, ar putea să tragă concluzii raționale. (DiGiuseppe și Dryden, 1990)
Modelul ABC cognitiv, inițiat de Ellis (1962) și apoi de Beck (1976), are următoarele
componente:

25
 A(eveniment activator) reprezintă evenimentul activator care poate fi de tip „situat ” (de
exemplu evenimente de viață) sau de tip „situație internă/subiectivă" (emo ții, aspecte
psihofiziologice/biologic e, comportamente). A -ul antrenează între aga perso nalitate a
individului.
 B(credințe) sugerează cognițiile persoanei (elementul de prelucrare infon Acestea se
interpun între evenimentul activator și consecințele afec nale/subiective,
comportamentale și/sau psihofiziologice/biologice. persoanei nu sunt doar declanșate de
evenimentul activator, ci ele med de percepere și reprezentare a acestuia în mintea
noastră.
 C(consecințe) prezintă consecințele procesării cognitive a eveniment tor, și anume:
răspunsuri a fectivemoționale/subiective, comporte psihofiziologice/biologice.
Consecințele cognitive sunt incluse la categoria de cogniții (B), iar răspunsurile afecti v-
emoționale sunt un efect al interacțiunilor modificărilor cognitive mentale și
psihofiziologice/bio logice.
La aceste componente de bază se mai adau gă două, cu rol major în intervenția
psihoterapeutică, transformând modelul ABC în modelul ABCDE:
 D(disputare) prin restructurarea cognițiilor disfuncționale și/sau iraționale.
 E(eficiență) cu asimilarea unor noi cogniții eficiente, funcționale și/sau raționale în locul
celor disfuncționale și/sau iraționale.
Stimulul este orice eveniment activator de tip „situație externă" sau „situație internă" care
poate afecta activitatea analizatorilor organismului . În funcție de nivelul de analiză ales, stimulul
poate să fie foarte simplu(un loc luminos) sau foarte complex(moartea unei persoane importante
pentru noi ). Stimulul poate fi subliminal( deci nu poate fi perceput conștient) sau supraliminal
(care poate fi pe rceput conștient). Dacă este perceput, el declanșează o serie de prelucrări
informaționale, cu caracter local sau general, fiecare specific și nespecific. Poate apărea și un
dublaj lingvistic , iar în consecință, pot fi conștientizate, în timp ce altele nu au un dublaj
lingvistic, neputând fi conștientizat e. Prelucrările informaționale care au un dublaj lingvistic pot
funcționa conștient( fiind raționament deductiv) sau inconștient( ca automatizarea unor deprinderi
învățate conștient). Evenimentul activator (A ) nu este direct implicat în determinarea

26
consecințelor (C), ci cognițiile (B) care se interpun între A și C sunt cele care produc
consecințele .
Consecințele prelucrărilor informaționale(conștiente sau inconștiente) sunt adapta –
tive(funcționale) sau dezadaptative(disfuncționale). Acestea se pot manifesta la trei niveluri:
afectiv -emoțional, comportamental și psihofiziologic/biologic. Consecințele a fectiv –
emoționale/subiective sunt rezultatul interacțiunii dintre modificările cognitive, comportamentale
și psihofiziologice/biologice. (David, 2017)

3.2.2 Terapia Rațional -Emotivă și Comportamentală și distresul emoțional
Încă de la crearea REBT, cercetările legate de rezultatele tratamentului au urmărit să
furnizeze dovezi conform cărora cognițiile iraționale, cum ar fi intoleranța la frustrare, sunt
implicate cauzal în distresul psihologic, ceea ce sugerează rolul central al cognițiilor irațional e în
teoria REBT. În domeniul specific al cercetării privind intoleranța la frustrare, au fost concepute
diverse scale pentru a evalua modul în care intoleranță la frustrare este implicată în distresul
psihologic și măsura în care aceste cogniții se schimb ă în timpul tratamentului REBT. (Rodman și
Daughters, 2009)
Deși au evoluat în diferite orientări teoretice, construc tele de ”intoleranț ă la frustrare ” și
”toleranța la distres” sunt comparabile. Toleranța la distres pare asemănătoare cu factorii de
intole ranță față de disconfort și intoleranță față de eșec . Toleranța fizică la d istres este paralelă cu
intoleranța la disconfort, în timp ce toleranța psihică la d istres este paralelă atât cu intoleranța la
disconfort , cât și intoleranța la eșec. În plus, ambe le construcț e au fost utilizate pentru a explica
inițierea și menținerea comportamentelor care implică o lipsă de autocontrol.
Expunerea este deja o componentă importantă a REBT, în special în ceea ce privește
expunerea la frustrare cu scopul de a reduce intoleranța la frustrare. De exemplu, Ellis (2004)
discută despre utilizarea jocurilor de rol în REBT, în care clienții pot învăța în ședință cum să -și
crească toleranța la frustrare. Astfel de exerciții în timpul sesiunii pot fi completate cu sarcini de
lucru la domiciliu pentru expunere la situații frustrante . O altă tehnică de expunere la REBT este
'' atacul rușinii ''(shame attack) , în care un client acționează în mod deliberat în mod jenant în
public și învață să tolereze disconfortul rezultat .(Rodman și Daughters, 2009)

27
Frecvent, persoanele au probleme emoționale secundare față de problemele emoționale
primare . În practică, este indicat să se abordeze mai întâi problema emoțională secundară, dacă
este îndeplinită oricare din următoarele trei condiții: problema emoțională secundară interferează
puternic cu încercările de rezolvare a problemei p rimare , o astfel de interferență se poate
manifesta fie în timpul ședințelor de psihoterapie, fie în viața cotidiană a clientului , din punct de
vedere clinic, problema secundară este mai importantă decât cea primară și clientul înțelege
rațiunea de a lucra mai întâi pe problema emoțională secundară.
După evaluarea problemei primare declarate de client, s -ar putea ajunge la concluzia că
aceasta este o emoție negativă funcțională(de exemmplu tristețe legată de o pierdere importantă),
iar în acest caz, este recomandată verificarea dacă persoana are o pro blemă față de această
emoție funcțională. De exemplu, clientul se poate simți jenat deoarece este trist. Dacă lucrurile se
prezintă astfel, se stabilește de comun acord că problema emoțională secundară( rușinea ) va
deveni problema țintă a persoanei și se începe evaluarea acestei noi problem e. (DiGiuseppe și
Dryden, 1990)
De multe ori oamenii spun că o alternativă sănătoasă la o problemă emoțională este că
vor să simtă o versiune mai puțin intensă a acelei probleme emoționale. Ca exemplu, dacă
întrebăm o per soană ce ar vrea să simtă mai puțin intens în locul anxietăți i, ar putea răspunde că
vrea să se simtă mai puțin anxios. Problema este că a avea o versiune mai puțin intensă a unei
probleme, nu anulează problema și nu este o metodă eficientă. Alternativele sănătoase
emoționale pot avea un ton negativ, dar un aspect realist. Este realist să simți o emoție negativă
în contextul unui eveniment perceput ca fiind negativ. În al doilea rând, aceste alternative ar
putea fi asociate cu comportamente și gânduri difer ite față de problemele emoționale: îngrijorare
în locul anxietății, tristețe în locul depresiei, remușcare în locul vinovăției, dezamăgire în locul
rușinii, furie sănătoasă în locul furiei nesănătoase etc. (Dryden, 2012)
Cognițiile de intoleranță la frust rare sunt adesea declanșate de experiențe emoționale
negative și apoi duc la tulburări emoționale secundare. REBT susține ideea că gândurile despre
emoții și gândurile despre gânduri ar putea duce la mai multe tulburări. Totodată , se consideră că
o mare parte din tulburări au rezultat din eșecurile de a accepta disconfort emoțional și din
catastrofarea în legătură cu simptomele originale. S-a analizat istoria acestei idei și s-a menționat
că alți psihologi s -au concentrat pe importanța afișării unei toler anțe ridicate la frustrare pentru a

28
realiza ajustarea psihologică. Freud a considerat că apărările neurotice ale omului erau strategii
menite să reducă anxietatea în situații pe care oamenii le considerau insuportabile. Dollard și
Miller(1950) au încercat să combine psihodinamica și teoria învățării și s-a emis ipoteza conform
căreia comportamentul nevrotic a fost adesea încercat pentru a evita experiențele negative.
Deși inițial Albert Ellis a numit inițial acest tip de credință irațională „ Toleranță scă zută
la frustrare”(LFT), în prezent se preferă termenul de ”intoleranță la frustrare ”(FI), această
schimbare de nume fiind datorată psihologului australian Dr. Marie Joyce care a sugerat că
termenul LFT poate invalida diferitele culturi ale clienților. Dr. Joyce lucra cu părinții copiilor cu
dizabilități neurologice și a descoperit că părinții aveau dificultăți în urma planurilor de
management al comportamentului. Aceștia s-au plâns că strategiile sunt prea grele și că nu
puteau suporta să fie atât de conse cvenți cu copiii lor atunci când s e comporta u greșit. Dr. Joyce
a recunoscut că acești părinți au avut mai multă dificultate în creșterea copiilor decât majoritatea
celorlalți părinți. În realitate , tolerau mai multă frustrare decât majoritatea părinților. Problema
nu a fost că părinții au avut o toleranță scăzută la frustrare, ci că nu au avut o toleranță de
frustrare suficientă pentru a atinge un obiectiv mai dificil. Iar astfel s -a subliniat ca REBT ar
trebui să schimbe titlul acestui tip de iraționalita te la intoleranță la frustrare. Conceptul r eprezintă
dorința de a susține sau de a tolera gradul de frustrare necesar pentru atingerea obiectivelor
cuiva . A sugera cuiva care a suferit un handicap sau traumatism că are o toleranță scăzută la
frustrare ar putea invalida încercările persoanei de a depăși și de a face față adversității.
(DiGiuseppe , 2003)
S-a sugerat că este adesea disco nfortu l rezultat din amenințările față de respectul de sine
motivează un comportament disfuncțional. Totodată , emoțiile aversive care rezultă din
conștientizarea de sine a limitărilor cuiva, îi motivează pe oameni să schimbe urmărirea
obiectivelor pe termen lung și căutarea unei scutiri pe termen scurt de suferința emoțională.
O problemă comună pentru terapeuți i REBT este eșecul identificării corecte a C –
ului(consecințele) clientului. Uneori, această problemă apare deoarece terapeuții nu își fac timp
să eticheteze emoțiile în mod clar sau deoarece terapeu tul presupun e că el/ea și clientul înțeleg
intuitiv ce este C. Mai des, problemele în identificarea C nu provin din neglijența terapeutului,
dar pentru că emoțiile reprezintă o problemă dificilă și confuză pentru client.

29
Unele experiențe emoționale sunt un amestec de emoții sănătoase și emoții nesănătoase.
Așadar , identificarea unor astfel de experiențe emoționale poate fi dificilă deoarece necesită
identificate cele două componente ale părților emoționale funcționale și disfuncționale. Clienții
care nu sunt familiarizați cu a ceastă distincție vor vorbi despre o singură emoție. O practică în
cadrul REBT este dis tingerea și discriminarea între cele două variante de emoții, lăsând emoția
funcțională neschimbată și focusând atenția doar pe cea nesănătoasă.
Problemele în identific area C pot provoca te de emoția de vinovăț ie, iar clienții ar putea să
nu își dorească să -și eticheteze emoția dacă se confruntă cu emoții sau meta -emoții negative
pentru care se denigrează, provocând astfel un al doilea C( problemă secundară ).
Un mod consi derat potrivit de către REBT pentru a ajuta clienții să conștientizeze
emoțiile lor este imagistica vizuală. Se întreabă clientul dacă ar fi dispus /ă să închidă ochii. I se
că i se va oferi niște instrucțiuni foarte deschise și că nu se dorește ca ea să -și raporteze gândurile
sau să dea multe cuvinte. În schimb, i se cere să fie nemișcat /ă și așteapt e până când o imagine îți
vine în minte. Adesea, terapeuții pot folosi această procedură evocatoare și emotivă, în special
atunci când testează imaginea prin în trebări de urmărire, cum ar fi : ce se întâmplă, ce sentimente
se exprimă în imagine și ce senzații trupești experimentează persoana . Așadar, s ceste imagini vor
ajuta la identificarea emoției. (DiGiuseppe , 2003)
Ideea susținută de REBT este că t erapeutul vrea să comunice că toate emoțiile sunt
justificate în sensul că există. Emoțiile nu sunt acceptabile sau inacceptabile, deoarece emoțiile
sunt interne și provin din ceea ce o persoană își spune despre ea însăși , despre ceilalți sau despre
lume .
Clienții ar putea să nu fie conștienți de emoțiile lor, deoarece se tem de o anumită emoție .
Problema ar putea fi una de evitare a stărilor emoționale. Spre exemplu, a te simți deprimat este
o experiență inconfortabilă sau chiar dureroasă. Clientul ar put ea evita să discute despre situații
de viață care sunt evocatoare ale acestei emoții. Persoanele se pot teme de furia lor care
izbucnește, de depresie sau de anxietatea și fobiile lor. Problema în acest caz poate fie una de
anxietate față de disconfort și intoleranță la distres emoțional , în care clienții se conving că ei
simt emoții mai puternice decât pot suporta. Evitarea emoțiilor, deoarece se consideră că nu pot
fi suportate , poate cauza unele probleme psihologice (agorafobia , abuzul de substanțe etc).

30
O strategia clinică importantă este susținerea clienți lor în a realiza că propria lor frică de
emoții le blochează și îi împiedică să le confrunte și să -și rezolve problemele . (DiGiuseppe ,
2003)

CAPITOLUL 4: TERAPIA DIALECTIC -COMPORTAMENTALĂ
4.1 Istoricul Terapiei Dialectic -Comportamentală
Terapia dialectic -compartamentală (DBT) este o psihoterapie bazată pe dovezi care a
început prin tratarea Tulburării de personalitate Borderline . Există dovezi care susțin că DBT
poate fi utilă în tratarea tu lburărilor de dispoziție, a idei lor suicidare și în schimbarea tiparelor
comportamentale, cum ar fi auto -vătămarea și abuzul de substanțe. În continuare, DBT a evoluat
printr -un proces în care terapeutul și clientul lucrează cu acceptarea și strategiile or ientate spre
schimbare , ia în final, le echilibrează și le sintetizează, într -o manieră comparabilă cu procesul
dialectic filosofic de ipoteză și antiteză, urmat de sinteză .
Această abordare a fost dezvoltată de Marsha Linehan pentru a ajuta oamenii să -și
crească capacitățile de reglare emoțională și cognitivă, învățând u-i despre declanșatorii care duc
la stări reactive și contribuind la evaluarea abilităților de adaptare care trebuie aplicate în
succesiunea evenimentelor, gândurilor, sentimentelor și comportamentelor pentru a ajuta la
evitarea reacții nedorite. . (Chapman, 2006)
Marsha M. Linehan, cercetător în psihologie la Universitatea din Washington, a dezvoltat
Terapia d ialectic -compartamentală ca o formă modificată de terapie cognitivă comportamentală
(CBT) la sfârșitul anilor 1980 pentru a trata persoanele cu Tulbur are de personalitate bordeline și
persoane le cu idei suicidare cronice. Totodată, c ercetările privind efic acitatea abordării în
tratarea altor afecțiuni au fost fructuoase . De-a lungul timpului, DBT a fost utilizată de
practicieni pentru a trata persoanele cu depresie, probleme cu drogurile și alcoolul, tulburare a de
stres posttraumatic(PTSD), leziuni cerebral e traumatic e, intoleranță la distres emoțional,
tulburări alimentare , tulburări de dispoziție etc. Cercetările prezente indică faptul că DBT ar
putea ajuta pacienții cu simptome și comportamente asociate cu tulburări ale dispoziției, inclusiv
auto-vătămare . Lucrările recente indică , în același timp , eficiența DBT cu supraviețuitorii de
abuz sexual și dependența chimică. (Linehan , 2001)

31

4.2 Structura Terapiei Dialectic -Comportamentală
Terapia dialectic -compartamentală combină tehnici cognitiv -comportamentale standard
pentru reglarea emoțiilor și testarea realității cu concepte de toleranță la distres, acceptare și
conștientizare (mindfulness) derivate în mare parte din practica meditativă contemplativă. DBT
se bazează p e teoria biosocială a bolilor mintale . Primul studiu clinic randomizat al Terapi ei
dialectic -compartamentale a arătat o rată redus ă a ideației suicidare, spitalizări psihiatrice și
abandonare a tratamentului în comparație cu tratamentul de până atunci . O meta -analiză
efectuată sugerează că DBT a atins efecte moderate la indivizii cu Tulburare de personalitate
borderline .
La baza tratamentului se află filosofia dialectică. Dialectica subliniază valoarea căutării și
găsirii sintezelor între tensiunile natur ale pentru a produce schimbări. În DBT, dialectica
fundamentală presupune realizarea unui echilibru între un accent terapeutic pe strategii de
schimbare și acceptare. În DBT, clienții sunt încurajați, pe de o parte, să recunoască și să accepte
experiența e moțională și, pe de altă parte, să se îndepărteze și să prevină emoțiile negative.
Terapia DBT este foarte structurat ă, în special în faza inițială a tratamentului, atunci când
individul nu are control de comportament și, prin urmare, se implică în compor tamente
disfuncționale și care pot pune viața în pericol . Această etapă include patru moduri de tratament
de bază, fiecare oferit concomitent și fiecare servind o funcție unică. Ședințele săptămânale de
psihoterapie individuală se concentrează pe îmbunătăț irea motivației clientului de a lucra pentru
a obține o viață demnă de trăit. Grupurile de formare a abilităților DBT, furnizate săptămânal,
subliniază dobândirea abilităților și consolidarea deprinderilor , cu scopul de a îmbunătăți
capacitățile clientului . Se organizează o întrevedere a unei echipe de consultare între terapeuții
DBT, cu scopul de a spori propria motivați e și capacitatea fiecărui terapeut de a trata eficient
Tulburarea de personalitate Borderline .
Teoria biosocială a DBT a Tulburării de pe rsonalitate Borderline(TPB) consideră
tulburarea ca fiind în primul rând una a lipsei de reglare emoțional ă, rezultat al vulnerabilității
emoționale ridicate și al deficitului capacității de reglare a emoțiilor. Linehan (1993) consideră că
majoritatea compo rtamentelor disfuncționale la indivizii cu TPB sunt fie încercări ale individului

32
de a regla afec tele intens e, fie rezultatele degradării emoționale. Astfel, de exemplu, indivizii se
pot tăia în mod deliberat ca un mijloc de a -și concentra atenția departe de stimuli emoțional și
astfel pot reduce angoasa; sau pot fi violenți când se simt copleșiți de furie.
Dintr -o literatură extinsă din interiorul și în afara psihologiei, DBT consideră emoțiile ca
implicând un răspuns complet al sistemului și nu doar exp eriența fenomenologică a emoției
individului. Privite în această lumină, emoțiile includ modificări biochimice ale creierului,
modificări fiziologice(de exemplu, modificări ale ritmului cardiac, temperatura corpului, tonusul
muscular și semnale nervoase) ș i tendințe de acțiune asociate emoției(de exemplu, retragere cu
tristețe, atac cu furie, frica). Tendințele de acțiune se referă la o pregătire fiziologică și/sau
psihologică de a acționa într -un anumit mod pentru a stabili, menține, separa sau altera altf el
relația individului cu mediul său(Frijda, 1986)
Comportamentele expresive incluse în acest sistem emoțional includ limbajul corpului
(modificări faciale și posturale) și comunicarea verbală a emoției, precum și alte comportamente
de comunicare non-verbală (lovirea, fug a, ascunderea). Presupunerea cu privire la aceste
comportamente expresive este că există deoarece contribuie la supraviețuirea organismului.
Cercetările bio -evoluțion iste sugerează că există o serie de emoții primare înnăscute de
bază, fiecare cu o expresie facială caracteristică și tendință de acțiune. Deși acest răspuns
complet al sistemului poate include interpretări cognitive asociate cu un eveniment specific care
a provocat emoția, cognițiile nu sunt privite ca fiind întotdeau na prezente. Două ipoteze
suplimentare ale DBT sunt că emoțiile sunt determinate de evenimente(interne sau externe) și
funcționează pentru a organiza și motiva acțiunea. Emoțiile informează indivizii despre
semnificația personală a situațiilor. Când este f uncțională, emoția poate concentra și direcționa
atenția asupra unui anumit eveniment de mediu, pregătind imediat și eficient individul fiziologic
și psihologic pentru eveniment. În plus, emoția oferă indivizilor informații despre nevoile lor și
le spune c um se apreciază ei înș iși. În acest fel, emoțiile se auto -valid ează, deoarece afirmă
percepțiile și interpretările despre evenimente. De exemplu, recunoașterea unei amenințări de
mediu reale afirmă experiența terorii și emoția de frică . Identificarea exact ă a unui răspuns
emoțional este esențială pentru reglarea emoțiilor. Emoțiile funcționează, de asemenea, pentru a
comunica informații celorlalți . (Linehan, 1993)

33
Conceptul de intoleranță la frustrare( FI) al lui Albert Ellis este reprezentat și în alte for me
de CBT, inclusiv DBT. Terapia dialectic -compartamentală consideră că multe simptome ale
tulburării de personalitate bordeline sunt o încercare de a asigura intoleranța pacientului la
emoțiile negative. Așadar, t erapia include învățarea strategiilor clientului de a tolera astfel de
emoții. S-a propus c ă majoritatea simptomelor psihologice rezultă din evitarea experiențial ă:
comportamente care au ca scop evitarea exper imentării intern e a gândurilor și emoțiilor. Clientul
este învaț at să se angajeze într -un comportament valoros, plină de satisfacții, în ciuda acestor
experiențe interne incomode. (DiGiuseppe , 2003)
Mindfulness este una dintre ideile de bază din spatele majorității elementelor DBT. Este
considerat un fundament pentru celelalte abilități învățate în DBT, deoarece ajută indivizii să
accepte și să tolereze emoțiile puternice pe care le pot simți atunci când se expun la situații cu
distres .
Conceptul de mindfulness și exercițiile meditative utilizate sunt derivate din practica
religioasă contemplativă tradițională, deși versiunea predată în DBT nu implică concepte
religioase sau metafizice. În cadrul Terapi e dialectic -compartamentale este prezentată capacitatea
de a acorda atenție, fără judecată, momentului actual , de a trăi în moment, a experimenta pe
deplin emoțiile și simțuril e. Practica mindfulness poate fi totodată destinată să facă oamenii mai
conștienți de med iul exterior prin cele 5 simțuri: atingere, miros, vedere, gust și sunet.
Mindfulne ss se bazează în mare parte pe principiul acceptării, denumit uneori „acceptare
radicală”. Abilitățile de acceptare radicală se bazează pe capacitatea clientului de a vedea
evenimentele fără prejudecată și de a accepta situații le și emoțiile care le însoțe sc. Acest lucru
provoacă mai puțină suferință în general, ceea ce poate duce la reducerea disconfortului și a
simptomologiei. (Linehan , 1994)
DBT introduc e dialectica acceptării și a schimbării. Clientul trebuie mai întâi să devină
confortabil cu ideea de terapie , iar odată ce clientul și terapeutul au stabilit o relație de încredere,
tehnicile DBT pot înflori. O parte esențială a acceptării învățării este înțelegerea ideii de
acceptare radicală: acceptar ea radicală cuprinde ideea că cineva ar trebui să se confrunte cu
situații, atât pozitive, cât și negative, fără prejudecată. Acceptarea include , în același timp ,
deprinderile de mindfulness și reglare emoțională, care depind de ideea de acceptare radicală .
Aceste deprinderi sunt ceea ce diferențiază DBT de alte terapii.

34
Adesea, după ce un client este familiarizat cu ideea de acceptare, aceasta va fi esentială
pentru schimbare. DBT are cinci stări specifice de schimbare pe care terapeutul le va parcuge cu
clientul : precontemplare, contemplare, pregătire, acțiune și întreținere. Precontemplarea este
prima etapă, în care clientul nu cunoaște complet problema lui. În cea de -a doua etapă,
contemplația, clientul înțelege realitatea problemei sale: aceasta nu est e o acțiune, ci o realizare.
Clientul va lua măsuri și se pregătește să avanseze. În final, în stadiul patru , clientul ia măsuri și
primește tratament. În etapa finală (de întreținere ) clientul își consolide ază schimbarea pentru a
preveni recidiva. (Linehan , 2006)
În mod tradițional, Terapia cognitiv -comportamental ă (CBT), Psihoterapi a
interpersonală(IPT) și farmacoterapi a au fost tratamentele pentru tulburarea aliment ară
compulsivă (BED). Cu toate acestea, aceste tratamente nu s -au adresat în mod direct reglării
afectiv e. Deși reducerea stresului bazată pe mindfulness(MBSR) și terapia cognitivă bazată pe
mindfulnes (MBCT) implică tehnici de construire a abilităților care vizează dezvoltarea
conștientizării conștiente că tre aici și acum , precum și o atenție s porită asupra declanșatorilor
emoționali și a modelelor automate de gândire, aceste intervenții nu au componenta de reglare a
emoțiilor care este centrală pentru DBT.

4.2.1 Terapia Dialectic -Comportamentală și distres ul emoțional
Multe abordări actuale ale tratamentului de sănătate mintală se concentrează pe
schimbarea evenimentelor și circumstanțelor în suferință, cum ar fi situația morții unei persoane
dragi, pierderea locului de muncă, boli grave, atacuri teroriste , dar și alte evenimente traumatice.
Totodată, s -a acordat puțină atenție acceptării, găsirii sensului și toleranței suferinței. Această
sarcină a fost abordată în general de terapii centrate pe persoană, psihodinamice, psihanalitice,
gestalt sau narative, î n concomitență cu comunități și lideri religioși spirituali. Terapia dialectic –
comportamentală pune accent pe învățarea de a face față durer ii.
Deprinderile de toleranță la distres constituie o dezvoltare naturală din deprinderile de
mindfulness DBT. Au leg ătură cu capacitatea de a accepta, într -o manieră non -evaluativă și fără
preejudecată, atât propria persoană , cât și situația actuală . Scopul final este ca clientul să devină
capabil să recunoască calm situațiile negative și impactul lor, în loc să fi e copleșit sau să le evite .
Acest lucru le permite persoanelor să ia decizii înțelepte cu privire la cum și dacă să acționeze,

35
mai degrabă decât să aibă reacțiile emoționale intense, disperate și de multe ori distructive.
(Linehan , 2006)
Deși există dovezi pentru eficacitatea antidepresivelor și pentru unele intervenții de
psihoterapie individuală și de grup pentru adulții în vârstă deprimați, un număr semnificativ
dintre aceștia nu răspund la tratament.
Un studiu derulat(Thomas, 2003) a evaluat beneficiile c ombinării medicației cu
psihoterapia de grup DBT . S-au ales la întâmplare 34 de persoan e cu vârsta de 60 de ani și mai
mult, pentru a prim ele 28 de săptămâni de medicament ație antidepresiv ă plus management
clinic(MED), fie cu adăugare a de abilități de terapie dialectic -comportamentală și sesiuni de
antrenament telefonic programate(MED + DBT ). Doar grupul MED + DBT a arătat scăderi
semnificative ale scorurilor de depresie medii auto -evaluate, și ambele grupuri de tratament au
demonstra t scăderi semnificative și aproximativ echivalente la scorurile depresiei evaluate de
intervievator. Cu toate acestea, la depresia evaluată de intervievatori, 71% dintre pacienții MED
+ DBT au fost în remisie la post -tratament, spre deosebire de 47% dintre pacienții MED. La o
monitorizare de 6 luni, 75% dintre pacienții MED + DBT au fost în remisie, comparativ cu doar
31% dintre pacienții MED, o diferență semnificativă. Doar pacienții care au primit DBT MED +
au prezentat îmbunătățiri semnificative de la pr etest la posttest la dependență și mecanisme
adaptiv e. Rezultatele acestui studiu pilot sugerează că formarea abilităților DBT și coachingul
telefonic pot oferi o p osibilitate de a crește eficient efectele medicamentelor antidepresive la
adulții în vârstă care prezintă depresie.
Terapia Dialectic -Comportamentală (DBT) indică faptul că persoanele cu tulburare de
personalitate borderline au toleranță scăzută la distres. În cadrul modelului biosocial al lui
Linehan, se presupune că toleranța scăzută a distresu lui se dezvoltă din tranzacțiile dintre
sistemul individual de bio -comportament și mediul social. Ambianța slabă (de exemplu,
perceperea stresului ca fiind insuportabil) este o ipoteză care contribui e la afectarea dereglării
observate prin creșterea utilizării comportamentelor impulsive pentru a atenua stresul. Adică,
toleranța la stres influențează stilurile de reglar e emoțională. (Simons, 2005)
În plus, incapacitatea de a accepta suferința ca o comp onentă a vieții este ipotezată pentru
a exacerba suferința. Astfel, toleranța la suferință este pusă pentru a rezulta în diferențe
individuale în aprecierea stresului, ceea ce la rândul său poate crește intensitatea percepută și

36
aversivitatea emoțiilor neg ative. Ulterior, o componentă primară a tratamentului este creșterea
toleranței la stres. A fi capabil să tolereze disconfortul psihologic temporar și să nu evite emoțiile
dificile are o valoare adaptativă importantă atunci când experiența unor astfel de e moții poate
duce la schimbări comportamentale sănătoase. De -a lungul acestor linii, un grup considerabil de
cercetări legate de Terapia de acceptare și angajament(ACT) examinează efectele nocive ale
evitării sau suprimării experienței emoționale negative ș i a beneficiilor acceptării și
experimentării emoțiilor negative. (Simons, 2005)

37
PARTEA A II -A: METODOLOGIA CERCETĂRII
1.1 Obiectivele cercetării
Cercetarea de față urmărește să demonstreze eficiența a două program e de intervenție în
vedere a creșter ii toleranței la distresul emoțional , a scăderii distresului emoțional și a
dificultăților de reglare emoțională în cadrul unui eșantion de subiecți cu vârsta cuprinsă între 18
și 55 de ani.

1.2 Ipotezele cercetării
Ipoteza 1: Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul toleranței față de distresul
emoțional a subiecților în funcție de momentul testării și programul de intervenție.
Ipoteza 2: Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul distresului afectiv a
subiecți lor în funcție de momentul testării și programul de intervenție.
Ipoteza 3: Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul dificultăților de reglare
emoțională a subiecților în funcție de momentul testării și programul de intervenție.

1.3 Variabil e
VI 1-Program ul de interventie cu modalitățile ”control”, ”tehnici DBT” și ”tehnici REBT”
VI 2-Timp ul testării( momentul testării ) cu modalitățile ”pretest”, ”posttest”
VD 1- Toleranța față de distresul emoțional
VD 2 – Dificultăți de reglare emoțională
VD 3-Distres afectiv

1.4 Subiecții
Cei 32 de participanți la această cercetare au fost selectați dintre persoanele cu vârsta
minimă 18 ani care prezintă intoleranță la distres emoțional . Grupul de participanți a fost
eterogen, fiind alcătuit dintr -un număr aproximativ proporțional în funcție de
gen(feminin/masculin).

38
Numărul subiecților de gen feminine este 19, iar al subiecților de gen masculine este 13.
Ponderea subiecților în funcție de gen în cele 3 grupuri este reprezentată în Tabelul 1.

Tabelul 1. 1 Compoziția loturilor inclusă în studiu

Gen Grup de control Grup experimental
REBT Grup experimental
DBT
Masculin 4 4 5
Feminin 10 5 4

Tabelul 1.2 Media și abaterea standard a vârste i participanților
Grup N Medie Abatere standard
REBT 9 23.55 3.32
DBT 9 23.22 3.59
Control 14 24.42 7.49

1.5 Instrumente
1.5.1 Scala toleranței distresului emoțional(DTS)
DTS are 15 itemi și este o scală auto -aplicată a capacității percepute de a face față
emoțiilor aversive. Luate împreună, rezultatele acceptă utilizarea unui scor total DTS, dar nu și
scoruri pe sub subscale.
Articol ul ”The Distress Tolerance Scale: Dezv oltare și validare a măsurii de autoraportare ”
prezintă dezvoltarea și validarea a unei măsuri de auto -raportare a toleranței distresului emoțional.
Această scală inițială a fost dezvoltată în Stud iul 1(N=642). Scala a eva luat relațiile așteptate în
comparație cu alte măsuri de funcționare afectivă, susținând convergența și discriminarea
validității.
Toleranța la distres este definită în cadrul scalei ca fiind capacitatea cuiva de a rezista
stărilor fizice și psihologice aversive . Deși nu există încă un consens în ceea ce privește definiția
operațională a toleranței la d istre, au fost prezentate conceptualizări convingătoare care

39
sugerează că toleranța la distres este alcătuită din mai multe fațete distincte, dar conexe
(incertitudine, disconfort fizic) . O fațetă a conceptului mai larg al toleranței la distres este
intoleranța la distres emoțional(EDI), care reflectă capacitatea de a rezista suferinței asociate
emoțiilor aversive.
Modele conceptuale de psihopatologie poziționează EDI ca factor ex plicativ central în
patogeneza și menținerea unei largi varietăți de prezentări patologice, incluzând tulburări de
consum de substanțe, alimentație dezordonată și stres posttraumatic.
Mai mult decât atât, EDI a fost identificat ca un mecanism potențial im portant de
schimbare în intervențiile psihologice pentru o mare varietate de prezentări ale simptomelor ,
rezultând astfel dezvoltarea intervențiilor clinice care vizează direct EDI în serviciul de
ameliorare a simptomelor( de exemplu: Terapia Dialectic -Comp ortamentală ). Având în vedere
starea transdiagnostică a EDI și utilitatea clinică, este important să se dezvolte măsur ători
psihometrice solide ale acestei construc t.

1.5.2 Scala de dificultăți în reglarea emoțiilor – Versiunea scurtă(DERS -16)
Studiul Multidimensional ”Assessment of Emotion Regulation and Dysregulation:
Development, Factor structure and initial validation of the Difficulties in Emotion Regulation
Scale ”(2003) propune o conceptualizare integrativă a reglării emoțiilor ca implicân d nu doar
modularea excitației emoționale, ci și conștientizarea, înțelegerea și acceptarea emoțiilor și
capacitatea de a acționa în moduri dorite, indiferent de starea emoțională și începe să exploreze
structura factorilor și proprietățile psihometrice al e unei noi scale , DERS. Două eșantioane de
studenți au completat pachete de chestionare. Rezultatele preliminare sugerează că DERS are o
consistență internă ridicată, o fiabilitate bună de testare a testului și o construcție adecvată și o
validitate predic tivă.
Scala DERS a fost dezvoltat ă pentru a evalua reglarea emoțiilor mai cuprinzător decât
măsurile existente. Itemii DERS au fost aleși pentru a reflecta dificultățile în următoarele
dimensiuni ale reglării emoțiilor: (a) conștientizarea și înțelegerea emoțiilor; (b) acceptarea
emoțiilor; (c) capacitatea de a se angaja într -un comportament orientat spre țel și de a se abține

40
de la un comportament impulsiv, atunci când experimentează emoții negative; și (d) accesul la
strategiile de reglare a emoțiilor pe rcepute ca eficiente.
Versiunea scurtată a scalei de dificultăți în reglarea emoțiilor (DERS -16) este formată din
16 itemi care evaluează următoarele dimensiuni ale dificultăților de reglare a emoțiilor:
inacceptarea emoțiilor negative (trei itemi), incap acitatea de a se angaja în comportamente
direcționate în scopuri atunci când este în dificultate(trei itemi), dificultăți de controlare a
comportamentelor impulsive atunci când este în dificultate(trei elemente), acces limitat la
strategiile de reglare a e moțiilor percepute ca fiind eficiente(cinci itemi) și lipsa clarității
emoționale(două elemente). Ca și în cazul DERS inițial, respondenții evaluează măsura în care li
se aplică fiecare articol pe o scară de tip Likert în 5 puncte, de la 1 (aproape nicioda tă) la 5
(aproape întotdeauna). Scorurile totale pe DERS -16 pot varia de la 16 la 80, scorurile mai mari
reflectând niveluri mai mari de degradare a emoțiilor.

1.5.3 Profilul distresului afectiv( PDA )
Profilul Distresului Afectiv(PDA) este un instrument elaborat pentru a servi la evaluarea
dimensiunii subiective a emoțiilor negative funcționale și disfuncționale, precum și a emoțiilor
pozitive. Este o scală care conține 39 de itemi care măsoară emoțiile negative funcționale și
disfuncționale din categoriile „îngrijorare/anxietate” și „tri stețe/deprimare”, precum și emoțiile
pozitive.
Scala permite calcularea unui scor general de distres, a unui scor de emoții pozitive,
precum și a scorurilor separate pe ntru „îngrijorare”(funcțională), „anxietate”(disfuncțională),
„tristețe”(funcțională) și „deprimare”(disfuncțională).
Chestionarul a fost conceput în 2005(Opriș și Macavei, 2005) pornind de la itemii
Profilului Distresului Emoțional, varianta scurtă(Profi le of Mood Disorders, Short Version –
DiLorenzo, Bovbjerg, Montgomery, Vladimarsdottir și Jacobsen, 1999). Acestor itemi li s -au
adăugat cuvinte care descriu emoții identificate cu ajutorul unui dicționar de sinonime. Cei 39 de
itemi care formează varianta finală a chestionarului au rezultat în urma unei validări de către
experți și a mai multor studii experimentale menite să stabilească relevanța lor și subscalele în
care se încadrează.

41
Eficiența instrumentului este sporită de faptul că permite atât estim area unei valori
globale a distresului, cât și calcularea unor scoruri separate pentru emoțiile negative funcționale
și disfuncționale , precum și pentru cele pozitive . Comparativ cu alte scale, PDA conține un
număr relativ mic de itemi formulați într -un limbaj accesibil, fiind ușor de administrat și cotat.
PDA conține 39 de adjective care descriu emoții. Cei 39 de itemi se grupează în șapte
subscale:
 6 itemi reprezintă emoții negative funcționale din categoria „tristețe/deprimare”;
 8 itemi reprezintă emoții negative disfuncționale din categoria „tristețe/deprimare”;
 6 itemi reprezintă emoții negative funcționale din categoria „îngrijorare/anxietate”;
 6 itemi reprezintă emoții negative disfuncționale din categoria „îngrijorare/anxietate”;
 12 itemi repre zintă emoții negative funcționale (categoriile „tristețe/deprimare” și
îngrijorare/anxietate”;
 14 itemi reprezintă emoții negative disfuncționale (categoriile „tristețe/deprimare” și
îngrijorare/anxietate”;
 13 itemi reprezintă emoții pozitive
Scala se ad ministrează în varianta creion -hârtie, atât individual (și în varianta
autoadministrare), cât și în grup. Se preferă administrarea individuală, ori de câte ori este posibil.
În cazul administrării în grup, este indicat ca grupurile să nu fie mai mari de 15 persoane. Când
grupul este mai mare de 15 persoane, numărul examinatorilor trebuie să crească, păstrându -se
raportul de un examinator la maximum 15 persoane evaluate.
Validitatea de conținut se referă la examinarea sistematică a itemilor testului/
scale i pentru a vedea dacă ei acoperă un eșantion reprezentativ al domeniului pe care dorim să îl
măsurăm. în elaborarea PDA s -a pornit de la POMS -SV(Shacham, 1983 , DiLorenzo, Bovbjerg,
Montgomery, Valdimarsdottir, și Jacobsen, 1999), de unde au fost extrași it emi pentru subscalele
de anxietate și depresie. Alți itemi au fost selectați din varianta lungă a POMS(McNair, Lor r și
Droppelman, 1971). Folosindu -se un dicționar de sinonime, itemilor deja construiți li s -au
adăugat alții astfel încât s -a ajuns la o list ă de 41 de adjective care descriu emoții. în selecția
adjectivelor s -a ținut cont de principiile Teoriei rațional -emotive și comportamentale, care
subliniază distincția dintre emoțiile negative funcționale și disfuncționale. Cei 41 de itemi au fost

42
ulterio r clasificați în cele două categorii (emoții funcționale și disfuncționale) de 3 experți în
psihoterapie rațional -emotivă și comportamentală de la Asociația de Psihoterapii Cognitive și
Comportamentale din România. Cei 39 de itemi care compun varianta fina lă a scalei sunt cei
care au întrunit consensul inter -evaluatori.
Așadar, PDA a fost astfel construit încât conținutul său reflectă principiile teoriei
rațional -emotive și comportamentale, iar forma sa este asemănătoare altor teste similare deja
existent e și care și -au dovedit utilitatea.
Validitatea de construct se referă la măsura în care testul/scala reflectă constructul
pe care îl măsoară. în cazul testelor utilizate pentru măsurare, validarea relativă la criteriu este o
componentă a validării relat ive la constructul măsurat (Albu, 1998). Ea apreciază „gradul în care
rezultatele furnizate de test corelează cu rezultatele altui instrument de evaluare despre care se
presupune că măsoară același construct sau unul similar" (Haynes, apud Silva, 1993). 1
Într-un studiu efectuat pe populație românească(Macavei, 2006) s -a încercat
determinarea măsurii în care emoțiile negative funcționale și disfuncționale(măsurate cu PDA) se
asociază cu anumite cogniții conform modului teoretic propus de Albert Ellis(teor ia rațional –
emotivă și comportamentală). Asumpția de bază a modelului amintit este că la baza problemelor
de tip emoțional și comportamental stau credințele dezadaptative și iraționale despre sine, lume
și viață. Atunci când cineva deține credințe adaptati ve despre sine, ceilalți și viață și se poate
considera o ființă valoroasă indiferent de comportamentele sale va trăi emoții pozitive sau
negative (conform dinamicii dintre evenimentele de viață și scopurile sale), însă nu va trăi emoții
invalidante/disfun cționale. întrucât persoanele cuprinse în studiu nu au probleme de intensitate
clinică(emoțiile negative trăite de ele nu apar ca parte a unui tablou clinic invalidant) este mai
dificil de evidențiat dinamica diferită a emoțiilor negative funcționale și di sfuncționale. Studiul
de față poate însă pune în evidență:
 asocierea pozitivă dintre distresul emoțional și distorsiunile cognitive (credințele
dezadaptative, de tip irațional);
 asocierea pozitivă dintre distresul emoțional și anxietate și depresie (evalua te ca și
complexe de manifestări cognitive, comportamentale, fiziologice și subiective).

43
La studiu au participat în total 701 subiecți , iar o parte dintre aceștia au fost studenți
recompensați pentru participare prin recunoașterea unor activități de profi l prevăzute în curricula
școlară. Ceilalți subiecți au fost incluși în studiu pe bază de voluntariat, în urma unor anunțuri
publice. Pentru participarea persoanelor cu vârste sub 18 ani s -a cerut acordul unui părinte sau
tutore legal. Datele statistice ofe rite mai jos reflectă și faptul că unii dintre participanții la studiu
au omis sau refuzat să ofere informații complete vizând nivelul educațional, vârsta, statutul
marital etc .
1.6 Procedura de lucru
Subiecții au fost supuși la pretest, intervenție și posttest. Participarea la testare are loc pe
bază de voluntariat. Completarea scalelor a avut loc online, d ându -li-se indicații suplimentare
în cazul în care au avut nevoie.
Subiecții au fost împărțiți în 3 grupuri: ”grup de control”, ”grup experimental tehnici
rațional -emotive și comportamentale(REBT) ”, ”grup experimental tehnici dialectic –
comportamentale(DBT)” în mod aleator.
În cazul ”grupului de control” au fost aplicate scalele de două ori la o distanță de timp.
În cazul ”grupului experimental tehnici rațional -emotive și comportamentale(REBT) ”,
subiecții au participat la intervenție construită după modelul ABC cognitiv inițiat de Albert
Ellis pentru toleranța scăzută la emoții.
În cazul grupului experimental de intervenție ”tehnici dialectic -comportamentale(DBT)”,
participanții au avut parte de o intervenție construită după tehnicile Dialectic –
Comportamentale pentru distres emoțional.

1.6.1 Program de intervenție REBT
Ședința 1
Are loc o discuție despre confidențialitate .
Explicarea conceptului de ”toleranță față de emoții ” printr -un material explicativ .
Educație R ațional -Emotivă privind emoțiile, gândurile și comportamentele.
Temă de casă: Participantul alege un exemplu de situație în care a avut intoler anță față de
emoții și notează emoțiile, gândurile și comportamentele.

44

Ședința 2
Problemă principală: Strângerea de date pentru evenimentul activator(A1), consecințe(C1)
și gânduri(B1)
Problemă secundară: Strângerea de date pentru evenimentul activator al problemei
secundare(C1 emoțional=A2), consecințe(C2) și gânduri(B2)
Disputarea gândurilor iraționale(logică, empirică, pragmatică) pentru problema secundară,
găsirea alternativelor raționale pentru gândurile problemei secundare.
Temă de casă:
Participant ul primește o fișă care prezintă gândurile iraționale și alternativele raționale ale
acestora în contrast(pentru B2) pentru a folosi alternativele în situațiile în care are nevoie.

Ședința 3
Participantul alege un exemplu de situație în care a avut intole ranță față de distresul
emoțional
Problemă principală: Strângerea de date pentru evenimentul activator(A1), consecințe(C1)
și gânduri(B1)
Problemă secundară: Strângerea de date pentru evenimentul activator(C1 emoțional=A2),
consecințe(C2) și gânduri(B2)
Disputarea gândurilor iraționale(B2) prin tehnica metaforică(poveste, poezie, citat Biblic
etc) în funcție de emoție și gânduri
Temă de casă: Vizionarea unui material video explicativ despre cum se formează emoția
principală(C1) pentru a crește toleranța f ață de această emoție

Ședința 4

45
Participantul alege un exemplu de situație în care a avut intoleranță față de distresul
emoțional
Problemă principală: Strângerea de date pentru evenimentul activator(A1), consecințe(C1)
și gânduri(B1)
Problemă secundară: Strângerea de date pentru evenimentul activator(C1 emoțional=A2),
consecințe(C2) și gânduri(B2)
Disputarea gândurilor iraționale(B2) prin tehnica imageriei emotive
Temă de casă: Aplicarea imageriei emotive acasă

Ședința 5
Alegem un exemplu de situație în care emoția principală(C1) s -a manifestat
Strângerea de date pentru evenimentul activator(A1), consecințe(C1) și gânduri(B1)
Disputarea gândurilor iraționale(logică, empirică, pragmatică, imagerie emotivă), găsirea
alternativelor raționale pentru gânduri(B 1).
Temă de casă: Participantul primește o fișă care prezintă gândurile iraționale și alternativele
raționale ale acestora în contrast(B1) pentru a folosi alternativele în situațiile în care are
nevoie.

Ședința 6
Alegem un exemplu de situație în care emoț ia principală(C1) s -a manifestat
Problemă principală: Strângerea de date pentru evenimentul activator(A1), consecințe(C1)
și gânduri(B1)
Disputarea gândurilor iraționale(B1) prin tehnica imageriei emotive
Temă de casă: Aplicarea imageriei emotive acasă

46
1.6.2 Program de intervenție DBT
Sedinta 1
Are loc o discuție despre confidențialitate și explicarea conceptului de ”toleranță față de distresul
emoțional”
Se învață deprinderi de supraviețuire în criză
Auto -liniștirea
Strategia de auto -liniștire se focalizează pe cele cinci senzații : vizual, auditiv, olfactiv, gustativ și
tactil. Acestea constă în activități senzoriale care sunt reconfortante, hrănitoare și liniștitoare.
Meditația prin scanarea corpului, intră de asemenea în aceasta categorie. Auto -liniștirea constă în
a face lucruri care aduc plăcere, confort și oferă ușurare de stres și durere. Ajută ca timpul să treacă
mai repede fără a face ca lucrurile să devină mai rele. S-au ales activități de auto -liniștire dintr -o
listă de activități sau prop uneri personale pentru liniștirea celor 5 simțuri și s -au implementat ca
temă de casă într -un moment cu distres emoțional.

Sedinta 2
Se învață deprinderi de acceptare a realității
Relaxarea musculară în pereche
Relaxare musculară în pereche este a patra d eprindere TIP și constă în cuplarea relaxării
musculare cu expirația. S-a învățat relaxarea musculară în pereche și s -a exersat ca temă de casă.

Sedinta 3
Regândire eficientă și relaxare musculară în pereche
Combinația gândirii eficiente cu relaxarea este o metodă care folosește atât restructurarea
cognitivă cât și relaxarea musculară progresivă cu scopul de a diminua rapid starea de activare în
momentele de stres ridicat.

Sedinta 4
Tehnica Acceptarea radicală

47
Acceptarea radicală constă în acceptare completă și totală , care vine adânc din interiorul nostru , a
faptelor realității. Implică recunoașterea faptelor care sunt adevărate și renunțarea la lupta cu
realitatea. S-a învățat acceptarea radicală și ca temă de casă, s -a exersat acceptarea radicală și s -a
completat fișa de lucru.

Sedinta 5
Tehnica Jumate de zâmbet(zâmbirea pe jumătate) și Mâini voitoare(dispuse)
În jumate de zâmbet(zâmbirea pe jumătate), mușchii faciali sunt relaxați, cu colțurile buzelor
ușor ridicate. Deoarece emoțiile sunt parțial controlate de expresii faciale, adoptarea acestor
expresii faciale, ajută clienții în procesul de acceptare. În mâini voitoare(dispuse), mâinile sunt
înclinate, cu palme le în sus și degetele relaxate. Mâinile voitoare(dispuse) sunt în opuse cu
mâinilor încleștate, ce sunt un indicator al furiei și luptei de schimbare a realității.

Ședința 6
Tehnica Minfulness, conștientizarea gândurilor prezente
Observarea gândurilor ca fiind gânduri(comunicarea neuronala, senzații cerebrale), și nu fapte.
Aceasta deprindere învață clienții să diferențieze gândurile de fapte , să se distanțeze de gândurile
lor și sa devina mai puțin reactivi la ele, în timp ce le permite să apară și să dispară. Se practică
conștientizarea gândurilor(mindfulness), după care, ca temă de casă, se exersează mindfulness și
se completează fișa de lucru.

1.7 Design
Tabelul 2 – Design bifactorial mixt intersubiect (grupuri) și intrasubiect (pretest -posttest) 3×2
Pretest Posttest
REBT
DBT
CONTROL

48

1.8 Analiza cantitativă a rezultatelor
În prelucrarea datelor obținute prin testările psihologice s -a utilizat programul SPSS pentru
Windows.
În cele ce urmează vor fi prezentate date rezultate în urma prelucrării scorurilor de la itemii
celor 3 scale aplicate celor 3 grupuri în două momente temporale diferite: pretest(înaintea
intervenției) sau posttest(după intervenție) . În cazul grupului de control, nu a avut loc intervenția.

1.8.1 Variabila t oleranț ă față de distresul emoțional
Variabila dependentă ”toleranță față de distresul emoțional” a fost măsurată cu Scala
Toleranței Distresului Emoțional(DTS)

Tabelul 3.1- Indici descriptivi pentru toleranța față de distresul emoțional

Grup N Medie Abatere Standard
Pretest REBT 9 48.44 10.00
DBT 9 46.22 11.72
CONTROL 14 47.57 11.07
Posttest REBT 9 56.44 12.36
DBT 9 53.77 4.57
CONTROL 14 44.14 8.05

Mediile sugerează diferențe în cele două momente de măsurare(pretest și posttest). Atât în
cazul grupului de intervenție DEBT, cât și REBT, există o creștere a mediei scorurilor în faza de
posttest față de faza de pretest , acest lucru indicând o creștere a toleranței față de distresul
emoțional. Analizând grupul de control, există o ușoară scădere a mediei sugerând că intervențiile
au avut efectul dorit într -o anumită măsură.

Tabel 3.2- Forma distribuției datelor în cazul variabilei toleranță la distres emoțional

49
Grup intervenție Skewness Kurtosis
Pretest REBT .19 -1.55
DBT -.66 .05
CONTROL -.36 -1.40
Posttest REBT -1.29 1.75
DBT -.63 .37
CONTROL .54 .31

Valorile indicilor de boltire și oblicitate sunt încadrate în limitele -2 și +2, astfel putem
considera forma distribuției variabilei ca fiind normală.
S-a aplicat Anova design mixt Repeated Measures pentru toleranța la distresul emoțional

Tabelul 3.3- Testul efectelor intrasubiect
df
Grad de
libertate F
Valoarea lui
Fomnibus Sig
Prag de
semnificație Partial Eta
Squared
Momentul testării 1 4.803 .037 .14
Momentul
Testării *Grup de
intervenție 2 4.747 .016 .24
Eroare(Momentul
testării) 29

În ceea ce privește interacțiunea între variabilele ”Momentul testării” și ”Grup de
intervenție”, s -a obținut un F(2, 29)= 4.747 la un p=.0 1 care este mai mic decât pragul critic p=.05,
deci șansele ipotezei nule fiind m ici, studiul pune în evidență interacțiunea între ”momentul
testării” și ”grupul de intervenție” .

Tabelul 3.4- Testul efectelor intersubiect

50
Prag de libertate F
Valoarea lui
Fomnibus Prag de s emnificație
Grup de intervenție 2 1.745 .193
Eroare 29

Referindu -ne la efectele variabilei ”grup de intervenție” s -a obținut un F(2, 29)= 1.745 la
un p= .193 mai mare decât pragul critic p=.05 ceea ce ne permite să spunem că șansele ipotezei
nule sunt mai mari decât pragul critic p=.05, deci studiul întreprins nu pune în evidență diferențe
semnificative în ceea ce privește toleranța la distres emoțional în fun cție de grupul de intervenție.

Tabelul 3.5 Medii estimate pentru variabila ”Grup de intervenție”
Grup e intervenție Medie
REBT 52.44
DBT 50.00
Control 45.85

Tabelul 3.6 Medii estimate pentru variabila ”Momentul testării”
Momentul testării Medie
Pretest 47.41
Posttest 51.45

Tabelul 3. 7 Medii estimate pentru interacțiunea dintre ”Grup de intervenție” și ”Momentul
testării”
Grup e intervenție Momentul testării Medie
REBT Pretest 48.44
Posttest 56.44
DBT Pretest 46.22
Posttest 53.77
Control Pretest 47.57

51
Posttest 44.14

În ”momentul testării pretest”, se poate observa că participanții din grupul
”REBT”(M=48.44) au scoruri ușor mai mari decât cei din grupurile ”DBT”(M=46.22) și
”Control”(M=47.57), în timp ce participanții din grupul ”DBT”(M=46.22) au scoruri ușor mai
mici decât cei din grupul ”Control”(M=47.57).
În ”momentul testării posttest”, se poate observa că participanții în grupul
”REBT”(M=56.44) au scoruri mai mari decât cei din grupurile ”DBT”(M=53.77) și
”Control”(M=44.14), în timp ce participanții din grupul ”DBT”(M=53.77) au scoruri mai mari
decât cei din grupul ”Control”(M=44.14), diferențele fiind mai mari decât în ”momentul de
pretest”.
Se poate observa o tendință în date spre o diferență în ”momentul posttest” între grupurile
”DBT”(M=53.77) și ”Control”(M=44.14), de asemenea între grupurile ”REBT”(M=56.44) și
”Control”(M=44.14).

Tabelul 3.8 Comparații în perechi pentru timpul testării în funcție de grupul de intervenție
Grup Momentul
testării 1 Momen tul
testării 2 Diferențele
mediilor Eroare
standard Prag de
semnificație
REBT Prestest Posttest -8.00 3.40 .02
DBT Pretest Posttest -7.55 3.40 .03
CONTROL Pretest Posttest -3.42 2.72 .21

În cazul grupului REBT, diferențele dintre pretest și posttest sunt semnificative statistic cu
un prag de semnificație(p=.02) mai mic decât pragul critic(p=.05).
Pentru grupul DBT, diferențele dintre pretest și posttest sunt semnificative statistic cu un
prag de semnificație(p=.03) mai mic decât pragul critic(p=.05).
În cazul grupului Control, diferențele dintre pretest și posttest sunt nesemnificative statistic
cu un prag de semnificație(p=.21) mai mare decât pragul critic(p=.05).

52
Tabelul 3.9 Comparații în perechi pentru grupul de intervenție în funcție de momentul
testării
Momentul testării Grup 1 Grup 2 Diferența
dintre medii Eroare
standard Prag de
semnificație
Pretest REBT DBT 2.22 5.17 1.00
CONTROL .87 4.68 1.00
DBT REBT -2.22 5.17 1.00
CONTROL -1.34 4.68 1.00
CONTROL REBT -.87 4.68 1.00
DBT 1.34 4.68 1.00
Posttest REBT DBT 2.66 4.13 1.00
CONTROL 12.30 3.74 .008
DBT REBT -2.66 4.13 1.00
CONTROL 9.63 3.74 .04
CONTROL REBT -12.30 3.74 .008
DBT -9.63 3.74 .04

În cazul momentului pretest , diferențele dintre toate grupurile de intervenție sunt
nesemnificative statistic cu un prag de semnificație(p= 1.00) mai m are decât pragul critic(p=.05).
Pentru momentul posttest , diferențele dintr e REBT și DBT sunt nesemnificative statistic
cu un prag de semnificație(p= 1.00) mai mare decât pragul critic(p=.05) . Diferențele dintre REBT
și CONTROL sunt semnificative statistic cu un prag de semnificație(p= .008) mai mic decât pragul
critic(p=.05). Diferențele dintre DBT și CONTROL sunt semnificative statistic cu un prag de
semnificație(p= .04) mai mic decât pragul critic(p=.05).

53

Figura 1 – Nivel toleranță distres emoțional înainte și după intervenție în funcție de grupul de
intervenție

Analizând graficul, se constată modificări ale toleranței distresului emoțional în cazul celor
două condiții experimentale(pretest și posttest) studiate. Subiecții care au participat la o
intervenție, au toleranță față de distresul emoțional mai crescută în condiția experimentală posttest,
în timp ce subiecții care nu au participat la o intervenție, au t oleranță față de distresul emoțional
constantă sau valori mai mici.

1.8.2 Variabila dificultăți de reglare emoțională
Variabila dependentă ”dificultăți de reglare emoțională” a fost măsurată cu Scala
dificultăților de reglare emoțională(DERS)

Tabelul 4.1- Indici descriptivi pentru dificultăți de reglare emoțională

54

Grup N Medie Abatere Standard
Pretest REBT 9 42.44 11.85
DBT 9 36.88 13.76
CONTROL 14 38.71 12.59
Posttest REBT 9 31.88 12.95
DBT 9 36.55 11.87
CONTROL 14 42.50 12.82

Mediile sugerează diferențe în cele două momente de măsurare(pretest și posttest). În cazul
grupului de intervenție REBT, există o scădere a mediei scorurilor în faza de posttest față de
momentul de pretest, acest lucru indicând o scădere a nivelului dific ultăților de reglare emoțională .
În cazul grupului de intervenție DBT , apare o constanță ap roximativă între cele două momente de
testare privind nivelul scorurilor. Analizând grupul de control, există o ușoară creștere a mediei
sugerând că intervențiile au avut efectul dorit într -o anumită măsură , în timp ce grupul de control
are o medie a nivelului dificultăților de reglare emoțională mai crescută provocată de diverse
variabile exogene .

Tabelul 4.2- Forma distribuției datelor în cazul variabilei dificultăți de reglare emoțională
Grup Skewness Kurtosis
Pretest REBT -.22 -.44
DBT -.05 -.62
CONTROL .36 -1.54
Posttest REBT .97 1.55
DBT .26 -1.50
CONTROL -.06 -.64

55
Valorile indicilor de boltire și oblicitate sunt încadrate în limitele -2 și +2, astfel putem
considera forma distribuției variabilei ca fiind normală.
S-a aplicat Anova design mixt Repeated Measures pentru variabila ”dificultăți de reglare
emoțională”

Tabelul 4.3- Testul efectelor intrasubiect
df
Grad de
libertate F
Valoarea lui
Fomnibus Sig
Prag de
semnificație Partial Eta
Squared
Momentul testării 1 1.31 .26 .04
Momentul
Testării *Grup de
intervenție 2 4.35 .02 .23
Eroare(Momentul
testării) 29

În ceea ce privește interacțiunea între variabilele ”Momentul testării” și ”Grup de
intervenție”, s -a obținut un F(2, 29)= 4.35 la un p=.0 2 care este mai m ic decât pragul critic p=.05,
deci șansele ipotezei nule fiind mici, studiul pune în evidență interacțiunea între ”momentul
testării” și ”grupul de intervenție”

Tabelul 4.4- Testul efectelor intersubiect
df F Sig
Grup de intervenție 2 .41 .66
Eroare 29

Referindu -ne la efectele variabilei ”grup de intervenție” s -a obținut un F(2, 29)=. 41 la un
p=.66 mai mare decât pragul critic p=.05 , ceea ce ne permite să spunem că șansele ipotezei nule
sunt mai mari decât pragul critic p=.05, deci studiul întreprins nu pune în evidență diferențe

56
semnificative în ceea ce privește dificultățile de reglare emoțională în funcție de grupul de
intervenție.

Tabelul 4.5 Medii estimate pentru variabila ”Grup de intervenție”
Grup e intervenție Medie
REBT 37.16
DBT 36.72
Control 40.60

Tabelul 4.6 Medii estimate pentru variabila ”Momentul testării”
Momentul testării Medie
Pretest 39.34
Posttest 36.98

Tabelul 4.7 Medii estimate pentru interacțiunea dintre ”Grup de intervenție” și ”Momentul
testării”
Grup e intervenție Momentul testării Medie
REBT Pretest 42.44
Posttest 31.88
DBT Pretest 36.88
Posttest 36.55
Control Pretest 38.71
Posttest 42.50

În ”momentul testării pretest”, se poate observa că participanții din grupul
”REBT”(M=42.44) au scoruri ușor mai mari decât cei din grupurile ”DBT”(M=36.88) și
”Control”(M=38.71), în timp ce participanții din grupul ”DBT”(M=36.88) au scoruri ușor mai
mici decât cei din grupul ”Control”(M=38.71).
În ”momentul testării posttest”, se poate observa că participanții în grupul
”REBT”(M=31.88) au scoruri mai mici decât cei din grupurile ”DBT”(M=36.55 ) și

57
”Control”(M=42.50), în timp ce participanții din grupul ”DBT”(M=36.55) au scoruri mici decât
cei din grupul ”Control”(M=42.50), diferențele fiind mai mari decât în ”momentul de pretest”.
Se poate observa o tendință în date spre o diferență în ”momentul posttest” între grupurile
”DBT”(M=36.55) și ”Control”(M=42.50), de asemenea între grupurile ”REBT”(M=31.88) și
”Control”(M=42.50). Nivelul de dificultăți de reglare emoțională a rămas aproxi mativ constant
pentru grupul ”DBT” în cele două momente de testare.

Tabelul 4.8 Comparații în perechi pentru timpul testării în funcție de grupul de intervenție
Grup Momentul
testării 1 Momentul
testării 2 Diferențele
mediilor Eroare
standard Prag de
semn ificație
REBT Prestest Posttest 10.55 3.81 .01
DBT Pretest Posttest .33 3.81 .93
CONTROL Pretest Posttest -3.78 3.05 .22

În cazul grupului REBT, diferențele dintre pretest și posttest sunt semnificative statistic cu
un prag de semnificație(p=.01) mai mic decât pragul critic(p=.05).
Pentru grupul DBT, diferențele dintre pretest și posttest sunt nesemnificative statistic cu
un prag de semnificație(p=.93) mai mare decât pragul critic(p=.05).
În cazul grupului Control, diferențele dintre pretest și posttes t sunt nesemnificative statistic
cu un prag de semnificație(p=.22) mai mare decât pragul critic(p=.05).

Tabelul 4.9 Comparații în perechi pentru grupul de intervenție în funcție de momentul
testării
Momentul testării Grup 1 Grup 2 Diferența
dintre medii Eroare
standard Prag de
semnificație
Pretest REBT DBT 5.55 6.00 1.00
CONTROL 3.73 5.43 1.00
DBT REBT -5.55 6.00 1.00
CONTROL -1.82 5.43 1.00

58
CONTROL REBT -3.73 5.43 1.00
DBT 1.82 5.43 1.00
Posttest REBT DBT -4.66 5.94 1.00
CONTROL -10.61 5.38 .17
DBT REBT 4.66 5.94 1.00
CONTROL -5.94 5.38 .83
CONTROL REBT 10.61 5.38 .17
DBT 5.94 5.38 .83

În cazul momentului pretest, diferențele dintre toate grupurile de intervenție sunt
nesemnificative statistic cu un prag de semnificație(p=1.00) mai mare decât pragul critic(p=.05).
Pentru momentul posttest, diferențele dintre toate grupurile de intervenție sunt
nesemnificative statistic cu un prag de semnificație mai mare decât pragul critic(p=.05).

59
Figura 2 – Nivel dificultăți de reglare emoțională înainte și după intervenție în funcție de
grupul de intervenție

Analizând graficul , se constată modificări ale di ficultăților de reglare emoțională în cazul
celor două condiții experimentale(pretest și posttest) studiate. Subiecții care au participat la o
intervenție, au di ficultăți de reglare emoțională mai scăzut e sau constante în condiția experimentală
posttest, în timp ce subiecții care nu au participat la o intervenție, au di ficultăți de reglare
emoțională constant ă sau valori mai mari. Influența grupul de intervenție REBT este mai puternică.

1.8.3 Variabila distres afectiv
Variabila dependentă ”distres afectiv” a fost măsurată cu scala Profilul Distresului
Afectiv(PDA)

Tabelul 5.1- Indici descriptivi pentru distresul afectiv

Grup N Medie Abatere Standard
Pretest REBT 9 93.22 13.83
DBT 9 92.77 21.14
CONTROL 14 89.77 22.77
Posttest REBT 9 90.77 13.86
DBT 9 90.44 20.76
CONTROL 14 92.21 23.10

Mediile sugerează diferențe în cele două momente de măsurare(pretest și posttest). Atât în
cazul grupului de intervenție DEBT, cât și REBT, există o scădere a scorurilor în faza de posttest
față de faza de pretest, acest lucru indicând o scădere a nivelului distresului afectiv. Diferen ța
dintre medii este mai mare în cazul grupului de intervenție DBT. Analizând grupul de control,
există o stagnare aproximativă a mediei sugerând că intervențiile au avut efectul dorit într -o
anumită măsură.

60

Tabelul 5.2- Forma distribuției datelor în cazul variabilei distres afectiv

Grup Skewness Kurtosis
Pretest REBT .39 .09
DBT .31 -1.15
CONTROL .00 -.93
Posttest REBT .24 1.42
DBT -.22 -.48
CONTROL .04 -1.23

Valorile indicilor de boltire și oblicitate sunt încadrate în limitele -2 și +2, astfel putem
considera forma distribuției variabilei ca fiind normală.
S-a aplicat Anova design mixt Repeated Measures pentru variabila ”distres afectiv”

Tabelul 5.3- Testul efectelor intrasubiect
df F Sig
Momentul testării 1 1.07 .30
Momentul
Testării *Grup de
intervenție 2 3.09 .06
Eroare(Momentul
testării) 29
În ceea ce privește interacțiunea între variabilele ”Momentul testării” și ”Grup de
intervenție”, s -a obținut un F(2, 29)= 3.09 la un p=. 06 care este mai m are decât pragul critic p=.05,
deci șansele ipotezei nule fiind m ari, studiul nu pune în evidență interacțiunea între ”momentul
testării” și ”grupul de intervenție”

Tabelul 5.4- Testul efectelor intersubiect

61
df F Sig
Grup de intervenție 2 1.55 .22
Eroare 29

Referindu -ne la efectele variabilei ”grup de intervenție” s -a obținut un F(2, 29)= 1.55 la un
p=.22 mai mare decât pragul critic p=.05 ceea ce ne permite să spunem că șansele ipotezei nule
sunt mai mari decât pragul critic p=.05, deci studiul întreprins nu pune în evidență diferențe
semnificative în ceea ce privește dificultățile de reglare emoțională în funcție de grupul de
intervenție.

Tabelul 5.5 Medii estimate pentru variabila ”Grup de intervenție”
Grup e intervenție Medie
REBT 49.55
DBT 53.55
Control 58.82

Tabelul 5.6 Medii estimate pentru variabila ”Momentul testării”
Momentul testării Medie
Pretest 55.66
Posttest 52.29

Tabelul 5.7 Medii estimate pentru interacțiunea dintre ”Grup de intervenție” și ”Momentul
testării”
Grup e intervenție Momentul testării Medie
REBT Pretest 54.33
Posttest 44.77
DBT Pretest 57.44
Posttest 49.66
Control Pretest 55.21

62
Posttest 62.42

În ”momentul testării pretest”, se poate observa că participanții din grupul
”REBT”(M=54.33) au scoruri ușor mai mici decât cei din grupurile ”DBT”(M=57.44) și
”Control”(M=55.21), în timp ce participanții din grupul ”Control”(M=55.21) au scoruri ușor mai
mici decât cei din grupul ”DBT”(M=57.44).
În ”momentul testării posttest”, se poate observa că participanții în grupul
”REBT”(M=44.77) au scoruri mai mici decât cei din grupurile ”DBT”(M=49.66 ) și
”Control”(M=62.42), în timp ce participanții din grupul ”DBT”(M=49.66) au scoruri mici decât
cei din grupul ”Control”(M=62.42), diferențele fiind mai mari decât în ”momentul de pretest”.
Se poate observa o diferență mai mare în ”momentul posttest” între grupurile
”DBT”(M=49.66) și ”Control”(M=62.42), de asemenea între grupurile ”REBT”(M=31.88) și
”Control”(M=62.42).

Tabelul 5.8 Comparații în perechi pentru grupul de intervenție în funcție de momentul
testării
Momentul testării Grup 1 Grup 2 Difere nța
dintre medii Eroare
standard Prag de
semnificație
Pretest REBT DBT 5.55 6.00 1.00
CONTROL 3.73 5.43 1.00
DBT REBT -5.55 6.00 1.00
CONTROL -1.82 5.43 1.00
CONTROL REBT -3.73 5.43 1.00
DBT 1.82 5.43 1.00
Posttest REBT DBT -4.66 5.94 1.00
CONTROL -10.61 5.38 .03
DBT REBT 4.66 5.94 1.00
CONTROL -5.94 5.38 .17
CONTROL REBT 10.61 5.38 .03

63
DBT 5.94 5.38 .17

În cazul momentului pretest, diferențele dintre toate grupurile de intervenție sunt
nesemnificative statistic cu un prag de semnificație(p=1.00) mai mare decât pragul critic(p=.05).
Pentru momentul posttest, diferențele dintre grupurile de intervenție REBT și DBT sunt
nesemnificative statistic, cu un prag de semnificație(p=1.00) mai mare decât pragul critic(p=.05).
Diferențele dintre grupurile de intervenție CONTROL și DBT sunt nesemnificative statistic, cu un
prag de semnificație(p=.17) mai mare decât pragul critic(p=.05). Diferențele dintre grupurile de
intervenție REBT și CONTROL sunt semnificative statistic, cu un prag de se mnificație(p=.03) mai
mic decât pragul critic(p=.05).

Figura 3 -Nivel distres afectiv înainte și după intervenție în funcție de grupul de intervenție

64
Se constată tendințe în date spre modificări ale distresului afectiv în cazul celor două
condiții experimentale(pretest și posttest) studiate. Subiecții care au participat la o intervenție, au
distres afectiv scăzut în condiția experimentală posttest, în timp ce subiecții care nu au participat
la o intervenție, au distres afectiv cu valori mai mari.

1.9 Analiz a calitativă a rezultatelor
1.9.1 Ipoteza 1
Conform primei ipoteze, am presupus că există diferențe semnificative în ceea ce privește
nivelul toleranței față de distresul emoțional a subiecților în funcție de momentul testării și
programul de intervenție.
Interacțiunea dintre variabilele independente ”Momentul testării” și ”Grup de intervenți e”
este semnificativă statistic. Astfel, rezultatele participanților la chestionarele aplicate la pretest și
posttest depind de grupul de intervenție la care au participat . Interacțiunea indică o variație între
mediile toleranței la distres în măsurările repetate în funcție de grupul de care aparțin.
Analizând testul efectelor intrasubiect(Tabelul 3.3) , se constată o diferență semnificativă
statistic între pretest și postte st a nivelului toleranței distresului emoțional.
Conform comparațiilor în perechi pentru timpul testării în funcție de grupul de
intervenție(Tabelul 3.8) și graficului(Figura 1), există diferențe semnificative statistic între
pretest și posttest în cazu l grupului REBT și DBT, aceste intervenții crescând semnificativ
statistic toleranța la distres emoțional. Grupul de control nu prezintă diferențe semnificative
statistic între cele două momente măsurate.
Din comparațiile în perechi pentru grupul de interv enție în funcție de momentul
testării (Tabelul 3.9), în momentul de pretest, diferențele dintre grupuri sunt nesemnificative, iar în
momentul de posttest, apar diferențe între grupurile DBT și CONTROL, dar și între grupurile
REBT și CONTROL, dar nu sunt diferențe între DBT și REBT în ceea ce privește nivelul toleranței
distresului emoțional.
Într-un studiu derulat de Epping -Jordan et al.(1994), s -a constatat că pacienții cu cancer
care utilizau metode de evitare (negarea faptului că erau bolnavi, consumul de substanțe etc) au
avut o deteriorare a organismului din cauza bolii mai rapidă decât cei care au acceptat și au făcut
față problemei. În ambele tipuri de intervenții, am utilizat tehnici focusate pe acceptare,
modificarea cognițiilor într -un mod eficien t, iar aceste deprinderi nou învățate au avut rolul de a

65
înlocui vechile modalități(evitarea, negarea, consumul de alimente sau substanțe etc) , astfel
explicând evoluția favorabilă în cazul celor două grupuri de intervenție REBT și DBT .
Deprinderile de to leranță la distres constituie o dezvoltare naturală din deprinderile de
mindfulness DBT. Au legătură cu capacitatea de a accepta, într -o manieră non -evaluativă și fără
prejudecată, atât propria persoană , cât și situația actuală . Scopul final este ca clientul să devină
capabil să recunoască calm situațiile negative și impactul lor, în loc să fi e copleșit sau să le evite .
Acest lucru le permite persoanelor să ia decizii înțelepte cu privire la cum și dacă să acționeze,
mai degrabă decât să aibă reacțiile emoționale intense, disperate și de multe ori distructive.
(Linehan , 2006)
Formularea preferențială și flexibilă, dublată de acceptarea faptului că ceea ce ne dorim s –
ar putea să nu se întâmple, este un proces cognitiv rațional. Studiile existente sugerează că în
timp ce iraționalitatea crescută generează emoții care implică supraactivare sau subactivare
fiziologică, nivelurile scăzute de iraționalitate se asociază cu o activare fiziologică medie spre
ridicată. Conform legii optim ului motivațional, până la un punct, cu cât crește intensitatea
motivației, crește și performanța în sarcină, după care, o creștere a motivației duce la o scădere a
performanței. O activare fiziologică medie spre ridicată, dată de prezența unor scopuri for mulate
în termeni preferențiali și asociată cu emoții funcționale, ar susține performanța optimă în sarcini
complexe. (David, 2017)
În cazul grupului REBT, restructurarea cognitivă a fost utilizată mai frecvent. Am
încercat schimbarea cognițiilor absolutiste de tip ”Nu pot suporta” cu cogniții flexibile,
preferențiale și funcționale. În cazul grupului DBT, accentul s -a pus pe deprinderile de
relaxare(auto -liniștirea, relaxarea musculară în pereche), meditație(mind fulness) și acceptare a
realității(acceptarea radicală, jumătate de zâmbet și mâini voitoare). Ambele intervenții au dus la
o scădere a distresului afectiv deoarece acceptarea situației și relaxarea somatică cresc toleranța
față de distresul emoțional, iar restructurarea cognitivă are scopul de a crește toleranța față de
emoții le negative .
Așadar, intervențiile DBT și REBT s -au dovedit eficiente în aceeași măsură în creșterea
toleranței distresului emoțional deoarece ambele intervenții se concentrează pe ac ceptare și
modificarea cognițiilor iraționale. În plus, în cazul REBT am utilizat expunere în
imaginar(disputare prin tehnica imageriei emotive) și am focusat intervenția pe modificarea
cognițiilor iraționale. Pe de altă parte, în intervenția DBT, pe lângă acceptare radicală, accentul a

66
fost pus pe conștientizarea gândurilor prezente(mindfulness) și relaxare somatică. Aceste
combinații de tehnici s -au dovedit a fi potrivite pentru creșterea toleranței față de emoții în ambele
grupuri de intervenție.

1.9.2 Ipoteza 2
Conform celei de -a doua ipoteze, am presupus că există diferențe semnificative în ceea ce
privește nivelul dificultăților de reglare emoțională a subiecților în funcție de momentul testării și
programul de intervenție.
Interacțiunea dintre variabilele independente ”Momentul testării” și ”Grup de intervenție”
este semnificativă statistic. Astfel, rezultatele participanților la chestionarele aplicate la pretest și
posttest depind de grupul de intervenție la care au participat.
Potrivit compar ațiilor în perechi pentru timpul testării în funcție de grupul de
intervenție (Tabelul 4.8) și graficului( Figur a 2), grupul de intervenție REBT are o scădere
semnificativă statistic a nivelului dificultăților de reglare emoțională în urma intervenției . În
cazul participanților din grupul de control, nivelul dificultăților de reglare emoțională a crescut
datorită diverselor variabile exogene prezente între momentul de pretest și momentul de posttest ,
dar nesemnificativ statistic . Nivelul de dificultăți de re glare emoțională a rămas aproximativ
constant pentru grupul DBT în cele două momente de testare.
Deprinderea cuiva de a tolera disconfortul emoțional poate influența atât tipurile de
strategii pe care le folosește pentru a gestiona afectul, cât și modular ea funcțiilor de reglementare
afective asupra comportamentului. (Simons, 2005)
Reglarea emoțiilor indivizilor cu toleranță scăzută la distres este de așteptat să fie
caracterizată de eforturi mari de a evita emoțiile negative și a utiliza mijloace rapide de reducere
a intensi tății negative a experienței . (Simons, 2005)
Consider că aparenta diferență între evoluția grupului DBT și REBT , deși
nesemnificativă statistic, se poate datora faptului că t ehnicile alese pentru intervenția DBT au
fost focusate pe toleranța față de distresul emoțional, iar scăderea dificultăților de reglare
emoțională ar fi fost un rezultat indirect al tehnicilor. Toate strategiile de tratament DBT vizează,
direct sau indirec t, îmbunătățirea reglării emoțiilor , acest lucru fiind influențat și de dezvoltarea
strategiilor de tolerare a distresului emoțional. Consider că ar fi fost necesar să fie incluse mai

67
multe tehnici de diminuare directă a dificultăților de reglare emoțional ă, adițional celor indirecte.
Itemii DERS (Scala Dificultăților de Reglare emoțională) au fost aleși pentru a reflecta
dificultățile în următoarele dimensiuni ale reglării emoțiilor: conștientizarea și înțelegerea
emoțiilor , acceptarea emoțiilor , capacitat ea de a se angaja într -un comportament orientat spre
scop și de a se abține de la un comportament impulsiv atunci când experimentează emoții
negative și accesul la strategiile de reglare a emoțiilor percepute ca eficiente.
Intervenția DBT a fost focusată pe toleranța față de distresul emoțional(acceptarea
emoțiilor) și abținerea de la un comportament impulsiv, aceste aspecte fiind doar două dintre cele
cinci necesare pentru creșterea dificultăților de reglare emoțională și măsurate de chestionarul
DERS, Î n cadrul intervenției REBT, una dintre ședințe s -a concentrat pe explicarea și înțelegerea
etichetării emoțiilor și diferența dintre acestea și gânduri sau comportamente, iar în cazul
intervenției DBT, acest lucru nu a avut loc.
Totodată, itemii chestiona rului DERS sunt concentrați în jurul cognițiilor. În cazul
intervenției REBT, majoritatea ședințelor au fost concentrate pe restructurarea cognitivă, dar în
cazul intervenției DBT, doar una dintre ședințe a implicat restructurarea cognitivă în combinație
cu relaxarea musculară .
Performanța poate crește paralel cu nivelul activării, dar optimul motivațional diferă în
funcție de persoană. Un nivelul prea scăzut de activare nu permite inițierea unui comportament.
Între nivelul de activare și dificultatea sa rcinii, este necesar să apară un raport de echivalență.
(Drugaș, 2006)
Diferențele dintre mediile pretest ale grupurilor REBT și DBT, deși nesemnificative, ar
putea avea o anumită influență asupra evoluției scorurilor dificultăților de reglare emoțională,
deoarece participanții din grupul DBT au avut inițial scoruri mai mici de dificultăți de reglare
emoțională și au păstrat aproximativ constante aceste scoruri în momentul de posttest. Este
posibil ca dificultățile de reglare emoțională nefiind suficient d e mari în grupul DBT, să nu existe
un nivel similar de motivație spre schimbare a participanților comparativ cu grupul REBT. În
general, tehnicile DBT cer o implicare și un efort mare din partea participanților, iar o
subactivare datorată dificultăților de reglare emoțională mai scăzute, ar putea conduce la o
diminuare a performanței.
O altă variabilă exogenă este evenimentul mondial major apărut în perioada de
intervenție, iar în colaborare cu o posibilă motivație mai scăzută și un grup de tehnici alese

68
nefocusate preponderent sau direct pe obiectivul schimbării dificultăților de reglare emoțională
sau pe cogniții ar putea explica rezultatele.

1.9.3 Ipoteza 3
Conform celei de -a treia ipoteze, am presupus că există diferențe semnificative în ceea ce
privește nivelul distresului afectiv a subiecților în funcție de momentul testării și programul de
intervenție.
Interacțiunea dintre variabilele independente ”Momentul testării” și ”Grup de intervenție”
este nesemnificativă statistic (p=.06) .
Analizând graficul(Figura 3) și diferențele dintre medii (Tabelul 5.7) , se constată o tendință
în date spre modificări ale variabilei dependente ”distres afectiv” în cazul celor două condiții
experimentale(pretest și posttes t) studiate. Conform graficului (Figura 3) , subiecții care au
participat la o intervenție (REBT, DBT) , au distres afectiv mai scăzut în condiția experimentală
posttest comparativ cu condiția experimentală pretest, în timp ce subiecții care nu au participat l a
o intervenție (grupul de control) , au distres afectiv cu valori crescute în condiția experimentală
posttest comparativ cu condiția experimentală pretest. Potrivit comparațiilor în perechi pentru
grupul de intervenție în funcție de momentul testării (tabelu l 5.8), există o diferență semnificativă
între grupul REBT și grupul de control în momentul posttest, deși această diferență nu era prezentă
în momentul pretest. Eșantionul restrâns și pragul de semnificație al interacțiunii apropiat de pragul
critic ar putea explica această tendință spre modificări ale nivelurilor de dificultăți de reglare
emoțională .
Tahira Jibeen(201 3) a examinat relația dintre cognițiile de intoleranță la
frustrare(conform terapiei Rațional -Emotive și Comportamentale) și problemele emoționale.
Rezultatele sugerează că există o asociere între intoleranța la frustrare și distresul psihologic și
emoțional în populația non -clinică. Astfel, prin restructurarea cognitivă specifică REBT,
distresul afectiv a scăzut conform graficului(Figura 3).
Într-un studiu derulat de J. Beaulac, D. Sandre și D. Mercer(2018) s -a investigat eficiența
Terapiei Dialectic -Comportamentală asupra unor pacienți internați pentru tulbur ări alimentare de
mâncat compulsiv. DBT s -a adresat dificultăților de reglare em oțională prin încorporarea unor
deprinderi care erau menite să ajute pacienții să facă față emoțiilor neplăcute. S -a anticipat că vor
apărea și îmbunătățiri în nivelul general de distres al pacienților. Intervenția a inclus deprinderi

69
de reducere a intensi tății emoțiilor negative, deprinderi de a suporta emoțiile negative și
deprinderi de a schimba emoțiile negative. Pentru tolerarea distresului, s -au folosit strategii de
supraviețuire în criză , mindfulness și acceptare radicală . În cadrul rezultatelor analizate cu teste
ANOVA m ixt măsurări repetate , atât nivelul distresului general, cât și nivelul dificultăților de
reglare emoțională măsurate cu scala DERS au scăzut în momentul de posttest și follow -up în
comparație cu momentul de pretest. Astfel, s -a sugerat că tehnicile DBT au avut un efect
semnificativ statistic asupra dificultăților de reglare emoțională și a distresului general. La
această cercetare au participat 18 persoane, iar perioada de intervenție Dialectic –
Comportamentală a fost de 12 săptăm âni, numărul subiecților și perioada de intervenție fiind
dublat în comparație cu studiul prezent derulat. Cu un studiu care include un eșantion mai mare
și o perioadă de intervenție mai lungă, diferențele dintre pretest și posttest ar putea să fie
semnifi cativ statistice.
Tehnica specifică DBT, m indfulness , se bazează în mare parte pe principiul acceptării,
denumit și ”acceptare radicală”. Abilitățile de acceptare radicală se concentre ază pe capacitatea
clientului de a vedea evenimentele fără prejudecată și de a accepta situațiile și emoțiile care le
însoțesc. Acest lucru provoacă mai puțin distres emoțional în general.(Linehan, 1994)
Rosenzweig definea frustrarea ca un obstacol care stă în calea îndeplinirii unei trebuințe,
în timp ce toleranța la frustrare reprezintă abilitatea de a face fa ță frustrării fără a distorsiona
realitatea. Se sugerează chiar un tratament pentru toleranța scăzută la frustrare, anume expunerea
treptată la frustrare. Toleranța scăzută la frustrare este o cogniție irațională cum că anumite
situații aversive ar fi de netolerat. Teoretic, indivizii care prezintă toleranță scăzută la frustrare
sunt predispuși spre a experimenta furie și ostilitate. (Mahon et al. , 2006)
Intoleranța la distres este inabilitatea percepută de a tol era stările de distres, fiind
importantă în simptomele și afecțiunile psihologice. Se presupune că intoleranța la distres va
crește intensitatea aversivității față de distres și îl va amplifica. Din acest motiv, mecanismele de
adaptare prin evitare a distr esului sunt considerate comportamente dezadaptative. (McHugh și
Otto, 2011)
O persoana ar putea crește emoția intolerabilă , iar acest lucru are loc , de exemplu, când,
în REBT, vorbim despre anxietate față de anxietate. Crezând că nu poate suporta să fie a nxioasă,
o persoană poate deveni anxioasă față de perspectiva de a fi anxioasă. Prin urmare , a deveni
hipervigilent față de situațiile despre care crezi că declanșează anxietatea , înseamnă a intensifica

70
experiența anxietății deoarece evalu ezi experiența ca fiind prea greu /imposibil de suportat.
(Dryden, 1999)
Prin creșterea toleranței față de emoțiile negative principale în cazul ambelor
intervenții(REBT și DBT), se înlătur ă emoțiil e secundare(furie, anxietate, tristețe, dezamăgire,
vinovăție etc) față de emoția primară(furie, frică etc) și distresul afectiv scade considerabil.
Deși în prezent cercetările științifice referitoare la efectele psiho -sociale și sănătatea
mintală a perso anelor în situația actuală de pandemie cu COVID -19 sunt relativ puține în
comparație cu cele legate de efecte le biologice și tratament, mai mulți autori subliniază că este
posibil să se prevadă mai mult sau mai puțin consecințe psihologice în cadrul unei p ărți a
populației. Considerând mediil e celor 3 variabile, în cazul grupului ”control”, se poate observa o
scădere a toleranței față de distresul emoțional, o creștere a dificultăților de reglare emoțională și
o creștere a nivelului distresului afectiv. Tes tarea pretest a fost efectuată în luna februarie 2020 ,
înaintea declanșării stării de urgență și a răspândirii virusului COVID -19 în România, iar testarea
posttest a avut loc în timpul perioadei de izolare la domiciliu. Astfel, există posibilitatea ca aces t
eveniment să fie o variabilă exogenă care să fi influențat nivelul distresului emoțional și
deprinderile de reglare emoțională a participanților.
În studiul derulat de Y. Wang, S. Li, J. Xue, N. Zhao și T. Zhu(martie 2020) s -au analizat
postările a 17.8 65 de utilizatori Weibo(o platformă social media chinezească) și s -au calculat
frecvența cuvintelor, scorurile indicatorilor emoționali(anxietate, depresie, indignare, fericire etc)
și a indicatorilor cognitivi(prejudecăți, satisfacție etc) din datele cole ctate. S -au examinat
diferențele intrag rup, înainte și după declararea virusului COVID -19 în 20 ianuarie 2020 , în
China . Rezultatele arată că emoțiile negative(anxietate, depresie, indignare) au crescut, în timp
ce nivelul emoțiilor pozitive și a satisfacț iei vieții a scăzut.

71
Concluzii

Această lucrare a abordat problematica toleranței față de distresul emoțional, a dificultăților
de reglare emoțională și a distresului afectiv. Au avut loc două intervenții asupra a două grupuri
distincte. Prima intervenție s -a axat pe utilizarea tehnicilo r specifice Terapiei Rațional -Emotive și
Comportamentale, prin modelul ABC cognitiv. Pentru a doua intervenție, s -au folosit tehnicile
Dialectic -Comportamentale pentru toleranța față de distresul emoțional.
Toleranța față de distresul emoțional a scăzut semnificativ statistic în cazul intervențiilor
REBT și DBT, dar a rămas constantă în grupul de control. Cele două intervenții aplicate par să
aibă efecte similare asupra nivelului toleranței față de emoții.
Dificultățiile de reglare emoțională au scăzut în urma intervenției REBT, dar au rămas
aproximativ la fel după intervenția DBT și în cazul grupului de control. Există o interacțiune
semnificativă între grupul de intervenție și momentul testării .
În cazul variabilei ”distres afectiv”, inter acțiunea nu este s emnificativă statistic(p=.06), dar
conform graficului(Figura 3), se observă anumite tendințe în date spre diferențe între evoluțiile
celor 3 grupuri, grupurile DBT și REBT tind să scadă nivelul distresului afectiv în momentul
experimental posttest. Totodată, există o diferență semnificativă între grupul REBT și grupul de
control în momentul posttest, deși această diferență nu exista în momentul pretest.
Consider că în ansamblu, intervenția REBT a produs schimbări mai pronunțate în cadrul
acestui studiu deoarece apar diferențe semnificative statistic în c azul a două variabile(toleranță față
de distresul emoțional și dificultăți de reglare emoțională) și o diferențiere semnificativă față de
grupul de control în momentul posttest pentru cea d e-a treia variabilă(distres afectiv). În acest
timp, intervenția DBT a avut efecte semnificative statistic doar în cazul unei variabile(toleranță la
distres emoțional) și o tendință în date spre modificări în contextul unei alte variabile
dependente(distre s afectiv).
În ceea ce privește contribuția acestui studiu, la nivel teoretic, putem spune că
fundamentarea teoretică din această lucrare poate ajuta persoanele să înțeleagă mai bine ce
înseamnă cognițiile iraționale și raționale, dar și emoțiile, distres ul emoțional , relaxarea somatică,
tehnica mindfulness și modalitățile de reglare emoțională. De asemenea, deși nu a fost un obiectiv
inițial, cercetarea de față oferă informații cu privire la distresul afectiv, dificultățile de reglare

72
emoțională și tolera nța la distres emoțional al unor persoane înainte și după apariția unui eveniment
major mondial(pandemia COVID -19).
La nivel practic, studiul are implicații în consilierea persoanelor cu intoleranță la distres
emoțional , dificultăți de reglare emoțională și distres afectiv crescut.
Un punct forte al studiului este diversitatea de vârstă a subiecților(între 18 și 55 de ani),
dar și varietatea de apartenență geografică, participanții fiind din mai multe zone ale țării. Î n plus,
studiul a încercat abordarea unei probleme din două perspective teoretice și practice diferite . În
ceea ce privește limitele acestei cercetări, eșantionul a fost restrâns, iar răspunsurile anumitor
participanți la scalele de măsurare au fost mai mu lt sau mai puțin în conformitate cu realitatea
datorită anumitor variabile exogene, deși confidențialitatea subiecților a fost asigurată.
O altă variabilă exogenă importantă este apariția pandemiei COVID -19 care a crescut ,
conform studiilor actuale, dist resul afectiv și a pus la încercare toleranța față de distresul emoțional
și mecanismele de reglare emoțională ale participanților . Așadar, rezultatele acestui studiu ar putea
să nu fie în conformitate totală cu rezultatele altor studii asemănătoare preced ente pandemiei.
Dacă studiul s -ar relua, acesta ar putea fi extrapolat la un spectru mai larg de populație ,
intervențiile ar putea fi derulate pe o perioadă mai lungă de timp și în cazul intervenției DBT, ar
putea fi incluse mai multe tehnici de diminuare a dificultăților de reglare emoțională .

73
Bibliografie
Beaulac, J., Sandre, D., Mercer, D.(2018). Impact on mindfulness, emotion regulation,
and emotional overeating of a DBT skills training group: a pilot study . Eating and Weight
Disorders
Bond, F.W., & Dryden, W. (1996). Modifying irrational control and certainty beliefs: Clinical
recommendations based upon research. Research in counselling and psychotherapy
Chapman, A . L.(2006). . Psychiatry
Cole, P. M., Michel, M. K., , L.(1994) The development of emotion regulation and dysregulation:
A clinical perspective. Monographs of the Society for Research in Child Development
Crawford, T., Ellis, A.(1989). A dictionary of rational -emotive feelings and behaviors. Journal
of Rational -Emotive and Cognitive Behavior Therapy
Cummings, J., Bornovalova, M., Ojanen, T., Hunt, E., MacPherson, L., Lejuez, C.(2013). Time
doesn’t change everything: The longitudinal course of distress tolerance and its relationship with
externalizing and internalizing symptoms during early adolescence. Journal of abnormal child
psychology
David, D. (2017). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale . Polirom, Iași
DiGiuseppe, R. A., Doyle, K. A., Dryden, W., Backx, W. (2014). A practitioner’s guid e to
Rational Emotive Behavior Therapy. Oxford University Press, New York
DiGiuseppe, R. A., Dryden, W. (2003) Ghid de terapie r ațional -emotivă și comportamentală .
Editura RTS, Cluj -Napoca
Dollard, J., W., L., Miller, N., Mower, O. H., and Sears, R. R. (19 38). Frustration and
aggression. Yale University Press
Drugaș, M.(2006) Psihologie generală -Capitolul XIII Motivația . Editura Universității din
Oradea, Oradea
Dryden, W. (1999). Beyond LFT and discomfort disturbance: The case for the term ”Non -ego
disturbance”. Journal of Rational -Emotive and Cognitive Behavior Therapy

74
Dryden, W. (2012) Dealing with emotional problems using rational -emotive cognitive behaviour
therapy. A practioner's guide . Routledge, New York
Ellis, A. (1957). Rational psychotherapy and individual psychology. Journal of individual
psychology
Ellis, A., MacLaren, C. (2005). Terapia relational -emotivă și comportamentală -Ghidul
terapeutului. All, București
Garnefski, N . și Kraaij, V.(2006). Relationships between cognitive emotion regulation strategies
and depressive symptoms: A comparative study of five specific samples. Personality and
Individual Differences
Golu, M. (2007). Fundamentele psihologi ei Vol. 1 . Editura Fundației România de mâine,
București
Jibeen, T. (2013) Frustration intolerance beliefs as predictors of emotional problems in university
undergraduates. Journal of Rational -Emotive and Cognitive Behavior Therapy
Knaus, W.J. (2006). Frustration Tolerance Training for Children. Rational Emotive Behavioral
Approaches to Childhood Disorders
Kochanska, G .(2001). Emotional development in children with different attachment histories:
The first three years. Child Developm ent
Koole, S. L.(2009). The psychology of emotion regulation: An integrative review . Cognition &
Emotion
Kopp, C. B. (1992) Emotional Distress and Control in Young Children. New Directions for child
development
Lawton, M. P.(2001). Emotion in later life. Current Directions in Psychological Science
Lazarus, R. S., și Folkman, S.(1984). Stress, appraisal and coping . Editura Springer , New York
Li, S., Wang, Y., Xue, J., Zhao, N., Zhu, T. (2020) The Impact of COVID -19 Epidemic
Declaration on Psych ological Consequences: A study on Active Weibo Users. International
Journal of Environmental Research and Public Health

75
Linehan, M. M. , Armstrong, H. E. , Suarez, A. , Allmon, D. , Heard, H. L. (1991). Cognitive –
behavioral treatment of chronically parasuicida l borderline patients. Archives of General
Psychiatry
Linehan, M. M. , Dimeff, L.(2001). Dialectical Behavior Therapy in a nutshell . The California
Psychologist
Linehan, M.M. , Comtois, K.A. , Murray, A.M. , Brown, M.Z. , Gallop, R.J. , Heard, H.L. ,
Korslund, K.E. , Tutek, D.A. , Reynolds, S.K. , Lindenboim, N. (2006). Two -year randomized
controlled trial and follow -up of dialectical behavior therapy vs therapy by experts for suicidal
behaviors and b orderline personality disorder. Archives of General Psychiatry
Lynch, T . (2003). Dialectical Behavior Therapy for Depressed Older Adults: A Randomized
Pilot Study. The American Journal of Geriatric Psychiatry
Mahon, N.E., Yarcheski, A.(2006). Correlates of low frustration tolerance in young adolescents.
Psychological Reports
McHugh, R. K., Otto, M. W.(2011). Domain -General and domain -specific strategies for the
assessment of distress intolerance. Psychology of addictive behaviors
Nelson -Jones, R. (2009). Manual de consiliere. Editura Trei, București
Roberts, W. L.(1999). The socialization of emotional expression: Relations with prosocial
behavior and competence in five samples. Canadian journal of behavioural sc ience
Rodman, S. A., Daughters, S. B., Lejuez, C.W.(2009). Distress Tolerance and Rational -Emotive
Behavior Therapy: A new role for behavioral analogue tasks Journal of Rational -Emotive and
Cognitive Behavior Therapy
Savca, L. (2010). Strategii de dezvoltare a toleranței la frustrare.
Simons, J. S., Gaher, R. M.(2005). The Distress Tolerance Scale: Development and Validation of
a Self -Report Measure. Motivation and Emotion
Tan, S. Y., Yip, A. (2018) Hans Selye(107 -1982): Founder of the stress theory. Singapore
Medical Journal
Thompson, R. A.(1994). Emotion Regulation: A Theme in Search of Definitio n. Monographs of

76
the Society for Research in Child Development.
Webb , T. L , Miles , E., Sheeran , P.(2012). Dealing With Feeling: A Meta -Analysis of the
Effectiveness of Strategies Derived From the Process Model of Emotion Regulation.
Psychological Bulletin
Zvolensky, M. J., Vujanovic, A. A., Bernstein, A., Leyro, T. (2010) Distres s tolerance: Theory,
Measurement, and Relations to Psychopathology. Psychological Science
Asmand P, Mami S, Valizadeh R. (2015) The effectiveness of dialectical behavior therapy and
rational emotive behavior therapy in irrational believes treatment among yo ung male prisoners
who have antisocial personality disorder in Ilam Prison . Int J Health Syst Disaster Manage

77
ANEXE
Metaanaliză

Autor/A
n Articol Revistă
Instrument/
Intervenție Tip de
cercetare Număr
de
partici
panți Rezultate
Beaulac,
J.,
Sandre,
D.,
Mercer,
D.(2018) Impact
on mindfulness,
emotion
regulation,
and emotional
overeating
of a DBT skills
training group:
a pilot study Eating and
Weight
Disorders
DERS,QQ -45,
EOQ, FFMQ/
Tehnici Dialectic –
Comportamentale experimental 18 Tehnicile
de terapie
Dialectic –
Comportam
entală au
îmbunătățit
semnificativ
reglare
emoționalp
și distresul
emoțional
Cummin
gs, J.,
Bornoval
ova, M.,
Ojanen,
T., Hunt,
E.,
MacPher
son, L.,
Lejuez,
C.(2013) Time doesn’t
change
everything: The
longitudinal
course of
distress
tolerance and its
relationship with
externalizing
and internalizing
symptoms Journal of
abnormal
child
psycholog
y
Disruptive
Behavior Disorders
Rating Scale corelațional 277 Toleranța la
distres este
relativ
stabilă de -a
lungul
timpului și
este
asociată cu
simptome
de
externalizar
e și

78
during early
adolescence. internalizar
e
Garnefsk
i, N. și
Kraaij,
V.(2006) Relationships
between
cognitive
emotion
regulation
strategies and
depressive
symptoms: A
compar ative
study of five
specific samples Personalit
y and
Individual
Difference
s
The Cognitive
Emotion
Regulation
Questionnaire(CER
Q), subscala
„depresie” a
Symptom Checklist corelațional 597 S-au
descoperit
diferențe
între
strategiile
de reglare
emoțională,
dar toate
tipurile de
strategii
relaționează
cu
simptomele
depresiei
Linehan,
M.M. ,
Comtois,
K.A. ,
Murray,
A.M. ,
Brown,
M.Z. ,
Gallop,
R.J.,
Heard,
H.L.,
Korslund
, K.E. , Two-year
randomized
controlled trial
and follow -up of
dialectical
behavior therapy
vs therapy by
experts for
suicidal
behaviors and
borderline
personality
disorder Archives
of General
Psychiatry Global Rating
Scale/ tehnici DBT experimental 107 S-au
descoperit
diferențe
semnificativ
e între
tramatentul
cu tehnici
DBT și
tratamentul
clasic
CTBE
pentru
ideația
suicidară

79
Tutek,
D.A. ,
Reynolds
, S.K. ,
Lindenbo
im, N.
(2006)
Mahon,
N.E.,
Yarchesk
i,
A.(2006)
Correlates of
low frustration
tolerance in
young
adolescents Psycholog
ical
Reports Buss -Durkee
Hostility Inventory corelațional 148 Toleranța
scăzută la
frustrare a
fost
asociată cu
furie și
ostilitate
Lynch,
T. (2003) Dialectical
Behavior
Therapy for
Depressed Older
Adults: A
Randomized
Pilot Study. The
American
Journal of
Geriatric
Psychiatry DDES/ medicație
anti-depresivă și
tehnici DBT experimental 34 Grupul
medicație+t
ehnici DBT
a arătat un
progres
semnificativ
statistic
pentru
pacienții cu
depresie
McHugh,
R. K.,
Otto, M.
W.(2011
) Domain -General
and domain –
specific
strategies for the
assessment of Psycholog
y of
addictive
behaviors SCID corelațional 55 Intoleranța
la distres a
fost corelată
cu anumite
strategii de
reglare
emoțională

80
distress
intolerance
Rodman,
S. A.,
Daughter
s, S. B.,
Lejuez,
C.W.(20
09) Distress
Tolerance and
Rational –
Emotive
Behavior
Therapy: A new
role for
behavioral
analogue tasks Journal of
Rational –
Emotive
and
Cognitive
Behavior
Therapy
Survey of personal
beliefs experimental 223 S-au
identificat
progrese în
urma
tratamentul
ui REBT
pentru
intoleranța
la distres
emoțional
Webb , T.
L, Miles ,
E.,
Sheeran ,
P.(2012) Dealing With
Feeling: A
Meta -Analysis
of the
Effectiveness of
Strategies
Derived From
the Process
Model of
Emotion
Regulation. Psycholog
ical
Bulletin metaanaliză Eficacitatea
strategiilor
de reglare
emoțională
derivate din
modificarea
rezultatului
prin măsuri
comportam
entale și
psihologice.
Linehan,
M. M. ,
Armstron
g, H. E. ,
Suarez,
A.,
Allmon, Cognitive –
behavioral
treatment of
chronically
parasuicidal Archives
of General
Psychiatry
Interviu PHI experimental 254 Rezultatele
indică mai
puține
incidente și
ideații
suicidare
după

81
D.,
Heard,
H. L.
(1991) borderline
patients. tratamentul
cu tehnici
Dialectic –
Comportam
entale

82
SCALA TOLERANȚEI DISTRESULUI EMOȚIONAL(DTS)
Gândiți -vă la momentele în care v -ați simțit tensionat(ă) sau supărat(ă). Selectați cifra care
descrie cel mai bine măsura în care sunteți de acord sau împotriva fiecărei afirmații.
1 – Complet de acord
2 – Parțial de acord
3 – De acord și împotrivă în mod egal
4 – Parțial împotrivă
5 – Complet î mpotrivă
___1. Să mă simt tensionat sau supărat este insuportabil pentru mine.
___2. Când mă simt tensionat sau supărat, mă pot gândi doar la cât de rău mă simt.
___3. Nu mă descurc să mă simt tensionat sau supărat.
___4. Când mă simt tensionat, emoțiile mele sunt atât de intense încăt mă acaparează.
___5. Nu e nimic mai rău decât să te simți tensionat sau supărat.
___6. Pot tolera să mă simt tensionat sau supărat la fel de bine ca ce i mai mulți oameni.
___7. Să mă simt tensionat sau supărat nu e acceptabi l.
___8. Voi face orice pentru a evita să mă simt tensionat sau supărat.
___9. Alți oameni par să tolereze starea de tensiune și supărare mai bine decât mine.
___10. Să mă simt tensionat sau supărat este întotdeauna un chin major pentru mine.
___11. Îmi es te rușine cu mine când mă simt tensionat sau supărat.
___12. Să mă simt tensionat sau supărat mă sperie.
___13. Voi face orice pentru a mă opri din a mă simți tensionat sau supărat.
___14. Când mă simt tensionat sau supărat, trebuie să fac ceva în legătură cu asta imediat.
___15. Când mă simt tensionat sau supărat, mă concentrez doar pe cât de rău mă simt fiind
tensionat.

83
Scala de dificultăți în reglarea emoțiilor – Versiunea scurtă (DERS -16)

_____________________________________________________________________________________
1 2 3 4 5
_____________________________________________________________________________________
Aproape niciodată Uneori Jumătate di n timp În majoritatea timpului Aproape întotdeauna
%0–10 % 11 –35 % 36 –65 % 66 –90 % 91 –100

Indicați scriind numărul corespunzător(1 -5) cât de des considerați că vi se aplică
următoarele afirmații.
___1. E dificil să îmi înțeleg emoțiile.
___2. Sunt confuz în legătură cu ceea ce simt.
___3. Când sunt supărat, am dificultăți în a termina ce am de făcut.
___4. Când sunt supărat, devin incontrolabil .
___5. Când sunt supărat, cred că voi rămâne așa pentru mult t imp.
___6. Când sunt supărat , cred că voi ajunge să mă simt foarte deprimat.
___7. Când sunt supărat, am dificultăți în a mă concentra pe alte lucruri.
___8. Când sunt supărat, simt că nu am control.
___9. Când sunt supărat, îmi e rușine că mă simt în aces t fel.
___10. Când sunt supărat, simt că sunt slab.
___11. Când sunt supărat, am dificultăți în a -mi controla comportamentul.
___12. Când sunt supărat, cred că nu pot face nimic să mă simt mai bine.
___13. Când sunt supărat, devin iritat față de mine pentr u că mă simt in acest fel.
___14. Când sunt supărat, încep să mă simt foarte rău în privința mea .
___15. Când sunt supărat, am dificultăți să mă gândesc la orice altceva.
___16. Când sunt supărat, emoțiile mele sunt copleșitoare.

84
PROFILUL DISTRESULUI AF ECTIV (PDA)
CUM V -AȚI SI MȚIT ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI?
Instrucțiuni:
Mai jos vă prezentăm o listă de cuvinte care descriu emoțiile pe care oamenii le au in diverse situații.
Pentru fiecare cuvânt marcați cu “ X “ pe foaia de răspuns varianta aleasă la întrebarea:
DELOC FOARTE PUȚIN MEDIU MULT FOARTE MULT
Optimist(ă)
Tensionat(ă)
Trist(ă)
Melancolic(ă)
Vesel(ă)
Nefolositor(Nefolositoare)
Îngrijorat(ă)
Amărât(ă)
Fericit(ă)
Anxios(Anxioasă)
Depresiv(Depresivă)
Bucuros(Bucuroasă)
Preocupat(ă)
Voios(Voioasă)
Înspăimantat(ă)
Deprimat(ă)
Mulțumit(ă)
Necăjit(ă)
Încordat(ă)
Satisfăcut(ă)
Mâhnit(ă)
Îngrozit(ă)
Nervos(Nervoasă)
Încântat(ă)
Entuziast(ă)
Îndurerat(ă)
Alarmat(ă)

85

Bine dispus(ă)
Panicat(ă)
Suparat(ă)
Distrus(ă)
Jovial(ă)
Disperat(ă)
Dinamic(ă)
Neliniștit(ă)
Înfricoșat(ă)
Plin(ă) de vitalitate
Deznădăjduit(ă)
Fără speranță