Programul de studiu Licență [309288]

[anonimizat]: [anonimizat]

2018

[anonimizat]: [anonimizat]

2018

[anonimizat].

Prin acest traseu vreau să delimitez calea cea mai simplă din orașul Aleșd la cetatea Piatra Șoimului pentru orice turist. De asemenea este nevoie de amenajarea și renovarea unor aspect ale cetății ca ea să nu prezinte pericole (alunecări sau căderi) pentru turiști.

1

1.Elemente de geografie și environment local

1.1. Localizarea geografică a [anonimizat] a orașului Aleșd pe drumul național 1H, urmând să intre după aproximativ 100 [anonimizat] 1 kilometru iese de pe drumul național și continuă de-a [anonimizat]. După câteva poienițe pe distanță de aproximativ 2 kilometri traseul intră în pădure. [anonimizat].

Cetatea a [anonimizat] o altitudine de 484 de metri. Zidurile urmăresc conformația terenului și sunt constituite din piatră locală. În unele zone pot fi observate câteva blocuri din piatră fasonată ce par să provină dintr-o presupusă capelă gotică. Accesul în cetate se făcea pe latura estică unde a [anonimizat].

[anonimizat]-Vestul României într-o zonă deluroasă pe șoseaua internațională E15 [anonimizat], pe terasa a 2-a pe malul drept al Crișului Repede la 38 km de Oradea.

[anonimizat]. După un drum de 15 minute pe jos se ajunge în centrul satului Peștiș unde se părăsește șoseaua asfaltată și se merge spre N-V pe un drum forestier amenajat. După un drum de aprox. 35 [anonimizat] 40 de minute pe valea pitorească a pârâului Șoimul care se lărgește treptat până aproape de cetate. Înainte de a [anonimizat]. 250m, [anonimizat].

Străbătând acest ultim traseu se înfățișează în față o poieniță rotundă în N-V căreia, pe o stâncă

2

abruptă de cca. 60 m înălțime, se pot vedea ruinele cetății.

[anonimizat] o [anonimizat].

În amplasarea cetății constructorul a tinut cont de factori economici si politici ca:

– Posibilitatea realizării legăturilor între satele de pe valea Crișului Repede și cele de pe valea Barcăului;

– Faptul că era un loc sigur și inaccesibil și existența materiilor prime necesare construirii cetății.

La est de cetate, la cca. 300 m se află drumul care făcea legătură între satele domeniului. Acesta

era un drum sigur trecând prin pădure.

Cetățile de genul acesta ridicate pe stânci erau destinate apărării împotriva tătarilor de la mijlocul sec. XIII.

Fig. 1. Traseul vizat (sursa: prelucrare ArcGIS)

3

Fig. 2. Valea Șoimu prin Peștiș (sursa: Epureanu Richard)

Fig. 3. Traseul prin pădure (sursa: Epureanu Richard)

4

Fig. 4. Harta turistică a Țării Crișurilor, Cetatea Șoimului este bulina gri cu nr. 10 (sursa: Centrul de informare turistică Aleșd)

5

1.2. Suportul petrografic și relieful

Munții plopișului, în cadrul cărora se află Cetatea Piatra Șoimului, sunt aflați în capătul vestic al Muntilor Apuseni între valea Barcăului la N si valea Crișului Repede la S.

Deși sunt formați din cele mai vechi formațiuni geologice (șisturi cristaline), ating înălțimi de doar maxim 918 m în est datorită acțiunii agenților externi și falierii produse în vestul Carpaților Occidentali. Pe lângă formațiunile mezozoice în apropierea cetății apar și altele mai noi, neozoice, formate din calcare dure. Munții Plopișului au o lungime de cca. 40 de km. și o lățime de 5-15 km, întinzându-se până în localitățile Derna-Tătăruș. La vest de cetate, cea mai apropiată așezare este satul Lugașul de Sus aparținătoare comunei Lugașul de Jos, la N-E Pădurea Neagră, la est comuna Șinteu, iar la sud de cetate satul Peștiș și orașul Aleșd. Alături de munții Plopișului, pe teritoriul domeniului se află dealuri care nu depășesc înălțimea de 300 m.

1.3 Clima

Din punct de vedere climatic zona cuprinsă între valea Barcăului și valea Crișului Repede este așezată în zona de climă temperat continental moderat cu slabe influențe mediteraneene în care verile sunt calde iar iernile sunt cu temperaturi usor negative, climă caracteristică zonelor de deal. Temperatura este mai scăzută în partea de est și la poalele muntelui, și mai ridicată în partea de vest și zonele de câmpie.

Media anuală a precipitațiilor din localitatea Aleșd se încadrează între 700 – 800 mm, iarna înregistrându-se un nivel scăzut de precipitații, cele mai puține precipitați cad în lunile ianuarie și martie datorită predominanței regionale Anticiclonului și lipsei convenției termice cele mai mari cantități înregistrându-se pe perioada verii, primăvara și toamna având nivel de precipitații egale.

6

1.4 Hidrografia

Cursurile de apă care străbat așezările din care este compus orașul Aleșd sunt:

Crișul Repede care izvorăște din Nord-Estul Munților Apuseni

Valea Morii, afluent al Crișului Repede

Valea Șoimului, pe cursul căreia se află traseul turistic

Valea Peștișului

Valea de Tinăud

Valea Bistrei.

1.5 Elemente bio-pedogeografice

Arealul în care este propus traseul este împădurit în mare parte cu esență de fag (fagus silvatica) și mai puțin cu stejari (quecus robur), carpeni (carpenus betulus), ulmi (ulmus folicea), tei (tilia), cer (quecur cerris), paltin de munte (acer pseudoplatanus) și frasin (fraxinus excelsior). Specii de arbuști: socul, alunul, sângerul, tulichina, cornul, lemnul câinelui și clocotișul. Specii de ierburi: colțișor, vinariță, trepădătoarea, urzica galbenă, silnicul, sânișoara, slăbănogul, leurda, măcrișul și rogozul. Între păduri se află poieni care sporesc puterea de atracție ale acestor munți. 70% din suprafața acestei zone este acoperită de păduri.

Acești munți sunt adăpost pentru multe animale precum: vulpea (canis vulpes), căprioara (capreolus capreolus), lupul cenușiu (canis lupus), porcul mistreț (sus scrofa), iepurele (lepus europaeus), râsul (lynx lynx), veverița (sciuridae), viezurele (meles meles), fazanul (phasianus colchicus), pițigoiul (parus major), ciocănitoarea (dendrocopos medius), graurul (sturnus vulgaris), mierla (turdus merula), privighetoarea (luscinia megarhynchos), șarpele orb (anguis fragilis), șopârla (lacertilia), guzganul (rattus), broasca (anura), liliac comun (myotis myotis).

Solul în zona UAT Aleșd este format în zona de luncă din soluri aluvionare în diferite grade de solificare, iar în zonele mai înalte apare cernoziomul levigat, care în zona terenurilor ocupate cu pădure de foiase a format soluri brune de pădure dezvoltate pe argilă, marne, gresii și unde se găsește fag amestecat cu conifere.

7

1.6 Elementul construit și antropizarea

Antropizarea în zonă este slabă: în afară de ruinele Cetății Șoimului, bastionului și capelei, la poalele cetății se găsește o casă care reprezintă ocolul silvic al satului Peștiș

Fig. 5. Ocolul silvic Peștiș la poalele cetății (sursa: Epureanu Richard)

8

2. Istoria Aleșdului și Cetății Piatra Șoimului

Cetatea Piatra Șoimului din satul Peștiș este atestată documentar in 1306. Conform unor surse istorice construirea cetății a durat 34 de ani. Ea a fost distrusă in 1711. Astăzi sunt vizibile doar ruinele cetății de odinioară și are șansa de a deveni o atracție turistică și un simbol regăsit al orașului Aleșd.

Prima atestare documentară a Aleșdului este din jurul anilor 1291 -1294, când apare într-un registru de dijme episcopale sub numele de Villa Ellusd. El a fost înființat prin colonizare de către stăpânii cetății, pe domeniul acesteia. În 1332 este consemnată cu numele Sacerdos de Villa Elesd iar în 1622 cu toponimul Elesd. Pe atunci localitatea era situată pe malul stâng al Crișului Repede, zona unde se află azi Aleșd fiind o zonă mlăștinoasă pe atunci. Datorită inundațiilor frecvente, locuitorii au fost nevoiți să și lase locuințele de la Sud de Crișul Repede și au mutat Aleșdul pe malul drept fiind o zonă un pic mai înaltă.

În perioada 1658 – 1660 cetatea Piatra Șoimului s-a aflat în posesia domnului Țării Românești Constantin Șerban Basarab. În 1711, cetatea a fost aruncată în aer de trupele imperiale austriece.

În 1904 pe acest teritoriu a avut loc o puternică mișcare țărănească, cu participarea a peste 4000 – 5000 de țărani români și maghiari, împotriva măsurilor guvernului de la Budapesta, reprimată sângeros de autorități. Evenimentul este amintit de un monument situat în centrul orașului.

Localitatea Aleșd a fost declarată oraș în anul 1968, statut pe care îl are și în prezent.

Conform unor surse istorice, construcția cetătii a început in anul 1242, adică la finalul invaziei mongole-tătare din 1241 – 1242 care a pustiit așezările din Transilvania; cetatea a fost finalizată în anul 1276. Inițiatorul construcției ar fi fost un nobil maghiar, judele regelui Bela IV, Geregye Pal (Paul), care aparținea unei familii de nobili ce adusese servicii coroanei maghiare în timpul invaziei tătare.

9

Cetatea își trage numele de la stânca înaltă de 500 de metri pe care este ridicată și care era considerată accesibilă doar pentru șoimi.

Scopul cetății era să servească drept centru nobiliar pentru zona cunoscută sub numele de Țara Bistrei, zonă care se întindea asupra unor teritorii ce fac parte din județul Bihor (partea de nord și de vest) si Sălaj (partea de sud și sud-vest). Cu timpul domeniul Cetății Pietrei Șoimului a ajunssă stăpânească mai multe așezări, uneori alipite cu forța; in 1406 de domeniul Cetății aparțineau 47 de sate, acesta întinzându-se până la Huedin.

10

Fig. 6. Domeniul Cetății Piatra Șoimului în evul mediu (sursa: Josza Ferenc – Cetatea Piatra Soimului Monografie)

11

3. Diagnostic teritorial

Orașul Aleșd este un oraș de rangul III care se află în Nord-Vestul României, în partea de Est a județului Bihor într-o zonă deluroasă la o altitudine de 224 m la poalele Munților Plopiș. Aleșdul se află pe șoseaua internațională E15 cunoscută și ca D.N. 1 (E 60) în mijlocul depresiunii Vad-Borod, pe terasa a 2-a pe malul drept al Crișului Repede. Este situat la 38 de kilometri Est de Oradea și la 112 kilometri Vest de Cluj-Napoca.

În componența orașului intră 4 așezări: Aleșd în centrul acestora, la Nord-Est, Peștiș la 2 kilometri de Aleșd, la Est, Tinăud la 3 kilometri de Aleșd și la Nord, Pădurea Neagră la 17 kilometri de Aleșd; ocupă o suprafață de 71.95 kmp și se învecinează la nord cu comuna Popești, la nord-est cu comuna Șinteu, la est cu comuna Aușeu, la sud cu comuna Aștileu și la vest cu comuna Lugașu de Jos.

Pădurea Neagră este așezată în zona montană a Plopișului, pe valea Bistrei; Peștiș și Tinăud se află în zona deluroasă a Plopișului; Aleșdul propriu-zis este așezat pe prima terasă a malului drept al Crișului Repede.

Localitatea Aleșd a fost declarată Oraș în 1968, păstrând acest statut și în prezent.

Gara Aleșd se află la 5 kilometri de oraș, în satul chistag care aparține de comuna Aștileu, la Sud de Aleșd iar Halta Aleșd este la 2 kilometri Sud de oraș, aceasta fiind administrată de comuna Aștileu

Conform recensământului din 2011 Aleșd are 10.066 de locuitori fiind în scădere față de recensământul din 2002 (10.415 locuitori). Majoritatea locuitorilor sunt români cu minorități de maghiari, romi și slovaci.

12

Fig. 7. Situarea localității Aleșd în Județul Bihor ( sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b9/Alesd_jud_Bihor.png )

13

Fig. 8. Încadrarea Cetății Șoimu în teritoriu (sursa: primăria orașului Aleșd)

14

Fig. 9. Panoramă asupra Aleșdului de la cimitir

15

4. Conceptul de traseu turistic și amenajarea unui traseu turistic

4.1. Din literatura românească

Începând cu anii 1950, turismul a devenit o ramură foarte complexă a economiei la nivel mondial. Turismul reprezintă întreaga societate și se poate spune despre turism ca fiind barometrul societății.

În politica de dezvoltare economico-socială mondială, turismul, prin ramurile sale comerciale, ca factor de recreație și cunoaștere, este un element foarte important.

Datorită dezvoltării turismului au fost afectate în mod pozitiv și celelalte sectoare economice. Prin dezvoltarea muncii și producției au crescut veniturile și puterea de cumpărare. La nivel economic, dezvoltarea turismului se concentrează pe cererea sporită de servicii și bunuri de consum, stimulând astfel sectoarele producătoare ale economiei.

Ca efect al evoluției societății, fenomenul turistic a cunoscut o creștere accelerată

În amenajarea teritoriului se ține cont de dezvoltarea armonioasă între solicitările turiștilor și protejarea mediului înconjurător în dezvoltarea zonelor turistice. Amenajarea turistică este un proces continuu de proiectare a dotărilor, de recondiționare și redimensionare în funcție de cerere și ofertă turistică

Pe parcursul anilor, în literatura de specialitate au fost mai multe puncte de vedere cu privire la amenajarea teritoriului. F. Prikvil consideră amenajarea teritoriului ca fiind “un efort de dezvoltare planificată aplicată la diferite sectoare ale economiei naționale, în vederea realizării unei soluții optime pentru dezvoltarea coordonată a unei zone, într-un ansamblu coomplet” în “Revue de tourisme”, nr. 2/1967. Amenajarea turistică valorifică resursele specifice, urmărește dezvoltarea armonioasă anumitor regiuni, stimulează creșterea echilibrată și ritmată. Zona sau regiunea turistică este considerată sistem recreativ socio-spațial. Structura zonelor turistice este concepută ca un sistem transformabil care permite dezvoltări continue și adaptări care țin cont de intervențiile din structura cererii. Amplasarea în teritoriu a dotărilor are nevoie de proporții corespunzătoare care să nu degradeze perimetrele cu resurse turistice valoroase.

16

Pentru a îmbunătăți funcționalitatea sistemului amenajabil, trebuie cunoscut și descris comportamentul și interacțiunea dintre componente, orice mutație putând modifica echilibrul sistemului. Pentru asta se stabilesc formele posibilelor mutații, corelațiile dintre ele, dacă pot fii controlabile sau nu:

-organizarea sistemică a zonelor turistice, în care elementele componente ale sistemului se integrează în rețeaua și sistemelor de localități

-permanentizarea asociației între componentele sistemului și celelalte localități din aceleași sau diferite zone turistice pentru construirea în comun a obiectivelor economice, pentru asigurarea eficienței economice ridicate a investițiilor

Pentru elaborarea unei strategii de amenajare turistică se iau în calcul mai mulți factori printre care: resursele turistice naturale și antropice, gradul de valorificare al acestor resurse, resursele materiale, financiare și umane aferente turismului; obiectivele economice și politice; realizările din activitatea turistică din punct de vedere al structurilor de primire, rezultatele economico-sociale și circulația turistică. Ținând cont de acești factori, obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică sunt: Valorificarea potențialului turistic la un nivel superior, diminuarea sezonalității, respectiv echiparea teritoriului cu dotări funcționale pe tot parcursul anului pentru extinderea sezonului turistic și atragerea unui număr mai mare de turiști; expandarea ariei geografice de proveniență a turiștilor din străinătate; creșterea eficienței sociale și economice a activității turistice; dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile în teritoriul amenajat; conservarea și păstrarea obiectivelor turistice și a mediului înconjurător.

Pentru elaborarea și aplicarea strategiilor de amenajare turistică, în literatura de specialitate s-au elaborat următoarele principii:

Principiul integrării armonioase a suprafețelor construite cu condițiile naturale, cu baza materială turistică și structura edilitară; acest principiu impune necesitatea de armonizare a construcțiilor turistice cu arhitectura locală, integrate în mediu geografic;

Principiul structurilor evolutive care precizează că o structură turistică trebuie să reprezinte un sistem transformabil și multifuncțional care să permită, în funcție de cerințele clienților,

17

adaptări și dezvoltări continue

Principiul realizării serviciilor turistice de bază (transport, cazare, alimentație publică) și serviciilor suplimentare care accentuează elementul dinamic, recreativ al unei zone.

Principiul rețelelor independente între populația autohtonă și construcțiile și activitățile turistice.

Principiul funcționalității optime a sistemului turistic; orice dereglare în funcționarea unei componente duce la efecte în lanț cu consecințe asupra activității turistice și teritoriului.

În funcție de principiile și obiectivele precizate mai sus, luând în calcul factorul timpului, strategiile de amenajare turistică pot fi: pe termen scurt (1 – 2 ani), ca o direcție de moment la cererea turistică, cu efecte economice prevăzute; pe termen mediu (3 – 5 ani), cu modernizări și dezvoltări ale spațiului deja amenajat; pe termen lung (6 – 10 ani), care vizează amenajarea unor noi puncte, centre, stațiuni, zone sau subzone turistice moderne, care să răspundă unor motivații și necesități ale cererii pe o perioadă îndelungată

Într-o altă viziune, strategiile de amenajare turistică se împart în: a) strategia flexibilității sau a structurilor evolutive, ce presupune o adaptare permanentă la cerințele turiștilor, zona turistică amenajându-se polifuncțional, cu efecte de creștere a eficienței dezvoltării și valorificării ofertei turistice; b) strategia de diferențiere adică a accentuării originalității în construcțiile turistice și în serviciile și produsele oferite; c) strategia diversificării, care presupune amplificarea echipărilor și dotărilor legate de serviciile suplimentare (mijloace și forme de agreement cât mai diverse, rețea comercială diversificată și modernă, excursii variate, circuite atractive etc.).

La amenajarea turistică a unui teritoriu contribuie organizarea turismului și economia, geografia, ecologia, științele naturii, arhitectura, geologia, sociologia ș.a. – fiind o acțiune interdisciplinară care pornește de la studii de detaliu și se încheie cu retroacțiunea exploatării turistice.

Dotarea și amenajarea unei zone turistice intră în procesul de de punere în valoare a teritoriului și a resurselor lui. Această acțiune trebuie realizată într-o viziune sistemică, în cadrul sistemului general al turismului românesc, în legătură strânsă cu celelalte sisteme (social, politic, economic, natural, demografic etc.) cu care se interacționează funcțional și spațial, într-un echilibru dinamic.

18

Elaborarea unei strategii de amenajare turistică trebuie să aibă în vedere elementele de influență care acționează asupra calității mediului înconjurător, ca spațiu de recreere și odihnă, și să țină cont de realitățile “teritoriale” ale zonelor, și determinările acestora. Astfel, elementele din strategia de amenajare turistică sunt:

– integrarea armonioasă în ansamblul cadrului natural a viitoarelor construcții, evidențiind resursele turistice antropice;

– diversificarea dotărilor complementare și de bază pentru asigurarea a mai multor prestații turistice;

– crearea unei oferte turistice cu caracter de originalitate și specificitate bine evidențiat, prin folosirea culturii zonei și caracteristicilor civilizației și calității teritoriului;

– asigurarea, în funcție de preferințele turiștilor, unei flexibilități a ofertei, care să permită o adaptare și dezvoltare continuă;

– dimensionarea viitoarelor construcții, în special a stațiunilor, evitându-se pericolul de degradare a peisajului și fenomenul de aglomerare turistică, peisajul fiind considerat “materia primă” de bază în ansamblul turistic și cel mai important factor al dezvoltării;

– ierarhizarea tipurilor de servicii turistice, conform dimensiunilor și specificului zonei, accentuându-se serviciile ce corespund în cel mai înalt grad, calitativ și cantitativ, preferințelor turiștilor;

– echiparea cu dotări auxiliare a diferitelor puncte ale zonei, pentru facilitarea practicării unei game largi de forme de turism;

– asigurarea functionării optime a activității turistice în zonă: accesibilitate, parcaj, cazare, masă, transport și alte servicii;

– asigurarea unei eficiențe ridicate economice și sociale a activității turistice, paralel cu oferirea serviciilor de calitate.

Problemele puse de amenajarea unei zone turistice sunt mai complexe, dar, abordarea trebuie realizată într-o viziune de marketing, științifică, care să facă o corelare a deciziilor privind produsul turistic și promovarea lui pe piața turistică națională și internațională.

19

În acțiunea de amenajare turistică, întreprinderea turistică operează în mediul social – economic, natural și mediul înconjurător, în care acționează o serie de factori ce nu pot suferi influențe din partea acesteia: dispozițiile legale, clima, variabilele macroeconomice, culturale etc.

Sub controlul întreprinderii sunt variabilele deciziilor privitoare la produsul turistic, precum și acțiuni legate de tarife și prețuri, canale de promovare și distribuție.

Un rol important în amenajarea turistică îl joacă variabilele deciziei de amenajare. Coordonarea și integrarea acțiunilor prin anticiparea evoluției fenomenului și a eficienței pe parcursul unei perioade de timp este asigurată prin planul de amenajare turistică. Planul cuprinde de asemenea, în funcție de obiectivele întreprinderii, volumul de resurse necesare, în proporțiile cerute de obținerea unui rezultat optim ducând la maximizarea beneficiilor.

În teoria generală a sistemelor, programarea politicii de amenajare și dezvoltare turistică este destinată să determine cât mai eficient conjugarea mai multor variabile ale deciziei de amenajare turistică, aflate sub un control permanent, față de variabilele exterioare de pe piața turistică care nu sunt controlabile și față de diferitele restricții existente. Scopul este de a da valoare maximă obiectivelor întreprinderii turistice.

Pentru găsirea unei forme precise de exprimare a interdependenței dintre factori, cât și pentru a da valoarea maximă unei funcții unde apar diferite obiective care pot avea conflicte, Demetrescu M.C. a individualizat următorii factori:

Factori controlabili de către întreprindere;

Factori necontrolabili, asimilabili cu stările naturii din teoria deciziei;

Factori ce exprimă acțiunile altor întreprinderi care urmăresc aceleași scopuri pe piață, ca și întreprinderea în cauză;

Limite și restricții;

Câteva expresii ale rezultatului interacțiunii dintre factorii care concură la atingerea obiectivelor;

O funcție care permite maximizarea tuturor obiectivelor.

Pe baza acestor elemente se poate programa interacțiunea dintre variabilele de decizie pentru amenajarea turistică a unei zone sau stațiuni.

20

În strategia de amenajare turstică pe termen lung trebuie indentificată structura optimă în timp pentru toate variabilele de sub controlul întreprinderii, în funcție de nivelurile

și tendințele probabile ale variabilelor exterioare necontrolabile. Etapele elaborării programului amenajării turistice sunt următoarele:

Clasificarea obiectivelor;

Formularea unei funcții de utilitate care permite maximizarea obiectivelor;

Identificarea variabilelor controlabile de decizii și influenței acestora asupra obiectivelor;

Determinarea nivelurilor probabile ale variabilelor necontrolabile și efectele lor asupra obiectivelor;

Stabilirea restricțiilor care acționează asupra obiectivelor și asupra variabilelor de decizii;

Elaborarea regulilor și nivelelor de decizii care să maximizeze funcția globală a obiectivelor întreprinderii turistice.

Practica demonstrează că pentru elaborarea unei strategii de amenajare turistică, în cadrul unei cercetări științifice, punctul de pornire trebuie să fie constituită din bilanțul teritorial, realitatea teritorială sau rezultatele evaluărilor cantitative și calitative ale resurselor turistice. Sinteza acestora, direcțiile de cercetare sunt orientate spre desprinderea formelor de turism adecvate și spre identificarea căilor de utilizare intensivă a resurselor.

Amenajarea zonelor turistice implică un efort din partea specialiștilor în economie, sistematizare, arhitectură, geografie, ecologie, geologie, sociologie, matematică etc. De obicei se începe cu studii de specialitate, se continuă cu simularea funcționalității spațiului turistic de amenajat și parametrilor și se termină cu decizia de amenajare.

21

4.2. Din literatura internațională

4.2.1. Planificarea traseelor turistice folosind rețele sociale

Sistemele de recomandare pentru călătorii au devenit niște aplicații tot mai populare pentru planificarea și organizarea excursiilor turistice. Printre alte provocări, aceste aplicații trebuie să mențină informații de actualitate despre destinațiile turistice populare, precum și furnizarea unor ghiduri turistice care să întâlnească preferințele utilizatorilor. PlanTour este un sistem care creează planuri turistice personalizate folosind informații generate de oameni extrase din rețeaua socială de călătorii Minube. Sistemul PlanTour urmărește o planificare automatizată care să genereze un plan pe mai multe zile cu cele mai relevante puncte de interes turistic ale regiunii vizitate. Sistemul colectează informații de la utilizatori și puncte de interes din Minube, grupează aceste puncte cu tehnici de grupare ca să împartă problema în câte o sub-problemă pe zi. Apoi folosește un planificator automat care găsește planuri turistice de calitate. Spre deosebire de alte sisteme de recomandări turistice, planificatorul PlanTour este capabil să organizeze puncte de interes relevante ținând cont de unitățile așteptate de utilizator și rezultatele utilizatorului de la o rețea socială reală.

Lucrarea scoate în evidență de asemenea cum se folosesc recomandările făcute de oameni ca să ghideze căutarea de soluții de sarcini combinate. Sistemele inteligente rezultate deschid posibilități noi de combinare a cunoașterii generate de om cu tehnici automate eficiente la rezolvarea sarcinilor computaționale dificile. Dintr-o perspectivă inginerească se susține pentru folosirea de reprezentări declarative a sarcinilor de rezolvare a problemelor care au dat semne de îmbunătățire a modelării și menținerii sistemelor inteligente.

22

4.2.2. Reabilitarea castelelor medievale

Încă din secolul al XIX-lea s-a acordat o atenție semnificantă pentru castelele medievale în Lituania, atenție care mai târziu s-a axat pe căutarea identității. Ca rezultat, la mijlocul secolului XX, castelele medievale și părțile lor au început să fie restaurate și reconstruite. Dar Castelul superior al Vilniusului a fost ocolit datorită condițiilor geologice dificile al arealului.

Lucrările de reabilitare ale castelului s-au efectuat treptat și au inclus reconstrucții minore ale zidurilor și ale altor elemente arhitecturale. Cu referire la istoria castelului din Vilnius, cei de la academia de arte din Vilnius au examinat evoluția și provocările lucrărilor de conservare și reabilitare ale moștenirii medievale și anume ale obiectelor construite din piatră și/sau pereți de cărămidă.

Cercetarea asupra castelelor medievale s-a intensificat în jurul anilor 1900 ca rezultat al abordării schimbătoare ale obiectelor de moștenire, dar lucrările științifice au devenit mai răspândite și de impact numai după primul război mondial. Este important în zilele noastre să se revizuiască practicile de conservare și de recuperare ale castelelor medievale. Astfel evaluându-se atât aspectele pozitive cât și negative ale lucrărilor istorice, greșelile din trecut se pot evita.

Analiza castelului din Vilnius va ajuta la ilustrarea gamei largi de posibile provocări de conservare. Se discută în legătură cu modul în care castelul va fi reabilitat: ori se vor păstra ruinele castelului, sau va fi complet reabilitat prin lucrări de construcție.

La începutul secolului XIX pereții castelului erau sub risc de colaps. Așadar, în 1817 castelul și condițiile geologice ale mediului care îl înconjoară au fost investigate de către un inginer și arhitect scoțian (William Hastie) care a propus pentru început să consolideze dealul pe care se află castelul pentru a limita eroziunea acestuia cauzată de ploi puternice și de dezgheț. Mai apoi a decis să îndrepte albia Vilniei care curge chiar lângă dealul pe care se află castelul prin urmare fiind un factor de eroziune al dealului.

23

Dealul castelului a fost inclus în planul de parcuri de recreere ale orașului Vilnius. Înpădurirea dealului a dus la efecte negative pentru castel cum ar fi accelerarea eroziunii dealului. De asemenea s-a construit un drum pe versanții dealului.

Primele practici de conservare ale patrimoniului architectural au vizat conservarea autenticității. Între anii 1895 – 1896, toți pereții castelului au fost acoperiți cu un strat gros de ciment cu scopul de a proteja pereții de umiditatea care a erodat părțile mai adânci ale pereților. Fisurile mai mari din pereți cauzate de eroziune și scufundarea solului au fost de asemenea reparate. S-a sugerat construcția unor acoperișuri protectoare de lemn deasupra ruinelor. În anii 1930 scopul principal al conservării și reabilitării castelului era menținerea lui sub formă de ruine, fiind cel mai bun martor al trecutului istoric.

Cercetările pentru cele mai bune moduri de a acumula cunoștințe despre patrimoniu architectural au început înainte de al doilea război mondial. După reconstrucția și acoperirea celui de al treilea etaj al turnului castelului cu beton armat, a fost planificat deschiderea unui muzeu și adaptarea ruinelor palatului ca o expoziție deschisă a zidăriei medievale. Investigații arhitecturale,

arheologice și geologice ale palatului și castelului au fost de folos la găsirea a mai multor informații știintifice importante, pe baza cărora palatal a fost pregătit pentru mai multe lucrări de conservare iar turnul de Vest a fost adaptat pentru muzeul cu expozițiile arhitecturale și arheologice ale castelului.

Conform arhitectului, lucrările de reconstrucție ar dăuna autenticității castelului.

În 1977, arhitectul S. Lasavickas a pregătit 3 proiecte, care, în opinia lui ar fi cele mai potrivite pentru protecția castelului de impactul environmental și degradările din viitor. Arhitectul a propus 3 schițe:

24

Acoperirea pereților ruinelor cu un acoperiș din țiglă și acoperirea primului etaj cu un acoperiș de fier, așa încât scheletul ruinelor să fie păstrat.

Construirea unui plafon între primul și al 2-lea etaj și restul rămâne acoperit cu un acoperiș cu țigle slabe.

Recreearea sălilor interne și pereții lipsă ai celui de-al 2-lea etaj folosind construcții de lemn sau metal și acoperirea întregii clădiri cu un acoperiș înalt.

La sfârșitul secolului XX principiile stilurilor de restaurare au continuat să fie dezvoltate în ciuda noilor încercări de a lua o abordare mai conceptuală în calcul. Temnițele au fost de asemenea renovate și adaptate pentru muzeu.

Toți copacii care au crescut de la sfârșitul secolului XIX pe dealul castelului au fost tăiați, prin urmare, peisajul de pe deal s-a întors la cum arăta înainte de secolul XIX. Rădăcinile copacilor rupeau straturile superioare de sol al dealului, acesta fiind unul din motivele principale ale tăierilor copacilor. Unele din construcții din lucrările anterioare de conservare care aveau efecte negative asupra ruinelor castelului au fost de asemenea eliminate. Clădirea cu un etaj care a fost construită pe ruinele turnului Sudic în 1988 a fost dărâmată și a fost instalată o punte de observare.

Datorită noilor lucrări de management de patrimoniu, teritoriul castelului din Vilnius își recâștigă treptat reprezentarea autentică ale ruinelor așa cum erau în anii 1930.

În concluzie, practicile de reabilitare și conservare din Lituania duc lipsă de conștiință conceptuală ale valorilor estetice și utilitare ale castelelor medieval. Reprezentarea vizuală ale ruinelor pot fi mult mai eficiente decât reconstrucția completă a clădirilor. Creativitatea și inovația este extrem de importantă atât în cazul lucrărilor majore de conservare cât și de renovare, astfel încât o reflecție mai bună a caracterului istoric poate fi atinsă.

25

5. Propuneri pentru amenajarea traseului și a cetății

5.1. Starea actuală a cetății și propuneri de amenajare

În stadiul de conservare actuală a cetății, pot fi deosebite câteva incinte între care se remarcă una cu o suprafață de 64 de metri pătrați. Centrul cetății este ocupat de un donjon (construit probabil spre sfârșitul secolului al XIII-lea) construcție ce pare a reprezenta și prima fază de edificare a cetății. Materialul de costrucție este reprezentat de piatra locală, nefasonată sau cioplită sumar, în unele locuri pot fi observate și blocuri din piatră lucrată îngrijit ce pot proveni de la „palatul” din cetate sau de la capela gotică ce se presupune că ar fi existat aici. Ductul zidurilor precum și unele elemente de planimetrie pot fi încă deduse însă o mare parte a lor este acoperită de nivelurile masive de dărâmătură rezultate din dinamitarea din secolul al XVIII-lea. La îngreunarea stării de conservare a cetății contribuie substanțial și vegetația crescută din abundență aici.

Ruinele cetății nu mai poartă urme ale finisajelor interioare și exterioare. Nu s-au păstrat planșee, există doar urme și amprente ale unor grinzi, de unde se deduce că majoritatea planșeelor erau din lemn. Deasemenea nu s-au păstrat elemente ale șarpantelor și nici ale tâmplăriilor.

La nivelul actual al cercetărilor nu s-au identificat podele, pardoseli sau alte amenajări arhitecturale ale terenului din cetate și din jurul ei. Nu au fost identificate ancadramente ale golurilor.

Zidurile de piatră ale cetății prezintă urmele dezastruoase ale aruncării în aer din anul 1711. Mare parte din zidurile de rezistență, de incintă și de compartimentare au fost distruse la nivelul elevației, păstrându-se doar la nivelul fundațiilor sau prin porțiunile inferioare ale paramentului.

26

Comparând situația actuală cu cea vizibilă în desenele și reprezentările de la sfârșitul secolului al XIX-lea sau din secolul XX, putem constata că ele nu diferă semnificativ, adică rezultatele distrugerii provocate prin demolarea sistematică au rămas constante.

În momentul de față următoarele ziduri prezintă necesitatea unei consolidări prin completare și întărirea porțiunii inferioare:

zidul de colț nord-estic, în formă de pană al primei incinte și îndeosebi ciotul de zid păstrat pe latura estică a acestuia

zidul estic al coridurului nordic, ce se înalță peste buza stâncii

zidul vestic al coridorului nordic cu un gol de ușă la partea inferioară

Există mai multe porțiuni de zidărie, unde surpările se accentuează în timp și permit degradarea continuă a paramentului prin expunerea la infiltrațiile de apă și la alunecări.

Situl este populat cu 38 exemplare de copaci în interiorul cetății și alți 20 de copaci în zona sud-estică, în jurul celei de-a doua incinte și a fântânii (gropii de provizii).

Principalul element al cetății, nucleul ei, este un donjon identificat de recentele cercetări arheologice. El s-a suprapus peste stânca de aici, având baza fundației la cca. 434 metri înălțime deasupra mării. Donjonul are un plan aproape pătratic, cu dimensiunile exterioare de 11,7 x 11,8 m și cele interioare de 5,1 x 5,3 m. Grosimea zidurilor variează între 315-330 cm. Grosimile impresionante ne face să presupunem existența inițială aici a unui turn cu înălțimea minimă de 15-20 metri, adică de cel puțin cinci niveluri. Cercetările au identificat subsolul donjonului, de minim 220 metri înălțime interioară și amprentele planșeului lui superior din lemn: câte o crepidă de 20-25 cm pe fiecare latură și o serie de cuiburi de grinzi pe latura estică și vestică. Astfel se deduce să planșeul era format din grinzi orientate est-vest, sprijinite pe tălpi așezate peste crepide, orientate nord-sud. Din elevația parterului s-au păstrat două segmente: pe latura estică având o înălțime maximă de 1,85 metri iar pe latura vestică de maxim 2,2 metri (la colțul nord-vestic). Acest ultim segment de zid include și vestigiile ușii de acces, cu lățimea inițială de cca.75 cm. Ea avea ambrazura nordică la 4,8 metri de latura nordică a turnului.

27

Fig. 10. Planul cetății (sursa: primăria orașului Aleșd)

28

Fig. 11. Ruinele donjonului (sursa: Epureanu Richard)

Fig. 12. Ruinele Bastionului (sursa: Epureanu Richard)

29

Fig. 13. Ruinele capelei (sursa: Epureanu Richard)

Fig. 14. Ruinele cetății (sursa: Epureanu Richard)

30

Fig. 15. Ruinele cetății și indicatoare (sursa: Epureanu Richard)

Fig. 16. O parte din zid (sursa: Epureanu Richard)

31

5.2. Alei, poteci și marcaje

Aleile și potecile dintre cele 3 obiective (cetate, capelă, bastion) sunt destul de rudimentare, după cum se poate vedea în pozele următoare.

Fig. 17. și 18. Poteci (sursa: Epureanu Richard)

32

Fig. 19. și 20. Marcaje de orientare în circuit (sursa: Epureanu Richard)

33

Fig. 21. și 22. Modele de alei, poteci amenajate (sursa: Trail Assessment and Condition Surveys)

34

5.3 Infrastructură de informare

5.3.1. Panouri de informare

Panourile de informare turistică sunt plasate în mai multe puncte din Aleșd, Peștiș și pe parcursul traseului. Unele panouri au fost deteriorate în timp din cauza vremii, prin urmare propun ca panourile să fie acoperite.

Fig. 23. Panou deteriorat pe traseu (sursa: Epureanu Richard)

35

Fig. 24. Model de panou acoperit (sursa: Trail Assessment and Condition Surveys)

Fig. 25. Model de panou făcut de primăria Aleșd (sursa: primăria orașului Aleșd)

36

Fig. 26. Hartă făcută de primăria Aleșd (sursa: primăria orașului Aleșd)

5.3.2 Indicatoare de orientare

În zona cetății au fost plasate următoarele indicatoare de orientare:

37

Fig. 27. Panou și indicatoare de orientare (sursa: Epureanu Richard)

Fig. 28. Indicatoare lângă capelă (sursa: Epureanu Richard)

38

5.4 Alte soluții amenajistice

5.4.1. Podețe și balustrade

Momentan există un singur pod pe traseul vizat care trece peste valea Șoimu. Acest pod este unul simplu fără balustrade.

Fig. 29. Pod peste valea Șoimu (sursa: Epureanu Richard)

Fig. 30. Model de pod de lemn cu balustrade (sursa: Trail Assessment and Condition Surveys)

39

5.4.2. Echipamente pentru observare a naturii și puncte de belvedere

În cadrul Cetății Piatra Șoimului există 2 puncte de belvedere: pe latura nordică și latura sudică. În aceste 2 puncte se pot monta foișoare echipate cu binocluri sau telescoape de observare.

Fig. 31. Panoramă din punctul de belvedere sudic (sursa: Epureanu Richard)

40

Fig. 32. Panoramă din punctul de belvedere nordic (sursa: Epureanu Richard)

Fig. 33. Model de foișor de observare (sursa: https://www.cgtrader.com/3d-models/exterior/historic/watchtower)

41

Concluzii

Ca într-o concluzie finală amenajarea traseului și mai ales a cetății Piatra Șoimului va deschide acest obiectiv turistic istoric cultural către o gamă mult mai largă de turiști (din categorii de vârste mai variate) atât din țară cât și din străinătate.

Cetatea și împrejurimile pot fi vizitate atât de către turiști interesați de istorie și cultură, cât și de către pasionații de natură și de drumeții.

42

Bibliografie:

1. Ferenc., J., (oooo), Cetatea Piatra Șoimului Monografie, Editura.

2. Erdeli., G., Gheorghilaș., A., (2006), Amenajări Turistice, Editura Universitară.

3. Privkil., F., Methode de travail du plan d’ amenagement du territoire d’ un region de tourisme, în “Revue de tourisme”, nr. 2/1967.

4. Berbecaru I., Botez M., 1977, Teoria și practica amenajării turistice, Editura Sport – Turism, București.

5. Cristureanu Cristina, Zadig Rodica, Baron P., 1982, Economia turismului, A.S.E., București.

6. Rău R., 1981, Turismul – element principal în sistematizarea teritoriului și a localităților, în Turismul în economia națională, Editura Sport – Turism.

7. Defert P., 1966, La localisation touristique, Edition Gurten, Berne.

8. Botez M., Berbecaru I., 1977, Teoria și practica amenajării turistice, Editura Sport – Turism, București.

9. Sauer Cl., 1970, Principiile planificării spațiale ale înzestrării turistice, în “Comunicări la Seminarul interregional al O.N.U.” de la Dubrovnik.

10. Schonland G., 1970, Principii fundamentale ale planificării turistice, în “Comunicări la Seminarul interregional al O.N.U.” de la Dubrovnik.

11. Cristureanu Cristina, Baron P., 1987, Economia turismului, A.S.E., București.

12. Demetrescu M.C., 1974, Introducere generală în teoria sistemelor, cu aplicații în domeniul deciziilor de marketing, A.S.E., București.

13. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ale%C8%99d#/media/File:Alesd_jud_Bihor.png

14. http://turismalesd.ro/cetatea-piatra-soimului-2/

43

15. http://www.alesd-bihor.ro/

16. Isabel Cenamor., Tomas de la Rosa., Sergio Nunez., Daniel Borrajo., 2015, Expert Systems with Applications, Computer Science Department, Universidad Carlos III de Madrid, Leganes (Madrid), Spania.

17. http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/plopis_ses_-61/fauna/

18. https://www.cgtrader.com/3d-models/exterior/historic/watchtower

44