PROGRAMUL DE STUDIU INGINERIA SISTEMELOR DE ENERGII REGENERABILE [306142]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE INGINERIE ENERGETICĂ ȘI MANAGEMENT INDUSTRIAL

PROGRAMUL DE STUDIU INGINERIA SISTEMELOR DE ENERGII REGENERABILE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

TEHNOLOGII DE VALORIFICARE A DEȘEURILOR MUNICIPALE SOLIDE ÎN MUNICIPIUL ORADEA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. univ. dr. ing. Zétényi Zsigmond

ABSOLVENT: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE INGINERIE ENERGETICĂ ȘI MANAGEMENT INDUSTRIAL

DEPARTAMENTUL INGINERIA SISTEMELOR DE ENERGII REGENERABILE

TEMA_________

Lucrare de Finalizare a studiilor a student: [anonimizat]

1). Tema lucrării de finalizare a studiilor Tehnologii de valorificare a deșeurilor municipale solide în municipiul Oradea

2). Termenul pentru predarea lucrării ______________________________________________

3). Elemente inițiale pentru elaborarea lucrării de finalizare a studiilor __________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

4). Conținutul lucrării de finalizare a studiilor :_______________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

5). Material grafic:________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

6). Locul de documentare pentru elaborarea lucrării:

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

7). Data emiterii temei_____________________________________________________________

[anonimizat]. univ. dr. ing. Zétényi Zsigmond

Cuprins

Introducere

Datorită potențialului energetic important pe care-1 dețin, [anonimizat]. Se poate obține astfel creșterea semnificativă a siguranței în alimentarea cu energie a consumatorilor, [anonimizat].

Sursele de energie regenerabile pot să contribuie prioritar la satisfacerea nevoilor curente de energie electrică și termică într-o [anonimizat], devine oportună prin adoptarea și punerea în practică a unor politici și instrumente specifice.

[anonimizat]: [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat].

Programul de utilizare a [anonimizat] a [anonimizat] 11 decembrie 1997, ratificat și de România prin Legea nr. 3/2001, respectiv de Uniunea Europeană în baza Documentului 2002/3 5 8/CE.

Siguranța alimentării cu energie a consumatorilor din statele membre ale Uniunii Europene este susținută, inclusiv pe baza importurilor de resurse energetice, în condițiile liberalizării pieței de energie și în conformitate cu cerința imperativă de atenuare a impactului creșterii consumului de energie asupra mediului înconjurător.

Prin Carte Albă pentru o Strategie Comunitară, precum și prin intermediul planului de acțiune „Energie pentru viitor – sursele regenerabile”, Uniunea Europeană promovează strategia denumită „Campania de demarare a investițiilor”.

„Directiva 2001/77/EC”, din 27 septembrie 2001, privind „Promovarea energiei electrice produsă din surse regenerabile pe piața unică de energie” a fixat ținte indicative care, dacă vor fi atinse, ponderea energiei electrice din surse regenerabile în anii 2010/2015, va ajunge la 22 %.

În ceea ce privește ponderea utilizării diferitelor tipuri de energii regenerabile în România , dacă nu s-ar lua în calcul producția de energie din marile hidrocentrale (46,2 %) – cele cu puteri de peste 10 MW și nici biomasa sub forma lemnului de foc (circa 50 %) folosit tradițional ca atare în România, atunci ceea ce ar rămâne ca energie produsă exclusiv prin utilizarea „noilor” regenerabile (microhidrocentrale, energie solară, eoliană, geotermală, biomasă sub forma deșeurilor lemnoase, vegetale, biogaz etc.) devine neglijabil.

Potențialul energetic solar rezultă din cantitatea medie de energie provenită din radiația solară incidență (în plan orizontal) care, în România, este de circa 1.100 kWh/m2/an.

Distribuția geografică a potențialului energetic solar relevă că mai mult de jumătate din suprafața României beneficiază de un flux cuprins între: 1.000 kWh/m2/an și 1.300 kWh/m2/an.

Aportul energetic al sistemelor termo-solare la necesarul de căldură și \ apă caldă menajeră din România este evaluat la circa 1.400 – 1.500 mii tep (60 PJ/an), ceea ce ar putea substitui aproximativ 50 % din volumul de apă caldă menajeră sau 15 % din cota de energie termică pentru încălzirea curentă.

Conversia radiației solare în energie electrică se realizează cu instalații fotovoltaice, alcătuite din module solare cu configurații și dimensiuni diferite. Potențialul exploatabil al producerii de energie electrică prin sisteme fotovoltaice este de aproximativ 1.200 GWh/an, iar costul investiției pentru realizarea de sisteme fotovoltaice în rețea de module solare a înregistrat o evoluție favorabilă în ultimele decenii (prețul unui modul solar este în prezent, de circa 2,000 Euro per kW instalat).

Totodată, prețul energiei electrice produse din surse solare fotovoltaice variază între 25 cenți/kWh și 50 cenți/kWh.

În ceea ce privește energia eoliană pe bază evaluării și interpretării datelor de care dispunem rezultă că, în România se pot amplasa instalații eoliene cu o putere totală de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică produsă din surse eoliene de aproape 23.000 GWh/an. Pe baza evaluărilor preliminare, pe termen scurt și mediu, în zona litoralului, inclusiv mediul off-shore, potențialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică posibil a fi produsă, de circa 4.500 GWh/an.

Se apreciază că România deține un potențial energetic ridicat de biomasă, evaluat la circa 7.594 mii tep*V an (318 x 109 MJ/an) ceea ce, la nivelul anului 2000 reprezenta 19 – 20 % din consumul total de resurse primare. Acest potențial de biomasă se repartizează neuniform pe diverse categorii de combustibil.

Capitolul I. Surse de energie regenerabilă și importanța lor

Posibil cea mai mare provocare în crearea unui viitor sustenabil este consumul de energie. Este în cele din urma baza pentru o mare parte a economiei globale si mai mult de atât va fi necesar pentru a ridica nivelul de trai în țările în curs de dezvoltare. În ziua de azi, majoritatea suntem dependenți de combustibili fosili neregenerabili care au fost și continuă să fie o cauză majoră de poluare și schimbări climatice.

Din cauza acestor probleme și a stocului de petrol în scădere, găsirea alternativelor sustenabile devine tot mai urgent.Sursele de energie regenerabile sunt acelea care se regenerează la o rată mai mare decât ele se consumă.

Energiile regenerabile sunt fiabile și abundente, iar odată ce infrastructura și tehnologiile se vor îmbunătății vor fi și foarte ieftine. Aici includem energia solară, eoliană, geotermală, hidroenergia și energia mareelor, plus biocombustibilii care sunt obținuți fără combustibilii fosili.

Folosirea energiei fosile este principalul contribuitor al presiunii asupra mediului, iar combustibilul fosil în cele din urmă se va epuiza, tranziția la surse de energie regenerabilă fiind în final necesară.

Sursele de energie non-regenerabile cum sunt combustibili fosili și minereurile nucleare au o rată de reaprovizionare la ordinul a milioane de ani și curent sunt folosite într-o rată semnificativ mai mare decât cea a reaprovizionării lor.

Sursele de energie regenerabile sunt în general considerate ecologice și permit țărilor care nu dețin rezerve de combustibil fosil să obțină securitate si independență energetică. Critici ai energiei regenerabile, totuși, argumentează că eficiența scăzută a tehnologiilor folosite pentru a converti energia, ar transforma o lume care folosește exclusiv sau chiar primar energia regenerabilă într-o lume impracticabilă.

În unele cazuri ei mai argumentează că energiile regenerabile au performanțe mai scăzute decât combustibili fosili și sursele de energie nucleară folosite azi. În timp ce nevoia de a îmbunătăți performanța de mediu a sistemelor energetice este clară, întrebarea dacă sursele de energie regenerabilă sunt cu adevărat superioare sistemelor de energie non-regenerabile trebuie adresată. În general tehnologiile de energie regenerabilă sunt lăudate pentru performanțele lor în producerea de cantități mici de gaze cu efect de seră, totuși, alte impacte asupra mediului cum ar fi efectele asupra producției de ploi acide, epuizarea ozonului, distrugerea ecosistemului, eliberarea de substanțe carcinogene, etc. sunt adesea trecute cu vederea în studii și în mass-media.

Scopul folosirii energiei regenerabile este de a furniza energie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră. Concentrația de CO2 în atmosferă a rămas sub 280 parți per milion (ppm) pentru 800.000 de ani până la începutul revoluției industriale în secolul al XVIII – lea. Concentrația crescut de la 280 ppm în 1780 la 400 ppm în 2015.

Efectele accelerării acestei tendințe asupra viitorului mediului înconjurător sunt în mare parte necunoscute, dar oamenii de știință dezbat aceste efecte și riscurile de a ajunge la anumite puncte unde situația nu mai poate fi reversibilă. Așa că trebuie să ne întoarcem în prezent și să considerăm impactul asupra mediului al oricărui proiect nou. Adoptarea tehnologiilor energiei regenerabile este o cale recomandată de a reduce impactul asupra mediului a ceea ce facem.

Pentru creșterea valorificării potențialului energetic al surselor regenerabile se impune atingerea unor obiective concrete, fixate pe termen mediu și lung, în concordanță cu prevederile Legii energiei electrice nr. 318/2003, și anume:

I – Punerea în funcțiune a unor capacități noi de producere a energiei din surse regenerabile cu o putere totală instalată de circa 441,5 MW (energie electrică), respectiv 3.274,64 mii tep (energie termică), în perioada 2003 – 2010; pentru perioada 2011 – 2015 se prevede instalarea unei puteri totale de 789,0 MW (energie electrică), respectiv 3.527,7 mii tep (energie termică).[1]

II – Valorificarea surselor regenerabile va asigura, până în anul 2010-2012 reducerea importurilor de resurse energetice primare cu un echivalent de 19,65 TWh (energie electrică), respectiv cu 3.274,64 mii tep (energie termică). Până în anul 2015 se estimează obținerea unei cantități totale de energie de circa 23,37 TWh (energie electrică), respectiv 3.527,7 mii tep
(energie termică). Considerând ca valoare de referință consumul brut J actualizat estimat pentru anul 2010, rezultă că în perioada 2010 – 2015 ponderea surselor regenerabile de energie în producția de energie electrică va fi de circa 30 %.

III – Până în 2010 – 2012 se prevede construirea unor capacități noi, cu o putere electrică totală de 431,5 MW, respectiv de 789,0 MW până la finele anului 2015 .

IV – La nivelul anului 2010-2012, contribuția resurselor regenerabile va conduce la diminuarea importului de resurse energetice primare cu un echivalent de 4.964,5 mii tep (pondere 11,00 %), iar pentru anul 2015 se prognozează o economie de circa 5.537,2 mii tep (pondere 11,20 %). Ponderea energiilor regenerabile, pe tipuri de surse în consumul total de
resurse primare din România. [1]

V – Deschiderea unor obiective noi de investiții în diferite zone ale țării va conduce la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, simultan cu diversificarea ofertei pe piața muncii.

VI – În activitățile de dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung se va asigura o diversificare a mediului de afaceri, prin atragerea de societăți comerciale cu capital privat (autohtone și străine), respectiv autorității-publice centrale și locale.[1]

VII – Implementarea proiectelor de investiții va oferi posibilitate introducerii în fabricație, transferul și comercializarea de produse și tehnologii modeme în domeniul surselor regenerabile.

VIII – Punerea în valoare a surselor energetice regenerabile locale va conduce la diminuarea emisiilor de noxe rezultate din procesul de combustie al resurselor fosile și, pe această cale, la conservarea calității mediului înconjurător. [1]

Este posibil ca această creștere importantă a ponderii consumului energetic din surse regenerabile (Figura I.1 ) să fie rezultatul scăderii prețului energiei la producător ca urmare a concurenței crescute pe piața energetică din România și a surplusului de energie produsă în anul 2015, datorită punerii în funcțiune în ultimii ani a mai multor capacități de producție a energiei din surse regenerabile. Va fi interesant de urmărit dacă această tendință se va păstra în anii următori, și dacă firmele din România vor opta mai degrabă pentru energia din surse regenerabile, în condițiile în care aceasta este vândută pe piață la prețuri competitive.

Figura I.1 Evoluția utilizării surselor de energie regenerabilă

Potrivit documentului, dintre sursele regenerabile, centralele hidroelectrice au asigurat 28,86% din producția de energie electrică (Figura I.2), urmate de instalațiil eoliene (10,13%), solar (2,60%) și biomasă (0,75%).

Cărbunele a fost a doua cea mai importantă sursă pentru producția de energie electrică realizată în 2016, cu 24,47% din total, în vreme ce reactoarele de al Cernavodă au produ 17,49%. gazele naturale au asigurat 14,99% din totalul producției, iar păcura, alături de alte surse conveționale câte 0,28%, respectiv 0,39%.

Figura I.2 Impact supra mediului la nivelul României conform Ordinului președintelui ANRE nr.61/2016- Regulament de etichetare a energiei elecrice (www.anre.ro)

Capiloul II. Politica de mediu în cadrul Uniunii Europene

Politica de mediu reprezintă sistemul priorităților și obiectivelor demediu, al metodelor și instrumentelor necesare atingerii acestora, fiind direcționată spre asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale și prevenirea degradării calității mediului înconjurător.

II.1. Scurt istoric

Politica de mediu a Uniunii Europene a apărut ca domeniu separat al preocupării comunitare în anul 1972, impulsionată de o conferință a Organizației Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător, care a avut loc la Stockholm, în același an. [2]

În 1973 a fost elaborat primul Program de Acțiune pentru Mediu – PAM (1973-1977), sub forma unei combinații de programe pe termen mediu și de gândire strategică, care accentua nevoia de protecție a apei și a aerului și care conținea o abordare sectorială a combaterii poluării.

În 1978 a fost adoptat al doilea Program de Acțiune pentru Mediu – PAM 2 (1978-1982), structurat pe aceleași priorități ca și PAM 1 și fiind, de fapt, o reînnoire a acestuia.

Anul 1981 a marcat crearea, în cadrul Comisiei Europene, a Direcției Generale pentru Politica de Mediu, unitate responsabilă pentru pregătirea și asigurarea implementării politicilor de mediu și totodată inițiatoarea actelor legislative din domeniu. Astfel, politica de mediu devine din ce în ce mai complexă și mai strâns corelată cu alte politici comunitare.

În 1982 a fost adoptat al treilea PAM (1982 -1986), care reflect influența dezvoltării piețe interne în echilibrarea obiectivelor sale cu cele ale pieței. În plus, acest program de acțiune marchează trecerea de la o abordare calitativă a standardelor de mediu, la una axată pe emisiile poluante.

Anul 1986 se individualizează prin adoptarea Actului Unic European (ratificat în 1997), document prin care protecția mediului dobândește o bază legală în cadrul Tratatului Comunității Europene (Tratatul de la Roma, 1957).

În 1987 a fost adoptat PAM 4 (1987- 1992), caracterizat prin aceeași tendință de coordonare cu evoluția și obiectivele pieței unice ca și programul precedent. Un element de noutate al PAM 4 îl constituie pregătirea terenului pentru strategia cadru de dezvoltare durabilă, adică promovarea conceptului de conservare a mediului și a resurselor sale în vederea transmiterii aceleiași moșteniri naturale și generațiilor viitoare. [2]

PAM 5 (1993 – 1999) a fost adoptat în 1992 și face trecerea de la abordarea bazată pe comandă și control la introducerea instrumentelor economice și fiscale și la consultarea părților interesate în procesul de decizie. De asemenea, PAM 5 a transformat dezvoltarea durabilă în strategie a politicii de mediu. Tot în acest an a fost semnat și Tratatul Uniunii Europene (Maastricht), ceea ce înseamnă, în termeni de mediu, extinderea rolului Parlamentului European în dezvoltarea politicii de mediu. [2]

În 1997, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene (prin Tratatul de la Amsterdam), ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor fi în mod necesar luate în considerare în cadrul politicilor sectoriale.

Anul 2000 reprezintă anul evaluării rezultatelor PAM 5 și definirea priorităților pentru al 6-lea program de acțiune – PAM 6 (2001-2010) – care susține strategia dezvoltării durabile și accentuează responsabilitatea implicate în deciziile ce afectează mediul. PAM 6 identifică 4 arii prioritare ale politicii de mediu în următorii zece ani:

1) schimbarea climatică și încălzirea globală,

2) protecția naturii și biodiversitatea,

3) sănătatea în raport cu mediul,

4) conservarea resurselor naturale și gestionarea deșeurilor.

Conferința de la Gothenburg, din anul 2001, a adus cu sine adoptarea dezvoltării durabile ca strategie comunitară pe termen lung, ce concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniile: economic, social și al protecției mediului. [2]

Tot în domeniul strategiilor iese în evidență și anul 2003, prin adoptarea Strategiei europene de mediu și sănătate (SCALE), care are în vedere relația complexă și direct cauzală existent între poluarea și schimbarea caracteristicilor mediului și sănătatea umană. Elementul de noutate al acestei strategii este centrarea, pentru prima dată în politicile de mediu, pe sănătatea copiilor – cel mai vulnerabil grup social și cel mai afectat de efectele poluării mediului.

II.2. Situația actuală

II.2.1. Baza legală

Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 – 176 ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 și 95. Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu și conține scopul acesteia – asigurarea unui înalt nivel de protecție a mediului ținând cont de diversitatea situațiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii. În completarea acestuia, Articolul 175 identifică procedurile legislative corespunzătoare atingerii acestui scop și stabilește modul de luare a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite SM adoptarea unor standarde mai stricte. Articolul 95 vine în completarea acestuia și are în vedere armonizarea legislației privitoare la sănătate, protecția mediului și protecția consumatorului în Statele Membre, iar o clauză de derogare permite acestora să adauge prevederi legislative naționale în scopul unei mai bune protejări a mediului. [2]

Funcționând într-o altă direcție, Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică transversală a Uniunii Europene și subliniază astfel nevoia de a integra cerințele de protecție a mediului în definirea și implementarea politicilor europene sectoriale. Acestora li se adaugă peste 200 de directive, regulamentele și deciziile adoptate, care constituie legislația orizontală și legislația sectorială în domeniul protecției mediului. Legislația orizontală cuprinde acele reglementări ce au în vedere transparența și circulația informației, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activității șiimplicării societății civile în protecția mediului ș.a. (de exemplu: Directiva 90/313/CEE privind accesul liber la informația de mediu, Regulamentul 1210/90/CEE privind înființarea Agenției Europene de Mediu, etc.). Spre deosebire de aceasta, legislația sectorială (sau verticală) se referă la sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu și care sunt: gestionarea deșeurilor, poluarea sonoră, poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii (a biodiversității naturale), protecția solului și protecția civilă (care se regăsesc în planurile de acțiune și în strategiile elaborate). [2]

II.2.3. Obiectivele politicii de mediu

Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt stipulate de Articolul 174 al Tratatului CE și sunt reprezentate de:

• conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;

• protecția sănătății umane;

• utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale;

• promovarea de măsuri la nivel internațional în vederea tratării

problemelor regionale de mediu și nu numai.

II.2.7. Strategiile politicii de mediu

Strategiile de realizare ale politicii de mediu întăresc principiul subsidiarității (adică delegarea de responsabilități SM, în timp ce UE trasează numai cadrul general, obiectivele ce trebuie avute în vedere) și încearcă înlocuirea abordării verticale tradiționale, de tip comandă și control, prin promovarea unui model alternativ de realizare a obiectivelor de mediu ale UE. Se poate spune că aceste strategii sunt un fel de „instrumente ajutătoare”, care vin să completeze instrumentele standard și care acționează ca stimulente în vederea adoptării de măsuri pentru protecția mediului sau care accentuează tendința spre o abordare bazată pe principiul voluntariatului.

Astfel, este vorba despre:

⇒ Dezvoltarea durabilă,

⇒ Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecției mediului,

⇒ Politica Integrată a Produselor (PIP),

⇒ Acordurile voluntare de protecția mediului și reducerea poluării,

⇒ Taxele și impozitele de mediu în cadrul Pieței Unice,

⇒ Strategia europeană de mediu și sănătate.

Acestea sunt rezultatul noii abordări a PAM 5 și a tendinței inovatoare a PAM 6, care prevede creșterea numărului instrumentelor de implementare a politicii de mediu și care promovează acțiunile orizontale și integrate.

Capitolul III. Politici de mediu în cadrul României

III.1 Scurt istoric

În România, protecția mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al politicilor naționale în anul 1990, când a fost înființat pentru prima data fostul Minister al Mediului; în 1992 a fost elaborat primul document oficial ce stabilește obiectivele naționale în domeniu – „Strategia Națională de Protecția Mediului”, reactualizată în 1996 și în 2002. [3] Strategia este structurată în două părți:

• trecere în revistă a principalelor resurse naturale, elemente privind starea economică și calitatea factorilor de mediu,

• strategia propriu-zisă, adică principiile generale de protecție a mediului, prioritățile, obiectivele pe termen scurt, mediu și lung.

Încă din 1996 se poate observa o adecvare a strategiei naționale cu cea comunitară în ceea ce privește principiile, prioritățile și obiectivele .

Astfel, principiile urmărite sunt:

conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate a oamenilor;

dezvoltarea durabilă;

prevenirea poluării;

conservarea biodiversității;

conservarea moștenirii culturale și istorice,

principiul „poluatorul plătește”;

stimularea activității de redresare a mediului (prin acordarea de subvenții, credite cu dobândă mică, etc.).

În ceea ce privește prioritățile identificate, acestea reflectă nu numai nevoile naționale, dar și tendințele și inițiativele existente pe plan global, și

anume:

menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și calității vieții;

menținerea și îmbunătățirea potențialului existent al naturii;

apărarea împotriva calamităților și accidentelor naturale;

raportul maxim cost-beneficiu;

respectarea programelor și convențiilor internaționale privind protecția mediului.

Strategiile din 1992 și 1996 sunt documentele pe baza cărora a fost structurată politica națională de mediu până în anul 1999, când a fost adoptat Programul Național de Aderare la UE. Începând cu anul 1999 și continuând anual, până în 2003, strategia națională de mediu este completată de o serie de documente adiționale, cum ar fi –– „Raportul privind starea mediului în România”, care corespunde primei părți a „Strategiei de Protecția Mediului” și o completează, printr-o analiză detaliată a calității principalilor factori de mediu: calitatea atmosferei, calitatea precipitațiilor atmosferice, starea apelor de suprafață și subterane, starea solurilor, starea pădurilor, gestionarea deșeurilor, situația poluării sonore, etc. [3]

III.2. Negocierile de aderare

Odată cu anul 2000 și cu începerea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă conform strategiei elaborate de Comisia Europeană pentru țările candidate în cadrul Agendei 2000. Astfel, pentru a alinia politicile naționale de mediu la standardele și obiectivele politicii comunitare, țările candidate trebuie să identifice arii prioritare de acțiune, să stabilească obiective cheie ce trebuie realizate până la data aderării și să stabilească termene de adoptare, transpunere și implementare a acquis-ului de mediu. Prioritățile identificate de către Comisie pentru țările candidate se referă la poluarea aerului, poluarea apei și gestionarea deșeurilor.

În anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare pentru Protecția Mediului, pe care România speră să îl închidă în cursul anului 2004.

Tot în anul 2002, Comisia Europeană elaborează un document special pentru a ajuta România și Bulgaria în eforturile lor de aderare la UE în 200730 și pentru a suplimenta asistența financiară acordată – respective „Foaia de parcurs pentru România și Bulgaria”. Foaia de parcurs pentru România este centrată pe aspectele administrative și juridice, pe reforma economică și pe adoptarea unor capitole ale acquis-ului comunitar ce au la bază „Raportul anual asupra progreselor înregistrate de România pentru aderarea la Uniunea Europeană – 2002 “[3]

III. 3 Cadrul instituțional

Principalii actori instituționali ai politicii de mediu din România sunt: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Integrării Europene (MIE) și Parlamentul României.

Ministerul Mediului este direct responsabil pentru inițierea strategiilor naționale de mediu și crearea cadrului de implementare a acestora, având următoarele unități subordonate:

Agenția Națională pentru Protecția Mediului;

Garda Națională de Mediu;

Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării” – Tulcea.

De asemenea, Ministerul Mediului are sub autoritate: Administrația Națională de Meteorologie, Regia Națională a Pădurilor “Romsilva”, și în coordonare: Administrația Fondului pentru Mediu – AFM București, Administrația Națională “Apele Române”, Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Protecția Mediului – ICIM București, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” – INCDM Constanța și Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare “Delta Dunării” – INCDDD Tulcea.

III.4 Organisme instituționalizate

III.4.1 Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice

Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului. Ministerul Mediului și Pădurilor este organizat și funcționează potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 1635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului. Ministerul Mediului își desfășoară activitatea în domeniile: planificare strategică, dezvoltare durabilă, infrastructura de mediu și gospodărirea apelor, meteorologie, hidrologie, hidrogeologie, schimbări climatice, arii natural protejate, gestionarea deșeurilor, gestionare substanțelor și preparatelor periculoase, conservarea biodiversității, biosecurității, gestionarea calității aerului și zgomotului ambiental, și administrarea managementului silvic. [3]

Ministerul Mediului exercită următoarele funcții:

funcția de strategie;

funcția de reglementare și avizare;

funcția de reprezentare;

funcția de autoritate de stat în domeniile sale de activitate;

funcția de administrare;

funcția de implementare și coordonare a asistenței financiare neramburasabile acordate României de Uniunea Europeană în domeniul mediului și pădurilor și a programelor finanțate din fonduri comunitare, naționale, precum și de gestionare a creditelor externe, altele decât cele comunitare, în domeniile sale de activitate;

funcția de monitorizare, inspecție și control.

În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Mediului și Pădurilor îndeplinește următoarele atribuții specific.

III.4.2 Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Agenția Națională pentru Protecția Mediului este instituția de specialitate a administrației publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Mediului și Pădurilor cu competențe în implementarea politicilor și legislației din domeniul protecției mediului, conferite în baza Hotărârii de Guvern Nr. 1000 din 17 octombrie 2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în

subordinea acesteia. [3]

Agenția Națională pentru Protecția Mediului a fost infiintață în anul 2004 într-o perioada de reforme instituționale majore în domeniul protecției mediului.

Aderarea României la Uniunea Europeana a constituit pentru societatea românească un obiectiv strategic fundamenta. În baza Hotărârii de Guvern Nr. 459 din 19 mai 2005 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului au fost redefinite funcțiile și atribuțiile acesteia.

Trebuie menționat faptul că, la acea dată, prin trecerea agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului din subordinea Ministerului Mediului și Pădurilor în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului s-a creat cadrul necesar implementării legislației și reglementărilor comunitare la termenele stabilite.

În prezent, Agenția Națională pentru Protecția Mediului își indeplinește misiunea prin exercitarea unor atribuții de tipul:

planificarea strategică de mediu;

monitorizarea factorilor de mediu;

autorizarea activităților cu impact asupra mediului;

implementarea legislației și politicilor de mediu la nivel național și local;

raportările către Agenția Europeană de Mediu, pe următoarele domenii: calitatea aerului, schimbări climatice, arii protejate, contaminarea solului, apă.

Figura III.1 Structura organizatorică a ANPM

(Sursa: http://www.anpm.ro)

III.4.3 Garda de Mediu

Garda Națională de Mediu este instituție publică de inspecție și control, autoritate publică pentru verificarea conformității substanțelor și preparatelor periculoase cu prevederile legislației naționale și comunitare, aflată în subordinea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

III.4.4 Administrația Fondului de Mediu

Un instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării proiectelor pentru protecția mediului este Fondul pentru mediu. Fondul de mediu a fost instituit prin Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu și funcționează în prezent în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.196/2005 publicată în M. Of. nr.1193 din 30 decembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 105/2006 (publicată în M. Of. Nr. 393 din 8 mai 2006) modificată prin Legea nr.292/2007 (publicată în M. Of. Nr. 758 din 8 noiembrie 2007) și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 (publicată în M.Of. Nr. 276 din 8 aprilie 2008). [3]

III.4.5 Administrația Fondului pentru Mediu (AFM)

Este o instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în coordonarea Ministerului Mediului și Pădurilor, răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (publicată în M.Of. nr. 1193/30 decembrie 2005), cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul IV. Managementul Deșeurilor în Județul Bihor

IV.1Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor

Legea nr.27/2007 privind aprobarea OUG nr.61/2006 pentru modificarea și completarea OU nr.78/2000 privind regimul deșeurilor (care transpune directiva cadru a deșeurilor) prevede obligativitatea elaborării planurilor de gestionare a deșeurilor la nivel național, regional și județean.

Se prevede ca planurile județene de gestionare a deșeurilor să fie elaborate de câtre consiliile județene în colaborare cu agențiile județene pentru protecția mediului sub coordonarea agenției regionale pentru protecția mediului, în baza principiilor si obiectivelor din Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, Planului Regional de Gestionare a Deșeurilor și a Metodologiei de elaborare a Planurilor Regionale si județene, aprobat prin Ordinul nr. 951/2007 al Ministerului Mediului si Dezvoltării Durabile. [4]

Planurile județene de gestionare a deșeurilor se aproba prin Hotărârea de Consiliul Județean, după parcurgerea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe si obținerea avizului de mediu, conform HG nr.1076/2004.

Planul județean de gestionare a deșeurilor Bihor este în deplina conformitate cu principiile si obiectivele Planului Național de Gestionare a Deșeurilor si a Planului Regional de Gestionare a Deșeurilor, precum si cu legislația româna si europeana.

Categorii de deșeuri care fac obiectul PJGD

Deșeurile care fac obiectul prezentului PJGD sunt deșeurile municipale nepericuloase si periculoase (deșeurile menajere si asimilabile din comerț, industrie si instituții), la care se adăugă alte câteva fluxuri speciale de deșeuri: deșeurile de ambalaje, deșeurile din construcții si demolări, nămoluri de la epurarea apelor uzate, vehicule scoase din uz si deșeuri de echipamente electrice si electronice. [4]

Figura IV.1 Sunt prezentate tipurile de deșeuri împreuna cu codurile conform Listei europene a deșeurilor si HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deșeurilor si pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase.

Evolutia Gradului de acoperire cu servicii de salubritate(%) Indicatorul :Gradul de acoperire cu servicii de salubritate in jud. Bihor are tendință crescătoare.Datele statistice 2015 (Figura IV.2) sun in curs de evaluare la ANPM.

Figura IV.2 Infrastructura de gestionare a deșeurilor municipale –jud Bihor -2015- asigură colectarea deșeurilor pentru 586 410 cetățeni

1 depozit ecologic conform și infrastructura tehnică / stație de sortare /balotare/ compostare/captare gaz depozit producere energie electrică

2 depozite neconforme termen de inchidere 2017.

18 operatori economici autorizati /licențiați pentru servicii de salubritate/ colectare /transport cu dotări tehnice aferente.

1 centru compostare deșeuri biodegradabile provenite din gospodării- rural finanțat prin Banca Mondiala ./

3 stații de sortare deșeuri municipale

IV.2 Operatori economici autorizați pentru colectare/ tratare deșeuri – jud Bihor

Operatori economici de salubritate care gestionează serviciul de utilitate publică salubrizare – 18

Operatori economici autorizati pentru comert, colectare si anumite tipuri de activitati de tratare a deseurilor 81

Operatori economici deținători de instalații de tratare a deșeurilor 20 .

Operatori economici deținători ai stațiilor de epurare orășenești sau industriale de tip alimentară, textilă/pielărie și hârtie (Figura IV.3)

Cantităti deseuri municipale colectate selectiv in 2015 – trend crescator

Figura IV.3 Deșeuri generate de populație

IV.3 Cantitatea de deșeuri municipale colectate selectiv prezintă o creștere constantă

Date statistice: (Figura IV.4)

Cresterea este constanta, desi se parcurge o perioada de limitare a costurilor datorita scaderii veniturilor populatiei, care dictează menținerea tarifelor de colectare la limita minimă.

Se constată creșterea cantității de deșeuri intrate în stații de sortare.

Se constată creșterea constată a cantitătii deșeurilor municipale colectate și tratate .

Figura IV.4 Cantitati deșeuri municipale tratate 2015 (tone):

Infrastructura de colectare selectivă a deșeurilor municipale de la populație, de ambalaje/ fracție uscată fractie umedă în (Figura IV.5).

198 puncte de colectare selective funcționale, dotate cu:

– 288 igluri galbene; pentru colectarea mat. plastice

– 223 igluri albastre; pentru colectarea hârtiei și cartonului

– 115 igluri verzi. – pentru colectarea sticlei.

Nr. incinte colectare asociatii de proprietari – 650 amplasamente /880 containere1,1 mc

Nr contracte persoane fizice 17 971/locuinte individuale, se asigura saci galbeni 240 litri pentru colectare selectiva

Figura IV.5 Colectare selectivă a deșeurilor municipale de la populație.

Infrastructura subterana de colectare selectă a deșeurilor de la populație care protejeaza mediul inconjurător și nu produce disconfort în (Figura IV.6).

Figura IV.6 Colectare selectă a deșeurilor de la populație.

Obligația asigurării colectării selective al deșeurilor la sediul instituțiilor publice figura IV.7,8 Legea 132/2010

Figura IV.7 Colectării selective al deșeurilor la sediul instituțiilor .

Figura IV.8 Coșuri pe culori sticlă, plastic, hârtie

Număr depozite municipale conforme1/ neconforme în operare- județul Bihor- 2

Depozitarea definitivă a deșeurilor municipale colectate este asigurată în depozitele autorizate neconforme cu termen de tranziție până in anul 2017 din orasul Valea lui Mihai, depozitul urban neconform municipiul Salonta dar și în depozitul ecologic conform din Oradea administrat de SC Eco Bihor SRL. Din luna august 2005 și până în prezent depozitul Eco Bihor SRL Oradea a funcționat astfel:

au fost epuizate următoarele capacități de stocare: celula IA, celula I B; celula II B,

în prezent se depozitează deșeuri în celula II A a depozitului.

Cantități de deșeuri biodegradabile sortate din deșeuri municipale (Tabel IV.1)

–Date statistice . Target 60% reciclate pana in anul 2020- stabilit de CE

Tabel IV.1 Cantități de deșeuri biodegradabile sortate din deșeuri municipale.

Tabel IV.2 deșeuri de echipamente electrice și electronice (deee)
23 operatori economici autorizați pt. colectare deee
1 operator economic care trateaza deee

Reprezentare grafică privind deee-uri colectate în anul 2010-2015 în județul bihor- flux special de deșeuri (Tabel IV.2)

Figura IV.9 Categoriile de DEEE colectate în anul 2015 de la populație și operatori economici în județul Bihor (tone)

Deșeuri de ambalaje – judetul Bihor
50- Operatori economici autorizați pentru colectarea deșeurilor de ambalaje
10 Operatori economci autorizati pentru valorificare/reciclare

Tabel IV.3Structura cantității pe tipul materialului component

Aceștia au colectat in recipiente prezentata în (Figura IV.10) , în vederea valorificării în 2015 cantitatea de 14216,25 tone de deșeuri de ambalaje din care valorificate energetic 262 tone. Tabel IV.3

Figura IV.10 Deșeuri municipale și asimilabile biodegradabile și din ambalaje valorificate termoenergetic

Progrese:

(Tabel IV.3) Valorificare termoenergetică a deșeurilor municipale sortate, cod 19 12 10 și cod 19 12 12

Capitolul V. Studiu de caz depozit ecologic județean de deșeuri nepericuloase Oradea

Activitate: TRATARE ȘI DEPOZITARE DEȘEURI

Amplasare: Municipiul Oradea, Județul Bihor ROMÂNIA

S.C. ECO BIHOR S.R.L. Punct de Lucru str. Matei Corvin nr. 327. (Figura V.1.)

Figura V.1. Vedere de sus a amplasări depozitului ecologic județian. [5]

Activitatea de depozitare a deșeurilor nepericuloase la Oradea se află în administrarea S.C. ECO BIHOR SRL din Oradea. Care exploatează și extinde timp de 20 de ani depozitul județean de deșeuri. Consiliul Județean Bihor din data de 31.08.2004 a aprobat transformarea depozitului ecologic de deșeuri în depozit județean. Astfel compania S.C. ECO BIHOR SRL este administrator al serviciului public de tratare și depozitare a deșeurilor nepericuloase din județul Bihor. [5]

Proiectul a fost implementat de către operatorului depozitului ecologic de deșeuri Oradea S.C. ECO BIHOR S.R.L., care deservește municipiul Oradea și localitățile limitrofe, iar în viitor toată suprafața județului Bihor. Astfel, beneficiarii indirecți ai investitiei vor fi aproximativ 600.000 de persoane care locuiesc în județ. [5]

Implementarea proiectului reduce poluarea mediului înconjurător la nivel local, județean și transfrontalier datorită poziționării municipiului Orade la 6 km de granița cu Ungaria.

În prima etapă a proiectului între anul 2004 și 2008 s-au realizat obiectivele:

1. Cladire socială parter

2. Pod basculă 60 tone

3. Depozit de utilaje

4. Rezervor apă incendiu

5. Sistem colectare levigat

6. Parcare pentru autoturisme

7. Rezervor gaz PB

8. Platformă metorologică

9. Stație epurare levigat

10. Bazin colectare permeat

11. Gard împrejmuire

12. Rețea de iluminat exterior

13. Drumuri incintă

14. Depozit ecologic celula 1/A =19.ooo.m2

15. Depozit ecologic celula 1/B =19.ooo.m2

16. Utilaje (compactor, buldozer etc).

Tabelul V.1. Valoarea investiției în prima etepă [5]

În a doua etapă a acestui proiect, operatorul depozitului de deșeuri județean S.C. ECO – BIHOR S.R.L. a implementat tehnologii necesare evidențierii, tratării, valorificării și depozitării deșeurilor colectate de către operatorii de salubritate. [5]

Proiectul cuprinde: pod basculă nr.2 pentru cântărirea cantității de deșeuri colectate, stație de sortare a deșeurilor pentru sortarea finală a deșeurilor reciclabile mixte colectate selectiv de către S.C. RER ECOLOGIC SERVICE S.A. și o stație de compostare a deșeurilor organice pentru valorificarea unui procent cât mai mare din deșeurile colectate, o celulă de depozitare cu 3,8 ha izolate conform normelor in vigoare. Levigatul de pe suprafața de depozitare fiind colectat, biogazul provenit din descompunerea deșeurilor de asemenea se va capta cu ajutorul sistemului de recuperare, colectare și tratare biogaz. Transportul deșeurilor din construcții se va realiza cu ajutorul unei autobasculante și va fi tratat cu o instalație de concasare achiziționată în cadrul acestui proiect.

Deșeurile colectate selectiv vor fi acceptare la depozitul ecologic, cu tariful de 0 Euro în vederea stimulării colectării selective de la populație, agenți economici și instituții publice. [5]

În cadrul Centrului De Management Integrat al Deșeurilor Nepericuloase Județean funcționează următoarele subunități:

-Depozitul Ecologic Judetean

-Statie Sortare Deseuri Reciclabile

-Statie Compost

-Statia de Concasare Beton

-Sistem Captare Biogaz

V.1 Instalație de evaporare

Pentru reducerea umidității concentratului rezultat în urma tratării levigatului de la depozitul de deșeuri nepericuloase Oradea (Figura V.2), s-a adoptat o soluție inovativă care constă în dezvoltarea unui sistem care are ca scop vaporizarea apei din concentrat în vederea obținerii unui așa numit superconcentrat cu un conținut de substanță solidă uscată de până la 80%.

Figura V.2 Bazinul cu levigat

În prezent sistemele utilizate de tratare a levigatului de la depozitele de deșeuri nu pot atinge valori ale conținutului de substanțe solide peste 5 – 12%. Superconcentratul obținut prin instalația de vaporizare, având un conținut ridicat de substanță solidă uscată va fi mai ușor demanipulat atât din punct de vedere logistic cât și al impactului asupra mediului.

Sursa de căldură pentru evaporare, se va obține de la motoarele de cogenerare (Figura V.3) prin intermediul unor schimbătoare de căldură (Figura V.4) cu recuperare a energiei termice.

Figura V.3 Motorul de cogenerare pe gaz

Figura V.4 Schimbator de căldură

Construcția sistemului instalației de distilare în două trepte de 500 kW constă din următoarele componente principale:

– Instalația de distilare de 500 kW, ca vaporizator în vid în două trepte în cadru de oțel inoxidabil, cu grupe constructive integrate ale tehnicii de răcire și tehnica de comandă;

– Răcitor axial cu recirculație (tehnica de răcire);

– Rezervor de depozitare pentru acid sulfuric 75% (H2SO4);

– Neutralizare prin trecere;

– Rezervoare de depozitare pentru acid formic 50%.

Instalația este formată din două părți principale: vaporizatorul și instalația de stripare amoniac. Pentru creșterea eficienței procesului vaporizarea se va face în două trepte, Utilizând echipamente termice industriale și căldura apei de răcire tehnologică a motorului, respectiv căldura gazelor de eșapament.

Construcția cadrului instalației este din oțel cu o dimensiune de 12 metri. Din motive de securitate, cadrul este furnizat cu o țeavă colectoare dedesubt, realizată din material HDPE rezistent împotriva coroziunii conectată la o cuvă de stocare substanțe chimice.

Sunt prevăzute 2 unități boiler în vid ce reprezintă varianta ideală pentru evaporarea conținutului de apă. Datorită vidului generat, fierberea concentratului are loc la 55 °C. Astfel, eficiența procesului este mai bună fată de varianta evaporării la presiune atmosferică. Ambele cazane sunt dotate cu fereastra de inspecție iluminată cu lampa detașabilă în carcasa din oțel inox; fereastra de vizitare, închisă cu ușa din oțel inox. De asemenea cele două unități permit montarea diferitelor echipamente de măsură și control (senzori, transmițători, etc).

Recuperarea și intensificarea transferului de căldură se va realiza prin intermediul a 3 schimbătoare de căldură. Primul schimbător de căldură este unul tubular și este alimentat cu apă caldă de la motorul cu ardere internă. Cu această sursă de căldură, amestecul de apă/amonie va fi încălzit în vid în cazanul numărul 2 până la fierbere. Al doilea schimbător de căldură este instalat între boilerele unu și doi, este de tip schimbător de căldură tub în tub iar alimentarea acestuia se face cu aburi de la cazanul numărul 2. Cel de-al treilea schimbător de căldură este utilizat pentru răcirea aburilor din cazanul unu și recuperarea energiei termice rămase din aburi. Pentru a regla nivelul în interiorul boilerelor sunt montate întrerupătoare cu flotor din oțel inox. Pentru a stabili puritatea apei atât în faza amoniacală, cât și în faza de apa purificată sunt prevăzuți senzori de conductivitate, pH.

Datorită predispoziției fazei bogate în amoniac de a forma spumă este montat un detector de spumă ce se regăsește într-un recipient de plastic pentru stocare lichid.

Condensul rezultat în procesul de vacuum este stocat într-un recipient din oțel inoxidabil prevăzut cu senzori de vid ce permit totodată controlul pompelor de vid.

Asigurarea parametrilor presiune și temperatura a instalației de vaporizare se face prin intermediul unor senzori de presiune și temperatura.

Instalația este prevăzută cu un turn de răcire ce asigură agentul de răcire la temperatura constantă pentru răcirea/condensarea aburilor din cazanul unu (concentrat). El se montează în aer liber separat de restul instalațiilor, și trebuie asigurată o aerisire permanentă.

Lichidul evaporat în urma procesului de fierbere în vid din cazanul doi este condensat și recuperat utilizând unități condensator de aer.

Pentru vehicularea debitelor de concentrat și soluție amoniacală, sistemul de distribuție este de tip distribuitor-colector, conductele de distribuție vor fi realizate din țeavă de PP (polipropilena), PA (poliamida), teflon sau PVC, se prevăd pompe centrifugale de transfer tip buclă precum și pompe de dozare a substanțelor chimice, agitatoare pentru omogenizarea substanțelor chimice. Acidul sulfuric va fi depozitat într-un rezervor special de tip HDPE.

Partea pneumatică a instalației este compusă din vane cu diafragmă cu acționare pneumatică; supape regulatoare de presiune pentru a asigura funcționarea continuă a sistemului între intervalul optim de presiune în anumite puncte cheie ale sistemului; vane manuale pentru reglarea debitului. Va fi prevăzut un distribuitor pneumatic pentru controlarea sistemelor automate, respectiv partea de comandă (PC) și Partea Operativă (PO).

Distribuitorul are rolul de a controla energia aerului comprimat la elementele de acționare în funcție de un semnal de comandă de mică putere, care poate fi electric, pneumatic, sau mecanic. Elementele de acționare pot fi motoare electrice, cilindrii pneumatici sau hidraulici, electromagneți, rezistente de încălzire. Distribuitoarele joacă același rol ca și contactoarele pentru alimentarea motoarelor electrice. Toate unitățile acționate pneumatic, vor fi controlate de acest distribuitor.

Tehnologia de măsură, comandă și control a instalației de vaporizare constă în echipamente de tip automatul programabil dedicate aplicațiilor industriale de mică și medie anvergură și performante la care numărul de semnale de intrări/ieșiri nu depășește 8192. Echipamentele de tip automat programabil sunt formate din: unități de prelucrare numerică – unități centrale CPU; procesoare de comunicație pentru diferite magistrale standard – CP; module de extensie a numărului de sertare conduse de o singură unitate central- IM; module de semnal – SM ( de tip numeric sau analogic ) care pot să aibă canale de intrare sau de ieșire; module cu funcții specifice – FM (pentru realizarea unor sarcini de comandă/ control); module de alimentare și monitorizare a alimentării structurii – PS. Comanda echipamentelor se va face de la un tablou electric de automatizare.

Cele două cazane de fierbere sunt cuplate termic împreună într-un mod special, astfel încât căldura pierdută din prima treaptă este folosită pentru încălzirea celei de a două trepte. Aceasta funcționează printr-un schimbător de căldură. Pe o parte a schimbătorului de căldură ajunge aburul secundar din prima treaptă pentru condensare. Pe cealaltă parte a schimbătorului de căldură se găsește mediul din cazanul 2. Mediul din cazanul 2 este mai rece decât aburul secundar din cazanul 1. La condensare, aburul secundar din cazanul 1 cedează căldura către mediul din cazanul 2 și condensează. Mediul din cazanul 2 se încălzește.

Căldură de condensare în cantitate absolută este la fel de mare ca și căldură de vaporizare. Ca urmare, ambele cazane au aprox. aceeași putere de vaporizare. Căldură de condensare scade la un nivel mai mic decât căldură de vaporizare. De aceea, pentru a o utiliza este nevoie de un vacuum mai scăzut din cazanul 2. Diferența de presiune este necesară pentru a face utilizabila căldură de încălzire pentru o vaporizare în treaptă a doua. Înainte că instalația să fie pornită, sunt umplute ambele cazane de fierbere. Treaptă 1 este umplută mai întâi cu apă. În această treaptă va fi concentrat mai târziu sulfatul de amoniu. În treaptă a doua se pune apă de infiltrație.

Când instalația este pornită, apa din treaptă 1 este încălzită printr-un schimbător de căldură. Simultan pornește și producerea de vacuum. În acest scop, fiecare din cele două cazane are o pompă de vacuum. Când apa din cazanul 1 începe să fiarbă, aburul se ridică și este condensat într-un schimbător de căldură cu țevi și manta. Din acest loc se face transportul căldurii în treaptă 2. Pe o parte a schimbătorului de căldură avem aburul săturat în vacuum din treaptă întâi, pe cealaltă parte apa de infiltrație din treaptă 2.

La cedarea căldurii către apă de infiltrație din treaptă 2, se condensează aburul săturat din treaptă 1. În acest mod, apa de infiltrație din treaptă 2 este încălzită până când și aici se produce vaporizarea. Și în treaptă 2 aburul urca și ajunge la un schimbător de căldură pentru condensare. Căldură de condensare din treaptă 2 nu este folosită încă o dată pentru vaporizare ci este eliberată în atmosfera printr-un răcitor cu recirculație sau este folosită în scopul termice. În cazanul 2 se găsește concentratul de apă din infiltrație, adică concentratul de apă de infiltrație este format din apă și amoniac.

Condensul conține, de asemenea, apă și amoniac. Amoniacul trebuie extras din sistem. Deoarece amoniacul este vaporizat mereu îl folosim împreună cu acid sulfuric. Aici rezultă o soluție slabă de sulfat de amoniu, cu cca. 0,2 până la 2% sulfat de amoniu. Sulfatul de amoniu nu este volatil la abur. În treaptă 1 ea este concentrată până când ajunge la o soluție de 40%. Condensul rezultat la concentrarea soluției de sulfat de amoniu nu conține amoniac.

Concentratul din treaptă doi este concentratul condensat. Ambele recipiente sunt echipate cu un comutator de nivel. Dacă nivelul scade, este deschis automat un ventil și pin vacuumul care predomina în cazan este aspirat mediu nou în cazanul respectiv.

V.1.1 Date generale:

Randamentul termic 500 kW,

Randamentul condensului pe fiecare treaptă 714 litri/h;

Înălțimea de aspirație a produsului max. 7m

Temperatura maximă a mediului ambiant + 34 °C

Consumul de energie pe litru de condens 0,4 kWh raportat la apă caldă și 0,030 kWh raportat la energia electrică (fără răcitor)

Temperatura de alimentare a apei calde utilizabila 80 °C – 95 °C

Temperatura de fierbere 30 °C – 80 °C

Materialul suportului de susținere 1.4301

Materialul cazanului treaptă I 1.4539 / 1.4571

Materialul cazanului treaptă II 1.4571

Materialul schimbătorului de căldură (apă cu procent de amoniac) 1.4571

Materialul schimbătorului de căldură condens 1.4571

V.1.2Dimensiuni, greutăți

Greutate neîncărcat 12,0 t

Lungime (mm) 11746

Lățime (mm) 2362

Înălțime (mm) 6660

V.1.3Informații de racordare la energie electrică

Putere aparenta maximă 78 kVA

Siguranță preliminară 3 x 250 gg/gL

Tensiunea de rețea 400 V / 3 x 230 V 50 Hz

Tipul de rețea TN

Tensiunea de comandă generală 24 VDC

Aerul comprimat de comandă Calitatea Clasa 1, DIN ISO 8573

Presiunea 5-7 bar Cantitatea de aer 30 ndm³

Agentul de răcire: R407C

Cantitatea teoretică de agent de răcire 8 kg

Presiunea de lucru a sistemului de răcire 21 bar

Presiunea maximă de lucru a sistemului de răcire 28 bar

Nivelul maxim de zgomot 80 dB(A) la 3m distanță

V.1.4Procesul de răcire

Aburul din treaptă 2 se ridică în camera de fierbere și ajunge în schimbătorul de căldură cu cu țevi și manta. Aburul este aici condensat și evacuat cu pompa de condens prin vasul de condens. Aceasta condensare este posibilă în contracurent prin răcire cu ajutorul schimbătorului de căldură cu țevi și manta.

Căldură de evaporare cedează apei energia (căldura latentă de vaporizare) și astfel se răcește. În funcție de temperatura ambiantă a fiecatui anotimp, are loc un schimb de căldura mai mare sau mai mic între mediul ambiant și apă. Căldură este cedata mediului printr-un răcitorul axial cu recirculare.

V.1.5Sistemul de vacuum

Vacuumul este produs cu o pompă de vacuum cu inel de lichid pentru treaptă I și una pentru treaptă 2. În carcasa cilindrică a pompei de vacuum cu inel de lichid se găsește un rotor cu palete/rotor în formă de stea , dispus excentric. Apa existența în carcasa formează un inel de lichid concentrat la rotație prin forța centrifugă, care etanșează camera rotorului.

Rotorul și carcasa nu se ating, astfel că nu este posibilă formarea de scântei. Prin caracterul excentric, paletele se scufunda la adâncimi diferite în inelul de lichid. Inelul acționează ca un piston, care aspiră și comprima alternativ. În capacele care etanșează lateral rotorul cu palete există degajări, așa numitele canale laterale în care inelul de lichid se comprimă și astfel este produsă geometria excentrică care este necesară pentru producerea diferenței de presiune a fiecărei camere.

Puterea de aspirație a pompei cu inel de lichid este micșorată cu procentul presiunii aburului de saturație la presiunea de aspirație, dea aceea presiunea de aspirație a pompei cu inel de lichid nu poate fi mai mică decât presiunea aburului de saturației a lichidului de lucru folosit. Căldurile de compresie și de condensație care apar la comprimare sunt eliminate prin lichidul de lucru.

Pentru a evita cavitația, vasul de spălare cu apă de exploatare este răcit prin agregatul de frig răcit cu aer. Monitorizarea temperaturilor se face prin senzori de temperatură montați la vasul de apă de exploatare.

V.1.6 Rezervorul pentru acid sulfuric

Rezervorul de acid sulfuric (H2SO4) (Figura V.5) cu monitorizarea nivelului trebuie conceput pentru funcționarea depresurizată pentru pregătirea acidului sulfuric. Rezervorul trebuie să stea întins pe toată suprafața în propria vâna de captare cu același volum de acumulare pe podea. Acidul sulfuric trebuie pompat la nevoie prin conducte cu pereți dubli, cu pompa de dozare încorporată în rezervorul de reacție (neutralizare).

Rezervorul (de la șantier) pentru acid sulfuric are următoarele date tehnice:

Volum util: 1000 litri

Material: PE 100 RC Mediu Acid sulfuric 75%

Temperatura maximă a mediului ambiant: 30 °C

Figura V.5 Rezervorul de acid sulfuric (H2SO4)

V.1.7 Rezervorul de reacție

Sistemul de rezervoare de reacție (Figura V.6) cu monitorizare a volumului este conceput pentru funcționarea fără presiune și constă din două rezervoare. Rezervorul trebuie să stea întins pe toată suprafața. Rezervorul de reacție partea 1este umplut în timpul procesului de tratare cu condens din camera de fierbere și treaptă 2. Această soluție apoasă care conține amoniac va doza acid sulfuric prin pompa de dozare deoarece amoniacul ar fi vaporizat din nou. Pentru îmbunătățirea procesului de amestec cu valoare a pH-ului monitorizată pentru neutralizare, în partea 1 și partea 2 se folosesc agitatoare mecanice. După procesul de amestec în partea 1, apa de amestec este condusă în cascadă în partea 2 a sistemului de rezervoare de reacție și este dozat acid sulfuric pentru neutralizare. pH-ului la neutralizare (transformarea amoniacului în sulfat de amoniu la dozarea acidului sulfuric) nu trebuie setată sub 5,5.

Partea 1 a sistemului rezervorului de reacție este ventilata spre exterior printr-un filtru biologic. Ventilarea părții 2 a sistemului de rezervoare de reacție se face în exterior prin peretele halei. În procesul de neutralizare rezultă o soluție slabă de sulfat de amoniu, cu cca. 0,2 până la 2% sulfat de amoniu. Sulfatul de amoniu nu este volatil la abur.

Rezervorul de reacție partea 1 are următoarele date tehnice:

Volum util 200 litri / execuție închisă, fără presiune

Material PE-HD Mediu Apa de amestec

Temperatura maximă a mediului ambiant 30 °C

Temperatura max. a mediului 35 °C

Rezervorul de reacție partea 2 are următoarele date tehnice:

Date tehnice Volum util 1,5 m³ / execuție închisă, fără presiune

Material PE-HD

Mediu Apa de amestec

Temperatura maximă a mediului ambiant 30 °C

Temperatura max. a mediului 35° C

Dimensiunile rezervorului 1560 x 720 x 1640 mm

Figura V.6 Rezervorul de reacție

V.1.8 Rezervorul de acid formic și curățare

Sistemul de rezervoare cu monitorizare a nivelului este conceput pentru funcționarea fără presiune și constă din două rezervoare (Figura V.7). Rezervorul trebuie să stea întins pe toată suprafața. Rezervoarele sunt umplute cu acid formic 50% pentru procesul de curățare și sunt folosite alternativ.

Figura V.7 Rezervorul de acid formic și curățare

La scăderea randamentului vaporizatorului prin transferul redus de căldură în schimbătorul de căldură cu țevi și manta sau murdărirea treptei 2 a sistemului de vaporizatoare, poate fi necesară o curățare. Intervalele de curățare trebuie alese în funcție de nevoi și se ghidează după gradul de murdărire.

Înainte de începerea curățării, procesul vaporizării cu vacuum trebuie întrerupt și instalația trebuie aerisita. Apoi camera de fierbere a treptei 2 trebuie golită. Golirea surplusului se face apoi cu o pompă. Alegerea procesului de curățare se face la nevoie manual.

Se deosebesc 2 circuite de curățare:

1) Curățarea schimbătorului de căldură cu țevi și manta utilizând acidul formic și o pompă;

2) Curățarea camerei de fierbere a treptei 2, prin umplerea camerei cu acid formic și recirculare.

După încheierea procesului de selectare curățat, lichidul de curățare folosit este pompat din camera de fierbere în rezervor. Acest lichid de curățare trebuie eliminat în exterior.

Rezervoarele au următoarele date tehnice:

Volum util 2500 litri / execuție închisă, fără presiune

Material PE-HD

Mediu Acid formic 50%

Temperatura maximă a mediului ambiant 30 °C

Temperatura max. a mediului 25 °C

Dimensiunile rezervorului L x l x I: 1870 x 995 1650

Echipament – Monitorizarea nivelului – Ventilație – Racord la cisterna

Concluzii

De la sfârșitul secolului XVII, când a început revoluția industrială, civilizația umană are nevoie de cantități mari de energie. Problema cea mai mare este că resursele Pământului scad cu zi ce trece. Petrolul și cărbunile există doar în cantități limitate, iar explorarea lor devine din ce în ce mai grea, deoarece sursele ușor accesibile au scăzut drastic. O altă problemă gravă este poluarea naturii. Această poluare are loc din cauza arderii acestor combustibili, producând cantități mare de dioxid de carbon. Poluarea se produce chiar și la explorarea resurselor, deoarece pentru a ajunge la petrol sau cărbuni, sunt necesare acțiuni de defrișare, transport, și alte activități miniere.

La momentul de față, gândirea ecologică a devenit una dintre cele mai importante acțiuni ale omenirii. Încălzirea globală a ajuns o problemă gravă, astfel trebuie găsite soluții pentru a produce energie poluând cât mai puțin planeta noastră. Singura modalitate de a salva planeta este reducerea dependenței de combustibilii fosili și reorientarea industriei spre alte variante, mai puțin poluante.Resursele regenerabile sunt soluția cea mai bună și cea mai ecologică de a produce energie electrică necesară dezvoltării industriilor.

Pe lângă hidrocentrale, parcurile de panouri solare, heliocentrale, este necesar să căutăm metode noi, ingenioase și nepoluante.

Depozitarea deșeurilor este o altă problemă cu care se confruntă omenirea. Cu cât producem mai mult, cantitatea deșeurilor devine din ce în ca mai mare. Refolosirea materialelor regenerabile are o importanță din ce în ce mai mare în industrie.Astfel, colectarea selectivă a deșeurilor a devenit o obligație și în rândul locuitorilor orașului nostru, ușurând astfel recuperarea materialelor importante pentru industrie.

Deșeurile menajere nu se pot refolosi, însă prin descompunere, ele eliberează o cantitate serioasă de gaze, care se pot utiliza pentru a scade nevoia de energie.

Așa cum am prezentat în lucrarea de față, în Oradea există o astfel de stație, care poate folosi aceste gaze, care altfel, dacă ajung în atmosferă, contribuie la poluarea planetei noastre, mărind efectul de seră.

Biogazul generat în corpul deponeului prin descompunere anaerobă colectat prin puțurile de extracție cu adancimi de 10-17m. Extrageria biogazului se realizază prin absorbție, puțurile de captare sunt conectate prin stațiile de reglare a cantități de biogaz la conducta principlă din care după filtrare și separarea condensului este introdus în motorul CHP (centrală pe cogenerare).

Sistemul de generare de energie electrica care are la baza un motor cu combustibil pe gaz cu o eficență în cazul ideal de 85%. Prin cogenerare în energie electrică de 30%, și energie termică de 55% utilizarea energiei termice fin d descrisa mai sus in detaliu.

Energie electrică produsă va fi valorificată în prumul rând la instalațiile depozitului ecologic de deșeuri, surplusul de energie va fi injectat în SEN (Sistemul Energetic Național). Principalul avantaj al sistemului este că poate funcționa continuu în orce condiții meteorologice, de mediu. Neutralizarea Co2 este o cerință obligatorie de mediu prentru depozitele Euconforme.

Prin încideria definitivă a celulelor nefuncționale facilitează la o producție continuă și de calitate a biogazului creând condiți anaerobe în corpul depozitului de deșeuri fără scăpări de emisi necontolate de gaz de depou .

Concomitent și problema levigatului ar fi solutionat deoarece precipitacile nu au mai pătrunde în corpul depozitului genarand levigat.

În prezent în municipul Oradea sunt puse la dispoziția locuitorilor mai multe sisteme de colectare a deșeurilor .

Sistemul dual de colectare prin care locuitorilor sunt puse la dispoziție containere sau pubele pentru fracția umeda și fracția uscată separata a deșeurilor. Un alt sistem oferit de Ecorom ambalaje în care se colectează separat pe tipuri de ambalaje .

Sistemul dual are un randament scăzut mai ales în zona de blocuri unde locuitori au un contract colectiv cu salubrizatorul astfel nu sunt responsabilizați în individual în colectarea selectivă a deșeurilor .

O solutie ar fi contractarea indiviuala pentru a responsabiliza populația , pe langă asta mai sunt și alte tehnici de exeplu metode economici (PAIT) platesti cât arunci ca să reducem volumul de deșeuri generate care teja au fost puse în funcționare în alte țări.

În Oradea există o inițiativa de a aplica acesta metodă, introducerea sistemului PAIT a început teja intro zonă pilot cuprinzând mai multe străzi în cartierul velenta unde locuitori vor colecta deșeurile generate în cinci fracți, vor primi recipiente specifice și vor fi educați cum să colecteze corect .

Patru fracți vor fi ridicate gratuit de către salubizator și doar pentru ultima fracție care nu poate fi nici reciclată nici compostată va fi ridicată contra cost.

Beneficilie aduse de acest sistem vor fi scadere deșeurilor generate , locuitori vor avea control asupra celtuierilor, iar pentru minicipialitate se reduc costurile de tratare a deșeurilor .

Colectarea și transportul deșeurilor și a materialelor reciclabile reprezintă o componentă importantă în procesul de gestionare a deșeurilor, deși aceasta este de cele mai multe ori subevaluata, ea reprezintă între 60%-80% din costul total de gestionare a deșeurilor și materialelor reciclabile, de aceea orice îmbunătățire adusă acestei componente poate reduce mult acest cost.

Pentru realizarea eficientă și organizarea optimă a colectării și a transportului deșeurilor și materialelor reciclabile se vor avea în vedere anumite caracteristici de referința.

mărimea zonei de colectare;

structura economică a zonei;

nivelul de trai al populației;

condițiile urbanistice;

cerințele clienților;

alegerea sistemului adecvat de colectare.

Tipul de container, volumul acestuia, combinația containerelor și frecvența de ridicare a deșeurilor influențează atât compoziția deșeurilor menajere colectate, cât și cantitatea și calitatea materialelor reciclabile colectate separat.

Pentru a facilita un sistem rațional și mecanizat de colectare a deșeurilor trebuie limitat numărul de tipuri și mărimi de pubele, iar forma lor de execuție trebuie standardizată.

Pentru colectarea deșeurilor, drept cea mai mică unitate se utilizează astăzi din ce în ce mai rar, coșurile de gunoi cu un volum de 35 și 50 1 din tabla de oțel zincata sau din plastic. Acestea sunt incomode, atât din punct de vedere al transportului, dar și din punctul de vedere al capacității disponibile; în cazul unor deșeuri mai voluminoase, aceste coșuri se dovedesc a fi neîncăpătoare, astfel încât deșeurile trebuie depozitate lângă tomberon și transportate separat.

Până în 2030, cel puțin 70% (greutate) din deșeurile municipale (de la case private și mici afaceri) ar trebui să fie reciclate sau pregătite pentru reutilizare (verificate, curățate sau reparate), spun deputații. Comisia propusese 65%. Pentru materialele de ambalare, cum ar fi hârtia și cartonul, plasticele, sticlă, metalul și lemnul, deputații propun o țintă de reciclare de 80% până în 2030, cu ținte intermediare pentru fiecare material în 2025.

Propunerea legislativă limitează la 10% până în 2030 procentul de deșeuri municipale duse la groapa de gunoi. Deputații propun o reducere de 5%, cu posibilitatea unei extensii de 5 ani în anumite condiții pentru statele membre care au utilizat gropile de gunoi pentru mai mult de 65% din deșeurile municipale în 2013.

Risipă alimentară în UE este estimată la aproximativ 89 milioane de tone sau 180 kg/capița/an. Deputații cer o țintă de reducere a risipei alimentare de 30% până în 2025 și de 50% până în 2030, prin comparație cu 2014. Ei propun o țintă similară pentru deșeurile marine. Cele patru rapoarte adoptate marți reprezintă poziția de negociere a Parlamentului înainte de negocierile cu Consiliul de miniștri, care urmează să își adopte poziția la rândul său.

Bibliografie

[1] Dr.ing.Victor Drăgan, Prof. Univ. Dr.ing. Victor Burchiu-Energiile regenerabile și utilizarea acestora, Editura Ceres;

[2] Adriana Bebeșelea, Veronica Kurti, Ancuța Tamaș Politici de Mediu Editura Fundația pentru Cultură și Învățământ Ioan Slavici Timișoara 2012;

[3] http://www.anpm.ro/ Agenția Națională pentru Protecția Mediului;

[4] Guvernul României Ordonanță de urgență nr. 78/2000 din 16/06/2000 Versiune actualizata la data de 08/05/2007;

[5] www.ecobihor.ro;

[6] Andrei Wehry , Marinela Bodog Reciclarea apelor uzate , Editura Universității din Oradea, 2004;

[7] Virginia Câmpeanu Sarmiza Pencea – Energiile regenerabile încotro?,Editura Universitară Bucureșt, 2014

[8] http://ro.scribd.com/doc/135612361/Impactul-Deseurilor-Asupra-Mediului#scribd

[9] http://www.deseuri-online.ro/

MESAJE DE MULȚUMIRE

„Stimat Domân Conf. univ. dr. ing. Zétényi Zsigmond,

Vă mulțumesc pentru studiile efectuate în cadrul universității de inginerie energetică și management industrial, am avut parte de o experiență extraordinară, dar și una specială, întrucât am cunoscut profesori bine pregătiți în domeniul ingineria sistemelor de energii regenerabile.

Această experiență în cadrul universității, diferită de orice învățasem până atunci, a influențat foarte mult dezvoltarea mea profesională și personală. Am experimentat un alt mod de învățare, bazat mai mult pe practică, marcând o influență deosebită asupra modului în care mă raportez la profesia mea, și nu în ultimul rând la oamenii cu care lucrez.

Nu în ultimul rând scriu mulțumire domnului Ing.Szentes István (director tehnic)

pentru timpul acordat, precum si pentru informatiile utile despre compania dvs SC ECOBIHOR SRL.

În încheiere, îmi exprim încă o dată  mulțumirea  pentru  pregătirea specialiștilor – economiști, dar și deschiderea orizonturilor noi care ne dau posibilitatea de a evolua în continuu.

Cu deosebită stimă,

Herpay Imre Norbert

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE A

LUCRĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR

Titlul lucrării Tehnologii de valorificare a deșeurilor municipale solide în municipiul Oradea

_____________________________________________

___________________________________________________________________

Autorul lucrării: Herpay Imre Norbert ____________________________________

Lucrarea de finalizare a studiilor este elaborată în vederea susținerii examenului de finalizare a studiilor organizat de către Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial din cadrul Universității din Oradea,

sesiunea iulie______________ a anului universitar 2016-2017________.

Prin prezenta, subsemnatul (nume, prenume, CNP) 1881216055055

___________________________________________________________________,

declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost scrisă de către mine, fără nici un ajutor neautorizat și că nici o parte a lucrării nu conține aplicații sau studii de caz publicate de alți autori.

Declar, de asemenea, că în lucrare nu există idei, tabele, grafice, hărți sau alte surse folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.

Oradea,

Data Semnătura