PROGRAMUL DE STUDIU ARHITECTURĂ DISERTAȚIE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROF. UNIV. DR. ARH. TRAIAN ANDREI LUNCAN UNIVERSITATEA DIN ORA DEA FACULTATEA DE… [610440]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE CONSTRUC ȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ
PROGRAMUL DE STUDIU ARHITECTURĂ

DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. UNIV. DR. ARH. TRAIAN ANDREI LUNCAN

UNIVERSITATEA DIN ORA DEA
FACULTATEA DE CONSTRUC ȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ
PROGRAMUL DE STUDIU ARHITECTURĂ

TITLU

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. UNIV. DR. ARH. TRAIAN ANDREI LUNCAN

ABSOLVENT: [anonimizat]1. Turism ul în antichitatea greco -romană………………………… ………….
I.2. Turismul din evul mediu până în secolul XVII……………
I.3. Turismul în secolul XVIII. Perioada engleză
I.4. Turismul între secolul XIX și începutul sec olului XX. Perioada modernă
I.5. Turismul contemporan

Capitolul II. Hotelul………………………………………………………………….
II.1. Clasificarea hotelurilor…………………………. ……………………………….
II.2. Amplasarea hotelurilor

Capitolul III. Zonele funcționale ale hotelului………………………………………………………………….
III.1. Recepț ia……… …………………………………………………..
III.2. Cazarea și anexele acesteia…………………………………………………………..
III.3. Alimenta ția publică și anexele acesteia. Alte funcțiuni

Capitolul IV. Alte uni tăți de cazare………………………………………………………………….
IV.1. Motelul…………………………………………………………..
IV.2. Hostelul
IV.3. Hotelul – Apar tament
IV.4. Pensiunea turistic ă
IV.5. Pensiunea agroturistic ă
IV.6. Cabana turistică
IV.7. Vila turisitc ă
IV.8. Campingul
IV.9. Satul de vacanță

Capitolul V. Structuri de primire turistică din zona Metropolitană Oradea………………..
V.1. Capacitatea de cazare…………………………………………………………..
V.2. Sosirile turiștilor în structurile de pr imire turistică
V.3. Sezonalitate
V.4. Î nnopt ări ale turiștilor ș i durata medie de ședere
V.5. Resurse turistice

Capitolul VI. Ecologia spa țiilor hotelului………………

Capitolul VII. Aspectele ecologice ale mate rialelor folosite în hoteluri…………………………..
VII.1. Tipuri de materiale…………………………………………………………

Capitolul VIII. Luxul ecologic………………………………………………………………….
VIII.1. Amenajarea spațiilor hotelurilor de lux………………………….
VIII.2. Sustenabilitatea și practicile de construcț ie verde …………
VIII.3. Sistemul de evaluare a clădirilor verzi LEED
VIII.4. Obi ective de sustenabiliatate și lux ale unui hotel

Concluzii (eventual propuneri)………………………………………………………………………
Bibliografie……………………………………………………………………… …………………………..
Anexe (figuri, tabele, poze, etc.)………………………………………………………………………

Capitolul I
Evoluția turismului

Turismul s -a conturat odată cu dezvoltarea generală a economiei ș i a societ ății la nivel
mondial, remarcându -se atât prin ritmul rapid de dezvoltare , cât și prin prezența sa î n loca ții variate,
tot mai extinse. Extinderea turismului a devenit în țările dezvoltate o nevoie socială, prin necesitatea
implicită a oamenilor de recreere, de îmbogățire a cunoștințelor culturale sau spiritual, prin faptul ca
oferă locuri de muncă (uneori fiind singura formă de activitate care poate furniza ve nituri constant).
Pe parcursul istoriei, turismul s -a manifestat având dimensiune ș i form ă specific ă de la o
perioadă la alta, de la o societate la alta, funcție de cultura fiecarei nații și posibilitățile naturale
existente în fiecare stat.

I.1. Turismul în antichitatea greco -romană

În operele călătorilor, istorici, biologi și geografi precum Herodot, Strabon, Xenophon, apar
primele informații despre forme vechi ale turismului. Se călătorea în pelerinaje, pentru odihnă și
refacere, pentru cunoașterea loc urilor și a oamenilor, pentru a dobândi cunoștințe și a aduna
disicipoli etc. Se considera că Băile aveau efect purificator, ceea ce a dus la creșterea interesului
pentru apele termale.
În Grecia antic ă, mai precis în Olimpia s -au organizat Jocurile Olimpi ce fără întrerupere
între anii 776 î. Chr. și 393 d. Chr., perioadă cănd se consider că apar și primele forme de
organizare a călătoriilor. Regulamentul jocurilor olimpice permitea participanților trecerea prin
diferite teritorii, pe parcursul desfășurării acestora încetând orice formă de confruntare armată.
În Roma antic ă, activitățiile de recreere au fost favorizate de prosperitatea economică și de
apariția unei clase extreme de avute . Civiliza ția roman ă s-a remarcat printr -o efervescență a vie ții
urbane, familiale, religioase, culturale, dar și prin intensificarea schimburilor comerciale.
Deplasarea pe trasee lungi a fost posibilă prin construcția de drumuri, prin creșterea gradului de
siguranță pe parcursul călătoriilor, apariția hanurilor sau altor locu rilor de popas. Interesul
romanilor pentru băile curative s -a dezvoltat, a adus la apariția unor stațiuni luxoase cu ape termale.
O altă formă de relaxare în timpul imperiului roman au fost jocurile sportive, luptele între
gladiatori, aceste spectacolele a trăgând numeroș i participan ți în amfiteatre. [1]

I.2. Turismul din evul mediu până în secolul XVII

Această lungă perioadă a fost caracterizată de numeroase războaie, obscuratism religios,
ruralizare accentuată în timpul feudalismului și epidemii frecvent e. Toți acești factori au determinat
frânarea dezvoltării turismului. Datorită călătorilor renumiți se acumulează totuși informații ș i

crește interesul pentru cunoștiințe noi, se dezvoltă științele. Jurnalele de călătorie ale lui Marco Polo
vorbesc despre o lume nouă ș i fascinant ă. Comer țul și centrele meșteșugărești au contribuit la
extinderea drumurilor ș i la cre șterea numărului călătoriilor ale negustorilor, curierilor regali,
mesagerilor, misionarilor și ambasadorilor.
Deplasările turistice erau făcute mai ales de persoanele din înalta societate, printre acestea
numărându -se eruditul și teologul Erasmus din Rotterdam, care a scris în operele sale despre
experienț a de a c ălători. ( Denumirea programului Uniunii Europene, Erasmus, prin care studenții
pot st udia până la un an, la o universitate dintr -o altă țară din Uniunea Europeană, provine de la
acesta) .
Alte manifest ări care intră in sfera turismului sunt deplasările î n scop religios, așa numitele
pelerinaje f ăcute de creș tini la Ierusalim sau la Santiago de Compostela , de musulmani – la Mecca,
de japonezi – pe muntele Fiji și de budiști – la sanctuarele din India sau Indochina.
În anul 1130 apare o lucrare scrisă a călugărului Aimeri Picaud, considerată primul ghid
turistic, care indică pelerinajele pe ce le mai sigure drumuri spre Santiago de Compostela. La Roma,
apare între anii 1475 -1600 lucrarea ” Mirabilia Urbis Romae ” care prezenta vestigiile antichității. De
asemenea, în anul 1552 apare ghidul ” Le guide des chemins de France ”.
La sf ârșitul secolului a l XVII -lea, lumea aristocrată devine tot mai interesată de petrecerea
timpului liber în alte locuri. Totodată, stațiunile termale redevin atrăgătoare și sunt frecventate tot
mai des.

I.3. Turismul în secolul XVIII . Perioada engleză

Secolul XVIII este con siderat perioada de naștere a turismului modern, prin intensificarea în
special a călătoriilor efectuate de tinerii aristocrați englezi pe continent, pentru a -și îmbogății
cunoștințele și a -și desăvârș i educa ția, englezii având dorinț a arzătoare de a c ălători și a descoperi
locuri și peisaje noi. Î n Fran ța a ap ărut în anul 1672 o lucrare cu trasee atractive ș i un prim ghid de
converssa ție francez -englez, care să vină în sprijinul călătorilor englezi.
În Anglia se construiesc primele stațiuni moderne care v or deveni modele de referință pentru
cele de pe continent. Stațiunea Bath din Anglia a fost transformată dintr -o așezare medieval ă
insalubr ă într -o stațiune termală de lux. Ora șul Bath s -a dezvoltat în jurul băilor termale și este
caracterizat de o arhitec tură a stilului Georgian, devenind unul dintre cele mai importante
monumete de arhitectură urbană din Marea Britanie.

I.4. Turismul între secolul XIX și începutul secolului XX. Perioada modernă

Revoluț ia industrial ă a generat modificări î n via ța social ă și economic ă. Transporturile și
urbanizarea au contribuit la dezvoltarea turismului.
Drumurile se îmbunătățesc și mijloacele de transport evoluează. Transportul feroviar se
dezvoltă cu o deosebită dinamic ă între anii 1840 -1860, iar navigaț ia se perfec ționează, oferind noi
posibilități de recreere prin construirea marilor transatlantice.
În secolul XIX, existau în Europa 160 de stațiuni turistice litorale ș i balneare.
Odată cu Jocurile Olimpice moderne organizate la Atena, Grecia, în 1896 și cu Olimpiada
sporturilor de iarnă, organizată la Chamonix, Mont -Blanc, Franța în 1924, se dezvoltă turismul
sportiv.
Creșterea numărului de turiș ti determin ă dezvoltarea rețelei hoteliere, în special a celei de
lux, pregătită să ofere condi ții și servicii la cele mai înalte standarde. Hotelul Ritz din Paris, Franța,
deschis în 1898, devine prototipul hotelului de lux, acesta existâ nzându -se în marile capitale.
La dezvoltarea turismului contribuie și constituirea și dezvoltarea primelor forme de organizare de
organizar e turistică. Englezul Thomas Cook a deschis prima agenție de voiaj în 1841 și organiza
călătorii feroviare scurte pentru participarea la manifestări religioase. A continuat în 1845 cu
organizarea călătoriilor de agrement spre Scoția, în 1851 cu călătorii le pentru vizitarea Expoziției
Universale de la Londra, î n 1855 – prima c ălătorie pe continent, la Paris, Franța, ajungând la
croaziere în Egipt și India, iar între anii 1871 -1872, primul voiaj în jurul lumii.

În Statele Unite ale Americii se înfiițează în 1872 biroul de voiaj American Express care
introduce cecurile de călătorie și organizează primul grup de turiș ti americani în Europa.
Ghidurile turistice și înființarea a numeroase asociații ș i societ ăți au contribuit la
promovarea turismului.

I.5. Turismul contemporan

Dezvoltarea industriei de automobile contribuie la începutul unei noi etape de evoluție a
turismului în Statele Unite ale Americii. Rețelele rutiere se dezvoltă și apar noi tipuri de unități de
cazare, precum motelul. În 1930 existau î n Statele Unite ale Americii două milioane de
autovehicule, iar în Marea Bitanie 132000. Sistemul de transport integrat între Stalele Unite ale
Americii și Canada a dat naștere la primele fluxuri turistice internaționale semnificative.
Perioada postbelică este caracterizată de cre șterea deplasărilor turistice, 25 de milioane în
1950, iar 285 de milioane în 1980. Înmulțirea punctelor de atracție contribuie la creșterea numărului
de turiș ti, proveni ți din toate categoriile sociale, profesionale ș i financiare .
În perioada 1960 -1980 se elaborează și se pun în practică primele programe naț ionale de
susținere și simulare a turismului organizat, intensificându -se procesul investițional la nivel
guvernamental și la nivelul firmelor de profil, precum și cheltuielil e individuale pentru turism.
În țările cu o economie dezvoltată, turismul a devenit astfel o nevoie socială.
Dupa anul 1980, activitatea turistică cunoaș te o interna ționalizare și globalizare, prin
consolidarea și maturizarea pieței, prin cererea ș i ofert a turistic ă tot mai mare, dar și prin creșterea
rolului marilor companii de turism cu capital financiar mare.
Turismul a devenit un factor tot mai important în realizarea programelor de dezvoltare
regională , creând noi locuri de muncă, atât direct cât și prin alte activități, astfel că la un loc de
muncă în turism apar înca 2 -3 locuri în domenii auxiliare.

Gheorghilaș, Aurel. 2009, Geografia turismului – metode de analiză î n turism. Editura
Universitară. București

Capitolul II
Hote lul

Termenul ”hotel” provine din francezul hôtel , care avea înțelesul de rezidență a unui nobil
sau o clădire oficială de dimensiuni mari.

Hotelul are un rol important în dezvoltarea turismului, care la rândul să u determin ă dezvoltarea
rețelei hotelier e.
Un hotel reprezintă în primul rând o construcție menită să ofere ad ăpost pentru călători,
având în același timp și personalul necesar care să -i deservească.
Hotelul contemporan, însă, trebuie conceput într -o structură modernă, adaptată vieții mondene,
pentru a oferi clientului un grad de confort ridicat, o ambianță plăcută, dar și diferite servicii de
destindere, de distracție sau de lucru.
Se urmărește asigurarea posibilității unei mari libertăți în alegerea serviciilor. A găzdui pe
cineva înseamnă a te îngriji de programul lui, a contribui la buna lui dispoziție, pe tot parcursul
sejurului.
Omul fiind strâns legat de natură, realizarea arhitecturală trebuind să se armonizeze cu
ambientul natural, făcând tot posibilul de a pă stra natura intact ă. Din p unct de vedere financiar,
investiția poate fi viabilă doar de la o anumită capacitate în sus, dar cu cât aceasta creș te, se
îndep ărtează în mod evident de scara ambian ței înconjur ătoare.
Străinul care ajunge într -un hotel vrea ”să simtă” ț ara, ora șul, loc ația în care se află. El ar
dori sa trăiasca printre oamenii locului repsectiv, sa le cunoască obiceiurile, tradițiile, stilul de viață
și nu să se reg ăsească printre compatrioț i.
Dezvoltările turisitice noi ar trebui adaptate locației, păstrând caracterul istoric și particular al
teritoriului care s -a dezvoltat natural. Altfel, o organizare rigidă, bazată doar pe profit, duce mai
devreme sau mai târziu la distrugerea cadrului natural, al caracterului specific local și se traduce
printr -o îndep ărtare a vizi tatorilor, ce vor căuta alte locuri naturale, nealterate atât de intens de
intervenția omului.

Lăzărescu, Cezar. 1971, Construcții hoteliere. Editura Tehnica, București

II.1. Clasificarea hotelurilor

Clasificarea hotelurilor se face în majoritatea țări lor în funcție de: confort, capacitate și
funcțiune.
Conform clasific ării internaț ionale în funcț ie de confort, exist ă 5 categorii: o stea – Ieftin
(eng. Turist), 2 stele – Economic (eng. Standard), 3 stele – Clasă medie (eng. Confort), 4 stele –
Clasa I (eng. First Class), 5 stele – Lux (eng. Lux).
Stabilirea gradului de confort al hotelului este determinată de tratarea diferită a unității de
cazare, a spațiilor comune, a echipării tehnico -edilitare, a finisajelor, dotărilor și mobilierului,
precum și de calitatea și conținutul prestării serviciilor pentru călători. Împărțirea în categorii este
un rezultat al condițiilor tehnico -economice, ca urmare a unei rețele hoteliere diferențiate pentru
satisfacerea cerințelor și î n direct ă legătură cu valoarea inve siției.
Criteriile de încadrare într -o categorie sau alta sunt stabilite diferit, de la o țară la alta.
Din punct de vedere al capacității sunt recunoscute trei categorii: hoteluri mici (sub 150 de
paturi), mijlocii (150 -300 de paturi) și mari (mai mul t de 400 de paturi). Capacitatea celorlalte
funcțiuni, în special a restaurantului, nu este determinată numai de capacitatea de cazare, ci și de
caracterul ș i categoria de confort.
Dupa criteriul duratei de ședere, hotelurile pot fi de tranzit sau pentru șederi prelungite.
Hotelurile de tranzit sunt amplasate de obicei pe artere de mare circulație și sunt destinate ca
adăpost pentru o noapte, pentru cei ce călătoresc. Capacitatea de cazare a unui astfel de hotel este
mică sau mijlocie, oferind un grad de confort inferior sau mediu, serviciile comune fiind reduse și
cu o capacitate a restaurantului mai mică decât a locurilor de cazare.
Hotelurile de sejur, pentru șederi prelungite (cu caracter sezonier sau permanente) sunt cele mai
numeroase și de toate cat egoriile. Cele mari și cu confort mai ridicat îndeplinesc și alte funcții,
având posibilitatea de a fi gazda unor conferințe, reuniuni, festivaluri, banchete sau expoziții, prin
dimensiunile și facilitățile spațiile construite puse la dispoziț ia clien ților.

Hotelul urban este unitatea de cazare situat î n zon ă centrală și care, pe lângă serviciile de
cazare ș i alimenta ție, dispune de: să li de conferi țe, centru Spa, sală de fitnes și/ sau saloane de
înfrumusețare.
Hotelurile de patrimoniu sunt caracteriza te prin istoria amplasamentului și arhitectura sa
deosebită, reprezentând o moștenire culturală lăsată generației actuale. Hotelul de patrimoniu poate
fi el îsuși, de multe ori, un obiectiv turistic, atrăgând prin vechimea, istoria sau povestea sa, prin
unicitatea stilului arhitectural, a decorațiunilor, a design -ului ș i a ambian ței, cât și prin evenimentele
desfășurate în trecut și readuse în prezent.
“Prin conservarea hotelurilor – monument istoric și repunerea acestora în circuitul turistic, nu
doar c ă se arat ă interesul pentru dezvoltarea turismului cultural, ci în primul rând respectul pentru
valorile trecutului, pentru personalit ățile acelor vremuri și pentru faptele acestora; fiecare na țiune
are responsabilitatea de a transmite genera țiilor ti nere adev ăratele valori, s ă le insufle respectul și
sentimentul apartenen ței fără de care ace știa nu ar fi capabili s ă aprecieze mo ștenirea cultural ă”
[bibliografie ]

II.2. Amplasa rea hotelurilor

Amplasarea hotelurilor în oraș e este influen țată de mărimea, tipul și gradul de confort al
acestuia. În zonele centrale ale marilor orașe, terenurile libere corespunzătoare construirii unui hotel
sunt aproape inexistente. Aglomeraț ia circula ției, zgomotul și poluarea atmosferei înrăutățesc
condi țiile d e viață ale omului.
Accesul la clădirea propriu -zisă a hotelului este complicat, iar rezolvarea locurilor de
parcare în cadrul construcției propriu -zise crește și mai mult valoarea investiției.
De aceea, amplasarea hotelurilor în imediata apropiere a cen trului orașelor oferă o serie de avantaje.
Aici, oferta de terenuri disponibile este rezonabilă, valoarea este mai scăzută, aerul este mai curat ș i
aglomera ția mai mică. Dezavantajul depărtării de zona centrală este timpul mai lung alocat
transportului de turiștii care vin să viziteze orașul, mai ales pentru cei care -l vizitează în grupuri
organizate și nu dispun de mijloace individuale proprii de transport.
Tot din cauza distanței mai mari se crează greutăți în rentabilizarea funcțiunilor anexe (în
afară de cazare) a hotelurilor, care sunt destinate și celor care nu înnoptează în acel hotel.
Terenul pe care se va amplasa un hotel trebuie să fie destul de mare pentru a rezolva ușor toate
problemele ce apar din punctul de vedere al funcțiunilor, al accesului și al locurilor de parc are.
În cazul amplasării în zonele centrale, pentru a crea un mediu ș i o ambian ță cât mai plăcută,
este de preferat un teren adiacent unor parcuri.
Un alt factor important al amplasamentului îl constituie posibilitatea de racord la rețelele
tehnico -edilitare existente, atât din punct de vedere al capacității, cât și a poziției acestora.

Lăzărescu, Cezar. 1971, Construcții hoteliere. Editura Tehnica, București

Boutique hotelul este unitatea de cazare hotelieră construit ă în clădiri istorice centrale,
reamenajate, și este caracterizat printr -o arhitectură personificat ă, combin ând de multe ori
arhitectura vechii funcțiuni cu cea nouă de hotel. Decora țiunea și mobilierul î mbin ă adesea stilul
contemporan cu cel antic. Deși de multe ori Boutique hotelul este asociat cu un hotel de mici
dimensiuni care dispune de puține camere, unele boutique hoteluri din orașe precum Londra,
Barcelona, New York sau Paris, dispun de peste o sută de camere.

Lăzărescu, Cezar. 1971, Construcții hotelier e. Editura Tehnica, București

Rahovan, Armela -Linda. 2013, Amenaj ările hoteliere şi impactul lor asupra turismului din
Transilvania, Eeditura: Cluj-Napoca

Capitolul III
Zonele funcționale ale hotelului

III.1. Recepția

Zona func țional ă care întâ mpin ă clientul este recepția, un filtru poziționat la intersecția
dintre zona de acces și restul zonelor funcționale ale hotelului. Aceasta joacă rolul de intermediar
între cerințele clientului și serviciile oferite de hot el, prin tranzacții financiare, rezervări ș i
informa ții. Prin toate aceasta se oferă o supraveghere sporită a accesului la zona de cazare, astfel
încât să se blocheze accesul persoanelor venite din exterior în zonele destiante clienților deja
existenț i.
Recepția este poziț ionat ă și proiectată în așa fel încât în preajma acesteia să se poată dispună
și o zonă de așteptare (pentru ca în cazul sosirii unui grup, membrii acestuia să poată aștepta într -un
ambient plăcut până la realizarea check -in-ului), garder obă, spații sanitare, precum și o zonă de
depozitare și manipulare a bagajelor.
În România, cu excepția hotelurilor de 1* se dispune o recepție funcț ional ă 24h și accese
diferite pentru clienți și pentru personal.

III.2. Cazarea și anexele acesteia

Zona principal ă, care stă la baza conceperii hotelului, este zona de cazare. Aceasta este
formată din spații de cazare formate la rândul lor din minim: cameră, baie, vestibul și, în multe
cazuri, balcon sau terasă. Dimensiunea și echiparea spațiilor de cazar e depind de clasificarea
confortului unității de cazare.

Cazarea cuprinde spații de cazare (camere) ”single” (camera pentru o singura persoana ce
are un singur pat), ”double” (o camera pentru doua persoane ce are un pat dublu, ” twin” (o camera
pentru doua persoane cu doua paturi separate) sau ” suit” (un apartament, de regulă compus dintr –
una sau mai multe camere de dormit si zona de living -room). Paturile au dimensiuni de 100×200
cm, 165×200 cm (Queensize), 200×200 cm (Kingsize). Mobilarea mai include, în funcție de
categoria de confort a hotelului, o mas ă de lucru cu scaun, televizor, frigider cu autoservice
(minibar), o bancă pentru valiză și un grup de scaune sau fotolii, uneori o canapea. În ceea ce
privește culoarea finisajelor interioare în spațiile de cazare, aceasta poate fi mai mult sau mai puț in
variat ă. Culorile constituie nu numai o problemă de gust, ci are ș i o implica ție psihologică. S -a
demonstrat, de exemplu, că nuan țe ca verde -măsliniu, gri, violet, maro sau albastru nu stimlează
pofta de m âncare, iar roșu, portocaliu ș i galben o sporesc.
Vestibulul este spațiul de acces între coridorul hotelului și zona de dormit a camerei, având
rolul de tampon, oferind totodată un dulap î nzidit și oglindă pe vertical ă. Lățimea uzuală a
vestibulului este de 1,10 -1,20 m.
Echiparea sanitară const ă în: w.c., lavoar ș i o cad ă de baie sau duș. Amplasarea acestora se
face astfel încât să asigure posibilitatea de verificare și î ntreținere a instalațiilor. Se recomandă
dispunerea unei nișe cu acces din coridoru l hotelului, numită ghenă de instala ții, care grupează
racordurile de instalații.
Holul de acces la camere se tratează și se finisează astfel încât să se evite efectul optic de
lungime. Unele din mijloacele folosite în acest scop sunt lărgirea spațiului d in dreptul ușii de intrare
în spațiile de cazare, finisarea diferită a pere ților, iluminarea mai pronunțată în dreptul camerelor. În
cazul în care e posibil, se preferă iluminarea naturală a culoarului.
La etaj sunt dispuse spații asociate cazării, cu sc opul de a asigura serviciile de etaj, cu grup
sanitar pentru personalul de etaj și cu circulație pe verticală separat ă de cea pricipală , desp ărțind
astfel fluxul clienților de cel al personalului de etaj.
Anexele zonei de cazare deserve sc pentru depozitar ea a lenjeriei murdare, a lenjeriei curate ,
a materialelor și utilajelor folosite la curățenie, precum și a bagajelor vizitatorilor a căror cameră nu
a fost încă eliberată. Totodată, aici este accesul la tubul de evacuare a gunoaielor și a oficiului de
etaj care asigură serviciul de tip room -service.
Existența și dimensiunea acestor spații variază în funcție de categoria hotelului, de soluțiile
constructive și de gradul de mecanizare a diverselor servicii.
Pentru valorificarea serviciilor de etaj, număru l camerelor pe etaj este recomandabil să fie
mai mare de 20.

III.3. Alimenta ția publică și anexele acesteia. Alte funcțiuni

Alimenta ția publică include restaurante, snak -bar-uri, baruri, cafenele, cofetării etc. Acestea
sunt atracții și pentru clienții care nu sunt cazaț i.
Restaurantele sunt amplasate în general la parter sau la primul etaj, pentru a avea acces uș or
și pentru a fi extinse cu terase pe durata sezonului cald. Acestea sunt prevăzute cu căi de acces,
garderobă și grupuri sanitare și pentru clienții din afară. De aceea, poziția lor este dată și de această
legătură cu publicul, dar și de apropierea imediată a bucătăriei, asigurând astfel o deservire
promptă.
Daca este destinată doar clienților hotelului, capacitatea restaurantului este jumăt ate din
capacitatea de cazare.
În cazul hotelurilor de sejur, capacitatea restaurantului este egală cu numărul spațiilor de
cazare, asigurând calitate ș i confort.
Restaurantele se compartimenează pentru creșterea intimității și se decorează prin utilizar ea
diverselor materiale de finisaj, pentru creerea unei atmosfere cât mai liniștite și mai personale,
prielnică destinderii ș i recre ării.
Barul este destinat servirii băuturilor alcoolice ș i răcoritare. Elementul principal este barul
de serviciu, locul un de se prepară , se serve ște, dar se ș i consum ă (în mare parte) b ăutura. În
imediata apropiere a barului este depozitul de bă uturi. Se prev ăd spații suficiente pentru spălarea și

depozitarea diferitelor pahare în care se consumă băuturile. Mobilarea barurilo r este mai simplă
decât a restaurantelor, iar spațiul dedicat fiecărui consumator, mai redus. Barurile mai pot fi dotate
cu loc pentru orchestră ș i ring de dans.
Cafenelele ș i cofet ăriile sunt destinate consumațiilor între orele de masă. Pentru a spori
confortul, în aceste se utilizează fotolii, care măresc suprafaț a dedicat ă consumatorului cu 20 – 25%.
Spațiile anexe restaurantului sunt: bucătăria, recepția și depozitul de alimente și băuturi, spălătorul
de vase și a veselei, biroul bucătarului, vestiare le personalului și oficiul.
Bucătă ria (cald ă sau/ ș i rece) este spa țiul echipat și mobilat necesar pentru prepararea și
finisarea mâncărurilor. Poziționarea bucătăriei se face, de preferat, la același nivel cu restaurantul.
Spațiul dintre restaurant și bu cătărie este oficiul, unde este permis doar accesul ospătarilor și a
mâncării preparate.
Accesul personalului angajat al bucătăriei și amplasarea curții de serviciu (când există) sunt
ferite de vederea trecătorilor ș i a clien ților.
Depozitarea alimentel or se face în diferite încăperi, din necesitatea asigurării unor condiții diferite
de umiditate ș i temperatur ă potrivită diferitelor categorii de alimente. Camerele frigorifice, având
suprafețe î ntre 8 și 20 m2 sunt conectate la spațiul recepției alimentel or și la spa țiul de preparare a
mâncării.
Depozitul de băuturi este î n direct ă legătură cu oficiul și dispune de dulapuri frigorifice
pentru sticle, rafturi pentru expunerea băuturilor și mașina pentru fabricat cuburi de gheață.
Spălătorul de vase și ves elă se poziționează într -un spațiu special î n direct ă legătură cu oficiul și
bucătă ria. În același spațiu se dispun recipiente pentru depozitarea resturilor de mâncare.
În afară de spa țiile pentru depozitare și preparare, se mai prevăd o serie de încăperi destinate
bucătarului și ospătarilor. Ospătarii dispun de vestiare, iar bucătarul de un birou poziționat lângă
bucătărie. Intrarea personalului este independentă de cea a restul personalului hotelului și separată
de cea de alimente.
Hotelul dispune și de spații care nu au scopul de a deservi clieții, ci pentru buna funcționare
a sa: centrale sau puncte termice ale sistemului de încălzire, centrale de ventilare sau de
condiționare a aerului, depozite și ateliere de reparații.

Lăzărescu, Cezar. 1971, Const rucții hoteliere. Editura Tehnica, București

Capitolul IV
Alte u nități de cazare

IV.1. Motelul

Cuvântul ”motel” s -a format din cuvintele motor și hotel , reprezentând o unitate de cazare
dedicată cu precă dere șoferilor.
Motelul este amplasat de -a lungul șoselelor sau autostrăzilor și dispune în imediata
apropiere de o parcare, o posibilă benzin ărie sau service -auto. La proiectarea acestora se are în
vedere minimizarea poluării fonice dinspre șosea și evitarea deranjului farurilor mașinilor.
Spre deosebire de hoteluri, motelurile au de cele mai multe ori regimul de înălț ime parter și ocup ă o
suprafață extins ă.
Spațiile de cazare sunt asemanătoare cu cele din hoteluri: cu unul sau două paturi și dotate
cu grupuri sanitar e. Întrucât majoritatea clienților se cazează doar o noapte, garderoba e deschisă,
lucrurile fiind vizibile și mai greu de uitat. În imediata vecinătate este amplasată parcarea. Numărul
locurilor de parcare este cel puțin egal cu numărul spațiilor de cazar e.
Alte zone func ționale ale motelului sunt: recepția, birourile administrative și un posibil restaurant.
Avantajele motelului sunt costurile scăzute, accesibilitate ușoară de pe ruta principală, rapiditatea
procedurilor de check -in / check -out și intimita tea oferită de accesul în spațiile de cazare direct din
exterior.
Dezavantajele sunt lipsa spațiilor comune, motelul nefiind locul cel mai potrivit pentru
socializare, iar echiparea toaletelor cu produse de igienă personal ă lipsește

IV.2. Hostelul

Conform Federa ției Hostelling International, conceptul de Hostel s -a născut în anul 1909. În
1912 se deschide primul hostel în castelul Alten, Nordrhein -Westfalen, Germania. La început,
hostelurile se adresau exclusiv copiilor de la școala primară , având ca s cop educaț ia alternativ ă și
plimbările î n natur ă.
Ministerul Turismului din Româ nia define ște hostelul ca fiind structura de primire turistică
cu o capacitate minimă de 3 camere, garsoniere sau apartamente dispuse pe un nivel sau pe mai
multe niveluri, în spații amenajate, de regulă, în cladiri cu un alt scop iniț ial dec ât cel turistic.
Unitatea de cazare este destinată turiștilor cu buget restrâ ns, în general tineret (elevi, studenți sau
sportivi), având dormitoare și băi comune. Oferta de cazare include dormitoare comune cu mai
multe paturi simple sau etajate.
În cazul hostelului, plata se face per pat, nu per cameră ca în celelalte unități de cazare.
Hostelul pune la dispoziț ia clien ților bucătării comune, mașini de spălat și uscat rufe, precum ș i o
recepție funcț ional ă 24 de ore, fracționat în funcție de fluxul turistic.
Unul dintre avantajele unei asemenea unități de cazare, pe lângă prețurile scăzute, este o
socializare intensă prin intermediul lobby -ului, spațiul unde oamenii se înâlnesc pentru a po vesti, a
se uita la TV sau întreprinde diferite acitivităț i.
Dezavantajele constau în prezența gălăgiei și lipsa intimității.
Desigur, unele hosteluri sunt mai moderne și cu un grad sporit de confort, dar principiul
socializării și a cazării în dormitoar e commune, cu mai multe paturi, nu s -a schimbat.

IV.3. Hotelul – Apartament

Hotelurile apartament, cunoscute și sub denumirea de ”Aparthotel” sau ”Hotel rezidențial”
sunt apartamente complet mobilate ș i utilate, av ând un sistem de rezervări asemănător h otelurilor,
fără contract fix, clientul având posibilitatea de a -și face check -out-ul oricând. Spațiile de cazare
sunt închiriate de cele mai multe ori pe lungă durat ă.
Hotelul apartament a fost prima dată creat î n destina țiile de vacanță, pentru familiile care preferau
să locuiască î n apartamente, în loc de hoteluri clasice. Așadar, hotelurile ofereau o ”locuință” de
vacan ță, însoțită de servicii. Mai târziu, aceste apartamente au evoluat, devenind unități de locuit
complete, oferindu -le clienților oportun itatea de a gă ti și de a spăla ca la ei acasă.
Hotelul -apartament dispune de serivicii, cu frecvențe mai rare decât în cazul hotelurilor,
precum: curățenie, schimb de prosoape sau a lenjeriei de pat.
Se poate întâmpla ca la check -in-ul într -un hotel -apartament să se solicite achitarea unei
cauțiuni, pentru a acoperi eventualele pagube aduse spațiului de cazare pe durata șederii. În cazul în
care nu s -au produs pagube, valoarea cauțiunii este returnată.
Persoanele care apelează la un asemenea sistem de ca zare sunt de obicei turiști aflați într -o
vacanță mai lung ă sau angajați plecați într -o delegație de lucru pentru o perioadă mai lung ă.
Din punct de vedere economic, cazarea la un hotel -apartament pe scurtă durat ă poate fi mai
costisitoare decât la un hote l, pe câ nd, în cazul unei ș ederi mai lungi, este mai rentabil.
Pentru a fi și mai economic, se presupune că mâncarea este gătită în bucătă ria spațiului de
cazare, fiind echipată cu toate facilitățile necesare: frigider, congelator, cuptor cu microunde, ar agaz
/ plită și cuptor.
În România, hotelurile -apartament , cu execepția celor de 2 stele, dispun de o recepție
funcț ional ă 24 de ore.
Fiecare spațiu de cazare având în componență o bucătărie complet echipată, hotelul –
aparatament nu dispune de restaurant sau bar.

IV.4. Pensiunea turistic ă

Pensiunea turistică este structura de primire turistic ă, asemănătoare unei case cu mai multe
camere (cel mult 15 camere în România, conform Legii turismului) simplu echipate. Este amplasat ă
de obicei î n zone turisti ce, asigur ă servicii de cazare și condi ții de preg ătire și servire a mesei în
spații special amenajate. De asemenea dispune de serviciul de curățare a camerei și de schimbare a
lenjeriei de pat la intervale frecvente.
Se diferen țiază, de regul ă, de hotel prin standardul mai coborât al condiților și prin numărul
redus de servicii oferite, dar și prin practicarea unor prețuri mai mici.
Recepția nu funcționează continuu.
Denumirile de ”demi -pensiune” și ”pensiune completă” nu semnifică un grad de c onfort
mai ridicat sau mai multe servicii incluse, ci doar faptul că se oferă, în cazul pensiunii complete, și
prânzul.
Pensiunea turistică poate fi rurală sau urbană, asta depinzând doar de amplasarea sa.

IV.5. Pensiunea agroturistic ă

Pensiunea agrot uristică este o structură de primire turistic ă în mediu rural, cu mai puț ine
camere dec ât o pensiune obiș nuită (cel mult 8 camere confrom Legii Turismului), care asigur ă
servicii de cazare și condi ții de preg ătire și servire a mesei în spa ții specia l amenajate. Cazarea se
face în exploatații agricole cum ar fi fermele, gospodăriile sau conacele. Masa este preparat ă din
produse și materii prime provenite preponderent – 40% din gospod ăria proprie și alte 40% din zonă
/ regiune – de la produc ători a utoriza ți.
Se diferen țiază de unitățile de cazare obișnuite prin oferta destinată turi știlor, prin care
facilitează posibilitatea de a lua parte la activit ățile legate de agricultur ă, cre șterea animalelor,
cultivarea a diferite tipuri de plante, îng rijirea livezilor de pomi fructiferi, participarea la activit ățile
meșteșugărești și în general la obiceiurile și viața tradi țional ă specific ă locului/ zonei. Terenul pe

care este amplasat ă pensiunea are o suprafa ță de minim 1000 mp, exclus iv spa ții verzi și spa ții de
parcare.
Personalul acestor unități de cazare este chiar familia agricultorului, asftel formându -se o
relație directă î ntre client (turist) și cel care oferă serviciile (agricultorul ș i familia sa).
Locuința administratoru lui (adică a agricultorului și a familiei sale), se află pe același
amplasament cu pensiunea.
Amplasarea pensiunilor turistice trebuie realizat ă în locuri ferite de surse de poluare și de
orice alte elemente care ar pune în pericol s ănătatea sau via ța turi știlor.

IV.6. Cabana turistic ă

Caban a turistic ă este o structur ă de primire turistic ă de capacitate relativ redus ă, func ționând
în clădire independent ă, cu arhitectur ă specific ă, care asigur ă cazarea, alimenta ția și alte servicii
specifice necesare turi știlor afla ți în drume ție sau la odihn ă în zone montane, rezerva ții naturale, în
apropierea sta țiunilor balneare sau a altor obiective de interes turistic.
Recepția se amenajează î n sala de mese. De regulă , lângă recepție s e dispune spațiul pentru
administrație și pentru păstrarea bagajelor turiștilor.
În cazul cabanelor turistice situate în zonele unde pot fi practicate sporturi de iarnă, există
un depozit pentru echipament sportiv cu intrare / iesire direct de afară.
La cabanele izolate, camerele de cazare ale personalului sunt separate pe sexe.
Depozitarea lenjeriei și a obiectelor de inventar se face într -o magazie. La 60 de camere este
dispus un oficiu pentru cameriste.

IV.7. Vila turisitc ă

Vila turistic ă este o s tructura de primire turistic ă de capacitate relativ redus ă, func ționând în
clădiri independente, cu arhitectur ă specific ă, situat ă în sta țiuni turistice sau în alte zone / localit ăți
de interes turistic, care asigur ă cazarea turi știlor și prestarea unor servicii specifice.
Camerele dispun de grup sanitar prorpiu.
În cazul apartamentelor cu maxim 5 dormitoare, se va dispune câte un grup sanitar, separat
pe sexe, la 4 persoane.
În România, în cazul vilelor tursitice de minim 3 stele , există un spațiu pentru pregătirea
mesei, dotat corespunzător, și o sufragerie pentru servirea mesei cuplată de cele mai multe ori cu un
salon.

IV.8. Camping ul

Campingul se găsește î n zone turisitce, în natur ă, izolate de poluare, pe terenuri cât mai
plane posibil, bine nivelate, acoperite cu gazon și cu o drenare cât mai rapidă a apelor rezultate din
ploi.
Campingul este structura de primire turistică care nu oferă camere de cazare, ci parcele de
campare care reprezintă o suprafață de teren bine delimitat ă și marcat ă, unde se poate parca
mijlocul de transport, instala cortul sau rulota, amplasa o masă cu scaune, punându -se la dispoziția
turiștilor suprafaț a necesar ă pentru mișcarea și odihna a 4 turiș ti.
Parcela de campare este numerotat ă și delimitat ă cu garduri.
La un anumit număr de parcele de campare se dispune un grup sanitar comun, î n construc ție
închisă, compartimentat pe sexe, care să nu fie mai aproape de 20 m de cea mai apropiată parcel ă de
cazare și nu mai departe de 100 m.
Rețeaua accesului au to la camping trebuie realizată astfel încâ t intr ările ș i ieșirile să se facă
fără accidente.
Campingul dispune de spații comerciale pentru vânzarea produselor alimentare ș i
nealimentare , de recepție, spațiu administrativ și de păstrare a valorilor.

IV.9. Satul de vacan ță

Satul de vacanță este un ansamblu de clădiri, de regulă vile sau bungalow -uri, care asigură
turiștilor servicii de cazare, de alimentație dar și de agrement, sportive sau culturale.
Suprafaț a spa țiilor verzi și de agrement reprezint ă 25% din suprafața satului de vacanță.
Dotările sunt folosite în comun, cu taxele incluse in prețul sejurului. Formatul satului de
vacanță poate fi atât cu un nucleu comun format din bucătării și grupuri sanitare, în jurul căruia se
amplasează spațiile d e cazare, cât și cu spații de cazare complet echipate.
Satele de vacanță sunt împrejmuite, accesul fiind dirijat și controlat, iar amplasamentul
asigură un mediu favorabil, ferit de surse de poluare fonică sau a aerului ori de alte elemente care ar
pune î n pericol securitatea și sănătatea turiștilor.

Ordin nr. 65/2013 din 10/06/2013. Intrat î n viguare în 14/06/2013. Norme metodologice privind
eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiune de cazare ș i
alimenta ție publică, a licențelor și brevetelor de turism
Vais, Gheorghe. 2008, Programe de arhitectura. Editura U. T. Press, Cluj -Napoca

Capitolul V
Structuri de primire turistică din zona Metropolitană Oradea

V.1. Capacitatea de cazare

În anul 2016 erau înregistrate în Bihor 199 de structuri de primire turistică, dintre care 123
concentrate în zona metropolitană Oradea. Din punct de vedere turistic, municipiul Oradea este a
doua localitate de la nivelul zonei metropolitane, primul loc fii nd ocupat de comuna Sânmartin.
Conform Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în aprilie 2016, Municipiul Oradea
cuprindea 50 de unități de cazare, dintre care 22 hoteluri, 14 pensiuni, 5 hosteluri, 3 vile, 6
apartamente ș i camere de închiriat; totalizând o capacitate de 2508 locuri. Pri n compara ție,
Sânmartinul dispunea de 5397 de locuri de cazare.
În județul Bihor, structurile de primire turistică au o capacitate de cazare existentă de 11690
locuri, fiind pe primul loc în regiunea de nord -vest a României, urmat de județele Cluj ș i
Maramure ș.

În anul 2015, în zona metropolitană Oradea, numărul mediu de locuri de cazare existente era
de 187 locuri/hotel, 85 locuri/hostel, 21 locuri/hotel apartament, 37 locuri/motel, 18 locuri/ vilă
turistic ă, 29,6 locuri/pensiune turistică și 21,5 locuri/pensiune agroturistică.
În același timp, în structurile de primire turistică din municipiul Oradea revin, în medie, 92
locuri existente/hotel, 80 locuri/hostel, 30,5 locuri/pensiuni turistice, 23 locuri/pensiu ni
agroturistice, 21 locuri/hoteluri apartament și 18 locuri/vile turistice.

V.2. Sosirile turiștilor în structurile de primire turistică

Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică a crescut cu 15,19% în anul
2015, față de anul 2014 și cu 80,52% față de anul 2010. În anul 2015, în municipiul Oradea s -au
înregistrat 163416 sosiri turistice, în timp ce, î n comuna S ânmartin, au ajuns 144862 turisti.
Cel mai ridicat număr de sosiri din zona metropolitană Oradea s -a înregistrat În c adrul
hotelurilor – 237888 turiș ti. Conform statisticilor, în anul 2016, numărul vizitatorilor sosiți în orașul
de pe Crișul Repede au fost î n creștere cu 30% față de anul 2015, de la 13249 la 17164. Vizitatorii
au ales și sejururi mai lungi, numărul de î nnoptari cresc ând cu nu mai puțin de 71% (de la aproape
23000 î n mai 2015, la circa 40000 în anul 2016. La nivelul municipiului Oradea, numărul turiștilor
care au preferat hotelul reprezintă 77,62% din totalul turiștilor sosiți, în hosteluri s -au cazat 14,2 1%,
în pensiunile turistice 5,06%, în pensiunile agroturistice 0,88%, în hoteluri apartament 0,86%, iar î n
vile turistice 0,15% .

V.3. Sezonalitate

Conform Institutul Naț ional de Statistic ă, în lunile iulie – august sosesc î n medie 92369 de
turiști în ju dețul Bihor. În schimb, în lunile ianuarie – februarie se înregistrează cele mai scăzute
valori ale numărului de turiști, sosind un număr mediu de 27889 turiști. Astfel, se conturează
sezonul turistic al județului în perioada iulie – august.

V.4. Înnopt ări ale turiștilor ș i durata medie de ședere

Înnopt ările turiștilor în anul 2015, în municipiul Oradea, este cu 29,78% mai ridicat față de
anul 2014 și cu 201,96 % mai mare față de anul 2010. Pe tipuri de structuri de primire turistică,
83,58 % din î nnopt ările de la nivelul zonei metropolitane Oradea din anul 2015 se înregistrează în
hoteluri.
În anul 2015, î n comuna S ânmartin s -au înregistrat 690570 de î nnopt ări, iar în Oradea –
360432.
Durata medie de ședere a turi știlor, în anul 2015, în structurile de primire turistică din zona
metropolitană Oradea este de 3,3 zile, la fel și la nivel județean. Față de anii anteriori se remarcă o
continuă scădere a duratei medii de ședere, de la 5,4 zile în 2005 până la 4,7 zile în 2010 respectiv
3,3 în 2015. În Oradea , durata medie de ședere este de 2,2 zile.
La nivelul zonei metropolitane Oradea, durata medie de ședere cea mai ridicată se
înregistrează la nivelul hotelurilor apartament -5,4 zile, hotelurilor – 3,8 zile și pensiunilor
agroturistice – 2,3 zile.
În Or adea, cea mai ridicată durat ă medie de ședere este de 3,7 zile în hotelurile apartament. În
hoteluri durata medie de ședere este de 2,4 zile, în vilele turistice de 1,2 zile, la pensiuni turistice de
1,3 zile, iar în hosteluri de 1,6 zile.

V.5. Resurse tu ristice

Orașul Oradea este atestat documentar din anul 1113 și este principalul centru turistic al
zonei metropolitane Oradea. Societatea, arhitectura, structura, economia și cultura sa, au fost
marcate de multiplele influențe istorice. Resursele sale tu ristice sunt: Pasajul Vulturul Negru,
Palatul Baroc, Bazilica Romano -Catolică, Șirul Canonicilor, Palatul de Finanțe, Teatrul de Stat,
Mănăstirea Capucinilor, Teatrul Arcadia, Palatul Moskovits Miksa, Palatul Ullman, Palatul Apollo,

Palatul Justiției, Sina goga Neologă, Palatul Episcopiei Greco -Catolice, Biserica Sf. Ladislau,
Biserica cu Luna, Cetatea, Turnul Primăriei, Piața Unirii, Piaț a Ferdinand, Gr ădina Zoologică.

http://www.oradea.ro/dezbateri -publice/dezbatere -sidu
http://www.bihor.insse.ro/main.php ?lang=fr&pageid=518
http://www.bihor.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=519

Capitolul VI
Ecologia spațiilor hotelului

Hotelurile contemporane, în special spațiile lor reprezentative, precum lobby -ul,
restaurantul, spațiile de recreere ș i wellness sunt zone publice de referință și ar trebui proiectate
având ca scop inclusiv atingerea unui anumit nivel ecologic. Arhitectura, ambianța și aspectul
general a le acestor spații interacționează cu utilizatorii la nivel estetic, cromatic și volu metric,
precum și prin intermediul simțurilor: auditiv, olfactiv și al atingerii. De asemenea diferiți factori
care oferă confort și siguranță clien ților influențează starea lor de sănătate, respectiv psihicul
acestora . Arhitectura ecologică nu trebuie înț eleasă doar prin prisma soluțiilor bazate pe surse de
energie regenerabilă sau pe materiale ecologice, ci și din punctual de vedere al asigurării
performanțelor adecvate de luminozitate , ca aport de aer proaspăt , ca utilizare a locației și încadrării
în zo nă, respectiv în mediul î nconjur ător acesteia, ca reducere a poluării fonice, al materialelelor
folosite la finisarea interiorului și altele.
Zonele hotelului fiind caracterizate de s pații ample și trasee extinse, este importantă
proiectarea luminării ade cvate a pereți lor și tavane lor, precum și folosirea soluților fonice de
diminu are a zgomotu lui, acestea îmbunătă țind claritatea discuțiilor și preve nind apariția ecoului.
Aspectele ecologice ale materialelor trebuie luate în considerare odată cu cerințele esențiale de
performanță: rezistență și stabilitate; siguranță în exploatare; siguranță la foc; igienă, sănătatea
oamenilor, refacerea și protecția mediului; izolație termică, hidrofugă și economie de energie;
protecție împotriva zgomotului . Problema prote jării mediului este foarte complexă, aceasta fiind
abordabilă și sub aspectul sustenabilității, respectiv al modului prin care un produs protejează
mediul, atât în procesul obținerii produsului brut, al transportului și al efectului asupra oamenilor,
cât ș i pe durata utilizării, exploatării, degradării și reabilitării, respectiv a demol ării sale, inclusiv
sub aspectul postutilizării. Din punct de vedere ecologic, o construcție poate fi concepută cu
elemente reciclabile care, la o eventuală demolare, pot fi procesate și refolosite.
În aria de preocupări ale arhitectului trebuie să aibă un loc special și agresivitatea chimică,
noxele, asigurarea confortului igienico -sanitar cu referire la calitatea aerului din interiorul clădirii și
emisiile de CO 2.

Utilizat orii spațiilor mari din hotel sunt expuși unor varietăț i de agen ți chimici și biologici,
prezenț i atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirii. Compuși periculoși sunt eliberați din
materialele utilizate în exploatarea clădirii și totodată din finisaj ele clădirii, prin detergenți,
dezinfectanți, vopsele și lacuri. Mai mult decâ t atât, asemenea compuși pot fi eliberați și de
utilizatori, precum dioxidul de carbon expirat, microbi, bacterii, viruși. Periculoase pentru sănătate
și par țial pentru mediul î nconjur ător sunt zgomotul ș i radia țile ionice. Moleculele chimice și
amenințările biologice depozitate împreună cu praful pe diferite suprafețe, precum și umiditatea
pereților, a tavanelor sau pardoselilor în profunzimea lor, au efecte toxice pe o perioadă mai lung ă
de timp. Creșterea numărului de boli, a cancerul și a alergiilor, fac ca influența ecologiei asupra
spațiului să fie o necesitate și nu un trend.
Microclimatul este impactul tuturor elementelor fizice asupra echilibrului de căldură a
corpului um an și cuprinde următoarele aspecte: temperatura, umiditatea, puritatea aerului, mișcarea
și ionizarea, calitatea acusticii mediului î nconjur ător, intensitatea câmpurilor electrice și
elecromagnetice, iluminarea interioară și culorile sale, gradul de radiaț ie, interac țiunea cu flora și
fauna, dioxidul de carbon expirat î n aer și prezența bacteriilor și a virușilor.
Nivelul optim de umiditate a corpului uman în încă peri ne încălzite este 40 -60%, iar în
încăperi încălzite este 40 -45%. Atât surplusul, cât și de ficitul de umiditate sunt periculoase,
surplusul provocând creșterea frecvenței apariției mucegaiului și implicit a eliberării de toxine, iar
deficitul ducând la boli asociate cu uscarea mucoasei nazale. Î n plus, în încăperile uscate,
reziduurile de praf s e acumulează ca urmare a electrizării suprafeței. În ceea ce privește schimbul
optim de aer, este esențial să se evite curenții de aer, deoarece expun corpul la o scă dere brusc ă a
temperaturii.
Acustica spațiilor proiectată în mod corespunzător favorizeaz ă claritatea și inteligibilitatea
vorbirii, reducerea zgomotului general și de impact, facilitează orientarea spațială și, în final,
siguranța utilizatorilor. Printre factorii care asigură un microclimat acustic confortabil sunt
următorii: nivelul zgomotul ui ambiental, frecvența zgomotului într -o cameră (de exemplu,
zgomotele provenite de la instalații sunt percepute ca fiind nefavorabile) și alegerea adecvată a
tipului de muzică. Un alt element care merită menționat este aspectul vibrațiilor în hoteluri (a sociat
funcț ionării lifturilor , aer ului condi ționat , transformatoarelor electrice etc.). O varietate de sunete
se formează în interiorul spațiilor și pot fi diminuate sau amplificate cu ajutorul materialelor care
reflectă sau absorb undele acustice (pere ți, pardoseli, tavane, geamuri). Nivelul zgomotului
acceptabil în timpul zilei este 40 dB pentru sălile de conferințe și 50 dB pentru cafenele ș i
restaurante.
În cazul proiectării iluminatului, trebuie luat î n considerare c ă atât insuficien ța luminii, cât și
intensitatea excesivă a acesteia pot reprezenta un pericol pentru utilizatori. În special, periculoase
sunt contrastele mari și efectele de orbire. Benefice sunt intensificările treptate ale luminii ș i selec ția
adecvată a surselor de lumină, în funcț ie de forma și funcția de exploatare a zonei. Efectul poate fi
diminuat sau intensificat prin alegerea materialelor, ținând cont că suprafețele strălucitoare, cu o
structură delicată , favorizează î mprăștierea luminii, în timp ce țesăturile groase și întuneca te absorb
lumina.
Depunerea de praf se realizează pe suprafețe de mobilier netede, lucioase, materiale plastice
și pe suprafețe încărcate electric. Prin urmare, praful se va acumula mai ușor în jurul dispozitivelor
de încălzire, a carcasei acestora, în ju rul elementelor componente ale sistemelor de aer condiționat
și ventila ție, precum și a cablurilor electrice. Sunt nefavorabile și toate tipurile de cavități, de ex.
canalizare, convectoare de podea, î mbin ări de separare. Prin scurtarea timpului de lucru a l
instalațiilor și echipamentelor se reduce consumul de energie, scăzând acumularea prafului, ridicând
nivelul ecologic al clădirii și reducând costurile de exploatare.
Un alt factor foarte important îl reprezintă expunerea utilizatorilor clădirilor la ra diațiile
ionizante. Radiațiile gamma direct e pot fi produse de anumite materiale de construcție, cum ar fi
cele care conțin sticla armată , betonul armat, precum și produse ceramice ș i gips. Izotopi precum
radon 220 și radon 222 sunt prezenți î n clădiri ca rezultat al dizolvării uraniului 238 și thoriu 232,
prezent în mod natural î n natur a neînsuflețită. Radonul se poate acumula nu numai în părțile

subterane ale clădirii, ci și ca gaz, fiind emis în aer direct din roci și sol. Acțiuni care reduc efectului
radiațiilor ionizante negative sunt: examinarea structurii și a tipului solului, evaluarea infrastructurii
subterane, examinarea produselor de construcție, etanșarea clădirii la rosturi, aplicarea materialelor
de izolare adecvate, ventilarea s tructur ii și a încăperilor subterane din cadrul instalației prin
aplicarea diferențierii adecvate a presiunii.
Calitatea aerului mediului ambiental poate fi influiențată de eventuala acumulare a picăturii
de apă de la an la an în structura elementelor de construcție car e delimitează spațiile, acumulare
care favorizează apariția igrasiei; ceea ce duce la scăderea confortului igienico -sanitar.
Fiecare dintre acești parametri poate fi controlat de arhitecți ș i ingineri în stadiul de concepere a
construcției sau de amenajare interioară.

Capitolul VII
Aspectele ecologice ale materiale lor folosite în hoteluri

Pe baza caracteristicilor lor acustice, materialele pot să izoleze, să reflecte, să î mprăștie sau
să absoarbă sunetul, în timp ce proprietățile lor sunt legate de densitate și de porozitatea lor. În
hoteluri, materiile prime care reflectă sunetul se regăsesc î n principal în podele, datorit ă utiliz ării și
întreținerii lor în curățenie. Pereții și plafoanele sunt proiectate ca soluții de absorbț ie, reflexie și
dispers ie a sunetului, prin care se poate atinge un nivel adecvat al câmpului acustic. Se previne î n
acela și timp prelungirea timpului de reverberaț ie, a amplific ării zgomotului, a discuțiilor neclare ș i a
ecou lui.
În același timp, nivelul de reflexie a luminii al materialelor de finisare este asociat cu
culoarea suprafeței materialului, iar dispers ia luminii cu textura și porozitatea materialului.
Materialele sunt împărțite pe baza cantității de energie consumată de la momentul obținerii
materiilor prime, a pro ducției materialului, a transportului ș i a instal ării acestuia. Astfel se disting:
materialele consumatoare de energie:
– mică: nisip, lemn, beton;
– medie: gips -carton, cărămizi, sticlă, vată minerală;
– mare: plastic și oț el.
De asemenea, este esenția l să se determine ponderea energiei regenerabile și neregenerabile
utilizate pentru producerea unui material. O altă variabil ă este energia a șa-numită recurentă , adic ă
energia asociată cu utilizarea unui material specific, î ntreținerea, repararea și înlocu irea acestuia.
Ultimul parametru se referă la durata utiliz ării clădirii, durabilitatea și calitatea materialului.
Un alt aspect este impactul direct al moleculelor eliberate de materialele de construcție în timpul
utilizării acestora sau în momentul produ cerii unui incendiu care afectează î n continuare s ănătatea
umană și mediul î nconjur ător.

Tipuri de materiale
1. Lemnul
Lemnul este un material natural care reflectă sunetul și creează o impresie de căldură,
noblețe ș i confort, fiind în același timp și un bun izolator termin. Este frecvent utilizat în industria
hotelieră. Dacă este aplicat sub formă de panouri subțiri, montate pe pereții interiori ai construcțiilor
spațioase, acesta poate fi utilizat ca un absorbant de joasă frecvență. Aceasta se datorează vibrațiilor
plăcii induse de o creștere a presiunii acustice. Lemnul, ca materie primă natural ă regenerabilă, are
o importanță deosebită î n solu țiile ecologice. Deșeurile naturale produse fie în procesul de producție
a elementelor de construcție, fie î n soluții de interior și de mobilier pot fi ulterior utilizate în
producția de alte materiale, cum ar fi: placaj, plăci de particule și fibre (reciclare) sau drept
combustibil din biomasă . Datorită rezistenței relativ scăzute la pericolele biologice și la inc endii,

lemnul este adesea supus tratamentelor ignifuge și antiseptice, prin impregnarea chimică și vopsirea
cu preparate periculoase pentru sănătate. Cu toate acestea, ca urmare a dezvoltării tendinței
ecologice, se poate observa și revenirea la resursele naturale prin introducerea uleiului de in și a
rășinilor naturale. Lemnul rămâ ne materia prim ă pentru mobilier, tâmplărie, placaje, fibre de hârtie
cu densitate medie (MDF), oriented strand board (OSB), pardoseli laminate. Aceste produse sunt
utilizate în mod obiș nuit în finisajele interioare.

2. Piatra
Piatra este un alt material folosit în interiorul hotelului, în special al celui cu un standard mai
înalt. Acest material natural și durabil, care asigură o reflectare bună a luminii și a undelor acustice ,
și o bună conductivitate termică , este utilizat î n pardoseli, pere ți și la birouri de recepție, bănci,
obiecte sanitare și obiecte decorative. În stațiunile SPA, precum și în piscine, se utilizează
capacitatea pietrei de acumulare a căldurii. Piatra ca m aterial de construcție, adeseori local, se
caracterizează printr -un proces de producție relativ simplu; totuș i, datorit ă greutății sale
semnificative, materialul implică consum de energie ridicat la transport și poate necesita o structură
adaptată încărcăr ii aduse de aceasta, atunci când este folosită ca placaj pe perete.

3. Ceramica
Ceramica este un material pe bază de argilă, utilizat pe scară largă în industria construc țiilor
sub formă de blocuri ceramice cu sau fără goluri, poroase sau clincherizate, utilizate pentru zidării
portante sau de umplutură, de compartimentare sau exterioare, ținând cont de capacitatea ridicată a
acestora de itolare termică. Datorită greutății lor mari , pere ții din cărămidă, pot fi utilizați pentru
izolarea fonică interioară, precum și pentru reflectarea undelor acustice, inclusiv a celor cu
frecvențe mai joase și pentru izolarea termică a spațiilor pe care le delimitează.

4. Betonul
Betonul este un material rece, utilizat nu numai î n structură , ci și în finisaje interioare sau
exterioare; acesta poate lua orice formă. În ceea ce privește parametrii acustici, betonul izolează
zgomotul din exterior, inclusiv sunetele cu frecvență redusă. Î n plus, masa sa împiedic ă vibra ția.
Blocurile de beton texturate și brute care absorb fre cvenț ele sonore intermediare și înalte,
dispersând undele reflectate, este utilizat în decorarea și finisarea interioară și exterioară. Deși
betonul a fost folosit în principal ca material structural, proprietățile sale sunt îmbunătățite continuu
(rezisten ță ridicată , performan ță ridicată, rezistența la apă etc.) oferind posibilitatea utilizării sale, în
același timp, și ca material de finisaj. Betonul este caracterizat de un coeficient de conductivitate
termică ridicat, nefiind utilizat ca element de anvel opă. Arhitecții și inginerii vor căuta să elimine
punțile termice generate de utilizarea betonului în elementele perimetrale din stadiul de concepere a
construcției sau de amenajare interioară.

5. Sticla
Sticla, deși considerată un material fragil, este adesea folosită î n industria construc țiilor
pentru toate tipurile de elemente transparente și translucide, fie acestea exterioare și interioare. În
ciuda faptului că nu este biodegradabil, prin eliminare relativ ușoară (topire) poate fi considerat un
mater ial ecologic. În plus, tipurile de sticlă utilizate astăzi, precum și modul de concepere al
elementelor vitrate ale permit reducerea riscului de supraîncălzire a interiorului sau de pierdere a
căldurii prin acestea.

6. Tencuiala
Tencuiala este un amestec de hidroxid de calciu, gips, ciment, nisip ș i alți aditivi, fiind
folosit ca strat de acoperire pe suprafeț e mari, pere ți și plafoane. Pereții despărțitori din piatră vor
reflecta sunetul și, după acoperirea cu o vopsea strălucitoare, vor reflecta și î mprăștia lumina. Dacă
suprafețele acoperite cu tencuieli sunt mai mici de 1 -2 cm, tencuiala poate vibra, absorbind astfel
undele de energie acustică cu frecvențe joase. Când stratul este dat structurii, acesta va acționa ca
un difuzor, dispersând sunetul. Por ii deschiși facilitează difuzia vaporilor de apă. Tencuiala poate fi

reciclabilă. Amestecurile cu rășini formează un material compact, dăunător sănătății, eliberând și
molecule periculoase – izocianat (prezent în poliuretan, periculos pentru mucoasa ocular ă, tractul
gastro -intestinal și tractul respirator) și cloruri.

7. Textilele
Textilele reprezintă o solu ție pentru reducerea timpului de reverberare în spațiile hoteliere
mari. În plus, textilele dau un caracter interior, intim, reconfortant și printr -o înlocuire frecventă pot
crea efectul unui spaț iu redecorat. M ateriale absorbante sunt: tapițeriile, covoarele, perdele,
draperiile. Textilele contribuie și la reducerea ecoului, având ca efect o mai bună claritate a vorbirii.
Cu toate acestea, un surplus de materiale absorbante va duce la reducerea excesivă a zgomotului și
la perceperea sunetului “mort".
Textilele din plante sau de origine animală, deși sunt naturale, pot fi periculoase pentru
persoanele cu alergii. Fibrele sintetice sunt mai sigure (de exemplu: poliamidă, polipropilenă,
poliacril, poliester), deoarece fungii și mucegaiul nu cresc pe ele, însă sunt supuse acțiunii
detergenților chimici care, pe de o parte îmbunătățesc rezistența la murdărie, pe de altă parte devin
agenți agresivi chimic. Materialele sintetice pot păstra electricitatea statică, ducând la descărcări
electrice accidentale, în timp ce, de exemplu covoarele – sunt prevăzute cu un strat suport , eventual
conținând alte substanțe periculoase ș i cleiuri. Tapițeriile utilizate este esențial a fi realizate ca
țesături "respirabile" și spume de tapiserie cu structură aerisită și poroasă, diminuând riscul de
expunere la umezeală și la prevenirea dezvoltării pericolelor biologice ș i toxice ale mobilierului.

8. Plăcile de gips -carton
Plăcile de gips -carton utilizate în mod obișnuit ca pereți despărțitori ușori î n interior, pere ți,
plafoane și placări ale instalațiilor, pot conferi și parametri de combatere a umezelii și a incendiilor.
Aceste elemente pot influența semnificativ acustica c amerei prin sistemul de construcție aplicat,
incluzând o instalare de până la două plăci de ipsos pe un cadru din oțel. Un astfel de aranjament
face ca plă cile de ghips s ă vibreze, ducând la o absorbție a frecvențelor joase. Plăcile de gips sunt
create din gips și hârtie derivată din deș euri de h ârtie. Plăcile din gips -carton permit difuzia
vaporilor de apă, reducând posibilitatea creșterii mucegaiului și ciupercilor . Pentru mediile umede
există plăci din gips -carton special concepute.
Pereții din ipsos ș i gips-carton necesit ă o finisare suplimentar ă a suprafeței, iar toate materialele
cum ar fi vopsele, cleiuri, lacuri, materiale pe bază de lemn, izolații ș i conservan ți pot elibera în
atmosferă substan țe chimice volatile toxice: formaldehida, terpentina și benzenul.

9. Vopsele și lacuri
Ingredientele de bază ale vopselei provin din pigmen ți, adesea obținuți din metale grele, prin
dizolvarea chimică, prin aditivi sintetici, care pot fi periculos pentru sănătate. Vopselele pe bază de
rășini sintetice au impa ct negativ asupra sănătății. Lacurile similare conțin dizolvanți și aditivi
sintetici, incluzând benzenul ș i formaldehid a.
Sunt mult mai sigure produsele pe bază de rășini naturale și solven ți acvatici. Rășinile epoxidice și
poliuretanice utilizate în fab ricarea compușilor de etanșare a fisurilor, de tratare a stratului de
finisare a diverselor suprafețe , pot elibera izocianatul sau bisfenolul -a și epiclorhidrina.

10. Tapetul
Tapetul, adaptat caracterului interiorului, este o altă alternativă obișnuită de finisare a
pereților. Acest produs este format din două straturi: stratul suport cu țesături sintetic e, textile , fibr ă
de sticlă sau hâ rtie și stratul exterior, decorativ, din: hâ rtie, material textil , vinil (plat sau expandat),
sau plută. Soluțiile natu rale favorizează difuzia vaporilor de apă, iar cele sintetice le blochează.

11. Plasticul

Plasticul este și el utilizat î n industria construc țiilor contemporane ș i a finisaje lor interioare.
Materialele plastice necesită un consum mare de energie pent ru fabricarea lor și sunt deosebit de
periculoase în cazul unui incendiu (de exemplu, dioxidele toxice din dioxid de carbon din PVC).
Plasticul este un material nesustenabil care determin ă necesitatea înlocuirii frecvente a
componentelor. Materialele plas tice pot elibera molecule toxice în timpul exploatării și nu sunt
supuse biodegradării. Cu toate acestea, plasticul este adesea reciclat. Tâmplăria din plastic este mai
ieftină decât cea din lemn, implicând un consum de energie necesar fabricării de până l a 6 ori mai
mare, iar în timpul procesului de producț ie apar substan țe nocive care sunt eliberate în atmosferă:
plumbul și cadmiul. Pri n compara ție, ramele din lemn se dovedesc a fi o soluție semnificativ mai
avantajoasă, deoarece nu numai că favorizează u n microclimat interior mai bun, ci permit și
eliberarea de umiditate excesivă din încăpere.

12. Oțel și aluminiu
Oțelul și aluminiul sunt folosite nu numai ca materiale de structurale, ci și pentru finisaje,
pentru producția de mobilier, tâmplărie ș i bal ustrade. Oțelul pentru construcții și aluminiul sunt
utilizate în mod obișnuit ca elemente de rezistență: grinzi, stâlpi sau pereți structurali. În acest caz,
plăcile metalice intră în componența așa -numitelor "mișcări de diafragmă", care au ca rezultat
absorbția undelor de sunet de joasă frecvență. Fiind un foarte bun conducător de căldură, este
evitată utilizarea oțelului în elementele perimetrale de anvelopă ale clădirii și, în consecință, se va
urmării eliminarea punților termice posibil a fi create de folosirea acestuia.

Traducere: Brebbia C.A., Pulselli R., Jablonska J., Trocka -Leszczynska E.. Eco -Architecture V:
Harmonisation between Architecture and Nature. WIT Press, 2014

Capitolul VIII
Luxul ecologic

VIII.1. Amenajarea spațiilor hotelurilor de lux

Caracteristicile amenajării hotelurilor de lux se regăsesc în diferetele spații destinate
clienților. Lobby -ul este un spaț iu de interac țiune socială, nu numai pentru clienț i, dar și pentru
comunitatea locală, fiind amenajat să ofere o introducere t eatrală în celelalte spații ale hotelului.
Spațiile de cazare sunt confortabile, spațioase, izolate fonic și au un grad de siguranță sporit.
Amenajarea include detalii unice, materiale ș i mobilier de clas ă superioară, iluminat controlabil și
dispozitive high-tech, oferind un confort ridicat al mediului interior.
Grupurile sanitare din cadrul spațiilor de cazare sunt spațioase, dispunâ nd de c ăzi mari, două
lavoare, finisaje cromate și marmură.
Opere de artă de înaltă calitate, precum tablouri, sculpturi sau obiect de design se regăsesc în
spațiile de cazare, pe holuri, în lobby, pe casa scării, în lift sau în galeriile hotelului.
Mâncarea servită este de asemenea de cea mai buna calitate, servindu -se mâncare organică și
alimente sau preparate neobișnuite.
Mediul exterior și amenajarea teritorială include parcuri sau grădini cu copaci ș i plante,
regăsindu -se aici diferite culori și texturi.
Atributele comune ale unui hotel de lux includ mai mult spațiu, materiale plușate sau
exotice, iluminat sofisticat, cald și primitor, băi cu căzi mari și multiple capete de duș.
Caracteristicile amenajării fac vizitele clienților mai confortabile, dar în același timp cresc impactul
asupra mediului î nconjur ător, cresc ând resursele de consum necesare. Atribute de lux pot fi
percepute ca fiind uneori incompatibile cu practicile ecologice de construcție, care se concentrează
adesea pe reducerea consumului de resurse pe parcursul ciclului de viață al cl ădirii pentru a
minimiza impactul asupra mediului.

VIII.2. Sustenabilitat ea și practicile de construcț ie verde

Clădirile verzi reprezintă răspunsul sectorului construcțiilor la necesitatea de a minimiza impactul
negativ asupra mediului, social ș i economic în sectorul construcțiilor. Practicile ecologice de
construcție satisfac nevoile ș i aspira țiile de azi, fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de
a-și satisface nevoile. Pentru a realiza o clădire verde, strategiile de proiectare și de construc ție
ecologic ă ar trebui să fie încorporate încă din etapa de planificare și până la faza de demolare a
clădirii. O clădire verde se bazează pe o abordare integral integrată a clădirii, care să acopere toate
fazele ciclului de construcție: proiectarea, construcția, operarea și demolarea. Studiile multiple au
demonstrat modul în care clădirile verzi care î ncorporeaz ă practici ecologice de construcție pot
contribui la atenuarea problemelor legate de clădiri, inclusiv la problemele de mediu asociate cu
clădirile existente și, de asemenea, oferă medii de interior mai sănătoase utili zatorilor clădirii.
Pentru a realiza aceste beneficii, practicile de construcț ie verde continu ă să evolueze, cu progrese
considerabile î n zon ă în secolul XX. Unul dintre principalii indicatori ai succesului acestei mișcări
este acceptarea tot mai mare a s istemelor ecologice de evaluare a clădirilor, în special a sistemului
LEED (Leadership in Energy and Environmental Design), elaborat de US Green Building Council
(USGBC) în multe sectoare de activitate, inclusiv în turismul ș i industria hotelier ă.

VIII.3. Sistemul de evaluare a clădirilor verzi LEED

Sistemul LEED de construcție verde pentru clădiri a fost dezvoltat și î ntreținut de USGBC timp de
peste un deceniu, fiind lansată în 1998 prima versiune LEED 1.0. De la introducerea sistemului de
rating LEED p e piață, sistemul de rating a fost modificat de mai multe ori, iar versiunea actuală, 4.0
a fost publicată în 2016. În prezent există un num ăr de sisteme diferite de rating LEED, inclusiv
LEED pentru noi construcții, LEED pentru clădiri existente – operați uni și î ntreținere, LEED pentru
școli etc., care oferă practici ecologice de construcție pentru diferite tipuri de utilizări ale clădirilor
și etape diferite ale ciclului de viață al unei clădiri. Sistemele de rating LEED servesc ca un
program de certifica re terță ș i ofer ă valori de referință acceptate la nivel național pentru proiectarea,
construcția și funcționarea clădirilor verde de înaltă performanță. Sistemul de evaluare LEED
promovează o abordare integrat ă a clădirii ecologice prin recunoașterea perf ormanței în domeniile
cheie ale sănătății umane și de mediu: dezvoltarea durabilă a sitului, economisirea apei, eficiența
energetică, selecția materialelor și calitatea mediului î nconjur ător.

https://en.wikipedia.org/wiki/Leadership_in_Energy_and_Environm ental_Design
http://www.usgbc.org/resources/leed -2009 -rating -system -selection -guidance

VIII.4. Obiective de sustenabiliatate și lux ale unui hotel

Având î n vedere poten țialul conflictelor dintre practicile de lux și cele de construcție verde,
este impor tant să înțelegem modul în care practicile de construcț ie ecologic ă pot fi implementate cu
succes în fiecare etapă a proiectării, construcției, funcț ionării ș i demol ării hotelului. Hotelurile verzi
pot fi definite ca fiind cele care "adoptă politici care s unt sigure, sănătoase și ecologice, pun în
aplicare practici ecologice de management, promovează consumul ecologic, protejează mediul
înconjur ător și utilizează resursele în mod corespunzător".
Pentru a descrie ospitalitatea verde, ospitalitatea nu trebu ie să se refere la sacrificare, ci mai
degrab ă la confort, la construirea de suspans, la stabilirea așteptărilor dorite și la satisfacerea
nevoilor actuale. Obiectivul vizează îndeplinirea viselor și dorințelor clienților, atingând un anumit
nivel de suste nabilitate fără a fi nevoie de sacrificii.

Pentru a atinge în același timp sustenabilitate și a satisface nevoile oaspeților, cercetătorii și
practicienii au identificat o serie de practici ecologice de construcție care pot fi implementate în
hoteluri. O asemenea abordare constă în adoptarea sistemului de evaluare LEED a clădirilor
ecologice, elaborat de USGBC. Aceasta verifică clădirea folosind strategii de concepție și
construire ecologic e menite să îmbunătățească performanț a clădirilor, inclusiv prin e conomi a de

energie, de apă, prin reducerea emisiilor de CO2, prin îmbunătățirea calității mediului î nconjur ător,
gestionarea eficientă a resurselor și prin atenția acordată impactului asupra mediului.
Un hotel este necesar să implementeze un număr mai ma re de practici ecologice de
construcție, în special strategii interioare, î n compara ție cu alte întreprinderi comerciale, deoarece
chiar ș i un hotel relativ dotat standard trebuie să ofere un mediu confortabil oaspeților săi. Este
deosebit de important pen tru un hotel de lux să aloce resurse suplimentare pentru a fi clasificat cu
un număr mare de stele.
Practicile ecologice de construcție pot fi puse în aplicare fără a determina calitatea
experienț ei clien ților. Un hotel verde trebuie să atingă un echilibr u delicat între oferirea unei
experiențe superioare pentru oaspeți și a practicilor ecologice de construcție. De asemenea, deciziile
ecologice de construcție din hotel trebuie să îmbunătățească satisfac ția oaspeților. Este vital ca un
hotel să mențină satisfacția clien ților, susținând î n aclea și timp sustenabiliatea hotelului.

Traducere Autori: Yong Han Ahn and Annie R. Pearce . Articol: Green luxury: A case study of two
green hotels, Publicaț ia: Journal of Green Building, Aprilie 2013

Bibliografie

1. Gheorghilaș, Aurel. Geografia turismului – metode de analiză în turism . Editura Universitară,
București, 2009.
2. Cristureanu, Cristiana. Strategii și tranzacții în turismul internațional . Editura C.H. Beck,
București, 2006.
3. Cristureanu, Cristiana. Economia și politica turismului internațional . Casa editorială pentru
turism și cultură ABEONA, București, 1992.