PROGRAMUL DE STUDIU ARHITECTURĂ DISERTA ȚIE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE CONSTRUC ȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ… [610439]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE CONSTRUC ȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ
PROGRAMUL DE STUDIU ARHITECTURĂ

DISERTA ȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE CONSTRUC ȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ
PROGRAMUL DE STUDIU ARHITECTURĂ

TITLU

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

ABSOLVENT: [anonimizat] 1: Evoluția turismului

Capitolul 2: Hotelul

Capitolul 3: Zo nele funcționale ale hotelului

Capitolul 4: Alte unități de cazare

Capitolul 5: Structurile de primire turistică din zona Metropolitană Oradea

Capitolul 6: Ecologia spa țiilor hotelului

Capitolul 7: Proprietăț ile acustice și aspecte ecologice ale materi aleleor folosite în hoteluri

Capitolul 8: Luxul ” verde”

TIPOLOGIA AMENAJĂ RILOR HOTELIERE

Organiza ția Mondial ă a Turismului definește „turistul” ca persoana care „ calatore ște și petrece
un timp într -un spațiu în afara celui obișnuit, pentru o perioadă mai lung ă de 24 de ore, dar nu mai
mult de un an consecutiv, în scopul relaxarii, afaceri sau alte activități din care nu rezultă
remunera ție în locul desfașurării lor” . Liga na țiunilor descrie în 1936 turistul străin ca fiind
“cineva care călă torește în străinătate pe o durată de cel puțin 24 de ore” iar Organiza ția
Națiunilor Unite completează în 1945 afirmația, precizând durata maximă a șederii: 6 luni.
Hunziker si Krapf, in 1941, defineau turismul ca „suma fenomenelor si relațiilor care derivă din
deplasarea ș i rămânerea într -un loc a non -rezidenților, atât timp cât acest lucru nu rezultă în
rezidenț a permanent ă și nu este relaționat cu câț tiguri financiare ”. In 1976, explicarea noțiunii de
către Societatea Turismului din Anglia era: „Turismul este depl asarea temporară, pe termen scurt,
a persoanelor, cu destinaț ie în afara spațiilor în care își desfășoară în mod normal viața și
activitatea, deplasare corelată cu activitățile desfașurate în timpul șederii. Include deplasarea în
orice scop.” In 1981, Asoc iatia Internationala a Experților Știiț ifici în Turism define ște turismul ca
suma activitaților alese voluntar și desfășurate în afara spațiului casei. Natiunile Unite, în studiul
„Recomandări asupra statisticilor în turism: turism domestic” din 1994, clas ifica trei forme de
turism. Prima forma este turismul domestic, care implica deplasări ale rezidenților unei țări în
interiorul țării respective. „ Inbound turism ” desemnează non -rezidenții care vin în ț ara respectiv ă.
A treia categorie o reprezintă „ outbou nd turism ”, care implică rezidenții acelei țări, care se
deplasează într -o țară straină. UN a identificat categorii secundare, care derivă din primele trei:
turismul intern, care este suma turismului domestic cu „ inbound turism ”, turismul național, care î l
combin ă pe cel intern cu „ outbound turism ” și, turismul internațional, care reunește „ inbound
turism” cu „ outbound turism ”

Capitolul 1: Evoluția turismului

Turismul s -a conturat odată cu dezvoltarea generală a economiei ș i a societ ății la nivel mond ial,
remarcându -se atât ritmurile înalte de creș tere, cât și prin prezența sa î n locații tot mai extinse.
Turismul a devenit în țările dezvoltate o nevoie socială, prin nevoia de recreere și de îmbogățire a
cunoștințelor culturale sau spirituale.
Pe parcur sul istoriei, turismul s -a manifestat având o dimensiune ș i o formă specifică de la o
perioadă la alta.

Turismul în antichitatea greco -romană

În operele călătorilor, istoricilor și geografilor, precum Herodot, Strabon, Xenophon, apar primele
informații d espre forme vechi ale turismului. Se călătorea pentru pelerinaje, pentru odihnă și
refacere, pentru cunoașterea locurilor și a oamenilor. Se considera că Băile aveau efect
purificator,crescând interesul pentru apele termale.
În Grecia antic ă, mai precis în Olimpia s -au organizat jocurile olimpice fără întrerupere între anii
776 î. Chr. și 393 d. Chr., când apar și primele forme de organizare a călătoriilor. Regulamentul
jocurilor olimpice permitea participanților trecerea prin diferite teritorii.
În Roma an tică, activitățiile de recreere au fost favorizate de prosperitatea economică . Civiliza ția
romană s-a remarcat și printr -o efervescență a vieții urbane și intensificare a schimburilor
comerciale. Deplasarea pe trasee lungi a fost posibilă prin construcția de drumuri, prin creșterea
gradului de siguranță și apariția hanurilor și locurilor de popas. Interesul romanilor pentru băile
curative, au adus la apariția unor stațiuni termale. Jocurile sportive și spectacolele atrăgeau
numeroș i participan ți în amfiteat re.

Turismul din evul mediu până în secolul XVII

Războaiele numeroase, obscuratismul religios, ruralizarea accentuată a feudalismului și epidemiile
au frânat dezvoltarea turismului. Datorită călătorilor renumiți se acumulează informații și crește
interesul pentru cunoștiințe noi. Jurnalele de călătorie ale lui Marco Polo, vorbesc despre o lume
nouă ș i fascinant ă. Comerțul și centrele meșteșugărești au contribuit la extinderea drumurilor ș i la
creșterea numărului călătoriilor ale negustorilor, curierilor regali, mesagerilor, misionarilor și
ambasadorilor.
Deplasările turistice erau făcute de persoane din înalta societate, printre acestea, numărăndu -se și
eruditul și teologul Erasmus din Rotterdam, care a scris în operele sale despre experienț a de a
călător i. (Denumirea programului Uniunii Europene, Erasmus, prin care studenții pot studia până
la un an, la o universitate dintr -o altă țară din Uniunea Europeană, provine de la el) .
Manifestări, care se aseamană turismului, sunt deplasările î n scop religios, f ăcute de creș tini la
Ierusalim și la Santiago de Compostela , de musulmani la Mecca, de japonezi pe muntele Fiji și de
budiști la sanctuarele din India ș i Indochina.
În anul 1130 apare o lucrare scrisă a călugărului Aimeri Picaud, considerată primul ghid tur istic,
care indicăpelerinajele pe cele mai sigure drumuri spre Santiago de Compostela. La Roma, apare
între anii 1475 – 1600, lucrarea ” Mirabilia Urbis Romae ” care prezenta vestigiile antichității. De
asemenea, în anul 1552 apare ghidul ” Le guide des chem ins de France ”.
La sfârșitul secolului XVII, lumea aristocrată devine tot mai interesată de petrecerea timpului liber
în alte locuri. Totodată, stațiunile termale redevin atrăgătoare și sunt frecventate tot mai des.

Turismul în secolul XVIII – Perioada en gleză

Secolul XVIII este considerat perioada de naștere a turismului modern, prin creșterea deosebită a
călătoriilor efectuate de tinerii aristocrați englezi pe continent, pentru a -și îmbogății cunoștințele și
a-și desăvărș i educația. Englezii au avut dor ința de a călători și a descoperi locuri și peisaje noi. Î n
Franța a apărut în anul 1672 o lucrare cu trasee atractive ș i un prim ghid de converssa ție francez –
englez, care să vină în sprijinul călătorilor englezi.

În Anglia se construiesc primele stațiun i moderne, care vor deveni modele de referință pentru cele
de pe continent. Stațiunea Bath din Anglia a fost transformată dintr -o așezare medieval ă insalubră
într-o stațiune termală de lux. Ora șul Bath s -a dezvoltat în jurul băilor termale și este caracter izat de
o arhitectură a stilului Georgian, devenind unul dintre cele mai importante monumete de arhitectură
urbană din Marea Britanie.

Turismul între secolul XIX și începutul secolului XX – Perioada modernă

Revoluția industrial ă a generat modificări î n viața socială și economic ă. Transporturile și
urbanizarea au contribuit la dezvoltarea turismului.
Drumurile se îmbunătățesc și mijloacele de transport evoluează. Transportul feroviar se dezvoltă cu
o deosebită dinamică între anii 1840 1860, iar navigaț ia se perfecționează, oferind noi posibilități de
recreere prin construirea marilor transatlantice.
În secolul XIX, existau în Europa 160 de stațiuni turistice litorale ș i balneare.
Odată cu Jocurile Olimpice moderne organizate la Atena, Grecia în 1896 și cu O limpiada
sporturilor de iarnă, organizate la Chamonix -Mont -Blanc, Franța în 1924, se dezvoltă turismul
sportiv.
Creșterea numărului de turiș ti determin ă dezvoltarea rețelei hoteliere, în special celei de lux,
pregătite să ofere condi ții și servicii la cele mai înalte standarde. Hotelul Ritz din Paris, Franța,
deschis în 1898 devine prototipul hotelului de lux, acesta existâ nzându -se în marile capitale.
La dezvoltarea turismului contribuie și constituirea și dezvoltarea primelor forme de organizare de
organizare turistică. Englezul Thomas Cook a deschis prima agenție de voiaj în 1841 și organiza
călătorii feroviare scurte pentru participarea la manifestări religioase. A continuat în 1845 cu
organizarea călătoriilor de agrement spre Scoția, în 1851 cu călăto riile pentru vizitarea Expoziției
Universale de la Londra, î n 1855 prima c ălătorie pe continent, la Paris, Franța, ajungând la
croaziere în Egipt și India, iar între anii 1871 -1872, primul voiaj în jurul lumii.
În Statele Unite ale Americii se înfiițează în 1872 biroul de voiaj American Express, care introduce
cecurile de călă torie și organizează primul grup de turiș ti americani în Europa.
Ghidurile turistice și înființarea a numeroase asociații ș i societăți au contribuit la promovarea
turismului.

Turismu l contemporan

Dezvoltarea industriei de automobile contribuie la începutul unei noi etape de evoluție a turismului
în Statele Unite ale Americii. Rețelele rutiere se dezvoltă și apar noi tipuri de unități de cazare,
precum motelul. În 1930 existau în Stat ele Unite ale Americii două milioane de autovehicule, iar în
Marea Bitanie 132000. Sistemul de transport integrat între Stalele Unite ale Americii și Canada a
dat naștere la primele fluxuri turistice internaționale semnificative.
Perioada postbelică este c aracterizată de creșterea deplasărilor turistice, 25 de milioane în 1950, iar
285 de milioane în 1980. Înmulțirea punctelor de atracție contribuie la creșterea numărului de
turiști, proveni ți din toate categoriile sociale, profesionale ș i financiare.
În pe rioada 1960 – 1980 se elaborează și se pun î n practică primele programe naț ionale de sus ținere
și simulare a turismului organizat, intensificându -se procesul investițional la nivel guvernamental și
la nivelul firmelor de profil, precum și cheltuielile indi viduale pentru turism.
În țările c o economie dezvoltată, turismul a devenit o nevoie socială.
Dupa anul 1980, activitatea turistică cunoaș te o interna ționalizare și globalizare, prin consolidarea
și maturizarea pieței, prin cererea ș i oferta turistic ă tot mai mare, cât și prin creșterea rolului marilor
companii de turism cu capital financiar mare.
Turismul a devenit un factor tot mai important în realizarea programelor de dezvoltare regională ,
creând noi locuri de muncă atâ t direct cât și în alte activităț i, astfel că la un loc de muncă în turism
apar înca 2 -3 locuri în domenii auxiliare.

Gheorghilaș, Aurel. 2009, Geografia turismului – metode de analiză î n turism. Editura
Universitar ă. București

Capitolul 2: Hotelul

Hotelul

Termenul ”hotel” provine din francezul hôtel, care avea înțelesul de rezidență a unui nobil, sau o
clădire oficială de dimensiuni mari.
Hotelul are un rol important în dezvoltarea turismului, care la rândul să u determin ă dezvoltarea
rețelei hoteliere.
Un hotel reprezintă în primu l rând o construcție menită să ofere adăpost pentru călători, oferind
totodată un personal care să -i deservească.
Hotelul contemporan, însă, trebuie conceput într -o structură modernă, adaptată vieții mondene,
pentru a oferi clientului un grad de confort ri dicat, o ambianță plăcută, dar și diferite servicii de
destindere, de distracție sau de lucru.
Se urmărește asigurarea posibilității unei mari libertăți în alegerea serviciilor. A găzdui pe cineva
înseamnă a te îngriji de programul lui, a contribui la buna lui dispoziție, pe tot parcursul sejurului.
Omul fiind strâns legat de natura, creația de arhitectură trebuie să se armonizeze cu cadrul natural,
făcând tot posibilul de a pă stra natura intact ă. Din punct de vedere financiar, investiția poate fi
viabilă doar de la o anumită capacitate în sus, dar cu cât aceasta creș te, se îndepărtează de scara
ambianței înconjurătoare.

Străinul care ajunge într -un hotel vrea ”să simtă” ț ara, orașul, locația în care se află. El ar dori sa
trăiasca printre oamenii locului r epsectiv, sa le cunoască obiceiurile, tradițiile, stilul de viață și nu să
se regăsească printre compatrioț i.
Dezvoltările turisitice noi ar trebui adaptată locației, păstrând caracterul istoric și particular al
teritoriului ce s -a dezvoltat natural. Altfe l, o organizare, rigidă, bazată doar pe profit, duce mai
devreme sau mai târziu la distrugerea cadrului natural, al caracterului specific local și se traduce
printr -o îndepărtare a vizitatorilor, ce vor căuta alte locuri mai nealterate.

Lăzărescu, Cezar. 1971, Construcții hoteliere. Editura Tehnica, București

Amplasamentul

Amplasarea hotelurilor în oraș e este influen țată de mărimea, tipul și gradul de confort al acestuia. În
zonele centrale ale marilor orașe, terenuri libere corespunzătoare, construirii unui hotel, este
aproape inexistente. Aglomeraț ia circulației, zgomotul și poluarea atmosferei, înrăutățeș te condițiile
de viață ale omului.
Accesele sunt complicate, iar rezolvarea locurilor de parcare în cadrul construcției propriu -zise,
crește și mai mult valoarea investiției.
De aceea, amplasarea hotelurilor în imediata apropiere a centrelor orașelor oferă o serie de avantaje.
Aici, oferta terenurilor disponibile este mai mare, valoarea lor mai scăzută, aerul e mai curat ș i
aglomerația mai mică. Dezav antajul depărtării de zona centrală este timpul mai lung alocat
transportului de turiștii care vin să viziteze orașul, mai ales pentru cei care -l vizitează în grupuri
organizate și nu dispun de mijloace individuale proprii de transport.
Tot din cauza dista nței mai mari, se crează greutăți în rentabilizarea funcțiunilor anexe (în afară de
cazare) a hotelurilor, care sunt destinate și celor care nu înnoptează în acel hotel.

Terenul pe care se va amplasa un hotel trebuie să fie destul de mare pentru a putea fi rezolvat ușor
din punctul de vedere al funcțiunilor, al acceselor ș i al parcării suficiente.
În cazul amplasării în zonele centrale, pentru a crea un mediu ș i o ambian ță cât mai plăcute, este de
preferat un teren adiacent unor parcuri.
Un alt factor impo rtant al amplasamentului îl constituie posibilitatea de racord la rețelele tehnico –
edilitate existente, atât din punct de vedere al capacităților cât și a poziției lor.

Lăzărescu, Cezar. 1971, Construcții hoteliere. Editura Tehnica, București

Clasificar ea Hotelurilor

Clasificarea hotelurilor se face în majoritatea țărilor în funcție de: confort, capacitate și funcțiune.
Conform clasific ării internaț ionale în funcț ie de confort, exist ă 5 categorii: o stea – Ieftin (eng.
Turist), 2 stele – Economic (eng. Standard), 3 stele – Clasă medie (eng. Confort), 4 stele – Clasa I
(eng. First Class), 5 stele – Lux (eng. Lux).
Stabilirea gradului de confort al hotelului este determinată de tratarea diferită a unității de cazare, a
spațiilor comune, a echipării tehnico -edilitare, a finisajelor, dotărilor și mobilierului, precum și de
calitatea ș i conținutul prestării serviciilor pentru călători. Împărțirea în categorii este un rezultat al
condițiilor tehnico -economice, ca urmare a unei rețele hoteliere diferențiate, pen tru satisfacerea
cerințelor și î n directă legătură cu valoarea invesiției.
Criteriile de încadrare într -o categorie sau alta sunt stabilite diferit, de la o țară la alta.
Din punct de vedere al capacității sunt recunoscute trei categorii: hoteluri mici ( sub 150 de paturi),
mijlocii (150 – 300 de paturi) și mari (peste 400 de paturi). Capacitatea celorlalte funcțiuni, în
special a restaurantului, nu este determinată numai de capacitate de cazare, ci și de caracterul ș i
categoria de confort.

Dupa criteriul duratei de ședere, hotelurile pot fi de tranzit sau pentru șederi prelungite.
Hotelurile de tranzit sunt amplasat, de obicei, pe artere de mare circulaț ie și sunt destinate ca
adăpost pentru o noapte pentru cei ce călătoresc. Capacitatea de cazare a unui astfel de hotel este
mică sau mijlocie, oferind un grad de confort inferior sau mediu, serviciile comune fiind reduse și
cu o capacitate a restaurantului mai mică decât a locurilor de cazare.
Hotelurile de sejur, pentru șederi prelungite (cu caracter sezo nier sau permanente) sunt cele mai
numeroase și de toate categoriile. Cele mari și cu confort mai ridicat îndeplinesc și alte funcții,
putând fi gazda a unor conferințe, reuniuni, festivaluri, banchete sau expoziții, prin spațiile
construite puse la dispoz iția clienților.

Hotelul urban este unitatea de cazare hotelieră, situat î n zonă centrală și care pe lângă serviciile de
cazare ș i alimenta ție, mai dispune și de să li de conferi țe, centru Spa, sală de fitnes și/ sau saloane
de înfrumusețare.

Hotelurile de patrimoniu sunt caracterizate prin istoria amplasamentului și arhitectura sa deosebită,
reprezentând o moștenire culturală lăsată generației actuale. Hotelul de patrimoniu poate fi de multe
ori chiar un obiectiv turistic, atrăgând prin vechimea, istori a sau povestea sa, prin unicitatea stilului
arhitectural, a decorațiunii, a design -ului ș i a ambian ței, cât și prin evenimentele desfășurate în
trecut și readuse în prezent.
Prin conservarea hotelurilor -monument istoric și repunerea acestora în circuitul turistic, nu doar că
se arată interesul pentru dezvoltarea turismului cultural, ci în primul rând respectul pentru valorile
trecutului, pentru personalitățile acelor vremuri și pentru faptele acestora; fiecare națiune are
responsabilitatea de a tran smite generațiilor tinere adevăratele valori, să le insufle respectul și
sentimentul apartenenț ei fără de care aceștia nu ar fi capabili să aprecieze moștenirea culturală”

Boutique hotelul este unitatea de cazare hotelieră , construit ă în clădiri istorice centrale, reamenajate
și este caracterizat printr -o arhitectură personificat ă, combin ând de multe ori arhitectura vechii
funcțiuni cu cea nouă de hotel. Decora țiunea și mobilierul, î mbină și ele adesea stilul contemporan
cu cel antic. Deși de m ulte ori Boutique hotelul este asociat cu un hotel de mici dimensiuni care
dispune de puține camere, unele boutique hoteluri din orașe precum Londra, Barcelona, New York
sau Paris, dispun de peste o sută de camere.

Lăzărescu, Cezar. 1971, Construcții hot eliere. Editura Tehnica, București

Rahovan, Armela -Linda. 2013, Amenajările hoteliere i impactul lor asupra turismului din
Transilvania, Cluj -Napoca

Capitolul 3: Zonele funcționale ale hotelului

Recepția

Zona func țională care întâ mpină clientul, es te recepția, un filtru care este poziționat la intersecția
dintre zona de acces și restul zonelor funcționale ale hotelului. Aceasta joacă rolul de intermediar
între cerințele clientului și servicile oferite de hotel prin tranzacții financiare, rezervări ș i informații.
Prin aceasta se oferă o supraveghere sporită a accesului la zona de cazare, a.î. să se blocheze
accesul persoanelor venite din exterior în zonele destiante clienților deja existenț i.
Recepția este poziț ionată și proiectată în așa fel, încât î n preajma ei să se poată dispună și o zonă de
așteptare (a.î. în cazul sosirii unui grup, membrii acestuia să poată aștepta într -un ambient plăcut
până la realizarea check -in-ului), garderobă, spații sanitare, precum și o zonă de depozitare și
manipulare a bagajelor.
În România, cu excepția hotelurilor de 1* se dispune o recepție funcț ională 24h și accese diferite
pentru clienți și pentru personal.

Cazarea

Zona principal ă, care stă la baza conceperii hotelului, este zona de cazare. Aceasta este formată d in
spații de cazare formate la rândul lor din minim: cameră, baie, vestibul și în multe cazuri balcon sau
terasă. Dimensiunea și echiparea spațiilor de cazare depind de clasificarea confortului unității de
cazare.
Cazarea cuprinde spații de cazare (camere) ”single” (camera pentru o singura persoana ce are un
singur pat), ” double” (o camera pentru doua persoane ce are un pat dublu, ” twin” (o camera pentru
doua persoane cu doua paturi separate) sau ” suit” (un apartament de regula compus dintr -una sau
mai mult e camere de dormit si zona de living -room ). Paturile au dimensiuni de 100×200 cm,
165×200 cm (Queensize), 200×200 cm (Kingsize). Mobilarea mai include, în funcție de categoria
de confort a hotelului, o masă de lucru cu scaun, televizor, frigider cu autoser vice (minibar), o
bancă pentru valiză și un grup de scaune sau fotilii sau în unele cazuri o canapea. În ceea ce privește
culoarea finisajelor interioare în spațiile de cazare, aceasta poate fi mai mult sau mai puț in variată.
Culorile constituie nu numai o problemă de gust, ci are ș i o implica ție psihologică. S -a demonstrat,
de exemplu, că nuanțe ca verde -măsliniu, gri, violet, maro sau albastru nu stimlează pofta de
mâncare, iar roșu, portocaliu ș i galben o sporesc.
Vestibulul este spațiul de acces între coridorul hotelului și zona de dormit, având rolul de tampon,
oferind totodată un dulap î nzidit și oglindă pe vertical ă. Lățimea uzuală a vestibulului este de 1,10 –
1,20 m.

Echiparea sanitară constă în: w.c., lavoar ș i o cadă de baie sau duș. Amplasare a lor, se face
asigurând posibilitatea de verificare și î ntreținere a instalațiilor. Se recomandă dispunerea unei nișe
cu acces din coridorul hotelului, numită ghena de instala ții, care grupează racorduri de instalații.

Holul de acces la camere se trateaz ă și se finisează, astfel încât să se evite efectul optic de lungime.
Unele din mijloacele folosite în acest scop sunt lărgirea spațiului din dreptul ușii de intrare în
spațiile de cazare, finisarea diferită a pereților, iluminarea mai pronunțată în dreptu l camerelor. În
cazul în care e posibil, se preferă iluminarea naturală a culoarului.

Anexele zonei de cazare

La etaj, sunt dispuse spații asociate cazării, cu scopul de a asigura serviciile de etaj, cu grup sanitar
pentru personalul de etaj și cu circ ulație pe verticală separată de cea pricipală , despărțind așa fluxul
clienților de cel al personalului de etaj.
Anexele zonei de cazare deserve sc pentru depozitarea a lenjeriei murdare, a lenjeriei curate , a
materialelor și utilajelor folosite la curățenie , precum și a bagajelor vizitatorilor a că ror camer ă nu a
fost încă eliberată. Totodată aici este accesul la tubul de evacuare a gunoaielor și a oficiului de etaj
care asigură serviciul de room -service.
Existența și dimensiunea acestor spații variază în f uncție de categoria hotelului, de soluțiile
constructive și de gradul de mecanizare a diverselor servicii.
Pentru valorificarea serviciilor de etaj, numărul camerelor pe etaj să fie mai mare de 20.

Alimentația publică

Alimentația publică include restaur ante, snak -bar-uri, baruri, cafenele, cofetării etc. Acestea sunt
atracții și pentru clienții care nu sunt cazaț i.
Restaurantele sunt amplasate în general la parter sau la primul etaj, pentru a avea acces uș oe și
pentru a putea fi extinse cu terase pe dura ta sezonului cald. Acestea au acces, garderobă și grupuri
sanitare și pentru publicul din afară. De aceea, poziția lor este dată și de această legătură cu
publicul, dar și de apropierea imediată a bucătăriei, asigurând astfel o deservire promptă.
Daca este destinată doar clienților hotelului, capacitatea restaurantului este jumătate din capacitatea
de cazare.
În cazul hotelurilor de sejur, capacitatea restaurantului este egală cu numărul spațiilor de cazare,
asigurând calitate ș i confort.
Restaurantele se compartimenează pentru creșterea intimității și se decorează prin utilizarea
diverselor materiale de finisaj, pentru creerea unei atmosfere cât mai liniștite și mai personale,
prielnică destinderii ș i recreării.
Barul este destinat servirii băuturilor alco olice ș i răcoritare. Elementul principal este barul de
serviciu, locul unde se prepară , se serve ște, dar se ș i consumă (în mare parte) b ăutura. În imediata
apropiere a barului este depozitul de bă uturi. Se prev ăd spații suficiente pentru spălarea și
depozitarea diferitelor pahare în care se consumă băuturile. Mobilarea barurilor este mai simplă
decât a restaurantelor ș i spațiul dedicat fiecărui consumator, mai redus. Barurile mai pot fi dotate cu
loc pentru orchestră ș i ring de dans.
Cafenelele ș i cofetăriile sunt destinate consumațiilor între orele de masă. Pentru a spori confortul, în
aceste se utilizează fotolii, care măresc suprafaț a dedicată consumatorului cu 20 – 25%.

Anexele zonei de alimentație publică

Spațiile anexe restaurantului sunt: bucătării le, recepția și depozitul de alimente și băuturi, spălătorul
de vase și a veselei, biroul bucătarului, vestiarele personalului și oficiul.

Bucătă ria (caldă sau/ ș i rece) este spa țiul echipat și mobilat necesar pentru prepararea și finisarea
mâncărurilor. P oziționarea bucătăriei se face, de preferat, la același nivel cu restaurantul. Spațiul
dintre restaurant și bucătărie este oficiul, unde este permis doar accesul ospătarilor și a mâncării
preparate.
Accesul personalului angajat al bucătăriei și amplasarea curții de serviciu (câ nd există) sunt ferite
de vederea trecătorilor ș i a clienților.
Depozitarea alimentelor se face în diferite încăperi, din necesitatea asigurării unor condiții diferite
de umiditate ș i temperatur ă potrivită diferitelor categorii de a limente. Camerele frigorifice, având
suprafețe î ntre 8 și 20 m2 sunt conectate la spațiul recepției alimentelor ș i la spațiul de preparare a
mâncării.
Depozitul de băuturi este î n directă legătură cu oficiul și dispune de dulapuri frigorifice pentru
sticle, rafturi pentru expunerea băuturilor și mașina pentru fabricat cuburi de gheață.
Spălătorul de vase și veselă se poziționează într -un spațiu special î n directă legătură cu oficiul și
bucătă ria. În acelaș i spațiu se dispun recipiente pentru depozitarea re sturilor de mâncare.
În afară de spațiile pentru depozitare și preparare, se mai prevăd o serie de încă peri destinate
bucătarului ș i ospătarilor. Ospătarii dispun de vestiare, iar bucătarul de un birou poziționat lângă
bucătărie. Intrarea personalului este independentă de cea a restul personalului hotelului și separată
de cea de alimente.

Alte funcțiuni

Hotelul dispune și de spații care nu au scopul de a deservi clieții, ci pentru buna funcționare a sa:
centralele sau punctele termice ale sistemului de în călzire, centralele de ventilare sau de
condiționare a aerului, depozite și ateliere de reparații.

Lăzărescu, Cezar. 1971, Construcții hoteliere. Editura Tehnica, București

Capitolul 4: Alte unități de cazare

Motelul

Cuvântul ”Motel” s -a format din cuvintele ”motor” și hotel” și este o unitate de cazare dedicată cu
precă dere șoferilor.
Motelul este amplasat de -a lungul șoselelor sau autostrăzilor și dispune în imediata apropiere de o
parcare și o posibilă benzinărie sau service -auto. La proiectarea l or, se are în vedere minimizarea
poluării fonice dinspre șosea și evitarea deranjului farurilor mașinilor.
Spre deosebire de hoteluri, motelurile au de cele mai multe ori regimul de înălț ime parter și ocupă o
suprafață extinsă.
Spațiile de cazare sunt ase manătoare cu cele din hoteluri: cu unul sau două paturi și dotate cu
grupuri sanitare. Întrucât majoritatea clienților se cazează doar o noapte, garderoba e deschisă,
lucrurile fiind vizibile și mai greu de uitat. În imediata vecinătate e amplasată parcare a. Numărul
locurilor de parcare este cel puțin egal cu numărul spațiilor de cazare.
Alte zone func ționale ale motelului sunt: recepția, birourile administrative și un posibil restaurant.
Avantajele motelului sunt costurile scăzute, accesibilitate ușoară de pe ruta principală, rapiditatea
procedurilor de check -in și check -out și intimitatea oferită de accesul în spațiile de cazare direct din
exterior.
Dezavantajele sunt lipsa spațiilor comune, motelul nefiind locul cel mai potrivit pentru socializare,
iar echiparea toaletelor cu produse de igienă personală lipsește

Hostel ul

Conform Federa ției Hostelling International, conceptul de Hostel s -a născut în anul 1909. În 1912
se deschide primul hostel î n castelul Alten, Nordrhein -Westfalen, Germania. La început , hostelurile
se adresau exclusiv copiilor de la școala primară , având ca scop educaț ia alternativ ă și plimbările î n
natură.
Ministerul Turismului din Româ nia define ște hostel -ul ca fiind structura de primire turistică cu o
capacitate minimă de 3 camere, g arsoniere sau apartamente dispuse pe un nivel sau pe mai multe
niveluri, în spații amenajate, de regulă, în cladiri cu un alt scop iniț ial dec ât cel turistic.
Unitatea de cazare pentru turiștii cu buget restrâ ns, în general tineret (elevi, studenți sau spo rtivi),
având dormitoare și băi comune. Oferta de cazare include dormitoare comune cu mai multe paturi
simple sau etajate.
În cazul hostelului, plata se face per pat, nu per cameră ca și în celelalte unități de cazare.
Hostelul pune la dispoziț ia clienților bucătării comune, mașini de spălat și uscat rufe, precum ș i o
recepție funcț ională 24 de ore fracționat în funcție de fluxul turistic.
Unul dintre avantajele unei asemenea unități de cazare, pe lângă prețurile scăzute, este o socializare
intensă prin in termediul lobby -uliu, spațiul unde oamenii se înâlnesc pentru a povesti, a se uita la
TV sau inteprinde diferite acitivtăț i.
Dezavantajele constă în prezența gălăgiei și lipsa intimității.
Desigur, unele hosteluri sunt moderne și cu un grad ridicat de conf ort, dar principiul sociazlizării și
a cazării în dormitoare comune cu mai multe paturi nu s -a schimbat.

Hotelul – Aparatament

Hotelurile apartament, cunoscute și sub denumirea de ” Aparthotel ” sau ”Hotel rezidențial” sunt
apartamente complet mobilate ș i utilate, av ând un sistem de rezervări asemănător hotelurilor, fără
contract fix, clientul putându -și face check -out-ul oricând. Spațiile de cazare sunt închiriate de cele
mai multe ori pe lungă durată.
Hotelul apartament a fost prima dată creat în destinațiile de vacanță pentru familii care preferau să
locuiască î n apartamente, în loc de hoteluri. Așadar, hotelurile ofereau o ”locuință” de vacanță
însoțită de servicii. Mai târziu, aceste apartamente au evoluat, devenind unități de locuit complete,
dându -le clienților oportunitatea de a gă ti și de a spăla ca și în casele lor.
Hotelul -apartament dispune de serivicii, cu frecvențe mai rare decât în cazul hotelurilor, precum:
curățenie și schimb de prosoape sau a lenjeriei de pat.
Se poate întâmpla ca la check -in-ul într -un hotel -apartament să se solicite achitarea unei cauțiuni,
pentru a acoperi eventualele pagube aduse spațiului de cazare pe durata șederii. În cazul în care nu
s-au produs pagube, valoarea cauțiunii este returnata.
Persoanele care apelează la un asemenea sistem de cazare sunt de obicei, turiști care sunt într -o
vacanță mai lungă, sau angajați plecați într -o delegație de lucru pentru o perioadă mai lungă.
Din punct de vedere economic, o cazare la un hotelul -apartament pe scurtă durată ar putea fi mai
costisitoare decât la un hotel, pe câ nd, în cazul unei ș ederi mai lungi e mai economic.
Pentru a fi și mai economic, se presupune că mâncarea este gătită în bucătă ria spațiului de cazare,
fiind echipată complet cu frigider, congelator, microunde, araga z și cuptor.
În România, hotelurile -apartament , cu execepția celor de 2 stele dispune o recepție funcț ională 24
de ore.
Fiecare spațiu de cazare având o bucătărie complet echipată, hotelul -aparatament nu dispune de
restaurant sau bar.

Pensiunea turistică

Pensiunea turistică este structura de primire turistică, asemănătoare unei case cu mai multe camere
(cel mult 15 camere în România, confrom Legii turismului) simplu echipate. Este amplasată de
obicei î n zone turistice și asigură servicii de cazare i condi ii de pregă tire i servire a mesei î n

spa ii special amenajate. De asemenea dispune de serviciul de curățare a camerei și de schimbare a
lenjeriei de pat la intervale frecvente.
Se diferen țiază, de regul ă, de hotel prin standardul mai coborâ t a condiților și prin numărul redus
de servicii oferite, dar și prin practicarea unor prețuri mai mici.
Recepția nu funcționează continuu.
Denumirile de ”demi -pensiune” și ”pensiune co mpletă” nu semnifică un grad de confort mai ridicat
sau mai multe servi cii incluse, ci doar faptul că se oferă în cazul pensiunii complete și prânzul.
Pensiunea turistică poate fi rurală sau urbană, asta depinzând doar de amplasarea sa.

Pensiunea agroturistică

Pensiunea agroturistică este o structură de primire turistic ă în mediu rural, cu mai puț ine camere
decât o pensiune obiș nuită (cel mult 8 camere confrom Legii Turismului), care asigură servicii de
cazare i condi ii de pregă tire i servire a mesei î n spa ii special amenajate. Cazarea se face în
exploatații agri cole cum ar fi fermele, gospodăriile, sau conacele. Masa este preparată din produse
i materii prime provenite preponderent (40 ) din gospodă ria proprie și alte 40 din zonă / regiune
de la producători autoriza i.
Se diferen țiază de unitățile de cazar e obișnuite prin oferta destinată turi tilor, prin care oferă
posibilitatea de a lua parte la activită ile legate de agricultură , cre terea animalelor, cultivarea a
diferite tipuri de plante, livezi de pomi fructiferi, la activită ile me te ugăre ti i în general la
obiceiurile i via a tradi ională specifică locului/ zonei. Terenul pe care este amplasată are o
suprafa ă de minim 1000 mp, exclusiv spa ii verzi i spa ii de parcare.
Personalul acestor unități de cazare este chiar fami lia agricultorului, asftel formându -se o relație
directă î ntre client (turist) și cel care oferă serviciile (agricultorul ș i familia sa).
Locuința administratorului (adică a agricultorului și a familiei sale), se află pe același amplasament
cu pensiunea.
Amplasarea pensiunilor turistice trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare i de orice alte
elemente care ar pune în pericol sănătatea sau via a turi tilor.

Cabana turistică

Caban a turistică este o structură de primire turistică de capacitate relativ redusă, func ionând în
clădire independentă, cu arhitectură specifică, care asigură cazarea, alimenta ia i alte servicii
specifice necesare turi tilor afla i în drume ie sau la odihnă în zone montane, rezerva ii nat urale, în
apropierea sta iunilor balneare sau a altor obiective de interes turistic.
Recepț ie se amenajează î n sala de mese. De regul ă, lângă recepție se dispune spațiul pentru
administraț ie și pentru păstrearea bagajelor turiștilor.
Cabanele turistice s ituate în zonele unde pot fi practicate sporturi de iarnă , există un depozit pentru
echipament sportiv cu intrare si iesire direct de afară.
La cabanele izolate, camerele de cazare ale personalului sunt separate pe sexe.
Depozitarea lenjeriei și a obiectel or de inventar se face într -o magazie. La 60 de camere este dispus
un oficiu pentru cameriste.

Vila turisitc ă

Vila turistică este o structura de primire turistică de capacitate relativ redusă, funcț ionând în clădiri
independente, cu arhitectură specifică, situată în stațiuni turistice sau î n alte zone ș i localități de
interes turistic, care asigură cazarea turiștilor și prestarea unor servicii specifice.
Camerele dispun de grup sanitar prorpiu.

În cazul aparamentelor cu maxim 5 dormit oare, se va dispune câte un grup sanitar, separat pe sexe,
la 4 persoane.
În România, în cazul vilelor tursitice de minim 3 stele , există un spațiu pentru pregatirea mesei,
dotat corespunzător și o sufragerie pentru servirea mesei cuplată de cele mai mult e ori cu un salon.

Camping ul

Campingul se găsește î n zone turisitce, în natură, izolate de poluare, pe terenuri cât mai plane
posibil, bine nivelate, acoperite cu gazon și cu o drenare cât mai rapidă a apelor rezultate din ploi.
Campingul este structura de primire turistică care nu oferă camere de cazare, ci parcele de campare,
care reprezintă o suprafață de teren bine delimitată ș i marcată, unde se poate parca mijlocul de
transport, instala cortul sau rulota, amplasa o masă cu scaune punând la dispoziți e suprafaț a
necesară pentru mișcarea și odihna a 4 turiș ti.
Parcela de campare e numerotat ă și delimitat ă cu garduri.
La un anumit număr de parcele de campare, se dispune un grup sanitar comun, î n construc ție
închisă și compartimentat pe sexe, care să nu fie mai aproape de 20 m de cea mai apropiată parcelă
de cazare și nu mai departe de 100m.
Rețeaua accesului auto la camping, astfel încâ t intrările ș i ieșirile să se facă fără accidente.
Campingul dispune de spații comerciale pentru vânzarea produselor al imentare ș i nealimentare , de
recepț ie și de spațiu administrativ și de păstrare a valorilor.

Satul de vacanță

Satul de vacanță este un ansamblu de clădiri, de regulă vile sau bungalow -uri, care asigură turiștilor
servicii de cazare, de alimentație dar ș i de agrement, sportive sau culturale.
Suprafaț a spațiilor verzi și de agrement reprezintă 25 din suprafața satului de vacanță.
Dotările sunt folosite în comun, cu taxele incluse in prețul sejurului. Formatul satului de vacanță
poate fi atât cu un nucleu comun format din bucătării și grupuri sanitare, în jurul căruia se
amplasează spațiile de cazare, cât și cu spații de cazare complet echipate.
Satele de vacanță sunt împrejmuite, accesul fiind dirijat și controlat și amplasamentul asigurând un
mediu favora bil, ferit de surse de poluare fonică sau a aerului și de alte elemente care ar putea pune
în pericol securitatea și sănătatea turiștilor.

Ordin nr. 65/2013 din 10/06/2013. Intrat î n viguare în 14/06/2013. Norme metodologice privind
eliberarea certifica telor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiune de cazare ș i
alimenta ție publică , a licen țelor și brevetelor de turism

Vais, Gheorghe. 2008, Programe de arhitectura. Editura U. T. Press, Cluj -Napoca

Capitolul 5: Structurile de prim ire turistică din zona Metropolitană Oradea

Capacitatea de cazare

În anul 2016 erau înregistrate în Bihor 199 de structuri de primire turistică, dintre care 123
concentrate în zona metropolitană Oradea. Din punct de vedere turistic, municipiul Oradea est e a
doua localitate de la nivelul zonei metropolitane, primul loc fiind ocupat de comuna Sânmartin.
Conform Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în aprilie 2016, Municipiul Oradea
cuprindea 50 de unități de cazare, dintre care 22 hoteluri, 14 pensiuni, 5 hosteluri, 3 vile, 6

apartamente ș i camere de închiriat; totalizând o capacitate de 2508 locuri. Î n coparație, Sânmartinul
dispunea de 5397 de locuri de cazare.
În județul Bihor, structurile de primire turistică au o capacitate de cazare exist entă de 11.690 locuri,
fiind pe primul loc în regiunea nord -vest, urmat de județele Cluj ș i Maramure ș.
În anul 2015, în zona metropolitană Oradea, numărul mediu de locuri de cazare existente per hotel
este de 187 locuri, per hostel 85 locuri, per hotel ap artament 21 locuri, per motel 37 locuri, per Vilă
turistică 18 locuri, per pensiune turistică 29,6 locuri, iar per pensiune agroturistica 21,5 locuri.
În același timp, în structurile de primire turistică din municipiul Oradea revine, în medie, 92 locuri
existente per hotel, 80 locuri per hostel, 30,5 locuri per pensiunile turistice, 23 locuri per pensiunile
agroturistice, 21 locuri per hotelurile apartament, și 18 locuri per vilele turistice.

Sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică

Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică a crescut cu 15,19 în anul 2015,
față de anul 2014, iar cu 80,52 față de anul 2010. În anul 2015, în municipiul Oradia s -au
înregistrat 163.416 sosiri turistice, în timp ce î n comuna S ânmar tin au ajuns 144.862 turisti.
Cel mai ridicat număr de sosiri din zona metropolitană Oradea s -a înregistrat În cadrul
hotelurilor,237.888 turiș ti. Conform statisticilor, în anul 2016, numărul vizitatorilor sosiți în orașul
de pe Cirșul Repede sunt î n creștere de 30 , față de anul 2015, de la 13.249 la 17.164. Vizitatorii
au ales și sejururi mai lungi, numărul de î nnoptare cresc ând cu nu mai puțin de 71 de la aproape
23.000, î n mai 2015, la circa 40.000, în anul 2016. La nivelul municipiului Oradea, numărul
turiștilor care au preferat hotelul reprezintă 77,62 din totalul turiștilor sosiți, în hosteluri s -au
cazat 14,21%, în pensiunile turistice 5,06%, în pensiunile agroturistice 0,88%, în hoteluri
apartament 0,86%, iar î n vile turistice 0,15% .

Sezonalitat e

Conform Institutul Naț ional de Statistic ă, iulie – august sosesc î n medie 92.369 de turiști în județul
Bihor. În schimb, în lunile ianuarie – februarie se înregistrează cele mai scăzute valori ale numărului
de turiști, sosind un număr mediu de 27.889 t uriști. Astfel, se conturează sezonul turistic al județului
în perioada iulie – august.

Înnoptări ale turiștilor ș i durata medie de ședere

Înnoptările turiștilor în anul 2015, în municipiul Oradea este cu 29,78 mai ridicat față de anul
2014 și cu 201,96 mai mare față de anul 2010. Pe tipuri de structuri de primire turistică, 83,58
din înnoptările de la nivelul zonei metropolitane Oradea din anul 2015, se înregistrează în hoteluri.
În anul 2015, î n comuna S ânmartin se înregistrează 690.570 de î nnoptări, iar în Oradea 360.432.

Duratei medie de ședere a turi știlor, în anul 2015, în structurile de primire turistică din zona
metropolitană Oradea este de 3,3 zile, la fel și la nivel județean. Față de anii anteriori se remarcă o
continua sc ădere a duratei m edii de ședere, de la 5,4 zile în 2005 până la 4,7 zile în 2010 respectiv
3,3 în 2015. În Oradea, durata medie de ședere este de 2,2 zile. La nivelul zonei metropolitane
Oradea, durata medie de ședere cea mai ridicată se înregistrează la nivelul hotelurilo r apartament
5,4 zile, hotelurilor 3,8 zile și pensiunilor ai agroturistice 2,3 zile. În Oradea, cea mai ridicată durată
medie de ședere este de 3,7 zile, în hotelurile apartament. În hoteluri durata medie de ședere este de
2,4 zile, în vilele turistice de 1,2 zile, la pensiuni turistice de 1,3 zile, iar în hosteluri de 1,6 zile.

Resurse turistice

Orașul Oradea este atestat documentar din anul 1113 și este principalul centru turistic al zonei
metropolitane Oradea. Societatea, arhitectura, structura, econo mia și cultura sa, au fost marcate de

multiplele influențe istorice. Resursele sale turistice sunt: Pasajul Vulturul Negru, Palatul Baroc,
Bazilica Romano -Catolică, Șirul Canonicilor, Palatul de Finanțe, Teatrul de Stat, Mănăstirea
Capucinilor, Teatrul Arc adia, Palatul Moskovits Miksa, Palatul Ullman, Palatul Apollo, Palatul
Justiției, Sinagoga Neologă, Palatul Episcopiei Greco -Catolice, Biserica Sf. Ladislau, Biserica cu
Luna, Cetatea, Turnul Primăriei, Piața Unirii, Piaț a Ferdinand, Gr ădina Zoologică.

http://www.oradea.ro/dezbateri -publice/dezbatere -sidu
http://www.bihor.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=518
http://www.bihor.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=519

Capitolul 6: Ecologia spațiilor hotelului

Hotelurile contemporane, î n special spa țiile lor r eprezentative, precum lobby -ul, restaurantul,
spațiile de recreere și wellness sunt zone publice de referință și ar trebui proiectate având ca scop
și atingerea unui anumit nivel ecologic. Arhitectura, ambiența și aspectul general a acestor spații
interacționează cu utilizatorii la nivelul estetic, precum si prin intermediul simturilor: auditiv,
olfactiv și al atingerii. De asemenea diferiți factori care oferă confort și siguranță clienților,
influențează starea lor de sănătate. Aspectul ecologiei, nu est e înțeles doar ca ș i soluții bazate pe
surse de energie regenerabilă ci și ca lumină adecvată, ventilație, utilizarea locației și a mediului
înconjurător acesteia, reducerea poluării fonice, a materialelelor folosite la finisarea interiorului și
altele.
Pentru că zonele discutate ale hotelului sunt caracterizate de forma cubică a spațiilor și de tracturile
extinse, este importantă proiectarea luminării adecvate pe pereți și pe tavane, precum și folosirea
soluților acustice, care diminuează zgomotu, îmbunătă țește claritatea discuțiilor și care previne
apariția ecoului. Arhitecții care se ocupă de atingerea acestor standarde, precum și a esteticii ș i a
cerințelor de siguranță a focului, trebuie să ia î n considerare și aspectele ecologice ale materialelor.
Modul prin care protejează mediul un produs trebuie luat î n considerare at ât în procesul obșinerii
produsului brut, a transportului și a efectului asupra oamenilor, cât și pe durata utilizării, degradării
și demolării sale. Un alt aspect al ecologiei constă î n construirea cu elemente reciclabile, care la o
eventuală demolare, pot fi procesate și refolosite.
Utilizatorii spațiilor mari din hotel sunt expuși unor varietăț i de agenți chimici și biologici, prezenț i
atât în interiorul cât și în exteriorul clădirii. Compuși periculoși sunt eliberați din materialele și
finisajele clădirii, prin detergenți, dezinfectanți, vopsele și lacuri. Mai mult decâ t atât asemenea
compuși pot fi eliberați și de utilizatori, precum dioxidul de carbon expirat, microbi, bacterii ș i
viruși. Periculoase pentru sănătate ș i parțial pentru mediul î nconjurător sunt și zgomotul ș i radiațile
ionice. Moleculele chimice și amenințările biologice depozitate împreună cu praful pe diferite
suprafețe, au efecte adverse într -o perioadă mai lungă de timp. Creșterea numărului de boli, a
cancerul și a alergiilor, fac ca influența ecologiei asupra spațiului să fie o necesitate și nu o modă.

Mediul î nconjurător

Microclimatul este impactul tuturor elementelor fizice asupra echilibrului de căldură a corpu lui
uman și cuprinde următoarele aspecte: temperatura, umiditatea, puritatea aerului, mișcarea și
ionizarea, calitatea acusiticii mediului î nconjurător, intensitatea câmpurilor electrice și
elecromagnetice, iluminarea interioară și culorile sale, gradul de radiaț ie, interac țiunea cu flora și
fauna, dioxidul de carbon exprita î n aer și prezența bacteriilor și a virușilor.
Nivelul optim de umiditate a corpului uman în încă peri neîncălzite este 40 -60 , iar în încă peri
încălzite este 40 -45%. Atât surprusul, cât și deficitul de umiditate sunt periculoase, surplusul
provocâ nd creșterea mucegaiului si implicit a eliberării de toxine; iar deficitul ducând la boli
asociate cu uscarea mucoasei. Î n plus, în încăperile uscate reziduurile de praf se acumulează ca

urmare a electrificării suprafeței. În ceea ce privește schimbul optim de aer, este esenț ial să se evite
curenții de vânt, deoarece expun corpul la o scă dere brusc ă a temperaturii.
Un câmp acustic proiectat în mod corespunzător favorizează claritatea și inteligib ilitatea vorbirii,
reducerea zgomotului general și a impactului, facilitează orientarea spațială și, în final, siguranța
utilizatorilor. Printre factorii care asigură un microclimat acustic confortabil sunt următorii: nivelul
zgomotului ambiental, frecvenț a zgomotului într -o cameră ( de exemplu zgomotele provenite de la
instalații sunt percepute ca fiind nefavorabile) și alegerea adecvată a tipului de muzică. Un alt
element care merită menționat este aspectul vibrațiilor în hoteluri (asociat funcț ionării li fturilor , aer
ului condiționat, transformatoarelor electrice etc.). O varietate de sunete se formează în interiorul
camerelor și sunt îmbunătăț ite datorit ă cuburilor mari unde sunt utilizate materialele care reflectă
undele acustice (pere ți, pardoseli, tav ane, geamuri). Nivelul zgomotului acceptabil în timpul zilei
este 40 dB pentru sălile de conferințe și 50 dB pentru cafenele ș i restaurante.
În cazul unei proiectări a iluminatului, trebuie luat î n cponsiderare c ă atât insuficien ța luminii, cât și
intensitatea excesivă și luminozitatea acestuia pot reprezenta un pericol pentru utilizatori. Î n special
periculoase sunt contrastele mari și efectele de orbire. Benefice sunt intensificările treptate ale
luminii ș i selecția adecvată a surselor de lumină, în funcț ie de forma și funcția de exploatare a
zonei. Efectul poate fi diminuat sau intensificat prin alegerea materialelor, suprafețele strălucitoare
cu o structură delicată favorizeazează î mprăștierea luminii, în timp ce țesăturile groase și întunecate
absorb lu mina.
Depunerea de praf se realizează pe suprafețe de mobilier netede, lucioase, materiale plastice și pe
suprafețe încărcate. Prin urmare, praful se va acumula mai ușor în jurul dispozitivelor de încălzire, a
carcasei acestora, în jurul evacuărilor sistem elor de aer condiționat ș i ventilație, precum și a
carcasei cablurilor electrice. Sunt nefavorabile și toate tipurile de cavități, de ex. Canalizare,
convectoare de podea, î mbinări de separar. Mai mult, reducerea efectului negativ al câmpului
electric asup ra utilizatorilor poate fi stimulată prin scurtarea timpului de lucru al instalațiilor și
echipamentelor, în timp ce reducerea consumului de energie crește și mai mult ecologia facilității,
fără a mai menționa reducerea costurilor de exploatare.
Un alt fac tor foarte important îl reprezintă expunerea utilizatorilor clădirilor la radiațiile ionizante.
Radiațiile gamma direct e pot fi produse de anumite materiale de construcție, cum ar fi cele care
conțin blast furnace glass , beton, precum și produse ceramice și gips. Izotopi precum radon 220 și
radon 222 sunt prezenți î n clădiri ca rezultat al dizolvării uraniului 238 și toriu 232, prezent în mod
natural î n natură neînsuflețită. Radonul se poate acumula nu numai în părțile subterane ale clădirii,
ci și ca gaz, fiind emis în aer direct din roci ș i sol. Acțiuni care reduc efectului radiațiilor ionizante
negative, sunt: examinarea structurii și a tipului solului, evaluarea infrastructurii subterane,
examinarea produselor de construcție, etanasarea clădrii, aplicar ea materialelor de izolare adecvate,
ventilarea s tructuii și a încăperilor subterane din cadrul instalației prin aplicarea diferențierii
adecvate a presiunii.
Fiecare dintre acești parametri poate fi controlat de arhitecți ș i ingineri în stadiul de planifi care, de
construcție sau de amenajare interioară.

Materiale folosite î n construc ții

Pe baza caracteristicilor lor acustice, materialele poate să izoleze, să reflecte, să î mprăștie, sau să
absorboab ă sunetul, în timp ce proprietățile lor sunt legate de densitate și porozitatea lor. În
hoteluri, materiile prime care reflectă sunetul se găsesc î n principal în podele, datorit ă utilizării și
întreținerii lor în curățenie. Pereții și plafoanele sunt proiectate ca soluții de absorbț ie, reflexie și
dispersie a sunetului, prin care se poate atinge un nivel adecvat a câmpului acustic. Se previne î n
acleași timp prelungirea timpului de reverberaț ie, a amplific ării a zgomotului, a discuțiilor neclare ș i
a ecou lui.
În același timp, nivelul de reflexie a luminii de l a materialele de finisare este asociat cu culoarea
suprafeței materialului, iar dispersia luminii cu textura și porozitatea materialului.

Materialele sunt împărțite și pe baza cantității de energie consumată de la momentul obț inerii
materiilor prime, a pro ducției materialului, a transportului ș i a instalării acestuia. Astfel se disting:
materialele consumatoare de energie mică, medie sau mare. Materialele consumatoare de energie
mică: nisip, lemn, beton; medie : gips -carton, cărămizi, sticlă, vată minerală; mare : plastic și oțel.
De asemenea, este esenț ial să se determine ponderea energiei regenerabile și neregenerabile
utilizate pentru producerea unui material. O altă variabilă este energia a șa-numită recurentă , adică
energia asociată cu utilizarea unui mate rial specific, î ntreținerea, repararea și înlocuirea acestuia.
Ultimul parametru se referă la durata utiliz ării clădirii, durabilitatea și calitatea materialului.
Un alt aspect este impactul direct al moleculelor eliberate de materialele de construcț ie în timpul
utilizării acestora sau în momentul producerii unui incendiu care afectează î n continuare s ănătatea
umană și mediul î nconjurător.

Capitolul 7: Proprietăț ile acustice și aspecte ecologice ale materialeleor folosite în hoteluri

Lemnul este un mate rial natural care reflectă sunetul și creează o impresie de eleganță ș i confort.
Este frecvent utilizat în industria hotelieră. Dacă este aplicat sub formă de panouri subțiri, montate
pe pereții interiori ai construcțiilor spațioase, acesta poate fi utiliz at ca un absorbant de joasă
frecvență. Aceasta se datorează vibrațiilor plăcii induse de o creștere a presiunii acustice. Lemnul,
ca materie primă naturală regenerabilă, are o importanță deosebită î n soluțiile ecologice. Deșeurile
naturale produse fie în p rocesul de producție a elementelor de construcție, fie î n soluții de interior și
de mobilier pot fi ulterior utilizate în producția de alte materiale, cum ar fi placaj, plăci de particule
și fibre (reciclare) sau ca și combustibil din biomasă . Datorită rezistenței relativ scăzute la
pericolele biologice și la incendii, lemnul este adesea supus la impregnarea chimică și la vopsirea
cu preparate periculoase pentru sănătate. Cu toate acestea, ca urmare a dezvoltării tendinței
ecologice, aici se poate observa și revenirea la resursele naturale, prin introducerea uleiului de in și
a pastelor pe bază de ceară de albine. Adesea, în produsele discutate lemnul rămâ ne materia prim ă,
cum ar fi placaje, fibre de hârtie cu densitate medie (MDF), oriented strand board (OSB), pardoseli
laminate, produsele sunt utilizate în mod obiș nuit în finisajele interioare sau în proiectarea
mobilierului.

Piatra este un alt material folosit în interiorul hotelului, în special cel al unui standard mai înalt.
Acest material natural și d urabil, care asigură o reflectare bună a luminii și a undelor acustice, este
utilizat î n pardoseli, pere ți și în anumite piese de echipament, cum ar fi birouri de recepție, bănci,
obiecte sanitare și sculpturi. În stațiunile SPA, precum și în piscine, se u tilizează capacitatea pietrei
de acumulare a căldurii. Piatra ca material de construcție se caracterizează printr -un proces de
producție relativ simplu, totuș i, datorită greutății sale semnificative, materialul implică cosum de
energie ridicat la transport și poate necesita în plus o construcț ie consolidat ă, atunci când este
folosită ca și placaj pe perete.

Ceramica este un material pe bază de argilă, utilizat pe scară largă în industria construc țiilor sub
formă de blocuri de cărămidă solidă, poroasă ș i pietruită, precum și ca panouri solare . Datorită
greutății lor mari , pereții din cărămidă, pot fi utilizați pentru izolarea fonică interioară, precum și
pentru reflectarea undelor acustice, inclusiv a celor cu frecvențe mai joase.

Betonul este un material rece și neted, utilizat nu numai î n construc ție, ci și în finisaje interioare. În
ceea ce privește parametrii acustici, betonul izolează zgomotul din exterior, inclusiv sunetele cu
frecvență redusă. Î n plus, masa sa împiedică vibrația. Betonul, adică blocu rile de beton texturate și
brute, așa -numitul beton arhitectural care absoarbe frecvenț ele sonore intermediare și înalte, în timp
ce dispersează undele reflectate în același timp, este de asemenea utilizat în decorarea și finisarea

interioară. Deși betonul a fost folosit în principal ca material constructiv, proprietățile sale sunt
îmbunătățite continuu (rezistență ridicată , performan ță ridicată, rezistent la apă etc.)

Sticla, de și un material fragil, este adesea folosită î n industria construc țiilor pentru toate tipurile de
partiții transparente și translucide, exterioare și interioare. În ciuda faptului că nu este
biodegradabil, prin eliminare relativ ușoară ( topire ) poate fi considerat un material ecologic. În plus,
tipurile de sticlă folosite astăzi perm it reducerea riscului de supraîncălzire a interiorului.

Tencuiala este un amestec de hidroxid de calciu, ghips, ciment, nisip ș i alți aditivi și este folosit ca
strat de acoperire pe suprafeț e mari, pere ți și plafoane. Pereții despărțitori din piatră vor reflecta
sunetul și după acoperirea cu o vopsea strălucitoare vor reflecta ș i vor împrăștia lumina. Dacă
suprafețele acoperite cu tencuieli sunt mai mici de 1 – 2 cm, tencuiala poate vibra, absorbind astfel
undele de energie acustică cu frecvențe joase. Câ nd stratul este dat structurii, acesta va acționa ca
un difuzor, dispersând sunetul. Porii deschiși facilitează difuzia vaporilor de apă. Tencuiala este
reciclabilă. Amestecurile cu rășini formează material str âns, mai puțin favorabil î n materie de
sănătat e, eliberâ nd și molecule periculoase – izocianat (prezent în poliuretan, periculos pentru
mucoasa oculară, tractul gastro -intestinal și tractul respirator), precum și cloruri.

Textilele reprezintă o soluție pentru reducerea timpului de reverberare în spa țiile hoteliere mari. În
plus, textilele dau un caracter interior și printr -o înlocuire frecventă, pot crea un efect al unui spaț iu
redecorat. M ateriale absorbante sunt: tapițeriile, covoarele, perdele, draperiile. Textilele contribuie
și la reducerea ecou lui, facilitând o mai bună claritate a vorbirii. Cu toate acestea, un surplus de
materiale absorbante va duce la reducerea excesivă a zgomotului și la perceperea sunetului mort".

Textile din plante (de exemplu lenjerie) sau de origine animală (de exempl u vată de oaie, pă r de
cămilă), deși sunt naturale, pot fi periculoase pentru persoanele cu alergii. În cazul lor, fibrele
sintetice sunt mai sigure (de exemplu, poliamidă, polipropilenă, poliacril, poliester), deoarece fungii
și mucegai ul nu cresc pe ele. Din nefericire, țesăturile menț ionate sunt supuse detergenților chimici,
care, pe de o parte, își îmbunătățesc rezistența la murdă rie și, pe de altă parte, reduc siguranța
acestora. Mai mult, materialele sintetice pot păstra electricitatea statică, ducând la evacuă ri
accidentale, în timp ce, de exemplu, covoarele sunt prevăzute cu un strat de susț inere, eventual
conținând alte substanțe periculoase ș i cleiuri. În cazul tuturor tipurilor de scaune, tapițerii etc., este
esenț ial să se utilizeze țesături "res pirabile" și spume de tapiserie cu o structură aerisită și poroasă.
Acest lucru va duce la diminuarea riscului de umezeală și la prevenirea dezvoltării pericolelor
biologice ș i toxice la mobilier

Plăcile de gips -carton utilizate în mod obișnuit ca pereți despărț itori ușori în interior, pere ți,
plafoane și placări ale instalațiilor, au parametri de combatere a umezelii și a incendiilor. Aceste
elemente pot influența semnificativ acustica camerei prin sistemul de construcție aplicat, incluzând
o instalare d e până la două plăci de ipsos pe un cadru din oțel. Un astfel de aranjament face ca
plăcile de ghips s ă vibreze, ducând la o absorbție a frecvențelor joase. Placile de ghips sunt create
din gips și hârtie derivate din deș eu de h ârtie. Plăcile încurajează d ifuzia vaporilor de apă, reducând
amenințarea de creștere a mucegaiului și a ciupercilor .
Pereții din ipsos ș i gips -carton necesit ă o finisare suplimentar ă a suprafeț ei, iar toate materialele
cum ar fi vopsele, cleiuri, lacuri, materiale pe bază de lemn, i zolații ș i conservan ți pot elibera în
atmosferă substanțe chimice volatile, cum ar fi formaldehida, terpentina și benzenul.

Ingredientele de bază ale vopselei, provin din pigmen ți, adesea obținuți din metale grele, prin
dizolvarea chimică, prin aditivi si ntetici, care pot fi periculos pentru sănătate. Vopselele pe bază de

rășini sintetice au impact megativ asupra sănătății. Lacurile similare conțin dizolvenți și aditivi
sintetici incluzând benzenul ș i formaldehid ă.
Sunt mult mai sigure produsele pe bază de rășini naturale și solvenți acvatici. Rășinile epoxidice și
poliuretanice utilizate în fabricarea acoperirilor de pardoseală , a etanșanților și pentru conservare
pot elibera izocianatul sau bisfenolul -a și epiclorhidrina.

Tapetul, adaptat caracterului i nteriorului, este o altă metodă obiș nuită de finisare a pere ților. Acest
produs este format din două straturi: stratul de construcție cu țesături sintetic e, textile , fibră de sticlă
sau hâ rtie și stratul exterior, decorativ, din: hâ rtie, textil ă, vinil (pl at sau expandat), mă tase, lână sau
plută . Soluțiile naturale favorizează difuzia vaporilor de apă, iar cele sintetice le blochează.

Plasticul este și el utilizat î n industria construc țiilor contemporane ș i a finisaje lor interioare.
Materialele plastice ne cesită un consum mare de energie pentru fabricarea lor și sunt deosebit de
periculoase în cazul unui incendiu (de exemplu, dioxidele toxice din dioxid de carbon din PVC).
Plasticul este un material nesustenabil, care determină necesitatea înlocuirii frecv ente a
componentelor. Materialele plastice pot elibera molecule toxice în timpul exploatării și nu sunt
supuse biodegradării. Cu toate acestea, plasticul este adesea reciclat. \ramele ferestrelor din plastic
sunt mai ieftine decât a celor din lemn, chiar d acă consumul de energie necesar fabricării este de
până la 6 ori mai mare, iar în timpul procesului lor de producț ie, substan țe nocive, cum ar fi
plumbul și cadmiul, sunt eliberate în atmosferă. Î n compara ție, ramele din lemn se dovedesc a fi o
soluție sem nificativ mai avantajoasă, deoarece nu numai că favorizează un microclimat interior mai
bun, ci permit și eliberarea de umiditate excesivă din încăpere.

Oțelul și aluminiul sunt folosite nu numai ca materiale de construcție (structurale, armături de
structuri din beton), ci și pentru finisare, pentru producția de mobilier ș i balustrade. O țelul și
aluminiul sunt utilizate în mod obișnuit ca pereți și coloane, instalate pe structuri auxiliare și de
rezistență. În acest sistem, plă cile metalice intr ă în așa -numitele "mișcări de diafragmă" ceea ce are
ca rezultat absorbția undelor de sunet de joasă frecvență.

Traducere: Brebbia C.A., Pulselli R., Jablonska J., Trocka -Leszczynska E.. Eco-Architecture V:
Harmonisation between Architecture and Nature. WIT Press, 2014

Capitolul 8: Luxul ” verde”

Amenajarea spațiilor hotelurilor de lux

Caracteristicile amenajării hotelurilor de lux se regăsesc în diferetele spații destinate clienților.
Lobby -ul este un spaț iu de interac țiune socială, nu numai pentru clienț i, cât și pentru comunitatea
locală, fiind amenajat să ofere o introducere teatrală în celelalte spații ale hotelului.

Spațiile de cazare sunt confortabile, spațioase, izolate fonic și au un grad de siguranță sporit.
Amenajarea include detalii unice, materiale și mobilier de clas ă superioară, iluminat controlabil și
dispozitive high -tech, oferind un confort ridicat al mediului interior.

Grupurile sanitare din cadrul spațiilor de cazare sunt spațioase, dispunâ nd de căzi mari, două
lavoare și finisaje cromate ș i marmură.

Opere de artă de înaltă calitate, precum tablouri, sculpturi sau obiect de design, se regăsesc în
spațiile de cazare, pe holuri, în lobby, pe casa scării, în lift sau în galeriile hotelului.

Mâncarea servita este de asemenea de cea mai buna cal itate, servindu -se mâncare organică și
alimente sau preparate neobișnuite.

Mediul exterior și amenajarea teritorială include parcuri sau grădini cu copaci ș i plante, reg ăsindu –
se aici diferite culori și texturi.

Atributele comune ale unui hotel de lux includ mai mult spațiu, materiale plușate sau exotice,
iluminat sofisticat, cald și primitor, și băi cu căzi mari și multiple capete de duș. Caracteristicile
amenajării fac vizitele clienților mai confortabile, dar în același timp cresc impactul asupra
mediului î nconjurător, cresc ând resursele de consum necesare. Atribute de lux pot fi percepute ca
fiind uneori incompatibile cu practicile ecologice de construcție, care se concentrează adesea pe
reducerea consumului de resurse pe parcursul ciclului de viață al clădirii pentru a minimiza
impactul asupra mediului.

Sustenabilitatea și practicile de construcț ie verde

Clădirile verzi reprezintă răspunsul sectorului construcțiilor la necesitatea de a minimiza impactul
negativ asupra mediului, social ș i economic în sectorul construcțiilor. Practicile ecologice de
construcție, satisfac nevoile ș i aspirațiile de azi, fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de
a-și satisface nevoile. Pentru a realiza o clădire verde, strategiile de proiectare și de construcție
ecologică ar trebui să fie încorporate în etapa de planificare până la faza de demolare a clădirii. O
clădire verde se bazează pe o abordare integral integrată a clădirii care acoperă întreaga fază a
ciclului de construcție, inclusiv proiectarea, const rucția, operarea și demolarea. Studiile multiple au
demonstrat modul în care clădirile verzi care î ncorporeaz ă practici ecologice de construcție pot
contribui la atenuarea problemelor și problemelor legate de clădiri, inclusiv la problemele de mediu
asociate cu clădirile existente și, de asemenea, oferă medii de interior mai sănătoase utilizatorilor
clădirii.
Pentru a realiza aceste beneficii, practicile de construcț ie verde continu ă să evolueze, cu progrese
considerabile î n zonă în deceniul al XX -lea. Unu l dintre principalii indicatori ai succesului acestei
mișcări este acceptarea tot mai mare a sistemelor ecologice de evaluare a clădirilor, î n special a
sistemului LEED (Leadership in Energy and Environmental Design), elaborat de US Green
Building Council (USGBC) în multe sectoare de activitate, Inclusiv turismul ș i industria hotelier ă.

Sistemul de evaluare a clădirilor verzi LEED

Sistemul LEED de construcție verde pentru clădiri a fost dezvoltat și î ntreținut de USGBC timp de
peste un deceniu, fiind lan sată în 1998 prima versiune LEED 1.0. De la introducerea sistemului de
rating LEED pe piață, sistemul de rating a fost modificat de mai multe ori, iar versiunea actuală,
4.0, a fost publicată în 2016. În prezent există un număr de sisteme diferite de ratin g LEED, inclusiv
LEED pentru noi Construcții, LEED pentru clădiri existente: Operațiuni și î ntreținere, LEED pentru
școli și altele, care oferă practici ecologice de construcție pentru diferite tipuri de utilizări ale
clădirilor și etape diferite ale ciclu lui de viață al unei clădiri. Sistemele de rating LEED servesc ca
un program de certificare terță ș i oferă valori de referință acceptate la nivel național pentru
proiectarea, construcția și funcționarea clădirilor verde de înaltă performan ță. Sistemul de e valuare
LEED promovează o abordare integrat ă a clădirii ecologice prin recunoașterea performanț ei în
domeniile cheie ale sănătății umane și de mediu: dezvoltarea durabilă a sitului, economisirea apei,
eficiența energetică , selecția materialelor și calitate a mediului î nconjurător.

https://en.wikipedia.org/wiki/Leadership_in_Energy_and_Environmental_Design

http://www.usgbc.org/resources/leed -2009 -rating -system -selection -guidance

Echilibrând obiectivele de sustenabiliatate și de lux a unui hotel

Având în vedere poten țialul conflictelor dintre practicile de lux și cele de construcție verde, este
important să înțelegem modul în care practicile de construcț ie ecologic ă pot fi implementate cu
succes în fiecare etapă a proiectării, construcției, funcț ionării ș i demolării hotelului. Hotelurile verzi
pot fi definite ca cele care "adoptă politici care sunt sigure, sănătoase și ecologice, pun în aplicare
practici ecologice de management, promovează consumul ecologic, protejează mediul î nconjurător
și utilizează resurs ele în mod corespunzător".
Pentru a descrie ospitalitatea verde, deoarece ospitalitatea nu trebuie să se refere la sacrificare, ci
mai degrab ă la confort, la construirea de suspans, la stabilirea așteptărilor dorite și la satisfacerea
nevoilor actuale. Ob iectivul vizează îndeplinirea viselor și dorințelor clienților, atingând o
sustenabilitate fără a fi nevoie de sacrificii.

Pentru a atinge în același timp sustenabilitate și a satisface nevoile oaspeților, cercetătorii și
practicienii au identificat o ser ie de practici ecologice de construcție care pot fi implementate în
hoteluri. O abordare constă în adoptarea sistemului de evaluare a clădirilor ecologice LEED
elaborat de USGBC deoarece oferă o verificare a unei clădiri prin construirea unei clădiri folos ind
strategii de construcț ie ecologic ă menite să îmbunătățească performan ța clădirilor, inclusiv
economiile de energie, eficiența apei, emisiile de CO2, îmbunătățirea calității mediului î nconjurător,
gestionarea resurselor și sensibilitatea la impactul asu pra mediului. Un hotel trebuie să
implementeze un număr mai mare de practici ecologice de construcție, în special strategii interioare,
în compara ție cu alte întreprinderi comerciale, deoarece chiar ș i un hotel relativ dotat standard
trebuie să ofere un me diu confortabil oaspeților săi. Este deosebit de important pentru un hotel de
lux, să aloce resurse suplimentare pentru a fi clasificate cu un număr mare de stele.
Practicile ecologice de construcție pot fi puse în aplicare fără a determina calitatea expe rienței
clienților. Un hotel verde trebuie să atingă un echilibru delicat între oferirea unei experiențe
superioare pentru oaspeți și a practicilor ecologice de construcție. De asemenea, deciziile ecologice
de construcție din hotel trebuie să îmbunătățeasc ă satisfacția oaspeților și este vital ca un hotel să
mențină satisfacția clienților, susținâ nd în acleași timp sustenabiliatea hotelului.

Traducere Autori: Yong Han Ahn and Annie R. Pearce . Articol: Green luxury: A case study of two
green hotels , Publicația: Journal of Green Building , Aprilie 2013

Bibliografie