PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT [625759]

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET ” BRASOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI BRAȘOV
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE ȘI PEDAGOGIE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT
CONSILIERE EDUCAȚIONALĂ

DISERTA ȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf.univ. dr. IOANA LEPĂDATU
MASTERAND: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BRASOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI BRAȘOV
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE ȘI PEDAGOGIE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT
CONSILIERE EDUCAȚIONALĂ

STRESUL ȘI ANXIETATEA LA COPII

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf.univ. dr. IOANA LEPĂDATU
MASTERAND: [anonimizat]
2017

3

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………pag.5
CAPITOLUL I
PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL
STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII ……………………. ……………… .. pag.7
1.1. Stresul și anxietatea -delimitări și clasificări conceptuale……………………………………pag.34
1.2. Studiul si stadiile dezvoltării umane la copii.. ……………………………………. …………..pag.45
1.2.1.Stadiile dezvoltării si factorii care determina dezvoltarea psihica
a copiilor ………………………………………………………………………………………………pag.45
1.2.2. Factorii dezvoltării co pilului …………………………………………………………..pag.78
1.3. Paradigme teoretico -experimentale in studiul funcționării creierului la copii ……pag.67
1.3.1 .Maturizarea creierului…………………………….. ……………… …………… ………..pag.56
1.3.2. Creierul și comportamentul la copii ……………………………………………….pag.34
1.3.3. Asimetria structurală și integrarea funcțională ale
creierului uman ……………………………………………………………………………..pag99
1.3.4. Suferința și funcționarea umană ………………………………………………..pag.45
1.4.Paradigma stresului ca stimul ………………………………………………………………..pag.45
1.4.1.Agenții stresori din mediul copilului ………………………………………….pag.45
1.5.Anxietatea la copii……………………………. ……………………………………………….pag.98
1.5.1. Cascada anxietăți i…………………………………………………………………………………………….pag 98
1.5.2. Sursele excesului de anxietate ……………………………………………………………………………pag 89
1.6.Stiluri parentale…………………………………………………………………………………………..pag7 8
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL I ……….. ……………………………………………………….pag78
CAPITOLUL II
MODELE EXPLICATIVE ALE STRESULUI SI ANXIETATII
LA COPII ……………………….. …………………………………………………………. pag.67
2.1. Dezvoltarea emoțională a copiilor ………………………………………………………..pag.65
2.1.1. Nevoile copilului ……………………………………………………………………….pag 67
2..1.2.Gestionarea eficientă a emoțiilor și comunicarea la copii ……………….pag.45
2.2. Stresul la copii ………………………………………………………………………………….pag.34
2.3.Anxietatea la copii ………………………………………………………………………………pag.98

4

2.3.1.Anxietatea de -a lungul copilăriei ………………………………………………pag.45
2.3.2. Simptome ale anxietății la copii …………………………………………………..pag.78
2.3.3.Anxietatea si emoțiile nedorite ……………………………………………………..pag.89
2.3.4. Combaterea gândurilor anxioase ………………………………………………..pag.87
2.4. Teoria evenimentelor de viață a copiilor stresați sau anxioși ………………………………pag.45
2.4.1. Monștrii de sub pat …………………………………………………. ………………….pag.67
2.4.2. Conexiunea cu părinții ……………………………………………………………….pag.45
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL II ………………………………………………………………….pag.45
CAPITOLUL III
EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA
COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII …………………….pag.34
3.1.Motivatia cercetarii…………………………… …………. ………………………pag. 56
3.2.Obiectivele și metodologia cercetării…………………………………………………………… pag.45
3.3.Ipotezele cercetării…………………………………………….. ………… ……………………………pag 98
3.4.Descrierea grupului de subiecți …………………………………………………………………pag.45
3.5.Prezentarea variabilelor incluse în cercetare ………………………………………………..pag.87
3.6. Prelucrarea datelor ……………………………….. …………………………………………….pag.34
3.7.Rezultatele cercetării ……………………………………………………………………………..pag.78
3.8.Concluziile cercetarii ………………………………………………………………………………pag.56
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL I II ………………………………………. …………………..pag. 45
CONCLU ZII…………………………………………………………………………. ………pag.45 .
BIBLIOGRAFI E………………………………………………………… ………………..pag.45
ANEXE …………………………………….. ………………………………………………….pag.89

5

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 4
CAPITOLUL I – PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL
STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII ………………………….. ………………………….. ……………. 7
1.1. Stresul și anxietatea -delimitări și clasificări conceptuale ………………………….. ………… 7
1.2. Studiul si stadiile dezvoltării umane la copii ………………………….. ………………………. 10
1.2.1. Stadiile dezvoltării si factorii care determina dezvoltarea psihica a copiilor ….. 11
1.2.2. Factorii dezvoltării copilului ………………………….. ………………………….. ………………. 12
1.3. Paradigme teoretico -experimentale in studiul funcționării creierului la copii ………. 13
1.3.1. Maturizarea creierului ………………………….. ………………………….. ……………………. 13
1.3.2. Creierul și comportamentul la copii ………………………….. ………………………….. ……. 15
1.3.3. Asimetria structurală și integrarea funcționa lă ale creierului uman ………………. 16
1.3.4. Suferința și funcționarea umană ………………………….. ………………………….. ………….. 18
1.4. Paradigma stresului ca stimul ………………………….. ………………………….. …………………… 19
1.4.1. Agenții stresori din mediul copilului ………………………….. ………………………….. ……. 20
1.5. Anxietatea la copii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 23
1.5.1. Cascada anxietății ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 24
1.5.2. Sursele excesului de anxietate ………………………….. ………………………….. ………………….. 25
1.8. Stiluri parentale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 27
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ……………………….. 30
CAPITOLUL II – MODELE EXPLICATIVE ALE STRESULUI SI ANXIETATII LA
COPII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 31
2.1. Dezvoltarea emoțională a copiilor ………………………….. ………………………….. …………….. 31
2.1.1. Nevoile copilului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 32
2.1.2. Gestionarea eficientă a emoțiilor și comunicarea la copii ………………………….. ……. 34
2.2. Stresul la copii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 35
2.3. Anxietatea la copii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 39
2.3.1. Anxietatea de -a lungul copilăriei ………………………….. ………………………….. ………… 40
2.3.2. Simptome ale anxietății la copii ………………………….. ………………………….. …………. 41

6

2.3.3. Anxietatea si emoțiile nedorite ………………………….. ………………………….. ……….. 45
2.3.4. Combaterea gândurilor anxioase ………………………….. ………………………….. …….. 47
2.4. Teoria evenimentelor de viață a copiilor stresați sau anxioși ………………………….. …….. 49
2.4.1. Monștrii de sub pat ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 49
2.4.2. Conexiunea cu părinții ………………………….. ………………………….. ………………………. 50
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………. 54
CAP III – Cercetarea practic ă – EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA
COMPORTAMENTELOR ANXIOA SE LA COPII ………………………….. …………………………. 55
3.1. Motivatia cercetarii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 55
3.2. Scopul și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ……………… 56
3.3. Ipotezele cercetării: ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 56
3.4. Eșantionul cercet ării ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 57
3.5. Instrumentele cercetarii ………………………….. ………………………….. ………………………… 57
3.6. Prezentarea variabilelor incluse în cercetare ………………………….. ………………………… 57
3.7. Prelucrarea datelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 58
3.8. Rezultatele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 68
3.9. Concluziile cercetarii ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 75
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL III – de lucrat ………………………….. ………………………….. …….. 78
CONCLUZII pt toata lucrarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 78
BIBLIOGRAFIE FINALA: de lucrat ………………………….. ………………………….. ………………….. 79
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 80

Carmen VINTILĂ INTRODUCERE

4
INTRODUCERE

Stresul ș i anxietatea sunt doua sintagma folosite de cadrele didactice pentru a depăși
situaț iile prin care trecatunci când unul sau mai mulți copii dezvoltă un comportament
indezirabil. Așadar , când vorbim despre stres si anxietate , avem in vedere asigurarea unui
climat armonios pentru o buna desfășurare a activităților î n pofida apariției
comportamentelor indezirabile. De aceea, aceasta lucrare a apărut ca o provocare a mea
pentru abordări cat mai exacte atunci când educatoarele, învățătorii, părinții si consilierii
educative se confrunta cu problem in relațiile lor cu copilul, având ca început primul an din
viață s i pana la finalul claselor primare. De aceea, pentru început , ne confruntam cu
anxietatea de separare care reprezintă cea mai întâlnită turburare de tip anxios a copilului mic,
tulburare pe care o regăsim in prima parte a copilărie . Deși aceste tulburări care se dezvolta
in copilăria mica reprezintă fobiile simple(de animale, de insecte , de anumite obiecte de
rănire ) ajung sa devina fobi sociale la copiii care cresc intr -un mediu stresant . Pornind de la
stilurile parentale, studiile arata ca stilul pare ntal anxios ii invada pe copii sa interpreteze si sa
răspundă la stimuli caracterizați prin ambiguitate in tr-un mod defensiv, ca ș i cândaceștia ar fi
amenințători . Deși aceste situații nu sunt cunoscute de către cei care cresc si educa copii, dar
studiate foarte puțin in cursurile din cadrul științeloreducației, si anume, pedagogia
învățămâ ntului primar si preșcolar . Alegând aceasta lucrare, intenția mea a reprezentat
dorința de cunoaștere a pentru a putea trage un semnal de alarma, sa motivez cadrele
didactice in planul educației cu privire la însemnătatea stresului si anxietății la copii pornind
de la cum este sesizata si reușind sa ofer elemente de înțelegerea si evitarea situațiilo r create
care sa ii ajute pe cei implicați in depășirea acestor momente.
Înfruntândneînțelegerile de opinii, depresia la copii este evidenta, ea existând
indiferent de vârsta . De aceea , consider ca este important sa cunoaștem semnele apariției
depresiei l a copii, reușind in acest fel sa constatam când exista o problema pentru a o pute
face cunoscuta psihologului si, după o observare atenta de către specialist, sa se poată informa
părinț ii.
Pe de alta parte, exista studii de specialitate care scot in evide nta greșelilefăcute de
părinți , rude ale copiilor si cadre didactice implicate in educația copiilor.
Lucrarea este structurata in trei parți, si anume: prima parte reprezintă partea teoretica,
ce cuprinde capitolul I , intitulat „Paradigme teoretico experimentale in studiul stresului si
anxietatii la copii‖, cu subcapitolele: Stresul și anxietatea -delimitări și clasificări conceptuale;

Carmen VINTILĂ INTRODUCERE

5
Studiul si stadiile dezvoltării umane la copii – Stadiile dezvoltării si factorii care determi na
dezvoltarea psihica a copiilor si Factorii dezvoltării copilului ; Paradigme teoretico –
experimentale in studiul funcționării creierului la copii – Maturizarea creierului, Creierul și
comportamentul la copii , Asimetria structurală și integrarea funcționa lă ale creierului uman si
Suferința și funcționarea umană ;Paradigma stresului ca stimul – Agenții stresori din mediul
copilului , Anxietatea la copii , Cascada anxietății si Sursele excesului de anxietate si Stiluri
parentale, a doua parte reprezintă partea metodologica, ce cuprinde capitolul II , intitulat:
Modele explicative ale stresului si anxietatii, cu subcapitolele: Dezvoltarea emoțională a
copiilor – Nevoile copilului si Gestionarea eficientă a emoțiilor și comunicarea la copii ,
Stresul la copii , Anxietatea la copii – Anxietatea de -a lungul copilăriei , Simptome ale
anxietății la copii , Anxietatea si emoțiile nedorite , Combaterea gândurilor anxioase ; Teoria
evenimentelor de viață a copiilor stresați sau anxioși – Monștrii de sub pat si Conexiunea cu
părinții si ultima parte care reprezintă partea de cercetare, ce cuprin de capitolul III , intitulat
Efectele stilurilor parentale asupra comportamentelor anxioase la copii , in care mi -am
propus sa evidentiez rolul familiei în apariția comportamentului anxios la copilul mic , dar
pentru concretizarea acestui obiectiv mi -am propus o serie de obiective secu ndare. Aceste
obiective sunt: e vidențierea relației existente între manifestarea comportamentului anxios și
stilurile parentale, e vidențierea diferențelor semnificative între domeniul socio -afectiv și
domeniul psihomotor a manifestării comportamentului anxio s în funcție de stilul parental si
evidențierea diferențelor semnificative existente între copiii an xiosi și c ei mai puțin anxiosi.
Pornind de la comportamentul anxios la copilul mic pot afirma ca acesta variază în
funcție de stilul parental, dar fiind mai frecvent întâlnit la scolari fata de prescolari si in
situat ia cand acestia au părinți cu un stil parental permisiv.
In cele mai multe dintre situații , cadrele didactice considera ca acordarea atenției si
spre aceste aspecte comportamentale reprezintădepășirea sarcinilor pentru care este pregătit ,
dar si plătit . De aceia, cei mai mulți doresc sa -si încheie programul prin atingerea obiectivelor
planificate, lăsând aceste situații sa fie rezolvate de către părinț i si consilierii educativi.
Pornind de la noțiunea ca anxietatea reprezintă teama fără obiect, dar in același
timp putem sa susținem ca este sinonima si cu frica. In aceasta situație , frica este o emoție
negativa, dar care sa facă parte din cele patru emoții fundamentale alături de bucurie, tristețe
si furie. Daca frica copilului se regăsește fata de un obiect bine definit, este bine ca exista si ca
îl ajuta pe copil sa se protejeze de acel obiect foarte bine definit care reprezintă un pericol, o
amenințarepentru integritatea lui fizica sau emoționala . De aceea, in cazul anxietății nu putem
vorbi despre un pericol real, prezent sau care urmează sa se întâmple , bine definit, bine

Carmen VINTILĂ INTRODUCERE

6
determinat. Anxietatea este acea neliniște care vine de undeva, in legătura cu ceva, fără a
putea sa spunem despre ce anume este vorba, nesemnalând un pericol real sa u iminent . Atunci
când suntem anxioși ne îngrijoramfără a face un pas spre o acțiune , de aceea îngrijorarea ne
menține intr-o stare pasiva.
La copiii mici situațiile anxioase, cauzate de nematurizarea suficienta a sistemului
psihic al copilului, emoțiile care sunt e xtreme de intense, brute, vin tăvă lug peste ei, dar
copilul neavând dezvoltate mecanisme de reglare emoționale si de management al acestor
emoții , deci bucuria copilului va fi extrema, iar frica va fi extrem de intensa.
In aceasta lucrare intenționez sa arat im portanța riscului extrem de mare al anxietății
si stresului la copiii mici, deoarece consider ca la aceasta vârstaemoțiile sunt extrem de
intense. Foarte mulțiconsiderând ca cei mici nu au motive de a fi anxioși , adevărul fiind cu
totul altul. ,,A cunoaște sentimentele celuilalt este o parte importantă a dezvoltării
sensibilității față de oamen ii din jurul nostru ,,. ( Maurice ,2012,30 ) Daca am înțelege cu toții
ca in spatele acestor comportamente create de stres si anx ietate se ascund o varietate de
întrebări la care copilul nu poate sa răspundă si care pot fi rezolvate din timp prin
comunicarea cu copilul.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

7
CAPITOLUL I
PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN STUDIUL
STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII
1.1. Stresul și anxietatea -delimitări și clasificări conceptuale
In zilele noastre , mai mult ca oricând , ființa este supus a la diverse solicitări , iar in
ritmul asta rapid impus de condițiilevieții actuale, solicitările care intervin asupra organismu lui
uman, sunt tot mai multe . Deși abord area interdisciplinara numit ă stresologie este f oarte
noua, stresul este cunoscut de foarte mult tim p. Fenomenul este studiat in zilele noastre
intens, începând de prin perioada interbelica, atunci când acesta a fost consider fenomen de
masa, ca boala cu mare ext indere, generat de mult itudinea si ritmul alert al vieții sociale.
Chiar etimologic cuvânt ul are o istorie destul de lunga, iar in limba noastră a intrat la
început in domeniul tehnic înțelegâ ndconstrângerea excesiva suportata de un mat erial de
construcție . O sursa de derivare o prezintăcuvântul latinesc stringhere = a strânge , a strâmta ,
cuvântul fiind asociat cu distras sau strein, cuvinte care vin din aceeașirădăcina .
Stresul poate fi definit in cinci feluri diferite conform The Concise Oxford
Dicționar , dar trei dintre acestea fac ob iectul lucrării de fata. ,, Stresul distructiv are im pact
negativ asupra atitudinii precum si asupra performantei ,,.(Maria ,2012 , 19 ) Ca prima
definițieILprezintă ca pe o forța de constrângere sau care oferă impulsuri a doua definiție
arata stresul ca pe un plus de energie so licitat in cazul unui subiect pus factorilor stresuri , cea
de-a treia definindu -l ca pe o forța care exercitata asupra unui corp. Wingate in Penguin
Medical Encyclopedia privește stresul c a fiind orice influenta care vine din m ediu si modifi ca
echilibrul organismului întreg aici fiind incluse si referiri legate de râniri fizice, expuneri,
deprimă ri,dereglăriemoționale ., sau alt fel de boli .
Daca vom face referire asupra studiilor legate de stres vom observa ca se conturează
trei direcții prime de abordare științifica a stresului. Abordările pot fi găsite in studiile unor
autori cum ar fi: Lazarus (1966), Apple si Trumbell (1967), Levine si Scotch (1970),
McGrath (1970) si Cox (1975).Deci prima direcție care este luata in calcul o reprezintă
abordarea stresului ca o variabila dependenta care IL descrie i n termeni de răspuns al unei
ființe la acțiunea unui mediu perturbator, iar a doua abordare face referire la stres in termenii
unor stimuli specifici unui mediu perturbator, iar c ea de a treia abordare ne vorbește de stres
ca o reflecție a lipsei de adaptare intre persoana si mediu, in termeni de contingente si efecte.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

8
Toate aceste abordări au un punct comun si anume ca stresul este , văzut ca o
variabi la intre stimuli si răspuns , toate aceste abordăridiferă mai ales prin definițiile pe ca re le
propun si metodele adoptate. In cele trei abordări , trebuie văzut mediul in sensul cel mai larg
al cuvântuluiincluzândatât mediul intern cat si mediul extern al unei persoane cat si mediul
fizic si psihosocial.
De la conceptul general de stres la conceptul de stres psihic. Conceptul general de
stres reprezintă, un sindrom glo bal, multisimptomatic, dar in a celași timp, confuz si
nespecific, ivit ca urmare a modificării prin cipilor de adaptare si a parametrilor homeostatici
ai organismului. Stresul in sine se resimte ca o stare de disconfort fizic si psihic, cu toate ca
acțiunea directa a agresorului poate avea efecte localizate si specifice ( arsurile,
traumat ismele, afe cțiunile anumitor organe leziunile, contuziile, etc.). Concept ul general de
stres este perceput ca reprezentând rezonanta pe care suferința sau atentarea la adresa „ stării
de bine geniale ‖ o induce in întreg organismul. Altfel spus, prin conceptul de s indrom general
de adaptare,putem înț elege totalitatea mecanismelor puse in funcție de către organism
pentru a depăși criza, a impasului sau a dificultății,pentru a restabilii echilibrului Bio -psihic
si a îndeplinii unele cerințe specifice de autocons ervare. Biologicul si psihologicul se prezintă
a fi doua modalitatea de manifestare sau exprimare a aceleiașirealitatea , fiind unite prin
legile interdepende ntei si interacțiunii , ambele dispun de principii proprii de funcționare si
de auto -guvernare , chiar daca aceste princ ipii sunt similare. Ca atare așa cum organismul si
menține starea de echilibru intern cu ajutorul homeostaziei, in mod analogic, psihicul si
menține prin procesul de echitimie o stare de echilibru intern .
Termenul de stres psihic reprezintă disconfortul psihologic simțit ca urma re a
perturbării echitimiei,deci a echilibru lui psihic interior, sub îndrumarea unor factori stre sori,
endogeni sau exogeni.S e concretizează „printr -o stare de tensiune, , determinat a de agenți
afectogeni cu semnificație negativa încordare sau disconfort, de frustrare sau reprimare a
unor stări de motivație (trebuințe , dorințe , aspirații ) de dificultatea s i imposibilitatea rezolvării
unor probleme au ‖ (Golu, 2008 ).
Stresul psihic poate avea cauze atât de natura pur psihologica – frustrarea, anxietatea,
agresivitatea, situațiileexistențiale problematice, dar si cauze de natura fizica (zgomotele
puternice, lumina puternica sau, din contra, întunericul , căldura excesiva etc.), chimica
(anumite mirosuri sau gusturi etc.) sau chiar biologica (starea de boala). Din aceasta
perspectiva, a naturi psihologice sau non -psihologice si a factorilor care determina stresul
psihic, acesta este fi împărțit in doua grupe : stres ps ihic primar si stres psihic secundar.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

9
„Anxietatea se caracterizează printr -o stare afectiva printr -un sentiment de tulburare
difuz insecuritate. Termenul folosit ca sinonim al angoasei, termenul anxietate se
diferențiază de primul prin lipsa modificărilor fiziologice ( transpirație , accelerarea pulsului
senzație de sufocare,), care nu lipsesc deloc in cazul angoasei. Multescoli încearcă sa explice
începuturileanxietății prin prisma pozițiilor lor doctrinale.
,,Copiii deprimați si adolescenții sunt adesea incapabili sau nu sunt dispuși sa
vorbească despre nemulțumirea lor ,,(Goleman ,2008 ,305 ) Teoreticienii au spus ca aceasta
stare ar fi o reacție de teama voluntara, o tendințadobândita . Psihanalistul însa, dimpotrivă
spune ca anxietatea s -ar regăsi prin frustrările libidoului si interdicțiile dictat e de Supraeu ;
anxietatea fiind semnalul de pericol adres at Eului – așadarpersonalitățiiconștiente – care,
odată prevenit, acționează prin masuri adecvate Importante cercetări in domeniul psih ologiei
clinice evalueazărelațiaanxietății cu celelalte funcții psihice cum ar fi: funcțiile cognitive si
psihopatologia personalitățiiinvitarea , factorii motivaționali .
Aproximativ 6,5% din populația lumii se estimează casuferă sau a suferit de
anxietate diagnosticata medical, dar numărul lor este mult mai mare , mulți fiind cei care
suferă simptomele supuratoare ale stresului sau anxietății .
Anxietatea reprezintă starea de teama nesiguranța si nervozitate, neliniște , agitație .
Simptomatologia anxietății includ estări de hipertensiune, tristețe si îngrijorare , fiind
manifestate la nivelul corpului prin palpitații (ritm alert al bataților inimii), neajutorare,
inadaptabilitate, tremurat, transpirație la nivelul palmelor si insomnie.
Sigmund Freud a fost întâiul autor care a oferit o descriere elaborata privin d teoria
anxietății . In cartea sa intitulata „Problematica anxietății ' (1923) S. Freud spune ca anxietatea
ca o stare emoționala cu doua caracteristici distinse: un determinant motric si o nota specifica
de disconfort motorische Entladung), ambele resimțite , trăite direct de subiect .
R.B.Cattel l (1957) spune ca anxietatea este ca o consecința a deprivă rii, amenințării
unei trăiri anticipate iar un an mai târziuolpe (1958) ne prezintă conceptual din aceeași grupa
„anx ietatea este matricea spectrului anatomic la administrarea unui stimul nociv‖.
Mai apoi s-au conturat si alte puncte de vedere cu privire la anxietate. I n „Dicționar
francez de Psihiatrie si Psihopatologie ‖ aceasta se descrie ca o „stare de neliniște in care
predomina percepția unei situații care s -ar putea dovedi dezagreabila sau periculoasa‖.
Iolanda Mitrofan înțelege anxietatea ca fiind o teama fora obiect, nelinișteinsolita de
tensiune intra psihică , agitație etc.Definiția vine din etimologia cuvântului latin „anxietas‖
adicăexperiența marcata de agitație , frica, spaima, nesiguranța .

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

10
Anxietatea face parte din existenta noastră . Este o emoție fireasca. S untem cu toții
mai mult sau mai Putinanxioși . Este buna la nivel redus , chiar ne cesara, acționând ca o
motivație pentru acțiunile noastre (ex. tracul la actori). Atunci , când depășeș te un anumit grad
de intensitate, ca fiind optim, persoana devine incapabil a de a realiza sarcinile propuse,
„alunecând spre domeniul patologic‖.
Așadar datorita aportului semnificativ cu care nivelul anxietății vine in viațanoastră ,
se remarca caci acestei probleme trebuie sa i se acorde atenție in mod deosebit. Încordarea ,
consumul de resurse psihice si/sau fizice crescute, stărileemoționale , pe care l e simțim in
anumite împrejurări , ne-au orientat atențiacătre aceasta problema.
In acest sens, am recurs la studiul literaturii de specialitate care ne -a oferit o serie de
răspunsuri clare dar nu si suficiente in a contura un cadru explicativ satisfăcătorpe ntru acest
aspect.

1.2. Studiul si stadiile dezvoltă rii umane la copii
Gândindu -ne la stadiile dezvoltării umaneși î ncercând să răspundem întrebării la care
ajung cei mai mulți oameni ,,De ce unele ființe se schimbă, în timp ce alții r ămân
neschimbați?" Cu ajutorul s tudiului dezvoltării umane se încearcă un răspuns și pe ntru copii i
care trec prin situaț ii de stres și anxietate. Se studiază legile de dezvoltare ale psihicului
copilului în psihologia copilu lui studiindu -se dacă acest proces este în etape sau continuu,
dacă ereditatea i nfluențează și care este mă sura acestuia, dar și despre influența socială ca
mediu specific omului.
Comportamentul uman este de fapt o reprezentare a ființelor umane influențați
de diferiți factori cum ar fi -cultura,etica,atitu dinea,emoțiile,normele sociale .Dintre toți acești
factori emoțiile sunt fenomene psihologice complexe ce se petrec in corpul uman implicând
experiența conștienta și comportamentele expresive .Atitudinea reprezintă gradul până la care
un individ are evalu ări favorabile sau nefavorabile ale comportamentului in cauză. Genetica
ocupă un rol important si se încadrează la ereditate precum și la variațiile comportamentului
in cauză. In strânsă legătură cu comportamentul uman sunt și tipurile de personalitate ale
oamenilor s -a studiat și s -a ajuns la concluzia ca stresul este unul din factorii care influențează
comportamentul uman chiar in funcție de anumite tipuri de personalitate. Si nevoile umane
diferă in funcție de personalitatea fiecăruia astfel există mai m ulte tipuri de nevoi umane si
anume…creativitatea, asocierea ,înrădăcinarea,forma de orientare și simțul identității.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

11
Vorbind despre nevoi Maslo le prezintă intr -un anume fel pentru ca și puterea
nevoilor diferă intre ele .Nevoile primare sunt cele mai joase și se referă la somn,temperatură
,necesitățile fiziologice . Abia după ce un individ și -a rezolvat toate aceste nevoi se poate
orienta către un nivel următor cel care reprezintă siguranța .Urmează mai apoi apartenența
,dragostea ,stima și la ultimul nivel autoactualizarea .

1.2.1. Stadiile dezvoltării si factorii care determina dezvoltarea psihica a
copiilor
La începuturile cercetărilor în domeniul dezvoltării copilului s -a crezut a fi un
proces continuu , copilul fiind privit ca un adult mai mic.
Conceptul de ,,Stadiu de dezvoltare" care definește multitudinea trăsăturilorspecifice
pentru o etapă de viață co mună copiilor de aceeași vârstă.Pornind de la aceste premise se
ajunge la termenul de ,,dezvoltare socială".
Pentru dezvoltarea copilului, copii cu vârsta 0 – 18 ani , cercetările în domeniu au
stabilit mai multe stadii – etape. În cadrul acestor etape dif erențele care apar sunt
nesemnificative.
La noi în țară, șc oala românească de psihologie es timează următoarele stadii de
dezvoltare psihică a copilului:
 sugarul 0 – 1 an;
 copilul mic 1 – 3 nai (prima copilărie);
 preșcolaritatea 3 – 6 ani;
 școlarul mic 6 – 11 ani;
 pubertatea 11 – 14 ani;
 adolescența 14 – 18 ani.
Divizarea în trei domenii principale a dezvoltării copilului este făcută pentru a studia
mai ușoracești factori care interacționează între ei, iar puțini dintre aceștia aparțin unui singur
domeniu.
Aceste trei domenii principale sunt:
 dezvoltarea fizică ,
 dezvoltarea cognitivă ,
 dezvoltarea psiho -socială.
Dezvoltarea corporală ( greutate, glande, organe de simț, înălțime, creier, mușchi),
abilități motorii (mers, scris), țin de dezvoltarea fizică, putâ nd fi incluse aici și nutriția și

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

12
sănătatea.Procesele mintale care ajută în actul cunoașteri i se adaptează la mediul înconjurător
și țin de dezvoltarea cognitivă. Tot în dezvoltarea cognitivă vorbim și despre percepție,
imaginație, învățare.
Dezvoltarea socială și dezvoltarea personalității sunt părți ale domeniului dez voltării
psiho -sociale. Tot în acest stadiu găsim impactul familiei și al societății asupra copilului și
anume dezvoltarea emoțională.

1.2.2. Factorii dezvoltării copilului
Dezvoltarea psihică a individului reprezintă un proces foarte
complex. ,,Cercetărilepsihologice au demonstrat ca trăsă turile de temperament se pot ameliora
prin educație si nu au legătura cu aptitudinile ,, (Stoica,2000,28 ) După finalizarea procesului
ar trebui să se regăsească omul matur, pregătit pentru a face parte din societate. Procesul este
dinamic, activ și are loc datorită influenței unor factori externi, educație și mediu, vizând
particularitățile individuale ale co pilului. Eredit atea, mediul social și educația sunt evidențiați,
fiind considerați cei mai importanți factori cu rol în dezvoltarea copilului. Toți factorii sunt
importanți ei devenind decisivi, interacționând între ei. ,,Practicarea iertării ,este cel mai
important principiu,dar adesea cel mai greu de implementat in viața de zi cu zi,,(Abrudan
2012,86 )
 Ereditatea
Ereditatea reprezintă un punct de pornire al dezvoltării, aceasta reprezentând o
condiție fără de care procesul nu poate fi parcurs. Ereditatea se referă la zestrea nativă care
condiționează procesul dezvoltării, nefiind suficientă pentru evoluția omului.
 Mediul Social
Conceptul de ,,mediu" reprezintă totalitatea relațiilor în care trăiește și acționează
copilul și a cerințelor sociale. C ategorii de factori care țin de mediul social ar fi:
o micro -sistem – ,,mediu imediat" educatori, școală, părinți, rude.
o macro -sistem – ,,mediul social" societatea cu particularitățile social – istorice.
Aceste doua medii nu sunt identice dar interacționează diferit de la o etapă la alta.
 Educația
Un factor decisiv care acționează asupra copilului este educația. Procesulrealizat de
educație este continuu și permanent și nu se referă doar la partea intelect uală care se
realizează în școli (informativ, formativ), având influențe prin care se modelează copilul în

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

13
vederea formării personalității cât mai plăcut structurate. prin educație se asigură o adaptare
optimă la cerințele societății a copilului, dar ca ba ză având potențialul fiecăruia.

1.3. Paradigme teoretico -experimentale in studiul funcționării
creierului la copii
Este important de știut că atunci când ne naștem creierul nu este matur, la copilul mic
întâlnind o mare plasticitate a creierului. Limbajul sau răspunsurile emoționale adică învățarea
anumitor comportamente au o programare genetică cu o sensibilitate mare la vârstele mici.
Determinarea prin experiențe (învățarea) se continuă chiar până la vârsta adultă.
De-a lungul vieții se produce învățarea, dar pe măsură ce creierul se maturizează
scade și rata achizițiilor. Noile achiziții se bazează pe vechile achiziții, adică este un proces
secvențial. ,,Psihologia dezvoltări i mentale , așa cum a fost descoperită și descrisă de Piaget, se
bazează pe principiul dezvoltării secvențiale și al integrării noilor achiziții pe baza celor
anterioare" (pag. 164 – Psiholo gia dezvoltării umane – Ana Munteanu).
S-a dovedit că în jurul vârstei de 3 ani, dezvoltarea creierului copilului atinge cote
maxime, de aceea este vârsta la care se introduce copilul în sistemul de învățământ, el având
atunci capacitatea de a stoca infor mația, de a învăța. Cel mai târziu se maturizează cele mai
complexe comportamente, adică: stima de sine, conștiința de sine, rezolvarea problemelor.
În jurul vârstei de 7 ani, copilul are o capacitate cognitivă foarte mare, învață să
citească, să scrie, a chiziții importante pentru copil cât și pentru specia umană.Factorii ca
stresul, trauma, experiențele negative, au influențe distructive asupra dezvoltării creierului
copilului care au efecte pe termen lung.
Copii care sunt neglijați emoțional sau copii a i căror părinți sunt dependenți de alcool
sau droguri răspund impulsiv, necontrolat, sunt agresivi, au deficiențe în reglarea emoțională.
Expunerea copilului mic la comportamente violente atrage după sine un comportament
negativ, violent cu tendința de a c opia adultul.

1.3.1. Maturizarea creierului
Încă din săptămâna a patra de sarcină începe dezvoltarea neuronilor și se încheie
spre săptămâna 24 -a.Se spune că stările emoționale din timpul sarcinii ale mamei influențează
și bebelușul. Consumul de droguri și substanțe nocive precum si deficiențele nutriționale pot
influența dezvoltarea creierului. La naștere creierul cântărește cam 350g ,pe la 5 -6 ani
creierul copilului cântărește cat cel al adultului.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

14
La naștere sistem ul nervos este dezvoltat in mare parte ,conexiunile,dezvoltarea
celulara și specializările acestora in primii trei ani de viața vor continua. Creierul va stoca
informații primite din exterior și orice experiența va duce la modificări neurochimice ale
creie rului iar creierul va fi influențat si de influențe exterioare ale organismului .In concluzie
daca creierul este stimulat senzorial se dezvolta sinapsele iar lipsa stimulării duce la atrofiere.
Bruce Perry susține ca pentru buna funcționare a creierului sunt necesare trei
elemente esențiale indiferent de vârsta,acestea fiind predictibilitatea ,dragostea si
continuitatea.
Mediul social si material sunt factori esențiali pentru dezvoltarea copilului. El
trebuie sa simtă un ambient plăcut și sa fie înconju rat de grija și iubirea mamei. Grija și
iubirea acordată copilului precum si atenția ,modul cum îl alinam si îl calmam ,sincronizarea
cu nevoile lui au o influența pozitiva in dezvoltarea timpurie a creierului .
În primii ani de viața funcționarea creier ului e dominată de emisfera dreapta adică
un copil cu o mamă echilibrată va învăța cum sa -și stăpâneasca emoțiile pentru că mama va fi
acolo și -l va calma acesta va fi un copil cu o bună orientare in spațiu și un limbaj dezvoltat.
Gândirea este rezultatul activității creierului adică o emanație iar fluxul energetic și
informațional este numit psihic.La nivelul creierului sau între creiere pot circula informațiile
și energia iar toate acestea duc la crearea experienței mentale. Întregul organism este contro lat
de creier si sistemul nervos. Locul central in organismul uman îl ocupa creierul iar psihicul
este rezultatul neurofiziologic al proceselor creierului uman adică circuitul informațional din
întreg organismul uman .
Creierul luat în întregime generează psihicul .Comunicarea interpersonală si
experiențele dezvoltă sau împiedică integrarea neuronală. Interacțiunea cu cel care se
îngrijește de copil,comunică cu acesta în deosebi mama generează la copil atașamentul iar
când acesta lipsește posibil ca psih icul să nu se mai dezvolte. S -a demonstrat științific ca și
creierul are o plasticitate care ține cont de influențele mediului întreaga viața iar structurile
creierului se afla intr -o continua schimbare. Funcționarea creierului este modelata si de
expe riențele din timpul vieții in general.
Procesul de generare a neuronilor este procesul pe care -l întâlnim in primii ani de
viața este un proces controlat genetic. S -a demonstrat că tiparul conexiunilor neuronale
induce întreg modul de funcționare a creie rului .
Funcționarea precum și dezvoltarea sistemului nervos al copilului se regăses c mai
multe funcții cum ar fi:
 starea inițială se reglează adică somnul si veghea copilului intre 0si 1 an ,

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

15
 se dezvolta conștiința de sine ,cea emoționala conștientizar ea unor reguli
de comportare intre 1 si 2 ani ,
 copilul crește și are comportament independent ,capătă încredere in
..este vârsta preșcolară ,
 își găsește locul intr -un grup , se autointegrează , își dezvoltă anumite
competențe ,leagă prietenii ….este la vârsta școlară
 la vârsta adolescentei își va structura identitatea ,va fi individual ,va
menține relațiile cu cei din jur ,vor apărea primele relații intime ,
 sarcina majoră la vârsta adultă este emancipare a își va face planuri de
viața își va asuma respo nsabilități financiare ,va încheia parteneriate ,va
pune accent pe cariera și muncă .
Toate acestea pun în evidență o buna funcționare a creierului și au legătura strânsă
sarcinile vârstei precum și cele ale următoarei fiind o continuitate între ele. Dacă sarcinile
vârstei se realizează adecvat și cu satisfacție vor constitui o motivație si bucuria de a trai.

1.3.2. Creierul și comportamentul la copii
O latură importantă în primii ani de viață in dezvoltarea copilu lui o are interacțiunea
părinte -copil și primează în procesul de dezvoltare sănătoasă a copilului și adultului .Când
între mama și copil există o relație bazată pe schimb de zâmbete ,pe blândețe ,pe gingășie
înseamnă o interacțiune sănătoasă .
Noile metode a unei abordări pozitive a interacțiuni i dintre părinte și copil sunt
înregistrările video care vine în ajutorul unei dezvoltări sănătoase a copilului iar atunci când
există o comunicare bună ,mesajele ce i se transmit acestuia sunt de fapt niște schimburi
reciproce ,copilul nu doar primește ci și transmite .Importanța primilor ani din viața copilului
este decisivă în crearea unor tipare de dezvoltare neuronale chiar dacă știm că există o
plasticitate a creierului pe întreaga durată a vieții.
Chiar dacă vorbim despre dezvoltare asta nu înseamnă suma tuturor circuitelor
neuronale ci și la circuitele specifice. Experiențele interpersonale este un mod propice unde
se reglează acea funcționare socială și emoțională a copilului. Se susține de cercetători că și
comunicarea interpersonală are un efe ct primordial asupra modului in care acele circuite
neuronale se dezvoltă in primii ani de viață .
Un proces important pentru reglarea emoțională este zona orbitofrontală, având o
influență majoră pentru comunicarea interpersonală a copilului. Adultul ce î ngrijește copilul

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

16
în primii ani de viață este cel care are capacitatea de a regla starea emoțională pozitivă sau
negativă a acestuia. Creierul copilului are nevoie atât de dezvoltarea emoțională și socială, cât
și de anumiți factori reglatori care va influ ența maturizarea. Circuitele neuronale ale creierului
se dezvoltă în primii ani de viață, iar procesele mentale, cum ar fi: emoția, percepția,
memoria, presupun generarea și reglarea emoțiilor. Interacțiunea dintre adult și copil este
importantă prin prism a dezvoltării tuturor proceselor mentale.
Aceste procese ce se creează, influențează modul în care copilul devenit părinte, va
colabora, interacționa, comunica cu copilul său. Aceste achiziții, învățate prin interacțiune
devin o moștenire care trece la ge nerația următoare. Adulții și în special mamele, le provoacă
copiilor același tip de experiențe trăite de ele. Este important în primii ani de viață ca adultul
care îngrijește copilul să aibă o comunicare pozitivă cu acesta, să regleze stări fiziologice, o
comunicare pozitivă și o interacțiune sănătoasă.

1.3.3. Asimetria structurală și integrarea funcțională ale creierului uman
S-a dovedit că există o mare asimetrie a sistemului nervos încă din perioada
embrionară. Emisferele cerebrale funcționează diferit, adic ă dreapta controlează partea ștangă
a corpului și invers.
Funcțiile legate de gândirea complexă și abstractă influențează forțele motivaționale
ale substraturilor aceleiași emisfere. Informația este procesată diferit prin circuite neuronale la
adult. Emisfera dreaptă și cea stânga sunt separate, iar legătura din tre ele se realizează prin
fibrele de țesut nervos și se dezvoltă în prima decadă a vieții. Informația poate trece indirect
între emisfere și poate apărea și în alte zone, una dintre acestea fiind cerebelul. În perioada de
începu a vieții s -a evidențiat că emisfera dreaptă este dominantă până la declanșarea vorbirii.
Unele studii arată că abuzul timpuriu al copilului conduce la diminuarea dezvoltării creierului.
Structurile cerebrale nedezvoltate, mai ale cele care au legătură cu zonele aferente
comportame ntului, afectivității și comunicării pot fi puse în evidentă prin investigații prin
tehnici de rezonanță magnetica, adică prin scanarea creierului. Stresul este un factor toxic în
situații de maltratare a copilului pentru creierul aflat în dezvoltare. Sepa rarea emisferei drepte,
cât și acelei stângi în anumite condiții poate induce izolarea funcțională. Disocierea mentală
este un proces psihic ce reflectă posibilitatea funcționării independente a proceselor psihice.
Emisfera dreaptă are un rol important în percepția și exprimarea afectivă, orientarea
în spațiu, procesarea imaginilor dar și pe cea episodică, procesând informația intr -o manieră
holistică. În mare măsură capacitatea empatică depinde de integrarea unor informații sociale

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

17
emoționale și corporale , acestea regăsindu -se în emisfera dreaptă, iar aceste informații sunt
interconectate și cu emisfera stângă. Acțiunile cu caracter explorator ale individului se
regăsesc în emisfera stângă, care are o reprezentare și o reglare mai scăzută a corpului, iar
capacitatea de citire și de comunicare nonverbala cu ceilalți este mult diminuată .
Emisfera stângă procesează informația, îndeplinește sarcini lingvistice, interpretează
informațiile deținute, determină relația cauză -efect, coordonează și organizează în mod logic
evenimentele.Emisfera stângă răspunde de următoarele : scris, citit, vorbir e, vigilență , calcul,
etc.Emisfera dreaptă răspunde de: vorbirea asociativă și creatoare, muzică, emoție, empatie,
etc.
În primii ani ai copilăriei dominanța emisferei drepte se centrează printr -o activitate
mai intensă și o creștere mai rapidă. Apare dezv oltarea predominantă a ariei corticale
prefrontale. În această perioadă se reglează funcționarea organismului și mai exact
comunicarea sincronizată emoțională. T ot de emisfera dreaptă ține și modulîn care adultul
îngrijește copilul în prima perioadă a vieț ii, felul în care comunică cu acesta, influențează
formarea unor capacități: relațiile cu ceilalți, autoreglarea, etc.
Toate acestea sunt funcții complexe și se realizează fiziologic printr -un proces de
auto organizare, prin integrare și diferențierea neur onală.
S-a demonstrat ca regiunea prefrontală a creierului realizează o parte a circuitelor
neuronale și influențează comportamentele sociale și morale. Când se depistează o suferință
neurologică, indivizii manifestă disfuncții în asimilarea informației pr ecum și în realizarea
unei conduite sociale normale.
În primii ani de viață, toate experiențele negative influențează dezvoltarea circuitelor
neuronale, iar cele două emisfere, dreaptă și stânga lucrează integrat în girarea
comportamentului. Coerența nara tivă este una din importantele forme de manifestare a
comportamentului și are rol de a relata povestiri ale unor evenimente petrecute, de fapt este un
produs al asocierii celor două emisfere. Emisfera stânga asigura explicațiile de genul cauză
efect, iar e misfera dreaptă tine de înțelegerea trăirilor celorlalți. Imparitățile senzoriale sunt
condiții neurologice speciale iar adultul care îngrijește copilul are o sarcină grea pentru că va
trebui să asigure o comunicare specifică, o conectare specială care sa -i asigure copilului
sentimentul că este ˝simțit˝ de celalalt, să -i ofere capacitatea de a rezona cu celalalt. În cazul
în care adultul nu va reuși toate acestea, copilul nu -și va putea dezvolta un sentiment al sinelui
și al coerenței. Sarcina părinților es te destul de importantă și dificilă și se recomandă a cere
sprijin din partea specialiștilor.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

18
Copilul va fi dezavantajat daca vor exista părinți cu o dezvoltare inadecvată a
senului coerenței, pentru că interacțiunile vor fi unele incorecte iar adultul va fi incapabil și va
împiedica dezvoltarea proceselor de integrare la copil. Toate aceste procese relevă de fapt
învățarea prin imitare. Aceste stări nonintegratoare au ca rezultat dezvoltarea unor deficiențe
și se evidențiază în comportamente impulsive, în calcă reguli, duce la nepăsare și distrugere a
celui cu care se află în interacțiune.
În concluzie, atât părintele cât și sistemul educativ are responsabilitatea de a -i asigura
copilului condiții optime de stimulare emoțională, iar adultul trebuie să fie u n model pentru
acesta. Este condiția necesară pentru ca societatea să aibă adulți inteligenți, capabili de o viață
normală, fericiți pentru a fi eficient noii generații și pentru a -și crește proprii copii.

1.3.4 . Suferința și funcționarea umană
Funcționarea normală a creierului copilului ce apoi devine adult, trebuie să respecte
anumite condiții: copilul să fie integrat într -un sistem integrat educațional unde nu se folosesc
metode pedagogice învechite, informațiile să fie obiective, să fie sesiz ată suferința pe care o
provoacă anumite practici învechite.
Sunt unele teorii care afirmă că anumiți factori precum cei genetici sau care țin de
mediu pot influența dezvoltarea negativă a creierului, sunt și curente filozofice care afirmă că
dezvoltarea umană este un proces mult mai complicat și că individul este cel care creează și
suportă influențele în același timp. Putem defini dezvoltarea umană ca un proces liniar, că
poate exista continuitate și schimbare iar individul se află permanent în tranzacți i. Este
importantă examinarea experiențelor ulterioare pentru a descifra influența dezvoltării
individului. În aceleași condiții sunt factori cu impact puternic în dezvoltarea indivizilor,
fiecare selectându -și propriul mediu în ceea ce credem că este medi u comun.
Lucrurile considerate importante de cercetători par să nu fie la fel de importante
pentru persoana în cauză și chiar să genereze o incertitudine într -un anume context.
Mediul dezorganizat al familiei conduce la dezvoltarea negativă a copilului, iar
interacțiunea cu violență își pune amprenta asupra funcționării și dezvoltării individului. Dacă
luăm în calcul complexitatea mediului și dezvoltarea ființei umane descoperim o încrengătură
de factori care își aduc aportul la dezvoltarea umană. Dreptul la fericire al fiecărui om este
primordial în comparație cu celelalte drepturi și conduce la buna funcționare a omului în
societate. Se afirmă că o persoană care suferă nu va fi capabilă de o viață normală, nu se va
dezvolta conform potențialului genetic, nu va fi de folos celorlalți și nu va da naștere unei noi

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

19
generații fericite. Un mediu de viață favorabil presupune următoarele: predictibilitate,
continuitate și dragoste.
˝Experiențele și dezvoltarea ulterioară pot avea un impact asupra influențelor și
experiențelor precoce˝.În cazul în care o persoană a suferit o experiență neplăcută sau o
traumă se poate observa cu ușurință anumite imparități ale autoreglării și integrării. Aceste
persoane nu vor fi capabile să accepte pierderea sau trauma pentru că p sihicul lor nu este
capabil să se integreze cu diferitele aspecte care pot apărea. Adultul va rămâne setat pe stările
alterate, aceste stări fiind caracterizate printr -o imparitate temporară a comportamentului
emoțional. Adultul traumatizat va crește un co pil dezorganizat creând un atașament
nesecurizat, lipsit de flexibilitate, făcându -l dependent de adult, fără a putea face față
schimbărilor din mediu.
Oricare dintre noi poate fi vulnerabil la apariția unor trăiri și oricând poate apărea o
traumă sau o s uferință care poate genera anumite stări, condiția primordială fiind ca ieșirea
din aceste stări să se facă cu calm și autocontrol. Comportamentul în aceste stări poate fi unul
agresiv, violent, cu reacții emoționale excesive și sentiment de umilință. atun ci când nu se
găsește soluții pentru soluționarea traumei se poate produce un blocaj al circuitelor
informaționale la nivelul psihicului uman.
În general părinții povestesc copiilor propriile traume din copilărie, copiii învățând la
rândul lor sa facă ace lași lucru, asigurând în acest fel accesul la sprijin. Se poate realiza o
comunicare emoțională cu copilul dar trauma din copilărie are un profund impact asupra
dezvoltării și funcționării emoționale a copilului.

1.4. Paradigma stresului ca stimul
Stresul este numit și boala secolului XX, fiind un fenomen tot mai răspândit in
ultimul timp de fapt stresul mai poate fi denumit și ca ,,răspuns la situații la care indivizii nu
pot face față situațiilor solicitate si nu poate îndeplinii anumite cerințe. Mai poate fi definit și
ca un sindrom de adaptare la diferiți factori printre care amintim :
 factorii chimici –apa,aer,mediu,substanțe chimice,medicamente ,
 factori fizici: temperatură ,radiații din mediul înconjurător
 factori biologici: bacterii,viruși .
In general se vorbește de doua tipuri de stres și anume: distres și eustres.
 Distresul ocupa in general sfera noțiunii de stres si este anumiți factori care
acționează negativ supunând organismul la efecte negative asupra acestuia.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

20
Starea fizică este negativă chiar si stare mentală este tot negativă și poate
conduce la boală ,absenteism ,performantă redusă. Distresul mai poate fi numit
și stresul distructiv.
 Eustresul de regulă are un impact pozitiv asupra organismului ceea ce duce la
îndeplinirea la timp a sarcinilor ce urmează a fi rezolvate .Acesta crește
performanțele și atenția stimulează creativitatea .Efectul pozitiv însă este doar
pe termen scurt în alte cazuri efectele pot deveni negative.

Simptomele stresului
Simptomele stresului pot fi clasificate i n trei mari categorii și anume :
 simptomele fizice ,
 simptomele comportamentale ,
 simptomele emoționale
Simptomele fizice afectează de regulă sistemul cardiovascular ,sistemul
respirator,sistemul imunitar și pe cel reproductiv ,endocrin și apar d iferit e probleme generale
in organism .Pot apărea efecte negative ale funcțiilor inimii ,creșterea tensiunii arteriale da r și
probleme gastrointestinale ,probleme ale sistemului respirator ,stresul poate provoca chiar
astm.
Simptomele comportamentale ale stresului sunt fumatul excesiv ,consumu l de
alcool ,consumu l de medicamente , desocializarea ,ticul,pierderea entuziasmului.
Simptomele emoționale se caracterizează prin scăderea energiei ,frica,plânsul
,insomnia, blocajul mintal ,neliniștea ,mânia ,dificultatea i n luarea deciziilor .Pot fi simptome
pe termen scurt dar și pe termen lung .

1.4.1. Agenții stresori din mediul copilului
În funcție de experiențele de viață și de nivelul de dezvoltare de la un individ la altul
stresul poate căpăta mai multe forme .Copiii observă și r ăspund la stres din experiențe.
O situație care este stresantă pentru copil pare banală și nesemnificativă pentru adult
iar copiii dețin puține experiențe din care sa realizeze cum le poate face față .Mulți părinți
consideră ca nu are de ce sa fie stresat copilul atât a timp cât nu -i lipsește nimic.
Este mult mai ușor pentru un părinte sa se ocupe și sa identifice nevoile fizice ale
copilului adică haine ,mâncare,siguranța acoperișului cam tot ce consideră un mod de viață
sănătos dar ne voile psihologice și emoționale ale unui copil nu sunt evidente și nu sunt ușor

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

21
de remarcat iar cu toate acestea pot lua forme diferite , variabile ca intensitate ș i pot duce
chiar la depresie.
Copiii care vin din familii agitate cu un ritm de viață al ert sunt mult mai predispuși
la stres pentru ca le scade stima de sine iar cei mai vulnerabili la stres sunt copiii fără prieteni
pentru că prietenia îi ajută pe aceștia sa -și dezvolte capacitățile emoționale și de interacțiune
socială .In relațiile de pr ietenie ei învață să stabilească și să respecte reguli ,sa evalueze
alternativele ,să ia decizii învață cum sa câștige și cum sa piardă ,cum să comande și cum să
se supună ,ce este corect și ce n u ,ce este bine și ce este rău. Comparându -se intre ei ajung să
se cunoască mai bine …cine este mai înalt și cine mai scund ,cine este mai mare,cine mai
puternic astfel își întăresc stima d e sine .Ei învață tot din prietenie ca sunt unici ,la fel ca toți
ceilalți ,relațiile fiind necesare pentru o dezvoltare psihol ogica normală .
Stresul in copilărie este cauzat de tot ceea ce înseamnă schimbare pentru ca ei trebuie
sa se adapteze la o situație nouă fie pozitivă sau negativă .O schimbare nedorită devine
stresantă pentru copil dar sursa stresului depinde de la un cop il la altul .
De exemplu pentru un copil de 3 ani prima zi de grădiniță poate fi una stresantă el
considerând ca acolo a fost abandonat in timp ce altul vede aceeași situație doar o posibilitate
de a se juca cu alți copii .Un alt copil poate fi stresat de schimbarea de domiciliu ,de nașterea
unui frate sau de modificările apărute in rutina zilnică .Sunt diferite sursele de stres la copii in
funcție de vârstă și de particularitățile cognitive și afective cât ș i experiențele sale anterioare=
 agresivitatea ve rbală și insultele ,
 schimbarea locuinței ,
 situația financiară precară ,
 teama de eșec ,dificultăți in luarea deciziilor ,
 divorțul părinților ,
 relația cu colegii ,prietenii ,colegii,conflictele cu aceștia ,
 moartea sau pierderea unei persoane dragi ,
 neîncre derea in propria persoană
Comportamentul copilului stresat .Reacțiile copilului la stres diferă de la un copil la
altul și sunt variabile in funcție de dezvoltarea comportamentală și emoțională a copilului
,capacitatea de adaptare suportul și gradul de adaptare a agentului stresor și de suportul pe
care-l primesc din partea familiei . Nici un copil nu va prezenta simptome in același
timp,semnele stresului apărând grupate .
Unii copii pot prezenta dureri abdominale atunci când sunt supărați și pot plânge ușor
evitând chiar prezența celorlalți in timp ce alții pot devenii irascibili ,iritabili și își poate necăji

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

22
colegii . Unii copii se nasc cu o personalitate mai puternică și sunt mai rezistenți la stres , se
adaptează și relaționează mai ușor cu ceilalți iar alții se supără mai uș or ,se tem d e provocări
și de situații noi.
In situații de stres fetele devin deprimate și anxioase in timp ce băieții tind să devină
agresivi și pr ezintă un comportament negativ. Se poate depista stresul la un copil care a fost
vesel ,prietenos ,deschis și dintr -o dată devine izolat ,trist ,speriat . De asemenea copiii stresați
reacționează neadecvat ,nepotrivit felului lor de a fi își modifică comportamentul .
Reacțiile la stres diferă in funcție de vârsta și personalitatea copilului ,preșcolarii
manifes tând reacții somatice in timp ce copiii mari manifestă reacții emoționale și cognitive .
Preșcolarii care prezintă simptome de stres devin impulsivi ,nerăbdători ,agitați
opoziționiști ,au dificultăți in a -și exprima sentimentele își poate modifica comport amentul
alimentar ,se exprimă mai greoi ,au tulburări de limbaj și chiar de somn .
Unii dintre ei se tem de singurătate ,nu suportă zgomotele puternice ,devin furioși
,anxioși și plâng din orice . Școlarii prezintă una din primele surse de stres la copii , acest lucru
datorându -se faptului ca părinții se regăsesc in proprii copii impunându -le acestora standarde
la care ei nu au putut ajunge dar și -ar fi dorit astfel copiii ajungând sa fie suprasolicitați
.Atunci când acest copil care a depus eforturi imense obține rezultate bune realizează că in
trecut acest lucru i -ar fi adus fericire ,felicitări și încurajări călduroase acum are impresia că
nu și -a atins obiectivele .
Sentimentul că cu cât vrei mai mult cu atât pretențiile se vor ridica ,este o sursa de
presiuni și de frustrări considerabile .El concluzionează că atât părinții cât și profesorii atunci
când obține rezultate bune nimeni nu -l apreciază părând normalitate ,în schimb la cea mai
mică greșeala ,la cea mai mica slăbiciune ,cineva va arăta greșeala cu degetul și va sublinia
ceea ce nu este in regulă . Școlarii in mod tipic prezintă frustrare și agresivitate au temeri și
nemulțumiri legate de scoală ,au coșmaruri ,își pierd capacitatea de concentrare .Tot sub
influența stresului pot manifesta tulbură ri de somn ,au senzația că nu sunt iubiți ,își evită
prietenii ,lipsesc de la școală și devin neîncrezători .
Adolescenții in situații de stres prezintă un comportament iresponsabil ,sunt agitați ,
fug chiar de acasă au tulburări de somn prezintă afecțiun i dermatologice . Sunt dezamăgiți și
se pot simți furioși ,își pierd stima de sine și se simt neîncrezători față de cei din jur .Încalcă
reguli uneori recurg la acțiuni extreme implicându -se chiar in activități riscante ,toate acestea
duc chiar la depresi e .

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

23
Părinții ,cadrele didactice și celelalte persoane cu care vin în contact copiii ar trebui
sa fie conștienți de impactul stresului asupra acestora ,traducând reacțiile lor și ajutându -i sa
facă față experiențelor cu care se confruntă .

1.5. Anxietatea la copii
Anxietatea este uneori privită ca fiind mai ușoară sau mai vagă decât frica, dar
atacul de anxietate este același lucru cu atacul de panică și poate fi foarte sever.
Anxietatea poate fi o emoție, o cont: stare fizică sau niște gânduri și credințe
îngrijorătoare. Stresul se referă de regulă la anxietatea prelungită, în vreme ce temerile și
obsesiile sunt tipare de gânduri anxioase. Obiceiurile nevrotice și compulsiile sunt
comportamente anxioase. Frica și groaza sugerează anxietate extremă, dar acești termeni
sunt, totodată de definit. Majoritatea copiilor devin anxioși, când și când: alții sunt anxioși
majoritatea timpului. Unii sunt anxioși și nici măcar n-o știu. E derutant! Va trebui să
rămânem la indicații aproximative, în loc de definiție exactă.
Poate ați observat că definiția imprecisă pe care o dau anxietății nu e bazată pe o
listă a tulburărilor anxioase.Acesta din pricină că eu nu cred că diagnosticul este pr ea folositor
in anxietatea copiilor. Mai degrabă, aș înțelege impactul anxietății asupra gândirii, corpului,
emoțiilor, relațiilor și comportamen tului copiilor.
Antonimele îngrijorării, anxietății și fricii sunt la fel de greu de definit. Antonimul
peric olului este siguranța, iar antonimul anxietății este certitudinea — sau este încrederea?
Sau relaxarea? Care e opusul fricii? Neînfricarea, curajul sau calmul? Opusul îngrijorării este
încrederea că totul e bine. Din nou, e derutant.
Anxietatea provoacă de la sufe rințe ușoare, moderate, la su ferințe severe, și de la
ocazionale la frecvente și la aproape con stante. Suferința copilului anxios poate îmbrăca multe
forme:
 senzații fizice, cum ar fi bătăi puternice de inimă, respirați superficială, mușchi
încord ați,senzația de fluturi sau de răscolire în stomac, tremurături și transpirație,
pielefierbinte sau rece ,
 urinare frecventă, tulburări gastrointestinale sau incontinență ,
 gânduri anxioase, convingeri pesimiste și îngrijorări. Și dacă se întâmplă ceva rău?
Dacă măcar aș fi făcut -o (cm) altfel. Știu că profesorul nu mă înghite.
 ruminații, în care aceleași gânduri sau imagini sunt repetate la nesfârș it, fără să ia nici
o hotărâre.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

24
 inflexibilitate cognitivă, care implică o frică de riscuri, evitarea a tot ce e nou sau o
reacție intensă la schimbarea rutinelor.
 ticuri nervoase, cum ar fi roaderea unghiilor, tragerea de păr, fâțâitul sau suptul
hainelor ,
 o stare emoțională de alarmă, teamă, panică, groază sau de a fi permanent în gardă.
 spaime de anumite lucruri — reale sau imaginare — cum ar fi câinii, gândacii sau
monștrii de sub pat.
 tendință de a percepe lumea în general ca amenințătoare sau periculoasă.
 evitarea a orice i -ar putea stârni frica sau anxietatea și o tulburare intensă când evitarea
nu este posi bilă.
 tipare comportamentale precum timiditatea, agățarea de lucruri sigure, indecizia,
perfec ționismul, compulsivi tatea sau o încercare de a controla complet mediul în care
se află.
 întețirea cererilor de liniștire, odată cu adâncirea senti mentului de di sperare. Când
liniștirea îi este oferită, totuși, adesea e respinsă.

1.5.1. Cascada anxietății
Anxietatea în cele din urmă le limitează copiilor activitatea șco lară și interacțiunile
sociale, pentru că atenția lor e pert urbată de frământări și spaime. Copiii cu anxietate socială
evită contactai vizual, ceea ce înseamnă că obțin mai puțină experiență cu prie tenia. Rămân
din ce în ce mai departe, în urma celor de vârsta lor, în ceea ce privește abilitățile sociale.
Fiindcă anxietatea li face să evite să se uite la fețele celorlalți, interpretează greșit sau nu
observă indiciile sociale, de aici rezultând stângăcie și stin ghereală.
,,Furia experimentala este acel tip de furie la care o persoana recurge ca un
instrument sau ca o pârghie pentru a -i determina pe ceilalți sa ii ofere ceea ce dorește ,,(Clark
,2003,36 _) Spre deosebire de singuratici, care sunt mulțumiți cu un mi nimum de contact
social, copiii cu anxietate socială pot fi îndu rerați de singurătate. în pofida faptului că t ânjesc
după prietenie, pot -fi incapabili să -și facă prieteni. Nu -i ajută dacă le spui să se străduiască
mai mult. Majoritatea copiilor anxioși se străduiesc extrem de mult și se simt rușinați de lipsa
lor de încredere și de (lipsa succesului social ).
Ritua lurile sau acțiunile compulsive ocupă din ce în ce mai mult timp din viața unui
copil, ca în cazul unui băiat pe care l -am cunoscut eu, care avea în fiecare seară o stresantă

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

25
rutină de două ceasuri, înainte de culcare. Mama lui trebuia să urmeze etapele în ordine,
pentru a evita izbucnirile uriașe de emoții care puteau dura mai multe ore.
Ticurile nervoase, precum ro aderea unghiilor sau sugerea cămășii, le pot atrage
rușinea, stinghereala și respingerea socială. Unii recurg la ticurile lor nervoase pentru că se
simt anxioși și au nevoie de o metodă de a se împăca și a se calma.
Alții recurg la ; aceleași ticuri ca să nu se simtă anxioși. Câtă vreme sunt ocupați cu
aceste ticuri, nu trebuie să -și trăiască anxietate a, deși aceasta evidentă pentru oricine din afară.
Evitarea este o problemă centrală în anxietate și motivul sfa tului familiar „înfruntă -ți
frica―. Nu înseamnă că ar trebui să -i forțăm pe copii să -și înfrunte frica atunci când nu sunt
pregătiți pentru asta . Este o cruzime să -i împingi pe copii în brațele fricii, cum este, de
exemplu, să -l împingi pe un copil căruia îi e frică de apă în capătul adânc al bazinului, cu
alternativa ori înoți, ori te îneci.
O astfel de abordare adesea are efect contrar, creându -i o frică și mai mare, pentru că
subminează simțul de siguranță al copilului și încrederea în adulți. Prin urmare, provocarea, în
ceea ce privește evitarea anxioasă, trebuie făcută cu blândețe și cu mult sprijin emoțional
afectuos.
Copiii cu anxietate pot deveni extrem de agitați, de regulă când nu mai pot ocoli ceea
ce îi sperie. Un copil cu fobie de câini se va trezi, într -o bună zi, față în față cu un câine.
Prima zi de școală sosește chiar dacă un copil anxios e pregătit sau nu pentru ea.
Mulți părinți trăiesc împovărați cu groaza anxietăților aces tea.
Cum spunea o mamă: „Uneori reușim s -o convingem să în cerce și ceva nou, dar
alteori nu face decât să tremure și să plângă neputincioasă".

1.5.2. Sursele excesului de anxietate
Anxietatea nu e distribuită în mod egal la toți oamenii din lume; linii au mai multă,
alții, mai puțină. Această inegalitate este de înțeles, dacă ne amintim că oamenii sunt ființe
sociale. Fiecare grup are nevoie de persoane care sfidează riscurile. Fiecare grup are nevoie,
de asemenea, de membri precauți, care se uită p e furiș din ascunzătoarea lor ca să vadă dacă
riscurile acelea s -au îndepărtat. Unii trebuie să descopere dacă acele fructe de pădure cu
aspect ademenitor sunt comestibile sau otrăvitoare, sau dacă vizitatorii aceia sunt prietenoși
sau nu.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

26
,,Emoțiile blocate si impulsurile de a acționaînghețate cresc anxietatea
,,(Lewrence,2014,167) Dacă lucrurile merg prost, cineva trebuie să trăiască pentru a spune
povestea. Din ne fericire, acelora dintre noi care sunt anxioși nu li se recunoaște o prea mare
contribuție la societate! Gloria se acordă, de obicei, exploratorilor și aventurierilor. Pe de altă
parte, copiii care sfidează riscurile sunt adesea etichetați drept hiperactivi , impulsivi sau
îndărătnici.
Sursele excesului de anxietate includ temperamentul, traumele, experiențele dificile
de viață, părinții anxioși și societatea modernă. Și ereditatea joacă un rol. Mulți copii anxioși
auanxie tatea înrădăcinată în familie, deși forma exactă a anxietății poate fi diferită.
Temperamentul este stilul de interacțiune cu lumea în care s-au născut copiii, punctul
de pornire biologic al unei personali tăți. Temperamentul nu determină calea vieții, dar face
unele căi mai probabile decât altele. Este ca înălțimea la baschet.
Există oameni înalți care nu pot juca și oameni scunzi care pot, dar sunt mult mai
mulți jucători buni de baschet înalți decât scunzi. Jerome Kagan, psiholog la Harvard, care a
studiat pe larg temperamentul , a descoperit că între 10 și 20% dintre oameni se nasc cu o
reactivitate crescută la orice le este nefamiliar. Acestora le ia mai mult timp până se simt în
siguranță cu o persoană nouă sau într -un loc nou. Kagan a observat un grup de subiecți cu un
Astfel de temperament de la naștere până la vârsta adultă. Ei aumanifestat tendința de a fi mai
puțin imprudenți și mai predisp uși la anxietate. Cu toate acestea, nu toți au devenit anxioși.
Cum poate o mică deosebire la naștere să se accentueze în timp transfor mându -se, la
unele persoane, în emotivitate, timi ditate, teamă, inhibiție și alte tulburări de anxietate?
Răspunsul este evitarea. Sensibilitatea mai mare a sistemului lor de alertă și alarmă îi
determină pe copiii reactivi să evite lucrurile noi.
,, Comunicarea este una di ntre cele mai frecvente activități la care participa ființa
umana ,,(Kallay,2010,64 ) Prin urmare, ei nu -și dezvoltă simțul siguranței care vine odată cu
familiarizarea. Kagan a descoperit că e mai puțin probabil ca un copil cu un ast fel de
temperament să evolueze spre anxie tate, dacă părinții îl ajută să dezvolte abilități de
gestionare, și e mai probabil să evolueze spre an xietate deplină, dacă părinții îl „protejează‖ ,
îngăduindu -i să evite orice l -ar speria. Evitarea blochează pra ctica și experiența necesare
fazelor de analiză și de „totul e -n regulă".
Copiii cu un temperament anxios au nevoie de provocări care sunt „potrivite". Au
nevoie să li se îngăduie să dea greș — câtă vreme eșecul nu e periculos. Unii copii devin
anxioși pen tru că se i confruntă cu provocări peste puterile lor, precum abuzul sau ne glijarea.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

27
Dar alți copii devin anxioși pentru că nu sunt destul de provocați. Când copiii învață
să meargă, cad, și cad, și cad, până când reușesc. Dacă noi am încerca să -i protejăm de fiecare
cădere, n -ar mai învăța niciodată să se descurce singuri. Profesorii îmi spun că au văzut o
enormă creștere a numărului de părinți care fac temele copiilor, în locul lor, sau le găsesc
diverse scuze.. Am auzit chiar despre un tânăr car e a adus -o pe mama lui la un interviu de
angajare!
Orice copil — indiferent de temperament — poate dezvolta un exces de anxietate
după o traumă majoră sau după mai multe tra ume minore. Evenimentele extreme, precum
abuzul sau vătămă rile grave, copleșesc s istemul.
De aceea, unul dintre principalele simptome ale tulburării de stres posttraumatic
(TSPT) este hiper – vigilența, o stare de alertă constantă. Traumele blochează alarma într -o
poziție: întreaga lume e periculoasă. Această convingere blo chează sist emul de analiză chiar
înainte de a intra în funcțiune.
Orice ar fi, concluzia analizei va fi pericol. Fără o evaluare corectă, nu poate exista un
semnal „totul e -n regulă". Copiii care au fost trădați de adulți au o convingere fermă că lumea
e periculoasă, pentru că încrederea e elementul primordial al securității.
Și o serie de evenimente mai puțin grave poate cauza, de ase mene a, o alarmă
ultrasensibilă și un semnal defectuos de „totul e -n regulă", mai ales când copilul n -a avut
șansa să se vindece de o lovitură înainte de a fi atins de următoarea. Am văzut mulți copii care
erau anxioși pentru că părinții lor erau bolnavi, de primați sau se certau mult, sau pentru că
trebuiau să se mute frecvent sau să facă alte schimbări majore în viața lor.
Copiii care și -au pierdut un părinte dezvoltă adesea o frică puternică pen tru siguranța
părintelui rămas sau a persoanei care îl îngrijeș te. Copiii care sunt expuși la violență în
căminele lor sau în cartier, de asemenea tind să fie puternic anxioși, deși ar putea să ascundă
asta sub bravadă sau agresivitate.

1.6. Stiluri parentale
În psihologia dezvoltării s-a pus accent mereu pe faptul că părinții își influențează
copiii. Destul de dificilă este identificarea unor cauze între anumite comportamente ale
părinților și comportamente ulterioare ale copiilor. Sunt copii care au crescut în medii diferite
dar dezv oltă personalități asemănătoare și invers, sunt copii care au crescut în aceeași familie

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

28
se pot dezvolta personalități diferite. În ciuda tuturor mediilor specialiștii au constatat anumite
legături între practicile parentale și efectele lor asupra copiilor .
Educarea copiilor precum și creșterea acestora este o activitate amplă și include
comportamente care acționează în tandem sau individual, pentru a produce anumite efecte la
nivelul copiilor. Unele comportamente negative ale părinților , cum ar fi pedeapsa fizică,
influențează în mod evident dezvoltarea copiilor, iar analizarea unor comportamente izolate
poate conduce la concluzii înșelătoare.
Specialiștii au observat că anumite practici parentale nu sunt atât de importante în
crearea unei stări de bine a copilului prin comparație cu tiparul mai larg al practicilor
parentale.
Stilurile parentale ca și concept, sunt de fapt niște variații normale în încercările de
socializare și control a copiilor de către părinți (Baumrind, 1991). Sunt importante două
aspec te în această definiție. Una ar fi că stilurile parentale descriu variații normale și nu ar
trebui înțelese ca stiluri deviante în care se regăsesc cazuri de abuz sau neglijare, iar un alt
aspect este faptul că practicile parentale normale tind către noțiu nea de control.
Modul în care părinții încearcă să -și controleze copiii și măsura în care o fac,
presupune că rolulprimordial al părinților este de a învăța, influența și controla copiii. Chiar și
conceptul de ‖control‖ face diferența între controlul psih ologic și controlul comportamentului.
Baber (1996) spunea despre „controlul psihologic‖ că este „tentație de control care invadează
dezvoltarea psihologică și emoțională a copilului‖ prin introducerea unor practici parentale
cum ar fi: rușinare, retragerea dragostei, introducerea unor sentimente de vinovăție.
Controlul comportamental scoate în evidență așteptărilepărinților ca regulile lor să
fie respectate de copii și chiar aceștia să aibă un comportament adecvat. Dacă vorbim de
stilurile parentale autorit ar și democratic, ele recurg la un control comportamental crescut, iar
părinții autoritari au un control psihologic crescut, în timp ce părinții democratici nu -l au.
S-a identificat în urma unor cercetări realizate pe un număr de preșcolari patru
dimensiu ni specifice comportamentului părinților. Si anume=
1. Căldura și apropierea
2. Strategiile disciplinare
3. Expectanțele (așteptările) cu privire la maturitate și control
4. Stilul de comunicare
Inițial s -au remarcat trei stiluri parentale cum ar fi: p ărintele permis iv,părintele
autoritar, părintele democratic,dar ulterior, din cercetările făcute a mai reieșit un alt stil
parental și anume -părintele neimplicat .

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

29
In concluzie, putem vorbi de patru stiluri parentale.
1. Părinții permisivi mai pot fi numiți și părinți indulgenți și sunt acei părinți care
nu au așteptări prea mari de la copiii lor. Nu își disciplinează copiii sau o fac foarte
rar pentru că așteptările lor sunt foarte scăzute. Acești părinți sunt atenți la nevoile
copiilor dar așteptările lor sunt nu sunt foarte clare. Sunt blânzi și non -conformiști,
lasă la latitudinea copiilor procesul de auto -reglare, nu impun comportamente
mature, nu acceptă confruntările. Adoptă de cele mai multe ori statutul de prieten
decât cel de părinte.
2. Părintele autoritar este p ărintele care are așteptări de la copil să urmeze reguli
stricte, bine stabilite, iar în caz contrar va fi pedepsit. Acești părinți nu au răbdarea
necesară de a explica copiilor, de a argumenta ceea ce li se cere, sunt părinți care
spun: „Faci pentru că aș a am spus eu!‖. Sunt părinți care au așteptări mari de la
copiii lor dar nu sunt atenți la nevoile copilului, consideră normalitate ca ordinele
să fie executate chiar și fără explicații.
3. Părintele democratic se aseamănă cu părinții autoritari, adică acești a stabilesc
anumite reguli și se așteaptă ca aceștia (copiii) să le respecte, însă o fac într -o
manieră democratică. Acești părinți le ascultă întrebările copiilor, iar atunci când
aceștia nu se comportă conform așteptărilor lor, sunt mai flexibili, mai ie rtători și
nu se orientează către pedeapsă, așa cum fac părinții autoritari. Acești părinți sunt
restrictivi, iar metodele lor disciplinare mai spartane, ei dorind ca și copiii lor să
fie responsabili și disciplinați dar în același timp și cooperanți.
4. Părintele neimplicat este părintele care nu are așteptări de la copil, nu îl
interesează nevoile acestuia și comunică cu acesta destul de rar. De regulă satisfac
nevoile copilului dar sunt în general detașați de viața copilului. Sunt cazuri în care
acești părinți resping nevoile copilului.

Carmen VINTILĂ PARADIGME TEORETICO -EXPERIMENTALE ÎN
STUDIUL STRESULUI SI ANXIETĂȚII LA COPII

30
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL I
 ABRUDAN B.A. , JITARIU C.A.(2012) , Dezvoltarea copilului de la întrebări
si neliniști , la sprijin, Pitești : ED. DIANA
 CLARK L. (2010), SOS Ajutor pentru părinț i, Ghid practice de rezolvare a
problemelor comportamentale ale copiilor , Cluj-Napoca:Editura RTS
 DUMITRU C.M.(2012), Managementul stresului organizational, București :
Pro-Universitaria
 GOLEMAN D.(2008), Inteligenta emotional, București :Curtea Veche
Publishing
 KALLAY E. , CATRINEL S.(2010), Dezvoltarea competenț elor
emoționale șisociale la preșcolari, ghidpractic pentrueducatori, Cluj –
Napoca: Editura ASCR
 LAWRENCE C.(2014), Rețete împotriva ingrijoră rii, Bucuresti:Editura Trei
 MAURICE j. E., STEVEN E.T. , BRIAN S. F.(2012) , Inteligența emoțională
în educaț ia copiilor, Bucuresti:CurteaVeche Publishing
 MUNTE AN A.(2009), Pshiologia dezvoltării umane, Iaș i: Editura Polirom
 STOICA M.(2009), Ped agogie ș i pshiologie, pentruexamen e de definitivare ș i
grade didactice, Craiova:Editura Gheorghe Alexandru

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

31
CAP ITOLUL II
MODELE EXPLICATIVE AL E STRESULUI SI ANXIETATII
LA COPII
2.1. Dezvoltarea emoțională a copiilor
Emoțiile reprezintă modul nostru de adaptare la condițiile mediului .Într -o anumită
situație și tipul de emoție este diferit ,copilul fiind nevoit sa -și recunoască emoția ,nevoile
emoționale și să se manifeste adecvat .
Când trăiește o anumită emoție copilul sunt importante două aspecte .
1.Recunoașterea emoțiilor trăite
2.Să se schimbe comportamental în așa fel încât să facă față emoției
Factorii importanți care intervin ca și factori reglatori în acest proces sunt grădinița și
familia .Părinți i pot avea atitudini variabile față de copiii lor ,uneori inadecvate ,alteori
excesive iar acestea vin din așteptările părinților care sunt exagerate în raport cu vârsta
copiilor .Si stilul părinților de a -si exprim emoțiile se adaugă la acestea .
O sursă esențială de învățare despre emoții este modul cum reacționează educatorii la
emoțiile copiilor și la modul cum se manifestă aceștia .
Uneori se utilizează cuvinte în anumite contexte care descrie emoții este modalitatea
de a-i învăța să recunoască și să numească propriile emoții sau pe ale celorlalți creându -se un
model pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale .
Copiii învață cum să reacționeze în fața emoțiilor copiind comportamentuladultului .
Dezvoltarea emoției întotdeauna este influența tă de rel ația de părinții și educatorii. Când
educatorul acordă atenție emoțiilor și observă transmite emoții sănătoase acestea fiind
importante pentru adaptarea la mediu .Părinții cât și educatorul sunt responsabili de emoția
trăită de copil pentru dacă aceștia își gestionează sănătos emoțiile copilul răspunde pozitiv in
fața emoțiilor .
Copilul identifică emoția persoanelor din jur prin tonalitatea vocii și expresia facial
.Abia mai târziu conștientizează legătura dintre emoție și comportament sau o s ituație de
genul ,, copilul este supărat pentru că nu -și găsește jucăria ,,
Ce trebuie să facă educatorul pentru a sprijinii dez voltarea emoțională a copilului=
 Remarcă emoția copilului și o accept .
 Asigură mediul de exprimare a emoțiilor .

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

32
 Inițiază jocuri de mimă în care chiar personajele exprimă emoții pentru cași
copilul să facă la rândul său același lucru și să -și exprime și el emoțiile .
 Învață copilul încurajând -ul să-și exprime emoțiile prin vorbe .
 Îl încurajează să vorbească despre emoțiile celor din jurul său, aceasta ajutând –
ul să-și înțeleagă propriile emoții .
 Oferă recompensă copiilor după ce răspund la o emoție, comportându -se
pozitiv se liniștește când este furios și revine la o situație normală ,
 Încurajea ză copilul să facă diferența între comportament și emoție.
 Ești furios dar să lovești pe cineva nu este permis.
Este nepermis educatorului să facă:
 Educatorul nu trebuie să -l facă pe copil responsabil de emoțiile proprii, și nu trebuie să
rostească afirma ții de genul: M -ați dezamăgit!, Mă supărați!
 Nu trebuie să -și exprime emoțiile verbal și nonverbal în prezența celorlalți.
În aceeași situație oameni diferiți se simt diferit deoarece emoția nu este cauzată de
evenimentul în sine, o persoană interpretează mental evenimentul respectiv. Emoțiile sunt
date de evenimentul în sine, altfel toți oamenii ar trebui să simtă la fel.
Identificăm corect cauza unei emoții și învățăm copii să se exprime folosind mesaje
la persoana I ( M-am supărat că mi -am stricat jucăria ) oferindu -se oportunitatea de a -și
exprima emoțiile trăite. Emoția copilului trebuie acceptată ca fiind firească și este bine ca să i
se spună copilului: ,,Observ că ești bucuros! , Văd că ești vesel!, Înțeleg că ești supărat pentru
că ți-ai stricat jucăria. ,,
Reacția copilului diferă de la zi la zi în funcție de temperamentul pe care îl are. Chiar
în situații asemănătoare doi copii pot reacționa diferit în funcție de intensitatea emoției și de
durata de restabilire a stării de calm. Copiii diferiți te mperamental: Atunci când ei sunt triști,
plâng cu mare ușurință, se manifestă pe o perioadă mai mare de timp, au nevoie de o perioadă
mai mare de timp pentru a se calma.
Sunt copii care își exprimă emoțiile intens când sunt expuși la situații noi, când nu -și
pot obține ceea ce -și doresc.

2.1.1. Nevoile copilului
Când avem în vedere adaptarea copilului la un mediu nou, grădiniță sau școală, ar
trebui luate în considerare nu doar cerințele din acel domeniu ( ceea ce i se preti nde copilului
să facă la școală sau la grădiniță) ci și nevoile copilului ( care sunt așteptările sale, ce poate
obține copilul).

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

33
Nevoile copilului sunt incluse în mai multe categorii:
 nevoi legate de supraviețuire ( locuință, îmbrăcăminte, hrană, igienă)
 nevoi de adaptare la mediul social ( educație, școlarizare )
 nevoi legate de sănătatea fizică și psihică a copilului ( îngrijire
medicală, alimentație sănătoasă ).
 nevoi emoționale specifice fiecărui copil.
 Nevoia de dragoste
Tot timpul copiii au mare nevoie de dragoste, atunci când sunt fericiți, atunci când
sunt triști atunci când au dreptate și atunci când nu au dreptate. Au mare nevoie de iubire, de
acceptare așa cum sunt, tot timpul. Sentimentul de iubire nu este același lucru cu dragostea.,
Un părinte își poate iubi copilul și să simtă acest lucru, fără ca acesta să -l simtă vreodată sau
să-l afle. Se poate întâmplă așa când dragostea nu se manifestă la nivel comportamental.
Dragostea se manifestă prin ascultarea copilului atunci când își exprimă gândurile, prin
afecțiune, îmbră țișare, zâmbet, încurajare. Dacă părintele alternează manifestarea dragostei
sau își neglijează copilul (fizic sau emoțional), dragostea nu mai este percepută ca atare și
intervine sentimentul de respingere.
 Nevoia de onestitate
Copiii au mare nevoie de a avea încredere în oameni și de a -i cunoaște.
Minciuna, ca și decepțiile îl fac pe copil să fie confuz. Părintele este un exemplu pentru
copilul său, învățând -ul să fie onest.
 Nevoia de respect
Copilul trebuie să fie lăsat să facă alegeri, să f ie tratat c a o persoană valoroasă. Înainte
să se ia decizii, și el trebuie consultat, trebuie să i se explice. Impunerea deciziilor fără
a înțelege importanța acestora, îl face pe copil să învețe să ia singur decizii. Copilul
trebuie să învețe și mai multe formule a le respectului: iartă -mă, mulțumesc.
 Nevoia de înțelegere
A fi ascultat, este o nevoie a copilului. Pentru o dezvoltare armonioasă trebuie avut
în vedere și dorințele copilului nu numai dorințele părintelui, trebuie respectat ceea ce sete
mai bine pentru c opil.
 Nevoia de acceptare
Chiar dacă comportamentul copilului este greu de acceptat, trebuie tolerat.
Nu trebuie respins copilul pentru comportamentul său neadecvat. Părintele îi va
transmite copilului că nu el este vinovat, ci comportamentul său.
 Nevoia de răbdare din partea părintelui

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

34
Părinții au în general, așteptări din partea copilului lor și nu au răbdarea
necesară ca aceștia să le realizeze. Copiii au nevoie de explicații pentru a -și însuși
comportamente
 Nevoia de flexibilitate
Copilul se schimbă odată cu vârsta, crește, se dezvoltă, regulile se schimbă
schimbându -se chiar și consecințele.
 Nevoia de corectitudine și nevoia de reguli
Copiilor trebuie să li se aplice reguli iar acestea să fie constante.
 Nevoia de conștiință
Adultul trebuie să se comporte conștient, schimbarea îl face să se simtă singur,
copilul înțelegând că nu este importantă respectarea lor.
 Nevoia de timp petrecut cu părintele
Copilul are nevoie de compania părinților pentru a fi ascultat, pentru a se juca, pentru
a citi etc.

2.1.2. Gestionarea eficientă a emoțiilor și comunicarea la copii
Emoțiile sunt reacții automate care apar în urma unor trăiri fiind declanșate de situații
sau persoane ori anumite evenimente .Faptul că nu întotdeauna reacționăm adaptativ se
datorează emo țiilor și formării lor .
De multe ori avem impresia că ne putem controla emoțiile multe persoane subliniază
faptul ca emoțiile sunt niște reacții automate datorate unor situații ori evenimente .Puține
persoane știu că nu de natura lor depinde ci de modul cum interpretăm anumite situații de care
ne lovim .De fapt același eveniment atribuite mai multor persoane produce reacții diferite .
Atunci când suntem triști chiar și evenimentele neutre vor fi interpretate negativ iar
atunci când suntem fericiți evenime ntele vor fi interpretate ca niște provocări .Chiar și
interpretarea evenimentelor ține de interpretare și emoție pentru că atunci când suntem veseli
ne reamintim evenimentele fericite iar atunci când suntem triști ne vom aminti doar
evenimentele neplăcute .Atunci când suntem pozitivi și trebuie sa rezolvam o problemă
căutăm soluții iar atunci când suntem triști tindem sa nu găsim nici o rezolvare .
În momentele când suntem calmi ,liniștiți ,gândim pozitiv reacțiile noastre vor fi
reacții pozitive in timp c e suntem triști ,nervoși,irascibili vom reacționa negativ .

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

35
Comunicarea defectuoasa cu copilul și faptul ca nu se încearcă o rezolvare a
problemelor se datorează faptului că nu se știe cum să se gestio neze emoțiile deoarece
iritarea ,agresivitatea pot inte rfera cu procesul de comunicare .
Comunicarea este de trei tipuri :
 comunicare asertivă ,
 comunicare pasivă .
 comunicare agresivă
Comunicarea asertivă sau adaptativă este o comunicare sinceră ,constructivă ,o
comunicare directă ,adaptată la cerințele situației .Prin acest mod de comunicare emoțiile sunt
exprima eficient iar imaginea de sine nu este lezată și are un rol important în procesele de
rezolvare a conflictelo r .
Comportamentul asertiv
Caracteristici le comportamentului asertiv:
 persoanele asertive iau in considerare dorințele celorlalți .
 comportamentul asertiv precum si anumite consecințe sunt acceptate din punct de
vedere social .
 exprimarea este clară și dir ectă nelăsând loc ambiguităților .
 comunicarea non -verbală se adaptează nevoilor și dispoziției interlocutorului
Comportamentul asertiv asigură deschiderea spre comunicare ducând la s tabilirea
unor relații pozitive. Prin observare persoanele tind să preia modelul și asigură un control
asupra comunicării oferind confort.
Comunicarea pasivă și agresivă es te comunicarea dezadaptativă . A mbele tipuri sunt
considerate așa ,ele asigurând atingerea unor scopuri iar efectul pe care îl au este unul negativ
împiedicâ nd dezvoltarea unei imagini de sine pozitive care pot conduce la stres ,conflicte greu
de rezolvat.

2.2. Stresul la copii
Copiii cu gânduri anxioase adesea luptă pentru a scăpa de ele, fără prea mult succes.
Soluția Hniadoxală: acceptă gândurile an xioase, pentru a le transforma și a scăpa cu adevărat
de ele. Această acceptare a gândurilor este foarte asemănătoare acceptării a emoțiilor,
prezentată în capitolul precedent. Iată câteva idei care să vă ajute copilul să -și transforme
gândurile anxioase, acceptâ ndu-le.
Timpul de îngrijorare. Un tratament obișnuit al îngrijorării este să le sugerezi copiilor
să-și rezerve un timp pentru ele. Cel mai bun moment pentru îngrijorări este imediat înainte

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

36
de culcare. De regulă, noi ne evităm îngrijorările cât de mult pu tem. Atunci, ele vin năvalnic
și nepoftite, exact când încercăm să ne relaxăm sau să adormim. Timpul de îngrijorare este o
tehnică antievi tare care sparge acest tipar. Zece până la cincisprezece minute sunt, de obicei,
un interval bun de timp. Tot ce trebu ie să fad este să te îngrijorezi cât de mult poți, până se
scurge timpul. De bună seamă că vrei ca durata să fie destul de scurtă, cât să nu interfereze cu
viața copilului tău, dar destul de lungă pentru ca întrebările „ce -ar fi dacă― și celelalte
frământăr i să înceapă să devină un pic plictisitoare. Copiii protestează adesea că ei nu se pot
îngrijora la comandă. N -are nimic, atunci se vor bucura să nu -și facă griji timp de zece
minute! îngrijorările se vor întoarce, desigur, dar atunci copilul tău le poate spune: „Ați avut
ocazia, acum va trebui să așteptați Timpul de îngrijorare de mâine".
Păpușile îngrijorării există în folclorul Guatemalei pentru ușurarea spaimelor
copiilor. Acestea sunt păpușele mici, care ascultă îngrijorările unui copil fără să le jude ce sau
să le critice. Păpușile le îngăduie copiilor să -și exprime îngrijorările cu voce tare, fără jena de
a le spune unui adult. Unii copii preferă o cutie în care să -și pună îngrijorările sau un ritual de
a scrie ce îi frământă pe hârtie și a arde apoi h ârtiile într -un foc. Un jurnal poate servi
aceluiași scop, cu avantajul că descrierea grijilor le poate transforma în artă, făcându -le, prin
urmare, mai puțin nocive.
Repetițiile utile. Nu toate gândurile repetitive înseamnă anxietate. Unele probleme
chiar beneficiază de pe urma îngrijorării tale sau din repetarea tuturor posibilităților pe care ți
le poți imagina. Sarcina ta este să -ți ajuți copilul să determine dacă gândirea lui e productivă
sau doar un cerc vicios epuizant de anxietate. De pildă, dacă un copil spune: „Am stat treaz
toată noaptea gândindu -mă la X", poți să întrebi: „Și ți -a venit vreo idee nouă?" Dacă zice da,
atunci aceasta a fost o repetiție utilă. Dacă zice nu, încurajează -1 să chibzuiască dacă toată
reflectarea aceea e folositoare: „E o întrebare fără răspuns? Gândirea te -a condus la vreo
decizie sau vreun plan? Te simți mai încrezător după ce ți -ai petrecut timpul revăzând
problema la nesfârșit? Ai fi avut mai mult succes dacă ți -ai fi dedicat energia relaxării?" Nu -i
pune toate aceste întrebări odată!
Repetiția succesului. Copiii anxioși pierd multă vreme revăzând trecutul în minte și
pregătindu -se pentru viitor, însă există un tip de repetiție utilă pe care ei uită s -o facă. Nu -și
amintesc momentele în care s -au descurcat bine și nici nu-și închipuie că s -ar Putea descurca
bine în viitor. Pentru a schimba asta, încurajează -1pe copilul anxios să Repete succesul, așa
cum o fac copiii nean xioși : „Da, o să fie provocare, deci, cum o să faci față?" „Atunci a mers
cu adevărat bine, cum te -ai gândit să faci?" Mulți sportivi își vizualizează în minte proba la
care participă, înainte de start — și, de regulă, vizualizează victoria. Vestea bună e că to ți

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

37
copiii anxioși deja știu cum să repete, de vreme ce sunt atât de obișnuiți să repete dezastrele
trecute și viitoare („ce -ar fi dacă" și „măcar dacă"). Tot ce au nevoie este să li se
reamintească, prietenește, să repete, și reacțiile eficiente, gestionar ea activă a situației și
rezultatele de succes.
Ce altceva? Un gând anxios poate fi simțit ca fiind „întreaga poveste", pentru că
ocupă atât de mult activitatea creierului copilului anxios. Hai să spunem că fiica ta își uită o
temă. Se gândește: Profesorul o să fie atât de supărat pe mine. Nu -și poate scoate gândul
acesta din minte. Este încep utul, mijlocul și sfârșitul poveștii. Un gând anxios repetitiv nu e
cine știe ce poveste! H De aceea, mie îmi place să întreb: „Și apoi, ce se va întâmpla?* Și
atunci , ce-o să se întâmple după asta?" Poți descoperi spaimei mai adânci care stau la bază sau
copilul tău ar putea descoperi că, de fapt, nu -i chiar atât de rău. O altă întrebare eficientă
adresată unui gând anxios este: „Ce -ți dezvăluie gândul ăsta despre cee a ce e important pentru
tine?"
Această ultimă întrebare este bazată pe terapia narativă, concepută de Michael White
și David Eston . Răspunsurile deschid posibilitatea unei povești mai bogate. De exemplu, când
eu i-am pus această întrebare lui Kevin, băiatu l care își făcea atât de multe griji pentru tema
lui, el a spus că panica pe care a simțit -o i-a dezvăluit că a ajunge la un colegiu de elită era
foarte important pentru el. Făcând această deschidere, am putut apoi discuta dacă obsesia că
tema pentru acasă trebuia să fie perfectă l -ar fi ajutat să ajungă la colegiul visat. El și -a dat
seama că nu și că exercițiile de relaxare ar fi fost, de fapt, mai bune pentru atinge rea
obiectivelor sale. Aceasta a fost o breșă, pentru că, înainte de întrebarea aceasta, r elaxarea i se
părea doar pierdere de vreme. Mi -a spus, cu stupefacție și surprindere: „Știi, pierd mai multă
vreme stresându -mă decât mi -ar lua să fac un exercițiu de respirație adâncă―. Da, știam asta,
dar a fost minunat că în sfârșit a înțeles și Kevin.
După ce întrebi copiii ce le dezvăluie anxietatea lor despre ceea ce e important pentru
ei, poți să le pui o altă întrebare: „Ce altceva e la fel de important sau chiar mai important
pentru tine? Pentru Kevin, răspunsul a fost „să aibă o viață", ceea ce în semna timp să se
distreze cu familia și prietenii. Răspunsul l -a făcut să vadă, pentru prima dată, că anxietatea
— nu tema pentru acasă — era adevărata lui problemă. încearcă și tu: ce -ți dezvăluie
gândurile tale anxioase despre ceea ce e important pentru tine? Cu ce altceva important
interferează anxietatea ta?
Psihiatrul Daniel Siegel este un specialist în atenție concentrată și neuroștiințe. în
The Whole -Brain Child (Copilul Creier Complet), descrie un tată care încerca să -l ajute pe un
copil ce nu pute a să doarmă din cauza fricii de mumii. Mai întâi, tatăl a respins și a negat

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

38
această frică: „N -ai de ce să te temi. Uită -te în jur. Nu există nicio mumie în dulap sau sub pat
sau oriunde în altă parte din camera ta. Acum, culcă -te. Ești în siguranță". Apoi , Siegel
propune o alternativă mai bună: „Da, poate fi înfricoșător să ai imaginile astea în minte. Știi
ce-ai putea face? Ai putea schimba imaginile". Copilul întreabă cum adică, iar tatăl spune: „Ei
bine, ce -ar fi dacă am face imaginile astea mai puțin î nfricoșătoare și mai mult amuzante? De
pildă, ce -ar fi să -i punem un tutu și o șapcă de baseball mumiei aceleia…"
Jack, un băiat de unsprezece ani, a venit cu o idee foarte asemănătoare. A spus că, la
început, a încercat din greu să nu se gândească la lu cruri înfricoșătoare, dar n -a mers deloc.
Apoi a descoperit că era mai bine dacă schimba modul cum se gândeala ele. Asta făcea
gândurile mai puțin înfricoșătoare și devenea mai puțin probabil ca ele să -i răsară la loc în
minte. Jack a spus: „Obișnuiam să c red pur și simplu fiecare gând anxios pe care -1 aveam, iar
ele mă făceau foarte nervos. Cu cât încercam să nu le mai am, cu atât mai puternice deveneau.
Apoi mi -am dat seama că sunt doar idei — nu orice idee e o idee bună. Prietenul meu, Jerry,
are tot soi ul de idei proaste — majoritatea, lucruri care ne -ar băga în bucluc — așa că m -am
prefăcut că gândurile mele anxioase sunt doar alte idei proaste de -ale lui Jerry".
Aventuri sigure. Aventurile sigure sunt un mod grozav de a pune la îndoială
gândurile anxio ase. Sunt distractive, sigure și periculoase doar cât să fie interesante. Pentru a –
și stăvili creierul anxios, copiii trebuie să trăiască faptul că viața poate fi înfricoșătoare și
sigură și amuzantă, toate în același timp. Conceptul de aventură sigură est e o idee
revoluționară pentru majoritatea copiilor anxioși. Odată ce -o prind, totuși, sunt de obicei
foarte creativi în găsirea activităților care să le ofere amuzament, însuflețire j și eliberare de
tensiune, păstrând, totodată, la bază, un sentiment! de siguranță. Mulți copii găsesc această
siguranță înfricoșătoare în aventuri fizice în aer liber, precum alpinismul sau traversatul unui
pârâu pe un trunchi de copac prăbușit. Amintește -ți să-ți dai ocazia să faci lucruri despre care
știi că sunt sigure, dar care ți se par foarte înfricoșătoare.
E o vorbă din bătrâni: „Singurul exercițiu pe care îl fac unii oameni este săritul direct
la concluzii". Copiii anxioși au atâta bătaie de cap cu reflectarea la „ce -ar fi dacă", încât le
vine greu să rămână la ceea ce este. Sunt fixați în trecut sau pierduți în speculații
înfricoșătoare despre viitor. Ca părinți, îi putem ajuta să observe ceea ce este real în clipa de
față. Copiii se îndoiesc adesea că observarea realității sau jocurile din acest capitol i -ar face să
se simtă mai bine. Firește, copiii anxioși sunt sceptici față de orice — mai puțin adevărul
propriilor gânduri anxioase! Nu -i poți forța să aplice vreuna dintre tehnicile acestea, dar le
poți prezenta ca pe experimente ce merită încercate.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

39
De vreme ce am în ceput acest capitol cu o glumă despre preocuparea pentru trecut —
„Oh, ce sete mi -a fost!" — o să închei cu o alta despre preocuparea pentru viitor. Chiar dacă e
un pic morbidă, cred că e un exemplu foarte bun despre felul în care întrebările „ce -ar fi dac ă"
pot pune stăpânire pe mintea noastră, făcându -ne să confundăm gândurile cu adevărurile:
O tânără femeie nu se putea hotărî dacă să ia autobuzul sau trenul ca să -i facă o vizită
surorii sale. S -a gândit: Dacă iau trenul, aș putea avea un loc fără nimeni altcineva în preajmă
sau aș putea avea pe cineva care să stea lângă mine. Probabil cineva o să stea lângă mine.
Dacă stă cineva lângă mine, ar putea fi un bărbat sau ar putea fi o femeie. Probabil va fi un
bărbat. Dacă un bărbat stă lângă mine, ar putea fi burlac sau ar putea fi căsătorit. Probabil va
fi burlac. Dacă e burlac, aș putea să vreau să mă căsătoresc cu el sau aș putea să nu vreau să
mă căsătoresc cu el. Probabil o să vreau să mă căsătoresc cu el. Dacă ne căsătorim, am putea
avea un copil sau am putea să nu avem. Probabil vom avea un copil. Dacă avem un copil, ar
putea fi un băiat sau ar putea fi o fată. Probabil va fi un băiat. Dacă ave m un fiu, ar putea face
armata sau ar putea să nu facă armată. Probabil va face armata. Dacă e în armată, ar put ea să
se ducă la război sau ar putea să nu se ducă la război. Probabil se va duce la război. Dacă e la
război, ar pu tea fi ucis sau ar putea fi teafăr . Probabil va fi ucis. Cred c -o să iau autobuzul.

2.3. Anxietatea la copii
Printre cele mai comune spaime ale nou -născuților și ale copiilor mici sunt se pararea,
singurătatea, zgomotele puternice, străinii și orice este brusc, intens și nefamiliar.
Foarte puțini copii cresc fără griji sau anxietăți. Intre doi și patru ani, copiii pot avea
multe dintre anxiet ățile sugarilor. Pot, în plus, să înceapă să se teamă de animale, de căzi, de
monștri și de alte creaturi imaginare și de moarte.
Educația sfincteriană poate crea anxietăți în privința funcțiilor corpului, iar o
disciplină aspră sau necorespunzătoare poat e contribui la apariția fricii de a nu face greșeli sau
a fricii de emoții și impul suri.Cam între patru și șase ani, copiii de regulă dezvoltă spaime
despre lumea mai mare, de dincolo de mediul lor imediat: fur tuni, război, doctori și dentiști. în
acest stadiu de vârstă, copiii pot avea dificultăți să facă deosebirea între vise, fantezie și reali –
tate, care pot spori anxietatea. Violența din desenele animate sau visele foarte intense pot
părea foarte reale. Anxietatea socială e mai pregnantă la această vâ rstă, pentru că există
așteptări mai mari de interacțiune cu ceilalți copii.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

40
2.3.1. Anxietatea de -a lungul copilăriei
Copiii anxioși adesea vor re gresa la vârsta aceasta (se vor purta ca niște copii mai
mici decât sunt), vor avea episoade de enurezis sau alte accidente de igienă
personală. Înaintând în vârstă, copiii între șase și unsprezece ani pot avea toate anxietățile pe
care le au copiii mai mic i, plus noi în grijorări legate de școală: c -o să întârzie, c -o să uite tema
pentru acasă, că n -o să știe la test, c -o să ia note mici sau că o să fie agresați de bătăuși. Se
poate să se teamă să nu -și dezamăgească sau să -și supere învățătoarea.
Anxietăți le sociale, precum teama de respingere sau de ridicol, pot deveni foarte
intense. Copiii la această vârstă adesea trăiesc dorul de acasă, căci încep să părăsească pentru
mai multă vreme căminul, și pot dezvolta de asemenea fobii de microbi, de hoți, de răp itori
sau de teroriști. Aceasta este o vârstă la care conștiința se dezvoltă mai mult. în cazul în care
conștiința este excesiv de puternică, poate apărea la copil anxietatea de avea gânduri „rele―
sau sentimente inter zise.
O conștiință sănătoasă înțelege că nu există gânduri rele sau sentimente
inacceptabile, dar o conștiință severă îi umple pe copii de anxietate pentru că sunt normali.
Unii copii de vârstă școlară sunt din cale -afară de îndatoritori. Ei simt că trebuie să fie
perfecți; să nu facă niciodată vreo greșeală; să nu le provoace niciodată părinților sau
prietenilor vreo supărare.
Adolescența poate fi o perioadă a anxietății existențiale: Care e locul meu în univers?
Care e sensul vieții? Unde mă potrivesc eu? Din când în când, și un copi l mai mic poate fi
preocupat cu astfel de gânduri, care pot fi chiar copleșitoare pentru el. Adolescenții au, de
asemenea, anxietăți legate de problemele de viață adevă rată cu care se confruntă, precum
alegerea de a consuma droguri sau alcool, dragostea ș i sexualitatea, conflictul cu părinții.
Lista e lungă!
Anxietatea copiilor e atât de comună, încât poate fi considerată de -a dreptul normală.
Indiferent cât de uni versală ar fi, anxietatea e totuși dureroasă — uneori, extrem de dureroasă.
Chiar dacă anxi etatea unui copil este sau nu tipică pentru stadiul său de dezvoltare, chiar dacă
este moderată sau severă, puteți să -l ajutați cu o abordare empatică și cu înțelegere a
impactului anxietății asupra corpului, gândirii, emoțiilor și comportamentului său.
,,Primul pas e empatia. Cum e să fii în mintea copilului tău, să te simți atât de
anxios? Fără empatie, e ușor să desconsideri spai mele unui copil. Bineînțeles, nu intenționăm
să arătăm desconsiderație . Intenționăm să îi liniștim pe copiii noștri, să îi aju tăm să se
calmeze, să le ușurăm suferința ,,(Lawrence ,2014,57 )

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

41
Cu toate acestea, copiii se pot simți bagatelizați. Iată câteva exemple tipice de
comentarii care desconsideră și anulează copiii:
 „Nu te prosti."
 „Nu e nimic de care să te temi."
 „De ce ți -e frică de asta?”
 „Nu mai fi așa de papă -lapte."
 „Ești bine."
 „Nimeni altcineva nu e speriat."
 „Fă-o și gata, nu mai face atâta caz de asta."
 „Ți-am spus că mă întorc imediat, nu mai plânge."
 „Vezi, totul a ieșit bine, iar agitația ta n -a fost d ecât pierdere de vreme."
 „Dacă ai de gând să stai numai în brațele mele, am putea foarte bine să ne
întoarcem acasă."
Opusul desconsiderației este recunoașterea. Comparați co mentariile de respingere de
mai s us cu aceste recunoașteri empa tice ale emoțiilor copilului:
 „Uau, a fost chiar înfricoșător."
 „Pari un pic speriat, vrei să mă ții de mână?"
 „Dacă aș fi avut coșmarul ăla, și eu aș fi fost speriat."
 „Toată lumea se sperie, din când în când, chiar și oamenii mari. Da, chiar și eu!―
 „Ai fi vrut s ă poți sta acasă, cu mine, astăzi."
 „Vrei să încercăm amândoi, prima oară?"
 „Chiar dacă totul a mers bine, eu știu că tu ai fost într -adevăr îngrijorat."
 „Poți să stai în brațele mele cât vrei; o să te duci la ceilalți când o să fii gata."
Cine suntem noi ca să spunem că îngrijorarea unui copil e ridicolă? Desigur, monștrii
de sub pat nu sunt reali , dar spaima copilului este reală. Ri dicol este să te oprești într -un punct
mort , când empatia este cale a spre soluții creative.

2.3.2. Simptome ale anxietății la copii
Durerile de stomac și durerile de cap sunt simptome comune ale anxietății infantile,
dar anxietatea poate afecta orice parte a corpului. Anxietatea tinde să hiperactiveze anumite
părți ale cor pului și să le inhibe pe altele. Unele zone devin încordate; altele devin fierbinți
sau reci, în funcție de fluxul sangvin.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

42
Anxietatea în corp se poate simți, de asemenea, ca un blocaj, o amorțire sau ca un
gol.Intestinele, pieptul și gâtul. Abdomenul are atât de multe celule nervoase, încât e
considerat un sistem nervos separat .Multe senzații anxioase sunt localizate în abdo men. Am
putea simți „fluturi", cauzați de o anxietate ușoară, sau o strângere de stomac, de la o
anxietate moderată, sau o răsco lite ori arsură, de la anxietatea ridicată.
O metodă de a alina aceste senzații neplăcute este să -ți lipești palma sub buric și să
respiri adânc, astfel încât mâna să ți se ridice și să se lase odată cu burta, la fiecare
răsuflare.Pieptul și gâtul sunt, d e asemenea, niște locuri obișnuite in care se adună anxietatea
și încordarea.
Probabil există un motiv fizic sau probabil reprezintă simbolistica durerii de inimă
sau a nu fi în stare să respiri sau să vorbești. în intestine, piept și gât, anxietatea se s imte
adesea înțepenită, captivă, blocată. O cale de a debl oca această senzație este să -i dai o voce.
Întreabă -ți copilul: „Imaginează -ți că senzația din burta ta (sau piept sau gât) are o
voce. Cum ar suna? Poți să imiți sunetul ăla? Are și cuvinte? Ce ar spune?―
Ar putea să fie numai sunete, fără cuvinte. Majoritatea tehnicilor de relaxare
urmăresc să reducă la tăcere acele senzații, dar uneori avem nevoie doar să le lăsăm să
iasă.Gâtul și corzile vocale sunt îndeaproape legate de anxietate, mai ales la copiii gângavi
sau bâlbâiți. Unii copii anxioși vorbesc în șoaptă — sau nu vorbesc deloc. Eu încerc din
răsputeri să -i încurajez pe toți acești copii să Vorbească tare.
Sună foarte sim plu, dar poate fi foarte dificil pentru unii copii anxioși. Lasă -i să țipe,
să cânte, să zbiere, să strige după ajutor sau spune: „Vai de mine!― De vreme ce copiii anxioși
evită adeseori să se exprime cu voce tare și mânioasă, s -ar putea să fie nevoie să le fii model,
dându -le exemplul. N -are nimic dacă râd de tine!
Cele cinci simțuri. Mulți copii anxioși spun: „Oamenii zic des pre mine că gândesc
prea mult―. Eu cred că asta înseamnă că nu sunt ferm ancorați în momentul prezent, ci sunt
preocupați de gânduri despre trecut sau despre viitor: Era să ne ciocnim! Dacă ne lovește
trăsnetul? Cele cinci simțuri sunt căile directe către momentul prezent.
Tehnica Fii aici acum înseamnă doar să ob servi și să accepți indiferent ce -ți transmit
simțurile chiar în clipa aceasta, fără să încerci să modifici senzațiile. Tehnica este denu mită
după o carte scrisă de liderul spiritual Ram Dass. Fii atent la picioarele tale pe podea, sau la
șezutul tău pe scaun, și la felul în care îți simți hainele, mobilierul sau aerul pe pi ele.
Ce vezi, auzi, miroși, simți, guști chiar în clipa asta? închide ochii și vezi dacă se
schimbă modul în care percepi lucrurile cu celelalte simțuri ale tale. Copiii pot fi capabili să

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

43
se concentreze la acest exercițiu numai câteva secunde, dar încear că-1 tu pentru mai mult
timp.
O metodă amuzantă de a exersa concentrarea asupra simțurilor este să mănânci un
bob de strugure sau o felie de portocală atât de încet, încât să -ți ia câteva minute.
Abilitatea de a stăpânifrustrarea sunt lecții dificile pe ca re copiii le învață devreme in
copilărie …sau sa doarmă , (Thompson ,2016 ,39 ) Abilitatea de a imparti . Cei mai mulți
oameni au un obicei de a sări de la trăirea senzațiilor la relatarea unei povești despre acele
senzații. De exemplu, ai putea să simți că ți-e frig, dar atunci spune -ți: „îmi e prea frig, nu pot
să suport" sau „N -o să-mi mai fie niciodată cald". Aceste gânduri adăugate transformă
senzațiile obișnuite în declanșatori de anxietate. Acum îți este insuportabil de frig și ești teribil
de îngrijor at din pricina asta. Fii aici acum, contraa tacă anxietatea, menținând atenția
focalizată asupra experienței senzoriale curente.
Simțuri suplimentare. Noi primim informația de la lumea ex terioară prin văz, miros,
auz și simțul tactil. Dar avem și simțuri care ne dau informații despre lumea noastră interioară.
Avem un simț kinestezic, care ne înștiințează despre tensiunea din mușchi. Simțul
proprioceptiv ne informează despre poziția articulațiilor noastre.
Simțul vestibular ne dă poziția în raport cu gravi tatea și cu viteza. Aceste simțuri
sunt îndeaproape conectate cu sen timentul general transmis de Sistemul nostru de securitate,
de siguranță sau pericol. Gândește -te la anxietatea subită pe care o simți dacă te trezești
căzând brusc și pe neașteptate.
Mișcarea cu superîncetinitorul dezvoltă conștientizarea aces tor senzații interne.
Deplasează -te cu încetinitorul, împreună cu , copilul tău, mișcându -ți toate părțile corpului în
toate direcțiile posibile. Treci apoi la Mișcarea cu superrepezitorul, câteva s ecunde — sari pe
loc și scutură -ți tot corpul — apoi din nou la Mișcarea cu încetinitorul.
In timp ce te joci de -a Mișcarea cu încetinitorul cu copilul tău, vă puteți ciocni unul
de altul fără să vă răniți sau să vă angajați într -o falsă luptă — ceea ce crește dis tracția jocului
și valoarea sa de reducere a anxietății.
Unii copii se tem de senzațiile fizice ale fricii. Dacă respir mai repede și inima mea
bate cu putere, înseamnă că există un pericol groaznic.
O ușoară anxietate devine un episod complet de panică, si o soluție este să creezi
intenționat acele senzații — într-un mod sigur — pentru a te putea obișnui cu ele. Eu îl
numesc Montaigne ruse, pentru că unii oameni se dau în montaigne -russe cu scopul de a simți
tocmai senzațiile pe care persoanele anxioase le evită.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

44
Un montaigne -russe urmărește crearea simptomelor fizice de panică într -un mediu
controlat, astfel încât creierul tău vede că sunt doar reacții normale, nimic îngrijorător. Poți
recrea senza țiile specifice care sunt obișnuite în anxietatea extremă, dacă te învârți într -un
scaun rotativ, dacă respiri printr -un pai de plastic subțire, dacă -ți ții respirația cât de mult poți,
dacă practici sus ținut exerciții fizice — sau dacă te urci într -un mont aigne -russe. Asigură -te
că supraveghezi îndeaproape copilul în timpul expe rienței și că vă puteți opri oricând.
Pielea. Pielea constituie cel mai mare organ de simț și poarta pentru puterea
vindecătoare a atingerii. Copiii pot fi atât de anxi oși, încât să nu dea atenție cuvintelor
noastre. Totuși pot simți atin gerea noastră liniștitoare și iubitoare. Unii copii devin și mai
agitați din cauza atingerii. Dacă se întâmplă așa, încearcă să -ți ții mâna la câțiva centimetri,
până la un metru depărt are de pielea lor, ca și când ai atinge im câmp de forță din jurul
corpului lor.
De regulă, există o anumită distanță la care un copil foarte sensibil se poate simți
„atins" fără să se simtă supraîncărcat. Poți chiar să -i faci un pretins masaj sau să -l bați ușor cu
palma de la acea distanță.
Atingerea este crucială pentru securitate, din clipa în care ne -am născut și pe tot
parcursul vieții noastre. în timpul celui de -al Doilea Război Mondial, de exemplu, Mary
Ainsworth a descoperit că nou -născuții din orf elinate, deși erau hrăniți și schimbați, nu se
dezvoltau deplin decât dacă erau și ținuți în brațe.
Nu avem întotdeauna pe cineva prin apropiere ca să ne dea o îmbrățișare, dar putem
să ne dăm singuri, oricând! Francine Saphiro, psihologul care a elaborat terapia EMDR
(desensibili zare și reprocesare prin mișcarea ochilor), descrie îmbrățișarea Fluture: încrucișezi
brațele în față și te bați pe umeri, alternând bătăile pe umărul drept și pe umărul stâng.
,,Sentimentele reprezintă primul pas in rezolvar ea pr oblemelor,deoarece ele ne înștiințează că
trebuie sa facem ceva ,,(Maurice ,2012,172 ) . Poți alterna și cu strângeri ușoare de umeri.
Saphiro a descoperit că alternarea stânga -dreapta reduce anxietatea și ajută la recuperarea în
urma traumelor, activând am bele emisfere ale creierului. îmbrățișarea Fluture este mai
eficientă dacă implici mai mult creierul, vizu alizând în minte un loc sigur sau repetând în
gând un cuvânt sau o propoziție care reprezintă securitatea (precum „Sunt în siguranță", sau
„pace").
Atingerea liniștitoare comunică Ești în siguranță, ești iubit, totul e bine. Chiar și
atunci când copiii cresc și par prea mari ca să mai stea în poala ta, tot au nevoie să se
ghem uiască lângă tine. Toată lumea are nevoie. Oxitodna — o substanță pe care o eliberează
corpul în timpul hrănirii copilului la sân, al îmbrăți șării, al jocului dezlănțuit prin casă și al

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

45
actului sexual — a fost poreclită „drogul îmbrățișării. Nu toate strângerile la piept au același
efect când vine vorba d e copiii anxioși.
O mamă relata că i -a luat ani până și -a dat seama că o strângere ușoară de umăr îl
liniștea pe fiul ei, în vreme ce o îmbrățișare propriu -zisă îl făcea și mai anxios. ,,Este sfâșietor
sa vedem cum un copil este izolat de ceilalți la joaca ,el dorindu -si sa se integreze dar nefiind
acceptat…si acest lucru fiind universal valabil ,,(Goleman,2008,168 ),,Una din frustrările bine
înrădăcinate pe care le avem ca părinți este lupta zilnica de a -i face pe copii sa se poarte intr –
un fel acceptabil pentru noi si societate ,,(Faber ,2012, 49 )
Sistemul motor. Corpurile noastre sunt menite să se miște liber, dar anxietatea adesea
ne paralizează sau ne face să ne miș căm în moduri foarte rigide și repetitive. Multe forme de
mișcare ne pot ajuta să trece m de la anxietat e la calm, precum Dansul furnicii în pantaloni, în
care îți miști brațele și picioarele nebunește și îți bâțâi tot corpul Unii copii preferă Dansul
poveștii, în care îți miști corpul ca să imiți o aventură, precum furișarea printr -o pădure,
traversarea unui râu înot, urmărirea unui iepure și dan sul cu un urs.
Gimnastica viguroasă de asemenea activează siste mul motor. îmi place să -i încurajez
pe copiii anxioși să ocupe cât de mult spațiu vor, î ntinzându -și larg brațele și stând pe vârful
picioarelor, pentru că în mod frecvent ei încearcă să se facă miri și neobservați.

2.3.3. Anxietatea si emoțiile nedorite
Anxietatea urmează același traseu, prin Modelul de flacără, ca orice altă emoție.
Scânteia este un gând îngrijorat sau o amenin țare percepută. Flacăra reprezintă trăirea directă
a anxietății în corp și în minte.
Un temperament puternic reactiv la orice este nou și diferit le furnizează copiilor
anxioși o sursă nesfârșită de combustibil. Toate strategiile din această carte — de la al doilea
pui la relaxare și la găsirea limitei — sunt căi de a stinge flacăra anxietății cu apa stăpânirii de
sine.
Anxietatea apare, de asemenea, când celelalte emoții, precum mânia sau tristețea, se
blochează și nu mai curg în mod natu ral. Cursul firesc al emoțiilor înseamnă că plângem când
suntem triști; strigăm și batem din picior când suntem mânioși; tremu răm și transpirăm când
suntem speriați; râdem și zâmbim când suntem bucuroși. Opusul anxietății este repreze ntat de
accepta rea și primirea fiecărei emoții în Casa de Oaspeți.
Cursul firesc înseamnă, de asemenea, că urmăm fiecare im puls de acționa al emoției,
câtă vreme această acțiune este sănă toasă și eficientă. Vorbim deschis atunci când suntem
mâniați de n edreptate, de exemplu, câtă vreme suntem în siguranță făcând asta.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

46
Când emoțiile noastre curg într -o direcție sănătoasă, nu ac ționăm la impulsuri care
sunt distructive pentru noi înșine sau pentru alții. Așadar, nu pocnim pe cineva peste ceafă de
fiecare dată când ne vine, ci numai când e în joc supraviețuirea noastră. Cursul firesc al
emoțiilor înseamnă că ne ascundem când trebuie, luptăm când trebuie și căutăm alinarea când
ne simțim singuri și triști. ,,Atenția este indispensab ila pentru a intra în memo rie fără ea,
învăț area nu are loc ,,(Thomas ,2012 ,12 )
Cursul emoțional sănătos al emoțiilor înseamnă că simțim remușcări când am
acționat greșit, dar nu cădem în ură de sine. Căutăm intimitatea fără să ne agățăm de celălalt
sau prin depen dență excesivă . Pe scurt, simțim ceea ce simțim și exprimăm emoțiile liber, dar
responsabil.
Emoțiile blocate și impulsurile de a acționa înghețate cresc anxietatea. Dacă nu ne
îngăduim să ne trăim sentimentele, ele se înțepenesc „pe jumătate înăuntru, pe jumătate în
afară", și poate de aceea mulți oameni își simt anxietatea în stomac, în piept și în gât Mulți
adulți, în special bărbați, mi -au spus că îi dor ochii atunci când plâng, dar eu cred că îi dor
ochii din cauză că se luptă din răsputeri să nu plângă, fiindcă plâ nsul e interzis".
Chiar și fiica se poate bloca și se poate transforma in anxie tate (acesta este un
exemplu despre cât este de complicat limbajul nostru despre emoții). Frica sănătoasă ne face
să fugim, saascundem sau să luptăm când suntem cu adevărat în pericol astfel încât să ajungem
în siguranță și să găsim mângâierea, i târziu, „ne scuturăm" de frică, ne refacem echilibrul și
ne întoarcem la o stare de calm. Dacă frica se blochează, îngheță însănătoșirea este blocată și
poate rezulta anxietatea.
Ca să prevenim acest blocaj al anxietății, Peter Revine , psiho log și expert în traumă,
încurajează oamenii care au supraviețui unei traume s -o ducă la capăt orice acțiune a rămas
neterminata din cauza fricii. ,,Furia si criticile la adresa copilului nu fac altceva decât sa
submineze autoritatea și săprovocați copilul sa -si manifeste non-complianța ș i mai puternic ,,
(Kallay ,2010,118 ) De exemplu, să-și miște brațele cu încetinitorul, ca și când și -ar proteja
fața, pentru că n -au fost în stare să se pro tejez e când au căzut de pe bicicletă. Să fugă, să dea
un pumn sau să strige la un pretins atacator pentru a încheia o acțiune care a fost retezată
brusc de amenințare sau groază. Aceste mișcări sunt cel mai bine de efectuat cu încetinitorul,
pentru a ajuta pers oana să treacă de la imobilitate la acțiune și la siguranță.
Poți să -ți dai seama, de obicei, când emoțiile copiilor sunt blocate, pentru că
expresiile lor sunt șterse, când tu aștepți să vezi un sentiment puternic. Ar putea spune că se
simt amorțiți, scoși din funcțiune, copleșiți sau chiar morți. Refularea sentimentelor poate
duce la senzația de oboseală, plictiseală sau letargie.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

47
Pe măsură ce trece timpul, copiii vor fi nevoiți să depună din ce în ce mai mult efort
ca să împiedice emoțiile nedorite să-și croiască drum spre conștientizare. Copiii cu sentimente
blocate pot părea, de asemenea, agresivi sau hiperactivi. Când un canal emoțional blocat,
energia emoțională răsuflă pe alte căi. Pune un capac pe o oală în care fierbe apa și aburul va
scăpa vi olent pe la margine.
Copiii care sunt închiși în ei, copiii care sunt exagerat de îndatoritori și nu se înfurie
niciodată și copiii care explodează de mânie, toți au nevoie de încurajări pentru a -și exprimi
intr-un mod sănătos. Jocul dramatic este un mod f oarte a -i ajuta, pentru că poți introduce
personaje care sunt extrem de agresive, extrem de îndatoritoare și extrem de inexpresive — ca
an robot în timp ce tu și copiii vă jucați cu aceste personaje, ei învață că mânia nu trebuie să
fie neapărat periculoas ă sau înfri coșătoare.
Unii copii își derutează părinții pentru că sunt deopotrivă anxioși și triști. Oscilează
cu repeziciune între furie și frică sau le simt pe amândouă în același timp. Eu cred că, atunci
când mânia și anxietatea fac pereche, de fapt co piii nu își acceptă emoțiile mai dureroase sau
vulnerabile, dar nici nu pot scăpa de ele. Emoțiile mai dureroase — tristețe, pierdere și frică
— sunt adesea văzute ca slăbiciuni sau rușinoase. Dar acele sentimente sunt totuși prezente,
făcând presiuni ca s ă se elibereze.
Astfel de emoții puternic respinse și conflictele sunt rețeta pentru mânie explozivă și
anxietate ridicată.

2.3.4. Combaterea gândurilor anxioase
O modalitate de combatere puternică a anxietății este să -i ajutăm pe copii să
conștientizeze ceea ce este, în loc să -și concentreze atenția la ceea ce a fost sau ceea ce ar
putea fi. Când trăim momentul prezent, ne -am putea simți triști, mâ nioși sau chiar speriați, dar
nu ne simțim anxioși, de obicei.
La urma urmelor, dacă ne concentrăm cu adevărat la momentul prezent și suntem
speriați, aceasta înseamnă că există un peri col imediat. Trebuie să acționăm, nu să stăm
deoparte și să ne facem griji. Acceptarea a ceea ce este în momentul prezent este baza
meditației și a atenției concentrate, pe care și copiii mici le pot învăța.
Nu necesită pregătire formală, ci doar voința de a observa tot ce poți despre
respirația ta, senzațiile tale fizice, lucrurile care te înconjoară sau gândurile din mintea ta — în
chiar clipa aceasta. Până și câteva minute de ast fel de atenție concentrată pot reseta Sistemul
de securitate și ușura anxie tatea. Pare un paradox, dar până și întrebările „ce -ar fi dacă― pot fi

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

48
o parte din acest exercițiu de atenție: Am un gând ce -ar fi dacă, în clipa asta. Această
conștientizare reduc e puterea lui „ce -ar fi dacă―.
Spune povestea. Când oamenii scapă ca prin urechile acului dintr -o primejdie, cum ar
fi un accident care îi lasă zdruncinați, dar fără vătămări grave, adesea ei tremură și plâng. Asta
nu e anxietate. Este Scăparea de sperietu ră, pe care am descris -o în ca pitolul trei.
Pur și simplu, își descarcă fluxul de sentimente din evenimentul care i -a speriat,
pentru a redobândi simțul echili brului și un sentiment de siguranță. Ei pot avea, de asemenea,
și o nevoie acută de a spune po vestea, probabil chiar s -o repete la nesfârșit.
Acesta este un proces de vindecare natural, care îm piedică momentele înfricoșătoare
să se transforme în anxietate persistentă. Scăparea de sperietură și spunerea poveștii sunt și
mai eficiente când cineva ascultă cu căldură și afecțiune, fără să judece sau să critice. Un
ascultător grijuliu ajută copilul să echi libreze durerea a ceea ce s -a întâmplat în trecut prin
siguranța liniștitoare a momentului prezent. A fost înfricoșător, dar acum sunt în siguranță .
Am fost singur, dar acum sunt cu cineva căruia îi pasă. Fiecare repovestire poate aduce detalii
suplimentare și alte reprize de tremurat și de plâns. Așa e bine — e descărcarea de tensiune și
de frică.
O oarecare anxietate cauzată de atașament este o par te sănă toasă din Sistemul de
securitateal oricărui copil. Frica de străini, de exemplu, este un semn că toți copiii cunosc
deosebirea dintre o față familiară și una nefamiliară.
Pe copiii neanxioși, un surplus de iubire, de afecțiune și de răbdare îi ajut ă să
depășească acest acces de anxietate. Nu au nevoie decât să li se reamintească blând că sunt în
siguranță și de unele jocuri care le dezvoltă simțul siguranței. Cucu -bau e un joc clasic de
atașament pentru sugari, pentru că îi lasă să se joace cu ideea de a te pierde și de a te găsi din
nou, într -un mod foarte sigur și amuzant.
Când copiii cresc, de-a v-ați ascunselea este o cale pentru ca ei să exploreze în
siguranță ce înseamnă să pierzi pe cineva — sau să fii pierdut — și apoi să -l regăsești. Un alt
mod prin care copiii se obișnuiesc cu separarea îl reprezintă jocurile care includ multe saluturi
și formule de la revedere. De exemplu, poți să alegi câteva păpuși și animale de pluș și să le
pui pe fiecare să spună la revedere copilului tău, să dispară în spatele tău și apoi să se întoarcă
repede și să spună din nou salut.
Copiii care suferă de exces de anxietate legată de atașament au dificultăți de a
inițializa un sentiment al siguranței. In loc perioade scurte de nefericire moderată, ei au
perioade l ungi de nefericire. Au nevoie de nenumărate dovezi de liniștire, în special de
cuibărit confortabil In brațele cuiva, indiferent de vârstă.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

49
Uneori, problema nu e anxietatea de separare, ci prea multă separare. Mulți copii se
află departe de cei pe care -i iubesc prea mită vreme. Copiii tăi ar putea avea nevoie pur și
simplu de mai mult timp petrecut cu tine, pentru ca anxietatea să le scadă. Când vii acasă, ei
au nevoie să -ți lași deoparte munca și să te joci cu ei. Fii pregătit, totuși, ca în primele
moment e ale reîntâlnirii voas tre, copiii să fie în continuare triști sau mânioși pentru că ai fost
plecat.
S-ar putea ascunde, te -ar putea ignora sau s -ar putea să te provoace. Du -te după ei și
realizați reconectarea. Ei știu că te -ai întors. Numai că Iți arat ă cum a fost să -ți ducă dorul.
Anxietatea de separare la ora de culcare poate, de asemenea, să reprezinte o nevoie de mai
multă conexiune, decât frica de a fi singur: „Ai mâncat bine la cină, te -ai săturat și -o să te țină
până la micul dejun, iar acum eu o să te umplu cu destulă dragoste și afecțiune cat să te țină
până dimineață".
La cealaltă extremă, unii părinți încearcă să -și protejeze copiii de anxietatea
provocată de atașament evitând orice separare. Așa nu se ajunge nicăieri. Părinții trebuie să se
ducă în locurile unde trebuie să ajungă, iar copiii au nevoie de activitățile lor. însă ade vărata
problemă legată de a nu -ți lăsa niciodată copiii cu un alt adult de încredere este că îi privează
pe copii de șansa de a trăi separări la care să poată face față. li privează, de asemenea, de
bucuria reîntâlnirii când se întorc părinții.
Dacă te temi că orice separare îi va dăuna copilului tău, atunci încă o privire în tine
însuți, la propriile sentimente despre separare. S -ar putea să fii tu, mai degrabă decâ t copilul,
cel care e întors pedos și pierdut atunci când sunteți despărțiți. Copilul tău minunat de
empatic, simțindu -ți nefericirea, ar putea încerca te protejeze refuzând sa plece de lângă tine.

2.4. Teoria evenimentelor de viață a copiilor stresați sau anxioși
2.4.1. Monștrii de sub pat
Cu atât de multe pericole pe lume, de ce copiilor le e frică de lucruri imaginare sau
absolut benigne, ca monștrii de sub pat, dinozauri sau trasul apei la toaletă? Un motiv este
acela că gân durile și imaginația pot declanșa exact aceleași reacții de frică precum pericolele
reale. Aceasta este mai cu seamă probabil când imaginile sunt foarte veridice și noi știm că
majoritatea copiilor anxioși tind să aibă imaginație foarte vie. Suprastimularea sen zorială, de
asemene a, face imaginile mai percutante, ca atunci când un personaj negativ dintr -un film e
însoțit de muzică tare sau înfricoșătoare. Ai grijă să oferi mângâieri exact ca și când fiindcă
este reală și importantă pentru copilul tău.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

50
Un alt motiv pentru care copii i au frici iraționale, ca aceea de monștrii de sub pat,
este că nu sunt în stare să -și exprime cele mai adânci spaime prin cuvinte. Pot fi singuratici
sau speriați de moarte, dar nu știu cum să ți -o spună. Ar putea să nu -și înțeleagă sursa fricii,
așa că a leg ceva ce sună înfricoșător, cum ar fi mon ștrii. Nu încearcă să manipuleze. Copiii
sunt cu adevărat speriați de monștrii de sub pat. Numai că nu -și dau seama de nivelurile mai
profunde de semnificație ale fricii lor.
Fricile „prostești" ale copiilor pot avea o semnificație sim bolică pentru ei, pe care noi
nu o înțelegem, pentru că suntem adulți. De exemplu, mulți copii manifestă anxietate față de
trasul apei la toaletă, care înlătură excrețiile corpului lor. Aceasta este o reacție normală a
copilului mi c care încearcă să -și înțeleagă iden titatea — Sunt aceeași persoană când mi se
runde pârul* când mi îmbrac cu alte haine, când port o mască ? Când excrețiile lor sunt
înlăturate de apa de la toaletă, ne îngrijorează : Aceea e o parte dus mine? Mai sunt înt reg dacă
ca dispare? Misiunea noastră este să fim sensibili la sentimentele din spatele viciilor copiilor
noștri, chiar dacă nouă ni se par prostești.

2.4.2. Conexiunea cu părinții
Părinții contribuie la anxietatea copiilor prin ereditate și prin stilul lor de educație.
Bineînțeles, părinții nu intenționează să -i facă pe copiii lor anxioși, dar se mai întâmplă.
Ne exprimăm cri ticile, îndoielile, hiperprotecția și așteptările imposib il de înalte.
Părinții pot avea, de asemenea, și un extraordinar impact pozitiv asupra copiilor anxioși.
Esența parentajului antianxietate este atunci când părinții oferă:
 siguranță, astfel încât copiii să poată inițializa o „voce interioară" liniștitoare și
încurajatoare;
 acceptarea copiilor așa cum sunt ei;
 un parteneriat cu copiii, pentru a -i pune la încercare atunci când sunt evitați sau blocați
în anxietate.
Anxietatea la copii este diferită și îmbracă mai multe forme ,și este destul de dificil
de recunoscut, pentru că poate la absolut toate vârstele, același copil poate dobâ ndi multe
forme ale anxietății. Anxietatea poate fi locul prielnic pentru dezvoltarea tulburărilor de
natura psihologică.
Anxi etatea și depresia au o legătură strânsă , aproape sigur un copil cu anxietate la
un moment dat pe parcursul vieții va face un episod de depresie, deoarece starea de
anxietate este premergătoare depresiei. La noi în țară nu avem un studiu epidemiol ogic care
sa depisteze prevalența acestei boli in rândul copiilor.

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

51
Avem însă cifre susținute de Organizația Mondială a Sănătății, care spun ca cel
puțin in anii in care trăim acum (stilul de viața pe care -l ducem acum si la felul in care se
struc tureaz ă relațiile interumane) pana la 20% dintre copii au neșansa să dezvolte la un
moment dat o perturbare de natura psihologică iar șansele ca această tulburare sa aibă in
componență anxietatea sau tulburările legate de anxietate să fie foarte mari .
La următoareleîntrebări ,,Care sunt fricile normale pe care orice copil sănătos le
trăiește ? sau C um ne putem da seama că un copil suferă de anxietate ? unii specialiști susțin
ca atunci când un copil de vârstă preșcolară intră in colectivitate poate avea anumite
dificultăți de a se separa de părinți , se vorbește de anxietatea de separare când însă copilul
odată separat, are comportamente extrem de disfuncționalepentru el: plânge foarte mult, este
tot timpul trist, ii trece tot timpul prin minte ―V oi fi lăsat aici !‖.
Diferența între frică și anxietate este că frica o putem lega de un obiect, de o cauză ,
de un motiv, pe când in cazul anxietății nu este vorba de așa ceva.
În manualele mai vechi de psihiatrie era specificat că: anxietatea este teama fora
obiect .
Este absolut normal ca unui copil de 5 -6 ani să -i fie frică de întuneric, intr -o casa
plină de întuneric in care nu este niciun adult prin preajmă, sau intr -un loc absolut nou in care
nu cunoaște reperele spațiale. Se poate vorbi deasemenea de o frică de întuneric care acum
este un simptom de anxietate in momentul in care un copil de vârstă chiar mai mare decât
vârsta preșcolară nu poate sa adoarmă singur de frica ca la un moment dat paringii nu vor mai
fi acolo, lumina va fi stinsă, dacă se va trezi peste noapte si va auzi zgomote; se poate vorbi
de anxietate .
Încă un aspect pentru a identifica anxietate: vine din faptul că de multe ori avem
etichete pentru copii anxioși cu care le normalizam comportamentul: sunt rușinoși, sunt
timizi sau un copil care e obișnuit sa ia numai 10 si intr -o zi ia 9 si dezvoltă o mică dramă din
această poveste. Nu este bine! De aici putem trage anumite concluzii. Nu avem copii timizi si
rușinoși , ci copii cu niște competente sociale nu foarte bine dezvoltate si cu forma incipienta
de anxietate socială. Nu avem copii extrem de preocupați de performanta academică ci avem
copii îngrijorați și perfecționiști care la un moment dat vor fi dezamăgiți deoarece vor ajunge
sa fie incapabili sa se bucure de lucrurile bune di n jurul lor care li se întâmplă doar pentru ca
există și un segment care a mers mai puțin decât perfect .
Frica și îngrijorarea sunt două aspecte comune în anxietate și ele diferențiază
formele pe care le poate avea anxietatea pentru că în anxietat ea de separare se pune in
discuție frica fată de un anumit obiect, frica de întuneric , de șoareci , de balauri , de apă, frica

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

52
de a romanefără părinți noaptea, dar sunt și forme de anxietate cum ar fi cea socială in care
cuvântul de ordine este îngrijor area si ce face ca aceste forme de anxietate sa fie la marginea
patologicului, îngrijorarea excesiva a copilului in legătură cu diverse aspecte ale vieții sale in
cazul anxietăț ii sociale, respectiv de tot ce înseamnă activitatea socială. Copiii cu tulburare
obsesiv compulsivă dezvoltă ticuri și anume:
 furculița lor pe care o folosesc doar ei si nimeni altcineva nu are voie sa atingă
acel obiect,
 pot folosi doar o singură baie din casă ,
 nimeni să nu se atingă de obiectele personale,
Astfel de copii regăsim însă un număr foarte mic. De ce mai multe ori la vârsta
copilăriei ne întâlnim cu elemente de tubulare si in anumite momente din viața pot evolua in
structurarea unei tulburări obsesiv compulsive.
Părinții încă au in cap întipărită idee: ‖ știu eu ce -i mai bine pentru copilul meu‖. De
fapt ei doar leignoră nevoile, deșii copiii le spun in mod repetat. Și acest lucru îl fac părinții
din dragoste, din grijă, dar ceea ce dorim noi nu înseamnă că proprii noștri copii vor același
lucru.
Trebu ie să ținem seamă de dorințele copiilor de ceea ce le place sau nu, sa -i
înțelegem si nu sa le impunem la modul absurd propriile noastre alegeri si preferințe pentru că
îi vom face sa fie nefericiți , neacceptați si respinși. Dacă părinții continua sa -i cocoloș ească
pe copii , sa le taie din abilitatule sociale, sa -i facă dependenți de ei, mai târziu nu vor avea
copii recunoscători, ci dimpotrivă copii revoltați , deși pare ilogic.
Anxietatea de separare apare la cei mici pe fundalul unei relații de atașament în
deosebi cu mama. Un copil cu un atașament excesiv față de mama lui va trai cu frica
paralizantă, cel mai adesea, ca in momentul in care mama nu mai este in spațiul lui de contact,
in spațiul lui vizual, mama nu se mai întoarce, trăiește cu îndoiala ―oare se va mai întoarce ‖
sau in momentul în care mama nu -i mai acordă o atenție atât de mare se gândește ‖oare nu mă
mai iubește?‖.
Copiii care au primit multe mesaje amestecate, de regulă de la mamă, adică centrat
atenția, descentrat atenția, in situația in care copilul ar avea nevoie majora de atenție, incot
el nu are convingere a că este iubit și ocrotit de pă rinți, nu au convingerea că părintele o
constata in viața lui, chiar daca există la un moment lipsa acestuia din spațiul lui fizic.
După această relație de atașament denotă ca acel copil dezvolta frica si îngrijorarea
legata de orice comportament a părintelui care lui ii scăpa de sub control. La celălalt pol poate
există relația de atașament pozitiv, sănătoasă , in care copilul știe ca mama lui IL iubește chiar

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

53
dacă aceasta nu este ranga el fizic sau este in același spațiu cu el sau acorda atenție altei
persoane.
Anxietatea la vârsta școlară,este și anxietatea de separare,și mai are un apogeu pe la
8-9 ani atunci când se pune prob lema de tabere, manifestarea fiind aceeași .
În perioada școlară se poate vorbi de alte două tipuri de anxietate: anxietatea socială
, pentru ca școala interferează in contextual de interacțiunii sociale. Copilul anxios este cel
care tot timpul s e simte judecat, evaluat negativ el crezând că nimic din ceea ce spune nu
este bine si ceilalți vor râde de el. Așa gândește un astfel de copil, iar gândirea lui nu creează
o dificultate a lui la nivel intelectual, mintea lui funcționând în parametrii , doar pe interpretări
negative legate de el însuși
Ca să explicăm anxietatea la copiii de vârsta mica ,la școlari și adolescent iar mai
apoi la adulți se petrec in paralel două aspecte: ne supraestimăm problemele cu care ne
confruntăm precum și resursele cu care le putem face față.In cazul fobiilor și atacurile de
panică funcționează rapid.
In anxietate , adică atunci când copilul se îngrijoreazăfără motiv se gândește
permanent numai la lucruri banale negative . Se teme ca dimineața când mama pleacă la
serviciu, i -se poate întâmpla ceva rău și aceasta sa nu se mai întoarcă acasă, sau că bunicii lui
se vor suferii un accident si vor muri. Aceasta reprezintă anxietatea generalizată.
Copilul poate ajunge din nefericire sa dezvolte comportamente de evitare cum ar fi =
 poate evita sa meargă la școală, nu mai este capabil să susțină un proiect in faț a
colegilor,
 fie evită realizarea unor sarcini cu pretextul ca simte că ta tăl său este în
pericol .

Carmen VINTILĂ MODELE EXPLICATIVE ALE
STRESULUI SI ANXIETATII LA COPII

54

BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL I I
 FABER A., MAZLISH E. (2012), Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne
asculte si cum sa -i ascultam pentru ca ei sa ne vorbească , București :
EdituraTeora
 GOLEMAN D.(2008), Inteligenta emotional, București :Curtea Veche
Publishing
 KALLAY E. , CATRINEL S.(2010) ,
Dezvoltareacompeț enteloremoț ionale șisociale la preșcolari,
ghidpractic pentrueducatori, Cluj -Napoca: Editura ASCR
 LAWRENCE C.(2014), Rețete împotriva îngrijoră rii, Bucuresti:Editura Trei
 MAURICE j. E., STEVEN E.T. , BRIAN S. F.(2012) , Inteligența emoțională
în educaț ia copiilor, Bucuresti:CurteaVeche Publishing
 THOMAS J. , GILLES A. ( 2012), Cum să aveți un copil atent și concentrat,
Bucureș ti: Editura Teora
 THOMPSON M., LAWRENCE J. C., CATHERRINE O. G. (20 16), Mama,
sunt tachinat, cum să -ți ajuți copilul să facă față problemelor vieții sociale,
Bucureș ti:Editura Trei

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

55
CAP ITOLUL III
Cercetarea practic ă
EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA
COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII
3.1. Motiva ția cercet ării
Permanent am fost preocupata sa gasesc strategii de rezolvare a comportamentelor
anxioase la copiii mici identificand in cadrul grupei de copii pe care o conduc , pricipalelor
efecte conducand catre un dezechilibru la nivelul intregii grupe. In cadrul intalnirilor la
nivelul unitatii scolare am constatat ca si celelalte cadre didactice(educatori -invatatori ) se
confrunt a cu acest gen de comportament anxioas.
Tulburarile emotionale au un spctru larg de manifestari care pot determina probleme de
disciplina de tipuri si intensitati deferite .
Conceptele de anxietate si stres în psihologie dezvolta un comportament de panica și
opoziție față de o anumită situatie în cadrul procesulului de dezvoltare al copilului acest
comportament evidentiindu -se în perioada de vârstă preșcolară și scolara mica. Schimbările
care au loc în aceste perioade determină adevărate crize.
In perioada școlarității se presupune că dezvoltarea nu se realizează în salturi, motiv
pentru care copilul beneficiază de o perioadă de echilibru, în care acesta își canalizează
energia pentru a achiziționa noi deprinderi. Apariția fricii si a atacurilor de panica în această
perioadă nu constituie o caracteristică a vârstei, ci este un semnal al unor posibile dificultăți
de dezvoltare.
Abordarea cauzalității comportamentului anxios se fa ce din mai multe perspective
pentru copilul mic unde cele mai importante dintre acestea țin de natura psiho -socială a
dezvoltării copilului. . Majoritatea copiilor anxioși se străduiesc extrem de mult și se simt
rușinați de lipsa lor de încredere și de ( lipsa succesului social).
De aceea dezvoltarea biologică și psihologică necorespunzătoare a reprezentat tema de
cercetare a multor studii din literatura de specialitate, care au relevat legătura existentă între
această dezvoltare necorespunzătoare și comp ortamentul anxios .

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

56
O altă perspectivă de abordare a cauzalității este cea socială, de care sunt strâns legate
aspecte ce țin de mediul educațional și familial. Mediul educațional care nu asigură utilizarea
unor strategii de lucru adecvate în relația cu co pilul constituie un factor important al apariției
anxietatii la copilul mic .
Mediul familial are un rol major în cadrul interacțiunii ce se stabilește între copil și
mediul social, părinții fiind intermediari universali. Alături de acest rol, în cadrul co ntextului
familial părinții intervin ca organizatori ai afectivității și sociabilității copilului, ai activității și
atitudinilor lui, ai personalității sale în ansamblu.
3.2. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul acestei cercetari este acela de a evidenți a rolului familiei în apariția
comportamentului anxios la copilul mic. Pentru concretizarea acestui obiectiv mi -am
propu s o serie de obiective care pot fi sistematizate după cum urmează:
Obiectivele pot fi structurate după cum urmează:
Ob.l\ Evidențierea relației existente între manifestarea comportamentului anxios și
stilurile parentale.
Ob. 2: Evidențierea diferențelor semnificative între domeniul socio -afectiv și domeniul
psihomotor a manifestării comportamentului anxios în funcție de sti lul parental.
Ob.3: Evidențierea diferențelor semnificative existente între copiii anxiosi și cei mai
puțin anxiosi .
3.3. Ipotezele cercetării:
4. Ipoteza principală :
Comportamentul anxios la copilul mic variază în funcție de stilul parental, fiind mai
frecvent întâlnit la scolari fata de prescolari si in situatia cand acestia au părinți ai cu un stil
parental permisiv.
5. Ipoteze secundare:
Ip.l: Comportamentul de a nxietate al copilului mic, observat în domeniul socio -afectiv
variază în funcție de stilul parental, fiind întâlnit mai des la elevii cu părinți permisivi..
Ip.2: Comportamentul de revoltă al copilului școlar, observat în domeniul psihomotor
variază în f uncție de stilul parental, fiind întâlnit cu precădere la copiii ai căror părinți au
un stil permisiv.
Ip.3 : Există diferențe semnificative între baieti si fete în manifestarea comportamentului
anxios.

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

57

3.4. Eșantionul cercet ării
Eșantionul cercetarii fost format dintr -un număr de 120 de el evi, cu vârste cuprinse
între 3 -11 ani și părinții acestora. Acești elevi au fost obse rvați în perioada octombrie 2016 –
martie 2017 , în timpul desfășurării activit ăților didactice și în pauzele dintre acestea, în
interiorul clasei.
3.5. Instrumentele cercetarii
Actiunea de constatare prin observare a elevilor selectati a fost realizata prin folosirea
unei grile de observație. Aceasta grila a fost întocmită avand ca punct de plecare o serie de
criterii pentru a putea diagnostica comportamentul anxios pe care -l dezvolta copiii în cadrul
tulburărilor de conduită din DSM IV -TR. Pentru realizarea grilei au fost selectate două medii
de observație și două domenii, fi ecare domeniu conținând câte 12 itemi. Cotarea grilei s -a
realizat în felul următor:
• s-a punctat fiecare tip de comportament identificat la copil cu 1 punct;
• s-a calculat apoi un scor total pentru fiecare domeniu urmărit;
• la final s -a calculat un scor tot al pentru a evidenția nivelul anxios al copilului în
mediul educational. (Anexa nr.1)
Penrtu a identificare folosit cca baza de instrumente stilur ile parental e. In urma studiilor
efectuate cu un număr de patru stiluri parentale: autoritar, democratic , neimplicat și permisiv
și descrierea caracteristici lor definitorii fiecărui s til parental. Avand ca baza aceste
instrumente si caracteristici le lor , în etapa de pretestare am solicitat unui număr de 50 de
stude nți la Facultatea de Stiintele ale educatiei să precizeze, pentru fiecare stil parental, care
sunt elementele definitorii ale conceptului. (Anexa nr.2)
In următoarea etapă, părinții au fost rugați să aleagă o singură afirmație din cele
propuse, cea pe care o consideră reprezentativă pentru rolul de păr inte. Pentru fiecare stil
parental au fost supuse alegerii câte patru afimații, aranjate în șase casete distincte.

3.6. Prezentarea variabilelor incluse în cercetare
a) Variabila dependentă în cadrul acestei cercetări este reprezentată de scorul total
obținut de copi la grila de observare a comportamentului de revoltă. Valorile acestei variabile
pot varia între minim=l și maxim=48, după cum urmează:

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

58

Domeniul socio -afectiv în timpul
activitatii – Maxim 12 puncte Domeniul socio -afectiv în timpul
pauzei/ Maxim 12 puncte
Domeniul psihomotor în timpul
activitatii – Maxim 12 puncte Domeniul psihomotor în timpul pauzei
Maxim 12 puncte

b) Variabilele independente sunt reprezentate de: genul copiilor incluși în studiu și
stilul parental corespunzător părinților acestora. Variabila gen a fost grupată pe două
categorii, respectiv ‖1‖ pentru masculin și ―2‖ pentru feminin, iar variabila stil parental după
patru catego rii după cum urmează: ‖1‖ pentru stilul autori tar, ―2‖ pentru stilul democratic, ―3‖
pentru stilul neimplicat , ―4‖ pentru stilul permisiv. Distribuția subiecților în funcție de stilul
parental și gen se poate observa în tabelul de mai jos: un număr de 61 d e subiecți au fost de
gen masculin, din care 18 cu părinți auto ritari, 22 cu părinți democratici, 7 cu părinți
neimplica ți și 14 cu părinți permisivi, iar 59 au fost de gen feminin, din care 17 cu părinți
autoritari, 20 cu părinț i democrat i, 8 cu părinți n eimplica ți și 14 permisivi.
Stil parental Genul subiecților
Masculin Feminin
Autoritar 18 17
Democratic 22 20
Neimplicat 7 8
Permisiv 14 14

3.7. Prelucrarea datelor
Pentru selectarea subiecților in cadru acest ei cercetari si în urma analizei primare a
datelor au fo st anulati din cercetare copiii ai căror rezul tate la grila de observație aveau
comportamente dezirebilepentru ca s e datorau unui anumit diagnostic medical, dar și copiii ai
căror părinți nu au putut fi asociați cu un anumit știl parental în urma analizei chestionarelor
aplicate acestora.
Datele obținute în urma aplicării acestor instrumente menționate au fost analizate cu
ajutorul programului SPSS utilizând analiza de varianță ONE -WAY ANOVA.

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

59
Cercetările mele in cadrul relațiilor dintre stilurile parentale și cauze acestora asupra
comportamentelor copiilor au scos in evidența faptul că există stiluri parentale adecvate și
inadecvate pentru o dezvoltare optimă. In acest context am cautat să evi dențiez felul în care
stilurile parentale (autoritar, democratic, neimplicat și permisiv) influențează comportamentul
copiilor în mediul educational și am formulat ipoteza urrnătoare:
Ip. 1. Comportamentul de anxietate al copilului variază în funcție de stilul parental
fiind mai frecvent întâlnit la copiii ai căror părinți au un stil permisiv.
In urma analizei statistice s -a constat faptul că variabila dependentă scor total revoltă
variază în funcție de stilul parental , în sensul că există diferențe semnificative între mediile
subiecților ai căror părinți adoptă un stil parental permisiv și ceilalți subiecți.
 Comportamentul anxios al copiilor care au părinți permisivi diferă semnificativ față de
comportamentul elevilor cu părinți autoritari (M= – 5,54; SD=1,99; p= 0,03) în sensul
că acești elevi vor manifesta mai frecvent acest comportament în mediul educational
decât copiii ai căror părinți adoptă un stil autoritar. O explicație a acestei variații se
regăsește în caracteristicile conceptelor de stil parental autoritar și stil parental
permisiv, evidențiate de D. Baumrind, în sensul că părintele autoritar nu va susține
exprimarea dorințelor copilului și va găsi potrivit pentru copil ceea ce consideră el, iar
părintele permisiv va concretiza orice dorința a copilului, chiar și pe cele extreme, în
acest mod elevul cu părinți permisivi se va revolta în situațiile în care nu va obține ce
va dori, iar elevul cu părinți autori tari nu va ști ce anume este potrivit să își
dorească.(Tabelul I.D)
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți permisivi diferă semnificativ de cel al
copiilor cu părinți democratici (M=7,04; SD= 1,91; p= 0,002) în sensul că elevul cu
părinți permisivi m anifestă mai des în contextul școlar acest comportament decât
elevul cu părinți democratici. Această diferență este semnificativă față de toate
celelalte diferențe între stilurile menționate, deoarece p< 0,05. Și în acest caz, teoria
stilurilor parentale s usține o anumită explicație: părinții democratici vor dezvolta cu
proprii copii o relație bazată pe afecțiune și încredere, fără a pierde autoritatea în fața
copilului, pe când relația părinților permisivi cu copilul va pune accent numai pe
afectivitatea o ferită acestuia, pierzând din vedere aspectul menținerii autorității.
(Tabelul I.D)
 Datele obținute în ceea ce privește manifestarea comportamentului anxios la copiii cu
părinți permisivi și la cei cu părinți neimplicați relevă diferențe semnificative

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

60
(M=6,16;SD=2,51; p=0,095), în sensul că copiii cu părinți permisivi vor manifesta
mai des comportament anxios față de copiii cu părinți neimplicați. Părinții neimplicați
manifestă într -o măsură limitată atât control cât și afecțiune asupra copilului, în timp
ce părinții permisivi manifestă doarafecțiune. (Tabelul I.D)
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți autoritari nu variază semnificativ față
de cel al elevilor cu părinți democratici (M=l,5; SD=1,8; p= 1,0), în direcția în care
ambele categorii de copii vor manifesta acest tip de comportament cu aceiași frecvență
în contextul școlar. Cu toate că, numărul copiilor care au părinți democratici (42) a
fost mai mare decât cel al copiilor cu părinți democrati ci (35), rezultatele acestora la
scorul total al comportamentului anxios nu diferă semnificativ. O explicație posibilă a
acestei constatări ar fi faptul că ambele stiluri parentale (autoritar, democratic) exercită
asupra copilului un anumit tip de control , impun reguli ce trebuie respectate.
Deosebirea între aceste două stiluri se poate observa la nivelul formării sistemului de
reguli și în modul de disciplinare a copilului. Astfel părintele autoritar comunică
regulile fără a le explica sau a le discuta în prealabil cu copilul și disciplinarea este
realizată sub amenințarea cu pedeapsa, însă părintele democratic urmărește înțelegerea
de către copil a regulilor pentru un comportament adecvat, iar disciplinarea este
percepută de părinte ca o ghidare a copilul ui.( Tabelul I A)

 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți autoritari și cel al elevilor cu părinți
neimplicați nu variază semnificativ ( M=0,61; SD= 2,42; p-1,0), ceea ce denotă faptul
că atât copii din prima categorie, cât și copii din cea de a doua categorie manifestă
acest comportament în același mod. In această situație datele statistice inițiale au
evidențiat un număr mai mare de copii cu părinți autoritari (35) decât numărul copiilor
cu părinți neimplicați (15), însă din datele testului Bonferoni se poate constata
inexistența unor diferențe semnificativei. Deși conceptele stilul parental autoritar și
stilul parental neimplicat sunt distinse evident unul de celălalt, se pare că manifestarea
comportamentului anxios la copii nu diferă. O explicație a acestui fapt s -ar rezuma la
ideea că părinții autoritari inhibă dorințele copilului de a se exprima, iar părinții
neimplicati nu oferă un model la care copilul să se poată raporta.( Tabelul IA)
 Analizând diferențele între comportamentul anxios al copiilor care au părinți cu stil
democratic și cel al elevilor cu părinți neimplicați (M–0,88; SD= 2,36; p=0,001)
nu s-au constat diferențe semnificative, ceea ce înseamnă că cele două grupe de copiii

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

61
vor manifesta revoltă frica,teama în același mod. Situația aceasta pune în opoziție
stilul părinților democratici, care așa cum menționam mai devreme exercită asupra
copilului în egală măsură control, afecțiune și înțelegere, cu părinții neimplicați la ca re
atât controlul cât și manifestarea afecțiunii sunt limitate. (Tabelul I C)
Datele prezentate mai sus evidențiază faptul că copiii ai căror părinți adoptă un stil
permisiv în relația pe care o au cu aceștia vor manifesta în context școlar mai frecvent un
comportament anxios decât ceilalți copii. (Grafic 1). Confonn teoriei elaborate de D.
Baumrind, acești părinți nu impun copilului un anumit set de reguli pentru a -i ghida conduita,
nu controlează activitatea copilului, nu refuză nici o cerere venită din pa rtea copilului și au un
contact fizic și social excesiv cu acesta. Din această cauză copilul cu părinți permisivi poate
dezvolta un nivel crescut al agresivității și negativismului.
Stresul acumulat asupra acestui tip de copil, în sala de clasă se manifestă prin refuzul
nejustificat al activității, rezistență sau ostilitate față de orice fel de ofertă, iar în timpul
pauzei, în relația cu colegii prin indiferență, neimplicare și uneori agresivitate față de aceștia.
28

26

24

22

20

18
stil stil stil stil
autoritar democratic neimpicat permisiv

stil parental Grafic 1

Precizez mai sus că observarea copiilor s -a realizat cu ajutorul unei grile în care
comportamentele observate au fost împărțite în două domenii, respectiv domeniul socio –

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

62
afectiv și domeniul psihomotor. Scopul acestei separări pe domenii a grilei a fost acela de a
putea observa cât mai eficient comportamentul copiilor în med iul educative.
Stilul parental permisiv se caracterizează printr -un nivel ridicat de manifestare a
afecțiunii asupra copilului și un nivel scăzut de control. Nota definitorie a acestui stil este
indulgența..
Urmărind aspectele menționate anterior am presup us că copilul care are părinți
permisivi va manifesta mai frecvent comportament anxios în domeniul socio -afectiv, în
timpul activitatilor educative și în pauză, decât în cel psihomotor. Pentru a constata care este
diferența între cele două domenii am formu lat următoarea ipoteză:
Ip.2. Comportamentul anxios al copilului mic, observat în domeniul socio -afectiv
variază în funcție de stilul parental, fiind întâlnit mai des la copii cu părinți permisivi .
Din analiza datelor s -a relevat că există variații semnificative între rezultatele obținute
pentru variabila dependentă domeniu socio -afectiv în timpul activitatiilor (F=3,48; pentru 3
grade de libertate p=0,01) și nu există variații semnificative pentru a ceiași variabilă în timpul
pauzei (F= 1,95; 3 grade de libertate; p=0,12) în funcție de variabila independentă stil
parental, în sensul că pentru domeniul socio -afectiv – în timpul activitatilor p < 0,05, iar în
timpul pauzei p > 0,05 – copiii ai căror pă rinți sunt permisivi manifestă comportament anxios
mai frecvent decât copiii care au părinți ce adoptă alte stiluri parentale.
 Domeniul socio -afectiv în timpul activitatilor:
 Comportamentele în domeniul socio -afectiv ale copiilor cu părinți permisivi nu sunt
diferite de cele ale elevilor cu părinți autoritari (M=0,99 SD=0,59 p=0,58), în sensul
că copiii cu părinți permisivi se revoltă în timpul lecției mai des decât copiii cu părinți
autoritari {Tabelul II A).
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți p ermisivi diferă semnificativ de
comportamentul cu părinți democratic (M=l,75 SD=0,57 /?=0,01), în sensul că copiii
cu părinți permisivi se revoltă în timpul activitatiolr mai des decât ceilalți ( Tabelul II
A).
 Copiii cu părinți permisivi manifestă un comp ortament anxios asemănător cu al
copiilor cu părinți neimplicați (M=l,70 SD=0,75 ^=0,14), în sensul că primii se revoltă
în aceeași măsură ca copiii cu părinți neglijenți (Tabelul II A).
 Intre manifestarea comportamentului anxios a copiilor cu părinți auto ritari și a celor
cu părinți democratici nu există variații semnificative (M= -0,75 SD=0,53 p=0,96),

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

63
aceasta însemnând că copiii cu părinți autoritari se revoltă în timpul activitatilor în
aceeași măsură ca copiii cu stil democratic. (Tabelul IIB)
 Comportam entul anxios al copiilor cu părinți autoritari nu diferă în mod semnificativ
de cel al elevilor cu părinți neimplicați (M=0,71 SD=0,72 p= 1), în sensul că copiii
care au părinți ce adoptă aceste stiluri se vor comporta asemănător. ( Tabelul IIB)
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți democratic nu diferă în mod
semnificativ de cel al elevilor cu părinți neimlicați (M=-4,28 SD=0,71 p= 1), în sensul
că atât copiii cu părinți democratic, cât și cei cu părinți neimplicați vor manifesta
revolta în mediul educational. (Tabelul II C)
Așadar, în urma analizei facute cu ajutorul testul ui Bonferroni s -a constatat că în timpul
activitatilor apar variații în comportamentul anxios între copii cu părinți democratici și copii
cu părinți permisivi.
 Domeniul socio -afectiv în timpul pauzei:
 Comportamentele în domeniul socio -afectiv ale copiilor cu părinți permisivi nu sunt
diferite de cele ale elevilor cu părinți autoritari (M=l,06 SD=0,68 p=0,16), în sensul
că copiii cu părinți permisivi se revoltă în timpul pauzei mai mult decât copiii cu
părinți autoritari. ( Tabelul III A)
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți permisivi nu diferă semnificativ de
comportamentul cu părinți democratici (M=l,4 8; SD=0,6 5|; p=0,15). Adică copiii cu
părinți permisivi se revoltă în timpul pauzei în același mod ca cei cu părinți
democratic. ( Tabelul III A)
 Copiii cu părinți permisivi manifestă un comportament anxios asemănător cu al
copiilor cu părinți neimplicați ( M=l,55 SD=0,86 p=0,44), în sensul că primii se revoltă
în aceeași măsură ca copiii cu părinți neimplicați. (Tabelul III A)
 Intre manifestarea comportamentului anxios al copiilor cu părinți autoritari și a celor
cu părinți democratici nu există variații semn ificative (M=0,42 SD=0,61 /?=1), aceasta
însemnând că copiii cu părinți autoritari se revoltă în timpul pauzei în aceeași măsură
ca copiii cu părinți cu stil democratic. (Tabelul III B)
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți autoritari nu diferă în mod semnificativ
de cel al celor cu părinți neimplicați (M=0,49 SD=0,83 p-1), în sensul că se manifestă
cu aceeași frecvență la ambele categorii de subiecți. (Tabelul III B).
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți autorizați nu diferă în mod semnific ativ
de cel al celor cu părinți neimplicați (M=0,07 SD=0,81 p= 1), în sensul că copiii cu

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

64
părinți democratici și copiii cu părinții neimplicați se opun autorității educaționale cu
aceeași frecvență. (Tabelul III C).
In domeniul socio -afectiv comportamentul anxios variază în funcție de stilul parental doar
într-o situație: copiii cu părinți permisivi manifestă acest tip de comportament diferit de
celelalte categorii de elevi doar în timpul activitatilor, în pauză elevi i nu prezintă variații
semnificative în acest sens. Incercand să evidențiez dacă în domeniul psihomotor
comportamentul anxios variază în funcție de stilul parental, iar pentru aceasta am formulat
ipoteza următoare:
Ip.3. Comportamentul anxios al copilului mic în domeniul psihomotor variază în
funcție de stilul parental fiind întâlnit cu precădere la copiii ai căror părinți au un stil
permisiv.
Prin analiza datelor am urmărit să evidențiez dacă comportamentul anxios urmărit în
domeniul psihomotor variază în timpul activitaților și în timpul pauzei. Rezultatele au fost:
o S-a relevat că există diferențe semnificative între rezultatele obținute pentru
variabila dependentă domeniu psihomotor atât în activitate (F=4,49;pentru 3
grade de libertate; ;?=0,005) cât și în pauză (F= 3,67;pentru 3 grade de
libertate; /?=0,01) în funcție de variabila independentă stil parental, în sensul
că pentru domeniul psihomotor, atât în activitate (p < 0,05) cât și în pauză (p <
0,05) copiii ai căror părinți sunt permisivi manifestă un comportament anxios
mai frecvent decât copiii ai căror părinți au alt stil parental.

 Domeniul psihomotor în lecție:
 Comportamentele în domeniul psihomotor ale copiilor cu părinți permisivi sunt
diferite de cele ale copiilor cu părinți autoritari (M=l,9 4; SD=0,61 /?=0,01), în sensul
că copiii cu părinți permisivi se revoltă în timpul activitatilor mai mult față de copiii
cu părinți autoritari ( Tabelul IV A).
 Comportamentul anxios al cu copiilor părinți permisivi diferă semnificativ de
comportamentul cu părinți democratici (M=l,97 SD=0,59 /?=0,007), în sensul că
copiii cu părinți permisivi se revoltă în timpul activitatilor mai des decât ceilalți
.(Tabelul IV A)
 Nu există diferențe semnificative între copiii cu părinți permisivi și copiii cu părinți
neim plicați Copiii cu părinți permisivi manifestă un comportament anxios asemănător

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

65
cu al elevilor cu părinți neimplicați (M=l,74 SDK), 78 /?=0,16), în sensul că primii se
revoltă în aceeași măsură ca copiii cu părinți neimplicați. ( Tabelul IV A)
 Intre manifes tarea comportamentului anxios al copiilor cu părinți autoritari și a celor
cu părinți democratici nu există variații semnificative (M=0,03 SD=0,55 /?=1),
aceasta însemnând că copiii cu părinți autoritari se revoltă în timpul activitatilor în
aceeași măsură ca copiii cu stil parental democratic. (Tabelul IV B)
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți autoritari nu diferă în mod semnificativ
de cel al copiilor cu părinți neimplicați (M=-0,2 SDK),75 p= 1), adică se manifestă în
același mod. (Tabelul IV B)
 Comportamentul anxios al copiior cu părinți democratici nu diferă în mod
semnificativ de cel al celor cu părinți neimplicați (M=-0,23 SDK),73 p= 1), își
manifestă comportamentul anxios în același mod. (Tabelul IV C)
In ceea ce privește comportamentul anxios observat în domeniul psihomotor în cazul
subiecților incluși în studiul de față, există diferențe semnificative în funcție de stilul parental
al acestora, atât în timpul activitatilor cât și în timpul pauzei. Astfe l, comportamentul anxios
al copiilor cu părinți permisivi este mai frecvent în timpul activitatilor decât comportamentul
copiilor cu părinți autoritari și democratici și mai puțin frecvent decât la cei cu părinți
neimplicați.
 Domeniul psihomotor în timpu l pauzei:
 Comportamentele anxioase în domeniul psihomotor ale copiilor cu părinți permisivi
sunt diferite de cele ale copiilor cu părinți autoritari (M=l,53 SD=0,55 p=0,03), în
sensul că copiii cu părinți permisivi se revoltă în timpul pauzei semnificativ diferit de
copiii cu părinți autoritari. ( Tabelul VA)
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți permisivi diferă semnificativ de
comportamentul copiilor cu părinți democratici (M=l,63 SD=0,52 77=0,01). Adică
copiii cu părinți permisivi se revoltă în ti mpul pauzei în mod diferit de cei cu părinți
democratici. ( Tabelul VA)
 Copiii cu părinți permisivi manifestă un comportament anxios asemănător cu al
copiilor cu părinți neimplicați (M=l,17 SD=0,69 p=0,56), în sensul că primii se
revoltă în aceeași măsură ca copiii cu părinți neimplicați. (Tabelul V A)
 Intre manifestarea comportamentului anxios al copiilor cu părinți autoritari și a celor
cu părinți democratici nu există variații semnificative (M=0,09 SD=0,49 p= 1),

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

66
aceasta însemnând că copiii cu părinți au toritari se revoltă în timpul pauzei în aceeași
măsură ca copiii cu părinți cu un stil democratic. (Tabelul V B).
 Comportamentul anxios al copiilor cu părinți autoritari nu diferă în mod semnificativ
de cel al celor cu părinți neimplicați (M= -0,36 SD=0,6 6 p= 1), adică se manifestă în
același mod. (Tabelul VB)
 Comportamentul anxios al copiior cu părinți democratici nu diferă în mod
semnificativ de al celor cu părinți neimplicați (M= -0,45 SD=0,65 p= 1), adică se
manifestă în același mod. (Tabelul V C)
Rezultatele statistice prezentate mai sus vin să sprijine atât confirmarea primei ipoteze
în care susțineam existența în lotul studiat a unor diferențe semnificative între
comportamentul anxios în mediul educational al copiilor cu părinți permisivi și cel al copiilor
care au părinți care au un alt stil parental, cât și confirmarea ipotezelor secundare referitoare
la diferențele observate între copii pe cele două domenii, în timpul activitatilor și în timpul
pauzei.
Asadar, in măsura în care s -a constat că există diferențe semnificative între subiecții
studiului în ceea ce privește manifestarea comportamentului anxios , am dorit să evidențiez o
posibilă interacțiune între comportamentul observat și genul subiecților. In acest scop am
formulat ipoteza:
Ip.4. Există diferențe semnificative între elevii de gen feminin și cei de gen masculin
în manifestarea comportamentului de revoltă.
Rezultatele obținute au evidențiat faptul ca la nivel global, adică raportat la scorul
obținut de copii pentru comportamentul a nxios există diferențe semnificative între băieți și
fete, în funcție de stilul parental (F=5,07; pentru 7 grade de libertate; p=0,002), în sensul că
fetele au obținut mai multe scoruri ridicate decât băieții. (Grafic 2)
Testul Bonferroni a identificat di ferențe între subiecții de gen feminin și cei de gen
masculin în manifestarea comportamentului anxios între copiii cu părinți permisivi și cei cu
părinți democratici. (M=7,04; SD=1,85; p= 0,001)
Analiza datelor pe domeniul socio -afectiv și psihomotor au conturat diferențele
identificate la nivel global pentru variabila dependentă scor total revoltă:
 Domeniul socio -afectiv în timpul activitatilor
 Analiza modelului univariat pentru acest domeniu, la nivel global nu s -au relevat
diferențe semnificative între genul feminin și masculin în funcție de stilul parental
(F=0,58; pentru 1 grad de libertate, p=0,59), însă diferențe semnificative au constat, în

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

67
urma analizei datelor ofe rite de testele Post Hoc –Tamhane, între fetele și băieții cu
părinți permisivi și cei'cu părinți autoritari (M=l,94, SD= 0,62,/^^.,02) și între cei cu
părinți democratici (M=1,97;SD=0,60; p= 0,005). Aceste diferențe se referă la faptul
că atât fetele cât și băieții cu părinți permisivi din grupul de subiecți studiați manifestă
comportamente anxioase mai frecvente decât fetele și băieții cu părinți autoritari și
democratici. Comportamentele frecvent identificate la acești copii în timpul
activitaților cons tau în intervenții și răspunsuri neadecvate, negocierea sarcinilor
primite din partea cadrelor didactice și refuzul activității. (Tabel VI)
 Domeniul socio – afectiv în timpul pauzei
În urma analizei datelor din acest domeniu s -au relevat diferențe semnificative (F= 3,79
pentru 3 grade de libertate, p=0,012) între aceleași categorii de copii, respectiv fetele și băieții
cu părinți pemisivi și cei cu părinți autoritari (M= – 1,53;SD= 0,53 ;p=0,28) și democratici
(M=-1,63;SD= 0,51;p= 0,01), în sensul că cei permisivi sunt mai des revoltați decât ceilalți.
Frecvent s -au identificat manifestări ale comportamentului anxios de forma: neimplicare în
jocurile organizate de colegi, indiferența mani festată verbal față de observațiile care i se fac.
(Tabel VI)
 Domeniul psihomotor in timpul activitaților
Pentru acest domeniu s -au identificat diferențe semnificative (F=5,50; pentru 1 grad de
libertate, p=0,021) între copiii cu părinți permisivi și părin ți democratici (M= -1,75;SD=
0,56;p= 0,015), în sensul că aceștia au manifestat mai frecvent revolta decât cei cu părinți
autoritari. Dintre comportamentele manifestate putem menționa: discuții cu colegii, agitație,
refuz de a merge la tablă și reacții agre sive la critici. (Tabel VI)
 Domeniul psihomotor în timpul pauzei
Datele analizate pentru domeniul acesta nu au evidențiat diferențe semnificative (F=2,14;
pentru 3 grade de libertate, p=0,09), fapt ce subliniază că în timpul pauzei copiii manifestă
destul de asemănător.

Estimated Marginal Means of scor total rev
26

24

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

68
22

20

18

16
stil stil stil stil
autoritar democratic neimplicat permisiv

stil parental – Grafic 2

3.8. Rezultatele cercetării

Obiectivul principal al studiului de față este acela de a evidenția rolul familiei în
apariția comportamentului anxios la copilul mic. In vederea atingerii obiectivului am încercat
să conturez imaginea familiei apelând la teoria stilurilor parentale ale D. Baumrind și să
identific elemente ale comportamentului anxios în mediul educational. Pentru identificarea
acestor elemente am observat un număr de 120 de elevi, cu vârste între 3 -11 ani. Procesul de
observare s -a desfășurat pe o perioada de 6 luni, în tim pul activitatilor și în timpul pauzei
urmărindu -se recțiile socio -afective și acțiunile psihomotorii ale copiilor.
Elementele stilurilor parentale au fost identificate cu ajutorul chestionarului
completate de părinți în cadrul ședințelor cu părinții. După analiza datelor și în funcție de
obiectivele propuse rezultatele au fost următoarele:
Ob.l: Evidențierea relației existente între manifestarea comportamentului anxios și
stilurile parentale.
Cercetările în domeniul psihologie au arătat că există o relație strânsă între cele două
contexte ale dezvoltării personalității copilului, contextul educațional și cel familial. Este
cunoscut faptul că o disfuncție apărută la nivelul unuia din cele două contexte menționate
poate provoca tulburări în dezvoltarea optim ă a copilului. Diane Baumrind susține în teoria

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

69
stilurilor parentale că există o relație de tip cauzal între strategiile utilizate de părinți în
educarea copiilor și efectele acestora asupra comportamentului la copil.
Relația dintre comportamentul anxios ș i stilul parental, în cadrul acestei cercetări a
fost evidențiată prin faptul că ipoteza conform căreia susțineam că copiii cu părinți permisivi
sunt mai frecvent revoltați decât copiii cu părinți ce adoptă alte stiluri parentale s -a confirmat.
Dintre subi ecții incluși în studiu, între copiii cu părinți permisivi și cei ai căror părinți adoptă
alte stiluri parentale s -au relevat diferențe semnificative în manifestarea anxietatii.

A.

I Stil parental
(i) Stil
parental(J) Media
diferențelor 1 -J Abaterea
standard P
Autoritar Democratic 1,5 1,80 1,00
Neimplicat 0,61 2,42 1,00
Permisiv -5,54 1,99 0,03

B.

1 Stil parental
(I) Stil
parental(J) Media
diferențelor 1 -J Abaterea
standard P
Democratic Autoritar -1,50 1,80 1,00
Neimplicat -0,88 2,36 1,00
Permisiv -7,04 1,91 0,002

C.

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

70
Stil
parental
(i) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Neimplicat Autoritar -0,61 2,42 1,00
Democratic 0,88 2,36 1,00
Permisiv 6,16 2,51 0.09

D.
Stil
parental
(I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Permisiv Autoritar 5,54 1,99 0,03
Democratic 7,04 1,91 0,002
Neimplicat 6,16 2,51 0,09

Tabel I — Analiza variațiilor comportamentului anxios în
funcție de stilul parental

Ob.2: Evidențierea diferențelor semnificative în domeniul socio -afectiv, în timpul
activitaților și în timpul pauzei a manifestării comportamentului anxios în funcție de stilul
parental
In urma observării subiecților incluși în studiu și al analizei datelor rez ultate s -a
evidențiat faptul că în timpul activitații pe domeniul socio -afectiv comportamentul anxios al
copiilor cu părinți permisivi diferă semnificativ de comportamentul celorlalți copii, în sensul
că primii sunt mai frecvent revoltați. în acestă situaț ie cele mai importante diferențe s -au
constatat între copiii cu părinți permisivi și copiii cu părinți democratici. Această diferență
poate fi explicată în mare măsură apelând la descrierea conceptelor de democratic și permisiv,
descriere care conturează m odul în care își manifestă afecțiunea părinții caracterizați de cele
două stiluri(stilul democratic – afecțiune constant manifestată, fără pierderea autorității; stil
permisiv – afecțiune manifestă întru -un mod exagerat). Pentru același domeniu în timpul
pauzei nu s -au sesizat diferențe semnificative între rezultatele copiilor.

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

71
A.
I Stil parental
(i) Stil
parental(J) Media
diferențelor 1 -J Abaterea
standard P
Permisiv Autoritar 0,99 0,59 0,58
Democratic 1,75 0,57 0,01
Neimplicat 1,70 0,75 0,14

B.

1 Stil parental
(I) Stil
parental(J) Media
diferențelor 1 -J Abaterea
standard P
Autoritar Democratic 0,75 0,53 0,96
Neimplicat 0,71 0,72 1,00

Permisiv -0,99 0,59 0,58

C.
Stil
parental
(i) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Democratic Autoritar -0,75 0,53 0,96
Neimplicat -0,04 0,70 1,00
Permisiv -1,75 0,57 0.17

D.
Stil
parental
(I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Neimplicat Autoritar -0,71 0,72 1,000

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

72
Democratic 0,04 0,70 1,000
Permisiv -1,70 0,75 0,14
Tabel II — Analiza variațiilor comportamentului anxios pe domeniul socio –
afectiv în timpul activitaților în funcție de stilul parental

A.
Stil
parental
(i) Stil
parental(J) Media
diferențelor (I –
J) Abaterea
standard P
Permisiv Autoritar 1,06 0,68 0,73
Democratic 1,48 0,65 0,15
Neimplicat 1,55 0,86 0,4

B.
Stil
Parental( I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Autoritar Democratic 0,42 0,61 1,00
Neimplicat 0,49 0,83 1,00
Permisiv -1,06 0,68 0,73

C.
Stil
Parental (I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Democratic Autoritar -0,42 0,61 1,00
Neimplicat 0,07 0,81 1,00
Permisiv -1,48 0,65 0,15

D.

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

73
Stil
ParentaI (I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I-J Abaterea
standard P
Neimplicat Autoritar -0,49 0,83 1,00
Democratic -0,07 0,81 1,00
Permisiv -1,55 0,86 0,44
Tabel III – Analiza variațiilor comportamentului anxios pe domeniul socio –
afectiv în timpul pauzei în funcție de stilul parental

Ob.3: Evidențierea diferențelor semnificative în domeniul psihomotor, în timpul
activitaților și în timpul pauzei a manifestării comportamentului anxios în funcție de stilul
parental
Pentru domeniul psihomotor s -au sesizat diferențe semnificative între rez ultatele
copiilor atât în timpul activitaților cât și în timpul pauzei, în sensul că copiii cu părinți
permisivi au manifestat mai frecvent comportamente de anxietate decât copiii cu părinți ce
adoptă alt stil parental. Atât în timpul activitaților cât și în timpul pauzei cele mai evidente
diferențe au fost și în acest caz între copii cu parinti permisivi și democratici.
Copiii cu părinți autoritari în timpul pauzei se află la o diferență foarte mica de cei cu
parinti democratici, ceea ce înseamnă că și a cești copii într -o oarecare măsură se manifestă
mai puțin decât copiii cu părinți permisivi.

A.
Stil
parental
(i) Stil
parental(J) Media
diferențelor (I –
J) Abaterea
standard P
Permisiv Autoritar 1,94 0,61 0,01
Democratic 1,97 0,59 0,007
Neimplicat 1,74 0,78 0,16

B.

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

74
Stil
Parental( I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Autoritar Democratic -0,03 0,55 1,00
Neimplicat -0,20 0,75 1,00
Permisiv -1,94 0,61 0,01

C.
Stil
Parental (I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Democratic Autoritar -0,03 0,55 1,00
Neimplicat -0,23 0,73 1,00
Permisiv -1,97 0,59 0,007

D.
Stil
ParentaI (I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Neimplicat Autoritar 0,20 0,75 1,00
Democratic 0,23 0,73 1,00
Permisiv -1,74 0,78 0,16
Tabel IV – Analiza variațiilor comportamentului anxios pe domeniul
psihomotor in timpul activitatilor in functie de stilul parental

A.
Stil
parental
(I) Stil
parental(J) Media
diferențelor (I –
J) Abaterea
standard P
Permisiv Autoritar 1,53 0,55 0,03
Democratic 1,63 0,52 0,01
Neimplicat 1,17 0,69 0,56

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

75
B.
Stil
Parental( I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Autoritar Democratic 0,09 0,49 1,00
Neimplicat -0,36 0,66 1,00
Permisiv -1,53 0,55 0,03

C.
Stil
Parental (I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Democratic Autoritar -0,09 0,49 1,00
Neimplicat -0,45 0,65 1,00
Permisiv -1,63 0,52 0,01

D.
Stil
ParentaI (I) Stil
parental(J) Media
diferențelor I -J Abaterea
standard P
Neimplicat Autoritar 0,36 0,66 1,00
Democratic 0,45 0,65 1,00
Permisiv -1,17 0,69 0,56
Tabel V – Analiza variațiilor comportamentului anxios pe domeniul socio –
afectiv in timpul pauzei in functie de stilul parental

Ob.4. Evidențierea diferențelor semnificative existente între copiii anxiosi și cei mai
puțin anxiosi în funcție de genul acestora.
Analizând variațiile în manifestarea comportamentului de anxietate în funcție de gen
pentru grup ul de subiecți din cadrul acestui studiu s -au constat diferențe semnificative, în
sensul că fetele manifestă mai frecvent decât băieții comportament de ansietate.

3.9. Concluzii le cercetarii

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

76

 Pe baza observațiilor efectuate, anxietatea la copii poate fi asociată cu anumite
tulburări de conduită specifice vârstei școlare mici. (fuga, vagabondajul, mutismul
electiv, opoziționismul provocator, deficitul de atenție și hiperactivitatea).
 Manifestarea comportamentului de anxietate în grupul de copii studiați d iferă în
funcție de stilul parental pe care părinții copilului îl adoptă.
 Comportamentul de anxietate determină tulburări de relaționare a școlarului mic atât
în context familial cât și în cel educațional.
 Un stil parental definit prin lipsa controlului și a afecțiunii sau exagerarea acestora
determină revolta copilului în mediul educational.
 Intre comportamentele copiilor din timpul activitatilor și din timpul pauzei, în funcție
de cele patru stiluri parentale s -au relevat diferențe semnificative.
 Copii i cu părinți permisivi au manifestat mai frecvent comportament anxios fata
copiii cu părinți democratici.
 Intre subiecții de gen feminin și subiecții de gen masculin s -au identificat diferențe
semnificative în manifestarea comportamentului de anxietate, î n sensul că din subiecții
incluși în studiu fetele au manifestat acest comportament mai frecvent.
 Intre comportamentul de anxios al copiilor cu părinți autoritari și cel al elevilor cu
părinți democratic nu există variații semnificative, aceștia manifestân du-se în același
mod.
 Manifestarea comportamentului de anxietate la copiii cu părinți permisivi și cel al
copiilor cu părinți neimplicați nu diferă la nivel global, însă există diferențe sesizate la
nivelul mediilor dintre scorurile obținute la grila de observație, în sensul că cele două
categorii de copii în context educational manifestă revolta în mod asemănător.
Asadar, rezultatele acestui studiu mă determină să susțin afirmațiile Dianei Baumrind
conform cărora atât permisivitatea, cât și restrictivit atea exagerată în educarea copilului duc la
o dezvoltare deficitară a copilului. Părinții autoritari, prin rigiditatea impunerii regulilor, prin
asprime și neatenție la nevoile copiilor determină la aceștia un slab control al propriului
mediu de viață. Ace știa se simt captivi, furioși și temători să se exprime. Părinții democtatici
le acordă copiilor suficientă libertate în limite rezonabile, dar isi doresc să le impună mai
multe restricții în domeniile în care ei au vederi sau cunoștințe mai largi. O aseme nea
disciplină le dă copiilor posibilitatea de a explora mediul încojurător și de a câștiga
competență interpersonală.

Carmen VINTILĂ EFECTELE STILURILOR PARENTALE ASUPRA

COMPORTAMENTELOR ANXIOASE LA COPII

77
Deși relația părinților permisivi cu copiii lor este bazată pe multă afecțiune,
disciplinarea inconstantă și favorizarea manifestării lib ere a impulsurilor copiilor stimulează
la aceștia dezvoltarea unui comportament impulsiv, necontrolat.
Se pare că dragostea parentală singură nu este suficientă pentru a conduce la o
dezvoltare socială pozitivă a copilului. Un anumit grad de control parent al este necesar dacă
se dorește dezvoltarea optimă a copilului. Stilurile parentale influențează așadar
comportamente anxioase la copil în mediul educational și determină greul de adaptare a
acestuia la normele educative.

Carmen VINTILĂ

78
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL I II – de lucrat

1. Cosmovici A., Iacob L., 1998, Psihologie școlară, Ed. Polirom Iași,
2. Crețu E., 1999, Psihopedagogie școlară pentru învățământul primar, Ed. Aramis,
București
14. DSM -IV, 1994, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. Fourth
Edition, American Psychiatric Association
15. Golu M.,1993, Dinamica personalității, Ed.Științifică. București
16. Golu P., Zlate M., Verza E., 1998, Psihologia copilului , Ed. Didactică și Pedagogică,
București
17. Golu P., Golu I.,2003,Psihologia educațională, Ed. Mirton, București
27. Piaget J., Inhelder B.,1973, Psihologia copilului, Ed. Didactică și Pedagogică,
București
28. Radu I.,1993, Metodologia psihologică și analiza datelor, Ed. Sincron
29. Șchiopu U., Verza E., 1998, Psihologia vârstelor, Ed.Didactică și Pedagogică,
București

CONCLUZII pt toata lucrarea

…..
…

Carmen VINTILĂ

79
BIBLIOGRAFIE FINALA: de lucrat
 ABRUDAN B.A. , JITARIU C.A.(2012) , Dezvoltarea copilului de la întrebări si
neliniști, la sprijin, Pitești: ED. DIANA
 CLARK L. (2010), SOS Ajutor pentru părinți , Ghid practice de rezolvare a
problemelor comportamentale ale copiilor , Cluj-Napoca:Editura RTS
 DUMITRU C.M. (2012), Managementul stresului organizational, București : Pro –
Universitaria
 FABER A., MAZLISH E. (2012), Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si
cum sa -i ascultam pentru ca ei sa ne vorbească, București: EdituraTeora
 GOLEMAN D.(2008), Inteligenta emotional, București:Curtea Veche Publishing
 KALLAY E. , CATRINEL S.(2010), Dezvoltareacompețenteloremoționaleșisociale la
preșcolari, ghidpracticpentrueducatori, Cluj -Napoca: Editura ASCR
 LAWRENCE C.(2014), Rețete împotriva ingrijorării, Bucuresti:Editura Trei
 MAURICE j. E., STEVEN E.T., BRIAN S. F.(2012) , Inteligența emoțională în
educația copiilor, Bucuresti:CurteaVeche Publishing
 MUNTEAN A.(2009), Pshiologia dezvoltării umane, Iași: Editura Polirom
 THOMAS J. , GILLES A. (2012), Cum să aveți un copil ate nt și concentrat, București:
Editura Teora
 THOMPSON M., LAWRENCE J. C., CATHERRINE O. G. (2016), Mama, sunt
tachinat, cum să -ți ajuți copilul să facă față problemelor vieții sociale,
București:Editura Trei
 STOICA M.(2009), Pedagogie și pshiologie, pentruexamene de definitivare și grade
didactice, Craiova:Editura Gheorghe Alexandru

Carmen VINTILĂ

80
ANEXA I
Grilă de observație

Data:
Elev:
Clasa:
Vârsta:
Al. Domeniul socio -afectiv (în
timpul activitatii)

Domeniul socio -afectiv (în timpul activitatii )
1. Răspunde fără a fi numit în
timpul orei. 7.Plânge atunci când nu reușește într -o sarcină.
2. Negociază sarcinile primite cu
cadrele didctice. 8. Nu recunoaște propriile greșeli.
3. Vorbește urât colegilor. 9. Nu inițiază conversații cu colegii în vederea rezolvării
sarcinilor primite.
4. Refuză activitățile care se
desfășoară în grup. 10. Este timid, retras.
5. Este gălăgios.
11 .Nu își găsește rechizitele, nu are manuale, caiete, pix,
creioane etc.
6. Este agresiv. 13.Refuză chiar de la început orice tip de activitate, motivând
că este plictisitoare.

Carmen VINTILĂ

81
A2. Domeniul socio -afectiv (în timpul
pauzei)
Domeniul socio -afectiv (în timpul pauzei)
1 .Nu participă la jocurile organizate de
colegii săi.

7. Insultă cadrele didactice din școală în lipsa
lor.
2.Inițiază conflicte fizice și verbale. 8. Insultă cadrele didactice în prezența lor.
3. Intârzie din pauză după ce s -a sunat de
intrare. 9. Nu respectă regulile jocurilor în care se
implică alături de colegi.
4. Manifestă verbal indiferență la toate
observațiile care i se fac. 10. Plânge atunci când i se cere să desfășoare
o activitate.
5. Se laudă cu prietenii săi mai mari cu care
amenință ca ar putea rezolva niște conflicte. 11. Nu inițiază jocuri cu ceilalți copii.
6. Vorbește urât colegilor. 12. Ironizează colegii.

Bl. Domeniul psiho -motor (în timpul
activitatilor) Domeniul psiho -motor (în timpul
activitatilor)
1. Vorbește cu colegii în timpul lecției. 7. Este mereu agitat.
2. Se joacă cu diverse obiecte. 8. Iși întrerupe colegii din rezolvarea anumitor
sarcini fără motiv.
3. Se ridică din bancă și circulă prin clasă 9. Nu privește în ochii interlocutorului (coleg,
învățător).
4. Aruncă cu diverse obiecte de pe bancă. 10. Reacționează agresiv la critici.
5. Refuză să meargă la tablă când este
solicitat 11. Dacă este atins de un coleg(din greșeală)
reacționează violent.
6. Manifestă anumit tic motor în
comunicarea cu cadrele didactice. 12. Se înfurie atunci când este pedepsit.

Carmen VINTILĂ

82
B2. Domeniul psiho -motor (în timpul
pauzei) Domeniul psiho -motor (în timpul pauzei)
1. Refuză orice tip de activitate. 7. Este agitat.
2. Pleacă de la ore. 8. Preferă jocurile violente.
3. Iși împinge colegii pe hol. 9. Iși însușește obiecte care nu -i aparțin.
4. Strică obiecte din sala de clasă sau din
școală. 10. Este violent cu colegii.
5. Nu se ridică din bancă 11. Iși învinovățește colegii pentru propriile
greșeli.
6. Aleargă 12. Lovește banca în mod repetat pentru a -i
irita pe ce din jurul său

Carmen VINTILĂ

83
ANEXA2
Nume:
Chestionar
Vă rugăm să bifați în fiecare casetă o singură afirmație cu care sunteți în totalitate de
acord:
I.
1. Regulile referitoare la conduita copilului nu sunt necesare.
2. Părinții au mereu în vedere cererile și dorințele copilului.
3. Părinții pedepsesc întotdeauna purtarea rea a copilului.
4. In relația cu copilul, părintele își manifestă afecțiunea cât mai des cu putință.

II.
1 .Copilul manifestă un comportament matur în relația cu părinții
2. Nu se impun reguli în privința modului de comportare a copilului.
3. Părinții nu sunt răspunzători pentru greșelile copilului.
4. Independența copilului este condiție a bunei dezvoltări.

III.
1. Atunci când copilul plânge pentru a nu fi pedepsit, părinții pot renunța la pedeapsă.
2. Părinții nu sunt obligați să sprijine copilul în activitățile sale.
3. Regulile referitoare la conduita copilului sunt necesare și se stabilesc împreună cu
acesta.
4. Părinții nu sunt nevoiți să justifice copilului pedepsele aplicate.

IV
1. Responsabilitatea în ceea ce privește deciziile legate de problemele copilului nu aparține
părinților.
2. O caracteristică importantă a unui bun părinte este indulgența.
3. Manifestarea afecțiunii față de copil se face cu moderație
4. In sancționarea unui comportament necorespunzător, părinții își mențin decizia luată.

V.
1. Părinții își manifestă afecțiunea în momentele potrivite.

Carmen VINTILĂ

84
2. Sunt situații în care, sintagma ―Bătaia este ruptă din rai!’* este utilă în educarea copilului.
3. Părintele nu așteaptă maturitate din partea copilului.
4. Copilul se poate dezvolta și fără implicarea părintelui.

VI
1. Părinții impun standarde educaționale clare.
2. Copilul este liber să decidă soluțiile la problemele care -1 privesc.
3. Atunci când copilul greșește, părinții pot să -i ignore comportamentul.
4. Relația părinți -copii pentru a fi eficientă are la bază comunicarea și colaborarea dintre
aceștia.

Autoritar: 1 -3, II-I, III-4, IV -3, V-2, VI -1
Autorizat: 1 -2, II-4, III -3, IV -4, V-l,VI-4
Neglijent: 1 -1, II-3,III-2, IV -1, V-4,VI-3
Permisiv: 1 -4, II-2, III -1, IV -2, V-3,VI-2