PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT [609309]
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE ECONOMICE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT –
CONTABILITATEA, AUDITUL ȘI GESTIUNEA AFACERILOR
ANALIZ Ă FINANCIAR Ă APROFUNDAT Ă
Conf.univ.dr. Dorina Popa
Oradea, 2012
1
CUPRINS
CAPITOLUL I: ROLUL ȘI IMPORTAN ȚA SITUA ȚIILOR FINANCIARE PENTRU
ANALIZA FINANCIAR Ă ………………………………………….. …………………………………………… .. 4
1.1. COMUNICAREA FINANCIAR Ă. MEDIUL INFORMA ȚIEI FINANCIARE ………………………………… 4
1.1.1. Informa ția contabil ă și informa ția financiar ă ………………………………………….. ……… 4
1.1.2. Utilizatorii informa ției contabile și financiare………………………………… ………………. 8
1.1.3. Calit ăți pretinse informa ției contabile și financiare ……………………………….. ……… 13
1.3. INFLUEN ȚA MEDIULUI ASUPRA MODEL ĂRII SITUA ȚIILOR FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII 14
1.3.1. Influen ța naturii activit ății ………………………………………… ………………………………. 15
1.3.2. Influen ța factorilor juridico-economici ………………. ……………………………………….. 16
1.3.3. Influen ța rela țiilor cu partenerii de afaceri ……………….. …………………………………. 16
1.3.4. Influen ța dimensiunii întreprinderii………………….. …………………………………………. 1 7
1.3.5. Influen ța orient ărilor strategice ……………………………. ……………………………………. 17
1.3.6. Influen ța orient ărilor tactice și a condi țiilor conjuncturale …………………………. ….. 18
1.4. FUNC ȚIILE SITUA ȚIILOR FINANCIARE ………………………………………….. ……………………….. 20
CAPITOLUL II: POZI ȚIA FINANCIAR Ă A ÎNTREPRINDERII – ANALIZA PRIN
METODA MASELOR BILAN ȚIERE ………………………………………. ……………………………… 23
2.1. INTERPRET ĂRI ALE BILAN ȚULUI ………………………………………….. ……………………………… 23
2.1.1. Definiri ale bilan țului ………………………………………. ………………………………………. 23
2.1.2. Abord ări privind bilan țul ………………………………………… ………………………………… 24
2.1.3. Analiza comparativ ă a bilan țurilor …………………………………….. ………………………. 26
2.2. BILAN ȚUL PATRIMONIAL ………………………………………….. ………………………………………. 28
2.2.1. Structura bilan țului patrimonial ……………………………. ……………………………………. 28
2.2.2. Rolul și limitele bilan țului patrimonial ……………………………. …………………………… 38
2.3. BILAN ȚUL FINANCIAR SAU BILAN ȚUL LICHIDITATE -EXIGIBILITATE …………………………….. 42
2.3.1. Construc ția bilan țului lichiditate-exigibilitate ……………….. ……………………………… 42
2.3.2. Analiza bilan țului lichiditate – exigibilitate ……………… …………………………………… 46
2.3.3. Rolul și limitele bilan țului lichiditate-exigibilitate ……………….. ………………………… 52
2.4. BILAN ȚUL FUNC ȚIONAL ………………………………………….. ………………………………………… 55
2.4.1. Construc ția bilan țului func țional ……………………………………… …………………………. 55
2.4.2. Analiza bilan țul func țional “orizontal” …………………………… …………………………… 60
2.4.4. Rolul și limitele bilan țului func țional ……………………………………… …………………… 70
CAPITOLUL III: ANALIZA PERFORMAN ȚELOR ÎNTREPRINDERII ………………….. 73
3.1. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE : ROL ȘI ABORD ĂRI ………………………………………….. …….. 74
3.2. STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE – ÎNTRE REGULI CONTABILE ȘI STANDARDE 76
3.3. ANALIZA PERFORMAN ȚELOR ÎNTREPRINDERII ÎN TERMENI DE REZULTAT UTILIZÂN D
SOLDURILE ÎN CASCAD Ă (SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE ) …………………………………. 81
3.3.1. Marja comercial ă ………………………………………….. ………………………………………… 83
3.3.2. Produc ția exerci țiului ……………………………………… ……………………………………….. 83
3.3.3. Valoarea ad ăugat ă ………………………………………….. ………………………………………. 84
3.3.4. Rezultatul brut al exploat ării ……………………………………….. ……………………………. 86
3.3.5. Rezultatul exploat ării ……………………………………….. ………………………………………. 87
3.3.6. Rezultatul curent …………………….. …………………………………………… ………………….. 88
23.3.7. Rezultatul brut al exerci țiului ……………………………………… ……………………………… 91
3.3.8. Rezultatul net al exerci țiului………………………………………. ………………………………. 91
3.4. ANALIZA PERFORMAN ȚELOR ÎNTREPRINDERII ÎN TERMENI DE FLUX ……………………………. 92
3.4.1. Capacitatea de autofinan țare și autofinan țarea ………………………………………. …….. 92
3.4.2. Fluxurile nete de trezorerie (cash-flow-ul) …………………………………………… ………. 96
CAPITOLUL IV: TABLOURILE DE FLUX – INSTRUMENTE DE A NALIZĂ A
MODIFIC ĂRII POZI ȚIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII ………………. ……………. 100
4.1. TIPURI DE FLUXURI ȘI TABLOURI DE FLUX …………………………………………… ………………. 101
4.2. TABLOURI BAZATE PE FLUXURI DE FONDURI ………………………………………….. ……………. 103
4.2.1. Construc ția și interpretarea tablourilor fluxurilor de fonduri . ………………………… 104
4.2.2. Tabloul de finan țare prev ăzut de Planul Contabil General Francez (PCG 1982) . 110
4.2.3. Limite ale tablourilor fluxurilor de fonduri ………………………………………….. …….. 115
4.3. TABLOURI BAZATE PE FLUXURI DE TREZORERIE ………………………………………….. ……….. 116
4.3.1. Conceptul de trezorerie ……………….. …………………………………………… …………….. 116
4.3.2. Utilitatea tablourilor fluxurilor de trezore rie ……………………………………….. …….. 117
4.3.3. Con ținutul tabloului fluxurilor de trezorerie ……… ……………………………………….. 119
4.3.4. Interpretarea tabloului fluxurilor de trezor erie ………………………………………. …… 124
4.3.5. Limitele tablourilor fluxurilor de trezoreri e …………………………………………. …….. 124
CAPITOLUL V: ANALIZA SITUA ȚIILOR FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII
PRIN METODA RATELOR …………………………. …………………………………………… …………. 126
5.1. IMPORTAN ȚA ANALIZEI PE BAZA RATELOR ………………………………………….. ……………… 126
5.1.1. Definirea ratelor …………………….. …………………………………………… ………………… 126
5.1.2. Utilitatea ratelor ……………………. …………………………………………… …………………. 129
5.1.3. Limite ale analizei ratelor financiare ….. …………………………………………… ……….. 130
5.1.4. Clasificarea ratelor ………………….. …………………………………………… ……………….. 131
5.2. RATELE DE CARACTERIZARE A MODALIT ĂȚ ILOR DE REALIZARE A ECHILIBRULUI FINANCIAR
………………………………………….. …………………………………………… ………………………………. 134
5.2.1. Rate de structur ă calculate pe baza situa țiilor financiare ……………………………. … 134
5.2.2. Rate de lichiditate și solvabilitate……………………………… ………………………………. 144
5.2.3. Rate de finan țare………………………………………… ………………………………………….. 148
5.3. RATELE DE GESTIUNE ………………………………………….. …………………………………………. 1 50
5.3.1. Ratele de gestiune general ă a activelor și pasivelor ………………………………… …… 151
5.3.2. Ratele de gestiune a stocurilor ………… …………………………………………… ………….. 154
5.3.3. Ratele de gestiune a clien ților și furnizorilor ……………………………… ……………….. 158
5.4. RATELE DE RENTABILITATE ………………………………………….. …………………………………. 160
5.4.1. Rate de marj ă ………………………………………….. …………………………………………… . 160
5.4.2. Rata rentabilit ății economice ……………………………….. ………………………………….. 162
5.4.3. Rata rentabilit ății financiare ………………………………. ……………………………………. 165
5.5. UTILIZAREA COMBINAT Ă A RATELOR ÎN ANALIZA ST ĂRII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERILOR
………………………………………….. …………………………………………… ………………………………. 168
5.5.1. Metoda Credit – Men …………………… …………………………………………… ……………. 169
5.5.2. Metoda scorurilor …………………….. …………………………………………… ………………. 171
CAPITOLUL VI: SITUA ȚIILE FINANCIARE PREVIZIONATE …………………. ………… 175
6.1. ROLUL ȘI IMPORTAN ȚA SITUA ȚIILOR FINANCIARE PREVIZIONATE PENTRU ANALIZA
FINANCIAR Ă A ÎNTREPRINDERII ………………………………………….. …………………………………… 175
6.2. ELABORAREA SITUA ȚIILOR FINANCIARE PREVIZIONATE …………………………………………. 180
6.2.1. Previziunea cifrei de afaceri ………….. …………………………………………… …………… 181
6.2.2. Estimarea elementelor contului de rezultate …………………………………………… …… 185
36.2.3. Estimarea elementelor bilan țului ………………………………………. ……………………… 187
6.2.4. Previziunea fluxurilor de numerar ………. …………………………………………… ………. 191
6.3. ANALIZA SITUA ȚIILOR FINANCIARE PREVIZIONATE ………………………………………….. …… 193
6.4. ROLUL SIMUL ĂRII ÎN CREȘTEREA FLEXIBILIT ĂȚ II PREVIZIUNII SITUA ȚIILOR FINANCIARE . 194
BIBLIOGRAFIE ……………………………….. …………………………………………… ……………………. 197
4
Capitolul I: ROLUL ȘI IMPORTAN ȚA SITUA ȚIILOR FINANCIARE
PENTRU ANALIZA FINANCIAR Ă
1.1. Comunicarea financiar ă. Mediul informa ției financiare
1.1.1. Informa ția contabil ă și informa ția financiar ă
Globalizarea economic ă este de mai mult timp un fenomen generat de realit ăți de
necontestat, îmbr ăcând forme complexe, uneori greu de descifrat. Inte nsificarea ei în ultima parte
a secolului XX a creat noi probleme, a c ăror rezolvare nu mai este posibil ă folosind acela și
instrumentar știin țific valabil cu mul ți ani în urm ă.
Unul din impulsurile care a determinat într-o oare care m ăsur ă globalizarea economic ă l-a
constituit apari ția și dezvoltarea corpora țiilor multina ționale, acestea fiind considerate în prezent
operatori economico-financiari globali.
Pe fondul diversific ării și globaliz ării produc ției, valoarea ad ăugat ă creat ă în activit ățile
desf ăș urate în str ăin ătate a crescut în ritmuri mai sus ținute decât cea ob ținut ă pe pia ța intern ă,
rezultând a șa numitele “megafirme” care realizeaz ă vânz ări în str ăin ătate ce dep ăș esc un miliard
de dolari. În aceste condi ții, administrarea corect ă și eficient ă a activelor de ținute în str ăin ătate a
devenit pentru corpora țiile multina ționale un obiectiv extrem de important, de care dep inde în
mod nemijlocit viteza cu care î și fac sim țit ă prezen ța pretutindeni în lume.
Obiectivul major al corpora țiilor se intersecteaz ă cel mai adesea cu cerin țele specifice ale
referen țialelor contabile astfel încât rezultanta – situa țiile financiare – s ă poat ă furniza
informa țiile contabile solicitate de proprietarii acestora și al ți utilizatori.
Apare în acest mod fenomenul de comunicare financiar ă definit ca posibilitatea de a
furniza informa ții contabile și financiare cu ajutorul situa țiilor financiare și analizei financiare,
astfel încât mediul extern al întreprinderii s ă fie satisf ăcut.
Din acest mod de definire al comunic ării financiare se desprind urm ătoarele tr ăsături:
a) comunicarea financiar ă furnizeaz ă informa ții contabile și financiare – doi produ și diferi ți
atât ca surs ă de furnizare cât și ca finalitate;
b) sursele de furnizare a informa țiilor le constituie situa țiile financiare pentru informa țiile
contabile și sistemele de indicatori economico-financiari pent ru informa țiile financiare;
5c) destina ția informa țiilor o reprezint ă mediul extern al întreprinderii format pe de o par te din
proprietarii de întreprinderi, salaria ți, stat etc. iar pe de alt ă parte din institu țiile financiare
care “furnizeaz ă” capitalul acestora.
În situa ția corpora țiilor multina ționale care și-au extins produc ția și marketingul dincolo
de grani țele unei ță ri comunicarea financiar ă este determinat ă de furnizarea de informa ții între
sediul corpora ției și filialele sale. Produc ția interna țional ă reprezint ă o activitate creatoare de
valoare ad ăugat ă, aflat ă sub proprietatea, controlul și organizarea unei firme (sau unui grup de
firme) dincolo de hotarele sale na ționale. 1
Comunicarea financiar ă “furnizeaz ă” atât informa ții contabile cât și informa ții financiare
pentru mediul extern al întreprinderii (fig. nr. 1. 1.)
(contabili)
(anali ști financiari)
Fig. nr. 1.1. Reprezentarea grafic ă a comunic ării financiare
Apare în cadrul procesului de comunicare financiar ă fenomenul de armonizare a
informa țiilor contabile și financiare determinate de particularit ățile referen țialelor contabile, în
cadrul c ărora procesul de ob ținere a informa țiilor contabile este supus unor tratamente diferite .
Însumarea informa țiilor contabile între sediu și filiale în cadrul corpora țiilor conduce la
ob ținerea situa țiilor financiare consolidate care intereseaz ă:
a) proprietarii corpora ției pentru a analiza rentabilitatea capitalului inv estit;
b) institu țiile financiare care furnizeaz ă capitalul necesar pentru sus ținerea strategiilor de
dezvoltare și extindere a activit ății;
c) investitorii care sunt interesa ți în ob ținerea de informa ții pentru rentabilitatea financiar ă și
a rela ției acesteia cu riscul;
d) corpora ția îns ăș i pentru a-și cunoa ște posibilit ățile de autofinan țare și a-și dimensiona
sursele proprii de finan țare.
1 J.H. Dunning, , Multinational Entreprises and Global Economy , Adelison, Wesley, London, 1993, pag. 71. ÎNTREPRINDERE Informația
contabil ă
Informația
financiar ă • Proprietari
• Salaria ți
• Manageri
• Statul
• Întreprinderea
îns ăș i
• Institu țiile
financiare
Mediul extern COMUNICARE FINANCIAR Ă
6Fără comunicarea financiar ă, corpora țiile și-ar desf ăș ura activitatea într-un mediu izolat,
cel mai adesea sortit e șecului. Se poate afirma c ă atât în cazul întreprinderilor cât și al
corpora țiilor comunicarea financiar ă ocup ă un loc central în universul economic al acestora,
constituind aparatul respirator pentru schimb de ox igen cu mediul economic.
Dac ă practicile de informare contabil ă și financiar ă relev ă un ansamblu de obliga ții
explicite, impuse prin texte juridice, ele tind de asemenea s ă se insereze în cadrul politicilor de
comunicare adoptate de întreprinderi în coeren ță cu orient ările generale de dezvoltare stabilite.
Politica de comunicare constituie una din pârghiil e ce permite întreprinderii s ă-și
administreze rela țiile cu comunitatea financiar ă. Posibilitatea de a duce o astfel de politic ă pare
rezervat ă marilor întreprinderi ale c ăror titluri sunt negociate pe pia ța financiar ă. Cu toate
acestea, deschiderea unei pie țe secundare accesibil ă unit ăților de dimensiuni mai restrânse
lărge ște notabil cercul întreprinderilor susceptibile de a dezvolta o orientare de acest tip.
Imaginea întreprinderii printre geran ții de portofolii, investitorii individuali și institu ționali,
anali știi financiari, presa specializat ă și, în general, în public condi ționeaz ă evolu ția bursier ă a
titlurilor acesteia. De altfel, ea determin ă posibilitatea de a plasa noile emisiuni și de a utiliza
pie țele de capitaluri ca surse de fonduri pentru întrep rinderi.
În plus, necesitatea de a preg ăti imaginea întreprinderii r ăspunde unui imperativ defensiv.
În m ăsura în care ea contribuie la îmbun ătățirea previziunilor pe care pia ța le exprim ă referitor la
rezultatele și riscurile viitoare, se poate evita o subcapitaliz are susceptibil ă s ă creeze o
vulnerabilitate real ă a întreprinderii în fa ța eventualelor manevre ostile ce ar putea fi ini țiate de
unii concuren ți.
Aceast ă politic ă de informare apare inseparabil ă de politica de comunicare global ă a
întreprinderii. În aceste condi ții, difuzarea activ ă a unei informa ții financiare fiabile, clare și
regulate, apare nu numai ca r ăspuns la un imperativ al gestiunii financiare, ci și ca expresie a
unui imperativ de politic ă general ă.
Instrumentele comunic ării financiare, a șa cum am mai men ționat, sunt reprezentate de
informa ția contabil ă și informa ția financiar ă. Dac ă pentru contabilitate și mediul s ău intereseaz ă
informa ția contabil ă, pentru analiza financiar ă intereseaz ă informa ția financiar ă, care, se poate
spune c ă reprezint ă rezultatul prelucr ării informa ției contabile cu ajutorul indicatorilor
economico-financiari.
Rezult ă c ă informa ția financiar ă are urm ătoarele tr ăsături definitorii:
a) este rezultatul prelucr ării informa țiilor contabile;
b) instrumentele de prelucrare sunt reprezentate de in dicatorii economico-financiari;
c) produc ătorii de informa ție financiar ă sunt anali știi financiari;
d) mediul la care se adreseaz ă este mediul financiar.
Așa cum rezult ă și din figura de mai jos, informa ția financiar ă este rezultatul unor
transform ări succesive ale opera țiunilor patrimoniale reflectate în situa țiile financiare.
7
Opera țiuni inf. inf.
patrimoniale contabile financiare
Opera țiuni inf. inf.
patrimoniale contabile financiare Med iul extern
financiar
Fig. nr. 1.2. Procesul de ob ținere a informa țiilor financiare
Calitatea informa ției financiare este determinat ă de calitatea informa ției contabile, între
cele dou ă categorii de informa ții existând o serie de caracteristici prin care se diferen țiaz ă,
eviden țiate în tabelul nr. 1.1:
Tabelul nr. 1.1. Analiza comparativ ă între informa ția contabil ă și financiar ă
Caracteristica Informa ția contabil ă Informa ția financiar ă
Procedeu de
ob ținere Prelucrarea opera țiilor
patrimoniale cu ajutorul
conturilor Prelucrarea informa țiilor contabile
utilizând indicatori economico-financiari
Sursa de
furnizare Situa țiile financiare Situa țiile financiare prelucrate
(Indicatori economico-financiari)
Produc ători Contabili Anali ști financiari
Utilizatori Proprietari
Salaria ți
Stat
Întreprinderea îns ăș i Proprietari
Institu ții financiare
Pia ța de capital
Noii investitori
Structura informa țiilor financiare este diversificat ă, în func ție de indicatorii economico-
financiari utiliza ți, astfel putându-se distinge:
– informa ții financiare pentru caracterizarea modalit ăților de realizare a echilibrului
financiar;
– informa ții financiare pentru aprecierea gestiunii patrimoni ului;
– informa ții financiare pentru caracterizarea rentabilit ății;
– informa ții financiare ob ținute prin utilizarea combinat ă a diferitelor rate.
Aprecierea st ării financiare a unei întreprinderi se va realiza a stfel prin utilizarea acestor
categorii de informa ții financiare, care dup ă prelucrarea de c ătre analistul financiar vor permite:
a) eviden țierea punctelor tari și slabe în pozi ția și performan ța financiar ă a întreprinderii;
b) analiza oportunit ăților pe care le are întreprinderea, inclusiv a avan tajului competitiv fa ță de
concuren ți;
SITUATII
FINANCIARE
Sisteme
de indicatori
economico-
financiari • Anali ști
financiari
• Institu ții
financiare
• To ți cei
interesa ți
8c) eviden țierea amenin ță rilor la adresa întreprinderii, care provin de regu l ă din mediul extern al
acesteia.
1.1.2. Utilizatorii informa ției contabile și financiare
În condi țiile producerii muta ției de la concep ția tradi țional ă asupra firmei la viziunea
convertit ă sau transformat ă2, scopul firmei se modific ă de asemenea de la maximizarea bog ăției
proprietarilor la satisfacerea, la un nivel rezonab il, a intereselor majore ale stakeholder-ilor, ceea
ce implic ă luarea în considerare a variet ății intereselor și necesit ăților acestora.
Conceptul de “stakeholderi”, tradus în limba român ă prin termenul “interesa ți” 3,
desemneaz ă categorii de persoane și/sau organiza ții ale c ăror interese sunt afectate de
modalit ățile de concepere și desf ăș urare a activit ăților firmei, de m ărimea și reparti ția veniturilor
acesteia, devenind utilizatori ai informa țiilor contabile și financiare furnizate de situa țiile
financiare.
Obiectivul situa țiilor financiare generale este furnizarea de inform a ții despre pozi ția
financiar ă, performan ța și fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, care sunt utile unei game
largi de utilizatori în luarea de decizii economice4, de aici rezultând importan ța deosebit ă
acordat ă beneficiarilor de informa ție.
Așa cum se arat ă în cadrul general IASC, aproape to ți utilizatorii folosesc informa ții în
vederea lu ării de decizii economice pentru:
– a hot ărî când s ă cumpere, s ă p ăstreze sau s ă vând ă o investi ție de capital;
– a evalua r ăspunderea sau gestiunea managerial ă;
– a evalua capacitatea întreprinderii de a pl ăti și de a oferi alte beneficii angaja ților s ăi;
– a evalua garan țiile pentru creditele acordate întreprinderii;
– a determina politicile de impozitare;
– a determina profitul și dividendele ce pot fi distribuite;
– a elabora și utiliza date statistice despre venitul na țional;
– a reglementa activitatea întreprinderilor.
Beneficiarii informa țiilor sunt clasifica ți în numeroase moduri, în func ție de rela ția în care
se afl ă cu agentul economic respectiv și/sau tipul de informa ție cerut. 5 Astfel, putem vorbi de
utilizatori interni ai informa ției contabile și financiare (managerii și angaja ții societ ății sau
reprezentan ții acestora), utilizatori externi (ac ționarii, creditorii, furnizorii, clien ții, statul,
publicul) și respectiv utilizatori intermediari, reprezenta ți de anali știi financiari și presa de
specialitate.
2 Th. A. Kochan, M. Useen, Transforming Organization , Oxford University Press, New York, 1992, pag. 4-7 .
3 Gh. Ionescu, E. Cazan, Adina Negru șa, Management organiza țional , Ed. Tribuna Economic ă, Bucure ști, 2001,
pag. 321.
4 Standardele Interna ționale de Contabilitate 2001, Ed. Economic ă, Bucure ști, pag. 93.
9
1. Utilizatori interni
• Managementul firmei utilizeaz ă sau ar trebui s ă utilizeze în mod frecvent analiza
propriilor rezultate și performan țe financiare prin raportare la rezultatele înregist rate la nivelul
ramurii sau al concuren ților, pentru a-și localiza astfel propria pozi ție. De asemenea politica de
achizi ții și fuziuni este fundamental bazat ă pe analiza financiar ă, iar firmele țint ă și/sau
poten țialii concuren ți se stabilesc într-o bun ă m ăsur ă pe baza analizei financiare a documentelor
de sintez ă.
Pe baza analizei financiare, conducerea întreprinde rii poate determina nivelul pân ă la care
sau de la care strategiile și opera țiunile pot fi întreprinse, ținând seama atât de obiectivele proprii,
cât și de scopurile și interesele ac ționarilor și creditorilor, cum ar fi: maximizarea averii
ac ționarilor, asigurarea unei structuri financiare cât mai corespunz ătoare, ob ținerea surselor de
finan țare de pe pia ță în condi ții favorabile întreprinderii și asigurarea m ăsurilor privind achitarea
datoriilor la scaden ță .
Obiectivele analizei documentelor de sintez ă de c ătre manageri sunt:
– să permit ă la intervale regulate analiza modului de gestiune trecut, a rentabilit ății,
solvabilit ății, lichidit ății, a riscului financiar al întreprinderii;
– să orienteze deciziile de investi ții, de finan țare, de distribu ție a dividendelor;
– să constituie baza previziunilor financiare ale între prinderii;
– să serveasc ă drept instrument de control al gestiunii.
• Salaria ții sunt interesa ți îndeosebi de securitatea locurilor de munc ă și negocierea
salariilor, pentru majoritatea acestora întreprinde rea reprezentând unica surs ă de venituri.
Salaria ții, precum și sindicatele în calitatea lor de “parteneri social i” sunt interesa ți, în analiza
situa țiilor financiare, de informa țiile privind stabilitatea și profitabilitatea întreprinderii lor,
precum și de informa țiile care le permit s ă evalueze capacitatea întreprinderii de a oferi pos ibile
măriri de salarii, pensii și acordarea altor avantaje, precum și oportunit ăți profesionale.
În unele ță ri occidentale (în Fran ța de exemplu), informa țiile solicitate de salaria ți se
reg ăsesc în cadrul unui bilan ț social, document impus întreprinderilor care angaj eaz ă cel pu țin
trei sute de salaria ți. Informa țiile cuprinse în bilan țul social se refer ă la: angajarea și oferta de
locuri de munc ă; remunerarea, cheltuielile de protec ție social ă și participarea la profit; condi țiile
de igien ă, de securitate și alte condi ții de munc ă; formarea profesional ă; rela țiile profesionale;
condi țiile de via ță ale salaria ților, în m ăsura în care acestea depind de întreprindere.
5 N. Georgescu, Analiza bilan țului contabil , Ed. Economic ă, Bucure ști, 1999, pag. 248-254.
10 2. Utilizatori externi
a) Furnizorii de capital
• Ac ționarii, investitorii actuali sau poten țiali, sunt interesa ți, în primul rând, de
calcularea valorii întreprinderii, de riscul ineren t investi țiilor în care s-au angajat sau
inten ționeaz ă s ă se angajeze, de performan țele curente ale investi țiilor realizate și a ștept ările
privind rentabilitatea viitoare. Investitorii sunt interesa ți, de asemenea, s ă urm ăreasc ă modul în
care managementul controleaz ă și orienteaz ă resursele întreprinderii în interesul ac ționarilor,
astfel încât s ă poat ă eviden ția managementul eficient și s ă ia decizii în consecin ță .
Investitorii au nevoie de informa ții pentru a decide dac ă ar trebui s ă cumpere, s ă p ăstreze
sau s ă vând ă p ărți de capital. Cum valoarea ac țiunilor pe pia ța financiar ă depinde de nivelul
viitor al profiturilor și de riscul la care este expus capitalul, ac ționarii sunt interesa ți și de nivelul
lichidit ății și al solvabilit ății, ca elemente direct legate de nivelul profituril or, precum și de
determinarea capacit ății întreprinderii de a pl ăti dividende.
Cei care constituie ac ționariatul “stabil” sunt interesa ți în estimarea performan țelor
viitoare ale întreprinderii pe termen mediu și lung.
Informa țiile furnizate de documentele de sintez ă servesc de asemenea analizelor
financiare ale investitorilor, ace știa evaluând rentabilitatea sperat ă de întreprindere în vederea
determin ării beneficiului pe ac țiune și nivelul riscului. Ambele calcule stau la baza op țiunii
acestora pentru a- și forma o imagine asupra întreprinderii la care ar putea deveni ac ționari.
• Creditorii financiari au obiective diferite de cei care particip ă la capitalul social al
întreprinderii, ei urm ărind în principal capacitatea de plat ă a acesteia, respectiv adecvarea
fluxului de lichidit ăți la nivelul îndator ării.
Creditorii pe termen lung, în general, precum și de țin ătorii de obliga țiuni, sunt interesa ți
atât de nivelul lichidit ăților, cât și de solvabilitatea și profitabilitatea întreprinderii. Ei analizeaz ă
capacitatea întreprinderii de a genera disponibilit ăți pe termen lung, nivelul acestora comparativ
cu valoarea dobânzii pe care trebuie s ă o încaseze. În acela și timp, profitabilitatea ofer ă
informa ții referitoare la stabilitatea nivelului profitului în timp, ca o garan ție a capacit ății de
rambursare a împrumuturilor pe termen lung. Princip alii indicatori care îi intereseaz ă pe creditori
sunt: gradul de îndatorare, lichiditatea, solvabili tatea, rentabilitatea costurilor și gradul de
acoperire a cheltuielilor.
• Băncile și al ți investitori sunt o categorie de utilizatori interesat ă îndeosebi de urm ărirea
capacit ății de plat ă și a gradului de îndatorare a firmei, analizând capa citatea întreprinderii de a-
și achita obliga țiile, lichiditatea și solvabilitatea acesteia.
Dac ă b ăncile au acordat credite pe termen scurt, furnizând capitalul necesar continu ării
activit ății curente, acestea vor fi interesate în primul rân d de gradul de lichiditate al
întreprinderii. În cazul în care nivelul lichidit ății nu este suficient de relevant, acestea analizeaz ă
și solvabilitatea, pentru a constata dac ă prin valoarea activelor întreprinderii sunt sufici ent de
11 protejate în cazul neachit ării datoriilor, sau exist ă riscul de a nu putea recupera sumele
împrumutate.
Dac ă b ăncile au acordat credite pe termen lung, ele vor fi interesate de solvabilitatea și
rentabilitatea întreprinderii, de capacitatea acest eia de a genera fluxuri de numerar în timp util.
b) Partenerii de afaceri
• Furnizorii sunt interesa ți de evaluarea solvabilit ății partenerilor comerciali și de alte
informa ții care s ă le permit ă s ă aprecieze dac ă vor fi respectate termenele de plat ă, pentru
ini țierea și dezvoltarea viitoare a afacerilor cu ace știa, pentru cre șterea sau mic șorarea volumului
vânz ărilor prin acordarea, respectiv anularea de facilit ăți comerciale.
• Clien ții sunt interesa ți de informa țiile despre s ănătatea financiar ă a partenerilor în
vederea evalu ării continuit ății activit ății pentru a putea aprecia eventualele efecte nefavo rabile
ale problemelor financiare ale furnizorilor asupra propriilor activit ăți (sc ăderea calit ății,
discontinuit ăți în aprovizionare etc.), în special atunci când su nt interesa ți de o colaborare pe
termen lung cu întreprinderea respectiv ă sau sunt dependen ți de aceasta.
c) Statul
• Administra țiile fiscale. Ca utilizator al informa țiilor furnizate de documentele de
sintez ă, statul, în calitate de “garant al interesului gen eral” 6 este cel mai adesea reprezentat de
Administra ția fiscal ă și î și asigur ă o parte semnificativ ă din veniturile bugetului statului prin
impozitarea întreprinderilor.
În ță rile unde contabilitatea este conectat ă la fiscalitate, informa țiile furnizate de
documentele de sintez ă servesc determin ării masei profitului impozabil, a impozitului pe pr ofit
sau venit, a taxei pe valoarea ad ăugat ă, a celorlalte impozite și taxe. Ele constituie și un mijloc
de control al Administra ției fiscale care are dreptul s ă verifice corectitudinea declara țiilor fiscale.
• Guvernul și organiza țiile cvasiguvernamentale trebuie s ă formuleze politicile
economice, s ă conduc ă economia și s ă monitorizeze anumite zone economice. Prin agregare a
informa țiilor economico-financiare de la nivel microeconomi c, se determin ă indicatorii
macroeconomici pe baza c ărora se pot evalua corect performan țele diferitelor sectoare
economice, și, de asemenea, se poate aprecia feed-back-ul polit icilor promovate și impactul
întreprinderii în mediul înconjur ător.
Datele contabilit ății de întreprindere servesc la întocmirea conturilo r na ționale și la
elaborarea previziunilor macroeconomice, constituin d, în acela și timp, punctul de plecare în
vederea stabilirii subven țiilor publice acordate pentru diverse sectoare sau activit ăți economice.
Totodat ă, institu țiile statului intervin la diferite nivele ale circu itului financiar, prin
modalit ăți diverse asupra ofertei de capital, jucând un rol important în procesul de intermediere
6 N. Feleag ă, I. Iona șcu, Tratat de contabilitate financiar ă, vol. I., Ed. Economic ă, Bucure ști, 1998, pag. 54.
12 financiar ă, organizând și reglând colectarea economiilor popula ției, controlând distribuirea
creditelor c ătre agen ții economici.
De asemenea politicile de privatizare a numeroase s ociet ăți aflate în situa ție de monopol
necesit ă analize financiare aprofundate înainte de punerea în vânzare a ac țiunilor acestor
societ ăți.
• Autorit ățile locale au ca scop asigurarea unor niveluri ridicate de per forman ță
economico-financiar ă în zona de autoritate, inclusiv prin utilizarea pâ rghiilor de care dispun
(acordarea de facilit ăți, atragerea investitorilor etc.) pentru sprijinire a industriilor care sunt
primordiale în zona pe care o administreaz ă.
d) Publicul
Situa țiile financiare pot ajuta publicul prin oferirea de informa ții despre evolu ția recent ă
și tendin țele legate de prosperitatea anumitor întreprinderi și a sferei activit ății acestora, în
evaluarea impactului economic și social al întreprinderii, dar în general publicul are un interes
modest pentru informa țiile economico-financiare, ca urmare a limit ării accesului datorit ă
limbajului specific și absen ței unei literaturi financiare pentru publicul gener al.
3. Utilizatorii intermediari
• Anali știi și consultan ții se reg ăsesc fie ca firme de consultan ță pentru furnizorii de
capital, fie ca agen ții de rating care produc și furnizeaz ă informa ții economico-financiare.
Datorit ă complexit ății și limbajului tehnic al situa țiilor financiare anuale, informa țiile
contabile și financiare devenind mai sofisticate și abundente, iar concuren ța dintre utilizatorii
acestora tot mai acerb ă, tinde s ă creasc ă rolul consultan ților și anali știlor financiari.
Consultan ții (auditori, exper ți) asigur ă verificarea și certificarea conturilor anuale și î și
exprim ă opinia cu privire la realitatea, transparen ța și corectitudinea datelor pe care acestea le
cuprind, pentru a spori încrederea utilizatorilor i nforma țiilor contabile și financiare în
corectitudinea acestora.
Anali știi financiari și presa de specialitate intermediaz ă în țelegerea informa țiilor cuprinse
în documentele de sintez ă și contribuie substan țial la formarea inten ției de investi ții. În ce
prive ște evolu ția analizei financiare în ultimele decenii, pot fi eviden țiate schimb ările
determinate de fenomene precum: explozia produselor informatice adaptate nevoilor de analiz ă
tot mai complexe; dezvoltarea pie țelor bursiere; apari ția de noi instrumente de plasament și
specula ție.
• Organele de urm ărire penal ă sau instan țele de judecat ă apeleaz ă în mod frecvent la
expertiza contabil ă judiciar ă pentru solu ționarea litigiilor între participan ții la activitatea
economico-social ă. Tribunalele se sprijin ă, în bun ă m ăsur ă, pe informa țiile oferite de
documentele financiar-contabile pentru a evalua pos ibilit ățile de redresare a unei întreprinderi
aflat ă în dificultate.
13
1.1.3. Calit ăți pretinse informa ției contabile și financiare
Analiza financiar ă trebuie s ă utilizeze orice surs ă de informa ții susceptibil ă s ă eviden țieze
caracteristicile financiare ale întreprinderii.
Contabilitatea general ă (financiar ă) furnizeaz ă analizei financiare sursa de informa ții cea
mai sistematic ă și mai elaborat ă, chiar dac ă aceast ă surs ă nu e unic ă. Raporturile privilegiate
stabilite între aceste dou ă discipline pot fi justificate prin propriet ățile informa ției contabile,
marcate prin caracterul s ău sistematic, omogenitate relativ ă, aptitudinea de a propune o
reprezentare cantitativ ă și global ă a întreprinderii, precum și utilitate, caracterizat ă prin
inteligibilitate, relevan ță , credibilitate și comparabilitate, aceste ultime caracteristici cal itative
fiind valabile și pentru informa ția financiar ă.
Astfel, propriet ățile informa ției contabile sunt:
1) Reprezint ă o surs ă de informa ții sistematic ă.
Ținerea contabilit ății constituie o obliga ție legal ă pentru orice comerciant, fiind prev ăzute
în plus obliga ții specifice pentru întreprinderile cu anumite cara cteristici juridice sau ce ating o
anumit ă dimensiune.
Aceste dispozi ții generale determin ă întreprinderile de orice form ă s ă procedeze la o
înregistrare sistematic ă a opera țiilor pe care le efectueaz ă, dup ă o organizare care poate varia în
ceea ce prive ște modalit ățile sau ritmul, dar care comport ă în mod necesar o înregistrare
cronologic ă a opera țiilor și întocmirea situa țiilor financiare anuale, care formeaz ă un tot unitar.
Se elaboreaz ă astfel un material susceptibil de a servi ca supor t pentru stabilirea diagnosticului
financiar.
2) Constituie o surs ă de informa ții relativ omogen ă.
Dac ă prezentarea (ob ținerea) informa ției contabile are un caracter sistematic, ea rezult ă
de asemenea prin aplicarea de reguli sau principii relativ omogene. Contabilitatea
întreprinderilor fiind supus ă normaliz ării, se bazeaz ă pe o terminologie și reguli comune,
întocmindu-se documente de sintez ă a c ăror prezentare este identic ă de la o întreprindere la alta.
Aceast ă omogenitate relativ ă a informa ției contabile îmbun ătățește lizibilitatea sa pentru
anali știi financiari și, în general, pentru to ți utilizatorii. Într-o perspectiv ă de diagnostic, ea
permite aplicarea acelora și instrumente de analiz ă pentru întreprinderi diferite. De asemenea, ea
asigur ă o anumit ă permanen ță a metodelor și prezent ărilor contabile, ceea ce autorizeaz ă studiul
evolu ției financiare a întreprinderii în timp. Totodat ă, face posibil ă efectuarea de compara ții între
întreprinderi și realizarea de studii statistice.
3) Asigur ă o reprezentare global ă și cuantificat ă a întreprinderii .
14 Contabilitatea general ă propune o reprezentare global ă a întreprinderii. Contul de profit și
pierdere furnizeaz ă de exemplu o viziune a fluxurilor globale de chelt uieli și venituri ce
traverseaz ă întreprinderea considerat ă ca un tot, f ără ca circula ția intern ă între verigile
organizatorice s ă fie pus ă în eviden ță . La fel, bilan țul furnizeaz ă o situa ție global ă a drepturilor și
obliga țiilor pe care întreprinderea le de ține. O asemenea reprezentare global ă apare adecvat ă și
din punct de vedere al analizei financiare, deoarec e aceasta tinde s ă propun ă o apreciere sintetic ă
a situa ției și activit ății întreprinderii pe care o analizeaz ă.
4) Utilitatea informa ției contabile și financiare este asigurat ă prin atributele sau
caracteristicile calitative ale acesteia . Cele patru caracteristici calitative principale s unt:
relevan ța, credibilitatea, comparabilitatea și inteligibilitatea. 7
Calit ățile necesare informa țiilor contabile și financiare pot fi sintetizate astfel: 8
Fig. nr. 1.3. Calit ăți necesare informa țiilor contabile și financiare pentru a fi utile
1.3. Influen ța mediului asupra model ării situa țiilor financiare ale întreprinderii
Raporturile ce se pot stabili între elementele sit ua țiilor financiare sunt o reflectare a:
constrângerilor “structurale” determinate de natura activit ății în dimensiunile sale tehnice,
juridice, economice, a op țiunilor strategice pe termen lung stabilite de cond ucere, precum și a
situa țiilor conjuncturale care influen țeaz ă activitatea și determin ă modific ări tranzitorii ale
patrimoniului.
Ansamblul de factori tehnici, economici, juridici, strategici și conjuncturali care
ac ționeaz ă asupra structurii situa țiilor financiare ale întreprinderii pot fi sintetiz a ți astfel 9:
7 Standardele Interna ționale de Contabilitate 2001 , Bucure ști, Ed. Economic ă, Bucure ști, 2001, pag. 64-69. Calit ăți necesare informa țiilor contabile și financiare pentru a fi utile
Valoarea
predictiv ă Alegerea
atributelor Reprezentarea
fidel ă Neutralitatea Relevan ța Credibilitatea
Substan ța Pruden ța Exhaustivitatea
15
Fig. nr. 1.5. Sistemul de factori care ac ționeaz ă asupra structurii situa țiilor financiare
1.3.1. Influen ța naturii activit ății
În primul rând, structura situa țiilor financiare, a bilan țului în special, este determinat ă de
constrângerile tehnico-economice impuse de natura a ctivit ății.
Intensitatea capitaliz ării activit ății, adic ă raportul dintre capitalul fix utilizat și
componentele capitalului circulant, reflect ă ponderea relativ ă a imobiliz ărilor în bilan ț. Astfel,
bilan țurile întreprinderilor ce desf ăș oar ă activit ăți care necesit ă importante infrastructuri sau
apar ținând industriei grele prezint ă o pondere însemnat ă a imobiliz ărilor corporale în totalul
activelor. De asemenea și cheltuielile cu amortizarea înregistrate în contu l de rezultate vor fi mai
ridicate, influen țând în sensul cre șterii fluxul net de trezorerie din exploatare din c adrul tabloului
fluxurilor de trezorerie. Și fluxurile de încas ări și pl ăți aferente activit ății de investi ții vor fi mai
însemnate comparativ cu întreprinderile cu dotare t ehnic ă mai slab ă.
Durata de via ță a imobiliz ărilor și viteza lor de depreciere fizic ă și morală se reflect ă în
raportul dintre imobiliz ările brute și cele nete și influen țeaz ă în acela și mod elementele
corespunz ătoare din contul de rezultate și tabloul fluxurilor de trezorerie ca și intensitatea
capitaliz ării activit ății
Durata procesului de produc ție, dependent ă, de asemenea, de natura activit ății, determin ă
la rândul s ău importan ța relativ ă a stocurilor și structura acestora. Astfel, activit ățile cu ciclu de
exploatare lung reclam ă de ținerea de stocuri a c ăror valoare reprezint ă o parte însemnat ă a
8 R. Lewis, D. Pendrill, Advance Financial Accounting , Pitman Publishing, 1996, pag. 112.
9 Maria Niculescu, Diagnostic global strategic , Editura Economic ă, Bucure ști, 1997, pag. 353. Structura
situa țiilor
financiare Factorii tehnico – economici
(natura activit ății )
Intensitatea Durata de via ță Durata procesului
capitaliz ării a imobiliz ărilor de produc ție
Op țiunile
strategice ale
întreprinderii Factori
juridico-economici
Reglement ări Forma juridic ă
în vigoare a întreprinderii
Factori
conjuncturali Mărimea
întreprinderii Natura rela țiilor cu
partenerii de afaceri
16 activelor, și îndeosebi de stocuri de produc ție în curs de execu ție, influen țând varia ția produc ției
stocate ca și element al veniturilor din exploatare din cadrul contului de rezultate, precum și
varia ția stocurilor ca și component ă a nevoii de fond de rulment care influen țeaz ă m ărimea
fluxului net de trezorerie din exploatare.
1.3.2. Influen ța factorilor juridico-economici
Structura situa țiilor financiare este determinat ă, în al doilea rând, de cadrul juridic în care
se desf ăș oar ă activitatea întreprinderii.
Orient ările referitoare la condi țiile juridice de de ținere a capitalului fix pot duce la
favorizarea utiliz ării imobiliz ărilor aflate în proprietatea întreprinderii sau, di n contr ă, recurgerea
în mai mare m ăsur ă la leasing. Op țiunile re ținute în aceast ă privin ță determin ă ponderea
imobiliz ărilor în activele întreprinderii și raportul dintre activele corporale proprii și cele
eviden țiate extrabilan țier, oricare ar fi imperativele tehnice impuse aces teia.
Cadrul juridico-economic în care se desf ăș oar ă activitatea întreprinderii exercit ă de
asemenea o influen ță important ă asupra structurii bilan țului, a contului de rezultate sau a
tabloului fluxurilor de trezorerie, la fel cum și forma juridic ă a întreprinderii sau apartenen ța sa la
un grup contribuie la modelarea structurii situa țiilor financiare. De exemplu, influen ța legisla ției
în domeniul amortiz ării și provizioanelor se reg ăse ște în raportul dintre activele brute și nete și în
ponderea amortiz ărilor și provizioanelor în bilan ț, precum și în ponderea cheltuielilor cu
amortiz ările și provizioanele în total cheltuieli sau în influen ța acestora asupra fluxurilor de
trezorerie din exploatare.
1.3.3. Influen ța rela țiilor cu partenerii de afaceri
Anumite condi ții economice impuse activit ății întreprinderii de c ătre partenerii de afaceri
au de asemenea implica ții directe sau indirecte asupra structurii situa țiilor financiare.
Rela țiile întreprinderii cu furnizorii și al ți parteneri situa ți în amonte sunt legate de natura
tehnic ă a proceselor de produc ție, ținând cont de nevoile de consumuri intermediare sau
echipamente pe care le determin ă.
Natura partenerilor situa ți în amonte, practicile acestora în materie de livr ări, condi țiile de
plat ă solicitate, importan ța lor strategic ă determin ă ponderea stocurilor și a creditului furnizor în
bilan țurile întreprinderilor pe care le aprovizioneaz ă. Astfel, o întreprindere ce beneficiaz ă de un
raport de for țe favorabile fa ță de furnizori poate ob ține o reducere a ponderii stocurilor pe care
trebuie s ă le constituie, transferând o parte a condi țiilor (constrângerilor) de stocaj asupra
partenerilor din amonte. Ea va încerca de exemplu s ă ob țin ă livr ări frac ționate și ajustate
fluctua țiilor nevoilor sale, p ăstrând o marj ă de securitate suficient ă în ce prive ște aprovizion ările.
De asemenea, în func ție de influen ța relativ ă de care dispune asupra furnizorilor s ăi,
17 întreprinderea poate negocia condi ții de plat ă mai favorabile sau, din contr ă, trebuie s ă accepte
condi țiile impuse de partenerii de afaceri.
Rela țiile întreprinderii cu clien ții și al ți parteneri situa ți în aval influen țeaz ă asupra
valorii și ponderii crean țelor comerciale, stocurilor de produse finite sau m ărfuri, avansurilor
primite de la clien ți, putând fi tratate în mod simetric ca și rela țiile cu partenerii din amonte.
Pozi ția întreprinderii în rela țiile cu furnizorii și clien ții determin ă și m ărimea reducerilor
financiare și comerciale, a sconturilor primite și acordate, înregistrate la alte venituri, respecti v
alte cheltuieli financiare în structura contului de rezultate, cu influen țe asupra fluxurilor de
încas ări și pl ăți generate de elementele respective de venituri și cheltuieli.
1.3.4. Influen ța dimensiunii întreprinderii
Pe de o parte dimensiunea apare ca un factor ce con fer ă întreprinderilor mari avantaje
concuren țiale și putere de pia ță sporit ă, dar pe de alt ă parte impune constrângeri și riscuri
specifice determinate de cre șterea, o dat ă cu m ărimea întreprinderii, a fenomenelor de rigiditate
și birocra ție. Influen ța m ărimii întreprinderii asupra performan țelor sale și asupra structurii
bilan țului constituie o realitate pe care analiza financi ar ă trebuie s ă o ia în considerare. Astfel:
– în ce prive ște structura de finan țare, întreprinderile prezint ă o autonomie și o
stabilitate direct legat ă de dimensiune. Astfel, rata îndator ării cre ște odat ă cu
dimensiunea întreprinderii în industrie și construc ții, în timp ce în comer ț aceast ă
rela ție este mai pu țin evident ă;
– în ce prive ște structura activului, ponderea imobiliz ărilor cre ște cu dimensiunea
întreprinderii, îndeosebi ponderea imobiliz ărilor financiare, ceea ce sugereaz ă c ă
dezvoltarea opera țiilor financiare, relativ autonome fa ță de constrângerile directe ale
activit ății curente, r ămâne în ansamblu specific ă întreprinderilor mari.
1.3.5. Influen ța orient ărilor strategice
Orient ările strategice ale unei întreprinderi se refer ă la definirea op țiunilor pe termen lung
imprimate activit ății sale, de natura alegerilor cuplurilor de produse -pie țe, a organiz ării rela țiilor
interne din cadrul întreprinderii sau cu mediul înc onjur ător.
Identificarea orient ărilor strategice de c ătre analiza financiar ă depinde îndeosebi de
op țiunea în ce prive ște gradul de specializare sau diversificare a activ it ății. În cazul
întreprinderilor specializate într-o activitate sau un grup de activit ăți omogene, orient ările
strategice sunt clar perceptibile pentru analiza fi nanciar ă static ă. În cazul întreprinderilor
diversificate, transpunerea în situa țiile financiare a unei activit ăți eterogene este mai dificil de
analizat; structura acestora nu mai reflect ă logica și condi țiile ajust ării unui lan ț de opera ții, ci
suprapunerea unor elemente angajate în cicluri de a ctivit ăți ale c ăror caracteristici tehnico-
economice proprii se “dilueaz ă” într-un ansamblu mai mult sau mai pu țin disparat.
18 De asemenea, în afara orient ării generale a portofoliului de activit ăți, analiza financiar ă
static ă poate permite identificarea modului de reflectare a politicii de dezvoltare adoptat ă de
întreprindere, încercându-se, pe baza studiului str ucturii bilan țului și a tabloului fluxurilor de
trezorerie, identificarea tipului de cre ștere.
1.3.6. Influen ța orient ărilor tactice și a condi țiilor conjuncturale
În timp ce orient ările strategice ale întreprinderii definesc cadrul durabil și caracteristicile
relativ stabile ale activit ății sale, structura situa țiilor financiare reflect ă de asemenea influen ța
tranzitorie a unor evenimente subite sau deliberate a c ăror inciden ță se face sim țit ă pe o perioad ă
scurt ă, în special asupra elementelor bilan țului.
a) Impactul asupra elementelor de ținute pe termen scurt
Elementele de ținute pe termen scurt sunt în principal afectate de transform ările
momentane ale mediului, ca și de orient ările tactice ale întreprinderii.
Elementele legate de ciclul de exploatare sufer ă influen ța modific ărilor cantitative sau
calitative ce privesc activitatea curent ă. Astfel, o reducere momentan ă a activit ății determinat ă de
fenomene conjuncturale sau sezoniere se va reflecta în cre șterea ponderii stocurilor dac ă aceasta
nu a fost anticipat ă și nu au fost luate m ăsuri de reducere a fluxurilor de aprovizionare. O
evolu ție favorabil ă a pre țurilor de aprovizionare pe pia ța situat ă în amonte poate conduce de
asemenea la un suprastocaj tranzitoriu. Decizia de dezvoltare rapid ă a vânz ărilor poate determina
cre șterea ponderii crean țelor comerciale ca urmare a prelungirii termenelor de plat ă acordate
clientelei.
Elementele de trezorerie înregistreaz ă o mare instabilitate determinat ă de ac țiunea
conjugat ă a dou ă categorii de factori:
1. Situa ția global ă a trezoreriei apare ca un sold rezultat din ajusta rea între elementele cu
caracter permanent și cele ciclice: semnul s ău, ca și valoarea, sunt degajate în mod rezidual și
înregistreaz ă în mod pasiv implica țiile deciziilor sau opera țiilor care afecteaz ă partea
superioar ă a bilan țului.
2. Pe de alt ă parte, gestiunea trezoreriei devine o parte din ce în ce mai activ ă a gestiunii
financiare pe m ăsur ă ce dezvoltarea pie țelor financiare și accentuarea concuren ței între
institu țiile de credit permit o real ă diversificare a creditelor financiare și a oportunit ăților de
plasament pe termen scurt. Astfel, arbitrajele într e alternativele de surse de fonduri și între
utiliz ările de trezorerie pot fi stabilite și modificate în func ție de evolu ția variabilelor
susceptibile a înregistra fluctua ții pe o perioad ă foarte scurt ă: nivelul și structura ratelor de
randament a diverselor utiliz ări de trezorerie, costul și modalit ățile de ob ținere a resurselor de
trezorerie, evolu ția previziunilor asupra activit ății întreprinderii sau asupra anumitor variabile
ale mediului.
19 Dac ă impactul evolu țiilor conjuncturale sau a deciziilor tactice ale în treprinderii asupra
elementelor ciclice și asupra elementelor de trezorerie apare ca normal, aceia și factori pot afecta,
chiar dac ă într-o m ăsur ă mai limitat ă și uneori indirect ă, elementele de ținute pe termen mediu și
lung.
b) Impactul asupra elementelor pe termen mediu și lung
În general, elementele de ținute pe termen mediu și lung sunt afectate de procese care se
deruleaz ă într-o perioad ă îndelungat ă și care necesit ă o preg ătire și o executare lent ă și
progresiv ă. Ele pot chiar face obiectul unor anticip ări în m ăsura în care instrumentele gestiunii
previzionale (îndeosebi planul de investi ții și de finan țare) con țin proiecte care afecteaz ă direct
mărimile viitoare ale activelor imobilizate și ale capitalurilor permanente.
Cu toate acestea, elementele respective pot suferi influen ța unor evenimente ce apar brusc
și care nu permit nici previziuni și nici preg ătirea specific ă în general deciziilor financiare pe
termen mediu și lung. Astfel de evenimente corespund cel mai ades ea riscurilor și oportunit ăților
determinate de transform ările specifice unui mediu turbulent.
În asemenea cazuri, întreprinderea trebuie fie s ă-și dezvolte un comportament adaptiv, ca
reac ție la riscurile sau transform ările mediului, fie s ă conceap ă și s ă pun ă în aplicare tactici
ofensive pentru a profita de ocaziile favorabile br usc ap ărute.
Astfel, în materie de finan țare, întreprinderea poate fi constrâns ă s ă solicite noi resurse
stabile pentru majorarea capitalurilor permanente, ca reac ție la o degradare brusc ă a activit ății și
a rezultatelor previzibile, ce relev ă iminen ța unei crize grave ce necesit ă punerea imediat ă în
aplicare a unui plan de redresare și injectarea de fonduri pe termen mediu și lung. Cre șterea
capitalurilor proprii se poate dovedi de asemenea n ecesar ă pentru a contracara manevrele ostile
ce se pot manifesta în mediul concuren țial al întreprinderii respective.
Modificarea capitalurilor permanente poate avea loc și într-o optic ă de gestiune a
datoriilor care determin ă opera ții de restructurare pentru a profita de evolu țiile conjuncturale
favorabile. Spre exemplu, dac ă o întreprindere dispune de lichidit ăți suficiente ea poate rambursa
anticipat anumite datorii, pentru a profita de dep recierea observat ă pe pia ța financiar ă a
cursurilor unor titluri emise anterior. De asemenea , întreprinderea î și poate reînnoi unele datorii
ținând seama de sc ăderea ratei dobânzii sau de modificarea cursului de schimb pentru datoriile
exprimate în devize.
În materie de investi ții, achizi ționarea de imobiliz ări reale, corporale și necorporale,
necesit ă în general o anumit ă durat ă și pentru c ă astfel de decizii se înscriu în contextul unei
politici de investi ții, de gestiune productiv ă sau de gestiune logistic ă, și aceste decizii nu se iau
pe moment, chiar dac ă uneori nu este total exclus ă și o astfel de posibilitate. În schimb, deciziile
de vânzare a unor imobiliz ări pot fi luate de urgen ță , în situa ții excep ționale. Astfel, într-un
anumit context favorabil, întreprinderea poate renu n ța la o parte a activelor imobilizate, realizând
o dezinvestire precipitat ă, pentru a-și reorienta resursele într-o direc ție considerat ă mai favorabil ă
20 de c ătre conducere. De asemenea, în cazul unui plan de r edresare, o întreprindere trebuie s ă
valorifice o parte din activele sale.
În cazul investi țiilor de portofoliu, evenimente favorabile sau nefa vorabile determin ă în
mod curent luarea unor decizii rapide, care afectea z ă și elemente considerate în principiu stabile.
O întreprindere poate profita de o ocazie favorabil ă pentru a achizi ționa sau vinde titluri de
participare, ținând cont de evolu ția conjunctural ă propice pe pia ța financiar ă.
De fapt, structura situa țiilor financiare reflect ă, într-un mod mai mult sau mai pu țin
vizibil, ansamblul evolu țiilor care afecteaz ă elementele patrimoniale de ținute pe termen scurt, ca
și pe termen mediu și lung. Analiza static ă a situa țiilor financiare nu poate eviden ția cu precizie
opera țiile care au afectat eventual patrimoniul între dou ă date de întocmire a situa țiilor
financiare, fiind mai adaptat ă studiului caracteristicilor durabile ale structuri i financiare și punerii
în eviden ță a tendin țelor stabile de evolu ție a întreprinderii analizate.
1.4. Func țiile situa țiilor financiare
Importan ța situa țiilor financiare se manifest ă prin func țiile acestora, care, a șa cum sunt
prezentate în literatura de specialitate 10 , pot fi considerate ca cele mai reprezentative
urm ătoarele:
Func ția de reflectare, centralizare și generalizare a situa țiilor financiare – care
presupune centralizarea periodic ă a datelor furnizate de contabilitate. În general, datele și
informa țiile, prelucrate potrivit procedeelor contabile, pa rcurg un drum ascendent de la simplu la
complex, de la particular la general, centralizarea succesiv ă atingând punctul final în
documentele de sintez ă.
Situa țiile financiare reprezint ă un sistem de indicatori economico-financiari cu ca racter
rezultativ prin care se consolideaz ă și se reprezint ă informa țiile referitoare la finan țarea și
alocarea mijloacelor economice și resurselor întreprinderii. Termenul de “generaliz are”
marcheaz ă faptul c ă prin ace ști indicatori se d ă expresie tr ăsăturilor comune ale elementelor de
patrimoniu avansate și consumate în circuitul economico-financiar.
Acest mod de generalizare și oglindire a utiliz ărilor și resurselor întreprinderii, precum și
a rezultatului derul ării activit ății, confer ă indicatorilor un con ținut omogen cu o mare putere de
sintez ă, permi țând caracterizarea de ansamblu a activit ății economico-financiare a întreprinderii
la finele perioadei de gestiune, modul de sistemati zare a posturilor în bilan ț și a elementelor de
venituri și cheltuieli în contul de rezultate implicând folos irea unei metodologii unitare de
întocmire a situa țiilor financiare.
10 Vezi și Oprean, I., Întocmirea și auditarea bilan țului contabil , Ed. Intelcredo, Deva, 1997, pag. 80-82; Pântea,
I.P. și colectiv, op. cit. , pag 64-67.
21
Func ția de informare (sau comunicare a informa țiilor financiare) și caracterizare a
activit ății desf ăș urate de întreprindere – una din cele mai importante. Locul deosebit pe care îl
ocup ă contabilitatea în sistemul informa țional confer ă implicit un rol informativ prioritar
situa țiilor financiare, considerate sursa de informa ții esen țial ă pentru cunoa șterea situa ției
economico-financiare a întreprinderii și elaborarea de decizii de conducere a activit ății acesteia.
Caracterul sintetic al informa țiilor din situa țiile financiare permite o privire sinoptic ă
asupra situa ției la un moment dat din unitatea respectiv ă cu privire la m ărimea valoric ă a tuturor
mijloacelor economice, gradul de finan țare a acestora din surse proprii sau atrase, ponder ea
diferitelor grupe de mijloace economice și a surselor acestora, rezultatele cu care s-a sold at
activitatea unit ății.
Pe lâng ă utilitatea datelor informative pentru unitatea res pectiv ă, trebuie relevat ă
utilitatea acestora în afara unit ății, respectiv pentru b ăncile finan țatoare, creditori, furnizori,
clien ți etc. Prin structura și modul de grupare a indicatorilor, situa țiile financiare ofer ă
posibilitatea aprecierii situa ției economico-financiare a întreprinderii și trebuie s ă r ăspund ă
necesit ăților de informare ale utilizatorilor.
Realizarea func ției de informare a situa țiilor financiare presupune efectuarea unor analize
și interpret ări a datelor con ținute de acestea.
Func ția de analiz ă și previziune – se manifest ă în procesul de urm ărire și interpretare a
modului de realizare a obiectivelor programate priv ind angajarea și utilizarea resurselor
întreprinderii, determinarea abaterilor de la indic atorii programa ți, stabilirea m ăsurilor de luat
pentru îmbun ătățirea activit ății.
Indicatorii calcula ți pe baza situa țiilor financiare trebuie concepu ți în a șa fel încât s ă
permit ă caracterizarea multilateral ă a fenomenelor și proceselor economico-sociale, s ă scoat ă în
eviden ță și s ă m ăsoare influen ța anumitor categorii de factori asupra acestora. Pe ntru a satisface
aceste cerin țe, indicatorii trebuie s ă faciliteze sesizarea leg ăturilor cauzale dintre fenomenele și
procesele la care se refer ă și s ă permit ă stabilirea intensit ății acestor leg ături. De asemenea, ei
trebuie s ă fac ă posibil ă interpretarea respectivelor fenomene și procese prin prisma structurii
acestora, dar nu ca sum ă a p ărților, ci ca sintez ă a lor, abordare care face ca întregul s ă reprezinte
un indicator calitativ diferit de suma elementelor sale componente.
În acest fel se asigur ă o viziune sistemic ă asupra indicatorilor determina ți pe baza datelor
din situa țiile financiare, în sensul c ă fiecare întreprindere trebuie privit ă ca o entitate socio-
economic ă deservit ă de un sistem de indicatori care furnizeaz ă informa țiile necesare func țion ării,
conducerii și controlului ei într-o concep ție unitar ă.
Situa țiile financiare reprezint ă instrument de analiz ă a echilibrului economico-financiar
fiind folosit în cunoa șterea, dirijarea și st ăpânirea rela țiilor bilan țiere dintre active, datorii și
capitaluri proprii, între fluxurile de cheltuieli și venituri. Acest echilibru este reflectat, control at
și reglat atât din punct de vedere dimensional – pe total – cât și structural – pe p ărți componente.
22 Prin modul de participare la circuitul informa ție – analiz ă – decizie, situa țiile financiare se
constituie ca o baz ă de referin ță în procesul conducerii activit ății economico-financiare a
întreprinderii. Datele din bilan ț fundamenteaz ă procesul decizional, iar prin urm ărirea mi șcărilor
care intervin în structura elementelor patrimoniale și a fluxurilor care tranziteaz ă întreprinderea
se efectueaz ă controlul derul ării acestor procese, analizând rezultatele ob ținute în raport cu
parametrii care au stat la baza adopt ării deciziilor.
Func ția previzional ă a situa țiilor financiare se realizeaz ă prin utilizarea în procesul de
conducere curent ă și de perspectiv ă a informa țiilor contabile și financiare, prin efectuarea pe
baza acestora de calcule previzionale asupra modulu i cum se va desf ăș ura activitatea în
perioadele urm ătoare, calcule prin care se asigur ă stabilirea unor indicatori cât mai preci și și
implicit decizii economice cât mai eficiente.
Pe baza informa țiilor contabile și financiare furnizate se poate realiza anticiparea și
evaluarea riscului de faliment. Înainte de a apela la metodele mai complexe și evoluate de
diagnosticare și analiz ă a riscului de faliment, primele probleme pot fi id entificate pe baza
situa țiilor financiare. Astfel, dintre problemele u șor identificabile, amintim:
• cre șterea posturilor creditori (furnizori și creditori diver și), ce determin ă imposibilitatea de a
men ține sistemul de plat ă anterior;
• cre șterea accelerat ă a stocurilor, ceea ce semnific ă existen ța unor stocuri f ără mi șcare, cu
mi șcare lent ă sau incapacitatea de a vinde produsele;
• reducerea lichidit ăților, determinate de probleme la nivel opera țional: cost, volum de
produc ție sau pre ț;
• cre șterea sumelor împrumutate, care poate fi o problem ă în cazul în care cursul de schimb și
dobânzile sunt fluctuante;
• reducerea investi țiilor, cauzat ă mai mult de lipsa de lichidit ăți decât de nevoile reale ale
activit ății;
• reducerea dividendelor pl ătite, un semn care avertizeaz ă asupra lipsei de încredere în viitorul
firmei etc.
Situa țiile financiare nu se rezum ă numai la prezentarea condensat ă a seriilor de date
aferente exerci țiului anterior și, respectiv, ale exerci țiului încheiat, ci pe baza lor se procedeaz ă
la analiza proceselor și fenomenelor care au avut loc, se identific ă rela țiile cauz ă-efect dintre
acestea, se stabilesc m ăsuri de reglare a activit ății, se elaboreaz ă prognoze, se iau decizii.
În noile condi ții ale globaliz ării, ale Europei Unite, agen ții economici din țara noastr ă
trebuie s ă-și reconsidere atitudinea fa ță de modul de tratare a situa țiilor financiare și de aceea
sunt necesare mai multe “voci” și mai mult ă perseveren ță în popularizarea opiniilor vis-à-vis de
acest aspect, al importan ței situa țiilor financiare ale întreprinderii.
23
Capitolul II: POZI ȚIA FINANCIAR Ă A ÎNTREPRINDERII – ANALIZA
PRIN METODA MASELOR BILAN ȚIERE
Pozi ția financiar ă a unei întreprinderi, respectiv capacitatea sa de a se adapta schimb ărilor
mediului în care î și desf ăș oar ă activitatea, reflect ă rela țiile dintre resursele economice controlate
de întreprindere (activele) și structura de finan țare (datorii și capitaluri proprii), a șa cum sunt
raportate în bilan ț.
2.1. Interpret ări ale bilan țului
2.1.1. Definiri ale bilan țului
Termenul de bilan ț provine de la cuvântul italienesc “bilancia” care are la baz ă latinescul
“bi” și “lanx”, adic ă “dou ă talere”, simbolizând astfel o balan ță cu dou ă talere. Valori de m ărime
egal ă stau fa ță în fa ță și se egaleaz ă reciproc. Într-unul din talere apare valoarea acti vului, iar în
cel ălalt valoarea pasivului. 11
No țiunea de bilan ț, utilizat ă în sens larg, generalizat, semnific ă un “rezultat sintetic al
activit ății desf ăș urate într-o perioad ă dat ă”. 12
În literatura contabil ă occidental ă situa țiile financiare anuale, denumite alternativ și
documente de sintez ă contabil ă anuale sau dare de seam ă contabil ă reprezint ă “o asociere de
informa ții ordonate într-o anumit ă form ă, obligatorii și regulate prin care persoanele neini țiate
sunt informate în leg ătur ă cu rezultatele administr ării întreprinderii”. 13
Bilan țul contabil este definit în diverse forme în litera tura de specialitate de la noi din
țar ă:14
• ca un procedeu al metodei contabilit ății prin care se reflect ă principiul dublei reprezent ări a
averii, ca element al patrimoniului agen ților economici;
• ca o reprezentare a utiliz ărilor și resurselor de care dispune o entitate patrimonial ă la un
moment dat;
• ca o fotografie la un moment dat a investi țiilor și finan ță rii acestora, realizate de c ătre o
societate comercial ă;
11 C. Oprea, M. Ristea, Bazele contabilit ății , Ed. Genicod, Bucure ști, 2002, pag. 62.
12 Dic ționar explicativ al limbii române , Ed. Academiei RSR, 1975, pag. 84.
13 A. Ciobanu, Ghid contabil european , Ed. Europres, Bucure ști, 1993.
14 M. Epuran, Valeria B ăbăiță , Bazele contabilit ății. Noul sistem contabil, Ed. de Vest, Timi șoara, 1994, pag. 70-76.
24 • ca un tablou reprezentativ al situa ției patrimoniului la un moment dat.;
• ca un tablou al situa ției patrimoniului care prezint ă în unit ăți monetare m ărimea valoric ă a
bunurilor economice, în corela ție cu sursele lor de finan țare, precum și cu rezultatul ob ținut.
Bunurile economice constituie activul bilan țului, iar sursele de finan țare pasivul bilan țului.
Ca instrument de lucru, bilan țul este un document de sintez ă cu ajutorul c ăruia pot fi
prezentate sistematizat, într-o structur ă dorit ă sau impus ă de reglement ările contabile, activele și
pasivele patrimoniale. 15
Bilan țul a p ătruns în lumea teoriei și practicii economice ca un model de sintetizare în
expresie b ăneasc ă, la un moment dat, a rela țiilor de echilibru dintre activele și pasivele
patrimoniale. Se apreciaz ă c ă reflectarea echilibrului dintre activele și pasivele patrimoniale este
func ția primordial ă a bilan țului contabil, chiar dac ă în decursul timpului s-au conturat diverse
alte func ții ale acestuia și s-au conceput diferite variante de modele bilan țiere care s-au cristalizat
în diverse teorii ale bilan țului contabil.
2.1.2. Abord ări privind bilan țul
Abord ările bilanțului în literatura de specialitate pot fi structura te în dou ă categorii:
a) abord ări ale bilan țului centrate pe conceptul de patrimoniu;
b) abord ări ale bilan țului de sorginte anglo-saxon ă.
a) Pornind de la accep țiunea patrimoniului definit ca totalitatea drepturi lor și obliga țiilor
cu valoare economic ă, apar ținând unui subiect de drept, precum și totalitatea bunurilor
(obiectelor) la care acestea se refer ă16 , bilan țul, la rândul s ău, poate fi interpretat din mai multe
puncte de vedere. Pe plan mondial s-au conturat în acest sens trei concep ții:
• concep ția juridic ă;
• concep ția economic ă;
• concep ția financiar ă.
Concep ția juridic ă a bilan țului pleac ă de la accep țiunea juridic ă a patrimoniului
considerat a fi ansamblul drepturilor și obliga țiilor unui titular de patrimoniu. Potrivit acestei
concep ții bilan țul recenzeaz ă în activ drepturile de proprietate și drepturile de crean ță (bunuri
reale și crean țe), iar în pasiv capitalurile proprii și totalitatea datoriilor fa ță de ter ți (capital
propriu și datorii), elemente clasificate într-o ordine ra țional ă.
Concep ția juridic ă a bilan țului poate fi reprezentat ă astfel:
15 A. Pop, Contabilitate comparat ă și aprofundat ă, Ed. Intelcredo, Deva, 1996, pag. 134.
16 I. Oprean, Bazele contabilit ății agen ților economici din România , pag.27.
25 Tabel nr. 2.1. Bilan țul potrivit concep ției juridice
ACTIV PASIV
Obiecte de drepturi:
– Drepturi de proprietate (bunuri)
– Drepturi de crean ță (pe termen lung,
mediu și scurt) Raporturi juridice de proprietate:
– Capitaluri proprii (Datorii fa ță de ac ționari /
asocia ți)
– Datorii fa ță de ter ți (pe termen lung,
mediu și scurt).
Pornind de la concep ția juridic ă de interpretare a bilan țului, s-a construit un indicator
important al analizei, situa ția net ă, care, în func ție de modul de calcul, exprim ă capitalurile
proprii sau valoarea bunurilor proprietate ale într eprinderii, negrevate de datorii.
Concep ția economic ă cu privire la bilan ț se bazeaz ă pe faptul că contabilitatea nu are
doar o latur ă tehnic ă, de înregistrare, de clasare și de adunare, ci și o latur ă economic ă deoarece
apreciaz ă și evalueaz ă.17
Din punct de vedere economic, activul reprezint ă formele concret-func ționale de alocare
și utilizare a resurselor sau valorilor, în calitate a lor de condi ție material ă a activit ății economico-
financiare a întreprinderii. Ca utiliz ări, bunurile devin mijloace de desf ăș urare a activit ății, care
sunt grupate dup ă destina ție în mijloace imobilizate și mijloace circulante. Pasivul reflect ă
sursele de finan țare a utiliz ărilor, delimitându-se pentru fiecare categorie de u tiliz ări sursa de
finan țare.
Într-o abordare economic ă, activul și pasivul sunt considerate dou ă m ărimi valorice ale
aceleia și realit ăți economice, respectiv ale capitalurilor de care di spune o entitate patrimonial ă.18
Capitalul este studiat astfel din punct de vedere a l modului în care bunurile economice se
investesc, se întrebuin țeaz ă, se consum ă și se înlocuiesc și al modului de procurare și de
dobândire a acestor bunuri.
Concep ția economic ă poate fi prezentat ă schematic astfel:
Tabel nr. 2.2. Bilan țul potrivit concep ției economice
ACTIV PASIV
UTILIZ ĂRI (Modul de investire, consum,
înlocuire a capitalului):
– mijloace imobilizate
– mijloace circulante RESURSE (Modul de procurare, dobândire a
capitalului):
– finan țare mijloace imobilizate
– finan țare mijloace circulante
17 J. Raffegeau (coord.), Memento pratique , Ed. Lefebvre, paris, 1997, pag. 13.
18 N. Feleag ă, I. Iona șcu, Contabilitate financiar ă, vol 1, Ed. Economic ă, Bucure ști, 1993, pag.72.
26 Pornind de la concep ția economic ă a bilan țului a fost elaborat bilan țul func țional și
tabloul de finan țare, un important instrument de analiz ă ce eviden țiaz ă mi șcările care afecteaz ă
patrimoniul prin varia ția utiliz ărilor și resurselor în cursul unui exerci țiu.
Concep ția financiar ă define ște activul bilan țului ca un ansamblu de mijloace care pot fi
utilizate pentru achitarea datoriilor la scaden ță , iar pasivul ca totalitatea datoriilor grupate pri n
prisma termenelor la care trebuie achitate.
Concep ția financiar ă poate fi prezentat ă schematic astfel:
Tabel nr. 2.3. Bilan țul potrivit concep ției financiare
ACTIV PASIV
Mijloace (active): durabile, realizabile,
disponibile
– în ordinea lichidit ății cresc ătoare sau
descresc ătoare Capitaluri permanente, temporare (datorii
pe termen scurt)
– în ordinea exigibilit ății cresc ătoare sau
descresc ătoare
Astfel, semnifica ția financiar ă a bilan țului prime ște noi dimensiuni, atribuindu-i-se,
împreun ă cu celelalte documente de sintez ă, calitatea de document financiar care face leg ătura
între agentul economic și mediul s ău extern, c ăruia i se comunic ă informa ții financiare,
referitoare în principal la capacitatea de plat ă a întreprinderii. Asigurarea capacit ății de plat ă a
întreprinderii presupune urm ărirea sistematic ă a fluxurilor de trezorerie, un instrument al anali zei
financiare utilizat în acest sens fiind tabloul flu xurilor de trezorerie.
b) În viziunea anglo-saxon ă bilan țul este documentul de sintez ă care prezint ă situa ția
financiar ă a întreprinderii, fiind excluse judec ățile patrimoniale, aspect eviden țiat atât de
importan ța acordat ă principiului prevalen ței economicului asupra juridicului, cât și de modul de
definire a elementelor care compun bilan țul, respectiv a activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii, defini ții care exclud acceptarea abord ării de tip patrimonialist. Aceste defini ții vor fi
prezentate în unul din paragrafele urm ătoare ale acestui capitol.
2.1.3. Analiza comparativ ă a bilan țurilor
Pentru ob ținerea de rezultate pertinente, bilan țul unei întreprinderi trebuie analizat prin
raportare la sectorul de activitate c ăruia îi apar ține întreprinderea, de asemenea în evolu ție pe o
perioad ă de mai mul ți ani, precum și în raport cu bilan țurile altor întreprinderi.
În analiza structurii bilan țului unei întreprinderi trebuie s ă se țin ă seama de sectorul de
activitate c ăruia îi apar ține întreprinderea.
27 Analiza bilan țului nu poate fi efectuat ă pentru un singur an, ci cel pu țin pentru dou ă
perioade consecutive. Pentru a efectua compara ții, valorile diverselor mase bilan țiere se pot
exprima în procente, pentru a elimina inciden ța variabilelor de dimensiune.
Dac ă au loc modific ări importante de la un exerci țiu financiar la altul, trebuie identificate
și explicate aceste varia ții:
– cre șterea capitalurilor proprii ca urmare a unei emisiu ni de ac țiuni sau constituirii de
rezerve importante;
– cre șterea datoriilor pe termen mediu și lung ca urmare a emisiunii de împrumuturi
obligatare sau contract ării de alte împrumuturi pentru finan țarea noilor investi ții, sau
diminuarea acestor datorii ca urmare a ramburs ării unor împrumuturi;
– investi ții corporale, necorporale sau financiare;
– dezinvesti ții;
– modificări importante ale datoriilor pe termen scurt;
– modific ări semnificative ale stocurilor de produse finite s au materii prime și materiale;
– modific ări importante ale ponderii crean țelor, de exemplu ca urmare a schimb ării
politici de credit a întreprinderii etc.
De asemenea, pentru a cunoa ște evolu ția întreprinderii luate în studiu pe termen mediu,
trebuie analizate bilan țurile pe o perioad ă de patru – cinci ani:
– analiza evolu ției pasivului ofer ă informa ții despre strategia de dezvoltare a întreprinderii,
modul de finan țare a dezvolt ării și evolu ția structurii financiare a întreprinderii;
– analiza evolu ției activului eviden țiaz ă tipul de dezvoltare a întreprinderii: cre ștere intern ă
(sporirea ponderii imobiliz ărilor corporale) sau cre ștere extern ă (sporirea ponderii
imobiliz ărilor financiare), gestiunea stocurilor, politica d e credit practicat ă în rela țiile cu
clien ții etc.
În ceea ce prive ște compararea bilan țurilor a dou ă întreprinderi diferite, trebuie ca acestea
să fie din acela și sector de activitate, deoarece structura bilan țului difer ă considerabil de la un
sector la altul. De asemenea, este necesar ă o bun ă cunoa ștere a întreprinderilor respective,
deoarece comportamente diferite ale acestora pot de termina structuri bilan țiere a c ăror comparare
nu are semnifica ție (de exemplu preferin ța pentru leasing sau pentru achizi ții de imobiliz ări duce
la ponderea diferit ă a imobiliz ărilor corporale în bilan ț).
În cadrul aceluia și sector de activitate, coexist ă structuri diverse ale bilan țurilor. Ele pot fi
explicate prin diferen țele de m ărime (posibilitatea de acces mai mult sau mai pu țin facil ă la pia ța
financiar ă), prin pozi țiile diferite de ținute pe pia ță , prin specificitatea produselor pe care le
comercializeaz ă.
Pentru compararea bilan țurilor diferitelor întreprinderi ar trebui s ă ne raport ăm la anumite
valori medii sectoriale. Consider c ă aceste valori nu pot fi considerate norme deoarece nu exist ă
o structur ă optim ă a bilan țului pentru un anumit sector de activitate. Politic a financiar ă a unei
întreprinderi în cadrul sectorului s ău de activitate poate explica mai bine structura bi lan țului
acesteia decât apartenen ța la un anumit sector.
28 În concluzie, se poate aprecia c ă analiza comparativ ă a bilan țurilor poate constitui un
demers dificil, care presupune un înalt profesional ism solicitând îndeosebi precau ție și
profunzime în analiz ă.
2.2. Bilan țul patrimonial
Bilan țul este documentul contabil de sintez ă care reflect ă pozi ția financiar ă a
întreprinderii, prin care se prezint ă elementele de activ, datorii și capital propriu ale întreprinderii
la încheierea exerci țiului financiar, precum și în celelalte situa ții prev ăzute de lege, cuprinzând
toate aceste elemente grupate dup ă natur ă, destina ție și lichiditate, respectiv natur ă, provenien ță
și exigibilitate.
Activele, datoriile și capitalul propriu, legate în mod direct de evalua rea pozi ției
financiare, sunt definite astfel:
• Un activ reprezint ă o resurs ă controlat ă de întreprindere ca rezultat al unor evenimente
trecute și de la care se a șteapt ă s ă genereze beneficii economice viitoare pentru între prindere.
Un activ este recunoscut în bilan ț în momentul în care este probabil ă realizarea unui
beneficiu economic viitor de c ătre întreprindere și activul are un cost sau o valoare care poate
fi evaluat ă în mod credibil.
• O datorie reprezint ă o obliga ție actual ă a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute și
prin decontarea c ăreia se a șteapt ă s ă rezulte o ie șire de resurse care încorporeaz ă beneficii
economice. O datorie este recunoscut ă în bilan ț în momentul în care este probabil c ă o ie șire
de resurse, purt ătoare de beneficii economice, va rezulta din lichid area unei obliga ții
prezente, iar valoarea la care se va realiza aceast ă lichidare poate fi evaluat ă în mod credibil.
• Capitalul propriu reprezint ă interesul rezidual al ac ționarilor în activele unei întreprinderi
dup ă deducerea tuturor datoriilor sale. Altfel spus, ca pitalurile proprii reprezint ă diferen ța
dintre activele totale și datoriile totale, fiind indicatorul esen țial pe care bilan țul, în actualul
format, trebuie s ă-l prezinte.
2.2.1. Structura bilan țului patrimonial
Caracterizarea general ă a structurii bilan țului patrimonial presupune investigarea
elementelor bilan țiere prin prisma dimensiunii și a ponderii lor în patrimoniul întreprinderii.
Aceast ă caracterizare se realizeaz ă cu ajutorul m ărimilor absolute, a celor relative de structur ă și
a corela țiilor cu dinamica și structura activit ății.
În practica de specialitate se întâlnesc în prezent dou ă modele de bilan ț utilizate în cadrul
analizei financiare, ținând cont de etapele reformei contabile române ști:
29
• Primul model, cel orizontal, a fost consacrat de Le gea contabilit ății și de regulamentul de
aplicare a acesteia, la începutul anilor 1990, util izat pân ă în anul 2001.
Schema de “Bilan ț patrimonial” aprobat ă prin OMF 704/1993 inspirat ă de practicile
franceze, prev ăzute și de Directiva a IV- a a CEE este o schem ă de bilan ț orizontal, ce pune în
eviden ță egalitatea între utiliz ările și resursele patrimoniale, orientat ă spre o analiz ă de tip
financiar-func țional, bazat ă pe echilibrul generat de rela ția între trei agregate fundamentale:
fondul de rulment (FR), necesarul de fond de rulmen t (NFR) și trezorerie net ă (TN).
• Al doilea model, cel vertical, este cel impus prin OMF nr. 94 din 2001 pentru aprobarea
Reglement ărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Co munit ății Economice
Europene și cu Standardele Interna ționale de Contabilitate, preluat în form ă simplificat ă și de
OMF nr. 306/2002 privind aprobarea reglement ărilor contabile armonizate simplificate.
Schema de “Bilan ț patrimonial” aprobat ă prin OMF 94/2001 este o schem ă de bilan ț
vertical, inspirat ă dup ă modelul anglo-saxon în concordan ță cu Directiva a IV-a a CEE și
armonizat ă cu Standardele Interna ționale de Contabilitate și pune în eviden ță patrimoniul net
(situa ția net ă a întreprinderii), fiind orientat ă cu predilec ție spre analizele de tip lichiditate-
solvabilitate.
Cele dou ă modele de bilan ț au urm ătoarea structur ă simplificat ă:
Tabel nr. 2.4. Structura simplificat ă a modelelor de bilan ț
Structura bilan țului
MODEL ORIZOINTAL
A. Active imobilizate
I. Imobiliz ări necorporale
II. Imobiliz ări corporale
III. Imobiliz ări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Crean țe
III. Disponibilit ăți și plasamente
C. Conturi de regularizare – activ
D. Prime de rambursare a obliga țiunilor
TOTAL ACTIV
A. Capitaluri proprii
B. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
C. Datorii
D. Conturi de regularizare – pasiv Structura bilan țului
MODEL VERTICAL
A. Active imobilizate
I. Imobiliz ări necorporale
II. Imobiliz ări corporale
III. Imobiliz ări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Crean țe
III. Investi ții financiare pe termen scurt
IV. Casa și conturi la b ănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii ce trebuie pl ătite într-o perioad ă
de un an
E. Active circulante nete, respectiv datorii
curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii ce trebuie pl ătite într-o
30 TOTAL PASIV perioad ă mai mare de un an
H. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
I. Venituri în avans
J. Capital și rezerve
Schemele de bilan ț patrimonial orizontal sunt agreate în special în e conomiile în care
predomin ă finan țarea pe cale bancar ă, iar schemele de bilan ț patrimonial vertical sunt agreate în
economiile în care predomin ă finan țarea bursier ă.
Principalele criterii de clasificare a elementelor de activ și pasiv r ămân destinația
activelor, respectiv provenien ța pasivelor.
Noul format de bilan ț se deosebe ște de cel anterior îndeosebi prin restructurarea
pasivului, atât în ceea ce prive ște ordinea de prezentare, cât și con ținutul anumitor posturi,
prezentate în continuare.
A. Activele imobilizate
Activele imobilizate sunt bunuri de orice natur ă, mobile sau imobile, corporale sau
necorporale, achizi ționate sau produse de întreprindere, destinate s ă serveasc ă o perioad ă
îndelungat ă activitatea unit ății patrimoniale. Din punct de vedere financiar acti vele imobilizate
sunt elemente stabile, care se uzeaz ă și se înlocuiesc lent și a c ăror depreciere se reflect ă prin
intermediul tehnicilor de amortizare.
La rândul lor, activele imobilizate sunt formate di n:
• imobiliz ări necorporale;
• imobiliz ări corporale;
• imobiliz ări financiare;
I. Imobiliz ările necorporale
Un activ imobilizat necorporal este un activ ident ificabil nemonetar, f ără suport material
și de ținut pentru utilizare în procesul de produc ție, furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi
închiriat ter ților sau pentru scopuri administrative. Un astfel d e activ trebuie recunoscut în bilan ț
dac ă se estimeaz ă c ă va genera beneficii economice pentru întreprindere și costul activului poate
fi evaluat în mod credibil.
Imobiliz ările necorporale cuprind posturi ce nu sunt omogene , precum:
– cheltuielile de constituire: reprezint ă cheltuielile ocazionate de înfiin țarea sau dezvoltarea
unit ății (taxe și alte cheltuieli de înscriere și înmatriculare; cheltuielile privind emiterea și
vânzarea de ac țiuni și obliga țiuni, cheltuielile de prospectare a pie ței, de publicitate și alte
cheltuieli de aceast ă natur ă, legate de înfiin țarea și extinderea activit ății întreprinderii);
31 – cheltuielile de dezvoltare cuprind cheltuielile oca zionate de aplicarea rezultatelor cercet ării,
în scopul realiz ării de produse sau servicii noi sau substan țial îmbun ătățite, înaintea stabilirii
produc ției de serie sau utiliz ării;
– concesiuni, brevete, alte drepturi și valori similare cuprind concesiunile, brevetele, licen țele,
know-how-urile, m ărcile de fabric ă și de comer ț și alte drepturi de proprietate industrial ă și
intelectual ă similare aduse ca aport, achizi ționate sau dobândite pe alte c ăi;
– fondul comercial care reprezint ă acea parte din fondul de comer ț ce nu figureaz ă în celelalte
elemente de patrimoniu, dar care concur ă la men ținerea sau dezvoltarea poten țialului
activit ății firmei cum sunt: clientela, vadul, debu șeele, reputa ția etc.;
– alte imobiliz ări necorporale, concretizate în programele informat ice create de unitate sau
achizi ționate de la ter ți, pentru necesit ățile proprii de utilizare;
– imobiliz ările necorporale în curs reprezint ă imobiliz ările necorporale neterminate pân ă la
sfâr șitul exerci țiului financiar, evaluate la costul de produc ție sau de achizi ție.
Modificarea valorii imobiliz ărilor necorporale de la un exerci țiu financiar la altul este
influen țat ă de:
– achizi ționarea, aportul sau realizarea de imobiliz ări necorporale, care conduc la cre șterea
valorii acestora;
– amortizarea anual ă calculat ă, care determin ă tendin ța de reducere a valorii imobiliz ărilor
necorporale;
– vânzarea de imobiliz ări necorporale care conduce la sc ăderea valorii lor;
– ac țiuni de reevaluare, care pot determina majorarea sa u diminuarea valorii imobiliz ărilor
necorporale.
Sensul și semnifica ția modific ării valorii imobiliz ărilor necorporale, ca de fapt a tuturor
posturilor bilan țiere, poate fi reliefat ă cu ajutorul indicilor de cre ștere.
II. Imobiliz ările corporale constituie substan ța unei întreprinderi, instrumentul s ău industrial
sau comercial care determin ă capacitatea de produc ție a acesteia, prezentându-se sub forma unor
bunuri cu con ținut material.
Imobiliz ările corporale sunt active care:
a. sunt de ținute de întreprindere pentru a fi utilizate în pro duc ția proprie de bunuri sau prestarea
de servicii, pentru a fi închiriate ter ților sau pentru a fi folosite în scopuri administra tive;
b. sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;
c. au valoare mai mare decât limita prev ăzut ă de reglement ările legale în vigoare.
Imobiliz ările corporale cuprind:
– terenuri și amenaj ări de terenuri;
– construc ții;
– instala ții tehnice, mijloace de transport, animale și planta ții;
– mobilier, aparatur ă birotic ă, echipamente de protec ție a valorilor umane și materiale și alte
active corporale;
32 – avansuri și imobiliz ări corporale în curs de execu ție.
Terenurile nu sunt supuse amortiz ării, p ăstrându-și constant ă valoarea în timp, cu
excep ția ac țiunilor de reevaluare.
Celelalte categorii de imobiliz ări corporale î și modific ă valoarea sub influen ța unor
factori precum:
– achizi ționarea sau realizarea și punerea în func țiune de imobiliz ări corporale, care conduce la
cre șterea valorii acestora;
– amortizarea anual ă calculat ă, care determin ă tendin ța de reducere a valorii imobiliz ărilor
corporale;
– vânzarea sau scoaterea din func țiune de imobiliz ări corporale care conduce la sc ăderea
valorii lor;
– ac țiuni de reevaluare, care pot determina majorarea sa u diminuarea valorii imobiliz ărilor
corporale.
O prim ă imagine asupra eficien ței utiliz ării imobiliz ărilor corporale poate fi redat ă prin
compararea indicilor de cre ștere a categoriilor de imobiliz ări corporale, în principal a celor direct
productive, cu indicele cifrei de afaceri, a produc ției exerci țiului sau a veniturilor totale. Pentru o
interpretare corect ă a acestor corela ții este necesar ca indicatorii de rezultate s ă fie calcula ți în
pre țuri constante, pentru a se elimina influen ța modific ării pre țurilor.
III. Imobiliz ările financiare sunt formate din: titluri de participare, interese de participare
de ținute, alte titluri imobilizate și crean țe imobilizate.
– Titlurile de participare reprezint ă drepturile sub form ă de ac țiuni sau alte titluri de valoare cu
venit variabil de ținute de o întreprindere în capitalul altor unit ăți patrimoniale, a c ăror
de ținere pe o perioad ă îndelungat ă este considerat ă util ă acesteia.
– Interesele de participare reprezint ă drepturi de ținute în capitalul altei unit ăți patrimoniale pe
termen lung, în scopul garant ării contribu ției la activit ățile unit ății respective. Ele cuprind
investi ții în întreprinderi asociate și investi ții strategice.
– Alte titluri imobilizate include titlurile de valoa re, altele decât categoriile men ționate, pe care
întreprinderea le de ține și nu are nici inten ția, nici posibilitatea s ă le revând ă.
– Crean țele imobilizate sunt formate din: crean țele legate de participa ții (create cu ocazia
acord ării de împrumuturi unit ăților patrimoniale la care de țin titluri de participa ții sau
interese de participare), împrumuturi acordate pe t ermen lung, ac țiuni proprii de ținute pe
termen lung și alte crean țe imobilizate (garan țiile și cau țiunile depuse de unitatea
patrimonial ă la ter ți).
Modificarea valorii imobiliz ărilor financiare este determinat ă de:
cre șterea valorii lor prin:
– aportul în titluri de participare sau alte titluri imobilizate al asocia ților la capitalul
societ ății;
– investi ții financiare în noi titluri sau interese de partic ipare;
33 – achizi ționarea de alte titluri imobilizate;
– acordarea de împrumuturi financiare;
– sporirea crean țelor imobilizate.
diminuarea valorii lor prin:
– retragerea de c ătre asocia ți a titlurilor de participare sau altor titluri imo bilizate aduse
ca aport;
– vinderea de titluri de participare și de alte titluri imobilizate;
– restituirea împrumuturilor de c ătre unit ățile la care se de țin participa ții;
– lichidarea crean țelor imobilizate.
B. Activele circulante
Activele circulante sunt elementele patrimoniale ne cesare realiz ării ciclului de exploatare,
supuse în majoritatea cazurilor unei rota ții rapide, în afara excep țiilor, cel mai adesea legate de
particularit ățile activit ății. În cadrul fiec ărui ciclu trec din forma de active fizice în cea de crean țe
și apoi de disponibilit ăți b ăne ști.
Un activ este clasificat ca activ circulant atunci când:
– este achizi ționat sau produs pentru consum propriu sau în scopu l comercializ ării și se
așteapt ă a fi realizat în termen de 12 luni de la data înto cmirii bilan țului;
– este reprezentat de crean țe aferente ciclului de exploatare;
– este reprezentat de numerar sau echivalente de nume rar a c ăror utilizare nu este restric ționat ă.
În structura activelor circulante se includ:
• stocuri;
• crean țe;
• investi ții financiare pe termen scurt (plasamente) ;
• disponibilit ăți b ăne ști în cas ă și conturi la b ănci.
I. Stocurile reprezint ă acea parte a activelor circulante de ținute pentru a fi folosite în procesul
de produc ție sau pentru prestarea de servicii, pentru a fi vâ ndute pe parcursul desf ăș ur ării
normale a activit ății sau în curs de produc ție în vederea vânz ării, aflate la încheierea exerci țiului
sub forma activelor fizice: materii prime, material e consumabile, obiecte de inventar, produc ție
neterminat ă, produse finite, semifabricate, m ărfuri, ambalaje, alte stocuri.
Varia ția valorii stocurilor de materii prime, materiale, obiecte de inventar se explic ă prin
ac țiunea urm ătorilor factori:
– cantitatea de materiale în stoc;
– structura stocurilor de materiale;
– pre țul de evaluare a materialelor.
Varia ția stocurilor de produc ție neterminat ă este influen țat ă de urm ătorii factori:
– volumul fizic al produc ției, care influen țeaz ă direct nivelul produc ției neterminate;
34 – durata ciclului de fabrica ție, de asemenea un factor direct: m ărirea sau scurtarea duratei
ciclului de fabrica ție va influen ța în acela și sens nivelul stocurilor de produc ție neterminat ă;
– structura produc ției: sporirea ponderii produselor cu un cost unitar mai mare decât costul
mediu determin ă cre șterea valorii produc ției neterminate și invers;
– costul de produc ție aferent produc ției neterminate, care depinde în principal de: nive lul și
evolu ția consumurilor de resurse, nivelul și evolu ția pre țurilor și tarifelor de evaluare a
consumurilor de resurse, stadiul procesului de fabr ica ție parcurs de produc ția neterminat ă
și/sau structura pe faze având în vedere c ă, de fapt, costurile de produc ție se acumuleaz ă pe
măsur ă ce se parcurg fazele procesului tehnologic.
Valoarea produselor finite și semifabricatelor aflate în stoc este influen țat ă de:
– cantitatea de produse aflate în stoc;
– structura produselor în stoc;
– costul efectiv al produselor.
Modificarea stocurilor în perioada curent ă fa ță de perioada precedent ă este cauzat ă de:
raportul dintre ritmul intr ărilor și ritmul ie șirilor pe elemente de stocuri (raportul dintre ritm ul
achizi țion ării și cel al eliber ării în consum pentru materiale, dintre ritmul fabri ca ției și cel al
livr ărilor pentru produse, dintre ritmul cump ărării și cel al vânz ării pentru m ărfuri etc.);
evolu ția structurii elementelor de stocuri;
evolu ția instrumentelor de evaluare a stocurilor (pre țurile de achizi ție a materialelor și
mărfurilor, costurile de produc ție ale produselor);
ac țiuni de reevaluare a stocurilor;
suplimentarea sau diminuarea provizioanelor aferent e stocurilor.
Eficien ța utiliz ării stocurilor poate fi apreciat ă prin compararea indicilor de cre ștere a
consumurilor de stocuri cu indicii indicatorilor va lorici (cifra de afaceri, venituri totale, produc ția
exerci țiului) exprima ți în pre țuri comparabile.
II. Crean țele sunt drepturi b ăne ști poten țiale pe termen scurt ale întreprinderii ce decurg d in
rela țiile cu diverse persoane fizice sau juridice, reali zabile la anumite termene, reprezentând
contravaloarea m ărfurilor și produselor vândute, a serviciilor prestate și lucr ărilor executate.
Analiza crean țelor necesit ă gruparea lor dup ă mai multe criterii: dup ă natur ă, dup ă
vechime și pe principalii beneficiari, urm ărindu-se nivelul absolut al crean țelor, evolu ția în timp
și durata medie de încasare a lor.
Evolu ția nivelului crean țelor de la o perioad ă la alta este determinat ă de urm ătorii factori:
– modificarea cifrei de afaceri;
– modificarea duratei medii de încasare a crean țelor;
– influen ța unor factori aleatori: diferen țe de curs valutar, reactivarea unor crean țe, etc.
III. Investi țiile financiare pe termen scurt numite și titluri de plasament sau valori de
trezorerie reprezint ă valori financiare investite de întreprindere în ve derea realiz ării unui câ știg
35 pe termen scurt și cuprind ac țiuni proprii r ăscump ărate, ac țiunile achizi ționate, obliga țiunile
emise și r ăscump ărate, obliga țiunile achizi ționate și alte titluri de plasament achizi ționate în
vederea ob ținerii de venituri financiare într-un termen scurt.
IV. Disponibilit ățile băne ști sunt reprezentate de lichidit ățile întreprinderii aflate în casierie,
conturi la b ănci și valorile asimilabile acestora.
Modificarea volumului disponibilit ăților b ăne ști și plasamentelor fa ță de perioada
precedent ă este influen țat ă de :
– viteza de rota ție a activelor circulante;
– raportul dintre nivelul crean țelor și al datoriilor pe termen scurt, precum și dintre termenele
de încasare a crean țelor și cele de plat ă a datoriilor;
– nivelul profitului;
– efectele și termenele de încasare a titlurilor de plasament.
C. Cheltuielile în avans se refer ă la sumele de bani achitate în perioada curent ă, dar care se
refer ă la servicii care privesc perioadele sau exerci țiile financiare urm ătoare (chirii, abonamente
și alte cheltuieli efectuate anticipat), acestea urm ând a se include e șalonat pe cheltuieli, în
perioadele urm ătoare c ărora le sunt aferente
Suma cheltuielilor constatate în avans cre ște prin extinderea activit ăților pentru care este
necesar ă efectuare unor astfel de cheltuieli și scade prin primirea produselor sau serviciilor
pentru care s-au pl ătit sau prin trecerea efectiv ă pe cheltuieli în perioadele la care se refer ă.
D. Datorii pe termen scurt sau datorii curente se refer ă la datorii ce trebuie pl ătite într-o
perioad ă de un an
O datorie este clasificat ă ca datorie curent ă atunci când se a șteapt ă s ă fie decontat ă în
cursul normal al ciclului de exploatare al întrepri nderii sau este exigibil ă în termen de 12 luni de
la data bilan țului. Toate celelalte datorii sunt clasificate ca d atorii pe termen lung.
G. Datorii pe termen lung sunt datorii ce trebuie pl ătite într-o perioad ă mai mare de un
an.
Cele dou ă grupe de datorii au aceea și structur ă și se refer ă la:
– împrumuturi din emisiunea de obliga țiuni;
– credite bancare (sume datorate institu țiilor de credit);
– datorii comerciale;
– efecte de comer ț de pl ătit;
– datorii legate de participa ții și alte împrumuturi și datorii asimilate;
– alte datorii, inclusiv datorii fiscale și pentru asigur ările sociale.
36 Datoriile exprim ă valoarea resurselor str ăine folosite de întreprindere o perioad ă mai
mare sau mai mic ă de timp, rezultate din rela țiile acesteia cu furnizorii, b ăncile, statul, personal
propriu.
Modificarea sumei datoriilor în perioada curent ă fa ță de perioada precedent ă este
determinat ă de:
• cre șterea soldului împrumuturilor și datoriilor asimilate prin contractarea de noi cre dite într-o
sum ă mai mare decât ramburs ările din aceea și perioad ă, sau, dimpotriv ă, reducerea soldului
acestor împrumuturi prin rambursarea creditelor înt r-o sum ă mai mare decât noile
împrumuturi eventual contractate în cursul perioade i;
• cre șterea sau sc ăderea datoriilor fa ță de furnizori, prin:
– sporirea sau diminuarea volumului materialelor și utilit ăților aprovizionate (a
intr ărilor);
– modificarea pre țurilor sau tarifelor pentru aceste intr ări;
– modificarea num ărului mediu de zile de plat ă a datoriilor fa ță de furnizori.
• cre șterea sau diminuarea datoriilor fiscale și fa ță de bugetul statului, prin:
– modificarea cifrei de afaceri și a altor indicatori ce constituie baz ă de calcul a
obliga țiilor fa șă de buget (profit brut, fond de salarii etc.);
– modific ări ale cotelor de impunere prin dispozi ții legale (cota de TVA, cota de
impozit pe profit, pe salarii, cota de CAS etc.);
– acordarea unor facilit ăți fiscale în cursul perioadei;
– nerespectarea termenelor de plat ă stabilite (pl ăți efectuate în avans sau cu întârziere).
H. Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli
Acestea sunt valori ce se formeaz ă la finele exerci țiului pentru acoperirea acelor elemente
a c ăror realizare, respectiv plat ă, este incert ă sau pentru cheltuielile ce devin exigibile în
perioadele urm ătoare (litigii, amenzi, penaliz ări, desp ăgubiri, daune și alte datorii incerte;
cheltuieli legate de activitatea de service în peri oada de garan ție, etc.).
Pentru a fi înregistrat un provizion pentru riscuri și cheltuieli, trebuie s ă fie îndeplinite
cumulativ urm ătoarele condi ții:
– exist ă o obliga ție curent ă generat ă de un eveniment anterior;
– este probabil ă efectuarea unor pl ăți pentru onorarea obliga ției respective;
– suma poate fi estimat ă.
Aceste provizioane reflect ă o politic ă de pruden ță economic ă, de reducere a riscurilor
care apar în activitatea unei întreprinderi.
Modificarea sumei provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli are loc prin:
– cre șterea valorii provizioanelor constituite;
– diminuarea valorii provizioanelor prin utilizarea l or sau prin anulare ca urmare a neproducerii
riscului pentru care au fost constituite.
37 I. Venituri în avans
Veniturile înregistrate în avans reprezint ă valorile ce asigur ă alocarea pentru fiecare
exerci țiu financiar numai a veniturilor ce îi sunt proprii .
Veniturile înregistrate în avans reprezint ă încas ări din crean țe aferente unor bunuri
nelivrate, a unor lucr ări sau presta ții neefectuate și care nu afecteaz ă veniturile exerci țiului.
Subven țiile pentru investi ții sunt surse de finan țare alocate de la bugetul de stat sau din
alte surse nerambursabile, de care beneficiaz ă o întreprindere, destinate achizi țion ării sau
producerii unor imobiliz ări, unor activit ăți pe termen lung sau pentru acoperirea unor cheltui eli
cu investi țiile.
Suma veniturilor în avans cre ște prin extinderea activit ăților pentru care se solicit ă
avansuri sau se primesc subven ții și scade prin livrarea produselor pentru care s-a în casat
avansul, prin restituirea avansului respectiv sau p rin virarea subven țiilor la venituri.
J. Capital și rezerve
Capitalurile proprii reprezint ă dreptul ac ționarilor / proprietarilor asupra activelor
întreprinderii dup ă deducerea tuturor datoriilor, adic ă sumele nedatorate în momentul întocmirii
bilan țului. Sunt formate din:
• capitalul social – reprezentat de valoarea nominal ă a ac țiunilor sau a p ărților sociale,
respectiv de aportul în bani sau în natur ă adus de asocia ți sau ac ționari în momentul
constituirii societ ății sau cu ocazia cre șterilor de capital;
• primele legate de capital, formate din prime de emi siune, de fuziune, de aport, de conversie a
ac țiunilor în obliga țiuni, reprezint ă excedentul dintre valoarea de emisiune respectiv v aloarea
matematic-contabil ă a noilor ac țiuni, valoarea obliga țiunilor convertite și valoarea nominal ă
a ac țiunilor sau p ărților sociale;
• rezervele din reevaluare – reprezint ă plusurile de valoare create prin reevaluarea activ elor
imobilizate, ca diferen ță dintre valoarea actual ă și valoarea înregistrat ă a activului reevaluat
(plusul rezultat din reevaluarea imobiliz ărilor corporale) care se transfer ă, potrivit legii, fie la
capital social, fie la rezerve;
• rezervele – sunt surse constituite din capitalizare a profitului, formate din:
– rezerve legale (constituite anual din rezultatul br ut în limitele prev ăzute de lege);
– rezervele statutare (constituie anual din profitul net conform statutului);
– rezervele pentru ac țiuni proprii (constituite în situa ția în care o societate pe ac țiuni și-
a r ăscump ărat propriile ac țiuni, cu scopul de a- și men ține nivelul capitalului propriu;
– alte rezerve (ce pot fi constituite facultativ pe s eama profitului net pentru acoperirea
unor pierderi sau pentru cre șterea capitalului social, potrivit hot ărârii adun ării
generale, cu respectarea prevederilor legale);
• rezultatul exerci țiului – reprezint ă diferen ța dintre veniturile totale și cheltuielile totale ale
unei perioade, putând fi favorabil ă (profit) sau nefavorabil ă (pierdere);
38 • rezultatul reportat – reprezint ă acea parte din rezultatul exerci țiului precedent a c ărei
repartizare a fost amânat ă de Adunarea General ă a Ac ționarilor.
Modificarea capitalului propriu fa ță de perioada precedent ă poate fi determinat ă de:
• în sensul cre șterii capitalului propriu:
– aportul ac ționarilor;
– cre șterea rezervelor prin repartiz ări în principal din profitul net;
– reevaluarea elementelor din activ, potrivit normelo r legale, care determin ă cre șterea
valorii de înregistrare a elementelor respective;
– cre șterea soldului profitului nerepartizat;
– aloc ări la fondurile proprii.
• în sensul diminu ării capitalului propriu:
– retrageri de capital de c ătre asocia ți sau ac ționari;
– acoperirea pierderilor din exerci țiile precedente;
– încheierea cu pierderi a exerci țiului financiar;
– utilizarea unei p ărți a fondurilor proprii.
Modelul vertical de bilan ț r ăspunde mai bine cerin țelor analizei financiare, din
urm ătoarele considerente:
– prin chiar obiectivul pe care și-l propune – furnizarea de informa ții despre pozi ția
financiar ă a întreprinderii – se apropie de structura bilan țului financiar, unele posturi
bilan țiere din cadrul vechiului model (care fie nu aveau o valoare economic ă, fie nu
corespundeau adev ăratei lor naturi) au fost eliminate sau reclasate;
– modelul deschide perspectiva analizei echilibrului financiar în dinamic ă;
– prin separarea datoriilor în func ție de scaden ță u șureaz ă determinarea fluxurilor de
încas ări și pl ăți.
Se poate deci afirma c ă formatul vertical de bilan ț prezint ă o deschidere mai mare spre
analiza financiar ă și spre satisfacerea nevoilor informa ționale ale investitorilor.
2.2.2. Rolul și limitele bilan țului patrimonial
Concep ția originar ă a bilan țului este concep ția patrimonial ă, dup ă care bilan țul este un
inventar al averii întreprinderii, realizat în vede rea m ăsur ării valorii reale a patrimoniului.
Abordarea patrimonial ă este o abordare extern ă, bilan țul patrimonial prezentând interes
îndeosebi pentru ac ționari-proprietari, care doresc s ă cunoasc ă valoarea patrimoniului lor și
pentru creditori, deoarece pentru ace știa activul constituie, în ultim ă instan ță , garan ția recuper ării
drepturilor lor. Într-o viziune anglo-saxon ă și nord-american ă din care sunt excluse judec ățile
patrimoniale, bilan țul red ă starea și evolu ția pozi ției financiare a întreprinderii.
39 Speciali știi nord-americani 19 consider ă c ă bilan țul, acceptat ca o situa ție care red ă
capitalurile proprii prin diferen ța între active și datorii, furnizeaz ă informa ții privind natura și
sumele investite în resursele întreprinderii, oblig a țiile ei fa ță de creditori, precum și ponderea
capitalurilor proprii în resursele totale ale între prinderii.
În cadrul analizei retrospective, bilan țul contabil serve ște, în primul rând, analizei statice
a solvabilit ății, a lichidit ății și a riscului de faliment a agentului economic. El c ontribuie la
furnizarea bazei informa ționale privind calculul rentabilit ății și evaluarea structurii capitalului
întreprinderii, permi țând formularea de judec ăți de valoare privind riscul pe care și-l asum ă o
întreprindere și evaluarea mi șcărilor viitoare de trezorerie. De asemenea, mai mult e bilan țuri
succesive pot fi utilizate pentru o analiz ă dinamic ă cu ajutorul unor tablouri financiare specifice.
În cadrul analizei previzionale, bilan țul contabil serve ște alegerii unei structuri de
finan țare optime pentru un anumit agent economic și gestiunii riscului de nelichiditate, care sunt
eviden țiate în cadrul planurilor previzionale ce se întocm esc pe baza acestui document de
sintez ă.
Cu toate c ă majoritatea utilizatorilor consider ă bilan țul documentul esen țial pentru
analiza financiar ă, exist ă o serie de limit ări ale acestuia: 20
• absen ța unor posturi bilan țiere care s ă reflecte sursele interne create de întreprindere și c ărora
nu le pot fi ata șate costuri, cum ar fi experien ța salaria ților;
• evaluarea pe baza costurilor istorice pune sub semn ul întreb ării veridicitatea situa ției
financiare la sfâr șitul anului;
• efectul principiului de recunoa ștere, în cadrul conturilor anuale, numai a acelor c heltuieli
care au contribuit la ob ținerea veniturilor perioadei respective;
• varia țiile în masa monetar ă în perioadele infla ționiste determin ă sc ăderea încrederii în
relevan ța documentelor contabile de sintez ă și duc la luarea în considerare altor surse de
informa ții financiare pentru formarea deciziilor de investi ții;
• bilan țul nu cuprinde fluctua țiile activit ății înregistrate în cursul exerci țiului financiar,
prezentând situa ția la data întocmirii sale;
• influen ța unor factori externi, nemonetari, asupra activit ății întreprinderii nu poate fi
reflectat ă prin intermediul conturilor anuale.
De și exist ă p ăreri conform c ărora bilan țul ca instrument al analizei statice nu poate s ă
asigure conturarea perspectivelor viitoare de evolu ție ale întreprinderii, consider c ă deoarece
reflect ă anumite comportamente trecute, exprimând astfel o logic ă de evolu ție care poate fi și
mai bine urm ărit ă prin compararea mai multor bilan țuri succesive, bilan țul actual condi ționeaz ă
comportamentul viitor al întreprinderii, o anumit ă structur ă financiar ă înt ărind sau limitând
posibilit ățile de dezvoltare ale întreprinderii pe viitor.
19 L. Ménard, N. Chlala, Comptabilité intermédiaire , Ed. Pedagogique Inc., Ottawa, Canada, 1991.
20 D. Alexander, C. Nobes, An European Introduction to Financial Accounting , Prentice Hall International, 1994.
40 În condi țiile respect ării principiului costurilor istorice, bilan țul nu reflect ă valorile
actuale. Contestatarii costurilor istorice propun f ie indexarea acestor costuri, în vederea
prezent ării documentelor de sintez ă în moned ă constant ă pentru a ține cont de varia ția nivelului
general al pre țurilor, variant ă care se impune atunci când infla ția are o inciden ță important ă, fie
evaluarea structurilor bilan țiere în costuri actuale, pentru a ține cont de varia țiile specifice ale
pre țurilor.
În condi țiile deprecierii unit ății monetare, utilitatea informa țiilor financiar-contabile
scade foarte mult, ca urmare a utiliz ării costului istoric, deoarece acesta nu permite o ajustare a
valorilor aferente elementelor patrimoniale, în lit eratura de specialitate fiind prezentate de
asemenea avantajele și limitele ținerii contabilit ății în valori actuale. 21
Principalele avantaje ale unei contabilit ăți în valori actuale:
• o mai bun ă reflectare a realit ății din perimetrul unui agent economic, prin interme diul
conturilor anuale care con țin elementele exprimate la valoarea din momentul re trat ării;
• conservarea averii proprietarilor;
• evitarea decapitaliz ării în valori actuale prin distribuirea unor divide nde în corela ție cu
rezultatul retratat;
• furnizarea de informa ții mai apropiate de realitate echipei manageriale, pentru luarea de
decizii și stabilirea de prognoze mai realiste;
• evaluarea corect ă a performan țelor întreprinderii și a gestiunii acesteia;
• comparabilitatea datelor în timp și spa țiu;
• eviden țierea riscului pentru investitorii din afara întrep rinderii;
• o apropiere a contabilit ății de teoriile economice actuale.
O contabilitate în valori actuale prezint ă și unele dezavantaje, cum sunt:
– aplicarea unor calcule suplimentare opera țiunilor în momentul derul ării lor sau la sfâr șitul
exerci țiului financiar;
– costul relativ mai ridicat al informa ției ob ținute;
– mărirea timpului de ob ținere a informa ției contabile;
– denaturarea valorii de intrare a elementelor patrim oniale.
Toate aceste dezavantaje pot fi u șor eliminate în condi țiile informatiz ării actuale. Ceea ce
este mai greu de rezolvat const ă în stabilirea unui set de reguli clare și unitare, specifice unei
contabilit ăți de infla ție.
De asemenea trebuie precizat c ă bilan țul face abstrac ție de numeroase elemente care au o
valoare economic ă pentru întreprindere, deoarece astfel de elemente nu pot fi m ăsurate în mod
obiectiv. În aceast ă categorie sunt incluse, de exemplu, resursele uman e. Dar dac ă omiterea lor
din bilan ț este de în țeles, nu pu ține sunt situa țiile în care unele elemente de tipul datoriilor sau
21 L. Bernstein, Financial Statement Analysis. Theory, application a nd Interpretation, 5th Edition, Irwin,
Homewood-Boston, 1993, pag. 30-33, 84-88.
41 angajamentelor sunt uneori prezentate printre struc turile “în afara bilan țului”, în cadrul situa țiilor
anex ă.
Se mai semnaleaz ă tendin ța unor întreprinderi din ță rile occidentale de a trece sub t ăcere,
de a utiliza diferite mijloace pentru a face s ă dispar ă o serie de datorii, putându-se vorbi în acest
sens de contabilitatea “creativ ă” sau “imaginativ ă”. Se consider ă c ă aceasta cuprinde practici de
comunicare a unei anumite situa ții, în detrimentul obiectivit ății contabile. 22
Posibilitatea utiliz ării contabilit ății creative rezid ă în marjele de apreciere și posibilit ățile
de alegere pe care regulile contabile le ofer ă întreprinderilor, deoarece dreptul contabil nu poa te
propune o solu ție simpl ă și univoc ă ce ar permite tratarea uniform ă a tuturor problemelor
întâlnite în întreprinderi, oricare ar fi caracteri sticile și situa ția acestora. Astfel, apare ca necesar ă
și inevitabil ă o anumit ă flexibilitate a regulilor contabile, care trebuie limitat ă de aplicarea
principiului imaginii fidele.
Ținând seama de aceste aspecte, se consider ă c ă întreprinderile, în cadrul politicii
contabile, pot adopta una din urm ătoarele atitudini:
• O prim ă atitudine ar consta în c ăutarea obiectivit ății și transparen ței absolute a conturilor,
care implic ă respectarea întocmai a unor reguli și renun țarea la orice op țiune sau marj ă de
flexibilitate de care întreprinderea poate benefici a. Aceast ă renun țare la flexibilitate ar
asigura o lizibilitate maxim ă a conturilor anuale pentru utilizatori, privând în schimb
întreprinderea care ar adopta o atitudine atât de r adical ă de posibilitatea de a se adapta la
evolu țiile moderne ale lumii de afaceri, la noile practic i din domeniul finan țelor și dreptului.
• A doua atitudine relev ă aplicarea metodelor de inginerie juridic ă și financiar ă. F ără a renun ța
la asigurarea unei imagini fidele, întreprinderile care adopt ă aceast ă atitudine nu se priveaz ă
de posibilit ățile de ac țiune legitime care le sunt deschise de noile practi ci susceptibile s ă
îmbun ătățeasc ă structura conturilor anuale.
• A treia atitudine relev ă practica de “cosmetizare a conturilor” prin utiliz area metodelor
contabile orientate spre redarea unei imagini cât m ai favorabile posibile, f ără a difuza totu și
informa ții false sau a ascunde informa ții de importan ță major ă, referitoare la substan ța
bilan țului sau a activit ății.
• A patra atitudine relev ă, din contr ă, inten ția de vinov ăție, deoarece încearc ă s ă induc ă în
eroare prin comunicarea de informa ții false sau ascunderea unor fapte esen țiale legate de
activitatea sau patrimoniul întreprinderii.
Bilan țul fiind considerat transpunerea contabil ă a unei realit ăți juridice, patrimoniul, se
consider ă c ă analiza static ă a bilan țului r ămâne limitat ă la o viziune juridic ă a patrimoniului, f ără
a reflecta realitatea economic ă și financiar ă a întreprinderii. Legat de acest aspect, se poate
preciza c ă anali știi financiari au pus la punct procedee ce asigur ă retratarea informa țiilor din
22 E. Cohen, Analyse financière , Ed. Economica, Paris, 1997, pag. 245.
42 bilan țul patrimonial și adaptarea lor necesit ăților diagnosticului, ob ținându-se bilan țurile
lichiditate-exigibilitate și func ționale.
Necesitatea retrat ării bilan țului contabil rezult ă din:
– contradic ția dintre analiza contabil ă a unei opera ții și realitatea economic ă și financiar ă
a acesteia;
– consecin țele aplic ării principiilor contabile;
– consecin țele op țiunilor contabile efectuate de întreprindere;
– divergen țele între contabilitate și fiscalitate.
2.3. Bilan țul financiar sau bilan țul lichiditate-exigibilitate
No țiunea de “bilan ț financiar” sau “bilan ț lichiditate-exigibilitate” st ă la baza analizei
lichidit ății și solvabilit ății întreprinderii. Solvabilitatea, definit ă ca fiind capacitatea întreprinderii
de a face fa ță angajamentelor sale, depinde de valoarea lichidati v ă a activelor și de m ărimea
angajamentelor acesteia, luând în considerare ipote za întreruperii activit ății întreprinderii și a
lichid ării sale. Lichiditatea, care reflect ă capacitatea întreprinderii de a face fa ță datoriilor
scadente cu activele curente, are la baz ă ipoteza continu ării activit ății de exploatare și ia în
considerare valorile contabile ale activelor.
Bilan țul financiar r ăspunde în primul rând necesit ăților creditorilor agentului economic,
interesa ți s ă afle dac ă activele lichide pot acoperi rapid datoriile exigi bile. Pornind de la acest
deziderat, prin lectur ă orizontal ă se urm ăre ște ca resursele stabile s ă finan țeze cel pu țin utiliz ările
stabile, pentru ca restul activelor s ă poat ă acoperi datoriile exigibile.
Având la baz ă bilan țul contabil în care elementele sunt structurate și dup ă criteriul
destina ției (investi ții – exploatare – trezorerie), construc ția bilan țului financiar impune o nou ă
clasificare, aceasta fiind posibil ă și datorit ă informa țiilor din notele explicative.
Bilan țul lichiditate-exigibilitate are ca suport concep ția financiar ă asupra bilan țului, care,
având la baz ă no țiunea de “finan țe” ca totalitatea mijloacelor b ăne ști aflate la dispozi ția unei
întreprinderi, abordeaz ă con ținutul bilan țului ca o necesitate de cunoa ștere a acestor finan țe,
determinate de mijloacele pe care unitatea le posed ă pentru a-și achita datoriile fa ță de ter ți, în
momentul în care acestea ajung la scaden ță 23 .
2.3.1. Construc ția bilan țului lichiditate-exigibilitate
Elaborarea acestui tip de bilan ț specific analizei financiare statice se bazeaz ă pe
clasificarea elementelor de activ în ordinea strict ă a lichidit ății (mai mare sau mai mic ă de un an)
și a elementelor de pasiv dup ă exigibilitate (mai mare sau mai mic ă de un an).
23 D. Cotle ț, Contabilitate, Informa ție, Decizie , Editura Orizonturi Universitare, Timi șoara, 1998, pag. 116.
43 Trecerea de la “bilan ț contabil” la “bilan ț financiar” necesit ă dou ă tipuri de prelucr ări.
În primul rând, aceast ă trecere necesit ă o serie de prelucr ări în vederea identific ării cât
mai precis posibile a utiliz ărilor și resurselor semnificative 24 de care dispune întreprinderea la
data întocmirii bilan țului. Aceste prelucr ări se refer ă la: eliminarea elementelor considerate
nonvalori; includerea în bilan ț a unor angajamente și utiliz ări omise în bilan țul contabil din
motive tehnice sau juridice, dar care influen țeaz ă activitatea întreprinderii; corectarea valorilor
anumitor elemente ale bilan țului contabil, dac ă este cazul.
În al doilea rând, sunt necesare anumite reclas ări ale posturilor din bilan ț în vederea
aplic ării instrumentelor analizei financiare, ob ținându-se un bilan ț de “mari mase” financiare:
pentru activ – active cu lichiditate mai mare de un an (activ imobilizat net) și active cu lichidate
sub un an (activ circulant), iar pentru pasiv – pas ive cu exigibilitate mai mare de un an (capitaluri
permanente) și pasive cu exigibilitate sub un an (datorii pe ter men scurt).
Pentru a ob ține date pertinente fiind necesar ă prelucrarea mai multor bilan țuri contabile
succesive, anali știi financiari din România se confrunt ă în prezenta cu problema prelucr ării a
dou ă tipuri de bilan ț: formatul utilizat pân ă în anul 2001 și noul format de bilan ț întocmit de
majoritatea întreprinderilor începând cu exerci țiul financiar T. Noul format de bilan ț necesit ă mai
pu ține prelucr ări, având o structur ă mai apropiat ă de cea a unui bilan ț financiar decât vechiul
bilan ț.
Tratarea posturilor de activ considerate nonvalori
Reprelucrarea posturilor de activ ale bilan țului presupune eliminarea nonvalorilor care
reprezint ă cheltuieli activate sau pierderi poten țiale, adic ă elemente înscrise în activul bilan țului
deoarece corespund unei utiliz ări, mai precis unei utiliz ări de fonduri proprii deja constatate sau
latente. Orice element de acest tip are sau va avea o inciden ță asupra rezultatului sau situa ției
nete. În termeni economici și financiari nonvalorile sunt lipsite de orice lich iditate, ele nu
determin ă nici o intrare de fonduri viitoare, deoarece nu re prezint ă decât active fictive, create
pentru nevoile unei proceduri contabile.
Din acest motiv analiza financiar ă, luând în considerare valorile care au o anumit ă
realitate economic ă și mai ales o anumit ă lichiditate, elimin ă activele fictive din activul
bilan țului, diminuând, în contrapartid ă, elementele din pasiv, situa ția net ă.
• Imobiliz ările necorporale considerate nonvalori
Unele componente ale imobiliz ărilor necorporale sunt considerate active fictive s au
nonvalori. Acestea reprezint ă cheltuieli activate în scopul oferirii unor facili t ăți agentului
economic prin posibilitatea repartiz ării lor pe mai multe exerci ții. Se consider ă c ă nu au o valoare
economic ă imediat ă, pentru c ă privesc viitorul (crearea sau expansiunea agentulu i economic).
Prin urmare sunt eliminate din activul bilan țului reprelucrat, iar în contrapartid ă se diminueaz ă
capitalurile proprii. Aceste elemente sunt:
24 E. Cohen, op.cit. , pag. 252.
44 – Cheltuielile de constituire și de cercetare-dezvoltare se elimin ă din activ deoarece nu
reflect ă nici o realitate economic ă și sunt lipsite de lichiditate, fiind înscrise în ac tiv
pentru a permite e șalonarea inciden ței lor asupra rezultatului mai multor exerci ții, ținând
seama de faptul c ă aceste cheltuieli influen țeaz ă activitatea viitoare a întreprinderii. În
contrapartid ă, se diminueaz ă cu aceea și sum ă valoarea capitalurilor proprii, deoarece
cheltuielile respective corespund deja unui consum (utiliz ări) de fonduri proprii ce va fi
imputat rezultatelor exerci țiilor viitoare.
– Este considerat de asemenea lipsit de lichiditate f ondul comercial bazat pe rentabilitatea
viitoare a agentului economic, care ar disp ărea dac ă și activitatea acestuia ar înceta.
• Decont ările cu asocia ții privind capitalul care se refer ă la valoarea capitalului subscris și
nev ărsat, considerate elemente de activ fictiv, se scad din activ, diminuându-se cu aceea și
sum ă capitalurile proprii.
• Cheltuieli înregistrate în avans (atât cele care se raporteaz ă direct la rezultatul exerci țiului
urm ător, cât și cele repartizate sistematic pe mai multe exerci ții viitoare), pentru c ă au fost
constituite prin aplicarea principiului independen ței exerci țiului, care nu mai este func țional
în condi țiile în care analiza nu se raporteaz ă la exerci țiile viitoare, ci la cel prezent, care poate
fi ultimul exerci țiu al activit ății agentului economic, se scad din activ și se deduc din
capitalurile proprii.
Integrarea utiliz ărilor și angajamentelor din afara bilan țului
• Luarea în considerare a imobiliz ărilor de ținute în leasing
Leasing-ul permite întreprinderii s ă utilizeze imobiliz ări corporale în mod durabil f ără s ă
avanseze valoarea de achizi ție a acestora; întreprinderea nefiind din punct de vedere juridic
proprietara acestora, ele nu apar în bilan ț.
Într-o optic ă financiar ă, evaluarea componentelor aparatului de produc ție utilizat de
întreprindere ar trebui s ă includ ă valoarea elementelor achizi ționate în leasing. Acestea concur ă
în mod permanent la desf ăș urarea activit ății economice, în acela și mod ca elementele aflate în
proprietatea întreprinderii. Pe de alt ă parte îns ă, bunurile de ținute în leasing nu au valoare
lichidativ ă.
În consecin ță , tratarea leasing-ului trebuie s ă aib ă în vedere optica analitic ă adoptat ă de
analistul financiar. Dac ă predomin ă optica lichidativ ă, nu este necesar ă luarea în considerare a
bunurilor de ținute în leasing în m ăsura în care acestea nu sunt transformabile în bani . Dac ă totu și
acestea se iau în considerare, activele respective sunt incluse la imobiliz ări corporale la valoarea
lor contabil ă net ă implicit ă, adic ă valoarea r ămas ă de achitat, majorându-se și în pasiv
împrumuturile pe termen mediu și lung cu aceea și valoare.
• Luarea în considerare a efectelor scontate neajunse la scaden ță
Efectele scontate neajunse la scaden ță reprezint ă crean țe pe care întreprinderea le-a cedat
băncii sale, înregistrând în contrapartid ă o cre ștere a disponibilit ăților b ăne ști.
45 Din punct de vedere juridic, aceste crean țe nu mai fac parte din patrimoniul întreprinderii,
chiar dac ă aceasta continu ă s ă suporte riscul neîncas ării lor, și în consecin ță nu se înregistreaz ă în
bilan ț.
Totu și din punct de vedere financiar, efectele scontate neajunse la scaden ță corespund
unui credit bancar efectiv ob ținut de întreprindere. De asemenea, valoarea credit ului comercial
acordat de întreprindere clientelei sale include an samblul crean țelor neajunse la scaden ță , fie c ă
sunt gestionate de întreprindere, fie c ă sunt scontate.
Omiterea efectelor scontate neajunse la scaden ță din bilan ț determin ă pe de o parte
reducerea creditelor comerciale acordate de întrepr indere, iar pe de alt ă parte a creditelor bancare
ob ținute de aceasta.
Întocmirea bilan țului financiar necesit ă deci includerea efectelor scontate neajunse la
scaden ță la crean țe în activ în vederea reconstituirii valorii credit ului comercial acordat de
întreprindere și care determin ă pentru întreprindere o nevoie de finan țare. Pe de alt ă parte,
aceea și sum ă trebuie ad ăugat ă la credite bancare pe termen scurt ce figureaz ă în pasiv, deoarece
băncile, acceptând s ă sconteze aceste efecte, au acordat un credit între prinderii, contribuind la
finan țarea acesteia.
Corectarea valorilor anumitor posturi din bilan ț
Principiile de înregistrare ale contabilit ății impun distorsiuni între valoarea economic ă a
anumitor posturi și valoarea înregistrat ă în bilan ț. Metoda de baz ă re ținut ă pentru evaluarea
elementelor înscrise în bilan ț este metoda costurilor istorice, fiind permise cor ec ții ale acestor
valori înregistrate la un moment dat prin aplicarea anumitor proceduri contabile: practica
amortismentelor, provizioanelor sau reevalu ările. Dar aceste metode comport ă anumite limite și
nu se aplic ă tuturor elementelor a c ăror valoare este susceptibil ă s ă înregistreze astfel de
distorsiuni. De aceea este necesar ă o evaluare atent ă a elementelor de active corporale, financiare
și a unor componente ale stocurilor.
Pentru toate aceste elemente, valoarea lor din acti v trebuie m ărit ă sau diminuat ă cu
plusvalorile respectiv minusvalorile latente, în co ntrapartid ă majorând sau diminuând capitalurile
proprii, în pasiv. De asemenea, aceste reevalu ări impun luarea în calcul a unei datorii fiscale
latente (sau crean țe fiscale latente) determinat ă de cre șterea sau sc ăderea valorii elementelor
respective.
Reclas ările posturilor din bilan ț
Reclasarea elementelor bilan țului financiar const ă în delimitarea, în func ție de stricta lor
lichiditate / exigibilitate, în active și pasive mai mari sau mai mici de un an.
Activele nefinanciare imobilizate și circulante se clasific ă (în bilan țul contabil) dup ă
caracterul circulatoriu, care nu se suprapune exact cu cel al lichidit ății.
Astfel, anumite elemente sunt contabilizate ca acti ve imobilizate în timp ce termenul de
realizare a lor este sub un an (de exemplu anumite crean țe aferente participa țiilor contabilizate ca
46 imobiliz ări financiare, dobânzile aferente unor împrumuturi pe termen lung acordate de
întreprindere care au scaden ța pân ă la sfâr șitul exerci țiului respectiv). Aceste elemente vor fi
înregistrate la active circulante în bilan țul financiar.
De asemenea, anumite elemente ale activelor circula nte (stocuri sau crean țe) care sunt
realizabile în mai mult de un an vor fi trecute la active imobilizate.
Activele imobilizate corporale r ămân nemodificate și se consider ă apar ținând în totalitate
activelor mai mari de un an.
În pasiv, anumite sume înscrise la capitaluri prop rii corespund de fapt unor datorii latente
și trebuie deci reclasate, dup ă caz, în datorii pe termen mediu și lung sau datorii pe termen scurt.
Cvasi-capitalurile proprii, ce cuprind obliga țiunile convertibile în ac țiuni, conturile
curente ale asocia ților și împrumuturile participative trebuie reclasate la capitaluri proprii sau
datorii, în func ție de caracterul lor de datorie sau fond propriu, c are poate fi apreciat în raport de
obliga ția de rambursare și de modul de remunerare al acestor mijloace de fin an țare.
Dividendele de plat ă se scad de la capitalurile proprii și sunt clasate la datorii mai mici de
un an.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt incluse la datorii pe termen lung sau datorii
pe termen scurt, în func ție de termenele de exigibilitate, dac ă acoper ă riscuri și cheltuieli reale, în
caz contrar vor fi incluse în capitalurile proprii, la rezerve. În cazul bilan țului financiar,
provizioanele pentru riscuri și cheltuieli considerate capitaluri proprii sunt tr ecute în aceast ă
categorie f ără impozitul latent con ținut, care este considerat o datorie pe termen scur t.
Datoriile vor fi grupate pe termen mediu și lung incluse la capitalurile permanente ori
datorii pe termen scurt, oricare ar fi natura și originea acestora.
Datoriile financiare cuprind o frac țiune care este scadent ă în cursul anului și care trebuie
reclasat ă la datorii mai mici de un an. La datoriile pe term en scurt se mai include partea cu
scaden ță mai mic ă de un an a datoriilor fiscale latente previzibile.
Veniturile înregistrate în avans care au termenul d e exigibilitate mai mare de un an se
înregistreaz ă la datorii pe termen mediu și lung, iar cele cu termenul de exigibilitate mai m ic de
un an se înregistreaz ă la datorii pe termen scurt. Într-o optic ă de lichidare, aceste venituri trebuie
integrate la capitaluri proprii.
2.3.2. Analiza bilan țului lichiditate – exigibilitate
Analiza bilan țului lichiditate – exigibilitate se realizeaz ă prin intermediul maselor
bilan țiere care intervin în calculul celor trei indicator i de baz ă ai echilibrului financiar: fondul de
rulment financiar, nevoia de fond de rulment și trezoreria.
Baza de pornire a acestei analize o constituie res pectarea regulilor de principiu ale
echilibrului financiar, potrivit c ărora activele cu lichiditate peste un an trebuie fi nan țate din surse
47 cu exigibilitate mai mare de un an (capitaluri perm anente), iar activele cu lichiditate sub un an
trebuie finan țate din surse cu exigibilitate sub un an (datorii p e termen scurt).
Tabel nr.2.5. Bilan țul financiar
ACTIV
(dup ă gradul de lichiditate) PASIV
(dup ă gradul de exigibilitate) Nivele
Active imobilizate nete (>1an)
Active circulante nete (<1an)
– din care disponibilit ăți b ăne ști
și plasamente Capitaluri permanente (>1an)
Datorii <1an
– din care credite bancare pe
termen scurt FR financiar
NFR
TN
2.3.2.1. Analiza fondului de rulment financiar
Fondul de rulment determinat pe baza bilan țului financiar constituie un fond de rulment
financiar (FRF) și poate fi determinat prin dou ă modalit ăți:
a) Pe baza p ărții de sus a bilan țului financiar:
FRF = Cpm –Ai
unde:
Cpm –capitaluri permanente
Ai –active imobilizate nete.
În acest caz fondul de rulment financiar arat ă surplusul de capital permanent peste
valoarea activelor imobilizate folosit pentru finan țarea activelor circulante.
În func ție de m ărimea celor dou ă mase bilan țiere din partea de sus a bilan țului financiar,
se întâlnesc urm ătoarele situa ții:
• Cpm >Ai (FRF>0)
Aceast ă situa ție reflect ă fondul de rulment financiar ca expresie a realiz ării echilibrului
financiar pe termen lung și a contribu ției acestuia la realizarea echilibrului financiar p e termen
scurt, capitalurile permanente asigurând finan țarea unei p ărți a activelor circulante.
• Cpm < Ai (FRF<0)
Situa ția reflect ă absorbirea unei p ărți din datoriile pe termen scurt pentru finan țarea unei
părții a activelor imobilizate, contrar principiului de finan țare conform c ăruia resursele
permanente se aloc ă nevoilor permanente. Aceast ă situa ție genereaz ă un dezechilibru financiar
care, în cazul întreprinderilor industriale, poate deveni o situa ție critic ă atât sub aspectul nevoii
de rambursare a datoriilor pe termen scurt care au finan țat imobiliz ările, cât și sub aspectul
costului ridicat de procurare a creditelor pe terme n scurt renegociate în mod constant.
• Cpm = Ai (FRF=0)
Aceast ă situa ție mai pu țin probabil ă implic ă o egalitate deplin ă între cele dou ă mase
bilan țiere de aceea și durat ă.
48
b) Pe baza p ărții de jos a bilan țului financiar:
FRF = Ac – Dts
unde:
Ac – active circulante totale;
Dts – datorii (obliga ții) totale pe termen scurt.
Calculat astfel, fondul de rulment financiar reprez int ă partea activelor circulante
nefinan țat ă din datoriile pe termen scurt sau excedentul de ac tive circulante fa ță de datoriile pe
termen scurt. Activele circulante reprezint ă lichidit ăți poten țiale realizabile în mai pu țin de un an,
adic ă intr ări de fonduri a șteptate din vânzarea stocurilor și încasarea crean țelor, al ături de
disponibilit ățile b ăne ști. În ceea ce prive ște datoriile pe termen scurt, acestea reprezint ă
exigibilit ăți poten țiale, adic ă angajamente ce ajung la scaden ță în mai pu țin de un an.
Pot fi eviden țiate de asemenea urm ătoarele situa ții, a c ăror semnifica ție poate fi apreciat ă
în mod pertinent doar dac ă se cunoa ște maturitatea elementelor respective:
• Ac > Dts (FRF>0), întreprinderea dispune de o marj ă de securitate care o poate proteja
par țial sau integral de efectele perturb ării ciclului de încas ări și pl ăți, activele circulante
transformabile în lichidit ăți în termen scurt asigurând nu numai rambursarea in tegral ă a
datoriilor pe termen scurt, ci și degajarea unor lichidit ăți excedentare;
• Ac = Dts (FRF=0), activele pe termen scurt sunt fin an țate strict pe seama datoriilor pe termen
scurt, f ără degajarea de lichidit ăți excedentare;
• Ac < Dts (FRF<0), lichidit ățile poten țiale nu acoper ă exigibilit ățile poten țiale, fiind
previzibile dificult ăți în ceea ce prive ște echilibrul financiar și impunându-se unele
interven ții corectoare (accelerarea încas ărilor, încetinirea pl ăților, apelarea la împrumuturi pe
termen scurt).
Dac ă activele circulante se rotesc mai repede decât dat oriile pe termen scurt, ceea ce
reflect ă un termen mediu de transformare a activelor circul ante în lichidit ăți propriu-zise mai mic
decât termenul mediu în care datoriile pe termen sc urt ajung la scaden ță , în acest caz
întreprinderea ar trebui s ă-și poat ă asigura echilibrul financiar nu numai cu un fond d e rulment
sc ăzut, ci în anumite cazuri și cu un fond de rulment zero sau negativ.
Avantajele pentru întreprindere sunt:
– asigurarea solvabilit ății pe termen scurt,
– raport favorabil între creditul clien ți și creditul furnizori,
– reducerea costului capitalului.
Dac ă activele circulante se rotesc mai încet decât dato riile pe termen scurt, adic ă activele
circulante necesit ă o perioad ă mai mare de timp pentru realizare comparativ cu da toriile pe
termen scurt, solvabilitatea este asigurat ă de un fond de rulment pozitiv al c ărui nivel s ă fie
suficient de mare pentru a putea acoperi decalajul dintre durata de plat ă a datoriilor pe termen
scurt și cea de încasare.
49 Dezavantajele pentru întreprindere sunt:
– dezechilibru financiar ce poate s ă apar ă în orice moment;
– necesitatea bloc ării unei p ărți a capitalului permanent în fondul de rulment, cee a ce
determin ă o frânare a investi țiilor;
– apelarea la împrumuturi;
– cost mai ridicat al împrumuturilor.
Chiar dac ă activele circulante și datoriile pe termen scurt au durate de rota ție
comparabile, asimetria realiz ării lor reprezint ă un risc ce necesit ă constituirea unui surplus de
lichidit ăți care s ă joace rolul de marj ă de securitate pentru situa ții neprev ăzute ce pot apare în
desf ăș urarea activit ății întreprinderii.
Fondul de rulment poate fi analizat în func ție de structura capitalurilor permanente,
analiz ă care pune în eviden ță gradul în care echilibrul financiar se asigur ă prin capitalurile
proprii, respectiv gradul de autonomie a întreprind erii.
În func ție de apartenen ța capitalului, fondul de rulment se reg ăse ște sub urm ătoarele
forme:
• Fond de rulment propriu care arat ă cuantumul particip ării capitalului propriu la finan țarea
activelor circulante, indicator care relev ă gradul de autonomie, de libertate în luarea
deciziilor de investi ții privind dezvoltarea întreprinderii:
FRP = Cpr –Ai FRP = FRF –Dtml
unde:
Cpr – capitaluri proprii;
Ai – imobiliz ări nete;
Dtml – datorii pe termen mediu și lung.
• Fond de rulment str ăin care arat ă participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la
finan țarea activelor circulante.
FRS = FRF – FRP = Dtml
Factori care influen țeaz ă nivelul și evolu ția fondului de rulment sunt:
a) Factori de cre ștere a fondului de rulment:
– cre șterea capitalurilor permanente, dar nu prin apelare a la credite pe termen mediu și
lung care vor duce la cre șterea cheltuielilor financiare (dobânzilor) având c a efect
sc ăderea rezultatului exploat ării, ci prin cre șterea capitalurilor proprii prin noi
aporturi, acumularea rezervelor, sporirea provizioa nelor, repartiz ări din profit,
primirea de subven ții;
– sc ăderea valorii activelor imobilizate prin amortizare sau vânz ări de active
imobilizate.
50 b) Factori de diminuare a fondului de rulment:
– sc ăderea capitalurilor permanente prin sc ăderea capitalurilor proprii sau prin
restituirea împrumuturilor pe termen mediu și lung;
– cre șterea de active imobilizate prin investi ții sau prin reevaluare.
Influen ța factorilor va determina modific ări ale fondului de rulment care se pot sintetiza
în urm ătoarele situa ții:
a) Fondul de rulment cre ște. Este o situa ție pozitiv ă deoarece o parte tot mai mare a
activelor circulante este finan țat ă din capitalul permanent. În cazul în care cre șterea fondului de
rulment se realizeaz ă pe seama cre șterii capitalurilor proprii situa ția financiar ă se îmbun ătățește.
b) Fondul de rulment r ămâne neschimbat. Aceast ă situa ție se întâlne ște pe perioade scurte
de timp, ca urmare a stagn ării întreprinderii când nu se realizeaz ă investi ții sau volumul de
activitate r ămâne acela și.
c) Fondul de rulment scade. Situa ția este considerat ă negativ ă, deoarece activele
circulante sunt acoperite într-o mai mic ă m ăsur ă de resurse permanente. Dac ă sc ăderea fondului
de rulment se datoreaz ă cre șterii activelor imobilizate atunci situa ția financiar ă a întreprinderii pe
termen lung se îmbun ătățește datorit ă rezultatelor exploat ării degajate de investi ții. De asemenea
sc ăderea fondului de rulment poate fi compensat ă și printr-o gestionare mai eficient ă a activelor
circulante.
Reducerea fondului de rulment se manifest ă negativ atunci când se mic șoreaz ă pe seama
reducerii capitalului social.
Mărimea absolut ă a fondului de rulment nu ne spune dac ă aceasta este adaptat ă sau nu
nevoilor întreprinderii, problema esen țial ă fiind aceea de a asigura un nivel al fondului de
rulment care s ă acopere nevoile ciclului de exploatare.
Se consider ă c ă m ărimea minim ă necesar ă a fondului de rulment este dat ă de nivelul
mediu al fluctua țiilor nevoii de fond de rulment, iar m ărimea optim ă este cea care men ține
echilibrul financiar la cel mai sc ăzut cost al procur ării capitalurilor.
Pentru analiza și aprecierea corect ă a echilibrului financiar, pe lâng ă m ărimea fondul de
rulment trebuie luate în considerare gradul de lich iditate a activelor și cel de exigibilitate a
pasivelor, precum și gradul de risc privind realizarea activelor circu lante.
2.3.2.2. Analiza nevoii de fond de rulment
Nevoia de fond de rulment reprezint ă activele ciclice ce trebuiesc finan țate din fondul de
rulment, respectiv activele cu lichiditate sub un a n care urmeaz ă s ă fie finan țate din surse cu
exigibilitate mai mare de un an.
51 Nevoia de fond de rulment se determin ă ca diferen ță dintre necesit ățile de finan țare
temporare și resursele temporare. Rela ția de calcul este:
NFR = Active curente – Pasive curente
sau
NFR = [Active circulante – Disponibilit ăți și Plasamente] –[Obliga ții pe termen scurt – (Credite
curente + Soldul creditor la b ănci)].
În analiza nevoii de fond de rulment pot fi întâlni te urm ătoarele situa ții:
1) NFR > 0, adic ă exist ă un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare posibile
de mobilizat.
Este o situa ție normal ă dac ă este determinat de:
– politica de investi ții;
– cre șterea vânz ărilor;
– mărirea duratei ciclului de fabrica ție determinat ă de cre șterea complexit ății
produc ției.
Este o situa ție negativ ă dac ă este determinat ă de:
– existen ța unui decalaj nefavorabil dintre lichiditatea acti velor curente și exigibilitatea
datoriilor din exploatare (s-a încetinit încasarea crean țelor și s-a urgentat plata
obliga țiilor);
– existen ța unor stocuri f ără mi șcare sau cu mi șcare lent ă.
2) NFR < 0, adic ă un surplus de surse ciclice (temporare) în raport cu activele ciclice
(nevoi temporare).
Este o situa ție pozitiv ă dacă este determinat ă de:
– accelerarea vitezei de rota ție a stocurilor și crean țelor;
– angajarea unor datorii de exploatare cu termene de plat ă mai relaxate.
Analiza nevoii de fond de rulment va fi tratat ă mai pe larg în cadrul analizei bilan țului
func țional.
2.3.2.3. Analiza trezoreriei
Analiza trezoreriei înseamn ă analiza echilibrul financiar pe termen scurt prin compararea
fondului de rulment (care este o m ărime relativ constant ă) cu nevoia de fond de rulment (o
mărime fluctuant ă).
Trezoreria reflect ă imaginea disponibilit ăților monetare și a plasamentelor pe termen
scurt, ap ărute din evolu ția curent ă a încas ărilor și pl ăților. Încas ările sunt de fapt opera țiuni de
intrare de trezorerie iar pl ățile sunt opera țiuni de ie șire de trezorerie. Este expresia cea mai
concludent ă a desf ăș ur ării unei activit ăți eficiente. Înregistrarea unei trezorerii nete în cadrul mai
52 multor exerci ții succesive demonstreaz ă succesul întreprinderii în via ța economic ă și
posibilitatea plas ării rentabile a disponibilit ăților b ăne ști pentru înt ărirea pozi ției ei pe pia ță .
Trezoreria se poate determina în dou ă moduri:
1) T = FR –NFR
2) T = TA –TP
unde:
TA – trezoreria de activ ce cuprinde disponibilit ățile b ăne ști din conturi și cas ă
precum și plasamentele pe termen scurt;
TP – trezoreria de pasiv ce cuprinde creditele cure nte și soldul creditor la b ănci.
Trezoreria poate înregistra în general dou ă situa ții:
1) Trezorerie pozitiv ă, adic ă FRF > NFR ceea ce d ă posibilitatea efectu ării de
plasamente și de ținerii de disponibilit ăți b ăne ști. Înregistrarea unei trezorerii pozitive poate
demonstra o rentabilitate economic ă ridicat ă și posibilitatea plas ării rentabile a disponibilit ăților
băne ști pentru înt ărirea pozi ției întreprinderii pe pia ță , îns ă pe termen lung abunden ța resurselor
stabile ar putea antrena costuri de oportunitate al e nevalorific ării capitalurilor disponibile, cu
efecte negative în remunerarea capitalului și rambursarea împrumuturilor.
2) Trezorerie negativ ă, când NFR > FRF, acest lucru eviden țiind un dezechilibru
financiar. În acest caz fondul de rulment financiar nu poate acoperi în totalitate necesarul de fond
de rulment, fiind necesar ă apelarea la credite pe termen scurt, putându-se vo rbi de dependen ța
întreprinderii de resursele financiare externe, urm ărindu-se ob ținerea celui mai mic cost de
procurare a noilor credite prin negocierea mai mult or surse de astfel de capital.
Principalele m ăsuri de luat în vederea îmbun ătățirii trezoreriei, a cre șterii capacit ății de
plat ă a întreprinderii se refer ă la:
– prevenirea sau lichidarea imobiliz ărilor de fond de rulment în stocuri f ără mi șcare sau
cu mi șcare lent ă;
– dimensionarea judicioas ă a volumului de produc ție pe baza cunoa șterii cererii pie ței;
– accelerarea livr ării m ărfurilor și a încas ării facturilor prin m ăsuri organizatorice
adecvate;
– reducerea creditului comercial acordat clien ților;
– urm ărirea riguroas ă a încas ării clien ților la termenele convenite și a pl ății obliga țiilor
fa ță de ter ți etc.
2.3.3. Rolul și limitele bilan țului lichiditate-exigibilitate
Bilan țul financiar se construie ște pe baza bilan țului contabil, la fel ca și bilan țul
func țional, necesitând retratarea elementelor din bilan țul contabil și regruparea elementelor
corectate strict în func ție de gradul de lichiditate sau exigibilitate real.
53 Dup ă concep ția pe care se bazeaz ă, bilan țul financiar se apropie mai mult decât cel
func țional de bilan țul contabil, având în centrul s ău no țiunea de patrimoniu și de drepturi și
obliga ții ce apar în leg ătur ă cu posesia și folosirea elementelor sale.
Bilan țul financiar reflect ă lichiditatea și solvabilitatea agentului economic și implicit
riscul de neplat ă sau de faliment al acestuia. El m ăsoar ă capacitatea sa de a- și onora datoriile.
Prin urmare, construc ția sa se bazeaz ă pe compara ția pe orizontal ă dintre activele și pasivele
patrimoniale, în func ție de lichiditatea, respectiv exigibilitatea lor.
Bilan țul financiar studiaz ă riscul neramburs ării datoriilor de c ătre agentul economic și
structura financiar ă a patrimoniului s ău, r ăspunzând mai ales cerin țelor creditorilor acestuia. De
aceea, primii care au elaborat sau cerut bilan țuri financiare au fost b ăncile, la ora actual ă îns ă
acestea fiind utile și altor ter ți.
Elaborarea acestui tip de bilan ț specific analizei financiare statice se bazeaz ă pe
clasificarea elementelor de activ în ordinea strict ă a lichidit ății (mai mare sau mai mic ă de un an)
și a elementelor de pasiv dup ă exigibilitate (mai mare sau mai mic ă de un an). El r ăspunde în
primul rând necesit ăților creditorilor agentului economic, interesa ți s ă afle dac ă activele lichide
pot acoperi rapid datoriile exigibile.
Pornind de la acest deziderat, prin lectur ă orizontal ă se urm ăre ște ca activele exigibile s ă
fie mai mari decât datoriile exigibile sau, cu alte cuvinte, ca resursele stabile s ă finan țeze cel
pu țin utiliz ările stabile, pentru ca restul activelor s ă poat ă acoperi datoriile exigibile.
Bilan țul financiar are rol în:
– prezentarea patrimoniului real al întreprinderii: p osturile bilan țului sunt evaluate, pe cât
posibil, la valoarea lor venal ă;
– măsurarea echilibrului între diferite grupe (mase) bi lan țiere;
– aprecierea lichidit ății bilan țului, adic ă a capacit ății întreprinderii de a face fa ță
datoriilor sub un an cu ajutorul activelor sale cir culante;
– aprecierea solvabilit ății întreprinderii, adic ă m ăsura în care activul este suficient pentru
a acoperi toate datoriile;
– analiza ratelor de gestiune;
– analiza ratelor de rentabilitate;
– aprecierea riscului financiar;
– elaborarea și aplicarea deciziilor.
Analiza lichiditate-exigibilitate prezint ă numeroase limite care au constituit subiectul
multor critici , dintre care prezent ăm urm ătoarele:
• Se poate remarca în primul rând faptul c ă prezentarea elementelor din bilan țul patrimonial
în func ție de lichiditate și de exigibilitate poate da na ștere la numeroase clasific ări
arbitrare. Dac ă pentru pasive aceast ă delimitare este mai u șor de f ăcut pentru c ă li se
cunoa ște în general scaden ța, pentru active este mai greu de realizat și poate s ă nu reflecte
54 întotdeauna realitatea, mai ales dac ă aceast ă clasificare este realizat ă în cadrul analizelor
externe, de c ătre anali ști care nu dispun de toate informa țiile necesare pentru realizarea
unei corecte aprecieri a situa ției reale din întreprindere. De exemplu un imobil s ituat într-
un cartier de afaceri poate, în func ție de situa ția pie ței imobiliare, poseda un grad de
lichiditate ridicat în compara ție cu anumite componente de stocuri sau crean țe-clien ți care
în anumite conjuncturi defavorabile se pot dovedi m ai pu țin lichide.
• Fiind o abordare static ă, realizat ă pornind de la un document ce reflect ă patrimoniul
întreprinderii la un moment dat, analiza trebuie s ă fie nuan țat ă ținând cont de momentul în
care bilan țul este elaborat. Trebuie precizat aici c ă uneori datele disponibile descriu o
situa ție dep ăș it ă datorit ă întârzierii cu care sunt ob ținute documentele contabile pentru
analiza financiar ă.
• De cele mai multe ori analiza lichiditate-exigibili tate se realizeaz ă într-o optic ă lichidativ ă
și într-un asemenea caz valorile contabile ale activ elor sunt sensibil diminuate. Aceast ă
optic ă este considerat ă pesimist ă de c ătre cei care îi confer ă analizei pe baz ă de bilan ț un
rol de anticipare și de luare în considerare a viitorului.
• Evaluarea patrimoniului întreprinderii în ipoteza c ontinu ării activit ății cu ajutorul activului
net contabil este de asemenea inexact ă din cauza fondului de comer ț, activ imobilizat
necorporal dificil de apreciat și care nu este luat în considerare de cele mai mult e ori la
valoarea sa real ă.
• Critica cea mai semnificativ ă este cea adus ă interpret ării no țiunii de fond de rulment net
sau patrimonial. Analiza lichiditate-exigibilitate recomand ă existen ța unui fond de rulment
pozitiv, dar nu este precizat volumul s ău optim. Datorit ă maturit ății diferite a lichidit ăților
și exigibilit ăților poten țiale pe termen scurt (sub un an) care în practic ă se ajusteaz ă rareori,
chiar existen ța unui fond de rulment patrimonial pozitiv nu exclu de riscul încet ării de pl ăți
pe termen scurt. F ără referin țe la norme precise, fondul de rulment calculat pe b aza datelor
bilan țului financiar poate fi apreciat numai în cadrul se ctorului de activitate al agentului
economic, comparativ cu acele firme care aplic ă acela și tip de analiz ă, sau în timp prin
norme interne definite.
• Nu respect ă principiul unit ății de cas ă prin alocarea resurselor stabile la utiliz ările stabile.
• Trezoreria are rol rezidual, ap ărând ca o rezultant ă a aloc ării diferitelor resurse la nevoi
specifice.
Totu și în ciuda acestor critici, clasificarea elementelo r bilan țului contabil în func ție de
criteriile de lichiditate și de exigibilitate r ămâne înc ă des utilizat ă, în primul rând în cazul
evalu ării situa ției financiare a unei întreprinderi aflate în lichi dare.
55 2.4. Bilan țul func țional
Bilan țul func țional are la baz ă concep ția economic ă asupra bilan țului, potrivit c ăreia
activul bilan țului cuprinde toate bunurile utilizate în scopuri e conomice de c ătre întreprindere și
nu numai bunurile asupra c ărora ea are dreptul de proprietate, iar pasivul ind ic ă sursele de
finan țare a utiliz ărilor, delimitându-se pentru fiecare categorie de u tiliz ări sursa de finan țare.
Concep ția func țional ă a bilan țului are ca obiectiv în țelegerea func țion ării întreprinderii și
grupeaz ă utiliz ările și resursele acesteia în stocuri de utiliz ări și stocuri de resurse. Aceste
stocuri sunt grupate în bilan țul func țional dup ă o anumit ă logic ă, urmând ca apoi s ă se studieze
rela țiile care exist ă între ele, atât pe vertical ă, cât mai ales pe orizontal ă.
Potrivit acestei concep ții, activitatea unei întreprinderi este analizat ă pe cicluri de
opera țiuni, luând în considerare rolul fiec ărui ciclu în func ționarea acesteia, considerându-se c ă
elementele de activ și de pasiv reflect ă valori tranzitorii, structuri trec ătoare în procesualitatea
patrimoniului. 25
Concep ția func țional ă cu privire la agentul economic se îndep ărteaz ă de cea patrimonial ă
(sau juridic ă) de care ține seama contabilitatea, adic ă faptul c ă acesta este persoana juridic ă ce
dispune de un patrimoniu. Ea vede agentul economic ca o entitate economic ă al c ărui obiectiv
este producerea de bunuri și servicii, în care scop se exercit ă un ansamblu de func ții economice:
produc ție, comercializare, reparti ție, investi ții și finan țare. Combinarea acestor func ții reflect ă un
anumit comportament specific unei entit ăți date.
Bilan țul func țional poate fi realizat fie într-o optic ă orizontal ă (afectarea pe orizontal ă pe
diferite nivele a resurselor financiare la nevoi sp ecifice), fie într-o optic ă “pool de fonduri” (lipsa
oric ărei afect ări între resurse financiare și nevoi).
Între aceste dou ă abord ări func ționale ale bilan țului exist ă o serie de asem ănări cum ar fi:
• imaginea întreprinderii ca entitate economic ă ce trebuie s ă gestioneze în activ un stoc de
utiliz ări care genereaz ă nevoi financiare și în pasiv un stoc de resurse financiare care trebu ie
să acopere nevoile;
• acelea și prelucr ări ale posturilor bilan țului contabil pentru a ajunge la stocuri de utiliz ări și
stocuri de resurse semnificative din punct de veder e economic;
• utilizarea no țiunii de nevoie de fond de rulment.
Exist ă și anumite deosebiri între cele dou ă tipuri de bilan ț, mai ales pe planul logicii și
interpret ării lor, motiv pentru care vor fi prezentate separa t.
2.4.1. Construc ția bilan țului func țional
În vederea ob ținerii bilan țului func țional, analiza financiar ă reprelucreaz ă bilan țul
contabil în felul urm ător:
25 Maria Niculescu, op.cit. , pag. 377 .
56 – elimin ă inciden țele aspectelor juridice, inciden țele aplic ării legisla ției fiscale, anumite
principii și reguli de înregistrare contabil ă care împiedic ă reflectarea situa ției economice și
financiare reale a agentului economic;
– urm ăre ște în primul rând natura elementelor de activ și pasiv, și nu lichiditatea și
exigibilitatea acestora;
– urm ăre ște aspectul de surs ă de finan țare a pasivelor și nu de elemente rectificative ale unor
active.
Bilan țul func țional se bazeaz ă pe principiul continuit ății activit ății, ceea ce înseamn ă c ă
întreprinderea este într-o situa ție normal ă, adic ă nu este pus ă în stare de lichidare sau de reducere
sensibil ă a activit ății într-un viitor previzibil 26 .
Pentru întocmirea bilan țului func țional se utilizeaz ă valoarea de origine a elementelor
care îl compun, valoare la care acestea au fost înr egistrate în momentul intr ării în patrimoniu,
deci se iau în considerare valorile brute și nu cele nete.
Pentru transformarea bilan țului contabil în bilan ț func țional, reprelucr ările acestuia sunt
asem ănătoare cu cele necesare ob ținerii bilan țului lichiditate-exigibilitate. În plus sunt necesa re
câteva preciz ări:
1. Evaluarea stocurilor de utiliz ări
a) Activele imobilizate
Luarea în calcul a valorii brute a activelor imobil izate
Imobiliz ările sunt luate în considerare la valoarea lor brut ă pentru a pune în eviden ță
decizia ini țial ă. Pentru aceasta, la valoarea net ă a activelor imobilizate se adaug ă valoarea
amortismentelor și provizioanelor care au fost contabilizate având c a obiect imobiliz ările
respective. Aceast ă valoare rectificat ă, ob ținut ă prin ad ăugarea amortismentelor și
provizioanelor, nu constituie totu și valoarea real ă a capitalurilor care au fost investite, deoarece
în cursul exerci țiilor trecute au avut loc cesiuni de imobiliz ări care nu sunt reflectate în bilan țul
actual.
Neutralizarea inciden țelor reevalu ărilor
De asemenea, pentru a corecta deform ările antrenate de infla ție în materie de evaluare a
imobiliz ărilor, întreprinderile realizeaz ă periodic reevalu ări, în majoritatea cazurilor acestea fiind
reglementate. Bilan țul func țional trebuind a fi construit pornind de la valoare a de origine a
bunurilor, este necesar ă neutralizarea inciden ței eventualelor reevalu ări care au avut loc. Se
corecteaz ă deci valoarea imobiliz ărilor cu suma rezultat ă în urma reevalu ărilor, care trebuie
înso țit ă de o corec ție corespunz ătoare în pasiv, prin eliminarea diferen țelor din reevaluare din
cadrul resurselor proprii interne (capitalurilor pr oprii).
57 În cazul bilan țului func țional no țiunea de activ fictiv, utilizat ă în întocmirea bilan țului
financiar, nu mai este luat ă în considerare, tocmai pentru c ă activitatea firmei este privit ă în mod
dinamic.
Reintegrarea imobiliz ărilor finan țate prin leasing
Conform opticii juridice care prevaleaz ă în materie de evaluare contabil ă, bunurile
finan țate prin leasing nu figureaz ă în bilan ț, întreprinderea nefiind proprietara acestora. Conf orm
opticii func ționale îns ă, aceste bunuri constituie utiliz ări stabile, iar leasing-ul reprezint ă un
mijloc de finan țare care înlocuie ște un împrumut tradi țional. Bunurile finan țate prin leasing
trebuie deci integrate în activ; în mod simetric tr ebuie corectate resursele cu aceea și valoare.
Aceast ă prelucrare se poate face pornind de la informa țiile din anexe care ar trebui s ă prezinte:
– valoarea bunurilor în momentul semn ării contractului;
– valoarea chiriei pentru anul în curs, precum și suma cumulat ă a chiriilor v ărsate în
exerci țiile precedente;
– valoarea amortiz ării care ar fi fost înregistrat ă de întreprindere dac ă ar fi fost
proprietara acestor bunuri;
– valoarea chiriei r ămase de pl ătit, ca și pre țul rezidual al acestor bunuri.
Într-o optic ă func țional ă, pot fi propuse mai multe modalit ăți de includere în bilan ț a
acestor bunuri 27 :
• activele în leasing pot fi evaluate la valoarea de origine înregistrat ă în anexe. În
contrapartid ă, în pasiv trebuie înregistrate resursele implicite care permit finan țarea acestora.
Aceste resurse comport ă, pe de o parte, amortismentele care ar fi fost înr egistrate de la
achizi ționarea acestor active în leasing, dac ă acestea ar fi fost incluse în patrimoniul
întreprinderii și, pe de alt ă parte, și o resurs ă corespunzând avansului acceptat de proprietar,
echivalând cu un împrumut pe termen lung pentru înt reprindere;
• o a doua metod ă ar putea consta în evaluarea valorii implicite a i mobiliz ărilor de ținute printr-
un contract de leasing pornind de la o capitalizare a fluxurilor de cheltuieli corespunzând
redeven țelor viitoare pe care întreprinderea trebuie s ă le pl ăteasc ă. Ori aceste redeven țe sunt
calculate ținând cont de natura hibrid ă a leasing-ului care include, în aceea și opera ție, o
investi ție și dobânda unui credit de echipament. Redeven ța include, în consecin ță , o
contribu ție la amortismentul activului pus la dispozi ție și o contribu ție datorat ă cu titlu de
serviciul datoriei. Dificultatea rezid ă în disocierea p ărții ce revine fiec ăruia din cele dou ă
aspecte ale opera țiunii.
O metod ă preconizat ă de Centrala Bilan țurilor B ăncii Fran ței 28 const ă în înscrierea în
activ, la imobiliz ări, a valorii de achizi ție diminuat ă cu pre țul de cump ărare rezidual, precizat în
contract. În contrapartid ă, se va înscrie la resurse proprii interne amortiza rea înregistrat ă dac ă
26 M. Epuran și colab., Contabilitatea financiar ă în noul sistem contabil , Editura de Vest, Timi șoara, 1994 vol. 1, pag.
15.
27 E. Cohen, op. cit ., pag. 256.
28 G. Charreaux, Gestion financière. Principes, études de cas, solut ions , Ed. Litec, Paris, 1993, pag. 233.
58 bunul ar fi fost cump ărat, iar diferen ța corespunzând p ărții nerambursate a datoriei echivalente
care ar fi fost contractate în cazul finan ță rii bunului respectiv printr-un împrumut pe termen
mediu sau lung se va înscrie la datorii financiare (tot în cadrul resurselor aciclice stabile)
b) Activele circulante
Dup ă acela și principiu ca și la imobiliz ări, stocurile și crean țele-clien ți trebuie luate în
calcul la valoarea brut ă, optica func țional ă nepreocupându-se de eventualele deprecieri care po t
afecta aceste elemente. Stocurile și crean țele-clien ți sunt considerate ca apar ținând ciclului de
exploatare al agentului economic.
Uzura obiectelor de inventar
Obiectele de inventar vor fi reflectate în activul bilan țier la valoarea brut ă, iar în pasiv se
va înregistra partea din valoarea lor recuperat ă prin înregistrarea uzurii care corespunde unei
resurse proprii de finan țare, dac ă se are în vedere natura sa juridic ă.
Alte crean țe ale activului circulant
Acest post de bilan ț cuprinde crean țe sociale, fiscale si fa ță de debitori diver și. Analiza
financiar ă trebuie s ă separe acest post eterogen în vederea separ ării opera țiunilor legate de ciclul
de exploatare al agentului economic de cele în afar a exploat ării.
Investi țiile financiare pe termen scurt
Dac ă se apreciaz ă c ă aceste titluri nu sunt destul de lichide pentru a fi considerate
elemente de trezorerie, atunci ele vor fi clasate l a nevoi temporare în afara exploat ării.
Numerarul din casierie
Conform uneia dintre opticile analizei financiare, care claseaz ă opera țiile agentului
economic dup ă ciclurile c ărora le apar țin, disponibilit ățile b ăne ști sunt considerate ca apar ținând
trezoreriei de activ.
În economiile de pia ță dezvoltate, mai ales în cazul agen ților economici cu activitate de
produc ție, încas ările și pl ățile în numerar sunt foarte limitate, sumele din cas ieria întreprinderilor
productive servind acoperirii micilor cheltuieli co tidiene, putând fi incluse în acest caz la func ția
de exploatare a agen ților economici 29 .
Reintegrarea efectelor scontate neajunse la scaden ță
Analiza financiar ă asimileaz ă opera ția de scontare unei finan ță ri pe termen scurt primite
de al banc ă, pentru care agentul economic depune ca și garan ție crean ța fa ță de clien ți, f ără îns ă a
o elimina din activul patrimonial. Prin urmare, în bilan țul reprelucrat se introduce m ărimea
efectelor scontate nescadente pe de o parte în acti v la postul clien ți și pe de alt ă parte în pasiv la
credite curente de trezorerie. În acest fel se refl ect ă adev ăratele nevoi de exploatare și se poate
calcula corect viteza de rota ție a creditului clien ți.
c) Cheltuielile înregistrate în avans
29 B. Meheut, Analyse financiere – Lecture du bilan , La Villeguerin Edition, 1992, pag. 29.
59 Acestea reprezint ă fie cheltuieli înregistrate în cursul exerci țiului financiar, care se
raporteaz ă direct la rezultatul exerci țiului urm ător, fie cheltuieli efectuate în cursul exerci țiului
financiar, dar de repartizat sistematic pe mai mult e exerci ții viitoare.
În cadrul bilan țului func țional, cheltuielile înregistrate în avans sunt trat ate diferit în
func ție de natura lor:
– în cele mai multe cazuri, cheltuielile înregistrate în avans reprezint ă pl ăți anticipate
(chirii, abonamente, prime de asigurare, dobânzi); în acest caz, cheltuielile înregistrate
în avans sunt p ăstrate în activul bilan țului reprelucrat, fiind considerate utiliz ări de
exploatare sau în afara exploat ării, în func ție de natura lor;
– sunt incluse la cheltuielile înregistrate în avans și cheltuielile efectuate în cursul
exerci țiului financiar curent, dar care se refer ă la mai multe exerci ții viitoare (de
exemplu cheltuielile de între ținere și repara ții). E șalonarea pe mai multe exerci ții le
apropie de caracteristica imobiliz ărilor care se amortizeaz ă în timp, motiv pentru care
pot fi incluse la utiliz ări stabile. Acestea reprezint ă de fapt investi ții efectuate într-un
exerci țiu care se recupereaz ă prin trecerea pe cheltuielile exerci țiilor urm ătoare.
2. Evaluarea stocurilor de resurse
a) Resursele proprii brute
Acestea cuprind capitalurile proprii, amortiz ările și provizioanele și cvasi-fondurile
proprii, ținând seama de prelucr ările prezentate la resurse. Trebuie precizat c ă rezultatul este
considerat înainte de repartizare.
b) Datoriile
Datoriile financiare
Sunt considerate ca datorii financiare ansamblul re surselor rambursabile care antreneaz ă
plata unor dobânzi, a c ăror m ărime este fixat ă contractual și nu depinde nici m ăcar par țial de
nivelul rezultatului ob ținut de agentul economic 30 . În bilan țul patrimonial, în cadrul datoriilor
financiare sunt incluse și dobânzile datorate și nescadente. Acest lucru poate fi o surs ă de eroare
pentru analiza financiar ă, ap ărând riscul de a lua în calcul de dou ă ori plata dobânzilor: o dat ă la
rambursarea împrumuturilor și a doua oar ă, la plata cheltuielilor financiare. De aceea dobân zile
datorate și nescadente pot fi înscrise la datoriile pe termen scurt care apar țin trezoreriei de pasiv.
Datoriile fa ță de furnizori
Datoriile fa ță de furnizori se refer ă atât la furnizorii de imobiliz ări cât și la furnizorii de
bunuri și servicii. Datoriile fa ță de furnizorii de imobiliz ări nu sunt legate direct de activitatea
curent ă, nu evolueaz ă în rela ție direct ă cu cifra de afaceri. Prin urmare, ele pot fi recla sate la
resurse în afara ciclului de exploatare.
30 G.Charreaux, op.cit ., pag. 251.
60 Alte datorii nefinanciare
Acestea sunt eviden țiate în acela și post al bilan țului contabil și se caracterizeaz ă printr-o
mare eterogenitate. La fel ca și în cazul altor active circulante, analiza financi ar ă face o triere a
datoriilor, clasându-le în cadrul sau în afara cicl ului de exploatare al activit ății agentului
economic.
Sunt considerate în afara exploat ării unele datorii precum: impozitul pe profit de pl at ă,
considerat a nu fi în leg ătura direct ă cu exploatarea; impozit datorat pentru dividende d istribuite;
datorii fa ță de grup și asocia ți; sume l ăsate de c ătre ac ționari la dispozi ția agentului economic o
perioad ă mai mare de un an considerate resurse stabile apar ținând func ției de finan țare; datorii
în cadrul decont ărilor dintre agentul economic și subunit ățile sale sau între acestea din urm ă;
vărs ăminte r ămase de efectuat pentru titluri de plasament achizi ționate, considerate datorii în
afara exploat ării.
c) Veniturile înregistrate în avans. Pentru veniturile înregistrate în avans care se ref er ă
la încas ări anticipate din chirii, abonamente, prime de asig urare etc., este necesar ă o separare a
acestora la datorii de exploatare, respectiv datori i în afara exploat ării.
2.4.2. Analiza bilan țul func țional “orizontal”
Bilan țul func țional orizontal constituie “fotografia” la un momen t dat a derul ării
diferitelor cicluri economice ale întreprinderii.
Structura bilan țului func țional are la baz ă structura bilan țului contabil, clasificând
elementele de activ și de pasiv dup ă apartenen ța acestora la diferitele cicluri, astfel:
• ciclul de investi ții, care cuprinde ansamblul deciziilor luate pentru asigurarea nevoilor de
imobiliz ări ale întreprinderii și c ăruia îi corespund utiliz ările (activele) stabile sau aciclice și,
respectiv, resursele (pasivele) stabile sau aciclic e;
• ciclul de exploatare, care se refer ă la derularea activit ăților opera ționale de produc ție
(aprovizionare – fabrica ție – vânzare) și la fluxurile degajate de circuitul capitalului (b ani –
marf ă – produc ție – marf ă – bani), ciclu c ăruia îi corespund activele ciclice de exploatare și
pasivele ciclice de exploatare;
• ciclul de finan țare, c ăruia îi corespund opera țiile destinate procur ării de capitaluri derulate
între întreprindere și proprietarii de capital (ac ționari și creditori) și permite eliminarea
decalajelor între fluxurile de lichidit ăți de intrare și de ie șire degajate de celelalte cicluri.
Derularea fiec ărui ciclu are ca și consecin ță generarea de nevoi de finan țare sau
procurarea de resurse financiare:
– opera țiile de investire genereaz ă nevoi de finan țare;
– dezinvestirea și opera țiile de finan țare procur ă resurse;
61 – ciclul de exploatare determin ă în cele mai multe cazuri apari ția unei nevoi de
finan țare, numit ă nevoie de fond de rulment, dar în anumite cazuri, în special în sfera
comer țului, el poate procura resurse.
În consecin ță , solvabilitatea și lichiditatea întreprinderii vor depinde în concep ția
func țional ă de echilibrul care se poate stabili între nevoile și resursele generate prin opera țiile
diferitelor cicluri. 31
Schema bilan țului func țional orizontal cuprinde patru nivele:
• nivelul utiliz ărilor stabile și al resurselor stabile: fondul de rulment func țional (FR);
• nivelul utiliz ărilor ciclice de exploatare și al datoriilor de exploatare: nevoia de fond de
rulment de exploatare (NFRE);
• nivelul crean țelor și datoriilor din afara exploat ării: nevoia de fond de rulment în afara
exploat ării (NFRAE);
• nivelul elementelor de trezorerie de activ și de pasiv: trezoreria net ă (TN).
Tabel nr. 2.6. Bilan ț func țional – concep ția orizontal ă
ACTIV (nevoi de finan țare) PASIV (resurse de finan țare) Nivele
UTILIZ ĂRI ACICLICE
STABILE (US)
Activ imobilizat brut
RESURSE ACICLICE STABILE
(RS)
Capitaluri proprii
Amortiz ări și provizioane
Datorii pe termen mediu și lung
FR
UTILIZ ĂRI CICLICE
Active circulante de exploatare
(ACE)
Active circulante în afara
exploat ării (ACAE) RESURSE CICLICE
Datorii de exploatare (DE)
Datorii în afara exploat ării (DAE) NFR
NFRE
NFRA
E
Trezoreria de Activ (TA) Trezoreria de Pasiv (TP) T N
Se poate u șor observa c ă la baza construc ției bilan țului func țional orizontal se afl ă
principiul afect ării resurselor la utiliz ări specifice.
Echilibrul financiar este rezultatul ajust ării efectuate între diferitele opera ții financiare
regrupate pe cicluri ale activit ății întreprinderii, accentul fiind pus pe afectarea resurselor la
nevoile generate de diferitele func ții ale întreprinderii.
Bilan țul func țional se preteaz ă lecturii pe cicluri pentru care a fost conceput:
• imobiliz ările brute corespund ciclului de investi ții;
• nevoia de finan țare legat ă de exploatare corespunde lichidit ăților blocate în ciclul de
exploatare;
31 J.P. Jobard, Gestion financière de l’entreprise , Ed. Sirey, Paris, 1997, pag. 118.
62 • ansamblul resurselor corespunde ciclului de finan țare.
Odat ă ob ținut bilan țul func țional orizontal, analiza financiar ă func țional ă devine posibil ă
studiind comparativ masele care îl constituie. Acea st ă analiz ă se fundamenteaz ă pe structura
utiliz ărilor și resurselor financiare, pe principiul adecv ării lor și presupune urm ătoarea norm ă de
echilibru: resursele financiare disponibile la nive lul întreprinderii pe termen lung, resursele
stabile, trebuie s ă acopere utiliz ările, nevoile financiare stabile.
Ra ționamentul porne ște de la ciclul de exploatare și de la nevoia de finan țare care
decurge din acesta, nevoia de fond de rulment de ex ploatare. În perspectiva continuit ății
exploat ării, aceast ă nevoie se reînnoie ște în permanen ță ; ea devine astfel o utilizare stabil ă ce
trebuie finan țat ă printr-o resurs ă stabil ă. Ținând cont de structura bilan țului func țional, singurele
resurse durabile disponibile sunt reprezentate de f ondul de rulment „net global" sau func țional
(FRNG).
Trezoreria apare în acest demers ca rezultant ă a ajust ării diferitelor mase financiare,
soldul s ău la un moment dat permi țând analiza echilibrului ansamblului.
2.4.2.1. Fondul de rulment „net global" sau func țional
În optica func țional ă fondul de rulment net global este partea din resur sele durabile
afectat ă finan ță rii ciclului de exploatare, adic ă resursele stabile ce acoper ă o parte din nevoia de
fond de rulment de exploatare.
Fondul de rulment net global (FRNG) reprezint ă:
• surplusul resurselor stabile în raport cu nevoile ( utiliz ările) stabile, caz în care se determin ă
potrivit rela ției:
FRNG = RESURSE STABILE (RS) – UTILIZ ĂRI STABILE (US)
• mărimea nevoilor ciclice și de trezorerie r ămas ă nefinan țat ă de resursele ciclice și de
trezorerie, determinându-se potrivit rela ției:
FRNG = (Nevoi ciclice + Nevoi de trezorerie) – (Res urse ciclice + Resurse de trezorerie)
sau
FRNG = (ACE + ACAE + TA) – (DE + DAE + TP)
Un principiu al analizei func ționale presupune ca resursele afectate unei utiliz ări s ă
rămân ă investite atâta timp cât utilizarea exist ă. Astfel, resursele durabile trebuie s ă finan țeze
utiliz ările stabile (mijloacele de produc ție) și NFRE (mijloace de exploatare), adic ă utiliz ările de
exploatare nefinan țate prin resurse de exploatare. Avem deci pe de o p arte resursele stabile
rămase disponibile (FRNG) și pe de alt ă parte o nevoie de finan țare cu caracter permanent
(NFRE). În timp ce aceasta din urm ă depinde de deciziile curente, opera ționale, FRNG este
reflectarea deciziilor strategice:
– de investire (active imobilizate);
63 – de îndatorare (împrumuturi și datorii pe termen mediu și lung);
– de distribu ție (prelev ările ac ționarilor);
– de amortizare (resurse proprii interne).
De fapt nivelul fondului de rulment func țional depinde de :
• orient ările strategice financiare ale întreprinderii, impo rtant ă fiind g ăsirea unui echilibru între
un nivel care ar presupune o supra-mobilizare de re surse durabile costisitoare pentru
întreprindere și un nivel insuficient care nu ar mai juca rolul de marj ă de securitate pentru
întreprindere nici pentru creditorii s ăi și ar provoca probleme de finan țare;
• sectorul de activitate și tipul de produs. Aceasta se traduce prin importan ța imobiliz ărilor
necesare. Pentru a desemna ansamblul capitalurilor necesare pentru lansarea într-o activitate
se utilizeaz ă uneori expresia de „tichet de intrare". Volumul ec hipamentului necesar variaz ă
cu o mare amplitudine, în func ție de natura activit ății;
• integrarea mai mult sau mai pu țin evident ă în aval sau în amonte și apelarea la serviciile
ter ților. Nivelul FRNG nu se apreciaz ă independent ci în raport cu nivelul NFRE. În func ție
de regula de afectare bine cunoscut ă, FRNG trebuie s ă acopere NFRE cel pu țin pentru partea
sa structural ă considerat ă în ipoteza continu ării activit ății ca fiind o utilizare stabil ă. Mai
mult, existen ța unei NFRE negative subliniaz ă faptul c ă analiza independent ă a FRNG și
analiza acoperirii NFRE de c ătre FRNG nu au nici un interes. Nu este important de știut
dacă FRNG este pozitiv sau negativ ci dac ă el este adaptat nivelului NFRE și, mai mult,
dac ă aceasta din urm ă este bine gestionat ă. Totu și trebuie precizat c ă, în general, o
insuficien ță a FR și mai ales un FR negativ poate provoca o anumit ă situa ție de fragilitate.
Probleme curente cum ar fi încasarea de crean țe cu întârziere, clien ți falimentari, furnizori
mai exigen ți asupra termenelor de plat ă sau regresul activit ății pot fi fatale într-o asemenea
situa ție. Cre șterea FR este deci vital ă pentru întreprindere și se realizeaz ă prin :
– cre șterea resurselor durabile: cre șterea capitalului social prin aport sau prin
încorporarea de rezerve, cre șterea îndator ării în func ție de posibilit ăți;
– men ținerea nivelului optim de utiliz ări stabile apreciate prin rata de utilizare a
capacit ăților de produc ție, care se poate realiza prin realizarea unui prog ram
corespunz ător de investi ții sau prin m ăsuri de dezinvestire.
Este fundamental s ă se efectueze analiza atât într-o perspectiv ă plurianual ă pentru a putea
judeca evolu ția și a-i în țelege cauzele, cât și într-o perspectiv ă de interdependen ță , pentru
realizarea echilibrului optând fie pentru reducerea NFRE fie pentru cre șterea FR, și într-un caz și
în altul urm ărindu-se adaptarea utiliz ărilor la resurse.
2.4.2.2. Nevoia de fond de rulment
Activitatea unui agent economic necesit ă nu numai finan țarea utiliz ărilor stabile, ci și
acoperirea unor nevoi imediate.
64 Conform opticii func ționale, activele și pasivele circulante pot apar ține activit ății de
exploatare sau sunt considerate în afara exploat ării. Stocurile și crean țele reprezint ă imobiliz ări
temporare care se vor materializa în încas ări, dar pân ă atunci trebuie acoperite din alte resurse,
formând nevoile ciclice de exploatare sau în afara exploat ării. Datoriile fa ță de furnizori, salaria ți
și alte datorii nefinanciare se vor materializa în p l ăți, dar pân ă atunci ele sunt ni ște resurse atrase
temporar, alc ătuind resursele ciclice de exploatare sau în afara exploat ării.
Nevoia de fond de rulment poate fi analizat ă pe dou ă componente:
• nevoia de fond de rulment din exploatare (NFRE) cal culat ă ca diferen ță între necesit ățile
ciclice de exploatare și resursele ciclice de exploatare:
NFRE = ACE – DE
• nevoia de fond de rulment din afara exploat ării (NFRAE) calculat ă ca diferen ță între
necesit ățile ciclice din afara exploat ării și resursele ciclice din afara exploat ării.
NFRAE = ACAE – DAE
Necesit ățile ciclice de exploatare sunt legate direct de act ivitatea de exploatare și cuprind:
produse finite și produse în curs de execu ție; avansuri acordate clien ților; clien ți și conturi
asimilate; cheltuieli efectuate în avans privind ac tivitatea de exploatare.
Resursele ciclice de exploatare cuprind datoriile d e exploatare și anume: furnizori și
conturi asimilate, avansuri clien ți, datorii fiscale și sociale aferente activit ății de exploatare;
veniturile efectuate în avans pentru activitatea de exploatare.
Necesit ățile ciclice din afara exploat ării cuprind: alte crean țe; decont ări cu asocia ții
privind capitalul; debitori diver și; cheltuieli efectuate în avans în afara exploat ării.
Resursele ciclice din afara exploat ării sunt: unele datorii fiscale; datorii asupra
imobiliz ărilor; creditori diver și; venituri înregistrate în avans în afara exploat ării.
Nevoia de fond de rulment total ă se ob ține însumând volumul NFRE și NFRAE:
NFR = NFRE + NFRAE
Nevoia de fond de rulment de exploatare reprezint ă componenta stabil ă a nevoii de fond
de rulment, deoarece derularea activit ății întreprinderii necesit ă reînnoirea continu ă a nevoilor și
resurselor de exploatare. Datorit ă caracterului relativ stabil al componentelor nevoi i de fond de
rulment de exploatare, aceast ă parte poate fi finan țat ă pe seama fondului de rulment net global.
Acest indicator influen țeaz ă nu numai lichiditatea agentului economic, ci și rentabilitatea
sa, deoarece, fiind considerat ă o component ă stabil ă, va fi acoperit ă din resurse stabile. Ori,
cre șterea nejustificat ă a nevoii de fond de rulment de exploatare conduce la deteriorarea
structurii financiare printr-o insuficien ță a resurselor stabile.
În general, m ărimea nevoii de fond de rulment în afara exploat ării este nesemnificativ ă și
nu prezint ă o importan ță deosebit ă în cadrul analizei financiare. Parte instabil ă a nevoii de fond
de rulment, ar trebui finan țat ă din alte resurse temporare, și anume, credite pe termen scurt.
65
Nevoia de fond de rulment de exploatare (NFRE)
Ciclul de exploatare genereaz ă o nevoie de finan țare datorit ă unui dublu decalaj:
• un decalaj legat de durata acestui ciclu. Bunurile aprovizionate și diversele cheltuieli de
exploatare trebuie achitate înainte de a încasa con travaloarea vânz ărilor, în toat ă aceast ă
perioad ă întreprinderea de ținând în stoc materii, materiale și produse finite, stocuri care
genereaz ă o nevoie de finan țare;
• un decalaj legat de termenele de plat ă. Recuperarea pl ăților legate de ciclul de exploatare nu
se face în momentul vânz ării ci în momentul încas ării, care poate avea loc câteva luni mai
târziu. Sumele achitate la începutul ciclului de ex ploatare trebuie deci finan țate pe o perioad ă
mai mare de timp decât durata acestui ciclu. Dar cu m întreprinderea acord ă termene de plat ă
clien ților s ăi, ea beneficiaz ă de asemenea termene din partea furnizorilor pentru bunurile
cump ărate, ceea ce diminueaz ă nevoia sa de finan țare.
Analiza nevoii de fond de rulment de exploatare trebuie s ă fie corelat ă cu obiectul de
activitate, modul de organizare a activit ății, evolu ția cifrei de afaceri și contextul economic în
cadrul c ăruia î și desf ăș oar ă activitatea agentul economic.
Analiza NFRE poate eviden ția urm ătoarele situa ții:
a) NFRE > 0
Nevoia de fond de rulment de exploatare pozitiv ă semnific ă un surplus de nevoi
temporare în raport cu surse temporare posibile de mobilizat. O asemenea situa ție poate fi
judecat ă ca fiind normal ă dac ă este rezultatul unei politici de investi ții privind cre șterea nevoii de
finan țare a ciclului de exploatare sau dac ă este determinat ă de cre șterea vânz ărilor și de m ărirea
duratei ciclului de fabrica ție ca urmare a introducerii în fabrica ție a unor produse mai complexe.
În caz contrar, nevoia de fond de rulment de exploa tare poate eviden ția un decalaj
nefavorabil între lichiditatea stocurilor și crean țelor pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor de
exploatare pe de alt ă parte, precum și existen ța unor stocuri f ără mi șcare sau cu mișcare lent ă.
b) NFRE < 0
Nevoia de fond de rulment de exploatare negativ ă semnific ă un surplus de surse
temporare ciclice, în raport cu nevoile corespunz ătoare de capitaluri circulante aferente
exploat ării.
Asemenea situa ție poate fi apreciat ă pozitiv dac ă este rezultatul acceler ării rota ției
activelor circulante și al angaj ării de datorii cu scaden țe mai mari. În caz contrar, nevoia de fond
de rulment negativ ă eviden țiaz ă o situa ție nefavorabil ă determinat ă de restrângeri ale nivelului
de activitate, întreruperi temporare în aproviziona rea și reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de
produc ție.
În cazul agen ților economici cu activitate de produc ție nevoia de fond de rulment de
exploatare este de obicei pozitiv ă, datorit ă specificului activit ății care reclam ă imobilizarea
66 stocurilor, un interval mai mare de timp necesar în cas ării produselor livrate, degajând astfel o
nevoie de exploatare.
În cazul întreprinderilor cu activitate de comer ț sau de servicii, unde durata de stocaj și a
creditului clien ților este neglijabil ă, nevoia de fond de rulment de exploatare va fi neg ativ ă,
degajând o resurs ă de exploatare.
Evolu ția NFRE este influen țat ă de urm ătorii factori :
1) Nivelul de activitate. Cifra de afaceri.
Dac ă activitatea se dezvolt ă, volumul aprovizion ărilor, stocurilor și vânz ărilor va cre ște în
paralel; în caz de regres se va produce situa ția invers ă. Exist ă deci o leg ătur ă între NFRE și cifra
de afaceri, motiv pentru care raportul lor se presu pune a fi relativ constant. NFRE este frecvent
exprimat în zile cifr ă de afaceri (NFRE / CA) x 360. Fondul de rulment și trezoreria pot fi de
asemenea exprimate în zile CA f ără TVA pentru a permite compara ții cu NFRE și urm ărirea
evolu ție lor în m ărimi relative.
Rela ția NFRE – CA nu este perfect constant ă din mai multe motive:
– NFRE reflect ă o situa ție la un moment dat, iar cifra de afaceri m ăsoar ă fluxul veniturilor pe
o anumit ă perioad ă; din acest motiv un indicator NFRE mediu ar fi mai coerent;
– nu exist ă elasticitate perfect ă între varia ția nivelului de activitate și varia ția cifrei de afaceri;
o cre ștere a activit ății permite ameliorarea anumitor condi ții comerciale, cum ar fi
negocierea termenilor de plat ă, iar o reducere a activit ății se love ște adesea de nivele minime
de cheltuieli fixe sau stocuri necesare continuit ății activit ății de exploatare a întreprinderii;
– unele posturi ale bilan țului pot suferi în anumite cazuri distorsiuni: stoc uri speculative,
termene de plat ă anormale, cre șterea stocurilor de produse finite în caz de conjun ctur ă
nefavorabil ă.
Mărimea optim ă a nevoii de fond de rulment stabilit ă în practic ă nu trebuie s ă dep ăș easc ă
o rat ă de 10-15% din valoarea cifrei de afaceri.
2) Sectorul de activitate. Tipul de produs.
Între nivelele atinse de nevoia de fond de rulment a diverselor întreprinderi exist ă o
dispersie sectorial ă, care depinde în principal de practicile în materi e de credit inter-întreprinderi.
De asemenea ciclul de produc ție și de stocaj nu are aceea și durat ă, de la un sector la altul, cu
influen ță asupra m ărimii NFRE. 32
Un alt factor de varia ție a NFRE este sezonalitatea produc ției și a vânz ărilor, legat ă de
tipul de produse fabricate și vândute. Astfel, se face adesea distinc ția între o NFRE structural ă,
permanent ă și o NFRE conjunctural ă, reprezentând varia ții sezoniere cotidiene. Este dificil de
identificat generalit ăți pe sectoare în ceea ce prive ște dimensiunea NFRE, ea depinzând mai mult
32 V. Dragot ă și colab, Management financiar , vol. I, Ed. Economic ă, Bucure ști, 2003, pag. 156.
67 de tipul de produs decât de sector. Se în țelege astfel c ă analizele comparative inter-întreprinderi
nu au valoare decât dac ă acestea au acela și tip de activitate.
3) Durata ciclului de exploatare și valoarea ad ăugat ă
Cu cât un ciclu de produc ție este mai lung, cu atât valoarea ad ăugat ă este mai mare, și cu
atât NFRE cre ște. Dac ă întreprinderea transfer ă o parte din procesul de produc ție ter ților, ea
reduce durata ciclului s ău de produc ție, reducând stocurile de produc ție în curs și de
semifabricate și sporind datoriile – furnizor, reducând NFRE, dar în acela și timp se priveaz ă de o
marj ă pe care o transfer ă întreprinderii la care a apelat pentru realizarea anumitor faze ale
ciclului de produc ție.
Asupra duratei ciclului de exploatare se poate ac ționa prin:
– schimbarea tehnologiilor de fabrica ție;
– modificarea structuri produc ției în favoarea acelor produse care au o durat ă de
fabrica ție mai mare sau mai mic ă decât durata medie;
– măsuri de natur ă organizatoric ă ce conduc la reducerea pierderilor de timp în
fluxurile tehnologice.
4) Gestionarea eficient ă a elementelor NFRE
Volumul NFRE reflect ă de asemenea calitatea deciziilor opera ționale privind:
• volumul stocurilor: reflect ă eficacitatea metodei de gestiune a stocurilor și a produc ției;
acesta depinde și de costurile de produc ție (reducerea lor determinând sc ăderea nevoii de
fond de rulment și invers), de modificarea pre țurilor la materii prime, materiale, combustibil,
energie, transport, cre șterea lor determinând cre șterea necesarului de resurse de finan țare a
activelor circulante.
• volumul crean țelor-client: reflect ă politica comercial ă și de urm ărire a clien ților, raportul de
for țe furnizor-client, termenele de plat ă acordate clien ților și solvabilitatea acestora;
• volumul datoriilor-furnizor: reflect ă puterea de negociere a termenelor de plat ă.
Studiul aprofundat al acestor elemente se realizeaz ă cu ajutorul ratelor de rota ție a
stocurilor, crean țelor-client și a creditului-furnizor.
În ce prive ște gestiunea stocurilor, se poate ac ționa în sensul sc ăderii nevoi de fond de
rulment prin:
– sc ăderea duratei medii a aprovizion ării cu materiale și vânz ării produselor finite;
– o dimensionare optim ă a stocurilor de materiale și produse finite;
– sc ăderea duratei medii de stocare;
– sc ăderea cheltuielilor de aprovizionare și desfacere.
To ți ace ști factori determin ă modificarea nevoii de fond de rulment în perioada curent ă
fa ță de perioada de baz ă în sensul cre șterii:
10 1 > >NFRE I NFRE NFRE și
68 sau în sensul sc ăderii:
10 1 < <NFRE I NFRE NFRE și
Nevoia de fond de rulment reflect ă modul de asigurare a echilibrului curent prin
compararea necesit ăților de finan țare ale ciclului de exploatare cu datoriile aferent e exploat ării.
În concluzie, studiul NFRE se poate face în trei mo duri:
– analizând evolu ția sa și a elementelor componente pe mai multe exerci ții;
– comparând NFRE exprimat ă în zile CA cu nivelul înregistrat de întreprinderi le
concurente;
– comparând NFRE constatat ă cu NFRE normativ ă calculat ă în func ție de condi țiile
normale de exploatare.
Nevoia de fond de rulment în afara exploat ării (NFRAE)
Constituit ă din elemente aciclice și în general marginale, NFRAE nu are semnifica ție
economic ă, în mod obi șnuit utiliz ările în afara exploat ării fiind inferioare resurselor din aceast ă
categorie.
Dac ă NFRE înregistreaz ă o valoare pozitiv ă, aceasta constituie un consumator de resurse
de finan țare, trebuind identificate resurse de finan țare suplimentare pentru a se finan ța unele
activit ăți f ără nici o leg ătur ă direct ă cu specificul activit ății de baz ă a întreprinderii.
Dac ă NFRE înregistreaz ă o valoare negativ ă, constituie un mijloc de finan țare a activit ății
de exploatare, contribuind la asigurarea echilibrul ui financiar al întreprinderii.
2.4.2.3. Trezoreria net ă
În concep ția func țional ă, trezoreria apare ca rezultant ă a echilibrului func țional, ca
diferen ță între fondul de rulment net global și nevoia de finan țare de exploatare și în afara
exploat ării, ca structur ă rezidual ă. Ea poate fi calculat ă de asemenea ca sold net de trezorerie,
sc ăzând din utiliz ări (trezoreria de activ), resursele de trezorerie ( trezoreria de pasiv).
Astfel rela ția fundamental ă de trezorerie este:
TN = FRNG – (NFRE + NFRAE)
TN = Utiliz ări de trezorerie (TA)- Resurse de trezorerie (TP)
Utiliz ările de trezorerie, trezoreria activ ă, constituie utiliz ări indispensabile func țion ării
întreprinderii, care se încearc ă a fi men ținute la nivelul minim necesar, excedentul plasându -se în
valori mobiliare de plasament. Trezoreria pasiv ă apare atunci când trezoreria activ ă este
insuficient ă.
69 Nivelul trezoreriei fluctueaz ă datorit ă unor elemente extrem de diferite și poate atinge
temporar niveluri anormale datorate unor fluxuri ex cep ționale.
Înainte de a c ăuta semnifica ția financiar ă a rela ției fundamentale de trezorerie, trebuie
observat faptul c ă din punct de vedere aritmetic aceast ă rela ție traduce o identitate contabil ă între
activul total și pasivul total. Din punct de vedere func țional rela ția fundamental ă stabilit ă
exprim ă trezoreria ca structur ă ce poate furniza informa ții importante despre modul în care a fost
realizat echilibrul pe termen scurt și, mai mult, reprezint ă o variabil ă ce realizeaz ă acest
echilibru.
Analiza trezoreriei presupune determinarea m ărimii și sensului acestuia, a existen ței și
mi șcării titlurilor de plasament, disponibilit ăților în conturi la b ănci și în cas ă, a creditelor
bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie. De asemenea presupu ne identificarea
factorilor de influen ță și cauzele care modific ă ace ști factori.
Soldul trezoreriei poate avea interpret ări diverse:
• o trezorerie pozitiv ă se va interpreta ca o disponibilitate destinat ă a face fa ță unei investi ții
viitoare. Dac ă nu este cazul, o asemenea situa ție poate ascunde cauze de fragilitate pe termen
mediu și lung pentru c ă abunden ța relativ ă de resurse stabile poate fi semnul utiliz ării lor
ineficiente;
• o trezorerie structural ă negativ ă poate fi rezultatul unei gestiuni dorite în func ție de
condi țiile bancare pe termen scurt sau poate fi rezultatu l unor grave probleme care necesit ă o
examinare aprofundat ă. O trezorerie deficitar ă influen țeaz ă rentabilitatea întreprinderii prin
cheltuielile financiare pe care le genereaz ă și poate pune în pericol lichiditatea și autonomia
în decizii a întreprinderii. Adev ărata problem ă ridicat ă de o trezorerie negativ ă nu se pune în
termeni de solvabilitate, ci în termeni de dependen ță fa ță de b ănci și în primul rând e vorba
de riscul nereînnoirii creditelor și riscul de cre ștere a ratei dobânzii la creditele bancare
curente.
• o trezorerie medie nul ă reprezint ă o bun ă gestiune a structurii financiare a bilan țului.
Veniturile generate de plasamentele excedentelor ti nd s ă compenseze cheltuielile financiare
aferente perioadelor de trezorerie negativ ă. Men ținerea unei trezorerii în apropiere de zero
poate apare ca expresie a unei logici de gestiune f inanciar ă care ap ără întreprinderea contra
riscurilor simetrice constituite pe de-o parte de i neficien ța resurselor stabile excedentare și pe
de alt ă parte de dependen ța fa ță de creditori pe termen scurt.
Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este asigurarea unui sold zero al acesteia care
nu antreneaz ă nici costuri de finan țare și nici de oportunitate.
Când d ăm diagnosticul final trebuie s ă urm ărim modul în care s-au avut în vedere
urm ătoarele:
– evitarea pierderilor, în zilele de decontare, la în cas ările și pl ățile prin banc ă ale
întreprinderii;
– cre șterea operativit ății încas ării crean țelor întreprinderii, f ără a afecta politica fa ță de
clien ți;
70 – eșalonarea echilibrat ă și degajat ă a scaden țelor obliga țiilor de plat ă ale întreprinderii;
– ob ținerea celui mai bun credit și la cel mai mic cost real al acestuia;
– optimizarea utiliz ării excedentului de trezorerie prin cea mai bun ă plasare a
lichidit ăților, care s ă asigure rentabilitatea, siguran ța și lichiditatea optim ă.
2.4.4. Rolul și limitele bilan țului func țional
Concep ția func țional ă a bilan țului nu are ca obiectiv determinarea valorii patrim oniului
ac ționarilor, ci în țelegerea func țion ării întreprinderii, grupând utiliz ările și resursele acesteia în
stocuri de utiliz ări și stocuri de resurse , urmând ca apoi s ă se studieze rela țiile care exist ă între
ele, atât pe vertical ă, cât mai ales pe orizontal ă.
Cu ajutorul bilan țului func țional se pot identifica ciclurile de opera țiuni pe care le
deruleaz ă întreprinderea, f ăcând posibil ă în țelegerea rolului pe care îl are fiecare ciclu func țional
în derularea activit ății lucrative. Acest tip de bilan ț se bazeaz ă pe clasificarea activelor și
pasivelor patrimoniale dup ă ciclurile activit ății agentului economic și pe alocarea resurselor la
nevoi specifice.
Bilan țul func țional este utilizat de analistul financiar datorit ă urm ătoarelor caracteristici:
• permite realizarea unei analize dinamice deoarece p leac ă de la premisa de continuitate a
activit ății, iar elementele de activ și de pasiv sunt privite ca structuri supuse unei pe rmanente
schimb ări pe parcursul evolu ției financiar-patrimoniale a întreprinderii;
• face posibil ă identificarea nevoilor de finan țare pe care le are întreprinderea și în acela și timp
a surselor de finan țare disponibile.
Rolul bilan țului func țional se concretizeaz ă în urm ătoarele:
– aprecierea structurii financiare a întreprinderii;
– evaluarea necesit ăților de finan țare și a tipurilor de resurse de care dispune
întreprinderea;
– determinarea raportului de echilibru între diferite posturi sau grupe omogene și
studierea diverselor modalit ăți de ob ținere a echilibrului financiar func țional;
– calcularea marjei de siguran ță financiar ă a întreprinderii;
– analiza ratelor de finan țare;
– fundamentarea lu ării deciziilor.
Critici aduse analizei func ționale a bilan țului
Numeroase critici au fost de asemenea adresate și analizei func ționale, acestea sco țând în
eviden ță limitele sale și explicând necesitatea evolu ției și perfecțion ării continue a analizei
financiare a bilan țului. Câteva din criticile cele mai semnificative s unt prezentate în continuare.
71 • Lectura orizontal ă a bilan țului
Trebuie remarcat în primul rând c ă realizarea bilan țului func țional rezult ă prin atribuirea
pe diferite nivele a anumitor resurse la anumite ut iliz ări, din aceast ă afectare rezultând câte un
sold pe fiecare nivel. Acest mod de construc ție a bilan țului func țional oblig ă analistul financiar la
efectuarea unei lecturi orizontale a bilan țului ce este considerat ă contrar ă principiului unit ății de
cas ă.
• Accentul este pus pe nevoia de fond de rulment de e xploatare (NFRE)
Pentru a analiza echilibrul func țional ce rezult ă din construc ția bilan țului func țional,
accentul este pus pe NFRE și pe m ăsura în care aceasta este finan țat ă din resurse stabile. Orice
cre ștere a nevoii de fond de rulment ce nu este finan țat ă printr-o cre ștere a fondului de rulment
func țional, se traduce printr-o cre ștere a valorilor de trezorerie de pasiv ce este apr eciat ă deseori
ca un semn al degrad ării echilibrului financiar.
Experien ța practic ă arat ă c ă numeroase întreprinderi din sectorul industrial pr ezint ă
aproape în permanen ță o trezorerie negativ ă. Rezult ă c ă ceea ce trebuie luat în considerare nu
este soldul însu și ci interpretarea sa, apreciind dac ă nivelul s ău este suportabil și dac ă apelarea la
credit nu pune probleme de lichiditate întreprinder ii.
De asemenea în practic ă nu este întotdeauna u șor s ă se fac ă distinc ție între elementele
“din exploatare” și “în afara exploat ării” (de exemplu constituirea unui stoc speculativ, crean țe
excesive în raport cu practica anterioar ă etc.).
• Distinc ția arbitrar ă între datoriile pe termen lung și creditele bancare pe termen scurt
Din bilan țul func țional rezult ă o nou ă regul ă de finan țare potrivit c ăreia este s ănătos
gestionat ă întreprinderea care pentru a face fa ță investi țiilor și cre șterii nevoii sale de fond de
rulment privilegiaz ă finan țarea stabil ă și nu recurge la creditele bancare pe termen scurt d ecât în
mod excep țional și temporar.
Studiind în timp modalit ățile de finan țare a întreprinderilor se observ ă c ă în prezent
majoritatea întreprinderilor î și reînnoiesc creditele bancare pe termen scurt. Ace st comportament
financiar al întreprinderilor face s ă par ă arbitrar ă distinc ția între datoriile pe termen lung și
creditele bancare pe termen scurt, f ăcând necesar ă abordarea îndator ării întreprinderii în
ansamblul s ău și trecerea la o abordare de tip “pool de datorii” a pasivului.
De exemplu în perspectiva sc ăderii ratei dobânzii gestiunea s ănătoas ă a îndator ării const ă
în a prefera datoriile financiare pe termen scurt a stfel încât s ă se poat ă profita de o eventual ă
sc ădere a dobânzilor, în timp ce alegerea unei îndator ări stabile ar putea fi considerat ă ca o
decizie gre șit ă în planul gestiunii financiare.
• Concep ția rezidual ă a trezoreriei
În bilan țul func țional trezoreria este în principal definit ă în termeni de utiliz ări și resurse.
Trezoreria net ă ca diferen ță între valorile de trezorerie active și valorile de trezorerie pasive
apare ca o structur ă rezidual ă a echilibrului financiar. Se poate spune de asemen ea c ă are o
func ție subordonat ă și joac ă un rol pur rezidual. In concep ția func țional ă trezoreria este
72 dependent ă de deciziile luate la nivelul fondului de rulment func țional și a nevoii de fond de
rulment, ea neconstituind o func ție autonom ă.
Ast ăzi în schimb una din tr ăsăturile ce caracterizeaz ă comportamentul financiar al
întreprinderilor este locul, din ce în ce mai impor tant, ce este acordat func ției de trezorerie c ăreia
i se încredin țeaz ă gestiunea excedentelor de lichidit ăți și gestiunea riscurilor de schimb și de
modificare a ratei dobânzii, în primul rând prin al egerea între finan țarea pe termen lung și
finan țarea pe termen scurt. Trezoreria joac ă deci un rol activ în întreprindere.
• Absen ța de referin țe teoretice
Lectura orizontal ă a bilan țului func țional este rezultatul unei practici pur empirice,
utilizate la început în principal de c ătre gestionari iar mai apoi de c ătre b ănci, to ți fiind
preocupa ți de cre șterea nevoii de fond de rulment de exploatare a înt reprinderilor. Aceast ă
cre ștere agravat ă prin cre șterea pre țurilor risc ă s ă compromit ă șansele de rambursare a diferitelor
datorii bancare.
Trebuie remarcat faptul c ă bilan țul func țional nu face nici o referin ță la teoria financiar ă.
Problema remuner ării riscurilor ce pot fi eviden țiate prin examinarea structurii financiare nu este
abordat ă, l ăsând loc în acest sens unor contribu ții ce nu s-au l ăsat a șteptate și au ap ărut o dat ă cu
concep ția “pool de fonduri”.
Bilan țul func țional are în schimb numeroase utiliz ări pentru responsabilii întreprinderii în
primul rând când se aplic ă unei întreprinderi industriale a c ărei cifr ă de afaceri este în cre ștere
într-un context infla ționist. Este de re ținut c ă într-un asemenea caz responsabilul întreprinderii
trebuie s ă prevad ă nu numai finan țarea investi țiilor în echipamente ci și resursele financiare
necesare acoperirii nevoii de fond de rulment în cr e ștere determinat ă de ac țiunea conjugat ă a doi
factori: cre șterea cifrei de afaceri și cre șterea pre țului.
În concluzie, analiza bilan țului poate fi apreciat ă ca fiind mai mult empiric ă decât
fundamentat ă teoretic pe principii general-valabile, ea necesit ând un sistem integrat de
experien ță și competen ță , fiind mai aproape de art ă decât de știință .
73
Capitolul III: ANALIZA PERFORMAN ȚELOR ÎNTREPRINDERII
Conceptul de performan ță poate fi definit și cuantificat cu ajutorul unui ansamblu de
indicatori sau criterii de natur ă calitativ ă: profit, rentabilitate, rat ă de cre ștere, imagine de marc ă,
etc.
Referitor la definirea performan ței, în literatura de specialitate sunt întâlnite ac cep țiuni
precum: 33
• Performan ța înseamn ă succes, nu exist ă prin ea îns ăș i, fiind dependent ă de modul de
reprezentare a reu șitei de c ătre diferitele categorii de utilizatori ai informa ției contabile.
• Performan ța este rezultatul ac țiunii, m ăsura performan țelor fiind în țeleas ă ca “evaluarea ex-
post a rezultatelor ob ținute”.
• Performan ța este ac țiune, reprezint ă un proces și nu un rezultat care apare la un moment dat.
Performan ța este definit ă și ca o stare de competitivitate a întreprinderii, a tins ă printr-un
nivel de eficacitate și productivitate care-i asigur ă o prezen ță durabil ă pe pia ță .34
Analiza performan țelor financiare ale întreprinderii permite formular ea de aprecieri
asupra form ării rezultatelor activit ății acesteia și asupra corela ției lor cu structura financiar ă și
solvabilitatea întreprinderii.
Importan ța acordat ă analizei performan țelor întreprinderii rezult ă și din preciz ările
Standardelor Interna ționale de Contabilitate (IAS 1), în care se sublini az ă c ă întreprinderile care
aplic ă reglement ările contabile de armonizare cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele
Interna ționale de Contabilitate sunt încurajate s ă prezinte, pe lâng ă situa țiile financiare, și o
analiz ă financiar ă care s ă descrie și s ă explice performan țele financiare, principalii factori și
influen țe care determin ă performan ța.
Analiza performan țelor financiare ale întreprinderii folose ște drept surs ă principal ă de
informa ții Contul de profit și pierdere. Acest document contabil de sintez ă explic ă modalitatea de
determinare a rezultatului (profit sau pierdere) pr in intermediul a trei rezultate intermediare:
– rezultatul de exploatare, ca parte a rezultatului e xerci țiului legat de desf ăș urarea
activit ății obi șnuite, repetitive a întreprinderii;
– rezultatul financiar, ca parte a rezultatului exerc i țiului legat ă direct de activitatea
financiar ă a întreprinderii;
– rezultatul extraordinar, ca o component ă a rezultatului exerci țiului legat ă de activit ăți
nonrepetitive, întâmpl ătoare, desf ăș urate în întreprindere.
33 N. Feleag ă, Liliana Malciu, Șt. Bunea, Bazele contabilit ății – o abordare european ă și interna țional ă, Ed.
Economic ă, Bucure ști, 2002, pag. 67.
74
3.1. Contul de profit și pierdere: rol și abord ări
Contul de profit și pierdere reprezint ă un document contabil de sintez ă, prev ăzut de
Legea Contabilit ății, care m ăsoar ă performan țele activit ății întreprinderii în cursul perioadei
analizate, concentrând veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioad ă dat ă și
explicând modul de formare a rezultatelor.
Contul de profit și pierdere prezint ă un interes dublu:
– permite determinarea unui rezultat global și formularea unei aprecieri de ansamblu
asupra performan țelor economico-financiare ale perioadei;
– permite recapitularea exhaustiv ă a elementelor de venituri și cheltuieli care au
contribuit la realizarea rezultatului și la identificarea factorilor favorabili sau
nefavorabili care l-au influen țat.
Într-o manier ă general ă, contul de profit și pierdere ofer ă informa țiile necesare pentru
în țelegerea și explicarea profitului sau pierderii înregistrate de un agent economic. Contul de
profit și pierdere cuprinde:
– toate veniturile generate de activitatea întreprind erii pe parcursul exerci țiului;
– toate cheltuielile aferente, pe parcursul aceleia și perioade.
Veniturile corespund resurselor ob ținute prin realizarea opera țiunilor industriale,
comerciale, financiare, extraordinare, iar cheltuie lile corespund resurselor consumate cu ocazia
realiz ării acestor opera țiuni. În consecin ță , compensarea veniturilor ob ținute cu cheltuielile
efectuate permite ob ținerea unui rezultat global.
Măsurarea rezultatului poate fi abordat ă din trei puncte de vedere distincte:
a. Din punct de vedere patrimonial rezultatul exerci țiului rezid ă din compararea valorii
întreprinderii la sfâr șitul cu cea de la începutul exerci țiului, utilizând acelea și metode de
evaluare.
În literatura de specialitate 35 se subliniaz ă necesitatea unei duble abord ări a rezultatului
contabil: abordarea rezultatului ca efect al tranza c țiilor pe care întreprinderea le-a realizat în
cursul unei perioade (determinat ca diferen ță între venituri și cheltuieli) și abordarea îmbog ățirii
sale patrimoniale (m ăsurat ă prin diferen ța între capitalurile proprii de la sfâr șitul și începutul
perioadei considerate).
Bilan țul permite calculul rezultatului ca o valoare rezid ual ă, spre deosebire de contul de
profit și pierdere care explic ă rezultatul prin compararea fluxurilor de venituri și cheltuieli.
Pornind de la ecua ția juridic ă a bilan țului:
34 Maria Niculescu, G. Lavalette, Strategii de cre ștere , Ed. Economic ă, Bucure ști, 1999, pag. 256.
75 Cpr = At – Dat
unde:
Cpr – capitaluri proprii
At – activ total
Dat – datorii totale
rezult ă c ă varia ția activelor și datoriilor va conduce la o varia ție a capitalurilor proprii.
Rezultatul (profit sau pierdere) fiind un element al capitalurilor proprii, poate fi
determinat astfel pe baza varia ției acestora:
Rezultat = Cpr N – Cpr N-1 – Ap + Dp
unde:
Cpr N – capitalurile proprii în exerci țiul N;
Cpr N-1 – capitalurile proprii în exerci țiul N-1;
Ap – aporturi ale proprietarilor în exerci țiul N;
Dp – distribuiri în favoarea proprietarilor aferen te exerci țiului N.
Concep ția patrimonial ă porne ște de la premisa determin ării rezultatului exerci țiului prin
compararea valorii întreprinderii între dou ă momente de referin ță , utilizând acelea și metode de
evaluare. Dar, în cursul perioadei analizate, cre șterea infla ției conduce la cre șterea pre țurilor care
își pune amprenta asupra elementelor patrimoniale, da torit ă evolu ției pre țurilor se utilizeaz ă
metode diferite care influen țeaz ă asupra m ărimii și caracterului real al rezultatului, ceea ce
conduce la men ținerea unor rezerve în ceea ce prive ște determinarea rezultatului potrivit acestei
abord ări.
b. Din punct de vedere economic , rezultatul exerci țiului este dat de diferen ța dintre
venituri și cheltuieli. M ărimea valoric ă pozitiv ă semnific ă ob ținerea de profit, în timp ce
mărimea negativ ă semnific ă pierdere.
Rezultat = Venituri – Cheltuieli
Dificultatea realiz ării complementarit ății între veniturile și cheltuielile aferente
exerci țiului se r ăsfrânge asupra determin ării corecte a rezultatului exerci țiului.
c. Din punct de vedere financiar , rezultatul exerci țiului rezult ă din compararea
fluxurilor de încas ări cu cele de pl ăți, respectiv din varia ția trezoreriei.
Rezultatul exerci țiului = CAF – Cheltuieli cu amortiz ări și provizioane
Unii utilizatori ai informa ției contabile sunt interesa ți mai mult de informa ția privind
rezultatul (profitul) întreprinderilor, în timp ce al ții urm ăresc fluxurile viitoare ale trezoreriei.
35 Y. Bernheim, La mesure du resultat de l’entreprise , Revue de droit comptable nr.3, 1998, pag. 78.
76 În contul de rezultate, veniturile și cheltuielile sunt eviden țiate, potrivit principiului
independen ței exerci țiului, la angajarea lor, indiferent de data încas ării veniturilor și respectiv a
pl ății cheltuielilor. Acest aspect conduce la diferen țierea fluxurilor de venituri și cheltuieli din
cadrul contului de profit și pierdere în dou ă categorii: fluxuri de venituri încasabile / cheltu ieli
pl ătibile și fluxuri calculate.
Veniturile încasabile cuprind veniturile încasate în cursul exerci țiului și veniturile de
încasat în exerci țiul urm ător (livr ările de bunuri, execut ări de lucr ări, prest ările de servicii ca și
produsele, lucr ările, serviciile în stoc, executarea unor obliga ții din partea ter ților, venituri
excep ționale din partea ter ților, venituri excep ționale din opera ții de gestiune, din cesiunea
imobiliz ărilor etc.).
Cheltuielile pl ătibile cuprind cheltuielile pl ătibile în cursul exerci țiului și cheltuielile de
pl ătit în exerci țiul urm ător (cheltuieli cu materialele procurate din afar ă și consumate, cheltuieli
cu personalul, executarea unor obliga ții de c ătre întreprindere, cheltuieli excep ționale privind
opera țiile de gestiune, impozitul pe profit).
Pe ansamblul societ ății, deci la nivel global, întreprinderea suport ă cheltuiala cu
impozitul pe profit, care reprezint ă o “remunerare” a factorului stat în calitate de ga rant al
interesului general.
Sintetizând, pentru o perioad ă de activitate dat ă (de obicei un exerci țiu financiar),
ansamblul fluxurilor economice generatoare de venit uri (ca surse de îmbog ățire) și cheltuieli (ca
surse de s ărăcire), contul de profit și pierdere arat ă cum s-a ajuns de la starea patrimonial ă
ini țial ă la cea final ă, reflectate în bilan țurile de la începutul și sfâr șitul exerci țiului (realizeaz ă
leg ătura dintre bilan țul ini țial și cel final).
3.2. Structura contului de profit și pierdere – între reguli contabile și standarde
Prezentarea contului de profit și pierdere variaz ă de la o țar ă la alta, în func ție de
particularit ățile economice, juridice și fiscale ale fiec ărei ță ri, putându-se realiza o tipologie de
prezentare a contului de rezultate în func ție de dou ă criterii:
1. Dup ă forma de prezentare:
– sub form ă de tablou bilateral (în cont), în care cheltuielil e și pierderile sunt prezentate
în partea stâng ă, iar veniturile și profitul în partea dreapt ă;
– sub form ă vertical ă (în list ă) care explic ă formarea din treapt ă în treapt ă a rezultatului
exerci țiului.
2. Dup ă con ținutul informa țional:
– cont de rezultate cu prezentarea veniturilor și cheltuielilor dup ă natura sau originea
acestora;
– cont de rezultate cu prezentarea dup ă destina ție a veniturilor și cheltuielilor
(prezentare pe func țiuni sau activit ăți a veniturilor și cheltuielilor).
77 Forma de prezentare vertical ă (în list ă) este cea mai des întâlnit ă (utilizat ă), deoarece
pune în eviden ță rezultatul generat de fiecare tip de activitate de sf ăș urat ă de întreprindere. Acest
mod de prezentare are avantajul separ ării rezultatului exploat ării de cel provenind din opera țiuni
financiare și extraordinare. Rezultatul net este ob ținut prin corectarea sumei algebrice a celor trei
rezultate cu impozitul pe profit.
Prezentarea dup ă natur ă clasific ă cheltuielile dup ă natura economic ă (consum de materii
prime, salarii, amortizare etc.) f ără s ă le aloce pe func țiuni ale întreprinderii. Prezentarea dup ă
destina ție clasific ă cheltuielile în func ție de locul /activitatea de provenien ță (costul vânz ărilor,
cheltuielile de desfacere, cheltuieli generale de a dministra ție). Distinc ția între cele dou ă criterii
de clasificare se realizeaz ă numai la nivelul veniturilor și cheltuielilor de exploatare, structurarea
celorlalte venituri și cheltuieli fiind identic ă.
Clasificarea cheltuielilor dup ă natur ă are o orientare predominant fiscal ă și este întâlnit ă
în ță rile care promoveaz ă o concep ție juridic ă a contabilit ății (de exemplu Fran ța, Germania,
Italia, Spania). Clasificarea pe func țiuni are o orientare predominant investi țional ă și este
utilizat ă, în special, în ță rile anglo-saxone.
Clasificarea dup ă func ții a cheltuielilor, numit ă “metoda costului vânz ărilor” presupune
afectarea cheltuielilor pe trei func ții, ca parte a costului vânz ărilor, a activit ăților de distribuire
sau administrative. Aceast ă clasificare poate prezenta pentru utilizatori mai mult interes decât
clasificarea dup ă natur ă, oferind informa ții mai relevante, dar implic ă uneori alegeri arbitrare în
repartizarea cheltuielilor, ceea ce poate determina o imagine subiectiv ă a performan ței financiare
surprinse în contul de profit și pierdere.
În prima etap ă a reformei contabilit ății române ști, începând cu anul 1994 și pân ă în anul
2000, toate întreprinderile, indiferent de m ărimea lor, au întocmit un cont de profit și pierdere
sub form ă de list ă, având la baz ă clasificarea cheltuielilor și a veniturilor dup ă natur ă, având în
vedere simplitatea și obiectivitatea informa țiilor sale.
Dup ă natura activit ăților generatoare de venituri și cheltuieli, acestea sunt delimitate în
activit ăți curente și activități cu caracter excep țional. Activit ățile curente au caracter obi șnuit și
repetitiv, contribuind în cea mai mare m ăsur ă la ob ținerea rezultatului, și cuprind activit ățile de
exploatare și cele financiare ale întreprinderii. Au caracter e xcep țional (anormal sau nu),
activit ăți cum sunt: vânzarea de active imobilizate, încasar ea sau plata de amenzi, penalit ăți,
desp ăgubiri, etc.
Clasificarea dup ă natur ă permite determinarea valorii ad ăugate la nivel de întreprindere
(prin agregare, furnizeaz ă informa țiile necesare conturilor na ționale) oferind în acela și timp
avantajul explic ării modului de repartizare a acesteia între partene rii sociali: personal, stat,
creditori, ac ționari și întreprindere.
Dezavantajul acestei structuri a contului de rezult ate const ă în aceea c ă nu explic ă modul
de formare a valorii ad ăugate, ci doar modul de determinare al acesteia, fa pt ce-i limiteaz ă
utilitatea în gestiunea întreprinderii. În consecin ță , prezentarea contului de rezultate dup ă natura
78 economic ă a veniturilor și cheltuielilor, presupune o clasificare prealabil ă a cheltuielilor dup ă
func țiile întreprinderii.
Ca și în cazul bilan țului, și contul de profit și pierdere a fost privit din punct de vedere al
necesit ăților de control ale administra ției publice și nu ca instrument de informare și de facilitare
a analizelor financiare. Modelul faciliteaz ă controlul m ărimii, obiectivit ății și exhaustivit ății
cheltuielilor și veniturilor angajate în cursul exerci țiului financiar. În ceea ce prive ște satisfacerea
nevoilor interne de informare, clasificarea dup ă natur ă permite calculul unor indicatori (solduri
intermediare de gestiune) prin care se apreciaz ă efectele pe care politicile comerciale,
economice, de investi ții, de finan țare și fiscale le au asupra performan țelor întreprinderii.
Clasificarea dup ă natur ă a cheltuielilor face imposibil ă aprecierea nivelului și structurii
costurilor de produc ție, deoarece metodele de calcula ție a costurilor sunt fundamentate fie pe
clasificarea cheltuielilor dup ă destina ție (cheltuieli directe și indirecte), fie dup ă evolu ția lor în
raport cu volumul produc ției ob ținute (cheltuieli variabile și fixe).
Noile reglement ări contabile prev ăd un model de cont de profit și pierdere structurat tot
dup ă natura economic ă a cheltuielilor și veniturilor. În cadrul notelor apare îns ă obligativitatea
detalierii dup ă destina ție (func țiuni) a cheltuielilor și veniturilor din exploatare.
Veniturile și cheltuielile sunt definite în Cadrul pentru întoc mirea și prezentarea
situa țiilor financiare elaborat de IASC astfel:
• veniturile constituie cre șteri ale beneficiilor economice înregistrate pe par cursul perioadei
contabile sub form ă de intr ări sau cre șteri ale activelor ori descre șteri ale datoriilor, care se
concretizeaz ă în cre șteri ale capitalului propriu, altele decât cele rez ultate din contribu ții ale
ac ționarilor;
• cheltuielile constituie diminu ări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcu rsul perioadei
contabile sub form ă de ie șiri sau sc ăderi ale valorii activelor ori cre șteri ale datoriilor, care se
concretizeaz ă în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora c ătre ac ționari.
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când a avut loc o cre ștere
a beneficiilor economice viitoare aferente cre șterii unui activ sau diminu ării unei datorii,
modificare ce poate fi evaluat ă în mod credibil.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când a avut loc o
reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminu ării unui activ sau cre șterii unei
datorii, modificare ce poate fi evaluat ă în mod credibil.
Reevaluarea sau ajustarea valorii activelor și datoriilor determin ă cre șteri sau diminu ări
ale capitalului propriu. De și aceste cre șteri sau diminu ări corespund defini ției veniturilor și
cheltuielilor, ele nu sunt incluse în contul de pro fit și pierdere în baza anumitor concepte legate
de men ținerea nivelului capitalului. În schimb ele sunt in cluse în capitalul propriu, ca ajust ări
pentru men ținerea nivelului capitalului sau ca rezerve din ree valuare.
79 Structurarea elementelor de venituri și cheltuieli în contul de profit și pierdere are la baz ă
activitatea întreprinderii, care se identific ă de fapt cu opera țiile economico-financiare desf ăș urate
de aceasta într-o perioad ă de gestiune.
Astfel, veniturile și cheltuielile exerci țiului sunt structurate în dou ă mari categorii: care
rezult ă din activitatea ordinar ă (curent ă, obi șnuit ă) a întreprinderii și elementele extraordinare.
Activitatea ordinar ă se refer ă la activitatea desf ăș urat ă de întreprindere potrivit obiectului
său de activitate, inclusiv activit ățile derivate din realizarea acestuia. Ea cuprinde a ctivitatea de
exploatare și activitatea financiar ă.
Veniturile din exploatare provin din livr ările de bunuri (produse și m ărfuri), executarea
de lucr ări, prest ările de servicii și din avantajele pe care unitatea a consim țit s ă le primeasc ă;
executarea unor obliga ții legale sau contractuale din partea ter ților; dar și din alte opera ții cum
sunt cele din vânzarea activelor imobilizate, din d esp ăgubiri primite, subven ții pentru investi ții.
Veniturile din exploatare includ și unele elemente nerealizate, care nu au natura unu i venit, cum
sunt varia ția stocurilor și produc ția imobilizat ă.
Cheltuielile din exploatare sunt clasificate dup ă natura lor: cheltuieli cu materii prime și
materiale consumabile, cheltuieli privind m ărfurile, cheltuieli cu salariile și asigur ări sociale,
cheltuieli cu amortiz ările, cheltuieli cu lucr ările și serviciile primite de la ter ți, cheltuieli cu
impozite, taxe și vărs ăminte asimilate, alte cheltuieli (din vânzarea acti velor imobilizate, din
desp ăgubiri sau amenzi pl ătite, etc.).
Veniturile și cheltuielile financiare provin din participa ții, dobânzi, diferen țe de curs
valutar, din reduceri financiare (sconturi) ob ținute sau acordate, alte venituri și cheltuieli
financiare.
Activitatea extraordinar ă se refer ă la evenimente sau tranzac ții diferite de activitatea
curent ă a întreprinderii, care nu apar în mod frecvent sau cu regularitate în cadrul activit ății
întreprinderii, având un caracter nerepetitiv, acci dental. Veniturile extraordinare cuprind
subven țiile pentru evenimente extraordinare, iar cheltuiel ile extraordinare provin din
exproprierea unor active, cutremure sau alte calami t ăți naturale.
Analizând con ținutul contului de profit și pierdere în cele dou ă variante (a șa cum rezult ă
și din anexele nr. 3 și 4) se observ ă urm ătoarele:
• se abandoneaz ă clasificarea curent-excep țional și se utilizeaz ă clasificarea curent-
extraordinar (ar fi mai potrivit ordinar-extraordin ar);
Potrivit normei IAS 8, modalitatea prin care se poa te distinge un element ordinar,
obi șnuit, de unul extraordinar este determinat de natur a evenimentului, mai degrab ă decât de
frecven ța sa.
Activit ățile obi șnuite sunt orice activit ăți desf ăș urate de întreprindere ca parte integrant ă
a obiectului ei de activitate, precum și activit ățile conexe în care se implic ă întreprinderea pentru
continuarea activit ăților de baz ă sau derivând din acestea.
80 Elementele extraordinare sunt venituri sau cheltuie li rezultate din evenimente sau
tranzac ții ce sunt clar diferite de activit ățile obi șnuite, pentru care nu se a șteapt ă s ă se repete în
mod frecvent sau regulat.
Existând o diferen țiere între excep țional / extraordinar, ar fi normal ca pentru celela lte
venituri și cheltuieli de exploatare care nu se încadreaz ă în aceast ă categorie s ă se utilizeze
no țiuni diferite curent /ordinar, deci noul format al contului de profit și pierdere ar trebui s ă
asigure delimitarea cheltuielilor și veniturilor ordinare și extraordinare.
• dispar cheltuielile și veniturile excep ționale. Elemente precum desp ăgubiri, amenzi,
penalit ăți, dona ții și subven ții acordate / primite devin componente ale rezultat ului de
exploatare, în categoria “extraordinare” r ămânând doar efectele unor fenomene cu caracter
accidental, care se petrec rar și care sunt clar diferite de activit ățile obi șnuite ale
întreprinderii (exproprieri de active, dezastre nat urale);
• cifra de afaceri este prezentat ă în func ție de segmentul de activitate sau localizarea
geografic ă, ori dup ă ambele criterii (un criteriu folosit pentru prezen tarea în contul de profit
și pierdere și cel ălalt în notele explicative);
• indicatorul cifra de afaceri net ă are un alt con ținut decât cifra de afaceri din vechiul format și
este definit ă ca fiind format ă din sumele provenind din vânzarea de bunuri și prestarea de
servicii ce intr ă în categoria activit ăților curente ale întreprinderii, dup ă sc ăderea reducerilor
comerciale, a taxei pe valoarea ad ăugat ă și a celorlalte impozite și taxe aferente, la care se
adaug ă venituri din subven ții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.
• structura contului de profit și pierdere p ăstreaz ă contul 711 în categoria veniturilor din
exploatare, acesta î și schimb ă doar denumirea în “Varia ția stocurilor”, de și nu se încadreaz ă
în defini ția veniturilor din “Cadrul general de întocmire și prezentare a situa țiilor financiare
elaborat de comitetul pentru Standarde Interna ționale de Contabilitate”;
• indicatorul “Produc ția exerci țiului” nu apare explicit în noul format al contului de profit și
pierdere, dar se poate calcula cu u șurin ță pe baza rela ției cunoscute:
Produc ția exerci țiului = Produc ția vândut ă ± Varia ția stocurilor + Produc ția imobilizat ă
• cheltuielile privind presta țiile externe, precum și cheltuielile cu alte impozite, taxe și
vărs ăminte asimilate au fost trecute în structura “Alte cheltuieli de exploatare”, împreun ă cu
fostele cheltuieli excep ționale. În general, posturile “Alte…” nu necesit ă o detaliere, dar în
cazul de fa ță , dac ă aceste elemente de cheltuieli nu ar fi prezentate distinct ar duce la
imposibilitatea determin ării soldurilor intermediare de gestiune (valoare ad ăugat ă, excedent
brut de exploatare). Consider c ă ar fi mai util ca pozi ția “Alte cheltuieli de exploatare” s ă se
refere doar la fostele cheltuieli excep ționale și eventualele pierderi din crean țe și debitori
diver și;
81 • în ceea ce prive ște veniturile din subven ții de exploatare, se remarc ă faptul c ă acestea se
detaliaz ă în func ție de destina ția subven țiilor putând fi mai judicios repartizate între sold urile
intermediare de gestiune;
• în structura cheltuielilor de exploatare și financiare apar pozi ții care prev ăd ajust ări ale
valorii diferitelor active, care se refer ă la varia ția deprecierilor de valoare (amortiz ări și
provizioane) în cursul exerci țiului financiar respectiv;
• structura cheltuielilor și veniturilor financiare este diferit ă, prezentându-se la pozi ții separate
veniturile din interese de participare și alte titluri de participare în cadrul grupului și în afara
grupului, venituri din dobânzi; cre șterea num ărului posturilor alocate veniturilor și
cheltuielilor financiare este determinat ă de diversificarea tranzac țiilor pe pie țele de capital;
• în categoria “impozit pe profit” vor fi prezentate cheltuielile cu impozitul curent, dar și
efectul net al compens ării crean țelor și datoriilor privind impozitul amânat;
• introducerea indicatorului “rezultatul pe ac țiune” ca ultim ă pozi ție a contului de profit și
pierdere reprezint ă de asemenea un element de noutate. Rezultatul pe a c țiune este o
informa ție util ă în vederea aprecierii performan țelor întreprinderilor circumscrise în
perimetrul pie țelor financiare, evolu ția acestui indicator fiind atent urm ărit ă de investitorii
prezen ți și poten țiali.
Informa ții suplimentare despre pozi țiile din contul de profit și pierdere se reg ăsesc în
notele explicative nr. 3 “Repartizarea profitului”, nr. 4 “Analiza rezultatului din exploatare” care
cere detalierea rezultatului din exploatare dup ă destina ție, precum și în nota nr. 9 “Exemple de
calcul și analiz ă a principalilor indicatori economico-financiari”.
Con ținutul informa țional al contului de profit și pierdere permite aprecierea
performan țelor întreprinderii, evaluate atât în termeni de re zultat, cât și în termeni de flux.
3.3. Analiza performan țelor întreprinderii în termeni de rezultat utilizân d soldurile
în cascad ă (soldurile intermediare de gestiune)
Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activit ăți permite degajarea
unor solduri de acumul ări b ăne ști poten țiale, destinate remuner ării factorilor de produc ție și
finan ță rii activit ății viitoare, denumite solduri intermediare de gesti une sau solduri în cascad ă.
Soldurile intermediare de gestiune reprezint ă m ărimi rezultative ob ținute prin
contrapunerea în calculele economice a diferi ților indicatori, în func ție de leg ăturile reciproce
care exist ă între ace știa. 36
Soldurile intermediare de gestiune permit analiza activit ății și rentabilit ății întreprinderii,
contribuind la caracterizarea comportamentului econ omic al acesteia. Ele se prezint ă sub forma
unor marje de acumulare b ăneasc ă ce pun în eviden ță etapele form ării rezultatului exerci țiului,
36 H. Cristea, I. Talpo ș, D. Cosma, Gestiunea financiar ă a întreprinderilor , Ed. Mirton, Timi șoara, 1998, pag. 145.
82 pe baza elementelor de venituri și cheltuieli aferente fiec ărei categorii de activit ăți, prezentând de
fapt contul de profit și pierdere într-o alt ă form ă, mai apropiat ă de cerin țele analizei financiare.
Întocmirea tabloului soldurilor intermediare de ges tiune are ca scop:
• aprecierea cre șterii bog ăției generat ă de activitatea întreprinderii;
• descrierea repartiz ării bog ăției create de întreprindere între: salaria ți și organismele sociale;
stat; aportorii de capitaluri; întreprindere.
• în țelegerea form ării rezultatului net;
• studiul structurii activit ății cu ajutorul unor rate care permit analiza evolu ției în timp a
acesteia (de exemplu rata marjei comerciale, rata v alorii ad ăugate, ponderea exportului etc.);
• studiul mijloacelor de exploatare, folosind rate pr ecum randamentul for ței de munc ă,
randamentul echipamentului industrial etc.;
• analiza rentabilit ății;
• analiza evolu ției în timp prin calcularea varia ției procentuale a principalelor solduri
intermediare de gestiune, identificarea cauzelor ac estor varia ții și stabilirea, dac ă este cazul,
de m ăsuri corectoare.
Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune r ăspunde, pe de o parte, necesit ăților
analizei economico-financiare a întreprinderii, iar pe de alt ă parte, func țion ării contabilit ății
na ționale, ele asigurând leg ătura între nivelul microeconomic al contabilit ății și conturile
na ționale).
Rela țiile care stau la baza construirii “Tabloului SIG” sunt urm ătoarele:
1). Marja comercial ă = Venituri din vânzarea m ărfurilor
– Cheltuieli privind m ărfurile vândute.
2). Produc ția exerci țiului = Produc ția vândut ă
+ Varia ția produc ției stocate
+ Produc ția imobilizat ă
3). Valoarea ad ăugat ă = (Produc ția exerci țiului + Marja comercial ă)
– Consumuri intermediare (Cheltuieli cu materii pri me, materiale și
Cheltuieli cu lucr ări și servicii executate de ter ți).
4). Rezultatul brut din exploatare (excedent sau de ficit)
EBE = Valoarea ad ăugat ă
+ Subven ții de exploatare
– Impozite, taxe și v ărs ăminte asimilate
– Cheltuieli cu personalul
83
5). Rezultatul exploat ării = Excedent brut din exploatare
+ Alte venituri din exploatare
+ Alte venituri din provizioane
– Cheltuieli cu amortiz ările și provizioanele
– Alte cheltuieli de exploatare.
6). Rezultatul curent = Rezultatul exploat ării
+ Venituri financiare
– Cheltuieli financiare.
7). Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinar e – Cheltuieli extraordinare.
8). Rezultatul brut al exerci țiului = Rezultatul curent + Rezultatul extraordinar .
9). Rezultatul net al exerci țiului = Rezultatul brut al exerci țiului – Impozitul pe profit.
3.3.1. Marja comercial ă
Marja comercial ă (Mc) sau adaosul comercial este specific ă întreprinderilor comerciale,
dar se reg ăse ște și la întreprinderile cu activitate mixt ă, industrial ă și comercial ă și reprezint ă
excedentul vânz ărilor de m ărfuri în raport cu costul de cump ărare al acestora.
Marja comercial ă este principalul indicator de apreciere a performa n țelor unei activit ăți
comerciale.
Analiza tendin ței în timp a ratei marjei comerciale (Marja comerci al ă / Venituri din
vânzarea m ărfurilor sau Cifra de afaceri) și compararea acesteia cu valorile înregistrate de a lte
întreprinderi din acela și sector constituie elemente de baz ă în evaluarea performan țelor
financiare ale întreprinderii respective.
Marja comercial ă descompus ă pe produse sau eviden țiat ă pe ramuri de activitate și
analizat ă în func ție de rota ția stocurilor permite aprecierea politicii comercia le promovate de
întreprindere.
De asemenea marja comercial ă se constituie ca un indicator de baz ă pentru elaborarea
previziunilor, permi țând determinarea pragului de rentabilitate sau punc tului critic al activit ății
comerciale a întreprinderii.
3.3.2. Produc ția exerci țiului
Produc ția exerci țiului (Qex) reflect ă volumul total al activit ății industriale desf ăș urate
într-o întreprindere în cursul unui exerci țiu financiar, cuprinzând valoarea bunurilor fabrica te și a
serviciilor prestate pentru a fi vândute, stocate s au utilizate pentru nevoi proprii.
84 Este un indicator constituit din elemente eterogene , unele fiind evaluate la pre ț de vânzare
(produc ția vândut ă), iar altele la cost de produc ție (produc ția stocat ă și cea de imobiliz ări). Cu
toate acestea, produc ția exerci țiului ofer ă o imagine real ă a activit ății întreprinderii, spre
deosebire de cifra de afaceri care nu ține seama de decalajele existente între momentul fa bric ării
și cel al factur ării produselor și de produc ția imobilizat ă.
Analiza produc ției exerci țiului presupune analiza nivelului și evolu ției acesteia, precum și
a structurii sale pe elemente componente.
Veniturile din vânzarea m ărfurilor împreun ă cu produc ția vândut ă formeaz ă cifra de
afaceri (CA), indicator ce exprim ă volumul total al afacerilor firmei, evaluate la pr e țul pie ței.
Chiar dac ă nu apare distinct ca sold intermediar de gestiune, consider c ă cifra de afaceri trebuie
analizat ă împreun ă cu produc ția exerci țiului și valoarea ad ăugat ă, ca principali indicatori de
volum, al ături de indicatorii de rentabilitate.
Analiza cifrei de afaceri presupune: analiza nivel ului și dinamicii cifrei de afaceri; analiza
structurii vânz ărilor pe tipuri de venituri și dac ă este posibil pe produse sau grupe de produse;
analiza principalelor consecin țe ale modific ării cifrei de afaceri asupra unor indicatori import an ți
ai întreprinderii: indicatori de rezultate, de gest iune, de echilibru, de rentabilitate, consecin țe ce
pot fi mai u șor identificate prin analize factoriale a indicator ilor respectivi.
Cifra de afaceri trebuie s ă îndeplineasc ă câteva condi ții:
– nivelul s ău s ă acopere cheltuielile de exploatare și s ă permit ă ob ținerea de profit,
acest lucru constituind validarea de c ătre pia ță a activit ății întreprinderii;
– în dinamic ă s ă prezinte o tendin ță de cre ștere real ă (în pre țuri comparabile), pentru a
asigura cre șterea real ă a afacerilor firmei;
– să fie realizat ă în structur ă corespunz ător cu specificul activit ății, pentru a corespunde
obiectului principal de activitate al firmei;
– evolu ția cifrei de afaceri s ă genereze efecte pozitive asupra celorlal ți indicatori
importan ți de apreciere a activit ății întreprinderii.
3.3.3. Valoarea ad ăugat ă
Valoarea ad ăugat ă (VA) exprim ă cre șterea de valoare rezultat ă din utilizarea factorilor de
produc ție, îndeosebi munc ă și capital, peste valoarea materialelor și serviciilor cump ărate de
întreprindere de la ter ți.
Valoarea ad ăugat ă prezint ă o semnifica ție deosebit ă în perspectiva distribuirii veniturilor
întreprinderii, ea reprezentând sursa de acumul ări b ăne ști pe care întreprinderea o poate utiliza
pentru remunerarea participan ților direc ți și indirec ți la activitatea sa. Valoarea ad ăugat ă asigur ă
remunerarea:
• personalului, prin salarii și alte cheltuieli aferente acestora;
• statului, prin impozite, taxe ți v ărs ăminte asimilate;
• capitalului tehnic, prin amortizare și provizioanele pentru conservarea valorii acestuia ;
85 • capitalului împrumutat, prin dobânzi;
• capitalului propriu, prin dividende pentru ac ționari și autofinan țarea net ă pentru
întreprindere.
Analiza valorii ad ăugate se poate face în m ărimi absolute și în m ărimi relative.
În m ărimi absolute, analiza are la baz ă metodele de calcul ale valorii ad ăugate:
a) metoda substractiv ă:
VA = Marja comercial ă + Produc ția exerci țiului – Consumuri intermediare =
= Venituri din vânzare m ărfuri – Cheltuieli priv. m ărfurile
+ Produc ția exerci țiului – Consumuri intermediare
= VA creat ă în activitatea comercial ă + VA creat ă în activitatea de produc ție.
b) metoda aditiv ă:
VA = Cheltuieli cu personalul (Cp) + Impozite și taxe (It) + Dobânzi (Dob)+ Amortizare (A) +
Dividende (Div) + Profit reinvestit (Pr)
În m ărimi relative, analiza se face pe baza ratelor valo rii ad ăugate:
– gradul de integrare economic ă: 100 afaceri de Cifra adaugata Valoarea Gi × = , indicator ce exprim ă ponderea
valorii ad ăugate în totalul cifrei de afaceri, permi țând aprecierea strategiei industriale a
întreprinderii;
– rata varia ției VA: Rv = 100
00 1xVA VA VA −, indicator ce permite aprecierea evolu ției activit ății
întreprinderii, respectiv cre șterea sau regresia acesteia;
– ratele de structur ă ale valorii adăugate, ce exprim ă ponderea de ținut ă de fiecare component ă
în valoarea ad ăugat ă;
– valoarea ad ăugat ă pe un salariat: Vas = salariati Numar adaugata Valoarea , ce exprim ă eficien ța utiliz ării
poten țialului uman al întreprinderii;
– valoarea ad ăugat ă la 1000 lei active imobilizate 1000 e imobilizat Active adaugata Valoarea VA 1000Ai × = ,
indicator ce exprim ă eficien ța utiliz ării poten țialului tehnic al întreprinderii.
Utilizat ă curent în practica financiar ă, valoarea ad ăugat ă prezint ă interes din urm ătoarele
considerente: 37
• realizeaz ă leg ătura dintre nivelul microeconomic și macroeconomic, prin agregarea valorilor
ad ăugate ale întreprinderilor la nivel macroeconomic o b ținându-se Produsul Intern Brut;
37 Georgeta Vintil ă, Gestiunea financiar ă a întreprinderii, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști, 2000, pag. 85-87.
86 • reprezint ă indicatorul care m ăsoar ă aportul specific al întreprinderii la realizarea p roduc ției
sale, fiind un indicator mai sintetic decât cifra d e afaceri și produc ția;
• este criteriul de apreciere a cre șterii întreprinderii, rata cre șterii cifrei de afaceri fiind adesea
nerealist ă;
• măsoar ă gradul de integrare a întreprinderii, prin raportu l VA / Produc ție (CA). Cu cât
rezultatul raportului este mai mare, cu atât întrep rinderea este mai integrat ă, adic ă î și poate
asigura ea îns ăș i un num ăr mare de faze de fabrica ție, f ără a recurge la serviciile altor
întreprinderi pentru executarea unor lucr ări sau furnizarea unor subansamble;
• eviden țiaz ă structura exploat ării, prin intermediul ratelor de repartizare a valo rii ad ăugate,
putându-se realiza o evaluare a distribu ției veniturilor globale c ătre partenerii întreprinderii;
• reflect ă gradul de utilizare a factorilor de produc ție, pentru acela și nivel al valorii ad ăugate și
cu structuri de exploatare identice, utilizarea fac torilor de produc ție putând fi diferit ă, în
func ție de randamentul diferit al utiliz ării for ței de munc ă și al echipamentelor productive
destinate activit ății de exploatare;
• permite, în condi ții de func ționare identice, realizarea anumitor clasifica ții sectoriale. Astfel,
la o extremitate se vor situa întreprinderile comer ciale care revând ceea ce cump ără, cu o
valoare ad ăugat ă redus ă, iar la cealalt ă extremitate, firmele de consultan ță , care cump ără
pu țin și vând “materie cenu șie”, cu o valoare ad ăugat ă important ă.
Eficien ța informa țiilor furnizate de indicatorul valoare ad ăugat ă se fundamenteaz ă pe o
interpretare prudent ă a valorii indicatorului.
3.3.4. Rezultatul brut al exploat ării
Rezultatul brut al exploat ării (excedent sau deficit) caracterizeaz ă func ționarea curent ă a
întreprinderii sau performan țele sale tehnice și comerciale, reflectând contribu ția exploat ării la
formarea rezultatelor și este primul sold intermediar de gestiune cu semni fica ție în termeni de
rentabilitate, un rezultat par țial deoarece nu ține seama de toate cheltuielile suportate de
întreprindere în activitatea de exploatare.
Rezultatul brut al exploat ării exprim ă resursa de acumulare brut ă rezultat ă din activitatea
de exploatare destinat ă men ținerii și dezvolt ării poten țialului productiv al întreprinderii,
remuner ării capitalurilor utilizate și a statului, în acest caz vorbind de excedent brut de
exploatare (EBE).
Analiza EBE se poate face în m ărimi absolute și în m ărimi relative.
În m ărimi absolute, analiza are la baz ă metodele de calcul ale EBE:
• Metoda substractiv ă:
– prin deducerea remuner ării statului și personalului din suma valorii ad ăugate și a subven țiilor
pentru exploatare:
87 EBE = (VA + Subven ții pentru exploatare) – (Impozite și taxe + Cheltuieli de personal)
– prin deducerea cheltuielilor de exploatare pl ătibile din veniturile din exploatare încasabile:
EBE = Venituri din exploatare încasabile – Cheltuie li de exploatare pl ătibile
• Metoda aditiv ă:
EBE = Rezultatul exploat ării
+ Cheltuieli cu amortizarea și provizioanele aferente exploat ării
+ Alte cheltuieli de exploatare
– Venituri din provizioane privind exploatarea
– Alte venituri din exploatare
În m ărimi relative, analiza excedentului brut de exploat are presupune:
– analiza unor ratelor de structur ă sau de prelevare a EBE:
– analiza ratelor de rentabilitate stabilite prin lua rea în calcul a EBE:
Aceste rate vor fi prezentateîn capitolul referito r la utilizarea metodei ratelor în analiza
situa țiilor financiare.
Datorit ă faptului c ă indicatorul se poate calcula prin deducerea din ve niturile din
exploatare încasabile a cheltuielilor de exploatare pl ătibile, excedentul brut din exploatare
reprezint ă o resurs ă poten țială de trezorerie, un cash-flow poten țial degajat de exploatare, fiind
considerat un indicator care face trecerea de la an aliza rezultatelor contabile la analiza fluxurilor
financiare.
3.3.5. Rezultatul exploat ării
Rezultatul exploat ării caracterizeaz ă performan țele activit ății de exploatare, independent
de politica financiar ă și fiscal ă.
Exprim ă în m ărimi absolute rentabilitatea aferent ă activit ății de exploatare, dup ă
deducerea cheltuielilor de exploatare totale din ve niturile aferente acestei activit ăți. Spre
deosebire de excedentul brut de exploatare, acest s old ține cont de politica de amortizare și de
constituire a provizioanelor.
Exprimarea în m ărimi relative a rentabilit ății activit ății de exploatare, prin raportul între
rezultatul exploat ării și activele de exploatare, serve ște la realizarea de compara ții între diverse
întreprinderi care promoveaz ă politici de amortizare diferite.
Rezultatul financiar chiar dac ă nu apare ca și sold intermediar distinct, intr ă în
componen ța rezultatului curent, al ături de rezultatul exploat ării, și se calculeaz ă ca diferen ță între
veniturile și cheltuielile financiare. El poate fi analizat sep arat, prin eviden țierea principalelor
opera țiuni din care pot deriva veniturile și cheltuielile financiare, respectiv:
– cheltuieli determinate de finan țarea nevoilor legate de exploatare;
88 – cheltuieli legate de finan țarea nevoilor stabile;
– venituri și cheltuieli legate de gestiunea trezoreriei;
– venituri și cheltuieli determinate de de ținerea portofoliilor de participa ții;
– venituri și cheltuieli determinate de inciden ța favorabil ă sau nefavorabil ă a
modific ării cursului de schimb care afecteaz ă crean țele și datoriile în devize.
Rezultatul financiar eviden țiaz ă atât calitatea gestiunii financiare a întreprinder ii, cât și
efectele activit ății de exploatare, strategiei de dezvoltare a întrep rinderii sau ale unor evenimente
întâmpl ătoare determinate de instabilitatea mediului moneta r.
3.3.6. Rezultatul curent
Rezultatul curent (ordinar) reprezint ă rezultatul tuturor opera țiilor curente, obi șnuite ale
întreprinderii, fiind determinat atât de rezultatul exploat ării curente, cât și de cel al activit ății
financiare, permi țând și aprecierea impactului politicii financiare a într eprinderii asupra
rentabilit ății.
Nefiind influen țat de elemente extraordinare, acest sold permite an aliza dinamicii
rezultatului curent al întreprinderii pe mai multe exerci ții financiare.
Analiza rezultatului curent poate fi realizat ă utilizând o matrice care pune în eviden ță
nou ă situa ții (figura nr. 3.1.). 38
Rezultatul
Financiar
Rezultatul
exploat ării
<< 0
Frânare ≈ 0
Pragul de
rentabilitate al
politicii financiare
>> 0
For ță
>> 0
Exploatare
Foarte rentabil ă
RC ≈ 0
1)
RC > 0
4)
RC >> 0
6)
≈ 0
Pragul de
rentabilitate al
exploat ării
RC < 0
7)
RC ≈ 0
2)
RC > 0
5)
<< 0
Exploatare
nerentabil ă
RC << 0
9)
RC < 0
8)
RC ≈ 0
3)
Activitate
nerentabil ă
Fig. nr. 3.1. Matricea analizei rezultatului curent
A. Rezultatul curent este aproximativ zero: RC ≈ 0
Pragul de rentabilitate al activit ății curente reprezint ă un minim ce trebuie atins, dar care
nu poate asigura dezvoltarea, deoarece în acest pun ct veniturile din exploatare și cele financiare
38 D. Peste-Roire, La gestion financiere, Edition D’Organization, Paris, 1989, pag. 35-38. Activitate
rentabil ă
89 permit doar acoperirea exact ă a cheltuielilor de exploatare și financiare. Aceast ă situa ție
corespunde cazurilor 1), 2), 3).
Cazul 1: pragul de rentabilitate curent ă “levier financiar”
Exploatarea foarte rentabil ă ar trebui s ă permit ă întreprinderii redresarea rapid ă a situa ției
financiare, cheltuielile financiare diminuându-se c oncomitent cu ameliorarea rezultatului curent.
Riscul întreprinderii depinde în acest caz de peren itatea profitului exploat ării
Men ținerea unui anumit nivel al profitului și eventuala cre ștere a acestuia devin incerte în
situa ții precum:
– rezultatul pozitiv din exploatare este determinat d e o politic ă investi țional ă pasiv ă, un
grad sc ăzut de reînnoire a imobiliz ărilor, întreprinderea înregistrând un nivel sc ăzut
al cheltuielilor cu amortizarea ca urmare a gradulu i avansat de învechire a
imobiliz ărilor;
– în situa ția în care cota de pia ță a întreprinderii este în sc ădere, în lipsa stabiliz ării prin
diversificare gamei sortimentale a produselor oferi te care s ă permit ă relansarea,
întreprinderea poate întâmpina dificult ăți.
Cazul 2: pragul de rentabilitate curent ă “supravie țuire”
Întreprinderea r ămâne în stare de func ționare prin echilibrarea activit ății de exploatare cu
politica sa financiar ă, f ără s ă-și asume vreun risc financiar. Transformarea sa prog resiv ă depinde
de nivelul investi țiilor realizate și de starea pie ței.
Cazul 3: pragul de rentabilitate “transformare”
Întreprinderea î și acoper ă pierderile exploat ării pe baza veniturilor substan țiale rezultate
din plasamente financiare. Pot fi luate în consider are mai multe ipoteze:
– deficitul exploat ării se datoreaz ă inconsisten ței performan țelor industriale sau
comerciale ale întreprinderii, situa ție îngrijor ătoare;
– pierderile exploat ării se justific ă prin specificitatea obiectivelor strategice ale
întreprinderii.
Întreprinderea poate renun ța la activitatea de exploatare nerentabil ă în favoarea activit ății
financiare, situa ție ce poate fi temporar ă sau definitiv ă. Exist ă posibilitatea ca exploatarea s ă fie
transferat ă unei alte întreprinderi, mai ales dac ă întreprinderea face parte dintr-un holding.
B. Rezultatul curent este pozitiv: RC > 0
Cazurile 4), 5) și 6), considerate ca situa ții ideale, corespund situa țiilor în care
întreprinderea degaj ă rentabilitate din activitatea sa, deoarece rezulta tul exploat ării și rezultatul
financiar nu înregistreaz ă niciodat ă valori negative.
90 Cazul 4: profit curent “bun manager al întreprinder ii”
Este situa ția ideal ă pentru o întreprindere productiv ă, datorit ă unui bun echilibru al
politicii financiare, rezultatul exploat ării nu este absorbit de cheltuielile financiare. Pr omovând o
politic ă de independen ță financiar ă “bun manager al întreprinderii”, efectul de levier îi va
permite întreprinderii ameliorarea rentabilit ății financiare, f ără s ă fie afectat ă de riscul financiar.
Cazul 5: profitul curent “supermarché” sau “holding ”
Este o situa ție specific ă întreprinderilor care desf ăș oar ă o activitate generatoare de
lichidit ăți (stocuri reduse sau cu rota ție rapid ă, credite-clien ți limitate sau inexistente), pentru
care caut ă cele mai bune plasamente posibile, supraveghind pe rmanent expansiunea pie ței și
gestiunea trezoreriei.
Alte posibilit ăți: întreprinderea este un holding, al c ărui obiectiv este maximizarea
dividendelor percepute de filialele sale, singura s urs ă de venituri care permite acoperirea
cheltuielilor pentru exploatare.
Cazul 6: profitul curent “monopol”
Întreprinderea ocup ă o pozi ție privilegiat ă pe pia ță , ca urmare a unei activit ăți de
exploatare foarte rentabile, care permite degajarea unor lichidit ăți sporite al c ăror plasament
permite nu numai recuperarea eventualelor cheltuiel i financiare, ci și ob ținerea unor profituri
suplimentare.
C. Rezultatul curent este negativ: RC < 0
Activitatea curent ă a întreprinderii nu degaj ă rentabilitate, aceasta confruntându-se cu
numeroase dificult ăți, situa ție ce corespunde cazurilor 7), 8) și 9).
Cazul 7: deficit curent ”redresare”
Întreprinderea echilibreaz ă rezultatul exploat ării, reu șind s ă-și acopere cheltuielile de
exploatare pe seama veniturilor din exploatare, dar înregistreaz ă un nivel ridicat al cheltuielilor
financiare. Dac ă datoriile contractate au permis realizarea unor in vesti ții care vor ameliora în
viitor rezultatul exploat ării, asigurând și rambursarea datoriilor financiare, situa ția se poate
aprecia ca viabil ă. Dac ă întreprinderea este în plin ă dezvoltare, pia ța sa nefiind înc ă saturat ă,
situa ția poate fi tolerat ă dac ă este tranzitorie. Dac ă pia ța nu este în expansiune, întreprinderea se
va confrunta curând cu dificult ăți grave.
Cazul 8: deficit curent “dilem ă”
Situa ția caracterizeaz ă o întreprindere a c ărei activitate de exploatare este nerentabil ă, dar
rezultatul financiar este echilibrat. În acest caz, întreprinderea se afl ă în “dilem ă”, deoarece dac ă
dispune de noi atuuri comerciale (produse noi, publ icitate etc.), ea va trebui s ă se îndatoreze
91 pentru a procura disponibilit ăți necesare realizarea investi țiilor sale, dar dac ă ea a a șteptat prea
mult pentru a investi, sau a fost dep ăș it ă de concuren ți, atunci este de preferat ca întreprinderea
să realizeze cedarea activit ății.
Cazul 9: deficit curent “criz ă”
Situa ția este caracteristic ă unei întreprinderi aflate în dificultate. Exploata rea nu este
rentabil ă, iar nivelul ridicat al cheltuielilor financiare a graveaz ă deficitul curent. Întreprinderea
trebuie s ă-și îmbun ătățeasc ă situa ția financiar ă din fonduri proprii, și de asemenea s ă depisteze
cauzele deficitului s ău de exploatare, stabilind și m ăsurile de remediere a acestuia.
Rezultatul extraordinar
Rezultatul extraordinar reprezint ă rezultatul ob ținut din opera țiile care nu sunt legate de
desf ăș urarea normal ă, curent ă, a activit ății întreprinderii și permite m ăsurarea influen ței
elementelor extraordinare asupra form ării rezultatului global al întreprinderii.
3.3.7. Rezultatul brut al exerci țiului
Rezultatul brut al exerci țiului exprim ă în m ărimi absolute rentabilitatea aferent ă activit ății
întreprinderii, dup ă deducerea cheltuielilor totale din veniturile tota le aferente unui exerci țiu
financiar.
Analiza rezultatului brut se poate realiza ținând seama de structura acestuia:
Rezultat brut = Venituri totale – Cheltuieli totale =
= (Venituri din exploatare + V enituri financiare + Venituri extraordinare)
– (Chelt. de exploatare + Chelt. fina nciare + Chelt. extraordinare) =
= Rezultatul exploat ării + Rezultatul financiar + Rezultatul extraordina r
3.3.8. Rezultatul net al exerci țiului
Rezultatul net al exerci țiului (Rn) exprim ă în m ărimi absolute rentabilitatea net ă sau
pierderile aferente activit ății întreprinderii, dup ă deducerea din veniturile totale a cheltuielilor
totale și a impozitului pe profit.
Analiza rezultatului net în m ărimi absolute are la baz ă metodele de calcul ale acestuia:
● metoda substractiv ă:
Rezultatul net al exerci țiului = Rezultatul brut al exerci țiului – Impozit pe profit
● metoda aditiv ă:
Rezultat net = Profit reinvestit + Dividende + Remu nerarea suplimentar ă a personalului +
Acoperiri de pierderi
92 3.4. Analiza performan țelor întreprinderii în termeni de flux
Principalele fluxuri la nivelul unei întreprinderi , poten țiale sau reale, se refer ă la
elementele de venituri încasabile și cheltuieli pl ătibile care determin ă capacitatea de
autofinan țare și autofinan țarea întreprinderii, precum și fluxurile nete de trezorerie.
3.4.1. Capacitatea de autofinan țare și autofinan țarea
Capacitatea de autofinan țare reprezint ă lichidit ățile poten țiale generate de activitatea
întreprinderii pe parcursul exerci țiului, care pot fi folosite pentru autofinan țare, fiind un indicator
care exprim ă independen ța financiar ă a întreprinderii.
Capacitatea de autofinan țare reflect ă deci poten țialul financiar degajat de activitatea
rentabil ă a întreprinderii, la sfâr șitul exerci țiului financiar, respectiv sursa intern ă de finan țare
generat ă de activitatea industrial ă și comercial ă a acesteia, destinat ă s ă asigure: 39
– finan țarea unor nevoi ale gestiunii curente;
– cre șterea fondului de rulment;
– finan țarea total ă sau par țial ă a noilor investi ții;
– rambursarea împrumuturilor contractate;
– remunerarea capitalurilor investite.
Capacitatea de autofinan țare poate fi determinat ă prin dou ă metode: deductiv ă și
adi țional ă, puse în eviden ță de structura contului de profit și pierdere.
Prin metoda deductiv ă capacitatea de autofinan țare este calculat ă ca diferen ță între
veniturile încasabile (corespunz ătoare unor încas ări efective sau viitoare) și cheltuielile pl ătibile
(corespunz ătoare unor pl ăți efective sau viitoare). Se porne ște de la rezultatul brut al exploat ării
(excedent poten țial de trezorerie) la care se adaug ă toate veniturile susceptibile de a fi încasate
(de exploatare, financiare, excep ționale) și se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi p l ătite.
CAF = (Venituri încasabile, mai pu țin cele din cesiuni) – Cheltuieli pl ătibile
CAF = EBE + (Alte venituri încasabile f ără ven. din cesiuni) – Alte chelt. pl ătibile
adic ă:
Excedentul brut al exploat ării
+ Alte venituri din exploatare (f ără: venituri din cesiunea elementelor de activ; cote p ărți din
subven ții virate asupra rezultatului exerci țiului; relu ări asupra provizioanelor excep ționale)
– Alte cheltuieli pentru exploatare (f ără: valoarea net ă contabil ă a elementelor de activ cedate;
amortiz ări și provizioane excep ționale calculate)
39 N. Georgescu, op.cit , pag. 156-160.
93 + Venituri financiare (f ără relu ări asupra provizioanelor)
– Cheltuieli financiare (f ără amortiz ări și provizioane financiare calculate)
– Impozit pe profit
= CAPACITATEA DE AUTOFINAN ȚARE a exerci țiului
Comparativ cu excedentul brut de exploatare, capaci tatea de autofinan țare prezint ă
inconvenientul de a fi mai sensibil ă decât acesta, fiind influen țat ă de amortiz ări, provizioane și
impozitul pe profit. În compensare îns ă, ea prezint ă avantajul de a cuprinde în calcul toate
elementele care genereaz ă cash-flow-ul întreprinderii.
Metoda adi țional ă pune în eviden ță elementele contabile, negeneratoare de fluxuri
monetare, antrenate de calculul capacit ății de autofinan țare. Se porne ște de la rezultatul net al
exerci țiului la care se adaug ă cheltuielile calculate (amortiz ări și provizioane) nepl ătibile la o
anumit ă scaden ță și se scad veniturile calculate (relu ări asupra provizioanelor). În m ăsura în care
capacitatea de autofinan țare nu ține cont decât de opera țiile de gestiune curent ă, opera țiile
excep ționale de capital (venituri din cedarea activelor) vor fi excluse din calcul:
CAF = Rezultatul net al exerci țiului (Rezultatul net contabil)
+ Cheltuieli calculate
– Venituri calculate
– Venituri din cesiuni
adic ă:
Rezultatul net al exerci țiului
+ Cheltuieli cu amortiz ări și provizioane calculate
– Relu ări asupra amortismentelor și provizioanelor
– Cote p ărți din subven ții pentru investi ții virate asupra rezultatului exerci țiului
– Venituri din vânzarea de active
+ Valoarea net ă contabil ă a elementelor de activ cedate
= CAPACITATEA DE AUTOFINAN ȚARE a exerci țiului
Utilizând aceast ă metod ă de calcul a capacit ății de autofinan țare, se poate constata c ă
mărimea acesteia depinde de rentabilitatea întreprind erii, de politica de investi ții și de metoda de
amortizare utilizat ă de întreprindere.
Surplusul financiar degajat în cursul exerci țiului de ansamblul opera țiilor de gestiune
(CAF) nu va avea decât un caracter poten țial dac ă nu este sus ținut de mijloace financiare
efective, de o trezorerie efectiv disponibil ă.
94 Pe baza capacit ății de autofinan țare se pot calcula o serie de indicatori folosi ți pentru
aprecierea independen ței financiare a întreprinderii:
• capacitatea poten țial ă de rambursare a cheltuielilor financiare – calculat ă ca raport între
cheltuielile financiare și CAF, arat ă num ărul de ani necesari pentru rambursarea cheltuielilo r
financiare pe baza capacit ății de autofinanțare anuale degajate de întreprindere;
• rata de finan țare a investi țiilor anuale – calculat ă ca raport procentual între CAF și valoarea
investi țiilor anuale, reflect ă propor ția în care întreprinderea poate finan ța investi țiile anuale
din CAF, în cazul în care întreaga sum ă ar fi alocat ă în acest scop;
• rata de acoperire a excedentului brut de exploatare – calculat ă ca raport procentual între
CAF și EBE, reflect ă participarea fluxului poten țial de lichidit ăți din activitatea de exploatare
la formarea fluxului total de disponibilit ăți al întreprinderii.
Utilizarea termenului de “capacitate” are o anumit ă semnifica ție, numai o parte a acestui
surplus monetar fiind afectat ă finan ță rii dezvolt ării întreprinderii, dup ă distribuirea dividendelor
ce remunereaz ă aportul ac ționarilor (Fig. nr. 3.2.). 40
Capacitatea de autofinan țare dup ă distribuirea dividendelor reprezint ă autofinan țarea
global ă (total ă), care pune în eviden ță aptitudinea real ă a întreprinderii de a se autofinan ța, dup ă
deducerea remuner ării ac ționarilor / asocia ților.
Autofinan țarea global ă = Capacitatea de autofinan țare – Dividende distribuite
Aceast ă rela ție este valabil ă pentru ță rile apusene unde repartizarea profitului îmbrac ă
numai forma rezervelor și dividendelor, participarea salaria ților la profit fiind considerat ă ca o
cheltuial ă deductibil ă fiscal și nu ca o destina ție de repartizare a profitului, a șa cum este
reglementat ă în țara noastr ă. De aceea, pentru determinarea autofinan ță rii globale se va avea în
vedere, al ături de dividendele distribuite, și partea din profitul net repartizat ă pentru participarea
angaja ților la profit (salaria ți și manageri).
Autofinan țarea reflect ă bog ăția re ținut ă de întreprindere și constituie o resurs ă intern ă
destinat ă acoperirii nevoilor de finan țare ale exerci țiului viitor; este determinat ă de cre șterea
resurselor ob ținute din propria activitate și care vor r ămâne în mod permanent la dispozi ția
întreprinderii pentru finan țarea activit ății viitoare.
40 S. Marem, Principes et outils de gestion , Ed. Demos, Paris, 1997, pag. 106.
95
ORIGINE
AFECTARE
Acoperirea riscurilor Reînnoirea sistemului Finan țarea cre șterii
pe termen scurt pe productiv pe baza – Invest i ții
baz ă de provizioane amortiz ărilor – Cre șterea fondului
de rulment
Fig. nr. 3.2. Circuitul CAF
Autofinan țarea global ă are dou ă componente: autofinan țare de men ținere și autofinan țare
de dezvoltare.
Autofinan țarea de men ținere reprezint ă partea din autofinan țare utilizat ă pentru
men ținerea poten țialului productiv, deci a nivelului atins de patrim oniu, respectiv pentru
reînnoirea mijloacelor de produc ție și acoperirea riscurilor de exploatare. Elementele
autofinan ță rii de men ținere sunt: amortiz ările normale (ce corespund pierderii reale din valo area
imobiliz ărilor) și provizioanele.
Autofinan țarea de dezvoltare (net ă) este partea din autofinan țarea brut ă din care se
formeaz ă sursele proprii ale întreprinderii, peste necesaru l cerut de refacerea capitalurilor
investite, având ca efect o cre ștere a patrimoniului. Autofinan țarea net ă se constituie, în
principal, din profitul net repartizat pentru fondu rile proprii, adic ă din profitul care r ămâne dup ă
participarea angaja ților la profit și remunerarea asocia ților sau ac ționarilor. Poate constitui o
resurs ă a acestei autofinan ță ri și partea din fondul de amortizare care dep ăș ește deprecierea real ă
a imobiliz ărilor.
Mărimea autofinan ță rii degajat ă de o întreprindere indic ă poten țialilor investitori
capacitatea ei de a utiliza eficient capitalurile î ncredin țate și de a le asigura o remunerare Politica industrial ă
și comercial ă
EBE Politica financiar ă
Rezultat financiar
Politica fiscal ă
CAPACITATEA DE AUTOFINAN ȚARE
Politica de
dividende Autofinan țare
net ă
96 atr ăgătoare. Pentru creditori, m ărimea absolut ă și relativ ă a autofinan ță rii eviden țiaz ă nivelul
capacit ății de rambursare și nivelul riscului de neplat ă.
Dinamica autofinan ță rii și implicit a capacit ății de autofinan țare trebuie s ă prezinte o
tendin ță de cre ștere în pre țuri comparabile, pentru a asigura cre șterea puterii reale de a investi pe
baza efortului propriu al întreprinderii.
Pe baza autofinan ță rii se pot calcula o serie de indicatori folosi ți în analiza financiar ă,
dintre care primul are o mai mare utilitate:
• rata autofinan ță rii investițiilor anuale:
100 anuale Investitii are Autofinan ț× =ia
• rata autofinan ță rii imobiliz ărilor corporale:
100 corporale i Imobilizar are Autofinan ț× =Ic a
• rata autofinan ță rii nevoilor globale de finan țare:
100 rulment de fond de nevoii Variatia e imobilizat Active are Autofinan ț100 finantare de Nevoia are Autofinan ț×+= × =ng a
3.4.2. Fluxurile nete de trezorerie (cash-flow-ul)
Toate opera țiile realizate de întreprindere se reg ăsesc, imediat sau la termen, sub forma
fluxurilor de trezorerie, întâlnite și sub denumirile de fluxuri de lichidit ăți, de disponibilit ăți nete,
de numerar, iar în literatura de specialitate anglo -saxon ă sunt denumite cash-flow.
Fluxul net de trezorerie global (FNTG), respectiv excedentul sau deficitul de trezorerie
global, rezultat în cursul unui exerci țiu se stabile ște ca diferen ță între încas ările și pl ățile generate
de întreaga activitate a întreprinderii și provine din:
– opera ții de exploatare și opera ții financiare pe pia ța de capital opera ții de gestiune, care
au caracter repetitiv în via ța întreprinderii, în principal și pe pia ța monetar ă, acestea
generând excedentul sau deficitul de trezorerie al opera țiilor de gestiune (FNTG);
mărimea acestuia este determinat ă în cea mai mare parte de opera țiile de exploatare care
genereaz ă fluxul net de trezorerie din exploatare;
97 – opera ții de capital, care cuprind opera ții de investi ții și de finan țare ce vizeaz ă
modific ări în volumul și structura activelor și pasivelor, acestea degajând excedentul sau
deficitul de trezorerie al opera țiilor de investi ții (FNTI) și de finan țare (FNTF), sau luate
în ansamblu FNTIF.
Fluxul net de trezorerie al opera țiilor de gestiune
Excedentul sau deficitul de trezorerie al opera țiilor de gestiune, întâlnit și sub denumirea
de excedent (deficit) de trezorerie al opera țiilor curente, cash-flow de gestiune sau partea lic hid ă
a capacit ății de autofinan țare, include excedentul (deficitul) de trezorerie a l exploat ării și
excedentul (deficitul) care provine din alte opera ții de gestiune.
Se determin ă cu rela ția:
FNTG = CAF – ∆NFR – Produc ția imobilizat ă
Cash-flow-ul de gestiune este format din profit net , amortizare și dobânzi.
Ac ționarii și creditorii întreprinderii sunt interesa ți de cunoa șterea cash-flow-ului
disponibil fiec ăruia în parte, care poate fi analizat atât dup ă origine, cât și dup ă destina ția
acestuia.
Analizat dup ă originea sa, cash-flow-ul disponibil reflect ă surplusul disponibilit ăților
băne ști generat de opera țiile de gestiune, dup ă finan țarea cre șterii economice a întreprinderii:
CFD = FNTG –( ∆ Imob + ∆ NFR)
FNTG = Profit net + Amortizare + Dobânzi
∆ Imob = Imob 1 – Imob 0 + Amortizarea imobiliz ărilor
∆ NFR = NFR 1 – NFR 0
Analizat dup ă destina ție, cash-flow-ul disponibil are o component ă care asigur ă cre șterea
capitalurilor proprii și remunerarea ac ționarilor sub form ă de dividende și o a doua component ă
care asigur ă plata dobânzilor și rambursarea datoriilor scadente în cursul exerci țiului respectiv:
CFD = (Profit net – ∆ Capitaluri proprii) + (Dobânzi – ∆ Datorii)
Dac ă valoarea cash-flow-ului disponibil este pozitiv ă și în cre ștere de la o perioad ă la
alta, întreprinderea este în m ăsur ă s ă-și finan țeze prin trezoreria degajat ă de opera țiile de
gestiune atât investi țiile strategice (în imobiliz ări) cât și cele de exploatare și s ă ramburseze o
parte a datoriilor financiare f ără a angaja noi împrumuturi.
98 Când cash-flow-ul disponibil înregistreaz ă valori negative, întreprinderea nu î și poate
finan ța investi țiile prin trezoreria degajat ă de opera țiile de gestiune, fiind nevoit ă s ă atrag ă
fondurile necesare de la ac ționari sau creditori.
Deoarece fluxul net de trezorerie al opera țiilor de gestiune este determinat preponderent
de activitatea de exploatare a întreprinderi, acest a se identific ă de cele mai multe ori cu fluxul net
de trezorerie al exploat ării.
Fluxul net de trezorerie al exploat ării
Excedentul (deficitul) de trezorerie al exploat ării reprezint ă expresia trezoreriei generate
sau consumate în cursul exerci țiului financiar de opera țiile privind exploatarea, putându-se
calcula în dou ă moduri:
a) ca diferen ță între încas ările și pl ățile activit ății de exploatare:
FNTE = Încas ări din exploatare – Pl ăți aferente exploat ării
b) prin corectarea fluxurilor generatoare de nevoi sau resurse cu decalajele ap ărute între
apari ția fluxurilor financiare și realizarea lor efectiv ă în cadrul trezoreriei:
FNTE = EBE – ∆NFRE – Produc ția imobilizat ă
Fluxul net de trezorerie al exploat ării este format din profitul din exploatare exclusi v
impozitul pe profit și amortizarea.
Dac ă FNTE este pozitiv, înseamn ă c ă exploatarea degaj ă trezorerie, încas ările fiind mai
mari decât pl ățile, întreprinderea având capacitatea inclusiv de a -și asigura cre șterea.
Dac ă FNTE este negativ, întreprinderea poate fi în inca pacitate de a rambursa datoriile
financiare și de a pl ăti dobânzile aferente sau de a face fa ță nevoilor de autofinan țare. Aceast ă
situa ție poate fi consecin ța unui excedent brut de exploatare insuficient sau a unei cre șteri
exagerate a nevoilor de finan țare a activit ății de exploatare (cre șterea NFRE).
Fluxul net de trezorerie al opera țiilor de investi ții și de finan țare
Excedentul sau deficitul de trezorerie al opera țiilor de investi ții și de finanțare este
degajat de ansamblul opera țiilor respective, putându-se determina pe baza rela ției (în ipoteza c ă
nu exist ă produc ție imobilizat ă):
FNTIF = Resurse durabile – Întrebuin ță ri stabile – CAF
sau
FNTIF = ∆FR – CAF
99
Pornind de la aceste rela ții, putem scrie:
FNTG ( ∆TN) = FNTG+ FNTIF = CAF – ∆NFR + ∆FR – CAF
∆TN = ∆FR – ∆NFR
Analiza varia ției trezoreriei rezultat ă din activitatea curent ă, activit ățile de investi ții și
finan țare va fi prezentat ă în capitolul referitor la tablourile de flux.
100
Capitolul IV: TABLOURILE DE FLUX – INSTRUMENTE DE A NALIZ Ă A
MODIFIC ĂRII POZI ȚIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII
Bilan țul reflect ă pozi ția financiar ă a întreprinderii la un moment dat, fiind un docume nt
static care eviden țiaz ă soldurile ca o rezultant ă a fluxurilor înregistrate în conturi, reflectând
opera ții care au afectat patrimoniul în cursul perioadelo r precedente și care nu s-au finalizat sub
aspect monetar.
Contul de rezultate reflect ă fluxurile care determin ă rezultatul, în țeles, în principiu, ca
varia ție a capitalurilor proprii determinat ă de opera țiunile unei anumite perioade, f ără a putea
explica îns ă varia țiile celorlalte elemente care alc ătuiesc patrimoniul, m ărimea rezultatului
depinzând de metodele contabile folosite.
Informa țiile furnizate de contabilitate referitoare la flux urile monetare și financiare ce
tranziteaz ă întreprinderea în cursul unei perioade ofer ă indicii legate de fluxurile care determin ă
rezultatul (venituri sau cheltuieli) și de varia ția activelor și pasivelor la sfâr șitul perioadei fa ță de
începutul acesteia, f ără a eviden ția efectul diferitelor opera ții asupra trezoreriei.
Pentru a ob ține o imagine asupra dinamicii structurii financiar e, o reprezentare complet ă
a opera țiunilor întreprinderii, apare necesitatea elabor ării unui tablou al fluxurilor care determin ă
varia ția trezoreriei, pentru a completa studiul explicati v al evolu ției financiare trecute și pentru a
constitui suport pentru elaborarea previziunii trez oreriei și controlului s ău viitor.
Cre șterea importan ței acestui document de sintez ă este determinat de schimb ările
intervenite în conjunctura economic ă mondial ă, cre șterea complexit ății pie țelor financiare și a
riscurilor asociate, accentuarea concuren ței, mondializarea economic ă.
În cadrul diferitelor sisteme de contabilitate și de-a lungul timpului, acest tablou a primit
denumiri specifice și a îmbr ăcat numeroase forme, mai întâi impunându-se tablour ile care
reflect ă fluxuri de fonduri, denumite și tablouri ale utiliz ărilor și resurselor, iar în ultimii ani
tablourile care reflect ă fluxuri de trezorerie. Tabloul fluxurilor de fondu ri este orientat spre
explicarea varia ției patrimoniului, în timp ce tabloul fluxurilor de trezorerie este orientat
predilect spre explicarea varia ției trezoreriei aferente exerci țiului financiar analizat.
În ceea ce prive ște obligativitatea întocmirii acestor tablouri, în cadrul sistemului de
contabilitate anglo-saxon este obligatoriu de întoc mit un tablou de flux, în timp ce în cadrul
sistemului de contabilitate continental este un doc ument facultativ, în Fran ța f ăcând parte din
documentele de sintez ă ale sistemului dezvoltat.
Alegerea unui anumit model al tablourilor fluxurilo r depinde de concep ția analistului
asupra echilibrului financiar, tipul de bilan ț care se folose ște ca baz ă de date pentru construc ția
101 tabloului de flux, de tipul de fluxuri utilizate pe ntru a explica modul de realizare a echilibrului
(egalit ății) între utiliz ări și resurse, respectiv între încas ări și pl ăți, precum și de alte aspecte, cum
ar fi: diversitatea obiectivelor sau preocup ărilor celor care construiesc aceste tablouri (manag er,
expert contabil, bancher, analist financiar); evolu ția conjuncturii economice mondiale care
determin ă noi cerin țe de analiz ă și noi modalit ăți de satisfacere a acestora sub forma unor
tablouri de flux, accesul diferit la informa țiile privind agentul economic al unui analist inter n fa ță
de anali știi externi etc.
Importan ța acordat ă analizei fluxurilor financiare a fost pus ă în eviden ță și de Comitetul
pentru Standardele Interna ționale de Contabilitate, care a elaborat un standar d separat IAS 7
“Situa țiile fluxurilor de numerar”.
4.1. Tipuri de fluxuri și tablouri de flux
Definite în general, fluxurile reprezint ă circula ția elementelor fizice, nemateriale și
financiare care tranziteaz ă întreprinderea și mediul s ău sau dau na ștere unor mi șcări interne. 41
Din ansamblul fluxurilor economice ale unei întrep rinderi, analiza financiar ă studiaz ă
doar fluxurile financiare, exprimate în unit ăți monetare, care tranziteaz ă întreprinderea și mediul
său, f ără a lua în considerare mi șcările interne din cadrul întreprinderii respective.
Fluxurile financiare sunt generate de procurarea r esurselor necesare finan ță rii activit ății
întreprinderii, pe de o parte, și de utilizarea acestor resurse pentru achizi ționarea elementelor
materiale necesare derul ării activit ății.
Diversitatea mare a fluxurilor financiare a determi nat clasificarea acestora dup ă mai
multe criterii, dintre care intereseaz ă în principal urm ătoarele:
• dup ă func ția lor sau ciclurile de activitate care le determin ă:
– fluxuri aferente opera țiilor de exploatare sau fluxuri de exploatare, ce e xprim ă, sub
aspect monetar, efectul tranzac țiilor legate de desf ăș urarea activit ății curente a
întreprinderii;
– fluxuri aferente opera țiilor financiare sau fluxuri de finan țare, prin intermediul c ărora
sunt procurate resursele financiare necesare desf ăș ur ării activit ății, antrenând
modific ări în volumul și structura capitalurilor proprii și a celor împrumutate;
– fluxuri aferente opera țiilor de investi ții, generate de achizi ționarea și vânzarea de
active imobilizate.
• dup ă inciden ța contabil ă:
– fluxuri care exprim ă varia ția elementelor de activ și a datoriilor;
– fluxuri care exprim ă varia ția situa ției nete;
– fluxuri care exprim ă varia ția rezultatului perioadei;
41 E. Cohen, op.cit ., pag. 349.
102 – fluxuri care exprim ă circula ția efectiv ă a activelor monetare.
• dup ă destina ția lor:
– fluxuri de utiliz ări, determinate de cre șteri ale elementelor de activ sau diminu ări ale
elementelor de pasiv;
– fluxuri de resurse, determinate de diminu ări ale elementelor de activ sau cre șteri ale
elementelor de pasiv.
• dup ă modul de urm ărire a fluxurilor pe parcursul unui exerci țiu financiar contabil:
– fluxuri de trezorerie, calculate ca diferen ță între încas ările și pl ățile unei perioade,
reprezentând suma fluxurilor de lichidit ăți degajate în acea perioad ă;
– fluxuri de fonduri, care reprezint ă ansamblul fluxurilor reale legate de activit ăți ale
agentului economic, indiferent de momentul încas ării sau al pl ății, fiind denumite și
fluxuri poten țiale de trezorerie. Ele se materializeaz ă în cre șterea sau diminuarea unui
element de activ sau de pasiv.
Principalele tipuri de tablouri de flux, dezvoltate pe plan teoretic și practic, sunt, a șa cum
le-am enumerat într-un capitol anterior al lucr ării:
– tablouri bazate pe fondul de rulment financiar, car e arat ă formarea și utilizarea acestuia;
– tablouri bazate pe fondul de rulment func țional, care arat ă formarea și utilizarea acestuia;
– tablouri care nu pun accentul nici pe fondul de rul ment, nici pe trezorerie, ci au în vedere
ansamblul utiliz ărilor și ansamblul resurselor;
– tablouri bazate pe trezorerie, fundamentate pe leg ătura FR – NFR – T;
– tablouri explicative ale trezoreriei, care nu se ba zeaz ă pe varia ția fondului de rulment.
Aceste tipuri de tablouri pot fi grupate în dou ă mari categorii, conform figurii urm ătoare:
instrumente de analiz ă instrumente de analiz ă
a evolu ției FR și NFR a varia ției trezoreriei
Fig. nr. 4.1. Tipologia tablourilor de flux
Tablouri de flux
Tabloul fluxurilor
de fonduri Tabloul fluxurilor
de trezorerie
103 4.2. Tablouri bazate pe fluxuri de fonduri
În literatura de specialitate tabloul bazat pe flux uri de fonduri (tabloul utiliz ărilor și
resurselor) este considerat: 42
– un instrument indispensabil de gestiune și previziune;
– un mijloc de realizare a diagnosticului de întrepri ndere, printr-o abordare mai global ă
și mai dinamic ă decât ceea care face apel la rate (indici);
– un mijloc de a face referire la fluxurile economice și financiare care au traversat
întreprinderea și au modificat patrimoniul s ău, precum și de a explica principalele
aspecte privind evolu ția și perspectivele acesteia;
– un mijloc de apreciere a gestiunii financiare a înt reprinderii (rata de investire, politica
de autofinan țare, raportul între finan țarea intern ă și cea extern ă);
– un mijloc de apreciere a politicii de dezinvestire a întreprinderii;
– un mijloc de evaluare și interpretare a politicii întreprinderii, de distr ibuire de
dividende (în special prin raportarea m ărimii sumelor distribuite la capacitatea de
autofinan țare);
– un mijloc de evaluare a politicilor comerciale ale întreprinderii pe baza evolu ției
datoriilor și crean țelor comerciale;
– un mijloc de evaluare a riscurilor;
– un mijloc de apreciere a rela ției rentabilitate-risc;
– un instrument esen țial în diagnosticul realizat de b ănci asupra întreprinderii cliente, în
privin ța necesit ăților de finan țare trecute și viitoare;
– un document pentru informarea ac ționarilor, personalului și a altor categorii de ter ți;
– un mijloc pentru testarea impactului deciziilor str ategice ale întreprinderii.
Construc ția acestui tip de tablou urm ăre ște evaluarea fluxurilor de fonduri, adic ă a
fluxurilor poten țiale de trezorerie înregistrate în cadrul unei cont abilit ăți de angajamente. Tabloul
se stabile ște pe baza a dou ă bilan țuri succesive și a contului de profit și pierdere aferent
exerci țiului analizat.
Obiectivul prioritar al analizei îl constituie imp actul diferitelor opera ții ale întreprinderii
asupra trezoreriei.
Leg ătura tabloului bazat pe fluxuri de fonduri întâlnit și sub denumirea de tablou de
finan țare sau tablou nevoi-resurse cu bilan țul și contul de rezultate poate fi redat ă schematic
astfel:
42 N. Feleag ă, I. Iona șcu, Tratat de contabilitate financiar ă, pag. 188.
104
Fig. nr. 4.2. Leg ătura tabloului de finan țare cu bilan țul și contul de rezultate
În cazul unei contabilit ăți de angajamente, cum este și cazul celei române ști, rezultatul
contabil reflect ă toate opera țiile, atât cele generatoare de venituri monetare și cheltuieli
monetare, cât și cele de corectare a unor valori, care nu au impac t asupra trezoreriei (venituri și
cheltuieli calculate cum sunt amortiz ările și provizioanele, etc.). De aceea ca resurs ă în cadrul
tabloului de finan țare se ia în considerare doar diferen ța dintre veniturile și cheltuielile monetare,
adic ă surplusul monetar degajat în cursul exerci țiului, care reprezint ă capacitatea de
autofinan țare.
De asemenea, trebuie s ă se aib ă în vedere decalajul existent între momentul efectu ării
opera țiilor și cel al încas ărilor sau al pl ăților propriu-zise care afecteaz ă trezoreria. În cazul
încas ărilor și pl ăților în numerar, opera țiile au inciden ță imediat ă asupra trezoreriei, în timp ce
creditele comerciale acordate sau ob ținute genereaz ă decalaje de încas ări și pl ăți care apar sub
form ă de stocuri, crean țe și datorii, reg ăsite în bilan ț.
4.2.1. Construc ția și interpretarea tablourilor fluxurilor de fonduri
A. Pentru construc ția unui tablou utiliz ări – resurse se parcurg dou ă etape :
1. Se construie ște un bilan ț diferen țial , care s ă cuprind ă mi șcările contabile ale diferitelor
elemente patrimoniale în cursul unei perioade prin compararea valorilor elementelor respective
din dou ă bilan țuri succesive. Varia țiile posturilor acestor bilan țuri se transform ă în fluxuri de
utiliz ări sau de resurse și pot fi grupate în urm ătoarele 4 tipuri de modific ări:
• Cre șteri ale posturilor de pasiv ( ↑P) – se reg ăsesc sub forma angajamentelor suplimentare
pentru întreprindere, corespunz ător cre șterii de fonduri puse la dispozi ția sa prin aporturi de
capital în numerar sau în natur ă, contractarea de noi împrumuturi, cre șterea creditelor Contul de rezultate
Cheltuieli Venituri EBE
CAF
Tabloul de finan țare
Utiliz ări Resurse
Bilan ț ini țial
(de deschidere)
A0 P 0 Bilan ț final
(de închidere)
A1 P1
A1 – A 0
P1 – P0
105 comerciale și a altor datorii. Aceste cre șteri ce afecteaz ă anumite posturi de pasiv pot fi deci
considerate ca resurse.
• Cre șteri ale posturilor de activ ( ↑A) – sunt rezultatul achizi țion ării unor bunuri cu utilizare pe
termen lung, angaj ării unor investi ții, cre șterii stocurilor și crean țelor. Realizarea acestora
presupune în contrapartid ă o decontare, deci o utilizare de fonduri.
• Diminu ări ale posturilor de pasiv ( ↓P) – sunt consecin ța stingerii unor angajamente
contractate anterior de întreprindere, materializat e în diminu ări ale capitalurilor proprii,
rambursarea unor împrumuturi și achitarea unor datorii, ceea ce presupune o utili zare de
fonduri.
• Diminu ări ale posturilor de activ ( ↓A) – exceptând situa țiile accidentale (calamit ăți naturale),
sunt determinate de cesiuni de active imobilizate, vânz ări de stocuri, diminu ări de crean țe,
ceea ce presupune în contrapartid ă încasarea contravalorii acestora, deci ob ținerea unor
resurse.
Putem spune deci c ă fluxuri de utiliz ări sunt considerate fie cre șterea unor posturi de
activ, fie diminuarea unor posturi de pasiv, iar fl uxurile de resurse reprezint ă fie cre șterea unor
posturi de pasiv, fie diminuarea unor posturi de ac tiv.
2. Se identific ă fluxurile de fonduri semnificative din punct de vedere financiar, adic ă cele
care au inciden ță imediat ă sau amânat ă asupra trezoreriei.
B. Interpretarea tabloului
Tabloul utiliz ări – resurse, indiferent de principiul s ău de construc ție, constituie un
document sintetic ce permite caracterizarea politic ii de finan țare și de investi ții a întreprinderii,
precum și inciden ța acestora asupra echilibrului financiar.
Interpretarea tabloului fluxurilor de fonduri nu a re sens decât în m ăsura în care varia țiile
identificate în cadrul bilan țului diferen țial au o semnifica ției economic ă și financiar ă. Varia țiile
semnificative sunt cele care permit identificarea u nei linii de evolu ție caracteristic ă, și nu
inciden ța tranzitorie a unui eveniment accidental, întâmpl ător.
Astfel, varia țiile posturilor din partea superioar ă a bilan țului prezint ă un caracter de
stabilitate suficient de mare pentru a permite iden tificarea tendin țelor de evolu ție și formularea
unei analize pertinente a acestor tendin țe. Dimpotriv ă, varia țiile posturilor de la baza bilan țului,
ale elementelor pe termen scurt, las ă posibilitatea manifest ării unei anumite instabilit ăți sau chiar
discontinuit ăți, ceea ce duce la o interpretare dificil ă a acestora. Din acest motiv interpretarea se
bazeaz ă pe analiza varia ției FR și NFR, varia ția trezoreriei fiind considerat ă o rezultant ă a
acestora.
Pornind de la abord ările întâlnite în analiza bilan țului, putem identifica trei criterii de
clasificare a utiliz ărilor și resurselor, în func ție de care se construie ște și se analizeaz ă tabloul de
finan țare:
106 1. maturitatea (durata, termenul) acestora, deci construc ția tabloului pornind de la bilan țul
financiar, care arat ă formarea și utilizarea fondului de rulment financiar;
2. func ția sau rolul îndeplinit de fiecare utilizare sau resurs ă în cadrul ciclurilor fundamentale
ale activit ății întreprinderii, pe baza bilan țului func țional;
3. gestiunea global ă a resurselor și utiliz ărilor (“pool de fonduri” – fonduri globale sau
fonduri reunite).
1. Criteriul maturit ății (respectiv lichidit ății activului și exigibilit ății pasivului) permite
disocierea mi șcărilor care afecteaz ă partea de sus a bilan țului de cele care afecteaz ă partea de la
baza bilan țului, putându-se diferen ția resursele și utiliz ările pe termen lung și mediu, pe de o
parte, respectiv resursele și utiliz ările pe termen scurt, pe de alt ă parte, conform schemei
urm ătoare:
Tabel nr. 4.1. Tabloul de finan țare – concep ția financiar ă
UTILIZ ĂRI RESURSE
Utiliz ări pe termen lung și mediu (UTL)
– Cre șterea activelor imobilizate
– Reducerea capitalurilor permanente Resurse pe termen lung și mediu (RTL)
– Cre șterea capitalurilor permanente
– Reducerea activelor imobilizate
Utiliz ări pe termen scurt (UTS)
– Cre șterea activelor circulante
– Reducerea datoriilor pe termen scurt Resurse pe termen scurt (RTS)
– Cre șterea datoriilor pe termen scurt
– Reducerea activelor circulante
Pornind de la egalitatea bilan țier ă A = P, valabil ă atât pentru bilan țul de deschidere cât și
pentru cel de închidere, se poate scrie și pentru tabloul utiliz ări – resurse al exerci țiului
urm ătoarea egalitate:
Σ Utiliz ărilor = Σ Resurselor
Cum Σ Utiliz ărilor = UTL + UTS
Σ Resurselor = RTL + RTS
Rezult ă UTL + UTS = RTL + RTS
sau RTL – UTL = UTS – RTS
Dac ă diferen ța dintre resursele și utiliz ările pe termen lung și mediu ale exerci țiului este
pozitiv ă, înseamn ă c ă noile resurse pe termen lung și mediu sunt excedentare în raport cu noile
utiliz ări pe termen lung și mediu, iar partea respectiv ă poate fi afectat ă finan ță rii noilor utiliz ări
pe termen scurt. Are loc cre șterea fondului de rulment financiar în cursul perio adei analizate.
107
RTL – UTL >0 ↔ ∆FR >0 ↔ FR 1 > FR 0 (RTL > UTL, UTS > RTS).
Dac ă diferen ța dintre resursele și utiliz ările pe termen lung și mediu ale exerci țiului este
negativ ă, întreprinderea a fost nevoit ă s ă finan țeze o parte a utiliz ărilor stabile pe seama
resurselor pe termen scurt, ceea ce duce la sc ăderea fondului de rulment financiar, indiferent de
nivelul ini țial al acestuia.
RTL – UTL < 0 ↔ ∆FR < 0 ↔ FR 1 < FR 0 (RTL < UTL, RTS > UTS).
2.Criteriul func țional permite disocierea elementelor pe termen scurt, as tfel:
• fluxurile de exploatare care permit determinarea va ria ției nevoii de fond de rulment în cursul
perioadei. Nevoia de fond de rulment poate fi disoc iat ă în nevoie de exploatare (NFRE) și în
afara exploat ării (NFRAE).
• fluxurile generate de opera țiile financiare pe termen scurt care presupun o mod ificare a
situa ției trezoreriei.
Resursele și utiliz ările pe termen mediu și lung î și men țin pozi ția lor în partea de sus a
tabloului, ele permi țând determinarea, pe baza diferen ței resurse-utiliz ări, a varia ției fondului de
rulment net global. În cazul unei întreprinderii cu activitate complex ă, se va putea proceda la
disocierea nevoii de fond de rulment în nevoie în f ond de rulment din activitatea de exploatare
propriu-zis ă (NFRE) și în afara exploat ării (NFRAE).
În concluzie, pe baza celor dou ă criterii de clasificare, s-ar putea ob ține urm ătoarea
imagine global ă a tabloului utiliz ărilor și resurselor, din care se poate degaja rela ția
fundamental ă a echilibrului financiar func țional:
∆FRNG – (∆NFRE + ∆NFRAE) = ∆T
Structura acestui tip de tablou poate fi redat ă simplificat astfel:
Tabel nr. 4.2. Tabloul de finan țare – concep ția func țional ă
UTILIZ ĂRI RESURSE
Utiliz ări stabile (pe termen mediu
și lung
– cre șterea de active imobilizate
– reducerea capitalurilor
permanente Resurse stabile (pe termen mediu
și lung
– cre șterea capitalurilor
permanente
– reducerea activelor
imobilizate ∆FRN
Utiliz ări pentru exploatare Resurse pentru exploatare ∆NFRE
108 – cre șterea de active ciclice
– reducerea de pasive ciclice – cre șterea de pasive ciclice
– reducerea de active ciclice
Utiliz ări în afara exploat ării
– cre șterea de datorii neciclice
pe termen scurt
– reducerea de active circulante
neciclice Resurse în afara exploat ării
– cre șterea de datorii neciclice
pe termen scurt
– reducerea de active circulante
neciclice ∆NFRAE
Utiliz ări pentru trezorerie
– cre șterea de active pentru
trezorerie
– reducerea de datorii pe termen
scurt pentru trezorerie Resurse de trezorerie
– cre șterea de datorii pe termen
scurt pentru trezorerie
– reducerea de active pentru
trezorerie ∆T
3. Criteriul gestiunii globale a resurselor și utiliz ărilor (“pool de fonduri”)
Potrivit acestei abord ări, politica financiar ă a întreprinderii gestioneaz ă global un “pool
de fonduri”. Deciziile referitoare la utilizarea ac estor fonduri depind fie de o logic ă industrial ă și
comercial ă, fie de o logic ă financiar ă, iar deciziile referitoare la ob ținerea fondurilor respective
depind la rândul lor de o politic ă de finan țare prin capitaluri proprii, respectiv prin îndator are pe
termen mediu și lung sau pe termen scurt.
Articularea între deciziile referitoare la ob ținerea fondurilor și cele referitoare la
utilizarea acestora este analizat ă în mod diferit fa ță de abord ările anterioare (criteriul maturit ății,
respectiv func țional).
Potrivit principiului unit ății de cas ă, ansamblul resurselor ob ținute finan țeaz ă ansamblul
utiliz ărilor. Ajustarea global ă între utiliz ări și resurse are la baz ă principiul compar ării criteriilor
de risc și randament ale portofoliului de active cu criterii le de risc și cost ale ansamblului
resurselor. Decizia financiar ă const ă deci în:
– stabilirea structurii utiliz ărilor pe baza arbitrajului între riscul și randamentul pe care
acestea îl presupun;
– alegerea structurii resurselor ținând cont de costul și riscul pe care acestea le
antreneaz ă.
Aceast ă abordare a fost dezvoltat ă în Fran ța îndeosebi de M. Levaseur (1979) și G.
Charreaux (1984).
Analiza fluxurilor pe baza tabloului de finan țare “pool de fonduri” se face opunând
fluxurile aferente opera țiunilor asupra activelor fluxurilor asociate opera țiunilor de finan țare
(Tabel nr. 4.3.) 43
43 E. Cohen, op. cit., pag. 393.
109 Tabel nr. 4.3. Tabloul de finan țare “pool de fonduri”
Indicatori Exerci țiul
A. Fluxuri globale din opera țiuni reale(I+II)
EBE
– ∆NFR
= ETE (excedentul de trezorerie al exploat ării)
+ Venituri excep ționale
– Cheltuieli excep ționale
+ Cesiuni de imobiliz ări corporale și necorporale
– Achizi ții de imobiliz ări corporale și necorporale
I. Fluxuri industriale
Achizi ții de imobiliz ări financiare
– Cesiune de imobiliz ări financiare
+ Venituri financiare
II. Fluxuri din opera țiuni cu active financiare
B. Fluxuri globale din opera țiuni de finan țare (III+IV)
Cre șteri de capitaluri proprii (capital social,
subven ții)
– Distribuire de dividende, retrageri de capital
III. Fluxuri aferente capitalurilor proprii
Contract ări de împrumuturi pe termen mediu și lung și
de credite bancare pe termen scurt
– Ramburs ări de împrumuturi și credite
– Cheltuieli financiare aferente datoriilor
+ Economia de impozite aferent ă cheltuielilor
financiare
IV. Fluxuri aferente datoriilor financiare
Interpretarea tabloului comport ă dou ă dimensiuni:
• o dimensiune global ă, bazat ă pe analiza comparativ ă a fluxurilor globale determinate de
opera țiuni asupra activelor cu fluxurile asociate opera țiunilor de finan țare;
• o dimensiune mai restrâns ă, care se refer ă la analiza distinct ă a fiec ărei categorii din
opera țiunile respective, în scopul identific ării tipului de dezvoltare ales și a op țiunii în ce
prive ște politica de finan țare.
Astfel, o întreprindere ce înregistreaz ă o cre ștere rapid ă a activit ăților comerciale și
industriale va degaja în general un deficit global de finan țare din opera țiunile reale (A), dar care
va fi compensat de un excedent global de resurse de gajat de opera țiunile de finan țare.
Dimpotriv ă, o întreprindere aflat ă în faza de maturitate pe plan industrial și comercial, dar care
își dezvolt ă activit ățile financiare printr-o politic ă de cre ștere extern ă sau de plasament, va
înregistra un excedent din opera țiunile reale și un deficit din opera țiunile de finan țare.
110
4.2.2. Tabloul de finan țare prev ăzut de Planul Contabil General Francez (PCG 1982)
Dintre tablourile orientate asupra fondului de rul ment func țional, varianta cea mai
consacrat ă este cea a Planului Contabil General Francez (PCG) 1982.
Tabloul de finan țare, a șa cum este definit de P.C.G., are drept scop explic itarea variațiilor
patrimoniului întreprinderii, în decursul unei peri oade de referin ță . El se bazeaz ă pe no țiunea de
fond de rulment, determinat dup ă o optic ă func țional ă.
Tabloul de finan țare cuprinde dou ă p ărți. 44
Prima parte a tabloului de finan țare analizeaz ă modul de realizare, în dinamic ă, a
echilibrului structural între utiliz ările și resursele stabile ale bilan țului func țional, deci cauzele
varia ției fondului de rulment net global ( ∆FRNG), fiind rezultatul politicii de investi ții și de
finan țare a întreprinderii în perioada analizat ă.
∆ FRNG = ∆ RESURSE STABILE – ∆ UTILIZ ĂRI STABILE
În analiza varia ției FRNG se porne ște de la identificarea surselor stabile de capital și se
continu ă cu explicarea utiliz ării acestora în partea superioar ă a bilan țului func țional. Resursele
stabile de care a dispus întreprinderea în perioada analizat ă reprezint ă varia ția resurselor stabile
între începutul și sfâr șitul perioadei respective ( ∆RS), iar utiliz ările stabile ale exerci țiului
reprezint ă varia ția utiliz ărilor stabile între începutul și sfâr șitul perioadei analizate ( ∆US).
Punctul de plecare în construc ția tabloului de finan țare îl reprezint ă excedentul brut de
exploatare eviden țiat în contul de rezultate, care constituie sursa p oten țial ă a capacit ății de
autofinan țare a întreprinderii.
Resursele stabile (durabile) sunt:
• Capacitatea de autofinan țare (CAF ) – care reprezint ă surplusul monetar poten țial generat de
activitatea întreprinderii, putându-se calcula prin dou ă metode:
– metoda substractiv ă sau direct ă, conform c ăreia CAF se determin ă pornind de la
EBE;
– metoda aditiv ă sau indirect ă, conform c ăreia CAF se calculeaz ă pornind de la
rezultatul exerci țiului.
Modalitatea concret ă de calcul a CAF a fost prezentat ă într-un capitol anterior.
Capacitatea de autofinan țare apare în prima parte a tabloului ca surs ă stabil ă care
permite finan țarea nevoilor stabile (investi ții pentru cre șterea imobiliz ărilor), remunerarea
proprietarilor de capital ai întreprinderii (plata dividendelor), rambursarea datoriilor
financiare contractate în exerci țiile anterioare.
111 În situa ția în care capacitatea de autofinan țare este insuficient ă pentru finan țarea
nevoilor stabile, întreprinderea apeleaz ă la surse stabile cum sunt: majorarea de capital
social prin emisiunea de ac țiuni noi, contractarea de noi împrumuturi, cesiuni de active fixe.
• Cesiunea sau reducerea elementelor de active imobil izate :
– Cesiunea de imobiliz ări corporale și necorporale – constituie o resurs ă pentru
întreprindere la nivelul pre țului de vânzare al acestor imobiliz ări.
– Cesiunile sau reducerile de imobiliz ări financiare – corespund cesiunilor de titluri de
participare și altor titluri imobilizate ale activit ății de portofoliu, precum și
ramburs ărilor de împrumuturi care au fost acordate de între prindere anterior altor
societ ăți la care de ține participa ții sau stingerii altor categorii de crean țe imobilizate.
• Cre șterea capitalurilor proprii – se refer ă doar la finan ță rile proprii, noi, aduse în
întreprindere, excluzându-se viramentele de la un c ont de capitaluri la altul:
– aporturile de capital în numerar și în natur ă, la nivelul pre țului de emisiune al noilor
ac țiuni (valoarea nominal ă și prima de emisiune);
– cre șterea altor capitaluri proprii, în principal, fiind vorba de noile subven ții pentru
investi ții ob ținute de întreprindere în cursul exerci țiului.
• Cre șterea datoriilor financiare – reprezint ă noile împrumuturi contractate în cursul
exerci țiului (cu excep ția creditelor de trezorerie, care fac obiectul p ărții a doua a tabloului).
Cre șterea datoriilor financiare pe termen mediu și lung sunt înscrise în tabloul de
finan țare la valoarea corespunz ătoare inciden ței lor asupra trezoreriei. Astfel, pentru împrumut
obligatar, suma împrumutului va fi pre țul de emisiune, acesta reprezentând o încasare fina nciar ă
pentru întreprindere.
Dobânzile datorate și neajunse la scaden ță , aferente acestor împrumuturi, sunt înscrise în
structurile aferente calculului NFRAE la “creditori diver și”.
Utiliz ările stabile (nevoile) sunt:
• Plata dividendelor datorate în exerci țiul precedent – fiind vorba de afect ări din rezultatul
exerci țiului precedent. Dac ă dividendele nu au fost pl ătite efectiv, datoria fa ță de ac ționari se
va înscrie la “creditori diver și”;
• Achizi țiile elementelor de activ imobilizat (necorporale, corporale și financiare) – se iau în
considerare la valoarea brut ă, respectiv pre țul de achizi ție;
• Cheltuielile de repartizat asupra mai multor exerci ții – cuprind cheltuieli diferite cum ar fi:
cheltuieli cu înfiin țarea de șantier, cheltuieli cu repara ții majore, cheltuieli de emisiune a
împrumuturilor etc. Aceste cheltuieli apar ca o înt rebuin țare fals ă pe termen mediu sau lung,
constituind, de fapt, o cale indirect ă pentru atenuarea unor cheltuieli de exploatare pri n
divizarea și repartizarea lor pe mai multe exerci ții;
44 Georgeta Vintil ă, Gestiunea financiar ă a întreprinderii , Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști, 2000, pag. 133-
140.
112 • Reducerea capitalurilor proprii – reprezint ă de fapt ie șiri de fonduri (întrebuin ță ri), care se
concretizeaz ă în opera ții cu inciden ță monetar ă cum ar fi: r ăscump ărarea de ac țiuni proprii în
vederea anul ării, retragerile de aporturi ale asocia ților sau întreprinz ătorului individual;
• Rambursarea datoriilor financiare – respectiv amortismentele împrumuturilor (f ără creditele
pe termen scurt) practicate în cursul exerci țiului.
Din confruntarea varia ției resurselor cu cea a utiliz ărilor stabile rezult ă varia ția FRNG
care se va înscrie în coloana “utiliz ări” dac ă reprezint ă o degajare de resurse, respectiv o cre ștere,
sau în coloana “resurse” dac ă se înregistreaz ă utiliz ări nete, respectiv diminuare.
Partea a II-a a tabloului de finan țare explic ă varia ția fondului de rulment net global pe
baza elementelor din partea inferioar ă a bilan țului func țional, eviden țiind aspectele conjuncturale
ale activit ății și inciden țele lor asupra trezoreriei; se analizeaz ă modul în care s-a utilizat fondul
de rulment net global în asigurarea echilibrului fu nc țional între elementele ciclice ale bilan țului
(utiliz ări și resurse ciclice) și al echilibrului monetar între încas ări și pl ăți.
∆FRNG = ∆ Active circulante – ∆ Datorii pe termen scurt
inclusiv active inclusiv pasive
de trezorerie de trezorerie
Forma complet ă a tabloului de finan țare poate fi prezentat ă ca în figura urm ătoare:
Partea I
ÎNTREBUIN ȚĂ RI (NEVOI) RESURSE (DEGAJ ĂRI)
Dividende datorate în exerci țiul
precedent (pl ătite) Capacitatea de autofinan țare
Achizi ționarea elementelor de activ Cesiunea sau reducerea elementelor de
activ
Reducerea capitalurilor proprii Cre șterea capitalurilor proprii
Rambursarea datoriilor financiare Cre șterea datoriilor financiare
Cre șterea fondului de rulment ( ∆FR)
Partea a II-a
I VARIA ȚIA FONDULUI DE RULMENT NET GLOBAL
Cre șterea stocurilor și crean țelor de
exploatare Reduceri de stocuri și crean țe de
exploatare
Cre șteri al ți debitori Reduceri al ți debitori
Reducerea datoriilor de exploatare Cre șterea datoriilor de exploatare
Reducerea datoriilor c ătre al ți ter ți
creditori Cre șterea datoriilor c ătre al ți ter ți
creditori
Cre șterea NFR ( ∆NFR)
II VARIA ȚIA NEVOII DE FOND DE RULMENT
III VARIA ȚIA TREZORERIEI NETE ( ∆FRNG –∆NFR)
Fig. nr. 4.3. Structura tabloului de finan țare model PCG 1982
113
În tabloul de finan țare se înscriu varia țiile ob ținute prin compararea valorilor brute ale
posturilor de activ și de pasiv cuprinse în dou ă bilan țuri succesive.
Posturile de activ constituie utiliz ări, care trebuie deci finan țate.
Astfel:
– cre șterea unui post de activ determin ă o nevoie de finan țare care se va înscrie în
coloana “Nevoi”;
– diminuarea unui post de activ creeaz ă o resurs ă suplimentar ă care se va înscrie în
coloana “Degaj ări”.
Posturile de pasiv constituie resurse.
În consecin ță :
– cre șterea unui post de pasiv reprezint ă o resurs ă suplimentar ă care se va înscrie la
coloana “Degaj ări”;
diminuarea unui post de pasiv constituie o reducere de resurse, echivalent ă cre șterii unei nevoi,
înscriindu-se deci la coloana “Nevoi”.
Interpretarea tabloului de finan țare PCG 1982
Ecua ția fundamental ă pe care o explic ă tabloul de finan țare este:
∆FRNG = ∆NFR ± ∆TN
Potrivit acestei ecua ții, varia ția fondului de rulment net global (rezultat ă din prima sau a
doua parte a tabloului) este reconstituibil ă, prin însumarea varia ției nevoii de fond de rulment
(partea a doua a tabloului) cu varia ția trezoreriei nete.
Soldurile celor dou ă p ărți ale tabloului, reflectând varia ția fondului de rulment net global
(∆FRNG) vor fi egale dar cu semn opus, datorit ă celor dou ă modalit ăți de determinare a FRNG
(partea I a tabloului: pasiv – activ; partea a II-a : activ –pasiv).
Ecua ția de echilibru prezentat ă mai sus arat ă c ă orice cre ștere a NFR nefinan țat ă printr-o
cre ștere corespunz ătoare a FR va conduce la degradarea trezoreriei, ev iden țiindu-se de fapt
modul de finan țare a NFR (prin FR sau credite de trezorerie).
Prima parte a tabloului arat ă global ameliorarea sau degradarea situa ției financiare a
întreprinderii, analiza varia ției fondului de rulment ținând cont de componentele sale reflectând
politica de finan țare, de investi ții, de dividende și de îndatorare a întreprinderii în perioada
analizat ă:
– în cadrul politicii de finan țare a investi țiilor se poate analiza modul de finan țare a
utiliz ărilor din surse proprii sau împrumutate, precum și contribu ția capacit ății de
autofinan țare la asigurarea finan ță rii investi țiilor;
114 – analiza cesiunilor, când acestea sunt importante, p oate ar ăta o strategie de reorientare a
activit ății întreprinderii;
– raportul dintre achizi țiile de imobiliz ări corporale și necorporale și achizi țiile de
imobiliz ări financiare pune în eviden ță strategia de cre ștere intern ă, extern ă sau mixt ă a
întreprinderii;
– prin compararea utiliz ărilor și resurselor legate de datoriile financiare se ob țin informa ții
despre politica de îndatorare a întreprinderii;
– examinarea resurselor și utiliz ărilor stabile pe mai multe exerci ții eviden țiaz ă politica de
dividende, corelat ă cu politica de autofinan țare a întreprinderii (autofinan țarea =
capacitatea de autofinan țare – dividende).
Cre șterea fondului de rulment net global eviden țiaz ă ameliorarea structurii financiare a
întreprinderii, fiind rezultatul cre șterii resurselor stabile în raport cu nevoile stabi le. Aceast ă
cre ștere dovede ște capacitatea întreprinderii de a degaja un excede nt monetar din opera țiile de
investi ții și finan țare pe termen lung (partea superioar ă a bilan țului) cât și din activitatea de
exploatare (partea inferioar ă a bilan țului) și de a-și îmbun ătăți situa ția trezoreriei.
Sc ăderea fondului de rulment net global reflect ă un dezechilibru financiar, care, corelat
cu o cre ștere a nevoii de fond de rulment, conduce la deteri orarea trezoreriei și implicit la
cre șterea riscului de faliment al întreprinderii. Reduc erea fondului de rulment net global poate fi
determinat ă de cre șterea activelor imobilizate și/sau de diminuarea resurselor stabile. Aceasta
înseamn ă c ă întreprinderea a investit foarte mult iar efectele viitoare ale acestor investi ții ar
trebui s ă genereze în viitor o cre ștere a rezultatelor, ceea ce ar permite reconstitui rea fondului de
rulment.
Analiza p ărții a doua a tabloului permite identificarea aspecte lor problematice și cauzele
amelior ării sau degrad ării structurii financiare a întreprinderii. În func ție de evolu ția FRNG, se
vor studia modalit ățile de utilizare a cre șterii FRNG, respectiv de acoperire a reducerii FRNG ,
punându-se în eviden ță varia țiile NFRE, NFRAE și trezoreriei.
Pentru o analiz ă pertinent ă a varia ției NFR trebuie s ă se fac ă distinc ție între varia țiile
structurale ale acesteia, adic ă ale elementelor de resurse și utiliz ări legate direct de activitatea de
exploatare a întreprinderii care definesc cel mai b ine comportamentul s ău în mediul c ăruia îi
apar ține și varia țiile conjuncturale ale unor elemente de utiliz ări și resurse indirect legate de
exploatare sau care apar în mod accidental.
Analiza varia ției trezoreriei se realizeaz ă în corela ție cu ceilal ți doi indicatori, FR și NFR,
dar și pe baza elementelor trezorerie care pot eviden ția uneori informa ții referitoare la
vulnerabilitatea sau dependen ța întreprinderii fa ță de b ănci.
115 4.2.3. Limite ale tablourilor fluxurilor de fonduri
În literatura de specialitate 45 se apreciaz ă c ă tabloul de finan țare modelul P.C.G. francez
are trei limite esen țiale:
• Caracterul discutabil al relevan ței normelor de finan țare care decurg din echilibrul financiar-
func țional, în condi ții de economie infla ționist ă, norma privind finan țarea nevoii de fond de
rulment structurale integral pe seama fondului de r ulment dovedindu-se inadecvat ă. Infla ția
determin ă diferen țe de valoare real ă între resursele și utiliz ările stabile, respectiv cele
temporare. Dezvoltarea produselor bancare a dus la generalizarea creditelor de trezorerie, în
anumite condi ții transformându-le în resurse permanente;
• Caracterul discutabil al validit ății conceptuale și empirice a celor trei agregate ale rela ției
fundamentale de trezorerie, cât și a capacit ății de autofinan țare; regula finan ță rilor utiliz ărilor
stabile pe baza resurselor stabile se opune princip iului de neafectare și de unitate de cas ă.
Aceast ă limit ă apare în cazul tuturor tablourilor de flux, cu exc ep ția celor de tip “pool de
fonduri”;
• Critici formale aduse modelului P.C.G. francez. Loc ul major acordat no țiunii de nevoie în
fond de rulment de exploatare începe s ă devin ă o chestiune controversat ă mai ales c ă în
unele sectoare (lucr ări publice, aeronautic ă), ciclul de exploatare se confund ă cu ciclul de
investi ții. În cadrul acestora, pe plan financiar, necesaru l care decurge din ciclul de
exploatare prezint ă acela și caracter de permanen ță ca și investi țiile.
O alt ă serie de critici este legat ă de utilizarea no țiunii de capacitate de autofinan țare
(CAF):
– CAF nu este decât un surplus monetar poten țial, deoarece nu ia în considerare decalajele de
plat ă; ea devine un flux disponibil doar dup ă încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor.
Ca resurs ă, CAF nu este pus ă integral la dispozi ția întreprinderii, deoarece o parte a
profitului este de regul ă distribuit ac ționarilor sub form ă de dividende;
– CAF nu permite aprecierea rentabilit ății și profitabilit ății activit ății industriale sau
comerciale, deoarece con ține atât elemente din sfera exploat ării, care au un caracter
structural (cele care intervin în calculul excedent ului brut de exploatare), cât și elemente în
afara exploat ării, care au un caracter variabil (impozite, cheltu ieli financiare, elemente
excep ționale);
– fiind determinat ă dup ă impozitarea profitului, CAF este influen țat ă de politicile contabile și
fiscale ale întreprinderii (amortiz ări, provizioane, evaluarea stocurilor, etc.).
Alte critici aduse tabloului de finan țare:
– tabloul de finan țare nu furnizeaz ă în mod real decât informa ții deja cunoscute, plecând
de la analiza situa țiilor financiare; tabloul de finan țare se bazeaz ă, în general, pe
diferen ța dintre dou ă bilan țuri; el organizeaz ă informa țiile, dar nu creeaz ă altele noi;
45 N. Feleag ă , C ontabilitate aprofundat ă, Editura Economic ă, Bucure ști, 1996 , pag. 91.
116 – absen ța unei defini ții pentru termenul “fonduri” a l ăsat loc la interpret ări, care au condus
la practici eterogene în întreprinderi;
– libertatea în întocmirea tabloului de finan țare a avut ca efect reducerea considerabil ă a
comparabilit ății situa țiilor financiare;
– informa țiile în termeni de fond de rulment pot masca mi șcări legate de lichiditatea, de
viabilitatea întreprinderii, ascunzând astfel trezo reria legat ă de exploatare.
4.3. Tablouri bazate pe fluxuri de trezorerie
4.3.1. Conceptul de trezorerie
Trezoreria este definit ă atât în cadrul unor norme legale cât și în numeroase lucr ări de
specialitate. Câteva dintre aceste defini ții sunt redate în continuare.
Norma interna țional ă IAS 7 nu define ște no țiunea de trezorerie, deducându-se c ă aceasta
reprezint ă ansamblul lichidit ăților și echivalentelor de lichidit ăți. Lichidit ățile se refer ă la
disponibilit ățile b ăne ști și depozitele la vedere. Echivalentele de lichidit ăți sunt investi ții
financiare pe termen scurt, cu un grad de lichidita te foarte ridicat, care sunt u șor convertibile în
sume cunoscute de numerar și al c ăror risc de schimbare a valorii este nesemnificativ . Scaden ța
acestora ar putea fi mai mic ă sau cel mult egal ă cu trei luni de la data achizi ției. 46
Planul contabil general francez define ște trezoreria ca diferen ță între fondul de rulment și
nevoia de fond de rulment, aceasta fiind m ăsurat ă ca diferen ță între disponibilit ățile b ăne ști și
creditele de trezorerie.
Norma american ă SFAS 95 include la trezorerie lichidit ățile sau echivalentele lor
(cvasilichidit ățile), acestea fiind considerate investi țiile financiare pe termen scurt care
îndeplinesc condi țiile: sunt imediat convertibile în sume de bani per fect determinate, iar riscul de
schimbare a valorii datorit ă unei schimb ări a ratelor dobânzii pân ă la data lor de exigibilitate este
nesemnificativ. Conform standardului american, sunt definite trei condi ții prin care se estimeaz ă
că lichiditatea nu suport ă nici o restric ție: existen ța unei pie țe care s ă permit ă transformarea în
numerar a activelor lichide, absen ța conven ției de blocaj, risc nesemnificativ privind varia ția
ratei dobânzii.
În literatura de specialitate de la noi din țar ă47 trezoreria este prezentat ă ca ansamblul de
activit ăți specializate de organizare și conducere a fluxurilor de intrare și ie șire de moned ă, de
administrare a lichidit ăților și a creditelor pe termen scurt.
Al ți autori 48 definesc trezoreria ca surplusul de surse de finan țare ce se degaj ă din
întreaga activitate economic ă a întreprinderii sau ca suma elementelor constitut ive ale acesteia,
46 IAS 7, paragraful 6.
47 N. Feleag ă, (coord.), Contabilitate aprofundat ă, Ed. Economic ă, Bucure ști, 1996, pag. 98.
117 rezultat al diferen ței între active și pasive de trezorerie. Elementul de baz ă îl reprezint ă
lichidit ățile, al ături de care apar activele financiare de trezorerie , respectiv creditele de trezorerie
și cele de scont.
Într-o alt ă lucrare 49 trezoreria este prezentat ă ca imaginea disponibilit ăților monetare și
plasamentelor pe termen scurt, la nivelul unei într eprinderi, ap ărute din evolu ția curent ă a
încas ărilor și pl ăților, respectiv din plasarea excedentului monetar.
În ță rile anglo-saxone fluxurile de trezorerie sunt denu mite cash-flow-uri, care reprezint ă
cre șterea sau descre șterea m ărimii cash-ului sau echivalentelor cash-ului care r ezult ă în urma
tranzac țiilor. 50
Urm ărind aceast ă suit ă de defini ții, consider c ă ar fi necesar ă realizarea unei distinc ții
între trezorerie determinat ă ca diferen ță între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment,
respectiv ca diferen ță între trezoreria de activ și trezoreria de pasiv și numerar, care se refer ă la
lichidit ățile și echivalentele de lichidit ăți (trezoreria de activ).
4.3.2. Utilitatea tablourilor fluxurilor de trezore rie
Limitele redate anterior pentru tablourile bazate p e fluxuri de fonduri au condus la
apari ția de noi abord ări, la baza c ărora s-au aflat modelele fluxurilor de trezorerie.
Tabloul fluxurilor de trezorerie reprezint ă o situa ție a fluxurilor care exprim ă realit ăți
neconven ționale, ce elimin ă efectele utiliz ării unor metode contabile diferite, permi țând o mai
bun ă comparare a rezultatelor diferitelor întreprinderi .
Printre argumentele care sus țin superioritatea tabloului fluxurilor de trezoreri e se num ără
urm ătoarele:
• Trezoreria reprezint ă o problem ă vital ă pentru întreprindere. Pe baza ei, unitatea î și
finan țeaz ă activitatea și î și asigur ă continuitatea. Trezoreria reprezint ă un indicator cheie
pentru gestiunea și analiza financiar ă, atât pe termen lung (expresie a necesarului de
finan țare), cât și pe termen scurt (reflectând solvabilitatea). M ărimea trezoreriei (absolut ă sau
relativ ă) și semnul ei (pozitiv sau negativ) caracterizeaz ă situa ția financiar ă a întreprinderii
(pozi ție solid ă, vulnerabil ă sau risc de faliment) 51 ;
• Conceptul de flux de trezorerie are un în țeles mai larg decât cel de fond de rulment;
• Interesul pentru furnizarea de informa ții cu un înalt grad de obiectivitate sus ține op țiunea
pentru trezorerie, deoarece evaluarea fondului de r ulment se situeaz ă uneori sub inciden ța
conven țiilor contabile;
48 I. Stancu, Finan țe. Teoria pie țelor financiare. Finan țele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiar ă, Ed.
Economic ă, Bucure ști, 1996, pag. 462.
49 I. Mihai (coord.), Analiza situa ției financiare a agen ților economici , Ed. Mirton, Timi șoara, 1997, pag. 104.
50 M. Ristea, Contabilitatea societ ăților comerciale, CECCAR, Bucure ști, 1995, pag. 497.
51 H. Stolowy, op. cit., pag. 48.
118 • Tabloul faciliteaz ă determinarea cauzelor care explic ă diferen țele între rezultatul contabil și
trezorerie;
• Tabloul varia ției trezoreriei faciliteaz ă analiza fluxurilor financiare de intrare și de ie șire
grupate pe func ții, prezentarea de date ce pot fi extrapolate într- un plan de finan țare
previzional, înscriindu-se în mod firesc în demersu l bugetar al întreprinderii;
• Informa ția referitoare la fluxurile de trezorerie este dire ct utilizabil ă în modelele de evaluare
a întreprinderii;
• Evolu ția practicii contabile interna ționale demonstreaz ă interesul pentru analiza varia ției
trezoreriei, pe baza tabloului fluxurilor de trezor erie.
În literatura american ă52 se apreciaz ă c ă tabloul fluxurilor de trezorerie serve ște
urm ătoarelor scopuri:
– permite previziunea fluxurilor de trezorerie viitoa re; prin previzionarea acestora se
asigur ă folosirea eficient ă a disponibilit ăților b ăne ști ale întreprinderii, estimarea
necesit ăților de numerar în timp util pentru negocierea și angajarea unui credit,
informa ții privind posibilitatea realiz ării investi țiilor din resurse proprii;
– permite evaluarea deciziilor luate în gestiunea înt reprinderii; analiza fluxurilor
financiare completeaz ă diagnosticul financiar;
– permite determinarea capacit ății întreprinderii de a pl ăti dividende, de a rambursa
împrumuturile contractate și de a pl ăti dobânzile aferente acestora; tabloul fluxurilor de
trezorerie ajut ă investitorii și creditorii s ă prevad ă dac ă întreprinderea poate s ă
efectueze aceste pl ăți la timp;
– arat ă rela ția între rezultatul net și fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.
Avantajele informa țiilor cuprinse în tabloul fluxurilor de trezorerie se refer ă la:
• tabloul fluxurilor de trezorerie, utilizat împreun ă cu celelalte situa ții financiare, permite
evaluarea varia ției activului net al întreprinderii, evaluarea stru cturii financiare (inclusiv
lichiditatea și solvabilitatea);
• determinarea capacit ății întreprinderii de a influen ța valorile și momentul apari ției fluxurilor
de trezorerie, pentru a se adapta schimb ărilor de circumstan țe și oportunit ăți;
• evaluarea istoricului fluxurilor de numerar și posibilitatea gener ării de previziuni, permi țând
utilizatorilor s ă î și elaboreze modele pentru compararea valorii actual e a fluxurilor viitoare
ale diferitelor întreprinderi;
• înt ăre ște comparabilitatea datelor referitoare la performa n țele exploat ării diferitelor
întreprinderi, eliminând efectele utiliz ării unor tratamente contabile diferite.
52 C. Horngren, Financial Accounting, Prentice Hall, 2001.
119 4.3.3. Con ținutul tabloului fluxurilor de trezorerie
Situa ția fluxurilor de trezorerie prezint ă informa ții utile despre modificarea pozi ției
financiare a întreprinderii, permi țând evaluarea capacit ății întreprinderii de a genera fluxuri
viitoare de lichidit ăți (numerar) și echivalente de lichidit ăți în cadrul activit ăților de exploatare,
finan țare și investi ții și utilizarea corespunz ătoare a acestora. Altfel spus, arat ă de unde au
provenit lichidit ățile și cum au fost ele cheltuite, explicând astfel cauze le varia ției lor. 53
Fluxurile de trezorerie desemneaz ă ansamblul intr ărilor și ie șirilor de lichidit ăți și
echivalente de lichidit ăți. Lichidit ățile se refer ă la disponibilit ățile b ăne ști și depozitele la vedere.
Echivalentele de lichidit ăți sunt investi ții financiare pe termen scurt, cu grad de lichidita te foarte
ridicat, care pot fi u șor transformate în numerar și al c ăror risc de schimbare a valorii este
nesemnificativ.
Din multitudinea tablourilor de flux, m ă voi opri asupra modelelor prev ăzute în IAS 7,
modele care stau la baza întocmirii situa ției fluxurilor de trezorerie care devine document
obligatoriu de raportare și pentru întreprinderile române ști, a șa cum prevede OMF nr. 94/2001
pentru aprobarea Reglement ărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Co munit ății
Economice Europene și cu Standardele Interna ționale de Contabilitate: “situa ția fluxurilor de
trezorerie se întocme ște potrivit unuia din modelele prev ăzute în IAS 7” 54 (tabel. nr. 4.4.).
Pentru atingerea obiectivului de furnizare a unor i nforma ții relevante privind intr ările și
ie șirile de lichidit ăți și echivalente de lichidit ăți în timpul exerci țiului financiar și pentru a facilita
diferi ților utilizatori ai informa ției contabile analiza trezoreriei întreprinderii, t abloul fluxurilor
de trezorerie trebuie s ă prezinte inciden ța asupra trezoreriei a activit ăților de exploatare, investi ții
și finan țare, precum și cre șterea sau diminuarea trezoreriei.
Tabel nr. 4.4. Situa ția fluxurilor de trezorerie
Fluxuri de numerar din activit ăți de
exploatare (metoda direct ă):
– încas ările în numerar din vânzarea de
bunuri și prestarea de servicii;
– încas ările în numerar provenite din
redeven țe, onorarii, comisioane și alte
venituri;
– pl ățile în numerar c ătre furnizorii de
bunuri și servicii;
– pl ățile în numerar c ătre și în numele
angaja ților;
– pl ățile în numerar sau restituiri de
impozit pe profit, doar dac ă nu pot fi
identificate în mod specific cu activit ățile Fluxuri de numerar din activit ăți de exploatare
(metoda indirect ă):
– rezultat net;
– modific ările pe parcursul perioadei ale
capitalului circulant;
– ajust ări pentru elementele nemonetare și alte
elemente incluse la activit ățile de investi ții
sau de finan țare.
53 N. Feleag ă, Liliana Malciu, Politici și op țiuni contabile, Editura Economic ă , Bucure ști, 2002, pag. 80.
54 OMF nr. 94/2001, par. 4.29.
120 de investi ții și de finan țare.
Fluxuri de numerar din activit ăți de investi ții:
– pl ățile în numerar pentru achizi ționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și
alte active pe termen lung;
– încas ările de numerar din vânzarea de terenuri și cl ădiri, instala ții și echipamente, active
necorporale și alte active pe termen lung;
– pl ățile în numerar pentru achizi ția de instrumente de capital propriu și de crean ță ale
altor întreprinderi;
– încas ările în numerar din vânzarea de instrumente de capi tal propriu și de crean ță ale
altor întreprinderi;
– avansurile în numerar și împrumuturile efectuate c ătre alte p ărți;
încas ările în numerar din rambursarea avansurilor și împrumuturilor efectuate c ătre alte
părți.
Fluxuri de numerar din activit ăți de finan țare:
– veniturile în numerar din emisiunea de ac țiuni și alte instrumente de capital propriu;
– pl ățile în numerar c ătre ac ționari pentru a achizi ționa sau a r ăscump ăra ac țiunile
întreprinderii;
– veniturile în numerar din emisiunea de obliga țiuni, credite, ipoteci și alte împrumuturi;
– ramburs ările în numerar ale unor sume împrumutate;
– pl ățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obl iga țiilor legate de o opera țiune de
leasing financiar.
Fluxuri de numerar – total
Numerar la începutul perioadei
Numerar la finele perioadei
Fluxurile de trezorerie generate de activit ățile de exploatare sunt, în esen ță ,
consecin ța principalelor activit ăți generatoare de venituri ale întreprinderii. M ărimea acestora
reprezint ă un indicator cheie de apreciere a capacit ății întreprinderii de a genera, prin exploatarea
sa, suficiente lichidit ăți și echivalente de lichidit ăți pentru alte activit ăți, respectiv rambursarea
împrumuturilor și plata dobânzilor aferente acestora, men ținerea capacit ății de func ționare a
întreprinderii, plata dividendelor și efectuarea de noi investi ții, f ără a apela la surse externe de
finan țare costisitoare. De asemenea, pe baza acestor info rma ții se vor putea elabora previziuni
legate de viitoarele fluxuri de trezorerie aferente exploat ării.
Fluxurile de trezorerie generate de activit ățile de exploatare se refer ă la:
– încas ările generate de vânzarea de bunuri, executarea de lucr ări și prestarea de servicii;
– încas ările provenite din redeven țe, onorarii, comisioane și alte venituri;
– pl ățile privind datoriile fa ță de furnizorii de bunuri și de servicii;
– pl ățile c ătre și în numele angaja ților;
– pl ățile sau restituirile de impozit pe profit, dac ă nu pot fi identificate în mod specific cu
activit ățile de investi ții și de finan țare.
Fluxurile de trezorerie generate de activit ățile de investi ții ofer ă informa ții privind
modul în care întreprinderea î și asigur ă perenitatea și cre șterea, reflectând m ăsura în care pl ățile
121 au fost efectuate pentru achizi ția de active destinate s ă genereze venituri și fluxuri de trezorerie
în viitor. Acestea se refer ă la:
– pl ățile efectuate pentru achizi ționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte
active pe termen lung;
– încas ările rezultate din vânzarea de terenuri și cl ădiri, instala ții și echipamente, active
necorporale și alte active pe termen lung;
– pl ățile efectuate pentru achizi ția de titluri de participare și titluri de crean ță emise de sau
provenite de la alte întreprinderi (altele decât pl ățile efectuate pentru instrumente
considerate ca reprezentând echivalente de lichidit ăți sau de ținute în scopuri comerciale);
– încas ările care decurg din vânzarea de instrumente de cap ital propriu și de crean ță ale altor
întreprinderi;
– avansurile de trezorerie și împrumuturile acordate ter ților;
– încas ările rezultate din rambursarea avansurilor și împrumuturilor acordate ter ților.
Fluxurile de trezorerie din activit ățile de finan țare sunt generate de acele activit ăți
care antreneaz ă schimb ări în m ărimea și structura capitalurilor proprii și împrumutate ale
întreprinderii și permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de n umerar din partea finan țatorilor
întreprinderii.
Fluxurile de trezorerie generate de activit ățile de finan țare se refer ă la:
– încas ările din emisiunea de ac țiuni și alte instrumente de capitaluri proprii;
– pl ățile efectuate c ătre ac ționari pentru achizi ționarea sau r ăscump ărarea ac țiunilor
întreprinderii;
– încas ările generate de contract ări de împrumuturi din emisiunea de obliga țiuni, credite,
împrumuturi ipotecare și alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;
– ramburs ările sub form ă de lichidit ăți ale unor sume împrumutate;
– pl ățile efectuate de locatar pentru reducerea obliga țiilor referitoare la o opera țiune de
leasing financiar.
Exist ă o serie de fluxuri de trezorerie a c ăror apartenen ță la o activitate sau alta nu este
strict definit ă, cum este cazul fluxurilor de trezorerie aferente impozitului pe profit, dobânzilor și
dividendelor, includerea acestor fluxuri în categor ia celor generate de activit ățile de exploatare,
investi ții sau finan țare depinzând de ra ționamentul analistului financiar.
Deoarece impozitul se calculeaz ă asupra rezultatului întreprinderii, rezultat gener at atât
de activit ățile de exploatare, cât și de activit ățile de investi ții și de finan țare, impozitul pe profit
ar trebui delimitat pe cele trei componente, lucru adesea imposibil de efectuat, fluxul de
trezorerie rezultat din impozitare putându-se reali za în cursul altui exerci țiu decât cel în care a
avut loc opera ția care a generat fluxul respectiv. Din acest motiv , fluxurile generate de pl ăți sau
restituiri de impozit pe profit sunt clasificate în categoria fluxurilor de trezorerie generate de
activit ățile de exploatare.
122 De asemenea, dobânzile pl ătite și încasate, precum și dividendele primite pot fi
clasificate la fluxuri de trezorerie din exploatare , ele intrând în calculul rezultatului net, dar la fel
de bine dobânzile pl ătite pot fi clasificate la fluxuri de trezorerie di n finan țare, fiind aferente
împrumuturilor contractate pentru acoperirea diferi telor nevoi de finan țare, iar dividendele
primite pot fi clasificate la fluxuri de trezorerie din investi ții, deoarece reprezint ă câ știguri asupra
investi țiilor financiare.
La rândul lor, dividendele pl ătite sunt clasificate în general ca și fluxuri de trezorerie din
finan țare, reprezentând costul ob ținerii unor resurse financiare, nefiind gre șit ă nici includerea la
fluxurile de trezorerie ale activit ăților de exploatare, în vederea determin ării capacit ății
întreprinderii de a degaja dividende, dincolo de fl uxurile de trezorerie de exploatare. 55
Pentru determinarea fluxului net de trezorerie afer ent activit ăților de exploatare, în
practica interna țional ă s-au delimitat dou ă metode:
– metoda direct ă, care opereaz ă numai cu informa ții de tip încas ări și pl ăți;
– metoda indirect ă, care opereaz ă, în principiu, cu informa ții ale contabilit ății de
angajamente.
Metoda direct ă prezint ă fluxurile monetare grupate în diferite categorii d e încas ări și
pl ăți, modelul prev ăzut de IAS 7 fiind doar orientativ (modelul prezent at și de OMF nr. 94/2001
pentru metoda direct ă fiind prezentat în anexa nr. 6). Potrivit acestei metode, fluxul net de
trezorerie aferent activit ăților de exploatare se determin ă ca diferen ță între încas ările și pl ățile
înregistrate în cursul perioadei, reflectate în con turile de disponibilit ăți.
Metoda indirect ă const ă în corectarea rezultatului exerci țiului înaintea impozit ării și
elementelor extraordinare cu cheltuielile și veniturile nemonetare (amortiz ări, provizioane,
diferen țe de curs valutar), cu varia ția necesarului de fond de rulment net (elemente le de activ și
de pasiv care implic ă amân ări ale încas ărilor și pl ăților) și cu elemente de venituri și cheltuieli
care sunt luate în considerare la determinarea flux urilor de numerar din activit ățile de investi ții și
de finan țare (pentru a nu se dubla efectele).
Rela ția prin care se ob ține fluxul de numerar din exploatare, prin metoda i ndirect ă, este:
FNE = PB +/- CN sau VN – ∆NFR +/- A
unde:
PB – profit brut
FNE – fluxul de numerar din exploatare
CN, VN – cheltuieli nemonetare, respectiv venituri le nemonetare
∆NFR – varia ția necesarului de fond de rulment
A – alte ajust ări
55 D. Alexander, C. Nobes, Financial Accounting: an International Introduction , Pearson Education limited, 2001.
123 ∆NFR = ∆ Active curente – ∆ Pasive curente
∆ Stocuri/Crean țe/Datorii = Sold final – Sold ini țial
Detaliind, rela ția poate fi scris ă astfel:
Rezultatul brut al exerci țiului
+ Cheltuieli cu amortiz ările și provizioanele
– Venituri din provizioane
– Rezultat din cesiunea imobiliz ărilor
– Rezultat din cesiunea titlurilor de plasament
+ Cheltuieli privind dobânzile
– Varia ția stocurilor
– Varia ția crean țelor
+ Varia ția furnizorilor și a altor datorii pe termen scurt nefinanciare
– Pl ăți privind impozitul pe profit
+/- Alte ajust ări___________________________________
= Flux net de trezorerie aferent activit ăților de exploatare
Metoda direct ă este preferat ă de investitori deoarece utilizeaz ă numai informa ții de tip
încas ări și pl ăți, informa ții utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de nu merar, care stau la baza
stabilirii valorii întreprinderii. Dezavantajul met odei este c ă informa țiile privind încas ările și
pl ățile nu sunt oferite în mod direct de celelalte situ a ții financiare, reconstituirea fluxurilor
respective fiind o problem ă delicat ă pentru utilizatorii externi, impunând realizarea u nor ajust ări
prin utilizarea unor algoritmi și ținând seama de o anumit ă logică economic ă și contabil ă. Pentru
produc ătorii informa ției contabile aplicarea metodei directe nu ridic ă mari dificult ăți, deoarece
încas ările și pl ățile reprezint ă, în general, rulajele creditoare sau debitoare ale conturilor de ter ți.
Metoda indirect ă este preferat ă de contabilii întreprinderii, pentru u șurin ța calculelor,
datele putând fi ob ținute mai u șor, prin preluarea unor informa ții prezentate deja în bilan ț și
contul de profit și pierdere, precum și de manageri, deoarece ascunde utilizatorilor exte rni
imaginea real ă despre lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii.
De și norma IAS 7 recomand ă utilizarea metodei directe, aceasta fiind mai u șor de în țeles
de utilizatori și permi țând estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, în practic ă majoritatea
întreprinderilor aplic ă metoda indirect ă, pentru c ă cea direct ă este mai greoaie și mai costisitoare
în cazul aplic ării unei contabilit ăți de angajamente.
De asemenea, norma american ă S.F.A.S. 95 sus ține c ă metoda direct ă este cea care arat ă
fluxurile de trezorerie, în timp ce metoda indirect ă face doar o leg ătur ă între contul de rezultate și
bilan ț, corectând rezultatul net cu elementele nemonetare și alte varia ții ale activelor și pasivelor
circulante.
124
4.3.4. Interpretarea tabloului fluxurilor de trezor erie
Schema func țional ă a tabloului fluxurilor de trezorerie eviden țiaz ă contribu ția a trei
func ții esen țiale ale întreprinderii la varia ția trezoreriei exerci țiului: func țiile de exploatare,
investi ții și finan țare.
Func ția de exploatare pune în eviden ță fluxul de trezorerie provenit din opera ții de
exploatare în sens larg, adic ă opera ții pe care întreprinderea le realizeaz ă în mod curent (în cadrul
activit ății curente) și care nu figureaz ă în func ția de investi ție și de finan țare.
Analiza acestei prime p ărți a tabloului reflect ă performan ța întreprinderii la nivelul
exploat ării, concretizat ă într-un excedent de lichidit ăți, sau vulnerabilitatea acesteia, în condi țiile
ob ținerii unui flux net de trezorerie din exploatare n egativ.
Astfel, cash-flow-ul din exploatare este un indica tor cheie în aprecierea capacit ății
întreprinderii de a genera lichidit ăți suficiente, în vederea realiz ării de noi investi ții, f ără a se
recurge la surse externe de finan țare.
Func ția de investi ții apreciaz ă efortul investi țional al întreprinderii, atât la nivelul
cre șterii interne (achizi ționarea sau vânzarea de imobiliz ări corporale și necorporale), cât și la
nivelul cre șterii externe (imobiliz ări financiare).
Func ția de finan țare eviden țiaz ă sursele de finan țare la care a recurs întreprinderea
pentru acoperirea nevoilor de fonduri (cre ștere da capital prin aport în numerar sau contracta re de
împrumuturi), precum și ie șirile de trezorerie aferente ob ținerii acestor surse (plata dobânzilor și
a dividendelor).
4.3.5. Limitele tablourilor fluxurilor de trezoreri e
De și considerat superior tabloului bazat pe fluxuri de fonduri, tabloul fluxurilor de
trezorerie prezint ă unele limite care vizeaz ă, cu predilec ție:
• Definirea și rolul trezorerie sunt criticabile, trezoreria fii nd considerat ă un sold rezidual, o
variabil ă dependent ă de opera țiile de exploatare, investi ții și finan țare;
• Con ținutul func ției de exploatare și modul de calcul a fluxurilor care îi sunt asociat e;
diversele modele ale tablourilor fluxurilor de trez orerie nu definesc în mod precis func ția de
exploatare, în cadrul acestei func ții fiind incluse în unele modele și cheltuieli financiare a
căror m ărime și evolu ție depind de politica financiar ă a întreprinderii. De asemenea, nu pot fi
identificate toate fluxurile de trezorerie care fun damenteaz ă exploatarea;
• Evaluarea performan țelor prin intermediul fluxurilor de trezorerie poat e avea valoare
opera țional ă doar pe perioade medii și lungi din cauza volatilit ății fluxurilor de trezorerie pe
perioade scurte;
125 • Limite în ce prive ște aprecierea evolu ției situa ției financiare a unei întreprinderi, prin acest
tablou fiind luate în considerare o serie de opera ții care nu au inciden ță asupra structurii
capitalurilor și angajamentelor întreprinderii, dar care au o infl uen ță direct ă asupra
trezoreriei, în special angajamentele financiare al e întreprinderii în afara bilan țului.
Evolu ția conjuncturii economice mondiale, accentuarea con curen ței, globalizarea
economic ă, determin ă noi cerin țe ale analizei financiare și implicit noi modalit ăți de satisfacere a
acestora, preocup ările în acest domeniu reflectându-se și în apari ția de noi instrumente de analiz ă
sau modernizarea celor existente, în vederea înl ătur ării unor limite ale acestora, cum este și cazul
tablourilor de flux.
126
Capitolul V: ANALIZA SITUA ȚIILOR FINANCIARE ALE
ÎNTREPRINDERII PRIN METODA RATELOR
5.1. Importan ța analizei pe baza ratelor
Metoda ratelor constituie un instrument tradi țional și larg folosit în analiza financiar ă.
Compara țiile ratelor în timp și spa țiu sunt utilizate pentru a ob ține concluzii utile în procesul
decizional. Interpretarea ratelor trebuie f ăcut ă îns ă cu pruden ță , luând în considerare fiecare
termen al raportului. Trebuie, totodat ă, avut în vedere faptul c ă numero și factori pot influen ța
asupra concluziilor: forma de proprietate, modul de organizare, caracterul activit ății, modalit ățile
de înregistrare și prelucrare contabil ă a datelor.
În literatura de specialitate din domeniul financia r, cât și în activitatea practic ă, sunt
utilizate peste 100 de rate financiare. Unul dintre motivele prolifer ării acestora îl reprezint ă
faptul c ă ele servesc nu numai scopului analizei financiare externe, ci sunt utilizate și ca
instrument de analiz ă și evaluare intern ă a întreprinderii.
5.1.1. Definirea ratelor
O rat ă este un element de sintez ă, o cifr ă abstract ă stabilit ă ca raport între doi indicatori
economici ai întreprinderii, cu o valoare informa țional ă și opera țional ă mai mare decât a celor
doi indicatori judeca ți separat, ce poate fi exprimat fie sub form ă de coeficient, fie sub form ă
procentual ă. Acest raport, pornind de la dou ă m ărimi semnificative, permite ob ținerea unei noi
informa ții pentru utilizator. De aici și importan ța felului în care se aleg aceste m ărimi. Nu este
suficient de a raporta dou ă cifre între ele pentru a ob ține o informa ție interesant ă, ci este absolut
necesar ca între num ărător și numitor s ă existe o leg ătur ă logic ă, plin ă de semnifica ții, atât pentru
analist cât și pentru decident.
Putem re ține în acest sens defini ția pe care o d ă ratei Societatea Financiar ă din Fran ța: “o
rat ă este un raport expresiv între dou ă date ale situa ției, ale poten țialului, ale activit ății sau ale
randamentului întreprinderii”. 56
Ratele sunt m ărimi care se exprim ă prin num ăr, punctaj sau durat ă și reprezint ă
instrumentele de analiz ă utilizate pentru cunoa șterea anumitor fenomene economice și
financiare, istoric sau previzional, precum și a elementelor și factorilor care le determin ă.
56 R. Lavaud, J. Albaut, Ratios et gestion de l’entreprise, Bordas, Paris, 1989, pag. 11.
127 Analiza pe baza ratelor este procesul de calcul și interpretare a raportului dintre dou ă
mărimi comparabile din punct de vedere logico-economi c.
Metoda ratelor pune la dispozi ția anali știlor instrumentul opera țional pentru o mai
complex ă evaluare a for țelor și disfunc ționalit ăților unei firme, a performan țelor unei activit ăți.
De asemenea, permite realizarea unor studii compara tive în timp și spa țiu, aprecierea obiectiv ă a
pozi ției și performan țelor diferi ților agen ți economici.
Metoda ratelor, pe lâng ă manevrabilitatea deosebit ă pe care o ofer ă în contextul
analizelor financiare, permite managerilor întrepri nderii pilotajul și controlul gestiunii acesteia.
Mărimile ce se iau în considerare în construc ția indicatorilor se ob țin fie din documentele
contabile (din bilan ț, contul de profit și pierdere), fie din alte eviden țe cu caracter operativ sau
statistic, ele având importan ța lor în sfera activit ății financiare microeconomice.
Ratele sunt extrem de folositoare atunci când se ap reciaz ă situa ția întreprinderii la un
moment dat, precum și atunci când se construiesc trendurile reale și cele poten țiale
(previzionate). Deci, putem spune c ă metoda este folosit ă atunci când analistul nu intr ă în detaliu
și, în consecin ță nu este obligat s ă recurg ă, în analiza sa, la informa ție extrem de diversificat ă și
am ănun țit ă, ci, dimpotriv ă, el se rezum ă la a lua în considerare numai indicatori selectivi , cu o
mare putere de sintetizare și generalizare a fenomenului financiar.
În general o rat ă izolat ă nu prezint ă nici un interes. Aprecierea informa țiilor furnizate
prin metoda ratelor nu poate fi dezvoltat ă decât dac ă analistul dispune de valori de referin ță
externe sau interne pentru a avea un criteriu de co mpara ție pentru valorile ob ținute pe baza
datelor culese de la întreprinderea analizat ă.
Valorile de referin ță externe pot fi: norme sectoriale, corespunzând uno r valori medii
înregistrate de ratele calculate pentru un grup de întreprinderi ce desf ăș oar ă acela și tip de
activitate sau activit ăți comparabile; valori înregistrate de întreprinderi le ce pot fi considerate ca
etalon pentru activitatea respectiv ă.
Valorile de referin ță interne pot fi: valori înregistrate în trecut pent ru ratele respective;
valori corespunzând obiectivelor stabilite de condu cerea întreprinderii.
Principalele metode de utilizare a ratelor , în func ție de valorile de referin ță , sunt:
• utilizare tenden țial ă, al c ărei scop este de a furniza anumite informa ții despre întreprindere,
permi țând stabilirea evolu ției în cursul unor exerci ții financiar-contabile succesive a ratelor
alese, pe baza valorilor de referin ță interne;
• utilizare normativ ă sau comparativ ă, care vizeaz ă o judecat ă a întreprinderii prin prisma
politicii, gestiunii și rezultatelor sale, pe baza valorilor de referin ță externe men ționate mai
sus;
• utilizare statistic ă, metod ă care consider ă c ă ratele transpun modele de comportament care
pot fi supuse unei analize statistice, permi țând totodat ă testarea validit ății ratelor ca
instrumente de previziune a situa ției financiare a întreprinderii;
• metoda analizei piramidale a ratelor, consecin ță direct ă a rela țiilor existente între diferite rate
în sistemul global care leag ă ratele de activitate și de rezultate. Aceasta presupune
128 determinarea ratei considerate cea mai caracteristi c ă pentru activitatea întreprinderii, care
constituie vârful piramidei (în general aceast ă rat ă este rata rezultatelor). Al doilea etaj al
piramidei este constituit din rate direct legate de prima, care permit explicitarea acesteia și
care, la rândul lor, pot fi descompuse. Lan țul astfel constituit permite o viziune sintetic ă
asupra întreprinderii și eviden țiaz ă un sistem integrat de control financiar.
Prima societate care a utilizat analiza piramidal ă prin rate a fost societatea american ă
“Dupont de Nemours”.
Analiza prin rate nu se limiteaz ă la studiul comparativ și evolutiv al unei serii de rate, ci
presupune și respectarea câtorva reguli esen țiale :
• definirea criteriilor pe baza c ărora se va judeca întreprinderea (lichiditate, solv abilitate,
rentabilitate, eficacitatea gestiunii, etc.);
• analizarea unei rate deja calculate înainte de a ca lcula una nou ă, analiz ă care poate duce în
mod logic la o concluzie sau la calculul unei rate suplimentare, care s ă permit ă rezolvarea
problemei;
• stabilirea unei leg ături teoretice și logice între diferitele rate utilizate;
• analiza varia țiilor importante înregistrate de anumite rate pentr u o întreprindere, înainte de a
fi comparate cu valorile înregistrate de aceste rat e pentru alte întreprinderi.
Ratele pot fi calculate prin raportarea unui stoc l a alt stoc, a unui flux la alt flux,
raportarea unui stoc la un flux sau a unui flux la un stoc. Stocurile se refer ă la cantit ăți fizice sau
valori monetare exprimate la un moment dat. Fluxuri le se refer ă la cantit ăți sau valori pe unitatea
de timp.
Raportarea unui stoc la alt stoc reprezint ă, de regul ă, o rat ă de structur ă; raportarea unui
flux la alt flux reprezint ă fie o rat ă de structur ă, fie o rat ă de marj ă. Calculat ă ca raport între un
stoc și un flux, rata exprim ă o durat ă, iar raportarea unui flux la un stoc reprezint ă o rat ă de
randament sau o rat ă ce red ă un coeficient pe unitate de timp.
În func ție de modul de calcul, ratele mai pot fi grupate și astfel:
− de structur ă, care exprim ă componen ța nivelelor absolute sub forma unor ponderi,
calculate ca raport între nivelul absolut al elemen tului parte și nivelul absolut al întregului,
exprimate de regul ă în procente (de exemplu rata activelor imobilizate care arat ă ponderea în
total active a activelor imobilizate);
− de intensitate , ce caracterizeaz ă atribuirea elementelor componente ale unui indicat or
fa ță de fiecare din elementele componente ale altui ind icator, între cei doi indicatori existând o
leg ătur ă direct ă și mijlocit ă (de exemplu raportând produc ția ob ținut ă la num ărul de personal se
ob ține o m ărime relativ ă care exprim ă productivitatea medie a muncii pe o persoan ă);
129 − de coresponden ță , ce rezult ă din compararea nivelurilor absolute a dou ă din
componentele unui indicator (de exemplu raportul di ntre valoarea mijloacelor fixe productive și
a celor neproductive).
Ratele sunt utilizate în mod curent în analiza fina nciar ă în tendin ță , pentru c ă evolu ția
valorii lor semnific ă o modificare a situa ției economice și financiare a întreprinderii analizate,
interpretarea lor trebuind f ăcut ă totu și cu pruden ță , urm ărind ca variabilele (num ărător și
numitor) puse în rela ție s ă nu fie direct corelate.
Se poate spune c ă ratele permit analistului financiar punerea unor p robleme, dar ele nu
aduc întotdeauna r ăspunsuri la problemele respective.
5.1.2. Utilitatea ratelor
Ratele sunt utile în analiz ă din urm ătoarele considerente:
• Permit aprecierea st ării de s ănătate financiar ă a întreprinderii și evaluarea performan țelor
managementului, constituind o informa ție sintetic ă atât pentru conducerea întreprinderii, cât
și pentru ac ționari, bancheri, anali ști financiari, exper ți-contabili, administra ția fiscal ă.
Ratele ajut ă la confirmarea unei opinii asupra unei afaceri înt r-un mod sintetic și rezumat,
fără a se recomanda îns ă formularea unei judec ăți asupra afacerii respective doar pe baza analizei
unui anumit num ăr de rate. Dac ă bilan țul și contul de rezultate sunt utile pentru punerea uno r
probleme, ratele nu pot constitui r ăspunsuri la aceste probleme, ci pot reprezenta un m od de
ilustrare a rezultatelor unei analize.
• Permit vizualizarea unei evolu ții, cu condi ția ca perioada luat ă în considerare s ă fie suficient
de mare, cel pu țin trei ani, pe baza evolu ției trecute putându-se previziona tendin ța în viitor,
cel pu țin pentru un an, cu condi ția s ă nu se produc ă modific ări majore fa ță de perioadele
anterioare.
O singur ă rat ă, calculat ă la un moment dat, nu are practic o semnifica ție relevant ă: ce
înseamn ă de exemplu o rat ă a lichidit ății generale de 1,5 sau 0,8 dac ă nu se cunoa ște evolu ția
acestei rate și nu se știe despre ce întreprindere este vorba.
• Asigur ă realizarea de compara ții cu alte întreprinderi de acela și tip, cu întreprinderi din
aceea și ramur ă sau cu date statistice, permi țând și efectuarea unor agreg ări și prezentarea
nivelurilor ratelor financiare, ca medii pe activit ăți economice specifice.
O rat ă este un element de comparare, de situare în raport cu aceea și rat ă a altor întreprinderi
având acela și obiect de activitate. Anumite rate permit aprecie rea evolu ției întreprinderii în
raport cu datele economice generale sau cu datele s tatistice la nivelul unei anumite activit ăți. O
rat ă permite mai mult plasarea unei întreprinderi în ra port cu alte întreprinderi decât o analiz ă a
situa ției acesteia.
130 • Ratele sunt elemente esen țiale ale tabloului de bord al întreprinderii. Ele t rebuie regrupate și
transcrise sub form ă de grafice simple, u șor de citit și adaptate nivelului fiec ărui responsabil,
pentru a clarifica și sintetiza informa țiile în vederea u șur ării lu ării deciziilor.
• Ratele contribuie la luarea deciziilor, recomandând u-se totu și utilizarea cu pruden ță a
acestora, f ără a lansa aprecieri excesive pe baza unei singure ra te.
Pentru a fi utile, ratele trebuie s ă îndeplineasc ă câteva condi ții :
– ratele trebuie s ă fie semnificative; de exemplu raportul dintre capi talul social și num ărul de
salaria ți nu are nici o relevan ță , la fel cum nu are nici viteza de rota ție a stocurilor de
materii prime calculat ă pentru o unitate de prest ări de servicii;
– ratele trebuie s ă fie simple și u șor de în țeles, accesibile tuturor; trebuie evitat ă
multiplicarea și divizarea ratelor între ele, ponderarea lor cu co eficien ți arbitrari și
subiectivi și desprinderea unor concluzii definitive asupra une i întreprinderi pe baza unor
abstractiz ări matematice de acest tip;
– ratele nu trebuie s ă fie prea numeroase la nivelul fiec ărui responsabil și în fiecare tablou de
bord, pentru a nu îngreuna și nu întârzia luarea deciziilor;
– nu trebuie neglijat costul construirii de rate prea numeroase (c ăutarea informa țiilor, tratarea
acestora, organizarea, transmiterea, difuzarea, int erpretarea rezultatelor, pierderi de timp cu
discuții inutile dac ă ratele nu sunt semnificative și bine alese);
– ratele trebuie s ă fie corect calculate și indicatorii lua ți în calcul s ă fie clar defini ți, atât în
întreprinderi, cât și în publica țiile de specialitate.
5.1.3. Limite ale analizei ratelor financiare
Cu toate c ă analiza ratelor financiare poate oferi informa ții utile asupra condi țiilor
financiare și opera ționale dintr-o întreprindere, exist ă probleme inerente și limite ale acestei
analize care trebuie luate în considerare, cum ar f i: 57
• Analiza ratelor financiare este mai util ă pentru firmele mici, apar ținând unui anumit sector
economic, decât pentru firmele mari care opereaz ă cu mai multe divizii apar ținând unor
sectoare economice diferite, în astfel de cazuri fi ind dificil ă compararea valorii ratelor firmei
respective cu anumite valori de referin ță cum ar fi valorile medii pe industrie.
• Pentru întreprinderile care au ca obiectiv ob ținerea unor performan țe mai bune decât media
sectorului în care î și desf ăș oar ă activitatea, este mai relevant ă o compara ție cu ratele
financiare ale liderilor din sectorul respectiv, de oarece atingerea performan țelor medii
57 P. Halpern, J.F. Weston, E.F. Brigham, Finan țe manageriale. Modelul canadian, Ed. Economic ă, Bucure ști,
1998, pag. 126.
131 înregistrate pentru industria respectiv ă nu înseamn ă neap ărat o activitate bun ă. Baza de
compara ție aleas ă influen țeaz ă astfel interpretarea valorilor ratelor utilizate î n analiz ă.
• O analiz ă în evolu ție a ratelor financiare pentru o întreprindere sau o analiz ă comparativ ă
între întreprinderi aflate în faze diferite de evol u ție trebuie interpretat ă cu mult ă aten ție,
valorile ratelor respective putând fi deformate de infla ție care afecteaz ă profiturile reale și
valorile reale ale diferitelor elemente, valorile c ontabile fiind de multe ori substan țial diferite
de cele reale.
• Factorii sezonieri pot, de asemenea, deforma analiz a financiar ă. Pentru firmele cu activitate
sezonier ă este recomandabil s ă se utilizeze valorile medii anuale ale indicatoril or ce intr ă în
calculul ratelor financiare, în special pentru stoc uri, crean țe, furnizori.
• Trebuie luate în considerare și eventualele “tehnici de înfrumuse țare” a documentelor
financiare utilizate de unele firme pentru a sugera c ă rezultatele sunt mai bune decât cele
reale, tehnici care pot influen ța valorile anumitor rate financiare pe perioade scu rte.
• Rezultatele compara țiilor pot fi de asemenea influen țate de utilizarea de c ătre întreprinderile
studiate a unor metode contabile diferite de evalua re a stocurilor sau de amortizare, care pot
duce la rezultate eronate în realizarea compara țiilor respective.
• O alt ă problem ă o constituie dificultatea realiz ării unor generaliz ări atunci când se apreciaz ă
dac ă valoarea unor rate financiare este bun ă sau este necorespunz ătoare. De exemplu, o rat ă
ridicat ă de rota ție a activelor fixe poate însemna fie c ă firma utilizeaz ă activele în mod
eficient, fie c ă firma nu este suficient de capitalizat ă și nu î și poate permite în perioada
respectiv ă s ă achizi ționeze activele necesare.
• De asemenea este dificil de apreciat dac ă o întreprindere de ține o pozi ție favorabil ă sau este
într-o situa ție delicat ă în situa ția în care unele rate financiare ale sale înregistr eaz ă valori
considerate bune, iar altele sunt necorespunz ătoare. În astfel de situa ții se pot utiliza procedee
statistice care s ă analizeze efectele nete ale unui anumit grup de ra te financiare, cum se
utilizeaz ă de exemplu metoda scorurilor pentru aprecierea ris cului de faliment al
întreprinderii.
Se poate spune c ă valorile ob ținute pentru diferite rate, pornind de la documente le
contabile ale unei întreprinderi, demonstreaz ă ceea ce s-a petrecut, dar nu care sunt motivele ce
au determinat o asemenea situa ție, fiind necesar ă identificarea cauzelor evolu țiilor înregistrate de
aceste rate, nu doar simpla inventariere a rezultat elor ratelor calculate.
5.1.4. Clasificarea ratelor
Clasificarea principalelor rate financiare poate av ea la baz ă natura informa țiilor utilizate
pentru calculul lor sau caracteristicile financiare care pot fi puse în eviden ță cu ajutorul acestora.
132 Din punct de vedere al naturii informa țiilor utilizate, ratele financiare se calculeaz ă pe
baza m ărimilor reg ăsite în:
– activul și pasivul bilan țului;
– contul de profit și pierdere,
– tabloul de finan țare sau de trezorerie.
Din punct de vedere al caracteristicilor financiare puse în eviden ță prin ratele financiare,
literatura de specialitate prezint ă o varietate însemnat ă de rate și de clasific ări ale acestora.
Utilizarea unora sau altora este op țiunea celui care efectueaz ă diagnosticul financiar.
Pentru a realiza o analiz ă cât mai adecvat ă se recomand ă abordarea fiec ărui caz în func ție
de particularit ățile sale, ținând seama de sectorul de activitate (inclusiv pri n compara ție între
indicatorii realiza ți de societatea evaluat ă și indicatorii medii ai sectorului), de pozi ția
întreprinderii în cadrul sectorului, de corelarea f actorilor de produc ție cu activitatea desf ăș urat ă,
etc.
Analiza financiar ă pe baza ratelor este un perimetru în care mai mult nu înseamn ă
neap ărat mai bine, utilizarea unui num ăr mai mare de rate nu determin ă neap ărat o cre ștere a
relevan ței analizei.
Nu exist ă o re țet ă strict ă pentru selectarea indicatorilor. Singura cerin ță care trebuie
îndeplinit ă este ca indicatorii selecta ți s ă “acopere” cât mai bine activitatea desf ăș urat ă de
întreprindere, s ă-i surprind ă atât avantajele cât și limitele și s ă constituie o baz ă fundamentat ă
privind evolu ția activit ății viitoare.
De exemplu, în managementul financiar american, un ii autori 58 sus țin utilitatea
structur ării ratelor în șase tipuri fundamentale, și anume:
1) rate de lichiditate, menite s ă m ăsoare capacitatea firmei de a- și onora la timp
obliga țiile de plat ă pe termen scurt, fa ță de creditorii s ăi;
2) rate privind managementul datoriei (ale capacit ății de finan țare), cu ajutorul c ărora
se m ăsoar ă propor ția în care întreprinderea se finan țeaz ă pe seama resurselor proprii
și respectiv a datoriilor contractate;
3) rate ale gestion ării activelor , care m ăsoar ă eficacitatea întreprinderii în ce prive ște
utilizarea activelor de care dispune;
4) rate ale rentabilit ății, ce m ăsoar ă rezultatul global al managementului din perioada
dat ă de gestiune, precum și gradul de profitabilitate generat de vânz ările și investi țiile
făcute;
5) rate de cre ștere, menite s ă pun ă în eviden ță abilitatea firmei de a- și men ține pozi ția
ei economic ă în contextul cre șterii economice pe ansamblul economiei și respectiv
cel al sectorului s ău de activitate;
6) rate ale valorii de pia ță ale întreprinderii, care reprezint ă instrumente utile pentru a
măsura performan țele managementului întreprinderii. Ele, pe de o par te, evalueaz ă
58 J.F. Weston, E.F. Brigham, Managerial Finance, 7th edition, The Dryden Press, Illinois, 1981, pag. 3-27.
133 riscul la care se supune întreprinderea, iar pe de alt ă parte, capacitatea ei de a ob ține
profit.
În concep ția altor autori americani 59 ratele sunt structurate numai pe patru tipuri de b az ă,
și anume:
• rate ale lichidit ății, construite pe dou ă nivele: ale lichidit ății generale și lichidit ății
imediate ;
• rate ale gestion ării activelor;
• rate ale capacit ății de finan țare,
• rate ale rentabilit ății.
Din aceast ă structurare putem re ține ca idee de baz ă faptul c ă în managementul financiar
american se acord ă prioritate lichidit ății întreprinderii, respectiv capacit ății sale de a-și onora
obliga țiile pe termen scurt, ca expresie concentrat ă a modului în care se realizeaz ă echilibrul
financiar, precum și a modului de gestionare a activelor circulante, c a factor cauzal al gradului de
lichiditate. Acest aspect îns ă nu exclude și nu diminueaz ă importan ța celorlalte rate.
În managementul financiar francez ratele se structu reaz ă în trei mari categorii de
indicatori: 60
1) rate privind situa ția financiar ă, cuprinzând: rate ale structurii activelor și pasivelor; rate
ale finan ță rii; rate ale trezoreriei;
2) rate ale gestion ării capitalului, unde sunt incluse: rate ale rota ției capitalului total,
precum și ale componentelor sale (plasamentele în activ) re spectiv valorile de exploatare
(stocuri), valorile realizabile (clien ți și efecte comerciale primite); rate ale rota ției datoriei
fa ță de furnizori; rate ale rota ției fondului de rulment;
3) rate ale rentabilit ății, unde apar incluse: rate ale rentabilit ății capitalului; marje ale
profitului în cifra de afaceri; rate de rentabilita te ale ac țiunilor; rata de capitalizare
bursier ă, rata acoperirii dividendelor.
În cazul altor autori francezi 61 , se remarc ă faptul că, de și apare drept unanim ă p ărerea
delimit ării ratelor în tipuri de baz ă, totu și în ce prive ște num ărul și felul ratelor ce se include în
cadrul fiec ărui tip, opiniile difer ă consistent.
Ținând seama de punctele de vedere exprimate în leg ătur ă cu clasificarea ratelor și în
literatura de specialitate din țara noastr ă62 , consider c ă pentru analiza situa ției financiare a
întreprinderilor pot fi utilizate urm ătoarele categorii de rate:
• Rate de caracterizare a modalit ăților de realizare a echilibrului financiar pe terme n lung și pe
termen scurt:
59 G.. Philippatos, W.. Sihler, Financial management. Text and cases, Allyn and Bacon, Boston, 1987, pag.8-9.
60 B. Dervaux, A. Coulaud, Management. Controle de gestion. Dictionaire, Bordas, Paris, 1986, pag. 158.
61 J. Lochard, Les bases de l’analyse financière , Les Editions d’Organisation, 1997, pag. 55; E. Co hen, op. cit, pag.
303.
62 I. Mihai (coord.) – op. cit. ; Georgeta Vintil ă – op. cit. ; N. Georgescu – op. cit. ; H. Cristea, I. Talpo ș, D. Cosma –
Gestiunea financiar ă a întreprinderii, Ed. Mirton, Timi șoara, 1998, etc.
134 – rate de structur ă, care permit identificarea caracteristicilor majore ale s tructurii
situa țiilor financiare de sintez ă ale întreprinderii;
– rate de lichiditate și solvabilitate, care exprim ă capacitatea întreprinderii de a- și onora
obliga țiile de plat ă;
– rate de finan țare, care pun în eviden ță modalit ățile de finan țare a investi țiilor
strategice, de exploatare și de echilibru ale întreprinderii.
• Rate de gestiune, care m ăsoar ă eficien ța cu care firma î și utilizeaz ă resursele de care dispune;
• Rate de rentabilitate, care m ăsoar ă eficacitatea echipei manageriale.
5.2. Ratele de caracterizare a modalit ăților de realizare a echilibrului financiar
5.2.1. Rate de structur ă calculate pe baza situa țiilor financiare
Aceste rate pot fi analizate pe urm ătoarele categorii: rate de structur ă ale bilan țului; rate
de structur ă ale rezultatelor și rate de structur ă ale fluxurilor.
5.2.1.1. Rate de structur ă ale bilan țului
Ratele de structur ă patrimonial ă stabilesc ponderea unui post sau grupe de posturi de
activ sau pasiv în totalul bilan țului, oferind posibilitatea exprim ării bilan țului în procente.
Analiza acestor rate permite identificarea caracter isticilor majore ale structurii bilan țului și ofer ă
date cu privire la evolu țiile cele mai semnificative în timp ale acestora.
A. Analiza ratelor de structur ă ale activului
Ratele de structur ă ale activului reflect ă aspecte privind destina ția economic ă a
capitalurilor întreprinderii, apartenen ța sectorial ă, natura activit ății, capacitatea întreprinderii de
a-și modifica structura activului ca urmare a schimb ărilor conjuncturale și mai pu țin aspecte
legate de politica sa financiar ă. În sistemul ratelor de structur ă a activului, cele mai semnificative
ca valoare informativ ă și totodat ă mai recomandate de literatura de specialitate sunt : rata
imobiliz ărilor, rata stocurilor, rata crean țelor, rata disponibilit ăților.
Dac ă în dinamic ă ratele de structur ă ale activului prezint ă o tendin ță de cre ștere, ponderea
elementelor respective cre ște în total activ (ca efect al modific ării într-o propor ție mai mare a
valorii acestora în raport cu valoarea activului to tal dac ă tendin ța este de cre ștere, sau ca efect al
modific ării într-o propor ție mai mic ă a valorii lor în raport cu valoarea activului tota l dac ă
acestea evolueaz ă în sensul sc ăderii valorii lor), reflectând o situa ție favorabil ă dac ă este
determinat ă de accelerarea vitezei de rota ție a elementelor respective (realizarea unei cifre de
afaceri într-o propor ție superioar ă).
135 Dac ă în dinamic ă ratele de structur ă ale activului prezint ă o tendin ță de reducere, atunci
ponderea elementelor de activ scade fa ță de perioada sau perioadele precedente, situa ție apreciat ă
favorabil doar în condi țiile acceler ării vitezei de rota ție a acestora.
a) Rata activelor imobilizate (r Ai ), calculat ă ca raport între activele imobilizate și totalul
bilan țului, m ăsoar ă ponderea în totalul activului a elementelor patrim oniale aflate în mod
permanent la dispozi ția întreprinderii, reflectând și gradul de investire a capitalului în
întreprinderea respectiv ă.
100 total Activ e imobilizat Active rAi × =
Datorit ă con ținutului diferit al componentelor imobiliz ărilor, teoria și practica economic ă
recomandă determinarea unor rate complementare.
a1) Rata imobiliz ărilor corporale (r ic ) arat ă ponderea valorii activelor corporale în total
active:
100 total Activ corporale i Imobilizar ric × =
Rata indic ă și flexibilitatea întreprinderii în raport cu schimb ările cerin țelor pie ței sau a
tehnologiilor, capacitatea de a rezista în cazul un ei crize, o pondere ridicat ă a imobiliz ărilor
corporale f ăcând mai dificil de realizat o conversie a activelo r sale în disponibilit ăți.
Mărimea acestui indicator e determinat ă, în primul rând, de natura activit ății, înregistrând
valori ridicate în ramurile industriei grele și în cele care solicit ă echipamente importante ca
volum sau cost și valori sc ăzute în ramurile cu o slab ă dotare tehnic ă. Chiar și pentru
întreprinderile din acela și sector de activitate, rata imobiliz ărilor corporale ia valori diferite,
depinzând de op țiunile strategice ale fiec ăreia, de politica de dezvoltare, de condi țiile concrete în
care-și desf ăș oar ă activitatea.
Valorile acestei rate sunt influen țate și de politica întreprinderii:
– politica amortiz ării, în condi țiile lu ării în calcul a imobiliz ărilor nete;
– politica de finan țare, întreprinderea evitând efectuarea de investi ții necesare activit ății
sale prin apelarea la serviciilor ter ților sau prin închirierea echipamentului necesar.
Ca tendin ță , se apreciaz ă favorabil reducerea ratei activelor imobilizate și a celor
corporale, bineîn țeles în anumite limite impuse de sectorul de activi tate al întreprinderii, ceea ce
semnific ă o cre ștere a flexibilit ății firmei, a capacit ății ei de a se adapta la eventualele schimb ări
conjuncturale ale mediului economic.
a2) Rata imobiliz ărilor financiare (r if ) arat ă ponderea activelor financiare permanente în
total active, exprimând intensitatea rela țiilor financiare pe care întreprinderea analizat ă le-a
136 stabilit cu alte unit ăți, în special cu ocazia opera țiilor de cre ștere extern ă prin participa ții sau
investi ții de portofoliu.
100 total Activ financiare i Imobilizar rif × =
Mărimea ratei este strâns legat ă de m ărimea întreprinderii, având semnifica ție în analiz ă
pentru întreprinderile mari.
a3) Rata imobiliz ărilor necorporale arat ă ponderea valorii activelor intangibile în total
active, având semnifica ție pentru întreprinderile mari care au înregistrate în bilan ț importante
cheltuieli cu cercetarea – dezvoltarea, cheltuieli cu emiterea și vânzarea de ac țiuni și obliga țiuni,
brevete, licen țe, programe informatice.
100 total Activ e necorporal i Imobilizar rin × =
Pentru întreprinderile române ști valoarea și implicit ponderea imobiliz ărilor necorporale
este relativ mic ă, motiv pentru care în majoritatea lucr ărilor de specialitate aceast ă rat ă nu este
prezentat ă.
Rata activelor imobilizate poate fi exprimat ă ca o însumare a celor trei rate
complementare, în func ție de structura imobiliz ărilor:
in if ic Ai r r rAt In
At If
At Ic
At In If Ic
At Ai r + + = × + × + × = ×+ += × = 100 100 100 100 100
Factorii care determin ă modificarea ratei activelor imobilizate sunt:
– modificarea valorii activului total;
– modificarea activelor imobilizate, determinat ă de:
– evolu ția imobiliz ărilor corporale (ca elementul cel mai important al
imobiliz ărilor);
– evolu ția imobiliz ărilor financiare;
– evolu ția imobiliz ărilor necorporale.
b) Rata activelor circulante (r Ac ) arat ă ponderea pe care o de țin utiliz ările cu caracter ciclic în
totalul patrimoniului:
100 total Activ circulante Active rAc × =
137 Ca și în cazul activelor imobilizate, pentru procesul d e decizie opera țional se recomand ă
determinarea ratelor analitice ale activelor circul ante: rata stocurilor, rata crean țelor comerciale,
rata disponibilit ăților și plasamentelor.
b1) Rata stocurilor (r s) arat ă ponderea activelor circulante mai pu țin lichide în total
active:
100 total Activ Stocuri rs × =
Factorii care influen țeaz ă m ărimea acestei rate sunt:
– natura activit ății, rata stocurilor înregistrând valori mai ridicat e la întreprinderile din sfera
produc ției și distribu ției și sc ăzute în sfera serviciilor;
– durata ciclului de exploatare, rata stocurilor fiin d ridicat ă la întreprinderile cu ciclu de
exploatare lung și invers;
– factori conjuncturali și condi țiile pie ței, stocurile fiind mari într-o faz ă de recesiune
conjunctural ă și reduse în faza de expansiune economic ă, de asemenea anumite elemente
speculative putând determina o majorare a stocurilo r, respectiv o diminuare a acestora.
Interpretarea evolu ției în timp a stocurilor necesit ă corelarea cu nivelul activit ății,
admi țându-se ca justificat ă cre șterea stocurilor doar dac ă are loc cre șterea volumului de activitate
(accelerarea vitezei de rota ție a stocurilor): I CA >I S (unde I CA este indicele cifrei de afaceri și I S
este indicele stocurilor).
Încetinirea rota ției stocurilor, formarea stocurilor f ără mi șcare sau cu mi șcare lent ă se
apreciaz ă negativ datorit ă dificult ăților de transformare în lichidit ăți, cu consecin țe negative
asupra solvabilit ății întreprinderii.
Stocurile fiind formate dintr-o serie de elemente: materii prime, produc ție neterminat ă,
produse finite, m ărfuri, etc., rata stocurilor poate fi, la rândul ei , descompus ă în rate analitice:
rata materiilor prime, rata produc ției neterminate, rata produselor finite, rata stocu rilor de
mărfuri. Valorile acestor rate difer ă în func ție de natura activit ății: la întreprinderile din
sectoarele productive, cu ciclu de exploatare lung, rata produc ției neterminate înregistreaz ă
valori ridicate, în timp ce la întreprinderile come rciale este preponderent ă rata stocurilor de
mărfuri.
b2) Rata crean țelor comerciale (r cr ) arat ă ponderea crean țelor în activele totale:
100 total Activ comerciale Creante rcr × =
Mărimea acestei rate este determinat ă de domeniul de activitate, de natura clien ților (alte
întreprinderi, popula ție, etc.) și de termenele de plat ă pe care întreprinderea le acord ă clientelei
sale. Ea înregistreaz ă valori foarte sc ăzute sau nule pentru întreprinderile aflate în cont act direct
138 cu o clientel ă numeroas ă ce î și achit ă cump ărăturile în numerar (comer ț cu am ănuntul, prest ările
de servicii c ătre popula ție etc.) și valori mai ridicate în cazul rela țiilor dintre întreprinderi, unde
decont ările nu se realizeaz ă în numerar.
Pentru eviden țierea unor aspecte analitice cu implica ții asupra echilibrului unei firme,
este util ă aprofundarea analizei crean țelor, având în vedere: natura crean țelor, certitudinea
realiz ării și termenul de realizare a acestora.
b3) Rata disponibilit ăților b ăne ști și investi țiilor financiare pe termen scurt (rata activelor
de trezorerie)
Aceast ă rat ă poate fi determinat ă prin însumarea a dou ă rate distincte: rata
disponibilit ăților și rata investi țiilor financiare pe termen scurt:
ifts ddp
r rr
+ = × + × == ×+=
100 total Activ scurt termen pe financiare Investitii 100 total Activ itati Disponibil 100 total Activ scurt termen pe financiare Investitii itati Disponibil
Mai important ă este rata disponibilit ăților care reflect ă ponderea disponibilit ăților b ăne ști
în patrimoniul firmei. Analiza acestei rate trebuie f ăcut ă cu aten ție, deoarece informa țiile
furnizate pot fi incorecte, chiar m ărimea disponibilit ăților putând avea o dubl ă semnifica ție: o
valoare ridicat ă a disponibilit ăților poate reflecta o situa ție favorabil ă în termeni de echilibru
financiar, dar poate însemna și faptul c ă întreprinderea de ține unele resurse ineficient utilizate.
De asemenea, disponibilit ățile pot înregistra varia ții mari în intervale foarte scurte: în câteva zile
încas ările pot s ă creasc ă foarte mult datorit ă unor intr ări importante de fonduri sau, dimpotriv ă,
să scad ă ca urmare a unor pl ăți foarte concentrate în timp.
Rata activelor circulante, la rândul s ău, poate fi exprimat ă ca o însumare a celor trei rate
complementare, în func ție de structura activelor circulante:
dp cr s Ac r rrAt Dp
At Cr
At S
At Dp Cr S
At Ac r + += × + × + × = ×+ += × = 100 100 100 100 100
Factorii care determin ă modificarea ratei activelor circulante sunt:
– modificarea valorii activului total;
– modificarea activelor circulante, determinat ă de:
– evolu ția stocurilor;
– evolu ția crean țelor;
– evolu ția disponibilit ăților b ăne ști și plasamentelor.
139 B. Analiza ratelor de structur ă ale pasivului
Ratele de structur ă ale pasivului, furnizând informa ții referitoare la structura resurselor
(proprii, împrumutate, atrase) și la termenele de exigibilitate a acestora (lung, m ediu și scurt),
permit aprecierea politicii financiare a întreprind erii.
Principalele rate privind structura pasivului sunt:
a) Rata stabilit ății financiare (r sf ) sau rata finan ță rii permanente reflect ă ponderea de ținut ă de
capitalul permanent de care întreprinderea dispune în mod stabil (pe o perioad ă mai mare de un
an) în patrimoniul total:
100 total Pasiv permanent Capital rsf × =
unde: Capitalul permanent = Capital propriu + Dator ii pe termen mediu și lung
Pentru o întreprindere industrial ă se consider ă o valoare normal ă a acestei rate în jur de
66%.
Dac ă analizat ă în dinamic ă rata înregistreaz ă o tendin ță de cre ștere, aceasta semnific ă
cre șterea ponderii capitalurilor permanente în totalul surselor de finan țare, situa ție favorabil ă
dac ă majorarea capitalului permanent în raport cu total ul pasivului se datoreaz ă cre șterii
capitalurilor proprii într-un ritm superior datorii lor pe termen mediu și lung.
Dac ă rata înregistreaz ă o tendin ță de sc ădere, aceasta semnific ă reducerea ponderii
capitalurilor permanente în totalul surselor de fin an țare, situa ție favorabil ă dac ă este determinat ă
de reducerea datoriilor pe termen mediu și lung, f ără ca acestea s ă scad ă sub anumite limite dac ă
întreprinderea beneficiaz ă de efectul de levier.
Complementar ratei stabilit ății financiare se poate calcula rata finan ță rii curente sau rata
îndator ării curente (r îc ) care m ăsoar ă ponderea datoriilor pe termen scurt în totalul res urselor de
finan țare:
100 × =Pt Dts rîc
Se consider ă o valoarea normal ă a acestei rate în jur de 33%.
b) Rata autonomiei financiare poate fi calculat ă în dou ă modalit ăți:
b1) Rata autonomiei financiare globale (r afg ) – care arat ă propor ția din patrimoniul întreprinderii
finan țat ă pe baza surselor proprii, exprimând gradul de inde penden ță financiar ă a întreprinderii.
100 total Pasiv propriu Capital rafg × =
140
Mărimea acestei rate difer ă de la un caz la altul, în primul rând în func ție de politica
financiar ă a întreprinderii respective. Din cauza condi țiilor diferite în care- și desf ăș oar ă
activitatea întreprinderile, este dificil de stabil it o m ărime de referin ță a acestei rate. Totu și,
majoritatea speciali știlor recomand ă ca satisf ăcătoare pentru echilibrul financiar: r afg > 1/3
(>33%).
Când în dinamic ă r afg prezint ă o tendin ță de cre ștere, are loc cre șterea autonomiei
financiare globale a întreprinderii ca urmare a mod ific ării capitalurilor proprii într-un ritm
superior totalului resurselor, situa ție favorabil ă mai ales dac ă cre șterea capitalurilor proprii se
realizeaz ă pe seama cre șterii rezultatului exerci țiului.
Când r afg prezintă o tendin ță de sc ădere, are loc reducerea autonomiei financiare a
întreprinderii ca urmare a sc ăderii ponderii capitalurilor proprii în totalul res urselor.
b2) Rata autonomiei financiare la termen (r aft ) este mai semnificativ ă decât precedenta deoarece
permite aprecieri mai exacte prin luarea în conside rare a structurii capitalului permanent și arat ă
gradul de independen ță financiar ă a unit ății pe termen lung.
Se poate calcula dup ă rela țiile:
(1) 100 permanent Capital propriu Capital raft × =
Rata astfel calculat ă reflect ă propor ția în care capitalurile proprii particip ă la formarea
capitalului permanent; pentru asigurarea autonomiei financiare, capitalul propriu trebuie s ă
reprezinte cel pu țin jum ătate din cel permanent, deci r aft(1) > 50%.
(2) 100 lung si mediu termen pe Datorii propriu Capital raft × =
În acest caz rata arat ă m ăsura în care capitalurile proprii pot acoperi dator iile pe termen
mediu și lung. Pe baza acestei rela ții, autonomia financiar ă este asigurat ă când capitalul propriu
este egal sau mai mare comparativ cu datoriile la t ermen, prin urmare r aft(2) > 100%.
Cre șterea ratei autonomiei financiare la termen semnifi c ă o situa ție favorabil ă și se
datoreaz ă unui ritm mai mare de cre ștere a capitalurilor proprii în raport cu datoriile pe termen
mediu și lung sau cre șterii capitalurilor proprii și reducerii capitalurilor permanente.
Reducerea ratei este considerat ă normal ă în perioadele de contractare a unor noi
împrumuturi pe termen mediu și lung, cu condi ția ca întreprinderea s ă beneficieze de efectul de
levier.
141 c) Rata de îndatorare caracterizeaz ă dependen ța financiar ă a întreprinderii și gradul de risc al
politicii sale financiare și poate fi calculat ă în mai multe modalit ăți:
c1) Rata de îndatorare global ă (r îg ) – măsoar ă ponderea datoriilor în totalul surselor de finan țare:
100 total Pasiv totale Datorii rig × =
Aceast ă rat ă trebuie s ă fie subunitar ă (<66%), îndep ărtarea de 100% semnificând o
reducere a îndator ării firmei, respectiv o cre ștere a autonomiei financiare.
c2) Rata de îndatorare la termen (r ît ) se poate determina cu rela țiile:
(1) 100 permanent Capital lung si mediu termen pe Datorii rit × =
Calculat ă în acest mod, r ît reflect ă propor ția în care datoriile pe termen mediu și lung
particip ă la formarea capitalurilor permanente, valoarea rat ei fiind considerat ă normal ă dac ă r it <
50%.
(2) 100 propriu Capital lung si mediu termen pe Datorii rit × =
Cea de-a doua rela ție de calcul a ratei de îndatorare la termen arat ă raportul în care se afl ă
datoriile pe termen lung fa ță de capitalurile proprii și are o semnifica ție mai larg ă în teoria și
practica economic ă deoarece permite eviden țierea m ăsurii în care întreprinderea recurge la a șa-
zisul “efect de levier”. De asemenea, permite aprec ierea capacit ății de îndatorare a unei firme.
Capacitatea de îndatorare este saturat ă când r ît(2) se apropie de 100%. Posibilit ățile de îndatorare
vor fi cu atât mai mari cu cât aceast ă rat ă este mai sc ăzut ă.
5.2.1.2. Rate de structur ă ale realiz ărilor și rezultatelor
Aceste rate reflect ă ponderea diferitelor elemente de venituri și cheltuieli în total venituri
sau total cheltuieli, precum și structura unor solduri sau rezultate intermediare .
Se pot construi rate de tipul: rate de structur ă ale principalelor solduri intermediare; rate
de structur ă ale veniturilor și cheltuielilor, în special cele aferente activit ății de exploatare.
Ratele de structur ă ale produc ției exerci țiului ofer ă informa ții despre modul de
valorificare a acesteia:
– rata produc ției vândute arat ă ponderea de ținut ă în produc ția exerci țiului de produc ția
destinat ă clien ților;
142 – rata produc ției stocate exprim ă ponderea varia ției stocurilor în produc ția exerci țiului,
cre șterea acesteia eviden țiind cre șterea riscului de nevandabilitate a produselor;
– rata produc ției imobilizate arat ă ponderea produc ției valorificate pentru nevoile
proprii ale firmei în totalul produc ției exerci țiului.
Ratele de structur ă ale valorii ad ăugate reflect ă modul în care aceasta asigur ă
remunerarea participan ților direc ți și indirec ți la activitatea economic ă a întreprinderii:
– rata de remunerare a personalului: ;100 adaugata Valoarea personalul cu Cheltuieli ×
– rata de remunerare a statului: ;100 adaugata Valoarea taxe si impozite cu Cheltuieli ×
– rata de remunerare a creditorilor: ;100 adaugata Valoarea dobanzi cu Cheltuieli ×
– rata de remunerare a ac ționarilor: ;100 adaugata Valoarea Dividende ×
– rata de remunerare a întreprinderii: ;100 adaugata Valoarea are Autofinant ×
Ratele de structur ă sau de prelevare ale excedentului brut de exploata re eviden țiaz ă
componen ța pe elemente de autofinan țare, respectiv modul de utilizare a unei p ărți a EBE:
– rata rezultatului exploat ării = 100 EBE i exploatari Rezultatul × ;
– rata amortiz ării = 100 EBE a amortizare cu Cheltuieli × ;
– rata prelev ării cheltuielilor financiare = 100 EBE financiare Cheltuieli × ;
– rata prelev ării dividendelor = 100 EBE Dividende × .
143 Ratele de structur ă ale rezultatului brut al exerci țiului eviden țiaz ă ponderea și
inciden ța rezultatelor activit ăților de exploatare, financiare și extraordinare asupra rezultatului
final, putându-se urm ări în acela și timp modul de formare a veniturilor totale și cheltuielilor
totale pe categorii de venituri, respectiv categori i de cheltuieli: ponderea veniturilor /
cheltuielilor din exploatare, financiare, extraord inare în total venituri, respectiv total cheltuieli .
Ratele de structur ă ale rezultatului brut al exerci țiului sunt:
– rata rezultatului exploat ării, exprimând ponderea rezultatului din exploatare în
rezultatul brut total, care trebuie s ă de țin ă o pondere covâr șitoare în rezultatul brut și
să înregistreze o tendin ță de cre ștere;
– rata rezultatului financiar, reflectând ponderea re zultatului financiar în rezultatul brut
total, care ar trebui s ă indice o contribu ție pozitiv ă a rezultatului financiar la
formarea rezultatului brut și s ă nu reflecte un consum al rezultatului din exploata re;
– rata rezultatului extraordinar, ar ătând ponderea rezultatului extraordinar în rezultat ul
brut, care în mod normal ia valoarea zero sau de ține o pondere nesemnificativ ă.
Pentru activitatea previzional ă intereseaz ă în principal structura cheltuielilor din
exploatare.
5.2.1.3. Rate de structur ă ale fluxurilor de trezorerie
Aceste rate reflect ă contribu ția diferitelor categorii de fluxuri de trezorerie l a formarea
fluxului net global, precum și m ăsura în care fluxurile poten țiale de trezorerie s-au transformat în
fluxuri reale. Astfel de rate sunt: 63
• Rata fluxului de trezorerie din exploatare – arat ă raportul dintre fluxul net de trezorerie din
exploatare și fluxul de numerar total, în cazul unei valori sup raunitare, reflectând o varia ție a
trezoreriei din afara exploat ării (din activitatea de investi ții sau de finan țare) negativ ă,
respectiv ponderea fluxului net de trezorerie din e xploatare în total fluxuri de numerar, în
cazul înregistr ării unei valori subunitare.
tal numerar to de Flux exploatare din e trezoreri de net Flux rFTE =
Cu cât valoarea ratei este mai mare și în cre ștere, cu atât situa ția este considerat ă mai
favorabil ă.
În cazul înregistr ării de valori subunitare ale acestei rate, se poate calcula rata fluxului de
trezorerie din investi ții respectiv rata fluxului de trezorerie din finan țare, pentru a eviden ția
contribu ția acestor activit ăți la formarea fluxului de numerar global.
144 • Rata de generare trezorerie de exploatare din exced ent brut de exploatare – arat ă raportul în
care din excedent brut de exploatare se genereaz ă trezorerie efectiv ă aferent ă exploat ării.
EBE NFRE EBE ∆−= =exploatare de brut Excedent exploatare din e trezoreri de net Flux rGTE
Valoarea subunitar ă a ratei arat ă generarea de flux de trezorerie din exploatare poz itiv,
mai mic în raport cu excedentul brut din exploatare , ca urmare a cre șterii nevoii de fond de
rulment de exploatare. Valoarea supraunitar ă a ratei indic ă generarea unui flux de trezorerie de
exploatare mai mare decât excedentul brut de exploa tare, ca urmare a varia ției negative a
necesarului de fond de rulment de exploatare.
• Rata de acoperire a capacit ății de autofinan țare – arat ă propor ția în care capacitatea de
autofinan țare este sus ținut ă prin lichidit ățile efectiv existente la nivelul întreprinderii,
valoarea subunitar ă a ratei reflectând o sus ținere par țial ă a capacit ății de finan țare prin
lichidit ăți.
are autofinant de a Capacitate net total numerar de Flux rCAF =
• Rata de acoperire a autofinan ță rii – arat ă m ăsura în care autofinan țarea este sus ținut ă prin
lichidit ățile existente în întreprindere, o valoarea subunita r ă reflectând o acoperire
insuficient ă a autofinan ță rii, iar o valoare supraunitar ă indicând și partea din capacitatea de
autofinan țare destinat ă distribuirii de dividende.
are Autofinant net total numerar de Flux rAf =
5.2.2. Rate de lichiditate și solvabilitate
În literatura de specialitate ratele de lichiditat e sunt cunoscute și sub denumirea de rate de
trezorerie și au rolul de a m ăsura capacitatea de plat ă a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe
termen scurt a acesteia.
În termeni de echilibru financiar, prin lichiditate se în țelege capacitatea întreprinderii de
a-și acoperi obliga țiile pe termen scurt cu ajutorul activelor circulan te.
Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:
63 L. Eros-Stark, M. Pantea, Analiza situa ției financiare a firmei. Elemente teoretice. Studiu de caz, Ed. Economic ă,
Bucure ști, 2001, pag. 182-185.
145
a) Rata lichidit ății curente sau generale (r lc ) reflect ă capacitatea întreprinderii de a- și acoperi
obliga țiile pe termen scurt prin transformarea tuturor act ivelor circulante în lichidit ăți și se
determin ă prin raportarea valorii activelor curente (circula nte) la valoarea pasivelor curente
(obliga țiilor pe termen scurt).
curente Pasive curente Active rlc =
Lichiditatea general ă se apreciaz ă favorabil ă când rata lichidit ății curente are o m ărime
supraunitar ă (cuprins ă între 2 și 2,5) 64 , în jurul valorii 2 65 , valoarea minim ă acceptabil ă fiind 1.
Valoarea supraunitar ă a acestei rate este expresia existen ței unui fond de rulment
financiar (calculat pe baza p ărții de jos a bilan țului) care îi permite întreprinderii s ă fac ă fa ță
anumitor deregl ări care pot apare în mi șcarea activelor circulante sau unor deterior ări ale valorii
acestora. De asemenea situa ția poate sugera o blocare nerentabil ă a fondurilor în stocuri greu
vandabile sau crean țe incerte.
Când valoarea acestei rate este subunitar ă, înseamn ă c ă datoriile exigibile pe termen scurt
nu sunt acoperite în principiu de activele circulan te, iar fondul de rulment financiar are o valoare
negativ ă. Situa ția întreprinderii devine riscant ă, ea fiind în postura de a înregistra pl ăți restante,
cu influen ță negativ ă asupra fluxurilor întreprinderii.
Trebuie evitat ă o evolu ție descendent ă a lichidit ății, deoarece aceasta eviden țiaz ă o
activitate în declin a întreprinderii, fapt ce dete rmin ă creditorii s ă devin ă circumspec ți în ceea ce
prive ște acordarea de noi împrumuturi.
b) Rata lichidit ății rapide (r lr ) exprim ă capacitatea întreprinderii de a- și onora datoriile pe
termen scurt din acele active circulante care pot f i transformate rapid în lichidit ăți, adic ă din
crean țe și disponibilit ăți.
Ca modalitate de calcul, rata lichidit ății curente (r lr ) se poate determina astfel:
– prin sc ăderea valorii stocurilor din valoarea activelor cir culante și împ ărțirea diferen ței astfel
ob ținute la valoarea pasivelor curente:
curente Pasive Stocuri – circulante Active rlr =
– prin raportarea sumei crean țelor și disponibilit ăților la pasivele curente:
64 Normele metodologice nr. 181061/1995 privind întoc mirea bugetului de venituri și cheltuieli de c ătre regiile
autonome și societ ățile comerciale cu capital de stat.
65 OMF nr. 94/2001.
146
curente Pasive itati Disponibil Creante rlr +=
Mărimea optim ă a lichidit ății rapide este considerat ă a fi între 0,8 și 1 sau chiar între 0,65
și 1, fiind necesar ă interpretarea cu pruden ță a m ărimii acesteia prin luarea în calcul a unor
aspecte privind corela ția dintre viteza de rota ția a crean țelor și a furnizorilor, structura crean țelor
(num ăr de clienți, ponderea lor în totalul crean țelor etc.).
c) Rata lichidit ății imediate (r li ) măsoar ă capacitatea întreprinderii de rambursare a datorii lor
pe termen scurt, utilizând disponibilit ățile existente, fiind cunoscut ă și sub denumirea de
trezorerie la vedere.
scurt termen pe Datorii itati Disponibil rli =
Pentru func ționarea normal ă a întreprinderii se consider ă c ă lichiditatea imediat ă trebuie
să fie mai mare de 0,3 66 . Un nivel ridicat al ratei indic ă o lichiditate ridicat ă, dar care poate fi
consecin ța unei utiliz ări mai pu țin performante a resurselor disponibile. O valoarea redus ă a ratei
lichidit ății imediate poate fi compatibil ă cu men ținerea echilibrului financiar, dac ă întreprinderea
minimizeaz ă valoarea încas ărilor sale, de ținând în schimb valori de plasament, crean țe, stocuri
ușor mobilizabile, în concordan ță cu exigibilitatea datoriilor imediate.
Ratele de lichiditate prezint ă inconvenientul c ă se bazeaz ă pe o valoare static ă, preluat ă
din bilan ț și nu ofer ă informa ții cu privire la fluxurile monetare degajate de act ivitatea
întreprinderii. Aceast ă problem ă poate fi remediat ă luând în calcul cash-flow-ul, plecând de la
premisa c ă documentele de sintez ă con țin și un tablou al fluxurilor de trezorerie. Dac ă acest
document nu este întocmit, nefiind obligatoriu pent ru toate întreprinderile, pot ap ărea probleme
legate de definirea, calculul și interpretarea no țiunii de cash-flow.
Solvabilitatea reflect ă capacitatea întreprinderii de a face fa ță tuturor datoriilor sale. În
func ție de nivelul la care se consider ă datoriile, pot fi construite mai multe rate de sol vabilitate:
a) rata solvabilit ății globale sau generale (r sg ) exprim ă în ce m ăsur ă datoriile totale sunt
acoperite de c ătre activele totale ale întreprinderii în cazul fal imentului și se determin ă cu rela ția:
aferente dobanzile inclusiv totale Datorii total Activ rsg =
147 Rata solvabilit ății globale exprim ă securitatea de care se bucur ă creditorii pe termen lung
și scurt, precum și marja de creditare a întreprinderii. Se consider ă c ă m ărimea asiguratorie a
ratei este 3 – 4, deoarece în caz de lichidare a în treprinderii, valoarea de lichidare a activelor est e
inferioar ă valorii contabile, de și în unele lucr ări 67 se apreciaz ă c ă o valoare mai mare de 1,5
semnific ă faptul c ă întreprinderea are capacitatea de a- și onora obliga țiile fa ță de ter ți; o valoarea
situat ă sub acest nivel eviden țiaz ă riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de
fonduri puse la dispozi ția întreprinderii.
b) rata solvabilit ății patrimoniale (r sp ) exprim ă gradul în care capitalul social (Cs) asigur ă
acoperirea obliga țiilor de plat ă pe termen lung (împrumuturile pe termen lung – Itm l și aportul
ac ționarilor sau asocia ților – Cs) și se determin ă cu rela ția:
Itml Cs Cs rsp +=
Se consider ă c ă nivelul normal pentru aceast ă rat ă este de 0,4 – 0,6, limita minim ă fiind
considerat ă 0,3.
c) rata solvabilit ății financiare (r sol f ) – arat ă m ăsura în care datoriile financiare totale pot fi
acoperite de activul total.
fin Dat At rf sol =
Se consider ă un nivel acceptabil al ratei o valoare mai mare de 2, sub acest nivel existând
pericolul incapacit ății de plat ă.
d) capacitatea de rambursare a datoriilor(c rd ) – arat ă m ăsura în care datoriile întreprinderii
pot fi acoperite din resursele poten țiale sau efective de autofinan țare, nivelul considerat optim
fiind 1, iar nivelul minim 0,33.
totale Datorii are) Autofinant (EBE; CAF crd =
e) rata de acoperire a serviciului datoriei (r sd ) arat ă m ăsura în care întreprinderea acoper ă rata
creditelor pe termen mediu și lung, inclusiv dobânda aferent ă, din profitul net și amortizare,
determinându-se cu rela ția:
66 D. M ărgulescu și colectiv, Diagnostic economico-financiar, Ed. Romcart, Bucure ști, 1994, pag. 277.
67 N. Georgescu, op. cit., pag. 212.
148 Dc Rc Div – A Pn rsd ++=
unde: Pn – profit net;
A – amortizare;
Div – dividende;
Rc – rata de rambursare a creditului;
Dc – dobânda scadent ă aferent ă creditului.
Se consider ă c ă nivelul normal al ratei este în jur de 3, m ărimea minim ă fiind considerat ă
2.
f) rata de acoperire a dobânzilor (r ad ) – exprim ă propor ția în care profitul acoper ă valoarea
dobânzilor și dividendelor preferen țiale.
ale preferenti Dividende Dobanzi curent Profit rad +=
Valoarea acestui indicator trebuie s ă fie mai mare de 2, avându-se în vedere în
interpretarea indicatorului și variabilitatea profitului curent în timp.
5.2.3. Rate de finan țare
Aceste rate caracterizeaz ă modalit ățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung
și scurt, eviden țiind importan ța îndator ării asupra gestiunii financiare a întreprinderii, p recum și
principalele muta ții intervenite în structura surselor, generate de s chimb ările interne și de
interac țiunea cu mediul.
Principalele rate de finan țare pot fi considerate urm ătoarele:
a) Rata de finan țare stabil ă sau rata de finan țare a imobiliz ărilor (r fi ) – eviden țiaz ă
măsura în care resursele permanente acoper ă utiliz ările permanente, constituind un indicator
echivalent fondului de rulment în m ărime absolut ă.
Ținând seama de formele fondului de rulment, pot fi determinate dou ă rate:
– rata de finan țare a imobiliz ărilor din surse permanente (r fpm ):
nete e imobilizat Active permanente Capitaluri rfpm = când fondul de rulment este determinat în optica l ichiditate
– exigibilitate.
149 brute e imobilizat Active durabile Resurse rfpm = când fondul de rulment este determinat în optica
func țional ă.
O valoare supraunitar ă semnific ă faptul c ă imobiliz ările au fost finan țate din capitaluri
permanente, existând un surplus de surse permanente care constituie fondul de rulment.
Cre șterea valorii raportului indic ă o ameliorare a structurii de finan țare, în timp ce diminuarea
acestuia exprim ă o deteriorare a situa ției.
– rata de finan țare a imobiliz ărilor din capitaluri proprii (r fpr ), care se impune a fi supraunitar ă.
imobilzate Active proprii Capitaluri rfpr =
b) Rata finan ță rii ciclice (r fc ) – reflectă m ăsura în care resursele financiare temporare
acoper ă utiliz ările temporare:
curente Active curente Pasive rfc =
– dac ă r fc >1, activele curente sunt finan țate integral din resurse curente și exist ă un necesar de
fond de rulment negativ;
– dac ă r fc <1, activele curente sunt finan țate par țial din resurse curente, diferen ța neacoperit ă
reprezentând nevoia de fond de rulment.
c) Rata de finan țare a NFR din FR m ăsoar ă propor ția în care nevoia de fond de rulment
(nevoi ciclice neacoperite) este acoperit ă pe seama excedentului de resurse permanente.
rulment de fond de Nevoia rulment de Fond rfNFR =
Dac ă r fNFR >1, fondul de rulment finan țeaz ă integral nevoia de fond de rulment și se
creeaz ă trezorerie net ă pozitiv ă.
Dac ă r fNFR <1, fondul de rulment finan țeaz ă par țial nevoia de fond de rulment, diferen ța
finan țându-se pe seama creditelor pe termen scurt, trezor erie fiind negativ ă.
d) Rata creditelor de trezorerie (r CT ), complementar ă ratei de finan țare a NFR,
măsoar ă gradul în care întreprinderea angajeaz ă credite bancare pe termen scurt pentru a acoperi
nevoia de fond de rulment, calculându-se când r fNFR <1.
rulment de fond de Nevoia e trezoreri de Credite rCT =
150
5.3. Ratele de gestiune
Ratele de gestiune m ăsoar ă gradul de eficacitate cu care firma utilizeaz ă resursele pe care
le are la dispozi ție. Toate aceste rate presupun compara ții între cifra de afaceri și diferite
elemente ale activelor sau pasivelor, construc ția lor pornind de la ideea c ă trebuie s ă existe un
echilibru ra țional între cifra de afaceri și elementele de activ și pasiv ale firmei.
Ratele de gestiune, cunoscute și sub denumirea de rate de rota ție, m ăsoar ă viteza de
transformare a activelor în lichidit ăți, cât și cea de reînnoire a datoriilor. Aceste rate au ca
element comun cifra de afaceri, cu ajutorul lor det erminându-se viteza de rota ție a bunurilor reale
și a celor financiare (crean țe sau datorii).
Măsurarea vitezei de rota ție se realizeaz ă cu ajutorul a doi indicatori:
• Num ărul de rota ții (nr ) – care arat ă de câte ori se rote ște elementul de activ ( EA) sau de pasiv
(EP) analizat prin cifra de afaceri în perioada de ges tiune:
Pasiv de sau Activ de Element CA nr=
• Durata în zile a unei rota ții (dz ) – care arat ă durata medie în care elementul analizat parcurge
întreg ciclul economic și reapare în forma b ăneasc ă ini țial ă:
TCA Pasiv de sau Activ de Elementul dz × =
unde:
T – perioada de gestiune pentru care se face analiza , exprimându-se în num ărul de zile
calendaristice ale perioadei respective (lun ă, trimestru, semestru, an).
Accelerarea vitezei de rota ție, concretizat ă în cre șterea num ărului de rota ții sau
diminuarea duratei în zile a unei rota ții, înseamn ă:
– reducerea necesarului absolut și/sau relativ de resurse pentru realizarea unui anu mit
nivel al cifrei de afaceri;
– ob ținerea unei cifre de afaceri mai mari la un consum dat de resurse.
Încetinirea vitezei de rota ție, concretizat ă în diminuarea num ărului de rota ții sau cre șterea
duratei în zile a unei rota ții, înseamn ă:
– cre șterea necesarului absolut și/sau relativ de resurse pentru realizarea unui anu mit
nivel al cifrei de afaceri;
– ob ținerea unei cifre de afaceri mai mici la un consum dat de resurse.
151 Ratele exprimate sub forma duratelor de rota ție au o putere informativ ă superioar ă tuturor
indicatorilor utiliza ți în analiz ă (exprima ți în m ăsuri absolute, dar și în m ărimi relative).
Utilizând rela ția de calcul ce exprim ă durata de rota ție global ă a capitalurilor prin cifra de afaceri
și procedând la descompunerea activului, respectiv a datoriilor, în componentele valorice ale
cifrei de afaceri, se ob țin durate de rota ție specifice fiec ărui element de activ sau de pasiv în
raport cu ponderea corespunz ătoare din cifra de afaceri.
Sistemul de rate exprimate în num ăr de zile sunt cunoscute sub denumirea de rate
cinetice . Aceste rate au o putere informativ ă superioar ă atât prin gradul de ridicat de
comparabilitate, cât și prin forma lor de exprimare.
Ratele cinetice se exprim ă prin înmul țirea duratei rota ției fiec ărui post din bilan ț cu
coeficientul de ponderare corespunz ător. Ansamblul corelat al acestor rate formeaz ă un sistem de
indicatori dinamici, care reflect ă fidel echilibrul financiar al întreprinderii.
afaceri de Cifra CA ale valorice Componente
CA ale valorice Componente datorii sau activ de Elemente 360 360 afaceri de Cifra (Datorii) Active × × = ×
Durata de rota ție global ă = Durata de rota ție specific ă x Rata de structur ă
a elementului respectiv (Ponderea elementului în cifra de
afaceri)
5.3.1. Ratele de gestiune general ă a activelor și pasivelor
Principalele rate analizate în cadrul acestei grupe sunt:
a) viteza de rota ție a activului – reflect ă eficien ța utiliz ării tuturor bunurilor firmei și se
calculeaz ă cu rela țiile:
TCA At d sau At CA nAt At z r × = =
unde:
nr At – num ărul de rota ții a activului total ( At);
CA – cifra de afaceri;
dz At – durata în zile a unei rota ții a activului total.
Cre șterea vitezei de rota ție a activului semnific ă cre șterea eficien ței utiliz ării activelor,
cre șterea gradului de lichiditate a acestuia (reducerea duratei de recuperare sub form ă b ăneasc ă),
îmbun ătățirea structurii activelor în corela ție cu specificul activit ății.
Reducerea vitezei de rota ție are ca efect principal cre șterea gradului de imobilizare a
activelor.
Aceste efecte sunt valabile și pentru activele imobilizate și cele circulante.
152
b) viteza de rota ție a activelor imobilizate – reflect ă eficien ța utiliz ării imobiliz ărilor, fiind
denumit ă și indicator de intensitate a capitalului.
TCA Ad sau ACA niz
irAi Ai × = =
Luând în considerare numai o parte a activelor imob ilizate, și anume imobiliz ările
corporale, care determin ă capacitatea de produc ție a agentului economic, se poate determina
viteza de rota ție a imobiliz ărilor corporale ce m ăsoar ă eficien ța utiliz ării de c ătre firm ă a
ma șinilor, utilajelor și echipamentelor.
TCA Ic dz sau Ic CA nr Ic Ic × = =
În situa ția în care rata de rota ție a imobiliz ărilor corporale este folosit ă pentru efectuarea
de compara ții între întreprinderile din aceea și ramur ă de activitate, apare o problem ă determinat ă
de faptul c ă imobiliz ările corporale sunt înregistrate în contabilitate la valoarea lor istoric ă.
Infla ția face ca valoarea contabil ă a multor active, achizi ționate în trecut, s ă fie sub valoarea lor
real ă. Dac ă se compar ă o firm ă veche ce și-a achizi ționat majoritatea activelor cu mul ți ani în
urm ă, cu o firm ă nou ă care și-a achizi ționat activele de curând, la pre țuri actuale ale pie ței, în
urma calculului rezult ă c ă firma mai veche are o rota ție a activelor mai bun ă decât firma mai
nou ă, ceea ce nu corespunde realit ății.
O alt ă problem ă o constituie valoarea imobiliz ărilor ce trebuie luat ă în calcul: brut ă sau
net ă. Masa imobiliz ărilor nete este afectat ă de modul de calcul al amortiz ării, în timp ce
imobiliz ările brute reprezint ă elemente cu caracter istoric, ce afecteaz ă valoarea numitorului.
Problema în cauz ă trebuie abordat ă din dou ă puncte e vedere, și anume:
– din punct de vedere financiar se recomand ă a se lua în calcul imobiliz ările nete, acestea
recuperându-se pe calea amortiz ării;
– din punct de vedere economic este de preferat ca nu mitorul s ă-l reprezinte suma
imobiliz ărilor brute.
c) viteza de rota ție a activelor circulante – exprim ă num ărul de rota ții sau durata medie a unei
rota ții efectuate de activele circulante prin cifra de a faceri.
T sau CA nr Ac × = =CA Ac dz Ac Ac
Viteza de rota ție a activului total se poate analiza utilizând mod elul:
153
Ac Ai At dz dz TCA Ac TCA Ai TCA Ac Ai TCA At dz + =× +× =×+=× =
Factorii care determin ă modificarea vitezei de rota ție a activelor sunt:
– modificarea cifrei de afaceri;
– modificarea activului total, determinat ă de:
– evolu ția activelor imobilizate;
– evolu ția activelor circulante.
d) viteza de rota ție a capitalurilor proprii (Cpr ) – arat ă num ărul de “refolosiri” a capitalului
propriu pe seama cifrei de afaceri într-o perioad ă dat ă de gestiune.
TCA Csau CCA pr
pr × = =Cpr Cpr dz nr
e) viteza de rota ție a capitalului permanent (Cpm ) – arat ă modul de fructificare a resurselor
permanente într-o perioad ă de gestiune.
TCA Csau CCA pm
pm × = =Cpm Cpm dz nr
Viteza de rota ție a capitalului permanent se poate analiza utilizâ nd modelul:
Ittml Cpr Cpm dz dz TCA Itml TCA Cpr TCA Itml Cpr TCA Cpm dz + =× +× =×+=× =
Factorii care determin ă modificarea vitezei de rota ție a capitalului permanent sunt:
– modificarea cifrei de afaceri;
– modificarea capitalului permanent, determinat ă de:
– evolu ția capitalurilor proprii;
– evolu ția împrumuturilor pe termen mediu și lung.
f) viteza de rota ție a datoriilor totale (Dt) – arat ă num ărul de refaceri a surselor
împrumutate și atrase pe seama cifrei de afaceri într-o perioad ă de gestiune, respectiv num ărul de
zile necesar pentru restituirea datoriilor pe seama cifrei de afaceri.
TCA sau CA Dt
Dt × = =Dt Dt dz nr
154
Modelul utilizat pentru analiza vitezei de rota ție a datoriilor totale este de forma:
Dts Dtml Dt dz dz TCA Dts TCA Dtml TCA Dts Dtml TCA Dt dz + =× +× =×+=× =
Factorii care determin ă modificarea vitezei de rota ție a datoriilor totale sunt:
– modificarea cifrei de afaceri;
– modificarea datoriilor totale, determinat ă de:
– evolu ția datoriilor pe termen mediu și lung;
– evolu ția datoriilor pe termen scurt.
5.3.2. Ratele de gestiune a stocurilor
Ratele de gestiune a stocurilor arat ă de câte ori, într-o perioad ă de gestiune, stocurile
materiale trec succesiv prin fazele aprovizionare – fabrica ție – vânzare, respectiv durata în zile a
unei rota ții complete.
Cre șterea vitezei de rota ție a stocurilor înseamn ă sporirea eficien ței folosirii lor, având ca
principal efect eliberarea sau disponibilizarea de resurse financiare.
Încetinirea vitezei de rota ție înseamn ă reducerea eficien ței folosirii lor, având ca efect
imobilizarea sau un necesar suplimentar de resurse financiare.
Eliberarea E(-) sau imobilizarea I(-) de resurse s e determin ă cu rela ția:
( ) ( ) ( )
11 1
0 1dz St dz dz dz Isau E ×∆ = × − =+ −TCA
Ratele exprimate în num ăr de rota ții se determin ă astfel:
stocuri Valoare afaceri de Cifra nr S=
În interpretarea rota ției stocurilor calculat ă ca raport între cifra de afaceri și valoarea
stocurilor exist ă trei probleme: 68
Prima este aceea c ă cifra de afaceri se exprim ă la pre țul pie ței, în schimb, stocurile sunt
luate în calcul la valoarea lor contabil ă, care reprezint ă de cele mai multe ori costuri istorice. De
aceea, mai indicat ar fi ca la num ărătorul ratei s ă se foloseasc ă costul bunurilor vândute. Totu și,
68 P. Halpern, J. F. Weston, E. F. Brigham, op.cit ., pag. 108.
155 în calculul rota ției stocurilor se folose ște de regul ă cifra de afaceri, pentru a permite efectuarea
de compara ții între diferitele întreprinderi care fac parte di n aceea și ramur ă de activitate.
A doua problem ă este legat ă de faptul c ă în evaluarea stocurilor se utilizeaz ă metode de
evaluare diferite de la întreprindere la întreprind ere, din cadrul acelea și ramuri (de exemplu FIFO
– primul intrat, primul ie șit sau LIFO – ultimul intrat, primul ie șit). Utilizarea unor metode
diferite denatureaz ă rezultatele ob ținute în urma compara ției întreprinderilor respective.
A treia problem ă const ă în faptul c ă, pentru a calcula aceast ă rat ă, se iau în calcul
vânz ările anuale, în timp ce stocurile se consider ă la o anumit ă valoare, corespunz ătoare unui
anumit moment în timp. De aceea, mai corect este s ă se utilizeze o medie anual ă a stocurilor, s ă
se determine un stoc mediu global.
Stocul mediu global poate fi calculat în dou ă modalit ăți:
– ca medie aritmetic ă simpl ă între stocul existent la începutul perioadei luate în
considerare ți cel existent la sfâr șitul perioadei:
2final Stoc initial Stoc global mediu Stoc +=
– ca medie aritmetic ă simpl ă a stocurilor finale existente la sfâr șitul fiec ărei
subdiviziuni de timp al perioadei pentru care se ef ectueaz ă analiza.
În scopul identific ării aspectelor generate de modul de utilizare a sto curilor, mai ales a
celor nefavorabile, analiza poate fi adâncit ă la nivelul fiec ărui element al stocurilor, prin
intermediul ratelor de rota ție corespunz ătoare:
• Rata de rota ție a materiilor prime și materialelor (nr mp )
materiale si prime materii de mediu Stocul totale materiale Cheltuieli nr mp =
• Rata (coeficientul) de rota ție a m ărfurilor (nr mf )
marfuri de mediu Stocul marfurilor ea din vanzar Venituri nr mf =
• Rata (coeficientul) de rota ție al produselor finite (nr pf )
finite produse de mediu Stocul vanduta Productia nr pf =
156 Num ărul de rota ții ale diferitelor categorii de stocuri difer ă, func ție de natura activit ății și
condi țiile de gestiune din întreprinderea respectiv ă. Utilizarea acestor rate ridic ă o serie de
probleme de ordin tehnic, datorit ă neomogenit ății celor doi termeni lua ți în calcul, motiv pentru
care se recomand ă exprimarea indicatorilor în pre țuri fără taxe, asigurându-se astfel
comparabilitatea datelor.
Ratele de rota ție exprimate în num ăr de zile se determin ă potrivit rela ției:
TCA Sm dz S × =
Urm ărirea duratei de rota ție a stocurilor atât pe total, cât și pe elemente componente,
creează posibilitatea unor calcule suplimentare, concretiz ate în:
• Însumarea duratelor de rota ție a elementelor componente
as mf pf pn mp pf pn mp mf pf pn mp
S
dz dz dz dz dz CA TAs
CA T Mf
CA T S
CA T S
CA T STCA As S S S S
TCA Sm dz
+ + + + ==×+×+×+×+×==×+ + + +
=× =
unde:
dz S – durata de rota ție a stocurilor totale;
dz mp – durata de rota ție a stocurilor de materii prime;
dz pn – durata de rota ție a stocurilor de produc ție neterminat ă;
dz pf – durata de rota ție a stocurilor de produse finite;
dz mf – durata de rota ție a stocurilor de m ărfuri
dz as – durata de rota ție a altor stocuri.
Factorii care determin ă modificarea vitezei de rota ție a stocurilor totale sunt:
– modificarea cifrei de afaceri;
– modificarea valorii stocurilor totale, determinat ă de:
– evolu ția stocurilor de materii prime (S mp );
– evolu ția stocurilor de produc ție neterminat ă (S pn );
– evolu ția stocurilor de produse finite (S pf );
– evolu ția stocurilor de m ărfuri (S mf );
– evolu ția altor stocuri (As).
157 • Eviden țierea stadiului circuitului activelor circulante
Analiza factorilor care ac ționeaz ă asupra vitezei de rota ție a stocurilor poate fi
aprofundat ă prin urm ărirea influen ței diferitelor elemente pe stadii ale circuitului s tocurilor. În
acest sens se determin ă viteza de rota ție a stocurilor pe elemente (materii prime, produc ție
neterminat ă, produse finite), ținând seama de stadiul circuitului în care se afl ă elementul
respectiv.
a) durata în zile a unei rota ții a stocurilor de materii prime și materiale (dz mp ):
pc
cfc
fc mp
mp zCA CA
CA Q
QM
MT S
d × × ××
=
unde:
MT Smp × – durata în zile a rota ției materiilor prime și materialelor;
fc QM – ponderea cheltuielilor materiale în produc ția fabricat ă exprimat ă în cost;
cfc
CA Q – ritmul vânz ării produc ției (raportul dintre produc ția fabricat ă și cea vândut ă exprimat ă în
costuri);
pc
CA CA – rentabilitatea vânz ărilor (cheltuieli ce se fac la 1 leu cifra de aface ri).
b) durata de rota ție a stocurilor de produc ție neterminat ă (dz pn ):
pc
cfc
fc pn zCA CA
CA Q
QT S
dpn × ××
=
c) durata de rota ție a stocurilor de produse finite (dz pf ):
pc
cpf zCA CA
CA T S
dpf ××
=
Folosirea acestor rela ții eviden țiaz ă influen țele factorilor specifici circuitului economic.
158 5.3.3. Ratele de gestiune a clien ților și furnizorilor
a) Rata de gestiune a clien ților (viteza de rota ție a clien ților) – arat ă în câte zile
întreprinderea î și încaseaz ă contravaloarea m ărfurilor de la clien ți, putându-se aprecia prin
num ărul de rota ții a creditului – clien ți sau prin durata de încasare a acestuia.
Cl CA =Cl nr sau
CA TCl dCl z×=
unde:
Cl – suma contului clien ți + efecte de primit + efecte neajunse la scaden ță ;
T – num ărul de zile aferente perioadei.
Cel mai adesea se folose ște exprimarea prin durata medie în zile de încasare a
contravalorii m ărfurilor de la clien ți.
Mărimea acestui indicator este influen țat ă de:
– uzan țele profesionale în materie de credit, durata medie a creditului clien ți variind în func ție
de specificul activit ății de la câteva zile în comer țul cu am ănuntul pân ă la 2 – 3 luni în
anumite sectoare, unde ciclul de fabrica ție este lung;
– pozi ția întreprinderii pe pia ță comparativ cu concuren ții, unele întreprinderi adoptând o
politic ă agresiv ă în materie de credit, acordând termen de plat ă mai mari decât concuren ții
pentru a-și spori cota de pia ță ;
– rela țiile stabilite cu clien ții, acordându-se termene de plat ă mai lungi pentru clien ții
tradi ționali, pentru întreprinderile a c ăror ciclu de produc ție este important, pentru
întreprinderile din str ăin ătate care asigur ă ob ținerea de venituri importante în devize, precum
și pentru întreprinderile care prezint ă garan ții serioase;
– natura produselor fabricate, durata creditului fiin d mai sc ăzut ă pentru bunurile de consum
curent decât pentru echipamentele industriale;
– conjunctura economic ă: dac ă este favorabil ă întreprinderile au tendin ță s ă m ăreasc ă durata
creditului acordat și invers;
– politica de credit practicat ă pe pia ță și costul creditului: dac ă rata dobânzii pe pia ță cre ște, va
sc ădea durata creditului clien ți și invers.
Politica de credit a întreprinderii trebuie astfel orientat ă încât s ă determine sporirea
vânz ărilor, în m ăsura în care vânz ările suplimentare sunt generatoare de profituri sup limentare.
Dac ă are loc o cre ștere a duratei creditului client f ără s ă existe o cre ștere a vânz ărilor,
aceasta poate însemna înr ăut ățirea situa ției întreprinderii, care este nevoit ă s ă-și modifice politica
de credit pentru a- și p ăstra clientela; de asemenea poate însemna și faptul c ă beneficiarii au
dificult ăți de plat ă, mai ales când conjunctura economic ă este nefavorabil ă.
Dac ă se înregistreaz ă o sc ădere a termenelor de plat ă acordate clien ților, aceasta poate
însemna o îmbun ătățire a gestiunii creditelor, schimbarea politicii de credit practicat ă de
întreprindere sau transferul crean țelor întreprinderii unui organism financiar special izat.
159
Viteza de rota ție a crean țelor totale poate fi analizat ă dup ă modelul:
ACr Cl Cr dz dz xCA ACr xCA Cl xCA ACr Cl xCA Cr dz + = + =+= = 360 360 360 360
Factorii care determin ă modificarea vitezei de rota ție a crean țelor sunt:
– modificarea cifrei de afaceri;
– modificarea crean țelor totale, determinat ă de:
– evolu ția crean țelor – clien ți;
– evolu ția altor crean țe.
b) Rata de gestiune a furnizorilor (viteza de rota ție a furnizorilor) – arat ă în câte zile
întreprinderea î și achit ă obliga țiile fa ță de furnizori, exprimându-se prin:
• num ăr de rota ții:
Furnizori totale ari Aprovizion nr sau Furnizori totale Costuri nr sau nr Fz Fz Fz = = =Furnizori CA
• durata în zile a unei rota ții:
T totale ari Aprovizion Furnizori dz sau totale Costuri Furnizori dz sau TCA Furnizori d Fz Fz zFz × = × = × = T
Mărimea acestui indicator este influen țat ă de:
– pozi ția întreprinderii furnizoare pe pia ță comparativ cu concuren ții;
– rela țiile stabilite de firm ă cu furnizorii;
– specificul activit ății;
– conjunctura economic ă și politica de credit practicat ă pe pia ță .
Dac ă durata creditului furnizor cre ște, acest lucru poate însemna o deteriorare a situa ției
financiare a întreprinderii care solicit ă termene de plat ă suplimentare și chiar o diminuare a
independen ței financiare a întreprinderii dac ă ponderea datoriilor fa ță de furnizori cre ște rapid,
dar poate semnifica de asemenea c ă întreprinderea este suficient de puternic ă pentru a impune
furnizorilor anumite condi ții de vânzare.
Dac ă durata creditului client este mai mare decât durat a creditului furnizor, la nivelul
întreprinderii se creeaz ă un deficit de resurse financiare.
Dac ă durata creditului furnizor este mai mare decât dur ata creditului client, atunci se
creeaz ă un excedent de resurse financiare.
160 Viteza de rota ție a datoriilor pe termen scurt nefinanciare (Dtsn) se poate analiza
utilizând modelul:
ADat Fz Dtsn dz dz xCA ADat xCA Fz xCA ADat Fz xCA Dtsn dz + = + =+= = 360 360 360 360
Factorii care determin ă modificarea vitezei de rota ție a datoriilor sunt:
– modificarea cifrei de afaceri;
– modificarea datoriilor pe termen scurt nefinanciare , determinat ă de:
– evolu ția datoriilor – furnizori;
– evolu ția altor datorii.
5.4. Ratele de rentabilitate
Ratele de rentabilitate sunt construite într-o man ier ă general ă prin raportarea unui rezultat
fie la un flux de activitate, fie la un stoc. Pentr u analiza financiar ă, func ție de varietatea
indicatorilor implica ți în calcul, prezint ă importan ță constituirea unui sistem de rate opera ționale
care, prin structur ă și con ținut, s ă constituie un instrument de lucru util, opera țional și
performant.
Exist ă numeroase posibilit ăți de a construi modele de analiz ă a rentabilit ății. În general,
putem men ționa c ă atât la num ărătorul cât și la numitorul raportului din care rezult ă rata
rentabilit ății se poate opera cu indicatori care s ă reflecte întregul efect sau efort, sau o parte din
el. Deci, la num ărător se poate opera cu rezultatul exploat ării, rezultatul curent, rezultatul
exerci țiului înaintea impozit ării, rezultatul net sau cu m ărimi intermediare (de exemplu, profitul
net + impozitul pe profit + cheltuieli financiare e tc.). La numitor exist ă o gam ă larg ă de
indicatori care se pot utiliza, dintre care putem m en ționa indicatori de natura efortului: resurse
consumate, avansate, ocupate sau elemente ale acest ora, cum ar fi active imobilizate, active
totale, active de exploatare; sau indicatori de nat ura efectelor: cifra de afaceri sau venituri.
5.4.1. Rate de marj ă
Rata rentabilit ății comerciale
Rata rentabilit ății comerciale caracterizeaz ă eficien ța politicii comerciale și mai ales a
politicii de pre țuri practicate de întreprindere, prin prisma valori fic ării activit ății de baz ă. În
funcție de obiectivele analizei și sfera de investigare, acest indicator poate fi ca lculat prin
considerarea în calitate de efect a rezultatului br ut al exploat ării, a rezultatului exploat ării sau
rezultatului exerci țiului.
161 Rentabilitatea comercial ă se poate exprima prin mai multe rate:
• rata marjei brute de exploatare, calculat ă ca raport între EBE și CA , care reflect ă excedentul
brut de exploatare aferent cifrei de afaceri:
100 CA EBE × = rmb
• rata marjei brute, calculat ă ca raport între profit brut și CA , care indic ă aptitudinea activit ății
de exploatare a întreprinderii de a degaja profit:
100 CA Pb × = rmb
• rata marjei nete de exploatare, calculat ă ca raport între profitul din exploatare și CA , care
reflect ă profitul din exploatare aferent cifrei de afaceri:
100 CA Pe × = rmb
• rata marjei nete, calculat ă ca raport între profit net și CA , care arat ă cât profit net se creeaz ă
la o unitate de cifr ă de afaceri realizat ă.
100 CA Pn × = rmn
Analizat ă în dinamic ă, cre șterea ratei rentabilit ății comerciale reflect ă o situa ție pozitiv ă
și are loc în condi țiile în care indicele profitului sau a EBE devansea z ă indicele cifrei de afaceri.
Rata rentabilit ății (profitabilit ății) veniturilor
Rata rentabilit ății veniturilor reflect ă eficien ța întregii activit ăți a întreprinderii (de
exploatare, financiare și extraordinare), exprimând profitul brut ce revine veniturilor totale.
are extraordin Venituri financiare Venituri exploatare din Venituri ar extraordin Rezultat financiar Rezultat exploatare din Rezultat totale Venituri ui exercitiul al brut Rezultatul rv
+ ++ +== =
162 Rata rentabilit ății (profitabilit ății) resurselor consumate
Rata rentabilit ății resurselor consumate ( rc ) arat ă profitul brut care revine pe unitatea de
cheltuieli totale, calculându-se ca raport între pr ofitul brut și cheltuieli totale (sau ca raport între
rezultatul aferent cifrei de afaceri și costul produc ției vândute).
100 × =Ct Pb rc
Analiza poate fi aprofundat ă prin separarea cheltuielilor totale în cheltuieli fixe și
variabile, respectiv în cheltuieli materiale și cheltuieli cu personalul:
100 ×+=
F VcCh Ch RE r 100 ×+=
p mcCh Ch RE r
unde: Pb – profit brut;
RE – rezultatul exerci țiului;
Ct – costuri totale;
Ch V – cheltuieli variabile;
Ch F – cheltuieli fixe;
Ch m – cheltuieli materiale;
Ch p – cheltuieli cu personalul.
5.4.2. Rata rentabilit ății economice
Rata rentabilit ății economice măsoar ă performan ța activului total sau gradul de
valorificare a capitalurilor investite / capitaluri lor permanente (în func ție de rela ția de calcul
utilizat ă), exprimând lei Pb (sau EBE ) ob ținu ți la 100 lei activ total, capital investit sau
permanent, independent de modul de finan țare a capitalului și de sistemul fiscal.
Se poate exprima sub mai multe forme:
100 RE) (EBE, Pb × =nete totale Active re
100 ăne ști . sau 100 apitaluri sau ×+ += × =b Disp NFR brute fixe Active EBE Pb
investite CEBE Pb re
163 100 × =Cpm Pb re
unde:
Pb – profit brut;
EBE – excedent brut din exploatare;
Cpm – capitaluri permanente.
Rata rentabilit ății economice este independent ă de mecanismul de finan țare deoarece nu
ține seama de raportul dintre capitalurile proprii și cele împrumutate, precum și de presiunea
fiscal ă, deoarece ia în calcul rezultatul brut.
În ceea ce prive ște analiza acestei rate, se utilizeaz ă frecvent descompunerea sa în rate
explicative, rata rentabilit ății ap ărând astfel ca un produs între o rat ă de rota ție și o rat ă de marj ă.
De exemplu dac ă utiliz ăm prima rela ție prezentat ă:
afaceri de Cifra brut Profit
total Activ afaceri de Cifra
total Activ brut Profit r × = =e
Rota ția activului prin cifra de afaceri (CA/At) exprim ă gradul de intensitate a utiliz ării
resurselor financiare ale întreprinderii, în timp c e rata marjei brute (Pb/CA) exprim ă eficacitatea
comercial ă a întreprinderii.
Drept urmare, cre șterea rentabilit ății economice se poate realiza fie pe seama acceler ării
rota ției activelor, fie prin cre șterea marjei brute de acumulare. În practica econom ic ă, cele dou ă
posibilit ăți sunt valorificate diferit, în func ție de natura activit ății, iar în cadrul aceluia și sector în
func ție de strategia adoptat ă, respectiv unele întreprinderi duc o politic ă a calit ății care conduce
la o marj ă mare, dar cu o rota ție sc ăzut ă a vânz ărilor iar altele o politic ă a pre țurilor mai mici,
deci cu marj ă sc ăzut ă, dar cu o vitez ă de rota ție mai mare.
Analiza ratei rentabilit ății economice nu se poate face decât pe baza urm ăririi evolu ției în
timp a indicatorilor și a componentelor acestora. De asemenea, rata renta bilit ății economice
trebuie s ă fie superioar ă ratei de infla ție pentru ca întreprinderea s ă-și poat ă men ține substan ța sa
economic ă. În temeni reali, rata rentabilit ății economice trebuie s ă asigure remunerarea
capitalurile investite la nivelul ratei minime de r andament din economie (rata medie a dobânzii)
și al riscului economic și financiar pe care și l-au asumat furnizorii de capitaluri (ac ționarii și
creditorii întreprinderii).
Rela ția dintre rentabilitatea investi ției în active, rota ția activelor și marja de profit poate fi
prezentat ă prin “Diagrama modificat ă Du Pont” (Figura nr. 5.1.).
În partea stâng ă a diagramei apar marjele de profit raportate la ci fra de afaceri (rata
profitului), care ne arat ă câ știgul ob ținut la un leu vânz ări. Dac ă marja de profit este mic ă sau are
o tendin ță de descre ștere, se procedeaz ă la analiza cheltuielilor pe categorii, pentru a se identifica
locul unde apar probleme și pentru ca acestea s ă poat ă fi corectate.
164 În partea din dreapta a diagramei sunt eviden țiate categoriile de active, iar totalul acestora
se împarte la cifra de afaceri, determinându-se ast fel numărul de rota ții ale activelor în perioada
analizat ă.
Marja de profit înmul țit ă cu rata rota ției activelor totale este numit ă ecua ția Du Pont ,
rezultatul acestei ecua ții reprezentând rata de rentabilitate a activelor.
Fig. nr.5.1. Diagrama modificat ă Du Pont
Potrivit modelului, m ăsurile de cre ștere a rentabilit ății economice se refer ă la:
• accelerarea vitezei de rota ție a activului total prin:
– optimizarea structurii capitalurilor,
– reducerea duratei și costurilor investi țiilor în curs de execu ție,
– cre șterea ponderii imobiliz ărilor fixe active,
– reducerea nivelului stocurilor de materii prime, ma teriale, produc ție în curs de
execu ție, produse finite,
– reducerea nivelului crean țelor și a duratei medii de încasare.
• sporirea ratei rentabilit ății comerciale, prin:
– cre șterea volumului fizic al vânz ărilor, Rezultatul
brut al
exerci țiului Cifra de
afaceri Rata de
rentabilitate
comercial ă
Cifra de
afaceri Activ total : : Rota ția
activului
total x Rata rentabilit ății
economice
(Rezultatul brut al
exerci ț / Activ total)
Active
imobilizate Active
circulante Necorporale
Corporale
Financiare
Stocuri
Crean țe
Disponibil Venituri
totale Cheltuieli
totale Cantitate x pre ț
– +
165 – modificarea structurii produc ției în sensul cre șterii ponderii produselor cu rata
rentabilit ății unitare mai mare decât nivelul mediu,
– reducerea costurilor,
– cre șterea pre țurilor bazat ă pe îmbun ătățirea calit ății produselor.
5.4.3. Rata rentabilit ății financiare
Rentabilitatea financiar ă reprezint ă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin
capitalurile proprii angajate în desf ăș urarea activit ății, reprezentând un indicator prin prisma
căruia posesorii de capital apreciaz ă eficien ța investi țiilor lor, respectiv oportunitatea men ținerii
acestora. Incita ția la investi ții este condi ționat ă de remunerarea convenabil ă a capitalului propriu.
Pentru manageri, rentabilitatea financiar ă constituie un obiectiv fundamental, o condi ție
chiar a strategiei lor de men ținere a puterii.
Se calculeaz ă de regul ă ca raport între profit net sau rezultatul exploat ării și capitaluri
proprii:
100 Cpr Pn × =rf
Unul din modelele pe baza c ăruia se realizeaz ă analiza factorial ă a rentabilit ății financiare
este asem ănător cu cel prezentat pentru rentabilitatea economic ă:
100 Cpr CA × × =CA Pn rf
unde:
CA/Cpr – viteza de rota ție a capitalului propriu prin CA ;
Pn/CA – rata marjei nete de rentabilitate.
Având în vedere c ă At = Pt, rela ția mai poate fi scris ă:
()100 × × × =CA Pn
At CA
Cpr At Pt rf
Rata rentabilit ății financiare este determinat ă, practic, de aproximativ aceea și factori ca și
rata rentabilității economice, dar mult mai nuan țați. În mod concret, acesta depinde de rata
structurii financiare, de rota ția activelor totale ale întreprinderii și de rata marjei nete de
acumulare (rata rentabilit ății comerciale).
Rata structurii financiare arat ă m ăsura în care elementele de activ sunt finan țate din surse
proprii, considerându-se c ă riscul financiar pentru întreprindere este cu atât mai mic cu cât
apeleaz ă într-o m ăsur ă mai mic ă la împrumuturi. Pentru întreprindere este esen țial s ă realizeze
166 un echilibru între efectele favorabile și cele nefavorabile, sau între beneficiile și costurile
finan ță rii prin credite. Chiar dac ă teoretic întreprinderea are posibilitatea alegerii gradului de risc
pe care și-l asum ă, exist ă anumite constrângeri economice și institu ționale în acest sens.
Rata de rota ție a activelor totale arat ă eficien ța utiliz ării activelor, exprimând vânz ările
generate pe unitatea monetar ă de active utilizate. Este necesar ă o analiz ă a activelor totale pe
categorii de active imobilizate și active circulante, acordându-se aten ție activelor circulante care
se pot transforma relativ u șor în lichidit ăți. Într-o firm ă competitiv ă, valoarea activelor circulante
se modific ă în acela și sens cu vânz ările. În general în perioadele cu activitate favora bil ă cresc
investi țiile în stocuri și de asemenea cre ște valoarea crean țelor, în timp ce sc ăderea vânz ărilor
antreneaz ă sc ăderea investi țiilor în active circulante, eliberând astfel bani p entru alte utiliz ări.
Rata rentabilit ății comerciale exprim ă profitul ob ținut la o unitate monetar ă vânz ări. Când
se analizeaz ă profitabilitatea este util ă separarea costurilor în fixe și variabile, deoarece
întreprinderile cu o pondere ridicat ă a costurilor fixe sunt mai vulnerabile la sc ăderea vânz ărilor,
ele neputând reduce costurile fixe o dat ă cu sc ăderea vânz ărilor. În consecin ță , la întreprinderile
cu costuri fixe ridicate sc ăderea vânz ărilor determin ă reduceri importante ale profitului.
Diferen ța dintre rentabilitatea economic ă și cea financiar ă este determinat ă de politica de
finan țare a întreprinderii. Astfel, la rate ale rentabili t ății economice egale, rentabilitatea
financiar ă va fi diferit ă, dup ă cum întreprinderea se finan țeaz ă din fonduri proprii sau
împrumutate, diferen ță determinat ă de influen ța cheltuielilor cu dobânzile și a impozitului pe
profit.
Pentru eviden țierea acestor aspecte se poate realiza urm ătoarea descompunere a ratei
rentabilit ății financiare:
i exploatari Rezultatul net Rezultat
total Activ i exploatari Rezultatul
proprii Capitaluri total Pasiv
proprii Capitaluri net Rezultat × × =
Rezult ă c ă:
Rentabilitatea financiar ă = Rentabilitatea economic ă x Impactul îndator ării
Impactul îndator ării este determinat de rata îndator ării globale și de influen ța cheltuielilor
financiare.
Pornind de la aceast ă descompunere și integrând influen ța fiscalit ății, se ajunge la o
form ă frecvent întâlnit ă dup ă care rata rentabilit ății financiare se poate exprima în func ție de rata
rentabilit ății economice pe baza formulei:
( ) ( ) ( )
+ +
−=
−
× + =Cpr Dts rd – re Cpr Dtml rd – re re 100 1100 1Cpr Dat rd – re re ts tl ip ip rf
Efectul de
levier pe
termen lung Efectul de
levier pe
termen scurt
167 unde:
Dat – datorii totale = Dtml + Dts;
Dtl – datorii pe termen lung;
Dts – datorii pe termen scurt;
Cpr – capitaluri proprii;
rd – rata dobânzii împrumuturilor;
ip – cota de impozit pe profit.
Rela ția:
Cpr Dat rd re ) (− este cunoscut ă sub denumirea de “efect de levier al îndator ării” care se descompune
în doi factori:
– (re – rd ) – denumit levierul exploat ării,
– Dat/Cpr – denumit “bra țul levierului” și exprim ă structura financiar ă a întreprinderii.
levier de efectul re rf +=
Dac ă rata rentabilit ății economice a întreprinderii este mai mare decât r ata medie a
dobânzii, atunci cre șterea îndator ării întreprinderii are o influen ță pozitiv ă asupra rentabilit ății
financiare. Acesta se nume ște efect de levier. La fel, dac ă rata rentabilit ății economice este mai
mic ă decât rata medie a dobânzii, atunci îndatorarea în treprinderii cre ște și are efect nefavorabil
asupra rentabilit ății financiare, deoarece, cu fiecare procent de cre ștere a îndator ării,
rentabilitatea financiar ă se va diminua cu diferen ța dintre rata rentabilit ății economice și rata
medie a dobânzii. Acesta se nume ște efect de m ăciuc ă.
Condi ția necesar ă pentru ca efectul de levier s ă se realizeze este ca rata rentabilit ății
economice s ă fie superioar ă costului îndator ării. În condi țiile realiz ării acestei cerin țe, rata
rentabilit ății financiare va fi cu atât mai ridicat ă pentru o rat ă a rentabilit ății economice dat ă, cu
cât îndatorarea va fi mai mare.
Măsurile de cre ștere a rentabilit ății financiare se refer ă la:
– sporirea vitezei de rota ție a activului, adic ă modificarea cifrei de afaceri într-un ritm
superior modific ării activului, ceea ce înseamn ă fructificarea superioar ă a acestuia,
– sporirea rentabilit ății comerciale, adic ă modificarea profitului net într-un ritm
superior modific ării cifrei de afaceri prin reducerea cheltuielilor de exploatare,
sporirea volumului vânz ărilor, folosirea unui regim favorabil de calcul a a mortiz ării
și provizioanelor,
– cre șterea gradului de îndatorare dac ă rata rentabilit ății economice este mai mare decât
costul mediu al capitalului împrumutat.
168 Pentru întreprinderile cotate la burs ă, rentabilitatea financiar ă este apreciat ă cu ajutorul
ratei capitaliz ării profitului, care arat ă cât profit net genereaz ă o unitate de capital investit într-o
ac țiune.
Rata capitaliz ării profitului, datorit ă faptului c ă asupra cursului unei ac țiuni ac ționeaz ă și
factori care nu depind de activitatea unei întrepri nderi, reprezint ă o exprimare a imaginii bursiere
a întreprinderilor cotate și poate fi calculat ă în dou ă moduri:
bursiera rea Capitaliza ui exercitiul al net Profit sau actiunii al bursier Cursul actiune pe net Profit profitului rii capitaliza rata =
Pe pia ța bursier ă se utilizeaz ă inversul acestui indicator care reprezint ă coeficientul de
capitalizare bursier ă (PER – price earning ratio) și arat ă de câte ori investitorii sunt dispu și s ă
cumpere valoarea profitului net pe o ac țiune.
O alt ă rat ă folosit ă tot pe pia ța bursier ă este raportul valoare de pia ță / valoare contabil ă,
care indic ă valoarea pe care pie țele financiare o confer ă echipei manageriale și structurii
organiza ționale a întreprinderii.
actiune pe contabila Valoarea actiunii Cursul
contabila Valoarea piata de Valoarea =
Nivelul acestei rate depinde atât de factori care ac ționeaz ă numai la nivelul întreprinderii
respective, cât și de factori economici generali, ceea ce creeaz ă posibilitatea ca valorile ratei s ă
fie subunitare, chiar dac ă întreprinderea respectiv ă dispune de o echip ă managerial ă bun ă și o
structur ă organiza țional ă eficient ă, mai ales dac ă economia se afl ă într-o perioad ă de recesiune și
posibilit ățile de câ știg pentru întreprindere sunt reduse.
5.5. Utilizarea combinat ă a ratelor în analiza st ării financiare a întreprinderilor
Aprecierea st ării financiare a unei întreprinderi se poate realiz a prin utilizarea unui sistem
de rate care s ă reflecte diferite aspecte calitative ale gestiunii întreprinderii respective.
Importan ța acestora nu poate fi pus ă la îndoial ă, îns ă interpretarea lor separat ă poate duce la
concluzii diferite cu privire la evolu ția aceluia și fenomen reflectat, fiecare indicator, datorit ă
construc ției sale, relevând numai un anumit aspect al eficie n ței gestiunii financiare.
169 5.5.1. Metoda Credit – Men
Con ținutul acestei metode const ă în aceea c ă judec ățile ce se fac, privitoare la situa ția
global ă a unei întreprinderi, se bazeaz ă pe evalu ări care au în vedere trei criterii principale:
• criteriul de personal, ce vizeaz ă o analiz ă prin prisma competen ței și profesionalismului pe
care-l etaleaz ă echipa managerial ă ce conduce firma, a num ărului, structurii, gradului de
calificare și a productivit ății salaria ților, a modului de organizare și conducere a activit ăților
întreprinderii, criteriu c ăruia i se acord ă un coeficient de ponderare de 0,4 (40%);
• criteriul economic, ce presupune analiza conjunctur ii existente și de perspectiv ă pe care o
ofer ă sectorul de activitate sau ramura în care se încad reaz ă întreprinderea, cu raport ări și la
mediul interna țional, cu un coeficient de ponderare de 0,2 (20%);
• criteriul financiar, ce presupune aprecierea situa ției financiare a întreprinderii folosind
anumite rate, cu un coeficient de ponderare de 0,4 (40%).
Aprecierea situa ției financiare prin aplicarea metodei Credit-Men pr esupune parcurgerea
urm ătoarelor etape:
a) Se determin ă un num ăr de cinci rate care s ă permit ă judec ăți semnificative cu privire la
situa ția întreprinderilor ce compun un sector sau o activ itate economic ă, problema care se pune
fiind alegerea acelor rate care s ă poat ă aprecia cât mai obiectiv și sintetic situa ția financiar ă a
sectorului sau colectivit ății firmelor alese.
Ratele luate în calcul sunt: 69
1. rata lichidit ății curente:
scurt termen pe Datorii itati Disponibil e realizabil Valori
1+=X
2. rata autonomiei financiare la termen:
lung și mediu termen pe Datorii proprii Capitaluri
2=X
3. rata finan ță rii activelor imobilizate din capitaluri proprii:
nete e imobilizat Active proprii Capitaluri
3=X
69 A. Marion, Analyse financiere. Concepts et methodes, Dunod, Paris, 1998, pag. 57.
170 4. viteza de rota ție a stocurilor:
Stocuri afaceri de Cifra
4=X
5. viteza de rota ție a crean țelor:
asimilate conturi si Clienti afaceri de Cifra
5=X
b) Se stabile ște pentru fiecare rat ă valoarea medie calculat ă pe baza valorilor individuale
înregistrate de întreprinderile luate în studiu, co nturându-se o întreprindere-tip a c ărei situa ție
este considerat ă reprezentativ ă pentru colectivitatea studiat ă, considerându-se c ă o întreprindere
are o situa ție bun ă când nivelul indicatorului s ău individual va dep ăș i nivelul aceluia și indicator
al întreprinderii tip. Aceste rate-tip sunt adesea ratele medii ale sectorului sau ramurii de care
întreprinderea respectiv ă apar ține.
c) Se acord ă o pondere fiec ărei rate-tip în parte. În general, X 1 are o pondere de 25%, X 2 – 25%,
X3 – 10%, X 4 – 20%, X 5 – 20%.
d) Pentru întreprinderea analizat ă se calculeaz ă un indicator sintetic de pozi ționare relativ ă (IPR)
sau o not ă financiar ă, cu ajutorul unei combina ții liniare a celor cinci rate precedente, fiecare r at ă
fiind re ținut ă nu la valoarea absolut ă ob ținut ă pentru întreprinderea analizat ă, ci la valoarea
relativ ă ob ținut ă prin raportarea la rata-tip corespunz ătoare.
55
44
33
22
112 , 0 2 , 0 1 , 0 25 , 0 25 , 0Xx
Xx
Xx
Xx
XxIPR × + × + × + × + × =
unde: x i – valoarea ratei i ob ținut ă pentru întreprindere;
X i – valoarea ratei-tip a sectorului.
Nota financiar ă a c ărui nivel este peste 1 sau peste 100 de puncte indi c ă o situa ție financiar ă
bun ă a întreprinderii analizate, deci superioar ă mediei sectorului.
Pentru a aprecia dac ă situa ția financiar ă a unei întreprinderi se amelioreaz ă sau se
înrăut ățește în timp este necesar ca aceste calcule s ă se fac ă în mod repetat, iar nota financiar ă s ă
se analizeze în evolu ția ei în timp.
171 5.5.2. Metoda scorurilor
Datorit ă efectelor falimentului asupra activit ății economice, majoritatea organiza țiilor
financiare sunt preocupate de elaborarea unei metod e ce are ca obiectiv furnizarea unor modele
predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei întreprinderi. Acestea se bazeaz ă pe
tehnicile statistice ale analizei discriminante. Ap licarea ei presupune observarea unui ansamblu
de întreprinderi format din dou ă grupuri distincte: un grup de întreprinderi cu dif icult ăți
financiare și un grup de întreprinderi s ănătoase. Pentru fiecare din cele dou ă grupuri se stabile ște
o serie de rate, dup ă care se determin ă cea mai potrivir ă combina ție liniar ă de rate, care s ă
permit ă diferen țierea celor dou ă grupuri de întreprinderi.
Ca urmare a aplic ării analizei discriminante, se ob ține pentru fiecare întreprindere un scor
“Z”, func ție liniar ă de un ansamblu de rate. Distribu ția diferitelor scoruri permite separarea
întreprinderilor s ănătoase de cele în dificultate.
Scorul “Z” atribuit fiec ărei întreprinderi se determin ă cu ajutorul func ției:
n nR a R a RaZ × ++ × + ×= K2 2 1 1
unde:
R – reprezint ă ratele implicate în analiz ă;
a – coeficientul de ponderare al fiec ărei rate.
În teoria și practica economic ă au fost elaborate o serie de astfel de modele baza te pe
metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute s unt: modelul Altman, modelul Conan și
Holder, modelul Centralei Bilan țurilor a B ăncii Fran ței etc.
Modelul Altman – aplicabil mai ales în condi țiile existen ței bursei de valori, a fost
elaborat în anul 1968 în Statele Unite de c ătre profesorul E.I. Altman, pe baza informa țiilor
ob ținute în urma studierii unui larg e șantion de companii. Modelul a permis prevederea a 7 5%
din falimente cu doi ani înainte de producerea aces tora.
Are la baz ă urm ătoarea func ție:
5 4 3 2 1 2 , 1 4 , 1 6 , 0 0 , 1 3 , 3 R R R R R Z × + × + × + × + × =
unde:
total Activ brut Profit
1=R ; total Activ afaceri de Cifra
2=R ;
; totale Datorii permanent Capital
3=R ; total Activ reinvestit Profit
4=R
. total Activ circulante Active
5=R
172
Din con ținutul informa țional al indicatorilor, rezult ă c ă nivelurile lor sunt cu atât mai
bune cu cât înregistreaz ă o valoare absolut ă mai mare. De aceea, scorul “ Z” este înregistrat
astfel:
– când Z este mai mic sau egal cu 1,8 starea de faliment es te iminent ă;
– când Z aste mai mare decât 2,9 situa ția financiar ă este bun ă și bancherul poate avea
încredere în întreprinderea respectiv ă. Aceasta este solvabil ă;
– când Z este cuprins între 1,8 și 2,9 situa ția financiar ă este dificil ă, cu performan țe
vizibil diminuate și apropiate de pragul st ării de faliment. Aflat ă în aceast ă situa ție,
întreprinderea î și poate relansa activitatea dac ă adopt ă o strategie financiar ă
corespunz ătoare.
Modelul J. Conan și M. Holder – se aplic ă întreprinderilor industriale cu un num ăr de
10 pân ă la 500 de salaria ți și se bazeaz ă pe analiza lichiditate – exigibilitate. Modelul a fost
elaborat în anul 1978 prin observarea unui num ăr de 31 de rate pe un e șantion de 190
întreprinderi, din care jum ătate au dat faliment în perioada 1970 – 1975.
Modelul are la baz ă urm ătoarea func ție:
5 4 3 2 1 24 , 0 10 , 0 87 , 0 22 , 0 16 , 0 R R R R R Z × − × + × + × − × −=
sau
5 4 3 2 1 24 10 87 22 16 R R R R R Z × + ×− × − × + ×=
unde:
totale Active itati Disponibil Creante
1+=R total Pasiv permanente Capitaluri
2=R
afaceri de Cifra financiare Cheltuieli
3=R adaugata Valoarea personalul cu Cheltuieli
4=R
totale Datorii exploatare de brut Excedent
5=R
Riscul de faliment depinde de valoarea scorului, a stfel c ă încadrarea întreprinderii în zona
de risc în func ție de valoarea scorului se poate face astfel:
173 Tabel nr. 5.1. Interpretarea valorilor func ției Conan – Holder
Valoarea scorului Situa ția întreprinderii Riscul de faliment
Z > 0,16 (16) Foarte bun ă Mai mic de 10%
0,1 (10) < Z < 0,16 (16) Bun ă De la 10% la 30%
0,04 (4) < Z < 0,1 (10) Alert ă De la 30% la 65%
-0,05 (-5) < Z < 0,04 (4) Pericol De la 65% la 90%
Z < -0,05 (-5) E șec Mai mare de 90%
Cu cât valoarea lui Z este mai mic ă, cu atât mai mult întreprinderea este mai vulnerab il ă.
Modelul Centralei Bilan țurilor a B ăncii Fran ței – prevede riscul de faliment al
întreprinderilor franceze dup ă o func ție scor cu 8 variabile. Modelul a fost elaborat pri n
observarea unui num ăr de 26 de rate pe un e șantion de 3000 de întreprinderi industriale cu mai
pu țin de 500 salaria ți, clasate în normale și deficitare, pe o perioad ă de 3 ani preceden ți
falimentului: 1977 – 1979.
Func ția scor are urm ătoarea form ă:
544 , 85 408 , 1 706 , 0 164 , 1 689 , 0 221 , 5 824 , 0 003 , 2 255 , 1 100 8 7 6 5 4 3 2 1 − ++ + − − + − + −= R R R R R R R R Z
unde:
exploatare de brut Excedent financiare Cheltuieli
1=R investit Capital permanent Capital
2=R
totale Datorii are autofinant de a Capacitate
3=R afaceri de Cifra exploatare de brut Excedent
4=R
T R × =ari Aprovizion furnizori mediu Sold
5
00 1
6VA VA VA R−=
T R × =Vanzari clienti mediu Sold
7 adaugata Valoarea Investitii
8=R
În func ție de valoarea lui Z se disting urm ătoarele zone:
174 Tabel nr. 5.2. Interpretarea valorilor func ției Centralei Bilan țurilor B ăncii Fran ței
Puterea predictiv ă a func ției Probabilitatea de faliment (în %)
Z < -1,875 100
-1,875 < Z < -0,875 95,6 zon ă nefavorabil ă
-0,875 < Z < -0,25 73,8
-0,25 < Z < 0,125 46,9 zon ă de incertitudine
0,125 < Z < 0,625 33,4
0,625 < Z < 1,25 17,7 zon ă favorabil ă
Z > 1,25 9,5
Cu toate c ă folosirea ratelor constituie un mijloc de analiz ă tradi țional, aceast ă metod ă a
cunoscut o actualizare și o aprofundare a condi țiilor de aplicare datorit ă ac țiunii unor factori
precum: îmbun ătățirea surselor de informa ții contabile și financiare care permit dispunerea de
baze de compara ții mai fiabile când este vorba de interpretarea val orilor înregistrate de o anumit ă
rat ă pentru o întreprindere sau un grup de întreprinder i; dezvoltarea aplica țiilor informaticii, care
a condus la o acumulare de date și la accelerarea calculelor prin baterii de rate co mplete;
dezvoltarea metodelor statistice evoluate, care per mit o exploatare mai eficace a acestor date și o
analiz ă sistematic ă a bateriilor de rate, fie pe baz ă de serii cronologice, fie pe baz ă de date
înregistrate la un moment dat.
175
Capitolul VI: SITUA ȚIILE FINANCIARE PREVIZIONATE
6.1. Rolul și importan ța situa țiilor financiare previzionate pentru analiza financ iar ă
a întreprinderii
În societatea actual ă caracterizat ă printr-un ritm rapid al schimb ărilor ce se produc în
diverse domenii, care influen țeaz ă și evolu ția activit ăților desf ăș urate în sectorul economic, este
necesar ă anticiparea acestor schimb ări în vederea preg ătirii unor solu ții pentru adaptarea la
transform ările ce vor avea loc în viitor. Omul ra țional și mai ales conduc ătorul unei întreprinderi,
nu poate adopta o atitudine pasiv ă fa ță de modul în care s-ar putea înf ățișa viitorul.
Dezideratul major al g ăsirii celor mai fezabile alternative ale viitorului posibil și
dezirabil al unei întreprinderi a constituit și reprezint ă o preocupare permanent ă esen țial ă a
conducerii agen ților economici, una din cele mai importante tendin țe care se manifest ă în prezent
pe plan mondial în domeniul respectiv fiind imprima rea unui caracter previzional
managementului activit ăților economice, la toate nivelurile organizatorice ale acestora.
Fără “metod ă” nu este posibil a se înlocui concluzia “cred c ă a șa ar putea fi bine” cu
una potrivit c ăreia “astfel este cel mai bine s ă fac”. Acesta este rolul fundamental al previziunii și
doar ac ționând știin țific, utilizând metode adecvate și dispunând de un sistem informa țional și
informatic corespunz ător ne putem asigura c ă probabilitatea de succes este atât de mare cât
permit realit ățile viitoare concrete.
Previziunea financiar ă la nivel de întreprindere reprezint ă totalitatea metodelor,
tehnicilor și instrumentelor de cercetare a viitorului unei fir me sub aspect financiar, atât pe
activit ăți componente, cât și pe ansamblu, efectuate cu scopul de gestionare ef icient ă a resurselor
atât pe termen mediu și lung, cât și pe termen scurt și imediat, având urm ătoarele obiective
principale: 70
– identificarea oportunit ăților și amenin ță rilor din punct de vedere financiar;
– estimarea nivelurilor nevoilor de finan țare și a posibilit ăților de acoperire a acestora;
– stabilirea tendin țelor obiective ale activit ății, pe ansamblu și pe elemente componente;
– estimarea performan țelor de natur ă financiar ă;
– preg ătirea informa țiilor necesare formul ării strategiilor și lu ării deciziilor de natur ă
financiar ă.
70 M. Burtic ă (coord.), Previziune economic ă. Teorie și aplica ții, Ed. Orizonturi Universitare, Timi șoara, 2002, pag.
293-294.
176 Punctul de plecare în elaborarea situa țiilor financiare previzionate îl constituie situa țiile
financiare din perioadele anterioare. Acestea repre zint ă oferta de informa ții contabile influen țat ă
pe de o parte de factori externi și de presiunea asupra sistemului contabil, iar pe d e alt ă parte, de
modul în care este elaborat ă și normalizat ă informa ția contabil ă71 .
Cât prive ște obiectivul situa țiilor financiare și al comunic ării financiare, acesta este
prezentat astfel de principalele referen țiale contabile:
• Conform IASC obiectivul situa țiilor financiare este de a furniza informa ții despre pozi ția
financiar ă, performan țele și modific ările pozi ției financiare a întreprinderii care sunt utile
unei game largi de utilizatori în luarea deciziilor . Situa țiile financiare prezint ă, de
asemenea și rezultatul administr ării întreprinderii de c ătre conducerea acesteia, inclusiv
modul de organizare a resurselor încredin țate.
• În concep ția referen țialului american FASB – situa țiile financiare trebuie s ă ajute
utilizatorii în fundamentarea deciziilor de investi re. Situa țiile financiare trebuie s ă
furnizeze informa ții referitoare la resursele economice ale întreprin derii ca și la
angajamentele luate în contrapartida acestor resurs e, precum și la orice schimbare în
valoarea acestora. Informa țiile contabile nu ofer ă o evaluare direct ă întreprinderii, ci ea
este util ă, ajutându-i pe cei care procedeaz ă la aceste evalu ări. Situa țiile financiare permit
aprecierea modului de administrare a întreprinderii și gestionare a resurselor acesteia de
către manageri.
În România72 obiectivul situa țiilor financiare este de a oferi o imagine fidel ă a pozi ției
financiare, a modific ărilor capitalului propriu și a fluxurilor de trezorerie. Informa țiile din
situa țiile financiare sunt utile utilizatorilor în luarea deciziilor. Conform Regulamentului de
aplicare a Legii contabilit ății, situa țiile financiare trebuie s ă dea o imagine fidel ă, clar ă și
complet ă a patrimoniului, a situa ției financiare și a rezultatelor ob ținute.
Pentru a elabora situa țiile financiare previzionate este necesar ă utilizarea unor tehnici
previzionale care reprezint ă în fapt un ansamblu de procedee de anticipare a vi itorului
întreprinderii desemnând modul concret de abordare și rezolvare a problemelor legate de
fenomenele, procedeele, activit ățile și ac țiunile specifice mediului economic în care activeaz ă
întreprinderea.
Pentru ca rezultatul previziunilor situa țiilor financiare s ă corespund ă nevoilor de
constituire a viitorului întreprinderii se impune c a în aplicarea metodelor și tehnicilor de
previziune s ă se asigure urm ătoarele premise:
– informarea ampl ă și cunoa șterea realit ății întreprinderii;
– asimilarea și utilizarea unei game cât mai largi de metode și tehnici previzionale;
– folosirea adecvat ă a întregului instrumentar de metode statistico-mat ematice pentru a
ob ține cât mai multe alternative ale evolu ției;
71 Mihaela Minu, Contabilitatea ca instrument de putere , Ed. Economic ă, Bucure ști, pag. 189.
72 OMF nr.94/2001.
177 – implicarea tot mai accentuat ă în procesele decizionale a model ării și simul ării activit ăților
întreprinderii cu folosirea re țelelor informatice și a softului specializat.
În elaborarea situa țiilor financiare previzionate ale întreprinderii un rol important îl are
strategia de dezvoltare economico-social ă cu toate componentele acesteia: strategiile
investi ționale, de perfec ționare a personalului, de îmbun ătățire a calit ății, de modernizare a
tehnologiilor etc.
Studiul rela ției strategie-cost î și pune amprenta asupra estim ării de regul ă a unei
performan țe financiare crescute a întreprinderii fa ță de cea din perioad ă anterioar ă. Ritmul
sus ținut de cre ștere a performan țelor financiare conduce în final la consolidarea po zi ției
financiare a agentului economic, astfel încât proba bilitatea de expunere la riscurile specifice
pie ței concuren țiale devine din ce în ce mai sc ăzut ă.
În fapt, pornind de la defini ția strategiei 73 prin care se desemneaz ă ansamblul
obiectivelor majore ale organiza ției (întreprinderii) pe termen lung, principalele m odalit ăți de
realizare, împreun ă cu resursele alocate în vederea ob ținerii avantajului competitiv se poate
constat ă c ă:
a) strategia are în vedere perioade viitoare din via ța întreprinderii, cel mai adesea 3-5 ani,
la fel ca și situa țiile financiare previzionate;
b) strategia presupune aloc ări de resurse pentru perioade viitoare, în timp ce situa țiile
financiare “contabilizeaz ă” modul în care vor fi alocate aceste resurse;
c) strategia presupune ob ținerea avantajului competitiv, în timp ce situa țiile financiare
eviden țiaz ă transformarea avantajul competitiv în performan ță financiar ă.
Abordarea comparativ ă și elementele de leg ătur ă între strategie și situa țiile financiare
previzionate pot fi prezentate astfel:
Tabel nr. 6.1. Abordarea comparativ ă strategie – situa ții financiare previzionate.
Strategie Situa ții financiare previzionate
Scop: Abordarea activit ății viitoare a
firmei Scop: Cuantificarea elementelor de
patrimoniu aferente activit ății viitoare a
firmei
Perioada: 3-5 ani Perioada: 1-3 ani
Resurse: De care dispune
întreprinderea Resurse: Nu sunt necesare, se cuantific ă
utilizarea resurselor financiare anticipat
Obiectiv: Dezvoltarea economico –
viitoare a firmei Obiectiv: Redarea pozi ției și
performan ței financiare la sfâr șitul
exerci țiilor viitoare
Utilizatori: Mediu extern și intern al
întreprinderii Utilizatori: Mediu extern și intern al
întreprinderii
În încercarea de a defini situa țiile financiare previzionate se poate afirma c ă acestea
reprezint ă pozi ția și performan ța financiar ă anticipate ale întreprinderii, ca rezultat al
73 O. Nicolescu (coord.), Strategii manageriale de firm ă, Ed. Economic ă, Bucure ști , 1996, pag. 37.
178 model ării situa țiilor financiare anterioare, cu ajutorul metodelor și tehnicilor de previziune,
ținând cont de strategia de dezvoltare economico-soc ial ă aprobat ă de proprietarii întreprinderii.
Pornind de la aceast ă modalitate de definire a situa țiilor financiare previzionate rezult ă
că elementele sale definitorii sunt:
– pozi ția și performan ță financiar ă ini țial ă;
– metodele și tehnicile de previziune;
– strategia de dezvoltare economico-social ă a întreprinderii.
Abordarea sistemic ă a situa țiilor financiare previzionate este redat ă în figura de mai
jos:
Pozi ția financiar ă ini țial ă Pozi ția financiar ă anticipat ă
Performan ța financiar ă Performan ța financiar ă
ini țial ă anticipat ă
Fig. nr.6.1. Abordarea sistemic ă a situa țiilor financiare previzionate
Dac ă se noteaz ă pozi ția financiar ă ini țial ă cu PFI și performan ța financiar ă ini țial ă cu
Pfi se ob ține o func ție a st ării financiare ini țiale dependent ă de PFI și Pfi conform rela ției:
SFi = f(PFI, Pfi)
unde: SFi – starea financiar ă ini țial ă
Dac ă la rândul s ău pozi ția financiar ă anticipat ă (previzionat ă) se noteaz ă cu PFA și
performan ța financiar ă anticipat ă cu Pfa se ob ține starea financiar ă anticipat ă ca o func ție
dependent ă de starea financiar ă ini țial ă și transform ările din sistemul considerat, astfel:
SFa = f(Sfi, φt)
unde: SFa – starea financiar ă anticipat ă
φt – transform ările din sistem
Nu trebuie omise nici riscurile asociate elabor ării situa țiilor financiare previzionate,
riscul fiind o variabil ă exogen ă, antonim ă rentabilit ății din activitatea economic ă. Deoarece
rentabilitatea și riscul sunt efecte contradictorii, se pune proble ma st ăpânirii unui anumit nivel de
risc pentru a cre ște rentabilitatea a șteptat ă.
φ (t)
179 Pentru situa țiile financiare previzionate riscul se estimeaz ă ca variabilitate a profitului în
raport cu speran ța de rentabilitate. Aceast ă m ăsur ă a riscului este dat ă de dispersie ( σ) și abaterea
medie p ătratic ă ( σ2) în timp ce m ăsura rentabilit ății este dat ă de medie ( µ) și de speran ța ei
matematic ă [E(x)].
Tipologia riscurilor care înso țesc situa țiile financiare previzionate este divers ă îmbr ăcând
forme ca:
– riscul economic – exprimat ca num ăr de procente de varia ție a profitului estimat la
un procent de varia ție a cifrei de afaceri estimate,
– riscul financiar – exprimat ca variabilitatea profi tului net estimat, sub inciden ța
structurii financiare estimate,
– riscul de faliment – const ă în evaluarea capacit ății întreprinderii de a face fa ță
angajamentelor estimate fa ță de ter ți și deci evaluarea solvabilit ății și lichidit ății
întreprinderii.
Calitatea informa țiilor contabile și financiare furnizate de situa țiile financiare
previzionate este de asemenea o problem ă important ă și are ca scop determinarea criteriilor de
calitate sau a caracteristicilor calitative ale inf orma țiilor, definirea calit ății informa ției contabile
devenind un element fundamental al oric ărui cadru conceptual.
Caracteristicile calitative ale informa ției furnizate de situa țiile financiare previzionate
sunt determinate de:
a) pertinen ța – capacitatea informa ției contabile de a influen ța deciziile utilizatorilor și
a le permite evaluarea evenimentelor viitore;
b) fiabilitatea – calitatea unei informa ții contabile previzionate ca atunci când nu
con ține erori semnificative s ă conduc ă la interpret ări corecte, permi țând
reprezentarea fidel ă a realit ății;
c) inteligibilitatea – calitatea unei informa ții contabile de a fi u șor în țeleas ă de
utilizatori, cu condi ția ca ace știa s ă posede cuno știn țe suficiente privind
interpretarea acesteia;
d) comparabilitatea – calitatea unei informa ții contabile previzionate de a o valoriza în
timp și în spa țiu.
Informa țiile contabile și financiare nu îndeplinesc perfect aceste condi ții, fiind necesar
uneori ca în procesul de prelucrare și comunicare financiar ă s ă se realizeze un compromis, pentru
ca o informa ție s ă r ăspund ă acestor criterii de calitate.
Analiza financiar ă istoric ă urm ăre ște diagnosticarea pozi ției financiare și a st ării de
performan ță financiar ă la încheierea exerci țiului. Analiza financiar ă î și propune s ă stabileasc ă
puncte tari și puncte slabe ale gestiunii financiare în vederea fundament ării unei noi strategii de
men ținere și de dezvoltare într-un mediu concuren țial.
În analiza financiar ă previzionat ă se urm ăre ște de fapt diagnosticarea pozi ției financiare
anticipate și a st ării de performan ță financiar ă anticipate la încheierea exerci țiilor financiare luate
180 în calculul previzional, în cadrul acesteia putându -se modifica unele elemente ce vor determina
situa ția financiar ă viitoare a întreprinderii, astfel încât aceasta s ă se îmbun ătățeasc ă.
Obiectivele urm ărite prin analiza financiar ă previzionat ă constau în:
a) studiul evolu ției viitoare a activit ății întreprinderii în termeni de rentabilitate și risc;
b) studiul influen ței unor factori (infla ție, rate de rota ție ale activelor, etc.) asupra situa țiilor
financiare previzionate;
c) studiul evolu ției viitoare a valorii de pia ță a întreprinderii, obiectivul consacrat al gestiuni i
financiare fiind de maximizare a valorii de pia ță a acesteia;
d) studiul evolu ției principalilor indicatori economico-financiari î n condi țiile previziunii
situa ției financiare a întreprinderii;
e) asigurarea accesului pe pie țele de capital prin identificarea unor noi surse de finan țare și
studiul costului surselor de finan țare;
În elaborarea și analiza situa țiilor financiare previzionate sunt interesa ți:
– managerii, pentru a putea estima m ărimea principalelor surse proprii de finan țare
(profitul și amortizarea) și pentru a studia evolu ția principalilor indicatori de
performan ță în func ție de care se realizeaz ă salarizarea acestora;
– creditorii, pentru a se asigura c ă sursele de finan țare puse la dispozi ția întreprinderii
vor fi rambursate integral, inclusiv plata dobânzil or aferente;
– ac ționarii , pentru a cunoa ște m ărimea câ știguri viitoare (dividendul);
– salaria ții , în vederea estim ării câ știgurilor salariale viitoare;
– clien ții și furnizorii , pentru identificarea posibilit ăților de dezvoltare a rela țiilor de
afaceri cu întreprinderea respectiv ă;
– statul , pentru a putea realiza proiec ția bugetar ă a principalilor indicatori privind
veniturile și cheltuielile publice.
6.2. Elaborarea situa țiilor financiare previzionate
În elaborarea situa țiilor financiare previzionate se pot utiliza metode generale de
previziune sau metode specifice previziunilor finan ciare, principalele metode din aceast ă a doua
categorie fiind: metoda raport ării la cifra de afaceri, metoda exprim ării în zile cifr ă de afaceri
(metoda normativ ă a echilibrului financiar), metoda bugetelor, metod e analitice pe elemente
componente.
Etapele care trebuie parcurse pentru elaborarea sit ua țiilor financiare previzionate, de
altfel valabile indiferent de domeniul în care se r ealizeaz ă previziunile, sunt:
– stabilirea obiectului previziunii, adic ă previziunea elementelor contului de rezultate,
bilan țului și tabloului de flux;
– fixarea perioadei de timp pentru care se elaboreaz ă previziunea;
181 – stabilirea datelor necesare elabor ării previziunii, alegerea metodelor de previziune și
aplicarea efectiv ă a acestora în elaborarea previziunii;
– selectarea variantei cele mai posibile privind evol u țiile viitoare ale indicatorilor
analiza ți, precum și stabilirea consecin țelor probabile în cadrul fiec ărei variante a
modific ării valorilor indicatorilor economico-financiari pr eviziona ți.
În cadrul acestui capitol al lucr ării se urm ăre ște elaborarea situa țiilor financiare
previzionate, respectiv a principalelor componente ale acestora (contul de profit și pierdere,
bilan ț și tabloul fluxurilor de trezorerie, având la dispoz i ție datele din situa țiile financiare
anterioare, prin aplicarea metodelor procent din vâ nz ări și metoda exprim ării elementelor
bilan țului în zile cifr ă de afaceri. Aceste situa ții financiare vor fi analizate prin urm ărirea
evoluției principalelor rate utilizate în practica marilo r b ănci interna ționale, grupate conform
sistemului Du Pont.
6.2.1. Previziunea cifrei de afaceri
Punctul de plecare în previzionarea situa țiilor financiare viitoare îl reprezint ă
previziunea cifrei de afaceri, în func ție de m ărimea c ăreia se poate determina necesarul de active
fixe și circulante, respectiv sursele permanente și temporare necesare finan ță rii activelor.
Estimarea cifrei de afaceri este un proces complex, putând fi realizat ă în unit ăți fizice
sau valorice, analitic (pe fiecare produs) sau sint etic (la nivel global), pe baza tendin ței
înregistrate în trecut sau normativ, fiind necesar de asemenea s ă se apeleze la informa ții
provenind din analiza mediului extern și a mediului intern al întreprinderii și s ă se țin ă seama de
tendin țele de evolu ție din trecut, pentru a se identifica orient ările posibile în viitor.
Cea mai uzual ă metod ă este metoda de previziune sintetic ă (global ă) a cifrei de afaceri,
în cadrul acesteia utilizându-se îndeosebi tehnicil e de extrapolare a tendin țelor de evolu ție
anterioar ă a cifrei de afaceri
Tehnicile de extrapolare constau în ajustarea tendin ței unor indicatori economico-
financiari (în cazul de fa ță a cifrei de afaceri) care s-a manifestat în perioa da anterioar ă și care
poate fi men ținut ă în viitor, dac ă r ămân neschimbate condi țiile economice.
Estimarea și extrapolarea curbei care surprinde tendin ța cifrei de afaceri ce s-a
manifestat anterior se poate face prin mai multe me tode: 74
• ajustarea printr-o func ție matematic ă;
• ajustarea exponen țial ă;
• ajustarea dup ă media mobil ă.
74 I. Stancu, Finan țe. Teoria pie țelor financiare. Finan țele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiar ă, Ed.
Economic ă, Bucure ști, 1996, pag.422-425.
182 Ajustarea printr-o func ție matematic ă – surprinde diferite tendin țe ale cifrei de
afaceri, cele mai frecvente fiind cele ale unei dre pte, ale unei curbe exponen țiale sau putere, ale
unei parabole.
În situa ția în care evolu ția indicatorilor se ajusteaz ă sub forma unei drepte ecua ția sa
este de forma:
y = a + b x
unde: y – variabila independent ă (cifra de afaceri);
x – variabila independent ă, principala variabil ă explicativ ă a vânz ărilor (puterea de
cump ărare a beneficiarilor, timpul, etc.)
a, b – parametrii dreptei
a – valoarea func ției când variabila independent ă este nul ă;
b – panta dreptei.
Reprezentarea grafic ă a ajust ării indicatorilor dup ă o dreapt ă este redat ă în figura de
mai jos:
y
* *
* *
* *
*
0 x
Fig. nr.6.2. Reprezentarea grafic ă a ajust ării indicatorilor economico-financiari dup ă o
dreapt ă
Dac ă ajustarea tendin ței indicatorilor economico-financiari se face utili zând metoda
celor mai mici p ătrate , atunci parametrii a și b se determin ă astfel încât abaterile func ției de la
valorile reale s ă fie minime:
min ) x b – a (y S2
in
1 ii → ⋅ −∑=
=
Minimul acestei expresii se ob ține în punctul în care derivatele par țiale în raport cu a și
b sunt nule:
=∂∂
=∂∂0aS
0bS
Din rezolvarea sistemului rezult ă valorile parametrilor a și b.
183 Pentru ca func ția de regresie liniar ă simpl ă s ă poat ă îndeplini condi ția de prognozator
trebuie s ă îndeplineasc ă urm ătoarele condi ții:
– coeficientul de corela ție r > 0,85 pentru leg ătura liniar ă direct ă , respectiv r < -0,85
pentru leg ătura liniar ă invers ă;
– coeficientul de determinare d > 0,65 (d = r 2).
Atunci când tendin ța cifrei de afaceri urm ăre ște o curb ă exponen țial ă, expresia
matematic ă a acestei curbe devine:
y = a b x
sau putere:
y = a x b
Ecua țiile descrise mai sus se liniarizeaz ă prin logaritmare și se trateaz ă în continuare ca
și ecua ția dreptei:
log y = log a + x log b
se noteaz ă: log y = Y; log a = A ; log b = B;
ecua ția devine: Y = A + B x
sau
log y = log a + b log x
se noteaz ă: log y = Y; log a = A; log x = X;
ecua ția devine: Y = A + b X
Reprezentarea grafic ă a tendin ței indicatorilor economico-financiari atunci când a ceasta
urm ăre ște o curb ă exponen țial ă sau putere este prezentat ă în figura de mai jos:
(a) (b)
y y
*
*
* *
* * *
* * * * *
x x
Fig. nr. 6.3. Reprezentarea grafic ă a ajust ării indicatorilor economico-financiari dup ă o curb ă
exponen țial ă (a) și putere (b)
184
În situa ția în care tendin ța cifrei de afaceri urm ăre ște o parabol ă, ecua ția este de forma:
y = a + b x +c x 2
min ) x c xb – a (y S2 2
i in
1 ii → ⋅−⋅ − =∑
=
Minimul acestei expresii se ob ține în punctul în care derivatele par țiale în raport cu a, b
și c se anuleaz ă:
=∂∂=∂∂
=∂∂
0cS0aS
0bS
Din rezolvarea sistemului de ecua ții respectiv rezult ă valorile parametrilor a, b și c.
Reprezentarea grafic ă a ajust ării dup ă o parabol ă a evolu ției indicatorilor economico-
financiari se prezint ă astfel:
y
* * * *
* *
*
* * *
* *
*
0 x
Fig. nr. 6.4 Ajustarea indicatorilor economico-fi nanciari după o parabol ă.
Ajustarea exponen țial ă diferen țiat ă a trecutului apropiat și a trecutului îndep ărtat
const ă în asocierea unor coeficien ți diferen ția ți pentru cifra de afaceri din perioadele anterioare
pentru a ob ține cea mai bun ă estimare în anul de previziune conform ecua ției:
y* t+1 = y t (1-b) + y t-1 (1-b) b + y t-2 (1-b) b 2 + ……….
Coeficientul b fiind inferior valorii 1, coeficien ții de ajustare (1-b)b k în care k=t-1, dau
importan ță din ce în ce mai mic ă vânz ărilor mai îndep ărtate în trecut.
Realizând un calcul de recuren ță pentru rezolvarea ecua ției de mai sus, se ob ține rela ția:
y* t+1 = b y* t + y t (1-b)
185
Rezult ă deci c ă previziunea indicatorului economico-financiar y* t+1 pentru anul de
previziune (t+1) se ob ține în func ție de valorile prev ăzute și valorile realizate în anul de baz ă (t),
valoarea coeficientului b stabilindu-se astfel încâ t abaterea între valorile prev ăzute și cele
efective s ă fie cât mai mic ă posibil.
Ajustarea cu ajutorul mediei mobile – se utilizeaz ă în cazul în care cifra de afaceri
înregistreaz ă o evolu ție sezonier ă ce se dore ște a fi luat ă în calculul previziunii.
Pentru a se realiza un calcul matematic cât mai exa ct se utilizeaz ă o func ție matematic ă
prin care se ajusteaz ă toate rezultatele mediei mobile și se extrapoleaz ă apoi func ția ob ținut ă
pentru perioada de previziune.
Una din problemele ridicate de folosirea acestei me tode o constituie stabilirea corect ă a
lungimii ciclului de varia ție sezonier ă, pentru a surprinde, cu ajutorul mediei mobile, o tendin ță
care are în vedere și sezonalitatea ajustat ă.
6.2.2. Estimarea elementelor contului de rezultate
În estimarea elementelor contului de rezultate se v a urm ări respectarea urm ătoarelor
principii:
– separarea elementelor de venituri și cheltuieli pe categorii: din exploatare, financia re,
extraordinare, a șa cum sunt inventariate de fapt în contul de rezult ate în perioadele
anterioare;
– urm ărirea evolu ției elementelor contului de rezultate în func ție de varia ția fa ță de cifra de
afaceri și gruparea lor în variabile și fixe;
– respectarea unor corela ții cu alte elemente din bilan ț sau situa ția fluxurilor de numerar.
Pentru previziunea contului de profit și pierdere se estimeaz ă evolu ția urm ătoarelor
elemente:
• Veniturile din exploatare
Principala component ă a veniturilor din exploatare o reprezint ă cifra de afaceri
previzionat ă în etapa anterioar ă. Structura acesteia pe produc ția vândut ă și vânz ări de m ărfuri se
consider ă relativ stabil ă. Veniturile din exploatare de natura produc ției exerci țiului (produc ție
stocat ă și imobilizat ă) se vor considera c ă variaz ă o dat ă cu cifra de afaceri la un nivel mediu
(calculat ca medie a doi sau trei ani anteriori). V eniturile din subven ții, provizioane se vor
neglija, din motive de pruden ță . Alte venituri din exploatare de asemenea se pot n eglija sau se
pot lua la nivelul minim înregistrat în ultimii ani .
186 • Cheltuielile din exploatare
Cheltuielile de exploatare se consider ă c ă se modific ă în raport cu cifra de afaceri. Chiar
dac ă nu toate cheltuielile de exploatare sunt variabile , atunci când se estimeaz ă cre șterea cifra de
afaceri, din motive de pruden ță se cre ște și ansamblul lor. Excep ție de la aceast ă regul ă vor face
cheltuielile cu amortizarea, care se stabilesc în f unc ție de gradul mediu de amortizare și ținând
cont de valoarea mijloacelor fixe și investi țiile noi, eventual cheltuielile cu impozite și taxe
estimate la nivelul mediu din ultimii ani. Alte che ltuieli din exploatare, din motive de pruden ță ,
se consider ă la valoarea medie din ultimii ani ca pondere în ci fra de afaceri, iar cele din
provizioane se neglijeaz ă.
• Veniturile financiare
Estimarea veniturilor financiare se realizeaz ă pe categorii. Veniturile din dobânzi se ob țin
prin aplicarea ratei medii a dobânzii pe cont curen t asupra sumelor rezultate din tabloul
fluxurilor de numerar. Veniturile din diferen țe de curs valutar se vor considera la un nivel mini m
fa ță de cifra de afaceri, iar alte venituri financiare la un nivel minim al anilor preceden ți.
Veniturile din provizioane se vor ignora, din motiv e de pruden ță .
• Cheltuielile financiare
Previzionarea cheltuielilor financiare se realizeaz ă de asemenea pe categorii. Cheltuielile
din dobânzi se ob țin prin aplicarea ratei medii a dobânzii la credite le bancare contractate.
Cheltuielile din diferen țe de curs valutar se vor considera la nivelul maxim fa ță de cifra de
afaceri din compararea anilor anteriori. Alte chelt uieli financiare, din motive de pruden ță , se vor
considera la raportul mediu fa ță de cifra de afaceri.
• Veniturile și cheltuielile extraordinare
Aceste elemente de regul ă se neglijeaz ă, având în vedere faptul c ă ele nu fac parte din
activitatea normal ă, curent ă a activit ății întreprinderii.
• Impozitul pe profit
Estimarea sa se va realiza pe baza cotei de impuner e în vigoare, aplicat ă asupra profitului
brut rezultat pe baza elementelor de venituri și cheltuieli estimate în etapele anterioare. Dac ă este
inevitabil ă existen ța unor cheltuieli nedeductibile, atunci se vor face corec ții asupra profitului
brut în vederea ob ținerii profitului impozabil. Deducerile fiscale se vor ignora din motive de
pruden ță .
• Profitul net
Profitul net estimat se ob ține prin deducerea impozitului din profitul impozab il și va fi
preluat în pasivul bilan țului financiar la capitaluri proprii.
187
6.2.3. Estimarea elementelor bilan țului
A. Metoda “procent din vânz ări”
Metoda cea mai simpl ă de previziune a elementelor bilan țului, care asigur ă satisfacerea
necesit ăților informa ționale ale unei întreprinderi, este metoda procent din vânz ări.
În aplicarea metodei se porne ște de la dou ă ipoteze general valabile:
– majoritatea posturilor bilan țiere variaz ă o dat ă cu vânz ările;
– valorile activelor sunt considerate optime sau cel pu țin satisf ăcătoare în raport cu
cifra de afaceri
Într-o prim ă etap ă se raporteaz ă elementele din bilan ț la cifra de afaceri, identificându-se
elementele care variaz ă odat ă cu cifra de afaceri, pentru care nivelul estimat v a fi în general:
( )()
tt
t tCA PACA PA ⋅ =+ + 1 1
unde: A(P) t – valoarea elementului de activ sau de pasiv în mo mentul t;
A(P) t+1 – nivelul estimat al elementului de activ sau de p asiv pentru perioada t+1;
CA t – cifra de afaceri realizat ă în perioada t;
CA t+1 – cifra de afaceri estimat ă pentru perioada t+1.
Se trece apoi la previziunea pe elemente.
1. Previziunea elementelor de activ
• Previziunea elementelor de active imobilizate
Pentru previzionarea nivelului imobiliz ărilor trebuie s ă se țin ă seama de urm ătoarele
situa ții:
a) dac ă activele imobilizate sunt considerate cel pu țin la un nivel normal dac ă nu optim,
înseamn ă c ă întreprinderea a avut un grad maxim de utilizare a capacit ății de produc ție,
cre șterea cifrei de afaceri putându-se realiza doar în condi țiile unor investi ții suplimentare.
Investi țiile se pot realiza în dou ă moduri:
– relativ constant în raport cu cifra de afaceri, cân d nu sunt necesare investi ții
considerabile pentru extinderea capacit ăților de produc ție existente;
– în salturi, când, din considerente de natur ă tehnologic ă, investi țiile au valoare mare,
deoarece este necesar ă achizi ționarea unei unit ăți complete de prelucrare. În astfel de
situa ții și cre șterea cu doar 1% a cifrei de afaceri poate determin a un salt considerabil
în valoarea investi țiilor, f ăcând ca pentru sporuri mici ale cifrei de afaceri a ceste
188 investi ții s ă fie ineficiente, rezultând un grad redus de utiliz are a capacit ăților de
produc ție și cheltuieli ridicate cu amortizarea, deci un risc de exploatare ridicat.
b) dac ă în trecut gradul de utilizare a capacit ății de produc ție a fost mai mic, se poate
determina nivelul cifrei de afaceri pân ă la care întreprinderea nu este nevoit ă s ă realizeze
investi ții suplimentare, crescând doar gradul de utilizare a capacit ății existente.
Nivelul maxim al cifrei de afaceri în condi țiile men ținerii capacit ății de produc ție
existente se determin ă cu rela ția:
tt
Guc CA CA =max
unde: CA max – cifra de afaceri maxim posibil ă;
CA t – cifra de afaceri realizat ă în perioada t;
Guc t – grad de utilizare a capacit ății de produc ție pe perioada t.
• Previziunea elementelor de active circulante
Pentru estimarea nivelului stocurilor și crean țelor trebuie de asemenea s ă se țin ă seama
de urm ătoarele situa ții:
a) dac ă activele curente (stocuri și crean țe) sunt considerate cel pu țin la un nivel normal
dac ă nu optim, acestea vor cre ște o dat ă cu cifra de afaceri;
b) dac ă în trecut activele curente au înregistrat valori a normale, atunci ele trebuie
corectate pentru a se înscrie în limitele normale d e eficien ță .
kCA Ac CA Ac
tt
t t ⋅
⋅ =+ + 1 1
unde: Ac t – active curente în momentul t;
Ac t+1 – active curente estimate pentru momentul t+1;
CA t – cifra de afaceri realizat ă în perioada t;
CA t+1 – cifra de afaceri estimat ă pentru perioada t+1;
k – coeficient de corec ție.
Pentru previziunea disponibilit ăților se procedeaz ă la determinarea nivelului de
disponibilit ăți necesare, prin raportare la cifra de afaceri. Ace sta se va compara cu cel rezultat pe
baza situa ției fluxurilor de numerar:
– dac ă soldul rezultat din situa ția fluxurilor de numerar este mai mare decât cel ob ținut
prin raportarea la cifra de afaceri, atunci se va c ăuta plasarea excedentului;
– dac ă soldul final va fi mai mic, atunci se va proceda l a recalcularea necesarului
suplimentar de fonduri, iar restul r ămas neacoperit se va acoperi din credite bancare pe
termen scurt.
189
2. Previziunea elementelor de pasiv
În condi țiile în care are loc cre șterea elementelor de activ, aceasta trebuie s ă genereze
cre șterea corespunz ătoare a surselor de finan țare, avându-se în vedere respectarea urm ătoarele
principii fundamentale:
– finan țarea elementelor de imobiliz ări în principiu din resurse permanente;
– păstrarea unui nivel normal de îndatorare;
– existen ța unui echilibru financiar între utiliz ări și resurse;
– încadrarea în limite normale a costului capitalului .
• Previziunea elementelor de pasive curente nonfinanc iare
Se au în vedere acelea și situa ții ca și în cazul activelor curente:
a) dac ă pasivele curente sunt considerate cel pu țin la un nivel normal dac ă nu optim, ele
vor cre ște o dat ă cu cifra de afaceri;
b) dac ă în trecut au înregistrat valori anormale, atunci e le trebuie corectate pentru a se
înscrie în limitele normale de eficien ță .
Principala restric ție de cre ștere a lor este legat ă de men ținerea unui nivel bun de
lichiditate curent ă:
Lc Ac Pc =max
unde: Pc max – pasive curente maxim admisibile;
Lc – lichiditate curent ă;
Ac – active curente.
• Previziunea necesarului suplimentar de fonduri
Dup ă determinarea elementelor de active imobilizate și active curente necesare, (f ără
disponibilit ăți), totalul acestora se compar ă cu pasivul recalculat în func ție de nivelul existent al
capitalurilor permanente și cel recalculat al datoriilor curente nonfinanciar e, diferen ța
reprezentând-o necesarul suplimentar de fonduri.
Necesarul suplimentar de fonduri va fi acoperit pe seama urm ătoarelor surse:
– surse permanente (capitaluri proprii și/sau credite bancare pe termen mediu
sau lung);
– surse temporare (credite bancare pe termen scurt).
Sursele de finan țare permanente nu variaz ă spontan cu cifra de afaceri, apelându-se la
acestea numai când are loc o cre ștere a activelor imobilizate. Alegerea între resurs ele permanente
se face de regul ă pe baza urm ătoarelor criterii:
– costurile resurselor permanente;
190 – men ținerea unui raport s ănătos de îndatorare la termen;
– men ținerea unui echilibru dintre resursele și utiliz ările permanente.
Creditele bancare pe termen scurt se estimeaz ă în func ție de diferen ța dintre necesarul
suplimentar de fonduri neacoperit ă din resurse permanente, în condi țiile p ăstr ării la un nivel
acceptabil a valorii ratelor de îndatorare și de lichiditate. Dac ă aceste condi ții nu sunt îndeplinite,
se apeleaz ă în continuare la suplimentarea capitalurilor propr ii, indiferent de costul acestora.
Leg ătura între necesarul suplimentar de fonduri (NSF) și nivelul estimat al cifrei de
afaceri este dat ă de rela ția: 75
( )( )1 1+ ⋅−⋅ − ∆ ⋅ − ∆ ⋅+=t
tt
tt
tt tCA dCA Rn CA CA Pc CA CA Ain Ac NSF
unde: Ac – active curente
Ain – active imobilizate nete
Pc – pasive curente
Rn – rezultatul net;
d – coeficient de distribuire a dividendelor.
Când NSF = 0, întreprinderea nu este nevoit ă s ă apeleze la surse externe de finan țare, rata
de cre ștere a cifrei de afaceri care satisface aceast ă egalitate fiind numit ă rata de cre ștere intern ă
(autonom ă, ce poate fi ob ținut ă prin eforturi proprii).
B. Metoda “zile cifr ă de afaceri”
Aceast ă metod ă const ă în transformarea elementelor bilan țului din m ărimi valorice
absolute în indicatori exprima ți în num ăr de zile de recuperare a elementelor patrimoniale prin
cifra de afaceri:
CA Ep Ea dz Ep Ea 360 )(
) (×=
Analiza ți în dinamic ă pe perioada ultimilor ani, indicatorii exprima ți în zile cifr ă de
afaceri eviden țiaz ă muta țiile ce au avut loc în cadrul duratelor de rota ție a fiec ărui element de
activ și de pasiv prin cifra de afaceri.
Pe baza cifrei de afaceri previzionate și a duratelor de rota ție a diferitelor elemente, care
pot fi îmbun ătățite pentru perioada de previziune, se determin ă elementele bilan țului în m ărimi
absolute, potrivit rela ției:
75 M. Burtic ă și colectiv, op. cit., pag. 317.
191 ( )360 ) ( 1
1Ep Ea t
tdz CA
Ep Ea ×
=+
+
unde: Ea (Ep) – elementul de activ, respectiv de pa siv estimat pentru perioada t+1;
CA t+1 – cifra de afaceri previzionat ă pentru perioada t+1;
dz Ea (Ep) – num ărul mediu de zile de rota ție a elementului de activ sau de pasiv.
Pentru eliminarea limitelor determinate de calcului indicatorilor exprima ți în num ăr de
zile pe baza unei situa ții bilan țiere la un moment dat, se pot determina posturile b ilan țiere la o
valoare medie între începutul și sfâr șitul exerci țiului, iar duratele de rota ție pot fi luate în
considerare la valorile medii înregistrate în ultim ii ani, iar pentru perioada de previziune pot fi
corectate în sensul acceler ării vitezei de rota ție a diferitelor elemente.
Pornind de la propor ționalitatea dintre cre șterea cifrei de afaceri și cei doi termeni ai
echilibrului financiar, active și datorii, bilan țul exprimat în zile cifr ă de afaceri este folosit pentru
determinarea structurii normative, de ob ținut în mod normal, a echilibrului financiar la o a numit ă
cifr ă de afaceri previzionat ă.
Metoda permite efectuarea diferitelor simul ări ale corela ției cifr ă de afaceri – echilibru
financiar, din care se desprind concluzii cu privir e la politica financiar ă a întreprinderii,
asigurând în acela și timp o mai bun ă previzionare a evolu ției fondului de rulment.
De asemenea, aceast ă metod ă permite compararea echilibrului financiar al
întreprinderilor de m ărimi diferite, eliminând influen ța volumului specific de activitate.
6.2.4. Previziunea fluxurilor de numerar
Previziunea elementelor situa ției fluxurilor de numerar se face paralel cu estima rea
elementelor din contul de rezultate și din bilan ț, fiind strict corelate, avându-se în vedere
urm ătoarele aspecte:
• delimitarea încas ărilor și pl ăților, ținând seama de faptul c ă nu toate cheltuielile sunt pl ătibile
și nici toate veniturile încasabile, și de asemenea de existen ța decalajelor existente între
facturarea și plata, respectiv încasarea lor;
• delimitarea încas ărilor și pl ăților pe activit ăți generatoare: activit ăți de exploatare, activit ăți
de învesti ții, activit ăți de finan țare;
• corelarea elementelor din tabloul de flux cu contul de rezultate și cu bilan țul;
• echilibrarea trezoreriei prin plasarea excedentului de lichidit ăți, respectiv prin acoperirea
deficitului prin credite de trezorerie.
În cazul în care fluxurile de încas ări și pl ăți aferente exploat ării sunt prezentate utilizând
metoda direct ă, acestea se determin ă pe baza rela țiilor:
192
+ Încas ări crean țe comerciale = Cifra de afaceri – Varia ția soldurilor clien ți
+ Alte încas ări = Alte venituri încasabile – Varia ția altor crean țe
– Pl ăți furnizori = Chelt. cu materiale și servicii + Varia ția stocurilor – Varia ția furnizori
– Pl ăți personal = Cheltuieli cu personalul + Alte chelt. pl ătibile – Varia ția altor datorii
și alte pl ăți
– Pl ăți privind impozitul pe profit = Cheltuieli cu impoz itul pe profit
= Flux net de trezorerie aferent activit ăților de exploatare
În cazul în care se utilizeaz ă metoda indirect ă, fluxul net de trezorerie previzionat aferent
activit ății de exploatare se determin ă pe baza elementelor estimate în contul de profit și pierdere,
respectiv bilan ț, potrivit rela ției:
Rezultatul brut al exerci țiului
+ Cheltuieli cu amortiz ările și provizioanele
– Venituri din provizioane
– Rezultat din cesiunea imobiliz ărilor
– Rezultat din cesiunea titlurilor de plasament
+ Cheltuieli privind dobânzile
– Varia ția stocurilor
– Varia ția crean țelor
+ Varia ția furnizorilor și a altor datorii pe termen scurt nefinanciare
– Pl ăți privind impozitul pe profit
+/- Alte ajust ări___________________________________
= Flux net de trezorerie aferent activit ăților de exploatare
Fluxurile de trezorerie aferente activit ăților de investi ții și de finan țare se determin ă
astfel:
+ Încas ări din vânzarea de imobiliz ări
– Pl ăți privind achizi ția de imobiliz ări
= Flux net de trezorerie aferent activit ății de investi ții
+ Varia ția capitalului (cre șteri de capital în numerar – ramburs ări de capital)
+ Varia ția creditelor (contract ări – ramburs ări)
– Dobânzi pl ătite
– Dividende pl ătite
= Flux net de trezorerie aferent activit ății de finan țare
193
6.3. Analiza situa țiilor financiare previzionate
Analiza situa țiilor financiare previzionate are ca obiectiv calcu lul și urm ărirea evolu ției
pentru perioada de previziune a principalelor rate financiare utilizate în mod curent în practica
marilor b ănci interna ționale. Se urm ăresc în principal tendin țele acestor rate, care pe m ăsur ă ce
se avanseaz ă în orizontul de previziune trebuie s ă se îmbun ătățeasc ă.
Deosebirea esen țial ă fa ță de analiza istoric ă a situa țiilor financiare const ă în posibilitatea
ca, în cazul în care ratele financiare estimate ara t ă o situa ție nesatisf ăcătoare, s ă se intervin ă și s ă
se modifice diverse elemente ale situa țiilor financiare previzionate, astfel încât perform an țele
întreprinderii s ă creasc ă în viitor.
Principala modalitate de analiz ă a situa țiilor financiare previzionate utilizat ă în practic ă
este sistemul Du Pont, care împarte ratele financia re în: rate de lichiditate, rate privind
managementul datoriilor, rate de profitabilitate, r ate de cre ștere, rate ale valorii întreprinderii. 76
Principalele rate care se calculeaz ă în cadrul fiec ărei categorii (majoritatea fiind
prezentate detaliat în capitolul anterior, cu excep ția ratelor de cre ștere) sunt:
• Rate de lichiditate :
– lichiditatea curent ă – compar ă ansamblul lichidit ăților poten țiale, asociate activelor
circulante, cu ansamblul datoriilor pe termen scurt ;
– lichiditatea rapid ă – exprim ă capacitatea întreprinderii de a- și onora datoriile pe termen
scurt din crean țe și disponibilit ăți b ăne ști;
– lichiditatea imediat ă – apreciaz ă m ăsura în care datoriile pe termen scurt pot fi acope rite
pe seama disponibilit ăților b ăne ști.
• Rate privind managementul datoriei
– rata îndator ării globale arat ă modalitatea în care datoriile particip ă la finan țarea
întregului activ;
– rata de acoperire a dobânzilor prin rezultatul expl oat ării arat ă m ăsura în care cheltuielile
financiare cu dobânzile pot fi acoperite f ără a se crea probleme pentru întreprindere;
– acoperirea prin fluxul de numerar de exploatare ara t ă m ăsura în care aceste fluxuri pot
acoperi cheltuielile cu dobânzile viitoare și dividendele de plat ă;
– durata medie de plat ă a furnizorilor ne arat ă perioada medie de credit comercial primit de
întreprindere;
– durata medie de achitare a altor datorii indic ă decalajul mediu între apari ția unor
obliga ții și plata efectiv ă a acestora.
• Rate de gestiune ale activului
76 P. Halpern, J.F. Weston, E.F. Brigham, Finan țe manageriale. Modelul canadian, Ed. Economic ă, Bucure ști, 1998,
pag. 118-119.
194 – rota ția imobiliz ărilor corporale arat ă eficien ța utiliz ării echipamentelor și ma șinilor și a
celorlalte elemente de imobiliz ări;
– rota ția stocurilor arat ă de câte ori se rotesc stocurile prin cifra de afac eri, parcurgând
toate ciclurile activit ății și revin sub form ă b ăneasc ă ini țial ă;
– durata medie de încasare a clien ților ne arat ă perioada medie de credit comercial acordat
de întreprindere clien ților s ăi;
– durata medie de încasare a altor crean țe indic ă decalajul mediu între înregistrarea
crean țelor și încasarea contravalorii lor.
• Rate de rentabilitate și profitabilitate
– rata de rentabilitate comercial ă exprim ă profitul net ob ținut pe o unitate monetar ă de
cifr ă de afaceri;
– rata rentabilit ății economice sau rentabilitatea activelor totale m ăsoar ă gradul de
rentabilitate a întregului capital investit, privit prin prisma capacit ății activelor totale de a
genera profit;
– rata rentabilit ății financiare exprim ă capacitatea capitalurilor proprii de a genera prof it
net.
• Rate de cre ștere
Ratele de cre ștere arat ă cât de bine î și men ține firma pozi ția economic ă, putându-se
calcula cu baz ă fix ă sau în lan ț. Principalele rate de cre ștere sunt cele legate de cifra de afaceri,
profitul net, profitul net pe ac țiune, valoarea de pia ță a întreprinderii.
• Rate ale valorii întreprinderii
– coeficientul de capitalizare bursier ă arat ă cât de mult sunt dispu și s ă pl ăteasc ă investitorii
pentru ac țiune raportat cu profitul net pe care-l genereaz ă;
– raportul dintre valoarea de pia ță și valoarea contabil ă arat ă pre țul pe care-l ofer ă pia ța
financiar ă pentru firm ă.
6.4. Rolul simul ării în cre șterea flexibilit ății previziunii situa țiilor financiare
Situa țiile financiare previzionate, dup ă elaborare, nu trebuie s ă r ămân ă simple situa ții
care indic ă direc țiile de evolu ție a pozi ției și performan ței financiare a întreprinderii, ci s ă devin ă
instrumente flexibile utilizate de managementul înt reprinderii, care s ă poat ă fi u șor adaptate
noilor condi ții sau situa ții ce se ivesc, având în vedere complexitatea și dinamica activit ății
economice și financiare a întreprinderilor.
Una din principalele posibilit ăți de cre ștere a flexibilit ății previziunii situa țiilor financiare
o constituie simularea asistat ă pe calculator, care reprezint ă, conform literaturii de specialitate, 77
procesul de experimentare dirijat ă a diferitelor variante de situa ții financiare, având posibilitatea
77 I. Stancu, op. cit., pag. 420.
195 introducerii în modul de simulare, a diverselor mod ific ări ce pot interveni asupra indicatorilor
tehnico-economici determinan ți pentru situa ția financiar ă a întreprinderii.
Procesul de simulare cuprinde urm ătoarele etape:
a) formularea problemei și a scopului urm ărit prin simulare;
b) elaborarea modelului de previziune financiar ă;
c) simularea pe calculator a previziunii financiare, c are porne ște de la un nivel dat al
indicatorilor de stare ini țial ă a întreprinderii, c ăreia i se adreseaz ă o anumit ă norm ă
privind volumul și eficien ța activit ății acesteia;
d) analiza rezultatelor simul ării previziunii financiare, pe baza unor indicatori de
eficien ță economico-financiar ă a activit ății întreprinderii.
Se poate utiliza cu mult ă u șurin ță de exemplu tehnica de extrapolare utilizând ajusta rea
cu o func ție matematic ă, pornind de la urm ătoarele considerente:
– condi țiile economice în care î și desf ăș oar ă activitatea întreprinderea r ămân neschimbate;
– mediul extern și intern al întreprinderii nu exercit ă nici un fel de influen ță ;
– informa țiile utilizate pentru constituirea valorii indicato rilor au la baz ă evolu ția istoric ă a
indicatorilor economico-financiari în perioada ante rioar ă – 3 ani;
– se aproximeaz ă evolu ția indicatorilor dup ă ecua ția unei drepte sau de alt ă form ă;
– se ajusteaz ă tendin ța indicatorilor economico-financiari utilizând meto da celor mai mici
pătrate.
Rezultatele simul ării, dup ă luarea în considerare a ipotezelor men ționate anterior sunt:
a) crearea unui model informatic de stimulare a situa țiilor financiare previzionate,
utilizând tehnici de extrapolare prin ajustarea cu o func ție matematic ă;
b) elaborarea unui set de situa ții economico-financiare previzionate constând în: b ilan ț,
cont de rezultate și tabloul fluxurilor de trezorerie.
Metoda de elaborare a situa țiilor financiare previzionate prezentat ă are dezavantaju l că nu
ține cont de condi țiile economice în care î și desf ăș oar ă activitatea întreprinderea, dar nu necesit ă
calcule complexe, elaborarea situa țiilor financiare previzionate putând fi realizat ă într-un timp
relativ scurt.
Dac ă se utilizeaz ă tehnica de extrapolare cu restric ții – se urm ăre ște în principiu acela și
algoritm ca și în situa ția tehnicii de extrapolare f ără ajust ări, cu deosebirea c ă restric țiile sunt
preluate din strategia de dezvoltare economico-soci al ă a întreprinderii.
Restric țiile se refer ă la principalii indicatori economico-financiari și constau în:
• un anumit ritm anual de cre ștere a cifrei de afaceri;
• un anumit nivel de reducere a cheltuielilor de expl oatare;
• un anumit cost al surselor împrumutate;
• o politic ă de investi ții care s ă asigure dezvoltarea întreprinderii;
• ob ținerea unei anumite rate a profitului;
196 • o anumit ă durat ă de rota ție a activelor circulante;
• un grad ridicat de încasare a crean țelor etc.
Asupra indicatorilor pentru care a fost impus ă o anumit ă restric ție, nu se aplic ă tehnica
extrapol ării prin ajustare cu o func ție matematic ă.
Restric țiile se pot stabili astfel:
– Pentru cifra de afaceri – CA:
CA n= CA 0 (1 + r) n
unde: CA 1 – cifra de afaceri din anul de previziune
CA 0 – cifra de afaceri realizat ă
r – ritmul mediu de cre ștere a cifrei de afaceri
– Pentru cheltuieli de exploatare – Chex:
Chex n= Chex 0 (1 + r *)n
unde: Chex 1 – cheltuieli de exploatare în anul de plan
Chex 0 – cheltuieli de exploatare în anul de baz ă
r* – ritmul de cre ștere a cheltuielilor, mai sc ăzut decât al cifrei de afaceri
– Pentru costul surselor împrumutate – Chd:
Chd = CÎ x rd
unde: Chd – cheltuieli cu dobânzile
CÎ – capital împrumutat
rd – rata medie a dobânzii la credite
Restric țiile, preluate din strategiile de dezvoltare econom ico-social ă presupun stabilirea
unui model matematic, pentru fiecare în parte, în v ederea previzion ării elementelor la care se
refer ă pentru perioada urm ătoare.
Etapele care se parcurg în vederea aplic ării tehnicii de extrapolare cu restric ții sunt:
a) determinarea restric țiilor, astfel cum acestea rezult ă din strategiile de dezvoltare
economico-social ă și previzionarea lor în perioada analizat ă
b) aplicarea tehnicilor de extrapolare prin ajustarea cu o func ție matematic ă asupra
celorlal ți indicatori economico-financiari pentru care nu au fost impuse restric ții.
Avantajul acestei metode const ă în faptul c ă ține cont de condi țiile economice în care î și
desf ăș oar ă activitatea întreprinderea.
197
Bibliografie
1. Anghel, I. – Falimentul – radiografie și predic ție , Ed. Economic ă, Bucure ști,
2002
2. Arnold, J.,
Hope, T. – Accounting for Management Decisions, Prentice Hall, 1990.
3. Băile șteanu, Gh. – Diagnostic, risc și eficien ță în afaceri , Ed. Mirton, Timi șoara,
1997.
4. Bătrâncea, I. – Analiza economic ă și financiar ă a societ ăților comerciale, Ed.
ETA, Cluj-Napoca, 1996.
5. Bernstein, L. – Financial Statement Analysis. Theory, Application a nd
Interpretation, Irwin, Homewood-Boston, 1993.
6. Brezeanu P. și
colectiv – Diagnostic financiar. Instrumente de analiz ă financiar ă, Ed.
Economic ă, Bucure ști, 2003.
7. Buglea, Al. – Analiz ă fi nanciar ă. Concepte și studiu de caz , Ed. Mirton,
Timi șoara, 2005.
8. Cohen, E – Analyse financière , Ed. Economica, Paris, 1997.
9. Colasse, B. – L’analyse financière , La Decouverte, Paris, 1995.
10. Cotle ț, D., Megan,
O – Situa țiile financiare ale întreprinderii , Ed. Orizonturi
Universitare, Timi șoara, 2003.
11.
Cri stea, H., Talpo ș I.,
Cosma D. – Gestiunea financiar ă a întreprinderilor , Ed. Mirton, Timi șoara,
1998.
12. Deaconu, Adela – Bilan țul contabil al agen ților econo mici. Modele de analiz ă, Ed.
Intelcredo, Deva, 1999.
13. Deaconu, Adela – Diagnosticul și evaluarea întreprinderii , Ed. Intelcredo, Deva,
1999.
14. Dragot ă, V. și
colectiv – Management financiar , vol. I, Ed. Economic ă, Bucure ști, 2003.
15. Du țescu, Adriana – Ghid pentru în țelegerea și aplicarea Standardelor
Interna ționale de Contabilitate, CECCAR, Bucure ști, 2001.
16. Eglem, J,
Philipps, A.,
Raulet, C – Analyse comptable et financière , Ed. Dunod, Paris, 1999.
17. Epuran M. și
colectiv – Contabilitatea financiar ă în noul sistem contabil , Editura de
Vest, Timi șoara, 1994.
18. Eros-Stark, L.,
Pantea, M – Analiza situa ției financiare a firmei. Elemente teoretice. Studiu
de caz , Ed. Economic ă, Bucure ști, 2001.
19. Feleag ă, N.,
Malciu Liliana,
Bunea, Șt. – Bazele contabilit ății – o abordare european ă și interna țional ă,
Ed. Economic ă, Bucure ști, 2002.
20. Feleag ă, N.,
Iona șcu, I., – Tratat de contabilitate financiar ă, vol. I., Ed. Economic ă,
Bucure ști, 1998
21. Foster, G. – Financial Statement Analysis , Englewood Cliffs, Prentice Hall,
1986.
22. Georgescu, N – Analiza bilan țului contabil , Ed. Economic ă, Bucure ști, 1999.
23. Grandguillot, B. – Analyse financière , Gualino éditeur, Paris, 1999.
24. Halpern, P.,
Weston, J.F., – Finan țe manageriale, Ed. Economic ă, Bucure ști, 1998.
198 Brigham, E.F.
25. Helfert E. – Tehnici de analiza financiar ă, BMT Publishing House,
Bucuresti, 2006;
26. Ișfănescu, A.
(coord.) – Ghid practic de analiz ă economic ă-financiar ă, Ed. “Tribuna
Economic ă”, Bucure ști, 1999.
27. Ișfănescu, A.,
St ănescu, C.,
Băicu și, A. – Analiza economico-financiar ă, Ed. Economic ă, Bucure ști, 1999.
28. Lavaud, R.,
Albaut, J. – Ratios et gestion de l’entreprise, Bordas, Paris, 1989.
29. Lezeu, Dorina – Analiza situa țiilor financiare ale întreprinderii , Ed. Economic ă,
Bucure ști, 2004
30. Lochard, J. – Les bases de l’analyse financière , Les Editions d’Organ isation,
1997.
31. Marion, A. – Analyse financière, concepts et méthodes , Ed. Dunod, Paris,
1998.
32. Mărgulescu, D.
(coord.) – Analiza economico-financiar ă a societ ăților comerciale ,
supliment la "Tribuna economic ă", Bucure ști 1994.
33. Mărgulescu, D.,
Niculescu, M.,
Robu V. – Diagnostic economico-financiar , Ed. Romcart, Bucure ști, 1994
34. Mihai, I. (coord.) – Analiza situa ției financiare a agen ților economici , Ed. Mirton,
Timi șoara, 1997.
35. Mihai, I. (coord.) Analiza asigur ării și utiliz ării resurselor de munc ă a le agen ților economici,
Ed. Mirton, Timi șoara, 1997.
36. Mihai, I., Buglea
A., Ștefea, P. – Analiza financiar ă a întreprinderii – Îndrum ător metodologic ,
Ed. Marineasa, Timi șoara, 1999.
37. Morley, M.F. – Ratio Analysis, Gee&Co Publishers, Wokingham, Berkshire,
1984.
38. Niculescu, Maria – Diagnostic global strategic , Ed. Economic ă, Bucure ști, 1997.
39. Niculescu, Maria – Diagnostic economic , Diagnostic financiar , Ed. Economic ă,
Bucure ști, 2003.
40. Peyrard, J. – Analyse financière , Librairie Vuibert, Paris, 1998.
41. Stancu , I. – Finan țe. Teoria pie ței financiare. Finan țele întreprinderilor.
Analiza și gestiunea financiar ă, Ed. Economic ă, Bucure ști 1996.
42. Ștefea, P. – Analiza rezultatelor întreprinderii, Ed. Mirton, Timi șoara, 2002.
43. Toma, M.,
Alexandru, Felicia – Finan țe și gestiune financiar ă de întreprindere, Ed. Economic ă,
Bucure ști, 1998.
44. Trenca, I. – Managementul financiar al întreprinderii, Ed. Mesagerul, Cluj-
Napoca, 1997.
45. Vintil ă, Georgeta – Gestiunea financiar ă a întreprinderii , Ed. Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 2000.
46. Vintil ă, Georgeta – Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderilor , Ed.
Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști, 1998.
47. *** – Reglement ări contabile în vigoare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT [609309] (ID: 609309)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.