PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ [618417]
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
– DREPT –
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific,
Conf. univ . dr. Victoria Cristiean
Absolvent: [anonimizat]
2018
2
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
– DREPT –
TRAFICUL ȘI CUMPĂRAREA DE INFLUENȚĂ
Coordonator științific,
Conf. univ . dr. Victoria Cristiean
Absolvent: [anonimizat]
2018
3
CUPRINS
CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE CORUPȚIE …….5
Secțiunea I. Considerații preliminare privind noțiunea de corupție ……………….. ……….. 5
1. Precizări terminologice……… ……………….. …………………………………………… ………5
2. Noțiunea de corupție în sens penal…………………………………… ………….. …………… 6
Secțiunea a II -a. Cadrul legal al reglementărilor în materia corupției ………… ……… ……7
1. Reglementări internaționale……………………………….. ………………………… …………..7
2. Reglementări interne……………………………………………………… …………… …….. …..10
Secțiunea a III-a. Infracțiuni de corupție prevăzute de legislația în vigoare. Aspecte
generale comune ………………………………………………………………………. ..……… …14
1. Infracțiuni de corupție prevăzute de legislația în vigoare…………… ..……….14
2. Aspecte generale comune inf racțiunilor de corupție………… ………….. ……..19
CAPITOLUL AL II -LEA. TRAFICUL DE INFLUENȚĂ ……………………………… …… ..22
Secțiunea I. Norme și caracterizare ………………………………………………. ..…… 22
1. Noțiune……………………………. ………………………………….. ………. 22
2. Caracteriz are generală…………………………………………… ..…………….. .23
Secțiunea a II-a. Obiectul și subiecții infracțiunii ………………………….. ………… ..24
1. Obiectul infracțiunii…………………………… ………………….. ………….. 24
2. Subiecții i nfracțiunii…………………………………………….. ………… .…..25
Secțiunea a III -a. Conținutul constitutiv ……………………………….. ………… ….…27
1. Latura ob iectivă…………………… ………………………….. ………… ….…27
1.1. Elementul material………………………………….. …………… .….27
1.2. Urmarea imediată și legă tura de cauzalitate……….. ……………… …33
2. Latura subiectivă…………………………………………….. …… ……….. …..33
2.1. Forma de vinovăție……………………………….. …………… ……. 34
2.2. Mobilul și scopul……………………………….. ………………… …35
CAPITOLUL AL III -LEA. CUMPĂRAREA DE INFLUENȚĂ ……….. …………… ………. 37
Secțiunea I. Noțiune și caracterizare …………………………….. ………………. ……. .37
1. Noțiune……………… ……………………………….. ……………. …………. 37
2. Caracteri zare……………………………………….. …………………… ……… 38
4
Secțiunea a II -a. Obiectul ș i subiecții infracțiunii ………… …………………… ……..39
1. Obiectul inf racțiunii………………………………………………… ……….. 39
2. Subiecții inf racțiunii……………………………………………… …… ….….39
Secțiunea a III -a. Conținutul constitutiv ………………………………… ……….… …41
1. Latura o biectivă……………………………………………… …… ……… …..41
1.1.Elementul material………………………………… …………………41
1.2.Urmarea imediată și le gătura de cauzalitate……. ………………… ….42
2. Latura subiectivă…………………………………… ……………………. ……42
2.1. Forma de vinovăție…………………………. …………………… …..43
2.2. Mobilu l și scopul…………………………. ……………………… ….43
CAPITOLUL AL IV -LEA. ALTE ASPECTE PRIVIND INFRACȚIUNILE DE TRAFIC ȘI
CUMPĂRARE DE INFLUENȚĂ ……………………………………………………… ..….….44
Secțiunea I. Formele și modalitățile infracțiunilor …………………………… …… ….44
1. Formele infracț iunilor………………………………………………… ………44
2. Modalitățile inf racțiunilor…………………………………… …………… ….48
Secțiunea a II -a. Sancțiuni. Aspecte procesuale …………………… ……………… ….48
1. Sancțiuni……………… …………… …………………… ……………. ……….. .48
1.1. Pedepse principale……………… ………………… …………… ………. .49
1.2. Pedepse complementare………………………… …………… ………… ..49
2. Aspecte proc esuale comune……………………… …………………… ……. ..50
2.1. Competența de urm ărire și judecată……… ………………………… ……50
2.2.Mijloace speciale de cercetar e a infracțiunilor….……………… ……….. ..56
CONCLUZII …………… ……………………………………………. ………. ……….…………63
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………….. ……………… ……………… 65
5
CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA
DE CORUPȚIE
Secțiunea I. Considerații preliminare privind noțiunea de corupție
1. Precizări terminologice
Termenul de corup ție își are proveniența din latinescul coruptio, -onis, care înseamnă a baterea
de la moralitate, de la cinste, de la datorie, desfrânare, depravare.1
În general, în lucrările de specialitate și în dicționarele de drept penal, corupția este definită
ca o stare de abatere de la regulile morale sau prin referire la infracțiunile de corupție.2
Practic, corupția are mai multe sensuri, printre care alterarea, seducerea, depravarea,
abdicarea de la cinste sau de la datorie. Astfel, prin acțiunea d e corupere a unei persoane se
interpretează că acel individ își pierde integritatea morală ori prin reemiterea de daruri, îndeplinește o
acțiune contrară datoriei sale și adecvată intereselor cumpărătorului.3 De asemenea, se poate spune că
termenul de coru pție se referă la abuzul de putere comis pentru obținerea unor avantaje personale, în
mod direct sau indire ct, sau pentru o alta persoană în domeniul public ori privat.
De cele mai multe ori, conceptul de corupție este confundat cu ideea de mită, întrucâ t acest
ultim cuvânt face parte din fenomenul de corupție. Acești doi termeni se aseamănă, deoarece prin mită
se întelege că o persoană primește bani ori bunuri sau le dă unei persoane pentru câștigarea bunăvoinței
sale, pentru a determina acea persoană să îndeplinească obligațiile de serviciu sau să comită o
nelegalitate în favoarea celui care a plătit suma de bani sau a bunului respectiv dat.4
Corupția este prezentată, în dicționarul de sociologie, ca fiind “încălcarea sistematică și
nesancționată a norme lor unei organizații sau instituții de către unii membrii, care în virtutea faptului
că dețin o anumită autoritate, utilizează resursele organizației cu destinații diferite de scopurile
acesteia”.5
1 Dicționarul explicativ al limbii române , Ediția a III -a, elaborată de un grup de cercetători de la Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, apărut sub egida Academiei Române, Editura Univers Encicloped ic,
2016.
2 V. Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român , Editura Atlas Lex, București, 1995, p. 42.
3 Al. Boroi, M. Gorunescu, M. Popescu, Dicționar de drept penal , Editura All Beck, București, 2004, p. 84.
4 Micul dicționar academic , volumul I, Editur aUnivers Enciclopedic Gold, București, 2010, p. 681.
5 C. Zamfir, L. Vlășceanu , Dicționar de sociologie , Editura Babel, București, 1993, p. 141.
6
Organizațiile internaționale (precum ONU, Uniunea European ă) nu dau o definiție foarte
clară asupra noțiunii de corupție, însă consideră că aceasta înseamnă folosirea abuzivă a puterii
public e, întrebuințarea ilegală a resurselor publice, obstrucționarea bunei funcționări a justiției, abuzul
încrederii pentru beneficiul privat, acestea fiind folosite pentru satisfacerea unor interese personale
sau de grup.
Potrivit Strategiei Naționale Anticorupție 2005 -2007, corupția reprezintă abaterea
sistematică de la normele de imparțialitate și dreptate ce constituie la baz a funcționării administrației
publice, aceasta necesitând ca bunurile publice să fie repartizate în mod egal, universal și just.
2. Noțiunea de corupție în sens penal
Din punct de vedere juridic, corupția este o noțiune greu de definit și caracterizat, fapt pentru
care nu există definiții clare pentru corupție, însă aceasta este utilizat ă ca atare și cu toate formele
derivate în actele normative, precum Legea nr. 78/2000 sau Codul penal.
În Codul Penal există infracțiuni care fac referire la infracțiunile de serviciu sau în legătură
cu serviciul, printre care se numără: conflictul de interese, luarea de mită, darea de mită, primirea de
foloase necuvenite, traficul de influență și cumpărarea de influență.
Astfel, conceptul de corupție apare sub formă de incriminare, în articolul 202 privind corupția
sexuală și în articolul 261, cu privire la încercarea de a determina mărturia mincinoasă. În primul caz
este vorba despre o accepțiune improprie a termenului, deoa rece în sensul articolului 202 din Codul
penal, corupția reprezintă anumite fapte cu caracter obscen comise asupra unui minor . În cel de -al
doilea caz, termenul este folosit pentru a arăta că pentru a determina o persoană să depună mărturie
mincinoasă, făp tuitorul recurge la oferirea sau promisiunea de bani ori bunuri.
Un alt act normativ care folosește expresia „infracțiuni de corupție” este Legea nr.78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În articolul 6 -9 din acest ac t
normativ sunt prevăzute infracțiunile „clasice” de corupție și cumpărarea de influență, dar sunt
incriminate și alte fapte. Mai exact este vorba despre:
a) infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție (articolul 10 -13);
b) infracțiuni în legătură dir ectă cu infracțiunile de corupție (articolul 17 -18);
c)infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene (articolul 181-
185).
7
Se observă că Legea nr.78/2000 face distincție între infracțiunile de corupție și faptele de
corupție, în a doua categorie intrând infracțiunile menționate la literele a) -c). Potrivit articolului 5,
alineatul (1) din Legea nr.78/2000, sunt infracțiuni de corupție infracțiunile de cumpărare de influență,
darea de mită unui funcționar străin sau reprezentantului unei organizații internaționale, precum și
infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice ale infracțiunilor mai sus menționate.
În titlul Legii nr. 83/1992 era utilizată expresia „infracțiuni de corupție”, care reglementează
procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție.6 În cuprinsul acestei
legi sunt menționate infracțiunile de corupție: luarea de mită și darea de mită, traficul de influență și
primirea de foloase necuvenite. Prin urmare, cele patru i nfracțiuni menționate mai sus nu sunt
singurele infracțiuni de corupție prevăzute de legea română.
Practic, în plus față de infracțiunile prevăzute de Codul penal, în această categorie este inclusă
numai infracțiunea prevăzută de articolul 61 din Legea nr . 78/2000, iar nu și cea de la articolul 82 și
nici celelalte fapte prevăzute în articolele 6,7,81 și 9, deoarece aceste fapte nu constituie altceva decât
variante de specie ale infracțiunilor de corupție cuprinse în Codul penal.
Secțiunea a II-a. Cadrul legal al reglementărilor în materie de corupție
1. Reglementări internaționale
Pe plan internațional există preocupări deosebite pentru prevenirea și combaterea corupției,
fiind adoptate în acest sens mai multe acte normative și documente cu caracter in ternațional. Dintre
convențiile internaționale în materia prevenirii și combaterii corupției, menționăm:
– Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie
2003, semnată de România la Merida la 9 decembrie 200 3;
– Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999;
– Convenția civilă asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999.
6 V. Dobrinoiu, N. Neagu, Drept Penal. Partea specială , Editura Universu l Juridic, București, 2014, p. 76.
8
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției a fost ratificată de România prin Legea nr.
365/20047 și are ca obiect: promovarea și consolidarea măsurilor în scopul prevenirii și combaterii
corupției în modul cel mai eficient; promovarea, înlesnirea și sprijinul co operării internaționale și
asistenței tehnice în scopul prevenirii corupției și al luptei împotriva acesteia, inclusiv recuperarea de
bunuri; promovarea integrității, responsabilității și bunei gestiuni a afacerilor publice, dar și a
bunurilor publice.
Dispozițiile acestei convenții fac referire la prevenirea corupției, a criminalității, la
promovarea a unei culturi ce refuză corupția, la cooperarea a statelor pentru a opri dezastrul cauzat de
corupție, la blocarea sechestrului, la confiscarea și restituire a produsului dobândit din infracțiunile
prevăzute în conformitate cu prezenta convenție.
Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg
Convenția penală privind corupția este o convenție internațională ce a fost ratificată prin
Legea nr. 27/ 20028. Această convenție înglobează atât norme de procedură penală, cât și norme de
drept penal substanțial . Primele articole prevăd termenii folosiți în cazul infracțiunii, persoanele care
iau parte și măsurile ce trebuie luate la nivel național de către statele părți pentru a incrimina ca
infracțiune, conform dreptului său intern, faptele de corupție activă și pasivă, dacă acestea se referă la
un agent public al unui alt stat.
Articolul 7 și 8 din această convenție se ocupă de corupția activă și pasivă d in sectorul privat,
respectiv: dacă s -a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta de a promite sau de
a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o
entitate din sectorul privat , pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să
îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale; dacă s -a săvârșit
cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează
pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct sau prin intermediul terților, un
folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu
7 Publicată în Monitorul Oficial nr. 903 din 5 octombrie 2004.
8 Publicată în Monitorul Oficial nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
9
scopul ca aceasta să în deplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor
sale.
Următoarele articole din Convenție, 9 și 10, cuprind norme referitoare la corupția
funcționarilor internaționali și a membrilor adunărilor parlamentare internaționale.
Convenția civilă asupra corupției, adoptată la Strasbourg
Această convenție a fost ratificată de România prin Legea nr. 147/20029 și are ca obiect
reglementarea unor mijloace eficiente în favoarea persoanelor care au suferit o pagubă rezultând dintr –
un act de corupție, cu scopul de a le permite să își apere drepturile și interesele, inclusiv posibilitatea
obținerii de daune interese.
În cadrul Conv enției civile asupra corupției, corupția este prezentată ca fiind fapta prin care
se „solicită, se oferă, se dă sau se acceptă, direct sau indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj
necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit, care afectează exercițiul normal al unei
funcțiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau ava ntajului necuvenit ori
promisiunii unui astfel de avantaj necuven it” 10
În cuprinsul Convenției este menționat faptul că în dreptul intern, pentru ca paguba adusă să
poată fi îndreptată este necasar să fie realizate simultan următoarele situații: pârâtul să fi săvârșit sau
a autorizat actul de corupție ori a omis să ia măsurile potrivite pentru prevenirea actului de corupție;
reclamantul a suferit o pagubă; există o legătură de cauzalitate între actul de corupție și prejudiciu. În
situația în care, dacă exis tă mai mulți pârâți care răspund pentru prejudiciul produs din același act de
corupție, atunci toți vor plăti solidar pentru paguba cauzată.
Statele de drept sunt obligate să stabilească acte și forme legale pentru despăgubirea
persoanelor prejudiciate de către funcționarii publici, dacă cei din urmă au comis fapte de corupție.
9 Publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din 18 aprilie 2002.
10 Convenția civilă privind corupția, Strasbourg, 4 noiembrie 1999, articolul 2, p. 2.
10
2. Reglementări interne
Reglementarea corupției în vechiul drept românesc
Primele reglementări ale faptelor de corupție apar începând cu domniile fanariote, cu toate
că și în perioadele anterioare existau neîndoielnic fapte de corupție. Astfel, C.C. Giurescu remarcă
faptul că dregătorii Principatelor Române acumulau foloase de pe urma exercitării calității de
administratori publici, cât și de pe urma funcției de judecători.11 O înflorire fără precedent a
fenomenului de corupție este întâlnită în a doua jumătate a secolului al XVI -lea, când diferența dintre
daruri oficiale și neoficiale era greu de stabilit, ajungându -se la situația inacceptabilă ca funcționarii
să ceară daruri î n mod fățiș.12
Despre corupția judecătorilor vorbește și Miron Costin în „Letopisețul Țării Moldovei”, care
arată că aceștia puteau fi sancționați, după legile vechi, în situația în care se lăsau corupți. Spre finalul
domniilor fanariote, corupția era atât de gravă, încât chiar în vremea căpeteniilor fanariote (finalul
secolului XVIII) a apărut Pravilniceasca Condică a domnitorului Alexandru Ion Ipsilante, al cărei
conținut debuta cu următorul text: „Dar vai de judecătorul acela ce va mitui la hotărârile ju decăților
pentru noi vegheată sau va strica dreptatea pentru luarea de mită (…) nici într -un chip nu va scăpa de
grea pedeapsă, a Domniei mele”13.
Pentru că realitatea românească propunea numeroase tipuri de trafic de influență, domnitorul
Ipsilante a edict at din nevoie primul act normativ care sancționează traficul de influență, ca delict
distinct de luare și dare de mită.
Codul penal francez a preluat, după un secol, concepția legiuitorilor români. Din acest punct
de vedere, se poate spune că dreptul pena l român a contribuit la progresul dreptului penal european.
Delictul de corupție apare înscris și în „Condica criminalicească și procedura ei”, adoptată în
anul 1826, sub domnia lui Sturdza, având însă o întindere mult mai mică, practic unipersonală față d e
cea din „Criminaliceasca Condică”, deoarece sancționa numai faptele funcționarilor care înlesneau
evadarea condamnaților ce se aflau sub supravegherea lor.14
11 M. Maxim, C. Mureșanu, Șt. Ștefănescu, T. Teotei, I. Toderaș, V. Vătășianu, Istoria românilor , volumul al
IV-lea, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 352.
12M. Maxim, Regimul economic al dominației otomane în Moldova și Țara Românească în a doua jumătate a
secolului al XVI -lea, Revista de istorie nr. 9/1979, p. 174.
13 V.Dobrinoiu, op.cit ., p. 95.
14 I. Munteanu, La corruption des functionnaires publics on droit pénal romain , Geneva, 1931, p. 17.
11
Până la adoptarea Codului penal din 1865, semnalăm „Condica de drept penal și procedură
penală”, adoptată în perioada când domnea Barbu Știrbei, care pedepsea corupția pasivă și activă cu
sancțiuni diferite aplicate în funcție de gravitate. Mituitul era considerat mai periculos decât mituitorul
și era pedepsit mai sever.15
Reglementarea corupției în C odul penal din 1865
Codul penal din 1865 incrimina numai corupția pasivă (luarea de mită), deoarece acesta a
avut ca sursă de inspirație Codul penal francez din 1810 (Codul napoleonian), dar în schimb incrimina
traficul de influență. Luarea de mită făcea obiectul de reglementare al articolului 144 și 145, iar traficul
de influență al articolului 146.
Elementul de noutate al acestui Cod penal îl constituie sancționarea traficului de influență.
Paternitatea „invenției” legiuitorul de la 1865 nu -i aparține a cestuia, ci ea a avut ca sursă de
inspirație „Pravilniceasca Condică” din 1780.16
Paralel cu aplicarea normelor Codului penal de la 1865, în teritoriile aflate sub ocupație
străină se aplicau alte reglementări în materia corupției, dar care sub anumite aspe cte, sunt similare cu
cele aplicabile pe teritoriile Principatelor Române.17 În acest sens se poate vorbi despre destinația
sumelor plătite cu titlu de sancțiune.
Reglementarea corupției în Codul penal din 1937
Reglementarea faptelor de corupție din Codul penal din 1937 este una corespunzătoare
momentului istoric în care a fost adoptată. Așa cum s -a afirmat în doctrină, ea a constituit un progres
incontestabil, ca de altfel întregul Cod penal din 1937.18 Acel prog res este reprezentat de modul prin
care legiuitorul a menținut cuprins ul infracțiunilor de corupție. De altfel, acesta se regăsește, într -o
formă aproape identică și în prezent, deoarece modificările în materie nu au privit conținutul
infracțiunilor de corupție. Darea și luarea de mită făceau obiectul de reglementare al articolului 250
și respectiv 251, iar articolul 252 prevedea traficul de influență.
15 V. Dobrinoiu, op. cit ., p. 97.
16 V. Dobrinoiu, op. cit ., p. 103.
17 C. Rătescu ș.a., Codul penal adnotat , Partea specială, Volumul al II -lea, 1937, p. 140.
18 V. Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român , Editura Atlas Lex, București, 1995, p.103.
12
Examinând în ansamblu normele Codului penal din 1937, constatăm faptul că infracțiunea
de primire de foloase necuvenite nu era prevăzută în conținutul acestuia ca infracțiune distinctă. De
altfel, se poate remarca că primirea de foloase necuvenite este o formă a infracțiunii de luare de mită.
Reglementarea corupției în Codul penal din 1969
Așa cum afirm am mai sus, Codul penal din 1969 a preluat în mare măsură concepția Codului
penal anterior, aducând în același timp și unele modificări colaterale. Noutatea o reprezintă
introducerea în rândul infracțiunilor de corupție a primirii de foloase necuvenite. Acest tip de corupție
face obiectul de reglementare al articolului 256 din capitolul I (Infracțiuni de serviciu sau în legătură
cu serviciul), al titlului VI și are următorul conținut: „Primirea de către un funcționar, direct sau
indirect, de bani ori de alt e foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era
obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice
alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condam natul este obligat la plata
echivalentului lor în bani”.
Reglementarea corupției în legislația ulterioară anului 1989
Legea nr. 65/1992
Primele modificări ale normelor de incriminare a faptelor de corupție, ulterioare anului 1989,
sunt cele operate prin Legea nr. 65/1992 pentru modificarea și completarea Codului penal privind
unele fapte de corupție.
Prin punctul 1 din Legea nr. 65/1992, la articolul 254, după alineatul (1) a fost introdus un
nou alineat, potrivit căruia fapta de corupție, dacă este săvâr șită de un funcționar cu atribuții de control,
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Conform punctului 2, articolul 255, alineatul (4) va avea următorul conținut: „Dispozițiile
articolul 254 alinineatul (3) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de
acceptare”.
Prin punctul 3 a fost modificat conținutul alineatului (1) al articolului 256. Articolul are
următorul cuprins: „Primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de al te foloase,
după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”.
13
„Dispozițiile articolului 254, articolului 256 și articolului 257 privitoare la funcționari se
aplică și salariaților din cadrul societăților comerciale cu capital privat, precum și administratorilor și
cenzorilor acestora”.
Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare
Primele modificări de amploare privitoare la regimul juridic aplicabil faptelor de corupție au
fost operate prin Legea nr. 78/2000, care a fost la rândul ei substanțial modificată prin Legea nr.
161/2003.
Potrivit articolului 1 din Legea nr. 78/2000, se in stituie măsuri de prevenire, descoperire și
sancționare a faptelor de corupție și persoanelor cărora li se aplică aceste măsuri. Conform articolului
3 din lege, persoanele care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în
cadrul organizațiilor publice sau instituțiilor publice, precum și persoanele care dețin o funcție de
conducere, de la directori inclusiv, în sus, în cadrul regiilor autonome, companiilor naționale,
societăților naționale, societăților comerciale la care st atul sau o autoritate a administrației publice
locale este acționar, instituțiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare, Băncii
Naționale a României, băncilor la care statul este acționar majoritar, au obligația să își declare averea
în condițiile prevăzute de Legea nr. 115/1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor,
magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere.
Articolul 5 din Legea nr. 78/2000 cuprinde patru tipuri de infracțiuni: infr acțiunile de
corupție, infracțiuni integrate infracțiunilor de corupție, infracțiuni în relație directă cu infracțiunile
de corupție sau cu cele asimilate acestora și infracțiuni contra intereselor financiare ale Comunităților
Europene.
14
Secțiunea a III-a. Infracțiuni de corupție prevăzute de legislația în vigoare. Aspecte
generale comune
1. Infracțiuni de corupție prevăzute de legislația în vigoare
a. Luarea de mită
Cu câteva deosebiri, infracțiunea de luare de mită, prevăzută în articolul 289 din no ul Cod
penal, are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală prevăzută la articolul 254 din
Codul penal din 1969.
Cuprinsul normativ al infracțiunii din noul Cod penal a preluat, în mare m ăsură , contextul de
incriminare din Codul penal din 1969, dar au apărut și noi completări față de vechiul cod, și anume,
în ceea ce privește latura subiectivă și obiectivă a infracțiunii de luare de mită. Elementul material al
laturii obiective se realizează prin trei modalități, printre care pretinderea, p rimirea și acceptarea
promisiunii, cea de -a patra modalitate, respinderea promisiunii, nemaifiind preluată din vechiul cod.19
Obiectul material al acțiunii de pretindere, primire sau acceptare a rămas același, acesta fiind
format din bani sau orice alte fol oase, ce poate include avantaje ori beneficii de natură patrimonială
sau nepatrimonială.
Cea mai importantă transformare în cuprinsul codului a fost făcută din punct de vedere al
legăturii dintre acțiunea infractorului de a pretinde, primi sau accepta o p romisiune și actul ce
constituie contraprestația pe care acesta se obligă să o aibă față de persoana vătămată. Astfel, dacă
în reglementarea anterioară era utilizată expresia „în scopul. .", în noul Cod penal aceasta a fost
înlocuită cu sintagma „în legăt ură cu…”. Deși, aparent nesemnificativă, această înlocuire are două
consecințe importante, respectiv:20
a) nemaifiind prevăzut un scop determinat, latura subiectivă a infracțiunii analizate include,
alături de intenția directă, și intenția indirectă, ca formă a vinovăției;
b) dacă în situația în care scopul săvârșirii faptei trebuia să existe în momentul comiterii
aceste ia, atunci în lipsa din dispoziția de incriminare a unei cauze decurge că pretinderea, primirea
sau acceptarea de bani ori alte foloase se poate desfășura și după ce s -a îndeplinit, nerealizat, urgentat,
amânat îndeplinirea sau s -a îndeplinit contrar un ac t ce există în atribuțiile de serviciu ale făptuitorului.
19 T. Toader ( coord.) ș.a., Noul Cod penal. Comentarii pe articole , Editura Hamangiu, București, 2014, p.
469.
20 A. Crișu -Ciocîntă, comentariu în Tudorel Toader ( coord.) ș.a., Noul Cod penal. Comentarii pe articole ,
Editura Hamangiu, București, 2014, p. 469.
15
Rezultatul acestei schimbări reprezintă faptul că în toate circumstanțele în care un funcționar
public ia mită cu privire la sarcinile sale de serviciu, ce țin de îndeplinirea, neîndeplinirea, urgen tarea,
întârzierea îndeplinirii ori îndeplinirea contrară a unui document, această acțiune va fi etichetată ca
faptă de luare de mită. Referitor la contraprestația funcționarului public, se remarcă adăugarea unei
noi conduite, aceea a urgentării îndeplinir ii actului care intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale
făptuitorului, conduită pe care nu o regăsim în norma de incriminare anterioară.21
De asemenea, potrivit dispozițiilor din noul Cod penal22, subiect activ al infracțiunii de luare
de mită poate fi ș i persoana care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la articolul 175,
alineatul (2) din noul Cod Penal ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Se observă faptul că în noua reglementare a fost păstrată dispoziția referitoare la confiscarea
specială care, la fel ca și în reglementarea precedentă, are ca obiect banii, valorile sau alte bunuri ce
au fost primite ori echivalentul acestora, atunci când ele nu se mai găsesc.23
În privința pedepsei principale prevăzute de lege, se constată o reducere a limitei maxime a
închisorii de la 12 la 10 ani, în timp ce limita minimă a fost menținută la 3 ani. În același timp,
făptuitorul nu mai are dreptul de a ocu pa o funcție publică sau un post în executarea căruia a comis
infracțiunea.
Legea penală mai favorabilă. Prin regimul de sancționare, legea nouă este mai favorabilă,
întrucât limita maximă a pedepsei închisorii este redusă comparativ cu cea din legea veche.
b. Darea de mită
Conform noii reglementări, se poate spune că a ctul de incriminare asemanator cu cel din
reglementarea precedentă, însă diferența este pusă în evidență de sistemul de sanționare, care este mai
sever în momentul actual.
Ținând cont de relația reciprocă dintre darea de mită și luarea de mită, transformările suferite
de vechiul Cod sunt evidențiate în cuprinsul noului Cod Penal cu ref erire la infracțiuni.
În această situație, se face referire la norma de incriminare, cum că promisiunea, oferirea sau
darea de bani ori alte foloase trebuie adresată, direct sau indirect, unui funcționar public în legătură
21 Andra Crișu -Ciocîntă, op. cit ., p. 469.
22Articolul 308 din noul Cod penal.
23 Andra Crișu -Ciocîntă, op. cit ., p. 470.
16
cu îndeplinirea, neîndeplinirea , urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.24
Potrivit dispozițiilor articolului 308 din noul Cod penal, infracțiunea de dare de mită exis tă
nu numai atunci când promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase se face către un
funcționar public, ci și atunci când fapta are loc față de o persoană ce exercită, permanent ori temporar,
cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice n atură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute la articolul 175, alineatul (2) din Codul penal, ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Cu alte cuvinte, fără modificările comentate, restul dispozițiilor din norma precedentă rămân
neschimba te, și astfel progresele teoretice și practica judiciară în materie rămân de actualitate și în
noul Cod penal.
În noua reglementare au fost păstrate atât cauza care exclude existența infracțiunii (articolul
290, ali neatul (2) din noul Cod Penal), ce constituie o cauză specială de neimputabilitate, cât și c auza
de nepedepsire (articolul 290, alieneatul (3) din noul Cod Penal).
Referitor la dispoziția de restituire către mituitor a banilor, valorilor sau a oricăror altor
bunuri date funcționarului mit uit, se remarcă o deosebire față de reglementarea precedentă, și anume
că, dacă în cazul în care se denunță fapta de către mituitor, atunci restituirea va opera numai asupra
banilor, valorilor sau foloaselor ce au fost remise ulterior denunțului. În alt fe l spus, dacă mituitorul
recunoaște fapta, atunci acesta nu va mai fi pedepsit, iar banii, valorile sau orice alte bunuri pe care
le-a înapoiat anterior denunțului să constituie obiectul de măsură al confiscării special.25
Legea penală anterioară este mai f avorabilă, deoarece stabilește o manieră mult mai ușoară
de sancționare a inculpatului față de legea actuală, și anume pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
c. Traficul de influență
Infracțiunea de trafic de influență, prevăzută în articolul 291 din Codu l penal, are un conținut
asemănător cu cel al incriminării cu aceeași denumire marginală, prevăzută la articolul 257 din Codul
penal din 1969, text normativ care reprezintă corespondentul infracțiunii examinate.
La fel ca și în legea precedentă, traficul d e influență reflectă o speculare, o exploatare a
influenței pe care persoana incriminată o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcționar
public.
24 Ibidem, p. 471.
25 A. Crișu -Ciocîntă, op. cit ., p. 472.
17
Cuprinsul actualei legi este asemănăto r cu cel anterior, păstrându -se actualitatea, dezvoltările
teoretice și jurisprudența în materia infracțiunii de trafic de influență. Deosebirile privind conținutul
infracțiunii de trafic de influență sunt evidențiate în vechiul și noul Cod, prin aticolul 291. În primul
rând, expresia „acceptarea de promisiuni, de daruri" a fost schimbată cu cea de „acceptarea
promisiunii de bani sau alte foloase". 26 De aici s -au eliminate toate mod alitățile eronate de înțelegere
a acestui termen și ale obiectului prin care se acceptă darurile, ca bani sau alte foloase materiale.
Pentru a realiza corelarea cu infracțiunea de luare de mită, a fost modificată întinderea
promisiunii făcute de făptuitor cu privire la intervenția pe care se angajează să o aibă la funcționarul
pe lângă care are sau lasă să se creadă că are influență. În acest fel, au fost introduse trei noi modalități,
și anume: urgentarea sau întârzierea realizării unei sarcini ce intră în obligațiile de serviciu ale
funcționarului public ori îndeplinirea unei sarcini contrare acestor obligații.27
O altă modificare adusă Codului este consemnată prin adăugarea unei noi clauze pentru
executarea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, și anume aceea ca făptuitorul să se
angajeze în fața cumpărătorului de influență că îl va determina pe funcționarul public să realizeze, să
nu realizeze, să urgenteze ori să amâne îndeplinirea unei sarcini din atribuțiile sale de serviciu sau să
îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Pentru îndeplinirea acesteia, este nevoie ca făptuitorul
să consimtă că îl va determina și oblige pe funcționarul public să respecte conduita ce face obiectul
vânzării cumpărării de influență, pe care se angajează că o va realiza cu success. Dacă făptuitorul nu
promite realizarea faptei de pretindere, primire ori acceptare de bani sau alte foloase comise de un
funcționar cu influență sau a unei persoane care lasă să se interpreteze că are influență asupra unui
funcționar public, atunci această faptă este considerată că este o infracțiune de înșelăciune .28
Conform dispozițiilor articolului 30 8 din noul Cod Penal, infracțiunea de trafic de influență
există și atunci când fapta săvârșită are legătură cu o persoană ce exercită, permanent ori temporar, cu
sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice, dint re cele
prevăzute la articolul 175, alineatul (2), ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Prevederea referitoare la confiscarea specială a banilor, valorilor sau a altor bunuri materiale
ce au fost primite ori a echivalentului acestora, atunci când ele nu se mai găsesc, specificată în
reglementarea precedentă, se regăsește și în norma de incriminare actuală.
26 I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 1093/2014 , Infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/200 0). Luare de mită
(art. 254 Codul penal), dare de mită (art. 255 Codul penal), traficul de influență (art.257 Codul penal). Recurs
27 A. Crișu -Ciocîntă, op. cit ., p. 473.
28 I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 2398/2006.
18
Referitor la regimul de sancționare a infracțiunii de trafic de influență, legea nouă este mai
favorabilă, întrucât limita maxima a sancțiunii cu î nchisoarea s -a redus de la 10 la 7 ani, iar în privința
limitei minime nu au fost aduse modificări, rămânând 2 ani.
d. Cumpărarea de influență
Cuprinsul noului Cod penal nu este diferit față de vechea reglementare în ceea ce privește
infracțiunea de cumpărare de influență. Dar, față de cel anterior, au apărut câteva modificări, care au
fost condiționate de noua abordare a infracțiunii de trafic de influență.
Din obiectul acțiunii de promisiune, oferire sau dare a fost exclus din vechiul cuprins
normativ al infracțiunii de cumpărare de influență, termenul de daruri, deoarece acesta în contextul
actual, are mai multe înțelesuri, cum ar fi asocierea cu banii sau alte foloase material .29
Ca și în situația anterior discutată, domeniul de cuprindere a fost mărit, în cazul promisiunii
primite de cumpărătorul de influență cu privire la comportamentul funcționarului public pe lângă care
vânzătorul de influență are sau lasă impresia că are in fluență.
Pe lângă modalitățile precedente de realizare a infracțiunii, de realizare și nerealizare a unui
act de serviciu al funcționarului, au mai fost introduse încă două, și anume urgentarea sau amânarea
realizării unei sarcini care ține de atribuțiile de serviciu ale funcționarului public ori contrar acestora.
Totodată, trebuie ținut cont de faptul că promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, se
poate efectua atât în beneficiul propriu al celui care comite fapta, cât și în interesul oric ărei alte
persoane.
Conform dispozițiilor articolului 308 din noul Cod Penal, infracțiunea de cumpărare de
influență are loc în momentul în care fapta este comisă de către un funcționar public și se realizează
într-o instituție publică unde o persoană își desfășoară atribuțiile pe o perioadă determinată sau
nedeterminată, remunerată sau neremunerată, și săvârșește fapte de corupție în detrimetrul unei alte
persoane fizice sau juridice.
În actualul Cod, este precizat faptul că persoana poate ramâne nepedep sită, dacă se
recunoaște de cumpărătorul de influență fapta săvârșită, înainte să se fi început urmărirea penală de
către organul de urmărire penală. Legea în vigoare prevede norma ce face referire la înapoierea de
infractor a banilor, valorilor sau a oric ăror altor bunuri date către cumpărătorul de influență, dându -se
29 A. Crișu -Ciocîntă, op. cit ., p. 474.
19
îdoar acele bunuri care au fost date ulterior denunțului, ci nu și acelea care au fost transmise dinainte
de momentul denunțului, care vor face obiectul confiscării special.30
În legătură cu l egea penală mai favorabilă, prin regimul sancționar, legea nouă este mai
favorabilă, întrucât prevede o limită maximă a pedepsei închisorii mai redusă (de la 10 la 7 ani) față
de cea din legea veche. Limita minima este de 2 ani, iar odată cu această pedeap să este interzisă și
exercitarea anumitor drepturi.
2. Aspecte generale comune infracțiunilor de corupție
Din categoria infracțiunilor de corupție fac partea luarea de mită, darea de mită, traficul de
influență, cumpărarea de influență, fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în
legătură cu aceștia, fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia.
În cazul infracțiunilor de dare de mită (articolul 290 din Codul penal) și trafic de influență
(articolul 291 din Codul penal), subiect activ poate fi orice persoană, însă faptele sunt săvârșite în
legătură cu activitatea unui funcționar.
Incriminând infracțiunile de corupție, legiuitorul a urmărit să asigure, pe de o parte,
corectitudinea funcționari lor în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, iar pe de altă parte, să prevină
orice amestec din partea unor terțe persoane în îndeplinirea normală a respectivelor atribuțiuni de
serviciu.
1. Obiectul juridic principal al infracțiunii de corupție este reprezentat de relațiile sociale ce
privesc buna desfășurare a sarcinilor de serviciu.
2. Subiectul activ și participația penală . Subiectul activ este de regulă calificat prin
calitatea de funcționar public, în accepțiunea prevederilor articolului 175 din Codul penal. Potrivit
prevederilor articolului 308 din Cod și dispozițiilor articolelor 297 -299 privitoare la funcționarii
publici se aplică și celorlalți funcționari, situație în care maximul pedepsei se reduc e cu o treime.
Participația penală este posibilă, de regulă, sub toate formele. În cazul infracțiunilor cu
subiect activ calificat, prin calitatea de funcționar public sau alt funcționar, pentru existența
coautoratului este necesar ca făptuitorul care săvârșește actele de executare să aibă calitatea specială
cerută de lege autorului.
3. Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se realizează, în cele mai
30 A. Crișu -Ciocîntă, op. cit ., p. 475.
20
frecvente cazuri, printr -o acțiune, constând, de exemplu, în întrebuințarea de expre sii jignitoare, în
cazul luării de mită.
În cazul unora dintre infracțiunile analizate, elementul material poate fi realizat și printr -o
inacțiune, constând, de exemplu, în neîndeplinirea cu știință a atribuțiunilor de serviciu. De regulă,
acțiunea sau inacțiunea constă într -o încălcare a îndatoririlor de serviciu. În cazul unora dintre
infracțiuni, acțiunea sau inacțiunea se săvârșește în legătură cu îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu
de către un funcționar, cum ar fi în cazul dării de mită31 și tra ficului de influență32.
Urmarea imediată poate consta fie în crearea unei stări de pericol, fie într -o încălcare efectivă
a valorii protejate prin incriminarea faptei.
Infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic și cumpărare de influență, dar și un ele
dintre învinuirile asemănătoare din legile speciale, semnifică instrumentele juridice de natură să evite,
să informeze și să lupte împotriva corupției.
Raportul de cauzalitate dintre faptă și urmare trebuie să existe.
4. Latura subiectivă . Infracțiunile de corupție se comit, de regulă, cu intenție directă sau
indirectă. În anumite situații, cum ar fi, de exemplu, la luarea de milă (articolul 289 din Codul penal),
darea de mită (articolul 290 din Codul penal), latura subiectivă a infracțiunii cuprinde și cerința
executării faptei într -un anumit scop, situație în care intenția făptuitorului nu poate fi decât directă.
Făptuitorul nu poate invoca pentru înlăturarea vinovăției, ordinul primit de la un superior, deoarece
principiul legalității nu î ngăduie nici darea și nici executarea unor ordine ilegale.33
5. Tentativa și consumarea . Tentativa este posibilă în cazul unora dintre infracțiunile
analizate, însă nu se pedepsește.
Consumarea infracțiunilor are loc, după caz, în momentul când acțiunea făp tuitorului este
dusă până la capăt, respectiv la expirarea termenului în care actul trebuia îndeplinit. Infracțiunile de
corupție pot fi săvârșite, de regulă, în forma continuată, cunoscând și un moment al epuizării.
6. Sancționarea . Infracțiunile de corup ție sunt sancționate cu pedeapsa închisorii. La
unele infracțiuni este prevăzută și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Pentru unele infracțiuni, regimul sancționator este diferit atunci când sunt săvârșite în
anumite împrejurări sau atunci când făptuitorii au anumite calități, expres prevăzute de lege. Astfel,
31 Articolul 290 Noul Cod Penal, Darea de mită. Infracțiuni de corupție.
32 Articolul 291 Noul Cod Penal, Traficul de influență. Infracțiuni de corupție.
33 V. Dongoroz, S. Kahane ș.a., op. cit ., vol. IV, p. 77; în același sens, Tribunalul județului Satu Mare, Secția
penală, Decizia nr. 493/1972, în Revista Română de Drept nr. 4/1973, p. 176.
21
infracțiunile de luare de mită, traficul de influență, comise d e agenții constatatori, organele de urmărire
penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenții sau infracțiuni prevăzute de legea privind
protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, se pedepsesc în conformitate cu
dispozi țiile articolului 289 și al articolului 291din Codul penal, ale căror minim și maxim se majorează
cu câte 2 ani.34
7. Confiscarea extinsă . În cazul unora dintre infracțiunile de serviciu sau care au legătură
cu serviciul, care sunt considerate infracțiuni de corupție (luarea de mită, darea de mită, traficul și
cumpărarea de influență) sau infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție (abuzul în
serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor și abuzul în
serviciu prin îngrădirea unor drepturi), potrivit articolului 1121, alineatul (1) litera p) din Codul penal,
se poate dispune confiscarea și a altor bunuri, altele decât cele prevăzute în articolul 112, dată privind
confiscarea specială, dacă fapta este s usceptibilă să îi procure persoanei condamnate un folos material.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru astfel de fapte se pedepsește cu închisoarea pe termen de 4 ani sau
mai mare, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de alineatul (2) al ace luiași articol.35
8. Forme agravate. Noul Cod penal renunță la circumstanța agravată referitoare la
săvârșirea de către un funcționar cu atribuții de control.
9. Aspecte procesuale. De regulă, pentru infracțiunile din prezentul capitol, acțiunea
penală se p une în mișcare din oficiu. Prin derogare, potrivit prevederilor articolului 308, alineatul (2),
alineatul (1) al aceluiași articol, pentru faptele prevăzute la articolele 289 -292, articolul 295, articolele
297-301 și articolul 304, alineatele (1) -(4), acți unea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la
articolul 175, alineatul (2).
34 Articolul 5 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unei activități comerciale ilicite
(republicată în Monitorul Oficial nr. 291 din 5 mai 2009).
35 În cazul prevăzut la alineatul (1) litera b) și litera c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit
disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în p arte, prin echivalent bănesc,
ținând seama de urmarea produsă sau care s -ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Dacă
bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, se
dispune conf iscarea lor în întregime.
22
CAPITOLUL AL II -LEA. TRAFICUL DE INFLUENȚĂ
Secțiunea I. Noțiune și caracterizare
1. Noțiune
Proveniența noțiunii de infracțiune de tr ɑfic de influență îți are izvorul în dreptul roman, iar
cel care a folosit pentru prima dată aces termen a fost împăratul Alexandru Severus, care, aflând că
supusul său profita de raporturile care existau între ei și le oferea altor persoane informații, atunci
împăratul a poruncit ca acesta să fie ars pe rug. De aici, s -a consemnat ulterior în doctrina penală,
pentru această faptă denumirea de „vendito difumo”, iar făptuitorilor care o comiteau aceea de
„venditorii di fumo ”. Cu toate acestea, multă vreme, puține legislații moderne au incriminat dinstinct
o asemenea faptă.36
Traficul de influență este definit ca fiind „ pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de
bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care
are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl
va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întâ rzie îndeplinirea
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri ”.37
În noul Cod penal există și o variantă atenuantă prevăzută de articolul 308, și aceasta constă
în traficul de influență săvârșit în legătură cu persoanele care exercită, pe o perioadă determinată sau
nedeterminată, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice
dintre cele prevăzute în articolul 175 alineatul (2) sau în cadrul oricărei per soane juridice.
În vechiul Cod penal, cumpărarea de influență nu este reglementată, dar în noul Cod aceasta
este prevăzută la articolul 292 și într -o variantă atenuantă în articolul 308.
36 V. Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român , Editura Atlas Lex, București, 1995, p. 275.
37 Articolul 291, alineatul (1), din Codul penal,Traficul de influență. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciul.
23
2. Caracterizare generală
Conținutul constitutiv al infracțiunii este similar celui din vechiul cod, însă legiuitorul a
completat textul pentru a fi în concordanță cu acela al infracțiunii de luare de mită, explicațiile expuse
în analiza textului articolului 289 din Cod, fiind valabile și în acest caz.
Subiectul activ î n cazul infracțiunii de trafic de influență poate fi reprezentat de orice
persoană.
Limitele de pedeapsă sunt identice cu cele din legea anterioară, în consecință nu se poate
dicuta de aplicarea legii penale mai favorabile38.
Noul Cod penal prevede o modif icare legată de persoana în legătură cu care este săvârșit
traficul de influență, legislația actuală menționând numai funcționarul public, astfel cum acesta este
definit de articolul 175.39
Legea nouă conturează mai precis latura obiectivă a infracțiunii, subiectul activ promițând că
îl va determina pe funcționarul public să realizeze sau să nu realizeze, să urgenteze sau să amâne
îndeplinirea unei acțiuni ce țin de sarcinile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndato riri. Corelativ cu modificările realizate la infracțiunile de luare și dare de mită, legiuitorul
incriminează și ipoteza în care făptuitorul se angajează că îl va determina pe funcționarul public să
urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu40.
Noul Cod penal aduce un element de noutate, și anume reducerea maxima a pedepsei cu
închisoarea de la 10 ani la 7 ani.
38 C. Voicu , A. S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, Noul Cod penal, Ghid de aplicare pentru practicieni ,
Editura Hamangiu, București, 2014, p. 477.
39 Conform articolului 175, alineatul (2), din Codul penal , este considerat funcționar public, în sensul legii
penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice
sau care este supusă controlu00lui ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public.
40 M. Udroiu, V. Horia, D. Cons tantinescu, Noul Cod penal, Codul penal anterior, prezentare comparativă •
observații • ghid de aplicare • legea penală mai favorabilă , Editura Hamangiu, București, 2014, p. 391.
24
Secțiunea a II -a. Obiectul și subiecții infracțiunii
1. Obiectul infracțiunii
A. Obiectul juridic specific al infracțiunii de trafic de influență îl reprezintă relațiile de serviciu,
dar și cele sociale, care duc la buna desfășurare a acestora. Pentru o desfășurare normală este necesară
reducerea faptelor de către acele persoane care, speculează pe lângă un fu ncționar public a influenței
pe care o au și determinând acea persoană să facă sau să nu facă acte ce îi revin ca sarcini de serviciu41.
Când a fost folosit termenul de trafic de influență, legiuitorul a avut în vedere ca actele care intră în
sarcinile de serviciu ale funcționarilor să nu aibă loc sub puterea unei alte persoane care are interese.
Săvârșirea acestei infracțiuni compromite activitatea de serviciu a funcționarului sau a salariaților de
serviciul acestuia și aduce mari daune, datorită unei anumite persoane care are în vedere obținerea de
venituri ilegale pe seama acestora.
B. Obiectul material. De regulă, infracțiunea este lipsi tă de obiect material.42 Dacă totuși,
actul comis de către persoana care comite infracțiunea urmărește în mod direct un bun, atunci obiectul
infracțiunii este bunul respectiv.
Problematica existenței sau inexistenței obiectului material al infracțiunii de trafic de
influență a dat naștere unor controverse, deoarece acțiunea ce reprezintă elementul material se reflectă
negativ asupra activității de serviciu, prin provocarea de suspiciuni că funcționarii sau funcționarii
publici sunt corupți și că pot fi infl uențați în realizarea sarcinilor lor de serviciu43.
Potrivit unor opinii, obiectul material îl constituie „banii sau alte foloase” pretinse sau primite
pentru săvârșirea infracțiunii. De asemenea, Plenul Tribunalulul Suprem, în susținerea Deciziei de
îndrumare nr. 3/1973, precizeză că „banii, valorile sau orice alte bunuri ce au format obiectul material
al infracțiunii de primire de foloase necuvenite sau al infracțiunii de trafic de influență se confiscă”.
Astfel, se confundă obiectul material al aces tei infracțiuni cu obiectul mitei. Cele două noțiuni sunt
însă total diferite. Această analiză rezultă din Decizia de îndrumare a fostului Tribunalului Suprem –
secția penală – care arată, dacă se sesizează că suma sau bunurile dobândite de către inculpat și care a
41 T. Toader, Drept penal român. Partea specială , Editura Hamangiu, București, 2008, p. 270.
42 M. Gorunescu, I. Pascu, Dpret Penal, Partea Specială , Editura Hamangiu, București, 2008, p. 402.
43 V. Dobrinoiu, C. R. Romițan, N. Neagu, N. Conea, C. Tănăsescu, M. Dobrinoiu, Drept penal. Partea
specială , Volumul al II -lea, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 72.
25
făcut obiectul dării de mită a fost restituită mituitorului, constrângerea inculpatului la restituirea unei
sume echivalente nu -și mai are justificare.
Conform mai multor păreri, din literatura juridică, este consemnat că infracțiunile de luare
de mită, dare de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență nu au, de regulă, obiect
material .44
Nu asupra sumelor de bani sau a celorlalte foloase date, oferite, promise, pretinse se îndreaptă
acțiunile incriminate prin articolul 291 din Codul penal, în sensul că nu operează fizic asupra lor, nu
le periclitează și nu le vatămă, nici în existența, nic i în integritatea sau structura lor. Pe cale de
consecință, în cazul traficului de influentă, atingerea obiectului juridic al infracțiunii – relațiile sociale
referitoare la desfășurarea activității unităților publice sau private în condiții care să asigur e încrederea
și prestigiul de care trebuie să se bucure personalul acestora – nu este în niciun fel legată de vreo
vătămare sau punere în pericol a sumelor de bani sau a celorlalte foloase primite, pretinse, date, oferite,
promise.
2. Subiecții infracțiunii
A. Subiectul activ al infracțiunii de trafic de influență poate fi reprezentat de către persoane
care au influență sau dau impresia că au influență asupra unui funcționar public sau funcționar, acestea
aspecte nefiind clauze ale subiectului care săvârșește infracțiunea, ci mai degrabă o modalitate prin
care se comite traficul de influență. În același timp, subiectul activ al infracțiunii poate fi și un
funcționar, dar, în această situație este înfățișat ca un simplu terț în raport cu funcționarul la care se
face referire pentru îndeplinirea actului de serviciu .45 În cazul acesta, dacă funcționarul – traficant de
influență – are și atribuții în legătură cu actul ce urmează să fie îndeplinit de funcționarul de a cărui
favoare se prevalează, există concurs de inf racțiuni între luarea de mită și trafic de influență, cu
condiția ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va beneficia și de serviciile ce intră în competența sa.
Așadar, dacă traficantul de influență este și un funcționar care are competențe în legătură cu
actul pentru a cărui îndeplinire urmează să se comită trafic de influență, atunci se va reține un concurs
între luarea de mită și trafic de influență.46
44 V. Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român , Editura Atlas Lex, București 1995, p. 69.
45 Al. Boroi, Drept penal. Partea Specială , Editura C. H. Beck, București, 2008, p. 365.
46 Al. Ionaș , Drept penal român. Partea special ă, Editura Romprint, Brașov, 2005, p. 456.
26
Faptele persoanei, având calitatea de ofițer de poliție judiciară, de a pretinde și primi sume
de ba ni, în scopul de a administra probe în favoarea uneia dintre părți ori de a nu administra probe în
dosare penale, și de a pretinde și primi sume de bani lăsând să se creadă că are influență asupra
procurorilor pentru a -i determina să adopte soluții de netr imitere în judecată în dosare penale,
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, prevăzută în articolul 289
alineatul (1) și (2) din Codul penal, și de trafic de influență prevăzută în articolul 291, aflate în concurs
real de in fracțiuni, potrivit articolului 38 alineatul (1) din Codul penal.47
La săvârșirea infracțiunii pot participa și alte persoane, în calitate de instigatori sau complici.
Astfel, în cazul în care autorul infracțiunii de trafic de influență, după ce a pretins un anumit folos
pentru a determina un funcționar să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, a primit folosul
printr -o altă persoană, cel care l -a ajutat în acest mod la realizarea unuia dintre conținuturile alternative
ale infracțiuni i, este complice.48 Dacă persoana care a gândit infracțiunea este și cea care l -a provocat
pe făptaș să o săvârșească este intermediarul acțiunii, atunci acesta va fi acuzat pentru instigare la
trafic de influență, cu toate că are calitate de complice și ag itator.
În teorie s -a discutat despre problema pedepselor pentru cei care cumpără influență, întrucât
și aceasta este tot o fosrmă de corupție, la fel ca și darea de mită.49
Profesorul Vintilă Dongoroz, în lucrarea sa, luptă pentru susținerea ideii că provocarea faptei
de corupție "constă în următoarea situație ce implică trei termeni; A determină pe B pentru a comite
un delict, să -i zicem C50. "Într -adevăr, A trafică cu B și acesta se oferă a -i realiza o afacere, care oricât
de veroasă ar fi, nu constit ue însă un delict; A își face afacerile așa cum înțelege, însă ordinea de drept
este vătămată de atitudinea lui B, care își pune influența în serviciul unor astfel de afaceri51. În
concluzie, legiuitorul a decis că cea mai bună soluție o constă pedepsirea f ăptuitorului, iar din acestă
împrejurare a luat naștere conceptul de trafic de influență . De altfel, infracțiunea de trafic de influență
nu este reprezentat de termenul C din circumstanța referitoare la provocarea de corupție, altfel spus,
unde nu este ins tigare nu poare fi nici instigator.
Participația penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, complicitate și instigare).
47 I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 3690 , din 10 noiembrie 2009, www.scj.ro.
48Tribunalul Suprem, Secția penală., Decizia nr. 4/1976 și Decizia nr. 4478/1972 , Revista Română de Drept
nr. 7/1976, p. 62, citată în Th. Mrejeru și alții, „Infracțiunile de corupție. Aspecte teoretice și practice”, Editura
All Beck, București, 2000, p. 30.
49 Al. Ionaș , Drept penal român. Partea specială , Editura Romprint, Brașov, 2005, p. 456.
50 Vi. Dongonoz, Despre traficul de influe nță, București, 1922, p. 21.
51 Ibidem, p. 21 -22.
27
În practică s -a decis că fapta unei persoane care, a săvârșit infracțiunea de trafic de influență,
prin acceptarea unei sume de bani de la denunțător, cu promisiunea de a interveni pe lângă un director
de bancă pentru aprobarea unui credit bancar, întrucât denunțătorul era restant cu un alt credit și nu
îndeplinea condițiile actuale. Astfel, inculpatul a fost condamnat la pedea psa cu închisoarea de 4 ani
și plata sumei pentru prejudiciu creat, dar și o sumă de bani reprezentând cheltuieli judiciare52
B. Subiectul pasiv principal este reprezentat de autoritatea publică, instituția de stat,
persoana juridică de interes public sau privat în serviciul căreia funcționarul public își desfășoară
activitatea.
Subiectul pasiv secundar este chiar funcționarul public (sau funcționarul) c u privire la care
se pretinde că există săvârșire de fapte de trafic de influență . Cumpărătorul de influență nu poate fi
subiect pasiv al infracțiunii de trafic de influență.
Subiectul pasiv special poate fi autoritatea publică, instituția sau persoana ju ridică de interes
public sau privat pentru care făptuitorul se află în executarea sarcinilor sale de serviciu, respectiv
autoritatea publică a statului străin, organizația internațională în cadrul căreia subiectul activ al
infracțiunii își desfășoară acti vitatea.
Secțiunea a III -a. Conținutul constitutiv
1. Latura obiectivă
Latura obiectivă a traficului de influență se realizează cu intenție calificată, intenția indirectă
nefiind suficientă și se caracterizează printr -un scop, acela al determinării funcționarului să facă sau
să nu facă un act ce intră în cadrul atribuțiilor s ale de serviciu.
1.1. Elementul material
Elementul material al infracțiunii de trafic de influență constă în traficarea influenței de către
o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau alt
salariat. Totodată, în practica judiciară, este specificat faptul că, pentru prezența infracțiunii de trafic
52 I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 280/2014 privind traficul de influență (articolul 257 din Codul penal),
Recurs, www.csj.ro -jurisprudenta .
28
de influență, nu este neapărat nevoie ca făptuitorul să arate identitatea funcționarului pe lângă care are
sau pretinde că are influență, ci doare să se precizeze fun cția pe care o deține funcționarul53.
Infracțiunea de trafic de influență este o infracțiune ce poate avea conținuturi alternative,
elementul material realizându -se prin:
– urmărirea de foloase sau bani de la o persoană, în scopul condiționării unui funcționar
de a face sau de a nu face un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.
„A avea influență” înseamnă a se bucura de încrederea funcționarului, a fi în relații de
prietenie, de amiciție destul de strânse cu acesta.54 A lăsa să se creadă că făptuitorul are influență
asupra unui funcționar înseamnă a crea persoanei falsa impresie că are trecere pe lângă acesta. Este
realizată această cerință și atunci când făptuitorul n u infirmă susținerile făcute de o altă persoană cu
privire la influențî, în realitate inexistentă, pe care el ar avea -o asupra unui funcționar. Astfel, condiția
este întâlnită și în cazul în care, dacă funcționarul există în realitate, cumpărătorul de inf luență știe
acest lucru și, în plus, are convingerea că influența traficantului este reală.55
– primirea de la o persoană interesată în același scop, a unei sume de bani sau a altor
foloase;
– acceptarea de promisiuni făcute în scopul mentionat de către persoana interesată;
– acceptarea de daruri, oferite în vederea realizării aceleiași finalități de persoana
interesată.56
Datorită interdependenței care există între aceste conținuturi alternative ale infracțiunii,
faptele prin care se concretizează două sa u chiar toate acțiunile (pretinderea, primirea, acceptarea)
săvârșite de aceeași persoană, chiar la intervale de timp diferite, reprezintă în ansamblu, o unitate
infracțională naturală.57
De aceea, are importanță din punct de vedere penal nu doar activitate a de pretindere a
foloaselor, de acceptare a promisiunilor prin care infracțiunea de trafic de influență se poate socoti
53 Curtea Supre mă de Justiție, Secția penală, Decizia nr. 5438/2001 , Jurisprudență Indaco Lege 4.
54 Gheorghiță Mateuț, Sinteza teoretică și practică privind represiunea traficului de influență în reglementarea
actuală și în perspectivă, în Revista Dreptul nr. 5/2002, p. 163.
55 Th. Mrejeru, D. Petre Andreiu Florescu, D. Safta, M. Safta, Infracțiunile de corupție, Editura All Beck,
București, 2000, p. 31.
56 V. Dobrinoiu, Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal , Editura Științifică și enciclopedică,
București 1983, p. 198.
57 I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 1083 din 25 martie 2009, www.csj.ro -jurisprudenta .
29
realizată ci si activitatea ulterioară de primire efectivă a foloaselor pretinse sau promise pentru că
împreună alcătuiesc o unitate in fracțională.
Pentru existența infracțiunii nu interesează dacă intervenția pe lângă un funcționar sau alt
salariat s -a produs sau nu, nici dacă prin intervenția reală sau presupusă se urmărește determinarea
unei actiuni licite – de exemplu, efectuarea core ctă de către un funcționar sau alt salariat a unei actiuni
ce intră în atribuțiile sale de serviciu – sau ilicite – de exemplu, efectuarea incorectă a actului – ori
determinarea unei infractiuni ilicite – de exemplu, neîndeplinirea unei îndatoriri de servi ciu58.
Prin incriminarea faptei de trafic de influență s -a urmărit combaterea scopului urmărit de
infractor nu sub aspectul rezultatului ci sub aspectul modului în care se face traficul de influență. Actul
pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire de trafic poate fi legal sau ilegal. În cazul în care anterior
primirii, făptuitorul acceptase promisiunea de acceptare a unor astfel de bunuri, fapta se consumă la
momentul acceptării.
Pentru întregirea elementului material se cer îndeplinite și următoarele condiții59:
a) ce cere ca făptuitorul să aibă influență sau să lase să se creadă acest lucru. În această
variantă, infracțiunea se aseamană cu înșelaciunea;
b) făptuitorul să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public sau funcționar;
Această ceri nță este îndeplinită chiar dacă funcționarul nu este direct nominalizat, dar acesta
face parte din instituția publică la care se face referire, instituție care este competentă să efectueze sau
nu actul.
Practica judiciară s -a confruntat cu o problemă de î ncadrare juridică a faptelor săvârșite de
acele persoane care, lăsând să se creadă că au influență asupra unor funcționari din cadrul unor
consulate, spre a -i determina să le faciliteze obținerea vizelor de pașaport pentru statele occidentale,
au pretins ș i au primit de la cetățeni români diverse sume de bani. S -a hotărât astfel, că funcționarii
consulari ai unui stat sunt funcționari în sensul articolului 291 din Codul penal.60 Ca urmare, fapta de
a se prevala de influență asupra acestora, pentru a obține f oloase, constituie infracțiunea de trafic de
influență prevăzută de articolul 291 din același Cod. Oficiul consular funcționează legal și desfășoară
58 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, Explicații teoretice ale codului penal român , Volumul al IV-
lea, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, p. 135.
59 M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Partea specială , Ediția a III -a, Editura C.H. Beck, Bucuresți, 2011,
p. 460.
60 Decizia nr. 489/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului
291, alineatul (1) din Codul penal și ale articolului 308, alineatul (1) din Codul penal cu referire la sintagma
"ori în cadrul oricărei persoane juridice" raportat la articolul 291 alineatul (1) din Codul penal
30
o activitate socialmente utilă, fiind în serviciul cetățenilor statului trimițător ca și al statului de
reședință și are, între alte atribuții, acordarea de vize. De asemenea, potrivit articolului 40 din
Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, intrată în vigoare pentru România în data de
25.03.1972, „statul de reședință va trata pe funcționarii consulari cu respectul cuvenit și va lua toate
măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanelor, libertății și demnității lor”. De
aici, decurge faptul că statul român este obligat să asigure protecția funcției consulare și să -i prote jeze
de orice atingere a demnității, prestigiului lor, prin orice mijloace de drept intern. În aceste condiții,
funcționarii consulari aflați în executarea sarcinilor lor specifice, urmează să fie asimilați
funcționarilor, iar fapta descrisă mai sus să fie calificată drept trafic de influență.61
Astfel, s -a stabilit că pentru prezența infracțiunii de corupție este necesar nu numai ca
influența de care se prevalează subiectul activ să se refere la un act ce intră în atribuțiile de serviciu
ale funcționarului, ci și persoana căreia i se promite intervenția să aibă un interes real, legitim sau
nelegitin în legătură cu acel act. Dacă acest interes nu există sau este fictiv, fapta nu se poate încadra
în dispozițiile articolului 291 din Codul penal, întrucât lipseș te obiectul intervenției implicat în
săvârșirea traficului de influență, dar poate constitui infracțiunea de înșelăciune, fie aceea de șantaj,
în funcție de manoperele folosite de autor în scopul obținerii folosului material injust.
În speța62 în care s -a hotărât această soluție de principiu, era vorba de o inculpată, judecată
pentru trafic de influență, care s -a prezentat la un medic ginecolog și, informându -l că împotriva lui
sunt mai multe declarații la poliție din care rezultă că a efectuat întreruperi de sarcină, i -a pretins
acestuia o sumă de bani, spre a interveni pe lângă soțul ei, colonel în cadrul poliției, pentru a nu porni
cercetările împotriva lui. Astfel, fostul Tribunal Suprem, a acceptat cererea susținută de inculpată, a
casat sentința de con damnare, prin argumentul că prima instanță nu a avut funcție activa, nu a cerut
relații de la organele de mpoliție, pentru demonstrarea realității când a fost comisă fapta, nu a cerut
reclamații, denunțuri sau alte sesizări. Numai în caz afirmativ, existând un interes real pentru
efectuarea actului în vederea căruia se solicită intervenția, fapta inculpatei ar putea fi încadrată în
articolul 291 din Codul penal și nu în alt text al legii penale.
61 Curtea Supremă de Justiție, Decizia penală nr. 2343/1995 , Revista Dreptul nr. 1/1996, p. 127, citată în Th.
Mrejeru și alții, „ Infracțiunile de corupție. Aspecte teoretice și practice ”, Editura All Beck, București, 2000, p.
34.
62 Tribunalul Suprem, Secția Penală, Decizia nr. 2287/1970 , în Revista Română de Drept nr. 9/1970, p. 160.
31
c) acțiunea care alcătuiește elementul material al infracțiunii de trafic de influență trebuie să
fie efectuată înainte ca funcționarul public, căruia i se cere să îndeplinească actul care contează pentru
cumpăratorul de influență, sau cel târziu pe parcursul realizării acestuia.
În raport cu prevederile articolului 291, alineatul (1) din Codul penal, infracțiunea de trafic
de influență există atât atunci când făptuitorul are în mod real o influență asupra unui funcționar, cât
și atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influen ță asupra unui funcționar, deși influența nu
există în realitate.
Predominația infracțiunii de trafic de influență contra unui funcționar public reprezintă o
descriere a unei fapte mincinoase, fapt ce alcătuiește elementul material al infracțiunii de înșe lăciune,
prin hotărârea legiuitorului constituie o infracțiune distinctă, traficul de influență existând, însă, spre
deosebire de înșelăciune, indiferent dacă s -a cauzat sau nu o pagubă materială63.
De asemenea, acțiunea făptuitorului, care face afirm ații mincinoase pe motiv că are influență
pe lângă un executor judecătoresc și care îi promite persoanei prejudiciate că îl va condiționa pe acesta
să o ajute la adjudecarea unui imobil, cu prilejul unei licitații, cerând și primind în acest scop o sumă
de bani, sub pretext că o va înmâna executorului, constituie infracțiunea de trafic de influență
prevăzută de articolul 291 din Codul penal.64
Prin realizarea actului este determinată, în mod implicit, și persoana care îl va îndeplini ca
rezultat a realei sau pretinsei influențe a făptuitorului, și anume funcționarul public în ale cărui atribuții
de serviciu intră îndeplinirea acelui act de corupție. Pe cale de consecință, practica judiciară a ajuns la
concluzia că nu este necesar ca făptuitorul să indice nomi nal funcționarul pe lângă care are sau
pretinde că are influență, fiind suficient să se refere la un funcționar determinat în mod generic prin
calitatea sau competența lui.
Dacă existența infracțiunii de trafic de influență este în relație de dependență a tât cu indicarea
actului în vederea căruia se va produce, cât și cu stabilirea funcționarului care va fi corupt și în ale
cărui sarcini trebuie să intre acel act, această determinare „nu implică neapărat numai numirea
funcționarului, ci e suficient ca prop unerea sau acceptarea de a interveni să vizeze o anumită autoritate
sau instituțiune, sau să precizeze actul în așa fel încât în mod indirect să reiasă și persoana pe lângă
care se va interveni.”65
63 I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 3420 din 25 iunie 2007, www.scj.ro.
64 Tribunalul Municipiului București, Secția penală, Decizia nr. 307/1993 , citată în Vasile Dobrinoiu, Corupția
în dreptul penal român , București, 1995, p. 286.
65 V. Dongoroz, Despre traficul de influență , București, 1922, p. 19.
32
Atât banii, cât și foloasele pot fi obținute sau cerute în mod direct sau indirect, printr -o
persoană intermediară. Această persoană care participă la infracțiunea de corupție este instigator, sau
după caz, complice.
Comiterea acestei infracțiuni rezultă din interpretarea următoarei decizii a Înaltei Curți.
Existența infracțiunii de trafic de influență prevăzută în articolul 291 din Codul penal nu presupune
existența unei influențe reale a făptuitorului asupra unui funcționar pentru a -l determina să facă ori să
nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de s erviciu, însă pentru existența acestei infracțiuni este
necesar ca influența, pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcționar
care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins ban i ori alte
foloase.66.
Pentru a exista infracțiunea de trafic de influență trebuie să se precizeze felul acțiunii pentru
a cărui îndeplinire sau neîndeplinire urmează a se exercita influența făptuitorului.
Astfel, nu este obligatorui ca făptuitorul să ind ice persoana funcționarului pe care îl va
determina să facă un act conform sarcinilor sale, dacã din relatările acestuia reiese competența acelui
funcționar de a ordona în legătură cu actul referitor la care se face traficul de influență.67
Dacă nu se poate concepe cã un funcționar care nu este competent să efectueze actul solicitat,
să săvârșească infracțiunea de trafic de influență, nu putem spune că funcționarul nu are în
exclusivitate atribuția de a îndeplini acel act, adică are numai anumite sarcini con crete de execuție în
legatură cu efectuarea actului, alături de alt funcționar și nu poate săvârși infracțiunea.
De exemplu, printr -o decizie a Tribunalului Judetean Neamț, s -a hotărât că se face nevinovat
de săvâșirea infracțiunii de trafic de influență i nculpatul care a solicitat și obținut de la mai multe
persoane, diferite sume de bani, promițându -le că prin intermediul cunoștințelor sale din cadrul
Consiliului Popular – un funcționar din cadrul Serviciului de evidență a fondului locativ si secretarul
Comitetului Executiv al Consiliului Popular – le va înlesni repartizarea unor locuințe.68
Astfel, ca un alt exemplu este o hotărare a Curții Supreme de Justiție care spune că fapta
inculpatului, care prevalându -se de influența asupra unor funcționari ai mai multor ambasade, a pretins
și a primit de la persoanele vătămate sume în lei și valută, pentru a l e facilita obținerea vizelor de
plecare în străinătate, întrunesțte elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență. În cazul
66 I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 2398 din 12 aprilie 2006, www.scj.ro.
67 Tribunalul Suprem, Secția penală, Decizia nr. 330/1971 , în Revista Română de Drept nr. 11/1971, p. 53.
68 Tribunalul Județului Neamț, Decizia penală nr. 555/1979 , în Revista Română de Drept nr. 12/1980, p. 68.
33
infracțiunii de trafic de influență, banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă
acestea s unt pierdute, condamnatul este obligat la echivalentul lor în bani.69
Aceste bunuri nu se vor restitui persoanelor care le -au dat nici în cazul în care aceștia denunță
autorătăților fapta, ca în cazul luării de mită. În acest sens, este o decizie a C.S.J c are arată că în cazul
infracțiunii de trafic de influență, banii, valorile și orice alte bunuri primite de făptuitor se confiscă.
În lipsa unei dispoziții legale, aceste valori nu se restituie persoanelor care le -au dat.70
1.2. Urmarea imediată și legătura de cauzalitate
Urmarea imediată
Rezultatul faptei constă în starea de pericol creată pentru relațiile sociale referitoare la bunul
mers al instituției de stat, al autorităților publice al statului strain, al instanțelor international, al
persoanelor juridice de drept privat, dar și cele referitoare la autoritatea, prestigiul ori credibilitatea
funcționarilor care lucrează în ele. Infracțiunea este și rămâne prin excelență de pericol, existența sa
nefiind condiționată de producerea unui rezultat, cuantumul și valoarea sumelor, darurilor, f oloaselor
pretinse și primite neavând relevanță sub aspectul pericolului social al faptei.71
Legătura de cauzalitate
Întregind latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență , legătura de cauzalitate rezultă
din materialitatea actului în sine, fără să mai fie nevoie devodirea acestuia. Această legătură trebuie
să existe între elemental material, pe de o parte, și urmarea imediată, pe de altă parte.
2. Latura subiectivă
Latura subiectivă a infracțiunii de trafic de influență se produce cu intenția cl ară de a promite
să intervină asupra unui funcționar public, în scopul de a -l determina să îndeplinească sau nu o acțiune,
să urgenteze sau să amâne îndeplinirea unui act ce tine sau nu de îndatoririle de serviciu ale acestuia.72
69Curtea Supremă de Justiție, Secția penală , Decizia nr. 1970/1999 , citată în Th. Mrejeru, D. A. P. Florescu, D.
Safta, M. Safta, Infracțiuni de corupție, Aspecte teoretice și practice , Editura All Beck, 2000, p. 217.
70Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, Decizia nr. 576/1997 ,citată în Theod or Mrejeru, Dumitru, Marieta
Safta și alții, In fracțiuni de corupție, Aspecte teoretice și practice ,Editura All Beck,2000, p. 225.
71I.C.C.J, Secția penală, Decizia nr. 6506 din 06 decembrie 2004, nepublicată, www.csj.ro -jurisprudență.
72 P. Dungan, T. Mede anu, V. Pasca, Drept penal. Partea specială. Prezentare comparativă a noului Cod
penal și a Codului penal din 1968 , Volumul al 2 -lea, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 33.
34
2.1. Forma de vinovăție
Actul de conduită fizică, specific traficului de influență, este precedat și însoțit de un anumit
comportament psihic în proiectarea conștiinței și deciziei în legătură cu fapta și consecințele ei. În
cazul acestei infracțiuni, vinovăția îmbracă incontestabil forma intenției . Cu privire la modalitatea
acesteia în literatura juridică s -au exprimat însă mai multe opinii.
Potrivit uneia dintre opinii, infracțiunea de trafic de influență se comite cu intenție directă
sau indirectă . „Făptuitorul are reprezentarea f aptului că, prevalându -se de influența pe care ar avea -o
asupra unui funcționar sau aupra altui salariat și primind sau pretinzând foloase ori acceptând
promisiuni în orice mod, face să se nască îndoieli în privința reputației și onestității funcționarului (în
cazul intenției directe) sau acceptă producerea unor asemenea consecințe (în cazul intenției
indirecte ).”73
În cazul traficului de influență, factorul volițional al vinovăției este reprezentat de decizia
făptuitorului de a comite oricare din acțiunile ce realizează elementul material al infracțiunii, adică în
voința de a primi ori pretinde bani sau alte foloase, ori de a accepta promisiuni sau daruri, pentru a
constrânge un funcționar public să facă ori să nu facă un act ce intră în sfera competenței sa le74. Acest
act de voința, în baza căruia este săvârșită activitatea infracțională, este precedat însă de un act de
conștiință, de o atitudine față de fapta concepută și de rezultatul ei.
Comiterea cu intenție a actului de infracțiune, se face de către traf icantul de influență prin
utilizarea unor foloase pe care le primește, le pretinde sau a căror promisiune o acceptă, toate aceste
constituind prețul pentru influența pe care o are, reală sau presupusă, asupra unui funcționar public și
pe care îl va condiți ona să facă ori să nu facă un act al funcției sale. Acționând în acest fel, făptuitorul
are implicit reprezentarea pericolului creat pentru activitățile unui organ, al unei instituții de stat sau
al unei alte persoane juridice, care implică în mod absolut efectuarea serviciului la adăpost față de
orice bănuieli legate de munca cinstită pe care o desfășoară funcționarii.
Acest rezultat fiind sigur, iminent, implicat în toate acțiunile prin care se realizează
elementul material al traficului de influență, f apta incriminată nu poate fi comisă decât cu intenție
73 A. Grigorovici, Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1976, p. 128.
74 H. Diaconescu, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea , Editura All Beck,
București, 2004, p. 119.
35
nemijlocită, în realizarea unui scop exact, care accentuază faptul că există legături indiscutabile în
atitudinea făptuitorului între conștiință și voință.
În literatura judiciară s -a relatat de multe ori că, pentru a fi posibilă infracțiunea de trafic de
influență, trebuie să existe o înțelegere necinstită între persoana care cumpără și cea care face trafic
de influență.
Ulterior, s -a susținut că analiza articolului 291 din Codul penal duce la constat area unei
succesiuni de operații: prevalarea de influență, convenția ilicită, urmată de remiterea sau promisiunea
folosului material; intervenția; efectuarea actului funcțional – din care numai primele două sunt
esențiale pentru existența infracțiunii. De asemenea, s -a afirmat că hotărârea infracțională a autorului
este insuficientă pentru realizarea infracțiunii, fiind necesar și acordul celeilalte persoane.75
Acest punct de vedere nu este confirmat în toate împrejurările care se regăsesc în prevederile
legale, deoarece nu toate modalitățile de săvârșire a infracțiunii se pretează la încheierea unui acord,
a unei înțelegeri. Dacă, în cazul primirii de bani sau alte foloase, precum și în acela al acceptării de
promisiuni sau de daruri, se poate vorbi despre o convenție ilegală, în cazul pretinderii de bani sau
foloase, infracțiunea se consumă prin însăși formularea pretenției, fără a fi necesară și acceptarea ei,
deci fără încheierea unui acord în sensul celor menționate anterior. Pe cale de consecință, din m oment
ce înțelegerea ilicită nu caracterizează toate modalitățile infracțiunii, ea nu este de esența acesteia .76
2.2. Mobilul și scopul
Scopul acestei infracțiuni de corupție este acela de a -l determina pe funcționar să facă ori să
nu facă un act ce intră în atribuțiunile sale de serviciu, intenția cu care acționează făptuitorul capătând
caracterul unei intenții calificate.
Scopul urmărit de făptuitor pentru a -l condiționa pe fun cționarul public este cel de a -l constrânge
să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act, să întârzie sau să urgenteze îndeplinirea acestuia sau
să realizeze o acțiune contrară îndatoririlor sale de serviciu. Având în vedere faptul că scopul urmărit
de făptuitor este calificat, infracțiunea se comite cu intenție directă. Pentru a fi încadrată în categoria
75 V. Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român , Editura, Atlas Lex, București, 1995, p. 296.
76 T. Toader, Drept penal. Partea Specială. Culegere de probleme din practica judiciară pentru uzul
studenților , Editura All Beck, București, 2003, p. 88.
36
acestei infracțiuni, actul trebuie să facă parte din atribuțiile funcționarului public respectiv sau,
dimpotrivă, să fie contrar acestor îndatoriri.
Mobilul infracțiunii de trafic de influență este reprezentat de impulsul interior pe care îl
resimte subiectul activ și care îl determină pe acesta la acțiune.
37
CAPITOLUL AL III -LEA. CUMPĂRAREA DE INFLUENȚĂ
Secțiunea I. Noțiune și caracterizare
1. Noțiune
Cumpărarea de influență este definită ca fiind promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte
foloase, pentru sine sau pentru sau pentru altul direct ori indirect, unei personae care are influența sau
lasă să se creadă că are influență asupra unui functionar public pentru a -l determina pe acesta să
indeplinească, sau să nu indeplinească , să urgenteze ori să intârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndat oriri.77
Infracțiunea de cumpărare de influență a fost preluată din articolul 61 din Legea nr. 78/2000.78
Noul Cod penal prevede o modificare legată de persoana cu privire la care este săvârșită cumpărarea
de influență, legea nouă menționând numai funcționarul public, astfel cum acesta este definit de
articolul 175 din Cod. Cu toate acestea, conform articolului 308 din același Cod, limitele speciale ale
pedepsei se reduc cu o treime dac ă sunt săvârșite în legătură cu persoanele care exercită, permanent
ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice
dintre cele prevăzute la articolul 175, alineatul (2) ori în cadrul oricărei persoa ne juridice.
Corelativ cu modificările realizate la infracțiunile de luare și dare de mită, legiuitorul
incriminează și ipoteza în care promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase este realizată
pentru a -l determina pe funcționar să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu.79 În ceea ce privește regimul sancționator, maximul special al pedepsei a fost micșorat, de la
10 ani la 7 ani de închisoare.
77 Articolul 292, alineatul (1), din Codul penal,Traficul de influ ență. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu
serviciul.
78 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție , publicată în
Moitorul Oficial nr. 219/18.05.2000.
79 M. Udroiu, V. H. D. Constantinescu, Noul Cod penal, Co dul penal anterior, prezentare comparativă •
observații • ghid de aplicare • legea penală mai favorabilă , Editura Hamangiu, București, 2014, p. 393.
38
2. Caracterizare generală
Legiuitorul a considerat ca este necesar să introducă în textul noului cod fapta persoanei care
cumpără influența, faptă pedepsită anterior de articolul 61 din Legea art. 78/2000.
Fapta poate fi comisă, alternativ, prin80:
– promisiunea de bani sau alte foloase;
– oferirea de bani sau alte foloase;
– darea de bani sau alte foloase.
Acțiunile prin care fapta poate fi comisă, în mod alternativ, pot avea loc direct sau indirect,
prin intermediul altei persoane. De asemenea, potrivit noului text, promisiunea poate privi nu numai
persoana celui care ar urma să realizeze traficul de influență, ci și o altă persoană.
Pentru existența infracțiunii, este necesar ca acțiunea de promitere, oferire sau dare să fie
făcută cu privire la o persoană care:
– are influență asupra unui funcționar public;
– lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public. Scopul urmărit de
făptuitor este determinarea funcționarului public:
– să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act;
– să întârzie sau să urgenteze îndeplinirea unui act;
– să efectueze un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.
Având în vedere faptul că scopul urmărit de făptuitor este calificat, infracțiunea se comite cu
intenție directă.
Pentru existența infracțiunii, este necesar ca actul să intre în atribuțiile funcțio narului public
respectiv sau, dimpotrivă, să fie contrar acestor îndatoriri.
Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană.
Fapta poate privi nu numai un funcționar public, ci și un alt funcționar, în accepțiunea
articolului 175, alineatul (2) din noul Cod penal, potrivit articolului 308 din același Cod, caz în care
limitele de pedeapsă se reduc cu o treime.81
80 C. Voicu, A. S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, Noul Cod penal, Ghid de aplicare pentru practicieni ,
Editura Hamangiu, București, 2014, p. 477.
81 Conform articolului 308 din noul Cod penal, „(1) dispozițiile articolelor 289 -292, 295, 297 -301 și 304
privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătur ă cu
persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în
39
Secțiunea a II -a. Obiectul și subiecții infracțiunii
1. Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic special. Obiectul juridic special al infracțiun ii de cumpărare de influență
este același ca și la traficul de influență, în sensul că, este constituit de relațiile sociale ale căror
formare, desfășurare și dezvoltare sunt dependente de încrederea, prestigiul, autoritatea pe care trebuie
să le aibă și d e care trebuie să se bucure funcționarul din cadrul organelor și instituțiilor statului,
serviciilor publice sau de interes public ori al altor unități și organisme. Aceste relații impun
înlăturarea oricărei suspiciuni în ceea ce privește corectitudinea, o nestitatea, probitatea și cinstea
funcționarilor și ele (relațiile) pot fi lezate prin cumpărarea influenței reale sau presupuse pe care o
persoană ar avea -o pe lângă ei.82
Obiectul material. Nici această infracțiune nu are în structura sa juridică obiect m aterial,
deoarece acțiunea făptuitorului nu este îndreptată și exercitată împotriva unei existențe materiale. Pot
avea o existență materială bunurile dobândite prin săvârșirea faptei penale, ele însă nu se confundă cu
obiectul material al infracțiunii83.
2. Subiecții infracțiunii
A. Subiectul activ. Autor al infracțiunii poate fi orice persoană care are capacitatea de a
răspunde penal. Infracțiunea poate fi săvârșită de către o singură persoană sau de mai multe persoane
în participație, sub forma coautoratul ui, instigării ori a complicității. Inițiativa săvârșirii infracțiunii
poate să aparțină cumpărătorului de influentă, vânzătorului acesteia sau unui terț intermediar84.
serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la articolul 175 alineatul (2) ori în cadrul oricărei persoane
juridice.
(2) în acest ca z, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime".
82 E. Mădulărescu, Traficul de influență, Studiu de doctrină și jurisprudență , Editura Hamangiu, București,
2006, p. 75.
83 E. Mădulărescu, op. cit ., p. 75.
84 G. Antoniu, T. Toader (coordonatori ), Explicațiile noului Cod penal. Volumul IV. Art. 257 -366, Editura
Universul Juridic, București, 2016, p. 284 -291.
40
Astfel, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii, dacă inițiativa săvârșirii infracțiunii,
prevăzută de articolul 292 din Codul penal, aparține chiar traficantului, atunci acesta nu va răspunde
pentru instigare la respectiva infracțiune, întrucât fapta sa este incriminată distinct în conținutul
articolului 291 din Cod. În cazul în care cel care determină cumpărarea influenței este o altă persoană
decât traficantul, el are calitatea de participant ca instigator la infracțiunea prevăzută de articolul 292
din Codul penal.
Desigur, nu este indiferentă poziția juridică a intermediarului prin care cumpărătorul de
influență beneficiază de aceasta, el având calitatea de complice la această infracțiune. Așa cum se
preciza când s -a analizat subiectul activ al infracțiunii de trafic de influență, când intermediarul ajută,
înlesnește, desfășoară acțiuni care sprijină și facilitează faptele cumpărătorului cât și ale vânzătorului
de influență, el va răspunde pentru complicitate la ambele infracțiuni.85
În ipoteza în care, după instigarea cumpărătorului, ajută în orice fel la acțiunea de obținere a
influenței de către acesta, intermediarul este participant în calitate de instigator, complicitatea fiind
absorbită de aceasta.
Opinăm că, dacă însă cumpărătorul de influență, cu știință, prin intermediul traficantului,
face să ajungă în mâinile funcționar ului, bani sau alte foloase ori numai le promite, pentru ca acesta
din urmă să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, el nu va răspunde pentru
infracțiunea prevăzută de articolul 292 din Codul penal, ci numai pentru infracțiun ea de dare de mită
prevăzută de articolul 255 din același Cod. Argumentul constă în aceea că el l -a folosit pe traficantul
de influență (care s -a lăudat cu influența sa asupra funcționarului ori cu amiciția care există între ei)
pe post de intermediar, făc ând ca mita să ajungă indirect în posesia funcționarului).86
În ipoteza în care cumpărătorul de influență, mizând pe reala sau presupusa influență a
traficantului asupra funcționarului, îi remite acestuia prețul, spunându -i că o parte reprezintă
recompensa influenței sale iar restul din preț trebuie să ajungă la fun cționar, el va răspunde atât pentru
infracțiunea prevăzută de articolul 292 din Codul penal, cât și pentru cea de dare de mită.
În condițiile în care însă cumpărătorul a fost constrâns să promită, ofere sau să dea bani ori
alte foloase funcționarului prin intermediul traficantului, pentru a obține actul sau serviciul solicitat,
el nu săvârșește niciuna din cele două infracțiuni mai sus amintite, acționând clauza de impunitate
prevăzută de articolul 290, alineatul (3) din Codul penal, în schimb, funcționaru l va răspunde penal
85 E. Mădulărescu, op. cit ., p. 76.
86 E. Mădulărescu, op. cit ., p. 77.
41
pentru infracțiunea de luare de mită. Argumentul constă în faptul că nu a fost avută în vedere, reala
sau presupusa influență a traficantului, ce reprezintă cerința obligatorie pentru subzistența infracțiunii
prevăzute de articolul 292 din Codul penal. Într -o astfel de situație, dacă activitatea traficantului a
constat numai în determinarea cumpărătorului de influență să promită, să dea ori să ofere bani, foloase
sau alte avantaje – fără să afirme că ar avea o reală sau presupusă influen ță asupra funcționarului – va
răspunde numai pentru infracțiunea de complicitate la luarea de mită87.
B. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv principal al infracțiunii este organul, instituția, organismul de stat, unitatea,
agentul economic, persoana publică de interes public sau privat, în al cărui serviciu se află funcționarul
și a cărui autoritate, credibilitate și prestigiu sunt lezate.
Subiectul pa siv secundar este funcționarul a cărui competență și atribuții sunt traficate și a
cărui probitate este compromisă.
Secțiunea a III -a. Conținutul constitutiv
1. Latura obiectivă
1.1. Elementul material
Elementul material al laturii obiective este reprezentat p rin acțiunea de cumpărare a influenței
reale sau pretinsă pe lângă un funcționar public, de a fi săvârșită alternativ prin promisiunea, oferirea
sau darea direct sau indirect de bani, daruri ori alte foloase pentru a -1 determina să facă sau să nu facă
un act ce intră în sarcinile sale de serviciu88.
„Promisiunea”, „oferirea” sau „darea”, acțiuni care definesc elementul material al laturii
obiective a infracțiunii au fost tratate la infracțiunea traficului de influență, fiind valabile explicațiile
date acolo și la prezenta infracțiune.
Acțiunea constând în modalitățile alternative – de promitere, oferire sau dare – poate fi
realizată direct de către autor sau indirect, printr -o persoană interpusă, intermediar care participă astfel
la săvârșirea infracțiunii în calitate de instigator sau complice.
87 Ibidem.
88 E. Mădulărescu, op. cit ., p. 83.
42
Săvârșirea actului de promitere, oferire sau dare este suficientă pentru existența elementului
material al laturii obiective a infracțiunii, fiind lipsit de relevanță dacă banii, darurile ori alte foloase
au fost accep tate sau primite de cel căruia i -au fost adresate sau destinate.
Ceea ce se cumpără sau se încearcă să se cumpere este trecerea reală sau presupusă pe care
o persoană o are sau lasă să se creadă că o are pe lângă un funcționar, fiind lipsit de relevanță pe ntru
existența infracțiunii, dacă intervenția a avut loc și dacă prin aceasta se urmărește obținerea unui act
licit sau ilicit.
1.2. Urmarea imediată și legatura de cauzalitate
Urmarea imediată
Aceasta constă în starea de pericol creată pentru relațiile sociale referitoare la bunul mers al
instituției de stat, al autorității, al unității, organului, dar și cele ce privesc autoritatea, prestigiul
credibilitatea și corectitudinea funcționarilor car e lucrează în ele. Infracțiunea este și rămâne prin
excelență una de pericol, existența sa nefiind condiționată de producerea unui rezultat.
Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate constă în raportul de determinare de la cauză la efect ce trebuie să
existe între elementul material și urmarea imediată. Din urmarea imediată, rezultă ex re, și anume
starea de pericol cauzată de umpărarea de influență89.
De asemenea, legătura de cauzalitate derivă din materialitatea faptei, nefiind nevoie de
confirmarea faptei sau de cererea de a fi probată.
2. Latura subiectivă
Laura subiectivă a infracțiunii de cumpărare de influență este reprezentată de intenția direct
a făptuitorului de a săvârși infracțiunea de corupție. Astfel, făptuitorul prevede și urmărește
cumpărarea influenței pe care o are traficantul sau lasă să se înșegeagă că o are asupra funcționarului
89 E. Mădulărescu, op. cit ., p. 87.
43
public pentru a -l face să îndeplinească sau să nu îndepl inească, să grăbească sau să amâne realizarea
unui act ce ține ori nu de atribuțiile sale de serviciu.
2.1. Forma de vinovăție
Infracțiunea de cumpărare de influență necesită existent unui compartiment al unei persoane
juridice, ce funcționează în cadrul acesteia, și care este competentă în executarea și desfășurarea
serviciului vizat de cumpărătorul de influență. Funcționarul public, vizat de traficantul care are sau
lasă să se înțeleagă că are influență, își desfășoară atribuțiile în cadrul acestui comp artiment.
Forma de vinovăție pentru infracțiunea de cumpărare de influență este intenția. Pentru a exista
intenția trebuie să se sesizeze că infractorul a prevăzut ca prin acțiunile sau inacțiunile sale comise în
împrejurările de ordin obiectiv stabilit e de norma de incriminare se va produce o pagubă sau o
vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, să urmărească sau
să admită ca aceste consecințe să se producă. Astfel, forma de vinovășie pentru acest tip de inf racțiune
este intenția directă.
Forma de vinovăție este intenția directă, deoarece infractorul are reprezentarea că prin acțiunile sau
inacțiunile sale va limita exercitarea unui drept al unei persoane sau va pune acea persoană într -o
postură de inferiorit ate, pe motiv de origine etnică, apartenență politică, dizabilitate, vârstă, religie etc.
2.2. Mobilul și scopul
Scopul este stabilit prin determinarea funcționarului public sau a funcționarului să săvârșească
sau să nu săvârșească un act ce intră în sarc inile sale de serviciu.90
Scopul urmărit de făptuitor la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență trebuie să fie
cunoscut, dar va avea relevanță doar la particularizarea pedepsei.
Mobilul este elemental obligatoriu al laturii subiective de care depinde însăși încadrarea
juridical.
În cazul cumpărării de influență, mobilul nu prezintă o mare importanță în comiterea faptei.
90 M. Udroiu, Fișe de drept penal . Partea specială, Ediția a II -a, Revăzută și adăugită, cu luarea în considerare a O.U.G.
nr. 18/2016, Editura Universul Jurdic, p. 389.
44
CAPITOLUL AL IV -LEA. ALTE ASPECT PRIVIND INFRACȚIUNILE
DE TRAFIC ȘI CUMPĂRARE DE INFLUENȚĂ
Secțiunea I. Formele și modalit ățile infracțiunilor
1. Formele infracțiunilor
Actele pregătitoare
Ca urmare a analizei condițiilor esențiale ale acțiunilor incriminate ca trafic și cumpărare de
influență, se poate stabili că acceptarea de promisiuni reprezintă exact actul pregătitor al primirii
efective de foloase necuvenite, pe care, din judecata de politică penală, legiuitorul a înțeles să -l plaseze
pe același plan, sub raportul semnificației penale, cu infracțiunea consumată.
Astfel, în cazul traficului de influență, actele pregătitoa re pentru primirea de foloase
materiale sau în bani sunt posibile dar neincriminate.
Tentativa
În cazul infracțiunilor de trafic și cumpărare de influență, legea nu conține o dispoziție de
sancționare a tentativei, potrivit articolului 33, alineatul (1) din Codul penal. Aceasta nu înseamnă
însă că tentativa la aceaste infracțiuni nu ar cădea sub incidența legii penale, întrucât pretinderea de
bani sau alte foloase, în scopul arătat în cuprinsul articolul 291 din același Cod, constituie în esență
un încep ut de executare, asimilând -o astfel infracțiunii în forma consumată.
Nici în trecut, sub imperiul prevederilor Codului penal din 1936, tentativa la infracțiunea de
trafic de influență nu era sancționată ca atare, ca formă infracțională imperfectă. Mai mul t, articolul
252 din acel Cod, incriminând numai fapta aceluia care primește și fapta aceluia care face să i se
promită, lui sau altuia, vreun dar, folos sau remunerație pentru intervenția sa pe lângă funcționar,
pretinderea unor asemenea foloase în scopul susmenționat rămânea în afara sferei ilicitului penal.
Forma consumată a infracțiunilor
În literatura juridică există multe puncte de vedere în ceea ce privește consumarea
infracțiunii. Unii autori consideră că pentru consumarea infracțiunii este ne cesar să se îndeplinească
45
un acord de voință, un pact sau convenții ilicite între cumpărătorul și traficantul de influență,
consumarea nefiind susceptibilă de săvârșire în formă continuată, întrucât acordul unei alte persoane
determină o nouă rezoluție la fiecare repetare a actului de traficare a influenței.91
Alți autori susțin, pe bună dreptate, că traficul de influență intră în categoria infracțiunilor
cu consumare anticipată, deoarece simpla pretindere de bani sau foloase și acceptare de promisiuni
sunt suficiente pentru a consuma infracțiunea.92
Din examinarea articolului 291 din Codul penal rezultă că infracțiunea se consumă prin
săvârșirea oricăreia dintre acțiunile tipice prevăzute alternativ în norma de incriminare. Datorită
dependenței ce exist ă între conținuturile alternative, faptele prin care se concretizează două sau chiar
toate aceste conținuturi, săvârșite de aceeași persoană, chiar la intervale de timp diferite, reprezintă în
ansamblu acte de executare a aceleiași infracțiuni. Deși, odată cu „pretinderea” foloaselor sau cu
„acceptarea” promisiunii, infracțiunea de trafic de influență poate fi considerată consumată, activitatea
ulterioară de „primire” a acestor foloase constituie, alături de activitatea ilicită ce o precede, o unitate
infra cțională naturală.
Pentru consumarea infracțiunii nu are relevanță dacă a avut sau nu loc intervenția pe lângă
funcționar sau dacă acesta a executat sau nu actul ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Este de
asemenea indiferent dacă pretenția a fost s au nu satisfăcută, ori dacă promisiunea a fost respectată.
Nu este important dacă actul a fost sau nu executat de către funcționarul în atribuțiile căruia intră.
Traficul de influență nu exclude forma continuată de săvârșire. Consumarea infracțiunii se
produce în momentul în care făptuitorul primește sau pretinde folosul necuvenit sau acceptă asemenea
promisiuni de bani sau alte foloase.
Cumpărarea de influență este o infracțiune comisivă, instantanee, cu consumare anticipată,
care nu este susceptibilă de tentativă, întrucât simpla promisiune, oferire sau dare de bani, daruri sau
alte foloase prezintă un început de punere în executare a hotărârii infracționale și este suficientă pentru
consumarea infracțiunii.
Infracțiunea săvârșită de cumpărătorul de inf luență este o infracțiune instantanee care se
consumă atunci când se face promisiunea sau oferta, chiar dacă vânzătorul de influență este sau nu de
acord cu promisiunea sau oferta făcută de către cumpărător. În sensul consumării infracțiunii de
91 T. Mrejeru, D. P. Andreiu Florescu, D. Safta, M. Safta – Infracțiunile de cor upție. Aspecte teoretice și
practice, Editura All Beck, București, 2000, p. 35.
92 T. Toader – Drept penal român. Partea specială, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 272.
46
cumpărare d e influență, această consumare este neimportanță dacă cel din urmă acceptă promisiunea
sau primește banii ori foloasele. În situația în care vânzătorul de influență primește sau acceptă
promisiunea de bani sau foloase, atunci acesta săvârșește infracțiunea de trafic de influență.
Pluralitatea cumpărătorilor de influență nu reprezintă un obstacol de principiu, nefiind
incompatibilă, în mod absolut, cu existența unei rezoluții unice . În asemenea situații, este necesar a se
verifica cu exigență dacă nu cumva schimbarea persoanei cumpărătorului de influență a implicat o
nouă rezoluție, ceea ce ar atrage aplicarea dispozițiilor legale referitoare la consursul la concursul de
infracțiuni.
Săvârșirea unor acțiuni repetate de trafic de influență, în baza unei rez oluții unice, dintre
care unele îmbracă forma uneia din modalitățile alternative ale elementului material al infracținii (de
exemplu, mai multe acțiuni de primire de foloase), iar altele forma altei modalități alternative (mai
multe acțiuni de acceptare a unor promisiuni), se pune problema dacă autorul a comis două infracțiuni
continuate, fiecare constituită din actele identice caracteristice unuia dintre cele două conținuturi ale
infracțiunii continuate. Condiția cerută de articolul 35, alineatul (1) din C odul penal, cu privire la
elementul obiectiv al infracțiunii continuate este aceea ca acținuile sau inacțiunile componente să
prezinte fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni. Astfel, dacă acțiunile specifice ambelor
conținuturi alternative reali zează aceeași infracțiune de trafic de influență și sunt comise în executarea
aceleiași rezoluții infracționale, atunci ele alcătuiesc o singură infracțiune continuată.
Caracterul eterogen al acțiunilor respective nu este incompatibil cu aplicarea artico lului 35,
alineatul (1) din același Cod, atâta vreme cât toate înfăptuiesc din acțiunile tipice prevăzute în mod
alternativ în textul incriminator sau se înscriu în conținutul aceleiași infracțiuni.
Uneori este posibil ca, în realizarea folosului urmărit, traficantul de influență să comită
succesiv două din acțiunile tipice, prevăzute alternativ în textul incrimator (de exemplu, el poate mai
întâi să pretindă și ulterior să primească, deodată sau în rate, suma de bani sau foloasele, sau poate să
accepte pr omisiunea, după care să primească foloasele respective).93 Tribunalul municipiului
București, în fața căruia s -a ridicat problema aplicării articolul 38, din același Cod, în această situație,
a exclus existența concursului de infracțiuni pentru motivul că, traficul de influență consumându -se
în momentul pretinderii foloaselor, primirea ulterioară a acestora nu mai poate constitui o infracțiune
de sine -stătătoare.
93 Al. Boroi – Drept penal. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2008, p. 369.
47
Aceste consecințe sunt deosebit de importante. Astfel, din moment ce toate acțiunile tipice
înfăptuite, inclusiv aceea de primire a foloaselor, se subsumează unei unități infracționale, înseamnă
că făptuitorul nu va beneficia de amnistia sau grațierea intrevenită după pretinderea banilor ori
foloaselor sau după acceptarea promisiunii acestora, dacă ulterior actului de clemență, el a continuat
activitatea infracțională, prin primirea foloaselor pretinse ori promise anterior. În această situație,
făptuitorul va fi eliminat de la beneficiul amnistiei sau grațierii nu numai în ce privește acțiunea
subsec ventă, săvârșită după acordarea clemenței, ci și în ceea ce privește acțiunea inițială, comisă
anterior, întrucât cele două acțiuni alcătuiesc o unitate, care nu poate fi scindată de un factor extern,
cum este amnistia sau grațierea. Acest punct de vedere este în prezent dominant în literatura noastră
juridică și practica judiciară în legătură cu infracțiunea continuată, dar el se impune în egală măsură
cu privire la orice unitate infracțională, inclusiv la unitatea naturală de infracțiune.
Există însă și alte consecințe juridice ale acestei unității infracționale, astfel:
– dacă acțiunea de pretindere a foloaselor sau de acceptare a promisiunii s -a comis sub
legea veche, iar cea de primire sub legea nouă, se va aplica întotdeauna legea nouă, indiiferent dacă
este sau nu mai favorabilă;
– participarea este posibilă la ambele acțiuni tipice realizate succesiv, astfel că dacă o
persoană nu a participat la acțiunea de pretindere a foloaselor sau la cea de acceptare a promisiunii,
ea poate participa la acțiunea finală de primire a foloaselor pretinse sau promise;
– iresponsabilitatea autorului în momentul săvârșirii acțiunii tipice inițiale de pretindere
nu exclude condamnarea pentru trafic de influență, dacă în momentul primirii banilor, foloaselor sau
darurilor, pentru a uza de influența sa, în vederea efectuării actului de serviciu el era responsabil;
– dacă acțiunea de pretindere s -a produs în timpul minorității autorului, dar acțiunea
subsecventă de primire a avut loc după ajungerea acestuia la majorat, răspunder ea penală se va stabili
după regulile referitoare la infractorii majori;
– ternenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data primirii efective
a foloaselor și nu de la data când autorul le -a pretins ori a acceptat promisiunea lor;
– locul săvârșirii infracțiunii, important pentru determinarea competenței teritoariale, va
fi acela unde s -a comis oricare dintre acțiunile tipice prevăzute alternativ în lege.
Regula menționată anterior, conform căreia, în cazul săvârșirii succesive a două sau mai
multe dintre acțiunile tipice care realizează alternativ elementul material al infracțiunii prevăzute de
articolul 291 din Codul penal, există o unitate naturală de in fracțiune, ar cunoaște totuși o excepție.
48
Pe cale se consecință, pentru ca primirea folosului, subsecventă pretinderii sau acceptării promisiunii
să se înscrie, în conținutul infracțiunii de influență, s -a susținut că este necesar ca ea să fie anterioară
intervenției. Dacă are loc după ce funcționarul a fost determinat să facă actul privitor la atribuțiile sale
de serviciu, primirea folosului nu mai apare ca o nouă modalitate de săvârșire, ci reprezintă culegerea
roadelor acesteia, după ce a fost săvârșită.94
În susținerea acesteia, s -ar putea aduce următorul argumentul: întrucât toate acțiunile
autorului au la bază scopul determinării funcționarului de a face ori a nu face un act ce intră în
atribuțiile sale de serviciu, rezultă că dacă a avut loc după efec tuarea intervenției și după ce
funcționarul a fost determinat să facă actul, primirea de foloase nu se mai înscrie în antecedența
cauzală a infracțiunii și deci nu reprezintă importanță juridică.
2. Modalitățile infracțiunilor
Infracțiunea se prezintă sub f orma a trei modalități normative: primirea ori pretinderea de
bani sau alte foloase, acceptarea de promisiuni privind bani sau alte foloase și, în sfârșit, acceptarea
de daruri.
De asemenea, pot fi întâlnite și o serie de modalități faptice (de exemplu, p rimirea unei sume
de bani prin intermediul altei persoane -intermediar).
Modalitățile faptice, dacă există, vor fi avute în vedere de organele judiciare pentru evaluarea
gradului de pericol social concret, precum și în procesul de individualizare a răspund erii penale.
Secțiunea a II -a. Sancțiuni. Aspecte procesuale
1. Sancțiuni
Infrațiunile de trafic de influență și cumpărare de influență se pedepsesc cu închisoarea ș i cu
interzicerea exercitării unor anumitor drepturi. Acțiunea penală în cazul acestor infracțiuni se exercită
din oficiu.
Competența de efectuare a urmăririi penale îi revine procurorului, respective structurii
specializate din cadrul Ministerului Public , Direcția Națională Anticorupție.
94 V. Dobrinoiu – Corupția în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, București, 1995, p. 304.
49
În primă instanță, competența de judecată îi revine tribunalului, iar în funcție de calitatea
inculpatului, se poate apela la competența curții de apel sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
1.1. Pedepse principale
Pedeapsa principală atât pentru traficul de influență, cât și pentru cumpărarea de influență,
se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani95. De asemenea, pentru ambele variante de incriminări,
dacă infracțiunea este comisă de către un funcționar public, pe lâ ngă pedeapsa cu închisoarea, acestuia
i se va interzice și dreptul de a ocupa o funcție publică.
1.2. Pedepse complementare
Având în vedere gravitatea acestor infracțiuni, consecințele negative ale acestora și
necesitatea aplicării unei pedepse mai grave, Le gea nr. 78/2000, în articolul 7, punctul 3 și articolul
9, prevede următoarele: potrivit articolul 7, punctul 3, dacă infracțiunea de trafic de influență a fost
săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a
contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor sau de un funcționar cu atribuții
de control, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege, al cărei maximum se majorează cu 2 ani.96
Potrivit articolului 9, dacă traficul de influență este săvârșit în interesul unei organizații,
asociații sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influența negocierile
tranzacțiilor comerciale internaționale ori schimburile sau investițiile internaționale, maximul
pedepsei prevăzut de lege se majorează cu 5 ani.
Potrivit alineatului 2, al articolului 291 din Codul penal, în cazul traficului de influență, banii,
valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă aces tea nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani. Aceste foloase se confiscă de la orice persoană s -ar găsi,
inclusiv de la cel care le -a dat, dacă l -au fost restituite de făptuitor.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se r estituie cumpărătorului de influență numai dacă au
fost date după denunțul depus de acesta la autorități, astfel banii, valorile sau orice alte bunuri ate sau
95 În noul Cod penal, traficul de influență a fost tratat cu indulgență, fiind pedepsit cu închisoare între 2 și 7 ani,
iar în cazul în care fapta a fost săvâ rșită în legătură cu alte persoane decât cele având calitatea de funcționari,
limitele speciale ale pedepsei se înjumătățesc.
96 M. Gorunescu, I. Pascu – Drept Penal, Partea Specială , Editura Hamangiu, București, 2008, p. 406.
50
oferite vor fi confiscate, iar în situația în care acestea nu se mai găsesc, atunci se va dispune confiscarea
prin echivalent.
Potrivit articolului 71¹, alineatul 2, când legea prevede pentru infacțiunea săvârșită de
persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amendă, minimul special al amenzii pentru
persoana juridică este de 5.000 lei , iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei.
Potrivit articolului 71¹, alineatul 3, când legea prevede pentru infacțiunea săvârșită de
persoana fizică pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul
special al ame nzii pentru persoana juridică este de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de
900.000 lei.
2. Aspecte procesuale comune
2.1. Competența de urmărire și judecată
Atunci când cumpărătorul de influență a denunțat fapta organului de urmărire penală mai
înainte ca aceasta să fi fost sesizat, foloasele i se restituie, nemaifiind aplicabile dispozițiile referitoare
la confiscare. Dispozițiile articolului 291, alineatul 2 din Codul penal, conținând o reglementare
specială, au prioritate față de cele prevăzute în articolul 112, alineatul 1, litera d) din Codul penal.
În literatura de specialitate s -au vehiculat diferite păreri cu privire la confiscarea specială în
cazul tra ficului de influență, dar toate acestea aveau în vedere faptul că fapta cumpărătorului de
influență nu era incriminată.
În perioada post -revoluționară, unele instanțe nu au luat în considerare practica judiciară
constantă, formulând soluții contradictorii în privința confiscării foloaselor necuvenite specifice
traficului de influență. Majoritatea curților de apel au menținut însă o constanță în privința principiului
restituirii foloaselor necuvenite către cumpărătorul de trafic de bună -credință, casând sent ințele care
conțineau dispoziții contrare.
Treptat, au început însă să se pronunțe soluții în sens contrar de unele curți de apel, cu
motivarea că banii sau bunurile primite de către autorul traficului de influență se confiscă întotdeauna,
chiar dacă cumpă rătorul de influență a denunțat fapta înainte de sesizarea organului de urmărire
penală.
51
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a avut aceeași atitudine oscilatorie,
susținând inițial teza restituirii foloaselor necuvenite către persoanele de bu nă credință. Ulterior, au
fost promovate însă recursurile în anulare prin care s -a solicitat confiscarea foloaselor necuvenite, deși
subiecții au denunțat faptele înainte de a se fi sesizat organele de urmărire penală. Într -un caz, s -a
solicitat să se conf iște banii chiar de la persoana care i -a dat, întrucât inculpatul acesteia în timpul
urmăririi penale.
Într-un alt memoriu pentru recurs în anulare s -a motivat că bunurile care au servit traficului
de influență fac parte din categoria celor enumerate de articolul 112, alineatul 1, litera d) din Codul
penal, iar fapta celui care oferă banii rămâne în sfera ilicitului, deși nu este incriminată în cazul
traficului de influență.97
Prin motivările de acest fel se ignoră practica anterioară a instanțelor și voința legiuitorului,
încălcându -se totodată majoritatea principiilor și a tehnicilor de interpretare a normelor juridice.
În privința principiilor și a criteriului sistematic de interpretare, se poate constata faptul că
infracțiunile de primire de foloase necuv enite și trafic de influență nu pot fi analizate în afara celorlalte
dispoziții legale referitoare la infracțiunile de corupție, pentru a susține coerența logică și juridică
tuturor textelor. Prevederile normative prezentate prezintă un ansamblu compozițio nal, cu conexiuni
între articole și cu o anumită strategie legislativă. Criteriul de interpretare teleologic demonstrează
același fapt, întrucât nu se poate invoca niciun argument în sensul voinței legiuitorului de a -i
dezavantaja pe cei ce au fost constrâ nși ori au fost de bună -credință în cazul unor infracțiuni mai puțin
grave decît cele pentru care s -a dispus în mod explicit restituirea foloaselor necuvenite.
Ar fi nedrept ca mituitorul -denunțător, care comite o infracțiune ce beneficiază de o cauză de
nepedepsire, să i se restituie foloasele, iar persoanele implicate în infracțiunile de trafic de influență
și primite de foloase necuvenite să nu beneficieze de acest drept, deși legea nu îi consideră autori ai
vreunei infracțiuni (în prezent, doar cel care dă bani sau foloasele în cazul primirii de foloase
necuvenite nu este infractor).
Reprezintă nedreptate situația în care cumpărătorul de influență a fost constrâns prin orice
mijloace să o fere foloasele necuvenite. Asemănător acesteia, se întâmplă și pen tru subiectul activ al
infracțiunii de dare de mită, care este apărat de răspundere penală și exceptat de la confiscarea
foloaselor pe acest temei.
97 Al. Boroi – Drept penal. Pa rtea specială, Editura C.H.Beck, București, 2008, p. 372.
52
Inechitatea tratamentului juridic dintre subiecții activi ai infracțiunilor prevăzute în articolul
289 și 291din Codul penal este și mai accentuată în ipoteza în care foloasele necuvenite au fost oferite
pentru obținerea unui drept legal, care tergiversa din cauza birocrației și a corupției specifice unor
domenii de activitate în care funcționarii apel ează la intermediari pentru a nu fi prinși în flagrant.
Inechitatea apare și atunci când traficantul îi induce în eroare pe cel de la care primește foloasele
necuvenite, lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, cu toate că nu est e
adevărat. Astfel de circumstanțe sunt numeroase, creând dificultate în a deosebi infracțiunea de trafic
de influență de cea de înșelăciune.
Doctrina consideră că astfel de împrejurări înfățișează infracțiuni de înșelăciune, deoarece
susținerea amăgitoar e a traficantului cu privire la influența pe care o are asupra funcționarului public
constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase.
Traficul de influență constituie, de altfel, o varietate a infracțiunii de înșelăciune, fapt pentru
care juri sprudența unor țări (Franța) a optat pentru reținerea ambelor infracțiuni, sub forma
concursului. În cazul infracțiunii de înșelăciune nu se contestă calitatea de parte civilă a persoanei
prejudiciate și nici dreptul acesteia de a pretinde restituirea folo aselor.
Pe de altă parte, faptele situate la polul opus înșelăciunii intră în interferență cu infracțiunea
de luare de mită, întrucât traficantul este complicele celui care ia mită, în cazul în care finalizează
influența asupra funcționarului și îi promite foloasele necuvenite. Ca urmare, restituirea foloaselor
necuvenite către persoanele de bună -credință este posibilă și în acest caz, pe baza prevederilor
specifice infracțiunilor de luare de mită.98
Criteriul interpretării logice promovează ideea că situați ile asemănătoare trebuie să atragă
aceleași sancțiuni juridice, fiind posibilă aplicarea analogiei și în domeniul dreptului penal, dacă nu
vizează incriminarea sau dezincriminarea unor fapte penale. Pentru confiscarea valorilor care fac
obiectul infracțiun ilor de primire de foloase necuvenite și trafic de influență nu ar fi de ajutor
prevederile articolului 112, alineatul 1, litera d) din Codul penal, invocarea în unul din recursurile în
anulare, întrucât articolul 111, alineatul 2 din Codul penal limitează măsurile de siguranță numai față
de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Această condiție nu este îndeplinită de
cei care oferă foloasele necuvenite în cazul infracțiunii prevăzute în articolul 291 din Codul penal,
98 T. Mrejeru, D. P. Andreiu Florescu, D. Safta, M. Safta – Infracțiunile de corupție. Aspecte teoretice și
practice, Editura All Beck, București, 2000, p. 33
53
întrucât fapta lor nu este incriminată sub aspect penal (în cazul traficului de influență, această susținere
nu mai are bază legală).
Cumpărătorul de influență nu va fi pedepsit dacă denunță autorității fapta mai înainte ca
organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. Doar în acest caz bunurile nu se confiscă. În
celelalte cazuri, fapta cumpărătorului de influență se pedepsește, iar bunurile sau valorile care au făcut
obiectul infracțiunii nu se confiscă. Nu se poate admite ipoteza constrângerii psihice în cazul faptei
cumpărătorului de influență, aspect avut în vedere și de legiuitor.
În concluzie, în cazul traficului de influență bunurile nu se confiscă atunci când cumpărătorul
de influență a denunțat fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat p entru acea faptă. Nu
se mai admite, așa cum s -a susținut în doctrină, soluția neconfiscării în cazul constrângerii psihice a
cumpărătorului de influență, deoarece această situație nu este prevăzută de lege.
În materia confiscării speciale nu trebuie avut î n vedere articolul 19 din Legea nr. 78/2000,
deoarece acesta se referă doar la celelalte infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție și în legătură
cu faptele de corupție. Prin persoană vătămată, în sensul articolului 19, trebuie să avem în vedere
situația când bunurile date au fost sustrase de către cel care le -a dat. În acest caz, unitatea căreia i -au
aparținut bunurile trebuie despăgubită. Articolul 19 din Legea 78/2000 vine în completarea
dispozițiilor privind confiscarea specială prevăzută în Cod ul penal99. Susținerea instanței100 că
bunurile date în cazul traficului de influență trebuie restituite persoanei vătămate, adică
cumpărătorului de influență, nu are temei legal nici anterior incriminării traficului de influență și cu
atât mai mult nici în p rezent, deoarece cumpărătorul de influență nu este o persoană de bună -credință
și nu poate fi considerată „persoană vătămată”.
În practica judiciară mai nouă, în cazul traficului de influență, sumele de bani se confiscă,
mai puțin în cazul prevăzut de lege , când cumpărătorul de influență a denunțat fapta în condițiile
prevăzute de lege, iar în celelalte cazuri restituirea sumelor de bani cumpărătorilor de influență apare
ca nelegală.
Într-un caz, o persoană a pretins 10 milioane de lei de la alte două perso ane, în schimbul
intervenției sale pe lângă un ofițer competent de la serviciul pașapoarte, pentru a fi eliberate mai
repede două pașapoarte turistice. În acest caz, soluția corectă este confiscarea sumei de bani.101 Într-o
99 Măsura confiscării prevăzută de artic olul 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenira, descoperirea și
sancționarea faptelor de corupție, Revista Dreptul nr. 7/2002, p. 156 -158.
100 Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 34/2000 , Revista Dreptul nr. 7/2002 , p. 156.
101 Curtea de Apel Suceava, Decizia nr. 48/2003 , Revista Dreptul nr. 11/2003 , p. 233.
54
altă speță, inculpatul a pretins s ume de bani în valută, prevalându -se de influența sa asupra unor
funcționari ai ambasadelor Germaniei și Olandei, promițând obținerea unor vize de intrare în aceste
țări. Sumele de bani au fost, de asemenea, confiscate, fiind greșită soluția de restituire a banilor
persoanelor care le -au dat.102
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a fost
modificată prin Legea nr. 161/2003, incriminându -se fapta cumpărătorului de influență. În textul de
lege s -au introdus mențiuni speciale referitoare la confiscarea bunurilor, creându -se un regim juridic
asemănător celui de la infracțiunea de dare de mită. Conform alineatului 4 al articolului 6¹ din Legea
nr. 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri se restit uie persoanei care le -a dat, în cazul în care
făptuitorul denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat.
În legătură cu aplicarea dispozițiilor articolului 6¹, alineatul (2) și (4) din Legea nr. 78/2000,
referitoare la nep edepsirea făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care
au făcut obiectul infracțiunii, s -a constatat că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instanțe au considerat că dispozițiile articol ului 6¹, alineatul (2) și (4) din Legea nr.
78/2000 se aplică și în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 256 și 257 din Codul penal. Alte instanțe,
dimpotrivă, au apreciat că dispozițiile articolului 6¹ din Legea nr. 78/2000, de nepedepsire și,
respectiv , de restituire a banilor, valorilor sau a oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii,
sunt aplicabile numai în cazul infracțiunii prevăzute în acest text de lege, iar nu și în cazul
infracțiunilor prevăzute la articolul 256 și 257 din Codul penal sau al celorlalte infracțiuni la care se
referă Legea nr. 78/2000. Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.
Potrivit articolului 6¹, alineatul (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și
sancțio narea faptelor de corupție, introdus în această lege prin articolul 1 pct. 3 din Legea nr.
161/2003, se pedepsește fapta cumpărătorului de influență cu închisoare de la 2 la 10 ani. Prin alineatul
(2) al aceluiași articol, s -a prevăzut că "făptuitorul nu s e pedepsește dacă denunță autorității fapta mai
înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă". În fine, în cadrul alineatului (3) din
articolul menționat se mai prevede că "banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul
infracțiunii prevăzute la alineatul (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani", pentru ca în alineatul (4) să se precizeze că "banii, valorile
sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le -a dat în cazul prevăzut la alineatul (2)".
102 Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, Decizia nr. 1970/1999 , Revista Dreptul nr. 12/2000.
55
În completarea acestor reglementări, prin articolul 19 din aceeași lege s -a mai prevăzut că în
cazul săvârșirii infracțiunilor la care se referă prezentul capitol (III), banii, valorile sau orice alte
bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplati pe infractor ori
cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în
care nu servesc la despăgubirea acesteia, se con fiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani.
În legătură cu aplicarea acestor din urmă prevederi, s -a pus problema dacă dispozițiile
articolului 291 alineatul 2 din Codul penal nu au fost înlocuite c u dispozițiile corespunzătoare din
legea specială. Sub acest aspect, este de observat că prevederile Legii nr. 78/2000 cuprind reglementări
cu caracter particular, special în raport cu cele existente în Codul penal, în domenii apropiate sau chiar
în aceeaș i materie. Astfel, așa cum s -a arătat, prin articolul 6¹ din Legea nr. 78/2000 este incriminată
fapta de cumpărare de influență, în timp ce prevederile din Codul penal nu o cuprind în sfera lor de
reglementare, sancționându -l doar pe traficantul de influen ță. În același timp, pe când în Legea nr.
78/2000 este reglementată la articolul 6¹, alineatul (2), denunțarea ca o cauză specială de nepedepsire,
care înlătură în mod firesc și incidența măsurii de siguranță a confiscării, prevăzută la articolul 19 din
aceeași lege, în Codul penal nu este instituită o asemenea cauză de nepedepsire pentru infracțiunile
adiacente de primire de foloase necuvenite sau de trafic de influență, în cazul acestora fiind aplicabilă,
în toate situațiile în care se constată existența infracțiunilor, măsura confiscării bunurilor ce au făcut
obiectul lor.
Ca urmare, prevederile articolul 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora "banii,
valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le -a dat", nu sunt aplicabile de cât atunci când
este incidentă dispoziția de nepedepsire din alineatul (2) al aceluiași articol, care se referă numai la
sfera restrânsă a infracțiunii prevăzute la articolul 6¹, alineatul (1) din această lege. De aceea, este
evident că aplicarea dispoziți ilor de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii, cuprinse în
alineatul (4) al articolului 6¹ din Legea nr. 78/2000, nu poate fi extinsă și la infracțiunea de trafic de
influență prevăzută restrictiv în articolul 291 din Codul penal, deoare ce cauza de nepedepsire
determinată de denunțarea faptei, cu consecința înlăturării incidenței confiscării bunului, operează,
limitativ, numai în cazul infracțiunilor avute în vedere de legiuitor.
În consecință, s -a admis recursul în interesul legii103 declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, astfel că în aplicarea dispozițiilor din Legea
103 I.C.C.J., Secțiile Unite, Decizia nr. LIX (59) din 24 septembrie 2007, www.csj.ro -jurisprudenta.
56
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, se interpretează în
sensul că:
– dispozițiile articolului 6¹, alineatul (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, privind nepedepsirea
făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii,
sunt aplicabile numai infracțiunilor prevăzute de legea specială;
– dispozițiile articolului 255 alineatul 3 și 5 din Codul penal sunt aplicabile numai
infracțiunilor încadrate exclusiv conform articolului 255 din Codul penal, nefiind aplicabile
dispozițiile legii speciale, respectiv ale articolului 6¹, al ineatele (2) și (4) din Legea nr. 78/2000.
2.2. Mijloace speciale de cercetare a infracțiunilor
În cele ce urmează va fi prezentată problema principală care se referă la modalitățile concrete,
normative sau faptice, pe care le îmbracă activitatea ilicită desfășurată de făptuitor. Prin urmare, în
sarcina organelor de urmărire penală stă lămurirea problemei dacă primirea, pretinderea de bani sau
alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri, etc., s -a făcut de către o persoană care are influență
sau lasă să se creadă că are influență asupra funcționarului.
În contextul legii penale, prin expresia „lasă să se creadă că are influență asupra unui
funcționar” se înțelege, în general, că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcționar public
și în v irtutea încrederii de care se bucură, a gradului de rudenie ori a relațiilor personale, îl poate
determina pe acesta la o anumită atitudine sau poate obține o anumită rezolvare a unei probleme. Tot
astfel, sunt îndeplinite condițiile legale și în situația în care făptuitorul, fără a se lăuda, nu dezminte
afirmațiile făcute de alte persoane referitoare la influența pe care el ar avea -o pe lângă funcționarul
respectiv.104 Prin analogie, expresia „are influență” trebuie înțeleasă în sensul că persoana în cauză se
bucură în mod real de încrederea funcționarului ori că bunele relații personale cu acesta corespund
realității. Implicit rezultă că stabilind modalitățile concrete de săvârșire, organul de urmărire penală
trebuie să lămurească și problema naturii relațiilor (de rudenie, de ordin profesional, de prietenie)
existente între funcționarul respectiv și cel care a afirmat sau a lăsat să se înțeleagă că are influență
asupra sa. După cum nu este lipsit de interes, pentru conturarea infracțiunii, să se stabilească
modalitățile în care făptuitorul a făcut afirmațiile legate de influența sau pretinsa lui influență pe lângă
funcționarul în cauză. În rest, primirea, pretinderea, a cceptarea de promisiuni au același înțeles ca și
104 V. Dongoroz, op.cit .,p. 153.
57
în cazul infracțiunilor de dare și luare de mită. Practica judiciară în materie s -a pronunțat constant în
sensul celor menționate.
Potrivit practicii organelor de urmărire penală, infracțiunea de trafic de i nfluență este o faptă
penală cu conținuturi alternative; ea se realizează prin primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase,
ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui
funcționar, pe lângă care subi ectul are influență sau lasă să se creadă că are influență, să facă sau să
nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Datorită dependenței ce există între aceste
conținuturi alternative ale infracțiunii de trafic de influență, faptele prin ca re se concretizează două
sau chiar toate conținuturile sus menționate, săvârșite de aceeași persoană, chiar la o înțelegere de
timp diferite, reprezintă în ansamblu acte de executare a infracțiunii. Odată cu pretinderea foloaselor
sau cu acceptarea promisi unilor, infracțiunea de trafic de influență poate fi sconsiderată ca fiind
înfăptuită, activitatea de „primire” a banilor ori a foloaselor pretinse sau promise nu este lipsită de
relevanță penală, ci reprezintă alături de activitatea ilegală ce o precede, o unitate infracțională naturală
cu toate consecințele ce decurg din această constatare.
În același sens, față de redactarea textului incriminator, rezultă că și un împrumut de bani,
atunci când a fost cerut și primit în scopul determinării funcționarului să facă ori să nu facă un act ce
intră în atribuțiile sale de serviciu, poate constitui „folos” în sensul legii.
De asemenea, dacă inculpatul a pretins sau a primit o sumă de bani –pentru a determina un
funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale –el a comis infracțiunea de trafic de
influență atunci când a pretins banii, cât și în momentul în care i -a primit, într -un asemenea caz
infracțiunea este unică, nefiind aplicabile dispozițiile legale privind infracțiunea continuată.
Pretinderea unei sume de bani de la o persoană și alte sume de bani de la altă persoană, în
scopul intervenției pe lângă un funcționar, constituie fapte distincte, iar nu o faptă unică, din moment
ce atât într -un caz, cât și în celălalt, inculpatul a desfășur at activități materiale specifice infracțiunii de
trafic de influență ale cărei trăsături caracteristice sunt întrunite în fiecare faptă în parte. Împrejurarea
că cele două persoane au fost implicate în aceeași cauză, urmărirea penală fiind făcută concomit ent
pentru ambele fapte, nu prezintă nici o relevanță sub aspectul examinat.
Trebuie subliniat faptul că infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care
infractorul, prelevându -se de influența reală sau presupusă pe care o are pe lângă u n funcționar,
pretinde bani sau alte valori spre a -l determina să efectueze un act, indiferent dacă ulterior a intervenit
sau nu în acest sens.
58
Organele de urmărire penală au obligația să clarifice problema referitoare la actul în care e
cercetat făptuitor ul care a pretins, primit sau acceptat promisiuni de bani ori alte foloase necuvenite .
organele de urmărire penală trebuie să țină cont de influența făptuitorului, reală sau presupusă pe lângă
funcționarul public și de gravitatea infracțiunii de trafic d e influență . Constatarea infracțiunilor
studiate se stabilește prin existența influenței unei persoane pe care o are de a realiza un act ce intră în
atribuțiile de serviciu ale funcționarului public, iar persoana căreia i se promite intervenția să aibă un
interes real, legitim sau nelegitim, în legătură cu actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale
funcționarului. Prin urmare, dacă acest interes nu există sau este fictiv, dacă obiectul intervenției
implicată în săvârșirea traficului de influență este ab sent, atunci fapta reprezintă ori infracțiunea de
înșelăciune, ori aceea de șantaj, în funcție de manoperele, respectiv metodele folosite de autor în
scopul obținerii folosului material nedrept. În altă ordine de idei, lămurirea acestei probleme este
impe rios necesară, fie pentru delimitarea infracțiunii de trafic de influență de infracțiunea de
înșelăciune, fie pentru stabilirea existenței concursului de infracțiuni. Legat de acest aspect, literatura
de specialitate susține că infracțiunile de trafic și c umpărare de influență ajută câteodată, ca mijloc, la
comiterea altei infracțiuni și anume ca mijloc de amăgire pentru săvârșirea înșelăciunii105, în acest caz
amăgirea constituie prin ea însăși o infracțiune, înșelăciune, , iar traficul de influență a servit ca mijloc
fraudulos pentru realizarea amăgirii, existând deci, concurs de infracțiuni . De asemenea, dându -se
drept intermediar al altei persoane, real sau presupus influentă, primește bani sau daruri pentru aceasta
în vederea intervenției pe care o va fac e, în final constatându -se că pretinsul intermediar era un simplu
escroc.106 Din cele expuse rezultă că în afara problemei stabilirii faptului că actul ce a făcut obiectul
activității ilicite intra în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, o altă proble mă de clarificat se referă
la existența concursului de infracțiuni și implicit, la măsurile ce trebuie luate pentru extinderea
cercetărilor. În referire la aceasta, în afara celor arătate, se impune precizarea că în situația în care
făptuitorul intervine e fectiv pe lângă un funcționar pentru a -l determina la o acțiune ori inacțiune
ilicită, el comite și o instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, care va veni în concurs cu traficul
de influență107. În mod similar, când autorul traficului de influență cor upe funcționarul în scopul ca
105 De exemplu, făptuitorul solicită și alte sume în afara celor oferite, afirmând că sunt ocazionate de diverse
cheltuieli făcute cu funcționarul public pe lângă care s -a intervenit.
106 V. Dongoroz, op.cit ., p. 158.
107 V. Dongor oz, op.cit ., pag. 156.
59
acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle
sale de serviciu, el se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii de dare de mită. 108
Tot pentru conturarea elementelor constitutive ale infracțiunii, investigarea trebuie să
clarifice și problema momentului pretinderii ori primirii banilor sau celorlalte foloase necuvenite. În
acest caz, practica judiciară va fi pronunțată în sensul că nu se poate reține infra cțiunea de trafic de
influență atunci când făptuitorul a pretins bani sau foloasele după ce funcționarul pe lângă care a făcut
intervenția și -a îndeplinit actul ce intra în atribuțiile sale de serviciu. Câtă vreme pretinderea nu a avut
loc anterior sau con comitent cu intervenția, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de
influență nu sunt întrunite.
O altă problemă de importanță majoră ce trebuie clarificată pe parcursul cercetării constă în
stabilirea funcționarului pe lângă care făptuitorul a pretins că are influență ori a lăsat să se creadă acest
lucru. Pentru a se stabili existența infracțiunii, cercetarea care se va realiza nu trebuie să decidă dacă
funcționarul public pe lângă care făptuitorul a lăsat să se înțeleagă că are influență, exist ă sau nu în
realitate, acest lucru trebuie dovedit, în raport cu el apreciindu -se, concret și corect, circumstanțele în
care s -a săvârșit fapta, dar și manevrele utilizate de infractor pentru punerea în aplicare a rezoluției
infracționale. În raport cu ac este circumstanțe concrete în care s -a săvârșit fapta, pot apare situații în
care nu este necesară nominalizarea funcționarului. Astfel, fapta persoanei de a pretinde că are
influență pe lângă comisia de examinare a unei școli, asigurând părinții unor tine ri că aceștia vor
promova examenul de admitere și cerându -le în acest scop sume de bani, sub pretextul că le dă
președintelui și unor membri din comisie, constituie infracțiunea de trafic de influență. În cazul în
care, făptuitorul nu a menționat funcțion arul pe lângă care își va exercita influența, nearătând și
numele acestuia, atunci nu se poate înlătura incidența textului care incriminează traficul de influență,
deoarece pentru existența acestei infracțiuni nu sunt necesare astfel de precizări, în speță fiind
suficientă numai referirea la persoana președintelui și a unor membri din comisie.109 Totodată, pentru
existența infracțiunii de trafic de influență nu interesează nici dacă făptuitorul a atribuit sau nu vreun
nume funcționarului pe lângă care s -a pre valat că are trecere sau influență, reală sau presupusă și nici
dacă numele atribuit este real sau fictiv.
Destinația sumelor de bani, a foloaselor sau darurilor primite de către inculpat trebuie adusă
la cunoștință pe parcursul cercetării, întrucât aceste a facăobiectul confiscării. Potrivit practicii
108 Prin darea, oferirea sau promisiunea unor sume de bani sau alte foloase.
109 I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 676/2013, www.csj.ro -jurisprudenta.
60
judiciare în materie, constantă de -a lungul timpului, bunurile și valorile obținute de inculpat ca urmare
a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență sunt supuse confiscării, chiar dacă au fost restituite
persoanelor de la care infractorul le -a primit; dacă după restituire, bunurile și valorile au fost distruse,
consumate sau înstrăinate de aceste persoane, ele, iar nu inculpatul, vor fi obligate la plata
echivalentului lor bănesc. În situația în care bun ul supus confiscării nu se află în posesia inculpatului,
persoana care îl deține sau care urmează să fie obligată la plata echivalentului bănesc trebuie să fie
chemată în proces, în calitate de deținător al bunului. Chiar dacă inculpatul a restituit o part e din suma
primită, întreaga sumă urmează să fie confiscată, adică partea din suma găsită aspra inculpatului,
precum și restul sumei, de la persoana căreia i -a fost restituită. Măsura confiscării speciale a banilor,
valorilor sau bunurilor care au făcut ob iectul traficului de influență trebuie luată chiar dacă s -a
constatat că infracțiunea comisă a fost amnistiată, deoarece, potrivit dispozițiilor legii penale110,
amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță. Câtă vreme confiscarea banilor, valorilor sau a
oricăror alte bunuri primite în cazul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență este prevăzută în mod
expres, ca o măsură de siguranță specială111, dispozițiile acestui text sunt cele care trebuie aplicate în
atare situații, iar nu prevederile gen erale din articolul privind confiscarea specială.112
În sfârșit, dar nu în ultimul rând, cercetarea trebuie să lămurească problema participației la
comiterea faptei și rolul fiecăruia în consumarea activității ilicite, acest lucru fiind necesar atât pentru
corecta încadrare juridică, cât și pentru aprecierea celorlalte consecințe. Așa cum este cunoscut, la
săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pot contribui și alte persoane, participația lor penală putând
îmbrăca forma instigării sau complicității. Ș i în cazul participației practica judiciară a statuat că în
cazul în care autorul infracțiunii de trafic de influență, după ce a pretins un anumit folos pentru a
determina pe un funcționar să facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu, a primit f olosul printr –
o altă persoană, cel care l -a ajutat în felul acesta la realizarea unuia din conținuturile alternative ale
infracțiunii este complice. De asemenea, dacă activitatea infracțională a fost săvârșită în participație,
instanța este datoare, dacă b unurile și valorile date pentru comiterea infracțiunii nu se mai găsesc, să
stabilească ca anume bunuri și valori au revenit fiecărui participant și să -l oblige pe fiecare, separat,
la plata echivalentului în bani al acelor bunuri și valori de care a profi tat.
110 Codul penal, articolul 112, alineatul 3.
111 Codul penal, articolul 291, alineatul 2.
112 Cod penal, art. 112.
61
Cu privire la problemele pe care trebuie să le clarifice investigarea ar mai fi de adăugat și
problema existenței denunțului persoanei care a dat banii sau foloasele, mai înainte ca organele de
urmărire penală să fi fost sesizate, situație similară cu cea de la darea de mită și care nu mai necesită
comentarii. Dacă cumpărătorul de influență a denunțat fapta organului de urmărire penală înainte ca
acesta să fie sesizat, atunci foloasele i se restituie, nemaifiind aplicabile dispozițiile referitoare l a
confiscare.
Asemănarea dintre infracțiunea de cumpărare de influență și darea de mită face posibilă
stabilirea de către legiuitor a faptului că denunțul formulat de autor înainte de sesizarea organelor de
urmărire penală cu privire la săvârșirea infracț iunii de trafic de influență înlătură răspunderea penală.
Denunțul poate îmbrăca mai multe forme și este necesar să fie făcut în fața unui organ de urmărire
penală, chiar și necompetent în această materie, cel din urmă având obligația să transmită denunțul
către organul de urmărire competent. Totodată, este obligatoriu ca denunțul să fie făcut înainte ca
infracțiunea să fi fost sesizată de organul de urmărire penală.
Cumpărătorul de influență, pentru a nu raspunde penal pentru fapta sa, trebuie să formuleze
un denunț prin care să comunice organului de urmărire penală infracțiunea comisă de el, chiar dacă
nu specifică și infracțiunea săvârșită de către cumpărătorul de influență.
În ceea ce privește activitățile ce se întreprind pentru administrarea probelor, vom insista
numai asupra acelora care prezintă anumite particularități față de celelalte infracțiuni de corupție
analizate. Astfel , din ascultarea persoanei care a dat banii ori celelalte foloase113,trebuie să rezulte în
principal următoarele:
Împrejurările în care l -a cunoscut pe făptuitor, cine i l -a prezentat, calitatea pe
care i -a atribuit -o, când și cum au discutat despre problema pe care urma să o „rezolve”, persoanele
care mai erau de față și care pot confirma cele discutate;
Dacă făptuitorul a avut inițiativa intervenirii pe lângă funcționarul ce avea
obligația să îndeplinească actul;
Numele, prenumele și funcția funcționarului, unitatea din care face parte, pe
lângă care făptuitorul a afirmat că are influență sau a lăsat să se creadă acest lucru;
Modul în care a făcut afirmațiile din care rezultă trecerea de care se bucură pe
lângă funcționarul pe lângă care a afirmat că va interveni;
113 În cazul în care denunță fapta mai înainte ca organele de urmărire penală să se fi sesizat despre aceasta.
62
Sumele de bani sau al te foloase materiale pe care i le -a dat făptuitorului și în
ce scop să i le dea funcționarului pe lângă care a afirmat ori a lăsat să se creadă că are influență să -l
invite pe acesta la anumite localuri, să -i cumpere cadouri, etc.;
dacă după înmânarea bani lor sau celorlalte foloase s -a mai întâlnit ori a mai
ținut legătura cu făptuitorul (când, unde, în ce mod) și conținutul discuțiilor purtate cu acesta, în sensul
de a-i întări convingerea că a luat legătura cu funcționarul în cauză, a discutat modalitatea de
„rezolvare”, etc.;
eventualele persoane care au fost de față (sau care cunosc despre acest lucru),
atât la perfectarea „tranzacției”, cât și la discuțiile ulterioare;
alte persoane cu care făptuitorul a procedat în același mod, etc.
Prin efectuarea per cheziției se urmărește, în principal, descoperirea bunurilor ce au constituit
folosul material injust, precum și a unor înscrisuri, emanate de la făptuitor, care pot dovedi participarea
acestuia la săvârșirea infracțiunii. Prin ascultarea martorilor pot fi lămurite o serie de probleme
esențiale ale cauzei, cum ar fi:
ce cunosc în legătură cu motivele pentru care cel care a dat, oferit ori
promis, a apelat la făptuitor;
ce afirmații a făcut acesta în legătură cu influența pe care o are pe
lângă funcționarul în competența căruia intra îndeplinirea sau neîndeplinirea actului solicitat;
data la care s -a înmânat folosul necuvenit și în ce a constat acesta;
alte persoane care mai pot da relații despre fapta și împrejurările în
care s -a comis, etc.
În concluzie, se impune colaborarea și eficientizarea luptei tuturor factorilor implicați în
eradicarea acestui flagel al criminalității, cât și reglementarea juridică pe cât de severă, pa atât de
benefică în acest domeniu al corupției, pentru ca societatea românească să -și poată angrena pârghiile
care să -i asigure un adevărat progres pe drumul sinuos al democrației și al integrării europene.
63
CONCLUZII
Fenomenul de corupție reprezintă una dintre cele mai periculoase forme ale criminalității
sfârșitului de mileniu, care dobândește valențe internaționale ce amenință supremația dreptului,
echității sociale și justiției. Această „boală” a societății româneș ti de tranziție subminează eficiența și
legitimitatea instituțiilor statului și limitează dezvoltarea economică a României. Prevenirea
infracțiunilor este imposibilă, deoarece acestea cresc și se înmulțesc odată cu deszvoltarea populației,
dar și cu crește rea intereselor individuale pe care le au indivizii.
Infracțiunea de trafic de influență, prevăzută în Codul penal în cadrul capitolului destinat
infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul la art. 257, se subscrie acestei sfere nocive pentru
întreaga comunitate umană și care, datorită caracterului său universal, se manifestă în forme diverse
la nivel politic, administrativ, economic, social etc., astfel încât abordarea științifică a acesteia nu este
acceptată decât în context interdisciplinar.
Săvârșirea traficului de influență pe care o persoana o are pe lângă un funcționar public sau
pe care lasă să se înțeleagă că o are pe lângă acesta creează stări de pericol reale și grave, atât pentru
faima, autoritatea și credibilitatea organelor, a ins tituțiilor, organismelor statului, serviciilor publice,
a altor unități, societăților comerciale, companiilor și societăților naționale, regiilor autonome,
agenților economici, cât și pentru corectitudinea funcționarilor care -și desfășoară activitatea în c adrul
acestora. Aceasta poate să constituie sau să inducă în eroare ideea, deosebit de nocivă și periculoasă
pentru echilibrul relațiilor sociale în ansamblul lor, a posibilității promovării unor interese pe căi
ilicite, în afara condițiilor legii, prin cu mpărarea favorurilor funcționarului public însărcinat cu
analizarea și soluționarea acestora.
O altă problemă importantă discutată în lucrare a vizat cumpărarea de influență, infracțiune
ce constă în promisiunea de a da sau oferi bani ori alte foloase către o persoană care are sau lasă să se
creadă că are influență asupra unui funcționar public, în s copul de a -l determina pe care din urmă să
facă un act ce intră sau nu intră în atribuțiile sale de serviciu. La fel ca și în cazul traficului de influență,
fapta de a promite influența se realizează în mod direct sau indirect.
Prin elementul material al laturii obiective, infracțiunea de trafic de influență nu este legată
nemijlocit de activitatea funcționarului public, ci ea își propagă efectele negative asupra acesteia,
discreditează autoritatea, instituția sau unitatea din care face parte, creând o sta re de suspiciune și
neîncredere cu privire la corectitudinea acestuia. Prin consecințele sale, traficul de influență are
64
legătură nemijlocită, indiscutabilă cu serviciul funcționarului de a cărui influență se folosește. Toate
aceste lucruri au condus și ju stificat atât incriminarea traficului de influență, cât și includerea sa în
categoria infracțiunilor de corupție.
Fenomene răspândite în România, activitățile de traficare și cumpărare a influenței pot fi
asociate noțiunii de sinecură. În înțelesul popula r, a avea o sinecură înseamnă a trăi dintr -o slujbă
pentru care nu trebuie să faci nimic.
În concluzie, corupția trebuie prevenită și combătută prin activități hotărâte, fără
compromisuri, prin aplicarea sancțiunilor conform legii, cu respectarea demnităț ii umane și a
prezumției de nevinovăție, sub privirea și controlul societății civile . Aceasta trebuie să constituie unul
dintre principalele puncte din agenda publică a României, în vederea unei alinieri la o normalitate din
punct de vedere politic, social și economic, precum și la armonizarea efectivă a societății românești
cu practicile europene.
65
BIBLIOGRAFIE
I. LEGISLAȚIE
1. Legislație internațională
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003.
Convenția penală privind corupția, adoptată la adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999.
Convenția civilă asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999.
Codul Penal German din 13 noiembrie 1998, modificat ulterior prin Legea din 2 au gust 2000.
Codul penal francez.
Codul penal al Irlandei.
Codul penal al Regatului Unit al Marii Britanii.
Codul penal al Statelor Unite ale Americii.
2. Legislație națională
Codul penal din 1937, publicat la 18 martie 1936, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937.
Codul penal din 1969, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1969.
Codul penal, publicat la 30 Octombrie 1864, intrat în vigoare la 1 mai 1865.
Constituția României.
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unei activități comerciale ili cite (republicată
în Monitorul Oficial nr. 291 din 5 mai 2009).
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Legea nr. 65/1992 pentru modificarea și completarea Codului penal, privind unele fapte de corupție
Legea nr. 78/2000. Prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Comentarii și
jurisprudență, Ediția a II -a, revăzută și adaugită, Universul Juridic, București, 2015.
Legii nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru un ele infracțiuni de
corupție.
Noul Cod Penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009.
66
II. DOCTRINĂ
A. Crișu -Ciocîntă, comentariu în Tudorel Toader ( coord.) ș.a. Noul Cod penal. Comentarii pe
articole Editura Hamangiu, București, 2014.
A. Grigorovici Infracț iuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1976.
A.M. Trancă Luarea și darea de mită, traficul de influență, Practică judiciara Editura Hamangiu,
2011.
Al. Boroi Drept penal. Partea Specială Editura C. H. Beck, București, 2008.
Al. Boroi, M. Gorunescu, M. Popescu Dicționar de drept penal Editura All Beck, București, 2004.
Al. Ionaș , Drept penal român. Partea specială, Editura Romprint, Brașov, 2005.
C. C. Giurescu Istoria românilor Volumul al II -lea, Partea I, București, 1937.
C. Daicoviciu, Herodot și pretinsul monoteism al geților, în " Apulum", Volumul al II -lea.
C. Voicu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroșanu, Cristinel Ghigheci Noul Cod penal, Ghid de
aplicare pentru practicieni Editura Hamangiu, București, 2014.
C. Zamfir, L. Vlăsceanu, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993.
C.Rătescu ș.a. Codul penal adnotat Volumul al II -lea. Partea specială, 1937.
Cami l Tănăsescu, Daniel Ispas Opinie privind reglementarea diferențiată a modalităților de restituire
și de confiscare a valorilor care au făcut obiectul unei infracțiuni de corupție, Revista Dreptul nr.
6/2006.
Cesare Beccaria Despre infracțiuni și pedeps e Editura Humanitas, 2007.
Dicționar Enciclopedic Român, voi. II D -J, Editura Politică, București, 1964.
Dicționarul explicativ al limbii române , Ediția a III -a, elaborată de un grup de cercetători de la
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Ro setti”, apărut sub egida Academiei Române, Editura
Univers Enciclopedic, 2016.
Dicționarul general al limbii române, Volumul I, Editura Enciclopedică, București, 1992.
E. Madulărescu Traficul de influență, Studiu de doctrină și jurisprudență Editura Ha mangiu, 2006.
G. Antoniu, Șt. Daneș, M.Popa Codul penal pe înțelesul tuturor Editura Juridică, Ediția a VII -a,
București, 2002.
67
G. Antoniu, T. Toader (coordonatori) Explicațiile noului Cod penal Volumul al IV -lea, Editura
Universul Juridic, Bucureș ti, 2016.
G.Boissier Cicero et ses amis. Etude la societé romaine du temps du César traducere de
N.Steinhardt, Editura Univers, București, 1977.
Gheorghiță Mateuț, Sinteza teoretică și practică privind represiunea traficului de influență în
reglementa rea actuală și în perspectivă, în Revista Dreptul nr. 5/2002 .
H. Diaconescu, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura All Beck,
București, 2004.
I. Garbulet Infracțiuni de corupție Editura Universul Juridic, 2010.
I. Molnar Drept penal special II Editura Pro Universitaria, București, 2012.
I. Tanoviceanu, V. Dongoroz Tratat de drept și procedură penală Ediția a II -a, București, 1925.
I. Vasiu Drept penal, Partea specială cu referiri la noul Cod Penal Editura Albastră, Cluj -Napoca,
2011.
I.Munteanu La corruption des functionnaires publics on droit pénal romain Geneva, 1931.
M. Gorunescu, I. Pascu Drept Penal, Partea Specială Editura H amangiu, București, 2008.
M. Maxim, C. Mureșanu, Șt. Ștefănescu, T. Teotei, I. Toderaș, V. Vătășianu Istoria românilor
Volumul al IV -lea, Editura Enciclopedică, București, 2001.
M. Udroiu Drept penal. Partea generală. Partea specială Ediția a III -a, Editura C.H .Beck,
Bucuresți, 2011.
M. Udroiu Fișe de drept penal. Partea specială Ediția a III -a, revăzută și adăugită, cu luarea în
considerare a O.U.G. nr. 18/2016, Universul Juridic, 2016.
M. Udroiu, V. H. Dimitrie Constantinescu Noul Cod penal, Codul penal anterior, prezentare
comparativă • observații • ghid de aplicare • legea penală mai favorabilă Editura Hamangiu,
București, 2014.
M. Z.Maxim, Regimul economic al dominației otomane în Moldova și Țara Românească în a doua
jumă tate a secolului al XVI -lea, Revista de istorie nr. 9/1979.
Mari -Claudia Ivan , Gh. Ivan Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal Ediția a 2 -a,
Editura C.H. Beck , București, 2015.
Micul dicționar academic, volumul I, EdituraUnivers Enciclopedic Gold, București, 2010.
68
P. Dungan, T. Medeanu, V. Pasca, Drept penal. Partea specială. Prezentare comparativă a noului Cod
penal și a Codului penal din 1968, Volumul al 2 -lea, Editura Universul Juridic, București, 2013.
T. Toader ( coord.) ș.a. Noul Cod penal. Comentarii pe articole Editura Hamangiu, Bucure ști,
2014.
T. Toader Drept penal român. Partea specială Editura Hamangiu, București, 2008.
T. Toader Drept penal român. Partea specială, Ediția a 7 -a, revizuită și actualizată Editura
Hamagiu, 2009.
Th. Mrejeru și alții „Infracțiunile de corupție . Aspecte teoretice și practice” Editura All Beck,
București, 2000.
V. Dongonoz Despre traficul de influență București, 1922.
V. Cioclei Drept penal. Partea specială I Editura C.H. Beck, București, 2016.
V. Cioclei, A. R. Trandafir (Ilie), Cristina Rotaru Drept penal. Partea specială II Editura C.H.
Beck, București, 2016.
V. Cristiean Drept penal. Partea specială I Editura Universul Juridic, București, 2017.
V. Dobrinoiu Corupția în dreptul penal roman Editura Atlas Lex, București, 1995
V. Dobrinoiu Traficarea funcț.iei și a influenței în dreptul penal Editura Științifică și
enciclopedică, București 1983
V. Dobrinoiu, N. Conea Drept penal. Partea specială Volumul al II -lea, Editura Lumin a Lex,
București, 2002.
V. Dobrinoiu, N. Neagu Drept Penal. Partea specială Editura Universul Juridic, București, 2014.
V. Dongoroz, Gh. Dărangă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeș, M. Popovici, P. Sârbulescu, V.
Stoican "Noul Cod penal și Codul pen al anterior – prezentare comparativă" Editura Politică,
București, 1968.
V. Dongroz, S. Kahane. I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca „Explicații
teoretice ale codului penal român” Volumul al IV -lea, Partea specială, Editura Academiei R.S.R.,
București, 1971.
V. Papadopol, D. Pavel Formele unității infracționale în dreptul penal român, Casa de editură și
presă „Șana” București, 1992.
69
III. SURSE DE INTERNET
www.scj.ro
IV. JURISPRUDENȚĂ
Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 34/2000 , Revista Dreptul nr. 7/2002.
Curtea de Apel Suceava, Decizia nr. 48/2003, Revista Dreptul nr. 11/2003.
Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, Decizia nr. 1970/1999, Revista Dreptul nr. 12/2000.
Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, Decizia nr. 54 38/2001.
Decizia nr. 489/2016.
I.C.C.J, Secția penală, Decizia nr. 6506 din 06 decembrie 2004.
I.C.C.J., Secțiile Unite, D ecizia nr. 59 din 24 septembrie 2007.
I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 1093/2014.
I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 1083 din 25 martie 2009.
I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 2398/2006.
I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 280/2014.
I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 3420 din 25 iunie 2007.
I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 3690, din 10 noiembrie 2009.
I.C.C.J., Secția p enală, Decizia nr. 676/2013.
Tribunalul Județului Neamț, Decizia penală nr. 555/1979, în Revista Română de Drept nr. 12/1980.
Tribunalul Suprem, Secția Penală, Decizia nr. 2287/1970, în Revista Română de Drept nr. 9/1970.
Tribunalul Suprem, Secția penală, Decizia nr. 330/1971, în Revista Română de Drept nr. 11/1971.
70
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „ DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ: DREPT
DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
PRIVIND RESPECTAREA DREPTURILOR INTELECTUALE
ÎN ELABORAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ
Subsemnatul/subsemnata
………………………………………………………………………………………………………..
domiciliat(ă) în ………… …………………………………, județul ……………………………………………, legitimat(ă) cu CI,
seria ……….., nr. …………………., CNP …………………………………………………., declar pe prop rie răspu ndere și în
conformitate cu art. 392 Cod Penal, privind falsul în declarații, având lucrarea cu titlul: …………………………..
……………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………
elaborată în vederea susțin erea examenului de finalizare a studiilor de licență, organizat de către Facultatea
…………………………………………………………………………….. din cadrul Universității Creștine „ Dimitrie Cantemir”,
sesiunea …………….. …………… în anul universitar ……………………, având conducător de lucrare pe dl(da)
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………. ….
reprezintă o contribuție proprie, originală.
La realizarea lucrării am folosit doar sursele bibliografice menționate în subsolul paginilor și în
bibliografia prezentată la sfârșitul lucrării, cu respectarea legislației în viguare și a convențiilor internaționale
privind drepturile de autor.*
De asemenea, declar că toate sursele biblografice folosite, inclusiv cele de pe internet, sunt indicate
în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului.
București, Absolvent,
Data
*Declarația se completează “ de mână” și se inserează în lucrarea de finalizare a studiilor, la sfârșitul acestora, ca parte
integrantă
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ [618417] (ID: 618417)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.