PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ [610771]

UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

– DREPT –

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Conf. univ.dr . David Bogdan

Absolvent: [anonimizat] 2018

2
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”

FACU LTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

– DREPT –

TEMA :

DESFĂȘURAREA ȘI REZOLVAREA CAUZELOR
PENALE ÎN CADRUL URMĂRIRII PENALE

Coordonator științific,
Conf. univ.dr. David Bogda n

Absolvent: [anonimizat] 2018

3
Cuprins :
CAPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ ………………………….. .. 4
Secțiunea 1. Urmărirea penală – fază distinctă a procesului penal ………………………….. ………. 4
Secțiunea 2. Dispoziții generale privind urmărirea penală ………………………….. …………………… 5
Secțiunea 3. Noțiunea și obiectul urmăririi penale ………………………….. ………………………….. … 7
CAPITOLUL II EFECTUAREA ACTELOR DE URMĂRIRE PENALĂ ………………………….. …………… 12
Secțiunea 1. Începerea urmăririi penale ………………………….. ………………………….. …………….. 12
Secțiunea 2. Punerea în mișcare a acțiunii penale ………………………….. ………………………….. .. 17
Secțiunea 3. Extinderea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridi ce ………………………. 19
CAPITOLUL III SUSPENDAREA ȘI TERMINAREA URMĂRIRII PENALE ………………………….. ………… 21
TERMINAREA URMĂRIRII PENALE ………………………….. ………………………….. ……………………….. 24
CAPITOLUL IV REZOLVAREA CAUZELOR PENALE ………………………….. ………………………….. ……. 28
Noțiuni introductive ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 28
Secțiunea 1. Clasare a ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 28
Secțiunea II. Renunțarea la urmărirea penală ………………………….. ………………………….. ……… 33
Secțiunea III. Continuarea urmăririi penale ………………………….. ………………………….. …………. 38
Secțiunea IV. Trimiterea în judecată ………………………….. ………………………….. ………………….. 39
CONCLUZII: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 44
BIBLIOGRAFIE: ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 45
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 46

4
CAPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND
URMĂRIREA PENALĂ
Secțiunea 1. Urmărirea penală – fază distinctă a procesului
penal

În struc tura procesului penal, pot fi deosebite anumite funcții proces uale esențiale,
care, împreună , contribuie la atingerea obiectivului final al acestei activități sociale 1.
Funcțiile procesuale se realizeaz ă în cadrul fazelor procesuale, care sunt alcătui te dintr-
o categorie de acte și m ăsuri procesuale și procedurale, având de îndeplinit un conținut
limitat subsumat conținutului general al procesului penal.
În fiecare fază procesuală sunt rezolvate probleme de a căror soluție depinde trecerea
dosarulu i penal în faza următoare. Astfel, cu referire la funcțiile judiciare exercitate pe
parcur sul procesului penal, se constată faptul că funcția de urmărire penală și funcția de
dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundam entale ale persoanei se execu tă în
cadrul faz ei de urmărire penală, în timp ce funcția de verificare a legalității trimiterii ori
netrimiterii în judecată și funcția de judecată se realizează în cadrul fazei procesuale a
judecății.
Între fazele sau secțiunile procesului pena l, urm ărirea penală, datorită finalității și
funcțiunii sale proprii, ocupă un loc aparte 2.
În lite ratura de specialitate, diverși autori au subliniat importanța urmăririi penale ca
fază distinctă a procesului penal. Astfel, în unele cazuri se arat ă, pe bun ă dreptate, că
necesitatea de a contracara activitatea infra cțională a condus la crearea unor organ e
specializate care să îndeplinească anumite activități specifice într -o fază premergătoare
desfășurării judecății 3.
Existența fazei de urmărire penală este justificată și de faptul că, în epoca modernă, se
comit infracțiuni prin fo losirea unor tehnici și procedee noi tot mai perfecționate, în

1 Pentru detalii cu privire la func țiile judiciare , a se vedea Neagu VI, pp. 18 -19.
2 Dongoroz II, pp. 8 -9; Volonciu III, pp. 7 -9. Urmărirea penală a fost socotită a fi sufletul și temelia
procesului penal (Ayrault, L 'ordre , formalite et instruction judiciare, Lyon, 1624, Cartea I, art. 1, nr. 1 și
Cartea III, art. 2,39).
3 Volonciu I, p.239.

5
diverse cazuri criminalitatea căpătând caracter organizat 4; toate acestea au impus o
preocupare sporită din p artea statului pentru înfruntarea fenomenului infracțional.
Așadar, s-a simțit nevoia instituirii unor organe specializate în descoperirea
infracțiunilor, identificarea și prinderea inf ractorilor pentru trimiterea lor în judecată 5.
Aceste organe au o c ompetență bine determinată prin lege și își desfășoară activitatea în
faza de urmărire penală. În dispozițiile Codului de procedură penală în vigoare,
urmărirea penală are un conținut și o desfășurare riguros limitate la cee a ce este util
pentru a atinge scopul fazei procesuale și al procesului penal în general.
Potrivit legii, urmărirea penală se descrie ca o fază obligatorie în cadrul desfășurării
procesului penal. Subliniem faptul că existența unor presupuneri în care procesul penal se
desfășoară î ntr-o modalitate diferită , în sensul că, deși faza urmăririi penal e s-a finalizat
printr -o rezolvare de netrimitere în judecată, activit atea judiciară penală continuă, ca
urmare a dispoziției judecătorului de cameră preli minară. Așadar , conform art .341 ali n
(7) pct. 2 lit. c), judecătorul de cameră preliminară sesizat cu o plânger e îndreptată
împotriva rezolvarii de netrimitere în judecată într -o cauză în care s -a dispus punere a în
mișcare a acțiunii penale, sunt suficiente și legal administrate în cursul u rmăririi penale.
În aceste cazuri , este posibil ca judecarea unei cauze să debuteze în fața instanței de
judecată fară ca faza urmăririi penale să fi fost finalizată prin dispoziția de trimitere în
judecată. Caracter ul neobișnuit al procesului penal în ace st caz constă în judecarea de
către instanță a unui dosar penal în condițiil e inexistenței rechizitoriului, ca act procesual
de trimitere în judecată.

Secțiunea 2. Dispoziții generale privind urmărirea penală

Urmărirea penală, ca primă fază a proc esului penal este supusă acelorași reguli de bază
ce guvernează desfășurarea procesului penal.
Capitolul I din partea specială a Codului de procedură penală are în v edere unele
dintre aceste condiții și anume principiile legalității, operativității ș i rolului activ al
organelor judiciare.

4 Ibidem, pp. 18 -19.
5 Ibidem, pp. 7 -8-9.

6
Aceste moduri de operare imprimă urmăririi penale un conținut specific, o
desfășurare riguroasă și limitată la obiectul și scopul său astfel 6:
Potrivit art. 201 alin. 1 C. pr.pen urmărirea penală se efectue ază de către procurori și de
către organele de cercetare penal ă. În concepția legiuitorului, procurorul este organ de
urmărire penală și are ca însărcinare principală supravegherea activității de urmărire
penală . Procurorul are obligația să efectueze perso nal și direct urmărirea penală în acele
cauze unde legea prevede expres acest lucru.
Calitatea de organe de cercetare penală speciale o au ofițerii anume desemnați de către
condamnații unităților menționate la art. 208 C.pr.pen. , precum și capitanii p orturilor.
Organele de urmărire penală trebuie să aibă un rol activ pe toată durata urmăririi
penale . Acest aspect rezultă din dispozițiile art. 202 alin. 1 C.pr.pen. , în care se arată că
organul de urmărire penală este obligat să strangă probele care îi sunt necesare pentru
aflarea adevă rului și pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, în vederea solu ționării
acesteia. De asemenea, organul de urmărire penală adună probe atât în favoarea c ât și în
defavoarea persoanei învinuite sau inculpatului, chiar dacă acesta recunoaște fapta
comisă .
Conform art. 202 alin. 3 și 4 C.pr.pen. , organul de urmărire este obligat să explice
persoanei învinuite sau inculpatului, precum și celorlalte p ărți, drepturile lor în ca drul
procesului, să strângă date cu p rivire la îm prejurările care au determinat, înlesnit sau
favorizat săvârșirea infracțiunii, precum și orice alte date de nat ură să servească la
rezolvarea cauzei.
Potrivit art. 203 alin. 1 C.pr.pen. , în cadrul desfășurării urmăririi penale, organul de
urmărire penală dispune asupra actelor sau măsuri lor procesuale prin ordonanță, acolo
unde legea prevede expres aceast lucru . În celelalte cazuri se dispune prin rezoluție
motivată.
În literatura de specialitate se menționează complexitatea sporită a o rdonanței
comparativ cu rezoluția, exemplificându -se situațiile în care acestea sunt folosite. Astfel,
organele de cercetare penală dispun prin ordonanță :
– în ca zul luării măsurii de anulare sau a măsurilor asiguratorii;
– în cazul punerii în mișcare a acț iunii penale ;
– în cazul scoaterii de sub urmărire penală, al suspendării penale, etc .

6 Gr Theodoru , L. Moldovan – Drept procesual penal , Ed. Didactică și Pedagogică , 1979.

7
Prin rezoluție motivată ele dispun : în cazul confirmării organului de cercetare penală
de a nu se dispune începrea urmăririi penale (art. 228 alin. 6 C.pr.pen.)
O situație de excepție este prevăzută în art. 152 alin. 4 C.pr.pen., în care se arată că
dacă mandatul de arestare a fost emis d e procuror în lipsa învinuitului , procurorul
menționează pe mand at data prezentării învinuitului și procedează de îndată la ascul tarea
acestuia, după care dispune prin rezoluț ie asupra arestării învinuitului .
Pentru ca ordonanța să fie valabilă , trebuie să fie motivată și trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu (art. 203 alin. 2 C.pr.pen. ) : data și locul întocmirii acesteia , num ele,
prenumele și ca litatea celui care o întocmește, cauza la care se referă , obiectul actului sau
măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia , și semnătura celui care a întocmit -o.
Pe lânga acest e date obligatorii, ordonanța cuprinde, uneori , și men țiuni special
prevăzute de lege pentr u anumite acte sau măsuri , de exmplu : ordonanța de admitere sau
respingere a cererii de liberare provizorie sub c ontrol judiciar sau pe cauțiune , etc .
Hotărârea se caracterizează prin lipsa de formalism , legea nu dispune conținutul. Dar
nu pot lipsi : data întocmirii acesteia , numele și prenum ele persoanei care a întocmit -o,
dispoziția , motivele de fapt și drept și semnătura celui care a întocmit -o.
Pe lângă ace ste două înscrisuri procedurale , organele de u rmărire penală mai po t
dispune și prin proces -verbal , spre exemplu : în c azul începerii urmăririi penale , când
organu l de urmărire penală a fost sesizat din oficiu , sau sunt obligate să consemneze în
proce sele verbale actele de urmărire , de exemplu: în caz ul percheziției , cercetării la fața
locului.
În alin. 3 al art. 203 C.pr.pen. , se prevede că atunci când organul de cercetare penală
consideră că este cazul să fie luate anumite mă suri, face propuneri motivate. Această
reglementare are în vedere sit uația când anumite acte sau masuri sunt de comp etență
exclusivă a procurorului , spre exemplu : puner ea în mișcare a acțiunii penale, luarea
măsurii preventive , etc 7.
Secțiunea 3. Noțiunea și obiectul urmăririi penale

Urmărirea penală est e prima fază a procesului penal , care constă din activitatea
desfășurat ă de organul de urmărire penală , unde sunt administrate și verificate probe le
necesare privind existența infracțiunii comis e, identificarea infractorului , stabilirea

7 Ibidem.

8
răspunderii acestuia și tot ceea ce este necesar a se cunoaște pentru a se trimite cazul în
judecată.
Obiectul urmări rii penale constă din strângerea probelor necesare cu privire la
existența infracțiunii , la identificarea infractorului , pentru a se vedea dacă poate fi trimisă
cauza în judecată sau nu. Strângerea probelor presupune activitatea de descoperire , fixare ,
verificare și apreciere a probelor prin diferite procedee probatorii prevăzute de lege.
Identificarea făptuitoru lui prevede că probele strânse trebuie să ajute la de pistarea celor
care au săvârșit infracțiunea.
Scopul urmăririi penale este trimiterea cauzei în judecată pentru atragerea la r ăspundere
penală a infractorului .
Urmărirea penală este activitatea desfășurată de organele de urmări re penală , în scopul
strângerii și verificării pr obelor cu privire la pregătirea, tentativa sau chiar săvârșirea
infracțiunii , precum și în scopul aflării și prinderii infractorului. Pentru ace asta, organul
de urmărire penală trebuie să întreprindă toate măsurile necesare prev ăzute de lege.
Urmărirea penală este condusă de supravegherea procurorului. Acesta este responsabil de
legalitate a urmăririi penale și solidaritatea învinuirii aduse celui atras la răspundere
penală. Pentru o efect uare reușită a urmăririi penale , procuror ul are dreptul să ceară orice
dosar penal , indiferent de stadiul în care se afl ă urmărirea penală , să dea câteva dispoziții
obligatorii cu privire la desfășurarea acest eia, precum și să asiste la efectuarea oricărui act
de urmărire penală 8.
Potriv it art. 285 alin. (1) , urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare
cu priv ire la existența infracțiunilor , la identificarea persoanelor care au săvârșit o
infracțiune și la stabilire a răspunderii penale a acestora , pentru a se constata dac ă este sau
nu cazul să se dispună trimiterea în judecată a acestora .
Activitățile ce se realizează în cadrul urmăririi penale au un conținut complex și
complet , conținut determinat de specificul problemelor ce se impun a fi rezolvate în
fiecare cauză penală.
Prin ”strângerea probelor necesare ” se înțelege , cum pe bună dreptate s -a subliniat în
literatura de specialitate , atât operația de adunare a prob elo , cât și examinarea și

8 https://dreptmd.wordpress.com/cursuri -universitare/ drept -procesual -penal -partea -specială /urmărirea –
penală -etapă -a-procesului -penal -al-republicii -moldova / , accesat online. 15.05.2017.

9
evaluarea acestora , pentru a se constata dacă sunt suficiente în v ederea luăr ii hotărârii de
trimitere sau netrimite re a cauzei în judecată 9.
Referirea făcută în lege cu privire la „existența infracțiunilor „ trebuie înțeleasă ca
obligație a organelor judiciare de a avea în vedere infracțiunile , indiferent de faza de
desfășurare a activității infracționale. În acest sens , urmează să se înțeleagă faptul că
organele de urmărire penală vor aduna probe atât atunci când este vorba de o infracțiune
deja consumată cât și în cazul în care infracțiunea a rămas în faza de te ntativă.
Prin expresia „ identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune” legiuitorul a
dorit să precizeze că, în cadrul urmăririi penale , probele adunate trebuie să ajute la
depistarea persoanelor care a u săvârșit fapta penală (autori, ins tigatori, complici ) ,
înțelegând prin aceasta atât stabilirea faptului că urmarea periculoasă este c onsecința unei
activități umane , cât și aflarea datelor de identitate ale celui care a săvârșit fapta penală.
Prin expresia „stabilirea răspunderii pe nale a persoanelor care au săvârșit infracțiuni „
se înțelege faptul că probele adunate în cursul urmăririi penale trebuie să contribuie nu
numai la lămurirea aspectelor privind fapta penală , ci ele trebuie să elucideze și aspectele
legate de vinovăția făp tuitorului , dacă acesta poate sau nu să fie subiect al răspunderii
penale.
Deși din conținutul art. 285 alin. (1) nu rezultă expres , în obiectul urmăririi penale se
înscrie totuși și iden tificarea victimei infracțiunii , activitate necesară pentru re zolvarea
laturii penale și a laturii civile a cauzei penale10. Obligația de identificare a victimei
infracțiunii rezultă și din analiza atentă a economiei dispozițiilor Codu lui de procedură
penală. Astfel , în art. 327 se arată că procurorul va rezolva cauz a, prin trimitere în
judecată sau renunțare la urmărirea penală , atunci când constată că urmărirea penală este
completă și există probele necesare și legal administrative. Or , nu se poate considera că
urmărirea penală este completă în cazul în care nu s -a făcut identificarea victimei.
Câteodată , identificarea victi mei se impune pentru a se putea identifica făptuitorul și
pentru a se face încadrarea juridică a faptei penale. Sub acest aspect , ni se pare deosebit
de relevant un exemplu menționat în lit eratura de specialitate 11, exemplu din care rezultă

9 A. Dincu, Criminologie, Tipografia Universității București, 1984, pp. 125 -128.
10 E.V.Ionășeanu, Procedura începerii urmărir ii penale, Ed. Militară,Bucureșt i, 1979, p.19.
11 E.V. Ionășeanu, op. Cit., p. 24. Autorul arată că într -o fântână părăsită din apropierea cabinei C.F.R.
Brădet a fost descoperit trunchiul pietrificat al unei persoane. Expertiza medico -legală a arăta t că
trunchiul și fragmentele osoase examinate aparțineau unei femei în rstă de circa 20 de ani, de talie
mijlocie, păr castaniu -roșcat, care a fost ucisă în urmă cu câțiva ani. Pe baza acestor date și a unor ipoteze

10
că identificarea victimei s -a înscris ca problemă principală în obiectu l urmăririi penale cu
consecinț e deosebite asupra rezolvării unor aspecte esențiale ale cauzei penale.
În obiectul urmăririi pen ale se în scrie , în p rimul rând , preocuparea legată de
rezolvarea latu rii penale ; alături de aceasta se înscrie însă și acti vitatea , uneori foarte
grea, privind latura civilă a cauzei penale ; avem în vedere exemple în care acțiunea civilă
se exercită din of iciu în procesul penal și când încadrarea juridică a faptei se poate face,
în mod corect , ținând seama și de întinderea prejudiciului cauzat prin infracțiune 12.
Având în vedere că marea majoritate a infracțiunilor se săvârșesc sub vălul abaterii de
la lege , descoperirea și administrarea probelor presupun o muncă de înaltă calificare și
măiestrie profesională. Organele de urmărire penală trebuie să alcătuiască un plan bine
structurat , adaptat în particularitățile fiecărui caz în parte 13.
Pentru a realiza sarcinile impu se de obiectul urmăririi penale , alături de administrarea
probelor , organele judiciare pot lua măsuri de constrânger e cu caracter personal sau real ,
uneori aceste măsuri avâ nd caracter obligatoriu. Astfel , potrivit art. 249 a lin. ( 7) ,
măsurile sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de
capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.
De asemenea , caracter obligatoriu au si măsurile de ocrotire care se dispun atunci când
măsu ra arestării preventive a fost luată față de un inculpat în a cărui ocrotire se află un
minor , o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s -a instituit tutela s au curatela
ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze , are nevoie d e ajutor (art. 229).
În vederea realiză rii obiectului urmăririi penale , organele de cercetare penală și
procurorul își concretizează activit atea în acte de urmărire penală , care pot fi acte
procesuale sau de dispoziție și acte procedurale prin care su nt aduse la îndeplinire
dispozițiile cuprinse în actele procesuale.

ale organului de cercetare (victima a f ost adusă acolo de o persoană care cunoștea bine locul în care era
situată fântâna părăsită ) , s -a conchis că făptuitorul locuia în apropiere. Verificând mai multe persoane
din partea locului , bănuite de uciderea femeii, s -a stabilit că acarul de la gara C.F.R. Brădet a avut cu
câțiva ani în urmă o concubină, care la un moment dat a dispărut, după care el s -a mutat cu serviciul la
Mediaș. De la acesta s -au aflat semnalmentele concubinei, incidentele dintre ei, iar în final că el a ucis -o
pe T.M.
12 Dongoro z III , p. 140.
13 Theodoru III, p. 195.

11
De regulă , actele de dispoziție aparțin procuro rului. De exemplu : puner ea în mișcare a
acțiunii penale , luarea măsurii controlului judiciar sau a măsurii c ontrolului judiciar pe
cauțiu ne, luarea măsurilor asiguratorii, suspendarea urmăririi penale , trimiterea în
judecată etc . Uneori însă , și organele de cercetare penală pot sa -și manifeste voin ța
printr -un act procesual. De exemplu : începerea urmăririi pe nale , luarea măsurii reținerii ,
extinderea urmăririi penale , schimbarea încadrării juridice etc .
În ceea ce privește măsurile prevent ive privative de libertate , acestea se pot dispune pe
parcursul urmăririi penale numai de către judecătorul de drepturi și libertăți. În aceeași
categorie , a actelor de dispoziție plasate în competența exclusivă a judecăt orului de
drepturi și libertăși , se mai regăsesc : autorizarea procedeului probator co nstând în
supravegherea tehnică , încuviințarea efec tuării percheziției , luarea măsurii de repar ație
constând în restabilirea situaț iei anterioare etc.
Actele procedurale , ca acte de urmărire p enală, sunt realizate, în general , de căt re
organele de cercetare penală , ca urmare a dispozi ției procurorului. Spre exemplu :
efectuarea percheziției la domiciliu , cercetarea la fața locului , ridicarea obligatorie de
obiecte și înscrisuri , punerea în ex ecutare a supravegherii tehnice , aducerea la îndeplinire
a măsu rilor asiguratorii etc . Uneori , actele procedura le pot fi efectuate de procuror , la
dispoziț ia judecătorului de dreptu ri și libertăți. Avem în vedere, în acest sens, de
exemplu , punerea în ex ecutare a supravegherii tehnice , executarea madatului de
percheziție domiciliară emis de instanță în cursul judecății etc.
Actele de urmărire e fectuate ( atât actele procesuale , cât și cele procedurale) sunt
consemnate în înscrisuri procedu rale constatatoare , înscrisuri care trebuie să aibă , potrivit
legii, o anumită formă și un anumit conținut.
Dosarele de urmărire penală cuprind o sumă de înscrisuri procedurale constatatoare ce
reflectă întreaga activitate desfășurată pentru realizarea obiectului urmăririi penale.

12
CAPITOLUL II EFECTUAREA ACTELOR DE URMĂRIRE
PENALĂ

Secțiunea 1. Începerea urmăririi penale

Începerea urmăririi pen ale in rem. Potrivit art. 305 alin. (1) , organul de urmărire
penală va dispune începe rea urmăririi penale , atunci când actul de sesizare îndeplinește
condițiile prevăzute de lege și se cons tată că nu există vreun caz care împiedică
exercitarea acțiunii pen ale prevăzute la art. 16 alin. (1).
Subliniem faptul că , potrivit art. 306 al in. (1) , organele de urmărire penală 14, după
sesizare , au obligația să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența
infracțiunilor și identificarea pe rsoanelor care au săvârșit infracțiuni. Așadar, în mod
practic , organele de urmărire penală efectuează acte premergătoare pentru a începe
urmărirea penală.
În opinia mea , doar o simplă sesizare a organelor de urmări re penală , fără a exista
date sau informații cu pri vire la săvârșirea infracțiunii , nu poate conduce la începerea
urmăririi penale.
Se desprinde concluzia că dispoziția de începere a urmăririi penale pre supune
îndeplinirea următoarelor două condiții , și anume 1) o condiție formală , constând în
aceea că actul de sesizare trebuie să fie numai conform legii și 2) o condiție de fond ,
constând în existența unor date sau informații privind săvârșirea infracțiunii și inexistența
unui caz dintre cele prevăzute în art. 16 alin. (1) .
Aces te două condiții sunt concomitente și accentuate , în sensul că mai întâi se verifică
respectarea con dițiilor de formă ale sesizării , și, apoi, verificarea posibilității legale de
punere în mișcare și exercitare a unei eventuale acțiuni penale.
În ceea ce privește prima con diție, legea nu face diferență între actele de sesizare , ceea
ce înseamnă că este necesar să avem în vedere atât modurile generale de sesizare (
plângere, denunț , sesizările facute de persoane cu funcții d e conducere și de alte

14 Deși în alin. (1) al art. 306 se folosește sintagma „organe de cercetare penală „ , obligația legală
menționată este valabilă pentru activitatea tuturor organelor de urmărire penală, procuror sau organe de
cercet are penală.

13
persoan e, sesizarea din oficiu) , cât și modurile speciale de sesizare ( plângerea prealabilă ,
sesizarea sau autorizarea organului competent ) .
În ceea ce privește sesizarea organului de urmărire penală prin plângere sau denunț , în
aceast ă etapă a verificării sesizării , în art. 294 alin. (2) se arată că în situația în care actele
de sesizare nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege ori descrierea fap tei este
incompletă sau neclară , acestea se restituie pe cal e administrativă petiționarului , cu
indicarea ele mentelor care lipsesc.
Deși în lege nu se deosebește , apreciem că aceeasși procedură de verificare a
îndeplinirii condițiilor de formă trebuie aplicată și în cazul sesizării organului de urmărire
penală și prin plângere prealabilă.
A doua condiție c are trebuie îndeplinită în vederea începerii urmăririi pe nale, și anume
constatarea inexistenței vreunuia din tre obstacolele prevăzute în art. 16, presupune , în
majoritatea cazu rilor, o activitate prealabilă de verificare a sesizării , care este constituită
din autentice „ acte premergătoare „ începerii urmăririi penale în accepțiunea Codului de
procedură penală anterior 15 . Astfel , dacă unele dintre cazurile prevăzute î n art. 16 se pot
desprinde ușor din conținutul sesizării (de exemplu , lipsa discernământ ului făptuitorului
cu vârsta sub 14 ani), alte cazuri de împiedicare a punerii în mișcare și exercitării acțiunii
penale sunt dificil de întrevăzut, necesitând, în mai multe cazuri , activități complexe de
probațiune.
Atunci când sesizarea îndeplinește cond ițiile legate de probabilitate , dar din cuprinsul
acesteia , precum și din probele administrate , rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a
exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) , organele de cercetare penală
înaintează procurorul ui actele , împreună cu propunerea de c lasare. Acesta , dacă
prețuiește propunerea incontestabilă , va dispune , prin ordonanță, clasarea . În caz contrar ,
dacă procurorul prețuiește că propunerea organului de cerc etare penală nu este fondată ,
va dispune rest ituirea cauzei în vederea începerii urmăririi penale. În acest sens, potrivit
art. 317 , procurorul sesizat cu propunerea de clasare de că tre organul de cercetare penală ,
atunci când constată că nu sunt îndeplinite condițiile l egale pentru a dispune clasare a,
restituie dosarul organului de cercetare penală.

15 Conform art. 224 din Codul de procedură penală anterior , „(1) În vederea începerii urmăririi penale ,
organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare . (2) De asemenea , în vederea strângerii
datelor necesare organelor de urmări re penală pentru începerea urmăririi penale , pot efectua acte
premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne , precum și de celelalte organe de stat cu
atribuții în domeniul siguranței naționale , anume desemnați în acest scop , pentru fa pte care constituie ,
potrivit legii , amenințări la adresa siguranței naționale. (3) Procesul -verbal prin care se constată
efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă”.

14
Menționăm că soluția clasării , atunci când nu se poate dispune începerea u rmăririi
penale , aparține doar procurorului , acesta fiind organul cu drept de decizie exclusivă
asupra urmăririi penale, regl ementare existentă, de altfel , și în Codul de procedură penală
anterior 16 .
În cazurile în care o cauză penală este de comp etența exclusivă a procurorului , dacă
sunt îndeplinite condițiile de clas are, procurorul dispune această soluție prin ordonanță ,
actul procesual nefiind necesar a fi confirmat de către procurorul ierarhic superior.
O situație asemănătoare este reglementată pentru ipoteza sesizării organului de urmărire
penală prin autorizarea sau sesiza rea organului competent. Astfel , potrivit ar t. 294 17 alin.
(1), ori de câte ori este necesară o autorizare prealabilă sau îndeplinirea unei alte condiții
prealabile pe ntru începerea urmăririi penale , organul de urmărire penală efectuează
verifi cări prealabile. Pentru aceasta, parchetul , odată cu s esizarea instituției competente ,
înaintează un referat întocmit de procurorul cărui a i-a fost repartizată lucrarea , care va
cuprinde rezultetele verificărilor prealabile cu privire la săvârșirea unor fapte prevăzute
de legea penală de către persoana cu privi re la care se solicită autorizarea sau îndeplinirea
altei condiții prealabile.
În acest caz se constată că organul de urmărire pe nală este obligat să inițieze activități
prealabile de verificare a săvârșirii infracțiunii anterior înștiințării prin mod ul sp ecial de
sesizare. În realitate , pentru această ipoteză sesizarea concretă a organului de urmărire
penală este plasată în categoria sesizării din oficiu, de cele mai multe ori , ca urmare a
activităților de constatare întreprinse de organele statului c u atribuții în acest sens.
Autorizarea sau sesizarea organului competent (sesizarea Camerei Deputaților, a
Președintelui României , a comandantului unității militare , spre exemplu etc.), ulter ioară
atât sesizării din oficiu , cât și verificărilor prealabile , nu repr ezintă decât o sesizare
formală , deprinsă din rigorile legii pentru cazuri determinate.
Odată î ndeplinite aceste două condiții , potrivit art. 305 alin. (2), începerea urmăririi
penale se dispune prin ordonanță.
Din modul de reglementare a începerii urmăririi penale rezultă că ordonanța reprezintă
unicul act procesual prin care organele de urmărire penală își manifestă voința de a
declanșa procesul penal. Acest act de dispozi ție nu este însă act procedural , cum se
menționează uneori în liter atura de specialitate 18, știut fiind că actele procedurale au

16 Theodoru I , p. 160; E.V. Ionășeanu , op. Cit. , pp.222 -223.
17 Ibidem.
18 E.V. Ionășeanu, op. Cit. , pp. 209 -210 și Buletinul intern al Procuraturii României nr, 1/1969, p. 56.

15
menirea să realizeze în concret dispoziția din actul procesual 19, ci este actul procesual
care evidențiază voința organului judiciar privind declanșarea procesului penal.
Ordonanța de începe re a urmăririi penale trebuie să cuprindă: denumir ea parchetului și
data emiterii, numele , prenumele și ca litatea celui care o întocmește , fapta care face
obiectul urmăririi p enale , încadrarea juridică a acesteia și, după caz , datele privitoare la
persoa na suspectului sau inculpatului , precum și semnătura organului de urmărire penală.
Din dispozițiile legale analizate rezultă că începerea urmăririi penale in rem se poate
dispune atât de organul de cercetare pe nală , cât și de către procuror , în funcție de
infracțiunea care formează obiectul investigației și de gravitatea acesteia.
Începerea urmăririi penale in rem și in personam. Potrivit art. 305 alin. (3), în
ipoteza în care din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o
anumită persoană a săvârșit fapta pentru ca re s-a început urmărirea penală , procurorul
dispune ca urmărirea penală sa se efectue ze în continuare față de această , persoană care
dobândește calitatea de suspect.
Față de dispozițiile art. 77 , prin care e ste definit suspectul ca fi ind aceea persoană față
de care , în baza datelor și a probelor din dosar , rezultă o bănuială rezonabilă că a săvârșit
fapta , în art. 305 alin. (3) termi nologia utilizată este diferită , același subiect procesual
principal fiind de finit ca persoana cu privire la care există indicii rezonabile , formulate în
baza unor date și a unor probe , că a săvârșit fapta.
Din confirmarea art. 305 alin. (1) cu art. 305 alin. (3) se poate reține faptul că
desfășurarea urmăririi penale in rem ș i in personam parcurge următoarele două etape
cronologice: 1) urmărirea penală a fost începută prin ordonanță ; 2) din materialul
probator al cauzei rezultă ( bănuiala rezonabilă sau indicii rezonabile ) că persoana a
săvârșit fapta pentru care a început ur mărirea penală.
Cu toate acestea, practic , este posibil ca dispoziția de începere a urm ăririi penale să
aibă în vedere, concomitent , atât o faptă prevă zută de legea penală, cât și o persoană
determinată , condițiile care se impun a fi îndeplinite fiind cele prevăzute în alin. (1) și (3)
din art. 305.

Din momentul începer ii urmăririi penale in personam, făpuitorul , din raportul de drept
substanțial adică care stabilesc conduite , primește , în raportul j uridic de drept procesual

19 Theodoru II, pp.228 -235.

16
penal , calitatea de su spect. Suspectul 20 nu este parte în procesul penal , fiind î nsă subiect
procesual principal , cu drepturi și obligații similare cu cele prevăzute pentru inculpat.
Potrivit art. 307 , persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoștință,
înainte de prima sa audiere , fapta pentru care este suspectată , încadrarea juridică a
acesteia , drepturile procesuale prevăzute la art. 83 21, încheindu -se în acest sens un
proces -verbal.
În practica judiciară anterioară Cod ului de procedură penală actu al, dar care își mențin e
aplicabilitatea și în prezent , s-a arătat faptul că neîntocmirea actului procesual de începere
a urmăririi penale nu este sa ncționată cu nulitatea absolută , nefiind prevăzută printre
cazurile enumerate în lege. În ipoteza în care s -ar considera că în această situ ație există o
nulitate relativă , aceasta trebuie invocată în regimul procesual instituit , existând
posibilitatea acoperirii viciului de procedură atât prin tăcer ea părții interesate a o invoca ,
cât și prin punerea în mișcare a acțiunii penale22 .
Hotărârea prim -procurorului parchetului prin care dispune repartizarea unei lucrări nu
echivalează cu un act de începere a urm ăririi penale. Această hotărâre nu reprezintă decât
un act administrativ care are legătură cu atribuți ile funcționale ale conducătorului
parchetului respectiv 23 .

20 Pentru detalii în ceea ce privește calitatea procesuală de suspect, a se vedea Neagu VI, pp. 160 -170.
21 Potriv it art. 78 raportat la art. 83 , în cursul procesului penal, suspectul are următoarele drepturi:
a)dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgândui -se atenția că dacă refuză să
dea declarații nu va suferi nicio consecință defav orabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi
folosite ca mijloace de probă împotriva sa; dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este
cercetat și încadrarea juridică a acesteia; b)dreptul de a consulta dosarul,în condițiile legi i; c) dreptul de a
avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie,dreptul de a i se
desemna un avocat din oficiu; d) dreptul de a propune administrarea de probe în condiții prevăzute de
lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret
atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g)dreptul de a apela
la un mediator, în cazurile permise de lege; dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; h)alte
drepturi prevăzute de lege etc.
22 Ibidem , pp. 160 -170.
23 Ibidem.

17

Secțiunea 2. Punerea în mișcare a acțiunii penale

Potrivit art. 309 alin. (1) , acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin
ordonanță, în cursul urmăririi penale , când acesta constată că există probe din care rezultă
că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile p revăzute la art.
16 alin. (1)24 .
Rezultă că pentru punerea în mișcare a acțiunii penale este necesar a se constata
îndeplini rea cumulativă a următoarelor condiții:
a) să existe probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni;
b) să existe probe din care rezultă că infracțiunea a fost sâvârșită de o persoană
determinată;
c) să nu existe vreunul dintre impedimentele la puner ea în mișca re a acțiunii
penale , prevăzute în art. 16 alin. (1).
Procurorul pune în miș care acțiunea penală din oficiu , în cauzele în care efectuează
personal urmărirea penală sau la propunere a organului de cercetare penală , în cauzele pe
care acesta le instru mentează. În acest din urmă caz , organul de cerceta re penală va
întocmi un referat , potrivit dispozițiilor art. 2alin. (4). În ipoteza în care procurorul
apreciază că propunerea organului de cercetare penală es te neîntemeiată o poate infirma,
motivat, în ba za art. 304 alin. (1) , urmând ca urmărirea penală să se desfășoare fără
acțiunea penală pusă în mișcare.
Potrivit art. 286 alin. (2) , ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale trebuie să
cuprindă eleme ntele comune oricărei ordonanțe, după cum ur mează : denumirea
parchetului și data emiterii, numele , prenumele și ca litatea celui care o întocmește , fapta
care fa ce obiectul urmăririi penale , încadrarea juridică a acesteia și, după caz , datele
privitoare la persoana inculpatului, obiectul ordonanței , precum și motivele de fapt și de
drept care susțin puner ea în mișcare a acțiunii penale , date referitoare la m ăsurile

24 Reglementarea se regăsește, de altfel, și în Partea generală a Codului de procedură penală, într -o
formulare însă diferită, care poate genera interpr etări neunitare. Astfel, potrivit art. 15 , „acțiunea penală
se pune în mișcare și se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană
a sâvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exerc itarea acesteia”
(s.n.,I.N. , M.D.).

18
asiguratorii , măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în
cursul urmăririi penale și semnătura procurorului care a întocmit -o.
La cerere , inculpatului i se eliberează o copie a ordonanței prin care a fost pusă în
mișcare acțiunea penală.
În cazul în care sarcina inculpatului se rețin mai multe fapte și în cuprinsul ordonanței
s-a omis indicarea uneia di ntre acestea , dacă inculpatul a fost cercetat și pentru acea faptă
și s-au administrat probe în apărare la cererea sa , omisiunea menționată mai sus nu poate
atrage casarea hotărârii pronunțate în cauză 25.
Dacă procurorul a pus în mișcare acțiunea pen ală, organul de cercetare îl cheamă pe
inculpat , în vederea audierii și a comunicării drepturilor și obl igațiilor care îi revin,
conform art. 108. Astfel , inculpatul ui i se aduce la cunoștință despre calitatea procesuală
în care este audiat , fapta prevăzut ă de legea penală pentru care a fost pusă în mișcare
acțiunea penală și încadrarea juridică a acestei a. De asemenea , i se comunică drepturile
prevăzute în art. 83 , precum și următoarele obligații: obligația de a se prezenta l a
chemările organelor judiciare , atrăgândui -se atenția că , în cazul neîndeplinirii acestei
obligații se poate emite mandat de ad ucere împotriva sa, iar în cazul sustragerii ,
judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă ; obligația de a comunica în scris, în
termen de 3 zile, orice s chimbare a adresei , atrăgândui -se atenția că , în cazul
neîndeplinirii acestei obligații , citațiile și orice alt act comunicat la prima adresă rămân
valabile și se consideră că le -a luat la cunoștință.
Potrivit art. 108 alin. (4) , organul de cercetare p enală trebuie să aducă la cunoștința
inculpatului posibilitatea încheierii unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Acestor obligații ale organului de cercetare penală le corespunde , corelativ , dreptul
făptuitorului de a fi audiat în contextu l punerii în miș care a acțiunii penale. Practic ,
procedura instituită prin dispozițiile art. 309 alin. (2) și art. 108 reprezintă o componentă
a asigurării dreptului la apărare al făpuitorului .
Despre comunicarea punerii în mișcare a acțiunii pena le și despre aplicarea art. 108 ,
organul de cercetare penală întocmește un proces -verbal.
În art. 309 a lin. (4) se arată că procurorul, atunci când consideră necesar , poate
îndeplini personal procedura de comunicare a punerii în mișcare a acțiunii penal e și poate
să îl audieze pe inculpat. Dispoziția are în vedere situațiile în care urmărirea penală se

25 A se vedea Neagu, Capitolul al VI -lea, Probele, Mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul
penal, și Capitolul al VII -lea , Măsurile procesuale.

19
desfășoară de organele d e cercetare penală , particularitatea procurorului încadrându -se
competenței de supraveg here a urmăririi penale. Astfel, conform ar t. 300 alin. (3) , în
exercitarea atribuției de a conduce activitatea de urmărire penală, procurorul poate să
efectueze personal orice act de cercetare penală.
Pentru cazurile în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror,
în mo d similar , acesta va dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și va consemna în
cuprinsul unui proces -verbal îndeplinirea obligațiilor instituite prin art. 309.
În ipoteza în care inculpatul față de care s -a pus în mișcare acțiun ea penală lipseșt e
nejustificat, se sustrage sau este dispărut , organul de urmărire penală continuă urmărirea
fără a -l audia.

Secțiunea 3. Extinderea urmăririi penale și schimbarea încadrării
juridice

Este posibil ca, în cursul urmăririi penale , organul de urmăr ire penală să constate fa pte
noi în sarcina inculpatului , date cu privire la participarea unor alți complici, ori
împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se
efectuează urmărirea penală.
În asemenea împrejură ri , potrivit art. 311 , se disting următoarele situații posibile de
amplificare a cadrului procesual : extinderea urmăririi penale cu privire la fapte noi ,
extinderea urmăririi penale cu privire la persoane noi și schimbar ea încadrării juridice a
faptei.
Dispoziția de extindere a urmăririi penale sau de schimbare a încadrării juridice
aparține organului de ce rcetare penală sau procurorului , după caz. Din această
perspectivă , actuala reglementare se deosebește de procedura existentă în reglementarea
anteri oară, în conformitate cu care procurorul era titular exclusiv al extinderii urmăririi
penale ori al schimbării încadrării juridice. Apreciem cadrul legal în vigoare ca fiind
superior reglementării anterioare, deoarece posibilitatea recunoscută organului de
cercetare penală de a proceda la extinderea urmăririi penale ori la schimbarea încadrării
juridice a faptei este normală , având în vederea că același organ judiciar poate dispune
declanșarea urmăririi penale fa ță de anumite fapte determinate , sub o încadr are juridic ă
pe care o stabilește personal , chiar dacă activitatea sa se desfășoară sub supravegherea
procurorului.

20
Activitatea de supraveghere a urmăririi penale de către procuror a determinat, pe de
altă parte , stabilirea de către legislator în sarc ina organului de cercetare penală , a
obligației de a -l informa pe procuror despre extinderea urmăririi penale ori schimbarea
încad rării juridice. Dacă este cazul , în funcție de ansamblul probelor din dosar , organul
de cercetare penală va propune și punerea în mișcare a acțiunii penale sau extinderea
acțiunii pe nale, în cazul în care aceasta a fost pusă în mișcare.
De asemenea , organul judiciar ( organul de cercetare penală sau procurorul) este
obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu p rivire la care s -a dispus
extinderea urmăririi penale. Persoanele noi din dosar cu privire la care se extinde
urmărirea penală vor fi inform ate despre calitatea procesuală , avându -se în vedere
prevederile art. 307.
Pe baza art. 311 rezultă că este nel egală practica unor organe de cercetare penală care ,
după ce constată fapte noi în sarcina inculpatului af lat în curs de cercetare penală ,
întocmesc un nou dosar sau mai multe dosare de cercetare penală și nu procedează la
extinderea urmăririi în același d osar penal aflat în curs de instrumentare. Această manieră
de lucru , de a întocmi mai multe dosare penale aceluiași inculpat pentru fapte despre care
organele de cercetare penale au deja cuno ștință ( ocolindu -se art. 311 ) , conduce la
încălcarea și a altor dispoziții legale. Astfel , același inculpat având mai multe dosare
pena le, în același timp , consecinț ă a evitării instituț iei extinderii urmăririi penale , poate
„beneficia” d e mandate de arestare succesive , aceasta constituind o încălcare flagrantă a
dispozițiilor constituționale , deoarece unei persoane i se poate da un singur mandat de
arestare pentru fapte penale concurente , și nu atâtea mandate de arestare câte fapte penale
au fost săvârșite în concurs 26.

26 T.S. , s. pen. , dec. Nr. 2999/1975 , în R.R.D.nr. 7/1 976, p.62.

21

CAPITOLUL III SUSPENDAREA ȘI TERMIN AREA URMĂRIRII
PENALE

Desfășurarea urmăririi penale presupune participarea suspectului sau a inculpatului la
efectuarea a numeroase acte de urmărire penală. O astfel de participare se impune pentru
ca acesta să -și organizeze o apărare eficientă și pen tru efectuarea unor activități
procesuale care presupun în mod obligatoriu prezența suspectului sau a inculpatului. De
altfel, identificarea suspectului sau a inculpatului de către o altă persoană, în baza art.
134 alin.(1), presupune, în mod necesar, pre zența efectivă a acestuia, deoarece persoana
care urmează să fie identificată este prezentă împreună cu alte 4 -6 persoane necunoscute,
cu trăsături asemănătoare celor descrise de persoana care face identificarea27. Când
suspectul sau inculpatul se confruntă cu alte persoane, scrierea unor scripte de comparație
de către suspect sau inculpat presupun, de asemenea, în mod obligatoriu prezența
acestuia. Potrivit art. 312, suspendarea urmăririi penale se poate dispune în următoatrele
cazuri:
a ) atunci când se c onstată printr -o expertiză medico -legală faptul că suspectul sau
inculpatul suferă de o boală gravă care îl impiedică să ia parte la procesul penal;
b ) atunci când există un impediment legal dar temporar pentru punerea în mișcare a
acțiunii penale față de o persoană;
c ) pe perioada desfășurării procedurii de mediere.
Dacă se constată printr -o expertiză medico -legală că suspectul sau inculpatul suferă
de o boală gravă, care îl impiedică să ia parte la procesul penal atunci organul de
cercetare penală îna intează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul pentru
a dispune suspendarea urmăririi penale. Boala gravă a inculpatului sau suspectului
trebuie să -l împiedice pe acesta să ia parte la efectuarea actelor de urmărire penală la
care ar trebui să f ie prezent. În actuala reglementare nu se condiționează suspendarea
urmăririi penale de posibilitatrea însănătoșirii a inculpatului sau suspectului pentru că,
în mod științific, diferența dintre bolile curabile și cele incurabile este în ziua de

27 Caracterul necesar al prezenței efective a suspectului sau inculpatului nu se mai menține în ipoteza în
care identificarea se face după fotografii, conform art. 134 alin. (2).

22
astăzi soc otită ca limitată și relativă, iar progresul științelor medicale dovedesc că,
practic, boli diagnosticate ca fiind incurabile au putut fi vindecate28.
Suspendarea urmăririi își găsește justificarea în necesitatea suspendării prescripției
răspunderii pena le, precum și în necesitatea asigurării dreptului de a se apăra al celui
învinuit sau al celui inculpat29. Așadar, avem în vedere faptul că în acest sens,
dispozițiile art. 156 alin. (1) C. Pen. , în conformitate cu care cursul termenului
prescripției răspu nderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală
împiedică contiunuarea procesului penal30.
În practica organelor noastre judiciare s -a arătat că suspendarea procesului penal se
poate dispune chiar dacă starea bolii grave în care este incu lpatul este rezultatul
propriei sale activități.
În cazul în care printr -o expertiză medico -legală psihiatrică se constată faptul că
inculpatul suferă de o boală psihică ce nu -i permitea acestuia în momentul când a
săvârșit fapta să -și dea seama de acți unile sale, din cauza alienației mintale, atunci
organul de urmărire penală va trebui să dispună clasarea, și nu suspendarea urmăririi
penale.
Suspendarea urmăririi penale în baza existenței unui impediment legal temporar
pentru punerea în mișcare a ac țiunii penale față de o anumită persoană are în vedere,
în principal situațiile în care este necesară sesizarea sau autorizarea organului
competent pentru efectuarea actului de inculpare. De exemplu, sesizat din oficiu cu
privire la săvârșirea unei infracț iuni, organul de urmărire penală dispune începerea
urmăririi penale in rem. Din probele administrate ulterior, rezultă că infracțiunea a
fost săvârșită de un membru al Guvernului, în legătură cu atribuțiile de serviciu. În
acest moment se conturează existe nța unui impediment legal temporar la punerea în
mișcare a acțiunii penale, și anume avizul pentru începerea urmăririi penale emis de
Camera Deputaților, Senat, sau Președintele României. Acest obstacol este temporar
deoarece în urma parcurgerii unei proce duri conform Legii nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială iar impedimentul poate fi înlăturat prin avizul organului
competent.

28 Theodoru III, P. 211.
29 Dongoroz III, p. 178.
30 Neagu V, p.115.

23
În baza art. 312 alin. (2), suspendarea urmăririi penale se va dispune pentru
perioada necesară obținerii avizulu i respectiv. În cazul respingerii cererii organului de
urmărire penală de începere a urmăririi penale, lipsa avizului sau a sesizării organului
competent se transformă din impediment legal temporar care determină suspendarea
urmăririi penale în impediment legal care determină soluția clasării.
Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 312 alin. (2) sunt incidente și în
cazul urmăririi penale declanșate împotriva persoanei care ocupă funcția de
Președinte al României, impedimentul temporar care determină suspendarea urmăririi
penale fiind constituit în această situație de prevederile art. 84 alin. (2) din Constituție
referitor la imunitatea Președintelui României31. Actualul legiuitor a inclus în Codul
de procedură penală cazul de suspendare a urmăririi penale pe perioada derulării
procedurii de mediere. Potrivit art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și
organizarea profesiei de mediator, dacă procedura de mediere se desfășoară după
începerea urmăririi penale declanșată în urma introd ucerii plângerii prealabile,
urmărirea penală se suspendă, în temeiul prezentării de către părți a contractului de
mediere. Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare
dintre modalitățile legale, dar să nu depășească mai mult d e 3 luni de la data la care a
fost dispusă. Urmărirea penală se reia din oficiu, imediat după primirea procesului –
verbal prin care se constată că nu s -a încheiat înțelegerea sau dacă acesta nu se
comunică, la expirarea termenului de 3 luni.
În cazul ce lor trei ipoteze menționate mai sus, procurorul se pronunță asupra
suspendării prin ordonanță. Această ordonanță trebuie să cuprindă pe lângă
mențiunile prevăzute în art. 286 alin. (2), datele privitoare la cauzele care au
determinat suspendarea, măsurile luate în vederea însănătoșirii suspectului sau
inculpatului (în cazul suspendării pentru boala gravă a suspectului sau inculpatului),
precum și măsurile luate în vederea înlăturării impedimentului legal temporar.
Ordonanța de suspendare a urmăririi pena le se comunică părților și subiecților
procesuali principali, potrivit art. 313 alin. (2). Așadar se asigură posibilitatea
aplicării art. 27 alin. (3), în conformitate cu care persoana vătămată sau succesorii
acesteia care s -au constituit parte civilă în p rocesul penal pot să introducă acțiuni în
fața instanței civile dsacă procesul penal a fost suspendat.
Potrivit art. 313 alin. (1), după suspendarea urmăririi penale, procurorul restituie
dosarul cauzei organului de cercetare penală ori poate dispune pr eluarea sa.

31 Pentru detalii, a se vedea C. C. R. , dec. nr. 678. din 13 noiembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 886 din 5
decembrie 2014.

24
Suspendarea urmăririi penale nu presupune încetarea tuturor activităților în cauza
penală respectivă. Potrivit art. 313 alin. (3), în timpul cât urmărirea este suspendată,
organele de cercetare penală continuă să efectueze toate acetele a căror îndeplinire nu
este împiedicată de situația suspectului sau inculpatului, cu respectarea dreptului la
apărare al părților sau subiecților procesuali. Organul de cercetare penală poate
proceda în continuare la audierea martorilor, a celorlalte părți s au a subiecților
procesuali principali, în cauza penală pot fi efectuate expertize dacă sunt necesare ori
alte acte de urmărire penală. În momentul reluării urmăririi penale, actele efectuate în
timpul suspendării pot fi refăcute, dacă este posibil, la cer erea suspectului sau
inculpatului.
Organul de cercetare penală este obligat să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3
luni de la data dispunerii suspendării, daca mai există cauza care a determinat
suspendarea urmăririi penale. Dacă organul de cercet are penală constată că a încetat
cauza de suspendare, înaintează, potrivit art. 333, dosarul procurorului pentru a
dispune reluarea urmăririi penale.

TERMINAREA URMĂRIRII PENALE

Faza urmăririi penale este cuprinsă între două momente bine m arcate în timp, și
anume între momentul începerii urmăririi penale și momentul dispunerii uneia dintre
următoarele soluții: de exemplu: trimiterea în judecată, clasarea sau renunțarea la
urmărirea penală.
În baza celor arătate mai sus, terminarea urmăr irii penale, așa cum este
reglementată în dispozițiile art. 321 -323, nu semnifică epuizarea urmăririi penale ca
fază a procesului penal, ci numai terminarea activității de urmărire penală de către
organele ce cercetare penală32.
După ce organele de cerce tare penală apreciază faptul că au fost efectuate toate
activitățile impuse de rezolvarea cauzei, dosarul penal ajunge la procuror, care va da
una dintre soluțiile pe care, organele de urmărire penală se dezînvestesc.
Prin terminarea urmăririi penale m omentul în care organele de cercetare penală au
efectuat activitățile cerute de rezolvarea cauzei, urmează să observăm ca, în ipoteza în

32 Volonciu I, p.284.

25
care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, nu sunt incidente,
dispozițiile art. 321 -323 privin d terminarea urmăririi penale înțeleasă ca terminare a
activității organelor de cercetare penală.
Când urmărirea penală este terminată, organul de cercetare penală înaintează
dosarul procurorului, însoțit de un referat, care va conțime, după caz, prop unerea
următoare:
a ) de clasare a cauzei, dacă organul de cercetare penală constată incidența vreunuia
dintre cazurile prevăzute în art. 16;
b ) de renunțare la urmărirea penală, în baza art. 318;
c ) de trimitere în judecată, dacă organul de cercetare penală apreciază că din
probele administrare rezultă săvârșirea infracțiunii.
Potrivit art. 321 alin. (2), raportat la art. 286 alin. (2) și (4), referatul trebuie să
cuprindă: denumirea unității din care face parte organul de cercetare pe nală și data
emiterii, numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește, fapta care face
obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare
la persoana suspectului sau inculpatului, tipul soluției propuse, precu m și motivele de
fapt și de drept ale acesteia, date care se referă la măsurile asiguratorii, măsurile de
siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale,
date suplimentare privitoare la mijloacele materiale de probă ș i măsurile luate cu
privire la cursul cercetării penale, precum și locul unde acestea se află și semnătura
organului de cercetare penală.
Prin referatul care conține propunerea organului de cercetare penală cu privire la
terminarea urmăririi penale s e poate dispune una din soluțiile care au fost precizate
mai sus sau chiar mai multe asemenea soluții concomitent. În cazul în care urmărirea
penală privește mai multe fapte sau mai mulți inculpați atunci referatul trebuie să
cuprindă mențiunile arătate în art. 321 alin. (2) cu privire la toate faptele și la toți
inculpații și, dacă este cazul trebuie arătat pentru care fapte ori făptuitori se propune
clasarea sau renunțarea la urmărirea penală.
În momentul primirii referatului organului de cercetare pe nală, procurorul este
obligat să verifice lucrările urmăririi penale, sub aspectul seriozității propunerii
formulte. Tot în aceași etapă procesuală, procurorul trebuie să constate dacă
urmărirea penală este completă, dacă a fost efectuată de un organ compe tent și dacă s –
au respectat dispozițiile legale privind aflarea adevărului.

26
Verificarea lucrărilor urmăririi penale se face în termen de 15 zile, cel mult de la
primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală. În cauzele cu arestați,
verificarea se face de urgență. Acest termen de 15 zile care este prevăzut de lege î n
cazul verificării lucrărilor de urmărire penală de către procuror este în termen de
recomandare. Nerespectarea repetată a acestui termen de către procuror ar putea
atrage aplicarea, iar față de aceasta și a unor sancțiuni cu caracter disciplinar33.
În urma verificării lucrărilor urmăririi penale, sunt posibile următoarele ipoteze:
a ) propunerea organului de cercetare penală este confirmată, caz în care procurorul
va dispune rezolvarea cauzei penale, printr -o soluție de trimitere sau de netrimitere în
judecată;
b ) propunerea organului de cerecetare penală va fi abrogată, caz în care se pot
dispune:
1. restituirea cauzei la organul de cercetare penală în vederea completării urmăririi
penale;
2. restituirea cauzei la organul de cercetare penală în vedere a refacerii urmăririi
penale, dacă se constată ca nu au fost respectate dispozițiile legale;
3. trimiterea cauzei la un alt organ de cercetare penală, în baza art. 302.
Atunci când completarea sau refacerea urmăririi penale este necesară numai cu
privire la unele fapte sau la unii inculpați, iar disjugarea nu este posibilă atunci
procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze la organul de cercetare
penală.
Restituirea cauzei în vederea completării urmăririi poate fi dispusă în situația în
care organul care a efectuat urmărirea a respectat dispozițiile legale care
garantează aflarea adevărului, dar nu a lămurit toate aspectele impuse de buna
rezolvare a cauzei.
Refacerea urmăririi penale se înfățișează ca un remediu juridic al reintrării în
legalitate ori de câte ori urmărirea a fost efectuată prin încălcarea dispozițiilor
legale care garantează aflarea adevărului în procesul penal spre deosebire de
completarea urmăririi penale.

33 Rezolvarea cauzei de către procuror prin dispunerea clasării, a renunțării la urmărirea penală sau prin
trimiterea în judecată vor fi analizate . Rezolvarea cauzei, din prezenta sancțiune.

27
În cazul în care nu a fost asigurată asistența juridică pe parcursul urmăririi
penale a suspectului sau a inculpatului minor sau care se află în vreo altă situație
dintre cele enumerate în baza art. 90, procurorul va dispune refacerea urmăririi
penale în vederea efectuării actelor de urmărire cu respectarea str ictă a
dispozițiilor legale privind asistența juridică obligatorie.
Dacă procurorul constată după verificarea lucrărilor de urmărire penală că
urmărirea s -a facut de un alt organ decât cel competent, ia măsuri ca urmărirea să
fie efectuată din nou de organul competent, actele și măsurile procesuale legal
îndeplinite urmând a rămâne valabile.
Ordonanța de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lângă cele arătate la art.
286 alin. (2), indicarea actelor de urmărire penală ce trebuie efectuate sau
refăcute, a împrejurărilor sau a faptelor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor
de probă ce urmează a fi administrate.

28
CAPITOLUL IV REZOLVAREA CAUZELOR PENALE

Noțiuni introductive

În urma desfășurării urmăririi penale se p oate constata existența vreunuia dintre
cazurile prevăzute în baza art. 1634 sau inexistența unui interes public în urmărirea penală
a inculpatului. În această cauză, procurorul, la propunerea organului de cercetare penală
sau din oficiu, dispune clasarea c auzei penale sau renunțarea la urmărirea penală. Toate
acestea fiind sesizate prin referatul organului de cercetare penală ori din oficiu,
procurorul poate stabili că se poate trimite în judecată inculpatul.
Clasarea și renunțarea la urmărirea penală su nt soluții care nu au caracter definitiv,
fiind aplicabil principiul instituțional al autorității lucrului judecat dar numai hotărârilor
judecătorești, deci nu și actelor prin care procurorul dispune netrimiterea în judecată.
Caracterul nedefinitiv al solu țiilor ce pot fi date în cursul urmăririi penale este relevat și
dă posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată, în caz de redeschidere, în baza art. 335.
Cu toate acestea, având în vedere natura unora dintre cauzele prevăzute la art. 16,
atunci p utem considera că soluția clasării poate avea, uneori, caracter definitiv. În situația
în care a intervenit decesul făptuitorului, reluarea urmăririi penale nu mai poate avea loc.
Secțiunea 1. Clasarea

Apreciem faptul că soluția clasării prin car e procurorul dispune netrimiterea
inculpatului în judecată se deosebește de clasare ca act de dispoziție al procurorului prin
care acesta decide să nu înceapa urmărirea penală. Există un element comun pentru
ambele acte de dispoziție, acesta fiind temeiul de drept care fundamentează neînceperea
urmăririi penale sau a netrimiterii în judecată, și anume existența vreunuia dintre cazurile
prevăzute în baza art. 16.
Procedura clasării constă în neînceperea urmăririi penale și a fost prezentată în
paragraful 1, intitulat Începerea urmăririi penale, din prezenta secțiune , iar în continuare

34 Cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată sunt numite și
cazuri de inaptitudine a acțiunii penale sau impedimente la exercit area acțiunii penale. Pentru detalii, a se
vedea Neagu VI, pp. 270 -293.

29
vom analiza clasarea ca dispoziție prin care procurorul rezolvă cauza la terminarea
urmăririi penale.
Soluția clasării poate avea doua variante, în funcție de impedimen tul legal prevăzut în
art. 16 care determină netrimiterea în judecată 35. Avem în vedere următoarele:
a ) clasarea dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. a) -d);
b ) clasarea dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. e) -j).
Pentru varianta unu, soluția netr imiterii în judecată este justificată prin existența unor
impedimente care rezultă din lipsa de temei a acțiunii penale; de exemplu: ( inexistența
faptei, lipsa prevederii faptei în legea penală, inexistența vinovăției, inexistența probelor
că aceea persoa nă a săvârșit infracțiunea, existența unei cauze justificative sau de
neimputabilitate). Spre deosebire de varianta unu, a doua variantă cuprinde ipoteze legale
în care clasarea se dispune în urma unor impedimente care rezultă din lipsa obiectului
acțiunii penale; de exemplu ( lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării
organului competent ori a unei alte condiții prevăzute de lege, necesară pentru punerea în
mișcare a acțiunii penale, intervenția amnistiei sau a prescripției, decesul inculpatul ui
persoană fizică, ori al suspectului, radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică,
retragerea plângerii prealabile, intervenția impăcării, încheierea unui acord de mediere,
existența unei cauze de nepedepsire, autoritatea de lucru judecat ori intervenția unui
transfer de proceduri cu alt stat).
O altă diferență care există între cele două variante ale clasării este momentul concret
în care soluția poate fi adoptată prin luarea în considerare a activității probatorii necesar a
fi desfășura tă. Clasarea care se poate dispune în baza primelor patru cazuri de
împiedicare prevăzute în baza art. 16 alin. (1) lit. a) -e) presupune o activitate complexă și
completă de administrare a probelor, numai în acest caz putându -se concluziona în sensul
clasă rii cauzei. În aceste situații se epuizează probațiunea.

35 Rezultă că în actuala reglementare procesual penală nu se face distinctive între cazurile care determină
inaptitudinea funcțională a acțiunii penale, soluția clasării fiind unică, i ndifferent de impedimentul legal
care se reține. În mod diferit, conform prevederilor Codului de procedură penală antrerior, erau prevăzute
consecințe specific pe planul soluțiilor care puteau fi date când intervenea vreunul dintre cazurile
prevăzute în ar t. 10. Astfel, în situația în care rezultă existent vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10
alin. ( 1) lit. a) –e) din Codul de procedură penală anterior, se dispunea soluția scoaterii de sub urmărire
penală, în timp ce pentru ipoteza constatării vre unuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) -j)
se dispune încetarea urmăririi penale. Această distincție se menține în Codul de procedură penală în
vigoare pentru faza judecății, unde sunt prevăzute două soluții diferite de necondamnare, ș i anume
achitarea și încetarea procesului penal.

30
Într-un alt mod, clasarea care este dispusă ca urmare a constatării lipsei de obiect a
acțiunii penale nu depinde de administrarea întregului probatoriu, deoarece cauzele
prevăzute în baza art. 1 6 alin. (1) lit. e) -j) produc efectul stingerii acțiunii penale
indiferent de stadiul în care se află activitatea de strângere a probelor. De exemplu, în
orice moment al urmăririi penale, independent de probele administrate în dosar, poate să
intervină amn istia, decesul făptuitorului, retragerea plângerii prealabile sau chiar
împăcarea.
De asemenea, clasarea poate să fie totală sau parțială. Dacă în aceeași cauză sunt mai
mulți suspecți sau inculpați ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiași cauze , clasarea
se face numai cu privire la suspecții sau inculpații ori la faptele pentru care există cazul
de clasare.
În timpul desfășurării urmăririi, este posibil să se constate că există două sau mai multe
cauze dintre cele prevăzute în art. 16 alin. (1), punându -se problema temeiului juridic în
baza căruia se dispune clasarea. Spre exemplu, dacă inculpatul a decedat pe parcursul
desfășurării urmăririi penale și, înaintea decesului, fapta inculpatului a fost amnistiată,
atunci clasarea se va dispune î n baza decesului făptuitorului. Este impusă această soluție
deoarece cauza nu ar putea fi clasată în baza amnistiei, atâta vreme cât prin decesul
inculpatului dispare subiectul răspunderii penale. În practica judiciară și în literatura de
specialitate ante rioare actului Cod de procedură penală s -a pus problema incidenței a unor
impedimente diferite la exercitarea acțiunii penale, rezultate din lipsa de temei a acțiunii
penale și din lipsa de obiect a acțiunii penale. Această ipoteză este valabilă și pentru
actualul cadru legal, așadar, o voi prezenta în cele ce urmează. Într -o cauză penală în care
a intervenit împăcarea s -a constatat că există posibilitatea ca fapta sesizată să nu prezinte
un grad de pericol social al unei infracțiuni36. În literatura juridic ă 37, și în practica
judiciară38 s-a arătat că în momentul în care a intervenit împăcarea, numai este posibilă
trecerea peste efectele manifestării de voință și de a se examina pe fond, dacă fapta
prezintă pericol social al unei infracțiuni.
Într-un sens diferit, stabilirea lipsei temeiului acțiunii penale are un caracter prioritar,
pentru că organul de urmărire penală este obligat să verifice dacă faptele arătate în actul

36 În conformitate cu dispozițiile Codului penal anterior, pericolul social reprezenta o trăsătură esențială a
infracțiunii. În acest sens, lipsa gradului de pericol social era prevăzută în Codul de procedur ă penală
anterior ca fiind un impediment la punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, rezultate din lipsa de
temei a acesteia.
37 D.V. Mihăescu, Notă, în R.R.D. nr. 6/1975, p. 69.
38 Procuratura Locală Roman, Ordonanța nr. 151/1975, în R.R.D. nr. 2/1977 , p. 58.

31
de sesizare întrunesc trăsăturile infracțiunii și numai după aceasta urmează a fi a nalizate
și celelalte aspecte legate de răpspunderea penală39. În același mod, și fostul Tribunal
Suprem a arătat faptul că, dacă intervine împăcarea, instanța, înainte de a înceta procesul
penal, este obligată să verifice dacă faptele arătate în actul de s esizare întrunesc toate
elementele infracțiunii, iar în caz contrar, va pronunța achitarea inculpatului 40. Aceasta
pronunțare este considerată întemeiată, pentru că într -un proces penal nu pot fi discutate
probleme ale răspunderii penale, deci nu se poate discuta despre înlăturarea răspunderii
penale prin împăcarea părților, atâta vreme cât lipsește temeiul obiectiv al unei asemenea
răspunderi. Având în vedere acuala reglementare, în ipoteza concursului între cauze de
împiedicare prevăzute în baza art. 16 alin. (1) lit. a) -d) și cauze prevăzute în art. 16 alin.
(1) lit. e) -j), vor avea prioritate de aplicare primele pentru că este esențial a se stabili, în
primul rând existența sau inexistența infracțiunii, iar în funcție de acest aspect, să se
concluzionez e dacă făptuitorul este tras la răspundere sau nu în sensul existenței sau
inexistenței a acestei posibilități.
În baza art. 320, organul de cercetare penală care constată incidența unuia dintre
cazurile care determină clasarea trimite dosarul la pro curor cu propunerea
corespunzătoare. Organul de cercetare penală de clasare a cauzei penale verifică
propunerea în cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare
penală. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență. Term enul de 15 zile care este
prevăzut de lege, în cazul verificării lucrărilor de urmărire penală fr către procuror, este
un termen de recomandare.
Procurorul care este sesizat cu propunerea de clasare de către organul de cercetare
penală, dacă constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune clasarea sau
când dispune clasarea în mod parțial conform art. 46, atunci restituie dosarul organului de
cercetare penală.
În cazul în care procurorul constată că au fost strânse probe necesa re, potrivit art. 285,
și că există vreunul dintre cazurile prevăzute în baza art. 16 alin. (1), atunci va dispune
clasarea cauzei de ordonanță. Chiar dac ă lucrările dosarului privesc mai multe fapte ori
mai mulți suspecți sau inculpați și chiar dacă se da u acestora rezolvări diferite cum ar fi
de exemplu clasare sau renunțare la urmărirea penală se va întocmi o singură ordonanță.
Aceasta ordonanță de clasare trebuie să cuprindă pe lângă mențiunile obișnuite și alte
dispoziții privind:

39 I. Pop, Notă, în R.R.D. nr. 2/1977, pp. 58 -59.
40 T.S. , pen. , dec. nr. 661/1971, în C.D. , p. 285.

32
a ) ridicarea s au menținerea măsurilor asiguratorii; aceste măsuri încetează de drept
numai dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de
30 de zile de la comunicarea soluției;
b ) restituirea bunurilor ridicate sau cauțiunea;
c ) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de
siguranță a confiscării speciale;
d ) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală
sau parțială a unui înscris;
e ) sesizare a instanței competente potrivit dispozițiilor legii speciale în materia
sănătății mintale, având în vedere dispunerea internării nevoluntare;
f ) cheltuielile judiciare.
În cazul în care în cursul urmăririi penale s -a luat una dintre măsurile de siguranță
prevăzute le lege, se va face mențiune despre aceasta, iar în ordonanță se va face și cu
privire la încetarea de drept a măsurii preventive dispuse în cauză.
Așadar, potrivit art. 315 alin. (2) raportat la art. 286 alin. (2) , în categoria mențiunilor
obligatorii se regăsește și indicarea motivelor de fapt și de drept ale clasării. Prin
dispozițiile art. 315 alin. (5) a fost instituită o excepție, care constând în lipsa acestor
mențiuni dacă procurorul a fost sesizat despre clasare prin refe rat al organului de
cercetare penală și dacă și -a însușit argumentele organului de cercetare penală.
Din ansamblul dispozițiilor procesual păenale rezultă că menționarea în actul de
clasare a mpotivelor de drept și de fapt pe care este întemeiată solu ția este obligatorie în
următoarele soluți:
a ) soluția clasării a fost dispusă de procuror din oficiu;
b ) soluția clasării a fost dispusă de procuror ca urmare a propunerii organului de
cercetare penală, dar procurorul nu și -a însușit argumentele din con ținutul propunerii sau
a făcut modificări la argumentație prin completarea sau eliminarea unor motive;
c ) în cursul urmăririi penale suspectului i -a fost adusă la cunoștință această calitate,
potrivit art. 307.
Conform art. 328 alin. (3), procurorul se poate pronunța asupra clasării și prin
rechizitoriu, dar în ipoteza în care se impun diferite rezolvări în același dosar penal. De
exemplu, pentru una din faptele penale din cuprinsul dosarului a intervenit prescripția
răspunderii penale sau că unul din tre inculpați a decedat. Deși organul de cercetare al

33
poliției judiciare a propus trimiterea în judecată a tuturor inculpaților din dosar,
procurorul apreciază faptul că față de unul dintre aceștia se impune soluția clasării; prin
același rechizitoriu se v a dispune trimiterea în judecată și scoaterea de sub urmărire
penală.
Procurorul are obligația de a înștiința persoanele care sunt interesate de soluția
clasării. Așadar, ordonanța de clasare se comunică în copie persoanei care a făcut
sesizarea, sus pectului, inculpatului sau, altor persoane interesate. În cazul în care
ordonanța nu cuprinde motivele de drept și de fapt atunci se comunică și o copie a
referatului organului de cercetare penală. Va fi comunicată și o copie a rechizitoriului,
alături de trimiterea în judecată și soluția clasării.
În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul este obligat să înștiințeze
prin adresă administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii
arestării preventive, în ve derea punerii în libertate a inculpatului de îndată.

Secțiunea II. Renunțarea la urmărirea penală

Renunțarea la urmărirea penală reprezintă o modalitate de rezolvare a cauzei penale, care
este dispusă exclusiv de procuror în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede
pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani și se comnstată că nu există
un interes public în efectuarea urmăririi penale.
Se prezintă ca fiind o instituție procesual penală cu caracter de noutate, care vine să
suplinească cazurile de împiedicare a acțiunii penale prevăzute în baza art. 10 alin. (1) lit.
b)41 și lit. i) din Codul de procedură penală anterior; de exemplu : lipsa gradului de
pericol social al faptei, înlocuirea răspunderii penale.
Soluția clasării care se poate dispune și sub modalitatea neînceperii urmăririi penale,
renunțarea la urmărirea penală poate reprezenta o modalitate de rezolvare a cauzei în
situația în care nu s -a început urmărirea penală și în situația în care deși s -a început
urmărirea pernală se concluzionează că nu există un interes public în continuarea
urmăririi penale.
În baza art. 318 alin. (1) rezultă că renunțarea la urmărirea penală se poate dispune cu
îndeplinirea următoarelor două condiții: pozitivă și negativă.

41 Ibidem.

34
a ) pent ru infracțiunea cu privire la care s -a realizat sesizarea organului de urmărire
penală, fără a se fi dispus începerea urmăririi penale, sau față de care s -a început
urmărirea penală, este prevăzută pedeapsa amenzii sau chiar pedeapsa închisorii de cel
mult 7 ani;
b ) să se constate că nu există un interes public în efectuarea urmăririi penale.
În prima condiție, legiuitorul nu deosebește între infracțiuni în funcție de forma de
vinovăție cu care au fost săvârșite, ceea ce conduce la concluzia că se poate renunța la
urmărirea penală pentru infracțiuni săvârșite din culpă, cu intenție sau cu intenție
depășită. În considerarea limitei pedepsei de 7 ani, prevăzută ca maxim special, care
permite dispunerea renunțării la urmărirea penală, se poate afirma că sfe ra de aplicare a
acestui mod de rezolvare a cauzei în faza de urmărire penală este consistentă, având în
vedere limitele superioare ale pedepselor stabilite în Codul penal pentru unele infracțiuni.
INTERESUL PUBLIC: Acest interes public constituie esen ța condiției negative care
trebuie îndeplinită pentru ca procurorul să renunțe la urmărirea penală. În baza art. 318
alin. (1) și (2) se concluzionează faptul că stabilirea lipsei interesului public presupune
două regimuri diferite, în funcție de modalitat ea de desfășurare a urmăririi penale. În
cazul desfășurării urmăririi penale in rem, numai față de comiterea unei infracțiuni,
interesul public este determinat prin luarea în considerare a următoarelor criterii:
a ) conținutul faptei;
b ) modul și mijlo acele de săvârșire a infracțiunii;
c ) scopul urmăririi;
d ) împrejurările concrete de săvârșire;
e ) urmările produse sau care s -ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii.
Suplimentar acestor elemente de apreciere a existenței sau inexisten ței interesului
public, în cazurile în care urmărirea penală se desfășoară in rem și in personam, la
aprecierea interesului public sunt avute în vedere și următoarele:
a ) persoana suspectului sau inculpatului;
b ) conduita avută anterior săvârșirii infrac țiunii;
c ) eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Renunțarea la urmărirea penală in rem, atunci când autorul faptei nu se cunoaște,
poate să aibă loc înainte de a se dispune începerea urmăririi penale, cât și pe parcursul

35
urmăririi penale. În acest sens, sesizat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, organul de
cercetare penală constată faptul că interesul public lipsește și, propune procurorului
renunțarea la urmărirea penală, deși făptuitorul nu se cunoa ște.
Renunțarea la urmărirea penală in rem și in personam nu poate fi dispusă decât în
condițiile existenței unui cadru procesual, născut ca urmare a începerii urmăririi penale
față de o anumită infracțiune și cu privire la o persoană determinată. Ace astă opinie are la
bază dispozițiile art. 318 alin. (2) -(4), unde este indicat ca fiind un criteriu determinat de
stabilirea lipsei interesului public persoana suspectului sau inculpatului. Precizându -se că
renunțarea la urmărirea penală se dispune în cons iderarea persoanei suspectului sau
inculpatului, legiuitorul a introdus condiția implicită a începerii urmăririi penale față de o
anumită persoană sau a punerii în mișcare a acțiunii penale.
Condițiile stabilite pentru evaluarea existenței sau inexis tenței interesului public
conduc la constatarea unui pronunțat caracter subiectiv al dispoziției procurorului în
varianta renunțării la urmărirea penală desfășurată in rem și în varianta desfășurării unei
urmăriri penale in rem și in personam.
Observ ăam că renunțarea la urmărirea penală se poate dispune în toate situațiile în
care s -a dispus începerea urmăririi penale, indiferent de faptul că se cunoaște sau nu
persoana făptuitorului.
Este posibil ca renunțarea la urmărirea penală să se facă în ipoteza desfășurării unei
urmăriri penale cu autor necunoscut, dacă se stabilește că nu există un interes public în
continuarea desfășurării urmăririi penale.
Renunțarea la urmărirea penală se dispune de către un procuror din oficiu sau la
sesizare a organului de cercetare penală iar organul de cercetare penală sesizează
procurorul cu o propunere motivată printr -un referat.
Asemănător clasării, renunțarea la urmărirea penală poate să fie totală sau parțială.
Dacă în aceeași cauză sunt mai mulț i suspecți sau inculpați ori dacă mai multe fapte fac
obiectul aceleiași cauze atunci renunțarea la urmărirea penală se face strict cu privire la
suspecții sau inculpații ori faptele penale care se constată că nu există interes public în
desfășurarea urmăr irii penale.
Propunerea organului de cercetare penală de renunțare la urmărirea penală se
verifică și se face în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul
de cercetare penală, iar în cazurile cu arestați verificarea se face de urgență și cu
precădere.

36
Dacă procurorul sesizat cu propunerea de clasare de către organul de cercetare penală
constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune renunțarea la urmărirea
penală sau când dispune renunțarea la u rmărirea penală numai față de anumite fapte sau
persoane și disjuge cauza conform art. 46, atunci restituie dosarul organului de cercetare
penală.
CONȚINUTUL ORDONANȚEI DE RENUNȚARE LA URMĂRIREA PENALĂ:
În baza dispozițiilor art. 286 alin. (2) și art. 3 18 alin. (3) -(5) rezultă că ordonanța de
renunțare la urmărirea penală cuprinde următoarele:
a ) denumirea parchetului și data emiterii;
b ) numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește;
c ) fapta care face obiectul renunțării la urmărirea penală , încadrarea juridică a acesteia și
după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;
d ) tipul soluției și motivele de fapt și de drept ale acesteia;
e ) date referitoare la măsurile asiguratorii, măsurile de siguranță cu caracter medi cal și
măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale.
Trebuie menționat în ordonanță despre ridicarea sau menținerea măsurilor asiguratorii
care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței
civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.
Măsurile de siguranță cu caracter medical, dacă se apreciază că este necesar,
procurorul va sesiza instanța competentă potrivit dispozițiilor legii speciale în materia
sănătății mintale, în vederea dispuneri i internării involuntare, iar dacă în cursul urmăririi
penale au fost dispuse măsuri preventive se va face mențiuni și cu privire la încetarea de
drept a acestora în ordonanță.
f ) dacă este nevoie, ordonanța va cuprinde dispoziții în vederea îndeplinirii de către
suspect sau inculpat a uneia sau mai multora dintre următoarele obligații: să înlăture
consecințele faptei penale sau să repare paguba ori să convină cu partea civilă o
modalitate de reparare a acesteia; să ceară public scuze persoanei vătămate; s ă presteze o
muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile,
în afara faptului în care din cauza sănătății persoana nu poate presta această muncă și nu
în ultimul rând să frecventeze un program de consiliere.
În baza art. 318 alin. (3) procurorul poate să dispună după consultarea suspectului sau
inculpatului ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre obligațiile menționate
mai sus.

37
Prin actualele dispoziții procesual penale se asigură soluționar ea acțiunii civile în
cursul urmăririi penale de procuror, ca urmare a unei convenții încheiate cu suspectul sau
inculpatul în sensul reparării pagubei produse. Acest aspect reprezintă o noutate
legislativă, dar trebuie să subliniem faptul că repararea pag ubei cauzate prin săvârșirea
infracțiunii nu este posibilă decât în condițiile existenței unui acord al suspectului sau
inculpatului. Acesta nu este obligat de procuror la repararea prejudiciului, iar
manifestarea de voință fiind liber consimțită.
g ) ter menul până la care obligațiile stabilite urmează a fi îndeplinite, nu poate fi mai
mare de 6 sau de 9 luni pentru obligații asumate prin acord de mediere încheiat cu partea
civilă; termenul începe să curgă de la comunicarea ordonanței;
h ) sancțiunea revoc ării renunțării la urmărirea penală dacă dovezile privind îndeplinirea
obligațiilor nu sunt depuse la procuror;
i ) restituirea bunurilor ridicate sau a cauțiunii;
j ) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de
sigura nță a confiscării speciale;
k ) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau
parțială a unui înscris;
l ) cheltuielile juridice;
m ) semnătura procurorului.
În baza art. 318 alin. (7), ordonanța prin care s -a dispus renunțarea la urmărirea penală
se comunică în copie personanei care a făcut sesizarea, suspectului sau inculpatului sau
altor persoane interesate.

REVOCAREA ORDONANȚEI DE RENUNȚARE LA URMĂRIREA PENALĂ:
În baza art. 318 alin. ( 6) se arată faptul c ă procurorul poate să revoce ordonanța de
renunțare la urmărirea penală în cazul neîndeplinirii cu rea -credință a obligațiilor stabilite
în sarcina suspectului sau inculpatului.
Astfel, concluzia este că revocarea nu este posibilă decât în ipoteza ren unțării la
urmărirea penală care se desfășoară in rem și in personam, față de o persoană
determinată.

38
Revocarea renunțării la urmărirea penală reprezintă o modalitate de redeschidere a
urmăririi penale. Această sarcină de a face dovada îndeplinirii o bligațiilor sau prezentarea
motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului sau inculpatului, iar o nouă
renunțare la urmărirea penală ăn aceași cauză nu mai este posibilă.
Secțiunea III. Continuarea urmăririi penale

În baza art. 319 alin. (1) , în caz de clasare ca urmare a constatării intervenției
amnistiei, prescripției, retragerii plângerii prealabile sau a existenței unei cauze de
nepedepsire, precum și în cazul renunțării procurorului la urmărirea penală, suspectul sau
inculpatul poate cer e în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanța de
soluționare a cauzei, continuarea urmăririi penale.
Textul menționat mai sus este legal și are în vedere mai puține ipoteze care permit
continuarea urmăririi penale, comparativ cu dispozi țiile art. 18, unde este prevăzută,
suplimentar, și posibilitatea suspectului sau inculpatului de a solicita continuarea
urmăririi penale în cazul clasării dispusă ca urmare a constatării existenței unei cauze de
neimputabilitate. Deși se dispune soluția c lasării, legiuitorul a prevăzut dreptul
suspectului sau inculpatului de a solicita continuarea desfășurării urmăririi penale.
Continuarea procesului penal reprezintă un drept procesual al suspectului sau inculpatului
prin care se conferă conținut principiu lui garantării dreptului la apărare, suspectul sau
inculpatul poate beneficia , după terminarea urmăririi penale, de o soluție de clasare
bazată pe lipsa de obiect a acțiunii penale, și principiului aflării adevărului care, deși
urmărirea penală s -a încheia t prin soluția clasării, activitatea procesuală continua,
existând posibilitatea pronunțării unei soluții de clasare diferită, mai favorabilă
suspectului sau inculpatului. Suspectul sau inculpatul are posibilitatea de a formula o
cerere de continuare a pro cesului penal și pentru ipoteza renunțării la urmărirea penală, ca
act de dispoziție al procurorului.
Toate aceste dispoziții au menirea transpunerii în planul finalizării urmăririi penale a
prevederilor art. 18 din Partea generală a Codului de proc edură penală, așa cum
reglementarea din art. 396 alin. (7) transpune în planul finalizării judecării cauzei
aceleiași reglementări din art. 18. În art. 319 alin. (1) se arată că cererea de continuare a
urmăririi penale se poate face în termen de 20 de zile de la primirea copiei ordonanței de
clasare sau de renunțare la urmărirea penală. În cazul în care după ce a fost introdusă
cererea în termenul legal se constată un alt caz de netrimitere în judecată decât cele
prevăzute la alin. (1), procurorul va dispun e clasarea cauzei în raport cu acestea. În cazul
în care nu se constată existența unui alt caz de clasare, atunci procurorul va adopta soluția
inițială de clasare. Dacă cererea de continuare a urmăririi penale a fost aspră unei soluții
de renunțare la urmă rirea penală și în cazul redeschiderii urmăririi penale nu se constată

39
existența vreunui caz de clasare, va fi valabilă prima soluție, și anume renunțarea la
urmărirea penală.
Secțiunea IV. Trimiterea în judecată

Trimiterea în judecată e ste o ultimă modalitate de rezolvare a cauzei în faza de
urmărire penală. Urmărirea penală este terminată, procurorul fiind organul judiciar care
se pronunță asupra soluțiilor ce pot fi date în urma epuizării întregii faze a urmăririi
penale. Subliniem fap tul că, organele de cercetare penală nu intră în raporturi directe cu
instanțele de judecată, ci numai prin intermediul procurorului42. De altfel, și în cazul
trimiterii în judecată, procurorul fiind singurul organ abilitat de lege să aprecieze dacă un
dosar penal va fi promovat în fața instanței.
Trimiterea în judecată este ultimul moment al întregii urmăriri penale, moment în care
procurorul fiind singurul organ care este competent să decidă sesizarea instanței cu
judecarea respectivei cauze.
Trimiterea în judecată se va dispune de către procuror din propria lui inițiativă ori la
propunerea organului de cercetare penală. Atunci când apreciază că urmărirea penală este
terminată, înaintează dosarul procurorului, însoțit de un referat cu propuner ea trimiterii în
judecată, iar procurorul dispune propunerea în judecată prin emiterea rechizitoriului, fiind
nevoie a se constata, potrivit art. 327 lit. a ), îndeplinirea următoarelor condiții:
a. în cursul urmăririi penale au fost respectate dispozițiile legale care garantează
aflarera adevărului;
b. urmărirea penală este completă și existentă în cauză probele necesare și legal
administrate;
c. există fapta penală;
d. fapta a fost săvârșită de inculpat;

42 Colaborarea dintre instant și organelle de cercetare penală nu este exclusă în totalitate, mai ales din
considerente de asigurare a operativității procesului penal. Astfel, de exemplu, în art. 215 alin. ( 6) se
arată că organele de poliție desemnate de judecătorul de camera preliminară sau de instant de judecată
să supravegheze respectarea de către inculpat a obligațiilor s tabilite odată cu luarea măsurii controlului
judiciar verifică periodic respectarea obligațiilor, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora,
sesizează, de îndată, judecătorul de camereă preliminară, în procedura de camera preliminară sau instața
de judecată, în cursul judecății.

40
e. inculpatul răspunde penal.
De aici rezultă unele considera ții interesante cu privire la punerea în mișcare a acțiunii
penale. În momentul trimiterii în judecată, făptuitorul are calitatea procesuală de inculpat,
ceea ce presupune că acțiunea penală a fost pusă în mișcare. În cazul în care urmărirea
penală s -a des fășurat fără acțiune penală pusă în mișcare, procurorul sesizat prin referatul
organului de cercetare penală cu propunerea trimiterii în judecată, dacă apreciază că se
impune sesizarea instanței de judecată, în prealabil va pune în mișcare acțiunea penală.
Cele două dispoziții distincte, adică punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în
judecată, nu vor fi regăsite în conținutul rechizitoriulu, ci în două acte de dispoziție
diferite cum ar fi : ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, și rechizitoriu de
trimitere în judecată.
RECHIZITORIUL : Dacă după verificarea lucrărilor de urmărire penală procurorul
constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru trimiterea în judecată, actul procesual
prin care se dispune această soluție este re chizitoriul. În baza art. 329 alin. (1),
rechizitoriul constituie actul de esizare a instanței de judecată43, prin care procurorul cere
acesteia să aplice legea inculpatului44.
Un nou element în ceea ce privește semnificația rechizitoriului, în comparați e cu
reglementarea procesual penală anterioară, îl constituie faptul că acțiunea penală nu se
mai poate pune în mișcare prin rechizitoriu, ceea ce conduce la concluzia că rechizitoriul
are ca finalitate numai sesizarea instanței de judecată, nu și inculpar ea făptuitorulu.
Având în vedere importanța pe care o prezintă rechizitoriul ca act de sesizare a instanței,
legea acordă o atenție deosebită conținutului formei acestuia. În baza art. 328 alin. (1) se
arată că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s -a efectuat

43 Precizăm că rechizitoriul nu este singurl act procesual prin care se face sesizarea instanței de judecată.
Astfel, de exemplu, conform art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), judecătorul de cameră preliminară sesizat cu o
plângere îndreptată împotriva soluției de netrimitere în judecată într -o cauză în care s -a dispus punerea în
mișcare a acțiunii penale, admițând plângerea, poate dispune începerea judecății când probele sunt
suficiente și legal administrate în cursul urmări rii penale. În circumstanțele arătate mai sus, încheierea
prin care judecătorul de camera preliminară a dispus începerea judecății reprezintă actul de sesizare a
instanței de judecată. De asemenea, în procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovă ției (art.
478- 488), sesizarea instanței de judecată se face întotdeauna prin acordul scris semnat de procurer,
inculpate și avocatul acestuia.
44 Termenul de ”rechizitoriu” își are originea în latinescul requisitus ( cercetat, cerut, solicitat).

41
urmărirea penală45 și trebuie să cuprindă în mod corespunzător, pe lângă mențiunile
prevăzute la art. 286 alin. (2) , datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și
încadrarea juridică a acestui, probele , mijloacele de probă, cheltuielile judiciare,
propunerea de luare, menținere, revocare sau înlocuire a unei măsuri preventive ori a
uneia asiguratorii doar dacă este cazul, propunerea de luare a unei măsuri de siguranță cu
caracter medical doar dacă este cazul, dispoziția de trimitere în judecată, dar și alte
mențiuni care sunt necesare pentru a soluționa cauza. Nu în ultimul rând, amintim numele
și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces,
și locul unde urmează a fi citate.
În practica instanțelor de judecată s -a statuat că incertitudinea care se desprinde din
conținutul rechizitoriului cu privire la identitatea inculpatului nu constituie o chestiune
prealabilă, în baza art. 52 ( art. 44 din Codul de procedură anterior), care intră în
competența instanței penale, ci o mențiune obligatorie pe care trebuie să o conțină
rechizitoriul 46. Expozituvul rechizitoriului prefigurează dispozitivul acestuia și, în mod
normal, procurorul, întocmind rechizitoriul, arată în partea expozitivă care sunt probele în
învinuire, urmând ca dispozitivul să concretizeze manifestarea voinței procurorului de a
dispune trimiterea în judecată. Acest lucru l -au avut în vedere și instanțele judecătorești,
care au arătat că situați a în care în partea expozitivă a rechizitoriului au fost precizate
faptele cu caracter infracțional, dar a fost omisă menționarea lor în partea dispozitivă,
instanța are obligația să se pronunțe asupra unor asemenea fapte47. Situația este diferită în
cazul în care în rechizitoriu a fost prezentată o anumită situație de fapt, cum ar fi, de
exemplu, antecedente penale ale inculpatului, fără a se face încadrarea juridică și fără să
se dispună trimiterea în judecată pentru situația de fapt relevată; în acest mod s-a decis
faptul că instanța nu avea obligația să se pronunțe asupra unor fapte care nu sunt învestite
prin rechizitoriu48.
Tot prin același rechizitoriu, procuirorul poate să dispună trimiterea inculpatului în
judecată pentru anumite fapte, iar pentr u alte fapte poate să dispună după caz, clasarea

45 Rechizitoriul sesizează în mod legal instanța în cazul în care inculpatul a fost cercetat și s -a apărat cu
privire la o anumită infracțiune, dar în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale a fost omisă
menționarea infracțiunii respective (T.S. , pe n. , dec. nr. 2999/1975, în C.D. , p. 480).
46 Î. C. C. J. , s. pen. , dec. nr. 2102 din 14 iunie 2012, conform paginii web a instanței supreme.
47 T.S. , c 7, dec. pen. Nr. 43/1976, în R 2, p. 270; T.S. , s. pen. , dec. nr. 511/1979, în C.D. , p. 498; T. S. , s.
pen. , dec. nr. 1676/1976, în R 2, p. 271; T. jud. Timiș, s. pen. , dec. nr. 283/1975, în R.R.D. nr. 2/1976, p.
70.
48 T.S. , c 7, dec. pen. nr. 2/1982, în C.D. , pp. 325 -326.

42
sau renunțarea la urmărirea penală. Această concluzie este desprinsă din baza art. 328
alin. (3), unde se arată faptul că procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă
lucrurile urmăririi penale pr ivesc mai multe fapte sau mai mulți inculpați și suspecți și
chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite cum ar fi spre exemplu clasare, renunțare la
urmărirea penală sau trimiterea în judecată.
Actul de sesizare a instanței, adică rechizitoriul, tre buie să îndeplinească anumite
condiții de care depinde chiar sesizarea legală a acesteia. În baza art. 328 alin. (1),
rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității de prim -procurorul parchetului, sau
după caz, de procurorul general al parchetului d e pe lângă curtea de apel, iar la final când
a fost întocmit de acesta, verificarea este făcută în ultima fază de procurorul ierarhic
superior. În momentul în care a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiț ie, rechizitoriul este verificat de procurorul -șef de secție,
iar când a fost întocmit de acesta, verificarea este făcută de procurorul general al acestui
parchet. În cauzele cu arestați, verificarea este făcută de urgență și înainte de a expira
durata are stării preventive.
Sesizarea instanței de judecată are loc numai după ce rechizitoriul a fost verificat sub
aspectul legalității de către procurorul ierarhic superior celui care l -a întocmit. Prin
dispozițiile noului Cod de procedură penală s -a confer it judecătorului de cameră
preliminară atributul unei noi verificări a actului de sesizare, înainte de a începe
judecarea. Conform art. 54 lit. a ) judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea
trimiterii în judecată dispuse de procuror. În cazul în care sunt constatate neregularități
ale actului de sesizare, dosarul este restituit parchetului care a emis rechizitoriul, urmând
ca procurorul competent adică cel care a întocmit rechizitoriul, în termen de 5 zile de la
comunicare, să remedieze neregul aritățile și să comunice dacă menține dispoziția de
trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei. Judecătorul de cameră preliminară are
posibilitatea de a restitui cauza la parchet dacă neregularitatea constatată în rechizitoriu
nu a fost remediat ă în termenul de 5 zile. Pentru ca dosarul să poată fi restituit la procuror
mai este nevoie să se constate și că neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii
obiectului sau limitele judecății. Dacă au fost îndeplinite toate procedurile de verificare
sub aspectul legalității de către procurorul ierarhic superior atunci rechizitoriul va fi
înaintat instanței competente de a judeca cauza pe fond, în vederea desfășurării procedurii
de cameră preliminară. Actul de sesizare al instanței va fi însoțit de do sarul cauzei și de
un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriulu, iar acestea sunt comunicate
inculpaților. În comunicarea rechizitoriului către inculpat sunt cuprinse elemente de
noutate care sunt rezultate din transpunerea în actuala legislați e procesual penală a
prevederilor Directivei Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene

43
2010/64/UE care privesc dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor
penale49.
În baza art. 329 alin. (3) se arată faptul că în situați a în care inculpatul nu cunoaște
limba română, se vor lua măsuri pentru traducerea autorizată a rechizitoriului urmând a fi
atașată dosarului în vederea comunicării inculpatului de către judecătorul de cameră
preliminară. Această normă procesual penală are în vedere prevederile art. 3 din Directiva
2010/64/UE, în conformitate cu care ”(1) Statele membre se asigură că persoanele
suspectate sau acuzate, care nu înțeleg limba în care se desfășoară procedurile penale
respective, li se furnizează într -un interva l rezonabil de timp traducerea scrisă a tuturor
documentelor esențiale pentru a se garanta faptul că respectivele persoane pot să își
exercite dreptul la apărare și pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor. (2)
Documentele esențiale includ ori ce decizie de privare de libertate a unei persoane,
ORICE RECHIZITORIU sau act de inculpare și orice hotărâre judecătorească.”
Atunci când nu există traducători autorizați, traducerea rechizitoriului se face de către
o persoană care poate comunica cu inculpatul. Această dispoziție se înfățișează ca o
excepție de la prevederile cu caracter de principiu ale art. 12 alin. (4), unde se arată că în
cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreți autorizați, potrivit legii.
În cazul în care incul patul este cetățean român aparținând unei minorități naționale,
atunci acesta poate solicita să îi fie comunicată o traducere a rechizitoriului în limba
română.

49 Publicată în Jurnalul Oficial L 280 din 26 octombrie 2010.

44
CONCLUZII:

45
BIBLIOGRAFIE:

 Ion Neagu , Mircea Damaschi n – Tratat de procedură penală. Partea specială
în lumina noului Cod de procedură penală , Universul Juridic,
București , 2015


46
Anexe

DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
PRIVIND RESPECTAREA DREPTURILOR INTELECTUALE
ÎN ELABORAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ/DISERTAȚIE

Subsemnatul/subsemnata………………………………………………………………………….. …..
domiciliat(ă) în ……………………………………………, județul ……………………………………….. ….,
legitimat(ă) cu CI, seria ………. ., nr. …………. ., CNP ………………………………………………….,
declar pe proprie răspundere și în conformitate cu art. 326 Cod Penal, privind falsul în
declarații, având lucrarea cu titlul:
………………………………………………………………………………………………………………… ….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………….
………………………..elaborată în vederea susținerea examenului de finalizare a studiilor de
licen ță/masterat, organizat de către Facultatea
…………………………………………………………………. din cadrul Universității Creștine
„Dimitrie Cantemir”, sesi unea …. …..în anul uni versitar………………………, având
conducător de lucrare pe dl(da) ………………………………………………….. ……..
reprezintă o contribuție proprie, originală.
La realizarea lucrării am folosit doar sursele bibliografice menționate în
subsolul paginilor și în bibliografia prezenta tă la sfârșitul lucrării, cu respectarea
legislației în viguare și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.*
De asemenea, declar că toate sursele biblografice folosite, inclusiv cele de pe
internet, sunt indicate în lucrare, cu respectar ea regulilor de evitare a plagiatului.

București, Absolvent,

Data