PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ [608794]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
– DREPT –

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
conf. univ. dr. Camil Tănăsescu

Absolvent: [anonimizat]
2020

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
– DREPT –

PARTICULARITĂȚI ALE TENTATIVEI ÎN
DREPTUL PENAL

Coordonator științific,
conf. un iv. dr. Camil Tănăsescu

Absolvent: [anonimizat]
2020

CUPRINS

CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE PRI VIND TENTATIVA CA FO RMĂ A INFRACȚIUNII I NTEN ȚIONATE …. 1
SECȚIUNEA I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 1
TENTATIVA ÎN RAPORT C U FAZELE ACTIVITĂȚII INFRACȚIONALE ………………………….. ………………………….. …….. 1
1. Actele preparatorii sau de pregătire ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 2
2. Actele de executare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 3
3. Consumarea infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
4. Epuizarea infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 5
5. Tentativa ca formă a infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 5
SECȚIUNEA II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 6
REFERINȚE ISTORICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 6
1. Referințe istorice privind tentativa ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 6
CAPITOLUL II
NOȚIUNEA. CONDIȚIILE ȘI MODALITĂȚILE TENT ATIVEI ………………………….. ……………………….. 10
SECȚIUNEA I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 10
NOȚIUNEA ȘI CONDIȚIIL E GENERALE ALE EXIST ENȚEI TENTAT IVEI ………………………….. ………………………….. …. 10
1. Existența intenției infracționale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 10
2. Punerea în executare a inten ției de a săvârși o infracțiune ………………………….. ………………………….. …… 11
3. Întreruperea executării sau neproducerea efectului ………………………….. ………………………….. ……………. 14
4. Încriminarea și sancționarea tentativei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 14
5. Desistarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 15
5.1. Condițiile desistării și ale împiedicării rezultatului ………………………….. ………………………….. ………………………… 16
5.2. Tratamentul desistării și împiedicării rezultatului ………………………….. ………………………….. …………………………. 19
SECȚIUNEA II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 20
TIPURILE TENTATIVEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 20
1. Tipuri ale te ntativei definite în doctrină ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 20
2. Tipurile tentativei reglementate de Codul Penal ………………………….. ………………………….. ………………. 20
2.1. Tentativa întreruptă (imperfectă) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 20
2.2. Tentativa terminată (perfectă) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 23
2.3. Tentativa idonee ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 24
2.3. Tentat iva neidonee ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 25
SECȚIUNEA III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 26
INFRACȚIUNI LA CARE T ENTATIVA NU ESTE POS IBILĂ ………………………….. ………………………….. …………………… 26
1. Infracțiunile omisive ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 26
3. Infracțiunile de obicei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 27
4. Infracțiunile din culpă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 28
6. Infracțiunile de rezultat potențial ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 28
CAPITOLUL III
TENTATIVA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ………………………….. ………………………….. …………………………. 29
SECȚIUNEA I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 29
TENTATIVA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 29
1. Tentativa în Codul Penal al R epublicii Italia ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
2. Tentativa în Codul Penal al Republicii Federale Germania ………………………….. ………………………….. ……. 30
3. Tentativa în Codul Penal al Republicii Portugalia ………………………….. ………………………….. ………………… 31
4. Tentativa în Codul Penal al Greciei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 32

5. Tentativa în Codul Penal al Republicii Austria ………………………….. ………………………….. …………………….. 33
6. Tentativa în Codul Penal al Regatului Tărilor de Jos(Olanda) ………………………….. ………………………….. … 34
7. Tentativa în Codul Penal al Republicii Bulgaria ………………………….. ………………………….. …………………… 35
8. Tentativa în Codul Pena l al Republicii Slovenia ………………………….. ………………………….. …………………… 36
CAPITOLUL IV
TENTATIVA ÎN PRACTIC A JUDICIARĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. 37
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 51
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 53

1
Capitolul I
Aspecte generale privind tentativa ca formă a infracțiunii intenționate
Secțiunea I
Tentativa în raport cu fazele activității infracționale

Săvârșirea infracțiunii, a oricărui act de conduită exterioară a omului , implică din
partea acestuia o activitate ce se desfășoară, de regulă în timp și spațiu. Activitatea poate
consta din una sau mai multe acțiuni, fiecare acțiune putând consta din unul sau mai multe
acte.
Potrivit doctrinei penale săvârșirea infracțiunii poate parcurge mai multe momente sau
perioade către producerea rezultatului socialmente periculos1. Astfel, aceste perioade sunt :
perioada internă ( psihică, de concepție și decizie) și perioada externă (de executare a deciziei
de a săvârși infracțiunea), unanim recunoscute în doctrina penală între fazele infracțiunii
intenționate.
Perioada internă (psihică) face referire la procesele interioare ale a utorului care apar
înaintea săvârșirii propriu -zise a faptei, iar această perioadă nu intră sub incidența faptei
penale decât dacă se trece la desfășurarea următoarei faze de către acesta și anume perioada
externă. În această perioadă sunt cuprinse trei mo mente:
o Momentul conceperii ideii infracționale este acela în care în mintea făptuitorului apare
ideea de a săvârși infracțiunea;
o Momentul deliberării are loc prin compararea, în vederea deciziei, a alternativelor
săvârșirii sau nesăvârșirii infracțiunii, avantajele și dezavantajele, posibilitățile de
reușită și riscurile acesteia;
o Momentul luării hotărârii sau decizia de a săvârsi infracțiunea este cel mai important
moment al fazei interne, el fiind acela când dupa ce a chibzuit mai mult sau mai puțin,
făptuitorul decide să comită infracțiu nea2

1 C. Bulai , Manual de Drept Penal. Partea Generală , Ed. Universul Juridic, București , 2006, pag. 338
2 Valer Suian, Drept penal Partea Generală (sintez ă), 2006, pag. 43

2
Cele trei momente se petrec în psihicul făptuitorului, acestea neavând releva nță
penală, potrivit adagiului nuda cogitatio3.
Luarea hotărârii de a săvârși o infracțiune nu este incriminabilă deoarec e nu este o
manifestare a individului în sfera relațiilor sociale și în consecință nu atrage răspunderea
penală a celui ce a luat hotărârea infracțională. Gândul de a comite o infracțiune nu reprezintă
un pe ricol câtă vreme nu s -a concretizat într-o fapta.
Perioada externă sau de executare a deciziei de a săvârși infracțiunea cuprinde
momentele care marchează exteriorizarea și materializarea inten ției infracționale, depășindu –
se prima perioadă și anume cea interna, trecându -se la săvârșirea de acte de natură material ă.
Doar aceas tă perioadă a infracțiunii intr ă sub incidența legii penale deoarece infracțiu nea
presupune săvașirea unei acțiuni sau inacț iuni.
În perioada externă a activității infracționale se disting mai multe momente, etape în
realizarea intenției infracționale, ce se succed spre obținerea rezultatului socialmente
periculos. Aceste momente, etape, în desfășurarea activității infrac ționale pe drumul
infracțional iter cr iminis (drumul crimei) capătă relevanță penală pe măsură ce se ap ropie de
realizarea rezultatului socialmente periculos4.

Perioada externă poate cuprinde în desfășurarea activității infracționale următoarele
etape sau momente importante:
o actele preparatorii sau de pregătire;
o actele de executare;
o consumarea infracț iunii;
o epuizarea infracțiunii;

1. Actele preparatorii sau de pregătire
Actele de pregătire (sau preparatorii ) reprezintă prima fază a perioadei externe a
activității infracționale și pot consta în procurare de arme , culegere de informații sau oric e alt
mijloc prin care făptuitorul să poată pună în executare infracțiunea .
Nu întotdeauna și nu la toate infracțiunile există acte preparatorii. De regulă,
infracțiunea ajunsă în faza actelor preparatorii nu se pedepsește.

3 gândul criminal nu se pedepsește – expresie provenită din latină, în Codul lui Iustinian în anul 529
4 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Parte Generală , Universul Juridic, 2019, p ag.286

3
Prin excepție, actele prepar atorii se pedepsesc în cazul unor infracțiuni de o gravitate
sporită, când legea prevede în mod expres ca acestea sunt asimilate tentativei și se pedepsesc
ca atare, în cazul infracțiunilor contra siguranței statului5, deținerea de instrumente în vederea
falsificării6 sau în cazul unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea
și combaterea traficului și consumului i licit de droguri, spre exemplu va fi co nsiderată
tentativă producerea, procurarea mijloacelor sau luarea de măsuri (acte preparatorii) în
vederea scoaterii din țară precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept7.
Actele preparatorii cuprind orice pregătiri care se opresc mai înainte de începerea
executării nemijlocite a infracțiunii.
Actele preparat orii se pot clasifica dupa natura și conținutul lor in:
ș acte de pregătire materială;
ș acte de pregatire morală;
Actele de pregatire materială constau în pregătirea materială pentru săvârșirea
infracțiunii cum ar fi: procurar ea de instrumente , de mijloace pentru comiterea infracțiunii.
Actele de pregatire morală constau în culegerea de date, informații cu privire la locul
și timpul în care urmeaza să se săvârșească infracțiunea.
2. Actele de executare
În ceea ce privește tentativa, actele de executare sunt o condiție pentru ca aceasta să ia
forma cerută de legea penală, conform art. 32 Cod penal8.
Actele materiale îndreptate spre producerea unui rezultat trebuie să se oprească înainte
de consumarea faptei, să fie anterioare acestui moment sau dacă au fost duse până la capăt să
nu își producă rezultatul, pentru c a acestea să rămână o încercare de a c omite o infracțiune
determinată .
Tentativa, respectiv, forma consumată, sunt realități care își revendică limita de
pedeapsă corespu nzătoare, neexistând nici un temei legal pentru o asimilare a sancțiunilor
acestor două forme infracționale diferite, având caracterul unei fapte penale autonome, cu un
conținut propriu, care în momentul în care este realizat, conduce la aplicarea unei san cțiuni
proprii9.

5 Art. 412 alin 2 Cod Penal
6 Art. 31 4 Cod Penal
7 Art. 3 din legea 143 /2000
8 Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă
sau nu și -a produs efectul
9 Mihai A. Cocaină, Aurică Cocaină, Tentativa. Infracțiunea autonomă , în R evista de Drept Penal nr. 3/2000,
pag. 79

4
Elementele fundamentale ce caracterizează o faptă ca fiind tentativă la o infracțiune
presupun să existe: intenția făptuitorului de a savârși o faptă prevăzută de legea penală, o
succesiune de acte materiale exterioare până la mom entul consumării faptei10, succesiune a să
poată fi întreruptă sau fapta, deși dusă pân a la capăt, să nu î și producă rezultatul11.
Cu privire la actele sau modul de executare, e xistă tentativă în cazul în care
consumarea infracțiunii nu a fost posibilă dato rită insuficienței sau defectuozității mijloacelor
folosite, sau datorită faptului că în momentul săvârșirii actelor de executare, obiectul lipsea
din locul unde făptuitorul credea că se află12.
Nu există, însă , tentativă, în cazul în care imposibili tatea de consumare a infracțiunii,
este consecința modului cum aceasta a fost concepută13.
Tentativa constituie, în procesul săvârșirii infracțiunii, o etapă avansată în raport de
actele premergătoare, activitatea făptuitorului manifestându -se prin act e care se înscriu în
activitatea ilicită stabilită în norma de incriminare și care este aptă pentru a produce rezultatul
periculos.
În cazul tentativei există o diferență între latura subiectivă și latura obiectivă a
activității infracționale, î n sensul că prin neproducerea rezultatului sau prin întreruperea
acțiunii, latura subiectivă nu se realizează pe deplin.
Prin specificul ei, tentativa nu poate exista la toate infracțiunile intenționate, ci numai
la infracțiunile progresive la care a ctivitatea materială este susceptibilă de o dezvoltare
progresivă și nu la infracțiunile momentane, cu o execuție promptă.
Tentativa , fiind considerată drept infracțiune , va trebui să îndeplinească toate
elementele constitutive ale acesteia și anume ele mentele din art. 15 Cod Penal: vinovăție, să
nu fie ju stificată și imputabilă persoanei care a săvârșit -o. Astfel, tentativei îi sunt aplicabile
toate reglementările referitoare la infracțiune și anume cele privind recidiva, concursul de
infracțiuni, plura litatea intermediară, participația, cauzele care înlătură caracterul penal al
faptei.
3. Consumarea infracțiunii
Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care sunt întrunite toate elementele
constitutive ale acesteia, fiind reprezentat de pro ducerea urmării imediate specifice, trecându –
se de la forma tentativei la forma perfectă a infracțiunii consumate.
Infracțiunea consumată reprezintă forma tipică sau perfectă a infracțiunii in raport cu

10 Actele de executare. Intenția să fie pusă în executare.
11 Conf. Art. 32 Cod penal
12 Constantin Mitrache, Cristian Mistrache. Dprept Penal Român. Partea generală . Editura Universul Juridic
2019, pag. 297
13 Conf. A rt. 32 Cod penal

5
fazele desfășurării activității infracționale.14
Momentul consumării infracțiunii diferă în fu ncție de natura infracțiunii, astfel la
infracțiunile de rezultat momentul consumării este cel al producerii rezultatului specific. Dacă
fapta constă într -o acțiune, consumarea are loc în momentul săvârsirii acelei acțiuni. Dacă
fapta constă într -o inacțiune, infracțiunea se consumă în momentul expirării intervalului de
timp prevăzut de lege ca durată a inacțiunii. La infracțiunile de obicei consumarea are loc în
momentul săvârșirii unui număr suficient de fa pte care să denote caracterul de obișnuință.
4. Epuizarea infracțiunii
Există unele infracțiuni în cazul cărora săvarșirea actului de executare (acțiunii sau
inacțiunii) se prelungește în timp și după momentul consumări i, iar urmările lor se amplif ică
(de exemplu când victima încetează din viață, din cauza leziunilor suferite, după o perioadă de
timp de la săvârșirea infracțiunii, in cazul vătămă rii corporale ). Infracț iunea fapt epuizat este
posibilă la infracțiunile: continue, continuate, progresiv e și la infracțiunile din obicei sau
obișnuință15.

5. Tentativa ca formă a infracțiunii
Tentativa este forma de infracțiune care se situează în faza de executare a infracțiunii,
între începutul executării acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective și
producerea rezultatului socialmente periculos16.
Fiind caracterizată printr -o executare neterminată sau prin absența rezultatului,
tentativa este o formă atipică (imperfectă) a infracțiunii pe care subiectul și -a propus să o
săvârșească. Tentativa, ca formă atipică a infracțiunii, constituie una dintre formele pe care
le îmbracă activitatea infracțională, în diferitele faze ale desfășurării sale. Codul penal
prevede această formă de infracțiune prin dispoziții generale de incrimin are și sancționare a
tentativei, cuprinse în articolele 3 2 și 33 din Codul penal.
Împrejurarea că tentativa este o formă atipică, nu prezintă, din punct de vedere al
calificării ei ca infracțiune, vreo importanță, deoarece existența unei infracțiuni n u este
condiționată de existența formei tipice a acesteia, formele atipice fiind și ele infracțiuni, altfel
nu ar fi incriminate, ori după cum se constată orice fapt incr iminat constituie o infracțiune17.
Tentativa nu este o infracțiune imperfectă ci ea apa re în raport cu fapta penală a cărei
săvârșire s -a urmărit prin efectuarea actelor de executare, ca o formă imperfectă a acestei

14 M. Zolyneak, M.I. Michinici, Drept penal Partea Generală , Editura Fundației Chemarea, 1999, p ag.188
15 V. Dongoroz, Drept penal , Editura Societății Tempus, 1939, p ag. 301
16 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Partea generală , Editura Universul Juridic, 2019, p ag.291
17C. Bulai, Manual de Drept Penal Partea Generală , Editura Societăți All, 1997, pag. 150

6
fapte, deoarece în raport cu aceeași activitate fizică pot fi mai multe forme ale laturii obiective
și fiecare dintre aceste fo rme poate constitui latura obiectivă a unei forme de infracțiune. De
altfel, dispoziția din articolul 174 Cod p enal prevede că prin expresia săvârșirea unei
infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca
infracți une consum ată sau ca tentativă.
În momentul în care legiuitorul apreciază, în funcție de realitățile sociale, că este cazul
să sancționeze și actele prealabile faptei consumate, el are în vedere în primul rând cadrul
legal corespunzător extinderii n ormei de incriminare din partea specială a Codului penal și cu
privire la fapte necunoscute, prin aceasta legiuitorul având în vedere și faptele concrete asupra
infracțiunii care se va înfățișa sub acele forme pe care le impune cadrul legal.

Secțiunea II
Referințe istorice

1. Referințe istorice privind tentativa

Dezvoltarea dreptului penal, fiind un fenomen social, este în strânsă legătură cu
dezvoltarea și formarea societății umane.
Au existat încercări de elaborare teoretică a instituțiilo r de drept penal încă din
antichitate. Înaintea alc ătuirii unor norme de drept , a existat preocuparea de a fundamenta
activitatea represivă. În acest sens, prima formă de reprimare a fo st răzbunarea din partea
celui care a suferit o vătămare față de cel ca re i-a pricinuit respectiva vătămare. Mai tarziu, s -a
căutat să se introducă anumite reguli, pentru a reduce la minimul posibil recurgerea la
răzbunare, și anume îndatorirea membrilor colectivității de a încerca, inițial, o împăcare și
numai în cazul în ca re părțile aflate în conflict nu se împăcau, le era permis să recurgă la legea
talionului18, spre exemplu.
Odata cu timpul, factorii puterii publice au impus o serie de alte reguli: de la anumite
despăgubiri pentru suferința cauzată, până la o gamă larga de sancțiuni penale.
În cazul tentativei, în dreptul vechi nu a existat o teorie generală și științifică a
acesteia, dar se găsesc totuși unele urme primitive și izolat e ale noțiunii de „tentativă”.

18 Lege penală din antichitate care se regăsește în codul lui Hammurabi, reprezentând o pedeapsă sub formă de
răzbunare, cunoscut ă și sub expresia ochi pentru ochi, dinte pentru dinte

7
Tentativa în vechiul drept roman
Autorii care au cercetat problematica tentativei î n dreptul roman au aj uns la diferite
păreri, diversitatea acestora determinând pe unii dintre ei să cerceteze izvoarele dreptului
roman sub imperiul unei preocupări exprese de a dobândi dovezi pertinente a teoriei pe care o
susțin și în nici un caz dorința de a pătrunde spiritul legislativ al timpurilor trecute, de a găsi
izvoare noi, deseori hotărâtoare în formarea unei linii de conduit ă asupra adevărului cercetat.
Unii autori au arătat că dreptul penal roman a ped epsit intenția criminală materializată
ca faptă consumată. Unele opinii sustin ca tentativa nu era cunoscută la romani, normele
reglementând întotdeauna faptele consumate.
Părerea altor autori este aceea că tentativa se pedepsește numai în cazuri spec iale, și
atunci c a infracțiune sui generis19.
Referindu -se la perioada de la întemeierea Romei și până la Lex Calpurnia se observă
că legile represive romane din perioada de până la Lex Calpurnia de pecuniis repetundis,
poartă caracterul comun al no rmelor de pedeapsă rezultate din studiul dezvoltării primitive al
vieții de stat. La început, pedeapsa, atât in Roma Antică, cât și în altă parte nu o constituia
emanația înaltei concepții juridice, ci un mijloc de tocmeală reciprocă între agresor și lezat .
Dreptul penal în acele timpuri se prezenta sub forma unei juste îndreptățiri a victimei de a se
reabilita față de vinovat printr -o contraevaluare materială a leziunii suferite(Compositiunea).
Gallius spune ca in dreptul roman mărturia minci noasă era pede psită cu moartea .
Însă Gallius nu amintește nici aici de tentativă și vizează exclusiv infracțiunea consumată.
Similar se prezintă și diversele fragmente de legi elaborate pentru protejarea bunurilor cum ar
fi spre exemplu: furtul, tăierea pom ilor altuia s i altele.
Infracți unile tratate erau incluse în delicta privata , care este o ramură a dreptului
privat, nefăcându -se referire la tentativă.
Noțiunea de tentativă a fost necunoscută cu toate că unii autori încercau să susțină că
și în această perioadă romanii ar fi distins tentativa de fapta consumată.
Din cele cunoscute până atunci reieșea faptul că neaprecierea elementului subiectiv în
raport cu rezultatul prejudiciului și înfățișat ca reacționar contra obiectivismului excesiv din
perioa da anterioară, a îngrădit posibilitatea ridicării tentativei la o concepție independentă ca
formă distinctă de criminalitate, cu elemente speciale de calificare.

19 Propriului drept, expresie latină

8
Tentativa în dreptul francez
În doctrina dreptului francez tentativa er a reglementată prin intermediul Ordonanței
Criminale Fra nceze din anul 1670. Aceasta, însă, nu conținea o definiție a tentativei. Nici
Codul penal francez din 1791 nu cunoștea noțiunea generală a tentativei, ci prevedea doar
două cazuri de tentativă, asimi lând pedeapsa acesteia cu aceea a infracțiunii consumate.
Reglementarea tentativei se face prin Codul penal franc ez din 1810 prin definiția de
commencement d’execution (început de executare). Î n urma acestei definiții , tentativa este
adoptată de către toat e legislațiile lumii civilizate, fiind considerată și astăzi ca cea perfectă și
este consemnată de cele ma i noi proiecte de coduri penale (codul german, codul elvețian,
codul austriac).
Pe cât de ingenioasă și de populară a fost definiția tentativ ei din Codul penal francez,
pe atât de nepopulară a fost dispoziția acesteia referitoare la asimilarea tentativei cu
infracțiunea consumată, iar din punct de vedere al pedepsei, în această chestiune legislația
penală franceză a rămas izolată.
Tentativa în Codul penal român
Primele publicații care conțin un fel de codificare de norme pentru reglementarea
vieții sociale, sunt cele două mari pravile20 Cartea pentru învățături din 1646 a lui Vasile
Lupu și Îndreptarea Legii din 1 652, a l ui Matei Basarab.
Odată cu aceste publicații se poate vorbi de un drept scris în Moldova și Muntenia.
Apoi , o altă publicație importantă apărută î n Moldova o constituie Condica domnitorului
Alexandru Sturdza din 1826 care este inspirată din dreptu l austriac. În Muntenia apare Pravila
lui Matei Basarab care rămâne în vig oare până în 1780, când apare Pravila lui Al. Ipsilante .
Din anul 181 7 se aplica Condica lui Caragea act care cuprinde și unele dispoziții penale, dar
care nu sunt complete.
După apariția în 1832 a Regulamentului Organic , în anul 1850 este promulgat “ Codul
penal și Procedură penală Barbu Știrbei ”, care reproduce norme de drept inspirate din Codul
penal francez.
Aceste legiuiri reglementau tentativa și prevedeau o pedeap să în cazul ei, totdeauna în
materie de crimă și câteodată în materie de delict, tentativa în cadrul contravențiilor nefiind
sancționată.
Imediat după Unirea Principatelor Române din anul 1859, a fost adoptat , în 1864, atât
Codul penal cât și Co dul de procedură penală, care au fost redactate aproape în totalitate tot
după model francez, cu împrumuturi și din Codul penal german.

20 Culegere de legi cu caracter civil sau bisericesc

9
Acest e coduri, instituie , în cazul tentativei, un sistem sancționator diferit de cel pentru
fapta consumată, numai î n ceea ce privește crimele, prevăzând o pedeapsă mai mică pentru
tentativă. Totodata stabilește o deosebire între sancțiunea tentativei terminate și cea a
tentativei neterminate. Referitor la desistare, aceasta constituia o cauză de nepedepsire
prevăzută î n mod implicit în definiția tentativei. În ceea ce priveste împiedicarea producerii
rezultatului era prevăzută ca o circumstanță atenuantă judecătorească.
După înfăptuirea României Mari, în anul 1918, au început lucrările pentru întocmirea
noii legi pen ale, care urmărea unificarea legi slativă în domeniul penal.
La 1 i anuarie 1937 intra in vigoare Codul penal Carol al II -lea și Codul de procedură
penală Carol al II -lea. Acest coduri sunt în mare parte inspirate din codurile franceze, unele
dintre text e fiind modificate pentru a corespunde scopului urmărit în plan legislativ de către
regimul totalitar comunist.
Referitor la tentativă, Codul penal de la 1936, reglementează materia tentativei într -un
capit ol separat intitulat Tentativa , capit ol ca re făcea parte din titlul Infracțiunea (art. 96 -100).
În aceste dispoziții se definea tentativa sub toate cele 3 modalități de săvârșire a ei (tentativa
terminată, neterminată și relativ improprie) și se prevedea că nu există tentativă în cazul în
care impos ibilitatea de a comite infracțiunea este datorată modului cum a fost concepută
executarea (tentativă absolut improprie).
Referitor la sistemul sancționator, codul a adoptat sistemul diversificării pedepsei
tentativei față de pedeapsa faptei consumate, stabilind o serie de deosebiri de tratament și în
raport de categoria c ăreia îi aparține fapta tentată (crimă sau delict), ca și de modalitatea de
săvârșire. Desistarea și împiedicarea producerii consecințelor faptei erau considerate cauze de
nepedepsire.
În anul 1968 sunt adoptate noile coduri: Codul penal si Codul de procedura penal, ce
nu mai sunt în vigoare la acest moment. Codul penal de la 1968 definea tentativa ca fiind
punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă
întrer uptă sau nu și -a produs efectul21 unde nu se mai vorbește de punerea în executare a
hotărâr ii ci a intenți ei.
În prezent tentativa este reglementată în Noul Cod Penal, în vigoare de la 1 februarie
2014, în Titlul a l II-lea di n Codul penal numit Infracțiunea , Capitolul al IV -lea numit
Tentativa , articolele 32, 33, 34.

21 Art. 20 alin. (1) Vechiul Cod Penal

10

Capitolul II
Noțiunea. Condițiile și modalitățile tentativei
Secțiunea I
Noțiunea și condițiile generale ale existenței tentativei

Tentativa este definită în a rt. 32 al Codului penal ca fiind punerea în executare a
inten ției de a savârși infracțiunea, executare care a fost întrerupta sau nu și -a produs
efectul22.
Din definiția dată de art. 32 Cod Penal tentativei, se desprinde faptul că pentru
existenț a acesteia trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții atât de ordin subiectiv, cât și
de ordin obiectiv.
Aceste condiții sunt:
• existenta intenției infra cționale
• punerea în executare a inten ției de a săvârși o infracțiune
• acțiunea de săvârșire a faptei să fie întreruptă sau să nu -și producă efectul
1. Existența intenției infracționale
Actele care prezintă o încercare de a comite o infracțiune n -ar putea fi concepute decât
ca manifestări exterioare prin care se tind e la înfăptuirea unei rezoluții delictuoase și totodată
se înscriu în preocuparea făptuitorului de a realiza intenția luată, de a comite o infracțiune
determinată.
Săvârșirea unei infracțiuni înseamnă, în primul rând să existe o hotărâre care să fie
exteriorizată prin acte . Încercarea de a comite infracțiunea în viziunea legii penale, nu este un
simplu efort mintal, o mobilizare a forțelor psihice și a voinței făptuitorului îndreptate spre
obținerea unui rezultat, ci pe lângă aceasta, ea presupu ne o exteriorizare a voinței și a hotărârii
infracționale, o materializare a acestora în acte de încercare efectivă de a produce rezultatul.23
Intenția de a săvârși o infracțiune presupune o voință îndreptată spre realizarea unui
rezultat determinat, aflat în reprezentarea făptuitorului, în măsura în care acesta nu este
hotărât să comită o faptă determinată decât dacă se realizează o anumită condiție (voință

22 Codul Penal. Codul de procedura penală , Editura Hamangiu , 2019
23 George Antoniu, Tentativa -doctrina, jurisprudența, drept comparat , Editura Societății Tempus, Bucuresti,
1995, p ag. 21-22.

11
condiționată) nu va exista o tentativă la infracțiune (fapta poștașului de a deschide scrisorile
pentru a verifica dacă conțin sume de bani urmând să se decidă ulterior dacă valoarea
respectiva merită să fie sustrasă sau nu, nu constituie un act de executare a infracțiunii de furt;
eventual va constitui o infracțiune autonomă de încălcare a obligațiilor d e serviciu, deoarece
hotărârea sa de a comite furtul este condiționată de existența unor valori în cuprinsul scrisorii
pe care să le aprecieze îndeajuns de mari ca să merite riscul sustragerii)24.
Va fi însă tentativă la infracțiune dacă făptuitorul ia hotărârea să sustragă tot ceea ce
găsește de valoare dintr -o locuință sau odată ajuns la locul faptei cercetează fiecare obiect
pentru a alege pe cel mai valoros ca să -1 sustragă.25 Astfel, contează intenția acestuia și nu
faptul că nu a sustras obiectul pe ntru ca acesta nu era valoros, spre exemplu.
Intenția ca formă a vinovăției poate fi directă sau indirectă fiind exclusă în cazul
culpei cu prevedere, in cazul culpei simple și în cazul praeterintenție i.26
De asemenea este necesar ca intenția să se rapo rteze la consumare și nu la tentativă,
adică făptuirtorul să intenționeze comiterea com pletă a infracțiunii, nu doar începerea
executării acesteia.
2. Punerea în executare a inten ției de a săvârși o infracțiune
A doua condiție pentr u existența tentativ ei este ca intenția de a săvârși infracțiunea să
fi fost pusă în executare27. Se subliniază în acest sens, că tentativa presupune obligatoriu o
exteriorizare a intenției de a comite infracțiunea printr -o manifestare obiectivă îndreptată spre
producerea rezu ltatului aflat în reprezentarea autorului. Aceasta exclude existența tentativei la
o infracțiune, dacă nu s -ar putea dovedi decât prezența unei simple intenții de a comite
infracțiunea respectiva, fără ca această hotărâre să se fi exteriorizat prin acte ca re să conducă
la executarea infracțiunii (nuda cogitatio) .
Prin începerea acțiunii se declanșează procesul cauzal spre producerea rezultatului
urmărit ori acceptat de făptuitor, se marchează trecerea de la actele de pregatire la etapa
următoare a ac telor de executare.28
Condiția menționată precizează și faptul că această exteriorizare nu poate avea loc prin
orice fel de acte, ci numai prin acte care să reprezinte o pu nere în executare a rezoluției
infracționale . Această succesiune de acte de ex ecutare, în sens larg, denumește tot ceea ce se

24 Mihaela Cojan, Tentativa formă a infracțiunii intenționate , revistă Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia ,
2007
25 George Antoniu , Tentativa -doctrina, jurisprudența, drept comparat , Editura Societății Tempus –
București -1995, pag. 130
26 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Partea Generală , Universul Juridic, 2019, pag. 291
27 art. 32 Cod Penal
28 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Partea generală , 2019, ed. Universul Juridic, pag. 291

12
îndeplinește în cursul acestui drum până la consumare și se face în executarea rezoluției
infracționale , aceasta aparținând activității materiale fizice care constituie latura obiectivă a
infracțiunii .
Punere a în executare a intenției infracționale nu trebuie să fie reprezentat ă de
pregătirea executării , ci prin acte care realizează , propriu -zis, acțiunea , așa cum este descrisă
în norma de incriminare. Astfel, se consideră că limita inferioară a te ntativei este actul de
pregătire și de trecere la actul de executare, iar limita superioară este întreruperea sau
neizbutirea.29
Actele de executar e trebuie să existe obiectiv, nu doar în reprezentarea făptuitorului ,
conform art. 51 Cod penal poate interveni eroarea de fapt, dacă acesta nu cunoștea existența
unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei . Dacă făptuitorul
crede că a comis acte de executare propriu -zise a infracțiunii sau acte de executare asimilate
acesteia deși în realitate a comis acte nerelevante penal (eroarea inversa de fapt) de asemenea,
nu va răspunde pentru tentativă deoarece nu există, obiectiv, acte de executare cu relevanță
penală30.
Au existat situații în care actele concrete al e făptuitorului constituie atât acte de
executare ale unei infracțiuni, cât și acte prin care se realizează integral conținutul formei
tipice ale altei infracțiuni. Delimitarea între actele de executare la o infracțiune și infracțiunea
consumată s -a ridica t și în următoarea speță.
Inculpatul, ca urmare a unor stari conflictuale mai vechi, a lovit persoana vătămată în
zona capului, iar în urma loviturilor aplicate, victima a fost transportată la spital, necesitând
100 – 110 zile de îngrijiri medicale și even tuale infirmități putând fi stabilite după epuizarea
tuturor posibilităților medico -chirurgicale31.
Instanța a încadrat fapta la ar t. 194 alin. 1 lit. e Cod Penal (infracțiunea de vătămare
corporală) respingând ideea că ar constitui o tentativă de omor.
Astfel, inculpatul a intervenit pe fondul stării tensionate existente, persoana vătămată
nefiind implicată în conflict, context în care autorul a ieșit din locuință și fără vreun reproș
adus persoanei vătămate, și în același timp, în lipsa unei conduite neade cvate a acesteia, a
aruncat cu crosa în direcția gardului înalt de 1,75 m, în apropierea căruia se afla persoana
vătămată care intenționa să -și ia rămas bun de la fiul său, acționând cu intenție indirectă, în
sensul că nu a dorit în mod necesar producerea vătămării acesteia însă a acceptat caracterul

29 George Antoniu, Tentativa -doctrina, jurisprudența, drept comparat , Editura Societății Tempus –
București -1995, pag. 122
30 Mihaela Cojan, Tentativa formă a infracțiunii intenționate , revistă Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia,
2007 , pag. 57
31 Curtea d e Apel Pitești, decizia nr. 584/ 2019

13
virtual posibil al consecințelor. Față de modul derulării evenimentelor, nu se poate afirma cu
caracter de certitudine că inculpatul a intenționat să suprime viața persoanei vătămate, acesta
reacționând violen t cu scopul de a pune capăt conflictului verbal care o viza pe concubina sa.
Prezența gardului, înalt de 1,75 m, în direcția loviturii, din punctul de vedere al instanței
constituie un element care susține teza potrivit căreia impulsul nervos al inculpatul ui a fost
generat de intenția eventuală de a vătăma și nu de a ucide.
Se adaugă faptul că punerea în pericol a vieții unei persoane ca rezultat al acțiunii de
lovire sau vătămare corporală nu este echivalentă cu intenția de suprimare a vieții deoarece
punerea în pericol a vieții victimei poate fi consecința unor acțiuni care să prezinte grade
diferite de importanță și să releve riscuri diferite de atingere a acelei trepte de pericol care să
conducă la moartea victimei.
În oricare dintre sensurile date conceptului de act de executare și anume de act de
executare propriu -zisă a infracțiunii ori de act de executare asimilat, este necesar, ca actul de
executare să fi fost săvârșit cu intenția de a consuma infracțiune a și de a produce rezultatul.
În măsura în care făptuitorul săvârșește acte de executare nu cu intenția de a consuma
infracțiunea ci cu o altă intenție cum ar fi aceea de a fi prins de autorități (de exemplu, autorul
care comite acte de executare spre a fi descoperit și închis în penitenciar o p erioadă spre a fi la
adăpost în timpul iernii și a avea hrana necesară) ori cu intenția de a împiedica executarea prin
apelul la autorități, nu va exista un act de executare susceptibil prin întrerupere sau neizbutire
să conducă la reținerea tentativei deo arece lipsește condiția, și anume că actul de executare să
aibă la baza sa intenția de a consuma infracțiunea. Cel mult aceste acte de executare ar putea
fi incriminate și sancționate ca o infracțiune de sine stătătoare.
În legislația română tentativa fiin d definită prin punerea în executare a inte nției de a
săvârși infracțiunea32 va avea un caracter de acte de executare susceptibil să atragă, în caz de
întrerupere, răspunderea pentru tentativă, orice act care pune în executare hotărârea
infracțională.
Deoa rece în faza de executare se disting momente care capătă individualitate și
semnificație pe plan penal, este posibil ca activitatea de executare să se întrerupă ori să nu fie
dusă până la capăt33. Astfel , nu contează doar stabilirea intenției în ce privește actul de
executare ci și o desfășurare obiectivă, care prin manifestarea exterioara prezintă un pericol
real pentru valorile sociale ocrotite de lege, o temere că infracțiunea s-ar putea consuma,
produc ându -se o tulburare sau temere .

32 Art. 32 alin 1, Codul Penal. Codul de procedura penala. Editura Hamangiu, 2019
33 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Partea Generală , Universul Juridic, 2019, pag. 287

14
3. Întrer uperea executării sau neproducerea efectului
Cea de -a treia condiție pentru rămânerea faptei în stare de tentativă, constă în
întrer uperea executării infracțiunii, executare care a fost însă întreruptă sau nu și -a produs
efectul34.
Prin această condiție se marchează limita superioară a tentativei și o delimi tează de
infracțiunea consumată35.
Așadar, ținând cont de faptul că începerea executării faptei este momentul inițial a l
tentativei, întreruperea acțiunii sau executarea fără producere a rezultatul ui, reprezintă limita
superioară a acesteia.
Existența tentativei nu depinde de motivul pentru care nu s -a consumat infrac țiunea,
însă, în funcție de acesta se poate identifica tipul de tentativă care s -a reali zat și clasificarea
acesteia în funcție de gradul de realizare a acțiunii și cauzele neproducerii
rezultatului( tentativa imperfectă, perfectă, idonee și neidonee ,).
4. Încriminarea și sancționarea tentativei
Tentativa fiind periculoasă, este incriminată în legislația penală română. Reprezintă un
început de executare ori o executare integrală a acțiunii ce constituie elementul material al
laturii obiective fiind o formă atipică de infracțiune datorită împrejurării că latura obiectivă a
acesteia nu se realizează în între gime (acțiunea este întreruptă, ori deși realizată în întregime
consumarea infracțiunii nu are loc) .
Latura subiectivă a tentativei se realizeaza integral prin punerea în executare a
inten ției infracționale.
Ca formă atipică de infrac țiune conținutul tentativei este format din totalitatea
condițiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie tentativă, conditii ce se degajă din
reglementarea prevăzută în partea generală privind tentativa și din dispozițiile părții speciale
care pr evăd sancționarea tentativei la acele infracțiuni.36
În legislația penală sunt cunoscute două teze privind incriminarea tentativei: teza
încriminarii nelimitate a tentativei și teza incriminării limitate a tentativei.
a) teza încriminării nelimitate a tentativei, conform căreia tentativa trebuie să fie
încriminată la toate infracțiunile, deoarece actele de executare făcând parte din antecedența
cauzală a infracțiunii a cărei săvârșire se urmărește, prezintă prin ele însele gradul de pericol
social sp ecific pentru toate infracțiunile;
b) teza încriminării limitate a tentativei, potrivit căreia se susține că deși, în principiu,

34 art. 32 Cod penal
35 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Partea Generală , Universul Juridic, 2019, pag. 295
36 C-tin Mitrache, C.Mitrache, Drept penal roman Partea Generală , 2019, Universul Juridic, pag. 301

15
tentativa poate prezenta într -o oarecare măsură pericolul social caracteristic faptelor penale,
totuși în cazul infracți unilor de o gravitate mai redusă, tentativa trebuie să rămână
neincriminată, deoarece în aceste cazuri însăși fapta consumată prezintă un grad mai redus de
pericol social. Codul penal rom ân a adoptat sistemul înc riminării limitate a tentativei, și
anume cu pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunea consumată, cand legea o
cere în mod expres, ale cărei limite se reduc la jumătate.
Reducerea pedepsei la jumătate are în vedere limitele speciale ale pedepsei pentru
infracțiunea de bază sau infr acțiunea calificată, după cum în activitatea efectuată se realizează
doar elementele infracțiunii de bază sau de circumstanțele infracțiunii calificate, această
reducere fiind egală pentru toate formele tentativei.
În ceea ce privește tratamentul pen al al tentativei, indiferent că este vorba de
încriminarea tuturor formelor tentativei, sau numai a unora dintre acestea, sau că este vorba de
încriminarea limitată sau nelimitată a tentativei, tratamentul penal poate fi: același cu cel
stabilit de lege pe ntru fapta consumată (sistemul parificării) sau diferit de sistemul stabilit de
lege pentru fapta consumată, tentativa urmând să primească o pedeapsă mai mică decât cea
prevăzută în lege pentru infracțiunea consumată (sistemul diversificării)37.
Codul penal român a adoptat teoria diversificării pedepselor , astfel , tentativa se
sancționează cu pedeapsa prevăzută e lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se
reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiuni i
pe viață, iar instant s -ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa
închisorii de la 10 la 20 de ani38.
În cazul pedepselor alternative, instanța va alege, în primul rând una dintre cele două
pedepse (închisoarea sau amenda, înc hisoarea sau detenția pe viață) și numai apoi se va
aplica, la pedeapsa stabilită, reducerea la jumătate a limitelor speciale, sau pedeapsa cu
închisoarea pe timp limitat în cazul pedep sei detențiunii pe viață.
În cazul persoanei juridice, sancționarea tentativei urmează același regim ca în cazul
sancționării persoanei fizice, respectiv daca pedeapsa principal este amenda, limitele se reduc
la jumătate
5. Desistarea
În reglementarea Codului penal, dacă executarea a fost curmată sau dacă fapta nu s-a
consumat datorită unui obstacol străin de voința autorului, acesta fiind constrâns să se
oprească, ten tativa este pedepsită.

37 Stela Botnaru, Alina Șavga, Vladimir Grosu Mariana Grama , Drept Penal Partea Generaă , 2005, ed. Cartier
Juridic, pag. 486
38 art. 33 Cod penal

16
În cazul in care întreruperea executării acțiunii ca și împiedicarea producerii
rezultatului , în cazul în care exec utarea a fost dusă până la capăt din proprie iniția tivă a
făptuitorului, nu se pedepsește, înainte de descoperirea faptei, dacă acesta s-a desistat ori a
încunoștințat autoritățile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi
împiedicată, sau a împiedicat el însuși consumarea infracțiunii39.
Rezultă că desistarea constă în renunțarea făptuitorului la continuarea executării
începute, deși exista posibilitatea, de care autorul era conștient, de a o duce până la capăt, iar
împiedicarea producer ii rezultatului presupune din partea făptuitorului o intenție activă,
pentru a zădărnici și a curma apariția rezultatelor faptelor sal e.
Împiedicarea producerii rezultatului constă în zădărnicia din partea faptuitorului, de
bună voie, a apariției rezu ltatului faptei sale care a fost realizată în intregime.
Atat desistarea cât și împiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire,
reprezintă o încurajare a făptuitorului de a renunța la continuarea executării faptei, ori la
producerea rezul tatului împiedicând apariția acestuia și drept consecință rezultatul
socialmente periculos nu se produce, valoarea sociala ocrotită nu mai este vătămata. 40
5.1. Condițiile desistării și ale împiedicării rezultatului
Pentru ca desistarea să constituie o cauză de nepedepsire trebuie îndeplinite cumulativ
mai multe condiții:
a) Prima condiție potrivit art. 34 alin. 1 Cod penal este cea privitoare la existența unor
acte de executare.
Așadar desistarea trebuie să aibă loc dup ă ce s -au efectuat unul sau mai multe acte de
executare, dar să intervină mai înainte ca executarea acțiunii tipice să fi luat sfârșit;
posibilitatea desistării ia naștere odată cu efectuarea primului act de executare și se sfârșește
în momentul în care ex ecutarea este pe cale de a ajunge în punctul său final.
Desistarea poate exista în cazul oricărei infracțiuni la care legea prevede pedepsirea
tentativei, însă nu poate interveni decât în cazul tentativei neterminate (imperfecte), deoarece
în această situ ație există o executare ce nu a fost dusă până la capăt .
b) Cea de -a doua condiție necesară existenței desistării este aceea prin care autorul
trebuie să renunțe la săvârșirea infracțiunii.
Pentru situația desistării este suficient ca autorul să fi înce tat activitatea sa, această
oprire exprimând prin ea însăși, abandonarea executării și deci renunțarea la consumarea
infracțiunii.

39 art. 34 Cod penal
40 C-tin Mitrche, C. Mitrache, Drept penal român Partea Generală , 2010, Universul Juridic, pag . 249

17
Prin urmare, este suficient să se constate că autorul nu a mai efectuat actele de
executare care ar fi fost necesare pentru consumarea infracțiunii, din proprie initiativă ca de
exemplu inculpatul care după ce a pătruns în locuința unei persoane pentru a comite o
infracțiune de furt, se răzgândește și pleacă. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cazul în
care, pe de o parte, inculpatul a parăsește boxa din cadrul unui imobil, fără a lua bunurile,
pentru motivul că a fost văzut de un martor, și pe de alta parte, chiar dacă a renunțat în cele
din urmă la bunurile sustrase și persoana vătămată nu a fost prejudiciată prin luarea a cestora,
lipsa unei pagube nu se datorează voinței inculpatului, ci împr ejurarilor ca acesta nu a gasit ,
bani sau alte bunuri, si ca a fost văzut de către martora indicată în rechizitoriu41.
În unele cazuri, pentru existența desistării, este nevoie neapărat de o atitudine activă
din partea autorului, de anulare a eficienței cauzale, astfel ca ele să -și continue singure
efectu. De exemplu, în cazul tentativei de distrugere prin incendiere42, nu este sufficient ca
autorul să întrerupă actele de alimentare a focu lui, ci trebuie să acționeze și la stingerea lui.43
Desistarea la săvârșirea infracțiunii trebuie să fie definitivă, irevocabilă, deoarece o
întrerupere temporară a activității infracționale începute, cu intenția de a o relua după un
anumit timp, când condi țiile de desfășurare a activității infracționale vor deveni mai prielnice,
nu constituie desistare.
c) Cea de -a treia condiție necesară existenței desistă rii se referă la faptul că renunțarea
la săvârșirea infracțiunii trebuie să se fi produs „de bună voie ”.
Astfel, se consideră că autorul a renunțat de bună voie la continuarea executării atunci
când el ar fi putut continua, însă nu a vrut.
Nu contează dacă motivele sunt pur interne, ca de exemplu frica de pedeapsă,
sentimente de milă, remușcări sau constr ângeri morale provocate de cauze externe, cum ar fi
spre exemplu neînțelegerile între participanți, bănuiala că profitul va fi mai mic sau că
mijloacele nu sunt corespunzătoare acțiunii respective.
Atâta vreme cât nu s -a dovedit existența vreunei cauze str ăine de voința autorului care
să fi determinat desistarea, aceasta trebuie considerată că a avut loc de bună voie, dat fiind
faptul că în absența unei probe contrare, operează prezumția că autorul a voit în mod liber să
pună capăt executării infracțiunii.
Într-o speță din practica judiciară dacă inculpatul, după ce a pătruns prin efracție într -o
locuință și a scos dintr -un dulap mai multe lucruri, a părăsit casa din proprie inițiativă, fără să –

41 decizia nr. 868/2015, Curtea de Apel Brașov
42 Art. 253 alin 4 Cod Penal
43 George Antoniu, Tentativa -doctrina, jurisprudența, drept comparat , Editura So cietății Tempus, Bucuresti,
1995, pag. 250.

18
și însușească nimic, el va răspunde numai pentru actele îndeplin ite până în momentul
desistării și anume pentru deteriorarea geamului și a ușii44.
Pentru ca impiedicarea producerii rezultatului să constituie o cauză de nepedepsire
trebuie îndeplinite urmatoarele conditii:
a) Prima condiție este aceea ca activitatea i nfracțională să fi fost în întregime
efectuată45 și făptuitorul să împiedice producerea rezultatului.
Posibilitatea împiedicării producerii rezultatului ia naștere odată cu terminarea
executării acțiunii tipice și se sfârșește cu un moment mai înainte de su rvenirea acestuia; atât
timp cât actele de executare n -au fost în totalitate efectuate nu s -ar putea vorbi decât de
desistare, iar dacă executarea s -a încheiat și s -a produs rezultatul, infracțiunea s -a consumat și
ca atare, cauza de nepedepsire examinată nu mai poate funcționa (chiar dacă după consumare,
autorul a restabilit situația de fapt, anterioară săvârșirii infracțiunii, a reparat în natură sau prin
plata unor despăgubiri bănești paguba cauzată).46
Împiedicarea producerii rezultatului este posibilă n umai în cazul infracțiunilor pentru
care legea prevede condiția unui rezultat material independent de acțiune și determinat de
aceasta, nu și la infracțiunile formale care, neavând un rezultat material, se consumă odată cu
terminarea executării acțiunii ti pice.
b) A doua condiție privitoare la existența împiedicării producerii rezultatului este ca
manifestarea activă prin care făptuitorul a împiedicat producerea rezultatului să fi fost
voluntară, nesilită, împiedicarea să se fi produs „de bunăvoie”.
Făptuit orul poate împiedica el însuși producerea rezultatului ori poate încunoștiița
autoritățile de comiterea faptei, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată47.
Spre deosebire de desistare, împiedicarea producerii rezultatului infracțional trebuie să
fie manifestată totdeauna printr -o atitudine activă, printr -o acțiune de anihilare a producerii
firești a rezultatului infracțional.
În activitatea făptuitorului pentru a împiedica producerea rezultatului acesta se poate
folosi de toate mijloacele și modalităț ile posibile, poate acționa singur sau împreună cu o altă
persoan ă pentru a îndeplini acest fapt (de exemplu, pentru a salva viața unei persoane pe care a
lovit-o grav, cu intenția de a -i provoca moartea, făptuitorul o transportă la spital, folosindu -se
de un autovehicul neînmatriculat).
Ca și în cazul desistării‚ motivele ce l -au determinat pe autor să reacționeze pentru a
nu lăsa ca rezultatul să se producă pot fi dintre cele mai diverse: mila, teama de pedeapsă; de

44 Trib. Suprem., sec. pen ală, dec. pen ală. nr. 2950 d in 1970, R.R.D. nr. 3/1971, p. 133.
45 C-tin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept Penal Rom ân. Partea Generală , ed. Universull Juridic, 2019, pag. 304
46 Trib. Mun. Buc, sec. penală , dec. pen ală. nr. 61/19 96 în Dreptul nr. 4/1997, pag. 62
47 Art. 34 alin 1 Cod Penal

19
asemenea, împiedicarea producerii urmăr ilor poate avea loc și sub influența factorilor externi
atâta vreme cât , autorul putea, dacă ar fi voit, să nu împiedice survenirea rezultatului.
Conform practicii judiciare nu constituie o împiedicare a producerii rezultatului, atunci
când inculpatul, înc ercând să ucidă victima cu focuri de armă, nu și -a dus până la capăt
acțiunea, ci numai a rănit -o, dacă aceasta s -a datorat nu pentru că inculpatul ar fi împiedicat în
vreun mod rezultatul, ci din cauza altor împrejurări străine de voința lui.48
Dimpotrivă , constituie împiedicare a producerii rezultatului, atunci când inculpatul a
aplicat victimei o lovitură cu un cuțit într -o zon ă vitală, în scopul suprimării vieții acesteia, iar
apoi, în mod voluntar, ia măsuri de acordare a primului ajutor acesteia, duce victima l -a spital
unde este salvat ă. Inculpatul nu va putea fi pedepsit pentru tentativă la infracțiunea de omor,
pentru că a împiedicat producerea rezultatului, dar va putea fi tras la răspundere pentru o
infracțiune contra integrității corporale sau a sănătății, ca de exemplu vătămare corporală49.
c) Ce-a de-a treia condiț ie este ca împiedicarea producerii rezultatului să fi avut loc
mai înainte de descoperirea faptei.
Această condiție implica descoperirea faptei atât de către organele de urmărir e penala
cât și de către o altă persoană.
Nu se poate vorbi de aceasta în cazul în care despre comiterea unei infracțiuni au aflat
persoane care în mod necesar, inevitabil, trebuia u să cunoască săvârșirea ei, cum ar fi spre
exemplu: persoana vătămată, ceil alți participanți sau persoane care datorită stării lor
psihofizice nu au posibilitatea de a denunța respectiva infracțiune sau de a preve ni producerea
rezultatului (surdo -muții), precum și persoanele solicitate chiar de către autor să -l ajute în
încercarea de a preveni survenirea urmărilor.
Condiția se va aplica în cazul în care fapta a fost „descoperită” fără ca autorul să fi
știut acest lucru, însă cu toate acestea el să fi acționat pentru a împiedica producerea
rezultatului și să fi reușit în acest sens.
5.2. Tratamentul desistării și împiedicării rezultatului
În cazul în care sunt întrunite condițiile referitoare la desistare și la împiedicarea
producerii rezultatului, acestea atrag nepedepsirea, fiind cauze care înlătură caracterul pena l al
faptei. Fapta rezultată până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului, în
cazul în care întrunește caracteristicile unei alte infracțiuni, atrage răspunderea penală a
făptuitorului pentru acea infracțiune, dar nu pentru infracți unea inițială.

48 Trib. Supr., dec. pen ală. nr. 99/1981; în Revist a de Drept Penal nr. 11/1997, pag. 72.
49 Mihail Udroiu, Drept Penal. Partea Generală Noul Cod Penal , ed. C.H. Beck 2014, pag. 108

20
Acest lucru se desprinde din dispozițiile art. 34 alin. 2 Cod penal conform căruia
„daca actele îndeplinite până la momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului
constituie o alta infracțiune, se aplică pedeapsa pentru aceas tă infracțiune ”.
Un exemplu în acest sens este cazul în care făptuitorul care se desistă de săvârșirea
unui furt prin efracție nu va răspunde de tentativă pentru infracțiunea de furt calificat (după ce
a distrus încuietoarea renunță la sustragere), confo rm prevederilor art. 229 alin. 1 lit. d Cod
Penal, ci pentru distrugere, faptă prevăzută în art. 253 alin. 1 Cod Penal50.

Secțiunea II
Tipurile tentativei

1. Tipuri ale tentativei definite în doctrină
Doctrina penală este unanimă în a distinge for mele tentativei clasificându -le în funcție
de: a) Gradul de realizare a acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a
infracțiunii.
b) După cauzele care determină neproducerea rezultatului, legate fie de mijloacele
folosite de făpt uitor, fie de ob iectul material al infracțiunii51 .
Astfel, după gradul de realizare al executării actului material se disting:
ș tentativa imperfectă sau întreruptă sau neterminată;
ș tentativa perfectă sau terminată sau fără efect
După c auzele care determină neproducerea rezultatului, legate fie de mijloacele
folosite de faptuitor, fie de obiectul material al infracțiunii se disting:
ș tentativa idonee;
ș tentativa neidonee;
2. Tipurile tentativei reglementate de Codul Penal
2.1. Tentativa întreruptă (imperfectă)
Tentativa întreruptă (imperfectă) este r eglementată de art. 32 alin.1 Cod penal și există
când făptuitorul a început executarea infracțiunii, dar din diferite cauze executarea a fost
întreruptă și de aceea nu s-a produs rezultatul.
Așadar, această modalitate a tentativei se caracterizează prin începerea executării

50 Secția penală a Curții Supreme de Justiție, Decizie nr. 504 din 9 f ebruarie 2000, nepublicată.
51 C-tin Mitrache, C. Mitrache , Drept penal româ n Partea Generală , Universul Juridic,2019, pag. 295

21
activității infracționale și întreruperea acesteia din cauze exterioare voinței făptuitorului sau
chiar determinată de voința acestuia, fii nd modalitatea tentativei care se întâlnește cel mai des
în practica judiciară.
Tentativa imperfectă începe imediat după terminarea actelor pregătitoare și durează
până când, prin intervenția unor forte constrângătoare ale voinței subiectului sau a unor forțe
independente de voința autoru lui, executarea este întreruptă52. Aceste el emente de întrerupere
pot fi ori prin intervenț ia unor forțe umane străine (intervenția unor terțe persoane care
împiedică săvârșirea infracțiunii) un exemplu în acest sens fiind inculpatul care este
imobilizat în timpul sustragerii sau furtul nu poate fi consumat din cauza rezistenței
încuietorilor53, respectiv prin preexistența unor obstacole de natură materială (rezistența
încuietorilor), fie prin intervenția în timpul des fășurării acțiunii infracționale a unor obstacole
de natură materială (declanșarea unei alarme ca urmare a atingerii unui obiect).
În cazul tentativei imperfecte autorul nu realizează complet acțiunea tipică descrisă în
norma de incriminare, n u duce până la capăt executarea (deși mai sunt acte de realizat), în
raport cu mijloacele alese de el, executarea oprindu -se înainte de producerea rezultatului. Prin
întreruperea executării rămân nerealizate celelalte acte de executare pe care le -ar fi implicat
execut area completă a faptei. Totodata nu se produce rezultatului urmărit de către făptuitor.
Caracterul incomplet al acțiunii se referă la desfășurarea fizică, materială a acesteia și
la neexecutarea completă a faptei privită în ansamblul ei; aceasta trebuie să se întrerupă în
totalitate, și nu numai sub aspectul unui act izolat din procesul de executare. Dacă, de
exemplu, autorul întrerupe executarea din cauza ruperii unuia din instrumentele de spargere
până îl înlocuiește cu un alt instrument, nu înseamnă că a întrerupt executarea faptei; la fel
dacă unul dintre participanți părăsește locul faptei însă acțiunea este continuată de ceilalți.
Prin urmare tentativa presupune o realizare incompletă numai a acțiunii material e,
celelalte cerințe ale normei (cu excepț ia rezultatului) fiind presupuse a fi realizate deoarece
tentativa implică o realizare incompletă a unei fapte ilicite, adică a unei fapte care, sub
celelalte aspecte, chiar din momentul săvârșirii unor acte incomplete, încalcă voința exprimată
în normă.
Întreruperea actelor de executare, în cazul tentativei neterminate pedepsibile, poate să
fie, așadar, datorată unei voințe constrânse sau unei cauze independente de voința autorului.
Deși legea, în mod justificat, nu menționează acest caracter al a ctelor de întrerupere, spre a
evita concluzia că desistarea ar constitui o condiție negativă a conceptului de tentativă,
această posibilitate se desprinde printr -un raționament per a contrario din reglementarea

52 Mihail Udroiu. Drept Penal Partea Generala , Editura CH Beck 2014, pag. 101
53 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Par tea Generală , Universul Juridic,2019, pag. 295

22
desistării; în cazul tentativei imperfecte au torul n -a putut să continue executarea deși ar fi vrut
aceasta.
Acest caracter al întreruperii de a fi determinată de o voință constrânsă sau de cauze
independente de voința autorului ar putea fi considerate ca o a doua condiție, specifică,
negat ivă a tentativei n eterminate, pedepsibile.
Întreruperea actelor de executare are loc, de regulă, ca un act voluntar al autorului cu
deosebire că acesta își manifestă în acest caz o voință constrânsă de împrejurări exterioare sau
interne încât nu p oate să mai continue executarea (de exemplu, făptuitorul observând că se
îndreaptă spre loc ul faptei o patrulă de poliție, părăsește locul fap tei și abandonează
executarea) .
Constrângerea făptuitorului de a întrerupe executarea poate avea carac terul unei
constrângeri morale (cel mai frecvent); autorul își dă seama că există un risc important de a fi
descoperit; refuzând să accepte acest risc încetează executarea; în acest caz el acționează ca și
constrânsul moral, hotărârea sa fiind impusă de împrejur ări.
În ceea ce privește constrângerea făptuitorului54, aceasta se poate manifesta și sub
forma unei constrângeri fizice (de exemplu, intervine un terț, pe neașteptate, și dă peste mâna
făptuitorului în momentul declanșării armei sau făptuitorul este s urprins și arestat la locul
faptei căzând în ambuscada organizată de poliție); în aceste cazuri nu există o voință a
făptuitorului de a întrerupe executarea, ci întreruperea are un caracter involuntar, fiind impusă
de împrejurări care acționează asupra ene rgiei fizice a făptuitorulu i ci nu asupra energiei
psihice (ca în cazul c onstrângerii morale).
Tot involuntară este întreruperea atunci când ea are la bază nu o manifestare a
făptuitorului (sub influența unei constrângeri morale), ci are loc ca urma re a unei
imposibilități de fapt de a continua executarea (de exemplu, ruperea cheii în broască)
De obicei, aceste cauze care determină întreruperea actelor de executare intervin după
ce făptuitorul a început executarea55; nu interesează dacă obstacolul a preexistat; important
este ca intervenția obstacolului să se fi manifestat după începerea actelor de executare (de
exemplu portarul imobilului a existat și înainte de începerea infracțiunii, dar intervenția lui s -a
situat după începerea operației menționat e).
Cauzele de împiedicare pot consta din fenomene naturale (de exemplu, plo aia care
stinge incendiul ) sau din prezența unor lucruri care se opun consumării infracțiunii (de
exemplu, portofelul care oprește cuțitul, ceasul care împiedică pătrundere a glonțului ), din
intervenția unor ființe vii (de exemplu, intervenția unui animal care alungă hoțul ) sau din

54 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Partea Generală , Universul Juridic,2019, pag. 196
55 Mihail Udroiu . Drept Penal Partea Generala , Editura CH Beck 2014, pag. 101

23
intervenția omului (de exemplu, intervenția unui terț care dă peste mâna celui care îndreptase
arma spre victim ă). Intervenția omului poate fi vo luntară sau involuntară (de exemplu,
victima face o mișcare bruscă involuntară ieșind din traiectoria glonțului).
Obstacolele în calea executării mai pot fi din cauze interne (de e xemplu, făptuitorul
leșină și nu mai continuă executarea); sau din cauze exterioare (de exemplu, intervenția unui
terț sau a autorității). Cauzele întreruperii mai pot fi de ordin sun t fizic (de exemplu, cheia
mincinoasă se rupe, hoțul se rănește la mână) sau psihologice (de exemplu, hoțul aude strigăte
de alarmă).
Nu conteaza dacă obstacolele care provoacă întreruperea execu tării sunt reale sau
închipuite (au existat numai în reprezentarea făptuitorului) fiind suficient ca ele să fi
determinat în treruperea executării.
Este posibil ca și pe fondul unor cauze pr eexistente, susceptibile de a face imposibilă
de la început producerea rezultatului, să se manifeste o cauză de întrerupere care să acționeze
în momentul începerii executării ori în cursul desfășurării acesteia (de exemplu, în timpul
când o persoana își în dreaptă pistolul spre o victimă aflată la pământ, intervine un terț care
lovește peste mâna pe făptuitor făcându -l să scape pistolul din mână; ulterior se constată că
victima era deja moartă suferind cu câteva ore mai înainte un atac de cord).
În unele spețe s -a decis că există tentativă de omor dacă inculpatul a încercat să
asmute un câine către persoana vătămată56 ori dacă a ridicat toporul asupra capului victimei57.
În ambele cazuri executarea a fost întreruptă prin intervenția celor din jur. Instanța a reținut în
ambele cazuri existența tentativei de omor.
Hotărârea inculpaților de a suprima viața a fost pusă în executare prin acte îndreptate
nemijlocit spre producerea rezultatului și numai intervenția terțului a împiedicat finalizarea
lor, în trerupând exec utarea infracțiunii.
Tentativa imperfectă este posibil ă atât la infracțiunile formale (de pericol), cât și la
infracțiunile materiale (de rezultat) deoarece, în ambele ipoteze, acțiunea poate fi întreruptă.
2.2. Tentativa terminată (perfectă)
Tentativa perfectă este reglementata de art. 32 alin.1 Cod Penal și constă în punerea în
executare a intenției de a săvârși o infracțiune, executare care a fost dusă până la capăt, iar
rezultatul socialmente periculos nu se produce.
Așadar în această modalitate a tentativei, în desfășurarea activității, nu au intervenit
obstacole, piedici care să întrerupă executarea începută, întregul ,, iter criminis“ a fost

56 Sentința penală nr. 917/2019 pr onunțată de Curtea de Apel București
57 Sentința penală nr. 34/2020 pronunțată de Tribunalul Alba

24
parcurs, făptuitorul, din punct de vedere al intervenției sale realizând comple t executarea,
dincolo de care urmează consumarea58.
Un exemplu în acest este atunci când inculpatul a încercat sa o lovească pe victimă în
zona p icioarelor, dar aceasta se fereș te59 sau cand victima este salvată de intervenția altor
persoane. În acea stă situație acțiunea s -a efectuat în întregime, însă din motive străine de
voința făptuitorului, urmarea nu se produce.
Tentativa perfectă este întâlnită numai la infracțiunile care au obiect material, întrucât
numai la acestea este posibil ca exec utarea să fie dusă până la capăt, fără să se producă
rezultatul.
Pentru tentativa perfectă neproducerea rezultatului poate avea cauze care se situează în
orice moment al acțiunii.
Cauza neproducerii poate fi anterioară începutului execută rii(exemplu: infractorul nu
este un bun țintaș în cazul încercării de ucidere a victimei prin împușca re) sau concomitentă
executării (exemplu: victima se ferește și lovitura mortală nu este receptată sau ulterioară
executării, victima otrăvită este dusă la spital și salvată)60.
Tentativa perfectă poate fi atât proprie (când mijloacele folosite sunt capabile să
producă rezultatul acțiunii) cât și improprie (când mijloacele folosite datorită insuficienței
sau defectuozității duc la neproducerea rezultatul ui).
În conformitate cu al doilea criteriu al cauzelor ce determină neproducerea rezultatului
se disting: tentativa idonee și tentativa neidonee.
Tentativa proprie terminată este posibilă numai la infracțiunile de rezultat.61
2.3. Tentativa idonee
Tentativa idonee nu es te expres prevăzută de art.32 Cod penal, ințelegerea acesteia
realizându -se per a contrario din tentativa neidonee din art. 32 alin. 2 Cod p enal.
Tentativa idonee atrage raspunderea penală și este o forma a infracțiunii.
Această formă a tentativei, se cataloghează prin existența intenției, făptuitorului de a
săvârși o infracțiune și ca aceasta să fie pusă in executare, existând mijloace suficiente pentru
a produce rezulatul social periculos.

58 I.Oancea, Drept Penal Partea generală , Ed. Didactică și pedagogică, București, pag. 201
59 Deczia Penala nr. 260/2015 Curtea de Apel Oradea
60 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal româ n Partea Generală , Universul Juridic,2019, pag. 296
61 C. Bulai, Manual de Drept Penal Partea Generala , Editura Societă tii All , pag. 171

25
Acetele de executare trebuie sa fi fost întrerupte sau să nu își producă efectul
independent de cunoștințele faptuitorului cu privire la situția de fapt62. Spre exemplu,
faptuitorul, în momentul executarii faptei, nu avea la cunostință faptul ca arma pe care urma
să o folosească este defect ă.
2.3. Tentativa neidonee
Tentativa neidonee este reglementată de art. 32 alin. 2 Cod penal și se caracterizează
prin imposibilitatea de consumare a infracțiunii datorată modului c um a fost concepută
executarea și nu atrage răspunderea penală.
Făptuitorul pune în executare intenția infracțională în vederea producerii rezultatului
periculos, executarea este dusă până la capăt, dar rezultatul nu se produce datorită modului
greșit în care a fost co ncepută infracțiunea.
Literatura de speci alitate apreciază că există mai multe cauze datorită cărora rezultatul
este imposibil să se producă.
Prima cauză ar fi inaptitudinea totală a mijloacelor folosite si precepția gresita a
făptuitorului asupra real izării faptei sale. Va exista tenta tivă neidonee atunci când se va
încerca uciderea unei persoane printr -o metodă absolut inofensivă63.
O a doua cauză care duce la imposibilitatea producerii rezultatului este inexistența
absolută a obiectului infracțiunii (există și atunci când acțiunea e ste îndreptată împotriva unui
obiect inexistent; exemplu: încercarea de a fura un bun care între timp a fost distrus)64.
O a treia cauză a neconsumării infracțiunii este modul greșit, absurd de concepere a
executării faptei, ca exemplu in acest sens este p rezentarea drept câștigător a unui bilet loto pe
care cifrele sunt falsificate în mod grosolan). 65
Literatura de specialitate distinge tentativa neidonee de infracțiunea putativă. În cazul
infracțiunii putative se săvârșește o faptă ce are caracter i nfracțional numai în mintea
făptuitorului, în realitate ea neavând trăsăturile și caracterul unei infracțiuni (exemplu:
încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care se consideră căsătorită, fără să știe că
vechea căsătorie încetase prin moartea s oțului).

62 Mihail Udroiu. Drept Penal Partea Generală . Editura CH Beck 2014 pag. 101
63 C-tin Mitrach e, C. Mitrache , Drept penal româ n Partea Generală , Universul Juridic,2019, pag. 298
64 Mihail Udroiu. Drept Penal Partea Generala. Editura CH Beck 2014 pag. 102
65 Ghe. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept Penal și Drept procesual Penal, Curs selectiv pentru licență , Ediția a IV -a,
București, 2005, All Beck pag. 127

26
Secțiunea III
Infracțiuni la care tentativa nu este posibilă
În Codul penal român se indică infracțiunile la care tentativa se pedepsește, acest
sistem evidențiază implicit și infracțiunile la care poate exista tentativă și, evident,
infracți unile la care tenta tiva nu este posibilă.
De aici rezultă anumite categorii de infracțiuni care sunt incompatibile cu noțiunea de
tentativă, datorită specificului conținutului lor obiectiv ș i subiectiv.
În literatura de specialitate sunt două cau ze datorită cărora tentativa nu poate exista la
anumite infracțiuni, aceste cauze se împart în: cauze de ordin mater ial și cauze de ordin
subiectiv66.
a) Cauze de ordin material
Datorită cauzelor de ordin material, tentativa nu est e posibilă la infracțiunile omisive,
infracțiunile de execuție pr omptă , infracțiunile de obicei.
1. Infracț iunile omisive
La infracțiunile omisive tentativa nu este posibilă, elementul material constând într -o
inacțiune, nu se duce la îndeplin ire obligația de a face, care înseamnă consumarea infracțiunii.
În acest caz subiectul încalcă prin omisiune preceptu l normei prin care i se comandă (normă
imperativă) o anumită activitate, el nu se manifestă în sensul cerut de lege, ci s e abține.
Dacă ob ligația cerută de lege trebuie adusă imediat la îndeplinire infracțiunea se
consumă prin simpla abținere a făptuitorului; dacă ordinul normei trebuia executat până la un
anumit termen, făptuitorul poate oricând, până la împlinirea termenului, să se supună normei;
ca urmare, abținerea sa pe toata durata nu poate fi considerată ca reprezentând acte de
executare a omisiunii susceptibile de întrerupere ori de neizbutire pen tru a atrage răspunderea
penală67. Tentativa implică existența unui act exterior, ca atare comportarea omisivă nu este
susceptibilă de tentativă68
Nu intră în categoria de mai sus faptele omisive (omisiuni proprii) prin care se
realizează conținutul unei infracțiuni comisive (comisiune prin omisiune); în acest caz
subiectul încalcă perc eptul normei prin care se interzice o acțiune, iar subiectul realizează
aceasta prin omisiune, un exemplu in acest sens fiind vătămarea corporală a unei persoane

66 George Antoniu, Tentativa -doctrina, jurisprudența, drept comparat , Editura Societății Tempus, Bucuresti,
1995 , pag. 286
67 I. Tanoviceanu, Tratat de Drept si Procedură Penală , pag. 260
68 I. Oancea, Drep t Penal Partea generală , Ed. Didactică și pedagogică, București , pag. 199

27
neputincioase prin privarea ei de hrană.
În aceste cazuri, actele omisive sunt suscept ibile de tentativă întocmai ca și cele
comisive, deoarece abținerea subiectului constituie numai o modalitate de exprimare a voinței
sale de a produce rezultatul interzis de lege. Astfel tentativa este exclusă numai în cazul
infracțiunilor de omisiune prop rie, nu și în cazul celor improprii care sunt susceptibile de
tentativă.
2. Infracțiunile de execuție promptă
În cazul infractiunilor de executie promtă nu este posibilă tentativa, deoarece acestea
sunt lipsite de o desfășurare în timp a activității infracționale.
Momentul efectuării primului act de executare coincide cu momentul consumării
infracțiunii, nelăsând loc pentru efectuarea tentativei și aceasta chiar dacă, după consumare
executarea mai con tinuă. Astfel de cazuri se întâlnes c în cazul infracțiunilor săvârșite oral, ca
exemplu în cazul marturiei mincinoase.
Cauza pentru care infracțiunile de execuție promptă nu pot avea tentativă, decurge din
natura acestor infracțiuni care, nu lasă loc pentru o posibilă deliberare în l uarea intenției
infracționale și deci, nici pentru efectuarea unor pregătiri prealabile sau a unor încercări.
3. Infracțiunile de obicei
Infracțiunea de obicei este definită în doctrina penala ca fiind acea infracțiune care se
săvârșește pr in repetarea faptei incriminate, într -un număr suficient de mare, pentru ca din
această repetare să rezulte că făptuitorul desfășoară activitatea infracțională respectivă, de
obicei, din obișn uință sau ca altă îndeletnicire69.
Prin urmare, aceste infr acțiuni nu pot avea tentativă, deoarece pentru existe nța laturii
obiective este necesară o repetare de acte într -un număr care să indice obișnuința. Așadar,
fiind o infracțiune formată dintr -o repetare a unei fapte penale , nefiind incriminată pentru
fapte le luate separat, în mod izolat , ci doar împreună, conclude faptul că încercarea de a
efectua un astfel de act nu poate constitui o tentativă. Pentru realizarea laturii obiective a
infracțiunii de obicei este nevoie de reprezentarea unui suficient număr de acte desăvârșite și
nu de simple acte.
b) Cauze de ordin subiectiv
Datorită cauzelor de ordin subiectiv tentativa nu este posibilă la: infracțiunile din
culpă, infracțiunile praeterinteționate, infracțiunile de rezultat potențial.

69 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Partea Generală , Universul Juridic,2019, pag. 300

28
4. Infracțiunil e din culpă
La infracțiunile din culpă, neexistâ nd o rezoluție infracțională, nu se poate vorbi
despre o punere în executare a intenției de a săvârși infracțiunea. Activitatea infracțională
efectuată din culpă devine periculoasă prin rezultatul său , deci prin consumare.
În cazul culpei simple sau din neglijență, tentativa este exclusă deoarece făptuitorul
are în reprezentarea sa un alt rezultat decât acela care s -a produs efectiv; acest din urmă
rezultat nu a fost în reprezentarea făptuitorului pe ntru a încerca realizarea lui, ci a fost ceva
neprevăzut deși previzibil pentru subiect (acesta trebuia și putea să -l prevadă).
Tentativa presupune un rezultat care nu s -a produs, dar care s -a aflat în reprezentarea
făptuitorului, existând hotărârea acest uia de a produce rezultatul prin acte de executare care
n-au fost duse până la capăt ori nu s -au finalizat prin producerea rezultatului.
Tentativa este exclusă și în cazul culpei cu prevedere sau din ușurință , deoarece, în
acest caz, deși există un rez ultat în reprezentarea făptuitorului, acesta este considerat de
subiect ca imposibil să se producă.
Totodata, tentativa este exclusă în cazul infracțiunilor cu intenție depășită, deoarece
rezultatul mai grav se produce din culpa făptuitorului; aces t rezultat nefiind prevăzut de
făptuitor, nu poate exista o încercare de a -l produce.
5. Infracțiunile praeterintenționate
Infracțiunile praeterintenționate, la care rezultatul mai grav este produs din culpa, nu
sunt susceptibile de tentativă70.
În cazul infracțiunilor praeterintenționate, în timp ce primul act este o infracțiune
intenționată, cel de -al doilea act reprezintă infracț iunea unică praeterintenționată .
Deși faptuitorul a acționat cu intenție, acesta nu a acționat în baza unei hotărâri de a
produce rezultatul mai grav, depășind intenția sa. De aceea, ca și în cazul culpei, nu se poate
vorbi nici în cazul intenției depășite despre punerea în executare a intenției de a produce
rezultatul mai grav , respectiv nici despre posibilita tea tentativei.

6. Infracțiunile de rezultat potenț ial
Infracțiunile de rezultat potențial nu sunt susceptibile de tentativă deoarece se
consumă chiar din momentul când apare posibilitatea producerii rezultatu lui, cum ar fi, spre
exemplu unele infracțiuni contra siguranț ei circulației pe căile ferate71.

70 C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman Partea Generală , Universul Juridic , 2019, pag. 299
71 art. 329 alin. 1 Cod Penal, art. 331 alin. 1 Cod Penal și art. 332 alin. 1 Cod penal

29
Capitolul III
Tentativa în Uniunea Europeană
Secțiunea I
Tentativa în Uniunea Europeană

1. Tentativa în Codul Penal al R epublicii Italia
Conform art. 56 Cod penal al republicii Italia, tentativa se regăsește astfel „persoana
care acționează cu scop neîndoielnic de a comite un delict, este răspunzător de tentativă la
acel delict, dacă acțiunea nu se consumă sau dacă urmarea nu se produce.”72
Dacă în dreptul penal românesc tentativa constă în punerea în executare a intenției de
a săvârși infracțiunea, în dreptul penal italian se folosește sintagma „ acțiunii cu scop
neîndoielnic de a comite un delict .”
Noțiunea delict în sensul codulu i penal italian este parte a infracțiunii împreună cu
contravențiile conform art. 39 Cod Penal Italian.
Similar cu Codul Penal românesc se regăsesc desistarea și împiedicarea producerii
rezultatului. Conform art. 56 Cod Penal italian „ dacă vinovatul se dezice voluntar de acțiune,
este supus pedepsei pentru acțiunile comise, atunci când acestea constituie în sine o
infracțiune diferită” respectiv „dacă împiedică în mod voluntar producerea rezultatului , este
supus pedepsei stabilite pentru tentativa de infracțiune, micșorată de la un sfert la o jumătate
Prin coroborarea acestor texte de lege cu Codul Penal românesc, se poate observa
faptul ca doar desistarea constituie cauză de nepedepsire în dreptul penal italian, doar dac a
acțiunile comise nu reprezintă o alta infracțiune de sine stătătoare. În cazul împiedicării
producerii rezultatului, consecința este reducerea limitelor de pedeapsă de la un sfert la
jumătate, spre deosebire de codul penal românesc.
În dreptul Pena l Italian tentativa se pedepsește conform art. 56 cu închisoare de 12 ani
sau mai mare, dacă pedeapsa prevăzută este detențiunea pe viață, și în alte cazuri, cu pedeapsa
stabilită pentru infracțiunea micșorată de la o treime la două treimi.

72 Cod Penal al Republicii Italia, Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader

30
2. Tentativa în Codul Penal al Republicii Federale Germania
Tentativa este definită conform art. 22 Cod Penal german astfel „tentativa există
atunci când o persoană întreprinde acțiuni care, conform reprezentării sale despre faptă, vor
duce la întrunirea elementelor constitutive ale unei infracțiuni.″
În viziunea Codului Penal german, infracțiunea și delictul sunt două noțiuni diferite,
astfel, infracțiunea este definite ca fiind fapta ilegală care se pedepsește cu minimum un an
de închisoare sau m ai mult iar delictul este fapta ilegală care se pedepsește cu închisoarea
pe o perioadă mai mică de un an sau cu amendă .
În cazul tentativei la săvârșirea unei infracțiuni, aceasta se pedepsește intotdeauna, iar
tentativa in cazul unui delict se ped epsește doar dacă legea prevede în mod expres.
Tentativa, la o infracțiune, se pedepsește prin luarea în considerare a circumstanțelor
atenuante prevăzute de art. 49 alin 1 Cod Penal german, respectiv în cazul detențiunii pe viață
se aplică pedeaps a închisorii de cel puțin 3 ani, în cazul pedepsei cu închisoarea pe o
perioadă determinate pedeapsa dispusă poate fi redusă cel mult la 3 sferturi din limita
maxima prevăzută de lege . În cazul sancțiunii amenzii se aplică același principiu pentru
numarul maxim de zile -amendă.
Dacă în dreptul penal român nu există tentativă atunci când imposibilitatea de
consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost conceputa executarea73, în dreptul
penal german instanța poate renunța la aplicarea pede psei sau poate reduce pedeapsa conform
propriilor convingeri74
În cadrul art. 24 alin. 1 Cod Penal german se regăsește noțiunea desistării astfel „nu
se pedepsește pentru tentativă persoana care, în mod benevol, renunță la continuarea
săvârșirii faptei sau împiedică consumarea faptei. Dacă fapta nu se consumă fără intervenția
persoanei care s -a desistat, aceasta nu se pedepsește dacă se străduiește în mod benevol și
serios să împiedic e consumarea faptei.”
În cazul desistării, conform art 2 4 alin 2 Cod Penal german „dacă la săvârșirea faptei
participă mai multe persoane, nu se pedepsește pentru tentativă persoana care împiedică în
mod benevol consumarea faptei. Cu toate acestea, pentru a nu se aplica nicio pedeapsă, este
suficient să se stră duiască în mod benevol și serios să împiedice consumarea faptei, dacă fără
intervenția sa fapta nu se consumă sau este săvârșită independent de contribuția sa

73 Conf. Art. 32 alin 2 Cod Penal Român
74 Conf. Art . 22 alin 3 Cod Pen al al Republicii Federale Germania „Dacă făptuitorul, din gravă incapacitate de
înțelegere, nu a realizat că tentativa nu ar fi putut sub nicio formă să ducă la consumarea faptei, având în
vedere natura obiectului asupra căruia fapta trebuia săvârșită sau natura mijlocului cu care fapta trebuia
săvârșită, instanța poate renunța la aplicarea pedepsei sau poate reduce pedeapsa conform propriilor
convingeri ″. Traducere prof. dr. Tudorel Toader

31
anterioară.”. În cadrul desistării se vorbește și despre impiedicarea producerii rezultatului.
Similar cu Codul Penal românesc, fiind cauze de nepedepsire ale tentativei.
3. Tentativa în Codul Penal al Republicii Portugalia
În codul penal Portughez, conform art. 22 alin 1, tentativa este definită astfel „ există
tentativă atunci când făptuitorul pune în practică actele de executare ale unei infracțiuni pe
care a decis să o săvârșească, fără ca aceasta să se consume”, fiind formă de infracțiune.
Spre deosebire de Codul penal român, unde actele de executare nu sunt prevăzute în
mod exp res, în codul penal portughez acestea se regăsesc în art. 22 alin 2, respectiv „ cele care
îndeplinesc un element constitutiv al unui tip de infracțiune, cele care pot produce rezultatul
tipic, cele care, potrivit experienței comune și exceptând circumstanț ele imprevizibile, sunt de
natură să îndreptățească așteptarea potrivit căreia vor fi urmate de fapte de felul celor
indicate la alineatele anterioare”.
În dreptul penal portughez, tentativa se pedepseste doar daca infractiunii consumate ii
corespu nde o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 3 ani, iar aceasta se sanctioneaza cu
pedeapsa aplicabilă infracțiunii consumabile, în mod special atenuată. Atenuarea specială se
face în următoarele condiții75
 Limita maximă a pedepsei cu închisoarea este redusă c u o treime;
 Limita minimă a pedepsei cu închisoarea este redusă cu o cincime dacă este egală sau
mai mare de trei ani și la minimul legal dacă este mai mică;
 Limita maximă a pedepsei amenzii este redusă cu o treime, iar limita minimă se
reduce la minimul l egal;
 Dacă limita maximă a pedepsei cu închisoarea nu este mai mare de trei ani, aceasta
poate fi înlocuită cu amendă, în limitele generale.
De asemenea, există și situatia în care tentativa nu se pedepsește „ atunci când este
evidentă incapacitatea mijloc ului utilizat de către autor sau inexistența obiectului esențial
pentru consumarea infracțiunii”76
În cadrul art. 24 cod penal al republicii Portugalia este reglementată desistarea și
împiedicarea producerii rezultatului, care contituie cauză de nep edepsire și operează atunci
când făptuitorul, în mod voluntar, renunță să comită fapta sau împiedică consumarea ei sau,
în ciuda consumării ei, împiedică verificarea rezultatului neinclus în tipul de infracțiune. O
altă cauză de nepedepsire, reglementată î n art. 25 Cod penal portughez, este cea a desistării

75 Art 73 alin 1 Cod Penal al Republicii Portugalia, traducere coord onator prof. dr. Tudorel Toader
76 Art. 23 alin 3 Cod Penal al Republicii Portugalia, traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader

32
în cazul participației penale respectiv „ dacă mai mulți făptuitori participă la comiterea
faptei, nu este pasibilă de pedeapsă tentativa celui care, voluntar, împiedică consumarea
acesteia sau verificare a rezultatului, și nici a celui care depune eforturi temeinice în vederea
împiedicării oricăreia dintre acestea două, deși ceilalți participanți continuă executarea
infracțiunii sau o consumă” Corespondent acestui articol, în dreptul român, cauza de
nepede psire în cazul participației penale este reglementat la art. 51 cod penal sub denumirea
de impiedicarea săvârșirii infracțiunii. După cum se poate observa, aceasta nu are denumirea
„desistare” , desistarea fiind posibilă doar în cazul autorului. Astfel, con form art. 51 Cod
penal român, este cauză de nepedepsire în cazul participantului la săvârșirea unei infracțiuni,
dacă înainte de descoperirea faptei, denunță săvârșirea infracțiunii, astfel încât consumarea
acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă impied ică el însuși consumarea infracțiunii.
4. Tentativa în Codul Penal al Greciei
Tentativa în Codul penal al Greciei constă în „ fapta persoanei care, în urma
rezoluției de a săvârși o crimă sau un delict, desfășoară o activitatea care constă cel puțin î n
inițierea săvârșirii faptei”. Termenii crima și delict reprezintă fapte infracționale și sunt
definite, în dreptul grec, astfel
 Crima constituie orice faptă care este pedepsită prin pedeapsa privativă de
libertate
 Delictul reprezintă orice faptă care est e pedepsită prin închisoare sau pedepse
bănești sau restricționarea într -un penitenciar special pentru tineri
Este considerată ca fiind tentativă și fapta persoanei care a încercat să săvârșească o
crimă sau un delict, prin mijloace speciale și asupra unui anumit obiect, astfel încât
consumarea efectivă a infracțiunii devine absolut imposibilă, se pedepsește conform art. 83,
cu reducerea la jumătate a pedepsei77. În schimb, fapta persoanei care săvârșește o astfel de
tentativă din naivitate, nu se pedepseste , conform art 43 alin 2 Cod Penal grec. Textele de lege
sunt asemănătoare cu tentativa idonee și neidonee din doctrina penală românească .
În ceea ce privește sancționarea tentativei78, putem observa că dreptul penal din Grecia
a adoptat teoria diverificăr ii pedepsei (tentativa se sancționează diferit față de fapta
consumată) și teoria parificării pedepsei(tentativa se sancționeazăa cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru fapta consumată). Astfel, tentativa se sancționează, potrivit art 42 Cod penal grec,

77 Art. 43 alin 1 Cod Penal al Greciei Tentativa Improprie, traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader
78 Art. 42 alin 2 C od Penal al Greiciei, traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader

33
cu pedeapsa redusă conform art 8379 din același Cod(teoria diversificării). În cazul în care
instanța consideră că pedeapsa redusă conform art. 83 Cod penal grec, nu este suficientă
pentru a împiedica persoana responsabilă să săvârșească alte infracțiuni, se po ate dispune
aceeași pedeapsă ca pentru infracțiunea consumată(teoria parificării). De asemenea, instanța
poate hotărâ să nu stabilească o pedeapsă pentru tentativa de săvârșirea a unui delict pentru
care legea prevede pedeapsa cu închisoarea până la trei l uni, conform art 42 alin 3 Cod Penal
al Greciei.
În dreptul penal grec este prevazută desistarea, care este considerată cauză de
nepedepsire și operează atunci cand „ făptuitorul a început acțiunea în scopul săvârșirii
crimei sau delictului, dar nu a finalizat -o, din propria sa voință și nu în urma unor
impedimente externe”. În schimb, împiedicarea producerii rezultatului, spre deosebire de
dreptul penal românesc, se pedepsește prin reducerea la jumătate a pedepsei conform art. 44
alin 280 Cod pen al grec. Cu toate acestea, conform aceluiasi articol, în funcție de
circumstanțele cauzei, instanța poate să nu stabilească o pedeapsă pentru tentativă în cazul
impiedicării producerii rezultatului.
5. Tentativa în Codul Penal al Republicii Austria
Tentativa, în Codul penal al Republicii Austria, este reglementat de art. 15 alin 2,
respectiv punerea în executare a intenției de a săvârși fapta sau de a determina o altă
persoană în acest sens, printr -o acțiune imediat premergătoare săvârșirii. Acțiunea d e a
determina o altă persoană are sensul prevazut de art. 12, considerarea tuturor participanților ca
făptuitor81.
În percepția Codului penal austriac, acționeaza cu intenție cel care dorește să realizeze
un fapt ce corespunde cu o faptă prevazut ă de legea penală. În acest sens este suficient ca
faptuitorul să considere în mod serios ca aceasta realizare este posibilă și să fie de acord cu

79 În situațiile în care în partea generală este prevăzute o pedeapsă redusă fără nici o altă determinare,
pedeapsa care trebuie stabilită este calculată astfel: a) în locul pedepsei cu mo artea9) sau a detențiunii pe viață
se stabilește detenția pe durată determinată de minim 10 ani; b) în locul pedepsei cu detenția de peste 10 ani
se stabilește detenția de până la 10 ani sau închisoare de cel puțin doi ani; c) în locul pedepsei cu detenție de
până la 10 ani se stabilește detenția de până la 6 ani sau închisoare de cel puțin un an; d) în orice altă situație
judecătorul reduce pedeapsa în mod liber până la limita minimă a tipului respectiv de pedeapsă; e) dacă legea
prevede cumulativ pedeapsa privativă de libertate și pedeapsa pecuniară, poate fi stabilită numai pedeapsa
pecuniară.
80 În cazul în care făptuitorul, după finalizarea acțiunii, a împiedicat din proprie voință producerea rezultatului,
care ar fi fost necesar pentru consumarea infrac țiunii, se pedepsește conform art. 83, cu reducerea la jumătate
a pedepsei
81 Art. 12 Cod Penal al Republicii Austria „Se pedepsește nu doar fapta autorului nemijlocit, ci și a oricărei
persoane care determină o altă persoană să săvârșească o faptă penală s au care contribuie în alt fel la
săvârșirea acesteia. ” Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader

34
aceasta82.
În ceea ce privește sancționearea tentativei, Codul penal austriac, a adoptat sistemul
parificării pedepsei, respectiv tentativa și orice participare la o tentativă se pedepsește cu
pedeapsa prevazută pentru fapta consumată. În mod similar cu dreptul penal român, tentativa
nu se pedepsește în cazul în care imposibilitatea de consumare a infra cțiunii nu a fost posibilă
ca urmare a tipului de acțiune sau obiect al infracțiunii, conform art 15 alin 3 Cod penal
austriac.
De asemenea, art. 16 alin 1 Cod penal austriac reglementează cauzele de nepedepsire
ale desistării și împiedicării pr oducerii rezultatului, astfel făptuitorul nu va fi pedepsit pentru
tentativă sau participare la tentativă dacă renunță de bunăvoie la săvârșire sau, dacă
participă mai multe persoane, împiedică săvârșirea sau dacă împiedică de bunăvoie
producerea rezultat ului. Spre deosebire de codul penal roman, faptuitorul nu se pedepseste
atunci cand rezutatul faptei oricum nu se producea fara implicarea sa, acesta nefiind
constient de aceasta situatie, a incercat de bunavoie si serios sa impiedice savarsirea sau
produ cerea rezultatului83, în Codul penal român nefiind reglementată această ipoteză.
6. Tentativa în Codul Penal al R egatului Tă rilor de Jos(Olanda)
În dreptul penal din Olanda există tentativă dacă intenția făptuitorului a fost dezvaluită
prin începerea exe cutării faptei penale. Spre deosebire de codul penal român, unde regula este
neîncriminarea actelor preparatorii, în dreptul olandez acestea se pedepsesc cu pedeapsa
închisorii de 8 ani sau mai mult „ dacă făptuitorul, în mod intenționat, obține, produce,
importă, transportă, exportă sau deține obiecte, substanțe, informații, spații ori mijloace de
transport destinate săvârșirii infracțiunii ”84.
În ceea ce privește regimul sancționator a fost adoptată teoria diversificării pedepsei,
așadar, în cazul u nei tentative maximul pedepsei principale stabilite pentru infracțiunea gravă
va fi redus cu o treime iar in cazul în care pedeapsa prevazută pentru fapta consumată este
detențiunea pe viață, se va aplica o pedeapsă ce nu poate depași douăzeci de ani.
În secțiunea 46b a codului penal Olandez este reglementată situația în care tentativa nu
va exista, în cazul în care infracțiunea nu a fost consumată din cauza unor circumstanțe ce
depind de v oința făptuitorului.

82 Art. 5 alin 1 Cod Penal al Republicii Austria, Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader
83 Art. 16 alin 2 Cod Penal al Republicii Austria, Traduce re prof. dr. Tudorel Toader
84 Sectiunea 46 alin 1, Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader

35
Secțiunea 46 a din Codul penal Olandez, reglementează sancționarea tentativei în cazul
participației penale, în modalitatea tentativei de a determina85(solicita în mod intenționat
săvârșirea infracțiunii prin daruri, promisiuni, abuz de putere, amenintare etc.) altă persoană
să săvârșească o inf racțiune gravă, fără ca pedeapsa aplicată să fie mai severă decât cea care
poate fi aplicaă la tentativă la comiterea infracțiunii.
7. Tentativa în Codul Penal al Republicii Bulgaria
În dreptul penal bulgar, tentativa este definită ca fiind începerea executării unei
infracțiuni intenționate, în care actul de executare nu a fost încheiat ori, chiar dacă a fost
încheiat, nu s -au produs consecințele periculoase social prevăzute de lege și urmărite de
făptuitor ale acestei infracțiuni86.
În definiț ia infracțiunii, conform dreptului penal bulgar este consacrată în mod explicit
cerința ca fapta să prezinte pericol social, similar cu prevederile vechiului Cod penal
român(1969), astfel, infracțiunea este fapta ce prezintă pericol social(printr -o acțiune sau
inacțiune), săvârșită cu vinovație și prevazută de legea penală.
Spre deosebire de Codul penal român, sunt reglementate în mod expres regimul
actelor preparatorii, acestea fiind pedepsite doar în cazurile prevazute de lege87. În accepțiunea
Codului penal bulgar, actele preparatorii reprezintă pregătirea mijloacelor, găsirea complicilor
și, în general, crearea condițiilor de săvârșire a unei infracțiuni premeditate, înainte să fi
început efectiv realizarea acesteia. De asemenea, o altă doesebire, con stă în regimul
sancționator al tentativei, aceasta se pedepsește cu pedeapsa prevazută pentru infracțiunea
consumată, însă se ține seama de gradul de realizare a rezoluției infracționale și de motivele
pentru care infracțiunea a rămas nefinalizată.
De menționat este faptul că atunci când unele dintre fapte au fost executate, iar altele
constituie tentativă și faptele executate nu influențează semnificativ caracterul activității
infracționale în integralitatea sa, atunci făptuitorul va fi pedepsit pen tru tentativă88.
Cu privire la cauzele de nepedepsire ale tentativei se regăsește echivalentul desistării,
atunci când, din proprie initiative, făptuitorul a renunțat să comită executarea infracțiunii și
impiedicarea producerii rezultatului 89. În aceste ca zuri, dacă fapta prin care s -a realizat

85 Sectiunea 47 alin 1, pct 2 cod penal orice persoană care, prin daruri, promisiuni, abuz de putere, folosirea
forței, amenințare sau înșelăciune sau prin of erirea de oportunități, mijloace sau informații, solicită în mod
intenționat săvârșirea infracțiunii. Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader
86 Art. 18 alin 1 Cod Penal al Republicii Bulgaria, Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader
87 Art. 17 alin 2 Cod Penal al Republicii Bulgaria, Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader
88 Art 26 alin 5, Cod Penal Sloven, Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader
89 Art. 18 alin 3, Cod Penal Sloven, Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader

36
tentativa se întrunesc elementele constitutive ale altei infracțiuni, făptuitorul va răspunde
pentru acea infracțiune.
8. Tentativa în Codul Penal al Republicii Slovenia
Tentativa este prevazută de art. 34 Cod penal sloven ca fiind fapta persoanei care a
inițiat o infracțiune dar nu a finalizat -o.
Termenul de infracțiune în dreptul penal al republicii Slovenia constituie o conduită
ilegală pe care legea, din cauza protecției urgente a valorilor legale, o stabilește ca fiind
infracțiune, definind în același timp elementele acesteia și pedeapsa pentru făptuitorul găsit
vinova t90.
Condiția necesară pentru ca tentativa la infracțiune să poată fi sancționată presupune
ca pedeapsa prevazută de lege s ă fie închisoarea de 3 ani sau mai mare și în alte cazuri
tentativa va fi pedepsită doar când va fi în mod expres prevazută prin lege. Astfel, tentative la
o infracțiune se pedepsește în limitele stabilite pentru infracțiunea savârșită sau poate fi
redusă.
Legiuitorul, în dreptul penal al Sloveniei, a prevazut, ceea ce în dreptul penal român
este definită ca tentativa neidonee(art. 32 alin 2 cod penal român), o formă a tentativei ce se
pedepsește. Astfel, conform art. 35 Cod Penal Sloven, se regă sește tentativa incomplete,
definită ca încercarea săvârsirii unei infracțiuni prin mijloace sau în scopuri inadecvate sau
să vătămeze un obiect necorespunzător, pedeapsa sa poate fi înlăturată. Așadar, se poate
observa opționalitatea aplicării pedepsei în acest caz, spre deosebire de dreptul penal român,
unde, în aceste condiții, tentativa nu există.
Desistarea este prevazută de art. 36 alin. 1 Cod penal sloven nefiind considerată în
mod expres o cauză de nepedepsire, prin sintagma pedeapsa poate f i înlăturată. În cadrul
aceluiași articol, la alin. 2, în cazul în care există alte fapte(care reprezintă o infracțiune de
sine stătătoare) decât cea pentru care făptuitorul s -a desistat, acesta va fi pedepsit conform
infracțiunii consummate.

90 Art. 16, Cod Penal Sloven, Traducere coordonator prof. dr. Tudorel Toader

37
Capitolul IV
Tentativa în practica judiciară

Sentința pena lă nr. 645/2017 pronunțată de Curtea De Apel Galați
Prin sentința penală nr. 171/21.03.2017 a Tribunalului Galați s -a dispus, în temeiul
art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbarea încadrării jur idice a faptei reținute în
sarcina inculpatului X din infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută și pedepsită de art. 32
alin. 1 Cod penal, raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea de lovire sau alte
violențe , prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, cu referire la art. 16 alin. 1 lit. g teza
I Cod procedură penală și la art. 158 alin. 1 și 2 Cod penal, s -a dispus încetarea procesului
penal pornit împotriva inculpatului X pentru săvâ rșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe,
prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, întrucât persoana vătămată Y și -a retras plângerea
prealabilă.
S-a reținut în sarcina inculpatului X că, la data de 12.05.2016, i -a aplicat persoanei
vătămate Y lovituri peste corp cu un obiect contondent apt de a ucide (un par de aproximativ
2 m și lat de 4 cm) fiind vizate regiuni vitale ale corpului, cauzându -i leziuni traumatice care
au necesitat pentru vindecare 21 -23 zile de îngrijiri medicale.
Instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului
X din infracțiunea de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod
penal, raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea de lovire sau alte violențe
prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut că, astfel cum rezultă din literature de specialitate, tentativa la omor se
deosebește de vătămarea corporală/lovirea sau alte violențe numai sub aspectul laturii
subiective. Dac ă în cazul infracțiunilor de lovirea sau alte violențe/vătămare corporală
făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta
acționează cu intenția de a suprima viața unei persoane.
În cazul infracțiunii de omo r (rămasă în forma tentativei), actele de punere în
executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător,
trebuie să releve – prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite – că infractorul a
avut intenția sp ecifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

38
În speță, a arătat instanța de fond, este adevărat că inculpatul a aplicat o lovitură într -o
zonă care, la prime vedere, ar părea vitală pentru o persoană obișnuită – zona capului.
Reprezentarea pe pl an psihic a zonei, apreciată medico -legal, deci științific, ca zonă vitală, nu
coincide în multe situații cu criteriul obiectiv. Din punct de vedere medico -legal este dificilă,
dacă nu chiar neștiințifică, împărțirea organismului în zone vitale și zone nev itale. În practica
judiciară și cea medico -legala se cunosc cazuri în care lovitura a fost aplicată pe o regiune ce
nu conține un organ vital, producându -se o leziune cu sfârșit letal, iar infracțiunea a fost
calificată ca omor, după cum se cunosc cazuri î n care agentul vulnerant de tip tăietor -înțepător
a fost aplicată pe regiunea precordială, producând o plagă penetrantă, fără ca fapta să fi fost
calificată în tentativă la infracțiunea de omor.
În speța de față, chiar dacă s-a reținut că regiunea vi zată de lovitură (cap) este prin
definiție o zonă vitală a corpului uman, la stabilirea atitudinii psihice a inculpatului față de
potențialul rezultat al faptei sale (moartea unei persoane) prima instanță a av ut în vedere
celelalte aspecte.
Astfel , s-a ținut seama de:
-obiectul vulnerant folosit – o șipcă din lemn de aproximativ 2 m lungime și destul de
subțire, obiect care, prin natura lui, nu este apt să producă moartea –
intensitatea loviturii aplicate
-inculpatul a aplicat o singură lovitură, cu foarte mică intensitate, iar aceasta nu a
provocat leziuni grave persoanei vătămate, ci doar un traumatism cranio -cerebral minor,
potrivit certificatului medico -legal, și nici nu i -a pus în primejdie viața; de altfel, după ce a
primi t lovitura, persoana vătămată nu a căzut la pământ, nu și -a pierdut cunoștința ci,
dimpotrivă, a plecat la magazinul din apropiere și mai apoi la secția de poliție unde a relatat
cele întâmplate; martorii ZL și PC care au văzut -o pe persoana vătămată imedi at după
incident au confirmat că acesta avea doar o zgârietură în zona capului, însă nu îi mai curge a
sânge –
atitudinea făptuitorului după comiterea faptei
-inculpatul a rămas la fața locului până la sosirea organelor de poliție, a expli cat cele
întâmplate și a dorit chiar să o transporte pe persoana vătămată la spital, însă aceas ta a refuzat.
Martorul CM a confirmat acest aspect, adăugând că BN nu a dorit să meargă la spital în acea
zi, așa cum i -a propus inculpatul, întrucât se afl a în stare de ebrietate
Având în vedere cele enunțate mai sus, instanța de fond a apreciat că inculpatul nu a
acționat cu intenția de a suprima viața persoanei vătămate, rezultat pe care nici măcar nu l -a
acceptat, ci cu intenția de a -i aplica acestuia o cor ecție fizică, de a -l vătăma.

39

Împotriva sentinței penale a Tribunalului Galați a formulat apel, în termen legal,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați susținând în esență că sentința pronunțată de instanța
de fond este nelegală sub aspectul schimbării în cadrării juridice a faptei deduse judecății din
infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de lovire sau alte violențe .
S-a reținut de către instan ța de apel faptul că obiectul folosit de inculpat la comiterea
faptei (o șipcă din lemn de aproxima tiv 2 m lungime și având o grosime de 4 cm) nu este apt
să producă moartea, astfel cum este, de exemplu, un cuțit, un ciocan sau o bâtă de baseball.
De altfel, Curtea a observat că din fotografiile întocmite și depuse la dosarul de urmărire
penală nu rezul tă cu certitudine care este grosimea obiectului, existând dubii cu privir e la
grosi mea reală a acestuia.
Pe de altă parte, Curtea a considerat că nici intensitatea loviturii aplicate de inculpat nu
putea fi una foarte mare, având în vedere lungime a șipcii folosite de acesta. Curtea a observat
că lungimea mare a șipcii a influențat în mod evident posibilitatea de manevrare a acesteia,
lovitura aplicată apărând a fi mai degrabă una la întâmplare, atâta vreme cât inculpatul și
persoana vătămată se afl au la o distanț ă de peste 2 metri una de alta.
Prin decizia Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat apelul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Galați, fiind menți nută sentința primei instanțe.
Sentința penală nr.19/2020 pronunțată de Judecăt oria Calafat
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 340/P/2018 din data
de 17.05.2019, inculpatul X au fost trimis în judecată , pentru săvârșirea infracțiunii de lovire
sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 ali n 2 cu aplicarea art. 41 alin 1 C .pen și Y
pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin 2
C.pen., pentru fapte comise în seara zile de 26.12.2016 , în jurul orelor 21,30, respectiv au
aplicat persoanei v ătămate Z mai multe lovituri în zona capului, cauzându -i multiple fracturi
faciale și plăgi la nivelul feței, care au necesitat pentru vindecare 30 de zile îngrijiri medicale
de la data producerii leziunilor, așa cum rezultă din concluziile Raportului de nouă expertiză
medic o-legală nr. 873/A5/24.04.2019.
La termenul de judecată din data de 28.01.2019 instanța a pus în discuție schimbarea
încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată inculpații X și Y , din
infracțiunea de lo vire sau alte violențe, prev.de art. 193 alin. 2 C. pen., în infracțiunea de
tentativă de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 C.pen., precum și declinarea competenței de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj , Secția Penală.

40
Atât apăr ătorii inculpaților , cât și reprezentantul Ministerului Public s -au opus
schimbării de încadrare juridică, considerând că fapta reținută în sarcina inculpaților
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, nefiind doved ită
intenția inculpatului de a ucide, respectiv pe motivul că leziunile produse persoanei vătămate
nu au pus în primejdie viața acesteia, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză medico –
legală întocmit în cauză.
Instanța de judecată a reținut că lovirea unei persoane în zona capului cu o toporișcă și
respectiv o bâtă de baseball ce au avut ca urmare producerea unor plăgi ce au necesitat pentru
vindecare 30 de zile îngrijiri medicale și care, potrivit actelor medico -legale, nu au pus în
primejdi e viața victimei constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de
lovire sau alte violențe, deoarece într -o atare situație numai datorită întâmplării rezultatul letal
sau pericul os pentru viață nu s -a produs.
Față de natura obie ctului folosit în agresiune (bâta de baseball/toporișcă), zona
corporală vizată (zona capului persoanei vătămate) și intensitatea loviturilor, nu se poate
susține că inculpații nu au prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care
cel puțin l -au acceptat și care a fost evi tat numai datorită întâmplării.
În acest context, este irelevant la stabilirea încadrării juridice că persoanei vătămate i
s-au acordat doar 30 de zile de îngrijiri medicale, c ă a fost spitalizată o scurtă perio adă , sau
că leziunile produse nu i -au pus in primejdie viața , atâta timp cât, în materialitatea ei fapta
comisă constituie o tentativă la omor, inculpații, în raport de vârsta și de pregătirea școlară,
având posibilitatea să -și reprezinte consecințele fa ptei de a lovi cu o bâtă de baseba ll/top orișcă
în cap o persoană. Împrejurarea că faptele inculpaților nu au produs și alte consecințe, precum
punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate, nu poate avea relevanță exclusivă asupra
încadrării juridice a faptei, în sensul existenței sau inexistenței tentativei la infracțiunea de
omor. Astfel, deși din concluziile Raportului de expertiză medico -legală rezultă că leziunile
produse persoanei vătămate nu i -au pus în primejdie viața, acest aspect nu este de nat ură să
conducă la concluzia că fapta inculpaților nu ar constitui tentativa la infracțiunea de omor.
Cele două noțiuni, respectiv punerea în primejdie a vieții și tentativa la omor, sunt diferite,
prima depinzând de aspectele medicale, cea de -a doua de con textul juridic al producerii faptei
sub aspectul tentativei.
Astfel, natura și gravitatea vătămării produse, exprimate în numărul zilelor de îngrijiri
medical e necesar pentru vindecare, sunt noțiuni care au două accepțiuni: juridică și medico –
legală.
În accepțiunea juridică, constau în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei,
prin punerea în executare a unei acțiuni apte de a produce suprimarea vieții acesteia, și

41
caracterizată prin intenția specifică de omor.
În accepțiunea medico -legală, constă în crearea unui pericol iminent pentru viața
persoanei, generat de natura și gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, important
fiind ca leziunea să poată determina moartea persoanei, indiferent de modul de înd epărtare a
pericolului.
Dacă infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății persoanei se referă la
accepțiunea medico -legală a expresiei, tentativa la infracțiunea de omor are în vedere
accepțiunea juridică. Astfel, aprecierea medico -legală de punere sau nu în primejdie a vieții
nu poate constitui în acest caz, prin ea însăși, un criteriu unic de încadrare a faptei în tentativă
de omor.
În prezenta cauză, se constată că modalitatea de săvârșire a faptelor exclude apărarea
inculpaților , în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de
vătămare. Chiar dacă inculpații nu au urmărit moartea victimei, folosirea unui instrument apt
să ucidă și aplicarea cu intensitate a loviturii asupra gâtului și cap ului persoanei vătămate
impun concluzia că aceștia au prevăzut rezultatul faptelor lor și acceptat posibilitatea
producerii lui, împrejurări ce caracterizează intenția in directă, ca formă a vinovăției.
Instanța de judecată a dispus că încadrarea juridică ce se impune a fi dată faptei este
tentativă de omor prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 Cod
penal, iar nu lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal cauza
fiind declinată în favoarea Tribunalului Dolj.
Sentința penală nr. 773 /2018 pronuțată de Curtea de Apel Suceava
Prin rechizitoriul nr. 144/P/2017 din 15.05.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Suceava, s -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului X , pentru săvârșire a tentativei la
infracțiunea de violență în familie, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 199 alin. 1 C.pen.
cu aplicarea art. 188 C.pen., constând în aceea că, la data de 10 aprilie 2017, pe raza comunei
Capu Câmpului, județul Suceava, a exercitat acte de violență asupra soției sale, victima Y în
zone vitale, cu un instrument tăietor -înțepător, cu intenția de a -i suprima acesteia viața.
Prin încheierea de ședință din data de 6.12.2017 , instanța de fond a pus în discuția
părților schimbarea încadr ării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul X a fost trimis în
judecată, din tentativă la infracțiunea de violență în familie, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap.
la art. 199 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 188 C.pen., în tentativă la infracțiun ea de vătămare
corporală, prev. de art. 32 rap. la art. 199 Cod penal rap. la art. 194 alin. 1 lit. e Cod penală, ca
urmare a posibilei incidențe a art. 34 Cod penal, privind împiedicarea producerii rezultatului,
prin înștiințarea autorităților.

42
S-a consemmnat faptul că, pentru a se reține cauza de nepedepsire a tentativei prin
înștiințarea autorităților sunt necesare întrunirea următoarelor condiții: fapta săvârșită să nu
fie descoperită iar autorul să înștiințeze autoritățile de comiterea fapt ei astfel încât
consumarea infracțiunii să poată fi împiedicată.
Dacă se constată îndeplinite aceste condiții autorul va beneficia de cauza de
nepedepsire a tentativei însă dacă actele îndeplinite până la momentul împiedicării producerii
rezultatului constituie o altă infracțiune, auto rul va răspunde pentru aceasta.
În prezenta speță dacă se constata că inculpatul a împiedicat producerea rezultatului
prin înștiințarea autorităților ar fi răspuns pentru infracțiunea de violență în familie cu
raportar e la infracțiunea de vătămare corporală cu punerea în primejd ie a vieții persoanei
vătămate.
Din procesul -verbal de redare convorbirii telefonice înregistrate de S.T.S. rezultă că
inculpatul era în apropierea martorului în momentul în care acest a din urmă discuta cu
operatorul de la 112 și nu a intervenit pentru a relata adevărul, respectiv că a înjunghiat -o pe
persoana vătămată, lăsând martorul să precizeze operatorului că persoana vătămată a căzut,
fiind în sta re de ebrietate, într -o groapă.
Tribunalul a constatat că inculpatul nu a încunoștințat autoritățile de comiterea faptei
de tentativă la omor înainte ca aceasta să fie descoperită de autorități, așa încât a respins, ca
neîntemeiată , schimbarea încadrării juridice a faptei, constatân d că, în drept , fapta
inculpatului X care la data de 10 aprilie 2017, a exercitat acte de violență asupra soției sale, Y
în zone vitale, cu un instrument tăietor -înțepător, cu intenția de a -i suprima viața, întrunește
elementele constitutive ale infracț iunii de tentativă la violență în familie prev. de art. 32 alin.
1 C.pen. rap. la art. 199 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 188 C.pen. fiind condamnat la
pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ten tativă la violență în familie .
Împotriva acestei sentințe a formulat inculpatul apel, în termenul legal, criticând -o
pentr u nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.34 Cod penal, Curtea constată că
pentru a se reține cauza de nepedepsire p revăzută de acest text de lege, în modalitatea
reclamată de apărare, este necesar ca, în momentul încunoștințării autorităților, fapta să nu fi
fost consumată, respectiv să nu se fi produs lezarea valorii ocrotite de legea penală. Prin
urmare trebuie să a ibă loc o schimbare radicală a orientării subiective a inculpatului în raport
cu dispozițiile legii penale, respectiv o abandonare a hotărârii infracționale, ceea ce nu este
cazul în speță. Începerea lezării valorii ocrotite de lege, prin vătămarea ei efec tivă, înlătură
incidența cauzei de nepedepsire în discuție.
Curtea reține că rezultatul faptei comise, cu intenție, de către inculpat s -a produs în

43
momentul aplicării loviturii cu cuțitul, persoanei vătămate și a fost constatat cu ocazia
examinării a cesteia la spital, fiind supusă de urgență unei intervenții chirurgicale care i -a
salvat viața, iar faptul că inculpatul, văzând într -un târziu că starea sănătății soției sale era
gravă a cerut ajutorul unei vecin pentru ca victima să ajungă în grija medic ilor nu echivalează
cu ipoteza avută în vedere de legiuitor la reglementarea cauzei de nepedepsire prev. de art.34
Cod penal.
Instanța de apel a apreciat că probatoriul administrat în cauză a impus concluzia că
inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide ( respectiv că, deși nu a urmărit
producerea decesului, a acceptat posibilitatea intervenirii morții persoanei vătămate, rezultat
care însă nu s -a produs ca urmare a intervenți ei organelor medicale ).
Faptul că victima a fost transp ortată la spital din inițiativa inculpatului a condus la
evitarea producerii rezultatului mai grav, acela al decesului victimei, infracțiunea de omor
rămânând în faza tentativei și nicidecum nu determină încadrarea juridică a fapt ei în sensul
propus de apă rare.
Apelul inculpatu lui a fost respins ca nefondat.
Sentința penală 140 /2018 a Tribunalului Mureș
Prin rechizitoriul nr. 130/P/2013, din data de 22.12.2016, întocmit de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIRECȚI A NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE a fost
trimis în judecată inculpatul X sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: tentativă la folosirea
sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obținerea pe
nedrept de fonduri europene, faptă prev. și ped. de art. art. 32 Cod penal, raportat la art. 181
alin. 1 cu referire la art. 184 din Legea nr. 78/2000, modificată, cu aplicarea art. 5 alin 1 din
Codul penal.
În fapt, în esență, inculpatul a încercat să construiască un ate lier de tinichigerie și
vopsitorie auto prin obținerea parțială de fonduri europene. Întrucât inculpatul mai beneficiase
anterior cu 3 ani de o astfel de procedură de atragere de fonduri U.E în calitate de
administrator al altei societăți, inculpatul a cre at o nouă societate , unde, cu acordul său, a fost
trecut în actele co nstitutive socrul inculpatului.
Astfel acesta a eluda t interdicția temporară de accesare de fonduri europen și a
încheiat contractul de finanțare cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltar e Rurală și Pescuit, în
calitate de autoritate contractantă și societatea create pe numele socrului inculpatului.
O echipă de experți din cadrul OJPDRP a întocmit o suspici une de fraudă – ”Procesul
verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a cr eanțelor bugetare” cu nr. 21.153 din data
de 21.06.2013 iar ulterior inculpatul a transmit către aceștia, o solicitare prin care se cerea

44
rezilierea contractului de f inanțare, solicitare acceptată.
În spetă, s -a susținut de către inculpat că în prezen ta cauză este incidentă cauza de
nepedepsire a desistării având în vedere faptul că a s-a solicitat rezilierea contractului de
finanțare. .
În cauză, instanța de judecată a constatat că nu este aplicabilă cauza de nepedepsire
desistării, ca formă a tentativei imperfecte, întrucât cererea de reziliere a contractului, trimisă
către Oficiul Județene de Plați pentru Dezvoltare Rurală OJPSDRP M la data de 07.06.2013 a
avut loc după ce la data de 04.06.2013 a fost trimis Procesul verbal de constatare a neregulilor
și de stabilire a creanțelor bugetare” cu nr. 21.153 din data de 21.06.2013 și astfel, desistarea
și-a pierdut caracterul voluntar.
Nu este nevoie ca aspectele inserate de inspectori în cadrul procesului verbal să fie
asemănătoare cu t ipicitatea obiectivă a faptei, întrucât ele nu fac parte din elementul
constitutiv al infracțiunii, ci sunt elemente de fapt, externe acțiunilor inculpatului și
determinante în abandonarea de către acesta a activității infracționale.
Procedura achiziție i trucate, de care se vorbește în rechizitoriu, este doar o modalitate
de atribuire a lucrărilor către o societate preferată, dar nu este determinantă pentru
imposibilitatea participării inculpatului la un alt program susținut din bani europeni. În
condiți ile în care OJPSDRP M întocmise deja un înscris cu nereguli constatate, în cauză nu
sunt îndeplinite cel puțin 2 condiții ale desistării, respectiv ca aceasta să aibă caracter voluntar
și să fi avut loc înainte de descoperirea faptei. Desistarea presupune împiedicarea de bunăvoie
de către făptuitor a continuării acțiunii ce reprezintă elementul materiale al laturii obiective. În
cazul de față nu trebuie să se facă confuzie între desistare și necesitatea retractării actelor de
executare calificate, atunci câ nd acestea sunt incriminate de sine stătător în legea penală,
independent de acțiunea pe care vrea să o realizeze făptuitorul, deoarece în asemenea situații
chiar trebuie să își manifeste voința de a întrerupe executarea într -o manieră activă. Nu poate
exista desistare dacă renunțarea a fost determinată de o constrângere sau de oricare piedică ce
ar fi zădărnicit în ori ce caz consumarea infracțiunii.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei, instanța apreciază că pedeapsa de 2 (doi) ani
închisoare este potrivită raportat la cauză în întregul său. Aceasta este orientată către minim
tocmai pentru că inculpatul nu este un factor criminogen care să necesite un cuantum ridicat al
pedepsei, iar în cazul său, caracterul de prevenție este cel care pr imează și nu cel de
reeducare.
Sentința Tribunalului a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș, prin
care a fost respins a pelul inculpatului ca nefondat.

45
Sentința penală nr. 1254/2016 pronu nțată de Curtea de Apel Craiova
Prin rechizito riul nr.788/P/2015 din 09.11.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Craiova a fost trimis în judecată inculpatul X, ca urmare a plângerii penale prealabile
formulate de către persoanele vătămate Y în nume personal, dar și ca reprezentant legal al
părții vătămate Z, împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare
prevăzută de art.206 alin.1 Cod penal, de violarea sediului profesional prevăzută de art.225
alin.1 Cod penal și tentativă la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.32 Cod penal
rap.la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b Cod penal.
În fapt, s -a reținut că în cursul zilei de 10.07.2015, inculpatul X a pătruns fara drept
într-unul din sediile unde persoana juridică SC U SRL își desfășoară activit atea și a adresat
cuvinte de amenințare cu săvârșirea unei fapte păgubitoare împotriva persoanei vatamate Y
administratorul societății, provocându -i o stare de temere.
Persoana vătămată Y în nume personal și ca reprezentant legal al părții vătămate Z, a
arătat că înțelege să -și retragă plângerea penală formulată împotriva inculpatului pentru
infracțiunile prev. de art. 225 alin.1, art.206 alin.1 C.p., iar pentru infracțiunea de tentativă la
furt calificat a precizat că s -a împăcat cu inculpatul.
În ce privește săvârșirea faptei de tentativă de furt prev. de art.32 C.p. rap. la art. 228
alin.1 – art. 229 alin.1 lit.d, alin.2 lit.b C.pen. de către inculpat, instanța, în temeiul art. 16
alin.1 lit. G teza a II a Cpp, cu aplicarea art.159 alin.1 C.pen. , a încetat procesul penal, ca
urmare a constatării împăcării totale, definitive și necondiționate a părților intervenite la
termenul din data de 29.02.2016
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova
solicit ând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre
rejudecare, întrucât inculpatul, fiind trimis în judecată și pentru săvârșirea unei tentative la
infracțiunea de furt calificat, sancționată cu pedeapsa închisorii de l a 2 la 7 ani, nu a fost
asistat de către un apărător, în condițiile în care asistența juridică era obligatorie, infracțiunea
fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Potrivit art.90 alin.1 lit.c Cod pr.penală, asistența juridică a in culpatului este
obligatorie în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecății, în cauzele în care
legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeap sa
închisorii mai mare de 5 ani.
Chiar dacă nu est e săvârșită infracțiunea consumată, ci numai tentativa, pentru a se
stabili dacă asistența juridică a inculpatului este obligatorie se are în vedere pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată de furt calificat, ale cărei limite sunt de la 2

46
la 7 ani și nu pedeapsa redusă conform dispozițiilor art.33 alin.2 Cod penal, care prevede
sancționarea tentativei.
Potrivit art.281 alin.1 lit.f Cod pr.penală constituie nulitate absolută încălcarea
dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a
celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
Cum inculpatului nu i -a fost asigurată asistența juridică, în condițiile prevăzute de art.
90 Cod prc. penală, s -a constatat incidența nulității abso lute prevăzută de art. 281 alin. 1 lit. f
Cod proc .penală, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova fiind admis cu
consecința desființării sentința penale și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,
respectiv Judecătoria C raiova.
Sentința penală nr. 20 1/2018 a Curții de Apel Suceava
Prin sentința penală nr. 761 din data de 02.11.2017 pronunțată de Judecătoria Rădăuți,
în baza art. 396 alin. 5 C . procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b, teza I Cod proc.
penal ă, a fost achitat inculpatul X , pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la infracțiunea de
furt de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 32 alin. 1 din Codul penal rap. la
art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (republica tă),cu aplicarea art. 38 alin. 1 din
Codul penal, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
În baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală, raportat la art. 91 Cod penal, a fost
condamnat inculpatul X, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori , prevăzută
de art. 107 alin. 1, lit. d, din Legea nr. 46/2008 (republicată) , cu aplic. art. 396 al. 10 Cod
procedură penală și art. 75 alin. 1 lit. d C. penal și art. 76 C. penal, la 10 luni și 20 de zile
închisoare.
În baza art. 91 Cod penal, s -a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere și s -a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92
Cod penal.
Astfel, inculpatul X la data de 11 decembrie 2016, a tăiat ilegal un număr de 1 0 arbori
esență brad, nemarcați, iar în momentul în care a început acțiunea de încărcare în atelajul hipo
a arborilor tăiați a fost surprins de organele silvice, neavând loc imposedarea inculpatului.
În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la furt d e arbori, instanța de fond a reținut
că aceasta nu este incriminată expres de legea specială, condiție cerută de art. 33 Cod penal
pentru a fi în prezența unei tentative, iar despre o faptă consumată de furt nu poate fi vorba
întrucât acțiunea de însușire a inculpatului a fost întreruptă de intervenția organelor silvice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți,
criticând -o pentru nelegalitate și netemeinicie.

47
În motivarea apelului s -a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a dispus achitarea
inculpatului, din materialul probator administrat în cauză rezultând că fapta pentru care a fost
trimis în judecată este prevăzută de legea penală. Astfel, s -a considerat, în mod eronat, că, în
ceea ce privește infra cțiunea de tentativă la furt de arbori, legiuitorul a înțeles să nu o
sancționeze, motiv pentru care s -a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei
infracțiuni întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Curtea a constatat că fapta i nculpatului întrunește doar elementele constitutive ale
infracțiunii de tăiere ilegală de arbori prevăzută de art. 107 alin. 1, lit. d) din Legea nr.
46/2008, nu și infracțiunea consumată de furt de arbori, prev. de art. 110 alin. 1 lit. c), alin. (2)
lit. b) din același act normativ, așa cum s -a invocat de parchet.
Astfel, potrivit art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, furtul de arbori doborâți
sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși di n
rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost
ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier
național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos
sustras depășește de 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. (2).
Limitele speciale ale pedepselor pr evăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate în cazul în
care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:a) de o persoană având asupra sa o
armă sau o substanță narcotică ori paralizantă; b) în timpul nopții; c) în pădurea situată în arii
natura le protejate de interes național;d) de personal silvic.
Din conținutul textului de lege rezultă că articolul nu face nicio referire la sancționarea
tentativei, așa cum se prevede în mod expres în cazul infracțiunii prev. la art. 107 alin. 1 lit. d
din Legea nr. 46/2008 , în conformitate cu care, tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori
scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și
din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie
infracțiune si și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului
produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei. P otrivit alin. (3) al aceluiași art icol, tentativa se
pedepsește .
Potrivit art. 114 din Legea nr. 46/2008, prevederile în materie se completează cu
dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedur ă penală .
Astfel, potrivit disp. art. 3 3 alin. (1) Cod penal, tentativa se pedepsește numai când
legea prevede în mod expres aceasta.
Or, în speța de față, din analiza dispozițiilor legale expuse anterior, rezultă, că

48
tentativa la furt de arbori prev. de art. 109 alin. (1) lit. d din Le gea nr. 46/2008, pentru care
inculpatul a fost trimis în judecată prin actul de sesizare, nu se pedepsește.
În ce privește acțiunea inculpatului de luare în scopul însușirii a celor 10 arbori tăiați
ilegal, instanța a constata că, atât timp cât activita tea inculpatului a fost întreruptă de
intervenția organelor silvice, nu se poate vorbi despre o infracțiune de furt în formă
consumată și nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la furt
de arbori în infracțiun ea consumată de furt de arbori.
Prin urmare, Curtea a constata că în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus
achitarea inculpatului X pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la infracțiunea de furt de
arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 32 alin. 1 din Codul penal rap. la art.
109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (republicată), fapta nefiind prevăzută de legea
penală, apelul fiind respins ca nefondat.
Sentința penală nr. 189 /2018 pronunț ată de Curtea de Apel Constanța
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au fost trimiși în
judecată în stare de libertate inculpații X pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,
prevăzută de art.244 alin.1 și 2 Cod Penal și Y pentru săvârșirea infracțiunii de co mplicitate
la înșelăciune, prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal rap. la art.244 alin.1 și 2 Cod Penal.
În actul de sesizare a instanței s -a reținut în esență că, fapta inculpatului X, constând
în aceea că, împreună cu o persoana de sex masculin neidentif icată căruia i se spune RT și
ajutat de numita Y, prin folosirea de nume, calități mincinoase și de mijloace frauduloase, au
comandat și au recepționat prin intermediul unor transportatori, marfă aparținând persoanei
vătămate W, în valoare de aproximativ 1 38.600 lei, pentru a intra în mod fraudulos în posesia
acestora la data de 16.09.2016, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de
înșelăciune, prevăzută de art.244 alin.1 și 2 Cod Penal.
Astfel, se constată că organele de urmărire penală au fost efectiv sesizate de către
persoana vătămată înainte de încheierea contractului comercial, reprezentanții persoanei
juridice dându -și seama că le -au fost prezentate drept adevărate fapte mincinoase, înainte de
livrarea mărfii.
Instanța a apr eciat că împrejurarea faptului că organul de cercetare penală în vederea
descoperirii și dovedirii infracțiunii, a luat măsura ca marfa să fie livrată sub supraveghere, nu
constituie un act cauzator de pagubă pentru persoana vătămată și ca atare nu atribui e faptei
caracterul unei infracțiuni de înșelăciune consumată. Instanța apreciază că acestă opinie este
împărtășită și de jurisprudența constantă a I.C.C.J.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși inculpații X

49
și Y așa cum a arătat și mai sus instanța apreciază că forma consumată a infracțiunii de
înșelăciune nu a fost realizată, acesta a rămas la stadiul de tentativă. Având în vedere aceastea
urmează ca instanța în temeiul art. 386 alin. 1 C.proc. pen să dispun ă schimbarea încadrării
juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații din infracțiunea de
înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen. în infracțiunea de tentativă de înșelăciune faptă
prev de art. 32 C.pen. rap. la art. 244 a lin. 1 și 2 C.pen.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
invederand motive de netemeinicie și nelegalitate. În ce privește încadrarea faptelor reținute în
sarcina inculpaților aceasta se consideră a fi c orect reținută de prima instanță, întrucât scopul
prejudiciabil al infracțiunii nu s -a produs, executarea fiind întreruptă ca urmare a intervenirii
organelor de poliție pe timpul deplasării și transportării bunurilor.
Specific infracțiunii de înșelăciun e este că punerea în executare a rezoluției
infracționale se realizează prin acțiunea tip a inducerii în eroare, respectiv prin prezentarea
unei situații diferite de cea reală acțiune ce poate fi instantanee însă în măsura în care nu se
produce rezultatul pricinuirii pagubei, conținut ca cerință a laturii obiective în tipicitatea
infracțiunii în forma consumată a acesteia corecta încadrare juridică în această situație este a
cea referitoare la forma tentată a infracțiunii , în condițiile art.32 alin.1 teza I-a sau teza finală
Cod penal.
Apelul a fost respins ca nefondat.
Sentința penală nr. 678/2014 pronunțată de Cu rtea de Apel Cluj
S-a reținut în sarcina inulpatului X faptul că a încercat să pătrundă în locuința situată
în Cluj -Napoca, Cale a Florești, aparținând numitului Y, folosind mai multe chei potrivite,
moment în care a fost observat de către martorul BG, care se afla în locuința părții vătămate
și care a anunțat săvârșirea faptei, inculpatul fiind surprins de către partea vătămată în fata ușii
de acces în apartament, situată la etajul IV al imobilului.
Prin sentința pronunțată de Judecătoria Cluj -Napoca, inculpatul a fost condamat la
pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat
prevăz ută de art. 32 alin. 1 Cod penal rap la art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. d ,
alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal
Prin apelul formulat împotriva sentinței primei instanțe, inculpatul solicită achitarea
acestuia motivând faptul că ar fi trebuit ca instanța să retina cau za de nepedepsire a desistării.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că, în cauză, este vorba
de o tentativă întreruptă sau imperfectă, neproducerea rezultatului dat orându -se intervenției
martorului BG și a părții vătămate Y.

50
De asemenea se arată faptul că din insasi declaratia voalata si subiectiva a inculpatului
data in cercetare judecatoreasca reiese ca activitatea s -a infractionala s -a stopat in varianta
prezen tata de catre acesta datorita faptului ca nu a putut să pătrundă în locuința persoanei
vătămate folosind cheile si nici prin fortarea incuietorii cu ajutorul surubelnitei.
Pentru a exista cauza de nepedepsire invocată de inculpat era necesar ca întrerup erea
executării să fie expresia voinței libere a inculpatului, în speță nefiind adoptată o astfel de
poziție pasivă de către inculpat care să reflecte, așa cum susține acesta, desistarea de la
comiterea faptei.
Curtea, însușindu -și motivarea ins tanței de fond, învederează faptul că pentru a
beneficia de efectele desistarii este necesar sa fie indeplinite doua conditii si anume pe de o
parte atitudinea inculpatului sa fie suficienta prin ea insasi fara concursul unor cause
exterioare pentru a zada rnici consumarea infractiunii iar pe de alta parte inculpatul sa fie
convins ca desistarea sa constituie unicul factor care impiedica desav arsirea executarii.
Aceste conditii nu sunt indeplinite in cazul in care , pe de o parte , inculpatul si -a
intrer upt activitatea infractionala doar in momentul in care a fost surprins de persoana
vatamata, fiind vazut de aceasta, moment in care a luat -o la fuga iar , pe de alta parte, lipsa
unei pagube nu se datoreaza vointei inculpatului ci imprejurarilor ca acesta a fost surprins de
proprietarul apartamentului in care incerca sa pa trunda folosind chei potrivite.
Solicitarea inculpatului de a fi achitat pe motiv că s -a depistat, acesta în condițiile în
care avea asupra sa un număr de 44 chei, o pereche de mănuși neg re, două șurubelnițe, o cheie
tubulară și o lanternă, nu poate fi onorată, apelul fiind respins ca nefondat.

51
CONCLUZII

Activitatea infracțională intenționată presupune o desfășurare în timp, o dezvoltare
progresivă, până la producerea rezultatu lui socialmente periculos. În evoluția sa, această
activitate parcurge mai multe etape, fiecare dintre ele caracterizându -se printr -un anumit grad
de înfăptuire a activității infracționale.
Înfăptuirea activității infracționale și producerea rezulta tului echivalează cu realizarea
în întregime inten ției luate. Este momentul în care se înfăptuiește o concordanță deplină între
latura subiectivă și cea o biectivă a infracțiunii.
Legea penală incriminează, de regulă, infracțiunile ajunse în faza cons umării. În
anumite cazuri, însă, atunci când activitatea materială este întreruptă înainte de ducerea ei la
capăt, sau, deși activitatea materială s -a realizat în totalitate, rezultatul nu se produce datorită
anumitor împrejurări independente de voința făp tuitorului.
În existența progresivă a unei activități infracționale, tentativa se situează în faza
actelor de executare a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul
material al laturii obiective și producerea rezulta tului socialmente periculos.
Tentativa este definită în doctrină, ca formă a infracțiuni ce constă în punerea în
executare a inten ției de a săvârși infracțiunea, executare ce a fost întreruptă ori nu și -a produs
efectul, deși executarea a fost efectuată în totalitate.
Tentativa constituie deci, o formă a infracțiunii, căci întotdeauna rezultatul nu se
produce, fie datorită întreruperii actului de executare, fie datorită altor împrejurări, când actul
de executare este efectuat în întregime.
De ase menea, există tentativă și în cazul în care producerea rezultatului nu a fost
posibilă datorită insuficienței mijloacelor folosite, sau defectuozității acestora, ori datorită
împrejurării că obiectul nu se găsea în locul unde cre dea făptuitorul că se află.
Astfel, periculozitatea tentativei constă în faptul că făptuitorul a trecut la executarea
infracțiunii, rezultatul acesteia neproducându -se din cauze exterioare lui, cum ar fi, de
exemplu: intervenția altei persoane, deficiența mijloacelor folosite, fap tul că obiectul lipsea de
la locul unde credea făptuitorul că se află.
În funcție gradul de realizare al executării actului material se disting tentative perfecta
și imperfectă, iar în funcție de cauzele care determină neproducerea rezultatului, legate fie de
mijloacele folosite de faptuitor, fie de obiectul material al infracțiunii se disting tentative
idone e și neidonee.

52
Nu toate infracțiunile însă sunt susceptibile de tentativă, pe de altă parte nu toate
tentativele la infracțiunile la care a ceasta este posibilă se pedepsesc, legiuitorul român
reținând incriminarea tentativei numai la infracțiunile mai grave. Incriminarea privește atât
tentativa perfectă și imperfectă cât și tentativa idonee.
În ceeea ce privește sancționarea tentativei, codul penal român stabilește sistemul
diversificării pedepselor, care prevede pentru tentativă o pedeapsă diferită în raport cu
pedeapsa pentru i nfracțiunea consumată.
Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, prin noua formulare propusă
tentativei, respectiv punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea , a fost înlăturată
orice discuție cum că existența unei hotărâri infracționale (din vechea reglementare) ar
cuprinde doar intenția direct ă și astfel a fost consacrată fără echivo c soluția conform careia, în
cazul tentativei, intenția poate fi directă sau indirectă.
În ceea ce privește instituția tentativei în alte state ale Uniunii Europene, se poate
observa ca aceasta în majoritatea cazurilor este definită similar cu sistemu l nostru de drept, iar
diferențele o reprezintă modalitatea de sancționare a acesteia, unele state adoptând sistemul
parificării pedepselor și altele sis temul diversificării. .
Din cele expuse, rezultă caracterul important al tentativei în cadrul for melor
infracțiunii, fiind o instituție de sine stătătoare, cu efecte și sancțiuni specifice iar corecta
indentificare a acesteia influențează limitele de pedeapsă și în anumite cazuri conduce la
nepedepsire.

53
Bibliografie

I. TRATATE. CURSURI. MO NOGRAFII.

1. Antoniu George, C. Bulai, C -tin Duvac, I. Griga, Ghe. Ivan, C -tin Mitrache, Ioan
Molnar, I. Pascu, V. Pasca, O. Predescu, Explicații preliminare ale noului Cod penal
Vol I , Universul Juridic, București, 2010
2. Antoniu George, Tentativa -doctrina, jurisprudența, drept comparat , Editura Societății
Tempus, Bucuresti, 1995
3. Antoniu George, C, Bulai, A. Filipaș, Practica judiciară penală, Parte a generală , vol.
I, 1988
4. Boroi Al., Drept penal Parte a generală , Editura CH Beck, București, 2014
5. Boroi Al. , Sim ona Anghel , Fișe de drept penal, ediția V -a, Editura Hamangiu,
București, 2019
6. Bulai C., Manual de Drept Penal Partea Generala , Editura : Societatii ALL,
București, 1997
7. Bulai C., Drept penal român Partea generală Vol. I , Casa de editură și presa Șansa
S.R.L, București, 1992
8. Dongoroz V., Drept pe nal, Editura Societății Tempus, București, 1939.
9. Gheorghe Ivan , Mari -Claudia Ivan , Drept penal. Partea generala conform Noului
Cod penal. Editia a 4 -a, Editura CH Beck , 2019
10. Nistoreanu Ghe., Al. Boroi, Drept Penal și Drept procesual Penal, Curs selectiv
pentru licentă, Ediția a IV -a, Editura All Beck, București, 2005.
11. Mitrache C -tin, Mitrache C., Drept pen al roman Parte Generală , ed. a III -a, Un iversul
Juridic, București, 2019
12. Norel Neagu , Drept penal. Partea gene rala, Editura Universul Juridic, 2020
13. Oancea I., Drept Penal Partea generală , Ed. Didactică și pedagogică, București, 1971
14. Tanoviceanu Ion, Tratat de drept și procedură penală, Ediția a II -a revăzută de V.
Dongoroz ș.a., vol I, Editura Curierul Judiciar, B ucurești, 1924
15. Valer Suian, Drept penal Partea Generală (sinteză) , 2006
16. Vladimir Hanga, Mari Legiuitori ai lumii, Editura Enciclopedia de buzunar, București
1977
17. M. Zolyneak, M.I. Michinici, Drept penal Partea Generală , Editura Fundației
Chemarea, Iași, 1999

54

II. STUDII ȘI ARTICOLE DE SPECIALITATE

18. Antoniu George, Considerații asupra unor inst ituții de drept penal general: Desesizarea
voluntară, Participația, Infracțiunea continuată, Confiscarea specială, în Revista
Română de Drept nr. 11/1968
19. G. Antoniu, „Unitatea de infracțiuni. Contribuții”, în Revista de Drept Penal nr.
3/1999
20. Cojan Mihaela , Tentativa forma a infrac țiunii intenționate, revistă Universitatea 1
decembrie 1918 Alba Iunia, 2007
21. Mihai A. Cocaină, Aurică Cocaină, „Tentativa. Infracțiunea autonomă”, în Revista de
Drept Penal nr. 3/2000

III. REVISTE DE SPECIALITATE
22. Revista de Drept Penal nr. 3/2000
23. Revista de Drept Penal nr. 3/1999
24. Revista de Drept Penal nr. 11/1997
25. Revista de Drept Penal nr. 4/1997.
26. Revista Dreptul nr.10 -11/1993
27. Revista Dreptul nr. 10/1992
28. Revista Română de Drept nr. 2/1979
29. Revista Română de Drept nr. 3/1971
30. Revista Română de Drept nr. 11/1968

IV. LEGISLAȚIE
31. Codul Penal în vigoare
32. Codul Penal al Republicii Italia
33. Codul Penal al Republicii Portugaliei
34. Codul Penal al Republicii Federale Germania
35. Codul Penal al Greciei
36. Codul Penal al Republicii Austria
37. Codul Penal al Regatului Tarilor de Jos(Olanda)
38. Codul Penal al Republicii Bulgaria

55
39. Codul Penal al Republicii Slovenia

V. JURISPRUDENȚA

40. rolii.ro
41. idrept.ro
42. legislatie.just.ro
43. codexpenal.just.ro
44. jurispedia.ro
45. jurisprudenta.com
46. euroavocatura.ro