PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ [606209]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “ DIMITRIE CANTEMIR “
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific :
PROF. UNIV. DR . MĂDĂ LINA TOMESCU

Absolvent: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “ DIMITRIE CANTEMIR “
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ
DIMENSIUNEA JURIDICĂ A
DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARILOR
PUBLICI

Coordonator științific :
PROF. UNIV. DR . MĂDĂ LINA TOMESCU

Absolvent: [anonimizat]
2018

2
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. …………………………. 4
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. …….. 6
1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI
FUNCȚIONARUL PUBLIC ………………………….. ………………………….. ………… 6
CAPITOLUL 2. IZVOARE ………………………….. ………………………….. …………….. 9
2.1. IZ VOARELE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC ……………. 9
– Izvoarele scrise ………………………….. ………………………….. ……………….. 9
– Izvoare nescrise ………………………….. ………………………….. …………….. 15
CAPITOLUL 3. PRINCIPII ………………………….. ………………………….. ………… 18
3.1. SENSUL JURIDIC AL NOȚIUNII DE PRINCIPII ……………………….. 18
3.2. PRINCIPIILE CONSTITUȚIONALE ALE DEONTOLOGIEI
ADMINISTRATIVE ………………………….. ………………………….. …………………… 19
3.2.1. PRINCIPIUL SUPREMAȚIEI CONSTITUȚIEI ȘI RESPECTAREA
LEGII ………………………………………………………………………………………………….. 19
3.2.2. PRINCIPIUL EGALITĂȚII DE TRATAMENT ÎNTRE TOȚI
BENEFICIARII SERVICIULUI PUBLIC ………………………….. …………………… 20
3.2.3. PRINCIPIUL EGALITĂȚII DE ȘANSE ÎNTRE BĂRBAȚI ȘI FEMEI
PENTRU OCUPAREA FUNCȚIILOR ȘI DEMNITĂȚILOR PUBLICE… ……… 20
3.2.4. PRINCIPIUL RESPECTĂRII DEMNITĂȚII TUTUROR
BENEFICIARILOR SERVICIULUI PUBLIC , A VIEȚII INTIME, FAMILIALE
ȘI PRIVATE A ACESTORA ………………………….. ………………………….. ……….. 21
3.2.5. PRINCIPIUL FIDELITĂȚII FAȚĂ DE ȚARĂ ………………………… 22
3.3. PRINCIPII ȘI NORME LEGALE ALE DEONTOLOGIEI
FUNCȚIONARILOR PUBLICI ………………………….. ………………………….. ……. 23
3.3.1. PRIORITATEA INTERESULUI PUBLIC ………………………….. ……… 25
3.3.2. PROFESIONALISMUL ………………………….. ………………………….. ….. 25
3.3.3. IMPARȚIALITATEA ȘI INDEPENDENȚA ………………………….. ……. 26
3.3.4. INTEGRITATEA MORALĂ ………………………….. ………………………… 27
3.3.5. LIBERTATEA GÂNDIRII ȘI A EXPRIMĂRII ………………………….. . 29
3.3.6. CINSTEA ȘI CORECTITUDINEA ………………………….. ……………….. 29
3.3.7. DESCHIDEREA ȘI TRANSPARENȚA ………………………….. …………. 30

3
3.4. TREI CATEGORII DE FUNCȚIONARI PUBLICI ȘI DEONTOLOGIA
CORESPUNZĂTOARE PROFESIEI LOR ………………………….. …………………. 43
STUDIU DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………. 47
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 51
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ……………………….. 52

4
INTRODUCERE

Deontologia funcției publice – ca disciplină – stă sub semnul întrepătrunderilor
firești ce există între domeniul dreptului și cel al eticii, al filosofiei practice ce se află în
căutarea răspunsului la întrebarea cum trebuie să acționeze individul în raport cu sine
însuși, cu semenii săi și cu lumea din jur. Îmbinarea dintre cele două dimensiuni ale
deontologiei func ției publice reiese chiar din felul în care aceasta este definită în cadrul
Statutului funcționarilor publici (Legea nr. 188/1999), și anume: „ansamblul atribuțiilor
și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de
putere publică de către administrația publică centrală și locală”.1
Astfel, în primul capitol ne propunem să definim conceptul de funcție publică și
conceptul de funcționar public . Funcția publică este postul în organigrama unei
autorități publice, ca de exemplu, funcția de director, șef de serviciu, contabil șef,
secretarul unei unități administrativ – teritoriale. Funcționarul public exercită o funcție
publică, acesta este supus unui regim juridi c special, chiar dacă îndeplinește funcția în
mod permanent sau accidental, ori, “dacă a intrat în cadrele autorității publice în mod
voluntar sau forțat”.2
Administrația pune la baza întregii sale activități aplicarea și respectarea
dreptului, principiul legalității fiind unul de bază în administrație. Noțiunea de izvor
formal al dreptului a fost larg dezbătută făcându -se distincție între sensul juridic al
acestuia, cel istoric și cel ideologic.
Sensul juridic al noțiunii, surprinde o multitudine de aspecte, de modalități, prin
care conținutul perceptiv al normei de drept administrativ devine regulă de conduită și se
impune ca model de urmat în relațiile di ntre autoritățile administrației publice și celelalte
componente ale sistemului social.
În consecință, izvoarele în deontologia funcționarului public fac obiectul celui de -al
doilea capitol al prezentei lucrări.
Prin urmare, în capitolul trei a lucrării mi -am îndreptat atenția asupra
principiilor funcționarului public . În opinia mea principiile de drept sunt reguli cadru
în jurul cărora se împreunează toate reglementările unui sistem sau ramuri de drept.

1 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, București: Editura Universității din București, 2006 ,
p. 9
2 Erast Diti Tarangul, op. cit., p. 231

5
Rolul acestora este cu atât mai e vident cu cât știm că oricât de meticulos și de prevăzător
ar fi acest legiuitor, niciodată normele juridice nu vor reuși să acopere multitudinea de
situații pe care viața cotidiană o creează. Iar ca încheiere al ultimului capitol pe baza
unui studiu de caz concret am explicat o parte din îndatoririle unui funcționar public care
ar trebui să fie îndeplinite.
În administrație, ca și în politică, trebuie să se regăsească oameni profesioniști
și morali în egală măsură, oameni pentru care țelul absolut este acela de a sluji binele
„cetății”.3

3 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, București: Editura Universității din București, 2006 ,
p. 11

6
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI
FUNCȚIONARUL PUBLIC
Legat de personalul administrației publice, sunt analizate două aspecte principale:
➢ Conceptul de func ție publică;
➢ Conceptul de func ționar public;
Personalul administrației publice cuprinde trei categorii:
1. Persoane care au statut special, stabilit prin lege, care îndeplinesc demnități
publice , ca de exemplu, miniștri, primari, consilieri județeni și locali;
2. Funcționari publici statutul este reglementat prin Legea nr.188 /1999 4 și alte
acte normative;
3. Personalul contractual, se aplică legislația muncii.
Potrivit art. 2 al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcția
publică este definită ca fiind ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în
temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația
publică centrală , administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.5
Funcția publică este postul în organigrama unei autorități publice, ca de exemplu,
funcția de director, șef de serviciu, contabil șef, secretarul unei unități administrativ –
teritoriale.
Compețența este diferită de funcție. Ea es te efectul funcției. Deținătorul funcției publice
în momentul când a obținut funcția dobândește și o competență, un ansamblu de atribuții,
care nu se pot îndeplini dacă acea persoană nu ar deține funcția publică corespunzătoare. 6
Acea persoană numită într-o funcție publică poartă denumirea de funcționar
public .
Funcționarul public își poate desfășura activitățile prin exercitarea prerogativelor de
putere publică, cum ar fi:7
– punerea în executare a actelor normative ;
– elaborare a de proiecte de acte normative;

4 Legea nr. 1 88/1999 privind statutul funcționarilor publici; Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 188/1999 (M.Of. nr. 574 din 4 iulie 2006).
5 Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, Administrația publică în România , Ed. C.H.Beck, Bucureșt i 2008,
p.367
6 Idem. p.368
7 Idem. p.368

7
– gestionarea resurselor umane și financiare ;
– aplicarea de sancțiuni juridice date în competența sa;
– reprezentarea intereselor unității în care își desfășoară în raporturile cu persoane
fizice sau juridice din afară sau din străinătate, precum și în justiție.
Există și funcționari publici cu statut special, care își desfășoară activitatea în:
– structurile de specialitate ale Parlamentului României;
– structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
– structurile de specialitate a le Consiliului Legislativ;
– serviciile diplomatice și consulare;
– autoritatea vamală;
– poliția și alte structuri ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
– alte servicii publice stabilite prin lege.
Nu au calitatea de funcționari publici perso nalul contractual salariat din autoritățile și
instituțiile publice care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol,
gospodărire, întreținere, reparații și de deservire, precum și alte categorii care nu exercită
prerogative de putere p ublică.
Funcționarul public exercită o funcție publică, acesta este supus unui regim juridic
special, chiar dacă îndeplinește funcția în mod permanent sau accidental, ori, “ dacă a intrat
în cadrele autorității publice în mod voluntar sau forțat”.8
Regimul juridic al funcționarului este dat de raportul juridic în care intră odată cu
ocuparea funcției publice, raportul juridic de serviciu.
Raportul juridic de seviciu al funcționarului public are ceva cel particularizează spre
deosebire de celelalte raporturi juridice de muncă ale salariaților, faptul că funcționarii
sunt purtători ai puterii publice pe care o exercită în limitele funcției lor.
Deontologia funcționarului public poate fi definită ca reprezentând totalitatea
normelor care guvernează comportamentul profesional și privat al funcționarului public, în
virtutea statutului de detentor al autorității publice.9 Aceste norme sunt la rândul lor
structurate în funcție de relațiile sociale car e sunt avute în vedere, după cum urmează:
1. Relații din interiorul serviciului public
– cu șefii ierarhici;

8 Erast Diti Tarangul, op. cit., p. 231
9 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, București: Editura Universității din București, 2006,
p. 39

8
– cu ceilalți funcționari publici ;
– cu întregul personal;
– cu subalternii.
2. Relații cu celelalte subiecte de drept, din afara instituției publice, beneficiari ai
acțiunii funcționarului public.
3. Relații cu personalul unor instituții publice și alte persoane juridice cu care
colaborează instituția unde este încadrat funcționarul public.
4. Relații cu societatea civilă, în ansamblul său.
De asemenea, regulile care guvernează o profesiune pot fi grupate în mai multe
categorii. În lucrarea lui Liviu Coman -Kund10 „Deontologia și statutul funcționarilor
publici din administrația publică” sunt menționate următoarele tipuri de reguli:
1. reguli care dau identitate profesiunii respective , care nu au fost preluate în
dreptul pozitiv și a căror respectare se asigură prin influența exercitată de membrii
corpului profesional respectiv ;
2. reguli care au fost preluate în dreptul pozitiv , a căror încălcare este calificată
ca abatere disciplinară, și a căror respectare este asigurată prin jurisdicțiile disciplinare
profesionale ;
3. reguli care sunt edictate de stat pentru a proteja ordinea publică , a căror
respectare este asigurată prin intervenția instanțelor judecătorești și prin forța coercitivă a
statului.
În administrație, în sfera publică în general trebuie să -și desfășoare ac tivitatea oameni
integri din punct de vedere moral, care să așeze deasupra tuturor preocupărilor și
priorităților lor, binele public.11 Încă din antichitate s -a susținut că „(…)guvernarea trebuie
să fie partea omului cinstit”, iar „funcțiunile publice, i ndiferent de rangul lor, nu trebuie
să-i îmbogățească niciodată pe cei care le dețin”12.

10 Liviu Coman -Kund Deontologia și statutul funcționarilor publici din administrația publică , Galați, 2003,
p. 5.
11 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, București: Editura Universității din București, 2006,
pp. 39 -40.
12 Aristotel, Politica , Ed. IRI, București, 2001, p. 103.

9
CAPITOLUL 2. IZVOARE

2.1. IZVOARELE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC
Noțiunea de izvor formal al dreptului a fost larg dezbătută făcându -se distincție între
sensul juridic al acestuia, cel istoric și cel ideologic.
Sensul juridic al noțiunii, surprinde o multitudine de aspecte, de modalități, prin care
conținutul perceptiv al normei de drept administrativ devine regulă de conduită și se
impune ca model de urmat în relațiile dintre autoritățile administrației publice și celelalte
componente ale sistemului social.
Izvoarele formale sunt clasificate în două categorii : izvoare scrise și izvoare
nescrise.
– Izvoarele scrise
În această categorie a izvoarelor sc rise putem înscrie: Constituția, tratatele și acordurile
internaționale, legile, actele Guvernului și celelalte acte admini strative cu caracter
normativ ( vezi schema de mai jos ) .

IZVOARE
SCRISE CONSTITUȚIA
ROMÂNIEI
LEGEA
ORDONANȚELE
ALTE CATEGORII DE
ACTE NORMATIVE:
HOTĂRÂRI, TRATATELE
INTERNAȚIONALE

10
A. CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
Constituția este cel mai important izvor al deontologiei funcționarului public.
Fiind legea supremă în stat, aceasta garantează stabilitatea unei comunități, dar
asigură și evoluția acesteia într -un mod cât se poate de eficient.
În Titlul al II -lea – “Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale” , Constituția
României precizează că nimeni nu este mai presus de lege, iar funcțiile și demnitățile
publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia
română și domiciliul în țară.13 Aceste texte consacră atât principiul legalității, cât și
principiul egalității în fața legii. De asemenea este consacrat și principiul egalității de șanse
între bărbați și femei pentru ocuparea funcțiilor publice.
Articolul 54 din legea supremă proclamă cu titlu imperativ fidelitatea față de țară,
care presupune că încredințarea unei funcții publice înseamnă, pe de o parte că statul
acordă încrederea sa persoanei respective, iar pe de altă parte că acea persoană are
obligația de îndeplinire cu credință a tuturor cerințelor postului sau funcției s ale. Se
menționează depunerea jurământului de credință la numirea într -o astfel de funcție. 14
Art. 57 menționează că drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu
bună credință, fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți. Aceast ă prevedere aduce în
discuție problematica respectului reciproc pe care trebuie să -l manifeste atât funcționarii
publici, cât și cetățenii.15
B. LEGEA
Într-o ordine juridică în plină transformare, legile ( actele normative ale
Parlamentului ) nu mai sunt, în anumite privințe, decât o categorie de norme printre alte
norme. Și totuși, ele își păstrează prestigiul, supremației, pe care le -o dă chiar cuvântul
lege. Legea propriu -zisă ( act normativ al Parlamentului cu forță juridică primară ), a cărei
definire se poate face potrivit mai multor criterii, se adaugă astăzi diferite categorii de texte
care -i sunt asimilate. Când e vorba mai ales de a diferenția legea propriu -zisă de un
regulament oarecare, legea se recunoaște după prezentarea ei: ea constituie actul pe care
însuși legiuitorul îl numește astfel, și care este pro mulgat ca atare. Textul său est e apoi
publicat în Monitorul Oficial Partea I. Spre exemplu, Legea nr. 302 din 28 iunie 2004

13 A se vedea Constituția României, art. 16.
14 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. Pro Universitaria, p. 151
15 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. Pro Universitaria, pp. 151 -152

11
privind cooperarea judiciară internațională în mate rie penală, publicată în Monitorul
Oficial Partea I nr. 594 din 1 iulie 2004.16
Regimul juridic normal într -un stat de drept presupune aplicarea principiului
separației și echilibrul puterilor când regula este ca legea să fie opera Parlamentului, dar
Constituția prevede și adoptarea unei legi de către popor prin referendum art. 151 al. 3. Așa
a fost aprobată Legea nr. 429/2003 privind revizuirea Constituției, prin referendumul
național din 18 -19 octombrie 2003.
Legea este actul votat de Parlament potrivit procedurii fixate de Constituție și
promulgată de Șeful Statului.
Inițiativa poate să aparțină Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel
puțin 100.000 de cetățenii cu drept de vot care să provină din cel puțin un sfert din județ ele
țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv Municipiul București, trebuie să fie
înregistrate cel puțin 5000 de semnături ( art. 74 al. 1 ). Sesizarea cu propuneri și proiecte
de lege se face după o procedură specială ( art. 74 ), iar adoptar ea legilor și hotărârilor de
asemenea ( art. 75 ) în funcție de categoria legii respective: legi constituționale, legi
organice sau legi ordinare ( art. 73 ). Textele sunt discutate în comisii, apoi examinate în
ședință publică, ocazie cu care se pot fo rmula amendamente. Adoptarea presupune un vot
favorabil al celor două camere. Apoi legea adoptată este supusă Controlului Curții
Constituționale ( art. 146 lit. a ). Dacă aceasta declară că tot textul sau o parte din acesta,
este neconform cu Constituț ia, este obligat ca Parlamentul să reexamineze dispozițiile
respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale ( art. 147 al. 2 ).
Președintele Republicii are obligația să promulge textele votate în termen de cel mult 20 de
zile de la primire ( art. 77 al. 1 ), iar dacă a cerut reexaminarea legii în cel mult 10 zile de la
primirea legii adoptate după reexaminare ( art. 77 al. 3). Legea se publică în Monitorul
Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării s au la o dată ulterioară
prevăzută în textul ei ( art. 78 ).
Există și legi organice. Sunt legi prevăzute în mod expres prin Constituție ( art. 73 al.
3 lit. a -t ) care sunt votate și modif icate în condițiile prevăzute de art. 76 al. 1 al
Constituției. În funcție de obiectul lor putem distinge legea privind alegerile legislative și

16 Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, So rin Bucur, Drept Administrativ, Ed. Universul Juridic, ed. a -III-a
reviz. și adăugită, p. 96

12
a Președintelui României, legea de organizare a Guvernului și a Consiliului Suprem de
Apărare a Țării, legea privind statutul funcționarilor publici.17
Referendumul are loc când Președintele Republicii după consultarea Parlamentului,
cere poporului să -și exprime voința cu privire la problemele de interes național dar și în
cazul procedurii de revizuire a Constituției ( art. 151 al. 3 ) aceasta rămânând definitivă
numai după aprobarea ei prin referendum, organizat î n cel mult 30 de zile de la data
adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
O categorie este cea a legilor constituționale care sunt cele de revizuire a Constituției și
care au o forță juridică superioară față de celelalte legi.
O altă categ orie este cea a legilor de abilitate a Guvernului pentru a emite ordonanțe în
domenii care nu fac obiectul legilor organice. Legea va stabili domeniul și data până la care
se pot emite ordonanțe. Dacă legea de abilitate o cer ordonanțele se supun s pre aprobare
Parlamentului.
C. ORDONANȚELE
În ceea ce privește ordonanțele, redăm în continuare comentariile și explicațiile prof.
Antonie Iorgovan făcute în lucarea precitată.18
”Ordonanța este expresia unei competențe legislative delegate. Deci, ordonanța
depășește sfera strictă a conducerii generale a administrației publice, fiind o modalitate de
participare a Guvernului la realizarea puterii legislative, corespunzătoare rolului
constituțional ce ii revine potrivit al. 1 al art. 102, în legătu ră cu realizarea politicii interne
și externe a țării.
În conformitate cu prevederile art. 115, ordonanțele sunt fie în temeiul unei legi
speciale de abilitate, fie ordonanțe de urgență, în temeiul al. 4 și următoarele ale acestui
articol. Ordonanțele d ate în temeiul unei legi speciale de abilitate se pot emite numai cu
respectarea strictă a prevederilor acestei legi. Asemenea ordonanțe, la rândul lor, pot fi,
așa cum rezultă din prevederile al. 3 al art. 115 ordonanțe ce se supun aprobării ulterioare a
Parlamentului și ordonanțe pentru care nu este necesară o asemenea aprobare.
Prin ordonanțe se stabilesc reguli care, întrucât nu se referă la organizarea executării
legilor, sunt de domeniul legii, fie în sensul că reprezintă reguli noi, fie în sen sul că
modifică sau abrogă reguli existente. Tocmai de aceea ele nu se pot emite decât în temeiul
unei legi de abilitate. Desigur, ac easta nu înseamnă că ordona nța nu poate cuprinde și

17 Idem. p. 97
18 M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu, op. cit., p. 190 și urm.

13
măsuri pentru aplicarea unei legi, dar esențiale sunt regulile pe care Guvernul nu le -ar
putea institui decât în temeiul, în limitele și în condițiile legii de abilitate.
Ordonanțele ce nu se supun aprobării ulterioare a Parlamentului se emit pentru
detalierea sau precizarea unor dispoziții reglementate prin lege, aprobarea u nor formulare,
dacă legea o cere, a unor reguli metodologice. În toate cazurile, însă, legea trebuie să
prevadă necesitatea emiterii lor, inclusiv limitele competenței legislative astfel delegate și
termenul până la care urmează să fie exercitată, precum și eventuale alte condiții.
Ordonanțele de urgență prevăzute de al. 4 și următoarele ale art. 115 au un caracter
aparte. Delegarea legislativă este dată, în acest caz de însuși textul constituțional.
Aplicarea unor astfel de ordonanțe este condiționată de supunerea lor, în prealabil, spre
aprobare Parlamentului și, respectiv, de publicarea în Monitorul Oficial.”
D. ALTE CATEGORII DE ACTE NORMATIVE
După ce am prezentat actele Parlamentului, respectiv legea ca izvor precum și
Ordonanțele Guvernului care pot fi asimilate legii, ne vom opri la actele Guvernului și la
celelalte acte cu caracter normativ. Potrivit Constituției Guvernul adoptă Hotărâri și
Ordonanțe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, iar Ordonanțele, d upă
cum am văzut se emit în temeiul unei legi speciale de abilitate, în limitele și condițiile
prevăzute de aceasta.
“ Hotărârea reprezintă, prin excelență, actul prin care Guvernul își exercită rolul
constituțional, prevăzut de al. 1 al art. 102, privind conducerea generală a administrației
publice. Prin hotărâre se reglementează, așadar, relații sociale care sunt prin natura lor
inferioare ca importanță față de cele reglementate de lege. Hotărârea nu poate fi decât
secundum legem și praeter legem și intervine ca obiect nemijlocit, în orice domeniu,
ramură sau sector de activitate , deoarece Guvernul are o competență materială generală. A
administra, cum s -a stabilit încă de la începutul secolului XX de către Henri Fayol,
înseamnă: a prevedea, a organiza , a coordona, a comanda și a controla. Față de această
situație din doctrină, urmează să interpretăm că expresia “organizarea executării
legilor” din cuprinsul al. 1 al art. 108 trebuie interpretată într -un sens larg.
Ca act administrativ , hotărâ rea poate fi atacată în fața instanței de contencios
administrativ, în temeiul dreptului fundamental art. 52 și a art. 126 al. 6 din
Constituție.”19

19 Idem, p. 189.

14
O altă categorie de acte cu caracter normativ sunt actele miniștrilor și ale celorlalți
conducători a i unor autorități centrale de specialitate a administrației de stat altele decât
ministerele. Conform prevederilor art. 46 al. 3 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea
Guvernului României și a ministerelor, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, miniștrii emit
ordine și instrucțiuni. Dacă instrucțiunile au întotdeauna caracter normativ, ordinele pot
avea și caracter individual nu doar normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 26 din Regulamentul privind procedurile pentru su punerea
proiectelor de acte normat ive spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 55/2001,
actele administrative cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători de
autorități centrale de specialitate ale administrației publice, la fel ca și cele ale prefecților
se emit întotdeauna pe baza și în vederea executării legilor, a ordonanțelor și a
hotărârilor Guvernului și se publică în Monitorul Oficial după ce sunt avizate de Ministrul
Justiției.20
Tratatele internaționale, izvoare „tradiționale” ale dreptului internațional public,
au devenit recent și izvoare ale dreptului constituțional, cu respectarea unor condiții.
Înainte de a face analiza acestor condiții, trebuie să ne raportăm la dispozițiile art. 11 din
Constituție, potrivit cărora statul rom ân se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună –
credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, tratate ratificate de Parlament,
potrivit legii, făcând parte din dreptul intern. La ultimul alineat al art. 11, ce a fost adăugat
în urma revizuirii constituționale din anul 2003, se menționează că, „în cazul în care un
tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției,
ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției”.
Pe lângă acest a rticol, în problematica ce ne interesează, un rol important îl are și art.
20 din Constituție, care stabilește în primul alineat că „Dispozițiile constituționale privind
drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță c u
Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care
România este parte”, subliniind, totodată, preeminența dreptului internațional asupra
dreptului intern în materia drepturilor fundamentale ale omului, cu excepția cazu lui când
reglementarea internă este mai favorabilă decât cea internațională.21

20 Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept Administrativ, Ed. Universul Juridic, ed. a -III-a
reviz. și adăugită, p.100
21 Vezi https://legeaz.net/dictionar -juridic/izvoare -drept -constitutional

15
– Izvoare nescrise
În mod obișnuit printre izvoarele dreptului se disting izvoarele scrise (Constituția,
legea, etc.) , izvoare ne scrise ( cutuma și jurisprudența ) și uneori doctrina care însă nu poate
fi un izvor de drept pozitiv. Includerea jurisprudenței în categoria izvoarelor nescrise este
oarecum nepotrivită. Dacă cutuma într-adevăr nu a făcut obiectul unei redactări ,
jurisprudența figurează în documentele s crise (hotărâri, sentințe, decizii). Principiile și
regulile care se formulează pe baza acestor izvoare nu sunt totdeauna scrise ca atare; ele de
cele mai multe ori nu sunt legiferate sau formalizate într -un fel.
Cutuma nu joacă un rol imp ortant în dreptu l administrativ . Cutuma se poate aplica sub
forma unor practici devenite uzuale pe care și Administrația și cei administrați le consideră
a fi obligatorii, chiar dacă în instanța de contencios administativ ele nu pot constitui
elemente de drept pozitiv.22
Jurisprudența, însă, are o importanță deosebită fiindcă ea este un rezultat al
controlului jurisdicțional, diferențiindu -se de sentințele/deciziile de justiție propriu -zise
care sunt pronunțate de judecător în fiecare speță de contencios și care privesc direct
părțile aflate în litigiu fiind strict legate de aceste părți. Pentru a înțelege mecanismul
procesului de judecată pe care judecătorul îl parcurge trebuie sa ni -l și imaginăm. Pentru
început, lucrurile par simple: trebuie să aplicăm o regulă unei situații și într -un asemenea
caz se ia o anumită decizie. Totul ar putea fi mecanizat, calculatorul ar putea lua locul
judecătorului. Nimic nu este mai înșelător d ecât acest model de gândire mecanicistă
pentru hotărârile/deciziile ju stiției. Pentru a ajunge la conf runtarea dintre o normă și un
fapt, trebuie în primul rând analizate în detaliu datele faptei și trebuie apreciat conținutul
normei și tendința generală a dreptului. Jurisprudența se naște, în primul rând, din partea
de incertitudine inerentă acestor operații. De aceea putem afirma că elaborând
fundamental logico – juridic al sentinței sale, așadar motivând soluția ce o va adopta,
judecătorul are un rol cr eator, el fiind un interpret care este chemat să hotărască
semnificația care trebuie dată normei juridice, iar dacă întâlnește o dificultate în plus cum
ar fi o lacună a ordinii juridice el nu poate să -și decline competența, nu poate spune că nu
se pronunț a neavând un text de lege expres pentru situația dedusă judecății, deoarece ar
comite delictul de “denegrare de dreptate”.23 Într-o asemenea situație, judecătorul își

22 A se vedea, în acest sens, cutuma aplicării unor v ize sau rezoluții ce apar pe un act administrativ, o
practică care, de regulă, nu este impusă de vreo reglementare scrisă, dar a devenit o practică uzuală.
23 Codul Civil ( art. 3 ), ”Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu pre vede sau că este
întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegrare de dreptate.”

16
autoformulează o regulă. Iată spre exemplu în situația recursului în interesul legii,
declanșat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție , pentru a se asigura interpretarea și ap licarea unitară a legii pe întreg teritoriul
Român iei se cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de
drept cae au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești . Deciziile se pronunță
secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I. Aceste decizii se pronunță în inte resul legii și nu au efect obligatoriu
asupra hotărârilor judecătorești speță, nemaifiind obligatorii pentru instanțe.24 În același
timp, trebuie precizat că aceste decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși sunt
publicate în Monitorul Oficial ele nu sunt niște hotărâri de reglementare care ar oblige pe
judecători, printr -o dispoziție de ordin general cum este cazul când acest act este emis de
Parlament. Principiile și regulile derivate din practica judecătorească formează
jurisprudența. Ele se caracterizează prin suplețe, prin echilibru care încearcă a se stabili
între echitate și cerințele siguranței juridice sau între principiul egalității și adaptarea
dreptului la fiecare caz particular.
În cadrul jurisprudenței ca potențial izvor de dr ept administrat iv, un loc important îl
ocupă principiile generale ale dreptului , deși poziționarea acestora în ierarhia izvoarelor
dreptului administrativ în absența unui cod de procedu ră administrativă, este relativ
dificilă. Aceste principii sunt carac terizate mai întâi de finalitatea (scopul) lor și de tipul
sau nivelul de autoritate ( de forță juridică) pe care înțelege să-l confere acestor principii
judecătorul de contencios administrativ.
Din punct de vedere tehnic, judecătorul când invocă formulând un principiu general al
dreptului se comport ca și când ar fi un legiuitor : 25 “el modifică dreptul pozitiv
introducând o normă care altfel nu este inventată d e el fiindcă dacă ar fi așa norma
respectivă ar risca să nu fie tolerată; i -ar lipsi leg itimitatea necesară unei norme de drept
pentru a putea fi aplicată în mod efectiv”. În fapt consensul de care are nevoie rezultă din
chiar originea lui, deoarece principiul sau norma formulată este extrasă de către judecător
din ansamblul dispozițiilor con stituționale sau legis lative, așadar valori deja consa crate
într-un amsamblu tip de civilizație și care conțin aspirațiile societății respective astfel că și

24 În opinia noastră , eliminarea textului „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie
pentru instanțe” din al. 3 al art . 329 C. Pr. Civ.dispusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000
(art. 1. pct. 130 ) a fost o marre greșală împiedicând unificarea practicii judecătorești și promovând practic
federalizarea justiției române.
25 G. Dupuis, M.J. Guedon, P. Chreti en, op. cit., p. 138

17
în cadrul unei contestări norma sau principiul respectiv ar fi apărate de către opinia publică
sau de reprezentanții populației.
Din punct de vedere al valorii juridice un lucru este sigur și anume că doar legea poate
formula o excepție de un principiu general al dreptului. Așadar respectarea principiilor
generale ale dreptului se impune tuturor autori tăților administrative, iar în ierarhia
izvoarelor de drept credem că se situează deasupra tuturor actelor administrative cu
caracter normativ, fie că sunt emise de Guvern sau de celelalte autorități administrative
care au competență normativă.26

26 Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept Administrativ, Ed. Universul Juridic, ed. a -III-a
reviz. și adăugită, p. 101 -102 IZVOARE
NESCRISE CUTUMA
JURISPRUDENȚA

18
CAPITOLUL 3. PRINCIPII

3.1. SENSUL JURIDIC AL NOȚIUNII DE PRINCIPII
În dr ept, termenul “principiu” înseamnă idee cadru. Iar în literatura juridică
principiile fundamentale ale dreptului au fost definite ca fiind:
– acele idei conducătoare ale conținutului tuturor normelor juridice27;
– idei fundame ntale, idei cadru (diriguitoare , conducătoare) care se regăsesc în
legislație28;
– idei cadru ce se regăsesc în întreaga legislație a României ca stat de drept29;
– acele idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea
fundamentală și celelalte legi și care se regăsesc și va trebui să se găsească în întregul
nostru sistem de drept [….]30;
– ideile conducătoare ale conți nutului tuturor normelor juridice;
– se constitutie în spiritu l ideii de justiție, exprimă elementele de conținut cele mai
importante ale dreptului31.
Principiile exprimă norme de conduit ă obligatorii pentru diferite domenii.
Aceste principii au o valoare explicativă foarte generală și sunt formulate concis sub
forma unui singur cuvânt, ori ca un titlul ori ca o mică sinteză. Ele pot avea următorul
conținut: axiomă, maximă, aforism. Conținutul și semnificația dezvoltată și explicată în
doctr ină are însă un grad de cuprindere incomparabil mai mare putând face obiectul
analizei a zeci de tomuri.32
În opinia mea principiile de drept sunt reguli cadru în jurul cărora se împreunează
toate reglementările unui sistem sau ramuri de drept. Ro lul acestora este cu atât mai
evident cu cât știm că oricât de meticulo s și de prevăzător ar fi acest legiuitor, niciodată
normele juridice nu vor reuși să acopere multitudinea de situații pe care viața cotidiană o
creează.

27 Popa, N., Teoria generală a dreptului , Tipologia Universității din București, București, 1992, p. 89
28 Dogaru, I, Teoria generală a dreptului, Ed. Europa, Craiova, 1996, p. 114
29 Popa, N., Teoria generală a dreptului, Tipologia Universității din București, București, 1992, p. 89
30 Dogaru, I, Teoria generală a dreptului, Ed. Europa, Craiova, 1996, p. 114
31 Ibidem.
32 Mădălina Voican, Principiile cadru ale administrației publice locale, Ed. UJ, 2008, p. 11

19
3.2. PRINCIPIILE CONSTITUȚIONALE ALE DEONTOLOGIEI
ADMINISTRATIVE

Din interpretarea dispozițiilor cuprinse în legea fundamentală, considerăm că pot fi
identificate următoarele principii de natură deontologică privind funcționarul public:
1. Principiul Supremației Constituției și respectarea le gii;
2. Principiul egalității de tratament între toți beneficiarii serviciului public;
3. Principiul egalității de șanse între bărbați și femei pentru ocuparea funcțiilor
și demnităților publice;
4. Principiul respectării demnității tuturor beneficiarilor serviciului public, a
vieții intime, familiale și private a acestora;
5. Principiul fidelității față de țară.
3.2.1. PRINCIPIUL SUPREMAȚIEI CONSTITUȚIEI ȘI RESPECTAREA
LEGII

România este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, după cum
postulează chiar art. 1, alin. 1 din Constituția țării noastre. Acest aspect presupune că
există o lege fundamentală pe care o bazează însăși organizarea statului și, implicit
organizarea autorităților administrației publice. Art. 1 alin. 5 precizează că în România,
respectarea Constituției și a legilor este obligatorie.33
Prin esența sa, ca și prin funcția sa socială, Constituția are o valoare juridică
superioară oricărei alte norme de drept. În consecință, toate actele normative adoptate de
Parlament și Guvern, ca și cele emise de toate celelalte autorități publice trebuie să se
conformeze normelor și principiilor constituționale. În cazul în care un act, inclusiv o lege
adoptată la nivelul Parlamentului ori Regulamentul de organizare și funcționare a acestuia
contravin Constituției, el nu poate produce efecte juridice.34
Justificarea teoretică a Supremației Constituției se regăsește în caracterul politic și
juridic al acesteia. În Constituție își găseș te expresia voința supremă a poporului cu
privire la obiectivele și instrumentele de exercitare a puterii politice. Normele
constituționale fixează principalele instrumente de guvernare, stabilesc autoritățile care

33 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. PRO Universitaria, Ediția a -IV-a, revizuită și
adăugită, p. 154
34 Idem., p. 154

20
vor înfăptui guvernarea și raportur ile dintre acestea. Extrem de important este și faptul că
în Constituție își regăsește sediul drepturilor și libertăților cetățenești, precum și faptul
că legea supremă este factorul structurat al ordinii juridice, căreia îi fu rnizează principiile
directoare : egalitatea t uturor cetățenilor, legalitatea, neretroactivitatea legilor.35
Principiul Supremației Constituției presupune, pe de o parte, un grad mai important în
ierarhia normelor juridice față de toate celelalte norme, de unde obl igația conformării
acestora cu Constituția, iar, pe de altă parte, o procedură specifică de modificare a
Constituției, care se deosebește substanțial de modificarea legilor ordinare.36
Pentru funcționarul public, ca de altfel pentru orice cetățea n, Supremația
Constituției presupune că aceasta, apoi celelalte acte normative trebuie așezate la baza
desfășurării activității sale. Desigur, această obligație este mai pregnant ă pentru cei ce
lucrează în sistemul public.37
3.2.2. PRINCIPIUL EGALITĂȚII DE TRATAMENT ÎNTRE TOȚI
BENEFICIARII SERVICIULUI PUBLIC

Izvorul lui se regăsește în două texte constituționale:
– articolul 4, care prin titlul său „unitatea poporului și egalitatea între cetățeni”
ca și prin conținut, proclamă România „ca patria comună și indivizibilă a tuturor
cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de
religie, d e sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.”
– articolul 16 din Constituție, care obligă funcționarul public la un
comportament echilibrat și nediscriminatoriu față de toți cei care se adresează
pentru rezolvarea diferitelor probleme.
3.2.3. PRINCIPIUL EGALITĂȚII DE ȘANSE ÎNTRE BĂRBAȚI ȘI
FEMEI PENTRU OCUPAREA FUNCȚIILOR ȘI DEMNITĂȚILOR PUBLICE

Trăim într -o societate democratică, iar democrația presupune și egalitatea în
drepturi a cetățenilor, a oportunităților pe care societatea le oferă, egalitatea în fața

35 Ionescu Cristian, Drept constituțional și instituții publice, Ed. C.H.Beck, București, 2008, p. 149
36 Călinoiu Constanța, Duculescu Victor, Drept constituțional și instituții publice, Ed. Lumina Lex, București,
2008, p. 168
37 Mădălina Tomescu, Deontologi a funcționarului public, Ed. PRO Universitaria, Ediția a -IV-a, revizuită și
adăugită, p. 155

21
legii. O societate dreaptă asigură membrilor ei șanse egale de reușită în viață, fără
privilegii și fără discriminări. Egalitatea nu înseamnă uniformitate. Oamenii s e
deosebesc între ei prin capacități, educație, preferințe sau priceperi. Diversitatea trebuie
acceptată și respectată, pentru că este un factor important al dezvoltării societății și
culturii.38
Art. 16 din Constituția României, referitor la egalitatea în drepturi se prevede la
alin. 1 că “cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără
discriminări.” De asemenea, în alin. 3 face men țiunea că, în v ederea ocupării funcțiilor și
dem nităților publice, “statul rom ân garatează egalitatea de șanse între femei și bărbați”.
Egalitatea de șanse între femei și bărbați este definită drept “luarea în considerare a
capacităților, nevoilor și aspirațiilor dif erite ale persoanelor de sex masc ulin și feminin și
tratamentul egal al acestora39”.
Aceasta înseamnă că nu ar trebui să existe niciun fel de discriminare în acceptarea
dosarelor pentru un concurs și nici în ceea ce privește obiectivitatea examinatorilo r într -o
astfel de situație. Cu toate acestea, observăm la o primă privire asupra ocupanților
funcțiilor publice de conducere că predomină bărbații, în timp ce funcțiile publice de
execuție sunt ocupate în mare parte de femei.40
3.2.4. PRINCIPIUL RESPECTĂRII DEMNITĂȚII TUTUROR
BENEFICIARILOR SERVICIULUI PUBLIC , A VIEȚII INTIME, FAMILIALE
ȘI PRIVATE A ACESTORA

Funcționarul public trebuie să apere și să respecte demnitatea
beneficiarilor serviciului public, să respecte și să ocrotea scă viața intimă,
familială sau privată a acestora (articolul 26 din Constituție). Legiuitorul constituant
califică drept primă valoare supremă și garantată demnitatea omului .
În literatura de specialitate 41, aspectele vieții private care se impun a fi protejate sunt
grupate în patru categorii:
– respectul comportamentelor;

38 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. PRO Universitaria, Ediția a -IV-a, revizuită și
adăugită, p. 156
39 Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați.
40 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. PRO Universitaria, Ediția a -IV-a, revizuită și
adăugită, p. 157
41 Gheorghe Vintilă, Constantin Furtună, Daunele Morale, studi u de doctrină și jurisprudență , Editura All
Beck, București, 2002, p. 32 și nota de subsol nr. 2, unde este citată lucrarea lui I. Dogaru, D. C. Dănișor –
Drepturile omului și libertățile politice , Editura Zamolxe, Chișinău, 1998, pp. 145 și urm.

22
– respectul anonimatului;
– respectul vieții relaționale a persoanei;
– respectul identității persoanei.
În ceea ce privește accepțiunea sintagmei de viață privată , se impun două prec izări.
Mai întâi, că există o deosebire între viața privată și cea publică a unei persoane; prima
reprezintă „viața ascunsă, discretă”, a persoanei, iar cea de -a doua, viața care se desfășoară
într-un loc accesibil tuturor. Cea de -a doua precizare, vizează faptul că noțiunea de viață
privată este diferită în conținut, în funcție de p oziția socială a celui vizat. Unii autori cum ar
fi Vintilă G heorghe și Furtună Constantin fac referiri cu privire la faptul că, viața privată a
unui politician, ca și a altor categorii profesionale (exemplu magistrați, funcționari publici)
este prin natura funcției, mai limitată decât viața privată a unei persoane oarecare. Este
firesc să fie așa dacă avem în vedere corelația ce există între funcția publică, lege și statul de
drept. Cu cât funcția publică este mai mare, cu atât crește importanța respectării Legii și
puterea statului de drept ( =Binele ca valoare), iar paralel se dizolvă, se subțiază importanța
acelei persoane care ocupă funcția în cauză ca individ, ca particular. În ceea ce îi privește pe
politicieni, în țările anglo -saxone se restrânge mult mai mult decât în celelalte state dreptul
acestora la viață privată. Cariera politică presupune însă peste tot și în toate cazurile,
divulgarea unor aspecte ale vie ții private care sunt inadmisibil a fi dezvăluite în alte state.
Exemplu, publicarea averilor este posibilă în cazul demnitarilor și funcționarilor publici,
dar este inadmisibilă în alte cazuri.42
3.2.5. PRINCIPIUL FIDELITĂȚII FAȚĂ DE ȚARĂ

Legea fundamentală a României consacră una dintre cele mai importante
îndatoriri ale tuturor cetățenilor, anume fidelitatea față de țară43.
Fidelitatea față de țară are o semnificație deosebită în cazul persoanelor care au
răspunderi publice, și, cu atât mai mult în cazul militarilor care au un statut special.
Aceste persoane răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest
scop, vor depune jurământul cerut de lege.44
Profesorul Constantin Dissescu atrage atenția asupra răspunderii demnitarilor: „
Libertatea de acțiune nu suprimă responsabilitatea, nici pe cea morală și nici pe cea

42 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006
43 Vezi art. 50 al. 1 din Constituția României
44 Mazilu, D., op. cit., p. 132

23
istorică.”45 Acesta insistă asupra faptului că responsabilitatea ține cât ține mandatul,
incluzându -se și consecințele deci ziilor adoptate. ”Noi, cetățenii – scrie Dissescu – care am
chemat ministrul și îi dăm onoruri, apuntament și despăgubiri, suntem în drept să
cerem ca el să lucreze, el să se prezinte în fața noastră, nu să vină cu combinații ca să
influențeze și să se sustragă de la răspunde re. Dacă ministrului nu -i convine, nu are decât
să se retragă, căci miniștri găsim oricând și în număr de zeci de ori mai mare decât
trebuie.”46
3.3. PRINCIPII ȘI NORME LEGALE ALE DEONTOLOGIEI
FUNCȚIONARILOR PUBLICI

Din interpre tarea legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarului public
cu modificările și co mpletările ulterioare, precum și a legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarului public, de asemenea cu modificările și completările ulterioare, dar nu
numai, se poate vorbi despre următoarele principii legale generale :47
1. Supremația Constituției și a legii;
2. Prioritatea interesul ui public;
3. Asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și
instituțiilor publice, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a
aplica același regim juridic în situații identice sau similare;
4. Profesionalismul;
5. Imparțialitatea și independența;
6. Integritatea morală;
7. Libertatea gândirii și a exprimării;
8. Cinstea și corectitudinea;
9. Deschiderea și transparența. Principiul respectării regimului juridic al
conflictului de interese și al incompatibilităților stabilite potrivit legii;
10. Obligația de a nu prejudicia persoanele fizice s au juridice și apărarea
prestigiului Corpului Funcționarilor Publici;
11. Obligația de a manifesta discreție profesională cu privire la toate informațiile
de care ia cunoștință în exercitarea funcțiilor sale;

45 Dissescu C -TIN, Puterea și responsabilitatea guvernamentală în „Constituția din 1923” – 1923, p. 81
46 Ibidem, p. 83
47 A se vedea legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită al funcționarilor publici, art. 3

24
12. Obligația de a respecta ordinile superiorului său ierarhic;
13. Obligația funcționarilor cu funcții de conducere de a sprijini propunerile și
inițiativele motivate ale personalului de subordine pentru îmbunătățirea activității din
cadrul autorității sau instituție i, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor;
14. Loialitatea față de autoritățile și instituțiile publice;
15. Reguli privind activitatea publiă a funcționarilor publici;
16. Reguli privind activitatea politică a funcționarilor publici;
17. Reguli privi nd folosirea imaginii proprii;
18. Reguli privind cadrul relațiilor în exercitarea funcției publice;
19. Reguli privind utilizarea resurselor publice;
20. Limitarea participării funcționarilor publici la achiziții, concesionări sau
închirieri.

Analizăm în continua re doar acele principii care nu apar în mod expres în
Constituția României ( vezi schema de mai jos ) și după aceea vom analiza o parte din
principiile enumerate mai sus.

PRINCIPII ȘI NORME LEGALE
ALE DEONTOLOGIEI
FUNCȚIONARILOR PUBLICI

1.PRIORITATEA
INTERESULUI
PUBLIC 2.PROFESIONALISMUL
3. IMPARȚIALITATEA
ȘI INDEPENDENȚA
7. DESCHIDEREA ȘI
TRANSPARENȚA
6. CINSTEA ȘI
CORECTITUDINEA 5. LIBERTATEA
GÂNDIRII ȘI A
EXPRIMĂRII 4. INTEGRITATEA
MORALĂ

25
3.3.1. PRIORITATEA INTERESULUI PUBLIC

Este un principiu important conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a
considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției
publice.
Interesul public se poate defini prin mulțimea deciziilor ce ar putea fi
considerate, rezonabil vorbind, ca fiind în interesul unei colectivități, luând în
considerare informațiile disponibile despre situația acesteia.48 Cu alte cuvinte,
putem spune că interesul public reprezintă interesul general al colectivității.
Tocmai de acest interes general trebuie să țină cont funcționarul public în îndeplinirea
atribuțiilor sale. Orice funcționar trebuie să așeze, în orice împrejurare care are legătură cu
serviciul, interesul public, al co munității, iar nu interesul său personal.49
3.3.2. PROFESIONALISMUL
Reprezintă un principiu conform căruia funcționarii public i au obligația de a
îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență , corectitudine și
conștiinciozitate.
Obiectivul fundamental al administrației publice în general și al managementului
public în special este creșterea gradului de satifacere a interesului public, oferirea de
servicii publice profesioniste cetățenilor, care nu pot fi realizate fără a urmări anumite
cerințe de bază, precum și anumite caracteristici esențiale pe care trebuie să le aibă
funcționarii publici, înglobate în ceea ce înseamnă competență profesională.50
Trebuie menționat faptul că profesionalismul funcționa rilor publici stă la baza
eficienței serviciilor publice, servicii care trebuie să satisfacă interesele cetățenilor, în
acord însă cu interesul public. Cei care trebuie să dea dovadă de competență profesională
sunt, în primul rând, funcționarii publici care dețin funcții de conducere.
S-a ajuns la concluzia că fiecare conducător al unei ins tituții publice, pentru a fi
eficient, are nevoie de un “corp profesionist” de funcționari publici, care să aibă o pregătire
complex ă și anumite aptitudini profesiona le necesare unei activități de identificare a

48 Rughiniș Cosima , Un concept de interes public , Institutul pentru Politici Publice -Interesul public -temă
actuală sau retorică demodată? -Bucur ești, octombrie 2006,p. 7
49 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. Pro Universitaria, p. 162
50 Latu Lazăr –„Profesionalismul funcționarilor publici, cerință esențială a creării în România a unei
administrații publice moderne” – în „Admi nistrație și management public” nr. 2/2004, p. 120

26
faptelor și analiză strategic ă. Est e indicat ca acest corp profesionist de funcționari pu blici,
cu o pregătire completă și multidisciplinară, să aibă continuitate în desfășurarea activității,
indiferent de schimbările politice care au loc, ca să poată să spună conducătorului
instituției sau departamentului “… ideea este bună, dar a fost încercată în trecut și nu a dat
rezultatele dorite…”
De asemenea, acești profesioniști pot să vadă punctele slabe ale unor programe care
trebuie probate sau puse la încercare, astfel încât strategia, în asamblul său, să poată fi
îmbunătățită la timp, înainte de a produce anumite costuri.51
Un conducător , ca de altfel și un funcționar public trebuie să fie competent, adic ă să
fie capabil să îndeplinească obiectivele proprii și pe cele ale domeniului în care activează și
să beneficieze pentru aceasta de o suficientă libertate decizională și acțională.52
3.3.3. IMPARȚIALITATEA ȘI INDEPENDENȚA
Este un principiu conform căruia funcționarii publici sunt obligați să aibă o atitudine
obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în
exercitarea funcției publice.
Conform legii, funcționarii publici trebuie sa beneficieze de posibilitatea de a avea o
altitudine neutră din punct de vedere politic .Aceștia trebuie să pună în practică politica de
guvernare, administrația având ca obiect organizarea executării și executarea în concret a
legii. Politica de guvernare este implementată în legisl ație, iar funcționarii publici sunt cei
care, la rândul lor, implementează legislația.
Ceea ce este însă interesant este faptul că, deși sunt sub protecția legii, funcționarii
legii suportă impactul politic, ceea ce conduce la ideea că principiul imparția lității și al
independenței n u se poate aplica în totalitatea lui.53
Pe de altă parte, deși actuala reglementare recunoaște dreptul de asociere politică al
funcționarilor publici prin art. 98 din Legea nr. 161/2003 care prevede că “Funcționarii
publici pot fi membrii ai partidelor politice legal constituite”, prin art. 4 3 din Legea nr.
188/1999 este instituită “obligația funcționarilor publici ca, în exercitarea atribuțiilor care
le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și

51 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. Pro Universitaria, p. 164
52 Latu Lazăr –„Profesionalismul funcționarilor publici, cerință esențială a creării în România a unei
administrați i publice moderne” – în „Administrație și management public” nr. 2/2004, p.119
53 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. Pro Universitaria, p. 165

27
prefe rințelor lor politice, să nu favorizeze vreun part id politic și nici să participe la
activități politice în timpul programului de lucru”. Această obligație este analizată în
literatura de specialitate sub titulatura de obligație de rezervă, și ea impune
funcționarului public o anumită moderație și rezonabilitate în comportament.54
3.3.4. INTEGRITATEA MORALĂ
Din punct de vedere lingvistic sintagma de “morală” cuprinde ansamblul normelor
comportamentale individuale față de propria conștiință cât și față de colectivitate, în așa fel
ca aceste relații s ă nu provoace distorsiuni în normele stabilite de societatea în care trăiește
individual. Legile scrise sau nescrise ale morale i au cuprins în ansambl ul lor onestitatea,
cinstea, devotamentul.
Integritatea morală presupune o însușire de caracter care urmărește în mod constant
idealul etic și binele.55 Iată de ce ni se pare foarte important ca funcționarii publici să dea
dovadă de această însușire, întrucât principiul la care face referire legea nr. 7/2004
amintește că funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori
indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcției
publice pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție. Faptul că fiecare
funcționar public deține o parte din puterea publică nu ar trebui să aibă vreun impact
asupra modului în care acesta își exercită atribuțiile de serviciu.
Pe de altă parte, legislația penală pedepsește “fapta funcționarului care, direct sau
indirect, pretinde ori primește ba ni sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă
promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu
îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în
scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12
ani și interzicerea unor drepturi.”, această faptă este calificată de art. 254 din Codul Penal
ca luare de mită .56
Prin art. 256 din Codul Penal este sanționată fapta d e primire de foloase necuvenite
definită ca “ primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase,
după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care este obligat în temeiul
acesteia”, și care “se pedepsește cu înc hisoare de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice

54 Rădulescu, C.M., op. cit ., p. 41
55 Vezi https://dexonline.ro/definitie/virtute
56 A se vedea Codul Penal actualizat http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_pena l_actualizat.php

28
alte bunuri primi te se confiscă,, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la
plata echivalentului lor în bani.”57
În Codul Penal mai regăsim art. 257 în care este consacrată infracțiunea de trafic de
influență. Aceasta este definită ca “ P rimirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori
acceptarea de promisiuni, de daruri, direct, sau indirect, pentru sine sau pentru altul
săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență
asupra unui funcționar pentru a -l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în
atribuțiile sale de serviciu” și “ se pedepsește cu închisoare a de la 2 la 10 ani”.
Mai jos vom ata șa schema de integri tate publică, această schemă este creată în
cadrul proiectului “Școala – system de integritate” al organizației Transparency
Internationa l și disponibil pe site -ul:
https://www.transparency.org.ro/publicatii/ghiduri/GhidScoalaSistemIntegritate.pdf .

57 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. Pro Universitaria, p. 166 INTEGRITATE PUBLICĂ DEZVOLTA
REA
DURABILĂ STATUL DE
DREPT CALITATEA
VIEȚII LEGISLATIV
EXECUTIV
JUSTIȚIA
CURTEA DE
CONTURI
AVOCATUL
POPORULUI
AGENȚIILE DE
CONTROL
FUNCȚIA
PUBLICĂ
ADM. LOCALĂ
INSTITUȚII
INTERNA ȚONAL
E AFACERI SOCIETATEA
CIVILĂ MASS – MEDIA
VIGILENȚA PUBLICĂ
VALORILE SOCIETĂȚII

29
3.3.5. LIBERTATEA GÂNDIRII ȘI A EXPRIMĂRII
Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și Pactul Internațional privind
Drepturile Civile și Politice stipulează că “ orice om are dreptul la libertatea gândirii,
conștiinței și religiei ”58 care include libertatea de a -și schimba religia sau convingerea,
precum și libertatea de a -și manifesta religia ori convingerea singur sau împreună cu alții,
atât în m od public, cât și privat. Liber tatea conștiinței trebuie să se manifeste în spirit de
toleranță și respect reciproc, excluzându -se comportamentul exclusivist , respingerea sau
negarea altor convingeri sau practici religioase.59
Cele două documente internaționale precizează însă că libertatea de gândire,
conștiință și religie poate fi supusă restricțiilor prevăzute de lege și necesare
pentru ocrotirea securității , ordinii și sănătății publice ori a morale i sau a libertăților și
drepturilor fundamentale ale altora.60
Libertatea de exprimare presupune posibilitatea oricărei persoane d e a-și exprima
liber și fără intervenția din afară a propriilor opinii în formă orală, scrisă, tipărită, ori
artistic sau în orice alt mijloc.
Pe de altă parte, și libertatea de exprimare este supusă restricțiilor legale, în sensul că
trebuie respectate dr epturile și reputația altora, trebuie să apere securitatea națională,
ordinea publică, sănătatea sau moralitatea publică.61
În leagea 7/2004 principiul libe rtății de gândire și de exprimare presupune că
funcționarii publici pot să -și exprime și să -și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii
de drept și a bunelor moravuri.
3.3.6. CINSTEA ȘI CORECTITUDINEA
Principiul conform căruia în exercitarea funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor
de serviciu funcționarii publici trebuie să fie de bună -credință.
Buna – credință reprezintă convingerea intimă a unei persoane că ceea ce face este
bine, conform legii; mai reprezintă și o obligație de comportament conform cu reguli de
conviețuire , cu respectarea literei și a spiritului Constituției și leg ilor, un comportament

58 Art.18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice
59 Mazilu, D., op. cit., p.94
60 Vezi art. 18 alin. 3 din Pactul Internaț ional cu privire la Drepturile Civile și Politice
61 Mazilu, D, op. cit., p.92

30
corect față de compatrioți, respectiv față de cetățeni, prin exercitarea drepturilor și
libertăților proprii, fără a aduce vreo atingere drepturilor și libertăților celorlalți.62
Buna – credință presupune cunoașterea interesului public. 63Cu atât mai mult,
credința trebuie să fie firul roșu care străbate întreaga activitate a funcționarilor publici,
întrucât aceștia sunt în slujba cetățenilor și trebuie să contribuie la satisfacere a intereselor
acestora, cu respectarea legislației64.
3.3.7. DESCHIDEREA ȘI TRANSPARENȚA
Reprezintă un principiu conform căruia activitățile desfășurate de funcționarii publici
în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățeni lor.
Aceasta presupune inclusiv respectarea regimului juridic al incompatibilităților și al
conflictului de interese.
Vom analiza în continuare Principiile de bază în deontologia funcționarului
public (principii prevăzute de Constituție și de actele normative în vigoare) .

A. Funcționarii au îndatorirea de a respecta normele de conduită
profesională și civică prevăzute de lege .
În forma anterioară, Statutul funcționarilor publici nu prevedea o asemenea
îndatorire cu caracter expres, ea era mai mult subînțeleasă din substanța reglementărilor
statutare în ansamblul său, din spiritul legii nu din litera ei. În prezent, funcționarului
public îi revine o îndatorire de natură deontologică, și anume respectarea normelor de
conduită (legea nr. 7/2004). Legiuitorul nu face referire doar la conduita profesională, ci și
la cea civică, confirmând astfel acea caracteristică a statutului juridic al funcționarilor
publici, dintotdeauna recunoscută, potrivit cărora lor n u le revin doar obligații legate de
exercitarea propriu -zisă a funcției, ci și îndatoriri care exced acestui fapt, în afara funcției,
inclusiv îndatoriri care privesc viața privată a funcționarului public.65

62 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. Pro Universitaria, p. 169
63 Mazilu D., op.cit. , p. 139
64 Mădălina Tomescu, Deontologia funcționarului public, Ed. P ro Universitaria, p. 169
65 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p. 49

31
B. Funcționarul public trebuie ca în activitatea sa, să nu prejudicieze
persoanele fizice sau juridice și să apere prestigiul corpului funcționarilor
publici.
Astfel, prima îndatorire instituită prin articolul 42. (1) din Statutul funcționarilor
publici, este aceea de „a se abține de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii
persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.”66

C. Funcționarul public trebuie să manifeste discreție profesională
privind toate informațiile de care ia cunoștință în exercițiul funcțiilor sale .
Astfel, articolul 45 din Statut obligă funcționarul public „să păstreze secretul de
stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile
sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în con dițiile legii, cu
excepția informațiilor de interes public”.67

D. Funcționarul public în activitatea prestată manifestă supunere
față de superiorul său ierarhic.
Disciplina funcției publice include, între alte elemente, și obligația de respect a
șefului ierarhic. În doctrina occidentală contemporană se precizează faptul că: „orice
funcționar trebuie să se conformeze instrucțiunilor superiorului său ierarhic, cu excepția
cazului în care ordinul dat e manifest ilegal și de natură să compromită grav un inter es
public”68. În spiritul acesteia se impune analizată, printre obligațiile funcționarului public
și noțiunea de disciplină sau si ntagma „obligație de supunere”, cum mai este ea
cunoscută.69

E. Funcționarul public trebuie să aibă un comportament neutru din pun ct
de vedere politic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Astfel, deși actuala reglementare recunoaște dreptul de asociere politică al
funcționarilor publici (prin art. 98 din Legea nr. 161/2003 care prevede că „Funcționarii
publici pot fi membrii ai partidelor politice legal constituite”), prin articolul 43 este

66 Ibidem. p. 50
67 Ibidem.
68 Françoise Dreyfus, François d ’Arcy, Les institutions politiques et administratives de la France , Paris, IV
édition, pag. 388.
69 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p. 50

32
instituită „obligația funcționarilor publici ca, în exercitarea atribuțiilor care le revin, să se
abțină de la exprimarea sau m anifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor
politice, să nu favorizeze vreun partid politic și nici să participe la activități politice în
timpul programului de lucru”. Această obligație este analizată în literatura de specialitate
sub titulat ura de obligație de rezervă, și ea impune funcționarului public o anumită
moderație și rezonabilitate în comportament.

F. Funcționarii publici de conducere sunt obligați să sprijine
propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vede rea
îmbunătățirii activității din cadrul autorității sau instituției publice în care își
desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite
cetățenilor – art. 42. (2) .
Vis-à-vis de Statutul funcționarilor publici , pentru prima dată în istoria normativă a
fost consacrată, la nivel de normativitate juridică, o dispoziție care vizează raporturile
dintre șefii ierarhici și subordonații lor, o dispoziție prin care se instituie obligații pentru
șefi. Tradițional, statutele privind funcțio narii publici consacră obligații doar pentru
funcționarii subordonați, atunci când este vorba despre raporturile dintre ei și cei cărora se
subordonează. Legea actuală „sparge” tiparele, și, printr -o normă cu caracter imperativ, îi
obligă pe șefii ierarhic i să ia în considerare și să sprijine propunerile și inițiativele motivate
ale personalului din subordinea sa, dacă în acest mod se realizează o îmbunătățire a
activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a
calității serviciului public. Această normă poate să îmbunătățească natura relației dintre ei,
să contribuie la „moralizarea” acestor raporturi, în contextul în care va aduce cu sine
creșterea respectului pe care și -l datorează reciproc.70

G. Funcționarilor p ublici le este interzis să obțină beneficii
patrimoniale din exercitarea funcției lor, altele decât cele care sunt
reprezentate de plata salariului și a altor drepturi care li se cuvin, potrivit
legii.
Consacrarea acestei obligații s -a realizat în mod cons tant nu numai prin
reglementările privind statutul general (legea nr. 188/1999) sau statutele speciale aplicabile
unor categorii de funcționari publici, ci și la nivelul legislației penale. Astfel, prin articolul

70 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p.51

33
254 este prevăzută și pedepsită infracțiune a de luare de mită („fapta funcționarului care,
direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă
promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu
îndeplini ori a întârzia î ndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în
scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12
ani și interzicerea unor drepturi.”), prin articolul 256 este sancționată fapta de primire
de foloase necuvenite („primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori
alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care este obligat în
temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. B anii, valorile sau orice
alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la
plata echivalentului lor în bani”.), iar la articolul 257 regăsim consacrată infracțiunea de
trafic de influență („primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de
promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul săvârșită de către o
persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar
pentru a -l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 10 ani”). Un act normativ care are o semnificație
deosebită în problema abordată este reprezentat de Legea pentru prevenirea,
descoperirea și sancțion area faptelor de corupție nr. 78/2000. (publicată în
Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000). Legea a fost modificată prin O.G. nr. 82/2000
pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale
personalului din org anele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial nr.
425/ 109 2000; O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în
Monitorul Oficial nr. 244/11 .04.2002 și prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurar ea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și
în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Cartea II, intitulată „Modificarea
unor reglementări în scopul prevenirii și combaterii corupției”, Titlul I „Asigurar ea
transparenței în exercitarea funcțiilor publice, prevenirea și combaterea corupției”).71

71 Ibidem , p. 52 -53

34
H. Funcționarii publici sunt obligați să respecte întocmai regimul
juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit
legii.
Această îndatorire – care are atât o natură deontologică , cât și una juridică – este nou
introdusă în Statutul aplicabil funcționarilor publici (este vorba despre articolul 49 din
Legea nr. 188/1999, modificată și completată prin Legea nr. 161/ 2003), prin Legea nr.
161/2003 . Titlul IV al Părții I a Legii nr. 161/2003 reglementează „Conflictul de
interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor
publice”.
Prevederile cuprinse în acest titlu se aplică tuturor celor care în deplinesc o funcție sau
o demnitate publică în stat și care sunt enumerați la articolul 69 alin. (1) din actul
normativ sus menționat, respectiv: Președintele României, deputații și senatorii, consilierii
prezidențiali și consilierii de stat din Administra ția Prezidențială, primul -ministru,
miniștrii, miniștrii delegați, secretarii de stat, subsecretarii de stat și funcțiile asimilate
acestora, prefect și subprefect, magistrații, aleșii locali și funcționarii publici.72 După cum
rezultă din această enumerare, sunt avute în vedere toate persoanele care ocupă o funcție
sau demnitate publică într -una din autoritățile prin care se exercită cele trei clasice puteri
ale statului.73
Noțiunea de conflict de interese se referă la „(…) acea situație în care per soana ce
exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură
patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin
potrivit Constituției și a altor acte normative.”74 De esența regi mului juridic al conflictului
de interese ne apare astfel a fi situația în care anumite interese proprii unui funcționar sau
demnitar public ar afecta obiectivitatea de care trebuie să dea dovadă în exercitarea
atribuțiilor care îi revin.75 Legiuitorul vorb ește doar despre un interes personal de natură
patrimonială, soluție care nu este satisfăcătoare, dat fiind faptul că poate exista un interes
de natură nepatrimonială care să afecteze obiectivitatea unui funcționar sau demnitar mai
mult decât unul patrimon ial. De pildă, o relație de concubinaj va afecta cu siguranță
obiectivitatea funcționarului sau demnitarului aflat în situația de a decide, la un moment
dat, o soluție, care îl implică și pe cel cu care el se află într -un asemenea tip de relație. De

72 Rădulescu Corina, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p. 54
73 Idem., p. 54
74Idem., p. 54
75Idem., p. 54

35
aceea, considerăm că textul legii ar trebui să facă referire la un interes de natură a afecta
obiectivitatea unui funcționar sau demnitar, fără să se mai precizeze natura interesului –
patrimonială sau nepatrimonială.76
În ceea ce privește incompatibilitățile , după cum apreciază cu deplin temei Antonie
Iorgovan, dintotdeauna s -a pus problema :
„(…) ce mai poate fi, ca persoană publică, un membru al Guvernului și, mai ales, ce
afaceri private poate el face? Este în consonanță cu principiile democrației și ale u nui
stat de drept, ca ministrul justiției, de exemplu, să fie și președintele unei organizații
profesionale a juriștilor? Este normal ca ministrul comerțului să fie și mare
comerciant ori ministrul muncii să fie și lider sindical?”77
Întrebările, cu caract er retoric, formulate mai sus se pot extrapola la toate categoriile
de persoane care exercită, la un moment dat, o funcție sau o demnitate în stat.
Prin urmare, este esențial în definirea statutului funcționarilor și demnitarilor publici,
să fie trasate l imitele libertății lor de activitate, să fie consacrate restrângeri pentru a se
asigura condițiile necesare unei vieți publice cât mai ferite de abuzuri, de ilegalități, de
fenomene care o mutilează și îi denaturează sensul și semnificația.
Incompatibilit ățile aplicabile funcționarilor publici sunt consacrate de articolele
94–96 din Legea nr. 161/2003 (Partea I, Titlul IV, capitolul III, secțiunea a 5 -a). Din
interpretarea celor trei articole, se desprinde o concepție severă a legiuitorului, prin care
calitatea de funcționar public este declarată incompatibilă cu orice altă funcție
publică decât cea în care a fost numit, cu funcțiile de demnitate publică,
precum și cu o funcție privată, remunerată sau neremunerată.78 Legea în forma
anterioară cuprindea o dis poziție care a fost vehement criticată în literatura de specialitate
datorită modului confuz de exprimare. Ea instituia pentru funcționarii publici o regulă și o
excepție. Regula era reprezentată de incompatibilitatea statutului de funcționar public cu
orice altă funcție publică sau privată, în această ultimă categorie intrând funcțiile din regiile
autonome, societățile comerciale și alte unități cu scop lucrativ.79 Excepția o reprezintă
compatibilitatea funcției publice cu funcția de cadru didactic, fără să precizeze că este vorba
despre învățământul universitar, preuniversitar, liceal, gimnazial, primar sau preșcolar.80

76 Rădulescu Corina, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p. 54
77 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , Editura All Beck, București, 2002, vol. I, p. 384.
78 Rădulescu Corina, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p. 56
79 Idem., p. 56
80Idem., p. 56

36
Din punct de vedere al modului în care este redactat, a rticolul 56 alin. (1) a fost supus unor
critici vehemente de doctrină, datorită „stupidei redactări” este greu de stabilit dacă
personalul didactic (încadrat în unitățile de învățământ de stat) este sau nu funcționar
public. Izvorul acestor critici se regă sea în faptul că, pe de o parte, din interpretarea literară
a textului, putea rezulta că și calitatea de cadru didactic reprezintă o funcție publică, iar, pe
de altă parte, ea nu se regăsea în anexa la lege, unde erau și sunt determinate, în mod
enunțiativ nu limitativ funcțiile publice. În anexă, care la rândul său a fost înlocuită prin
Legea nr. 161/2003, erau calificați funcționari publici doar cei care dețin funcția de
inspector școlar de specialitate, inspector școlar sau anumite funcții care aparțin
aparatului propriu al Ministerului Educației și Cercetării. Statutul cadrelor didactice
prevede că ele sunt angajate cu contract de muncă, având astfel calitatea de salariați.81 Cum
legea nu distinge, rezultă că funcționarul public putea fi în același timp și cadru didactic,
indiferent de ciclul de învățământ. 82
Articolul 94 supus analizei și -a propus să elimine carența de reglementare care a
generat aceste dispute. Astfel, prin aline atul (1) , se consacră principiul care guvernează
regimul incompatibilitățil or funcționarilor publici. Este vorba despre o incompatibilitate
absolută între statutul de funcționar public și orice altă funcție sau demnitate publică.
Prin alineatul (2) al art. 94 se instituie incompatibilitatea cu orice altă funcție sau
cu desfășurar ea de activități atât în sectorul public cât și în cel privat. În intenția de a oferi
o reglementare cât mai clară, se determină și cadrul în interiorul căruia nu poate fi
desfășurată orice altă activitate sau exercitată orice altă funcție, și anume în sec torul public,
în cadrul autorităților și instituțiilor publice – lit. a). Se consideră că, situația de la litera b)
nici nu se impunea să fie prevăzută de sine stătătoare, ci ca o excepție de la litera a), care ar
fi putut avea următorul conținut: „în cad rul autorităților și instituțiilor publice, cu excepția
situației în care funcționarul public încadrat la cabinetul demnitarului este suspendat din
funcție.”83
De altfel, activitatea desfășurată de funcționarul public la cabinetul demnitarului
reprezintă u na din situațiile care determină suspendarea de drept a raportului de serviciu al
funcționarului public, potrivit articolului 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.
Prin conținutul literei c) a articolului 94 sunt enunțate locurile din domeniul
privat vizate de interdicția de a ocupa o altă funcție sau de a desfășura o altă activitate. Sunt

81 Idem., p. 56 -57
82 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 200 6, p. 55 -56
83 Idem., p. 57

37
enumerate toate categoriile de forme de desfășurare a unei activități de tip privat: regii
autonome, societăți comerciale, ori alte unități cu scop lucrativ din s ectorul public sau
privat, o asociație familială ori o persoană fizică autorizată. Enumerarea este cât se poate de
completă, și de natură să elimine speculațiile de interpretare provocate de nemenționarea
expresă din fostul articol 56 a ultimelor două cate gorii.84
La litera b) este menționată, în cadrul incompatibilităților, și calitatea de membru al
unui grup de interes economic.
Grupurile de interes economic sunt reglementate în titlul V al Legii nr.
161/2003 , care poartă chiar această denumire, și care re prezintă „o asociere între două
sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul
înlesnirii sau dezvoltării activității economice a membrilor săi și al îmbunătățirii
rezultatelor activității respective.” Ele repr ezintă persoane juridice, care pot avea sau nu
calitatea de comerciant.85
Anumite critici comportă formularea categorică „funcții sau activități remunerate sau
neremunerate”. Aceasta deoarece ea exclude posibilitatea funcționarilor publici de a
exercita an umite funcții onorifice, conferite în virtutea unui statut profesional deosebit,
recunoscut, a unei experiențe profesionale de excepție – ceea ce, după anumiți autori, nu
este legitim să -și propună legiuitorul.
O asemenea formulare atrage după sine întrebarea dacă un funcționar public poate să
exercite o funcție de conducere neremunerată în cadrul unei asociații sau fundații. În
opinia Verginiei Vedinaș o asemenea posibilitate subzistă, dat fiind faptul că asocia țiile și
fundațiile nu se regăsesc enunțate expres în alin. (2) lit. c), iar din analiza conținutului
acestui text nu rezultă că, fie și fără să le vizeze direct, textul ar avea în vedere și această
categorie de persoane juridice denumite în doctrină „stab ilimente de interes public”86.
Prin alineatul (3) se consacră o interdicție care prezintă trăsături asemănătoare cu
clauza de neconcurență prevăzută de Codul muncii. Astfel, potrivit articolului 21 din
Codul muncii, clauza de neconcurență îl obligă pe sala riat să nu presteze, în interesul
propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată de
angajatorul său ori să nu presteze o activitate în favoarea unui terț care se află în relații de
concurență cu angajatorul său și îl obli gă pe angajator să îi plătească salariatului o
indemnizație lunară, care se negociază, dar care nu poate fi mai mică de 25% din salariu.

84 Idem., p. 57 -58
85 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p.56
86 A se vedea în acest sens, Paul Negulescu, op. cit ., pp. 170 -221.

38
Elementele acestei clauze, prin excepție (regula instituită prin articolul 22 alin. (1) este
aceea că efectele acestei clauze se produc pe perioada executării contractului individual de
muncă), se pot produce și după încetarea contractului de muncă, pentru o perioadă de
maximum 6 luni, în cazul funcțiilor de execuție, și de maximum 2 ani pentru funcțiile
publice de conduce re.87
Fructificând elemente ale acestei clauze, prin alin. (3) al textului se interzice
funcționarilor publici care, în exercitarea funcției publice, au desfășurat activități de
monitorizare și control cu privire la societățile comerciale sau alte unități c u scop lucrativ
de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) – este vorba despre „funcții și activități,
remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori alte
unități cu scop lucrativ din sectorul public sau privat, î n cadrul unei asociații familiale sau
ca persoană fizică autorizată”, să desfășoare activități și să acorde consultanță de
specialitate la aceste societăți timp de 3 ani după ieșirea din corpul funcționarilor publici.88
În ceea ce privește rațiunea acestei interdicții, Verginia Vedinaș, în lucrarea amintită
consideră că scopul urmărit este acela de a se proteja interesele unității sau, după caz, ale
autorității sau instituției publice, pe de o parte, și de a preîntâmpina obținerea unor
avantaje necuvenite de către funcționarii publici.89
O altă limitare pe care o instituie legea este consacrată de alineatul (4), care
interzice funcționarului public să fie mandatar al unor persoane, pentru acte care au
legătură cu funcția publică pe care o exercită. Și prin in termediul acestei interdicții se
urmărește să se elimine riscul ca funcționarul public să obțină, urmare a informațiilor pe
care le deține din exercitarea funcției publice, beneficii personale frauduloase, și deci
punerea funcției în slujirea interesului s ău personal, precum și riscul încălcării principiului
imparțialității și supremației interesului general în activitatea prestată de funcționarul
public.
În ceea ce privește regimul incompatibilităților în Europa și legat de el, admisibilitatea
sau nu a cum ulului, precizăm că, în sistemul francez, de pildă, funcționarului îi este interzis
să cumuleze mai multe funcții publice remunerate din bugetele colectivităților publice,
întreprinderilor naționale ori să exercite servicii concesionale sau în regie90.

87 Rădulescu Corina, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p. 59
88 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, pp. 59-60
89 Idem., pp. 59 -60
90 Jean -Marie Auby, Jean -Bernard Auby, op. cit ., p.154.

39
Acest principiu se aplică, în egală măsură și întregului personal (funcționari, salariați,
alți agenți) din colectivitățile teritoriale sau stabilimentele publice administrative.
Menționăm că, statutul francez interzice în mod expres funcționarului, prin arti colul 11, să
exercite, cu titlu profesional, o activitate privată lucrativă, indiferent de ce natură ar fi
aceasta.
Prin articolul 95 alineatul (1) din Legea nr. 161/2003 sunt interzise raporturile
ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici re specti vi sunt soți sau rude de gradul
I. Potrivit alineatului (2), o asemenea interdicție se aplică și în cazul în care șeful ierarhic
direct are calitatea de demnitar. Dacă se ivește o asemenea situație, potrivit alineatului
(3), persoanele respective vor opta, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor
ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.91
Necesitatea reglementării acestei interdicții a fost resimțită în practică, în cadrul unor
autorități sau instituții publice în care s ecretar al unității administrativ teritoriale este un
soț, contabil șef este celălalt soț, iar agent agricol sau alt funcționar de conducere sunt
copiii, ginerii sau nurorile. Este evident că o instituție publică nu poate fi condusă prin
monopolul sau prez ența predominantă a unei familii. Este clar că existența unor relații de
rudenie sau de afinitate între funcționarii de conducere și de execuție din cadrul unei
autorități sau instituții publice afectează obiectivitatea și imparțialitatea care trebuie să
guverneze activitatea administrativă din respectiva autoritate sau instituție publică.92 Într-
una din luările sale de poziție, fostul șef al statului nostru, domnul Ion Iliescu a lansat în
acest sens o sintagmă , mult apreciată de către toți, și anume „capita lismul de cumetrie”. De
aceea, nu putem decât să fim de acord cu consacrarea unor asemenea restricții, care nu
permite raporturi ierarhice între persoane aflate în relații de căsătorie sau rudenie de
gradul I, indiferent dacă șeful ierarhic este funcționar public de conducere sau un
demnitar. În această situație, care poate fi sesizată de orice persoană interesată, persoanele
vizate sunt obligate să opteze – cum am precizat mai sus – într-un termen de 60 de zile,
pentru încetarea raporturilor ierarhice dire cte sau pentru renunțarea la calitatea de
demnitar. În derularea procedurii de încetare a raporturilor ierarhice interzise de lege este
implicat și șeful ierarhic superior celor doi funcționari, care constată situația intervenită și
dispune încetarea ei. P entru situația în care raporturile de rudenie nepermise de lege sunt
stabilite între un funcționar public și un demnitar, competența de a constata situația

91 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p.61
92 Ibidem., p. 61

40
intervenită și de a lua măsuri pentru înlăturarea ei aparține, după caz, primului ministru,
ministru lui sau prefectului.93
Articolul 96 (legea nr. 161/2003) reglementează o excepție de la regimul drastic
al incompatibilităților consacrat de articolul 94, el permițând funcționarilor publici să
poată exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației
literar -artistice . Aceasta este singura excepție pe care legiuitorul o admite de la regimul
incompatibilității absolute pe care o consacră prin articolul 94. Este normală o asemenea
excepție, iar în ceea ce privește funcțiile didactice, compatibilitatea cu exercitarea lor este
îngăduită de Constituție și de lege și pentru alte funcții sau demnități în stat. De exemplu,
articolul 125 alin. (3) și articolul 132 alin . (2) din Constituție permit
compatibilitatea dintre judecător și procuror, pe de o parte, și funcția didactică în
învățământul superior, pe de altă parte. Articolul 144 din Constituție declară
„compatibil statutul de judecător la Curtea Constituțională cu funcția didactică în
învățământul juridic superior.” Dar o asemenea compatibilitate conduce la întrebarea: „ce
se întâmplă dacă funcția didactică este exercitată la o facultate cu profil administrativ? O
interpretare ad litteram a legii, determină concluzia că, în această situație, compatibilitatea
nu mai funcționează. Este o scăpare a legiuitorului care se impune a fi corectată pe viitor.
De asemenea, poate să existe și situația în care funcția didactică să fie exercitată la o
facultate cu profil economic – cum ar fi Academia de Studii Economice – care are o catedră
de drept unde își desfășoară activitatea prestig ioși profesori universitari, care au toată
legitimitatea, din punct de vedere al valorii, să acceadă la demnitatea de judecător la Curtea
Constituțională. În opinia Verginiei Vedinaș, de lege feranda se impune regândirea soluției,
în sensul ca ea să îngădu ie ca orice jurist care are și calitatea de dascăl universitar, indiferent
de profilul facultății unde își desfășoară activitatea, să poată accede la ocuparea unei funcții
în cadrul unor autorități publice, precum: Curtea de Conturi, Curtea Constituțională ,
Avocatul Poporului etc.94
Articolul 97 (legea nr. 161/2003) recunoaște dreptul funcționarului public de a
candida pentru o funcție eligibilă sau de a putea fi numit într -o funcție de demnitate
publică. Într -o atare situație, raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă pe
durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales și până la

93Ibidem. , p. 62 -63
94Ibidem. ,p.63 -64

41
încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul
public a fost ales sau numit.95
Legea nr. 161/2003 , prin două articole, unul situat în titlul IV din cartea I, și
celălalt situat în titlul III din cartea a II -a, recunoaște dreptul funcționarului public de
a fi ales sau numit într -o funcție de demnitate publică. De la exercitarea acestui drept,
articolul 32 nou introdus prin Legea nr. 161/2003 exclu de anumite categorii de
funcționari publici, și anume funcționarii publici civili din ministerele privind apărarea
națională, ordinea publică și siguranța națională. În Europa și în lume sunt țări unde un
asemenea drept este recunoscut funcționarilor publi ci, cum ar fi Franța, unde majoritatea
demnitarilor provin din corpul funcționarilor, și țări în care un asemenea drept ori este
interzis, ori este permis, cu anumite limitări. De pildă, în Irlanda sau Regatul Unit,
sistemul impune practic o alegere între cariera administrativă sau cea politică96.
România a optat pentru formula recunoașterii acestui drept, dimensiune a dreptului
de asociere politică recunoscut funcționarilor publici prin articolul 98. Legea nr.
161/2003. Iar pentru garantarea lui, est e prevăzută instituția suspendării din funcția
publică, la cererea funcționarului public, pe perioada desfășurării campaniei electorale,
dacă funcționarul public nu a fost ales, inclusiv pe perioada mandatului, în cazul în care
funcționarul public a fost a les sau numit.97
Problema codului etic al funcționarului public este complexă, motiv pentru care, în
prima parte a anului 2002 a fost elaborat un proiect în vederea adoptării unui cod
deontologic al funcționarului public ,98 proiect finalizat în anul 2004, p rin apariția Codului
de conduită a funcționarilor publici (Legea 7/2004).
La baza proiectului de lege pentru adoptarea Codului de conduită a funcționarilor
publici au stat normele de „conduită civică” sau „conduită morală și profesională” expuse
deja în legislația aplicabilă funcționarilor publici. Astfel, articolul 1 alin. (5) lit. g) din
Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici (aprobat prin hotărârea de Guvern nr. 624 din 29 mai 2003,
publicată în Monitor ul Oficial nr. 410 din 11 iunie 2003), prevede că această autoritate
publică coordonează metodologic, monitorizează, verifică și controlează aplicarea
prevederilor legale privind normele de conduită morală și profesională a funcționarilor

95 Ibidem.
96 Jacques Ziller, op. cit ., p. 427.
97 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p.64
98 A se vedea în acest sens Verginia Vedinaș, Statutul funcționarului public , Ed. Nemira, București, 1998.

42
publici. Prin urm are, în momentul elaborării proiectului de lege existau deja norme de
conduită morală și profesională, iar aplicarea acestora era controlată de A.N.F.P.99
Nu numai administrația din țara noastră, ci și din alte state democratice ale Europei
traversează în prezent un proces de modernizare, de mutații, de găsire a celor mai capabile
soluții de așezare a ei în slujba cetățeanului. Aceasta presupune un corp de f uncționari
publici competenți, care să se supună următoarelor reguli:
➢ meritocrație, transparență și neutralitate politică;
➢ o funcție publică bine structurată, cu funcționari publici plătiți corespunzător și
bine dimensionați din punct de vedere numeric și al nevoilor cetățenilor;
➢ responsabilitate profesională și garantarea unui nivel cât mai scăzut al corupției;
➢ personal bine instruit, care să aibă vocația de a obține performanță și de a atinge,
astfel, standarde cât mai înalte100. Actuala Lege nr. 7/2004 pr ivind Codul de conduită a
funcționarilor publici răspunde cerințelor formulate mai sus. El are vocația de a
concentra sedimentările valorice, exigențele impuse titularului unei funcții publice. Codul
este structurat în patru capitole, însumând 27 de artico le, fiecare articol având propriul său
titlu, în care sunt reglementate, în succesiune, următoarele probleme: în capitolul I se
regăsesc reglementate domeniul de aplicare și principiile generale. În capitolul II,
intitulat Norme generale de conduită morală și profesională a funcționarilor
publici este reglementată conduita generală a funcționarilor publici atât în timpul
activității profesionale, cât și în afara acesteia, inclusiv în timpul liber. Dintre articolele
interesante cuprinse în acest capitol îl m enționăm pe cel care privește utilizarea resurselor
publice, care impune funcționarilor publici să acționeze în orice situație ca buni proprietari
ai obiectelor și resurselor întrebuințate în exercitarea atribuțiilor de serviciu (art. 18). De
asemenea, reț inem atenția cu art. 12 alin. (1): „în relațiile cu personalul din cadrul
autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și cu persoanele
fizice sau juridice, funcționarii publici sunt obligați să aibă un comportament bazat pe
respect, bună -cuviință, corectitudine și amabilitate.101
Prin capitolul III sunt reglementate autoritatea competentă să coordoneze și
să controleze aplicarea prevederilor Codului, care este Agenția Națională a
Funcționarilor Publici, precum și procedura de urmat în scopul sesizării acestei autorități

99 Corina Rădulescu , Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p. 65
100 Romeo Paul Postelnicu, Monica Nicolle Dimitriu – Adoptarea unui cod de conduită pentru funcționarii
publici – prioritate pentru România, în Revista de drept public, nr.3/2003, p.51.
101 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p.66

43
publice. În ultimul capitol sunt cuprinse reglementări privind răspunderea
disciplinară care intervine în cazul încălcării unor dispoziții ale Codului .102
Scopul declarat al Codului de conduită a funcționarilo r publici constă în
asigurarea creșterii calității serviciului public, o bună administrare, în realizarea interesului
public, precum și diminuarea sau eliminarea birocrației și a faptelor de corupție din
administrația publică românească.
3.4. TREI CATEGORII DE FUNCȚIONARI PUBLICI ȘI DEONTOLOGIA
CORESPUNZĂTOARE PROFESIEI LOR

În sfera puterii publice există anumite categorii de funcționari sau demnitari publici,
care, prin specificul activității desfășurate, se supun unor norme deontologice speciale.
1. Particularități interesante găsim în cazul deontologiei funcționarului public
parlamentar și anume:
Funcționarii publici parlamentari numiți în cadrul structurilor de specialitate ale
Camerei Deputaților și Senatului au un statut special, c onferit de atribuțiile și răspunderile
ce le revin, în scopul realizării prerogativelor constituționale ale Parlamentului.103
În sensul prezentei legi, activitățile desfășurate de funcționarii publici parlamentari și
care implică exercitarea prerogativelor constituționale ale Parlamentului sunt
următoarele:104
a)asigurarea din punct de vedere tehnic și de specialitate a elaborării, redactării și
definitivării actelor legislative;
b)elaborarea de studii, sinteze și analize comparative, în scopul îmbunătățirii ș i
perfecționării cadrului legislativ;
c)organizarea, prezentarea și redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor
parlamentare;
d)organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaților și Senatului, inclusiv a
ședințelor comune;
e)organizarea și desfăș urarea activității Biroului permanent;
f)documentarea, evidența și informatizarea activității legislative;

102 Ibidem., p. 66
103 https://www.senat.ro/index.aspx?Sel=E162F7CF -CA0E -4C73 -81D2 -371811DEA038 , LEGE nr. 7 din 11
ianuarie 2006 privind statutul funcționarului public parlamentar *)- REPUBLICARE , art. 2
104 Idem., art. 3

44
g)gestionarea resurselor umane și financiare, contenciosul administrativ și auditul
intern;
h)organizarea și desfășurarea acti vităților de relații parlamentare externe și de
protocol, precum și activitatea de informatică, relații cu presa și cu publicul, registratură și
arhivă.
2. O altă categorie interesant de luat în discuție este statutul diplomatului .
Cuvântul diplomat provine din grecescul „diploo” care înseamnă dublez, fiind vorba
de dublarea actelor oficiale din care unul este dat ca scrisoare de împuternicire iar celălalt
era păstrat la arhivă. Purtătorul documentului se numea diplomat, iar activitatea
desfășurată de el, diplomație. În timp, sintagma a ajuns să fie folosită pentru a desemna o
categorie distinctă de funcționari publici, care desfășurau activitate diplomatică, adică acea
activitate desfășurată de unele autorități publice prin care se urmărea realizarea politicii
externe a statului și apărarea drepturilor statului în străinătate.105
Facem precizarea că în țara noastră, activitatea externă este considerată o dimensiune
a administrației, ceea ce nu se întâmplă de pildă în Franța, unde ea este calificată ca fi ind
exterioară administrației publice. Doctrina tradițională de drept francez, în mod constant a
conceput administrația publică în felul următor: „În esența sa, administrația este exercițiul
puterii executive, cu excluderea celor care privesc raporturile e xecutivului cu alte organe
constituționale ale statului și raporturile cu statele sau colectivitățile de drept
internațional”106.
Într-o lucrare de referință în materie –„Diplomația”107, sunt subliniate următoarele
elemente care conturează deontologia diplom atului:
o patriotism;
o disciplină;
o conștiinciozitate;
o punctualitate;
o cultură;
o abilitate;
o calm;
o tact;
o perseverență;

105 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, Editura Universității din București 2006, p.68 – 69
106 Georges Vedel, Droit administratif , P.U.F., Paris, 1980, pp. 67 -68.
107 Mircea Malița, Diplomația , Ed. Științifică, București, 1969.

45
o respect pentru adevăr;
o cinste;
o loialitate;
o integritate.
Harold Nicolson consideră dragostea de adevăr ca fiind prima dintre virtuțile unui
diplomat.
3. Particularități evocatoare regăsim și în cazul funcționarului public din cadrul
Administrației P rezidențiale .
Dacă, în general, statutul juridic al funcționarilor publici obligă la un comportament
profesional și în aceeași măsură moral, există o categorie de funcționari care au un statut
special, în care se regăsește în mod pregnant o dimensiune etică, și anume personalul
Administrației P rezidențiale , reglementat de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
1/2001 .108 Așadar, prin această ordonanță s -a modificat și completat Legea nr. 47/1994
privind organizarea și funcționarea Președinției României109, denumire care, pot rivit art. 1
alin. 2 din OUG nr. 1/2001, se înlocuie ște cu acela de „Administrație P rezidențială”.
Potrivit acestui act normativ, se consacră o categorie aparte de funcționari, denumită
generic personalul Administrației P rezidențiale, care este alcătuită din persoane detașate,
la cererea Președintelui României, din ministere și din alte autorități publice, precum și din
persoane încadrate direct pe funcțiile sau posturile pe care urmează să le ocupe.
Terminologic, această categorie este evocată prin sintag ma „personalul administrației
prezidențiale”110. Legiuitorul s -a ferit să folosească termeni ca „funcționari publici” sau
„salariați”; el a optat pentru această denumire care are o vocație exhaustivă, în sensul că se
pot introduce în această categorie atât p ersoane care au statut de funcționari publici cât și
persoane care au statut juridic de salariați.
Adoptarea acestei reglementări este legitimă, dacă avem în vedere semnificația
instituției Președintelui României, care îndeplinește cea mai înaltă registra tură din stat,

108 Mai precis, Ordona nța de Urgență nr. 1/4 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 10
ianuarie 2001, pentru modificarea și completarea Legi nr. 47/1994 privind organizarea și funcționarea
Președinției României.
109 Publicată în Monitorul Oficial nr. 175/ 11 iul ie 1994.
110 Cu privire la statutul juridic al acestei categorii de funcționari publici, a se vedea Verginia Vedinaș,
„Regimul juridic al funcționarilor publici din cadrul administrației prezidențiale”, în Studii de drept
românesc , ianuarie – iunie 2001, Edi tura Academiei Române, nr. 1 -2, pp. 57 –64.

46
statutul constituțional al Președintelui, rolul acestuia, ca reprezentant al poporului român
pe plan intern și extern.111
Toate acestea sunt argumente ce susțin soluția consacrată de legiuitor, conform căreia
personalul Administrație i Preziden țiale trebuie să fie format din oameni de cea mai înaltă
ținută profesională dar și etică, și cărora le este necesar un plus de fidelitate față de restul
persoanelor care desfășoară o anumită activitate, funcționari publici sau salariați.
Astfel, o condiț ie obligatorie de încadrare pe care o impune legea este încrederea
acordată de Președintele României, dublată de semnarea unui angajament de loialitate,
stabilit în conformitate cu prevederile Regulamentului prevăzut de lege. Semnificația
încrederii const ă în faptul că ea reprezintă un element determinant atât pentru încadrare,
dar și pentru menținerea în funcție. Aceasta , deoarece retragerea încrederii are ca efect
revocarea încadrării, sau, după caz, încetarea detașării, eliberarea sau destituirea din
funcție ori desfacerea contractului de muncă, în funcția de situația respectivă.112
Prin urmare, încrederea este un element fundamental al regimului juridic aplicabil
personal ului din cadrul Administrației P rezidențiale. Ea reprezintă o valoare morală pe
care legiuitorul a transformat -o într -o valoare juridică, devenind astfel o condiție de
naștere a raportului de serviciu și de menținere a unui asemenea raport.113

111 Rădulescu Corina, Deontologia funcției publice, Ed. Universității din București, 2006, p. 70
112 Rădulescu Corina, Deontologia funcției publice, Ed. Universității din București, 2006, pp. 70 -71
113 Idem., p. 71

47

STUDIU DE CAZ

La data de 19.01.2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a formulat
propunere de arestare preventivă față de inculpatul P. A., funcționar în cadrul
Primăriei Ștefăneștii de Jos, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 114
– complicitate la înșelăciune, constând în ceea că i -a ajutat pe inculpații B. D. și
P. E. – asociat unic și administrator al unei societăți comerciale – să încheie cu
Primăria Ștefăneștii de Jos, un contract de prestări servicii, cu prețul de
79.416,70 lei, cunoscând că această soc ietate nu desfășoară niciun fel de
activitate comercială și că respectivul contract nu poate fi executat.
– complicitate la înșelăciune, constând în ceea că i -a ajutat pe inculpații B. D. și
V. B. să inducă în eroare o unitate bancară, cu prilejul încheierii unui contract de
credit, având ca obiect suma de 2.138.000 lei, acordată unei societăți comeciale și a
participat la împărțirea folosului obținut.
– spălare a banilor, constând în aceea că a dobândit suma de 447.750 euro,
cunoscând că aceasta provine din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, a cărei
parte vătămată a fost unitatea bancară.
Propunerea a fost admisă de către Tribunalul București , dispunându -se
arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 29 zile. Cercetările au fost
continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și D. G. A. – Serviciul
Anchete.
o Am ales acest caz, deoarce Corupția este un concept foar te des utilizat în ultimii
ani în România și nu numai, lupt a împotriva acestui fenomen lasă de dorit.
Corupția a devenit o preocupare în spațiul public sau decizional al României post –
revoluționare abia în cursul anului 1996. Legea 115/1996 privind declararea și controlul
averilor demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și unor persoane cu funcții de
conducere poate fi interpretată drept actul de naștere al politicii publice anticorupție în
România, iar adoptarea Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea
faptelor de corupție poate fi interpretată drept absolvirea examenului de capacitate.

114 http://www.mai -dga.ro/wp –
content/uploads/2016/10/Anexa_4_Cazuri_administratia_publica_locala_2011.pdf

48
Până în prezent, politica publică anticorupție a statului român a parcurs mai multe
etape, marcate de aprobarea celor patru seturi de documente strategice anticorupție
(Strategiile Naționale Anticorupție din 2001, 2005, 2008 și 2012) și de adoptarea unui
impresionant număr de peste 150 de acte normative.
Definiția: Corupț ia reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul
satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupția este foarte
frecvent întâlnită în societate și este deosebit de gravă , deoarece favorizează interesele
unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin: însușirea,
deturnarea și folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcții
publice prin relații preferențiale, încheier ea unor tranzacții prin eludarea normelor
morale și legale.115
Conform art. 1 alineatul (1) Codul de conduită a funcționarilor publici,
reglementează normele de conduită profesională a funcționarilor publici.116 Funcționarul
Primăriei Ștefăneștii d e Jos are obligația conform articolului 3 din Codul de conduită a
funcționarilor publici în care acesta trebuie să respecte princip iul cinstea și
corectitudinea conform căruia în exercitarea funcției publice și în îndeplinirea
atribuțiilor de serviciu f uncționarii publici trebuie să fie de bună – credință.
Tot din Codul de conduită conform principiului Loialitate față de autoritățile și
instituțiile publice art. 7 al. 1 – Funcționarul public are obligația de a apăra în mod loial
prestigiul Primăriei Ștefăneștii de Jos, precum de a se abține de la orice act sau fapt care
poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.117
Funcționarul public are obligația să folosească timpul de lucru, precum și bunurile
aparținând autorității sau instituției publice numai pentru desfășurarea activităților
aferente funcției publice. Acesta trebuie să propună și să asigure, potrivit atribuțiilor ce
le revin, folos irea utilă și eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.
Încălcarea art. 23 din Codul de conduită a funcționarilor publici al. 4 spune că cei
care întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni – cum există în cazul nostru
complicitate la înșelăciune în aceea că i -a ajutat pe inculpați , vor fi sesizate organele de
urmărire penală competente, în condițiile legii.
Complicitate a este o formă a participației penale constând în activitatea unei
persoane la săvârșirea unei infracțiuni cu contribuții specifice calității de complice în

115 https://www.scribd.com/doc/199617361/Proiect -cercetare -MCSA
116 Codul de conduită a funcționarilor publici
117 Codul de conduită a funcționarilor public i, art.7 al.1

49
funcție de natura ajutorului dat. C omplicitatea poate fi materială, constând într -o
activitate de ajutare, înlesnire efectivă sau sprijinire materială la pregătirea sau
executarea faptei săvârșite de autor sau morală, constând în activitatea desfășurată de
către complice, prin care ajută din punct de vedere moral la pre gătirea sau executarea
faptei. Î n funcție de relația dintre activitatea complicelui și cea a autorului, complicitatea
poate fi nemijlocită (ajutorul este dat de complice direct autorului) sau mijlocită (ajutorul
este dat prin intermediul altui participant) .118
Noul Cod Penal actualizat 2018 – Legea 286/2009 spune în art. 48 al. 1 – Complice
este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală. 119
Alineatul 2 – Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau î n
timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe
făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.120
Înșelăciune este o infracțiune contra patrimoniului prevăzută de art. 215 C od
Penal, constând în fapta unei persoane care, în scopul de a obține pentru sine sau pentru
altul un folos material injust, induce în eroare o persoană prin prezentarea ca adevărată
a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, cauzându -i astfel o
pagubă materială .121
Victimele infracțiunii de înșelăciune, sau înșelăciune în convenții
(prevăzută numai în Vechiul Cod Penal) , sunt de obicei persoane cu o bună conduită
cetățenească, cu încredere în oameni și societate. De aceea impactul emoțional cauzat de
infracțiunea de înșelăciune este de obicei foarte puternic, iar dezamăgirea și
neîncrederea în oameni sunt primele efecte produse în plan emoțional. Ca și exemplu ce a
care este înșelată în cazul nostru de funcționarul primăriei este unitatea bancară.
Funcționarul Primăriei Ștefăneștii de Jos ar trebui să primească 1 an
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de comp licitate la înșelăciune prevăzut și ped.
de dispozițiile art. 48, cu referire la dispozițiile art. 244 al. 1 și 2 Noul Cod Penal, cu
aplicarea dispozițiilor art. 375 și art. 396 al. 10 Noul Cod procedură penală, prin
schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de complicitate la înșelăciune
prevăzut și ped. de dispozițiile art. 26, raportat la dispozițiile art. 215 al. 1 și 2, cu

118 https://legeaz.net/dictionar -juridic/complicitate
119 https://legeaz.net/noul -cod-penal/art -48
120 Idem.
121 https://legeaz.net/dictionar -juridic/inselaciune

50
aplicarea dispoziție i art. 41 al. 2 Cod Penal din 1968 . Sau 3 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de “ înșelăciune” prevăzut și ped. de dispozițiile art. 244 al. 1 și 2
Noul Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 al. 1 și art. 5 al. 1 Noul Cod Penal.

51
CONCLUZII

În concluzie, prin specificul obiectului său de cercetare, deontologia se află la
interferența între drept și morală. Ea poate fi definită ca reprezentând ansamblul
normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat. O parte
din aceste norme sunt consacrate din punct de vedere juridic, putând fi impuse prin
intervenția forței de coerciție a statului, altele sunt san cționate doar de opinia publică,
înscriindu -se în categoria normelor etice. 122
Astfel, deontologia se referă la regulile proprii unei profesii, a cărei exercitare
o guvernează. Vom regăsi o deontologie profesională a avocatului, a judecătorului, a
medicului, a profesorului, a jurnalistului, a salariatului și, plecând de la normele comune
consacrate de acesta, un specific al deontologiei funcționarului public. Regulile
deontologice care guvernează o anumită activitate sau profesie sunt sintetizate în
„coduri”, care reprezintă „(…) în formă concentrată, sedimentările valorice și normative
ale noii societăți exprimate printr -un limbaj adecvat” .123
În opinia mea, deontologia funcționarului public, analiza acesteia trebuie să
pornească de la faptul că funcționarul public este și el cetățean , dar nu orice fel
de cetățean . El este un cetățean care a fost învestit legal să exercite prerogative de
putere publică. Astfel, este firesc ca funcționarului public să -i fie recunoscute nu numai
drepturi, dar și oblig ații specifice, care se deosebesc de obligațiile care îi revin unui
cetățean neînvestit cu prerogativele pe care le deține un funcționar public. De aceea,
dintotdeauna doctrina și jurisprudența au recunoscut că funcționarului public
trebuie să -i fie specif ice două categorii de obligații : obligații profesionale și
viața privată a acestora.124
Astfel, deontologia se referă la regulile proprii unei profesii, a cărei exercitare
o guvernează.

122 Corina Rădulescu, Deontologia funcției publice, București: Editura Universității din București, 2006,
p. 32
123 Vasile Morar, Etic și estetic , București, 1981, p. 27.
124 Idem. pp. 36 -37

52
BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI , TRATATE
1. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , Editura Al l Beck, București,
2002, vol. I;
2. Brezoianu Dumitru , Oprican Mariana , Administrația publică în România ,
Ed. C.H.Beck, București 2008;
3. Călinoiu Constanța, Duculescu Victor, Drept constituțional și instituții
publice , Ed. Lumina Lex, București, 2008;
4. Cochinescu Nicolae , Introducere în deontologia juridică , Revista „Dreptul”
nr. 4/1995 ;
5. Constituția României , Editura Hamangiu;
6. Dissescu C -TIN, Puterea și responsabilitatea guvernamentală în
„Constituția din 1923” – 1923;
7. Dogar u, I, Teoria generală a dreptului , Ed. Europa, Craiova, 1996;
8. Françoise Dreyfus, François d ’Arcy, Les institutions politiques et
administratives de la France , Paris, IV édition ;
9. Georges Vedel, Droit administratif , P.U.F., Paris, 1980 ;
10. Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept Administrativ , Ed.
Universul Juridic, ed. a -III-a reviz. și adăugită ;
11. Ionescu Cristian , Drept constituțional și instituții publice , Ed. C.H.Beck,
București, 2008;
12. Latu Lazăr –„Profesionalismul funcțion arilor publici, cerință esențială a creării în
România a unei administrații publice moderne” – în „Administrație și
management public” nr. 2/2004;
13. Malița Mircea , Diplomația , Ed. Științifică, București, 1969;
14. Mazilu Dumitru, Tratat de teoria generală a dreptului , Ed. Lumina Lex,
București 2004;
15. Mora r Vasile , Etic și estetic , București, 1981;
16. Popa, N., Teoria generală a dreptului , Tipologia Universi tății din București,
București;

53
17. Postelnicu Romeo Paul, Dimitriu Monica Nicolle – Adoptarea unui cod de
conduită pentru funcționarii publici – prioritate pentru România, în Rev ista
de drept public, nr.3/2003;
18. Rădulescu Corina , Deontologia funcției publice, București: Editura
Universității din București, 2006 ;
19. Rousseau, Jean -Jacques, Contractul social , București, 1957 ;

20. Rughiniș Cosima , Un concept de interes public , Institutul pentru Politici
Publice -Interesul public -temă actuală sau retorică demodată? –
București, octombrie 2006;
21. Tarangul Ernest, Tratat de drept administrativ român , Ed. „G lasul
Bucovi nei”, Cernăuți 1944;
22. Tomescu Mădălina , Deontologia funcționarului public , Ed. Pro Universitaria ;
23. Vedinaș Verginia , „Regimul juridic al funcționarilor publici din cadrul
administrației prezidențiale”, în Studii de drept românesc , ianuarie –
iunie 2001, Edi tura Academiei Române, nr. 1 -2;
24. Vedinaș Verginia, Statutul funcționarului public , Ed. Nemira, București, 1998;
25. Vintilă Gheorghe, Furtună Constantin, Daunele Morale, studiu de doctrină și
jurisprudență , Editura All Beck, București, 2002, p. 32 și nota de sub sol nr. 2,
unde este citată lucrarea lui I. Dogaru, D. C. Dănișor – Drepturile omului și
libertățile politice , Editura Zamolxe, Chișinău, 1998;
26. Voican Mădălina , Principiile cadru ale administrației publice locale , Ed.
UJ, 2008;
27. Liviu Coman -Kund Deontologia și statutul funcționarilor publici din administrația
publică , Galați, 2003;
28. Aristotel, Politica , Ed. IRI, București, 2001.

LEGI
1. Art. 18 alin. 3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice ;
2. Art. 50 al. 1 din Constituția României ;
3. Art.18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice ;

54
4. Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici; Legea nr. 251/2006
pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 ( M.Of. nr. 574 din 4 iulie
2006);
5. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați;
6. Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită al funcționarilor publici, art. 3 .

SURSE INTERNET
1. http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_penal_actualizat.php
2. http://www.euroavocatura.ro/legislatie/1220/Codul_de_conduita_a_functionarilo
r_publici,_Actualizat_2016__Legea_7_2004
3. http://www.mai -dga.ro/wp –
content/uploads/2016/10/Anexa_4_Cazuri_administratia_publica_locala_2011.pd
f
4. https://dexonline.ro/definitie/virtute
5. https://legeaz.net/dictionar -juridic/complicitate
6. https://legeaz.net/dictionar -juridic/inselaciune
7. https://legeaz.net/dictionar -juridic/izvoare -drept -constitutional
8. https://legeaz.net/noul -cod-penal/art -48
9. https://www.scribd.com/doc/199617361/Proiect -cercetare -MCSA
10. https://www.senat.ro/index.aspx?Sel=E162F7C F-CA0E -4C73 -81D2 -371811DEA038
11. https://www.transparency.org.ro/publicatii/ghiduri/GhidScoalaSistemIntegritate.p
df.