PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ [602068]
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
– DREPT –
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A
FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Coordonator științific ,
Conf.univ.dr. AGATA MIHAELA POPESCU
Absolvent: [anonimizat]
2016
2
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
– DREPT –
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A
FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Coordonator științific ,
Conf.u niv.dr. AGATA MIHAELA POPESCU
Absolvent: [anonimizat]
2016
3 CUPRINS
INTRODUCERE ……………………. ……………………………………………………………………………………. 5
CAPITOLUL I – Considerații generale privind funcția publică și funcționarul public ……. 7
1.1. Definirea funcției și funcționarului public ……………. …………………………………………………. 7
1.2. Clasificarea funcționarului public ………………………………………………………………………… 11
1.3. Ocuparea funcției publice ………………………………………. …………………………………………… 15
1.4. Actul de numire într -o funcție publică ……………………. …………….. …………………………….. 17
1.5. Drepturile și obligațiile funcționarilor publici ………………………….. ………………… …………. 18
1.5.1. Drepturile funcționarilor publici ………………………………….. ……………………… ……… 18
1.5.2. Obligațiile funcționarilor publici ………………………………………………………… ………. 21
CAPITOLUL II – Răspunderea juridică a funcționarilor publici ………. ……………………….. . 24
2.1. Conceptul de ,,răspundere juridică ”……………………………………………….. ………………………… . 24
2.2. Răspunderea penală a funcționarilor publici …………………………………. ……………. …………….. 26
2.3. Răspunderea contravențională a funcționarilor publici ………….. ………………………… …………. 27
2.4. Răspunde rea civilă a funcționarilor publici …………………………………… ………………. ………….. 28
2.5. Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici ………………………….. …………………….. ……. 29
4 CAPITOLUL III – Sancțiunea disciplinară. Tipuri sancțiuni și procedura ……………………. 31
3.1. Cazierul administrativ …………………………………………………….. ……………………….. ………. ……. 31
3.2. Sanc țiunile disciplinare aplicabile funcționarilor publici ……………………………….. …………… . 32
3.3. Reguli privind aplicarea sancțiunilor disciplinare ………………………. …………………. …………… 34
3.4. Organele competente pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare ………………………… …………. 36
3.5. Noțiunea de abatere disciplinară ………………………………………………. ………….. …….. …….. …… 39
3.6. Cercetarea abaterii disciplinare …………………………………………………. ………………… …….. …… 42
CAPITOLUL IV- Contestația și reabilitarea disciplinară ………………………………. ……………. 46
4.1. Contestația. Calea de atac împotriva sancțiunilor disciplinare ………………………….. …………. . 46
4.2. Reguli procedurale de soluționare a contestației. Consecințele admiterii ……………… ……….. 46
4.3. Problema înlocuirii sancțiunilor disciplinare …………………………………………….. …………… ….. 48
4.4. Reabilitarea disciplinară ………………………………………………………….. ……………………. ……….. 49
CONCLUZII ……………………………………………………………… …………………… …………………………. 51
ANE XA 1 ……………………………………………………………………………… ……………………………………. 54
ANEXA 2 ………………………………………………………………………………………………………………… …. 54
BIBLIOGRAFIE ………………………………………… ……………………………………………………….. …… 55
5
INTRODUCERE
Lucrarea realizează studierea complexă a doctrinei, reglementării și practicii judiciare în
materie, a rolului ră spunderii disciplinare a funcționarului public.
Dezbătută din mai multe perspective, această temă se dovedește a avea o importanță
majoră.
Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol dezvăluie definirea, clasificarea,
modalitățile ocupării unei funcții publice precum și drepturile si obligațiile funcționarilor publici.
Cel de -al doilea capitol prezintă formele răspunderii administrative. Acestea sunt:
răspunderea penală care intervine atunci când funcționarul public a comis fapte prevăzute de
Codul penal sau alte legi speciale, răspunderea contravențio nală care se angajează atunci câ nd
funcționarul public a săvârșit o contravenție în timpul serviciului sau în legătură cu îndeplinirea
sarcinilor de serviciu, răspunderea civilă care intervine numai pentru săvârșirea unor delicte, o
răspundere delictuală și răspunderea disciplinară care se angajează în cazurile în care funcționarul
public săvârșește o abatere disciplinară, adică o încălcare cu vinovăție a îndatoririlor
corespunzătoare funcției p ublice pe care o deține. Capitolul trei se concentrează pe tema
răspunderii disciplinare a funcționarului public în care sunt prezentate sancțiunile pe care le poate
aplica angajatorul, în cazul în care funcționarul public săvârșește o abatere disciplinară , unde se
va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost
săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului
a funcționarului public, precum și de existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni
disciplinare care nu au fost radiate în condițiile prezentei legi. În ce privește regimurile
procedurale aplicabile specifice răspunderii administrativ -disciplinare, acestea sunt foarte
diversificate, unele fiin d mai sumare, altele mai dezvoltate, mai ales în cazul sancțiunilor care au
o configurație sistematică.
Organul competent de disciplină care determină comiterea unei abateri disciplinare de
către funcționarul public și propune sancțiuni ce urmează a se a plica funcționarului public, poartă
denumirea de comisie de di sciplină. Aici vom gasi informaț ii despre incompatibilitățile comisiei
6 de disciplină, principii, atribuții, cum este sesizată comisia de disciplină și ce trebuie să cuprindă
o sesizare.
Ultima parte a lucrării ilustrează calea de atac împotriva sancțiunilor disciplinare,
funcționarul public făcând contestație împotriva sancțiunii, regulile procedurale de soluționare a
contestației si reabilitarea funcționarului public.
Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legătură cu acest
subiect și este rezultatul curiozității mele și a unei provocări. Din perspectiva mea, este o temă
extrem de importantă, atât la nivelul României cât și al Uniunii Europene. Trebuie să cunoaștem
informații despre orice domeniu de activitate și mai ales să ne cunoaștem mai bine pentru a stii ce
dorim pe viitor.
Le multumesc pe calea aceasta tuturor profesorilor care m -au îndrumat pe căi inteligente!
Vă mulțumesc!
7 CAPITOLUL I
FUNCȚIONAR UL PUBLIC
1.1. Definirea funcției și funcționarului public
În România , reglementarea funcți ei publice, în sensul modern al accepțiunii, a fost realizată
prima dată de Regulamentele Organice. Urmează cronologic, prevederi ale Statului dezvoltator al
Convenției de la Paris și ale Legii electorale din timpul lui Cuza, precum și cele ale Constituție i
din 1866, pentru ca abia prin Constituția din 1923 să se considere oportun momentul adoptării
unui statut al funcționarilor publici, concretizat prin legea din 19 iunie 1923, în vigoare până în
1940.
Evoluția ulterioară a reglementărilor în mater ie a fost determinată de cursul evenimentelor
care au îndepărtat societatea românească de pe calea unei democrații autentice. Un moment
relevant în scurta prezentare a istoricului reglementării funcției publice este adoptarea
Constituției României din 1991 , iar în temeiul acesteia adoptarea, nejustificat de târziu, a
Statutului funcționarului public, prin Legea nr.188/1999.1
Noțiunea de funcție publică reprezintă o noțiune fundamentală a dreptului public în general,
a dreptului administrativ în spec ial, strâns legată de noțiunea de organ, autoritate, activitate
administrativă etc.2
Funcția publică și funcționarul public sunt instituții juridice ale dreptului public, în
general, și ale dreptului administrativ, în particular, care s -au conturat ca atare într -o continuă
dispută între doctrină, jurisprudență și reglementare.3
Fermentul dominant al acestei dispute, l -a constituit doctrina care a analizat sub toate
aspectele și sub toate valențele lor aceste instituții juridice, cel mai ades ea criticând modul în care
ele au fost reflectate în norme juridice și argumentând rigorile normative cărora aceste concepte
ar trebui să le răspundă.
1 PAUL NEGULESCU , ,,Tratat de drept administrat iv, Principii generale ”, Vol I, Ediția a IV-a, Institutul de Arte
Grafice ,,E . Marvan ”, București, 1934, p. 522.
2 ANTONIE IORGOVAN , ,,Tratat de drept administrativ ”, Vol. I, Ediția 4, Ed. All Beck, București, 2005, p. 547.
3 MIRCEA PREDA , ,,Drept admini strativ, Partea generală ”, Ediția a IV-a, Ed. Lumina Lex, București, 2006, p. 63.
8 În esență, funcția publică trebuie să prefigureze, pe lângă cerințe ca profesionalismul,
eficiența, resp onsabilitatea, onestitatea și dinamismul și respectarea cu strictețe a reglementărilor
constituționale și legale, precum și o cât mai mare apropiere față de nevoile cetățeanului.4
Potrivit legii nr. 188/19995 privind Statutul funcționarului public , funcția publică
reprezintă asamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administraț ia publică
locală și autorități le administrativ e autonome.
Funcția publică este:
– o totalitate de atribuții, de puteri și competențe de specialitate cu care sunt dotate, la înființare,
serviciile publice;
– funcțiile publice ale unui servic iu public sunt cuprinse în statul de funcții, întocmit și ap robat,
potrivit legii;
– atribuțiile, puterile și competențele funcțiilor publice se stabilesc în raport de sarcinile specifice
pe care serviciile publice le exercită, în vederea satisfacerii intereselor generale ale societății ;
– atribuțiile, puterile și competențele funcției publice se exercită în mod continuu și permanent ;
– atribuțiile, puterile și competențele funcției publice se realizează de către funcționarii publici
numiți sau aleși în funcția respectivă ;
– persoana fizică care dorește să ocupe o funcție publică trebuie să îndeplinească condițiile de
studii și stagiu cerute de statul de funcții al serviciului public ;
– pentru munca prestată, în cadrul funcției publice pe care o ocupă, funcționarul public primește
un salariu lunar și alte drepturi b ănești, prevăzute de lege ;
– funcția publică se desființează de către organul care a înființat -o prin acte juridice de aceeași
natură.
Ținând seama de elementele menționate, într -o încercare de definire a acestei noțiuni putem
considera că, funcția publi că este aceea grupare de atribuții, puteri și competențe, stabilite potrivit
legii, din cadrul unui serviciu public, înființat în scopul satisfacerii, în mod continuu și
4 CORNELIU MANDA , ,,Drept administrativ.Tratat elementar ”, Ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Ed. Lumina
Lex, București, 2007, p. 297.
5 Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcționarilor publici, actualizată și republicată.
9 permanent, de către funcționarii publici, numiți sau aleși în aceste funcții, a intere selor generale
ale societății .6
Titularul unei funcții publice este funcționarul public .
Importanța funcționarului public pentru statul de drept care se edifică acum în România
rezultă și din faptul că, în calitate de inst rument prin care administrația î și realizează atribuțiile,
prerogativele de putere publică, funcționarul public este și cel care, după aderarea României la
Uniunea Europeană, va contribui esențial la transpunerea în practică a valorilor Uniunii
Europene, la garantarea drep turilor fundamentale ale cetățenilor, î ntre care se regăsesc și dreptul
la o bună administrare și dreptul la o bună guvernare.
Funcționarul public reprezintă persoana legal învestită prin numire într -o funcție publică
din structura unui serviciu public a dministrativ, în scopul îndeplinirii competenței acestuia.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul public e definit ca
reprezentând persoana numită, în condițiile prezentei legi, într -o funcție publică. Un asemenea
statut este recunoscut și persoanei căreia i -a încetat calitatea de funcționar public și continuă să
facă parte din corpul de rezervă al funcționarilor publici.7
În doctrina juridică, noțiunea de funcționar a fost definită în sens larg, adică orice pe rsoană
care lucrează în sectorul public, în cadrul administrației publice centrale și locale și a altor
servicii publice, chiar dacă sunt organizate de către organisme private (care desfășoară o
activitate de interes public), și în sens restrâns, adică per soana care lucrează în sectorul bugetar în
cadrul autorităților și instituțiilor publice. Acesta din urmă este înțelesul noțiunii de funcționar
public care rezultă din prevederile Legii 188/1999.8
Activitățile care implică exercitarea prerogative lor de putere publică de către funcționarii
publici sunt următoarele :
– punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative ;
– elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau
instituțiile publice, prec um și asigurarea avizării acestora ;
6 VALENTIN I. PRISACARU , ,,Tratat de drept administrativ român, Partea generală ”, Ediția a II-a, revăzută și
adăugită de autor, Ed. All, București, 1996, p. 160.
7 VERGINIA VEDINAȘ , ,,Drept administrat iv”, Ediția a VII -a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic,
București, 2012, p. 507.
8 RĂZVAN VIORESCU , ,,Drept administrativ și administrație publică ”, Ed. Universității „Ștefan cel Mare”,
Suceava, 2006, p. 126.
10 – elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și
statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentelor
necesare executării legilor , în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice ;
– consilierea, controlul și auditul public intern ;
– gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare ;
– colectarea creanțelor bugetare ;
– reprezentarea intereselor autorită ții sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane
fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară sau străinătate, în limita competențelor
stabilite de conducătorii autorităților sau instituțiilor publice, precum și reprezentarea în justiție a
autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea ;
– realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice .9
Ca regulă generală, noile dispoziții legale (Legea 188/1999) se aplică tuturor funcționarilor
publici, cu excepția:
– personalului salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice care desfășoară
activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere -reparații și de deserv ire,
precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică;
– personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;
– corpului magistraților;
– cadrelor didactice;
– persoanelor numite sa u alese în funcții de demnitate publică.
Astfel, nu toți funcționarii administrației publice sunt funcționari publici. Nu toate
persoanele care lucrează în sectorul bugetar au calitatea de funcționar public, ci numai acelea care
sunt învestite cu o funcție publică. Funcționarii publici au acest statut în temeiul legii și sunt
supuși unui regim juridic special de drept public.10
Totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice constituie
corpul funcționaril or publici.11
9 Legea nr. 188 /1999 privind Stat utul funcționarilor publici, actualizată și republicată.
10 ANTON TRĂILESCU , ,,Drept administrativ ”, Editura ALL BECK, 2002, p. 104.
11 VERGINIA VEDINAȘ , op. cit., p. 507.
11 1.2. Cla sificarea funcționarului public
Din punct de vedere al statutului juridic aplicabil identificăm funcționari statutari, care
sunt de două categorii :
– funcționari supuși statutului general ;
– funcționari supuși unor statute speciale ;
Din punct de vedere al rigurozității disciplinei , pot fi identificate trei categorii:
– funcționari publici civili ;
– funcționari publici militari ;
Din punctul de vedere al felului activității proprii în competenț a funcției respective, pot fi
identificate :
– funcții publice generale ;
– funcții publice specifice .
Funcțiile publice generale reprezintă asamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter
general și comun tuturor autoritățilo r și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor
lor generale.
Funcțiile publice specific e reprezintă asamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter
specific unor autorități și instituții publice, stabilite în vederea reali zării competențelor lor
specifice sau care necesită competențe și responsabilități specifice .
Un alt criteriu îl reprezintă natura autorității publice din care face parte funcția publică
exercitată de titular, rezultând:
– funcționarii publi ci care fac parte din structura unor autorități de natură statală ;
– funcționari publici din structur a autorităților autonome locale ;
– funcționari publici care fac parte din structura unor autorități administrative autonome.
12 În funcție de nivelul studiilor , identificăm :
– funcționari publici din clasa I – studii universitare de licen ță absolvite cu diplomă, respectiv
studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ;
– funcționari publici din clasa a II -a – studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă ;
– funcționari publici din clasa a III -a – studii medii liceale sau postliceale, finalizată cu
diplomă de bacalaureat .
Funcționarii publici numiți în clasel e a II -a și a III -a nu pot ocupa decât funcții de
execuție.
După nivelul atribuțiilor , identificăm:
– înalți funcționari publici ;
– funcționari publici de conducere ;
– funcționari publici de execuție.
În prezent, cate goria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în
una din următoarele funcții publice :
– secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale ;
– prefect ;
– secretar general adjunc t din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice
centrale ;
– subprefect ;
– inspector guvernamental.
Ne raliem la opinia formulat ă în doctrină conform căreia se impune regândirea categoriei
înalților funcționari publici pentru numirea cărora este necesară o comisie de concurs și de
asemenea ar trebui ca această comisie să nu fie complet dependentă de voința reprezentanților
Guvernului. Dacă nu se întamplă acest lucru, riscăm să ajungem în situația în care înalții
funcționari publici să nu facă altceva decât să transpună în practică politica guvernanților, ceea ce
ar face ca interdicția lor de a fi înregimentați politic să devină o singură metaforă sau o poveste în
care nu crede nimeni.
13 În categoria funcționarilor publ ici de conducere sunt incluși :
– director general și director general adjunct din aparatul autorităților administrative autonome,
al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale ;
– secretar al unității admini strativ – teritoriale ;
– director și director adjunct din cadrul autorităților administrației autonome din aparatul
ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, instituției
prefectului, administrației publice l ocale și instituțiilor subordinate acestora, precum și director
executiv ori director executiv adjunct în cadrul autorităților administrației autonome din aparatul
ministerelor ;
– director executiv și director executiv adjunct al serviciilor publice deco ncentrate ale
ministerelor și ale celorlalte organe centrale de specialitate din unitățile administrativ – teritoriale ;
– șef serviciu precum și funcțiile publice specifice asimilate acesteia ;
– șef birou precum și funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Funcțiile publice de execuție sunt următoarele :
– funcțiile publice de execuție din clasa I includ funcțiile publice generale de consilier, consilier
juridic , auditor, expert, inspector precum și funcțiile specifice asimilate acestora.
– funcțiile publice de execuție din clasa II includ funcțiile publice generale de referent de
specialitate precum și funcțiile publice specifice asimilate acestora.
– funcțiile publice de execuție din clasa III includ funcțiile publice generale de referent pr ecum și
funcțiile publice specifice asimilate acestora.
În funcție de statutul lor:
– funcționari publici debutanți, perioada de debut fiind de 12, 8 sau 6 luni;
– funcționari publici definitivi .
După natura funcției pe care o ocupă, identifi căm:
– funcționari care ocupă o funcție publică de stat.
14 Funcțiile publice de stat sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul
ministerelor, organelor de specialitate ale administrației public e centrale, precum și în c adrul
autorităților administrative autonome.
– funcționari care ocupă o funcție publică teritorială.
Funcțiile publice teritoriale sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul
instituției prefectului, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice centra le din unitățile administrativ -teritoriale.
– funcționari care ocupă o funcție publică locală.
Funcțiile publice locale sunt funcțiile publice stabilite și av izate, potrivit legii, în cadrul
aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și a instituțiilor publice
subordonate acestora.
În ceea ce ne privește, nu împărtășim împărțirea, introdusă prin Legea nr.251/2006, între
funcțiile p ublice de stat, teritoriale și locale. Ea este inspirată din sistemul francez, unde regăsim
o diviziune tripartită a funcției publice, care este tradiția sistemului francez, dar nu este de tradiția
sistemului românesc.
Dacă este să analizăm natura organelor în structura cărora se stabilește funcția publică
teritorială, ajungem la concluzia că este vorba tot despre autorități de natură statală, prefectul,
serviciile publice deconcentrate ale ministe relor și ale celorlalte organe ale administrației p ublice
centrale fiind instituții de natură statală.
Ca să nu mai vorbim de faptul că orice divizare exagerată a unei instituții în categorii și
subcategorii, sau dacă se admite existența mai multor statute juridice derogatorii, atrage
dificultăți în gestionarea instituției respective.12
12 VERGINIA VEDINAȘ , op. cit., pp. 507 – 510.
15 1.3. Ocuparea funcției publice.
Pentru ocuparea funcției publice este necesară îndeplinirea de către candidat a următoarelor
condiții :
– cetățenie română;
– domiciliul în România ;
– cunoașterea limbii române (scris ș i vorbit) ;
– vârsta de 18 ani împliniți ;
– capacitatea de exercițiu deplină;
– stare de sănătate corespunzătoare funcției, atestată de un medic de specialitate ;
– îndeplinirea condițiilor de studii pentru ocuparea funcției respective ;
– îndeplinirea condi țiilor specifice pentru ocuparea acelei funcții ;
– nu a fost destituit dintr -o funcție publică în ultimii 7 ani ;
– nu a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității contra statului sau a
autorității, o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea
justiției, de fals, de complice, precum și a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care îl face
incompatibil cu exercitarea acelei funcții publice, cu excepția cazului când a intervenit
reabilitatea.
În ceea ce ne privește pe înalții funcționari publici, pe lângă condițiile generale pentru
ocuparea oricărei funcții publice, candidatul mai trebuie să îndeplinească și următoarele condiții
speciale :
– studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ;
– cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice ;
– a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice
corespunzătoare categoriei înalților funcționari pu blici, ori a exercitat un mandat complet de
parlamentar ;
– a promovat concursul național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici.13
13 AGATA MIHAELA POPESCU , ,,Drept a dminis trativ, Partea generală ”, Ed. PRO Universitaria, 2012, pp. 212 –
213.
16 Modalitățile de ocupare a unei funcții publice sunt promovarea, transferul, redistribuirea,
recrutarea și alte modalități prevăzute expres de Legea nr. 188/1999, cu modificările și
completările ulterioare.
Recrutarea în vederea intrării în corpul funcționarilor publici se face prin concurs, în limita
funcțiilor publice vacante rezervate în scopul ocupării în acest fel prin planul de ocupare a forței
de muncă.
Principiile care guvernează concursul sunt cele ale competiției deschise, transparenței,
meritelor profesionale și competenței și al egalității de acces la funcțiile publice pentru fiecare
cetățean care îndeplinește condițiile legale.
Perioada de stagiu are ca și scop verificarea aptitudinilor profesionale în vederea îndeplinirii
atribuțiilor și responsabilitățiilor unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor debutanți
și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației și exigențelor acesteia.
Durata perioadei de stagiu diferă pentru funcționarii din cele trei clase, ea fiind de 12 luni
pentru funcționarii din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II a și 6 luni pentru funcționarii din
clase III.14
La terminarea stagiului, funcționarul debutant redactează un raport de stagiu.
Funcționarii publici debutanți pot fi definitivați numai după terminarea perioadei de stagiu.
Intrarea în corpul funcționarilor publici de carieră direct după absolvirea studiilor se face
numai pe o funcție publică de debutant.
Cei care revin în corpul funcționarilor publici, după părăsirea acestuia, pentru motive care nu
le sunt imputabile, vor fi încadrați în funcția deținută în momentul plecării, la c are se pot adăuga,
prin examen clasele corespunzătoare timpului cât au lucrat în alte sectoare.
La sfârșitul perioadei de stagiu pot apărea 2 situații :
– funcționarul debutant este numit funcționar public definitiv în clasa corespunzătoare nivelului
de studii în gradul profesional asistent;
– concedierea debutantului pentru incompetență profesională, dacă a obținut calificativul
,,necorespunzător ”.
Actul administrativ de numire are forma scrisă și trebuie să conțină :
– temeiul legal al numirii ;
– numele funcționarului ;
14 VERGINIA VEDINAȘ , op. cit., pp. 523 -524.
17 – denumirea funcției ;
– data de la care urmează să exercite funcția ;
– drepturile salariale ;
– locul de desfășurare a activității.
La actul de numire se anexează fișa postului respectiv.
Funcționarul public definitiv depune jurământul de credință în fața conducătorului acelei
unități, a conducătorului compartimentului în care este numit și a unui alt funcționar public din
aceea unitate .15
1.4. Actul de numire într -o funcție publică
Aceasta reprezintă un act juridic unilateral emis de o autoritate publică, la respectarea
căruia persoana fizică se obligă prin jurământ, prin care i se conferă acesteia calitatea de
funcționar public.
Din definiție rezultă următoarele trăsături ale actului de numire într-o funcție publică :
a) Prima trăsătură este aceea că actul de numire este un act juridic , adică o manifestare de voință
făcută cu scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.
Statutul funcționarului public se dobândește din momentul numiri i și se exercită din
momentul depunderii jurământului.
b) Ce-a de-a doua trăsătură este că voința juridică pe care o exprimă are caracter unilateral ,
cu admiterea acceptării de către funcționar, care se realizează în momentul prestării jurământului.
c) Ce -a de-a treia trăsătură a actului este caracterul său formal, obligația formei scrise a actului
de numire.
d) Actul administrativ trebuie să conțină clauze impuse obligatoriu de către lege, și anume :
temeiul legal al numirii, numele func ționarului public, d enumirea funcției publice, data la care
urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a
activității.
15 AGATA MIHAELA POPESCU , op.cit. , pp. 214 -215.
18 e) Actul de numire în funcție fiind o manifestare de voință făcută în considerațiunea unei
persoane fizice dete rminate, el are un caracter personal, intuitu personae.
f) O altă trăsătură a actului de numire în funcție vizează calitatea organului emitent , care este o
autoritate publică.
Un autor recunoaște și caracterul obligatoriu al actului de numire în funcția publică,
acesta decurgând din două împrejurări :
a) din stabilitatea în funcție de care se bucură, în principiu, orice funcționar public ;
b) din caracterul principal irevocabil (iretractabil) al unui asemenea act.16
1.5. Drepturile și obligațiile funcționarilor publici
1.5.1. Drepturile funcționarilor publici .
În îndeplinirea funcției pe care o dețin, funcționarii publici beneficiază de o serie de drepturi
recunoscute de lege.
Astfel, în îndeplinirea funcțiilor publice, cetățenii benef iciază de o deplină egalitate în
drepturi.
Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență
sindicală, convingeri religioase, de origine etnică, de sex, de orientare sexuală, de stare materială,
de origine socială sau de orice altă asemenea natură.
Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la salariu .
Aceasta se compune din:
– salariul de bază ;
– sporul pentru vechime în muncă ;
– suplimentul postului ;
– suplimentul corespunzător treptei d e salarizare ;
Funcționarii publici beneficiază de primă și alte drepturi salariale, în condițiile legii. 17
Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat.
16 VERGINIA VEDINAȘ , op.cit., pp. 507 -511.
17 AGATA MIHAELA POPESCU , op.cit. , pp. 224 -225.
19 La acest drept se referă Constituția în două texte, respectiv articolul 29 care reglem entează
libertatea gândirii, a opiniilor, și articolul 30 care declară caracterul inviolabil al libertății de
exprimare a gândurilor, a opiniilor.
În afara serviciului, funcționarul public are îndatorirea să respecte o obligație de măsură, de
rezervă, să -și impună un autocontrol în exprimarea opiniilor sale, astfel încât să nu pună în pericol
imaginea proprie și a instituției în care lucrează.18
Potrivit articolului 29 din Legea 188/1999 19 și dreptul la asociere sindicală este garantat
funcționarilor pub lici.
Funcționarii publici pot, în mod liber, să înființeze organizații sindicale, să adere la ele și să
exercite orice mandat în cadrul acestora.
În situația în care înalții funcționari publici sau funcționarii publici care au calitatea de
ordonatori de credite sunt aleși în organele de conducere a organizațiilor sindicale, aceștia au
obligația în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizațiilor sindicale să
opteze pentru una dintre cele două funcții. În cazul în care funcți onarul public optează pentru
desfășurarea activității în funcția de conducere în organizațiile sindicale, raporturile de serviciu ale
acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcția de conducere din
organizația sindicală.
Funcțion arii publici se pot asocia în organizații profesionale sau în alte organizații având ca
scop protejarea intereselor profesionale.
Este reglementat și dreptul la durata normală a timpului de lucru , care este de 8 ore pe zi
și de 40 ore pe saptămână, cu p recizarea posibilității desfășurării unor ore suplimentare, limitate la
360 pe an, plătite cu un spor de 100 % din salariul de bază, dar numai pentru funcționarii publici de
execuție.20
Un alt drept al funcționarilor publici este dreptul la co ncediu de odihnă, la concedii
medicale și la alte concedii este recunoscut în articolul 35.
Concediul de odihnă îi sunt aferente două categorii de drepturi bănești, și anume :
indemnizația de concediu ; o primă al cărei cuantum este egal cu salariul de bază din luna
anterioară și care se impozitează separat.
18 VERGI NIA VEDINAȘ , op.cit., p. 511.
19 Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcționarilor publici, actualizată și republicată.
20 DANA APOSTOL TOFAN , ,,Drept administrativ ”, Volumul I, Editura All Beck, București, 2003, p. 305.
20 Interdicția ca în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru
creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu să înceteze sau să fie modificate, în al te
condiții decât din inițiativa funcționarului.
Dreptul funcționarilor publici la condiții normale de muncă și igienă , de natură să le
ocrotească sănătatea și integritatea fizică este garantat.
Subliniem caracterul imperativ al textului, care impune autorităților publice să asigure
funcționarilor publici condiții corespunzătoare de muncă.
Dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente , este recunoscut în condițiile
legii.21
Dreptul la grevă reprezint ă unul din cele mai controversate drepturi ale funcționarului
public.
Statutul func ționarului public din 1923 interzicea dreptul la grevă al funcționarului,
considerând atât greva generală, cât și greva parțială o „disertațiune de la datorie”, ducând la
destituire.
În prezent, dreptul la grevă este recunoscut salariaților conform dispozițiilor art. 43 din
Constituție, pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale, legea stabilind limitele
exercitării acestui drept.22
Conform Legii 188/1999 23 funcționarii publici care se află î n grevă nu beneficiază de salariu
și alte drepturi salariale pe durata grevei.
Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului
o primesc gratuit .
Funcționarul public are dreptul de a fi informat cu priv ire la deciziile care se iau în
aplicarea prezentului statut și care il vizează în mod direct.
Funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într -o funcție de demnitate publică, în condițiile
legii. Înalții funcționari publici și funcționarii publici de c onducere pot fi numiți în funcții de
demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.
Funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcții de demnitate publică din cadrul
autorităților sau instituțiilor publi ce din administrația publică centrală în care își desfășoară
21 VERGINIA VEDINAȘ , op.cit., pp. 514 -515.
22 VASILICA NEGRUȚ , ,,Drept administrativ ”, Ediție revăzută și adău gită, Ed. Lumina Lex, București, 2004, p.
191.
23 Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcționarilor publici, actualizată și republicată.
21 activitatea, precum și din cadrul autorităților sau instituțiilor publice aflate în raporturi ierarhice cu
aceasta.
Dreptul la pensii și alte drepturi de asigurări sociale . Doctrina occidentală definește
pensia ca reprezentând un tip de remunerație cuvenit funcționarului public la încetarea exercitării
funcției, ca urmare a retragerii sale din activitate.
Dincolo de pensia cuvenită ca urmare a activității prestate, legea reglementează, prin
articolul 40, și pensia de urmaș, precum și un drept social al urmașilor de a primi, pe timp de 3
luni, echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcționarului public.24
În exercitarea atribuțiilor lui, funcționarul public benefic iază de protecția legii .
Unitatea în care funcționarul public își desfășoară activitatea are obligația să asigure
funcționarului protecție împotriva amenințărilor, a violențelor, a faptelor de ultraj în exercitarea
funcției sau în legătura cu aceasta, p entru motive de sănătate, funcționarul poate solicita
schimbarea compartimentului sau a unității unde își desfășoară activitatea , cu condiția de a fi apt
profe sional să îndeplinească noile atribuții, să despăgubească pe funcționar pentru prejudiciile
sufer ite în timpul îndeplinirii funcției din culpa unității unde acesta își desfășoară activitatea.25
1.5.2. Obligațiile funcționarilor publici
Funcționarii publici sunt datori să-și consacre activitatea profesională îndeplinirii
atribuțiilor ce le revin, potrivit funcției încredințate, în vederea realizării obiectivelor instituției
în care își desfășoară activitatea și servirii binelui public. Ei sunt obligați să respecte programul
de lucru.
Funcționarii publici sunt obligați să-și îndeplinească cu fideli tate și în mod conștiincios
îndatoriile de serviciu prevăzute de legi și regulamente și să se abțină de la orice fapt care ar
putea să aducă un prejudiciu instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Orice funcționar public, indiferent de funcț ia pe care o ocupă, răspunde de aducerea la
îndeplinire a sarcinilor ce -i sunt încredințate. El este obligat să se conformeze ordinelor și
instrucțiunilor superiorilor ierarhici , cu excepția cazurilor când acestea sunt în mod vădit
24 VERGINIA VEDINAȘ , op.cit., p. 515.
25 AGATA M IHAELA POPESCU , op.cit, 2012, p. 225.
22 ilegale ori de natură să prejudicieze un interes public sau să lezeze drepturile fundamentale ale
unei persoane. În această situație, funcționarul are obligația să facă cunoscut în scris conducerii
instanței publice motivul refuzului său de a aduce la îndeplinire ordinul sau inst rucțiunea primită.
Superiorii ierarhici răspund la ordinele și instrucțiunile pe care le dau celor în subordine.
Funcționarii publici care ocupă funcții de conducere nu sunt exonerați de răspunderile ce le
incumbă prin angajarea responsabilității proprii a funcționarilor în subordine.
Funcționarii publici sunt obligați să păstreze secretul de serviciu , fiindu -le interzis să
divulge problemele de serviciu care prin natura lor trebuie să rămână secrete sau sunt prevăzute
ca atare în baza unor acte normative. Obligația de a păstra secretul profesional subzistă chiar și
după încetarea raporturilor de serviciu. Ei trebuie să dea dovadă de discreție profesională în
legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea sau cu
ocazia exercitării funcției lor. Funcționarii publici trebuie să se ajute reciproc și să se
suplinească în cadrul specialității lor pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu.
Funcționarii publici au datoria să furnizeze publicului, în cadrul serviciului, informațiile
cerute , cu respectarea prevederilor legale.
Prin întregul lor comportament, funcționarii publici trebuie să se arate demni de considerație
și încrederea pe care o impune poziția lor oficială și să se abțină de la orice acte de natură să
compro mită prestigiul funcției pe care o dețin.
Este interzis funcționarilor publici ca, direct sau indirect să solicite, să accepte sau să facă
să li se promită, pentru ei sau pentru alții, în considerarea situațiilor lor oficiale, daruri sau alte
avantaje.
Funcționarilor publici le este interzis să primească cereri a căror rezolvare nu intră în
compenteța lor și care nu le sunt repartizate de șefii ierarhici, ori să intervină pentru soluționarea
lor.
La încetarea raporturilor de serviciu, funcționarii sunt o bligați să predea lucrările pe care le
au în primire în cadrul atribuțiilor de serviciu. 26
Potrivit legii nr. 188 \199927 funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de
conduită profesională și civică prevăzute de lege.
26 MIRCEA PREDA , ,,Curs de drept administrativ, Partea generală ”, Casa Editorială “Calistrat Ho gaș”, București,
1993, pp. 83 -85.
27 Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcționarilor publici, actualizată și republicată.
23 Funcționarilor publici le este interzis să ocupe funcții de conducere în structurile sau
organele de conducere , alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului
acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor po litice
sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice.
Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la
exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințel or lor politice , să nu
favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca
și partidelor politice.
24 CAPITOLUL II
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI
2.1. Conceptul de răspundere juridică
Răspunderea juridică este o formă a răspunderii sociale. Răspunderea socială se regăsește în
viața de zi cu zi sub mai multe și diverse forme. Cu toate că răspunderea juridică prezintă o serie
de particularități spec ifice care -i configurează personalitatea, în raport cu celelalte forme ale
răspunderii sociale, ea se regăsește într -o permanență interdepedență și influențare reciprocă cu
aceasta. Așa stând lucrurile, putem afirma că raspunderea juridică este conexă cu o rice altă formă
de răspundere socială. În cazul încălcării normelor juridice, se pun în pericol valorile sociale pe
când aceste norme sociale le apără. Orice subiect de drept – indiferent că este vorba de o persoană
particulară în fața semenilor săi sau a s tatului, de stat în fața supușilor săi sau de stat în fața altor
state- trebuie să răspundă de actele sale, asumându -și consecințele angajamentelor pe care și le ia
sau a nesocotirii unei datorii juridice.
Posibilitatea de a asigura respectarea normei juridice prin intermediul forței de constrângere a
statului, ține de esența oricărui drept. Dar măsura în care această constrângere de stat, care în mod
potențial însoțește orice normă de drept, trebuie să fie pusă în acțiune în vederea realizării
prescripțiilor normei, depinde în mod principal de conținutul însuși al acesteri prescripții.
Răspunderea se apropie astfel de responsabilitate ca principiu general al dreptului, deși o anumită
nuanță de constrângere nu -i este străină, neconfundându -se cu sancțiunea, ci fiind mai degrabă un
cadru general de realizare a dreptului.
Răspunderea juridică este răspunderea concretă stabilită după o anumită procedură de
autoritatea competentă (instanță sau autoritatea administrativă) finalizată într -o sancțiune, însoțită
sau nu de anularea actului ilegal, restabilirea situației anterioare, fixarea despăgubirii pentru actul
sau faptul ce a cauzat daunele constatate, luarea măsurilor de siguranță aplicate sau acordate
conform unei proceduri prevăzute d e lege.
Responsabilitatea juridică izvorăște din lege și se fundamentează numai pe aceasta, pe când
răspunderea juridică își are sursa în hotărârea instanței judecătorești sau în actul autorității
25 administrative de stabilire a acesteia. Resp onsabilitatea juridică, continuă acesta, se declară de
lege, spre deosebire de răspunderea juridică, care se stabilește de instanța sau autoritatea
administrativă competentă. Responsabilitatea disciplinară a funcționarului public, se naște numai
după ce ac esta a săvârșit abaterea disciplinară (prin acțiune sau inacțiune), aceasta constituind
deci temeiul juridic al declanșării răspunderii sale disciplinare și al aplicării, dacă este cazul al
unei sancțiuni disciplinare.
Răspunderea juridică, luată în sensul ei larg, cuprinde atât o răspundere sancționatorie cât și
o răspundere reparatorie. Dacă răspunderea sancționatorie constituie manifestarea atitudinii pe
care o statul față de cel care încalcă o normă de drept, răspunderea reparatorie repr ezintă mijlocul
prin intermediul căruia cel prejudiciat are dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr -o faptă
culpabilă – printr -o încălcare a unei norme de drept sau a unei convenții.
Conținutul răspunderii juridice nueste dat doar de obligația de a suporta consecințele actelor
contrare dreptului ci și de drepturile conexe acestei obligații, care oferă celui vătămat de
comportamentul ilicit, posibilitatea de a cere statului să uzeze de sancțiune și de constrângere
pentru a restabili dreptul. Răspunderea este deci fundamentul sancțiunii și contrângerii,
neconfundându -se cu ele. Prin fapta sa, cel care încalcă prevederile normelor juridice aduce
atingere ordinii de drept, tulbura buna și normala desfășurare a relațiilor sociale, afectea ză
drepturi și interese legitime ale semenilor săi, pune în pericol coexistența libertăților și echilibrul
social.
Temeiul răspunderii juridice îl constituie trei elemente cumulative :
a) săvârșirea actului sau faptului generator de responsabil itate care poate fi : infracțiune, delict,
cvasidelict, abatere disciplinară, administrativă, contravenție, act administrativ ilegal și chiar legal
în anumite cazuri prevăzute de lege ;
b) legea care reglementează responsabilitatea juridică, procedura înfăptuir ii acesteia, organele abilitate
și actele sau faptele generatoare ;
c) hotărârea judecătorească sau actul autorității publice împuternicite de lege prin care s -a stabilit și
înfăptuit în concret răspunderea juridică a persoanei fizice sau juridice (de drept pu blic sau
privat).28
28 ELENA EMILIA ȘTEFAN , ,,Răspunderea juridică. Privire specială asupra răspunderii în dreptul
administrativ .”, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, pp. 53 -56.
26 Dintr -o perspectivă mai largă se poate aprecia că răspunderea juridică este o expresie
specifică a ideii de responsabilitate socială în conformitate cu care, fiecare om trebuie să -și asume
și să suporte consecințele fap telor sale.
Încălcarea unor norme sociale prin care se stabilește o anumită regulă de conduită,
antrenează, în mod inevitabil răspunderea celui care a săvârșit încălcarea.
Răspunderea juridică intervine numai atunci când funcționarul publi c a încălcat cu vinovăție
obligațiile de serviciu.
Formele răspunderii juridice a funcționarului public sunt: răspunderea penală,
răspunderea contravențională, răspunderea civilă, răspunderea disciplinară.29
2.2. Răspunderea penală a funcționarilo r publici
Răspunderea penală, intervine atunci când funcționarul public a comis fapte prevăzute de
Codul penal sau alte legi speciale. Acest tip de răspundere, la rândul lui, poate fi justificat de
două categorii de fapte culpabile :
– fapte prin care se încalcă obligațiile izvorâte din raportul de serviciu, și atunci instituția
răspunderii este o instituție complexă, aparținând, prin faptele care o generează, dreptului
administrativ și penal, iar prin regimul sancționator specific, dreptului pena l;
– fapte prin care se încalcă obligații care nu izvorăsc din raportul de serviciu, ci care sunt săvârșite
în calitate de cetățean, și, în această situație ne plasăm în sfera exclusivă a dreptului penal.
Prin intermediul răspunderii se realizează atât scopul represiv, sancționator cât și scopul
preventiv , cărora trebuie să li se adauge și scopul educativ, care- deși implică prevenția – nu se
reduce la aceasta.30
Răspunderea penală se angajează în cazurile când aceștia săvârșesc anumite infrac țiuni
specifice, prevăzute și sancționate de Codul penal, cum sunt : delapidarea, sustragerea ori
distrugerea unor dosare, registre, documente sau orice alte înscrisuri, neglijența în serviciu,
purtarea abuzivă, neglijența în păstrarea secretului de stat, l uarea de mită, primirea de foloase
29 IOAN DASCĂLU, NICOLAE GHINEA, FLORIN POPA, BOGDAN CIOBANU, CĂTĂLIN ȘERBAN ,
,,Combaterea co rupției ”, Editura Sitech, Craiova, 2008, p. 36.
30 VERGINIA VEDINAȘ , op.cit, p. 524 – 525.
27 necuvenite, trafic de influență omisiunea sesizării organelor judiciare, falsul material în înscrisuri
oficiale și falsul intelectual.
Conducătorul unității, orice persoană cu funcție de conducere sau cu atribuții de control din
unitate, care a luat la cunoștință de săvârșirea de către un funcționar public din unitate a unei
infracțiuni, are obligația să sesizeze de îndată procurorul sau organul de cercetare penală și să ia
măsuri să nu dispară urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă.
În cazul în care unitatea a făcut plângere penală împotriva unui funcționar public pentru
faptele penale care il fac incompatibil cu funcția deținută, conducerea unității are obligația luării
măsurii su spendării din funcție.
Conducerea unității poate lua măsura suspendării din funcție a funcționarului public și în
cazul în care acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale care il fac incompatibil cu funcția
deținută.
Dacă se constată vinovăți a funcționarului public, acesta este considerat destituit din funcție
de la data luării măsurii suspendării.
În situația în care se constată nevinovăția funcționarului public, suspendarea încetează,
funcționarul va fi repus în toate drepturile, plătindu -i-se drepturile bănești de care a fost lipsit pe
durata suspendării.31
2.3. Răspunderea contravențională a funcționarilor publici
Răspunderea contravențională a funcționarului public este angajată în cazul în care acesta a
săvârșit o contraven ție în timpul serviciului sau în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Funcționarul nemulțumit poate face plângere împotriva procesului verbal de constatare a
contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale la judecătoria în a cărei circumscripție
teritorială își are sediul autoritatea sau instituția publică în care funcționarul deține funcția
publică.32
31 MIRCEA PREDA , ,,Curs de drept administrativ, Partea generală ”, Casa Editorială “Calistrat Ho gaș”, București,
1993, pp. 94 -95.
32 AGATA MIHAELA POPESCU , op.cit, p. 229 .
28 Această dispoziție nu are în vedere termenul în care poate fi atacat procesul -verbal de
constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii și nici faptul că dispozițiilor din Statut le este
aplicabil dreptului comun în materia răspunderii contravenționale.
Contravenția constituie fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege,
ordon anță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz , prin hotărâre a consiliului local al comunei,
orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a
Consiliului General al Municipiului București.
Față de re gimul de drept comun în materia răspunderii administrativ -contravenționale prin
care a fost stabilită competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția,
de a soluționa plângerea contravenientului, Statutul prevede expres compe tența judecătoriei în a
cărei circumscripție își are sediul autoritatea sau instituția publică în care este numit funcționarul
public sancționat, de a soluționa plângerea acestuia, care poate să nu fie cea de la locul săvârșirii
contravenției.
Deoarece dreptul comun al contravențiilor stabilește și calea de atac a recursului la secția de
contecios administrativ a tribunalului, vom interpreta că acesta poate fi exercitat și de către
funcționarii publici.33
2.4. Răspunderea civilă a funcționari lor publici
Răspunderea civilă intervine în cazul funcționarilor publici numai pentru săvârșirea unor
delicte, deci o răspundere civilă delictuală și nu una contractuală, deoarece raporturile juridice
care se stabilesc între funcționarul public ș i serviciul public în care lucrează își au izvorul în actul
administrativ denumire (de investire) în funcție, fiind raporturi de drept administrativ. Prejudiciile
cauzate de funcționarii publici, serviciului public în care funcționează, sunt consecința acț iunii
sau inacțiunii lor delictuale, cauzatoare de prejudicii.
Funcționarii publici răspund potrivit legii în cazurile în care, prin faptele săvârșite cu
încălcarea normelor de conduită profesională, crează prejudicii persoanelor fizice sau juridic e.
33 DANA APOSTOL TOFAN , ,,Drept administrativ ”, Volumul I, Ediția 2, Editura C.H.Beck, București, 2008, pp.
365-366.
29 Funcționarul public nu răspunde de eventualele pagube aduse patrimoniului unității în care
funcționează, dacă acestea se încadrează în limitele legale, dacă sunt provocate de cauze
neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate, ori din alte aseme nea cazuri în care pagubele se
înscriu în riscul normal al serviciului sau sunt provocate de forța majoră.
Funcționarul public răspunde patrimonial în următoarele cazuri :
– pentru pagubele produse cu vinovăție, patrimoniului autorității sau instan ței publice în care
funcționează ;
– pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s -au acordat necuvenit ;
– pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe
persoane, în temeiul unei hotărâri judecăt orești definitive și irevocabile.34
2.5. Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici
Răspunderea disciplinară se angajează în cazurile în care funcționarul public săvârșește o
abatere disciplinară, adică o încălcare cu vinovăție a îndatori rilor corespunzătoare funcției
publice pe care o deține și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege.35
În ceea ce ne privește, definim abaterea disciplinară ca reprezentând fapta săvârșită cu
vinovăție de către funcționarul publ ic prin care acesta încalcă obligațiile ce -i revin din raportul de
serviciu (de funcție publică) sau în legătură cu acesta și care afectează statutul său socio –
profesional și moral.36
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte :
– întarzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
– neglijența repetată în repetarea lucrărilor;
– absențe nemotivate de la serviciu ;
– nerespectarea în mod repetat a programului de lucru ;
– intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrul ui legal ;
34 NICOLAE GHINEA, IOAN BRÎNDAȘ , ,,Managementul investigării infracțiunilor de corupție ”, Editura Duran ’s
Trade SRL, Oradea, 2008, pp. 57 -58.
35 IOAN DASCĂLU, NICOLAE GHINEA, FLORIN POPA, BOGDAN CIOBANU, CĂTĂLIN ȘERBAN , op.cit.,
p. 36.
36 VERGINIA VEDINAȘ , op.cit., p. 525.
30 – nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter ;
– manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoara
activitatea ;
– desfășurarea în timpul programul ui de lucru a unor activități cu caracter politic ;
– refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu ;
– încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și
interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici ;
– stabilirea de către funcționarii publici de execuție de relații directe cu petenții în vederea
soluționării cererilor acestora.37
Principiile fundamentale care guvernează regiumul răspunderii fundamentale a
funcționarului public sunt pr evăzute în art. 19 din H.G. nr. 1344/2007, după cum urmează :
a) prezumția de nevinovăție ;
b) garantarea dreptului la apărare;
c) contradictorialitatea;
d) proporționalitatea;
e) legalitatea sancțiunii;
f) unicitatea sancțiunii;
g) celeritatea procedurii;
h) obligativitatea opiniei, conform căreia fiecare membru al comisiei are obligația să pronunțe
asupra fiecărei sesizări aflate pe rolul comisiei.
În literatura de specialitate se apreciază că răspunderea disciplinară a funcționarului public
se car acterizează prin următoarele trăsături : este o răspundere de drept public , ea deosebindu -se
astfel de răspunderea salariului, care este natură contractuală ; se angajează numai pentru o
abatere de la disciplina de serviciu care poate să fie unică sau în con curs cu o faptă penală sau
civilă ; se angajează numai după o procedură specială , prevăzută de lege ; intervine numai dacă
nu există o cauză care să o înlăture ; se angajează pentru simpla încălcare a competenței
funcționarului public sau a interdicțiilor imp use de legiuitor acestuia.38
37 NICOLAE GHINEA, IOAN BRÎNDAȘ , ,,Managementul investigării infracțiunilor de corupție ”, Editura Duran ’s
Trade SRL, Oradea, 2008, p. 55.
38 VERGINIA VEDINAȘ , op.cit, p. 526.
31 CAPITOLUL III
SANCȚIUNEA DISCIPLINARĂ. TIPURI SANCȚIUNI ȘI PROCEDURA
3.1. Cazierul administrativ
Cazierul administrativ este documentul prin i ntermediul căruia se evidențiază situația
disciplinară a funcționarilor publici, el cuprinzând sancțiunile disciplinare aplicate funcționarului
public, care nu au fost radiate, și se eliberează de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în
conformitate cu baza de date pe care aceștia o administrează.39
Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri :
– desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea
funcționarilor publici ;
– desemnarea unui funcționar public în calitate de președinte și membru în comisia de disciplină ;
– desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia paritară ;
– ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriilor înalților funcționari publici sau
categoriei funcționarilo r publici de conducere ;
– în orice alte situații prevăzute de lege.
Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea :
– funcționarului public interesat ;
– conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea ;
– președintelui comisiei de disciplină;
– altor persoane prevăzute de lege.40
39 VERGINIA VEDINAȘ , op.cit., p. 527.
40 AGATA MIHAELA POPESCU , op.cit., p. 231.
32 3.2. Sancțiunile disciplinare aplicabile funcționarilor publici
Potrivit Legii 188/199941 privind Statutul funcționarilor publici , sancțiunile disciplinare
sunt:
a) mustrare scrisă ;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5 -20% pe o perioadă de până la 3 luni ;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în
funcția public pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
d) retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de de pănă la un an ;
e) destituirea din funcția publică.
Sancțiunile pe care le poate aplica angajatorul, în cazul în care salariatul să vârșește o abatere
disciplinară :
– avertisment scri s;
– retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s -a dispus
retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile ;
– reducerea salariului de bază pe o durată de 1 -3 luni cu 5 -10%;
– reducerea salariului de ba ză și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere, pe o perioadă de
1-3 luni cu 5 -10%;
– desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Cu privire la alte categorii de funcționari publici, evocăm în cele ce urmează situația
sancțiunilor disciplinare în cazul funcționarilor publici parlamentari si al magistraților.
Sancțiunile disciplinare care se pot aplica funcționarilor publici parlamentar i potrivit cu
gravitatea faptelor, sunt :
– mustrarea ;
– avertisment ;
– diminuarea drepturilor salariale lunare brute cu 5 -10%, pe o perioada de la o lună la 3 luni ;
– suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la 1 la 3 ani ;
– trecerea într -o func ție inferioară pe o perioadă de 6 -12 luni
41 Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcționarilor publici, actualizată și republicată.
33 – cu diminuarea corespunzătoare a salariului de bază, revocarea din funcția de conducere ocupată
și trecerea pe o funcție de execuție ;
– destituirea din funcție.
În doctrina s -a apreciat că, sancțiunile aplicabile funcționarilor publici parlamentari sunt
de mai multe tipuri, în funcție de caracterul acestora, astfel :
– sancțiuni cu caracter moral ;
– sancțiuni cu caracter pecuniar;
– sancțiuni cu caracter complex care privesc atât car iera funcționarului pa rlamentar, dar produc și
efecte cu caracter pecuniar.
Sancțiunile care se pot aplica judecătorilor și procurorilor , proporțional cu gravitatea
abaterilor sunt :
– avertismentul;
– diminuarea indemni zației de încadrare lunare brute cu până la 20% p e o perioadă de până la 6
luni;
– mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanță sau un alt parchet,
situate în circumscripția altei curți de apel ori în circumscripția altui parchet de pe lângă o curte
de apel;
-suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni;
– excluderea din magistratură.42
Legea nr.188/199943 prevede că la individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de
cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de
vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului
public, precum și de existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au
fost radiate în condițiile prezentei le gi.
42 ELENA EMILIA ȘTEFAN , op.cit. , p. 166 -167.
43 Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcționarilor publici, actualizată și republicată.
34 3.3. Reguli procedurale privind aplicarea sancțiunilor disciplinare
În ce privește regimurile procedurale aplicabile specifice răspunderii administrativ –
disciplinare, acestea sunt foarte diversificate, unele fiind mai sumare, altele mai dezvoltate, mai
ales în cazul sancțiunilor care au o configurație sistematică.44
Așa cum detaliază N ormele, procedura cercetării administrative constă în :
– audierea persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului public a cărui faptă a fost
sesizată ca abatere disciplinară, a altor persoane care pot oferi informații cu privire la soluționarea
cazului sau a persoanelor desemnate să efectueze cercetarea disciplinară în condițiile art.31 ;
– administrarea probelor propuse de părți și a celor soli citate de Comisia de disciplină, dacă este
cazul;
– dezbaterea cazului.
Procedura cercetării disciplinare este obligatorie pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute la
art. 77 alin. (3) lit.b.) -e.) din Legea nr. 188/1999 și în cazul în care sancțiun ea disciplinară
prevăzută la art. 77 alin. (3) lit.a.) a fost constatată la conducătorul instituției publice. Ca urmare a
procedurii disciplinare se va redacta de către Comisie un raport care va conține, printre altele
propunerea cu privire la sancționarea funcționarului public, dacă estre cazul, luată cu majoritatea
de voturi, potrivit art. 49 din Norme. Putem observa că, la scară mult mai mică, dezbateriile din
fața comisiei de disciplină seamănă foarte mult cu procedura din fața instanței de judecată. Le gea
prevede principiul individualizării sancțiunii disciplinare, principiu fundamental aplicabil
regimului răspunderii disciplinare a funcționarului public.45
Codul muncii prevede la rândul lui și acesta criteriile de stabilire a sanc țiunii disciplina re.
Astfel, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii
disciplinare săvârșite de salariat, avându -se în vedere următoarele : ,,împrejurările în care a fost
fapta săvârșită ; gradul de vinovăție a salariatului ; consecințele abaterii disciplinare ; comportarea
generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către
acesta. ”
44 ELENA EMILIA ȘTEFAN , op.cit. , p. 167 -168.
45 MARTA CLAUDIA CLIZA , ,,Drept administrativ ”, Partea I, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 217.
35 Potrivit legii, actul administrativ de sancționare a funcționarului public, va c uprinde în mod
obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele elemente :
– descrierea faptei care constituie abatere disciplinară ;
– temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;
– motivul pentru care a fost aplicată o altă sa ncțiune decât cea propusă de comisia de disciplină;
– termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi atacată;
– instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s -a dispus sancțiunea
disciplinară. 46
Sancțiunile disci plinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de
disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data
săvârșirii acesteia .
În cazul în c are fapta a fost sesizată ca abatere dis ciplinară , cât și ca infracțiune, procedura
privind abaterea disciplinară se suspendă până la data încetării urmăririi penale sau, după până la
data când instanța judecătorească a dispus achitarea inculpatului.47
Pe perioada cercetării administrative , în situația în care funcționarul public care a săvârșit o
abatere disciplinară , poate influența cercetarea administrativă, conducătorul autorității sau
instituției public e este obligat să interzică accesul acestuia la documentele care pot influența
cerce tarea , sau poate dispune mutarea temporară a acestuia într -un alt compartiment .
Sancțiunea disciplinară a mustrării scrise, se poate aplica direct de către persoana competentă
să numească în funcția publică.
Celelalte sancțiuni disciplinare se aplică de persoana competentă să numească în funcția
publică la propunerea comisiei de disciplină.48
Sancțiunile disciplinare pentru înalții funcționari publici se aplică prin decizia primului –
ministru, prin ordin al ministrului ori, după caz, al conducătorului autorității sau instituției
publice centrale, la propunerea comisiei de disciplină.
Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârsite
și după audierea funcționarului public. Audierea fun cționarului public trebuie consemnată în
46 ELENA E MILIA ȘTEFAN , op.cit. , p. 169.
47 AGATA MIHAELA POPESCU , op.cit., pp. 230 – 231.
48 ELENA EMILIA ȘTEFAN , op.cit., p. 169.
36 scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a
semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într -un
proces verbal.
Sancțiunile disciplinare se radiază :
– în termen de 6 luni de la aplicare, în cazul mustrării scrise;
– în termen de 1 an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate în cazul diminuării
drepturilor salariale și retrogradării în funcție
– în termen de 7 ani de la aplicare, în cazul destituirii din funcție. Pentru evidențierea situației
disciplinare a funcționarului public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va elibera un
cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administre ază.49
3.4. Organele competente pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare
Unul dintre elementele caracteristice ale răspunderii disciplinare a funcționarului public il
reprezintă existența unui organ de disciplină , în a cărui misiune intră determinarea c omiterii
de către funcționarul public a unor abateri disciplinare, care se realizează prin activitatea de
cercetare pe care o întreprinde, precum și prin formularea propunerilor de sancțiuni ce
urmează a se aplica funcționarilor publici. Ace asta poartă denumirea de comisie de disciplină .50
Acestea sunt structuri competente să cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare și să
propună sancțiunea aplicabilă funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile publice
respective. Modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, precum și
competența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin
hotarâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcțion arilor Publici.
Fiind o propunere, comisia de disciplină va întocmi un act pregătitor, pe baza căruia, cel
în drept, conducătorul compartimentului ori al serviciulu i public, după caz, va emite or dinul sau
dispoziția (acte administrative de autoritate) de aplicare a sancțiunii disciplinare.51
Din comisia de disciplină face parte și un reprezentant al organizaței sindicale.
49 AGATA MIHAELA POPESCU , op.cit., p. 231
50 VERGINIA VEDINAȘ , op.cit., p. 527.
51 APOSTOL DANA TOFAN , ,,Drept administrativ ”, Volumul I, E diția 2, Editura C.H.Beck, București, 2008, p.
364.
37 În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organiza ți în
sindicat, reprezentantul va fi desemnat prin votul majorității funcționarilor publici din respectiva
autoritate sau instituție publică. Alegerea se face prin vot secret.
Pot fi membrii în comisia de disciplină numai funcționarii public i definitivi care au o
probitate morală recunoscută.
Comisia de disciplină pentru înalții funcționari publici este alcătuită din 5 înalți funcționari
publici, numiți prin decizia primului ministru la propunerea ministrului internelor și ref ormei
administrative.
Nu poate fi membru în comisia de disciplină funcționarul public care se află în una dintre
următoarele situații de incompatibilitate :
– este soț, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu conducătorul aut orității sau al
instituției publice ;
– este membru al comisiei paritare ;
– a fost sancționat disciplinar, iar sancțiunea disciplinară nu a fost radiată, în condițiile legii ;
Activitatea comisiilor de disciplină are la bază următoarele princ ipii:
– prezumția de nevinovăție, conform căreia se prezumă că funcționarul public este nevinovat atât
timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită ;
– garantarea dreptului la apărare, conform căreia se recunoaște dreptul funcționarului public de a
fi audiat, d e a prezenta dovezi în apărarea sa și de a fi asistat de un apărător sau de a fi
reprezentat ;
– celeritatea procedurii, care presupune obligația comisiei de disciplină de a proceda fără
întârziere la soluționarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoane lor implicate și a regulilor
prevăzute de lege și de prezenta hotărâre ;
– contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții
divergente, de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abatere a
disciplinară pentru care a fost sesizată comisia de disciplină;
– proporționalitatea, conform căreia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii
disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă să fie a plicată ;
– legalitatea sancțiunii, conform căreia comisia de disciplină nu poate propune decât sancțiunile
disciplinare prevăzute de lege ;
38 – unicitatea sancțiunii, conform căreia pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o
singură sancțiune di sciplinară .
Comisiile de disciplină are următoarele atribuții principale:
– cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată ;
– propune aplicarea uneia dintre sancțiunile disciplinare prevăzute în Legea privind Statutul
funcționar ilor public, nr.188/1999 ;
– propune menținerea, modificarea sau anularea sancțiunii disciplinare în cazul în care această
măsură a fost contestată la conducătorul autorității sau instituției publice ;
– întocmește rapoarte cu privire la fiecare cauză pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează
conducătorului autorității sau instituției publice .
Comisia de disciplină poate fi sesizată de:
– conducătorul autorității sau instituției publice ;
– conducătorul compartimentului în care își desfășo ară activitatea funcționarul public a cărui
faptă este sesizată ;
– orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcționar public .
Sesizarea trebuie să cuprindă:
– numele, prenumele, domiciliul și, după caz, locul de muncă și funcț ia deținută de persoana care
a formulat sesizarea ;
– numele, prenumele și, dacă este posibil, compartimentul în care își desfășoară activitatea
funcționarul public ca cărui faptă a fost sesizată ;
– descrierea faptei care constituie obiectul sesizării ;
– arătarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea ;
– data și semnătura.
Sesizarea se formulează în scris și este însoțită, atunci când este posibil, de înscrisurile care
o susțin .
39 Sesizarea se poate face în termen de cel mult 15 zile lucr ătoare de la data luării la
cunoștință dar nu mai târziu de două luni de la data săvârșirii faptei care constituie abatere
disciplinară.
Președintele comisiei de disciplină va fixa de îndată termenul de prezentare și va dispune
citarea citarea fu ncționarului public a cărui faptă a fost sesizată și a persoanelor indicate în
sesizare, precum și a celui care a formulat sesizarea. Citarea se face cu cel puțin 3 zile
calendaristice înainte de termenul de prezentare.
Funcționarului public a că rui faptă constituie obiectul sesizării i se comunică, sub
sancțiunea nulității, o copie de pe sesizarea îndreptată împotriva sa. În situația în care comisia de
disciplină consideră că funcționarul public poate influența sau exercita presiuni asupra persoa nei
care a făcut sesizarea, va păstra confidențialitatea numelui și a adresei acestuia până la data
începerii cercetării faptei funcționarului public.
Funcționarului public a cărui faptă se cercetează se înfățișează personal în fața comisiei de
disciplină. Funcționarul public își poate exercita dreptul la apărare prin asistarea de către un
avocat sau prin reprezentare.52
Potrivit articolului 80 din Legea 188/199953, funcționarul public nemulțumit de sancțiunea
aplicată se poate adresa instanț ei de contecios administrativ, solicitând anularea sau modificarea,
după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare.
3.5. Noțiunea de abatere disciplinară
Funcționarul public este obligat să respecte o serie de obligații profesion ale, obligații care
rezultă natura actului numirii lui în funcție. Pentru încălcarea cu vinovăție a acestor obligații, a
disciplinei muncii, el săvârșește o abatere disciplinară. Sub aspectul finalității sale, așa cum s -a
apreciat în doctrină, disciplina m uncii poate fi denumită ca ,, starea de ordine existentă în
desfășurarea procesului de muncă, rezultând din respectarea întocmai a normelor ce
52 AGATA MIHAELA POPESCU , op.cit., pp. 232 -233.
53 Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcționarilor publici, actualizată și republicată.
40 reglementează acest proces și din îndeplinirea de către toți participanții a obligațiilor asumate prin
încheierea contractelor individuale de muncă. ”54
Așa cum s -a arătat în do ctrină, în ceea ce privește abaterea disciplinară, răspunderea
administrativ -disciplinară a funcționarilor publici se angajează atunci când aceștia nu -și
îndeplinesc obligațiile ce decurg din calitatea lor de funcționari publici, investiți printr -un act
administrativ. Prin acest act administrativ, unul dintre subiecții raportului juridic apare ca subiect
supraordonat față de celălalt subiect al raportului adică față de funcționar ul public. În consecință,
dacă acest act administrativ lipsește, semnificația acestui fapt este că nu ne aflăm în prezența unui
raport juridic de drept administrativ ci, eventual în fața unui raport juridic de dreptul muncii.
În doctrina fr anceză interbelică Maurice Hauriou consideră funcția de stat ca un statut legal
și reglementat deoarece actul de instituire al acesteia este întotdeauna un act de autoritate, iar cel
care exercită funcția exercită autoritatea statală, și nu drepturile decu rgând dintr -o situația
contractuală.55 Statul francez prevede expres că funcționarul se află față de administrație într -o
situație statutară și reglementară și nu contractuală.56
A vorbi despre responsabilitate în cazul funcționarilor public i înseamnă ca să folosim
terminologia științei administrației, existența unei atitudini pline de solicitudine față de
problemele cetățenilor, implicarea lor cu obiectivitate și profesionalism în realizarea sarcinilor
funcțiilor lor, funcții înțelese ca ade vărate misiuni sociale. Normele de conduită ale funcționarilor
publici pot atrage sancțiuni pentru aceștia în cazul nerespectării lor.
În opinia lui V.Vedinaș, abaterea disciplinară reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție de
către funcționa rul public prin care acesta încalcă obligațiile cei revin din raportul de funcție
publică sau în legătură cu aceasta și care afectează statutul său socio -profesional și moral.
În opinia lui D.Brezoianu, abaterea disciplinară a fost definită ca “abaterea săvârșită, în
general, de la îndatoririle de serviciu, din culpa funcționarului și care nu constituie o infracțiune,
fiind sancționată de regulă, de către organele administrative, iar nu de către instanțele
judecătorești ”. Așa cum s -a aprecia t în doctrină, “în sens larg, abaterea administrativă (faptul
administrativ ilicit) este privită ca o încălcare sau o nesocotire a normelor de drept administrativ,
54 ION TRAIAN ȘTEFĂNESCU , ,,Dreptul muncii ”, Ed. Didactică și Pedag ogică R.A, București, 1996, p. 107,
apud. ION TRAIAN ȘTEFĂNESCU ,,Disciplina muncii și răspunderea disciplinară ”, Ed.Academiei București,
1979, p. 24.
55 MAURICE HAURIOU , ,,Precis elementaire de droit administrative ”, Societe anonyme du Recueil Sirey, 1925 , p.
272 și urm., apud. CĂTĂLIN SILVIU SĂRARU , ,,Contracte administrative ”, Ed. C.H. Beck, 2009, p. 98.
56 DANA APOSTOL TOFAN , ,,Principiile comune aplicabile administrației publice în țări ale Uniunii Europene și
în România ”, în Liber Amicorum Ioan Muraru, Ed.Hamangiu, București, 2006, p. 186.
41 care poate atrage răspunderea administrativă sau măsuri de executare silită ”. “ În orice caz ,
abaterea disciplinară este întotdeauna o faptă concretă, care trebuie analizată sub toate elementele
conținutului său : subiect, obiect, latură obiectivă, latură subiectivă, sancțiune, iar normele juridice
care o definesc trebuie să determine, cu rigoarea necesară, toate aceste elemente ”.57 De altfel,
noțiunea de abatere administrativă exprimă corect o serie de fapte ilicite pe care le săvârșesc
funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără ca ele să fie considerate ca fiind
contravenți i și sancționate ca atare.58
Fapta ilicită, în cazul funcționarilor publici constă în îndeplinirea necorespunzătoare sau
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în opinia noastră, lato sensu. Prin fapta ilicită a funcționarului
public săvâ rșită în afara exercițiului atribuțiilor funcției publice, poate fi prejudiciată nu doar
ordinea interioară și bunul mers al activității instituției din care face parte ci și imaginea pe care
și-o formează despre instituție, cetățenii, persoanele juridice, societatea civilă în asamblul ei. Mai
mult, așa cum reiese din doctrină, multe din statutele disciplinare concretizează în ce constau
abaterile disciplinare, însă nu este vorba de o descriere exhaustivă a laturii obiective a tuturor
abaterilor disciplinar e, pentru că de altfel nici nu se putea, însă față de dreptul comun disciplinar
sunt descrise ca atare, fără a avea un caracter limitativ laturile obiective ale diverselor abateri
disciplinare.
Fapta care constituie abatere disciplinară p oate fi comisivă (acționat deși nu avea voie,
încălcând o normă juridică prohibitivă), omisivă (nu a efectuat ceea ce i se pretindea printr -o
normă imperativă), sau mixtă (când este vorba de categorii diferite de obligații nerespectate).
Părțile răspunderii administrativ -disciplinare, sunt ca la orice tip de răspundere, subiectul
activ și subiectul pasiv al acesteia. Cât privește subiectul abaterii disciplinare, funcționarul public,
legal numit și în deplinătatea exercițiului prerogativelor sale. Subeictul activ al răspunderii
administrativ -disciplinare este autoritatea publică în a cărei competență cade sancționarea
ilicitului administrativ, săvârșit de făp tuitor, putând fi vorba despre două : un organ administrativ
(de regulă) ; un alt organ public (prin excepție) ; un funcționar public. Așa cum s -a precizat în
doctrină, subiectul activ al abaterii disciplinare ce devine subiect pasiv în procesul tragerii la
răspundere, poate fi, după caz, un organ al administrației publice, un funcționar publ ic, o
57 ELENA EMILIA ȘTEFAN , ,,Răspunderea juridică. Privire specială asupra răspunderii în dreptul
administrativ .”, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, p. 155 -156.
58 PRISĂCARU VALENTIN , ,,Tratat de drept administrativ român, partea generală ”, Ediția a -III-a revăzută și
adăugită de autor, Ed.Lumina Lex, București, 2002, p. 689.
42 structură nestatală sau o persoană fiziză ce nu este titulara unei funcții publice. Subiectul pasiv al
răspunderii este autorul faptei ilicite, al abaterii administrativ -disciplinare, putând fi vorba de un
subiect colectiv sau unul individual de drep t.
Așa cum este vinovăția definită în Codul Penal, abaterea administrativă poate fi săvârșită
cu intenție sau din culpă. Abaterea administrativă este săvârșită cu vinovăție, de unde rezultă că
raspunderea administrativă se întemeiază pe cu lpă, fiind vorba de culpa organului administrativ
in eligendo, fie de culpa in vigilando. Astfel dovada culpei revine organului de stat competenta
trage la răspundere, adică subiectului activ în raporturile juridice ce le presupune răspunderea
administrati v-disciplinară. De altfel, în literatura juridică de specialitate s -a arătat că, în domeniul
abaterilor disciplinare, în dreptul administrativ, nu este cazul să mai facem distincție între greșeli
(fapte) de serviciu și greșeli (fapte) personale de serviciu , pentru că acolo unde legea nu distinge
nu putem distinge nici noi. În cazul în care fapta nu s -a săvârșit cu vinovăție pentru ,,ineficiența
profesională generală, funcționarul public nu poate fi sancționat disciplinar. În acest caz, el se
dovedește incom patibil cu exercitarea funcției pe care o deține ”.59
3.6. Cercetarea abaterii disciplinare
Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune:
– audierea persoanei care a formulat sesizarea ;
– audierea funcționarului public a cărui faptă con stituie obiectul sesizării ;
– audierea oricăror altor persoane ale căror declarații pot înlesni soluționarea cazului ;
– culegerea informațiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloace prevăzute
de lege ;
– administrarea probelor, precum ș i verificarea documentelor și a declarațiilor prezentate ;
Termenele de prezentare în fața comisiei de disciplină se stabilesc astfel încât să nu se
depășească de regulă o perioada de 7 zile lucrătoare.
59 ELENA EMILIA ȘTEFAN , ,,Răspunderea juridică. Privire specială asupra răspunderii în dreptul
administrativ .”, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, p. 157 si urm.
43 Audierea persoanelor trebuie con semna tă în scris într -un proces verbal, sub sancțiunea
nulității. Procesul -verbal se semnează de președinte, de membrii comisiei de disciplină, de
secretarul acestuia, precum și de persoana audiată.
Refuzul funcționarului public de a se prezenta la aud iere sau de a semna o declarație
referitoare la abaterile disciplinare imputate se consemn ează într -un proce s-verbal.
În urma administrării probelor, membrii comisiei de disciplină vor întocmi un referat în care
se consemnează rezultatele activită ții de cercetare desfășurate de comisia de disciplină.
Referatul va fi adus la cunoștința funcționarului public împotriva căruia a fost formulată
sesizarea, precum și persoanei care a sesizat comisia de disciplină, în vederea formulării unor
event uale obiecții în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință.
În cazul în care persoanele formulează obiecții, acestea vor fi analizate de comisia de
disciplină în termenul fixat de președinte, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea
lor. Președintele comisiei de disciplină poate să admită sau să respingă obiecțiile, în tot ori în
parte. Ședințele comisiei de disciplină sunt publice, cu următoarele excepții:
– atunci când funcționarul public împotriva căr uia a fost formulată sesizarea a solicitat în scris ca
acestea să nu fie publice ;
– atunci când președintele comisiei de disciplină a solicitat ca acestea să nu fie publice pentru
motive temeinic jutificate ;
Lucrările fiecărei ședințe a comisiei de disciplină se consemnează într -un process verbal
semnat de președinte, de membrii și de secretarul acesteia.
Lipsa nejustificată a persoanelor citate nu împiedică desfășurarea ședințelor comisiei de
disciplină, dacă citarea s -a făcut cu respe ctarea cerințelor legale.
În exercitarea atribuțiilor sale, comisia de disciplină întocmește rapoarte pe baza
concluziilor majorității membrilor săi.
Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza cu care a fost sesizată trebuie să conțină
următoarele elemente:
– numărul și data de înregistrare a sesizării ;
– numele, prenumele și funcția deținută de funcționarul public a cărui faptă a fost cercetată,
precum și compartimentul în care acesta își desfășoară activitatea ;
44 – numele, prenu mele, funcția și domiciliul persoanei care a sesizat fapta, precum și ale
persoanelor audiate ;
– prezentarea pe scurt a faptei sesizate și a circumstanțelor în care a fost săvârșită ;
– probele administrate ;
– propunerea privind sancțiunea disciplinară apli cabilă sau, după caz, de clasare a cauzei ;
– motivarea propunerii ;
– numele, prenumele și semnătura președintelui, ale membrilor comisiei de disciplină, precum și
ale secretarului acesteia ;
– data întocmirii raportului ;
Raportul comisiei de disc iplină se înaintează persoanei competente să aplice sancțiunea. În
termen de 3 zile de la data ultimei ședințe.
Comisia de disciplină poate să propună sancțiunea disciplinară aplicabilă, în cazul în care
s-a dovedit săvârșirea abaterii disciplina re de către funcționarul public, clasarea sesizării, atunci
când nu se confirmă săvârșirea unei abateri disciplinare.
La individualizarea sancțiunii disciplinare aplicabile funcționarului public comisia de
disciplină ține seama de:
– împrejurăr ile în care aceasta a fost săvârșită ;
– gradul de vinovăție;
– gravitatea și consecințele abaterii disciplinare ;
– conduita funcționarului public ;
– existența unor antecedente disciplinare ale funcționarului public, care nu au fost radiate în
condițiile le gii.
În cazul în care comisia de disciplină are indicii că fapta săvârșită de funcționarul public
poate fi considerat infracțiune, propune conducătorului autorității sau instituției publice în cadrul
căreia își desfășoara activitatea funcțion arul public sesizarea organelor de cercetare penală.
Conducătorul autorității sau instituției publice va sesiza de îndată organele de cercetare penală.
Actul administrativ de sancționare a funcționarului public este emis de persoana
competentă , potrivit legii de aplicare sa sancțiunilor disciplinare, pe baza pro punerii cuprinse în
raportul co misiei de disciplină.
45 Sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ se curpind în mod obligatoriu
descrierea faptei care constitui e abatere disciplinară, precizarea prevederilor din procesul -verbal
al comisiei de disciplină, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de
funcțion \arul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul legal baza căruia
sancț iunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată,
instanța competentă la care actul administrativ prin care s -a dispus sancțiunea disciplinară poate
fi contestat.
Persoana care este competentă, potrivit legii de aplicare a sancțiunilor disciplinare, nu
poate aplica o sancțiune disciplinară mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină.
Persoana care este competentă, potrivit legii de aplicare a sancțiunilor disciplinare, poate
să aplic e o sancțiune mai mică decât cea propusă de comisia de disciplină, în aceste situații
persoana care este competentă, potrivit legii de aplicare a sancțiunilor disciplinare, are obligația
de a motiva aplicarea unei sancțiuni mai mici.
Actul adm inistrativ de sancționare se emite în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la
data primirii raportului comisiei de disciplină și se comunică funcționarului public sancționat, în
termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii.
Funcționarul public se poate adresa instanței de contecios administrativ, făcând
contestație împotriva sancțiunii.60
60 AGATA MIHAELA POPESCU , op.cit., pp. 234 -236.
46 CAPITOLUL IV
CONTESTAȚIA ȘI REABILITAREA DISCI PLINARĂ
4.1. Contestația. Calea de atac împotriva sancțiunilor disciplinare
Art. 252 alin. 5 din Codul muncii prevede că: ,,decizia de sancționare poate fi contestată de
salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data
comunicării. ”61
Așa fiind, în conformitate cu textul citat, orice sancțiune disciplinară, începând cu
avertismentul scris și terminând cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă
(concedierea discipl inară), poate fi atacată doar la instanțele judecătorești.62
4.2. Reguli procedurale de soluționare a conte stației. Consecințele admiterii
Din punct de vedere material, o atare competență pentru judecata în fond aparține tribunalelor.
Dar, această regulă comportă anumite excepții.
Într-adevăr acte normative speciale, prevăd alte organe cu o asemenea competență.63
De asemenea, și actele normative privind corpurile profesionale prevăd rezolvarea plângerii de
anumite organe specializate.
Actele normative privind corpurile profesionale, nu reglementează, însă, în mod unitar
competența acestor instanțe, astfel :
– art. 45 alin.5 din Legea nr. 188/2000 dispune că hotărârea Comisiei superioare de disciplină poate
fi atacată cu recurs la Curtea de Apel în a cărei rază se află sediul profesional al executorului
judecătoresc sancționat;
61 Codul muncii și legislație conexă, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 68.
62 ALEXANDRU ȚICLEA, ,,Dreptul muncii. Curs universitar ”, Edi ția a 3 -a, Editura Universul Juridic, București,
2009, p. 367.
63 ALEXANDRU ȚICLEA, ,,Tratat de dreptul muncii ”, Ediția a -3-a, Editura Universul Juridic, București, 2009, p.
784.
47 – art. 38 alin. 6 din Legea nr. 184/2001 precizează că arhitectul poate formula contestație la instanța
de conte cios competentă, fără a menționa care este aceasta ;
– conform art. 40 alin. 6 din Legea nr. 36/1995, hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor
Publici, prin care s -a aplicat o sancțiune disciplinară ,,poate fi atacată la instanța judecătorea scă
competentă, civilă sau de contecios administrativ, după caz. ”;
Este evident că și în celelalte situații, competența trebuie să revină instanțelor de contecios
administrative, iar nu celor de jurisdicție a muncii (care soluționează conflictele de drepturi) și nici a
celor competente să soluționeze cauzele civile întrucât corpurile profesionale sunt instituții de drept
public.
În situația în care contestația privește actul de soluționare disciplinară al unei structuri teritoriale a
corpu lui profesional, competența revine secției de contecios administrative și fiscal a tribunalului, iar
dacă emitentul actului contestat este structura centrală a corpului profesional competența în prima
instanță revine aceleiași secții a curții de apel.
Însă, atunci când sancțiunea este dată pe planul legislației muncii (Codul muncii), plângerea ori
contestația – indiferent de felul sancțiunii – se va soluționa exclusiv de instanța competentă să judece
conflictele (de muncă) de drepturi.64
În ipo staza dublei sancționări disciplinare, soluționarea contestației împotriva deciziei pe planul
dreptului muncii se suspendă, până la rezolvarea definitivă și irevocabilă a celei prin care se contest ă
sancțiunea aplicată de corpul profesional respectiv.
Exercitând controlul asupra temeiniciei și legalității actului de sancționare, organul de jurisdicție
este îndreptățit – și, totodată, obligat în baza rolului său activ – să examineze cauza sub toate aspectele
de fapt și de drept. El poate respinge plân gerea – caz în care sancțiunea se consideră legală de la data
aplicării ei – sau o poate admite desfiintând, deci, total și retroactiv sancțiunea.
În situația în care este vorba de suspendarea activității sau de îndepărtarea din profesie, iar
contes tația a fost admisă la instanța de contecios administrativ, cel în cauză fiind salariat va putea
solicita instanței de jurisdicție a muncii:
– să constate nelegalitatea suspendării sau încetării de drept a contractului individual de muncă,
bazată pe sancționarea disciplinară aplicată de corpul profesional ;
64 ALEXANDRU ȚICLEA, ,,Dreptul muncii. Curs universitar ”, Edi ția a 3 -a, Editura Universul Juridic, București,
2009, p p. 368 -369.
48 – să oblige angajatorul la reîncadrarea sa în funcția avută, la efectuarea modificărilor în registrul
general de evidență a salariaților cât și în carnetul de muncă, precum și la plata despăgu birilor
materiale, despăgubiri pe care, ulterior, angajatorul le va recupera de la autoritatea care a aplicat
sancțiunea disciplinară anulată de instanța de contecios administrativ.
4.3. Problema înl ocuirii sancțiunii disciplinare
Jurisprudența și doctrina nu sunt unitare în ceea ce privește posibilitatea instanței de judecată de a
înlocui sancțiunea aplicată cu una mai ușoară, atunci când constată că totuși cel în cauză a săvârșit o
abatere disciplinară, dar de o gravitate mai redusă care nu jus tifică sancțiunea maximă. Această
controversă este generată de o vădită lacună a legislației muncii care nu indică soluțiile posibile în
judecarea căilor de atac.
Inițial, instanța supremă a decis că înlocuirea sancțiunii este inadmisibilă deoarece aplicarea
sancțiunilor disciplinare este de resortul exclusiv al conducerii unității.
Ulterior, sub influența argumentelor aduse de literatura juridică aceeași instanță a statuat că ,,atât
organul administrativ ierarhic superior sau organul de cond ucere colectivă, în situația în care
soluționează contestațiile introduse împotriva ,,sancțiunilor disciplinare” , cât și instanța
judecătorească, în cazul în care soluționează contestațiile de aceeași natură introduse împotriva
desfacerii contractului de m uncă au, deopotrivă, caracterul unor instanțe disciplinare învestite cu
judecarea abaterii săvârșite în raport de care i -a aplicat sancțiunea contestată ”. Recunosc ând organelor
de jurisdicție a muncii un astfel de caracter ,,urmează a li se recunoaște impl icit, în realizarea scopului
legii, dreptul de a aplica el însele o sancțiune prin înlocuirea celei inițiale, ori de cate ori se constată
că sancțiunea aplicată este prea severă, față de abaterea săvârșită, dar nu poate rămâne nesancționată ”.
Adm ițându -se contestația și înlocuindu -se sancțiunea cu una mai ușoară, se creează celui în
cauză o situație mai bună decât cea avută anterior.
În situația în care se impune admiterea contestației, dar nu s -ar recunoaște organului de juridicț ie
a muncii și dreptului de a înlocui sancțiunea aplicată cu o alta mai ușoară în cazul în care se reține
existența abaterii, ci numai anularea sancțiunii inițiale, ar însemna ca persoana vătămată să rămână
nesancționată, ceea ce este de neconceput deoare ce, pe de o parte conducerea unității nu mai poate
aplica o nouă sancțiune pentru aceeași abatere celui în cauză după ce acesta a atacat pe calea
49 contestației decizia de sancționare, iar pe de altă parte, anulându -se sancțiunea de către organul de
jurisdic ție și absolvindu -se pe cel în cauză de orice sancțiune, hotărârea având autoritatea de lucru
judecat, organul de conducere nu mai poate aplica – și din acest punct de vedere – vreo sancțiune pentru
aceeași abatere celui judecat.
O asemenea finalitat e ar fi contrară atât legii, cât și caracterului educativ pe care soluțiile
organelor de juridicție a muncii trebuie să -l aibă, cu atât mai mult când ele sunt chemate să judece
abaterile de la disciplina muncii.
În funcție de situația concretă, opi năm că în soluționarea unei contestații împotriva sancționării
disciplinare instanța competent poate să:
– confirme măsura sancționării, dacă se dovedește a fi temeinică și legală ;
– să anuleze sancțiunea în cazul în care constată că este nejustificată ;
– să înlocuiască sancțiunea cu o alta mai ușoară dacă apreciază că este prea aspră, față de gravitatea
faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită, de gradul de vinovăție al salariatului, precum și de
faptul că acesta nu a mai avut alte abateri.65
4.4. Reabilitarea disciplinară
Pentru toate sancțiunile disciplinare, cu excepția desfacerii contractului de muncă, legea prezumă
că, dacă într -o anumită perioadă de timp de la executarea sancțiunii cel în cauză nu a comis o altă
abatere, se poate co nsidera că acesta s -a îndreptat, scopul sancțiunii fiind atins. De aceea, legea îi
acordă beneficiul reabilitării.
Cunoscută și în dreptul penal, reabilitarea îndeplinește o importantă funcție educativă și de
recuperare socială a persoanelor care a u încălcat legea.
Reabilitarea disciplinară este de două feluri :
– reabilitarea de drept ;
– reabilitarea facultativă.
65 ALEXANDRU ȚICLEA , ,,Tratat de dreptul muncii ”, Ediția a -3-a, Universul Juridic, București, 2009, pp. 686 –
790.
50 Reabilitarea intervine de drept, dacă timp de un an de la executarea sancțiunii cel în cauză nu a
mai săvârșit nic i o abatere. În acest caz, sancțiunea se consideră a nu fi fost luată.
Chiar înainte de expirarea termenului de un an – dar nu mai devreme de 6 luni de la data
executării sancțiunii, conducătorul unității – respectiv un alt organ care a aplicat sanc țiunea – poate
dispune, dacă salariatul nu a mai săvârșit nici o abatere, având o bună comportare, ca sancțiunea să fie
considerată a nu fi fost luată. Aceasta este realibilitarea facultativă. În ambele ei forme, reabilitarea
produce concecințe numai pentru viitor, întrucât sancțiunea nu va mai fi luată în considerare la
acordarea gradațiilor, primelor etc. Ea nu este însă ca efect repunerea salariatului în situația anterioară
(restitutio in integrum), cum s -a susținut uneori astfel încât aceasta nu are drep tul la restituirea
sumelor reținute din salariu. Pe când anularea unei sancțiuni ilegale duce la desființarea acesteia, cu
toate efectele ei, reabilitarea reprezintă un beneficiu acordat de lege, constând în limitarea în timp a
unor efecte nefavorabile ale unei sancțiuni aplicabile în mod întemeiat.66
Prin statute profesionale este reglementată pentru anumite categorii de personal, reabilitarea
disciplinară.
De pildă în temeiul art. 82 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilo r publici,
sancțiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează :
a) în termen de 6 luni de la aplicare, sancțiunea disciplinară constând în ,,mustrare scrisă ”;
b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate în cazul sancțiunilor
constând în ,,diminuarea drepturilor salariale cu 5 -20% pe o perioadă de până la 3 luni ”,
,,suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcție
publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani ” și în ,, ret rogradarea în treptele de salarizare sau
retrogradarea în funcția publică pe o perioadă până la un an ”;
c) în termen de 7 ani de la aplicare, în cazul sancțiunii constând în destituirea din funcția publică.67
66 SANDA GHIMPU, ALEXANDRU ȚICLEA , ,,Dreptul muncii ”, Ediția a 2 -a, Editura All Beck, București, 2001,
pp. 593 -594.
67 ALEXANDRU ȚICLE A, ,,Dreptul muncii. Curs universitar ”, Edi ția a 3 -a, Editura Universul Juridic, București,
2009, p. 370
51 CONCLUZII
Un moment important al reglementării funcției publice este adoptarea Statutului
funcționarului public, prin Legea 188/1999.
Funcția publică este definită ca fiind asamblul atribuțiilor și responsabilităților, în scop ul
realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, locală și
autoritățile administrative autonome.
Titularul unei funcții publice este funcționarul public.
Funcționarul public este persoana legal învesti tă prin numire într -o funcție publică.
Clasificarea funcționarului public pot fi din mai multe puncte de vedere: din punct de vedere
al statutului juridic, rigurozității disciplinei, felului activității proprii, de natura autorității publice,
în funcție de nivelul studiilor și după nivelul atribuțiilor.
Ocuparea unei funcții publice sunt prin promovare, transfer, redistribuire, recrutare etc.
Pentru a ocupa o funcție publică trebuiesc îndeplinite mai multe condiții precum să aibă
cetățenie română, să aibă domiciliul în România, să cunoască limba română, să aibă 18 ani
împliniți, să aibă capacitate deplină de exercițiu, să aibă o stare de sănătate corespunzătoare
funcției, să aibă studiile necesare pentru ocuparea funcției, să nu fi fos t destituit dintr -o funcție
publică în ultimii 7 ani și să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra
umanității contra statului sau a autorității.
Recrutarea pentru intrarea în corpul funcționarilor publici se face prin concurs . Urmează
perioada de stagiu care are scopul de a verifica aptitudinile profesionale. Durata perioadei de
stagiu diferă , ea fiind de 12 luni pentru funcționarii de clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II a și
6 luni pentru funcționarii din clasa a III a. La terminarea stagiului funcționarii publici pot fi
definitivați.
La actul de numire se anexează fișa postului respectiv. Actul de numire este un act juridic
unilateral emis de o autoritate publică prin care o persoană fizică se obligă prin jurăm ânt să
respecte Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplice în mod correct
legile, și să îndeplinească îndatoririle ce le revin în funcția public.
În momentul dobândirii funcției publice, funcționarii publici beneficia ză de anumite
drepturi. Aceștia au dreptul la opinie, la salariu, este interzisă orice discriminare între funcționarii
publici, dreptul la asociere sindicală, dreptul de a se asocia cu organizații profesionale, dreptul la
52 durata normală a timpului de lucru , la condiții normale de muncă și igienă, dreptul la concedii,
dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente, dreptul la grevă, la uniformă (aceasta o
primesc gratuit), dreptul de a fi informat, dreptul la pensii.
Așa cum funcționarii publi ci au anumite drepturi, aceștia au și obligațiile de a se dedica
activităților pentru îndeplinirea sarcinilor, sa -și îndeplinească îndatoriile de serviciu , să respecte
programul de muncă, să se conformeze ordinelor și instrucțiunilor superiorilor ierarhic i, să
păstreze secretul în serviciu etc.
Dacă aceste obligații sunt încălcate apare răspunderea juridică care intervine în momentul în
care un funcționar public a încălcat cu vinovăție aceste obligații. Răspunderea juridică poate să
fie: penală, co ntravențională, civilă și disciplinară.
Răspunderea penală apare în cazurile în care funcționarii publici săvârșesc anumite
infracțiuni prevăzute în Codul Penal , acestea fiind: delapidarea, sustragerea ori distrugerea unor
dosare, registre, documente sau orice alte înscrisuri, neglijența în serviciu, purtarea abuzivă,
neglijența în păstrarea secretului de stat, luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, trafic de
influență omisiunea sesizării organelor judiciare, falsul material în înscr isuri oficiale și falsul
intelectual.
Răspunderea contravențională intervine în cazul în care funcționarul public a săvârșit o
contravenție în timpul serviciului sau în legătura cu sarcinile de serviciu. Contravenția constituie
fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, ordonanță, prin hotărâre a
Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau
al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Con siliului General al
Municipiului București. Funcționarul public poate face plângere împotriva procesului verbal de
constatare a contravenției.
Funcționarii publici răspund civil în cazurile în care prin faptele săvârșite cu încălcarea
normelor de c onduit profesională, crează prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Răspunderea disciplinară intervine în cazurile în care funcționarul public săvârșește o abatere
disciplinară, o încălcare cu vinovăție a îndatoririlor funcției publice și a n ormelor de conduit
profesională și civică prevăzute de lege. Abaterea disciplinară este fapta săvârșită cu vinovăție de
către funcționarul public prin care acesta încalcă obligațiile din raportul de serviciu sau în
legătură cu aceasta și care afectează st atutul său socio -profesional și moral.
53 Sancțiunile disciplinare sunt mustrarea scrisă, diminuarea drepturilor salariale cu 5 -20% pe o
perioadă de până la 3 luni, suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, de
promovare în fun cția public pe o perioada de la 1 la 3 ani, retrogradarea în funcția publică de
până la un an și destituirea din funcția publică.
Organul de disciplină care are îndatorirea să determine comiterea unei abateri disciplinare a
funcționarului public , care cercetează și formulează propuneri de sancțiuni este comisia de
disciplină.
Cercetarea impune audierea persoanei care a formulat sesizarea, audierea funcționarului
public care se presupune că a săvârșit o abatere disciplinară, audierea ori căror altor persoane care
ajută la soluționarea cazului, culegerea informațiilor pentru rezolvarea cazului, administrarea
probelor.
Funcționarul public nemulțumit de sancțiune, poate depune contestație în 30 de zile la
instanțele judecătorești com petente.
54 ANEXĂ 1
La propunerea directorului general al Direcției Generale Afaceri Europene și R elații
Interna ționale din cadrul M.A.I., ministrul administrației și internelor emite, în condițiile Legii
188/1999, un ordin prin care se aplică lui O.N. (având calitatea de referent de specialitate în
cadrul DGAERI) sancțiunea suspendării dreptului de promovare în fun cție pe o perioadă de 1 an,
ca urmare a săvârșirii de către acesta a unei abateri disciplinare constând în neglijență repetată în
rezolvarea lucrărilor repartizate de superiorul ierarhic.
Împotriva ordinului de sancționare, O.N. introduce acțiune la insta nța de contecios
administrativ competentă, solicitând anularea acestuia.
Ce argumente poate invoca O.N în susținerea cererii sale? Ce va decide instanța de
contecios administrativ?
ANEXĂ 2
Președintele Consiliului Județean X dispune, prin dispoziție, destituirea lui Ionescu A.
Din funcția de consilier juridic în cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean. Ionescu
A. Atacă dispoziția de sancționare la instanța de contecios administrativ, solicitând anularea
acesteia.
Instața de contecios administrativ constată că sancțiunea destituirii din funcție i -a fost
aplicată lui Ionescu A. Pentru că, timp de 2 zile, acesta a absentat nemotivat de la serviciu. De
asemenea, se constată că abaterea disciplinară săvârșită nu a avut consen cințe grave, dar și că,
reclamantul mai săvârșise anterior și alte abateri disciplinare, care fuseseră radiate din cazierul
administrativ al acestuia.
Ce va decide instanța de contecios administrativ?68
68 FLORIN COMAN -KUND, ALEXANDRU -SORIN CIOBANU, ,, Drept administrativ. Sinteze teoretice și exerciții
practice pentru activitatea de seminar ”, Ediția a -III-a revăzută, actualizată și adăugită, Editura Universul Juridic,
București, 2009, pp.303 -304.
55 BIBLIOGRAFIE
A. CURSURI, TRATATE ȘI MON OGRAFII
1. CLIZA, CLAUDIA, ELENA , ,,Drept administrativ”, Partea I, Ed. Universul Juridic, București,
2011 .
2. COMAN -KUND, FLORIN, CIOBANU, ALEXANDRU, SORIN, ,,Drept administrativ.
Sinteze teoretice și exerciții practice pentru activitatea de seminar ”, Ediția a -III-a revăzută,
actualizată și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009.
3. DASCĂLU, IOAN, GHINEA, NICOLAE, POPA, FLORIN, CIOBANU, BOGDAN,
ȘERBAN, CĂTĂLIN, ,,Combaterea corupției”, Editura Sitech, Craiova, 2008.
4. GHIMPU, SANDA, ȚICLEA, ALEXANDRU, ,,Dreptul muncii ”, Ediția a 2 -a, Editura All
Beck, București, 2001.
5. GHINEA, NICOLAE, BRÎNDAȘ, IOAN, ,,Managementul investigării infracțiunilor de
corupție”, Editura Duran ’s Trade SRL, Oradea, 2008.
6. HAURIOU, MAURICE, ,,Precis elementaire d e droit administrative” , Societe anonyme du
Recueil Sirey, 1925.
7. IORGOVAN, ANTONIE, ,, Tratat de drept administrativ”, Vol. I, Ediția 4, Ed. All Beck,
București, 2005.
8. MANDA, CORNELIU, ,,Drept administrativ.Tratat elementar ”, Ediția a IV -a, revăzută ș i
adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2007.
9. NEGULESCU, PAUL, ,,Tratat de drept administrativ, Principii generale ”, Vol I, Ediția a IV -a,
Institutul de Arte Grafice ,,E. Marvan ”, București, 1934.
10. NEGRUȚ, VASILICA, ,,Drept administrativ”, Ediție revă zută și adăugită, Ed. Lumina Lex,
București, 2004.
11. PREDA, MIRCEA, ,,Curs de drept administrativ, Partea generală”, Casa Editorială “Calistrat
Hogaș”, București, 1993.
12. PREDA, MIRCEA , ,,Drept administrativ, Partea generală”, Ediția a IV -a, Ed. Lumina Lex,
București, 2006.
13. PRISACARU, I. VALENTIN, ,,Tratat de drept administrativ român, Partea generală”, Ediția
a II-a, revăzută și adăugită de autor, Ed. All, București, 1996.
14. POPESCU, AGATA, MIHAELA, ,,Drept administrativ, Partea generală”, Ed. PR O
Universitaria, 2012.
15. PRISĂCARU, VALENTIN, ,,Tratat de drept administrativ român, partea generală ”, Ediția a-
III-a revăzută și adăugită de autor, Ed.Lumina Lex, București, 2002.
16. ȘTEFAN, ELENA, EMILIA, ,,Răspunderea juridică. Privire specială asupr a răspunderii în
dreptul administrativ.”, Ed. Pro Universitaria, București, 2013.
17. ȘTEFĂNESCU, ION, TRAIAN, ,,Dreptul muncii”, Ed. Didactică și Pedagogică R.A,
București, 1996.
18. ȘTEFĂNESCU, ION, TRAIAN, ,,Disciplina muncii și răspunderea disciplinară ”,
Ed.Academiei București, 1979.
19. TOFAN, DANA, APOSTOL, ,,Drept administrativ”, Volumul I, Ediția 2, Editura C.H.Beck,
București, 2008.
56 20. TOFAN, DANA, APOSTOL, ,,Drept administrativ”, Volumul I, Editura All Beck, București,
2003.
21. TOFAN, DANA, APOS TOL, ,,Principiile comune aplicabile administrației publice în țări ale
Uniunii Europene și în România”, în Liber Amicorum Ioan Muraru, Ed.Hamangiu, București,
2006.
22. TRĂILESCU, ANTON, ,,Drept administrativ”, Editura ALL BECK, 2002.
23. ȚICLEA, ALEXANDR U, ,,Tratat de dreptul muncii”, Ediția a -3-a, Editura Universul Juridic,
București, 2009.
24. ȚICLEA, ALEXANDRU, ,,Dreptul muncii. Curs universitar”, Ediția a 3 -a, Editura Universul
Juridic, București, 2009.
25. VEDINAȘ, VERGINIA, ,,Drept administrativ”, E diția a VII -a, revăzută și actualizată, Ed.
Universul Juridic, București, 2012.
26. VIORESCU, RĂZVAN, ,,Drept administrativ și administrație publică”, Ed. Universității
„Ștefan cel Mare”, Suceava, 2006.
B. STUDII DE SPECIALITATE ȘI DOCUMENTE NAȚIONALE
1. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, actualizatăși republicată.
2. Codul muncii și legislație conexă, Editura Universul Juridic, București, 2015.
57
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ [602068] (ID: 602068)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.