Programul de studii universitare de licen ț ă [625474]

Universitatea “Ovidius” din Constanța
Facultatea de Drept și Ș tiin ț e administra tive
Programul de studii universitare de licen ț ă
……………………………………………..

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator ș tiin ț ific:
Lect.Univ.dr. LISIEVICI – BREZEANU P. Alexandru-Petru

Absolvent: [anonimizat]
2018

Universitatea “Ovidius” din Constanța

Universitatea “Ovidius” din Constanța
Facultatea de Drept și Ș tiin ț e Administrative
Programul de studii universitare de licen ț ă/master
…………………………….

Organizarea ș i func ț ionarea Consiliului
Superior al Magistraturii

Coordonator ș tiin ț ific:
Lect.Univ.dr. LISIEVICI – BREZEANU P. Alexandru-Petru

Absolvent:
(NUMELE ABSOLVENT: [anonimizat])

Constan ț a
2018

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………………………………….
I. Consiliul Superior al Magistraturii …………………………………………………………………….
I.1. Scurt istoric ……………………………………………………………………………….
​ I.2. Magistra ț ii ……………………………………………………………… ​ ……………….
I.3. Statutul ș i activitatea membrilor C.S.M. ……………………………………….
II. Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii …………………………………………….
II.1.Aparatul propriu …………………………………………………………………………….
​ II.2. Pre ș edintele ș i Vicepre ș edintele Consiliului Superior al Magistraturii …….
III.3. Dobândirea calită ț ii de magistrat …………………………………………..
III. Func ț ionarea Consiliul ui Superior al Magistraturii ………………………………………..
III.1. Independen ț a, inamovabilitatea ș i stabilitatea …………………………………….
​ III.2. Drepturile generale ale magistra ț ilor ………………………………………………….
III.3. Atribu ț iile C onsiliului Superior al Magistraturii ………………………….
IV. Raporturile Consiliului Superior al Magistraturii …………………………………..
​ IV.1. Răspunderea juridică a magistra ț ilor……………………………………..
IV.2. Raporturile Consiliului Superior al Magistraturii cu institu ț iile media
IV.3. Raporturile Consiliului Superior al Magistraturii cu cetă ț eanul român
IV.4. Raporturile Consiliului Superior al Magistraturii cu institu ț iile publice

Concluzii …………………………………………..
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………..
Anexe ……………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

Din perspectiva lui Eminescu, statul este o personalitate proprie care se dezvoltă asemenea
organismului uman având un corp ș i un suflet. „Corpul statului este ț ara, pământul; sufletul este
poporul, con ș tiin ț a sa organică e statul în sensul strict al cuvântul ui, abstract de la ț ară ș i popor –
statul ca atare” . 1
Prin teoria sincronismului Lovinescu încearcă să justifice că împrumutarea formelor creează
premisele consolidării fondului, totul fiind văzut din prisma adaptării fondului românesc la ritmul
culturii europene moderne, al „trăirii în acela ș i spa ț iu sufletesc”.
Datorită complexită ț ii sarcinilor sociale ce îi revin, administra ț ia publică poate fi percepută
ca un adevărat fenomen social ce se adaptează în mod continuu la multitudinea faptelor sociale care
se regăsesc în societate pentru a ț ine pasul cu tipologia nevoilor societă ț ii. De aceea, sub cupola
administra ț iei publice exist ă o multitudine de institu ț ii cu felurite sarcini, aflate într-o continuă
diversificare.
Administra ț ia public ă centrală de specialitate poate fi definită ca fiind un ansamblu de
organe administrative guvernamentale ș i autonome din cadrul administra ț iei statale prin care se
organizează executarea ș i se execută, efectiv, prevederile legii într-un anumit domeniu de activitate
prin activită ț i cu caracter exe cutiv-dispozitiv sau prestator de servicii publice.
Conform art.117 alin. (3) din Constitu ț ie autorită ț ile administrative autonome se pot înfiin ț a
prin lege organică. Acestea nu se subordonează altor organe ierarhic superioare, ele func ț ionând
independent, ”pe lângă”, ”sub controlul” sau ”sub autoritatea” Parlament.
În vara anului 2004, Parlamentul României a adoptat legile privind reforma sistemului
judiciar. Astfel, pentru prima dată în istoria justi ț iei din România a fost legiferat ca institu ț ie de sine
stătătoare ”guvernul” magistra ț ilor, Consiliul Superior al Magistraturii, cu personalitate juridică,
buget ș i aparat administrativ propriu, organism independent situat în vârful ierarhiei administrative
a justi ț iei române. C.S.M. se autodefine ș te ”guvern al justi ț iei” pe site-ul său de prezentare.
Lucrarea de fa ț ă î ș i propune să prezinte o idee de ansamblu, u ș or de în ț eles de către cititor a
organizării ș i func ț ionării Consiliului Superior al Magistraturii, atât teoretic, cât ș i analitic pentru o
exemplificare concretă a ceea ce se întâmplă în sistemul de drept actual al României. Punerea în
aplicare a legii are un parcurs u ș or anevoios, în care întâmpinăm derapaje de concep ț ie, strategie ș i
atitudine ale magistra ț ilor. Studiul urmăre ș te cunoa ș terea unei institu ț ii publice române ș ti a cărui
con ț inut este lumea judecăto rilor ș i a procurorilor români, cu îndato ririle, răspunderea, drepturile ș i
modul de organizare al acestora.
Consiliul Superior al Magistraturii este reglementat de art. 133 ș i 134 din Constitu ț ie ș i de
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în categoria autorită ț ilor
administrative autonome.
1 M. Eminescu, ​ Personalitatea statului ș i organismelor sale, ​ manuscris 2257, 194r-208r, Opere XV,
Fragmentarium, Editura Academiei Române, Bucure ș ti, 1993, p.1153.

CAPITOUL I. CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

1.Scurt istoric

Înfiin ț area sa ca institu ț ie în România a avut loc în anul 1909, iar recunoa ș terea reală ș i
efectivă a Consiliului Superior al Magistraturii drept ”guvern” al magistra ț ilor români s-a realizat
la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, mai
exact, pe data de 29 septembrie 2004.
Prima reglementare institu ț ională a Consiliului Superior al Magistraturii a fost realizată prin
Legea pentru modificarea unor dispozi ț iuni din legile relative la organizarea judecătorească , tratată 2
în cadrul titlului XIII ”Despre Consiliul Superior al Magistraturii”. Art. 67 din lege prevedea că ” se
înfiin ț ează pe lângă minister ul de justi ț ie un Consiliu Superior al Magistraturii ale cărui atribu ț iuni
vor fi: a- ș i da cu părerea … asupra confirmării, numirii ș i înaintării magistra ț ilor de orice grad; a
judeca … . infrac ț iunile magistra ț ilor inamovibili la datoriile profesionale ș i a hotărî pedepsele
aplicabile; a- ș i da avizul în toate cazurile în care va fi consultat de ministru; a îndeplini orice altă
însărcinare i s-ar da prin legi”. Din con ț inutul art. 68 al legii re ț inem că C.S.M. era compus din:
”trei membri ș i un supleant ale ș i de Curtea de Casa ț ie din sânul ei; doi membri ș i un supleant ale ș i
de Curtea de Apel Bucure ș ti din sânul ei; inspectorul Cur ț ilor de Apel; unul din inspectorii
tribunalelor desemnate de ministru; un delegat al ministrului de justi ț ie sau însu ș i ministrul”.
Prin ” Regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii relative la modificarea unor
dispozi ț iuni din legile de organizare judecătorească, cuprinzând dispozi ț iunile privitoare la
examenul de capacitate, la priveghere ș i autorită ț ile disciplinare din 29 mai 1909” se reglementa
activitatea, alegerea, drepturile ș i obliga ț iile membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, dar ș i
atribu ț iile acestuia atunci când îndeplinea rolul de instan ț ă disciplinară. Alegerea membrilor se
făcea de fiecare Curte în adunare generală prin vot secret ș i cu majoritatea absolută a voturilor, iar
desemnarea inspectorului tribunalului ș i delegatului ministerului ș i a secretarului Consiliului se
făcea prin decizie ministerială. Avizurile date de către Consiliul Superior al Magistraturii erau date
sub forma unui proces verbal, în care se treceau părerile motivate, atât ale majorită ț ii cât ș i ale
minorită ț ii, prin vot la veder e, nu prin vot secret.
Consiliul de disciplină a fost constituit pentru judecarea abaterilor săvâr ș ite de magistra ț i în
desfă ș urarea profesiei când cei în cauză erau judecători de la Cur ț ile de Apel, iar Curtea de
disciplină când ac ț iunea disciplinară era pornită împotriva unui judecător de la Înalta Curte de
Casa ț ie.
Potrivit art. 34, în considera ț ia presta ț iei lor, membrii Cons iliului Superior al Magistraturii
primeau ”o indemniza ț ie de 30 de lei pentru fiecare ș edin ț ă la care participă”.

În prezent, organizarea, func ț ionarea ș i atribu ț iile Consiliului Superior al Magistraturii sunt
reglementate de Legea nr. 317/2004 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559
din 2 iulie 2004 ș i republica tă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie
2005.
2 Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 289 din 24 martie 1909.

Un subiect important de dezbatere l-a constituit natura juridică a Consiliului Superior al
Magistraturii. Curtea Constitu ț ională a apreciat în anul 1997 că institu ț ia Consiliului ”nu face parte
din puterile judecătore ș ti, deoarece nu înfăptuie ș te justi ț ia, ci reprezintă un organism care se
interpune între puterea judecătorească ț i puterea executivă… în principal pentru asigurarea unei cât
mai depline independen ț e a justi ț iei”.
În literatura juridica C.L. Popescu a apreciat că acela ș i Consiliu Superior al Magistraturii
”va rămâne cea mai ș ubredă institu ț ie constitu ț ională” ș i că ” face parte din autoritatea 3
judecătorească, fiind o autoritate administrativă”. Într-o altă opinie, a lui I. Deleanu, s-a sus ț inut
dimpotrivă că acesta ”nu poate fi considerat organ administrativ, el fiind un organ al autorită ț ii
judecătore ș ti” . Toate aceste opinii s-au bazat pe argumente pertinente ș i de o mare diversitate însă 4
nu putem numi una din ele ca fiind în totalitate gre ș ită sau corectă.
Un alt subiect de dezbatere a fost oportunitatea, necesitatea ș i eficien ț a Consiliului. Acesta
este considerat „principalul organ care în România poate contribui, de o manieră absolută, la
garantarea independen ț ei ș i impar ț ialită ț ii magistraturii” ș i că „doar el poate pune capăt crizei
morale din justi ț ie, având posibilitatea de a purifica magistratura de elemente corupte ș i cu
mentalită ț ile caracteristice mai degrabă Evului Mediu” sau că „justi ț ia poate fi independentă, poate
fi reală, poate fi corectă ș i apărată de orice influentă a politicului doar în situa ț ia în care problemele
judecătorilor, ale procurorilor sunt rezolvate de ei în ș i ș i”.
Într-adevăr, punctele de vedere de mai sus întăresc convingerea că înfiin ț area Consiliului
Superior al Magistraturii a constituit o ș ansă a sistemului judiciar al României de a scăpa de
influen ț ele de care acesta era acuzat, în toate formele ș i nivelurile acestora. De asemenea înfiin ț area
Consiliului a fost un punct necesar de îndeplinit pentru ca România să fie acceptată ca partener al
statelor Uniunii Europene. Datele actuale a procesului de „cură ț are” a justi ț iei nu sunt în tocmai
favorabile acestui scop, dar este un subiect pe care nu îl vom aborda în această lucrare.
Depozitar ș i respon sabil al unor atari atribu ț ii, Consiliul Superior al Magistraturii este
reprezentantul Statului Român în cadrul Re ț elei Europene a Consiliilor Judiciare, formată din state
europene cu activitate periodică ș i ale căror obiective sunt: analiza informa ț iei legate de structurile
ș i competen ț ele membrilor; schimbul de experien ț ă privind modul de organizare ș i func ț iile
diferitelor sisteme de justi ț ie; aspecte privind independen ț a justi ț iei ș i alte probleme de interes
comun; acordarea de expertiză ș i asisten ț ă institu ț iilor Uniunii Europene ș i altor organiza ț ii
na ț ionale ș i interna ț ionale.
Legea nr. 317/2004 reglementează în detaliu componen ț a Consiliului ș i structura acestuia,
alegerea membrilor, atribu ț iile plenului ș i sec ț iilor, componen ț a ș i atribu ț iile aparatului
administrativ.

2. Magistra ț ii

No ț iunea de „magis trat” vine din latinescul „magistratus”, care în epoca Romei antice
definea „cetă ț eanul ales pentru exercitarea unor importante atribu ț ii de conducere” sau cel care avea
rolul „de membru al corpului judiciar” . 5
3 C.L. Popescu, ​ Func ț ionarea Consiliului Superior al Magistraturii în ipostaza de judecată ș i dreptul la un
proces echitabil ​ , în Dreptul nr. 3/2005.
4 I. Deleanu, ​ Tratat de procedură civilă ​ , vol I, Editura All Beck, 2005.
5 ​ Dic ț ionarul explicativ al limbii române ​ , p.591.

Regăsim termenul de magistrat în Tratatul încheiat la Conferin ț a de pace de la Paris din anul
1858: „Func ț ionarea judecă torească este încredin ț ată magistra ț ilor (s.n. – I.P.) numi ț i de Hospodar
…”.
Criticii au comentat în literatura de specialitate că activitatea desfă ș urată de procurori ș i
judecători „ se cheamă magistratură, formarea profesională ini ț ială ș i cea continuă se asigură prin
Institutul Na ț ional al Magi straturii, iar autoritatea care urmăre ș te cariera lor profesională ș i le
garantează independen ț a se cheamă Consiliul Superior al Magistraturii” . Idei ce duc la concluzia că 6
nu trebuie neglijat termenul de „magistrat” ș i de „corpul magistra ț ilor”, fiind no ț iuni
complementare celei de „magistratură”.
Formularea de corp al magistra ț ilor apare pentru prima dată în art. 2 din Legea de organizare
judecătorească din anul 1909: „fac parte din ordinul judecătoresc: judecătorii de ocoale, membrii de
orice grad al tribunalelor de jude ț e ș i ai Cur ț ilor, membri de orice grad ai Ministerului Public,
magistra ț ii stagiari ș i portăreii”.
După anul 1990, Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a păstrat ca structură
a corpului magistra ț ilor, cea care cuprinde: judecătorii, procurorii, ș i magistra ț ii asisten ț i ai Cur ț ii
Supreme de Justi ț ie. Op ț iunea legislativă a fost men ț inută ș i în Legea nr. 303/2004 privind statutul
magistra ț ilor.
Ca principii ale constituirii corpului magistra ț ilor au fost propuse:
– calitatea membrilor săi, ce alcătuiesc o categorie socio-profesională distinctă, cu un statut juridic
special;
– unitatea corpului magistra ț ilor, în sensul că acestora li se aplică acelea ș i condi ț ii generale de
numire, promovare sau responsabilizare, indiferent de locul ocupat în ierarhie ș i de func ț iile diferite
de ț inute (procuror, judecător sau magistrat asistent);
– ierarhia func ț iilor se stabile ș te în func ț ie de gradele profesionale sau în raport cu nivelul
instan ț elor sau parchetelor.

În în ț elesul uzual al termenului definit în Dic ț ionarul Explicativ al Limbii Române, p. 550,
judecător este acel „func ț ionar de stat, numit sau ales care solu ț ionează pe calea justi ț iei procesele
prin pronun ț area unei hotărâ ri”.
În nici un text de lege, regulament sau cod deontologic nu găsim inclus în con ț inutul său
defini ț ia termenului de judecător, ci doar sunt reglementate activitatea acestuia, drepturile ș i
obliga ț iile etc.
Ion Popa, în lucrarea sa, „Tratat privind profesia de magistrat în România” din 2007, a
definit judecătorul ca fiind „persoana cu studii superioare, care în condi ț iile prevăzute de lege este
investită de către stat, prin reprezentan ț ii săi desemna ț i constitu ț ional sau legal, cu drepturi ș i
obliga ț ii specifice derivând direct din Constitu ț ie ș i lege ș i care are dreptul ș i responsabilitatea
aplicării legii în cadrul sistemului instan ț elor judecătore ș ti”.
Astfel, s-a considerat că personajul central al statului de drept este judecătorul, asigurând
domnia ș i echilibrul legii. Acesta trebuie să aibă o solidă educa ț ie generală ș i profesională, un spirit
creator ș i deschis dezbateril or, cu un sim ț acut a ceea ce este drept , mereu impar ț ial, cu o sănătate
psihică foarte bună ș i o perspectivă pozitivă asupra vie ț ii. La profilul magistratului trebuie adăugate
ș i următoarele trăsături: moralitate, cumpătare, demnitate, corectitudine, sobrietate, polite ț e,
6 V.M. Ciobanu, ​ Câteva reflec ț ii cu privire la reforma justi ț iei civile în România ​ .

omenie, răbdare, în ț elegere, în ț elepciune, curaj, energie, spirit de sacrificiu, tact, responsabilitate
etc..
Multe dispozi ț ii legale omit prin reglementarea lor, faptul că judecătorul este cel
responsabilizat pentru modul de solu ț ionare a cauzei, în cadrul organizat al instan ț ei de judecată, ș i
nu instan ț a ca atare. Lege a nr. 303/2004 privind statutul magistra ț ilor reprezintă o evolu ț ie,
concretizând prin art. 1 că „Justi ț ia se înfăptuie ș te de judecători în numele legii…” .
În probabil toate hotărârile judecătore ș ti redactate, găsim formula: „instan ț a” admite sau
respinge, ori „tribunalul” decide, ori „curtea” dispune etc., în loc de formula corectă: „judecătorul”
sau „completul” admite, respinge, dispune.
Există o legătură incontestabilă între justi ț ie ș i judecător, cel din urmă fiind piesa centrală a
justi ț iei, fără de care societat ea nu poate exista în adevăratul în ț eles al cuvântului.

Ca defini ț ie genera lă, prin procuror se în ț elege acel „membru al Procuraturii care
supraveghează justa aplicare a legilor ș i care reprezintă interesele statului într-un proces; magistrat
ata ș at pe lângă o instan ț ă judecătorească ș i având rolul de acuzator public” . 7
„Micul dic ț ionar academic” a caracterizat procurorul ca fiind „membru al Procuraturii care
supraveghează justa aplicare ș i respectare a legilor, care decide trimiterea infractorilor în fa ț a
justi ț iei, sus ț ine acuzarea înaintea instan ț elor judiciare ș i reprezintă interesele statului într-un
proces”.
Aspectele inovate în privin ț a judecătorului, ca om ș i institu ț ie, sunt aplicabile în mare parte
ș i procurorului.
Ion Popa define ș te, în lucrarea men ț ionată mai sus, termenu l de procuror ca fiind „persoana
fizică absolventă de studii superioare juridice, învestită în func ț ie în condi ț iile specifice prevăzute
de lege, de către stat prin reprezentan ț ii săi, desemna ț i constitu ț ional ș i legal, independentă,
impar ț ială ș i stabilă, care are dreptul ș i responsabilitatea să asigure ș i să supravegheze aplicarea
legii, în cadrul organizat al parchetelor de pe lângă instan ț ele de judecată”.
De-a lungul timpului, una din problemele de dezbatere asupra „procurorului” a constituit-o
apartenen ț a sa, fie la puter ea executivă a statului fie, dimpotrivă, la puterea judecătorească. În
prezent procurorul are un statut bine definit. El a fost inclus ca statut ș i organizare a activită ț ii încă
din anul 1865, în corpul magistra ț ilor. Procurorul este magistrat, dar „nu magistrat de scaun, ci
magistrat de parchet” . S-a pronun ț at ș i Curtea Constitu ț ională, care a stabilit în 2006, neechivoc, că 8
„procurorii au, ca ș i judec ătorii, statut constitu ț ional de magistrat” ș i că „Ministerul public î ș i
exercită atribu ț iile prin procu rori (s.n. – I.P.) constitui ț i în parchete, în condi ț iile legii”.

Conform Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, fiind primul act normativ din
legisla ț ia românească în materia organizării judiciare care a adoptat termenul de auditor de justi ț ie,
prin art. 78 atribuie această calitate candida ț ilor admi ș i la concursul de admitere la Institutul
Na ț ional al Magistraturii.
T. Stelian sus ț inea că „magistratul stagiar este o inova ț ie în organizarea noastră
judecătorească. El este chemat să ajute pe judecător în îndeplinirea îndatoririlor sale, adică să facă
serviciul justi ț iei, dar mai este chemat să facă el însu ș i, să facă practică ș i să dobândească
7 ​ Dic ț ionarul explicativ al limbii române, p.854.
8 C.L. Popescu, ​ Func ț ionarea Consiliului Superior al Magistraturii în ipostaza de instan ț ă de judecată ș i
dreptul la un proces echitabil ​ , Dreptul nr.3/2005.

experien ț a necesară pentru timpul când va fi însărcinat să conducă el însu ș i judecătoria. În mod
normal, într-adevăr, judecătorii de ocol vor trebui recruta ț i din stagiari. Magistra ț ii stagiari vor
îndeplinii deci, în judecătorii, rolul pe care ar trebui să-l aibă actualii ajutori de judecători, care –
numai printr-una din multele anomalii din organizarea judecătorească – pot să înlocuiască
necondi ț ionat din prima zi a numirii lor în func ț iune, pe judecător, chiar ș i pentru judecarea
pricinilor oricât de însemnate”.
Legea nr. 303/2004 reglementa dobândirea calită ț ii de magistrat stagiar printr-o modalitate
unică, aceea de absolvire de către auditorii de justi ț ie a Institutului Na ț ional al Magistraturii. În
forma republicată a legii au fost introdu ș i termenii de judecător stagiar ș i de procuror stagiar,
eliminându-l pe cel de magistrat stagiar. Conform art. 21 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004
„judecătorii stagiari ș i procurorii stagiari sunt numi ț i în func ț ie de către Consiliul Superior al
Magistraturii … Judecătorii stagiari ș i procurorii stagiari pot fi numi ț i în func ț ie numai la
judecătorii sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea.” Ace ș tia au o competen ț ă limitată de
decizie numai cu privire la anumite cauze, ș i cu men ț iunea că actele întocmite de procurorul stagiar
sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează activitatea.

Magistratul asistent are un statut aproape identic cu cel al magistratului judecător sau
procuror, cu propriile-i caracteristici, determinate de modul de recrutare ș i atribu ț ii. Acesta este
definit astfel: „ acea persoană, absolventă de studii juridice superioare, numită în func ț ie la Înalta
Curte de Casa ț ie ș i Justi ț ie de către Consiliul Superior al Magistraturii, care se bucură de stabilitate,
asigură profesional pregătirea ș edin ț elor de judecată ș i participă la judecarea cauzelor cu vot
consultativ” . 9
În anul 1861 avem prima men ț ionare expresă a acestei categorii profesionale, sub o altă
denumire, în legisla ț ia român ească, în Legea pentru înfiin ț area Cur ț ii de Casa ț ie ș i de Justi ț ie.
Legea nr. 303/2004 privind statutul magistra ț ilor a reglementat în titlul II, Capit. VIII, art.
65-71 „magistra ț ii asisten ț i ai Înaltei Cur ț i de Casa ț ie ș i Justi ț ie”, iar în forma republicată a Legii,
institu ț ia magistra ț ilor asisten ț i este reglementată în Titlul II, Cap 8, art. 66-72.

3. Statutul ș i activitatea me mbrilor Consiliului Superior al Magistraturii

Potrivit art. 51 alin.1 din Legea nr. 317/2004 „membrii Consiliului Superior al Magistraturii
au calitatea de demnitar”, iar durata mandatului „este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii”. Art.
57 prevede că „din Consiliul Superior al Magistraturii nu pot face parte, în timpul aceluia ș i mandat,
so ț sau rude ori afini până la gradul al IV-lea inclusiv”.
O problemă ce merită discutată este aceea ce se referă la reînvestirea în func ț ie a membrilor.
Înainte de modificarea adusă în temeiul Legii nr. 247/2005, Legea nr. 317/2004 con ț inea doar
prevederi privind mandatul de 6 ani. Ulterior, introdusă interdic ț ia reînvestirii în func ț ie, au apărut
controverse ce au vizat ipoteza în care acest nou text este sau nu aplicabil ș i membrilor afla ț i deja în
func ț ie la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Un exemplu îl constituie campania electorală pentru desemnarea noilor membri ai
Consiliului, din anul 2010, în care s-au înscris ș i membri ai vechiului Consiliu, afla ț i în mandat din
anul 2005 ș i care au reu ș it să ob ț ină voturile colegilor lor pentru un nou mandat în campania din
9 Ion Popa, ​ Tratat privind profesia de magistrat în România ​ , 2007.

anul 2010. Motivat de faptul că dispozi ț iilor legale citate mai sus interzic reînvestirea în func ț ie,
candidatura acestora a fost contestată. Contesta ț ia a fost respinsă de Plenul C.S.M. prin Hotărârea
nr. 844/2010, cu motivarea că legea nu produce efecte retroactive ș i că membrii afla ț i în func ț ie la
data adoptării Legii nr. 247/2005 pot participa la noile alegeri. Hotărârea este considerată legală
deoarece un act normativ, oricare ar fi acesta, nu poate institui retroactiv interdic ț ii ș i în general nu
poate produce efecte, a ș a cum prevede Constitu ț ia României în art. 15 alin. 2.
O altă problemă intervenită odată cu modificarea legii a vizat durata mandatului unui
membru ce a fost ales pe locul vacant de un alt membru, anterior epuizării mandatului acestuia din
urmă, din diverse cauze (demisie, pensionare, deces).
În ș edin ț a din data de 31 mai 2010 Plenul C.S.M. a apreciat că mandatul ob ț inut în condi ț iile
de mai sus de către membri este unul complet, respectiv de 6 ani, ș i nu vine în completarea
mandatului vechiului membru numai pentru diferen ț a rămasă din vechiul mandat până la împlinirea
duratei de 6 ani. Pentru locurile vacante anticipat s-au declan ș at procedurile de ocupare a acestuia,
ca ș i cele derulate în ipoteza ajungerii la termen a mandatului ș i finalizate.
Conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 „Consiliul Superior al Magistraturii este
independent ș i se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii
răspund în fa ț a judecăto rilor ș i procurorilor pentru activitat ea desfă ș urată în exercitarea
mandatului”. În noua formulare a textului de lege, revocarea din func ț ie este posibilă pentru „
neîndeplinirea atribu ț iilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii”, iar cei care pot propune
revocarea sunt: „ pre ș edint ele sau vicepre ș edintele Consiliului ori o treime din membri” ș i „la
cererea majorită ț ii adunărilo r generale de la nivelul instan ț elor ș i parchetelor pe care le reprezintă”.
Adunarea generală nu poate fi convocată oricum ș i de către oricine ci, potrivit art. 50 alin. 1-4 din
Legea 304/2004, „ anual sau de câte ori este necesar” de către „pre ș edintele cur ț ii de apel,…”, ori
„la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor care fac parte din aceasta”, ori de „Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii sau colegiul de conducere al instan ț ei”. De aici reiese că
magistra ț ii nemul ț umi ț i trebuie să se adreseze celor competen ț i să convoace adunarea generală în
vederea solicitării de revocare din func ț ie. De aici apar impedimente precum refuzul celui din urmă,
ori imposibilitatea constituirii unei treimi din numărul judecătorilor de la instan ț a respectivă.
Hotărârea de revocare a unui membru C.S.M. se încadrează în categoria celor prevăzute de
art. 29 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 referitoare la „cariera ș i drepturile judecătorilor ș i
procurorilor” ce „pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la
comunicare sau de la publicare, la Sec ț ia de contencios administrativ ș i fiscal a Înaltei Cur ț i de
Casa ț ie ș i Justi ț ie”, conform art. 29 alin.7 din aceea ș i lege.
Legea prevede expres că „membrii Consiliului Superior al Magistraturii care au calitatea de
judecător sau procuror răspund civil, disciplinar ș i penal, în condi ț iile legii” ș i că „orice persoană
poate sesiza Consiliul… în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a unui membru
ales al acestuia…”.
Conform art. 23 alin. 1 teza a II-a ș i art. 29 alin. 4 din Legea nr 317/2004 „ hotărârile
Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în sec ț ii”, „prin vot direct ș i secret ș i se
motivează”. Dacă o hotărâre a fost atacată de una sau mai multe persoane ce s-au considerat
prejudiciate în drepturile lor, litigiul se va purta cu institu ț ia cu personalitate juridică a Consiliului,
nu cu membrii acestuia, ut singuli. Acestea pot solicita daune morale sau materiale la care Consiliul
Superior al Magistraturii este obligat să achite o sumă de bani, persoanele vătămate putând apela ș i

la punerea în executare a hotărârii ș i ob ț ine suma de bani cuvenită. Într-o astfel de situa ț ie, Consiliul
i ș i recuperează sumele de ba ni de la membrii care prin ac ț iunea lor au produs paguba.
Prin normele regulamentului său de organizare ș i func ț ionare, Consiliul a stabilit înfiin ț area
„unor comisii ș i colective de lucru”. Astfel, conform art. 41/1 din regulament „în cadrul Consiliului
se înfiin ț ează comisii pe domeniul de activitate” cu „rol consultativ pentru Plenul ș i sec ț iile
Consiliului”, men ț ionându-s e că „un membru al Consiliului poate face parte din cel mult 3 comisii”,
cu excep ț ia pre ș edintelui ș i a vicepre ș edintelui care „pot face parte din comisii ș i pot participa la
lucrările oricărei comisii”.
Ion Popa, opinează în lucrarea sa „Consiliul Superior al Magistraturii din România – de la
succes institu ț ional la e ș ec func ț ional” faptul că nimeni „nu are dreptul să restric ț ioneze accesul
unui membru al Consiliului la orice lucrări, manifestări sau orice alte activită ț i desfă ș urate în cadrul
institu ț iei, fiind de esen ț a atribu ț iilor sale să aibă acces la toate datele ș i informa ț iile institu ț iei ș i să
poată exprima puncte de vedere în legătură cu toate problemele supuse dezbaterii în toate structurile
de lucru ale Consiliului”
Relevant în acest sens este protestul pe care un membru al Consiliului, reprezentant al
societă ț ii civile, l-a adresat Plenului în legătură cu limitarea dreptului său legal ș i constitu ț ional de a
participa la toate activită ț ile derulate la nivelul institu ț iei ș i care arată că reprezentan ț ii societă ț ii
civile „trebuie să aibă o implicare efectivă în activitatea acestui organism ș i nu un rol decorativ”,
adăugând că acesta este ș i motivul pentru care „legiuitorul a instituit reprezentan ț ilor societă ț ii
civile acelea ș i incompatibil ită ț i cu ale celorlal ț i membrii ș i prin urmare nu le se poate limita
activitatea desfă ș urată în cad rul Consiliului doar la o prezentă onorifică” . 10

CAPITOLUL II. ORGANIZAREA CONSILIULUI SUPERIOR AL
MAGISTRATURII

1.Aparatul propriu

Site-ul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii ne oferă o schemă detaliată a
organizării plenului. (Anexa 1)

În Legea nr. 317/2004 sunt prevăzute dispozi ț ii generale referitoare la personalul de execu ț ie
ș i de conducere din aparatul propriu al Consiliului, la modul de încadrare ș i salarizare a acestuia, cu
men ț iunea că „statele de func ț ii ș i de personal se aprobă de Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii, în limitele bugetului”, iar „numărul de posturi necesar func ț ionării aparatului
Consiliului Superior al Magistraturii se stabile ș te prin hotărâre a plenului, în limitele bugetului” . 11
Statuată în art. 64 din lege „organizarea ș i func ț ionarea compartimentelor din cadrul
aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii se stabilesc prin Regulamentul de
organizare ș i func ț ionare a Consiliului Superior al Magistraturii”. Prin Regulamentul de organizare
ș i func ț ionare a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat prin Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului
10 P. Lăzăroiu, Adresă înregistrată sub nr. 1/9991/115/26 martie 2009.
11 A se vedea art. 62-65 din Legea nr. 317/2004.

au fost stabilite compartimentele de activitate, subordonarea acestora, atribu ț iile ce le revin ș i
categoriile de personal ce- ș i pot desfă ș ura activitatea activitatea în cadrul aparatului propriu. Art. 78
al acestui regulament prevede că „judecătorii, procurorii, precum ș i personalul auxiliar de
specialitate de la instan ț ele judecătore ș ti ș i de la parchetele de pe lângă acestea pot fi deta ș a ț i în
cadrul aparatului propriu al Consiliului, în condi ț iile legii”.
Deta ș area magistra ț ilor de la instan ț e ș i parchete a creat un deficit de personal la aceste
unită ț i, numărul de judecăto ri ș i procurori fiind deja insuficient în sistem. Perioada de deta ș are este
una limitată în timp, acesta fiind nevoit să se întoarcă la unitatea de la care a plecat ș i renun ț ând
totodată la specializarea lui din structura administrativă a Consiliului (resurse umane, avizare
legislativă, derularea unor programe financiare, rela ț ii interna ț ionale etc.), fiind nevoia de ini ț ierea
unui nou ciclu de pregătire ș i specializare a unui nou magistrat, care ș i acesta va pleca, la rândul
său. Instabilitatea acestui post ș i eforturile de specializare ale magistra ț ilor în acest domeniu
administrativ nu sunt stimulante, probându-se astfel risipa de resurse umane, materiale ș i financiare
de la nivelul unei institu ț ii publice.
Acele compartimente, specificate în art. 57 alin. 1 din regulament, „subordonate direct”
pre ș edintelui ș i vicepre ș edintelui nu ar face parte din „aparatul propriu al Consiliului”, fiind
reglementate separat, realitate care nu poate fi acceptată din perspectiva Legii nr. 317/2004 care nu
recunoa ș te existen ț a decât a unui singur „aparat tehnic administrativ propriu”, cu excep ț ia Inspec ț iei
judiciare. Textul legal indică expres că aparatul este condus de secretarul general, neacceptând
excep ț ii de la această regulă.
Art. 56 alin. 2 din regulament prevede că „în subordinea ordonatorului principal de credite
func ț ionează Biroul de achiz i ț ii publice”. Pre ș edintele Consiliului Superior al Magistraturii este cel
care are această calitate de ordonator principal de credite, care poate fi delegată secretarului general.
Prin efectul acestei opera ț iuni secretarul general prelua de la pre ș edinte toate drepturile ș i obliga ț iile
ce decurgeau din calitatea de ordonator principal de credite, cu toate consecin ț ele juridice aferente
exercitării exclusive a acestei atribu ț ii, inclusiv responsabilitatea.

2. Pre ș edintele ș i Vicepre ș edintele Consiliului Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii este condus de către un pre ș edinte, ajutat de către un
vicepre ș edinte, care provin din judecătorii ș i procurorii unor sec ț ii diferite ș i al căror mandat
durează un an, ce nu poate fi reînnoit.
Atribu ț iile pre ș edintelui Consiliului sunt prevăzute de art. 24 alin. 2-3 din lege: „ a)
reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii în rela ț ii interne ș i interna ț ionale; b) coordonează
activitatea Consiliului Superior al Magistraturii ș i repartizează lucrările pentru plen ș i sec ț ii; c)
prezidează lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu excep ț ia cazului în care la
lucrări participă Pre ș edintel e României; d) propune plenului măsurile necesare pentru începerea
procedurilor de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii ș i de ocupare a locurilor
devenite vacante; e) semnează actele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii; f)
sesizează Curtea Constitu ț ională, în vederea solu ț ionării conflictelor juridice de natură
constitu ț ională dintre autorită ț ile publice; g) desemnează mem brii Consiliului Superior al
Magistraturii care pot fi consulta ț i pentru elaborarea unor proiecte de acte normative; h) prezintă în
ș edin ț a publică a plenului, raportul anual asupra activită ț ii Consiliului Superior al Magistraturii,
care se transmite instan ț elor ș i parchetelor ș i se dă publicită ț ii; i) îndepline ș te orice alte atribu ț ii

stabilite de lege, de Regulamentul de organizare ș i func ț ionare administrativă a Consiliului Superior
al Magistraturii ș i de plen”.
În lipsa pre ș edint elui, atribu ț iile enumerate anterior se exercită de vicepre ș edinte.
Pre ș edintele nu este un „organ de conducere” decizional în raport cu celelalte „organe” ale
institu ț iei, ci este doar unul c u competen ț e de administrare ș i coordonare, nu ș i decizionale.
Normele ce oferă organelor Consiliului, ca institu ț ie de autoritate publică, anumite
competen ț e sunt norme de drept public, cu caracter imperativ de strictă interpretare ș i de la care nu
se poate deroga prin conven ț ia păr ț ilor, competen ț e la care nu se pot renun ț a ș i nici nu pot fi
încredin ț ate prin mandat unei alte persoane. Neîndeplinire acestora constituie temeiul tragerii la
răspundere a organului respectiv, implicit a de ț inătorilor de func ț ii publice din cadrul Consiliului.
Potrivit art. 60 alin. 1 ș i 2 din Legea nr. 317/2004 „aparatul propriu al Consiliului Superior
al Magistraturii este condus de un secretar general … numit ș i revocat de Plenul Consiliului
Superior al Magistraturii dintre judecătorii ș i procurorii care au cel pu ț in 8 ani vechime în
magistratură”. Func ț ia de secretar general presupune o activitate ș i o experien ț ă în interiorul
sistemului judecătoresc sau al parchetelor care sa îi ofere o imagine de ansamblu a sistemului privit
în întregul său, cât ș i a problemelor de detaliu cu care acesta se confruntă. Secretarul general poate
fi ajutat de un secretar general adjunct, specializat în management, resurse umane sau în domeniul
financiar, dar a cărui vechime nu este specificată în lege.
Curtea Constitu ț ională a apreciat că „legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege
nouă, durata mandatelor func ț iilor de conducere, dar numai pentru viitor, nu ș i pentru mandatele în
curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivită ț ii legii, care este normă de nivel
constitu ț ional, prevăzută de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală”.

În baza art. 61 alin. 1 ș i 2 din Legea nr. 317/2004 „pe lângă Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii func ț ionează Inspec ț ia judiciară, condusă de un inspect or ș ef”, iar „în cadrul Inspec ț iei
judiciare func ț ionează un serviciu de inspec ț ie judiciară pentru judec ători ș i un serviciu de inspec ț ie
judiciară pentru procurori”. Inspectorii sunt numi ț i de plen, prin concurs sau examen, dintre
judecătorii ș i procurorii care au cel pu ț in 8 ani vechime în magistratu ră, au avut calificativul „Foarte
bine” la ultima evaluare ș i se bucură de o bună reputa ț ie profesională ș i morală, dar ace ș tia pot fi ș i
judecători sau procurori deta ș a ț i. Institu ț ia judiciară îndepline ș te, potrivit legii, atribu ț ii de analiză,
verificare ș i control în dome niile specifice de activitate, sub coordonarea ș i controlul plenului.

3.Dobândirea calită ț ii de m agistrat

Legisla ț ia în vigoare statuează dobândirea calită ț ii de magistrat prin Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor ș i procurorilor.
Principalele trei modalită ț i de dobândire a calită ț ii de judecător sau procuror sunt:
a) Dobândirea calită ț ii de judecător sau procuror prin concurs, la Institutul Na ț ional al
Magistraturii. Caracteristică a acestei modalită ț i este faptul că persoana care promovează concursul
dobânde ș te ini ț ial calitatea de auditor de justi ț ie, apoi pe cea de judecător stagiar sau procuror
stagiar ș i numai după parcur gerea acestor etape, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii
este numită în func ț ie de cătr e pre ș edintele României.
b) Dobândirea calită ț ii de judecător sau procuror prin concurs, cu posibilitatea numirii
directe în func ț ie la judecăto rii sau parchetele de pe lângă acestea.

c) Dobândirea pe cale de excep ț ie a calită ț ii de judecător sau procuror fără concurs.
Legea mai prevede alte două modalită ț i de dobândire a func ț iei de magistrat, anume a
func ț iei de magistrat asistent la Înalta Curte de Casa ț ie ș i Justi ț ie, prin concurs sau fără concurs.
Condi ț iile pentru participarea la concursul organizat de I.N.M sunt prevăzute de art. 14 alin.
(2) lit. a-e din lege ș i trebuie îndeplinite cumulativ, candidatul putându-se înscrie dacă:
„ – are cetă ț enie român ă, domicializat în România ș i capacitate deplină de exerci ț iu;
– este licen ț iat în drep t;
– cunoa ș te limba rom ână;
– nu are antecedente penale sau cazier fiscal;
– este apt, din punct de vedere medical ș i psihologic, pentru exercitarea func ț iei”.
În prezent, procesul de recrutare al tinerilor magistra ț i prin Institutul Na ț ional al
Magistraturii este deficitar, favorizând inexplicabil, într-o pondere cople ș itoare, factorul memorie în
dauna celor de logică, motiva ț ie, etică ș i analiză practică. Condi ț ia de bună reputa ț ie este verificată
prin inspectori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Conform art. 33 alin (1) din Legea nr. 303/2004 „ pot fi numi ț i în magistratură, pe bază de
concurs, dacă îndeplinesc condi ț iile prevazute la art. 14 alin. (2), persoanele care au îndeplinit
func ț ia de judecător, procuro r ș i care ș i-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de
specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avoca ț ii, notarii, asisten ț ii judiciari, consilierii
juridici, persoane care au îndeplinit func ț ii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului,
Administra ț iei Preziden ț iale, Guvernului, Cur ț ii Constitu ț ionale, Avocatului Poporului, Cur ț ii de
Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele didactice din învă ț ământul juridic superior acreditat,
cu o vechime în specialitate de cel pu ț in 5 ani, precum ș i magistra ț ii asisten ț i la Înalta Curte de
Casa ț ie ș i Justi ț ie cu o vechime de cel pu ț in 5 ani ș i care ș i-au încetat activitatea din motive
neimputabile”.
Persoanele care pot fi numite în func ț ie de procuror sau judecător fără concurs sunt:
persoanele care au îndeplinit func ț ia de judecător sau procuror cel pu ț in 10 ani, persoanele care au
îndeplinit func ț ia de magist rat-asistent la Înalta Curte de Casa ț ie ș i Justi ț ie cel pu ț in 10 ani,care
ș i-au încetat activitatea din motive neimputabile, precum ș i avoca ț ii cu o vechime în profesie de cel
pu ț in 10 ani
La cererea motivată, judecătorii pot fi numi ț i în func ț ia de procuror, iar procurorii, în func ț ia
de judecător, prin decret al Pre ș edintelui României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii, ș i respectarea condi ț iilor prevăzute de lege, singura condi ț ie impusă solicitantului
fiind de a de ț ine func ț ia de judecător sau procuror.
Modalită ț i atipice de dobândire a func ț iei de magistrat sunt: dobândirea pe bază de
„protocol”, dobândirea func ț iei de magistrat civil de către magistratul militar, dobândirea func ț iei
de judecător de către procuror ș i invers, dobândirea func ț iei de magistrat de către judecătorii Cur ț ii
Constitu ț ionale.

CAPITOLUL III. FUNC Ț IONAREA CONSILIULUI SUPERIOR AL
MAGISTRATURII

1.Independen ț a, inamovibi litatea ș i stabilitatea

Conform unui în ț eles general al no ț iunii, independen ț a este acea „situa ț ie a unei persoane
care judecă lucrurile ș i ac ț ionează în mod independent, neinfluen ț ată de al ț ii” . 12
Independen ț a magis tra ț ilor nu constituie doar o garan ț ie a statului pentru desfă ș urarea
serviciului public de justi ț ie, ci, de asemenea, un drept ș i o obliga ț ie a magistra ț ilor. În
reglementarea actuală, independen ț a sistemului judiciar este prevăzută în cuprinsul Constitu ț iei,
indirect, prin instituirea principiului separa ț iei puterilor în stat ș i care stabile ș te independen ț a puterii
judecătore ș ti fa ț ă de cea executivă ș i cea legislativă.
Legea nr. 303/2004 arată prin dispozi ț iile ei că independen ț a, alături de impar ț ialitatea
justi ț iei, constituie „pietre de fundament ale motivării ș i legitimizării func ț iei juridice în orice stat
de drept”. Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii consacră rolul acestuia ca
institu ț ie independentă, având în acela ș i timp ș i rolul de garant al independen ț ei justi ț iei ș i de
gestionar unic al carierei profesionale a magistra ț ilor.
Recomandarea R 94 (12) a Consiliului Europei relevă că statele membre „trebuie să adopte
sau să consolideze toate măsurile necesare pentru a promova rolul judecătorului individual ș i al
magistraturii în ansamblu ș i de a consacra independen ț a lor”.
Opinia majoritară a magistra ț ilor (peste 80%, numărul judecătorilor fiind mai mare decât al
procurorilor din cadrul sondajului), a fost că în mare parte sau în foarte mare măsură, sistemul
judiciar din România este independent.
Art. 124 alin (3) din Constitu ț ia României revizuită stabile ș te că „judecătorii sunt
independen ț i ș i se supun numai legii”, dispozi ț ie preluată ș i în art. 2 alin (3) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor ș i procurorilor ș i în art. 37 alin. (2) teza 1 din Regulamentul de
organizare ș i func ț ionare administrativă a Înaltei Cur ț i de Casa ț ie ș i Justi ț ie, acesta din urmă cu
referire exclusivă la judecătorii instan ț ei supreme. În literatura juridică s-a specificat că „afirmarea
ș i garantarea independen ț ei judecătorilor reprezintă totu ș i o realitate evidentă, în pofida unor
contestări sau critici care nu-i ocolesc, astfel cum este ș i firesc nici pe oamenii justi ț iei, în primul
rând pe cei care în mod nemijlocit concură la înfăptuirea efectivă a actului de justi ț ie – judecătorii”.
Într-o altă opinie s-a considerat că „o justi ț ie puternică înseamnă o independen ț ă reală a
judecătorilor, înseamnă o independen ț ă continuă a politicului, dar ș i a guvernan ț ilor pentru a crea
cadrul în care independen ț a judecătorului să se manifeste pe deplin, în unic ș i folos general” . 13
Totodată, s-a afirmat că este necesară „cultivarea unei independen ț e interioare fa ț ă de
propriile porniri, pasiuni, afinită ț i ideologice care le-ar putea împiedica decizia” . Cum societatea 14
are o influen ț ă asupra fiecă rei persoane, magistratul va rămâne întotdeauna o fiin ț ă vie, un om cu
propriile sale convingeri formate ș i influen ț ate de către societate, influen ț ă de la care nu se poate
12 Dic ț ionarul Explicativ al Limbii Române, p. 485.
13 I.A. DUNĂREANU, op.cit., p. 189.
14 M.V. CIOBANU, Câteva refle ț ii …, în Dreptul nr. 2/2006, p.33.

sustrage. El nu poate fi numit „ma ș ină de făcut dreptate, lipsită de orice sentimente personale” . Ar 15
fi deloc realist. Om fiind, magistratul poate gre ș i, poate avea slăbiciuni, cu limite fizice ș i psihice.
E. Drăgu ț afirmă că „realiz area operei de justi ț ie nu se înfăptuie ș te decât printr-un complex de
activită ț i umane ș i … orice activitate umană, tocmai fiindcă este umană, este supusă riscului unor
devia ț iuni ilicite sau fortuite de la corecta ei desfă ș urare”. Unii dintre ei î ș i doresc anumite func ț ii
cu orice pre ț , pentru care decurg la diferite metode favorabile precum apropierea de un partid politic
sau de un lider influent.
Există cazuri, în rândul judecătorilor, în care cei „ajuta ț i” de-a lungul carierei lor, devin
judecători „datori”. Sunt multe astfel de cazuri reale, nu doar teoretice. În momentul în care acest
judecător nu vrea să î ș i plătească datoria, se „accesează” factorul fa ț ă de care se bănuie ș te că este
dator. Judecătorul nu se poate desprinde de caracteristicile generale ale societă ț ii ș i nu poate face
abstrac ț ie de opinia cetă ț enilor cu privire la modul în care î ș i exercită func ț ia.

O accep ț iune genera lă a termenului de „inamovilitate” este „faptul, calitatea sau dreptul de a
fi inamovibil”, iar termenul „inamovibil” are semnifica ț ia „care nu poate fi transferat, înlocuit sau
destituit din func ț ie” . 16
Literatura judiciară nume ș te inamovibilitatea ca fiind „acel beneficiu al legii care le conferă
judecătorilor stabilitate în func ț ie” sau „ unul dintre cele mai importante principii ale organizării
justi ț iei într-un stat democ ratic ș i de drept” ș i „una din puternicele garan ț ii ale principiului
independen ț ei judecătorului ș i supunerea lui numai legii”. Pentru judecător, inamovibiliatea este un
drept, o protec ț ie fa ț ă de evic ț iune, destituire, suspendarea arbitrară, precum ș i de un transfer de la
locul unde î ș i execută func ț ia.
Art. 125 alin. (1) din Constitu ț ie stabile ș te că „judecătorii numi ț i de Pre ș edintele României
sunt inamovibili”, dispozi ț ie reluată ș i în art. 2 alin (1) din Lege a nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor ș i procurorilor, lege ce sus ț ine că „inamovibilitatea judecătorilor … a fost instituită nu
ca un privilegiu ori ca un drept al judecătorilor, ci ca o importantă garan ț ie a independen ț ei sale”.
Stabilitatea, reprezintă pentru procurori echivalentul no ț iunii de inamovibilitate pentru
judecători. Beneficiile procurorilor sunt aproape identice cu cele ale judecătorilor, de unde apreciem
că diferen ț a dintre cei doi ter meni, inamovibilitate ș i stabilitate, este una artificială.

2.Drepturile generale ale magistra ț ilor

Un prim drept al magistra ț ilor este dreptul la salariu, acea recompensă bănească ofertă
pentru presta ț ia lor profesio nală. Acesta este determinată direct de calificarea juridică a statutului
lor profesional ș i definirea categoriei profesionale a magistra ț ilor, prin raportare la func ț iile de
demnitate publică etc. Salarizarea magistra ț ilor este reglementată în prezent prin Ordonan ț a de
urgen ț ă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea ș i alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor ș i
altor categorii de personal din sistemul justi ț iei ș i este aprobată prin Legea nr. 45/2007. Modul de
calcul al îndemniza ț iei constă în valoarea de referin ț ă sectorială ș i a coeficien ț ilor de multiplicare
prevăzu ț i în anexa de lege ș i diferen ț ia ț i, în func ț ie de gradul de jurisdic ț ie ș i func ț ia de ț inută.
15 M. KUIJER, op. Cit., p.130.
16 Dic ț ionarul explicativ al Limbii Române, p. 481.

Separat de drepturile salariale propriu-zise, ordonan ț a men ț ionată anterior, reglementează ș i
acordarea unor drepturi precum sporuri ș i diurne.
Dreptul la premii este reglementat de art. 18-21 din Ordonan ț a de urgen ț ă a Guvernului nr.
27/2006. Premiile sunt egale cu îndemniza ț ia de încadrare brută din ultima lună a anului pentru care
se face premierea.
Potrivit art. 80 din Legea nr. 303/2004 „judecătorii ș i procurorii beneficiază anul de 6
călătorii în ț ară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval ș i aerian sau de
decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru 6 călătorii în ț ară dus-întors, în cazul în
care deplasarea se efectuează cu autoturismul”.
Acela ș i articol preve de dreptul la închirierea locuin ț elor de serviciu. Procurorii ș i judecătorii
nu au voie să cumpere locuin ț ele de serviciu aflate în proprietatea sau administrarea Ministrului
Justi ț iei ș i unită ț ilor subordo nate ș i cele aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Public.
Un alt drept este cel la concediu. Potrivit art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 magistra ț ii
„beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare”, care se efectuează, de
regulă, în timpul vacan ț ei judecătore ș ti. Întâlnim ca tipuri de concediu ș i cel de studii, de
maternitate, pentru cre ș terea copilului, pentru incapacitatea temporară de muncă, concediul fără
plată pentru interese personale, concediul pentru îngrijirea copilului bolnav, concediul paternal,
carantina ș i concediul pentru evenimente familiale.
Magistra ț ii au drept ul de a ocupa func ț ii didactice în învă ț ământul superior. Ace ș tia sunt
obliga ț i în a- ș i transfera norma de bază de la institu ț iile de învă ț ământ la instan ț a sau parchetul unde
sunt numi ț i. Prin acest drept, se face conectarea sistemului la via ț a juridică universitară.
Art. 76 din Legea nr. 303/2004 prevede că „judecătorii ș i procurorii sunt liberi să organizeze
sau să adere la organiza ț ii profesionale locale, na ț ionale sau interna ț ionale, în scopul apărării
intereselor lor profesionale, precum ș i cele prevăzute de art. 11 alin. (3)”. Cea mai cunoscută
asocia ț ie profesională a magistra ț ilor români este Asocia ț ia Magistra ț ilor din România înregistrată
pe data de 01.03.1993 la Judecătoria Sectorului 4 Bucure ș ti prin încheierea nr. 6/1993, pronun ț ată
în dosarul nr. 3/1993. AMR este membră a Uniunii Interna ț ionale a Magistra ț ilor, precum ș i a
Asocia ț iei Europene a Magis tra ț ilor.
Magistra ț ii pot participa la „elaborarea de publica ț ii, pot elabora articole, studii de
specialitate, lucrări literare ori ș tiin ț ifice ș i pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excep ț ia celor
cu caracter politic”, „pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de
acte normative, a unor documente interne sau interna ț ionale” ș i pot fi membri ai societă ț ilor
ș tiin ț ifice sau academice, precum ș i ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop
patrimonial.
Potrivit art. 88 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 „pentru merite deosebite în activitate,
judecătorii ș i procurorii pot f i distin ș i cu Diploma Meritul judiciar”.
Un drept important al magistra ț ilor îl constituie dreptul la protec ț ie, asigurându-se măsuri
speciale de protec ț ie împotr iva amenin ț ărilor, violen ț elor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol
pe ei, familiile sau bunurile lor.
Alte drepturi atribuite judecătorilor ș i procurorilor sunt: dreptul de asigurare pentru risc
profesional, dreptul la îndemniza ț ii compensatorii, dreptul la pensii precum ș i dreptul de folosin ț ă
asupra caselor de odihnă, sanatoriilor ș i altor amenajări recreative ș i sportive.

3. Atribu ț iile Consiliului Su perior al Magistraturii

Începând cu anul 2004, competen ț a de a elabora regulamentele din domeniul justi ț iei a
revenit Consiliului Superior al Magistraturii. Au fost adoptate: Regulamentul de func ț ionare ș i
organizare a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 327/2005; Regulamentul
privind procedura alegerii membrilor, Codul deontologic al judecătorilor ș i procurorilor,
Regulamentul privind condi ț iile de admitere ș i examenul de absolvire al Institutului Na ț ional al
Magistraturii etc.
Una din gre ș elile pe care membrii Consiliului le-au făcut în acest demers a fost faptul că au
crezut că prin normele reglementate pot adăuga la lege ori pot dispune împotriva legii. Un exemplu
îl constituie regulamentul ce prevede că doar persoanele selectate în urma interviului sunt propuse
pentru numirea în func ț ie, de către sec ț ia în fa ț a căruia s-a sus ț inut interviul. Textul este nelegal,
deoarece legea prevede procedura interviului ca o etapă prealabilă discutării cererii în Plenul
C.S.M., iar nu o probă de concurs eliminatorie, fapt ce atinge dreptul candida ț ilor de a ajunge în
fa ț a plenului, singurul în mă sură să decidă.
Alte atribu ț ii definito rii a Consiliului Superior al Magistraturii este numirea ș i promovarea
în func ț ie a magistratului. În momentul numirii sale în func ț ie magistratul devine parte a unui raport
juridic de muncă specific, numire făcută de către Pre ș edintele României. Promovarea este evolu ț ia
în cariera profesională prin care magistratul trece în timp. Conform art.125 alin.2 teza a II-a din
Constitu ț ie „… promovare a, transferarea ș i sanc ț ionarea judecătorilor sunt de competen ț a
Consiliului Superior al Magistraturii, în condi ț iile legii organice”. Practica prezentă dezvăluie
caracterul deloc obiectiv ș i necolegial pe care membrii Consiliului îl au, lipsa oricărui criteriu de
departajare, discre ț ionarismu l, inspira ț ia de moment în modul interv ievării, refuzul de a motiva prin
hotărâre respingerea sau admiterea candidaturii ș i arogan ț a membrului cu grad superior sus ț inută de
puterea de decizie pe care o are asupra meritelor profesionale a celui inferior.
Consiliul Superior al Magistraturii propune spre eliberare din func ț ie a magistra ț ilor, ac ț iune
ce se face apoi prin decret al Pre ș edintelui României. Potrivit art. 65 alin. 1 din Legea nr. 303/2004
judecătorii sunt elibera ț i din func ț ie în următoarele cazuri: demi sia; pensionarea, potrivit legii;
transfer într-o altă func ț ie, în condi ț iile legii; incapacitate profesio nală; condamnarea definitivă a
judecătorului sau procurorului pentru infrac ț iune; ca sanc ț iune disciplinară; încălcarea dispozi ț iilor
art. 7; neîndeplinirea condi ț iilor prevăzute la art. 14 alin. 2 lit. a), c) ș i e); nepromovarea examenului
prevăzut la art. 33 alin. 14.
Înfiin ț area sau desfii n ț area unor sec ț ii în cadrul instan ț elor de judecată ț ine tot de atribu ț iile
Consiliului Superior al Magistraturii. În trecut s-a urmărit desfiin ț area unor instan ț e de judecată ș i a
parchetelor aferente din cauza volumului redus de activitate, costurile ridicate de între ț inere,
imposibilitatea asigurării resurselor umane etc. În anul 2003 s-a propus desfiin ț area a 72 astfel de
unită ț i, proiect abandonat da torită scepticismului asupra beneficiilor presupuse.
Alte atribute importante sunt: planificarea pregătirii profesionale a personalului din propriul
său aparat administrativ, participarea membrilor sau a magistra ț ilor la evenimente mai mult sau mai
pu ț in profesionale, recunoa ș terea sau nu a unor profesii mai mult sau mai pu ț in juridice drept
vechime în specialitate juridică, adoptarea unor Ghiduri ori planuri de activitate, organizarea ș i
desfă ș urarea unor activită ț i privind unificarea practicii judiciare precum ș i apărarea reputa ț iei
magistra ț ilor. „ Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul ș i obliga ț ia de a apăra judecătorii ș i

procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independen ț a sau impar ț ialitatea ori ar crea
suspiciuni cu privire la acestea”.
Activitatea de avizare se produce atunci când legea o cere în mod expres ( pentru proiectele
de buget ale instan ț elor ș i parchetelor, reîncadrarea în func ț ia de judecător, procuror ori magistrat
asistent fără concurs etc.).
Suspendarea din func ț ie a magistratului are loc atunci când a fost pusă în mi ș care ac ț iunea
penală împotriva sa prin ordonan ț ă sau rechizitoriu ș i când suferă de o boală psihică ce îl împiedică
să- ș i exercite func ț ia în mod corespunzător. Art. 63 alin. 2 din Lege a nr. 303/2004 „în cazul în care
fa ț ă de magistrat se dispun e scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale,
încetarea procesului penal sau achitarea, suspendarea încetează, magistratul fiind repus în situa ț ia
anterioară”.

CAPITOLUL IV. RAPORTURILE CONSILIULUI SUPERIOR AL
MAGISTRATURII

1. Răspunderea juridică a magistra ț ilor

La fel ca to ț i cetă ț enii, magistra ț ii sunt obliga ț i să răspundă în fa ț a legii atunci când încalcă o
normă de drept. Sfera răspunderii sociale este destul de largă incluzând răspunderea morală,
răspunderea juridică, răspunderea politică etc. Cea juridică este cea mai răspândită ș i are forme
vaste de manifestare: penală, administrativă, civilă, disciplinară etc. Ideal ar fi ca autoritatea publică
să ac ț ioneze cu o desăvâr ș ită corectitudine, ca cetă ț eanul să nu aibă vreo suspiciune la adresa ei
atunci când î ș i exercită puterea. Cu toate acestea, magistra ț ii sunt oameni ce fac parte din popula ț ia
ț ării, iar gre ș elile pot apărea, oricât de mult ne-am dori să nu. Opin iile autorizate spun că „… este
evident că într-o societate democratică judecătorul nu poate fi la adăpostul unei imunită ț i absolute
atunci când el î ș i încalcă în mod grosier obliga ț iile de impar ț ialitate ș i corectitudine”. Răspunderea
juridică a magistra ț ilor este f orma de apărare a cetă ț eanului împotriva autorită ț ii publice.
Răspunderea penală a magistratului se manifestă după ce acesta săvâr ș e ș te infrac ț iuni care
lezează înfăptuirea justi ț iei sau alte infrac ț iuni de aplica ț ie generală. Deoarece rolul magistratului în
societate este unul desăvâr ș it, greutatea ș i consecin ț ele faptelor sale impun anumite derogări de la
dreptul comun în procedura cercetării ș i judecării faptelor penale. În desfă ș urarea unor astfel de
activită ț i, organele de urmă rire penală au nevoie de avizul prealabil obligatoriu, iar parchetele ș i
instan ț ele trebuie să aibă com peten ț a necesară unor astfel de cazuri.
O primă formă a avizului prealabil o găsim în art. 18 din Legea nr. 5/1952. Consiliul
Superior al Magistraturii este cel care încuviin ț ează perchezi ț ia, re ț inerea sau arestarea preventivă a
procurorilor, judecătorilor ș i a magistra ț ilor asisten ț i, a ș a cum ne atestă Legea nr. 317/2004. Acest

aviz este văzut ca o măsură de protec ț ie a magistratului, ca o garan ț ie legală a consolidării
principiului constitu ț ional al impar ț ialită ț ii, dar ș i ca un instrument legal „de traficare a influen ț ei ș i
constrângere morală”. Potrivit art. 96 alin. (1)-(7) din Legea 303/2004, avizul este emis de către
CSM, iar nu de ministerul justi ț iei.
Răspunderea civilă apare atunci când persoana a săvâr ș it o faptă ilicită sau a cauzat un
prejudiciu prin fapta săvâr ș ită între care trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Statul este obligat să răspundă patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare,
răspunderea acestuia fiind în principiu generală ș i integrală. Persoana vătămată nu poate întemeia
ac ț iune directă împotriva ma gistratului, ci are dreptul de a formula ac ț iune numai împotriva statului.
Termenul de prescrip ț ie este de 18 luni, ce începe de la data rămânerii definitive ș i
irevocabile a hotărârii de condamnare sau de sanc ț ionare disciplinară a magistratului. Legea nu
prevede un termen în care statul se poate îndrepta împotriva magistratului vinovat. Acesta este
sanc ț ionat disciplinar de către Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu de instan ț a sau parchetul la
care a fost numit ș i eliberat în func ț ie. Statul nu răspunde pentru fapta prepusului în sine, ci pentru
propria sa faptă, a organizării ș i a serviciilor publice. Ulterior, statul se îndreaptă printr-o ac ț iune în
regres împotriva magistratului pentru a recupera valoarea prejudiciului cauzat ș i achitarea persoanei
vătămate de către stat. Statul nu poate fi calificat drept comitent. Principiile de la Milano atestă
faptul că „judecătorii nu pot fi, personal, obiect al unei ac ț iuni civile pentru abuz sau neglijen ț ă în
exercitarea justi ț iei”. Dacă prejudiciul este rezultatul unei erori grave ș i nescuzabile, statul poate
cere recuperarea repara ț iilor pe calea unei ac ț iuni jurisdic ț ionale.
Răspunderea disciplinară a magistratului este rezultatul unei abateri disciplinare a acestuia,
prin încălcarea cu vinovă ț ie a normelor legale ș i regulamentare ce îi guvernează statutul ș i
activitatea. Exemple ale abaterilor disciplinare sunt: refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire
de serviciu; exercitarea func ț iei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credin ț ă sau
gravă neglijen ț ă, dacă fapt nu constituie infrac ț iune; interven ț iile pentru solu ț ionarea unor cereri,
pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor
persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru to ț i cetă ț enii, precum ș i imixtiunea
în activitatea altui judecător sau procuror; absen ț e nemotivate de la serviciu, în mod repetat;
încălcarea prevederilor legale referitoare la declara ț iile de avere, declara ț iile de interese,
incompatibilită ț i ș i interdic ț ii privind judecătorii ș i procurorii; participarea directă sau prin persoane
interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investi ț ii pentru care nu este
asigurată transparen ț a fondu rilor în condi ț iile legii; nerespectarea dispozi ț iilor privind distribuirea
aleatorie a cauzelor etc.
Legea nr. 317/2004 privind statutul judecătorilor ș i procurorilor, sus ț ine că sanc ț iunile
disciplinare se aplică „în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvâr ș ite de judecător sau
procuror ș i cu circumstan ț ele personale ale acestuia”. Sanc ț iunile în cauză sunt: avertismentul,
diminuarea îndemniza ț iei de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3
luni,suspendarea din func ț ie pentru maximum 6 luni, îndepărtarea din magistratură ș i mutarea
disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instan ț ă sau la un parchet, situate în
circumscrip ț ia aceleia ș i cur ț i de apel. Excluderea din magistratură este cea mai severă sanc ț iune
disciplinară ce se aplică în cazul săvâr ș irii unor abateri foarte grave în timpul sau în afara exercitării
func ț iei publice de magistrat .
Titular al ac ț iunii disciplinare este o comisie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
compusă dintr-un membru al său ș i doi inspectori. Cercetarea prealabilă este obligatorie ș i se

efectuează de către inspectorii din cadrul Inspec ț iei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Scopul acesteia este de a stabilii faptele ș i urmările lor, împrejurările ș i, foarte important, vinovă ț ia
magistratului. Hotărârea de clasare nu poate fi atacată sau cenzurată. Conven ț ia Europeană a
Drepturilor Omului asigură garan ț iile unui proces echitabil. Împrejurări atenuante a pedepsei le pot
constituii: conduita bună a magistratului, împrejurările abaterii ș i faptul că nu a mai fost anterior
sanc ț ionat. O condi ț ie esen ț ială a aplicării sanc ț iunii este faptul că cel sanc ț ionat trebuie să aibă
calitatea de magistrat la data aplicării.

2. Raporturile Consiliului Superior al Magistraturii cu institu ț iile media

La nivelul Consiliului Superior al Magistraturii există un întreg birou de comunicare cu
presa, aflat în subordinea directă a pre ș edintelui. Au fost înfiin ț ate site-uri ale instan ț elor,
parchetelor ș i al Consiliului unde sunt afi ș ate principalele activită ț i pe care acestea le desfă ș oară.
S-au încheiat protocoale de colaborare cu institu ț ii media ( cum ar fi Protocolul de de colaborare cu
Centrul de Documentare ș i Informare Publică din anul 2008 prin care se făcea cunoscută publicului
activitatea Consiliului Superior al Magistraturii ș i func ț ionarea sistemului judiciar din România),
s-au tipărit ghiduri etc.
Con ț inutul acestor realizări (pentru care s-au depus multe eforturi organizatorice, materiale,
de resurse umane ș i finan ciare) este unul formal, lipsit de componente analitice, critice ș i
constructive.
Magistra ț ii s-au declarat de nenumărate ori nemul ț umi ț i de felul în care presa îi pozi ț ionează
în fa ț a publicului, imaginea lor fiind de multe ori afectată, lucru ce duce la neîncrederea societă ț ii în
justi ț ie. În acela ș i timp, fără aceste modalită ț i de comunicare, situa ț ia ar fi mult mai în defavoarea
lor, dialogul permanent cu institu ț iile media ajutându-i să beneficieze cel pu ț in de o prezentare
mediatică obiectivă în fa ț a membrilor comunită ț ii.
Rolul presei este de a surprinde critic disfunc ț iile apărute, să prezinte faptele „în chip rece,
obiectiv”. Magistra ț ii nu pot cere să fie omagia ț i pentru activită ț ile pe care le desfă ș oară, activită ț i
pentru care sunt plăti ț i ș i sunt obliga ț i să le efectueze din momentul în care ș i-au asumat acest rol în
societate. De aceea apare mereu această imagine neagră a justi ț iei, majoritatea cazurilor expuse ș i
vast criticate de presă fiind acelea ce întâmpină nerespectarea regulilor juridice, cazuri nefavorabile
magistra ț ilor, dar de multe c azuri problematice a căror sursă sunt chiar ei, oamenii justi ț iei.
Institu ț iile de presă nu pot rata ocaziile în care pot scrie un articol pe baza justi ț iei care le-ar
aduce audien ț ă ș i beneficii financiare. Câteva exemple spectaculoase precum judecătorea „voodoo”,
procurorul „bal mascat”, procurorul „duhovnic”, sunt fapte care nu sporesc reputa ț ia magistratului
în fa ț a cetă ț enilor, dar fa ț ă de care presa nu are dreptul să le mu ș amalizeze.
Într-o declara ț ie de presă recentă a pre ș edintelui Consiliului Superior al Magistraturii,
doamna judecător Simona Camelia Marcu, aceasta afirmă că „ ​ Instituțiile mass-media au un rol
major în informarea generală și sesizarea eventualelor probleme funcționale, dar clarificarea
acestora revine doar instituțiilor statului abilitate să constate, să decidă și să ia măsurile legale,
potrivit competențelor acestora… Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în acest
context, solicită tuturor instituțiilor din sfera autorității judiciare, ca în limitele legale care
garantează derularea cu obiectivitate a procedurilor și în respectul drepturilor tuturor persoanelor

vizate, să urgenteze aceste proceduri, pentru redarea încrederii cetățenilor în actul de justiție și în
organele abilitate să îl înfăptuiască sau în acelea chemate să vegheze, potrivit legii, asupra modului
de înfăptuire.
De foarte multe ori, pe baza a ceea ce presa preia ș i afi ș ează publicului, se angajează
dezbateri televizate, se scriu articole, se exprimă puncte de vedere publice prin care magistra ț ii sunt
pu ș i la zid atât pentru venitu rile lor „nesim ț ite”, cât ș i pentru întreaga lor activitate. Atât C.S.M, dar
ș i asocia ț iile de magistra ț i contestă mai mereu afirma ț iile defăimătoare prin mijloace scrise sau
audio-vizuale. Chiar dacă există ș i situa ț ii în care ace ș tia se apără cu afirma ț ii pertinente, care atestă
faptul ca justi ț ia este una dreaptă, iar nu oferă privilegii sau eronări în aplicarea legii, demersul este
inutil de cele mai multe ori, căci omului îi rămâne în memorie prima informa ț ie pe care a primit-o,
sau cea negativă care are un impact mult mai mare ș i mai spectaculos în mod defavorabil, ceea ce
ț ine ș i de psihologia omului.
Există, totu ș i, ș i situa ț ii în care oamenii de presă cu renume profesional desfă ș oară
„adevărate furii jurnalistice generalizate” asupra magistra ț ilor. Fiind aprecia ț i de către cetă ț eni ca
fiind echilibra ț i ș i responsabili pentru mesajele pe care le transmit , putem să ne dăm seama cu ce
grad de dificultate trebuie să se lupte Consiliul Superior al Magistraturii pentru a aplana conflictul.
Excesele de limbaj sau atitudine a presei sunt stimulate de incapacitatea individuală ș i
institu ț ională a magistra ț ilor, adică a Consiliului Superior al Magi straturii, de a- ș i face cunoscute
punctele de vedere ș i argum entele în spa ț iu public, preferând pasivitatea ș i acceptarea tacită, cu
reac ț ii firave, defensive, dec ât împiedicarea apari ț iei sau sfâr ș irea cât mai rapidă a acestor situa ț ii.

3. Raporturile Consiliului Superior al Magistraturii cu cetă ț eanul român

În această sec ț iune vom analiza rela ț ia pe care o are magistratul cu cetă ț eanul, în ce manieră
se comportă ace ș tia unul fa ț ă de altul ș i ce rezultate reies din acest raport.
În prezent, din multitudinea de sondaje de opinie efectuate pe această temă, reiese faptul că
cetă ț eanul român nu are încredere în magistra ț ii din România, un fapt devenit notoriu. „Publicul nu
are încredere că sistemul judiciar aplică legea în mod impar ț ial, că judecătorii nu sunt aservi ț i unor
interese politice sau financiare. Percep ț ia publică în România este că justi ț ia este coruptă, lentă ș i
adesea incorectă”.
Conform unui sondaj de opinie na ț ional, făcut de către Centrul de Sociologie Urbană ș i
Regională, din luna noiembrie 2016, s-a arătat că încrederea românilor în Justi ț ie s-a prăbu ș it
ajungând la 24%. La întrebarea „Câtă încredere ave ț i în următoarele institu ț ii?”, oamenii au răspuns
despre justi ț ie: ​ Foarte multă/ Multă – 24%; Foarte pu ț ină/Pu ț ină – 73%; Nu ș tiu/ Nu răspund – 3%;
Sondajele de opinie ș i presa (ziare, radio, televiziune) sunt mijloacele prin care cetă ț eanul î ș i
exprimă părerea în mod moderat despre magistra ț i ș i activitatea lor, cu un inevitabil grad de
subiectivism influen ț at de ni velul de informare, experien ț a de via ț ă etc.
Cetă ț eanul are un rol important, el fiind reprezentantul statului de drept din care face parte.
El dore ș te să î ș i realizeze aspira ț iile, idealurile, năzuin ț ele ș i solu ț ionarea nevoilor din via ț a
cotidiană, prin intermediul statului. Opinia cetă ț eanului cu referire la magistra ț i este necesară, utilă
ș i justificată. Magistra ț ii sunt pu ș i în slujba de a îi apăra interesele legitime, motiv pentru care
cetă ț eanul are a ș teptări în legătură cu faptele, gesturile ș i atitudinea lor. Prin efectuarea defectuoasă
sau cu rea-credin ț ă a atribu ț iilor de serviciu, magistratul atente ază la drepturile ș i libertă ț ile

personale ale cetă ț enilor, fapt pentru care apare neîncrederea, suspiciunea ș i lipsa de credibilitate în
valorile moral-juridice ș i etic e ale democra ț iei.
O altă formă de manifestare pe care mul ț i nu au luat-o în considerare este opinia exprimată
prin anonimat, pe bloguri, forumuri, sau comentarii la articolele de presă din mediul on-line. De
cele mai multe ori, acestea depă ș esc gradul de critică ș i ajung la forme mult mai grave, exprimând
ura ș i dispre ț ul fa ț ă de magistra ț i, ceea ce demonstrează că „între cetă ț eni ș i magistra ț i s-a creat o
falie”. Criticile nu se adresează doar unora dintre magistra ț i ci, de cele mai multe ori, se îndreaptă
către întreaga institu ț ie a lor. Avem exemple precum: „decât să apari în fa ț a unui magistrat mai bine
î ț i dai foc. Nu este unul corect, de ș i au salarii imense. Ș paga o iau la fel. Mizerabilii”, „voi sunte ț i
veriga stricată a societă ț ii,… furunculul plin de puroi”, „să vă spunem curve le jignim pe cele ce î ș i
câ ș tigă pâinea cinstit… sunte ț i ni ș te mizerii cu gulere albe pu ș i doar pe căpătuială” ș i multe altele,
în număr tot mai mare.
Ca răspuns, magistra ț ii români aleg sa tacă, iar nimeni nu are timp sau interes să îi întrebe ce
părere au ei despre acest tip de atitudini, care ar fi cauzele care le formează ș i a cui vină este, a
justi ț iabililor ori a oamenilo r cărora le-a fost implementat în minte că dacă plătesc impozite le dă
dreptul ca oricum ș i oricând să dispre ț uiască magistratul, din convin gere sau doar din obi ș nuin ț ă.
Potrivit art. 75 din Legea nr. 303/2004, „ Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul ș i
obliga ț ia de a apăra judecătorii ș i procurorii împotriva oricăru i act care le-ar putea afecta
independen ț a sau impar ț ialitatea ori ar crea suspiciuni cu privi re la acestea. Judecătorii sau
procurorii care consideră că independen ț a ș i impar ț ialitatea le sunt afectate în orice mod prin acte de
imixtiune în activitatea profesională se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a
dispune măsurile necesare, conform legii”. În general, „repara ț ia”este tardivă, datorită procedurilor
administrative rigide ale Consiliului.
Membrii consiliului s-au străduit an de an să adopte tot felul de măsuri: organizatorice, de
comunicare mai eficientă cu opinia publică pe diverse teme legate de justi ț ia din România, de
sanc ț ionare a magistra ț ilor, de unificare a practicii judiciare, conferin ț e, zile ale u ș ilor deschise,
specializări de P.R., comunicate de presă etc. Cu toate acestea, rezultatele defavorabile nu se
schimbă, cetă ț enii români devenind chiar mai sceptici ș i neinteresa ț i de perspective vagi ș i
promisiuni nedefinite în timp.
Consiliul a abordat norme regulamentare prin care a stabilit procedura de urmat ș i
competen ț a Plenului de solu ț ionare a cererilor formulate de magistra ț i pentru apărarea reputa ț iei lor.
Din păcate, momentul adoptării hotărârii de apărare a reputa ț iei este depărtat în timp fa ț ă de cel al
atingerii reputa ț iei. Consecin ț ele sunt negative în cele mai multe cazuri deoarece, chiar dacă cererea
este acceptată, în timpul în care aceasta este rezolvată, reputa ț ia magistratului este deja afectată, iar
din punct de vedere socio-profesional apare ca o pată neagră în parcursul carierei.
Un exemplu în apărarea reputa ț iei de către Consiliu îl putem da. Un magistrat a cărui nume
nu îl vom da pentru a-i proteja imaginea, depune cererea de apărare împotriva unui cetă ț ean care la
insultat ș i calomniat. Cerere a a fost acceptată. În motivarea hotărârii au fost în ș iruite toate vorbele
cetă ț eanului: „maimu ț ă sălbatică… cu capacitatea craniană sub 300 cm, cu inteligen ț a sub a
maimu ț elor sălbatice; ș mecheră evoluată doar fizic; jigodie …”. Hotărârea a fost publicată pe site-ul
Consiliului, oferind publicului posibilitatea de a lua la cuno ș tin ț ă aspecte pe care magistratul, cu
siguran ț ă, nu voia să le facă publice, ci voia a fi dezbătute într-un cadru restrâns, în interiorul
Consiliului a cărui datorie este să îi apere reputa ț ia, nu să agraveze situa ț ia iscată.

Prezum ț ia de nevino vă ț ie este neglijată, în cele mai multe cazuri ter ț ul acuzând fără probe,
iar magistratul aleargă împreună cu Inspec ț ia judiciară să- ș i probeze nevinovă ț ia, iar în cazul
respingerii cererii de apărare a reputa ț iei, acuzele ter ț ilor reies a fi reale chiar dacă nu au fost
fondate pe baza unor probe.
Dispozitivul hotărârii cu prinde doar o singură formulare seacă: „admite cererea”. C.S.M.
dispune trimiterea hotărârii „pentru măsuri legale” ori pentru „punerea în aplicare”, fie la Direc ț ia
de resurse umane, ori la Inspec ț ia judiciară, fie la biroul de presă, fără a indica măsurile ce trebuie
aplicate. O astfel de manieră de a apărare a reputa ț iei nu are un efect favorabil magistratului ș i nu
spore ș te încrederea cetă ț eanului în justi ț ia din România. Procedura implică un efort mare pentru a
ob ț ine nimic. Ter ț ul este speriat cu nimic, lăsându-i cale liberă de exprimare a opiniei calomnioase,
influen ț ând totodată o parte din masa popula ț iei ș i agravând imaginea sistemului judiciar, căci de la
un caz particular se ajunge la o idee ce se răspânde ș te pe plan general.
Cazul unei judecătoare care a fost surprinsă de organele de poli ț ie conducând autoturismul
sub influen ț a băuturilor alcoolice ș i care a oferit un spectacol publi c penibil ș i mediatizat, a fost un
timp îndelungat discutat. Consiliul Superior al Magistraturii a declarat printr-un comunicat, pe
motiv că fapta constituie abatere deontologică, nu poate adopta măsuri de sanc ț ionare disciplinară
împotriva magistratului. Ra ț ionamentul este eronat. Reputa ț ia este o condi ț ie de exercitare a func ț iei
de magistrat, iar fapta mediatizată a ș târbit incontestabil reputa ț ia magistratului ce trebuie să aibă un
comportament exemplar fa ț ă de cetă ț enii români.
Codul Deontologic al magistra ț ilor recomandă un anumit tip de comportament judecătorului
ș i procurorului, iar încălcare a lui este abatere disciplinară.
Potrivit art. 100 din Legea nr. 303/2004, sanc ț iunile disciplinare care se pot aplica
judecătorilor ș i procurorilor , propor ț ional cu gravitatea abaterilor, sunt: avertismentul; diminuarea
indemniza ț iei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni; mutarea
disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instan ț ă sau un alt parchet, situate în
circumscrip ț ia altei cur ț i de apel ori în circumscrip ț ia altui parchet de pe lângă o curte de apel;
excluderea din magistratură ș i suspendarea din func ț ie pe o perioadă de până la 6 luni.
În perioada anului 2005 aceste sanc ț iuni au fost înlăturate, magistratului a cărui reputa ț ie a
fost compromisă neimputându-se vreo sanc ț iune în cazul în care fapta făcea parte din abaterile
disciplinare deontologice. În spe ț a de mai sus, Consiliul era obligat la verificarea măsurii în care
faptele judecătoarei au efectuat buna sa reputa ț ie, după care, fie să prezinte public apărarea acesteia,
fie să aplice sanc ț ionarea sa pentru pierderea reputa ț iei. Atitudinea neutră a Consiliului stârne ș te
suspiciuni în cadrul societă ț ii formând o noua pozi ț ie nefavorabilă a justi ț iei în fa ț a cetă ț eanului
român.
Un exemplu recent îl constituie cazul ș efei D.N.A, Laura Codru ț a Kovesi. În apărare
acesteia au intervenit 135 de procurori din cadrul D.N.A. care au anun ț at într-un comunicat faptul
că au depus la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de apărare a reputa ț iei profesionale pe
motiv că "persoane ce de ț in func ț ii publice sau politice … au făcut afirma ț ii prin care au acreditat
ideea ca procurorii DNA administrează probe cu încălcarea legii". Procurorii î ș i exprimă dezacordul
în legătură cu revocarea ș efei D.N.A, Laura Codru ț a Kovesi. În cadrul comunicatului, procurorii au
sus ț inut că ​ în spa ț iul public (televiziuni, ziare, internet, etc.), perso ane ce de ț in func ț ii publice sau
politice, pornind de la sus ț ineri neprobate formulate de un inculpat trimis în judecată ș i condamnat
în primă instan ț ă pentru fapte corup ț ie, au făcut afirma ț ii, prin care au atestat ideea că procurorii din
cadrul DNA administrează probe cu încălcarea legii. Prin aceste acuza ț ii ei consideră că se încearcă

discreditarea întregii activită ț i desfă ș urate în ultimii ani. „Noi, procurorii din DNA, ne-am
confruntat în ultimii ani, direct sau indirect, cu atacuri venite prin intermediul mass media de la
persoanele pe care le-am cercetat, le-am trimis în judecată sau care au fost condamnate în dosarele
instrumentate de noi. Am suportat, chiar dacă aceste atacuri ne-au afectat direct via ț a prin impactul
emo ț ional negativ avut asupra noastră, a familiilor noastre, a prietenilor ș i cercului de cunoscu ț i.”,
afirmă ace ș tia în comunicat . Ei au cerut Consiliului Superior al Magistraturii să constate că toate
afirma ț iile nefondate preciz ate sunt neadevărate ș i de asemenea î ș i exprimă dezacordul deciziei
ministrului justi ț iei de a propune demisia procurorului ș ef al D.N.A, Laura Codru ț a Kovesi, ț inta
principală în mentalul inculpa ț ilor sau condamna ț ilor pentru corup ț ie, iar înlăturarea ei fiind
identificată ca principalul mijloc de a destabiliza ș i decredibiliza lupta anticorup ț ie.
Un comunicat recent privind pozi ț ia publică pentru sec ț ia de procurori a fost eliberat pe 14
februarie 2018. În cuprinsul acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a informațiilor
transmise succesiv în spațiul public începând cu data de 11 februarie 2018 referitoare la activitatea
unor procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, decide prin sec ț ia procurorilor că
aspectele semnalate fac obiectul verificărilor Inspecției Judiciare, precum și obiectul unor cauze
penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. „Secția
reafirmă că într-o societate democratică, respectarea competențelor instituționale este o valoare
fundamentală”, dezaprobând concluziile luate înainte finalizării procedurilor în curs ș i aceste
concluzii pripite „reprezintă forme de presiune și imixtiune de neacceptat în activitatea magistraților
învestiți cu soluționarea unor cauze penale aflate pe rol”.

4. Raporturile Consiliului Superior al Magistraturii cu institu ț iile publice

Prin Constitu ț ia Rom âniei din anul 1991, revizuită în anul 2003, se face separarea puterilor
din stat în puterea legislativă, puterea executivă ș i puterea judecătorească. Existen ț a celor trei puteri
care se consacră reciproc ș i colaborează pentru realizarea nevoilor societă ț ii ajută la eliminarea
abuzurilor aduse împotriva cetă ț enilor. În temeiul acestor texte de lege au fost adoptate acte
normative speciale pentru organizarea judiciară, statutul procurorilor ș i judecătorilor, dar ș i a
institu ț iei ce asigură indepen den ț a ș i cariera profesională a magistra ț ilor. Legile evocate, bazate pe
bună-credin ț ă ș i respect reciproc, conturează rela ț iile magistra ț ilor cu celelalte institu ț ii publice din
România.
În realitate, colaborarea ș i dialogul dintre institu ț ii lipse ș te cu desăvâr ș ire, ignorându-se de
cele mai multe ori existen ț a ș i atribu ț iile legale ale Consiliului Superior al Magistraturii. Exponen ț i
ai celorlalte puteri statale, pentru a- ș i apăra pozi ț ia ș i for ț a în stat, strică de cele mai multe ori
reputa ț ia magistra ț ilor. Ca exemplu îl avem pe prim-ministrul României din luna ianuarie 2009,
când îl prezenta pe magistratul român ca fiind beneficiarul unor venituri „nesim ț it” de mari ș i al
unor pensii la fel de „nesim ț ite” calculate preferen ț ial prin legi speciale, stârnindu-l pe cetă ț eanul
român împotriva acestora, a căror reputa ț ie oricum era fragilă. Pe aceea ș i temă, Pre ș edintele
României acuza judecătorii că î ș i atribuie abuziv drepturi salariale, precum ș i acuze ca: „judecătorii
pot fi cumpăra ț i… judecător ul este corupt” . Există nenumărate astfel de declara ț ii ale senatorilor, 17
deputa ț ilor, mini ș trilor, reprezentan ț ilor ai administra ț iei publice care defăimează reputa ț ia
17 Declara ț ie de presă a C.S.M. din 10 aprilie 2008.

Consiliului Superior al Magistraturii în mod public, prin jurnali ș ti sau anali ș ti ș i fără a avea probe
asupra acuza ț iilor aduse.
În toate campaniile electorale, partidele ș i guvernan ț ii au adoptat tot felul de programe de
guvernare prin care propuneau reformarea sistemului judiciar din România. Nimic nu îi opre ș te pe
ace ș tia în a defăima pe magistra ț i ș i imaginea publică a Consiliului, cu scopul de a câ ș tiga puncte
electorale, atribuindu-le „calitatea de călăi ai clasei muncitoare, trâmbi ț ată de presa oficială, prin
articole defăimătoare” . Dar, în diferite conjuncturi guvernan ț ii devin apărători ai justi ț iei făcând 18
afirma ț ii precum: „ Eu am încredere în sistemul judiciar… un abuz al unuia nu trebuie să se
răsfrângă asupra întregului corp al magistra ț ilor …” sau „ prin gra ț iere nu am făcut un act prin care
să fiu împotriva deciziei justi ț iei”. Scopurile ascunse ș i neloialitatea fa ț ă de stat îi fac pe ace ș tia să
treacă de la o tabără la alta, fără a exista o comunicare, un echilibru între puterile statului.
Pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii există o rubrică în care sunt afi ș ate reac ț iile
exprimate în conferin ț ele ș i declara ț iile de presă ale pre ș edintelui C.S.M. Alte reac ț ii se găsesc în
rubrica „Noută ț i” în legătură cu oamenii politici ș i afirma ț iile lor. Din punct de vedere cantitativ, nu
li se poate repro ș a nimic mem brilor Consiliului care se luptă prin nenumăratele hotărâri de apărare a
reputa ț iei dar, din perspectiv a eficien ț ei, rezultatele sunt deplorabile , fără efect ș i ignorate de toată
lumea. Magistra ț ii s-au obi ș nuit ca an de an, în special în perioada electorală să se lupte cu valul de
acuza ț ii.
În luna decembrie a anului 2010, era în discu ț ie amânarea aderării României la spa ț iul
Schengen. Pentru a- ș i ascunde e ș ecul, exponen ț ii puterii politice de la Bucure ș ti au dat vina pe
Consiliul Superior al Magistraturii sus ț inând că „întreaga răspundere apar ț ine C.S.M care a avut în
mână întreg procesul, l-a condus, nu a fost perturbat în niciun fel de către Executiv”. Ministrul ș i
Pre ș edintele României afirm au că C.S.M-ul „a adus România unde este” ș i că „totul, ț ara, stă în
mâna C.S.M.”. Asocia ț ia Magistra ț ilor din România a expus realitat ea ș i a răspuns acuza ț iilor aduse
astfel: „remarcăm că spa ț iul Schengen nu are nicio legătură nici cu judecătorii ș i nici cu sistemul
judiciar, din moment ce nicio responsabilitate cu integrarea în acest spa ț iu nu este legată de justi ț ie”
ș i „ Este de neacceptat modalitatea prin care Pre ș edintele României … culpabilizează magistra ț ii 19
ș i Consiliul Superior al Magistraturii. Exprimări de gravitatea celor folosite de Pre ș edintele ț ării duc
la discreditarea, inadmisibilă într-un stat de drept, a rolului puterii judecătore ș ti dar ș i a Consiliului
Superior al Magistraturii … Mijloacele folosite pentru culpabilizarea sistemului judiciar românesc
ș i identificarea nejustificată a acestuia drept cauză a problemelor cu care se confruntă societatea
românească reprezintă un atac fără precedent la adresa judecătorilor ș i a sistemului judiciar în
general … Faptul de a discredita public institu ț ia ș i sistemul judiciar chiar de către persoana care
trebuie să asigure echilibrul puterilor în stat ca ș i garan ț ie a statului de drept, reprezintă un demers
public periculos ș i inadmisib il … Nu admitem să fie înfiera ț i judecătorii pentru că trebuie să aplice
o legisla ț ie incoerentă, instabilă ș i interpretabilă … Acuzele aduse public de către Pre ș edintele
României sistemului judiciar în lipsa unor argumente sustenabile aduc efecte dezastruoase în plan
intern ș i interna ț ional … Actualul C.S.M pare că îndepline ș te pentru mediul politic mai mult rol de
exprimare a frustrărilor ș i e ș ecurilor politice, fapt care demonstrea ză că este, într-adevăr, un pilon
independent al democra ț iei” . O replică ce a presupus curaj ș i tărie de caracter. 20
18 Revista Română de Drept Privat nr. 5/2007.
19 Comunicat publicat pe site-ul juridice.ro pe 17 decembrie 2010.
20 Comunicate de presă afi ș ate pe site-ul Consiliului pe 14 decembrie 2010.

Există ș i situa ț ii în care oamenii politici bine inten ț iona ț i semnalează disfunc ț ii din sistem ș i
propun solu ț ii pentru remed ierea acestora, solu ț ii pe care magistra ț ii le primesc, fiind binevenite ș i
necesare ș i pe care mereu le- au recunoscut ș i consemnat la momentul respectiv.
Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni a afirmat în anul 2007 că „Independen ț a
judecătorilor, într-o societate globalizată ș i interdependentă, ar trebui să apară în ochii fiecărui
cetă ț ean drept o garan ț ie a adevărului, libertă ț ii, respectării drepturilor omului ș i a justi ț iei
impar ț iale nesupusă influen ț elor externe. Independen ț a judecătorilor nu este o prerogativă sau un
privilegiu acordat în interesul lor propriu, ci le este garan ț ie în interesul suprema ț iei dreptului ș i al
celor care caută ș i cer drept ate. Independen ț a drept condi ț ie a impar ț ialită ț ii judecătorilor este, prin
urmare, o garan ț ie a egalită ț ii cetă ț enilor în fa ț a justi ț iei”, adevăr care care nu ajunge ș i nu este
văzut din perspectiva cetă ț eanului român, situa ț ie generată în mare parte de masa politică.

CONCLUZII Ș I PROPUNERI

Momentul zero al magistratului român dintr-un stat democratic ș i european constă în
elaborarea pachetului de legi adoptat în 2004 compus din Legea nr. 303/2004 privind statutul
magistratului, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară ș i Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii. Acest pachet a adus beneficii atât magistra ț ilor, cât ș i clasei
politice. Legile au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 aducându-l pe procuror sub influen ț a
ministrului justi ț iei.
Standardele magistratului român sunt în majoritatea cazurilor compatibile ș i comparabile cu
cele recomandate de documentele interna ț ionale. Ceea ce ambele teze nu au prezentat este
apartenen ț a sau natura juridică a categoriei profesionale a magistra ț ilor. Cu toate acestea,
magistratul ș i sistemul judic iar al României din cadrul căruia face parte nu se bucură de credibilitate
în fa ț a membrilor societă ț ii. Factorii perturbatori pot fi obiectivi ș i subiectivi. Enumerăm câ ț iva
factori importan ț i precum: declan ș area unor conflicte sau tensiuni în rela ț iile cu Consiliul Superior
al Magistraturii, amânarea nejustificată a reformării legislative, dezinteresul fa ț ă de finalizarea
lucrărilor de investi ț ii, neglij area condamnabilă de către factorii de decizie ș i accentuarea percep ț iei,
lipsa totală de atitudine ș i reac ț ie a magistra ț ilor în fa ț a fenomenelor ce afectează sistemul judiciar.
Efectele negative ale multora dintre factorii prezenta ț i vor fi înlăturate nu doar prin efortul
magistra ț ilor, ci ș i al societă ț ii. Acesta este motivul pentru care deschiderea sistemului judiciar ș i al
magistra ț ilor români la dialog cu celelalte par ț i ale societă ț ii ar aduce beneficii. Tendin ț a folosirii
independen ț ei proprii ș i refuzul dialogului nu duce decât la agravare a situa ț iei.
La rândul său, magistratul este dator să răspundă nevoilor societă ț ii de a face dreptate.
Viitorii magistra ț i, auditorii de justi ț ie sunt pregăti ț i la Institutul Na ț ional al Magistraturii
pentru profesia de judecător ș i de procuror. Acesta este o institu ț ie publică cu personalitate juridică,
coordonată de Consiliul Superior al Magistraturii. Calitatea de auditor de justi ț ie se dobânde ș te
doar pe bază de concurs. Magistra ț ii beneficiază aparent de toate premisele unei bune performan ț e
profesionale, dar realitatea este diferită. Eroarea majoră constă în faptul că Institutul este
asemănător unei unită ț i de învă ț ământ postuniversitare în cadrul căruia cursan ț ii sunt obliga ț i în
primul an de curs să repete materii deja asimilate în timpul facultă ț ii, repetare atât inutilă, cât ș i

gre ș ită. Strategia de forma re a viitorilor magistra ț i la Institutul Na ț ional al Magistraturii este
exclusivă deciden ț ilor Cons iliului Superior al Magistraturii. În concluzie, trebuie să acceptăm că
viitorii magistra ț i sunt doar beneficiarii unui sistem de pregătire, ce trebuie educa ț i să în ț eleagă că
au intrat într-o zonă specială de evolu ț ie profesională, în care nu ar trebui trata ț i ca pe ni ș te copii ce
trebuie ț inu ț i de mână, ci să aibă parte de respectul colegial pe care l-au câ ș tigat în momentul în
care au trecut examenul de admitere. Un alt e ș ec este activitatea de practică a auditorilor la instan ț e
ș i parchete din anul doi de cursuri. Anual, numărul cursan ț ilor este în jur de 160, iar unită ț ile
disponibile practicii sunt pu ț ine. Judecătorii ș i procurorii sunt supu ș i unui ritm de lucru aproape
inuman, ceea ce înseamnă că nu au timp să se ocupe profesional de pregătirea cursan ț ilor.
Propuneri pentru ameliorarea acestor probleme ar fi: eliminarea cursurilor inutile din anul I
de studiu, desfă ș urarea practicii în unită ț ile din raza cărora se află domiciliul candidatului sau
degrevarea numero ș ilor magistra ț i responsabiliza ț i de pregătirea teoretică a auditorilor de anumite
sarcini pentru a avea timp de activită ț ile de la instan ț e ș i parchete.
Din chiar denumirea pe care o are, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să fie doar al
magistraturii, o institu ț ie a judecătorilor ș i procurorilor. Majoritatea legilor speciale incidente
Consiliului îi conferă această independen ț ă, dar există ș i excep ț ii. Una dintre ele se referă la
grefieri. Consiliul Superior al Magistraturii este cel care nume ș te directorul ș i directorii adjunc ț i,
directorul economic, personalul de instruire ș i aprobă regulamentul de organizare ș i func ț ionare al
Ș colii Na ț ionale de Grefieri. Constatăm că la început nimeni nu ș i-a propus ca ulterior C.S.M. să
aibă prerogative în legătură cu cariera altor categorii profesionale care nu participă la actul
decizional de înfiin ț are a justi ț iei. Ceea ce trebuie schimbat în acest sistem este dezdrobirea
grefierilor ș i acceptarea lor ca parteneri ai magistra ț ilor, ce nu se află în subordinea acestora, iar
fiecare are drepturi ș i obliga ț ii proprii.
Au fost elaborate mai sus numeroasele atribu ț ii de natură organizatorică pe care Consiliul
Superior al Magistraturii le are cum ar fi: aprobă măsuri pentru suplimentarea sau reducerea
numărului de posturi pentru instan ț e ș i parchete, înfiin ț ează ș i desfiin ț ează sec ț iile cur ț ilor de apel,
emite avize conforme pentru proiectele de buget ale instan ț elor ș i parchetelor etc. Din numărul mare
al acestor atribu ț ii ne dăm seama că magistra ț ii î ș i irosesc resursele altfel decât în legătură cu
cariera judecătorilor ș i procu rorilor. Potrivit Hotărârii nr. 652/2009 a Guvernului României privind
organizarea ș i func ț ionarea Ministerului Justi ț iei ș i Libertă ț ilor Cetă ț enilor, Ministerul Justi ț iei este
cel ce „asigură buna organizare ș i administrare justi ț iei ca serviciu public”. Motiv pentru care
propunerea de a degreva Consiliul de toate aceste atribu ț ii de organizare ș i administrare sau
bugetare a sistemului judiciar ș i plasarea acestora Ministerului Justi ț iei, ori Înaltei Cur ț i de Casa ț ie
ș i Justi ț ie ar aduce beneficii considerabile în desfă ș urarea cu o mai mare implicare a magistra ț ilor în
solu ț ionarea dosarelor.
Aducem aminte că rolul aceste lucrări nu este de a discredita sau elogia Consiliul Superior al
Magistraturii. Înfiin ț area acestuia a constat un mare succes institu ț ional în România, dar a cărui
activitate concretă cuprinde ș i defecte de organizare ș i func ț ionare. Vina se atribuie atât
magistra ț ilor, cât ș i cetă ț enilor ce formează un stat de drept.
Ceea ce cu to ț ii a ș teptăm de la Consiliul Superior al Magistraturii este ca acesta să se
rezume la scopul pentru care a fost înfiin ț at, independen ț a ș i cariera magistra ț ilor, să î ș i formeze o
structură stabilă de exper ț i, să fie deschis criticilor ș i observa ț ilor, să sus ț ină cu argumente
activitatea corectă pe care o desfă ș oară, să muncească pentru cetă ț eni, pentru ei, pentru Statul
român.

Bibliografie

ION POPA, Consiliul Superior al Magistraturii din România – De la succes institu ț ional la e ș ec
func ț ional, Editura Universu l Juridic, Bucure ș ti, 2011.

ION POPA, Tratat privind profesia de magistrat în România, Editura Universul Juridic, Bucure ș ti,
2007.

CĂTĂLIN-SILVIU SĂRARU, Drept administrativ – Probleme fundamentale ale dreptului public,
Editura C.H. Beck, Bucure ș ti, 2016.

HOTĂRÂREA NR. 1387 din 14 noiembrie 2016 pentru completarea Regulamentului de organizare
ș i func ț ionare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin hotărârea plenului Consiliului
Superior al Magistraturii nr. 326/2005.

HOTĂRÂREA NR. 326 din 24 august 2005.

https://www.csm1909.ro

http://evz.ro/sondaj-incredere-romani-justitie.html ​ Sâmbată, 25 noiembrie, 2017.

https://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-22304886-135-procurori-din-dna-cer-apararea-rep
utatiei-profesionale-dezaproba-cererea-revocare-laurei-codruta-kovesi-intemeiata-neadevaruri-supo
zitii-informatii-din-presa-neprobate-niciun-fel.htm ​ Vineri, 23 februarie 2018

​ https://www.csm1909.ro/PageDetails.aspx?Type=Title&FolderId=5313 ​ , 14.02.2018

Anexa 1