Programul de studii Tehnologii și Sisteme Poligrafice [307190]

[anonimizat] – Laurențiu NICULAE

Conducător științific,

S.I. dr. ing. – Andra PENA

2019

[anonimizat],

Absolvent – Laurențiu NICULAE

Conducător științific,

S.I. dr. ing. – [anonimizat],

Prof. dr. ing. Cristian DOICIN Prof. dr. ing. Tiberiu DOBRESCU

2019

REZUMAT

Lucrul cel mai important de la care am pornit este că producția tipografică nu a demarat ca o producție standardizată.

Primul pas este digitalizarea comenzilor care până acum erau de tip analog.

[anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat] –

Dicționar de termeni 1

Introducere. [anonimizat] 2

Capitolul 1 – O rapidă incursiune în istoria al pretiparului 4

Capitolul 2 – Premisele introducerea automatizării 15

2.1 Tehnologia XML aplicate bazelor de date asociate fluxurilor de producție 16

2.2 [anonimizat] 20

Capitolul 3 – [anonimizat] 33

3.1 Managementul culorilor 34

3.2 Dezvoltarea și automatizarea proceselor 39

3.3 Modelarea proceselor RIP in vederea crearii de algoritmi programabili 53

Capitolul 4 – Printarea cu date variabile. Descriere. 57

9. Avantaje

10. Dezavantaje

11. Originalitate

12. Concluzii

13. [anonimizat] (tipografie) – [anonimizat]- [anonimizat] (format foarte mare)

Preflight – [anonimizat] – [anonimizat]. Într-un proces stohastic avem o incertitudine în evoluția procesului. [anonimizat] a procesului, dar cu probabilități diferite de îndeplinire.

[anonimizat].

OLAP – [anonimizat] a [anonimizat] – procesare tranzacțională a [anonimizat]-tipar-ul este un termen folosit în tipografie pentru a descrie activitățile care apar după ce unitatea tipografică (aceasta însemnând partea de producție tipografică) primește o comandă fermă și un fișier grafic corespunzător comenzii de la un client sau companie de design grafic. Pre-tiparul cuprinde totalitatea activităților anterioare operațiunii de producție tipografică.

Pregătirea și gestionarea lucrărilor de tipar solicită adesea mai mult timp decât producția propriu-zisă. De aici se impune optimizarea procedurilor și mai ales automatizarea proceselor de tipar și pre-tipar care conduce la utilizarea completă a tuturor echipamentelor în vederea menținerii eficienței cât și a competitivitații.

În vederea înțelegerii activității de pre-tipar e necesară o scurtă descriere a etapelor ce o alcătuiesc:

– Primul pas: etapa pre-flight.

Prima etapă constitutivă a procesului de pre-tipar este operațiunea pre-flight și aceasta este realizată asupra fișierului grafic ce rezultă din convertirea machetei grafice. Am menționat termenul de conversie deoarece macheta grafica poate fi obținută cu ajutorul diferitelor soft-uri de design grafic, iar acesta trebuie sa fie cât mai ușor de procesat de utilajele tipografice. De aceea macheta originală trebuie convertită în format Adobe PDF.

In vederea unei tipăriri reușite este necesar să verificăm elementele grafice din cadrul fisierului. Primul element care trebuie verificat sunt formatul și rezoluția imaginilor care trebuie să fie corespunzător calității solicitate de client. Al doilea element necesar și obligatoriu este verificare faptului că în fisierul recepționat sunt incluse și fonturile. Al treilea element important este ca paleta de culori PMS sau CMYK să fie bine configurată și în ultimul rând dar nu lipsit de importanță este verificarea elemntelor ce țin de aspectul lucrării cum ar fi marcaje, bleed-ul, marginile. Obiectivul operațiunii pre-flight nu constă în depistarea erorilor gramaticale sau ortografice, practic forma finala a machetei cade in sarcina designer-ului, el efectuând toate corecturile necesare dar și editările de formă cât eliminarea erorilor ce ar putea duce la un tipar eronat.

– Pasul doi: Generarea elementului proof. Acesta se produce după ce fișierul grafic bifează cu succes etapa pre-flight-ului. Mostra de tipar reprezentată de proof este foarte apropiat ca reprezentare de forma finala a lucrării. Există situații când proof-ul este chiar fișierul PDF. Cel mai mult fișierul electronic de tip PDF este folosit ca proof atunci când este nevoie de operativitate, deoarece poate fi trimis și confirmat prin e-mail. Bineînțeles că trebuie asumate micile necorelări în ceea ce privește diferența de vizualizare a machetei pe device-uri diferite. Dacă lucrarea implică operații finale mai elaborate rezultând un produs mai complex decât o carte de vizită sau carte poștală, ca de exemplu o carte, revista sau album de artă este indicat realizarea unei mostre tipărite fizice. În cele din urmă mostra fizică due la evitarea oricărei erori neprevăzute dar și pune în acord clientul cu unitatea tipografica asupra formei finale a produsului.

– Pasul trei: numai la tiparul offset etapa este reprezentată de realizarea plăcilor de imprimare. După ce bunul de tipar a fost acordat pe mostra de tipar lucrarea intră in faza de producție propriu-zisă prima subetapă fiind tipărirea pe o mașină de tipar. Există si situația în care lucrarea este produsă pe o imprimantă digitală, caz în care nu mai este nevoie plăci de imprimare și deci faza pre-tipar este încheiată.

Capitolul 1. O rapidă incursiune în istoria al pretiparului

Pentru a înțelege pre-tiparul ca proces e necesar să facem o scurtă incursiune în istoria evoluției pretiparului care s-a schimbat prin digitalizarea aproape totală a procesului și în felul acesta putem analiza factorul de automatizare.

Digitalizarea pre-tiparului a început, bineînteles, odată cu apariția calculatoarelor de ”mici” dimensiuni, aceasta intâmplându-se undeva în anii ’80 când grafica computerizată devine noul trend in domeniu. Totodată anii ’80 markează și debutul multor tehnologii care le vedem și astăzi în domeniu. Cum ziceam mai sus, calculatorul personal este lansat de IBM, iar interfața grafica prietenoasă cu utilizatorul este promovată de Apple.

Apariția în anul 1985 a lui Aldus PageMaker și AppleLaserWriter determină accelerarea revoluției graficii. La momentul respectiv, practic, designul paginii a devenit complet computerizat, folosindu-se computerele personale și softuri dedicate. Producerea filmelor este realizată pe Linotronic Linotype. În scurt timp softurile dedicate design-ului computerizat se înmulțesc pentru ambele platforme, PC si Mac, iar cele precum Ilustrator și Freehand reușesc să înscrie design-ul computerizat pe o curba ascendentă. Nu trebuie uitat nici progresul laturii hardware, punând la dispoziție monitoare mai mari, rețele din ce în ce mai rapide și o comunicație din ce în ce mai îmbunatațită cu dispozitivele periferice prin folosirea unor noi standarde ca SCSI.

Deloc de neglijat este chiar latura aristică, prin largirea gradelor de libertate, cel puțin prin înzecirea numărului de fonturi combinate cu grafica destul de avansată, dacă n-o judecăm din punctul de vedere al zilei de azi.

Pentru nostalgici am să trec în revistă câteva repere temporale, defalcate pe decade:

1980 apar specificațiile ethernet

1981 se interconectează PC-urile

1982 vedem primul monitor lansat de către Sony, iar în domeniul software-ului vedem apariția lui Adobe

1983 interfața grafică prietenoasă pentru utilizator produsă de Apple Lisa, dar și introducerea binecunoscutului mouse

1984 avem următoarele apariții: Apple MacIntosh, PostScript de la Adobe, Linotype – Linotronic 300

1985 Aldus PageMaker și AppleLaserWriter reprezintă combinația câștigatoare pentru desktop publishing

1986 upgrade: ventura publisher pentru PC si MacIntosh Plus

1987 Apar noile vedete: Adobe Ilustrator 1.0, Quark Xpress 1.0, noi fonturi lansate de Linotype

1988 NeXTcube, FreeHand 1.0

1989 Valul primei generații de soft-uri de editare continuă cu CorelDraw 1.0

1980

1981

1984

1985

1986

1987

1988

1989

Dacă anii ’80 a însemnat decada marilor apariții, anii ’90 poate fi numită decada marilor conflicte apărute ca urmare a dezvoltării accelerate a digitalizării ceea ce a impus rezolvarea contradicțiilor. Pe de o parte în zona tiparului tradițional se caută soluții pentru menținerea sistemelor ce necesită costuri ridicate, mă refer aici la Dainippon-Sreen, Scitex, Crossfield utilizate la lucrările realizate pe Mac. Tehnologia OPI dezvoltată de Aldus ajută la crearea de astfel de fluxuri. În scurt timp Mac reușeste să gestioneze fișierele mari astfel încât sistemele CEPS își încetează existența.

Tehnologia PostScript 1 ca tehnologie de screening nu reușeste să gestioneze lucrările în 4 culori și de aceea în bătălia pentru cotele de piață apar tehnologii noi sau doar îmbunătățite. Acestea sunt promovate de Linotype-Hell și Agfa.

Din lupta pentru formatele de fișiere disputată intre cei trei mari giganți, Microsoft, Apple și Adobe, se produc limitări din ce în ce mai clare, ca de exemplu Adobe cu al său PostScript iși menține supremația în limbajul descriptiv standard al paginii, dar la formate de fonturi iese din joc.

La începutul decadei, imagesetter-urile încep sa caștige în gabarit trecând la capabilitățile de impresie a unei plăci tipografice pe toată suprafața ei. Pentru a doua jumatate a decadei avem tehnologia ”computer-to-plate” care cucerește piața, urmând ca în primii ani noului mileniu sa acapereze si domeniul VLF (format mare).

Tot la sfârșitul anilor’90 gasim și o echilibrare a balanței între Apple și Microsoft, asta datorită creșterilor continue ale Microsoft coroborate cu pașii greșiti din partea lui Apple. Acest lucru generează o migrație intensivă a proceselor finale către PC-uri, inclusiv cele nnoi care tocmai iși fac apariția pe piață. Apple primește o gură de oxigen ceea ce face ca mulți designeri sa-l mențină pentru partea de creație a industriei. În același timp evoluția hardware si software conduce la modele de lucru din ce în ce mai sofisticate.

Câteva sublinieri ale decadei ’90:

1990 creșteri de viteză pentru MacIIfx, avema deja windows 3.0, Ilustrator 3.0 iar efectul moaré dispare din cadrul screening-ului HQS

1991 este lansat TrueType Apple în colaborea cu Microsoft, PostScript 2 de către Adobe, iar Photoshop 1.07 are acum suport pentru CMYK,

1992 PDF 1.0 este premiat, apare Artwork Systems

Avem TaigaSPACE, Cristalraster de la Agfa, Windows NT solid pe piață, fondarea ICC-ului,

1994 Fuziune importantă între Aldus Corporation și Adobe, Creo introduce o nouă placă, iar în Photoshop 3.0 putem lucra pe straturi

1995 Creo dezvolta primul sistem termic computer-to-plate numit Trend Setter. Noile standarde de conectivitate Fast Ethernet, USB, FireWire devin complet funcționale,

1996 Microsoft și Apple colaborează iar și apare OpenType, apare Brisque de la Scitex, Quark Xpress

1997 EskoScan 2540 de la Eskofot, PitShop 1.0 de la Enfocus

1998 iMac (și atât), surle și trâmbițe pentru PostScript 3; primul sistem de flux de lucru care are la bază PDF-ul anunțat de Agfa

InDesign 1.0, Acrobat 4.0, ambele de la Adobe, iar PDF-ul cu versiunea sa 1.3 se compatibilizeaza aproape perfect cu prepress-ul

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

Prima decada al noului mileniu se orienteaza mai mult spre profit, ceea ce duce la inchiderea unor tipografii sau unirea altora. La aceasta a contribuit din plin trecerea la procesul computer-to-plate. Putem observa niște tendințe tehnice remarcabile, ca de exemplu PDF-ul devine format de transfer.

De asemenea trecem în revistă și cateva punctări ale primei decade al noului mileniu:

2000 Ilustrator 9 vine cu suport pentru transparența, Sitex și Creo fuzionează, avem TrueFlow, avem extinderea gamei de CTP-uri pe care le vedem expuse la Drupa.

2001 Microsoft și Apple, windows XP respectiv sistemul OS X

2002 ScenicSoft trece la Creo

2003 Creative Suite lansată de Adobe

2004 Punch International primește basysPrint și JDF 1.2 lansat în cadrul Drupa

2005 Apare QuarkXpress 7, Macromedia trece la Adobe și Creo la Kodak

2006 Intel lucrează pentru Apple, apariția Adobe PDF Engine și sistemului de operare XPS al lui Microsoft, ISO mai câștigă un format standardizat – PDF 1.7

2008 este anul promovării imprimantelor rapide cu jet de cerneală, Acrobat 9, CS4

2009 Pauză (criza financiară taie oxigenul)

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

Capitolul 2. Premisele introducerii automatizării în procesul de pre-tipar

Ca în orice proces productiv și din rațiuni de competitivitate apare nevoia de a scurta timpul de execuție și de a derula un flux mai complex care se poate rezolva prin implementarea automatizării pe toate palierele procesului tipografic, incluzând partea editorială, producția tipografică, procesarea grafică etc.

Ca prim obiectiv în implementarea producției automate avem stabilirea standardelor adecvate. Exista situații în unele tipografii care au standarde pentru efectuarea calculelor preliminare, iar procesele tehnologice sunt descrise de către tehnologi. Aceste operațiuni standardizate sunt constituite într-un dicționar care adesea este supraîncărcat. Ca prim pas avem nevoie de digitalizarea comenzilor care până acum erau de tip analog. Acest lucru solicită dezvoltarea de noi competențe.

Lucrul cel mai important de care trebuie să ținem seama este că producția tipografică nu a pornit ca o producție standardizată. Nevoile pieții au dezvoltat unitațile tipografice. Unele unități tipografice se bazează numai pe cărți, ziare, altele funcționează în regimde subcontractare, astfel, unele proiecte se defășoară prin intermediul a mai multor unități tipografice, adesea acestea aflându-se chiar în concurență directă. Tot aici avem unitățile tipografice care se limitează la rolul de agenții, preiau, prelucrează comenzile, după care le dau unităților tipografice specializate. În cazul unităților tipografice specializate productive poate apărea situația nedorită în care un tip de proces productiv se încheie datorită faptului ca produsele înglobate in acel procesau fost pierdute din portofoliu sau pur-și-simplu abandonate, ceea ce înseamnă activitatea echipamentului pe care se baza acele produse și-a încheiat activitatea înainte de a se deprecia. Este necesar de grafic de producție complet și detaliat pentru facilitarea controlului producției și în felul acesta putem implementa comenzile digitale și controlul lor.

Direcții de analiză

Pornind de la înțelegerea resurselor existente ale unei unități tipografice, dar și ținând cont de modalitățile de dezvoltare a afacerii prin intermediul unitații tipografice putem modela fluxurile de lucru. Pentru aceasta avem nevoie să colectăm date, să efectuăm masurători, să chestionăm, să prelucrăm datele și să costruim un model de simulare. Modelele de simulare sunt construite pe baza datelor colectate care sunt cu caracter stohastic, ccea ce îneamnă că ele pot genera diferite căi de realizare al procesului. De obicei tipografiile au pentru producția standard formate niște fluxuri de lucru de rutină, dar in foarte puține cazuri acestea sunt digitalizate. Marele salt în acest caz îl constituie transformarea fluxurilor de lucru în rutine digitale, întreaga derulare a fluxului cât și colectarea noilor date înregistrându-se digital pentru a fi înglobate într-o bază de date care să servească pe mai departe la dezvoltarea modelului de flux de o mai marte complexitate.

Ca în orice domeniu în care digitalizarea a preluat comanda, limbajul XML creează posibilitatea de integrare a normativelor cu standardele din industria tipografică ce provin din diferite surse într-o platforma unitară cu conexiuni:

Procese tipografice – normative pentru utilajele tipografice

Procese postpress – normative pentru utilajele tipografice

Normative prepress, calculare, precalculare, licitații digitale, comunicare între personal și utilaje, comenzi digitale de lucru

2.1 Tehnologia XML aplicate bazelor de date asociate fluxurilor de producție

Pornind de la analiza și cercetarea procesului automatizat de producție în flux continuu putem elaborarea operațiunile și elementele de control al funcționării definind comenzile digitale a aplicațiilor cu elemente XML și atribute. Studierea soluțiilor individuale create în ceea ce privește automatizarea sistemelor grafice cu interpreți XML în aplicații și echipamente se obțin din interpretarea datelor obținute pe baza experimentelor de simulare cu fluxuri digitale de lucru cu conectarea și ramificarea fișierelor de date XML de la punctele de joncțiune ale proceselor producției grafice, precum și din estimările privind studierea automatizării mașinilor care preced lucrarea anticipată, precum și din implementarea mecanismelor de start-stop al algoritmului digital al jobului. Valorile necesare pentru pornire și controlul producției sunt stocate în baza de date. Dicționarul XML este determinat, conectând editorii, imprimantele, distribuitorii de hârtie, instalațiile de finisare și ambalare.

Utilizând avantajele tehnologiei bazelor de date relaționale și ale XML putem implementa anumite norme și interelații, avand în vedere că aceste tehnlogii nu se exclud ci se completează asfel încât baza de date este coordonată prin intermediul interfeței XML. Astfel încât un singur document reușeste să integreze toate normele scrise. Deasupra înregistrărilor avem plasate pentru procesarea nodurilor module de program. Normele și relațiile se transfomă cu ajutorul tehnologiei XML în tranzacții XML.

Avantajul de bază al oricărui document XML comparativ cu alte pachete de înregistrări constă în faptul ca acesta este de fapt un grup independent de date și nu o bază de date fixă.

Toate operațiile, toate resursele și nodurile de procesare transcrise în limbaj XML creează premisele unei unitați tipografice să realizeze calcule digitale, comenzi programabile de lucru și planificarea digitală a producției, schemă descrisă in figura 1.

De asemenea pentru schimbul de date poate fi folosit limbajul XML. Convertirea datelor în XML dă posibilitatea datelor să fie citite de cătrediverse alte aplicații, reducându-le în același timp complexitatea. Aceasta creeazaî posibilitatea ca XML să fie folosit și la stocare de date în baze de date sau fișiere.Pot fi create aplicații pentru stocare, recuperare informații, dar și aplicatii pentru afișarea datelor.

Fluxuri de producție – modelare și simulare

Implementare amodelări sa face gradual experimentând simulările necesare obținute din comparerea datelor cu cele reale pentru a avea control asupra autenticității modelului de construcție.

În domeniul tipografic avem trei submodele:

tipar

post tipar

pre tipar – cel care face obiectul studiului

Fiecărui submodel îi este atribuit o schemă de comunicare (XML), un tabel de norme din baza relațională, iar ca interfață software un XMLDOM. Modelele pre și post tipar fiind mai complexe sunt descrise ca înregistrare XML împreună cu tabele aferente unei baze relaționale.

Suma tuturor etapelor generează fluxul global al unui produs. Toate opțiunile pentru crearea unui produs sunt conținute de modelul descris in XML.

Modelarea digitală Pre-tipar rezultă din cunoașterea și interpretarea următoarelor domenii: digitalizarea unui model, separația culorilor, integrarea imaginii și a textului, generarea filmului, plăcilor sau a fisierului pdf pentru mașina de tipar digitală, modulul de RIP.

Utilizând funcții XML incadrate în model se descriu normele pentru reproducerea proceselor. Pentru a lega variabilele între diferite funcții pre-tipar se construiește sistemul de ecuații și funcții prin operațiuni, resurse grafice și noduri de proces în cadrul modelului pre-tipar.

Fiecare producător de utilaje tipografice are propriul său model de lucru. Același lucru se intâpmlă și cu producătorii de programe grafice, de mașini de finisare si chiar a integratorilor de producție. Pentru a se trece la urmatoarea etapă, unitatea tipografică are libertatea a-și analiza propriile fluxuri și de a face alegerile care i se par cele mai potrivite. Orice greșeală de configurare se poate treduce în costuri foarte mari.

Observarea funcționării, elaborarea operațiunilor – proces producție automat

Pentru automatizarea sistemelor grafice folosind interpeți XML în aplicații dar și pe echipamente, se impune cercetarea soluțiilor individuale de flux automat de lucru și cu legarea, ramificarea fișierelor ce conțin date XML de la nodurile procesului de producție. Se studiază setarea automată a utilajului, dar și mecanismele oprit-pornit. Colectarea datelor se fac pe trei niveluri și la final pe întreg flux de lucru:

faza

sub-lanț

lanț

flux complet

Toate valorile parametrilor inclusiv cei pentru calculele de pornire și control al producției sunt stocate în baza de date. Se realizează în fiecare tabel de caracteristici definite o descriere individuală în format XML a mașinii, totodată se conectează editorii, imprimantele, distribuitorii de hârtie, instalațiile de finisare și ambalare și chiar a firmelor de distribuție.

Fiecare produs are modelul său general de flux de lucru legat de o anumită mașină, chiar producțiafiind planificată individual pentru fiecare produs în scopul de a avea disponibil o bază cât mai largă de de modele de flux de tipar individualizate pentru fiecare tip de produs. De asemenea este foarte util a avea o diversificare a modelelor de flux pentru acelați produs pentru cazurile în care nu este posibil de efectuat fluxul principal și să putem accesa o bază de date de modele alternative de fluxuri de lucru.

În general într-o unitate tipografică produse diferite se realizează utilizând fluxuri de producție diferite, dar există fluxuri de lucru comune pentru multe subcategorii, astfel încât baza de date trebuie optimizată sa fie cât mai flexibilă pentru modelele care nu diferă semnificativ, dar diferența nu permite execuția pe un singur model.

Pași recurenți – analiză, combinare și automatizare

Obiectivul principal, pe lânga automatizarea sarcinilor recurente și execuția pașilor intr-un singur preoces, este de a obține o automatizare completă a procesului de lucru bazat pe combinarea automată a flucurilor individiuale de lucru și care să functioneze pe baza sistemelor software. Sistemele sofware de gestionare a fluxurilor de lucruvor efectua prin inremediu interfețelor, prin pași simpli ai procesului automatizat și în final vor permite comunicarea om-mașină.

Fluxul de lucru rămâne în timp cu aceeași structură:

recepție fișier

preflight fișier pdf

optimizarea culorilor

optimizarea imaginilor

operațiune de RIP-uire

Există soluții software pentru etapele uni-proces privind:

Impoziția

Bleed-ul

Procesare imagini

Tiparul în half-tone

Prelucrări imagine

Întregul proces poate fi rulat complet automat după ce au fost integrate și programele software individuale, fișierul de imprimat trece automat prin fiecare etapă a procesului după ce a fost încarcat în hot folder. Automatizarea reduce riscul de erori și timpul de execuție a lucrării.

2.2 Optimizarea procesului de rip-uire

Analizând și modelând procesele RIP putem anticipa erorile date de procesele automatizate, mai ales când tipul fișierului prelucrat determină pașii care trebuie urmați pentru conversia fișierului.

Pentru a realiza automatizarea procesului pre-tipar se implementează un sistem versatil și scalabil de gestionare a fluxului de lucru atât pentru producția digitală cât și pentru producția de placi de tipar (CTP) și în același timp flexibilă astfele încât să poate fi reconfigurate în funcție de dezvoltarea ulterioară a producției.

Generarea formatului PDF folosind aplicații DTP

Fluxul de lucru acceptă formate diferite de intrare, diverse sisteme RIP și foarte multe aplicații DTP.

Limbajul de encodare a paginilor create în DTP a fost creat limitat șie este dependent de device-ul pe care este generat, deci spațiul de culoare este foarte dependent de device-ul de lucru. Formatul PDF fiind un format independent, fluxul de lucru trebuie să includă și convertirea în acest format. Pentru aceasta fiind la dispoziție mai multe soluții.

Un subset al standardului PDF este PDF-X care a fost dezvoltat pentru o rulare eficientă. A fost standardizat ca ISO 15930.

Noua tehnologie de RIP-uire este motorul de imprimare AdobePDF, acesta facând posibilă procesarea direct în RIP a PDF-ului.

Clasificarea formatelor PDF

Conform standardului ISO 15930 formatul PDF-X are mai multe variante:

PDF-X-1a nu permite imagini RGB și nici transparențe

PDF-X-3 poate lucra cu imaginile RGB

PDF-X-4 permite imagin RGB și transparențe

PDF-X-5 față de versiunile anterioare permite și referințe externe pentru grafică

PDF-X-VT publicat în ISO 16612-2, se aplică imprimărilor cu date variabile și a fost standardizat pe baza versiunilor anterioare

În majoritatea cazurilor care nu mai necesită prelucrări este suficient standardul PDF-X-1a, dar vrem să includem efectele de transparență și imagini RGB este necesar să includem în fluxul de lucru utilizarea standardului PDF-X-4.

Fiind imposibil să cuprindem într-un flux de lucru trecerea de la RGB la CMYK folosind InDesign sau Ilustrator, trebuie sa folosim formatul PDF care include efectele de transparență.

Totodată în legătură cu textul procesănd cu ajutorul AdobePDF Engine formatul PDF-x4 acest poate fi procesat fără pierderi ale calității imaginilor. Efectele de transparență din PDF-X-4 pot fi incluse și în versiunea anterioară PDF-X-3.

Formatele PDF-X-4 permit optimizarea fluxurilor de lucru RGB, unde avem efecte de transparență, dar și calitatea textului, în comparație cu fluxul de lucru PDF-X-1a la care efectele de transparență sunt prelucrate de către RIP.

Efectul de transparență este o funcție relativ nouă in Ilustrator sau InDesign. Utilizarea acesteia poate crea probleme în timpul exportului. Dacă setările sunt efectuate corect, exportul se poate realiza cu succes.

Cum se produce aplatizarea în funcție de natura obiectelor

Situațiile în care putem considera că s-a realizat aplatizarea.

Fișerul cu elemente de transparență este acceptat de către o imprimanta postscript

Dacă fișierul cu elemente de transparență este acceptat într-un format care nu recunoaște transparența.

După ce am executat comanda de aplatizare – Flatten

Imagini și gradienți transparenți / Imagini și obiecte transparente

Extrem de importantă este setarea Raster/Vector în cazul folosirii efectelor de transparență. În funcție de balanța Raster/Vector obținem dimensiuni diferite ale fișierului dar și timpi diferiți de procesare și implicit calități diferite ale zonei de date vectoriale care au fost rasterizate. Pentru o funționare normală e suficientă setarea la valaoarea 100.

Verificarea paletei de previzualizare a aplatizărilor

Balanța Raster/Vector se modifică iar efectele sunt vizualizate și comparate

Setarea rezoluției pentru rasterizarea liniilor vectoriale cât și a textului

În situația în care setarea de rezoluție a dispozitivului de ieșire din "Rezoluția Rasterizării" de mai jos este aceeași, putem obține cea mai bună calitate, dar datele PostScript create măresc dimensiunea, ceea ce duce la scăderea performanței. Esențial este echilibrul dintre calitate și performanță, stabilind o rezoluție care poate fi împărțită la un număr întreg care oferă o calitate suficient de ridicată.

Rezoluția gradientului mască

Stabilește rezoluția pentru gradient și putem fixa rezoluția maximă în cazul umbrelor.

Conversia textului la curbe

Convertește textele la curbe eliminând toate informațiile despre fonturi. La selecția acestei opțiuni efectul asupra grosimii liniei textului este scos din procesul de aplatizare si fonturile devin un pic mai groase.

Conversia formelor geometrice la curbe

Transformă toate formele geometrice în contururi. Căile pentru zonele de obiecte transparente care se suprapun suprafețelor sunt convertite la curbe.

Îmbinarea zonelor complexe

Procesează liniile dintre zonele rasterizate și cele vectoriale astfel încât suprafețele obiectului să se suprapună. Dacă doar câteva dintre obiectele vectoriale urmează să fie rasterizate, acest lucru reduce defectele în zonele de confluență, dar suprafețele devin mai complexe.

Cum se comportă rasterizarea in Ilustrator

Verificarea prezenței transparențelor în InDesign se realizează în cadrul paletei paginilor.

Când un obiect transparent este inclus în pagină, o iconiță a paginii respective devine activă.

Previzualizarea paletei de transparență

La selectarea instrucțiunii Obiecte transparente, obiectele cu transparență sunt înroșite în previzualizare. Acestea includ locuri care includ transparență.

Acesta a fost inițial destinat să prevină apariția spațiilor albe între culoarea de fond și obiectele stratificate datorate înregistrării eronate în timpul tipăririi.

La suprapunerea a două obiecte, comportamentul programului diferă atunci când este setată suprapunerea pentru obiectul din față în comparație cu situația când este setată transparența pentru obiectul din față.

În exemplul din figura 14, rezultatele rezultatelor sunt aceleași pentru supratipărire și transparență. Cu toate acestea, dacă C = 1% este setat pentru obiectul din față, ca în figura 15, suprapunerea și transparența generează rezultate complet diferite.

Ca și în acest exemplu, în cazul în care nu există componente cyan în obiectele din față când este setată suprapunerea, C = 100% din spate este vizibil prin obiectele din față, dar dacă există obiecte cyan în obiectele față, cyanul este supraimprimat , astfel încât zonele suprapuse ale obiectelor din spate nu mai sunt vizibile.

Dacă este setată transparența, obiectele înapoi vor fi vizibile prin obiectele înainte, chiar dacă se vor adăuga aceleași modificări.

Comportamentul programului este similar pentru supratipărire și transparență, astfel încât unul poate fi folosit pentru celălalt în timpul procesării interne în aplicație.

Ceea ce este important este că dacă efectuați setări adecvate de divizare a transparenței și setați toate suprapunerile pentru încărcare, datele sunt procesate corect.

Deși suprapunerea este rar stabilită pentru culoarea procesului în mod intenționat, este important să verificați dacă un astfel de caz a survenit în mod eronat.

În plus, dacă este necesar ca culorile procesului non-K să fie suprapuse ca o parte intenționată a designului, folosind transparența pentru a obține aceleași rezultate de tipărire ca în figura 14 face posibilă comunicarea exactă a intenției design-ului departamentului prepress.

S-ar putea să obțineți rezultate diferite prin comutarea între opțiunile Separare culoare și Composite CMYK pentru a rezolva diferite probleme legate de supratipărire.

Cu toate acestea, chiar dacă rezultatele cu ajutorul – Composite CMYK – sunt mai de dorit pentru unele date, problemele aferente nu vor fi rezolvate decât dacă este activat importul de supraimprimare.

Mai întâi, este important să încărcați suprapunerile și să alegeți opțiunile – Composite CMYK – sau Separarea culorilor ca o problemă separată.

Când selectăm separarea culorilor, dacă utilizăm un RIP care creează separările în RIP, indicat ar fi să utilizăm opțiunea separare culoare. În plus, pentru ieșirea PDF-X-1a sau PDF-X-4, codificarea DeviceN este utilizată automat după cum este necesar, astfel încât să putem crea datele de ieșire.

Verificarea suprapunerii

Pentru Acrobat avem Selecție Imprimare > Setări de imprimare avansată > Ieșire și bifează – Simulate Overprinting -checkbox.

InDesign Selectează imprimare > Ieșire și bifează opțiunea Simulare suprapunere

În timpul conversiei de la culorile pantone in culori policromie apar probleme de conversie din diferite cauze. La convertirea culorilor efectele de transparență și al suprapunerilor pot avea un comportament care sa dea rezultate neprevăzute și nedorite

Convertirea culorilor pantone în policromie cu ajutorul opțiunilor swatch

Există posibilitatea verificării stării culorilor pantone și reglarea setărilor pentru fiecare culoare din galeria paletelor

Selectăm opțiunile swatch pentru a intra în caseta dialog

În cutia de dialog swatch option bifăm butonul OK.

Verificăm că pictograma din dreapta listei a fost modificată. Aceasta marchează setarea ca fiind terminată.

Fluxul de lucru pentru separația culorilor in RIP

Când configurăm ieșirea PostScript este recomandat selectarea "CMYK compozit" în setările anterioare de separare a culorilor. Pentru Adobe Creative Suite și QuarkXPress avem altă alternativă, aceea de a selecta separarea culorilor în RIP sau DeviceN.

Separarea culorilor în RIP și DeviceN sunt funcții pentru crearea PostScript, având în vedere că separarea culorilor este realizată în RIP și sunt implementate pentru a obține aceleași rezultate ca atunci când se efectuează separarea culorilor în aplicație, chiar și atunci când se utilizează un flux de lucru compozit.

Managementul de culoare și fluxul de lucru RGB

Nu pot fi folosite imaginile RGB așa cum sunt când se utilizează PDF-X-1a. Ca rezultat, la un flux de lucru RGB, este necesară utilizarea formatului PDF-X-3 care recunoaște utilizarea formatului RGB sau a formatului Lab cu un profil ICC încorporat în datele PDF-X-1a.

Cu toate acestea, există mai multe restricții, cum ar fi cea din PDF-X-3 și atunci este necesară să convertirea obiectelor cu efecte de transparență de la RGB la CMYK și să fie aplatizate, astfel că în operațiunile reale nu pot fi utilizate efecte de transparență.

Bineînțeles fluxul de lucru poate include efecte de transparență în PDF-X-4, deci se poate utiliza PDF-X-4 pentru fluxurile de lucru RGB.

Evitarea conversiei automate a culorilor

Dacă imaginile RGB sunt utilizate în diverse aplicații DTP, RGB-ul este convertit în CMYK pe baza profilurilor ICC adecvate pentru setările de ieșire încorporate în imagini, precum și a profilurilor dispozitivelor de ieșire, dar nu este de dorit ca din punct de vedere al managementului calității imaginii să fie transformate din greșeală, deci este important să fiți conștienți de faptul că au fost deja convertite în momentul pregătirii fișierelor.

Modalități de rezolvare a problemelor de culoare in modul RGB

Pentru a obține rezultate de calitate profesională utilizând o imagine RGB, este important să definiți un profil ICC corect pentru imaginea RGB. Acest profil ICC va permite să cunoaștem informațiile despre spațiul de culoare utilizat pentru exprimarea imaginii. Aceste informații sunt necesare atunci când imaginea este convertită într-o imagine CMYK.

În plus față de conversia culorilor pe baza profilului ICC, trebuie să efectuăm ajustarea calității imaginii și ajustarea corespunzătoare a clarității, în funcție de tipul imaginii, pentru a obține rezultate mai bune.

Modalități de conversie

Modul implicit

Convertește culorile cu intenția specificată în document. Dacă nu este specificat niciun intent, conversia este realizata utilizând potrivirea relativă.

Perceptual

Efectuează conversia culorilor astfel încât culorile să pară atât de naturale în spațiul de culoare convertit.

Saturare

Efectuează conversia culorilor, astfel încât culorile în gamă sunt lăsate neconvertite, iar culorile din gama extinsă sunt convertite prin scăderea nivelului de luminanță, păstrând cât mai mult saturația. Această metodă este potrivită pentru ilustrații și imagini CG care conțin gradienți.

Colorimetrie relativă

Efectuează potrivirea pentru diferențele de culoare pe baza punctului alb al suportului (valoarea colorimetrică a monitorului alb pentru monitoare sau valoarea colorimetrică a zonei albe a hârtiei pentru imprimante). În consecință, nu se va folosi cerneală pe zona albă a hârtiei, chiar dacă culoarea zonei albe a hârtiei este modificată ca urmare a conversiei culorilor.

Colorimetrie absolută

Aceasta este o metodă de potrivire aplicată atunci când punctul alb a fost setat ca o valoare fixă. Deoarece valoarea punctului alb este fixă, există momente când în zona albă a hârtiei apar puncte de semitonuri dacă culoarea zonei albe a hârtiei este modificată ca rezultat al conversiei culorilor.

Mențineți culoarea hârtiei

În funcție de setarea profilului, există momente când culoarea albă a hârtiei pentru care nu se utilizează cerneală (toate separările sunt setate la 0%) este ușor colorată datorită efectului conversiei de culoare. Când această opțiune este activată, culorile vor fi convertite, lăsând zona albă a hârtiei așa cum este ea. De asemenea, unele zone de evidențiere înconjurătoare vor fi amestecate în zonele de hârtie albe. Această opțiune ar trebui să fie selectată atunci când este selectată opțiunea "Absolute Colorimetric" pentru metoda de conversie și nu doriți să simulați culoarea de bază a hârtiei care urmează să fie emisă. Culoarea hârtiei este salvată, de asemenea, când este selectată opțiunea "Colorimetrică relativă" pentru metoda de conversie, însă această metodă de conversie afectează întreaga reprezentare a culorilor. Pe de altă parte, această opțiune permite ieșirea cu o abatere minimă a nuanței în zonele de evidențiere.

Păstrați culoarea primară

Această opțiune ar trebui selectată pentru o culoare constând dintr-o singură componentă CMY. Culorile sunt convertite în timp ce împiedică zonele cu densitate ridicată să includă o altă componentă de culoare și, de asemenea, permite zonelor cu densitate scăzută să includă treptat alte componente, pe măsură ce densitatea scade nu mai este o culoare primară) pentru a face aceste culori să se amestece în culorile din jur.

Păstrați negru 100% după conversie

Această opțiune este o funcție de minimizare a efectelor adverse datorită faptului că atunci când conversia CMYK la CMYK este efectuată utilizând un profil ICC, în rezultatele conversiei se utilizează patru culori, chiar dacă datele care urmează a fi convertite includ numai separarea K. Când se efectuează conversia culorilor, zonele în care doar componenta K este 100% vor fi reproduse cu separarea K păstrată la 100%, iar alte zone vor fi convertite în culorile CMYK. Dacă aceste zone sunt adiacente, zona de contact va fi difuzată pentru a împiedica apariția oricărei linii. Această opțiune este eficientă pentru exprimarea textului negru. Punctele semitonuri nu vor apărea în textul K = 100% ca rezultat al potrivirii culorilor.

(Numai pentru intrare) Când această opțiune este selectată pentru intrarea RGB, culoarea RGB = 0, 0, 0 este convertită la culoarea K = 100%.

Păstrează numai negru

Când datele includ numai separarea K, se efectuează corecția primară (corectarea numai pentru separarea K) pentru a preveni includerea altor separări.

Capitolul 3. Modelarea și automatizarea proceselor pre-tipar

Faza pre-tipar a producției tipărite se caracterizează prin abordarea programatică a acesteia, spre deosebire de etapele ulterioare în care majoritatea proceselor implică produse fizice. Aceasta permite o abordare mai simplă a proceselor de tip pre-tipar, mai ales atunci când ai la bază digitalizarea. Acest lucru ar putea fi, de asemenea, motivul pentru care procesele de pre-tipar au o tradiție de a fi unul dintre punctele prioritare de automatizare în industria tipografică.

În timp ce automatizarea pre-tipar poate fi implementată cu succes în procese și sarcini specifice, este puțin probabil să se găsească soluții mai cuprinzătoare pentru automatizarea fluxurilor de lucru complete cu flexibilitatea necesară.

După ce se ia decizia de investiție, trebuie ales un flux de lucru adecvat. Această teză se concentrează asupra proprietăților fluxului de lucru care afectează decizia, din perspectiva tipăririi offset de tip nelegat. Scopul proiectului este de a furniza informațiile necesare pentru a lua o decizie de implementare software cu privire la un anumit flux de lucru pre-tipar, prin testarea funcționalității sale și prin explorarea cerințelor generate de productie. Proiectul se va axa pe evaluarea adecvării fluxului de lucru în ceea ce privește imprimarea offset, cu o atenție deosebită acordată automatizării impoziției, deoarece aceasta este o fază critică în pre-tiparul offset, cu tendința de a provoca probleme de automatizare.

Relația diferitelor procese de pre-tipar cu producția de imprimare în general este ilustrată în figura de mai jos.

Managementul culorilor și preflight-ul sunt componente obligatorii ale fluxului de lucru. Adesea, acestea pot fi considerate procese destul de bine definite și dezvoltate și, ca atare, oferă o perspectivă asupra naturii proceselor de pre-tipar și a tipului de probleme și soluții care definesc mediul de implementare.

Viziunea Adobe asupra unui flux de lucru predefinit bazat pe PDF este prezentat în figura de mai jos:

3.1 Managementul culorilor

Gestionarea culorilor se referă la controlul culorilor atunci când se reproduc pe diferite dispozitive de ieșire. Este necesar datorită proprietăților diferite de reproducere a culorilor și a modurilor de culoare utilizate în dispozitivele de ieșire care determină diferența între valorile numerice ale culorii numerice. Scopul gestiunii culorilor este de a obtine cât mai constant producția de culori, indiferent de dispozitivele folosite. În practică, gestionarea culorilor se realizează prin utilizarea profilurilor de culoare care caracterizează relația valorilor de culoare de intrare și ieșire ale unui dispozitiv. În plus, se utilizează un spațiu de conectare profilat standard (PCS) între orice conversii între profiluri, între care se deconectează con-versiunile de profil legate de dispozitiv. Valorile de culoare din PCS se consideră a fi independente de dispozitiv, deoarece acestea pot fi corect convertite în orice profil fără a cunoaște dispozitivul de creare originală. Relația dintre profilurile de culoare este ilustrată în figura 25.

Un profil specific dispozitivului, care conține informațiile necesare pentru a reprezenta corect fișierele create de dispozitiv, este atribuit unui fișier atunci când este creat. Acestea se numesc profiluri dependente de dispozitive, deoarece acestea nu sunt universale, dar pot fi utilizate numai cu dispozitivul corect. După conversia în PCS, profilurile specifice dispozitivelor de ieșire sunt folosite pentru a procesa corect valorile culorilor din PCS în formatul de ieșire.

Interschimbabilitatea universală a profilurilor este necesară pentru utilitatea lor practică, motiv pentru care ICC a fost fondată în 1993. ICC a definit structura și conținutul profilurilor de culoare care sunt standardizate în ISO. Modelul de gestionare a culorilor ICC utilizează spații de culoare CIELAB sau CIEXYZ ca PCS, care sunt definite experimental, spre deosebire de RGB sau CMYK definite în termeni de dispozitive de ieșire. În plus, ICC a definit un observator și o iluminare colorimetrică standardizată ISO pentru o conexiune precisă și neuniformă a profilurilor de intrare și ieșire.

Când efectuați conversii reale de culoare, spațiile de culoare de intrare și ieșire se potrivesc foarte rar. Pentru a face față acestui criteriu, ICC a definit patru intenții de randare folosite în conversiile de ieșire, care conțin specificații pentru tratarea incompatibilităților de spațiu de culoare. Acestea se numesc relativ colorimetric, absolut colorimetric, saturație optimizată și perceptuală. Cele mai frecvent utilizate intenții de randare, randament relativ colorimetric și perceptiv sunt ilustrate în figura 4. Reprezentarea optimizată colorimetrică și saturație optimă este folosită în majoritatea cazurilor specializate.

Mai mult teoretic, redarea relativă colorimetrică ajustează punctul alb al PCS pentru a se potrivi cu cel al suportului de ieșire, în timp ce valorile de culoare care depășesc spațiul de culoare de ieșire sunt tăiate. Reprezentarea perceptuală ajustează spațiul de culoare PCS utilizat la capacitatea de ieșire a dispozitivului utilizat. Stilizarea optimizată a redării este folosită pentru menținerea saturației culorilor, ceea ce poate cauza probleme la transformarea în spații de culoare mai mari. Acest lucru se face prin creșterea saturației culorilor complet saturate. Transformarea colorimetrică absolută este utilizată pentru a păstra culorile cât mai aproape posibil de originale. Culorile care depășesc spațiul de culoare de ieșire sunt decupate, similar cu redarea relativă colorimetrică.

Impoziția – înseamnă poziționarea paginilor pe o foaie de imprimare într-un mod care permite imprimarea, plierea și tăierea foilor pentru obținerea produsului final. Ar trebui, de asemenea, să fie utilizat pentru a optimiza din punct de vedere economic utilizarea materialelor și a timpului în producție. În plus, notele pentru benzi de finisare și de control al calității sunt adăugate pe foaie pentru a furniza informații pentru fazele ulterioare de producție. Impoziția unei foi unice prevede cerințele tehnice necesare pentru imprimarea și finisarea produsului și se utilizează pentru a stabili numărul corect de pagini, eventual pe mai multe coli, astfel încât să ajungă pe laturile corecte ale foilor in ordinea corecta. Acest lucru va duce, de asemenea, la numărul de plăci necesare și la cantitatea de muncă necesară pentru imprimarea produsului.

Principalele variabile care afectează impoziția sunt formatul de presă și mărimea produsului, numărul de pagini, direcția fibrei și metodele de finisare necesare. Formatele tiparului și produsului, precum și numărul de pagini conduc la numărul de produse sau pagini care se vor potrivi pe o singură coală. Acest lucru ar putea forța imprimanta să utilizeze mai mult decât o singură rulare pentru a imprima toate paginile din produs, ceea ce duce la creșterea timpului de producție și a costurilor datorate plăcilor suplimentare și a cerințelor de fabricare. Finisarea produsului ar putea limita modurile în care poate fi impus datorită cerințelor și proprietăților mașinilor utilizate.

Prima etapă a impunerii este definirea numărului de pagini care sunt impuse unei singure coli. Kipphan (2001) se referă la aceasta ca o fișă de impunere (schema de impunere este un alt termen utilizat în mod obișnuit), adică un document care include locațiile de pagini, bleed-uri, mărci, margini și alte cerințe tehnice pentru foaie. În plus, există mai multe moduri în care paginile pot fi asamblate pe foaie. Poziția obișnuită, în care ambele părți ale foii sunt unice și tipărite separat, este cea mai comună impunere. Cu toate acestea, eficiența hârtiei, volumul de imprimare și precizia pot fi îmbunătățite uneori prin utilizarea unor scheme de impunere alternative. Cea mai simplă schemă, numită "gang-up", este cea în care mai multe produse sunt montate pe o singură coală, numită prin numărul de copii pe o foaie (2-sus, 4-sus etc.). Aceasta reduce timpul petrecut pe presă, precum și materialul necesar imprimării, dar poate fi adesea utilizat doar pe produse foarte simple. Lucrarea și virajul este o variație a unei impuneri de 2 în sus în care ambele fețe față și spate sunt imprimate pe o parte a foii și foile întoarse perpendicular pe direcția mașinii după rulare, așa cum este ilustrat în figura 27.

Acest lucru are ca rezultat două copii ale unui produs pe două fețe pe foaie în timp ce se folosește numai un singur set de plăci. Acest lucru economisește timpul de execuție care ar fi necesar atunci când se utilizează plăci separate pentru ambele părți. O variație a muncii și a modului de lucru este de lucru și de rulare, în care întoarcerea se face în direcția mașinii, astfel încât marginea anterioară a foii se schimbă.

Opțiunile de legare diferite necesită ca paginile să fie aranjate în ordine diferită pentru a se adapta diferitelor procese postpresionate. Produsele lipite și cusute sunt pliate și așezate una peste alta, în timp ce produsele cusute sunt pliate și foile sunt plasate unul în celălalt. Ordinea corectă trebuie dedusă înainte ca paginile să poată fi impuse pe foaie pentru ieșirea CTP. Aceasta este numită uneori paginare și se face, de obicei, în mod programatic, pe baza unor cataloage de paginare predefinite, cum ar fi Cooperarea internațională pentru integrarea proceselor în organizațiile pre-press, press și postpress (CIP4). Un exemplu de schemă de paginare se găsește în figura 28.

Schemele de paginare sunt folosite pentru semnături unice care pot fi utilizate fie ca atare, fie adăugate la alte semnături atunci când sunt necesare mai multe pagini. Este necesar să se cunoască tipul final de legare a produsului pentru a utiliza corect programele de paginare, deoarece descriu doar ordinea paginilor în cadrul unei semnături.

Job Definition Format – Formatul de definire a locului de muncă (JDF) este un standard dezvoltat de CIP4 folosit pentru comunicarea datelor de lucru între diferitele faze ale producției tipărite. JDF este adesea comparat cu un bilet electronic de job-uri, care este suficient de precis, deși caracterul universal al formatului oferă posibilități de comunicare independente de sistem dincolo de biletele de job-uri obișnuite. JDF își propune să acopere întregul proces de tipărire de la client la finisare, conectând sistemele de afaceri, echipamentele de producție și informațiile despre produs, cum ar fi fișierele și instrucțiunile, într-un fișier JDF. Rolul JDF în procesul de imprimare complet este ilustrat în figura 29.

În practică, JDF este un format de fișiere standardizat bazat pe XML, care trebuie să fie înțeles de sistemele de afaceri și soluțiile de flux de lucru utilizate în industria grafică, precum și de echipamentele de producție. Acest lucru permite ca diferitele etape de producție să fie înregistrate și actualizate în dosar, care, la rândul lor, pot fi urmate de sisteme de control al producției. Pe de altă parte, JDF permite integrarea mașinilor în sistemele de producție și instrucțiunile de lucru din ele. Acest lucru permite fluxul automat de date către mașină, care poate fi utilizat pentru pre-setarea și controlul parametrilor mașinii, îmbunătățirea timpului de producție și a fiabilității. Un alt beneficiu al integrării sistemelor bazate pe JDF este fluxul de date în ambele direcții, deoarece informațiile despre producție se deplasează automat de la mașini la sisteme de afaceri. Acest lucru este util din punct de vedere al vânzărilor și al managementului, oferind o imagine mai precisă a producției și a costurilor.

JDF este un standard extensibil, datorită naturii XML, care, în timp ce protejează în continuare formatul, pierde și o parte din rigiditatea standardului. Acest lucru este problematic deoarece beneficiile obținute din standardizare se bazează pe natura universală a sistemului. Proprietățile specifice furnizorilor și lipsa suportului generalizat sunt susceptibile de a provoca probleme în integrarea fără probleme a sistemelor și mașinilor, ceea ce, în mod natural, nu atrage utilizatori.

3.2 Dezvoltarea și automatizarea proceselor

Business automation process (BPA) este în prezent un subiect fierbinte în afaceri în general. Digitalizarea și disponibilitatea și mobilitatea datelor, care permite luarea deciziilor automate necesare automatizării inteligente, oferă întreprinderilor posibilități de raționalizare a proceselor și de îmbunătățire a eficienței acestora. Acest lucru este semnificativ, deoarece automatizarea proceselor simple se extinde la un număr din ce în ce mai mare de sarcini, precum și companiile care nu sunt la fel de concentrate din punct de vedere industrial ca angajatorii tradiționali de automatizare a proceselor. Mai precis, BPA se referă la automatizarea diferitelor sarcini care formează un flux de lucru sau un proces, însă faptul că îl diferențiază de o automatizare mai tradițională este concentrarea asupra proceselor complexe și adesea mai puțin tehnice. Exemplele acestora ar putea fi manipularea documentelor, oferirea de răspunsuri sau fluxuri de lucru mai specializate, cum ar fi fluxurile de lucru pentru automatizarea marketingului, așa cum este ilustrat în figura 30.

Acesta este un semn destul de clar al efectului crescând pe care îl are digitalizarea asupra întreprinderilor moderne, dar este, de asemenea, un exemplu de dezvoltare care nu ar fi posibilă fără utilizarea unor sisteme largi de date care să constituie baza pentru o automatizare semnificativă.

O altă idee interesantă care poate fi abordată de BPA este interacțiunea proiectelor de automatizare și a instrumentelor tradiționale de dezvoltare a proceselor și a metodologiilor utilizate în producția industrială. Majoritatea articolelor care explorează BPA sau automatizarea în general, cum ar fi Shacklett (2015), recomandă să se concentreze pe procesele simple pentru proiectele de automatizare, ceea ce este logic deoarece acestea sunt sarcinile care nu beneficiază de perspectiva unui angajat uman, ci mai degrabă de coerența și viteza oferite de automatizare. Pe de altă parte, multe metodologii de dezvoltare a proceselor promovează de asemenea simplificarea proceselor ca modalitate de îmbunătățire a calității și productivității. Un astfel de exemplu este slab, care urmărește îmbunătățiri prin reducerea muncii nebenefice printre alte obiective. Acest lucru continuă și în afara modelelor și metodologiilor stricte în articole referitoare la productivitatea generală a afacerilor, cum ar fi Markovitz (2014), care se ocupă cu simplificarea și raționalizarea proceselor împrăștiate sau Bersin (2015), obținând în același timp o productivitate sporită prin reducerea deșeurilor și simplificarea . Suprapunerea între instrumentele de dezvoltare a procesului este clară în aceste exemple care demonstrează, de asemenea, sinergia care ar putea fi realizată printr-o abordare cuprinzătoare a acesteia. Acest tip de abordare holistică, sistematică pentru îndeplinirea obiectivelor de afaceri prin dezvoltarea proceselor se numește managementul proceselor de afaceri.

Automatizarea mediului pre-tipar – Automatizarea înseamnă utilizarea tehnologiei pentru a controla sau a executa un proces fără intervenția omului. Această definiție este importantă deoarece include ideile cheie care asigură funcționalitatea automatizării: controlul și lipsa intervenției umane. Acestea sunt esențiale deoarece prezența lor permite flexibilitatea și autonomia unui sistem, extinderea automatizării de la etapele repetate mecanic în procese mai inteligente. Una dintre principalele idei utilizate în automatizarea bazată pe software pentru îmbunătățirea controlului și detașarea unui sistem de operatorii umani este separarea funcțiilor în diferite straturi de abcracție. Aceasta înseamnă o abordare în care logica unui proces este ascunsă de utilizator (deci este abstractă pentru utilizator) și poate fi controlată prin utilizarea parameterilor standard de intrare. Abstractizarea unui proces este ilustrată în figura 31.

Cele mai importante beneficii oferite de acest tip de abstractizare pentru un sistem automat sunt simplitatea interacțiunii cu sistemul, reutilizarea proceselor abstracte și capacitatea de a modifica procesele care stau la baza fără a afecta interacțiunea cu sistemul. Acestea oferă flexibilitate în ceea ce privește controlul, deoarece orice sistem capabil să depășească formatul standard de intrare poate fi folosit pentru a controla sistemul, economia și simplitatea în termenii construirii logice în sistem, datorită reutilizării proceselor, precum și modularitatea și ușurința dezvoltării datorită separării unităților și proceselor funcționale.

Automatizarea nu este un subiect nou în industria tipografică. Mai ales după introducerea proceselor de publicare desktop (DTP) și a fluxurilor de lucru PDF, multe părți ale proceselor de tip pre-tipar au fost direcționate cu software-ul de automatizare și cu proiectele destinate să automatizeze preflight, corecția și modificarea PDF-ului și alte sarcini similare. O altă parte a lanțului de valori tipărite, care a fost recent centrul eforturilor de automatizare, este procesul de comunicare și vânzări a clienților sub forma unor interfețe bazate pe browser pentru transferul de fișiere și aprobarea de job-uri, precum și mai multe soluții dedicate pentru imprimare pe web să fie utilizate pentru a auto-combina o mare parte din comunicarea adesea-supărătoare dintre client și imprimantă și de multe ori oferă funcționalități avansate, cum ar fi instrumente de gestionare a documentelor și a mărcilor.

Efortul de automatizare colectivă este adesea inclus în soluții de flux de lucru, un termen care se referă la software care oferă diferite tipuri de funcționalități pentru a ajuta la producția simplificată prin definirea proceselor și a parametrilor acestora. În industria tipografică, soluțiile de flux de lucru se ocupă, de obicei, cu procesele de pre-tipar, aceasta fiind faza în care poate fi utilizată automatizarea automată a producției. Funcționalitatea de bază a unui flux de lucru combină, de obicei, instrumente pentru gestionarea fișierelor, preflighting, impoziția, gestionarea culorilor, RIP, verificarea proprietăților și alte procese mai mici. În plus, multe fluxuri de lucru asigură conectivitatea sistemelor informatice de gestionare (MIS), iar unele sisteme de gestionare a mărcii, sisteme de tipărire web sau de comandă, permitând fluxul de date mai avansat în cadrul companiei și al clienților săi. Figura 14 ilustrează unele dintre aceste funcții suplimentare și modul în care acestea ar putea fi legate de mai multe fluxuri de lucru concentrate pe producție.

În practică, fluxurile de lucru de tip pre-tipar funcționează în mod obișnuit pe baza unor plăci tematice de flux de lucru definite de utilizator care conțin procesele necesare. Parametrii pentru aceste procese pot fi introduse manual sau pot fi transferate din sistemele de producție utilizând formate de date bazate pe JDF sau proprietate. Când sunt create, job-urile sunt plasate pe o listă de unde sunt fie aprobate manual, fie automat pentru un flux de lucru. În timpul procesării fluxului de lucru, sunt executate instrumentele de-fined în fluxul de lucru, rezultând în final imagini bitmap rasterizate care pot fi utilizate într-o imprimantă sau într-un dispozitiv de plată CTP. Un exemplu de flux de lucru de tip pre-tipar este prezentat în figura 11, similaritatea cu figura 8 trebuie notată.

Procesele de lucru predepresive moderne vizează eliminarea așa-numitelor puncte de contact din procesul de pre-tipar, ceea ce înseamnă reducerea pașilor de lucru, a deciziilor sau a parametrilor care trebuie reluate manual. Obiectivul este acela de a elibera timpul operatorului de pre-tipar pentru a fi folosit pe sarcini care necesită un nivel ridicat de expertiză, în loc să îl folosească pe un număr mare de sarcini simple și repetitive și luarea deciziilor. Alte tendințe includ o abordare holistică a proceselor de afaceri ale unei companii, deoarece beneficiile obținute prin utilizarea unei singure soluții coerente pentru gestionarea fluxului de lucru al producției depășesc de obicei câștigurile posibile din flexibilitatea instrumentelor individuale mai mici. S-a dezvoltat flexibilitatea și adaptabilitatea soluțiilor complete de flux de lucru, permițând multor fluxuri de lucru să funcționeze bine și în afara principalelor domenii de interes și să se adapteze la schimbarea strategiilor de mediu și de afaceri. În plus față de caracteristici, sa dezvoltat și infrastructura legată de sistemele de business, soluțiile software ca servicii (SaaS) crescând flexibilitatea în ceea ce privește investițiile hardware și software și scăderea costurilor IT externe. Cu toate acestea, profitând de evoluția fluxului de lucru de tip pre-tipar necesită, de asemenea, un flux de date eficient și precis pentru a furniza intrarea în fluxul de lucru.

Automatizarea fluxului de lucru pre-tipar

Planificarea și obiectivele proiectului – Compania care furnizează proiectul de licență se află în prezent într-o situație în care mai multe fuziuni au dus la utilizarea mai multor fluxuri de lucru pentru pre-tipar. Aceasta este în mod clar o situație care nu este benefică pentru companie din cauza lipsei de specializare, standardizare și mobilitate profesională între diferitele unități care utilizează diferite fluxuri de lucru. În plus, costurile soft-ului sunt cumulative, iar beneficiile integrării sistemelor integrate sunt puțin probabil să fie obținute din cauza lipsei de specializare. Astfel, compania își propune să aleagă unul dintre cele mai multe fluxuri de lucru de tip pre-tipar și, de preferință, să o integreze în sistemele de monitorizare și planificare a producției deja în uz. Scopul final este de a utiliza software-ul pentru fluxul de lucru ales pentru a crea un proces de tipărire flexibil și parțial automatizat pentru a îmbunătăți predictibilitatea (prin îmbunătățirea standardizării și erorile descrescătoare) și timpii de întoarcere pentru pre-tiparul offset. Din cauza investiției pe termen lung și a forței de muncă necesare pentru implementarea unor astfel de sisteme, este necesar să se testeze și să se evalueze adecvarea unui software de flux de lucru la cerințele companiei și procesele sale înainte de a face alegerea finală a software-ului fluxului de lucru.

Natura specifică a mediului de producție și a sistemelor actuale oferă limitele și cerințele pentru fluxul de lucru, deoarece dezvoltarea mai largă a producției ar necesita mai multe resurse și, eventual, ar afecta capacitatea companiei de a menține o producție normală. Aceste cerințe stabilite conduc la o procedură de testare logică pentru software-ul posibil de flux de lucru, unde un candidat este reflectat față de cerințele prin prototiparea caracteristicilor lor de adecvare pentru mediul de producție. Aceasta poate fi o procedură de lucru la îndemână, dar oferă o imagine mai bună a capabilităților și slăbiciunilor unui software, precum și o evaluare inițială a disponibilității și calității serviciilor de asistență ale furnizorului.

Întregul proiect de automatizare a fluxurilor de lucru pre-tipar are un domeniu de aplicare mult mai larg decât dimensiunea limitată a unui singur proiect de licență și, prin urmare, domeniul de aplicare al acestui proiect de licență se concentrează pe testarea unui singur software de flux de lucru, documentând caracteristicile și opțiunile sale pentru implementarea fluxurilor de lucru automatizate și furnizarea de informații pentru a face conluziuni cu privire la adecvarea software-ului pentru automatizarea pre-tipar-urilor în mediul dat. Proiectul va fi realizat prin analiza fluxurilor de lucru și a procedurilor de operare utilizate în prezent în producția offset, colectarea datelor de bază de job-uri pentru a caracteriza producția și pentru a deduce importanța diferitelor domenii de funcționalitate în fluxul de lucru, prototiparea și testarea caracteristicile cele mai importante ale software-ului și în final documentarea concluziilor și a posibilităților prezentate. Acest tip de progres al proiectului permite ca testarea să se bazeze pe caracteristicile procesului actual de pre-scriere, dar prin recunoașterea punctelor forte și a punctelor slabe și a limitelor grele ale mediului permite dezvoltarea prin împingerea limitelor fluxului de lucru existent acolo unde aduce beneficii.

Analiza job-urilor finalizate – Pe lângă cerințele tehnice, a fost efectuată o investigație pentru caracterizarea locurilor de muncă completate. Acest lucru a fost făcut pentru a ajuta atât la direcționarea eforturilor de automatizare în funcție de tipul de job-uri produse, cât și la a ajuta la evaluarea măsurii în care un flux de lucru automat specificat ar putea fi utilizat în practică. Ancheta a fost efectuată prin colectarea datelor relevante specifice locului de muncă din sistemul de monitorizare a producției al companiei, prin alegerea a patru săptămâni diferite și prin colectarea datelor privind toate posturile finalizate, cu excepția locurilor de muncă unde informațiile solicitate nu au fost furnizate în comanda de muncă. De asemenea, erau excluse forme de auto-copiere și plicuri, deoarece acestea nu au fost considerate relevante pentru anchetă datorită cerințelor lor specifice și volumului redus. Au fost înregistrate 352 intrări de pe site-ul de producție Vantaa. Aceste date au fost apoi analizate pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra tipului de producție tipic pentru instalație. Cele mai importante constatări au fost legate de variația numărului și dimensiunii paginilor, deoarece acestea sunt unele dintre cele mai influente proprietăți ale produselor în ceea ce privește impoziția și cerințele pentru automatizarea acestora.

S-a constatat că produsele sunt foarte variate în ceea ce privește dimensiunea și numărul de pagini. Au fost înregistrate 109 de dimensiuni diferite ale paginilor pentru cele 352 de lucrări cu concentrații numai în dimensiunile standard A4 și A5, celelalte dimensiuni fiind cuprinse între 0,3% și 3,1% din numărul total de job-uri. O distribuție simplificată a dimensiunilor paginilor este prezentată în tabelul 3.

Numărul paginilor de produse a variat de la 2 la 232, cu un accent deosebit pe 2 și 4 produse paginate, ceea ce este tipic pentru tipărirea comercială. Cu toate acestea, prezența produselor obligatorii este, de asemenea, semnificativă și, prin urmare, trebuie luată în considerare atunci când se specifică automatizarea necesară. Tabelul 4 afișează procentajul de difuzare a numărului de pagini diferite.

Pe lângă numărul de pagini, tipul de legare afectează ordinea și orientarea paginilor impuse. Datele colectate arată o mare majoritate a produselor nelegate și broșurile cu șaibă. Ordonarea și sortarea practică a paginilor este tratată de software-ul fluxului de lucru, astfel încât efectul lor este în cea mai mare parte pe fluxurile de lucru necesare și logica din spatele alegerii celei corecte. Cantitatea diferitelor tipuri de obligații este prezentată în tabelul 5.

Tabelul 5. Procentul de impuneri pentru a se potrivi diferitelor tipuri de obligații

O temă generală a producției companiei poate fi văzută în mod clar din datele colectate. Producția se caracterizează prin variația produselor, deși se limitează în mod clar la produsele mai simple din punct de vedere tehnic, cu timpi de reacție mai rapizi. Această variantă este pronunțată în continuare de mecanismele variate utilizate și de cerințele pe care aceasta le stabilește pentru o producție eficientă de înaltă calitate. Complexitatea cauzată de acest lucru este ilustrată în figura 34, în care datele din tabelul 5 sunt distribuite pe dimensiunile foilor utilizate.

Specificațiile proceselor fluxului de lucru – După studierea cerințelor de automatizare a impoziției, fluxul de lucru folosit a fost luat sub control. Pentru a atinge acest obiectiv, fluxul de lucru a fost împărțit în mai multe părți, și anume intrarea fișierelor, procesele de impoziție și automatizarea acestora și producția pentru etapele ulterioare de imprimare și imprimarea. În plus, anumite părți ale proceselor de introducere și impoziție a fișierelor trebuie tratate separat pentru a îmbunătăți flexibilitatea fluxurilor de lucru.

Funcționalitatea de bază a software-ului este tipică pentru un flux de lucru offset. Vizualizarea principală este compusă dintr-o listă care poate afișa posturi sau șabloane și stadiul de prelucrare a acestora, precum și alte informații simple. Job-urile sunt create fie pe baza șabloanelor de job-uri predefinite care includ informații despre fluxul de lucru pentru prelucrarea ulterioară a lucrării, fie manual, astfel încât să se definească un nou flux de lucru. Un șablon de impoziție poate fi inclus într-un șablon de lucru sau unul nou poate fi definit manual. Editorul impoziției este unul de bază și funcționează prin plasarea unui număr de pagini pe o foaie și prin definirea ordinii lor atunci când se cer produse legate. Acest lucru se realizează prin utilizarea cataloagelor pliere software. Fereastra principală a editorului de impunere utilizată pentru crearea șabloanelor de impoziție este prezentată în figura 35.

Mai multe impuneri pot fi utilizate într-un singur șablon de impunere, așa cum se poate vedea din tabelul de mai jos, în ordinea semnăturii din figura 13. Aceasta este utilă, de exemplu, atunci când se imprimă o broșură A5 de 24 de pagini pe o presă B2. În acest caz, 16 pagini se potrivesc pe o singură coală, iar restul de 8 pagini pot fi tipărite cu 2 pagini, economisind hârtie și timp de imprimare.

După ce fișierul PDF este înregistrat în schema de impunere utilizată, poate fi emisă dovada impunerii, dacă este necesar. Atunci când este aprobată, impoziția este procesată de către RIP, rezultând fișiere TIFF pe un singur bit care sunt utilizate pentru plachetare. Figura 36 prezintă un exemplu de șablon de lucru.

Fluxul de lucru prezentat în figura 36 începe din procesul de introducere afișat în stânga, care conține setări referitoare la proprietățile fișierului PDF care urmează să fie procesat. Fișierul este apoi înregistrat manual în secțiunea sau secțiunile corecte și în șablonul de impunere specificat pentru secțiune. După aceasta, o aprobare începe procesul de verificare a impunerii în funcție de setările specificate într-un bilet PDF outline (un format PDF ușor utilizat în programul pentru proofing), care este setat pentru procesul de probă (numărul 1 al proceselor de ieșire). Modul în care funcționează procesul de ieșire se bazează, de asemenea, pe un set de bilete numit DotTiff, care controlează ieșirea la fișiere TIFF pe un singur bit pentru fiecare placă de imprimare. O altă opțiune ar fi de a ieși direct într-un dispozitiv de plăți CTP, dar fișierele TIFF pe un singur bit sunt mai potrivite pentru utilizarea agnostică de către furnizori. După procesarea cu un RIP, informațiile despre lucrare sunt de obicei generate într-un fișier PPF. Software-ul furnizează numai informații de identificare pentru lucrare și plăcuță și date pentru presetarea cernelii pe presă. Acest lucru este destul de limitat comparativ cu multe alte fluxuri de lucru de tip pre-tipar pentru imprimarea offset. Procesele efectuate în fluxul de lucru sunt examinate mai detaliat în următoarele capitole.

Intrarea și înregistrarea fișierelor

Pe langa de metodele de introducere manuală a fișierelor poate fi utilizată si importarea automata a informațiilor despre job, fișiere PDF și setarea mai multor parametri pentru fluxurile de lucru impuse și ieșite. Interfața funcționează utilizând un fișier de valori separat de fișiere (TSV) care conține informațiile pentru procesare. Acest lucru este benefic, deoarece este relativ simplu să adăugați o funcționalitate care să trimită fișiere de acest tip de la sisteme de producție, ceea ce permite automatizarea fluxului de date între sisteme. Din punctul de vedere al impunerii, capacitatea de a controla parametrii impunerii îmbunătățește foarte mult flexibilitatea fluxurilor de lucru în comparație cu automatizarea tradițională a fișierelor fierbinți. În mod firesc, punctul important aici este că parametrii de intrare nu trebuie să fie introduși manual în procesul de impunere, ci provin din proprietățile locurilor de muncă din sistemul de producție.

Pentru utilizarea demonstrativă, a fost utilizat un fișier .csv creat în Microsoft Excel. Fișierul de comandă este alcătuit din două părți, stabilind crearea și înregistrarea fișierelor. Setarea setării este utilizată pentru a defini parametrii jobului, fluxurile de lucru și secțiunile lucrării și înregistrarea fișierelor pentru a specifica PDF-ul care urmează a fi impus și modul în care acesta este plasat în impunere. Parametrii sunt, în general, introduși în perechi cheie-valoare. Cu toate acestea, definițiile secțiunilor sunt introduse într-o formă mai matricială. Un exemplu de fișier de comandă este prezentat în figura 37.

Aici se află majoritatea informațiilor de bază privind prelucrarea job-ului. Matricea secțiunilor este utilizată pentru a controla parametrii diferitelor secțiuni ale lucrării (cum ar fi capacul sau corpul) și poate fi, de asemenea, utilizată pentru a decide când să nu se utilizeze o anumită secțiune. De asemenea, permite utilizarea OutputWFTpl pentru a alege între șabloane de flux de ieșire, în principal, pentru a alege diferite profiluri de plăci pentru diferite tipuri de substrat, și OutputMediaSize pentru a ad-doar dimensiunea foii. În cele din urmă, proprietatea PageNum a secțiunii este utilizată pentru a specifica alocarea paginii în secțiunile șabloane de job-uri, în timp ce Start- și EndJobPageNo controlează paginile fișierului de intrare care urmează să fie înregistrate în șablonul de flux de lucru.

Procesul de intrare pentru datele de lucru este destul de simplu și se bazează pe utilizarea șabloanelor predefinite de flux de lucru. După mutarea fișierului de comandă într-un fișier fierbinte aflat în // host name / HFLink / sei, se creează o nouă lucrare pe baza șablonului de lucru și a datelor de identificare a lucrării din fișierul de comandă. Un proces de introducere este specificat în șablonul de flux de lucru, care poate fi folosit pentru a emite bilete de procese de intrare, pentru a defini setările de conversie a culorilor și a controla prelucrarea ulterioară prin condițiile de intrare. Un bilet de proces de intrare este setul principal de instrucțiuni utilizat pentru a controla procesarea fișierului de intrare. Acestea includ controale cum ar fi reguli pentru prelucrarea culorilor spot, suprapuneri și preflight folosind profilele PitStop. Setările de conversie a culorilor pot fi definite pentru diferite culori de intrare, fiind controlate de condițiile de intrare. Condițiile de intrare testează fișierele de intrare împotriva diferitelor proprietăți bazate pe PDF, cum ar fi numărul de pagini, dimensiunea paginii (prin utilizarea definiției TrimBox PDF), intenția de ieșire sau includerea de folii transparente sau de culori la fața locului. Acest lucru poate fi folosit pentru a controla procesarea ulterioară a fișierului și a fost folosit în implementarea demonstrativă pentru controlul fluxurilor de lucru ale lucrărilor nelegate prin clasificarea acestora pentru diferite scheme de impunere bazate pe mărimea paginii.

Atunci când se utilizează condițiile de intrare pentru a direcționa lucrările la anumite secțiuni, logica sistemului se modifică: utilizarea parametrilor secțiunii în fișierul de comandă va determina o defecțiune a secțiunii și o condiție de intrare la o eroare. Acest lucru poate fi rezolvat prin eliminarea matricei de secțiuni din fișierul de comandă. Cu toate acestea, acest lucru duce de asemenea la imposibilitatea de a accesa parametrii imbricați sub comenzile secțiunii, cel mai important fiind șablonul de ieșire a fluxului de lucru și dimensiunea media de ieșire. În ciuda acestui fapt, inteligența pe care sistemul de testare a condițiilor de intrare le aduce sistemului, în ceea ce privește impoziția paginilor cu dimensiuni variabile, a fost considerată suficient de benefică pentru a fi utilizată în fluxul de lucru al produselor nelegate.

Ultima parte a procesului de introducere este înregistrarea fișierului în schema de impunere specifică utilizată. Aceasta înseamnă, în principiu, utilizarea numerelor de pagini definite pentru PDF și secțiunea din fișierul de comandă pentru plasarea paginilor PDF în schema de impunere setată pentru secțiunea din șablonul de flux de lucru. Numărul de pagini este utilizat pentru a controla tipul de semnături setat în șablon, precum și ordinea în care sunt plasate paginile (care rezultă din tipul de legare al lucrării, precum și din schema pliere a impunerii). Fluxul de lucru complet când se utilizează datele automate de introducere a datelor de lucru este ilustrat în figura 38.

Rolul creării automate de job-uri și al înregistrării fișierelor este esențial pentru funcționalitatea impunerii automate, deoarece aceasta tinde să fie cea mai manuală și cea mai intensă forță de muncă a procesului de impunere. Acesta este rezultatul utilizării schemelor de impunere predefinite utilizate frecvent pentru impoziția de job-uri standard. De asemenea, este probabil să fie cea mai dificilă sarcină de automatizare, deoarece alegerea fluxului de lucru sau a schemei de impunere înseamnă extinderea procesului de automatizare a proceselor de la etape liniare și repetate la o automatizare mai inteligentă, bazată pe date, capabilă de luarea unor decizii simple.

Automatizarea impoziției – În plus față de introducerea și înregistrarea inteligentă a datelor privind locurile de muncă, flexibilitatea fluxului de lucru va beneficia în mare parte de un proces simplificat și eficient de impunere. Chiar dacă șabloanele de job-uri statice și schemele de impunere sunt comune în fluxurile de lucru pre-tipar moderne, este posibil ca acestea să provoace balonare în sistemele de pre-tipar, ceea ce crește și mai mult riscul de erori în sistemele manuale și în complexitatea sistemelor automate, prezentând cerințe mai mari la faza de intrare a procesului, precum și făcându-le mai greu de gestionat sau dezvoltat eficient. Acest lucru este similar cu orice sistem sau proces extrem de complex.

E posibil sa nu avem o automatizare flexibilă a impoziției potrivită pentru produse legate, prin urmare, o abordare mai bazică poate fi utilizată prin crearea de șabloane separate de job-uri pentru impoziția diferitelor numere de pagini și a stilurilor de lucru. Acest lucru înseamnă că, în locul șablonului care se adaptează proprietăților de job-uri specificate, șablonul de șablon utilizat ar trebui specificat în sistemul de monitorizare a producției. De exemplu, un flux de lucru utilizat pentru tipărirea într-o broșură A5 de 20 de pagini, cu coperta tipărită pe o hârtie diferită, ar fi un flux de lucru de 16 pagini, cu un flux de lucru separat pentru copertă (4 pagini), care ar fi imprimat 4-sus. Acest flux de lucru ar putea fi utilizat pentru orice produs care se potrivește cu 16 pagini pe foaia folosită, indiferent de numărul de pagini sau de includerea unui capac separat (deoarece acesta poate fi șters în fișierul de comandă). Cu toate acestea, stilul de lucru al fluxului de lucru nu poate fi modificat, de exemplu, un produs impus pentru presa de 4 culori în stilul de lucru în sens invers nu a putut fi utilizat cu presa de finisare de 10 culori, deoarece perfectorul funcționează în stilul de lucru.

Pe lângă fluxurile de lucru de bază utilizate pentru produsele legate, metoda fluxului de lucru Auto-switching-ul secțiunii a fost utilizat pentru a crea un proces de impunere mai flexibil pentru a fi utilizat pentru produsele nelegate. Comutarea automată permite sortarea lucrărilor în diferite secțiuni ale șablonului de lucru, în funcție de condițiile de intrare. Pentru a utiliza acest lucru, s-au calculat punctele de pauză a dimensiunii paginii pentru numărul diferit de pagini dintr-o foaie și rezultatele au fost utilizate ca condiții de intrare pentru a alege impoziția cea mai economică. Beneficiul acestui lucru, comparativ cu un flux de lucru normal, este că selecția schemei de impunere se face simplificând procesul pentru utilizator. Un exemplu de șablon de lucru pentru comutarea automată este prezentat în figura 39.

Așa cum ilustrează figura 39, chiar și un flux de lucru demonstrativ începe să devină alarmant de complex, comparativ cu logica subiacentă (determinând numărul de pagini care se potrivesc unei foi).

Starea de impoziție automată este elementară în ceea ce privește flexibilitatea procesului. Acest lucru este dificil atunci când se construiesc fluxuri de lucru care ar trebui să ofere o productivitate ridicată a produselor flexibile. Lipsa flexibilității poate fi rezolvată în mai multe moduri, însă rezultatul este puțin probabil să fie la fel de reușit ca o soluție care ar fi planificată și integrată în software-ul fluxului de lucru.

Rezultatele – Au fost construite mai multe fluxuri de lucru pentru a demonstra și a răspunde diferitelor nevoi ale productiei.

Acestea au fost două fluxuri de lucru pentru impoziția automatizată a produselor nelegate și patru fluxuri de lucru pentru producția de produse produselor legate. Desi șabloanele vor permite modificarea dimensiunii paginii, schema utilizată nu este flexibilă. Diferențele de proces dintre produsele legate și cele nelegate sunt ilustrate în figura 18.

Modelul de transfer de date care utilizează fișierul de comandă este funcțional, deși cel bazat pe JDF ca soluție ar fi de preferat. Acest lucru demonstrează, de asemenea, problemele unei standardizări libere, unde interpretări diferite ale rezultatului standard în zonele neconforme din punerea în aplicare. Transferul de date în job-urile automate, deși există probleme de coerență între acestea utilitatea sa pentru sarcini diferite și opțiuni structurale ciudate în colectarea parametrilor obstrucționează unele dintre funcționalitățile sale.

Sistemul prototip a fost testat concis pentru a evalua beneficiile obținute din automatizare prin compararea duratelor de impoziție manuală de 5 job-uri cu timpul de procesare din aceleași job-uri pe automat. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 6.

Tabel 6. Comparația duratei impunerii automate și manuale.

După cum se poate observa din tabel, economiile de timp sunt semnificative. În medie, automatizarea a luat doar aproximativ 29% din timpul necesar manual. Este, de asemenea este necesar să rețineți că acesta este un moment inactiv, deoarece prelucrarea este efectuată de către software, ceea ce înseamnă că timpul petrecut în prezent pentru impoziția manuală a job-urilor de bază ar putea să fie cheltuite pe probleme mai complexe care necesită un control manual. Acest test presupune acest lucru lucrarea este potrivită pentru automatizare, instrucțiunile sunt corect formate și datele necesare intrare înainte ca lucrarea să fie transferată în faza de pre-tipar. În practică, aceste date ar fi curge din sistemul de monitorizare a producției prin fișierul de comandă în software. Un alt avantaj al automatizării este că în acest tip de sistem postul ar putea fi atribuit pre-tipar-ului flux de lucru de către alți angajați decât operatorii de pre-tipar dedicați, având în vedere că ar fi furnizate informațiile necesare privind fluxul de producție. Asta ar putea să fie la fel de simplu ca apăsarea unui buton în sistemul de monitorizare a producției, simplificând astfel procesul de producție prin eliminarea pașilor inutili și salvarea ulterioară a timpului operatorului în care locurile de muncă de bază ar putea fi direcționate direct către ieșirea CTP.

Rezultatele prototipului demonstrează în mod clar beneficiile care pot fi obținute automatizare, deși fezabilitatea proiectelor de automatizare și adecvarea acestora pentru companie trebuie încă să fie evaluată separat, deoarece aceasta este independentă de testele singulare și prototipuri. De asemenea, fezabilitatea automatizării depinde în mare măsură de instrumentele folosite, deoarece furnizori diferiți oferă fluxuri de lucru extrem de variate, care pot fi specializate la tipul de activitate pe care furnizorii le îndeplinesc.

3.3 Modelarea proceselor RIP in vederea crearii de algoritmi programabili

Procesul de lucru al RIP s-a axat pe crearea de noi modalități de eficientizare și de accelerare a procesării. Cu toate acestea, cu industria de imprimare care necesită opțiuni mai largi pentru diferențiere și crearea de valoare, modelarea proceselor RIP elimină pur și simplu operațiunile inutile. Această abordare îmbunătățește eficiența generală a muncii și stabilește trecerea la crearea de valoare ca un nou obiectiv pentru industrie prin procesarea non-stop de la primirea comenzii până la transmiterea finală. Cei mai importanți factori în această abordare sunt conversia planurilor de proces pentru fiecare job în șabloane (planuri de acțiune) și abilitatea de a selecta automat șabloanele adecvate bazate pe intrarea datelor.

Modelarea proceselor RIP poate genera automatizări avansate prin legături cu sistemele din fata. Aceasta inseamna conectarea online a sistemului Web2Print, a sistemului de introducere a datelor, a sistemului online-proofing and approval, conectarea JDF la MIS, cat si conectarea la Excel și FileMaker, precum și formatele de text utilizate de alte firme sisteme și selectarea automată a lucrărilor bazate pe reguli de nume de fișiere (Smart Job Gate). În timp ce operatorii sunt în continuare capabili să proceseze job-uri fără a căuta un număr mare de foldere și șabloane diferite, acum este posibil crearea automată a unei lucrări continue de la introducerea datelor, prelucrarea datelor și importarea până la post-procesare.

Planul de acțiune ca sistem de navigație permite o planificare simplă, dar sigură a lucrărilor complete de la primirea comenzii inițiale până la transmiterea finală. Planul de acțiune permite stabilirea în avans a tuturor operațiunilor care au dus la depunere, inclusiv datele de intrare, preflight, impoziția, ieșirea, tăierea și detaliile pliante. Acest lucru permite o procesare complet automată, non-stop fără a pierde timpul între pași. Abilitatea de a crea un plan de acțiune pentru ordinele individuale îmbunătățește în mod natural eficiența de procesare a job-urilor obișnuite. Aceste fluxuri de lucru pot fi ușor modificate sau extinse, după cum este necesar, crescând productivitatea pentru orice tip de procesare.

Modelarea proceselor RIP automatizează diverse procese bazate pe caracteristicile datelor de intrare. Aceasta include ieșirea de notificări de eroare și de avertizare, de execuție a prelucrării prestabilite și de alte operațiuni legate de condițiile de muncă

Modelând procesele RIP devine posibil alocarea mai multor output-uri pentru o singură secțiune. Acest lucru elimină necesitatea de a configura în mod individual, setari de impoziție complexe sau setări ale output-uri pentru fiecare proces.

Modelând procesele RIP putem administra diferitele părți ale job-urilor care conțin specificații mixte si permite gestionarea uniformă a întregului job. Acest lucru simplifică complicatul proces de control și gestionare al proceselor derulat la fiecare comandă, reducând în mod eficient volumul de muncă global.

De asemenea gestionarea unitara a proceselor permite configurarea automata a întregului proces post-procesare prin crearea de date JDF pentru o largă gamă de operațiuni, cum ar fi tăierea și plierea, precum și coatarea si biguirea. De asemenea, procese individuale pot fi configurate ca o lucrare unică conținand orice operațiune dorită, reducând dramatic timpul de așteptare între pași.

Capitolul 4. Printarea cu date variabile. Descriere.

Un alt exemplu de tipar în care intervine automatizarea este printarea cu date variabile. Printarea cu date variabile este imprimarea continuă prin care diverse elemente ale tipăririi se modifică la fiecare exemplar.

Exemple în care este necesară tipărirea cu date variabile:

Plicuri personalizate;

Taloane concurs; Legitimatii;

Cataloage de produse;

Bilete de acces evenimente;

Formulare personalizate;

Documente cu regim special;

Carduri de fidelitate;

Invitatii nominale;

Marketing direct;

Customer relashionship management;

Înseriere de coduri de bare

Înserierea de campuri alfanumerice;

Facturi; etc

Pentru a realiza imprimante ce conțin date variabile este necesar a se genera și administra baze de date. Acestea sunt constituite din date coerente, fără să aibe redundanță, dar care indeplinesc și condiția că pot fi prelucrate de mai mulți utilizatori în mod complementar.

Datele din baza de date mai trebuie să îndeplinească și condiția de a putea fi partajate dar și integrate. Integrat îi confera bazei de date proprietatea că poate fi constituită din mai multe fișiere, iar partajat denotă proprietatea de a putea fi partajată concurent de mai mulți utilizatori.

Elemente care definesc o bază de date:

Data Base Management System – SGBD – sistem de gestiune a bazelor de date – este un program software ce permite interacțiunea cu baza de date, permițând și controlând accesul următoarelor operațiuni cu aceasta:

Definire

Consultare

Actualizare

Data Base Administrator – DBA – administrator al bazei de date – persoana sau serviciul care analizează, proiectează, implementează, exploatează, întreține, etc baza de date.

Dicționar de date descrie obiectele cuprinse de o bază de date, numită și metabază de date

Arhitectura bazei de date alcatuită din:

Baza de date propriu zisă

Sistemul de gestiune

Dicționarul bazei de date

Hardware-ul bazei

Reglementări

Personal

Administratorii de baze de date

Proiectanții

Programatorii de aplicații

Utilizatorii finali

În principiu baza de date a fost realizată pentru a satisface necesitațile de a tipari date variabile pe produsele finale. Proiectantul preia modelul de date logic și de comun acord cu utilizatorul final stabilesc cum va arăta baza de date fizică. Programatorii de asemenea asigură funcționalitatea cerută de utilizatorii finali.

Indiferent de arhitectura unei baze de date în configurarea acesteia trebuie îndeplinite următoarele condiții minimale:

Redundanță minimă

Timp de răspuns optim

Costuri minime de prelucrare și întreținere

Capacitatea de lucru cu mai mulți utilizatori

Flexibilitate, exprimată în capacitatea de adaptare la cerințe noi

Sincronizarea cu mai mulți utilizatori

Confidențialitate

Integritatea datelor

Compatibilitate și expandare prin anticiparea dezvoltării ulterioare

Posibilitatea de reorganizare dinamică

Obiectivele fundamentale ale unei baze de date sunt date de realizarea optimă a interacțiunii dintre programele de aplicație ale utilizatorului și sistemul de gestiune al bazei de date. Acestea trebuie să aibe cel puțin următoarele proprietăți:

Independență fizică

Independență logică

Posibilitatea de prelucrare a datelor de către neinformaticieni

Administrarea centralizată a datelor

Coerența datelor

Partajabilitatea datelor

Securitatea și confidențialitatea datelor

Există de asemenea și dezavantaje dintre care le enumăr pe cele mai importante:

Dimensiunea și complexitatea pot crește în timp ca urmare a diversificării

Costul plus întreținerea, în funcție de funcțiile oferite

De asemenea costul suplimentare cu echipamentele hardware

Personalizarea aplicațiilor existente pentru a fi funcționale în configurația solicitată de utilizator

Eventuale defecțiuni neprevăzute pot atrage costuri suplimentare

În general sistem de gestiune a bazelor de date este foarte complex avînd o configurație variabilă ce trebuie să se adapteze la cerințele utilizatorului, dar funcționalitătile sunt foarte variate diferând de la produs la produs. Funțional un sistem de gestiune a bazelor de date este alcătuir din cinci grupe de module:

Aplicații de management al bazei de date

Aplicații de traducere a informațiilor stocate și transformarea în obiecte informatice

Aplicații de prelucrare a datelor

Aplicații utilitare

Aplicații de control

Schema de lucru a aplicațiilor din cadrul modulelor unui sistem de gestiune a bazelor de date:

Identifică datele solicitate de comandă

Identificarea căii de acces la fișiere

Verificarea disponibilității datelor

Extragerea datelor, conversia și transferul lor către memoria utilizatorului

Transferul informațiilor ce permit controlul execuțiilor comenzilor de către utilizator

Schema logică a unui sistem de gestiune a bazelor de date poate fi redusă la patru pași:

Cerere de acces lansată de către utilizator

Acceptarea și analiza cererii de către sistemul de gestiune a bazelor de date

Analiza schemei interne a utilizatorului cât și a schemei conceptuale de către sistemul de gestiune a bazelor

Pentru a funcționa independent fizic și logic o bază de date trebuie să aibe o arhitectură bazată pe trei niveluri:

Conceptual (schema) – definește ce tipuri de datedescriu entitățile modelului și conexiunile dintre acestea. Acesta este și nivelul central.

Intern (conținutul) – definește structura internă, fișierele, obiectele din fisiere, căile de acces dintre aceste obiecte

Extern (ce se vede) – practic este interfața dintre grupul de lucru și sistemul de gestiune a bazelor de date și este o descriere parțială a bazei de date în funcție de cerințele grupului de lucru, care va putea accesa doar datele configurate de schema sa.

De asemena arhitectura sistemului de gestiune a bazelor de date trebuie în schema sa logică să conțină și:

Dicționar de date

Analizor

Translator

Optimizor

Executor

Data warehouse (depozitul de date)

Pe scurt schema logica se desfășoara astfel. Dicționarului de date i se adresează comenzile, care sunt analizate de o parte hardware – analizorul – care convertește cererea în format intern. Modificarea cererilor este făcută de altă unitate hardware – translator – care efectuează și controlul integrității dar și controlează accesul. Optimizorul – tot o unitate hardware – realizează un plan optimizat de execuție a cererii, aceasta realizându-se prin descompunerea în operații simple și selectarea pașilor optimali. Planul selectat de optimizor este apoi transmis unei alte unități hardware – executorul.

Baza de date optimizată în scopul de analiză și administrare a datelor prin procedeul numit procesare analitică se numește data warehouse (depozitul de date) și reprezintă o colecție de date cu următoarele caracteristici:

Sunt orientate spre subiect

Nevolatile

Integrate

Variabile în timp