PROGRAMUL DE STUDII: TEHNICĂ DENTARĂ LUCRARE DE LICENȚ Ă COORDONATOR ȘTIINȚIFIC Ș.L. DR. MOLDOVEANU LUCIA ELENA ABSOLVENT BUCIU ELENA SIMONA CONSTAN… [618931]

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ
PROGRAMUL DE STUDII: TEHNICĂ DENTARĂ

LUCRARE DE LICENȚ Ă

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Ș.L. DR. MOLDOVEANU LUCIA ELENA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ
PROGRAMUL DE STUDII: TEHNICĂ DENTARĂ

MODALITĂȚI DE PROTEZARE TOTALĂ MANDIBULARĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Ș.L. DR. MOLDOVEANU LUCIA ELENA
ÎNDRUMĂTOR
TEHNICIAN DENTAR VLAD CIUREA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Edentația totală este o stare patologică care se prezintă prin absența tuturor dinților, fie
la nivelul unui singur maxilar, fie la nivelul amândurora, afectând astfel și celelalte funcții ale
acest ui sistem: funcția fizionomică, masticatorie, și fonația . Mai mult decât atât, starea de
edentație totală are un impact emoțional, psihologic și chiar și social puternic asupra
pacientului, indiferent de vârsta acestuia.
Refacerea funcțiilor sistemului sto matognat a constituit un deziderat continuu al
echipei formate din medicul stomatolog și tehnicianul dentar. Exigențele de natură estetică ale
pacienților au crescut cosiderabil în ultimele decenii, de aceea nu se mai poate vorbi în zilele
noastre despre o reabilitare funcțională, fără o refacere a fizionomiei, cât mai apropiată de
perfecțiune.
Proteza totală este un corp fizic care reface morfologia și tinde să reabiliteze parțial
funcțiile aparatului dento -maxilar. Aceasta reprezintă un plan de tratament frecvent propus de
către medicii stomatologi, mai ales protezele totale acrilice. Motivele principale pentru care
protezele acrilice sunt la mare căutare sunt de natură economică, deoarece acest tip de proteză
implică prețuri de cost reduse în comparație cu alternativele existente la ora actuală.
În această lucrare mi -am propus să prezint două cazuri de reabilitare orală prin
protezare totală mobilizabil ă la mandibulă, ambele proteze fiind acrilice, diferit fiind procesul
de polimerizare al acrilatului. Un ul dintre cazuri prezintă o proteză acrilică clasică
(confecționată din acrilat termopolimerizabil ), iar celălalt este dovada clară a evoluției științei
și a materialelor dentare în vederea îmbunătățirii calităților acestora și a simplifi cării etapelor
de confecționare (proteză confecționată din acrilat Thermosens (de la Vertex), folosind
aparatul de injectat Thermoject).
Nu în ultimul rând, aș dori să îmi arăt recunoștința tuturor cadrelor didac tice ale
Universității Ovidius, Facultatea de Tehnică Dentară , doamnei Decan Caraiane Aureliana și
mai ales doamnei Ș. L. Dr. Moldoveanu Lucia Elena, pentru că au avut răbdarea și
cunoștințele necesare pentru a ne îndruma în toți acești ani pe drumul spre dobândirea unei
meserii frumoase, prin care vom readuce zâmbet ul pe chipurile oamenilor.

CUPRINS

MOTIVAȚIA TEMEI
PARTEA GENERAL Ă
CAPITOLUL 1………………………………………………………………………………. …………………………. 6
EDENTAȚIA TOTALĂ ………………………………. ……………………………………………………………. 6
CAPITOLUL 2……………………………………………………………………………………………… …………12
PROTEZA TOTALĂ MANDIBULARĂ …………………… ……………………. ………………………..12
PARTEA PERSONAL Ă
CAPITOLUL 3…………………………………………………………………………………………………… ……2 6
CAZURI TEHN ICE. PREZENTAREA ETAPELOR CLINICO -TEH NICE DE
CONFECȚIONARE A UNEI PROTEZE TOTALE ………………………. …………………………26
CAZ 1…………………………………………………………………………………………… …………………………26
CAZ 2…. ……………………………………………………………………………………….. …………………………55
DISCU ȚII…………………………………………………………………………………………………… …………. .63
CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………….. ……….65
BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1
EDENTAȚIA TOTALĂ

Edentația totală este o stare patologică caracteristică sistemului stomatognat, care se
prezintă prin absența tuturor dinților, fie la nivelul unui singur maxilar, fie la nivelul
amândurora, afectând astfel și celelalte funcții ale acestui sistem: fun cția fizionomică,
masticatorie și fonația.
Câmpul protetic ma ndibular
Mandibula prezintă un suport dur mult diminuat, constituit doar din crestele alveolare
reziduale și tuberculii piriformi. Este cunoscut faptul că mandibula edentată se atrofiază
centrifug și cu o rapiditate mai mare decât în cazul maxilarului (Fig . 11). Atrofia și resorbția
(fenomene întâlnite și la maxilar, dar de patru ori mai rapide decât în cazul acestuia) sunt puse
pe seama pierderii mai precoce a dinților decât în cazul maxilarului, dar și a unei
vascularizații mai reduse. La edentatul total, vasele parodontale, pulpare și alveolare dispar.

Fig. 1 Mandibula. Edentația mandibulară . Osul mandibular în urma atrofiei și resorbției osoase
Resorbția și atrofia mandibulară se fac în special pe seama versantului intern al
crestelor reziduale, ceea c e duce la proeminarea mentonului, determinând așa zisa "progenie
patognomonic ă a edentatului total" (Fig.22).

Fig. 2 Aspectul facial cu dinți sănătoși. Aspect facial în cazul edentației totale. Aspect facial în cazul
edentației totale cu resorbție și atr ofie osoasă

Suportul osos: repere
Substratul osos este reprezentat de creasta edentată mandibulară, care face parte din
corpul mandibulei. Mandibula este un os impar, mobil, alcătuit din corpul central, ramurile
ascendente (apofiza condiliană și coronoidă ) și apofizele alveolare, care în urma pierderii
dinților devin creste edentate.
La mandibulă crestele alveolare au două versante (vestibular și oral), iar vârful sau
coama este adesea lamelară. Forma lor se înscrie într -o parabolă cu axa scurtă de 55 – 60 mm
și înălțimea de 48 – 52 mm. Poate avea și alte forme (U, V, M), în funcție de forma arcadelor
dentare în p erioada de dentat a pacientului (Fig. 33; Fig. 44; Fig. 55)

Fig. 3 Forma crestelor reziduale mandibulare (a.în formă de „U”; b. Trapez; c. Parab olă; d. În formă de „V”; e.
Asimetrică)

Fig. 4 Mandibula – repere anatomice

Fig. 5 Torusul mandibular
În porțiunea distală a crestei se găsește, în locul trigonului retromolar la dentat,
tuberculul piriform și ligamentul pterigomandibular, care se inser ă de obicei la locul de
trecere dintre porțiunea mijlocie și posterioară a tuberculului. Tuberculul piriform se formează
ca urmare a rezorbției mai accentuate a peretelui mezial al ultimului molar inferior față de
peretele distal, care este întărit de marg inea anterioară a ramurii ascendente a mandibulei. La
început de consistență osoasă, tuberculul devine mai târziu fibros, prin dispariția țesutului
osos subiacent. Tuberculul piriform (Fig. 66), la fel ca și tuberozitățile maxilare, este
considerat „zonă b iostatică”, în care rezorbția și atrofia sunt mai încetinite decât la nivelul
crestelor alveolare.

Fig. 6 Poziția tuberculului piriform
Suport mucos: repere
1. Fibromucoasa aderentă (fixă):
Se întinde pe o zonă restrânsă a crestelor edentate, mai ales c ând acestea au suferit o
atrofie accentuată. Ea acoperă creasta edentată mandibulară la nivelul muchiei și pe cele două
versante (extern și intern). Reziliența ei este diferită în funcție de zone, fiind minimă pe
muchie și la nivelul excrescențelor osoase, iar apoi aceasta crește treptat în regiunea
vestibulară, pe măsură ce ne apropiem de mucoasa pasiv mobilă, ca urmare a interpunerii sub
mucoasă a unui țesut conjunctiv lax. Gradul de reziliență al mucoasei fixe mandibulare este
determinat în principal de grosimea, duritatea și elasticitatea acestei mucoase. La acest nivel

nu mai întâlnim țesut adipos sau glandular care să amortizeze șocurile rezultate din presiunile
masticatorii. Astfel, mucoasa poate fi:
 sănătoasă, cu o grosime suficientă, rezilientă dar nu în exces, capabilă să suporte
aceste presiuni;
 subțire, palidă, puțin vascularizată, puțin elastică, reduce valoarea mecanică și
funcțională a protezei;
 prea groasă, prea comprimabilă, va determina deplasări apreciabile ale bazei protezei,
accelerând r ezorbția crestei edentate.
2. Mucoasa pasiv mobilă (neutră):
La nivelul mandibulei este ștearsă, nedefinită. Se poate prezenta sub formă de bandă lată
de 1 – 3 mm, sau sub formă de linie, sau mucoasa fixă se continuă cu cea mobilă fără o
zonă de trecere n eutră. Se află situată la nivelul fundurilor de sac vestibulare și linguale.
La nivelul mandibulei, singura zonă în care se poate pune în evidență mucoasa pasiv
mobilă este zona vestibulară, zonă în care putem conta pe realizarea unei etanșeități
interne a protezei. În regiunea linguală limita de trecere este foarte estompată și în
consecință greu de pus în evidență.
3. Mucoasa mobilă :
Cuprinde mucoasa planșeului bucal, frenul buzei inferioare, frenul lingual, mucoasa limbii,
mucoasa jugală și labială și br idele laterale situate în dreptul premolarilor. Ea are un bogat
țesut submucos, sub care trec nenumărate formațiuni musculo -tendinoase și poate fi
mobilizată în toate sensurile. Frenurile și bridele care tind să se apropie de creasta edentată,
constituie z one pe care proteza trebuie să le ocolească. Restul mucoasei mobile vine în raport
direct cu fețele vestibulare și orale ale protezei, contribuind la etanșeizarea ei externă. În afară
de formațiuni musculare și ligamentare, mucoasa mobilă de la nivelul man dibulei mai poate fi
reprezentată și de alte formațiuni ca de exemplu glandele sublinguale, situate în regiunile
linguale laterale și care pot avea un rol important în asigurarea etanșeității externe.
Zonele funcționale mandibulare
 zona tuberculului pirifo rm situată distal de o parte și de alta, este limitată anterior de o
linie imaginară care trece prin fața distală a molarului doi, intersectând linia oblică
internă și externă prin prelungirile sale. Limita posterioară este dată de inserția
ligamentului pt erigomaxilar. Este o „zonă biostatică” capabilă să suporte presiunile
transmise de proteză și la nivelul lui se realizează închiderea marginală distală a
protezei inferioare, întocmai ca la zona „Ah” de la maxilar.
 zona vestibulară laterală (punga lui Fish ) se întinde de la fața distală a molarului doi
permanent până la prima bridă și de la coama crestei la linia oblică externă. Este
acoperită de o mucoasă groasă și este considerată o zonă de extindere a protezei.

 zona vestibulară centrală (labială) se înt inde între cele două bride și este împărțită de
frenul buzei inferioare în două părți. Acest fren, prezent doar la 50% din pacienți, deși
nu are mobilitatea celui superior, trebuie ocolit de marginile protezei. Această zonă,
datorită formațiunilor muscular e, are o mare mobilitate, care poate disloca proteza de
pe câmpul protetic.
 zona linguală laterală este delimitată de linii imaginare care trec prin zona distală a
molarului al doilea posterior, iar anterior de demarcația dintre canin și premolar.
Mucoasa pasiv -mobilă se delimitează anevoios în această zonă, de aceea lungimea
protezei nu va fi dictată de aceasta ci de linia oblică internă. Din această cauză
versantul lingual devine mai lung mezial datorită ascensiunii liniei milohioidiene,
putându -se reali za așa numitele aripioa re paralinguale ale protezei (Fig. 77).

Fig. 7 Aripioarele paralinguale
După unii autori, anumite conformații ale liniei oblice interne permit extinderea
marginilor linguale ale protezei peste ea cu câțiva milimetri (4 – 6), către fosa sublinguală,
realizându -se așa numitele aripioare sublingual e (Fig. 88).

Fig.8 Aripioarele sublinguale
 zona linguală centrală are cam 3 cm, câte 1,5 cm la dreapta și la stânga frenului
lingual. Mișcările funcționale ale limbii modifică această zonă. Pentru a se realiza
închiderea marginală a protezei, trebuie ca marginile ei să aibă contact cu planșeul
bucal atât în repaus cât și în protracția limbii. Pentru a se asigura etanșeitatea externă a
protezei, marginile ei trebuie reali zate îngroșate în ace astă zonă (Fig. 99).

Fig.9 Zonele funcționale mandibulare

CAPITOLUL 2
PROTEZA TOTALĂ MANDIBULARĂ

Elementele componente ale protezei totale
DEFINIȚIE: Proteza totală este un corp fizic care reface morfologia și tinde să reabiliteze
parțial funcțiile aparatului dento -maxilar.
CARACTERISTICI : Proteza totală este cea mai mare piesă protetică inserată în cavitatea
bucală și este realizată din diferite materiale (plastice cel mai frecvent, metalice și/sau
ceramice) printr -o succesiune de eta pe clinice (de cabinet) și tehnice (în laboratorul de tehnică
dentară).
PROT EZAREA TOTALĂ CONVENȚIONALĂ (CLASICĂ) :
 considerată soluția cea mai bună în următoarele trei decenii în țările slab dezvoltate ;
 considerată universal o lucrare protetică socială ;
 preț de cost relativ modest ;
 parametri standard de tratament .
Proteza totală se compune din :
 bază, specifică pentru maxilar și mandibulă;
 șei;
 arcade artificiale (dinții artificiali).
Baza protezei totale mandibulare
Este formată doar din șaua protezei. După unii autori, versantul lingual al șeii este considerat
placă protetică, numit și placă linguală.( Fig.1010)

Fig.10 Proteza totală mandibulară

Șaua protezei
Acoperă versantele vestibulare și linguale ale crestelor alveolare, distal, de fiecare parte ,
acoperă treimea anterioară a tuberculului piriform. Nu va depăși această treime pentru că
inserția ligamentului pterigo -mandibular ar mobiliza proteza.Șaua protezei prezintă o față
internă (mucozală) în contact cu creasta alveolară și o față externă lust ruită care prezintă două
versante:
 vestibular, care este modelat plan sau ușor concav;
 lingual, care este modelat plan pentru a nu lua prea mult din spațiul vital al limbii.
După Schreinemakers acest versant ar trebui modelat concav pentru a crea spațiu
pentru limbă, care așezându -se peste proteză contribuie la etanșeizarea externă a
protezei.
Marginea liberă a șeii, de formă rotunjită, cu grosime de 1,5 – 2 mm, variază în funcție de
mărimea și forma fundurilor de sac vestibular și respectiv lingual, ocole ște frenul buzei
inferioare, bridele laterale și frenul limbii, permițând mobilitatea acestor formațiuni.
Marginea versantului lingual este mai subțire comparativ cu marginea vestibulară lucru
impus de dimensiunile fundurilor de sac sublinguale și paraling uale.
Obiectivele tratamentului protetic
1. Reabilitarea funcțiilor aparatului dento -maxilar perturbate prin edentație:
 Refacerea funcției masticatorii ;
 Restaurarea funcției fonetice ;
 Restaurarea sau îmbunătățirea funcției fizionomice ;
2. Asigurarea menținerii, stabilității și sprijinului protezei – crearea condițiilor de
echilibru necesare protezei: atât în timpul desfășurării funcțiilor aparatului dento –
maxilar, cât și în repaus ;
3. Stimularea troficității țesuturilor de suport ;
4. Evitarea disconfortului pacientului protezat total.
Reabilitarea funcțiilor aparatului dento -maxilar perturbate prin edentație
Refacerea funcției masticatorii se realizează în proporție de maximum 1/5 din
capacitatea masticatorie a pacientului dentat. Motivele sunt următoarele:
 dispariția câ mpului receptor parodontal (reflexele parodonto -musculare dispărute în
urma edentarii sunt înlocuite treptat cu reflexele gingivo -musculare);
 senescența provoacă o hipotonie a mușchilor mobilizatori ai mandibulei și un control
neurogen deficitar al dinamic ii mandibulare;
 instabilitatea protezei (mișcările predominant verticale necesare menținerii protezelor
scad totuși eficacitatea masticatorie);
 sensibilitatea exagerată a receptorilor din mucoasa ce acoperă câmpul protetic poate
întrerupe reflex contracția musculară, chiar și când forța dezvoltată este destul de
mică;

 relieful ocluzal necuspidat, moderat cuspidat și îngustat micșorează aria funcțională
masticatorie.
Cu toată existența acestor impedimente, restaurarea funcției masticatorii este o realitate, în
majoritatea cazurilor pacienții reușind să se alimenteze corespunzător.
Refacerea funcției fizionomice se obține și ea parțial: Formă, culoarea și montarea
dinților pot restabili în mare măsură schema fizionomică a pacientului respectiv. Într -o
oarecare măsură, șanțurile faciale accentuate de edentație pot fi estompate, obținându -se și o
oarecare plenitudine facială. Striurile transversale ale buzei superioare (adevărate "vergeturi")
nu pot fi corectate.
Funcția fonetică nu se reface în totalitate, dar t ubul fonetic se adaptează rapid după
aplicarea protezelor în cavitatea bucală, în special datorită reliefului dinților artificiali. Din
păcate, din cauza bazei protezei, vibrațiile sonore nu mai sunt receptate corect și nu mai sunt
nici transmise la valoar ea lor către celelalte cavități ale masivului facial. Funcția fonetică va fi
îngreunată și de instabilitatea protezei.
Funcția de automenținere. Restaurarea protetică a arcadelor dentare, asociată cu
refacerea dimensiunii verticale normale ale etajului inf erior al feței și repoziționarea corectă a
condililor în cavitatea glenoidă, va crea condiții optime pentru reechilibrarea activității
musculare și pentru menținerea unei troficități normale a țesuturilor aparatului dento -maxilar.
Readaptarea structurilo r biologice la noile situații create înseamnă restabilirea homeostaziei
sau a funcției de automenținere.
Asigurarea menținerii, stabilității și sprijinului protezei în cavitatea bucală
 Menținerea înseamnă contracararea forțelor care tind să desprindă pro teza de pe
câmpul protetic.
 Stabilizarea semnifică împiedicarea tendințelor de deplasare orizontală a protezei.
 Sprijinul înseamnă modalitatea de transmitere a presiunilor ocluzale prin intermediul
protezei asupra elementelor câmpului protetic – cu alte cuv inte, împiedică sau
diminuează efectele înfundării protezei în mucoasa fixă.
Realizarea menținerii, sprijinului și stabilizării înseamnă crearea unor condiții de echilibru
necesare protezei atât în timpul desfășurării funcțiilor aparatului dento -maxilar, c ât și în
repaus.
Forțele care acționează asupra protezelor totale:
A. Forțele verticale
 Gravitația acționează că factor de menținere asupra protezei mandibulare.
Supraîncălzirea protezei mandibulare a determinat atrofierea accelerată a crestei
edentate mandib ulare .
 Presiunile ocluzale dezvoltate mai ales în timpul masticației pot avea un efect
stabilizator (contact cuspid -fosă) sau de desprindere a protezei (contact cuspid -pantă
cuspidiană, ce duce la descompunerea forței verticale în forțe orizontale de dizlo care).
Presiunile ocluzale dezvoltate mai ales în timpul masticației pot avea un efect
stabilizator (contact cuspid -fosă) sau de desprindere a protezei (contact cuspid -pantă

cuspidiană, ce duce la descompunerea forței verticale în forțe orizontale de dizlo care).
Presiunile ocluzale masticatorii au acțiune intermitentă, favorizând refacerea
circulației subiacente și a metabolismului local. Aceste presiuni intermitente au efect
stimulator asupra osului alveolar. Cele de lungă durată favorizează resorbția și a trofia
osoasă (produc ischemie locală și ulterior efect osteoclastic). În realizarea efectului
stimulativ sau defavorabil al forțelor cu punct de plecare ocluzal trebuie să se țină cont
și de valoarea acestor forțe. Greutatea unei proteze totale nu depășeș te 15g. La aceasta
se adaugă o presiune de aproximativ 3 kg forță produsă în timpul masticației. Această
presiune nu afectează rezistența de suport a osului alveolar. Totuși, unii pacienți
dezvoltă câteodată o forță considerabilă. Ea este periculoasă, mai ales în condițiile în
care acțiunea ei este foarte frecventă – aproape continuă (bruxism, dimensiune verticală
supradimensionată).
 Tracțiunea formațiunilor mobile de la periferia câmpului protetic poate mobiliza
proteza totală în situațiile în care marginil e protezei nu respectă jocul acestor
formațiuni. Proteza trebuie să ocolească ligamentele și frenurile bucale și să nu
depășască (decât în condiții bine stabilite) zonele de inserție a musculaturii cu fibre
perpendiculare pe periferia câmpului protetic.
 Acțiunea alimentelor lipicioase (în special pastele făinoase) se materializează prin
tracțiune asupra zonelor mai puțin stabile ale protezei. Alimentele lipicioase se prind
în special de ultimii dinți și uneori concomitent pe ambele proteze (în cazul proteză rii
mobile bimaxilare).
B. Forțele orizontale
 Componentele orizontale rezultate prin descompunerea forțelor verticale – contactele
cuspizilor cu versantele pantelor cuspidiene duc la descompunerea forțelor verticale în
componente orizontale. Mărimea component elor orizontale depinde de înclinarea
acestor pante și de punctul de aplicare a forțelor. Contactul dento -dentar în aceste
situații provoacă deplasarea laterală a protezei. Dacă există un ax de sprijin, proteza
basculează în jurul lui, infundandu -se în zon ele reziliente laterale. Același lucru se
produce și când dinții laterali artificiali (molari și premolari) sunt montați în afara
crestelor.
 Când baza protezei și dinții articulari mandibulari se găsesc într -o zona neutră, de
echilibru, între cele două gru pe musculare puternice de la periferia câmpului protetic
(limba pe de o parte și musculatura buzelor și obrajilor pe de altă parte), statica
protezei este asigurată. Deplasările protezelor provocate de forțele orizontale duc cu
timpul la accentuarea atrofi ei crestelor, la inflamarea cronică a mucoasei și la crearea
de pliuri mucoase balanțe.
Menținerea protezei totale – împiedicarea desprinderii ei de pe câmpul protetic se realizează
prin anumite mijloace fizice:
 Adeziunea – este cel mai frecvent folosită și poate cel mai ușor de realizat, mai întâi
printr -o procedură ce are ca scop reproducerea exactă a zonei de sprijin a viitoarei
proteze. Adeziunea este un fenomen complex, caracterizat prin atracția ce apare între
moleculele diferite ale suprafețelor unor c orpuri puse în contact.
 Succiunea – este cel mai eficient mijloc de menținere a protezei totale. Ea transformă
proteza într -un fel de ventuză, sporindu -i rezistența față de tracțiunile la care este
supusă. Această succiune este necesară în timpul exercitări i funcțiilor aparatului
dento -maxilar, în special în timpul masticatiei.

 Presiunea atmosferică – acționează atât asupra protezei maxilare, cât și asupra protezei
mandibulare. Ea are ca efect aplicarea constantă a pieselor protetice pe mucoasa fixă,
favorizâ nd apariția adeziunii și succiunii.
 Tonicitatea musculară – acționează ca factor fiziologic de menținere a protezelor
totale în situația în care proteza cu marginile și baza ei, dar și cu dintîi artificiali, va fi
plasată într -o zonă de echilibru între musc ulatura oro -facială și musculatura limbii.
Permițând contracția neîngrădită a musculaturii, aceasta nu acționează în sensul
desprinderii protezei.
 Deglutiția la un edentat total protezat se repetă de aproximativ 150 de ori pe zi. În
timpul deglutiției prot eza este aplicată pe câmpul protetic cu o presiune asemănătoare
cu cea dezvoltată în timpul masticației. În acest fel se restabilesc adeziunea și
succiunea, iar prin efectuarea deglutiției în relația centrică. Aceasta contribuie
substanțial la stabil izarea protezei.
Stabilizarea protezei totale
 Împiedicarea acțiunii forțelor orizontale poate fi realizată prin:
 Folosirea retentivităților anatomice
 Dispunerea bazei protezei cu dinți artificiali în zona de echilibru dintre grupele
musculare (zona neutră) . La mandibulă, stabilizarea este mai greu de realizat pe seama
folosirii retentivităților anatomice. Rar există creste edentate proeminente. Întotdeauna
trebuie plasată proteza pe tuberculul piriform. În acest fel se obține succiunea
(închiderea marginală la acest nivel), stabilizarea sagitală (împiedicarea deplasării spre
distal) și un sprijin adecvat (se impedică în mare măsură înfundarea extremității distale
a protezei).
Sprijinul protezelor totale se realizează prin transmiterea presiunilor ocluzale pe suprafața
periosto -mucoasei și prin intermediul ei asupra osului subiacent. Acestă zonă de sprijin nu
este adaptată filogenetic să primească presiunile transmise prin intermediul protezei (creasta
edentată este considerată o "cicatrice" postextractională fără receptorii parodontali atât de
specializați în analiza presiunilor ocluzale). Ceea ce se poate face însă (în orice situație) este
dispersarea presiunilor pe o suprafață cât mai mare; în acest fel cuprinderea în întregime a
zonei de sprijin sub proteză micșorează valoarea presiunii pe unitatea de suprafață, atenuând
suprasolicitarea țesuturilor de suport.
Materialele din care se pot realiza bazele protezelor totale
Bazele din mase plastice
Se pot utiliza polimeri acrilici, vinilici, stirenici sau rășini diacrilice compozite. Din punct de
vedere tehnologic aceste materiale pot fi termopolimerizabile (căldură umedă sau uscată),
termobaropolimerizabile, autopolimerizabile și injectabile. Condițiile impuse pentru polimeri
pentru a fi compatibili la confecțio narea protezei mobile sunt:
 biocompatibilitate chimică și funcțională;
 stabilitate în mediul bucal;
 estetică bună;

 posibilități de igienizare corespunzătoare;
 prelucrabilitate ușoară în condiții de lucru igienice;
 dotare tehnico -materială accesibilă.
1.Polimetacrilatul de metil (Fig.1111):
Este materialul cel mai utilizat la ora actuală, fiind introdus în practică în anul 1937
când a înlocuit cauciucul. Placa palatinală se confecționează cu o grosime de 2 mm care este
limitată de rezistența mecanică. Peste această grosime ia din spațiul util al limbii și devine
inconfortabilă pentru pacient.

Fig. 11 Proteză mandibulară cu baza confecționată din polimetacrilat de metil
Prezintă o serie de calități :
 Tehnologie de realizare simplă;
 Calități mecanice accepta bile;
 Biocompatibilitate bună;
 Realizarea unei legături optime cu dinții artificiali polimerici;
 Aspect estetic, în general utilizându -se un acrilat de culoare roz de nuanța gingiei. La
pacienții care au alergie la colorantul din acrilat se poate folosi u nul transparent;
 Posibilități de reparații și reoptimizări;
 Preț de cost mai redus.
Prezintă și o serie de deficiențe :
 Posibilitatea apariției de modificări dimensionale și deformări chiar în cursul
procesului de confecționare;
 Prezența porozităților care în timp se îmbibă cu lichidul bucal ducând la apariția
mirosului neplăcut (halenă fetidă);

 Conductibilitate termică redusă;
 Proprietăți biologice discutabile (datorită monomerului rezidual din masa acrilatului);
 Prezintă fenomenul de îmbătrânire;
 Rezist ența mecanică redusă poate duce la apariția fracturilor.
Îmbunătățirea proprietăților mecanice se poate face prin:
 Rășini acrilice modificate: prin adăugarea de cauciucuri sunt îmbunătățite proprietățile
acrilatelor (crește în special rezistența mecanică) dar costurile ridicate împiedică încă
răspândirea metodei în practică.
Armarea acrilatelor cu alte materiale cum sunt :
 Fibrele de carbon: sunt obținute din poliacrilonitrat prin încălzire în aer la 200 -250*C
și apoi în atmosferă inertă la 1.200*C. Sunt u tilizate atât ca fibre libere cât și în
țesături. Totuși manipularea dificilă, posibilitatea descoperirii fibrelor la finisare și
lustruire, aspectul estetic modificat (prin prezența fibrelor de culoare neagră) și
toxicitatea potențială face ca utilizarea fibrelor de carbon să nu fie curentă.
 Fibre aramidice : sunt compuși organici sintetici dar au culoare galbenă și la suprafața
protezelor determină fețe rugoase care nu pot fi lustruite ;
 Fibre de sticlă: acestea îmbunătățesc proprietățile mecanice ale baz elor acrilice.
Armarea se poate face prin simpla amestecare a fibrelor de sticlă cu pasta acrilică sau
prin laminare cu folie de sticlă.
 Inserturi metalice: sunt adăugate în structura maselor plastice sub formă de sârmă,
plăci, rețele sau umpluturi. Armăt ura trebuie poziționată perpendicular pe linia de
fractură anticipată.
2. Folosirea altor materiale pentru edificarea bazelor:
Ca rășinile poliamidice, epoxidice, vinilice și policarbonatele, polistirenul, etc. Aceste
materiale nu s -au impus fie datorită tehnologiilor laborioase și pretențioase cerute, fie
proprietăților lor care nu le întrec pe cele ale polimetacrilatului de metil.
Dintre materialele alternative polimetacrilatului de metil, din care se încearcă să se
realizeze baza protezei parțiale și totale, fac parte:
Poliamidele (nylonul) și copoliamidele – acestea sunt materiale termoplastice din care
se pot realiza proteze moi și elastice prin tehnica injectării. În medicina dentară aceste
materiale se folosesc și la protezele totale. Materialele termoplastice pe bază de poliamide și
copoliamide par a fi ideale pentru realizarea protezelor totale datorită următoarelor proprietăți:
 Rezistență la oboseală crescută și memorie elastică deosebită;
 Prezintă o elasticitate mare;

 Prezintă un echilibru exc elent între rezistența mecanică, ductilitatea, termorezistența și
flexibilitatea inerentă;
 Structura lor poate fi ușor modificată pentru a crește rigiditatea și rezistența la uzură;
 Prezintă o greutate specifică mică;
 Nu au monomer rezidual;
 Absența porozi tăților;
 Impermeabile la fluidele din mediul bucal;
 Păstrarea dimensiunilor și a culorilor în timp;
 Teoretic nu se fracturează.
La ora actuală, pe piață există mai multe sisteme care promovează materialele
termoplastice, dintre care menționăm:
 Valplast – Valplast Int.Corp.;
 Flexite – The Flexite Company;
 Flexiplast – Bredent;
 Succes FRS – Dentsply;
 Proflex System – DR Dental Resource Inc.;
 The.R.Mo.Free – If Dental.
Dintre criticile care se aduc acestui material, amintim:
 Nu menține dimensiunea verticală de ocluzie sub solicitările ocluzale directe;
 Nu se poate lustrui foarte bine;
 Nu are o rezistență suficientă la abrazie;
 Se pigmentează în timp;
 Acumulează placă.
Rășini de nouă generație fotopolimerizabile
Firma DeguDent (Austria) propune o rășină ECLIPSE fotopolimerizabilă care nu
conține polimetil metacrilat și peroxid de benzoil.
Avantajele materialului:

 Se elimină o serie de etape ca realizarea machetei din ceară a viitoarei proteze,
ambalarea ei, îndepărtarea cerii din tipar, introducerea acrilatului, polimerizarea și
dezambalarea;
 Finisarea protezei este ușoară, nefiind gips pe ea;
 Timp mai redus de lucru;
 Dinții nu sunt dislocați în timpul lucrului;
 Consum redus de materiale clasice;
 Reparația protezei se poate face cu acest material sau cu acrilate convenționale (invers
nu este posibil);
 Reduce necesitatea ajust ării protezei de c ătre medicul dentist ;
 Biocompatibilitate prin absența monomerului;
 Materialul are o flexibilitate excelentă;
 Este rezistent la rupere și impacturi;
 Confort crescut pentru pa cient deoarece materialul este mai ușor decît acrilatul clasic.
Bazele din metale
Bazele metalice pot fi :
 Integrale, utilizate la pacienții cu intoleranță la acrilate. Fixarea dinților artificiali se
face prin sisteme de retenție mecanică și fizico -chimi că. Au dezavantajul aspectului
inestetic (culoarea metalului) al gingiei artificiale.
 Parțiale, cel mai des utilizate datorită compromisului eficient între rezistența mecanică
a ansamblului și aspectul fizionomic al gingiei artificiale. La maxilar, bazele parțiale
acoperă bolta palatină incomplet sau în întregime, trimițând retenții mecanice sub
formă de rețele, ochiuri, filamente, etc., la nivelul șeilor și uneori spre zona ,,Ah” în
vederea acoperirii acestor zone cu acrilat. În aceste situații șaua prote tică are două
componente:
o Partea metalică situată la distanță de modelul de lucru și care este înglobată în
acrilat;
o Partea acrilică care formează fața mucozală și fața externă.
Avantajele bazelor din metal:
 Grosime mult redusă (între 0,2 – 1 mm în funcț ie de metalul utilizat) fiind mult mai
confortabilă pentru pacient;
 Rezistență mecanică mare, nu se fracturează ;

 Transmit variațiile termice la mucoasă creând senzații naturale ;
 Fenomenul de îmbătrânire nu îi modifică structura și rezistența ca la acril ate;
 Igiena lor este superioară deoarece nu se îmbibă cu lichid bucal ;
 Exclud posibilitatea unor reacții alergice (cele integrale) .
Bazele metalice se pot confecționa prin :
 Prelucrări la rece : ștanțare, galvanizare ;
 Prelucrări la cald : topirea și turnar ea metalelor.
Bazele metalice se pot confecționa din :
 Aliaje de Co -Cr (Fig. 1212) care realizează baze cu grosimea de 0,3 – 0,5 mm ;

Fig. 12 Proteză cu baza confecționată din aliaj Co -Cr
 Aurul și aliajele sale. Aurul rămâne în actualitate la realizarea b azelor protezelor totale
odată cu progresele tehnologiilor galvanice, rezultând piese protetice de o exactitate
dimensională excelentă și cu proprietăți biologice îmbunătățite. Sunt de fapt baze
mixte metalo -plastice, stratul foarte subțire de aur galvani zat (0,15 – 0,2 mm)
acoperind suprafața mucozală a unor mase plastice. Baza din aur se poate realiza prin
galvanoformare indirectă (Fig.1313) urmată de atașarea ei la protează sau prin
galvanodepunerea directă a unui strat de aur pe suprafața mucozală a p rotezei.
Aceste proteze prezintă avantajele:
 biocompatibilitate bună;
 igienizare mai facilă;
 adaptare foarte bună pe câmpul protetic;
 sunt evitate fenomenele alergice, toxice cât și absorbția de salivă de către fața
mucozală a protezei.

Fig. 13 Bază de aur realizată prin galvanoformare
 Aluminiul cu o grosime de 0,8 – 1 mm;
 Titanul cu o grosime de 0,6 – 0,8 mm. Greutatea specifică a titanului (4,5 g/cm³)
constituie un avantaj semnificativ, o proteză cu baza din titan fiind mai ușoară decât
una confecț ionată din acrilat. Alte avantaje ale titanului sunt rezistența la coroziune,
biocompatibilitatea și umectabilitatea superioară a metalului de către salivă.
Prezintă și două dezavantaje :
 trebuie supradimensionat pentru asigurarea unei rigidități minime c ât și pentru a
facilita curgerea metalului topit în tipar;
 prețul de cost mai ridicat.
Dinții artificiali
Refac protetic dinții naturali pierduți prezentând aceleași caracteristici pe care le -au
avut aceștia. Deoarece înlocuiesc organul pierdut ei reprezi ntă proteza propriu -zisă. Trebuie
să îndeplinească o serie de condiții:
1.Funcționale și fiziologice :
 Eficiență masticatorie ;
 Aspect estetic rezonabil, cu posibilități de individualizare ;
 Rezistență mecanică la solicitările funcționale și parafuncționale cât și la impactele
ocazionale ;
 Fonație corespunzătoare;
 Refacerea estetică prin susținerea părților moi;
 Absența nocivității locale și generale.

2.Igienice :
 Să poată fi dezinfectați;
 Să permită o igienizare corectă ;
 Să nu prezinte suprafețe poroase ș i fenomene de îmbătrânire ;
 Să absoarbă o cantitate cât mai redusă de apă ;
 Să nu permită dezvoltarea agenților patogeni în suprafață sau profunzime.
3. Tehnologice :
 Realizare tehnică simplă ;
 Fixare durabilă în bazele protezelor ;
 Posibilități de reparar e și reoptimizare .
4.Solicitate de către pacient :
 Aspect estetic;
 Confort;
 Eficiență masticatorie.
5.Economice :
 Preț de cost redus ;
 Durabilitate.
Clasificarea lor din punct de vedere al formei:
Dinții frontali trebuie să răspundă fundamental cerințelor fizionomice și fonetice.
Dinții laterali trebuie să satisfacă în principal dezideratelor eficienței masticatorii și stabilității
protezelor, rolul lor estetic fiind mai puțin pronunțat. Din această cauză dinții frontali sunt
întotdeauna anatomici pe când cei laterali pot fi grupați în trei mari categorii:
1.Dinți anatomici (cuspidați) concepuți de Alfred Gysi și care prezintă suprafața
ocluzală, vestibulară și o parte din cea orală asemănătoare cu a dinților naturali. Au înclinarea
pantelor cuspidiene de 3 0 – 33° în scopul obținerii articulării cu balans general. Aceste valori
sunt în concordanță cu o pantă condiliană de 33° și o traiectorie incisivă tot de 33°. După Gysi
aceste valori reduc forțele orizontale și este astfel îmbunătățită stabilitatea protez ei.
Avantajele dinților anatomici sunt :
 Estetică corespunzătoare ;
 Eficiență masticatorie.

Dezavantajele lor sunt date de :
 Posibilitatea destabilizării protezelor ;
 Traumatizarea țesuturilor din vecinătate mai ales atunci când resorbția crestelor este
accentuată.
Tot în această categorie pot fi incluși și dinții semianatomici (ușor cuspidați) cu o
înclinare a pantelor cuspidiene la 10 – 20°. Aceste valori corespund unei traiectorii condiliene
de 33° și a unei traiectorii incisive de 0°. Reducerea înclină rii pantelor cuspidiene nu
determină în mod necesar eliminarea solicitărilor laterale la nivelul protezelor.
Avantajul acestor dinți sunt:
 Mai ușor de montat și echilibrat;
 Dau o mai mare libertate mișcărilor mandibulei ;
 Solicitările laterale transmise protezelor sunt mai reduse .
Dezavantajul lor major îl reprezintă aspectul estetic mai redus.
2. Dinții neanatomici (necuspidați) prezintă fața ocluzală fără relief având următoarele
avantaje:
 Construcția protezelor este simplă atât ca tehnică cât și c a aparatură;
 Realizarea raporturilor dento -dentare pe o arie de contact crescută ;
 Generare de solicitări orizontale minime ;
 Autoîntreținere bună a raporturilor ocluzale.
 Dezavantajele dinților neanatomici sunt reprezentate de :
 Estetică redusă ;
 Eficiență masticatorie scăzută.
 Acești dinți au indicație majoră la pacienții cu corelare musculară deficitară.
3. Dinții speciali ce sunt construiți pe principii mecanice în vederea sporirii eficienței
masticatorii și stabilității protezelor totale. În general re prezintă tehnici de autor, în
cadrul unor scheme ocluzale distincte, contribuind în anumite condiții la îmbunătățirea
masticației. Ei însă sunt respinși de majoritatea pacienților și practicienilor datorită
morfologiei lor diferite de a dinților naturali c ât și datorită marii dificultăți de obținere
a unei articulări balansate.
Clasificarea dinților din punct de vedere al materialului din care sunt confecționați:
 Dinți artificiali din mase plastice (Fig. 1 414)

 Dinți artificiali din mase ceramice
 Dinți artif iciali din metale
 Dinți artificiali micști : metalo -plastici sau metalo -ceramici

Fig. 14 Garnitură de dinți artificiali acrilici

Unii autori recomandă montarea dinților artificiali ceramici și la proteza inferioară
deoarece aceștia fiind mai grei duc la creșterea greutății protezei și implicit la creșterea
menținerii pe câmpul protetic, mai ales în cazul crestelor atrofiate, neretentive.
NUANȚE DE CULORI
 Brună
 Gălbuie
 Gri-albăstruie
 Roz-portocaliu
La rândul ei fiecare nuanță poate să aibă mai multe inten sități ale culorii, în funcție de firma
producătoare. (Fig. 1515).

Fig. 1 5 Cheie de culori

CAPITOLUL 3
MODALITĂȚI DE PROTEZARE TOTALĂ MANDIBULARĂ
CAZURI TEHN ICE. PREZENTAREA ETAPELOR CLINICO -TEHNICE DE
CONFECȚIONARE A UNEI PROTEZE TOTALE

CAZ 1
Confecțion area unei proteze totale acrilice presupune parcurgerea unei succesiuni de
etape, atât clinice cât și de laborator. În ordine cronologică, acestea sunt:
1. Clinic – Examinarea pacientului,a radiografiilor,stabilirea diagnosticului și indicația
terapeutică
2. Clinic – Amprenta preliminară
3. Laborator – Confecționarea modelului preliminar
4. Laborator – Confecționarea lingurii individuale
5. Clinic – Amprenta definitivă sau funcțională
6. Laborator – Confecționarea modelului de lucru funcțional
7. Laborator – Confecționarea șab lonului de ocluzie
8. Clinic – Determinarea rapoartelor intermaxilare și indicații pentru montarea arcadelor
artificiale
9. Laborator – Montarea modelelor în ocluzor
10. Laborator – Confecționarea machetei protezei pentru proba
11. Clinic – Proba machetei în cavitatea b ucală
12. Laborator – Macheta definitivă, prepararea pentru ambalare
13. Laborator – Realizarea tiparului
14. Laborator – Introducerea acrilatului în tipar și polimerizarea lui
15. Laborator – Dezambalarea și prelucrarea
16. Clinic – Aplicarea și adaptarea protezei pe câmpul protetic

1. Examinarea pacientului – Subiectul în cauză este un pacient în vârstă de 65 de ani, de sex
masculin, cu o condiție materială modestă, pensionar. La prezentarea în cabinetul
stomatologic,și -a exprimat dorința de a -și rezolva problema dentiției într-un mod cât mai
economic posibil. La examinarea cavității bucale, medicul a stabilit ca plan de tratament
realizarea unei proteze totale acrilice mobilizabile.

2. Amprenta în edentația totală – amprenta preliminară
Prima etapă în realizarea propriu -zisă a protezelor totale este reprezentată de amprenta
preliminară. Obiectivul principal al acestei faze constă din reproducerea în negativ a tuturor
elementelor anatomo -funcționale utile confecționării unui model de studi u- prima etapă în
realizarea protezei mobilizabile, pentru confecționarea lingurii individuale.
Amprenta preliminară a fost luată într -o lingură standard (Fig. 1616), cu ajutorul alginatului
(Fig. 1717). În momentul amprentării am observat că înde plinește toate caracteristicile necesare
unei amprente bine luate:
 să fie suficient de rigidă;
 să nu împiedice libertatea mișcărilor formațiunilor musculare și ligamentare de la
periferia câmpului protetic;
 să cuprindă în totalitate partea statică a supraf eței de sprijin a viitoarei proteze -mucoasa
fixă;
 să asigure o grosime suficientă materialului de amprentare

Fig.1 6 Lingur ă standard mandibular ă Fig. 17 Amprent ă mandibular ă alginat
Caracteristicile amprentei sunt:
 materialul amprentei, adică algina tul, este fixat stabil în portamprentă;
 materialul amprentei prezintă grosimi aproximativ egale în toate zonele;
 suprafața materialului este netedă, fără goluri sau lipsuri determinate de existența bulelor de
aer;
 amprenta cuprinde toate zonele câmpului pr otetic până la limita zonei de mucoasă mobilă;

 zonele marginale nu sunt subțiri și sunt susținute de lingură;
 marginile amprentei reprezentate de alginat, sunt modelate după forma și dimensiunea
fundului de sac;
 crestele alveolare, tuberculii piriformi sun t redați cu fidelitate;

3. Confecționarea modelului preliminar
Reprezintă câmpul protetic pe care pacientul îl are la prezentarea în cabinetul
stomatologului. Modelul preliminar este primul model pe care l -am realizat prin turnarea
gipsului obișnuit în ampre nta preliminară. Acesta reprezintă copia fidelă a câmpului protetic și
este utilizat pentru precizarea diagnosticului și confecționarea lingurii individuale.
Tehnica de confecționare a modelului după amprenta cu alginat este cea pe care am utilizat –
o în c azul de față.
Am preparat pastă de gips prin amestecarea pulberii cu apă într -un bol de cauciuc (Fig. 1 8).
Am spatulat mai mult timp pentru a elimina bulele de aer care de obicei se formează în
prepararea pastei de gips. Pasta de gips (Fig. 19 ) obținută a m aplicat -o în proporții mici
începând de la nivelul tuberculilor piriformi. Concomitent cu aplicarea pastei am realizat
vibrarea amprentei pentru a dirija pătrunderea gipsului în toate detaliile,evitând astfel formarea
bulelor de aer. După turnarea propri u-zisă a modelului, când toată suprafață internă a fost
acoperită cu pastă de gips, din surplusul rămas am făcut un mic depozit pe masă de lucru peste
care am aplicat amprenta cu baza lingurii în sus. Cu ajutorul spatulei am uniformizat marginile
astfel re alizând soclul modelului care are după prelucrare înălțimea de 2 cm,lateral depășind
limitele amprentei cu 0.5 cm.
După 30 de minute, timpul de priză al gipsului, am efectuat demularea, prin tracțiune
exercitată asupra lingurii în care s -a luat amprenta, elasticitatea alginatului lăsând l iber modelul
preliminar (Fig. 20 ).

Fig. 18 Pulbere de gips Fig. 19 Pasta de gips

Fig. 20 Modelul preliminar

4. Confe cționarea lingurii individuale
Lingura individuală este portamprenta adaptată suprafeței câmpului protetic, în care materialul
de amprentare va avea grosime egală. Este suportul rigid, nedeformabil, în care se depune
materialul de amprentă pentru introduc erea pe câmpul protetic în scopul amprentării funcționale.
Pentru confecționarea lingurii individuale am folosit placă fotopolimerizabilă (Fig 20;
Fig, 21) . În cazul de față, pentru că lingura este realizată pentru mandibulă, aceasta este
alcătui tă din bază, mâner și butoni de presiune. Butonii de presiune sunt fixați pe lingura
inferioară, corespunzător premolarilor , sunt proeminențe paralelipipedice de 5 mm înălțime, 2
– 4 mm lățime și 15 mm lungime (se pot face mai mari la crestele foarte atrof iate), pe care se
aplică degetele medicului pentru menținerea amprentei pe câmpul protetic, fără să fie
deformate marginile.

Fig. 20 Cutie cu plăci fotopolimerizabile

Fig.21 Plac ă fotopolimerizabil ă
Operațiile pe care le -am parcurs pentru confecțion area lingurii individuale din placă de bază au fost:
 am pregătit modelul obținut prin marcarea limitelor câmpului protetic cu ajutorul unui creion
chimic
 am așezat placa de bază pe model, am adaptat -o și am eliminat excesul de placă, astfel încât
marginil e lingurii să nu depășească fundurile de sac, apoi am modelat mânerul și butonii de
presiune
 am introdus modelul cu lingura individuală în cuptorul foto pentru a aduce lingura în stare
rigidă
 după fotopolimerizare, am dezinserat lingura de pe model și am p relucrat -o cu o freză pentru
a nu rămâne margini tăioase și, de asemenea, am realizat retenții sub formă de orificii pentru
ca materialul de amprentă să rămână fixat în lingură (Fig. 22; Fig. 23; Fig. 24; Fig. 25).

Fig. 22 Prelucrarea marginilor lingurii individuale Fig. 23 Realizarea reten țiilor

Fig.24 Lingur ă individual ă (vedere lateral ă) Fig. 25 Lingur ă individual ă (vedere superioar ă)

5. Amprenta definitivă sau funcțională
Această amprenta rep rezintă copia negativă a câmpului protetic obținută cu ajutorul materialelor
foarte precise și a lingurii individuale.
Ea a fost realizată într -un singur timp și anume în lingura individuală realizată de mine pe modelul
de studiu s -a depus materialul de am prenta și s -a realizat amprentarea câmpului protetic (Fig. 26)
 Obiectivele pe care le -am urmărit la controlul amprentei definitive au fost:
 Suprafața cu un aspect neted,fără depresiuni datorate golurilor de aer
 Marginile amprentei să fie extinse la maximum cu forme și dimensiuni funcționale
 Crestele alveolare să fie redate cu forma și dimensiunea corespunzătoare
 Materialul de amprentă este repartizat pe toată suprafață amprentei într -o grosime uniformă
de aproximativ 3 -5 mm și bine fixat în lingura individu ală

Fig. 26 Amprenta funcțioală

6.Modelul de lucru
Modelul definitiv sau de lucru reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic edentat parțial.
Pentru confecționarea modelului definitiv am parcurs următoarele etape:
 am pus amprenta definitivă la o sp ălare cu un jet de apă rece pentru îndepărtarea resturilor
de salivă și a eventualelor resturi de sânge;
 excesul de apă care a rămas în amprentă l -am înlăturat prin suflare cu aer
 am preparat pastă de gips după proporțiile necesare în bolul de cauciuc pri n spatulare
 următoarea fază parcursă a fost introducerea pastei de gips în amprentă prin
alunecarea produsă de microvibratiile măsuței vibratorii (Fig. 27)

Fig. 27 Introducerea gipsului în amprentă folosind măsuța vibratorie

 după depunerea pastei de gip s dur în amprentă, am așteptat ca acesta să facă priză, iar apoi
am realizat soclul din gips obișnuit;
 realizarea soclului am făcut -o în așa fel încât suprafață bazei să fie paralelă cu suprafață
câmpului protetic și cu înălțimea de 2 cm;
 următoarea fază a constatat în demularea amprentei pe care am făcut -o după 45 -60 minute;
am desprins amprenta de pe modelul de lucru (Fig. 28) printr -o tracțiune ușoară.

Fig. 2 8 Modelul de lucru (cu marginile c âmpului protetic trasate cu creion chimic)

7. Șablonul de oc luzie
Șablonul de ocluzie este o piesă intermediară ajutătoare, necesară medicului pentru
determinarea rapoartelor intermaxilare.
Pe șablonul de ocluzie se înregistrează rapoartele intermaxilare în relație centrică cu
intercuspidarea maximă, pentru a fi t ransferate în laborator.
În cazul meu am realizat șablonul de ocluzie din placă fotopolimerizabilă. Părțile componente ale
șablonului de ocluzie realizat sunt:
 baza șablonului care acoperă câmpul protetic
 bordură de ocluzie pe care am fixat -o pe creasta ed entată
Etapele de confecționare pe care le -am parcurs au fost:
 am desenat limitele câmpului protetic cu ajutorul unui creion chimic; locul până unde vor
ajunge marginile șablonului;
 am realizat izolarea modelului prin introducerea lui în apă timp de 10 mi nute; această izolare
este importantă pentru ca placă de bază să nu adere de suprafața modelului.
 am aplicat placă foto pe model, am tăiat surplusul de pe margini pentru a se încadra în
conturul trasat cu creion chimic, am avut grijă ca placă foto să aibă contact intim cu modelul
pe toată suprafața
 am introdus modelul cu baza șablonului în cuptorul de fotopolimerizare pentru a aduce
baza șablonului în stare rigidă.
 ulterior am atașat bazei șablonului bordură de ocluzie din ceară. Dintr -un baton de ceară de
ocluzie am realizat șablonul propriuzis, prin lipirea acestuia de baza șablonului cu ajutorul
spatulei la flacără. Dimensiunea bordurii de ceară este asemănătoare cu cea a dinților, și
anume în zonele laterale este de 10 mm cu o înălțime de 5 -7 mm, iar fro ntal lățimea este de
5-6 mm, ia r înălțimea de 10 -12 mm (Fig. 29 ).

Fig. 29 Șablonul de ocluzie

Caracteristicile pe care le îndeplinește șablonul de ocluzie realizat de mine sunt:
 Baza acoperă în totalitate suprafața câmpului protetic, fără să depășească zona de reflexie a
mucoasei.
 Baza este adaptată intim la întreaga suprafață a câmpului protetic de pe model fără să
prezinte mișcări de basculare.
 Îndepărtarea și repunerea lui pe model este efectuată fără dificultăți.
 Baza șablonului are o grosime de apr oximativ 1,5 -2 mm,pentru a rezistă la operațiunea de
determinare a rapoartelor intermaxilare.
 Marginile șablonului le -am modelat cu dimensiuni și formă în corelație cu fundul de sac.
 Marginile șablonului le -am finisat prin prelucrarea cu freze pentru a nu produce leziuni
mucoasei.
8. Determinarea și înregistrarea rapoartelor intermaxilare
Determinarea și înregistrarea rapoartelor intermaxilare este o fază clinică realizată de către
medicul stomatolog în care este stabilită poziția fiziologică a ma ndibulei față de maxilar, cunoscută
sub numele de relație centrică. Modelele, cu ajutorul șabloanelor de ocluzie se pot menține în
aceeași poziție fiziologică. Determinarea și înregistrarea rapoartelor intermaxilare în edentația
parțială reprezintă momente le unei faze clinice cu deosebită importanță pentru transferul și
poziționarea modelelor de lucru în ocluzor în aceleași relații cu cele de la nivelul aparatului dento –
maxilar.
Modelul de lucru cu șablonul atașat, împreună cu arcada antagonistă (Fig. 3 0)sunt trimise în
cabinetul somatologului pentru ca acesta să înregistreze ocluzia pacientului, foarte importantă
pentru etapele următoare.

Fig. 30 Modelul de lucru si arcada antagonist ă
9.Montarea modelelor în articulator (Fig. 31 ; Fig. 3 2; Fig. 3 3)
În sc opul confecționării protezei parțiale acrilice, modelele de lucru sunt fixate cu ajutorul
șabloanelor într -un instrument asemănător articulatiei temporo -mandibulare. În acest caz, eu am
folosit articulatorul. Șablonul de ocluzie, după determinarea și înreg istrarea rapoartelor
intermaxilare l -am primit în laborator împreună cu cele două modele.
Următorul pas făcut a fost fixarea modelelor în articulator, parcurgând următo arele etape :
 am redus dimensiunea soclurilor cu ajutorul soclatorului

 realizarea pe supr afața bazelor cu ajutorul cuțitului a mai multor șanțuri longitudinale și
transversale, sub formă de grilă,cu scopul de a mari suprafaț a de care aderă gipsul pentru
montarea în articulator.
 am solidarizat modelele între ele la nivelul soclurilor cu ajutoru l unui elastic
 am introdus ansamblul de modele șablon în apă timp de 2 -3 minute, pentru ca pasta de gips
să nu facă priză instantaneu, prin absorbția apei din gipsul preparat de către modelele uscate
 într-un prim timp am realizat gipsarea modelului inferi or. Pe masă de lucru am făcut un mic
depozit de masă de gips peste care am aplicat brațul inferior și apoi baza modelului inferior
 în cel de -al doilea timp am realizat gipsarea modelului superior. Pentru fixarea modelelor în
articulator am folosit o cantit ate mică de gips, pentru a nu mari inutil volumul și
greutatea, creând dificultate în operația de fixare a dinților
 fasonarea am executat -o după priza gipsului dând formă de calotă modelului superior
 ansamblul modele -șablon l-am introdus între cele două ra muri ale articulatorului cu partea
distală către balama. Am acționat șurubul pentru a crea o distanță de 2 -3 mm între ramura
superioară a articulatorului și suprafața bazală a soclului superior. În această poziție am
blocat șurubul cu contra -piulița.

Fig. 31 Ansamblu modele -șablon de ocluzie montat în articulator
Vedere frontal ă

Fig. 3 2 Ansamblu modele -șablon de ocluzie Fig. 3 3 Ansamblu modele -șablon de ocluzie montat în articulator
montat în articulator (Vedere lateral ă-dreapta ) ( Vedere lateral ă-stânga)
10. Macheta protezei acrilice
Această machetă este formată din dinții artificiali și macheta bazei sumar modelată. Este
efectuată pentru a se realiza proba pe câmpul protetic.
Macheta este confecționată prin efectuarea următoarelor operații:
1. Pregătirea modelului
2. Alegerea dinților artificiali
3. Montarea dinților artificiali
4. Macheta de proba
1. Pregătirea modelului
Modelul este pregătit înainte de montarea dinților prin delimitarea câmpului protetic și
deretentivizarea modelului.
Delimitarea câmpului protetic constă în desenarea cu un creion chimic pe modelul definitiv.
Traseul urmărește periferia câmp ului protetic, limita dintre mucoasa fixă și cea mobilă, fii nd ocolite
bridele și frenurile (Fig. 3 4).

Fig. 3 4 Delimitarea câmpului protetic

2. Alegerea dinților artificiali
Dinții artificiali pentru proteza acrilică sunt aleși după: reperele e xistente la nivelul modelului
câmpului protetic; indicațiile scrise de medic pe fișa administrativă de laborator; reperele însemnate
și transmise cu ajutorul șabloanelor.
Reperele existente pe model sunt reprezentate de dimensiunea spațiului eden tat în sens
vertical, reprezentat de distanța dintre creasta alveolară și fețele ocluzale ale dinților antagoniști.
Indicațiile scrise pe fișa primită din cabinet concomitent cu înapoierea ansamblului modele –
șablon de ocluzie:
Pe aceast ă fișă scrie:
 materialul din care sunt confecționați dinții artificiali și anume acrilatul
 culoarea dinților aleasă cu ajutorul cheii de culori
 particularitățile de montare a dinților (în cazul în care acestea există)

Dinții aleși pentru a fi montați au f ost cei din acrilat deoarece prezintă numeroase avantaje cum
ar fi faptul că se prelucrează ușor, sunt obținuți cu forme, dimensiuni și culori variate în funcție de
situație, pot fi modificați prin ajustare atât la nivelul coletului cât și al suprafeței oc luzale, respectiv
al celor proximale, astfel încât să se poată obține o funcționalitate normală. Cel mai important motiv
pentru care sunt cel mai des utilizați este faptul că au un preț de cost redus, accesibil fiecărei
persoane. (Fig. 3 5)

Fig. 3 5 Garnitură de dinți New Ace

3. Montarea dinților artificiali
Primul pas a fost realizarea bazei protezei. Am încălzit placa de ceară (Fig. 3 6; Fig. 3 7) ușor
și treptat la flacăra becului Bunsen, iar după ce am plastifiat -o am realizat adaptarea ei pe suprafa ță
modelului, până în fundurile de sac, la limitele trasate cu creionul. Următorul pas a fost aplicarea
unui rulou de ceară roz cu grosimea de 2 -3 mm pe vârful crestei alveolare. Această reprezintă
suportul pentru fixarea dinților artificiali.

Fig. 3 6 Cutie cu pl ăci de cear ă (DistriWax Fig. 3 7 Placă de cear ă de roz de 1.5 mm grosime
de la Distrident plus)

Apoi am început să iau fiecare dinte în parte și folosind două tipuri de burghie și o freză
(Fig. 3 8) am real izat inițial un șanț de jur imprejurul coletului dinților (Fig. 39 ), iar cu burghiul am
creat retenții tip orificiu pe fiecare dinte pe fețele proximale la nivelul coletului, apoi în baza
dintelui, pe fața mucozală (Fig. 40; Fig. 4 1).

Fig. 39 Freză și burghie Fig. 40 Realizarea șanțului retentiv de la nivelul coletului

Fig. 41 Realizarea retențiilor -orificiu de la nivelul fețelor proximale și bazei dinților

Fig. 42 Grupul de din ți frontali cu reten ții
Ulterior, am montat fiecare dinte în part e respectâd regulile de montare a dinților si
indicațiile oferite de medicul stomatolog, creând rapoarte dento -dentare în vederea asigurării unei
ocluzii funcționale și a unei masticații eficiente. (Fig. 43)

Fig. 43 Montare a dinților

4. Macheta pentru probă
Macheta bazei și a arcadei cu dinții artificiali montați în ceară, este pregătită pentru a
fi probată pe câmpul protetic. (Fig. 44)

Fig. 44 Modelarea fizionomică a gingiei.
Am modelat în zona anterioară gingia artificială în conco rdanță cu c erințele
fizionomice. După modelarea fizionomică și realizarea marginilor acesteia în așa fel încât să
nu lezeze țesuturile, aceasta se desprinde de pe model și se controlează de asemenea și pe
fața mucozală, netezind eventualele asperități care ar putea jena zonele moi. (Fig. 45)

Fig. 45 Macheta finisată, înainte de proba în cavitatea bucală
11. Proba machetei
Dinții artificiali montați pe o placă de ceară care reprezintă vitoarea bază a protezei
sunt trimiși în cabinet pentru proba în cavitatea bucală. Această probă este efectuată cu scopul
să se verifice cum au fost utilizate reperele existente pe model pentru alegerea și montarea
dinților artificiali, să se constate dacă indicațiile scrise pe fișa administrativă au fost
materializate întocmai.

13. Pr egătirea pentru ambalare
Modelul și macheta sunt pregătite pentru efectuarea ambalării astfel:
 Modelul împreună cu macheta atașată de el se scufundă într -un bol cu apă rece pentru a se
hidrata gipsul în vederea demontării modelului din ocluzor (demontarea se realizează
aplicând lovituri de ciocan pe toate laturile soclului modelului până la crăparea gipsului și
demontarea modelului)
 Se socleaza surplulul de gips de la nivelul soclului modelului
 Se alege chiuveta care va fi folosită și se izolează cu silicon (TCS) (Fig. 46; Fig. 47; Fig.
48)

Fig. 46 Cele două jumătăți ale chiuvetei

Fig. 47 Izolarea chiuvetei cu silicon Fig. 48 Spray cu silicon TCS
 Se prepară o pastă de gips de clasa a patra de consistență mai groasă (este importantă
consistența gipsului deoarece nu trebuie să permită scufundarea modelului și a machetei)
(Fig. 49).

Fig. 49 Pastă de gips de clasa a patra de consistență groasă
14 Ambalarea machetei
 Umplerea jumătății de chiuvetă cu pastă de gips și introducerea machetei în chiuvet ă
(Fig. 50; Fig. 51)

Fig. 50 Chiuvetă umplută cu pastă de gips Fig. 51 Modelul (cu macheta atasat ă) introdus ă in
chiuvet ă
 Se realizează un șanț cu spatula pentru tijele de ceară (Fig. 52; Fig. 53)

Fig. 52 Spatulă folosită pe ntru realizarea șanțului Fig. 53 Șanț pentru tija de ceară
 După priza gipsului se lipesc tijele de ceară (TCS) (Fig. 54; Fig. 55; Fig. 56), se
verifică închiderea chiuvetei: baza tijei de ceară trebuie să acopere complet orificiul
chiuvetei (Fig. 57)

Fig. 54 Tije de cear ă TCS Fig. 55 Atașarea tijelor de ceară

Fig. 56 Tije de ceară atașate Fig. 57 Închiderea chiuvetei pentru a verifica dacă tija de
ceară acoperă orificiul acesteia în totalitate
 Se izolează cu Distrisol – izolator gips -gips toată suprafața chiuvetei (macheta, dinții și
tijele) (Fig. 58; Fig. 59).

Fig. 58 Distrisol – izolator gips -gips Fig. 59 Aplicarea izolatorului

 Se lasă să se absoarbă izolatorul, după care se aplică și a două jumătate a chiuvetei și
se închide chiu veta. (Fig. 60 )

Fig. 60 Închiderea chiuvetei
 Se prepară pastă de gips de clasa a patra cu o consistență mai fluidă (Fig. 61)
 Chiuveta se așează pe măsuța vibratoare ( Fig. 62) și cu o spatulă se umple cu gips
(Fig. 63) , după care se așteaptă priza aces tuia timp de aproximativ 30 min (Fig. 64).

Fig. 61 Pastă de gips de consistență fluidă Fig. 62 Așezarea chiuvetei pe măsuța
vibratoare

Fig. 63 Umplerea chiuvetei cu pastă de gips Fig. 64 Așteptarea prizei gipsulu
 Se pune apă la fiert și se pornește aparatul de injectat (Termoject). (Fig. 65; Fig. 66)

Fig. 65 Oală cu apă Fig. 66 Aparat de injectat Termoject
 După priza gipsului se scot șuruburile chiuvetei și aceasta se introduce în oala cu apă
fiartă timp de 5 min pentru ca c eara să se topească (Fig. 67).

Fig. 67 Introducerea chiuvetei in oal ă
 Se scoate chiuveta din oală, se separă cele două jumătăți și se spală ceara topită, în
vederea realizării tiparului. (Fig. 68; Fig. 69; Fig. 70)

Fig. 68 Separarea jumătăților chi uvetei Fig. 69 Spălarea cerii topite din tipar

Fig. 70 Tiparul
 Se pregătește cartușul aparatului de injectat. Pentru a estima cantitatea de acrilat
necesară confecționării protezei se introduc granule de acrilat în tipar până la umplerea
acestuia, apoi acea cantitate de granule se introduce în cartuș (acesta trebuie umplut în
proporție de maxim 80% pentr u a lasa un spațiu de dilatare) (Fig. 71; Fig. 72; Fig. 73)

Fig. 71 Granule de acrilat de la Vertex Fig. 72 Estimarea cantității de acrilat necesar ă

Fig. 73 Umplerea cartușului cu granule de acrilat

 Se pune capacul cartușului și folosind un clește crampon se realizează închiderea
acestuia. (Fig. 74; Fig. 75)

Fig. 74 Atașarea capacului cartușului Fig. 75 Fixarea capacului cu cleștele crampo n
 Se selectează programul; se aplică spray -ul TCS în interiorul aparatului; se apasă
Enter, apoi același spray se aplică și pe cartuș, ult erior introducandu -se în aparat (Fig.
76). Dacă este necesar, se deschide compresorul pentru a crește presiunea în ap aratul
de injectat la 6.2 bari.

Fig. 76 Introducerea cartușului în aparatul de injectat

 Se verifică retențiile dinților de eventuale resturi de gips sau alte impurități și se
îndepărtează în cazul în care există, după care se închide chiuveta și se pune în aparat,
se închide șurubul și se ridică siguranța. ( Fig. 77). Injectarea s -a realizat folosind
programul “Z”, la o temperatură de 290 grade Celsius și o presiune de 6.2 bari, timp
de 17 min, plus un minut dedicat răcirii.

Fig. 77 Aparatul de injecta t închis, cu siguranța ridicată
 După terminarea procesului de injectare, se scoate chiuveta din aparat și se lasă la răcit
2 ore.
 După răcire, se desfac șuruburile și se aplică lovituri de ciocan pentru desfacerea
chiuvetei, proteza rămânând încapsulată în gipsul de amb alare (Fig. 78; Fig. 79 ).

Fig. 78; Fig. 79 Aplicarea loviturilor de ciocan pentru a elibera proteza încapsulată în masa de ambalat

 Folosind lovituri de ciocan, proteza este eliber ată din masa de ambalat (Fig. 80; Fig.
81)

Fig. 80 Masa de ambalat cu proteza in interior Fig. 81 Eliberarea protezei din masa de ambalat
 După scoaterea protezei din gipsul de ambalare, se taie tijele și se înlătură proteza de pe
model (Fig. 82; Fig. 83).

Fig. 82; Fig. 83 Tăierea tijelor și î ndepărtarea protezei de pe model

Prelucrarea protezei
 Îndepărtarea surplusului de acrilat de pe margini (Fig. 84)

Fig. 84 Netezirea marginilor protezei
 Cu o freză se prelucrează în zona coletelor dinților (Fig. 85).

Fig. 85 Finisarea zonei de colet

 Cu un disc se realizează separația dinților (Fig. 86)

Fig. 86
 Cu o freză specială cu șmirghel se finisează suprafața protezei (Fig. 87)

Fig. 87
 La motorul cu ax orizontal și finisează folosind o perie și pastă de finisat (combinatie de
polyacril și apă) (Fig.88; Fig. 89) , după care se lustruiește proteza cu pastă de lustru la puf
(Fig. 90)

Fig. 88 Pulbere Polyacril Fig. 89 Finisarea protezei la perie cu pastă de
finisat

Fig. 90 Lustruirea protezei cu pastă de lustru la puf
 Se degr esează proteza și se trimite în cabinetul stomatologic (Fig. 91)

Fig. 91 Proteză totală mandibulară acrilică

CAZ 2

Confecționarea unei proteze totale acrilice presupune parcurgerea unei succesiuni de
etape, atât clinice cât și de laborator. În ordine cr onologică, acestea sunt:
1. Clinic – Examinarea pacientului,a radiografiilor,stabilirea diagnosticului și indicația
terapeutică
2. Clinic – Amprenta preliminară
3. Laborator – Confecționarea modelului preliminar
4. Laborator – Confecționarea lingurii individuale
5. Clinic – Amprenta definitivă sau funcțională
6. Laborator – Confecționarea modelului de lucru funcțional
7. Laborator – Confecționarea șablonului de ocluzie
8. Clinic – Determinarea rapoartelor intermaxilare și indicații pentru montarea arcadelor
artificiale
9. Laborator – Montarea modelelor în ocluzor
10. Laborator – Confecționarea machetei protezei pentru probă
11. Clinic – Proba machetei în cavitatea bucală
12. Laborator – Macheta definitivă, prepararea pentru ambalare
13. Laborator – Realizarea tiparului
14. Laborator – Introducerea acril atului în tipar și polimerizarea lui
15. Laborator – Dezambalarea și prelucrarea
16. Clinic – Aplicarea și adaptarea protezei pe câmpul protetic

Proteza acrilică, modalitate de restaurare a edentației, este obținută în urma unor etape
clinice efectuate de medi cul stomatolog și a unor etape tehnice efectuate de tehnicianul dentar.
Proteza obținută trebuie să refacă optim funcțiile aparatului dento -maxilar și pentru obținerea
acestui lucru colaborarea medic stomatolog -tehnician dentar trebuie să fie armonioasă. F iecare
etapă de tratament, clinică sau tehnică, are o importanță deosebită, însumarea lor asigurând
realizarea unei piese protetice care să se poată integra biologic și funcțional.

1. Examinarea pacientului.
Prima etapă de lucru, clinică, în care este anali zată valoarea morfologică și fiziologică a
câmpului protetic. Se stabilesc cu această ocazie o serie de amănunte legate de planul de tratament.
Prin examinare se urmăresc reliefurile osoase din cavitatea bucală , mărimea și aspectul crestelor
alveolare, raportul dintre ele, tuberculii piriformi, liniile oblice interne, apofizele genii și torusul
mandibular. Nu în ultimul rând, se întocmește fiș a clinică și cea tehnică.
2. Amprentarea preliminară.
Operațiunea clinică de înregistrare a câmpului protetic într -un material specific de amprentare.
Amprenta reprezintă negativul câmpului protetic, în ea se toarnă modelul preliminar.
3. Confecționarea modelul ui preliminar.
Constituie copia pozitivă a câmpului protetic. Este realizat din ghips, prin turnare în amprenta
preliminară. Pe acest model este reprezentată mai bine zona de spijin decât zona de succiune. Este
utilizat pentru completarea examenului clini c și pentru confecționarea lingurii individuale (Fig. 92).
Pe modelul preliminar se trasează cu creionul chimic limitele câmpului protetic, în fundurile de
sac.

Fig. 92 Model preliminar
4. Confecționarea portamprentei individuale (lingurii individuale).
Este proprie fiecărui pacient, corespunzând câmpului protetic al acestuia pe care se adaptează
perfect. Numai cu ajutorul unei portamprente individuale se poate amprenta corect întregul câmp
protetic cu care proteză va veni în contact și, în mod deosebit, zo na mucoasei pasiv mobile situată la
periferia câmpului protetic. Această zonă nu poate fi amprentată exact, cu portamprentele standard.
5. Amprentarea funcțională (definitivă).
Completeză înregistrările obținute de amprenta preliminară despre câmpul protetic , utilizând în
acest scop lingura individuală, materiale de amprentare cu mare finețe de redare și tehnici speciale.
Proteza executată după o astfel de amprentă are o bună menținere și stabilitate pe câmpul protetic.

6. Confecționarea modelului funcțional.
Este copia pozitivă a câmpului protetic obținut după o amprenta funcțională. Pe acest model
sunt redate cu exactitate maximă toate detaliile câmpului protetic, atât zona de sprijin cu care
proteza vine în contact, cât și zona de menținere reprezentată de fu ndurile de sac vestibulare și
linguale. Modelul funcțional este realizat din ghips de tip Moldano. (Fig. 93)

Fig. 93 Model funcțional

7. Confecționarea șabloanelor de ocluzie.
Sunt piese de lucru intermediare, indispensabile pentru fixarea modelelor în o cluzor sau
articulator în poziție de relație centrică. Aceste piese sunt indispensabile în tratamentul edentatului
(Fig. 94).

Fig. 94 Șablon de ocluzie
8. Determinarea raporturilor intermaxilare și indicații pentru montarea dinților
artificiali.
Este o et apă clinică foarte importantă. Cu ajutorul șabloanelor de ocluzie, medicul
stomatolog stabilește raporturile sau relația intermaxilară, adică poziția fiziologică a
mandibulei față de maxilar. Prin intermediul șabloanelor de ocluzie, cele două modele
funcți onale se vor afla în aceeași poziție, astfel încât tehnicianul dentar să execute viitoarea
proteză în relația intermaxilară. Pe șablon se trasează de către medic mai multe repere
necesare alegerii și montării dinților artificiali.

9. Montarea modelelor în ocl uzor sau articulator.
Este o etapă tehnică în care ansamblul model funcțional -șablon – antagoniști este fixat într -un
aparat care păstrează poziția modelelor după îndepărtarea șablonului. Poziția modelelor, unul față
de altul, este aceeași în care s -a afla t mandibula față de maxilar în momentul determinării relației
dintre ele (Fig. 95; Fig. 96; Fig. 97).

Fig. 95; Fig. 96 Montarea în articulator a ansamblului model -șablon de ocluzie -antagoniști

Fig. 97 Model montat in articulator

10. Confecționarea mach etei pentru prob ă.
Este o etapă tehnică numită curent montarea dinț ilor artificiali. Se real izează din ceară
macheta bazei proteze i, pe care se montează dinții artificiali cu ajutorul datelor transmise pe
șablonul de ocluzie. În cazul de față am folosit p lacă de ceară DistriWax de la Distrident Plus de 1.5
mm grosime (Fig. 98 ) pentru baza machetei și o garnitură de dinți artificiali NewAce, nuanța A2
(Fig. 99; Fig. 100; Fig 101 ).

Fig. 9 8 Placă de ceară Fig. 99 Garnitură de dinți artificiali

Fig. 100 Macheta protezei Fig. 101 Macheta protezei
(vedere frontal ă, in ocluzie)

11. Proba machete i în cavitatea bucală.
Medicul stomatolog are obligația de a verifica dacă datele stabilite cu ajutorul șablonului de
ocluzie, precum și indicațiile de al egere și montare a dinților artificiali au fost respectate de către
tehnicianul dentar. Eventualele neconcordanțe sunt remediate de către medic sau se cere o nouă
montare, iar în privința fizionomiei se cere și părerea pacientului.

12. Confecționarea tiparulu i (ambalarea machetei).
Etapă tehnică în care machetele protezelor se ambalează în ghips în interiorul unor
conformatoare (c hiuvete). După eliminarea cerii machetelor, ambalajul devine tipar în care se
va introduce și se va polimeriza acrilat ul formând as tfel baza protezei (Fig. 102; Fig. 103; Fig.
104; Fig. 105; Fig. 106)

Fig. 102 Alegerea chiuvetei potrivite

Fig. 103 Ambalarea machetei cu pasta de gips

Fig. 104 Macheta ambalat ă. Așteptarea prizei gipsului

Fig. 105 Realizarea tiparului

Fig. 106 Tiparul
13. Prepararea și indesarea acrilatului.
Se prepară acrilatul (din polimer și monomer) necesar pentru baza viitoarei proteze și se
introduce în tipar (Fig. 107; Fig.108)

Fig. 107 Polimer și monomer Fig. 108 Îndesarea acrilatului in tipar

14. Polimerizarea acrilatului.
Pasta de acrilat introdusă în tipar este supusă unui proces de termo polimerizare și devine un
corp dur, rezistent, alcătuind baza protezei. In bază sunt fixați dinții artificiali.
15. Dezambalarea, prelucrarea și lustruirea protezel or.
Protezele sunt îndepărtate din tipare, curățate de resturile de masă de ambalat iar
plusurile de material acrilic sunt îndepărtate. Î n final proteza fiind lustruită (Fig. 109; Fig.
110)

Fig. 109. Lustruirea protezei la perie, cu
pasta de lustr u
Fig. 110 Finisarea protezei la micromotor,
cu șmirghel, freze, gumă
16. Aplicarea protezelor în cavitatea bucală.
Etapă clinică în care medicul stomatolog aplic ă și a daptează protezele pe câmpul
protetic al pacientului edentat (Fig. 111; Fig. 112).

Fig. 111, Fig. 112 Proteza la gata

DISCUȚII

În urma prezentării celor două cazuri de confecționare a celor doua tipuri de proteze totale
mandibulare, dat fiind faptul că diferența majoră între acestea este materialul de confecționare a
bazei protezei și modalitatea de polimerizare a acestuia, consider necesară prezentarea avantajelor și
dezavantajelor fiecăruia.
Inovația în ceeaa ce privește materialele dentare și apara tura de laborator este un lucru
fascinant, o reală îmbunătățire și o satisfacție pr ofesională a tehnicianului. Cu toate acestea,
încă nu s -a descoperit materialul perfect, lipsit de vicii.
Polimetacrilatul de metil
Este materialul cel mai utilizat la ora actuală, fiind introdus în practică în anul 1937
când a înlocuit cauciucul. Placa pa latinală se confecționează cu o grosime de 2 mm care este
limitată de rezistența mecanică. Peste această grosime ia din spațiul util al limbii și devine
inconfortabilă pentru pacient.
Prezintă o serie de calități :
 Tehnologie de realizare simplă;
 Calități mecanice acceptabile;
 Biocompatibilitate bună;
 Realizarea unei legături optime cu dinții artificiali polimerici
 Aspect estetic, în general utilizându -se un acrilat de culoare roz de nuanța gingiei. La
pacienții care au alergie la colorantul din acrilat se poate folosi unul transparent;
 Posibilități de reparații și reoptimizări;
 Preț de cost mai redus.
Prezintă și o serie de deficiențe :
 Posibilitatea apariției de modificări dimensionale și deformări chiar în cursul
procesului de confecționare;
 Prezența poro zităților care în timp se îmbibă cu lichidul bucal ducând la apariția
mirosului neplăcut (halenă fetidă);
 Conductibilitate termică redusă;
 Proprietăți biologice discutabile (datorită monomerului rezidual din masa acrilatului);
 Prezintă fenomenul de îmbăt rânire;
 Rezistența mecanică redusă poate duce la apariția fracturilor.
Rășinile poliamidice, epoxidice, vinilice și policarbonatele
Aceste materiale nu s -au impus fie datorită tehnologiilor laborioase și pretențioase
cerute, fie proprietăților lor care nu le întrec pe cele ale polimetacrilatului de metil. Cu toate
că sunt materiale controversate, iubitorii de inovație le -au acordat o șansă și au avut ocazia să
stabilească o serie de avantaje și dezavantaje ale acestora .

Avantajele protezelor flexibile:
 au stabilitate foarte bună asigurând un confort sporit
 nu produc leziuni ale părților moi și nu atrofiază osul alveolar
 au rezistență mecanică mai mare decât cele clasice (acrilice), nu se sparg
 sunt mult mai bine tolerate de țesuturi
 rezistență la îmbătrâ nire mărită
 suprafață densă și lucioasă
 adeziune, succiune și stabilitate foarte bune
 nu conține monomeri reziduali

Dintre criticile care se aduc acestui material, amintim:
 Nu menține dimensiunea verticală de ocluzie sub solicitările ocluzale directe;
 Nu se poate lustrui foarte bine;
 Nu are o rezistență suficientă la abrazie;
 Se pigmentează în timp;
 Acumulează placă.
 Nu permit realizarea facilă a reparațiilor și reoptimizărilor

Așadar, în urma acestui studiu pot afirma că ambele tipuri de proteze au și plusuri și
minusuri, atât din punct de vedere tehnic, in ceea ce priveste timpul de lucru si manopera, cât
și din punctul de vedere al pacientului. Avantajul major al inovației în această arie este
aducerea unor noi opțiuni pe care medicul i le prezintă p acientului, iar acesta are posibilitatea
de a alege varianta cea mai potrivită pentru nevoile sale, nefiind limitat din motive tehnice.

CONCLUZII

În cele din urmă, remarcăm faptul că și unul dintre cele mai comune tipuri de piesă
protetică a beneficiat de avantajele aduse de evoluția constantă a științei și tehnologiei din
domeniul dentar reprezentate de materialele folosite la confecționarea protezei totale.
Implicarea aparaturii și instrumentarului folosit își regăsește proprietățile fizic o-
chimice în calitatea protezei totale. Pentru confortul pacienților purtători ai acestui tip de
proteză, inovația în cadrul laboratorului de tehnică dentară reprezintă și o acuratețe în
desfășurarea fazelor tehnice ale confecționării protezei totale.
Pentru tehnicianul dentar această evoluție reprezentată de calitatea materialelor și
inovația aparaturii utilizate reprezintă o uriașă satisfacție profesională, materializată prin
bucuria pacientului.
Respectarea normelor și instrucțiunilor de utilizare, atât a materialelor cât și a
instrumentarului și aparaturii, reprezintă pentru medicul dentist și pentru tehnicianul dentar
deopotrivă garanția unei lucrări protetice corecte.
Prin lucrarea mea am reușit să aduc la lumină un aspect foarte important: în calitat e de
tehnician dentar, poți recomanda medicului stomatolog colaborator o alternativă a protezei
clasice mobilizabile acrilice. Inovația constă în folosirea aparatului de injectat acrilatul, care
are avantajul de a ușura munca tehnicianului dentar, fără a n eglija plusurile aduse pacientului,
cum ar fi nivelul ridicat de confort în timpul utilizării protezei, estetica acestuia și nu în
ultimul rând elasticitatea și rezistența sporită la șocuri.
În concluzie, apreciez pozitiv din punct de vedere tehnic evoluți a aparaturii și
materialelor folosite în protezarea totală.

BIBLIOGRAFIE

https://www.dentistonline.ro/articole -medicale/Protetica/proteze -flexib ile-biodentaplast.html1
http://www.christehnodent.ro/wp/produsele -noastre/protetica -mobila/proteze -flexibile/2
https://www.infodentis.com/dental -implants/bone -graft.php3
https://www.dawsondental.ca/blog/dental -health/5 -consequences -from -loss-of-teeth -without –
replacement/ 3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mandibul%C4%835
http://www.vertexthermosens. com/ro/ro -portfolio6
http://tenderdent.ro/tag/proteza/7
http://www.dentotalclinic.ro/service/protetica/proteze -dentare9;10
http://www.medici -stomatologi.ro/infodent/protezele -dentare8
https://www.doctoruldedinti.info/cheia -de-culori -dentare/4
https://www.tehnicaldent.ro/236 -accesorii -protetica11
https://www.doctoruldedinti.info/tag/alginat/12
„Tratat de pr otetică dentară – Volumul 2” Norina Forna, Editura Enciclopedică 2011
Bârsa, Gheorghe. Tehnici de confecționare a protezelor dentare / Gh. Bârsa, I. Postolachi. –
Chișinău : Știința, 1994
Borțun C., Bratu D. – Protezarea edentației totale, Ed. Marineasa, Ti mișoara, 1998.
Costa E., Ene L., Dumitrescu S. – Protetică dentară, Ed. Medicală, București 1975.
Huțu Em., Păuna M., Bondar V., Constantinescu M. V. – Edentatia totală, Ed. Didactică și
Pedagogică R.A., București, 1996.
Ispirescu M., Perja I., Leucutia I. – Tehnica executării protezelor mobile, Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1973.
Pancă O.A., Bechir A.M., Damian I., Moldoveanu L. E. – Tehnologia pritezei totale, Ovidius
University Press, Constanța, 2004.
Pancă O.A. – Tehnologia protezei totale – clinic și laborator. Îndreptar de lucrări practice, Ed.
Ex Ponto, Constanța, 2006.
Rîndașu I. – Tehnologia protezelor dentare, Ed. Medicală, București, 2000.