PROGRAMUL DE STUDII: PSIHOLOGIE LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific, Lect.Univ.Dr. Mihaela Sandu Absolvent: ALBU (DRAGOMIR) RODICA 2019 4… [632217]

3

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
PROGRAMUL DE STUDII: PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Lect.Univ.Dr. Mihaela Sandu

Absolvent: [anonimizat]

2019

4

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
PROGRAMUL DE STUDII: PSIHOLOGIE

INFLUENȚA FACTORILOR DE STRES ÎN
ACTIVITATEA AVOCAȚIALĂ

Coordonator științific,
Lect.Univ.Dr. Mihaela Sandu

Absolvent: [anonimizat]

2019

5

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………… ..pg. 3 -4;

PARTEA I

Cap. 1 . STRESUL
1.1. Interpretări conceptuale…………………………. ……………. ……… ………………….. .pg. 5 -8;
1.2. Tipuri de stres…….. ……………………………………………… ………………….. ……..pg. 8 -10;
1.3. S oluții de răspuns la stres…………………… ………………… ……………….. ……….. .pg. 11-13;

Cap.2. STRESUL PROFESIONAL
2.1. Conceptul de stres profesional ……………………………… …………….. …………… …….pg. 14;
2.2.Situații generatoare de stres profesional (factori de stres profesional )………. …..pg. 14-18;
2.3. Condiții de muncă generatoare de stres ……………………………… ……………. ………pg. 18;
2.4. Efectele stresului la locul de muncă ….. …………………. ………………………. ………..pg. 1 9-20;
2.5. Pricipalele surse de stres la locul de muncă……………….. …………………….. ………pg. 21-22;
2.6. Evoluția stresului profesional în România……. ………………………………. ……….pg. 2 2-24;
2.7.Strategii ergonomice privind stresul în activitatea organizațională …………… …..pg. 2 4-27;

Cap. 3. PARTICULARITATEA ACTIVITĂȚII PROFESIONALE
3.1. Cadrul legislativ priv ind profesia de avocat………………….. ………………………. ….pg. 28-29;
3.2.Factori perturbatori în profesia de avocat care contribuie la apariția stre sului
profesional……………………………………………………….. …………………………………………… ….pg. 29-37;

PARTEA A II -a

Cap. 4 METODOLOGIA CERCETĂRII PRIVIND STRES UL ÎN ACTIVITATEA
AVOCAȚIALĂ
IV.1 Obiective generale ale cer cetării……………………….. ………………….. …………….. .pg. 3 8;
IV. 2. Ipotezele cercetării ……….. ……………………………. ………………. ………….. ………… pg. 37-38;
IV. 3.. Participanții la cercetare …………………….. …………………… …………………………. pg. 39-40;

6
IV.4. Instrumente și materiale utilizate în cercetare ………………………. ………… ………pg. 40-41;

Cap. 5. ANALIZA ȘI PRLUCRAREA DATELOR
5.1. Ipoteza nr.1………………. ……………………………………. ……………………….. ……pg. 4 2-47;
5.2. Ipoteza nr.2………………………………………………………………………………. ……pg. 47-51;
5.3. Ipoteza nr .3……………………………………………………………………………….. …..pg. 5 1-55;
5.4. Ipoteza nr.4 ………………………………………………………………………………….. ..pg. 55 -59;
5.5. Ipoteza nr.5 …………………………………………………………………………………. …pg. 59 -63;
5.6. Ipoteza nr.6 ………………………………………………………………………………….. ..pg. 63 -67;

III. CONCLUZII ………………………………………………. ………………………………………….. .pg. 68 -69;

IV. REZUMAT ……………………………………………………………………….pg. 70;

V. BIBLIOGRAFIE ………………………………………… …………………………………………… .pg. 71 -73.

7

Motto:

“ Aș fi vrut să fiu avocat,
e cea ma i frumoasă profesie din l ume” – Voltaire

„Din păcate, aflate sub presiune, emoțiile nu mor. Ele tac.
Dar continuă să influenț eze omul din interior” – Sigmund Freud

INTRODUCERE

Stresul reprezintă un adevărat flagel , care s-a dezvoltat în intensitate și s -a extins la nivel
global.
Conceptul a pătruns în sfera de intere s a oamenilor de știință încă din secolul a XIV -lea.
Cel care a formulat în anul 1937 primul model teoretic și experimental al stresului a fost Hans
Selye care considera că stresul reprezintă un ansamblu de reacții al organismului uman față de
acțiunea externă a unor agneți cauzali (fizici, biologii, psihici) c onstând în modificări morfo –
funcționale, cel mai adesea endocrine. Selye a precizat că lipsa stresului înseamnă moarte („no
stres means death”), astfel stresul a fost înțeles ca sindrom general de adaptare
(kttps://ro.wikipedia.org, accesat la data de 20 m ai 2019).
Deși, stre sul este o realitate, mulți oam eni sunt rezervați în a accepta că sunt victimele
acestui sindrom, a tunci când acuză dureri de cap, oboseală, probleme respiratorii,
gastrointestinale sau cardiace. Este evident că toți suntem predispuși a dezvolta simptome
cauzate de expunerea la factori de stres, aceștia fiind inevitabili și constant prezenți în viața
personală, cât și în cea profesională.
Stresul a devenit o pro vocare universală și obișnuită pentru organizarea și productivitatea
muncii, fiind realitatea locului de muncă al omului modern. Nu poate fi contestat beneficiul
locului de muncă din perspectiva sursei financiare, însă activitatea profesională contribuie și la
conturarea unei imagini de sine și a celei sociale. Pentru aceste motive , munca poate reprezenta

8
un veritabil și consistent izvor de stres. Un context profesional neprietenos, împovărător,
inconfortabil va provoc ă tulburări fizice, psihice, comportamentale în privința persoanei ce
prestează muncă.
Stresul aduce un aport nociv imaginii unei organizații, performanței acesteia prin
manifestarea unei calități slabe a muncii ca urmare a dezechilibre lor resimțite de oamenii muncii.
Chiar și locurile de muncă cele mai bune și profesiile rentabile devin vulnerabile la
contractul cu st resul scăpat de sub control. Avocatura nu face excepție, studiile realizate la nivel
multinaționa l demonstrând că avocații se înscriu într -o categorie care înreg istrează scoruri
dramatice în privința stresului.
Prezenta lucrare își propune să examineze imp actul factorilor stresori în activitatea
avocațială , infl uența acestora as upra performanței avocaților, satisfacției profesionale și
împlinirii profesionale.
Este important ca avocații să accepte ideea că stresul invadează spectrul lor profesional
și că instalarea acestuia produce ravagii pe toate palierele vieții profesionistului, de la shimbări
emoționale incipiente pân ă la dezvoltarea unor anxi etăți și depresii puternice.

9

Capitolul 1 . STRESUL

1.1. Interpretări conceptuale

Conceptul de „stres ” își are originea în cercetările de fiziologie întreprinse p e animale de
Hans Selye (1950), care descrie așa-numitul sindrom general de adaptare. Mc. Grath (1970,
apud. Holdevici , 1995) consideră că „stresul se produce ori de câte ori ar e loc un dezechilibru
marcat între solicitări și posibilitățile de răspuns ale organismului”.
„Stresul” are în general două accepțiuni:
– situația stresantă care se referă la un stimul fizic nociv sau la un eveniment cu
semnificație puternic afectogen ă.
– starea organismului, caracterizată printr -o tensiune acută, printr -o supraîncordare ce
impune mobilizarea tuturor resurselor fizice și psihice ale organismului pentru a face fa ță
amenințării (Holdevici ,1995) .
Termenul conceptual de stres psih ic a fost „inventat” de către Hans Selye, ocazie uriașă
de a evalua – în plan psihologic și medical – limitele „mașinăriei omenești” (Balzac), de a face
față adversităților vieții. Astfel, ființa umană este prevenită și instruită, prin diverse modalități,
să răspundă unei provocări, pe care Alvin Toffler o circumscria sub termenul de suprasolicitare,
ce afectează trei planuri majore ale psihicului: senzorial , informațional și decizional (toate
având o inerentă rezonanță afectivă). Din această definiție, re zultă că stresul este negativ.
Cercetările recente scot în evidență din fericire, existența ambelor forme de stres, stresul
negativ, denumit de regulă distres, și stresul pozi tiv, denumit eustres.
Definind stresul, vom înțelege că există un „stres bun” ( eustresul) și un „stres rău”
(distresul) și că este esențial să găsim permanent nivelul optim de stres, ca re să ne asigure o
stare bună de sănătate.
Dacă, așa cum afirma H. Selye – genialul creator al conceptului general de stres –
„sancțiunile stresului psihic sunt bolile și nefericirea”, este logic să anticipăm situația ideală
capabilă să ne apere de aceste veritabile primejdii: prevenirea și anihilarea acestui
adevărat flagel al umanității. Ar fi, totuși, imposibilă o astfel de rezolvare, dar, paradoxa l, nici
nu considerăm că ea ar constitui premisele unei ipotetice fericiri. De fapt , viața fără puțin stres
(o veritabilă „sare în bucate”) ar constitui o sursă de enormă și paralizantă plictiseală. Mark
Twain a explorat, deja, într – una din scrierile sal e, o astfel de perspectivă imaginară , analizând

10
viața de dup ă moarte, pe care vrednicii reprezentanți ai speciei umane o duc pe cereștile
pajiști ale Raiului: un plictis cumplit, o lipsă de motivație vecină cu moartea, nicidecum mult –
lăudata „viață de apoi ”. Selye introduce conceptul general de stres, pe care l -a definit ca
„o reacție generală nespecifică a organismului la acțiunea externă a unor factori – agenț i stresori
– de natură variată (fizică, chimică , biologică și psihică )”.
Au existat autori (ini țial Zander), tot mai rari în prezent, care, – în paralel cu conceptul de
„stres”, au utilizat conceptul de „strain”, care desemnează modificările durabile ale
organismului, determinate de stresori (analoge cu deformarea corpurilor sub efectul unei
presiun i externe – termen preluat din tehnică ). Considerăm că menținerea acestui termen ar
complica inutil datele problemei stresului, și așa destul de „sensibil” la interpretări variate.
În ultimele decenii, accentul definiției acestui veritabil sind rom s -a mutat pe
caracterizarea ansamblului manifest ărilor ce compun această reacție (tulbură ri psihice ș i/sau
somatice multiple și poliforme), în scopul analizării impactului său cu activitatea unor organe și
aparate „dotate” cu disfuncții potențiale sau actuale, dar și asupra unor indivizi cu o anumită
constituție psihic ă, predispusă (ereditar sau prin traume psihice anterioare) apariției unor
tulburări cu implicații dezadaptative comportamentale.
Apreciem că o definiție sintetică actuală a „stresulu i general” este cea dată de A. V on
Eiff: „Reacție psiho -fizică a organismului, generată de agenți stresori ce acționează pe calea
organelor de simț asupra creierului, punându -se în mișcare – datorită legăturilor cortico -limbice
cu hipotalamusul – un șir întreg de reacții neuro -vegetative și endocrine, cu răsunet asupra
întregului organism”.
Mai recent, Derevenco prezintă o definiție psiho -biologică a stresului, inspirată de teoria
cognitivă a stresului, elaborată de școala lui Lazarus. Astfel, în această defin iție, accentul este
pus pe „dezechilibrul biologic, psihic și comportamental dintre cerințele (provocările) mediului
fizic, ambiental sau social, și resursele – reale sau percepute ca atare – ale omului, de a face față
(prin ajustare sau adaptare) acestor cerințe și situații conflictuale” (Derevenco, 1998).
Referitor la definirea stresului psihic, se cuvine să repetăm faptul că el reprezintă un caz
particular de stres, înscris în sfera noțională a „stresului general”, fiind declanșat de anumiți
agenți stre sori: cei psihici. Aceștia sunt dotați cu semnificație negativă (distres) sau pozitivă
(eustres) pentru indivizi și operează în planul conștiinței numai după decodificarea lor și
evaluarea „sarcinii” pe care ei o pun în fața individului (Iamandescu, 1998).
Lazarus și Folkman definesc stresul drept un „efort cognitiv și comportamental (cu
exprimare afectivă pregnantă, am adăuga noi) de a reduce , stăpâni sau tolera solicitările externe
sau interne care depășesc resursele personale” (1984).

11
Dintre definițiil e existente în literatura de specialitate asupra stresului psihic, mai
potrivită pare definiția oarecum descriptivă – dar incluzând majoritatea circumstanțelor de
declanșare a stresului – dată de M. Golu: „Stare de tensiune, încordare, disconfort, determi nată
de agenți afectogeni cu semnificație negativă (sau pozitivă, am adăuga noi, în cazul eustresului),
de frustrare sau reprimare a unor motivații (trebuințe, dorințe, aspirații – inclusiv subsolicitarea,
n.n.), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvă rii unor probleme”. Completările la
această definiție (Iamandescu, 1998 – 1999), în afara sublinierii dihotomiei semnifica ției
puternice pentru organism a agenț ilor stresori negativi (distres) și pozitivi (eustres), sunt
reprezentate de includerea în rân dul situațiilor generatoare de stres a suprasolicitării cognitive –
afective și voliționale (chiar în cursul unei activități pasionale pentru subiect!) și a efectelor,
insidios propagate la scoar ța cerebrală, a unor agen ți fizici (zgomotul, adesea având și o
rezonanță afectivă negativă), chimici (noxele ambientale) și biologici (boala, ca sursă a unor
reflexe aferente viscero -corticale ), toți acești stimuli non -psihologici producând – în ultimă
instanță – un „stres psihic secundar” (Iamandescu, 1993).
F. Sî ntion enunța conceptul de stres ca fiind drept orice ațiune sau grup de condiții în
care un individ nu reacționează în mod corespunzător sau reacționează numai cu prețul uzurii
sau oboselii execsive a organismului. Un organism stresat se află în stare de d ezechilibru .
Stresul fiind o stare nenaturală și neplăcută, organismul încearcă să restabileacă echilibrul,
făcând apel la toate mijloacele de apărare pentru a lupta împtriva elementului producător de
stres. Echilibrul se poate stabili, în afară de cazul î n care stresul este prelungit sau prea intens. În
ambele situații, organismul este epuizat. Într -o altă perspectivă , stresul este o situație de alertă
care mobilizează organismul pentru a răspunde, a rezista unei amenințări sau unei solicitări
(Sîntion , Papari, 1999).
Revenind la definițiile bazate pe evaluarea în plan cognitiv (dar cu ecou afectiv) a
discrepanței percepute (eronat sau nu) de către subiect, între cerințele sarcinii și posibilitățile
sale de a le face față – definiții ce postulează și car acterul anticipativ al reacției de stres –, se
cuvine să exprimă m câteva rezerve asupra capacității lor de cuprindere în totalitate a sferei
noțiunii de stres . Astfel, o imagine cu impact afectiv major (revederea unei persoane foarte
dragi sau, din contră , imaginea unui accident cu victime masacrate, ori un vis de coșmar) –, dar
mai ales instalarea insidioasă a unui stres de suprasolicitare într-un climat afectiv pozitiv – ca și
eustresul în general, nu au aproape deloc de -a face cu anticiparea unui „dezec hilibru de forțe” în
fața unei amenințări. (Se poate specula totuși – în astfel de situații, lipsite de o amenințare
directă a subiectului – asupra „amenințării” momentane a echilibrului său sufletesc, dar așa ceva

12
se întâmplă și în timpul unui film „horor ”, „gustat” de către spectator și inclus, de regulă, în
rândul eustresului).
În altă ordine de idei, toate definițiile de până acum ale stresului psihic, inclusiv cele
menționate, accentuează latura conștientizării de către individ (inclusiv anticiparea, realizată la
nivelul evaluării cognitive) a potențialului nociv a l agen ților stresori avându -se, deci, în vedere
distresul. Prin aceasta, se omite, includerea în definiție a eustresului, conceput similar din punct
de vedere al intensității stărilor afectiv e (însă cu polaritate opusă) și al reacțiilor psihosomat ice
apărute, inclusiv implicaț iile sale în patologia acută), de exemplu, criza de astm declanșată de o
bucurie neașteptată), dar total diferit în perspectiva repetării sale pe termen lung (implicații
pozitive privind longevitatea ).

1.2. Tipuri de stres

Stresul face parte din viata cotidiană a omului modern și poate fi generat de evenimente
diverse, unele minore altele majore, care pot genera stres în c antități și pe durată diferite.
Pentru înțeg erea fenomenului și identificarea eventualelor soluții este absolut necesară
clasificarea tipurilor de stres la care sunt supuși indivizii:
Distress = stres negativ, de mare încărcătură enegetică și potențial nociv pentr u organism;
Eustress = stres benef ic
Stresul poate fi definit și sub aspectul efectelor pe care le produce :
– reacția minții și a trupului la schimbare ;
– teama indusă unui organism care încearcă să -și păstreze normalitatea în fața
potențialilor factori ce îl pot afecta;
– reacție psih ologică la solicitările inerente ale factorilor de stres care are potențialul de a
face o persoană să se simtă tensionată și anxioasă, pentru că nu poate face față acestor solicitări ;
– stare de tensiune ce ia naștere atunci când o persoană răspunde cerer ilor locului de
muncă, familiei și altor surse externe ca și când ar fi generate de nevoile sale in terne, obligații și
autocritică (Moraru I, 2009).
Stresul bazal – este stresul cotidian, viața de zi cu zi care pune individul în fața a diferite
evenimen te, care nu sunt conforme cu așteptările lui, iar acesta poate reacționa prin diferite
moduri de comportament (furie, frustrare, iritare etc). Acest tip de evenimente pot fi constituite
din conflicte cu prietenii, vecinii, șefii sau colegii de serviciu.
Stresul bazal poate apare pe timpul realizării sarcinilor curente de serviciu, funcție de
complexitatea acestora în raport cu nivelul de competența si capacitățile individului.

13
Managementul stresului bazal recomandă următorii pași procedurali de urmat în vederea
reducerii efectelor negative: identificarea cât mai precisă a sursei/surselor de stres; asigurarea
unei alimentații regulate și diversificate; asigurarea unei durate si calități cât mai bune a
somnului; efectuarea cu regularitate a exercițiilor fiz ice; odihnă și conservarea energiei proprii
(o oră sau jumătate de oră de somn pe timpul zilei ar fi un remediu de analizat); desfășurarea de
activități care relaxează, în medii prietenoase; importantă este deschiderea la schimbări;
comunca rea dorințelor individului, dar făr ă a utiliza o manieră agresivă; controlul și limtarea
consumul ui de tutun și alcool ; buna -dispoziție este un tratament eficient , chiar și când se referă
la propria persoană; cultivarea în mod con stant a unei atitudini pozitive.
Stresul cumulativ – este, în general , generat de apariț ia unui eveniment neplăcut/dificil a
cărui apariție are o frecvență prea ridicată cu du rata de manifestare pe o perioadă lungă. Acest
eveniment este unul sever și produce un nivel de stres ridicat.
Elementele cheie în identificarea acestui tip de stres sunt : intensitatea și durata situației
de stres la care este supus individul. Cu cât aceste elemente au o perioadă mai mare de
manifestare cu atât cresc șansele de instalare a stresului cumulativ. S tresul cumulativ poate
conduce la epuizarea nervoasă a individului, cu consecințe dramatice asupra acestuia. Individul
poate reacționa prin forme extreme, să se implice total în activitățile de serviciu și să excludă
orice alte activități cotidiene sau dim potrivă, să evite munca și să nu mai poată face fată unor
sarcini curente.
Stresul cumulativ poate fi recunoscut pe baza următoarelor simtome caracteristice:
neîncrederea în sine a individului, mai exact pierderea încrederii; stare de oboseală accentu ată;
sentiment de tristețe; manifestări evi dente de îngrijorare; sentimente de vinovăție; scăderea
eficienței în activitate nu este recunoscută deși e evidentă; se află în stare de epuizare dar refuză
să accepte asta; are dureri frecvente de stomac, de cap; nu mai are capacitatea de a -și evalua
obiectiv performanțele.
Metode recomandate privind managementul stresului c umulativ, formulate de specialiș ti
în domeniu: individul trebuie să accepte că unele lucruri nu se pot shimba, cel puțin nu
deocamdată; descoperir ea propriilor limite și acceptarea lor ca atare; repartiția echilibrată a
sarcinilor la nivelul unei zile sau a unei echipe ( delegarea unor sarcini, replanificarea altora);
gestionarea cu eficiență a timpului și asigurarea echilibrului între timpul de luc ru și timpul de
refacere; fixarea unor obiective realiste în viata de zi cu zi și la serciviu; realizarea riscurilor
asociate în ipoteza în care obiectivele propuse sunt pe ste posibilitățile de realizare.
Stresul traumatic este rezultatul unui eve niment care apare brusc si are o manifestare
violentă cu consecințe asupra integrității fizice sau emoționale a individului. Evenimentele de

14
acest pot fi constituite fie din evenimente dramatice la care individul participă ( dezastre
naturale, un deces, o crimă etc.) fie din evenimente care au consecinte directe asupra individului
(violente, atacuri armate, boli grave etc.). Astfel de situații sunt de natură să genereze șocuri
emoționale puternice, reaacțiile putând apărea instanteneu sau la diferite inter vale de timp.
Cele mai cunoscute forme de manifestare a stresului traumatic sunt:manifestări frecvente
de furie;situații de confuzie a individului față de sine și ceilalți; manifestări de frică;
apariția obsesiilor ; aparitia sentimentului de inutilitate ; forme de depresie accentuată; individul
nu mai percepe sensul vieții, sentiment asociat puternuic cu depresia;tendinta de abandon în
activitățile individului; luarea deciziilor se face acum cu multă dificultate; apare tendinț a
consumului excesiv de alcool.
Simptomele prezentate constituie premisele unor tulburări mai grave, iar în cazul în care
manifestările se repetă este certă declanșarea unor afecțiuni marcante.
Măsurile cel mai fr ecvent recomandate de specialiș ti privind gestionarea stresului
traumatic sunt:
– acceptarea ideii că suferința este normală după un eveniment traumatizant;
– comunicarea în astfel de situații este esențială. Evenimentul trebuie împărtășit cu persoane de
încredere. Acumularea stresului în interior amplifică reacțiile negativ e;
– este indicat ajutorul de la un specialist, dacă se impune;
– este nerecomandată atitudinea autocritică sa desconsiderarea față de propria persoană.
Stresul posttraumatic – această formă agravantă de stres se instalează atunci când
simptom ele stresului t raumatic se perma nentizează ( se manifestă chiar și peste o lună de la
evenimentul provocator initial).
În termeni de specialitate această formă de manifestare a stresului se numeste PTSD
(post -traumatic stress disorder). Este o traumă care nu se poate vi ndeca natural, precum o rană
fizică obisnuită.
PTSD poate fi identificată prin următoarele forme (extreme) de manifestare a individului:
fie evitare a oricărei form e de reamintire a evenimentului ; fie retrăirea periodică a eve nimentului
care a produs trauma; p rudență și alertă exagerată față de situații; reacții violente față de situațiile
amenințătoare etc
În funcție de diferiți factori, printre care vulnerabilitatea personală și gravitatea traumei,
stresul se poate transforma într -o criză nev rotică sau psihotică, putând duce chiar la suicid.
Stresul bazal și cel cumulativ pot fi gestionate de persoanele care nu au pregătire în
domeniul științelor medicale sau sociale, în timp ce pentru managementul stresului traumatic și
posttraumati c este necesară prezența specialiștilor în psihologie sau psihoterapie.

15
1.3. Soluții de răspuns la stres

În fața aceluiași factor de stres, nu se va reacționa identic. Astfel, fiecare persoană va
avea reacții diferite. Factorii de stres cei mai importanți nu sunt neapărat și cei mai periculoși.
Astfel spus, stresul depinde de reacția pe care o dezvoltă individual fiecare persoană la factorii
de stres. Dacă aflăm ce se întâmplă in interiorul organismului nostru atunci când suntem stresați,
putem să avem imagine a reală a situației create și să folosim mecanismele de contracarare a
distresului și de amplificare a eustresului. Stresul are variate moduri de a se manifesta: fizic ,
emoțional, intelectual și se caracterizează prin trăirea sau percepția subiectivă de a fi copleșit,
incapabil de a face față oricărei situații.
Stresul este o „boală ” a timpurilor noastre, care îi afectează pe oameni indiferent de
modul lor de viață. Stresul este pretutindeni, mai evident, cu frecvență mai mare, în țările super
dezvoltate ș i în special la ofițerii de poliție din toată lumea.
Tehnologiile și facilitățile moderne au mărit ritmul de lucru, ceea ce a condus implicit la
diminuarea timpului de relaxare la serviciu. Telefoanele mobile și laptopurile au ușurat munca
polițiștilor, o ferindu -le acestora și posibilitatea de a -și termina unele din sarcinile de serviciu
chiar și acasă . Întru cât în misiuni nu ai „căldura c ăminului”, atunci trebuie să -l construiești, să –
l recree zi pentru a -ți obține confortul ș i relaxarea necesare.
Stres ul emoțional crește în intensitate atunci când nu există armonie, când există
neînțelegeri în relațiile de lucru, când te simți îndepărtat de relațiile sociale cu care ai fost
obișnuit, când nu mai ești conectat la sursele de energie pozitivă, la „micile p lăceri ale vieții”,
„la plăcerile zilnice”. Stresul face parte din viața noastră de zi cu zi. Până să învățăm să –
l recunoa ștem și să ne ferim de urmările lui, adeseori se răsfrânge asupra stării noastre sufletești,
dar, mai ales, asupra sănăt ății noastre ( și implicit, asupra duratei noastre de viață); l -am simțit pe
propria noastră piele, dându -i diferite nume: enervare, nerăbdare, plictiseală, oboseală, furie,
dezgust, rușine, teamă, panică, mânie, groază, frustrare etc., toate aceste stări – predominant
afective – constituind, de fapt, măștile stresului.
Stresul este un fenomen psihic care rezultă din trăirea într -o manieră personală a
interacțiunii cu mediul, un efect al combinării caracteristicilor obiective ale factorilor agresivi
cu semnificațiile sub iective atribuite lor. Capacitățile proprii dezvoltate și probate în diferite
împrejur ări influențează în mod hotă râtor semnificațiile date situațiilor de viață, imaginea
despre lume fiind mediată permanent de imaginea despre sine. Astfel, nu putem să nu constatăm
că stă în puterea ființei umane să intervină în propria existență, să își dezvolte în m od conș tient
strategiile de adaptare, să își descopere resursele proprii și să le investească în mod rațional.

16
Stresul poate fi definit atâ t din perspectiva c auzei c ât și din cea a efectului .
Fizica: s tres = forță = deformă ri temporare sau permanente ;
Biolog ie: stres = orice ce poate produce schimbări î ntr-un organism (dereglari sau reglari
ale proceselor din acel organism ) ; stres = raspunsul organismelor vii la solicitari de orice natura
(Hans Selye) .
În perioada 1941 -1977, Hans Selye a pus bazele teoretice pentru argumentarea
Sindromului General de Adaptare (GAS – general adaptation syndrome) în jurul căruia
gravitează întreaga sa știință ș i filozofie . SGA=evo lutie î n 3 etape : Alarma, Rezistență,
Epuizare .
Ideea a fost însușită și de cercetătorii contemporani, inclusiv Moraru Iosif în anul 2009
în cercetările sale privind stresul, manifestat în special în muncă sub forma etapelor deja
consacrate:
Alarma = starea de soc / luptă sau fugi = ia act de factorul de stres → hipotensiune,
tahicardie, hipoter mie, nivel crescut de adrenalină.
Rezistenț a = aparent o rganismul s -a adapatat la situație, dar de fapt continuă să lupte cu
factorul stresor, neameliorarea acest ui factor = epuizare .
Epuizarea = se instalează consecințele negative = boli inimă , accidente cerebrale
vasculare, migrene, tulbură ri ale somnului, depresii, anxietate etc.
Stres continuu = tensiune, furie, fri ca, frustari → atacuri de panică (Moraru I, 20 09).
Iată câteva metode/soluții de răspuns la stres, metode consacrate în literatura de
specialitate și cele mai des recomandate de specialiștii în domeniu. În acest sens relevante sunt
abordările din anul 2006 ale autorilor Andreescu I, Anghel și Ș.Liță î n lucrarea „Manag ementul
stresului”, astfel:
,,S”(stands for strenght) –„luptă pentru putere” – stresul poate genera manifestări fizice,
emoționale și intelectuale caracterizate de slăbiciune fizică și emoțională care vor conduce la
creșterea stării de ir itabilitate a individului. Metoda propusa recomandă un stil de viată sănătos,
utilizarea tehnicilor de respirație și a exercițiilor fizice pentru reducerea stresului. Din punct de
vedere mental metoda recomandă utilizarea tehnicilor cognitive pentru forti ficarea minții și
creșterea forței interioare a individului. Valorile umane autoprotective sunt deasemenea
recomandate de metoda aleasă ( camaraderia, cultivarea prieteniei, alegerea grupurilor de
prieteni, integrarea socială);
„T” (stands for traffic cont rol) „luptă pentru a -ți controla gândirea”. O metodă eficientă
de protejare antistres o constituie încercarea repetată, care poate da rezultate, de a ne controla și
regla propriile gânduri. Individul are tendința naturală de a se identifica cu propriile gâ nduri.

17
Pentru a combate această situație care poate genera o cantitate apreciabilă de stres, doar prin
faptul că nu reușim să ne desprindem mental de anumite situații de viață stresante, se recomandă
utilizarea tehnicilor de autocontrol al gândirii, dezv oltarea inteligenței emoționale, metode care
demonstrează faptul că gândirea este un instrument util pe care trebuie să învățăm cum să -l
utilizăm pentru a ne atinge obiectivele. Cea mai bună metodă este aceea în care gândurile noastre
sunt ordonate și sist ematizate. Acumularea de gânduri și idei negative poate conduce la blocaje
mentale. Metoda recomandă ceea ce se numește ,,trăiește clipa,, ( concentrează -te pe ceea pe ceea
ce faci: mănâncă în timp ce mănânci, lasă problemele de acasă, acasă, și de la servi ci la servici).
Starea de îngrijorare, de agitație, nu va ajuta individul în atingerea obiectivelor, dimpotrivă va
contribui la reducerea eficienței activității, putem avea surpriza ca sarcini simple să nu mai poată
fi indeplinite la timp și corect.
„R” (stands for re -desingn) – „luptă pentru remodelare”. Este metoda ce recomandă
reajustarea, remodelarea propriei atitudini funcție de evenimentele care apar și pot influența
starea noiastră de spirit. Individul are în mod natural tendința de a înțelege viaț a prin prisma
propriei percepții. Ajustarea acestui mod de gândire poate crește capacitatea de a suporta
situațiile dificile, sarcinile complexe și generatoare de stres.
„E” (stands for erase) – „depășește momentul”, „criza”, „treci peste”, „fii deasupra
situației”. Momentele de criză se pot materializa în mod diferit de către un individ. Cel mai
adesea în astfel de situații apar manifestări de frică, egoism, furie, gelozie, funcție de context și
de nivelul de pregărite pentru răspunsul la stres al persoan ei. Toate acestea sunt emoții negative
de natură să reducă randamentul normal al individului chiar și în fața unor sarcini cotidiene și
care vor duce automat la creșterea nivelului stres. Exacerbarea emoțiilor negative de natura celor
menționate vor crește nivelul stresului individului.
„S”(Is for sharing) – „a împărtăși”cu cei din jur prorpiile evenimente de viață ( bucurii,
bunăstare, sarcini de serviciu etc.). Atitudinea aceasta este de natură să asigure creșterea
încrederii în forțele proprii și în grup ul de prieteni, va crește eficiența acțiunilor noastre și va
contribui la destresare ( eliberarea de stres).
Deși stresul în sine nu este clasificat ca fiind o boală, este totuși din mult e puncte de
vedere un adevarat „flagel al epocii noastre”, alături de alte boli cu concecințe grave cum ar fi
cancerul sau SIDA. Factorii de stres cu consecințele cele mai mari asupra individului îi
constituie, printre altele, mediul de muncă cotidian, problemele sociale și de familie, p roblemele
financiare , fără însă a fi exhaustivi pe acest domeniu.

18

Cap. 2. STRES PROFESIO NAL

2.1. Conceptul de stres profesiona l

Alături de sursele binecunoscute, se remarcă pentru omul modern , că mediul în care
muncește reprezintă o sursă de stres , ce poate contribui la deteriorare a calității vieții individului.
Stresul profesional, așa cum este denumit în literatura de specialitate, este stresul generat
de activitățile derulate la locul de muncă și mediul în care se desfășoară aceste activități. Acest
tip de stres poate genera nenu mărate manifestări atipice pentru un individ și care pot avea durate
diferite de manifestare, funcție de intensitatea factorilor stresori. Menținerea efectelor factorilor
stresori pentru perioade îndelungate poate conduce la apariția unor boli somatice sa u chiar
organice. Recomandarea explicită a specialiștilor este de a lua măsuri de identificare a factorilor
stresori cei mai semnificativi de la locul de muncă și dispunerea de măsuri de eliminare a
cauzelor care îi generează sau, atunci când nu este posib il, de limitare a efectelor acestora.
În orice program de management al stresului profesional, prima etapă se referă la
clarificarea diferitelor tipuri de reacții care pot apărea în urma unor evenimente și la stabilirea
gradului de periculozitate pe care î l au acestea, astfel încât angajații să fie capabili să recunoască
la ei înșiși sau la alții aceste simptome (Cahill, Landsbergis, Schnall, 1995).
Este foarte important de precizat faptul că stresul reprezintă o reacție normală la o
situație anormală și are rolul principal de a ne proteja de situ ația amenințătoare, permițând:
concentrarea întregii atenții asupra amenințării respective; mobilizarea energiei maxime;
pregătirea pentru acțiune în scopul de a răspunde amenințării.
Simptomele prezentate constitu ie premisele unor tulburări mai grave, iar în cazul în care
manifestările se repetă este indicată consultarea unui profesionist în domeniul sănătății mintale.

2.2. Situații generat oare de stres profesional

Spre deosebire de factorii cotidieni de stres , concretizați cu titlu exemplificativ, în: deces
partener viață, divorț, boală, căsătorie, naștere nou membru de familie, modificarea situației
financiare, fiecare persoană este supusă unor situații stresante apărute în mediul profesional.
J.B. Stora (1999) prezintă șase categorii de surse de stres profesional:
– funcția exersată;
– rolul jucat în structura respectivă;

19
– dezvoltarea carierei;
– relațiile la locul de muncă;
-struc tura și climatul organizațional;
– relația familie/muncă.
În privința evaluăr ii caracterului stresogen al situației, rebuie menționat că s tresul psihic
nu rezultă numai din „discrepanța obiectivă” între cerințe și posibilitățile individului de a le face
față.
Între situație și răspunsuri intervine „înțelesul” pe care îl dă individu l presiunilor ce se
exercită asupra lui, modul în care acesta percepe, interpretează, evaluează și trăiește situația.
Situația obiectivă stresantă fiind aceeași, interpretarea ei de către subiect devine decisivă pentru
producerea reacțiilor caracteristice stresului psihic.
Lazarus (1969) consideră că stresul psihic implică în mod obligatoriu un proces de
evaluare; situația -stimul este apreciată de individ ca fiind dăunătoare, amenințând integritatea
fizică sau psihică a individului. „Anticiparea” unui peric ol, a unei vătămări, a unei trăiri
dureroase constituie nota caracteristică a stresului psihic. (apud. Floru, 1974) . Intensitatea
stresului este determinată în mare măsură de evaluarea „subiectivă” a daunei. La rândul ei,
aceasta poate fi corectă sau dispr oporți onată – în plus sau în minus.
„Imaginea de sine” este rezultatul autocunoașterii (Ceaușu, 1983) . Subiectul nu
reacționează la un stimul, ci la „așteptările” sale în leg ătură cu evoluția situației. Prin tot ceea ce
întreprinde, individul apără, afirmă sau tinde să creeze celor din jur o anumită imagine despre
sine.
„Imaginea de sine” este expresia concretizată a modului în care se vede o persoană oarecare
(sau se reprezintă pe sine). Cercetările au arătat că indivizii cu stimă de sine scăzută su nt de
presivi și au tendința de generalizare a eșecurilor. (Brown 1988, 1991) .
Dimpotrivă cei care posedă o stimă de sine crescută demonstrează o varietate de reacții de
întărire a eului în fața amenințării (Baumeister,1982; Swan, Hixon, Stein -Serou ssi & Gilbert,
1990; Tesser,1996), incluzând excepționale abilități de minimalizare a impactului feed -back -ului
negativ și de atacare a credibilității sursei generatoare de feed -back negativ. Oamenii cu o
autostimă redusă nu reacționează bine la situații a mbigue și stresante. Fiind foarte sensibili la
mediul lor social, ei tind să perceapă un stres mai mare și să se descurce mai greu cu el. (Pierce,
Gardner, Dunham, Cummings 1993, apud. G.Johns, 1998 pag.72)
O încredere în sine excesivă poate cond uce oamenii să evite căutarea de informații critice
pentru rezolvarea unor probleme sau la evitarea unor informații care le amenință propria
imagine. (Knight & Nadel, 1986) (op. cit.)

20
În confruntarea cu situațiile externe, fiecare dintre noi avem unele „ce rtitudini” în
legătură cu anumite evenimente, „anticipări” referitoare la anumiți factori cauzali susceptibili de
a interveni în cursul evenimentelor pentru a determina ce se va întâmpla. Conceptul de „locul
controlului” a fost introdus în psihologie de J. B.Rotter în 1966. La un capăt al axei se află
„interniștii” care cred că șansa de a -și controla comportamentul este în ei înșiși, depinde de
propria inițiativă, de acțiunile personale. La celălalt capăt se află „externiștii” care cred că forțele
externe le determină comportamentul; ei văd lumea ca fiind imprevizibilă, un loc al norocului în
care șansa, soarta și cei puternici le controlează destinul (S.Moscovici, 1998).
„Interniștii” sunt mai puțin stresați, suportă mai bine stresul și se angajeaz ă în planificări
mult mai îngrijite ale carierei. (C.R.Andersen,1977 apud . G. Jhons, 1988) .
Un element cu un înalt grad stresant îl reprezintă discrepanțele postu lui. Chiar înainte de
a-și începe cariera profesională, încă din timpul școlii indi vidul își „construiește” o imagine
despre postul în care ar vrea să lucreze, în acord cu aspirațiile, idealurile și capacitățile sale. El
„își imaginează” ce sarcini va îndeplini, ce relații va avea cu colegii de muncă, cu subalternii sau
superiorii (dacă va fi cazul), cum va fi remunerat, ce rezultate speră să obțină, cum vor fi
condițiile de lucru etc.
Odată „intrat” în muncă el tinde să -și evalueze propriul post, comparându -l cu imag inea
mentală a postului dorit. „Distanța (discrepanța)” dintre imaginea dorită a postului și imaginea
percepută a postului actual va constitui o sursă de insatisfacție, de tensiune emoțională.
În privința adaptării la stres relevantă este concepția lui Allan Mc.Lean (1979), preluată
din G.Johns (1998 pag.451), desp re oamenii care fac față eficient stresului. După părerea
autorului citat, aceștia au următoarele caracteristici:
– se cunosc bine pe ei înșiși și își acceptă propriile calități și defecte ;
– ei au o varietate de interese în afara serviciului și nu su nt comple t „ahtiați” de muncă;
– prezintă o varietate de reacții la stres, mai degrabă decât să aibă dureri d e cap sau să
devină depresivi ;
– îi acceptă pe cei ce au valori sa u stiluri diferite de ale lor ;
– sunt activi și productivi deopotriv ă la serviciu și în afara lu i.
Printre factorii obișnuit i ai stresului la locul de muncă se numără lipsa con trolului asupra
muncii, solicitările necorespunzătoare pentru lucrători și lipsa sp rijinului din partea colegilor ș i a
conducerii.
Stresul este cauzat de potrivirea neadec vată dintre noi și munca pe care o realizăm, relațiile
precare și prezența violenț ei fizice s au psihologice la locul de muncă, precum și de conflictele
dintre sarcinile no astre de la locul de muncă și din afara acestuia. (Moraru R., 2009)

21
Alți factori dete rminanți în producerea stresului profesional ar fi:
– stilul de conducere;
– lipsa unor obiective clare ;
– slaba comunicare și lipsa de informare în cadrul organizaț iei;
– neconsultarea și neimplicarea angajaților în schimbările ș i modificările de la locul de
muncă;
– lipsa sprijinului din partea conducerii ;
– statutul, rolul în organizatie. Statut neclar în organizație, obiective și priorităț i
contradictorii ;
– nivel î nalt de re sponsabilitate la locul de muncă .
Referitor la carieră , incertitudine î n evoluția cariere i; frustrări în dezvoltarea carierei; statut
incert și lipsa recunoașterii; nesiguranța locului de muncă; insuficiența programelor de
instruire; modificarea statutului în cadrul organizatiei, reprezi ntă factori generatori de stres
(Moraru R, 2009). Potriv it aceluiași autor, s e mai pot adăuga pe lista factorilor de stres
profesional și:
– în privința deciziei și a controlului: slaba participare la luarea deciziilor; relatiile la locul
de muncă; izolare fizică sau socială; legături slabe cu superiorii, lipsa de
comunicare ; conflicte interpersonale; diferite tipuri de hărțuire (agresivitate verbală,
hărțuire sexuală etc.)
– proiectarea locului de muncă;
– sarcini de munca repetitive și monotone ;
– riscuri semnificative de accidentare și îmbolnăvire profesională;
– teama de tehnologie î n raport cu responsabilitatea ;
– lipsa de competență;
– microclimatul de la locul de muncă;
– poluarea aerului de la locul de mun că;
– zgomotul prea puternic în mediul de muncă scade ce concentarea ș i auzul ;
– factori ce ț in de utilajele util izate ș i fluxul tehnologic ;
– comunicar ea deficitară dintre superiori și angajați;
– comunicarea dificilă între angajați;
– necunoaș terea cu exactitate a cerin țelor postului;
– lipsa ocaziilor de creștere și promovare în cariera profesională, lipsa motivării
angajaților;

22
– efectuarea controlului medical periodic, care ar ajuta la depistarea timpuri e a simptomelor
de stres, igienă personală deficitară , care duce la scăderea imunității oganismului ș i
cresterea riscului pentru îmbolnă viri.
– sarcina de muncă și ritmul de muncă;
– lipsa cont rolului asupra ritmului de muncă;
– sarcini de muncă supra sau sub-încărcate ;
– lipsa prioritizării activi tăților;
– programul de lucru ;
– apariția imprevizibilă a unor supraîncărcări ale sarcinii de muncă;
– ore de lucr u suplimentare neplanif icate;
– lucrul în schimburi ;
– lucrul suplimentar excesiv .

2.3. Condițiile de muncă generatoare de stres profesional

Condiții le de muncă generatoare de stres profesional sunt multiple, cele mai frecvent e
întâlnite fiind următoarele:
– condițiile de l ucru ( umiditate excesivă, temperaturi pre a scăzute sau prea ridicate);
– surse de zgomot la un nivel prea ridicat pot genera stres si pierderea auzului;
– o comunicare deficitară este de natură să distorsioneze mesajele să genereze sincope in
procesul product iv si evident un nivel de stres accentuat;
– dotările tehnice specifice activităților derulate de intreprindere sunt de natură să producă
un anumit nivel de stres profesional (insuficiența spațiului de lucru, utilaje neadaptate
ergonomic, absența încăperilor destinate refacerii capacității fizice și psihice a angajatilor
etc);
– poluarea la locul de muncă afectează sănătatea fizică si psihică a organismului;
Specialiștii în domeniul psihologiei muncii apreciază că pentru asigurarea performanț ei
la locul de muncă este nevoie de o anumită doză de stres. Este esențial însă de evaluat care
este nivelul de str es care nu afectează angajații ș i cu care se poate stimula forța de muncă în a
obține rezultatele scontate. Un stres constant, chiar si atunci când e ste rezultatul unor stresori
mai mici poate ajunge să perturbe grav via ța unui angajat atunci când aceș ti factori sunt
constanț i și cumulativi.

23
2.4. Efecte le stresului la locul de munc ă

Indicatorii comportamentali apar în funcțiie de natura stresului: s tres de subsolicitare sau
stres de suprasolicitare.
Este necesar să poată fi cunoscute schimbă rile fizic e, emoț ionale etc. care pot indica starea
de stres. Unele persoane au o reacție acută la stres, altele pot avea simptome în timp, acestea
fiind cumulat e cu diferite alte probleme de sănătate.
Putem clasifica simptomele ce lor afectați de stres profesional astfel:
A. Simptome fizice : a) stres subsolicitare – dureri de cap; tensiune stare de oboseală ; lipsa
relaxă rii; indigestie; palpitaț ii; dificultăți respi ratorii ; stare de vomă ; b) stres de
suprasolicitare – se pot constata și dificultăți de auz, disconfort abdominal etc.
B. Simptome pe plan emoț ional : a) stres de subsolicitare – nervozitate ș i iritabilitate ;
anxietate; sentimentul de insecuritate ; proastă dispoziț ie; sensibilitate mare la critici;
mai multă suspiciune; deprim are; sentiment de încordare ner voasă; mai multă
îngrijorare fără motiv; lipsa entuziasmului; lipsa simțului umorului; alienare; mai puțină
satisfacție î n viață; lipsa motivației; subestimare; pierderea î ncrederii în sine ; lipsa
satisfacției în muncă; b) stres de suprasolicitare – anxietate, depresie.
C. Schim bări de comportament : a) stres de subsolicitare – neliniște; agitație; sociabilitate
redusă; pierdere a apetitului sau supraalimen tare; exces de stimulente (tutu n, cafea,
alcool); insomnie ; b) stres de suprasolicitare – randament scăzut; lipsă de concentrare;
pierderi de memorie; lipsă de cooperare; utarea unor consemne, ordine, dispoziții; erori
profes ionale cu risc are de accident e (Moraru R., 2009).
Semnalele de alarmă care indică faptul că un individ suferă de stres profesional, conform
majorității specialiștilor sunt următoarele: un somn cu întreruperi, neodihnitor, sen zația de
oboseală continuă; afecțiuni a le stomacului și/sau capului ( dureri de cap, indigestii sau digestie
deficitară, balonări frecvente); dificultăți de concentrare chiar și pentru sarcini relativ simple;
instabilitate emoț ională, iritabilitate crescută. Alături de această simptomatologie care ț ine mai
mult de sănătatea fizică a individului mai pot apărea manifestări ce ț in de starea de spi rit, de
moralul individului: sentimente de insatisfacț ie profesională; un moral scăzut; un randament
scăzut la locul de muncă; riscul crescut de accidente la locul de muncă; absenteism accentuat.
În viziunea lui Moraru R. exprimată în lucrarea „Stresul oupațional și stresul în muncă:
mecanisme, diagnostic și prevenție”, e fectele potentiale ale stresului mai pot fi grupate în cinci
mari categorii, și anume:

24
a. efecte subiect ive: anxietate, agresiune, apatie, plictiseală, oboseală, indispoziție, scăderea
încrederii în sine, nervozitate, sentimentul de singurătate; manca si/sau de a fuma excesiv,
comportament impulsiv;
b. efecte cognitive: scăderea abilității de a adopta decizi i raționale, concentrare slabă, scăderea
atenț iei, hipersensibilitate la critică , blocaje mentale;
c. efecte fiziologice: creșterea glicemiei, a pulsu lui, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii,
transpiraț ii reci, dilatarea pupilelor;
d. efecte organizaț ionale: absenteism, productivita te scazută, izolare, insatisfacție în muncă,
reducerea responsabilităț ii, reduc erea loialității față de organizație, demisii.
De asem enea, stresul face ca o persoană să devină iritabilă, retrasă, precaută, energică,
optimis tă, aceasta depinzând de natura stresului, dacă este negativ sau pozitiv. Pentru a se elibera
de stres, mulț i oameni recurg la droguri, tutun, alcool etc.
În Statele Unite sinuciderile datorate stresului profesional au crescut de la 196 de cazuri
în 2007 la 251 de cazuri în 2008 o creș tere de aproximativ 2 8%.
Potrivit sindicatelor, nouă salariați ai C ompaniei Car refour din Franta s -au sinucis în 2009,
după ce în 2008 s -au înregistrat șase astfel de cazuri, iar în 2007 – patru. La începutul acestui an
încă un salariat s -a sinucis. Î n octombrie 2008, un salariat al unui magazin Carrefour din Lyon s –
a sinucis chiar la locul de muncă, prima situaț ie de acest gen fiind înregistrată î n cadrul grupului
francez.
Circa 8 0.000 din cei 102.000 de angajaț i ai g rupulu i francez de telecomunicaț ii France
Telecom au confirmat cu ajutorul unei anchete sociale star ea de stres existentă î n cadrul
companiei și profunda indispoziț ie pe care o au la locul de muncă. D e asemenea, majoritatea
salariaților France Telecom afirmă că s-au simțit foarte obosiți sau stresați î n ultimele 12 luni , iar
multora dintre ei li s -a înrăutățit și starea de sănătate î n ultimii 5 ani. Un va l de sinucideri printre
salariaț i – 32 în mai pu țin de doi ani – a pus în discuție condiț iile de lucru din com panie.
Având în vedere concluziile desprinse din prezenta lucrare apreciem că se impune din
partea anagajatorului modern să acorde atentia cuvenită stresului profesional care este generat
de cele mai multe ori de condițiile de lucru. Investitia în identificarea factorilor de stres
profesional precum și în măsuri de limitare sau chiar eliminare a acestora sunt de natură să aducă
beneficii atât angajaților cât și angajatorilor.

2.5. Principalele s urse de stres la locul de muncă

Principalele surs e de stres la locul de muncă sunt:

25
a. Excesul de sarcini executate simultan. Dacă studiem fișele posturilor vom observa că atât în
instituțiile publice cât și domeniul privat au tendinta de a prevedea în aceasta o multitudine
de sarcini, responsabilităț i și acțiuni specifice. Există numeroase situații de serviciu în care
angajatul este obligat să desfășoare simultan aceste sarcini chiar și altele suplimentare și
atunci apare stresul generat de teama de a nu gresi precum si de responsabilitatea care apasă
pe angajat.
b. Termenele limită de predare a lucrărilor. Constituie prin definiție un factor de stres. Acest
factor stresant se accentuează în situația lucrului în echipă sau pe lanțul tehnologic când un
termen depinde de anteriorul . în aceste situații există ri scul răspunderii chiar dacă angajatul
a făcut tot ce depindea de el pentru respectarea termenului.
c. Pregătire insuficientă pentru sarcinile specifice postului sau pentru cele inopinate.
Experiența activităților productive, atât în mediul privat cât și în s istemul bugetar arată
faptul că există numeroase situații în care angajații sunt obligați să execute anumite sarcini
fără să dețină capacitățile profesionale necesare sau fără un minim de pregătire în cazul
sarcinilor ocazionale. Un alt factor care contrib uie la această stare de lucruri îl reprezintă
lipsa de preocupare a angajatorului pentru mentinerea și dezvoltarea pregătirii profesionale a
angajatului astfel încât acesta să se simtă comfortabil atunci când are de indeplinit sarcini de
complexitate difer ita si din domenii diverse. În astfel de condiții stresul profesional este
amplificat, pe rsoana este suprasolicitată emoț ional și pe cale de consecință pot apare
dificultăți în realizarea sarcinilor.
d. Prea mulț i superiori – din nefericire o asemenea situați e cu mai multi superiori care cer
rezultate si care uneori dau sarcini contradictorii se intâlneste mai frecvent dacât ar trebui în
activitatea productivă din tara noastră. În a ceste siituații angajatul este în primul rând
dezorientat, nu știe la care din solicitări să răspunda ș i cum să le prioritizeze.
e. Situațiile de incertitudine – majoritatea situațiilor de incertitudine pentru angajat au două
cauze principale: nesiguranța locului de muncă sau o ierarhie neclară, atunci când anagajatul
nu stie căruia din tre superiori trebuie să i se subordoneze cu adevarat. Sunt situații care por
fi rezolvate relativ simplu de către angajator dar care nerezolvate la timp generează o
cantitate apreciabilă de stres pentru angajat.
f. Condiții de lucru neadecvate. Situațiile d e acest gen sunt încă numeroase si diverse. Cele
mai intâlnite se referă la diverse surse de stres asupra angajatilor ( bruiaj, vibratii, zgomot
puuternic perioade lungi de timp, lumină insuficientă, diferente mari de temperatură). Alte
surse generatoare de stres profesional datorat e condiț iilor inadecvate la locul de muncă pot
fi constituite de expunerea la substante toxice, echipamente de lucru inadecvate sa u

26
insuficiente. Astfel de condiț ii sunt de natură să producă o canti tate mare de stres profesiona l
și să contribuie la aparit ia frustră rii, a nemul țumirii angajaț ilor care nu reu șesc să -și
realizeze sarcinile de lucru în conditii bune.
g. Managementul organizaț ional. Există trei abordari cu privire la managem ent în conducerea
unei organizaț ii. Un managem ent echilibrat , orientat spre angajat și spre performanță , care
este de natură să reducă stresul profesional și să creeze condiții propice performanț ei
profesionale du blate de sentimente de satisfacție și siguranț ă din partea angajatilor. Acesta
este tipul ideal de management către c are ar trebui să tindă organizaț iile. Există de asemenea
și alte stiluri de management ( autoritar sau lejer) care sunt de natură să genereze s tres
suplimentar sau insatisfacț ii profesionale dublat e de un nivel slab al performanț elor pe
termen mediu si lung .
h. Efectul „big brother” – evoluț ia explozivă a tehnologiei a adus la îndemâna angajatorilor
sisteme m oderne de supraveghere a angajaț ilor prin camere video care pot funcț iona
permanent la locul de muncă. Introducerea unui siste m permanent de supra veghere a
angajaț ilor este d e natură să genereze un stres puternic asupra acestora, care î n timp se poate
atenua, în funcție de angajaț i, dar și de alț i factori (Baican, 2011).
Am prezentat cele mai semnificative surse de stres profesio nal care pot afecta sănătatea și
perfor manțele angajaților. Stresul nu apare brusc ș i mai ales nu la cote maxime. Există diverse
faze de manifestare a stresului profesional, iar pe parcursul acestei evoluț ii individul poate lua
măsuri de reducere a stesu lui sau de acomodare cu anumite situații astfel încât situația să devină
suporta bilă. Dar pentru a identifica în timp util principalele surse de stres care afectează
angajaț ii, se recomandă managementului să ia măsuri periodice în acest sens. O metodă
recomandată de majoritatea specialiș tilor și aplicată tot mai des o reprezintă aplicarea unor
chestionare interne, pe baza cărora se por identifica principalele surse de stres care afectează
angajatii și pe baza acestora să ia măsuri în consecinț ă.

2.6. Evol uția stresului în România

Stresul recunoscut ca o problemă de netolerat, o cauză a diverselor boli care afectează
populaț ia. Nume românești de rezonanță în domeniul psihologiei și care au tratat în propriile
lucrări și aspecte privind stresul sunt: Paul P opescu Neveanu – „Dicționar de psihologie”,
psiholog Mihai Golu – psiholog – „Dinamica personalității” , Ioan Bradu -Iamandescu – doctor
psiholog – „Psihologie Medicală” , Adriana Todea – doctor, medic primar de medicina muncii .

27
D-na Dr. Adriana Todea spunea î n cadrul sesiunii de informare :”Să prevenim bolile
profesionale cauzate de stresul profesional” eveniment sub slog anul lansat de Agentia Europeană
pentru Securitate și Sănătate pentru Săptămâna europeană “ Munca fără stres” 2002: „Stresul
profesional poat e și trebuie să fie prevenit. Este limpede faptul că î n abordarea acestei probleme
singura cale eficientă este de a lucra împreună. Aceasta înseamnă implicarea tuturor facto rilor:
de la cei care elaborează politici până la cercetă torii s tiintifici, partene rii sociali ș i fiecare
angajat. Reducerea stresului în muncă ș i a riscurilor psiho sociale nu este numai o problemă
morală și legală, ci și una economică. Eficienț a economică a unei întreprinderi și succesul în
afaceri se bazează de ob icei pe cele mai bune performanțe ale acesteia în domeniul securității și
sănătății. Sănătatea la locul de muncă înseamnă încredere și prosperitate î n afaceri. Prevenirea
stresului î n munc ă rămâ ne o problema ă care trebuie să stea în atenția tuturor celor responsabili: a
medicul ui de medicina muncii, a angajatorului, a inginerulu i de securitatea muncii, a fiecărui
salariat în parte.”
Stresul reprezintă în Româ nia una din problemele majore. Pri ntre cauzele acestuia
identificăm slaba implicare în luarea deciziilor, execuț ia unui vo lum mare sau prea mi c de
muncă , obiective de muncă nec lare și confruntarea cu solicită rile conflictuale, toate pe fondul
unei economii distruse ..
Pentru in divid, pe lângă impactul devastator al deteriorărilor severe ale stării de sănă tate
la care ne -am ref erit, poate conduce la scăderea eficienței în muncă, cum ar fi pierderea
oportunităț ilor carierei, ca ât și a calită tții de angajat. Acest fapt accentuează î ncordarea din
relația familială și cea cu prietenii, iar în cele din urmă generează depresie, deces sau suicid.
Pentru organizație, costurile legate de stres îmbracă multe forme. Acestea includ
absenteis mul, costuri medicale ridicate ș i dereglarea fluxului de producț ie, asociat cu alte costuri
pentru recrutarea și pregătirea de noi angajați. S -a observat , de asemenea, că stresul a devenit o
mare problemă în ceea ce privește productivitatea și eficiența. Experți î n domen iul combaterii
stresului declară că se poate obține un succes în controlul stresului doar dacă se acționează atât la
nivelul individului, cât și la nivelul organizației.
Dacă o organizație nu a întreprins acț iuni de identificare a stresului, aceasta demonstrează
o lipsă de înț elegere a costuri lor reale, cât și a beneficiilor ce pot fi obț inute di n prevenire. Unul
din primii pași î n dezvolta rea unui pr ogram de prevenire a stresului î l constituie evaluarea
incidentei stresului, efectele ș i costurile acestuia (Moraru R., 2009).
Orice acț iune de evaluare a stresului trebuie adaptată cu precauție la situația organizației,
la structurile ș i depar tamentele sale printr -un management corect . Pentru reușită, esențial este să
consultăm și lucrătorii și reprezentanții acestora .

28
Angajatorul are datoria legală să protejeze sănătatea și securitatea la locul de muncă,
inclusiv să protejeze î mpotriva efec telor generate de stresul ocupațional (Legea 319/2006 –
securității și sănătății în muncă – angajatorii au obliga ția legală "pentru a asigura securitatea și
sănătatea lucră torilor, sub toate aspectele ref eritoare la activitatea lor ", și că prevenirea ar tre bui
să includă " evitarea riscurilor ", "combaterea riscurilor la sursa", și "evaluarea riscurilor".
Fiecare stat, fiecare societate (unitate) își dezvoltă propriile moduri de evaluare a
factorului de stres sau adopta oric e model de evaluare, dar care să se potriveas că. (Moraru R.,
2009).

2.7. Strategii ergonomice privind stresul în activitatea organizațională

Ergonomia este știința care are ca obiectiv adaptarea muncii la om. Mai pe larg,
ergonomia este adaptarea mediului de lucru la funcțiile fizice și psihice ale omului. Rezultatele ei
se limitează, adesea, la adaptarea tehnicii de lucru la om.
De exemplu: adaptarea locului de muncă la aptitudinile și limitele fizice ale angajatului.
În ceea ce privește starea fizică bună a angajaților, er gonomia trebuie să țină cont de
următoarele aspecte: ritmul de lucru; locur ile de odihnă; aspectul locului de muncă; proiectarea
echipamentului de lucru.
În ceea ce privește starea psihică bună a angajaților, ergonomia trebuie să țină cont de
următoarele a specte: calificarea profesională; autonomia (libertatea) în ceea ce prive ște
executarea operațiunilor; posibilitatea de a avea contacte cu alți angajați (așa -numitul p roces de
umanizare a muncii); comunicarea și informarea. Satisfacția la locul de muncă es te un f actor care
duce la performanță!
O modalitate prin care se poate asigura satisfacția la locul de muncă pentru angajați este
aceea de a ține seama de toate rigorile pe care le presupune proiectarea postului.
Iată care sunt exigențele care trebuie res pectate la proiectarea postului:
– postul trebuie să se caracterizeze printr -o varietate optimă a sarcinilor și printr -o durată
adecvată a ciclului de muncă;
– sarcinile corespunzătoare postului trebuie să solicite exercitarea calificării și a
capacităților pe care le are an gajatul care ocupă acel post;
– pentru sarcinile postului trebuie stabilite standar de calitative și cantitative;
– ocupantul postului trebuie să perceapă utilitatea produsului pentru beneficiar și să fie
motivat să atingă standardele stabilite;

29
– deținătorul locului de muncă trebuie să aibă posibilitatea de a contribui la stabilirea
obiectivelor și a metodel or de îndeplinire a acestora;
– ocupantul postului trebuie să primească un feed -back semnificativ în u rma
performanțelor realizate;
– în cazul lucr ului în secții, trebuie prevăzută rotirea posturilor, pentru a preveni instalarea
rutinei.
Soluții ce țin de comportamentul la locul de muncă și de comunicarea în organizație:
– îmbunătățirea stării morale a angajaților;
– respectarea dreptului a ngajaților de a fi informați;
– facilitarea accept ării benefice a schimbărilor;
-diminu area disputelor de orice fel;
– rezolvarea problemelor lega te de salarizare și avansare;
– creșterea flexibilității.
Unul dintre factorii de stres majori este imposibilitatea anga jaților de a lua decizii sau de a
comunica cu șefii ierarhici. Dacă, dimpotrivă, se dă salariaților posibilitatea de a se implica în
luarea deciziilor în organizație, avantajele vor fi multiple: angajații vor acorda cea mai mare
parte a eforturilo r lor sar cinilor de serviciu; angajații vor prefera compania chiar și atunci
când aceasta ar avea probleme financiare; angajații vor fi gata să presteze eforturi suplimentare
dacă și când v a fi nevoie; angajații vor acorda prioritate companiei dacă valorile și inte resele
acesteia ar intra în conflict cu cele ale altor grupuri.
Soluții ce țin de libertățile oferite salariaților pot fi următoarele: c onstrângerea la locul de
muncă este percepută ca o pedeapsă. Iar pedeapsa le arată angajaților ceea ce nu trebuie să fac ă,
dar nu le arată și ce anume sau cum anume ar trebui să facă.
Mulți manageri consideră că sancționarea greșelilor, menținerea unui climat rigid, cu reguli
stricte (care nu permit nici o abatere) reprezintă cheia succesului în afaceri. În realitate, angaj ații
nu suportă mult timp un astfel de mediu ostil și nici măcar compensațiile bănești nu -i vor face pe
mulți să rămână fidel i unei astfel de companii.
Pentru a gestiona eficient stresul trebuie să învățăm strategii de a daptare prin care să
urmărim:
– reduce rea condițiilor stresante de la serv iciu și din viața personală;
– tehnici de dezv oltare a toleranței la stres;
– menținerea unei imagini pozitive despre viață și sin e;
– menți nerea echilibrului emoțional;
– dezvoltarea unor relații satisfăcătoare cu cei din jur.

30
Recuperarea dintr -o boală determinată de stres depinde de o varietate de factori din viața
noastră, mulți dintre aceștia fiind determinați genetic (rasă, sex, antecedente familiale), iar alții
ce țin de aspectele economice, stereotipii culturale, prejude căți sociale, etc. Abilitatea unei
persoane de a rămâne sănătoasă în condiții de stres demonstrează la persoana respectivă trăsături
de personalitate care îi întăresc capacitatea de adaptare. Aceste trăsături de personalitate includ și
încrederea în import anța lucrurilor pe care le face, credința că are putere să influențeze lucrurile
și evenimentele, o viziune asupra schimbărilor din viață ca fiind oportunități și nu amenințări.
Așadar, ideea de a preveni în totalitate stresul din viața profesională este p e cât de imposibilă,
pe atât de nedorită deoarece stresul rămâne un stimul important în creșterea și dezvoltarea umană
și a creativității acestuia. O existență bogată în interese și preocupări nu ne ferește de trăirea
unor stresuri psihice intense, dar ne permite să le depășim fără mari costuri energetice.
Pentru eficientizarea activității la locul de muncă este nevoie de implementarea unor strategii
combinate de prevenire și dminuare sau chiar înlăturare a situațiilor stresante. Printre aceste
tehnici și strategii se remarcă:
– schimbări în stilul de viață (acordarea atenției unor aspecte care produc plăcere și
relaxare);
– acceptarea sarcinilor – se reomandă acceptarea unui număr potrivit de sarcini, care să nu
încarce programul persoanei;
– descrierea sarcini lor în mod clar și obiectiv – strsul poate apărea în situația în care
persoana implicată nu unoaște exact ce presupune sarcina sa, ceea ce impune inițierea
unui dialog cu coordonatorii;
– evidența acțiunilor, activităților prin notarea acestora într -o agend ă;
– alternarea perioadelor de concentrare cu perioadele de relaxare, cca 10 -15 minute după
fiecare oră de concentrare;
– evitarea sursei de stres – distanțarea de factorul stresor și implicarea în activități ce
produc relaxare și plăcere;
– împărtășirea problem elor care constituie cauza stresului cu persoane care nu sunt legați
direct de activitatea profesională respectivă, dar cunosc natura acesteia;
– pauze de somn de scurtă durată (15 -20 minute) entru destindere totală;
– inițierea rapidă a acțiunii – amînarea po ate constitui un factor stresant;
– exteriorizarea sentimentuui de tristețe, supărare – reprimarea emoțiilor poate determina
accentuarea acestora;
– eliminarea rațională a unor neliniști pentru care nu se întrevede nicio soluție;
– activități culturale, recreati ve de cel puțin do uă ori pe săptămână.

31
Stresul afectează oamen ii în mod diferit, de aceea fiind greu de apreciat care este nivelul prea
ridicat de stres pentru u n anumit individ. În funcție de mecanis mele de apărare, de experiență și
de rezistență la stres , un individ poate acționa în condiții în care unul este anihilat. Mai mult
decât atât, cercetări le au demonstrat că de multe ori stresul nu este determinat de tipul și de
intensitatea puternică a stimulului, ci de semnificația stresantă acordată acestuia. Stresul face
parte din viața noastră. Secretul major constă nu în înlăturarea sa totală, ceea ce nici nu ar fi
posibil, ci în cunoașterea limitelor fiecărui individ în parte și, consecutiv, în dirijarea
coonstructivă a acestuia (Sîntion F, Papari A, 1999) .

32
Cap. 3 PARTICULARITĂȚILE ACTIVITĂȚII AVOCAȚIALE

3.1. Ca drul legislativ privind profesia de avocat

Organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt reglementate legal prin dispozițiile
Legii nr.51/1995 republicată.
În conformitate cu art. 2 din L egea nr.51/1995 rep.
(1) În exercitarea profesiei avocatul este independent și se supune numai legii, statutului
profesiei și codului deontologic ;
(2) avocatul promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului ;
(3) avocatul are dreptul să a siste și să reprezinte persoanele fizice și juridice în fața
instanțelor autorității judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire
penală, a autorităților și instituțiilor publice, precum și în fața altor persoane fizice sau
jurid ice, care au obligația să permită și să asigure avocatului desfășurarea nestingherită a
activi tății sale, în condițiile legii;
(4) orice persoană are dreptul să își aleagă în mod liber avocatul.(5) în exercitarea dreptului
de apărare avocatul are dreptul ș i obligația de a stărui pentru realizarea liberului acces la
justiție, pentru un proces echita bil și într -un termen rezonabil ( https://lege5.ro , accesat la data
de 20 mai 2019).
Activitatea profesională se bucură și de un S tatut propriu adoptat prin Hotărârea
nr.64/19.12.2011, potrivit căruia profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare,
funcționare și conducere autonome, stabilite în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru
organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în
continuare Lege, și ale prezentului statut (alin.1) .
Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamental e:
a) principiul legalității;
b) principiul libertății;
c) principiul independenței;
d) principiul autonomiei și descentralizării;
e) principiul p ăstrării secretului profesional (https://lege5.ro , accesat la data de 20 mai 2019).
Potrivit a rt. 2 din Statutul profesiei de avocat, s copul exercitării profesiei de avocat îl
constituie promovarea și apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor
fizice și persoanelor juridice, de drept public și de drept privat (alin.1). În exercitarea dreptului la
apărare recunoscut și garantat de Constituția României, republicată, de lege, de pactele și de

33
tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul și obligația de a stărui, prin toate
mijloace le legale, pentru realizarea liberului acces la justiție, pentru un proces echitabil și
soluționat într -un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părților
(https://www.legalis.ro , accesat la da ta de 20 mai 2019).
Având în vedere cumulul normelor legale inserate în conținutul celor două acte normative
indicate anterior, lesne se poate remarca anvergura profesiei, semnificația acesteia în contextul
socio -profesional și din această direcție interes ul cercetătorilor pentru riscurile pe care profesia le
presupune și implementarea unor strategii adecvate cu efect de diminuare a a cestora.

3.2. Factori perturbatori în profesia de avocat , care contribuie la apariți a stresului
profesional

Avocatura est e o profesie liberală creată în slujba actului de justiție. Așadar, este cert că
în lipsa activității avocațiale, ca parte a sistemului judiciar, actul de justiție nu se poate realiza în
mod efectiv.
Deși, indispens abilă activității judiciare, avocatura s e înscrie înt r-un decor dramatic,
invadat de amenințări. Nu poate fi pus sub semnul îndoielii gradul ridicat de stres profesional la
care se expun membrii acestei categor ii profesionale, fiind afectați chiar și cei mai tineri dintre
avocați, aflați la debu tul vieții și carierei, oameni care au finalizat anii de studiu și care și -au
cultivat visurile înalte și dorința de a excela profesional. Însă, cu regret, odată cu debutul
activității profesionale, visurile încep să se disipeze fragil în neantul existenți al, întrucât orele
lungi de așteptare pe culoarele instituțiilor judecătorești și dezamăgirile provocate de decidenții
principali ai scenei justițiare se impun cu prioritate și agasează spiritul dornic de dreptate al
avocatului.
În mod categoric , presiune a profesiei are incidență și asupra avocaților cu experiență.
Avocații sunt marginalizați și tensiunea apare din varii direcții, însă nu se poate ignora faptul că
și profesioniștii poartă o doză de vină. Prestația avocaților se dovedește, uneori, imatură și
reprobabilă, cu consecințe nefaste asupra imaginii profesiei, fără însă a se limita la acest gen de
afectări.
Cu certitudine, deși avocații se confruntă cu importante probleme de imagine, redresarea
își va găsi sorgintea în propriul efort al membrilor comunități profesionale . Nu a existat o altă
cale, nu există și nici nu va exista o nouă cale. Cei mai buni dintre avocați, cei mai implicați și
cei solidari vor fi promotorii unor soluții inovatoare de schimbare a percepției publice și de
redobândire a î ncrederii în actul de justiție.

34
Avocații, ca participanți de marcă în sistemul judiciar vor reuși să asigure protecție
oricărui justițiabil care dorește șă -și valorifice dreptul legal, în fața oricărei acțiuni abuzive și
imixtiuni ilegale apte a zdruncin a respectul pentru drepturile fundamentale ale omului și, prin
extensie, a vulnerabiliza statul de drept.
Oriunde pe continentul european, fiind vizate în acest context, atât statele membre în
Uniunea Eupoeană, cât și ele neintegrate, avocații se reunesc, își exprimă nemulțumurile,
reclamă presiuni asupra profesiei, asupra integrității fizice și psihice cât și asupra independenței
lor, dezaprobând acțiunile de denigrare manifestate atât de pregnant față de această profesie
care trebuie recotată la adev ărata sa valoare.
Fiecare sistem național se confruntă, însă, cu probleme specifice și oricare organism de
reprezentare profesională avocațială solicită vehement o reglementare comunitară unică, cu
scopul asigurării securității și stabilității acestei profesii, întăririi valorii membrilor acestei bresle
proesionale, ca o garanție suplimentară pentru respectul drepturilor omului si a statului de drept.
Prin ochii oricărui profan se poate remarca modul în care se schimbă lumea avocațială,
terminologia și dialectul acestei științe ies din spectrul gândirii juridice clasice, se diversifică
halucinant. Peste tot se proclamă algoritmi de analiză ai comportamentului uman nelegal,
algoritmi care, probabil, ne -ar goli de utilitate, de vreme ce se pot concepe var iabile suficiente
pentru analiza gradului de devianță socială, penală, fiscală, civilă etc.
Totuși, în conținutul fiecărei ființe există un sâmbure atavic de neconformism social, însă
aceast a este dovada incontestabilă a individualităților umane, care se subscrie complexității
personalității omului .
Există dificultăți actuale suficient de grave si importante, iar recomandabil ar fi să se
insiste în identificarea unei rezolvări, o intervenție în timp optim, pentru a preveni cronicizarea,
înainte ca o într eagă tagmă de profesioniști să fie stigmatizată și privită cu ostilitate. E un truism
faptul că avocatura este indispensabilă ca profesie individuală și ca structuri organizate și că se
caracterizează principial prin responsabilitate și eficiență.
Iată car e ar fi factorii perturbatori ai acestei profesii, care contribuie la creșterea gradului
de stres profesional:
1. Legislația și principiul ”summum jus, summa injuria”.
Legislativul, prin prerogativa cu care a fost învestit, se îndepărtează de la principiil e care
trebuie să guvereze actul normativ adoptat. Legea nu mai este clară, predictibilă, accesibilă
întregii mase sociale, întrucât se revine succesiv asupra ei prin modificări, adăugiri și arareori
prin clarificări.

35
Legile sunt adoptate în mod discrețion ar, pentru a servi unor intere se de grup, sunt
ciuntite de voințe politice gregare, îndepărtându -se adeseori de la principiile care garantează
respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Reglementări din legea penală și civilă, declarate de C urtea Constituțională a României
drept neconstituționale, nu sunt armonizate cu cele statuate de Curte și însăși Constituția țării
noastre conține prevederi ambigue , ceea ce favorizează crearea unui climat conflictual între
puterile statului care luptă între el e într -un joc de confuzie și constantă presiune.
De-a lungul vremii, asupra profesiei de avocat s -au săvârșit tentative ale unor acte de
subjugare și de nesocotire a libertăți lor avocaților și a demnități acestora , de pildă prin asimilarea
contractului de asistență juridică unui contract supus regulilor de dreptul muncii. Tentativele au
fost unele imperfecte, eșuate, datorită implicării reprezentanțiilor vocali ai breslei, care bine
pregătiți au împiedicat legiferarea unei asemenea aberații brutale, reuși ndu-se conservarea
independenței fiscale și a independenței judiciare. Actele de discreditare au puse în scenă și în
prezent odată cu ultima modificare a legii profesiei de avocat când, până și Parlamentul fusese
otrăvit cu ideea „superimunității avocațil or”, ceea ce s -a doedit total greșit și fals.
Nu trebuie ignorată misiunea dificilă a avocaților care, în activitatea prestată trebuie să
dea dovadă de dublă vigilență, în condițiile în care sunt nevoiți a urmări cu constanță prevederile
dreptului Uniunii Europene și, totodată, și cele din legislația si practica judiciară națională. Un
adevărat supliciu la care sunt condamnați avocații, cât timp în materii fundamentale, coduri noi,
de drept material și procedural, abia perfectibile și neasimilate sistemul ui de justiție și
neintegrate jurispruenței generalizate apar decizi i de dezlegare și interpretare pronunțate de
Inalta Curte de Casație și Justiție, iar clienții sunt în așteptare, confuzi și uneori lipsiți de
speranță într -o judecată corectă. Din această perspectivă, principiul celerității în actul de justiție
este anulat, per se.
În același registru patologic al justiției noastre, se încadrează și situația în care apare o
lege eficientă si necesară într -un domeniu oarecare și ulterior constatăm cu stupefacție că
aceasta nu -și găsește teren de aplicabilitate imediat ă, pe motiv ca nu e fundamentată pe studiu de
impact sau pentru că nu au fost elaborate, în timp util normele de aplicare. Sistemul însuși devine
paralizant, avocații și magistrații par că nu -și găsesc identitatea și rostul. Astfel se instalează
starea de agonie, de conf uzie, de inutilitate, justițiabilii risipesc timp bani, își pierd răbdarea și
cel mai grav, își pierd încrederea.
2. Sistemul este căpușat de mediatori, avocatura așa -zis constituțională, avocatura clandestină.
S-a intenționat identificarea unei soluții pe ntru degrevarea instanțelor de judecată –
medierea – însă a sucombat în proiect. Și această alternativă privind soluționarea litigiilor a fost

36
introdusă cu mult aplomb și mult trămbițată. Multe persoane licențiate în diferite domenii s -au
grăbit a urma c ursurile care, chipurile, le asigurau o nouă specializare și implicit un real succes
material. Și mulți avocați au urmat cu aplomb același traseu, dorind a deveni mediatori de marcă,
însă personal am privit cu maxim scepticism această inițiativă a legisla tivului de a introduce pe
firmament o nouă profesie și am considerat condamnabilă lipsa de interes a factorilor implicați
de a situa avocații direct, fără parcurgerea vreunei pregătiri costisitoare în categoria mediatorilor.
Medierea s -a dovedit inadaptab ilă la noi, întrucât românii sunt suspicioși, chiar cei din
mediile intelectuale au manifestat retincență în a -și afla în acest mod soluția pentru cauzele lor.
Este inoculat în mintea omului ca judecătorul ete cel care împarte just dreptatea, așa cum este ea
înțeleasă, parțial și precar, și cu astfel de idiosincrazii sociale este greu să lupți.
E neprofesionist, în lipsă de dovezi certe, să susții tranșant că prin legiferarea medierii s -a
creat, un mediu propice pentru diverși oportuniști și unul încețoșat pentru avocați, însă toate
reacțiile și consecințele coverg către ideea unui complot asupra profesiei de avocat. Și acest
lucru pentru că a sporit suspiciunea față de avocați, fiecare persoană care tinde să -și dispute în
modalitate contencioasă interesul, îți pune întrebarea firească: „oare cât trebuie să cheltuiesc eu
din buzunarul meu pentru a supune dreptul sau interesul meu unui control judecătoresc?” – taxe
judiciare excesive, avocat, expert, executor judecătoresc? – toți aceștia trăiesc din onorarii, dar
dintre toți, doar avocații nu au disciplina onorariului prestabilit, calculat în mod general pentru
cauze specifice și în modalitate minimă și acest lucru se datorează temerii că onorariile ar putea
fi cenzurate până la limita minimă de către magistr ați, justițiabilii fiind în imposibilitatea
recuperării integrale a cheltuielilor de judecată efectuate.
Totodată, din cauza lipsei de responsabilitate a organelor decidente, s -a creat posibilitatea
pentru oricare absolvent de facultate de drept, să aibă c alitatea de avocat, o creație improprie,
periculoasă. Și au îmbrăcat robe și au legitimații asemenea avocaților, au cabinete, au tupeu,
trăiesc și câștigă la limita legii, pe spatele și în dauna avocaților. Și prin acest aspect adăugat la
numărul de absol venți de studii juridice se poate afla măsura exactă a deriziunii în care respiră
profesia de avocat! S -au creat condiții pentru apariția unor barouri paralele, în care s -au încris
absolvenți ai unor Facultăți de Drept, fără a fi supuși vreunei evaluări d e cunoștințe de
specialitate, persoane care practică avocatură clandestină.
3. Excesul de autoritate al magistra ților; raportul de putere al procurorilor față de întreg
sistemul judiciar penal.
În această privință, lucrurile au căpătat dimensiuni dramatic e, s-a conturat imperceptibil,
dar grav, o dictatură îndeosebi a magistraților – procurori , susținută tehnic de protocoale

37
clasificate încheiate între organimele de cercetare judiciară și diverse instituții ale statului, care
încalcă drepturie și libertățil e cetățenilor .
Uneori, atitudinea nejustificată, autoritar – abuzivă a magistraților provocă pentru
avocații , care asistă clienții și cărora le garanteză ținuta și respectul procedurilor, un stres ce
poate atinge cote inimaginabile. Avocații care partici pă în procese penale, studiază înscrisuri ce
însumează metri cub i întregi de material probator și, după examinarea tuturor mijloaceor de
probă se nadăjduiește la un succes în contestare a legalității administrării unor probe și a unor
proceduri, se speră a se destabiliza arhitectura unor rec hizitorii, argument cu argument, însă
uneori în pofida argumentelor de substanță, speranțele avocatului sunt spulberate de ignoranța și
superficialitatea unor factori de decizie judiciară.
Un reprezentant al avocaților menționa într -un interviu că „Avocații procedează astfel
mereu, just și responsabil, într -o luptă inegală și incorectă, abia după ce clientului, reținut pe
durata a douăzeci și patru de ore, i s -a făcut oferta de a deveni denunțător pentru a i se favoriza
situația penală sau de a rămâne doar martor. Asta e ste negocierea procedurală la nivel de
parchete. Clienții noșt ri sunt supuș i unei terori psihologice ținuți să aștepte ore în șir, sub
teroarea incertitudinii, seduși, ispitiți, transportați cu cătușe prin săli de audiere pentru delațiune
metodică, subversivă pentru orice calitate și demnitate umană. Și asta pentru că procurorii au
scopul determinat și cert de a trimite in judecata spre condamnare, dacă nu pe acesta, atunci pe
altul, mai mare ca el. Asta îmi amintește de inchiziția iezuită, de șiretenia ei nelimitată și
temută. …”
4. Atitudinea lipsită de profesionalism a unor avocați în relația cu clienții, cu scopul de a obține
avantaje materiale
Se impune a fi subliniat, că și unii avocați contribuie la schițarea unei imagini maculate a
profesiei. Sunt unii avocați care adoptă comportamente reprobabile, autoproclamându -se în cele
mai multe cazuri avocați titrați, vizibili, avocați „de succ es” vorba ceea. Și comit crima de bază:
dau garanții impertinent e, nerealiste clientului. Le garantează succesul, concretizat, de pildă, prin
libertate la finele procesului penal, chiar și după o condamnare certă la judecata pe fondul
pricinii. Este o dovadă de lipsă de empatie și respect față de suferința posibilă a c lientului, față de
care ar trebui să se aplice un tratament de suport, de pregătire psihologică în eventualitatea
menținerii unei soluții nefvorabile și nicidecum hrănirea iluzorie a speranței. Este regretabil că se
uită de către unii avocați că obligația legală este una de diligență și nu de rezutat.
Această tipologie de avocați care se supun în mod conștient acestei erori pentru
a-și justifica onorariul, își vor compromitecu certitudine cariera.

38

5. Avocații nu promovează întotdeaun a imaginea unei comunități profesionale unite.
Avocații sunt incontestabil niște profesioniști ai dreptului, însă complet divizați . Este
derutantă și vicioasă această trăsătură de personalitate a avocaților, în primul rând ca oameni.
Conflictul, care este doar regie la bară, în sala de judecată, este translatat în viețile private.
Avocații sunt titularii unor șicane nepermise față de semenii lor, sunt delatori, agresivi și
adeseori practică concurența neloială, bârfa, suspiciunea. Află de la clienți că eve ntual prestația
profesională nu este cea potrivită, că în viața privată sunt exemple negative etc. Și în aesta
modalitate, profesia are de suferit, avocații pierd vaoare umană și profesională și implicit pierd în
actul de justiție.
Avocații trebuie să conș tietizeze riscurile și nevoia acerbă de autoanaliză. Avocatură este
guvernată de principiul consacrat în perioada Junimii literare: ”intră c ine vrea, rămâne cine
poate”. Este de semnalat un alt aspect care sprijină ideea transformării ne dorite a profesiei,
respetiv absența stagiaturii reale pentru colegii mai tineri.
Este indubitabilă și necesară o intervenție pentru a se acorda o reală șansă de revigorare
acestei profesii nobile, este nevoie de a o reașeza pe piedestalul elitei sociale. Pentru realizarea
acestui deziderat, avocații trebuie să fie sc lipitori, atenți, activi, vizibili în media și se mnificativi
pentru autorități le statale. A rezista în această profesie înseamnă prestație de calitate, implicare,
franchețe și în principal vocație.
Această fru moasă profesie presupune talent, experiența și cultura juridică completează cu
strălucire și substanță talentul, iar experiența de viață aduce forță și profunzime.
Calitatea de cetățeni europeni acordă avocaților prerogativa de a se angaja în demersul
pentru adoptarea Convenției europene privind profesia de avocat al cărui text va fi redactat de
Consiliul de Miniștri. Se va cunoaște modul în care sunt protejați acești profesioniști. Această
Convenție va garanta, așa cum se prefigurează, exercițiul profesie i de avocat în conformitate cu
scopul judiciare de apărare a statului de drept și a drepturilor omului. Protecția avocatului
reprezintă, în consecință, protecția dreptului clientului la apărare reală, la proces echitabi. Se
intenționează și se va face, d esigur, garantarea confidențialității relației avocat -client și se va
asigura secretul profesional în mod absolut.
Printre situațiile care vizează activitatea profesională cotidiană a avocaților și care
generează presiuni în activitatea acestora , ar fi:
– dorința și efortul concentrat către perfecționismul în carieră;
– presiunea termenelor stabilite de lege pentru înt ocmirea unor acte de procedură;
– documentare asiduă și consultarea multor înscrisuri;

39
– stresul asociat posibilității de a pierde proces ul clientului, deși avocatul deține argumente
solide pentru obținerea unui succes;
– portofoliu inconsistent de clienți, cu consecințe a supra satisfacțiilor financiare.
Psihologii români au precizat că avocatul trăiește permanent sub presiunea îndepliniri i cât
mai repede și cât mai bine a solicitărilor clienților, fapt care se răsfrânge pe plan psihic. Avocatul
își desfășoară activitatea într -un mediu „inflamat”. „Avocatura, ca orice altă meserie, poate fi
stresantă. Pe lângă acțiunea unor cauze generale p roducătoare de stres , avocatura presupune o
foarte mare reponsabilitate – ceeea ce presupune implicit, un nivel ridicat de stres – avocatul
trebuind, prin natura meseriei, să lucreze cu concepte cum sunt cele de adevăr și dileme morale –
care, prin gradul l or de ambiguitate și incertitudine, pot duce și ele la creșterea nivelului stresului
– și poate să aibă, în ultimă instanță, drept de viață și de moarte asupra clientului” .
Alden Cass, un renumit terapeut al avocaților de business și al experților financ iari de pe
Wall Street spunea că profesioniștii legii au idei foarte rigide în ceea ce privește relația câștig –
pierdere. Așteptările de câștig sunt la cote maxime, iar când realitatea nu se potrivește cu
idealurile lor, totul se rezumă la burnout , ei nu la să loc erorii sau eșecului deloc.
În lucrare a „Managemenul stresului pentru avocați: cum îmbunătățim satisfacția
personală și profesională în drept” Amiram Elwork scria că „ întrucât dreptul presupune analiză
logică și obiectivă și atenție extremă la detali i, profesiile juridice atrag perfecționiști. Aceștia
sunt oameni care trăiesc ca la carte: dacă nu excelez în fiecare domeniu , voi da greș, voi eșua”.
În continuare, autoarea arată că perfecționișt ii tind să fie obsedați de muncă, inflexibli, se simt
incon fortabil în preajma schimbării și sunt împătimiți a i ideii de control, deși sunt convinși că
nu-l dețin. De vreme ce perfecțiunea nu poate fi atinsă, căutarea ei poate cauza o insatisfacție
constantă. Elwork opinează că un motiv pentru care unii avocați su nt epuizați este acela că
valorile lor fundamentale nu se aliniază cu comportamentul sau cu ceea ce sunt nevoiți să facă.
Uneori, această chestiune se traduce printr -un conflict intern, iar alteori se refectă în conflictul
dintre valorile interioare ale av ocatului și cele ale societății în care el sau ea lucrează. Toate
aceste situații provoacă stres în viața av ocatului, îl vulnerabiliz eză și îl predispune către anxietăți
și depresii.
În publicația „Tehnici pentru managementul stresului la avocați” , C. Mi lls preciza că este
greu de ignorat faptul că multe sondaje, rapoarte susțin că avocatura se numără printre cele mai
stresante ocupații. Declinul economic atunci când apare, provoacă ample probleme în rândul
avocaților, fie că își pierd clienții, fie că ei înșiși se confruntă cu concedieri, fie că partenerii sau
soții își pierd locul de muncă, lăsând avocații cu presiunea de a fi singurul susținător al familiei.
Multe studii s -au concentrat asupra procentuui de avocați care renunță la profesie.

40
După anul 2 010, publicația britanică Times a raportat că, potrivit unui sondaj efectuat în
acea perioadă, „aproape un sfert dintre avocați părăsesc profesia din cauza stresului și a orelor
lungi de timp de m uncă”. Recompensele financiare disponibile avocaților nu fac aparent nimic
pentru a atenua nemul țumirea. Potrivit aceluaș i articol, există nemulțumire pe scară largă față de
echilibrul dintre viața profesionaă și viața privată, în ciuda nivelului record al salariilor.
Fenomenul nemlțumirii avocaților a fost dezbătu t pentru pri oar n mod deschis în S.U.A.
de către Deborah Aaron în cartea ei bine -cunoscută „Running from the Law” urmată de cercetări
cu prvire la suferințele avocaților. Aaron a atribuit migrației din profesia de avocat factori de
stres ca: presiunile co ncurenței, interacțiuni profesionale nelăcute, termen, reguli și sancțiuni
aferente practicării legii. S -a menționat că, în cazurile în care avocații aleg să rămână în profesie,
stresul lor duce la comportamente nesănătoase.
În 2008, aceeași publicație Tim es a raportat că o vastă cultură de stres și ore lungi de
activitate profesională determină un număr tot mai mare de avocați șă bea și să se drogheze.
Abuzul de alcool este endemic și utilizarea drogurilor dure, cum ar fi cocaina devne di ce în ce
mai răsp ândită în firmele de avocatură. Un sonda exppunne dovezi ale „cluburilor de cocaină” în
subsolurile firmelor de avocatură și o creștere a numărului de cursanți are au probleme cu
alcoolul. În ianuarie 2010, organizația caritabilă LawCare înființată în Mare a Britanie a
înregistrat o majorare a solicitărilor solicitanților care au acuzat simptome ale stresului – 549 de
cazuri tratate, 410 legate de stres, 47 de depresie clinică, 32 de alcoolism , trei de droguri ilegale
și 57 de tulburări de alimentație, atacu ri de panică, tulburare obsesiv -compulsivă și alte
probleme.
Potrivit unui articol pubicat în S.U.A., estimările frecvenței probemelor egate de abuzul
de substanțe, inclusiv alcoolismul printre avocați variază de la trei la treizeci și trei ori față de
populația generală.
Studii multi ple au demonstrat că majoritatea avocaților suferă din cauza stresului , însă
reprezentanții acestei profesii rămân discreți în a recunoaște cât de mult sunt afectați, vor vorbi
despre cât de dură este această profesie și vor concluziona metaforic astfel „dacă nu suporți
căldura, ieși din bucătărie”. În ciuda dovezilor copleșitoare despre stresul care a infectat profesia
ca un virus, avocații neagă simptomele a cestui flagel, considerând că ei trebuie să fie robuști,
duri și li psiți de emoții. Avocații a u o personalitate de tip A, care implică agresivitate și
competitivitate, fiind perfecționiști fervenți. Există o prejudecată potrivit căreia orele lungi de
muncă sub tensiune reprezintă premise ale succesului în carieră. Concluz ia este că efectele
stresului pot fi diminuate prin revenirea la o viață de lucru echilibrată, fericită și productivă, însă
tendința este ca avocații să lase stresul să -și extindă consecințele până când totul devine greu de

41
reparat. Avocații vor încheia or ele lungi de muncă și nu vor mai avea timp să se îngrijeacă de
bunăstarea lor sufletească, iar efortul prelungit în acest sens îi va transforma în pe rsoane stresate
și neproductive (Mills C, 2010).
Avocații sunt indivizi inteligenți care cunosc faptul că s tilul de viață echilibrat, limitarea
consumului de stimulente, munca în proporție îndestulătoare și relaxarea sunt recomandări
eficiente și benefice. Este important să realizăm că stresul este un impediment în calea
performanței și a creativității intelect uale. Specialiștii în psihologie trebuie să convngă avocații
că suplimentar datoriei față de instață, cienți și angajatori au datoria de a se asigura de sănătatea
lor mentală .

42

Cap. IV METODOLOGIA CERCETĂRII

IV. 1 OBIECTIVELE CERCETĂRII

Prezentul studiu are următoarele obiective:

1. Măsurarea nivelului de stres în activitatea avocațială;
2. Identificarea surselor de stres și modul în care avocații răspund în confruntarea cu factori i de
stres profesional;
3. Determinarea atitudinii avocaților față de situațiile stresante intervenite în activitatea lor
profesională.

IV.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Cu intenția certă de a afla modul în care avocații sunt expuși factorilor stresanți și cum
acționează aceștia în situații de stres, variabile măsurate prin intemediul chestionarului „Harta
stresului” și „Mentalitatea în muncă” , am decis ca în scopul îndeplinirii obiectivelor cercetării să
formulez următoarele ipoteze de lucru, respectiv:

1. Se prezumă că există o core lație negativă între împlinirea/determinarea profesională a
avocaților și presiunile profesionale la care aceștia sunt expuși;
2. Se prezumă că există o corelație pozitivă între satisfacțiile profesionale resimțite de
avocați și împlinirea/determinarea profe sională a acestora;
3. Se prezumă că există o corelație negativă între stima de sine a avocaților și
obligația/evitarea pentru activitatea profesională;
4. Se prezumă că există diferențe semnificative în ceea ce privește simptomele emoționale
manifestate de avo cații femei și cele manifestate de avocații bărbați;
5. Se prezumă că există diferențe semnificative în ceea ce privește managementu l timpului
între avocații care instrumentează un număr mai mare de dosare (între 150 -200) și cei
care instrumentează un număr m ai mic de dosare (între 90 -150);

43
6. Se prezumă că există diferențe semnificative în ceea ce privește stăpânirea unei situații de
criză între avocații cu o vehime în profesie mai mare (peste 20 ani) și cei cu o vechime
mai mică.

IV.3. PARTICIPANȚII LA CERC ETARE

Pentru cercetare a fost selectat un eșantion format din 60 de avocați activi, avându -se în
vedere următoarele categorii:
A. Vârsta:
 30 – 40 ani:
 41-50 ani;
B. Vechime în profesie
 3–10 ani vechime
 11-20 ani vehime.
C. Media dosarelor gestionate de avocați în ultimii 3 ani:
 între 90 -150 dosare;
 între 150 – 200 dosare.

Eșanti onul a fost format atât femei, cât și bărbați.

Fiecare participant din cadrul cercetării a primit instructajul necesar , înaintea completării
fiecărui chestionar în parte, instructaj atașat în continuarea acestei pagini:
„Acest test este format din două părți /chestionare în cadrul cărora se regăsesc întrebări
referitoare la personalitatea dumneavoastră , unele vizează gradul în care este adevărată pentru
dumneavoastră o a firmație, altele vă chestionează cu privire la cât de des acționați sau gândiți
într-un anumit mod. Nu lăsați nicio întrebare fără răspuns. Lucrați rapid și rămâneți la
răspunsul inițial. Dacă vi se pare dificil să răspundeți la o întrebare gândiți -vă la m odul în care
un prieten sau coleg de serviciu ar putea să vă plaseze la indicatorul respectiv. Nu vă faceți
probleme dacă nu vă amintiți cu exactitate când s -a întâmpl at ceva. Încercați să fiți cât mai
precis (mai aproape de realitate). În cadrul acestui c hestionar nu există răspunsuri corecte sau
greșite, căci prin intermediul său se dorește colectarea datelor referitoare la punctele
dumneavoastră de vedere asupra propriei persoane.
ATENȚIE! Absolut toate datele din cadrul acestui chestionar sunt stric t confidențiale. Mai
precis, datele dumneavoastră personale sunt în siguranță, eu fiind singura persoană care va

44
avea acces la ele. De asemenea, din cadrul chestionarului urmează să folosesc doar
răspunsurile dumneavoastră, datele personale fiind necesare pentru a putea organiza lista
eșantionului, pentru a mă ghida după diferite caracteristici (de tipul: vârstă, sex, experiență etc.)
și pentru a putea ține cont de rezultatele. Rezutatele vor fi comuniccate personal fiecărui
participant.
Chestionarul nu are un timp limită spre a fi completat, însă se recomandă completarea
acestuia într -un inteval de 30-45 de minute, în funcție de ritmul și atenția dumneavoastră în
cadrul completării sale”.

IV.4 INSTRUMENTE ȘI MATERIALE UTILIZATE ÎN CERCETARE

Pentru r ealizarea prezentei cercetări am utilizat următoarele instrumente specifice:

1. Chestionarul “ Harta stresului”.
Informațiile din manualul testului, indică persoanele care l -au elaborat: Esther M. Orioli –
fondatoarea și p reședinte al Essi Systems Inc. Act ivând de aproape 20 de ani în domeniu, ea a
fost președinta unei firme a EAP, consilier pentru r estructu rarea organizatorică a ATT și
antreprenor pentru stoparea creșterii costurilor de sănătate. Este cunoscută de plan internațional
ca prezentator al probe melor sănătății și productivității optime la locu de muncă. Dennis T. Jaff –
psiholog și profesor la Intitutul Saybrook din San Francisco , este autorul volumelor „Vindecarea
din interior” – 1980 „TM” și „Angajează -te în această activitate și îndrăgește -o” – 1989 și
Cynthia D. Scott – scriitoare, psiholog și consultant în domeniul dezvoltării organizaționale San
Francisco. Este autoarea cărților „DE la iritare la calmare” – 1984, „Autovindecarea” – 1986.
Lucrările sale cuprind proiecte și implementări de pr ograme de management al stresului,
perfecționarea conducerii și prevenirea neglijenței în mncă.
Conform manualului „Harta stresului” este un produs al firmei ESSI Systems și ajută la
studierea surselor de stres și modul în care subiecții răspund acestuia. Testul indică punctele forte
și zonele cu probleme și ajută la priectarea unor noi strategii pentru îmbunătățirea stării de
sănatate și a performanței personale.
Chestionarul “Harta stresului” oferă posibilitatea d e a se evalua nivelul actual de eficiență
al subiecților în patru zone și prin completarea celor 21 de scale ale factorilor de stres, putem
crea o imagine corectă asupra activității și asupra nivelului actual de echilibru și armonie din
viața subiecților.

45
“Harta stresului” cuprinde trei secțiuni separate:
– chestionarul – identific ă factorii de stres pe 2 1 de scale;
– grila de scor – întocmește o reprezentare vizuală a tiparelor performanței personale;
– manualu l noilor direcții – interpretează fiecare scală și furnizează indicații pentru
planifi carea propriilor acțiuni.
Datele tehnice ale chestionarului împart testul în patru secțiuni:
 Partea I: Mediul dumneavoastră – cercetează schimbările, presiunile și satisfacțiile care
fac parte din activitatea zilnică în domeniul personal și familial;
 Partea II: Răspunsuri de adaptare – studiază șase deprinderi fundamentale care vă ajută
să faceți față situațiilor stresante din mediu;
 Partea III: Lumea interioară – măsoară șase moduri de a gândi și simți care vin în
sprijinul sau care obstrucționează capac itatea ta de a face față stresului;
 Partea IV: Semnale ale suferinței – oferă o lectură a sănătății trupului și a gradului de
dificultate în abordarea activității și stresului zilnic.

2. Chestionar “ Mentalitate față de muncă” (2004).
Potrivit manualului, testul cuprinde trei factori:
– mentalitate față de muncă (scor general) – exprimă o atitudine negativă față de muncă, munca
fiind “un rău necesar” care trebuie evitat pe cât posibil (scoruri mici) sau o atitudine pozitivă față
de muncă, munca fiind văzut ă ca o condiție a existenței personale.
– împlinire și determinare – munca este percepută pozitiv, ca un factor de împlinire; implicarea
în muncă este afirmată ca o condiție a exitenței .
– obligație și evitare – munca este evaluată fără prea mult entuz iasm, mai mult ca o obligație
obositoare, fără implicare și sesizându -se numai aspectele negative ale acesteia.

46

CAP. V. ANALIZA ȘI PRELUCRAREA DATELOR

Ipoteza 1: Se prezumă că există o corelație negativă între presiunile la care sunt expu și
avocații și împlinirea/determinarea profesională a avocaților .

Conform datelor statistice prezentate în cele ce urmează, rezultă că ace astă ipoteză se
confirmă.
Din tabelul nr. V.1 reiese că la variabila implinire și determinare există o medi e de 5,6, o
mediană de 6 cu o abatere standard de 1, 017, iar la variabila presiuni profesionale o medie de
18,67, mediană 20 cu o abatere standard de 9,923.

Tabel V.1. Corelație negativă între presiunile profesionale și împlinire/determinare
profesională .

Fig. nr. 1 Repr ezentare grafică a variabilei împlinire și det erminre profesională.

47
Fig. 2. Reprezentarea grafică a variabilei presiuni profesionale.

Tabelul V.2. Testul de normalitate a distribuției Kolmogorov – Smirnov

Conform tabelulu i nr.V.1. , Fig . nr.1 și 2 reiese că distribuția variabilelor este normală.

Tabelul V.3. Corelarea variabilelor analizate

Confor m tabelului nr.V.3 , reiese că există o co relație negativă între presiunile
profesionale și împlinirea/determinarea profesi onală cu un coeficient de corelație Pearson de –
0,308, la un prag de semnificație de 0,05.

48
Fig.nr. 3 Nor de puncte presiuni prof esionale și împlinire/ determinare profesională

Așadar , studiul a relevat faptul că în situația în care presiun ile profesionale se manifestă
la un nivel scăzut, împ linirea profesională este asigurată, per a contrario dacă presiunile pe care
le implică profesia sunt mari, puternice, cu atât sentimentul de împlinire și determinare în
profesie este diminuat.
Profesia de avocat este supusă unor presiuni consistente care pot provoca un stres enorm.
Cu titlu exemplificativ, situațiile care generează presiuni în activitatea avocațială ar fi:
– dorința și efortul concentrat către perfecționismul în carieră;
– presiunea termenelor stabilite de lege sau judecătorești pentru întocmirea unor acte de
procedură;
– documentare asiduă și consultarea multor înscrisuri;
– stresul asociat posibilității de a pierde procesul clientului, deși avocatul deține
argumente solide pentru obținerea unui succes;
– portofoliu inconsistent de clienți, cu consecințe asupra satisfacțiilor financiare;
– interrelaționarea cu clienții – uneori dificilă datorită lipsei de înțelegere a mecanismului
judiciar de către aceștia; instruire modes tă; slabă toleranță față de persoane care definesc
dreptatea; lipsă de încredere; minimizarea eforturilor a vocatului etc.
– uneori duelurile dintre avocați care se desfășoară în sala de judecată sunt translatate și în
viața privată.
Într-un art icol publicat în ABA Journal , avocații experimentează presiuni din ce în ce mai
mari în privința creșterii eficienței la locul de muncă. Potrivit studiilor în domeniu, s -a încercat
introducerea unui model conceptual destinat să înțeleagă, să evalueze și să îmbunătățească
condițiile care provoacă un înalt grad de stres avocaților printr -o abordare multidisciplinară care
implică expertiza concomitentă a descoperirilor în domeniile sănătății legale și mentale.

49
Rezultatele privind stresul au plasat avocații cu un înalt risc de a dezvolta probleme
psihice și mentale cu consecința incapacității profesionale.
În anul 2001 , Johns Hopkins de la Universitatea din Baltimore a intervievat un număr de
12.000 de angajați în legătură cu problem atica depresiei. În urma interviului a reieșit că
avocatura deține poziția fruntașă pe lista ocupațiilor care sunt marcate de depresie.
Un sondaj privind calitatea vieți i realizat de Asociația Barourilor Nord Carolina, în anul
2002 a raportat faptul că peste 26% din membrii baroului au manifestat simptome clinice de
depresie. Aproape 12% dintre aceștia au mărturisit că s -au gândit la sinucidere cel puțin o dată în
fiercare lună (Michael J. Sweeney, 2002 ).
În lucrarea intitulată “ A vocatura: este o profesie supusă stresului? “ Lawyers: ar e we a
profession in distress?” , Rick B. Allen absolvent al Facultății de Drept al Universității din
Creighton în anul 1966, în prezent avocat în Lincoln și Director al Serviciului de asistență
judic iară din Nebraska, menționează câteva date statistice care sunt relevante în susținerea ideii
că avocatura este o profesie extrem de stresantă. Astfel, autorul face trimitere la studiul întocmit
în anul 2003 de G. Andrew H. Benjamin, Elaine J. Darling și B ruce D. Sales “Prevelența
depresiei, abuzului de alcoolul și abuzului de cocaină în Statele Unite ale Americii” , prin care s –
a demonstrat că un procent mare al celor care fac abuz de alcool este reprezentat de avocații
pledanți (attorneys ).
Există trăsături de personalitate și caracteristici demografice care determină ca unii avocați
să fie cât mai predispuși la stres. Sunt numeroase cauze care contribuie la stresul avocaților,
dintre acestea: presiunea timpului, supraîncărcarea activității și ti mp inadecvat pentru ei înșiși și
pentru famliile lor. De asemenea, creșterea numărului de avocați a determinat și amplificarea
presiunii datorate competiției pe piața profesională. (A. Elwork, 1997). Trăsăturile individuale
pot fi considerate ca factori e xterni amplificatori ai stresului.
Rick B. Allen susține că perfecționsimul este o trăsătură de personalitate comună în
rândul avocaților. Perfecționismul conduce către o direcție a vieții care solicită control. Acest
lucru este atestat de o filozofie de viață potrivit căreia “Trebuie să -mi fac meseria perfect sau
clachez. Detalile sunt cele mai importante”. Avocații sunt niște “gânditori”. Sistemul judiciar al
contradictorialității naște sentimente de ostilitate, cinism, agresiune, teamă și stimă de sine
scăzută. Dacă un avocat nu poate să controleze efectiv aceste emoții, atunci este foarte posibil ca
el/ea să se simtă stresat.
Într-un alt studiu realizat în anul 2010 de Institutul de Medicin a muncii și igiena
industrială, Cole giul de Sănătate Publică, Universitatea din Taiwan având ca obiect s tresul și

50
burnout -ul ocupațional a măsurat prevalența stresului în rândul avocaților. S -a constatat că o rată
ridicată a stresului profesional este înregistrată de activitatea profesională exercitată de avocați.
Stresul ocupațional este definit ca răspuns fizic și emoțion al apărut în mediul de lucru.
Anterior , studiile de stres ocupaț ional au folosit două abordări teoretice , con trolul cererii -sprijin
(DCS) și efort de recompensă (ERI). Experimentatorii au constatat că stresul ocupaț ional este
asociat cu evenimente cardiace coronariene, tensiune arterială, tulburări musculo -scheletale ,
factori de risc pentru cancer și simptome psihosomat ice. Studiile de burnout au constatat că sunt
asociate rate mari de simptome cu risc crescut de a dezvolta dereg lări ale cortizolului și ale
sănătății mintale .
În mod tradițional, avocații sunt considerați respectați , considerați protectorii justiției, care
îi ajută pe clienții săi, le rev endică drepturi le și îi apără împotriva încălcării abuzive. In zilele de
azi, avocații trebuie asemenea, să aibă cunoștințe de afaceri, finanțe, tehnologie și lingvistică,
abilități pentru a se adapta la practica juridică într – un mediu din ce în ce mai g lobalizat. În
ansamblu, ocupația de avocat este caracterizată de cererea de control -sprijin (DCS) ca o ocupație
cu decizii ridicate , latitudine și solicitări psihologi ce ridicate. Însă stresul profesional al
avocaților ar tr ebui de asemenea să fie privit ș i prin metoda de dezechilibru a efortului –
recompensă (ERI) din cauza creșterii concurenței, a numărul de avocați în profesia de avocat și a
creșterii complexității cauzelor juridi ce.
În concluzie, studiul a arătat că avocații au obținut scoru ri relativ mari pentru stresul
ocupațional, inclusiv în ceea ce privește controlul asupra locurilor de muncă, cerințele
psihologice, sprijinul , decât scorurile înregistrate de alte categorii socio -profesionale . Astfel de
rezultate reflectă stresul și viaț a profesională exhaustivă a unui avocat, în special un avocat
pledant , a cărui activitate prsupune un contact personal frecvent față -în-față și confruntare.
Rezultatele studiului arată, de asemenea, că stresul ocupațional al avocaților este atât de ridicat
încât nu duce numai doar la tulburări legate de muncă, dar și la probleme personale.
Cercetarea realizată de N. Hasnain, Iram Naz și Samina Bano , profesori în cadrul
Departamentului de Psihologie Jamia Milia Islamia, New Delhi în anul 2009 a demonstrat că
stresul poate afecta bunăstarea emoțională dacă nu este gestionat eficient. Nivelul stresului poate
crește în funcție de factori ce țin de personalitatea individului, conflictele de rol sau designul
jobului. Suprasolicitarea, ambiguit atea rolului, conflictele, presiune grupului, responsabilitățile,
incongruența statutului, lipsa de profitabilitate sunt dimensiuni ale stresului ocupațional. Lynch
(1997) a studiat natura stresului ocupațional în rândul avocaților din New York State , toți fatorii
potențial stresanți cu care se confruntă avocații. Bunăstarea a fost definită ca o stare dinamică
caracterizată printr -o armonie rezonabilă între individ, abilități, nevoi și așteptări, cerințele și

51
oportunitățile de mediu (Levi, 1987). S -a cons tatat, în decursul ultimului deceniu că toți
profesioniștii avocați sunt predispuși de stres, depresie și probleme cu alcoolul (Legal Brief,
2005). Când avocații vorbesc despre stres, au în vedere presiune constantă, problemele de la
birou, interacțiunea c u clienți dificili, epuizarea, pierderea controlului pe parcursul activității, cât
și în timpul liber. S -a dovedit o incidență majoră a stresului în rândul avocaților și judecătorilor
decât în rândul altor categorii de profesioniști.
Studiul reali zat de psihologii din New Delphi a reconfirmat faptul că avocați i, datorită
naturii activității, care presupune relaț ionare cu oameni în dificultate – lucrul cu experiența
traumatizantă a clienților , presiunea timpului, necesitatea identificării de soluți i viabile pentru
clienți , sunt supuși stresului, însă în ciuda acestor situații producătoare de disconfort, avocații
rămân încântați de profesie și încearcă să -și asigure starea de bine, prin înlăturarea sau
diminuarea stresorilor infiltrați în viața profe sională.

Ipoteza 2. Se prezumă că există o corelație pozitivă între satisfacțiile profesionale resimțite
de avo cați și împlinirea/determinarea profesională a acestora.

Conform datelor statistice prezentate în cele ce urmează, rezultă că ace astă ipoteză se
confirmă.

Tabelul V. 4 Corelație pozitivă între satisfacțiile profesionale și împlinire/determinare
profesională.

52
Fig. 4 Rep rezentarea grafică avariabilei împlinire/determinare în muncă

Fig. 5 Reprezentarea grafică a v ariabilei satisfacții profesionale

Tabelul V.5. Testul de normalitate a distribuției Kolmogorov – Smirnov

Conform Tab. V.5. , Fig . nr.4 și 5 reiese că distribuția variabilelor este normală.

53
Tabelul V.6.Corelația dintre variabilele analizate.

Confor m tabelului V.6, reiese că există o corelație pozitivă între satisfacțiile
profesionale și împlinirea/determinarea profesională cu un coeficient de corelație Pearson de
0,358 , la un prag de semnificație de 0,01 .

Fig. 6 Nor de puncte p rivind variabilele studiate

Conceptul de sati sfacție profesională este cel ma i studiat concept în cercetările
comportamentului organizațional (Spector, 1997). Este cert că mulțumirea profesională
contribuie la conturarea unei imagini care trans mite împlinire și accentuează starea de bine a
individului.
Satisfacția la locul de muncă este orice combinație de ci rcumstanțe psihologice, fiziologice
și de mediu care determină o persoană să spună si ncer că este m ulțumită cu lo cul de muncă
(Hopp o 1935). O altă definiție abordează satisfacția la locul de muncă ca fiind un sentiment de
realizare și succes a individului la locul de muncă. Kaliski (2007) consideră că satisfacția
profesională este direct legată de performanță și starea de bine subiect ivă a individului și că
aceasta derivă dintr -o ocupație pe care individul o practică din plăcere, o coupație pe care

54
individul o desfășoară bine și ocupație pentru care individul este remunerat. Mai mult, satisfacția
profesională implică entuziasm și feric ire cu privire la locul de muncă și este ingredientul cheie
care conduce la recunoaștere, venit, promovare și la atingerea altor obie ctive care conduc la un
sentiment de împlinire.
Satisfacția profesională reprezintă un sentiment care apare ca r ezultat al percepției că locul
de muncă al unui individ permte stisfacerea necesităților materiale și psihologice (Aziri, 2011).
Realizarea idealurilor, obținerea unor retribuții bănești în schimbul muncii prestate,
dezvoltarea trăsăturilor de perso nalitate, aportul angajatului la productivitate, realizarea unor
relații umane benefice, conturarea statutului social, depind de relația dintre așteptările,
capacitățile și obiectivele persoanei pe de o parte și condițiile existente la locul de mncă, pe de
altă parte (Vrom, 1964). Alte studii experimentale au demonstrat rolul relațiilor interpersonale
(Lickert, 1967), al prestigiului la locul de muncă (King, 1960), al obiectivității aprecierii muncii,
implicării în activitata de muncă, al stilului de conduc ere și al considerației acordate de superior
(Ripon, 1987) în formarea, dezvoltarea și producerea stării de satisfacție a muncii.
Și în avocatură, satisfacțiile profesionale se traduc prin privilegiul interacțiunii
interpersonale și descoperirea d e diverse personalități care determină corectarea greșelilor
personale și dezvoltarea caracterului avocatului, bu curia de a reprezenta o persoană în nevoie
care crede și se dăruiește avocatului ca unui „salvator” , pe care -l consideră „aliatul în luptă” ,
abilitatea de a identifica soluții la diverse probleme juridice , acumularea permanentă de
cunoștințe, mulțu mirea clienților, aprecierea adversarilor și a celorl alți participanți implicați în
procedura judiciară și evident, satisfacții financiare .
Pe de parte însă, c ea mai mare satisfacție a profesiei de avocat o constituie victoria în
procese si foarte puține profesii oferă plăcerea de a savura gustu l dulce al victoriei . Profesia de
avocat aduce multiple satisfacții care corelează perfect cu împlinir ea profesională.
Potrivit unui studiu publicat în 2018, intitulat „Avocații la vârful carierei: 30 de ani. Studiu
longitudinal al satisfacției la locul de muncă și în viață” de J. Monahan și J. Swanson din cadrul
Școlii de Drept a Universității di n Virginia , s-a constatat printre altele , că satisfacția în carieră și
satisfacția în viață sunt considerate ri dicate, cca 70% dintre re spondenți fiind mulțumiț i cu
decizia de a deveni avocați și cca 91% mul țumiți de viața lor. Studiul arată că există două
abordări în ceea ce privește satisfacția avocaților, care sunt atât de d iferite, încât a m fi tentați să
ne întrebăm dacă studiază același fenomen. Potrivit primei perspective, avocații sunt mai
predispuși la depresie și la c onsumul de droguri, decât alte categorii profesionale. America se
confruntă cu o creștere de talia unei epidemii în privința anxietăților și sin uciderilor printre
avocați . A doua abordare referitoare la satisfacția profesională în rândul avocaților derivă ca

55
urmare a aplicării unor meto de științifice în măsura rea mulțumirii în m uncă. S-a constatat că
avocații nu sunt atât de dezamăgiți în privința profesiei lor, așa cum ar fi reieșit din constatările
empirice. S -a remarcat că un număr foarte mic de avocați au opinii negative în ansamblu cu
privire la locul de muncă sau la cariera lor.
Un progres major în studierea satisfacției avocaților în ceea ce privește cariera a fot
înregistrat odată cu publicarea rezultatelor proiectuui „După proiectul JD”, cu sprijinul Fundației
Barourilor American e. Proiectul a urmărit carierele unui eșantion repreze ntativ din punt de
vedere statistic, peste 8000 avo cați admiși în barou în cepând cu anul 2000 . Ultima monitorizare
a avut loc în anul 2012. În urma comparării rezultatelor din anul 2007 cu cele din 20 17, datele au
indicat în mare măsură aceleași răspunsri ca cele din evaluările anterioare, concluzia find că
nivelul de satisfacție în muncă al avocaților este unul relativ mare.

Ipoteza 3. Se prezumă că există o corelație negativă între stima de sine a avocaților și
obligația/evitarea pentru activitatea profesională

Potrivit datelor statistice prezentate în cele ce urmează, ace astă ipoteză se confirmă.

Tabel V.7 . Corelație negativă între stima de sine și obligația/evitarea activității profesionale

Din tabelul nr. V.7 reiese că la variabila obligație și evitare există o medie de 5,28 o
mediană de 5,20 cu o abat ere standard de 0,927 , iar la variabila stima de sine o medie de 11,47,
mediană 11 cu o abatere standard de 3,998.

56

Fig nr.7 Reprezentarea grafică a variabilei obligație și evitare a activității profesionale

Fig. nr. 8 Reprezentarea grafică a variabilei stima de sine

Tabelul V .8 Testul de normalitate a distribuției Kolmogorov – Smirnov

Conform tabelu lui nr.V.8 , Fig. nr.7 și 8 reiese că distribuția variabilelor este normală.

57

Tabelul V.9 . Corelația între variabilele analizate

Conform tabelului nr.V. 9, reiese că există o corelație negativă între stima de sine și
obligația/evitarea profesion ală cu un coeficient de corelație Pearson de -0,512 la un prag de
semnificație de 0,01 .

Fig. 9 Nor de p uncte privind variabilele studiate

Stima de sine reflectă o raportare afectivă globală la propriul eu independentă de rațiuni
obiective ce țin de satisfacții sau dezamăgiri persoanale (James, 1809/1950). Cu alte cuvinte,
conform acestei definiții, stima de sine reprezintă o raportare afectivă constantă ce include
valorizarea, acceptarea și evaluarea eu -lui (Savin -Williams și Demo, 1983).
Între stima de sine și încrederea în sin e, exist ă distincții pe care psihologii le recunosc.
Dacă stima de sine se referă la sentimentele pe care le avem prin raportare la prop riul nostru eu ,

58
încrederea în sine face trimitere la credințel e despre eu -l personal. Cu alte cuvinte, stima de sine
vizează domeniul afectivității, în timp ce încrederea în sine are în vedere domeniul cognitiv.
În ceea ce privește conceptul stimei de sine scăzute literatura d specialitate a conturat două
opinii majore asupra modului în care se manifestă aceasta și consecințele pe care le produce în
funcționarea psihologică a individului.
O parte a cercetătorilor împărtășesc o viziune nefastă asupra persoanelor c u stimă de sine
scăzută. Potrivit acest ei opinii, persoanele cu stimă de sine scăzută posedă o pal etă largă de
pattern-uri cognitive, afective, motivaționale și comportame ntale defectuoase care determină
inadaptarea socială. Astfel de indivizi se evaluează negativ în majoritatea domeniilor, acc eptă cu
ușurință feedback -urile negative despre sine, trăiesc multiple emoții negative, s unt predispuși la
anxietate și depresie , adoptă strategii ineficiente în fața obstacolelor (Brockner, 1983; Brown și
Dutton, 1995). În viziunea altor ceretători, mai „ optimiști” , persoanele cu stimă de sine scăzută
se caracterizează prin precauție și nesiguranță fără a fi neapărat inadaptați social. De fapt, astfel
de persoane au stiluri comportamentale orientate spre minimalizarea expunerii deficiențelor
personale (Ba umeister, 1989).
Prezenta lucrare a reliefat o corelație negativă între stima de sine a profesioniștilor
dreptului și perceperea profesiei ca o obligație și chiar evitarea activității profesionale. A vocații
care prezintă o stimă de sine scăzută v or resimți activitatea profesională ca o povară și vor
ajunge chiar la o evitare a îndatoririlor de serviciu.
Stima de sine scă zută în rândul avocaților se va reflecta proeminent în segmente ca:
– selectarea și angajarea în litigii – vor alege proc ese cu grad scăzut de complexitate, opțiunea
fiind influențată de factori precum: temeri în privința capacității de a face față nivelului
profesional; îndoieli cu privire la imparția litatea organelor judiciare care au în competență
tranșarea litigiilor res pective; tendința de a subaprecia concludența probatoriului pe care îl au la
dispoziție; teama ca o prestație profesională îndoielnică să nu atragă sancțiuni de ord in
profesional (amenzi judiciare, plângeri penale, sancțiuni disciplinare) ;
– reacția clienț ilor ca urmare a respingerii unor solicitări, petiții sau în cazul pierderii procesului.
Se tem de reacții afective negative pe care le pot resimți în cazul eșecului ca: umilință, lipsa
motivației, rușine. În cazul avocaților cu stimă scăzută există tendin ța de a limita ab initio
șansele de câștig ale clientului, manifestă lipsă de optimism;
– efortul privind munca de documentare și studiu asupra spețelor este unul redus;
– interacțiunea cu clienții – avocații cu stimă de sine scăzută vor evita clienții cu personalități
proeminente, autoritare , de teama de a nu fi criticați, dezaprobați; în relația cu o personalitate a
clientului accentuată, avocatul nu va fi capabil să -și impună punctul de vedere avizat, nu va

59
putea impune limite , astfel de avocați nefiind dispuși ca la nivel profesional să absoarbă
informații cu încărcătură emoțională, ei înșiși având dificultăți în gestionarea propriilor
sentimente; .
– eșecurile repetate îi vor determina pe avocații cu stimă de sine scăzută să transfere
responsabilitatea insuccesului către propria persoană, să se blameze pentru lipsa de efort, de
abilități, totul culminând cu tendința de evitare a responsabilităților profesionale .

Ipoteza 4. Se prezumă că există diferențe semnificative în ceea ce privește simptomele
emoț ionale manifestate de avocații femei și cele manifestate de avocații bărbați.

Prezenta cercetare a confirmat această ipoteză și s -a constatat că femeile avocat manifestă
simptome emoți onale în proporție mai mare decâ t avocații bărbați.
Acest aspect reiese din datele statistice de mai jos:

Tabelul nr.V.10 Comparație variabile

Fig. nr.10 Reprezentarea grafică a variabilei simptome emoționale

60

Fig. nr. 11 Reprezentarea grafică a variabilei gen

Tabelul V.11 Diferențe semnificative între femei și bărbați privind simptomele emoționale

Din tabelul V.11 . reiese că media simptomelor emoționale la avocații de gen masculin
este de 10,13 cu o abatere standard de 5,469, iar media si mptomelor em oționale la av ocații de
gen feminin este de 19 cu o abatere standard de 13,646 .

Tabelul V.12 Testul de normalitate a distribuției Kolmogorov – Smirnov

Conform Tab. 12 și Fig nr.10 și 11 reiese că distribuția variabilelor este normală .

61

Tabelul V.13 . Diferențe semnificative între simptomele emoționale la avocații de gen
feminin și cei de gen masculin

Conform tabelului nr. V.13 . reiese că există o diferență semnif icativă între simptomele
emoționale la avocații de gen fem inin și cei de gen masc ulin la un prag de semnificatie de 0,002,
în sensul că avocații femei prezintă simpome emoționale mai puternice decât av ocații bărba ți.

Fig. nr.12 Reprezentarea grafică a simptomelor emoți onale în funcție de gen

Ipoteza s -a confirmat . Rezultatul poate fi explicat prin faptul că femeile sunt mai
sensibile, mai atente la trăirile lor emoți onale și la sensibilitățile lor și mult ma i empatice decât
bărbații.
Un studiu (MANCOVA) realizat de M.Pilar Matud de la Facultatea de Psihologie,
Universita tea La Laguna din Tenerife, Spania privind diferențele de gen referitoare la stres și
stiluri de coping, a relevat faptul că femeile au înregistrat scoruri ridicate față de bărbați în ceea
ce privește stresul croni c și stresul provoc at de factori stresori cotidieni , că acestea suferă un
stres mai puternic decât bărbații și că stilul lor de coping este concentrat pe latura emoțională în
comparație cu bărbaț ii.

62
Deopotrivă , studiul a arătat că femeile au obținut scoruri mai mari decât bărbații în ceea
ce privește simptomele somatice și stresul psihologic. Eșantionul a fost format dintr -un număr de
2816 persoane, 1566 femei și 1250 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 5 de ani, toți
participanții fiind d in Insulele Canare, Spania.
Într-un articol publicat pe site -ul Asociației Psihologilor Americani (A..P.A) intitulat
“Gen și Stres” (Gender and Stress) s -a menționat că bărbații și femeile raportează diferite reacții
la stres atât din punct de vedere psihic, cât și mental. Articolul, prezintă o statistică care relifează
faptul că femeile prezintă mai multe simptome emoționale și psihice la stres decât bărbații.
Un alt studiu a fost realizat în anul 2010 de către Colegiul Medical Guver namental în
orașul Sangli, din India la care au participat 150 de avocați din cei 240 care activează în cadrul
Baroului Sangli. Cercetarea a vizat identificarea diferențelor de gen dintre avocați , referitor la
stresul profesional și la simptomatologia resi mțită la nivel emoțional de avocați . Rezultatele au
demonstrat că există diferențe de gen cu privire la modul î n care femeile resimt stresul
profe sional, în sensul că acestea e xperimentează o mai mare epuizare la stres decât bărbații
avocați cu impact pred ilect la nivel emoțional.
Practica judiciară este împânzită de litigii civile privind legăturile de familie, dar și de
cauze de natură penală care privesc infacțiunile comise asupra membrilor familiei. Cu
precădere, astfel de litigii provoacă dezechilibre în sistemul emoțional, uneori deosebit de
plăpând al femeii avocat. Poveștile de viață ale clienților sunt diversificate, însă problemele
legate de copii, cele c are privesc o victimă oarecare, libertățile cetățenilor sunt chestiuni tranșate
pe cale judecătorescă, ce afectează de cele mai multe ori structura psihologică a femeii avocat,
provocând simptome emoționale evidente , ce se pot solda cu tulburari grave de genul
anxietatilor, depresiilor. Situațiile stresante cu care se confruntă avocați i de gen feminin în
activitatea profesională generează reacții cu impact decisiv în plan emoțional , care contribuie în
mod păgubitor la modificarea confortului psihologic al persoanei afectate.
Femeile au o memorie mai bună decât bărbații, sunt mai conexate la trăirile celor din jur ,
iar situațiile profesionale pot readuce în actualitate emoții bine conservate, unele extrem de
dureroase. Totodat ă, conș tiinciozitatea femeii, dorin ța de perfec țiune, implicarea de care d ă
dovad ă în muncă, sunt elem ente care pot contribui la de zvoltarea unor simpto me emo ționale
semnificative î n compara ție cu b ărbații care sunt mai detaș ați emoțional față de sarcinile de
serviciu.
Dezvoltarea unei simptomatologii psiho -emoțional e are ca fundament componenta e mpatică
a structurii de personalitate a individului. Empatia reprezintă capacitatea de înțelegere și de
împărtărșire a sentimentelor celorlalți. La nivel neuronal, principala zon ă a creierului activată de

63
empatie este cortextul cingulat. Cingulatul („centu ră”) este poziționat ca un brâu la mijlocu l
cortexului cerebral și e ste onsiderat parte a sistemului limbic , care are de -a face c u emoția,
învățatul și memoria. În această zonă rezidă fizic empatia. Regiunile asociate empatiei din
girusul cingular sunt mai mari la femei decât la bărbați și, în general mai mci a bolnavii de
schizofrenie, care sunt adeseori izolați tragic în emoțiile lor și se înșală în privița sentimentelor
altor oameni (Chopra D., Tanzi R., 2012).
Într-un studiu coordonat de Varum Warrier de la Universitatea Cambridge din Marea
Britanie, publicat recent (martie 2018) în revista medi cală Translational Psychiatry, cer cetătorii
au apelat la genetică pentru a găsi răspunsul la întrebarea „de ce femeile sunt mai empatice decât
bărbații?”. Cercetătorii au descoperit că, în ciuda rezultatelor mai bune ale femeilor în privința
„Emotional Quotient” (EQ) comparativ cu bărbații, nu există o bază genetică pentru aceste
diferențe. Cu alte cuvinte, deși din punct de vedere genetic, bărbații și femeil e par identici, există
diferențe în privința empatiei destul de mari.
Nu putem minimiza în stabilirea nivelului de empatie, factorii sociali puternici, factorii
biologici, precum hormonii și chiar convingerea tradițională că femeile înțeleg mai bine
sentimentele celorlalți.

Ipoteza 5. Se prezumă că există diferențe semnificative în ceea ce privește managementul
timpului între avocații care instrumentează un număr mai mare de dosare (între 150 -200)
și cei care instrumentează un număr mai mic de dosa re (între 90 -150);

Prezenta cercetare a confirmat această ipoteză și s -a constatat că avocații cu mai multă
experiență gestionează mai bine timpul decât cei cu experiență mai puțină.
Acest aspect reiese din datele statistice de mai jos:

Tabel ul V.14 Comparație variabile analizate

64
Fig. 13 Reprezentarea grafică a variabilei număr de dosare.

Fig.14 Reprezentarea grafică a variabilei managementul timpului

Tabelul. V. 15 Testul de normalitate a distribuției Kolmogorov – Smirnov

Conform Fig . nr.13 și 14 și TabV.15 , reiese că distribuția variabilelor este normală

65

Tabelul V.16 Diferențe semnificative între avocații cu experiență mai multă și cei cu mai
puțină experiență în ce privește managementul timpului

Din tabelul V.16 . reiese că media avocaților care instrume ntează un număr mai mic de
dosare este de 18,13 cu o abatere standard de 4,232 , iar media avocaților care instrume ntează un
număr mai mare de dosare este de 20,33 cu o abatere standard de 1,807

Tabelul nr.V.17 . Diferențe semnificative între avocații cu un număr mai mare de
dosare și cei cu un număr mai mic de dosare privind managementul timpului

Conform tabelul nr. V.17 . reiese că există o diferență semnificativă între avocații cu
experiență mai multă și cei cu mai puțină experiență în ce privește managementul timpului , la
un prag de semnificatie de 0,003 , în sensul că avocații care instrumentează un număr mai mare
de dosare gestionează mai bine timpul .

66

Fig. nr.15 Reprezentarea grafică a managementului timpului în f uncție de experiența
avocaților

Lipsa timpului este o problemă de actualitate în contextul muncii, este o particularitate a
societății în care trăim. Deseori se întâmplă ca munca s ă fie bogată cantitativ, oamenii să
muncească mult și totuși să nu reușească să finalizeze în timp util sarcinile importante. Oamenii
de carieră au înțeles importanța gestionării eficiente a timpului în asigurarea succesului.
Timpul este o sursă d e stres delo c de neglijat. S -a demonstrat că există o relație între
„stresorii” datorați timpului și insatisfacția pe plan profesional și o serie de afecțiuni: colesterol
crescut, aritmii, hipertensiune etc.
Cele mai întâlnite erori în uitlizare a timpului sunt: să muncești mult și mai repede; să
diminuezi timpul dedicat anumitor activități în detrimentul altora considerate mai puțin
importante; să realizezi concomitent mai multe sarcini, apreciind că în acest mod utilizezi timpul
în mod optim; c oncepția potrivit căreia dacă ești foarte ocupat se naște și senzația că vei obține
rezultate mai bune; dacă ai o responsabilitate mai mare, trebuie s muncești mai mult pentru a
demonstra implicarea și eficiența; să acorzi mai mult timp unor lucrări, rezul tatul fiind unul
corect și bine fundamentat.
Managementul timpului înseamnă coordonarea eficientă a activității profesionale.
Managementul timpului presupune o auto -gestionare a activității, o îmbunătățire a abilităților de
care un individ dispune pentru o planificare mai bună a sarcinilor la locul de muncă.
Pentru avocați, timpul este esențial pentru că activitatea specifică profesiei este supusă unei
presiuni privind termenele limită prevăzute legal sau judiciar pentru redactarea actelor de
procedură sau pentru participarea la ședințele de judecată. Experiența în activitate a profesională

67
presupune conștientizarea importanței timpului și formarea pe parcurs a unor abilități necesare
implementării unor metode de gestionare eficientă a timpu lui.
Prezenta cercetare a confirmat faptul că lipsa de experiență în activitate poate conduce la
scurgeri importante de timp, care pot provoca perturbări ale productivității muncii. Avocații cu
mai puține dosare, de cele mai multe ori la început de carieră , tind a acorda o importanță majoră
unei sarcini singu lare în detrimentul c elorlalte la fel de semnificative în ansamblul activității, nu
reușesc să transmită clienților informațiile într -un timp rezonabil, ceea ce determină prelungirea
nejustifica tă a întâlnirilor, utilizează îndelungat dispozitivele electronice , însă în majoritatea
cazurilor nu în scopul îndeplinirii sarcinilor de serviciu, sunt lipsiți de punctualitate, amână
sarcinile dificile și uneori nu își pregătesc din timp întânirile, șed ințele.
Managementul defectuos al timpului produce dezechilibre în procesul muncii și devine
inevitabil o sursă importantă de stres. În situația unui management ineficient, stresul se manifestă
subtil : persoanele retrase vor deveni și mai retrase și necomunicative, iar cele care preferă
singurătatea vor evita și mai mult compania altor persoane, iar cei care vor lucra până târziu vor
lucra și mai mult. Paul R. Godin propune o definție sugestivă a coneptului de mnagement al
timpului: „un proces per sonal de programare, de anticipare și de reacție într -o manieră
planificată, predictivă, efectivă și eficcientă”.
Avocații care au o activitate bogată au învățat să managerieze optim timpul afectat
profesiei. Managementul timpului îi ajută pe aceș tia să ating ă sopul urmărit, să stabilească
prioritățile, să obțină o imagine de ansamblu asupra sarcinior de realizat, să comuni ce mai bine,
să substituie sarcini, să părtreze echilibru în viața profesională și în cea personală , să reziste și să
se adapte ze mai bine schimbărilor.
Studii elaborate pe parcursul timpului (Kahn, Byasiere, 1992) au evidențiat sursele comune
ale stresului profesional: timpul, întâlnirile, situațiile nedorite (condiții nefavorabile de muncă,
scimbări bruște în activitate) și anticiparea (teama, surprize plăcute).

Ipoteza 6. Se prezumă că există diferențe semnificative în ceea ce privește stăpânirea unei
situații de criză între avocații cu o vehime în profesie mai mare (peste 20 ani) și cei cu o
vechime mai mică.

Prezenta cercetare a confirmat această ipoteză și s -a constatat că avocații cu mai mare
vechime în profesie gestionează mai bine s ituațiile de criză decât cei cu o vechime mai mică.
Acest aspect reiese din datele statistice de mai jos:

68
Tabelul V.18 Comparație variabile analizate

Fig. 16 Reprezentarea grafică a variabilei stăpânirea situației

Fig. 17 Reprezentarea grafică a variabilei vechime în muncă

69

Tabel V.19 . Testul de normalitate a distribuției Kolmogorov – Smirnov

Tabel V.20 Diferențe semnificative avocații cu o vehime în muncă mai mare și cei cu
vehme în muncă mai mică în ceea ce privește stăpânirea situației

Din tabelul V.20 . reiese că media avocaților cu o vechime în mună mai mică este de 12,30
cu o abatere standard de 3,602, iar media avocaților cu o vechime în muncă mai mare este de
16,50 cu o abatere standard de 6,004.

Tabel V. 21 Diferențe semnificative avocații cu o v echime în muncă mai mare și cei cu
vechime în muncă mai mică în ceea ce privește stăpânirea situației

Conform Tabelului nr.V.21 reiese că există o diferență semnificativă între avocații cu o
vechime mai mare în muncă decât cei cu o vechime mai mică la un prag de semnificatie de
0,002, în sensul că a voații cu vecime mai mare în muncă stăpânesc mai bine o sitație de criză.

70

Fig nr.18 Reprezentarea grafică a celor două variabile

Criza este definită de C. Zamfir și L. Vlăsceanu ca o perioadă a unui sistem caracterizată
prin apariția uno r dificultăți, izbucnirea unor conflicte, aspect ce afetează funcționarea sa
normală, declanșndu -se puternie presiuni spre schimbare
Într-un dicționar coordonat de Raymond Moudon, criza este definită ca fiind: acel moment
în care mecanismele de c ontrol și identitatea unui grup sunt supuse nei încercări în general
neprevăzute, considerată tranzitorie, periculoasă și cu rezolvare nesigură (R. Boudon, 1996).
Din perspectivă psihologică, crizele pot fi momente ale vieții care se înscriu în ev oluția
normală a ființei umane, corespunzând unor stadii sau faze ale dezvoltării sale genetice.
În domeniul relațiilor publice, criza s -a definit ca fiind: “un evniment major impreitibil,
care poate conduce la efecte negative; acestea pot afecta organizația în ansamblul său sau
sectorial, angajații, produsele, serviciile, starea financiară și reputația acesteia”.
J.P. Rossart propune o tipologie a crizelor, respectiv crize interne care au fie un caracter
revendicativ (solicitări referito are la condițiile de lucru, remunerații, pregătirea profesională), fie
un caracter distructiv (erori săvârșite de oameni care conduc la pagube tensini etc). rizele pot fi
și de ordin extern care se pot datora nor factori naturali (catastrofe) sau unor fac tori umani
(agresiuni, vandalism etc).
În profesia de avocat apar uneori situații de criză concretizate în cazuri de publicitate
negativă, lupte interne în cadrul unei organizații profesionale, lipsa unor litigii semnificative,
pirderea lideru lui organizației profesionale fără a preexista un plan coresunzător de înlocuire a
acestuia și nu în ultimul rând stresul financiar.

71
În mod evident situațiile de criză sunt manageriate în mod adecvat de avocații cu vechime în
profesie, care au câști gat de -a lungul timpului atât experiență de v iață cît și experiență de muncă.
Aceștia sunt apți a concepe strategii specifice de răsp uns la situațiile de criză, respectând anumite
reguli directoare valabile în abordarea unor astfel de împrejurări neplăcute : păstrarea calmului în
soluționarea problemei, evaluarea naturii crizei și a dimensiunilor acesteia, stabilizarea
organizației profesionale sau a cabinetului, înțelegerea problemei și identificarea de soluții,
reîncadrarea dinamică pe o traiectorie ascend entă prin înregistrarea unor reușite.
În situații dificile pentru societatea de avocatură sau pentru cabinetul de avocat, o
importanță aparte o deține comunicarea de criză. O astfel de comunicare este atribuită avocatului
coordonator/ titular, ca re reprezintă entitatea profesională și îndeplinește rol de comunicator , însă
se răsfânge asupra întregii echipe de avocați. Aflată în situație amenințătoare a reputației,
societatea de avocatură trebuie să ofere un răspuns rapid și concis.
În luc rarea sa “Impactul crizei asupra profesiei de avocat” , R. Mullerat menționa că
impactul crizei economice (2008 -2020) vizează următoarele segmente : onorariul stabilit pe oră
va dispărea, urmând a fi înlocuit de un onorariu pentru întreg proiectul adus la în deplinire,
onorariu stablit din momentul încheierii contractului de asistență juridică; se va aj unge la
stabilirea unui onorariu inițial, forfetar, urmat de un onorariu de succes; criza financiară va afecta
cu prioritate marile societăți de avocatură decât cabinetele individuale, așadar, o criză aduce în
primul rând s căderea ono rariilor la marile societăți profesionale, clientul a reveni la tradiționala
relație “intuitu personae” cu avocatul ; totodată, se va schimba și ierarhia în marile societăți de
avocat ură – dacă până acum era vorba despre o ierarhizare piramidală se va tinde către una
cilindrică. Se remarcă, din păcate, la nivel european, existența unei discrepanțe între interesele
barourilor și interesele marilor societăți de avocați, care sunt din ce în ce mai mult tentate să intre
în circuitul comercial, în detrimentul apărării intereselor profesiei. Se produce vizibil, o ruptură
între interesele barourilor și interesele societăților de avocați, cu consecințe pe plan deontologic
și chiar fiscal. O alt ă tendință actuală este aceea a încetării externalizării serviciilor profesionale
către avocați și angajării unor consilieri juridici care să folosească în modul cât mai eficient
posibil consultațiile juridice deja efectuate de către avocați . Toate aceste idei merg spre
concluzia că în perioada de criză, societățile de avocați mici și mijocii ca și cabinetele
individuale sunt mai ușor adaptabile ( http://www.juridice.ro/profesia – de- avocat -si-criza –
intoarcerea -la-valorile -fundamentale.html , accesat 20 ma i 2019).

72
Cap. VI. CONCLUZII

În condițiile legislației aplicabile, a vocatura este o p rofesie liberă și independentă. În
activitatea sa , avocatul promovează și apără drepturile, libertățile și îndatoririle legitime ale
omului.
Această nobilă vocație a apărării a evoluat de -a lungul timpului pe două paliere : libertatea
deplină a pledoariei și existența unor rigori legislative d e exercitare a profesiei.
Avocatura nu este o meserie și probabil nici profesie, ci mai exact un mod de viață.
În avocatură, activitatea se desfășoară într -un mediu competitiv , propice transformării
avocatului într-o persoană vulnerabi lă la stres. Avocații lucreaz ă mult, activitatea de
documentare presupune alocare de timp îndelungat, au termene scurte pent ru realizarea
proiectelor și sunt implicați emoțional în spețele pe care trebuie să le soluționeze astfel că simt,
regulat, că pierd controlul asupra vieții lor.
Lucrarea de față a reliefat că profesia de avocat este supusă diferitelor presiuni și cu cât
acestea sunt mai pregnante, cu atât împlinirea în muncă, în carieră este mai redusă și invers, dacă
presiuni le sunt puține ș i de slabă intensitate, apare sentimentul de împlinire profesională.
În cuprinsul studiului s-a făcut trimitere la cercetări științifice, care au demonstrat faptul că
în avocatură ca și în alte profesii, stresul este unul ridicat. Situațiile gener atoare de stres
vulnerabil izează cu predilecție segmentul feminin al acestei categorii profesionale, întrucât
structura organică, biologică a ființei femi nine este una dominată de emoții.
Un psiholog român declara că “avocatura este profesia care implică mare responsabilitate.
Pe cât de frumoasă este, pe atât este și de stresantă. Există permanenta competiție care implică
suprasolicitarea mecanismelor cognitive (atenție, gândire etc), volitive (vo ință), ca urmare un
consum mare fizic, psihic, intel ectual. La un avocat complexul amigdalian (zona creierului) intră
pe pilot automat și va genera mecanisme de apărare de genul: atac, fuga, îngheț. Avocatul este
veșnic în apărarea clientului. Sistemul lui nervos vegetativ lucrează cu simpaticul mereu în
alertă” (Maria Verdi, psihoterapeut).
Așadar, avocatura este supusă unei doze foarte mari de stres și automat cei ce o practică
sunt în pericol de a dezvolta o serie de afecțiuni grave care i -ar putea elimina de pe piața m uncii.
Stresul poate provoca probleme psihice de la nevroze u șoare până la depresii profunde , totul
putând culmina cu suicid.
Este important ca avocații să înț eleagă fenomenul stresului , să fie receptivi la primele
simptome pr ovocate de stres, să le re cunoască și să conștientizeze im portanța implementării
rapide a unor strate gii de eradicare sau limit are a factorilor stresori. Avocații trebuie să devină

73
proprii lor avocați când e vorba despre sănă tatea lor, să preia controlul v ieții lor și să valideze
problemele din viaț a profesio nală și personală , apoi să dezvolte planuri de acț iune pentru a le
gestiona. Eradicarea sau diminuarea stresului îmbunătățeste performanța, calitatea activității
profesionale și implicit profit abilitatea. Asigurarea unui echilibru între ceea ce implică activit atea
profesională și viața privată trebuie să constituie o prioritate pentru avocați, atât pentru propria
mulțumire cât și pentru a celor apropiați care au nevoie de o familie funcțională.
Mentalitatea avocaților , clădită pe convingerea că stresul și munca în exces sunt aspecte
care garantează succesul, trebuie actualizată și introdus ă în conștiința avocaților ideea că stresul
este o disfuncționalitate care compromite sistematic ființa, provocând anxiet ăți, depresii sau
chiar sinucideri.

74
REZUMATUL LUCRĂRII

Lucrarea de față își propune să prezinte aspecte teoretice și practice privind modalitatea în
care factorii de stres influențeză activitatea profesională a avocaților.
Conținutul lucrării detaliază problematica st resului care impactează orice categorie
profesională, inclusiv avocatura, cu consecin țe păgubitoare asupra funcționalități i formelor de
exercitare a profesiei.
În acest sens, primul capitol abordează aspecte teoretice generale privind conceptul de
stres, chestiuni referitoare la stres ca reacție generală la evenimente afectogene, tipologia
stresului și modurile în care organismul răpunde la impactul cu factorii stresori.
În capitolul al doilea am tratat aspecte teoretice specifice ale stre sului profesional, sursele
de stres profesional și intervenția ergonomiei ca știință interdisciplinară responsabilă cu studierea
condițiilor de muncă.
Capitolul al treilea tratează aspectele specifice activității de muncă în ceea ce privește
profesia de avocat, inclusiv particularitățile factorilor de stres în avocatură și acțiunea acestora în
plan profesional.
Partea practică a lucrării prezintă o cercetare privind modul în care stresul influențează
persoanele care prestează servicii de natură juridică. S -au aplicat instrumente de cercetare pe un
număr de 60 de avocați activi înscriși în Baroul Constanța. Ipotezele enunțate au fost confirmate
de datele cercetării și, în esență a rezultat că presiunile profesionale produc consecințe asupr a
sentimentului de împlinire în muncă, că stima de sine influențează modul în care avocații percep
activitatea profesională și că satisfacțiile profesionale generează o stare de bine în ceea ce
privește munca. Studiul realizat a demonstrat că există difere nțe de gen privind simptomele
emoționale, că experiența în activitatea profesională conturează un management eficient al
timpului și că vechimea în muncă dezvoltă abilități pentru o bună gestionare a situațiilor de criză.
Concluziile prezentei lu crări confirmă legătura existentă între aspectele teoretice
referitoare la stresul manifestat în mediul profesional avocațial și cele constatate prin cercetarea
realizată.

75

BIBLIOGRAFIE

1. Albu M, Derevenco P. (eds.), Stres s, stress ocupațional și burnout, Ed. Argonaut, 2015;
2. Allen Rick B., 1998, Lawyers: Are we a profession in distress? , The Nebraska Lawyer;
3. Allen Rick B., 1997, Alcholism, Drug abuse and Lawyers: Are we ready to adress the
Denial”, 31 C reighton Law Review;
4. Andreescu, Anghel (coor d.), Ș. Liță (coord.), 2006 , Managementul stresului, e d. M.A.I.;
5. Baican B.S., 2011, Stresul psihic și strategii de coping la angajații din sistemul energetic,
Teza de doctorat;
6. Băban A, 1998, Stres și personalitate, ed. Presa Universitară Clujeană;
7. Bradu -Iamandescu, I.,2005 “Psihologie medicală ”, ed. InfoMedica, București 2005
8. Bishop L.C.F. , 1999, Emotional control, stress and he alh, Psychology and Health ;
9. Benjamin Andrew G. H. , Elaine J. Darling și Bruce Sales D., 1990, The prevalence of
Depression , Alcholcocaină în Stat Abuse and Co caine Abuse Among United States , 13
INT L and Pshchiatry;
10. Brown, J.D , 1986, Evaluations of self and others: Self – enhancement biases in social
judgments;
11. Derevenco P., 1984, Bazele fiziologice ale ergonomiei, Ed. Dacia;
12. Elwork A., 1997, Stress management for lawyers , 2nd ;
13. Ewans A, 2011, Assessing Lawyers Ethics , Cambridge Univerity Press;
14. Golu M, 2002, Bazele psihologiei generale, Ed. Universitară, B ucurești;
15. Golu M., 1993, Dinami ca personalită ții, Ed. Geneze, București;
16. Hold evici I, 2015 , Tratat de psohoterapie cognitiv -comportamentală , Ed. Tr ei, Bucuresti;
17. Hasnian N, Naz I, Bano S, 2010, Stress and Well -being of Lawyers , Joun al of the Indian
Academy, vol.36, nr.1 pag. 165 -168;
18. Kelloway E. Kevin, 2017 Mental Health în T he Workplace: Towards Evidence -Based
Practice, Canadian Psychology, vol.58, nr.1, pag.1 -6;
19. Kriti P., Shekhar R., Jayashree N., 2012, Occupational Stress and Burnouta as Predictors
of Job Satisfaction amongst Lawyers in District Sangli, Government Medical C ollege,
Miraj, pag. 141 -144;

76
20. Landsbergis P, Cahill J., 1999, The impact of lean production and related new systems of
work organization on worker healh. Journal of Occupational Health Psychology;
21. Lazarus R, Falkman S, 1984, Stress, Appraisal and Copinng, ed.Springer Publishing
Company;
22. Lok, C.F., Bishop, G.D., 1999, Emotion control, stress and health, ed. Psychology and
Health;
23. Lyon A., A Lawyer’s Gide to Wellbeing an Managing Stress, 2015 ;
24. Moscovici S., 1976, Social influence and social change, Academis Pr ess;
25. Monahan J., Swanson J., Lawyers at the Peak of Their Careers: A 3o – year longitudinal
study of job and Life Satisfaction, University of Virginia, 2018
26. Mills C., Effective Stress management techniques for lawyers, 2010, ed. Ark Cooper
C.L., From Stres s to Wellbeing, Vol.1, 2013:
27. Moraru I.R., 2009, Occupational and Work -Related Stress: Mechanism, Diagnosis and
Prevention;
28. Neveanu Paul -Povescu, 1978, Dicționar d e psihologie, Ed. Albatros;
29. Neveanu Paul -Popescu, 2003, Tratat de psihologie generală, Ed Tr ei, 2003
30. Selye H., Stress without D istress, 1974;
31. Sîntion F., Papari A., Psihologie organizationa la, 1999, Ed. Fundatiei Andrei Ș aguna;
32. Sweeney Michael J. “The Devastation of Depression: Lawyers are at Great Risk – It s an
Impairment to Take Seriously”, BAR LEADER, 11, 1998;
33. Stănculescu E., 2015, Managementul stresului în mediul educațional, Ed. Universitară;
34. Stoica , M., 2007, Stres, personalitate și performanță în eficiența managerială , Ed.
Risoprint;
35. Stora J.B, 2010, Le stress, ed Presses Universita ire de France ;
36. The Alabama Lawyer, 2017, Nr.2, Vol.78 ;
37. Tsai Feng -J, Huang W -L, Chan C -C, Occupational Stress and Burnout of Lawy ers,
Journal of Occupational Health, 2009 ;
38. Whetten, D., Cameron K., 2002, Developing anagement skills, Ed. Prentice Hall;
39. www. directscience.com, M. Pilar Matud, Study: Gender differences in stress and coping
styles, available online 2004;
40. https:// www.apa.org , online article “Gender and Stress” accesat la data de 20 mai 2019 ;
41. https:// www.legalis.ro , accesat la data de 20 mai 2019;
42. https://www .lege5.ro , accesat la data de 20 mai 2019;
43. https://www.researchgate.net , accesat la data de 20 mai 2019.

77
44. https://www.wikipedia.org , accesat la data de 20 mai 2019.