Programul de studii: Medicină Dentară [605728]

Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu -Mureș
Facultatea de Medicină Dentară
Programul de studii: Medicină Dentară

Evaluarea performanțelor clinice ale
restaurărilor coronare din materiale compozite
la nivelul dinților fro ntali
E

Coordonator ști ințific: Prof. Dr. Monica Monea

Absolvent: [anonimizat]

2018

2
Cuprins
1. Partea generală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 3
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 3
1.1. Etiologia cariilor dentare. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3
1.1.1.Etiologia microbiană. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3
1.1.2. Factori dietetici ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 4
1.1.3. Factori salivari si genetici ………………………….. ………………………….. …………………….. 5
1.2.Prevenția cariilor dentare ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 6
1.2.1.Evaluarea riscului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 6
1.2.2. Fluorul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 7
1.2.3. Dieta ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 7
1.2.4. Sealeri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 8
1.2.5.Remineralizarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 8
1.3. Diagnosticul cariilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 9
1.3.1. Metode clinice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 9
1.3.2. Metode radiografice ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 9
1.3.3. Alte metode tehnologice de detectare ………………………….. ………………………….. …… 10
1.4.Tratamentul cariilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 10
2. Partea specială ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 12
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 12
2.1. Scop ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 12
2.2. Material și me todă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 12
2.1.1. Capacitatea de potrivire a culorii materialelor fizionomice ………………………….. …. 15
2.1.2. Pigmentarea marginală ………………………….. ………………………….. ………………………. 16
2.1.3. Carii marginale secundare ………………………….. ………………………….. ………………….. 17
2.1.4. Integritatea marginală ………………………….. ………………………….. ………………………… 17
2.1.5. Forma anato mică și textura suprafeței ………………………….. ………………………….. ….. 18
2.1.6. Sensibilitatea postoperatorie ………………………….. ………………………….. ……………….. 19
2.1.7. Necesitatea înlocuirii obturației și durata de viață a obturației …………………………. 20
2.2. Rezultate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 20
2.3. Discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 24
2.4. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 26
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 28

3

1. Partea generală

Introducere

Medicii dentiști care au trăit și au lucrat în SUA în ultimii 50 -60 de ani au
contribuit la înțelegerea faptulu i că boala carioasă este o afecțiune cronică,
dietomicrobiană, având situsuri specifice, cauzată de schimbările factorilor protectivi
care favorizează remineralizarea dintelui și factorilor distructivi, care favorizează
demineralizarea acestuia. În prezent , știm că aceste carii rezultă din interacțiuni
complexe dintre structura dentară și biofilmul dentar, dietă, influențele salivare și
genetice. De asemenea, distribuția cariilor s -a schimbat în ultimul deceniu. Date relativ
recente arată că aproximativ 90% din leziunile carioase apar în șanțurile și fosetele
dinților permanenți posteriori și că molarii sunt cei mai susceptibili la carii. Afecțiunea
este distribuită neuniform în rândul populației; minoritățile, cei fără adăpost, migranții,
copiii cu dizabili tăți și persoanele cu statut socioeconomic scăzut au cea mai mare
prevalență și severitate a cariilor. [1]
1.1. Etiologia cariilor dentare
1.1.1.Etiologia microbiană

Willoughby Miller, medic dentist și cercetător, a sugerat că bacteriile orale care
fermen tează carbohidrații produc acizi ce dizolvă structura dentară. Împreună cu
cercetările despre placa dentară efectuate de William și Black, acest concept a evoluat
să fie fundația cunoștințelor actuate a etiologiei carioase.Totuși, cercetătorii nu au
înteles natura specifică a infecției bacteriene care contribuie la formare și că strategia
restaurativă de una singură, cum ar fi “ extinderea preventivă ”, nu au dovedit a fi de
succes în controlul afecțiunii. Așadar, medicii s -au confruntat în principiu cu con tinua
frecvență a răspândirii afecțiunii în timpul pr imei jumătăți a secolului XX. De-a lungul
secolului XX, dintre toate etiologiile microbiene asociate cu cariile dentare, grupul
Streptococcul mutans (SM) a fost cel care a captat cel mai mare interes. In ițial

4
cercetătorii au izolat SM din leziunile carioase umane, dar abia după un timp, când
acestia au efectuat studii pe animale, etiologia bacteriană a fost ferm consacrată. [1]
Copiii dobândesc anumite microorganisme orale, cum ar fi S. mutans, de la
mame sau de la persoanele care îi îngrijesc în primii ani de viață. Așadar, cariile sunt o
afecțiune microbiană în care etiologia bacteriană este un constituent firesc al
microbiotei orale, ce cauzează afecțiuni atunci când numărul și patogenitatea lor se
schim bă ca răspuns la condițiile de mediu. [1] Cariile specifice asociate cu trăsăturile
virulenței microbiene care includ acidogeneza, toleranța acidă, stocarea intracelulară a
polizaharidelor și formarea extracelulară de glucan, favorizează atașarea Streptotco cului
mutans și crește pH -ul plăcii dentare. Deși, Streptococcul mutans este unul dintre cele
mai studiate microorganisme cariogenice, este doar unul dintre cele peste 500 de spe cii
găsite în placa dentară.[1]
Studiile care folosesc identificar ea molecula ră a bacteriilor, au raportat că
diverse comunități bacteriene, incluzând specii noi, sunt asociate cu cariile dentare și că
Streptococcul mutans nu este detectabil în 10 -20% din cazuri de carii severe. Dovezi
recente au susținut că rolul candidozei (Candi da albicans) ca un membru al microbiotei
mixte orale cauzatoare de carii dentare. [1] Aceste constatări susțin ipoteza plăcii
ecologice, care propune că Streptococcul mutans este doar unul dintre multele
microorganisme endogene implicate în patogeneza carii lor. [1] O provocare pentru
cercetători este să caracterizeze acest biofilm complex și în consecință să identifice
factorii de risc microbian care duc la activitatea carioasă, și de asemenea să dezvolte noi
intervenții antimicrobiene.
1.1.2. Factori dietet ici
Cariile dentare nu pot apărea în absența fermentației carbohidraților din dietă,
așadar, acesta a fost caracterizat ca fiind o îmbolnăvire dietetico -bacteriană. Încă de la
observația inițială a lui Miller, cercetătorii au recunoscut că fermentația carb ohidraților
este cauza procesului carios, iar in 1940 Stephan a demonstrat relația dintre carii și
expunerea la zaharuri, având ca rezultat acidificarea plăcii dentare. Mai mult decât atât,
Weiss și Trithart au demonstrat relația directă dintre producerea cariilor și frecvența
gustărilor du lci dintre mese, care au susținut rezultatele studiului lui Vipeholm din
Suedia. [2]
Rolul specific al zaharurilor a fost un subiect de mare interes în a doua parte a
secolului XX. [2] Sucroza (zahăr alimentar) are un rol u nic ca fiind substratul

5
glucoziltransferazei (enzimă bacteriană) implicat în sinteza extracelulară de glucan, care
este un factor important de virulență bacteriană. Cariogenitatea relativă a amidonului
comparată cu cea a zahărului a fost un subiect conside rabil controversat. Studii
efectuate pe oameni nu au susținut cariogenitatea amidonului. De exemplu, Newburn și
colegii săi au raportat că indivizii cu intoleranță ereditară l a fructoză care nu pot
consuma fructoză sau sucroză dar pot consuma cantități mar i de amidon au o incidență
mai mică la carii decât cei fără intoleranță la fructoză. [30] Produsele alimentare bogate
în amidon au potențial cariogenic în special atunci când sunt combinate cu zaharuri,
deoarece sunt capabili să prelungească contactul dintr e aliment și suprafața dentară. [2]
Recunoașterea sucrozei ca un factor major al cariilor dentare, ca și studiile efectuate de
Bibly asupra cariogenității snacksurilor, au participat la o serie de conferințe ADA în
anii 1970 -1980, care au culminat cu un con sens in 1985. Participanții au luat în
considrare mai multe abordări în testarea alimentelor, pentru a determina potențialele
cariogenice, inclusiv modele care implică carii animale, aciditatea plăcii umane,
demineralizarea și remineralizarea. Au recomanda t o abordare integrată care presupune
combinarea metodelor pentru determinarea cariogenității alimentelor. Au ajuns la
consensul că alimentele nu ar avea potențial cariogen dacă placa umană ar avea pH -ul
statistic echivalent cu cel al sorbitolului. Din nef ericire, alimentele caracterizate cu
potențial cariogenic scăzut nu au fost practice din cauza variabilității indivuduale a
frecvenței alimentare, secvența alimentației, sincronizarea alimentației și
comportamentului de după alimentație (igienă orală, util izarea fluorului, mestecarea de
gumă). [2] A fost de asemenea dificil să aplicăm informațiile despre cariogenitatea
alimentelor în cadrul consilierelor dietetice. În a doua jumătate a secolului XX, interesul
științific legat de cariogenitatea alimentelor s -a pierdut, recunoscând că severitatea
prevalenței cariilor a scăzut, și că guvernul SUA nu a pus accentul pe nevoia etichetării
produselor alimentare în vederea cariogenității acestora. [2]
1.1.3. Factori salivari si genetici
Factorii legați de gazdă sunt p articipanți importanți pentru susceptibilitatea sau
rezistența la carii a unei persoane, sau la ambele. Este binecunoscut că saliva joacă un
rol important în sănătatea țesuturilor moi orale. Rata de flux salivar scăzut cronic este
unul dintre indicatorii d e risc la carie. O plângere de xerostomie adesea nu este corelată
cu o constatre obiectivă de flux salivar scăzut. Aceste descoperiri au dus la recomandări

6
clinice și la orientări pentru evaluarea clinică a hiposalivației. Măsurarea obiectivă a
ratei sali vare este piatra de temelie a evaluării și gestionării riscului cariilor. [1][2]
Cercetătorii au crezut inițial că factorii genetici ca morfologia dintelui, poziția
și ocluzia, timpul de erupție și secvența, compoziția salivară, preferința alimentelor
dulci ar fi mai puțin importante în determinarea riscului carios decât influențele de
mediu, cum ar fi factorii microbieni și dietetici. În orice caz, rezultatele studiilor recente
arată că în populațiile de gemeni factorii genetici explică mai mult de 50% din apariția
cariilor în rândul lor. [1][2] Multe r ămân necunoscute despre relația mediu -genetică în
etiologia cariilor și în evaluarea riscului carios, dar viitorul promite posibilități
interesante pentru îmbunătățirea diagnosticării și prognosticului cariilo r.
1.2. Prevenția cariilor dentare
1.2.1. Evaluarea riscului
Evaluarea riscului carios este piatra de temelie a managementului carios axat
pe pacienți. Este determinarea probabilității unei persoane de a dezvolta procese
carioase într -o perioadă specifică de timp și probabilitatea de a schimba mărimea sau
activitatea leziunilor existente în timp. Este util să determinăm dacă este nevoie de
diagnostic adițional în identificarea pacienților care necesită măsurători de control
carios și este un ghid de tratament în plani ficare și reprogram are penrtu control periodic.
Cercet ători au arătat că experința carioasă anterioară este cel mai bun indicator al
cariilor viitoare la dinții temporari, urmată de educația părintească și statut
socioeconomic; vârsta copiilor în momentul colonizării cu SM este de asemenea un
factor de risc important. [2] În timp ce experința anterioară ar fi cel mai important
criteriu pentru evaluarea riscului, informația răsare prea târziu deoarece deja se
instalează modificări ireversibile. Ca să fie efi cientă prevenția, oamenii de știință trebuie
să identifice copiii cu risc crescut la leziuni carioase, imediat după erupția dinților. Ca
să îndeplinească acest criteriu, trebuie să elaboreze metode moleculare și genetice ca să
îmbunătățească identificarea și caracterizarea cariogenității microbilor și să găsească căi
să reducă sau să elimine efectele nocive ale colonizării. Este de asemenea important să
dezvolte tehnologii avansate de a evalua în mod direct activitățile carioase, pentru că
acesta ar putea s ă fie cea mai bună strategie de a identifica pacienții care au nevoie te
eforturi mari de preventive carioasă. [2]

7
1.2.2. Fluorul
H. Trendley Dean a condus multiple studii în anii 1930 -1940 care au furnizat
dovezile epidemiologice conectând ceea ce numeau e i fluoroză dentară la conținutul
excesiv de fluor din apa potabilă. În aceste studii au găsit că datele lor despre fluoroză și
conținutul de fluor în apă a dus la reglarea acestuia în apele potabile pentru prevenția
bolii. Cele mai recente studii despre de ntifrice pe bază de fluorură de sodiu s -au dovedit
a fi fără succes pentru că prezența calciului a i nterferat cu ionul de fluor. Următoarele
studii despre același experiment dar într -o formulă îmbunătățită s -au dovedit a fi utile
mai ales când aceste produ se sunt folosite topic în cadrul copiilor. [3] Dovezi
epidemiologice au demonstrat că fluorizarea apei a scăzut prevalența cariilor la copii și
la adulți. Rezultatele pe cobai au susținut aplicarea topică a fluorului și ut ilizarea
efectivă a acestuia. Cario logiști americani au contribuit la cunoașterea interacțiunilor
fizico -chimice dintre smalț și fluor, influența fluorului în demineralizare și
remineralizare și farmocokinetica fluorului în mediul oral. [3]
1.2.3. Dieta
Utilizarea fluorului a scăzut necesit atea co ntrolului zahărului alimentar.
Eficacitatea măsurilor de control dietetic pentru a controla cariile sunt limitate pentru că
dietele moderne sunt complexe și conțin în principiu zaharuri, zahăr rafinat și
substituenți de zahăr. De asemenea, reducerea cantității și frecvenței consumului de
zahăr este important pentru oamenii cu risc mărit de a face carii. Părinți pot reduce acest
risc pentru copii lor prin limitarea consumului de băuturi ce conțin zaharuri și crescând
consumul laptelui și altor aliment e pe bază de lapte. [3]Lactatele au proprietăți care
protejează dinții de carii, iar consumul de cașcaval după expunerea la zahar
neutralizează rapid aciditatea plăcii. O scară largă de substituenți de zahăr nu au
potențial cari ogenic sau este foarte scăzut . De exemplu, sucroza este un îndulcitor de
intensitate ridicată necariogenică, iar xylitolul are proprietăți anticariogenice. Mestecarea
gumei ce conține zahăr crește riscul la carie, dar guma de mestecat fără zahăr reduce
acest risc. Anumiți aditivi alime ntari pot avea proprietăți protective care reduc
cariogenitatea, de exemplu, merișoarele pot reduce aderența bacteriană și activitatea
glucoziltransferazei a Streptococcului mutans iar extractele de ceai inhibă acti vitatea
amilazei salivare.[2][3]

8
1.2.4. Sealeri
Cercetătorii au jucat un rol important în dezvoltarea metodelor de administrare
și controlul cariilor. În 1955 Michael Buonocore a descris gravajul smalțului pentru a
îmbunătăți retenția materialelor restaurative. Șapte ani mai târziu R.L. Bowen, a obținut
patentul pentru restaurări din materiale plastice de culoarea dintelui, bifenol -A-glicidil –
metacrilat (bis -GMA). Aceste două descoperiri au dus la o perioadă bogată de adezivi
dentari incluzând sealeri și materiale restaurat ive care au îmbunătățit prevenț ia car iilor
și conservarea dinților. Sealerii previn acumularea resturilor alimentare în șanțurile și
fosetele molarilor, în conseciță, prevenția cariei dentare. Aplicarea sealerului peste
leziunile carioase opresc avansarea acestora, este mai eficient și are un cost mai scăzut
în comparație cu restaurările de rutină. [4]
1.2.5. Remineralizarea
Joseph Head, fizician și dentist, a observat că demineralizarea smalțului poate
reîntări până la punctul în care “smalțul nu mai poate fi zgâriat de un vârf de lance” .
Dece nii mai târziu, cercetătorii au desfășurat studii clinice în Europa demonstrând că
saliva poate repara cariile incipiente atunci când aplicarea fluorului a fost combinat cu
îndepărtarea minuțioasă a plăcii dentare supradiacente.[4] Aceste observații au fos t
coroborate de Universitatea din Alabama, care au demonstrat că saliva reîntărește
leziunile incipiente in situ ale smalțului, iar mici cantități de fluor accelerează procesul
în mare măsură, rezultând o suprafață de smalț foart e rezistentă la carii.[5] Numeroși
alți cercetători au contribuit la cunoștiințele noastre actuale despre remineralizare.
Smalțul parțial demineralizat și cristale de apatită din dentină pot fi remineralizate
aproape la mărimea inițială în condiții optime de laborator. Totuși, odat ă ce componenta
minerală este complet pierdută, remineraliza rea nu mai este posibilă. Procesul este
controlat prin difuziune iar mare parte a remineralizării apare la suprafață. Acesta lasă
suprafața sigilată care va fi mult mai rezistentă la demineraliză ri ulterioare d ecât smalțul
integru. Totuși, încercările de remineralizare ale suprafețelor subiacente au continuat.[5]
Oprirea leziunilor carioase inițiale a dus la schimbarea paradigmei în legătură
cu managementul cariilor, generând un mare interes în de zvoltarea de terapii noi și
îmbunătățite de remineralizare. Mare parte a cercetării este axată pe preparate care să
conțină calciu, cum ar fi fosfatul de calciu amorf (ACP), care a fost dezvoltat pentru uz
dentar de către Ming Tung, un cercetător al ADA, i ar datele sugerează că o parte din
aceste preparate au proprietăți de remineralizare. [6] Produse comerciale care conțin

9
ACP și preparate cu derivați de cazeină sunt disponibile comercial. Studiile încă au de
obținut dovezi concludente despre eficacitatea î n studii clinice, niciuna nu s -a arătat a fi
mai eficace decât fluorul.[6]
1.3. Diagnosticul cariilor
1.3.1. Metode clinice
Una dintre cele mai importante constribuții în diagnosticul cariei dentare a
venit din partea lui G.V. Black, primul care a descris în detaliu metode vizuale și tactile
în detectarea cariilor ca o parte a examinării, inclusiv curățirea și uscarea dinților și
utilizarea exploratorului, care încă se folosesc după 100 de ani. Pentru detectarea
cariilor proximale Black a descris utilizarea separatorilor pentru a vizualiza direct ariile
de interes și folosirea ligaturilor (aței dentare) trecute pe sub punctul de contact pentru a
detecta rugoz itățile și ruperea acesteia.[7]
Metodele de diagnostic ale lui Black a fost piatra de temelie pentru criteriile
viitoare în detectarea cariilor. Radike a descris criterii detaliate pentru detectarea vizuală
și tactilă a cariilor dentare care până nu demult au fost folosite pe scară largă în
cercetările clinice și epidemiologice. S -au bazat cu tărie pe “agățarea ” sondei pentru
detectarea cariilor pe suprafețele ocluzale cavitare d ar nu și pe cele noncavitare.
Deoarece a favorizat fiabilitatea și comparabilitatea, a fost utilizat ca prin cipalul sistem
de diagnostic.[7] După perioada lui Black, cunoștiințele noastre despre diagnostic sunt
mult îmbunătățite decât simpla diagnosticare a c ariilor la nivel de cavitate.[8] Cea mai
recentă contribuție la criteriul de diagnostic vizual al cariei a fost ICDAS (International
Caries Detection and Assessment Criteria), care a fost conceput să faciliteze
diagnosticul standardizat al cariilor pe toate suprafețele dentare și în toate stadiile de
severitate. [8]
1.3.2. Metode radiografice
La mai puțin de 6 luni după ce W.C. Roentgen a descoperit razele X, William
J. Morton, un fizician din New York a fost printre primii care au declarat că razele X ar
putea avea aplicabilitate dentară.[9] C. Edmund Kells a evidențiat rolul radiografiilor
dentare, iar H.R. Raper a scris prima carte despre acest subiect, perfecționând
radiogra fia intraorală bitewing, care până în ziua de azi este folosită ca metodă
convențională în detectarea cariilor proximale. [9] Dezvoltările recente includ radiografii
mai rapide și radiografii digitale. Tehnologii curente de imagistică digitală generează

10
imagini a căror rată de diagnostic ar putea egala dar nu depășește imaginea obținută
folosind filmul convențional.
1.3.3. Alte metode tehnologice de detectare
Metode de detectare ale cariilor bazate pe tehnologie, au fost sugerate prin
aplicarea ultrasunetelo r in stomatologie iar Lobene a publicat studii în legătură cu
utilizarea acesora în detectarea cariei. [9] Aplicabilitatea timpurie a conducerii electrice
și-a găsit rolul prin transiluminarea cu fibră optică (FOTI) iar mai tâziu printr -o versiune
digitală, DIFOTI, care a fost testat în laborator și evaluat în studii clinic. Tomografia în
corență optică (OCT) care este o operțiune similară cu ultrasunetele, dar folosește unde
luminoase în loc de undele sonore, a fost folosită în stomatologie aproape un
decen iu.[10] OCT polarizată este o variantă a OCT convențional care folosește
incidența luminii polarizate pentru a crea imagini și a quantifica cariile dentare.
Fluorescența a primit o considerabilă atenție deoarece sub acțiunea razelor ultraviolete,
dinții re vin fluorescenți. Mai târziu această idee a dus la dezvoltarea fluorescenței
cantitative indusă de lumină (QLF), metoda utilizată în Europa. [10] QLF este o metodă
promițătoare și neinvazivă de detectare și quantificare a leziunilor carioase. Permite o
moni torizare clinică îndelungată a leziunilor carioase eventual poate determina
activitatea acestor leziuni. [11] Cercetătorii europeni au introdus un dispozitiv laser cu
lumină infraroșie, fluorescentă (DIAGNOdent, KaVo Dental,Germania) pentru
detectarea carii lor. Este bazat inițial pe absorbția fluorescenței de către produsele
bacteriene din leziunile carioase poroase. Cercetătorii au evaluat acest dispozitiv în
cadrul studiilor ca o unealtă de screening a sănătății orale în școlile publice.[11]
1.4.Tratamentu l cariilor

Efectul prevenției în prevalența cariei și avantajul materialelor dentare
îmbunătățite și -au schimbat punctul de vedere în managementul cariilor de la metode
chirurgicale și restaurarea structurii dentare la dezvoltarea și utilizarea materiale lor
dentare care să prevină afecțiunea, proceduri de remineralizare, tratamente minim
invazive, pentru regiunile greu accesibile, și materiale cu ajutorul cărora leziunile
incipiente pot fi impregnate pentru a preveni viitoare progresie a bolii. [12]
Oamen ii de știință din Japonia și Europa care au descoperit amalgamul dentar,
cimenturile silicat, compozite cu microparticule, compozite hibride și glasionomieri, au

11
avut o contribuție semnificativă. Continuarea procesului leziunilor carioase de obicei
duce la pierderea dintelui, astfel, conștientizăm progresul pe care l -a făcut stomatologia
pentru a câștiga lupta împotriva afecțiunilor orale. [12]

12
2. Partea specială
Introducere
Culoarea și forma dinților naturali e în continuă schimbare p e parcursul vieții,
de aceea restaurarea unui singur dinte frontal poate fi dificilă atât estetic cât și
mofologic. În încercarea de a evalua în timp tehnicile restaurative și performanțele
materialelor de restaurare directă pentru zona frontală, s -au iden tificat multiple
probleme în investigațiile clinice. Am evaluat aceste performanțe bazându -ne pe
“Criteriile Serviciului de Sănătate Publică al Statelor Unite ” (USPHS) emise de Cvar și
Ryge în anul 1971. [13]
Ca material de elecție pentru restaurarea direc tă în zona frontală pentru fracturi
traumatice și leziuni carioase se folosesc rășinile compozite. Pentru restaurarea
leziunilor non -carioase cervicale, glasionomerii sunt indicația de elecție.
Tehnica neinvazivă și promptitudinea sunt cele două avantaje m ajore ale
acestor materiale. Cu toate că, materialele de restaurare directă se uzează în timp și își
modifică cromatica, pot fi refăcute sau înlocuite cu pierderi minime de substanță dură
dentară.
2.1. Scop
Am aplicat criteriile USPHS pentru evaluarea obt urațiilor estetice din zona
frontală, pentru materialele de restaurare directă. Aceste criterii sunt utilizate frecvent
în cabinet pentru evaluarea obturațiilor estetice în zona frontală . [13]
Am aplicat în practică criteriile USPHS desfășurând un studiu în care am evaluat
restaurări frontale directe, conform standardelor, la anumite intervale de timp. Pentru a
putea compara rezultatele am efectuat fotografii digitale.
2.2. Material și metodă
Studiul nostru s -a bazat pe observarea comportamentului clinic a l materialelor
de restaurare directă, pe un termen scurt ( 1 an). Am aplicat criteriile de evaluare clinică
USPHS la pacienții incluși în studiu, la care s -au aplicat obturații fizionomice din
glasionomeri și materiale compozite.
Acesta s -a desfășurat pe o perioadă de un an și a cuprins un lot de 28 de
pacienți, la care s -au aplicat obturații fizionomice în zona frontală, conform tabelului de
mai jos.

13

Clasa obturației
Nr. obturații
Compozit
autopolimerizabil
Microhibrid O
G3
Compozit cu
microumplutura
Flow
G1
Glasionomer
Clasa III 37 8 8 7 7 0 6 0
Clasa IV 8 0 0 4 3 0 3 0
Clasa V 27 0 0 8 0 10 0 10
Total 72 8 8 19 10 10 9 10
Tabel I. Obturațiile aplicate în funcție de material și de clasa cavității.
Materialul de
obturație Caracteristici Tip de materia l Simbol
1. Evicrol
(Spofa Dental) Compozit
autopolimerizabil
cu macroumplutură Compozit
autopolimerizabil Compozit
autopolimerizabil
2. Opticor
(Spofa Dental) Compozit
autopolimerizabil
microhibrid Compozit
microhibrid Microhibrid O
3. Charisma
(Haraeus Kulzer) Compozit
autopolimerizabil
microhibrid Compozit
microhibrid G3
4. Point 4
(Kerr) Compozit
autopolimerizabil
microhibrid Compozit cu
microumplutură Compozit cu
microumplutură
5. Opticor
Flow(Spofa
Dental), Filtek Flow
(3M ESPE) Compozite fluide
fotopolimerizab ile Flow
6. Vitremer
(3M ESPE) Glasionomer
fotopolimerizabil Glasionomer Glasionomer

14
7. Filtek Z250
(3M ESPE) Compozit
microhibrid
fotopolimerizabil Compozit
microhibrid G1

Respectând indicațiile firmelor producătoare, am aplicat obturațiile urmând
acelaș i protocol. Acestea au fost aplicate și evaluate la următoarele intervale de timp:
 După 1 săptămână de la aplicare,
 După 6 luni de la aplicare,
 La 12 luni.
Pacienții la care s -ar aplicat obturații au fost selectați de la triajul din cadrul
clinicii de medi cina dentară al UMF Târgu -Mureș, care și -au dat acordul pentru a fi
voluntari în cadrul acestui studiu. Voluntarii au fost de vârste cuprinse între 18 -40 de
ani, din cei 28 de pacienți 12 de sex feminin și 16 de sex masculin.
Pacienții au fost selectați du pă următoarele criterii: absența lucrărilor protetice
în zona frontală, igenă orală satisfăcătoare, absența afecțiunilor parodontale, a
bruxismului și a ocluziei traumatice.
70% din cele 72 de obturații au fost aplicate la maxilar, adică 50, și 30% la
mand ibulă, adică 22 obturații. Acestea au fost aplicate folosind tehnici adezive specifice
(acid/bonding) al firmelor producătoare.
Am luat în considerare următorii parametrii USPHS pentru evaluarea
obturațiilor frontale:
1. Capacitatea de potrivire a culorii
2. Pigmentarea (colorarea) marginală
3. Carii marginale secundare
4. Integritatea marginală
5. Forma anatomică a obturației și textura suprafeței obturației
6. Sensibilitatea post -operatorie
7. Necesitatea înlocuirii obturației
8. Durata de viață a restaurării
Am aplicat scorurile de performanță care au fost măsurate utilizând următoarele
calificative:
SCOR CARACTERISTICĂ
ALFA (A) Restaurarea nu prezintă deficiențe – restaurare corespunzătoare – Nu

15
apar defecte detectabile vizual.
BRAVO (B) Apar defecte minore c are pot fi detectate vizual, care cuprind
maximum 25% din obturație.
CHARLIE (C) Apar defecte care pot cuprinde 50 -75% din obturație. Obturația trebuie
înlocuită cel târziu în câteva săptămâni.
DELTA (D) Defecte majore, inacceptabile din punct de vedere clinic sau obturația
lipsește (o parte sau în totalitate).
Tabel II.
Analiza statistică a fost realizată utilizând programul SPSS (Statistical Package
for the Social Sciences) aplicând testul de corelație Spearman, iar rezultatele au fost
exprimate cu aju torul scorurilor (A,B,C,D).
Intervalul de confidență a fost setat la 85%, ceea ce înseamnă o corelație
statistică corespunzătoare, deci cu semnificație statistică, în compararea criteriului
USPHS cu un singur material de obturație, la intervalele de timp e numerate.

2.1.1. Capacitatea de potrivire a culorii materialelor fizionomice
Examenul clinic obiectiv a cuprins aprecierea obturațiilor fizionomice din zona
frontală în ceea ce privește modificările de culoare. Aprecierea acestor variații a fost
facută astfel: obturație nedetectabilă vizual, modificare de culoare indecelabilă vizual,
diferență de nuanță între obturație și țesuturi învecinate, nuanța, transluciditate. [12]
Deși compozitele moderne conțin stabilizatori de culoare eficienți care se opun
modificărilor de culoare, își pierd în timp culoarea prin creșterea saturației culorii și a
întunecării.
Se pot analiza restaurări fizionomice în zona frontală din compozite cu aspect
estetic și cromatic excelent. Se poate obține o culoare, transluciditate re zonabilă, dacă
există capacitatea de a menține o suprafață netedă a restaurării. [12]
Un factor care influențează aspectul fizionomic este proprietatea optică a
materialelor urilizate ca protecție pulpo -dentinară, care de obicei sunt opace. Acesta
trebuie să fie în strat corespunător iar compozitul în strat mai gros pentru a nu transpare.
Modificarea cromaticii (staining) este cea mai frecventă cauză a modificării
aspectului estetic, fie în materialul de obturație, fie la limita dintre materialul de

16
obturaț ie și suprafața smalțului, la care se adaugă mai mulți factori: rugozitatea
suprafeței, consumul de tutun, bacterii cromogene din placa bacteriană.[13]

SCOR Caracteristica Metoda
ALFA (A) Nuanța și transluciditatea sunt corespunzătoare
țesuturilor denta re adiacente. Inspecție
BRAVO (B) Nuanța, transluciditatea și culoarea nu corespund, dar
variațiile se înscriu în limitele normalului. Inspecție
CHARLIE (C) Nuanța, transluciditatea și culoarea sunt
necorespunzătoare și diferențele nu se înscriu în
variațiile normalului care cuprinde obtuație până la
maximum 75%. Inspecție
DELTA (D) Colorare penetrantă și în profunzimea obturației care
cuprinde obturația peste 75%. Inspecție
Tabel 3.Criterii de evaluare clinică directă legate de culoare după Ryge.

2.1.2. Pigmentarea marginală
Dintre criteriile USPHS cel mai ușor de decelat prin inspecție este discromia
marginală care apare între obturația fizionomică și structura dentară, fiind considerat un
indicator al soluțiilor de continuitate. Cu cât discromia este mai accentuată, cu atât este
mai mare posibilitatea apariției unor carii secundare marginale.
Pentru a putea diferenția caria secundară marginală de colorația secundară
marginală, am folosit lupe care măresc câmpul protetic de 4 -6 ori. Discromia marg inală
la obturațiile din materiale compozite cu microumplutură a fost mai frecventă datorită
rezistenței scăzute la abrazie a acestuia, comparativ cu copozitele hibride.
SCOR Caracteristica Metoda
ALFA (A) Fără colorație marginală decelabilă vizual. Inspe cție
BRAVO (B) Se observă o colorare marginală de intensitate slabă
între obturație și țesuturile dentare învecinate care
cuprinde maximum 50% din obturație. Inspecție
CHARLIE
(C) Colorarea marginală care cuprinde între 50 -75% din
marginile obturației (s au decolorare). Inspecție
DELTA (D) Colorare marginală penetrantă în profunzimea Inspecție

17
obturației (spre pulpă).
Tabel.4 Criterii de evaluare clinică directă a obturațiilor dupa Ryge.
Modificările parametrilor pe parcursul intervalelor urmărite de noi au fost
evaluate folosind testul Friedman, nivelul de semnificație fiind p <0,05.
2.1.3. Carii marginale secundare
Prin inspecție putem decela ușor cariile marginale, considerând orice zona de
discromie profundă adiacentă unei obturații ca fiind un proces carios. Dacă evaluarea
prin inspecție a fost insuficientă, am folosit examene complementare: examen
radiologic și transiluminare.
Criteriile de evaluare clinică a obturațiilor după Ryge: carii marginale
secundare sunt înscrise în următorul tabel:
SCOR Caracteristica Metoda
ALFA (A) Nu se evidențiează carii marginale. Inspecție vizuală
BRAVO (B) Evidențierea unei colorații marginale cu
suspiciiune de carie secundară pe o porțiune de
maximun 25% din obturație; (supraveghere) Inspecție vizuală,
sondă, oglin dă,
transiluminare.
CHARLIE
(C) Evidențierea cariilor secundare cu o cuprindere de
până la 75% din obturație (care necesită înlocuire
și tratamentul corespunzător). Inspecție vizuală,
sondă, oglindă,
transiluminare.
DELTA (D) Necesită îndepărtarea obtura ției.
Tabel 5. Criteriile de evaluare clinică a obturațiilor după Ryge: carii marginale
secundare.
2.1.4. Integritatea marginală
Cel mai adesea zonele care sunt interesate de pierderea integrității marginale la
restaurările fizionomice sunt zonele de str es și cele cu forțe funcționale crescute. La
nivelul dinților frontali acestea sunt obturațiile de clasa a III -a și a IV -a.
La marginea unei rășini compozite poate să apară 4 tipuri de defecte:
 Fracturile de suprafață ale excesului de compozit;
 Formarea de crevase, șanțuri, fractură marginală;
 Bule sau porozități (incorporate de aer între restaurare și dinte în timpul
inserării obturației);

18
 Uzura restaurării prin expunerea progresivă a pereților laterali ai
cavității).
Compozitele hidride tind să formeze cr evase, fisuri, dar și compozitele cu
microparticule prezintă crevase și fracturi de suprafață datorită rezistenței scăzute la
fracturare, la tracțiune și a modulului de elasticitate scăzut, a unei contracții la
polimerizare relativ ridicată și a unui coefi cient termin de contracție ridicat. [12]
O rășină compusă fotopolimerizabilă se întărește întâi la nivelul suprafeței celei
mai apropiate de sursa de lumină și apoi în celelalte regiuni. Inserarea compozitului în
cantități mici în anumite zone ale cavităț ii, urmată de direcționarea luminii într -un
anumit unghi va duce la o contracție a compozitului spre structura dentară. Pentru că nu
este indicată fotopolimerizarea în exces la nici un tip de compozit, se recomandă ca
acesta să fie inserat în cantități cât mai mici posibil și ca lampa de fotopolimerizare să
fie aplicată din cât mai multe poziții. Totuși, mărimea și localizarea primei cantități
inserate precum și direcția de aplicare a luminii prima dată sunt critice pentru succesul
restaurării. [12]
SCOR Caracteristica Metoda
ALFA (A) Nu se observă separare marginală prin examinare
vizuală Inspecție cu
oglinda și
sonda
BRAVO (B) Evidențierea vizuală a unei separări marginale prin
care sonda pătrunde de -a lungul unei margini a
obturației maximum 25% din obt urații Inspecție cu
oglinda și
sonda
CHARLIE
(C) Apariția unei separări marginale clare cu expunere de
dentină Inspecție cu
oglinda și
sonda
DELTA (D) Obturația este fracturată, mobilă sau lipsește Inspecție
Tabel 6. Criteriile de evaluare clinică a obt urațiilor după Ryge.

2.1.5. Forma anatomică și textura suprafeței
Procesele de uzură prin care este afectată integritatea anatomică sunt
complexe, chiar dacă obturațiile frontale nu sunt expuse stresurilor ocluzale. Indiferent
de tipul de compozit, uzura clinică se asociează cu asprirea suprafeței restaurării,

19
datorită în mică măsură zgârierii compozitelor cu microumplutură și pierderii
particulelor și fricțiunii în cazul particulelor cu macroumplutură. Zonele supuse forțelor
mari sunt expuse la microfisu ri atât la suprafața restaurării, cât și sub particulele de
macroumplutură. Cu cât particulele sunt mai mari, cu atât neregularitățile suprafeței de
compozit sunt mai accentuate și uzura smalțului dint elui antagonist mai pronunțate.[13]
Pentru criteriul US PHS legate de pierderea formei anatomice prin abrazie, nu
sunt suficient de sensibile pentru a detecta diferențele mici de uzură ale materialelor de
obturație folosite pentru zona frontală.
SCOR Caracteristica Metoda
ALFA (A) Păstrarea formei anatomice Inspecție, oglindă, sondă
BRAVO (B) Apar mici discontinuități (maxim 25%) ale formei
anatomice Inspecție, oglindă, sondă
CHARLIE
(C) Discontinuități ale formei anatomice, dar fără expunerea
dentinei (maxim 50% din obturație) Inspecție, oglindă, sondă
DELT A (D) Pierdere de material, expunerea dentinei sau a bazei Inspecție, oglindă, sondă
Tabel 7.
Textura suprafeței obturației. Suprafața unui compozit este inițial foarte netedă
și lucioasă datorită contactului cu o matrice în timpul prizei. Stratul de la s uprafață este
inițial mai bogat în rășină decât în interiorul materialului. Orice proces de abrazie are
tendința de a lăsa particule de umplutură să proemine la suprafață, aceasta este o
problemă particulară a compozitelor convenționale și hibride ce conț in particule relativ
mari, iar avantajul celor cu microumplutură este că își mențin suprafața netedă. [13]
Textura dintelui natural are în structură ondulații de diferite dimensiuni care
influențează reflecția luminii și culorii. O suprafață neregulată va f i mai puțin lucioasă,
cu un grad mai scăzu t de transluciditate.
2.1.6. Sensibilitatea postoperatorie
Contracția de polimerizare este legată de apariția sensibilității postoperatorii,
care duce la apariția unei discontinuități la limita dinte -obturație, ca re va permite
penetrarea produșilor toxici în canaliculii dentinari, producând inflamație pulpară. [14]
În studiul efectuat de noi, 7% dintre pacienți au acuzat sensibilitate
postoperatorie, însă nu a fost necesară înlocuirea acestuia, sensibilitatea cedând spontan
după 2 săptămâni.

20
În funcție de tipul materialului, sensibilitatea postoperatorie poate să apară
dacă la cimentul glasionomer rămâne acid nereacționat, iar în cazul rășinii compozite
acesta poate să apară dacă se eliberează substanțe chimice toxic e (TEGGMA, HEMA),
și din cauza neaderenței la dentină, ce determină microinfiltrații permanenete.[14]
Pentru reducerea apariției sensibilității postoperatorii este recomandată
aplicarea unei baze cu rol sigilant pentru canaliculele dentinare, în acest sens ,
glasionomerii realizează o adeziune prin schimb ionic, ce nu permite
microinfiltrațiile. [15]
2.1.7. Necesitatea înlocuirii obturației și durata de viață a obturației
Pe parcursul acestui studiu, din 72 de obturații au fost înlocuite în decurs de un
an, un număr de 5 obturații, fiind considerat un număr (7%) relativ mic. Trebuie să luăm
în considerare factorii care influențează durata de viață a obturațiilor: medicul operator,
materialul utilizat, respectarea indicațiilor și a instrucțiunilor firmei pr oducătoare, dieta
și modul d e viață al pacientului, igiena orală, pH -ul salivei, exist ența plăcii dentare,
antecedente stomatologice, sau medicamente administrate pentru afecțiuni cronice.

2.2. Rezultate
În imaginea alăturată se observă culoarea mai deschisă a obturației la o
săptămână d upă aplicare , fiind frecvent întâlnită la materialele de obturație aplicate în
zona frontală. Caracteristica SCOR
A B C D
Potrivirea culorii 37 33 2 0
Colorarea marginală 12 22 3 0
Carii marginale secundare 0 0 0 0
Integritate marginală 45 25 2 0
Integritate anatomică 56 16 0 0
Sensibilitate postoperatorie 67 4 1 0

21

Fig.2.1 . Caz clinic

După 6 luni de la aplicare culoarea începe să se schimbe prin închiderea culorii
materialului de obturație și încet dispare delimitarea di ntre smalț și obturație.
După 24 de luni se observă modificarea de culoare a obturației, prin
îngălbenire , datorită acțiunii razelor ultraviolete, umezeală și oxidare.
Procedeurile de lustruire și finisare favorizează apariția discromiei, prin
apariția une i abraziuni la marginea materialului fizionomic unde acesta este mai subțire.

Fig.2. 2. Caz Clinic

Fig.2.3. 11 – Obturație din material compozit în cavitate clasa a III -a incorect adaptată la
pragul gingival. Culoare necorespunzatoare

22
12- Obturație din material compozit în cavitate de clasa a III -a. Modificare de
culoare la interfața obturație -dinte.

Fig. 2.4. Dinte 1.1 Obturație din material compozit în cavitate clasa a IV -a.
Modificare de culoare, refacere incorectă a unghiului incizal.
Obturație din material compozit în cavitate clasa a V -a incorect adaptată si
necorespunzatoare din punct de vedere fizionomic.

Fig 2.5. Dinti 1.2, 2.1 – Obturații fizionomice necorespunzatoare dpdv fizionomic,
morfologie incorect reconstituită, colorații marginale.

Fig. 2.6. Dinte 1.1 – Obturație din material compozit în cavitate clasa a III -a distal.
Neadaptarea materialului de obturație la suprafața de smalț, material în exces.
Incorect reconstituit fixionomic si morfologic.

23

Fig. 2.7. Obturații din material comp ozit. Lipsa de refacere a culorii, prezintă
coloratii marginale, obturația corect adaptata, refacerea punctelor de contact este
corespunzatoare.

Fig 2.8. Dinte 2.1 – Obturație din material compozit mezială incorect ef ectuată,
obturație “în balcon”. Obtura ție din material compozit în cavitate clasa a V -a
incorect realizată.

Cariile secundare se observă cu ușurință în zona frontală, dar nu trebuie pus
diagnosticul pe aspectul exterior deoarece poate fi înșelător.
Am constatat o rată mică de incidență a cari ilor secundare marginale, fiind
necesară înlocuirea a doar 0,7% (1 obturație de clasa a V -a) din totalul obturațiilor. În
ceea ce privește integritatea marginală am întâmpinat fenomenul de contracție la
polimerizare a compozitului, acesta desființând cont inuitatea obturației.
În același timp, apare uzura clinică a suprafeței obturației, din cauza pierderii
particulelor, zgârierii suprafeței și fricțiunii compozitelor cu microumplutură. Pacienții
nu au experimentat senisibilitate postoperatori e în urma apli cării obturațiilor aplicate în
cursul acestei lucrări.
Am constatat că succesul tratamentelor durabile depind de: tipul de obturație,
materialul de restaurare, vârsta pacientului, medic. Motive frecvente de înlocuire a

24
obturațiilor în zona frontală: modif icarea culorii, degradarea marginală, cariile
secundare.
Pentru un diagnostic corect, evaluarea sistematică și evaluarea în timp a
obturațiilor joacă un rol important. De aceea, sistemului USPHS este des utilizat în
studiile clinice de evaluare a obturați ilor dinților frontali.
2.3. Discuții

Carii le secundare, decolorarea marginală și decalajul / fractura marginală
reprezintă o majoritate semnificativă a diagnosticelor clinice de refacere a restaurării și
motivul înlocuirii acestora . Aceste defecțiuni apar la interfața dintre restaurare și
preparația cavității. Este o presupunere a profesiei stomatologice că îmbunătățirea
etanșeității între un material restaurabil și stru ctura dinților va reduce fre cvența unor
astfel de defecte , ceea ce va duce, la rândul său , la îmbunătățirea longevității
restaurării .[16]
Un studiu efectuat în Turcia care a avut ca scop evaluarea clinică a patru tipuri
de materiale de compozit (F2000, Dyract AP, Compoglass F, și Elan) , și un tip de
glasionomer (Vitremer), au obținut că dup ă doi ani nu s -au observat diferențe
semnificative statistic în ceea ce privește criteri ile urmărite (sistemul USPHS). [17 ]
Scopul unui alt studiu a fost evaluarea durabilității noilor materiale hibride din
cavitățile din clasa III. Au fost incluse 154 r estaurări de clasă III de dimensiuni mari au
fost plasate în 50 de pacienți. Pacienții au primit unul din fiecare dintre următoarele trei
materiale: un compozit de rășină (RC, Pekafill), un compozit de rășină modificat cu
poli-acid (PMRC, Dyract) (compomer ) și un ciment ionomer de sticlă modificat cu
rășină (RMGIC, Fuji II LC). Restaurările au fost evaluate anual, cu criterii USPHS. Din
141 restaurări evaluate la 6 ani, 16 au fost estimate ca inacceptabile. Șapte dintre acestea
au fost înlocuite: 2 fracturi , 3 carii recurente și 2 din cauza unui meci de culoare
inacceptabil. În alte 9 restaurări cu potrivire de culoare inacceptabilă, pacienții nu au
solicitat înlocuirea. Nu au fost observate diferențe semnificative între materialele
referitoare la apariția c ariilor recurente. RC a arătat o potrivire semnificativă a culorilor.
S-a înregistrat o rugozitate semnificativă a suprafeței pentru restaurările RMGIC
învechite. Niciuna dintre tehnicile de restaurare nu a dus la sensibilitate postoperatorie
sau la pierde rea vitalității, astfel compomerul a prezentat cea mai bună rezistență. [18 ]

25
În ceea ce privește tipurile de compozit (cu nanohibrid versus
nanoparticule),un studiu a evaluat acestea în combinație cu adezivii de gravaj și clătire
recomandați de producăto r, în cavitățile din clasa IV. Treizeci și patru de pacienți cu
vârsta cuprinsă între 14 -46 ani (vârsta medie, 27,1 ani) au inclus grupul de studiu.
Douăzeci și șase de pacienți au primit două restaurări de clasa IV și opt pacienți au
primit patru restaură ri de clasa V. Doi examinatori experimentați au evaluat restaurările
pentru reținere, potrivirea culorilor, decolorarea marginală, uzura / pierderea formei
anatomice, formarea cariilor, adaptarea marginală și textura suprafeței pentru a compara
limita obtu rației (după plasare) și contracția anuală de peste 5 ani. Ratele de succes
cumulate pentru restaurările duble Filtek Supreme XT și Ceram X după cinci ani au fost
de 86,2%, respectiv 89,7%. Patru Filtek Supreme XT și trei restaurări duble Ceram X au
eșuat. Nu a existat o diferență semnificativă statistic între compozitele nanofilled și
nanohybrid la oricare dintre perioadele de evaluare pentru oricare dintre parametrii
evaluați. În ciuda numărului limitat de restaurări, toate restaurările au fost acceptabil e
din punct de vedere clinic în ceea ce privește retenția, potrivirea culorii, decolorarea
marginală, uzura sau pierderea formei anatomice, formarea cariilor, adaptarea marginală
și textura suprafeței, cu excepția restaurărilor nereușite. Fractura a fost p rincipala cauză
a eșecului restaurării. [19]
Studiul clinic randomizat derulat de Yousaf A. et al. a compara t sensibilitatea
postoperatorie după restaurarea dinților utilzând material compozit plasat în cavități
supragingi vale de clasa a V-a folosind ade ziv auto etch și adeziv etch total.
Un total de 70 de pacienți cu leziuni carioase supra -gingivale clasa V au fost
împărțiți în două grupe. S -au preparat cavități de clasă -V care nu depășesc 3 mm. Un
grup de tratament a fost tratat cu adeziv de auto -etch ( adhe SE one Ivoclar) și grupul
martor a fost tratat cu adeziv etch total (Eco -Etch Ivoclar) după gravarea acidă cu 37%
acid fosforic. Reconstituirea compozitului cu întărire ușoară (Te -Econom Ivoclar) a fost
plasată pentru ambele grupuri și evaluată pentru sensibilitate postoperatorie imediat
după restaurare, după 24 de ore și după o săptămână. Datele au fost înregistr ate pe scara
vizuală analogică. Comparația sensibilității dintre cele două grupuri privind stimularea
rece la aplicare după 24 de ore de rest aurare a arătat o diferență semnificativă; totuși, nu
s-au observat diferențe semnificative statistic la momentul inițial, imediat după
restaurare și la 1 săptămână de urmărire cu stimu lare rece sau cu aer comprimat.
Concluzia: nu a fost observată sensibi litate postoperatorie la evaluarea
postoperatorie de 24 de ore în restaurare . [20]

26
S-au examinat exclusiv caracteristicile importante ale materialelor compozite
fluidificate în comparație cu compozitele convenționale și furnizarea către clinicieni a
unei înțelegeri detaliate a avantajelor, dezavantajelor, indicațiilor și contraindicațiilor pe
baza compoziției și a proprietăților fizice / mecanice.
O căutare aprofundată a literaturii din anul 1996 până în ianuarie 2015 a fost
făcută pe PubMed Central, B iblioteca Cochrane, Science Direct, Biblioteca online
Wiley și Google Scholar. Se analizează, de asemenea, literatura gri (brevete în curs,
rapoarte tehnice etc.). Au fost selectate în total 92 de articole cu text integral.
Compozitul prezintă o compozi ție variabilă și, prin urmare, proprietăți
mecanice / fizice variabile. Clinicienii trebuie să fie conștienți de acest aspect pentru a
face o selecție adecvată a materialelor pe baza proprietăților specifice și a indicațiilor
fiecărui material relevant pen tru o anumită situație clinică. [21]

2.4. Concluzii
Cu toate că disponibilitatea de nuanțe a materialelor compozite este foarte
mare, transluciditatea acestora e conferită de umplutura anorganică, iar culoarea se
schimbă în timp. Dacă colorația apare din cau ză intrinsecă aceasta trebuie înlocuită
deoarece nu se poate corecta, în timp ce colorația de origine extrinsecă este reversibilă,
putând fi curățată prin periaj profesional cu paste speciale.
Factorii care duc la modificare de culoare sunt: finisarea și lustruirea obturației,
alimente și băuturi colorate, tutunul . După 2 -3 ani de la aplicarea materialului se poate
păstrarea nuanței dar scade întunecarea și crește cromatica.
Este importantă asigurarea adeziunii restaurării pentru a preveni apariția
cariilor secundare.
De asemenea, este esențială respectarea indicațiilor firmei producătoare, cum
sunt și regulile de aplicare a materialului compozit (în strat de 2 mm), direcționarea
luminii într -un anumit unghi, să ev ităm fotopolimerizarea în exces și l ampa să fie
aplicată din cât mai multe poziții.
Față de compozit, glasionomerii au o rezistență mai mică la uzură, dar se
îmbunătățește pe măsură ce trece timpul. Compozitul este afectat de periajul
necorespunzător cu periuțe dure și paste abrazive sau d atorită particuleleor alimentare
dure. Dintre compozite, cele hibride sunt mai expuse apariției fisurilor deoarece
particulele mari din compoziția sa generează stres în umplutura organică.

27
Lucrarea de față a obținut rezultate bune la evaluarea formei ana tomice, chiar
și la 2 ani dupa plasarea obturațiilor.
În ceea ce privește pigmentarea marginală, prezența sa nu înseamnă neapărat
existența unei soluții de continuitate, cum nici colorarea marginală nu indică neapărat
pierderea integrității marginale.
Metodele moderne de finisare vin în ajutorul clinicianului, prin posibilitatea de
relustruire și glazurare la nevoie, dar rezultatele nu sunt rezistente în timp.
Sensibilitatea postoperatorie poate să apară datorită contracției la polimerizare
a compozit elor sau din cauza nesigilării corespunzătoare a canaliculelor dentinare.
Sunt necesare a fi înlocuitele acele obturații care au eșuat din cauza
materialului, tehnica folosită, igiena orală a pacientului, sensibilitatea postoperatorie și
modificarea nuan ței în timp.

28

Bibliografie
1. Roman Alexandra, Pop Angela: „Caria dentara de la terorie la practica”, Ed.
Dacia, Cluj Napoca, 2000,200,231 -240
2. Arnadottir I.B., Saemundsson S.R., Holbrook W.P., „Dental erosion in
Icelandic teenager s in relation to dietary and lifestyle factors”, Acta. Odontal
Scand., 2003, 61: 25 -8.
3. Accorinte M.L., Loquercio A.D., Reis A., Costa C.A., „Response of human
pulps capped with different self -etch adhesive systems”, Clin. Oral. Investig.,
2008, 12(2): 119 -127;
4. Abate P.F., Zahra N.V., Macchi L.R., „Effect of photopolymerization variable
on composite hardness”, J. Prosthetic Dentistry, 2001, 86(6):632 -634;
5. Abdalla A.L., Alhadainy H.A., „Clinical evaluation of hybride ionomer
restoratives in class V abrasion l esions: two -year results”, Quitnessence Int.,
1997, 28:255 -258;
6. Abu-Bakr N., Han L., Okamoto A., Iwaku M., „Colour stability of compomer
after immersion in various media”, J. Esthet. Dent., 2000, 12: 258 -263;
7. Ahmad, „Anterior dental aesthetics: Historical perspective”, British Dental
Journal. 2005, Vol. 199: No.2, pg. 737 -742; 81 -88; 15 -21;
8. Akinmade A.O., „Adhesion of glass -polyal Kenolate cement to collagen”, J.
Dent Res, 1994, abstr.633 -181;
9. Albers H.F., „Tooth -colored restoratives. Principles and techniq ues”, Editia a
9-a, BC Decler Inc., 2002, London, 194 -202;
10. Al-Shalan T., „In vitro staining of nanocomposites exposed to a cola
beverage”, Pakistan Or. Dent. J., 2009, 29(1): 79 -84;
11. American National Standard. American Association Specification n.27 for
Resin-based filling materials; 1993;

29
12. Bratu D., Ciosescu Diana, Românu M., Lereter M., Uram -Tuculescu S.,
“Materiale dentare uitilizate in cabinetul de stomatoligie”, vol.II, Ed. Helicon,
Timisoara, 1994, 39 -40, 128 -131
13. Molnar -Varlam Cristina, Mone a A.: “Conceptii actuale privind adeziunea
materialelor de obturatie fizionomice utilizate in zona frontala” , Revista de
Medicina și Farmacie din Tg.Mureș. 2008, Vol.54 (3): 283 -286
14. Molnar -Varlam Cristina, Monea A.: “Capacitatea de potrivire a culorilor
materialelor fizionomice utilizate pentru obturatiile dintilor frontali”, Revista
de Medicină și Farmacie, Universitatea de Medicina si Farmacie din Tg.
Mures, 2008, Vol.54 (3) 380 -382
15. Epistatu Ada Catalina, David D., Epistatu D., Radulescu Andra, Stanciu “
Cosmetica dentara în practica stomatoligica” , Ed. MAD Linotype, Buzau,
2002, pg.29 -41, 102, 140, 125 -134.
16. Can modern restorative procedures and materials reliably seal cavities? In
vitro investigations. Part 1. Hilton TJ1. Am J Dent. 2002 Jun;15(3):198 -210.
17. Two-year clinical evaluation of four polyacid -modified resin composites and a
resin -modified glass -ionomer cement in Class V lesions. Ermiș RB1.
Quintessence Int. 2002 Jul -Aug;33(7):542 -8.
18. Durability of new restorative materials in Class III cavities. van Dijken JW1. J
Adhes Dent. 2001 Spring;3(1):65 -70.
19. Five-year Clinical Evaluation of a Nanofilled and a Nanohybrid Composite in
Class IV Cavities. Demirci M, Tuncer S, Sancakli HS, Tekçe N, Baydemir C.
Oper Dent. 2018 May/Jun;43(3):261 -271. doi: 10.2341/ 16-358-C.
20. Postoperative sensitivity of self etch versus total etch adhesive.Yousaf A1,
Aman N2, Manzoor MA1, Shah JA1, Dilrasheed1. J Coll Physicians Surg Pak.
2014 Jun;24(6):383 -6. doi: 06.2014/JCPSP.383386.
21. Flowable Resin Composites: A Systematic Review and Clinical
Considerations. Baroudi K1, Rodrigues JC2. J Clin Diagn Res. 2015
Jun;9(6):ZE18 -24. doi: 10.7860/JCDR/2015/12294.6129.