Programul de studii: Master Cariere juridice [622354]

1
UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT
Programul de studii: Master Cariere juridice
Forma de învățământ: Zi

PROCEDURA SUCCESORALĂ NOTARIALĂ

Coordonator științific
Prof. univ. dr. Claudiu Didea

Absolvent: [anonimizat]
2017

2
Cuprins

Introducere
Scurt istoric și importanța procedurii succesorale notariale……………………………………….. 3
Capitolul 1. Principiile, caracterele juridice și competența succesorală notarială………… 4
1.1 Principiile procedurii succesorale notariale…………………………………………………… 6
2.1 Caracterele juridice ale procedurii succesorale notariale……………………………….. 7
3.1 Competența succesorală notarială……………………….. ………………………………………. 9

Capitolul 2 Procedura succesorală notarială……………………………………………………………. 13
2.1 Importanța practică a locului deschiderii moștenirii……………………. …………….. 13
2.2 Deschiderea și desfășurarea procedurii succesorale notariale……………………… 13
2.3 Suspendarea procedurii succesorale notariale…………………………………………….. 16
2.4 Înch eierea procedurii succesorale notariale……………………………………………….. 16

Capitolul 3 Certificatul de moștenitor……………………………………………………………………… 19
3.1 Definiție și sediul materiei………………………………………………………………………….. 19
3.2 Natura juridică………………………………………………………………………………………….. 19

3
Introducere

Scurt istoric și importanța procedurii succesorale notariale

Dreptul notarial prezintă o importanță deosebită datorită diversificării și sporirii
raporturilor civile atât interne, cât si internaționale. Noile apariții legislative din ultimi i ani au
fost accentuate de intrarea în vigoare a Noului Cod civil și de modificarea destul de însemnată
a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici, republicată1 și a activității notaria le, dar și a legislației
dezvoltatoare precum Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, Statutul Uniunii
Naționale a Notarilor Publici etc.
Noile reglementări din sectorul dreptului notarial au adus modificări semnificative în
legislație, int roducând procedurile notariale cu privire la divorțul pe cale notarială, la rezolvarea
conflictelor interprofesionale pe calea medierii și a arbitrajului, la procedura de lichidare a
pasivului succesoral, iar importanța acestor proceduri notariale permit a ccesul cetățenilor la
modalități mai eficiente de satisfacere a nevoilor lor.
Dreptul notarial constituie unul dintre cele mai dinamice domenii juridice deoarece
este implicat atât în domeniile precum dreptul contractelor, drepturi reale, succesiuni etc., cât
și în dreptul afacerilor și în dreptul comercial.
În ceea ce privește activitatea notarială, pe lângă legalizarea semnăturilor si a sigiliilor,
darea de dată certă înscrisurilor, certificarea unor fapte, legalizarea copiilor după înscrisuri,
eliberarea de duplicate ale înscrisurilor notariale etc., ,,cele mai importante proceduri notariale
vizează autentificarea actelor, procedura desfacerii căsătoriei prin divorț si nu în ultimul rând,
procedura succesorală”2.
În principiu, litigiile succesorale sunt complexe și intră în competența instanțelor
judecătorești, dar cei mai mulți aleg soluționarea problemelor succesorale pe cale notarială,
astfel că activitatea notarială se în temeiază pe acordul dintre moștenitori cu privire la calitatea
lor, cotele -părți ce le revin din profitul succesoral, valabilitatea dispozițiilor testamentare și
celelalte probleme succesorale.
Elementul principal al procedurii succesorale notariale îl con stituie notarul, iar
istoricul instituției este strâns legat de apariția pe scena istoriei a activității de întocmire a
înscrisurilor constatatoare a diferitelor operații juridice.
O legislație mereu în mișcare, cu alte cuvinte schimbată, modificată, ajuns ă repede în
perimare, pare să caracterizeze realitatea românească. Istoria diferitelor corpuri de legi și
aplicarea sau înlocuirea lor dovedesc din plin această stare de permanentă schimbare.
Consecințele sunt importante atât din punct de vedere al dispozi țiilor în sine, cât și al
competenței celor care le aplicau. Activitatea notarială, care e surprinsă bine articulată, „atât în
Transilvania cât și în principatele de peste munți, încă din secolul al XIII -lea, iar, cu privire la
Țara Românească și Moldova, este îndeplinită de tot felul de slujbași și lucrul iese bine în
evidență din litera fiecărei noi culegeri de legi.”3
Logofătul, așa cum era denumit notarul din zilele noastre, era obligat să înregistreze
în condici și foile de zestre și testamentele; ele erau semnate de o autoritate eclesiastică
superioară (protopop sau starețul unei mănăstiri), ispravnic, judecător și logofăt. Evaluarea
bunurilor ce constituie zestrea unei fete e p arțială. Cele imobile, cu vite și țigani, rămân în afara
acestei operații. În schimb bijuteriile, hainele, obiectele de aur, argint sau aramă se estimau.
Lista lor integrală se redacta în termen de 40 -6o de zile de la consumarea nunții și se înregistra
în condici anume ținute la mănăstiri.

1,, Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014.
2 I. Leș, Elemente de drept notarial , Editu ra C. H. Beck, București, 2014, p. 75.
3 http://notariatpublic.com/blog/procedura -succesorala -notariala -notariala

4
Până la intrarea în vigoare a Decretului nr.40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura
succesorală notarială și ulterior, a Legii nr.36/1995, „competența de a rezolva cauzele
succesorale revenea în mod exclusiv instanț elor judecătorești, cu excepția sistemului juridic din
Ardeal, unde activitatea notarială, în general, și procedura succesorală, în special, se realiza prin
intermediul notarilor publici, care erau însărcinați de judecători cu dezbaterea procedurii
succeso rale”4.
Ceea ce a urmărit de fapt legiuitorul în cele două acte normative, Decretul nr.40/1953
și Legea nr.36/1995, a fost instituirea unei proceduri speciale, flexibile și operative, prin care
să se rezolve cauzele succesorale în situațiile în care moștenitorii sunt de acord cu privire la
numărul și calitatea lor, compunerea masei succesorale și drepturile ce li se cuvin.
În situația în care, fie la începutul dezbaterilor pr ocedurii succesorale notariale, fie pe
parcursul dezbaterilor apăreau unele neînțelegeri între moștenitori, neînțelegeri care nu puteau
fi soluționate pe cale amiabilă, atât notarul de stat cât și notarul public, în lumina actelor
normative sus menționate, erau obligați să -și decline competența de soluționare a cauzei
succesorale în favoarea instanței de judecată, deoarece prin ivirea litigiului între moștenitori
procedura devenea contencioasă sens în care trecea în competența exclusivă a instanței de
judec ată. De altfel, în timp ce instanțele judecătorești rezolvă cauzele succesorale care au ca
obiect neînțelegerile dintre succesibili, notariatele de stat și ulterior notarii publici aveau și
respectiv au competența, de a instrumenta numai acele cauze succes orale care au la bază acordul
unanim al moștenitorilor.
În privința obligațiilor ce incumbau în epocă antecesorilor notarilor de astăzi, adică
logofeților, astfel toate instanțele de judecată trebuia să aibă logofeți „cu praxis”, care să țină
evidența cazu rilor în condici anume. Tot ei aduceau, pe rând, martorii în sala de judecată.
Hotărârea se dădea prin votul unanim al judecătorilor. Se admitea reprezentarea unei părți prin
avocat, denumit in acea vreme vechil, dar acesta trebuia să aibă procură scrisă, dată în fața
martorilor, iar hotărârile transmise oral erau nule. Cele date in absența unei părți erau valabile
doar dacă aceasta dovedise „semeție și nesupunere”5. Apelul se putea face în 60 de zile. Exista
o ierarhie a spețelor, așa că funcționau și mai multe instanțe. La spătărie, de exemplu, se judecau
așa numitele „crime de mahala” – furturi, conflicte între bresle, adultere, încăierări. Pentru
„înlesnirea și liniștea locuitoril or” aceste instanțe îi puteau chema pe făptași și fară dispoziția
prealabilă a domnitorului, iar toate aceste cazuri erau consemnate într -o condică de către
logofăt.
Litigiile succesorale au un caracter complex și sunt date de lege în competența
instanțelo r judecătorești, dar de multe ori părțile își doresc să evite un proces și ajung la o
autoritate notarială pentru a clarifica situația juridică a bunurilor ce au aparținut defunctului.
În competența notarilor publici intră cauzele succesorale in care exist ă acordul dintre
moștenitori și orice problema litigioasă în materie succesorală duce la suspendarea procedurii
in fața notarului public și atrage competența instanței de judecată.
Deși se poate apela la un notar public în cauzele succesorale, procedura su ccesorală
notarială are și un caracter facultativ6. Acest caracter este „o trăsătură fundamentală a procedurii
succesorale care a fost recunoscută în literatura noastră de specialitate”7 și sub impe riul
Decretului nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială. Această trăsătură rezultă și din
art. 108 alin. (1) din Legea 36/1995 potrivit căruia succesibilul sau o altă persoană interesată
poate sesiza direct instanța judecătorească în vederea de zbaterii unei succesiuni. Potrivit art.

4 http://notariatpublic.com/blog/procedura -succesorala -notariala -notariala
5 http://notariatpublic.com/blog/procedura -succesorala -notariala -notariala
6 I. Leș, Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii și a activității notariale , Editura Lumina Lex, București,
1997, p. 278.
7 V. Christodulo, P. C. Vlachide, Probleme de drept privitoare la caracterul procedurii succesorale notariale și
la natura juridică a certificatului de moștenitor, în L. P. nr. 2/1959 .

5
233 din Regulament „în funcție de natura sa litigioasă sau nelitigioasă, procedura succesorală
este numai de competența instanței de judecată sau a notarului public”.8
„În doctrină s -a formulat deja propunerea că plenitudinea de competență în materie
succesorală să revină notarului public, care își va putea declina competența doar în cazul în care
constată că cererea a dobândit un caracter contencios”9.
În concluzie, textul nu instituie obligativitatea sesizării instanței de judecată pentru
dezbaterea unei succesiuni si nici învestirea notarului public cu o cerere succesorală.

8 „Ordinul ministrului justiției nr. 2333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor
publici și a activității notariale nr. 36/1995”, Monitorul Oficial al României, nr. 479 din 1 august 2013
9 I Popa, A. A. Moise, Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului. Proceduri notariale , Editura
Universul Juridic, București, 2013, p. 228.

6
Capitolul 1. Principiile, caracterele juridice și competența succesorală
notarială

1.1. Principiile procedurii succesorale notariale

1. Principiul legalității

Principiul legalității procedurii succesorale notariale se referă, în principiu, la faptul
că orice act sau operațiune ce se desfășoară în fața notarului public sau emană de la acesta
trebuie să fie reglementat strict de lege. Libertatea notarului de apreciere este strict limitată de
cadrul legal pe care trebuie să -l aplice si, bineînțele s, de voința părților exprimată în condițiile
legii.

1. Principiul respectării formelor prescrise de lege

Acest principiul trebuie să fie respectat atât de notarul instrumentator, cât și de părțile
implicate. De exemplu, succesibilii nu pot veni la succe siune în mod haotic. Ei trebuie să vină
într-o anumită ordine și cu respectarea anumitor proceduri. De asemenea, anumite acte ce se
efectuează în cadrul procedurii notariale sunt acte solemne, de exemplu renunțarea la moștenire,
și ca urmare, se încheie pr in respectarea formalităților prescrise de lege pentru actele autentice
sau pentru alte proceduri componente ale procedurii succesorale notariale.

3. Principiul confidențialității

Principiul confidențialității procedurii succesorale notariale presupune f aptul că la
dezbaterile care au loc în fața notarului public să nu fie permis accesul publicului, ci doar
succesibililor implicați și a martorilor ce urmează să fie audiați de către notar. În anumite
situații, moștenitorii pot fi asistați de avocați, pot f i confruntați cu creditori sau debitori ai
defunctului sau cu alte persoane, fără ca prin această participare a altor persoane să se piardă
caracterul de confidențialitate al procedurii. Notarul este cel care apreciază dacă participarea
unora din persoanel e enumerate mai sus este necesară sau nu în cadrul procedurii succesorale
notariale.

4. Principiul forței probante deosebite a certificatului de moștenitor

Conform acestui principiu, certificatul de moștenitor constituie o dovadă a dreptului
de propriet ate pentru moștenitorul acceptant, astfel că moștenitorul se va putea apăra într -un
viitor proces invocând, chiar și față de un terț, certificatul de moștenitor ca un titlu de
proprietate10.

5. Principiul răspunderii notarului

Acest principiu guvernează activitatea notarului în întreaga procedură succesorală
notarială. Formele răspunderii notarului sunt multiple: răspunderea civilă, penală, disciplinară.

6. Principiul disponibilității succesorale

10 Ioan Leș, Elemente de drept notarial , Editura C.H.Beck, București , 2014, p. 113

7
Acest principiu este o formă de manifestare a disponibilității părților în general, iar în
cadrul procedurii succesorale notariale are câteva conotații specifice.
Astfel, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici
și a activității notariale, notarul public sesizat cu dezbaterea procedurii succesorale are obligația
de a-și verifica în prealabil competența teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea
este de competența altui notar public, se desesizează, fără a mai cita părțile, informându -l pe
solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală.
Conform art. 101 alin. (3) din Legea 36/1995, în cazul în care în circumscripția unei
judecătorii sunt mai mulți notari publici, competența de îndeplinire a procedurii succesorale
aparține primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu
s-a deschis la un alt notar public din circumscripția aceleiași judecătorii, cercetând în acest scop
registrul de evidență a succesiunilor, potrivit regulamentului.
În conformitate cu acest principiu, notarul public este obligat să interogheze evidențele
I.N.F.O.N.O.T. cu privire la:
– modul de exercitarea a opțiunilor succesorale de către su ccesibili, având în
vedere faptul că și acceptarea pură și simplă a succesiunii se face tot prin act autentic suspus
comunicării I.N.F.O.N.O.T.
– existența unui testament valabil
– înregistrarea de către un birou notarial a unei cauze succesorale cu elemente d e
extraneitate sau inexistența unei asemenea înregistrări11.
„În urma acestor interogări, notarul poate cunoaște dacă există sau nu moștenitori, daca
există s au nu un testament valabil, dacă există dosare succesorale cu elemente de extraneitate,
puse deja pe rolul unui notar public.”12
În general, notarul, deși are o poziție oficială de autoritate, ar trebui să se limiteze la
exercitarea atribuțiilor sale la cererile și declarațiile moștenitorilor sau la orice alte aspecte ale
procedurii succesorale notariale, care nu transformă disponibilitatea procedurii civile, ș i cu atât
mai mult a procedurilor necontencioase, în oficialitate, fără ca prin această să -și piardă rolul
său activ. Din acest motiv, notarul trebuie să mențină această linie de echilibru între
disponibilitate și oficialitate.
Principiul disponibilității succesorale vizează și posibilitatea pe care o au moștenitorii
de a cere doar eliberarea unui certificat de calitate succesorală, deși există bunuri mobile sau
imobile ce puteau fi cuprinse în masa succesorală. De asemenea moștenitorii ar putea cere o
dezb atere parțială a moștenirii, având în vedere doar anumite bunuri ale defunctului, urmând ca
pentru celelalte bunuri să se solicite ulterior un certificat suplimentar de moștenitor.
„Tot în cadrul disponibilității succesorale ar putea fi inclus și dreptul m oștenitorilor de
a cere ca dezbaterea succesiunii să se facă la un anumit notar sau dreptul lor de a cere
suspendarea sau chiar scoaterea de pe rol a cauzei succesorale.”13

1.2. Caracterele juridice ale procedurii succesorale notariale

„Specificul procedurii este dat de caracterele sale juridice. Astfel, procedura despre
care discutăm aici este una notarială specială, fiind exclusiv de resortul notarului public, ceilalți
agenți instrumentatori asimilați legal uneori cu notarii neavând competenta să o săvârșească.”14

11 Ioan Popa, Alin -Adrian Moise, Drept notarial , Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 230
12 Ioan Popa, Alin -Adrian Moise, Drept notarial , Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 231
13 Adina R. Motica, Oana Elena Buzincu, Veronica Stan, Admiterea în notariat , Editura Hamangiu, București,
2016, p. 76
14 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 348

8
Caracterul special al ac estei proceduri derivă din faptul că procedura succesorală
notarială se deosebește prin conținut și finalitate de alte proceduri notariale.
Această trăsătură impune ca, înainte de toate, observarea și aplicarea normelor care îi
sunt dedicate în mod specia l de lege și doar în lipsa acestora să se apeleze la dreptul comun.
Procedura succesorală are un caracter facultativ, întrucât ea nu este obligatorie pentru
succesori așa cum este prevăzut în art. 108 alin. (1) din Legea 36/199515, dar nici pentru instanță
– în calitate de procedură prealabilă –, în ciuda art. 193 alin (3) C. proc. civ., „la sesizarea
instanței cu dezbaterea pro cedurii succesorale notariale, reclamantul va depune o încheiere
emisă de notarul public cu privire la verificarea evidențelor succesorale prevăzute de Codul
civil. În acest caz, neîndeplinirea procedurii prealabile va fi invocată de către instanță, din
oficiu, sau de către pârât.”, care ar sugera -o.
În realitate, succesorii sesizează notarul public doar dacă există bunuri supuse unui
regim juridic special, de exemplu, cazuri de intabulare, înmatriculare, acțiuni nominative,
conturi bancare, evidențe contab ile etc., care îi împiedică să dispună liberi de acestea în lipsa
certificatului de moștenitor. Faptul că procedura este una nelitigioasă, înseamnă că se poate
recurge la ea doar dacă succesorii sunt de acord cu toate aspectele ridicate de dezbaterea
succe siunii.
„Notarul public nu este în România organ de jurisdicție contencioasă, neputând să
tranșeze conflictele dintre moștenitori, iar dacă asemenea disensiuni apar ulterior, în timpul
derulării procedurii, notarul trebuie să suspende procedura și să îndr ume succesorii la instanța
de judecată, singura îndrituită să tranșeze litigiile juridice.”16
Potrivit art. 233 din Regulament: „În funcție de natura sa liti gioasă sau nelitigioasă,
procedura succesorală este numai de competența instanței de judecată sau a notarului public”.
Astfel cum este redactat acest text, el poate sugera o altă interpretare, anume aceea că cererile
succesorale sunt de competența judecăto rului sau a notarului public, în funcție de caracterul lor
contencios sau necontencios.17 De asemenea, în doctrină, s -a formulat deja propunerea ca
deplinătatea de competență s uccesorală să fie atribuită notarului public care își va putea declina
competența doar în cazul în care constată că cererea a dobândit un caracter contencios.18
Din caracterul facultativ și grațios19 al procedurii se poate deduce caracterul său
voluntar sau contractual. Acest caracter sugerează, în principiu, că procedura succesorală
notarială se poate înfăptui doar dacă toți succesorii vor consimți la încheierea ei, iar pe de altă
parte că nici notarul nu poate să -și impună voința sa cu forța. Notarul pub lic este doar agentul
instrumentator al procedurii succesorale, rolul voinței sale fiind să vegheze la respectarea
cadrelor normative, consemnând întocmai înțelegerea juridică la care au ajuns succesorii, „fiind
exclus ca notarul să impună ad nutum o soluț ie juridică.”20 Operațiunile efectuate în cadrul
procedurii succesorale notariale presupun exprimarea consimțământului succesibililor și a
notarului de unde rezultă caracterul voluntar, de act juridic civil. Procedura succesorală
notarială nu este gratuită, succesibilii având datoria de a achita taxe notariale, calculate, în
principiu, proporțional cu valoarea masei succesorale, iar fiecare moștenitor va fi ți nut să achite
partea corespunzătoare cotei sale de moștenire. Din această privință și pentru a stimula
moștenitorii să recurgă la procedura succesorală, legea prevede diferite facilități fiscale

15„ Succesibilul sau o altă persoană interesată poate sesiza direct instanța judecătorească în vederea dezbaterii unei
succesiuni.”
16 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 348
17 I. Leș, Elemente de drept notarial , Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 99
18 I Popa, A. A. Moise, Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului. Proceduri n otariale , Editura
Universul Juridic, București, 2013, p. 228
19 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 349
20 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 349

9
aplicabile în situația în care se apelează la o asemenea pro cedură într -un anumit interval,
calculat de la data decesului lui de cuius.

1.3. Competența succesorală notarială

Conform art. 15 din Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
republicată, în procedura succesorală, notarul public are competența generală, cu excepțiile
prevăzute în situațiile următoare:
– procedura succesorală notarială este de competența notarului public din biroul
notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul a avut ultimul
domiciliu
– în cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competența oricăruia dintre
notarii publici care își desfășoară activitatea într -un birou individual sau într -o societate
profesională din circumscripția teritorială a judecătoriei în care și -a avut ultimul domiciliu acela
dintre autori care a decedat cel din urmă;
– procedura eliberării încheierii cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în
Registrul de evidență a procedurilor succesorale al Camerelor și în regist rele naționale notariale
ale Uniunii se îndeplinește de notarul public competent, în condițiile legii, să efectueze
procedura succesorală.
Competența teritorială în materie succesorală are un caracter absolut și este prevăzută
de art. 15, lit. b) din aceea și lege și este acordată notarului public care are biroul în
circumscripția teritorială corespunzătoare judecătoriei ultimului domiciliu al defunctului.21
În situația în care în circumscripția unei judecătorii sunt mai mulți notari publici,
competența de îndeplinire a procedurii succesorale aparține primului notar public sesizat.
Notarul public are obligația de a verifica dacă procedura succesorală nu s -a deschis la un alt
notar public din circumscripția aceleiași judecătorii prin consultarea Registrului de evidență a
succesiunilor, potrivit Regulamentului22.
Tot legea reglementează modul de determinare a competenței, în cazul în care nu este
cunoscut ultimul domiciliu al defunctului. Potrivit art . 101 alin. (4) din Legea nr, 36/1995, în
cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul
României, competența aparține notarului cel dintâi sesizat, cu condiția ca în circumscripția sa
să existe cel puțin un bu n imobil. În această situație, competența teritorială a notarului public
este atrasă doar dacă defunctul a avut cel puțin un bun imobil. În situația în care defunctul nu a
avut ultimul domiciliu în România , iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bun uri imobile
pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiția ca în
circumscripția sa să existe bunuri mobile, potrivit art. 101 alin. (5). În vechea reglementare, în
art. 68 alin. (2) din Legea 36/1995, competența era f ixată de lege în favoarea notarului public
din circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul a avut „bunurile cele mai
importante ca valoare”, dar această soluție a fost criticată datorită caracterului său de mare
relativitate23.
Potrivit alin. (6) din cadrul aceluiași articol, în cazul în care ultimul domiciliu al
defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul
României, competent este notarul public cel dintâi sesizat.

21 Alin Adrian Moise, Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 și legislația cone xă 2017 ,
Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 46
22 V. M. Ciobanu, T. C. Briciu, C.C. Dinu, Drept procesual civil. Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial ,
Editura Național, București, 2013, p. 660
23 I. Leș, Elem ente de drept notarial , Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 100

10
Situațiile enumerate anterior sunt deosebit de rare în practică, „întrucât ultimul
domiciliu este evidențiat și în certificatul de deces, iar succesibili sunt rude ale defunctului”24.
Din punct de vedere material, notarul public are competența de a stabili, în cadrul unei
proceduri necontencioase, pe baza probelor pe care le administrează, cu privire la calitatea
moștenitorilor și a legatarilor, întinderea drepturilor succesorale ale acestora și compunerea
masei succesorale.25
Procedura succesorală este o activi tate complexă datorită faptului că este desfășurată
atât de notarii publici, cât și de instanțele de judecată. Unele faze succesorale sunt exclusiv de
competență notarială, iar altele de competența exclusivă a instanțelor de judecată.
Astfel, sunt de compe tența exclusivă a instanțelor judecătorești cererile referitoare la:
– conform art. 2522 din Codul civil, cererea de repunere în termenul de opțiune
succesorală
– cererile pentru anularea acceptării sau a renunțării la succesiune pe motiv de violență
invocate de moștenitorul al cărui consimțământ a fost viciat, conform art. 1124 din
Codul civil
– cererile privind contestarea validității unui testament
– acțiunile în petiție de ereditate, potrivit art. 1130 -1331 din Codul civil
– cererile adresate de persoanele care s e consideră vătămate prin inventarul întocmit sau
prin măsurile de conservare și administrare luate de către notarul public, potrivit art.
1117, alin. (6) din Codul civil
– cererile în constatarea sau în declararea nulității certificatului de moștenitor adre sate de
cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin eliberarea certificatului de
moștenitor, conform art. 1134 din Codul civil
Sunt de competența exclusivă a notarului public următoarele operațiuni succesorale:
– în situația în care, în timpul inve ntarierii bunurilor succesorale, se găsește un testament
olograf, notarul public va proceda la deschiderea lui, întocmind un proces -verbal de
constatare a stării materiale a acestuia, după care îl va viza spre neschimbare și îl va
depune la sediul biroului său
– conform art. 1117 din Codul civil, dispunerea sigilării bunurilor succesorale și predarea
lor în grija unui custode atunci când există un pericol de înstrăinare, pieire, înlocuire sau
distrugere a bunurilor
– eliberarea certificatului de moștenitor sau de vacanță succesorală, chiar și în situația în
care, ca rezultat al îndrumării moștenitorilor spre instanța de judecată sau a sesizării
directe a instanței de către moștenitori, s -a pronunțat o hotărâre judecătorească de partaj.
Legea 287/2009 privind Cod ul civil reglementează expres momentul până la care se
poate exercita dreptul de opțiune succesorală. Astfel, conform art. 1103, dreptul de opțiune
succesorală se exercită, de regulă, în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Există
și situații când momentul de la care începe să curgă termenul este altul decât data deschiderii
moștenirii, și anume:
a) de la data nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s -a produs după
deschiderea moștenirii;
b) de la data înregistrării morții în registr ul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în
temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții celui care lasă moștenirea, afară numai
dacă succesibilul a cunoscut faptul morții sau hotărârea de declarare a morții la o dată
anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă
testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moștenirii;

24 I. Leș, Elemente de drept notarial , Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 100.
25 Iolanda Elena Cadariu -Lungu, Dreptul de moștenire în Noul Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2012

11
d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie
pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii
moștenirii.
Referitor la imposibilitatea constatării în mod direct a decesului persoanei fizice, de
exemplu, î n cazul dispariției, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor
informații sau indicii din care au rezultat faptul că era în viață, moartea acesteia se declară
printr -o hotărâre judecătorească declarativă de moarte. Conform art. 52 alin. (1) din Codul civil,
în ceea ce privește data morții, „cel declarat mort este socotit că a încetat din viață la data pe
care hotărârea rămasă definitivă a stabilit -o ca fiind aceea a morții, iar dacă hotărârea nu arată
și ora morții atunci se socotește că cel declarat mort a încetat din viață în ultima oră a zilei
stabilite ca fiind aceea a morții”.
Potrivit art. 101 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
procedura succesorală notarială se deschide la cererea oricărei persoan e interesate, precum și a
secretarului consiliului local al localității în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data
deschiderii moștenirii. În cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menționate
datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele și domiciliul moștenitorilor
prezumtivi, bunurile defunctului, cu menționarea valorii acestora, precum și a pasivului
succesoral. Cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public.
În cazurile prevăzute de lege sau la ce rerea celor interesați, notarul public, va face
inventarierea bunurilor succesorale. Dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea
procedurii succesorale, cererea de inventariere tine loc și de cerere de deschidere a acestei
proceduri.
Inventarierea notarială se va putea face numai cu acordul persoanei în posesia căreia
se află bunurile defunctului. În caz de refuz, se va încheia un proces -verbal, semnat de cei
prezenți.
După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dis pune
citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și
executorul testamentar instituit. Citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității acesteia, pe
lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civi lă, și precizarea că, dacă succesibilul nu –
și exercită dreptul de a accepta în termenul de un an, prevăzut la art.1103 din Codul civil, va fi
prezumat că renunță la moștenire.
Dacă printr -un testament autentic s -a instituit un legatar universal, se citează , în lipsă
de moștenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf, se citează și
moștenitorii legali26. În ambele cazuri se va cita și executorul testamentar, dacă a fost desemnat
prin testament.
În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public citează autoritatea
administrației publice competentă a prelua bunurile.
În cazul în care moștenitorul este incapabil, se citează reprezentantul său leg al și
autoritatea tutelară.
Pe bază de declarație sau probe administrate notarul va stabili dacă succesorii au
acceptat succesiunea în termenul legal.
Calitatea de moștenitor și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă și cu
martori, iar bun urile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau orice alte
mijloace de probă admise de lege. În succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului
succesiunii și ale soțului supraviețuitor, cotele de contribuție ale acestora la dobând irea
bunurilor se stabilesc prin acordul moștenitorilor.
În cazurile în care succesibilii își contestă unii altora calitatea sau nu se înțeleg cu
privire la compunerea masei succesorale și la întinderea drepturilor care li se cuvin, notarul

26 http://legestart.ro/ce -avem -de-facut -in-vederea -deschiderii -unei-succesiuni/

12
public stabilește prin încheiere masa succesorală, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor care
se contestă, întinderea drepturilor moștenitorilor și motivele neînțelegerii, îndrumând pârțile să
soluționeze neînțelegerile dintre ele pe cale judecătorească.
În succesiunea în care există bunuri, s -a realizat acordul între moștenitori și s -au
administrat probe îndestulătoare, notarul public întocmește încheierea finală a procedurii
succesorale. Încheierea finală va cuprinde, pe lângă mențiunile comune încheierilor notariale,
numele, prenumele și ultimul domiciliu al defunctului, data decesului, numele, domiciliul și
întinderea drepturilor tuturor moștenitorilor și legatarilor, bunurile și datoriile succesiunii,
taxele de timbru, onorariul, precum și alte date care a u fost necesare la soluționarea cauzei.27
Dacă moștenitorii și -au împărțit bunurile prin bună -învoială, în încheiere se va arăta
modul de împărțeală și bunur ile succesorale atribuite fiecăruia.
Încheierea procedurii succesorale se poate face și înainte de expirarea termenului de
acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu mai sunt și alte persoane îndreptățite la
succesiune.
De asemenea, procedura s uccesorală se poate încheia de îndată, în temeiul unui
testament, dacă acesta îndeplinește condițiile legale de formă, nu conține dispoziții contrare
legii și nu aduce atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari sau există acordul acestora. În
aceleași condiții, notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular asupra bunurilor
determinate prin testament. În situația în care notarul public, are acordul tuturor moștenitorilor,
va putea proceda la reducerea liberalităților, până la limitel e prevăzute de lege.
În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului,
notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanta succesorală,
după expirarea termenului legal de acceptare a suc cesiunii.
Dacă notarul public constată că în masa succesorală nu există bunuri, dispune prin
încheiere închiderea procedurii succesorale și clasează cauza ca fără obiect.
Pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile, se redactează certificatul de
moștenitor sau de legatar, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la masa
succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul defunctului.
Un exemplar al certificatului de moștenitor se eliberează fi ecăruia dintre moștenitori sau
legatari, după caz, după achitarea taxelor succesorale și a onorariilor. În cazul în care s -a instituit
un executor testamentar, se va elibera, în condițiile de mai sus, un certificat constatator al acestei
calități.
În cazul în care nu s -a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului
ori determinarea acestora necesită operațiuni de durată și moștenitorii solicită să li se stabilească
numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moștenitor.

27 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 349

13

Capitolul 2 Procedura succesorală notarială

2.1. Importanța practică a locului deschiderii moștenirii

Stabilirea locului deschiderii moștenirii reprezintă o importanță deosebită în practică,
mai ales pe planul competenței teritoriale a organe lor ce au obligații sau competențe in
materie.
În consecință, în funcție de locul deschiderii succesiunii se determină competența
teritorială a secretarului consiliului local în raza căreia se aflau bunurile principale ale
defunctului. Acesta poate sesiza Camera notarilor publici în a cărei circumscripție teritorială
defunctul a avut ultimul domiciliu în vederea deschiderii procedurii succesorale.
Tot în funcție de locul deschiderii succesiunii se determină competența teritorială a
procurorului acesta put ând să ceară deschiderea procedurii succesorale și luarea, dacă este
cazul, a măsurilor de conservare. Conform art. 1117 alin. (1) din Codul civil, măsurile speciale
de conservare se iau „dacă există pericol de înstrăinare, pieire, înlocuire sau distrugere a
bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode”.
„În funcție de locul deschiderii succesiunii se determină competența teritorială a
notarului public în realizarea procedurii succesorale necontencioase – notarul public din biroul
notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și -a avut ultimul
domiciliu va fi competent”.28
Conform art. 954 Cod civil, dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut
sau nu se află pe teritoriul României, moștenirea se deschide la locul din țară aflat în
circumscripția notarului public cel dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să
existe ce l puțin un bun imobil al celui care lasă moștenirea. Dacă în patrimoniul succesoral nu
există bunuri imobile, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public cel
dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să se afle bunur i mobile ale celui ce lasă
moștenirea, iar în situatia în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în
România, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public cel dintâi sesizat.
În ceea ce privește aplicarea legii civi le în timp, dispozițiile art. 954 Cod civil cu
privire la locul deschiderii moștenirii se aplică doar procedurilor succesorale notariale sau
după caz, judiciare, începute după intrarea în vigoare a Noului cod civil.

2.2. Deschiderea și desfășurarea procedurii succesorale notariale

„Procedura succesorală notarială este o procedură grațioasă, de competența exclusivă
a notarului public care are ca scop eliberarea certificatului de moștenitor, prin care se dovedește
calitatea de moștenitor, întinderea d repturilor lor succesorale și compunerea masei
succesorale”29.
Conform art. 954 din Codul civil data deschiderii moștenirii se suprapune cu momentul
morții lui de cuius, ceea ce nu se poate spune despre data deschiderii moștenirii și data
deschiderii procedurii succesorale notariale. Data deschiderii moștenirii o reprezintă momentul

28 Nicușor Crăciun, Introducere în dreptul de moștenire , Editura Hamangiu, București, 2015, p. 52
29 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 347

14
decesului lui de cuius, aceasta operează de drept fără a fi necesară vreo man ifestare de voință
din partea succesorilor, iar procedura succesorală notarială se deschide întotdeauna ulterior dății
deschiderii moștenirii și „este declanșată la cererea moștenitorilor”.30
Ca orice procedura notarială, procedura succesorală notarială se îndeplinește, conform
art. 101, alin. (1) din Legea 36/1996, prin cererea depusă de un succesor la biroul notarului
public competent. Există o excep ție, aceea prin care notarul public poate fi sesizat și de orice
persoană interesată în dezbaterea succesiuni, de exemplu creditorii succesiunii sau cei ai
succesorilor sau de secretarul consiliului local unde se află bunurile defunctului la data
deschider ii moștenirii.
Notarul public, după ce verifică legala sesizare, procedează la înregistrarea cererii de
deschidere a procedurii succesorale în registrul de evidență succesorală al biroului și la
acordarea termenului pentru dezbaterea succesiunii numai dup ă obținerea certificatului eliberat
de Cameră cu privire la verificarea Registrului de evidență a procedurilor succesorale, ținut de
acesta, care atestă neînregistrarea cauzei la alt birou notarial31. Scopul verificării evidențelor
succesorale este acela de a opri derularea în instanță a unei proceduri succesorale paralele sau
ulterioare celei notariale.
Cererea de deschidere a procedurii suc cesorale notariale trebuie să cuprindă datele de
identificare ale defunctului, cele ale succesibililor prezumtivi, menționarea bunurilor
defunctului, indicarea valorii acestora și a pasivului succesoral.
Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici ș i a activității notariale prevede unde
dispoziții cu privire la modul în care solicitantul trebuie să facă dovada decesului și a ultimului
domiciliu al defunctului astfel:
„(1) Dovada decesului și a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces, în cazul
hotărârilor judecătorești declarative de moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul
de deces eliberat în condițiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată
în 18.05.2012.
(2) Certificatul de deces al unui c etățean român, eliberat de o autoritate străină, necesar
la dezbaterea procedurii succesorale, va fi transcris în registrul de stare civilă din România în
condițiile Legii nr. 119/1996, republicată.
(3) Certificatul de deces eliberat de o autoritate străi nă se apostilează sau, după caz se
supralegalizează, cu excepția cazurilor în care a fost emis de autoritatea competentă a unui stat
cu care România are o convenție sau tratat de recunoaștere reciprocă a actelor de stare civilă.
(4) Pentru a fi înregistrat în evidențele succesorale ale Camerei și Uniunii, certificatul
de deces trebuie să cuprindă cel puțin următoarele mențiuni: numele si prenumele defunctului,
data decesului, zi/lună/an, codul numeric personal sau data nașterii, ultimul domiciliu ori, după
caz, reședința obișnuită a defunctului.
(5) Dacă la rubrica ultimul domiciliu sau ultima reședință obișnuită a defunctului este
menționat numai numele țării, fără a se preciza și localitatea, în aplicarea art. 954 alin. (3) din
Codul civil, cauza succesora lă se înscrie în RNNES și, ulterior, în registrul de evidență a
procedurilor succesorale ținut de Camera în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea
notarul public care soluționează succesiunea”.
După înregistrarea cererii, potrivit art. 104 din L egea 36/1996, notarul dispune citarea
celor care au vocație la moștenire, iar în cazul existenței unui testament îi citează și pe legatari,
precum si pe executorul testamentar. Notarul va cita doar autoritatea administrației publice
competentă să preia bun urile, în cazul în care urmează ca succesiunea să fie declarată vacantă,
iar pentru bunurile de pe teritoriul municipiului București se citează reprezentantul Primăriei
Municipiului București. Citația, trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, pe lâng ă

30 Ioana Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 33
31 Adina R. Motica, Oana Elena Buzincu, Veronica Stan, Admiterea în notariat , Editura Hamangiu, București,
2016, p. 73

15
elementele prevăzute de Codul de procedură civilă și precizarea că, dacă moștenitorul nu își
exercită dreptul de a accepta în termenul prevăzut de art. 1103 din Noul cod civil32, va fi
prezumat că renunță la moștenire.
Cu privire la această situație în care succesibilul nu -și exercită dreptul de a accepta
moștenirea în termenul prevăzut de lege, decizia civilă nr. 1337 din 17 noiembrie 199 8 a Curții
de Apel Iași este relevantă după cum urmează: „Succesorul care nu a fost prezent la notariat și,
prin urmare, nu a consimțit la mențiunile din certificatul de moștenitor privind întinderea
drepturilor succesorale și alcătuirea masei succesorale, poate cere oricând anularea
certificatului de moștenitor, stabilirea masei succesorale și partajarea ei, dar cu condiția să facă
dovada acceptării în termen a succesiunii, deoarece numai făcând această dovadă el este socotit
ca proprietar al bunurilor suc cesorale, de la data deschiderii succesiunii. Dacă însă, înăuntrul
termenului de acceptare a succesiunii, succesibilul nu și -a exercitat dreptul de opțiune nici
expres nici tacit, cum este cazul în speță, titlul de moștenitor se stinge, iar succesibilul es te
considerat străin de moștenire. Întrucât succesibilul străin de moștenire nu poate emite pretenții
asupra succesiunii, nu are calitate procesuală în acțiunea privind anularea certificatului de
moștenitor, pentru omisiunea înscrierii lui printre moștenit ori și partaj.”33
Conform art. 105, alin. (2), în situația în care există testamente olografe sau mistice
găsite la inventar ori depuse la dosarul succesoral, notarul public procedează la deschiderea și
vizarea lor spre neschimbare, redactând un proces -verbal de validare a testamentului ce constată
starea lor materială Persoanele interesate de deschiderea procedurii succesorale pot cere și
inventarierea bunurilor moștenirii în conformitate cu art. 1115 -1118 din Codul civil. Un aspect
important prevăzut la art. 103 alin (1) este faptul că cererea de inventariere a masei succesorale
poate tine loc și de cerere de deschidere a acestei proceduri, putând fi făcută chiar anterior
deschiderii procedurii. Deoarece inventarul notarial este facultativ, în cazul în care unii dintre
succesori se opun inventarului în timp ce alții îl solicită, cazul va deveni litigios, iar notarul
trebuie să îndr epte succesorii către instanță. Aceasta va tranșa litigiul, după care retrimite
dosarul succesoral notarului, care va inventaria bunurile și datoriile mortului, când nu există și
altă contestare.
Potrivit prevederilor art. 238 din Regulament, până la prim ul termen stabilit pentru
dezbateri, notarul public are obligația de a solicita și de a obține documentația necesară cu
privire la:
– declarațiile de opțiune succesorală ale succesibililor, înscrise în RNNEOS
– liberalitățile înscrise în RNNEL
– regimul matrimonial înscris în RNNRM
– datoriile și creanțele autorului succesiunii, înscrise în RNNEC
– situația juridică și fiscală a bunurilor care fac obiectul masei succesorale, rezultată din
titluri de proprietate, extrase de carte funciară de informare pentru b unurile intabulate,
certificate de atestare fiscală și alte acte referitoare la situația bunurilor defunctului
– acte de stare civilă pe care le apreciază ca fiind necesare dezbaterii succesiunii34.
În procedura succesorală notarială pot dobândi calitatea de moștenitori minorii și
persoanele puse sub interdicție, iar în această situație se va cita reprezentantul legal și
autoritatea de ocrotire competentă.
În materie de proba țiune, art. 239 din Regulament prevede în alin. (1) că „în procedura
succesorală se administrează proba cu înscrisuri prevăzută de lege, acte de stare civilă,
testamente, precum și depozițiile a 2 martori, inclusiv în cazul conexării dosarelor succesorale” .
Alin. (2) din același articol prevede faptul că din depozițiile martorilor trebuie să rezulte că

32 Art. 1103 alin. (1) Dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii.
33 Simona Ricu , Moștenirea legală. Partajul succesoral. Practică judiciară comentată , Editura Hamangiu,
București, 2009 pag. 208
34 I. Leș, Elemente de drept notarial , Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 104

16
aceștia cunosc date personale cu privire la defunct și că au cunoștință de numărul și calitatea
persoanelor cu vocație la succesiunea defunctului. Textul de lege se raportează la audierea
martorilor care au informații cu privire la numărul si calitatea persoanelor cu vocație la
succesiunea defunctului.
Legea prevede administrarea altor probe pe lângă cea cu martori. Conform art. 106
alin. (4) din Legea 36/199 5 notarul public va dispune efectuarea unei expertize grafoscopice
atunci când:
– succesibilii înlăturați de la moștenire, deși citați, nu se prezintă
– succesibilii declară că nu cunosc scriitura defunctului
– succesibilii contestă scriitura defunctului, aducâ nd probe în acest sens
– defunctul nu are moștenitori legali.

2.3. Suspendarea procedurii succesorale notariale

În anumite situații, cursul firesc al procedurii succesorale notariale se poate suspenda
în anumite cazuri prevăzute în art. 108 din Legea nr. 3 6/1995. Aceste situații sunt:
a) dacă a trecut un an de la deschiderea moștenirii și, deși au fost legali citați, succesibilii
nu s -au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea
certificatului de moștenitor și există dovada c ă cel puțin unul dintre ei a acceptat
moștenirea
b) succesibilii își contestă unii altora calitatea ori nu se înțeleg cu privire la compunerea
masei succesorale și la întinderea drepturilor care li se cuvin
c) moștenitorii sau alte persoane interesate prez intă dovada că s -au adresat instanței de
judecată pentru stabilirea drepturilor lor
d) în orice alte cazuri prevăzute în Codul de procedură civilă.
În opinia unor autori, precum Ioan Leș, prevederile art. 108 din Legea nr. 36/1995 nu
pot fi coroborate cu d ispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 1 din NCPC dacă moștenitorii nu se
înfățișează la dezbateri. Se apreciază că suspendarea procedurii succesorale s -ar putea dispune
de notarul public și în cazurile de suspendare facultativă prevăzute în art. 413 NCPC.
Suspendarea procedurii succesorale notariale se decide de către notarul public printr –
o încheiere motivată. Această încheiere va cuprinde mențiunile referitoare la îndeplinirea
procedurii, elementele referitoare la identitatea părților, declarațiile și opți unea succesorală a
acestora, prezența martorilor și compunerea masei succesorale.
În situația în care suspendarea se dispune deoarece succesibilii îți contestă calitatea
sau compunerea masei succesorale, notarul public va hotărî prin încheiere masa succeso rală, cu
arătarea bunurilor sau a drepturilor care se contestă, întinderea drepturilor moștenitorilor și
motivele lipsei de înțelegere, îndrumând părțile să rezolve neînțelegerile dintre ele pe cale
judecătorească.
Potrivit art. 107 alin. (4) din Legea 36/ 1995 „la cererea părților notarul public va putea
repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constata încetarea cauzelor care au determinat
suspendarea lui ”.

2.4. Încheierea procedurii succesorale notariale

Scopul final al procedurii succesorale notariale este ca notarul public să stabilească
calitatea de moștenitori sau de legatari, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea
masei succesorale, conform art. 105 din Legea 36/1995. Încheierea reprezintă un act

17
procedural important care se întocmește la fiecare termen de către notarul public, „fiind o
oglindă fidelă a faptelor petrecute la fiecare termen al dezbaterilor succesorale”.35
Procedura succesorală se finalizează, de cele mai multe ori, prin emiterea unui
certificat de moștenitor, acesta din urmă întocmindu -se pe baza încheierii finale a procedurii
succesorale notariale.
Potrivit art. 111 alin. 2 din Legea 36/1995 încheierea finală are forța probantă a unui
înscris autentic și cuprinde următoarele elemente:
– antetul biroului notarial
– numărul dosarului succesoral sau al dosarelor care se dezbat împreună
– numele și prenumele notarului instrumentator
– data încheierii
– datele de identificare ale defunctului: nu mele, prenumele, codul numeric personal,
ultimul domiciliu, data decesului
– numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal, calitatea celor prezenți față de
defunct și modalitatea de identificare a acestora
– menționarea persoanelor lipsă
– mențiuni priv ind îndeplinirea procedurii
– declarația celor prezenți cu privire la numărul și calitatea moștenitorilor coroborată cu
depoziția martorilor
– mențiuni cu privire la existența testamentului, forma acestuia și a modului în care s -a
constatat valabilitatea acest uia
– mențiuni despre efectuarea inventarului
– mențiuni cu privire la regimul matrimonial al defunctului și modalitatea de lichidare a
acestui regim
– masa succesorală declarată: bunuri mobile, bunuri imobile și pasivul succesiunii
– semnăturile moștenitorilor pr in care atestă veridicitatea celor consemnate în încheiere,
acceptarea moștenirii, solicitări privind raportarea donațiilor, reducțiunea liberalităților
excesive, acordul realizării acestora, precum și eliberarea certificatului de moștenitor
– în baza declar ațiilor moștenitorilor și a tuturor probelor administrate în cauză, notarul
public va constata compunerea masei succesorale, valoarea activului sau, după caz,
valoarea masei de calcul, valoarea pasivului și a activului net
– indicarea temeiului legal al devo luțiunii succesorale legale și/sau, după caz,
testamentare
– indicarea numelui, prenumelui, domiciliului și a codului numeri personale al fiecărui
moștenitor
– calitatea sau titlul în baza căruia moștenesc
– întinderea drepturilor succesorale
– mențiuni privind modalitatea de stabilire a întinderii dreptului fiecărui moștenitor,
după caz
– modul de calcul al taxelor succesorale
– taxele stabilite
– dispoziția cu privire la eliberarea certificatului, menționând felul acestuia
În cadrul procedurii succesorale notariale succesibilii pot stabili să -și împartă bunurile
ce au format obiectul dezbaterilor, iar aceasta se va consemna în încheierea finală a procedurii
succesorale. În această situație, în încheiere se va indica și modul de împărțeală și bunurile
atribuite fiecă rui moștenitor36.

35 I. Leș, Elemente de drept notarial , Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 109
36 Alin Adrian Moise, Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 și legislația conexă 2017 ,
Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 49

18
Încheierea procedurii succesorale se poate face și înainte de expirarea terme nului de
acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu mai sunt și alte persoane îndreptățite la
succesiune. De asemenea, potrivit art. 113 din legea notarială, procedura succesorală se poate
încheia de îndată, în temeiul unui testament, dacă acest a îndeplinește condițiile legale de
formă, nu conține dispoziții contrare legii și nu aduce atingere drepturilor moștenitorilor
rezervatari sau exista acordul acestora. In aceleași condiții, notarul public va putea stabili
drepturile legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament.
Procedura succesorală notarială se poate încheia și în baza unui testament, dacă
acesta îndeplinește condițiile legale de formă, nu aduce atingere drepturilor moștenitorilor
rezervatari sau există acordul acest ora și nu prevede dispoziții contrare legii.
Cu scopul îndeplinirii procedurii succesorale notariale, notarul este legal îndreptățit să
adopte o multitudine de soluții juridice care depind de elementele concrete ale cauzei, iar cea
mai frecventă soluție n otarială este închiderea procedurii succesorale notariale prin semnarea
încheierii finale și emiterea certificatului de moștenitor. Această soluție este permisă în situația
în care toți moștenitorii sunt de acord cu cele dezbătute în cadrul procedurii succ esorale
notariale și doar dacă există bunuri în masa succesorală
O altă situație de soluționare a procedurii succesorale notariale prin care se eliberează
un certificat de moștenitor este cea în care pe parcursul procedurii succesorale intervin litigii
între moștenitori, caz în care notarul public ii îndrumă pe succesibili să -și rezolve neînțelegerile
pe cale judecătorească sau suspendă procedura succesorală. In cazul în care motivul de
suspendare a dispărut, la cererea succesibililor, notarul public va rep une dosarul succesoral pe
rol, pe care îl va soluționa prin emiterea unui certificat de moștenitor.
O altă soluție notarială ar fi cea în care notarul public ar putea emite și o încheiere de
clasare a cauzei în cazul în care se constată că dosarul este făr ă obiect, iar efectul este închiderea
procedurii succesorale notariale37.
În concluzie, încheierea finală are natura juridică a unui contract deoarece este
consemnat consimțământul succesorilor38 și cuprinde ,mai presus de toate, elementele
relevante ce au efecte nemijlocite cu privire la cauza succesorală dezbătută și elementele cu
specific notarial al procedurii cum ar fi identificarea notarului public, numărul de dosar
succesoral, data încheierii, modul de calcul și cuantumul taxelor succesorale etc.

37 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 353
38 Daniela Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală , Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 233

19

Capitolul 3 Certificatul de moștenitor

3.1. Definiție și sediul materiei

Eliberarea certificatului de moștenitor de către notarul public reprezintă scopul final
urmărit la declanșarea procedurii succesorale notariale. Art. 114 din Legea 36/1995 prevede
faptul că acesta se redactea ză pe baza încheierii finale, va avea aceeași dată cu aceasta și număr
din registrul de termene succesorale39 și va cuprinde elementele din încheiere referitoare la
masa succe sorală, numărul și calitatea succesibililor și cotele ce le revin din patrimoniul
defunctului.
Potrivit art. 1132 din Codul civil „certificatul de moștenitor se eliberează de către
notarul public și cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral , numărul și calitatea
moștenitorilor și cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum și alte mențiuni prevăzute de
lege”.
Sediu materiei se regăsește și in Legea 36/1995 în art. 114 -118, dar și în Regulamentul
de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale în art. 255 -259 care cuprind atât
normele de procedură, cât și pe cele de emitere a certificatului de moștenitor.
Sintagma „certificat de moștenitor” se folosește atunci când devoluțiunea succesorală
este legală, altfel, în cazul în care transmisiunea succesorală este întemeiată pe un testament,
respectivul document se va numi certificat de legatar. În situația în care devoluțiunea
succesorală este atât legală, cât și testamentară, notarii emit un certificat de moștenitor si de
legata r.
Certificatul de moștenitor suplimentar se emite de către notarul public atunci când
după încheierea procedurii succesorale notariale se emite un certificat de moștenitor se constată
că au fost omise anumite bunuri din masa succesorală. Acest certificat este „identic juridic,
având aceeași natura și aceleași funcții cu certificatul de moștenitor obișnuit”40. În situația în
care notarul public care a elibera t certificatul de moștenitor nu mai este în funcție ori părțile nu
vor să se adreseze acestuia, certificatul de moștenitor suplimentar se va elibera, la cerere, de
un alt notar public din aceeași circumscripție a judecătoriei

3.2. Natura juridică

În doc trină, natura juridică a certificatului de moștenitor a stârnit multe controverse.
Opțiunile doctrinei au fluctuat între „caracterul convențional și cel de „jurisdicție voluntară” a
certificatului de moștenitor”.41
Sursa certificatului de moștenitor o reprezintă acordul de voință al succesibililor asupra
tuturor aspectelor succesorale ale cauzei și reprezintă, totodată, o sinteză a procedurii
succesorale notariale fără a fi ide ntificat cu o hotărâre judecătoreasca.

39 I. Leș, Elemente de drept notarial , Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 111
40 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 355
41 I. Leș, Elemente de drept notarial , Edit ura C. H. Beck, București, 2014, p. 111

20
Certificatul de moștenitor este întotdeauna un înscris notarial, chiar dacă acesta a fost
eliberat pe baza încheierii finale sau al hotărârii judecătorești, fiind cert faptul că niciun alt
agent instrumentator nu are dreptul si competența de a elibera acest certificat. Datorită acestui
fapt, indiferent dacă actul este de natură notarială sau judecătorească, certificatul de moștenitor
sau de legatar este un înscris notarial.
De regulă, când este emis în temeiul încheie rii succesorale, în baza art. 114 alin. (1),
certificatul de moștenitor va cuprinde elementele esențiale ale acestei încheieri care au justificat
faptul ca succesibilii au recurs inițial la procedura succesorală notarială, cum ar fi cele
referitoare la cal itatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora și
compunerea masei succesorale. Prin excepție, în situația în care actul va fi redactat și eliberat
în temeiul unei hotărâri judecătorești, „certificatul de moștenitor este un extras no tarial al unui
act judiciar deoarece reproduce în extras o copie conformă și certificată a elementelor esențiale
ale dispozitivului hotărârii instanței”.42
În toate cazurile prevăzute de lege, certificatul de moștenitor reprezintă un act notarial,
emis pe baza legii de agentul instrumentator si nu poate să influențeze actul juridic pe care iîl
reproduce în extras.
Certificatul de moștenitor reprezintă un verit abil mijloc de probă deoarece este un
înscris notarial aparte, dar are forța probantă a unui înscris autentic obișnuit. Această trăsătură
a certificatului de moștenitor nu este expres prevăzută de lege, dar reiese din faptul că acesta
este „un extras făcut numai după înscrisuri considerate ex lege autentice, precum încheierea
succesorală finală conform art. 111 alin. (2) din Legea 36/1995 sau hotărârea judecătorească
potrivit art. 434 din Codul de procedură civilă”.43 De asemenea, certificatul de moștenitor este
un înscris indivizibil44, sub aspect probatoriu, ceea ce înseamnă că el poate fi supus procedurii
înscrierii în fals numai în întregime, exact ca un înscris autentic. Faptul că certificatul de
moștenitor este un înscris indivizibil denotă din aceea că el cuprinde doar voința notarului, iar
declarațiile succesorilor se regăsesc doar în încheierea finală sau în hotărârea judecătorească,
în temeiul căreia s -a redactat certificatul.

42 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 356
43 Daniel Dumitru Bratu, Moștenirea și ce rtificatul european de moștenitor , Editura Hamangiu, București, 2015
pag. 125
44 Joszef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, București, 2016, p. 357

21

Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii

Boroi Gabriel, Stancu Mirela, Drept procesual civil , Editura Hamangiu, București, 2015
Cadariu -Lungu Iolanda Elena, Dreptul de moștenire în Noul Cod civil , Editura Hamangiu,
București, 2012
Ciobanu Viorel Mihai, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civ il.
Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial , Editura Național, București, 2013
Crăciun Nicușor, Introducere în dreptul de moștenire , Editura Hamangiu, București, 2015
Kocsis Joszef, Vasilescu Paul, Drept civil. Succesiuni , Editura Hamangiu, Bucur ești, 2016
Leș Ioan, Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii și a activității notariale , Editura
Lumina Lex, București, 1997
Leș Ioan, Elemente de drept notarial , Editura C. H. Beck, București, 2014
Moise Alin Adrian, Legea notarilor publici și a act ivității notariale nr. 36/1995 și legislația
conexă 2017 , Editura Universul Juridic, București, 2017
Motica Adina Renata, Buzincu Oana Elena, Stan Veronica, Admiterea în notariat , Editura
Hamangiu, București, 2015
Motica Adina Renata, Buzincu Oana Elena, Stan Veronica, Admiterea în notariat , Editura
Hamangiu, București, 2016,
Negrilă Daniela, Dreptul de opțiune succesorală , Editura Universul Juridic, București, 2014
Nicolae Ioana, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii , Editura Hamangiu, Bucureșt i,
2016
Popa Ioan, Moise Alin -Adrian, Drept notarial , Editura Universul Juridic, București, 2013
Popa Ioan., Moise Alin -Adrian, Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului.
Proceduri notariale , Editura Universul Juridic, București, 2013
Ricu Simona , Moștenirea legală. Partajul succesoral. Practică judiciară comentată , Editura
Hamangiu, București, 2009

,, Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014.

22
http://notariatpublic.com/blog/procedura -succesorala -notariala -notariala

V. Christodulo, P. C. Vlachide, Probleme de drept privitoare la caracterul procedurii succesorale
notariale și la natura juridică a certificatului de moștenitor, în L. P. nr. 2/1959 .
„Ordinul ministrului justiției nr. 2333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor
publici și a activității notariale nr. 36/1995”, Monitorul Oficial al României, nr. 479 din 1 august 2013
http://legestart.ro/ce -avem -de-facut -in-vederea -deschiderii -unei-succesiuni/