PROGRAMUL DE STUDII : MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE [627878]

Universitatea Constantin Brâncoveanu – Pitești

FACULTATEA MANAGEMENT MARKETING ÎN AFACERI ECONOMICE – BRĂILA
PROGRAMUL DE STUDII : MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE

RELAȚIILE CU PUBLICU L DESFĂȘURATE ÎN ADM INISTRAȚIA PUBLICĂ
LOCALĂ . STUDIU DE CAZ LA PRIMĂRIA COMUNEI CHISCANI

-LUCRARE DE DISERTAȚI E-

COORDO NATOR ȘTIINȚIFIC ,
CONF . DR. MOROZAN CRISTIAN

MASTERAND: [anonimizat]2020 –

2

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 3
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 6
CADRUL GENERAL PRIVIND RELATIILE PUBLICE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ………. 6
I.1. Conceptul de administrație publică locală ………………………….. ………………………….. ……………… 6
I.2. Comunicarea și relațiile publice în administrația publică locală ………………………….. …………. 10
I.3. Principiile, scopurile și obiectivele serviciilor de relații publice locale ………………………….. …. 21
Capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 24
TEHNICI ȘI INSTRUMENTE DE RELAȚII PUBLICE LA NIVEL LOCAL ………………………….. 24
II.1. Responsabilitățile și atribuțiile serviciului de relații publice în cadrul administrației locale 24
II.2. Principalele tehnici de comunicare internă și externă prin relații publice în administrația
locală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 27
II.3. Particularități ale instrumentelor de relații publice la nivelul administrației locale …………. 33
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 35

III. RELAȚIILE CU PUBLICUL ÎN PRIMĂRIA COMUNEI CHISCANI
III.1. Prezentarea primăriei comunei Chiscani
III.2. Aspecte ale comunicării interne în primăria Chiscani
III.3. Instrumente de comunicare prin relațiile cu publicul extern în primăria Chiscani
III.4. Perspective ale comunicării prin relaț ii publice în cadrul primăriei Chiscani

CONCLUZII

3
INTRODUCERE

Fascinantă și omniprezentă, comunicarea este o dimensiune fundamentală a
existenței și dezvoltării umane din cele mai vechi timpuri. Practic , nici un fel de
activitate nu mai poate fi imaginată în afara procesului de comunicare. Deasemeni,
comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a ființei umane. Comunicarea
a fost de -a lungul timpului un subiect de cercetare intens studiat și mereu
îmbogățit.
De aceea am încercat ca în această lucrare să arăt din punctul meu de vedere
ceea ce înseamnă organizația și comunicarea în administrația publică locală dar
mai ales despre comunicarea în primăria comunei Chiscani . Pornind de la definiția
organ izației și a comunicării și a studiilor efectuate, am încercat să realizez o
trecere prin instrumentarul și procedeele utilizate în comunicare, îndeosebi pe
metodologia de lucru din administrația publică locală, în special în cadrul unei
primării .
Am consi derat că acest demers teoretic este unul foarte util deoarece
procesul de comunicare nu trebuie privit ca responsabilitatea unui compartiment, ci
ca un instrument pe care fiecare angajat al administrației publice locale îl folosește
zilnic în interacțiunea cu ceilalți angajați dar mai ales cu cetățenii în special.
Comunicarea este adesea ignorată și potrivit specialiștilor în domeniu,
comunicarea este asociată unei funcții a managementului, ceea ce înseamnă că un
bun manager nu poate să își legitimeze acțiu nile și deciziile făra a utiliza
comunicarea ca instrument de interacțiune al categoriilor ce participă în procesul
de comunicare. O administratie publică locală modernă urmăreste dezvoltarea
procesului de comunicare, o comunicare transparentă cu cetătenii , un management
eficient al relatiilor publice.

4
Lucrarea are la bază studiile în ceea ce priveste comunicărea, care au adus în
prim -plan necesitatea perfectionării procesului de comunicare si combină
cercetările comunicării în general cu comunicarea în adm inistratia publică locală.
Am încercat să evidentiez principalele aspecte teoretice dar si practice în cadrul
institutiei unde lucrez, si anume Primăria comunei Chiscani . Consider că tema
propusă este una relevantă în raport cu realitătile prezentului. În ultima perioadă se
observă dezvoltarea majoră a administratiei publice locale dar mai ales a
comunicării în administratia publică locală.
Raporturile dintre primării si cetăteni au devenit mai frecvente si mai intense.
Asteptările tot mai mari ale cetăteni lor de la administratia publică locală, aparitia
unor tehnologii noi, presiunile financiare au devenit factori ai schimbării.
Functionarea unei administratii publice locale moderne, constituie o conditie
necesară pentru realizarea unor reforme în viata soc ial economică si a cresterii
rolului cetăteanului în relatia administratie -cetătean. Cetătenii sunt din ce în ce mai
exigenti fată de măsurile ce se iau în administratia publică iar asteptările lor cu
privire la serviciile administratiei publice locale sun t din ce în ce mai dificil de
satisfăcut.
Prin această temă, mi -am propus să fiu în cunostintă de cauză în ceea ce priveste în
general comunicarea si în special, comunicarea în administratia publică locală.
Lucrarea este structurată pe trei capitole. Fieca re capitol este structurat pe
sectiuni. Concluziile sunt prezentate într -o sectiune separate .
Procesul de comunicare are un impact deosebit în activitatea administratiei
locale dar primăriile au dobândit importante premise profesionale pentru a
continua si dezvolta acest domeniu de activitate. Comunicarea si -a găsit pozitia
între activitătile administratiei publice locale si a confirmat capacitatea de a
răspunde nevoii de comunicare. Totusi comunicarea rămâne dependentă de

5
conditiile economice. La etapa act uală se constată o ascensiune a industriei de
comunicare. Conditiile economice si cele social -culturale vor conduce activitatea
de comunicare la un nivel superior.
Concluzia finală arată că etapele comunicării și cunoașterea metodologiei de
comunicare este esențială în orice instituție din cadrul administrației locale, pentru
construirea unui climat organizațional cât și stabilirea unei bune relaționări cu
publicul țintă cu care intră în contact prin natura activității sale.

6
CAPITOLUL I
CADRUL GENERAL PRIVIND RELATIILE PUBLICE ÎN
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

I.1. Conceptul de administrație publică locală
Dictionarul explicativ al limbii române (2005, p. 2005) arată că termenul de
administrație derivă din latinescul ,,administerˮ care înseamnă a servi și este în
legatură cu cuvântul ,,magister" care îl desemnează pe stăpân, căruia i se
subordonează servitorul și pe care acesta trebuie să -l slujească.
Organizarea și funcționarea statului român, puterea sa de voință și
suveranitate se înfăptuiesc prin exercitarea funcțiilor legislative, executive și
judecătorești de către autoritățile publice abilitate.
În acest context, ,,administrația publică reprezintă totalitatea serviciilor
publice”, ori „serviciul public este mijloc ul prin care administratia îsi exercită
activitatea” .
Profesorul Paul Negulescu defineste administrația publică ca fiind ,,acea
instituție complexă ce reunește toate serviciile destinate satisfacerii intereselor
generale, regionale sau comun aleˮ precizând că sunt administrații publice statul,
județul și comuna1.
În același timp, așa după cum se menționează și în literatura română de
specialitate cât și în cea străină, administrația publică are un dublu sens, unul de
organizare, celălalt de activitate.

1 Paul Negulescu, “Tratat de drept administrativ” vol. I –principii generale, Ediția a IV -a București

7
După criteriul competenței materiale, organele executive se clasifică în
organe cu competență generală și organe de specialitate, iar din punctul de vedere
al competenței teritoriale distingem organele centrale și loca le.
În primul sens, prin administrație publică se înțelege ansamblul organelor
care pe baza și în executarea legii realizează o activitate specifică. Concepută ca
sistem de organizare, administrația publică este alcătuită dintr -o serie de ele mente
componente bine structurate cu atribuții diferite, care conlucrează între ele
(Președintele României, Guvernul, autoritățile administrației centrale de
specialitate, serviiciile descentralizate, autoritățile autonome ale administrației
publice locale ).
În al doilea sens, activitatea desfășurată de componentele administrației
publice are ca drept obiectiv activitatea de organizare a executării și executarea în
concret a legilor, ce presupune satisfacerea unor nevoi și interese generale al e
colectivităților umane prin asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și prin
executarea unor prestații către particulari, executare ce aprține fie unor organisme
statale, fie a unor autorități autonome alese.
Administrația publică reprezintă o ,,mare afacere publicăˮ în care suntem
cu toții implicați în calitatea noastră de cetățeni și ca urmare este necesar să nu
rămânem pasivi la lucrurile care ne privesc și pe care le putem schimba sau
îmbunătăți în mod direct sau indirect.
La nivelul statului, alături de interesele generale se regăsesc și interese
locale, între acestea existând o interdependență reciprocă, fapt ce face ca în sfera
de competență a dreptului constituțional să regăsim , toate regulile care fixează
organelele centrale ale statului și modul lor de funcționare, precum și organele de
autonomie locală. Sistemul actual al administrației publice din România și

8
instituțiile sale caracteristice au o îndelungată tradiție în viața administrativă a
societății român ești încă din secolul al XIX – lea.
,,Apariția acestei vieți administrative locale – spunea profesorul Anibal
Teodorescu (1929, p. 58) – a precedat cu mult pe aceea a celei generale, pentru că
în ordinea istorică a lucrurilor comuna cu nevoile ei proprii a apărut înainte de
nașterea Statului cu marile interese și problemeˮ2. Astfel în stat există interese
generale alături de interesele județene și cele locale, între ele stabilindu -se o
interdependență reciprocă. Administrarea intereselor locale și județene s -au
încredințat județului și comunei.
Potrivit prevederilor Constituției din 1991, la nivelul unităților
adminsitrativ -teritoriale, există o administrație locală formată din serviciile publice
desconcentrate ale autorităților administrației publice centrale de specialitate,
inclu siv prefectul ca serviciu desconcentrat al guvernului, reprezentând o
administrație locală a statului numită și autoritățile administrative autonome ale
comunelor și orașelor și autoritățile județene, ele repezentând administrația publică
locală aleasă.
Distincția dintre administrația publică centrală și cea locală are la bază
competența teritorială și materială a organelor ce compun administrația publică și
natura interesului pe care il promovează. Autoritățiile locale au o competență
materia lă ce se circumscrie în jurul realizării interesului local si promovează
înteresul localității respective.

2 Anibal Teodorescu – Tratat de drept administrativ – vol. I – 1929

9
Iorgovan, (1994, p.34) arată că ”autoritățile administrației publice în
comune și orașe sunt consiliile locale, comunale și orășeneș ti, ca autorități
deliberative, și primarii, ca autorități executive ”3.
Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației
publice locale și rezolvă treburile publice din comune și orașe, în condițiile Legii
69 din 26 noiembrie 1991, legea administratiei publice locale publicată în
Monito rul Oficial al României, partea 1, nr. 238 din 28 noiembrie 1991. Consiliile
locale sunt compuse dintr -un număr de consilieri pe care legea îi determină în
funcție de numărul populației unității administrativ – teritoriale. Ei sunt aleși prin
vot universal , egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea
privind alegerile locale.
Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al
orașului sau al subdiviziunii administrativ -teritoriale a municipiului , împreună cu
aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură
funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau orașului, care
aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului,
soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Concluzionând, rezultă deci că noțiunea de administrație publică locală,
circumscrisă în plan constituțional, reprezintă o structură a administrației publice,
cu o natură juridică aparte, datorată fap tului că puterea sa nu provine din puterea de
stat, ci își trage forța sa din voința alegătorilor locali care sunt reprezentați de
autoritățile administrative autonome și în numele căruia ele acționează.

3 Antonie Iorgovan, “Tratat de drept administrativ”, Ed. Nemira -2000

10
I.2. Comunicarea și relațiile publice în administr ația publică locală

Puterea administrației locale este aceea că reprezintă cetățeanul de rând.
Comunicarea joacă un rol important, între administrație și cetățeni, de fapt
comunicarea permite crearea de legături între oameni, între instituții, precum și
între instituții și oameni, legături asemănătoare unor punți invizibile, de esență
informațională. În evaluarea opiniilor cetățenilor despre administrație, este foarte
importantă comunicarea, precum și proximitatea cu care cetățenii sunt ascultați de
autori tăți și măsura în care sunt rezolvate problemele comunității. Deci,
receptivitatea administrației locale la nevoile cetățenilor și ale companiilor este
esențială pentru îmbunătățirea capacității administrațiilor locale.
Aceasta necesită o orientare spre nevoile clienților și acceptarea faptului că
deseori furnizarea de servicii nu este la nivelul așteptat. În societatea
contemporană, comunicarea reprezintă cea mai eficientă metodă prin care se poate
ameliora prestația adm inistrației publice locale în interesul cetățeanului și prin care
aceasta poate să își facă cunoscute obiectivele, strategiile și principiile de bază ale
dezvoltării economice, sociale și culturale ale comunităților locale. Buna
funcționare a procesului de comunicare facilitează activitatea de administrare și are
un impact puternic asupra comportamentului funcționarilor publici, a eficienței și
oportunității în interacțiunile cu cele mai diverse categorii de cetățeni. ”Orientarea
spre nevoile cetățenilor es te un amestec de comportament amabil din partea
funcționarilor guvernamentali și necesitatea de a se ghida după cererile
cetățeanului ca și client, chiar și atunci când se știe că cetățeanul nu dorește cu

11
adevărat să solicite licențe, avize și alte documen tații complexe ”4. Îmbunătățirea
furnizării de servicii nu este un proces izolat.
”În ceea ce privește furnizarea serviciilor, cetățeanul este pe primul loc.
Structura organizației și atitudinea de bază a angajaților trebuie să se formeze în
concordanță cu principiile logicii clientului. Aceasta este dificil pentru
administrație, deoarece nu este obișnuită să privească astfel lucrurile. În orice caz,
satisfacția cetățeanului este esențială. În mod natural, aceasta nu poate fi privită
separat, ci ca parte di ntr-un întreg mai vast care definește relațiile dintre stat și
societat e”.5 Alături de încredere și fiabilitate, satisfacția în relația dintre guvern și
cetățeni este factorul determinant pentru acceptarea guvernării.
”Încrederea este un element de bază în relația între alegători și reprezentanții
aleși și reprezintă o parte a legitimității reprezentanței sistemului politic. Încrederea
trebuie să fie câștigată prin luarea deciziilor în mod transparent, prin acțiuni
eficiente și eficace din partea guvernului și prin rolul clar definit pentru
reprezentanții aleși. Câștigarea încrederii este prima responsabilitate a
administrației politice ”6.
Fiabilitatea este un alt element cheie în relația dintre cetățeni, guverne ca și
organizații, și societate în toate aspe ctele sale – cetățenii ca indivizi, companiile,
organizațiile societății civile .
O administrație locală cu o bună prestație conduce la întărirea economiei
locale. În mod contrar, o fiabilitate redusă, la fel ca și furnizarea serviciilor de
slabă calitate, este dezastruoasă pentru imaginea și autonomia municipalității.

4 Vasile Pătulea, „Răspunderea autorităților publice pentru vătămările produse cetățenilor prin actele lor”, în
revista „Dreptul” nr.4 (1997) :19.
5 Legea nr.544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, modificată, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I –a, nr.663/23.10.2001
6 6 Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediția a 5 -a, (București: Editura All Back, 2006), 799.

12
Aceasta presupune promovarea și asigurarea profesionalismului în domeniul public
pe termen lung și presupune îndeplinirea angajamentelor, respectarea promisiunilor
și termenelor.
”Administraț ia poate contribui la obținerea fiabilității prin transparență,
oferind explicații și contribuind la căutarea unor alternative. Și nu în ultimul rând,
integritatea este .o parte a fiabilității. Aceasta se aplică de asemenea și
administrației. Fiabilitatea, încrederea și satisfacția clientului se sprijină una pe
cealaltă ”7.
Furnizarea de servicii este unul din pilonii dreptului de a exista, iar aceasta
necesită conștiința eficacității și eficienței sale. Trebuie să furnizeze servicii
publice într -o manieră p rofesională și adecvată, la costul cel mai mic posibil.
Uneori, cetățenii consideră că serviciile ar trebui oferite gratuit, deoarece serviciul
provine „de la guvern”.8
În acest moment o atenție deosebită este acordată comunicării externe cu
cetățenii, companiile, asociațiile și alți actori cu care sectorul public colaborează.
În acest domeniu, tehnologia joacă un rol important, și anume nu se poate spune
unde se regăsesc principalele consecințe, dar se poate preciza că introducerea
sistemului digital ar e consecințe atât pentru comunicarea internă cât și pentru cea
externă.
Comunicarea în relațiile publice înseamnă schimbul continuu de mesaje ce
generează unitatea de vederi, de acțiune, de armonizarea cunoștințelor.

7 Legea nr.52/2003, privind transparența decizională în admi nistrația publică, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I –a, nr.70/03.02.2003
8 Emanuel Albu, Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale – Dreptul la o bună administrație, Revista de Drept
Comercial nr.9 (2007), 75

13
Comunicarea reprezintă elementul indisp ensabil pentru funcționarea optimă
a instituțiilor, organizațiilor, a tuturor structurilor din sfera politică, economică și
socială.
În activitatea de comunicare vor avea succes cei ce au capacitatea de a
comunica bine și eficace.
Comunicarea către public implică câteva elemente, prin a căror unire are loc
realizarea sa: expeditorul (sursa de emisie), destinatarul, mesajul de transmis,
canalul de transmitere și rezultatul (feed -beak).
Expeditorul și destinatarul, respectiv instituția publică și publicul a u rolul
interschimbabile și sunt actorii comunicării.
Mesajul reprezintă conținutul relației de comunicare.
Canalul de transmisie dă forma comunicării: scrisă, verbală, mixtă.
Feed -beak -ul înseamnă receptarea rezultatului mesajului pe un alt canal
decât ce l de transmite și dă posibilitatea expeditorului să înțeleagă dacă mesajul a
fost înțeles corect, dacă și -a atins scopul, dacă nu au intervenit factori perturbatori.
Rolul principal in informarea cetățenilor și comunicarea cu publicul alegător
ii revine pr imăriei, care urmează a se transforma intr -un veritabil centru
informațional al comunității. Anume aici cetățeanul trebuie să obțină informația
necesară in problemele vitale cu care se confruntă.
Pentru a atinge acest obiectiv, considerăm necesar ca funcți onarii primăriei
locale să intreprindă un șir de măsuri cu următorul caracter:
– cu ajutorul mijloacelor de informare ilustrativă (expoziții, panouri, buclete,
fotomontaje etc.) să informeze vizitatorii consiliului (primăriei) despre chestiunile

14
discutate și deciziile adoptate la ședințe, despre activitatea economică, social –
culturală, organizatorică a consiliului și membrilor lui;
– de comun acord cu specialiștii din primărie urmează a determina direcțiile
principale de informare a cetățenilor, locurile unde va fi expusă informația,
responsabilii pentru innoirea permanentă a panourilor și afișelor;
– fiecare serviciu din primărie ar putea avea panoul său informațional, in
care ar expune cele mai importante acte, recomandări, instrucțiuni și informații
utile pentru cetățeni. Aceasta iar scuti de explicarea orală la nesfarșit a celor mai
elementare lucruri, ar economisi timpul pentru activitățile de bază;
– este binevenită editarea in tiraje rezonabile a unor dări de seamă la sfarșit
de an despre rezultatele activității consiliului și primăriei, despre planurile pentru
anul viitor. Aceste dări de seamă ar putea fi difuzate prin rețeaua poștală pentru ca
fiecare cetățean să poată cunoaște cate ceva despre domeniile de activitate a
primăriei fără a asista la șe dințele de totalizare;
– una din căile importante și eficiente de informare a cetățenilor sunt luările
de cuvant ale factorilor de decizie la radio și in presa locală mai ales in cazul unor
schimbări esențiale in politica consiliului și, in special, dacă a ceasta are consecințe
nepopulare, in cazul apariției unor tulburări, unor zvonuri ori ne mulțumiri din
partea populației ;
– in cazul pregătirii către ședințele consiliului, mai cu seamă dacă urmează a
se discuta o problemă ce ține de bunăstarea și interesel e vitale ale populației, e
necesar de a organiza conferințe de presă, intalniri “la masa rotundă” la radio ori la
redacția ziarelor din regiune.
Iată o serie de probleme despre care cetățenii ar fi bine să afle din informația
pusă la dispoziție pe panouri in incinta primăriei:

15
– sistemul de lucru și organizarea consiliului local și a primăriei, a serviciilor
publice puse la dispoziția cetățenilor;
– totul despre organizarea audienței cetățenilor;
– probleme de urbanism, amenajarea teritoriului, locuințe;
– probleme economice și fiscale, funciare și de pri¬vatizare;
– stare civilă și autoritate tutelară;
– gospodărie comunală;
– probleme sociale (ajutoare, locuri de muncă, protecția copilului, etc.)
– cele mai importante acte normative emise de organele ierar hic superioare.
Informarea cetățenilor și a presei despre activitățile primăriei și consiliului
local, a serviciilor care le stau la dispoziție, precum și a proiectelor importante
poate avea loc prin următoarele modalități de comunicare:
Direct (verbal);
– Buletine informative, afișe, postere, panouri sau fotografii;
– Fluturași;
– Broșuri, pliante, micromonografii;
– Formulare tipizate (cereri etc.);
– Copii de pe diverse acte normative și decizii;
– Expoziții privind proiectele importante;
– Ziare locale, buletine oficiale;
Baze de date informative posibil de – accesat de către cetățeni.

16
In unele țări pentru a facilita activitatea informațională a autorităților publice
locale se formează niște structuri intercomunale de comunicatori cu misiuni strict
determinate.
Comunicarea verbală
Comunicarea verbală constituie un mijloc principal prin care se derulează
relațiile oficiale cu publicul. Acest tip de comunicare are numeroase avantaje față
de celelalte tipuri, și anume:
dă posibilitatea emițătorului să -și exprime ideile mai rapid și mai ușor;
există posibilitatea controlului prin feed -back;
se pot folosi tehnici persuasive, dar și gesturi sau mimică;
se evită echivocul din mesaj, existând posibilitatea controlării fluxului infor –
mațional, pe toată durata de rulării comunicării.
Acest tip de comunicare este specific fiecărui individ, însă el poate fi
optimizat în funcție de armonizarea câtorva caracteristici:
Volumul sau tăria vocii influențează vizibil efectul la receptor al mesajului.
În funcție de tărie, î n anumite situații, mesajul poate sau nu poate fi înțeles, motiv
pentru care volumul trebuie să fie centrat de o asemenea manieră, încât mesajul să
fie receptat optim. În relațiile oficiale cu publicul, folosirea tonului ridicat duce
automat la blocarea co municării. De regulă, tonul ridicat constituie un argument cu
caracter negativ în strategia persuasivă a oricărui funcționar public.
În concluzie, tăria vocii trebuie calibrată cu grijă, în funcție de împrejurările
concrete, de numărul de ascultători, de a ria pe care ei sunt dispuși, de zgomotul de

17
fond și nu în ultimă instanță de gradul de interes pe care îl prezintă mesajul
transmis.
Frecvența sau debitul verbal. Nu se poate vorbi de o frecvență standard, însă se
apreciază că omul poate asculta și înțeleg e aproximativ 200 de cuvinte pe minut.
Frecvența diferă mult de la o țară la alta sau de la o limbă la alta. Exemplu:
italienii vorbesc mult mai repede decât nordicii; anglosaxonii, de asemenea, pot
vorbi de aproape două ori mai repede decât rușii etc.
O altă caracteristică a debitului verbal o constituie faptul că, în general,
acesta ; este influențat de o serie de factori. Astfel, persoanele din mediul rural
vorbesc mai rar decât orășenii, femeile se exprimă mult mai repede decât bărbații,
iar oamenii ir itați sau agitați au un debit verbal mult mai mare decât cei calmi.
Comunicarea oficială ne determină să folosim acel debit verbal care este accep tat
sau dorit de auditoriu în ultimul rând, conținutul mesajului ne obligă să adoptăm
acel debit care este su portat de receptor. Spre exemplu, evenimentele grave se
expun lent, calm, pentru a nu răni sensibilitatea unor persoane. De asemenea, în
cazul comunicării unor date sau cifre, ritmul lent este cel mai bun .Tonul este o altă
caracteristică a comunicării verb ale, pe care trebuie să o avem în atenție. Tonul are
un efect deosebit asupra reacțiilor emoționale ale oamenilor și prin aceasta, la
angajarea individului în acțiune. Putem spune că tonul poate să trezească interesul
pentru o activitate, să mobilizeze cap acitățile și, nu în ultimul rând, să determine
atitudini pline de avânt pentru realizarea scopului.
Comunicarea în scris
Din punct de vedere al relațiilor dintre administrație și cetățeni, un punct
aparte îl constituie acele raporturi de comunicare în scris rezultate din realizarea
dreptului de petiționare.

18
Dreptul de petiționare este înscris în Constituție și este un dre pt de bază al
omului și cetățeanului. Potrivit articolului 47 aliniatul 1 din Legea fundamentală,
„cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate
numai în numele semnatarilor".
Dreptul de petiție este dreptul pe care îl a re o persoană de a se adresa, de a
aduce la cunoștința autorităților publice, prin petiții, un fapt sau o stare de lucruri și
de a solicita intervenția acestora. Exercitarea dreptului de petiționare este o
modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o
colectivitate. Acestea sunt motivele pentru care el este clasificat în categoria
drepturilor -garanții, fiind o garanție juridică generală și pentru celelalte drepturi și
libertăți fundamen tale.
Acest drept nu are nici o valoa re practică dacă nu i se corelează garanții de
eficacitate, din care, în primul rând, menționăm obligația autorității publice
sesizate de a răspunde petiționarului. Astfel, Constituția prevede la articolul 47
aliniatul 4 obligația autorităților publice de a răspunde la petiții, în termenele și
condițiile stabilite de lege. Totodată, Legea fundamentală obligă autoritatea
legiuitoare să adopte o lege în care să fie prevăzute termenele și condițiile în care
să se răspundă la petiții. Această lege, care este fo arte utilă, va trebui să cuprindă și
procedura de urmat pentru soluționarea petițiilor, dar și responsabilitățile ce se vor
angaja în cazul încălcării Constituției și ale legii. Trebuie precizat faptul că textul
constituțional se referă doar la petițiile c e sunt adresate autorităților publice.
Tipologia comunicării în relațiile oficiale cu publicul
Nu este necesar și nici simplu de prezentat, într -o formă cât de cât
sistematizată, diversitatea situațiilor în care administrația intră în relații de
comunicar e cu publi cul. O asemenea încercare întâmpină greutăți, atât ca urmare a

19
faptului că problema nu a constituit până acum obiectul unor preocupări teoretice
din perspectiva didactic -instructivă, cât și din cauza marii varietăți a acestor relații,
a multitud inii f actori -or și situațiilor generatoare de raporturi.
Tabelul nr. 1
TIPOLOGIA COMUNICĂRII ÎN RELAȚIILE OFICIALE CU
PUBLICUL
Criteriul de ordonare Comunicare
 Forma de realizare
a comunicării  Comunicare în formă scrisă
 Comunicare în formă verbală
 Comunicare în formă neverbală
 Comunicare în formă mixtă
 Aria de cuprindere  Comunicare cu caracter general, de
îndrumare și orientare
 Comunicare cu caracter specific, pe domenii
 Modalitatea de a
intra în comunicare  Comunicări directe, nemijlocite, nemedia te
 Comunicări indirecte, mijlocite, mediate
 Locul nașterii
comunicării  Comunicare la sediul administrației
 Comunicare în afara sediului instituției
 Subiectul
declanșator  Comunicare apărută la inițiativa publicului
 Comunicare apărută la inițiativa
funcționarului public
 Situațiile
generatoare  Comunicare apărută în situații de cerere
 Comunicare apărută în situații de opoziție
 Aria de interese ale
publicului  Comunicare de interes general

20
 Comunicare vizând interesele unui grup
 Aria de interese și
cerințe ale
administrației  Comunicare de interes individual
 Comunicare în scop de prevenire
 Comunicare de rezolvare a solicitărilor
publicului
 Comunicare pentru promovarea bunei
înțelegeri între oameni
 Durabilitatea
comunicării  Comunicări permanente
 Comunicări cu durata limitată
 Comunicări ocazionale
 Gradul de
organizare  Comunicare sistematică
 Comunicare nesistematică
 Cetățenia
solicitantului  Comunicare cu cetățenii români
 Comunicare cu cetățenii altor state
Sursa: Popescu (2007, p. 248)

21
I.3. Principiile, scopurile și obiectivele serviciilor de relații publice locale
Pentru determinarea obiectivelor activității de relații publice la nivel de
instituție publică vom ține cont că unul din instrumentele de bază cu care operează
specialistul d e relații publice, serviciile și alte subdiviziuni create in acest scop este
comunicarea. Cele mai importante sarcini ale comunicării intre autoritatea publică
(ca o instituție ce consolidează o comunitate) și cetățenii se bazează pe următoarele
obiective:
1. Autoritatea publică trebuie să demonstreze clar care este atitudinea sa față de
istoria, tradițiile și valorile culturale ale comunității, manifestand in felul acesta
grija și respectul față de niște elemente sacre, spirituale ale populației și mediulu i
ei de viață.
2. Urmează a pune accent pe tradițiile economice ale comunității, evidențiind
importanța lor pentru prezent și perspectivele de viitor.
3. Obiectivele și intențiile de viitor privind dezvoltarea comunității urmează a fi
prezentate in tandem cu programe concrete de dezvoltare a localităților, precum și
a căilor de implementare. Autoritatea publică trebuie să promoveze clar o politică
deschisă, arătand că manifestă interes față de cea mai largă participare a publicului
in acest proces.
4. Consi liul local trebuie să explice clar publicului consecințele deciziilor sale și
impactul lor asupra vieții de fiece zi a cetățenilor.
5. Publicul trebuie să fie informat despre activitatea autorităților publice: cat timp,
eforturi și fonduri se folosesc pent ru beneficiul cetățenilor și dezvoltarea
comunității.
6. Pentru asigurarea unei transparențe administrative adecvate urmează a fi
explicate pe larg regulamentele și instrucțiunile ce insoțesc procesul de

22
administrare. Mai ales aceasta se referă la introduc erea unor noi reguli și
regulamente care au atribuție la procesul de gestionare a trebuirilor publice.
7. Autoritățile publice locale urmează să creeze oportunitățile menite să antreneze
publicul in procesul decizional. Numai un public bine informat, ce cu noaște
problemele cu care se confruntă o primărie, ar putea să -și asume o parte din
responsabilități in procesul de dezvoltare locală.
8. Autoritățile publice urmează să monitorizeze permanent opinia publică și
atitudinea cetățenilor, obținand astfel o rea cție inversă (feedback) și ingrijindu -se
ca la adoptarea unor decizii importante să fie luată in considerare și opinia publică.
Serviciul Relații publice (secție, departament, birou etc.) este o st ructură prin
intermediul căreia autoritățile administrației publice locale furnizează un serviciu
public de interes local, oferind relații (informații) utile cetățenilor asupra activității
curente a consiliului, primăriei, precum și despre alte instituții (Președinție,
Parlament, Guvern, alte instituții ale autori tăților centrale și locale) și constituie un
mijloc de comunicare bidirecțională cu cetățenii, prin care autoritatea locală iși
face cunoscute intențiile și consultă cetățenii i n probleme de interes deosebit.
Prin intermediul acestui serviciu, cetățenii in teresați pot primi informațiile dorite și
li se poate inlesni accesul la diverse servicii publice locale.
Care sunt trăsăturile caracteristice ale unui serviciu de relații publice intr -o
autoritate publică locală?
Mai intai de toate, acesta reprezintă baza comunicării in ambele sensuri, intre
cetățeni și administrația publică locală, contribuind la inlăturarea obstacolelor in
calea comunicării.

23
In al doilea rand, fiind un serviciu public, serviciul de RP se bazează pe principiile
generale de organizare și f uncționare a serviciilor publice:
 principiul continuității: constă in permanența activității;
 principiul realității: adică, respectivul servi ciu public trebuie să aibă o
manifestare efectivă, să dea rezultatele solicitate de autoritatea publică;
 principiul cuantificării: rezultatul activității acestui serviciu public trebuie să
poată fi măsurat, pentru a fi posibilă o evaluare rapidă și corectă a modului
său de executare;
 principiul adaptabilității permanente: reprezintă necesitatea creării și
dezvoltării serviciului sub control public, statutul personalului care -l
furnizează putand fi modificat in interesul desfășurării activității in bune
condiții;
 principiul egalității in fața serviciului public: adică, necesitatea asigurării
acelorași prestați i pentru toți cetățenii, discriminarea fiind exclusă;
 principiul unui preț scăzut: prețul serviciului trebuie să fie cat mai rezonabil,
dar nu in detrimentul calității.

24
Capitolul II
TEHNICI ȘI INSTRUMENTE DE RELAȚII PUBLICE LA NIVEL LOCAL
II.1. Responsabilitățile și atribuțiile serviciului de relații publice în cadrul
administrației locale
Printre cele mai importante activități (atribuții) ale serviciul de Relații
publice la nivel local pot fi enumerate:
1. Informarea permanentă a publicul despre politica consiliului local și activitatea
cotidiană a autorităților publice locale.
2. Consultarea cetățenilor in probleme de interes local.
3. Implicarea publicului in procesul decizional.
4. Asigurarea desfășurării in condiții corespunzătoare a audiențe i cetățenilor.
5. Crearea condițiilor pentru asigurarea transparenței administrative și accesului la
informație.
6. Asigurarea unui dialog eficient intre autoritatea publică și reprezentanții
societății civile.
7. Activitatea de promovare a valorilor local e și marketingul serviciilor publice
locale.
8. Formarea imaginii organului de administrare in fața publicului alegător.
Indiferent de subordonare, serviciul Relații publice trebuie să fie sprijinit in mod
direct de către conducătorul instituției, pentru a i se sublinia importanța, a
eficientiza intreaga activitate a autorității publice.
Serviciul Relații publice intreține relații cu toate serviciile din interiorul instituției
la nivel de șef de direcție sau șef de serviciu.
In afara instituției, colaborat orii serviciului conlucrează cu:

25
 Toate regiile și se rviciile publice din teritoriu;
 Autoritățile administrației locale de la toate nivelur ile administrativ -teri-
toriale;
 Serviciile publice descentralizate ale ministerelor in teritoriu;
 Prefectura și autori tățile centrale;
 Alte autorități locale cu care comunitatea este infrățită sau colaborează;
 Structurile societății civile din teritoriu (ONG -uri, asociații profesionale,
sindicate, comitete consultative cetățenești ș.a.);
 Instituții publice sau private de interes local;
 Partide politice și reprezentanți aleși;
 Mass -media locală și centrală.
Ținand cont de necesitatea necondiționată a eficienței și credibilității serviciului
respectiv, instituția administrației publice locale trebuie să -i asigure următoarele
condiții de activitate:
 Asigurarea unui circuit informațional adecvat intre compartimente și
servicii;
 Investirea cu atribuții care ar permite specialiștilor din cadrul serviciului de
Relații publice să fie pe picior de egalitate cu reprezentanții celorla lte
subdiviziuni;
 Avand in vedere că acest serviciu este unul din puținele care “produce”
lucruri materiale și informaționale concrete furnizate nemijlocit
consumatorului local, subdiviziunea dată are nevoie și de o susținere
materială, organizațională deo sebită (cabinete de lucru, echipament,
transport, consumabile etc.).

26
E bine cunoscută afirmația că in veacul nostru cine deține informația acela
deține și puterea. Dar, parafrazand această expresie, putem spune și altfel: puterea
autorității publice locale constă in faptul cat de multă și deplină informație dețin
cetățenii despre afacerile publice, grijile și problemele cotidiene ale
reprezentanților puterii locale, politicile publice promovate de consiliul local.
Strategiile de dezvoltare locală și instrum entele de implementare a lor sunt
chemate să faciliteze procesul de coordonare și gestionare a vieții comunitare, să
asigure cetățenii că autoritățile publice sunt pentru cetățeni, să atragă investitorii,
să creeze premise pentru niște politici publice fav orabile dezvoltării economice,
protecției mediului, revitalizării turismului etc. Dar toate acestea sunt greu de
obținut fără un suport comunicațional bine pus la punct.
Analizand scopurile și obiectivele activității de informare și comunicare
desfășurată in cadrul autorităților publice, putem conchide că, in cazul nostru,
comunicatorul (funcționarii publici in general și specialiștii de RP in special) din
primărie prin ceea ce difuzează, afișează, emit in public urmăresc o schimbare –
schimbarea atitudinii cetățenilor față de treburile publice, trezesc interesul general
vizavi de problemele cu care se confruntă comunitatea. Numai in cadrul PR -ului
„negru”, despre care vom vorbi ceva mai jos, interesul ascuns după mesajele emise
de anumite persoane sau grupu ri de persoane angajate intr -o campanie de tip
propagandistic, defăimătoare ori omagiatoare ține de satisfacerea unor interese
egoiste de grup, de data aceasta fiind vorba despre manipularea opiniei publice prin
comunicare.

27
II.2. Principalele tehnici de comunicare internă și externă prin relații publice
în administrația locală
Comunicarea internă în instituțiile publice reprezintă un proces prin care
premisele decizionale sunt transmise de la un membru al unei instituții la altul.
Comunicarea însoțește activitatea instituțiilor publice, contribuind la realizarea în
bune condiții a acesteia.
Comuni carea internă în instituțiile publice este un proces care se desfășoară între
diferitele niveluri ale administrației publice, sau pe același nivel. Cu alte cuvinte ea
se desfășoară de jos în sus, de sus în jos și lateral, pe aceleași nivele în instituție.
Ea presupune atât transmiterea informațiilor și sfaturilor de la membrii instituției la
un centru de decizie (lider – un personaj investit cu responsabilitatea de a lua
decizii), cât și transmiterea deciziilor luate de la acest centru (lider) către structu rile
inferioare și disiparea acestora în rândul tuturor membrilor instituției.
Prin canalele de comunicații interne rațional organizate și funcționale,
personalul este în mod continuu informat despre tot ceea ce se întâmplă în cadrul
instituției administr ative. Comunicațiile interne joacă un rol important și pe linia
instruirii și a motivării personalului, contribuind în acest fel la realizarea calității
prestațiilor și la o mai bună satisfacere a nevoilor și exigențelor cetățenilor.
Instituțiile publice p ot recurge la o paletă largă de tehnici și mijloace de
comunicare precum: publicații, broșuri specializate, afișaj, canale de televiziune,
presa.

28
Comunicarea externă a instituției publice are două direcții distincte:
a. comunicarea externă de promovare a instituției;
b. comunicarea instituției publice cu cetățeanul.
Comunicarea externă de promovare a instituției publice contribuie la
notorietatea și imaginea instituției în societate. Ea îndeplinește astfel, totodată
funcția de promovare a instituției publice a statului și a unităților administrativ –
teritoriale. Ea se desfășoară unilateral, dinspre instituția publică către mediul
exterior al acesteia. În această situație, membrii instituției publice nu mai în trețin
legătura cu exteriorul, ci instituția. Ea dă informații despre serviciile care le oferă,
încearcă să -i amelioreze imaginea de ansamblu sau, pur si simplu, vrea să facă
cunoscute și să -și promoveze valorile.
Pentru realizarea acestei funcții instituț iile publice depind în cea mai mare măsură
de comunicare:
– comunicarea între instituție și executivul social;
– comunicarea între instituție și autoritatea politică;
– comunicarea în mediul social;
Există așadar, o multitudine de forme de promov are a imaginii, a valorilor
sau serviciilor specifice instituției publice. Cea mai eficientă și mai ieftină formă
de promovare este însă, cel mai adesea, ignorată. Ea se află la îndemâna tuturor
funcționarilor și constă în reliefarea permanentă a aspectelo r pozitive ale
organismului public din care fac parte, cu ocazia contactelor cu mediul extern, fie
acestea personale sau profesionale. Ideea este că fiecare funcționar public își poate
asuma fără probleme rolul de comunicator extern, mesajul său fiind cent rat pe
seriozitatea, eficiența și calitatea de care dă dovada instituția. Acest lucru

29
presupune ca funcționarul public să știe (ceea ce ține de eficiența comunicării
interne), să creadă, (este vorba de coerența dintre discursul pe care îl afișează și
acțiu nile sale concrete), și să vrea (adică să simtă nevoia să vorbească despre
instituția de administrație publică, ceea ce trimite la ideea de motivație).
În procesul comunicării, relația funcționar public -cetățeni constituie
substanță a actului de administr ație publică. Unitățile comunicaționale, respectiv
funcționarul public (ca emițător) și cetățeanul (ca receptor de mesaje) au obiective
clare: emițătorul își propune să informeze, să convingă, să îndrume, să capteze
interesul, să fie eficient, iar receptor ul se va strădui să fie atent, să înțeleagă, să
rețină.
Comunicarea cu cetățenii se realizează prin: mass -media, buletine oficiale,
web-site-uri, centre de informare, expuneri, activități de informare, dezbateri,
sesiuni de comunicări, programe de i nvestigare, activități cu caracter cultural –
educativ, O.N.G. -uri, comitete consultative cu cetățenii, participare la concursuri,
publicații proprii, afișiere, transmiterea prin forme scrise sau orale de informații
diverse spre și dinspre structurile de con ducere și de specialitate ale instituțiilor de
administrație publică.
Liderii din administrația publică trebuie să acorde o atenție deosebită
antrenării funcționarilor publici în facilitarea comunicării dintre aceștia și cetățeni.
În acest sens, put em identifica următoarele sarcini:
– diagnosticarea problemelor;
– culegerea, verificarea și diseminarea informațiilor;
– transmiterea rezultatelor evaluării informațiilor;
– rezolvarea conflictelor.

30
Pentru realizarea acestor sarcini, pot fi avute în vedere următoarele căi de
rezolvare:
– ascultarea activă;
– stimularea autoanalizării problemelor;
– controlul tonului vocii;
– cultivarea înțelegerii și toleranței;
– detensionarea atmosferei.
Parteneriatul interactiv funcționar public -cetățean presupune circulația informației
în ambele sensuri. Dincolo de aspectele oficiale, instituționale, relația funcționar
public -cetățean trebuie să conțină o anumită doză de informații.
Cetățenii vin în contact cu instituțiile publice locale și, ca urmare, a u nevoie
să știe cum se adresează pentru satisfacerea unui interes legitim, ce documente
trebuie să completeze, ce proceduri trebuie să urmeze. Instituțiilor publice locale le
revine obligația de a pune la dispoziția publicului informații cu caracter pract ic, de
natură să facă cunoscute cetățenilor regulile pe care trebuie să le respecte în
demersurile lor, să le înlesnească accesul acestora în raport cu serviciile publice
locale.
O relație deschisă, de parteneriat, va ușura fluxul de informații în a mbele
sensuri. Inițiatorul acestei relații trebuie să fie instituția administrativă, care are
obligația să caute modelele cele mai eficiente și specifice pentru realizarea feed –
back -ului și pentru cunoașterea resurselor locale.
Buna funcționare a comunicaț iilor facilitează administrarea și controlul proceselor
de prestare al serviciilor, al operațiilor din care se compun diferitele procese și are

31
un impact puternic asupra comportamentului funcționarilor publici, a eficienței și
oportunității în interacțiun ile cu cele mai diverse categorii de cetățeni.
Totodată instituțiile publice realizează:
– prezentarea și promovarea serviciilor publice oferite de colectivitățile locale;
– promovarea instituțiilor publice și a colectivităților teritoriale
Comunica rea instituției publice cu cetățeanul se realizează prin:
• comunicarea orală (verbală) – de exemplu comunicarea dintre funcționar și
cetățean la ghișeu sau la birou
• comunicarea scrisă
Instituțiile din administrația publică urmăresc ca, prin intermediul comunicării,
să obțină următoarele facilități:
– identificarea – ce răspunde nevoilor instituțiilor administrative de a -și asigura
notorietatea și de a -și face cunoscute competen țele;
– informarea – care urmărește să facă cunoscută corpului social acțiunea
administrativă;
– realizarea unei educații sociale – ce corespunde, sub forma de sfaturi,
recomandări, rolului din ce în ce mai important al instituțiilor pu blice în cadrul
vieții sociale.
Instituția publică urmărește, prin comunicare, o relație de proximitate cu
cetățeanul; apropiindu -se de acesta și intrând în dialog, îi cunoaște cerințele,
doleanțele.

32
Bariere comunicaționale în comunicarea cu cetăț eanul
În procesul de comunicare pot apărea următoarele bariere comunicaționale:
a) La nivelul emițătorului și al receptorului:
– starea emoțională a receptorului;
– rutina, care influențează receptivitatea;
– imaginea de sine a emițătorului și a receptorul ui și imaginea despre
interlocutor;
– caracterizarea diferită a situației de comunicare de către emițător și receptor;
– lipsa atenției în receptarea mesajului;
– concluzii grăbite asupra mesajului;
– lipsa de interes a receptorului față de mesaj;
– sentimentele și intențiile participanților la situația de comunicare.
b) La nivel de limbaj:
– aceleași cuvinte primesc sensuri diferite pentru persoane diferite, în special
din cauza diferențelor în planul pregătirii și al experienței;
– dificultăți de ex primare; exprimarea cu stângăcie a mesajului de către
emițător;
– utilizarea de cuvinte sau expresii confuze.
c) La nivelul contextului:
– context fizic necorespunzător (poluare fonică ridicată);
– suporți informaționali necorespunzători.

33
II.3. Particularități ale instrumentelor de relații publice la nivelul
administrației locale
Există mai multe instrumente specifice de relații publice. Un instrument esențial ar
fi reprezentat de știri. Specialiștii în relații publice obțin sau creează știri fav orabile
în legătură cu firma, cu produsele sau cu personalul său, alteori aceste știri pot
apărea de la sine. în alte cazuri, personalul compartimentului de relații publice
poate sugera organizarea de activități sau evenimente care să reprezinte o sursă de
informații . Un alt tip de instrument folosit în sistemul de relații publice îl
reprezintă discursurile. în cadrul acestora, directorii firmelor sau persoane din
conducere trebuie să răspundă întrebărilor puse de mijloacele de informare, să
susțină preleg eri în cadrul asociațiilor comerciale sau să participe la întâlniri cu
scop comercial. Trebuie precizat faptul că aceste întâlniri pot deopotrivă
îmbunătăți sau deteriora imaginea firmei. Foarte utilizate ca instrumente de relații
publice sunt și eveniment ele speciale, care pot fi extrem de variate:
• conferințe de presă;
• vizite de informare;
• inaugurări oficiale;
• prezentări însoțite de focuri de artificii;
• spectacole realizate cu ajutorul unor efecte speciale (raze laser);
• lansări de aerostate;
• prezentări multi -media;
• manifestări cu invitați de marcă etc.
De asemenea specialiștii în relații publice pregătesc materiale scrise, destinate să -i
influențeze pe

34
consumatorii vizați. Din această categorie fac parte :
• rapoartele anuale;
• broșurile;
• articolele;
• buletinele informative;
• revistele.
Materialele audio -vizuale, de genul fillmelor, programelor de prezentare a
diapozitivelor, casetelor
video și audio sunt tot mai des folosite ca instrumente de comunicare.
Materialele de identificare a firmei contribuie și ele la crearea identității instituției,
în așa fel încât ea să fie ușor recunoscută de către public. Emblemele, articolele de
papetărie, siglele, documentele firmei, cărțile de vizită ale acesteia.

35
BIBLIOGRAFIE
1.Anibal Teodorescu – Tratat de drept administrativ – vol. I – 1929
2.Antonie Iorgovan, “Tratat de drept administrativ”, Ed. Nemira -2000
3. Boblea, G., Comunicare și ordine publică, București: Societatea Scriitorilor Militari, 2008
4.Coman, C., Relații publi ce: principii și strategii, Iași: Polirom, 2006
5.Cristian Morozan, Cristina Șerbănică , Dorel Constantinescu, Nicoleta Ciacu, Relații Publice,
,Ed. Independența E conomica , 2013
6.Emanuel Albu, Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale – Dreptul la o bună administrație,
7. Octavian Moarcăs, Laura Dimitrie, Cristina Șerbănică, Cristian Morozan, Relații publice
sectoriale,Ed. Independența Economica, Pitești, 2007
8.Paul Negulescu, “Tratat de drept administrativ” vol. I –principii generale, Ediția a IV -a
Bucur ești
9.Popescu, L.G., Comunicarea în administrația publică, ediția a II -a revizuită și adăugită,
Bucureș ti: Editura Economică, 2007.
10.Rotar (Boie), C., Relații publice și teoria relațională. Perspective instituționale, Cluj -Napoca:
Presa Universitară Clujeană, 2014.

Legislație
Legea nr.52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I –a, nr.70/03.02.2003

36