PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT EDUCAȚIONAL [305541]
UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT EDUCAȚIONAL
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Coordonator științific: Conf. univ. dr. Marinela Tănase Masterand: [anonimizat]2017 –
UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT EDUCAȚIONAL
EFECTELE VIOLENȚEI ÎN FAMILIE ȘI ȘCOALĂ
ASUPRA PERSONALITĂȚII
COPILULUI
PITEȘTI
-2017-
CUPRINS
Argument……………………………………………………………………………….4
Introducere………………………………………………………………………………
CAPITOLUL 1.
[anonimizat]…………………………….6
I.1. Violență în familie………………………………………………………………….6
I.2.Violență asupra copilului în familie…………………………………………………8
I.3. [anonimizat]……………………………………10
I.4. Consecințele violenței asupra copilului……………………………………………11
CAPITOLUL II.
[anonimizat]……
II.1. Violență școlară. Forme ale violenței în școală…………………………………
II.2. [anonimizat]……………………………………………………………………
II.3 [anonimizat]……………………………………………………………….
II.4. [anonimizat]………………………………………………………………
II.5. Violență părinților în mediul școlar…………………………………………………
II.6. Cauzele violenței în mediul școlar…………………………………………………..
II.7. Prevenirea și combaterea violenței în școală………………………………………..
II.8. Efecte ale violenței asupra personalității copilului………………………………….
CAPITOLUL III.
METODOLOGIA CERCETĂRII……………………………………………………
III.1. Ipoteza cercetării……………………………………………………………………
III.2. Obiectivele cercetării………………………………………………………………
III.3. Metode și tehnici de cercetare……………………………………………………..
III.3.1.Metoda observatiei……………………………………………………………..
III.3.2.Metoda convorbirii…………………………………………………………….
III.3.3.Experimentul pedagogic………………………………………………………
III.3.4.Chestionarul……………………………………………………………………
III.3.5.Ancheta verbala…………………………………………………………………
III.4. Prezentarea,analizarea unor situații reale………………………………………
Concluzii………………………………………………………………………………..
Bibliografie……………………………………………………………………………..
Anexe…………………………………………………………………………………..
ARGUMENT
Situațiile de violenta asupra copilului (fizic, sexual, emoțional) [anonimizat], [anonimizat]. Odată cu informarea publică pe această temă și cu dezvoltarea serviciilor de asistență socială la nivel local se așteaptă o creștere a cazurilor înregistrate.
[anonimizat] a violenței îndreptată împotriva copilului a [anonimizat]. [anonimizat]. Puterea adultului de a educa și de a socializa trebuia să-l modeleze și să-l ducă pe calea cea bună. Copilul era tratat cu violență spre binele lui și al umanității.
Abuzurile sexuale sunt regăsite cu regularitate în presa cotidiană. Fiecare eveniment semnalat este emoționant și în același timp oribil prin asumarea puterii adultului asupra copilului. Situația în țările în curs de dezvoltare este adesea mai gravă: [anonimizat].
Familia și societatea ar trebui să reprezinte “sanctuare” sau “creuzete” în care copilul crește, se dezvoltă, se instruiește și se educă pentru a se forma ca om și a reuși pe deplin în viață.
Întregul proces de dezvoltare psihică a copilului depinde de doi factori esențiali – zestrea biologică cu care a venit pe lume și mediul în care crește și se dezvoltă – care se influențează reciproc.
Copilăria, ca primă etapă a vieții omului este de maximă importanță pentru întreaga lui dezvoltare ulterioară. În copilărie se formează toate conduitele importante adaptive, se pun bazele personalității, se constituie structurile mai importante, energetice, intelectuale, creative, inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, caracteristicile componentelor de bază – reacțiile afective – voliționale, multilateralitatea aspirațiilor.
Datorită importanței incontestabile a familiei pentru calitatea vieții copilului, bunăstarea lui va depinde de bunăstarea familiei sale.
Copiii sunt o categorie socială care, în ciuda aparențelor, nu au timp să aștepte: dacă sunt lăsați să crească fără ajutorul de care au nevoie, personalitatea viitorului adult are cu siguranță de suferit. Copilul care a fost victima relelor tratamente ar putea reproduce violența sau ar putea deveni toată viața lui o povară pentru societatea care nu a știut să-l educe bine.
Suferința din copilărie poate fi prelucrată pe plan intelectual sau poate fi integrată emoțional în ansamblul experiențelor personalității, dar nu se poate șterge. Să lași un copil singur cu suferința lui, nu este doar riscant, pentru comunitate el va trăi în continuare, dar este inacceptabil din punct de vedere al drepturilor fundamentale, este inuman.
Copilul trebuie respectat ca o persoană distinctă. Dreptul lui la o viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare normală trebuie apărat. Trebuie creată și asigurată o lume în care dreptul copilului la protecție, libertate, să fie recunoscut, iar abuzul sau exploatarea să nu-i pună în pericol nici existența, nici dezvoltarea lui.
Preocuparea societății pentru copil – din punct de vedere umanitar și legal – precum și necesitatea protejării sale atunci când provine dintr-un mediu familial neprielnic, uneori periculos, sunt relativ recente. În momentul de față, toate societățile civilizate acceptă ideea conform căreia copilul nu aparține nici părinților săi, nici statului, ci aparține sieși, sub protecția părinților săi.
INTRODUCERE
Tema aleasa pentru acesta lucrare s-a născut din ideea că nicio violență asupra copiilor nu este justificată; si ca toate violențele asupra copiilor pot fi prevenite. Aceasta problema a perioadei pe care o trăim este din ce în ce mai accentuată. Violența între și asupra copiilor are mai multe cauze și se manifestă în diferite moduri.
Vulnerabilitatea copiilor la violență este legată de vârsta acestora și de capacitatea lor în dezvoltare. Unii copii sunt mai vulnerabili din cauza sexului, rasei, originii etnice, dizabilității sau statutului social. Copiii au dreptul să-și exprime opiniile și aceste opinii să fie luate în considerare în implementarea politicilor și programelor.
Cazurile de evenimente negative la unitățile de învățământ sunt abundente în presa româneasca, începând cu cele mai puțin grave până la cele de o violență maxima.
Conform unui studiu internațional efectuat de Organizația Mondiala a Sănătății în 37 de tari, România este nominalizată pe primele locuri la violența în scoli. Peste jumătate din profesorii români raportează acte de huliganism la orele lor sau au nevoie de protecție pentru securitatea lor sau a altor elevi.
În prezent, totuși, problema violenței în școală a depășit spațiul școlar, generalizând manifestările violenței și în alte contexte care pana nu demult păreau sigure. Formele de agresiune asociate cu noile tehnologii, precum Internet-ul și telefoanele mobile, sau prezente în relațiile dintre alții, apar frecvent în mass media.
Lucrarea de față am structurat-o pe trei capitole, primul capitol l-am dedicat violenței familiale cuprinzând subcapitole importante precum,violență asupra copilului în familie, cauzele care duc la violență în familie și consecințele pe care le are violență asupra dezvoltării copilului.
În cel de-al doilea capitol am descris amploarea fenomenului” Violență școlară”cu forme ale violenței școlare, cauzele care duc la violență în spațiul școlar, modalități de prevenire și combatere a violenței și efectele violenței asupra personalității copilului.
În capitolul trei, cercetarea lucrării de față, am pornit de la ipoteza, mi-am ales obiectivele, metode și tehnici de cercetare și am prezentat și analizat situații reale cu care ne confruntăm zilnic în unitatea de învățământ în care ne desfășurăm activitatea didactică.
CAPITOLUL I
I.1. VIOLENȚA FAMILIALĂ- ASPECTE TEORETICE.
Cu toate că e un fenomen atât de cunoscut, nu e ușor să ajungem la o definiție satisfăcătoare și în același timp consensuală Ea ne evocă în minte moarte, tortură, masacre, război, oprimare, criminalitate sau terorism, epurare și genocid. Într-un registru mai puțin dramatic, ne gândim la « lipsa de civilizație », insulte și injurii, nepolitețe și atitudini nerespectuoase.
Dicționarul enciclopedic român definește violență că fiind “un viciu de consintamant, care constă în constrângerea exercitată pe cale psihică asupra unei persoane spre a o determina să facă un anumit act juridic.
Violență domestică reprezintă una dintre disfuncțiile familiei care a luat amploare datorită acceptării ei în cadrul familiei. Ea se manifestă asupra copiilor, bătrânilor, soțiilor, dar și a soților. Agresivitatea din familie se adaugă agresivității existente în mediul social ce contribuie la generarea unui climat social în care predomină conflict, teamă și anxietete.
Violență în familie se manifestă din cele mai vechi timpuri dar ea a fost conștientizată că și problema socială abia în ultima vreme. Dacă acum câteva decenii agresarea copiilor, bătrânilor și soților era privită că ceva obișnuit, astăzi agresarea acestora nu mai este permisă pedepsindu-se coform legilor în vigoare. Principalul motiv pentru care violență în familie era frecvent întâlnită, în urmă cu câteva decenii, este acela că nu era permisă intervenția în problemele familiale a altor persoane, fie ele și reprezentanți ai societății. În prezent violență ce are loc în cadrul familiei rămâne o problema socială, deoarece ea aduce prejudicii nu numai climatului familial, ci și mediului social.
Violență din cadrul familiei este reprezentată prin „ orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial”1.(Constantinescu,M,“Sociologia familiei”, Editura Universității Pitești,2004,p.62).
Violență familială este desemnată și de constrângerea emoțională și fizică pe care o exercită un membru al familiei asupra altuia cu scopul de a-și impune controlul și puterea asupra lui. Violență manifestată în cadrul familiei nu este un este reprezentată numai de violență fizică (agresiunea), ci și de cea verbală (insultă), sexuală (viol), psihologică (șantaj, abandon, denigrare), economică (privarea de bunuri fundamentale).
În literatură de specialitate se regăsesc cinci perspective predominante (biologică,psihopatologică, socială, sistemică și feministă) care-și propun să descrie cauzele violenței 2. (Neamțu, G.(coord.),”Violență domestică”,Editura,Napoca Star,2005,p.131).
Violență în general și cea împotriva copiilor în particular poate fi prezentată sub trei mari categorii: directă, structurală și culturală care se află în strânsă legătură și interdependență, alimentandu-se și perpetuandu-se reciproc.
Violență directă, precum violul, intimidează și reprima; violență structurală instituționalizează; iar violență culturală interiorizează această relație.
Violență directă (fizică, sexuală, socială, economică și psihologică) este formă cea mai ușor observabilă a violenței pentru că implică în general manifestări fizice și, în genere, măsurabile, cuantificabile.
Violență structurală -mai dificil de recunoscut și înțeles- este violență încastrată în sistemele sociale, politice și economice ale societat Este vorba de alocarea diferită a bunurilor, resurselor și oportunităților între diferite grupuri sociale (din perspectiva de gen între bărbați și femei că grupuri sociale) din cauza structurii care le reglementează relația. Structurile sociale, departe de a fi inocente în chestiunea inegalității dintre femei și bărbați, reprezintă instanțe care confirmă, întăresc și reproduc această inegalitate. Numeroasele inegalități care persistă în viață socială a unei societăți reintaresc în fapt ideea normalității dominației și superiorității bărbaților asupra femeilor. Dependență socială, politică și economică a femeilor de bărbați creează structuri în care violențele bărbaților asupra femeilor sunt transpuse în realitate.
Violență culturală reprezintă acele aspecte ale culturii care fac că violență să pară 'normală', o modalitate acceptabilă de a răspunde la diferite probleme și conflicte, legitimând violență directă și structurală.
Legăturile dintre cele trei forme de violență sunt interdependente, alimentandu-se și justificându- se reciproc. Interacțiunea dintre ele creează și menține fenomene complexe.
Cconceptul de violență domestică este inclus în conceptul de violență în familie, care cuprinde atât violență dintre parteneri, fie ei soți sau concubini, cât și violență asupra copiilor, persoanelor vârstnice sau altor rude din familie.
Conform unei clasificări violența în familie are urmatoarele tipuri:
a) Violență fizică – constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică îndreptată asupra victimei. Forme de manifestare: împingerea, plesnirea, trasul de par, răsucirea brațelor, desfigurarea, provocarea de vânătăi, contuzii, arsuri, bătăi, lovituri cu pumnul, palmă sau piciorul, aruncarea în victima cu diverse obiecte, izbirea de pereți și mobilă, folosirea armelor. Violență fizică include și distrugerea bunurilor care aparțin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc și le utilizează împreună.
Violenta fizica conform statisticilor Centrului Parteneritat pentru Egalitate: 43% dintre victime sunt femei, spre deosebire doar de 11% dintre victime bărbați, susțin că dintre toate formele de violența pe care le-au suportat, acesta a fost „cea mai gravă”3 . (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Cercetarea Națională privind violența in familie și la locul de munca-România, 2003).
b) Violența psihologică se manifestă prin ridiculizare, intimidare, luare in batjocoră a sistemului de convingeri culturale sau religioase ale victimei, șantaj, amenințarea că îi va lua copiii, că o va interna sau o va ucide, distrugerea patrimoniului familial, manifestarea unui comportament posesiv, de control exagerat asupra timpului, vorbelor și actelor victimei, negarea dreptului acesteia de a avea prieteni ori contacte sociale, aplicarea unor interogatorii permanente”4. (Radulescu,Sorin,”Sociologia Violenței(intra) familiale-victime și agresori în familie”,Editura LuminaLex,București,2001,pagina 30).
Violență psihologică – precede și acompaniază celelalte forme de violență/abuz, dar se poate manifestă și izolat prin injurii, amenințări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esențiale (mâncare, somn etc.). Acest tip de violență cuprinde șase componente importante: frică, depersonalizarea, privarea, supraîncărcarea cu responsabilități, degradarea și distorsionarea realității. Totodată, reprezintă un factor central în controlul și manipularea partenerului.
Violența psihologică: 71% dintre victime sunt bărbați și 46% dintre victime sunt femei (victimele declară această formă de violență ca fiind experiența „care m-a rănit cel mai mult”)
c) Violență sexuală – constă în comentarii degradante la adresa victimei, atingeri neplăcute și diverse injurii în timpul sau în legătură cu actul sexual, incluzând și violul marital.
În ceea ce privește abuzul sexual împotriva copiilor, acesta include forțarea acestora de a asista sau a lua parte la activități sexuale, de a-i exploata în scopuri de prostituție sau pornografie”5.( Rădulescu, Sorin, ”Sociologia Violenței(intra) familiale-victime și agresori în familie” ,Editura LuminaLex,București,2001,pagina 30).
d) Violență prin deprivare/neglijare – reprezintă formă non-fizică a violenței. Se manifestă prin incapacitatea sau refuzul agresorului de acordare a celor necesare persoanei pentru toate aspectele vieții sale: sănătate, educație, dezvoltare emoțională, nutriție, adăpost, siguranță vieții – în contextul în care familia sau îngrijitorul legal are acces la resursele necesare. Include nesupravegherea și lipsa protecției/ajutorul persoanei în față pericolului, lipsirea de libertate, abandon de familie, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, alungarea de la domiciliu s.a.
e) Violență economică – se manifestă prin controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrană, mijloace de transport, telefon, și alte surse de protecție sau îngrijire de care ar putea beneficia. Ea duce la scăderea resurselor și autonomiei victimeI.
I.2. Violența asupra copilului în familie
În plus față de formele clasice sale căror definiții operaționale au fost redate mai sus, HG nr. 49/2011, anexă 1, cap. III precizează o serie de aspecte specifice legate de violență asupra copilului în familie pe care profesioniștii este de dorit să le aibă în vedere la identificarea și rezolvarea cazurilor:
Perceperea negativă a copiilor de către proprii părinți, uneori chiar de la naștere, conduce la diferite grade de respingere a copiilor: sunt trecuți cu vederea, ridiculizați, respinși sau văzuți că sursă a problemelor părinților.
Amenințarea repetată a copilului cu pedepse, cu părăsirea sau alungarea conduc la o stare de anxietate, căreia copilul cu greu îi face față și care lasă urme pe termen lung.
Violența asupra copilului reprezintă forme de rele tratamente produse de către părinți sau orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere sau în relație de încredere cu copilul, care produc vătămare actuală sau potențială asupra sănătății acestuia și îi pun în pericol viața, dezvoltarea, demnitatea și moralitatea. În funcție de caracteristicile și gravitatea faptei, violența asupra copilului antrenează răspunderea civilă, disciplinară sau penală a făptuitorului/agresorului. Principalele forme de violență asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea și traficul de copii.
Neglijarea copilului conduce adesea la asumarea de responsabilități pentru care copiii nu sunt suficient de maturi să le facă față. Drept consecință, nu le mai rămâne decât foarte puțină energie și bucurie pe care să o investească în joacă, în relațiile cu alți copii și în învățătură. Mulți ani mai târziu pot fi observate probleme de identitate ale acestor copii, ale conștientizării propriei valori și ale identității sexuale.
Copiii consumatorilor de droguri sunt afectați deja de la nivelul vieții intrauterine. Sindromul de alcoolemie fetală se caracterizează prin: fizionomie specifică, malformații congenitale, tulburări de creștere și retard mintal. În cazul mamelor care consumă droguri în timpul sarcinii, există, de asemenea, riscul că nou-născutul să dezvolte simptome de abstinență: tremurături, agitație motorie, vomă, diaree, crampe abdominale. În cazul copiilor mai mari, aceștia observă că adulții sunt prea preocupați de propria lume, de propriile lor nevoi și probleme, încât nu mai pot avea grijă de ei și de nevoile lor. Drept consecință, copiii își asumă responsabilități în locul părinților. În plus, consumatorii de droguri folosesc adesea negarea și proiecția că mecanism de apărare. Astfel, neagă, minimalizează și raționalizează abuzul pe care îl săvârsesc. Se întâmplă adesea că acela care consumă droguri să realizeze proiecția asupra copilului, pe care s-ar putea să-l facă să se simtă răspunzător de orice problema ar apărea. Un consumator de droguri poate distorsiona percepția copilului asupra realității la fel de mult că un părinte cu o tulburare severă de sănătate mintală.
Eșecul non-organic de dezvoltare este definit că o formă de neglijare emoțională a cărei consecință este retardul în creștere și în greutate. Este cunoscut în psihiatria copilului că tulburare de atașament primar ce are drept consecință nanismul staturo-ponderal
. Divorțul este un alt moment traumatizant pentru copil care poate conduce la abuz emoțional. Astfel, copiii se văd aruncați în mijlocul unui conflict cronic în care unul dintre părinți îl acuză pe celălalt, iar ei sunt forțați să „ia partea unuia dintre ei”. Copilul devine anxios și se întâmplă adesea să aibă sentimente confuze. El pierde un părinte fără să-i fie permis să fie necăjit sau să ceară și să primească ajutor. Furia, asociată cu aceste trăiri, precum și disperarea copilului deseori nu sunt exprimate direct, el devenind deprimat și/sau dificil. Copilul trece printr-un proces care îi poate afecta legăturile cu cei apropiați, într-un mod negativ și pe timp îndelungat.
Pot fi identificate ca abuz emoțional următoarele situații:
a) copilul dezvoltă o anxietate cronică de separare și sentimentul de vină deoarece a fost de partea unuia dintre părinți;
b) copilul a fost folosit în mod conștient sau inconștient spre a ajută „funcționarea” unuia dintre părinți, de exemplu, trimiterea de mesaje, spionare etc.; în asemenea situații copilul va dezvoltă tulburări psihosomatice și de comportament;
c) cazul răpirii copilului sau al separării ilegale a acestuia de unul dintre părinți;
d) cazul în care părinții se bat în prezența copilului.
I.3. Cauzele violenței . Factorii de risc și de protecție
Dependențele și limitele sociale la care sunt supuși copiii într-o lume a adulților creează o serie de situații care îi predispun la riscul de a fi victime ale violenței. Pe lângă aceste situații, există și factori care acționează în favoarea copilului, în sens protector. De asemenea, ariile în care se manifestă riscurile pot constitui tot atâtea arii de intervenție, iar situațiile de risc pot fi și factori de declanșare a semnalării. Factorii de risc și de protecție menționați mai jos sunt valabili atât pentru violență asupra copilului, cât și pentru violență în familie.
Consecințele violenței domestice nu se răsfrâng doar asupra femeii ci asupra întregii familii, a copiilor mai ales.
Violență în familie duce la tulburări comportamentale ale copiilor (agresivitate, fugă de acasă, consum de drog și alcool),probleme emoționale și mentale (sentimente de vinovăție, anxietate, izolare, manie, depresie, nivel intelectual scăzut, deficit de atenție și concentrare, randament școlar scăzut).
Copiii care cresc într-o atmosfera de violență, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, prezintă tulburări mai profunde și de durata decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor și neglijării din partea părinților.
Copiii martori, supuși indirect agresiunii intrafamiliale manifestă: nesiguranță, neîncredere, stimă de sine scăzută, complexe de inferioritate, timiditate etc. De asemenea, acești copii prezintă același grad de risc de a deveni dependenți de alcool sau droguri, de. a fugi de acasă și de a se sinucide.6 (Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, Organizația Salvați Copiii/Alternative Sociale, Iași, 2002, p. 124).
Factori de risc.
a) Caracteristici ale copilului: prematuritate sau greutate mică la naștere, probleme perinatale, de dezvoltare (de exemplu, tulburări de atașament), de sănătate, dizabilități, probleme sau tulburări de comportament, copil din afară căsătoriei s.a. Efectul Cenușăresei definește incidența crescută a violenței împotriva copiilor din afară căsătoriei comisă de către mama/tată vitreg față de violență generală împotriva copiilor naturali. Conceptul a fost extins și asupra copiilor adoptați sau în plasament familial.
b) Caracteristici ale adultului victima/familiei: nivel educațional scăzut, experiență traumatică în copilărie, consum de alcool, droguri, vârstă mică a mamei la nașterea primului copil, probleme de sănătate mintală, privare de libertate a unuia dintre părinți/membru de familie, dizabilități sau boli cronice, empatie față de agresor, instabilitatea structurii familiale, număr mare de copii în familie, monoparentalitatea, violență în familia de origine, izolarea de familie și
de prieteni, niveluri înalte de exprimare a furiei și impulsivității, așteptări nerealiste în privința copiilor, reacție agresivă la stres, frecvența ridicată a mutărilor dintr-un loc în altul, absența modelelor civice s.a.
c) Caracteristici socioculturale: sărăcie, șomaj, convingeri culturale privind autoritatea bărbaților, toleranță crescută față de violență în familie, deținerea de arme, violență instituțională, violență societală, violență din domeniul audio-vizual.
Factori de protectie.
Dezvoltarea copilului într-un mediu care oferă elemente protective poate duce la prevenirea consecințelor abuzului, neglijării și exploatării, mai ales a celor pe lungă durata și chiar a abuzului.
a) Caracteristici ale copilului: starea bună a sănătății, reziliența, gradul de dezvoltare, atașamentul securizant, abilitățile sociale, stimă de sine s.a.
b) Factori protectivi ai adultului victima/familiei: existența și implicarea familiei lărgite, familie armonioasă afectiv, sprijinul, credibilitatea și respectul familiei față de copil, interacțiuni diverse și pozitive, activități comune în familie s.a.
c) Factori protectivi în comunitate: gradul de informare și sensibilizare a comunității, rețeaua de suport social, valorizare personală, existența serviciilor comunitare de sprijin și de specialitate și accesibilitatea copiilor și familiilor la acestea, aptitudini sociale puternice s.a. Cunoașterea factorilor de risc și de protecție este deosebit de importantă pentru profesioniștii care interacționează cu copilul pentru a putea evalua riscul expunerii la o situație de abuz, neglijare și exploatare. De aceea este de preferat utilizarea unor instrumente de evaluare a riscului.
I.4. Consecințele violenței asupra copilului
Violență poate avea consecințe imediate și/sau pe termen lung asupra sănătății, dezvoltării și bunăstării copilului. Pe termen lung, consecințele se răsfrâng și asupra vieții de adult, fiind reflectate de dificultatea de a dezvoltă sau menține relații intime cu sexul opus sau chiar relații sociale în general, de a-și găsi un loc de muncă stabil, de a avea atitudinile și abilitățile necesare unui părinte suficient de bun s.a.
Nu numai actul în sine al violenței are consecințe, ci și contextul în care această se produce. De obicei, are loc o interacțiune între mai mulți factori de risc care conduc la apariția
consecințelor și creșterea impactului. Intervievarea/audierea repetată a copilului ulterior descoperirii actului de violență poate, de asemenea, revictimiza copilul.
Consecințele se reflectă asupra dezvoltării copilului atât pe plan afectiv, cât și asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării și asupra adaptării școlare.
• Pe plan afectiv: atașament atipic (dezorganizat), carențe afective, emoționalitate negative, agresivitate, stimă de sine redusă etc
• Pe planul celorlalte aspecte ale dezvoltării: retard al creșterii, întârzieri în dezvoltarea motorie, cognitivă și de limbaj, competențe sociale reduse s.a.
• Pe planul adaptării școlare: performanțe școlare reduse, dificultăți de învățare, abandon școlar.
Consecințele produse de violenta fizica
Violenta fizica reprezintă o leziune corporală mergând de la o echimoză până la fracturi grave sau mortale că rezultat al înțepării, lovirii, strivirii, târârii, asfixierii, provocate cu mâna, piciorul, cureaua sau alte obiecte ce pot provoca leziuni multiple copilului.Semnele maltratării emoționale de către părinți:
-îl depreciază, îl critică, îl minimalizează constant pe copil;
– sunt neinteresați de copil și refuză să îi ofere ajutor atunci când acesta are probleme;
– resping frecvent copilul.
Din nefericire însă,în viață de zi cu zi și pe multe meridiane ale globului,dar și la noi în țară,bătaia este frecvent folosită, luând uneori forme deosebit de grave, provocând copiilor leziuni corporale și chiar decesul. Violență manifestată asupra copiilor a atras mai demult atenția specialiștilor care, la rândul lor ,au încercat să evidențieze structurile de personalitate specifice celor ce maltratează copiii, mecanismele și dispozitivele motivaționale care susțin asemenea forme de conduită, consecințele imediate și de perspectiva asupra sănătății fizice și psihice a copiilor supuși unui asemenea tratament. Astfel, unii autori s-au străduit să evidențieze și să sintetizeze trăsăturile particulare ale grupurilor de părinți care folosesc bătaia că mijloc de agresare fizică a copiilor(conf.H.Toch, 1986).De exemplu, Spineta și Rigler(1972), precum și Gelles(1973), au evidențiat următoarele tipuri de caracteristici:
-Caracterictici deemografice, cea mai mare frecvența o dețin părinții care au un mariaj instabil, care au divorțat și cei care s-au separat. De asemenea, copilul bătut este, adesea, rezultatul unei nașteri nedorite și cea mai periculoasă pentru asemenea copii este perioada primilor trei ani de viață.
-“Istoria “ propriei vieți a părinților.Cei mai mulți părinți ce-și maltratează copiii, au fost ei înșiși, la rândul lor, supuși unui tratament similar de către proprii părinți sau neglijați emoțional de către aceștia.
-Atitudini parentale în raport cu creșterea copiilor.Părinții abuzivi în a utiliza mijloacele de sancțiune fizică privesc copilul că pe o modalitate de a-și satisfice propriile lor nevoi, solicitându-l ia a întreprinde acțiuni ce depășesc posibilitățile și abilitățile lui psihice și fizice.
-Tulburări psihologice și psihiatrice.Destul de frecvent, se constată că părinții care-și maltratează fizic copiii, prezintă diverse tulburări psihologice și psihiatrice.
Abuzul fizic poate avea consecințe fizice, neurologice și poate conduce la apariția unei boli, fracturi, dizabilități și chiar a decesului. De asemenea, conduce frecvent la instalarea unor comportamente agresive, probleme emoționale și de comportament și la dificultăți de învățare și de diminuare a performanțelor școlare. Contextul în care se produce abuzul fizic poate fi în familie, instituții diverse (de ex. școală, centru de reeducare, centru de plasament), în comunitate (de ex. pe stradă) și chiar societal.
Consecințele produse de violenta emoționala.
Este un comportament care conduce copilul către o tulburare emoțională gravă și la prăbușirea stimei de sine.Poate include critici rotecti, amenințări sau pedepse că și lipsa de afecțiune, aprobare sau îndrumare.Cea mai frecvența formă de abuz rotectiv este limbajul violent cu care se comunica cu copilul, ce lansează doar ordine, ce nu îngăduie rotect, un schimb verbal în care copilul să se poată exprimă și el, să se poată manifestă, să poată există.Este greu să convingi părintele despre răul pe care îl face copilului (pe care adeseori îl iubește, fără nici o îndoială!) țipând la el sau spunându-I vorbe urâte sau răstindu-se la el.Un copil timid, neîncrezător, incapabil să se manifeste la grădiniță și mai târziu la școală, la locul de muncă, cu partenerul de viață, este un copil rănit de vorbe căruia nu i-au transmis dragostea, ci ura, dorința de a-l distruge. Această este semnificația cuvintelor răstite, a ordinelor agresive date copilului căruia nu I se îngăduie rotect.Poate fi rar identificat că singură formă de violență la adresa copilului, de obicei însoțind celelalte forme de abuz.Semnele maltratării emoționale:
-are comportamente extreme, încăpățânare, respingere, agresivitate sau pasivitate, rotectiv;
-față de ceilalți copii se rotect fie că un adult, fie că un copil mult mai mic (se leagănă sau își leagănă capul);
-dezvoltarea fizică și emoțională este întârziată;
-vorbește despre absența atașamentului parental.
Abuzul rotectiv susținut are mai ales consecințe pe termen lung asupra dezvoltării copilului, sănătății sale mintale, comportamentului și stimei de sine. Contextele producerii acestui tip de abuz sunt de regulă cele legate de violență domestică/în familie, de adulții cu rotect de sănătate mintală și de părinții cu abilități parentale scăzute.
Consecințele produse de abuzul sexual.
Abuzul sexual asupra copiilor este un fenomen care, în ultima perioada ia amploare îngrijorătoare, fenomen cu care se confruntă atât specialiștii cât și opinia publică.Este greu de rotecti incidența acestui fenomen, mai ales din cauza faptului că acesta nu este raportat de multe ori, cauza rezidând fie în teamă copilului față de adulții abuzatori, teamă și/sau rușinea lui față de familie și societate, fie în mentalitatea greșită a părinților sau a persoanelor care îngrijesc copilul, conform căreia trebuie păstrat secretul presiunilor exercitate de abuzator.
Abuzul sexual este deseori recunoscut prin comportamente autoagresive, depresii, pierderea stimei de sine și comportament sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului este cu atât mai mare cu cât abuzul are o durata și intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare că vârstă, dacă există o rotectiv de premeditare, amenințare, coerciție, sadism etc. În cazul abuzului sexual, odată ce copilul l-a recunoscut și dezvăluit, este vitală prezența unui adult, mai ales a unui părinte protector sau a unei persoane de îngrijire, în care copilul are încredere și îl ajută să facă față acestei experiențe dramatice și să înțeleagă ce I s-a întâmplat, oferindu-I sprijin și rotective.
Consecințele produse de neglijare.
Considerată de unii autori că o formă specifică de abuz, neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea accesului lui la educație. Neglijarea pune în pericol dezvoltarea normală a copilului, dezvoltarea bio-psiho-socio-culturală, și, prin efectele grave pe care le produce, necesită intervenție promptă și adecvată.
Cele mai grave forme de neglijare sunt:
– neasigurarea unei alimentații necesare nevoilor de dezvoltare ale copilului;
– neasigurarea unei îmbrăcăminți adecvate;
– neasigurarea unui spațiu de trăi corespunzător, inclusive în privința igienei;
– dezinteres față de starea de sănătate a copilului;
– insuficientă supraveghere;
– lipsa de preocupare pentru educația copilului;
– privarea copilului de afecțiune;
– abandonul copilului.
Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creșterea și dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilități și/sau decesul copilului.
CAPITOLUL II
VIOLENȚA ȘCOLARĂ-CONCEPTE ȘI ABORDĂRI ACTUALE
II.1.Violența școlară.Forme ale violenței în școală.
Rădăcina latină a termenului violență este vis, care înseamnă „forță" și trimite la ideea de putere, de dominație, de utilizare a superiorității fizice împotriva altuia. Există numeroase definiții ale violenței. Eric Debarbieux (1996, pp. 45-46), specialist în problematica violenței în mediul școlar, oferă o definiție prin care surprinde ansamblul fenomenului violenței: „Violență este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, și care se traduce printr-o pierdere a integrității, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forței, conștient sau inconștient, însă poate există și violență doar din punctul de vedere al victimei, fără că agresorul să aibă intenția de a face ceva.”
Violența este o problema care își face simțită prezența din ce în ce mai mult în societate, iar de câțiva ani și în școală. Abordarea violenŃei în școli (sau violenŃei școlare), ca formă particulară de violenŃă, trebuie să ia în consideraŃie trei concepte-cheie: violenŃa, școala și vârsta.
Există un nivel de indisciplina inerent în școli, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentați să treacă peste reguli, iar această indisciplina poate duce la un comportament violent. Lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violență și indisciplina pot influență comportamentul elevilor, aceștia putând fi tentați să imite acțiunile văzute la televizor. Societatea românească trece printr-o criză din punctul de vedere al valorilor sociale. Violența este din păcate pentru mijloacele de informare în masă o afacere rentabilă, iar formele dramatizării și exagerării atrage publicitatea dorită, rating-ul. În mass-media se pune accentul pe ideea că nu este nevoie să ai multă școală pentru a avea succes în viață și că succesul se măsoară în primul rând prin bani. Aceste modele sunt perpetuate și în familie, și pe stradă, iar școală are puține șanse de a schimbă mentalitatea elevilor în condițiile în care toate celelalte surse de informare spun contrariul. Copiii sunt în școală șase sau șapte ore pe zi. În rest sunt acasă, pe stradă, se uită la televizor. Tot ce învață în școală – cum să vorbească, cum să se poarte – este contrazis de ce văd în rest. Părinții nu se implică suficient.
În mod tradițional, școala este locul de producere și transmitere a cunoașterii, de formare a competențelor cognitive, de înțelegere a sensului vieții și a lumii care ne înconjoară, de înțelegere a raporturilor cu ceilalți și cu noi înșine. Misiunea școlii nu este doar de a pregăti forța de muncă. Școala trebuie să profileze caractere, să-i educe tânărului plăcerea de a învața, dorința de a reuși și de a face față schimbărilor de pe piața muncii.(Dorina Salavastru,”Violenta in mediul scolar”,Editura Polirom,Iasi,2004,p.262).
În acest context, a vorbi despre violență acolo unde ne așteptăm să găsim cele mai bune condiții pentru formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității poate părea un fapt cel puțin neverosimil. În ultimii ani, violența în rândul minorilor a constituit subiectul a numeroase dezbateri mediatice. Totuși, cunoștințele noastre în acest domeniu sunt destul de lacunare. Singurele date certe provin din statisticile Ministerului de Interne și ele vizează diferite tipuri de infracțiuni comise de minori: omoruri, tentative de omor, vătămări corporale grave, violuri, furturi, tâlhării.
Violența școlară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde sărăcia este la ea acasă. De aceea, atunci când se vorbește despre violență în școală, se consideră drept surse favorizante factorii exteriori ai școlii: mediul familial, mediul social, că și factori ce țin de individ, de personalitatea lui.
Mediul familial reprezintă, credem, cea mai importantă sursă a agresivității elevilor. Mulți dintre copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experiență divorțului părinților și trăiesc în familii monoparentale. Echilibrul familial este perturbat și de criză locurilor de muncă, de șomajul ce-I atinge pe foarte mulți părinți. Părinții sunt confruntați cu numeroase dificultăți materiale, dar și psihologice, pentru că au sentimentul devalorizării, al eșecului. În aceste condiții, ei nu mai sunt sau sunt puțin disponibili pentru copiii lor. Pe acest fundal apar apoi probleme familiale foarte grave care-i afectează profund pe copii: violență intrafamiliala, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijență, la care se adaugă și importante carențe educaționale – lipsa de dialog, de afecțiune, inconstanță în cerințele formulate față de copil (treceri de la o extremă la altă, de la o permisivitate exagerată la restricții foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sancționare a copilului pe motiv că “bătaia-i ruptă di răi”. Sunt și părinți care privilegiază în mod exagerat relația afectivă în detrimentul rolului educativ pe care ar trebui să-l aibă în raporturile cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdicții, de reguli, emit puține exigențe și caută să evite conflictele. Această absența cvasitotală a constrângerilor (în afară școlii) îl va determina pe elev să adopte în școală comportamente de refuz a exigențelor profesorilor.
La rândul sau, mediul social conține numeroase surse de natură să inducă, să stimuleze și să întrețină violența școlară: situația economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalitățile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncționalități la nivelul factorilor responsabili cu educația tinerilor, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate în educație. Pentru fostele țări comuniste, conjunctură economică și socială provoacă anumite confuzii în rândul tinerilor, care încep să se îndoiască de eficacitatea școlii, de utilitatea științei. șI această cu atât mai mult cu cât constată că școală nu îi asigura inserția profesională. Valorile tradiționale vehiculate în școală – muncă, meritul, efortul – cunosc o eroziune vizibilă. Un mediu social în criză (criză locurilor de muncă, criză familiei, criză valorilor) afectează profund dezvoltarea personalității copilului.
Trăsăturile de personalitate ale elevului sunt și ele într-o strânsă corelație cu comportamentele violente, la acestea adăugându-se problemele specifice vârstei adolescenței.
Adolescența este o perioada de transformări profunde pe plan fizic, psihic și social. Acum adolescentul este fericit, se simte bine bine în pielea să și două ore mai târziu este trist, deprimat, descurajat. Adeseori, el oscilează între sentimentul de putere, de forță și sentimentul de îndoială, de descurajare, de scădere a stimei de sine. Pentru a se apară de aceste emoții, adolescenții dezvoltă reacții de provocare, de agresivitate, de opoziție față de părinți și profesori.
În această perioada atât de dificilă, dialogul părinți-copii și profesor-elev este absolut necesar. Adolescentul dorește să fie înțeles, are nevoie de dragoste, de securitate afectivă dar, de cele mai multe ori, el nu recunoaște și nu exprimă acest lucru. Nu întâmplător se afirmă că violență școlară pleacă, în primul rând, de la un deficit de comunicare. A lupta contra violențelor școlare înseamnă a ameliora calitatea relațiilor și a comunicării între toate persoanele angrenate în actul educațional.
Școala însăși poate reprezenta o sursă a unor forme de violență școlare și acest lucru trebuie luat în considerare în conceperea diferitelor programe de prevenire și stăpânire a violenței.
Școala este un loc unde elevii se instruiesc, învață, dar este și un loc unde se stabilesc relații, se promovează modele, valori, se creează condiții pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă și morală a copilului. Clasa școlară constituie un grup ai cărui membrii depind unii de alții, fiind
supuși unei mișcări de influențare reciprocă ce determina echilibrul funcțional al câmpului educațional. Fiecare grup cere de la membrii săi diferite forme de comportament. Însuși actul predării-învățării este un proces relațional, iar gestiunea acestor relații se înscrie în ceea ce unii autori numesc managementul clasei școlare, și anume “setul de de activități prin intermediul cărora profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului și elimina comportamentul inadecvat, dezvoltă relații personale bune și un climat socio-emoțional pozitiv în clasa, stabilește și menține o organizare eficientă și productivă a clasei”(Weber).
Comportamentele violente ale elevului își pot avea originea și într-un management defectuos al clasei școlare, mai exact într-o lipsa de adaptare a practicilor educaționale la o populație școlară considerabil schimbată. Se afirmă că prima dorința a formatorului este aceea de a exercită o putere. Dând curs acestei dorințe inconștiente, profesorul poate influență negativ relația cu elevul, deoarece va caută să-l mențină într-o situație de dependență, de subordonare necondiționată. Pentru această, profesorul poate recurge la diferite modalități de coerciție, descurajând astfel formarea unor personalități autonome, independente, că urmare, în grupurile conduse autoritar, se acumulează tensiuni, frustrări, ce determina comportamente agresive, ostilități între membrii grupului, în timp ce față de lider se manifestă o atitudine de supunere.
Relația de autoritate influențează și tipul de comunicare. De cele mai multe ori, comunicarea este lateralizată, adică profesorul e cel care emite și care monopolizează comunicarea, iar elevul rămâne doar un receptor pasiv. Comunicarea între elevi în cadrul unor grupuri de lucru este destul de restrânsă, iar opiniile elevilor cu privire la viață clasei sunt prea puțin luate în considerare. Nevoia de expresie și de comunicare e o nevoie fundamentală a oricărui individ, iar grupul școlar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antrenează inevitabil o frustrare ce se va traduce prin comportamente agresive.
Și alte componente ale atitudinii profesorului față de elevi pot genera situații conflictuale ori comportamente violente ale elevilor. Unii profesori adopta o atitudine de ignorare disprețuitoare a elevilor, corelată cu tendința de evaluare a lor în termeni constant negativi și depreciativi. Indiferență profesorilor este cea mai importantă manifestare a disprețului față de elevi. Sunt numeroși elevii care suferă că urmare a acestor judecați negative ale profesorului, pentru că ele vin să întărească propriul lor sentiment de îndoială, de descurajare, de lipsa de încredere în forțele proprii. Acest dispreț, o dată interiorizat, poate antrena un ansamblu de consecințe în plan comportamental: lipsa de comunicare, pasivitatea la lecție, indiferență sau, dimpotrivă, perturbarea lecțiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.
De multe ori, în mod inconștient, profesorul introduce diferențieri între elevi în funcție de performanță atinsă. Astfel de diferențieri se traduc în atitudini ale profesorului care îi defavorizează pe elevii cu realizări mai modeste.
Această atitudine a profesorului poate determina din partea elevilor sustragerea de la activități, indiferență față de ceea ce se întâmplă în clasa, absenteismul, refuzul de a-și face temele, violențele verbale față de colegi și chiar față de profesori, comportamente agresive. Elevul aflat în situația de eșec și care este pus de nenumărate ori în fta unor sarcini de învățare pe care nu le poate rezolva trăiește o angoasă profundă. Elevul suferă pentru că și-a decepționat părinții și profesorii, pentru că este disprețuit de colegi, își pierde stimă de sine, încrederea în capacitatea de a reuși chiar și în domeniile în care nu se află în situația de eșec.acesta este momentul în care pot să apară conduitele violente ce se traduc prin: depresie, spirit de revanșa și revalorizare, manifestări de provocare, dispreț reorientat către alții, lipsa de interes față de viață în general. În contextul actual, eșecul școlar devine repede sinonim cu eșecul în viață. Această situație îl rănește pe individ, îi afectează imaginea pe care o are despre propri valoare și, de aceea, el încearcă să-și ia revanșa într-un fel.
Nu în ultimul rând, modul în care profesorul distribuie sancțiunile, abuzul de măsuri disciplinare, de pedepse, influențează climatul și calitatea vieții școlare.orice profesor știe că pedeapsa, că remediu, nu are efecte pozitive decât în mod circumstanțial și pe termen scurt. De cele mai multe ori, ea produce reacții emoționale negative, creează tensiuni, anxietate, frustrări, conflicte și deteriorarea relațiilor profesor-elev. Pentru că o sancțiune să fie eficace, ea trebuie să aibă un sens, să fie integrată într-un sistem coerent care leagă respectarea regulilor, a normelor școlare de natură actului comis și de tipul de sancțiune. Sancțiunea trebuie să se alfle într-un raport logic cu actul sancționat.
Fenomenul violenței școlare trebuie analizat în contextul apariției lui. Școală poate juca un rol important în prevenirea violenței școlare. Și asta nu numai în condițiile în care sursele violențelor sunt în mediul școlar, ci și în situația în care sursele se află în exteriorul școlii.
Pentru că școală să își asume acest rol de prevenire și de stăpânire a fenomenului violenței, prima investiție trebuie făcută în domeniul formării profesorilor. Trebuie să recunoaștem că, atât în cadrul formării inițiale, cât și al formării continue, atenția este concentrată asupra lucrului cu clasele de elevi “fără probleme”. Se discuta mult prea puțin despre modalitățile de abordare a claselor dificile. Este nevoie de o formare specifică, în măsură să permită satisfacerea cerințelor elevilor “cu probleme”. Nu putem aștepta pasivi că problemele să se rezolve de la sine. De exemplu, în condițiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, școală poate reprezenta pentru elev o a două șansă.
Pentru a face față lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie să se țină seama de următoarele obiective:
• observarea cu atenție a comportamentului elevilor pentru o mai bună înțelegere a cauzelor actelor de violență;
• dezvoltarea mijloacelor de comunicare cu elevii și stabilirea unor relații de încredere;
• dezvoltarea parteneriatului școală-familie;
• colaborarea cu specialiștii din cadrul școlii (psihologul școlar, asistentul social).
Multe dintre comportamentele violente ale elevilor se manifestă că o transgresiune a regulilor școlare. Clasa este o microsocietate a cărei funcționare necesită stabilirea unor reguli clare ce se cer respectate de toți membrii grupului școlar. Ansamblul regulilor dominante dintr-o clasa caracterizează comportamentele dezirabile ale elevului și corelativul sau negativ, comportamentul indezirabil. Respectarea regulilor este o condiție a socializării, care înseamnă a învață să trăiască împreună în relații de respect reciproc, excluzând violență. Regulile școlare vizează ținută, efectuarea temelor, prezența la cursuri, dar sunt și reguli de civilitate ce au în vedere limbajul folosit, modalitățile de adresare, respectul față de celălalt, păstrarea bunurilor școlare, toleranță, solidaritatea, într-un cuvânt manieră de a te comportă astfel încât viață în colectivitate să fie cât mai agreabilă.
Regulile pot fi impuse de către profesor sau sunt negociate cu elevii. Aceștia acceptă mai ușor regulile al căror sens este transparent, iar dacă școală este un loc de învățare a democrației, atunci această presupune că și elevii să participe la eleborarea regulilor civilității școlare: “într-o democrație, cetățeanul nu este numai cel care se supune legii, ci și cel care o elaborează, alături de alții”.
Violența în școală este „orice formă de manifestare a unor comportamente”precum:
– exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare,
amenințare,hărțuire;
-bruscare,împingere,lovire,rănire;
-comportament care intră sub incidența legii (viol, consum/comercializare de droguri,
vandalism–provocarea de stricăciuni cu bună stiință–, furt);
– ofensă adusă statutului/autorității cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverențioasă față de cadrul didactic);
– comportament școlar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în școală și orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului școlar în vigoare.
Atunci când vorbim despre violență școlară nu putem să ne limităm la actele de violență care cad sub incidența legilor.
O formă de violență extrem de răspândită în mediile școlare este violență verbală, englezii folosesc termenul,, bullyines” – pentru a desemna atacurile verbale, intimidările exercitate prin amenințări, injurii, umilințe.Violență verbală nu este percepută în aceeași manieră de elevi și profesori. Elevii o minimalizează în timp ce profesorii o supraevaluează. În funcție de planul de manifestare al atacului, corelat cu tipul de prejudiciu adus victimei, se poate discerne între violență fizică și violență psihologică verbală.
-efectele violenței fizice vizează atât sănătatea și integritatea corporală a victimei, cât și evoluția să psihologică în plan cognitiv, autopercepția negativă,iar în plan emoțional teamă, depresie.
– violențele verbale, psihologice afectează în principal stimă de sine: victimele se simt devalorizate, își pierd încrederea în posibilitățile proprii, devin anxioase.
Un studiu britanic a ajuns la concluzia că 80% dintre victimele violențelor consideră violență verbală mai stresantă decât atacurile fizice (fetele consideră atacurile fizice mai stresante, în timp ce băieții se tem mai mult de violențele verbale); iar 30% din victime afirmă că agresiunile le afectează capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor școlare.O altă tipologie a conduitelor de violență în școală, care combină mai multe criterii a fost realizată de J. Hebert (1941) și include:
• agresiuni active fizice directe: lovirea unui coleg;
• agresiuni active fizice indirecte: lovirea unui substituit al victimei;
• agresiuni active verbale directe: înjură, amenințarea;
• active verbale indirecte: calomnia;
• agresiuni pasive fizice directe: împiedicarea producerii unui comportament al victimei;
• agresiuni fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcina, de a da curs unei rugăminți;
• agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi;
• agresiuni pasive verbale indirecte: negativism.
Violență instituțională – decurge chiar în funcțiunea școlii. Violență școlară poate fi interpretată că violență instituțională că atare, în sensul că prejudiciul și suferință se realizează prin intermediul regulamentelor școlare, ele decurg din structurile organizaționale și din raportul de putere instituită.În acest context de exemplu, etichetările, discriminările, injuriile, atitudinile ironice ale unor profesori, anumite metode sau proceduri de orientare școlară, caracteristice unor probe de evaluare, toate acestea reprezintă forme de violență.
II.2. Violența elev-elev.
Manifestările conflictuale dintre elevi reprezintă cea mai răspândită formă de violență școlară,dar acest tip de violență este considerat că unul nespecific spațiului școlii deoarece se poate manifestă și în afară acestuia.
Formele variate ale violentei între elevi se manifesta diferit în contexte diferite. Pauza presupune un timp si un spatiu în care elevii nu se afla sub stricta supraveghere a cadrelor didactice si care ofera posibilitatea relatiilor directe între elevi .
Violenta elev-elev se intalneste intre elevii aceleiasi clase,intre elevi din clase diferite dar acelasi nivel scolar,si elevi din diverse clase diverse forme de studiu in acest caz formele de violenta sunt:bataia ,agresivitate verbala ,furturi si s-a observat ca de cele mai multe ori elevii din clasele mici sunt victime ale elevilor din clasele mai mari.
Cele mai multe cadre didactice își păstrează optimismul pedagogic căutând explicații pentru violență elev-elev.Dintre acestea amintim:
– Violența între elevi este specifică vârstei adolescenței și poate apărea că un fapt „normal” în orice context relațional, inclusiv în cadrul jocurilor (mai ales a jocurilor sportive).
-Comportamentele agresive dintre elevi sunt o copie a modelelor oferite de mediul familial.
-Climatul socio-afectiv din familie, atitudinile și comportamentele părinților, relațiile dintre părinți și cele dintre părinți și copii sunt elemente care influențează în mod direct comportamentul și relațiile dintre copii în școală. Astfel, violență între elevi este considerată o formă de „descărcare” psihică în spațiul școlii a agresivității la care aceștia sunt supuși în mediul familial sau a inhibițiilor și lucrurilor interzise în mediul familial.
– Societatea în ansamblu este agresivă, iar instanțe precum stradă sau mass-media (inclusiv emisiunile pentru copii) oferă elevilor modele specifice de relaționare, pe care aceștia le imită, deseori fără să conștientizeze natură lor violență.
Chiar dacă violența între elevi a fost recunoscută că fenomen general prezent în toate unitățile de învățământ, intensitatea și formele în care aceasta se manifestă diferă de la o școală la alta, fiind determinate de un complex de factori: climatul școlar și cultură școlii, tipul de management școlar, coeziunea claselor, calitatea activității educaționale, mediul de proveniență al elevilor.
Cele mai frecvente forme de violență elev-elev țin de domeniul violenței verbale: certuri, conflicte, injurii. Un alt tip de comportament violent care se manifestă între elevi vizează jignirile cu referire la trăsăturile fizice sau psihice ale colegilor,jignirile referitoare la situația socio-economică, jignirile cu referire la apartenența etnică sau la cea religioasă.
II.3. Violența elev-profesor.
Formele violenței elevului față de profesor îmbracă nuanțe multiple: actul agresiv al elevului,neputându-se manifesta, cel mai adesea în reacții fizice brutale, datorită constrângerilor impuse de normele sociale, îmbracă forme subtile de manifestare, cum ar fi reacțiile afective-intimidarea,amenințarea,sau reacțiile verbale- ironia,sarcasmul, asta în funcție de vârstă și cultura educatului.
Violența față de profesori e variată, de la comportamente care nu sunt în deplină concordanță cu regulamentul școlar și cu statutul de elev, care țin de violență fizică sau care intră sub incidența legii.
Aceste comportamente pot fi grupate astfel:
– comportamente inadecvate ale elevilor în raport cu statutul lor, care presupun lipsa de implicare și participare a acestora la activitățile școlare: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fuga de la ore, actele de indisciplină în timpul programului școlar, ignorarea voită a mesajelor cadrelor didactice;
– comportamente care implică violență verbală și nonverbală de intensitate medie și care reprezintă o ofensă adusă statutului cadrului didactic,cum ar fi refuzul îndeplinirii sarcinilor școlare, atitudini ironice față de profesori;
– comportamente violente ,care presupun agresiune verbală și fizică față de profesori cu gesturi sau priviri amenințătoare, injurii, jigniri, loviri și agresiuni fizice.
Uneori, atitudinea ironică a elevilor (în special față de evaluarea profesorilor) este susținută și încurajată chiar de către unii părinți, care consideră ironia o modalitate îndreptățită de manifestare a libertății elevilor față de anumiți profesori din școală, care „merită acest lucru”. Cel mai adesea, profesorii incriminează astfel de comportamente și se simt vulnerabili în fața elevilor.
În concluzie violența elevilor față de profesori este o realitate în școlile românești, fapt care reprezintă un semnal de alarmă asupra calității climatului școlar și a relațiilor pedagogice și, implicit, asupra întregii vieți școlare.
II.4. Violența profesor-elev
Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.Ed.C. nr. 4925/08.09.2005, reglementează o serie de comportamente dezirabile sau interzise cadrelor didactice în spațiul școlar.
Capitolul VII, art. 84
(3) Personalul din învățământ trebuie să aibă o ținută morală demnă, în concordanță cu valorile educaționale pe care le transmite elevilor, o vestimentație decentă și un comportament responsabil.
(4) Personalul din învățământ are obligația să sesizeze, la nevoie, instituțiile publice de asistență socială/educațională specializată, Direcția de protecție a copilului, în legătură cu aspecte care afectează demnitatea, integritatea fizică și psihică a elevului/copilului.
(5) Personalul din învățământ trebuie să dovedească respect și considerație în relațiile cu elevii, părinții/reprezentanții legali ai acestora.
(6) Personalului din învățământ îi este interzis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viața intimă, privată și familială a acestuia.
(7) Personalului din învățământ îi este interzisă aplicarea de pedepse corporale, precum și agresarea verbală sau fizică a elevilor și/sau a colegilor.
(8) Se interzice personalului didactic să condiționeze evaluarea elevilor sau calitatea prestației didactice la clasă de obținerea oricărui tip de avantaje, de la elevi sau de la părinții /aparținătorii / reprezentanții legali ai acestora. Astfel de practici, dovedite, se sancționează cu excluderea din învățământ.
Ca si în cazul violentei elevilor fata de profesori, formele de comportament neadecvat al cadrelor didactice în relatie cu elevii sunt diverse, de la situatii care nu sunt caracteristice unei relatii corecte profesor-elevi la forme mai grave, cum este agresivitatea fizic (Neamțu, Cristina, Devianța școlară. Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Iași, Ed. Polirom, 2003).
Formele de comportament neadecvat al profesorilor cu frecvența cea mai mare se referă la agresiunea verbală față de elevi: de la forme mai simple precum atitudini ironice, țipete la forme mai grave – injurii, jigniri, insulte. Elevii percep faptul că nu sunt notați ”după merit” și cataloghează comportamentul profesorului că fiind unul violent, unii dintre profesori acordă notele pe criterii nedefinite.
Un alt tip de comportament neadecvat al profesorilor față de elevi, se referă la agresiunea non-verbală. Această ia uneori forme mai ușoare – ignorarea mesajelor elevilor și neacordarea de atenție acestora –, care nu caracterizează o relație optimă profesor-elev și constituie bariere în comunicarea didactică. Faptul că elevul nu este considerat un partener real de comunicare, iar mesajele din partea acestuia nu sunt luate în considerare reduce procesul didactic la o simplă activitate de transmitere de cunoștințe și încalcă principiile pedagogice. Poate îmbracă și forme mai grave: gesturi, priviri amenințătoare, însoțite de atitudini discriminative și marginalizarea unora dintre elevi. Astfel de manifestări din partea profesorilor (chiar dacă nu sunt generalizate și se raportează numai la unii dintre elevi) au implicații grave atât asupra climatului școlar, cât mai ales asupra elevilor: influențează negativ stimă de sine, reduce motivația pentru învățare, transformă școală într-un spațiu de insecuritate pentru aceștia.
Comportamentul neadecvat al profesorilor față de elevi ia uneori și formă violenței fizice.
Pedeapsa fizică este o metodă specifică școlii tradiționale, unele teorii pedagogice clasice susținând chiar „eficientă” pedagogică a acesteia. O dată cu apariția noilor curente în pedagogie, care au pus copilul în centrul educației, violență fizică față de copii devine o modalitate incriminată în orice spațiu de educație. În ceea ce privește atitudinea părinților față de violență fizică a profesorilor, părerile sunt împărțite: de la respingerea pedepselor fizice în spațiul școlii la acceptarea și încurajarea acestora.
Manifestată sub formă mai ușoară sau prin comportamente mai grave, violență profesorilor față de elevi este condamnabilă în spațiul școlii și contravine oricăror principii de educație.
II.5. Violenta parintilor în spatiul scolii.
Deși nu sunt prezenți zilnic în spațiul școlii, unii părinți manifestă comportamente neadecvate care țin de domeniul violenței. Părinții își legitimează astfel de comportamente prin nevoia de a apară drepturile propriilor copii.
Față de profesori, părinții utilizează cel mai frecvent violență verbală (ironii, discuții aprinse, țipete), iar în unele cazuri chiar agresivitatea fizică – situații generate de obicei de nemulțumirea referitoare la atitudini și comportamente ale unui cadru didactic, considerate violente sau nedrepte, manifestate în raport cu propriul copil.
Față de alți elevi din școală, au fost semnalate cazuri de certuri sau chiar agresiune fizică, atunci când propriul copil intră într-un conflict cu aceștia sau când este victima a violenței lor.
Sunt și situații în care părinții manifestă comportamente violente față de propriul copil în spațiul școlii, de la ironizarea sau admonestarea acestora în față clasei de elevi până la agresivitate fizică – metode considerate forme eficiente de pedepsire a copilului, în cazurile în care acesta nu se supune disciplinei școlare, iar părinții sunt înștiințați și responsabilizați cu rezolvarea problemelor.
Pe lângă profesori și elevi, părinții devin în unele situații factori promotori ai violenței în spațiul școlii, manifestate sub diferite forme, în funcție de obiectul și de cauza generatoare. Identificarea acestor situații, analizarea cauzelor și stabilirea modalităților de rezolvare și de prevenire a acestora nu trebuie să lipsească dintr-o strategie de prevenire a violenței în școală și de ameliorare a comunicării școală-familie.
II.6. Cauzele violenței în mediul școlar .
Violența școlară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde sărăcia este la ea acasă. De aceea, atunci când se vorbește despre violență în școală, se consideră drept surse favorizante anumiți factori exteriori școlii: mediul familial, mediul social, că și unii factori ce țin de individ, de personalitatea lui.4(Sălăvăstru,D.”Psihologia educației”, Editura Polirom, Iași,2004,p.266)
Astfel cauzele sunt :
-de ordin genetic,țin de specificul vârstei școlare;
– de ordin moral;
-cauze de natură pedagogică,
-situația socio- morală și economică din unele familii,aspecte determinate de criză societății de tranziție;
-,cauze generate și alimentate de mass-media;
-cauze ce țin de managementul școlii.
Printre cauzele care determina comportamentul violent in randul copiilor putem argumenta urmatoarele
Încă de la vârsta preșcolară unii copii sunt martori ai violenței domestice (fizice,psihice) și fiind la vârsta la care își aleg și imită modelul de comportament, copilul își va însuși inconștient actele de violența ale adulților, le va reproduce în interacțiunea cu grădinița, grupul de prieteni sau școala, fiind convins că aceste atitudini sunt corecte și firești;
Deseori, din dorința de a fi populari, de a avea ceea ce familia nu le oferă sau pur și simplu de a se răzbuna pe colegii cu performanțe în diverse domenii, elevii apelează la teroare, deoarece nu cunosc pedepsele legale la care pot fi supuși. Tot în ciclul primar se formează/dezvoltă dorința copilulului de a se evidenția; nereușind performanțe la învațătură, elevul va încerca să devină lider prin orice alte metode, apelând sau instigând la violența;
Provenind din medii sociale diferite, în clasele primare școlarii vor avea tendința de a-i exclude pe cei minoritari, cauzând astfel forme de violență;
Comunicarea defectuoasă este considerată de către toți actorii implicați în procesul educațional ca fiind cea mai tangibilă și acută problemă a școlii, așa cum reiese din raportul „Violența în școală”. Elevii cred că violența din spațiul școlar, în relația profesor-elev, este cauzată și de incapacitatea profesorilor de a comunica eficient cu elevii lor. De pildă, în interviurile noastre, un părinte ne declara: Dacă pe ecranul unui televizor ar apărea modul în care elevii se răzbună în plan imaginativ pe profesori, am avea parte de cele mai veritabile filme „horror” .(M. Jigau(coord.)”Prevenirea si combaterea violentei in scoala”.Gid practic pentru directori si cadre didactice, Editura Alpha , Buzau, 2006.)
Un alt factor de risc în devierea comportamentului copilului spre violența îl constiutuie Mass-Media, prin prezentarea realității ca pe un fapt banal, indiferent de gravitatea faptelor expuse și mai ales fără a accentua consecințele acestor violențe asupra celor ce le-au provocat. Mass-Media expune acte de violența (atât în programele pentru copii cât și în filme sau știri) în mare parte fără să stigmatizeze aceste acte, fără a sublinia caracterul imoral al agresiunilor.
O mare parte din vină o are aici și familia care permite contactul copilului cu televizorul, neexplicându-i ceea ce este etic și ceea ce constituie o abatere gravă de la normele sociale și civice. Neimplicarea familiei în dezvoltarea capacității de a discerne moralul de imoral, legalul de ilegal, are ca urmare însușirea de către copil a unor comportamente inadecvate vârstei și deseori negative. La rândul său, ajuns adult copilul va repeta greșeala părinților.
În apariția fenomenului violenței școlare nu sunt de neglijat managementul defectuos al clasei, deficiențele de comunicare între cadrele didactice și elevi, neadaptarea practicilor educaționale la o populație școlară în continuă schimbare.
Cauzele în care noi profesorii putem să intervenim și să stopăm violență sunt cele de ordin pedagogic care se concretizează în:
-volumul excesiv al informației nu lasă locul și timpul necesar preocupărilor pentru educație
– tonul agresiv al educatorilor, bruscarea elevilor, aprecierea nedreaptă cu note sau calificative;
– greșeli atitudinale, de relaționare cu elevii
– abuz emoțional și fizic din partea cadrelor didactice sau a părinților;
– nesupravegherea atentă a elevilor în unele activități sau în recreații;
– lipsa de autoritate a unor profesori;
– abordarea greșită a elevilor la unele ore, de către unii profesori generează frustrare și agresivitate;
– indulgență și superficialitatea cu care sunt tratate unele probleme grave de comportament ale elevilor generează sfidare și dispreț pentru regulamente și norme școlare;
– nivelul scăzut de educație și carențele culturale ale părinților;
– incapacitatea părinților de a-și educa și stăpâni copiii; conflicte între familiile elevilor;
– incoerența în sancționarea abaterilor;
-programe educative formale, ineficiente- inclusiv pentru părinți;
– absența psihologilor din majoritatea școlilor și localităților rurale;
– diminuarea legăturilor tradiționale între școală și familie, cadrele didactice par tot mai dezarmate în încercarea lor de a face din părinți partenerul principal în educație.
Un management defectuos al școlii adică lipsa unor spații și preocupări ale școlii și comunității pentru desfășurarea unor activități recreative, educative, reconfortante, distractive (cluburi ale tinerilor, terenuri de sport, parcuri de distracție, etc.) poate contribui la apariția actelor de violență. Înțelegerea și rezolvarea cauzelor violenței este primul pas și cel mai important în realizarea școlii fără violență.
II.7. Prevenirea si combaterea violentei in scoala.
Școala poate juca un rol important în prevenirea violenței școlare. Și asta nu numai în condițiile în care sursele violențelor se găsesc în mediul școlar, ci și în situația în care sursele se află în exteriorul școlii. Pierre-Andre Doudin și Miriam Erkohen-Markiis (2000, pp. 11-12) vorbesc de trei tipuri de prevenție pe care le poate asigura școala și care se completează reciproc: a) o prevenție primară, care se poate realiza foarte ușor de către fiecare profesor și se referă la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de fiecare elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuși, valorizarea efortului elevului; toate aceste atitudini pot reduce riscurile apariției violenței; b) o prevenție secundară, ce pleacă de la faptul că școala reprezintă un post de observație privilegiat al dezvoltării intelectuale și afective a elevului, iar profesorul, printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unor violențe la care elevul a fost supus în afara mediului școlar; semnalând profesioniștilor (psihologului școlar, asistentului social) cazul respectivilor elevi, dar și autorităților competente, pot fi luate măsuri de ajutor și de protecție care să vizeze înlăturarea cauzelor abuzurilor și reducerea tulburărilor somatice, psihice și comportamentale induse prin violență;
c) o prevenție terțiară, ce are în vedere sprijinul direct adus elevilor care manifestă comportamente violente; aceasta urmărește prevenirea recidivei și presupune adoptarea unor măsuri după producerea comportamentului violent; și în cazul acestor elevi, menționarea unor așteptări pozitive față de ei, dezvoltarea sentimentului de apartenență comunitară, exprimarea preocupării față de situația lor și integrarea lor în activitățile grupului sunt factori de protecție ce pot fi exercitați în cadrul instituției școlare; prin aceste măsuri se poate împiedica cronicizarea tulburărilor provocate de violență și eventuala transmitere a lor de la o generație la alta
Pentru ca școala să își asume acest rol de prevenire și de stăpânire a fenomenului violenței, prima investiție trebuie făcută în domeniul formării profesorilor. Trebuie să recunoaștem că, atât în cadrul formării inițiale, cât și în cel al formării continue, atenția este concentrată asupra lucrului cu clasele de elevi „fără probleme". Se discută mult prea puțin despre modalitățile de abordare a claselor dificile. Este nevoie de o formare specifică, în măsură să permită satisfacerea cerințelor elevilor „cu probleme". Nu putem aștepta pasivi ca problemele să se rezolve de la sine. De exemplu, în condițiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, școala poate reprezenta pentru elev o a doua șansă.
Organizarea unor cursuri de formare a profesorilor pentru a face față lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie să pornească de la următoarele obiective:
– observarea atentă a comportamentului elevilor, pentru o mai bună înțelegere a cauzelor actelor de violență;
– ameliorarea comunicării cu elevii ce manifestă comportamente violente și stabilirea unor relații de încredere;
– detensionarea conflictelor cu ajutorul formatorilor de opinie;
– dezvoltarea parteneriatului școală-familie;
– colaborarea cu specialiștii în cadrul lucrului în rețea.
Cauzele comportamentului agresiv al copiilor si adolescenților sunt multiple. Majoritatea elevilor chestionați cred ca școala are cea mai mare influenta in ceea ce privește însușirea unor valori civice si socio-profesionale ca: libertatea de expresie, creativitatea, competenta, comportamentul activ, cultura civica, spiritul de competiție, formarea culturala, succesul, patriotismul. Deci, sursa violentei din scoli nu este reprezentata de valori promovate aici sau in modelele de comportament pe care profesorii le propun elevilor.
Cadrele didactice trebuie să observe comportamentul elevilor pentru a putea preveni manifestările violente ale acestora prin discuții atât cu elevii în cauză cât și cu familiile lor. Doar o buna colaborare a familiei cu personalul didactic va reuși prevenirea/stoparea/îndreptare unor deviații comportamentale, deoarece cadrul legal nu permite școlii luarea unor măsuri extreme care să determine din partea elevului respectarea drepturilor celor din jur. Școlii îi revine sarcina de a corija abaterile, de a defini clar diferența dintre moral și imoral, deoarece copilul se va manifesta în mediul școlar influențat de imaginile vizualizate.
Rolul învățătorului este acela de a omogeniza colectivul, de a-i determina să- și respecte colegii și cadrele didactice. Acest lucru se poate realiza prin dezbateri colective, prin intermediul povestioarelor , prin acordarea de sarcini pe echipe. Școlarii trebuie învățați ce înseamnă a trăi în societate: a te înțelege reciproc, a asculta opiniile celor din jur, a exprima problemele în cuvinte nu în fapte, a lua decizii colective, și a te supune deciziei majorității, a- și controla pornirile violente.
La nivelul clasei este indicată elaborarea unui regulament intern. Elevii sunt cei ce negociază regulile, și stabilesc sancțiunile în cazul abaterilor. Trebuie stabilite reguli simple ce pot fi lesne înțelese și respectate.
În condițiile în care situațiile de violență școlară nu pot fi rezolvate în mod direct prin acțiunea efectivă și imediată a cadrului didactic se impune formarea unei echipe (în cadrul căreia să fie incluse atât cadrele didactice cât și psihologul școlii, medicul, reprezentanți ai poliției, pompierilor, primăriei). Această echipă ar putea preveni și combate acte de violență prin prezentarea faptelor și explicarea urmărilor acestora.
O altă metodă de prevenire și combatere a violenței este elaborarea R.O.I., aducerea acestuia la cunoștință atât elevilor cât și părinților și respectarea sa strictă. La înscrierea copilului în școală, părintele trebuie să semneze că este în acord deplin cu regulile școlii, reguli ce pot stabili de la scăderea notei la purtare până la exmatricularea definitivă a elevului în cazul constatării unor fapte de violență ce ar periclita siguranța celorlalți.
La nivelul școlii se pot înființa grupuri de dezbateri în care să se pună în discuție dificultățile muncii de formare a comportamentului prosocial al elevilor. Situațiile problemă expuse, de unul sau mai mulți profesori să fie dezbătute în cadrul grupului.
Înființarea în cadrul școlii a unui centru de consultanță cu părinții și elevii unde să se poată depista, mediatiza, și dezbate acte de violență școlară.
Ca masură de constatare a gradului de violență în școală este indicată supravegherea elevilor cu ajutorul sistemelor video. Astfel se pot monitoriza accesul în incinta școlii, comportamentul copiilor în pauze, perturbarea activităților cadrelor didactice de către alte persone. Dacă din punct de vedere psihic prezența camerelor video în incinta școlii descurajează manifestările violente prevenind astfel încălcarea regulamentului de ordine interioară, din punct de vedere practic înregistrările oferă dovezi incontestabile ale faptelor comise și ajută la luare unor măsuri imediate, nepermițând agravarea conflictelor.
Pentru a evita evoluția și perpetuare violenței în mediul școlar, este necesar ca M.E.C să aibă o bună colaborare cu Mass-Media (C.N.A) si să semnaleze părinților impactul pe care vizualizarea emisiunilor necorespunzătoare vârstei îl are asupra copilului, căci sprijinul familiei este hotărâtor.
Se mai poate preveni violența și prin întărirea curajului civil. În școală și în afara școlii este vorba de două obiective: clarificarea noțiunii de curaj civil și antrenarea, exersarea acestui curaj. Orice situație conflictuală este determinată de factori concreți și de situație. Ea este, în ciuda unui model de bază asemănător, unică în felul ei. Curajul civil se bazează pe hotărârile personale și nu pot fi prescrise. Curajul nu poate fi despărțit, de exemplu, de dreptate. Asta trebuie să înțeleagă copiii prin curaj civil: să intervină pentru cineva, chiar dacă ar fi mai simplu să treacă cu vederea și să plece; să fie pregătiți să ia în considerare și eventuale dezavantaje legate de intervenție; să nu se lase intimidați; să ajute la nevoie; să-și exprime părerea, chiar dacă aproape toți din grup au alte opinii; să ceară ajutor, să dea anunțuri, să descrie făptașul. Lecție foarte importantă pentru curajul civil este exersarea. Jocul de rol, prin care devenim conștienți de temerile și limitele noastre de acțiune. Deseori subapreciem diversitatea posibilităților noastre de acțiune. În jocurile de rol și exersările concrete cu situații de violență directă putem descoperi noi răspunsuri creative la situații de conflict. Antrenamentul atitudinii ne oferă șansa să încercăm, să exersăm și să reflectăm la atitudini neprobate. Curajul civil al copiilor este cerut des în situații de toate zilele. Astfel de situații ar putea fi: unui elev i se cer bani pentru a fi protejat împotriva altor agresori, sau o gașcă pretinde un furt din magazin ca ritual de intrare. Astfel de situații trebuie explicate detaliat. Se va cere elevilor să spună cum s-ar comporta ei în astfel de situații. Se vor proba mai multe modalități de acțiune și se vor observa reacțiile de fiecare dată. O astfel de scenă se discută mai întâi și se interpretează de mai multe ori de către elevi, dezbătându-se de fiecare dată. Astfel se vor analiza dificultățile și obstacolele precum și reacțiile lipsă sau potrivite situației. Rolul profesorului este acela de sfătuitor.
Un proces de învățământ eficient presupune prezența unui angajament al educatorilor pentru apărarea demnității umane și a democrației. Cerințe pentru profesori: capacitatea de a gândi în variante, iar în polemici să fie apărătorii alternativelor, chiar dacă nu sunt ale lor proprii; capacitatea de a planifica procese de învățare și de a le conduce fără a fi autoritar; (acest lucru implică respectul pentru opiniile elevului) fidelitatea pentru legile de bază fără a fi înclinat spre dogmatism și îndoctrinare.
Sportul are un rol deosebit de mare în prevenirea violenței și a intoleranței. El poate canaliza și îndepărta agresivitatea din perspectivă fiziologică și psihologică, poate promova integrarea socială, îndeosebi prin jocurile de echipă. Sportul promovează recunoașterea regulilor, respectarea adversarului.
Și religia joacă un rol important în acest sens. Renunțarea la dimensiunile religioase nu ar fi un procedeu favorabil, nici pentru membrii aceleiași confesiuni, dar nici pentru înțelegerea interculturală, atât de importantă. În centrul învățării despre rezistența fără violență trebuie să se afle iubirea. A plăti ura cu aceeași monedă nu înseamnă decât să contribui la creșterea urii. Fiecare trebuie să aibă suficientă morală și înțelegere pentru a distruge lanțul urii. Aceste poziții sunt alternative la violență și ură. Comparațiile dintre religii pot încuraja înțelegerea și toleranța.
Acțiunea, intervenția curajoasă pentru demnitatea umană și pentru o conviețuire pașnică, tolerantă presupune găsirea unui punct de vedere, a unei hotărâri personale. Acest lucru se poate întâmpla cu ajutorul mijloacelor argumentative ale învățării. Prelucrarea, câștigarea unei poziții poate fi încurajată și de reprezentarea artistică prin care își poate găsi exprimarea. În procesul de prelucrare grafică se face schimb de idei cu elevii și astfel educatorul participă cu sfaturi. Arta se dovedește astfel în tematica violenței o formă potrivită de exprimare pentru că ea face loc nu numai argumentelor, ci și a sentimentelor de apropiere de semeni.
În procesul de instruire accentul cade pe rolul răspunderii personale. Nu trebuie promovată atitudinea de a tolera violența (în cazul bătăilor din curtea școlii, sau în clasă), ci de a lua atitudine, după posibilități, împotriva violenței.
II.8.Efectele violentei asupra personalitatii copilului.
Cercetarile in domeniul traumei subliniaza consecintele imediate si pe teren lung ale trairii unor experiente traumatizante. Mecanismele de aparare psihica nu pot compensa si nici sterge consecintele unui eveniment traumatic sau ale unei traume.
Instrucția și educația constituie o acțiune organizată ce se exercită asupra copilului, având drept scop transmiterea acelor cunoștințe și formarea acelor însușiri,capacități și trăsături de caracter, care sunt necesare pentru a face din el un om folositor societății. Educația apare ca un factor hotărâtor al dezvoltării,deci acționează împreună și pe baza celorlalți doi factori, ereditatea și mediul.
Cărțile, întâmplările, faptele oamenilor, dinamica existenței copilărești sunt tot atâtea prilejuri de a mai pune o cărămidă la temelia personalității celor mici. Depinde de noi cu câtă dibăcie explorăm posibilele sensuri pe care ni le oferă natura și viața.
Acțiunea educațională se află ea însăși într-un proces de continuă perfecțiune fapt care se răsfrânge în mod inevitabil și asupra dezvoltării, prin amplificarea rolului ei în direcția constituirii unor structuri psihice capabile să răspundă unor solicitări și cerințe tot mai mari din partea societății. Acestea demonstrează că relația dintre educație și dezvoltare, cunoaște oscilații nu numai în funcție de stadiile de evoluție a copilului, ci și în funcție de etapa istorică și de condițiile sociale pe fondul cărora se desfășoară acțiunea educațională.
Bazele personalității copilului se pun încă de vârsta preșcolară, când se schițează unele trăsături mai stabile de temperament și de caracter. Intrarea în școală, trecerea la o nouă formă de activitate și la un nou mod de viață, vor influența într-un mod determinant formarea In continuare a personalității. Copilul capătă o altă latură începând chiar cu aspectul exterior, ținuta vestimentară.
Pe plan interior apar schimbări datorită dezvoltării gândirii logice, capacității de judecată și raționaPe plan mentului. Personalitatea copilului devine din ce în ce mai aptă de independență și autodeterminare datorită capacității de a-și dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitările externe.
Ca urmare a instalării unor noi trăsături de caracter personalitatea școlarului mic, înclină tot mai evident spre aptitudini mai mature și spre manifestări mai controlate.(Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, 2004).
Copiii nu uita. Experientele dureroase nu se pot „sterge cu buretele“ ca si cum nu s-ar fi intamplat. Ele persista si pot afecta intreaga lor dezvoltare actuala, dar si in viitor ca adult.
Aplicarea unei „corectii educative“ sub forma bataii provoaca nu doar durere fizica, ci si durere psihica, umilinta, neputinta. Copilul care a cunoscut violenta prin lovituri, neglijare, pedepse, abandon, stocheaza aceste experiente traumatice in memoria vietii lui personale.( Doru Buzducea, Aspecte contemporane in asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi, 2005, p. 94.)
Victimele violentei pot sa fie grav ranite, sa apara vanatai, sangerari sau chiar moartea. In atmosfera de violenta, copilul devine cel mai adesea neglijat sau abuzat, poate fi expus la accidente in casa si in afara casei; poate avea o dezvoltare fizica mai lenta.
Sanatatea fizica joaca un rol important in dezvoltarea unui copil. Copiii care sunt crescuti in circumstante stresante sunt mai bolnaviciosi decat alti copii. Acest lucru este valabil atat pentru infectii, cat si pentru alergii.
Copiii proveniti din familii in care au avut loc abuzuri de alcool prezinta intr-o mult mai mare masura simptome psihosomatice, cum ar fi dureri de cap, dureri de burta, probleme de somn si de hranire. Un lucru similar se observa la copiii care au fost expusi abuzului sexual( ***, Stim sa protejam copiii?, Editura Salvati copiii, Bucuresti, 2004, p. 8.)
Copiii care au fost expusi diferitelor tipuri de abuz si neglijare prezinta adesea diferite grade de retard in dezvoltarea neurologica, cognitiva, cat si in dezvoltarea psihomotorie. Aceste retarduri de dezvoltare pot fi serioase si ele pot fi observate inca din primele luni de viata.
Neglijarea la care sunt supusi unii copii pe plan alimentar, igienic si medical duce la o fragilizare pe plan imunitar, la infectii ale pielii, carii dentare, diverse boli recurente etc. Copiii maltratati sunt mai frecvent spitalizati din cauza relelor tratamente la care sunt supusi.( Kari Killen, op. cit., p. 97.)
Pe planul dezvoltarii fizice, se observa retard de crestere legat de neglijare si, mai ales, impactul vatamarilor in cazul copiilor maltratati fizic.
Dezvoltarea limbajului depinde de interactiunea permanenta ce se stabileste intre copil si adultii care-l inconjoara. Daca acestia, prin lipsa de educatie, de timp (acordat copilului) sau din alte motive, restrang stimularea verbala si schimburile vorbite cu copilul, acesta va fi lipsit de elemente fonice si afective ce-i permit sa-si construiasca si sa-si imbogateasca limbajul. Astfel de situatii se observa in unele familii dezorganizate sau cu certuri intrafamiliale..
Deci, o alta consecinta a violentei este intarzierea dezvoltarii limbajului si dificultati de limbaj.
Trairea unor evenimente traumatizante singular sau repetate provoaca tulburari ale proceselor neuro-biologice, aparitia unor reactii conditionate de stimuli si situatii care amintesc de evenimentul traumatic, perturbarea schemelor cognitive si a capacitatii de adaptare a persoanei.
Avand in vedere faptul ca o astfel de experienta negativa invadeaza identitatea si demnitatea individului, el poate dezvolta sentimente de vinovatie si frica, alterarea stimei de sine, culpabilizare si expectante reduse privind viitorul.
Persoanele afectate devin rigide si inadaptabile, incapabile de a functiona pe plan personal, interpersonal, social si profesional. Adeseori, astfel de persoane au probleme de reglare a afectelor, dificultati de autocontrol al agresivitatii, furiei, comportamente impulsive si autodistructive.
Foarte important de mentionat este faptul ca apar modificari ale relationarii cu ceilalti, in sensul ca sunt incapabili de a acorda incredere si de a mentine relatii cu alte persoane. Tendinta de a fi re-victimizat si de a victimiza pe altii este adesea mentionata, iar sentimentul neajutorarii si pierderea credintelor si convingerilor avute pana la un moment dat sunt alte consecinte grave.(***, Stim sa protejam copiii? op. cit., p. 9).
O importanta cale de dezvoltare a imaginii de sine a copilului o reprezinta perceptia lui despre parinti. Copilul care se simte iubit si acceptat are o baza buna pentru a-si construi o buna imagine si stima de sine. Parintii abuzanti ii comunica de timpuriu copilului faptul ca nu este destul de bun, ca nu este dorit si ca el este responsabil pentru tot ce se intampla rau in familie. El traieste cu ideea ca este bun si valorizat doar atunci cand indeplineste asteptarile parintilor. Simte ca nimeni nu se ocupa de el. El va dezvolta de-a lungul timpului o imagine de sine distorsionata si negativa si o scazuta stima de sine.(Ibidem). Acest copil are o lume interioara umpluta de sentimente si ganduri negative despre sine si despre lume.
Exprimarea emotiilor este, de asemenea, influentata de existenta maltratarii. Copiii maltratati exprima mai putine afecte pozitive decat ceilalti copii. Copiii neglijati manifesta, in general, putina afectiune, in timp ce copiii abuzati fizic exprima multe afecte negative.( Kari Killen, op. cit., pp. 95-96.).
Consecintele actelor intentionate de violenta orientate impotriva unui copil nu se restrang, asadar, numai la nivelul psihic, transformandu-se in leziuni greu de vindecat, care pot afecta chiar structura creierului infantile.
Atmosfera familiala in care traiesc copiii le influenteaza hotarator evolutia. Violența conduce la o deteriorare a climatului școlar, afectează raporturile elev-elev și elev-profesor, generând sentimente de insecuritate, de teamă, de incertitudine, care influențează negativ dezvoltarea normală a elevului. Atat scoala, cat si familia pot creste sau diminua increderea in sine a copiilor, creativitatea si dezvoltarea aptitudinilor, talentul sau pasiunile acestora. Personalitatea viitorului adult este determinata, in mare masura, de modul in care parintii inteleg sa-l educe si sa-l formeze.
Copiii invata neincetat de la parinti. Invata nu din vorbele cu care acestia incearca sa-i educe, ci din comportamentul, sentimentele, atitudinea lor din viata de fiecare zi. Toate acestea reprezinta pentru copii un model ce le va guverna intreaga existenta viitoare.( Dorothy Law Nolte, Cum se formeaza copiii nostri: personalitate, familie, educatie, Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, p.50.)
Pornind de la "materialul" dat, "modelatorul" trebuie să lucreze cu migală, cu gingășie, să asculte "pulsul" materialului prelucrat, să interacționeze cu el, să-i preîntâmpine nevoile, să-i detectez caracteristicile, spacificitatea, să-și dozeze contribuția, să nu fie restrictive, posesive, să fie un model de bună intenție, dragoste, echilibru, optimism.
CAPITOLUL III
METODOLOGIA CERCETĂRII.
III.1. Ipoteza cercetării.
Cazurile de evenimente negative la unitățile de învățământ sunt abundente în presă românească, începând cu cele mai puțin grave până la cele de o violență maximă.
Conform unui studiu internațional efectuat de Organizația Mondială a Sănătății în 37 de țări, România este nominalizată pe primele locuri la violență în școli. Peste jumătate din profesorii români raportează acte de huliganism la orele lor sau au nevoie de protecție pentru securitatea lor sau a altor elevi.
Tema aleasă pentru acesta lucrare s a născut din ideea că nicio violență asupra copiilor nu este justificată; și că toate violențele asupra copiilor pot fi prevenite. Această problema a perioadei pe care o trăim este din ce în ce mai accentuată. Violență între și asupra copiilor are mai multe cauze și se manifestă în diferite moduri.
Având în vedere că manifestările de violență într-o anumită unitate școlară pot afecta negativ imaginea acesteia, este posibil că răspunsurile oferite de unii dintre subiecții chestionați, cel puțin sub anumite aspecte, să reflecte numai parțial realitatea.
III.2.Obiectivele cercetării.
Violența în școală cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum: violență verbală și psihologică (poreclire, tachinare, amenințare, hărțuire); violență fizică; comportamente care intră sub incidența legii (viol, consum/comercializare de droguri, furt); ofensă adusă statutului/autorității cadrului didactic; alte tipuri de comportament deviant în relație cu școala .
Pornind de la această definiție (vezi și capitolul- Violenta scolara), obiectivele cercetării au fost următoarele:
• Identificarea cauzelor generatoare ale violenței în școală;
• Metode de prevenire, combatere, diminuare a fenomenului de violenței în școală.
III.3. Metode și tehnici de cercetare utilizate.
In lucrarea de fata expun modul in care, folosind metode precum observarea comportamentului copiilor, convorbirea, ancheta verbala ,chestionarul adresat elevilor, interviurile de grup si individuale, studiul de caz, am incercat sa adun cat mai multe informatii cu privire la situatia copiilor in familie,nivelul de educatie al parintilor, conditiile economice si situatia financiara a acestora.
În cercetarea pedagogică se folosesc metode menite să asigure colectarea datelor în problema investigată.Dintre acestea, cel mai des se recurge la:
– observarea pedagogică;
– convorbirea;
– experimentul pedagogic;
– ancheta verbala;
– chestionarul.
III.3.1. Metoda observatiei.
Observația are, în principiu, aceleași reguli ca și metoda observării (ca metoda de învățare sau de cunoaștere a copiilor). Cercetarea pedagogică apelează la observare, mai ales că aceasta nu presupune aparatură, instrumente costisitoare, este simplu de abordat de oricine, cere doar spirit de observație și un protocol (caiet cu rubrici stabilite în prealabil) precum și capacitatea cercetătorului de a interpreta rezultatele observației.Se recomandă ca noi, educatoarele, să observăm discret copiii, pentru ca ei sa se comporte firesc, natural, să consemnăm rezultatele fara a le trezi curiozitatea.
Observarea copiilor în timpul activităților experientiale, în activitățile alese, afară, la joaca, sau în mediul familial aduce informații prețioase despre personalitatea în formare, despre nivelul cunoașterii, aptitudini, temperament, motivație, trăsături de caracter, comportament fata de membrii familiei, afectivitate, voință, creativitate.
III.3.2. Metoda convorbirii.
Metoda convorbirii este formată dintr-un dialog între un cercetător și subiecții supuși investigației în vederea acumulării unor date, opinii, în legătură cu anumite fenomene și manifestări. Convorbirea se desfășoară pe baza unui plan și a unor întrebări elaborate, ceea ce înseamnă că, pe parcursul ei, cercetătorul nu se poate abate de la întrebările fixate în funcție de situațiile neprevăzute ce pot apărea, dialogul trebuie să fie cât mai natural, cercetătorul să manifeste multă elasticitate, evitându-se întrebările care angajează în mod nemijlocit personalitatea interlocutorului, dar apelând la întrebări colaterale, menite a-l stimula pe acesta pentru a-și expune gândurile și opiniile.
Am constatat, verificând rezultatele obținute prin convorbire, că o parte din subiecți își schimbă comportamentul în cadrul activității desfășurate. Am descoperit copii timizi, liniștiți, greu integrabili în colectiv și zburdalnici, chiar colerici acasă. Din acest motiv și pentru a verifica datele obținute, am stat de vorbă cu familia, organizând ancheta pedagogică cu elemente ameliorative propuse de mine.
III.3.3. Experimentul pedagogic.
Experimentul pedagogic presupune crearea unei situații noi prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale, cu scopul verificării ipotezei care a declanșat aceste inovații.
Prin experiment, fenomenele urmărite sunt provocate de către cercetător, acesta modificând condițiile lor de producere în conformitate cu scopurile urmărite. Pentru a deține date reale, concludente, experiemntul trebuie să îndeplinească anumite condiții, să se stabilească clar condițiile inițiale obișnuite care au dus la anumite rezultate; observarea evenimentelor, să se faca ca și când ar avea loc în condiții normale (copilul nu trebuie să simtă că este cercetat);compararea rezultatelor obținute în condiții normale cu cele în condiții modificate și invers.
III.3.4. Chestionarul.
Chestionarul este una dintre metodele cel mai frecvent utilizate în cercetarea științifică educațională și constă într-o succesiune logică și psihopedagogică , bine organizată și structurată de întrebări, de regulă scrise. Locul pe care îl are o întrebarea într-un chestionar sau plasarea ei într-o anumită succesiune de întrebări este în măsură să modifice cantitatea și calitatea răspunsurilor. În folosirea acestei metode pot fi aplicate chestionare elaborate de specialist, dar pot fi folosite și chestionare elaborate de cel care realizează investigația respectivă.
III.3.5. Metoda anchetei verbale (interviul).
Anchetă verbală poate fi definite că fiind varianta orală a interviului prin care se obțin informații despre anumite situații educaționale.Anchetă, interviurile cu copii ridică unele probleme cel puțin din punctul de vedere al vocabularului limitat al copiilor, specificul relației adult-copil, dificultății copiilor de a înțelege situația de interviu.În anchetă cu copiii trebuie creată o situație benefică desfășurării acesteia care să-i ajute să înțeleagă ce se așteaptă de la ei, recomandat fiind utilizarea unor elemente ajutătoare: păpuși, jucării, desene, imagini suggestive
etc.
III.4.Prezentarea ,analizarea unor situatii reale.
Luând ca reper începuturile instituționale ale școlii publice în spațiul românesc, atât violența fizică, cât și cea verbală își găsesc ilustrări literare celebre. Numai rememorând amintirile din anii de învățătură ai lui Ion Creangă cu ai săi nelipsiți „Calul Balăn” și “Sfântul Nicolai” sau renumitele metode pedagogice așa-zis intuitive și formele de adresare deloc ortodoxe („Măi, prostovane!”) ale „Unui pedagog de școală nouă” a lui I.L. Caragiale, putem constata cu ușurință că pedepsele fizice, cele verbale sau umilințele nu i-au ocolit pe elevii care nu prea aveau drag de învățătură, pe cei fără „aplicație” sau pur și simplu pe cei neastâmpărați
Ironiile, tachinările și chiar violențele între elevi în școală au existat dintotdeauna, aspectele psihosociale ale vieții de grup incluzând fără îndoială și situații de conflict, soldate cu violență fizică sau verbala.
Lucrand pe o grupa de 17 copii romi cu varste cuprinse intre 3-6/7 ani, la aceasta varsta nu putem vorbii despre o experienta de viata care sa duca la diferentieri de rasa sau etnie.Nu de putine ori insa ne este dat, ca educatoare, sa auzim etichetari (“ nu stie, doamna, ca-i tigan”,”toti tiganii sunt murdari”) la adresa copiilor de etnie rroma desi nu ar fi de asteptat de la copii cu varste cuprinse intre 3-6/7 ani sau manifestarea unor stereotipuri (“nu stau langa tine”, “nu-ti dau mana ca ai microbi”) si chiar marginalizare (“ tu trebuie sa stai ultimul la trenulet, “eu nu ma joc cu tine”). Copiii ar trebui sa-I perceapa pe toti ceilalti copii din gradinita ca fiind la fel ca ei si avand aceleasi preocupari si interese, sa socializeze si sa relationeze neconditionat cu acestia. Pentru a gasi care este sursa acestor comportamente dar si pentru a aborda cele mai eficiente masuri de ameliorare a situatiei am desfasurat o ancheta verbala in randul copiilor.
Obiectul anchetei: – Care este sursa acestor discriminari, marginalizari a copiilor de etnie rroma in colectivul din gradinita?
Au fost chestionati verbal copii din mediul rural cu varste intre 3-6/7 ani, iar raspunsurile acestora au fost structurate pe urmatoarele seturi de intrebari:
Intrebarea 1. Unde ati auzit cuvantul “tigan, rudar”?
C.I.: ”Am auzit la televizor”.
M.P.: ”Eu am auzit pe ulita ca locuiesc aproape de noi”.
B.A.: ”Acasa ,tata a chemat-o pe mama ca incepe filmul cu tigani…”
M.F.: ”Mama a zis sa duc saniuta in garaj ca vin tiganii si o fura”
L.I.: ”Maine, cand eram cu mama la chiosc, au venit doi copii murdari care i-au cerut bani iar mama a zis ca sunt tigani si cersesc”
D.P.: ”Mama, cand am crescut eu mare, a dus hainele mici la tigani ca au multi copii.”
Intrebarea 2. Ce poti sa-mi spui despre tigani, rudari..?
M.B.: “ Nu lucreaza si sunt lenesi.”
M.E.:”Umbla cu copiii dezbracati pe ulita.”
J.D.:”Nu-si taie unghiile.”
S.D.:”Nu au haine, vorbesc urat.”
L.S.:”Vand linguri, fier vechi si zic: -Dati un ban ca n-am sa dau mancare la copii!”.
D.I.N.:”Nu se spala, cersesc, miros urat.”
Intrebarea 3. Ce asemanari sunt intre tine si copilul……?
M.E.A.:” Are parul brunet ca si mine. “
T.M.K.:” Este baiat ca mine. “
V.P.:” Este copil ca si mine. “
B.D.: “Are ochi, picioare, maini. “
M.F.:” E tot copil numai ca e mai negru la fata. “
B.K.:” Are ghiozdan ca al meu. “
S.D.:” Are si ea bluzita cu Elsa. “
Intrebarea 4. Ce deosebiri sunt intre tine si copilul….?
C.I.: “ Eu sunt curata, ea este murdara. “
M.P.: “ El are fata maro-maro si a mea e alba. “
B.A.: “ El este murder si nu s-a spalat. “
L.I.: “ Eu sunt roman, el e rudar. “
D.P.: “ Au casa urata, a mea e frumoasa. “
M.E.: “ Are pielea neagra. “
S.D.: “ Ea are parul impletit cu multe fundite si agrafe. “
L.S.: “ Eu sunt frumos si el e urat. “
T.M.: “ Eu am sandwich in ghiozdanel si el nu are. “
Ce am constatat dupa aceasta ancheta verbala ?.
Cei mai mulți dintre copii, indiferent de mediul din care provin afirmă că au auzit cuvântul “țigan, rudar “ în familie sau la cei apropiați acesteia ( bunici, vecini) de aici deducem că datorită nivelului de educație al acestora se aduc multe jigniri, se fac discriminări și marginalizări, sunt și copii care au spus că au auzit acest cuvânt la televizor (sunt diferite emisiuni iar ei percep în felul lor).
În toate cazurile, acest cuvânt este asociat cu ceva negativ: furt, murdărie, cerșetorie.
În ceea ce privește cunoștințele copiilor despre rromi, din răspunsurile la întrebarea doi se observă că aceștia sunt cunoscuți de către copii că persoane care “ umblă cu copiii dezbrăcați, nu lucrează, nu au haine, cerșesc..”așa cum au auzit ei de la adulți apropiați lor.
Asemănările sunt preponderant aceleași: “ este copil că și mine, are ochi, picioare, mâini”, “gentuță că a mea, bluziță “
În ceea ce privește deosebirile, apare din nou aspectul negativ: “ ea este murdară, are față maro, are părul împletit cu multe fundițe, nu are pachețel..”
Masuri ameliorative: “ Exista un singur fel de a intelege oamenii, anume de a nu ne grabi sa-i judecam, ci de a trai in preajma lor, de a-i lasa sa se explice, sa se dezvaluie zi de zi, sa se zugraveasca ei insisi in ei…(C.Augustin Saine-Beune).
Prezentarea anchetei și a rezultatelor înregistrate în cadrul întâlnirilor săptămânale de consiliere pentru părinți odată cu măsurile de ameliorare a acestei situații, inițierea și derularea unui proiect de parteneriat educațional, împreună cu cele două colege educatoare si Liceul Tehnologic Iancu Jianu cu tema “Scoala fara violenta”, vizite în comunitățile de rromi care se fac permanent atât pentru recensământul copiilor cât și pentru cunoașterea culturii și situației materiale a acestora, dansuri populare specifice lor ,” Călușul”, întâlniri cu mediatorul școlar și mediatorul primăriei cu care avem o bună relație de colaborare, activități practice comune cu ocazia diferitelor evenimente “ Să confecționăm felicitări “ activități împreună cu Asociația Ovidiu Ro, “ Fiecare copil în grădiniță” toate astea înseamnă deschiderea spațiului grădiniței către comunitate și specificul ei.
Introducerea în cadrul întâlnirilor de dimineață de la ADP(Activități de dezvoltare personală), a unor discuții, pe baza unor imagini, tematici de acceptare a diversității, formarea respectului reciproc și care să valorizeze comportamentele pozitive, nediscriminatorii.
Folosirea metodelor active-participative pe parcursul activităților cu preșcolarii, desigur, simplificate pentru nivelul de vârstă despre care vorbim, metode care încurajează muncă în echipa și în perechi (Ciorchinele, Cubul, Turul Galeriei, R.A.I.,Brainstormingul…) au dus la stimularea învățării, asemănări și deosebiri, au asigurat cooperarea în înțelegerea sarcinilor inițiativa, sprijin, opinie, respect reciproc.
În urmă implementării acestor măsuri s-a înregistrat o schimbare a atitudinii și comportamentului manifestat față de copiii “diferiți “ înscriși în grupa iar pe viitor când vor fi mari vor ști cum să se adreseze cuiva pe care nu îl cunosc, vor ști să aprecieze învățătură altora și cum să folosească toate resursele pe care ni le da diversitatea atât etnică, religioasă etc.
Așa cum am specificat unul dintre obiectivele cercetării a fost să identific cuzele generatoare de violență în școală. Dacă aș ierarhiza aceste cauze, consider că pe locul întâi în conduitele violente ale copiilor se află cauzele familiale.
1.Cauze familiale ale conduitelor violente ale elevilor:
– relați conflictuale, antecedente de violență în familie;
– interesul redus al părintilor pentru copii ;
– familii dezorganizate/monoparentale ;
– statut socio-economic scăzut al familiei (sărăcie, șomaj) ;
– lipsa afectivitatii familiei ;
– nivel redus de instruire a părintilor ;
-talia mare a familiei (familii numeroase, cu multi copii) ;
– părinti care lucrează temporar în străinătate ;
– părinte /părinti în detentie .
Am facut o comparare pe doua esantioane de parinti, parintii copiilor din grupa mea,rromi(esantion 1.) si parintii copiilor din grupa colegei care nu sunt romi(esantion 2.).
Esantion parinti 1(grupa alcatuita din copii de etnie roma).
Esantion parinti 2(grupa alcatuita din copii care nu sunt rromi).
Dacă comparăm cele două eșantioane , observăm diferențe clare, în primul eșantion , părinții sunt plecați temporar în străinătate iar copiii sunt lăsați în grijă bunicilor,numărul de copii în familie este mare, educația părinților se rezumă la studii medii incomplete, veniturile părinților sunt foarte mici,sunt familii dezorganizate cu părinți în detenție.
2.Pe locul doi as situa influenta negativă a mass-media .
Multe emisiuni, în special cele de știri, și multe filme abundă în informatii, imagini și secvente pline de violenta. Majoritatea copiilor manifestă tendinta de a imită comportamente observate în emisiuni, filme TV,asta observam zilnic la gradinita in comportamentul lor, considerând că ele reflectă realitatea așa cum este ea, deci așa este normal.
3.Locul trei il ocupa cauzele școlare, care determină, alimentează și întrețin violența elevilor si dintre acestea amintim:
– deficiențele de comunicare ;
– autoritatea profesorului;
– evaluarea rezultatelor elevilor;
– prejudecățile profesorilor în raport cu apartenența etnică a elevilor;
– stilul didactic al profesorului;
– programe școlare încărcate.
Manifestările conflictuale dintre elevi reprezintă cea mai răspândită formă de violență școlară,sunt prezente in toate unitatile de invatamant, iar forma si intensitatea acesteia difera de la o scoala la alta.
Cele mai frecvente forme de violență între elevi.
Cele mai frecvente forme de violență elev-elev țin de domeniul violenței verbale: certuri, conflicte, injurii, dar exista si violenta fizica in special in mediul rural, apoi jignirile cu referire la aparteneneta etnica existente mai ales in scolile cu copii romi.
Cele mai frecvente comportamente neadecvate ale profesorilor față de elevi.
Formele de comportament neadecvat al profesorilor sunt atitudinile ironice, insulte, o evaluare neobiectiva, neacordarea de atentie acestora, excluderea de la ore.
Al doilea obiectiv al lucrarii urmareste gasirea de masuri de prevenire, interventie stopare a fenomenului de violenta in scoala.
Regulamentul școlar reprezintă un document de bază, utilizat în activitatea tuturor unităților de învățământ, reprezentând un mijloc de prevenire a violenței. Pe lângă acest document obligatoriu, unitatea noastra scolara a elaborat regulamente specifice: regulamente de ordine interioară, regulamentul profesorului de serviciu sau al elevului de serviciu.
Consilierul si mediatorul scolar care initiaza actiuni de prevenire si mediaza problemele romilor, consiliaza elevii care au comis acte de violență, consiliaza părinții elevilor cu comportament deviant, distribuie materiale informative pe tema violenței și a prevenirii acesteia, prezinta studii de caz referitoare la violența școlară și la modalități de soluționare.
Principalele tipuri de activități de prevenire a fenomenelor de violență organizate la nivelul unității noastre de învățământ:
-introducerea în curriculumul la decizia școlii (CDS) a unor teme privind: dezvoltarea abilităților de comunicare, rezolvarea de conflicte, promovarea cooperării;
-organizarea de activitati impreuna cu părinții (vezi anexa);
– organizarea de întâlniri în școală și vizite în familiile elevilor cu manifestări de violență;
-organizarea de activități artistice si culturale cu implicarea copiilor de etnii și vârste diferite, la care au participat, alături de elevi, părinți și profesori(vezi anexa.);
– proiectele de parteneriat incheiate intre scoala-familie-comunitate (vezi anexa);
-actiunea derulata in cadrul proiectului”Fara ura, cu toleranta”, organizata in scoala, la care au participat elevi, parinti, reprezentanti ai Primariei si al Politiei l-locale(vezi anexa);
-rapoarte trimise semestrial catre I.S.J.Olt cu categoriile de acte de violenta(vezi anexa);
-formular centalizare date, situatii M.E.N.(vezi anexa);
– implicarea comitetului de părinți în angajarea unui gardian al școlii.
CONCLUZII
Violența este o problemă care își face simțită prezența din ce în ce mai mult în societate, iar de câțiva ani și în școală, afecteaza viata tuturor celor care sunt martori la ea, iar pentru copii are urmari psihologice, emotionale si de dezvoltare.
Pentru a contribui la conturarea de noi atitudini fata de problematica violentei, s-a constatat ca, din pacate, si gradinita este un spatiu in care se poate constata producerea de astfel de fenomene. Educatoarea poate observa efectele violentei asupra copiilor, abuzuri care se pot produce atat in gradinita, cat si in afara ei. Ea poate juca un rol activ in solutionarea cazurilor respective. Cunoscand particularitatile de varsta si individuale ale copiilor, ii poate ajuta in depistarea si solutionarea cazurilor de abuz. Trebuie sa existe o relatie permanenta si eficienta intre educatoare, copil, familie, comunitate pentru a contribui la prevenirea si combaterea violentei.
Dincolo de situatiile de violenta fizica intalnite, sunt mult mai frecvente violentele emotionale de genul etichetarii, marginalizarii, ignorarii, izolarii sau al apelarii jignitoare.
In cazul acestor forme de violenta educatoarea trebuie sa dea dovada de rabdare, intelegere; sa nu foloseasca pedepse, sa nu bruscheze copiii; sa dea dovada de empatie; sa nu ridiculizeze copilul in fata colegilor; sa incurajeze relatiile sociale pozitive dintre copii; sa stimuleze verbal copilul, sa fie afectuoasa si sa respecte copilul; sa dea dovada de atitudini si comportamente pozitive.
Influentele educative care vin din partea adultilor modelează nemijlocit atitudinea fundamentală a copiilor. Procesele de învătare pot controla agresivitatea și în sensul ca oferă elevului modele de actiune neagresive. Mass-media reprezinta unul dintre factorii cei mai influenti asupra comportamentului elevilor, atât prin valorile pe care le promovează, cât și prin consecintele asupra modului de petrecere a timpului liber.
Grădiniță este o instituție care are șansă de a nu cunoaște foarte multe cazuri de violență asupra copilului, raportându-ne la totalitatea acestora, parțial datorită vârstei prea fragede a copiilor, datorită caracteristicilor unor forme de violente.
Educatoarele, dar și personalul nedidactic au posibilitatea de identificare a reacțiilor copiilor abuzați, de verificare a stării de fapt și au obligația de raportare la foruri competențe a situației respective.
Societatea în care trăim trebuie să conștientizeze importantă protejării și ocrotirii copiilor. Această se realizează cu grijă, răbdare, atenție, dar și cu foarte multă dragoste. H. Spencer a sublinat acest lucru spunând: “ Copiii cărora nu li se arată dragoste ajung să nu iubească”.Și ce este o lume fără iubire?.
BIBLIOGRAFIE
Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Cercetarea Națională privind violența in familie și la locul de munca-România, 2003) ;
Constantinescu,M,“Sociologia familiei”, Editura Universității Pitești,2004,p.62) ;
Dorothy Law Nolte, Cum se formeaza copiii nostri: personalitate, familie, educatie, Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, p.50 ;
Doru Buzducea, Aspecte contemporane in asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi, 2005, p. 94 ;
Eric Debarbieux ,1996, pp. 45-46 ;
Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, Organizația Salvați Copiii/Alternative Sociale, Iași, 2002, p. 124;
HG nr. 49/2011, anexă 1, cap. III;
Iren Eibl-Eibesfeldt, trad.Vasile Dem. Zamfirescu, “Agresivitatea umana”, Editura Trei, Bucuresti, 2005;
Jigau, M.,(coord.)”Prevenirea si combaterea violentei in scoala”.Gid practic pentru directori si cadre didactice, Editura Alpha , Buzau, 2006 ;
Kari Killen, op. cit., p. 9., p. 95-96 -97 ;
Mitrofan, N., “Agresivitatea”, in Neculau, A.(coord.), Psihologie sociala, Iasi, Editura Polirom, 1996, p. 427-437;
Neamțu, G.(coord.),”Violență domestică”,Editura,Napoca Star,2005,p.131);
Radulescu,Sorin,”SociologiaViolenței(intra)familiale-victime și agresori în familie”,Editura LuminaLex,București,2001,pagina 30;
Sălăvăstru,D.”Psihologia educației”, Editura Polirom, Iași,2004,p.266)
Salavastru, D.,”Violenta in mediul scolar “,Editura Polirom,Iasi,2004,p.262) ;
Soitu, Laurentiu, Havarneanu.C., “Agresivitatea in scoala “ ,Editura Institutul European, 2001 ;
Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.Ed.C. nr. 4925/08.09.2005,CAP. VII, art.84 ;
“ Revista Invatamantului Prescolar “,nr.3-4, 2008,M.E.C.T, ;
19. ***Institutul de Stiinte ale Educatiei,UNICEF, “Violenta in scoala”, Editura ALPHA MDN, Bucuresti, 2006;
20. ***, Stim sa protejam copiii?, Editura Salvati copiii, Bucuresti, 2004, p. 8 ;
21. *** Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor ;
ANEXE
Am sa va atasez cateva documente demonstrative din activitatile si proiectele demarcate in unitatea noastra scolara.
Actiune demarata impreuna cu Asociatia Ovidiu Ro.
“ Fiecare copil in gradinita” –T.S.G.
ANEXA 1.
ANEXA 2.
“ Sa confectionam felicitari “-cadre didactice,copii,parinti.
Produsele muncii copiilor ajutati de parinti.
ANEXA 3.
Stop, violentei parintilor asupra institutiilor statului!
Vechea gradinita G.P.N.-Rudari –exemple ale adultilor
ANEXA 4.
ANEXA 5.
ANEXA 6.
ANEXA 7.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT EDUCAȚIONAL [305541] (ID: 305541)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.