Programul de studii: Inginerie și Proiectare Asistată de Calculator pentru [609093]

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de studii: Inginerie și Proiectare Asistată de Calculator pentru
Mașini și Structuri Mecanice

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator Științ ific:
Prof. Univ. Dr. Ing. Ionuț Gabriel GHIONEA

Masterand: [anonimizat]

– 2021 –

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de studii: Inginerie și Proiectare Asistată de Calculat or pentru
Mașini și Structuri Mecanice

Studiu privind constrangerile tehnice
legate de fabricatia si asamblarea
produselor industriale

Coordonator Științific:
Prof. Univ. Dr. Ing. Ionuț Gabriel GHIONEA

Masterand: [anonimizat]

– 2021 –

Cuvânt înainte

Constrângerile tehnice pot avea la bază deciziile care limitează designul unei soluții.
Acestea nu pot fi schimbate, pot fi inflexibile și ar putea avea un impact asupra implementării
soluției alese. Ele includ domenii pre cum limbile de dezvoltare hardware, software și altă
infrastructură care ar putea fi folosită pentru proiectul conceput.
Produsele industriale reprezintă rezultatul unui întreg proces de producție (activitatea de
obținere a bunurilor materiale).Acestea pot fi specifice anumitor ramuri industriale, precum
industria alimentară, industria de prelucrare a lemnului, industria chimică, industria farmaceutică,
etc. Produsele pot fi complet noi, sau pot fi variante modificate(formă, structură, compoziție
chimică) p entru a satisface nevoile de consum ale societății.
Fabricația reprezintă activitatea organizatorică , în care se aplică cunoștințele tehnologice in
vederea realizării unor produse, și constă în ansamblul metodelor, regulilor, procedeelor, conditiilor
tehnice și organizatorice utilizare și aplicate prin intermediul resurselor tehnice, materiale și umane
existente intr -o unitate de producție, în procesul de executie a diferitelor produse.
Asamblarea reprezintă partea finală a procesului de fabricație, din ca re rezultă produsul finit
sau un subansamblu al acestuia prin îmbinarea, într -o ordine stabilită a pieselor si subansamblurilor
de rang inferior.

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE

1.1. Conceptul de produs industrial
Companiile de succes din lumea afacerilor acționează constant asupra ideilor inovatoare în
ceea ce priveșt e produsele pe care le fabrică. Acestea introduc frecvent produse noi , sau le
transformă și le îmbunătățește pe cele deja existente pentru a satisface nevoia clientilor.
Prin conceptul de produs industrial, se înțelege orice poate fi oferit pieței industriale spre
achiziție, folosință sau consum și care poate satisface o cerință, o dorință sau o nevoie. Acest
concept poate include servicii, organizații, locuri, obiecte fi zice, sau orice fel de idei.
1.2. Clasificarea produselor industriale
Articolele industriale reprezintă o unitate distinctă care se poate identifica și/sau separa prin
formă, dimensiuni, aparență, preț, etc. Ele sunt clasificate:
a) După destinație:
1. materii prime;
2. semifabricate;
3. componente;
4. consumabile;
5. echipamente auxiliare (echipament ușor );
6. instalații (echipament greu).

1. Materiile prime
În această categorie sunt incluse toate produsele industriei extractive, vândute clienților
neschimbate sau cu alterăr i semnificative. Uneori produsele acestea sunt comercializate către
utilizatori ca produse OEM. Câteva exemple ar fi: cărbunele, minereul de fier, bauxita, țițeiul,
peștele și alte produse marine, lemnul, cerealele, minereurile de cupru, de zinc și plumb, precum și
alte produse de acest fel. Un alt exemplu de materie primă comercializată către utilizator este
cărbunele cumpărat de catre un producător, pentru încălzire, pe când somonul poate fi achizitionat
din industria alimentară de catre un prelucrător ca produs OEM.
2. Semifabricate
În categoria semifabricatelor sunt incluse produse industriale prelucrate care nu por fi
considerate părți componente. Exemple pentru aceste semifabricate pot fi laminatele de metal,
chimicalele, sticlă, tablă metalică, pielea , materialele plastice, asfaltul și alte produse asemănătoare.
Semifabricatele sunt comercializate in multe cazuri către clienți ca produse OEM, dar nu este
neapărat o regulă. Un exemplu poate fi reprezentat de întreprinderile de prelucrare a materialelor,
care cumpără semifabricate din oțel pentru a le prelucra în conformitate cu specificațiile cliențolor.
3. Componente
Categoria părților componente include produsele achiziționate și incluse în produsul final al
clientului organizațional. Am putea oferi c a exemplu produsele: suruburi, piulițe, componente
elenctrice și electronice sau chiar motoarele. Acestea pot fi tratate ca produse OEM atunci cand sunt
vândute clienților organizaționali, pentru a putea fi folosite în producție. Părțile componente se pot
vinde în scopul înlocuirii pe piață, aceasta acțiune poate fi numită piața post -vânzării ( întreținere,
garanție, reparații).
4. Consumabile
În categoria consumabilelor se pot include orice produse care sunt utilizate sau consumate
de către achizitor în cursul activitții sale. Produsele tipice din această categorie sunt amestecurile de
curățire, săpunul, dischetele, consumabilele de birou, și chiar mici scule cum ar fi bur ghiele.
Caracteristica esentială a acestor produse consta în u tilizarea lor de catre organizaț ia clientului,
direct sau i ndirect, în desfasurarea normală a activităț ii sale. Aceste bunuri nu pot fi considerate

bunuri de capital și nu sunt supuse amortizării, sub aspect fiscal. Clienț ii industriali pentru
consumabile sunt, în general, clie nți utilizatori .
5. Echipamente auxiliare (echipament ușor)
Deși piața echipamentului ușor este compusă în general din clienți utilizatori, valoarea
tranzacțiilor de pe aceasta piață este considerabil mai mică decât cea a echipamentului greu, iar
produsele achiziționate nu ramân decât rareori asignate fizic capacit ății de producție a
cumpărătorului, cum se întâmpla cu echipamentul greu. Categoria de echipament uș or include
masini si scule portabile, ca mașini de găurit, de tă iat, polizoare, de asemenea incl ude instrumente
de măsură, maș ini de scris, calculatoare ele ctronice ș i alte produse de aceste tipuri.
6. Instalații (echipament greu)
Categoria de instalații include mașini unelte de prelucrare a metalelor (strunguri, freze,
raboteze, polizoare,mașini de găurit, de tăiat – hidraulice sau mecanice, prese și forje), macarale,
echipamente de alimen tare a cuptoarelor metalurgice, camioane, echipamente electrice de forță,
calculatoare puternice, roboți industriali, precum și alte bunuri de capital de mare valoare.
b) După gradul de tangibilitate
-produse industriale tangibile (produse perisabile, durabil e în timp);
-produse industriale intangibile (servicii industriale: la care prestarea vizează bunuri
tangibile precum repararea și întreținerea echipamentelor, transportul mărfurilor, servicii de
pază,etc./la care prestarea vizează bunuri intangibile precu m servicii software, servicii
legale, servicii contabile etc.).
Serviciile industriale sunt de o mare varietate și diferă, adesea, în privința costurilor,
complexității și sofisticării. Motivarea și practica achiziționării diferă considerabil, în funcție d e
serviciul comercializat.
1.3. Ciclul de viață al produsului industrial
De la concepție, trecând prin proiectare și fabricație, până la service și eliminarea de pe
piață, managementul ciclului de viață al produsului(PLM) reprezintă procesul gestionării î ntregului
ciclu de viață al produsului.
PLM reprezintă o viziune pentru managementul tuturor datelor referitoare la proiectarea
produsului, producția, suport ul(service) și retragerea finală a produselor fabricate de pe piață. Este
asociat cu fabricarea pro duselor, însă structura managementului poate fi utilizată și pentru
dezvoltare de software și furnizare de servicii. Inițial, conceptele PLM au fost introduse acolo unde
siguranța și controlul erau extrem de importante, și anume în industria aerospațială, a dispozitivelor
medicale, industrii militare și nucleare. PLM integreaza oameni, date, procese și sisteme de afaceri
și reprezintă coloana vertebrală, digitală a datelor despre produs, pentru companie și intreprinderea
extinsă.
1.4. Teoria constrângerilo r
Teoria constrângerilor este o metodologie pentru identificarea celui mai important factor de
limitare (adică constrângere), care stă în calea realizării unui obiectiv și apoi îmbunătățirea
sistematică a acestei constrângeri până când aceasta nu mai este factorul limitant. În fabricație,
constrângerea este adesea denumită blocaj.
Teoria constrângerilor adoptă o abordare științifică a îmbunătățirii. În ipoteză, fiecare sistem
complex include procese de fabricație care constau din mai multe activități legate , dintre care una
acționează ca o constrângere a întregului sistem (adică activitatea de constrângere este cea mai slabă
legătură în lanț).
Scopul final al majorității companiilor producătoare este de a face profit, atât pe termen
scurt, cât și pe termen l ung. Teoria constrângerilor oferă un set puternic de instrumente care ajută la
atingerea acestui obiectiv, inclusiv:
a) Cei cinci pași de focalizare (o metodologie pentru identificarea și eliminarea
constrângerilor)
b) Procesele de gândire (instrumente pentru an aliza și rezolvarea problemelor)
c) Contabilitate în flux (o metodă pentru măsurarea performanței și ghidarea deciziilor de
management)

Conceptul de bază al teoriei constrângerilor este că fiecare proces are o singură constrângere
și că randamentul total al p rocesului poate fi îmbunătățit doar atunci când constrângerea este
îmbunătățită. Foarte important în acest sens este faptul că petrecerea timpului optimizând non –
constrângerile, nu va oferi beneficii semnificative; doar îmbunătățirile constrângerii vor duc e la
atingerea obiectivului (obținerea unui profit mai mare).
Cei cinci pași de focalizare
Teoria constrângerilor oferă o metodologie specifică pentru identificarea și eliminarea
constrângerilor, denumită cele cinci etape de focalizare. Așa cum se arată în diagrama următoare,
este un proces ciclic.

Fig. 1 Cei cinci pași de focalizare

Pași Obiective
Identificarea
constrângerilor Identificarea constrângerii actuale (partea unică a procesului care limitează rata
la care este atins obiectivul).
Exploatarea
constrângerilor Efectuarea îmbunătățirii rapide a transferului constrângerii folosind resursele
existente
Subordonarea și
sincronizarea
constrângerilor Examinarea tuturor celorlalte activități din proces pentru as igurarea că acestea
sunt aliniate și sprijină cu adevărat nevoile constrângerii.
Ridicarea
performanțelor
constrângerilor Dacă constrângerea există încă (adică nu s -a modificat), se iau în considerare
acțiuni suplimentare pentru o elimina.
Repetă proces ul Cele cinci etape de focalizare sunt un ciclu de îmbunătățire continuă. Prin
urmare, odată ce o constrângere este rezolvată, următoarea constrângere ar
trebui să fie abordată imediat. Acest pas este pentru a îmbunătățiți agresiv
constrângerea actuală și treceți imediat la următoarea constrângere.
Procesele de gândire
Teoria constrângerilor include o metodologie sofisticată de rezolvare a problemelor numită
„Procese de gândire ”. Procesele de gândire sunt optimizate pentru sisteme complexe cu multe
interde pendențe (de exemplu, linii de fabricație). Acestea sunt concepute ca instrumente științifice
de „cauză și efect”, care se străduiesc să identifice mai întâi cauzele r ădăcină ale efectelor nedorite
și apoi să le elimine fără a crea altele noi.

Procesel e de gândire sunt utilizate pentru a răspunde la următoarele trei întrebări, care su nt
esențiale:

1. Ce trebuie schimbat?
2. La ce trebuie schimbat?
3. Ce acțiuni vor provoca schimbarea?

Contabilitate de flux
Contabilitatea de transfer este o metodologie alternat ivă care încearcă să elimine
distorsiunile nocive introduse din practicile contabile tradiționale – distorsiuni care promovează
comportamente contrare obiectivului de creștere a profitului pe termen lung.
În contabilitatea tradițională, inventarul este un activ (în teorie, poate fi convertit în numerar
prin vânzarea acestuia). Acest lucru determină adesea un comportament nedorit la companii –
articole de fabricație care nu sunt cu adevărat necesare. Acumularea inventarului umflă activele și
generează un „pr ofit din hârtie” pe baza inventarului care poate sau nu poate fi vândut vreodată (de
exemplu, din cauza obsolescenței) și care suportă costuri în stoc. Teoria constrângerilor, pe de altă
parte, consideră că inventarul este un ul pasiv – inventarul leagă un numerar care ar putea fi utilizat
mai productiv în altă parte.
În contabilitatea tradițională, se pune un accent foarte puternic pe reducerea cheltuielilor.
Teoria constrângerilor, pe de altă parte, consideră că reducerea cheltuielilor este mult mai mică
decât creșterea randamentului. Reducerea cheltuielilor este limitată prin atingerea a zero cheltuieli,
în timp ce creșterea ratei de producție nu are asemenea limitări.
Acestea și alte conflicte au ca rezultat Teoria constrângerilor subliniind contabilitate a
fluxurilor, care folosește ca măsuri de bază: transfer, investiții și cheltuieli operaționale.