Programul de studii: Hidrologie-Meteorologie Diferențe topoclimatice și microclimatice în orașul Brăila Îndrumător științific: Prof.univ.dr. Ionac… [309564]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Îndrumator științific:

Prof.univ.dr. Ionac Nicoleta

Asit.univ.dr. Grigore Elena

Absolvent: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Domeniul: Geografie

Programul de studii: Hidrologie-Meteorologie

Diferențe topoclimatice și microclimatice în orașul Brăila

Îndrumător științific:

Prof.univ.dr. Ionac Nicoleta

Asit.univ.dr. Grigore Elena

Absolvent: [anonimizat]

2017

Introducere

Titlul lucrării de licență este “Diferențe topoclimatice și microclimatice în orașul Brăila“. Am ales această temă deoarece am fost fascinat de Topoclimatologie și de modul în care elementele climatice suferă modificari în raport cu orașul.

[anonimizat], și am vrut să contribui la cunoașterea științifică a orizontului local. Atașamentul unui om de locul natal este un sentiment puternic ce apare înca din copilărie și persistă toată viața.

[anonimizat] “ În sprijinul profesorului de geografie“, spune ”[anonimizat], proaspete, [anonimizat], [anonimizat]“.

[anonimizat].

Datele meteorologice necesare pentru realizarea acestei lucrări au fost procurate de la A.N.M., datele sunt din perioada 1974-1980.

Sursele bibliografice cele mai importante folosite pentru realizarea acestei lucrări au fost: ”Clima României“ , ”Esențial în Meteorologie și Climatologie“ publicată de domnii profesori Sterie Ciulache și Ionac Nicoleta și ”[anonimizat] – monografie“.

[anonimizat]-zis.

Primul capitol face referire la factorii genetici și antropici care influențează evoluția caracteristicilor topoclimatelor prezente în areal.

[anonimizat] A.N.M prelucrate de catre mine.

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] 15333 și este amplasată la altitudinea de 15m. Este localizată pe Șos. Vizirului 9 în curtea Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Brăila.

A fost înființată pe 13 aprilie 1974 la ordinul I.M.H și a funcționat cu program redus și cu personal de 3 oameni până în septembrie 1976 când s-a [anonimizat].

La data de 1 octombrie 2002 s-a [anonimizat] 5 octombrie a fost finalizată. Instalarea calculatorului a fost efectuată pe data de 30 octombrie.

Stația automată a intrat în funcțiune pe data de 6 februrie 2003 și timp de 3 [anonimizat] s-au mai efectuat și cu aparatura clasică.

Istoricul cercetării climatice

Datele meteorologice folosite în această lucrare au fost din perioada 1974-1980 și au fost obținute de la Administrația Națională de Meteorologie. Aceste date au fost prelucrate în Microsoft Excel sub formă de tabele și grafice apoi au fost inserate, sub formă de imagini, în documentul realizat în Microsoft Word.

Harta utilizării terenului, hărțile cu localizarea arealului de studiu, harta solurilor a arealului analizat, au fost realizate cu ajutorul softului ArcGis.

Mulțumiri pentru sprijinul acordat

Cu deosebită considerație și recunostință aduc mulțumiri doamnei Prof.univ.dr. Ionac Nicoleta și doamnei Asit.univ.dr. Grigore Elena, îndrumătorii mei științifici în realizarea acestei lucrări de licență, de la care am primit sprijin și încurajări pe tot parcusul realizării acestei lucrări de licență.

Doresc să le mulțumesc și celorlalte persoane care m-au ajutat să realizez această lucrare și anume: părinților care m-au susținut atât moral cât și financiar, mulțumesc doamnului Nicolescu Traian, șeful stației meteorologice de la Brăila, care m-a ajutat cu diverse informații. Doresc să le mulțumesc sincer tuturor cadrelor didactice din cadrul Facultății de Geografie (Universitatea din București) de la care, timp de 3 ani, am acumulat multe informații în acest domeniu.

Foto 1 Clădirea biroului stației meteorologice Brăila

(sursa: arhiva personala, 2017)

Foto 2 Platforma stației meteorologice Brăila

(sursa: arhiva personala, 2017)

Capitolul 1

FACTORII GENETICI AI CLIMEI

Factorii genetici ai climei sunt reprezentați de factorii radiativi, dinamici și fizico-geografici, la care se adaugă factorii antropici.

Factorii climatogeni radiativi

Radiația solară –transformată diferențiat în atmosferă și la suprafața terestră- constituie sursa energetică primară a proceselor meteorologice.

Factorii climatogeni radiativi, includ toate fluxurile de energie radiantă care străbat atmosfera și ajung la suprafața terestră, dar pot fi reduși la radiația solară, deoarece radiația terestră și radiația atmosferei nu sunt altceva decât energie solară transformată. Reducția respectiva este valabilă pentru sistemul Pământ – atmosferă în ansamblul său. Când se analizează însă condițiile climatice pe zone sau regiuni distincte, bilanțul radiativ și bilanțul caloric capătă semnificații deosebit de importante. (Clima României, 2008).

Radiația solară globală (Q)

Radiatia solară globală (Q) reprezintă suma radiației solare directe (S) și a celei difuze (D). Radiația solară globală este prezentă pe tot parcursul zilei și a anului și poate fi considerată cel mai important parametru radiativ, fiind principala sursă energetică care declanșează majoritatea proceselor atmosferice.

Aproape toate procesele geofizice și biofizice ce au loc la suprafața Pământului și în atmosferă sunt datorate radiației solare. Rolul energiei solare radiante în geneza diferitelor tipuri de climă reiese din faptul că în absența ei ceilalți factori climatogeni nu mai pot acționa.

Pe platforma meteorologică se măsoară cu piranometrul și cu actilograful. Principalul factor ce influențează radiația globală este unghiul înălțimii Soarelui deasupra orizontului.

La valoarea maximă se înregistrează cele mai mari niveluri ale radiaței globale, acestea situându-se în regiunile intertropicale și subtropicale.

În zonele temperate, valorile medii anuale ale radiației globale variază între 140 kcal/cm2 și 80 kcal/cm2 (Ionac Nicoleta, 2007).

Regimul anual al radiației globale marchează faptul că valorile cele mai mari se înregistrează în timpul verii, iar cele mai mici în timpul iernii, datorită micșorării duratei de strălucire a Soarelui.

Bilantul radiativ

Bilanțul radiativ reprezintă diferența dintre suma fluxurilor radiative de undă scurtă și lungă primite și suma fluxurilor radiative de undă scurtă și lungă cedate. Bilanțul radiativ diferă de la zi la noapte. (Ciulache, Ionac, 2007)

Bilanțul radiativ se definește prin diferența sumei tuturor radiaților primite și suma radiaților cedate. Acesta este diferit de la zi la noapte, de asemenea, este influențat de sitațiile sinoptice cu cer acoperit. Are valori negative noapte și valori pozitive pe timpul zilei, iar forma cea mai simplă a acestuia este: B=Q(1-A)-Eef, unde Q reprezintă radiația globală, A este albedoul, iar Eef reprezintă radiația efectivă (Ionac Nicoleta, 2007).

Nebulozitatea reprezintă un factor esențial în stabilirea bilanțului radiativ, deoarece fluxul radiației descendente, un element esential în ecuația bilanțului radiativ, este influențat in mod direct de către gradul de acoperire cu nori. În condițiile de cer senin, aceste valori depășesc 600 W m-2 la ora 12 în lunile de vară, în timp ce în lunile de iarnă, în special în decembrie se ating gele mai mici valori anuale pentru bilanțul radiativ, cuprinse între 112 W m-2 la Timișoara si 147 W m-2 la Constanța. (Clima României 2008)

Din punct de vedere al distribuției în latitudine a valorilor bilanțului radiativ putem distinge două mari areale: extracarpatic și intracarpatic. În cazul arealului extracarpatic se poate nota că valorile bilanțului radiativ depașesc în lunile de vara 500 W m-2 la orele amiezii, iar iarna valoarea acestuia nu scade sub 90 W m-2 la amiază. (Clima României 2008).

Factorii climatogeni dinamici

Factorii dinamici pot produce perturbații ale diferitelor elemente și fenomene meteorologice, în funcție de tipul maselor de aer ce străbat teritoriul respectiv. Această circulație a aerului se datorează repartiției inegale a presiunii atmosferice și a tendinței acesteia de a se echilibra.

Reprezintă o consecință a factorului radiativ, având o arie de manifestare la nivel regional, astfel datorită valorilor diferite ale radiației solare, în latitudine, sau în funcție de anotimp, sau în funcție de mediul continental sau marin, cât și în funcție de particularitățile suprafeței active, se realizează o încălzire neuniformă a aerului din atmosfera joasa.

Aceasta încălzire neuniformă, generează diferențe de presiune a aerului atmosferic, ceea ce determină apariția unor centrii barici, cu acțiune mai slabă sau mai intensă sau cu arie de răspândire mai mare sau mai redusă.

Principalii centri barici de deasupra Europei

Circulația generală în straturile inferioare ale atmosferei, în special în troposferă, se realizează prin interacțiunea mai multor factori: gradientul baric orizontal, forța Coriolis, forța de frecare și forța centrifugă. Datorită acestei circulații generale, masele de aer se deplasează, înlocuindu-se între ele. Staționarea îndelungață a maselor de aer deasupra unor regiuni cu caracteristici relativ uniforme imprimă acestora particularitățile suprafețelor respective, ce se definesc prin omogenitatea lor pe mari întinderi geografice (Clima României, 2008).

Masele de aer se deosebesc și în funcție de originea geografică, astfel, există mase de aer artic, polar, tropical și ecuatorial. De asemenea, în funcție de suprafața deasupra căreia s-a format masa de aer, acestea se pot clasifica în continentale sau maritime (această caracterizare nu se aplică maselor de aer ecuatoriale).

În concluzie, ținând cont de caracteristicile maselor de aer, formarea acestora și de influența pe care o au asupra continentului, principalii centrii barici de deasupra Europei sunt: Anticiclonul azoric, Anticiclonul siberian, Anticiclonul groenlandez, Ciclonul islandez și Ciclonii mediteraneeni (Clima României, 2008).

Principalele tipuri de circulație a aerului

Valorile medii ale principalelor elemente meteorologice sunt definesc dinamica maselor de aer. Astfel, în troposfera medie există patru tipuri de circulație a aerului: vestică, polară, tropicală și de blocaj.

Circulația vestică prezintă cea mai mare frecvență. Numită și zonală, se manifestă tot timpul anului și are un caracter de persistență putând să dureze perioade mari de timp. În România, această circulație provoacă ierni blânde cu precipitații sub formă de ploaie. Cu toate aceste, gradul de instabilitate este mai mare în perioada caldă a anului, când la trecerea fronturilor atmosferice reci cad averse de ploaie însoțite de fenomene orajoase (Clima României, 2008).

Circulația polară are frecvență mai redusăm, dar în ceea ce privește perioada caldă are caracteristici asemănătoare cu circulația vestică. Ambele au un grad de instabilitate crescut și provoacă averse cu descărcări electrice iar în perioada rece circulația polară aduce ninsori însemnate.

După traiectoria pe teritoriul României, circulația polară poate fi: directă, întoarsă sau ultrapolară. Circulația polară directă se caracterizează prin deplasarea maselor de aer polar din Groenlanda și Peninsula Scandinavă spre sud-est, vremea se răcesște, iar local pot apărea precipitații cu viteze ale vântului intensificate. Circulația polară întoarsă presupune un transport direct nord-sud, unde se poate deplasa către est, iar apoi către nord-est. În perioada rece, din cauza circulației întoarse se produc ninsori. În final, circulația polară de tip ultrapolar produce cele mai puternice răciri, iar în perioada rece a anului, unde frecvența este cea mai mare, se înregistrează cele mai puternice răciri (Clima României, 2008).

Circulația tropicală presupune intrarea pe continent a unor mase de aer din Asia Mică sau nordul Africii.

Circulația de blocaj reprezintă acțiunea de deviere a formațiunilor depresionare generate în nordul Oceanului Atlantic către nordul și nord-estul continentului european, ocolind partea centrală. În această situația domină o vreme caldă, frumoasă, dar secetoasă pe timpul verii. În perioada rece vremea este închisă cu precipitații reduse (Clima României, 2008).

Principalele mase de aer care acționează asupra teritoriului României

Principalele mase de aer care survolează România sunt:

Mase de aer arctic – sunt reprezentate de masele de aer continentale care pătrund din zona Polului Nord și masele de aer martim care pătrund dinspre Groenlanda.

Mase de aer polar – sunt reprezentate de masele de aer continentale formate în anticiclonii din Europa de Est și masele de aer maritime care pătrund dinspre Oceanul Atlantic.

Mase de aer tropicale – sunt reprezentate de mase de aer continentale care pătrund în Europa dinspre Africa de Nord și masele de aer maritime care iau naștere la altitudinile subtropicale ale Oceanului Atlantic. (Clima României, 2008)

Factorii climatogeni fizico-geografici

Suprafața activă subiaccentă, prin intermediul căreia se face transformarea radiației solare, predominant în domeniul spectrului vizibil, în energie calorică și transferal ei straturilor atmosferei inferioare, se caracterizează printr-o varietate deosebită, la aceasta contribuind și diversitatea fenonemelor de relief, a solurilor și a straturilor vegetale, hidrografia (Clima României, 2008).

Așezarea geografică

Municipiul Brăila este reședința și cel mai mare oraș al județului Brăila și se află în nord-estul regiunii istorice Muntenia, în sud-estul României. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. Conform ultimelor date oficiale ale Institutului Național de Statistică, populația orașului era, în anul 2011, de 180.302 de locuitori, fiind al 11-lea cel mai mare centru urban din țară după numărul de locuitori.

Suprafața orașului este de 78 km², altitudinea este de 25m iar coordonatele sale sunt 45°16′9″ latitudine nordică și 27°57′27″ longitudine estică.â

Figura nr.1 Pozitia geografica a judetului Brăila

(sursa: hartă prelucrată în ArcGis, 2017)

Figura nr.2 Localizarea orașului în cadrul județului Brăila

(sursa: hartă prelucrată în ArcGis, 2017)

Relieful

Relieful este diversificat dar dominant de câmpie. În Câmpia Bărăganului sunt numeroase forme ce constituie în relief: mici movile, crovuri, depresiuni lacustre, dune de nisip, largi confluențe ale râurilor, meandre, ostroave, grinduri.

Teritoriul situat la vest de Dunăre, reprezintă cea mai mare parte din întinderea județului. Pe această întindere, relieful de câmpie este neted, întrerupt de movile, văi și lacuri. Râurile care delimitează această zonă sunt Siretul, Buzăul și Călmățuiul.

Câmpia Brailei, denumită si Bărăganul nordic reprezintă un interfluviu cu altitudini între 20 – 30 metri. Ea este situata între Lunca Dunării, a Calmățuiului, a Siretului si a Buzăului pâna în zona brațelor Buzaului dintre Făurei si Ulmu. În vest altitudinile urca până la 40 – 50 de metri, datorită depozitelor eoliene (relief de dune). În est este o zona neteda ce se terminata abrupt spre Dunare si Siret. Portiunea de la vest de Valea Iencii este mai înalta iar datorita prezentei crovurilor suprafata ei pare ondulata. În cadrul Câmpiei Brailei se disting mai multe unitati: Câmpul Mircea Voda, Câmpul Ianca sau Movila Miresii, Câmpul Viziru, Câmpul Roman – Gemenele.

Municipiul Brăila se află situat în partea de nord a Câmpului Viziru ce are o altitudine medie de 20 de metri, în nord, spre Baldovinești și în cartierul Pisc din Brăila, altitudinea ajunge la 33 de metri datorită acumulărilor eoliene, iar la Dunare se termină printr-o panta abruptă.

În nord, Brăila se află la contactul cu lunca Siretului Inferior, o câmpie joasă cu soluri aluviale, cu multe albii părăsite. Fenomenul de subsidență din cursul Siretului Inferior este marcat de convergența râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de meandrare, de abaterea Siretului spre nord și de numeroasele cursuri părăsite în sud. Altitudinea variază între 5 – 6 metri si 13 – 15 metri.

În est, orașul se învecinează cu Balta Brăilei, denumită și Insula Mare a Brăilei, reprezentând suprafața cuprinsă între cele două brațe ale Dunării (Dunărea Veche sau Brațul Măcin si Dunărea Nouă). Aceasta s-a format printr-un regim deltaic de eroziune și acumulare fluviatilă. Se întinde pe o lungime de 60 de kilometri pe directia nord-sud (Vadul Oii – Brăila) și are 20 de kilometri lățime și altitudini de 2 – 12 metri.

Figura nr.3 Harta unităților de relief din județului Brăila

(sursa: hartă prelucrată în ArcGis, 2017)

Hidrografie

Hidrografia influențează clima stratului de aer inferior datorită proprietăților fizice ale apei, acestea sunt capacitatea calorică mare, căldura specifică mare, conductivitatea calorică mică. Diferențele de temperatură între uscat și apă sunt evidente în special între zi și noapte, între vară si iarnăă și cu cât volumul și suprafețele apei sunt mai mari.

Principala arteră hidrogarfică este Dunărea, care împreună cu amenajările hidrotehnice atenuează ariditatea și diferențele de temperatură. Influența Dunării se mai resimte și în regimul precipitațiilor, curenții de aer descendenți de deasupra apei determină destrămarea norilor, și astfel un număr mic de precipitații.

Vegetația

Vegetația prioduce particularitați climatice si topoclimatice îm funcție de gradul de acoperire, de specii, de densitatevegetației etc. Principala caracteristică a vegetației este reprezentată de reținerea și transformarea radiației solare în căldura, ducâmd la creșterea temperaturii și la scăderea umezelii relative.

În jurul orașului este predominantă vegetația de stepă, aceasta influențează mai puțin topoclima, dar se întâlnește și o vegetație forestieră cum ar fi pădurea de la Lacul Sărat.

Pădurea produce modificări ale particularităților climaticeprecum creșterea umezelii aerului, reducerea contrastelor termice, depunerea neuniformă a stratului de zăpadă. Aceste modificari nu se resimt în oraș.

Solurile

Solurile dominante sunt cernoziomurile ocupând 70-75% , acestea formând-se în condițiile unui climat semiarid. Cernoziomurile sunt foarte fertile și sunt folosite la numeroase culturi, grâul si porumbul ocupând procentul cel mai mare.

Solurile sărate din jurul orașului, mai ales la Lacul Sărat, reprezintă un factor de încălzire mai mai accentut al atmosferei.

Solurile aluviale și aluviunile din lunca Dunării, inclusiv Balta Brăilei, a Siretului și a Buzăului. Solurile aluviale sunt caracterizate printr-un stadiu inițial de solidificare ce are loc pe depozite fluviatile recente ce se depun în timpul reversărilor.

Figura nr.4 Harta claselor de sol din județului Brăila

(sursa: hartă prelucrată în ArcGis, 2017)

Figura nr.5 Harta utilizării terenului din județului Brăila

(sursa: hartă prelucrată în ArcGis, 2017)

Factorul antropic

Prin activitatea antropică, societatea a influențat în mod pozitiv și negativ, procesele și fenomenele atmosferice. Suprafețele agricole au fost extinse, padurile au fost defrișate, terenurile mlăștinoase au fost desecate, suprafețele cu deficit de umiditate au beneficiat de echipamente de irigat și amenajări acvatice artificiale. Construirea așezărilor rurale și urbne, a platformelor industriale și căilor moderne de transport au rezultat în modificarea condițiilor locale de geneză, dezvoltare și repartiție a parametrilor meteorologici principali.

Aceste acțiuni au dus la modificarea suprafeței active, a carui rol esențial este de a recepta energia solară și transformarea acesteia în energie calorică.

Structura și direcția curenților de aer suferă modificări în functie de aspectele și obstacolele pe care le prezintă suprafața activă.

Suprafețele active create de către om au dus la modificarea condițiilor locale climatice.

Construirea așezărilor urbane au dus la modificarea radicalăa caracteristicilor suprafeței active. Multiplicarea suprafeței active de către suprafețele pereților și acoperișurilor clădirilor, a celor formate în parcuri de vegetație și arbori, se manifestă în primirea și cedarea energiei calorice. De asemenea suprafețele de beton, cărămidă, asfalt, și pavaje, tablă și țiglă afectează procesele calorice și a celor de evaporare și infiltrare a apei provenită din precipitații. Obstacolele create de clădirile orașukui duc la crearea unei circulații locale a aerului.

Morfologia urbană și funcțiile fiecarei localitați generează condiții climatice proprii, formându-se astfel insula de căldură urbană. Căldura suplimentară degajată în urma arderii combustibililor industriali și casnici intensifică efectul de insulă de căldură urbană.

Activitatea industrială și transporturile duc la modificarea compoziției atmosferei inferioare, cu consecințre asupra condițiilor de desfășurare a proceselor atmosferice.

Capitolul 2

CARACTERISTICILE CLIMATICE SPECIFICE ORAȘULUI BRĂILA

Temperatura aerului

Temperatura reprezintă o mărime fizică ce este folosită în măsurarea starii de încălzire a unui mediu, a unui corp sau a unui ansamblu de corpuri și poate fi exprimată în diferite scări de temperatură. Pentru a reprezenta gradul de temperatură se folosesc mai multe scări, cele mai folosite pe plan global sunt scările Celsius și Fahrenheit.

Temperatura aerului este cel mai important parametru climatic și prezintă o serie de variații anuale, sezoniere, anotimpuale, lunare și diurne. Temperatura variază și în funcție de altitudine și latitudine. Temperatura aerului este influențată de următorii factori: factorii radiativi reprezentați de radiația globală și bilanțul radiativ, factorii dimanici reprezentați de centrii barici și de circulația maselor de aer și factorii fizico-geografici reprezentați de relief, vegetație, faună, ape și soluri.

Sursa principală de încălzire a aerului este suprafața terestră, o parte din radiație este absorbită, iar o altă parte este reflectată. Ceea ce ne arată că aerul se încălzește de jos în sus.

Depinzând de tipul termometrului și de scopul acestuia, lichidele folosite cel mai des pentru măsurarea temperaturii sunt alcoolul, mercurul și toluenul. Utilizarea acestora depinde de tipul termometrului și de scopul utilizării acestuia, termometrul ordinar folosește mercurul, în timp ce termometrul de minimă are un rezervor cu alcool, acesta rezistând la temperaturi mai scăzute decât mercurul.

În cadrul țării cea mai mare temperatură s-a înregistrat în anul 1951, la stația meteorologică Ion Sion din județul Brăila și a fost de 45,5 ° C. Temperatura minima a României a fost înregistrată în cadrul anului 1942, la stația Bod din județul Brașov și a avut de valoarea de -38,5 ° C (Clima României, 2008)

Foto 3 Termometrele din adăpostul meteorologic

(sursa: arhiva personala, 2017)

Regimul anual al temperaturii medii lunare, anotimpuale și semestriale

Temperatura aerului este influențată de circulația maselor de aer și de energia radiantă primită de la Soare. Pe lângă acești doi factori, activitatea antropică modifică mediul înconjurător influențează temperatura.

Pentru analiza temperaturii aerului am utilizat datele provenite de la stația meteorologică Brăila, 1974-1980.

Temperatura medie anuală pentru intervalul 1974-1980 la stația Brăila a fost de 11șC. În acest interval s-au înregistrat fluctuații ale mediei anuale așa cum se observă din Tabelul 1.

În această perioadă variațiile au fost între 9,5 șC ( anul 1980) și 11,6 șC (anul 1975). Aceste valori reprezintă minima, respectiv maxima mediilor anuale ale perioadei analizate. Cel mai călduros an, din punct de vedere al mediei anuale a fost: 1975, iar cel mai friguros: 1980.

Cei mai cunoscuti si utilizati parametrii climatici in diferite domenii de activitate sunt temperaturile medii lunare si anuale.

Conform graficului variatia anuala a temperaturilor medii lunare prezinta un minim, inregistrat in luna ianuarie (-1.7oC) si un maxim in luna iulie (20.9oC). Media multianuala este de 11oC.

Tabel 1. Mediile lunare și anuale ale temperaturii aerului(șC) la stația meteorologică Brăila în perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Figura nr.6 Regimul anual al temperaturii aerului la stația meteorologica Brăila în perioada 1974-1980

(sursa: date prelucrate după ANM, 2016)

Regimul anual al temperaturii aerului (Figura #) prezintă o evoluție simplă, dar cu o amplitudine relativ mare, ce denotă continetalismul zonei studiate. Valorile se încadrează între 20,9 șC în luna iulie și -1,7 șC în luna ianuarie, acest lucru arată că luna cea mai călduroasă este iulie și cea mai friguroasă ianuarie. Mediile maxime din iulie și ianuarie se explică prin acțiunea factorilor radiativi și dinamici. Astfel, în iulie umezeala relativă este mai scăzută, iar durata de strălucire a Soarelui este mai ridicată (datorită nebulozității reduse) și încălzirea suprafeței active este mai accentuată. În luna ianuarie, valoarea bilanțului radiativ este minima, iar aerul rece și uscat al anticiclonului Siberian provoacă inversiuni termice și o răcire a suprafeței active (Ciulache S., Ionac Nicoleta, 2007).

Tabel 2. Variațiile lunare și anuale ale temperaturii aerului la stația meterologică Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Figura nr.7 Variațiile lunare și anuale ale temperaturii aerului la stația meterologică Brăila in perioada 1974-1980

(sursa: date prelucrate după ANM, 2016)

Variațiile medii lunare, multianuale (Tabel 2) arată între ce valori s-a încadrat temperatura medie lunară față de media perioadei. În luna iulie valorile s-au încadrat între 17,8 șC și 22,9 șC, iar media a fost de 20,9 șC. Cele mai mari amplitudini lunare s-au înregistrat în lunile martie, aprilie, septembrie și noiembrie, în aceste luni temperatura aerului a variat cel mai mult.

O mai bună înțelegere asupra variației mediilor lunare oferă Figura #. Variațiile cele mai mici s-au înregistrat în lunile aprilie, iunie șsi decembrie.

Tabel 3. Temperaturile medii anotimpuale si semestriale la stația meterologică Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Oscilațiile neperiodice ale temperaturii aerului

În Figura #, sunt reprezentate abaterile față de media multianuală, se observă faptul că valoarea abaterii pentru anul 1975, caracterizat anterior ca un an călduros este de 0,6 șC. Anul 1980, cel mai răcoros an, are abateri negative de -1,5 șC.

Figura nr.8 Abaterile valorilor medii din fiecare an fata de media multianuala a temperaturii aerului la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

(sursa: date prelucrate după ANM, 2016)

Figura nr.9 Variatia de la un an la altul a mediei temperaturii aerului fata de media multianuala la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

(sursa: date prelucrate după ANM, 2016)

Media maximelor termice

Tabel 4. Temperaturile maxime absolute la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Cea mai mare temperatură maximă înregistrată vreodată în județ a fost de 45,5 ° C pe 10 august 1951, aceasta fiind și maxima înregistrată vreodată în România.

În oraș maxima înregistrată a fost de 41,1șC pe data de 23 iulie 2007.

Maximele evidențiază cele mai călduroase luni din perioada studiată. Astfel, luna august din 1977 a înregistrat maxima pentru tot intervalul, aceasta fiind de 37,5 șC. Din tabel se remarcă anul 1977 cu 4 luni în care s-au înregistrat temperaturile maxime absolute. Lunile au fost ianuarie, februarie, august și noiembrie.

Media minimelor termice

Tabel 5. Temperaturile minime absolute la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Temperatura minimă medie (Tabel 5) reprezintă cele mai mici temperaturi înregistrate din perioada studiată.

Minima absolută înregistrată în Brăila a fost de –25,5șC pe data de13 ianuarie 1985.

Chiar dacă din perioada studiată cea mai mica minima absoluta este in anul 1976 -17.5 șC în luna februarie, tot anul 1977 are cele mai multe luni cu minime absolute, 3 louni, iunie, septembrie și decembrie. Anul 1976 având doar 2 luni cu minime, cea din februarie și mai.

Amplitudinea anuală a temperaturii medii lunare

Amplitudinea anuală a temperaturii medii lunare este diferența dintre cea mai mare medie lunară și cea mai mică. În Tabelul 6 valorile pentru fiecare an în parte au fost folosite pentru calcularea amplitudinii temperaturii și cea mai mică medie lunară a fost colorată cu un fond albastru, iar cea mai mare cu un fond roșu.

Tabel 6. Amplitudinea anuala a temperaturilor medii lunare la statia meteorologica Brăila in perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Pentru cea mai mare medie lunară, în principal s-au folosit valorile din luna iulie, dar pentru anii 1974 și 1979 cele mai mari medii s-au înregistrat în luna august respectiv iunie. Cea mai mare medie lunară s-a înregistrat în luna iulie a anului 1975.

Cele mai mici medii lunare s-au înregistrat în lunile decembrie, ianuarie și februarie, majoritar în ianuarie. Cele înregistrate în luna februarie sunt în anii 1975 și 1976, iar cea din decembrie în anul 1977. Se observă faptul că pentru trei ani la rând 1975, 1976, 1977 cea mai mică medie lunară nu s-a înregistrat în luna ianuarie, de obicei, luna cu cele mai mici temperaturi.

Cea mai mică amplitudine termică este de 21,8 °C (1974), iar cea mai mare 25,5 °C ( 1980).

Frecvența zilelor cu temperaturi caracteristice ( de vară tropicală,de iarnă cu îngheț)

Tabel 7. Numărul de zile cu temperaturi caracteristice

Sursa: date prelucrate după ANM, 2016

Numărul de zile caracteristice reprezintă numărul de zile cu temperaturi situate într-un anumit interval. Acestea sunt în număr de patru, respectiv: zile de iarnă (temperatura maximă mai mică sau egală cu 0 °C), zile cu îngheț (temperatura minimă mai mică sau egală cu 0 °C), zile de vară (temperatura maximă mai mare sau egală cu 25 °C) și zile tropicale (temperatura maximă mai mare sau egală cu 30 °C).

Analizând datele din punct de vedere anual cele mai multe zile au fost de vară, urmate de cele cu îngheț. S-au înregistrat mai puține zile de iarnă decât zile tropicale.

Analizând datele din punct de vedere lunar, zilele de iarnă s-au înregistrat în lunile ianuarie, februarie, martie, noiembrie și decembrie, cele mai multe în luna ianuarie. Zilele de îngheț s-au înregistrat pe 6 luni. Cele mai multe zile de îngheț au fost în luna ianuarie, urmate de luna decembrie. Aceste date afirmă faptul ca luna ianuarie este cea mai friguroasă.

Zilele de vară au fost înregistrate pe o perioadă mai lungă decât cele de iarnă sau îngheț, din luna aprilie până în luna octombrie. Cele mai multe s-au înregistrat în lunile de vară, preponderent în luna iulie.

Zilele tropicale au fost înregistrate în lunile mai, iunie, iulie, august și septembrie. Cele mai multe înregistrându-se tot în luna iulie.

Umezeala aerului

Umezeala aerului reprezintă conținutul de vapori de apă din atmosferă la un moment dat. Vaporii de apă, prin condensare, generează nori, precipitații și ceață.

Umezeala aerului reprezintă o componentă climatică importantă. Sursele importante de umezeală nu sunt situate în aproprietea țării noastre (Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Baltică), cu excepția Mării Negre. Rolul de baraj orografic al Munților Carpați influențează dinamica maselor de aer, provocând o continentalizare a lor prin străbatrea distanței.

Alte surse de vapori de apă sunt evaporarea suprafețelor acvatice situate în Brăila (fluviul Dunărea și lacuri), precum și evapotranspirația plantelor.

Tensiunea vaporilor de apă este definită ca presiunea parțial exercitată de vaporii de apă dintr-un volum de aer. Aceasta poate fi reală sau maximă și se exprimă în mm Hg sau mb.

Deficitul de saturație este diferența dintre tensiunea maximă a vaporilor de apă și tensiunea reală.

Raportul dintre tensiunea reală și tensiunea maximă (umezeala relativă) reprezintă gradul de saturație al aerului cu vapori de apă. Starea higrometrică a aerului se exprimă în procente. Aceasta se află întru-un raport direct proporțional față de nebulozitate și invers proporțional față de temperatura aerului, fiind influențată de caracteristicile maselor de aer și de cele ale suprafeței active locale.

Figura nr.10 Regimul anual al umezelei relative la stația meteorologică Brăila, pentru perioada 1974-1980

(sursa: date prelucrate după ANM, 2016)

În perioada studiata, regimul anual al umezelii relative, prezintă o maximă în luna decembrie(85.5%) și o minima în luna iunie(58.4%).

Tabel 8. Medii lunare și anuale ale umezelii relative la stația meteorologică Brăila, pentru perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2017

Tabelul 8 prezintă mediile lunare și anuale din perioada studiată. Anul 1978 a fost anul cu cea mai mare umezeală relativă (76,4%), iar anul 1975 cu cea mai mică (71,9%).

Valorile se încadrează în intervalul 51%-80%, valori normale ale umezelii aerului. În decembrie 1980 s-a înregistrat maxima de 91% reprezentând categoria de foarte umed.

Nebulozitatea

Cantitatea de vapori de apă din aerul ce înconjoară suprafața pamântului depinde de temperatura aerului, iar umezeala aerului este rezultatul evaporării apelor de pe suprafața solului. Astfel, vaporii de apă se transormă în mici picături de apă în timp ce aerul se răcește; se produce condensarea. Pentru condensarea vaporilor de apă este necesară existența unor particule higroscopice, pe care vaporii de apă se așează ori sub forma unor picături de apă ori sub formă de cristale de gheață. Aceste particule se numesc nuclee de condensare (Ciulache S, Ionac Nicoleta, 2007).

Grupele de nori au căpătat genuri și subdiviziuni (specii și varietăți) în funcție de aspectul exterior. Există 10 genuri de nori: Cirrus, Cirrocumulus, Cirrostratus, Altocumulus, Altostratus, Nimbostratus, Stratocumulus, Stratus, Cumulus și Cumulonimbus.

Alte criterii de clasificare a norilor sunt înălțimea, geneza și structura. În funcție de structură, norii se grupează în nori de apă, de gheață și mixti.

Nebulozitatea este gradul de acoperire cu nori a bolții cerești la un moment dat. Este o observație vizuală și se exprimă în zecimi (climatic) sau în optimi (sinoptic), în care se considera bolta cerească un întreg împărțit în 10 sau 8 părți egale și se aproximează gradul de acoperire cu nori.

Figura nr.11 Regimul anual al umezelei relative la stația meteorologică Brăila, pentru perioada 1974-1980

(sursa: date prelucrate după ANM, 2017)

Tabel 8. Regimul anual al nebulozității pentru stația meteorologică Brăila, în perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2017

În perioada analizată 1971-1980, în regiunea orașului Brăila, după cum rezultă din analiza graficului din figura # și a tabelului 8, mediile lunare ale nebulozității au variat între 4,1 zecimi și 7 zecimi. Media anuală a fost de 5,5 zecimi. Cea mai mare valoare a nebulozității totale a avut loc în luna decembrie când s-au înregistrat 7,3 zecimi, iar cea mai mică valoare a avut în lunile august și octombrie când a fost înregistrată nebulozitatea de 2,7 zecimi.

Durata de strălucire a Soarelui

Durata de strălucire a Soarelui este o caracteristică climatică ce are o importanță teoretică mare pentru caracterizarea condițiilor climatice a unei regiuni din punct de vedere agronomic, turistic, urbanistic etc. Mai este numită și durata efectivă de strălucire și reprezintă timpul real în care Soarele a strălucit pe bolta cerească (intervalul de timp dintre răsăritul și apusul Soarelui).

Fracția de insolație este raportul dintre durata efectivă și durata astronomică a strălucirii Soarelui. Aceasta scoate în evidență efectul nebulozității în reducerea duratei de strălucire a Soarelui. Aceasta se exprimă în procente și valoarea sa depinde de așezarea geografică a arealului.

Durata de strălucire a Soarelui se exprimă în ore și zecimi de ore și se înregistrează cu heliograful.

Foto 4 Heliograf platforma meteorologică Brăila

(sursa: arhiva personala, 2017)

Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice sunt rezultatul condensării și sublimării vaporilor de apă, formând totalitatea particulelor de apă solidă, lichidă sau mixtă ce cad din sistemele noroase și ating suprafața terestră. Precipitațiile au un rol important în diferite ramuri economice, acestea fiind utile pentru sectorul agricol, de asemenea, construcția sau amenajarea unor structuri hidrotehnice nu se poate realiza fără cunoașterea detaliată a informațiilor legate de precipitațiile atmosferice.

Precipitațiile atmosferice determină formarea unei rețele hidrografice și dezvoltarea vegetației, respectiv a faunei și tipologiei solurilor.

Precipitațiile atmosferice reprezintă un element meteorologic contrastant, distribuția spațială și valoarea acestora depinzând de dinamica maselor de aer, de factorii geografici și alte elemente climatice. Acestea având o variație cantitativă și de distribuție largă, putând fi considerate și element meteorologic de risc.

Foto 5 Pluviometrul de pe platforma

(sursa: arhiva personala, 2017)

Regimul anual al precipitațiilor atmosferice

Tabel 8. Cantitățile medii de precipitații stația meteorologică Brăila, în perioada 1974-1980

Sursa: date prelucrate după ANM, 2017

Cantitatea anuală de precipitații (Tabel 8) este de 448,4 mm pe an, o cantitate normală în Câmpia Româna, unde cantitatea medie de precipitații este 500 mm pe an, din cauza climatului temperat continental cu influențe de ariditate.

Cu toate acestea se observă faptul că, la o privire mai detaliată asupra fiecărui an în parte, cantitatea anuală de precipitații variază. Astfel, în 1976 s-a înregistrat minima de 334,3 mm, iar în 1980 maxima de 542,7 mm. Variațiile sunt cauzate de mișcarea maselor de aer, de natura reliefului, dar și de localizarea stației meteorologice.

Figura nr.13 Regimul anual al precipitațiilor atmosferice la stația meteorological Brăila, pentru perioada 1974-1980

(sursa: date prelucrate după ANM, 2017)

Regimul anual al precipitațiilor prezintă evoluția în decursul unui an al precipitațiilor. Se observă că cele mai multe precipitații au căzut în luna mai (70,6 mm), iar cele mai puține în luna februarie (14,4 mm). Precipitații reduse s-au înregistrat și în lunile ianuarie și martie, iar o cantitate mai mare în lunile iunie și iulie. Astfel, cele mai mici cantități de precipitații se produc în anotimpul rece, urmând o creștere până la sfârșitul primăverii, de unde urmează o scădere ușoară până în noiembrie.

Cantitatea maximă de precipitații în 24 de ore

Tabel 8 Cantitatea maximă lunară și anuală de precipitații cazută in 24h

Sursa: date prelucrate după ANM, 2017

Figura nr.14 Precipitații atmosferice maxime căzute în 24h, la stația meteorologică Brăila, pentru perioada 1974-1980

(sursa: date prelucrate după ANM, 2017)

Luna februarie (3,9 mm) și decembrie (5,9 mm) au avut cea mai mică valoare a cantității de precipitații în 24 de ore, iar luna mai a avut cea mai mare valoare (17,4 mm) urmată de iunie (16 mm). Alte luni cu cantități mari de precipitații căzute în 24 de ore au fost august și septembrie. După cum se observă, cantitățile de precipitații căzute în 24 de ore nu au avut valori foarte mari, cele mai mari producându-se în lunile mai și iunie, cel mai probabil cauza unor averse, furtuni.

Stratul de zăpadă

Stratul de zăpadă ce acoperă solul, în timpul sezonului rece, este caracterizat de grosime, structură și densitate. Datorită conductibilității reduse, stratul de zăpadă este foarte important, acesta având rol de protecție al solului împotriva înghețului, în plus acesta generează scăderea temperaturii aerului în apropierea sa.

Tabel 9 Număr mediu lunar și anual de zile cu ninsoare

Sursa: date prelucrate după ANM, 2017

Presiunea atmosferică

Presiunea atmosferică constituie cauza principală a mișcărilor aerului. Prin mijlocirea acestora influențează considerabil repartiția și regimul celorlalte caracteristici ale climei.Presiunea acționează direct și permanent asupra tuturor organismelor și obiectelor de pe suprafața terestră.

Presiunea atmosferică reprezintă forța cu care învelisul gazos al planetei apasă pe suprafața terestră. (Ciulache, Ionac,2007).

Se exprimă în milimetri coloană de mercur (mmHg), hectopascali(hPA) sau milibari (mb) și este direct proporțională cu temperatura. Presiunea atmosferică normală, este presiunea măsurată la nivelul mării și la temperatura de 0șC. Presiunea atmosferică se măsoară cu ajutorul barometrelor și barografelor. Barometrul este instrumentul cu citire directă, iar barograful este instrumentul înregistrator.

Vântul

Vântul este mișcarea pe orizontală a aerului, aproape paralelă cu suprafața terestră. Cauza care determină vântul este inegalitatea încălzirii suprafeței terestre care este determinată de presiunea atmosferică.

Calmul atmosferic apare când această egalizare se produce, însă, nu durează o perioadă de timp foarte mare.

Foto 6 Catargul giruietei stația meteorologică automată Brăila

(sursa: arhiva personala, 2017)

Capitolul 3

Topoclimate și microclimate

Dezvoltarea topoclimatologiei în România, ca domeniu care studiează topoclima în diversele ei ipostaze, a avut loc în paralel cu dezvoltarea microclimatologiei.

Topoclimatologia ca direcție de cercetare în România s-a afirmat pe plan național după anul 1960, Vintilă Mihăilescu fiind considerat părintele acestei discipline.

Clima oricărei regiuni de pe suprafața terestră este rezultatul interacționării factorilor radiativi și dinamici cu suprafața activă-subiacentă. Influența suprafeței active-subiacente generează anumite topoclimate specifice, în cazul de față fiind generat topoclimatul urban (S. Ciulache, 1971).

Topoclimatologia este o subramură a climatologiei care descrie în detaliu areale mai strânse cu însușiri climatice specifice. Termenul provine din limba greaca și este compus din două cuvinte: “topos” care înseamnă “loc“ și “climatologie“ care se întelege prin “studiul climei“. Deci se poate susține că topoclimatologia reprezintă studiul climei dintr-un anumit loc (S. Ciulache, 1971).

Topoclimatul urban este climatul care ia naștere în urma înlocuirii cadrului natural cu materiale de construcții, cu forme geometrice neregulate și cu proprietăți calorice radical deosebite de cele din mediul înconjurător. În cadrul topoclimatului urban acționează mai mulți factori, cum ar fi natura și forma suprafeței construite, profilul orașului, sistemul de canalizare al orașului, încălzirea artificială și poluarea atmosferică (S. Ciulache, 1971).

Dintre factorii artificiali, topografia orașului și natura materialelor de construcție ocupă locul central, deoarece acestea modifică radical proprietățile radiativ-calorice ale suprafeței urbane. Materialele de construcție al orașului: tablă, țiglă, piatră, beton, pavaj, etc, aduc modificări condițiilor termice și de umezeală. Influența materialelor de construcție se datorează căldurii specifice mici și conductivității calorice mari precum și impermeabilității sau slaba permeabilitate În funcție de modificările antropice în cadrul orașului poate fi delimitat profilul acestuia. Profilul orașului pe orice direcție are aspectul unei linii frânte cu căuderi și înălțări bruște. În ceea ce privește suprafața plană, în cadrul orașului se identifică două tipuri de suprafețe plane: suprafața străzilor aflate mai ales la nivelul solului și suprafața acoperișurilor aflată la înălțimi variate față de sol. Cu cât orșul se dezvoltă pe verticală cu atât și suprafața activă subiacentă crește. Consecința acestui fapt este creșterea bilanțului radiativ caloric al orașului comparativ cu regiunile învecinate (S. Ciulache, 1971).

Unul dintre cei mai importanți factori caracteristici topoclimatului urban este poluarea atmosferică. În aerul urban se găsesc cantități impresionante de poluanți sub formă de particule solide (praf industrial, funingine, pulberi metalice) și gaze (oxizi de carbon CO2, oxizi de azot NO2, oxizii de sulf, hidrogenul sulfurat, fluor, clor, diverse hidrocarburi și acizi organici). Consecințele care se resimt asupra aspectului climatic sunt reducerea duratei de strălucire a Soarelui, modificări ale bilanțului radiativ caloric, atenuarea răcirilor nocturne, creșterea frecvenței ceții, reducerea vizibilității și creșterea nebulozității și a precipitațiilor (S. Ciulache, 1971).

Figura nr.15 Harta orașului Brăila

(sursa:print screen de pe www.openstreetmap.org)

Topoclimatul microclimatul arterelor de circulație

Arterele de circulație sau străzile fac parte din cele două suprafețe plane care se regăsesc în profilul orașului. Acestea suferă modificări la nivel climatic datorită prezenței clădirilor în jurul său, dar și generează modificări la nivel climatic prin prezența lor (S. Ciulache, 1980).

Orasul Braila s-a dezvoltat în apropierea marelui fluviu european Dunarea, s-a adaptat

astfel conditiilor de relief, schema stradala fiind radiar-concentrica, îndreptata

catre Dunare(Fig. 15), ca o consecinta a nevoilor de circulatie interioara si exterioara.

Activitatile din mediul urban constituie surse de poluare pentru toti factorii de mediu, de

aceea aceste activitati trebuie controlate si dirijate, astfel încât sa se reduca la minim

impactul asupra mediului.

Factorii de risc asociati urbanizari sunt poluarea aerului, zgomotul, accidentele de

trafic, stresul si problemele legate de schimbarea stilului de viata.

Zonele cele mai poluate sunt principalele artere de circulatie, ale caror valori ai poluanților depașesc concentrațiile maxime admise de zgomote de-a lungul strazilor de

categoriile II, III si IV: Calea Galati, bulevardul Dorobanti, zonele comerciale : Piata

Halelor, Piata Concordia, Microhala, Piata Saraca.

Modificările la nivel climatic pe care acestea le suferă fac referire la cantitatea radiației solare și la intensitatea vântului. Radiația solară directă ajunge în cantități mai mici pe străzi față de acoperișurile clădirilor. De asemenea, pe anumite străzi, datorită clădirilor situate de-o parte și de alta a străzilor viteza și intensitatea vântului poate fi accentuată prin efectul brizelor urbane (S. Ciulache, 1980).

Microclimatul arterelor de circulație sau microclimatul străzilor este reprezentativ prin natura materialului care este folosit pentru construcția acestora.

Arterele de circulație reprezintă căile prin care oamenii se pot deplasa în cadrul orașului și cuprind suprafețe din asfalt, pavele de beton pentru străzi. Principalele artere de circulație în cadrul orașului sunt DN21, DN2B, DN22B, DJ221B pentru transportul rutier și Magistrala 700 pentru transportul feroviar.

Calea ferată străbate orașul și separă cartierul Chercea de restul orașului.

Utilizarea combustibilului fosil duce la creșterea nivelului poluării datorită noxelor și a pulberilor în suspensie. De asemenea din cauza utilizării combustibilului este favorizată creșterea temperaturii și a nucleelor de condensare din zona respectivă.

Vara, când temperaturile sunt crescute, se resimt influențe asupra șoselei, dar și asupra aerului. Asupra șoselei din cauza temperaturilor foarte ridicate de la nivelul solului, asfaltul începe să fie modelat sub roțile mașinilor.

Un alt element meteorologic care suferă modificări din cauza arterelor de circulație este umezeala aerului. Umezeala aerului este legat de procesul de evaporare. Procesul de evaporare este diminuat în oraș pentru că apa nu poate fi infiltrată ajungând în sistemul de canalizare.

De asemenea, trebuie menționat că în cadrul microclimatului pot apărea diferențieri în funcție de poziționarea arterelor de circulație în cadrul orașelor. La marginea arterelor de circulație parametrii climatici a elementelor meteorologice suferă modificări mai mici decât în mijlocul orașelor, unde apare fenomenul de insulă de călduraă. Temperatura este mai mică. iar curenții de aer sunt mai intenși decât în interiorul orașului

În concluzie microclimatul arterelor de circulație este în strânsă legătură cu factori externi precum clădirile situate de-a lungul arterelor de circulație, intensitatea utilizării arterelor de circulație cât și cu distribuția și mărimea pe care acestea o au.

Topocliamtul si microclimatul spațiilor verzi

Spațiile verzi armonizează peisajele artificiale urbane cu cele naturale și reprezinta ambianța în care vaița umana se coreleaza cu elementele naturale sau artificiale ale acestora.

Prin funcțiile pe care le îndeplinesc și influențele profunde asupra unor componente ale spațiului urban, spațiile verzi urbane au o importanța deosebita în dezvoltarea

și menținerea echilibrului fizic și psihic al omului.

Suprafața totală cu spații verzi a Municipiului Brăila este de 471,46 ha acestea sunt 350,37 ha parcuri, zone de agrement, scuaruri, aliniamente stradale, spații verzi din ansambluri de locuințe.

Sunt 121,09 ha – spații verzi cu acces limitat (aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, edificii de cult, cimitire.)

Cele mai importante zone verzi din municipiu sunt  Parcul Monument – 53 ha , Faleza și esplanada Dunarii – 12,8, Scuarul din Piața Traian – 1,14 ha, Gradina Publica – 5,2 ha, Parcul Zoologic – 4,55 ha

Parcul Monument, cu o suprafață de , este cel mai mare parc al municipiului Brăila, parcul este prevăzut cu alei pietonale, terenuri de tenis, teren de atletism, stadion, parc de joacă pentru copii, restaurant, Muzeu de Științele Naturii, etc., construcțiile reprezentând 33 % din suprafață si reprezintă principala zona de agrement a orașului, atrăgând atât populația tânără cât și vârstnicii.

Plantele din parcuri, prin umbrire și evapotranspirație diminuează încălzirile excesive și măresc umezeala relativă a aerului. Pe lângă aceste efecte, frunzele arborilor au rol de filtru pentru impuritățile atmosferice urbane, diminuând astfel poluarea atmosferică (S. Ciulache, 1980).

În concluzie, influența spațiilor se resimte atât la nivelul elementelor meteorologice cât și la nivelul sănătății umane. Spațiilor verzi au atât funcția de recreere, dar și de ameliorare a poluării atmosferice

Topoclimatul si microclimatul bazinelor de apă

În cadrul orașului Brăila se evidențiază cursul fluviului Dunărea din estul orașului Prin prezența aceseia se resimt influențe asupra regimului termic al suprafeței acvatice și aerului de deasupra.

Din cauza procesului neîntrerupt de evaporare umezeala aerului de deasupra bazinelor acvatice o depășește de regulă pe cea a aerului de deasupra uscatului. Diferențele maxime de umezeală se înregistrează în a doua parte a verii (S. Ciulache, 1971).

Prin prezența bazinelor de apă în oraș, temperaturile sunt atenuate de-a lungul malurilor bazinelor de apă, iar vântul suferă modificări în privința intensității și vitezei.

Topoclimatul si microclimatul spațiilor rezidențiale

Spațiile rezidențiale sunt factorul cel mai important pentru schimbarea topoclimatului prin materialul de construcție pe care îl au, prin crearea profilului orașului, prin încălzirea artificială și prin impurificarea atmosferei urbane (S. Ciulache, 1980).

Materialul de construcție al spațiilor rezidențiale poate fi diferit, de la sticlă, beton, până la țigla de pe acoperișurile caselor. Astfel, la nivelul țiglei se înregistrează cele mai mari temperaturi ale aerului fiind o diferență foarte mare dintre această temperatură și temperatura din mediul înconjurător (S. Ciulache, 1980).

Spațiile rezidențiale alături de celelalte elemente enumerate mai devreme în procesul funcționării lor emană cantități uriașe de căldură capabile să producă schimbări cantitative în mersul diurn și anual al temperaturii aerului urban (S. Ciulache, 1980) .

Profilul orașului se creează prin cele două suprafețe care există la nivelul orașului, suprafața de la nivelul străzilor și suprafața de la nivelul clădirilor care împreună au aspectul unei linii frânte, cu căderi și înălțări bruște. Suprafața de la nivelul clădirilor poate varia în înălțimi în funcție de înălțimile clădirilor. Clădirile construite reprezintă un obstacol în calea vântului, astfel, în oraș viteza și intensitatea vântului sunt mult mai scăzute față viteza și intensitatea vântului de la marginea orașelor. De asemenea, înălțimea clădirilor poate afecta și regimul radiației solare directe, astfel pe fundul străzilor și curților umbroase dintre marii zgârie-nori ajunge o cantite mult mai mică a razelor solare directe (S. Ciulache, 1980).

Impurificarea atmosferei urbane datorată spațiilor rezidențiale reprezintă factorul cu cea mai mare importanță pentru crearea topoclimei urbane. Prin impurificarea atmosferei urbane se modifică bilanțul radiativ care atrage după sine modificarea în regimul termic urban și în regimul altor elemente și fenomene meoteorologice. Pe lângă efectele climatice, impurificarea atmosferică urbană dăunează foarte mult oamenilor, animalelor, plantelor, proceselor tehnologice și produselor tehnice. Acest fenomen este mai frecvent în cazul spațiilor rezidențiale în sezonul rece când încălzirea artificială este mai accentuată. Datorită impurificării atmosferei urbane se pot resimți schimbări asupra bilanțului radiativ, asupra formării norilor și asupra formării ceței (S. Ciulache, 1980).

Orașul Brăila prezintă un aspect mozaicat din punct de vedere al spațiilor rezidențiale, fiind intercalate spațiile rezidențiale de tip colectiv cu cele de tip individual în orice cartier. Alături de microclimatul industriei și al zonelor administrative-comerciale aduc cel mai mare aport în ceea ce privește impurificarea aerului și în modificarea parametrilor climatici creând valori specifice fiecărui tip de microclimat.

Topocliamtul si microclimatul zonelor adminstrative-comerciale

Odată cu dezvoltarea unui oraș, pe lângă spațiile de locuit s-au dezvoltat și spațiile administrative sau comerciale.

Zonele administrative și zonele comerciale în cadrul orașului sunt dispuse în centrul orașului. Zonele administrative precum primării, consilii, obiective turistice se află în centrul orașului, zonele comerciale se găsesc atât în centrul orașului (magazine mai mici), cât și la marginea orașului, în partea de sud fiind cel mai mare.

Zonele administrative și comerciale aduc aceleași modificări asupra mediului înconjurător precum zonele rezidențiale și zonele industriale. Cea mai mare influență o exercită prin încălzirea artificială care se folosește și care este mai accentuată în sezonul rece.

Aceste zone influențează atât prin materialul de construcție din care sunt făcute, cât și prin activitățile care se desfășoară în cadrul lor.

Având în vedere că zonele comerciale se află la marginea orașului, influența lor nu se resimte foarte pregnant asupra orașului însă intervin asupra vitezei și intensității vântului, prin prezența clădirilor ca și obstacol în calea vântului. În schimb, în interiorul orașului sunt zone comerciale de dimensiuni mai mici care prin prezența lor, ca simple clădiri generează modificări asupra topoclimatului.

De menționat, în acest microclimat se încadrează și obiectivele turistice, Brăila însă nu este un oraș turistic.

În concluzie microclimatul zonelor administrative și zonelor comerciale au caracteristici asemănătoare ca și în cadrul spațiilor rezidențiale numai că la un nivel mai accentuat, mai ales în cazul zonelor comerciale.

Topoclimatul si microclimatul zonei industriale

Activitatea industrială deține o pondere importantă în economia municipiului Brăila, industria fiind o ramură care generează profit economic și, în acelasi timp, creeaza locuri de munca.

Domeniile municipiului Braila sunt reprezentate de construcții metalice, confecții metalurgice, mașini și echipamente, reparatii si constructii nave, producția și distribuția de energie electrică, alimentară și băuturi, mobilier și articole de mobilă, turismul și agricultura.

Microclimatul zonei industriale este unul din cele mai puternice microclimate care determină cele mai multe modificări asupra topoclimatului urban.

În perioada de studiu, anii 1974-1980, microclimatul industrial era mai accentuat deoarece sectorul principal era puternic dezvoltat în Brăila în acea perioadă.

Principala zona industriala era situata pe malul fluviului, în E si NE a orasului, deoarece

se aduceau materii prime pe Dunare, iar produsele finite erau destinate exportului. Aici

functionau mori sistematice de mare capacitate, rizerii, mici ateliere metalurgice, ateliere de reparatii navale.

A doua zona industriala s-a conturat tot în acelasi timp cu prima, tot pe malul fluviului

Dunarea, în partea de sud a orasului si cuprinde: fabrica de ciment,

ateliere navale, o fabrica de cherestea, o decorticarie, un laminor de sarma, o fabrica de

placi

Microclimatul industrial aduce modificări din punct de vedere climatic prin prezența încălzirii artificiale, nucleelor de condensare și prin poluarea mediului înconjurător. În zona industrială radiația solară direct este estompată datorită ceței sau pâclei, chiar dacă radiația solară directă se diminua, bilanțul radiativ nu scădea datorită încălzirii artificiale produsă de industrie.

CONCLUZII

Braila se afla in zona climatica continentala, in tinutul climei de campie la contact cu clima specifica Luncii Dunarii. Clima este influentata de Muntii Macinului care reprezinta un baraj natural in calea vanturilor din est, determinand fenomenul de fohnizare a aerului care trece peste Braila cu mase mari de aer cald si uscat. De asemenea terenurile sarate din jurul orasului, mai ales de la Lacu Sarat, constituie alt factor de incalzire mai accentuata a atmosferei.

De aceea la Braila verile sunt secetoase, calduroase si uscate, iar iernile sunt reci si au zapada putina.

Topoclimatologia este o subramură a climatologiei care descrie în detaliu areale mai strânse cu însușiri climatice specifice. Termenul provine din limba greaca și este compus din două cuvinte: “topos” care înseamnă “loc“ și “climatologie“ care se întelege prin “studiul climei“. Deci se poate susține că topoclimatologia reprezintă studiul climei dintr-un anumit loc (S. Ciulache, 1971).

Topoclimatul urban este climatul care ia naștere în urma înlocuirii cadrului natural cu materiale de construcții, cu forme geometrice neregulate și cu proprietăți calorice radical deosebite de cele din mediul înconjurător. În cadrul topoclimatului urban acționează mai mulți factori, cum ar fi natura și forma suprafeței construite, profilul orașului, sistemul de canalizare al orașului, încălzirea artificială și poluarea atmosferică (S. Ciulache, 1971).

Dintre factorii artificiali, topografia orașului și natura materialelor de construcție ocupă locul central, deoarece acestea modifică radical proprietățile radiativ-calorice ale suprafeței urbane. Materialele de construcție al orașului: tablă, țiglă, piatră, beton, pavaj, etc, aduc modificări condițiilor termice și de umezeală. Influența materialelor de construcție se datorează căldurii specifice mici și conductivității calorice mari precum și impermeabilității sau slaba permeabilitate În funcție de modificările antropice în cadrul orașului poate fi delimitat profilul acestuia. Profilul orașului pe orice direcție are aspectul unei linii frânte cu căuderi și înălțări bruște. În ceea ce privește suprafața plană, în cadrul orașului se identifică două tipuri de suprafețe plane: suprafața străzilor aflate mai ales la nivelul solului și suprafața acoperișurilor aflată la înălțimi variate față de sol. Cu cât orșul se dezvoltă pe verticală cu atât și suprafața activă subiacentă crește. Consecința acestui fapt este creșterea bilanțului radiativ caloric al orașului comparativ cu regiunile învecinate (S. Ciulache, 1971).

Bibliografie

1. Ciulache S., Ionac Nicoleta (2007), Esential ȋn meteorologie si climatologie, Edit.

Universitara, Bucurest i;

2. Tiscovschi A., Diaconu D., (2004) – Meteorologie si Hidrologie – Lucrari pract ice,

Editura Universitara, Bucuresti;

3. Bogdan O., Marinica I., (2007), Hazarde meteo-climatice din zona temperata, Ed.

Lucian Blaga, Sibiu;

4. ***1983, Geografia României, vol.I, Geografia fizica, Ed. Acad., Bucuresti;

5. Ciulache S. (2000, 2002), Meteorologie si Climatologie, Editura Universitara,

Bucurest i;

6. Ciulache S., Ionac Nicoleta (1995), Fenomene at mosferice de risc, Editura Stiint ifica,

Bucurest i;

7. *** Clima României, (2008), Editura Academiei Române.

8. Ciulache S., (1997), Clima depresiunii Sibiu, Editura Universitatii din Bucurest i

9. Vaduva I., (2008), Clima României,Editura Fundatiei România de Mâine

10. Povara Rodica, (2006), Meteorologie generala, Editura Fundat iei România de Mâine,

Bucurest i

11. Administratia Nationala de Meteorologie, (2008), Clima României

12. Maniu Maria, (2004), Ecologie si protectia mediului, Universitatea Bioterra Bucuresti

13. Dumitrescu Elena, (1976), Curs de climatologie, Centrul de multiplicare al

Universitat ii Bucurest i

14. Ciulache S., (1980), Orașul și clima, Editura Științifica și Enciclopedica, Bucureșt i.

15. *** 1983, Geografia României, vol. I, Geografia Fizica, Editura Academiei,

Bucureșt i.

16. Ciulache S, (2004), Influența condițiilor meteorologice și climatice asupra poluarii

1aerului, Com. Geogra.,V, Editura Universitara, București.

17. Ciulache S., (1971), Topoclimatologie și Microclimatologie, Editura Universitații din

București