Programul de studii: Geografia Mediului CONDIȚIONĂRI MORFOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA TERITORIALĂ A ORAȘULUI COMARNIC, REFLEECTATE ÎN DOCUMENTE… [303844]
Facultatea de Geografie
Domeniul: Știința Mediului
Programul de studii: Geografia Mediului
CONDIȚIONĂRI MORFOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA TERITORIALĂ A [anonimizat]:
Lector Univ. Dr. Verga Mihaela
Absolvent: [anonimizat]
2019
CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………………..…………10
Metodologie…………………………………………………………………………………..……..10
CAPITOLUL I. [anonimizat]………………………………………………………………………….10
1.1. AȘEZARE GEGRAFICĂ ȘI LIMITE……………………………………………..……….10
1.2. ALCĂTUIREA GEOLOGICĂ ȘI RESURSELE DESUBSOL……………………….….10
1.3. RELIEFUL……………………………………………………………………………………………………………….10
1.3.1. Morfografie și morfometrie…………………………….…………………..……..10
1.3.1.1. Văile și interfluviile………………………………………………………..10
1.3.1.2. Geodeclivitatea…………………………………………………………….10
1.3.1.3. Hipsometria……………………………………………………….………10
1.3.1.4. Adâncimea fragmentării reliefului……………………………..…………10
1.3.1.5. Densitatea fragmentării reliefului…………………….……………………10
1.3.2. Relieful major…………………………………………………………..…………10
1.3.3. Relieful structural și petrografic……………………………………….…………10
1.3.3.1. Relieful structural…………………………………………………..…….10
1.3.3.2. Relieful petrografic……………………………………………….………10
1.3.4. Suprafețele de nivelare………………………………………….……….……….10
1.3.5. Relieful fluviatil……………………………………………..…………….……….10
1.3.5.1. Terasele……………………………………………………….….…….…..10
1.3.5.2. Luncile…………………………………………………………….……….10
1.3.6. Procese acruale geomorfologice………………………………..…….….………10
1.3.6.1. Procese gravitaționale de versant și interfluviu………..…………………10
1.3.6.1.1. Alunecările de teren……………………………………………..10
1.3.6.1.2. Pluviodenudarea……………………..…………..……….………10
1.3.6.2. Procese generate de apele curgătoare…………………………………….10
1.3.6.2.1. Șiroirea……………………………………….……………..……10
1.3.6.2.2. Torențialitatea…………………………………………..………..10
1.3.6.2.3. Acțiunea râurilor…………………………..……………..…………10
1.3.6.3. Procese antropice……………………………………………..…….…….10
1.3.6.4. Factori morfodinamici…………………..…………………………………10
1.3.6.4.1. Clima………………………………………………….………..10
1.3.6.4.2. Hidrografia ……………………………………….…………….10
1.3.6.4.3. Solurile…………………………………………….………..…10
1.3.6.4.4. Vegetația……………………………………………..………..10
1.7. FAUNA………………………………………………………………..………….……..…..10
CAPITOLUL II: [anonimizat]……………..10
2.1. DATE DE GEOGRAFIE ISTORICĂ……………………………………………10
2.2. CONSTITUIREA IN TIMP ȘI EVOLUȚIA ORAȘULUI COMARNIC………10
2.3. TOPONIMIA………………………………………………………………………..10
CAPITOLUL III: ROLUL RELIEFULUI ÎN DEZVOLTAREA TERITORIALĂ A ORAȘULUI COMARNIC…………………………………….10
3.1. [anonimizat]……………………………………………………………………..…..10
3.1.1. Dezvoltarea teritorială a [anonimizat] 1:200.000……………………………………………10
3.3.2. Dezvoltarea teritorială a [anonimizat] 1:50.000………………………………………………………..10
3.3.3. Dezvoltarea teritorială a [anonimizat], reflectată în Planurile Directoare de Tragere (1:20.000)…..…….10
3.3.4. Dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic în anul 1980, reflectată în harta Topografică a României (1:25.000)…………………………………………..……10
3.3.5. Dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic reflectată în Ortofotoplanurile României (2011)………………………………………………………………..…..10
3.2. FACTORII MORFOLOGICI ȘI ROLUL LOR ÎN ExTINDEREATERITORIALĂ A ORAȘULUI COMARNIC………………………………………………….…………..10
3.3.1. Rolul luncii râului Prahova în dezvoltarea teritorială a orașului Comarni….10
3.3.2. Rolul teraselor râului Prahova în dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic………………………………………………………………………..….10
3.3.3. Rolul versanților în dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic……….……10
Strategii de dezvoltare – PUG
Concluzii…………………………………………………………………………………….……..10
Bibliografie………………………………………………………………………………….…….10
Mulțumiri
Cu un deosebit respect, adresez mulțumiri îndrumătorului științific Lect. Univ. Dr. Verga Mihaela, pentru susținerea științifică pe tot parcursul realizării acestei lucrări. Mulțumesc de asemenea și celorlalte cadre didactice, care contribuit atât cu idei, sfaturi cât și cu resurse: Asistent Dr. Ilie Laurențiu, Conf. Dr. Cocoș Octavian, Lect. Univ. Constantin Dana, Lect. Univ. Dr. Vânău Gabriel.
NTRODUCERE
Lucrarea presupune o analiză a Orașului Comarnic din perspectiva evoluției teritoriale în decursul timpului, reflectate în diferite documentele cartografice în raport cu morfologia zonei în care se află.
Am ales această temă deoarece Comarnicul înfățișează probleme interesante din amplul domeniu al geografiei, privind poziția în care se află, la zona de interferență carpato-subcarpatică și așezat pe o vale foarte complexă și importantă sub aspect ecologic, cum este Valea Prahovei.
Conținutul lucrării a fost structurat în mai multe capitole care redau problematica astfel:
În primul capitol se prezintă o descriere și o analiză amplă a cadrului natural cu elementele de favorabilitate, în care am surprins în primul rând poziția geografică și limitele orașului. În al doilea subcapitol sunt indicate aspecte legate de geologia zonei studiu. Subcapitolul trei constituie o amplă caracterizare a reliefului în care a fost realizată analiza morfometrică, în care s-au realizat hărțile ce țin de acest aspect; în subcapitole următoare se caracterizează tipurile de relief și procesele geomorfologice actuale care influențează teritoriul orașului Comarnic. Au fost de asemenea luate în considerare aspecte legate de climă, hidrografie, soluri, vegetație toate acestea în raport cu tema aleasă.
În capitolul al doilea am identificat condițiile social-istorice dar și rolul acestora în conturarea funcțiilor economice actuale ale Comarnicului.
Capitolul trei reprezintă reperul temei alese. Se prezintă exemplificat în diferite documente cartografice, ce sunt constituite din hărțile analizate, evoluția teritorială a orașului Comarnic de-a lungul timpului în raport cu diferitele aspecte ale reliefului ce condiționează extinderea spațiului construit.
Această lucrare are drept scop finalizarea ciclului de licență din cadrul Facultății de Geografie, din cadrul Universității din București, specializarea Geografia Mediului, prin demonstrarea abilităților de a realiza o lucrare științifică care să reflecte competențele și cunoștințele acumulate în ultimii trei ani. Scopul științific este acela de a evidenția influența reliefului și proceselor sale în extinderea teritorială a orașului Comarnic.
Obiectivele studiului se constă în evidențierea potențialului morfologic în influențarea dezvoltării în timp a suprafeței unei așezări umane în zonele subcarpatice.
METODOLOGIE
În elaborarea studiului am aplicat atât metode de lucru clasice, cât și moderne. Într-adevăr studiul meu s-a bazat într-o proporție mai mare pe metodele moderne, deoarece au fost utilizate date existente pentru arealul analizat, precum date pedologice, hidrologice, geologice, hărți istorice, care au fost prelucrate în programul ArcGis și QGIS, realizând hărțile de bază pentru studiul efectuat.
Pentru atingerea obiectivelor acestei lucrări, am urmat structura clasică a unui studiu de morfologie, începând de la etapa de teren, etapa de laborator și în cele din urmă cea de sinteză.
Etapa de birou a costat în întocmirea unei liste bibliografice în care s-au identificat ideile principale, pentru crearea unei baze de unde aș fi putut continua cercetarea. Inițial am realizat un plan de lucru pentru a facilita dezvoltarea ideilor, dar și pentru a mă familiariza cu tema studiului. De asemenea această etapă include și consultarea diferitelor documente cartografice, hărți istorice, geologică, CLC, cea a solurilor etc..
Etapa următoare, cea de teren, constituie observațiile făcute față locului, preluarea de date, înțelegerea funcționarii proceselor geomorfologice și conturarea în ansamblu a ideilor ce urmau a fi aplicate în studiu.
Etapa de laborator a constituit prelucrarea datelor, efectuarea hărților care corespund cu tema aleasă în programele ArcGis în principal, dar și QGIS pe plan secund.
Ultima etapă, cea de sinteză a constituit punerea în comun a tuturor informațiilor, analizarea și sintetizarea lor pentru pentru a ajunge în final la realizarea studiului temei alese.
CAPITOLUL I. CADRUL NATURAL – ELEMENTE DE FAVORABILITATE
1.1. AȘEZARE GEGRAFICĂ ȘI LIMITE
Orașul Comarnic este situat în partea de nord – vestul a județului Prahova, pe Valea Prahovei, în zona de contact a două unități geografice distincte: Munții Carpați (Masivul Bucegi și Munții Baiului) și Subcarpații Curburii (Subcarpații Prahovei).
Fig. 1: Încadrarea teritorială a orașului Comarnic
Teritoriul orașului este străbătut de la sud la nord, urmând terasa de luncă a râului Prahova, de căi de comunicații de importanță.națională și.internațională: magistrala feroviară București-Brașov și drumul European E60, orașul situându-se la o distanță de 108 Km de capitala București, la 40 Km de municipiul Ploiești, reședința județului Prahova și la 60 Km de municipiul Brașov.
Fig.2: Vedere în anamblu a căii ferate și a DN1 în centrul orașului (sursă: arhivă personală)
Raportat la poziția matematică, orașul Comarnic este situat la intersecția latitudinii nordice de 45°15’ și.longitudinii estice.de 25°38’, teritoriul lui are.o lungime maximă de 14 Km, de-a lungul Prahovei și o lățime.maximă de.12 Km în partea.sudică. Limitele Comarnicului au fost determinate de-a lungul anumitor afluenți ai Prahovei sau urmăresc cumpenele de apă (interfluvii deluroase sau montane) dintre bazinele hidrografice periferice ale Ialomiței și Doftanei.
Limita din partea de nord, cu teritoriul orașului Sinaia, este indicată de Valea lui Bogdan, afluent de stânga și Valea Largă, afluent pe partea dreaptă al râului, fiind plasată pe treapta montană.
Limita sudică se constituie cu mai multe localități în.sud-vest, Valea Talea, apoi.Valea Beliei reprezintă limita cu așezările Talea, Gura Beliei (cartier al orașului Breaza), în sud-est, interfluviul dintre Valea Sarului.și Valea.Bradului. Piscul Corhăniei (cumpăna dintre Câmpinița și Valea Sarului, afluent al Doftanei) îl separă de localitatea Podu Corbului (comuna Șotrile).
Limita vestică seccede culmile montane situate între bazinul Prahovei și cel al Ialomiței, Poiana Hoților – Culmea Gurguiatul, care delimitează teritoriul Comarnicului și.județul Prahova.de județul.Dâmbovița.
Limita estică se desfășoară de-a lungul culmilor montane ale Baiului (Gagu Mare, Doamnele Tituleni și Coltul) care separă orașul Comarnic de comuna Valea Doftanei. Limita urmează în continuare, culmile subcarpatice Coama Floviului, Gâlmăutul, Dealul Lânii, șaua Secăriei, Dealul Simila, Coama Zimnicilor și Vf. Frumos care îl delimitează de localitatea Secăria.
Orașul se dezvoltă pe verticală pe o diferență de nivel de 250 m, între 550 și 800 m altitudine, dar unele gospodării urcă până aproape de 1000 m.
Poziția geografică a orașului Comarnic este deosebit de favorabilă dezvoltării social-economice deoarece:
– orașul Comarnic este situat in zona de interferență carpato-subcarpatică (zona de contact munte-deal) unde condițiile fizico-geografice specifice muntelui se împletesc cu cele ale dealurilor, influențând puternic modul de utilizare a teritoriului, printr-o diversificare a activităților umane (creșterea animalelor și silvicultură în zona montană, pomicultura și cultura plantelor în zona subcarpatică).
– Valea Prahovei, puternic umanizată și bine.dezvoltată economic, reprezintă o esențială axă de transporturi între sudul și partea centrală a României, fapt deosebit de important pentru.impulsionarea.dezvoltării sociale și economice a așezărilor de pe.vale, inclusiv a Comarnicului.
Fig.3: Vedere în ansamblu a orașului (sursă:arhivă personală)
1.2 ALCĂTUIREA GEOLOGICĂ ȘI RESURSELE DE SUBSOL
Teritoriul Comarnicului, din punct de vedere geologic (litologic și structural) este inclus preponderent.în flișul carpatic, fiind format din următoarele subunități litologo-structurale:
Fig. 4
A. Pânza de Ceahlău (flișul intern) în care se include:
– Stratele de Comarnic sunt depozite din timpul cretacicului inferior, alcătuite din fliș preponderent calcaros-marnos unde se asociază gresii calcaroase fine, calcare și conglomerate. Sunt mai puțin rezistente la procesele de eroziune, favorizează procesele de versant. Intră în alcătuirea munților cât și a dealurilor subcarpatice.
– Stratele de Sinaia (cretacic inferior-neocomian), care sunt formate din marne, marno-calcare compacte, de.culoare cenușie – închisă, plasate în plăci.sau în bancuri destul de subțiri. Stratele de Sinaia sunt prezente în regiunea Munților Baiului și Munților Gurguiatul, de asemrnea și în zona de contact munte-deal. Acestea sunt în ansamblu roci rezistente eroziunii.
– Marnele cenușii și roșii (turonian-senonian) răspândite în zona de sud și de vest a teritoriului (stratele de Gura Beliei).
– Depozitele.vraconiene (cretacic mijlociu) sunt dispersate în Valea Bătrăioarei și Valea Beliei, fiind formate din marne și marne nisipoase cu stratificare slabă.
B. Pânza de Teleajen, formată din.depozite cretacice ale flișului intern (gresii calcaroase dispuse în strate subțiri și șisturi argiloase), fiind prezentă în sudul și vertul teritoriului.
C. În partea de sud se extind formațiunile flișului extern
Sinclinalului de Slănic alcătuite din depozite paleogene preponderent marnoase (marne roșii-strate de Gura Beliei), depozite eocene argiloase (Fliș de Șotrile) și șisturi argiloase-marnoase disodilice oligocene. Aceste formațiuni friabile favorizează procesele de eroziune (torențialitatea, alunecarile de teren).
D. Depozitele cuaternare (nisipuri, pietrișuri, argile nisipoase) sunt expuse în structura teraselor, conurilor de dejecție și luncilor. Aceste formațiuni acoperă depozitele flișului, pătrunzând.până în regiunea munților de-a lungul râului Prahova.
Din perpectiva tectonicii, formațiunile litologice sunt cutate (stratele de Sinaia sunt intens cutate până la șariaj) în sinclinale și anticlinale faliate în direcția dispunerii lor de la N-E la S-V. În regiunea montană (Gurguiatul, Baiu) Stratele de Comarnic și cele de Sinaia sunt așezate într-un mare anticlinoriu, “anticlinoriul Zamura” cu o perspectivă generală SSV-NNE.
RESURSE DE SUBSOL
Rocile de construcție au constituit singurele resurse de subsol ce au contribuit la dezvoltarea.economică a Comarnicului. Marnele și marnele calcaroase din raza localității Gura Beliei au fost folosite la fabricarea cimentului, varului și a cărămizilor încă.din secolul IX; bolovanii și gresiile, pietrișurile, nisipurile au fost utilizate la construcția.locuințelor, iar gresiile fine sunt și astăzi folosite pentru ascuțitul coaselor. Meșteșugul de cioplitor în piatră a constituit una dintre ocupațiile vechi ale locuitorilor.
1.3 RELIEFUL
1.3.1 Morfografie și morfometrie
1.3.1.1. Văile și interfluviile
În teritoriul orașului Comarnic se remarcă culoarul Prahovei cu desfășurarea N-S. Acesta are o lățime maximă de 1 km în partea sudică și 200-300 m în cea de nord. În cadrul acestuia se evidențiază defileul de la Posada, săpat în Stratele de.Sinaia și sectorul ocupat de meandrările și despletirile Prahovei. La acestea se adaugă o fâșie de luncă limitrofă albiei neregulată ca desfășurare, ea fiind sub influența directă a apelor în timpul revărsărilor și viiturilor. Prahova recepționează o serie de afluenți permanenți (V. lui Bogdan, V. Largă, V. Conciului, V. Florei, V. Beliei cu afluentul său Talea) și văi cu caracter intermitent (V. Bătrâioarei, Comarnicului, Sarului) ce dau în zona de confluență culoare de văi mai largi. Cu cât înaintăm spre vest și est văile se îngustează.
Interfluviile din cadrul zonei de studiu sunt dispuse potrivit arterei principale, dar fiind fragmentate de o rețea destul de generoasă de afluenți. Cele două interfluvii principale, dintre Prahova și Belia, și cel dintre Prahova.și Doftana sunt formate din versanții munților Baiului, Gurguiatul și Pleșuva în nord, din versanții inferiori și medii ai dealurilor aflate în estul și vestul teritoriului și din terasele intens fragmentate ale Prahovei afectate de procesele actuale: ablație, solifluxiuni, torențialitate iar pe pantele mai mari de alunecări de teren.
1.3.1.2. Geodeclivitatea
Panta reprezintă caracteristica morfometrică ce exprimă gradul de înclinare al
suprafețelor care intră în componența formelor de relief. Prin încărcătura informațională pe
care o posedă, ea constituie o reflectare concretă a specificului și condițiilor în care se
desfășoară modelarea reliefului. Gradul de înclinare al unui teritoriu alături de caracteristicile petrografice și structurale constituie una din cerințele cele mai importante în aprecierea geomorfologică a teritoriului analizat; acestea condiționează și intensitatea și tipul proceselor ce modelează substratul (Cristea Claudia Loredana, 2012).
Raportat la arealul de studiu, clasele valorice ale pantelor au fost stabilite între de 0° și valoarea maximă 90°, precum și de extensiunea în suprafață a arealului.
Astfel, s-a creat un număr de șase clase:
0 – 3° → suprafețe cu înclinare foarte mică;
3,1 – 10° → versanți cu înclinare mică;
10.1 – 1-20° → versanți cu înclinare medie;
20.1 – 1-35° → versanții cu înclinare mare;
35,1 – 55° → versanții cu înclinare foarte mare;
55.1 – 90° → abrupturi;
Fig. 5
Pantele cuprinse între 0 – 3° sunt cele mai slab reprezentative, ocupând în areal o suprafață foarte restrânsă, de aproximativ 5%, fiind reprezentate de suprafețe cvasiorizontale și foarte usor înclinate. Se pot identifica în diferite zone restrânse din întreg arealul. Cuprinde, luncile și terasele inferioare, identificându-se preponderent de-a lungul albiei și teraselor râului Rrahova. Se mai regăsesc de-a lungul văilor secundare, însă aceste valori se pot întâlni izolat și pe interfluvii, pe suprafețe foarte mici. Se atribuie următoarele procese: eroziune laterală, acumulări de nisip, pietriș, eroziune liniară.
Pantele cuprinse între 3 – 10 ° ocupă o suprafață mai semnificativă din areal (aproximativ 15%). Echivalează suprafețelor cu înclinare mică, se individualizează cel mai bine terasasele (sub formă de umeri), intefluviile plate și rotunjite pentru zona montană. Se regăsesc în principal în partea sudică a zonei de studiu, dar și în est, unde altitudinile versanților sunt mai coborâte, respectiv de-a lungul albiei și teraselor văii Prahovei. Fac racordul între versanți, lunci, terase fluviale. Se carecterizează prin procese precum: eroziune laterală, gelivația.
Pantele cuprinse între 11 – 20 ° reprezintă clasa cea mai reprezentativă pentru arealul de strdiu, ocupând din acesta o pondere de aproximativ 70%, și reprezintă suprafețe cu înclinare moderată. Suprafețele încadrate aici sunt localizate uniform în tot arealul, atat în partea de sud unde altitudinile sunt mai joase, cât și în cea nordică unde sunt mai înalte. Suprafețele sunt afectate de procese precum: pluviodenudație nivo-ablație accentuate, eroziune liniară, alunecări de teren de amploare redusă.
Pantele cuprinse între 21 – 35° se regăsesc într-o pendere de aproximativ 15%. Sunt caracterizate de regiuni cu înclinare accentuată, identificându-se preponderent în versanții cu altitudini ridicate din partea nordică. Zonele sunt influențate de procese de eroziune liniară intensă, solifluxuri frecvente, alunecări de teren în masă și relativ profunde.
Pantele cuprinse între 36 – 55 ° se extind în arie pe o suprafață de circa 10%, și se atribuie suprafețelor puternic înclinate, ilustrate pe hartă de versanți înalți. Aceste valori se întâlnesc doar în partea superioară a versanților cu precădere din partea de nord a arealului de studiu. Principalele procese geomorfologice caracteristice sunt: alunecări foarte intense și profunde, prăbușiri, rostogoliri de blocuri și formarea de grohotișuri, profilul versanților evoluând repede, mai ales în lipsa pădurii.
Pantele cuprinse între 56 – 90° ocupă cele mai restrânse suprafețe din areal, aproximativ 1%. Sunt ilustrate de abrupturi, fiind terenuri foarte greu accesibile sau inaccesibile. Se regăsesc în areal în foarte puține și restrânse suprafețe, situate preponderent pe versanții interfluviilor cei mai înalți. Chiar dacă acest interval ocupă cel mai puțin, doar 1%, aici sunt cele mai active procese geomorfologice, prăbușiri, avalanșe, inclusiv procese de torențialitate în cazuri de ploi excepționale.
1.3.1.3. Hipsometria
Altitudinea influențează semnificativ regimul climatic și de asemenea pe cel hidrologic. Asadar, temparatura aerului scade o dată altitudinea (gradientul termic fiind de 0,65°C / 100 m), presiunea atmosferică este invers proporțională cu altitudinea, precipitațiile sunt direct proporționale cu creșterea altitudinii, deoarece temperatura scade iar vaporii de apă ating nivelul de condensare mai ușor, de asemenea hipsomteria influnețează și regimul de scurgere ale râurilor.
Zona de studiu, situându-se într-o zonă montană altitudinile sunt destul de mari, practic altitudinea medie este în jur de 1000 m (așezarea princpală, localizată în sudul arealului prezintă o altitudine medie mai scazută – aproximativ 550 m).
Altitudinea cea mai joasă este de 517,3 m, regăsindu-se în albia Prahovei în partea periferică sudică a zonei de studiu, în depresiunea Comarnic – Breaza. Altitudinea maximă atinge 1550 m și se regăsește în extremitatea nordică a arealului, unde predomină culmile și vârfurile de mare altitudine ale Munților Baiu și Gurguiatu.
Pentru realizarea hărții hipsomertrice s-au ales 6 intervale cu echidistanța de 200 de m, astfel repartiția treptelor hipsometrice este următoarea:
Fig. 6
Treapta hipsometrică sub 600 m, ocupă aproximativ 7% din total, localizându-se în secțiunea central-sudică a arealului. Aici, ca forme de relief se întâlnesc sectoarele inferioare ale văilor principale: Prahova, Talea, Comarnicului, Sarului, terasele râului Prahova, și porțiuni din baza versanților. Această treaptă este mai puțin importantă pentru procesele de versant deoarece corespunde în cea mai mare parte cu albiile râurilor, au loc în special procese de acumulare fluviatilă, datorate altitudinilor mai joase cu înclinări mici ale pantelor, însă la baza versanților se constată intense alunecări de teren.
Treapta 600,1 – 800 m se desfasoară pe aproximativ 35% din areal, fiind treapta hipsometrică cea mai reprezentativă zonei de studiu. Cuprinde albia și terasele râului Prahova, albiile principalelor văi, în special celor din jumătatea sudică a arealului (Florei, Brătioarei, Beliei, Comarnicului, Sarului), respectiv partea inferioară a versanților. Se înregistrează procese de eroziune liniră și laterală în lungul albiilor, alunecări de teren, sufoziune, creeping, solifluxiune, ravenare.
800,1 – 1000 m, cea de-a doua treaptă ca extindere în areal, aproximativ 30%, cuprinde albia superioară a Văii Beliei, respectiv sectoarele mediane ale versanților Munților Baiu și Gurguiatu. Se înregistrează procese de eroziune liniră în albia Beliei, alunecări de teren, ravenare, sufoziune, creeping, solifluxiune.
1000,1 – 2000 m, se desfasoară pe o suprafatață de aproximativ 15%, și se descoperă în latura nordică a zonei de studiu. Cuprinde secțiunile superioare ale versanților din nord. Aici se întâlnesc cele mai multe procese geomorfologice atât gravitaționale, cât și chimice, astfel au loc procese de dizolvare, spălare în suprafață, eroziune în suprafață etc..
Treapta 2000,1 – 4000 m, de asemenea se localizează în partea de nord a arealului de lucru, ocupă aproximativ 10% din total, și cuprinde culmile și vârfurile rotunjite ale versanților Munților Baiu și Gurguiatu. Este treapta altimetrică caracteristică proceselor gravitaționale bruște, cum ar fi prăbușirile, avalanșele etc..
Treapta cea mai înaltă, 1400,1 – 1550 m se regăsește întro pondere foarte mică în extremitatea nordică a zonei de studiu, de aproximativ 3%. Cuprinde vârfurile înalte ale Munților Baiu. De asemenea este caracteristică proceselor gravitaționale bruște precum prăbușiri, rostogoliri, avalanșe.
1.3.1.4. Adâncimea fragmentării reliefului
Exprimă în esența sa, intensitatea sau profunzimea până unde a pătruns eroziunea liniară (verticală), generată în mod predominant de apele curgătoare (M. Grigore, 1979), pe scurt înseamă amplitutinea altitudinlă pe unitatea de suprafață, în cazul de față este km².
Adâncimea fragmentarii redă una din trăsăturile morfometrice esențiale ale reliefului, reflectând un anumit grad de evoluție al acestuia și într-o strânsă corelație cu intensitatea proceselor morfodinamice actuale. (Cristea Claudia Loredana, 2012).
Astfel, zona de studiu are o energie de relief cuprinsă între 13,2 și 533,3 m/km² și are următoarea dispunere:
Fig. 7
Sub 100 m/km², acest interval se localizează în extremitatea de sud a arealului, pe o suprafață cea mai restransă, aproximativ 3 km². Se caracterizează prin eroziune în adâncime minimă, și include suprafețe compacte din culmile și interfluviile Dealurilor Talei și albia Prahovei acolo unde are o deschidere mare în general și se identifică și procese de acumulare fluvială – în Depresiunea Comarnic-Breaza.
Treapta cuprinsă între 100,1 – 200,0 m/km² se localizează preponderent în jumătatea sudică a zonei de lucru, unde altitudinile nu sunt foarte ridicate, dominant sub 1000 de metri și se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 25 km². Include suprafețe puțin fragmentate, unde geodeclivitatea nu este mare, zone caracterizate în Depresiunea Comarnic – Breaza, Dealurile Talei, în Munții Baiu în zone cu deschidere mare a albiilor (Valea Brătioarei), iar în Munții Gurguiatu în zone foarte mici în special în culnile înalte (Pleșuva).
Treapta cuprinsă între 200,1 – 300,0 m/km² ocupă suprafața cea mai extinsă, 31 km². Prezintă suprafețe cu fragmentare în adâncime medie, și include zone din tot arealul, excepție făcând extremitatea sudică. Identifică regiuni caracterizate de prezența a numeroase văi a căror eroziune în adâncime prezintă un caracter mediu.
Intervalul cuprins între 300,1 – 400,0 m/km² se localizează în jumătatea de nord a zonei de studiu și cuprinde suprafețe din partea inferioară a versanițlor montani, având o întindere de aproximativ 20 km².
Treapta cuprinsă între 400,1 – 500,0 m/km² se identifică în secțiunea central-nordică a ariei, pe o suprafață aproximativă de 8 km². Este reprezentată de masive înalte din Munții Gurguiatu și Munții Baiu, fragmentate de văi adânci în care eroziunea în adancime a acționat profund.
Ultimul interval, cuprins între 500,1 – 533,3 m/km² se regăsește în secțiunea nordică a arealului, având o suprafață de aproximativ 1 km². Ocupă exclusiv versanții abrupți din Munții Baiu fragmentați de Valea Conciului, procesele geomorfologice fiind de mare amploare.
1.3.2. Relieful major
Relieful arată trăsături morfologice date de interacțiunea celor două unități geografice distincte. Munții Carpați din partea nordică și Subcarpații Curburii din partea sudică a teritoriului. Elementul de personalitate a reliefului este reprezentat de Valea Prahovei – un culoar de legătură între munte, câmpie și deal, cu repercusiuni în structura fizico-geografică și în impactul antropic al activităților umane.
Geografii Gheorghe Niculescu (1971) și Vintilă Mihăilescu (1963) au precizat existența în sudul Munților Baiului și Gurguiatul a unor areale de interferență carpato-subcarpatică ce au o altitudine de aproximativ 1000-1100 m, ce apare intr-o treaptă intermediară între munții cu altitudine mare și dealurile subcarpatice, care poate fi integrată în munți. Din toate caracteristicile fizico și economico-geografice ea arată existența unei unități aparte, din munți cu trăsături ale reliefului și geologice specifice zonelor montane, dar altitudinea, fragmentarea, fizionomia, partea vegetală și din ce în ce mai mult folosirea terenurilor reprezintă caracteristice Subcarpaților.
Fig. 8
Munții situați în partea nordică a teritoriului orașului fac parte din alcătuirea Carpaților Curburii. Aceștia sunt Munții Baiului (Gârbova) și Masivul Bucegi (culmile sudice ale acestuia sunt reprezentate de Muntele Gurguiatul și Muntele Pleșuva), care sunt despărțite prin Defileul Prahovei între Posada și Valea Largă.
Munții Baiului (Gârbova = toponim care arată înfățișarea taiată, rotunjită a culmilor) se dezvoltă, în general, în direcția nord-sud, pe culmea lor principală înșirându-se la cele mai mari înălțimi ce depășesc 1600 m și chiar 1800 m: Baiu Mare (1895 m), Drăgan (1776 m), Vornicul (1627 m), (1660 m). Culmea principală pierde din altitudine înspre sud (Vf. Doamnele-Tituleni: 1403 m) și se termină printr-un abrupt de 300 – 400 m, dar, în continuare, culmile joase de 1000 – 1100 m se prelungesc până deasupra Comarnicului, realizând trecerea spre dealurile subcarpatice propriu-zise.
Fig.9: Munții Baiu (sursă: arhivă personală)
Spre Valea Prahovei coboară în trepte o serie de culmi scunde (Piciorul lui Văsâi – Piciorul Doamnele și Piciorul Florei), despărțite prin văi înrămurate la obârșie, unde eroziunea torențială a dat naștere numeroaselor ravene (Valea lui Bogdan, Valea Orății, Valea Conciului).
Muntele Gurguiatu (toponim care sugerează o formă de cupolă a vârfului principal) reprezintă o prelungire sudică a Masivului Bucegi care se întinde între Defileul Prahovei și Valea Ialomicioarei, afluent al Ialomiței. Înălțimile acestor munți persistă la 1200 – 1300 m (Vf. Gurguiatul – 1339 m, Vf. Pleșuva – 1255m) (Fig. 10) și coboară către sud-vest la 1000 m. Muntele Gurguiatu se termină la Subcarpați printr-o denivelare de circa 350 m.
Fig. 10: Muntele Pleșuva (Munții Gurguitu) – sursă: arhivă personală
Între munții Baiului (Gârbova) și Munții Gurguiatu, Valea Prahovei are aspect de defileu, pe care râul l-a “tăiat” în Stratele de Sinaia puternic plisat.
Defileul Valea Largă-Posada (Fig 11) are cca. 9 Km lungime și versanți foarte abrupți, fragmentați de văi torențiale, având aspectul unor tăieturi în versanții masivi ai munților, rezultat al adâncirii râului. Albia Prahovei are numeroase praguri, repezișuri și coturi. Calea ferată, construită pe albie traversează pe poduri râul de câteva ori iar șoseaua națională este suspendată pe pantele munților Baiu cu 80-120 m deasupra talvegului.
Fig. 11: Defileul Posadei – sursă: pasiintimp.wordpress.com
Privind formarea defileului s-au emis două ipoteze importante:
– Ipoteza captării de către un râu subcarpatic a unui curs e apă ce se dirija către nord, spre Depresiunea Brașovului. Ipoteza a fost susținută de geografii George Vâlsan (1939) și Valeria Velcea (1965).
– Ipoteza antecedenței, care explică formarea defileului prin adâncirea Prahovei odată cu ridicarea neotectonică a sectorului montan Doamnele-Gurguiatul.
Contactul Carpați–Subcarpați este marcat de o serie de zone depresionare, rezultat al coroziunii diferențiale, așa cum este și depresiunea Comarnic. Ieșind din strânsoarea montană din zona defileului, Valea Prahovei se lărgește brusc, apar terase și luncile puternic aglomerate, panta se domolește, așezările se aliniază în lungul ei și se risipesc pe versanți, iar utilizarea terenului are un caracter mozaicat.
Depresiunea Comarnic se extinde de-a lungul culoarului de vale al Prahovei, fiind limitată în nord de versanții cu pantă accentuată ai munților Baiu, Pleșuva și Gurguiatu (în N-V), în est culmile deluroase de peste 1000 m: Coama Floreiului, Gâlmăuțul (1002 m), Dealul Lânii (1009 m), Dealul Simila (1047 m), Coama Zimnicilor și Vf. Frumos (1048 m) ce formează interfluviul dintre Prahova și Valea Secăriei, în vest de culmi deluroase mai joase (Vf. Rădăcina 909 m – Dl Ghiosești), iar în sud culoarul de vale se continuă cu Depresiunea Breaza.
1.3.3. Relieful structural și petrografic
Relieful din teritoriul administrativ al orașului Comarnic se caracterizează printr-o varietate de forme structurale și petrografice, impuse de structura cutată a flișului carpatic, litologia sedimentară cu o duritate și rezistență diferită la acțiunea eroziunii.
Unitatea carpatică din nordul teritoriului reprezentată de munții Baiului, Pleșuva și Gurguiatul, se caracterizează printr-o structură strâns cutată formată din anticlinale și sinclinale, orientate pe direcția SV-NE, constituite predominant din formațiuni litologice cretacice: marno-calcare și gresiile stratelor de Sinaia, flișul predominant calcaros-marnos al stratelor de Comarnic. Aceste formațiuni intră în contact în dreptul dealurilor subcarpatice, cu stratele sedimentare formate dintr-o alternanță de anticlinale și sinclinale paleogene și miocene.
Eroziunea diferențială a dus la apariția formelor de relief structurale conforme cu structura și până la apariția inversiunilor de relief, în funcție de contactele și duritățile diferite ale structurilor de roci. Diversitatea rocilor cu un comportament diferit la acțiunea eroziunii, a dus la apariția tipurilor de relief petrografic.
1.3.3.1. Relieful structural
Este reprezentat de formele de concordanță directă cu structura geologică:
– depresiunea Comarnic-Slon (V.Tufescu, 1966) axată pe sinclinalul cretacic marginal
– culmi și dealuri de anticlinale (culmea Gurguiatul, dealul Lânii);
– văi de sinclinal (afluenții Prahovei: V. Florei, V. Bătrâioarei);
– văi de anticlinal (V. Comarnicului);
– flancurile sinclinalelor erodate care au generat cueste (dealul Ghiosești, dealul Frumos);
– văi transversale pe structuri geologice (defileul Prahovei în stratele de Sinaia);
– văi consecvente și subsecvente reprezentate de afluenții de ordinele 3-4 ai Prahovei;
1.3.3.2. Relieful petrografic
Este reprezentat prin :
– relieful dezvoltat pe gresii și conglomerate, care au dus la forme proeminente (vârfuri, culmi, creste și abrupturi în regiunea montană): vârful Gagu Mare, Vornicu, Doamnele din munții Baiului și vârful Gurguiatul;
– relieful dezvoltat pe argile și marne realizat din bazine torențiale, râpe de desprindere, ogașe, ravene existente în regiunea dealurilor pe văile Beliei, Comarnic, Sarului;
– relieful dezvoltat pe nisipuri slab cimentate sau în gresii nisipoase reprezentat de piramide coafate, turnuri instabile, trovanți (bălătruci), existent pe versantul stâng al Prahovei în dreptul cartierului Poiana (abrupt denumit „Colții Poienii”). (Fig. 11).
Fig. 11: “Colțul” din Poiana-Comarnic(sursă: arhivă personală)
1.3.4. Suprafețele de nivelare
Relieful teritoriului orașului Comarnic arată mai multe suprafețe de nivelar.; rezultat al îndelungatei evoluții a Carpaților de Curbură. Acestea au fost cartate și în Subcarpați:
– Suprafața de nivelare de 1250 – 1450m (Suprafața Plaiurilor II-Grigore Posea și colaboratorii, 1974; suprafața Șetu – Gheorghe Niculescu, 1982) se desfășoară pe Piciorul Florei, Piciorul Văsâi (Munții Șetu), Culmea Gagu Mare din Munții Baiului și culmile Gurguiatu și Pleșuva.
– Nivelul de eroziune montan superior este de 1050 – 1200 m (Suprafața Simila – N. Popp, 1939) are o largă desfășurare în zona de interferență carpato-subcarpatică unde barează toate culmile “munților Secăriei” (Coama Floriului, Dealul Lânii, Gălmăutul, Dealul Simila, Coama Zimnicilor, vârful Frumos). Este prezent și pe culmile joase prelungiri ale munților Gurguiatul și Pleșuva (pe culmea dealului Ghiosești).
– Nivelul inferior de 800 – 950 m și de 700 – 800 m se întâlnește pe interfluviile dintre afluenții Prahovei (Bătrâioara, Comarnicul, Sarul) și pe interfluviul dintre Prahova și Belia (Dealul Ghiosești)
Suprafețele nivelate, acoperite de pajiști montane sau fânețe, au reprezentat de secole locuri bune pentru păstorit. De fapt pe ele au apărut primele stâne ale mocanilor transilvăneni, germenii primelor așezări
1.3.5. Relieful fluviatil
1.3.5.1. Terasele
În afară de domnul Emanuel de Martonne, care vorbește de două terase (1900) și G. Vâlsan, care ne informează despre bazinul Ploieștilor (1914) și despre terasele văii superioare a Prahovei, printre cercetători cităm pe K. Humel, care descrie cinci terase (1927) și Fr. Weymuller, cu patru terase 1931. Terasele Prahovei au fost identificate și cartate de către geograful Nicolae Popp (1939) și Valeria Velcea (1965), respectiv de către Dr. Iuliana Armaș, în lucrarea Vulnerabilitatea versanților la alunecări de teren în sectorul subcarpatic al Văii Prahovei (anul 2003). (Fig.12).
Terasa de luncă este o terasă aluvială cu altitudine joasă aproximativ 8 pana la 4 m deasupra talvegului. A fost numită terasa Bănești. Ea se caracterizează printr-o extindere relativ mare (pe ea este așezat o parte din centrul orașului, s-a construit șoseaua națională București-Brașov), treaptă bine exprimată în relief, o grosime mare a aluviunilor în care predomină pietrișurile bine rulate, puțin alterate, la care se adaugă bolovănișuri și pietrișuri. Ca formare este o terasă climatică.
Valea Prahovei între Sinaia și Comarnic este o vale nouă, strâmtă și adâncă, adevărată cheie. Sunt Cheile Orăților sau ale Posadei, după numele unei așezări omenești, cartierul Posada. Singura formă ciclică pe care o putem urmări prin cheile Prahovei este o terasă puternic fragmentată care apare mult pe partea stângă și e utilizată parțial de șoseaua națională. Pepiniera de la Valea Largă, cartierul Posada și schitul Lespezi se afla pe aceeași terasă. Curând la Comarnic aceasta devine cea mai importantă terasă a Prahovei, se menține ca atare până la Câmpina, unde înlesnește așezarea pe ea a tuturor cartierelor și părăsește dealurile, confruntându-se cu însăși suprafața întinsă a câmpiei. Unul din fragmentele acestei terase, situat între V. Orățiilor și Vestul Conciului formează cea mai caracteristică terasă de eroziune întâlnită în Subcarpați. În seria teraselor Prahovei aceasta este terasa 2. În zona defileului înălțimea relativă a teraselor este în scădere.
Principala terasă a Prahovei este terasa 2 de 55 – 60 m (Câmpina) (Fig. 12), puternic fragmentă și mai extinsă pe partea stângă a văii în dreptul Comarnicului, care prezintă extensiune mare, roca de bază fiind deasupra talvegului. Depozitele acestei terase depășesc 20 m grosime. Are origine tectono- climatică. Pe podul ei neted s-au format numeroasele cătune ale Comarnicului numite sugestiv de localnici “poduri” Podul Neagului, Podul Vârtos, Podul Corbului, Podul Boieresc (în Ghiosești). Pe dreapta râului, gasim o terasă locală de 35 m bine dezvoltată la Ghiosești, unde o parte a cartierului este situată pe ea. O altă terasă situată la 180 m este terasa 4 ce se prezintă ca niște tăpșane destul de înclinate, dar cu prundișuri. Pe unul din aceste tăpșane se găsesc case din cartierul Poiana.
Fig.12: ”Trepte și niveluri morfologice în lungul Prahove subcarpatice (sursă: scanare foto ”Vulnerabilitatea versanților la lunecări de teren în sectorul subcarpatic al Văii Prahova” – Armaș Iuliana, 2003)
Vârsta teraselor.
Fr. Weymuller, N. Popp, K. Humel, V.Velcea consideră terasele inferioare ale Prahovei corespunzând ultime părți a pleistocenului. Terasa de luncă are o vârsta postglaciară, pleistocen superior-holocen inferior. Terasa Câmpina s-a format în faza numită Wurn.
1.3.5.2. Luncile
Eroziune accentuată în zona subcarpatică este pusă în evidență de elementele care apar în relieful luncii Prahovei.
Lunca Prahovei este în defileul Valea Largă – Posada este alcătuită din blocuri de dimensiuni mari rotunjite, iar pe unele porțiuni mai strâmte lipsește. Ea se formează continuu pe seama materialelor aduse de afluenți. De la Posada către sud, odată cu lărgirea văii se mărește și lunca. La confluența cu afluenții apar mari conuri de dejecție ce înaintează în luncă, obligând artera hidrografică sa migreze continuu. Se observă modificarea cursului Prahovei în zona de confluență cu valea Beliei. Tot în lunca Prahovei, la Comarnic au loc numeroase despletiri, mai ale când apele vin mari. Se desfac numeroase curgeri de ape care se adună după scurt timp într-un făgaș puternic.
Formațiunile cele mai recente ce alcătuiesc luncile se înscriu prin forme de relief cu o mobilitate extrem de mare, ce variază de la un anotimp la altul și de la o zi la alta. Acumulările submerse ascunse sub suprafața apei, ostroave în continuă migrare, brațe care rătăcesc printre aluviuni descriind cele mai sinuoase linii, conuri de dejecție care schimbă direcția albiilor sunt numai câteva din fenomenele actuale pe care le are lunca Prahovei în zona Comarnic.
Au fost exploatate pietrișuri și nisipuri în puncte de lucru (balastiere) fapt ce a dus la creșterea eroziunii lineare și laterale a apei curgătoare, fiind necesare lucrări de consolidare a malurilor și de regularizare (în dreptul fabricii de produse refractare).
Fig. 13: Râul Prahova (sursă: arhivă personală)
Luncile afluenților
Datorită energiei de relief mare din arealele de obârșie, afluenții văii Prahova se află departe de a ajunge într-o fază de stabilă pentru a rezulta lunci. Doar pe cursurile inferioare ale văilor Bătrâioarei, Comarnicului, Sarului, Beliei se delimitează lunci cu lățimi mici. Ca urmare a cantității mari de aluviuni transportate din cursul lor superior, sau a aportului lateral (datorită alunecărilor, prăbușirilor), unele râuri, spre exemplu V. Bătrâioarei, prezintă unele despletiri, între ele instalându-se pe alocuri ostroave.
1.3.6. Dinamica actuală a reliefului
Evoluția actuală a reliefului este rezultatul unei game variate de procese.
Fig. 14
1.3.6.1. Procese gravitaționale de versant și interfluviu
1.36.1.1. Alunecările de teren
Potențialul morfodinamic al alunecărilor este condiționat de complexele litologice ce au un conținut marno-argilos și argilos, pantele unor versanți și de gradul de fragmentare ridicat al acestora.
Alături de acestea subliniem și unele condiții locale sau de moment, cum sunt: pășunat intens, defrișări, topirea zăpezilor urmată de ploi de durată, subminarea bazei versanților și manifestările seismice.
Perioada propice procesului este în lunile aprilie-iulie, când se constată gradul cel mai ridicat de umezeală al solului.
Tipuri de alunecări:
a. alunecările superficiale se produc la adâncimi de până la un metru, afectând solul și depozitele deluviale a acestuia. Acestea se prezintă sub trei forme:
alunecări în brazde pe versanți despăduriți cu L=1,5 – 5 m, pe locul desprinderii apărând roca la zi.
văluriri de pante mai mici de 150 acoperite de pășune.
solifluxiuni pe pante cuprinse între 5 – 200 despădurite, cu frecvență mare pe interfluviile afluenților Prahovei.
b. alunecări de mică adâncime: apar pe versanții despăduriți, cu pante mai mari de 150 metri și dimensiuni mici. Procesul afectează depozitele deluviale și o porțiune subțire din rocă. Din această categorie fac parte alunecările în cuib cu o râpă semicirculară și un corp format din 2 sau 4 valuri ce închid microdepresiuni (V. Bătrâioarei, Comarnicului, frunțile de terasă și SV depresiunii).
c. Alunecările lineare sau sub formă de limbă care datorită friabilității rocilor pot căpăta în condiții de umezeală excesivă un caracter curgător de torent noroios (V. Bătrâioarei pe versantul sudic al dl. Gâlmeea, versantul nordic al Muchiei lui Bunghez).
Frunțile de terasă, și versanții dealurilor afectate de alunecările de teren îmbracă aspectul de pante în trepte sporadice dispuse sub formă de valuri. În timpul precipitațiilor abundente, printre valuri se formează o rețea temporară ce dispare la urmă, surplusul de apă acumulat în materialul alunecării creând condiții pentru reactivarea procesului sub noi forme (în sudul depresiunii pe versantul stâng al Prahovei).
Fig. 15: Alunecări de teren ăn zona Posada sursă: arhivă personală)
Împotriva alunecărilor de teren se impun niște măsuri de prevedere și combatere în primul rând a spălării în suprafață și șiroirii; apoi se vor evita defrișările masive, iar la construcția drumurilor se vor consolida versanții secționați
1.3.6.1.2 Pluviodenudarea este acțiunea de mișcare și deplasare a particulelor de
La suprafața scoarței de alterare, prin acțiunea apei rezultată din ploi sau din topirea zăpezii, mișcare ce n-a ajuns încă în stadiul de scurgere concentrată sub formă de curent.
Pluviodenudarea se compune din două tipuri de mișcări: prima este acțiunea mecanică de izbire, dislocare și împrăștiere a particulelor de către picăturile de ploaie, iar a doua este transportul pe pantă, cunoscută și sub numele de spălare ce reprezintă evacuarea sau transportul executat de către apa, care, după ce a căzut pe suprafața solului, începe să curgă pe sub forma unei pelicule sau a unei pânze. Această acțiune poartă numele și de ablație. Ablația este frecventă în special pe terenurile pășunate intens de pe versantul sudic al dealului Gâlmeea, cel sud-estic al dealului Pleșuva pe frunțile teraselor, precum și în lungul drumurilor de căruță. În perioada decembrie-februarie procesul are o manifestare redusă deoarece solul este înghețat. O intensitate deosebită se înregistrează primăvara (ploi și topirea zăpezilor) și în timpul ploilor torențiale de ale verii.
1.3.6.2. Procese generate de apele curgătoare
1.3.6.2.1. Șiroirea
Este frecventă pe versanții cu pante mari de 100 metri despăduriți, pe cei înierbați și folosiți în mod neadecvat (pășunat intens, arături, sau pe podurile de terasă).
Acționează alături de spălarea în suprafață pe pantele mici, iar pe cele mari alături de ablație, torențialitate și alunecări de teren. Formele de relief rezultate din acest proces sunt: șanțuri, ogașe, ravene cu lungimi de peste 10 metri și adâncimi de până la 2 metri.
Perioada propice este aprilie – octombrie, în special în zilele cu ploi torențiale.
Măsuri de combatere cunoscute: valuri de pământ, canale coastă, taluzuri artificiale consolidate cu pavaje pietruite, garduri de nuiele transversale și succesive.
1.3.6.2.2. Torențialitatea
Cele mai multe văi torențiale se află pe versantul vestic al Prahovei (dl. Ghiosești) și în partea de sud a depresiunii.
Procesul are o largă desfășurare în lunile martie – mai, când topirea zăpezilor coincide cu ploile foarte dese de primăvară și vară, în timpul ploilor torențiale. Densitatea văilor este mai mare pe versanții cu pante mai mari alcătuiți din roci moi. În cazul versanților despăduriți, adâncirea și înaintarea regresivă a ravenelor este ajutată de alunecări superficiale, iar canalul torențial se poate umple parțial sau total de mase deplasate (Bătrâioara, Mesteacănului, etc.).
În rocile dure, rezistenții torenți sunt adânciți cu bazin bine conturat, canal de scurgere și acumulări sub formă de conuri de dejecție retezate de albia minoră a râului ce le colectează. În rocile mai puțin dure, torenții au bazine de recepție slab conturate, canal de scurgere larg, iar conul aplatizat.
Măsuri cunoscute pentru diminuarea scurgerii pe versant și împiedicarea concentrării apelor în bazinul torențial: garduri de nuiele, plantații forestiere, taluzarea artificială a abrupturilor de obârșie, construirea de baraje succesive pentru obținerea unei pante de echilibru forțată.
1.3.6.2.3. Procesele fluviatile
Acțiunea râurilor are loc aproape permanent în albia minoră a Prahovei și a afluenților săi mai mari, mai ales în cursul inferior. Procesele au o intensitate diferită în funcție de sezon în albia minoră; și au loc în mod temporar în luncă mai ales primăvara la viituri.
Procesele din albie au un regim în care alternează faze de manifestare intensă a eroziunii și transportului, cu faze în care domină transportul și acumularea. Sectoarele în care se constată schimbări sunt: malurile concave, unde se exercită o eroziune laterală puternică, facilitând apariția surpărilor și alunecărilor; malurile convexe unde în timpul apelor mai mari sau a ploilor torențiale, se produc acumulări.
O parte din materialele transportate provin din aportul lateral (alunecări, prăbușiri, conuri de dejecție). La viituri are loc o mobilitate a aluviunilor ce se sunt dispun în sectoarele unde panta se reduce. În aceste zone râul creează despletiri, ostroave, meandre. Confluențele principale sunt marcate prin prezența unor conuri extinse (V. Mesteacănului, Comarnicului, Beliei), care atunci când se dezvoltă perpendicular pe colector, îl împinge pe acesta către malul opus.
Prahova intersectează în cadrul depresiunii o zonă cu multe formațiuni litologice, cu durități reduse, ceea ce are ca rezultat formarea unei albii largi, plină cu aluviuni. În sectorul nordic, datorită intersectării unor formațiuni dure (strate de Sinaia), apar anumite sectoare mai înguste sub forma unor mici chei, iar talvegul prezintă rupturi de pantă.
Au fost luate luat măsuri de combatere a eroziunii care urmăresc diminuarea forței apelor și a râurilor prin construcția de baraje transversale (V. Bătrâioarei, Mesteacănului, Comarnicului, Sarului) a digurilor de piatră în scopul consolidării malurilor (V. Prahovei și Comarnicului).
1.3.6.3. Procese antropice
Defrișarea, în scopul măririi suprafețelor cu pășuni și fâneață, constituie activitatea antropică principală care duce la creșterea intensității proceselor de degradare. Areale despădurite se află in N-E și N-V zonei pe interfluviile cuprinse între Valea Bătrâioarei și Comarnicului, în vatra depresiunii Comarnic și în jurul locuințelor.
Construcția de căi de comunicații a fost însoțită uneori de secționarea anumitor versanți, fapt ce a dus la o dinamică activă a acestora. Drumurile de căruță, potecile în lungul versanților sunt cauze ale accelerării proceselor de versant.
Procesul de dezvoltare a localității a fost însoțit de activitățile antropice precum defrișări, nivelări, luări de cultură, dominând activitatea proceselor morfodinamice. Lucrările pentru combaterea torenților (baraje antierozionale) au dus la încetinirea și chiar la oprirea proceselor de degradare ale unor suprafețe.
1.4. CLIMA
În urma cercetărilor au rezultat 4 forme principale ale circulației aerului în stratele inferioare ale atmosferei, cu implicații directe asupra vremii și climei: circulația vestică cu o frecvență de 45% din totalul cazurilor și reprezintă elementul preponderent în transformările atmosferice, acestea având o mare persistență atât în perioada caldă, cât și în perioada rece a anului și poate dura mai multe zile în șir; circulația polară reprezintă 30% din cazuri, fiind generată de obicei de dezvoltarea și extinderea către Islanda, a anticilonului Azorelor. Pentru România răcirile de primăvară-toamnă determină ierni blânde, în cursul cărora predomină precipitațiile sub formă de ploaie, vara determină o mare variabiliate sub aspectul vremii și un grad accentuat de instabilitate, iar iarna temperaturi foarte coborâte; circulația tropică reprezintă numai 15% din cazuri și asigură transportul excesului de căldură din regiunile tropicale în cele polare; circulația de blocare are loc când deasupra continentului se instalează un regim de presiune ridicată care deviază perturbațiile ciclonice care apar în Oceanul Atlantic către N și N-E Europei, blocând direcția de deplasare spre partea centrală și S-E acesteia. În acest timp, regiuni centrale și de S-E ale continentului se găsesc într-un câmp de presiune atmosferică ridicată, cu vreme frumoasă, călduroasă și secetoasă.
Fiecare din tipurile principale ale circulației aerului menționate are, la rândul său, mai multe variante, în funcție de poziția și de intensitatea principalelor sisteme borice (cicloni și anticicloni), care le generează și le influențează permanent. Printre acestea menționez anticiclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul ruso-siberian, ciclonii mediteraneeni, cu frecvență mai mare și anticiclonul groenlandez, anticiclonul scandinavic, anticiclonul nord – african și ciclonul arab, cu frecvență mai mică.
Circulația generală a atmosferei constituie cauza principală a variațiilor neperiodice ale vremii, conducând la redistribuirea căldurii și umezelii pe glob și imprimând climei un caracter dinamic.
2.2.1. Temperatura aerului (regimul termic)
Pentru analiza regimului termic au fost luate în considerare următoarele elemente termice: temperatura medie anuală, temperaturile medii ale lunilor caracteristice și temperaturile extreme.
a) Temperatura medie anuală variază de la peste 6° C la contactul dealurilor și culoarului de vale al Prahovei, cu regiunea muntoasă până la 4°C pe cele mai mari înălțimi ale munților. În treapta deluroasă si depresionară se constată o diferență de 2° C între partea de N (6° C în zona de contact) și partea de sud a acesteia (8°C). Se poate astfel aprecia o temperatură medie anuală în jur de 7-8°C pentru arealul intens locuit. La Sinaia temperatura medie anuală între anii 2007-2013 este de circa 5° C( conform tabelului 1) iar la Câmpina de 10°C (conform tabelului 2) .
Tabel nr. 1.
Temperaturile medii anuale (Grade Celsius) între anii 2007-2013, la Sinaia
Sursă: A.N.P.M
b) Temperatura medie a lunilor caracteristice
Temperatura medie a lunii cele mai reci (ianuarie) este de -4° C până la -5°C în zona montană și –3° C în sudul depresiunii carpatice. În timpul iernii apare destul de frecvent, fenomenul de inversiune termică în defileul Prahovei și în arealul depresionar subcarpatic (aerul rece coboară pe pante și stagnează pe fundul acestora determinând scăderea temperaturii.
Temperatura medie a lunii cele mai calde (iulie) pe treapta montană scade cu înălțimea de la 16° C, iar în culoarul Prahovei la sub 14° C pe culmile montane de peste 1200 – 1300 m altitudine. În nordul depresiunii subcarpatice temperatura medie a lunii iulie este în jur de 16° C, iar în sudul acesteia de 18° C, rezultând o temperatură medie de 17° C pentru orașul Comarnic.
În general, pe pantele cu expoziție nordică și pe suprafețele defrișate temperatura este mai mică, comparativ cu pantele sudice sau cele împădurite. Versanții sudici, lipsiți de vegetație lemnoasă, sunt mai bine însoriți și au temperaturi mai ridicate, de aceea ei au fost numiți de către locuitori “fața muntelui” (dealuri) pe când cei nordici, mai umbriți și mai reci, au fost numiți “dosul muntelui”.
2.2.2. Precipitațiile atmosferice
Regimul precipitațiilor se remarcă printr-o creștere conformă cu altitudinea, printr-o repartiție neuniformă de-a lungul anului și prin prezența unor manifestări torențiale și a unei cantități însemnate de precipitații solide. Toate aceste fenomene se reflectă în intensitatea modelării versanților și în structura covorului vegetal.
Precipitațiile medii anuale sunt diferențiate pe altitudine astfel: între 800-900 mm în defileu și zona de contact munte – deal și 1000-1200 mm pentru regiunea montană. În arealul subcarpatic sunt în jur de 700 mm. Pentru orașul Comarnic se poate aprecia o cantitate medie anuală de precipitații în jur de 800 mm.
La Sinaia suma medie a precipitațiilor este mai ridicata (1125,4 mm) conform tabelului 2, iar la Câmpina mai scăzută (761.4 mm) conform tabelului 3:
Tabel nr. 2.
Precipitațiile medii lunare(mm) între anii 2007-2013, la Sinaia
Sursă: A.N.P.M
Tabel nr. 3.
Precipitațiile medii lunare (mm) între anii 2007-2013, la Câmpina
Sursă: A.N.P.M
Fig. 16 (sursă date: Sursă: A.N.P.M)
Fig. 16 (sursă date: Sursă: A.N.P.M)
1.5. HIDROGRAFIA
1.5.1. Apele subterane
Pentru caracterizarea rețelei hidrografice din teritoriul orașului Comarnic au fost analizate apele subterane și apele de suprafață permanente și temporare.
Apele subterane sunt condiționate de gradul de permeabilitate a rocilor, de proveniența apelor pante, învelișul vegetal. Teritoriul orașului Comarnic prezintă următoarele particularități:
Zăpada formează o sursă sigură de alimentare a pânzelor freatice, deoarece ea se constituie într-un strat apreciabil, mai ales pe versanții munților, care prin topire ritmică asigură infiltrarea și scurgerea apei.
Prin infiltrarea apei din precipitații și topirea zăpezilor în rocile permeabile și mai ales în depozitele de alterare groase se produce o circulație rapidă a apei către baza culmilor și a versanților, unde dau naștere la izvoare cu debite bogate și permanente. Acestea sunt întâlnite la marginea culmilor montane secundare pe care se află stâne (poziția stânelor fiind stras legată și de prezența acestor izvoare).
Cursurile inferioare ale afluenților Prahovei sunt adâncite, exercitând un drenaj al apelor de adâncime;
Apele de adâncime sunt cantonate în formațiunile Stratelor de Sinaia care permit infiltrarea apei prin fisuri și de-a lungul planurilor de stratificație. De asemenea, ele sunt prezente în formațiunile eterogene ale dealurilor Subcarpatice ce favorizează infiltrarea apei. Prezența lor produce dezechilibre marcate ale alunecării (pe V. Bătrâioarei, Comarnicului). Se află la adâncimi mari de până la 25 m și sunt foarte stabile.
Apele freatice sunt localizate la baza depozitelor proluviale, conurilor de dejecție, teraselor aluvionare și în depozitele de luncă. La baza fragmentelor de terasa (terasa Câmpina) apare o linie de izvoare, mai ales pe stânga văii Prahovei, începând din dreptul cartierului Posada până în sudul depresiunii Comarnic. Interfluviul dintre Prahova și Doftana deține cele mai multe izvoare, în zona de obârșie a văilor, deoarece adâncirea ogașelor și ravenelor prin eroziune duce la intersectarea pânzelor freatice. Câteva din aceste izvoare, în general cu debite constante mai reduse în timpul verii, au fost captate și alimentează cu apă potabilă orașul Comarnic. Alte captări sunt cele din zona Gurguiatu-Pleșuva care alimentează cartierul Ghioșești și cele de pe valea Sarului pentru Poiana și Podul Lung.
Pânza freatică de pe baza depozitelor de terasă se întâlnește la adâncimi cuprinse între 0.20 – 6 m fiind cantonată în pietrișuri și nisipuri cu granulometrie diferită. Ea este pusă în evidență de linia de izvoare care apare la baza teraselor. Aceasta pânza alimentează majoritatea fântânilor de pe teritoriul orașului Comarnic.
Pânza freatică de luncă se află la adâncimea de 0.5 – 2 m și este cantonată în depozitele aluviale de pietrișuri și nisipuri, acolo unde acestea sunt mai grosiere și slab cimentate. De asemenea în lentile de maluri sunt reținute apele. Datorită fenomenelor menționate apele sunt foarte instabile.
Izvoarele de la baza teraselor au debit mic și puțin cantonat, rezultat al acumulării apelor din precipitații. Ca urmare, ele variază în funcție de regimul acestora.
La baza versanților apar izvoare cu debit însemnat, ce au fost captate. Aceste izvoare alimentează cu apa potabila orașul Comarnic.
Izvoarele din Valea Floreiului și din Valea Mierlelor au fost captate și alimentează cartierele Vatra – Sat și Poiana de Jos. Izvorul Poiana Colți alimentează Poiana de Sus.
1.5.2. Apele de suprafață
Principalul colector al apelor din oraș de pe teritoriul orașului Comarnic este râul Prahova. Din punct de vedere al dispoziției în spațiu, față de Dunăre, Prahova este un afluent de ordinul al II-lea care se varsă în fluviu prin intermediul Ialomiței. Toți afluenții direcți ai Prahovei îi consider afluenți de ordinul al III-lea Teritoriului Comarnicului este străbătut de o rețea temporară densă de pâraie colectată de Prahova, artera hidrografică principală.
Prahova (suprafața bazinală de 3735 km2 lungime 169 km) este cel mai mare afluent al Ialomiței care izvorăște de la altitudinea de 1030 m din vatra orașului Predeal și curge în sectorul montan până la Posada. Între Munții Baiului și Munții Gurguiatul Prahova și-a creat un frumos și spectaculos defileu. Aceasta are o lungime de 9 km și a fost tăiat în marno-calcarele și gresiile Stratelor de Sinaia. Pe fundul lui, în albie, exista numeroase praguri și repezișuri. La ieșirea din defileu, albia se lărgește, râul se despletește cuprinzând, pe alocuri ostroave între brațe. În partea nordică a depresiunii Comarnicului eroziunea lineara și laterala sunt destul de active, afectând malurile. Împotriva acestui proces s-au executat lucrări de consolidare a malurilor pentru protejarea căilor de comunicație. Prahova are o scurgere relativ bogata debitul ei crescând pe măsură ce suprafața bazinală crește,astfel acesta are la Posada: 6,12 m3/ sec. În general se constată că debitele maximele se înregistrează primăvara și la începutul verii când se topesc zăpezile sau cad ploi frecvente. În anii ploioși s-au produs viituri care au accentuat eroziunea și au afectat podurile rutiere din dreptul orașului. Regimul de scurgere a Prahovei este de tip carpatic (tip pluvio-nival cu alimentare subterană moderată).
Afluenții Prahovei: Cel mai important afluent pe care îl primește Prahova din teritoriul Comarnicului este râul Belia. Acesta își are obârșia între culmea Gurguiatul și culmea Pleșuva (1200-1300m altitudine) și are o lungime de aproximativ 10 km până la vărsare (în dreptul localității Gura Beliei: Cursul superior este temporar, iar cel mijlociu și inferior sunt permanent. Belia adună numeroase văi torențiale cu lungimi cuprinse între 2-4 km. Cel mai mare afluent al său, este Talea. Afluenții Prahovei pe care îi primește în zona defileului își iau obârșiile situate sub culmile montane la 1250-1600m altitudine. Bazinele lor de recepție sunt largi și formate ogașe și ravene adâncite în depozitele de pe versanți. Odată creșterea debitelor, pâraiele au albii din ce în ce mai conturate și adâncite, cu versanți împăduriți, devenind râuri ( Valea Largă, Valea lui Bogdan, Valea Conciului, Valea Floreiului) ce pot da naștere unor cascade (Valea Conciului, Valea Orății), iar la vărsare au creat vaste conuri de dejecție (Valea Largă). Lungimile lor sunt cuprinse între 5 și 8 km. În dreptul depresiunii Comarnic, Prahova primește o serie de cursuri temporare, mai lungi pe versantul stâng al văii ( 4-6km ), Valea Bătrâioarei, Valea Comarnicului, Valea Sarului și mai scurte pe versantul drept (sub 3 km). Valea Mesteacănului, Valea Obielei. Pe unii afluenți apele au cărat la viituri (destul de frecvente în timpul ploilor torențiale) cantități imense de materiale, periclitând căile de comunicație și așezările. Împotriva fenomenului s-au realizat amenajări hidrotehnice (baraje beton succesive pentru diminuarea forței hidraulice și împăduriri ale versanților pentru reducerea eroziunii). Astfel de lucrări există pe Valea Floreiului, Mesteacănului, Bătrâioarei, Comarnicului și Sarului.
Prahova străbate teritoriul orașului Comarnic pe o distanță de aproximativ 15 km și intră la o altitudine de 740 m și iese la altitudinea de 520 m, având un debit mediu multianual de 6.12 m3/sec.
Fig. 17: Râul Prahova (sursa: arhivă proprie)
Afluenții Prahovei pe care îi primește pe teritoriul orașului Comarnic îi sporesc debitul ajungând la 7,41 m3/s la Câmpina. Cel mai important afluent pe care îl primește Prahova din teritoriul Comarnicului este râul Belia. Aceasta își are obârșia între Culmea Gurguiatul și Culmea Pleșuva deci la o altitudine de 1220 m în cursul superior și au o lungime de 11 km până la vărsare (în dreptul localității Gura Beliei). Se varsă la o altitudine de 524 m având o altitudine medie de 916 m. Panta medie este de 630 iar suprafața bazinului 35,4 km2. Cursul superior este temporar, iar cel mijlociu și inferior sunt permanente. Valea Beliei adună numeroase văi torențiale cu lungimi cuprinse între 2 – 4 km. Cel mai mare afluent al sau este Talea pe dreapta cu o lungime de 7 km cu altitudine în cursul superior de 1030 m și 574 la vărsare, cu o pantă medie de 650 cu o suprafață a bazinului de 20.5 km2 și altitudine medie de 928 m.
Afluenții Prahovei, pe care-i primește în zona defileului, își au obârșiile situate sub culmile montane la 1250 – 1600 m altitudine. Bazinele lor de recepție sunt largi și formate ogașe și ravene adâncite în depozitele de pe versanți. Odată cu creșterea debitelor, pâraiele au albii din ce în ce mai bine conturate și adâncite, cu versanții împăduriți, devenind râuri (Valea Largă, Valea lui Bogdan, Valea Conciului, Valea Floreiului). În profilul lor longitudinal au reziduuri ce pot da naștere unor cascade (Valea Conciului, Valea Răzoare), iar la vărsare au creat vaste conuri de dejecție (Valea Largă). Lungimile lor sunt cuprinse între 5 și 8 km.
În dreptul depresiunii Comarnic, Prahova primește o serie de cursuri temporare, mai lungi pe versantul stâng al văii (4 – 6 km), Valea Bătrâioarei, Valea Comarnicului, Valea Sarului, și mai scurte pe versantul drept (sub 3 km): Valea Mesteacănului, Valea Obielei.
Pe unii afluenți apele au carat la viituri (destul de frecvente în timpul ploilor torențiale) cantități imense de materiale, periclitând căile de comunicație și așezările. Împotriva fenomenului s-au realizat amenajări hidrotehnice (baraje din beton succesive pentru diminuarea forței hidraulice și împăduririi ale versanților pentru reducerea coroziunii). Astfel de lucrări există pe Valea Floreiului, Mesteacănului, Bătrâioarei, Comarnicului și Sarului.
1.5. SOLURILE
1.5.1. Condiții pedogenetice
Solurile, componentă de bază a peisajului geografic prezintă o varietate teritorială condiționată de factorii pedogenetici: roca de bază pe care se dezvoltă solurile și cărora le transmite anumite calități, condițiile climatului de tranziție Carpați – Subcarpați, reținerea unor cantități de apă care asigură schimbul de substanțe, formațiunile vegetale care favorizează procesele de bioacumulare.
Altitudinea reliefului, care variază între 500 m în Subcarpați și peste 1400 m în treapta montană, determină o etajare a proceselor pedogenetice și implicit a tipurilor de soluri. Expoziția versanților, cu sudici mai însoriți cu umiditate mai redusă, iar cu nordici mai umbriți și cu un surplus de umiditate, influențează atât răspândirea vegetației cât și a solurilor. Condițiile naturale locale imprima anumitor tipuri de soluri și un caracter intrazonal.
6.2. Clasele și tipurile de sol
În conformitate cu „Sistemul român de clasificare a solurilor”, în perimetrul orașului Comarnic pot fi identificate următoarele clase:
Fig. 18
– Clasa Molisoluri cu tipul de sol rendzină ce apare la nord de cartierul Posada și restrâns în Munții Baiului și pseudorenzină în aria cartierului Ghioșești pe culmile mai înalte.
– Clasa Argiluvisoluri cu tipul de sol argiloiluvial, răspândit pe culmea Gurguiatul; sol brun argiloiluvial ce apare sub pădurile de foioase (fag și gorun), pășuni și fânețe secundare din zona colinară și au fost luate în cultură (livezi, cultura cartofului); sol brun podzolit este prezent de-a lungul Văii Sarului și în Sud de-a lungul Prahovei;
– Clasa Cambisolului cu tipul de sol brun eu-mezobazic ce s-a format pe gresii, argile, marne depozite de terasă cu largă răspândire pe teritoriul orașului Comarnic cu un conținut în humus de 2-12 % reacție slabă până la neutră (valorile pH cuprinse între 6.2 – 7.0), fertilitate naturală bună, ocupate cu păduri, pajiști dar și culturi de câmp (cartofi); sol brun acid ce apare sub formă de fâșii de-a lungul Prahovei la nord de cartierul Podul lui Neag și Valea Belia formate pe roci acide sub păduri de amestec, conținut redus în humus sunt folosite pentru păduri, pășuni, fânețe.
– Clasa Spodosoluri cu tipul de sol brun feriiluvial (podzolit) întâlnit în zona montană a Gurguiatului. Conțin puțin humus, dar cantitate mare de materie organică; are reacție acidă și sunt folosite în silvicultură sau pentru pajiști naturale.
– Clasa Umbrisoluri cu tipul de sol negru acid întâlnit pe partea stângă cu precădere în zona montană din nord. Conțin o cantitate mare de humus acid (brut) (7 – 20 %) au grad de saturație sub 55% și pH sub 5.
– Clasa solurilor Hidromorfe cu tipul de sol negru de fâneață ce apare în dreptul vetrelor pe anale restrânse în condiții de relief de pantă și materiale parentale fine (argile noroioase și argile);
– Clasa solurilor neevoluate cu tipul de sol aluvial, litosol și regosol. Solurile aluviale sunt prezentate în lunca Prahovei și a afluenților și pe terase fiind folosite pentru cultivarea legumelor și zarzavaturilor. Litosolurile apar de-a lungul Văii Belia și Valea lui Bogdan. Regosolurile au o largă răspândire fiind prezente în aria localității unde datorită activităților umane, a fost deranjată profund structura solurilor inițiale. Sunt folosite cu precădere la cultura pomilor și a viței de vie.
1.6 VEGETAȚIA
Vegetația teritoriului ca de altfel cea mai mare parte a vegetației județului Prahova, aparține Provinciei dacice reprezentată printr-o floră central- europeană: pădurile de stejar, păduri mixte, păduri de fag subatlantic, păduri de rășinoase de tip boreal, tufișuri și pajiști bogate în elemente alpine și arctice.
Fig. 19
1.6.1. Vegetația zonală
Condițiile naturale (relief, clima) au dus la depunerea formațiunilor vegetale în următoarele etaje:
a) Etajul subalpin ocupă pintenii montani care coboară din Munții Baiului către Prahova (culmea Doamnele, Piciorul Văsâi, Piciorul Florei) și culmile Munților Gurguiatul și Pleșuva. Este format din pajiști cu Nordus stricta, Agrostis rupestris, Festuca ovina (paius). Pe alocuri apare arbuști de ienupăr (Juniperus nana) ce alternează cu exemplare izolate de molid sau zadă. Pajiștile își au originea din vegetația lemnoasă defrișată în locul căruia s-au format pajiștile actuale. Pădurea a fost îndepărtată pentru extinderea suprafețelor de pășunat.
b) Etajul pădurilor se desfășoară până la 1400 m altitudine pe pantele munților și dealurilor Subcarpatice. Variația pe verticală a climei a determinat dispunerea etajata a speciilor de arbori.
În partea superioară unde clima se caracterizează prin temperaturi suficient de scăzute, se distinge etajul pădurilor de molid (etajul local) în care specia edificatoare este molidul european (Picea excelsa). În aceste păduri apar subordonat bradul (Abies alba), zada (Larix decidua) și chiar fagul. Arbuștii sunt reprezentați de socul negru (Sambucus nigra) și păducelul (Crataegus monogyna) afinul (Vaccinium myrtillus).
Mult mai întinse sunt pădurile de amestec (rășinoase și foioase) care fac trecerea către pădurile memorale întâlnite la poalele Munților Baiului și Gurguiatului și în Pădurea Boncu din sudul teritoriului. În alcătuirea lor intră molidul (Picea excelsa), bradul (Abies alba) și fagul (Fagus silvatica) care se asociază cu paltinul de munte (Acer platonoides), ulmul, frasinul (Fraxinus excelsior) carpenul (Carpinus betulus).
Pădurile de foioase (etajul pădurilor memorale) domina versanții munților, se extind în zona de contact munți-deal și pătrund în dealurile Subcarpatice. Pădurile din zona Subcarpatică nu formează masive mari din cauza despăduririlor efectuate în favoarea livezilor, terenurilor agricole și fânețelor. Se prezintă sub formă de petice, ca răspândite mai ales pe culmile dealurilor (Culmea Corhămiei, Vârful Frumos).
În structura acestor păduri întra alături de fag, ulmul (Ulmus foliaceea), frasinul, mesteacănul (Betula verucosa), gorunul (Quercus petraea). Arbuștii sunt reprezentați de alun (Corylus avellana) soc (Sambucus nigra), măceș (Rosa canina), păducel, părul pădureț, mărul pădureț (Pyrus pyraster), sânger (Cornus sanguinea).
Inversiune de vegetație s-a produs în defileul Prahovei datorită unor condiții climatice specifice unde molidul se găsește în partea inferioară a versanților, iar fagul formează limita superioară a pădurii spre golul montan. Acest fenomen este favorizat de stagnarea maselor de aer rece ce coboară de pe culmi. Pe culmile Doamnele-Gagu Mare urcă fagul care ia contact cu golul montan, în timp ce în defileul Prahovei se dezvoltă coniferele.
1.6.2. Vegetația intrazonală
Vegetația intrazonală se prezintă în lunca râului Prahova și în luncile afluenților, și este alcătuită din salcie (Salix alba), plop (Populus alba, Populus trinula) , aninul negru (Alnus glutinosa) arbuști de cătină (Myricosia germanica) și asociații din diferite ierburi.
1.7. FAUNA
Fauna este în general, specifică Munților Carpați formată din felurite viețuitoare care la fel ca vegetația, a suferit mutații de fond legate de activitățile antropice (păstorit, defrișări, presiunea umană a așezărilor).
a. Fauna din etajul pajiștilor este destul de bogată și variată fiind formată din nevertebrate (gasteropode, insecte) și vertebrate: reptile (șopârla comună), păsări de talie mica (cinteza, vulturul, mierla de piatră). În jurul stanelor apar adesea exemplare de urs și lup.
b. Fauna etajului forestier se remarcă printr-o varietate a speciilor de animale, unele de importanță cinegetică și anume: ursul (Ursus arctos), cerb (Cervus eliphus), căprioara (Capreolus ). Alte animale întâlnite sunt: mistrețul (Sus scrofa), jderul (Martes ), lupul, vulpea, veverița (Sciurus vulagaris). Pasările sunt reprezentate de cocosul de munte în pădurile de molid, mierla (Turdus merula), gaița de munte (Nucifraga caryocactactes), privighetoarea (Luscinia) ciocănitoarea pestrița (Dendrocopos medius) cucuveaua (Aegolius funereus), uliul găinilor (Accipiter gentilis). În păduri trăiesc și numeroase specii de insecte, păienjeni, gastropode, reptile (Lacuta vivipara), amfibieni (broasca brună de munte, tritonul salamandra).
c. Fauna piscicolă este reprezentată prin: lipani (Thymallus) molan (Nemachilus barbatulus), mreana (Barbus). Este destul de săracă datorită poluării râului Prahova.
Capitolul II. Orașul Comarnic – Istoric și evoluție
1. DATE DE GEOGRAFIE ISTORICA
Premisele istorico-sociale și implicațiile lor în funcțiile economice: Factorii istorico-sociali au influențat alături de factorii fizico-geografici, mediul geografic în care se află situat orașul Comarnic, modificând de-a lungul timpului fizionomia și profilul economic al acestuia. Caracteristicile și implicațiile acestor factori trebuie analizate în contextul apariției evoluției și dezvoltării economice a așezărilor umane de pe Vale Prahovei, din care face parte și orașul Comarnic. După cum atestă vestigiile arheologice, Subcarpații Prahovei au oferit condiții de dezvoltare a vieții umane din cele mai vechi timpuri. Au fost descoperite urme materiale din paleolitic în localitate apropiate de Comarnic (Cornu) din epoca bronzului (Câmpina, Breaza, Șotrile), epoca fierului (Breaza), ale culturii geto-dace și daco-romane ( Cornu, Câmpina ) și numeroase urme de așezări stăromânești (Cornu). Toate acestea confirmă continuitatea vieții umane și apariția treptată a așezărilor umane.
1. Activitatea pastorală ca premisă de bază în apariția primelor așezări umane ce vor forma mai târziu, actuala localitate. Primele grupări de locuințe au apărut la intersecția unor poteci ciobănești ce traversau culmile Gârbovei și Bucegilor. Acestea au fost înființate de mocanii transilvăneni care, în mișcarea de transhumanță, poposeau pe fragmentele de terasă ale Prahovei, numite de localnici „poduri”, înainte de a-și mâna turmele pe drumul cel mare al oilor către bălțile Dunării și Dobrogea. La Comarnic poteca de pe valea Prahovei, pe care mocanii din Râșnov își mânau turmele, se întâlnea cu drumul oilor ce venea dinspre obârșia Doftanei pe direcția Trăisteni- Teșila-Secăria. Între Comarnic și Breaza se făcea și tunsul oilor cel puțin până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Toponimia locală dovedește vechea îndeletnicire a locuitorilor și convergența potecilor ciobănești: Dealul Lânii, Valea Cășeriei, Gura Beliei (locul unde se belesc, se jupoaie oile). Însăți numele localității este legat de terminologia oierilor, Comarnic însemnând încăperea sau locul unde se mulg oile sau se păstrează cașul, denumire folosită de ciobanii din Țara Bârsei. Stânele iar mai târziu casele, ce formau grupuri de câteva gospodării, cu caracter de sat risipit, erau presărate pe „poduri”( fragmente de terasă ), culmile și versanții domoli. Ele au reprezentat nucleele rurale ale satelor Podul lui Neag (al ciobanului Neagu), Podu- Lung (a lui Neagu), Podul Vârtos (a lui Vârtosu), Poiana, Vatra Sat (unde își avea stâna Gheauș). Activitatea pastorală străveche a impulsionat activitatea agricolă de creștere a animalelor, dovedită astăzi de prezența suprafețelor de pășunat a fânețelor și acelor trei stâne de pe teritoriului orașului.
2) Activitățile comerciale și de transport au influențat creșterea numerică a populației și au impulsionat dezvoltarea economică a așezării (funcția de centru de schimb). Cantonul de la Comarnic, menționat în diferite hrisoave domnești încă din secolul al XV lea (1431) pe vremea domnitorului Alexandru Aldea I de fapt prima atestare documentară a localității, grupa câteva după sistemul obștilor saftești, în care locuitorii se ocupau cu creșterea vitelor și cărăușia. Se pare că aceștia au fost primii care s-au încumetat să străbată sălbatecul și strâmtul defileu al Prahovei.
În secolul Comarnicul era construit ca așezare. A doua atestare documentară datează din anul 1538, când voievodul Radu Paistie dă printr-un hrisov „Comarnicul cu tot hotarul” spătarul Drăghici și fratelui Udriște, vistiernic. Tot documentul spun că locuitorii se ocupau cu cărăușia, transportând cu caii (samare) mărfurile negustorilor spre Brașov sau Câmpina, iar mai târziu cu chervanele (căruțe acoperite). În secolele XV-XVI, Comarnicul este menționat ca târg feudal pentru practicarea cărăușiei și loc de popas pentru tunsul oilor.
Inițial „drumul Prahovei” nu era decât o potecă de picior cu multe porțiuni dificile, treptat „calea Prahovei” s-a mărit și s-a bătătorit, fiind tot mai solicită, iar în secolul al XVlea s-a deschis oficial drumul Prahovei prin Comarnic, Sinaia, Predeal și până la Brașov.
Dezvoltarea meșteșugurilor ( secolele XV-XVIII ), avântul unor însemnate centre urbane (Brașov, Târgușor, Gherighița; Câmpina, Ploiești, București) aflate la intersecția unor drumuri importante către porturile dunărene, Transilvania, Moldova și Dobrogea, permanentele și puternicele legături comerciale dintre țările române, dublate de interesul domnitorilor români pentru amplificarea legăturilor comerciale cu negustorii brașoveni, au creat condițiile necesare includerii drumului de pe Prahova într-un intens schimb de comercial. Un rol important în menținerea traficului comercial pe Valea Prahovei l-au avut și cărăușii comărniceni. În lemnul cioplit al caselor vechi din Comarnic se mai pot vedea inscripții negustorești ce ne mărturisesc despre funcția de vechi centru de schimb a localității. Cărăușia a devenit rapid o îndeletnicire rentabilă pentru locuitorii de pe ambii versanți ai Carpaților, în special pentru cei din Comarnic. Cărăușii transportau către Brașov mărfuri de proveniență orientală (covoare), produse agricole (porumb, vin) și luau produse manufacturiere (butoaie, curele, săpun, lumânări, vase de lut), țesături (cergi, sarici) și produse agricole (cartofi). Cărăușitul a atins punctul culminant în jurul anilor 1877-1878 în timpul războiului pentru independență când 200-300 de căruțe ce transportau alimente, hamuri, muniție pentru aprovizionarea armatei române. O consecință economică a acestei ocupații a fost depozitarea unor meșteșuguri pentru confecționatul căruțelor și altor accesorii din lemn necesare acestei activități. Prin deschiderea drumului pe Valea Prahovei, vama de la Câmpina se mută la Breaza (anul 1842) având ca punct de control postul de la Posada, la intrarea în munți. Localitatea Posada azi cartier al orașului Comarnic are numele legat de vechea ei funcție prin toponimul „ posadă” înțelegându-se în regiunea de munte în apropiere de graniță. Termenul de „posadă” și-a amplificat înțelesul, desemnând și loc de vamă. Localitatea Comarnic avea obligația de a păzi marginea nordică a satului, pe unde trecea granița la vremea respectivă. Posada s-a înființat pe drumul bătătorit de ciobani și negustori, unde valea se îngustează și începe defileul Prahovei.
Comarnicul apare ca așezare omenească foarte veche, îndeplinind funcții bine definite datorită așezării sale geografice favorabile, în cadrul depresiunii cu același nume situată în zona de contact munte-deal în lungul Prahovei.
Fig. 20: Centrul Comarncului în Perioada Interbelică (sursă: Facebook.com – ”Coamrnic”)
Apariția și dezvoltarea Comarnicului ca așezare este legată de vechiul drum comercial de pa Valea Prahovei dintre Brașov și Țara Românească. Deși drumul Prahovei nu era atât de important ca cel al Branului sau al Teleajenului, pe măsură ce capitale tindea să se mute la București, importanța lui a început să crească, fiind calea cea mai scurtă dintre Transilvania-București-Giurgiu, unde se afla începutul drumului turcesc spre Peninsula Balcanică.1
Dintr-o scrisoare a lui Constantin Brîncoveanu către brașoveni, aflăm că drumul de negoț de pe Valea Prahovei „este o potecă”, iar transportul se făcea pe cai, care era mai ușor decât cu căruța, neexistând un drum pietruit. Drumul trecea prin Poiană, pe lângă Colțul Pietricelei și venea dinspre Cornu. Construirea unei șosele în defileul Sinaia-Posada necesita cheltuieli mari și un nivel tehnic ridicat, lucru care nu era posibil în orânduire feudală.
În „Istoria Valahiei” frații Tunsulii arată că transportul mărfurilor se făcea pe cai până la Comarnic, iar de aici mărfurile se încărcau pe carele comerciale, câmpinenilor sau prahovenilor și erau duse la București sau mai departe. Comărnicenii îndeplinesc deci funcția de cărăuși ai acestui drum vechi de negoț, care încă din anii 1431-1433 era socotit ca drum comercial între Brașov și Țara Românească (I. Bogdan. Relațiile Țării Românești cu Brașovul și Țara Ungurească).
Abundența pășunilor de pe versantul sudic al munților Carpați a determinat dezvoltarea unei vieții pastorale intense în aceste locuri, aici coborând bârseni ce cutreierau cu turmele lor munții luați cu arendă pentru pășunat de la boieri. Satul Comarnic are al doilea popas pentru tunsul oilor.
Vechile ocupații ale acestor locuitori, oieritul și cărăușia ne fac să credem că această localitate există încă înainte de 1413-1433 când deservea „drumul Prahovei”.
Referiri la zona înconjurătoare avem scrierile ceva mai târziu, când, cu ocazia daniilor făcute de domni unor mănăstiri sau boieri, sunt pomeniți munții din jur. Astfel, în 1483 Basarab cel Tânăr dăruiește mănăstirii Snagov „…și sate și munți… și muntele Gârbova și Floreiul și muntele lui Manea…”, iar Vlad cel Tânăr în 1510 „întărea stăpânirea boierilor mărgineni asupra moșiei… și Breaza toată cu muntele de la Florei și de la Negreș și muntele Comarnicului.”
3. Deschiderea circulației moderne pe Valea Prahovei, construirea castelului Peleș (1875-1883) și dezvoltarea economică rapidă, chiar spectaculoasă a așezărilor de pe valea superioară a Prahovei, inclusiv a Comarnicului. Începând din secolul al XVIII-lea au avut creșterea populației prin spor natural și imigrări din Transilvania (migrația „ungurenilor” și secuilor din secolul al XVIII-lea care au înființat sate au înființat sate în Țara Românească la contactul munților cu dealurile subcarpatice, de-a lungul drumului oilor) care au dus la mărirea așezării, pădurile și-au micșorat suprafața lăsând loc terenurilor pentru pășunat, fâneață, livezi și restrânse terenuri agricole iar drumurile s-au înmulțit. Meșteșugurile s-au diversificat și au apărut primele activități cu caracter industrial legate de valorificarea resurselor naturale. O treaptă superioară în dezvoltarea economică, legată strâns de evoluția tehnicii populare, a constituit-o apariția instalațiilor hidraulice, apărând astfel meșteșuguri legate de alimentație și confecționarea îmbrăcămintei: morăritul, pivăritul și dârstăritul. Documentele anului 1798 arată că morile și pivele comărnicenilor au fost construite în vaduri pe marginea râului. În 1789 la Comarnic funcționa un joagăr pentru cherestea, ce prefigurează începutul prelucrării industriale a lemnului. Au apărut de asemenea și alte meșteșuguri cum ar fi șindrălia, dogăria, cioplirea lemnului și a pietrei unele din ele practicate și astăzi de către locuitori. Arta decorativă a caselor din Comarnic își găsește izvorul în tradiția de veacuri a locuitorilor meșteri neîntrecute în cioplirea lemnului. Ornamentații de lemn (traforări), de un rafinament deosebit, împodobesc streașină, prispa și foișorul caselor. Meseria de cioplitor în piatră a fost importantă a fost importantă în timpul șoseluirii drumului, construcției căii ferate, pentru fundamentul caselor, construcția puțurilor și pavarea curților. Dintre ocupațiile femeilor comărniceni amintim țesutul cusăturile și brodatul, ce căpătă amploare la sfârșitul secolului al XX-lea, când a existat un comerț actui cu țesături și broderii. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea exploatarea resurselor naturale și dezvoltarea industriei au produs noi mutații care au atras forță de muncă către orașele de pe Valea Prahovei, în plină dezvoltare socială și economică, fapt ce a impus și modernizarea căilor de comunicație. Șoseluirea sectorului de drum Comarnic-Timiș, în perioada 1843-1847 a făcut posibil creșterea activității comerciali, transportul de călători se postă cu diligență între București și Brașov și mutarea vămii la Breaza, la Predeal, astfel Posada își pierde funcția de punct vamal în anul 1858. Construirea căii ferate s-a făcut pe sectoare, mai întâi au fost date în folosință sectoarele Ploiești-Câmpina și Sinaia-Predeal (10 iunie 1879), acesta din urmă făcând legătura cu linia Brașov-Predeal. La 1 decembrie 1879 s-a dat în folosință și sectorul Câmpina-Sinaia, făcându-se posibilă parcurgerea integrală a întregului traseu București-Brașov. Sporirea circulației, mărfurilor și călătorilor au determinat dublarea căii ferate, care s-a realizat în mai multe etape: sectorul Ploiești-Câmpina, în anul 1906, iar sectorul Câmpina-Brașov între ani 1939-1941. Astăzi calea ferată este electrificată pe tot traseul. Apariția automobilului a dus la modernizarea drumului de pe Valea Prahovei, ceea ce a implicat nu numai asfaltarea unor lucrări de consolidarea și susținerea a lui. Un moment deosebit de important în popularea și dezvoltarea economică a localității îl marchează înființarea unui joagăr și a unui ferăstrău pentru cherestea,construirea fabricii de cherestea și butoaie, a unei fabrici de var hidraulic și de ciment ( 1876 ) și a fabricii de șamotă „ Vulturul”. Acestea au impus funcția industrială viitorului oraș Comarnic, au atras forța de muncă din satele apropiate (Teșila, Secăria, Talea), și au contribuit la creșterea numerică a populației. În concluzie, principalii factorii istorico-sociali și economici, care au dus la apariția economică sunt: transhumanța mocanilor transilvăneni, activitatea pastorala a primilor locuitori deschiderea și modernizarea căilor de comunicație pe Valea Prahovei, activitatea comercială strâns legată de cărăușie, valorificarea resurselor naturale locale ce au dus la apariția unor vechi meșteșuguri ale tehnicii populare și la dezvoltarea activităților industriale. Dezvoltarea industriei a avut consecințe favorabile asupra condițiilor de viață și a creșterii populației, de aceea în 1968. Comarnicul centru însemnat al industriei materialelor de construcții.
2. CONSTITUIREA îN TIMP ȘI EVOLUTIA ORAȘULUI COMARNIC
Satul Comarnic este menționat prima dată tot într-un act de Stăpânire datând din 14 iulie 1532, prin care Vlad Înecatul (1530-1532) „…lui Nan cu fratele său anume Stan și eu fiul lor, ca să le fie ocină în .. două părți și la Comarnic jumătate”.
În secolul al XVI-lea se găseau primele case țărănești în localitatea Comarnic, în cătunul Podul Neagului, în jurul Schitului Lespezi, în timp ce în regiunea muntoasă nu se dezvoltase nici o localitate, găsindu-se numai sate țărănești izolate pe pantele munților, legate de viața păstorească. Într-un document din aceeași perioadă (1581) se arată că moșia Comarnicului se întindea de la valea Fiarelor „dă peste Cornu” până la „Frunți” (Fruntea lui Vasii).
În secolul al XVIII-lea moșia Comarnic ocupa, așa cum reiese din alt document de hotărnicie datând din 1799 „… toate podurile ce sunt pe fețele Prahovei din hotarul moșiei Schitul Lespezilor și până dă în apa Izvorului în Prahova și iar apa Izvorului în sus până la hotarul Muntelui Păduchiosu unde este o vale ce se cheamă Glodul…”. Aici avea ca vecini Mănăstirea Sinaia. De moșia Comarnicului aparțineau și șase munți, Pietriceaua, Bîlmița, Furciturile, Smeuriș, Floreiul la est de Prahova și Gurguiata la vest. În sud hotarul ajunge…” până în vârful Sultanului unde la acest vârf se se lovște cu moșia Brezei și până la apa Prahoviței (Proviței) și pe Prahovița în sus în Talea pe Plaiul lui Stan”.
Deci localitatea Comarnic s-a format ca loc de popas la contactul munților cu Subcarpații, fiind menționat în documentele istorice ale secolului al XVI-lea ca târg feudal pentru practicarea cărăușiei, centru de schimb și loc de popas pentru tunsul oilor.
Numele localității este legat de veghea ocupație a locuitorilor de pe aceste meleaguri. Comernicul reprezintă partea componentă a stânii, încăperea centrală prin care ieșeau oile la tuns. Nucleul satului s-a format în jurul unei vestite stâne situată, după cum spun localnicii, în cartierul Vatra-Sat, în apropiere de actuala biserică. În jurul stânii, ciobanii și-au construit case, o biserică de lemn, statornicindu-se aici. Lângă această aglomerare de case sin jurul stânii au apărut hanuri. Cu timpul stâna a dispărut, fie că s-a mutat pe alte meleaguri, fie că a ars, din ea rămânând doar „Comarnicul Stânii”. Satul creat astfel, a rămas și el.
Pentru drumeți ce se perindau pe drumul Prahovei și treceau prin Comarnicul stânii și poposeau la han, a rămas Hanul de la Comarnic. Așa a rămas numele satului Comarnic.
Cea de a doua etapă în dezvoltarea economico-socială a localității Comarnic începe odată cu transformarea vechii poteci amintite de hrisovul de la 1774 al lui Duca Vodă, în drum practicabil pentru carele cu boi ca urmare a construirii șoselei (1845-1865) sub domnitorul Gheorghe Bibescu, la care se adaugă și construirea căii ferate Ploiești-Predeal (1876-1879). Aceste două artere de circulație au făcut ca acest drum să capete prioritate în transportul de mărfuri și călători, față de drumul Branului și al Teleajenului.
Secolul al XIX-lea marchează începutul cele de a treia etape a evoluției, când pătrunde capitalul străin și odată cu el se înființează prima întreprindere industrială, o fabrică de var care valorifică calcarul din regiune. În următorii ani, la aceasta s-au adăugat și alte și alte întreprinderi, printre care și o fabrică de cărămidă, iar în anul 1908 a fabrică de ciment.
Dintre ocupațiile locuitorilor acestei etape, mai amintim pe cea păstorească, pomicultura, cioplitul în piatră pentru confecționarea jgheaburilor, colacilor de fântână, lespezilor etc. Piatra cioplită de la Comarnic a fost folosită pentru construirea podului de la Cernavodă și la pavarea unor străzi din București. Pietre era extrasă din cinci cariere – Gîlmeia, Baia Morii, Rădăcinii, care erau proprietatea comunei, Poieni – proprietatea spitalelor civile, Orății, ce aparțineau statului. Se exploata și din prundul Prahovei, al cărui proprietar era Gh. Bibescu.
Această etapă de dezvoltare economică se referă și în creșterea numerică a populației de la 761 locuitori în 1810 la 970 locuitori în timpul construirii căii ferate (1875-1879) și la peste 2100 locuitori în 1912. Până la sfârșitul sec. al XIX-lea, după populație, Comarnicul era cea mai mare comună de pa valea Prahovei. Comuna Podu Neagului cuprindea toate satele din valea superioară a Prahovei, până la Predeal, cu reședința la Podul Neagului.
După 1864 aceasta se împarte în mai multe sate și cătune. Satele Podu Neag și Posada s-au alipit Comarnicului.
Locuitorii se ocupau și cu alte meșteșuguri: tâmplărie, dogărie, rotărie, ciopleau lemn, împodobindu-și casele care deveneau podoabă de arhitectură populară.
O altă îndeletnicire o forma prelucrarea lânii: tors, țesut, confecționarea unor frumoase costume populare. O parte din locuitori lucrau și ca muncitori sezonieri la prășit și cosit în Ardeal.
Comarnicul a constituit și o localitate climaterică, care prin peisajul plăcut al împrejurimilor, prin frumusețea caselor țărănești, a costumelor naționale a atras și dezvoltarea turismului.
Cea de a patra etapă în evoluția localității o formează intrarea sa în rândul localităților urbane prin Legea îmbunătățirii administrative din 1968. În anii socialismului, orașul Comarnic capătă largi posibilități de dezvoltare economică și edilitar-gospodărească.
Harnicilor și iscusiților locuitori ai orașului Comarnic, mobilizați de organele locale de conducere, li se datorează dezvoltarea de astăzi a localității.
3. TOPONOMIA
Toponimele sau numele de locuri (nume de culmi, vârfuri, văi, ape, așezări, drumuri etc.) sunt deosebit de important pentru cercetarea geografică, deoarece acestea oferă numeroase informații privind trăsăturile unor condiții naturale locale, modul și fazele de populare a localităților, apariția și evoluția așezărilor umane.
Ocupațiile străvechi ale locuitorilor și influența acestora asupra dezvoltării economice ale așezărilor
a) Oiconimele . Denumirea localității Comarnic este strâns legată de transhumanța oierilor transilvăneni, intens practicată în secolele trecute în regiune Carpaților și Subcarpaților de Curbură. Numele ilustrează fără îndoială originea pastorală a localității „comarnic” însemnând:
– poliță (suport) de nuiele pentru uscatul cașului;
– țarc (încăpere pentru muls oile la stână ) (Iorgu Iordan 1963).
Denumirea de „comarnic” este folosită și astăzi de ciobanii din Țara Bârsei pentru țarcul în care oile sunt mânate una câte una, pentru a fi mulse sau tunse.
Numele de așezări Podul lui Neag, Podul Vârtos, Podul Lung arată locul neted al fragmentelor de terasă, numit „pod”, pe care au apărut primele stâne (ale lui Neagu, Vârtosu, Lungu), iar mai târziu, primele grupuri de gospodării (cătune), germenii așezărilor actuale.
Numele cartierelor Vatra-Sat și Poiana relevă foarte clar apariția locuințelor permanente ale „vătrașilor” pe fragmentele de terasă ale Prahovei.
Cartierul Ghioșești își are, probabil numele de la: ghiocei, care la începutul primăverii înfloresc în număr mare prin poieni și fânețe, nume împrumutat de la dealul omonim.
Numele cartierului Posada este legat de funcția lui din trecut prin termenul „posadă” înțelegându-se „loc de trecere” respectiv „trecătoare în munți”, în apropiere de graniță (I. Iordan 1963).
Stânele actuale de pe teritoriul orașului Comarnic, stâna din Florei, stâna din Pleșuva și cea din Gurguiatu, au împrumutat numele munților pe care se află.
Activitatea pastorală este ilustrată și de prezența unor locuința izolate de sat, temporare numite „odăi” care sunt construcții simple din lemn sau piatră utilizate ca adăpost pentru oameni și animale.
b) Numele formelor de relief (oronime) sunt cele mai răspândite între care se remarcă, după cum este și firesc cele de origine pastorală.
Un prim tip de oronime sunt termenii populari (apelative) dați de ciobanii care străbăteau munții, ce exprimă ideea de formă de relief: culmea, coama, piciorul, plai, pas, șa, posadă, vale, etc.
Apelativul „plai” are semnificația de munte sau deal cu culmea aproape netedă, acoperită de pășune (Plaiul Tale, Plaiul Corhăniei), iar prin cel de „picior” se înțelegea parte de jos a unui munte sau deal, alungită între 2 văi (Piciorul Florei, Piciorul lui Vâsăi).
Des întâlnit este oronimul „pod” (Podul lui Neag, Podul Boieresc) ce arată netezimea fragmentelor de terasă (podul terasei).
Numele munților din teritoriul Comarnicului, ca și cele ale munților din Carpații de Curbură, sunt oronimi de origine pastorală. Numele de „Gârbova” este legat de înfățișarea „gârbovită” teșită a culmilor acestor munți care apare evidentă în comparație cu vârfurile și culmile semețe ale Bucegilor, această denumire, care reflectă clar trăsăturile munților, a fost susținută de geograful Gh. Niculescu (1981). Pentru acești munți se folosește și denumirea de „Munții Baiului”, care se justifică prin frecvența ei, ca oronim (Vf. Baiu Mare, Băiuțul) și hidronim (M. Ielenicz, 1981). Probabil numele de Baiu a fost dat de păstorii rășnoveni care au stăpânit acești munți.
Oronimul „Gurguatul” dat munților, ce prelungesc către sud Masivul Bucegi, sugerează aspectul reliefului culmii principalele pe care se află vârful cu același nume, de forma unui „gurgui”.
„Muntele și Vf. Pleșuva” arată lipsa pădurii de pa culme și versantul sudic, înlocuită de pășuni. În spațiul dealurilor subcarpatice sunt întâlnite și oronime ce ilustrează forma și aspectul reliefului : vârful Colțul, Gâlmăutul, Gâlmea, vârful Frumos, Coama Floreiului.
Alte oronime sunt date de nume de plante (muntele, culmea, coama Floreiului, Dealul Ghioșești, vârful Rădăcina) și de nume de animale (Vf. Mierlei).
De asemenea există oronime care au la bază nume de persoane (foști proprietari, nume populare, porecle): Muntele Doamnele – Tituleni, Piciorul Văsai (formă veche a lui Vasile, Dealul Simila. Alte oronime indică prezența în trecut a haiducilor sau hoților: vârful Poiana Hoților, Plaiul Haților, Fruntea lui Văsâi (fost haiduc). Oronimul Dealul (vârful) Lânii atestă activitatea pastorală. Văile, ca forme de relief poartă numele apelor curgătoare ce le străbat (V. Comarnicului, Valea Satului, Valea Prahovei).
c) Numele de ape (hidronime) au apărut în anumite locuri caracteristice, de unde s-au extins pe tot cuprinsul lor „de cele mai multe ori din avale spre amonte” (I.Conea, 1960), nefiind însă excluse și cazurile contrare.
Principala apă curgătoare ce străbate teritoriul studiat este Prahova, numele ei fiind la origine un hidronim. Numele Prahova, de origine slavă („prah” – praf) are înțelesul în sens metaforic de „apă prăfuită” sau „praf de apă”. „Nu-i vorba de praful propriu-zis, ci de apa care, căzând de la înălțime mare se prăfuiește, se transformă în picături mărunte ca firele de praf”. (I. Iordan, 1963).
Pentru denumirea apelor se folosesc de asemenea termeni populari (apelative): râu, pârâu, izvor, vale, cu sensul de apă curgătoare. Unele hidronime sunt date de numele munților, culmilor din care își au obârșia: ( Florei, Valea lui Bogdan) altele au nume de plante (Mesteacănului, Florei).
Există hidronime legate de vechi obiceiuri populare (valea Orății, orăție = urare în versuri la nuntă) de ocupații ale locutorilor (valea Belici – acolo unde se belesc și jupoaie oile); altele poartă numele unor persoane sau aspectele fizice ale acestora (Valea lui Bogdan, Valea Bătrâioarei). Hidronimul Comarnic provine de la muntele așezării, iar hidronimele Valea Largă, Conciul (:conci” – moț) reflectă trăsături ale albiei sau văi.
d) Numele de plante (fitoponime) și de animale (zootoponime) denumesc forma de relief (Muntele Florei, dealul Rădăcina) ape (Valea Mesteacănului, Florei, Mierlei), așezări (Ghioșești, Poiana).
e)Hodonimele (nume de drumuri, poteci) sunt prezentate de asemenea în regiune. Toponismul „plai” (loc neted) are înțeles și de drum (potecă) mai ales în locurile de păstorit sau reprezintă porțiuni ale vechilor poteci (Plaiul Hoților). Drumul principal de pa Valea Prahovei a avut de-a lungul timpului diferite denumiri „ Drumul Domnișorilor” (1781) legat de fuga fiilor lui Alexandru Ipsilanti; „Drumul Prahovei” (1674) ,”Drumul Câmpinii”. Drumul Teșila – Comarnic prin Secăria s-a numit mult timp „drumul carului” denumire ce atestă cărăușia, veche ocupație a locuitorilor.
CAPITOLUL III: ROLUL RELIEFULUI ÎN DEZVOLTAREA TERITORIALĂ A ORAȘULUI COMARNIC
3.1. Etape în dezvoltarea teritorială, reflectate în documente cartografice
3.1.1. Dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic la începutul secolului XX, reflectată în Hărțile Austriece 1:200.000
Pentru ilustrarea dezvoltării orașului Coamrnic în secolul al XX-lea, am utilizat Harțile Topografice Austriece (1910), reproiectate în Stereo70. Au o vechime de aproximativ 100 de ani și au fost eleborate în cadrul celei de a treia campanii de ridicări topografice a militarilor Imperiului Habsburgic, ce s-a desfășurat începînd cu anul 1869, hărțile fiind întomite având la bază datumul Sf. Ana 1840, datum referențiat la elipsoidul Bessel 1841 (adoptat în Imperiul Habsburgic începînd cu anul 1869). Au fost denumite, în limba germană, Franzisco-Josephinische Landesaufnahme sau Dritte Landesaufnahme, nume primit după cel al împăratului Franz Joseph I.
Astfel, orașul Comarnic redat în hărțile austriece (1910) se descrie astfel:
Fig. 20
Putem identifica pe harta austriacă curbele de nivel, cotele anumitor vârfuri montane, rețeaua hidragrafică; căile de comunicație se disting clar, iar locuințele erau reprezentate prin puncte.
La începutul secolului XX, în 1910, ilustrat în hărțile Austriece, Coamrnicul se dezvolta pe un perimetru de aproximariv 15.8 km², pe ambele părți ale Prahovei. Așezarea principală era concentrară pe latura stângă a râului Prahova, unde se afla și vatra localității. Astfel teritoriul locuit al orașului se întindea de-a lungul teraselor Prahovei și versanților cu pante reduse și unde altitudinile erau mai coborâte.
3.3.2. Dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic în Perioada Interbelică, reflectată în Hărțile Sovietice 1:50.000
Înainte de începerea celui De-al Doilea Război Mondial, URSS inițiat ample proiecte cartografice având drept scop cartografierea în detaliu a întregului Glob Pământesc. Cu un efort considerabil, strict secret, a angrenat mii de specialiști din diferite centre topografice cunoscute în cadrul Uniunii Sovirtice. Până la prăbușirea URSS-ului s-a reușit realizarea unui număr impresionant de foi de hartă, foarte detaliate la diferite scări, URSS-ul și Europa și la scară 1:50.000.
Astfel, orașul Comarnic redat în hărțile topografice Sovietice (perioada Interbelică) se descrie ăn felul următor:
Fig. 21
Harta Sovietică ilustrează Cornarnicul într-o manieră mult mai clară. Se disting foarte detaliat locuințele în stil poligon, căile de comunicație, cote ale vârfurilor montane și rețeaua hidrografică. Comparativ cu desfășurarea teritorială ilustrată în hărțile Austriece, orașul are o întindere asemănătoare, cu o suprafță aproximativă de 14.5 km², însă trebuie luată în calcul scara mult mai mare și realizarea mai detaliată în care s-au realizat hărțile Sovietice.
Se poate observa ilustrarea pe hartă a numeroase construcții antropice pe versanți de-a lungul interfluviilor ce corespund unor stâne, care în harta Austriacă nu erau vizibile. De asemenea zona antropică din perimetrul Posadei pare să se fi extins, fiind vizibile diferite edificii.
Astfel, dezvoltarea teritorială a Comarnicului nu a inregistrat schimbări nesemnificative de la începurul până la jumătatea secolului al XX-lea, locuințele fiind stabilite de-a lungul teraselor Prahovei și pe versanții din puțin înclinați și joși din partea de sud.
3.3.3. Dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic în Perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, reflectată în Planurile Directoare de Tragere (1:20.000)
România nu dispunea de un sistem cartografic unitar înaintea Primului Război Mondial. Astfel, s-a încercat uniformizarea sistemelor de proiecție anterioare și a sistemelor de nomenclatură, începând cu anul 1916, pentru a se asigura premisa de racordabilitate. Așadar, au fost realizate hărți în proiecție conform conică Lambert, varianta Cholensky. După o perioadă scurtă de timp au fost editate foile la scara 1:20 000 utilizând această proiecție, care sunt cunoscute ca planuri directoare de tragere, într-un număr de 2118 planșe ce acopereau teritoriul României. Respectivele foi au fost continuu actualizate pâna în 1959, cand s-a atribuit proiecția Gauss-Kruger.
S-a realizat transpunerea din suportul clasic (hârtie sau pânză) în format digital georeferențiat. Majoritatea hărților provin din arhivele faultăților de geografie de la București (Universitatea din București) și Cluj Napoca (Universitatea Babeș-Bolyai).
Astfel, orașul Comarnic redat în hărțile Sovietice (perioada celui De-al Doilea Război Mondial) se descrie astfel:
Fig. 22
Pe suprafața Comarnicului au fost incluse trei hărți georeferențiate în Stereo70 în format GeoTiff, descărcate de pe aplicația dedicată a platformei geo-spatial.org (http://www.geo-spatial.org/harti/download-planuri-tragere.php). Planșele utilizate pot fi identificate în aplicație după următoarele ID-uri și denumiri:
ID: 4052, nume hartă: Comarnic, an tipărire: 1943
ID: 4053, nume hartă: Teșila, an tipărire: 1940
ID: 3952, nume hartă: Pietroșița, an tipărire: 1943
Planurile Directoare de Tragere ilustrează arealul într-o manieră destul de dificil de interpretat, însă datorită scării mari a acestora, suprafața antropică poate fi interpretată. Se pot identifica căile de comunicație, clădirile în stil poligon, rețeaua hidrografică, cotele anumitor vârfuri montane.
Proiectate la o scară mult mai mică (1:20.000), suprafața construită se observă mult mai detaliat, astfel conturul perimetrului orașului reiese pe o suprafață mai retrânsă decât în cazul precedentelor hărți, de 12,5 km². De asemenea se poate observa concentrarea spațiului construit pe partea stângă a râului Prahova. Suprafața construită se desfășoară pe terasele Prahovei și pe versanții cu altitudini mai coborâte și pante mai puțin accentuate din sudul arealului.
Spre deosebire de precedentele două harți (Harta Austriacă și cea Sovietică), se obervă o fragmenrare a spațiului construit în zona Posada, însă acest fapt se poate datora scării mai mari în care sunt concepute Planurile Directoare de Tragere (1:20.000).
3.3.4. Dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic în anul 1980, reflectată în harta Topografică a României (1:25.000)
Harta Topografică a României (1:25.000) este inclusă analizei deoarece poat fi redată desfășurarea Comarnicului în a doua jumătate a secolului XX (anul 1980).
Fig. 23
Harta topografică prezintă într-o manieră foarte amănunțită teritoriul orașului Coamrnic, atât cadrul natural, cât și cel antropic. Se disting cu foarte mare precizie tipurile de vegetație, elementele antropice, și se poate indica cu ușurință valorile altitudinale, datorită curbelor de nivel cu echivalența de 10 m.
Influențat de scara hărții (1:25.000), a rezultat că orașul se dezvoltă pe un perimetru de 15,41 km², însă acesta se distinge de cel al precedentelor hărți mult mai vechi. Se poate observa că zona Posadei este legată de restul orașului. Acest lucru rezultă din construcțiile de-a lungul luncii Prahovei și a Drumului Național 1. Se poate observa clar în această hartă, făcând o comparație cu precedentele hărți istorice că suprafața Comarnicului are tentința de extindere spre nord.
3.3.5. Dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic reflectată în Ortofotoplanurile României (2011)
Ortofotoplanul, care a fost conceput din lucrările de aerofotografiere, reprezintă o imagine aeriană care a fost supusă corecției geometrice (ortorectificare), creând o reprezentare a terenului la o scară uniformă, permițând astfel măsurarea reală a distanțelor.
Zona de studiu în anul 2011, redată Ortofotoplanurile României se redă astfel:
Fig. 24
În Ortofotoplanuri cadrul suprafața zonei de studiu se redă cel mai detaliat, fapt determinat descara 1:25.000 și de faptul că redă suprafața exact cum este acesta într-o imagine aeriană.
Perimetrul spațiului construit are valoarea de 14,64 km². Ca în harta topografică, se constată că pe langă dezvoltarea teritotială din jurul luncii Prahovei teraselor și versanților din partea de sud, o extinderea ăn lungul luncii către nord.
3.3. FACTORII MORFOLOGICI ȘI ROLUL LOR ÎN EXTINDEREA TERITORIALĂ A ORAȘULUI COMARNIC
Relieful reprezintă unul dintre factorii mediului geografic care influențează și determină caracteristicile habitatului uman. Prin trăsăturile sale morfometrice, morfogenetice, morfografice și morfodinamice, în care pot fi semuite favorabilități și restrictivități, relieful condiționează în diferite feluri spațiul geografic ocupat de așezările umane și trăsăturile pe care le iau în procesul dezvoltării lor: mărimea, forma, structura, textura și chiar funcțiile economice.
Așezarea și teritoriul orașului Comarnic sunt puternic influențate de relief și de către caracteristicile acestuia, procesele geomorfologice înregistrânadu-se cu un grad accentuat de frecvență și intensitate.
3.3.1. Rolul luncii râului Prahova în dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic
Factorul cheie care a influențat dezvoltarea orașului l-a constituit lunca râului Prahova. Ieșind din strâmtoarea foarte îngustă din zona defileului din partea de nord unde lunca Prahovei este foarte îngustă sau chiar lipsind în ulele porțiuni, se înregistrează o lărgire accentuată a Văii Prahovei. Pantele devin tot mai reduse, iar odată cu lărgirea văii se măreste și lunca. Lunca se formează continuu datorită materialelor transportate de către afluenți. La confluența cu aceștia se dezvoltă conuri mari de dejecție ce înaintează în lunca determinănd hidrografia să se modifice continuu.
Datorită extinderii tot mai mari a luncii și a pantelor terasa de luncă denumită Bănești a fost favorabilă pentru construcția de locuințe, fiind puternic aglomerată, așezările se aliniază în lungul ei. Centrul localității se afla pe terasa de luncă de pe partea stângă a Prahovei, de asemenea s-au dezvoltat importante căi de comunicație (Drumul Național 1 și magistrala feroviară București-Brașov), iar pe partea dreaptă a râului se întinde o parte din cartierul Ghioșești.
În lungul abliei Prahovei s-au înregistrat diferite amenajări pentru a ține sub control procesele erozive ale râului și a proteja construcțiile din apropierea albiei.
– succesiuni de praguri de adâncime (în aval de podurile feroviare Comarnic și Nistorești Nord);
– diguri de închidere a albiei la schimbările de direcție ale cursului, laconfluențele Prahovei cu Belia si Bătrâioara si în aval si amonte delucrările de artă inginerească;
– corecții de albie si diguri de închidere în dreptul gării din Comarnicpentru potrejarea unor unităŃi industriale din zonă;
– gabioane si ziduri din beton pentru protecŃia malurilor de-o parte si dealta a râului, în special în sectorul dintre cele două poduri pentru apărareacăii ferate respectiv a drumului național
Luncile văilor secundare care fragmentează versanții se constată a fi un impediment în vederea dezvoltării orașului, fapt datorat terenului accidentabil, pantelor mari și a intenselor procese geomorfologice
3.3.2. Rolul teraselor râului Prahova în dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic
Terasele Prahovei în teritoriul analizat sunt puternic fragmentate, și afectate de procesele actuale precum: torențialitate, ablație, solifluxiuni, iar în zonele cu geodeclivitate mai ridicată alunecări de teren.
În vederea dezvoltării orașului Comarnic, terasele constituie elementele cele mai importante, cea mai mare parte din suprafața construită fiind așezată pe acestea.
Terasa cea mai importantă o constituie terasa 2, de aproximativ 55-60 m (Câmpina).
Aceasta este puternic fragmentată și mai extinsă pe partea stângă a văii, depozitele acesteia depășind 20 m grosime. Este terasa cea mai favorabilă așezărilor umane, pe ea sunt așezate majoritatea cartierelor. În dreapta râului, se regăsește o terasă locală de aproxmativ 35 m, foarte bine dezvoltată la Ghiosești, unde o parte a cartierului este așezată pe ea. . Deasupra lui Terasei 2 întâlnim altă terasă situată la 120 m pe partea stângă râului Prahova. Este vorba de terasa 3, care se prezintă ca simpli umeri de eroziune apărând la Podul Vârtos și Poiana.
Terasele suferă intense procese geomorfologice, iar cele mai importante sunt alunecările de teren. De-a lungul timpului acestea au constituit o problemă majoră asupra construcțiilor, atât pentru locuințele oamenilor și anexele gospodărești, cât mai ales pentru drumuri. S-au luat în trecut ample măsuri pentru controlarea acestor procese, însă alunecările de teren constituie o problemă majoră pentru Comarnic chiar și astăzi, din cauza dinamicii accentuate a morfologiei zonei, alături de alți factori.
Cu toate acestea, terasele au costituit locul cel mai favorabil dezvoltării teritoriului construit, fapt datorat geodeclivității scăzute a seprafețelor
3.3.3. Rolul versanților în dezvoltarea teritorială a orașului Comarnic
Suprafețele de versant din spațiul analizat au fost utilizate pentru construcții în partea de sud a zonei de studiu, de-o parte și de cealală a Prahovei. Acest fapt s-a datorat caracteristicilor diferite ale acestora față de versanții din partea de nord a arealului. Facând o comparație, versanții pe care s-a construit orașul, în partea de sud, au altitudini mult mai coborâte și sunt mai puțin abrupți. Din acest fapt teritoriul Comarnicului s-a dezvoltat pe suprafețele de versant din sud. Procesele caracteristice versanților sunt ablație, solifluxiuni, torențialitate iar pe pantele mai mari de alunecări de teren.
Pe suprafețe de versant sunt amplasate bune părți din anumite cartiere precum Poiana, Vatra-Sat, Ghioșesti și se constată o tendință de extindere a teritoriului pe versanți
Astfel, onfigurația și varietatea formelor de relief au influențat structura așezărilor, a modului de grupare a gospodăriilor. În primul rând locuințele au o densitate mai mare pe terasele Prahovei. Dezvoltarea satelor a fost în strânsă legătură cu lărgimea teraselor (Podul lui Neag, Podul Vârtos, Vatra Sat, Poiana, unele porțiuni din Ghioșești). Modul de grupare a locuințelor pe peticele de terasă, mai ales pe stânga văii unde sunt mai extinse, se apropie de aspectul satului de tip adunat. Locuințele se extind și pe versanții văii până aproape de culmile dealurilor. Casele sunt despărțite de grădini cu pomi fructiferi sau de fânețe, căpătând trăsăturile satului răsfirat și chiar risipit (Ghioșești, Poiana, Posada). Terasa de luncă a fost folosită și ea pentru construcția de locuințe care se extind, ca un șir neîntrerupt de-a lungul drumului național (structură de oraș – stradă).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Programul de studii: Geografia Mediului CONDIȚIONĂRI MORFOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA TERITORIALĂ A ORAȘULUI COMARNIC, REFLEECTATE ÎN DOCUMENTE… [303844] (ID: 303844)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.