PROGRAMUL DE STUDII FINANȚE-BĂNCI FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT IF LUCRARE DE LICENȚĂ POLITICA BUGETARĂ ÎN DOMENIUL VENITURILOR BUGETARE PLOIEȘTI 2016… [301784]

[anonimizat], FINANȚE, [anonimizat]

2016

Calificativele pot fi: nesatisfăcător/satisfăcător/bine /foarte bine /excelent.

Comentarii privind calitatea proiectului/lucrării:

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….1

CAPITOLUL I. CONSIDERATII PRIVIND SISTEMUL ȘI PROCESUL BUGETAR AL ROMÂNIEI………………………………………………………………………………………………………………..3

1.1 BUGETUL-INSTRUMENT DE POLITICĂ PUBLICĂ……………………………………………..3

1.2 CARACTERISTICILE SISTEMULUI ȘI PROCESULUI BUGETAR.

TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE PROCESULUI BUGETAR……………………………………………4

1.3 PROCESUL ȘI PRINCIPIILE BUGETARE ÎN ROMÂNIA………………………………………6

CAPITOLUL II. CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND POLITICABUGETARĂ………10

[anonimizat]. CLASIFICAȚIA BUGETARĂ……………………10

INSTRUMENTELE POLITICII BUGETARE………………………………………………………..13

FUNCȚIILE POLITICIIBUGETARE……………………………………………………………………15

CAPITOLUL III. [anonimizat]…………………………………………………..18

3.1. ANALIZA BUGETELOR LOCALE PE ANII 2014, 2015………………………………………20

3.1.1. BUGETUL LOCAL PRIMĂRIEI APOSTOLACHE PENTRU ANII 2014-2015…….20

[anonimizat]………………..26

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………….27

ANEXE……………………………………………………………………………………………………………………28

[anonimizat]-a [anonimizat], pentru a se realiza o anumită ordine în domeniul finanțelor publice. Parlamentele au fost chemate periodic pentru a [anonimizat]-un document numit bugetul de stat.

Noile concepții în domeniul finanțelor publice au adus transformări profunde noțiunii de buget. Tendința actuală este de a lărgi noțiunea tradițională de buget atât în timp (bugetul plurianual) cât și în spațiu (buget public național). [anonimizat] (echilibru economic) și mai dinamic (echilibru ciclic). [anonimizat], asupra procedurii de elaborare și aprobare a bugetului, în timp ce în legătură cu execuția și controlul bugetului transformările sunt mai puțin spectaculoase.

Noțiunea de buget poate fi abordată din mai multe puncte de vedere: [anonimizat], ca instrument al politicii economice și sociale.

[anonimizat] o [anonimizat]. În acest context, este evident faptul că bugetul este o noțiune inseparabilă de stat, fiind o componentă esențială a politicii generale a statului ce influențează în mod hotărâtor viața economico-socială. Acesta este o temă incitantă, generatoare de polemici frecvente, în special între autorități și contribuabili. Astfel, necesitățile de resurse financiare tot mai mari determină tendința statului de a obține venituri cât mai mari din impozite și taxe. Pe de altă parte, cei care suportă obligațiile bugetare, doresc în permanență o diminuare a presiunii fiscale, în caz contrar practicând evaziunea fiscală sau trecerea la economia subterană.

Sistemul bugetar poate fi utilizat ca instrument de reglare a vieții economice, de intervenție a statului în economie pentru eliminarea dezechilibrelor din diferite perioade ale vieții economice. De altfel, relația dintre buget și nivelul de dezvoltare al economiei este de condiționare: o economie stabilă, dezvoltată reflectă întotdeauna un mediu propice pentru o relaxare bugetară.

Sistemul bugetar însoțește pe plan istoric, teoretic și practic finanțele publice, de aceea uneori apare o identificare a acestea cu cele din urmă. Finanțele publice sunt în strânsă legătură cu statul implicat în administrarea treburilor publice. În plan ștințific acestea sunt considerate de specialiști drept un domeniu bine definit.

Am ales să vorbesc despre această temă deoarece autonomia locală reală nu poate funcționa cu rezultate bune fără asigurarea resurselor financiare necesare autorităților administrative, instituțiilor și serviciilor de interes local.

De aceea, în această lucrare am încercat să surprind principalele aspecte legate de sistemul bugetar din România. În acest sens, am continuat explicând cateva aspecte teoretice cu privire la tema ce vrea să trateze și să lămurească conceptul de sistem bugetar din Romania.

În primul capitol, am prezentat generalități cu privire la politica bugetară, punând accent pe instrumentele de realizare ala acesteia, eficiența politicii bugetare, precum și funcțiile acesteia.

În al doilea capitol, sunt prezentate aspecte privind sistemul bugetar din țara noastră, caracteristicile acestuia, procesul bugetar, principiile bugetare, precum și metode și tehnici de dimensionare a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

Cel de-al treilea capitol cuprinde un studiu de caz și anume “Analiza veniturilor bugetare la Primaria Comunei Apostolache. Prin intermediul acestui studiu de caz, am încercat să realizez o analiză a veniturilor bugetare efectuate în anii 2014- 2015, pentru a putea înțelege mai bine proveniența veniturilor bugetare.

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII PRIVIND SISTEMUL

ȘI PROCESUL BUGETAR AL ROMÂNIEI

1.1. BUGETUL – INSTRUMENT DE POLITICĂ PUBLICĂ

Conform Legii nr. 500/2002 – Legea finanțelor publice, bugetul reprezintă un document prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile sau, după caz, doar cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a instituțiilor publice.

Așadar, bugetul de stat poate fi privit sub două aspecte:

– din punct de vedere juridic, este un act în care se înregistrează veniturile și cheltuielile posibile ale unei țări pe o perioadă stabilită de timp, de regulă un an. Bugetul de stat este un element de previziune iar prevederile cuprinse au caracter obligatoriu;

– din punct de vedere economic, bugetul determină relațiile de natură economică în formă bănească, ce se crează în procesul repartiției Produsului Intern Brut, având în vedere realizarea funcțiilor și atribuțiilor statului.

În țările democratice moderne, realizarea, execuția, precum și controlul bugetar sunt înfăptuite potrivit procedurilor de drept bugetar, avându-se în vedere totodată, păstrarea unui echilibru între puterea legislativă și puterea executivă, potrivit prevederilor stipulate în Constituția statului.

Așadar, legea bugetului de stat este marcată de convingerile de natură politică, economică și socială caracteristice fiecărei perioade, precum și de interesele grupurilor care dețin puterea politică.

Bugetul de stat evidențiază nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor efectua în viitor și mărimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispoziția statului, ca și durata de timp pentru care se elaborează.

În România, bugetul de stat este un plan financiar la nivel macroeconomic pe termen scurt. Pentru termene medii sau lungi, se determină bugete-program, în care sunt prevăzute cheltuielile publice mai îndelungate (investițiile), paralel cu prevederea veniturilor corespunzătoare.

Bugetul de stat este prevăzut și determinat ca un buget consolidat. Caracterul de buget consolidat provine din metoda efectuării acestuia, în conformitate cu care se suprimă transferurile dintre anumite categorii de bugete. Bugetul consolidat determină la nivelul unui an dimensiunea efortului financiar public și starea de echilibru sau dezechilibru financiar.

Prin urmare, importanța bugetului de stat se determină în activitatea economică, socială și financiară, exprimându-se în următorul mod:

– din punct de vedere financiar, garantează mobilizarea și repartizarea resurselor financiare ale statului, pentru a realiza funcțiile și atribuțiile sale;

– din punct de vedere economic, bugetul de stat este alcătuit din anumite instrumente și metode de intervenție în activitatea economică și socială, prin intermediul cărora statul își realizează politica de stimulare economică și protecție socială.

Importanța alocativă a bugetului provine din însăși natura statului, care în mod tradițional își îndeplinește atribuția de finanțare a serviciilor publice. Bugetul general al statului manifestă, în partea de cheltuieli a acestuia, modul de alocare a resurselor fiecărui an bugetar.

Importanța acestuia de reglare a vieții economice provine din rolul bugetului de stat ca element cu putere de lege, prin care se manifestă politica economică promovată de Guvern. Prin orientările bugetului se poate acționa asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate. Autoritățile publice pot acționa, în acest scop, prin intermediul cheltuielilor, veniturilor și soldului bugetar.

În ceea ce privesc cheltuielile publice, acestea formează o modalitate de care dispune puterea publică pentru a favoriza relansarea globală sau sectorială. Sporirea părții din resursele publice care se distribuie cu titlu de cheltuieli influențează consumul și producția națională. Limitarea cheltuielilor publice poate fi un mijloc prin care Guvernul acționează în sensul micșorării importului si limitării inflației.

Reglarea activității economice prin intermediul soldului bugetar are în vedere acceptarea deficitului, și astfel încurajează economia. Acoperirea deficitului se manifestă de cele mai multe ori prin emisiune monetară, ceea ce determină creșterea ratei inflației. Acceptarea unui deficit controlat stă la baza limitării presiunii fiscale și a poverii prelevărilor obligatorii.

1.2. CARACTERISTICILE SISTEMULUI ȘI PROCESULUI BUGETAR. TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE PROCESULUI BUGETAR

Procesul bugetar are în vedere existența unor resurse financiare, precum și distribuirea acestora în scopul furnizării către populație a bunurilor și serviciilor publice.

Bugetul general consolidat este format din totalitatea resurselor financiare publice, dar și a cheltuielilor publice. Acesta cuprinde totalitatea bugetelor prin care se obțin venituri, dar și realizarea de cheltuieli ale domeniului public, precum: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale – care constituie, împreună, bugetul public național, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele altor instituții publice cu caracter autonom (bugetul instituției care se ocupă cu privatizarea societăților comerciale cu capital de stat).

Procesul bugetar este alcătuit din totalitatea operațiilor privind:

1. elaborarea proiectului de buget;

2. aprobarea acestuia;

3. execuția bugetului;

4. încheierea și aprobarea contului de execuție bugetară;

5. controlul execuției bugetare;

6. aprobarea execuției bugetare.

Acesta se desfășoară într-un mediu constituțional și administrativ-instituțional existent, având în vedere gradul de democratizare și nivelul extinderii economice, cu caracteristici de la un stat la altul.

Procesul bugetar se caracterizează prin anumite trăsături comune indiferent de particularitățile menționate anterior, și anume:

– procesul bugetar este un proces de decizie, pentru că autoritățile competente stabilesc în privința alocării resurselor publice în raport cu trebuințele societății;

– procesul bugetar este un proces politic, deoarece deciziile privind distribuirea resurselor sunt manifestate de gândirea doctrinară și interesele politice ale formațiunii aflate la putere;

– procesul bugetar este un proces ciclic, desfășurându-se într-o perioadă calendaristică clar determinată , perioadă care coincide cu anul bugetar, după care procesul se reia;

– procesul bugetar este un proces amplu având în vedere un număr extins de participanți, cu probleme numeroase și diverse.

Stabilirea bugetului este considerat a fi o componentă importantă a procesului de stabilizare macroeconomică durabilă, prin aceea că soldul bugetului influențează, în mod direct sau în mod indirect, atât desfășurarea dezvoltării economice, a nivelului prețurilor, a șomajului, cât și desfășurarea ratei dobânzii și a soldului contului curent al balanței de plăți.

Îndeplinirea etapelor procesului bugetar în statele democratice din punct de vedere politic, economic și social se efectuează prin sistemul instituțiilor publice specifice statului de drept. Fundamentarea bugetului se face de către Guvern, aprobarea lui revenind Parlamentului, iar organismele publice din cadrul Guvernului care execută bugetul aprobat sunt supuse controlului financiar al unei instituții exterioare acestuia, și anume Curtea de Conturi, acestea funcționând sub autoritate Parlamentară.

Proiectul de buget este elaborat de puterea executivă este Guvernul. Referindu-ne la țara noastră, în cadrul Guvernului, responsabilitatea revine concret Ministerului Finanțelor Publice, prin Direcția Generală de Programare Bugetară, care centralizează propunerile primite sub forma proiectelor bugetelor ministerelor și ale celorlalte organe centrale ale administrației publice, precum și a proiectelor bugetelor locale.

1.3. PROCESUL ȘI PRINCIPIILE BUGETARE ÎN ROMÂNIA

Bugetul de stat trebuie să reflecte în mod real veniturile statului posibil de realizat și cheltuielile aferente perioadei la care se referă. El este construit ținând seama de unele principii, a căror importanță diferă de la o țară la alta, în funcție de gradul de dezvoltare a economiei, de implicarea statului în plan economico-social, de stadiul de democratizare, de tradițiile social-culturale etc.

Principiile care stau la baza elaborării și execuției bugetului de stat sunt următoarele:

– Principiul universalității;

– Principiul unității bugetare și pricipiul unității monetare;

– Principiul anualității;

– Principiul echilibrului bugetar;

– Principiul specializării;

– Principiul publicității;

– Principiul neafectării veniturilor bugetare;

– Principiul realității.

În ceea ce privește principiul universalității, acesta are în vedere înregistrarea în buget a veniturilor și cheltuielilor în sumele lor totale, fără lipsuriși fără compensări reciproce, astfel încât Parlamentul să dispună de informațiile privind veniturile totale pe care statul urmează să le încaseze în perioada considerată, precum și destinația acestora.

Această regulă a bugetului brut are în vedere necesitatea înscrierii în buget a veniturilor și cheltuielilor statului în sume brute sau totale. Obiectivul urmărit de acest principiu este de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între cheltuieli și venituri proprii.

Chiar și în situațiile în care realizarea veniturilor publice presupune efectuarea unor cheltuieli prealabile, principiul universalității nu permite înscrierea în buget numai a soldului dintre acestea. În buget, veniturile trebuie să figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor totale.

Practica dovedește că sunt și excepții de la acest principiu, deoarece veniturile și cheltuielile unor instituții publice sunt înscrise numai în soldul rezultat. Un exemplu ar fi vărsămintele către bugetul de stat și subvențiile primite de la acesta, în relațiile dintre bugetele locale și bugetul general al statului.

Principiul unității bugetare și principiul unitășii monetare impun existența unui document unic, în care să se înscrie veniturile și cheltuielile publice exprimate în sumele lor totale. În acest mod se creează posibilitatea stabilirii raportului dintre veniturile și cheltuielile bugetare.

Particularitățile sistemului bugetar au impus, însă, apariția unor documente anexe, cum ar fi: bugetele autonome pot fi întocmite de: colectivitățile locale, instituții publice din sfera administrației și serviciilor publice cu caracter industrial și comercial și bugetele extraordinare se întocmesc în situații de excepție: calamități naturale, criză economică, război etc.

Principiul anualității bugetare are în vedere ca realizarea, aprobarea și execuția bugetului, chiar și încheierea exercitiului bugetar să se realizeze limitele unei perioade de un an. Respectiva perioadă de doisprezece luni este cunoscută sub denumirea de an bugetar, fără a fi obligatoriu ca ea sa se suprapună pe un an calendaristic. În mai multe state se practică variante de an bugetar ce acoperă intervale de timp (părți) din 2 ani calendaristici, dar care însumează împreună tot 12 luni. Aplicarea principiului anualității bugetului vizează anul bugetar sub două aspecte:

a) perioada pentru care se întocmește și se aprobă bugetul;

b) perioada în care se execută bugetul și se încheie exercițiul bugetar.

Acest principiu se referă, pe de o parte, la perioada de timp pentru care se întocmește și se aprobă bugetul și, pe de altă parte, la perioada de timp, în care se încasează veniturile și se efectuează cheltuielile.

Anul bugetar reprezintă perioada de timp pentru care se întocmește și aprobă bugetul. Acesta poate coincide sau nu cu anul calendaristic.

Datorită faptului că execuția prevederilor din buget, atât la venituri, cât și la cheltuieli nu se încheie, întotdeauna, la data expirării anului bugetar, această neconcordanță se soluționează, în practică, în două variante:

– sistemul de gestiune – constă în închiderea automată a bugetului la data expirării anului bugetar, veniturile și cheltuielile neefectuate urmând să fie înscrise în contul anului bugetar următor, ceea ce nu evidențiază distinct eforturile și preocupările unui an bugetar;

– sistemul de exercițiu – prevede o perioadă de 3-6 luni după expirarea anului bugetar, timp în care este permisă realizarea veniturilor și cheltuielilor aferente anului bugetar încheiat. Aceasta perioadă, denumită „de exercițiu bugetar”, poate fi, deci, de 15-18 luni. Deși elimină dezavantajul primei variante, are neajunsul ca, pe această perioadă de prelungire, se derulează, în paralel, operațiuni implicate de două bugete anuale distincte.

În România, anul bugetar coincide cu anul calendaristic. Deci, execuția bugetară începe cu data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie în fiecare an. Orice venit neîncasat și orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti în contul bugetului anului următor. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept. Astfel, execuția bugetului se realizează conform sistemului de gestiune. Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele aprobate din fondurile speciale neutilizate la finele anului bugetar se reportează în anul viitor, cu păstrarea destinației inițiale.

Principiul echilibrului bugetar a fost considerat vreme îndelungată ca „principiul de aur al gestiunii bugetare” și este forma ideală de execuție bugetară. Constă în asigurarea egalității dintre venituri și cheltuieli bugetare. Echilibrul bugetar cuprinde atât întocmirea bugetului în condiții de egalitate a veniturilor cu cheltuielile, cât și păstrarea echilibrului în perioada de execuție. Principala cauză care generează dezechilibre bugetare, deci apariția deficitului bugetar, o reprezintă creșterea cheltuielilor publice (de administrație, creșterea cheltuielilor cu serviciul datoriei publice etc.).

În practică se ignoră și acest principiu, astfel că, în numeroase țări, bugetele se întocmesc și se încheie cu deficit. În vederea acoperirii cheltuielilor bugetare care depășesc veniturile, statele adoptă tot felul de soluții:

– reexaminarea veniturilor în scopul majorării, iar a cheltuielilor în vederea reducerii;

– creșterea cotelor de impozite sau introducerea de impozite noi;

– emisiunea suplimentară de monedă;

– contractarea de împrumuturi pe piața internă sau externă.

Principiul specializării reprezintă principiul potrivit căruia veniturile înscrise în buget sunt aprobate de Parlament, pe surse de proveniență, iar cheltuielile, pe categorii. Suma limită până la care se pot efectua plăți în contul fiecărei cheltuieli aprobate, reprezintă creditul bugetar. Gruparea veniturilor și cheltuielilor într-o anumită ordine, corespunzător unor criterii bine determinate, reprezintă clasificația bugetara. Aceasta permite puterii legislative să-și formeze o imagine clară asupra bugetului de stat.

Individualizarea pozițiilor privind veniturile și cheltuielile publice, pe baza unor criterii bine definite, semnifică specializarea bugetară. În plus, Parlamentul aprobă nivelurile cheltuielilor ca limite maxime, care, pentru fiecare destinație, reprezintă credite bugetare. Plățile de casă se pot efectua, astfel, din conturile deschise fiecărei cheltuieli aprobate, în cadrul limitelor reprezentând creditele bugetare.

Principiul publicității bugetare (transparența) presupune ca, în urma dezbaterii și aprobării de către Parlament, bugetul de stat să fie adus la cunoștința opiniei publice. Bugetul statului este cunoscut prin mass-media încă din faza de proiect și din timpul dezbaterilor parlamentare. După aprobarea acestuia, Legea bugetară anuală este publicată în Monitorul Oficial. Forma în care bugetul este dat publicității trebuie să fie simplă, clară și precisă, așa încât sa fie accesibilă și celor nespecializați. Acest deziderat nu este totdeauna atins, datorită diversității clasificațiilor bugetare, volumului și complexității documentelor bugetare.

Principiul neafectării veniturilor bugetare se referă la faptul că, odată vărsate la buget, veniturile se depersonalizează. Altfel spus, veniturile, în ansamblul lor, finanțează cheltuielile în totalitatea lor. Un anumit venit nu este destinat unei anume cheltuieli, deoarece nu se poate realiza o concordanță deplină între nivelul unui venit și cel al cheltuielii ce urmează a fi acoperite din venitul respectiv.

În cazul veniturilor cu destinație specială (care reprezintă o abatere de la acest principiu), fie sunt insuficiente, ceea ce ridică probleme în privința realizării obiectivului respectiv din fondul bugetar, fie sunt mai mari decât necesarul, ceea ce generează o risipă de fonduri.

Principiul realității bugetare are în vedere atât elaborarea și aprobarea bugetului, cât și urmărirea realizării sale. El trebuie să se bazeze pe un sistem informațional potrivit, să se concretizeze pe date adevărate și să evidențieze situația financiară adevărată a unei țări. În mod evident, este necesar ca evaluările la cheltuieli, precum și la venituri, să aibă corespondent în posibilitatile reale de efectuare a lor și să determine în mod corect elementele de efort și efect pe care se realizează. În urma acestora, se estimează  tehnicile clasice de cuantificare a veniturilor și cheltuielilor au, prin continutul lor, caracter estimativ și nu garantează o fundamentare totală a prevederilor bugetare.

Garantarea realități bugetului are în vedere strângerea și prelucrarea unei mari cantități de informații, recurgând la modele econometrice, create pe determinările obiective dintre variabilele implicate și care au un număr însemnat de ecuații cu multe necunoscute, soluționate cu ajutorul tehnicii electronice de calcul.

CAPITOLUL II. CONSIDERAȚII TEORETICE

PRIVIND POLITICA BUGETARĂ

.POLITICA BUGETARĂ – CONCEPT. CLASIFICAȚIA BUGETARĂ

În complexul politicilor economice ale României, politici privind funcționarea, precum și creșterea de ansamblu a economiei țării, un loc extrem de important este ocupat de politica bugetară. Sporirea cheltuielilor publice, consumul și investițiile, grija statului de a controla și adapta mersul economiei, precum și preocuparea de a îndepărta șocurile, de a stabili anumite norme în privința economiei în ansamblul ei, toate acestea sunt condiționate, în mare parte, de bugetul de stat.

“Societatea, de-a lungul evoluției sale a cunoscut diferite forme de organizare, care au avut la bază o anumită politică, fundamentată pe mobilizarea și repartizerea resurselor financiare ale statului, în vederea asigurării bunăstării membrilor colectivității”.

Politica bugetară precizează concepția și activitățile desfășurate de către stat privind veniturile bugetare, tehnicile și mijloacele de mobilizare a acestora, folosirea acestora pe anumite destinații, care să susțină stabilitatea și extinderea economică. Punerea politicii bugetare, în practica, are în vedere utilizarea unor legi financiare, prin care se fixează totalitatea resurselor, dar și a cheltuielilor, se permite utilizarea veniturilor numai pentru obiectivele prevazute, au loc reglementări ale exercițiului financiar.

Politica bugetară se materializează în bugetul de stat, care reprezintă pilonul esențial prin care se creează veniturile publice și se realizează cheltuielile publice. Prin urmare, politica bugetară este însăși politica veniturilor, precum și a cheltuielilor bugetare.

Clasificația bugetară este elementul esențial necesar pentru planificarea, executarea, monitorizarea, controlul și raportarea finanțelor publice. Clasificația economică reprezintă reunirea operațiunilor de natură economică realizate de instituțiile publice. Clasificația este efectuată potrivit standardelor Statisticii Finanțelor Publice.

Clasificația economică este realizată pe Planul de conturi unic după conținut economic și cuprinde clasa, cont, subcont, articol, alineat, element. Clasificația economică este efectuată pe 6 niveluri, fiecare nivel poate avea nu mai mult de 9 linii bugetare.

Clasificația bugetară este integrată cu Planul de conturi unic. Codurile și denumirile claselor din clasificația bugetară coincid cu numerele și denumirile din planul de conturi unic.

– Venituri;

– Cheltuieli;

– Active nefinanciare;

– Active financiare;

– Datorii;

Clasificația economică a cheltuielilor se determină astfel:

-Cheltuieli curente;

-Cheltuieli de capital;

-Operațiuni financiare;

– Rezerve, excedent/deficit.

Cheltuielile curente cuprind:

– A. Cheltuieli salariale, care sunt alcătuite din: cheltuielile cu salariile, defalcate pe salarii în bani și în natură, iar, la rândul lor, în salarii de bază, salarii de merit, indemnizații de conducere, contribuâiile aferente salariilor, sume destinate deplasărilor, tichetele de masă;

– B. Bunuri și servicii, titlu care cuprinde cheltuielile cu rechizitele, cu hrana animalelor și a oamenilor, cu medicamentele, cu furniturile de birou, cu obiectele de inventar, cu lucrările și serviciile executate de terți;

– C. Dobânzi, care se referă la dobânzile și comisioanele care revin datoriei publice interne și externe;

– D. Subvenții, care înglobează alocațiile de la buget atribuite instituțiilor publice, precum și subvențiile atribuite pentru acoperirea diferențelor de preț si tarif;

– E. Fonduri de rezervă, care înglobează fondurile aflate la dispoziția guvernului și a administrației publice locale în vederea folosirii acestora potrivit dispozițiilor legale;

Cheltuielile de capital cuprind titlurile:

– titlul IX – unde se evidențiază cheltuielile cu investițiile instițutiilor publice, ale regiilor autonome, ale companiilor și societăților cu capital de stat, precum și ale activităților autofinanțate, precum și cheltuielile cu reparațiile capitale ale activelor fixe corporale și necorporale pentru realizarea cheltuielilor de capital, instituțiile publice prezintă unităților de trezorerie programul de investiții aprobat;

– titlul X – Stocuri, care înglobează fondurile de rezerve de stat și de mobilizare.
Operațiunile financiare cuprind următoarele cheltuieli:

– titlul XI – Împrumuturi acordate care evidețiază cheltuielile cu împrumuturile atribuite pentru fondarea unor instituții sau acordate de anumite agenții guvernamentale prin agenții de credit;

– titlul XII – Rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite.

Clasificația funcțională a veniturilor și cheltuielilor

Veniturile în semnificație economică reprezintă majorarea costului net al activelor ca rezultat al operațiunilor.

Clasificația veniturilor bugetelor are în vedere reunirea resurselor de venituri ale tuturor nivelurilor de bugete din sistemului bugetar și se bazează pe acte legislative și normative, care determină modul de formare a veniturilor.

Veniturile sunt clasificate în următoarele categorii economice:

11 Impozite și taxe;

12 Contribuții și prime de asigurare obligatorie;

13 Granturi;

14 Alte venituri.

Categoria 11. Impozite și taxe

Principiul esențial al clasificației impozitelor și taxelor este obiectul de impunere. Rambursarea impozitelor și taxelor se consideră venit cu semn negativ.

Categoria economică impozite și taxe are următoarele capitole economice:

– Impozite pe venit;

– Impozite pe proprietate;

– Impozite pe mărfuri și servicii;

– Impozite asupra comerțului internațional și operațiunilor externe;

– Alte impozite și taxe (impozite și taxe achitate de organizații comerciale, Taxa de timbru , taxa pentru dreptul de a aplica simbolica locală).

Categoria 12. Contribuții și prime de asigurare obligatorie

Contribuțiile au în vedere sumele concret transferate fie de către patroni, fie de angajat, fie de către persoanele care realizează activități pe cont propriu. Aceste plăți dau dreptul la plățile sociale determinate prin lege. Penalitatea calculată pentru neachitarea în termen a contribuțiilor se include în alineatul la care se atribuie penalitatea.

– Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii;

– Prime de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Categoria 13. Granturi

Granturile sunt transferuri voluntare curente și capitale, primite de o instituție publică de la alta, sau de la alte state sau organizații internaționale. Granturile sunt clasificate pe tipul instituției de la care acestea sunt transferate, în granturi curente si capitale, și pentru scopul care sunt acordate.

Clasificația nouă prevede trei surse ale granturilor:

– Granturi primite de la guvernele altor state;

– Granturi primite de la organizațiile internaționale;

– Transferuri între autoritățile publice;

– Transferuri primite între componentele bugetului.

Categoria 14. Alte venituri

Acestea cuprind venituri provenite din dobânzi, dividende, arendă, taxe și plăți administrative, amenzi și sancțiuni administrative. Pentru a clasifica diversitatea acestora se utilizează următoarele articole economice:

– Venituri din proprietate;

– Venituri din vânzarea mărfurilor și serviciilor;

– Amenzi, sancțiuni și despăgubiri administrative;

– Donații voluntare;

– Alte venituri neidentificate.

Clasificația funcțională grupează cheltuielile pe părți, ceea ce permite identificarea sectoarelor de activitate, astfel:

Servicii publice generale , în care se include sectorul „Autorități publice”: Președinția, autoritățile legislative, cele judecătorești, cele executive și alte organe ale autorităților publice;

Apărare, ordine publică și siguranță națională , în care se include armata, poliția, protecția și paza contra incendiilor, jandarmeria, instituțiile siguranței naționale ș.a;

Cheltuieli social- culturale, în care se includ sectoarele „Învățămant”, „Sănătate”, „Cultură, religie și acțiuni pentru activitatea și de tineret” și „Asistență socială”;

Servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape;

Acțiuni economice , care includ marile sectoare din economie: industrie, agricultură și silvicultură, transporturi și comunicații, alte sectoare economice;

Alte acțiuni , in care se includ cercetarea științifică ș.a;

Acțiuni pe bază de Hotărari ale Guvernului, în care se includ fondul de rezerve bugetare, fondul de intervenție pentru calamități naturale și sinistrați și fondul la dispoziția Guvernului pentru relații cu

Republica Moldova;

Împrumuturi acordate;

Transferuri pentru bugetul asigurărilor sociale.

2.2. INSTRUMENTELE POLITICII BUGETARE

Obiectivul politicii bugetare este alcătuit din folosirea cheltuielilor și a veniturilor publice pentru a schimba echilibrul macroeconomic global în vederea garantării extinderii economice în condiții de stabilitate.

Principalele instrumente utiliuate sunt modificarea dimensiunii și nivelului structurii, precum și a destinației cheltuielilor statului, a mărimii și a surselor prelevărilor efectuate asupra veniturilor agenților economici, cât și variația transferurilor financiare publice și modificărilor de acoperire a deficitului bugetar. Prin urmare, putem spune faptul că politica bugetară are două componente: politica cheltuielilor publice și politica fiscală, care vizează mărimea și ritmul încasării impozitelor.

Instrumentele politicii bugetare sunt:

– impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului;

– taxa care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile prestate acestora de către instituțiile publice;

– transferul-plăți guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute cetățenilor;

– achiziții guvernamentale, cheltuieli bănești pentru procurarea de bunuri și servicii necesare statului.

Politica bugetară în domeniul veniturilor statului

În cazul politicii bugetare din domeniul veniturilor statului, acestea defineasc sursele de formare a fondurilor bugetare, precum și extrabugetare de care țara are nevoie, tehnicile de prelevare, dar și țintele economice, sociale sau din oricare alt domeniu, pe care trebuie să le înfăptuiască, cu ajutorul instrumentelor utilizate în procesul mobilizării resurselor de natură financiară.

Prin urmare, cheltuielile publice ale unui stat depind în mare parte de capacitatea țării de a-și procura resursele financiare de care are nevoie pe plan intern.

Politica bugetară a veniturilor are în vedere două elemente esențiale și anume politica veniturilor fiscale și politica veniturilor nefiscale, evidențiându-se mai mult primul element important.

Veniturile bugetare sunt instrumentele indispensabile creării fondurilor bănești din care se realizează cheltuieli bugetare. Anumiți specialiști sunt de părere că veniturile publice sunt încasări ale instituțiilor administrativ teritoriale, care sunt folosite pentru acoperirea cheltuielilor publice și care iau parte în mod direct ori indirect la înfăptuirea anumitor politici economice, influențând atitudinile persoanelor fizice și juridice.

Așadar, cu cât o economie este mai complexă și mai ramificată, veniturile mai structurate, iar agenții economici mai bine organizați, cu atât sunt împrejurări mai favorabile pentru folosirea impozitelor directe.

Politica bugetară în domeniul cheltuielilor statului

În ceea ce privesc cheltuielile publice, acestea „fac parte dintr-o noțiune financiară al carui conținut se realizează prin exprimarea în formă banească a legăturilor economico-sociale apărute între țară, pe de o parte, iar pe de altă parte – persoane fizice și juridice, tote acestea cu ocazia utilizării resurselor de natură financiară ale țării și având obiectivul realizării funcțiilor și atribuțiilor acestuia”.

Cheltuielile publice au în vedere relații economico-sociale în formă bănească, care se determină între stat, dar și între persoanele fizice și juridice, cu ocazia distribuirii și folosirii resurselor financiare ale statului în vederea realizării funcțiilor acestuia. Cheltuielile publice se încheie în plăți realizate de stat din resurse mobilizate pe diverse căi .

Politica cheltuielilor statului are la în vedere majorarea cheltuielilor realizate de la buget, pentru extinderea cererii globale, a producției și a veniturilor.

Principalele tipuri de cheltuieli din bugetul de stat sunt: întreținerea și funcționarea administrației și aparatului public; apărarea națională; învățământul; cultura; protejarea sănătății; asistența socială; urbanismul; activitățile sociale.

2.3. FUNCȚIILE POLITICII BUGETARE

Politica bugetară este definită cu delimitări și nuanțe diferite, dar cel mai adesea se accentuează asupra problematicii referitoare la sistemul de impozite promovat de stat, fie în mod explicit, fie în mod implicit.

Funcțiile politicii bugetare sunt următoarele :

– funcția de alocare a resurselor (corectarea echilibrelor parțiale prin participarea statului);

– funcția de consolidare conjuncturală (corijarea echilibrului general prin participarea statului);

– funcția de distribuire a resurselor (rectificarea dinamicii pieței și evitarea dezvoltării nepotrivirilor dintre veniturile mici și cele mari prin participarea statului)

Funcția de alocare a resurselor

În cadrul acestei funcții, piața manifestă o alocare adecvată a resurselor doar în gradul în care producătorii, comercianții, precum și consumatorii suportă în totalitate costul întreg al produselor pe care le produc, le achiziționează și le utilizează. Prin urmare, este aproape imposibil ca într-o piață nereglementată, costurile ocazionate să fie în totalitate costuri interne, pentru că, presiunile concurenței fac utilă externalizarea lor ori de cate ori acest lucru este posibil.

Funcția de alocare a resurselor are în vedere distibuirea resurselor între sfera pieței și sfera publică și manifestă producția de bunuri și servicii publice. Făcând comparație cu un bun privat, care are ca și caracteristică a fi consumat de către cineva, bunul public este un bun care are ca și caracteristică faptul că dacă o persoană utilizează acest bun nu micșorează consumul din acel bun pentru nicio altă persoană.

O semnificativă parte din bunurile publice sunt oferite așadar prin intermediul bugetului public. Acest sistem de distribuire a resurselor din economie poate fi privit, de regulă, ca proces de alocare în afara pieței.

B. Funcția de repartiție a resurselor

Funcția de repartiție a resurselor, mai este cunoscută și ca funcție de redistribuire, are în vedere corectarea inegalităților obținute în urma unei distribuții funcționale a veniturilor primare. În urma acesteia, veniturile primare sunt schimbate în venituri finale disponibile după prelevarea impozitelor și cotizațiilor sociale de către stat și după realizarea de către acesta a schimburilor de venituri. Respectiva redistribuire poate fi realizată și prin furnizarea de către domeniul public a bunurilor și serviciilor publice.

Prin realizarea funcției de repartiție se formează și se repartizează un sistem  cuprinzător de fonduri în scopul  satisfacerii cerințelor.  Funcția de repartiție se manifestă prin:

– Constituirea capitalului propriu și modificarea mărimii acestuia;

– Constituirea fondurilor proprii și alocarea acestora pe destinațiile pentru care s-au constituit;

– Participarea la constituirea fondurilor cu destinație publică (bugetul public, fondurile cu destinație specială, fondurile pentru asigurările sociale și pentru garantările de bunuri, persoane și răspundere civilă).

“În lipsa unei politici private de coordonare a sarcinilor de redistribuire a venitului în favoarea celor cu venituri mai mici, statul se regăsește într-o poziție favorizantă pentru a realiza măsuri pe scară extinsă la nivel național, în cadrul unei politici coordonate de redistribuire”.

Funcția de stabilizare conjuncturală

Conform specialiștilor în domeniu, cea mai importantă funcție a statului (politicii bugetare) este cea de stabilizare a economiei, ceea ce semnifică sprijinirea economiei private pentru a îndeplini atât utilizarea totală a resurselor, cât și un nivel stabil al prețurilor. Așadar, politica de stabilizare a statului are în vedere sau încearcă să mențină un compromis echilibrat între două scopuri, de cele mai multe ori conflictuale și anume:

– utilizarea totală a forței de muncă (reducerea șomajului);

– o inflație redusă.

În acest scop, statul folosește elementele politicilor monetare și fiscale în încercarea de a restabili echilibrul economic.

Politica de stabilizare poate avea un eșec din două motive esențiale. Primul motiv este dat de faptul că există importante dificultăți practice ale transpunerii în viață a acesteia, mai ales din cauza unei reduse informatii. Cel de-al doilea motiv este susținut de faptul că tendința de a încerca păstrarea șomajului sub nivelul pieței participă în mod sigur la inflație rapidă.

În concluzie, sarcina de a concepe și a aplica o politică bugetară care să poată fi susținută o perioadă de timp mai lungă este ingrată, însă asumarea sa de către autorități este absolut necesară pentru funcționarea normală a statului. Istoria demonstrează cu claritate că un stat care nu reușește să-și acopere cheltuielile subminează vitalitatea economică a națiunii, îi reduce nivelul de trai și o destabilizează din punct de vedere social și politic.

CAPITOLUL III. ANALIZA VENITURILOR BUGETARE ÎN PRIMĂRIA COMUNEI APOSTOLACHE, JUDEȚUL PRAHOVA

STUDIU DE CAZ

Am ales să realizez studiul de caz privind analiza veniturilor la Primăria Comunei Apostolache. Comună situată în zona colinară din nord-estul județului, la vărsarea pârâului Chiojdeanca în râul Cricovu Sărat. Se învecinează cu comuna Sângeru, la est, cu comuna Tătaru, la sud-est, cu comuna Gomet Cricov, la sud, cu comuna Podenii Noi, la vest și cu comuna Chiojdeanea, la nord. Orașul cel mai apropiat, Urlați, este situat la o distanță de 18 km spre sud.

Numele comunei provine de la comisul Apostolache sau Postolachi, ctitorul complexului arhitectural aflat aici, începand din 1595.

Primarul, viceprimarul și secretarul Primăriei Comunei Apostolache, alături de aparatul propriu de specialitate al Consiliului local, formează o structură functională cu sarcini permanente, intitulată Primăria Comunei Apostolache, care aduc la înfăptuire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, rezolvând situațiile ivite ale colectivitătii locale.

Administratia publică în Comuna Apostolache se realizează și functionează în temeiul:

principiilor autonomiei locale;

descentralizării serviciilor publice;

eligibilității autorităților administrației publice locale;

legalității;

sfătuirii cetățenilor în rezolvarea problemelor locale de interes major.

Autonomia locală este aministrativă și financiară și are în vedere organizarea, realizarea, competențele și atribuțiile, și totodată și administrarea resurselor care, conform legii sunt ale comunei Apostolache. Resursele de natură financiară pe care le deține Primăria Apostolache sunt proporționale cu competențele și responsabilitătile prevăzute de lege. Pe lângă aceste resurse financiare, Primăria dispune și de bunuri proprietate publică sau privată ale comunei potrivit aceluiași principiu al autonomiei locale.

Prin legea în vigoare ( Legea 500/2002 privind Finanțele Publice) Primăria Comunei Apostolache este persoană juridică de drept public având patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.

Primarul Comunei Apostolache îndrumă în mod direct următoarea structură organizatorică:

Directia Economică;

Compartiment Buget, Contabilitate, Finante;

Compartiment Spatiu Locativ;

Compartiment Întretinere, Deservire, Gospodărire;

Directia Impozite și Taxe;

Compartimentul Impunere, Control;

Compartiment Urmărire, Încasare;

Compartiment Control Comercial;

Compartiment Audit.

Viceprimarul îndrumă și supraveghează, conform delegării de competențe, următoarea structură organizatorică:

Serviciul Amenajarea Teritoriului, Cadastru, Mediu, Administrarea Cimitirelor, Protectie Civilă;

Sector Salubritate;

Sector Spații Verzi;

Sector Mecanizare, Întretinere;

Sector Prestări Servicii.

Secretarul îndrumă și supraveghează, potrivit prevederilor art. 85 din Legea 215/2001, următoarea structură organizatorică:

Serviciul Administratie Publică Locală, Resurse Umane, Relatii cu Publicul ;

Compartiment Salarizare;

Compartiment Juridic;

Compartiment Stare Civilă;

Biroul Fond Funciar;

Compartiment Registru Agricol;

Serviciul Autoritate Tutelară, Asistență Socială;

Sector Servicii Comunitare.

Biroul buget contabilitate

La terminarea fiecărei luni persoana specializată din cadrul biroului impozite, taxe locale ce are atribuția de a efectua notele contabile, înscrierea în partida de venituri borderourile de debite și scădere, încasări cuvenite biroului local, predă biroului buget contabilitate balanța de verificare sintetic pentru realizarea centralizării datelor.

În plus, trimestrial, transmite contul de debite și cel de încasări departamentului buget contabilitate pentru realizarea dării de seamă contabile.

Seviciul impozite, taxe locale efectueaza proiectul de buget, bugetul anual pentru partea de venituri proprii, transmitandu-le serviciului buget contabilitate.

3.1. ANALIZA BGETELOR LOCALE PE ANII 2014, 2015

3.1.1. BUGETUL LOCAL PRIMĂRIEI APOSTOLACHE

PENTRU ANII 2014-2015

În anul 2014 veniturile Primăriei Apostolache au fost în valoare totală de 2351,00 mii lei lafel ca și veniturile curente. Oservăm că în acest an nu au înregistrat valori veniturile din capital, subvențiile și subvențiile de la bugetul de stat.

În anul 2015 veniturile Primăriei Apostolache au fost în valoare totală de 2943,18 mii lei, iar veniturile curente au fost în valoare de 2768,18 mii lei. Valoarea ce mai mică din acest an a înregistrat-o veniturile din proprietate, de numai 7,00 mii lei.

Veniturile pe categorii la Primăria Apostolache în perioada 2014-2015

Tabel 3.1

Sursa: Bugetul local Primăria Apostolache

Din analiza bugetului local în 2014 și 2015, rezultă faptul că veniturile totale au crescut în anul 2015 față de 2014 cu 592, 18 mii lei.

În anul 2014 veniturile curente au aceeași valoare ca veniturile totale, neînregistrându-se venituri din capital și din subvenții.

Valoarea subvențiilor de 175,00 mii lei în anul 2015 a condus la o valoare a veniturilor curente de 2768,18 mii lei, în creștere cu 17, 74% față de anul precedent.

GRAFIC 1 – STRUCTURA VENITURILOR ÎN PERIOADA 2014- 2015 (mii lei)

Veniturile fiscale au înregistrat o creștere de 85,25 mii lei în 2015 față de 2014, creștere datorată în special impozitelor pe venit și profit de 130,5%, dar și valorilor sensibil apropiate a impozitelor si taxelor pe proprietate și pe bunuri și servicii din cei doi ani supuși analizei.

Veniturile nefiscale au înregistrat o creștere de 331,93 mii lei în anul 2015 față de 2014, creștere datorată în cea mai mare măsură veniturilor din vânzări de bunuri și servicii.

Cheltuielile pe categorii la Primăria Apostolache în perioada 2014-2015

Tabel 3.2.

Sursa: Bugetul local Primăria Apostolache

Din analiza bugetului local în 2014 și 2015, observăm cum cheltuielile totale au crescut în anul 2015 față de 2014 cu 592, 64 mii lei.

Se remarcă faptul că în anul 2015 față de 2014, cheltuielile cu apărarea și ordinea publică, cheltuielile social-culturale și acțiunile economice, au înregistrat creșteri în timp ce cheltuielile pentru servicii publice generale și servicii și dezvoltare publică au înregistrat descreșteri în anul 2015 față de anul de bază.

GRAFIC 2 – EVOLUȚIA CHELTUIELILOR ÎN PERIOADA 2014-2015 (mii lei)

Din analiza bugetului rezultă că creșterea cea mai semnificativă a cheltuielilor s-a înregistrat la acțiunile economice care au crescut în 215 față de 2014 cu 120,91%.

În același timp, cheltuielile pentru servicii și dezvoltare publică au avut cea mai puternică scădere de 8,33% de la 120 mii lei în 2014 la 110 mii lei în 2015.

Veniturile și cheltuielile pe categorii la Primăria Apostolache în perioada 2014-2015

Tabel 3.3.

Sursa: Bugetul local Primăria Apostolache

În anul 2014 se remarcă faptul că la impozitul pe venit, profit, suma cea mai mare provine din cote și sume defalcate din impozitul pe venit (474 mii lei) în timp ce impozitul pe venituri din tranferul proprietăților imobiliare a fost de numai 4 mii lei.

La impozitele și taxele pe proprietate, principalul impozit încasat a fost cel pe teren de 110 mii lei din care impozit de la persoane fizice 51 mii lei și restanțe din anii anteriori de 59 mii lei.

De asemenea, se remarcă faptul că impozitul pe mijloacele de transport a fost de 130 mii lei din care 100 mii lei de la persoane fizice și 30 mii lei de la persoane juridice.

Veniturile nefiscale în valoare de 48 mii lei au următoarea structură:

Venituri din concesiuni și inchirieri 10 mii lei;

Venituri din taxe administrative 3 mii lei;

Amenzi și penalități 25 mii lei;

Alte venituri 10 mii lei.

În anul 2014, în cadrul cheltuielilor, valoarea cea mai mare a fost înregistrată de cheltuielile social culturale (1133, 6 mii lei). Din această sumă, 845 mii lei au fost direcționate către învățământ, pe cele 3 forme existente la nivelul comunei, preșcolar, primar și secundar.

De asemenea au fost alocați 260,10 mii lei pentru servicii de asigurări și asistență socială, ponderea cea mai mare de 92,7% alocându-se pentru asistență socială, boli și invalidități, iar restul de 7,3% fiind directioonată către ajutoare pentru locuințe. Suma aferentă serviciilor de dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape de 120 mii lei, a fost utilizată în totalitate pentru iluminat public în timp ce suma de 284 mii lei aferentă părții a Va „Acțiuni economice”, a fost utilizată pentru transport.

Din analiza veniturilor și cheltuielilor pe anul 2014 rezultă că veniturile au fost cheltuite integral, soldul bugetului local fiind 0.

Referitor la anul 2015, se observă că, la impozitul pe venit, profit, suma cea mai mare provine din cote și sume defalcate, din impozitul pe venit (110 mii lei) în timp ce impozitul pe venituri din transferul proprietăților imobiliare a fost de numai 1,6 mii lei.

În ceea ce privește impozitele și taxele pe proprietate, principalul impozit încasat a fost cel pe teren de 52 mii lei din care, impozit de la persoane fizice în valoare de 32 mii lei și restanța din anii anteriori în valoare de 20 mii lei.

Observăm de asemenea și faptul că, impozitul pe mijloace de transport a fost de 32,60 mii lei din care 27,60 mii lei de la persoanele fizice și 5 mii lei de la persoanele juridice.

Veniturile nefiscale în valoare de 379,93 mii lei au următoarea structură:

Venituri din concesiuni și închirieri: 7 mii lei;

Venituri din taxe administrative: 2 mii lei;

Amenzi și penalități și confiscări: 82,60 mii lei;

Diverse venituri: 228,33 mii lei.

Referitor la cheltuielile înregistrate în anul 2015, valoarea cea mai mare a fost înregistrată de cheltuielile social-culturale și anume 1403,80 mii lei. Din această sumă s-a direcționat către învățământ 883 mii lei, pe cele 3 forme existente la nivelul comunei preșcolar, primar și secundar. Valoarea cea mai mare de 271 mii lei s-a alocat pentru Asistență Socială Boli și Invalidități iar restul de 175 mii lei a fost direcționată către Ajutoate pentru Locuințe.

Suma aferentă Serviciilor de Dezvoltare Publică, Locuințe, Mediu și Ape de 110 mii lei a fost utilizată în totalitate pentru Iluminat Public în timp ce suma de 627 mii lei aferentă părții aVa, intitulată “Acțiuni Economice” a fost utilizată pentru transporturi.

Analizând veniturile din impozite și taxe din cei doi ani am constatat că au scăzut veniturile din impozitul pe venit și din impozitul pe venit din transferul proprietăților imobiliare în 2015 față de 2014 așa cum este prezentat în graficul numărul 3.

GRAFIC 3 – VENITURILE DIN IMPOZITE ȘI TAXE (mii lei)

De asemenea, se remarcă faptul că la nivelul bugetului local principalele impozite și taxe locale (impozitul pe teren și impozitele pe mijloace de transport) au scăzut de la 110 mii lei la 52 mii lei și respectiv de la 130 mii lei la 32,7 mii lei.

În același timp am remarcat faptul că valoarea amenzilor și penalităților a crescut cu 230,4 % în timp ce la capitolul “Alte venituri” creșterea a fost de 218,33 mii lei. Evolția acestor venituri este prezentată în graficul numărul 4.

GRAFIC 4 – EVOLUȚIA UNOR VENITURI DIN IMPOZITE ȘI TAXE ( 2014- 2015)- mii lei

CONCLUZII PRIVIND STUDIUL DE CAZ – PRIMĂRIA APOSTOLACHE

În anul 2014 veniturile totale ale Primăriei Apostolache au fost în valoare totală de 2351,00 mii lei, lafel ca și veniturile curente, ambele având valoarea cea mai mare. În ceea ce privește veniturile din capital, subvențiile și subvențiile de la bugetul de stat acestea nu au înregistrat valori.

În anul 2015 veniturile Primăriei Apostolache au fost în valoare totală de 2943,18 mii lei, înregistrând ponderea cea mai mare, fiind urmate de veniturile curente care a avut valoare de 2768,18 mii lei. În ceea ce privește veniturile din subvenții, acestea au o pondere scăzută.

Veniturile fiscale dețin marea majoritate în cadrul veniturilor curente. Veniturile fiscale cuprind impozitele directe și impozitele indirecte. Dintre aceste impozite ponderea cea mai mare o au impozitele și taxele pe bunuri și servicii.

Cea mai mare pondere a veniturilor fiscale o dețin impozitele și taxele pe bunuri și servicii, după care avem impozitele pe venit, profit și căstiguri din capital, iar impozitele și taxele pe proprietate au o pondere scăzută .

Veniturile nefiscale au o valoare scăzută, acestea cuprind venituri din proprietate (concesiuni și închirieri) și venituri din vânzări de bunuri și servicii (venituri din taxe administrative, eliberări de permise, amenzi și sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale.

Ponderea cea mai mare a veniturilor nefiscale o au veniturile realizate din vânzările de bunuri și servicii, în timp ce veniturile din proprietate au o pondere de scăzută.

O valoare scăzută din totalul veniturilor Primăriei Apostolache o reprezintă subvențiile, care sunt pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Comparând anul 2014 cu anul 2015 observăm că totalul veniturilor bugetate și realizate de Primăria Apostolache au înregistrat o creștere importantă în anul 2015 comparativ cu anul 2014.

Din analiza costului de execuție bugetară a rezultat faptul că în perioada analizată soldul bugetului a fost de 0 lei, veniturile încasate sunt direcționate spre destinații cum ar fii învățământ, ordine publică, utilități și funcționarea aparatului primăriei Apostolache.

BIBLIOGRAFIE

1. Cioponea Mariana-Cristina, Leonte Doina (2001), Finanțe publice. Note de curs, Editura Fundației România de Mâine, București;

2. Haralambie George Alin (2013), Finanțe publice, Editura Pro Universitaria, București;

3. Iacovoiu Viorela Beatrice (2015), Analiză economică financiară, Editura Pro Universitaria, București;

4. Mungiu-Pupăzan Claudia (2008), Politici economice, Editura Academică Brâncuși, Târgu-Jiu;

5. Solomon Alina Georgiana (2002), Politica Bugetară, Editura Universitară, București;

6. Stoian Andreea (2009), Dezechilibrele bugetului public în contextul economic actual, Editura ASE, București;

7. Stroe Radu, Finanțe , Curs în format digital;

8. Văcărel Iulian și colaboratorii (1999) , Finanțe publice, Ediția a II-a, Editura Didactică și Pedagogică, București;

9. Legea nr.500/2002 privind finanțele publice,publicată în Monitorul Oficial, nr 597/2002.

ANEXE

Anexa 1

ORGANIGRAMA PRIMĂRIEI COMUNEI APOSTOLACHE

Sursa: Site-ul oficial al Primăriei Apostolache

www.comuna-apostolache.ro