PROGRAMUL DE STUDII DREPT PRIVAT APROFUNDAT [624466]

PROGRAMUL DE STUDII DREPT PRIVAT APROFUNDAT
DISCIPLINA -Instrumente procedurale pentru valorificarea
drepturilor civile în cadrul Uniunii Europene –

Despre acțiunea în neîndeplinirea
obligațiilor unional -europene

Autor:
Nuțu Mihaela

Brașov
2021

1

Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 2
Încălcarea actelor juridice ale UE ………………………….. ………………………….. …. 3
Titularul acțiunii în neîndeplinirea obligațiilor unional -europene ……………….. 4
Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ………………………….. …….. 6
1. Etapa precontencioasă ………………………….. ………………………….. ………… 6
2. Etapa contencioasă ………………………….. ………………………….. …………….. 7
Jurisprudență ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 9
Concluzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 15
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 16

2
Introducere

Pentru a putea analiza subiectul în cauză trebuie să știm că, deși dreptul
Uniunii Europene, dreptul internațional și dreptul intern al statelor membre sunt
trei sisteme de drept diferite, ele interacționează în mod evident dorind să ofere
fiecărui cetățean în parte siguranță, p ace, prosperitate și protecție în ceea ce
privește drepturile politice, sociale și economice ale acestora1.
Pentru a -și putea îndeplini acest scop, Uniunea Europeană și -a stabilit
anumite valori ce se bazează pe demnitate, libertate, democrație, egalitate,
drepturile omului și statul de drept. Pentru a se asigura că statele membre
respectă aceste valori și au aceleași obiective, ele sunt stabilite încă de la
constituirea Uniunii Europene prin tratate la care convin toate statele membre,
respectiv Tratatul d e la Lisabona și Carta drepturilor fundamentale a UE2.
Având în vedere calitatea de stat membru al Uniunii, cetățenii acestuia
dobândesc și calitatea de cetățean al Uniunii Europene3. Așadar, între cetățean și
Uniunea Europeană ia naștere un raport întemei at atât pe drepturi, cât și pe
obligații. În acest caz, răspunderea trebuie întotdeauna să fie formulată
împotriva statului membru, în ciuda faptul că atragerea acesteia îi este
imputabilă unui organ local sau regional4.

1https://europa.eu/european -union/about -eu/what -the-eu-does-for-its-citizens_ro (accesat la 06/01/2021, ora
10:47)
2 https://europa.eu/european -union/about -eu/eu -in-brief_ro (accesat la 06/01/2021, ora 12:00)
3 Tratatul privind Uniunea Europeană – Art. 9
4 https://www.univnt.ro/wp -content/uploads/doctorat/rezumate_doctorat/Grama_Dimitriu_Ioana.pdf (accesat la
11/01/2021, ora 14:31)

3
Încălcarea actelor juridice ale UE

Cauza cea mai frecventă care duce la atragerea răspunderii este dată de
neîndeplinirea „obligației de implementare a legislației Uniunii Europene”5.
Deși încălcarea regulamentelor poate duce la constatarea neîndepli nirii
obligațiilor, întâlnirea în practică nu este atât de frecventă deoarece acestea nu
trebuie să fie transpuse în legislația internă a statelor membre având caracter
obligatoriu și direct aplicabil.
Un alt act juridic care poate duce la încălcarea legislației UE este
directiva . Prin directivă le este solicitat statelor membre să realizeze anumite
rezultate, lăsându -le pe aceste a să stabilească cum vor face acest lucru, însă
impune un termen limită . Astfel că, constatarea neîn deplinirii obligațiilor poate
interveni în mai multe moduri, cum ar fi: statul a transpus directiva în legislația
internă după ce termenul dat de aceasta a expirat, transpunerea nu a fost făcută
în totalitate sau în mod corect , precum și în situația în care nu a fost deloc
transpusă și statul mem bru nu a comunicat Comisiei modalitatea prin care
dorește să transpună directiva în legislația sa națională6.
Așadar, cea mai ușoară modalitate de încălcare a dreptului UE este
nerespectarea dire ctivelor UE.
Chiar dacă au un caracter obligatoriu, deciziile pot fi încălcate prin
nerespectarea prevederilor acesteia, precum și prin nerespectarea termenelor
impuse.
În pofida faptului că nu au un caracter obligatoriu ca și actele juridice
menționate anterior, recomandările și avizele impun instanțelor naționale să le ia

5 https://www.univnt.ro/wp -content/uploads/doctorat/rezumate_doctorat/Grama_Dimitriu_Ioana.pdf (accesat la
11/01/2021, ora 15:46)
6 https://abcjuridic.ro/procedura -de-infringement/ (accesat la 11/01/2021, ora 17:30)

4
în consid erare în soluționarea diferitelor conflicte, mai ales când acestea oferă
interpretări pentru dispoziții naționale.

Titularul acțiunii în neîndeplinirea obligațiilor unional -europene

Instituția responsabilă să se asigure că tratatele și acordurile semnat e de
către statele mem bre sunt respectate de acestea este Comisia Europeană7. Ea
fiind singura care are autoritatea de a le obliga sa facă acest lucru prin Curtea de
Justiție a Uniunii Europene.
Astfel că printre alte atribuții ale Comisiei, aceasta este responsabilă și de
acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către statele membre,
denumită și procedura de infringement.
Comisia constată neregulile în urma cercetărilor pe care le efectuează sau
în urma sesizărilor formulate de statele membre. Comisia este cea care apreciază
dacă statul a încălcat sau nu obligațiile, astfel că sesizarea acesteia nu devine o
obligație de a urma procedura legală.
Persoanele fizice sau juridice nu po t avea calitatea procesuală activă, însă
pot depune prin particulari o plângere înaintea Comisiei ce are ca obiect
neconformitatea cu dreptul Uniunii8. Transmitere a sesizării se poate face în
scris, prin poștă, e -mail sau fax, fiind scutită de taxe.
Dacă un stat observă că un alt stat nu și -a îndeplinit obligațiile ce îi revin,
el poate introduce o acțiune în acest sens, însă nu înainte de a sesiza Comisia.
Aceasta din urmă emite avizul motivat, prin care oferă statului în cauză șansa de

7 https://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83 (accesat la 06/01/2012, ora 18:31)
8 http://www.anrmap.ro/documents/10180/140951/2342.pdf/6fe69f23 -b5c2 -41f5-bb76 -2eae9a0275bd p.43,
(accesat la 12/01/2021, ora 20:35)

5
a se apăra. Chiar dacă acest aviz motivat nu a fost emis în decursul a trei luni,
acest lucru nu împiedică sesizarea Curții de Justiție9.
În 12 luni de când Secretariatul General a înregistrat plângerea trimisă de
către o persoană fizică sau juridic, Comisia are ca și optiuni: fie închiderea
cazul ui, fie trecerea la următorul pas din cadrul procedurii.
Încălcările dreptului Uniunii constatate de către Comisie reies din
rapoartele pe care statele membre au obligația să le trimită anual referitoare la
implementarea actel or unional -europene, din întrebările pe care Parlamentul
European le constată ca urmare a desfășurării activității și pe care le adresează
Comisiei, precum și din petițiile pe care Parlamentul European le primește de la
cetățenii statelor membre10.

9 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – Art 259
10http://www.anrmap.ro/documents/10180/140951/2342.pdf/6fe69f23 -b5c2 -41f5-bb76 -2eae9a0275bd pp.52 -53,
(accesat la 12/01/2021, ora 23:40)

6
Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor

Această procedură de constatare a neîndepl inirii obligațiilor are ca scop
împiedicarea statelor membre de a eșua în a -și înde plini obligațiile ce le revin ,
precum și de a le corecta greșelile prin intermediul Curții de Justiție a UE.
Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor are două etape, și
anume: etapa precontencioasă și etapa contencioasă.
În situația în care statele membre se supun și își îndeplinesc obligațiile,
procedura de const atare a neîndeplinirii poate înceta chiar dacă toate etapele nu
au fost parcurse.

1. Etapa preconte ncioasă

În prima etapă , cea precontencioasă , statele membre care nu și -au
îndeplinit obligațiile unional -europene au posibilitatea să rezolve neînțelegerile
pe cale amiabilă . Comisia Europeană transmite statului membru în cauză o
„scrisoare de punere în întărziere”11 în care i se aduce la cunoștință motivele
pentru care a fost declanșată această procedură și se solicită un răspuns într -un
terme n stabilit.
Termenul pe care Comisia îl acordă este, de regulă, de 2 luni, însă în
funcție de complexitatea cauzei, de urgenț a acesteia , durata poate varia.
În continuare , statul trimite Comisiei remarcile sale ca răspuns la
scrisoarea acesteia. În acest pas, statul are posibilitatea de a se apăra dar nu
poate invoca în favoarea sa dispoziții ce provin din dreptul intern12. Dacă statul

11 https://abcjuridic.ro/procedura -de-infringement/ (accesat la 06/01/2021, ora 19:55)
12 http://www.anrmap.ro/documents/10180/140951/2342.pdf/6fe69f23 -b5c2 -41f5-bb76 -2eae9a0275bd p. 55,
(accesat la 13/01/2 021, ora 17:15)

7
recunoaște încălcarea pe care a făcut -o, pe această cale poate să comunice
Comisie și măsurile p rin care a ales să se conformeze.
În urma primirii unui răspuns din partea statului în cauză, dacă Comisia
constată în continuare că s -au încălcat obligațiile pe car e statul trebuia să le
respecte emite un aviz motivat. Acesta se va emite și atunci când statul nu
trimite niciun răspuns și termenul a expirat.
Conținutul avizului motivat este format din motivele de fapt și de drept
din care a r eieșit încălcarea dreptului UE, rugămintea ca statul să îndrepte
această situație și termenul până la care trebuie să facă acest lucru.
Astfel că, prin emiterea acestui aviz motivat încălcarea dreptului Uniunii
este un fapt sigur.
În cazul în care statul nu se conformează cerințelor făcute de Comisie,
aceasta este în drept să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE) în
vederea în ceperii procedurii contencioase13.

2. Etapa contencioasă

Momentul în care Curtea de Justiție este sesizată de către Comisie
marchează începutul etapei contencioase.
Serviciul juridic al Comisiei14 alături de Direcția Generală responsabilă pe
acel dome niu formulează un document scris, respectiv sesizarea Curții. Acest
document trebuie să cuprindă obiectul litigiului, concluziile la care a ajuns
Comisia, precum și motivele pe care aceasta le -a invocat.

13 http://www.anrmap.ro/documents/10180/140951/2342.pdf/6fe69f23 -b5c2 -41f5-bb76 -2eae9a0275bd p.50
(accesat la 13/01/2021, ora 18:05)
14 Serviciul juridic al Comisiei – reprezintă departamentul de consiliere juridică al Comisiei care se asigur ă că
deciziile acesteia respectă drept Uniunii și o reprezintă pe aceasta în fața de instanței.

8
Ultimul pas al procedurii este soluționarea cazului de c ătre Curtea de
Justiție, moment în care aceasta decide dacă s -au încălcat sau nu normele
dreptului Uniunii.
Existența unei astfel de încălcări impune statului să execute hotărârea
Curții care are caracter obligatoriu. Termenul mediu de soluționare a acțiu nii în
justiție este de doi ani.
Neconformarea și în acest din urmă caz are ca sancțiune impusă de către
Curte plata unei sume forfetare sau a unor penalități cu titlu cominatoriu15.
Aceste două tipuri de sancțiuni trebuie să fie solicitate de Comisie și impuse de
către Curtea de Justiție, chiar dacă Comisia nu a făcut o solicitare în acest sens.
Impunerea și calcularea sancțiunilor se poate face după criterii ferm
stabilite, astfel încât fiecare stat își poate evalua sancțiunea al cărei cuantum
trebuie să fie suficient de mare pentru ca statul în cauză să aleagă să remedieze
situația și să nu o mai r epete.
Astfel că, suma forfetară se calculează de la pronunțarea primei hotărâri a
Curții, iar penalitățile cu titlu cominatoriu se calculează de la a doua hotărâre
până la înlăturarea încălcării de către statul membru16.

15 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene –Art. 260 alin.(3)
16 https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/MEMO_12_12 (accesat la 19.01.2021, ora 21:42)

9
Jurisprudență
Hotărârea Curții în Cauza C -301/17
Comisia Europeană împotriva României

Această cauză17 are ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor, având ca temei art. 258 TFUE18, introdusă în data de 23 mai 2017
de către Comisia Europeană în calitate de reclamantă împotriva României în
calitate de pârâtă.
Curtea este solicitată de către Comisie să constate faptul că România nu
și-a îndeplinit obligația de a închide cât mai repede cu putință 68 de depozite de
deșeuri care nu mai aveau autorizație de funcționare și încalcă dispozițiile art. 14
lit, (b)19 din Directiva 1999/31 coroborat cu art. 13.
Directiva în cauză este transpusă de România în ordinea internă prin
Hotărârea Guvernului nr. 349 din 21 aprilie 2005.
Astfel, la data de 26 martie 2012 România primește din partea Comisiei o
scrisoare de punere în întârziere referitoare la u n depozit încă exploatat cu
deșeuri neconform. După primirea răspunsului din partea României, Comisia
efectu ează un studiu în privința depozitelor de deșeuri, urmând ca î n 26 aprilie
2013 să trimită din nou o scrisoare de punere în întârziere complementar ă, însă
de această dată referitoare la 20 de depozite.

17http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=neindeplinirea%2Bobligatiilor&docid=206897&pageI
ndex=0&doclang=ro&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=23244117#ctx1 ( accesat la 13/01/2021, ora
22:25)
18 Potrivit a cestui articol „În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre
obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a
oferit statului în cauză posibilitatea de a -și prezenta observațiile. În cazul în care statul în cauză nu se
conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii
Europene”.
19 Potrivit acestui articol „ Statele membre iau măsurile necesare pentru ca depozitele de deșeuri autorizate sau
care funcționau deja la data punerii în aplicare a prezentei directive să nu poată continua să își desfășoare
activitatea fără a trece prin etapele enumerate mai jos în cel mai scurt timp posibil și în termen de maxi mum opt
ani de la data stabilită la articolul 18 alineatul (1): […] b) în urma prezentării planului de amenajare a
spațiului, autoritățile competente iau o decizie definitivă prin care stabilesc dacă operațiile de exploatare mai
pot continua pe baza respec tivului plan de amenajare și a prezentei directive. Statele membre iau măsurile
necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) și articolul 13, acele
depozite de deșeuri care, în conformitate cu articolul 8, nu au primit o autorizație care să le permită să
funcționeze în continuare ;

10
Răspunsul României dat pe 26 august 2013 determină Comisia să
continue procedura de constatare a încălcării dreptului UE, astfel că aceasta
emite și avizul motivat pe 21 februarie 2014 deoarece statul în cauză nu clarifică
dacă pe siturile respective se exercită o activitate de eliminare a deșeurilor.
România dă curs documentelor primite așa că răspunde și la acest aviz la
22 aprilie 2014 arătând că de la realizarea studiului până la momentul actual
situația s -a modificat și transmite pe 16 mai 2014 o listă care cuprinde
depozitele care nu fuseseră închise.
Considerând în continuare că România nu și -a îndeplinit obligațiile,
Comisia trimite o altă scrisoare de punere în întârziere complementară , însă nici
de data aceasta nu este convinsă de răspunsul României și emite și un aviz
motivat suplimentar pe 25 septembrie 2015 referitoare la 109 depozite de
deșeuri.
Prin răspunsul la avizul motivat România reușește în cele din urmă să
obțină apreciere din p artea Comisie, însă nu în totalitate deoarece 68 dintre
depozite nu îndeplinesc în continuare dispozițiile Directivei 1999/31.
Aceste fapte duc la declanșarea prezentei acțiuni care a fost introdusă de
către Comisie la 23 mai 2017.
Începerea fazei precontencioase este considerată de statul în cauză ca fiind
introdusă în mod prematur înainte de termen, având în vedere că art. 14 din
Directiva 1999/31 prevede termenul de maximum opt ani pentru aplicarea
dispozițiilor sale . Acest articol se corob orează cu art. 18 care prevede că
„Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a
actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în
termen de maximum doi ani de la data intrării în vigoare a acesteia.”
Așadar România consideră că acest termen de opt ani nu ar fi trebuit curgă
de la data pe care o prevede art. 18 din directivă, ci de la aderarea sa la Uniune

11
respectiv 1 ianuarie 2007 așa cum prevede art. 5220 și 5321 din Actul de aderare
din 2005.
Ca ș i Comisia, Curtea apreciază că termenul prevăzut de art. 14 al
directivei s -a împlinit la data de 16 iulie 2009, însă statul membru nu este de
acord cu părerea acestora susținând în continuare că termenul a expirat la data
de 1 ianuarie 2015 având în veder e aderarea lui la Uniune la 1 ianuarie 2007.
Luând în considerare faptul că actul de aderare a unui nou stat are ca
temei aplicarea imediată și integrală a dreptului Uniunii, așa cum reiese din
jurisprudența Curții de Justiție, dispozițiile tranzitorii s unt singurele în care se
pot prevede derogări de la acest act.
Derogarea pe care o prevede Actul de aderare din 2005, face trimitere la
art. 14 lit. c) din Directiva 1999/31 care instituie în sarcina statelor membre să
realizeze lucrările necesare conform planului de amenajare aprobat astfel încât
toate depozitele de deșeuri să fie în conformitate cu respectiva directivă în
maximum 8 ani de la data stab ilită de art. 18 alin. (1), respectiv 2 ani de la
intrarea în vigoare a acesteia . Acestea fiind spuse, Curtea consideră că niciunul
din cele 101 de depozite nu se încadrează în dispozițiile acestei derogări.
Așadar în acest caz, în care art. 14 lit. b) n u reprezintă o derogare, acesta
trebuie să fie aplicat imediat și integral de către România de la data aderării la
Uniunea Europeană, respectiv de la 1 ianuarie 2007.
Bazându -se pe faptul că Republica Bulgaria, care a aderat la Uniune în
același timp și prin același act cu România, și -a îndeplinit obligația de punere în

20 Potrivit acestui articol „ De la data aderării, Bulgaria și România sunt considerate destinatare ale legilor –
cadru, regulamentelor și deciziilor europene în înțelesul articolului I-33 din Constituție, precum și al
directivelor și deciziilor în înțelesul articolului 249 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și al
articolului 161 din Tratatul CEEA, cu condiția ca aceste legi -cadru, regulamente și decizii europene, precum și
aceste directive și decizii, să fi fost adresate tuturor statelor membre actuale…”

21 Potrivit alin. (1) al acestui articol „ Bulgaria și România pun în aplicare măsurile necesare pentru a se
conforma, de la data aderării, dispozițiilor legilor -cadru europene și ale acelor regulamente europene care sunt
obligatorii în ce privește rezultatul care trebuie obținut, dar lasă la latitudinea autorităților naționale alegerea
formei și a metodelor, în înțelesul articolului I -33 din Constituție, precum și direc tivelor și deciziilor în înțelesul
articolului 249 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și al articolului 161 din Tratatul CEEA, cu
excepția cazului în care se prevede un alt termen în prezentul protocol. Acestea comunică măsurile respective
Comisiei până la data aderării cel târziu sau, după caz, până la termenul prevăzut în prezentul protocol.”

12
aplicare imediată a directivei în cauză de la 16 iulie 2009, Curtea respinge
excepția de inadmisibilitate invocată de România deoarece aceasta din urmă
consideră că faza precontencioasă a fost declanșată prematur, deși Comisia a
trimis scrisoarea de punere în întârziere în 2014 cu privire la cele 68 de depozite
în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procedurii precontencioase, d eși Comisia i -a
acordat României un termen rezonabil pen tru a se conforma obligațiilor ce îi
revin ca urmare a calității de stat membru al Uniunii Europene, aceasta din urmă
consideră că termenul de doi ani și jumătate dintre primirea celei de -a doua
scrisori de punere în întârziere, 17 octombrie 20 14, și intro ducerea acțiunii, 23
mai 2017, nu a fost suficient pentru a-și îndeplini obligațiile și solicită
inadmisibilitatea cererii.
Amintim că prima scrisoare de pune re în întârziere a fost trimisă de
Comisie în cursul anului 2012 cu privire la cele 68 de depozite de deșeuri din
respectiva cauză, România a avut la dispoziție aproape 3 ani de la expirarea
termenului prevăzut de art. 14 din Directiva 1999/31 pentru a se conforma, însă
nu a făcut -o.
România a ma i avut la dispoziție încă 6 ani de la termenul prevăzut de
directivă , respectiv de la 16 iulie 2009 până la eliberarea avizului motivat
suplimentar la 25 noiembrie 2015 însemnând peste un an de la trimiterea celei
de-a doua scrisoare de punere în întârzie re referitoare la cele 68 de depozite de
deșeuri.
Din aceste fapte reiese că România a avut la dispoziție toți ac ești ani
pentru a se conforma, astfel că întreaga acțiune introdusă de Comisie este
admisibilă atât în ceea ce privește termenul rezonabil de a se conforma, cât și a
momentului introducerii acesteia.
În fond, Comisia consideră că în ceea ce privește închiderea celor 68 de
depozite de deșeuri care nu au autorizația să funcționeze în continuare, a fost
încălcată de România menționând că vor fi considerate închise numai atunci

13
când autoritățile competente în acest domeniu declară pe baza rapoartelor și a
inspecției finale că sunt de acord cu închiderea lor și comunică acest lucru
operatorului.
România adoptă în cele din urmă măsuri pentru închi derea depozitelor,
chiar dacă nu echivalează cu închiderea lor în mod definitiv, însă reprezintă un
progres în reducerea efectelor negative pe care acestea le au asupra mediului.
Curtea apreciază ca statele membre trebui a să își înde plinească obligația
de a lua măsuri în privința depozitelor de deșeuri cel târziu la 16 iulie 2009 ,
respectiv în termen de 2 ani de la intrarea Directivei 1999/31 în vigoare și în
termenul de 8 ani, respectiv până la 16 iulie 2009 să treacă prin toate etapele pe
care art. 14 al directivei le prevede în privința închiderii depozitelor.
Potrivit jurisprudenței Curții, pentru a constata neîndeplinirea obligațiilor
este necesar ca la momentul expirării termenului pe care Comisia îl oferă prin
avizul motiv statul să nu fii făcut nimic în acest sens, întrucât măsurile adoptate
ulterior nu vor fi luate în considerare.
În această speță, termenul prevăzut de avizul suplimentar este de 25
noiembrie 2015. România reușește ca până la această dată să adopte anumite
măsuri astfel încâ t să închidă depozitele de deșeuri, în special cele 11 pe care le
menționează în apărarea sa.
În privința celor 68 de depozite de deșeuri în cauză, părțile au ajuns la
concluzia că acestea nu au fost închise conform Directivei 1999/31 înainte de 25
noiem brie 2015. Pentru a se apăra, România aduce ca argumente acțiunile pe
care instanțele naționale le -au declanșat și necesitatea avizelor și autorizațiilor,
însă conform jurisprudenței Curții, statele membre nu pot invoca situații din
ordinea internă pentru a motiva nerespectarea obligațiilor și a termenelor22.
Având în vedere toate motivele expuse, Curtea consideră că acțiunea pe
care Comisia a formulat -o împotriva României ca fiind fondată.

22http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=neindeplinirea%2Bobligatiilor&docid=206897&pageI
ndex=0&doclang=ro&mode=req&dir=&occ=first&par t=1&cid=23244117#ctx1 (accesat la 19.01.2021, ora
16:59)

14
Curtea hotărăște că România nu și -a îndeplinit obligația de a l ua măsurile
pentru închiderea celor 68 de depozite de deșeuri care nu mai pot funcționa în
continuare deoarece nu dețin autorizația în acest sens și o obligă la plata
cheltuielilor de judecată, fiind partea care cade în pretenții.

15
Concluzie

Putem conchide spunând că cele trei sisteme de drept, respectiv dreptul
Uniunii Europene, dreptul internațional și dreptul intern al statelor membre nu
pot funcționa unul fără altul, fiind strâns legate între ele. Interacțiunea lor în
scopul respectării drepturilor persoanelor este evident ă astfel încât au fost
elaborat e tratate și acorduri la care statele membre aderă asumându -și
respectarea lor.
Aceste fapte duc la sancționarea drastică a statelor membre care nu își
îndeplinesc obligațiile ce le revin potrivit dreptului Uniunii Europene . După
părerea mea, Uniunea este și îngăduitoare cu statele membre pentru că le oferă
termene rezonabile pentru a se conforma și înainte de a se pronunța prin
intermediul Curții de Justiție, trebuie să se înd eplinească două etape care
reprezintă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor unional -europene .
Titularul acțiunii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ce le revin
statelor membre ca urmare a aderării la Uniunea Europeană este Comisi a
Europeană.
Comisia Europeană este instituția care are ca scop asigurarea respectării
tratatelor și supravegherea aplicării în mod corect a dreptului Uniunii Europene ,
conform art. 17 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Conform celor spuse în prezenta lucrare, putem concluziona că prin
această procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor se asigură aplicarea
dreptului Uniunii fiind ultima strategie pe care Uniunea o adoptă pentru a
încuraja statele membre să se conformeze atun ci când celelalte strategii nu au
reușit să determine statele să își îndeplinească obligațiile.

16
Bibliografie

I. Tratate
1. Tratatul privind Uniunea Europeană
2. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

II. Resurse online
1. https://europa.eu/european -union/about -eu/what -the-eu-does-for-its-
citizens_ro
2. https://europa.eu/european -union/about -eu/eu -in-brief_ro
3. https://www.univnt.ro/wp –
content/uploads/doctorat/rezumate_doctorat/Grama_Dimitriu_Ioana.p df
4. https://abcjuridic.ro/procedura -de-infringement/
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83
6. http://www.anrmap .ro/documents/10180/140951/2342.pdf/6fe69f23 –
b5c2 -41f5-bb76 -2eae9a0275bd
7. https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/MEMO_12_12
8. http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=neindeplinirea%
2Bobligatiilor&docid=206897&pa geIndex=0&doclang=ro&mode=req&d
ir=&occ=first&part=1&cid=23244117#ctx1

III. Jurisprudență
1. Hotărârea Curții în Cauza C -301/17 Comisia Europeană împotriva
României