PROGRAMUL DE STUDII DE LICENTĂ: TEHNOLOGIA PRELUCRARII PRODUSELOR AGRICOLE PROIECT DE DIPLOMA ÎNDRUMATOR ȘTIINȚIFIC : Conf. Univ. Dr. Diniță Georgeta… [602996]

1
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODICTIILOR
ANIMALIERE
PROGRAMUL DE STUDII DE LICENTĂ: TEHNOLOGIA PRELUCRARII
PRODUSELOR AGRICOLE

PROIECT DE DIPLOMA

ÎNDRUMATOR ȘTIINȚIFIC :
Conf. Univ. Dr. Diniță Georgeta

ABSOLVENT: [anonimizat] 2019

2

Cercetări științifice în domeniul apicol în
funcție de
perioada de cules

3

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………… ………… 5
PARTEA I – STUDIU BIBLIOGRAFIC
CAP I. SITUAȚIA SECTORULUI APICOL DIN ROMÂNIA …… ………… …9
1.1. Situația statistica a sectorului apicol in România ……………… ……….. .9
1.2. Tipuri de miere …………………………………………………… ………. 10
1.3. Tipuri de stupi si dotarea cu echipamente apicole ……………… ………… .12
1.4. Baza melifera …………………………………………………… ………… .13
1.5. Apicultura ecologic ă …………………………………………… ………… 15
CAP II. VIAȚA FAMILIEI DE ALBINE ÎN STUP ………………… …………. 17
2.1. Clăditul fagurilor …………………………………………………… …….. 17
2.2. Organizarea puietului ……………………………………………… …….. 19
2.3. Munca albinelor în stup si afară …………………………………… ……..2 1
CAP III. PRODUSELE APICOLE ……………………………………… ………2 5
3.1. MIEREA …………………………………………………………… …….2 5
3.1.1. Metode de extr agere a mierii ……………………………………… ………2 6
3.1.2. Recoltarea și extracția mierii ……………………………………… ………2 6
3.1.3. Condiționarea mierii ……………………………………………… …..…2 7
3.2. CEARA ……………………………………………………… ……..2 9
3.3 POLENUL ……………………………………………………… ……. 30
3.4. PROPOLIS ……………………………………………………… ……..33
3.5. LĂPTIȘORUL DE MATCĂ …………………………………… ………3 5
3.6. VENINUL DE ALBINE ………………………………………… ………3 6
PARTEA A II A – CERCETĂRI PROPRII ………… …………… …………….3 9
CAP IV. SCOPUL LUCRĂRII, LOCUL DESLĂȘURĂRII CERCETĂRII
MATERIALUL BIOLOGIC CERCETAT ȘI METODA DE LUCRU ………………. 39
4.1 Scopul lucrarii ………………………………………………… ………….3 9
4.2. Locul de desfășurare al cercetării ……………………………… …….3 9
4.3. Organizarea stupinei în care a fost realizat studiul ……………… ………… 40
4.4. Materialul biologic cercetat ……………………………………… …….4 2
4.5. TIPUL DE STUPĂRIT ……………………………………… ……..44
4.5.1. Deplasările efectuate de stupină în cei doi ani de cercetare ……… ………46

4
4.5.2. Pregătirea și împachetarea stupilor în vederea transportului în pastoral …..48
4.5.3. Pregătirea pentru transport a stupilor orizontali …………………… 48
CAP V. REZULTATE ȘI DISCUȚII ……………………………… ………….50
CAP VI. CALENDARUL LUCRĂRILOR CARE AU AVUT LOC ÎN
STUPINĂ PE DURATA STUDIULUI …………………………… ………………. 60
6.1. Luna ianuarie …………………………………………………… ……… 60
6.2. Luna februarie …………………………………………………… ………6 2
6.3. Luna martie ……………………………………………………… ……6 4
6.4. Luna aprilie ……………………………………………………… ……66
6.5. Luna mai ……………………………………………………… ……6 9
6.6. Luna iunie ……………………………………………………… ……70
6.7. Luna iulie …………………… ……………………………… ……….71
6.8. Luna august ……………………………………………………… ……72
6.8. Luna septembrie …………………………………………………… …….7 4
6.10. Luna octombrie …………………………………………………… …….7 5
6.11. Luna noiembrie …………………………………………………… …….75
6.12. Luna decembrie …………………………………………………… ……7 6
CAP VII. INVENTARUL APICOL AL STUPINEI ÎN CARE S -A
DESFĂȘURAT STUDIUL …………………………………………………… ………77
7.1. Echipamentul de protecție al apicultorului ……………………… ………77
7.2. UNELTELE PENTRU EXAMINAREA ȘI ÎNGIJIREA FAMIL IEI DE
ALBINE ………………………………………………………………… ……………77
7.3. UNELTELE PENTRU EXTR AGEREA, PRELUCRAREA ȘI
PĂSTRAREA MIERII ………………………………………………………… ………79
7.4. UNELTELE PENTRU EXTRAGEREA ȘI PRELUCRAREA CERII …80
CAP VIII. CONCLUZII …………………………………………… …….81
BIBLIOGRAFIE

5

INTRODUCERE
Este ușor de înțeles că omul a fost atras din cele mai vechi timpuri de albine și
produsele lor. Daca se ia în considerație faptul că habitatul ace stor animale se deosebește
mult de cel al altora, se poate ușor concluziona de ce omul le -a acordat atenție și s -a interesat
de aceste insecte și de fagurii lor.
Instinctul său, poate un accident, l -a făcut să guste mierea și din acel moment,
cunoscându -i gustul, să o caute și să o folosească pentru alimentația sa.
Vor trece secole până ce se vor descoperi. în cadrul surselor istorice, referințe la
albine, miere și ceară, dar este foarte semnificativ un fapt: pe cele mai vechi documente
scrise care se cunos c, tabletele de argilă ale culturii mesopotamiene care datează din anii
2700 Î.HR . există citate care menționează mierea ca medicament.
Aproximativ 100 de ani mai târziu, în Egipt se scria papirusul ‘lui Ebers”, una din
sursele cele mai import ante pentru c unoașterea medicinii egiptene; și aceasta citează atât
mierea cât și ceara ca medicament.fi]
Cele mai vechi date științifice în legătură cu albina și produsele sale sunt oferite de
părintele zoologiei, Aristotel, care în ‘"Istoria Animalelor” se ocupă pe l arg de ele. î n șase
cărți ale operei sale se ocupă de această insectă, de diferitele sale specii, descrie viața lor,
felul în care se reproduc.
Albinele au recoltat și au depozitat mierea cu mult timp înainte de apariția omului pe
pământ. Prim ele urme isto rice legate de recoltarea mierii de către om, datează din Neolitic
sau de la finele Paleoliticului, adică de aproximativ 12.000 de ani, și care sunt atestate de o
pictură rupestră descoperită în anul 1921 în peștera Păianjenului, de lângă Vale ncia, Spania.
Această practică primitivă de recoltare a mierii ce constă în utilizarea unui băț și a unui
recipient pentru obținerea mierii este încă perpetuată și în zilele noastre, dar într -o manieră
puțin mai evoluată, în Botswana și în Nepal.[6]
Egiptu l este însă l ocul în care se găsesc primele mărturii ale practicării apiculturii. In
Grecia și în Roma antică însă apicultura era cunoscută foarte bine. Sclavul însărcinat cu
această activitate era numit “apiarus " la romani și "me llitorus " la greci. In acea vreme,
recoltarea mierii se făcea prin afirmarea stupilor apoi prin tăierea fagurilor fără însă a fi luați
în totalitate, lăsând astfel provizii albinelor. Pentru tăierea și răzuirea cerii, apicultoru l

6
acelor timpuri utiliza cuțite speciale d in fier forjat, practic identice cu instrumentele
utilizate încă și astăzi. Mierea era apoi filtrată și lăsată în repaus câteva zile pentru a permite
ridicarea la suprafață a impurităților, după care era depozitată în amfore.
În epoca noastră, recoltarea d in stupi cu rame mobile se aplică în condițiile în care
80% până la 90% din celulele ce conțin miere au fost operculate ( căpăcite ) de către albine
cu un strat subțire de ceară. Recoltarea se face în general după un “cules” – ce corespunde
perioadei de pr oducție de nectar – și în general, în emisfera nordică, se face către sfârșitul
lunii mai, terminându -se în noiembrie. Această perioadă de cules este diferită de la o regiune
la alta și depinde de condițiile climatice și este sezonieră.
Biblia. Talmudul, C oranul, manuscrisele Or ientului, scrierile Greciei antice, ale
Romei antice și țările din Orientul Mijlociu, Rusia, țările slave… toate culturile, toate
religiile, au lăudat, de -a lungul timpului virtuțile polenului și ale mierii ca sursă de tinerețe
veșnică și o garanție pent ru sănătatea oamenilor. în timpurile biblice, totuși, nu există referiri
particulare despre polen în scrierile sacre, ci mai curând asupra produselor stupului în
general.
Albina a fost aleasă de nobili pentru a figura pe blazoanele l or, ca semn de hărnicie
și ordine; un astfel d e exemplu este cel al lui Urbano al IV -lea.
De fapt, în fiecare teritoriu populat cu albine exista aceeași credință legată de puterile
miraculoase ale mierii utilizată atât ca aliment cât și ca medicament. Grec ii antici o numeau
“Nec tarul Zeilor”, scriitorii și învățații multor civilizații credeau că acest nectar este un
aliment minune și depozitarul binefacerilor medicinale.
În Irak, la Nippur, au fost descoperite două fragmente din ceramică, apreciate ca
prove nind din anii 2100 – 2000 î. HR.. Ele sunt considerate a fi cele mai vechi documente
referitoare ia miere și ceară scrise în limba sumeriană și conțin un text ce se referă la o rețetă
de leacuri și unsori pe baza acestor produse.fi 1]
În urma examinării conț inutului unor piramid e s-a putut constata că egiptenii
conservau fructele în miere, iar pentru îmbălsămarea cadavrelor, alături de alte substanțe, se
găsea, de asemenea, mierea și ceara.
Mierea și ceara, menționate în papirusuri (Georg Ebers și Edwin Smith ) ca
medicamente, rep rezintă surse importante pentru cunoașterea medicinii egiptene. Egiptenii
foloseau creme pe bază de ceară, pentru protejarea pielii împotriva razelor soarelui.
Prima monedă cunoscută în lume. are gravată pe ea albina ca simbol al hărni ciei și
aparținea civ ilizației din Efesul secolului IV î. HR.

7
Pliniu cel Bătrân, reputat enciclopedist român, se ocupă pe larg de albine și produsele
lor în lucrarea sa "Istoria naturală”. Ca și alți învățați ai timpului prezintă numeroase și
amănunțite utilizări ale cerii, fap t ce demonstrează că se cunoștea mo dul de extracție,
purificare și chiar de înălbire a cerii.
În ce ne privește, existența unei prime mărturii scrise privind apicultura la daci se
datorează “părintelui istoriei” Herodot ( 485 – 421 î. HR.). Acesta, voind să meargă în Schia
și trebuind să treacă Istral (Dunărea) a aflat de la tracii de pe malul drept al fluviului, că
pământurile de dincolo de apă nu pot fi călcate cu ușurință din cauza mulțimii albinelor care
nu dau nimănui î ndemn să pătrundă pe acele meleagur i. Această informație trebuie luată în
sensul unei mărturii privind răspândirea apiculturii în vechea Scitie.
Cercetările arheologice au demonstrat existența prisăcarilor încă din timpuri
străvechi. Afirmația apare și în lucrarea Anabassis a marelui istori c grec Xenofon (430 – 355
î.HR), care a scris: “hrana geților constă în primul rând din miere, legume, lapte simplu sau
preparat și foarte puțină carne, căci credința în Zamolxes îi oprea ”.[7]

8

PARTEA I -STUDIU BIBLIOGRAFIC

9
CAP I. SITUAȚIA SECTORULUI APICOL DIN ROMÂNIA
România deține o tradiție îndelungată în domeniul creșterii albinelor și realizării de
produse apicole, apicultura impunându -se ca ocupație de sine stătătoare încă din cele mai
vechi timpuri, inițial pentru pro dusele obținute (miere, polen, lăptișor de matcă, propolis,
ceară și venin de albine), iar ulter ior, inclusiv în prezent, pentru contribuția pe care aceste
insecte o au la creșterea recoltelor de fructe, legume și semințe, prin polenizare.
în prezent, în c ontextul globalizării, apicultura capătă noi valențe, practicarea acesteia
vizând nu doar import anța sa economică, ci și importanța științifică, ecologică, socială etc.
în România, activitatea de creștere a albinelor s -a dezvoltat în condiții naturale deos ebit de
favorabile, ce au contribuit la dezvoltarea continuă a acestei activități și, implicit, la
obținerea unor producții apicole însemnate.
1.1. SITUAȚIA STATISTICĂ A SECTORULUI
în tabelele nr. 1 și 2 este prezentată evoluția efectivelor de familii de a lbine și a
producției de miere obținută în România. (table 1 ,2)
Tabelul 1
Evoluția efectivelor de familii de albine
Anii 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
estimare
Familii
de
albine –
6114 7145 7181 8139 8188 9120 9175 11.086 11.109 11.110 11.280

10
Tabelul .2
Producția de miere obținută în România
Anii 2009 2010 2011 2012

2013
2014 2015 2016 2017

2018 2019
estimare
Produc 11.74 6 12.59 8 13.43 4 17.40 9 19.15 0 18.19 5 18.19 5 16.76 7 20.03 7 21.50 0
miere – 23.700
Tone
1.2 TIPURI DE MIERE
In România, există două mari categorii de miere, respectiv: miere florală (miere de
nectar) ce poate fi monofloră sau polifloră și miere extraflorală (miere de mană sau de
pădure).
Cele mai cunoscute sortimente de miere monofloră sunt cele de: salcâm ( Robinia
pseudoac acia), de tei (Tilia platiphyla), de floarea soarelui ( Helianthus an uus), de mentă
(Mentha sp .) si de zmeură ( Rubus ideaus L.), rapiță {Brassica napus oleifera L.), coriandm
(Coriandrum sativum L.), zburătoare ( Epilobium augustifolium L.), sânziana de grăd ină
(Solidago canadenisis L.) și altele.
În România, intr -un an normal fă ră probleme meteorologice, sunt realizate în jur de
20.000 de tone de miere, cea mai mare pondere fiind deținută de mierea polifloră, în
proporție de 50%, unnată de mierea de salcâm 3 5% și de cea obținută din tei, cu o pondere
de 15%.
Datorită condițiilor pedoclimatice specifice climatului temperat din țara noastră,
calitatea produselor apicole este considerată a fi superioară. Exemplul, mierea de salcâm ce
a primit medalii la multe tâ rguri și expoziții internaționale (congrese APIMONDIA). De
asemenea valoa rea propolisului românesc este recunoscută în mediile de specialitate.
În România se obțin, de regulă, producții mari de miere, dar pe piața internă se
valorifică cantități foarte mic i deoarece consumul de miere pe cap de locuitor este printre
cel mai scăzut din Europa, 150 de grame, față de 2 kilograme în Germania, urmată de Olanda
și Belgia cu câte 1,5 kilograme.
Un rol important în producția apicolă este deținut de produsele secunda re între care
se pot enumera: polenul recoltat cu ajutorul colectoare lor, propolisul, lăptișorul de matcă,

11
ceara de albine, veninul (apitoxina) și produsul din larve de trântor, cunoscut sub denumirea
comercială de apilarnil. [23]
Aceste produse secundare s unt utilizate la prepararea unei game foarte largi de
suplimente nutritive și/sau medicamente precum și pentru producția de cosmetice.
Pentru producția de polen se menționează doar un nivel de circa 50 -60 tone anual,
mai ales în zona de centru și de nord a țării, dar poate ajunge și chiar depăși 100 tone/an. În
perioada 2007 – 2009 datorită susținerii prin Programul Național Apicol al repopulării
septelului a crescut media familiilor de albine la categoria de exploatație 1 – 50, de la 14
familii/stupină la 18 familii/stupină în prezent, iar la restul categorii lor a crescut numărul de
familii cu 2,21% respectiv 1,61%.[4]
În prezent, România se situează printre țările cu o apicultură bine dezvoltată,
această situație fiind o consecință a: efectivelor însemna te de familii de albine de care
dispunem; cantității d e miere obținută; diversificării producției apicole; rezultatelor
activităților de cercetare științifică și de pregătire a specialiștilor, etc.
În țara noastră, abundența și varietatea resurselor melife re din flora spontană și
cultivată asigură hrana albin elor, de primăvara timpuriu, până toamna târziu. în aceste
condiții, în ultimii ani, creșterea albinelor – o activitate ce nu necesită investiții deosebite, a
devenit o profesie pentru persoanele a căro r existență este asigurată din veniturile obținute
din stupărit precum și un mijloc de relaxare pentru cei care exploatează efective reduse.
Avantajele economice care contribuie la creșterea veniturilor apicultorilor sunt cele
care provin din valorificarea principalelor produse ale stupului. în vederea crește rii
producției, metodele utilizate de apicultorii români sunt multiple, dintre acestea remarcându –
se: dimensionarea optimă a stupinei; practicarea stupăritului pastoral intensiv; menținerea
unor familii puternice; combaterea bolilor și dăunătorilor; folosi rea tehnologiei apicole,
etc.[2]
În România se obțin, de regulă, producții mari de miere, dar pe piața internă se
valorifică cantități foarte mici deoarece consumul de miere pe cap de locuitor este prin tre
cel mai scăzut din Europa, 150 de grame, față de 2 kilograme în Germania, urmată de Olanda
și Belgia cu câte 1,5 kilograme.
Un rol important în producția apicolă este deținut de produsele secundare între care
se pot enumera: polenul recoltat cu ajutoru l colectoarelor, propolisul, lăptișorul de matcă,
ceara de albine, veninul (apitoxina) și trituratul din larve de trântor, cunoscut sub denumirea
comercială de apilarnil. [23]
Aceste produse secundare sunt utilizate la prepararea unei game foarte largi de

12
suplimente nutritive și/sau medicamente precum și pentru producția de cosmetice.
Pentru producția de polen se menționează doar un nivel de circa 50 -60 tone
anual, mai ales în z ona de centru și de nord a țării, dar poate ajunge și chiar depăși
100 tone/an.
Tabelul .3
Repartizarea pe exploatații a efectivului de albine exis tent la data de 31.12.2018
Dimensiunea
exploatației Nr. familii de albine % din efectiv
1-50 627.823 56,56
50-150 265.676 23,94
peste 150 216.501 19,50
TOTAL 1.110.000 100

1. 3. TIPURI DE STUPI ȘI DOTAREA CU ECHIPAMENTE APICOLE
Marea majoritate a apicultorilor din România care practică stupăritul staționar
folosesc tipul de stup orizontal pe 20 rame de tip Dadant, iar apicultorii care practica
stupăritul pastoral folosesc stupi verticali avand cuibul pe 10 rame de tip Dadant, iar corpul
pentru strâ nsură fiind fie pe rame Langstroth -Rooth, fie pe jumătăți de ramă Dadant.
Foarte puțini dintre apicultorii care practică stupăritul pastoral folosesc stupul mul ti
etajat Langstroth.
Peste 50% dintre apicultorii ce practică stupăritul pastoral folosesc sist emul de stup
orizontal (pe rama Dadant), restul folosind tipul de stup vertical (cuibul pe rama Dadant iar
strânsură pe rama Langstroth). De asemenea, un procent mic folosesc stupi atipici, pe 12
rame Dadant sau 16 rame Dadant.
Apicultorii care practică st upăritul pavilionar folosesc stupi orizontali pe 16 rame
dadant, în pat cald.
Transportul familiilor de albine în pastoral se face folosind o gamă lar gă de mijloace
de transport specializate și autorizate pentru această op erațiune.
Apicultorii care dețin e xploatații apicole mici folosesc semiremorci auto tractate de
autoturism.
În România, operațiunile de încărcare – descărcare a stupilor se efectuează în cea mai

13
mare măsură manual deoarece nu există mijloace tehnice specializate/mecanizate pentru
realizarea acestei operațiuni.
Apicultorii care practică stupăritul pastoral folosesc ca mijloace de transport
pavilioane (remorci agricole adaptate transportu lui de stupi, unde stupii sunt fixați pe tot
parcursul sezonului a ctiv).[19]
Pentru extracția mierii (extractor, tavă de descăpăcit, cuțit sau furculiță de descăpăcit,
sită dublă pentru filtrarea mierii, recipienți pentru depozitarea mierii), majoritatea
apicultorilor dispun de un minim de echipamente și dotare tehnică c are să le asigure un
randament sporit și un număr foarte mic de apicultori cu stupine mari și -au achiziționat
mașini de descăpăcit și extractoare performante.

1.4 BAZA MELIFERĂ
În țara noastră , pășunile și fânețele reprezintă peste 4 milioane hectare. Vegetația
unei pajiști este reprezentată prin asociații de plante foarte variate, alcătuite din câteva sute
de specii, unele dintre ele cu o valoare meliferă apreciabilă. Culesurile de nectar și p olen
oferite de pajiști sunt mai puțin legate de sc himbările timpului. Pajiștile asigură un cules de
intensitate mică sau mijlocie, însă de lungă durată și cu un maxim de dezvoltare târzie de
vară, după înflorirea teiului și a florii -soarelui timpurie, cân d în majoritatea regiunilor din
țara noastră lipses c alte culesuri.
Pajiștile bune pot produce anual până la 80 kg miere/ha, cele mijlocii până la 50
kg/ha, iar cele slabe (de mlaștini) 20 kg/ha.
România are un fond forestier de circa 6,4 milioane hectare, reprezentând 27% din
suprafața țării. Din totalul de fond forestier 4,1 milioane ha (66%) reprezintă proprietate
publică a statului. Față de media europeană, de 32% acest procent de împădurire nu este
foarte bun, dar nici dramatic. Circa doua treimi dintr e păduri sunt situate în zona montană,
ponderea lor fiind foarte scăzută la câmpie (sub 10%), unde, din această cauză se resimte
puternic efectul exceselor climatice. Compoziția pădurilor din România este repartizată
astfel: rășinoase 29,9 %, fag 31,5 %, s tejar 18,0 %, diverse alte specii tari 15,7 %, dive rse
specii moi 4,9 %.[ 16]
în România, repartizarea pădurilor pe zone geografice este:
– munte (30 % din teritoriu ) cu păduri de rășinoase și fag 66 %;
– deal (37% din teritoriu ) cu păduri de stejar și fag 2 4 %;
– câmpie (33% din teritoriu ) cu păduri de șleau ri și de luncă 10 %.

14
Arborii și arbuștii din pădurile țării noastre, în afară de valoarea lor forestieră,
constituie o resursă importantă de nectar și polen.
Pădurile din țara noastră se împart în: foioase , mixte (foioase și conifere) și conifere.
Pădurile foioase formate din amestecuri de arbori și arbuști sunt cele mai bogate în vegetație
meliferă. Aici albinele au un cules aproape uniform și de lungă durată, care începe din
primăvară și ține până în vară .
Pădurile mixte sunt de asemenea bogate în plante melifere. Ele sunt cu atât mai
bogate cu cât în amestecul lor predomină speciile de plante foioase. Aici albinele culeg
nectarul și polenul nu numai de pe florile de arbori și arbuști, dar și de pe vegetaț ia erbacee,
între care sunt foarte multe plante mel ifere de mare valoare, mai ales în poieni.
Pădurile de conifere sunt cele mai puțin melifere; în țara noastră se găsesc la altitudini
mari. Albinele adună de pe esențe forestiere conifere numai polen în ca ntități restrânse și
când nu găsesc alte surse de h rană. Acest cules se limitează la lunile de primăvară. în afară
de aceasta, în unii ani, albinele adună de pe conifere miere de mană. Vegetația erbacee din
pădurile de conifere este de asemenea puțin melif eră. În regiunea de munte, cele mai
favorabile cond iții pentru stupărit le oferă amestecul între molid, brad și fag. Cantitățile mari
de polen pe care le oferă molidul constituie un factor favorabil pentru dezvoltarea familiilor
de albine. [7]
Producția de miere la he ctar, stabilită prin cercetări făcute î n țara noastră, este de
1.365 kg pentru păduri și 643 kg pentru plantațiile tinere.
Din punct de vedere al suprafețelor ocupate cu specii melifere din fondul agricol, cele
mai mari suprafețe se înregistrea ză în zona colinară și montană la care predomină su prafețele
ocupate de pășuni, fânețe, livezi pomi și culturile de leguminoase furajere.
În țara noastră cresc cca. 150 de specii spontane de plante medicinale, dintre care
numai o mică parte sunt răspândit e în cultură. Totuși, în unele părți ale țării, plan tele
medicinale se cultivă pe suprafețe din ce în ce mai mari, ca urmare a cerințelor mereu
crescânde ale industriei farmaceutice și a celei producătoare de cosmetice. Aceste suprafețe
cultivate reprezint ă importante surse melifere pentru albine. Cele mai cunoscute plante
medicinale cultivate, cu valoare meliferă, sunt: izmă bună (Mentha piperita ),
levănțica (.Lavandula spica ), isopul (.Hyssopus offîcinalis), salvia (Salvia pratensis), etc.
Diversitatea ge ografică și bogăția bazei melifere oferă culesuri de calitate.[15]
În urma întâlnirilor avute cu reprezentanții formelor asociative legal constituite
conform legislației în vigoare s -a desprins necesitatea definirii și elaborării a unu i set de
recomandări, unanim acceptate de specialiștii în tehnica apicolă precum și de specialiștii în

15
siguranța alimentară și sănătate animală care să asigure o producție apicola eficientă, cu
valoare alimentară incontestabilă și fără să pună în pericol s ănătatea oamenilor sa u sănătatea
albinelor . Un asemenea set de recomandări, de obicei cunoscut sub denumirea de ghid de
bune practici apicole se regăsește în UE la nivelul apiculturii multora dintre statele membre,
dar nu există încă în România. Pentru Rom ânia, la conceperea u nui asemenea ghid de bune
practici va trebui să se țină cont atât de practica apicolă generală cât și de specificitatea
apiculturii în România ce decurge din condiții concrete cum ar fi:
– rasa locală, atent selecționată și a cărei puritate reprezintă o perm anentă
preocupare în Român ia atât sub aspectul general al valorii genetice, cvasiunanim
recunoscute, cât și prin adaptarea la condițiile climatice și vegetale locale;
– tipurile constructive de stupi folosiți în România;
– metodele și condițiile specifice de p racticare a pastoralului;
– dimensiunile și condițiile de funcționare a stupinelor;
– reglementările legislative care afectează apicultura în România.
Elaborarea acestui ghid va fi un sprijin real pentru apicultură și se va reflecta a supra
eficienței acestei a ctivități, al calității mi erii și a celorlalte produse apicole, al îmbunătățirii
stării de sănătate a albinelor, toate acestea conducând în final în mod implicit la mărirea
venitului tuturor apicultorilor.
Susținerea financiară pr in Programul comunitar pen tru diseminarea informației
cuprinsă în acest ghid este în beneficiul tuturor celor interesați, respectiv, apicultori – membri
ai formelor asociative, dar și a reprezentanților instituțiilor publice responsabile cu
activitatea api colă ș.a. Direcții sanitar e veterinare și pentru sig uranța alimentelor, Centrele
județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Consilii locale sau Camere
agricole.
Acest ghid de bune practici în apicultura, avizat de MADR și ANSVSA, ofe ră
apicultorului începător , dar și celui care practi că de mult această activitate un pachet de
informații de bază conform tehnologiei apicole dar și a legislației sanitare veterinare. [26]

1.5 APICULTURA ECOLOGICĂ
În România, apicultura ecologică este un sector dinamic . Astfel primii producători
certificați în apicultura ecologică se înregistrează în anul 2000.
Numărul producătorilor din acest sector a crescut în fiecare an, astfel că în anul 2005

16
s-au înregistrat 132 producători certificați în apicultura ecologică. în anul 2006 numărul
producătorilor certificați în apic ultura ecologică a fost de 335, procesatori 9 și 2 exportatori.
în anul 2008 s -au înregistrat 584 producători, 15 procesatori, 22 comercianți, 1 importa tor și
8 exportatori. În anul 2009 numărul celor car e practicau apicultura ecolog ică a crescut la
1018 ,iar în ziua de ast ăzi estmar ile sunt undeva la 5000 de apicult ori certifica ți ecologic.
Structura exploatațiilor din apicultura ecologică cuprinde atât apicultori individuali
cât și un număr de asociații î n apicultura.
Producțiile de miere de albine și de produse apicole din agricultura ecologică cunosc
deasemenea realizări semnificative. Astfel dacă în anul 2000, România producea 6 tone de
miere de albine certificată ecologic, în anul 2005 producția de mie re ecologică a fost de 610
tone, ia r în anul 2006 s -a realizat o producție de miere ecologică de peste 700 de tone .în
anul 2008 producția de miere a fost de 2.357,307 tone, iar în anul 2009 estimăm o cantitate
de 3.200 tone.
Mierea și produsele apicole ce rtificate ecologic sunt comerc ializate atât pe piața
internă cât și pe cea externă. Astfel, în anul 2006 peste 65 % din mierea ecologica a fost
destinată exportului. în anul 2008 o cantitate de 1.100 de tone au fost exportate către piețele
U.E.(tabel 4)

Tabelul 4
Evoluția efectivelor de familii de albine în conversie si certificate ecologic
Anii 2015 2016 2017 2018
Estimare
Familii de albine 62.937 66.079 84.705 92.000

17
CAP II. VIATA FAMILIEI DE ALBINE ÎN STUP

2.1. CLĂDITUL FAGURILOR
Albinele unui roi, după ce intră în stup, încep imediat lucrul în casa nouă, fără să mai
țină seama de faptul că nu departe se află stupul -mamă, din care au plecat cu câteva ore
înainte.
Puterea de muncă a roiului e uimitoare. In două zile, după numărul albinelor din roi
și vârsta lor, pot să clădească cu ceara produsă de ele, cu ușurință, toți fagurii intr oduș i în
stup. Mai târziu completează și restul de faguri din ramele adăugate, așa încât, în cel mult
20 de zile, roiul clădește toți fagurii din cuprinsul stupului pe care -1 ocupă, dacă e cules bine.
Pentru a produce ceara necesară construirii fagurilor, albinele consumă la început
rezerva de miere pe care au luat -o în gușă la plecare din stupul -mamă și apoi treptat, roadele
culesurilor zilnice.
Apoi, extrăgând din rezerva de grăsimi și proteină acumulate în organismul lor prin
consumul polenului și al mie reii din guși, albinele stând în nemișcare, agățate unele de altele,
produc ceară albă care apare între ultimile ste rnite abdominal e. Acolo se află și glandele
cerifere prin care trece acest produs semilichid și gras. Luând contact cu aerul, ceara, sub
formă de solzișori, se întărește.
Albinele cerese – producătoare de ceară – frământă solzișorii între mandibule,
amestecându -le cu secreții glandulare – produse de glandele mandibulare – ce le dau o
anumită tărie și -i transportă sus pe șantierul de lucru, unde alte albine, constructoarele, îi
așează cu multă migală, înălțând celulele pe temelia fagurelui artificial. Pentru aceasta însă,
mai întâi ele amestecă din nou solzișorii între falcuțe, încorporându -le secreția glandelor
mandibulare, secreție care are prop rietatea să înmoaie solzișorii care devin maleabili și
lipicioși. Astfel ei pot fi sudați unii de alții. Secreția se evaporă repede, iar sudura dă
rezistență deosebită fagurelui în construcție. Albinele constructoare combină și întind
solzișorii, formând p lăcuțe ceva mai mari, pe care le netezesc și le fixează la locul potrivit.
Imediat după terminarea acestei lucrări, alte albine încep să schimbe poziția plăcuțelor cărora
le dau înclinări diferite; după ce lucrează 1 -2 minute pleacă și ele. Un cercetător a semăna
această muncă a clăditului de faguri cu aceea a unui olar care frământă lutul, învârtind mereu
grămada de pământ cu ajutorul roții. Albinele clădesc la fel, tot circular; frământă cu
mandibulele ceara, o așează, o îndoaie, o netezesc, o trag, o subți ază, îi îngroașă marginile,

18
luând de la baza tot materialul care prisosește și îl trag sus spre marginea pereților, lăsând
acolo un inel de legătură de la care lucrarea poate fi oricând continuată la nevoie.[3]
Fagurele natural este clădit pe ambele fețe în același timp. Temelia fiecărei celule,
adică ba za ei, este o prismă triunghiulară. Prisma triunghiulară e formată din trei romburi;
este astfel alcătuită, încât fiecare romb intră în alcătuirea de bază a unei celule de pe partea
opusă. Deci fiecare celulă din fagure se sprijină pe alte șase celule veci ne, căci forma
celulelor este hexagonală, adică cu șase laturi, iar fundul ei se reazămă pe alte trei celule
clădite pe fața a doua a fagurelui. In felul acesta e l capătă o trăinicie deosebită. Unul din cei
mai mari matematicieni și fizicieni ai lumii – francezul Reaumur – privind această minune
de arhitectură care este fagurele, a spus: n Matematicianul găsește că albina construiește
celula în fo rmă hexagonală, as tfel încât prismele au cea mai mare capacitate față de cea mai
mică suprafață a pereților. Albina a rezolvat o problema de matematică cu multe veacuri în
urmă, foarte veche și foarte grea, care a rămas până în timpurile noastre obiect de studiu
pentru mulț i savanți".[20]
Adâncimea celulelor unui fagure este de 11 mm, diametrul fiecăruia e de 5,42 mm,
iar grosimea pereților e de 0,3 mm. Deci fiecare celulă de albină lucrătoare are o capacitate
de 2 cm3 în medie și conține 2,5 g miere.
Celulele sunt ușor încl inate de jos în sus pe fagurele care are poziți a verticală; în felul
acesta nectarul nu poate curge din celule; albinele le căpăcesc când sunt pline cu miere,
începând de la unghiul de jos al hexagonului. O ramă STAS, cu lungimea interioară de 27/42
cm num ără 9.500 celule așezate simetric, sprijinite u nele pe altele într -o orânduire
economică și fo arte trainică.
Pentru întărirea marginilor de sus ale hexagonului, albinele fac o centură din ceară cu
propolis, care rezistă la circulația mare din stup, când al binele se cațără pe faguri, din celulă
în celul ă, ca pe treptele unei scări.
Fagurii sunt pentru albinele stupului locul ce servește la depozitarea rezervelor de
hrană, leagăn pentru clocirea puietului din cuib, iar ia rna adăpost pentru formarea ghemului
în care albinele stau strânse, ca să -și țină rec iproc de cald; 60% din ele intră chiar cu trup urile
în celule, pent ru că astfel căldura ghemului se păstrează mai bine. [14]

19

2.2. ORGANIZAREA PUIETULUI
De îndată ce constată că albinele roiului au clădit primul fagure, matca îl umple cu
ouă. în jurul ei se strânge un grup de 10 -20 albine; sunt c ele care îi formează „suita”; aceste
„curtence” au grijă de hrana ei dându -i mereu lăptișor; o mângâie cu antenele, o curăță și îi
ling corpul. El e percep substanța de matcă pe care o transmit tuturor – dovadă pentru ele că
matca este prezentă.
Când matca depune ouă în cuib, se sprijină cu picioarele dinapoi pe marginea celulei
respective, își introduce abdomenul în celulă până la baza acesteia și d epune acolo un ou
care rămâne în poziție verticală.
Matca pornește depunerea ouălor din fagurele mijlociu al cuibului, mergând din
centrul lui spre margini, în cercuri din ce în ce mai largi. Când cercul din acel fagure e
suficient de larg, ea trece și dep une ouă pe a doua față a fagurelui; apoi ocupă cu ouă c ei doi
faguri vecini, din dreapta și din stânga celui m ijlociu; acolo însă, cercul ocupat de ouă e mult
mai restrâns față de primul fagure. în felul acest, dacă s -ar tăia un fagure în secțiune, s -ar
vedea că forma lui e aproape sferică. Albinele au adoptat forma sferică deoarece este cea
mai potrivită, pentru a putea fi acoperită la nevoie cu trupurile lor, alcătuind un ghem strâns
deasuprea puietului ca să -i țină de cald, mai ales în cazul când ar apăr ea dintr -o dată o vreme
prea rece.
Ouăle depuse pe fund ul celulelor au form ă alungită, un capăt mai ascuțit, care are o
substanță cleioasă cu care se prind de fundul celulei, iar celălalt mai gros, având un orificiu
numit micropil, pe unde va pătrunde în o vul spermatozoidul spre fecundare. Culoarea oului
e alb ă; este învelit într -o coajă chitinoasă care are pe ea desene hexagonale. Obișnuit în
celulele de albine lucrătoare ouăle sunt fecundate, pe când în celulele mari și largi ouăle sunt
nefecundate și din ele ies numai trântori.[9]
Între fagurii cuibului și î n special pe porțiunile oc upate de puiet, stau albine mai
numeroase, care păstrează acolo o temperatură de 34° C; sunt albinele clocitoare. După trei
zile de când matca a depus ouă în primul fagure din cuib, coaja ouălor începe să se desfacă
și apar larvel e, care sunt ca niște mici viermi albi, lungi de 1,6 mm , cu o greutate de 0,1 mg.
După apariția larvelor, albinele doici, tinere și capabile să producă mult lăptișor, varsă asupra
lor această prețioasă hrană, în care larvele înoată în cerc cu gura deschisă , iar doicile le
vizitează de zeci și sute de ori pe zi .
Dezvoltarea larvelor în urma acestei hrăniri este excepțională, căci ele primesc
lăptișor în primele trei zile de la ieșire din ou, iar greutate a lor ajunge de la 0,1 mg la 142

20
mg, adică cresc de 140 0-1500 de ori în acest scurt interval de timp.
Începând cu a patra zi de stadiu larvar, adică după 6 zile de la depunerea oului în
celulă, albinele doici hrănesc larvele cu o hrană compusă din polen, miere și apă, hrană
predigerată în care intră și foarte puțină secreție glandulară a glandei mandibulare. Acestea
se de zvoltă corporal, încât în cea de -a noua zi de la depunerea oului, larvele umplu în
întregime celulele; în aceste zile ele năpârles c și își dezbracă de patru ori învelișul corporal
prea strâmt.
În sfârșit, începând cu căpăcirea larvelor, acestea trec în stadiul de nimfa pânâ în cea
de-a 21-a zi de la depunerea oului, când părăsesc fagurele natal ca albine. în stadiul de nimfa
ele mai năpârlesc încă de două ori până la ieșirea din celule. [25]
Când albinele cresc o matcă nouă, îi pregătesc un leagăn special, o celulă spațioasă,
ca o cupă, așezată cu deschiderea în jos. Ele silesc matca să depună ouă în astfel de celule
numite bot ci, iar albinele doici au grijă nu numai ca lăptișorul să nu -i lipseas că, ci larva de
matcă să aibă chiar de prisos. Lăptișorul e hra na larvelor de matcă până la căpăcire. Forma
botcii este asemănătoare cu cea a unei ghinde mari și lunguiețe. Stadiul nimfal la ma tcă e
mai redus. Mătcile tinere se nasc din botei în cea de -a 16-a zi de la depunerea ouălor în
leagănul special clădit pentru ele.
Pentru dezvoltarea unui trântor sunt necesare 24 zile de la depunerea ouălor până la
ieșirea din celulă.
În interiorul stupu lui, albinele păstrează o temperatură constantă de 34 -35° C, cu o
umiditate relativă de 55 -56%, de care puietul din cuib are n evoie. Când temperatura de afară
– în timpul verii – e prea uscată și ar putea influența negativ puietul, albinele aduc apă în guș i,
o depun pe faguri, iar albinele ventilatoare o evaporă pentr u ca microclima interioară să -și
păstreze echilibrul de umidita te.
Cuibul deci, cu progenitura măt cii, nu numai că completează rândurile rărite ale
albinelor, care datorită istovitoarelor munci îmbătrânesc și mor, ci reface aceste pierderi și
le depășește cu mult, încât la un moment dat, populația aproape că nu mai în cape în stup. La
începutul primăverii o albină îngrijea 2 -3 larve; după ieșirea generațiilor tinere, raportul
se inversează și 2 -3 albine îngrijesc o larvă. Atunci albinele pregătesc botci de r oire. Când
acestea sunt căpăcite, roiul pleacă din stup cu matc a veche.
După opt zile de la plecarea primului roi, care se numește roi primar, se naște din
prima botcă cea dintâi matcă. Dacă al binele nu vor să roiască a doua oară, îngăduie noii
născute să -și ucidă în botcă surorile mai tinere, – care n -au ieșit – înfmg ându -și acul în trupul
lor, după ce a ros lateral botca.

21
Când ele vor să roiască din nou, chiar a doua zi pleacă roiul secundar cu matca
virgină. În casa pustiită în parte, albinele îsi aleg at unci o matcă tânără, din cele care s -au
născut o dată și anume pe aceea care – printr -o luptă între ele – rămâne în viață.[22]
Când stuparul pune la dispoziția familiei spațiul larg de extinder e, luând și alte măsuri
ca să prevină roitul, dezvoltarea cuibu lui ia proporții, albinele cresc o mare rezervă de albine
zbură toare care la timpul oportun, când apare marele cules, realizează recolte bogate.
În această situație, cuibul parcurge începând di n primăvară, anumite etape de urcuș
și coborâș, după anotimp. P rimăvara, cu bogăția ei de polen și nectar, cuibul ia o extinde re
mare, ajungând la cea mai mare dezvoltare către mijlocul lunii iunie. Apoi pe măsură ce în
natură resursele de hrană se împuțin ează, iar albinele hrănesc matca cu mai puțin lăptișor,
descreș te și depunere ouălor.
La mijlocul lunii septembrie matca încetează ouatul, iar albinele se pregătesc de
iemare.[8]

2.3 MUNCA ALBINELOR ÎN STUP ȘI AFARĂ
O familie așa de numeroasă, compusă din zeci de mii de albine, are nevoie de mari
cantități de hrană, care nu vor fi folosite numai la creșterea noilor generații de albine, ci
trebuie să alcătuiască și însemnate rezerve pentru generațiile următoare, pentru timpul rece
și fără flori în natură. Ac eastă muncă grea o îndeplinesc albinele culegătoare. Ele sunt cele
care pe orice vreme cu o temperature de cel puțin + 12° C, pleacă în afara stupului, înfruntă
vijeliile, ploile și răcelile, ca să aducă stropul de miere sau apă în guși, ori încărcătura de
polen în coșulețele de la picioare. Sunt rase de albine care adap tate la frig, pornesc la lucru
și la +6° C.
Când albinele lucrătoare găsesc în câmp nectar și polen sau au descoperit un izvor de
apă ce le place, de îndată ce se înapoiază în stup, fac nișt e mișcări asemănătoare unui dans.
Acesta variază ca formă în legăt ură cu distanța și direcția sursei de hrană. Unele fac un dans
circular, altele în formă de seceră sau cel al cifrei 8, altele își balansează abdomenul etc. Ele
stabilesc locul în care exist ă hrană în raport de poziția soarelui în momentul când efectuează
dansul, cât și de unghiul mișcărilor, ce le fac față de această po ziție. Albinele care execută
dansul transmit concomitent mirosul florii respective și calitatea nectarului adus în stup.
Deci dansul lor este orientativ și mobilizator. Se pare că atunci cân d albinele culegătoare
execută dansul, emit și ultrasunete pe care noi nu le percepem.
Un cercetător german a înregistrat pe bandă de magnetofon aceste sunete, care se
compun dintr -un număr de impulsuri sonore. Zgomotul se aseamănă mult cu o bătaie rapidă

22
într-o tobă și el ajunge la concluzia că aceste manifestări sonore constitue un „limbaj al
albinelor”. „Când albinele – scrie el – se înapoiază de la un loc cu hrană dulce, foarte
concentrat ă, bat toba foarte agitat în cursul fazelor mișcării balansate, în medie de 35 de ori
pe secundă, în timp ce albinele care vin de la un loc cu hrană, care are o concentrație mai
slabă emit numai 10 -15 impulsuri pe minut”.(V. Frich). Când locul cu hrană e l a 100 m
distanță, albina dansează legănat și parcurge linia dreapt ă din interiorul cifrei 8 de jos în sus;
ea arată că zborul trebui e să fie spre soare, uimând direcția unghiului descris.
Când direcția de flori este de peste 100 m, albina face de 10 ori ac eeași mișcare într –
un sfert de secundă; la 3 km, numărul acestor mișcării se reduce numai la două pe secondă.
Deci intensitatea dan sului este invers proporțională cu distanța până la sursa de cules. Albina
culegătoare transmite atunci albinelor din stup c âte o părticică din hrana descoperită,
mișcându -și și atingându -și antenele cu albina primitoare a nectarului ca și când și -ar
comun ica ceva. Cercetătorul amintit susține că tot prin dans albinele își comunică și culoarea
florilor respective.
Dansul nu este singurul mod de comunicare și de orientare. Albinele folosesc to ate
celelalte simțuri: mirosul, auzul, pipăitul și gustul, iar glanda odorantă a lui Nasonoff are și
ea un rol în comunicare.[28]
Hrana din celulele fagurilor o constitue miere a apoi polen ul sau păstura.
Mierea provine în cea mai mare parte din nectarul fl orilor. Nectarul este o substanță
dulce preparată din rezervele de zahăr ale plantelor. Aceste rezerve, aduse de seva încărcată
cu diferite substanțe minerale din pământ, necesare la forma rea viitoarelor semințe, se adună
în țesuturi. Când sosește timpul î nmulțirii plantelor și deci rodirea florilor, plantele trimit în
potirele lor un suc dulce cu un mare procent de apă în el.
Floarea este organul de înmulțire sexual a plantelor, care conți ne elemente bărbătești
și femeiești. Transportul grăunciorilor de po len (partea bărbătească a florii) pe stigmatul
florilor se numește polenizare.
Contopirea grăunciorului de polen cu ovulul (partea femeiască a florii) se numește
fecundare. în urma fecundă rii plantelor rezultă semințele și fructele.
Polenizarea la majorita tea plantelor se face cu ajutorul insectelor, din care cea mai
mare importanță o au albinele.
Florile au diferite culorii ce variază de la plantă la plantă, care mai de care mai
atrăgătoare; ele trimit pe aripile vântului îmbietoare parfumuri ca o chemare pentru insecte,
iar în potire scot în calea albinei pocalul plin cu dulceață atât de mult căut ată de ea; acela e
nectarul. El conține diferite zaharuri mai brute ce variază de la plantă la plantă, pe care însă

23
albina, adunându -le în gușă le transform în za haruri simple și ușor de mistuit, cu ajutorul
fermentului numit invertază. în. felul acesta ne ctarul devine miere diluată și conține în părți
aproape egale glucoză și f ructoză. Apa din miere, se găsește la început în cantitate de 70 –
80%, este eliminată tr eptat prin ventilație. Pentru aceasta însă albina, ajunsă în stup cu gușa
plină, predă substan ța dulce, în parte deja transformată, altor albine denumite prelucrătoare ,
care continuă lucrarea celor dinainte. Totodată ele elimină apa componentă întinzând
substanța în strat subțire în celulele fagurului, unde la căldura stupului și ventilarea ae rului ,
apa se transformă în vapori, ce se elimină din stup pe aceeași cale a ventilației. Această
muncă o fac albinele ventilatoare. Ele stau la urdiniș introducând în stup prin bătaia aripilor
aer proa spăt; altele fac același serviciu stand pe fundul stupului, pe pereți, pe faguri și pe
spetezele de sus ale ramelor, producând curenți în stup, când trebuie să se facă maturarea
mierii sau aer răcoros, când afară e prea c ald.[30]
Mierea maturată – deci coaptă, cu un procent de apă cel mult de 17,2%, având în
cupri nsul ei: zaharuri reducătoare, substanțe minerale, acizi organici, vitamine și un pH de
3,29 – 4,87 – este transportată în celulele fagurilor, unde alte albine o căpăcesc cu un oblonaș
de ceară. Astfel, ea e ferită de influența umidității din stup, umidita te care ar pătrunde din
nou în ea dacă nu ar fi căpăcită. Se știe doar că mierea este higroscopică, adică este o
substanță care absoarbe ușor apa din mediul încon jurător, dacă nu e izolată.
Mierea în hrana albinelor, are rolul de a da căldură și energie in sectei, ce -a din urmă
fiind necesară muncii lor în stup, dar mai ales la cules. Cu cât eforturile pe care albina e
necesară să le facă sunt mai mari, cu atât orga nismul are nevoie de un consum mai mare de
miere, pe care să o transforme în energie.
Polenul e cel de -al doilea produs aflat în celulele fagurilor și pe care albinele îl iau
tot din flori. El se prezintă sub formă de grăuncioare mici ca o pulbere, conținu te în sacii
staminelor. Conținutul fiecărui grăuncior este alcătuit dintr -o masă vâscoasă, bog ată în
grăsimi, săruri minerale, albumine, vitamine, zahamri etc., în cantități variate de la o specie
de plantă la alta.
Albinele culeg polenul, îl îndeasă în co șulețele de pe picioarele dinapoi, foimâ nd niște
ghemotoace. Pentru a nu se împrăștia în timpu l zborului, ele îl umezesc cu puțină salivă.
Albina își descarcă coșulețele în anumite locuri din fagurii cuibului în apropierea
puietului. Albinele doici care se ocupă cu munca de preparare a hranei larvelor amestecă
polenul cu miere regurgitată deci retr asă din gușa lor încărcată cu enzime, diastase și alte
secreții glandulare, formând un fel de terci – un chit nutritiv de o mare valoare alimentară,
pe care o ser vesc numai trântorilor și albinelor lucrătoare. Din el albinele doici dau larvelor

24
de trântor cantității foarte mari în raport cu porțiile mici servite lucrătoarelor.
Polenul este de asemenea o hrană bună și folositoare pentru albinele adulte, căci
compone ntele lui ajută unele glande în activitatea lor. Albinele consumă polen mult, mai
ales la sfârșitul verii facându -și astfel o rezervă organică de substanțe proteice pentru iarnă,
acumulate în co rpul gras. Dacă nu găsesc primăvara polen în natură, ele își e xtrag din aceste
rezerve organice proteinele necesare ca să h rănească puietul, ceea ce însă le uzează mult.
[18]
Păstura. In grija de a -și asigura rezerve de hrană în cantității cât mai însemnate pentru
vremea când florile dispar din natură, albinele prepa ră polenul la fel cum fac zootehnicienii
când pun porumbul în siloz. În acest scop ele își aleg ca loc pentru această lucrare fagurii
din marginea stupului, preferându -i pe cei închiși la culoare. Polenul pus în celule este
frământat cu salivă și puțină mi ere după care îl îndeasă bine cu capul; în felul acesta se
elimină aerul dintre grăunciori. Va începe imediat un proces de fermentare lactică, iar
polenul din făinos și dulceag cum era în flori capătă un gust acrișor. Valoarea lui alimentară
este de trei o ri mai mare decât a polenului din flori și de nouă ori față de cea a înlocuitorilor
de pole n pe care stuparii îi dau albinelor. Sub această formă, polenul preparat de albine a
primit denumirea de păstură.
Savantul francez R. Chauvin a găsit că substanțele antibiotice din păstură sunt de trei
ori mai active decât cele din polen.
Apa ia parte în a limentație într -o mare măsură, fiind un element vital pentru întreaga
comunitate a stupului. într -adevăr, albinele folosesc apa la digestie, în asimilație, la diferi te
schimburi nutritive în țesuturi, cât și la secrețiile glandulare. Apa intră în anumite p roporții
– direct sau indirect – în prepararea hranei larvelor de către albinele doici. în afară de aceasta,
albinele mai aduc apă în stup și pentru păstrarea unei u midități potrivite atât de necesară
cuibului.
Cu apa pe care albinele o aduc primăvara în s tup ele dizolvă cristalele din mierea
granulată, pentru a o putea consuma. În acel sezon, albinele iau cu multă plăcere apa în care
stuparul a topit două lingurițe d e sare la 5 litri de apă. Doza se micșorează pe măsură ce în
natură apar florile căci nec tarul proaspăt ține loc de apă. El mai conține suficiente săruri
minerale necesare tinerelor organisme în formare.
Vorbind aici despre hrana albinelor, am trecut impli cit și la arătarea muncii pe care
majoritatea albinelor o îndeplinesc în stup sau în afara lui. Și totuși acolo în „casă”, unde se
adună bogăția mierii și a polenului mai sunt albine care fac de pază acestei strânsuri
acumulate: străjerele, care nu lasă la urdiniș să intr e albinele străine și albinele gospodine ,

25
care curăță și elimină resturile din stup, sau cadavrele celor care mor în interior. [12]

CAP III. PRODUSELE APICOLE

Principalele produse obținute de la albine sunt mierea și ceara. O dată cu a cestea,
apicultorul poate obține: polen, venin, lăptișor de matcă și propoli s.
3.1 MIEREA
Principalul produs care se obține de la albine este mierea.Valoarea ei alimentară
întrece cu mult valoarea zahărului, de aceea este folosită în hrana omului și uneor i chiar ca
medicament.
Albinele culeg nectarul – un suc dulce – de la florile plantelor, pe care îl transformă
cu ajutorul unui ferment numit invertină ce se găsește în gușa lor. După această transformare
îl depun în faguri.
Mierea este deci lichidul dulce sau nectarul pe care albinele îl adună de pe flori și pe
care apoi îl pregăte sc, ca niște gospodine pricepute și harnice, adăugându -i diferite substanțe,
pe care îl depun apoi în celulele fagurilor din stupi.[4]
Mierea poate fi de mai multe feluri:
-miere monofloră, pe care albinele o pregătesc în întregime din nectarul cules de la
florile unei singure fel de plantă;
-miere polifloră, pe care albinele o pregătesc din nectarul cules de la florile diferitor
specii de plante, care înfloresc în aceeași periodă de timp, de exemplu: miere de fâneață,
miere de munte, miere de baltă etc;
-miere de mană, pregătită din substanța dulce, limpede și vâscoasă, secretată în
anumite perioade ale anului pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor.
După felul cum a fost re coltată, mierea poate fi :
-miere extrasă prin centrifugare;
-miere obținută pr in scurgere liberă După consistență mierea poate fi:
-miere lichidă, care curge ușor când este trecută dintr -un vas în altul, adică
asemănătoare siropului;
-miere zaharisită sau cristalizată, care se prezintă diferit ca transparență, vâscozitate

26
și care co nține mai puțină apă decât mierea lichidă.
Mierea poate fi fără culoare – incoloră, sau de diferite culori, de la galben deschis
până la bmn -roșcat.
Gustul și aroma sunt asemănăt oare cu nectarul plantei de l a care a fost culeasă. Gustul
și aroma mieii pot fi: dulci, slab aromate, caracteristic specie de plante de la care provine .
3.1.1 Metode de extragere a mierii
Mierea este bună de extras când partea superioară a fag urelui este căpăcită.
Extragerea mierii se face după ma i multe metode, însă ce -a mai folosită este metoda prin
centrifugare.Extragerea mierii prin centrifugare se face pe sortimente deosebite, adică
separat cea de la salcâm, tei, floarea soarelui, izmă, zm eură sau de la alte flori.
Extragerea este posibilă atunci când două treimi din fagure este căpăcit și când apa
din miere nu depășește 20%. Fagurii din care trebuie să se extragă mierea se transportă în
camera în care are loc această operație.
Mierea de cu loare mai deschisă are o valoare comercial mai mică.
3.1.2 Recoltarea și extracția mierii
În stupinele mici, albinele se îndepărtează din fagurii cu miere prin scuturarea și
măturarea lor. în stupinele mari, pentru a economisi din timp, în elibe rarea fagurilor de albine
din corpurile de strânsură sau a maga zinelor se folosesc unele substanțe cu miros pătrunzător
ca acidul fenic în concentrație de 50 -70%, anhidrida propionică, benzaldehida, etc.
La scoaterea fagurilor de miere din stup nu se admit e așezarea lor pe pământ chiar și
numai temporal, deoarece se lipesc ușor diferite corpuri străine, care ulterior pot pătrunde în
miere.
Înainte de extracție, fagurii cu miere se așează după culoare: fagurii de culoare
deschisă în care nu a crescut puiet ș i fagurii închiși la culoare, în care au ieșit gen erații de
puiet; în modul acesta, se obține separat miere de culoare mai închisă din cauza coloranților
ce au pătruns în pereții celulelor din fagurii vechi, de la resturile de hrană și de la cămășuțele
puietului crescut în ele. Această sortare, mai ales î n cazul mierii de salcâm, permite obținerea
a două calității de miere, evitându -se astfel deprecierea întregii recolte de miere.
Extracția mierii cuprinde două operații:
– descăpăcirea fagurilor;
– extragerea m ierii din fagurii operațiune executată cu ajutorul extractor ului.[7]

27
3.1.3 Condiționarea mierii
Mierea extrasă se lasă să se limpezească în vase speciale când, datorită diferenței de
densitate, impuritățile pe care le conține ies la suprafață sub formă de spumă și se
îndepărtează cu o lingură. Limpezirea mierii se face 10 -20 zile când este ținută în camere
încălzite, bine aerisite. (tabel 5,6)
Tabelul 5
Proprietăți organ oleptice ale dife ritelor sortimente de miere
Miere
de: Culoarea Miros și gust Consistență
Calitatea
Superioară I a-II-a
Salcâm Aproape incoloră
până la galben –
închis Galben -deschis –
auriu, galben –
auriu. galben –
închis Nu
normează Plăcut, dulce
specific mierii de
salcâm Omogenă, fluidă
sau vâscoasă
Tei Galben –
Portocaliu până la
brun-închis Nu se
normează Dulce cu
aromă pronunțată
specific mierii de
tei Omogenă,
fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată
Zmeură Galben -verzui
până la galben
roșcat Nu
normează Plăcut,dulce cu
aromă specific a
mierii de zmeură Omogenă,
fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată
Izmă Galben,
galben – roșcat,
până la galben –
brun Nu se
normează Plăcut,
dulce cu aromă
specific mierii de
izmă Omogenă,
fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată
Floarea
soarelui Galben –
auriu, gălbui,
galben – bmn Nu se
normează Dulce,plăcut,
specific Omogenă,
fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată
Polifloră Galben,galben –
roșcat, până la
galben -bmn Nu se
normează Plăcut, dulce,
aromă specific Omogenă,
fluidă,
vâscoas ă sau
cristalizată

28
Mană
(de
pădure) Brun, brun –
închis până la
negru cu reflexe
verzui Brun, b run- închis,
rubiniu Nu se
normează Plăcut, dulce cu
aromă specific și
gust astringent Omogenă,
fluidă,
vâscoasă

Tabelul 6
Proprietățile fizico -chimice ale mierii de albin e
Conținutul mierii 9 Miere :
Monofloră si V
polifloră De pădure
Apă % maxim 20* 20*
Densitate relativă la 20° C m inim 1,417 1,417
Cenușă % maxim 0,5 1,0
Aciditate c m cubi NaOH soluție N,
la 100 g miere maxim 4 5
Zahăr invertit % 70-80 60-70
Zaharoză % maxim 5 10
Substanțe nezaharoase % 1,5-5 4-12
Indici diastazici minim 10,9** 10,9**
Zahăr invertit artificial Lipsă Lipsă
Glucoză industrial Lipsă Lipsă
Adaos de faină, amidon, gelatin, clei,
carbonat de calciu, culori de anilină Lipsă Lipsă
*) Se admite maximum 21% cu reducerea corespunzătoare a cantității

29
recepționate, dar cu acordul beneficiarului.
**) Pentr u mierea de salcâm, minim 6,5.[12]

3.2CEARA
Prin ceară de albine se înțelege produsul secretat de glandele cerifere ale albinei
melifere ( Apis melifera L) și nu ceara produsă de celelalte specii ale genului Apis ( Apis
dorsata, Apis florea, Apis cerana ) – ceruri care sunt cunoscute sub denumirea de ceară de
Ghedda. Aceste glande se găsesc pe patru din inelele abdominal ale albi nei. Oamenii de
știință au constatat că familiile de albine cărora le -au fost create condiții pentru a produce
mai multă ceară și le-au fost puși la dispoziție faguri artificiali, au produs de patru ori mai
multă ceară decât familiile aflate în situația de a-și produce ceară pentru construirea
fagurilor. Producția de ceară nu micșorează numărul larvelor hrănite, ci dimpotrivă, cu câ t
sunt mai multe albine ocupate cu hrănirea puietului, cu atât producția de ceară este mai mare,
deoarece fiecare albină care h rănește puiet produce și ceară.
în funcție de materia primă și tehnologia de extracție ceara se clasifică în ceară de
stupină și ceară industrială.
Ceara de stupină se obține prin extracția cu ajutorul topitorului solar, topitorului de
ceară cu abur sau prin presarea la cald.
Ceara rezultată este de calitate, find folosită în exclusivitate la confecționarea
fagurilor artificiali, re intrând în felul acesta în circuitul apicol.
Ceara industrială se extrage cu ajutorul solvenților organici, din reziduurile
rezul tate la extracțiile anterioare, având utilizare industrială.
Condițiile tehnice de calitate ale cerii vizează ceara de albine n aturală (de stupină).
Cantitatea și calitatea cerii de stupină dep inde de numeroși factori: sortarea, spălarea și
înmuierea fagurilor înainte de extracție, metoda de extracție folosită, calitatea fagurilor
înainte de extracție, modul și durata topirii, cal itatea apei în care se face topirea, calitatea
vaselor în care se topește ceara și condiționarea ei ulterioară, în vederea topirii, fagurii se
sortează pe calității:
-calitatea I – cuprinde faguri de culoare albă sau galbenă, transparenți, fără păstură,
fără molii și fără mucegai. Se prelucrează la topitoml solar.
-calitatea a Il -a cuprinde faguri de culoare brună închise cu fundul celulelor
transparent, fără păstură. Se prelucrează cu ajutorul topitomlui de ceară cu abur.
-calitatea a IlI -a cuprinde faguri de culoare brună închisă, netransparenți și

30
nemucegăiții care însă pot conține păstură.
-calitatea infer ioară cuprinde ceilalți faguri sau alte deșeuri de ceară care se predau
magazinelor AC A, în vederea prelucrării industriale la Combinatul Apicol Bucur ești. [15]
3.3 POLENUL
Polenul este un alt produs care se găsește în antenele florilor, sub formă de pu lbere
foarte fină, colorată în mod diferit, depinzând de floarea de la care provine. Polenul este
recoltat de albină pentru hrana puietului.
Polenul co nstitue una din sursele elementare de hrană pentru albine și principalul
aliment proteic pentru puiet. Este recoltat fie odată cu nectarul, fie în mod special, prin
perișorii de pe suprafața corpului. De aici, cu ajutorul piciorușelor este adunat, introdus în
cavitatea bucală, unde este ușor amestecat cu salivă și cu mici cantității de nectar, apoi d epus
în „panerașele” picioarelor posterioare sub formă de grăuncioare. Transportat în stup și
depus în celule, prin modificările ce le suferă uneori, este trans format în păstură. Depozitarea
se face în fagurii mărginași și pe laturile fagurilor cu puiet, d ar numai în celulele de
lucrătoare, niciodată în celulele de trântori. După aceea albinele tinere din stup îndeasă cu
capul polenul în interiorul celulelor și î l bătătoresc bine. Celulele sunt astfel umplute o treime
până la patru cincimi din înălțime, con ținând în medie 0,100 -0,175 g de polen fiecare.
Aceasta se mai numește păstură. Cantitatea de polen anual necesară unei familii de putere
medie este de aproxima tiv 25 -30 kg, pentru creșterea unei larve fiind necerare 100 -145 mg.
Datorită calităților deoseb ite ale polenului recoltat de către albine acesta este folosit,
ca atare, în alimentația umană ca medicament natural sau sub forma unor preparate
apiterapeutice .
În acest scop, pentru recoltare, se folosesc colectoarele de polen prin care se reține de
la albine circa 30% din cantitatea de polen adusă de albine la stup, fără să fie afectată
producția de miere. [14]
În general, principalii componenți ai polenului s unt: apă 3,4%, zahamri 19 -40%,
lipide 0,19 -15%, proteine 7 -35%, aminoacizi liberi 10%, cenușă 1 -7%. De menționat, că din
cei 22 de aminoacizi, 20 sunt prezenți în polen. în polen se găsesc numeroase substanțe
minerale, substanțe hormonale, enzime și numero ase vitamine etc. care conferă valoare
biologică acestui produs.
După proprietățile organoleptic e și fizico -chimice, polenul se împarte în două calități:
polen polifit, recoltat de albine de la mai multe specii de plante și polen de albine superior –
monof it, recoltat de la aceeași plantă. [24] (tabelul 7)

31
Tabelul 7
Proprietățile organoleptice și fizico -chimice ale polenului
Proprietățile
organole ptice și
fizico – chimi ce Polen recoltat de albine
Monofit Polifit
Aspect granule întregi, de mărimea 1,0 – 4,0
mm granule întregi de 0,25 – 4,0 mm, în
amestec cu granule sparte sau pulbere
de polen în proporție de maximum
5%
Culoarea variază după speci a floral din care provine
Consistența
Granulel
or dură, greu friabilă
Miros specific floral –
Gust Caracteristic –
Puritate fără impurității se admit impurității provenite din
fragmente de albine: aripioare,
piciorușe
Umiditate,
maximum 8% 10%
Protein e total,
minimum 20% 20%
Toxicitate să nu conțină substanțe toxice

Se admite și polen cu umiditatea maximă de 14%, dar cu scăderea corespunzătoare
a calității, potrivit excesului de umiditate 1a. calitatea respectică, până la 8%.
Deoarece la recoltare p olenul conține un procent ridicat de apă (până la 20%), în
vederea păstrării acesta va fi uscat la o temperature de maximum 45° C pentru a nu distruge
elementele active. în timpul uscării, polenul se va menține în straturi subțiri de cel mult 1
cm, care vo r fi periodic afân ate și va fi ferit de acțiunea directă a razelor solare care ar
distruge unii din factorii activi.
După uscare, polenul se curăță de impurități prin cernere și se păstrează până la livrare
în vase închise sau alte ambalaje pentru prevenir ea degradării lui. împotriva unor dăunători,

32
polenul se poate trata cu tetraclorură de carbon (20 – 30 g la un bidon de 50 kg ), după care
se aerisește și apoi se ambalează.[28]
Păstura, ca produs dietetic și apiterapeutic se poate valorifica sub fomă de p ăstură
extrasă din faguri, care se prezintă sub formă de granule sau sub formă de păstură în faguri
noi sau folosiți numai o generație de puiet. (tabelul 8 ,9)

Tabel ul 8
Proprietății fizico -chimice ale păsturi i
Proprietății Păstură extrasă sau în faguri
Puritate nu se admit impurități cu excepția impurităților
specific (fragmente de cămășuieli și de ceară) max. 5%
Umiditate maximum 10%
Proteine total minimum 20%
Aciditate minimum 20 ml. NaOTU
pH minimum 3,5
Indice diastazic minimum 29,4
Zaha ruri
reducătoare maximum 25%

33
Tabelul nr.9
Proprietățile o rganoleptice al e păst urii
Proprietății Păstură extrasă Păstură în faguri
Aspect granule neuniforme care își mențin
formatul celulei din care provin Bucăți de faguri noi sau folosiți de
albine pentru o generație de albine,
având toate celulele pline cu păs tură, de
formă paralelipipedică cu dimensiunile
de 80 x 60 x 20 mm ± 5%
Culoare galben -închis până la brun, culoarea
fiind în funcție de sursa de polen
(specie florală) galben -închis, până la bmn -deschis cu
nuanța de maronii
Consistență Friabila prin presare si omogeni zare,
se obtine pastura consistentă caracteristică fagurelui în care se
află păstură
Miros caracteristic, asemănător cu al polenului ușor fermentat
Gust dulce -acrișor – amărui
3.4 PROPOLIS

Propolisul vine de la cuvintele grecești pro = pentru, polis = cetate și ar putea fi tradus
liber ca un complex de substanțe destinat apărării cuibului, în special în vederea iemării.
Albinele îl recoltează de pe diferite plante (cireș, vișin, plop, brad, molid etc.) și îl transportă
în cuib. Cu ajuto rul propolisului albinele astupă crăpăturile stupilor și acoperă cadavrele
dăun ătorilor pe care îi răpun în interiorul stupului.
Propolisul este o substanță brun – deschisă cu nuanțe până la brun – închis și uneori
cu nuanțe verzui, puțin solubil în apă da r perfect solubil în eter și alcool. Punctul său de
topire este de +60° C – +70° C. La temperatura din interiorul stupului este maleabil, iar la
temperatura mediului ambiant devine casant. In prezent are o largă aplicare în terapeutica
medicală sub formă d e extract alcoolic, unguent sau diferite alte preparate medicamentoase.
Datorit ă proprietăților sale tămăduitoare, propolisul a fost utilizat din cele mai vechi
timpuri la vindecarea rănilor. Din observațiile făcute asupra modului cum strâng albinele
propo lisul s -a constatat că acestea adună propolisul de diferite culori ( alb, galbe n, verde,
brun etc.) și îl transportă ca pe polen pe piciorușele posterioare. Limba nu este utilizată nici
la colectare nici la aplicarea propolisului.[13]
Sursele naturale de p ropolis sunt împărțite în două grupe diferite esențiale – prima
grupă o constitue substanțele rășinoase, provenite în majoritate de pe mugurii de plante.

34
Pentru recoltare, albinele se folosesc de mandibule după ce cu antenele au descop erit
particula cea ma i potrivită de propolis. Pentru recoltare, albina, după ce a prins cu ajutorul
mandibulelor particula de propolis, se trage înapoi cu capul ridicat până ce particula de
propolis pe care a apucat -o se întinde în fir foarte subțire și se rupe. După aceea, cu picioarele
manevreaz ă particula de rășină și o depozitează în panerașele de polen. Operațiunea se
repetă. La descărcarea propolisului în stup, albina respectivă este ajutată de alta care rupe cu
mandibulele câte o bucățică din încărcă tură și o depozitează . Această operațiune are loc
adesea chiar pe scândura de zbor. Recoltarea propolisului de către albine se face numai când
temperatura aerului depășește + 20° C, deoarece la această temperatură materia vâscoasă
este mai moale și poate f i colectată cu mai ma re ușurință.
Grupa a doua de propolis o formează balsamul din polen eliberat (în timpul crăpării
și digerării grăuncioarelor de polen de la plantele entomofile) din învelișul acestuia și care
împins de valvulele proventricolului, se ac umulează în gușă. Bal samul este întins de albine
cu ajutorul limbii pe obiectele din imediata apropiere a puietului. In timpul prelucrării
acestor rășini cu ajutorul mandibulelor mai intervine și secreția glandelor mandibulare ale
albinelor lucrătoare. In timpul exprimării sub stanțelor rășinoase ș i a triturării balsamului de
polen se amestecă și secreții ale glandelor faringiene.[27]
Ceara este o componentă obligatorie a propolisului. Din propolis se extrag două tipuri
de ceară comparativ cu ceara propriu -zisă, extrasă din acel ași stup: ceara A (cc a 17%) având
similitudini cu ceara propriu -zisă și ceara B (cca 6%) net diferită, asemănătoare cu cerurile
vegetale. Cele două ceruri se pot separa pe baza solubilității lor diferite în alcool fierbinte
concentrat și respectiv diluat.
Tendința de propolizare a albinelor este un caracter de rasă sau ecotip și depinde chiar
de însușirile individuale ale unor familii de albine. Trebuie menționat de asemenea că
speciile Apis florea și Apis dorsata nu folosesc propolisul , de asemenea și unel e rase din
specia Api s mellifera ca Apis mellifera Lamarki, care nu adună propolis.
Recoltarea propolisului de către albine are și un caracter zonal, în zonele mai reci și
la pădure înclinația de propolizare fiind mai pronunțată față d e zona de câmpie. De
asemenea, toamna și primăvara albinele propolizează mai mult decât în cursul verii. Albina
românească, Apis mellifera carpatica, are o tendință moderată de propolizare comparativ cu
rase de albine cu tendințe mai pronunțate de propoliz are cum sunt albina c aucaziană (Apis
mellifera caucasica), albina sahariană (Apis mellifera sahariensis), Apis mellifera anatolica,
Apis mellifera scutelata și altele.
Propolisul conține ceară, rășini, uleiuri eterice etc. Se recoltează în toată perioada

35
sezonului activ prin c urățirea spetezelor superioare ale ramelor, a distanțatoarelor ramelor,
scândurelelor de podiș etc.
Tabelul nr.10
Proprietățile organoleptice ale propolisului
Caracteristici Condiții de admisibilitate
Aspect masă solidă;
Culoare brun-cafeniu, mai închis sau deschis, cenușiu -verzui,
culoare omogenă sau cu aspect marmorat pe secțiune;
Consistență vâscoasă, lipicioasă, frământat lasă urme;
Miros plăcut, caracteris tic de rășină;
Puritate urme abia vizibile cu ochiul liber de impurități fine.
3.5LĂPTIȘORUL DE MATCĂ
Lăptișorul de matcă este un produs glandular de secreție al glandelor faringiene ale
albinei, destinat hrănirii larvelor în primele 3 zile, a larvelor d e matcă pe toată perioada până
la căpăcirea botcilor cât ș i a mătcilor. Are o consistență cremoasă, este de culoare alb – gălbui,
cu gust acrișor. Datorită compoziției sale chimice, lăptișorul de mat că este folosit în
medicină (apiterapie) precum și în cosm etică medicală. (tabelul 11 ,12)
Tabelul nr. 11
Proprietățile organoleptice ale lăptișorului de matcă
Caracteristici Condiții de admisibilitate
Aspect masă vâscoasă, omogen ă cu granulații fine;
Culoare gălbui sau alb -gălbui;
Consistență ușor vâscos;
Miros caracteristic, ușor aromat;
Gust slab acid (acrișor), foarte ușor astringent;
Impurității nu se admite prezența de larve, ceară, spori de mucegai sau
alte impurități v izibile cu ochiul liber sau la microscop. Se admite
urme de polen.

36

Tabelul nr. 12
Proprietății fizico -chimice ale lăptișorului de matcă
Caracteristici Condiții de
admis ibilitate
Ph 3,4-4,5
Apă 58,0-67,0
Substanță uscată* 33,0-42,0
Proteine* 13,0-18,0
Glucide (zahăr invertit)* 7,5-12,5
Lipide* 3,0-6,0
Cenușă*
0
0
0
1
t
—
,
L
i
Lăptișorul de matcă proaspăt, conține următoarele vitamine: tianină, riboflavină,
biotină, a cid folie, acid pantotenic și cantității mici de vitamina C. Totodată lăptișorul de
matcă co nține acizii 9 și 10 hidroxidecenoici, produși de glandele hipofaringien e ale
albinelor, precum și două fracțiuni cu proprietății similare ale acetilcolinei. De ase menea au
fost identificați 18 diferiți aminoacizi, combinați și liberi din care amintim: acidul aspartic,
glutamic, alanina, arginina, glutamina, glicina, lizina, m etionina, prolina, valina, tiamina,
tirozina etc.
S-a constatat, de asemenea, că lăptișorul de matcă are în compoziția sa unele
substa nțe de tip hormonal, precum și o substanță antibiotică bactericidă.[17]

3.6VENINUL DE ALBINE

Veninul de albină este o substanță complexă care concură la formarea aparatului
vulnerant al albinei. El este un pro dus de secreție al albinei lucrătoare fiind stocat în punga
de venin și eliminat la exterior în mo mentul înțepării.
înțepăturile albinelor reprezintă un act r eflex de autoapărare și se materializează prin
folosirea organului specializat pentru funcția de a părare, format din partea vulnerantă cu
punga de venin, partea motoare și glandele secretoare de v enin.
Cantitatea pe care o poate elimina la o înțepătură o a lbină cu glanda de venin
dezvoltată este de circa 0,3 mg venin lichid, corespunzând la circa 0,1 m g substanță uscată.
Cantitatea maximă de venin se obține de la albinele în vârstă de 15 -20 zile, d upă care

37
glandele secretoare degenerează treptat.
In general se afirmă că odată folosită rezerva de venin nu se mai reface. Dimpotrivă,
unele cercetări mențio nează că după eliminarea prin înțepare rezerva de venin a albinelor se
reface cu condiția ca integ ritatea organului specializat să nu fie deteriorat.
Veninul de albine se caracterizează prin următoarele proprietăți fizice: este un lichid
incolor, cu gust a mar-acid, dens, cu miros particular și cu însușiri de a cristaliza într -un
interval scurt de timp.
Este compus din proteine, săruri minerale, enzime, hormoni, uleiuri eterice și alte
substanțe volatile. Mai mult de jumătate din veninul brut este format din proteină activă,
care la rândul ei cuprinde mai multe fracțiuni: melitină, fosfolipaza și hialuro nidaza.[29]
Veninul de albine având o compoziție complexă, p rincipalul său component este
format din substanțe proteice în procent de până la 75% din veninul uscat. Din cele 8 fracții
albuminoide existente, numai două prezintă importanță. Prima fracțiune a lcalină (pH=ll) are
în componență 13 aminoacizii: glicocol, alanină, valină, leucină, izoleucină, serină, treonină,
lizină, arginină, triptofan, prolină, acid aspartic și acid glutamic. Această fracțiune
are acțiune toxică. A doua fracție are în componența sa 18 aminoacizi, respectiv cei
menționați la fracția anter ioară plus tirozină, cistină, metionină, fenilalanină și histamină.
Această fracție nu are acțiune toxică.[18]
Veninul de albine conține de asemenea lipide, în special din grupa sterinilor,
hidrocarbonați, acizi (foraiic, clorhidric, ortofosforic) și baze. Dintre substanțele minerale,
veninul conține calciu, magneziu, mangan, fosfor, sulf și cupru. (tabelul 13)
Tabelul 13
Proprietățile organoleptice si fizico -chimice ale veninului de albine cristalizat
Caracteristici Condiții de
admisibilitate Aspect masă pulverulentă omogenă;
Culoare alb-mat, ușor cenușiu;
Consistență pulbere afânată;
Miros iritant, caracteristic;
Gust amar, înțepător;
Puritate fără impurității;
Solubilitate solubil în apă, insolubil în sulfat de
amoniu și alcool;
Acidit ate (pH) 4,5-5,5;

38
Conținut în apă 6-7 %;
Conținut în substanță uscată 93 – 94 %;
Proteine total 65 – 75 %;
Cenușă 3,5-4%;
Greutate specifică 1,131.
Biologia secreției de venin are particularitățile ei, cantitatea de venin variind de la o
rasă la alta , de la o po pulație la alta și chiar de la un individ la altul, atingând o cantitate
maximă de circa 0,3 mg.
Recoltarea se face cu ajutorul unui dispozitiv ce se aplică la urdinișul sau în interiorul
stupului, albinele fiind obligate a înțepa o peliculă f ină de plutex ca urmare a unor șocuri
electrice.
Veninul de albine se folosește în apiterapie în diferite afecțiuni reumatismale,
injectabil fiind deproteinizat în acest caz sau la prepararea unor creme sau unguente
antireumatice. [22]

39

PARTEA A II A
CERCETĂRI PROPRII

CAP IV. SCOPUL LUCRĂRII, LOCUL DESFĂȘURĂRII
CERCETĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC CERCETAT SI METODA DE
LUCRU

4.1 SCOPUL LUCRĂRII
În lucrarea prezentă mi -am propus să studiez fluxul tehnologic de obținere a tuturor
produselor apicole di ntr-o stupină privată, proprietar fiind tatăl meu, stupin ă care se află in
apropierea orașului Cîmpina , mai exact in satul Vistieru ,comuna Șotile. În anul 2016 -2017
stupina era constituită din 35 de familii de albi ne , iar în anul 201 7-2018 numarul a crescut
ajungând la 60 de stupi orizontali populați cu albine din specia Apis carpatica melifera .

4.2. LOCUL DE DESFĂȘURARE AL CERCETĂRII
Comuna se află în nord -vestul județului, pe malul stâng al râului Doftana , în zona
cursului său mediu, la nord de orașul Câmpina . Două șosele jud ețene paralele leagă comuna
spre sud de municipiul Câmpina : DJ207 trece prin satele din zona înaltă și duce mai departe
spre vest către orașul Breaza unde s e termină în DN1 ; și DJ102I care urmează valea râului
Doftana, trecând prin satul Lunca Mare, și duce spre nord către barajul Paltinu și comuna
Valea Doftanei .

Caracteristicile zonei

In funcție de zona în care trăiesc, familiile de albine pot beneficia p e parcursul
sezonului activ de o fluctuație a culesului datorată florei specifice. Apicultorul, având ca
obiectiv obținerea de producții cât mai mari de la familiile de albine, este direct interesat de
zonele mel ifere care să asigure pe o perioadă cât mai lungă de timp culesuri de producție.
Stupina în care se desfășoară studiul se încadrează în tipul 2 de cules și zona
bioapicolă din podișul Moldovei având drept caracteristici:
Climă continentală;
Temperaturi med ii anuale între + 8 și + 10°C;

40
Precipitații: 500 – 600 mm anual;
– Floră bogată și variată.
Speciile melifere predominante sunt cele forestiere, reprezentate de pădurii de tei de
22 000 ha în județele Iași (3/4) și Bacău (1/4); salcâm, în județele Brăila, Galați; culturi de
floarea -soarelui cu arie mai redusă în centru și sudul regiunii. Mai apar cul esuri de scurtă
durată la pomii fructiferi, prin pădurile de foioase și pe luncile râurilor mai mari. în această
zonă familiile se confruntă în anumite perioade cu goluri de cules, ceea ce impune o atenți e
deosebită din partea apicultorului prin intervenți a sa cu hrană de stimulare
Clima
Topoclimatul regiunii în care este situat orașul Câmpin a și împrejurimile au un
caracter de adăpost, atât față de circulația vestică, cât și față de pătrunderea crivățului din
nord-est. Aici bat vânturi cu caracter de foehn.
Temperatura medie multianuală înregistrată în municipiul Câmpina este +9,5°C.
Maxima pozitivă a verii a fost de + 37,1°C înregistrată în luna iul ie a anului 2000, iar
valoarea minimă de -21°C a fost înr egistrată în luna ianuarie a anului 2002.
Regimul precipitațiilor este de 500 – 700 mm/an.
Numărul anual de zile senine: 160 – 180; viteza medie a vântului: 1,5 m/s; valoarea
coeficientului solar, Ks = 0,32; intensitatea izoseismică: 7.
Toate statisticile recomandă municipiul Câmpina ca fiind localitatea din România
cu cele mai multe zile însorite pe an și cu un aer curat cu multiple efecte curative.
4.3. ORGANIZAREA STUPINEI ÎN CARE ESTE REALIZAT STUDIUL

Locul unde sunt amplasați stupii poartă denumirea d e stupină, vatră, prisacă sau
bătătură și trebuie s ă indeplinească anumite condiții. în primul rând să fie protejat de vânturi
și de accesul animalelor, în care scop este indicat a fi împ rejmuit cu un gard de arbuști
meliferi (drăcilă, mahonie, salcâm piti c). Terenul să fie uscat, iar nivelul apei freatice la
minimum 1,5 m. Locurile umede sunt contraindicate, prin faptul că mențin o temperatură
mai scăzută, împiedicând astfel plecarea albi nelor de timpuriu la cules.
Totodată, în asemenea condiții de microcl imat, familiile de albine se dezvoltă
necorespunzător, putând fi predispuse ușor la îmbolnăvirii. Locurile umede și joase mențin
mult timp rouă și ceața, iar cele prea înalte sunt expuse vânturilor.
Vatra stupinei în care s -a desfășurat studiu este deschis ă, cu pomi sau arbuști răsfirați,
care pe timp de canicul ă protejează stupii împotriva razelor solare și de asemenea prezintă o
ușoară înclinație pentru scurgerea apei de ploaie, v atra stupinei fiind o livadă de pomi

41
fructiferi.
Deoarece, comuna Șotrile este situată într -o zonă depresionară, se practică așezarea
stupilor într -un singur rând, puși la o distanță de 2 -3 m unul de altul sau chiar unul lângă
altul.
Stupii sunt așeazați p e suporturi special destinate acestui scop, în cazul stupinei unde
are loc studiu sunt așezați pe niște cutii de conserve, la înălțimea de 25 -30 cm deasupra
solului, ușor înclinați în față. La orientarea stupilor s -a ținut seama ca urdinișurile să nu fie
îndreptate în direcția vânturilor predominante, sau în direcția de zbor a a lbinelor să nu existe
o altă stupină, care ar atrage și reține cea mai mare parte din albinele culegătoare. Stupii sunt
orientați cu urdinișurile în direcție sudică, pentru ca dimine ața, razele solare să stimuleze
ieșirea timpurie la zbor a albinelor, iar în cursul zilei, pe timp de caniculă, soarele să
încălzească peretele lateral și apoi cel din spate al stupului. Pentru a ajuta albinele să se
orienteze și să prevină rătăcirea lor, stupii sunt vopsiți în alb, galben, albastru ,culori ce pot
fi ușor identi ficate de către acestea.
În fața fiecărui stup, pe o suprafață de 1 m2 se curăță totdeauna iarba, astfel ca locul
să fie tot timpul curat. Pe această suprafață numită “oglinda stupul ui *' se pot găsi albine
moarte, puiet rătăcit, mătci moarte, trântori izg oniți, aspect ce ne ajută să observăm din timp
diferitele stări anormale ale familiei de albine.

42

Figura nr.1 Vedere de ansamblu a stupinei unde a avut loc cercetarea

4.4. MATERIALUL BIOLOGIC CERCETAT

Albina românească, Apis mellifera carpatica s -a format în condițiile specifice
pedoclimatice și de bază meliferă din zona carpatică. Climatul continental temperat de la noi
din țară este caracterizat prin precipitații relativ reduse, variații mari de temperatură și
vânturi puter nice. Albina românească putea fi regăsită în țara noastră în cinci zone de
referință apicolă: Câmpia sudică (inclusiv Dobrogea); Zona colinară subcarpatică; Podișul
Transilvaniei; Câmpia Vestică (inclusiv Banatul); Podișul Moldovei.
Din punct de vedere mor fometric, trompa albinei are lungimea cuprinsă între 6.02 –
6,64 mm, lungimea aripei anterioare 9,4 -9,6 mm, indicele cubital ( clase ) 2,12 – 3,705 și
indicele tars ian (procente) 54,97 – 58,56.
Din punct de vedere comportamental este o rasă de albine foart e blândă. Se
caracterizează printr -un comportament deosebit de liniștit pe faguri. în timpul controlului
familiilor, permite în general, intervenția omului chiar și fără folosirea fumului.
Este caracterizată prin schimbarea liniștită a mătcii: anecbalie = înlocuire naturală
periodică a mătcii. Este puțin predispusă la furtișag și are un instinct moderat de roire. în
timpul roirii clădește cca.30 -50 bot ci și numai în cazuri cu totul excepționale peste 100.
Căpăcirea celulelor cu miere este predominant „uscat ă”, uneori intermediară (mixtă).
Prezintă predispoziție accentuată pentru blocarea cuibului cu miere, în cazul
culesurilor de mare intensitate, particularitate biol ogică ce îngreunează întreținerea sa în
stupid orizontali.Tendința de propolizare este slabă .
Este o albină productivă, la familiile de albine recordiste în condiții excepționale de
cules producția de miere medie multianuală putând atinge 50 -60 kg/familie.
Pentru asigurarea unei presiuni de selecție în zonele de influență și pentru menținerea
în stare curată a materialului biologic ce constituie patrimoniul genetic apicol, Institutul de
Cercetare -Dezvoltare pentru Apicultură prin pepinierele sale de la Bucu rești, Moara Vlăsiei –
Ilfov, Măldărești -Vâlcea, Poieni -Iași și Bididia -Tulcea produce anual m ătei selecționate care
se difuzează în teritoriu (prolificitate: 1600 -2000 ouă/24 ore).
Albina românească este bine adaptată condițiilor pedo -climatice în care s -a format.

43
Introducerea raselor străine (caucaziene, italiene, etc) s -a dovedit contraproductiv ă.
încercările de acest gen și încrucișările realizate cu populațiile locale nu au dus la efectele
economice pe care s -a scontat. Poluarea albinei autohtone ar avea efecte dezastruoase. Este
recunoscută situația unor țări în care nu se mai poate regăsi alb ina de baștină.

Figura nr.2 Materialul cercetat – Apis mellifera carpatica

44

Figura nr.3 Floare de salcâm

4.5 TIPUL DE STUPĂRIT

Eu împreună cu tatăl meu prctic ăm stupăritul pastoral (numit și transhumantă
apicolă ) care este o verigă tehnologică a activității de producție apicolă în care ne
transportă m și amplas ăm temporar familiile de albine la una sau mai multe masive melifere
din fondul agrico l sau forestier, în vederea creșterii producției apicole.
Deplasările în pastoral efectuate de această stupin a noastră încep în luna mai, când
ne duce m stupina la primul cu les de salcâm în județul Ilfov . Spre sfârșitul luni mai stupina
desfășoară o altă de plasare, plecând din județul Ilfov spre județul Prahova , pentru al doilea
cules de salcâm.
Salcâmul alb (Robinia pseudacacia L.) este cea mai importantă plantă meliferă de la
noi, oferind principalul cules de producție.
In zona sudică și vestică a țării s e află masive mari de plantații pentru fixarea
nisipurilor ‘'zburătoare”. Este un arbore rezistent la secetă, dar iubitor de lumi nă, puțin
pretențios față de sol, dar le preferă pe cele nisipo -argiloase afânate, profunde și reavene.
înflorește în luna mai, durata înfloritului variind în funcție de condițiile meteorologice, între
8 și 20 zile. Din observațiile fenologice înregistrate , s-a constatat că atunci când salcâmul

45
înflorește timpuriu, durata înfloritului se prelungește și invers. Eșalonarea înfloritu lui în
funcție de altitudine creează apicultorilor perspective și posibilități reale pentru valorificarea
a două sau chiar trei c ulesuri în cadru aceluiași sezon.
Secreția nectarului la salcâmul alb este cea mai abundentă la temperatura de 25 –
28°C, iar co ncentrația nectarului în zahăr este de 40 -70%, în funcție de expoziție, stadiul de
înflorire, varietate, vârstă, densitatea arbor ilor etc.
Mierea este de calitate superioară cu aromă și gust plăcut, specific, ce nu cristalizează
timp îndelungat.
Când cules ul de salcâm se încheie, pregătim stupii pentru un nou cules , si extragem
mierea obtinuta.
Teiul alb (Tilia tomentosa Munch.) cunoscut și sub denumirea de ‘'teiul bun”, pentru
faptul că are o producție foarte ridicată de nectar. Se recunoaște după frunzel e care au
mărimea intermediară, cât și datorită perișorilor argintii de pe partea inferioară a limbului,
particularitat e pentru care se mai numește și teiul argintiu. înflorește în a doua jumătate a
lunii iunie, la 20 -22 zile după teiul cu frunza mare, pre zentând cea mai scurtă, periodă de
înflorire (7 -12 zile). în zilele foarte călduroase, datorită parfumului foarte puter nic al florilor
are loc un proces de narcoză a albinelor, urmat de unele pierderi ale acestora.
Culesul de tei nu prezintă gradul de inte nsitate de la salcâm, totuși se pot realiza
zilnic, în condiții meteorologice favorabile, sporuri la cântarul de contro l ce variază în
general între 1 și 8 kg miere pe familia de albine.
Teiul ocupă în țara noastră suprafețe însemnate, îndeosebi în județel e: Tulcea (cca 15
000 ha), Iași (cca 15 000 ha), Caraș -Severin (cca 5 700 ha), Ilfov (5 500 ha), și Bacău (5 300
ha).
Mierea de tei e una dintre cele mai apreciate sortimente de miere fiind bogată în
vitamine și aminoacizii, are o puternică aromă de tei și reflexe galben aurii, uneori verzui.
Cristalizează spre sfârșitul toamnei, căpătând o consistență unturoasă, cristalel e
având culoare albă.
La încheierea culesului de tei efectuăm extracția mieri de tei, iar stupina se întoarce
în comuna Șotrile, unde est e situată vatra permanentă a stupinei. Aici se realizează un nou
cules de la plante poliflore. Stupina va rămâne aici p ănâ în luna mai a anului următor.

46

Figura nr.4 Floarea de tei

4.5.1 D eplasările efectuate de stupină în cei doi ani de cercetare
In tabelele nr. 14 și 15 sunt descrise deplasările efectuate de stupină în cei
doi ani de cercetare.
Tabelul nr.14
Deplasări în pastoral anul 2017 -2018
Nr.crt Plecarea Destinația Tipul de cules

Data plecării Localitatea/județul Data sosirii Localitatea/județul (flora
meliferă)
1
1 10 mai 201 7 Șotrile,Prahova 11 mai 201 7 Ilfov,Valea Mocanului Salcâm 1
2
2 19 mai 201 7 Ilfov,Valea Mocanului 20 mai 201 7 Prahova,Izvoarele Salcâm 2
3
3 29 iunie 201 7 Prahova ,Izvoarele 30 iunie 201 7 Ilfov,Malul Spart Tei

47
4
4 20 iulie 201 7 Ilfov, Malul Spart 20 iulie 201 7 Prahova,Șotrile Polifloră

Stupina a rămas în comuna Șotrile , unde se află vatra permanentă, până în
luna mai a anului 201 8.

Tabel nr .15
Deplasări în pastoral anul 2018 -2019
Nr.crt
Plecarea Destinația
Tipul de
cules(flora
meliferă) Data plecării Localitatea/județul Data sosirii Localitatea/județul
1 12 mai 201 8 Șotrile,Prahova 13 mai 201 8 Ilfov,Valea Mocanului Salcâm 1
2 26 mai 201 8 Ilfov,Valea Mocanului 27 mai 201 8 Prahova,Izvoarele Salcâm 2
3 1 iulie 201 8 Prahova ,Izvoarele 2 iulie 201 8 Ilfov,Malul Spart Tei
4 27 iulie 201 8 Ilfov, Malul Spart 27 iulie 201 8 Prahova,Șotrile Polifloră

Stupina a rămas în comuna Șotrile, unde se află vatra permanentă,
până în luna mai a anului 2019 .

48

4.5.2. Pregătirea și împachetarea stupilor în vederea transportului în
pastoral
Deoarece practicăm stupăritul pastoral, trebuie să pregătim stupii în vederea
transportului, care este realizat cu camionul deoarece nu dispunem de un pavilion api col iar
închirierea unuia ar fi o cheltuială prea mare.
Cu 10-15 zile înainte de data aproximativă a deplasării stupilor, facem un control
amănunțit al stării acestora, reparând defecțiunile constatate, chituim toate crăpăturile pentru
a evita ieșirea alb inelor în timpul transportului, ceea ce ar provoca pierderi de albine și
probleme însoțitorilor.
Cu 3 -4 zile înainte de data transportului se efectuează o revizie amănunțită a
familiilor de albine, când, stabilim puterea acestora, cantitatea de puiet, rez ervele de miere.
Cu acest prilej îndepărtăm din stup fagur ii care conțin cantități de miere mai mari de 1,5 kg,
necăpăciți, aceștia se înlocuiesc cu faguri goi sau cu rezerve mai reduse.
In ziua când se efectuează transportul ( sau începând din ziua prece dentă), se
procedează la ‘'împachetarea stupilor”, operație prin care trebuie să se asigure familiilor de
albine următoarele condiții:
fixarea perfectă a ramelor și a părților componente ale stupului, pentru a se evita
deplasarea acestora, strivirea și agi tarea albinelor;
– asigurarea unui ‘'spațiu de refugiu” pentr u albine, corespunzător cu gradul de
dezvoltare a familiei și a unei ventilații intense în timpul transportului;
– închiderea perfectă a urdinișului și acoperirea perfectă a tuturor fisurilor și
orificiilor prin care ar putea ieși albine în timpul transportu lui .

4.5.3 Pregătirea pentru transport a stupilor orizontali
Deoarece stupul nu conține toate cele 20 de rame, cât este capacitatea sa, ramele
existente care sunt în număr de 16, se fixează strâns cu ajutorul diafragmei, care se
imobilizează cu două cuie bătute în pereții stupului.
Distanța între rame și imobilizarea acestora se realizează datorită distanțatoarelor cu
care sunt dotate acestea. Dacă se dispune însă de rame de rezervă, acestea se așează în
continuare în spațiu rămas în stup până la completarea acestuia, diafragma așezându -se în

49
acest caz lângă peretele stupului, opus cuibului; între diafragma și peretele stupului
apicultorul introduce niște pene din lemn. împiedicarea deplasării ramelor în sens vertical se
face prin așezarea celor două șipci cu care este dotat stupul, deasupra umerașelor ramelor,
transversal. Peste aceste șipci, central, se vor așeza cele șase scânduri care alcătuiesc podișul,
suprapuse câte două, iar acestea se vor fixa cu ajutorul unei bare din lemn (anexă a stupului),
care se va prinde la extremității prin foraibăre. Spațiul de refugiu este amenajat în capacul
stupului, deschizându -se capacele de lemn cu care sunt prevăzute.
Seara, înainte de plecare, după înce tarea zborului albinelor, se închid urd inișurile .
cu ajutorul bloc ajelo r pentru urdiniș și scândurile de zbor care se fixează prin câte două
foraibăre.

Figura nr.5 Ramă de albine

50

CAP V. REZULTATE ȘI DISCUȚI I

An apicol 2017 -2018

An apicol 2018 -2019

Productie miere
20 de stupi Subproduse
apicole20 stu pi
Propolis kg
Ceara kg
Laptisor de
matca kg Polen kg
Stupina
proprie
Productie miere 28
stupi Subproduse
apicole 28 stupi Polen kg
Propolis kg
Ceara kg
Laptisor de
matca kg

51

Tabelul nr.16
Bilanțul pentru anul 2017 -2018 a celor 20 de stupi cercetați
Nr.
stup Tipul de
stup Greutat
ea
stupulu
i Rame
miere Rame
puiet căpăcit Miere
recoltat
ă 1 Stup slăbuț 47 kg 6 rame 4 rame 7 kg
2 Stup bun 54 kg 10 rame 4 rame 12 kg
3 Stup mediu 58 kg 7 rame 3 rame 8 kg
4 Stup bun 60 kg 10 rame 4 rame 14 kg
5 Stup bun 52 kg 10 rame 4 rame 14 kg
6 Stup mediu 56 kg 8 rame 3 rame 10 kg
7 Stup mediu 54 kg 7 rame 4 rame 9 kg
8 Stup slăbuț 48 kg 5 rame 4 rame 6,5 kg
9 Stup bun 57 kg 11 rame 4 rame 14,5 kg
10 Stup slăbuț 54 kg 7 rame 3 rame 8 kg
11 Stup bun 58 kg 10 rame 4 rame 13 kg
12 Stup bun 59 kg 10 rame 4 rame 14 kg
13 Stup mediu 48 kg 8 rame 5 rame 8 kg
14 Stup bun 56 kg 9 rame 4 rame 14 kg
15 Stup bun 60 kg 11 rame 4 rame 14,5 kg
16 Stup mediu 56 kg 7 rame 4 rame 10 kg
17 Stup slăbuț 48 kg 6 rame 3 rame 7 kg
18 Stup slăbuț 48 kg 6 rame 4 rame 8 kg
19 Stup bun 55 kg 10 rame 3 rame 12 kg
20 Stup bun 56 kg 9 rame 4 rame 12 kg
Tot
al – – – – 216,5 kg

După cum se observă și din tabel, în stupină întâlnim atât stupi buni cu o cantitate de
miere recoltată de 14,5 kg până la 12 kg, dar și stupi medii cu o cantitate de miere recoltată de
10 până la 8 kg. Stupii slăbuți sunt acei stupi care au fie o matcă tânără, fie matca este prea

52
bătrână și trebuia înlocuită. Observăm că stupii buni au și o greuta te mai mare a stupului deci
implicit un număr mai mare de albine și un număr mai mare cu rame miere dar și rame cu puiet
căpăcit.
Stupii cu un număr mediu sau mic de rame cu miere și rame puiet căpăcit sunt
aceii stupi medii sau slăbuți care prezintă și o greutate a stupului mai mică

S

Figura nr.6 Stup mediu

53
Tabelul nr.17
Bilanțul pentru anul 2018 -2019 a celor 28 de stupi cercetați
Nr. Stup Tipul de stup Greutatea
stupului Rame miere Rame puiet
căpăcit Miere
recoltată
1 Stup
mediu 58 kg 7 rame 3 rame 9 kg
2 Stup bun 60 kg 10 rame 4 rame 14 kg
3 Stup bun 58 kg 9 rame 4 rame 14 kg
4 Stup bun 60 kg 11 rame 3 rame 13 kg
5 Stup
mediu 56 kg 8 rame 4 rame 10 kg
6 Stup
mediu 58 kg 7 rame 3 rame 9 kg
7 Stup bun 60 kg 10 rame 4 rame 12 kg
8 Stup
slăbuț 52 kg 6 rame 4 rame 7 kg
9 Stup
mediu 58 kg 8 rame 3 rame 10 kg
10 Stup
slăbuț 49 kg 6 rame 3 rame 6,5 kg
11 Stup bun 52 kg 9 rame 4 rame 14 kg
12 Stup bun 61 kg 12 rame 5 rame 16 kg
13 Stup
mediu 55 kg 8 rame 4 rame 10 kg
14 Stup bun 54 kg 10 rame 4 rame 14 kg
15 Stup bun 56 kg 11 rame 5 rame 12 kg
16 Stup
mediu 58 kg 8 rame 3 rame 10 kg
17 Stup
slăbuț 46 kg 5 rame 3 rame 7 kg
18 Stup
mediu 49 kg 7 rame 4 rame 9 kg
19 Stup bun 53 kg 10 rame 4 rame 13 kg
20 Stup bun 57 kg 11 rame 4 rame 14 kg
21 Stup bun 59 kg 10 rame 3 rame 12 kg
22 Stup
slăbuț 50 kg 7 rame 3 rame 12 kg
23 Stup
slăbuț 53 kg 8 rame 3 rame 8 kg
24 Stup
mediu 56 kg 9 rame 4 rame 9 kg
25 Stup bun 57 kg 10 rame 5 rame 10 kg
26 Stup
mediu 55 kg 9 rame 4 rame 8,5 kg
27 Stup bun 57 kg 10 rame 4 rame 12,7 kg
28 Stup
slăbuț 54 kg 7 rame 3 rame 7,8 kg
Total – – – – 303,5 kg

54

Figura nr.7 Stup bun

55

Tabelulnr.18
Subproduse apicole ob ținute de la cei 20 de stupi cercetați din anul 201 7 – 2018
Nr. stup Tipul de stup Subproduse apicole
Polen Propolis Lăptișor de matcă Ceară
1 Stup slăbuț 1,5 kg 60 g 15 g 450 g
2 Stup bun 3,0 kg 85 g 23 g 720 g
3 Stup mediu 2,3 kg 72 g IV g 580 g
4 Stup bun 2,8 kg 92 g 25 g 760 g
5 Stup bun 3,2 kg 75 g 23 g 780 g
6 Stup mediu 2,5 kg 80 g 18 g 600 g
7 Stup mediu 2,3 kg 78 g 16 g 630 g
8 Stup slăbuț 1,8 kg 63 g 13 g 470 g
9 Stup bun 3,0 kg 95 g 22 g 760 g
10 Stup slăbuț 2,0 kg 67 g 13 g 450 g
11 Stup bun 2,8 kg 96 g 25 g 780 g
12 Stup bun 3,0 kg 92 g 23 g 740 g
13 Stup mediu 2,5 kg 82 g 18 g 470 g
14 Stup bun 2,8 kg 90 g 25 g 740 g
15 Stup bun 3,2 kg 89 g 23 g 750 g
16 Stup mediu 2,6 kg 85 g 16 g 650 g
17 Stup slăbuț 1,8 kg 71 g 12 g 500 g
18 Stup slăbuț 1,5 kg 70 g 14 g 450 g
19 Stup bun 2,8 kg 95 g 24 g 780 g
20 Stup bun 3,0 kg 92 g 23 g 760 g
Total – 48,6 kg l,629k g 0,388 kg 12,820 kg

56

Tabelul nr.19
Subproduse apicole obținute de la cei 28 de stupi cercetați în anul 201 8 – 2019
Nr. stup Tipul de stup Subproduse apicole
Polen Propolis Lăptișor de matcă Ceară
1 Stup mediu 2,6 kg 78 g 25 g 650 g
2 Stup bun 3,5 kg 95 g 29 g 820 g
3 Stup bun 3,0 kg 93 g 30 g 800 g
4 Stup bun 3,2 kg 90 g 27 g 800 g
5 Stup mediu 2,6 kg 74 g 26 g 630 g
6 Stup mediu 2, 5 kg 75 g 25 g 650 g
7 Stup bun 2,9 kg 87 g 30 g 790 g
8 Stup slăbuț 1,8 kg 65 g 18 g 480 g
9 Stup mediu 2,5 kg 80 g 24 g 670 g
10 Stup slăbuț 1,5 kg 69 g 15 g 490 g
11 Stup bun 3,2 kg 93 g 29 g 800 g
12 Stup bun 3,0 kg 97 g 27 g 820 g
13 Stup mediu 2,5 kg 76 g 26 g 690 g
14 Stup bun 2,8 kg 90 g 32 g 780 g
15 Stup bun 3,3 kg 93 g 30 g 800 g
16 Stup mediu 2,6 k g 75 g 25 g 650 g
17 Stup slăbuț 1,8 kg 68 g 17 g 550 g
18 Stup mediu 2,6 kg 75 g 26 g 670 g
19 Stup bun 3,0 kg 95 g 27 g 830 g
20 Stup bun 3,0 kg 90 g 30 g 810 g
21 Stup bun 2,8 kg 88 g 28 g 800 g
22 Stup slăbuț 1,5 kg 70 g 15 g 480 g
23 Stup slăbu ț 1,7 kg 68 g 17 g 520 g
24 Stup mediu 2,4 kg 75 g 27 g 680 g
25 Stup bun 3,2 kg 90 g 32 g 780 g
26 Stup mediu 2,8 kg 76 g 25 g 670 g
27 Stup bun 3,0 kg 92 g 31 g 800 g
28 Stup slăbuț 1,8 kg 64 g 18 g 480 g
Total – 73,1
kg 2,281
kg 0,711 kg 19,390
kg

57
Am obținut o cantitate așa mică de subproduse deoarece atenția noastra e direcționată
în obținerea unei cantități cât mai mare de miere, produs pe care reușim să îl comercializ ăm.
Subprodusele obținute sunt comercializate la târguri,expoziții și în pi ețe, fie sub formă brută sau
sub formă de preparate recomandate de medicina tr adițională. Deși este cunoscut faptul că din
comercializarea subproduselor recoltate de la albine se obține un profit mult mai mare decât din
comercializarea mierii, acestea sunt mult mai greu de recoltat necesitând o atenție deosebită, dar
și o muncă în p lus pentru apicultor. Piața din România nu oferă multe posibilități de
comercializare a subproduselor, fiind greu de găsit cumpărători pentru ele datorită prețului mai
ridicat, p reț ce reflectă munca apicultorului.

Figura nr.8 Borcan cu miere ,polen si pastura

58
Tabelul nr.20
Total produse apicole obți nute de la cei 20 de stupi, respectiv 28 de stupi din cei doi ani
cercetați
Produse apicole
Anul Miere Polen Propolis Lăptișor de matcă Ceară
2017-2018 20 de
stupi 216,5 kg 48,6 kg 1,629 kg 0,388 kg 12,820 kg
2018-2019 28 de
stupi 303,5 kg 73,1 kg 2,281 kg 0,711 kg 19,390 kg

ș Miere kg
ș Polen kg
ș Propolis kg
ș lăptișor do matca kg
ș Ceara kg

Produsele apicole obținute în anul 2017 – 2018 Diagrama 1

59

Produsele apicole obținute în anul 2018 – 2019 Diagrama nr. 2

Miere kg
Polen kg
Propolis kg
Lăptișor de matca
kg
Ceara kg

60
CAP VI. CALENDARUL LUCRĂRILOR CARE AU AVUT LOC ÎN
STUPINĂ PE DURATA STUDIULUI
6.1.LUNA IANUARIE
Ianuarie este de cele mai multe ori una din cele mai reci luni ale anului, când solul este
acoperit cu un strat gros de zăpadă. Apicultorul controlează și urmărește să prevină, deranjarea
și neliniștirea albinelor provocate de atacul șoarecilor, păsărilor și animalelor de curte, dar și
cele sălbatice (ci ocănitori, pițigoi etc.).
Aceeași grijă se acordă protejării suplimentare a stupinei contra vânturilor și curenților
acolo unde s -a impus a fi deosebit de necesar.
Se continuă supravegherea modului de iemare a familiilor de albine prin controale
periodice care sunt efectuate mai des și atunci când se constată anomalii, apicultorul intervine
prompt pentru în dreptarea stărilor anormale constatate.
Atunci când zăpada căzută se acumulează în cantitate mare, aceasta se îndepărtează fără
zgomot, realizându -se ace lași lucru și în cazul gheții de pe scândurelele de zbor ale stupilor iar
urdinișurile sunt eliberate d e albinele moarte atunci când este cazul.
Se spune că luna ianuarie este luna în care începe perioada înlocuirii albinei de iarnă.
Concret este vorba de apariția primului puiet în cuib. Matca depune între 20 -100 ouă în 24 h
începând cu porțiunile fagurilor din centrul ghemului, activitate care se menține la același nivel
până în momentul în care în natură apare primul cules și se efectuează primele zboruri masive
de curățire.
Se subînțelege că suprafața circulară cu puiet este la început foarte mică, pe sup rafața
unui fagure sau cel mult pe suprafețele a doi faguri alăturați. Consumul de hrană se mărește pe
măsură ce activitatea mătcii și ale albinelor doic i se intensifică ținând cont că pe seama hranei
glucidice consumate în zona cu puiet temperatura se men ține constantă la nivelul mediu de 34,5 –
35,5°C indiferent de cât de scăzute sunt temperaturile exterioare.
Apicultorul intervine în cursul acestei luni cu hrăniri de completare a rezervelor de
hrană.
Completarea rezervelor de hrană poate fi făcută cu turt e (pastă) de zahăr pudră și miere, cu
șerbet din zahăr cu miere, cu șerbet fiert sau cu plăci din zahăr candi, cu faguri de miere, fluidă
sau cristalizat ă. în cazul de față se folosesc turtele de zahăr pudră și miere, dar și faguri de miere,

61
fie cristaliza tă, fie fluidă.
Deoarece apicultorul realizează suplimentarea hranei în stupină prin administrarea de
turte din miere cristalizată sau din pastă – amestec miere și zahăr pudră, turtele au în medie 1 –
1,5 kg, sunt bine întinse și introduse în pungi de plasti c cărora li se fac câteva perforații pentru
a facilita pătrunderea albinelor.
Aplicarea turtelor se face deasupra fagurilor din zona în care se gă sește ghemul de
iemare și se acoperă bine cu podișoml pentru a nu pătrunde frigul.
Pentru prepararea pastei d e zahăr se folosesc 4 părți zahăr pudră și o parte miere fluidă
(800 g zahăr + 200 g miere).Mierea cristalizată se lichefiază în baie marină înaint e de a se folosi.
Amestecul se frământă bine până se obține un aluat tare. Se lasă să se odihnească" până a d oua
zi. Dacă amestecul apare moale – curgător se mai adaugă zahăr până capătă din nou consistența
tare, dar posibil de întins.
Trebuie avut în vede re că turta este aplicată peste rame, deasupra ghemului și
temperatura ridicată degajată de albine poate dete rmina înmuierea, scurgerea conținutului
printre rame.
Înălțimea turtelor introduse în pungi de plastic nu trebuie să depășească 1,5 cm pentru a
nu împiedica aplicarea corespunzătoare a podișomlui.
În stupină pe lângă lucrările de mai sus efecuate de apicul tor, se realizează și controlul
auditiv al familiilor, realizat prin ascultarea stupilor cu ajutorul unui tub subțire din cauciuc sau
lipind și apă sând urechea pe peretele stupului.
De obicei, în a doua jumătate a lunii ianuarie, dacă apare puietul, zumzet ul, sesizat cu
ocazia controlului auditiv sporește la o ușoară lovire a peretelui stupului apoi scade; îndreptarea
stărilor anormale ivite.
Cu ocaz ia controlului, cel puțin o dată la două săptămâni cu ajutorul unei sârme îndoite
în formă de L apicultorul î ndepărtează cu grijă albina moartă de pe fundul stupului și de la
urdiniș; lucrarea se efectuează mai ușor dacă pe fundul stupului a fost așezată d in toamnă o foaie
(hârtie) de control sau un carton.
Resturile de pe fund scoase cu sârma sau cu foaia de con trol sunt atent observate întrucât
ele dau indicații exacte asupra mersului iemării.

62
6.2.LUNA FEBRUARIE

A doua lună a anului este penultima lună a iernii calendaristice, perioadă în care familiile
bune și foarte bune, matca, în miezul ghemului de ie mare, sub influența condițiilor din interiorul
ghemului, începe ponta (depunerea de ouă sau ouatul mătcii), dacă această manifestare
fiziologică nu a început de la mijlocul sau sfârșitul lunii trecute.
Colonia de albine a dobândit un comportament bine arti culat social care -i permite să
supraviețuiască și în cazul temperaturilor extrem de scăzute din timpul iernii.
Ghemul, până acum cu o act ivitate relativ redusă începe producerea de căldură în
vederea asigurării condițiilor optime pentru creșterea puietului . Creșterea puietului se desfășoară
acum pe suprafețe din ce în ce mai mari iar rezervele de proteine din organismul albinelor se
epuizea ză ("foamea de proteină").
Deci fără prezența păsturii și a rezervelor de miere în cuprinsul ghemului, nu este
posibilă intensificarea creșterii de puiet.
Acum este momentul când se accentuează schimbul între generația de albine de iemare
și albinele de pr imăvară. Albinele efectuează zboruri de curățire și aduc uneori primul polen în
cuib.
Un fenomen nedorit ce apare în st upi mai ales începând cu a doua parte a iemării este
umezeala. Umiditatea ridicată are două cauze principale: ventilația insuficientă și o izolație
defectuoasă. Pe lângă faptul că umiditatea excesivă mărește consumul de hrană, ea creează un
mediu propice d e dezvoltare a agenților patogeni cu precădere a ciupercilor, îndeobște se
cunoaște că umezeala, respectiv condensul, se formează atunci când aerul cald încărcat cu vapori
de apă intră în contact cu suprafețe reci – în cazul nostru pereții stupului și cu f agurii neocupați
de albine. Temperaturile exterioare fiind scăzute condensul apare în locurile mai reci, mai ales
pe peretele din spatele stupului. Așezarea stupului într -o poziție ușor înclinată spre urdiniș face
ca picăturile de condens care se aglomerea ză pe pereți să se scurgă pe urdiniș.
Apicultorul continuă vizitarea periodică a stupinei și observarea atentă a fiecărui stup.
Acesta re alizează un control sumar, prin simpla ridicare a capacului și podișo rului observând
astfel starea familiei și intervin e acolo unde este cazul ,putem îndrepta situații le anormale
constatate.
Familiile cu lipsă de hrană se observă ușor prin faptul că albine le sunt aglomerate masiv
în spațiul dintre laturile superioare ale ramelor și podișor și au un bâzâit mai puternic. In cazul

63
în care colonia suferă de foame se va proceda la hrănirea acesteia. Asigurarea necesarului de
hrană este o condiție esențială a sup raviețuirii familiilor. Se vor administra turte de șerbet (zahăr
pudră în amestec cu miere 30%) în cantitate de 0,5 -0,7 kg așezate deasupra ghemului de iemare,
ceea ce asigură necesarul de hrană pe o perioadă de 10 -15 zile.
în familiile cu rezerve scăzute se poate introduce chiar în mijlocul cuibului un fagure cu
miere și păstură. Aceasta este posibil numai în zile mai căl duroase, cu temperaturi peste 12 –
13°C și cu soare, atunci când ghemul este desfăcut. în a doua parte a iemării apicultorul
completează și rezervele de proteină, prin administrarea de turte de zahăr cu miere cu adaos de
polen 30%.
Este strict interzisă admi nistrarea de streptomicină în turte, aceasta regăsindu -se în
mierea de salcâm, facând -o improprie pentru valorificarea ca miere marfă. în toate cărțile de
apicultura se pomenește de înlesnirea zborurilor de curățire.
O altă lucrare efectuată în stupină în luna februarie este reprezentată de grăbirea topirii
zăpezii și evacuarea ei de pe vatra de stupină, ridicarea gratiilor contra șoarecilo r, a reductoarelor
de urdiniș (lărgirea urdinișurilor), îndepărtarea resturilor de pe fundul stupilor (am observat ca
apicultorul folosește pentru curățarea urdinișului și fundul stupului, fie o sârmă îndoită la capăt
în formă de L, fie o foaie de control sau un carton), ridicarea capacelor, a materialelor izolatoare
de pe podișorul lăsat liber în bătaia razelor solare (da că temperatura se ridică peste 12 -14°C)
sunt câteva acțiuni ce favorizează zborurile de curățire.
Se realizează din nou controlul auditiv al stupilor.
Resturile acumulate pe fundul stupului eventual pe foaia de control oferă informații cu
grad sporit de ce rtitudine asupra mersului iemării respectiv a stării coloniei astfel:
– albine și puiet mort sunt un indiciu a scăderii bmște a temperaturi i în miezul ghemului;
– ouăle și lamele moarte sunt un semn că activitățile de creștere a puietului au început
devreme;
– resturile și albine moarte umede au drept cauză umiditatea excesivă din stupi;
– resturile în care predomină cristalele de zahăr sunt seninul prezenței hranei
cristalizate și a lipsei de apă;
– multe albine moarte (mai multe sute) sunt un motiv serios de în grijorare
suspicionând îmbolnăvirea coloniei. Apicultorul trimite cel puțin 50 de albine la laboratorul de
analiză;

64
– dacă pe fundul stupului, între resturi se găsesc trântori morți înseamnă că din
colonie lipsește matca deci avem de a face cu o colonie or fană;
– resturile pătate cu fecale se constituie ca un simptom al diareii și nosemozei (se
vor preleva probe pentru a fi analizate în laboratorul de specialitate).
Prezența chiciurii pe scândura de zbor este un semn că familia a iernat bine și matca
depune ouă.
In mod obișnuit, o colonie de putere medie consumă în luna februarie circa 50 g miere
în 24 de ore.

6.3.LUNA MARTIE
A treia lună calendaristică și prima lună a primăverii "mărțișorul", luna echinocțiului de
primăvară -23 martie, cu adierile vântul ui primăvăratic și prezența ghioceilor și a viorelelor
vestește sosirea primăverii.
Această lună poate oferi încă destul de mul te surprize neplăcute, prin schimbări bruște
ale vremii, înghețuri și chiar căderi de lapoviță și ninsoare în această zonă.
De ac eea, lucrările în stupină sunt, încă, destul de limitate și îndreptate îndeosebi spre
asigurarea hranei necesare – miere și păs tură – și a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de
albine.
La începutul lunii, dacă vremea permite, albinele efectuează zbor ul general de curățire,
moment important în viața familiilor de albine.
Urmare eliberării organismului de excremente și apariți ei primelor generații de albine
tinere, crescute în cursul iernii, se mărește capacitatea de creștere a puietului în familie iar
consumul de hrană pe familia de albine crește simțitor la 2,0 -2,5 kg.
în zilele favorabile zborului, albinele aduc în stup pole n și nectar.
În funcție de puterea familiei, a calității mătcii și a condițiilor de microclimat din cuib puietul
poate ocupa supr afețe diferite de faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia albinele sunt
obligate să mențină, mai ales în zona puietului , temperatura necesară de circa +35°C, fapt care
sporește consumul de hrană (mierea), în același timp crescând și consumul de sub stanțe proteice
(păstură), necesare creșterii puietului.
Am realizat revizia sumară de primăvară care este o lucrare ce se poate efectua în zile

65
calde, calme și însorite în care temperatura se ridică peste 12 – 13°C. Practic este vorba despre
un control oa recum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind
laturile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.
Dacă se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de matcă
și puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn care dă certitudinea că activitatea din stup
se înscrie în parametrii de normalitate.
Firește am apreciat tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate și accesibilă
albinelor. In cazul absenței sau insuficienței hr anei am intervenit cu hrăniri sub formă de sirop
de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă.
Turtele din miere și polen sunt recomandate – ca hrană de completare și/sau stimulare ca
și siropul – numai dacă albinele zboară sau au efectuat anterior cel puțin un zbor de curățire.
Fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea
dinspre diafragmă se scot fagurii goliți de miere sau cu miere puțină și se apropie de zona
puietului fagurii mai plini cu miere și păstură de la marginea cuibului, în lip sa acestora, se
introduc faguri cu miere din rezervă.
Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafață cât și în celule nu se
scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine și chiar și a mă tcii în cazul în care aceasta este
ascunsă în masa de albine, ci se așează cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele,
datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.
Pentru completarea rezervelor de păstură, p ână la apariția polenului în natură,am
admi nistrat turte de polen amestecat cu puțină miere, astfel încât să facă o masă compactă, câte
100-150 g; nu se dau cantități mai mari pentru a se evita pierderile inutile și alterarea lor, în
cazul în care turtele sunt consumate mai încet, în lipsa polenulu i se vor folosi înlocuitori de
polen, cum sunt laptele praf degresat, drojdia de bere uscată și faina de soia măcinată foarte fin.
La fel ca și în cazul polenului, acestea se amestecă cu o cantitate mică de miere și se
administrează în turte de circa 100 -150 g.
Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii și a mucegaiurilor
din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăță, iar acolo unde
umezeala este prea mare s au dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate
și dezinfectate.
Pe lângă revizia sumară de primăvară am realizat împreună cu apicultorul revizia

66
generală sau de fond, care se realizează numai în zile însorite cu temperaturi de pe ste + 14°C
notând în carnetul de stupină co nstatări legate de: puterea familiei exprimată în număr de rame
bine ocupate cu albine; cantitatea de hrană în kg miere și/sau păstură; rame parțial ocupate cu
puiet de diferite vârste; prezența mătcii, starea de sănătate.
În funcție de constatările ocazio nate de acest control – de care nu trebuie să scape nici o
familie – se vor institui diferențiat lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea văzută și
notată.
De exemplu: familiile orfane vor primi o matcă de la rezervă ori se vor unifica cu alte
familii, familiile excesiv de slăbite vor fi unificate, cele lipsite de hrană, cu hrană insuficientă
sau de calitate necorespunzătoare vor fi ajutate de urgență procedând la așa – numitele hrăniri de
necesitate.
Trebuie avut în vedere că în această perioadă deși a început apariția albinelor tinere,
schimbul de generații se face încă destul de încet, mortalitatea albinelor de iarnă prevalând
apariția albinelor tinere; și deci puterea familiei fiind încă în descreștere . Mărirea vitezei de ouat
a mătcilor și sti mularea creșterii puietului se face imediat ce timpul se încălzește prin hrăniri de
stimulare cu sirop de zahăr în proporție de 1/1 (1 parte zahăr la 1 parte apă) administrat călduț
în porții mici, la început în p orții mici de 150 – 250 ml și pe măsură ce timpul se încălzește și în
funcție de puterea familiilor, în porții mai mari de 300 -500 ml periodic și succesiv la 1 sau 2
zile în funcție de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează și hrănitorul se golește.
Pentru ajutorarea creșterii de puiet și evitarea pierderii albinelor zburătoare care asigură
apa necesară creșterii puietului, în perioadele cu temperatură mai ridicată se asigură albinelor
apa necesară, prin montarea de adăpătoare în locurile însorite din stupină în care se pun apă
călduță cu s are (5 g/1). Se continuă stimularea și supravegherea zborului general de curățire

6.4.LUNA APRILIE

Deși temperatura crește, în decursul lunii aprilie pot surveni perioade reci, cu ploi sau
chiar cu fulguieli scurte de zăpadă în această zonă a țării. Odată cu mărirea zilei, temperatura
crește și apar primele flori.
Familiile de albine își încep activitatea din afara stupului. Pentru ele, începe un nou
sezon, de formare a rezervelor de hrană, de îmnulțire. Acum are lo c înlocuirea totală a albinei

67
de iarnă cu albine tinere, crescute în cantități din ce în ce mai mari. Tocmai în acest scop, pe tot
decursul lunii aprilie lucrările vor fi îndreptate spre asigurarea în principal a spațiului necesar
creșterii de noi generați i de albine, a completării ca ntităților de hrană și a izolării termice în
condiții optime a cuibului.
încă din ianuarie -februarie, matca a declanșat ouatul, la început pe suprafețe ale fagurelui
din centrul ghemului de iemare mici, apoi din ce în ce mai mu lt, pe porțiuni mai mari. Noi le
albine eclozionate vor îngriji generațiile următoare.
Apariția unor zile capricioase, cu temperaturi scăzute, în unele zone chiar lapoviță, poate
duce la reformarea ghemului și părăsirea puietului ceea ce determină compromit erea lui. De
aceea ca lucrare principală apicultorul nostru trebuie să lucreze "cu un cuib strâns" adică
eliminând ramele excedentare, astfel încât albinele să acopere bine fagurii rămași în stup.
Procedând astfel căldura va fi asigurată la un nivel coresp unzător.
Am observat că apicu ltorul realizează hrăniri de stimulare primăvara, tocmai în ideea
optimizării culesului care în ultimă instanță nu înseamnă altceva decât o recoltă mare deci profit
mare.
Pentru mărirea suprafeței de puiet, fagurii cu resturi d e miere așezați după diafragm ă și
chiar cei rămași în cuib se descăpăcesc.
Cât privește creșterea puietului, la început, până ce puietul ocupă bine 3 -4 faguri în
centrul cuibului, acesta se menține cât mai strâns, astfel încât puietul să fie depus cât mai
compact, albina ocupând compl et intervalele dintre faguri. Cuibul se menține în acest mod până
ce puietul se extinde până la fagurii laterali, iar albina trece ziua și pe fagurii de după diafragmă.
Din acest moment, apicultorul nostru introduce o dată la 6 -7 zile la marginea puietului
câte un fagure bun de ouat, mai închis la culoare (lucrarea se numește lărgirea cuibului), iar după
ce puietul se extinde pe 5 -6 faguri, fagurele respectiv se poate introduce între ultimii doi faguri
cu puiet, din partea dinsp re diafragmă, care de obicei este îndreptată spre sud (lucrare denumită
spargerea cuibului).
Se lucrează repede și precis, nu se ține cuibul deschis timp îndelungat, nu se lasă fagurii
cu miere sau cu sirop între stupi. In general, în această perioadă exis tă un cules de întreținere,
uneori chiar mai intens, de nectar, cât și un aport destul de mare de polen care, în unele cazuri,
poate bloca fagurii destinați creșterii de puiet.
In acest caz fagurii destinați creșterii puietului, blocați cu păstură, trebuie să fie scoși d in

68
cuib și înlocuiți cu alți faguri goi, buni de ouat, de preferat cu coroane de 0,4 -0,5 kg miere.
Furajarea albinelor în scop de stimulare, amplificare și accelerare a dezvoltării este
esențială. Hrănirile stimulative de primăvară se fac cu sirop de zahăr sau miere (apa + zahăr =
1:1-1 parte apă la 1 parte zahăr -) în cantități mici, administrate periodic și repetat la un interval
de 3-4 zile, în funcție de puterea familiilor și de capacitatea lor de prelucrare a siropului.
Tot acum se trec (transvazeze) f amiliile de albine în stupi curați, fără defecte și
dezinfectați, transvazarea făcându -se mai ușor dat fiind puterea redusă a familiilor de albine, cu
aceeași ocazie rezolvându -se și pregătirile stupilor în vederea unor deplasări ulterioare în
stupărit pas toral.
Am ajutat apicultorul la montarea colectoarele de polen, atât pentru evitarea blocării
cuibului cu polen cât și în vederea asigurării unor rezerve de polen necesare în perioadele lipsite
de polen sau pur și simplu în scopuri comercial e.
Se execută d e asemenea întărirea familiilor foarte slabe prin introducerea de puiet
căpăcit cât mai aproape de eclozionare, luat de la familiile puternice și introdus în familiile
foarte slabe, cu șanse puține de supraviețuire prin forte proprii.
In ace asta perioadă a lbinele au tendința de a strânge cantități mai mari de propolis cu
care astupă eventualele crăpături sau spații goale dintre piesele stupului (rame, podișor, urdiniș
etc.), în scopul menținerii microclimatului optim creșterii puietului.
Acea stă situație es te folosită cât mai intens cu ocazia reviziilor periodice a stării
familiilor, în vederea realizării unor cantități cât mai mari de propolis proaspăt, de cea mai bună
calitate atât prin răzuirea directă cu ajutorul dălții apicole a pieselor stupului, cât ș i prin folosirea
unor colectoare speciale de propolis (pânze, plase, grile etc.).
În luna aprilie, obiectivul principal al apicultorului îl constituie intensificarea la
maximum a creșterii de puiet, întărirea familiilor în vederea folosirii culesurilor tim purii
(salcâm). Am obseivat că apicultorul asigură spațiul necesar pentru ouatul mătcilor, creșterii de
puiet și depositării nectarului și polenului adus în stup.
În concluzie , luna aprilie este o perioadă de activitate deosebit de intensă d e care depinde
dezvoltarea normală a familiilor de albine și rezultatele economice ale sezonului activ ce
urmează.
Neefectuarea la timp a lucrărilor, executarea lor cu rabat la calitate în mod sigur se va
reflecta negativ asupra recoltei stupinei, în speci al la culesul de la salcâm ca și la celelalte

69
culesuri de vară.
Deși culesul de la salcâm se declanșează abia luna viitoare, toate măsurile pregătitoare,
legate de tehnologia întreținerii familiilor ca și acțiunile organizatorice trebuie gândite și
înfăptu ite din timp.

6.5 LUNA MAI

A cincea lună calendaristică "florar" se caracterizează printr -un climat schimbător, dar
și prin creșterea temperaturii care trezește la viață întreaga natură ce apare decorată în zeci de
culori.
Pe seama albinelor tinere crescute în lunile martie, aprilie și începutul lunii mai, familiile
de albine s -au dezvoltat și dispun de întregul potențial productive pentru valorificarea
culesurilor din această periodă.
în luna mai, la începutul ei sau ceva mai t ârziu , în toată țara înfloresc pădurile și
plantațiile de salcâmi care asigură familiilor de albine un bun cules de nectar și ca urmare
realizarea unor importante producții de miere marfa de cea mai bună calitate.
Spre sfârșitul lunii, în a treia decadă, ș i în cele două luni următoare, la un moment dat
dezvoltarea familiilor de albine se apropie foarte mult de punctul de dezvoltare maxim și uneori
chiar atinge apogeul, după primul mare cules al anului, cel de salcâm; unele din ele, dacă nu se
iau măsuri de preve nire, intră chiar și în frigurile roitului.
Principalele munci efectuate de albine: creșterea puietului, secreția de ceară și clădirea
fagurilor, culesul de nectar și polen, prelucrarea nectarului, depozitarea mierii și păsturii se
petrec simultan și cu in tensitate parcă mereu sporită.
Pe lângă hrana necesară, asigurarea temperaturii în cuib rămâne un factor important de
care depinde creșterea unor generații de albine de bună calitate.
Locul apicultorului în această lună este în stupină, rolul lui este ca prin tot ceea ce face
corect și la timp să asigure desfășurarea nestânjenită a tuturor activităților din stupi, ba chiar –
mai mult să amplifice și să accelereze ritmul desfășurărilor din stup.
Având în vedere că în luna mai apare culesul principal la salcâ m unde familiile trebuie
să ajungă la o dezvoltare maximă este necesar ca în stupină să se acorde o mare atenție lucrărilor
de stimulare a dezvoltării acestora.

70
începutul lunii mai trebuie să găsească familiile de albine în plină dezvoltare. Lărgirea
cuibu lui este o acțiune care se desfășoară periodic la câteva zile, operațiune pe care am început –
o chiar din luna martie – aprilie.
Asigurarea spațiului de ouat se face prin spargerea cuibului adică introducerea periodică
a ramelor în mijlocul ramelor cu puiet. Pe măsură ce aceste rame sunt umplute cu ouă se vor
introduce alte rame.
în cursul acestei luni, în masivele de salcâm (așa -numitul salcâm 1) se produce înfloritul.
Este unul dintre cele mai importante momente ale anului apicol.
Practic pastoralul la salcâm 1 și 2 ceea ce conferă șanse sporite de realizare a unor
producții mari de miere superioară.
După terminarea culesului se realizează recoltarea fagurilor, extracția, condiționarea și
depozitarea mierii. Sunt acțiuni care trebuie să se desfășoare în condiții de igienă perfectă, în
cazul în care culesul este intens se vor recolta succesiv doar acei faguri cu miere ce a fost
căpăcită pe cel puțin 1/3 din suprafața ramei.
Descăpăcirea și centrifugarea fagurilor, strecurarea, spumuirea și d epozitarea m ierii se
face în spații (camere) curate având grijă să nu depreciem calitatea produsului. Vasele și uneltele
cu care se lucrează (coipuri de stupi, cuțite sau furculițe de descăpăcit, tăvi, site, centrifuga,
bidoanele, alte vase vor fi atent cu rățate și de zinfectate înainte de utilizare și bine spălate după
fiecare acțiune). Depozitarea mierii până la vânzarea ei se va face în camere curate și uscate.
Pe parcursul acestei luni am avut în vedere asigurarea rezervelor de polen prin folosirea
colectoarelor de polen, acțiuni sanitar -veterinare deoarece în luna mai se pot manifesta unele
boli ale albinelor. De aceea supravegherea stării de sănătate este la ordinea zilei în această lună.
Dacă în primele două decade ale lunii, obiectivul principal îl c onstituie în tărirea continuă
a familiilor de albine și folosirea culesului de la salcâm, în ultima decadă se va da o deosebită
atenție menținerii puterii familiilor, prevenirii roirii naturale și preîntâmpinării ieșirii roilor.

6.6 LUNA IUNIE

Familiile de albine se află acum, în luna solstițiului de vară – cireșar, în apogeul sau
aproape de apogeul puterii lor, ceea ce înseamnă că stupii sunt puternici datorită numărului mare
de albine care îi populează.

71
Activitatea de depunere a ouălor de cătr e matcă atinge sau ar trebui să atingă viteza și
intensitatea maximă.
Flora spontană și cultivată oferă culesuri abundente de nectar și polen. In această lună
principala plantă de interes pentru apicultorul nostru este reprezentată de tei, care înflorește în
această perioadă . în condiții de cules, asigurarea spațiului pentru prelucrarea nectarului și
depozitarea mierii este principala preocupare a apicultorului. În timpul cercetării cuiburilor,
familiile se aprovizionează cu faguri clădiți și artificiali. î n timpul culesurilo r abundente
controlul stupilor se reduce la minimum pentru a nu deranja inutil albinele.
Apicultorul urmărește zilnic mersul culesului prin diferențele de greutate înregistrate la
cântarul de control.
O altă lucrare care se efectuează e ste cea de evitare a roirii naturale necontrolată, astfel
că acesta realizează o roire artificială prin divizarea în transvazare într -un stup gol a 4 faguri
bine populați cu albine și puiet ridicați dintr -o familie puternică având cel puțin 9 -10 faguri cu
puiet și 16 -18 inte rvale cu albine. Practic se procedează la despărțirea în două jumătăți a familiei
de albine.
Albinele bătrâne se vor întoarce la stupul de bază iar în stupul în care se formează noua
familie se va introduce o matcă fecundată sau o botcă gata de eclozionare .
În timpul recoltării fagurilor și extracției mierii respectarea condițiilor igienico – sanitare
este obligatorie. Ceea ce trebuie însă subliniat este că maniera de lucru rămâne aceeași la fiecare
recoltare și extracție a mierii, atâtea câte vor fi pe parc ursul sezonului activ .

6.7 LUNA IULIE
Desigur, activitatea principală din familie vizează cu precădere acumularea rezervelor
de hrană pentru iemare. Se consideră drept principală cauză a acestui comportament instinctul
de acumulare care primează în detrim entul instinctului de înmulțire. Aceasta înseamnă că un
număr mai mare de albine participă la culesul, prelucrarea nectarului și depozitarea mierii în
celule și mai puține albine sunt prezente în activitățile de creștere a puietului.
Se continuă culesurile la tei. Creșterea trântorilor este îngrădită, iar uneori începe
gonirea lor. Pe agenda de lucru a stupa rului – o agendă încărcată ca și în lunile precedente, sunt
înscrise următoarele:
– recoltarea fagurilor cu miere, extrac ția (centrifugarea), transportul și depozitarea

72
corespunzătoare a acestui produs care reprezintă plata eforturilor atât a albinelor cât și a
stupaului. Recoltarea fagurilor și extracția mierii se vor face cu cea mai mare grijă. Chiar dacă
după încheierea c ulesului de la tei stupina va fi deplasată în vatra permanentă, unde realizează
un alt cules, se lasă în fiecare familie 5 -6 kg de miere ca rezervă de hrană.
Am oprit în depozit de la fiecare cules – deci și de la cel de salcâm câte 1 -2 faguri cu
miere că păcită pentru fiecare familie.
– întărirea familiilor de albine noi, formate în lunile precedente prin adăugarea de faguri
cu puiet, miere și polen ridicați din familiile foarte puternice care constituie nucleul de bază al
stupinei. Imediat după culesul de salcâm sau tei se pot forma roii a rtificiali cărora trebuie să li
se acorde toată atenția astfel ca printr -o dezvoltare corespunzătoare, până la intrarea în iarnă, să
atingă nivelurile de putere și rezerve de hrană proprii unei familii puternice ;
– înlocuirea mătcilor bătrâne, uzate sau neco respunzătoare cu mătci tinere (din acest an)
selecționate și verificate;
– ventilația suplimentară a stupilor este o măsură binevenită mai ales în perioadele cu
călduri excesive înțelegând că protejarea stupilor d e razele puternice ale soarelui prin umbrire
va sta în atenția stuparului; Astfel, în zilele toride, albinele care asigură termoreglarea cuibului
(prin aducerea apei și ventilație) vor fi mult mai puține ele putând participa la alte activități
(creșterea pu ietului, recoltarea și prelucrarea nectarului ).
– controlul stării sanitar -veterinare a familiilor se poate face o dată cu ridicarea
fagurilor de recoltă. La apariția primelor semne de boală, de infestare cu acarieni se vor lua de
îndată măsurile care se impun;
– prevenirea și combaterea furtișagului dup ă cum am observat stau în atenția
stuparului care, la fiecare intervenție în stupi respectă măsurile de prevenire a acestui fenomen
nedorit, în caz că se observă tendințe de furtișag sau acesta s -a declanșat se vor lua imediat
măsurile de combatere;
– folosi rea ramelor clăditoare pentru producerea de ceară;
controlul familiilor după ultimul cules de vară și hrănirea suplimentară
6.8.LUNA AUGUST
Pentru apicultor, august este o lună foarte importantă pentru că acum în cuib se
declanșează creșterea albinelor care vor traversa perioada de iemare sau altfel spus în stupi
începe formarea generației care va ierna.

73
Dacă în luna precedentă creșterea puietului așa cum am observat a înregistrat o
diminuare, în cursul lunii august apare un nou impuls de creș tere fără însă a atinge nivelul de
intensitate de la începutul verii, începe perioada creșterii albinelor de iarnă, în stupi apar semnele
pregătirii pentru iemare, aceste semne fiind tot mai evidente pe măsur a trecerii timpului. Astfel
scăderea temperaturi lor atmosferice nocturne determină ca albinele după cum am observat, să
părăsească fagurii periferici ai stupului și să se aglomereze în zona centrală a cuibului adică în
zona fagurilor cu puiet.
Rezervele de hrană, respectiv miere și păstură sunt concentr ate în jurul puietului dispus
în centrul cuibului, care poate duce la fenomenul de blocaj al cuibului lucru cunoscut de
apicultor. Acest blocaj apare ca urmare a manifestării pronunțate a instinctului de acu mulare al
familiilor, datorită apropierii sezonu lui rece, când albinele sunt grăbite să -și formeze rezervele
de hrană. Ca urmare a acestui blocaj, apare concurență între instinctul de acumulare și instinctul
de înmulțire, balanța înclinându -se în favoarea acumulării.
În stupină apicultorul începe acțiun ea de revizie generală a familiilor pentru aprecierea
rezervelor din cuib precum și a calității mătcilor.
În zona cuibului la stupii orizontali din care este formată stupina în care a avut loc
studiul, se asigură faguri clădiți în a nul precedent în care au fost crescute mai multe generații de
puiet. Acești faguri trebuie să fie lipsiți de defecte și pe cât posibil, fără celule deformate sau de
trântori.
După terminarea cu lesurilor târzii, apicultorul recoltează mierea de mană datorit ă
conținutului mare de minerale care încarcă intestinul albinelor, provocându -le astfel diaree. Se
spune că e o miere prea grea, de aceea o înlocuiește fie cu miere de salcâm, atunci când s -a
obținut o producție bună, fie cu sirop de zahăr concentrat, însă de preferat este mierea de salcâm.
În această lună apicultorul se ocupă de completarea rezervelor de hrană pentru iernat,
dar și de asigurarea căldurii în stup. Acest lucru este necesar deoar ece în timpul nopții
temperaturile scăzute determină o încetini re a ouatului mătcii. Am observat că pentru a elimina
acest neajuns se procedează la reducerea cuibului care va fi format numai din rame bine
acoperite cu albine.
Fagurii cu puiet gata de ecloz ionare și cei cu miere puțină sunt așezați la margine sau,
după descăpăcirea mierii, sunt dispuși după diafragmă de unde mierea este transportată de albine
în cuib.

74
în această perioadă, familiile sunt deplasate la culesuri târzii din pășunile și luncile af late
în apropierea vetrei permanente, pentru a -și forma rezerve le de hrană naturală, care spune
apicultorul că este cea mai bună.
În această lună apicultorul este preventiv și aplică familiilor de albine tratamentele de
bază pentru diagnosticul și combaterea varrozei. O atenție deosebită este acordată prevenirii
furtișagului.

6.9LUNA SEPTEMBRIE
Odată cu venirea toamnei, familiile de albine își încep pregătirea pentru iemare. Această
perioadă se caracterizează prin aceea că numărul de albine, intensitatea creșterii puietului și
activitatea de zbor se diminueaz ă. Nopțile reci fac ca albinele să se strângă pe fagurii de puiet
din mijlocul cuiburilor. In această perioadă, după cum mi -a spus apicultorul, mătcile depun din
ce în ce mai puțin e ouă, iar în condițiile de lipsă de cules ponta poate înceta. Spre sfârșitu l lunii
am observat că în stup nu mai există puiet.
In această perioadă are loc și izgonirea trântorilor din stup.
Acțiunile specifice pe care le -am observat în această lună sunt:
-strâmtorarea drastică a cuibului cu ajutorul diafragmei la nivelul numă rului de rame
-ocupate compact de albine;
Echilibrarea rezervelor de hrană între familiile stupinei, cantitatea de miere necesară
unei singure familii ca rezervă de hrană în s ezonul rece este de 18 -20 kg; asigurarea acestor
rezerve de hrană îl obligă pe apicultorul nostru să intervină cu hrăniri de completare. Această
hrănire de completare constă în administrarea în hrănitor a siropului de zahăr 2:1 având însă
grijă ca la admin istrare să nu se declanșeze furtișagul;
Sunt efectuate tratamentele de toamn ă pentru diagnosticul și combaterea varrozei; în
nopțile mai reci apicultorul are grijă să protejeze cuibul împotriva frigului; corpurile stupilor,
capacele, fundurile, podișurile și suporții pe care stau stupii sunt verificați, acolo unde este cazul,
am o bservat că apicultorul face reparațiile, recondiționările, etanșeizările și vopsirile necesare.
In această lună ca și în luna următoare este necesar ca în cuib să existe rezerve
suplimentare de păstură.

75

6.10. LUNA OCTOMBRIE
Toamna este anoti mpul în care pregătirea sezonului apicol din anul următor este în plină
desfășurare.
A zecea lună a anului, denumită popular "brumărel", este o lună de miez de toamnă
uneori cu zile calde care alterează cu perioade reci și ploioase. Ponta mătcilor se reduc e
considerabil iar creșterea puietului în toate familiile de albine se diminuează chiar și în familiile
cu mătci tinere.
Dacă în cursul lunii vor exista zile calde și însorite ( temperatura menținându -se câteva
ore la +13 – +14°C ) albinele pot efectua zbor uri sumare de curățire la care participă cu precădere
ultimele contingente de albine proaspăt eclozionate.
Funcționarea ireproșabilă (optimă) a ghemului este condiționată de corectitudinea
pregătirii familiilor pentru sezonul rece ceea ce în principal înse amnă: alegerea unei vetre de
iemare corespunzătoare; asigurarea de hrană suficientă, de calitate bună și accesibilă albinelor;
sănătatea perfectă a familiei; matcă tânără și voioasă; adăpost fără fisuri, termoizolarea cuibului;
protecția împotriva șoarecil or; liniștea perfectă în stupină adică absența zgomotelor, agenților
poluanți, trepidațiilor provocate de oameni, păsări, animale, mijloace de transport. Dacă aceste
condiții sunt îndeplinite atunci stupaml poate fi liniștit pentru că iemarea va decurge bi ne, adică,
fără pierderi de efectiv și fenomene nedorite.
Pe agenda de lucru a stupamlui am observat că sunt înscrise în această lună următoarele:
– supravegherea mersului iemării prin vizite periodice în stupină ( vizite la care am
participat și eu uneori), "ascultarea" stupilor și interpretarea celor auzite;
– stimularea executării de albine a zborurilor de curățire în zilele însorite și călduroase;
– topirea și condiționarea cerii rezultată din fagurii reformați, din clăditoare sau din
descăpăceală;
– recondițio narea, curățirea, dezinfecția și vopsirea stupilor ca și lucrarea anterior
enumerată se fac în atelierul stupinei.

6.11. LUNA NOIEMBRIE
Ultima lun ă de toamnă este și perioada în care familia de albine, dacă încă n -a intrat,
intră acum la iernat în toate r egiunile țării, comportamentul ei în timpul celor 5 -6 luni – cât

76
durează sezonul rece – fiind în principal definit de aglomerarea albinelor în ghem ul de iemare.
Acesta, de formă sferică sau elipsoidală se formează în general pe fagurii dispuși în dreptul
urdinișului. Albinele conviețuiesc în tot timpul rece până la începutul primăverii anului următor.

6.12 LUNA DECEMBRIE

Ultima lună a anului, prima lună de iarnă astronomică (21 decembrie – data solstițului
de iarnă când ziua are durata cea mai scurtă) s -ar părea că este un interval de timp mort în care
apicultorul nu are ce face. Ei bine nu este deloc așa.
Diferit de ceea ce se întâmplă cu majoritatea altor specii de insecte, albinele au un
comportament distinct și propriu de iemare. Ele se aglomerează în acel ghem compact denumit
ghem de iemare în care se produce, se emite și se păstrează căldura astfel că albinele pot suport
gerurile c ele mai mari. în această perioadă nu există creștere de puiet, hrana fiind folosită
exclusiv pentru menținerea unei temper aturi constante în stup.
Se realizează controlul iemării într -una din zilele cu timp frumos, înțelegând prin timp
frumos o vreme caldă și însorită, cu temperaturi peste 13°C. Această operație este executată
rapid pentru a nu stresa inut il familia de albine.
Controlul sumar presupune: ridicarea capacului, ridicarea salteluțelor, pernițelor și a
podișorului și observare a formei și amplasării ghemului de iemare. Acesta trebuie să se afle sub
laturile superioare ale ramelor (fagurilor) cu mi ere. După terminarea controlului apicultorul
închide stupul, având siguranța că albinele nu au necazuri și iemarea decurge bine.
Stupa rul efectuează și un control auditiv care se face fără deschiderea stupilor prin
atașarea urechii de peretele din față al stupului sau prin introducerea unui tub de cauciuc prin
urdiniș și ascultarea zumzetului care se aude din stup.
Ieenarea familiilor de albine în bune condiții reprezintă premisa creșterii unui puiet de
bună calitate, începând din luna ianuarie -februarie, pr ecum și o dezvoltare de primăvară bună .

77

CAP VII. INVENTARUL APICOL AL STUPINEI ÎN CARE S -A
DESFĂȘURAT STUDIUL
În afară de stupi apicultorul, pentru efectuarea diferitelor lucrări din s tupină folosește o
serie de unelte apicole care se pot clasifica în:
– Echipament de protecție a apicultorului;
– Unelte pentru extragerea și prelucrarea cerii;
– Unelte pentru îngrijirea și examinarea familiei de albine;
– Unelte pentru extragerea, preluc rarea și păstrarea mierei
7.1. Echipamentul de protecție al apicultorului
Acesta este constituit din: mască apicolă, salopetă, cizme și mănuși apicole.
Masca apicolă este folosită pentru protejarea capului, feței și, în special, a ochilor de
înțepăt urile albinelor. Este realizată dintr -o pălărie de plastic de care este prins voalul din
țesătură de material textil cu ochiuri de 2,5 mm. Voalul, este întărit pe margine cu ajutorul unei
bucăți de sârmă groasă și este pliat.Voalul are rolul de a proteja c apul și gătul de înțepăturile
albinelor.
• Salopeta este confecționată dintr -o singură piesă de pân ză, este de culoare albă
și are la încheiaturi, la mâini și picioare elastice care strâng materialul pe lângă corp pentru a nu
permite pătruderea albinelor. Am observat că atunci când se realizează controale apicultorul
poartă doar un halat alb cu mâneci l ungi.
• Cizmele apicole sunt din cauciuc și protejează picioarele împotriva înțepăturilor
de albine.
Mănușile apicole sunt fabricate din cauciuc subțire. Mănușil e apicole sunt folosite de
apicultor primăvara și toamna, în general în perioadele lipsite de cul es, când albinele sunt foarte
agresive

7.2Uneltele pentru examinarea și îngijirea familiei de albine
Acestea sunt: dalta apicolă, afumătorul, scărarul, c leștele de ramă, peria apicolă, scaunul
apicol, lada de lucru și suportul pentru rame.

78
• Dalta apicolă este o unealtă confecționată din oțel având un capăt îndoit în unghi
drept, are capetele lățite și ascuțite în formă de daltă. Am observat că apicultorul a re și un alt
model de daltă formată dintr -o singură bucată de oțel, neîndoită în unghi drept, dreaptă, sub
formă de daltă ascuțită la unul din capete iar la celălalt cu un cârlig cu treaptă cu care se ridică
ramele din stup. Pentru examinarea nucleelor api cultorul folosește o daltă mai mică cu marginile
în formă de daltă ascuțită. Daltele au în co rpul de metal o scobitură ce se îngustează la capete
folosită pentru extragerea cuielor din rame și corpuri de stupi.
Afumătorul este folosit pentru a produce fum în timpul examinării familiilor de albine.
Administrarea de fum la deschiderea stupului permite apicultorului să intervină în stup. Un
afumător se compune din corp, capac și foaie. Corpul are formă cilindrică, din inox av ând la
interior un corp mobil de ar dere prevăzut în partea inferioară cu un grătar metalic. în partea de
jos a corpului, sub grătar, există un orificiu prin care pătrunde aerul suflat de foaie. De corp este
montată, cu ajutorul șuruburilor, o pereche de fo aie formată din două bucăți de tabl ă prinse pe
o latură în unghi, celelalte trei părți fiind unite printr -un burduf din piele groasă. Paletele foalelor
sunt menținute depărtate una de alta cu ajutorul unui arc spiral fixat între ele. Burduful este
acționat manual. Fumul este produs ca urmar e a arderii diferitelor materiale (cârpe, iască, paleți
etc.). Capacul afumătorului este rabatabil, sub formă de con și formează un coș de evacuare a
fumului .

79

Figura nr.9 Afumator
• Peria apicolă se folosește pentru îndepărtarea albinelor de pe fagur i, pereții
stupului, echipament etc. și este confecționată din fire de relon de culoare galbenă, cu mâner de
lemn.

7.3Uneltele pentru extragerea, prelucrarea și păstrarea mierii
Acesta sunt: furculița , tava și masa pentru descăpăcit, extractorul, strecură toarea pentru
filtrat mierea și maturatorul.
• Furculița de descăpăcit se folosește pentru eliminarea căpăcelelor de ceară de pe celulele pline
cu miere ale fagurilor, în special a celor care au suprafața neuniform căpăcită. Este confecționată
din tablă de inox cu ace de oțel și mâner de lemn. Acele sunt în jur de 20 și sunt dispuse sub
formă de pieptene. Pentru o mai bună alunec are pe suprafața de ceară a fagurelui și o mai mare
eficiență, înainte de utilizare furculița de descăpăcit am observat că aceasta se încălzește în
prealabil în apă fierbinte.
• Tava și masa de descăpăcit sunt confecționate din inox. Tava are pereții oblici
iar fundul este prevăzut cu o sită de sârmă care oprește căpăcelele de ceară, lăsând însă să se
acumuleaze mierea pe fund apoi să curgă mai departe, printr -un tub în recipientele destinate
maturării și filtrării mierii. Masa de descăpăcit se folosește tot în același scop însă are un

80
randament de lucru sporit.In funcție de ambundența culesului apicultorul alege tava sau masa
de descăp ăcit.
• Extractorul este un aparat care se folosește pentru extragerea mierii din faguri,
fără a deteriora structura fagurilor p rin tăiere, strivire, etc. Apicultorul are un extractor pentru
rame orizontale de mică capacitate ce învârte doar 2 -3 rame. Acesta se compune din 3 părți
principale: un rezervor cilindric , din inox, cu fund conic și înclinat înspre partea în care este
monta t robinetul de scurgere, pentru a ușura evacuarea mierii, bare metalice, având în centru un
ax care se sprijină la partea inferioa ră pe fundul rezervorului, iar la partea superiaoră se fixează
într-o bară fixată la rândul ei prin șuruburi de marginile reze rvorului și un mecanism de
acționare format dintr -un cuplu de roți dințate și o manivelă .
• Strecurătoarea pentru filtrat mierea se folosește, la extragere, pentru strecurarea
mierii de impuritățile de ceară și păstură. Prezintă sită dublă: una cu ochiurile mai mari,
deasupra, pentru reținerea bucăților mari de ceară și alta cu ochiuri mai mici, dedesupt, pentru
reținerea bucăților fine de ceară și păstură.
• Maturatorul (zăcătoarea) este folosit pentru limpezirea și păstrarea mierii. Se
prezintă sub forma unui vas confecționat din inox, prevăzut cu robint pentru scurgerea mierii
maturate, cu un conținut de apă de max.18%, în butoaie sau alte recipiente destinate păstrării
sau transportului.

7.4. Uneltele pentru extragerea și prelucrarea cerii
Sunt reprezentate de topitorul de ceară cu aburi sau solar și presa de ceară.
• Topitorul de ceară cu aburi este un utilaj cu randament scăzut, fo losit la
prelucrarea materiei prime ce are un conținut bogat în ceară. Este compus dintr -un vas de tablă,
cu pereți dubli și este acoperit cu un capac care se fixează etanș de pereți. In interior vasul are o
sită pe c are se fixează fagurii de topit și care reține boștina și celelalte resturi care rămân în urma
prelucrării acestora (sârme, resturi de lemn, etc.j.In spațiul dintre pereți se toarnă apă care prin
fierbere provoacă aburi ce topesc ceara.
Cerificatorul solar este un utilaj care topește ceara conț inută în faguri și căpăcele cu
ajutorul căldurii emisă de soare pe timpul verii. Se compune dintr -un corp de lemn, un capac cu
geamuri de sticlă și o tavă metalică prevăzută cu un sistem de filtrare și un jgheab mobil.
Cerificatorul se așează în locurile c ele mai însorite din stupină sau curte pentru a beneficia de

81
cât mai multă căldură de la soare. Prin utilizarea topitorului de ceară solar se obține o ceară
curată, gălbuie, plăcut mirositoare.

CAP VIII. CONC LUZII
Pe baza studiilor privind producția apicolă în exploatația privată analizată putem
desprinde uimătoarele concluzii:
> în anul apicol 201 7 – 2018, producția de miere recoltată de la cei 20 de stupi
analizați a reprez entat 216,5 kg, repartizată pe un num ăr de 5 stupi slăbuți, 5 stupi medii și 10
stupi buni. Această producție s -a realizat pe un număr de 167 rame miere și 76 rame puiet
căpăcit;
> în anul apicol 201 8 – 2019, s-a înregistrat o producție de miere recoltată de 303,5
kg, realizată pe un număr mai mare de stupi ( 28 de stupi față de 20 de stupi în anul precedent
), repartizată pe un număr de 6 stupi slăbuți, 9 stupi medii și 13 stupi buni. Această producție a
fost realizată pe un număr de 243 rame miere și 104 ra me puiet căpăcit;
> cantitatea de subpr oduse apicole realizată în anul apicol 201 7 – 2018 a fost
reprezentată de: polen 48,6 kg, propolis 1,629 kg, lăptișor de matcă 0,338 kg și ceară 12,820 kg;
> cantitatea de subproduse apicole realizată în anul apicol 201 8 – 2019 a fost
reprezentată de: polen 73,1 kg, propolis 2,281 kg, lăptișor de matcă 0,711 kg și ceară 19,390 kg;
> cantitatea relativ mică de subproduse apicole obținută se datorează faptului că
produsul principal obținut este mierea, subprodusele reprezentând prod use secundare;
din producția de miere obținută (în cei doi ani de studiu la nivelul stupinei) ponderea cea
mai mare o reprezintă producția de miere de tei și anume 56,25%, în anul apicol 201 7 – 2018,
respectiv 51,28%, în anul apicol 201 8 – 2019, producția de miere de salcâm I și II repr ezentând
mai puțin de jumătate din totalul producției de miere obținută în cei 2 ani de studiu (43,75% în
anul apicol 201 7 – 2018, 48,72% în anul apicol 201 8 — 2019);

82
> activitatea umană intensă pe parcursul anului apicol s -a realizat în lunile mai,
iunie, i ulie, chiar dacă și în celelalte luni ale anului apicol se acordă atenție bunei desfășurări în
stupină;
> comparativ cu datele din literatura de specialitate consultate considerăm că atât
anul apicol 201 7 – 2018 cât și anul api col 201 8 – 2019 au fost pentru stupina analizată ani cu
producție medie de mi ere .

83
BIBLIOGRAFIE
1. Barac I. – înmulțirea familiilor de albine, Ed. AC A, București 1980;
2. Bura M., Pătruică Silvia, Grozea Ioana – Contribuția polenizării albinelor la
sporirea calitativă și cantitatică a produselor alimentare, Ed. Euroart, Timișoara 2003;
3. Bura M. – Creșterea intensivă a albinelor, Ed. Helicon, Timișoara, Ediția I și II
1996;
4. Bura M., Pătruică Silvia, Bura Vlad Alexandru – Tehnol ogia apicolă, Ed.
Solness, Timișoara 2005;
5. Bura M. – Tehnologia creșterii albinelor, curs I.D., Ed. Agroprint, Timișoara
2002;
6. Bura M. – Tehnologia creșterii albinelor; Lucr. Practice, Ed. Agroprint,
Timișoara 1998;
7. Bura M. – Tehnologia producției apicole; Curs; Ed. Euroart, Timișoara 1993;
8. Drincean u D. – Biotehnologii în alimentația animalelor, Ed. Eurobit, Timișoara
2000;
9. Drubind E. – Miere, propolis, lăptișor de matcă, Ed. Venus, București 2001;
10. Franz Lampeitl – traducere din limba ger mană: Irina Vasile, Sergiu Vasile –
Albinăritul, Ed. M.A.S.T 19 98;
11. Iancu L. – Piața apicolă din românia, 2004;
12. Ing. V.Alexandru, Ing. I.Barac, Ing.V.Bereș, Ing.N.Foti, C.Hristea, Ing.I.Rusu,
Dr. ing. I.Câmu, Dr. D.Mitișor – Manualul apicultorului București 1972;
13. Lampeitl Fr. – Albinăritul pentru începători, Ed. M.A.S. T., București 2002;
14. Lazăr Ștefan, Vomicu C. – Albinele și sănătatea lor, Ed. Alfa, Iași 2009;
15. Lazăr Ștefan, Doliș Marius – Apicultura practică, Ed. ALFA, Iași 2004;
16. Lazăr Șt. – Bioecologie și t ehnologie apicolă, Ed. Alfa, Iași 2002;
17. Lazăr Șt. – Morfolo gia și tehnica creșterii albinelor, Ed. Terra Noastră, Iași
2003;
18. Mateescu Cristina, Antonescu Carmen – Produsele apicole, hrana funcțională,
suplimente și medicamente, România apicolă 2004;
19. Mărghitaș L. Al. – Albinele și produsele lor, Ed. Ceres, București 1997;
20. Mărghitași L. Al. – Creșterea albinelor, Ed. Ceres, București 1995;

84
21. Mărghitași L. Al. – Curs de tehnologia producțiilor apicole Tipo Agronomia, Cluj
– Napoca 1996;
22. Mârza Eugen, Nicolaide Nicolaie – Inițiere și practică în apicul tura, Redacția de
propagandă tehnică agricolă, București 1990;
23. Miloiu I. – Hrânirea albinelor, Ed. Apimondia, București 1990;
24. Moraru Petm – Nutriția și alimentația albinelor , Ed. Coral Sanivet, București
2006;
25. Nicolaide N. – Din biologia famili ei de albine, România apicolă 1992;
26. Opriș T. – Uimitorii producători ai naturii, Ed. I. Creangă București 1990;
27. Savu I. – Creșterea albinelor în gospodării, Ed. Ceres, Bucur ești 1985;
28. Simion I Gheorghe – Cașin – Mănăstirea Cașin: monografie Oneș ti, Ed. Magic
Prinț, 2003;
29. Volcinschi Th. – înmulțirea familiilor de albine, Rev. România apicolă, București
1996;
30. Vomicu C. Lazăr Șt. – Apicultura, Ed. Alfa 2007;
* * * vvw w.madr.ro / ANEX_3_Program Național Apicol 2017 -2018 ROMÂNIA; ***
www.proa picultura.ro.
http://www.campinaturism.ro/ro/informatii -campina/clima -campina/
https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpina