PROGRAMUL DE STUDII : ADMINISTRA ȚIE PUBLICĂ [612147]
Universitatea Constantin Brâncoveanu – Pitești
FACULTATEA MANAGEMENT MARKETING ÎN AFACERI ECONOMICE – BRĂILA
PROGRAMUL DE STUDII : ADMINISTRA ȚIE PUBLICĂ
NIVELUL DE TRAI ȘI CALITATEA
VIEȚII ÎN ROMÂNIA
– LUCRARE DE LICENȚ Ă –
Conducă tor științific :
Conf . univ. d r. SILVIU NICULCEA
Absolvent: [anonimizat] 2020 –
CUPRINS:
CAPITOLUL I
NIVELUL DE TRAI ȘI CALITATEA VIEȚII
I.1. Conceptul de nivel de trai și calitate a vieții ……………………………………………….. 1
I.2. Inflația ………………………………………………………………………………………………… … 6
I.3. Populația, factor determinant în definirea nivelului de trai …………………………… 9
CAPITOLUL II
NIVELUL DE TRAI ȘI CALITATEA VIEȚII LA NIVEL MONDIAL
II.1. Calitatea vieții la nivel mondial …………………………………………. ………………….. 13
II.2. Nevoile de consum ………………………………. …………….. ……………………………….. 23
II.3. Impactul crizei financiare din perioada 2007 -2009 …………………………………… 35
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ. NIVELUL DE TRAI ȘI CALITATEA VIEȚII IN ROMÂNIA
III.1. Situația nivelului de trai în România …………………………………………………….. . 42
III.2. Impactul pandemiei COVID -19 asupra României …………………………… ……… 45
III.3. Tinerii din Rom ânia ……………………………………………………….. ………………….. 55
CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………………………………………………….. 58
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………. 59
1
CAPITOLUL I
NIVELUL DE TRAI ȘI CALITATEA VIEȚII ÎN ROMÂNIA
I.1. Conceptul de nivel de trai și calitate a vieții
Nivelul de trai și calitatea vieții sunt două noțiuni care se interferează și
intercondiționează reciproc. Conceptul de calitate a vieții implică un standard de viață
decent (nivel de trai), normal atât la nivel individual cât și la nive lul întregii societăți.
Asigurarea unui nivel de trai decent presupune atingerea unui standard de viață
compatibil cu demnitatea umană, care se măsoară prin bunurile si serviciile de care
populația dispune și condițiile în care trăiesc oamenii.
Cercetarea și cunoașterea nivelului de trai pornesc de la o serie de principii:
• nivelul de trai nu trebuie apreciat doar prin măsurători ale veniturilor,
beneficiilor sociale, bunurilor de capital, ci se urmăresc indicatorii de educație, de
ocupare a forței de muncă, ai duratei muncii, ai mediului de muncă, cei ai condițiilor
de locuit, de transport și telecomunicații etc;
• trebuiesc comparate condițiile de viață ale diferitelor grupuri de populație;
nivelul de trai trebuie descris ca un tot unitar, specific ându -se raporturile dintre diferite
segmente ale lui, ce caracterizează domenii diverse.
Când se face o analiză comparativă a nivelului de trai pe plan internațional trebuie
să se asigure unitatea metodologiei de calcul printr -o corelare a definițiilor și
analizelor. Sistemul indicatorilor de apreciere a nivelului de trai se bazează pe trei
elemente de comparabilitate:
• conceptual (măsurătorile se referă la același concept);
• statistic (presupune utilizarea acelorași metode de înregistrare și de
cuantificar e);
• interpretativ (se folosește același sistem de valorizare).
2
De asemenea, și calitatea vieții depinde de o multitudine de factori sau
coordonate:
• de venituri,
• de mediu l de lucru,
• de mediul înconjurător,
• de gradul de ușurință al accesului la cultură, învățământ,
• de gradul de dezvoltare al țării în cauză, etc.,
Calitatea vieții este o componentă esențială a situației umane, ea reflectă un sistem
de nevoi, corelat cu contextul economico -social în care se integrează fiecare om, din
perspectiva proprietății, nivelului de consum, stării material -financiare, ierarhiei
sociale și cult urale. Astfel, calitatea vieții apare ca o stare optimă la care aspiră
individul, prin modul lui de a produce, economisi și consuma.
Calitatea vieții sociale a devenit criteriul fundamental de apreciere a eficienței
funcționalității oricărui sistem social și este nucleul dur al economiei sociale de piață.
Calitatea vieții este suma satisfacțiilor individuale produse de un anumit sistem
economic, iar sporirea ei se face prin maximizarea acestei sume.
Aceasta presupune, în primul rând, că satisfacțiile indi viduale pot fi comparate și
în al doilea rând că aceeași sumă de bani are o valoare mai mare pentru un sărac decât
pentru o persoană înstărită (utilitatea marginală a banilor scade o dată cu averea).
Prin aprecierea calității vieții se creează o imagine a raportului dintre nevoile
oamenilor și gradul de satisfacere a acestora având în vedere constrângerea bugetară,
resursele limitate de care dispun, modul rațional de alocare a resurselor în vederea
satisfacerii cât mai bine a nevoilor, nivelul de aspirații , dorințe, nivel de educație,
pregătire profesională, etc.
Toate acestea dau calității vieții o conotație subiectivă și rațională pe plan
individual, ceea ce nu mai este valabil și la nivel social. În acest sens, calitatea vieții
sociale nu coincide cu su ma calității vieții indivizilor din societate.
Condiția umană, stilul de viață, poziția socială, cultura, valorile și aspirațiile se
cer abordate în contextul conceptului de nivel de trai. Nivelul de trai reprezintă
3
ansamblul condițiilor economice și non economice, sociale, culturale și politice pe care
societatea le creează membrilor săi, dar și capacitatea, aptitudinile indivizilor de a -și
satisface cât mai bine nevoile cu venitul lor.
Aspectele definitorii ale nivelului de trai sunt legate de:
⇒ nivelul și evoluția veniturilor ;
⇒ nivelul și evoluția prețurilor bunurilor și serviciilor ce alcătuiesc consumul
populației;
⇒ nivelul și structura consumului de bunuri și servicii; condiții de muncă și
petrecerea timpului liber;
⇒ condiți i de locuit; starea de sănătate și acces la serviciile de asigurare;
educație și accesul la cultură și artă etc.
Nivelul de trai are un caracter obiectiv, pentru că, se poate realiza numai în
anumiți parametrii. Pe măsură ce a evoluat știința și te hnica, parametrii luați în
considerare (mediul natural, cadrul social, educație, sănătate, cadrul politic, economic
etc.) au suferit o serie de modificări, conferindu -i în acest sens conceptului de nivel de
trai un caracter social -istoric.
Astfel, odată cu evoluția umanității s -au modificat condițiile de viață, aspirațiile
și nevoile oamenilor. Dacă acum câteva decenii, anumite condiții erau considerate ca
fiind normale, s -ar putea ca astăzi, aceleași condiții să nu mai poată fi considerate
normale. Astfel, nivelul de trai poate fi apreciat în contexte socio -economice, istorice
și politice diferite, atât de la o etapă la alta, cât și de la o țară la alta.
De exemplu, în societățile de tip socialist, aspirațiile individuale erau limitate de
o serie de rațiun i social -politice și ideologice, având la bază principiul egalității sociale,
eliminând motivația individului de a progresa și a obține performanțe.
În timp ce, societatea capitalistă a promovat și a stimulat cu o destul de ridicată
eficiență motivu l economic individual, arătând că resursele economice sunt legate de
performanțele individuale, ducând în timp la creșterea calității indivizilor și implicit a
societății în ansamblul său.
4
Astfel, denumirea de nivel de trai , ne sugerează că suntem în fața unui concept
evolutiv și care se referă la evaluarea unor condiții, care pot fi bune sau mai puțin bune
pentru om, sau pot fi considerate suficiente pentru a atinge o anumită stare considerată
normală.
Nivelul de trai poat e fi apreciat pe baza a două elemente distincte :
1. Starea vieții oamenilor așa cum este ea la un moment dat.
2. Existența unui set de criterii (valori) în raport cu care starea vieții este evaluată
ca fiind bună sau mai puțin bună.
Starea vieții es te expresia globală a tuturor condițiilor și activităților din care
viața se compune:
• pe de o parte la condițiile naturale, economice, social -politice, culturale etc. care
afectează omul,
• iar pe de altă parte, la activitățile umane, începând cu cele biologice elementare,
legate de hrană, adăpost, odihnă și sfârșind cu activitățile legate de viața de familie, de
muncă, de participare la cultură, cunoaștere, etc. care compun propriu -zis viața umană.
Indicele dezvoltării umane – (IDU) este o măsură cant itativă a gradului succesului
unei țări în a -și dezvolta capitalul uman. Introducerea acestui indice la începutul anilor
1990 a fost cauzată de necesitatea de a măsura progresul uman. Totodată, acest indice
este unul dintre indicatorii prin care se exprimă nivelul de trai.
Indicele Dezvoltării Umane (IDU) cuprinde trei elemente de bază :
1. Longevitatea – este măsurată prin speranța de viață la naștere, care este
influențată în mod direct de nivelul de dezvoltare a țării;
2. Mediul de educație – este calculat ca o medie aritmetică ponderată între gradul
de alfabetizare a populației adulte (cu o pondere de două treimi) și rata brută de
cuprindere în învățământul de toate nivelurile (o treime);
3. Standardul de viață – ca măsură a standardului de viață se f olosește Produsul
Intern Brut (PIB) pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare.
Cei trei indicatori ai IDU au ponderi egale, si caracterizează nivelului general de
dezvoltare al unei națiuni.
5
Cum va fi evaluat nivelul de trai în viitor?
Organ izația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a lansat o noua metodă de
evaluare a nivelului de trai, potrivit unui comunicat al instituției. Denumit "Your Better
Life Index", indicatorul permite compararea nivelului de trai printr -o procedura mai
comple xă decât cea utilizată în prezent având ca bază PIB -ul.
Matematic, indicele se calculează prin "amestecarea" a 11 criterii, fiecare
componentă incluzând subdiviziuni. Până acum au existat numeroase tentative de a
reformula calculele privind nivelul de tra i, cea mai recentă inițiativă fiind cea a
laureatului Nobel Joseph Stiglitz.
Cele 11 componente sunt: locuință, comunitate, educație, mediu, guvernanța,
sănătate, satisfacție, siguranță, venit, locuri de muncă și echilibru. Exprimarea
bunăstării în prezen t se face cu ajutorul a trei indicatori: indicele GINI (măsoară
distribuția averii în interiorul unei țări), cel al dezvoltării umane și indicatorii ISEW
(Index of Sustainable Economic Welfare) și GPI (Genuine Progress Indicator)
(măsoară performanța econo mică). 1
Cum s -a ajuns la un nou mod de exprimare al nivelului de trai?
Pentru că rigoarea economică nu include multe situații în care cresterea
economică nu reflectă și dinamica nivelului de trai, cercetători din domeniul științific
și economic au ajuns la concluzia că este nevoie de un nou mod de exprimare al
nivelului de trai.
Chiar în istoria economică recentă a Romaniei au existat doi ani în care PIB -ul a
crescut, dar pentru 40% din populație veniturile au scăzut sau au rămas în cel mai bun
caz cons tante. Dupa Franța, Marea Britanie și Italia, trei țări aflate deja în căutarea unor
noi indicatori pentru a măsura bogația, Berlinul a înființat și el o comisie care să ia în
considerare limitele măsurătorilor actuale în privința creșterii economice.
1 Fitoussi Jean -Paul, Sen Amartya, Stiglitz E. Joseph, Report by the Commission on the Measurement of Economic
Performance and Social Progress , Franța, 2009
6
I.2. Inflația
Figura nr. I.2:
Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/home, accesat la data de 08.01.2020
Inflația este creșterea pe termen lung a prețurilor bunurilor și serviciilor, cauzată
de devalorizarea monedei. Aceasta are atât aspecte pozitive cât și negative.
Problemele apar atunci când întâlnim o inflație neașteptată , care nu este corelată
în mod adecvat cu o creștere a veniturilor oamenilor. Dacă veniturile nu cresc odată cu
prețurile bunurilor, puterea de cumpărare a produselor este redusă efect iv, ceea ce poate
conduce la o încetinire sau la o economie stagnantă.
Cauzele inflației:
Creșterea cererii
Efectul de creștere a cererii afirmă că pe masură ce salariile cresc în cadrul unui
sistem economic, oamenii vor avea mai mulți bani pentru a cheltui pe bunuri de
consum. Această creștere a lichidității și a cererii de bunuri de consum are drept
consecință o creștere a cererii de produse. Ca urmare a creșterii cererii , companiile
vor ridica prețurile la nivelul pe care îl va suporta consumatorul, pentru a echilibra
oferta și cererea.
Un exemplu ar fi o creștere uriașă a cererii consumatorilor pentru un prod us sau
serviciu pe care publicul îl considera ieftin. De exemplu, atunci când salariile cresc,
multe persoane pot decide să inceapă proiecte de imbunătățire a locuinței. Această
cerere crescută de bunuri și servicii pentru imbunătățirea locuinței, va duce la creșterea
prețurilor serviciilor oferite de zugravi, electricieni și alti antreprenori generali pentru
a compensa cererea crescut ă. Acest lucru va conduce la creșterea prețurilor peste tot.
7
Rezervele de bani
Inflația este cauzată în principal de creșterea ofertei de bani care depășește
creșterea economică. Valoarea banilor este determinată de cantitatea de monedă aflată
în circulație și de percepția publicului asupra valorii acestor bani. Atunci când Rezerva
Federală decide să pună mai mulți bani în circulație cu o rată mai mare decât rata de
creștere a economiei, valoarea banilor poate scădea din cauza schimbării percepției
publice asupra valorii monedei de bază. Drept urmare, această devalorizare va forța
creșterea prețurilor datorită faptului că fiecare unitate de monedă valorează acum mai
puțin.
Putem privi efectul ofertei de bani asupra inflației , într -un mod similar cu cel
în care colecționarii valorifică obiectele. Cu cât este mai rar un anumit articol, cu atât
trebuie să fie mai valoros. Ace eași logică funcționează și pentru monedă; cu cât
moneda este mai mică în oferta de bani, cu atât va fi mai valoroasă. Atunci când un
guvern decide sa imprime o monedă nouă, în esență scade valoarea banilor aflați deja
în circulație. Un mod mai macroeconom ic de a privi efectele negative ale unei oferte
sporite de bani, este că vor exista mai mulți lei care urmăresc aceeași cantitate de bunuri
într-o economie, ceea ce va conduce inevitabil la creșterea cererii și, prin urmare, la
creșterea prețurilor.
Rate d e schimb
Inflația poate fi agravată prin expunerea noastr ă din ce in ce mai mare pe piețele
externe. Pe noi nu ne interesează care sunt ratele de schimb dintre partenerii no ștri de
comerț exterior, dar într -o economie din ce în ce mai globală, ratele de schimb sunt
unul dintre cei mai importanți factori în determ inarea ratei inflației noastre .
Cand rata de schimb suferă, iar moneda romanească devine mai puțin valoroasă
în raport cu moneda străină, acest lucru face ca mărfurile și bunurile străine să fie mai
scumpe pentru consumatorii români, iar mărfurile noastre să fie mai ieftine pentru alte
țări.
Această diferență de rata de schimb între economia noastr ă și cea a partenerilor
noștri comerciali, poate stimula vânzările și rentabilitatea corporațiilor prin creșterea
8
profitabilității si competitivității lor pe pieț ele din alte țări. Dar are și efectul simultan
de a face bunurile importate (care constituie majoritatea produselor de larg consum din
România), mai scumpe pentru consumatorii din România.
Datoria națională
Știm cu toții ca datoria natională este un lucru rău, dar stiați că poate face ca
inflația să aibă niveluri mai ridicate în timp? Motivul pentru aceasta este că pe masură
ce datoria unei țări crește, guvernul are două opțiuni: poate crește impozitele sau poate
imprima mai mulți bani pentru a achita datoria.
Creșterea impozitelor va determina întreprinderile să reacționeze prin creșterea
prețurilor, pentru a compensa rata crescută a impozitului pe profit. În mod alternativ,
în cazul in care guvernul alege a doua opțiune, tip ărirea mai multor bani va conduce
direct la o creștere a ofertei de bani, ceea ce va conduce la devalorizarea monedei și la
creșterea prețurilor.
Aspectele bune ale inflației
Surprinzator pentru majoritatea oamenilor, economiștii susțin în general că o
anumită inflație este un lucr u bun. O rată a inflației sănătoasă este considerată a fi de
aproximativ 2 -3% pe an. Obiectivul este ca inflația (care este măsurată de Indicele
prețurilor de consum) să depășească creșterea economiei de bază (măsurată prin
Produsul Intern Brut sau PIB) cu o cantitate mică pe an.
O rată sanatoasă a inflației este considerată pozitivă, deoarece are ca rezultat
creșterea salariilor și rentabilitatea companiilor, și menține fluxul de capital într -o
economie care se presupune a fi în creștere. Atât timp cât luc rurile se vor mișca în
relativă armonie, inflația nu va fi daunătoare.
Un alt efect pozitiv al inflației, este acela că încurajează consumul. De exemplu,
dacă dorești să cumperi un anumit articol și știi că prețul acestuia va crește cu 2 –
3% într -un an, eșt i încurajat să îl cumperi acum. Astfel, infla ția poate încuraja
consumul, care la rândul său poate stimula și mai mult economia și poate crea
mai multe locuri de muncă.
9
I.3. Populația, factor determinant în definirea nivelului de trai
Figura nr. I.1:
Imigran ți, 2017
Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/home, accesat la data de 08.01.2020
Mobilitatea populației este un fenomen ce a caracterizat societatea din cele mai
vechi timpuri și până astăzi. Așadar ea are un profund caracter istoric manifestându -se
în mod diferențiat în spațiu și timp în funcție de factorii și condițiile, concrete, specifice
de la o etapă la alta și dintr -un loc în altul.2
Noțiunea de mobilitate are o sferă foarte largă de cuprindere de la cea teritorială
și până la cea socială. În acest sens putem defini mobilitatea populației ca procesul prin
care persoanele își schimbă statutul rezidențial, profesional sau social.
În mod corespunzător, schematizând se pot distinge: mobilitatea spațială
(teritorială sau geografică), mobilitatea profesională și mobilitatea socială, schimbarea
statutului matrimonial, schimbarea statutului educațional.
Dintre toate cea mai complexă, și care influențează în același timp și celelalte
tipuri de mobilități este mobilitatea spațială, teritorială sau geografică a populației. Este
un proces care cuprinde suma deplasărilor populației în spațiu, determinate de cauze
variate, pe distanțe mai mari sau mai mici, însoțite sau nu de schimbarea definitivă
(permanentă) a dom iciliului.
2 Vert Constantin , Geografia populației, teorie si metodologie , Timișoara, Editura Mirton, 2001
10
Complexitatea fenomenului constă în faptul că intensitatea cu care se produce
poate echilibra sau dezechilibra bilanțul demografic între zone sau localități, poate
structura sau destructura o colectivitate.
Echilibrul natural dintre populație și resurse se modifică în mod esențial fie prin
apariția unui surplus de populație, constituindu -se astfel o zonă de emigrație, fie prin
apariția unui surplus de resurse, constituindu -se în acest caz o zonă de imigrație.
Atunci când presiunea demograf ică asupra resurselor naturale și sociale atinge o
anumită limită, emigrația apare ca o necesitate. Migrația permite o restabilire a
echilibrului atât în zona de plecare cât și în zona de sosire, îndeplinind astfel o funcție
obiectivă.
Migrația este în ult imă instanță nu numai o schimbare de domiciliu, ci și o
schimbare de mediu social, cultural, economic și afectiv. Migrația ca fenomen
demografic constituie cea de -a doua componență a mișcării generale a populației sau
dinamicii demografice și se manifestă în cadrul populațiilor considerate ca sisteme
dechise. În cadrul acestor categorii de populație intrările sunt asigurate pe lângă nașteri
și de imigrări iar ieșirile pe lângă decese și de emigrări.
Prin urmare din diferența dintre natalitate și mortali tate rezultă bilanțul
demografic natural, care determină creșterea naturala a populației, iar diferența dintre
imigrări și emigrări pune în evidență creșterea migratorie. Migrația nu mai are caracter
dual, biologic și social, pe care l -au avut nașterea și decesul, ea este în totalitate un
eveniment social. Migrația are o condiționare socială și generează consecințe sociale.
De aceea studiul migrației este prin excelență interdisciplinar: geografia, sociologia,
demografia, economia se numără printre științel e cele mai importante în cunoașterea
migrației.
Geografia studiază acest fenomen în primul rând ca factor al creșterii populației
în teritoriu, ca factor al creșterii urbane, ca factor al mișcării generale a populației, ca
fluxuri de populație care modific ă numărul și structura populației în localitatea de
origine și în localitatea de destinație, caracteristicile demografice ale celor două
11
populații, ca factor al omogenizării sociale, în ultimă analiză. Fenomenul este deosebit
de amplu și cu implicații pe t oate planurile.
În definirea migrației și analiza generală a fenomenului migratoriu se utilizează o
serie de termeni specifici: emigrația, exodul demografic, imigrația, remigrația. Acești
termeni sunt generați de caracteristicile fenomenului și anume: zona de plecare, zona
de sosire, intensitatea migrației, natura migrației etc.
Emigrația se referă la plecările (ieșirile), de populație dintr -o anumită zonă,
indiferent de mărimea sau nivelul taxonomic al acesteia. Ea cuprinde în condițiile
normale, numai sur plusuri de populație și nu produce modificări esențiale, în piramida
demografică. Există, însă, situații determinate de cauze multiple, când în procesul
migratoriu este antrenată o populație mai numeroasă decât surplusul demografic
producându -se o destruct urare a comunității respective.
Cel mai mare impact în luarea acestei decizii o au factorii economici și mai ales
diferența salariilor din țara de origine față de potențiala țară de destinație.
Perspectiva unui salariu mai bun din țara de destinație influe nțează pozitiv decizia
unui migrant de a pleca în țara respectivă. Acest lucru are o strânsă legătură și cu
îmbunătățirea calității vieții migrantului și a familiei acestuia. În definitiv un salariu
semnificativ mai bun față de cel din țara natală este men it să ofere atât siguranță și
securitate, o mai bună educație copiilor, acces la sisteme de sănătate mai bune, cât și
dezvoltare personală și profesională. Chiar dacă diferența salarială de la o țară la alta
are un impact mare în luarea deciziei de a -și pă răsi țara natală, migrantul ia în
considerare și o serie de factori politici și sociali, cum ar fi respectarea drepturilor
umane, cât și respectarea legii și libertății. De asemenea, există și cazuri în care familia
decide să se alăture migrantului, vorbim de factori sociali de reîntregire a familiei sau
de reluare a relațiilor cu prietenii.
În anul 2015, Comisia Europeană (CE) a adoptat o nouă Agendă Europeană pentru
Migrație care prevede măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor generate de
fenomenul î n cauză, precum și o serie de inițiative pentru a contura un răspuns colectiv,
structurat, pe termen mediu și lung în vederea unei mai bune gestionări a migrației sub
12
toate aspectele sale. Pe baza principiului solidarității între statele membre, CE a propu s
reducerea factorilor care încurajează migrația ilegală, gestionarea cauzelor care
generează acest fenomen social în țările de origine și în țările de tranzit, aplicarea fermă
a „politicilor de returnare” a migranților ilegali, salvarea vieților și securi zarea
frontierelor, dezvoltarea unei „noi politici de migrație legală” ținând cont de
provocările sociodemografice cu care se confruntă Uniunea Europeană (scăderea
natalității și fertilității, îmbătrânirea populației, criza forței de muncă etc.). După mai
bine de trei ani, Comisia Europeană a raportat progrese semnificative în ceea ce
privește îmbunătățirea cooperării cu țările de origine în materie de returnare a
migranților, precum și în ceea ce privește transferurile și relocarea migranților către
statel e membre. Țările dezvoltate membre ale UE vor continua să fie destinații
preferate atât pentru migranții ilegali, cât și pentru migrația legală, intracomunitară,
dinspre statele membre care încă se confruntă cu probleme legate de calitatea vieții.
Urmare a transformării comportamentului demografic al familiilor europene,
creșterea populației se datorează imigrației și nu sporului natural al populației, care
rămâne de câteva ori mai mic decât ratele de migrație, în majoritatea statelor membre
UE. Comisia Eur opeană si miniștrii de finanțe ai statelor membre au realizat „2012
Ageing Report”, document care analizează impactul pe care fenomenul de îmbătrânire
a populației îl are asupra finanțelor publice.
Previziunile indică faptul că până în 2060 populația acti vă din Europa va scădea
cu 50 de milioane de oameni, fapt care conduce la necesitatea pentru Europa de a
asigura accesul pentru imigranții legali din statele membre. Raportul menționează că,
din cauza așteptărilor privind dinamica ratei fertilității, spera nței de viață și ratelor de
migrare, structura vârstei populației UE este prognozată să se schimbe dramatic în
deceniile următoare. Dimensiunea medie a populației este proiectată sa fie puțin mai
mare față de acum 50 de ani, însă mult mai îmbătrânită decât este în prezent.
Cel mai mare segment al populației va continua să fie reprezentat de grupa de
vârstă 15 -64 ani, însă acesta se va reduce de la 67% în 2010, la 56% în 2060.
13
Ponderea persoanelor de 65 de ani și peste în totalul populației va crește de la 17%
la 30%, în timp ce ponderea celor de 80 de ani și peste (în creștere de la 5% la 12%)
va deveni la fel de mare precum a populației tinere în 2060.
Statele vest -europene cu populație numeroasă (Germania, Franța, Spania, Italia)
vor rămâne în aceleași categorii de mărime demografică, nu atât datorită sporului
natural, ci datorită sporului migrator pozitiv. Menținerea mărimii demografice a acestor
state se face în principal pe seama fluxurilor de migranți din statele central și est
europene, dar și a flu xurilor de migranți din afara Europei. Scăderi semnificative
înregistrează statele nordice (Danemarca, Suedia și statele baltice), dar și statele central
și est -europene (România, Bulgaria, Ungaria, Slovenia).
În următorii 50 de ani va avea loc o puternic ă transformare a viabilității
demografice în cadrul statelor europene. Menținerea politicilor demografice și de
migrații actuale va determina un permanent transfer prin migrații de populație tânără
dinspre estul și din afara Europei către statele vechii Eu rope.
În acest fel, statele afectate astăzi de o accentuată dependență demografică își vor
redresa balanța demografică, reducând raportul dintre persoanele în vârstă, inactive și
categoriile de populație activă.
În celelalte state, pe fondul balanțelor m igratorii negative și implicit a unui spor
natural negativ, are loc un transfer al dependenței demografice către statele situate la
granița răsăriteană a Uniunii Europene, de la nord (Letonia, Lituania, Estonia), centru
(Polonia, Slovacia, România), până î n sud (Bulgaria, Grecia).
În 2060, dependența demografică este așteptată să crească la 64,8%, România
având a doua cea mai ridicată rată de dependență, după Letonia (68%).
Media UE se va afla în 2060 la 52,6%, aproape 2 persoane cu vârsta de muncă
corespunzând unei persoane retrase din activitate. În prezent media UE în ceea ce
privește rata de dependență se află aproape de 26%.
14
CAPITOLUL II
NIVELUL DE TRAI ȘI CALITATEA VIEȚII LA NIVEL
MONDIAL
II.1. Conceptul de calitate a vietii la nivel mondial
Conceptul de calitate a vietii a fost analizat si dezvoltat în societ ățile dezvoltate,
îndeosebi în societatea nord -american ă. S-a pornit de la faptul c ă nu numai abunden ța
material ă a omului reprezint ă totul pentru satisfac ția personal ă, ceea ce duce la ample
evalu ări ale problemelor de via ță ale oamenilor.
Conceptul de “calitate a vietii” a ap ărut destul de clar în rândul populatiei, el fiind
asimilat conceptului vechi popular de fericire. Între cele dou ă concepte: calitatea vie ții
și fericire e xistă puternice asem ănări, îns ă și deosebiri semnificative. Fericirea se refer ă
la o stare efect, adic ă sentimentul de împlinire, satisfac ție, deplin ătate; calitatea vie ții
are în vedere condi țiile care produc și contribuie la dezvoltarea st ării de fericire.
O alta defini ție a fericirii este aceea c ă este un concept etic -individual, în sensul
că fiecare poate activa pentru a atinge aceast ă stare; în timp ce, conceptul de calitate a
vieții este asociat cu o perspectiv ă sociologic ă-colectiv ă. Calitatea vie ții stă la baza
unei politici, în sensul c ă întreaga societate trebuie s ă activeze pentru a îmbun ătății
condi țiile de via ță ale tuturor membrilor s ăi.
Calitatea vie ții – element fundamental al societ ății
În anii ’60, societ ățile cu un nivel ridicat de dezvoltare urm ăreau cre șterea rapid ă
a bun ăstării. Preocuparea acestora era s ă găseasc ă modalit ăți prin care s ă orienteze
masa de resurse materiale de care dispuneau pentru asigurarea unei vie ți de calitate. De
asemeni, o problem ă o consti tuie consecin țele nepl ăcute ale sistemului economic, și
anume degradarea mediului înconjur ător, s ărăcia, etc. În aceast ă situa ție, politicile
calitătii vie ții erau un fel de m ăsuri corective ale mecanismului economico -social.
Termenul de calitate a vie ții a fost preluat si de Rom ânia în anii ’70 ca dealtfel și
de alte țări socialiste ale acelor vremuri. Calitatea vie ții în ceea ce priveste societatea
româneasc ă a zilelor noastre, trebuie s ă fie un obiectiv politic și economic pentru a
15
atinge un standard de via ță la un nivel inalt de civilizatie, definit in context european.
În condi țiile specifice ale României, asigurarea unei cre șteri a calit ătii vie ții reprezint ă
o necesitate vital ă, trebuie s ă fie un obiectiv final care s ă le subordoneze pe ce lelalte.
Pe plan mondial exist ă numeroase lucr ări consacrate indicatorilor de natur ă
social ă. Astfel, Manualul O.N.U. care se dore ște a fi un ghid pentru alc ătuirea
sistemului de indicatori sociali pentru țările membre O.N.U., precizeaz ă în mod special
lista domeniilor și problemelor recomandate a fi considerate:
• Popula ția: miscarea natural ă, migra ția interna țional ă, structura demografic ă,
grupările na ționale și etnice;
• Așezările și locuin ța: distribu ția geografic ă a popula ției, arii urbane și rurale,
stoc de locuin țe și construc ții de noi locuin țe, apa și instala țiile sanitare, chiriile
și cheltuielile cu locuin ța, consum de energie în domeniul casnic, transportul;
• Gospod ărie și familie: m ărimea gospod ăriei, consumul, c ăsătoriile, divor țurile,
fertilitatea;
• Sănătatea și servicii sanitare: mortalitate și morbiditate, handicapa ți, boli,
servicii de s ănătate, resurse, nutri ție, consum de alcool și tutun;
• învățământul și educa ția: nivelul de preg ătire și analfabetism, cuprinde rea
școlar ă, educa ția adultului, preg ătirea profesional ă, costuri;
• Activitatea economic ă: participarea for ței de munc ă, popula ția inactiv ă,
ocuparea, șomajul, beneficiile muncii, condi ții și nivel de calificare;
• Grupuri socio -economice și mobilitatea social ă: structura ocupa țional ă,
mobilitatea intra și intergener ațional ă;
• Venit, consum, avere: nivelul, cre șterea și structura venitului gospod ăriei;
nivelul, cre șterea și structura consumului; distribu ția venitului și a consumului,
nivelul și distribu ția averii;
• Securitatea social ă și servicii: protec ția împotriva pierderii veniturilor, utilizarea
și importan ța protec ției;
• Timp liber, cultur ă și comunicare: utilizarea timpului liber, timpul liber și
activit ățile culturale, facilit ăți, cheltuieli, mijloace de comunicare în mas ă;
16
• ordinea public ă și siguran ța individului: frecven ța și severitatea delictelor,
victimizarea, caracteristicile și tratamentul aplicat delicven ților, institu țiile
justiției, personalul.
Calitatea vie ții implic ă noțiunea de criterii, de diferen țiere în funcție de care se
poate judeca.
Astfel sunt deosebite trei niveluri ale indicatorilor:
• indicatorii economici care cuantific ă condi țiile economice ale bun ăstării;
• indicatorii sociali care cuantific ă condi țiile soc iale ale bun ăstării;
• indicatorii calit ătii vie ții care se ocup ă de reac țiile subiective ale oamenilor la
procesele și fenomenele economice și sociale.
Într-un mod sintetic de definire, se poate spune c ă aria calit ății vietii este definit ă
ca valoarea pentru om a vie ții sale, modul și măsura în care condi țiile vie ții ofer ă
omului posibilitatea satisfacerii multiplelor sale necesit ăți, gradul în care via ța este
satisf ăcătoare pentru om.
O alt ă defini ție de aceast ă dată a conceptului de cali tate a vie ții, spune c ă:
Calitatea vie ții cuprinde ansamblul condi țiilor fizice, economice, sociale,
culturale, politice: de s ănătate etc., în care oamenii tr ăiesc, con ținutul și natura
activit ăților pe care le desf ășoară, caracteristicile rela țiilor și proceselor sociale la care
particip ă, bunurile și serviciile la care au acces, modelele de consum adoptate, modul
și stilul de via ță, evaluarea gradului în care împrejur ările și rezultatele corespund
așteptărilor popula ției, st ările subiective de satisfac ție sau insatisfac ție, fericire,
frustrare etc.
Calitatea vie ții depinde de satisfacerea armonioas ă necesar ă și simultan ă, nu “pe
rând” a tuturor nevoilor umane: condi ții de via ță, securitatea economic ă și social ă,
sănătate, timp liber, cultur ă, educa ție, o societate na țional organizat ă etc.
Indicatori statistici ai calit ății vie ții
În ultima perioad ă a devenit pe deplin argumentat faptul c ă pentru a putea în țelege
modul cum tr ăiesc oamenii, adic ă calitatea vie ții lor, trebuie s ă utiliz ăm un set cât mai
17
diversificat de indicatori care s ă surprind ă atât aspectele globale, cât și aspectele
specifice, cele referitoare la gospod ării, via ța persona lă și viața de familie, inclusiv
aspectele subiective, cele de percep ție a st ărilor existente, gr adul de satisfac ție sau
insatisfac ție resim țit.
Toate aceste aspecte pot deveni, la un moment dat, teoretic, inepuizabile, îns ă
analizele referitoare la calitatea vie ții trebuie s ă le cuprind ă, multiplicarea și
diversificarea lor fiind sarcina oric ărui st udio autentic.
Preocup ările pentru definirea calit ății vie ții și examinarea ei cu referire la diverse
grupuri de popu lație au fost înso țite și facilitate de ceea ce a fost denumit drept o
mișcare a indicatorilor sociali. Ace știa sunt elabora ți pentru a completa statisticile
referitoare la bun ăstare, produs intern brut, volumul produc ției, al investi țiilor și altele
asem ănătoare cu elemente care descriu condi țiile de via ță ale indivizilor, familiilor și
grupurilor sociale, ceea ce permite determi narea calit ății vie ții.
În 1964, pre ședintele S.U.A., Johnson, dup ă pregătirile și studiile efectuate de
Administra ția Kennedy, a lansat programul “Great Society ” cu scopul de a ajunge la o
calitate superioar ă a vie ții pentru întreaga popula ție. În genera l, prin indicator se
înțelege un anumit domeniu supus analizei la un anumit moment.
Exist ă trei tipuri de indicatori:
a) indicatorii defini ționali care au ca particularitate introducerea de semnifica ții cu
ajutorul unei anumite conven ții terminologice;
b) indicatorii de inferen ță care intervin în condi țiile în care indicatorul reprezint ă o
variabil ă latent ă inaccesibil ă observa ției directe;
c) indicatorii empirici utiliza ți în cazul când variabilele sunt direct observabile ceea
ce permite determinarea relativ riguroas ă a rela țiilor implicate.
P. Lazersfeld, unul din speciali știi preocupa ți de modul în care sunt elabora ți
indicatorii sociali, consider ă că pentru acest lucru sunt trei etape:
1. Reprezentarea imagistic ă a conceptului (def inirea domeniului);
2. Specificarea conceptului (determinarea aspectelor sale relevante, a
dimensiunilor, care se pot dispune pe mai multe niveluri de generalitate);
18
3. Alegerea indicatorilor ( în funcție de relevan ța lor pentru domeniul indicat).
Construc ția indicatorilor sociali se poate realiza fie prin metode de indexare, de
calcul al valorilor medii sau a scorurilor, fie prin metode mai complexe, cum ar fi
analiza scalar ă, analiza factorial ă sau analiza structurii latente.
Așa cum subliniaz ă unii autori, calitatea vie ții implic ă noțiunea de grad, de
diferen țiere și se judec ă în func ție de un anumit num ăr de criterii. O caracteristic ă
important ă a calit ății vie ții o constituie faptul c ă elementele sale componente sunt
puternic individualizate (independent local ă), nefiind acceptabile substituirii, înlocuirii
(prin compensa ție) sau alte opera ții reduc ționiste. Condi țiile precare de munc ă nu pot
fi suplinite printr -un nivel înalt al venitu rilor pentru a se ajunge astfel la valori medii
în ceea ce prive ște calitatea vie ții de munc ă.
Cu atât mai mult este evident ă semnifica ția aparte, deosebit ă, pentru elementele
aparținând ca domenii diferite ale calit ății vie ții: un venit înalt nu poate co mpensa lipsa
unei locuin țe bune, starea negativ ă de sănătate sau un mediu social patologic, pentru
ca pe ansamblu s ă rezulte valori medii acceptabile. Între indicatorii apar ținând acestor
domenii diferite ale calit ății vie ții se stabilesc rela ții liniare, cel pu țin din punct de
vedere teoretic.
Serviciile pentru populație
Dezvoltarea sectorului ter țiar reprezint ă un criteriu de apreciere a moderniz ării
economiei și totodat ă o surs ă de îmbun ătățire a nivelului calit ății vie ții. Pentru
popula ție prezint ă importan ță diversificarea și calitatea serviciilor disponibile,
accesibilitatea din punct de vedere material, apropierea spa țială, timpul de asteptare.
Mediul natural
Impactul negativ al dezvolt ării asupra mediului natural a constituit, la începutul
anilor '70, un impuls de prim ă mărime pentru adoptarea și apoi larga acceptare public ă
a preocup ărilor pentru îmbun ătățirea calit ății vie ții prin m ăsuri de protec ție ecologic ă.
De regul ă, sunt evidentia ți indicatori care exprim ă diverși factori agresivi (zgomot,
radia ții, substan țe nocive în aer, sol, ap ă, alimente) și efectele lor asupra organismului
uman, propor ția popula ției afectat ă și percep ția condi țiilor naturale de via ță.
19
Așezările umane
Calitatea mediului constru it, asigurarea unor condi ții optime de via ță, echiparea
cu mijloace tehnice, inclusiv pentru deplasarea de la o localitatea la alta reprezint ă alte
elemente de luat în considerare în analiza modului cum tr ăiesc oamenii, de ce facilit ăți
dispun.
Veniturile
Eviden țierea veniturilor popula ției prive ște sursele acestora (munca, proprietatea,
asigur ările, aloca țiile bugetare, dona țiile) și distribu ția lor. O aten ție special ă se acord ă
determin ării venitului necesar pentru o via ță normal ă (a minimului social), sub pragul
căruia se identific ă sărăcia.
De aici necesitatea de a raporta veniturile la gospod ărie și în cadrul acesteia la
persoan ă, luându -se în considerare particularit ățile pentru fixarea nivelului venitului
minim.
Mediul social
Calitatea relațiilor sociale, m ăsurat ă prin indicatori de coeziune, valori general –
umane, întrajutorare, solidaritate, moralitate, responsabilitate, toleran ță, dar si prin
lipsa unor factori de patologie social ă sau un nivel cât mai redus al acestora –
delincven ță, alcoolism, prostitu ție, perv ersiune sexual ă – prezint ă o mare importan ță
pentru via ța uman ă fie c ă este vorba de indivizi, fie c ă se au în vedere grupuri și
colectivit ăți de diferite m ărimi, inclusiv societatea în întregul s ău.
Familia
Pentru orice persoan ă familia se constituie în tr-un punct central de referin ță,
adesea singurul suport pentru individ. Situa ția familiei, solidaritatea și coeziunea
acesteia, succesul sau insuccesul în via ță al membrilor s ăi, starea lor de s ănătate sunt
tot atâtea elemente relevante pentru calitatea v ieții popula ției.
Consumul
Consumul reprezint ă una din componentele finale ale nivelului de trai și calit ății
vieții. Dincolo de particularit ățile care țin de resursele disponibile în zon ă, de
obiceiurile constituite în timp, de normele cultural e și religioase, se pot identifica
20
indicatorii cu valoare comparativ ă în acest domeniu. Ei exprim ă în unit ăți fizice,
valoric sau procentual, consumul de produse și servicii ale popula ției. O aten ție aparte
se acord ă realiz ării unei nutri ții echilibrate cu ev itarea produselor d ăunătoare, în special
abuzul de alcool și tutun.
Persoana
Societatea modern ă a adus în prim plan omul, nu omul în general, ci fiecare
individ în parte, cu propria lui personalitate, cu nevoile, dorin țele, aspira țiile, gândurile
și activ itățile lui, care trebuie s ă se bucure de libertate, de șanse reale de realizare în
domeniul educa țional, profesional, cultural, politic etc., recunoscându -se dependen ța
rezultatelor de capacitate și preocupare , dar și de împrejur ări.
Ocuparea
Munca este aceea care determin ă volumul, structura și calitatea bunurilor
materiale și spirituale, a serviciilor de care se dispune în societate. Pentru o anumit ă
perioad ă a vie ții (vârsta activ ă) munca este un mijloc de asigurare a existen ței (de și
unele persoa ne sunt nevoite s ă-și câștige existen ța și în afara vârstei active, dup ă cum
altele s -ar putea s ă nu munceasc ă în tot cursul vie ții lor).
Calitatea vie ții de munc ă
Studiile asupra calit ății vie ții de munc ă iau în considerare zeci de indicatori
referitori la condi țiile, natura și con ținutul muncii, timpul de lucru, rela țiile de munc ă,
organizarea, conducerea, recompensele material e și alte beneficii, rezultatele muncii și
satisfac ția.
Resurse macroeconomice pentru nivelul de trai
Reflectând nivelul de dezvoltare atins de societate, indicatorii economici (de
exemplu produsul intern brut ) permit exprim ări sintetice ale nivelului de trai și trebuie
completa ți cu statistici referitoare la gospod ării și indivizi.
Gospod ăria
Dacă familia reprezint ă un tip de comunitate uman ă, aducând în prim plan rela țiile
sociale dintre membrii acesteia, gospod ăria prive ște aspectele economice, fiind definit ă
prin grupul de persoane care convie țuiesc împreun ă pe baza unui buget comun.
21
Condi țiile materiale ale unei gospod ării se exprim ă prin veniturile curente, economiile
realizate, averea de care dispune, inclusiv bunurile de folosin ță îndelungat ă.
Institu țiile de stat și ordinea publică
Între domeniile de opera ționalizare a calit ății vie ții mention ăm și caracteristicile
cadrului legal, respectarea drepturilor și libert ăților umane, protec ția cet ățenilor fa ță de
eventualele abuzuri ale func ționarilor publici, combaterea manifest ărilor de patologie
social ă.
Învățământul
Este recunoscut faptul c ă învățământul și-a multiplicat atribu țiile: func ția general ă
de socializare -educare -integrare social ă este completat ă cu una de preg ătire
profesional ă. Locul î nvățământului în cadrul studiilor de calitate a vie ții prive ște atât
determinarea șanselor de acces la diferite niveluri ale acestuia, gradul de cuprindere și
promovabilitate (abandon) cât și al nivelului general de educa ție a popula ției (stocul de
învățământ).
Popula ția
Popula ția constituie subiectul oric ărei analize sau cercet ări sociale, fie c ă interesul
se îndreapt ă spre cunoa șterea modului în care tr ăiește aceasta, fie c ă nu au în vedere
structurile sale, activit ățile desf ășurate, apartenen ța la diverse grupuri, opiniile și stările
de spirit, credin țele, nevoile, trebuin țele, dorin țele, aspira țiile, op țiunile sau alte aspecte
ce o pot caracteriza și prin urmare devin un sc op pentru cercet ător.
Asisten ța sanitar ă
Serviciile de s ănătate oferite popula ției, accesul la îngrijirea s ănătății și costul
acesteia pe de o parte, mortalitatea pe cauze, bolile de care sufer ă popula ția, pe de alt ă
parte, se constituie în indicatori relevan ți ai calit ății vie ții.
Locuin ța
În practica social ă s-au impus deja o serie de indicatori prin care se exprim ă
calitatea și confortul locuin ței, gradul s ău de echipare cu mijloace tehnice. Începând cu
materiale le de construc ție utilizate, izolarea fonic ă și termic ă, protec ția fa ță de
înfiltra țiile de ap ă, dispunerea pe vertical ă, suprafa ța construit ă și cea util ă,
22
înregistrarea cu surse de energie, instala ții sanitare și terminând cu situarea ei în cadrul
localit ății și de aceast ă dată apare nevoia unei selec ții foarte severe a indicatorilor luând
în considerare în primul rând pe aceia cu o relevan ță deosebit ă pentru calitatea vie ții,
cum ar fi suprafa ța locuibil ă pe o persoan ă.
Cultura
Din perspectiva ca lității vie ții intereseaz ă accesul popula ției la cultur ă, serviciile
de răspândire a culturii și presta țiile de ordin cultural oferite de c ătre acestea.
Asigur ările și asisten ța social ă
La acest capitol reunim problematica asigur ărilor și asisten ței sociale având în
vedere rolul lor în realizarea unei protec ții sociale pentru toate categoriile de popula ție,
atât pentru populatia activ ă cât și pentru grupurile cele mai defavorizate: copii orfani
și abandona ții, persoane cu handicap , persoanele vârstnic e.
Timpul liber
Evaluarea globa lă a calit ății vie ții popula ției nu se poate dispensa de luarea în
considerare a facilit ăților existente pentru petrecerea timpului liber, pentru odihn ă și
recreere.
Calitatea mediului politic
Virtu țile participative ale mediului politic, de implicare a cet ățeanului în actul
conducerii, respectarea regulilor democratice ale jocului politic întregesc setul
indicatorilor prin care determi năm calitatea vie ții popula ției.
23
II.2. Nevoile de consum
Figura nr. II.1:
Accesul la internet al gospodăriilor, 2013 (portocaliu) și 2018 (albastru)
Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/home, accesat la data de 24.02.2020
Nevoile de consum ale popula ției au constituit și constituie elementul primar în
determinarea activit ăților și evolutia lor a avut loc în strâns ă dependen ță de nivelul și
structura produc ției de bunuri materiale și spirituale. Nevoile de consum, care se
manifest ă în variate forme, au cunoscut muta ții de -a lungul timpului. Factorii care
acționeaz ă asupra nevoilor popula ției sunt necesit ățile biologice și necesitățile
psihologice ale fiin ței umane .
Interdependen ța dintre aceste dou ă categorii de factori se manifest ă concret în
următoarele sensuri:
• creșterea consumului de energie nervoas ă și diminuarea efortului muscular
(creșterea automatiz ării și cibernetiz ării);
• ridicarea gradului de cultur ă;
• creșterea nevoii de relaxare;
• restructur ări între profesii și în cadrul grupelor socio -profesionale;
• numărul popula ției și structura acesteia d upă diverse criterii;
• urbanizarea și consecin țele sale asupra modului de via ță;
• privatizarea și constituirea regiilor autonome;
24
• șomajul, stratificarea puternic ă a popula ției în func ție de avere și venituri care
acționeaz ă în mod direct asupra cererii precum și în domeniul infla ționist cu
implica ții asupra volumului și structurii cererii reale;
• ecologia a șezărilor umane.
În aceste condi ții, deoarece nevoile de consum personal se manifest ă în context
social, acestea sunt puternic influen țate de standardul de via ță al celorlal ți membrii a i
grupului. Principalele tendin țe în sistemul de nevoi ale popula ției în etapa pe care o
parcurgem se manifest ă în domeniul alimenta ției, îmbr ăcămintei și în domeniul
locuin țelor ca num ăr, dotare si confort, în viitor evoluând sub aspect cantitativ, calitativ
și structural cu accente pe confortul c ălătoriilor, asisten țe medicale, satisfacerea hobby –
urilor și cre șterea nevoii de destindere care (în condi țiile economiei de pia ță) va
determina cre șterea cererii în domeniul serviciilor, crescând astfel nevoile spirituale.
O evaluare privind nivelul de trai sc ăzut presupune existen ța unui anumit nivel de
trai predestinat și bine definit, considerat drept prag de s ărăcie. Pentru ca o per soană să
nu fie considerat ă săracă trebuie ca nivelul s ău de trai s ă ating ă cel pu țin acest prag.
Este evident c ă exist ă un nivel de consum pentru alimente, îmbr ăcăminte, locuin ță etc.
care, dac ă scad sub anumite limite, compromit supravie țuirea individul ui pe termen
scurt. Exist ă diferite praguri de s ărăcie îns ă, în ceea ce prive ște nivelul lor, p ărerile
difer ă.
Exist ă păreri care resping total no țiunea de prag de s ărăcie deoarece consider ă că
nu este logic s ă se spun ă despre o persoan ă al cărei nivel de trai este cu pu țin inferior
unui anume prag de s ărăcie c ă se afl ă într-o situa ție cu mult inferioar ă celui care se
găsește cu pu țin deasupra aceluia și prag. Al ți speciali ști spun c ă utilizarea no țiunii este
utilă în cazul când se iau anumite m ăsuri în privin ța sărăciei, m ăsuri care implic ă o
discontinuitate în funcție de diverse praguri ale s ărăciei.
A admite c ă exist ă praguri de s ărăcie (nivel de trai sc ăzut) nu înseamn ă decât a
eviden ția faptul c ă de la un anumit nivel de trai dat, în compara ție cu privire la s ărăcie
nu ar trebui s ă aibă nici o importan ță câștigurile sau pierderile mici.
25
Încerc ări de a defini nivelul de trai sc ăzut au fost f ăcute de speciali ști din diferite
domenii : sociologi, psihologi, economi ști. Unii speciali ști consider ă pragul de s ărăcie
absolut ă ca fiind un prag de s ărăcie de supravie țuire. Aceast ă defini ție este totu și prea
restrictiv ă pentru a putea fi luat ă în considerare.
Mult mai potrivit ă este concep ția urm ătoare: Pragul de s ărăcie absolut ă reprezint ă
un nivel de referin ță constant în ceea ce prive ște nivelul de trai, unic pentru întreg
domeniul în care se efectueaz ă compara țiile privind s ărăcia. Un prag de s ărăcie relativ ă
variaz ă în interiorul acestui domeniu și crește o dat ă cu nivelul de trai mediu.
Nivelul de trai sc ăzut, în sensul s ău absolut se refer ă la condi țiile acute de
priva țiune. S ărăcia primar ă (absolut ă) sau nivelul de subzisten ță este atins atunci când
câștigurile totale sunt insuficiente pentru satisfacerea nev oilor minime de men ținere a
randamentului fizic.
Versiunea economic ă a abord ării relative a s ărăciei este introdus ă prin no țiunea
de “decalaj” (“pr ăpastie a s ărăciei”). S ărăcia în aceast ă viziune este considerat ă ca
decalaj între grupul cel mai s ărac si r estul comunit ății. Abordarea s ărăciei cuprinde
două elemente: individul cu problemele sale și mediul în care acesta tr ăiește.
Încercând o definire într -un cadru mai larg al s ărăciei în rela ție cu nevoile,
dorin țele și sentimentele individuale, precum și interac țiunea dintre individ și societate,
sărăcia apare drept o “condi ție care implic ă o priva țiune asp ră, intensificat ă de
evenimente potrivnice de obicei asociate cu resurse economice neadecvate“. În aceste
condi ții sărăcia nu înseamn ă numai venituri mici și lipsa averi, ci înseamn ă de
asemenea lipsa accesului la venituri mai mari și la șanse de a acumula avere, la o
educa ție mai bun ă, sau la șanse sporite de a g ăsi un loc de munc ă.
Descoperirea propriei perso ane pr ecum și interac țiunea dintre s ăraci și mediul în
care tr ăiesc au un rol esen țial în generarea tensiunilor pe care ace știa le resimt. De
aceea, de regul ă definirea s ărăciei se face prin specificarea unui standard de
compara ție. Se ajunge astfel la no țiunea de “nivel minim de trai“ sau “prag al s ărăciei“,
care reprezint ă nivelul de venit care împarte familiile de o anumit ă mărime, dintr -un
26
anume loc și timp, în s ărace si nons ărace. Stabilirea unui astfel de prag al s ărăciei este
considerat adesea înc ărcat de mult subiectivism.
Conform defini ției O.N.U., s ăracii sunt acei oameni care nu se bucur ă de nivelul
minim de trai compatibil cu demnitatea uman ă. Banca Mondial ă define ște sărăcia drept
incapacitatea de a avea un standard de via ță adecvat.
Definir ea nivelului de trai sc ăzut din punct de vedere economic permite distinc ția
dintre s ăraci și non -săraci prin raportare la nivelul veniturilor, reflect ând posibilit ățile
de consum ale familiilor. Identificarea s ăracilor presupune un mijloc de evaluare a
venitului sau consumului care s ă poată fi aplicabil întregii popula ții a unei țări și care
să permit ă compara ții interna ționale. Incapacitatea de a asigura un anumit nivel al
consumului și nu consumul sc ăzut în sine caracterizeaz ă sărăcia. Conceptul cultural
asupra s ărăciei se concentreaz ă asupra atitudinilor și modelelor de comportament pe
care o persoan ă le are fa ță de un anumit set de circumstan țe.
În contextul actual, România se confrunt ă cu o situa ție economic ă precar ă, context
în care trebuie să fie asigurat un nivel minim de trai care arat ă cantitatea, calitatea și
structura bunurilor materiale și spirituale pentru o via ță decent ă si civilizat ă,
corespunz ător veniturilor necesare pentru procurarea bunurilor respective.
Asigurarea unui nivel mi nim de trai presupune satisfacerea, în primul rând a
nevoilor fundamentale ca de exemplu: cerin țe minime de hran ă, vestimenta ție,
locuin țe, servicii de instruire, s ănătate și cultur ă.
Nevoile fundamentale nu se interpreteaz ă numai din punct de vedere fizio logic ci
și subiectiv, ele reprezentând satisfac ția consumatorului fa ță de nevoile de consum,
ceea ce înseamn ă că el trebuie s ă aibă posibilitatea de a câ știga veniturile necesare
pentru acoperirea consumului de bunuri și servicii de baz ă.
Metoda cel mai curent folosit ă pentru a defini un prag de s ărăcie începe prin a
determina unele nevoi de baz ă ale consumului, apreciate ca pertinente în domeniul
compara țiilor privind s ărăcia.
27
Nevoia fundamental cea mai important ă este exprimat ă prin cheltuielile
alimentare necesare pentru asigurarea consumului de energie nutritiv ă recomandat.
Urmeaz ă apoi cheltuielile pentru bunuri nealimentare.
Componenta alimentar ă în fixarea pragului de s ărăcie nu poate fi determinat ă doar
pornindu -se de la nevoile nutri ționale deoarece pot exista numeroase combina ții
alimentare care pot asigura un consum de energie nutritiv ă dat. Pentru rezolvarea
acestor probleme, se poate c ăuta com binația de alimente care minimizeaz ă costul de
satisfacere a nevoilor de energie nutritiv ă la nivelurile date ale pre țurilor.
În practic ă sunt aplicate dou ă metode principale pentru fixarea pragurilor de
sărăcie și anume: metoda energiei nutritive și meto da determin ării părții din buget
destinate alimenta ției.
Metoda energiei nutritive
Aceast ă metod ă fixeaz ă un num ăr de calorii de referin ță pentru consumul de
energie nutritiv ă, apoi sunt determinate cheltuielile pentru consum sau nivelul venitului
care permite unei persoane s ă-și asigure acest consum.
În general aceast ă metod ă nu permite s ă se stabileasc ă un profil al s ărăciei coerent,
în sensul c ă pragurile de s ărăcie pot fi diferite de la o grupă la alta. De fapt, rela ția
dintre consumu l de energie nutritivă ș i cheltuielile de consum nu este aceea și de la o
regiune la alta. Ea variaz ă în func ție de gradul de bog ăție a popula ției, nivelul s ău de
activitate, pre țurile relative, existen ța de bunuri publice si alte variabile.
Metoda determin ării părții din buget destinat alimenta ției
În cadrul acestei metode, se estimeaz ă mai întâi pentru fiecare subgrup costul unui
număr de alimente care furnizeaz ă aportul de energie necesar. Apoi se împarte suma
obținută la partea din buget repreze ntând suma cheltuielilor totale destinate alimenta ției
de către un grup de familii considerate ca probabil s ărace, de exemplu primele 20%
cele mai s ărace familii din fiecare subgrup.
Aceast ă metod ă ridica probleme similare celor din metoda precedent ă.
Incoeren țele care se pot manifesta utilizând aceast ă metod ă sunt determinate de
28
diferen țele dintre nivelurile de consum real sau dintre veniturile medii înregistrate la
subgrupe diferite sau în perioade diferite.
Subgrupe pentru care aceste niveluri medii su nt mai ridicate consacr ă în general
o parte mai mic ă din bugetul lor consumului, ceea ce determin ă necesitatea utiliz ării
unui prag de s ărăcie mai ridicat.
Aspectul cel mai important al incoeren țelor poten țiale datorate celor dou ă metode
expuse mai sus decurge din faptul c ă divergen țele pot fi destul de importante pentru a
modifica clasamentul diferitelor sectoare sau regiuni ale unei economii, realizat pe baza
nivelurilor de s ărăcie m ăsurat ă.
Utilizarea unui profil al s ărăciei incoerent poate fi de asemenea îngrijor ătoare în
cazul în care popula ția se poate deplasa între diferitele grupe considerate, ca de
exemplu în cazul unui exod rural. O persoan ă își poate ameliora nivelul de trai p ărăsind
o regiune pentru o alta, în timp ce sărăcia m ăsurat ă înregistreaz ă o cre ștere.
Exist ă și alte metode pentru determinarea în practic ă a pragului de s ărăcie. Astfel,
Lipton (1983) a ar ătat c ă se poate utiliza nivelul venitului c ăruia îi corespunde o
elasticitate a cererii de produse alimenta re de baz ă în func ție de venit egal ă cu unitatea,
pentru a identifica persoanele "extrem de s ărace". În practic ă, în țările în curs de
dezvoltare foarte s ărace, nu sunt rare cazurile când elasticitatea cererii de produse
alimentare de baz ă în func ție de ve nit este aproape egal ă cu unu.
Acest prag de s ărăcie poate fi justificat prin faptul c ă persoanele "extrem de
sărace" n u numai c ă alocă o mare parte din veniturile proprii alimenta ției, dar aceast ă
parte nu scade atunci când venitul lor cre ște într -o oarecare m ăsură. Unele probleme
de coeren ță întâlnite anterior sunt valabile și în cazul acestei metode. De regul ă, pragul
de sărăcie calculat dup ă aceast ă metod ă se deplaseaz ă și în func ție de alte var iabile
care, sunt prezentate în cadrul cererii de produse alimentare.
Metoda cel mai des folosit ă pentru determinarea unui prag de s ărăcie relativ ă const ă în
fixarea acestuia la o propor ție dat ă de media aritmetic ă sau de mediana distribu ției
consumului s au a venitului. De exemplu, numeroase studii utilizeaz ă un prag de s ărăcie
care corespunde la cca. 50% din media na țional ă, dup ă cum a preconizat Fuchs (1967).
29
Nu este deloc surprinz ător c ă prin aceast ă metod ă sunt realizate compara ții foarte
diferite de c ele obtinute cu un prag de s ărăcie fix.
Se pune problema dac ă exist ă un motiv major ca s ă se utilizeze praguri de s ărăcie
corespunzând unei propor ții constante fa ță de medie. Este de notat c ă aproape toate
dimensiunile s ărăciei sunt omogene și de rang zero între valorile mediei si cele ale
pragului de s ărăcie. Se apreciaz ă că o dublare, de exemplu, a tuturor veniturilor și a
pragului de s ărăcie nu va antrena nici o modificare a dimensiunii s ărăciei.
Ar fi de dorit ca în cad rul fiec ărei metode de determinare a pragului de s ărăcie
examinate mai sus, s ă se ia în considerare cel pu țin dou ă praguri de s ărăcie. A șa cum
s-a arătat, pragul in ferior poate fi interpretat ca un "prag de s ărăcie extrem ă":
comportamentul persoanelor ale căror cheltuieli pentru consum sunt inferioare acestui
nivel conduce la concluzia c ă asupra acestor persoane planeaz ă un risc crescut de
denutri ție (Lipton, 1983, 1988).
În fiecare situa ție care face obiectul compara țiilor, s ă presupunem în dou ă
perioade diferite, ar trebui s ă se ia în consideratie dou ă praguri de s ărăcie. Primul este
constant în raport cu indicatorul nivelurilor de trai pentru cele dou ă perioade, în timp
ce al doilea este un prag de s ărăcie relativ ă care ține cont de toate modific ările inerente
intervenite în nivelul de trai global și pornind de la aceasta, ce în țelege societatea prin
"sărăcie".
De asemenea, putem spune c ă cineva poate fi s ărac în termini obiectivi, și totusi
el să nu se simt ă așa, adic ă săracii ferici ți. Acestei categorii îi apar țin studen ții care fac
investi ții în privin ța viitorului lor, în loc de a muncii pentru a câ știga venituri imediate.
Acești indicatori pot fi utiliza ți și la alc ătuirea unui model de analiz ă a sărăciei:
1. Num ărul total al s ăracilor;
2. Num ărul săracilor proveniți dintre șomeri;
3. Num ărul săracilor proveniți dintre pensionari, total;
4. Num ărul săracilor proveniți dintre pensionarii de asigur ări sociale de stat;
5. Num ărul săracilor proveniți dintre pensionarii I.O.V.R.;
30
6. Num ărul s ăracilor proveniți dintre pensionarii pentru incapacitate de munc ă
(gr.I, II, III);
7. Num ărul săracilor proveniți dintre pensionarii cu pensii de urma ș;
8. Num ărul săracilor proveniți dintre pensionarii C.A.P. ;
9. Num ărul săracilor proveniți dintre pensionarii de asigur ări sociale cu vechime în
munc ă insuficient ă;
10. Num ărul s ăracilor proveniți dintre beneficiarii de ajutoare sociale (vechime
minim ă în munc ă insuficient ă);
11. Num ărul săracilor proveniți dintre cei lipsi ți complet de venituri;
12. Numărul săracilor proveniți din familiile monoparentale și/sau cele cu mai mu lți
copii;
13. Num ărul săracilor proveniți dintre persoanele active, în situatii defavorizate;
14. Pragul s ărăciei;
15. Rata de economisire în grupele de popula ție cu venituri sub medie;
16. Investi ții în serviciile publice (s ănătate, înv ățământ, cultur ă);
17. Probabilitatea de trecere din grupa șomerilor în grupa s ăracilor etc.
Costul vie ții și protec ția social ă
Orice demers economic, pentru a avea șanse de succes, trebuie s ă aibă în vedere
de cele mai multe ori, multiplele și complicatele implica ții sociale pe care ac țiunea sa
le poate declan șa.
Acesta este valabil în țările unde democra ția are vechi tradi ții, iar bun ăstarea nu
este doar un slogan ci o realitate comun ă. Cu atât mai mult în țara noastr ă, se impune
cu necesitate împletirea cu folos a actiunii economice cu dezideratul avans ării către
asigurarea bun ăstării sociale.
Pentru a r ăspunde cerin țelor impuse de necesara protec ție social ă a popula ției cu
creșterea inevitabil ă a costului vietii, este necesar a se g ăsi răspunsuri la câteva
probleme metodologice și de principiu referitoare la:
31
• modul de calcul al indicelui costului vie ții. În prezent, Comis ia Na țional ă de
Statistic ă utilizeaz ă pentru calculul indicelui pre țurilor de consum al popu țatiei,
următoarele elemente:
• un "co ș" de m ărfuri (alimentare și nealimentare) și servicii reprezentative, ce
acoper ă, practic, toate grupele de produse: acest "co ș" urm ărește să caracterizeze
structura consumului popula ției, evaluat ă pe baza cercet ării selective bugetelor
de familie:
• se înregistreaz ă numai pre țurile pentru m ărfurile efectiv vândute, respectiv
tarifele pentru serviciile efectiv prestate, în câteva sute de puncte fixe de vânzare
din întreaga țară;
• calculul indicelui se stabile ște ca medie a indicilor individuali, pondera ți cu
anumi ți coeficien ți ce exprim ă greutatea specific ă pe care un produs o de ține în
structura consumului; pentru aceasta se utilizeaz ă formula indicelui de tip
Laspeyres, cu pondere din perioada de baz ă;
• nu se iau în calcul autoconsumul de bunuri și servicii din produc ția proprie a
gospod ăriei familiale, precum și cheltuielile sub form ă de impozite, taxe,
amenzi, dobânzi pl ătite la credite, rate de asigurare, depuneri și dobânzi la
C.E.C., cheltuieli de participare la jocuri de noroc etc.
În ceea ce prive ște formula matematic ă utilizat ă, teoria si practica în acest domeniu au
utilizat, în timp, dou ă variante cu abordare mai f recvent ă:
• indicele pre țurilor tip Laspeyres, cu ponderare din perioada de baz ă;
• indicele pre țurilor tip Paasche, cu ponderare din perioada curent ă.
Diferen ța esen țială în modul de calcul al celor doi indicatori const ă în aceea c ă
primul (I.L.) determin ă modificarea relativ ă a pre țurilor în perioada curent ă față de
perioada de baz ă, corespunz ătoare compar ării acelea și structuri a co șului de bunuri și
servicii luat în cal cul în perioada de baz ă, în timp ce al doilea (I.P.) determin ă
modificarea relativ ă a pre țurilor în perioada curent ă față de perioada de baz ă, însă
raportat la cantit ățile și structura consumului din perioada curent ă.3
3 Becker, Gary S. , Comportamentul uman. O abordare economică , București, Editura ALL, 1994
32
Cu alte cuvinte, indicele tip Laspeyres nu ia în considerare produsele și serviciile
noi ap ărute pe pia ță în perioada curent ă, iar indicele tip Paasche nu ia în considerare
produsele și serviciile care nu se mai produc/presteaz ă în perioada curent ă. De aic i pot
fi pornite o serie întreag ă de analize referitoare la produsele și serviciile nou ap ărute și
la cele care "dispar" în timp și ponderea maximum admisibil ă a acestor "erori" în cadrul
coșului luat în calcul.
Alegerea formei de indexare reprezint ă o problem ă delicat ă deoarece, de cele
mai multe ori, grupuri diverse de oameni se consider ă nemul țumiți de modul cum
s-a făcut indexarea. Protec ția social ă a popula ției împotriva cre șterii pre țurilor na ște o
multitudine de idei în rândul special iștilor. În primul rând, este vorba de armonizarea
intereselor economice pe termen lung cu interesele sociale, care se manifest ă ca
interese imediate.
În practica interna țional ă, indexarea salariilor cunoa ște numeroase forme, dintre
care:
a) indexarea retro spectiv ă, atunci când salariile urmeaz ă direct, în baza unei decizii
anterioare, în mod automat, un indice reprezentativ al evolutiei pre țurilor de
consum;
b) indexarea la dat ă fixă, când adaptarea se face la un moment convenit mai înainte,
trei sau șase lun i, pe baza misc ării pre țurilor în perioada de referin ță;
c) scara mobil ă a salariilor este formula cea mai des utilizat ă; compensa țiile
acordându -se de fiecare dat ă atunci când indicele de referin ță al pre țurilor
cunoa ște o cre ștere determinat ă; caz în care salariile sunt adaptate la momente
neprecizate anterior, dar de fiecare dat ă în aceeasi m ăsură cu mi șcarea pre țurilor;
d) indexarea anticipat ă când salariile cresc anticipat, într-o anumit ă limit ă, dup ă
care se aplic ă indexarea retrospectiv ă (se folose ște mai ales la conven țiile pe
termen lung);
e) clauza de renegociere când se introduce o clauz ă în contractu l colectiv, ce
stipuleaz ă redeschiderea negocierilor în cazul în care pre țurile cresc peste o
anumit ă limit ă, stabilit ă de comun acord.
33
Nivelul de la care se porne ște în indexarea veniturilor, constituie, f ără îndoial ă, un
aspect determinant în problematica protec ției sociale. Din acest punct de vedere, se
poate practica indexarea la nivelul salariului și a pensiei minime, la nivelul salariului
și a pensiei medii, ori pe grupe de salarii și pensii.
Experien ța din țara noastr ă ne arat ă că indexarea veniturilor este de natur ă sa
schimbe raporturile constante între diferite categorii ale veniturilor. Astfel, indexarea
cu sum ă fixă (compensa ții) are unele avantaje, îns ă totodat ă poate fi sesizat un proces
accentuat de nivelare a veniturilor.
Determinarea propor ției opt ime de acoperire a diferen ței de pre țuri prin
compensa ții reprezint ă un aspect important în abordarea problemei index ării.
În țările cu experient ă în domeniu, indexarea salariilor nu se face pe m ăsura
creșterii indicelui pre țurilor pe motiv c ă exist ă reserve la popula ție pentru acoperire;
punerea în circula ție a acestora determinând, într -o oarecare m ăsură, însănătoșirea
echilibrului monetar la nivel macroeconomic.
De regul ă, se accept ă că 8 – 10% din sporul pre țurilor poate fi l ăsat neacoperit de
indexare, aceasta având un rol în sporirea motiva ției muncii și ridicarea productivit ății
muncii. Oricum, pentru salaria ți poate fi acceptat un asemenea "ecart de stimulare", în
timp ce pentru pensionari acoperirea trebuie s ă se fac ă la procentul maxim, al tfel având
loc un process negativ de erodare a veniturilor.
Indexarea salariilor cu al ți factori se impune, având în vedere tendin ța permanent ă
ca revendic ările de salarii ale sindicatelor s ă depășească atât cre șterile de pre țuri, cât și
eventualul spor d e productivitate. De aceea este necesar s ă se găseasc ă și alti factori în
raport cu care s ă se realizeze indexarea salariilor, în special, productivitatea muncii.
În economia României se simte tot mai mult necesitatea unei astfel de corela ții
dintre salar ii și productivitatea muncii, deoarece asist ăm la cre șterea continu ă a
salariilor pe fondul descre șterii indicatorilor produc ției.
Practica țărilor dezvoltate cunoa ște dou ă metode de indexare a salariilor cu
indicele de cre ștere a productivi țătii muncii:
34
• prin adaosuri la salariul tarifar – metod ă larg utilizat ă în S.U.A. și Japonia,
constând în stabilirea prin contractul colectiv a modului de calcul și a leg ăturii
dintre salariu și productivitatea muncii (cre șterea procentual ă, creșterea absol ută
și evolutia raportului dintre nivelurile celor doi indicatori); adaosul se acord ă, de
regul ă, la un interval de un an;
• prin plata unor premii colective pentru realizarea "programelor de eficien ță";
metod ă mai r ăspândit ă în țările vest -europene și care se caracterizeaz ă prin
amânarea acord ării premiilor pe un interval mai mare de timp, care poate fi și de
cinci ani.
Modelarea calității vieții.
Complexitatea este o caracteristică funcțională a organismului social. O dovedesc
capacitatea de autodezvoltare, autoreglare, de comportare orientată spre un scop, de
generarea unor procese cu o logică proprie de dezvoltare. La nivel macro însăși
societatea este o atare entitate cu complexitat e. Orice încercare de a descrie realitatea
socială printr -un model statistico -matematic trebuie să rezolve, în primul rând,
problema relației dintre determinările teoretice și cele operaționalizabile ale obiectului
supus modelării.
Deoarece calitatea vieții depășește conceptual sfera strictă a fenomenelor
cunati ficabile riguros din punct de vedere statistic considerând că în demersul
modelator al acesteia se impune completarea datelor obiective cu informații
sociopsihologice de natură să ajute la identificarea relațiilor de comportament specific
procesului tranzi ției spre economia de piață.
Avem în vedere comportamentul individului atât ca subiect al activității
economice dar și ca utilizator a rezultatelor acesteia pentru acoperirea nevoilor sale
materiale și spirituale, încercând astfel o apropiere categorială de noțiunea de calitatea
vieții, în accepțiunea în care este promovată astăzi în țara noastră.
35
II.3. Impactul criz ei financiare din perioada 2007 -2009
Criza financiară mondială a început în luna iulie 2007, moment când pierderea
încrederi i investitorilor americani în ipotecarea securitizată a condus la o criză de
lichidități ce a determinat o injectare substanțială de capital în piețele financiare din
partea Rezervei Federale americane, a Băncii Angliei și a Băncii Centrale Europene.
Indic ele TED spread (ce descrie riscul de creditare perceput în economia generală) a
crescut în luna iulie a anului 2007, a oscilat vreme de un an și apoi a crescut din nou în
septembrie 2008, atingând valoarea record de 4,65 % în octombrie 2008. Criza s -a
agrav at în 2008, întrucât bursele de valori din lume s -au prăbu șit sau au intrat într -o
perioadă de instabilitate acută. Un număr mare de bănci, creditori și companii de
asigurare au dat faliment. În 2008, acțiunile oferite pe piețele internaționale și-au
pierd ut între 20 și 70 % din valoarea avută în 2006 și 2007.4
Având în vedere experiența actualei crize financiare, academicianul Mugur
Isărescu vorbea despre câteva lecții ce trebuie însușite și avute în vedere în viitor în
dimensionarea și conturarea acțiunil or economico -financiare individuale, la nivelul
fiecărei țări, dar mai ales globale, la nivelul economiei și sistemului financiar mondial:
1. Un nivel scăzut al inflației s -a dovedit a nu fi o condiție suficientă pentru
asigurarea stabilității financiare pe t ermen lung
Experiențele anterioare păreau să confirme viziunea că inflația era principala sursă
de instabilitate financiară. Aceasta pentru că, de obicei, perioadele cu inflație ridicată
au fost și cele caracterizate prin instabilitate financiară severă și crize la nivelul
sectorului bancar sau au fost urmate de recesiune în urma adoptării de către autorități
a unor măsuri inadecvate de temperare a inflației.
Criza financiară mondială actuală a apărut însă după aproape două decenii de
inflație relativ sc ăzută și stabilă. O serie de factori au făcut ca inflația sc ăzută să
coexiste cu lichiditatea abundentă. Aceasta din urmă și suprasaturarea cu economii au
4 Fitoussi Jean -Paul, Sen Amartya, Stiglitz E. Joseph , Report by the Commission on the Measurement of Economic
Performance and Social Progress , Franța, 2009;
36
menținut ratele dobânzii și volatilitatea la niveluri joase. Toate acestea au condus în
cele din urmă la crearea unei baze financiare noi, în care modelul de intermediere
bancară s -a schimbat de la “originate and hold” la „originate and distribute”. Noile
produse și instituții care au modificat baza din care era făcut până acum 30 de ani
sistemul financiar a u dus în cele din urmă la apariția crizei financiare actuale.
Această criză a fost declanșată de fapt de criza subprime din SUA, care, la rândul
ei, a apărut din cauza faptului că banca centrală a Statelor Unite ale Americii a fost
nevoită să crească ratel e dobânzii pentru a apăra inflația. Dar, în contextul existenței
unei noi baze economice, creșterea ratelor dobânzii a fost de natură să genereze o mare
criză financiară.
Concluzia care poate fi desprinsă este aceea că lichiditatea abundentă a schimbat
sistemul financiar până în punctul în care politica monetară a fost atras ă în capcana
propriilor măsuri. Inacțiunea pe de o parte, ar fi dus la creșterea inflației, iar acțiunea,
pe de altă parte, a generat instabilitate financiară. Dac ă reglement area și supravegherea
ar fi prevenit acumularea excesivă a riscurilor de către investitori, creșterea ratelor
dobânzii nu ar fi putut duce la apariția instabilității financiare. Aceste evoluții arată că
politica monetară împreună cu reglementarea și suprav egherea trebuie permanent să
conlucreze eficient, ceea ce nu s -a întâmplat în anii premergători crizei în unele
economii importante ale lumii, politica monetară fiind uneori mult prea relaxată,
inclusiv în raport cu sistemul de reglementare și supraveghere existent.
2. Periodic, cadrul de reglementare și de supraveghere tinde să rămână în urma
evoluției piețelor
Agenții economici sunt într -o permanentă competiție pentru a satisface nevoi
reale ale economiei, ceea ce creează condiții favorabile ca piețele s ă evolueze neîncetat
prin inovație pentru a putea crește astfel eficiența cu care nevoile sunt satisfăcute. Chiar
dacă se pun bariere administrative, piețele tot găsesc soluții pentru a satisface cererea.
Un exemplu clar ar fi atunci când BNR a în cercat să reducă ritmul frenetic de creștere
a creditării în valută. S -au utilizat bariere administrative a căror eficacitate a fost
37
limitată și s -a constatat că aveau efecte secundare mai mari decât beneficiile. Din acest
motiv s -a renunțat la ele relativ rapid.
Acest proces de inovare poate fi atât de dinamic și de sofisticat încât cei care
reglementează sau supraveghează piețele pot fi puși în dificultate, fiind o mare
provocare pentru ei să țină pasul cu inovațiile pieței. Experiența crizei din 200 7-2009
arată c ă este absolut necesar a se găsi un echilibru între necesitatea de perfecționare a
structurilor de reglementare și supraveghere și a cadrului legal după care acestea
acționează, pe de o parte și nevoia imperativă de a stimula permanent competiția și
inițiativa constructivă a agenților economici, pe de alt ă parte.
3. Evoluția veniturilor salariale din companiile private nu a fost adecvat corelată
cu procesul de gestionare a riscului
Legătura dintre stimulentele managerilor și gestionarea riscului nu a fost
întotdeauna evidentă. Inovațiile financiare, produse și instituții inadecvat reglementate
și supravegheate, au făcut posibilă acumularea de profituri mari pe termen scurt
concomitent cu asumarea de riscuri foarte mari. Nu au existat stimulente care să lege
remunerația și premiile de obținerea de profituri pe termen mediu și/sau lung. Această
stare de fapt i -a încurajat pe manageri să își asume riscuri pe care, fie nu le -au înțeles,
fie le -au neglijat pentru a mări profitabilitatea de care erau legate p remiile. Postcriză,
s-a înțeles mai bine că politicile de remunerare și de gestiune internă a riscului pot și
trebuie să fie decorelate. Raportul de Larosiere considera că stimulentele privind
remunerarea trebuie să fie mai bine aliniate cu interesele acți onarilor și cu
profitabilitatea pe termen lung la nivelul întregii firme. Primele trebuie stabilite într -un
cadru multianual, plata acestora trebuind să fie facută de -a lungul ciclului. Raportul
Larosiere propunea ca supraveghetorii să aibă obligația de a verifica adecvarea
politicilor de remunerare a instituțiilor financiare și de a avea autoritatea de a impune
schimbări ale acestora sau cerințe adiționale de capital în cadrul Pilonului 2 din Basel
2 dac ă nu se întreprind acțiuni corective.
4. Adoptarea moned ei unice europene (euro) nu se poate substitui politicilor de
ajustare
38
Această lecție a crizei a devenit mai evidentă odată cu instalarea crizei economice
în economiile emergente. Atât timp cât leul s -a apreciat, până în vara lui 2007,
problema adoptării e uro nu era pe agenda curentă a agenților economici.
Criza a făcut evident însă faptul că leul era supraapreciat și piața avea să facă ea
corecția necesară. Astfel, într -o perioadă relativ scurtă de timp – din iulie 2007 și până
în prima parte a anului 2009 – leul s -a depreciat cu aproximativ 35%. În aceeași
perioadă, perspectivele creșterii economice s -au schimbat dramatic: de la o creștere de
aproape 9,4 %, în trimestrul III 2008, la o sc ădere semnificativă, în trimestrul I 2009.
În fața crizei, volumul rel ativ mare al datoriilor străine private și volatilitatea
crescută a piețelor i -au făcut pe unii agenți economici să creadă că adoptarea timpurie
a euro putea să înlocuiasc ă eforturile necesare de ajustare a politicilor. Dar acest lucru
nu era posibil deoar ece adoptarea euro înainte de parcurgerea pașilor principali ai
convergenței cu UE, ar fi putut crea serioase probleme în viitor. Adoptarea euro în 2009
ar fi însemnat renunțarea la politica monetar ă înainte de a fi fost asigurată
sustenabilitatea converge nței, adică înainte de a fi fost eliminate dezechilibrele apărute.
Rezultatul ar fi fost că politica monetară trecea în sarcina Băncii Centrale
Europeane (BCE), care însă ar fi putut să nu se poată plia pe problemele economiei
românești. Exista mai exact r iscul ca la eventuale volatilități relativ mari ale producției
și ale inflației, BNR să nu mai dispună de instrumente adecvate cu care să răspundă.
Acesta a fost un motiv suficient de puternic pentru care nu s -a putut adopta euro înainte
de eliminarea deze chilibrelor majore ale economiei și înainte de a fi fost făcut suficient
progres în domeniul convergenței.
5. În perioadele de prosperitate oamenii tind să uite de apariția crizelor și
neglijează frecvent conceperea de mecanisme de gestiune a crizei
Tensiunil e financiare semnificative și cu atât mai mult crizele financiare sunt
evenimente rare. Una dintre lecțiile importante ale crizei este aceea că trebuie s ă existe
un proces periodic de actualizare a mecanismelor de gestionare a crizelor, altminteri se
poate întâmpla ca cele existente la data apariției evenimentului să se dovedească
inadecvate, datorită existenței unor prevederi legislative în măsură s ă împiedice
39
acțiunea rapidă sau ca urmare a unor diferențe majore între seturile de instrumente și
proceduri proprii țărilor afectate, ceea ce împiedică buna cooperare dintre acestea.
În mod particular, pentru UE este benefică definirea unui cadru unic, clar și
transparent pentru a gestiona o criză, pornind de la recomandările Raportului de
Larosiere. În plus, ac est cadru trebuie să conțină suficiente elemente de flexibilitate
pentru a permite fiecărei țări să răspundă conform specificului de manifestare a crizei
în țara respectivă. Esențial este să fie stabilite principiile clare, în măsură să prevină
blocajele j uridice, transferul de efecte negative de la o țară la alta, principiile după care
țările împart povara fiscală a unei crize transfrontaliere etc.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a căpătat un rol sporit după ce a fost inițial
criticat pentru că nu a pre văzut criza asiatic ă.
Deși în urmă cu câțiva ani mulți specialiști prevedeau un declin masiv al rolului
FMI în actualul context economic, criza din 200 7-2009 pare să fi redescoperit rolul
FMI-ului pe această planetă. Fondurile sale au fost crescute pentru a putea face față la
solicitările venite din partea diverselor țări pentru ajutor financiar și asistență tehnică.
Din declarația liderilor G20 rezulta decizia ca FMI s ă evalueze cu regularitate acțiunile
inițiate și acțiunile globale necesar a fi inițiate.
Mai mult, se prevedea înc ă din 2008 -2009 o strânsă cooperare între FMI și
Financial Stability Board (FSB), care viza toate țările G20, membrii Financial Stability
Forum, Spania și Comisia Europeană. Împreună, FMI și FSB urmau s ă furnizeze
avertizare timpu rie despre riscurile macroeconomice și financiare și s ă indice acțiunile
necesare pentru redresarea lor.
Actuala criză financiară a scos în evidență că în momente dificile este nevoie de
o instituție care să aibă o imagine despre fiecare economie în context global. FMI are
o experiență de cel puțin cinci decenii în analiza economiilor membre, actualmente
fiind vorba despre 18 9.
6. Măsurile expansioniste trebuie acompaniate de la început de strategii de ieșire
Istoria a arătat c ă măsurile expansioniste de ieșire din crize economice nu rămân
fără efecte adverse în termenii inflației.
40
Lecția anilor ‘70 este aceea c ă politicile expansioniste prelungite au produs
inflație și datorii publice mari, a căror reducere a necesitat politici restrictive, care au
făcut ca media creșterii economice să rămână relativ sc ăzută.
Lecția acelor ani și a altor perioade similare în abordare, este aceea c ă măsurile
anticriză trebuie concepute pornind de la obiectivul asigurării sustenabilității fiscale și
a prețurilor pe termen m ediu-lung.
În termeni practici, aceasta evidențiază că lansarea măsurilor anticriz ă trebuie
întotdeauna acompaniată de crearea de strategii credibile de ieșire din criza, care s -au
dovedit necesare la un moment dat pentru sprijinirea sectorului financiar și a relansării
cererii globale.
7. Criza financiară a arătat c ă din Uniunea Europeană (UE) lipsesc unele instituții
Acest lucru reiese din Raportul de Larosiere, unde, în capitolul dedicat măsurilor
reparatorii în domeniul supravegherii financiare din UE s -a propus o reformă
structurală care să aibă în vedere două domenii: supravegherea mac roprudențială și
supravegherea microprudențială. Potrivit aceluiași raport a fost considerată justificată
înființarea Consiliului European de Risc Sistemic (CERS), acesta trebuind să colecteze
informații despre riscurile și vulnerabilitățile macroprudenția le din toate sectoarele
financiare din UE, să emită avertizări despre riscuri și să adopte recomandări de politică
economic.
O altă instituție propusă de Raportul de Larosiere a fost Sistemul European al
Supravegherii Financiare, în cadrul căruia comitetel e de nivel 3 (CEBS, CEIOPS,
CESR) urmau să fie transferate în trei noi autorități europene: Autoritatea Europeană
Bancară, Autoritatea Europeană a Valorilor Mobiliare și Autoritatea Europeană a
Asigurărilor. Aceste trei autorități urmau să aibă puteri spor ite în ceea ce privește
supravegherea și autorizarea unor instituții specifice la scara UE.
Consiliul European de Risc Sistemic s -a stabilit că va funcționa sub auspiciile
Băncii Centrale Europene (BCE) și ale Sistemului European al Băncilor Centrale,
aceasta însemnând că va beneficia de capabilitățile analitice și de infrastructurile
tehnice dezvoltate de băncile centrale pentru analizele lor de stabilitate monetară și
41
financiară. BCE și Sistemul European al Băncilor Centrale s -a decis că vor avea acces
la informațiile relevante de la supraveghetori.
Condiția esențială pentru ca noul cadru prudențial să funcționeze în condiții
optime a fost ca avertizările de risc și recomandările de politică economică emise de
CERS să fie transformate în acțiuni efective d e politică, iar băncile centrale ale statelor
membre să primească autoritatea, răspunderea și capacitățile legale necesare pentru
noile sarcini macroprudențiale alocate.
8. Este absolut necesar să fie evitate dezechilibrele macroeconomice , simultan cu
urmărir ea unei pante de creștere sustenabile, sprijinită de reforme structurale
riguros definite
Această lecție a crizei din anii 200 7-2009 are aplicabilitate în mod deosebit pentru
economiile țărilor emergente.
În perioada 2002 -2008, creșterea economică accelera tă din România , de pildă, a
fost posibilă datorită utilizării economiilor străine. Băncile au devenit dependente de
finanțarea externă, iar deficitul contului curent a depășit limitele de sustenabilitate,
făcând economia românească vulnerabilă.
Criza mondi ală a accentuat această vulnerabilitate, ceea ce a început să se reflecte
în reducerea semnificativă a creșterii economice. Lecția esențială care s -a desprins din
experiența acestor ani a fost aceea că menținerea unor deficite bugetare mari atunci
când eco nomia este în creștere nu se poate fi de bun augur pe termen mediu și mai ales
lung. În 200 7-2009 ar fi fost mult mai ușor să fie combătută criza dacă bugetul
României ar fi avut surplus în ultimii doi ani premergători crizei.
Cu siguranță vor mai fi lecți i pe care țările le vor învăța de la actuala criz ă
financiară. Vor învăța despre modul în care se poate restructura sistemul bancar în fața
unei crize financiare mondiale, în mod particular ce înseamnă instituția așa numitei
„bad bank” în practică, vor înv ăța ce costuri poate avea utilizarea instrumentelor
neconvenționale de către băncile centrale. Dar, oricâte lecții vor fi învățate, experiența
crizelor financiare a dovedit că memoria socială a crizelor este scurtă și posibilitatea
ca unele greșeli să se r epete nu trebuie niciodat ă exclusă.
42
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ. NIVELUL DE TRAI ȘI CALITATEA
VIEȚII ÎN ROMANIA
III.1. Situația nivelului de trai în Rom ânia
După momentul integrării în U.E. , România nu a reușit să facă nici un singur pas
pentru a se apropia de competitivitatea economică a țărilor europene. Cu un kg. de
materie primă/materiale consumate, România adaugă valoare de 21 de cenți EUR, în
timp ce, la nivel european, la fiecare kg. consumat se adaugă valoare de 1,58 EUR,
adică de peste 7 ori mai mult decât în cazul României. Aceasta este esența evoluției
economiei românești și a strategiilor de dezvoltare aplicate.
Principalul factor determinant al creșterii valorii adăugate brute în perioada 1995 –
2011 a fost reprezentat pentru România de cere rea externă (în interiorul sau în afara
spațiului european). Dacă avem în vedere faptul că competitivitatea globală
influențează cererea externă și totodată evoluția creșterii economice, România ar trebui
să fie mai atentă la factorii care îi afectează neg ativ competitivitatea.
Nivelul fiscalității, corupția, accesul la finanțare, nivelul birocrației, instabilitatea
politică și nivelul inadecvat al infrastructurii sunt doar câteva dintre principalele puncte
slabe care afectează nivelul competitivității Româ niei. Printre factorii ce influențează
în mod negativ competitivitatea este și forța de muncă insuficient calificată. Dacă în
2011 -2012 forța de muncă insuficient calificată deținea o pondere de aprox. 3,6% din
totalul factorilor care influențează negativ competitivitatea României, în 2012 -2013
această pondere a crescut la 4,2%, iar în 2018 a ajuns la cota alarmantă de 31,7%.
Tendința este clar în defavoarea României și cu efecte negative pe termen mediu și
lung; degradarea va fi din ce în ce mai rapidă, ia r măsurile care ar putea fi luate nu vor
produce efecte imediate. Evoluțiile de pe piața muncii din perioada crizei economice
s-au tradus și în deteriorarea condițiilor sociale și sărăcie. Pe măsura creșterii
economice, venitul populației sporește, însă, d e regulă, nu proporțional pentru toate
categoriile. Ideal, pentru realizarea unei convergențe a veniturilor la nivel național, ar
trebui ca veniturile să crească mai rapid în cazul categoriilor mai sărace ale populației
43
decât în cel al populației bogate. L ipsa capacității de a -și acoperi nevoile curente este
vizibilă și atunci când analizăm riscul de sărăcie pentru populația din România. De
menționat ar fi și faptul că politica socială practicată de România nu schimbă foarte
mult lucrurile; astfel, rata ris cului de sărăcie după transferurile sociale a fost de aprox.
32,5% în 201 8.
Sărăcia afectează toate categoriile sociale și este strâns legată de nivelul de
ocupare, de calitatea locurilor de muncă și de nivelul salarial. Din anul 1996 încoace,
populația aptă de muncă migrează din sfera ocupării cu statut de salariat către
inactivi tate sau ocupare neremunerată, ceea ce se traduce prin precaritate la nivelul
veniturilor și prin risc de sărăcie. Una dintre cele mai afectate categorii este cea a
tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 ani unde ocuparea a scăzut de la 37% în anul
1996 la 33% în anul 2000 și la 16,2% în anul 201 8.
Categoriile cu cel mai mare risc de sărăcie sunt persoanele ocupate, altele decât
cele cu statut de salariat, pe de o parte, și somerii pe de altă parte. În cazul acestor
categorii, riscul de sărăcie este d e aproximativ 70%, chiar mai mare în cazul șomerilor.
Criza economică și nivelul redus de trai în special în mediul rural au condus la
imprimarea unei tendințe de creștere a ratei abandonului școlar atât în mediul rural cât
și în mediul urban, în special în cazul învățământului liceal și profesional, dar și în
cazul învățământului postliceal și de maiștri.
An de an, părăsirea timpurie a sistemului educațional s -a accentuat, urcând
dramatic până la 17,3% în anul 201 3. Totuși, în anul 201 8, rata părăsirii t impurii a
sistemului educațional a coborât ușor, spre 16,4%. Nu există însă suficiente elemente
care să indice că anul 201 8 ar reprezenta un punct de inflexiune. Lipsa unui grad
adecvat de educație are un efect puternic asupra șomajului, similar cu cel al lipsei de
experiență. Pentru unele sectoare și pentru anumite locuri de muncă, experiența are mai
multă valoare decât educația, dar în alte domenii este invers. Persoanele cu un nivel
scăzut de educație au o tendință mai puternică spre lipsa de ocupare, ce ea ce, pe termen
lung, va conduce la o durată lărgită a șomajului în acest segment. În mediul rural
situația este dramatică: în 201 8, aprox. 2 4,4% dintre tineri au părăsit timpuriu sistemul
44
de învățământ, ceea ce va afecta capacitatea acestora de a se inte gra pe piața muncii.
Lipsa experienței va fi dublată în acest caz de o lipsă de pregătire consistentă, aceste
două componente reducând simțitor șansele tinerilor din mediul rural de a -și găsi locuri
de muncă decente. În general, în România au fost întrepri nse o serie de măsuri inițiale
în ceea ce privește aspectele specifice politicii de ocupare a forței de muncă, dar nu
există deocamdată o abordare globală coerentă sau o integrare susținută a politicilor în
materie de educație și ocupare a forței de muncă. În contextul Strategiei Europa 2020,
vor fi necesare acțiuni mai viguroase pentru a îmbunătăți perspectivele de angajare a
grupurilor vulnerabile (precum tinerii, lucrătorii în vârstă, romii), prin ridicarea
nivelului de instrucție și de calificare, atât în cazul lucrătorilor actuali cât și al viitorilor
angajați, prin folosirea unui sistem de stimulente pentru muncă și pentru restrângerea
muncii nedeclarate. Esențială pentru modificările structurale care se vor produce în
viitor în domeniul forței de munc ă este tendința de reducere a decalajelor de
productivitate între sectoare și ramuri economice, aceasta conducând automat la
atenuarea disfuncțiilor pe piața muncii. În România, mai timpuriu decât ar fi presupus
nivelul dezvoltării sale economice, a apărut fenomenul îmbătrânirii demografice.
Contribuția principală la accentuarea îmbătrânirii populației după anul 1990 a avut -o
migrația externă, știut fiind faptul că în rândul persoanelor emigrante predomină cele
active, atât din punct de vedere economic cât și demografic. Aceasta a contribuit
decisiv la scăderea numărului de nașteri și a sporului natural al populației. Reducerea
în ultimul deceniu a populației active a influențat în mod negativ dinamica ocupării,
exprimată în raport cu populația în vârstă de muncă. Scăderea ratei de ocupare a forței
de muncă, determinată de reducerea ratei de activitate, în corelație cu majorarea ratei
de pensionare, conduce la creșterea gradului de dependență economică a populației.
45
III.2.Impactul pandemiei COVID -19 as upra Rom âniei
România se confruntă, în paralel, cu două crize: prima, criza medicală, ce ține de
evoluția și dinamica pandemiei, a cărei durată rămâne imprevizibilă. A doua criză este
de natură economică. Spre deosebire de cea medicală, care produce efecte imediate,
criza economică are implicații sociale care încep să se resimtă și vor fi vizibile pe
termen imediat și mediu.
Contextul dificil de la începutul anului 2020 schimbă perspectiva asupra
politicilor de răspuns și constrângerilor la ca re trebuie să facă față. O parte dintre
veniturile populației sunt deja afectate de pandemie.
O problemă complexă a crizelor prin care a trecut România ține de finanțarea
deficitului public, respectiv de finanțarea relansării economiei și a susținerii prot ecției
sociale. Comportamentele sociale în contextul stării de urgență, controlul social și
câteva situații specifice (utilizarea sistemelor electronice de plată) sunt tratate în ultima
parte.
Experiența trecutului ne arată cum a reacționat România la sit uațiile de criză și
este utilă pentru a ne face o idee despre ce ne pu tem aștepta în plan economic și social.
În ultimul secol, România a trecut prin mai multe crize economice: (1) marea criză din
1929 -1933; (2) anii 1940 și 1950 – perioada de război, foam etea din 1945 -1947,
reconstrucția postbelică; (3) anii 1980, marcați de plata datoriei externe; cele două
recesiuni ale tranziției, (4) 1990 -1992 și (5) 1997 -1999; (6) recesiunea din 200 7-2009.
Dincolo de trăsăturile specifice, toate aceste crize au și une le comunalități:
1. Recesiuni adânci, cu scăderi masive ale standardului de viață al populației și
perioade lungi până la recuperarea nivelului dinaintea izbucnirii crizei;
2. Capacitatea redusă a economiei de a rezista la șocuri și de a susține o plasă de
siguranță socială pe termen mediu și lung; aceasta derivă și din poziția
periferică a României în economia mondială și din slăbiciunile structurale ale
economiei;
3. Perioada cea mai dificilă din punct de vedere social – cea a degradării calității
vieții popula ției – nu este cea imediat următoare șocului economic, ci se
46
manifestă în timp; pentru populație, perioada „curbelor de sacrificiu” durează
ani de zile;
4. Decalajul în timp între punctul cel mai de jos al căderii economiei și, respectiv,
punctul cel mai de jos al degradării standardului de viață; economia își revine
mai repede decât standardul de viață;
5. Deteriorarea finanțelor publice prin deficite mari și creșterea datoriei publice,
determinate de căderea economiei; greul efortului de reducere a deficitului și
de plată a datoriei este suportat de generațiile active la acel moment, nu de cele
viitoare;
6. Populația României este cea care a suportat o parte disproporționat de ridicată
a costurilor economice și sociale ale crizelor; cu alte cuvinte, aproape fiecare
generație a cunoscut o perioadă „de sacrificiu”; costurile au fost inegal
distribuite, apăsând în deosebi pe umerii celora cu venituri medii și mici.
Experiența celor trei perioade de recesiune din ultimii 30 de ani – care au fost
resimțite de cel puțin două treimi din populația adultă actuală – ilustrează
punctele de mai sus. În Figura 1 și Figura 2 d e mai jos este prezentată dinamica
indicelui câștigului salarial real (salariul nominal mediu net, în termen reali)
și, respectiv, a pensiei medii reale în perioada recesiunilor 1990 – 1992, 1997 –
1999 și 200 7-2009. În fiecare dintre figuri, valoarea de la c are se pleacă este
100, respectiv cea din anul precedent declanșării recesiunii, iar revenirea peste
valoarea de 100 înseamnă recuperarea puterii de cumpărare a salariului mediu,
respectiv a pensiei medii, din perioada de dinainte de criză.
47
Sursa: Anuar ul Statistic al României 1990 -2019
1. Premise economice și de politică socială
Deficitul public deja mare la momentul intrării în criză
România este pe punctul de a intra într -o nouă recesiune, în condițiile în care
bugetul general consolidat se afla deja într -o stare de tensiune determinată, în principal,
nu de nivelul cheltuielilor publice, ci de ponderea extrem de scăzută a veniturilor
fiscale. Fatalmente, și această criză medicală ne prinde „nepregătiți”, expuși riscurilor.
La finele anului 2019, d eficitul public a urcat la 4,6% din PIB, echivalentul a peste 10
miliarde de euro .
48
Venituri fiscale scăzute, printre cele mai mici din UE
Opțiunea pentru un model de cheltuieli publice – inclusiv cheltuieli sociale –
divergent față de Europa Occidentală a re la bază un nivel foarte redus al veniturilor
fiscale. În cazul Românei, veniturile fiscale sunt printre cele mai mici din UE și cu mult
sub celelalte țări din regiune . Cea mai mare parte a veniturilor fiscale provine din
impozitarea muncii (contribuții sociale, impozit pe venit) și a consumului (TVA,
accize). Spre deosebire de Europa Occidentală, capitalul și proprietatea sunt impozitate
într-o măsură mult mai mică. Și acest fapt ne plasează pe o traiectorie divergentă față
de restul statelor membre UE, mai degrabă spre un profil de lumea a treia, cu stat slab,
disfuncțional. Motivele principale ale nivelului foarte redus al veniturilor fiscale țin de
dimensiunea economiei subterane, de capacitatea slabă de colectare a ANAF și de
arhitectura impozitării d in România. O altă deosebire a României față de Europa
Occidentală constă în renunțarea la impozitarea progresivă a venitului global.
Printre cele mai mici cheltuieli publice și printre cele mai mici cheltuieli
sociale publice din UE
Poziția României est e clară între statele membre UE: printre cele mai mici
cheltuieli publice, raportate la mărimea economiei . De asemenea, România are printre
cele mai scăzute cheltuieli publice sociale – protecție socială (asigurări și asistență
socială), sănătate, învățămâ nt – ca procent din PIB, raportat la media UE . Începând cu
2010, prin politicile de austeritate adoptate ca răspuns la recesiunea de atunci,
cheltuielile publice sociale ca pondere în PIB au scăzut de la an la an, astfel încât
nivelul din 2018 era chiar su b cel din 2010 -2011.
România are o capacitate macroeconomică scăzută de a susține un deficit public
mare, de sprijinire, cu orice preț, a economiei și populației, în comparație cu măsurile
anunțate de statele occidentale. Această limitare derivă din nivel ul general de
dezvoltare a economiei României, de poziția periferică în sistemul mondial. Țara
noastră nu este în situația Germaniei, SUA ori chiar a Italiei, în care banca centrală să
cumpere titluri de stat și să susțină deficitul ori în care titlurile d e stat își pot găsi, cu
puține dificultăți sau chiar deloc, cumpărători pe piețele financiare. Altfel spus, SUA
49
se pot baza pe forța economică a Rezervei Federale, iar statele din zona euro pe Banca
Centrală Europeană (BCE), forță economică incomparabilă c u cea a Băncii Naționale
a României.
Forța de muncă ieftină, slab calificată și înalt vulnerabilă la șocuri economice
Modelul economic al României se bazează, în mare măsură, pe forța de muncă ieftină,
slab calificată (low skill, low pay). Cu alte cuvinte , există o mare masă de salarii mici
și locuri de muncă precare. Pe termen mediu și lung, reducerea ritmului depopulării
României este incompatibilă cu permanentizarea modelului ocupațional al economiei
românești. Altfel spus, fără ieșirea din modelul low skill, low pay, economia României
se va confrunta cu o problemă crescândă și insolubilă a lipsei forței de muncă, după ce
economia se va fi relansat. În contextul tranziției s -a cristalizat o structură a pieței
muncii în care numeroși salariați au locuri d e muncă ce presupun în cea mai mare parte
calificări reduse. Potrivit datelor privind structura socio -ocupațională a salariaților din
octombrie 2017, printre primele 20 de ocupații ca număr de salariați se numărau: șofer
autocamion/mașină de tonaj mare (15 2 mii salariați); lucrător comercial (143 mii
salariați); vânzător (142 mii); șofer de camioane și autoturisme (105 mii); muncitor
fără calificare specială la asamblarea, montarea pieselor (96 mii); agent de pază (95
mii); muncitor fără calificare specială în industria confecțiilor (95 mii); asistent
medical generalist (94 mii); manipulant mărfuri (85 mii); muncitor necalificat la
demolarea clădirilor, căptușeli, zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (85 mii);
însoțitor al unei persoane cu handica p grav (65 mii); agent de vânzări (63 mii).
Proliferarea locurilor de muncă slab calificate și prost remunerate este, în cea mai
mare parte, efectul dezindustrializării din perioada de tranziție. Locurile de muncă
pierdute prin închiderea unităților indust riale nu au fost înlocuite nici numeric, nici ca
nivel de remunerație. Între 1992 și 2014, ponderea muncitorilor calificați și a
meseriașilor în totalul salariaților s -a redus cu 18%, cea a operatorilor și asamblorilor
de instalații, mașini și echipamente cu 7%, iar cea a tehnicienilor și specialiștilor în
domeniul tehnic cu 4%. În schimb, ponderea lucrătorilor în sectorul serviciilor și al
comerțului a crescut cu 8%.
50
Deciziile politice în contextul recesiunii din 200 7-2009 au redefinit raportul dintre
muncă și capital. Politicile de austeritate au venit la pachet cu flexibilizarea pieței
muncii și scăderea puterii de negociere a angajaților. Precarizarea salariaților este
ilustrată de ponderea în creștere a contractelor pe durată determinată și, respectiv, al
acelora cu timp parțial de lucru. Creșterea numărului de contracte de muncă nu a fost
însoțită și de creșterea numărului de salariați. O posibilă explicație ar fi necesitatea de
a avea mai multe contracte de muncă pentru asigurarea unui venit salarial decent. Ca
urmare a modificărilor legislative – prin care angajatorii erau obligați să rețină și să
plătească contribuțiile sociale și impozitul pe venit la valoarea salariului minim în cazul
contractelor cu timp parțial de lucru, dacă remunerația era mai mică decât salariul
minim, numărul contractelor cu timp parțial de lucru a scăzut cu aproape 30% în
intervalul aprilie 2017 – aprilie 2018. De la 1 ianuarie 2020, contribuțiile sociale și
impozitul pe venit pentru contractele cu normă parțială de muncă sun t, din nou,
calculate la valoarea din contract, indiferent de valoarea acesteia, decizie care poate
conduce la creșterea, din nou, a numărului contractelor cu timp parțial de lucru.
Criza provocată de pandemie reclamă intervenția masivă a statului pe mai multe
paliere: susținerea sistemului sanitar, combaterea răspândirii epidemiei, susținerea
agenților economici, protecția socială a populației și relansarea economiei. Este clar că
economia va intra într -o recesiune, doar amploarea recesiunii rămânânând,
deocamdată, o necunoscută. Știm însă că deficitul public va crește, atât în termeni
absoluți, cât și relativi (un deficit mai mare, raportat la un PIB mai mic).
Recesiunea 200 7-2009 ne-a „predat” o lecție importantă: să nu facem confuzie
între cauză și efect. Atunci, ca și acum, deficitul reprezintă efectul, nu cauza recesiunii.
Prioritatea va consta în relansarea economiei și protecția socială. Cu toate acestea,
finanțarea deficitului rămâne o problemă sensibilă. Dacă deficitul anului 2020 urcă în
intervalul de 15 -20 de miliarde de euro, se pune problema de unde va reuși România
să găsească surse de finanțare de un asemenea volum și, secundar, la ce dobândă.
51
2. Finanțarea externă a deficitului
Experiența celor 6 crize din ultimii 100 de ani și, îndeosebi, a celor trei de după
1990 ne arată că România va trebui să recurgă la finanțarea externă a deficitului. Din
aceste motive, pentru finanțarea externă a deficitului recomandăm:
a) Demersuri politic e intense la nivelul UE , în special în cadrul Consiliului
European și prin dialog direct cu Comisia Europeană, pentru susținerea
economică a României și a restului statelor din Est, care nu sunt parte a zonei
euro; această susținere economică poate îmbrăca mai multe forme:
• finanțarea deficitului prin sumele necheltuite de către România din cadrul
exercițiului financiar multi -anual 2014 -2020, inclusiv a sumelor dezangajate și
permisiunea de a realoca sume din fondurile europene pentru alte destinații,
respectiv combaterea coronavirus și a efectelor socio -economice ale pandemiei;
• ajutor financiar extraordinar din partea Comisiei Europene și din partea Băncii
Centrale Europene (BCE), inclusiv printr -un acord formal de susținere – prin
cumpărare de titluri de stat – de către BCE a statelor membre UE, care nu fac
parte și din zona euro;
• negocierea bugetului multi -anual UE 2021 -2027, astfel încât fondurile
europene să fie alocate, în principal, pentru transferuri de capital (bunuri de
natura investițiilor c are contribuie la formarea brută de capital fix în sectorul
public și privat) și recuperarea decalajelor de dezvoltare. Pandemia și standardul
de viață. Politici de protecție socială . Pentru UE, criza coronavirus reprezintă un
test suprem al solidarității europene și al capacității de a realiza promisiunea unei
mai bune gestiuni a marilor crize prin exercitarea în comun a suveranității.
b) Inițierea, de urgență, de negocieri cu Fondul Monetar Internațional pentru
un acord de împrumut . În afara deficitului pub lic, România va trebui să
găsească resurse și pentru susținerea balanței de plăți externe, aria de
responsabilitate a Fondului Monetar Internațional (FMI). Spre deosebire de
situațiile uzuale, când statele în nevoie de împrumut sunt cele sub presiune, acum
FMI se confruntă el însuși cu presiunea de a gestiona o criză economică globală
52
și de arăta că este capabil să răspundă adecvat provocării. Câtă vreme criza
medicală nu este încheiată, poziția de negociere a României este mai bună. Cu
toate rezultatele co ntroversate și criticabile ale implicării FMI în elaborarea și
executarea strategiei tranziției, Guvernul are datoria de a încerca să obțină de la
FMI cei mai favorabili termeni pentru România. În termen practici, aceasta
înseamnă o ruptură cu politicile n eo-liberale, de austeritate, asociate
împrumuturilor FMI. În martie 2020, ideea unui împrumut de la FMI beneficia
de sprijin din partea a două treimi din populație.
c) Inițierea unor negocieri pentru acorduri de împrumut cu instituții
financiare internaționa le specializate în finanțarea de mari proiecte , precum
Banca Europeană de Investiții ( BEI), Banca Europeană de Reconstrucție și
Dezvoltare ( BERD ) și Banca Mondială ( BIRD ) pentru finanțarea unor lucrări
de investiții publice care să stimuleze relansarea eco nomiei. Istoric, finanțarea
la dobânzi și în condiții avantajoase a marilor proiecte de investiții reprezintă
aria de responsabilitate a celor trei instituții financiare internaționale. În
condițiile presiunii extraordinare pe buget, România își va putea f inanța o parte
însemnată din cheltuielile de capital prin acorduri cu BEI, BERD, BIRD, precum
și cu oricare alte instituții financiare internaționale, chiar și din afara Europei.
Autoritățile centrale și locale trebuie să pregătească un portofoliu de proie cte,
respectiv de obiective de investiții de interes național și local, să aibă pregătite
procedurile și schimbările legislative pentru reducerea perioadei de timp pentru
realizarea investițiilor publice, în special a achizițiilor. Dacă investițiile public e
sunt lansate cu întârziere din motive de birocrație și proceduri greoaie, atunci va
fi îngreunată atât relansarea economiei, cât și posibilitatea păstrării în țară a unei
părți din emigrația reîntoarsă în țară pe fondul pandemiei. De reținut că în
privin ța relației cu BEI și BERD, România are de recuperat față de vecinii săi,
fiind necesară reorientarea spre investiții cu potențial multiplicator în economie.
53
3. Starea de urgență și controlul social: aspecte sociale
Combaterea răspândirii pandemiei în p erioada de stare de urgență include și
măsuri de sancționare a abaterilor de la respectarea normelor de (auto)izolare pentru
carantină și de la regulile de ieșire din casă. Inițial, măsurile de sancțiune au inclus
avertismente, amenzi sau chiar privarea de libertate, raportat la răspunderea impusă de
natură „disciplinară, civilă, contravențională sau penală”. Ulterior, s -au adăugat și o
serie de sancțiuni complementare, printre care confiscarea de bunuri sau chiar
suspendarea temporară a activității.
Dista nțarea fizică și socială :
Planificarea „statului acasă” .
În condițiile unei șederi prelungite acasă, păstrarea unei stări psihice echilibrate
devine, o veritabilă provocare. Calitatea vieții este afectată de regulile și normele
privind distanțarea fizică și socială, precum și restrângerea circulației persoanelor.
Dacă muncă de acasă s -a adaptat rapid noilor condiții, petrecerea timpului liber
implică, în mare parte, utilizarea creativă a spațiului de acasă. O recomandare concretă:
planificarea de activităț i diverse și, mai ales, deconectante, prin care se atenuează
senzația trecerii timpului. Omul contemporan dispune de infinit mai multe opțiuni
decât înaintașii săi: cititul, televizorul, vizionarea de filme ( TV, DVD , internet,
Netflix), posturile de radio, muzica, internetul, comunicarea cu cei apropiați prin
telefon, internet și rețele sociale, activitățile de tip hobby, jocurile – de cărți, pe
calculator ori console, jocuri de masă (boardgames), grădinăritul etc. Î n plus față de
acestea, există două mențiuni speciale pentru cei care au copii: este foarte important
pentru cei mici să petreacă timp împreună, mai ales prin joacă; pentru cei vârstnici sau
singuri: este foarte importantă menținerea comunicării cu alte pe rsoane.
Plata prin internet a utilităților și întreținerii, inclusiv pentru rude .
Plata cu cardul și prin internet banking, precum și livrarea la domiciliu au crescut
masiv în contextul pandemiei. Îndeosebi pentru 64% dintre rezidenții din mediul urban
care locuiesc în blocuri de apartamente, recomandăm plata prin internet banking și a
facturilor de utilități ale rudelor vârstnice, care de obicei locuiesc singure; dar și plata
54
întreținerii la bloc, dat fiind că fiecare asociație de proprietari sau de loca tari deține un
cont bancar în care se poate face plata prin virament, fără a mai fi nevoie de contact
fizic.
POS -uri la comercianți .
Utilizarea cardului bancar pentru achiziționarea de bunuri, medicamente și
alimente presupune prezența POS -urilor la come rcianți. Este necesară a doptarea unor
măsuri pentru creșterea disponibilității POS -urilor la comercianți (inclusiv în piețe
agroalimentare). Pe termen lung, ar fi adecvată o campanie de promovare a
digitalizării, inclusiv în rândul pensionarilor. Există si tuații care impun prezentarea
talonului de pensie (ex., internarea). Posibilă soluție la cerința de prezentarea a
talonului, corelarea Pandemia și standardul de viață. Politici de protecție socială a
bazelor de date la nivel interministerial, astfel încât informațiile să fie transmise în
format digitalizat.
Vârstnicii și persoanele adulte cu dizabilități instituționalizate .
Există categorii de persoane pentru care păstrarea distanței este mai greu de
realizat din motive obiective: beneficiarii de servicii sociale cu cazare (ex., centre
rezidențiale de tipul căminelor pentru persoane vârstnice, locuințe protejate, internate
de tip social, adăposturi pentru noapte); beneficiarii unora dintre serviciile sociale fără
cazare (ex., centrele de zi, centre de tip respiro pentru persoane cu dizabilități); bolnavii
psihici internați; beneficiarii de îngrijiri paliative internați; beneficiarii de servicii
sociale destinate combaterii violenței domestice sau prevenirii abandonului copiilor,
precum și unii copii aflați în îngrijire maternală.
55
III.3. Tinerii din România
Figura nr. III.1:
Procentul tinerilor NEET , 201 8
Sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/home, accesat la data de 23.03.2020
De ce ne interesează atitudinile și comportamentul tinerilor? Studierea lor este
importantă pentru că vârsta este un predictor puternic pentru o gamă largă de
convingeri, cunoștințe și comportamente și pentru că adolescenții și tinerii adulți au
tendința de a se schimba mai repede atunci când se schimbă co ndițiile externe. În
același timp, este important să știi cine sunt tinerii din prezent pentru a anticipa câte
ceva din parcursul lor pe durata vieții și, prin însumare, viitorul societății.
Sărăcia și inegalitatea sunt chiar mai pronunțate în rândul tiner etului din România .
Indicatorul tineri care nu sunt nici angajați, nici nu își continuă educația sau formarea
profesională5 (NEET), care corespunde procentului din populația de o anumită vârstă
și de un anumit sex care nu este încadrată în muncă și nici nu urmează o formă de
învățământ sau de formare profesională, arată că tineretul din România se confruntă cu
una dintre cele mai dificile tranziții de la educație la viața activă dintre toate statele
membre UE .
Cazul României este neobișnuit prin faptul că ocupă locul doi în privința
diferențelor dintre nivelurile educaționale (după Malta), în România rata NEET în
5 Bell David N., David G. Blanchflower , Young People and the Great Recession,
Oxford Review of Economic Policy , 2011
56
rândul persoan elor care au absolvit un nivel educațional intermediar fiind de 6 ori mai
mare decât în rândul celor care au absolvit învățământ superior. De asemenea, România
prezintă una dintre cele mai mari diferențe între mediul urban și cel rural, cu o distanță
de 12 ,6 puncte procentuale. Nu în ultimul rând, o altă întrebare vizează intensitatea și
eficiența participării politice a tinerilor. Paradoxul unei societăți care a înregistrat cea
de-a doua cea mai mare rată a creșterii economice dintre țările UE în ultimii 2 0 de ani,
dar ai cărei cetățeni se numără printre cei care se confruntă cu cele mai precare condiții,
poate fi explicat, într -o oarecare măsură, printr -o distribuție foarte neobișnuită pe
categorii de vârstă, rezultatul unei legi din 1966 prin care se inte rzicea avortul și care
a condus la dublarea numărului de nou -născuți timp de câțiva ani, urmată de un nivel
redus al natalității și un nivel înalt al emigrării după 1990. Proporțiile pentru tineri sunt
mult mai mici decât cele pentru cetățenii de vârstă mi jlocie, în special în raport cu
categoria de vârstă a persoanelor între 40 și 50 de ani.
O proporție mai redusă din populația totală înseamnă o reprezentare politică mai
slabă, aspect reflectat în politicile care tind să ignore acest segment al populației.
Participarea politică a tineretului are potențialul de a amplifica această reprezentare și,
astfel, de a compensa dezavantajul demografic. Cu toate acestea, generațiile tinere sunt
adesea descrise ca fiind neimplicate în politică, apatice și li psite de interes față de
aspectele publice. O perspectivă alternativă este că tinerii nu sunt în mod necesar mai
puțin activi decât generațiile mai în vârstă, însă ceea ce diferă este preferința acestora
pentru anumite tipuri și canale de participare . Astfel de preferințe își pot avea originea
în modul specific în care tinerii înțeleg spiritul civic și modalitățile pe care le au, ca
cetățeni, de a influența deciziile publice.
Relațiile în afara căsătoriei par a fi prevalente în localitățile foarte mici (sub 5000
de locuitori) și în cele foarte mari (peste 500.000 de locuitori – în acest caz, București).
Deși tendința este similară, motivele din spatele acesteia pot fi diferite. În mod normal,
viața în cadrul comunităților mai mici este în general asociată cu un volum mare de
munci casnice (în special agricole), care determină tinerii să își caute devreme un
57
partener, pentru a spori eficacitatea gospodăriei.6 De asemenea, tinerii din zonele rurale
tind să devină independenți mai devreme. În extrema cealaltă, viața în orașele mari,
precum Bucureștiul, întârzie, în general, momentul în care tinerii se gândesc la
căsătorie. Tinerii amână momentul căsătoriei pentru a -și termina studiile, a găsi un loc
de muncă bine plătit, a -și îmbunătăți situația economică etc. I nfluența vârstei în ceea
ce privește statutul din punctul de vedere al relațiilor este relativ intuitivă și extrem de
elastică. În general, tinerii cu vârste cuprinse între 14 –18 ani nu sunt căsătoriți, iar cei
mai mulți sunt într -o relație (în general nu locuiesc împreună). Pe măsură ce avansează
în vârstă, prevalența celor care sunt într -o relație crește, iar unii tineri se și căsătoresc.
După vârsta de 23 de ani, tot mai mulți respondenți sunt căsătoriți sau locuiesc
împreună cu partenerul/partenera cu care au o relație. Ciclul generațional se încheie cu
cei având între 27 –29 de ani, dintre care jumătate sunt căsătoriți, un sfert sunt într -o
relație (pentru prima dată mai multe relații în care cei doi locuiesc împreună) și 1 %
din eșantion raportează că sunt divorțați.
6 Sandu Daniel, Stoica Cătălin Augustin, Umbre ș Radu , Romanian Youth: concerns, aspirations, attitudes and lifestyle ,
București, 2014
58
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Din păcate, criza financiara din perioada 2007 -2009 nu a ocolit aceasta țară, ceea
ce a dus la accentuarea deficitului populației și implicit al forței de munca.
Ținând cont de decalajul economic dintre România și celelalte țări din vestul
Europei, o parte signifiantă a populației a ales să migreze în vederea obținerii unor
venituri mai ridicate, fie pentru a -i sprijini pe membri familiei care au rămas în țară, fie
pentru a -și clădi o nouă viață într -un loc mai dezvoltat.
Poate și mai ingrijorător este faptul ca au plecat inclusiv tinerii, viitorii piloni ai
societății. Unii dintre ei au plecat la studii, considerând că sistemul educațional de aici
este învechit și astfel nu mai reflectă n ecesitățile unei societăți moderne. Alții au plecat
pentru a -și lărgi orizonturile, pentru că s -au săturat de felul în care lucrurile par să
stagneze, și chiar uneori se remarcă regrese în loc de progrese.
În opinia mea, trebuie gândit un plan cu măsuri adecvate pentru a asigura
dezvoltarea economiei și a rezolva nemulțumirile cetățenilor. Enumerez mai jos câteva
din măsuri :
• Reducerea discrepanț ei dintre mediul urban și mediul rural, atât prin dezvoltarea
sistemului educațional, dar și prin îmbunăt ățirea nivelului de trai
• Convingerea oamenilor plecați la muncă în alte țări să se întoarcă pentru a
combate deficitul forței de muncă
• Adaptarea sistemului educațional la nivelul cerințelor pieței de muncă actuale
• Echilibrarea discrepanțelor de venituri în tre diferitele regiuni de dezvoltarea ale
țării
• Creearea de zone metropolitane pentru a eficientiza procedurile administrative
și a permiterii conglomerării populației în vederea ocupărilor locurilor de muncă
disponibile, respectiv deschiderea de noi aface ri
• Luarea unor masuri economice adecvate pentru a combate efectele pandemiei
asupra populației
59
BIBLIOGRAFIE :
1. Bădescu Gabriel, Eric
Uslaner – Social Capital and the Transition to
Democracy , 2004;
2. Bell David N., David G.
Blanchflower – Young People and the Great Recession,
Oxford Review of Economic Policy , 2011;
3. Becker, Gary S. – Comportamentul uman. O abordare
economică, București, Editura ALL, 1994;
4. Fitoussi Jean -Paul, Sen
Amartya, Stiglitz E.
Joseph – Report by the Commission on the
Measurement of Economic Performance
and Social Progress, Franța, 2009;
5. Sandu Daniel, Stoica
Cătălin Augustin,
Umbreș Radu – Romanian Youth: concerns, aspirations,
attitudes and lifestyle , București, 2014 ;
6. Varjan Daniela – Economie și politici sociale, București,
Editura ASE, 2005;
7. Vert Constantin – Geografia populației, teorie si metodologie,
Timișoara, Editura Mirton, 2001
8. *** – http://www.biblioteca –
digitala.ase.ro/biblioteca/model/index2.asp;
9. *** – https://economie.hotnews.ro/stiri –
finante_banci/;
10. *** – https://www.banksecrets.eu/ro/blog/ce -este-
inflatia -si-care-sunt-cauzele -acesteia/
11. *** – Cercetarea Calitatea vieții 2010;
12. *** – http://www.iccv.ro/wp –
content/uploads/2020/04/Raport -social –
ICCV -aprilie -2020.pdf
13. *** – https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/
publicatii/dimensiuni_ale_incluziunii_socia
le_in_romania_2018.pdf
14. *** – https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/
publicatii/forta_de_munca_in_romania_ocu
pare_si_somaj_2018.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROGRAMUL DE STUDII : ADMINISTRA ȚIE PUBLICĂ [612147] (ID: 612147)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.