Programul de Recuperare In Patologia Disco Vertebrala a Coloanei Cervicale

Programul de recuperare în patologia disco-vertebrală a coloanei cervicale

Cuprins:

Motivarea alegerii temei

Obiectiv 1 Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Obectiv 2 Discopatia coloanei cervicale

Obiectiv 3 Programul de recuperare

Obiectiv 4 Prezentarea cazurilor clinice

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Programul de recuperare în patologia disco-vertebrală a coloanei cervicale reprezintă programul prin care kinetoterapeutul urmărește restabilirea acestor funcții pentru a se obține un organism dinamic și eficient. Am ales această temă în ideea :

de a da un concept unitar noțiunii de discopatie a coloanei cervicale, privind etiologia, patologia și diagnosticul;

crearea unui program complex terapeutic pentru recuperarea funcțională;

stabilirea rolului terapiei specifice vârstei, a stadiului evolutiv cât și a sechelelor date de afecțiune;

stabilirea rolului kinetoterapiei în programul terapeutic general și individual a fiecarui caz în parte.

Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un pacient cu discopatia coloanei cervicale, de a verifica ipotezele formulate și pe baza rezultatelor obținute, de a contribui la îmbunătațirea în sensul reducerii timpului de recuperare și a creșterii eficienței sale, a procesului de recuperare. Obiectivele sunt:

stabilirea ipotezelor lucrării, precum și modalitățile prin care vor fi cercetate;

consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și nivelul la care se află cercetările în domeniu;

selectarea unor cazuri reprezentative care să servească atingerii scopului și obiectivelor propuse;

observarea, înregistrarea permanentă a datelor obținute la fiecare bilanț de etapă, pe fiecare subiect în parte;

organizarea activitații de recuperare, respectând succesiunea logică și necesară în etapizarea sa, încât activitatea să devină și să se bazeze pe cea anterioară și să o pregătească pe cea următoare;

elaborarea unui material de sinteză, care să consemneze desfășurarea cercetării și concluziile la care sa ajuns, pentru a veni în sprijinul celor care vor să continuie cercetarea în acest domeniu sau să aplice în practică metodologia experimentală.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

Obiectiv1: Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Obiectiv2: Discopatia coloanei cervicale

Obiectiv3: Programul de recuperare

Obiectiv4: Prezentarea cazurilor clinice (3 pacienți)

Obiectiv 1 Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Segment complex, de o mare importanță funcțională, coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor, de ea fiind legate toate celelalte segmente care alcătuiesc trunchiul (toracele și bazinul) și tot pe ea se insera membrele superioare și inferioare.

După cum arată sinteza statistică a lui Reinberg, coloana vertebrală este alcatuită din 33 sau 34 de piese osoase (numite vertebre), 344 de suprafețe articulare, 24 de discuri intervertebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțin de 750 de mușchi cu acțiune directă, la toate acestea trebuind adăugate formațiunile nervoase(somatice și vegetative), vasculare, etc.

Scheletul coloanei cervicale :

Vertebrele au o parte anterioară, denumită corp și o parte posterioară, denumită arc. Aceste doua părți închid între ele canalul vertebral. Arcul vertebral are o formă neregulată. Posterior și median prezintă o apofiză spinoasă, lateral două apofize transverse iar deasupra și dedesupt câte două apofize articulare (în total, patru apofize articulare dispuse vertical) .Între apofiza spinoasă și apofizele articulare se gasesc lamele vertebrale. Porțiunile care leagă arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Figură Coloana cervicală

Vertebrele cervicale au corpul alungit transversal, canalul vertebral este mare ș triunghiular, apofizele spinoase scurte și puțin înclinate iar cele transversale prezintă la baza lor un orificiu pentru artera vertebrală.

Vertebrele C6 si C7 se deosebesc de celelalte vertebre cervicale. C6 prezintă o dezvoltare mai evidentă a rădăcinei apofizei transvere formând tuberculul carotidian Chassaignag. Acesta reprezintă un reper important în ligaturarea arterei carotide primitive precum și în hemostază provizorie prin compresiune.

Figură Anatomia vertebrei cervicale

Traiectele nervoase spinale, ca și rețeaua vasculară a coloanei vertebrale apar înaintea formării pereților canalelor osoase care le vor găzdui ulterior.Materialul sclerotomic destinat să formeze pereții canalelor vertebrale se scurge în jurul țesutului neural și vascular preexistent, ca o masă de lavă.

Traiectele nervoase spinale cuprind rădăcinile anterioare,rădăcinele posterioare cu ganglionii lor spinali, trunchiurile nervilor și începuturile ramurilor lor anterioare și posterioare.Toate aceste formațiuni nervoase sunt acoperite de învelișuri meningeale, lângă care se afla și artera vertebrală.

Articulațiile coloanei cervicale :

Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în:

articulațiile corpurilor vertebrale (intersomatice);

articulațiile apofizelor articulare;

articulațiile lamelor vertebrale;

articulațiile apofizelor spinoase;

articulațiile apofizelor transverse.

Rolul multiplu al discurilor intervertebrale:

contribuie prin rezistența lor la menținerea curburii coloanei cervicale;

favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcarii;

transmit greutatea corpului în toate direcțiile segmentului de coloană cervicală inferioară;

amortizează șocurile sau presiunile la care este supus segmentul coloanei cervicale inferioare, în mod special în cursul mișcarilor sau eforturilor.

Obiectiv 2 Discopatia coloanei cervicale

Denumirea afecțiunii

Discopatia (patologia discală ) este un termen cu un caracter general folosit pentru a defini afecțiunile discurilor intervertebrale, indiferent de etiologia acestor afecțiuni. În mod corect, acest termen trebuie folosit doar cu sensul de discopatie degenerativă ceea ce presupune o deteriorare structurală a discului.

Discopatia este foarte variabilă, privind manifestările și severitatea. Nu toate persoanele afectate prezintă simptome ale degenerării discului. Discopatia poate afecta orice segment al coloanei vertebrale și chiar mai multe segmente deodată. Atunci când afectează segmentul cervical al coloanei vertebrale se numește boală discală cervicală. Este mai des întâlnită decât localizările toracală sau sacrată, însă este mult mai rară decât localizarea lombară.
Discopatia cervicală reprezintă o deteriorare a discului intervertebral de la nivelul coloanei vertebrale cervicale și o cauză frecventă a apariției durerii cervicale, de umăr și uneori a întregului membru superior. De regulă, durerea are localizare la nivel vertebrelor cervicale.

Modificările degenerative legate de uzura fiziologică sunt probabil cauza de bază a discopatiei cervicale. După vârsta de 30 de ani, mulți oameni prezintă semne radiologice ale degenerării vertebrelor și discurilor intervertebrale ale coloanei cervicale, deși semnele clinice apar la o vârstă mai înaintată a pacienților. Modificări specifice legate de vârstă includ :

deshidratarea și lipsa de elasticitate a discurilor intervertebrale cervicale;

hernia sau proeminența discurilor intervertebrale sau a materialului discal care protruzionează în canalul vertebral;

rigidizarea ligamentelor care conectează oasele și mușchii coloanei vertebrale cervicale.

Simptomatologia

Simptomatologia discopatiei cervicale nu este reprezentată numai de durere, ea putând fi caracterizată și de tulburări funcționale, prin limitări ale gradelor de mișcare la nivelul cervical afectat. Durerea cervicală se poate instala brusc, mai ales în timpul efortului sau după terminarea acestuia cât și în ortostatismul prelungit, în care poziția umerilor este necontrolată, umerii fiind lăsați, iar capul aplecat. Durerea din discopatia cervicală, în stadiul acut este de intensitate relativ mare și se accentuează mult la mobilizările coloanei lombare și la ortostatism și se calmează la clinostatism, pe o pernă mică (este de preferabil folosirea unei perne ortopedice).

Apariția durerilor cervicale caracteristice discopatiei cervicale, poate fi determinată de condițiile atmosferice și climaterice nefavorabile acestei afecțiuni reumatismale: frigul, umezeala, asociat cu pozițiile prelungite, deficitare – cu umerii lăsați și capul aplecat înainte.

Factori de risc

Vârsta și uzura coloanei vertebrale cervicale sunt principalul factor de risc al discopatiei cervicale. De asemeni, pacienții care au avut un traumatism al gâtului prezintă o incidență mult mai mare a discopatiei cervicale.

Etiologie

Procese degenerative

Microtraumatisme repetate

Fracturi, luxații cervicale-hernie de disc cervicală posttraumatică

Diagnosticul și tratamentul patologiei discale a coloanei cervicale

Stadiile de evoluție anatomo-patologică a discului modificat sunt:
1. Degenerare;
2. Prolaps;
3. Extruzie;
4. Sechestrare;
Fazele evolutive :

Discopatie cervicala in stadiul 1, local :

Este faza în care procesul de degradare începe la nivelul discului intervertebral, deci există fenomene localizate doar la nivelul unui disc. Se poate spune ca în acest stadiu avem doar o discopatie. Ca simptomatologie, în acest stadiu al spondilozei avem o durere care poate fi de mai mică sau mai mare ca intensitate, dar care e locală, doar la nivelul discului bolnav.

Discopatie cervicala in stadiul 2 ,miotonic :

Este faza în care procesele degenerative cuprind două sau mai multe discuri intervertebrale, precum și structurile adiacente. Procesul depășește deci zona coloanei cervicale și cuprinde și musculatura paravertebrala. În acest stadiu al spondilozei durerea este de mai mare intensitate și cuprinde o zona mai extinsă, deobicei coborând până la nivelul vertebrei C7.

Discopatie cervicala in stadiul 3, radicular:

În acest stadiu, spondiloza cervicală se concretizează prin fenomenul de compresiune a rădăcinilor nervoase care pleacă de la acest nivel, ceea ce înseamnă că simptomatologia se răspândește pe toată zona care e enervată de rădăcina nervoasă respectivă. Dacă e vorba de afectarea rădăcinilor nervoase de la nivelul C1-C3, se dezvoltă sindromul de insuficiență circulatorie vertebrobazilară (ICVB ).Subgrupe:

Faza III/1- sindrom iritativ radicular
Faza III/2- sindrom compresiv radicular
Faza III/3- sindrom de întrerupere nervoasă radiculară

Discopatie cervicala in stadiul 4:

Este reprezentată de discartroză cervicală, caracterizată prin uzura avansată a coloanei cervicale, cu apariția de osteofite sau ciocuri, stenoze de canal cervical, pensări de spații discale cauzate de degenerări discale sau discartroză, modificări de statică vertebrală.

Clinica herniei de disc cervicale cu pozitie mediană duce la apariția sindromului de compresiune medulară-tetraplegie, sindromului Brown Sequard și tulburări sfincteriene.
Paraclinic
1. Radiografie de coloană cervicală față și profil;
2. Examen CT vertebrală +/- mieloCT – Computer Tomografia folosește razele X pentru a vizualiza coloana vertebrală, ca și o radiografie, însă obține mai multe detalii decât o radiografie obișnuită;
3. Examen RM coloana cervicală-examen de elecție-pune în evidență aspectul discului, modificările musculo-ligamentare asociate.

EMG- rol deosebit de important la nivel cervical: vitezele de conducere motorii, vitezele de conducere sensitive, aspectul și amplitudinea undelor
5.Examene biologice- VSH, HLG, calcemie

Figură Coloana cervicala văzută la RMN

Diagnosticul diferențial:

Nevralgii cervico-brahiale secundare;

Leziuni neurologice cu manifestări pseudo-articulare;

Afecțiunile plexului brahial;

Epicondilite.

Tratamentul patologiei discale a coloanei cervicale sevicala văzută la RMN

Diagnosticul diferențial:

Nevralgii cervico-brahiale secundare;

Leziuni neurologice cu manifestări pseudo-articulare;

Afecțiunile plexului brahial;

Epicondilite.

Tratamentul patologiei discale a coloanei cervicale se face în funcție de:

forma anatomopatologică;

importanța leziunilor structurale vertebrale;

tendința evolutivă;

suplețea vertebrală;

densitatea fenomenelor dureroase și a spasmelor musculare;

impotența funcțională a segmentului.

Tratamentul urmărește următoarea schemă generală:

tratament curativ;

terapia ocupațională(ergoterapia);

reinserția socio-profesională.

Tratamentul curativ

Se aplică în toate stadiile: tratament kinetoterapeutic, tratament igienico-dietetic, tratament medicamentos, tratament ortopedic, tratament chirurgical, fizioterapie. Obiectivele terapeutice urmărite:

combaterea fenomenelor dureroase;

corectarea sau prevenirea deviațiilor segmentului cervical;

corectarea sau prevenirea deviațiilor toracice;

menținerea corecției obținute;

reechilibrarea, realinierea coloanei vertebrale cervicale și a coloanei în ansamblu;

menținerea și/sau îmbunătațirea capacității respiratorii;

prevenirea tulburărilor funcțiilor cardio-circulatorii sau îmbunătățirea acestei funcții dacă a fost afectată.

Tratamentul kinetoterapeutic:

Kinetoterapia este folosită recuperator, dar și profilactic. Este o metodă complexă de refacere a potențialului energetic dominant al organismului, de reabilitare a energiei dintre diverse aparate și sisteme, de stimulare a funcțiilor(circulatorii, respiratorii), refacerea capacității de adaptare la solicitările diverse. Indiferent de gravitatea traumatismului, bolnavul este imobilizat pe durată de timp variabilă în funcție de leziune și de tratamentul ortopedic sau chirurgical instituit. Metode kinetoterapeutice folosite sunt gimnastica medicală, gimnastica respiratorie, hidroterapia, masajul, sportul. Obiectivele kinetoterapiei:

Etapa I – obiective:

prevenirea complicațiilor datorate decubitului (escare, trombo-embolii, redori articulare, hipotrofii musculare etc.). Un rol particular medicinei fizice în această etapă constă în:

conservarea troficitații și supleții părților moi;

profilaxia contracturilor musculare prin ședințe repetate de masaj loco-regional.

reluarea mersului-în cea mai mare parte din cazuri, se permite ridicarea în ortostatism sub protecția constantă a unei orteze de imobilizare. Învățarea bolnavului cum trebuie să se ridice în ortostatism (trecând printr-o etapă de așezat la marginea patului)-activitatea de transfer să fie efectuată în condiții de menținere imobilă a coloanei cervicale.

Odată permisă reluarea mersului, începe un program mai complex de reeducare, care are 2 obiective:

învățarea gesturilor pe care le impune viața de zi cu zi în condițiile purtării ortezei (autoservire, ridicare, anteflexie, înclinațiile laterală etc);

se adresează în mod special rahisului cervical.Toate exercițiile trebuie să fie indolore.

Etapa II-obiective:

eliminarea mijlocului de imobilizare cervicală.

Eliminarea lui începe inițial diurn, între ședințele de tratament fizical-kinetic. Progresiunea lentă constă în creșterea duratei de timp, cu câte o oră după fiecare ședință, până la ajungerea punerii gulerului cervical numai seara. Când se ajunge la această fază se poate încerca îndepărtarea gulerului și în timpul nopții. Toată această practică se întinde pe o durată de 8-10 zile.

reintegrarea funcțională a coloanei cervicale în ansamblul corporal din momentul în care se poate renunța la orice imobilizare, fie ea cât de simplă.

Kinetoterapia în piscine oferă condiții optime pentru acest lucru. Concomitent cu recuperarea în apă, se efectuează în continuare exerciții de contracții musculare evocate. Se începe prin alungirea axială activă din decubit dorsal cu o pernă sub cap, picioarele încrucișate, kinetoterapeutul plasează o mână pe cap și cere bolnavului să inspire profound si să alungească coloana (concretizată prin împingerea în palma terapeutului). Revenirea se face în timpul expirului. Aceste exerciții se execută apoi din poziția așezat, cu coloana dorso-lombară în poziția corectată și la sfârșit, din ortostatism.

Etapa III-obiective:

Creșterea amplitudinii de mișcare a coloanei cervicale

Recuperarea mobilității începe cu mișcări de rotație din DD, active, progresiunea realizându-se prin schimbarea poziției de lucru (așezat și apoi ortostatism). Din poziția ortostatică rotațiile active ale coloanei cervicale vor fi integrate cu mișcări ale membrelor superioare.

Exercițiile de flexie sunt începute mai târziu, iar ajutorul kinetoterapeutului este numai manual. De preferat ca înaintea flexiei globale să se efectueze pe rând, flexia segmentului superior și inferior. Mobilizarea în extensie se începe odată cu flexia. În final se efectuează mișcările de inflexiune laterală care asociază rotația și flexia.

Creșterea flexibilității coloanei cervicale se face din anumite poziții specifice care au rolul de a bloca anumite segmente de coloană pentru a combate rigiditatea și retractura din regiunea cervicală, folosind următoarele procedee și metode: suspensii(întinderi), exerciții de asuplizare specifice curburii cifotice sau lordotice atât sub forma mobilizarilor pasive, cât și a mobilizărilor active și metoda Klapp se face în poziția “în genunchi” în două poziții: lordozate și cifozate.

Tonifierea musculaturii

Tonifierea musculaturii trebuie efectuată global deoarece nu există nici un motiv real pentru o tehnică analitică. Deci se va lucra pe grupe musculare cu diagonală, în izometrie. Exercițiile izodinamice nu aduc nimic în plus, dar riscă declanșarea durerii. S-a dovedit electromiografic că mușchii superficiali sunt prevalent mușchi cu acțiune sinergică, așadar se impune tonifierea ambelor categorii.

Creșterea forței musculare este realizată prin exerciții de gimnastică medicală care are ca scop tonifierea musculaturii profunde a gâtului prin mobilizări active cu rezistență progresivă, mai ales la nivelul regiunii anterioare sau posterioare a gâtului. În raport cu deficitul muscular local constatat, se vor aplica exerciții succesive pentru:

Tonifierea musculaturii gâtului(anterioare și posterioare);

Tonifierea musculaturii capului;

Tonifierea musculaturii centurii scapulare;

Tonifierea musculaturii coloanei vertebrale dorso-lombare.

Asfel se folosesc:

exerciții care acționează electiv pe anumite segmente ale coloaneicervicale, astfel: flexia mai accentuată a capului și a gâtului în cifoză, intinzând ligamentul posterior, blochează coloana și mută axa exercițiului către C6-C7-D1, iar extensia capului, din contra, eliberează coloana și suie axa de mobilizare către primele vertebre cervicale;

exerciții pentru trunchi, pentru membrele superioare și inferioare din poziții corective sau hipercorective;

exerciții pentru corectarea diformităților segmentului cervical din pozițiile culcat, șezând, șezând cu sprijin pe genunchi; elongații, atârnări la scară fixă, purtarea de greutăți pe cap;

mișcări de apropiere a omoplaților de coloană și exerciții de fixare a omoplaților prin contracția trapezului și romboidului în inspirație și relaxare în expirație;

exerciții la aparate și cu obiecte portative;

tehnicile Kabat(schemele cap-gât și trunchi superior);

poziționari de tip Klapp de unde se execută contracția izometrică pe partea musculaturii cervicale;

exerciții cu rezistență, cu greutăți (saci de nisip, gantere, etc).

Ameliorarea respirației se realizează prin:

Gimnastica corectoare a deviațiilor

Gimnastica respiratorie se realizează prin mobilizări pasive, tracțiuni, presiuni (se pune accent pe reeducarea respiratiei) pentru partea superioară a toracelui se recomandă expir-inspir cu presiuni pe claviculă și stern, pentru partea mijlocie și inferioară a toracelui, rezistenta se aplică pe regiunea laterală, respirația abdominală, mișcările active de respirație costală se efectuează de către mușchii inspiratori (intercostalii externi) împreună cu scalenii și sternocleidomastoidieni la inspir forțat.

Înotul sau gimnastica medicală efectuată în apă dulce sau minerală.

Reeducarea proprioceptivă încheie programul de recuperare funcțională, reintegrând segmentul cervical în unitatea funcțională, reprezentată de coloana vertebrală în totalitatea sa și pe aceasta în schema corporală.

Masajul membrelor superioare, a centurii scapulare și chiar al mușchilor toracici este foarte indicat, putându-se efectua și un masaj general.

Scopul masajului :

calmează durerile provocate de procesele degenerative osteoarticulare(tulburări de osificare);

stimulează troficitatea musculaturii slăbite și atone;

relaxează grupele musculare contractate;

îmbunătățește circulația periferică;

crește tonusul muscular.

Masajul se aplică în scop stimulativ (pe musculatura alungită) și în scop relaxator (pe musculatura contractată, scurtă). Procedeele de masaj folosite: efleuraj, fricțiuni, frământat, tapotament, vibrații, ciupituri și alte procedee secundare.

Programul debutează prin exerciții de reintegrare a staticii coloanei cervicale în statica vertebrală. Se începe din DD, pe un plan dur, coboară umerii și trage mentonul spre înapoi. Se pare că acest exercițiu de ștergere a curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale provoacă o netă reducere a contracturilor musculare, elimină durerea și dă o stare de relaxare. Se continuă în aceeași manevră din poziția șezând, și apoi din ortostatism și mers.

Tratamentul igieno-dietetic:

igiena individuală;

asigurarea repausului la pat (pat tare adaptat în funcție de starea funcțională a pacientului);

evitarea eforturilor;

evitarea mișcărilor bruște;

combaterea posturilor vicioase;

dieta corespunzătoare necesarului caloric și echilibrată din punct de vedere al raportului dintre principiile alimentare (în caz de obezitate dieta va fi hipocalorică); o dietă bogată în Ca și vitamina D.

Tratamentul medicamentos:

În funcție de particularitățile cazului, tratamentul madicamentos poate fi: antiinflamator și antalgic (aspirină, fenilbutazonă, diclofenac) și decontractant (clorzoxazon și midocalm).

Tratamentul chirurgical: indicația chirurgicală și tehnica chirurgicală se stabilește de neurochirurg.

Indicatii operatorii:

Sindrom de compresiune medulară- urgență chirurgicală:

tetraplegie incompletă/completă

sindrom Brown Sequard

tulburări sfincteriene

Apariția de tulburări neurologice (parestezii=”furnicături”) hipoestezie în anumite porțiuni numite dermatoame, deficite de forță musculară de diferite grade în dermato-miotomul respectiv

Dureri cervicale +/- contractură musculară paravertebraăa intratabile la medicația uzuală , cu durata de peste o lună de zile.
La toate cele 3 situatii se va adauga confirmarea unei hernii de disc compresive evidentiate imagistic .

Fizioterapia în discopatia vertebrala cervicală are următoarele obiective:

combaterea hipotoniilor musculare;

asuplizarea musculaturii retractate și sclerozate;

combaterea efectelor dureroase;

reducerea retracțiilor ;

tonifierea întregului organism.

Mijloace folosite:

Combaterea hipotoniilor musculare cu ajutorul curenților aperiodici de joasă frecvență, curenților faradici, galvanici și termoterapiei;

Asuplizarea musculaturii retractate și sclerozate, prin ionizări cu iodură de potasiu (4-5%), ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau cu fenilbutazonă;

Limitarea efectelor dureroase sau calcifierilor anchilozonte secundare prin rongenterapie;

Reducerea retracțiilor și contracțiilor prin folosirea trepiedului: masaj (masajul trebuie să fie viguros pentru a rupe aderentele între straturile mobilizate), termoterapie prin împachetări cu nămol călduț sau cu parafină (sau cu băi de lumină, infraroșii) și întinderi care pot fi manuale sau instrumentale (scripetoterapia);

Tonifierea generală a organismului prin climatoterapie (climatul de altitudine medie sau mare sau climatul marin), de aplicare a procedurilor balneofiziokinetoterapeutice în condiții de mediu deosebite (mare, munte).

Electroterapia poate fi folosită cu scop antalgic încă din stadiul acut, cu condiția ca alegerea formei de curent terapeutic să fie făcută în condițiile unei bune cunoașteri a mecanismelor fizio-patologice de producere și transmitere a durerii.

Cu aceleași precauțiuni legate de posturarea bolnavului în timpul ședinței de electroterapie, cu o atenție deosebită asupra intensității curentului și cu o durată mare a aplicației, se poate spera la o reducere importantă a intensității durerii. Pentru un tratament simptomatic antalgic se folosesc diferite forme de curenți de joasă frecvență: curenții Träebert, curenții Leduc, TENS(stimularea electrică neurală transcutanată)etc.

Electrostimularea antalgică prin tehnica TENS se realizează cu curenți rectangulari de joasă frecvență a căror frecvență este variabilă de la 10 la 200 Hz, durată fixă a fiecărui impuls și intensitatea variabilă. Electrozii sunt de diferite dimensiuni (se aleg în funcție de regiunea de tratat) și se aplică pe punctele de maximă durere, de preferință la o distanță mică unul de altul sau dacă preferăm, negativul pe punctul de maximă durere și pozitivul paravertebral la nivelul rădăcinii spinale corespondente. Durata tratamentului este foarte mare (ore, zile) fapt care îi conferă un deosebit avantaj.

Din domeniul electroterapiei de înaltă frecvanță se poate folosi ultrasunetul, în special sub forma ultrasonoforezei cu hidrocortizon în aplicații în câmp semiomobil cu intensitate de 0,6-0,8 watt/centimetru pătrat suprafață de emițător și cu durată de 5-6 minute. Efectul antalgic, fibrolitic și sinaptolitic favorizează eliminarea contracturii musculare și ruperea cercului vicios care se poate schematiza astfel:

STRES DURERE

TENSIUNE MUSCULARĂ CONTRACTURĂ

Pentru reducerea durerii, paleta procedurilor fizical-kinetice este mult mai largă. Crioterapia locală poate fi folosită dar acum trebuie să se facă distincție între avantajele pe care le oferă procedurile de termoterapie locală față de efectele aplicației de rece local. Vasodilatația superficială, relaxarea musculară, creșterea troficității tisulare sunt elemente extrem de favorabile și trebuie exploatate cu atenție.

Încălzirea locală se poate realiza prin diferite mijloace, în funcție de obiectivele urmărite, dar și de posibilități. O încălzire profundă necesită aparatură specială (unde scurte, microunde), dar pentru structurile superficiale sunt suficiente o lampă solux, ocataplasmă cu parafină, cu muștar, sare caldă etc.

Pentru aplicațiile de unde scurte cervical este de preferat metoda în câmp inductor cu monedă (încălzește structurile profunde). Suprafața electrodului trebuie să fie paralelă cu suprafața tratată, la o distanță de 2-3 cm. Intensitatea se alege în funcție de stadiul evolutiv și sensibilitatea bolnavului. Cu cât ne apropiem de stadiul acut, se preferă doze mai reci (oligoterme sau aterme) și durate mai mici de tratament. În același sens evoluează și ritmul de aplicare ca și numărul total de ședințe. Pentru afecțiuni aflate în stadiul subacut, ritmul de aplicare este zilnic, numărul total de ședințe 8-10. Cu cât afecțiunea este mai cronică, ritmul de aplicare poate fi de o dată la două zile și durata fiecărei ședințe mai mare, 20-30 minute. Se pot efectua serii de 12-15 ședințe,repetabile după un timp.

În linii mari, aceleași reguli trebuie respectate și atunci când în locul undelor scurte folosim microundele. După asigurarea unei bune troficități tisulare și pentru a întări efectul antalgic și miorelaxant se folosesc cu rezultate foarte bune aplicațiile de curenți interferențiali.

O metodă particulară de lucru, ce folosește tot curenții interferențiali, este electrokinezia. Pentru acest scop, se folosește un electrod special sub forma de mănușă cu ajutorul căruia terapeutul se poate insinua și insista atâta timp cât este necesar pe anumite zone sau pe anumite grupe musculare. Acțiunea ultrasunetului este utilă și aplicațiile se fac după regulile clasice, parțial enumerate mai înainte.

Din momentul în care durerea este relativ bine suportată de bolnav, acesta este lămurit asupra cauzei durerii și a modului în care se încearcă îndepărtarea ei, se trece la aplicații manuale între care masajul este cel mai apreciat și cel mai des solicitat de câtre bolnavi. În ciuda acestui deziderat cvasiunanim, este bine de știut că și aici trebuie respectate o serie de reguli, dar și mai importantă este alegerea tehnicii adecvate substratului patogenic generator de suferință la bolnavul în cauză. Nu se poate vorbi generic despre masaj în suferințele vertebrale cervicale.

Masajul coloanei vertebrale cervicale trebuie considerat ca un tratament de fond prin care acționează atât împotriva dezordinii posturale (aflată de foarte multe ori la baza dezvoltării suferinței bolnavului), cât și împotriva consecințelor induse de uzura morfologică a structurilor musculo-ligamentare.

Relaxarea musculaturii paravertebrale cervicale se obține prin tracțiuni continue sau discontinue efectuate manual și combinate cu mobilizarea pasivă în toate sensurile fiziologice de mișcare la nivel cervical. Tehnica este simplă, dar presupune o experiență practică deoarece terapeutul trebuie să aprecieze cât mai corect forța optimă a tracțiunii, unghiurilor ideale în care se mobilizează pasiv, altfel, manevra din sedativă, relaxantă, devine ea însăși o sursă suplimentară de suferință.

Terapia ocupatională(ergoterapia) completează kinetoterapia, fiind o metodă complexă, psihosomatică de reeducare activă. Ergoterapia se adaptează la specificul deformației, faza bolii și aptitudiniile bolnavului și se pot stabili activități cu rol terapeutic în care se acordă o foarte mare importanță: poziția de lucru a bolnavului- pozițiile defectuoase ale coloanei cervicale menținute prea mult timp, favorizând compresiunile sunt interzise (dacă aceste poziții, mai ales profesionale, nu pot fi complet evitate, este necesar ca la anumite intervale, să fie întrerupte pentru câteva minute, efectuându-se mișcări de extensie axială sau repaus în poziție corijată), tipul de mișcare ce trebuie facut de către acesta(durată, ritm, intensitate), poziției segmentelor corpului în timpul lucrului(poziția capului, a membrelor superioare și inferioare) se vor prefera fotoliile care au și sprijin pentru cap, eventual pentru a ușura solicitarea mușchilor suspensori ai umărului prin greutatea membrelor, acesta va sprijini antebrațele pe spătarul fotoliului, membrului superior și segmentului vertebral cervical care trebuie cel mai mult solicitat izometric sau izotonic.

Scopul ergoterapiei este de a completa mobilizarea activă și pasivă a complexelor musculo-osteo-articulare și ale centurilor din punct de vedere al amplitudinii și forței de mișcare precum și de a forța autocontrolul corecției deviației.

Reinserția socio-profesională.

Este obiectivul final al oricărui program de recuperare medicală, este, într-un fel, concluzia nu numai a stării patomorfofuncționale a pacientului, ca și a eficienței întregii asistențe medicale acordată acestuia pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp.

Obiectivul 3: Programul de recuperare

În scopul verificării ipotezelor cercetării s-au stabilit programe de recuperare kinetoterapeutice care s-au aplicat pe grupul experimental, în funcție de particularitățile fiecarui subiect și care s-au efectuat în paralel cu tratamentul fizioterapeutic și după aceea.Obiectivele generale urmărite prin aplicarea programului de kinetoterapie, sunt:

1. Formarea și consolidarea reflexului de atitudine corectă a corpului static și dinamic;

2. Tonificarea musculaturii flexoare și extensoare a coloanei vertebrale cervicale;

3. Creșterea și dezvoltarea flexibilității și supleții articulare a coloanei vertebrale

cervicale;

4. Creșterea mobilității coloanei vertebrale cervicale;

5. Dezvoltarea abilității și coordonării mișcărilor;

6. Prevenirea sau combaterea spasticității și a retracțiilor;

7. Prevenirea sau combaterea atrofiilor musculare;

8. Prevenirea sau îmbunătățirea tulburărilor funcțiilor cardio-respiratorii;

9. Prevenirea sau corectarea modificărilor de poziție ale altor segmente corporale ca:umeri, omaplați, gât, bazin, torace;

10. Tonifierea generală a organismului.

Mijloacele kinetoterapeutice folosite sunt împrumutate în general din Educația Fizică și Sport, dar sunt adaptate particularităților anumitor grupe de persone(vârsta, gravitatea fracturii) și are la bază exercițiul fizic.

Mijloacele kinetoterapeutice se clasifică în:

mijloace proprii:gimnastică medicală, masajul;

mijloace ajutătoare:gimnastică, sportul, jocurile, turismul;

mijloace asociate: hidroclimoterapia, mecanoterapia, scripetoterapia, manipulările, tracțiunile vertebrale, terapia ocupațională.

Kinetoterapia (terapia prin mișcare) folosită pentru redobândirea funcțiilor optime a părților afectate ale coloanei cervicale urmărește realizarea următoarelor obiective:

tonifierea în regim de scurtare și alungire a musculaturii spatelui din regiunea cervicală;

tonifierea în regim de alungire a musculaturii de pe fața anterioară a toracelui;

tonifierea în regim de scurtare a musculaturii abdominale;

corectarea atitudinii de flexie a toracelui și de înclinare anterioară a bazinului;

formarea reflexului de atitudine corectă a coloanei vertebrale cervicale și a corpului în

întregime atât static cât și dinamic;

mobilizarea coloanei cervicale precum și dezvoltarea funcției respiratorii.

Mijloace folosite:

Exerciții statice care constau din: – redresări posturale cu control și autocontrol:

Redresarea posturală (corectarea voluntară a atitudinii)se face în 3-4 timpi:

în timpul I se fixează bazinul în poziție corectă prin contracția statică a mușchilor fesieri și abdominali, care vor produce o basculare a bazinului înapoi;

în timpul II se execută o întindere activă în sus a coloanei vertebrale prin contracția mușchilor paravertebrali, ca și când subiectul ar vrea să se înalțe;

în timpul III se fixează umerii, prin tragerea lor înapoi și prin fixarea omoplaților;

în timpul IV se fixează capul și gâtul în poziție verticală, cu bărbia trasă înspre piept, privirea fiind ndreptată înainte.

Această redresare forțată a ținutei se menține prin contracții izometrice timp de 6-12 secunde în funcție de posibilitatea subiectului, după care urmează o relaxare treptată, cu încercare treptată, cu încercare de menținere în continuare a controlului voluntar al ținutei; după o pauză de 30-40 secunde se repetă redresarea posturală forțată; exercițiul se execută de 3-5 ori în timpul unei ședințe. Redresarea posturală are două scopuri dezvoltarea simțului poziției corecte a corpului și tonifierea grupelor musculare care mențin ținuta corectă.

Exerciții:

Decubit dorsal, genunchii flectați, bazinul basculat pentru a se obține o aplicare pe sol a întregii coloane lombodorsale:

Prin alunecarea cefei pe sol ca pentru alungirea gâtului și coborârea gâtului și coborârea bărbiei ca pentru plasarea regiunii cervicale pe sol (acțiune a musculaturii anterioare a gâtului).

Se va asocia extensia cu o inspirație toracică înaltă, abdomenul fiind supt-se realizează o întindere marcată a musculaturii cefei, redresarea vertebrală putând să se întindă până la vertebrele dorsale D5-D6, maximul curburii dorsale (acțiunea scalenilor și a sternocleidomastoidianului ).

șezând pe sol cu spatele lipit de perete, genunchii îndoiți pentru a plasa regiunea

lombară la perete:

Se întinde ceafa în sus pe perete, ținând să se alungească gâtul, în timp ce bărbia este adusă înapoi fără a o coborâ.

Exercițiul de mai sus la care se asociază o respirație toracică înaltă.

Poziții pentru fixarea curburii cifotice dorsale, care permit mobilizarea corectă a coloanei cervicale:

stând: cu brațele lateral, lateral sus, cu mâinele la ceafă; ținând cu mâinele un baston

peste omoplați la spate;

șezând: cu brațele lateral, lateral sus, pe creștet, la ceafă, cu un baston peste omoplați;

pe genunchi: cu membrele superioare sus, la ceafă, pe creștet, cu sprijin pe palme,

trunchiul sub orizontală;

culcat dorsal: cu un săculeț de nisip sau cu un sul sub regiunea dorsală.

Exerciții dinamice constau în mișcări active libere sau îngreunate și care se adresează trunchiului și membrelor, astfel că toate exercițiile trebuie să fie indolore.

A. Exerciții pentru mușchii flexori ai coloanei cervicale:

– din decubit dorsal, gambele încrucișate, picioarele dezlipite de planul mesei, kinetoterapeutul aplică o rezistență manuală pe fața antero-externă a coapsei stângi și cu cealaltă mână, pe fața antero-externă a coapsei drepte;

– din decubit dorsal cu membrele inferioare întinse, recuperatorul se opune rotației umărului cu mâna plasată alternativ pe fața anterioară și cea posterioară a umărului.

Aceste exerciții care au ca punct de plecare centura scapulo-humerală permit obținerea unor contracții a mușchilor flexori profunzi, predominant unilateral(partea opusă rezistenței).

B. Exerciții pentru mușchii extensori ai coloanei cervicale:

– din decubit dorsal, gambele încrucișate, plantele dezlipite de masă, kinetoterapeutul opune rezistență pe fața antero-internă a gambei stângi, cu o mână și cu cealaltă pe fața antero-externă a gambei drepte (acest exercițiu este efectuat, apoi, invers și se continuă progresiv prin inițierea contracței pornind de la centura scapulo-humerală);

– din decubit dorsal, membrele inferioare întinse, membrele superioare pe lângă trunchi cu palmele în jos, kinetoterapeutul opune rezistență la mișcare pe fața dorsală a mâinilor.

În paralel cu aceste contracții musculare evocate, se lucrează și pentru întreținerea musculo-articulară a rahisului dorso-lombar.

C. Exerciții pentru tonifierea musculaturii coloanei cervicale:

– Decubit dorsal, genunchii flectați, bazinul basculat, capul în “dublă bărbie”, se ridică occiputul cu 1-2 cm alungind gâtul, ca și cum pacientul ar privi partea de sus a toracelui.

– aceeași poziție de plecare și același exercițiu, dar cu o greutate plasată pe frunte(un sac de nisip de 1-2kg);

– decubit ventral, la capul unei mese, cu brațele încrucișate sprijinite pe masă, fruntea pe mâini, capul în “dublă bărbie” își ridică capul cu ajutorul antebrațelor, coloana cervicală rămâne rigidă.

– acceași poziție de plecare și același exercițiu, fără ajutorul mâinilor, brațele fiind plasate de-a lungul corpului.

– același exercițiu, dar cu o greutate plasată pe ceafă, care va fi crescută progresiv, putând ajunge la 8-10kg. Pentru obținerea unei tonifieri musculare cervicale, este necesar folosirea unei rezistențe exterioare mai mare, de cele mai multe ori reprezentată prin mâna terapeutului.

Pentru tonifierea musculaturii erectoare și extensoare a gâtului, se pornește de la o flexie minimă a capului de numai 10º, mâna terapeutului (rezistența exterioară) fiind plasată pe occiput spre înainte și în sus pacientul împinge capul înspre înapoi, rezistența opusă dând posibilitatea unei extensii ușoare a gâtului, care să ajungă la poziția axială și apoi să revină activă la poziția de flexie inițială, mișcarea în ansamblu reclamând o activitate efectuată de musculatură profundă erectoare și extensoare a gâtului.

Rezistența opusă de terapeut va crește progresiv, în mișcările următoare, până se va ajunge la efectuarea unor mișcări statice, adică forța activă de împingere înapoi a pacientului va fi la fel de mare ca rezistența opusă acestuia. Se ajunge până la realizarea unei alternante de acțiuni de forță și de rezistență. Exercițiile respective se vor efectua lent, câte 2 minute pentru fiecare direcție, mișcarea completă durând 4 minute. Frecvența exercițiilor este variabil în primele ședințe se va executa o serie de 6-8 mișcări, până la 15 pentru fiecare ședință.

În vederea unor rotații cu contrarezistență, se va opune o rezistență maxilooccipitală încrucișată în plan orizontal. Rotația este aproximativ de 10°, revenirea la poziția de plecare făcându-se activ de către bolnav. Mișcările următoare se vor baza și ele pe creșteri succesive de forță și de rezistență, durata și frecvența mișcărilor fiind identice cu cele din primul exercițiu.

În final, în vederea unei mișcări în plan frontal cu contrarezistență opoziția se face laterotemporal.Cât privește tehnica,durata și frecvența mișcărilor, ele sunt identice cu cele de mai sus. Aceste trei mișcări fundamentale, efectuate în cele trei axe de mobilitate ale rahisului cervical (în plan sagital, orizontal și frontal) sunt importante în creșterea rezistenței musculaturii profunde.

D. Exerciții pentru mobilizarea coloanei cervicale:

din poziția șezând, mobilizări active libere de extensie, flexie, lateralitate și rotație a capului;

aceleași mișcări se pot efectua și din poziția cvadrupedică;

din poziția șezând cu brațele întinse orizontal se lansează brațele alternative înapoi, bolnavul urmărind de fiecare dată mișcarea cu capul rotat de partea respectivă;

din poziția șezând, trunchiul este aplecat înainte punând urechea dreaptă pe piciorul stâng, apoi se ridică capul rotindu-l spre dreapta;exercițiul se continuă efectuând mișcarea cu partea stângă;

din ortostatism se aruncă mingi în sus și se prind.

E. Exerciții pentru creșterea amplitudinii respiratorii:

Exerciții expiratorii:

respirația diafragmatică cu relaxarea peretelui abdominal în inspirație și contractarea acestuia în expirație;

respirație cu exercitarea de presiuni asupra coastelor inferioare în expirație;

în timpul expirației se exercită presiuni asupra toracelui cu membrele inferioare(genunchii și șoldurile fiind flectate);

din poziția șezând cu trunchiul încovoiat:trunchiul se ridică în inspirație și se relaxează concomitent cu o expirație forțată.

Exerciții inspiratorii:

inspirații profunde cu expansiunea zonei costale inferioare, eventual contra unei rezistențe opuse de mâinile kineziterapeutului sau contra unei chingi cu care se înfășoară toracele;

din poziția șezând cu trunchiul încovoiat, arcuirea spatelui concomitent cu o inspirație profundă;

din poziția șezând rotație în afară a brațelor concomitent cu inspirație profundă;

din poziția șezând ridicarea în sus a brațelor și ridicarea trunchiului cu inspirație ca în căscat.

Exerciții pentru trunchi:

~ mișcări de extensie în regiunea dorsală, mișcări de înclinare laterală și răsucire spre dreapta sau spre stânga, flexii lombare, circumducții în plan anterior, întinderi ale coloanei în axul său.

Exerciții pentru membrele superioare:

~ efectuate deasupra nivelului umerilor și în plan posterior:duceri laterale, oblic sus și înapoi, circumducții prin înainte sus și înapoi, fixări ale mâinilor pe ceafă, creștet, umeri.

Mișcările membrelor superioare au drept scop amplificarea mișcărilor de extensie ale coloanei vertebrale dorsale și redresarea umerilor și omoplaților.

Exerciții pentru membrele inferioare:

în plan anterior sub formă de:flexii pe bazin din articulația șoldului cu genunchii întinși sau flexați, flexii și extensii din articulațiile șoldului și genunchiului, simultan sau alternative, forfecări, abducții-adducții(membrele inferioare la 45º).

Aceste exerciții redresează poziția bazinului și tonifică peretele abdominal.

Exerciții pentru dezvoltarea mușchilor fesieri cu rol în redresarea bazinului:

genuflexiuni cu trunchiul ușor înclinat în față, extensii ale membrelor inferioare din poziția decubit ventral pe lada de gimnastică, cu membrele inferioare în afara suprafeței de sprijin.

Exerciții pentru abdomen și bazin:

sub formă de contracții izometrice și izotonice, concentrice și înăuntrul segmentului de contracție ale musculaturii abdominale, precum și mișcări de retroversie a bazinului.

Metoda Kabat- facilitare neuro-musculară proprioceptivă:

Schemele cap-gât și trunchi superior

Schema de flexie spre dreapta:

din poziția cap-gât-trunchi superior rotate spre stânga, capul în hiperextensie laterală stânga, ca și cum am privi îndărăt peste umăr (stânga).

Se execută o rotație a capului spre dreapta, o flexie cu rotație a gâtului spre dreapta (bărbia va depăși linia mediană a corpului,venind dinspre stânga spre dreapta, privirea se îndreaptă spre dreapta și în jos), apoi trunchiul superior (umerii) începe să se flecteze și să se rotească spre dreapta într-o mișcare cu tendința de a aduce umărul stâng spre șold.

Schema inversă, pe extensie (pe aceeași diagonală), pleacă de la poziția finală în care s-a ajuns după mișcarea de flexie de mai sus (cap rotat spre dreapta și flectat privind spre șoldul drept, trunchi rotat spre dreapta și flectat, umărul stâng “în drum” spre șoldul drept) și ajunge, prin derotație și extensie, în poziția finală (cap rotat spre stânga, hiperextins, ca și cum am privi peste umărul stâng), adică în poziția de plecare a schemei de flexie.

Exerciții cu obiecte portative și la aparate, care urmăresc să accentueze caracterul obiectiv al exercițiilor prin mărirea rezistenței periferice a mișcărilor. Se folosesc bastoane, gantere, mingi medicinale, saci de nisip, iar ca aparate:scara fixă, bancheta, banca, planul înclinat.

Exerciții aplicative sub formă de mers, mers pe vârfuri, târâre(din pozițiile șezând sau culcat), echilibru și suspensii .Astfel s-a folosit:

metoda Klapp;

“gimnastica de târâre”;

“gimnastica de echilibru”.

Obiectivul 4 Prezentarea cazurilor clinice

Cazuistica și studiul acestora a fost realizată în secția de "Reumatologie" a "Spitalului de Recuperare"-Iași, sub îndrumarea domnului Profesor Kinetoterapeut Lozneanu Florin. Studiul de caz realizându-se din luna octombrie 2014 până în luna mai 2015.

Pentru studiul de caz s-au selectat 3 pacienti dintre care un bărbat și două femei, după cum urmează :

spondiloză cervicală faza acută ;

discopatie cervicală cu hernie de disc C5-C6 postero-laterală ;

spondiloză interapofizară posterioară cervicală C3-C4, C4-C5, C5-C6 ;

Fișă individuală nr.1

NUME ȘI PRENUME: C.G.

VÂRSTA: 53 ani;

SEX: masculin;

OCUPAȚIE: cadru didactic;

SPITALIZARE: 15 zile;

DIAGNOSTICUL CLINICO-FUNCȚIONAL:

Spondiloză cervicală C6-C7 fază acută;

Hiperlordoză cervicală.

Date examen clinic :

Antecedente heredo-colaterale (AHC): fǎrǎ importanță;

Antecedente personale (fiziologice, patologice): fără importanță;

Motivele internării: durere acută la nivel cervical, durere la nivelul membrelor superioare , cefalee, limitarea mișcărilor din regiunea cervicală;

Atitudine globală: hiperlordoză cervicală, umerii sunt aduși în față, omoplații ușor desprinși și o ușoară înclinare a bazinului înapoi.

Examene complementare: Examen radiografic: diminuarea spațiului interapofizar C3-C5 și mici osteofite la nivelul corpului C6;

Tratamentul: medicație miorelaxantă și antiinflamatorie ;

imobilizare în guler cervical, repaus fizic, balneofizioterapie.

Tabel Examen antropometric

Tabel Examen antropometric

Tabel Mobilitatea coloanei vertebrale cervicale

Tabel Testingul muscular-segmentul cervical

Program recuperator:

Etapa I: Faza acută – obiectivele programului de recuperare :

combaterea durerii;

prevenirea complicațiilor datorate decubitului (escare, trombo-embolii, redori articulare, hipotrofii muscalare etc);

prevenirea sau corectarea modificărilor de poziție ale altor segmente corporale ca: umeri, omoplați,gât, bazin, torace;

creșterea și dezvoltarea flexibilității și supleții articulare a rahisului cervical;

formarea și consolidarea reflexului de atitudine corectă a corpului static și dinamic;

ameliorarea funcției respiratorii.

Mijloace folosite:

medicație miorelaxantă și antiinflamatorie;

postură prin orteză Minerva care blochează mișcarea segmentului vertebral bolnav, eliminând durerea;

masaj local efectuat în scop calmant, de relaxare a grupelor musculare contractate și de stimulare a troficității musculare slăbite și atone;

ultrasunet și electroterapie- curenși diadinamici, interferențiali, TENS;

exerciții posturale;

exerciții respiratorii.

Program de recuperare

din poziția decubit dorsal – cu genunchii indoiți și tălpile pe sol :

coborând umerii pe sol, apoi coboară bărbia cu ceafa lipită de sol și ridică umerii de pe sol – de 8 ori;

cu ceafa lipită de sol, cu capul în rotație și urechea pe sol se apropie bărbia de umăr, din rotație – dreapta apoi ducerea bărbiei în piept, fără ridicare capului de pe sol ( împingerea bărbiei în sus ) – de 10 ori;

înclinarea capului spre dreapta și spre stanga cu tendința de a lipi urechea de umăr – de 10 ori;

răsucirea capului spre dreapta și spre stânga – de 10 ori ( mișcarea se realizează descriind un arc de cerc cu barbia, de la un umăr spre celalalt );

cu mâinile sub ceafă, ridică capul și ȋntind brațele – de 10 ori ;

din poziția decubit ventral ( culcat pe abdomen )– mâinile încrucișate sub bărbie:

așezarea succesivă a bărbiei și a frunții pe mâini – de 10 ori ;

ducerea bărbiei spre umărul stâng, apoi spre cel drept – de 10 ori;

cu brațele întinse și fruntea sprijinită pe sol se ridica capul de pe sol, cu „dublă barbie „ – de 10 ori;

din poziția decubit lateral:

ridicarea capului cu tendința de a apropia urechea de umăr – de 8 ori ;

capul sprijinit pe o mană , apasarea capului în jos – de 8 ori;

Etapa II: Faza subacută – obiectivele programului de recuperare :

1. recuperarea mobilității de mișcare a coloanei cervicale;

2. creșterea flexibilității coloanei cervicale inferioare;

3. combaterea rigidității și retracturii din regiunea coloanei cervicale;

4. creșterea forței musculare coloanei cervicale;

5. reintegrarea funcțională a coloanei cervicale în ansamblul corporal;

6. ameliorarea respirației.

Mijloace folosite:

masaj local efectuat în scop calmant, de relaxare a grupelor musculare contractate și de stimulare a troficității musculare slăbite și atone;

ultrasunet și electroterapie-curenți diadinamici, interferențiali, TENS

exerciții de asuplizare (specifice curburii cifotice cervicale);

suspensii (întinderi).

metoda Klapp;

exerciții de tonifiere a musculaturii cervicale;

exerciții respiratorii;

exerciții la aparate.

Program de recuperare :

Exercițiul 1 : culcat înainte cu brațele întinse-ducerea mingii medicinale la ceafă, cu extensia progresivă a trunchiului (coloană cervicală, dorsală, lombară) simultan cu rostogolirea mingii pe spate (2×3);

Exercițiul 2: șezând: extensia capului cu o minge medicinală ținută pe cap (4×4);

Exercițiul 3: culcat pe bancheta de gimnastică, cu capul în afara planului de sprijin-menținerea capului în extensie (3×10);

Exercițiul 4: atârnat la spalier-menținerea capului în extensie (3×10);

Exercițiul 5: stând, ținerea unui baston apucat la lățimea umerilor deasupra capului-descrierea unui cerc în ambele sensuri (3×8)

Exercițiul 6: stând cu spatele la spalier, apucat sus-extensia trunchiului și a capului (de trei ori);

Exercițiul 7 : în picioare cu un baston în mâini-se execută mișcări de ridicare cu extensie deasupra capului, mișcări de lateralitate, de rotație.

Exerciții pentru tonifierea musculaturii:

Exercițiul 1: decubit dorsal,genunchii flectați, bazinul basculat, capul în ”dublă bărbie”, se ridică occiputul cu 1-2 cm alungind gâtul, ca și cum pacientul ar privi partea de sus a toracelui;

Exercițiul 2: decubit dorsal membrele inferioare întinse, terapeutul se opune rotației umărului cu mâna plasată alternativ pe fața anterioară și cea posterioară a umărului-punct de plecare centura scapulo-humerală;

Exercițiul 3: decubit dorsal, membrele inferioare întinse, membrele superioare pe lângă trunchi cu palmele în jos-terapeutul opune rezistență la mișcarea pe fața dorsală a mâinilor.

Exercițiul 4: decubit dorsal, cu mâinile sub ceafă, ridică capul și întinde brațele;

Exercițiul 5: decubit dorsal, ridică bărbia coborând umerii pe sol, apoi coboară bărbia, cu ceafa lipită de sol și ridică umerii de pe sol;

Exercițiul 6:decubit ventral,la capul unei mese, cu brațele încrucișate sprijinite pe masă, fruntea pe mâini, capul în “dublă bărbie” își ridică capul cu ajutorul antebrațelor, coloana cervicală rămâne rigidă.

Hidroterapia:

Kinetoterapia în piscinǎ ajută la integrarea funcțională a coloanei cervicale în ansamblul corporeal, facilitând efectuarea mișcărilor.

Observații:

pacientul nu mai acuză dureri la nivelul rahisului cervical, în timpul efortului sau în timpul menținerii unor poziții o perioadă mai lungă de timp;

respirația s-a îmbunătaățit, înregistrându-se o creștere a perimetrului toracic de aproximativ 1cm;

forța musculară a crescut, de la F4+ la F5;

mobilitatea de mișcare a coloanei cervicale s-a îmbunătățit vizibil (tabel III).

Fișă individuală nr.2

NUME ȘI PRENUME: A.M.

VÂRSTA: 65 ani;

SEX: feminin;

OCUPAȚIE: pensionară;

SPITALIZARE: 15 zile;

DIAGNOSTICUL CLINICO-FUNCȚIONAL:

discopatie cervicală cu hernie de disc C5-C6 postero-laterală ;

Cifoză cervicală;

Date examen clinic :

Antecedente heredo-colaterale(AHC): fǎrǎ importanță;

Antecedente personale(fiziologice, patologice):fără importanță;

Motivele internării: imposibilitatea de intoarcere a capului sau de efectuare a mișcărilor bruște, dureri iradiate în umăr, braț, la nivelul palmei, degetelor, spasm al musculaturii vertebrale superioare, parestezii la nivelul mânei si degetelor.

Atitudine globală:

examen neurologic: scădere a forței musculare la nivelul membrului superior drept;

dureri la palparea spinoaselor C5-C7 .

Tratament medicamentos administrat: neurologic, infiltrații cu Dexametroză si Diphopross și analgezică, miorelaxantă și antiinflamatorie (Tramadol, Ibuprofen).

Examene complementare:

Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN): -protruzie-hernie discală C5-C6 postero-laterală dreapta cu compresiune durală și amprentă medulară cu atingere radiculară în dreapta;

Tratamentul:

Intervenție chirurgicală: stabilizarea vertebrelor- artrodeză vertebrală

Intervenție ortopedică: imobilizare în guler cervical timp de 3 saptămâni;

Tabel Examen antropometric

Tabel Examen antropometric

Tabel mobilitatea coloanei vertebrale cervicale

Tabel Testingul muscular-segmentul cervical

Program recuperator:

Etapa I: postoperatorie – obiectivele programului de recuperare :

combaterea durerii;

prevenirea complicațiilor datorate decubitului;

reluarea mersului;

reeducarea posturală;

creșterea flexibilității rahisului cervical și al coloanei vertebrale în general;

îmbunătățirea amplitudinii respiratorii.

Mijloace folosite:

Masajul se efectuează la începutul ședinței, în scop decontracturant și relaxant, loco-regional. Se efectuează cu ajutorul unui unguent antialgic perntru o amplificare a efectului masajului. Se efectuează și la sfârșitul ședinței, în scop relaxant (5-8-10min).

Exerciții active pentru trunchi și membrele superioare și inferioare:

Exercițiul 1: stând-flexii, extensii și circumducții ale picioarelor (3×3);

Exercițiul 2: stând-triplă flexie și extensie alternativă a membrelor inferioare (3×8);

Exercițiul 3: stând-anteducția alternativă a membrelor superioare cu inspirație și expirație (4×4);

Exercițiul 4: stând-flexia și extensia alternativă a antebrațelor pe brațe (4×4);

Exercițiul 5: stând-ridicarea și coborârea umerilor (4×4);

Exercițiul 6: stând-abducția și adducția membrelor superioare cu inspirație și expirație.

Exercițiul 7 : stând-anteducția simultană a membrelor superioare simultan cu extensia trunchiului (de trei ori);

Exercițiul 8: șezând cu brațele întinse înainte-încrucișarea membrelor superioare (4×8);

Exercițiul 9: șezând-circumducția membrelor superioare cu antebrațele în flexie pe brațe (3×8);

Exercițiul 10: șezând-ridicarea și coborârea umerilor (2×4);

Exercițiul 11: șezând-proiecția umerilor înainte și înapoi (4×4);

Exercițiul 12: șezând-circumducția umerilor (4×4);

Exercițiul 13: șezând-înclinări și răsuciri ale capului (4×4 și 3×3);

Exercițiul 14: șezând cu brațele lateral-circumducția membrelor superioare (3×4);

Exercițiul 15: șezând cu mâinile pe șolduri-ridicarea și coborârea, proiecția înainte și înapoi și circumducția umerilor (3×4).

Exerciții respiratorii (pentru creșterea capacitatii respiratorii):

Exercițiul1: în picioare sau șezând-cu coatele flectate, brațele în abducție de 90º- se fac extensii și anteducții; la fel se face și cu extinderea coatelor (tracționarea pectoralilor, tonifierea musculaturii interscapulare)- pentru fiecare timp de mișcare existǎ un inspir și un expir;

Exercițiul2: decubit dorsal membrele inferioare întinse:ducerea membrului superior deasupra capului prin fața sus-inspir pe nas-revenire-expir pe gură (T1-inspir, T2-revenire expir), contracția pectoralilor, mobilizarea umărului.

Exercițiul 3: în picioare sau șezând, cu brațele orizontal în față: se încearcă abducția lor cu opunere din partea asistentului (tonifierea musculaturii interscapulare și asupra subspinosului).

Exerciții de mers:

Exercițiul 1: mers cu flexia alternativă a coapselor pe bazin și a gambelor pe coapse;

Exercițiul 2: mers cu brațele lateral, cu arcuirea membrelor superioare; simultan cu extensia trunchiului la fiecare pas;

Exercițiul 3: mers cu brațele sus, trunchiul în extensie;

Exercițiul 4: mers cu genuflexiuni la fiecare pas;

Exercițiul 5 : mers pe vârfurile picioarelor cu brațele lateral;

Exercițiul 6 : mers cu aplecarea trunchiului la fiecare pas;

Exercițiul 7 : mers fandat cu înclinarea trunchiului înainte, cu mâinile pe genunchi.

Observații:

pacientul s-a obișnuit cu programul de exerciții(toate exercițiile trebuie să fie indolore);

pacientul a învățat gesturile pe care le impune viața de zi cu zi în condițiile purtării ortezei;

exercițiile izometrice au început cu săptămâna a treia.

Etapa II: obiectivele programului de recuperare :

reeducarea posturii;

eliminarea mijlocului de imobilizare cervicală;

reintegrarea funcțională a coloanei cervicale în ansamblul corporal;

recuperarea mobilității de mișcare a coloanei cervicale;

creșterea amplitudinii respiratorii (toracale si abdominale);

tonifierea musculaturii în zona cifozată (în regim de scurtare), iar în regiunea anterioară rahisului cervical-în regim de alungire;

ameliorarea funcției respiratorii;

tonifierea generală a organismului;

reeducarea proprioceptivă.

Mijloace folosite:

Masajul de început și de sfârșit al fiecărei ședințe în scop de relaxare a grupelor musculare contractate, crește tonusul muscular și îmbunătățește circulația periferică.

Exerciții de tonifiere a musculaturii rahisului cervical.

Exerciții de respirație.

Înotul/gimnastica medicală efectuată în apă dulce sau minerală.

Tehnicile Kabat (schemele cap-gât și trunchi superior).

Exerciții la aparate și cu obiecte și benzi elastice:

Exercițiul 1: șezând: extensia capului cu o minge medicinală ținută pe cap (4×4);

Exercițiul 2 : culcat pe bancheta de gimnastică, cu capul în afara planului de sprijin-menținerea capului în extensie (3×10);

Exercițiul 3: atârnat la spalier-menținerea capului în extensie (3×10);

Exercițiul 4: stând, ținerea unui baston apucat la lățimea umerilor deasupra capului-descrierea unui cerc în ambele sensuri (3×8);

Exercițiul 5: stând cu spatele la spalier, apucat sus-extensia trunchiului și a capului (de trei sau cinci ori);

Exercițiul 6: stând cu spatele la spalier, apucat sus-pășire în fandat alternativ (3×4);

Exercițiul 7: în picioare cu un baston în mâini-se execută mișcări de ridicare cu extensie deasupra capului, mișcări de lateralitate, de rotație.

Exercițiul 8: șezând: se execută mișcări de lateralitate

Exercițiul 9 : șezând : întinderea mâinilor înainte și apoi revenirea lor.

Observații:

pacientul s-a adaptat ușor programului de exerciții și se observă o reechilibrare a posturii;

capacitatea de efort a pacientului a crescut, datorită faptului că numărul de exerciții a crescut treptat de la simplu la complex și de la ușor la greu, de la o ședință la alta;

pacientul nu mai acuză dureri la nivelul rahisului cervical, în timpul efortului sau în timpul menținerii unor poziții o perioadă mai lungă de timp;

respirația s-a îmbunătățit, înregistrându-se o creștere a perimetrului toracic de aproximativ 1cm;

forța musculară a crescut, în general, de la F4- la F5;

mobilitatea coloanei cervicale s-a îmbunătățit vizibil (tabel III, fișa nr. 2 ).

toate exercițiile sunt aerobe.

Fișă individuală nr.3

NUME ȘI PRENUME: V.M.

VÂRSTA: 55 ani;

SEX: femeiesc;

OCUPAȚIE: menajeră;

SPITALIZARE: 15 zile;

DIAGNOSTICUL CLINICO-FUNCȚIONAL:

spondiloză interapofizară posterioară cervicală C3-C4, C4-C5, C5-C6 ;

Date examen clinic :

Antecedente heredo-colaterale (AHC): fǎrǎ importanță;

Antecedente personale (fiziologice, patologice):fără importanță;

Motivele internării: imposibilitatea de întoarcere a capului sau de efectuare a mișcărilor bruște, cefalee, durere suboccipitală și în umăr, dureri radiculare ale plexului brachial

Atitudine globală: cifoză cervicală ;

Tratament medicamentos administrat: analgezice, miorelaxantă și antiinflamatorie;

Examene complementare:

radiografie : diminuarea spațiilor articulare la nivelul corpilor vertebrali C3-C4,C4-C5;

prezența osteofitelor la nivelul corpilor vertebrali C4-C5,C5-C6;

Tratamentul: repaus, ortopedic prin imobilizare în guler cervical, electroterapie, gimnastică medicală.

Tabel Examen antropometric

Tabel Examen antropometric

Tabel Mobilitatea coloanei vertebrale cervicale

Tabel Testingul muscular-segmentul cervical

Program recuperator:

Etapa I: obiectivele programului de recuperare :

1. combaterea fenomenelor dureroase;

2. prevenirea complicațiilor datorate decubitului (escare, trombo-embolii, redori articulare, hipotrofii muscalare etc);

3. prevenirea sau corectarea modificărilor de poziție ale altor segmente corporale ca: umeri, omoplați,gât, bazin, torace;

4.creșterea și dezvoltarea flexibilității și supleții articulare a rahisului cervical;

5.formarea și consolidarea reflexului de atitudine corectă a corpului static și dinamic;

6.ameliorarea funcției respiratorii.

Mijloace folosite:

medicație miorelaxantă și antiinflamatorie;

postură prin gler cervical care blochează mișcarea segmentului vertebral bolnav, eliminând durerea;

masaj local efectuat în scop calmant,de relaxare a grupelor musculare contractate și de stimulare a troficității musculare slăbite și atone;

ultrasunet si electroterapie -curenti diadinamici, interferentiali, TENS;

exerciții posturale- din descărcat;

exerciții respiratorii.

Exercițiul 1: stând cu mainile pe șolduri se efectuează rotări ale umerilor executate în ambele sensuri, de câte 10-15 ori în fiecare sens;
Exercițiul2: aceeași poziție: ducerea brașelor prin lateral sus și lăsarea capului pe spate: revenire în poziția inițială. Se execută de 15 ori;
Exercițiul 3: stând depărtat cu mâinile pe ceafă: ducerea lentă a capului pe spate cu bărbia înainte și revenire. Se repetă de 10-15 ori;
Exercițiul 4: stând departat: ridicarea si coborârea umerilor în ritm lent, de 10-15 ori;
Exercițiul 5: șezând pe scaun cu spatele rezemat de spătar și mainile pe solduri: flexia capului executată lent cu inspirație-expirație. Se excută de 10-12 ori cu maximum de amplitudine;
Exercițiul 6: aceeași poziție: îndoirea trunchiului și a gatului spre stânga și inspirație; revenire în poziția inițială cu expirație și apoi spre dreapta. Se execută de 10-12 ori;
Exercițiul 7: aceeași poziție: răsucirea capului și a gîtului spre stînga, revenire și se repetă spre dreapta. Se excută de 10-12 ori;
Exercițiul 8: aceeasi poziție: rotația amplă și lentă a capului și a gâtului spre stînga și dreapta. Se execută de 5-6 ori fiecare.
Exercițiul 9: mers prin cameră cu ridicarea alternativa a câte unui genunchi la piept cu ajutorul mâinilor și apropierea capului de el, la cinci pași. Se execută 1-2 minute.

Exercițiul 10: mers prin cameră cu răsucirea trunchiului spre stînga și apoi spre dreapta, la cinci pași, cu ducerea mâinilor la ceafă și răsucirea capului. Se execută 1-2 minute.

Observații:

masajul se efectuează cu unguente antiinflamatorii;

toate exercițiile trebuie să fie indolore.

Etapa II: – obiectivele programului de recuperare :

1.eliminarea mijlocului de imobilizare ;

2.combaterea dezechilibrului static postural;

3. reintegrarea funcțională a coloanei cervicale în ansamblul corporeal;

4.creșterea flexibilității coloanei cervicale inferioare;

5.combaterea rigidității și retracturii din regiunea coloanei cervicale;

6.creșterea forței musculare coloanei cervicale;

7. menținerea și îmbunătățirea capacității respiratorii;

8. creșterea amplitudinii de mișcare a celorlalte segmente ale corpului;

9. reeducarea proprioceptivă.

Mijloace folosite:

Masajul se poate efectua din decubit dorsal, ventral,lateral,așezat. Aceste manevre reduc intensitatea cefaleei de origine cervicală: effleurage, presiuni statice localizate (pot fi menținute pe o zonă de contractură până la dispariția acesteia), presiuni dinamice profunde, presiuni combinate cu întinderi ale țesuturior, masaj transversal de tip fricțiune sau fricțiune, întinderea planului cutanat în raport cu planurile subiacente, masajul feței : frontal, temporal,maseterii,regiunea suborbitară

Gimnastica posturală combaterea dezechilibrului static postural prin corectarea inversării lordozei cervicale

Exerciții de asuplizare și decontracturare (specifice curburii cifotice cervicale):

Exercițiul1: șezând -mișcări de extensie-flexie, lateralitate dreapta-stânga, rotație, circumducție ale capului; mișcări de flexie-extensie pe diagonală de 45°;

Exercițiul2: decubit dorsal (sub ceafă se pune un sul care o extinde mult) se încearcă flexia capului, mișcarea fiind contrată cu mâna (5s), apoi brusc se relaxează (întinderea cu decontracturarea musculaturii flexoare).

Exerciții pentru tonifierea mușchilor deficitari:

Exercițiul 1: decubit dorsal-ridică barbia coborând umerii pe sol, apoi coboară bărbia,cu ceafa lipită de sol și ridică umerii de pe sol;

Exercițiul 2: decubit dorsal exerciții de ridicare a omoplaților și de coborâre a omoplaților, cu ceafa lipită de sol;

Exercițiul 3: decubit dorsal cu capul în rotație și urechea pe sol, se apropie bărbia de umăr;

Exercițiul 4: decubit dorsal din rotație (dreapta apoi stânga) se ridică ușor capul de pe sol;

Exercițiul 5: decubit dorsal ridicarea capului de pe sol, cu bărbia proiectată înainte;

Exercițiul 6: decubit dorsal cu mâinile sub ceafă, ridică capul și întinde brațele;

Exerciții la aparate și la obiecte portative și benzi elastice:

Exercițiul 1: șezând:extensia capului cu o minge medicinală ținută pe cap (4×4).

Exercițiul 2: stând cu spatele la spalier, apucat sus-extensia trunchiului și a capului (3-5ori).

Exercițiul 3: stând cu spatele la spalier, apucat sus-pășire în fandat alternativ (3×4).

Exercițiul 4: în picioare cu un baston în mâini-se execută mișcări de ridicare cu extensie deasupra capului, mișcări de lateralitate, de rotație.

Exercițiul 5: atârnat la spalier-menținerea capului în extensie (3×10s).

Exercițiul 6: culcat înainte cu brațele întinse-ducerea mingii medicinale la ceafă, cu extensia progresivă a trunchiului(coloana cervicală, dorsală, lombară) simultan cu rostogolirea mingii pe spate (2×3).

Exercițiul 7: șezând: se execută mișcări de lateralitate

Exercițiul 8 : șezând : întinderea mâinilor înainte și apoi revenirea lor.

Exerciții cu rezistență, cu greutăți:

Exercițiul 1: șezând-retroducția simultană a membrelor superioare, antebrațele în flexie, cu rezistență manuală aplicată la nivelul cotului (4×3)

Exercițiul 2: șezând-flexia și extensia capului cu rezistență manuală (4×4)

Exercițiul 3: șezănd-înclinarea capului spre stânga și dreapta, cu rezistență manuală (4×4)

Exercițiul 4: răsucirea capului spre stânga și dreapta, cu rezistență manuală(4×4)

Exercițiul 5 :culcat înainte cu brațele întinse-ridicarea unei mingi medicinale de 1-2 kg și revenire (2×3)

Observații:

pacientul nu mai acuză dureri la nivelul rahisului cervical, în timpul efortului sau în timpul menținerii unor poziții o perioadă mai lungă de timp.

forța musculară a crescut, de la F4 la F4+++,datorită faptului că, numărul de exerciții și complexitatea lor a crescut de la o ședință la alta.

Concluzii:

Activitatea de cercetare desfășuratǎ în secția de "Reumatologie “ a "Spitalului de Recuperare" – Iași, în perioada octombrie 2014 – mai anul curent, s-a desfășurat în mai multe etape, stabilindu-se programe de recuperare kinetoterapeutice complexe și individualizate pentru fiecare subiect, obiectivele generale urmărite fiind:

Formarea și consolidarea reflexului de atitudine corectă a corpului static și dinamic;

Tonificarea musculaturii flexoare și extensoare a coloanei vertebrale cervicale;

Creșterea și dezvoltarea flexibilității și supleții articulare a coloanei vertebrale cervicale;

Creșterea mobilității coloanei vertebrale cervicale;

Dezvoltarea abilității și coordonării mișcărilor;

Prevenirea sau combaterea spasticității și a retracțiilor;

Prevenirea sau combaterea atrofiilor musculare;

Prevenirea sau îmbunătățirea tulburărilor funcțiilor cardio-respiratorii;

Prevenirea sau corectarea modificărilor de poziție ale altor segmente corporale ca: umeri, omaplați, gât, bazin, torace;

Tonifierea generală a organismului.

Mijloacele kinetoterapeutice folosite sunt împrumutate în general din Educația Fizică și Sport, dar sunt adaptate particularităților anumitor grupe de persone(vârstǎ, gravitatea diagnosticului) și are la bază exercițiul fizic.

Efectele tratamentului complex de recuperare, aplicat pe lotul experimental au dus la un timp de spitalizare mai scurt, la costuri mai reduse din partea pacientului si la o recuperare mai eficientǎ. De asemenea, pentru a avea rezultate semnificativ mai bune, trebuie sǎ existe o colaborare strậnsǎ între terapeut și pacient, bazatǎ pe încredere reciprocǎ și respect.

Bibliografie:

Rădulescu D. Al.-"Traumatismele osteoarticulare," vol. I, Edit.Medicală, București, 1967-(pg.45,186-192,430-437);

Baciu C.-"Anatomia funcțională și biomecanica", Edit.Medicală,București, 1981.

Sbenghe T.-"Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului", Edit.Medicala, 1996.

Pană I., Rovența N.-"Radiologia coloanei vertebrale"-vol.I.,Edit.Medicala, 1995.

Arseni C.,Panoza Gh.-"Patologia vertebro-medulara cervicală" -Edit.Didactică și Pedagogică, București, 1981-(pg.199,208-230).

Sbenghe T.-"Kinetologia profilactică, terapeutică și de recuperare"-Edit.Medicală, București-1987.

Kiss I.-"Fiziokinetoterapia și recuperarea medicală", Edit.Medicală, București, 1999.

Rădulescu A.- "Electroterapie" ,Edit.Medicală, 1993.

Nica A.- "Compendiu de medicină fizică și recuperare" , Edit.Universității C.Davila, 1998.

Robanescu N.- "Reeducarea neuro-motorie", Edit. Medicală, București, 1992.

American Academy of Orthopedic Surgeons(http://www.aaos.org).

University of (http://www.upmc.com).

ANEXE:

Pozitia initiala: decubit ventral –mâinile încrucișate sub bărbie:

Figura

Exercițiul 1 : așezarea succesivă a bărbiei și frunții pe sol

Figura și Figura

Exercițiul 2: ducerea bărbiei spre umărul stâng, apoi spre cel drept :

Figura și Figura

Exercițiul 3: cu brațele întinse și fruntea sprijinită pe sol se ridică capul de pe sol

Figura

Exercițiul 4:din șezând- răsuciri și mișcări de flexie ale capului

Exercițiul 5: din șezând cu un baston în mâini-se execută mișcări de ridicare cu extensie deasupra capului, mișcări de lateralitate :

Figura , Figura și Figura

Execițiul 6: din șezând se execută mișcări de lateralitate cu ajutorul benzii elastice:

Figura și Figura

Bibliografie:

Rădulescu D. Al.-"Traumatismele osteoarticulare," vol. I, Edit.Medicală, București, 1967-(pg.45,186-192,430-437);

Baciu C.-"Anatomia funcțională și biomecanica", Edit.Medicală,București, 1981.

Sbenghe T.-"Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului", Edit.Medicala, 1996.

Pană I., Rovența N.-"Radiologia coloanei vertebrale"-vol.I.,Edit.Medicala, 1995.

Arseni C.,Panoza Gh.-"Patologia vertebro-medulara cervicală" -Edit.Didactică și Pedagogică, București, 1981-(pg.199,208-230).

Sbenghe T.-"Kinetologia profilactică, terapeutică și de recuperare"-Edit.Medicală, București-1987.

Kiss I.-"Fiziokinetoterapia și recuperarea medicală", Edit.Medicală, București, 1999.

Rădulescu A.- "Electroterapie" ,Edit.Medicală, 1993.

Nica A.- "Compendiu de medicină fizică și recuperare" , Edit.Universității C.Davila, 1998.

Robanescu N.- "Reeducarea neuro-motorie", Edit. Medicală, București, 1992.

American Academy of Orthopedic Surgeons(http://www.aaos.org).

University of (http://www.upmc.com).

ANEXE:

Pozitia initiala: decubit ventral –mâinile încrucișate sub bărbie:

Figura 1

Exercițiul 1 : așezarea succesivă a bărbiei și frunții pe sol

Figura 2 și Figura 3

Exercițiul 2: ducerea bărbiei spre umărul stâng, apoi spre cel drept :

Figura 4 și Figura 5

Exercițiul 3: cu brațele întinse și fruntea sprijinită pe sol se ridică capul de pe sol

Figura 6

Exercițiul 4:din șezând- răsuciri și mișcări de flexie ale capului

Exercițiul 5: din șezând cu un baston în mâini-se execută mișcări de ridicare cu extensie deasupra capului, mișcări de lateralitate :

Figura 7, Figura 8 și Figura 9

Execițiul 6: din șezând se execută mișcări de lateralitate cu ajutorul benzii elastice:

Figura 10 și Figura 11