Programul de licență: Contabilitate și Informatică de Gestiune [615483]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“
BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE FINANȚE, BĂNCI ȘI CONTABILITATE
Programul de licență: Contabilitate și Informatică de Gestiune

Lucrare de licen ță
Microeconomia factorilor de producție
și distribuție a veniturilor

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Ciurlӑu Florin
Absolvent: [anonimizat]
2020

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………. ………………………….. ….2
Capitolul 1. Microeconomia factorilo r de producție și distribuție a
venitulor –noțiuni teoretice……… ………………………….. …….. …….………. …….. …..3
1.1. Producția și factorii de producție……………………….. …………………………….. ………… 3
1.1.1. Tipologia fa ctorilor de producție……………… ……… …… ……………………… 4
1.1.2. Formele productivității, creșterea și descreșterea producției………. ……….…4
1.1.3. Productivitatea muncii si ra ndamentul capitalului……………..…… ……….7
1.2. Veniturile, influența și distribuția lor……. …………………. ………………… ….…11
1.2.1. Forme de salarizare……………………… ………………..…..…….… ..……….11
1.2.2. Dobânda și profitul………………………… ………….…. ……….. .…………..12
1.2.3. Mărimea și dinamica profitului. Factori de influență……………… …..……..14
1.2.4. Renta ………………………………… …………………………..……… …………16
1.2.5. Renta funciară și formele ei…………………………………………… ………17
1.2.6. Prețul pământului……………………………… …………………… ….……..18
Capitolul 2. ……………………………………………. ……………………. …..……… ………….
2.1…………………………………………………………………………………….… …… ……
2.2………………………………………………………………………………….…… …….. ………..
2.3…………………………………….. ………………………………………………. ………. …..……..
2.4…………… ……………………………… …… ………. …………… …… …..
Concluzii……………………………………………………………. …………………………………….
Bibliografie……. ………………………………………………………….. …………………………….

1 INTRODUCERE

2

3 Capitolul 1
Microeconomia factorilor de producție și distribuție a veniturilor

1.1. Producția și factorii de producție

Productivitatea se poate defini ca raport intre cantitatea de bogăție produsa si
cantitatea de resurse absorbite in cursul procedurii sale. Eficacitatea se determina, într -o
asemenea accepțiune ca raport intre rez ultatele obținute si eforturile depuse deci, intre
producția realizata si factorii de producție utilizați pentru obținerea sa1.
Factorii de producție constituie elemente de intrare in procesul de producție, in
activitățile economice in general, reprezentân d condițiile necesare si suficiente pentru
desfășurare a acestui proces din care rezulta bunuri economice. Factorii de producție se
concretizează in resurse si disponibilități aduse in stare activa prin atragerea lor in circuitul
economic, alocarea si cons umarea lor, corespunzător unor destinații prestabilite de agenții
economici producători2.
Expresia sinteticӑ a eficienței a utilizӑri factorilor de producție este rodnicia sau
ranadamentul factorilor de producție. Aceasta poate fi determinate la ni vel de ȋntreprindere,
ramurӑ economicӑ și econmie nationalǎ. Cȃt de mare este rodnicia, randamentul factorilor de
producție, se apreciazӑ cu ajutorul nivelului productivitǎții. Nivelul productivitǎții se
determinǎ ca un raport ȋntre rezultatele obținute de producǎtor(produc ṱia) și efectele depuse
pentru a obține aceste rezultate (cantitatea de factori de producție utilizați).

1.1.1. Tipologia factorilor de producție

Produsele și serviciile (ca rezultate ale activitǎții economice) se obțin prin combinarea
factorilor de producție ȋn procese de producție specific productive. Tipologia factorilor de
producție, acceptatǎ ȋn mod obișnuit, este urmǎtoarea:
A) Forța de muncǎ (L) reprezintǎ factorul de producție active (mai este denumit factorul de
producție uman), f iind principalul factor de producție. Se exprimǎ prin numǎrul de ore de
muncǎ sau prin numǎrul de lucrǎtori prezenți la procesul de producție. Este un factor de

1 Constanța Popescu, Microeconomie:(curs universitar) , Tȃrgoviște, Bibliothecca, 2000, pag 149
2 Dobrota, Nita, coord,op,cit, pag 209

4 producție primar, ne rezultat dintr -un process de producție economic anterior. Este
reproductib il și are calitatea de a -și mǎri eficiența prin modul ȋn care este utilizat (prin
intermediul creșterii calificǎrii). Prin munǎ se mai ȋnțelege “o acțiune conștientǎ, deci specific
umanǎ ȋndrreptatǎ ȋn direcția satisfaceri trebuințelor, ȋn cadrul cǎreia su nt folosite aptitudinile
experiența și cunoștințele omului”3.
B) Capitalul (K) reprezintǎ factorul de producție intermediar ȋntre forța de muncǎ și obiectul
muncii. Poate fi capital real (utilaje, mașini, clǎdiri, drumuri, etc.) sau capital financiar
(expresi a monetarǎ a capitalului real, cum ar fi acțiuni, obligațiuni, numerar , alte active
financiare). Sub aspectul utilizǎrii, capitalului poate fi capital fix (nu se consumǎ ȋntr -un
singur proces de producție, ci participǎ la mai multe asemenea procese, masura participǎrii lui
fiind uzura exprimatǎ din punct de vedere monetar ȋn amortizare) sau capital circulant (se
consumǎ integral ȋntr -un singur proces de producție). Capitalul este un factor de producție
derivat, el fiind rezultatul unui proces de producție e conomicǎ anterior.
Din punct de vedere bine stabilit, factorul de producție capiatal nu poate fi epuizat
direct, el fiind compus din resurse care servesc indirect la ȋndepinirea criterilor, combinȃndu –
se cu ceilalți factori de producție4.
C) Pǎmȃntul (N) est e un factor de producție generic (ȋn el sunt cuprinse toate resursele
natural, inclusive apa). Este atȃt reproductibil, cȃt și neproductibil (ȋn funcție de component sa
la care ne referim). Ca și forța de muncǎ, este un factor primar (unii autori considerǎ , totuși,
cǎ acțiunile noastre de producție sau recuperare a mediului conferǎ și pǎmȃntului un caracter
de factor de producție derivate , transformȃndu -l de fapt ȋn capital)5. Principala caracteristicǎ a
acestui factor de producție este raritatea, ceea ce imprimǎ un caracter relativ limitative și
celorlalți factori și impune gǎsirea permanent de noi soluții pentru o utilizare cȃt mai eficientǎ
a lui6.

1.1.2. Formele productivității, creșterea și descreșterea producției

Formele product ivitǎții prezintǎ o mare diversitate, exprimarea ei fǎcȃndu -se printr -o
mare varietate de indicatori, ȋn funcție de mai multe criteria:

3 Prahoveanu Eugen, op, cit., pag. 48
4 Cosmin Stoica, Microeconomie: abordǎri privind conduita umanǎ bunǎstǎrii , Editura Pro Universitaria,
București, 2007, pag. 42

5  Dupǎ nivelul activitǎții se disting: productivitate la nivel de ȋntreprindere, secție sau
loc de muncǎ; la nivelul normei de activitate; la nivelul ȋntregii economii;
 Dupǎ forma de exprimare se deosebesc : productivitatea fizicǎ (realǎ), determinatǎ ȋn
unitǎți fizice și/sau natural -convențiale; productivitate a valoricǎ (monetarǎ);
 Dupǎ modul de calcul al indicatorilor se disting: productivitatea medie și
productivitatea marginal ǎ;
 Dupǎ modul ȋn care se reflect rezultatele activitǎții economice distinge:
productivitatea brutǎ, calculatǎ la valoarea br utǎ, calculatǎ la valoarea brutǎ a productivitǎții
(inclusive consumurile intermediare) și productivitatea netǎ;
 Dupǎ aria de cuprindere a indicatorilor se pot distinge: productivitatea parțialǎ și
productivitatea global.
Ȋn literature de specialitate productivitatea este analizatǎ ca7:
– Productivitatea globalǎ, prin care se mǎsorǎ performanța și eficiența combinǎrii
tuturor factorilor de producție;
– Productivitatea parțialǎ, prin care se mǎsoarǎ efectele obținute prin utiliz area unui
singur factor de producție consumat (munca, capital, informație, etc.).
Atȃt productivitatea global, cȃt și productivitatea parțialǎ se determinǎ ca
productivitate medie ( W g ) și productivitatea marginal ǎ (W gm) astfel:
A) Productivitatea global me die a factorilor de producție (Wg), se determinǎ ca raport
ȋntre rezultatul total obținut (Q) și totalul factorilor de producție utilizați (F):

B) Productivitatea global marginal (W gm), exprimǎ eficacitatea ultimei unitǎți din toți
factorii de producție utilizați și se determinǎ cu relația :

C) Productivitatea parțialǎ medie este expresia raportului dintre mǎrimea producției
(Q) și cantitatea utilizatǎ din factorul de producție respective (F i):

Ȋn care: W Fi – exprimǎ cȃte unitǎți (fizice sau valorice) de factor de producție
utilizat (F i).

5 https://www.academia.edu/33229600/EMIL_DINGA_DIANA_MIHAELA_APOSTOL_MICROECONOMIE
6 Cosmin Stoica, Microeconomie: abordări privind conduit umană bunăstării , Editura Pro Universitaria,
București, 2007, pag. 38
7 Viorica Rӑducanu, Microeconomie (curs universitar) , Editura Bibliothecca, Tȃrgoviște, 2000, pag. 149

WQ
Fg
0 10 1
gmFFQQ
ΔFΔQW
iFFQWi

6 D) Productivitatea parțialǎ marginal (W pm), reprezintǎ sporul de producție scontat a se
obține prin utilizarea unei unitǎți suplimentare din factorul F i, ceilalți factori rǎmȃnȃnd
consecvent:

 Dupǎ aria de cuprindere a ind icatorilor se pot distinge: productivitatea parțialǎ și
productivitatea global.

Fig. 1.1.2 Evoluția producției, a productivitǎții medii și marginale
a factorilor de producție

Analiza comportamentului producției ȋn raport cu cȃte unul din factroii de producție,
ȋn condițiile clauzei “caeteris paribus” (celelalte lucruri neschim bate), se face cu ajutorul
funcțiilor de producție, iar evoluția curbelor producției, a productivitǎții medii și marginale se
prezintǎ ȋn figura 1, de unde putem desprinde urmǎtoarele concluzii:
A)Pentru Fi (0,F M), factorul de producție respective este d eficitar ȋn raport cu
combinația celorlalți factori considerați constanți. Punctul M (punct de inflexiune) marcheazǎ
trecerea de la un randament crescǎtor la unul descrescǎtor al factorului Fi, considerat ca fiind
0 10 1
ipmFFQQ
ΔFΔQWFM Q S
M N
FS FN F Q
FM N’
FN FS F WFi
W’ Fi
WFi
W’ Fi M’

7 variabil. Ȋ n acest punct factorul de producție respective existǎ ȋn cantitǎțile necesare pentru o
combinație eficientǎ cu ceilalți factori de producție considerați invariabili.
Dupǎ acest punct ȋncepe sǎ se manifeste “Legea productivitǎții marginale
descrescȃnde” a factorilor de producție, c onform cǎreia orice suplimentare a masei unui
factor, peste o anumitǎ limitǎ, menținȃnd constant nivelul celorlalți,are drept effect producții
din ce ȋn ce mai mici;
B) Pentru Fi (FM, FN), productivitatea marginal a factorului de produc ție Fi
descreștere, atingȃnd punctual N ȋn care se realizeazǎ folosirea optimǎ a acestuia ȋn
combinația menționatǎ, productivitatea marginal a factorului egaleazǎ productivitatea medie a
sa, iar producția atinge nivelul optim de pe seama sporii factorului de producție respective;
C) Pentru Fi ( FM, FS) producția ajunge la saturație și orice sporire, ȋn continuare, a
masei acestui factor, ȋn condițiile neschimbǎrii celorlalți, lasǎ producția nemodificatǎ sau
determinǎ reducerea acesteia. Punctul S este punctul de saturație a producției cu factorul Fi, iar
productivitatea marginal a factorului respective devein nulǎ. Dupǎ acest punct producția
scade, iar productivitatea marginal devine negativǎ;
D) Ȋn F i (0, F M), suplimentarea factorului de producție Fi determinǎ creșterea
producției mai mult decȃt propoțional (de aceea pentru Fi FM curba producției este
concavǎ). Ȋn punctual M forma curbei producției se transform ȋn convex, se modificǎ
randamentul factorului Fi din crescǎtor ȋn descrescǎtor, iar productivitatea marginlǎ are nivel
maxim.
Evoluția curbelor producției (Q), a productivitǎții medii și marginale a factorilor de
producție, evidențiazǎ faptul cǎ atȃt timp cȃt productivitatea marginal este superioarǎ
productivitǎții medii, randamentul factorului variabil este pozitiv ( crescǎtor pȃnǎ ȋn punctual
M’ și descrescǎtor pȃnǎ ȋn punctual N’), ȋn caz contrar are tendințǎ descrescǎtoare.

1.1.3. Productivitatea muncii și randa mentul capitalului

Productivitatea muncii este consideratǎ cel mai relevant indicator utilizat ȋn aanlizele
economice. Ea constǎ ȋn capacitatea forței de muncǎ de a crea ȋntr -o perioadǎ de timp un
anumit volum de utilitați (bunuri și servicii). Acest indi cator realizeazǎ compatibilitatea ȋntre
factorii materiali și cei umani ai producției, ea exprimȃnd rodnicia cu care este utilizat
factorul de producție.
Eficiența muncii este de multe ori identi ficatǎ cu productivitatea muncii, pornind de la
presupunerea cǎ toate cheltuielile au la orginea lor munca. Dar, așa cum afirmǎ unii

8 economiști8, produsul muncii nu este același cu efectul muncii, acesta fiind de multe ori mult
mai cuprinzǎtor de cȃt produ sul muncii9.

PRODUCTIVITATEA MUNCII 

REZULTATUL PRODUCȚIEI (CANTITATE / TIMP SAU VALOARE / TIMP) 
CANTITATE DE MUNCǍ CONSUMAT Ᾰ

NUMǍRUL ANGAJA ṰILOT (CANTITATE
CANTITATE
DE MUNCǍ ORE DE MUNCǍ REALIZATE (TIMP)

CHELTUIELI DE PERSONAL
ALE PRODUC ṰIEI (VALOARE/TIMP)

Fig. 1.1.3 Productivitatea muncii10

Nivelul prductivitǎții muncii se mǎsoarǎ fie prin calitatea și cantitatea bunurilor
obținute și a serviciilor prestate ȋntr -o unitate de muncǎ , fie prin cheltuiala de muncǎ care
revine pe unitate de bun economic și se determinǎ ca mǎrime medie și marginal.
A) Productivitate medie a muncii (W L), se determinǎ ca indicator calitativ de maxim
(W LM), prin raportarea producției obținute (Q) la factorul muncǎ utilizat (L), iar ca indicator
calitativ de minim (W Lm), prin raportarea factorului muncǎ utilizat (L) la producția obținutǎ
(Q), folosind relațile:



8 V.V.Novojilov, Mǎsurarea cheltuielilor și rezultatelor , Editura Științificǎ și Enciclo pedicǎ, București, 1969,
pag. 66
9 Viorica Rӑducanu, Microeconomie (curs universitar) , Editura Bibliothecca, Tȃrgoviște, 2000, pag. 152
10 Cristian Niculescu, ”Introducere ȋn economie: definiṱii, principii, scheme generale” , Editura Niculescu Srl,
București, 1997, pag. 119
LQWLM
TpQ
Win
1ii
LM


QLWLm
in
1iiLm
pQTW




9 B) Productivitatea marginal a muncii, sau produsul marginal al muncii ( W’ L), se
determinǎ, ca indicator calitativ de maxim (W’ LM), prin sporul de producție ( Q) obținut ca
urmare a utilizǎrii unei unitǎți suplimentare de muncǎ ( L), ȋn condițiile ȋn care ceilalți factori
sunt presupuși constanți, iar ca indicator calitativ de minim (W’ Lm), prin sporul de factori de
producție ( L) necesar pentru a sporii producția cu o unitat e, ceilalți factori rǎmȃnȃnd
neschimbați, folosind relațiile:



In care: p – prețul de vȃnzare unitar.
Analiza comportamentului producției ȋn raport cu factorul muncǎ (L) evidențieazǎ
variabilitatea productivitǎții medii ș i marginale a muncii, variabilitate ce poate fi exprimatǎ
printr -un graphic similar celui din figura 1.
Creșterea productivitǎții muncii are efecte economice și sociale benefice cum ar fi:
economisirea factorilor de producție consumați; reducerea costului de producție; creșterea
producției, a competitivitǎții bunurilor economice; creștere profiturilor, a sal ariului nominal și
a salariului real; economisirea timpului de muncǎ și creșterea ponderii timpului liber, deci,
creșterea calitǎții veții. Creșterea productivitǎții muncii are un caracter legic și presupune
schimbarea ȋn factori de producție, ȋn modul lor de combinare etc., astfel ȋncȃt același volum
de muncǎ dobȃndește forța de a produce o cantitate mai mare de bunuri.
De aceea , activitatea practicǎ trebuie sǎ țina seama de un ȋntreg complex de factori
pentru a asigu ra o creștere a productivitǎții munci i la toate nivelele economiei naționale.
Randamentul capitalului, reflecta legǎtura dintre capital și rezultatele producției
reprezentȃnd, de fapt, productivitatea sau eficiența utilizǎrii a cestuia11. Ca orice indicator de
eficiențǎ, randamentul capitalului se prezintǎ ca raport de minim (coeficientul capitalului) și
ca raport de maxim (productivitatea capitalului). Coeficientul capitalului exprimǎ necesarul
de capital sau consumul din acest f actor ocazionat de obținerea unei unitǎți de efect
economic; eficacitatea utilizǎrii capitalului fiind cu atȃt mai mare cu cȃt mǎrimea raportului
este mai micǎ. Acest indicator se calculeazǎ ca mǎrime medie și ca mǎrime marginalǎ.

11 Constanța Popescu, Microeconomie: (curs universitar) , Editura Bibliothecca, Tȃrgoviște, 2000, pag. 155
LQ'WLM
Lp.Q
'Wn
1iii
LM


p.QL'WLm




n
1iiiLm
p.QT'W

10 A) Coeficientul mediu al capitalului (K) se determinǎ prin raportarea capitalului
avansat (utilizat sau folosit), ȋntr -o anumitǎ perioadǎ de timp (ca fluxu – K), la efectul
economic obținut (Q) ȋn același orizont de timp:

B) Coeficientul marginal al capitalului (K m) este raportul dintre sportul de capital
( K) ȋntr -un orizont de timp și creșterea rezultatelor economice ( Q) ȋn același interval de
timp:

Productivitatea capitalului exprimǎ mǎrimea efectelor economice ce revine la o unitate
de effort (capital) și se det erminǎ ca mǎrime medie și mǎrime marginal astfel:
A) Productivitatea medie a capitalului (W K) se calculeazǎ ca raport ȋntre efectul
economic obținut sau care urmeazǎ a fi obținut și capital avansat (utilizat sau folosit), cu
relația:

B) Productivitatea marginal a capitalului (W mk) mǎsoarǎ sporul de efecte economice
ce revine la o unitate de spor de capital. Ea reflect relația dintre creșterea producției și
creșterea factorului capital pȃnǎ la limita permisǎ de combinația cu ceilalți factori al cǎror
consum rǎmȃne constant și se determinǎ cu relația:

Analiza comportamentului producției ȋn raport cu factorul capital (K), aratǎ
variabilitatea productivitǎții medii și marginale a acestuia, ȋn condițiile ȋn care consumul
celorlalți factori de producție nu s e modificǎ, variabilitate ce poate fi exprimatǎ printr -un
graphic similar celui din figura 1.
Aprecierea nivelului și evoluției productivitǎții capitalului impune analiza modului ȋn
care componentele acestuia (capitalul fix și capitalul circulant), participǎ la obținerea
producției producției, Ȋn acest sens se folosesc urmǎtorii indicatori:
A) Coefici entul capitalului fix (K c) aratǎ necesarul de capital fix (Cf) pentru obținerea
unei unitǎți producției (Q):

B) Randamentul capitalului fix (R K) este inversul indicatorului anterior, adicǎ
valoarea producției obținute la o unitate valoricǎ de capital fix ut ilizat:
QKK
0 10 1
mQQKK
ΔQΔKK
K1
KQWK
K1
KQWgK
QCfKK

11
C) Indicele de utilizare a capacitǎților (I Cp) este raportul dintre producția
obținutǎ și capacitatea de producție (C p).

Acest indicator permite fundamentarea unor decizii care sǎ conducǎ la
utilizarea raționalǎ și eficientǎ a spațiilor de producție și a capitalului.

1.2. Veniturile, influența și distribuția lor

Distribuția este acel process care ȋmparte veniturile factorilor de producție (salariu,
rentǎ, profit) ȋntre particip anții direcți la obținerea lor.
Redistribuirea este acel process prin care o parte a veniturilor primare se reȋmpart ȋn
vederea formǎrii veniturilor celor ocupați ȋn sfera neproductivǎ, a unitǎților prestatoare de
servicii, ca și pentru completarea venitu rilor statului. Pe aceastǎ cale se formeazǎ venituri
derivate. Plata serviciilor și politica de preț reprezintǎ instrumente ȋn realizarea procesului de
redistribuire,Astfel deținǎtorii de venituri primare folosesc o parte a acestora pentru plata
serviciilo r de care beneficiazǎ, contribuind la formarea veniturilor prestatorilor de servicii. ȋn
mǎsura ȋn care politica de preț este dusǎ de cǎtre stat, acesta poate include ȋn prețul unor
bunuri considerate de lux o serie ȋntreagǎ de impozite indirect sau taxe p entru ca pe seama
unor venituri astfel dobȃndite sǎ procedeze la redistribuiri și sǎ susținǎ politici cu character
social
 Salariul reprezintǎ:
– Un cost din combinarea factorilor de producție, o component a costului total al bunului
economic obținut;
– Un venit al celor care au contribuit prin munc a depusǎ la obținerea rezultatelor
respective12.
Pentru cel care ȋl plǎtește, pentru angajatorul forței de muncǎ, salariul reprezintǎ un cost,
un element al prețului mǎrfurilor vȃndute. Pe salariat ȋl intereseazǎ ce poate face cu venitul
obținut. De aceea salariul este privit ca nominal sau real. Salariul nominal (Sn) reprezintǎ
suma de bani pe care angajatorul o primește ȋn schimbul munci i depuse. Salariul real (Sr)

12 Bǎlǎceanu Cristina, Predonu Monica , Microeconomie: manual de studiu individual , Editura Pro
Universitaria, București, 2012 , pag.52
CfKK1R
CpQICp

12 reprezinta cantitatea de bunuri și servicii care poate fi cumpǎratǎ, la un momen t dat, cu
ajutorul salariului nominal.
Ȋn afarǎ de venitul realizat pe o cale direct, proporțional cu muna depusǎ, angajat ul
mai poate fi beneficiarul salariului colectiv și al salariului social. Salariul colectiv este acela
atribuit tuturor salariaților unei firme ca participare la rezultatele acesteia (profit) sau prin
acordarea diferitelor facilitǎți. Salariul social este realizat ȋn urma redistribuirii venitului
național ȋn vederea asigurǎrii de venituri unor categorii de salariați care se confruntǎ cu
probleme deosebite sau se aflǎ ȋntr=o situație material precarǎ (șomaj, accidente de muncǎ,
boli profesionale etc.)13.

1.2.1. Forme de salarizare

Pentru a pune ȋn relație cȃt mai direct rezultatele cantitative și calitative ale muncii cu
veniturile, ȋn practicǎ se uzeazǎ de cele trei forme de slarizare: ȋn regie, ȋn accord, pe bazǎ de
cote procentuale.
Salarizarea ȋn regi e sau dupǎ timpul de lucru se practicǎ ȋn acele unitǎți sau pentru
acele categorii de salari ați unde rezultatele muncii nu sunt pe deplin comensurabile:
ȋnvațǎmȃnt, sǎnǎtate, justiție, apǎrare naționalǎ, administrație etc. Venitul este determinat,
aici, ca un produs ȋntre tariful orar și numǎrul de ore prestate. Fiecǎrui lucrǎtor ȋi sunt fixate,
ȋn mod privat, printr -o fișǎ a postului, sarcinile și responsabilitǎțile ce -I revin. ȋn funcție de
modul cum și le ȋndeplinește, se fixeazǎ tariful orar precul și e ventualele recompense (premii,
gradații, gratificații etc.), iar dacǎ este cazul eventualele sancțiuni sau micșorǎri de salariu.
Salarizarea ȋn acord se executa la ȋntreprinderile a cǎror activitate este relative
omogenǎ, iar rezultatele muncii sunt pe deplin mǎsurabile. Acordul ia forma unei ȋnțelegeri
ȋntre cele douǎ pǎrți: firma, pe de o parte, care are lucrǎri de executat și o formațiune de lucru,
pe de alta parte, cere se angajeazǎ ca ȋntr -un anumit interval de timp sǎ execute lucrarea la
parametrii cantitativi și calitativi descriși, Tarifl se fixeazǎ pe unitate fizicǎ de lucrare
executatǎ (bucatǎ, metro pǎtrat, metro cub, piesǎ, ansamblu, subansamblu etc.).
Salarizarea ȋn cote procentuale se pract icǎ, ȋndeseosebi, ȋn unitǎțile comerciale. Pentru
a fi stimulați ȋn promovarea imaginii și vȃnzarea mǎrfurilor și serviciilor, lucrǎtorii acestor
unitǎți sunt salarizați ȋn cote procentuale aplicate valorii vȃnzǎrilor. Fiecare din acele trei
forme uzuale d e salarizare ȋși are avantajele și dezavantajele ei. De multe ori, aceeași

13 Prof.univ.dr. Ion Ignat, op. cit. , Economie (suport de curs) , Editura Universitatea “Al.I.Cuza”, Iași, 2016,
pag.49

13 ȋntreprindere, ȋn virtutea autonomiei sale funcționale, poate proceda la o combinare de
elemente aparținȃnd a douǎ sau chiar trei forme de salarizare. Poate practica, altfel spus, o
salarizare mixtǎ. De asemenea, ȋn aplicarea politicii de salarizare, fiecare ȋntreprindere
pornește și de la premisa cǎ proprii sǎi salariați pot fi coparticipanți la salariul colectiv sau
social; pot fi beneficiarii sistemului de participare la ȋmparțire a profiturilor etc.

1.2.2 Dobânda și profitul

Dobȃnda reprezintǎ, ȋn esențǎ renumerarea factorului capital de ȋmprumut. Ea este
suma de bani care o plǎtește ȋmprumutatul, numit debitor, ȋmprumutǎtorului, numit creditor,
pentru dreptul de a folosi sum a ȋmprumutatǎ o anumitǎ perioadǎ de timp. Ȋntȃi de toate,
reținem faptul cǎ dobnda poate fi privitǎ la modul absolute, ca masǎ sau sumǎ totalǎ cuvenitǎ
creditorului și la modul relativ ca ratǎ a dobȃnzii. Masa sau suma absolutǎ a dobȃnzii (D) se
determinǎ fie ca dobȃndǎ simplǎ fie ca dobȃndǎ compusǎ.
– Dobȃndǎ simplǎ are ȋn vedere perioade ale ȋmprumutului de pȃnǎ la un an, inclusive
și faptul cǎ dobȃnda cuvenitǎ se ȋncaseazǎ și nu este capitalizatǎ. Formula de calcul este
urmǎtoarea:
D = d ∙ C ∙ T
Ȋn care: D – masa dobȃnzii; d – rata dobȃnzii; C – mǎrimea creditului; T – timpul ȋmprumutului
socotit ȋn ani.
De exemplu, o sumǎ de 10 milioane lei ȋmprumutatǎ pe 6 luni cu o ratǎ a dobȃnzii de
50% va adduce creditorului o dobȃndǎ ȋn sumǎ de:

– Dobȃnd a compusǎ are ȋn vedere perioade mai mari de un an și presupune, implicit,
procesul de capitalizare; se plǎtește dobȃndǎ la dobȃndǎ. Pentru a o determina, se calculeazǎ
mai ȋntȃi suma (Sn) ce revine creditoruli peste n ani de ȋmprumut a sumei C, dupǎ formu la:
De aici plecând: D = − C

Rata dobȃnzii (d) reprezintǎ prețul ȋmprumutului a o sutǎ unitǎți monetare pe timo de
un an. Se determinǎ ca raport procentual ȋntre mǎrimea absolutǎ a dobȃnzii și cea a creditului,
dupǎ formula:

14
 Distingem, apoi dobȃnda nominal și dobȃnda realǎ.
Dobȃndǎ nominal reprezintǎ cȃștigul creditorului exprimat ȋn unitǎți monetare sau ȋn
termini nominali. Deși moneda reprezintǎ unitatea de mǎsurǎ general valabilǎ, puterea ei de
cumpǎrare poate fi afectatǎ de inflație. Ȋn acest context cel care a renunțat la o pl ǎcere
preze ntǎ pentru una viitore, vrea sǎ știe care este prețul real al acestui sacrificiu și dacǎ acesta
a meritat. Ca sǎ afle, determinǎ rata realǎ a dobȃnzii care exprimǎ randamentul real al
capitalului ȋmprumutat, adicǎ, ce volum de bunuri va obțtine mȃine ȋn schimbul celor la care a
renunțat astǎzi.
Rata realǎ a dobȃnzii (r) se determinǎ prin diferența dintre rata nominal (i) și rata
inflației ( ):
R = I –
Relația dintre rata nominal și cea realǎ a dobȃnzii pune ȋntotdeauna problema
actualizǎrii fluxurilor de venituri viitoare pe care un capital ȋmprumutat le poate produce.
Ȋntrucȃt renunțǎ la bunuri prezente pentru bunuri viitoare, orice persoanǎ este inter esatǎ sǎ
alfe valoarea curentǎ a unor cȃștiguri pe care le obțtine ȋn viitor ca urmare a investiției fǎcute
pe seama amȃnǎrii consumului. Problema constǎ, de fapt, ȋn a determina suma de bani care ar
fi suficientǎ astǎzi pentru a genera un anumit flux de v enituri la dimensiunile actuale ale ratei
dobȃnzii.
Ȋn cazul ȋn care pe ȋntreaga duratǎ de ȋmprumut a capitalului , cȃștigaul anual (A) este
același, iar rata dobȃnzii (i) rǎmȃne neschimbatǎ, valoarea actualizatǎ (Va) se determinǎ dupǎ
formula:

Atunci c ȃnd fluxurile anuale de venit variazǎ pe anumite interval de timp, iar de la un
interval la altul rata dobȃnzii se modificǎ, formula de calcul devine:

Unde:
– A1,A2,… An, reprezintǎ veniturile viitoare dobȃndibile ȋn intervalele de timp 1, 2,… n
– I repr ezintǎ rata dobȃnzii constatǎ doar pentru un anumit interval de timp (1,2,… n)

15 Privitǎ ca expresie a randamentului global14 al capitalului ȋmprumutat, dobȃnda apare
ca un cȃștig brut. Dupǎ plata ȋmpozitului, cȃștigul devine net. De obicei, dobȃnda se
impozi teazǎ prin procedeul numit la sursǎ.
Ȋn funcție de durata ȋmprumutului, dobȃnda poate fi pe termen scurt sau pe termen
lung. Apoi, pe durata ȋmprumutului dob ȃnda poate rǎmȃne fixǎ, stabilitǎ inițial prin clauzele
contractului de ȋmprumut sau variabilǎ, ȋn funcție de condițiile pieței. Mai amintim cǎ
dobȃnda poate varia ȋn funcție d gradul de risc.Pentru ȋmprumuturi ȋn condiții relativ sigure și
cu bonitate certǎ și recunoscutǎ a partenerilor, dobȃnda este mai micǎ. Riscul ridicat implicǎ
și o ratǎ a dobȃnzi i pe mǎsurǎ. De reținut cǎ ȋn mod normal dobȃnda nu include primele sau
alte cheltuieli legate de supraveg herea sau recuperarea capitalului ȋmprumutat ȋn condiții de
risc deosebit. Dacǎ le cuprinde, acestea formeazǎ fals dobȃndǎ.

1.2.3. Mărimea și dinami ca profitului. Factori de influență

Mǎrimea profitului se exprimǎ la modul absolute prin masa profitului și la modul
relative prin rata profitului. Masa profitului reprezintǎ suma totalǎ dobȃnditǎ sub formǎ de
cȃștig și calculatǎ ca diferența ȋntre venituri și costuri. Cȃștigul, pozitiv, se poate determina la
nivel de produs, agent economic, ramurǎ de producție sau economie naționalǎ.
Ȋn literatura de specialitate, categoria economic de profit este prezentatǎ ca fiind
“cȃștigul, avantajul realizat sub formǎ bǎneascǎ dintr -o acțiune, operație sau exercitarea unei
activitǎți și se determinǎ ca diferențǎ ȋntre aceea ce se ȋncaseazǎ și ceea ce se plǎteș te ȋn
activitatea economic sau ca diferențǎ ȋntre prețul de vȃnzare și costul produsului, serviciului,
provenit din activitatea respectivǎ”15.
Ȋn funcție de domeniul de activitate, profitul poate cǎpǎta forma profitului industrial,
comercial, bancar etc. Specificitatea locului ȋn care se obține poate conduce și la un mod
particular de calcul. De exemplu, profitul bancar (PrB), respectȃnd regula general a diferenței
dintre venituri și cheltuieli, se determinǎ scǎzȃnd din dobȃnda ȋncasatǎ (Dȋ) dobȃnda plǎti tǎ
(Dp) și cheltuielile administrative ale bǎncii (Cha), dupǎ formula:
PrB = Dî − Dpl + Cha

14 Randamentul global al capitalului ȋmprumutat include dobȃnda cuvenitǎ, ȋn expresie bǎneascǎ, dar și
serviciile posibile de obți nut cu aceastǎ ocazie, cum ar fi: transformarea rapidǎ a respective sume ȋn mijloc de
platǎ, ȋnlǎturarea riscului de a nu fi pierdutǎ sau furatǎ etc.
15 Buse Georgeta, Dicționarul complet al economiei de piațǎ , Editura Inform ația Business Books, București,
1994, pag. 273

16 Rata profitului (pr’) exprimǎ “prețul” cu care se dob ȃndește cȃștigul și se determinǎ ca
raport procentual ȋntre masa profitului (Pr), pe de o parte și capitalul consumat (costul de
producție) Cp sau capitalul avansat (Ka) sau cifra de afaceri (Ca), pe de altǎ parte, dupǎ
formula:

Fiecare formulǎ conduce la un alt rezultat din moment ce numitorii diferǎ. Deși, de
manierǎ generalǎ, rata profitului este un indicator important pentru evidențierea gradului de
rentabilitate la nivel de produs, firmǎ, ramurǎ sau economie naționalǎ16, prima formulǎ se
apropie cel mai mult de aceea ce teoria și practica numește rata rentabilitǎții. Diferența dintre
prima și a doua formulǎ derivǎ din faptul cǎ, de cele mai multe ori, Ka > Cp.Faptul se explicǎ
prin modul special ȋn care se consumǎ anumite component ale capitalului circulant, dar cu
deosebire ale capitalului fix.
Formele profitului17sunt:
– Obișnuit, normal, ordinar – considerat sufficient pentru ca agentul economic sǎ -și
continue activitatea;
– Supraprofit, profit de monopol – peste cel normal
– Normal, legitim – suma celui ce deține firma ca factor de producție, pentru serviciul
adus ȋn activitatea economic pe aceastǎ cale;
– Nelegitim, venit necȃștigat – suma ȋnsușitǎ de posesorul factorului de producție
(aceluiași), fǎrǎ sǎ fi avut vreo contribuție la activitatea economic (sursǎ de ȋmbogǎțire fǎrǎ
cauzǎ): “ venit gratuity, rezultȃnd din circumstanțe favorabile – independente de benegiciar”
Maurice Allais, laureate al premiului Nobel pentru economie 1998.
Profitul legitim este rezultatul progreselor economice și tehnice realizate de firmǎ
prin intermediul unor mijloace de muncǎ mai perfecționate și mai ieftine.
Profitul ne legitim nu este rezultatul aportului firmei la activitatea economic ci și al
unor economii nejustificate de cheltuieli pentru protecția mediul ȋnconjurǎtor.
Dinamica profitului, ca masǎ și ratǎ, se aflǎ sub incidența unui mare numǎr de factori.
Dacǎ avem ȋn vedere modul general de calcul, pentru a asigura creșterea profitului va trebui
sǎ gǎsim acei factori care conduc, fie la creșterea ȋncasǎrilor din vȃnzarea bunurilor și
serviciilor create, fie la reducerea costurilor.

16 https://www.rasfoiesc.com/business/economie/MARIMEA -SI-DINAMICA -PROFITULUI25.php
17 Bǎlǎceanu Cristina , Predonu Monica, Microeconomie: manual de studio individual , Editura Pro
Universitaria, București, 2012, pag. 55

17 Rata profitului depinde ȋn mod hotǎrȃtor de acțiunea convergentǎ a trei grupe de
factori18, precum:
A) Factori care țin ȋndeosebi de producție, precum: cantitatea și calitatea bunurilor și
serviciilor create; structura producției pe sortimente; nivelul productivitǎ ții muncii; gr adul de
tehnologizare; sistemul managerial etc.
B) Factori care țin de nivelul prețului și costului: un preț de vȃnzare mare poate conduce, ȋn
anumite condiții de elasticitate a cererii, la creșterea masei profitului; o reducere a costului
mediu poate con duce de asemenea la creșterea absolutǎ a profitului, ȋn condițiile menținerii
aceluiași preț de vȃnzare;
C) Factori care țin de viteza de rotație a capitalului, astfel cǎ timpul necesar parcurgerii unei
mișcǎri complete a capitalului (circulant) trebuie sǎ fi e cȃt mai scurt. Cu cȃt acest timp,
destinat aprovi zionǎrii, producției, depozitǎrii și desfacerii este mai mic, cu atȃt capitalul
realizeazǎ un numǎr de rotații mai mare ȋn decursl unui an, aceea ce ȋnseamnǎ cǎ la un capital
egal avansat, firmele care ȋn decursul unei perioade, realizeazǎ o vitezǎ de rotație mai mare,
obțin un profit mai mare.

1.2.4. Renta

Fiind legatǎ de folosirea unuia dintre principalii factori “originari” – pǎmȃntul, renta a
angajat consistent sidcursul theoretic ȋncǎ din perioada de afirmare a științei economice.
William Petty, Francois Quesnay, Adam Smith, David Ricardo și Karl Marx și -au fǎct o
preocupare esențialǎ din a explica natura și formele pe care le ȋmbracǎ renta.
J.B.Say – autorul teoriei trinitare (conform cǎreia muncii ȋi revine salariul; capitalului –
profitul și pǎmȃntului – renta) susținea cǎ “renta este o recompensǎ pentru serviciile aduse de
pǎmȃnt”19.
Ȋn general, se admite cǎ pentru faza clasicǎ a științei eco nomice teoria rentei a cȃștigat,
explicative, noțional și ȋn planul mecanismului de formare, prin contribuția decisivǎ a lui
Ricardo și Max. Cum pentru acea perioad ǎ pǎmȃntul era socotit principalul factor de
producție, renta a ȋmbrǎcat forma rentei funcia re și a fost definitǎ de Ricardo, reprezentativ și

18 D. Ciucur, I. Gavrilǎ, C. Popesc u, Economie -manual universitar , Editura Economicǎ, București, 1999, pag.
315.
19 https://www.creeaza.com/afaceri/economie/Renta -economica -abordari -conce517.php

18 acoperitor, ca fiind “…acea parte din produsul pǎmȃntului care se plǎtește landlordului pentru
folosința forțelor originale și indestructibile ale solului’20.
Ȋn circumstanțele de atunci renta era axplicatǎ plecȃnd de la:
 Proprietatea privatǎ asupra pǎmȃntului;
 “Legea fertilitǎții descrescȃnde” a solului, ca formǎ a legii randamentelor
neproporționale;
 Modul specific de formare a prețurilor agricole ȋn condițiile unei oferte de pǎmȃnt
relative fixe.
Modul ȋn care Ricardo, completat de Marx, a explicat renta a rǎmas de referințǎ.
Teoria neoclasicǎ ȋn variant marginalistǎ, dar și contemporanǎ a preluat esențialul din aceea
ce a oferit Ricardo. Ȋn plus, prin ȋnchirierea folosinței oricǎrui factor de prod ucție disponibil
ȋn cantitate limitatǎ: pǎmȃnt, zǎcǎminte de petrol, aur, dar și jucǎtori de fotbal, aviator etc.

1.2.5. Renta funciară și formele ei

Renta funciarǎ diferențialǎ asa dar este un venit permanent pe care ȋl aduce periodic
un bun mobiliar sau un bun imobiliar , ȋncasatǎ de proprietarul funciar ȋn funcție de
deosebirile de calitate și poziție a terenului arendat21. Ȋn present primeazǎ caracterul universal
al rentei, ca venit care apare atunci cȃnd și acolo unde un anume factor de producție deosebit
ca importanțǎ economic este monopolizat de anumiți producǎtori ofertanți. Generalizȃnd. Ȋn
sens restrȃns, renta este ven itul ȋncasat pentru cedarea dreptului de folosințǎ a factorului care
are doar o singurǎ utilizare posibilǎ. Tilizarea fiind extreme de limitatǎ, curba ofertei
factorului ȋn cauzǎ este perfect inelasticǎ la modificarea prețului. Ȋn sens larg, renta reprezin tǎ
ȋncasarea pentru cedarea dreptului de folosire a oricǎrui factor de producție cu ofertǎ
inelasticǎ ȋn raport cu prețul, respectivul factor putȃnd avea mai multe utilizǎri.22
Pentru a ȋnțelege mecanismul formǎrii rentei diferențiale (numitǎ și renta de fe rtilitate,
rezultǎ fie din diferența de ferttilitate dintre terenuri, fie din investițiile successive de capital și
de muncǎ pe o suprafațǎ de teren ȋn vederea ȋmbunǎtǎțirii calitǎții ințiale)23, sǎ luǎm un
exemplu. Fie douǎ terenuri, A și B, de fertilitǎțo diferite. Pe terenul A, mai fertile, se obține o
producție de grȃu de 5000 kg/ha, ȋn timp ce pe terenul B se obțin 4000 kg/ha. Costurile sunt

20 David Ricardo , Despre principiile economiei politice și impunerii, ȋn Opere alese , vol. 1, Editura Academiei
Romȃne, București, 1959, pag. 85.
21 Angelica Bǎcescu, Dicționar de macroeconomie , Editura All, București, 1993
22 Apostol Diana Mihaela, Microeconomie: manual de studio individual , Editu ra Pro Universitaria, București,
2012, pag. 54
23 https://www.creeaza.com/afaceri/economie/Renta -economica -abordari -conce517.php

19 raltiv aceleași pe aceași suprafațǎ de teren. Sǎ presupunem cǎ toate lucrǎrile agricole necesare
( arat, ȋnsǎmȃnț at, ȋntreținerea culturii, recoltat) costǎ 3.000.000 lei/ha. Arendașul trebuie sǎ
obținǎ mǎcar un profit normal (sǎ zicem o ratǎ a rentabilitǎții de 20% ceea ce ȋnseamnǎ un
profit de 600.000 lei). Mai este și renta funciarǎ absolutǎ, care se plǎtește propr ietarului
funciar pentru orice teren, indifferent de fertilitate ȋn sumǎ de, sǎ presupunem, 200.000 lei/ha.
Care va fi prețul de vȃnzare al grȃului? Dacǎ arendașul care cultivǎ terenul mai puțin fertile
nu-și acoperǎ prin preț toate cheltuielile și nu obți ne și un profit normal, va renunța și -și va
plasa capitalul ȋn altǎ activitate. Terenul B ar rǎmȃne neutilizat. Dar, pentru satisfacerea
cererii de grȃu a pieței la un nivel cȃt de cȃt acceptabil, este necesarǎ și producția de pe
terenul B. De aceea prețul grȃului este dictat de condițiile de pe acest teren. Pentru cele 4000
kg. trebuie sǎ se recupereze prin vȃnzarea pe piațǎ costul – 3.000.000 lei – profitul normal al
arendașului – 600.000 lei – renta funciarǎ absolutǎ – 200.000 lei, ȋn total 3.800.000 lei. Prețul
unitary este 3.800.000 lei/4000 kg = 9.500 lei/kg.
Acesta este prețul director pe piațǎ, la care se vinde grȃul, indifferent de pe ce teren
provine. Pentru pr oducția de pe terenul A se obține prin vȃnzare suma de 5.000 kg. x 9.500=
4.750.000, din care: 3.000.000 costul, 600.000 profitul normal al arendașului, 200.000 renta,
iar restul 4.750.000 – 3.800.000 = 950.000 reprezintǎ renta funciarǎ diferențialǎ, dator itǎ
fertilitǎții mai mari a terenului A, pe care și -o ȋnsușește proprietarul funciar, conform
contractului de arendare ȋncheiat.
Ȋn afarǎ de renta diferențialǎ și absolutǎ, teoria, dar și practica economic, evidențiazǎ
existența rentei de monopol. Ea prezi ntǎ sub forma unui supraprofit ( profit suplimentar
obținut peste profitul mijlociu24) obținut de proprietarii unor terenuri cu ȋnsușiri special
(fertilitate excepționalǎ, poziționarea foarte avantajoasǎ etc.) și de pe care se obțin bunuri cu
calitǎți deose bite ce se vȃnd la prețuri ridicate de monopol.

1.2.6. Prețul pământul

Factorul de producție naturǎ se rezuma la ȋnceput numai la pǎmȃnt. Ȋn present, el
cuprinde toate elementele natural brute care sunt atrase și folosite ȋn activitatea umanǎ : solul,
subsolul, H2O, resurse minerale.Mai nou, datoritǎ descoperirilor științufuce, se ȋncearcǎ
extinderea activitǎții economice ȋn spațiul cosmic, folosind proprietǎțile acestuia pentru
satisfacerea anumitor nevoi.

24 https://dexonline.ro /definitie/supraprofit

20 Principala caracteristicǎ a acestui factor de producție este raritatea ceea ce imprimǎ un
caracter relativ limitativ și celorlalți factori, iar asta impune gǎsirea permanent de noi soluții
pentru o utilizare cȃt mai eficientǎ a lui.
Caracterul pronunțat limitat nu ȋnseamnǎ cǎ, pe mǎsura dezvoltǎrii um ane, nu se mai
pot atrage elemente natural ȋn activitatea economic tot mai complex, ci cǎ este imperios
necesarǎ folosirea cȃt mai eficientǎ a acestor resurse. Din cele mai vechi timpuri, omul a
ȋncercat sǎ modeleze natura ȋn beneficial lui. Natura a fost consideratǎ tot timpul ca fiind
subordonatǎ omului și oferindu -I acestuia tot ce avea nevoie, cu o singurǎ condiție, aceea ca
omul sǎ -I respecte legile. Ecosfera, laolaltǎ cu resursele minerale ale pǎmȃntului, constituie
izvorul sau sursa tuturor bunurilor produse prin efortul depus de om. Cu toate acestea,
bunurile materiale depind de ecosferǎ, de naturǎ, iar pe de altǎ parte, oamenii depend de
aceste bunuri.25
Ȋn economia de piațǎ pǎmȃntul se vinde și se cump ǎrǎ. Prin urmare are un preț. Ȋn
ȋmprejurǎrile ȋn care pǎmȃntul a fost gȃndit ca un factor pur originar, “dar al naturii”,
determinarea prețului pǎmȃntului s -a redus la o problem de actualizare. Prima ȋncercare de
acest fel aparține lui William Petty.Ȋn strǎdania sa de a calcula prețul p ǎmȃntului el și -a dat
seama cǎ aceasta reprezintǎ suma actualizatǎ a rentelor viitoare ce se pot obține de pe
suprafața respectivǎ. A luat perioada de calcul ca fiind circumscrisǎ intervalului considerat
necesar pentru ca trei generații sǎ trǎiascǎ ȋmpreun ǎ. Datele statistice i -au arǎtat cǎ aceastǎ
perioadǎ este de 21 ani. De aici, valoarea pǎmȃntului, era determinatǎ ca fiind egalǎ cu de 21
ori valoarea rentei anuale medii.
Pe filierǎ și pǎstrȃnd modelul gȃndirii lui Petty, astǎzi, prețul pǎmȃntului (Pp) s e
determinǎ ca fiind renta anualǎ (Ra) capitalizatǎ la dobȃnda zilei (d) dupǎ formula:

Dacǎ, de exemplu, de pe suprafața de tern supusǎ vȃnzǎrii se sperǎ la o rentǎ anualǎ de
10 milioane lei, la o ratǎ a dobȃnzii de 10% prețul pǎmȃntului va fi de 100 m ilioane lei.

25 Cosmin Stoica, Alina Anuțoiu, Microeconomie: abordǎri privind conduita umanǎ bunǎstǎrii , Editura Pro
Universitaria, București, 2007, pag. 38

21 Prețul pǎmȃntului capital, atunci cȃnd face obiectul peței libere, este supus influenței
urmǎtorilor factori:
A) Cererea și oferta de teren. Ȋn fapt, cea care fixeazǎ prețul mai sus sau mai jos este cererea,
limitarea natural a pǎmȃntului fǎcȃnd oferta inelasticǎ.
B)Cererea și oferta de produse agricole. Ca și ȋn cazul altor factori de producție, cererea de
teren este una implicit. Ea derivǎ din cererea pentru serviciile pe care respectivul ter en le
poate oferi (produse agricole, loc pentru construcții, plantații pomicole, viticole, silvice etc.).
C) Posibilitatea folosirii alternative a terenului. Un teren care se preteazǎ unor multiple
folosințe este socotit mai valoros.
D) Rata dobȃnzii influențeazǎ invers proporțional nivelul prețului pǎmȃntului. Faptul este
explicabil prin aceea cǎ proprietarul terenului va pretinde la vȃnzarea lui o sumǎ egalǎ cu
capitalul care, depus la bancǎ cu dobȃnda zilei, ȋi adduce annual un veni t egal cu renta
obținutǎ dacǎ ar arenda terenul.
E)Mǎrimea rentei anuale influențeazǎ direct proporțional prețul pǎmȃntului .
F) Cantitatea de capital investitǎ și regǎsibilǎ ȋn infrastructurǎ, drenǎri, desecǎri, instalații de
irigație etc. Poate contribu i la creșterea prețului pǎmȃntului26.

26 Prof. univ. dr. Ion Ignat, Economie (support de curs) , Editura Universitatea “Al.I. Cuz a”, Iași, 2016, pag. 55

22 BIBLIOGRAFIE

1. Anuțoiu A., Microeconomie: abordǎri privind conduit umanǎ bunǎstǎrii , Editura Pro
Univ ersitaria, București , 2007
2. Apostol D., Microeconomie: manual de studio individual , Editura Pro Universitaria,
București , 2012
3. Bǎcescu A., Dicționar de macroeconomie , Editura All, București , 1993
4. Bǎlǎceanu C., Microeconomie: manual de studiu individual , Editura Pro Universitaria,
București , 2012
5. Bentoiu C., Macroeconomie , Editura C.H. Beck, București , 2007
6. Bremond J., Dictonnaire economique et social , Editura Hatier, Paris , 1990
7. Buse G., Dicționarul complet al economiei de piaț ǎ, Editura Informația Business Books,
București , 1994
8.Caprǎrescu G., Fundamentarea strategiei microeconomice , Editura Universitarǎ, București ,
2006
9. Ciucur D., Economie -manual universitar , Editura Economicǎ, București , 1999
10. Dinga E. , Economie I – Microeconomie – note de curs , Editura Pro Universitaria , București ,
2005
11. Ignat I., Economie (support de curs) , Editura Universitatea “Al.I. Cuza”,Iași , 2016
12. Moșteanu T., Buget și trezorerie publicǎ , Editura DU Style, București , 2000
13. Nicolae M., Microeconomie partea I , Editura Universitǎții, București , 1995
14. Niculescu C., “Introducere ȋn economie: definiții, pri ncipii, scheme generale” , Editura
Niculescu, București , 1997
15. Novojilov V., Mǎsurarea cheltuielilor și rezultatelor , Editura Științificǎ și Enciclopedicǎ,
București , 1969
16. Popescu C., Microeconomie:(curs universitar) , Editura Bibliothecca, Tȃrgoviște , 2000
17. Rǎducanu V., Microeconomie (curs universitar) , Editura Bibliothecca, Tȃrgoviște , 2000
18. Stoica C., Microeconomie: abordǎri privind conduita umanǎ bunǎstǎrii , Editura Pro
Universitaria , București , 2007
19.https://www.academia.edu/33229600/EMIL_DINGA_DIANA_MIHAELA_APOSTOL_MIC
ROECONOMIE
20. https://www.creeaza.com/afaceri/economie/Renta -economica -abordari -conce517.php
21. https://dexonline.ro/definitie/supraprofit

23 22.https://www.rasfoiesc.com/business/economie/MARIMEA -SI-DINAMICA –
PROFITULUI25.php