Programul catehetic [630477]

1
CATEHEZELE SFÂNTULUI CHIRIL AL IERUSALIMULUI
ANALIZĂ CONTEXTUALĂ ȘI APLICABILITATE

CUPRINS

Preliminarii …………………………………………………………………………………………………………….. …………………. ………….. 2
Lista abrevierilor …………………………………………………………………………………………………… ……………………….. …….10
I. STADIUL CERCETĂRILOR …………………………………………. …………………………………………………… .11
II. CATEHEZELE SFÂNTULUI CHIRIL AL IERUSALIMULUI: CONTEXT UL
ISTORIC, CUPRINSUL ȘI IMPORTANȚA LOR TEOLOGICĂ ……………………….. ..16
II.1 Viața Sfântului Chiril al Ierusalimului …………………………………………… ………………………. …………17
II.2 Contextul istorico -eclesial al rostirii Catehezelor baptismale …………………………………. ….20
II.3 Cuprinsul Catehezel or……………………………………………………………………………………………….. ………….23
II.4 Importanța lor teologică pentru viața Bisericii ………………………………………………………………… 31
III. CATEHEZELE SFÂNTULUI CHIRIL AL IERUSALIMULUI –
PARADIGMĂ PENTRU CONTEXTUL CONTEMPORAN ? …………………………….. .34
III.1 Catehizarea nașilor : între realitate și necesitate …………………… ……….. …………………………….. ..38
III.2 Taina Botezului la ora actuală ……………. …………………………………………………………… …………………. 42
III.3 Analiza predicilor baptismale con temporane:
îndepărtare de realitățile chiriliene sau actualizare a lor ? ……….. ………………. ……………….. 44
IV. PROIECTUL „HRISTOS ÎMPĂRTĂȘIT COPII LOR ” CA
APLICABILITATE A CATEHEZELOR BAPTISMALE CHIRILIENE …………48
CONCLUZII …………. ……………………………………………………………………………………………………….. ……………. ……..51
BIBLIOGRAFIE ……………. ………………………………………………………………………………………………. ………………. …56
DECLARAȚIE ………………….. …………………………………………………………………. ……………………………… ……………. 62
CURRICULUM VIT Æ……………….. ……………………………………………………………………………….. ……… ………… 63

2

Preliminarii

Mesajul fundamental al veștii celei bune ( eÙaggšlion1), al Evangheliei
într-un cuvânt, este, fără îndoială, dăruirea de sine în fapte intrinsec bune care să
împlinească și să încununeze dragostea de Dumnezeu, de aproapele și de sine însuși. De
aceeea, misiun ea pastorală pe care am primit -o, trebuie centrată pe realitatea și mărturia
indubitabilă că numai în/prin Biserică și școală oamenii din fiecare generație, primesc și
rodesc în existența lor personală și comunitară, prin educație și sfințenie, darurile
dumnezeiești.
În acest context, Biserica a interpretat limbajul liturgic în linia sa mistagogică, în
care toate cuvintele sunt slujitoare ale lui Hristos, Cuvântul veșnic . Din analiza și
deslușirea pentru credincioși a pericopelor evanghelice, a învățăturilor de credință,
explicarea Sfintelor Taine și a învățăturilor Sfinților Părinți prin Cateheză, constituie
argumentele care pot demonstra că acțiunea evanghelizatoare se bazează fundamental pe
lucrarea ermineutică a Sfântului Duh, doar prin in termediul actului logosic ; de aceea
Cateheza apare ca absolut necesară pentru înțelegerea corectă și deplină de către om a
adevăratului Dumnezeu, a Adevărului despre sine și despre lume. Prezentând Teologia
Misionară O rtodoxă „cu ochiul iubirii, care est e organul cunoașterii, însă fără idealizare”2,
Karl Christian Felmy observă că este un fapt tipic ortodox accentuarea experienței trăite în
Biserică, în cadrul cultului, un loc deosebit de important revenind catehezei .
Ca model de comunicare a Cuvântului r ămâne Sfânta Liturghie3, căci ea ne învață
și adevărata comuniune, deci „este absolut necesar ca și noi să trecem peste nivelul
informativ al cuvântului și să ajungem la nivelul de împărtășire, de rugăciune, în ascultarea
Sfintelor Scripturi, în comunicare a noastră unul cu altul […] Sfânta Liturghie amintește și

1 EÙaggšlion este termenul care însumează quintesența mesajului creștin. În greaca clasi că însemna „răsplata
dată unui mesager pentru aducerea unor vești bune”, sens pe care îl regăsim ulterior și în Septuaginta (1
Rg.31,9 ; 2 Rg.4,10), anticipând sensul său neotestamentar.
2 Karl Christian Felmy , Dogmatica experienței ecleziale , trad. Pr. Pr of. Dr. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1999,
p. 36.
3 Pr. Constantin Necula , Cum să ieșim din mediocritate , Ed. Agnos, Sibiu, 2014, pp. 9 -10.

3
momentul de la Cina cea de Taină, când Domnul, înainte de a -I împărtăși pe Sfinții
Apostoli, le -a spus că ei sunt curați prin cuvintele pe care le -a rostit lor .”4
Un prim argume nt al demersului cognitiv în vederea elaborări i acestei lucrări are
ca punct de inițiere o convingere profundă : întocmai Apostolului Pavel, care și -a asumat
misiunea propovăduirii la „neamuri ” în ciuda tuturor vicisitudinilor, Preotul (sau
Profesorul de Religie ) trebuie să -și însușească acest model moral -paideutic desăvârșit,
pentru că trăsăturile fundamentale ale epocii postmoderne în care trăim nu diferă esențial
de epoca marelui Apostol. Acum, mai ales față de elevii (ucenicii, discipolii, proaspăt
conv ertiți i) cărora trebuie să le formezi anumite convingeri morale, după un sistem de
valori bine fundamentat , responsabilitatea morală este însă cu atât mai mare cu cât știm că
de ea depinde nu numai existența efemeră legată de lume, ci respirația eternă a a erului
curat dumnezeiesc.
De aceea, noi suntem datori față de cei care – indiferent dacă sunt credincioși, elevi
sau colegi de cancelarie – și-au pierdut sau și -au întunecat sau diluat conștiința morală a
apartenenței religioase, suntem datori în a-i ajuta, a -i responsabiliza pentru viața lumii,
a-i trezi la fapte săvârșite în spirit creștin pentru ei și pentru toți semenii. Piscul teologiei
românești, marele Profesor Dumitru Stăniloae sublinia componenta pnevmatică a
demer sului catehetico -pedagogic : „Cel ce promovează viața în jurul său, se umple el
însuși de viața din jur și moartea nu are putere asupra lui. Iar cel ce usucă viața în jurul
său, e copleșit el însuși de uscăciunea și pustiul din jur ”5. Promovând viața creșt ină în toate
articulările cunoașterii și comportamentului moral, ne umplem de bucuria existenței
împreună cu ceilalți și ajutăm la „reconstituirea lumii ca Biserică ”6, urmărind dezvoltarea
valențelor morale.
Al doilea argument, la fel de profun d, se sprijină pe un adevăr incontestabil :
Preotul și credincioș ii parohiei trebuie să știe că îndumnezeirea firii umane nu reprezintă
o imitare morală, din perspectivă strict legalistă a lui Iisus Hristos, ci reprezintă o prezență
și o lucrare directă a lui Hristos în noi : „O viață de păcat se poate mântui în câteva clipe,
după cum o viață de virtute se poate pierde la fel de repede. Atunci când se reface legătura
de comuniune a noastră cu Dumnezeu, clipa răscumpără timpul pierdut… fiind șansa de

4 Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon ,
ed. îng rijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Ed. Anastasia, Bucureș ti, 1994, p. 65.
5 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Servire și proexistență , în rev. GB, Anul XXII (1963), nr. 11 -12, p. 1029. (pp.
1019 -1030)
6 Panayotis Nellas, Omul -animal îndumnezeit, stud. introd. și trad. Diac. Ioan Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1994 ,
p. 163.

4
rodire și valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu .”7 „Având pe Hristos lucrător în
ea prin Duhul Sfânt, Biserica este capabilă să înțeleagă și să interpreteze în mod autentic
Scriptura, ca alcătuită din etape, din cuvinte și acte spre împlinirea lor în H ristos cel
Adevărat ”8. Înțelepciunea, din perspectiva principiilor Cateheticii, este o virtute cardinală,
un rezultat al cultivării stăruitoare, temeinice a inteligenței și căutarea Adevărului cu
ajutorul harului divin. Pentru un creștin practicant, se poa te spune că „înțelepciunea este
rațiunea unită cu conștiința dreaptă. ”9
Posibilitatea adev ăratei cunoașteri a adevărului se găsește în interiorul omu lui,
există în mod latent și nu este nevoie decât de o stimulare a înțelepciunii . „Istoria c a întreg
amplifică în chip covârșitor importanța fiecărei existențe omenești din cuprinsul ei; nu
numai că fiecare om se poate mântui, se poate realiza ca eu deplin prin comuniune și
credință, ci el are și o influență asupra mântuirii sau pierderii generaț iilor următoare ”10.
Aceasta pentru că în credința dreptmăritoare, „lăcașul bisericii și cultul divin este o
personificare și esențializare a întregului Creștinism: aici se vestește în cuvânt, în persoane
și în acte toată iconomia mântuirii noastre, întreaga istorie sfântă și bisericească, toată
bunătatea, înțelepciunea, credincioșia și neschimabilitatea lui Dumnezeu în actele și
făgăduințele Sale, dreptatea și sfințenia Lui, veșnica Lui putere ”11. Taina Sfântului Botezul
face intrarea omului în Împărăția haru lui și deci în Biserica lui Hristos, ca mădular al
acesteia, prin lucrarea Duhului Sfânt. Hristos , ne izvorăște viața, dar rămâne un permanent
Izvor al adevăratei vieți, deoarece „sensurile ce ni le comunică Dumnezeu sunt pe de o
parte pe măsura înțeleger ii noastre, pe de alta au în ele o adâncime ce depășește orice
înțelegere omenească, chemându -ne la o înaintare veșnică în înțelegerea lor și în simțirea
iubirii Persoanelor divine și a tăriei de existență a Lor comunicată prin ele ”12.

7 Drd. Dan Ilie Ciobotea, Timpul și valoarea lui pentru mântuire , în rev . O, Anul XXIX (1977), nr. 2, p. 200.
(pp.196 -207)
8 Pr. Prof. Dumitru Stăn iloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă , vol 1, EIBMBOR, București, 1992, p. 52.
9 †Mitrop. Dr. Nicolae Mladin, Prof. Diac. Orest Bucevschi , Prof. Dr. Constantin Pavel, Prof. Diac. Ioan
Zăgrean , Teologia Morală Ortodoxă, vol. II. – Morala specială, Ed. Reîntreg irea, Alba -Iulia, 2003, p. 91.
10 Pr. Costachi Grigoraș, „…Mergând învățați toate neamurile…”Bazele hristologice și patristice ale
cateheticii și omileticii , Ed. Trinitas, Iași, 2000, p. 6.
11 Sfântul Ioan din Kronștadt, Liturghia, cerul pe pământ, cuget ări mistice despre biserică și cultul ortodox ,
Ed. Deisis, Sibiu, 2002 , p. 212.
12 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu , Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 1987,
p. 109.

5
Biseric a, în calitatea ei de Noul Legământ al oamenilor cu Dumnezeu, apare deplin
constituită din ziua Cincizecimii13, atunci când a intrat în istorie ca o comunitate a celor
botezați în jurul Sfinților Apostoli, primind toți pe Duhul lui Hristos cel mort, înviat și
slăvit. Murind și înviind cu Hristos în apa Botezului spre o viață nouă în Duhul Sfânt, c el
botezat primește pecetea Duhului Sfânt mărturisind14 prin intermediul nașilor apartenența
sale la poporul lui Dumnezeu, reunit în Hristos, care constituie Biseri ca, după cum ne
cerea Apostolul: „De aceea, vă îndemn, eu cel întemnițat pentru Domnul, să umblați cu
vrednicie, după chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu
îndelungă -răbdare, îngăduindu -vă unii pe alții în iubire, silindu -vă să păziți unitatea
Duhului , întru legătura păcii ” (Ef. 4,1-3).
Sfântul Vasile cel Mare a explicat adeseori această temă : „Credem… într -un singur
Duh Sfânt… care învață și ne aduce aminte tot ceea ce aude de la Fiul; Duh bun, care
călău zește la tot adevărul și întărește pe toți credincioșii .”15 Dar, nașterea din nou a omului
„prin apă și prin Duh ” (In. 3,5), care constituie opera specifică a Botezului, este numai
un singur moment și primul din întreaga lucrare mântuitoare de naștere a omu lui la o viață
nouă în Hristos și de comunicare deplină a acestuia cu Hristos, ca mădular al Trupului Său .
De aceea și Fericitul Augustin zice: „Cine nu primește Trupul și Sângele Domnului, nu
are viața veșnică”16.
De asemenea, denumiril e Botezului constituie adevărate „chemări” la credință și
viață în Hristos .17 Legătura expresă a Botezului cu Hristos, privind lucrarea Sa asupra
omului, „umple viața cu un conținut infinit ”18subliniat de numirile date acesteia de către
Sfântul Apostol Pavel : circumciziune (Co. 2,11), răstignire (Rm. 6,6) mormânt (Rm. 6,4;
Co. 2,12) și înviere cu Hristos (Co. 2, 12-13). Omul nou este în întregime transformat de
Duhul , deoarece „aflându -ne pe acest drum, Iisus Hristos vine în ajutorul nostru, ușurându –
ne de păc at și împărtășindu -ne puterea de a -l învinge „cu credință și cu dragoste ”19. Căci
spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „prin rațiunile lumii care -și au temeiul în rațiunile lui

13 Pr. Ilie Moldovan, Aspectul hristologic și pnevmatologic al Bisericii după Sfântul Ioan Gură de Aur , în
rev. ST, Seria a II -a, Anul XX (1968), nr. 9 -10, p. 707. (pp. 706-721)
14 Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina mărturisirii în riturile liturgice actuale , Ed. Trinitas, Iași, 1999, p. 47.
15 Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri , Partea a III -a, Tratatul despre Sfântul Duh , 18, trad. Teodor Bodogae, în
col. PSB, vol. 2 EIBMBOR, București, 1988, p. 62 .
16 Protos. Serafim Man, Sfânta Taină a Împărtășaniei , Ed. Bunavestire, Cluj -Napoca, 1981, p. 121.
17 Cf. Drd. Simion Todoran , Mântuirea obiectivă după epistolele Sfântului Apostol Pavel , în rev. ST, Seria
a II-a, Anul XXXIV (1982), nr. 3 -4, p. 221. (pp. 219 -229)
18 Părintele Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt , Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p.
33.
19 Liturghier (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur), EIBMBOR, 2000, p.155.

6
Dumnezeu -Cuvântul ”20, în numele cărora se săvârșește Sfânta Taină a Botezului. Pr. Prof.
Dr. Dumitru Stăniloae afirma că , „structural omul este o ființă religioasă, adică o ființă
care-și îndeplinește funcția și vocația în orizontul religiei, înțeleasă ca relația omului cu
Dumnezeu, în mod liber și conștient. Această relație este înteme iată pe Revelație, pe
deschiderea lui Dumnezeu spre om, pe afinitatea spirituală dintre Creator și creatura Sa
rațională, chip în lume și în cosmos al lui Dumnezeu ,21 necesitate pe care astăzi o numim
religie.22 Așadar, r eligia a însemnat nu doar strict o ra portare a existenței la Dumnezeu ci
și izvor al unor mulțimi de binefaceri în folosul omului .23 Ea susține pe oameni în
angajamentele asumate, îi face mai hotărâți, dă un sens vieții și servește drept instanță
supremă .
Omul simte nevoia imperioa să de a comunica – cu o realitate transcendentă, și prin
aceasta cu semenii, deoarece „ caracteristicile individuale ne disting pe unii de alții, în timp
ce calitatea de persoană ne unește în legătura comuniunii cu ceilalți și cu Dumnezeu .”24
Sfinții Părinți vorbesc de necesitatea „încordării umane de refacere a firii, de restabilire a
ei în limitele originare, date prin Creație ”25, pentru a face accesibil prin Cateheză, după
cuvântul Sfântului Grigorie Palama, „un nume al lucrării dumnezeiești ”26, un atribut, o
numire a lucrării iubitoare față de om, către care întregul Cosmos tinde să se înalțe treptat,
și de aceea este numit de către Sfântul Grigorie de Nyssa27, „termenul ultim al aspirației
Sale,”28 unde poate să -și desăvârșească ființa și viața întreagă în Hristos.29Istoria misiunii

20 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie , în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților
Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși , vol. 2, trad., i ntroducere și note de Pr.
Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, București, 1993, p. 46.
21 Nicolae Maxim, Eshatologie și Taine în viața Bisericii, în rev. MMS Anul XLIX (1973), nr. 3 -4, p.223.
(pp. 220 -225);
22 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Eshatologia sau lum ea viitoare, în rev. O, Anul XVII (1995), nr. 1 -2, p. 70. (pp.
61-101);
23 Ilarion V. Felea, Religia culturii, Ed. Episcopiei Române a Aradului, Arad, 1994, pp. 20 -21.
24 John Breck, Darul sacru al vieții , trad. și cuvânt inainte de P.S. Dr. Irineu Pop Bistr ițeanul, Episcop vicar
al Episcopiei Vadului Feleacului și Clujului, Ed. Patmos, Cluj -Napoca, 2003, p. 19.
25 Pr. Prof. Dr. Ioan C.Teșu, Omul – taină teologică , Ed. Christiana, București, 2002, p. 168.
26 Sfântul Grigorie Palama, Tomul aghioritic , în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care
arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol.VII, trad., introducere și note de Pr. Prof. Dr.
Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, București, 1999, p. 478.
27 Sf. Grigoire de Nyssa, apud Pă rintele Const antin Galeriu, Jertfă și răscumpărare , Ed. Harisma, București,
1991, p. 27.
28 Dionisie Pseudo -Areopagitul, Despre numele divine , trad. Cicerone Iordăchescu și Theofil Simenschy,
Ed. Institutul European, Iași, 1993, pp.74 -75.
29 Sfântul Macarie Egipteanul, Scrieri, Omilii duhovnicești , trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu, în col.
PSB, vol. 34, EIBMBOR, București, 1995, pp. 161 și 165.

7
este adesea istoria eliberării culturale, sociale și politice ”30; aceasta este înainte de toate o
misiune a comunității, o misiune de comuniune, deoarece comunitatea trebuie să reflecte
dragostea .”31 Iar marea trimitere la propovă duire, cum este denumit ultimul pasaj al
Evangheliei după Matei 28,19 -20, nu are decât o singură interpretare păstrată în toate
manuscrisele biblice, care îi evidențiază cele patru exigențe fundamentale, între care două
aparțin domeniului Cateheticii . Pentru conciziune se impune o analiză strict hermeneutică.
Teologii consideră că marea poruncă a propovăduirii, catehezei, botezului și păzirii
credinței, impune următoarele exigențe, după cum spune textul sacru :
1. mergând . Traducătorii, în marea lor majorita te, redau această formă de participiu prin
gerunziul românesc mergând . Însă, textul grecesc permite redarea acestui cuvânt prin
imperativ, nu doar prin gerunziu. Putem spune că prima parte a marii porunci este chiar :
Mergeți !
2. Verbul matheteuo trebuie tr adus cu a face ucenici , nu cu a învăța . Cu toate că
verbul este din aceeași familie lexicală cu verbul manthano care înseamnă „a învăța ”, nu
poate să fie redat prin acest verb deoarece textul biblic dorește să scoată în evidență un
aspect mult mai profund, prin intermediul căruia valența catehetico -didactică este redată
prin verbul învățându -i (să păzească). Este singurul loc în care este folosit la modul
imperativ : „faceți ucenici! ” fiind considerat a fi termenul central al „trimiterii finale ”,
inima ace stei trimiteri .
3. botezându -i pe ei în Numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh , deci Botezul se
administrează individual, pentru fiecare om car e dorește să urmeze lui Hristos.32
4. Învățându-i să păzeasc ă toate câte v-am poruncit vouă.
Accepțiunea modern ă se centreaz ă doar pe trei repere , deoarece cele trei exigen țe,
pe cale să devin ă clasice , au fost gândite în contextul celor trei slujiri ale Mântuitorului
Iisus Hristos : de Învățător – căreia i-ar corespunde merg ând, de Arhiereu – căreia i-ar
corespunde botezați și de Împărat – căreia i-ar corespunde învățându -i să păzească . Toate
acestea arată căArhetipul Predicatorului este Însuși Iisus Hristos , misiune pe care o
reactualizeaz ă Biserica prin lucrarea Sa.

30 Pr. Prof. Ion Bria, Curs de Teologie Dogmatic ă și Ecumenic ă, Ed . Universității “Lucian Blaga” Sibiu,
1997, p. 225 .
31 Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii , trad. Vasile Manea, Ed. Patmos, Cluj -Napoca, 2002, pp. 53 -54.
32 Ierom. Dr. Vichentie Punguță, Sfințirea lui Dumnezeu și participarea credinciosului la ea, prin Hristos,
în Duhul Sfânt , în rev. MA, Anul XXX III,(1988), nr. 5, p. 30. (pp. 26 -38.)

8
Importan ța Catehe ticii se fundamenteaz ă în primul rând pe faptul că se define ște
ca știință, ramur ă a teologiei ce își revendic ă izvoarele din Însuși Cuvântul lui Dumnezeu .
Mântuitorul Iisus Însuși a catehizat îndată după ce a ieșit la lucrarea Sa publică pentru a
întemei a împărăția lui Dumnezeu, „iar catehetica din toată vremea va afla în catehizarea
Lui, normele catehizării desăvârșite .”33 De fapt, întreaga Lui viaț ă a constituit o continuă
cateheză și slujire a oamenilor. De aceea, după pogorârea Sfântului Duh, cea dintâ i lucrare
a Sfinților Apostoli a fost să propovăduiască Evanghelia, vădind, totodată, în ce chip
Mântuitorul era cu ei: „iar ei pornind, au propovăduit pretutindeni, Domnul ajutându -le
și întărind cuvântul prin semnele care urmau. ”(Mt. 14, 20), „căci dacă m isiunea nu este
fidelă Tradiției apostolice și nu vizează transmiterea credinței și a vieții în Hristos, așa cum
aceasta s -a păstrat și s-a transmis în continuitate istorică neîntreruptă în Biserică și nu
vizează zidirea Trupului lui Hristos, în sensul ar ătat mai sus, atunci evident, este o formă
coruptă de misiune și, prin urmare, o contramărturie. Nimic nu este mai confuz decât o
misiune care se pretinde creștină, dar nu transmite credința adevărată în Hristos și nu
vizează desăvârșirea și mântuirea omul ui ca membru al Bisericii Sale .”34
Interpretând misiunea doar în termenii spirituali, în sensul strict al mântuirii
sufletelor, se va diminua dimensiunea istorică. „Afirmația că Biserica este misionară nu
reprezintă o chestiune secundară. Ea nu este întâi Biserică și apoi misionară. Aceasta ar
putea părea surprinzător în măsura în care noi înțelegem misiunea ca o acțiune . Dacă
misiunea este numai o lucrare, o activitate a Bisericii, trebuie ca mai întâi să existe
Biserica, pentru a putea mărturis i. Dar noi vedem că, din ziua Cincizecimii, mărturia
credinței face parte chiar din esența vieții creștine .”35
Prin mijloacele ei, Biserica poate face evanghelizare și misiune creștină pentru că
„Biserica este misionară prin însăși esența ei.”36 Mijlocul cel mai de seamă prin care ajun ge
Adevărul la cunoștința celor care-L caută, este cuvântul. „Credința este din auzire ”
(Rm.10,17), ea vine prin cuvântul credinței.37 „Cuvântul propovăduit este condiția nașterii

33 Conf. Dr. Carmen Maria Bolocan, Catehumenatul și viața morală a creștinilor în epoca primară , în rev.
TV, Anul XV (2005), nr.1 -6, p. 229. (pp. 227 -250)
34 Arhid. lect. dr. Ioan Ică jr., „ Misiune și mărturie crești nă față de prozelitismul religios care este o
contramărturie creștină” , în Pastorație și misiune în Biserica Ortodoxă , Ed. Episcopiei Dunării de Jos,
Galați, 2001, p. 34.
35 Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii , trad. Vasile Manea, Ed. Patmos, Cl uj-Napoca, 2002, p.
133.
36 John Meyendorff, Unité de l’Empire et divisions des chrétiens , Les Éditions du Cerf, Paris, 1993, p. 89,
apud Pr. Gheorghe Petraru, Misiologie Ortodoxă , vol. I, Ed. Panfilius, Iași, 2002, p. 6.
37 Pr. Asist. Vasile Mihoc , Însușire a mântuirii prin Duhul Sfânt în Biserică , în rev. MA, Anul XXVII (1982),
nr. 1-3, p. 154, (pp. 151 -160)

9
credinței, a începerii lucrării de mântuire, ca și a altor lucrări ”38. Propovăduirea Cuvântului
lui Dumnezeu este chiar mai mare decât milostenia și îngrijirea de orfani și văduve. De
aceea și apostolii au zis : „Nu este bine (drept) ca noi, lăsând de o parte cuvântul lui
Dumnezeu, să sluji m la mese .” (FA. 6,2 ) Sfântul Paladie, parcă tâlcuind aceste cuvinte,
zice în dialo gul istoric cu Teodor, diaconul Romei : „Teodore, să nu socotești că săvârșește
un lucru deosebit cel care îndestulează cu alimente pe cel fl ămând, ci acela care
eliberează sufletul din ignoranță. Se găsește ușor cel ce îndestulează pântecele înfometat,
el oferă alimente, pâine sau legume ; însă se gasește cu greu cel care hrănește
duhovnicește cu cuvântul, iar aflându -se, fie că nu este crezut, fie că abia este crezut,
pentr u că duhurile viclene se împotrivesc întodeauna mântuirii sufletelor .”
Dar, nașterea din nou a omului „prin apă și prin Duh ” (In. 3,5), care constituie
opera specifică a Botezului, este numai un singur moment și primul din întreaga l ucrare
mântuitoare de naștere a omului la o viață nouă în Hristos și de comunicare deplină a
acestuia cu Hristos, ca mădular al Trupului Său, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfânt.
Legătura expresă a Botezului cu Hristos, privind lucrarea Sa asupra omului, „umple viața
cu un conținut infinit ”39, axa timpului redobândind, alături de trecut și prezent, perspectiva
viitorului, eshatologică, subliniată de numirile date acesteia de către Sfântul Apostol
Pavel: circumciziune (Co. 2,11), răstignire (Rm. 6,6) mormâ nt (Rm. 6,4; Co . 2,12) și
înviere cu Hristos (Co. 2, 12-13). Astfel, umanitatea reînnoită, Biserica, la care avem acces
prin Botez, este, după Cle ment Alexandrinul, acel „om unic ” care nu se divide: „Nu mai
este iudeu, nici elen, nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte băr bătească și parte
femeiască, pentru că voi to ți una sunteți în Hristos Iisus.” (Ga. 3,28 ; 1Co. 1,13 ; Co . 3,11),
Omul nou în întregime transformat de Duhul , deoarece „aflându -ne pe acest drum, Iisus
Hristos vine în ajutorul nostru, ușurându -ne de păcat și împărtășindu -ne puterea de a -l
învinge „cu credință și cu dragoste .”40
Mântuitorul este Darul suprem a lui Dumnezeu41, în comuniunea eclesială cu El
avem posibilitatea veșnic neepuizată a experienței realității inf inite ce ne sfințește și ne
îndumnezeiește .42

38 Mgs. Anatolie Zarea, Predica și asultătorii ei , în rev. ST, Anul XVIII (1966), nr. 5 -6, p. 358. (pp.358 –
373)
39 Părintele Dumitru Stăniloae, Rugăciune a lui Iisus și experiența Duhului Sfânt , Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p.
33.
40 Liturghier (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur), EIBMBOR, 1980, p. 155.
41 Cf. Ioan G. Coman, Și Cuvântul trup s -a făcut , Ed. de Vest, Timișoara, 1993, pp. 18 -20.
42 Cf. Pr. Gheorghe Petr aru, Misiologie Ortodoxă, Vol. I : Revelația divină și misiunea Bisericii, pp. 168 –
173..

10

Lista abrevierilor

arhid. – arhidiacon
Arhim. – Arhimandrit
col. – colecția (collection)
coord. – coordonator
BOR – Biserica Ortodoxă Română
CO – Călăuză Ortodoxă
Diac. – diacon
Ed(s) – Editor(s)
GB – Glasul Bisericii
LXX – Septuaginta
MA – Mitropolia Ardealului
MB – Mitropolia Banatului
MMB – Mitropolia Moldovei și Bucovinei
MMS – Mitropolia Moldovei și Sucevei
O – Ortodoxia
PG – Patrologiæ cursus completus, Series græca
PL – Patrologiæ cursus completus, Series latina
PSB – Părinți și Scriitori Bisericești
RT- Revista Teologică
SCh – Sources Chrétiennes
ST- Studii Teologice
ThP – Theologia Pontica
TV – Teologie și Viață

11

I. STADIUL CERCETĂRILOR

Credința în lucrarea mântuitoare a Tainei Sfântului Botez străbate ca un fir
roșu de -a lungul istoriei Bisericii, fiind mărturisită, de nenumărate ori, de slujitorii
Bisericii din timpurile primare, ucenici ai Apostol ilor sau foarte apropiați lor, de Sfinții
Părinți , de tot creștinul dreptmărturisitor . Cuvântul Taină reprezintă ceva închis, care se
poate descoperi printr -o anumită iniț iere, iar Botezul, ca prim ă Taină de inițiere în
Creștinism , impune pregătirea catehumenului nou-venit în Biserică printr -o curățire a
sufletului , printr -o asimilare și mărturie a învățăturii sale de credință, împropriată
sufletește . 43
Cât adevăr cuprinde această simplă concluzie parțială, putem înțelege din
preocuparea teologilor , a cercetătorilor care s -au aplecat asupra Tainei Botezului, a
importanței sale și mai ales asupra complexei activități catehetice , sau a reflexiilor ei
asupra întregii vieți creștine ; ne referim la acea acrivie care s -a materializat în lucrările și
studiile apărute începând cu prima jumătate a se colului trecut, dintre care , autori și opere,
amintim doar câteva și pe care, în spirit didactic, le -am grupat pe categorii , astfel :

TRADUCERI:
a. În limba română :

1. ALEXANDER SCHMEMANN, Din ap ă și din Duh . Un studiu liturgic al
botezului , trad. Alexandru Mihăilă, Editura Sof…a , București, 2009 , 232 p.
2. Pr. DUMITRU FECIORU , Sf. Chiri l al Ierusalimului, Catehezele, partea I, partea
II, în Izvoarele Ortodoxiei, nr. 6 -7, Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1943 (Reeditare la Institutul Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române , București, 2003, 388 p.
3. Pr. COSTACHI GRIGORAȘ , „…Mergând învățați toate neamurile… ”Bazele
hristologice și patristice ale cateheticii și omileticii , Editura Trinitas, Iași, 2000 .

43 Drd. Ioan Saucă , Taina Sfântului Botez, de -a lungul vremii, în rev. MB, Anul XXXIV (1984), nr. 5 -6, p.
287. (pp. 285 -291)

12
4. Pr. Prof. MIHAIL BULACU , Studiu introductiv în Catehetica ortodoxă , Oradea,
1928 .
5. Idem , Conștiința creștin ă, Studiu catehetic de spre Catehezele Sfântului Chiril,
arhiepiscopul Ierusalimului, București, 1941 .
6. VLADIMIR LOSSKY , Chiril al Ierusalimului, în volumul: Vederea lui Dumnezeu,
trad. Maria Cornelia Oros, Editura Deisis, Colecția Dogmatica, Sibiu, 1995, 80 p.
7. NEDELEA GEORGESCU , Studii asupra lui Chirii al Ierusalimului. Teză pentru
licență, Universitatea din București, Facultatea de Teologie, Tipografia Gutenber g,
Joseph Gobi, București, 1900, 91 p.

b. În limba engleză :

1. F. L. CROSS , St. Cyril of Jerusalem. Lectures on the Christian Sacraments. The
Protocatecheses and the Five Mystagogical Catecheses, 8 PCD, London, 1951.
2. E. J. C UTRONE , Cyrils Mystagogical Catecheses and the Evolution of the
Jerusalem Anaphora , OrChrP 44, 1978.
3. EVERETT FERGUSON, Baptism in the Early Church: history, theology and
liturgy in the first five centuries , William B. Eerdmans Publishing Co., Grand
Rapids, 2009.

c. În limba franc eză:

1. CYRILLI, ARCHIEPISCOPI, HIEROSOLYMITANI S.P.N., Opera omnia, in
Patrologiæ cursus completus, Series græca , tom XXXIII , col. 331-1180 , Ed. J.-
P. Migne, Paris is, 1863.
2. JOHANNES QUASTEN , Catechesae mystagogicae , F. P., 1935, pp. 69 -111.

d. În alte limb i de circulație :

1. R. TURA, Battesimo e storia della salvezza nelle cat echesi di Cirillo e Giovanni
di Gerusalemme: La Scuola Patavina 18 (1970) , pp. 556-574.

13
2. K. DEDDENS, Annus roargicus? Een oderzoek naar de betekenis van Cyrillus van
Jeruzalem v oor de ontwikkelink van het „kerkelijk jaar ”, Goes Oosterbann & Le
Cointre , 1975.
3. E.J. YARNOLD, The Awe – inspiring Rites of Initation. Baptismal Homilities of the
Fourth Century , Slough , 1972.
4. ΠΛΝΤΕΑ. ΡΟΔΟΠΟΥΛΟΥ, Ή Θεία Λειτουργία κατά τάς Μυσταγ ωγικός
Κατηχήσεις του Κυρίλλου Ίεροσ.: Πόνημα εΰγνωμον, Τιμητικός τόμος: Β. Βέλλα
(εδκ. Ά. Χαστούπη), Αθήνα 1969, pp. 601 -613.
5. BRON PIASECKI, La struttura sacramentale della vita della comunita ristiana in
san Cirillo di Gerusalemme, Roma: Pont. Univ . Lateranensis , 1973.
6. Η. ΒΟΥΛΓΑΡΑΚΗ, Ai Κατηχήσεις του Κυρίλλου 'Ιεροσολύμων, Θεσσαλονίκη
1977.
7. E. J. CUTRONE, Cyril's Mystagogical catecheses and the evolution of the
Jerusalem Anaphora: OCP 44 (1978) 52 – 54.
8. M. FALLA -CASTELFRANCHI, Gli in flussi della liturgia battesimale dell'etâ di
San rasilio il Grande (tom 379) sull'iconografia battisteri e l'origine della dizione
„martyrium – rattistero ” in Qriente: Basilio di Cesarea, la sua eta, la sua opera…,
Messina 1 983, pp. 933 -958.
9. JOHANN ES QUASTEN , Patrologia , (4 vol.), vol. 3, Casa Editrice Marietti,
Génova, 1978, pp. 362 -377.

MANUALE și LUCRĂRI :
1. Pr. Prof. Dr. IOAN G. COMAN, Patrologie, vol. III, Institutul Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1988, pp. 536 -567.
2. Idem, Teologia Părinților Apostolici , București, 1959.
3. Idem, Patrologie , Sfânta Mânăstire Dervent, 2000 .
4. Prof. Dr. STYLIANOS G. PAPADOPOULOS , Patrologie , vol. II/ 1-/2, (Secol ul
IV : Răsărit și Apus), trad. Prof. Dr. Adrian Marinescu, Ed itura Bizantină,
București, 2012 , pp. 198 -212.
5. Pr. Prof. Dr. ENE BRANIȘTE, Explicarea Sfintelor Taine de inițiere (Bot ez,
Mirungere, Euharistie) în Literatura creștină, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor,
1990, 180 p.

14
6. Arhid. Prof. Dr. CONSTANTIN VOICU, Botezul în tradiția patristică , Editura
Agnos, Sibiu, 2011, 316 p.
STUDII TEOLOGICE:
1. Pr. Prof. IOAN MIHĂLCESCU , Clement Alexandrinul, Origen și Chiri l al
Ierusalimului despre Rugăciunea Domnească, în rev. BO R., nr. 2 (512)71924, pp.
65-72.
2. Pr. Prof. MIHAIL BULACU , Probleme de pedagogie catehetică, în rev. ST, An II
(1950), nr. 3 -6.
3. Idem, Problema conștiinței creștine după C atehezele Sfântului Chiri l al
Ierusalimului, în rev. ST , 1938 -1939, pp. 141-178 (Resume, pp. 176-178).
4. Pr. Magistr. AUREL CIOCOIU , Desăvârșirea creștină după Catehezele Sfântului
Chiril al Ierusalimului, în rev. ST., nr. 3-4/1957, pp. 233-243.
5. Pr. Magist r. MIHAIL GEORGESCU , Simbolul credinței și explica rea lui în opera
Sfântului Chiri l al Ierusalimului, în rev. G B., nr. 3-4/1959, pp. 216-233.
6. Idem, Sfintele Taine, după Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului, în rev. S T.,
nr. 7-8/1959, pp. 428-444.
7. Magistr. VIOREL CHIȚU , Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului ca izvor
pentru istoria cultului creștin, în rev. S T., nr. 3-4/1960, pp. 160-176.
8. Drd. CONSTANTIN M. IANA, Concepția Sfântului Chiril al Ierusalimului despre
Sfânta Scriptură ca temei al învățăturii Bisericii în „Catehezele ” sale, în rev. S T.,
nr. 7-8/1967, pp. 446-455.
9. Pr. Drd. GHEORGHE A. NICOLAE , învățătura despre Sfântul Duh în Catehezele
Sfântului Chiril al Ierusalimului, în rev. S T., nr. 5-6/1967, pp. 302-308.
10. Idem, învățătura d espre învierea morților în „Catehezele ” Sfântului Chiril al
Ierusalimului, în rev. S T., nr. 9-10/1967, pp. 629-639.
11. Ierom. VENIAMIN MICLE, Principii catehetice în Catehezele Sfântului Chiril al
Ierusalimului, în rev. MA, nr. 3-4/1972, pp. 234-251.
12. Drd. ALEXANDRU M. IONIȚĂ , Taina Sfintei Euharistii la Sfân tul. Chiril al
Ierusalimului, în rev. G B., nr. 7-8/1979, pp. 804-806.
13. Pr. Drd. ALEXANDRU MARCEL SABĂU , Importanța actuală a „ Catehezelor ”
Sfântului Chiril , Arhiepiscopul Ierusalimului, în rev. S T., nr. 1-2/1984, pp. 110-
126.

15
14. Arhim. GRIGORE BĂBUȘ , Opera catehetică a Sfântului Chiril al Ierusali mului
și actualitatea ei, în rev. O, nr. 3/1986, pp. 139-149.
15. Drd. MIHAI HAU, Tainele de inițiere după Catehezele mistagogice ale Sfântului
Chiril al Ierusalimul ui, în rev. O, nr. 4/1986, pp. 116-125.
16. Pr. GHEORGHE ONOFREI , Eshatologia în Catehezele Sfântului Chiril al Ierusa –
limului, în rev. MMS , nr. 5-6/1990, pp. 14-26.
17. Pr. Lect. COSTACHE GRIGORAȘ , Catehezele Sfântului Chir il al Ierusalimului și
rolul lor în cult ivarea credin ței, în rev. TV, nr. 7-12/1997, pp. 79 -92.
18. Pr. Dr. PETRE DEHELEANU ,, Botezul ortodox (Documentare biblică) , în rev.
MMS , Anul XLVII (1971), nr. 3 -4, (pp. 215 -246).
19. Pr. IOAN MIRCEA, Nașterea de sus , în rev. GB, Anul XXXI (1972), nr. 7 -8, (pp.
754-765).
20. Idem, Despre Sfintele Taine, în rev. O, Anul XXXI (1979), nr. 3 -4, (pp. 461 -476).
21. Pr. V ASILE MOISE, Botezul pruncilor , în rev. MMS , Anul XLVI (1970), nr. 7 -8,
(pp. 406 -422).
22. CRISTIAN BĂDILIȚĂ , Antihristologia radicală a Sfântului Chiri l al
Ierusalimului , în rev. AB, nr. 1-3/2001, pp. 44 -57.
23. Diac. Lect. Dr. P AVEL CHERESCU , Învățătura despre tainele de inițiere – Botez,
Mirungere, Euharistie – în opera Sfântului Chirii al Ierusalimului , în rev.
Orizonturi teologice , nr. 1/2000, pp. 70 -81.
24. Pr. Dr. C ONSTANTIN NACLAD , Principii educative în „Catehezele ” Sfântului
Chiri l, Arhiepiscopul Ierusalimului, în rev. TV, nr. 7-12/2004, pp. 228 -246.
25. Drd. IOAN SAUCĂ, Taina Sfântului Botez de -a lungul vremii, în rev. MB,
XXXIV (1984), nr. 5 -6, pp. 285 -307.

Cercetările lor demonstrează de ce și prin ce mijloace p rincipii le și direcții le
catehetice au rodit peste veacuri. Ele dau mărturie despre lucrare a Verbul ui Divin Creator
și Revelația Sa prin binecuvântarea Tatălui și ocrotirea Duhului Sfânt, l ucrare sfințitoare
care continuă spre orizontul eshatologic .. Rezultă clar și neîndoielnic nu doar credința
perpetuă și unanimă a Bisericii în această problemă , ci mai ales preocuparea specialiștilor
pentru această Sf. Taină, asupra evoluției învățăturii î n spațiul eclesial, iar în perioada
modernă necesitatea recatehizării, la nevoie, a adulților.

16
II. CATEHEZELE SFÂNTULUI CHIRIL AL IERUSALIMULUI:
CONTEXT ISTORIC, CUPRINSUL ȘI IMPORTANȚA LOR TEOLOGICĂ

Pentru a cuprinde în plan cognitiv epoca, viața și mai ales opera marelui
teolog și Sfânt Părinte, Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului ( 315-386) este necesară o
privire de ansambl u a perioadei de cristalizare a Catheticii ca ramură a teologiei creș tine.
Chiar Dumnezeu a ales cuvântul ca dar pentru om, așadar El însuși comunică și
Se comunică : „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri a vorbit
părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă, ne-a vorbit nouă prin
Fiul.” (Evr. 1,1 -2). „Să luăm aminte, (…) la cuvântul Scripturii, la cuvântul rugăciunii,
fiindcă în el se găsește ascuns izvorul vieții. Este ascuns, dar se dezvăluie în măsura în
care dorim și ne cultivăm. Cuvântul este unul dintre n umele lui Dumnezeu. Se numește
Fiu, dar este și Cuvânt și Dumnezeu și de aceea Cuvântul, (…) are rădăcini metafizice,
adică nu -i așa doar o „gălăgie arbitrară” prin care eu pot să spun ceva și voi puteți înțelege
gândirea mea. Cuvântul provine din niște energii dumnezeiești. Prin cuvânt Dumnezeu a
făcut Cerul și Pământul. Dumnezeu a spus „să fie” și a fost”44.
Din aceste versete ale Sfintei Scripturi întelegem că este vorba de „două aspecte
ale cuvântului: Cuvântul lui Dumnezeu către om (prin Profeți) și între oameni Cuvântul
lui Dumnezeu între oameni (prin Fiul). Cuvântul Scripturii pare doar o materializare a
ambelor forme . Al treilea tip de cuvânt este însă cel al omului, care trebuie să fie îndreptat
către Dumnezeu. Acesta este un cu vânt de jos în sus, imperfect. Cuvântul omului este însă
supus degradării dar și îmbunătățirii .”45 Biserica și religia creștină, prin apartenența la ele,
reflectată teologic și experiată spiritual, personal sau comunitar, reprezintă anticiparea
finalității antropologice și cosmice, consecință a conlucrării Dumnezeu – om, a cărei
împlinire concretă o reprezintă inundarea și penetrarea de iubirea divină transfiguratoare,
purificatoare în asceza spirituală, în ritmul de rugăciune, de împărtășire de harul Sfânt ului
Duh, ca identificare de conținut și de spirit între mărturisirea de credință actuală și credința
dintotdeauna a Bisericii.46

44 Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon ,
ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Ed. Anastasia, București, 1994, p. 65.
45 Pr. Prof. John Breck, Puterea Cuvântului în Biserica dreptmăritoare , trad. Monica Hergheleg iu,
EIBMBOR , București, 1 999, p. 5.
46 Diac Ion Bria, Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor creștine , teză de doctorat in ST, Seria a II -a, Anul
XX, (1968), nr. 1 – 2, p. 98.

17

II.1 Viața S fântului Chiril al Ierusalimului

Armelor credinței, Sfântul Chiril, Arhiepiscop al Ieru salimului pământesc
și Părinte al celor trei exiluri , le-a adăuga t o atitudine și o critică argu mentat ă asupra
slăbiciunilor morale ale contemporanilor și a mentalităților acestora, critica fiind
îngemănată cu o slujire liturgică desăvârșită.
Viața Sfântului Chiril se desfășoară o dată cu veacul de aur al Bisericii creștine.
Sfântul Chiril alătură geniului, erudiției și măreției operei acestor urmași de seamă ai lui
Hristos, măiestria sa de catehet. Catehezele sale, sunt documente prețioase ce păstrează un
bogat conținut doctrinar ortodox, dar și principii de educație creștină necesare atât
catehumenilor cât și celor ce au primit botezul47. Deși a fost acuzat de arianism, viața sa
în care a suportat 16 ani de exil din partea arienilor, precum și opera sa sunt mărturii ale
staturii sale ortodoxe. Biserica 1 -a cinstit și îl cinstește ca un apărător al dreptei credințe
așezându -1 în rândul Sfinților Părinți.
Mineiul din 18 martie ne -a lăsat o descriere a portretului fizic al Sfântului C hiril:
„Avea statură obișnuită, era palid, purta păr lung, alb și des, care -i acoperea obrajii; avea
nasul mic, gura mare, fața largă, sprintenele ieșite înainte, o barbă mare care, de sub bărbie,
se împăr țea în două ; în general se asemăna cu un țăran ”. Desigur, Sfântul Chiril nu era
un episcop de vitrină, ca at âția semianalfabeți cu mitră din vremea lui. EI era un om din
popor, dârz, energic, sigur pe sine și încredințat că lucrează după Evanghelie. Ei era un
mare învățător al poporului dreptcredincios pe care -1 lumina cu adevărurile evanghelice
și-1 pregătea prin toate mijloacele pentru primirea Botezului și pentru o viață sfântă după
aceea. El era un misionar și un catehet cu care puțini cateheți patristici se pot compara. 48
El se impunea p rintr-o neclătinată credință, așa cum reiese din cateheze și din
atitudinea lui calmă față de încercările lui Iulian Apostatul de a restaura Templul de la
Ierusa lim . Calitatea sa de păstor asupra Ierusalimului, orașul sf ânt în care Domnul a
petrecut at âta timp, a învățat, a suferit și a murit, nu i -a dat dec ât imbold ul de a fi 1a înăl –
țimea tronului pe care -1 deținea ; aceasta i -a trezit conștiința importan ței cov ârșitoare nu
a rolului său, ci a Bisericii de la Ierusalim, a șa cum reiese din cateheze. Sfântul Chiril se
impunea, apoi, printr -o răbdare pe care nimic n -o dezarma și printr -o dragoste din care

47 Pr. Dr. Constantin Năclad, Principii educative în „Catehezele" Sfântului Chi ril, Arhiepiscopul Ierusali –
mului, în rev. TV, nr. 7-12/2004, p. 229, (pp. 228 -246.)
48 Arhid. Pr. Pr. Prof. Dr. Constantin Voicu, Botezul în tradiția patristică , Ed. Agnos, Sibiu, 2011, p. 108.

18
dușmanii săi au făcu t motiv de condamnare. Un elogiu, scris probabil nu prea tîrziu după
moartea lui, îl înfățișează astfel : „Sufletul său era împodobit cu toate virtuțile, duhul său
se ridicase mai presus de tot ceea ce este materiei Prin flacăra dragostei dumnezeiești, el
îndepărtase orice plăcere. El stin sese focul concupiscenței prin valuri de lacrimi și păstrase
în inima se lampa credinței. ”49 Nimic d in catehezele sale nu ne arată că ar fi aparținut
cândva păgînismului, iudaismului sau vre unei grupări eretice, ori dizidente, lucru pe care
el l-ar fi relevat, cu siguranță, pentru a arăta lucrarea dumnezeiască săv ârșită cu scopul de
aducere sau readucer e a sa la adevărata credință. Propriul său exemplu ar fi încurajat pe
catehumenii săi.50
Nu se știe cu precizie data nașterii Sfântului Chiril. Cercetătorii, începînd cu
benedictinul Dom Touttee, care a dat o ediție bogată a operelor Sf ântului Chiril, însoțită
de traducere latină și precedată de un studiu asupra vieții acestu i autor, pă nă la De lacroix,
Mader, Haeuser și Bacheleta și sf ârșind cu patrologi ca Bardenhewer, Cayre, B. Altaner,
A. Stuiber și J. Quasten, s unt de acord să -i fixeze data nașterii între 313 -315, pornind de
la con statarea că în 343, c ând a fost hirotonit preot, nu putea să aibă v ârsta sub
30 de ani. 51 Nu știm, de asemenea, dacă el a fost botezat de copil, sau mai târziu, cum
era obi ceiul at unci. Știm doar din Sinaxar, din Mineiul de la 18 martie , că părinții săi erau
ortodocși evlavioși și s -au ostenit să dea copilului o educație aleasă religioasă. În vremea
copilăriei și tinereții lui, monahismul se dezvoltă cu av ânt prin acei mari avvi care au fost
Pahomie și Antonie. Sf ântul Chiri l vorbește cu entuziasm despre monahism în Catehezele
IV, 24 și XII, 33 și 34.
Formația intelectuală și educația religioasă a Sfântul Chiri l au fost fă cute cu
deosebită grijă. Ca toți Părinții Bisericii, Sfântul Chiri l cunoaște admirabil Sf ânta
Scriptură pe care o m ânuiește cu pricepere și artă. Ca tehezele sale s unt țesute cu texte
biblice. El nu cunoștea , sau cunoștea puțin limba ebraică, așa cum reiese din tălmăcirile
pe care le face la anumite nume (ca Samuil, de ex.) din originalul ebraic. Dar dacă Sfântul
Chiri l nu poate citi Biblia Vechiului Testament în original, în schimb el cunoaște bine pe
comentatorii patristici ai Sfintei Scripturi. El își în sușise bine multe din operele Sfintei
Tradiții, cu p rivire la cunoașterea punctelor principale de doctrină. El cunoaște pe
Sfântul Irineu și pe alți ad versari ai ereziilor, din care -și scoate argumentele cu care
combate ereziile contemporane. El cunoaște lucrările de istorie bisericească, în deosebi

49 Ibidem.
50 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie , vol. 3, EIBMBOR, București, 1988, p. 537.
51 Ibidem.

19
Istoria compatriotului său Eusebiu ; doctrina anumitor erezii o cunoaște direct, după
izvoarele ereziarhilor. În Cateheza VI,34, el ne spune că a citit personal cărțile
maniheilor, pentru a se informa cu pri vire la enormitățile susținute de acești eretici,
despre originea ploii, prin tre altele. Se pare însă că lectura izvoarelor maniheismului a
făcut -o când era deja preot. Sfântul Chiri l are și o cultură profană, uneori mai mult dec ât
satisfă cătoare , e bine informat despre cultul , mitologia și variațiile pol iteismului păg ân la
diferite neamuri, îndeosebi la greci. El știe să scrie despre Afrodita, Demeter, Dionysos,
Hephaistos, Zeus, semnificația aces tora, faptele ur âte ale zeilor, apoi despre adorarea
lemnelor, pietrelor, a animalelor, a plantelor, a cepei chiar (Cateheza IV, 6; VI, 10, 11
etc.). Autorul nostru cunoaște nume de întemeietori de religii ca Buda, nume de filosofi
ca Aristotel, nume de țări, ca Persia, India, Egiptul, Goția -etc. ; el a citit cărți despre
univers, despre sistemul cosmografie, des pre is toria naturală, ca în Cateheza IX, despre
trupul omului etc.
Se pare că încă de tânăr a îmbrățișat viața monahală , căci p e la anul 334 a fost
hirotonit diacon de către episcopul Macarie din Ierusalim, iar în anul 345 a fost hirotonit
presbiter de către episcopul Maxim, succesorul lui Ma carie, încredințându -i-se instruirea
catehumenilor și a neofiților. După moartea episcopului Maxim (între 348 -350), a fost
hirotonit episcop al Ierusalimului. Era tradiția ca numai episcopul să catehizeze pe
candidații la Botez ; pentru motive speciale sau în cazuri de forță majoră, el da delegație
sau se da dele gație unui preot. Touttee și Maler au stabilit că în anul 348 Catehezele nu
puteau fi rostite dec ât de Sf. Chiril. Demnitatea de episcop i -a cauzat mul te suferințe,
căci nu mult după întronizare intră în conflict cu mitropolitul Acaciu din Cezareea
Palestinei, atât pe teme de ju risdicție bisericească, cât și pe probleme de credință. Rufin
(Istoria bisericească, I, 23) vorbește de hirotonia în curcată a lui Chiri l («confusa
ordinatio») și precizează că acesta varia uneori în credință, mai adesea în comuniune».
Pe de altă parte, istoricul bisericesc Teodore: al Ci rului ( Istoria bisericească, II, 26) ne
informează că Sf. Chiri l a urmat în mod regulat lui M axim, la tronul episcopal, cînd acest
tron a devenit vacant prin moartea titularului. Ierusalimul era pe atunci sub jurisdicția
Mitropoliei de Cezareea și Sinodul de la Niceea (325), prin canonul 7, hotărăște ca
„episcopului Ie rusalimului să i se confere o întâietate de onoare ”. Pe baza aces tui canon,
se pare că Chiri l pretindea independența față de mitro politul Cezareei. în ceea ce privește
problemele de credință, Aca ciu era arian, iar Chiri l ortodox. Istoricii bisericești Socrate
și Sozomen ne vorbesc despre conflic tele curioase ale Sf. Chiril cu mitropolitul său,
Acaciu, de la Cezareea. Sozomen ne spune că neînțelegerea dintre cei doi provenea dintr –

20
o pro blemă de prestigiu între ei : Chiri l contesta drepturile mitropolitului său, întrucît
Ierusalimu l, pe care il conducea el, avea scaun apostolic, iar Acaciu care era canonic
mitropolitul lui Chiri l, își susținea autori tatea .Din cauza acestor neînțelegeri, Acaciu s -a
folosi t de primul moment prielnic ca să scape de Chiri l și astfel, la un sinod din 35 8,
acesta este acuzat că a fost hirotonit ilegal și și -a bătut joc de obiectele bisericești, c ă a
vândut o parte din acestea, deși cu banii primiți pentru ele a ajutat pe cei lipsiți în timpul
unei foamete. Din aceste motive, a fost caterisit și silit să p lece în exil. De acum trăiește
în Tarsul Ciliciei, până la anul 359, când sinodul din Seleucia îl restabilește în scaun. În
anul următor, 360, este din nou caterisit la sinodul din Constantinopol, la care Acaciu era
atotputernic. După doi ani, la 362, prof itând de măsurile luate de Iulian Apostatul (361 –
363), care a eliberat din exil pe toți episcopii, ortodocși și eretici, se reîntoarce și își ocupă
scaunul.
În timpul domniei lui Valens (364 -378), este din nou exilat la anul 367 și în acest
exil rămâne până la moartea Împăratului, la anul 378. De acum își păstorește în pace și
netulburat de nimeni eparhia până la moartea sa, întâmplată la 18 martie 386. „Chiri l nu a
fost un spirit superior și nici un scriitor original, dar a fost un catehet exce lent și un bun
predicator popular. Cu vântările lui sunt clare, familiare și pline de vioiciune. Ca formă,
neglijează regulile elocinței clasice, dar, prin fap tul că pune mult suflet în cuvântările lui,
el este foarte mult apre ciat de auditorii săi. ”52

II.2 Contextul istorico -eclesial al rostirii Catehezelor baptismale

Dintru început, din perspectiva patristică a dobândirii identității sale
creștine, se poate afirma cu certitudine că Europa a avut o anumită bipolaritate, deoa rece
pilonii pe care s -a întemeiat civilizația europeană au fost duali: cel dintâi este clasicismul
greco -latin, iar al doilea a fost Creștinismul, deoarece lumea dobândește „o nouă organizare
atunci când se transformă în Biserică ”53. Atât Sfinții Părinți c ât și sinoade întregi, ținându –
se strict de doctrina bisericească veche, în unanimitate au învățat că Botezul trebuie să se
săvârșească prin întreita cufundare .

52 Arhid. Pr. Pr. Prof. Dr. Constantin Voicu, Botezul în tradiția patristică , Ed. Agnos, Sibiu, 2011, p. 10 .
53 Panayotis Nellas, Omul -animal îndumnezeit , p. 163.

21
În Biserica primară, unii eretici nu acceptau folosirea materiei pentru săvârșirea
Tainelor, considerând -o sediu al răului, și săvârșeau, de exemplu, în ceea ce dorim să
subliniem ca străin Tradiției primare, Botezul prin cuvânt. Prima mențiune unei astfel de
mișcări este din secolul al II -lea dHr., întâlnindu -se în grupările gnostico – maniheice, care
învățau că la baza existenței stau două principii veșnic opuse: Binele și Răul, Materia și
Spiritul (concepție dualistă). Materia este principiul sau sediul Răului. Hristos a avut un
trup aparent, moartea și Învierea Sa nu au fost reale, iar pentru a atinge gnoza omul trebuie
să se lupte împotriva trupului. În concepția gnostică, Tainele nu au nici o valoare.
La fel învățau seleucienii și herminienii, susținând că Botezul ar fi inutil, pentru că
ar fi doar o imagine a mântuirii realizate deja prin gnoză. Nova țienii și donatiștii,
propovăduind o Biserică pură (catară) din care erau excluși păcătoșii, priveau ca valide
doar acele Taine care se săvârșeau de persoane vrednice și, neavând încredere în Botezul
Bisericii, catehizau și rebotezau p e toți cei ce veneau la ei. În canonul I al Sf. Vasile cel
Mare se ia atitudine în problema catarilor, Sf. Vasile considerând Botezul lor ca un Botez
săvârșit de laici. Sf. Ioan Gură de Aur afirmă că „ nu preotul este cel care botează, ci Însuși
Dumnezeu, c are atinge nevăzut capul celui ce se botează, cu puterea Sa nevăzută, pentru
că Dumnezeu ne naște și El nu vrea ca noi să avem Tată decât pe El Însuși în această
dumnezeiască naștere ”54. SfântulAtanasie (†373) scrie „ cine desparte ceva de Sfânta
Treime și se botează numai în numele Tatălui sau numai în al Fiului sau numai în al
Tatălui și al Fiului fără Duhul, acela nimic nu primește ” 55. Prin Botez se împărtășește o
nouă viață în numele Învierii Domnului și în numele întregii puteri dumnezeiești și a
lucrăr ii tuturor celor trei fețe dumnezeiești, și nu se îndrumă spre moarte cel ce vine la
Hristos 56.
Sfântul Grigorie Teologul (†390) subliniază că folosim materia deoarece omul este
compus din două naturi, adică din suflet și trup, din natura văzută și din ce a nevăzută; deci
curățirea se săvârșește în două chipuri . Catehumenatul veacului apostolic urm ărea, de
altfel, transformarea totală a sufletului și vieții omenești după chipul lui Iisus Hristos.
„Lumea din afară de Biserică nu este și în afară de Dumnezeu și că ea nu este ruptă de

54 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei , apud. Ioa n Mircea, Taina Botezului , în rev. O, Anul ( 1979 ), nr. 3-
4, p. 473. (pp. 461 -476)
55 Sfântul Atanasie cel Mare, Epistola către Serapion , trad. Pr. Prof. D umitru Stăniloae, în col. PSB, vol. 16 ,
EIBMBOR , București, 1988, p. 61 .
56 Ioan Florea, Canoanele Biser icii Ortodoxe , Ed. POLIBIS Sibiu 1993, p. 34

22
Dumnezeu în mișcarea ei .”57
În veacul apostolic, catehumenatul își are rădăcinile și începuturile sale în mo desta
organizare eclesială a timpului , dar el nu exista , în zorii Creștinismului, ca o instituție
specială și t emeinic organizată.58 Necesitatea unei catehizări tot mai organizate, mai
sistematice și mai îndelungate se face din ce în ce mai simțită, mai necesară în cadrul
Bisericii, pentru cei ce ar fi dorit să primească Taina Sfântului Botez. Ca timp istoric ,
organ izarea catehumenatului corespunde cu sf ârșitul primei jumătăți a secolului al doilea
creștin.59
După cum se știe, c ele 23 de Cateheze precedate de Procateheză au fost rostite
oral, între anii 347 -348, pe când Sfântul Chiri l era preot. Valoar ea lor teologică se fondează
și pe faptul că e le formează un ciclu de catehizare complet adresându -se mai întâi celor
care se pregătesc să intre în Biserică prin Botez (primele 18 cateheze) și terminând cu cei
care s -au unit cu Hristos prin Sfintele Taine (ultimele 5 cateheze numite și mistagogice).
Catehezele sale, destinate celor ce vor a se uni cu Hristos prin Sfintele Taine, sunt
documente prețioase ce păstrează un bogat conținut doctrinar ortodox, dar și principii de
educație creștină necesare atât cat ehumenilor cât și celor botez ați. Deși a fost acuzat de
arianism, viața sa în care a suportat 16 ani de exil din partea arienilor, precum și opera sa
sunt mărturii ale staturii sale ortodoxe. Biserica 1 -a cinstit și îl cinstește ca un apărător al
dreptei c redințe așezându -1 în rândul Sfinților Părinți. Rostirea acestora s -a făcut în cadrul
Sfintei Liturghii, în ambianța Duhului Sfânt, ajutat fiind și de locurile sfinte care păstrau
vie în memoria ascultătorilor urma lăsată de viața pământească a Mântuitorul ui Hristos.
De aceea, Sfântul Chiri l s-a folosit și de Bisericile care ilustrau limpede
învățăturile expuse, desfășurând primele 19 cateheze în Biserica ridicată pe Golgota, iar
pe ultimele cinci în Biserica Învierii.

57 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Dinamica creației în Biserică , în rev. O, Anul XXIX (1972), nr. 3 -4, p. 284.
(pp. 281-291)
58 Mihai Bulacu, Studiu introductiv în Catehetica ortodoxă , Oradea, 1928, p. 16.
59 Pr. Pro f. Dumitru Călugăr , Catehetica , EIBMBOR, București, 1985, p. 27.

23
II.3 Cuprinsul Cateheze lor

Introducerea în Tainele învățăturii creștine Sfântul Chiril al Ierusalimului o
realizează în Procateheza care s -a ținut luni, în prima săptămână a Postului Mare a anului
348 sau 350.
Proca teheza sau, după denumirea grecească, „ Prologul catehezelor celui între
sfinți Părintelui nostru Chiri l, Arhiepiscopul Ierusalimului ”60, așa după cum aflăm din titlu,
este o prezentare a lucrării ce o va desfășura catehetul. Vorbește de mulțimea învățăturil or
care îi așteptă pe cei ce voiesc a se boteza. Pietrele cunoștinței pe care le vor primi
ascultătorii în chip ordonat sunt necesare unei bune construcții duhovnicești. Textul se
referă la fericirea ce îi așteptă pe cei „ce vor fi luminați ”61 ; necesitatea pregătirii pentru
primirea Sfintelor Taine; Botezul creștin; despre exorcismele de la Botez; nevoia de a
învăța stăruitor; misterul învățăturii creștine; înălțimea Tainei Botezului; scopul acestei
pregătiri: „Atunci veți primi numele de creștini și putere a lucrurilor dumnezeiești .”62
Cateheza I -a este prezentată de către autor tot ca o „introducere către cei ce vin la
Botez.”63 Față de ideile cuprinse în Procateheză, care se adresează tot celor ce vor a se
boteza aceasta se oprește doar la câteva dintre ele. Și anume la cele care subliniază
renașterea prin Taina Botezului, oprindu -se mai ales la lupta cu păcatul și roadele cele
bune obținute prin har: „Lucrul lui Dumnezeu este deci de a sădi și a uda, iar al tău de a
aduce rod .”64
Cateheza a II-a este despre pocăință, despre iertarea păcatelor și despre cel potrivnic.
Aici tratează problema păcatului, originea lui, starea jalnică a păcătosului – pentru că
„păcatul arde nervii sufletului ”65 – precum și îndreptarea prin pocăință. Sfântul Părinte
folosește exemple ale Vechiului Testament ( Adam, Aaron, David, Nabucodonosor66),
pentru a ilustra iertarea pe care o dă Dumnezeu celor ce se pocăiesc și îi îndeamnă pe toți
să urmărească aceste exemple ca din dragostea ce izvorăște iertare să se pocăiască fiecare
dintre cei ce vin la Botez. „Firea omenească deci are putință să se mântuie; este nevoie
însă de voință. ”67

60 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2003, p. 5.
61 Ibidem , p. 5.
62 Ibidem, p.10.
63 Idem, Cateheza I, p.18.
64 Idem, Cateheza I.4, p. 21.
65 Idem, Cateheza II.2 , p.24.
66 Idem, Cateheza II. 17, p.35.
67 Idem, Cateheza II. 5, p. 27.

24
Cateheza a III-a este intitulată „ Despre Botez”. Prezintă Taina Botezului pornind de la
Ioan care a îndemnat la îndreptare „pentru a găti Calea Domnului ”68 și continu ă cu
elementele Tainei; apa și Duhul Sfânt despre care aduce din Vechiul și Noul Testament
referiri care întregesc măreția acesteia. Vorbește de viața veșnică, pe care o face posibilă
întruparea lui Hristos și jertfa Sa. Cel ce se pogoară în apă prim ește roadele acestei jertfe:
„Dacă ai fost împreună sădit cu asemănarea morții Mântuitorului, atunci vei fi învrednicit
și Învierii Lui.”69
Cateheza a IV-a, numită „ Despre cele zece dogme ”70, este de fapt un „scurt rezumat
despre învățăturile absolut necesar e”71 care trebuie cunoscute de fiecare înainte de a trece
la Simbolul de credință. Acestea se referă la: Dumnezeu Tatăl72, Iisus Hristos73, Fiul lui
Dumnezeu, Nașterea din Fecioară74, Cruce75, îngropare, Învierea76 și Înălțarea77, Judecata
viitoare78, Sfântul Duh79, suflet și trup, la mâncări și îmbrăcăminte, Învierea morților, baia
Botezului, Sfânta Scriptură, căreia îi prezintă și cărțile canonice.
Cateheza aV-a, „Despre credință ” precizeză liniile generale de urmat după Botez
deoarece „Ceea ce se caută de acum în ainte – spune el – este ca fiecare din voi să fie găsit
credincios, potrivit intimei sale conștiințe .”80 Sf. Chiril v orbește despre credința cea
adevărată, credinciosul care trebuie să o împlinească; foloasele credinței „dăruită de
Hristos prin har ”81, păstr area ei nestricată după Simbolul de credință pe care l -au primit.
Cateheza aVI-a, „Despre unitatea lui Dumnezeu ”, este, cum singur prezintă în titlu,
cateheză la cuvintele „Cred întru unul Dumnezeu ”82. Laudă măreția Lui și doboară punct
cu punct credințele deșarte ale păgânilor care au coborât dumnezeirea între patimile
omenești. Dar nu se oprește numai la păgâni, ci osândește și rătăcirile ereticilor care „au

68 Idem, Cateheza I II.1, p. 37.
69 Idem, Cateheza I II.12, p. 45.
70 Idem, Cateheza I V, p. 49.
71 Idem, Cateheza I V.3, p. 50.
72 Idem, Cateheza I V.4, p. 51.
73 Idem, Cateh eza I V.7, p. 53.
74 Idem, Cateheza I V.9, p. 54.
75 Idem, Cateheza I V.10 , p. 54.
76 Idem, Cateheza I V.12 , p. 55.
77 Idem, Cateheza I V.13 , p. 56.
78 Idem, Cateheza I V.15 , p. 57.
79 Idem, Cateheza I V.16 , p. 57.
80 Idem, Cateheza V.2, p. 70.
81 Idem, Cateheza V.11 , p. 77.
82 Idem, Cateheza VI, p. 80.

25
îndrăznit păgânește să înstrăineze pe Dumnezeu de făpturile sale .”83 Între ei pomenește pe
Simon Mag ul ca „izvoditorul oricărei erezii ”84, pe Cerint, Menandru și Carpocrat, ebioniții
și Marcion „gura păgânătății ”85, pe erezia lui Valentin, despre Manes și manihei. Prezintă
pe larg istorisirea acestei rătăciri din urmă sfătuind pe toți creștinii să se ferea scă și să nu
se încreadă în ei decât dacă au aflat „că au făcut mult timp pocăință .”86
Cateheza a VII -a, „Despre Tatăl ” în care e xpune învățătura despre Creator , afirmând
raportul dintre Tată și Fiu, precum și cinstirea care I se datorează. Totodată face l egătură
între cinstirea Tatălui Ceresc și cinstirea creștinilor față de părinți. „Prima virtute a
creștinilor -spune – este de a cinsti pe părinți. ”87
Cateheza a VIII -a se ocupă în mod special de numirea de „ Atotputernic ” a lui
Dumnezeu.88 Combate pe eretici i care restrângeau puterea lui Dumnezeu la cer și care
socoteau creațiile Lui ca rele fiind osândite prin păcat. Recomandă închinarea către unicul
Dumnezeu Atotputernic, asemeni lui Iov.
Cateheza a IX-a a fot rostită la cuvintele „ Făcătorul Cerului și al Pământului, văzutelor
tuturor și nevăzutelor ”89. Din toată Creația, prezentată în forma ei văzută, ridică pe
ascultător la înălțimea Meșterului nevăzut zicând: „Vezi, omule, pe Meșter! Vezi pe
înțeleptul Creator! ”90
Cateheza a X-a este prilejuită de cuvintele „Și întru unul Domn Iisus ”91, are ca punct
central prezentarea Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu, din mărturiile Sfintei Scripturi, dar
și din numirile și învățăturile despre El: „Nu trebuie oare să credem în Hristos când este
mărturisit de atâția? ”92
Catehe za a XI – a continuă prezentarea calității Fiului lui Dumnezeu de Unul născut.
Prezintă temeiurile cinstirii Mântuitorului Hristos și raporturile de filiație, dar și de
împreună creator al lumii cu Dumnezeu Tatăl. Deși este Fiu al Omului – spune – „Acela l a
început a făcut pe om din pământ. ”93

83 Idem, Cateheza VI.12 , p. 88.
84 Idem, Cateheza VI.14 , p. 90.
85 Idem, Cateheza VI.16 , p. 91.
86 Idem, Cateheza VI.36 , p. 103.
87 Idem, Cateheza VII.15 , p. 112.
88 Idem, Cateheza VIII.3 , p. 115.
89 Idem, Cateheza IX, p.119.
90 Idem, Cateheza IX,14, p.127.
91 Idem, Cateheza X, p. 129.
92 Idem, Cateheza X.20 , p.144.
93 Idem, Cateheza XI.7 , p.149.

26
Cateheza a XII -a a fost rostită la cuvintele: „ S-a întrupat și S -a făcut om .”94 Pe baza
mărturiilor scripturistice argumentează, pornind de la cuvintele profetului Isaia din cartea
Isaia 7, 10 și 13, nașterea din Fecio ara Maria a Fiului lui Dumnezeu. Contrazice părerile
iudeilor și ale ereticilor elini, care spun că nașterea nu s -a făcut în chip minunat ci natural.
„Neîntinată – spune – este Nașterea în trup din Fecioară a Unuia -Născut. ”95
Cateheza a XIII -a la cuvintele „S-a răstignit și S -a îngropat ”96. Aduce în fața
ascultătorilor patimile și jertfa Mântuitorului făcând referire permanentă la Cruce.
Mărturiile luate din Sfânta Scriptură vor să întărească încrederea în puterea ei. To todată
îndeamnă a „nu te lăuda cu Crucea numai în timp de pace, ci – spune Sf. Chiril – ai aceeași
credință și în timp de persecuție .”97 Subliniază rostul patimilor spunând: „Mântuitorul a
suferit toate aceste patimi ca să împace prin sângele Crucii pe cele din Ceruri și pe cele de
pe Pământ .”98
Cateheza a XIV-a are ca subiect Învierea și Înălțarea Domnului pornind de la articolele
din Simbol care prezintă aceste momente din viața Mântuitorului. Îndeamnă pe ascultători
ca întristarea ce i -a cuprins la prezenta rea patimii și morții să se schimbe în bucurie: „Să
se întoarcă jalea în veselie și plânsul în bucurie! ”99 La fel ca în cateheza de mai înainte,
aduce mărturii asupra Învierii, mai întâi din Sfânta Scriptură și apoi din asemănarea cu cei
care în Vechiul Tes tament L -au preînchipuit: Iona, Ilie etc. Precizează apoi că, după
înălțare, a șezut de -a dreapta Tatălui, acolo unde a fost și înainte, făcând mențiunea „că n –
a avut vrednicia șederii de -a dreapta după Întruparea Sa, ci Fiul Unul -Născut al lui
Dumnezeu, d ar Domn al nostru Iisus Hristos, are totdeauna și mai înainte de toți vecii,
tronul de -a dreapta Tatălui .”100
Cateheza a XV-a a fost rostită la articolele ce învață despre a doua venire a Mântuitorului,
Judecata neamurilor și Împărăția fară de sfârșit. Prez entând se mnele Parusiei, se oprește
asupra lui „Antihrist ”101, arătând întregul cortegiu de schimbări ce va avea loc. El spune,
avertizând că: „Hristos cel adevărat, Fiul Unul -Născut al lui Dumnezeu nu vine de pe
Pământ .”102 Iar despre seninul venirii Lui, pe care nu va îndrăzni niciodată să -1 imite
puterea potrivnică, spune că este Crucea; semn adevărat și caracteristic al lui Hristos.

94 Idem, Cateheza XII, p. 162.
95 Idem, Cateheza X II.32, p.184.
96 Idem, Cateheza X III, p. 187.
97 Idem, Cateheza X III.4, p. 190.
98 Idem, Catehez a XIII.47 , p. 220.
99 Idem, Cateheza X IV.1, p. 221.
100 Idem, Cateheza X IV.27, p. 242.
101 Idem, Cateheza XV. 4, pp. 249-250.
102 Idem, Cateheza XV. 21, p. 261.

27
Cateheza a XVI – a începe prezentarea învățăturii despre Duhul Sfânt pornind de la
cuvintele: „ Și întru unul Duhul Sfânt, Mâng âietorul .” Subliniază dumnezeirea celei de a
treia persoane a Sfintei Treimi, combătând învățăturile eretice pornite împotriva Duhului
Sfânt și mai ales pe Manes și manihei despre care spune că a fost „cel din urmă adânc al
pierzaniei .”103 Arată darurile Sfâ ntului Duh ca rod al Sfintei Treimi: „Tatăl dăruiește totul
prin Fiul împreună cu Sfântul Duh ”104 și lucrarea Lui în Vechiul Testament prin prooroci.
Cateheza a XVII -a – „Despre Sfântul Duh ” (continuare). După cum anunță de la început,
continuă prezentarea m ărturiilor despre Sfântul Duh, de astă dată făcând referire la Noul
Testament și înșirându -le pe marginea numirilor ce I se dau. De asemenea, vorbește despre
lucrarea Duhului în Apostoli și în Biserică, adeverind prin cuvintele: „că Duhul cel Sfânt
subzist ă și trăiește, grăiește și profețește .”105 Și întărind: „Din toate mărturiile scripturistice
spuse și din cele cu mult mai multe pe care nu le -am amintit se vede, pentru cei care înțeleg,
că puterea Sfântului Duh este enipostatică, binefăcătoare și lucrătoar e.”106
Cateheza a XVIII -a este ultima rostită către cei care vor să se lumineze. Aici prezintă
învățăturile despre învierea trupurilor, viața veșnică și despre Biserică. „Nădejdea în
Înviere – spune – este rădăcina oricărei fapte bune .”107 Iar pentru Biserică folosește
termenul de „ sobornicească ” pentru că aceasta „cheamă și strânge la un loc pe toți
oamenii .”108 De asemenea, anunță celelalte cateheze pe care le va rosti în Săptămâna
Luminată .
Catehezele Mistagogice109 ale Sfântului Chiril al Ierusalimului (ca p. XIX -XXIII) ne
furnizează informații precise despre riturile premergătoare Botezului, despre Botez, ungerea
cu Sf. Mir și despre Euharistie110, fiind „cea dintâi tâlcuire sistematică și amănunțită, a
Liturghiei creștine și a Tainelor inițierii creștine .”111 Din punctul de vedere al tehnicii
exegezei, afirmă Părintele Profesor Braniște în opera sa extrem de documentată, Catehezele
mystagogice ale Sfântului Chiril se situează printre comentariile liturgice de tip verbal sau
literal. Explicarea dată de Sfântul C hiril e întotdeauna simplă, directă și clară, „orientată pe

103 Idem, Cateheza XV I.9, p. 275.
104 Idem, Cateheza XV I.24, p. 287.
105 Idem, Cateheza XV II.23, p. 309.
106 Idem, Cateheza XV II.28, p. 312.
107 Idem, Cateheza XV III.1, p. 320.
108 Idem, Cateheza XV III.22, p. 333.
109 A se vedea Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele Mystagogice , partea a II -a, trad. Pr. Prof. Dumitru
Fecioru, București, 1945.
110 Pr. Prof. Mihai Bulacu, Conștiința creștină. Studiu catehetic despe Catehezele Sfântului Chiril,
arhiepiscopul Ieruslimului , București, 1941 , p.13.
111 Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Explicarea Sfintelor Taine de inițiere (Botez, Mirungere, Euharistie) în
Literatura creștină, Ed. Arhi episcopiei Bucureștilor, 1990, p. 8.

28
edificarea morală a neofiților ”112, deci lipsită de un simbolism sau alegorism excesiv, detaliu
care îl vom regăsi la exegeții de mai târziu, care se își vor concentra atenția mai ales spre
ritualul sau ceremonialul liturgic .113 În Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului găsim
răspuns la întrebarea de ce apa a fost folosită pentru curățire. Sfântul Chiril ne spune că apa este
mare lucru și cel mai nobil dintre cele patru elemente care sunt în lume . Cerul este locuința
îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locul de locuit al oamenilor, dar din apă este și
pământul. Înainte de facerea tuturor lucrurilor săvârșite în cele șase zile , Duhul lui Dumnezeu
se purta deasupra apei ( Fc. 1,2 ). Apa este începutul lumii, iar Iordanul, începutul Evangheliilor .
Acum „Sfântul Chiril explică, într -un mod care a rămas clasic, înțelesul formulelor
sacramentale rostite la lepădări de către candidații la Botez, formule care sunt aproape identice
cu cele din rînduiala ortodoxă de azi.”114 De aceea, continuă Sfântul Părinte, „ne lepădăm de
Satana, pentru că el este pricinuitorul și urzitorul tuturor răutăților, începând cu ispitirea și
rătăcirea protopărinților neamului omenesc ; ne lepădăm de el pentru că puterea lui a surpat -o
Hristos. Acesta a luat sângele și trupul meu, pentru ca prin sângele și trupul meu, să surpe prin
moarte moartea, ca să nu mai fiu pururea supus robiei .”115
Întoarcerea catehumenului spre Răsărit, simbolizează deschiderea din nou pentru noi
a Paradisului, sădit de Dumnezeu spre Răsărit, din care fusese izgonit Adam după păcat. Căci
„Răsăritul este ținutul luminii ”116 și al bucuriei. „Dezbrăcarea candidatului de haine înseamnă
dezbrăcarea lui de omul cel vechi și de toate faptele lui. Rămânând goi, catehumenii imită prin
aceasta atât pe Adam cel dintâi, care era gol în rai și nu se rușina (Fc. 2,25), cât și pe Hristos,
care a fost răstignit gol pe cruce și Care, prin goliciunea Sa, a triumfat, dezbrăcând domniile
și stăpânirile în tunericului (cf. Col. 2,15) ”117.
Adresându -se către cei botezați din nou, Sfântul Chiril al Ierusalimului, între altele, le
spune următoarele : „Ați fost aduși la sfânta scăldătoare a dumnezeiescului botez, cum și Hristos
a fost adus după cruce la mormân t. Și fiecare era întrebat : crede el oare în numele Tatălui și al
Fiului și al Sfântului Duh? Pronunțat -ați mântuitoarea mărturisire și v -ați cufundat de trei ori în
apă și din nou ați ieșit, însemnând prin aceasta și dând a înțelege îngroparea lui Hristo s cea de
trei zile .”118

112 Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. cit ., p. 33.
113 Cf. ibidem , p. 32.
114 Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. cit., p. 12.
115 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze le Mystagogice , Cateheza XIX, 4, p. 543.
116 Ibidem, Cateheza XIX , 9, p. 547.
117 Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. cit ., p. 13.
118 Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit , p. 348.

29
Cateheza I mistagogică (XIX) rostită „către cei ce sunt de curând luminați ”119,
își manifestă nerăbdarea de a deschide învățătura despre Taina pentru care s -au pregătit de
atât de mult timp și începe prin a lămuri ceea ce s -a făcut în pridvor cu cei luminați,
lepădarea de cel rău și unirea cu Hristos „Întoarcerea candidaților la Botez cu fața spre
Apus, vrea să spună că Apusul este locul întunericului din lumea aceasta. Satana este
întunerec și în întunerec își are puterea: pentru aceasta, privind în chip simbolic spre Apus,
vă lepădați de acel stăpînitor întunecat ”120.
Cateheza II mistagogică (XX) – „Despre Botez”, continuă explicațiile cu privire
la desfășurarea Tainei, subliniind prin textul de la Romani 6, 3-14 realitatea mântuirii celui
botezat întemeiată pe realitatea jertfei lui Hristos: „Imitarea este în închipuire, dar
mântuirea în realitate .”121 „Pentru că aici pe Golgota a fost sădită vița cea adevărată, iar
noi, prin participarea la botezul morții, a m fost sădiți împreună cu El.”122
Cateheza III mistagogică (XXI) – „Despre ungerea cu Sfântul mir ” vorbește mai
ales despre vrednicia numelui de creștin obținut prin Botez și confirmat de ungerea cu
Sfântul mir. Sfântul Chiril le explică proasp eților convertiți, în timpul predicilor din Postul
Paștelor, elemente de doctrină creștină, exegeza bazându -se – conform tradiției generale în
epoca patristică – pe explicarea unor simboale vetero -testamentare, preînchipuiri ale
întâmplărilor din istoria N oului Tesament. El găsește ca simbol – tÚpoj al Botezului creștin
tocmai eliberarea iudeilor din robia egipteană123 Sfântul Chiril îi îndeamnă să nu se mai
întoarcă cineva la „vechile învoieli cu iadul ”. Sfântul Chiril al Ierusalimului mărturisește
în ce ch ip erau botezați de către Ioan cei care mergeau la el. „ Ei își mărturiseau păcatele
lor (Mt. 3,6). Mai întâi își arătau rănile, apoi acela le dădea leacurile și -i izbăvea pe cei
credincioși de focul veșnic. Și dacă vrei să te convingi că botezul lui Ioan este izbăvire de
îngrozirea focului, atunci ascultă -l pe el care spune: Pui de viperă, cine v -a arătat să fugiți
de mânia ce va să fie? ( Mt.3,7 ).
Cateheza IV mistagogică (XXII) – „Despre trupul și sângele lui Hristos ”124,
vorbește de realitatea T ainei ce transformă pâinea și vinul în Trupul și Sângele
Mântuitorului Hristos, folosindu -se de textul Sfântului Apostol Pavel din Epistola I
Corinteni 11, 23-25, precum și din numeroasele prefigurări din Vechiul Testament.

119 Idem, Cateheza XIX,2 , p. 538.
120 Idem, Cateh eza XIX, 4, p. 543.
121 Idem, Cateh eza XX,5, ediția 2003, p. 350.
122 Idem, Cateh eza XX, 7 p. 350.
123 Idem, Cateheza XXI,6, p. 354.
124 Idem, Cateh eza XXII,1, p.355.

30
Cateheza V mistagogi că (XXIII) , ultima din acest ciclu catehizator, în care după
cum spune, „pune cununa pe zidirea duhovnicească a folosului ”125 celor ce -1 ascultă.
Trece pe scurt peste toată Sfânta Liturghie, oprindu -se la momentele în care preotul
liturghisitor face acele ac te ce semnifică curățirea de păcate și păstrarea vieții sfinte și
curate, mai ales la rugăciunea „Tatăl nostru ”126, pe care o tâlcuiește pe larg. Îndeamnă apoi
pe cei care au primit Euharistia să păzească această viață, „fără poticnire ”127 pentru ca
totdeauna să se împărtășească de aceste „sfințite și duhovnicești Taine”128 cu vrednicie .
Omul nu se poate mântui în afara legăturii cu Dumnezeu, Care îi dăruiește viața
veșnică din propria Sa voință și din nemărginita Sa dragoste. Cultul divin este „expresia
celei mai curate închinări, celei mai adânci trăiri religioase; el este exteriorizarea
caracterului creștin în ceea ce are el mai pur și mai propriu creștinesc; mai este în același
timp intuirea dogmei integrale a Bisericii creștine Ortodoxe, ca și intuirea c oncepției
creștine despre lumea terestră și cea de dincolo […], este cerul pe pământ.”129
Paralel cu tălmăcirea Crezului, așa cum era la acea vreme primit în Biserica din
Ierusalim, desfășoară polemici vehemente împotriva păgânilor, evreil or și rătăcirilor
eretice. Acestea sunt de o mare importanță, dat fiind lumina pe care o aruncă asupra
metodelor pedagogice specifice vremii, ca și asupra practicilor liturgice despre care oferă
o amplă relatare, le demonstrează importanța teologică.

125 Idem, Cateh eza XXIII,1,p. 359.
126 Idem, Cateh eza XXIII,11, p.362.
127 Idem, Cateh eza XXIII,23, p.366.
128 Ibidem .
129 Pr. Prof. Dumitru Călugăr, Catehetica , Ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2002, p. 143.

31
II.4 Importanța lor teologică pentru viața Biserici i
Teologia misionară autentică este cea după modelul apostolic, adică o
mărturie perpetuă despre Hristos Domnul, după cum și propovăduirea Sfinților Apostoli
și a Sfinților Pă rinți a fost o mărturie despre Hristos cu dimensiuni eclesial -apologetice
realizabil e printr -un act de credință, de cultură, de cunoaștere. Fundamentul instruirii în
credința creștină se desfășura și într -o nuanță polemică împotriva păgânilor, iudeo –
crești nilor și maniheilor. Argumentarea era fondată pe actualizarea promisiunilor
Vechiului Testament, într -un limbaj bogat în imagini. Cateheza era un moment important,
inserat în contextul amplu al întregii vieți, mai ales a celei liturgice, a comunității creș tine,
în al cărei cadrul liturgic se realiza formarea viitorului creștin, însoțită de rugăciunea și de
mărturia fraților. În ansamblul lor, Catehezel e Sfântu lui Chiril constituie o cateheză
sistematică despre renașterea creștinului prin Botez. Acesta deoar ece, subliniază el, Duhul
Sfânt coboară peste fiecare Apostol în parte și peste toți împreună „pentru a scoate în
evidență modelul comuniunii trinitare, care ține împreună diversitatea persoanelor cu
unitatea naturii, în lumina unei ontologii a iubirii .”130
Prin lumina teologiei catehetice care oferă prezența lui Hristos, ființa
credincioșilor se transformă treptat prin înțelegere, ca sensibilitate, cuviință și dragoste în
relații, ca penetrare rațională și concomitent supraființială în complexi tatea și profunzimea
realității divine și a celei umane unite cu ea. Folosindu -ne chiar de elemente din Sfântului
Chiril , am fi îndreptățiți să spunem cu argumentele lui Tertulian: „Condiția vremurilor de
acum mă obligă să vă atrag luarea aminte că nu tre buie să ne mirăm de aceste erezii, nici
fiindcă există, căci aceasta este menirea lor să se ispitească prin ele și să fie pusă la
încercare credința. În deșert, așadar, și fără să cugete îndeajuns se minunează unii că
ereziile au atât de mare putere. Dacă n-ar avea putere ele n -ar exista ”131.
Ființa umană posedă facultăți, care nu sunt satisfăcute numai cu ceea ce pot oferi
lucrurile din jur, ci dorește legătura cu altcineva, în primul rând cu Dumnezeu și apoi cu
cei asemenea lui, cu alte persoan e, stare numită comuniune care va dăinui și după această
viață, în fericirea cea veșnică. Tradiția populara relatează, că uneori nu numai omul, dar și
alte viețuitoare se raportează în felul lor la ceea ce este dincolo, la transcendent, în anumite
împreju rări având comportamente speciale (presimțiri, intuiții). Este evident că, de la

130 Pr. Prof. D r. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator , EIBMBOR, București, 2005, p. 240.
131 Tertulian, Despre prescripția contra ereticilor, în Apologeți de limbă latină , trad. Nicolae Chițescu,
Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, David Popescu, introd., note ș i indici Nicolae Chițescu, în col.
PSB, vol. 3, EIBMBOR, București, 1981, p. 138.

32
începuturi, creația este impregnată de sentimentul religios. Religia îndeplinește o
multitudine de funcții în societate. Ea oferă prilejuri de adunare a oamenilor, de reafirma re
a solidarității lor sociale, susținând astfel coeziunea societății și legitimând orânduirea
socială. Ea susține pe oameni în angajamentele asumate, îi face mai hotărâți, dă un sens
vieții și servește drept instanță supremă132.
Din analiza și d eslușirea pentru credincioși a pericopelor evanghelice, a
învățăturilor de credință, explicarea Sfintelor Taine și a învățăturilor Sfinților Părinți prin
Cateheză, constituie argumentele care pot demonstra că acțiunea evanghelizatoare se
bazează fundamenta l pe lucrarea ermineutică a Sfântului Duh, doar prin intermediul
actului logosic ; de aceea Cateheza apare ca absolut necesară pentru înțelegerea corectă și
deplină de către om a adevăratului Dumnezeu, a Adevărului despre sine și despre lume.
Necesitatea ș i imperativul ca Biserica să -și intensifice activita tea misionară de învățare și
educație creștină a propriilor credincioși, începe tocmai cu Taina Sfântului Botez . În acest
scop considerăm oportun să determinăm obiectivele esențiale ce trebuie avute în a tenția
activității noastre pastoral -misionare catehetice legate de Taina Sfântului Botez. Concret
vorbind, Taina Sfântului Botez se cuvine a fi abordată făcând vie convertirea la credința
mărturisitoare și roditoare primită prin harul divin odată cu Taina Sfântului Botez.
Din punct de vedere dogmatic, Chiril comentează Simbolul de la Ierusalim
recurgând la tipologia Scripturilor, într -un raport „simfonic ” între cele două Testamente,
ajungând la Hristos, centrul universului. În ceea ce privește c ateheza morală , ea este
ancorată în profundă unitate cu cateheza dogmatică: dogma coboară în mod progresiv în
suflete, care sunt astfel stimulate să transforme comportamentele păgâne în temeiul noii
vieți în Hristos, dar al Botezului. Cateheza „mistagogică ”, în sfârșit, însemna culmea
instruirii pe care Chiril nu o mai făcea catehumenilor, ci celor nou -botezați sau neofiți, de –
a lungul săptămânii pascale. Ea îi conduce la descoperirea, sub riturile baptismale ale
privigherii pascale, tainele cuprinse în ele și încă nedezvăluite. Luminați de lumina unei
credințe mai profunde în puterea Botezului, neofiții erau în sfârșit în măsură să le înțeleagă
mai bine, fiindu -le deja celebrate Tainele.
Așa cum o dovedește viața, activitatea și opera Sf. Chiri l al Ierusalimului, Biserica
este „învestită cu o misiune dumnezeiască față de lume, pentru a -și îndeplini scopul lui
Dumnezeu în istoria umană ”133, Creștinismul articulându -se în Persoana Logosului

132 Bryan Wilson, Religia din perspectivă sociologică , op. cit, p. 45.
133 John Meyendorff, Teologie bizantină , p. 235.

33
Întrupat și a învățăturii Sale mântuitoare și pe care o pro povăduim prin cultul de adorare
adus lui Dumnezeu, prin etică și spiritualitatea puse în lucrare, prin slujirea lumii în
credință, speranță și iubire, reanimează tocmai acele virtuți dumnezeiești care trebuie să –
și pună amprenta pe cultura și civilizația l umii. Toate trebuie să fie comunicate ca Tradiție
vie, atât în conținutul lor cât și ca forme de comunicare, pentru că Biserica înseamnă
înainte de toate kerygma (Lc. 4,18 -19; Rm. 10,14 ; Mt.3,1) interpretabilă ca paradigmă
misionară care reunește unitate a de credință, de învățătură și de mărturisire, pentru că
numai astfel se asigură creșterea Bisericii și societății prin încorporarea prin har a
oamenilor în trupul tainic al lui Hristos. Din acest motiv, „adevăratul Dumnezeu și
adevărata religie nu pot f i decât Dumnezeul iubirii personale și marea taină a
comuniunii. ”134 Biserica a fost preocupată în toată istoria ei să păstreze adevărul
fundamental al mântuirii, mărturisit în întreg Noul Testament, că Iisus este Fiul și
Cuvântul lui Dumnezeu care s -a făcut trup (cf. In 1, 14) făcându -Se întru toate asemenea
nouă, afară de păcat (Evr. 4, 15).
Cugetarea hristologică patristică atinge întreaga ei adâncime și originalitate
cu Sfântul Chiril conducător al Ortodoxiei în luptele hristologice , a exercitat o influență
remarcabilă asupra Creștinismului și teologiei vremii sale.

134 Pr. Prof. Dr. Nicolae A chimescu , Configurația divinulu i dintr -o perspectivă istorico -fenomenologică ,
în rev. TV, Serie nouă, Anul XI (LXXVII) 2001, nr. 1-7, p. 31. (pp. 31 -48)

34

III. CATEHEZELE SFÂNTULUI CHIRIL AL IERUSALIMULUI –
PARADIGMĂ PENTRU CONTEXTUL CONTEMPORAN ?

În acest sens, r ăspunzând acestei chemări, Biserica din timpurile noastre nu
pretinde mai puțin zel din partea creștinilor, ci, dimpotrivă, în condițiile actuale ea solicită
ca ei să desfășoare un apostolat misionar tot mai intens și mai vast, căci s -au ridicat și
problem e noi, care le pretind o preocupare și un efort atent. Un astfel de apostolat devine
cu atât mai urgent cu cât a crescut în mod deosebit, așa cum se și cuvine, autonomia multor
sectoare ale vieții umane, implicând uneori o înstrăinare de ordinea morală și religioasă,
punând în gravă primejdie viața creștină.
Trebuie adăugat că, în multe zone unde Preoții sunt prea puțini, sau, după cum se
întâmplă uneori, sunt lipsiți de cuvenita libertate de acțiune, Biserica nu ar putea fi prezentă
și activă fără munca creștinilor. Semnul acestei multiple și urgente necesități este lucrarea
vădită a Duhului Sfânt care îi face astăzi pe aceștia tot mai conștienți de propria
responsabilitate și îi stimulează pretutindeni la slujirea lui Hristos și a Bisericii, pentru că
autentica vocație a omenirii este de a manifesta chipul lui Dumnezeu și de a fi transformată
după chipul Fiului unul născut al Tatălui. Această vocație îmbracă o formă personală,
pentru că fiecare este chemat să intre în fericirea divină; ea privește însă c omunitatea
umană în ansamblul ei.
Sfântul Chiril și -a dat seama că hristologia lui, care unește deplin și distinge deplin
dumnezeirea și omenitatea în Hristos, care reunește aceste afirmații, e o hristologie a
Tainei, Biserica , din perspectiva fundamentării dogmatice a direcției sale misionare , a
respins atât tendința de a afirma unitatea lui Hristos prin slăbirea afirmării dumnezeirii și
umanității Lui, ca realități ireductibile una la alta, sau prin confundarea lor în ceva care nu
mai e nici dumnezeire, nici umanitate deplină, cât și afirmarea acestora prin nesocotirea
unității lui. Ea a căutat să mențină un echilibru între aceste două tendințe unilaterale.135
Acest demers a facilitat catehizarea credincioșilor prin depășirea dificultăților care vizau
atât expunerea cât și înțelegerea corectă a credinței.
În acest context juridic al macroechilibrului suprastatal – eclesiastic, pe o
traiectorie abia i nsinuată în Uniunea Europeană, laicitatea pare să pacifizeze orice
interpretare prea e timologică a termenului, pentru că astăzi principiul laicității, prin

135 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Hristologia sinoadelor, în rev. O, Anul XXVI (1974), nr. 4, pp. 573 -579.

35
recunoașterea de jure a libertății credinței, opiniilor etc apare mai degrabă ca o măsură de
salvgardare a societății în raporturile sale cu Biserica, tocmai prin separarea spațiului
politic de cel religios.136 Dar, și la nivelul poporului român, ca și la nivelul de înțelegere
al celorlalte națiuni creștine (a se citi ortodoxe) dezrădăcinarea spirituală, fie ea doar o
sumă de tentative din angrenajul ocultei politicului, desfigurează bucuri a, o alungă și o
înlocuiește cu luciditatea rece .
„Atunci când subiecții comunicării se situează în același plan ontologic, posibilitățile
de a se ințelege și a se îmbogăți reciproc depind de limbaj. ”137 Biserica, în calitatea sa de
extensie în lume a Trupului Înviat al lui Iisus Hristos, nu duce o existență în solitudine ci
se constituie într -o realitate socială făcându -și simțită prezența în lume față de care are o
seamă de îndatoriri provenind din faptul că ambele, și Biserica și lumea sunt creaț ii ale
lui Dumnezeu, prima fiind Împărăția Harului dumnezeiesc iar a doua fiind Împărăția
legilor naturale.138
Lumea este pentru Biserică mediul în care își desfășoară activitatea, mediul în care
aduce la îndeplinire comandamentele primite de la Întemeietorul și Capul său Hristos, este
realitatea care trebuie recapitulată și îndumnezeită pentru a putea fi înfățișată lui
Dumnezeu în unire cu omenirea deja restaurata de Iisus Hristos. De cealaltă parte, Biserica
este pentru lume ceea ce este suflet ul pentru trup, este realitatea constituită în puntea de
legătură între Dumnezeu și lume, este mediul de urcuș al lumii în ansamblul ei către
destinul ei final, către rațiunea ei eshatologică. Un astfel de apostolat devine cu atât mai
urgent cu cât a cresc ut în mod deosebit, așa cum se și cuvine, autonomia multor sectoare
ale vieții umane, implicând uneori o înstrăinare de ordinea morală și religioasă, punând în
gravă primejdie viața creștină.
Trebuie adăugat că, în multe zone rurale unde Preoți i sunt prea puțini, sau, după
cum se întâmplă uneori, sunt lipsiți de cuvenita libertate de acțiune, Biserica nu ar putea fi
prezentă și activă fără munca enoriașilor. În Omilia 30, Despre vindecarea celor doi orbi.
Nu există credință cu adevărat fără poc ăință , Sf. Grigorie Palama spune că: „Domnul nu

136 Cf. Liviu Marius Harosa , „Regimul constituțional al cultelor în Statele Uniunii Europene. O perspe ctivă
comparată” apud Sandu Frunză (Coord.), Pași spre integrare. Religie și drepturile omului în România , Ed.
Limes, Cluj -Napoca, 2004, pp. 91 -93.
137 Pr. Nicolae Dascălu, Comunicare pentru Comuniune. O perspectivă ortodoxă asupra mas -media , Ed.
Trinitas, Iași, 2000, p. 34.
138 Cf. † Vasile, Coman, Episcopul Oradiei, Prezența Bisericii în lume , în rev. MA, Anul XXVII ( 1982 ), nr.
1-3, p. 93. (pp. 90 -103)

36
a venit în primul rând ca să deschidă ochii trupești, ci pe cei ai sufletului, ochii
dohovnicești care dobândesc vederea prin propovăduirea Evangheliei. ”139
1. Dacă tot am ajuns la pericopa evanghelic ă despre orbi, ei bine, se vorbește astăzi
de o societate secularizată, atee.140 Secularizarea, după sensul comun reprezintă trecerea în
proprietatea statului a bunurilor Bisericii; azi însă sensul este mai larg referindu -se la faptul
că societatea nu ține c ont de aspectul spiritual, de fapt de Dumnezeu. Acest efect a condus,
prin ateism, la trei mutații principale: s -a transferat centrul de gravitație al lumii de la
Dumnezeu la om141 deși „principiul antropic este neputincios în a explica multiplele
detalii multifațetate ale creaturilor vii ”142; 2. apare o separație artificială care se manifestă
prin tendința de a elimina religia din viața socială deși „Dumnezeu și omul sunt paradigmă
unul pentru celălalt, și comunică haric desăvârșit pe temeiul comunicării i postatice între
dumnezeiesc și omenesc în Hristos ”143, Biserica este văzută de unii ca „un ghetou liturgic ”,
în care credincioșii sunt mai degrabă „liturgizați ” decât evanghelizați ”144; 3. omul s -a
separat de mediul înconjurător care nu mai este respectat ca ș i Creație a lui Dumnezeu ci
considerat ca o resursă de exploatat după bunul plac, iar adesea „ doctrina practicată se
caracterizează prin puternice componente apocaliptice .”145
Secularismul așadar, poate fi analizat ca și curent care neagă în mod violent
exprimarea religiozității, manifestată în cadrul Bisericilor tradiționale. În definirea lui se
analizează, de obicei, trei aspecte esențiale: a. pierderea treptată a interesului pentru
practica elementelor definitorii religiei , b. refuzul plictisi t al primirii de informații din sfera
religioasă, care să justifice în vreun fel existența proniatoare a lui Dumnezeu și c.
combaterea cu orice mijloace a prezenței religioase în interacțiune cu structurile social –
politice și economice, considerate strict „laice ”. Ne referim mai ales la prezența orelor de
Religie în școli. Este evocat, dacă nu un „sfârșit al religiei ”, sau cel puțin un proces de

139 Sfântul Grigorie Palama, Omilii , vol. 2, trad. Parascheva Grigoriu, Ed. Anastasia, București, 2012, p. 107.
140 Nikolai Berdiaev, Dialectica existențială a divinului și umanului , trad. Stelian Lăcătuș, Ed. Paideia,
București, 2010, p. 10.
141 Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filosofiei ant ice, EIBMBOR, București, 1982, p. 87.
142 Richard Dawkins, Himera credinței în Dumnezeu , trad. Victor Godeanu, Ed. Curtea Veche, București,
2006, p. 149.
143Jean-Claude Larchet, La divinisation de l’homme selon Saint Maxim le Confesseur, Les Éditions du Cerf,
Paris, 1996, p. 377, apud Conf. Dr. Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie și prozelitism , Ed. Trinitas, Iași, 2000,
p. 29.
144 Olivier Clément, Trupul morții și al slavei , trad. Sora Eugenia Vlad, Ed. Christiana, București, 1996 ,
p. 511.
145 Pr. Dr. Gheor ghe Petraru, Secte neoprotestante și noi mișcări religioase în România , Ed. Vasiliana_98,
Iași, 2006, p. 196.

37
marginalizare a ei, dorit ca inexorabil.146 Gustave Le Bon, exprima încă din 1911 în
lucrarea „ Opiniile și credințe le”, o ipoteză eshatologică adoptată ulterior de Joseph
Moingt, care rescri a apoi lista problematicilor globalizării pentru a o închide într -un sfârșit
inerent al istoriei.
Dar, este nevoie de cuvinte… De cuvintele și de Cuvântul lui Dumnezeu ! Astfel,
în sufletul creștinului supus acestui proces – el însuși reflex dureros al unei evoluții privată
de sensurile spirituale – încearcă, atunci când simte nevoia reîntoarcerii spre sine și
concomitent, spre lume, să se roage, pentru că „La început a fost Cuvântul… ”(In. 1,1),
Cine crede în Iisus Hristos și rămâne unit cu El, acela nu moare, ci trece de la moarte la
viață; „ Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M -a
trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s -a mutat din moarte la viață ” (In. 5,
24). Răspunsul ni -l oferă Evanghelia după Ioan 17,14 -17: „Eu le -am dat cuvântul Tău, și
lumea i -a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume . Nu Mă rog ca să –
i iei din lume, ci ca să -i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu
nu sunt din lume. Sfințește -i pe ei întru adevărul Tău;”
Diamantul îndelung, meticulos și inspirat șlefuit din coroana cultului Biseric ii
Ortodoxe, sub strălucirea căruia două milenii de Creștinism s -au petrecut întru lumină, este
Sfânta, dumnezeiasca Liturghie. Aceasta rămâne în veci, pe pământ și în cer, izvor de
comuniune, de lumină și de sfințenie. „Este viețuire în rai, împreună șede re cu Dumnezeu
și cu sfinții, comuniune curată, iubitoare […], mulțumire și doxologie aduse lui Dumnezeu
cu buze nevrednice și început al doxologiei veșnice, cu buze duhovnicești, împreună cu
îngerii…”147
Istoria Bisericii ne stă mărturie că în atmosfera de sfințenie a Liturghiei s -au
format generații după generații de credincioși drept – măritori; cuvioși, mărturisitori și
mucenici s -au întărit prin ea pe „piatra credinței” (Mt.16,18). De aceea, astăzi, când
efectele secularizării se res imt tot mai acut, mai sufocant, suntem cu atât mai mult chemați
să redescoperim în cult sensul și echilibrul vieții, „Calea și Adevărul” (In 14,6).
„Învățăturile dogmatice și morale ce intră în sufletul și în viața credinciosului pe poarta
cultului divin s unt asimilate cu totul altfel decât un produs livresc și chiar decât în

146 Jean-Michel Besnier (coord.), Conceptele umanității , trad. Dora Mezdrea, Ed. Lider, București, 1996,
p. 118.
147 Sf. Ioan din Kr onștadt, Liturghia – cerul pe pământ, trad. Boris Buzilă, Ed. Deisis, Sibiu, 2002, p. 247.

38
cateheze”148 prind rădăcini adânci, se manifestă în plan comportamental, devin un mod de
viață.

III.1 Catehizarea nașilor: între realitate și necesitate

Discursul Bisericii nu este unul care subjugă, care domină piața celor propuse
în sprijinul omului, ci adresează cuvinte care se cer arătate în acte și fenomene plecând de
la sursa și sensul tuturor faptelor și proceselor în lume. Nu se rămâne la prezentarea lui, c i
la realizarea acestuia , înfățișând dinamismul său reflexiv nu numai la ivirea problemelor,
ci întotdeauna ca un curs dedicat pentru viața lumii. „Această nouă dimensiune a Bisericii,
sau mai bine zis această adevărată dimensiune a ei, este opusă atât ten dinței de dominare
cât și celei de introvertire pietistă nepăsătoare față de problemele lumii, tendințe care au
copleșit în trecut chipul autentic, evanghelic, nu numai al creștinilor singulari, ci și al
Creștinismului în general și al unei mari părți a te ologie i.”149.
Binele presupune dinamism, iar mișcarea atrage realizarea binelui. Omul nu poate
să stea, el nu poate să fie pasiv, pentru că nu e dat spre aceasta. Și acest lucru nu îl afirmă
numai teologia, dar și psihologia demonstrează prin le gile ei că „în orice împrejurare e
preferabil și mai ușor să fii active, să ai un rol de îndeplinit, să ai ceva de făcut, decât să
fii indiferent, dezinteresat și inactiv ”150. Așa cum spunea Părintele Nicolae Dură, cuvântul
„își împlinește sensul său înalt numai atunci când slujește adevăratei realități, când are o
putere ziditoare. Cuvântul îsi are vocația fundamentală de a lucra pentru nașterea
personalității semenului. Se poate afirma că fiecare este dus la realizarea deplină sau la
ruină prin cuvântul se menului. Așadar menirea fundamentală a cuvântului divin și a celui
uman este de a ctitori persoana umană întru frumusețe spirituală, întru bine, adevăr, frumos
și dreptate .”151 Cu referire specială la Taina Sfântului Botez, misiunea Bisericii implică
mai mulți factori, după cum vom vedea în cele ce urmează :
Implicarea preotului . Misiunea săvârșită de preot în numele lui Hristos, ca lucrare
a Lui în lume, are un întreit aspect: sacramental , de sfințire a vieții cre dincioșilor,
catehetic sau did actic, de învățare și trăire a vieții creștine, și pastoral , de conducere pe

148 Pr. Costachi Grigoraș, op. cit. , p. 56.
149 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăni loae, Servire și proexistență , în rev. GB, Anul XXII(1963), nr. 11 -12, p. 102.
150 Pr. Prof. En e Braniște, Participarea la Liturghie , Ed. România creștină, București, 1999, p. 104.
151 Pr. Lect . Dr. Nicolae Dură, Propovăduirea și Sfintele Taine , EIBMBOR, București, 1998, pp.32 -33.

39
drumul mântuirii. În acest sens implicarea noastră, a preoților, în viața credincioșilor nu
trebuie privită exclusiv prin prismă materială, deși există așa numita „taxă de botez ”, sau
alte taxe mai mult sau mai puțin justificate, ci se cuvine să primeze totdeauna aspectul
spiritual. Acesta este în fond decisiv și determinant în misiunea Bisericii, ca
responsabilitate în care noi preoții suntem implicați ca trimiși ai Mântuitorului, spre a
săvârși însăși misiunea Lui în lume.
În primul rând se cuvine să fim cu luare aminte la săvârșirea Tainei Sfântului Botez,
ca temelie a vieții creștine, pe care se structurează întregul edificiu al vieții liturgice și
duhovnicești, iar bogăția sfintelor slujbe nu poate fi înjumătățită, deoarece noi am primit –
o întreagă, și tot așa trebuie s -o împărtășim credincioșilor. În acest context, trebuie să
precizăm că efectele Sfântului Botez sunt lucrătoare, în funcție de săvârșirea lui corectă și
completă. De pildă, o importanță deosebită o au rugăciunile de exorcizare și lepădările,
prin care preotul îl roagă pe Dumnezeu să alunge de la cel ce se botează pe satana, cu toate
puterile lui, cu toată lucrarea lui, cu trufia lui și cu toți slujitor i lui. De aceea este foarte
important ca ele să fie rostite în întregime, cu luare aminte, iar nu pe jumătate sau deloc,
ca nu cumva prin a noastră delăsare satana să rămână ascuns și încuibat în inima celui ce
urmează să fie „.oaie cuvântătoare a turmei c elei sfinte a lui Hristos, membru cinstit al
Bisericii, fiu și moștenitor al Împărăției ”152. În vechime rugăciunile de exorcizare se citeau
șapte zile la rând, iar în a opta zi, cea a Botezului, se rosteau încă odată.153
Se impune apoi ca Botezul să se facă prin întreita afundare, și doar în cazuri
speciale prin turnare. Desigur, după săvârșirea Tainei urmează cuvântul de învățătură ,
sau cuvenita alocuție, deși misiunea noastră nu se oprește aici, ci se continuă. În aceste zile
de criză spirituală și materială este nevoie ca noi slujitorii Sfintelor Altare să sporim
activitatea pastoral -ctehetic ă nu doar prin întâlnirile restrânse din preajma Bisericii, ci și
prin vizitele la domiciliul celui de curând botezat, apoi la grădinițe, la școală unde înt âlnim
un grup mai mare de preșcolari și elevi, dar mai ales unde ne întâlnim cu formatorii lor pe
care îi vom sensibiliza asupra relației pe care aceștia trebuie să o întrețină cu Biserica,
recunoscând calitatea lor de membri ai Bisericii.
În continuare, misiunea pastorală trebuie să ne angajeze în consolidarea rela ției
tinerilor cu Biserica prin Tainele însănătoșirii sufletești și trupești , adică prin Taina
Spovedaniei și Împărtășaniei. Spovedania, considerată ca al „doilea Botez”, sau ca „bot ezul

152 Molitfelnic, EIBMBOR, București, 2006, p. 28.
153 Pr. prof. dr. Ene B raniște, Liturgica specială , EIBMBOR , București, 2002, p. 284.

40
lacrimilor ”, este Taina prin care ne recunoaștem vinovăția păcatului, și prin iertare primim
înapoi nevinovăția și curăția dăruite la Botez, iar prin Împărtășanie, ca Taină care ne unește
cu Hristos și cu Biserica, devenim mădularele lui Hristos, spre a îndeplini misiunea Lui în
lumea păcatului.
De o importanță deosebită în privița modului de abordare a Tainei Sfântului Botez,
este catehizarea și pastorația părinților , ei fiind implicați deopotrivă în viața copiilor lor
și a educației de ca re se fac răspunzători în fața lui Dumnezeu. Cunoaștem în acest sens că
ierurgiile dinaintea Sfintei Taine a Botezului sunt pregătitoare atât pentru neofit, cât și
pentru familia lui. De fapt preotul își începe activitatea misionară prin Taina Sfântului
Botez în viața celui ce o va primi.
Astfel prima slujbă care se săvârșește de către preot pentru viitorul fiu al Bisericii
este rânduiala sfințirii apei pe care o aduce moașa la Biserică. Având un scop curățitor și
vindecător, această rânduială are și rolul de a ne pune în legătură cu familia, de a observa
care este trăirea duhovnicească a părinților și a celor din jur, care pot influența în bine sau
rău viața viitorului membru al Bisericii. Este știut faptul că după rugăciunile ce se citesc
la femeia lăuză, urmează rugăciunea la însemnarea pruncului, unde se va pune și numele.
Prin rugăciunea de punere a numelui, părinții vor fi îndrumați să aleagă un nume
creștin , așa cum era datina creștină statornicită în istoria poporului nostru. Din păcate,
mulți părinți, în momentul în care se gândesc la un nume pentru pruncul rânduit lor de
Dumnezeu, ajung să pună copilului nume auzite prin vreo melodie „la modă ”, sau prin
vreo telenovelă, sau chiar numele unei mărci de mașină.
În altă ordine de idei, părinții pruncului trebuie îndrumați, cu tact pastoral, să
aleagă nași de Botez credincioși ortodocși . Desigur, întâmpinăm aici multe gre utăți,
datorită unor obiceiuri deja statornicite de a urmări interesele materiale, sau chiar familiale,
legate de tradiția ca cel botezat să devină finul nașului de cununie al părinților sau al
bunicilor. Totodată părinții vor fi înștiințați de importanța Tainei Botezului precum și a
ritualului ce trebuie săvârșit după rânduiala Bisericii, înlăturându -se astfel une le tradiții
impregnate chiar de superstiții. Putem cita în acest sens diverse obiceiuri îndătinate în
popor când mama este oprită să participe la Botezul fiului, fiind îndrumată să săvârșească
anumite practici, care fiind lipsite de orice temei al sfințeni ei, degradează însăși înțelesul
Tainei Botezului.
Un alt aspect privind misiunea Bisericii legată de Taina Sfântului Botez se referă
în mod special la catehizarea nașilor , întrucât nașii îndeplinesc funcția de părinți
spirituali, și ca urmare, ei trebuie să fie conștientizați de rolul lor în viața fiului

41
duhovnicesc, care începe odată cu mărturisirea credinței la Botez. Nașul are îndatorirea să
mărturisească cu dragoste și cu bună știință credința finului, așa cum făcuse mai înainte
femeia canan eancă pentru fiica ei și sutașul pentru sluga lui.
Implicarea nașilor în misiunea Bisericii cu privire la Taina Sfântului Botez,
impune ca aceș tia să cunoască învățătura pe care o mărturisesc prin rostirea Simbolului de
credință, ca și întregul ritual al săvărșirii acestei Sfinte Taine.Apoi, în calitate de părinți
spirituali, nașii trebuie să fie instruiți în privința datoriilor duhovnicești ce le revin în
această calitate. Vor fi depășite unele obiceiuri formale, încetățenite deja, potrivit căr ora
se urmărește doar partea materială, interesele personale, sau îndeplinirea unor forme
tradiționale legate de anumite soroace sau evenimente festive.
Un alt aspect în misiune a catehetică actuală a Bisericii privind Taina Sfântului
Botez se re feră în special la comunitatea credincioșilor care îl primesc pe cel botezat ca
membru al ei. E momentul să remarcăm faptul că în această situație, cel ce primește
Botezul rămâne de cele mai multe ori doar cu nașii și cu cei invitați la festivitate, întruc ât
majoritatea credincioșilor părăsesc locașul de cult după săvârșirea Sfintei Liturghii.
Cu referire la ierurgiile care se săvârșesc după Botez se remarc ă și confuzia cu referire la
slujba de îmbisericire care se săvârșește după Sfânta Taină a B otezului. Rânduiala din
Molitfelnic ne îndrumă ca să fie adus la Biserică pruncul împreună cu mama, „de față fiind
și nașul ce l -a primit din Botez ”. De aici rezultă că prun cul a fost deja botezat și urmează
să fie îmbisericit. Se precizează în acest sens că „îmbisericirea trebuie să urmeze
Botezului, iar nu să -l preceadă , căci este nelo gic și absurd să introduci în sfântul locaș și
în obștea creștină un nebotezat .”154 La fel, rugăciunile de la 40 de zile, care se rostesc
pentru mamă, că se pot rosti separa t de cele de îmbisericire a pruncului, iar cele din urmă
se vor implini după Sfânta Taină a Botezului155.
Din cele arătate trebuie să reținem că mesajul catehetic al Tainei Sfântului
Botez rezidă în faptul că orice om botezat, devenit mem bru al Trupului lui Hristos, are
obligația morală și spirituală de a transmite lumii păcatului în care el se află, credința vie
mărturisită la Botez, devenind un misionar creștin, asemenea femeii samarinence, sau a
femeilor mironosițe. Așa cum femeia samar ineancă a devenit un misionar creștin după
întâlnirea și cunoașterea lui Mesia, tot astfel și cel bote zat va trebui să facă dovada că este
„îmbrăcat în Hristos ” (Ga. 3,21), activând în lume prin arătarea roadelor Împărăției lui

154 Pr.Prof. Dr. Ene Braniște , op. cit., p. 347.
155 Ibidem.

42
Dumnezeu, făcându -se „lumin ă lumii ”. Dar în împlinirea acestui deziderat trebuie să ne
implicăm în primul rând noi preoții care am săvârșit Sfânta Taină a Botezului și care ne
face răspunzători în fața lui Dumnezeu de viața celui pe care l -am încreștinat.

III.2 Taina Botezului la ora actuală

Dacă aceasta este situația celor care prin Taina Sfântului Botez devin cu
adevărat creștini și participă la viața Bisericii ca membri activi, conștienți și integrați în
misiunea creștină în lume, din nefericire și cu regret ne vedem în situația de a constata și
recunoaște că în lumea secularizată și desacralizată în care trăim, mulți din cei încreștinați
prin Botez suferă de criza de identitate, încât auzim că se vorbește tot mai mult de „creștini
numai după Botez”.
De aici rezultă necesitatea și imperativul ca Biserica să -și intensifice activita tea
catehetică de învățare și educație creștină a propriilor credincioși, începând tocmai cu
Taina Sfântului Bote z. Pentru a ne da seama de consecințele și riscuril e modernității pentru
viața Bisericii și cea a omului contemporan, vom pune în evidență trei mutații principale,
pe care modernismul le -a introdus în cultura contemporană și care au produs, din păcate,
efecte extrem de nocive, vizibile în viața de zi cu zi . În primul rând, modernitatea l -a făcut
pe om se simtă autonom în fața Divinității. În această concepție antropocentristă, omul se
realizează prin el însuși, fără ajutorul lui Dumnezeu. În al doilea rând, modernitatea a
eliminat religia din viața socială și a transformat societatea într -un domeniu rezervat, cu
precădere, preocupărilor de ordin economic. În al treilea rând, modernitatea a separat omul
de natura înconjurătoare și l -a transformat în stăpânul absolut al naturii. Lumea, societatea,
a admis din totdeauna mult mai multă varietate decât ne -am deprins să credem. Este fals să
gândim că doar modernii au descoperit libertatea, că au aspirat la noutate și diversitate. Dacă
este să judecăm în vreun fel epocile istorice, trebuie să o facem după valorile p romovate de ele
și, cu atât mai mult, nu după segmentele temporare în care se cuprind, și mai ales după
structura și rolul mentalităților, după rezultantele lor.
Mărturisirea este un act de voință, ea reprezintă exteriorizarea unui sistem de valori
pe care ți -l asumi necondiționat, și ale cărui repere devin ordonatoare. Este într -adevăr „un
privilegiu fantastic a ne putea exprima prin cuvinte, a comunica mai ales cu ajutorul unor
flexibile, maleabile, mobile, mici pietricele umane, făcute în a parență doar din aer sau din

43
mâzgâleli pe hârtie. Un avantaj propriu doar oamenilor. Prin cuvânt putem transmite
semenilor gânduri, sentimente, dorințe, învățaturi, experiențe. Prin cuvânt putem naște în
cei din fața noastra sentimente de mânie, de ură sau de pace si liniște . Cuvintele rostite
sunt ele însele mărturie: a raționamentelor, a dorințelor, ale acceptării sau ale refuzului.
Mesajul lui Hristos este Împărăția lui Dumnezeu, care trebuie să cuprindă toată lumea,
chiar dacă aceasta este atât de dezor ientată. Căci drama creștinului în veac este drama
libertății sale de a se pierde de sine pe ispititoare drumuri lăturalnice. De acea, se afirmă
că „procesul diferențierii egoului de sine este începutul conceptului de religie ”156.
Prin nat ura ei, Biserica este mediu de comunicare: între Dumnezeu si umanitate,
între cer si pământ, între persoanele umane create după chipul Creatorului a toate, între om
și creația divină în totalitatea ei. Paradigma cerească a Bisericii este Sfânta Treime,
structura supremei iubiri. „Căci în comunitatea perfectă și veșnică a celor trei Persoane, în
care subzistă supraesența unică a dumnezeirii e dată infinitatea desăvârșirii și a vieții
iubitoare a Treimii și a fiecărei Persoane. Și ca atare numai prin ea ne est e asigurată
comuniunea noastră eternă cu via ța infinit ă a lui Dumnezeu si comuniunea neconfundată
între noi, părtași ai acestei infinități ”157.
Prin Botez se șterge păcatul strămoșesc și celelalte păcate, în cazul adulților, încât
nu mai rămâne nici urmă de ele, ne spune explicit Nicolae Cabasila. Botezul ne readuce în
starea de „posse non mori ”, fără însă a anula urmările păcatului, cum ar fi suferința și
înclinarea spre rău, sau diferitele afecte naturale precum: oboseala, foamea, setea etc. În
felul acesta putem vorbi de afectele conforme firii sau împotriva ei. Primele sunt firești,
dar ele pot devini nefirești atunci când se săvârșesc prin voința noas tră liberă, precum
îmbuibarea, lenea etc.158Așa cum arată Sfântul Marcu Ascetul: „curățirea s -a făcut tainic
prin Botez, dar efectiv se află prin porunci. Dacă, botezându -ne nu ne -am eliberat de
păcatul srămoșesc, e vădit că nu putem săvârși nici faptele libertății! Iar dacă putem să le
săvârșim pe acestea e limpede că în chip tainic ne -am eliberat de robia păcatului. Dar
pentru neglijarea poruncilor Celui ce ne -a curățat pe noi, suntem stăpâniți de păcat. Prin
urmare, sau arată -mi că cei botezați nu pot să împlinească poruncile libertății și deci
Botezul nu este desăvîrșit, sau arătînd noi că aceia au primit o astfel de putere să

156 Susanna McMahon, Pelerinul din noi , trad. Alexandra Dogaru, Ed. Orfeu, București, 2000, p.33.
157 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. I, p. 284.
158 Mgs. Sorin Cosma, Efectele Sfântului Botez din punct de vedere dogmatic , în rev. MB, Anul XIV( 1964 ),
nr. 9-10, p. 515.

44
mărturisească toți că s -au eliberat prin harul lui Hristos, dar s-au predat pe ei înșiși în robia
relelor, prin faptul că n -au împlinit toate poruncile și de aceea s -au făcut iarăși robi. ”159

III.3 Analiza predicilor baptismale contemporane:
îndepărtare de realitățile chiriliene sau actualizare a lor ?

Sfinții Părinți interpretează căderea omului ca refuz de a raporta ființa
creată la comuniunea cu Dumnezeu. Din p unct de vedere ontologic căderea reprezintă
ruptura dintre adevăr și comuniune, refuzul de a face ca ființa să depindă de comuniune .160
Biserica – după cum spune Leonid Uspensky – este rodul a două miracole161:
Întruparea Fiului lu i Dumnezeu și Pogorârea Sfântului Duh. Dascălii Bisericii observă că
răscumpărarea omului se face în trei timpi: la Golgotha, la Botez și la Parusie. Pe Golgotha
ea se îndeplinește în drept, în principiu și în potențialitate; la Botez ea se face în act, de și
încă nedesăvârșită, în ziua Parusiei, ea se desăvârșește și se consumă. Mântuitorul Iisus
Hristos a așezat în Biserică harul sfințitor izvorât din Jertfa Crucii, spre a fi împărtășit
omului, spre sfințenia vieții, într -o formă vizibilă, potrivit naturii sale. Acestea sunt
Sfintele Taine, ca „ arvuna moștenirii noastre, spre răscumpărarea celor câștigați de El,
spre lauda mării Lui ” (Ef.1,14). Ele sunt forme materiale ale pregustării în această viață a
comuniunii veșnice cu Hristos. Unirea spirituală cu ma terialul nu contrazice firea
lucrurilor, fiindcă atât trupul cât și sufletul reprezintă opera atotputerniciei lui Dumnezeu.
Nefiind rea în sine, materia „poate fi pusă în contact cu spiritul și poate fi străbătută de
spirit, fără ca acesta să se denatureze .”162
Fiind convertit prin Taina Botezului, crescând în credință, inevitabil mărturisirea
noastră urmează faptelor după îndemnul Mântuitorului: „ Așa să lumineze lumina voastră
înaintea oame nilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să sl ăvească pe Tatăl vostru
Cel din ceruri. ” (Mt.5,16). Astfel, toate faptele noastre trebuie să strălucească în Lumina
lui Hristos și așa vom mărturisi că suntem după chipul Lui. În acest sens trebuie înțelese
și cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „omul nostr u cel vechi a fost împreună răstignit cu

159 Despre Botez, Filocalia , vol. I, trad. Pr. Prof Dr. Dumitru Stăniloaie, Sibiu , 1946, p. 226.
160 Yannis Zizioulas, Ființa eclesială, trad. Aurel Nae, Ed. Bizantină, București, 1996, p. 106.
161 Cf. Leonid Uspensky, Spre unitate?, trad. Vasile Manea, Ed. Patmos, Cluj -Napoca, 2005, p. 26.
162 Prof. N icolae Chițescu, pr. prof. I. Todoran, pr. prof. I. Petreuț ă, Teologia dogmatică și simbolistică, vol.
2, Ed . Renașterea, Cluj -Napoca, 2005, p. 196.

45
El, ca să se nimicească trupul păcatului, așa încât să nu mai fim robi păcatului. Și dacă
am murit împreună cu Hristos, credem că vom și învia împre ună cu El, știind că Hristos,
după ce a înviat din morți, nu mai m oare. ” (Rm. 6,8- 9)163.
Predica, c ateheza creștină s -au născut o dată cu zorii Creștinismului, avându -L
întemeietor pe Hristos, iar ca izvor fundamental Evanghelia Sa. Nu este simplă abordarea
slujirii catehetice (sau învățătorești) a Mântuitorul ui, datorită complexității ei, propriu -zis
complexității personalității Catehetului Suprem, manifestată printr -o pedagogie unică în
istoria umanității. Astfel, slujirea învățătorească, una dintre cele trei slujiri, egale în
importanța lor mântuitoare, asum ate de Mântuitorul (deodată cu cea arhierească și
pastorală ), este evidențiată mai pregnant de către evangheliști decât celelalte două. El era
numit în mod obișnuit Învățătorul apelativ pe care Însuși l -a confirmat: „Voi Mă numiți
pe Mine Învățătorul și Do mnul și bine ziceți, că sunt ” (Mt. 23, 8 -10). La începutul misiunii
Sale, audiența era restrânsă (12 Apostoli), dar în scurtă vreme „mulțimea Îl îmbulzea ca
să asculte cuvântul lui Dumnezeu ” (Lc. 5,1). Clement Alexandrinul zice: „Căci ca niște
rătăcitori î ntr-un adânc întuneric avem nevoie în viață de o călăuză neclătinată și sigură. ”164
Unui adult căruia i se administra Taina Botezului dacă aceasta nu era însoțită de credință
curată atunci, întreg ritualul se anula de la sine, cufundarea devenind o simplă sp ălare a
trupului, dar nu și o purificare a sufletului. Astfel Sf. Chiril al Ierusalimului face o
comparație între necredinciosul botezat și Simon Magul care „ și-a spălat trupul în apă dar
sufletul nu i -a fost îngropat cu Hristos și nu a înviat cu El ” astfe l că „ inima nu și -a
luminat ”.165 Botezul e numit de Sf. Vasile cel Mare „ sigiliu credinței ” căci spune tot Chiril
al Ierusalimului că prin „ botez cel credincios primește de la Duhul cele ce nu se văd iar
cel necredincios e botezat de oameni nu însă și de Du hul”. Astfel, botezul și iubirea, care
este virtutea centrală a vieții creștine, unește pe credincios cu Iisus Hristos, îl unește cu
Biserica, și în Hristos îl unește cu patria, cu omenirea, cu cosmosul, făcându -l să se simtă
integrat în marile realități a le vieții omenești și să sprijinească urcușul spre desăvârșirea
comunității și a cosmosului. De aceea egoismul și izolarea individualistă este combătută
ca un păcat grav: creștinul e creștin în măsura în care iubește, adică în măsura în care se

163 Pr. Gheorghe Popa , Teologie și demnitate umană – Studii de teologie morală contextuală , Ed. Trinitas,
Iași, 2003, pp. 225 -229.
164 Clement Alexandrinul, Pedagogul, I, în Scrieri. Partea I, trad. cuvânt înainte, note și indici de Pr. Dumitru
Fecioru, în col. PSB., vol. 4, EIBMBOR, București , 1982, p. 34.
165 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Procateheza 2 , în „Catehezele”, tr ad. Pr. D umitru Fecioru, București,
1943, p. 59 .

46
dăruiește p e sine, după asemănarea lui Hristos, pentru binele Bisericii, pentru binele
semenului, pentru fericirea neamului și omenirii, pentru transformarea pământului și a
cosmosului prin extinderea acțiunii spiritului uman asupra forțelor materiale din Univers.
Persoana lui se lărgește, se îmbogățește, prin dăruirea de sine a iubirii născute prin Botez
odată cu persoana sa în Hristos, căci iubind totul, ea însăși participă la viața Totului și la
dinamismul ei neobosit și cuprinde în sine Totul : pe Iisus Hristos, Bi serica, neamul,
omenirea, cosmosul. O picătură într -un ocean imens, creștinul, prin Iisus Hristos și prin
forța spiritului, prin puterea iubirii, participă la viața oceanului întreg.
Păcatul a întunecat chipul lui Dumnezeu în om și de vreme ce păcatul s -a săvârșit
din voința omului, voința liberă, singură, e cea care trebuie, pentru Duhul, să dea roade în
sufletul noului creștin, să se deschidă harului dumnezeiesc ce -i face chemarea la o viața
nouă în Dumnezeu. Dacă cel botezat nu acționează în credință din propria voință atunci
este imposibil ca harul să lucreze cu această persoană închisă în sine și surdă la glasul lui
Dumnezeu.166 Cei care sunt împotriva botezului copiilor (recomandat de toți dascălii
Bisericii) își iau acum curaj și afirmă că aceștia, pruncii, nu -și pot singuri manifesta voința
liberă datorită faptului că nu pot comunica; astfel și mărturisirea credinței fiindu -le
imposibil de făcut. Biserica însă angajează oameni maturi ce -și asumă responsabilitatea
pentru creșterea pruncului în dreapta credință mărturisind în numele pruncului Crezul său
creștin, devenind astfel naș sau părinte duhovnicesc. Despre prezența și rolul nașilor s -a
vorbit permanent în istorie, Tertulian prezentând realitatea existentă în Biserica vremii
sale, consem nase prezența nașilor, mărturisitori în numele pruncilor botezați .
Principiul hristocentric cere , asemenea Catehezelor ch iriliene, ca educația
religioasă predicatorială să se reorienteze în jurul persoane i lui Iisus Hristos, ca Dumnezeu
adevăra t și Om adevărat. Adevăratul nostru Pedagog, sublinia Clement, este Iisus Hristos.
Educația făcută de Biserică este educația făcută de Iisus Hristos care S -a pogorât de la
Tatăl pentru a ne povățui pe noi și să ne mântuiască. Educația făcută de clerici și dascăli
în școlile creștine și în Biserici e făcută în numele Lui. Acestuia ne -a încredințat
Dumnezeu, după cum un tată iubitor își încredințează copii săi unui pedagog, spunându –
ne neîncetat: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, de Acesta să ascultați. ” (Mt.17,5). Pe noi
creștinii ne păstorește Însuși Domnul, Logosul Întrupat este educatorul nostru. Urmând

166 Ioan Sauca, Ioan Taina Sfântului Botez de -a lungul vremii , în rev . MB, Anul XXXIV (1984), nr. 3 -4. p.
435.

47
concepția antropologică a Sfinților Părinți, acesta este miezul mesajului chirilian pe care
preoții, în catehezele lor, îl duc astăzi mai departe.
Or, devine limpede că înainte de toate, avem în față o problemă de opțiune, o
dilematică alegere a parcursului vieții. Aici este marele talent al Catehetului modern.
Aproape că nu există religie care să nu utilizeze simbolul căii, al drumului, pentru că toți
oamenii, caută „un drum propriu -zis care să ducă spre țelul propus, dar și un drum în sens
figurat, care să reprezinte un mod de viață sau o direcție a vieții ”167. În această lume și în
această viață, „omul se află, din punct de vedere duhovnicesc, la mijloc între două căi,
care, pe măsură ce pornim pe una sau alta dintre ele – se lărgește: calea binelui și calea
răului ”168. Sfântul Petru Damaschinul consideră că „fiecare stă la mijlocul acestor două
căi, adică a dreptății și a păcatului, și -și alege pe care o vrea și pe aceasta înaintează ”169.
Spre fructificarea tezaurului liturgic se cuvine dar să pornim de la conștientizarea
necesității pastorale de a -i acorda importanța pe care o merită, pentru ca, prin împreună
lucrare, să se înfățișeze înai ntea Domnului ca „vase de bună treabă.”170 Astfel, comunitatea
drept -măritoare își redescoperă mereu și își vede confirmată credința, învață comuniunea
de la „unitatea pe care Fiul lui Dumnezeu a venit s -o restabilească între oameni și El, după
pilda și din puterea Sfintei Treimi”171 și zidește prin aceasta Biserica.
Așa cum sublinia Sf. Chiril f ormarea duhovnicească și educativ -creștină
prin Cateheză se realizează în Biserică, locul unde comuniunea, comunicarea și
comunitatea credincioși lor este strânsă în jurul Persoanei Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, a învățăturii Sale. Drumul ascetic al sfinților Bisericii se conturează prin
raportarea personală la Cuvântul într -un triplu sens : prin logofilie ca răspuns de iubire la
iubirea jertf itoare a Fiului lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, prin logofagie hrănindu –
se spre zidire din Cuvântul de viață veșnică dătător și prin logoforie devenind purtători ai
lui Hristos Cel viu în propriul trup îndumnezeit, așa cum mărturisește Sfântul Apostol
Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine ” (Ga. 2,20) , alfel spus este nevoie
de o actualizare a Catehezelor Sfântului Chiril .

167 †Nicolae Corneanu, I.P.S. Mitropolit al Banatului, Patristica mirabila , Ed. Polirom, Iași, 2001, p. 256.
168 Pr. Ioan C. Teșu, Virtuțile creștin e, cărări spre fericirea veșnică , Ed. Trinitas, Iași, 2001, p. 5.
169 Sfântul Petru Damaschinul, Învățături duhovnicești ale Sfântului Petru Damaschin , în Filocalia, vol. V,
trad., introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureșt i, 1995, p. 34.
170 Catavasier sau Octoh Mic , EIBMBOR, ed. a XI -a, EIBMBOR, București, 1980, p. 153.
171 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos, lumina lumii și îndumnezeitorul omului , Ed. Anastasia,
București, 1993 , p. 214.

48
IV. PROIECTUL „HRISTOS ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR ”
CA APLICABILITATE A CATEHEZEL OR BAPTISMALE CHIRIL IENE

Inițiat de WORDIRECT172, în calitate de organizație creștină non -profit,
care își propune, de la o vârstă fragedă să realizeze catehizarea copiilor. „Gospel Light
Worldwide” din S.U.A pune astfel la d ispoziția preoților un set de instrumente care au ca
finalitate transmite rea învățăturilor scripturistice copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 17
ani. O biectiv ul principal este unul inspirat de misiunea Apostolilor , de a aduce la Hristos
și în Biserică pe cât mai mulți, pentru că o mul de astăzi îl caută și îl dorește pe Dumnezeu,
aspect care a devenit aproape un motto al întregii sale existențe. Viața îl situează pe om
în spații economico -sociale mai fragile, unde acesta se zbate în lipsuri și sărăcie, sau chiar
dacă face parte dintre bogații lumii, el nu este autosuficient sieși, ci își caută împlinirea
de sine dincolo de cele efemere și imediate. Iar Dumnezeu îi este aproape.
„Nevoia acoperită de acest proiect provine, pe de o parte din nece sitatea urgentă de
a oferi copiilor Cuvântul lui Dumnezeu într -o formă atractivă, care să le deschidă inimile
spre un set de valori autentice într -o lume seculară înțesată de pseudovalori, pe de altă
parte din golul care s -a format în societatea românească , după perioada comunistă. Până
în prezent, proiectul a fost lansat și se află în plină desfășurare în următoarele țări:
Federația Rusă, Albania, Georgia, Liban , Egipt, Bielorusia, Armenia, Bosnia, Polonia și
România .”173 Catehizarea, ca un mijloc educaționa l-creștin de maximă importanță și
îndatorire pastorală majoră, este prevăzută în mod expres în Statutul pentru organizarea
și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române174: „Preotul Catehizează copiii, tinerii și
adulții, conform îndrumărilor Centrului eparhial ” (art. 50a) deoarece „preoții și diaconii,
personalul didactic din învățământul teologic și cel care predă religia, studenții în
teologie, precum și dascălii (cateheții) care au absolvit Școala de cântăreți bisericești au
îndatorirea pastorală și misionară de a face catehizare în parohiile la care slujesc sau în
care locuiesc, în acord cu preotul paroh, ”(art. 52,3). De aceea, l a propunerea Comisiei de
învățământ , Sfântul Sinod a aprobat cele două lucrări ca material bibliographic, iar în
2001, la Edtura Oas tea Domnului din Sibiu și sub îngrijirea Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc175
s-a realizat, prin actualizarea conform învățăturii de credință ortotodoxă, tipărirea pentru

172 Cadrele de referință a le Proiectului au fost preluate din Pr. Drd. Sorin Lungoci, revista Alt. Ban,
http://altarul -banatului.ro/?page_id=624 . Accesată la 17 mai 2018, ora 13,54.
173 *** Comunicat de presă, Al doilea Congres Național „Hristos împărtășit copiilor", 28 august 2001.
174 Aprobat de Sfântul Sinod în ședința sa de lucru din 17 februarie 2011, prin hotărârea nr. 385/2011 .
175 http://altarul -banatului.ro/?page_id=62 4., accesat la 19 mai 2018, ora 10,37.

49
copiii de 11 -12 ani a „ Manualului de cateheză ortodoxă ” și a manualul ui de sprijin, cu
titlul „Manualul învățătorului Ortodox .”
De aceea, prin Hotărârea 4508/2005 a Sfântului Sinod , adoptată în ședința din 17 –
18 ianuarie 2006, s-a analizat propunerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nr. 9320 din
16.11.2005, de editare a ghidului catehe tic cu titlul „Hristos împărtășit copiilor ”. În
cadrul ședinței s-a subliniat necesitate cât și actualitatea acestui Ghid catehetic ,
aprobându -se editarea și distribuirea lui prin eforturile Editurii Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei , de la Mănăstirea Golia din Iași, în vederea distribuirii lui în rândul parohiilor
din cadrul Patriarhiei Române. Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist , binecuvântând
lucrarea și pe realizatori în Cuvânt ul înainte din paginile sale.176
I.P.S. Daniel, pe atunc i Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, începe derularea
celui mai complex program de catehizare a copiiilor și tinerilor de la nivelul Patriarhiei
Române de după 1989. Programul este susținut financiar de Fundația World Wision
România, care și -a propus edi tarea a 12 volume, fiecare fiind împărțit în două părți (două
cărți distincte) a câte 18 lecții fiecare , cu o componentă didactică modernă, actuală,
centrată pe copil. Fiecare conține o parte de aplicabilitate practică „Acasă și în familie” .
În spațiul ortodox român esc, activitatea editorială a continuat tipărirea Ghidului
de cateheză pentru parohii și a Îndrumarului pentru catehet , pentru copiii de 9-10 ani,
cu o temă generoasă, intitulată „ Viața noastră cu Dumnezeu “, iar pentru c opiii de 11-
12 ani, cu t itlul „Cu noi este Dumnezeu “, fiecare volum fiind însoțit de „Îndrumarul
pentru catehet” aferent.
Pentru punerea în practică la nivelul Patriarhiei Române, aceasta, prin Hotărârea
1924/2008177 a Sfântului Sinod din 8 -10.07.2008, a aprobat înființarea, în cadrul
Sectorului Teologic -educațional al Patriarhiei Române, a unui Birou de catehizare a
tineretului, la nivel de eparhie (națională și internațională) în vederea implementării și
apoi dezvoltării Proiectului „Hristos împărtășit c opiilor ”, actul normativ preciz ând că
activitatea catehetică va constitui un criteri u de promovare a personalului clerical.
Hotărârea 5180/2008 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adoptată
la data de 29.10.2008, ia în analiză și dezbatere referatul Sectorului Teologic – educațional
care viza lucrările Seminarului Național de la București, cu tema: „Programul catehetic

176 Prof. Constance Tarasar, „ Hristos împărtășit copiilor ". Ghid catehetic pentru parohii, partea I (9 -10
ani) a vo l. „Viața noastră cu Dumnezeu", trad. Cristina Sturzu, Ed. Golia, Iași, 2006, p. 6.
177 https://vdocuments.com.br/hristos -impartasit -copiilor -sinteza.html . Accesat pe 17 mai 2018, ora
13,58.

50
Hristos împărtășit copiilor ”, (27-28.08.2008, la București. Doar la un an distanță de la
aprobarea acestor hotărâr i, structur a operațională cuprindea „ 226 de persoane, fiind deja
numiți 28 de inspectori și 198 de responsabili la nivel de protopopiat sau la nivel de cerc
misionar .”178
Iar scopul Bisericii nu e să fugă din lume, ci să rămână pe pământ până îl va face
cer, fără să -l desființeze, ci făcându -l să se penetreze de cer . Teologia ortodoxă înseamnă
a vorbi cu Dumnezeu , nu doar despre El deoarece El este mereu centrul căutărilor
existențiale și al cuvintelor noastre. Formarea prin cuvânt este un act de credință trăită.
Cuvântul trebuie întrupat în faptă, căci altfel „ credința fără de fapte, moartă este ” (Iac.
2,26).
Formarea duhovnicească și educativ -creștină prin Cuvântul se realizează în
Biserică, unde comuniunea, comunicarea și comunitatea credincioș ilor este strânsă în jurul
Persoanei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a învățăturii Sale. Biserica nu este
reprezentată doar de ziduri sau de persoane solitare, este trans -spațială și trans -temporală,
aceasta adună toți creștinii alături de Persoana și învățătura Mântuitorului Hristos, de sfinți,
adică oamenii îmbunătățiți, cei ce au sporit pe drumul împlinirii poruncilor Lui. Drumul
ascetic al sfinților Bisericii se conturează prin raportarea personală la Cuvântul într -un
triplu sens : prin logofilie ca răspuns de iubire la iubirea jertfitoare a Fiului lui Dumnezeu
pentru neamul omenesc, prin logofagie hrănindu -se spre zidire din Cuvântul de viață
veșnică dătător și prin logoforie devenind purtători ai lui Hristos Cel viu în propriul trup
îndumnezeit, a șa cum mărturisește Sf. Apostol Pavel : „nu mai trăiesc eu, ci Hristos
trăiește în mine ” (Gal. 2,20). În viziunea Părintelui Stăniloae, Biserica este un rug compus
din lumânările aprinse, reprezentante ale credincioșilor […], un cor alcătuit de toți
credincioșii care primesc pe Hristos prin Tainele ei.
Cu adevărat comunitatea ortodoxă este o comunitate de expresie liturgică, pentru
că din Liturghie și -a primit mereu puterea de a dăinui, în Liturghie a învățat fidelitatea față
de predania Sfinților Apo stoli, față de cuvântul Evangheliei. „În Sfânta Liturghie
credincioșii trăiesc și se obișnuiesc să crească în dragoste și în unirea fără sfârșit cu Hristos
Cel jertfit și înviat și între ei înșiși.”179

178 https://dokumen.tips/documents/hristos -impartasit -copiilor -sinteza.html , Accesat pe 17 mai 2018, ora
14,00.
179 Dumitru Stăniloae , Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă , Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova,
1986 , p. 11.

51
CONCLUZII

Educația, în gener al, este posibilă în toate perioadele vieții omenești;
observația se aplică și educației religioase făcute prin cuvânt. Omul poate fi supus mereu
modelării prin educație, poate fi condus spre cele bune. Sufletul poate fi întărit ca o
cetate. Simțurile sunt porțile acestei cetăți, sau întăriturile ei. Iar prin ele poate intra binele
ori răul în viața sufletească .180
Cea dintâi poartă care trebuie supusă disciplinei este gura, adică limba. Aceasta,
pentru ca orice cuvânt rău să fie evitat și tot cuvâ ntul bun să zidească, să fie educativ :
„Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de
trebuință, ca să dea har celor ce ascultă ” (Ef. 4,29). S ufletul curat al copilului este
educabil prin excelență. Mântuitorul Însuși învață că numai cei ce primesc cuvântul și
împărăția lui Dumnezeu cu inimă curată ca a copiilor vor și intra în ea: „ Adevărat zic
vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea ”
(Mc.10,15).
Hristos Însuși este primit în sufletul omului prin cuvânt și dacă acesta lucrează
atunci Hristos desăvârșește. El își caută sălaș în sufletul curat al creștinului, căci nimic nu
se opune în acest suflet la sălășluirea Sa în el, și nimic nu împiedică dezvoltarea vieții
sufletești a ace stuia în dependență față de El. Aceasta nu înseamnă altceva decât libertatea
creștinului de a alege ceea ce îi este mai propriu sufletului său curat și bun: lumina lui
Hristos -Cuvântul, ca „să poată ajunge la deplina verificare a adevăratelor virtuți creșt ine,
ce sunt cu putință sufletului omenesc, în permanentă devenire .”181
Preoția este cea mai înaltă slujire pe pământ, prin sacralitatea, prin jertfa și prin
complexitatea ei. Preotul este mijlocitor între Dumnezeu și oameni, chivernisitor și
admi nistrator al Tainelor divine. El trebuie să aibă o cultură duhovnicească și să urce el
însuși pe treptele scării duhovnicești. În contextul în care vedem cât de mult lumea se
schimbă, că timpul parcă nu mai are răbdare182 și că societatea progresează enorm î n toate
direcțiile, preotul trebuie să fie și cult, informat, prezent în societate, pentru a se putea

180 Mihail Bulacu, Educaț ia creștină pentru copiii și tineret, după Sf. Ioan Gură de Aur , în Prinos la
sărbătorirea a optzeci de ani de vârstă (IPS Patriah Nicodim), București, 1946, p. 123.
181 Ibidem .
182 Această sintagmă a lui Marin Preda rămâne mereu de actualitate.

52
adapta, pentru a putea înțelege și ajuta pe om, pentru a avea și a aduce foloase duhovnicești
în misiunea sa. Preotul trebuie să fie în stare să ofere răs punsuri exacte, actuale și
duhovnicești la întrebările și căutările oamenilor.
Așa cum am arătat în viața și activitatea Sf ântului Chiril, măreția neîntrecută a
slujirii preoțești stă în faptul că ea este mijlocire între oameni și Dumnezeu, că ci dacă
Profetul e trimisul lui Dumnezeu către oameni pentru a le face cunoscută voia Sa și a le
trezi sufletul, Preotul vine cu răspunsul, care pleacă dintru cele de jos spre ceruri, cu
răspunsul la apelul lui Dumnezeu făcut cunoscut prin Profet. Pr. Prof . Dr. Dumitru
Stăniloae afirma că „în Biserică oamenii au sarcina de a întări temelia comuniunii între ei
și cu Dumnezeu prin faptele lor și prin felul lor de a fi. Ei sunt chemați la aceasta fiindcă
ei știu că în Hristos au rădăcinile învierii și înduhov nicirii lor”183. Știm că învățătura
Bisericii, încă din primele veacuri începe prin propovăduirea orală a Evangheliei lui
Hristos „puterea lui Dumnezeu spre mântuirea atot celui ce crede” (Rm. 1,16).
Dimensiunile cuvântului evanghelic în comparație cu alte c uvinte de pe pământ le afirmă
Sfântul Apostol Pavel : „Vă fac cunoscut fraților, că Evanghelia cea binevestită de mine,
nu este după om, pentru că nici eu n -am primit -o de la om, ci prin descoperirea lui
Dumnezeu” (Ga. 1,11 -12). De aici rezultă că propovăd uirea Evangheliei este un act
fundamental de credință și de comuniune.
Autoritatea este exercitată în Biserică sub asistența Duhului Sfânt, în Tradiția
neîntreruptă a cărei autoritate se exprimă în scrierile Sfinților Părinți și mai ales în Sfint ele
Sinoade ecumenice și a Simbolului de credință care dă autoritate inspirată Bisericii. În
același sens, „autoritatea eclesială este experiența puterii harului lui Hristos, a iubirii lui
Dumnezeu și a comuniunii Sfântului Duh, mai ales atunci când se con stată că puterea și
cunoașterea umană sunt limitate, nesigure și incapabile prin ele însele să vindece, să
mântuiască și să sfințească vieți de persoane și comunități”184. Preotul trebuie să fie un
maestru în comunicarea înțeleasă ca lucrare spirituală pentr u că trebuie să adapteze imediat
rețeta duhovnicească potrivită, să se identifice cu cel în cauză, să -l ajute și să -l determine
să-și mărturisească păcatele.
În educația spirituală, pe lângă cele două elemente prezentate până aici – modelul
și formatorul, prezența centrală rămâne persoana umană care are în față urcușul didactic și
duhovnicesc. Omul este o structură foarte complexă, foarte diferită de la individ la individ.

183 Pr. Prof. Dr . Dumitru Staniloae, Dieu est amour, Éditions Labor et Fides, Geneva, 1980, pp. 119 -120.
184 † I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Sfințenia -conținut și scop al autorității eclesiale și
al puterii învățătoreșt i, în rev. CM, Anul XI (2002) , nr. 8-9, p. 7. (pp. 5-10)

53
Fiecare om are caracteristicile sale, personalitatea sa, temperamentul s ău, este extrovertit
sau introvertit și comunică mai bine sau mai greu, prin cuvinte, gânduri sau gesturi. De
aceea în demersul formator, pentru a -l putea ajuta, preotul trebuie să -l înțeleagă mai întâi,
să aibă o mare capacitate de empatie, un simț comuni cațional . Primirea credinței prin
cuvântul rostit de Preot , scris sau auzit, din perspectivă religioasă, se realizează într -un
plan suprasensibil, imperceptibil, prin comuniune .
Atunci când Hristos – Cuvântul vorbește prin gura preotului, El se c omunică prin
acesta tuturor celor ce au credință. Astfel, azi ca și în Evanghelii, Cuvântul are puterea de
a îndrepta duhovnicește omul tămăduind toate suferințele (la nivel fizic sau psihic) prin
purificarea sufletului, prin îndepărtarea petelor păcatului de pe el. Adoptând o astfel de
soluție formatoare sau transformatoare nu ar mai fi nevoie de o psihoterapie, de cercetarea
vieții până spre momentul nașterii ca să vedem când și cum a apărut defecțiunea ; pur și
simplu, se poate schimba optica asupra stăr ii de fapt, prin prisma lui Dumnezeu, prin tot
ceea ce ne învață El. Singura condiție necesară este aceea de a cere cu credință de la
Domnul. Dând ascultare îndemnului „ cere și ți se va da ”, noi primim putere de a fi, de a
evolua spiritual: „ Că oricine cer e ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide ”
(Mt. 7, 8; 21, 22) și că „ toate câte veți cere, rugându -vă cu credință, veți primi ”.
Dialogul care se înfiripă între Preot și credincios este foarte complex, însă datel e
lui cele mai importante sunt cele ce țin de încărcătura duhovnicească. Prin atitudinea sa și
prin cuvintele dispuse cu măiestrie duhovnicul poate zidi, poate câștiga încrederea celuilalt
prin transfer afectiv, sau, în situația negativă, în urma unor ezit ări să blocheze comunicarea
și să spulbere încrederea.
În această situație, scopul verbalizării nu mai este strict de informare, ci mai ales de
formare sau, după caz, transformare duhovnicească. Având adresabilitate publică,
comunicarea Preotului conține elemente din schema comunicării de masă, dar se adaugă
valențele circumscrise trăirii înduhovnicite, care depășește trupescul. Astfel se conturează
două axe comunicaționale care se întâlnesc în prezența duhovnicească a Preotului. Este
vorba mai î ntâi de axa orizontală pe care o întâlnim și în modelul de difuzare a comunicării
de masă. Această axă este însă dublată și chiar fortificată de o a doua, verticală, care
reprezintă comunicarea cu Dumnezeu.
Cele două axe formează împreună comunic area – comuniune duhovnicească care se
realizează sub semnul crucii. Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune „Privind la fariseu – cel
dojenit, să nu credeți că faptele dreptății, cucerniciei, binefacerii și înfrânării aspre nu
înseamnă nimic în ochii lui Dumnez eu. Nu! Domnul L -a dojenit pe fariseu nu pentru

54
faptele lui, ci pentru că acesta a început să se laude cu ele, pentru că își pusese în ele toată
nădejdea sa, uitând de păcate – de care, bineînțeles, nu era slobod. Deopotrivă, privind la
vameș, să nu credeț i că păcatele au puțină însemnătate înaintea lui Dumnezeu. Nu !
Domnul îl laudă pe vameș nu fiindcă prin păcatele sale s -a pus în starea de a nu fi vrednic
nici să privească la cer, ci pentru că, după ce s -a adus aici prin voia sa cea rea, i -a părut
rău și s-a străpuns pentru aceasta, așteptând să își afle izbăvirea doar în milostivirea lui
Dumnezeu – îl laudă pentru această întoarcere de la păcat la Domnul, pentru duhul
smereniei și durerii inimii pentru care strigă: Doamne, milostiv fii mie, păcătosului.”185
este prelungirea și continuarea lui Hristos în lume. „Preoții care își îndeplinesc bine
chemarea, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu predica și
cu învățătura” (Tim 5,17). Pe firul apostolatului bisericesc, Preotul e ste doar valul de după
alt val, care își împlinește rostul abia când a atins țărmul. Nu el începe truda pas torală a
propovăduirii, și nici nu o încheie. În partea lui de efort du hovnicesc stă și răspunderea și
meritul final al lucrării sale186. În acest în țeles, reușita pastorală înseamnă mai întâi
susținerea luptei celei bune și purtarea crucii, cu jertfa personală și abia la sfârșit are parte
de „cununa dreptății” (2 Tim.4, 6 -8).
Autoritatea este exercitată în Biserică sub asistența Duhului Sfâ nt, în Tradiția
neîntreruptă a cărei autoritate se exprimă în scrierile Sfinților Părinți și mai ales în Sfintele
Sinoade ecumenice și a Simbolului de credință care dă autoritate inspirată Bisericii.
Vrednicul de amintire Patriarhul Teoctist s punea, în acest sens că un Preot este prețuit la
valoarea sa după aportul său față de credincioșii încredințați păstoririi lui. Păstorirea este
cea care întreține viața caldă a Bisericii și a credinței. Spre a fi format pentru această
lucrare sfântă, trebu ie o îmbinare armonioasă între studiu și trăire, „ar e nevoie de inspirația
Duhului Sfânt”187. Ținuta civică și morală a Preotului, a familie sale, a păstoriților face
parte integrantă din slujire. De această ținută depinde reușita pastorației sub toate
aspec tele: și cel misionar și cel socia l.
De aici, cu pledoaria și lucrarea misionară structura te pe adevărul kerigmei
apostolice și capacit area mărturiei creștine, dar și prin adaptatea dinamică a demersului
propovăduirii credinței la nivelul provocărilor științei contemporane , se poate cristaliza un

185 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătire pentru Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Predici la Triod, trad.
Adrian Tănăsescu -Vlas, Ed. Sof…a , București, 2002, p. 7.
186 Cf. Ep. Vicar Irineu Pop Bistrițeanul, Preoția și arta pastorală, Ed. Arhidiecezană, Cluj -Napoca, 1997,
pp. 15 -19.
187 Pr. Lect. Dr. Gh. Popa, Înnoirea discursului teologic,o exigență a teologiei contemporane, în rev. O, Anul
LV (2003), nr. 1 -2, p. 92.

55
răspuns adecvat și necesar credincioșilor aflați pe calea care duce spre Împărăția Cerurilor .
Necesitatea acestei reîntoarceri formulează și relația de i ntercondiționare socială în care
recunoaștem ecoul unei moralități absolute , profund misionare : „pentru a gândi ca Părinții,
trebuie să avem viața și acțiunea lor, asumându -ne teologia la modul i ntegral, deci și ca
mod de existență, iar nu ca pe o simplă practică discursivă. Plecând de la miezul ei
harismatic și nu de la periferia ei doctrinară – locul de cădere în prăpastia ideologiei fără
conținut, – teologul, înainte de toate , trebuie să -și adapteze ex istența misterului teofanic al
Revelației și nu să -și împroprieze Taina pe seama unei gândiri pământești, ci a uneia
cerești .
Biserica de azi nu -și mai poate permite, fără grave consecințe, ri scul unei opțiuni
unilaterale de tipul trăire oarbă sau teologie goală, nici chiar a unui paralelism între
experiența harului și ex presia ei intelectual -culturală , de aceea, aflat mer eu în căutarea
sensului vieții omul credincios crește nu numai prin întrebările sale, dar și prin răspunsurile
sale practice la iubirea lui Dumnezeu, descifrată în răspunsurile lui Dumnezeu concretizate
în lucruri, în persoanele lumii și în noile circumstanțe produse de Dumnezeu pentru
creșterea omului credincios și potrivit cu nivelul acestuia . Astfel, coborât la nivelul de
înțelegere al omului, Dumnezeu este transformat și abordat în funcție de preferințele și
posibilități le științifice ale timpurilor și oamenilor, cu consecințe grave a supra înțelegerii
lumii, vieții omului și misiunii Bisericii.
Pentru a contracara desacralizarea cuvântului și minimalizarea impo rtanței
Tainelor , astăzi efortul misionar al Bisericii trebuie să se concentreze pe re -pnevmatizarea
și re -semantizarea limbajului său apologetic diseminat prin predi că și c ateheză în
structurile mentale și lingvistice ale omului pe drumul acestuia prin istorie Biserica singur ă
este în stare să facă această lucrare catehetică, una cu fond educativ, căci în ea trăiește
Hristos și ea e depozitara darurilor Lui, ea „ izbăvește de păcate, curăță sufletul prin harul
Duhului .”188

188 Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești , trad. Pr. Pr of. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București,
2002, p. 37.

56
BIBLIOGRAFIE

IZVOARE :

֍ Biblice

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită acum a doua oară sub îndrumarea și purtarea de
grijă a Preafericitului Părinte † Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu
aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1975.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și
adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhie piscopul Clujului, sprijinit pe numeroase
alte osteneli, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2001.
3. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte † Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed itura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008.
4. Septuaginta, (coord. Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu), trad.
Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, în colaborare cu Pr. Ioan-
Florin Florescu, vol. I – VI.2, Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, Iași, 2004 -2008.
5. Cântările Sfintei Liturghii și alte cântări bisericești, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1992.
6. Triod, ed. a VI II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București,1986.
7. Catavasier sau Octoh Mic , ed. a XI -a, Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române , București, 1980 .
8. Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2000.
9. Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române ,
București, 2006.

֍ Patristice :

10. Sfântul Atanasie cel Mare , Scrieri, partea a doua, Epistola întâi către Serapion episcop
de Thmuis, împotriva celora care hulesc și spun că Duhul Sfânt este creatură, trad. Pr.
Prof. Dumitru Stăniloae, în col. Părinți și Scriitori Bisericești , vol. 16, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Româ ne, București, 1988. .
11. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Catehezele Mystagogice , partea a II -a, trad. Dumitru
Fecioru, București, 1945.
12. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al B isericii Ortodoxe Române , București, 2003.
13. Sfântul Grigorie Palama, Tomul aghioritic , în Filocalia sau culegere din scrierile
Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol.VII, trad.,
introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Harisma, București,
1999.
14. Sfântul Grigorie Palama, Omilii, vol. 2, trad. Parascheva Grigoriu Editura Anastasia,
București, 2012.

57
15. Sfântul Ioan din Kronștadt, Liturghia, cerul pe pământ, cugetări mistice despre biserică
și cult ul ortodox , Editura Deisis, Sibiu, 2002 .
16. Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești , trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 2002.
17. Sfântul Macarie Egipteanul, Scrieri, Omilii duhovnicești , trad. Pr. Prof. Dr. Constantin
Cornițescu, în col. Părinți și Scriitori Bisericești , vol. 34, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1995.
18. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri căt re Talasie , Filocalia sfintelor nevoințe
ale desăvârșirii , vol. 3 (Ed. a II -a), trad., introd și note de Prof. Dr. Dumitru Stăniloae,
Editura Harisma, București, 1993.
19. Sfântul Petru Damaschinul, Învățături duhovnicești ale Sfântului Petru Damaschin , în
Filocalia, vol. V, trad., introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Membru
al Academiei Române, Editura Harisma, București, 1995.
20. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătire pentru Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Predici
la Triod, trad. Adrian Tă năsescu -Vlas, Ed itura Sof…a , București, 2002 .
21. Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri , partea a III -a, Despre Sfântul Duh, Corespondență
(Epistole), trad., introd., note și indici de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu, Pr. Teodor
Bodogae, în col. Părinți și Scri itori Bisericești , vol.12, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.
22. Clement Alexandrinul, Scrieri, Pedagogul , trad. Pr. D. Fecioru, în col. Părinți și
Scriitori Bisericești , vol. 4, Editura Institutului Bibli c și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1982.

LUCRĂRI :

23. Balca , Diac. Prof. Dr. Nicolae Istoria filosofiei antice , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982.
24. Bel, Valer, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, Presa Universitară clujeană,
Cluj-Napoca, 2004.
25. Berdiaev, Nikolai, Dialectica existențială a divinului și umanului , trad. Stelian Lăcătuș,
Editura Paideia, București, 2010.
26. Besnier, Jean -Michel (coord.), Conceptele u manității , trad. Dora Mezdrea, Editura
Lider, București, 1996.
27. Bobrinskoi, Pr. Prof. Boris, Împărtășirea Sfântului Duh , trad. Măriuca și Adrian
Alexandrescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1999.
28. Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Explicarea Sfintelor Taine de inițiere (Botez, Mirungere,
Euharistie) în Literatura creștină, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, 1990.
29. Idem, Liturgica Specială , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, B ucurești, 1980.
30. Idem, Participarea la Liturghie , Editura România creștină, București, 1999.
31. Breck, John, Darul sacru al vieții , trad. și cuvânt înainte de P.S. Dr. Irineu Pop
Bistrițeanul, episcop vicar al Episcopiei Vadului Feleacului și Clujului, Editur a
Patmos, Cluj -Napoca, 2003.
32. Bria, Pr. Prof. Ion , Curs de Teologie Dogmatic ă și Ecumenic ă, Editura Universității
“Lucian Blaga” Sibiu, 1997 .
33. Bulacu, Mihai, Studiu introductiv în Catehetica ortodoxă , Oradea, 1968.

58
34. Idem, Conștiința creștină. Studiu catehet ic despe Catehezele Sfântului Chiril,
arhiepiscopul Ieruslimului , București, 1941.
35. Călugăr, Dumitru, Catehetica. Manual pentru facultățile de teologie , ed. a II -a, Editura
Renașterea, Cluj -Napoca, 2002.
36. Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoți te de câteva cuvinte de folos ale
părintelui Symeon , ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Editura
Anastasia, București, 1994.
37. Chițescu, Prof. Nicolae, Pr. Isidor Todoran, Pr. I. Petreuță, Teologia Dogmatică
specială și simbolică, parte a a II -a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1958.
38. Idem, Teologia Dogmatică și Simbolică , Manual pentru Facultățile Teologice, vol 2,
Ed. a II -a, Cluj -Napoca, 2005.
39. Clément, Olivier, Puterea Credinței, trad. Alexandrina Avramescu, Editura Pandora,
Târgoviște, 1999.
40. Coman, Ioan G., Și Cuvântul trup s -a făcut , Editura de Vest, Timișoara, 1993.
41. Idem, Teologia Părinților Apostolici , București, 1959.
42. Idem, Patrologie , vol. 3, Editura Institutului Biblic și de Misi une al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1988.
43. Idem, Probleme de filosofie și literatură patristică , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
44. Dascălu, Pr. Nicolae, Comunicare pentru Comuniune. O perspect ivă ortodoxă asupra
mas-media , Editura Trinitas, Iași, 2000.
45. Dawkins, Richard , Himera credinței în Dumnezeu , trad. Victor Godeanu, Editura .
Curtea Veche, București, 2006.
46. Dură, Pr. Lect. Dr. Nicolae, Propovăduirea și Sfintele Taine , Editura Institutului Bi blic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1998.
47. Felea, Ilarion V., Religia culturii, Editura Episcopiei Române a Aradului, Arad, 1994.
48. Felmy , Karl Christian Dogmatica experienței ecleziale , trad. Pr. Prof. Dr. Ioan Ică,
Editura Deisis, Si biu, 1999.
49. Florea, Ioan , Canoanele Bisericii Ortodoxe , Editura POLIBIS, Sibiu, 1993.
50. Frunză, Sandu (Coord.), Pași spre integrare. Religie și drepturile omului în România ,
Editura Limes, Cluj -Napoca, 2004.
51. Galeriu, Părintele, Jertfă și răscumpărare , Editura Harisma, București, 1991.
52. Gordon , Pr. Prof. Dr. Vasile , Introducere în catehetica ortodoxă, Editura Sof…a ,
București, 2004.
53. Grigoraș, Pr. Costachi, „…Propovăduiți Evanghelia la toată făptura!..”. (Omiletică și
catehetică specială) , Editura Trinitas, Ia și, 2000 .
54. Idem, „…Mergând învățați toate neamurile…”Bazele hristologice și patristice ale
cateheticii și omileticii , Editura Trinitas, Iași, 2000.
55. Irineu Pop Bistrițeanul, Ep. Vicar , Preoția și arta pastorală, Ed. Arhidiecezană, Cluj -Napoca,
1997 .
56. Ică, Arhid. lect. dr. Ioan jr., „ Misiune și mărturie creștină față de prozelitismul religios
care este o contramărturie creștină” , în Pastorație și misiune în Biserica Ortodoxă ,
Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001.
57. Idem, Teologia Mistică a Răsărit ului creștin , trad. Pr.Vasile Răducă, Editura
Bonifaciu, București, 1998.
58. Lubac, Henri de, Drama umanismului ateu , trad. Cornelia Dumitru, Editura Humanitas,
București, 2007.

59
59. McMahon, Susanna, Pelerinul din noi , trad. Alexandra Dogaru, Editura Orfeu,
Bucu rești, 2000.
60. Man, Protos. Serafim, Sfânta Taină a Împărtășaniei , Editura Bunavestire, Cluj –
Napoca, 1981.
61. Mladin, †Mitrop. Dr. Nicolae, Prof. Diac. Orest Bucevschi, Prof. Dr. Constantin Pavel,
Prof. Diac. Ioan Zăgrean, Teologia Morală Ortodoxă, vol. II. – Morala specială, Editura
Reîntregirea, Alba -Iulia, 2003.
62. Necula , Pr. Constantin, Cum să ieșim din mediocritate , Editura Agnos, Sibiu, 2014.
63. Nellas, Pannayotis, Omul -animal indumnezeit, trad. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu,
1994.
64. Papadopoulos, Prof. Dr. Stylianos G. Papadopoulos, Patrologie , vol. I, trad. Lect. Dr.
Adrian Marinescu, Editura Bizantină, București, 2006.
65. Petraru, Pr. Gheorghe, Misiologie Ortodoxă, Vol. I : Revelația divină și misiunea
Bisericii, Editura Panfilius, Iași, 2002.
66. Idem , Orto doxie și prozelitism , Editura Trinitas, Iași, 2000.
67. Idem, Secte neoprotestante și noi mișcări religioase în România , Editura
Vasiliana_98, Ia și, 2006.
68. Popa, Pr. Gheorghe , Teologie și demnitate umană – Studii de teologie morală
contextuală , Editura Trinitas , Iași, 2003.
69. Sava, Pr. Prof. Dr. Viorel, Taina mărturisirii în riturile liturgice actuale , Ed. Trinitas,
Iași, 1999.
70. Schmemann, Al exander, Din ap ă și din Duh . Un studiu liturgic al botezului , trad.
Alexandru Mihăilă, Editura Sof…a , Bucure ști, 2009 .
71. †Silve stru, Episcop de Canev, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. VI, trad. Arhim.
Gherasim Miron, reed. Editura Credința strămoșească, Iași, 2001.
72. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol.1, ed. a II -a,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996.
73. Idem, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu , Editura Cristal, București, 1995.
74. Idem, Iisus Hristos, lumina lumii și îndumnezeitorul omului , Ed itura Anastasia,
București, 1993 .
75. Idem, Spiritualitate și comu niune în Liturghia Ortodoxă , Editura Mitropoliei Olteniei,
Craiova, 1986 .
76. Idem, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt , Editura Deisis, Sibiu, 1995.
77. Streza, Pr. Asis. Liviu, Botezul in diferite rituri liturgice creștine. Teză de Doctorat,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , Bucureșt i,
1985.
78. Streza, Î.P.S. Dr. Laurențiu , Tainele de inițiere creștină în Bisericile Răsăritene,
Editura Trinitas, Iași, 2002.
79. Tarasar, Prof. Constance, „ Hristos împărtășit copiilor ". Ghid catehetic pentru
parohii, partea I (9 -10 ani) a vol. „Viața noastră cu Dumnezeu", trad. Cristina Sturzu,
Editura Golia, Iași, 2006.
80. Teșu, Pr. Ioan C. , Omul – taină teologică , Editura Christiana, București, 2002.
81. Idem, Virtuțile creștine, cărări spr e fericirea veșnică , Editura Trinitas, Iași, 2001.
82. Uspensky, Leonid, Spre unitate?, trad. Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj -Napoca,
2005.
83. Voicu, Arhid. Prof. Dr. Constantin, Studii de Teologie Patristică , Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Biseri cii Ortodoxe Române, București, 2004.
84. Idem, Botezul în tradiția patristică , Editura Agnos, Sibiu, 2011.

60
85. Wilson, Bryan, Religia din perspectivă sociologică , trad. Dara Maria Străinu, Editura
Trei, București, 2000.
86. Yannis Zizioulas, Ființa eclesială, trad. Aurel Nae, Editura Bizantină, București,
1996.

STUDII TEOLOGICE

87. Achimescu, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Configurația divinului dintr -o perspectivă istorico –
fenomenologică , în rev. Teologie și Viață , Serie nouă, Anul XI (LXXVII) 2001, nr. 1 –
7, (pp. 31 -48)
88. Bolocan, Lect. Dr. Carmen Maria, Pregătirea prin cateheză pentru primirea Sfintelor
Taine, în perioada apostolică – reflectată în Scrierile reprezentative ale Sfinților
Părinți, în rev. Teologie și Viață , Serie nouă, Anul XIV (LXXX), 2004, nr. 7 -12, (pp.
136-150).
89. Bria, Diac Ion , Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor creștine , teză de doctorat în
rev. Studii Teologice , Seria a II -a, Anul XX, (1968), nr. 1 – 2, (pp. 3-171)
90. Ciobotea, Drd. Dan Ilie, Timpul și valoarea lui pentru mântuire , în rev . Ortodoxia ,,
Anul XXIX (1977), nr. 2, (pp.196 -207)
91. Coman, † Vasile, Episcopul Oradiei, Prezența Bisericii în lume , în rev. Mitropoli a
Ardealului, Anul XXVII (1982), nr. 1 -3, (pp. 90 -103)
92. Comunicat de presă, Al doilea Congres Național „Hristos împărtășit copiilor", 28
august 2001. Aprobat de Sfântul Sinod în ședința sa de lucru din 17 februarie 2011,
prin hotărârea nr. 385/2011.
93. Cosma, Mgs. Sorin, Efectele Sfântului Botez di n punct de vedere dogmatic , în rev.
Mitropolia Banatului , Anul XIV(1964), nr. 9 -10, p. 515.
94. Daniel, † I.P.S. Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Sfințenia -conținut și scop al
autorității eclesiale și al puterii învățătoreșt i, în rev. Candela Moldovei , Anul XI
(2002) , nr. 8-9, p. 7. (pp. 5 -10)
95. Maxim, Nicolae, Eshatologie și Taine în viața Bisericii, în rev. Mitropolia Moldovei și
Sucevei, Anul XLIX (1973), nr. 3 -4, (pp. 220 -225)
96. Mihoc, Pr. Asist. Vasile , Însușirea mântuirii prin Duhul Sfânt în Biserică , în rev.
Mitropolia Ardealului , Anul XXVII (1982), nr. 1 -3, (pp. 151 -160)
97. Mircea, Ioan, Taina Botezului , în rev. Ortodoxia , Anul (1979), nr. 3 -4, (pp. 461 -476)
98. Moldovan, Pr. dr. Ilie, Aspectul hristologic și pnevmatologic al Bisericii după Sfântul
Ioan Gură de Aur, în rev. Studii Teologice, Seria a II -a, Anul XX (1968), nr. 9 -10, (pp.
706-720)
99. Năclad, Pr. Dr. Constantin, Principii educative în „Catehezele" Sfântului Chiril,
Arhiepiscopul Ierusalimului, în rev. Teologie și Viață , nr. 7-12/2004, (pp. 228 -246)
100. Popa, Pr. Lect. Dr. Gheorghe , Înnoirea discursului teologic, o exigență a teologiei
contemporane, în rev. Ortodoxia , Anul LV (2003), nr.1 -2, p. 92. (pp. 90-99)
101. Punguță, Ierom. Dr. Vichentie, Sfințirea lui Dumnezeu și participarea credinciosului
la ea, prin H ristos, în Duhul Sfânt , în rev. Mitropolia Ardealului , Anul XXXIII,(1988),
nr. 5, (pp. 26 -38.)
102. Saucă, Drd. Ioan, Taina Sfântului Botez, de -a lungul vremii, în rev. Mitropolia
Banatului, Anul XXXIV (1984), nr. 5 -6, (pp. 285 -291)

61
103. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Du mitru, Dinamica creației în Biserică , în rev. Ortodoxia , Anul
XXIX (1972), nr. 3 -4, (pp. 281 -291)
104. Idem, Hristologia sinoadelor, în rev. Ortodoxia , Anul XXVI (1974), nr. 4, (pp. 573 –
579.)
105. Idem , Servire și proexistență , în rev. Glasul Bisericii, Anul XXII (1963), nr. 11 -12, (pp.
1019 -1030)
106. Todoran, Drd. Simion, Mântuirea obiectivă după epistolele Sfântului Apostol Pavel , în
rev. Studii Teologice , Seria a II -a, Anul XXXIV (1982), nr. 3 -4, (pp. 219 -229)
107. Zarea, Magistrand Anatolie, Predica și asultătorii ei , în rev. Studii Teologice, Seria
a II-a, Anul XVIII (1966), nr. 5 -6, (pp. 358 -373.)

DICTIONARE, ENCICLOPEDII, LEXICOANE

108. Carrez Maurice și Morel François, Dicționar grec -român al Noului Testament , trad.
Gheorghe Badea, Editura Societății Biblice Inter confensionale din România,
București, 1999.
109. Rus, Remus, Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu , Editura
Lidia, București, 2003.

Surse web:

http://altarul -banatului.ro/?pa ge_id=624
https://vdocuments.com.br/hristos -impartasit -copiilor -sinteza.html
https://dokumen.tips/documents/hristos -impartasit -copiilor -sinteza.html

62

DECLARAȚIE

63

CURRICULUM VIT Æ